DREPT EXECUTIONAL PENAL PENTRU INVATAMANTUL LA DISTANTA CUPRINS Notiune Obiectul dreptului penal Scopul dreptului executional penal Funcţiile dreptului executional penal Stiinţa dreptului execuţional penal Legăturile ştiinţei dreptului exececuţional penal cu ştiinţele sociale penale Izvoarele Principiile dreptului execuţional penal A. Principii fundamentale B. Principiile generale Raportul juridic execuţional penal Noţiunea de pedeapsă Sancţiunile de drept penal Clasificarea sancţiunilor de drept penal A. Pedepsele B. Măsurile educative C. Măsurile de siguranta Pedeapsa închisorii Codul penal - art. 52-54 Legea nr. 275/2006 - art. 11-15; 18-28 Drepturi şi obligaţii ale persoanelor condamnate Individualizarea executării pedepsei Liberarea condiţionata Codul penal - art. 59 – 61; 81—86 Amenda Codul penal - art. 63 Executarea amenzii Pedepsele complementare si accesorii Codul penal - art. 64-67; 71 Măsurile educative Codul de procedură penală - art. 487 -493 Măsurile de siguranta Codul de procedura penala - art. 429-439; 434 Executarea măsurilor preventive privative de libertate Documente întocmite de administratia locului de detinere Bibliografie
DREPT EXECUTIONAL PENAL
Pagina 2 2 3 4 4 4 6 7 7 8 9 10 11 11 11 11 11 12 12-13 13-19 19 24 24 24-31 31 31 31 32 32-33 33 33-35 35 35-38 39 40 42
PENTRU INVATAMANTUL LA DISTANTA
1. NOTIUNE
Dreptul
execuţional penal poate fi definit ca ramură a dreptului formată din ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile sociale referitoare la executarea sancţiunilor de drept penal. Cei mai mulţi autori1 sunt de acord că definiţia trebuie să cuprindă şi elementul scop: în scopul asigurării unei influenţări educative eficiente a celor care execută sancţiunea, al prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni şi al apărării ordinii de drept. În ceea ce ne priveşte considerăm că acesta este scopul sancţiunilor de drept penal şi nu al dreptului execuţional penal. 2. OBIECTUL DREPTULUI EXECUTIONAL PENAL
Obiectul dreptului execuţional penal îl constituie relaţiile sociale cu privire la activitatea de executare a sancţiunilor de drept penal. Aceste relaţii se stabilesc între persoanele condamnate penal, pe de o parte şi organele de stat însărcinate cu punerea în executare a sancţiunilor de drept penal. Dreptul execuţional penal reglementează drepturi şi obligaţii pentru fiecare din părţi, relaţiile sociale stabilite între acestea pentru executarea unor sancţiuni de drept penal având drept specific constrângerea, poziţia diferită pe care o ocupă în cadrul raportului juridic de drept execuţional penal şi implicit conţinutul diferenţiat al drepturilor şi obligaţiilor fiecăruia din părţi. Relaţiile sociale dintre părţi au la bază metoda autoritară care presupune dreptul statului de a impune persoanei condamnate executarea sancţiunii şi obligaţia acesteia din urmă a executa sancţiunea aplicată. Nicolae – Anghel Nicolae, Dreptul executării sancţiunilor de drept penal şi a măsurilor preventive, Editura Universităţii Titu Maiorescu, Bucureşti, 2005, p.16, Ioan Marcel Rusu, Drept execuţional penal, Editura Hamangiu, 2007, p.2 2 1
Activitatea
de executare a sancţiunilor de drept penal se desfăşoară potrivit unor principii şi reguli stricte, sub incidenţa normelor de drept execuţional penal. Aceste norme au scopul de a prescrie conduita fiecăruia din participanţii la executarea sancţiunilor de drept penal, prescriind conduita fiecăreia, în raport cu poziţia pe care o au în relaţiile de executare a unor sancţiuni. Normele de drept execuţional penal devin, astfel, instrumente de îndrumare şi orientare a relaţiilor sociale de executare a sancţiunilor de drept penal spre scopurile fixate de politica penală. Normele de drept execuţional penal sunt specifice după felul sancţiunii care se execută – pedepse, măsuri de siguranţă, măsuri educative, dar unele sunt şi generale, cu caracter de principiu, cum ar fi cele referitoare la scopul pedepsei. 3. SCOPUL DREPTULUI EXECUTIONAL PENAL
În doctrină2 se distinge
între un scop general, care este acela de a pune în aplicare politica penală a statului în domeniul executării sancţiunilor de drept penal, şi un scop special care constă în apărarea valorilor sociale şi a ordinii de drept prin prevenirea săvârşirii de infracţiuni. De altfel, legislaţia noastră prevede în mod expres scopul pedepsei în art. 52 alin. 1 din Codul penal „Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni ”. Deşi această prevedere vizează pedepsele, apreciem că poate fi extinsă cu privire la toate sancţiunile de drept penal. Executarea sancţiunilor de drept penal exercită o prevenţie generală prin aceea că influenţează conduita acelor membri ai societăţii înclinaţi să săvârşească fapte antisociale determinându-i să se abţină şi, totodată, exercită o aşa zisă prevenţie specială, asupra persoanei care a comis faptă antisocială prin formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Atingerea scopului dreptului execuţional penal implică respectarea a trei cerinţe fundamentale: elaborarea unor norme clare şi exacte, respectarea în cursul executării a principiilor dreptului execuţional penal şi adoptarea de măsuri de reintegrare în muncă şi societate a celor care au executat sancţiunile. 2
I.Oancea, op.cit, p.12; N.Anghel Nicolae, op.cit. pag.23. I.M.Rusu, op.cit., p.6 3
