Cyril Massarotto DUMNEZEU MI‐E BUN AMIC Traducere din limba franceză de Liliana Urian EDITURA ALLFA
Anul zero — Hei tu, salut! — Dar ce caut aici? Și tu cine ești? — Știi bine tii bine cine sunt. — Ești… — Hai spune‐o. — Ești… Dumnezeu? — Vezi, nu era greu! Bineînțeles că sunt Dumnezeu. Așa î ți închipuiai că arăt, nu? — Da, dar de aici și până la a te vedea de‐adevăratelea… Așadar, chiar exiști? — Bineînțeles că exist! — Nu, nu, nu cred așa ceva. Nu e posibil… — Ei hai, te rog, nu face ca ceilal ți să stai ore în ore în șir întrebându ir întrebându‐te dacă e un vis sau dacă ești mort. Nu, nu ești mort, da, eu sunt Dumnezeu, da, exist, da, tocmai stai de vorbă cu mine. Nu e o farsă pentru vreo emisiune tv, nu sunt un actor cu barb cu barbă albă , nu e nicio cameră ascuns ă. Ce penibili sunteți în ultima vreme! înainte, era într‐adevăr mai puțin complicat… Asta e, te‐ai liniștit? — Nu știu, cred că am halucina ții… — Of! Ce obositor e! Ei hai că te trimit înapoi, trimit înapoi, cheamă‐mă când o să fii mai puțin suspicios. Face un mic gest din mână și iată‐mă din nou în salonul meu, așezat pe canapea, exact cum eram adineauri, înainte adineauri, înainte să mă trezesc în cer. Ei da, tocmai îmi tocmai îmi dau seama că am vorbit cu Dumnezeu și că el locuie ște în nori. Ca și Casimir 1de fapt. Bine, nu chiar la fel, Casimir – dinozaur portocaliu cu pete galbene și roșii, celebru personaj al emisiunii televizate L’Île aux enfants („Insula copiilor”) – 1
Dumnezeu e super‐impresionant și, sincer vorbind, chiar arată bine. Cred că trebuie să fac bilanțul: am treizeci de ani, n‐am avut niciodată probleme psihiatrice, n‐am b am băut alcool azi și nu m‐am mai drogat demult. Atunci, ce s‐a întâmplat acolo sus? Tocmai mă plictiseam în plictiseam în fața televizorului, când deodată sunt orbit de un soi de flash și, în i, în mai puțin de o secund ă , mă trezesc în trezesc în cer stând de vorbă cu un tip bătrân care, după toate aparen țele, este Dumnezeu. În orice caz, e tipul care seamănă cel mai bine mai bine cu Dumnezeu pe care l‐ am întâlnit am întâlnit vreodată. Și apoi, trebuie să cedez în cedez în fața evidenței, nu văd cine altcineva ar fi putut face așa ceva, teleportarea și decorul… E clar, el este! Atunci înseamnă că mi s‐a întâmplat cel mai bun lucru! Dumnezeu m‐a chemat, m‐a luat la el și mi‐a vorbit! Incredibil! Sunt un fel de profet sau ce? Vrea cu siguranță să‐mi transmită un mesaj pentru restul omenirii sau ceva de genul… Trebuie să știu. O să‐l chem așa cum mi‐a spus s‐o fac: — Ăăă… Doamne? Același flash ca adineauri și iată‐mă din nou în nou în fața lui: — Așadar, te‐ai calmat? — Ai ră bdare, pune‐te în te în locul meu, să‐l întâlnești pe Dumnezeu e o chestie! E cam ca atunci când am văzut‐o pe Ophelie Winter2 în carne și oase pe stradă… — Mersi de compara ție… — Ei hai că înțelegi ce vreau să spun! Nu te compar cu ea, doar difuzată între 1974–1982 și reluat ă în 1992 – și eroul multor cărți pentru copii (n. trad.). 2 Ophelie Winter (n. 1974) ‐ fotomodel, actriță , cânt ăreață și prezentatoare de televiziune de origine franco‐olandeză , fiica lui David Alexandre Winter, cântăreț olandez cunoscut în anii ’70 (n.trad.).