4. FUNCTIILE DREPTULUI EXECUTIONAL PENAL
O
primă funcţie a dreptului execuţional penal este aceea de asigurare a realizării scopului procesului penal prin executarea în condiţiile prevăzute de lege a sancţiunilor aplicate de instanţa de judecată. Executarea pedepselor şi a celorlalte sancţiuni este orientată spre apărarea valorilor sociale, a ordinii de drept prin prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi reeducarea celor condamnaţi. O a doua funcţie este aceea de reeducare, de influenţare pozitivă a celui condamnat prin formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Potrivit art. 52 alin. 2 din Codul penal, prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială În sfârşit, dreptul execuţional penal are şi funcţia de a proteja reinserţia socială a celui condamnat, reintegrarea sa cu succes în societate. Procesul de reeducare a condamnatului nu are finalitate dacă nu se realizează reinserţia socială, dacă cel condamnat nu reuşeşte să se integreze în societate. Eforturile personalului specializat în desfăşurarea activităţilor de reeducare trebuie dublate de autorităţile desfăşurate de organizaţiile non-guvernamentale dar şi de un cadru legislativ care să faciliteze reintegrarea condamnaţilor după executarea sancţiunilor. 4
5. STIINTA DREPTULUI EXECUTIONAL PENAL
Ştiinţa dreptului execuţional penal este o ramură a ştiinţelor juridice care constă în ansamblul teoriilor, noţiunilor, ideilor şi explicaţiilor referitoare la normele juridice care reglementează executarea sancţiunilor de drept penal3. Aşadar obiectul ştiinţei dreptului execuţional penal îl constituie normele şi raporturile juridice privind executarea sancţiunilor de drept penal , având rolul de a prezenta conţinutul social juridic, importanţa şi finalitatea lor. Totodată ştiinţa dreptului execuţional penal analizează modul în care normele sus-menţionate corespund scopului pentru care au fost adoptate şi în ce măsură sunt sau nu adecvate dezvoltării societăţii contemporane. 6. LEGATURILE ŞTIINŢEI DREPTULUI EXECUŢIONAL
PENAL CU ŞTIINŢELE SOCIALE PENALE a) Legătura cu politica penală Politica penală trasează orientările şi principiile încriminărilor, stabilirii aplicării şi executării pedepselor şi celorlalte sancţiuni penale, în scopul apărării societăţii contra infracţiunilor4. Aceste orientări capătă o formă normativă prin includerea lor în dispoziţii legale sau alte acte normative care reglementează domeniul. Altfel spus, principiile şi orientările politicii penale se materializează în acte cu caracter normativ care reglementează executarea sancţiunilor de drept penal. Totodată, ştiinţa dreptului execuţional penal prin metoda ştiinţifică proprie analizează eficienţa sistemului sancţionator şi pune la dispoziţia politicii penale propriile constatări şi propuneri ce vizează perfecţionarea căilor şi mijloacelor de prevenire şi combatere a criminalităţii. b) Legătura cu criminologia Criminologia pune la dispoziţia ştiinţei dreptului execuţional penal o serie de observaţii, constatări şi teorii ştiinţifice cu privire la cauzele criminalităţii, la tipologia infracţională, prevenirea criminalităţii şi tratamentul delincvenţilor în penitenciar şi în afara acestuia. Criminologia elaborează studii cu privire la trăsăturile specifice ale unor categorii de infractori, de care dreptul 3 4
I.Oancea, op. Cit., p.16, I.M.Rusu, op.cit., p.10, N.A. Nicolae, op. cit. pag. 30 I.Oancea, op. Cit., p.20 5
execuţional penal ţine seama în procedura de repartizare şi în tratamentul condamnaţilor în penitenciar şi în afara acestuia. Dreptul execuţional penal se foloseşte de studiile criminologice în organizarea executării sancţiunilor penale şi totodată aplică recomandările criminologice pentru combaterea cauzelor sociale şi individuale ale săvârşirii infracţiunilor. Stiinţa dreptului execuţional penal verifică prin punerea în practică valabilitatea acestei teorii şi totodată oferă criminologiei o importantă bază de date şi observaţii ştiinţifice. c) Legătura cu ştiinţa penitenciară şi penologia Stiinţa penitenciară are ca obiect exclusiv pedepsele privative de libertate în timp ce penologia are ca obiect toate pedepsele, regulile de executare şi metodele utilizate pentru punerea lor în executare. Penologia oferă ştiinţei dreptului execuţional penal date, informaţii, idei despre natura şi funcţiile pedepselor, despre modul de executare a pedepselor şi eficienţa acestora în timp ce aceasta oferă puncte de vedere asupra tuturor sancţiunilor de drept penal şi implicit a posibilităţilor de înlocuire a unor sancţiuni cu altele5 . Penologia studiază evoluţia pedepselor, apariţia de noi sancţiuni de drept penal propunând dreptului execuţional penal schimbări în sistemul execuţional, unei eficace apărări antiinfracţionale şi unei perfecţionări a concepţiei de reeducare a condamnaţilor. Stiinţa penitenciară studiază organizarea sistemului penitenciar şi regimul de viaţă al condamnaţilor în penitenciar şi eficienţa activităţii de reeducare asupra acestora. Prin intermediul unor anchete sociale şi psihologice ştiinţa penitenciară examinează efectul regimului de executare a pedepselor privative de libertate asupra condamnaţilor. Astfel, s-au desprins concluzii importante cu privire la efectul dăunător al regimului celular asupra adaptării şi reintegrării sociale celui condamnat dar şi influenţele negative ale condamnaţilor recidivişti asupra celor primare în regimul de detenţie comună. 7. IZVOARELE
Prin
izvor al dreptului execuţional penal se înţelege actul normativ care stabileşte principii, reguli, modalităţi de executare a sancţiunilor de drept penal. 5
I.Oancea, op.cit, p.21 6
Un
prim izvor îl constituie legea fundamentală, Constituţia, care stabileşte cadrul general al organizării şi funcţionării autorităţilor statului, drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor. Un al doilea izvor este Codul penal care, în conformitate cu principiul legalităţii încriminării prevede care fapte constituie infracţiuni, pedepsele ce se aplică infractorilor şi măsurile care se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte. Codul penal este aşadar sediul materiei în ceea ce priveşte reglementarea tuturor sancţiunilor de drept penal: pedepsele, măsurile educative şi măsurile de siguranţă. Astfel, Codul penal conţine prevederi referitoare la scopul pedepsei, regimul general al executării pedepsei, regimul general al executării pedepsei, regimul general de deţinere a condamnaţilor, liberarea condiţionată etc. Un al treilea izvor este Codul de procedură penală care prevede o serie de reguli de punere în executare a sancţiunilor de drept penal. Codul de procedură penală conţine prevederi referitoare la punerea în executare a pedepselor principale, a pedepselor complimentare, a măsurilor de siguranţă, precum şi dispoziţii privind revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei, amânarea executării pedepsei, întreruperea executării pedepsei, înlăturarea sau modificarea pedepsei. În sfârşit, Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal 6 reglementează în mod detaliat regimul de executare a pedepselor drepturile şi obligaţiile persoanelor care execută aceste sancţiuni.
Aprobat prin H.G. nr.1897/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.24 din 16 ianuarie 2007. 7 6
8. PRINCIPIILE DREPTULUI EXECUTIONAL PENAL
Principiile
fundamentale ale fiecărei ramuri a dreptului sunt trăsături definitorii pentru autonomia acelei ramuri în cadrul sistemului de drept7. Aceste principii au caracter de generalitate în sensul că se reflectă în toate instituţiile şi normele care constituie ramura de drept. Dreptul execuţional penal se întemeiază pe o serie de principii care orientează şi direcţionează întreaga activitate de executare a sancţiunilor de drept penal. Pe lângă principiile fundamentale, care sunt reguli de drept cu aplicaţiune generală şi absolută, în doctrină se face vorbire de principii generale, cu largă incidenţă dar derivate din principiile fundamentale şi subordonate acestora şi principii instituţionale, aplicabile numai în cadrul instituţiilor la care se referă8. A.Principii fundamentale a) Principiul legalităţii este un principiu fundamental al legislaţiei noastre penale fiind consacrat în art. 2 din Codul penal, în art. 2 din Codul de procedură penală şi în art. 1 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Principiul legalităţii enunţat în lucrarea lui Cesare Beccaria, „Despre infracţiuni şi pedepse ”, a fost înscris în Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului din anul 7 8
C. Bulai, Manual de drept penal, All, Bucureşti 1996, p.47 Ibidem, p.47 8
1789 reafirmat în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 10 decembrie 1966, fiind în prezent consacrat de legislaţiile penale ale tuturor statelor. Întreg procesul penal este dominat de principiul legalităţii de la incriminarea faptelor care constituie infracţiuni şi a sancţiunilor aplicabile în cazul săvârşirii acestor fapte până la executarea sancţiunilor aplicate. Din consacrarea sa în domeniul executării sancţiunilor trebuie să înţelegem că nici o sancţiune nu se execută în mod arbitrar ci numai în condiţiile prevăzute de lege. Principiul legalităţii incriminării şi al pedepselor impune descrierea exactă a conduitei incriminate şi a sancţiunilor aplicate, reglementarea amănunţită a regimului de executare a sancţiunilor. Totodată, principiul legalităţii obligă la interpretarea strictă a dispoziţiilor penale evitându-se o extindere a legii la fapte sau situaţii care nu au fost prevăzute de legiuitor. b) Principiul individualizării pedepselor şi a celorlalte sancţiuni penale consacrat de art. 14 şi 27 din Legea nr. 275/2006 are în vedere că sancţiunile trebuie adaptate în raport de individ, în raport de conduita, vârsta, starea de sănătate şi posibilităţile de reintegrare socială ale persoanei condamnate. Numai printr-o bună individualizare se poate realiza scopul aplicării sancţiunii: reeducarea condamnatului, reinserţia socială a acestuia şi prescrierea săvârşirii altor infracţiuni. Principiul individualizării pedepselor şi a celorlalte sancţiuni penale se aplică atât pedepselor principale cât şi pedepselor complementare, măsurilor de siguranţă şi măsurilor educative. c) Principiul umanismului şi al respectării demnităţii umane consacrat de art. 4 din Legea nr.275/2006 potrivit căruia se interzice supunerea unei persoane aflate în executarea unei pedepse la tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente. Regimul de executare a pedepsei nu trebuie să provoace condamnatului alte suferinţe, fizice sau morale în afara celor pe care pedeapsa însăşi le determină prin natura ei.