dădeam un exemplu! — Da, da, am în am înțeles, dar pot să te tachinez un pic, nu? — Dumnezeu e ceva ce tachinează? — Nu spune „ceva” când vorbești de mine, te rog, nu sunt un obiect. Dar, într‐adevăr, tachinez, cum spui tu. Chiar mă amuz, și fac și glume! O să vezi cu timpul că nu sunt deloc așa cum î ți închipui. — În privința asta, î asta, î ți mărturisesc că mă aștept la orice… De fapt, ai prefera poate să‐ți vorbesc cu dumneavoastră , nu? — Nu e nevoie, oricum te‐ai obișnuit deja să‐mi spui tu. Știi, eu nu mă tem de lipsa de respect, nu am chiar acelea și sentimente ca voi. Oamenii. La nivelul ăsta, n‐am probleme cu ego‐ul pentru că eu sunt Totul. În fine, e un mod de‐a spune, cum să‐ți explic?… Vezi tu, cea mai mare problemă a mea, atunci când aleg să vorbesc cu cineva, este să fac abstracție de imensa majoritate a lucrurilor pe care le știu pentru a reuși să mă fac în fac înțeles. Este un exercițiu de stil destul de obositor. — Ah! Fiindc ă simți tot felul de chestii din punct de vedere fizic și moral? — Evident. Dar, dacă ești de acord, o să vorbim despre asta mai târziu când vei fi pregătit. — Și când voi fi pregătit? — Peste puțin timp, fii fără grijă. — E zarbi totuși… ah, scuze, zarbi vrea să însemne bizar, e pe versin. Ah, scuze, versin vrea să însemne invers… — Hei, dar drept cine mă iei? Drept vecinul tău de palier, un vânzător de aspiratoare la domiciliu? î ți reamintesc că sunt Dumnezeu. Vorbesc toate limbile, toate dialectele, în dialectele, înțeleg și știu tot ce iese din gura tuturor Oamenilor. Iată Lecția numărul Unu: în ceea ce vă privește pe voi, Oamenii, sunt omniscient. Știi ce înseamnă asta? — A priori, că știi totul despre noi.
— Bravo! Ai înv Ai învățat Lecția numărul Unu. — Wow, super! Ce‐am câștigat? — Pot să‐ți mai lungesc sexul cu câțiva centimetri, vrei? Haide, n‐ o să fie prea… — Nu e posibil să fii așa de vulgar! Nu știu, fă ceva, ar trebui să‐ți ții totuși rangul de Dumnezeu! Nu există o deontologie a dumnezeilor, un comportament adecvat? — Atunci iată încă două lucruri de reținut pentru tine: Lecția numărul Doi – nu există decât un Dumnezeu, și acela sunt eu. Lecția numărul Trei: tot ce se referă la Oameni sunt eu, deci îmi pot permite totul. Iubirea sunt eu, poezia sunt eu, vulgaritatea sunt tot eu, literatura sunt eu, muzica sunt eu, umorul sunt eu… — Modestia este altcineva se pare… — Ești într‐adevăr așa cum te știam. Faci glume răutăcioase la adresa lui Dumnezeu, fără niciun fel de scrupul! încearcă să‐ți dai seama: î seama: î ți bați joc de Dumnezeu! — În același timp, mă simt atât de în de în largul meu cu tine, ca și cum ne cunoșteam deja… — Este normal, toți cei care mă întâlnesc au aceast ă impresie. Am vegheat mereu asupra ta, ca și asupra tuturor, te cunosc mai bine decât te cunoști tu însuți. Sunt puțin tatăl tău, puțin prietenii tăi, suntem în suntem în familie când suntem împreun suntem împreună. — Adică? — Adică mă cunoști și tu. Exiști, deci mă cunoști. Eu sunt un pic din tine ș i tu un pic din mine. Dar o să te las în las în pace un moment ca să te gândești la asta cu calm. Înainte de a te părăsi, î si, î ți dau Lecția numărul Patru, care este și ultima: nu trebuie să acorzi întâlnirii noastre mai multă importan ță decât are în are în realitate. Vei în Vei înțelege cu timpul asta, ca și restul. Hai șterge‐o, pe curând. De trei zile nu mai am vești de la el, simt că înnebunesc. E cu atât