9
Principiul
umanismului străbate dreptul penal de la elaborarea normelor la aplicarea lor şi până la executarea sancţiunilor. În executarea pedepselor sunt interzise tortura, tratamente aplicate prin cruzimi şi care au efect distructiv asupra personalităţii condamnatului. B. Principii generale a) Principiul executabilităţii exprimă exigenţa ca orice condamnare la o sancţiune penală pronunţată printr-o hotărârea judecătorească definitivă, trebuie pusă în executare. Principiul executabilităţii conferă fermitate întregului proces penal, executarea hotărârii fiind ultima parte a procesului penal, fără de care activitatea organelor judiciare ar fi lipsită de finalitate. În caz contrar, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de eficienţă şi s-ar pune în pericol ordinea de drept. b) Principiul obligativităţii consacră regula că executarea unei hotărâri penale în cuprinsul căreia există o condamnare la o sancţiune penală este obligatorie atât pentru organele de stat competente cât şi pentru condamnaţi. Altfel spus, organele specializate ale statului au obligaţia să pună în executare hotărârile penale iar condamnaţii au obligaţia să suporte executarea acestor hotărâri. Principiul obligativităţii derivă din conţinutul raportului juridic execuţional penal care conferă fiecărei parte drepturi şi obligaţii specifice acestui raport. c) Principiul jurisdicţionalităţii exprimă cerinţa ca punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti penale şi desfăşurarea executării sancţiunilor penale să se facă numai sub supravegherea şi controlul unei instanţe de judecată numită „instanţă de executare”. Acest principiu este o garanţie a respectării dreptului şi libertăţilor persoanei, a înlăturării oricăror aspecte ce ţin de arbitrar, a asigurării imparţialităţii organelor specializate care pun în executare hotărârile de condamnare. d) Principiul continuităţii are în vedere că o sancţiune odată pusă în executare, trebuie continuată şi dusă până la capăt, până la executarea completă, în caz contrar ştirbindu-se autoritatea şi seriozitatea executării unei sancţiuni penale9.
9
I. Oancea, op.cit., p.28 10
Întreruperea
sau suspendarea executării pedepsei nu pot realiza decât în condiţiile prevăzute de lege şi numai baza unei hotărâri a unei instanţe judecătoreşti. Întreruperea sau suspendarea executării pedepsei nu pot realiza decât în condiţiile prevăzute de lege şi numai baza unei hotărâri a unei instanţe judecătoreşti.
se în se în
9. RAPORTUL JURIDIC EXECUŢIONAL PENAL.
În
doctrină s-au exprimat mai multe opinii cu privire la existenţa raportului juridic de drept execuţional penal. Într-o primă opinie, s-a afirmat că raportul juridic penal de conflict constatat prin hotărârea judecătorească durează până la executarea completă a pedepselor aplicate de instanţa judecătorească. Dar, odată cu punerea în executare a hotărârii judecătoreşti de condamnare apar raporturi juridice de drept execuţional penal, prin care se realizează conţinutul raportului substanţial de conflict10. Potrivit acestui punct de vedere raportul juridic penal de conflict include şi raportul juridic execuţional penal ca raport derivat din raportul juridic penal. Într-o altă opinie s-a subliniat că raportul juridic penal parcurge mai multe etape: a) aceea a definitivării raportului juridic penal prin aplicarea sancţiunilor penale; b) aceea a C. Bulai, B.N. Bulai, Manualul de drept penal, partea generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p. 75. A se vedea şi şi C. Bulai, Drept penal, partea generală, vol. I., T.U.B., 1979, p. 129. 10
11
executării sancţiunilor penale; c) etapa postexecutorie, când pentru cel condamnat mai există interdicţii şi decăderi din drepturi care se strâng odată cu realitatea. Aşadar raportul juridic penal are ca moment iniţial definitivarea prin aplicarea sancţiunilor penale şi un moment final, terminarea executării sancţiunilor penale: etapa executării sancţiunilor penale ar intra, potrivit acestei opinii, în competenţa raportului juridic penal11. În sfârşit, s-a exprimat şi o altă opinie, la care achiesăm, că dreptul execuţional penal reglementează relaţii sociale distincte de relaţiile sociale de tragere la răspundere penală şi că se creează implicit premisele naşterii şi existenţei unui raport juridic execuţional penal, o dată cu săvârşirea unei fapte penale. Acest raport se particularizează faţă de raportul juridic penal în momentul aplicării unei sancţiuni penale. Chiar dacă este un raport juridic derivat din raportul juridic penal, raportul juridic execuţional penal are trăsături caracteristice proprii, un conţinut distinct, ceea ce îi conferă o existenţă separată de raportul juridic execuţional penal cu trăsături caracteristice proprii, un conţinut distinct, ceea ce îi conferă o existenţă separată de raportul juridic penal 12. NOTIUNEA DE PEDEAPSA Pedeapsa este o sancţiune specifică dreptului penal, chiar dacă termenul este folosit şi în afara dreptului penal şi reprezintă cea mai importantă categorie de sancţiuni de drept penal. Pedeapsa intră în categoria sancţiunilor represive spre deosebire de măsurile de siguranţă care sunt măsuri preventive. Ele sunt destinate să pună capăt activităţii infracţionale şi să determine o schimbare a mentalităţii infractorului. Din cele mai vechi timpuri pedeapsa a fost o sancţiune asociată cu ideea de răzbunare: victima era aceea care, acţionând sub imperiul iritării provocate de ofensa ori vătămarea care i-a fost cauzată, provoacă la rândul său autorului o suferinţă. Mai târziu oamenii s-au grupat şi s-au supus unei autorităţi comune care intervenea în disputele individuale cu grija de a respecta ordinea în cadrul grupului şi de a asigura pacea tuturor. 10.
11
12
M. Zolyneak, Drept penal, partea generală, Universitatea Al. I. Cuza, Iaşi, 1977, p. 129 – 133. I. Oancea, Drept penal, partea generală, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1971, p. 44. 12
Totodată,
pedepsele sunt sancţiuni de bază în sensul că ori de câte ori legea încriminează o faptă trebuie să prevadă ca sancţiune o pedeapsă. Din cele mai vechi timpuri, pedeapsa a fost o sancţiune asociată cu ideea de răzbunare: victima este aceea care, acţionând sub imperiul iritării provocate de ofensa ori vătămarea care i-a fost cauzată, provoca la rândul său autorului o suferinţă. Mai târziu, oamenii s-au grupat şi s-au supus unei autorităţi comune care intervenea în disputele individuale cu grija de a respecta ordinea în cadrul grupului şi de a asigura pacea tuturor. Justiţia privată a dispărut cu timpul, transformându-se în justiţia clanului, tribului, cetăţii, statului13. 11. SANCTIUNILE DE DREPT PENAL
Sancţiunile
de drept penal sunt măsuri coercitive specifice dreptului penal impuse de instanţa de judecată printro hotărâre judecătorească, drept consecinţă a săvârşirii unei infracţiuni. Sancţiunile de drept penal sunt un mijloc de restabilire a ordinii de drept şi de realizare a reglementării juridice a relaţiilor de apărare socială14. Realizarea prin constrângere a ordinii de drept semnifică aplicarea şi executarea sancţiunilor de drept penal. Dacă în cadrul raporturilor de conformare sancţiunea constituie o alternativă la conduita de conformare, în cadrul raporturilor conflictuale, sancţiunea apare ca element al acestora, mai exact constituind obiectul lor15. 12. CLASIFICAREA SANCTIUNILOR DE DREPT PENAL
A. Pedepsele sunt sancţiuni specifice dreptului penal, în sensul că fiecărei infracţiuni trebuie să îi corespundă o pedeapsă. Chiar dacă au un caracter aflictiv, impunând o restrângere a libertăţii şi/sau drepturilor persoanei, scopul lor este apărarea societăţii de infracţiuni şi prevenirea săvârşirii de fapte penale. Pedepsele sunt singurele sancţiuni cu caracter represiv, care printr-o acţiune coercitivă şi în acelaşi timp educativă, tind să determine o schimbare a mentalităţii antisociale a condamnatului.
13 14 15
R. Schmelck, G. Picca, Penologie et droit penitentiaire, Éditions Cujas, 1967, p.4. C.Bulai, B.N.Bulai, Manual de drept penal, Universul juridic, Bucureşti, 2007, p.280 Ibidem 13
B. Măsurile educative sunt sancţiuni care constau în măsuri de refacere sau corectare a procesului educativ, aplicabile exclusiv minorilor. Măsurile educative se întemeiază pe teza că săvârşirea de infracţiuni de către minori este rezultatul unor grave deficienţe educative. Deşi au o componenţă coercitivă, implicând restricţii ale libertăţii minorilor, măsurile educative sunt lipsite de caracter represiv. Aceste sancţiuni sunt adecvate condiţiilor psihofizice ale minorilor, personalitate în curs de formare şi susceptibile de influenţare prin astfel de măsuri. C. Măsurile de siguranţă sunt sancţiuni de drept penal cu caracter exclusiv preventiv care se iau faţă de persoanele care săvârşesc fapte penale din cauza unei stări de pericol pe care acestea o prezintă şi care i-ar putea determina să săvârşească alte fapte prevăzute de legea penală. Scopul măsurilor de siguranţă este înlăturarea stării de pericol care poate determina săvârşirea de fapte antisociale. Stările de pericol nu trebuie confundate cu pericolul social al infracţiunii, întrucât aceste stări de pericol nu ţin de fapta ci de persoana făptuitorului şi nu pot fi combătute prin aplicarea de pedepse întrucât faptele nu ţin de conştiinţa sau voinţa făptuitorului. Măsurile de siguranţă nu sunt condiţionate de existenţa răspunderii penale.