mai enervant cu cât am uitat să‐l întreb despre mesajul pe care avea să mi‐l transmită. Dintr‐odată încep să mă întreb dacă povestea asta nu e o halucina ție provocat ă de ceva ce‐aș fi mâncat sau de o intoxicație cu monoxid de carbon, pe scurt o chestie care mi‐ar fi zăpăcit neuronii. Fiindcă , dacă sunt sigur de un lucru, acesta e că n‐ am visat, nu dormeam. Am încercat în zadar să‐l chem, nu s‐a întâmplat nimic. Niciun flash care să mă transporte în transporte în cer. Nimic. M‐am săturat să rămân închis mân închis în în casă , cred că e mai bine mai bine să mă întorc la lucru. Am spus că am gripă când am sunat alaltăieri, dar René o să înceapă să‐și pună întrebări. Se străduiește el să fie cool ca patron, dar nu trebuie totuși să întind coarda. Hai, e aproape ora optsprezece, am o oră să mă pregătesc și să mă duc la sex‐shop. Viața mea trebuie să‐și reia cursul normal. — Salut René, m‐am întors! am întors! — Salut! Nu mai ești bolnav? ti bolnav? — Nu, mă simt mai bine, mai bine, mulțumesc. Dar nu m‐am dus la doctor, ca să nu întrerup nu întrerup lucrul… — Știi bine tii bine că nu‐mi pasă. Ești bolnav ti bolnav o dată pe an, n‐o să‐ți tai din leafă. — Mulțumesc. Totul a fost bine, fost bine, nu s‐a întâmplat nimic deosebit? — Nu. De fapt, da, o chestie amuzant ă. Ca să te înlocuiesc, am luat o fată , așa ca să văd ce iese. Și n‐o să‐ți vină să crezi, dar cifra de afaceri a scăzut rău de tot în cele trei nopți cât a lucrat! Cred că clienților obișnuiți le era prea rușine să meargă la casă cu filmele lor de sonați în fața acestei fetișcane cu figură serioasă. Nostim, nu? — Da, oarecum, dar în același timp ‐nu mă uimește. Ce te‐a apucat să angajezi o tipă? — Am vrut să văd ce iese, n‐a fost o idee prea bun prea bună. Dar cred că tu o să ai de lucru în seara asta, bolnavilor noștri le‐a cam lipsit probabil desfrâul. Ciao, baft Ciao, baftă!
Nu prea îmi prea îmi place când vorbește așa. N‐are niciun respect pentru clienții care vin aici ca să compenseze mizeria vieții lor sexuale. Îi numește mereu „bolnavi”, „perverși”, „sonați”. Eu cred că sunt doar cu moralul la pământ, prinși între fantasme tot mai îndr mai îndrăznețe și o viață tot mai de insipidă. Cred că nu‐i nimic rău în asta, doar singurătatea, în orice caz, de opt ani de când lucrez aici, niciunul din clienții mei n‐a fost autorul vreunui fapt divers sângeros, dovadă că ei nu fac rău nimănui. Lui René i se rupe de oamenii ăștia, ceea ce‐l interesează pe el este să‐i meargă afacerea și‐atât. Și probabil că‐i merge, având în vedere că și‐a schimbat iar mașina anul ăsta și că , de Crăciun, mi‐a mărit salariul. Cred că e singurul patron care‐i mărește leafa angajatului său, deși acesta nu‐i cere niciodată nimic. Noaptea e lungă și mai ales liniștită. Clienții obișnuiți trebuie să fi fost intimidați de fată. Are și René ăsta niște idei, pe legea mea. Uite, o să mă uit la noul Gură mică , dar lacomă , ajuns deja la partea a noua. Timpul trece repede totuși. Dar mă gândesc că Dumnezeu trebuie că mă vede în vede în timp ce mă las pradă fantasmelor cu bruneta asta care are într‐adevăr o gură foarte mică. Știe probabil chiar că mă excită , îmi citește poate gândurile în gândurile în momentul ăsta! Cum să aflu dacă așa e? — Doamne? Doamne, te rog, e urgent! — Da? — Este enervant flashul tău. Eu am ochii fragili! în fragili! în fine, nu asta este important… Mă întrebam: adineauri, mă priveai? — A, întrebarea A, întrebarea clasic ă: oare vă văd în mod constant? Răspunsul este da. — Ce!? Mă vezi tot timpul? — În ce limbă trebuie să‐ți spun ca să pricepi? Da, te văd, în