PEDEAPSA INCHISORII CODUL PENAL 14
Articolul 52 din Codul penal: “Pedeapsa şi scopul ei Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnatului”. Articolul 53 din Codul penal: “Felurile pedepselor aplicabile persoanei fizice Pedepsele sunt principale, complementare şi accesorii. 1. Pedepsele principale sunt: a) detenţiunea pe viaţă; b) închisoarea de la 15 zile la 30 de ani; c) amenda de la 100 lei la 50.000 lei. 2. Pedepsele complementare sunt: a) interzicerea unor drepturi de la unu la 10 ani; b) degradarea militară. 3. Pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64, în condiţiile prevăzute în art. 71”. Articolul 53^3 din Codul penal: „Reguli generale ale executării pedepselor principale privative de libertate Executarea pedepselor principale privative de libertate se bazează pe sistemul progresiv. Condamnaţii au posibilitatea să treacă dintr-un regim de executare în altul în condiţiile prevăzute de legea privind executarea pedepselor. Pedepsele privative de libertate se execută în unul din următoarele regimuri: a) regimul de maximă siguranţă; b) regimul închis; c) regimul semideschis; d) regimul deschis. Regimul executării pedepselor privative de libertate se bazează pe posibilitatea condamnaţilor de a presta, cu acordul lor, o muncă utilă, dacă sunt apţi pentru muncă, pe educarea condamnaţilor, pe respectarea de către aceştia a ordinii interioare a locurilor de deţinere, precum şi pe stimularea şi recompensarea celor stăruitori în muncă, disciplinaţi, şi care dau dovezi temeinice de îndreptare. După împlinirea vârstei de 60 de ani pentru bărbaţi şi 55 de ani pentru femei, condamnaţii pot presta o muncă numai la cererea acestora, dacă sunt apţi pentru muncă. Toate mijloacele folosite în cadrul regimului executării pedepselor privative de libertate trebuie să contribuie la reintegrarea în societate a celor condamnaţi şi la prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către aceştia”. Articolul 53^4 din Codul penal: 15
“Regimul de muncă Munca prestată de condamnaţi este remunerată, cu excepţia muncii cu caracter gospodăresc, necesare locului de deţinere, şi a celei prestate în caz de calamitate. Condiţiile de prestare a muncii, durata şi plata acesteia, precum şi repartizarea veniturilor cuvenite condamnaţilor sunt stabilite prin legea privind executarea pedepselor”. Articolul 54 din Codul penal: „Regimul detenţiunii pe viaţă Detenţiunea pe viaţă se execută în penitenciare anume destinate pentru aceasta sau în secţii speciale ale celorlalte penitenciare. Regimul executării pedepsei detenţiunii pe viaţă este reglementat în legea privind executarea pedepselor”. LEGEA NR. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal ARTICOLUL 11 DIN LEGEA NR. 275/2006 „Penitenciarele (1) Pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi a închisorii se execută în locuri anume destinate, denumite penitenciare. (2) Penitenciarele se înfiinţează prin hotărâre a Guvernului, au personalitate juridică şi sunt în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. (3) Organizarea şi funcţionarea penitenciarelor se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului justiţiei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe pagina de Internet a Ministerului Justiţiei şi a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. (4) În cadrul penitenciarelor se pot înfiinţa, prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, secţii interioare sau exterioare ale penitenciarelor, în raport cu regimurile de executare a pedepselor privative de libertate, categoriile de persoane condamnate şi cerinţele speciale de protecţie a anumitor categorii de persoane condamnate. (5) Administraţia Naţională a Penitenciarelor stabileşte penitenciarul în care persoana condamnată va executa pedeapsa privativă de libertate. La stabilirea penitenciarului se va avea în vedere ca acesta să fie situat cât mai aproape de localitatea de domiciliu a persoanei condamnate”. ARTICOLUL 12 DIN LEGEA NR. 275/2006 „Penitenciarele speciale (1) Pentru anumite categorii de persoane condamnate la pedepse privative de libertate se pot înfiinţa penitenciare speciale, în condiţiile art. 11 alin. (2). (2) Penitenciarele speciale sunt: a) penitenciare pentru minori şi tineri; b) penitenciare pentru femei; c) penitenciare-spital”. ARTICOLUL 13 DIN LEGEA NR. 275/2006 16
„Secţiile speciale de arestare preventivă (1) În cadrul penitenciarelor se pot înfiinţa secţii speciale de arestare preventivă, prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. (2) În secţiile speciale de arestare preventivă din penitenciare pot fi deţinute numai persoanele condamnate printr-o hotărâre definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, care sunt cercetate în stare de arest preventiv în altă cauză, precum şi persoanele arestate preventiv aflate în curs de judecată”. ARTICOLUL 14 DIN LEGEA NR. 275/2006 „Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate (1) În fiecare penitenciar se constituie o comisie pentru stabilirea, schimbarea şi individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, alcătuită din: directorul penitenciarului, care exercită atribuţiile de preşedinte al comisiei, şeful serviciului/biroului pentru aplicarea regimurilor, medicul penitenciarului, şeful serviciului/biroului educaţie şi şeful serviciului/biroului asistenţă psihosocială. (2) Secretariatul comisiei prevăzute la alin. (1) se asigură de către şeful serviciului/biroului evidenţă din penitenciarul respectiv”. ARTICOLUL 15 DIN LEGEA NR. 275/2006 „Administraţia Naţională a Penitenciarelor (1) Administraţia Naţională a Penitenciarelor este instituţia publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Justiţiei, având ca scop coordonarea şi controlul activităţii unităţilor care se organizează şi funcţionează în subordinea sa. (2) Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. (3) Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor este asigurată de un director general, numit prin ordin al ministrului justiţiei. (4) Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor are calitatea de ordonator secundar de credite. (5) Finanţarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se asigură din subvenţii acordate de la bugetul de stat şi din venituri proprii. (6) Veniturile obţinute prin munca prestată de către persoanele condamnate vor fi folosite pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie”. ARTICOLUL 18 DIN LEGEA NR. 275/2006 „Dispoziţii generale privind regimurile de executare a pedepselor privative de libertate (1) Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate cuprind ansamblul de reguli care stau la baza executării pedepselor privative de libertate. (2) Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt bazate pe sistemele progresiv şi regresiv, persoanele condamnate trecând dintr-un regim în altul, în condiţiile prevăzute de prezenta lege. (3) Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate trebuie să asigure respectarea şi protejarea vieţii, sănătăţii şi demnităţii persoanelor private de libertate, a drepturilor şi libertăţilor acestora, fără să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnată”. 17
ARTICOLUL 19 DIN LEGEA NR. 275/2006 “Felurile regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate (1) Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt: a) regimul de maximă siguranţă; b) regimul închis; c) regimul semideschis; d) regimul deschis. (2) Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate se diferenţiază în raport cu gradul de limitare a libertăţii de mişcare a persoanelor condamnate, modul de desfăşurare a activităţilor şi condiţiile de detenţie”. ARTICOLUL 20 DIN LEGEA NR. 275/2006 “Regimul de maximă siguranţă (1) Regimul de maximă siguranţă se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, precum şi celor care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului. (1^1) Criteriile de stabilire şi procedura de evaluare a riscului pe care îl prezintă persoana condamnată pentru siguranţa penitenciarului se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi. (2) În mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, precum şi persoana condamnatului pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate. (3) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim de maximă siguranţă sunt supuse unor măsuri stricte de pază, supraveghere şi escortare, sunt cazate, de regulă, individual, prestează muncă şi desfăşoară activităţile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială în grupuri mici, în spaţii anume stabilite în interiorul penitenciarului, sub supraveghere continuă”. ARTICOLUL 21 DIN LEGEA NR. 275/2006 “Categorii de persoane cărora nu li se aplică regimul de maximă siguranţă (1) Regimul de maximă siguranţă nu se aplică următoarelor persoane condamnate: a) bărbaţii care au împlinit vârsta de 60 de ani şi femeile care au împlinit vârsta de 55 de ani; b) femeile însărcinate sau care au în îngrijire un copil în vârstă de până la un an; c) minorii; d) persoanele încadrate în gradul I de invaliditate, precum şi cele cu afecţiuni locomotorii grave. (2) Persoanele condamnate prevăzute la alin. (1) lit. a) vor executa pedeapsa privativă de libertate în regim închis. Persoanele condamnate prevăzute la alin. (1) lit. b) - d) vor executa pedeapsa privativă de libertate în regim închis, pe perioada cât durează cauza care a impus neaplicarea regimului de maximă siguranţă”. ARTICOLUL 22 DIN LEGEA NR. 275/2006 “Regimul închis 18
(1) Regimul închis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 15 ani. (2) În mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, precum şi persoana condamnatului pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate. (3) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis sunt cazate, de regulă, în comun, prestează munca şi desfăşoară activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială în grupuri, în interiorul penitenciarului, sub pază şi supraveghere. (4) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis pot presta munca şi în afara penitenciarului, sub pază şi supraveghere continuă, cu aprobarea directorului penitenciarului”. ARTICOLUL 23 DIN LEGEA NR. 275/2006 “Regimul semideschis (1) Regimul semideschis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani. (2) În mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, precum şi persoana condamnatului pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate. (3) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoţite în interiorul penitenciarului, prestează munca şi desfăşoară activităţile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială sub supraveghere, în grupuri, în spaţii din interiorul penitenciarului care rămân deschise în timpul zilei. (4) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis pot presta muncă şi desfăşura activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, în afara penitenciarului, sub supraveghere”. ARTICOLUL 24 DIN LEGEA NR. 275/2006 “Regimul deschis (1) Regimul deschis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de cel mult un an. (2) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim deschis sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoţite în interiorul penitenciarului, pot presta munca şi pot desfăşura activităţile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială în afara penitenciarului, fără supraveghere”.
ARTICOLUL 25 DIN LEGEA NR. 275/2006 “Stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate (1) Regimul de executare a pedepsei privative de libertate se stabileşte la primirea persoanei condamnate în primul penitenciar în care aceasta urmează să execute pedeapsa, de către comisia prevăzută la art. 14. (2) Împotriva modului de stabilire a regimului de executare persoana condamnată poate formula plângere la judecătorul delegat pentru 19
executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 3 zile de la data când a luat cunoştinţă de regimul de executare a pedepsei stabilit. (3) Persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deţinere, de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate. (4) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate soluţionează plângerea în termen de 15 zile de la data primirii acesteia şi pronunţă, prin încheiere motivată, una dintre următoarele soluţii: a) admite plângerea şi dispune modificarea regimului de executare stabilit de comisia prevăzută la art. 14; b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată. (5)Încheierea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate se comunică persoanei condamnate şi administraţiei penitenciarului în termen de două zile de la data pronunţării acesteia. (6) Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Contestaţia nu este suspensivă de executare. (7) Contestaţia se judecă potrivit dispoziţiilor art. 460 alin. 2 - 5 din Codul de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător. (8) Hotărârea judecătoriei este definitivă”. ARTICOLUL 26 DIN LEGEA NR. 275/2006 ”Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate (1) Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se dispune de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, la cererea persoanei condamnate sau la sesizarea comisiei prevăzute la art. 14. Comisia prevăzută la art. 14 are obligaţia ca, după executarea a 8 ani în cazul pedepselor cu detenţiunea pe viaţă şi a unei pătrimi din durata pedepsei cu închisoarea, să analizeze conduita persoanei condamnate şi eforturile depuse de aceasta pentru reintegrare socială, întocmind un raport care se aduce la cunoştinţa persoanei condamnate, sub semnătură. În cazul în care comisia apreciază că se impune schimbarea regimului de executare, sesizează judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate. În cazul în care comisia apreciază că nu se impune schimbarea regimului de executare, stabileşte termenul de reanalizare, care nu poate fi mai mare de un an. (1^1) Persoana condamnată are posibilitatea de a formula cererea de schimbare a regimului de executare după executarea fracţiunii de pedeapsă prevăzute la alin. (1). (2) Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate dispune dacă persoana condamnată a avut o bună conduită şi a făcut eforturi serioase pentru reintegrare socială, în special în cadrul activităţilor educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, al instruirii şcolare şi al formării profesionale, precum şi în cadrul muncii prestate. (3) Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate într-unul mai sever se poate dispune dacă persoana condamnată 20
a comis o infracţiune sau o abatere disciplinară gravă, care o fac incompatibilă cu regimul în care execută pedeapsa privativă de libertate, şi dacă, prin conduita sa, afectează grav convieţuirea normală în penitenciar sau siguranţa acestuia. (4) Împrejurările prevăzute la alin. (2) şi (3) sunt constatate de comisia prevăzută la art. 14 printr-un raport care se anexează la cererea persoanei condamnate ori la sesizarea comisiei. (5) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate dispune prin încheiere motivată, cu privire la schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, numai după ascultarea persoanei condamnate, la locul de deţinere, în termen de 15 zile de la primirea cererii sau sesizării. (5^1) Încheierea prin care se dispune menţinerea sau schimbarea regimului de executare a pedepsei cuprinde şi termenul de la împlinirea căruia comisia prevăzută la art. 14 va reanaliza situaţia persoanei condamnate, termen care nu poate fi mai mare de 6 luni. (6) Când judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, prin încheierea de respingere fixează termenul după expirarea căruia cererea sau sesizarea va putea fi reînnoită, termen care nu poate fi mai mare de 6 luni. (7) Încheierea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate se comunică persoanei condamnate şi administraţiei penitenciarului în termen de două zile de la data pronunţării acesteia. (8) Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Contestaţia nu este suspensivă de executare. (9) Contestaţia se judecă potrivit dispoziţiilor art. 460 alin. 2 - 5 din Codul de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător. (10) Hotărârea judecătoriei este definitivă”. ARTICOLUL 27 DIN LEGEA NR. 275/2006 “Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate (1) Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se stabileşte de comisia prevăzută la art. 14, în funcţie de conduita, personalitatea, vârsta, starea de sănătate şi posibilităţile de reintegrare socială ale persoanei condamnate. (2) Persoana condamnată este inclusă, ţinând seama de criteriile prevăzute în alin. (1), în programe care urmăresc în principal: a) desfăşurarea de activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială; b) instruirea şcolară; c) formarea profesională. (3) Programele prevăzute în alin. (2) sunt realizate de serviciile de educaţie, consiliere psihologică şi asistenţă socială din cadrul penitenciarelor, cu participarea consilierilor de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, a voluntarilor, a asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi a altor reprezentanţi ai societăţii civile. 21
(4) Pentru fiecare persoană condamnată se întocmeşte un plan de evaluare şi intervenţie educativă de către serviciul de educaţie, consiliere psihologică şi asistenţă socială din cadrul penitenciarului”. ARTICOLUL 28 DIN LEGEA NR. 275/2006 “Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în cazul minorilor şi tinerilor (1) Minorii şi tinerii aflaţi în executarea unei pedepse privative de libertate sunt incluşi, pe durata executării pedepsei, în programe speciale de consiliere şi asistenţă, în funcţie de vârsta şi de personalitatea fiecăruia. În sensul prezentei legi, se consideră tineri persoanele condamnate care nu au împlinit vârsta de 21 de ani. (2) Programele speciale prevăzute în alin. (1) sunt realizate de serviciile de educaţie, consiliere psihologică şi asistenţă socială din cadrul penitenciarelor, cu participarea consilierilor de protecţie a victimelor şi de reintegrare socială a infractorilor, a voluntarilor, a asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi a altor reprezentanţi ai societăţii civile. (3) Dispoziţiile art. 39 se aplică în mod corespunzător în cazul persoanelor condamnate prevăzute în alin. (1)”.
DREPTURI SI OBLIGATII ALE PERSOANELOR CONDAMNATE 1. Libertatea conştiinţei, a opiniilor şi libertatea credinţelor religioase Persoanele care execută pedepse privative de libertate au dreptul la libertatea conştiinţei şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase. Acest aspect se manifestă prin posibilitatea de a participa liber consimţit la servicii sau întruniri religioase organizate în penitenciare şi de a procura şi deţine publicaţii cu caracter religios şi obiecte de cult. 2. Dreptul la informaţie Dreptul de acces la informaţiile de interes public nu poate fi îngrădit. Administraţia Naţională a Penitenciarelor are obligaţia de a lua toate măsurile pentru aplicarea dispoziţiilor legale privind accesul la informaţiile de interes public. Dreptul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate la informaţii de interes public se realizează prin publicaţii, emisiuni radiofonice şi televizate sau prin orice mijloace autorizate de administraţia penitenciarului. 3. Dreptul la consultarea documentelor de interes personal 22
Persoana care execută o pedeapsă privativă de libertate are acces la dosarul individual, la dosarul medical şi la rapoartele de incident şi poate obţine, la cerere, fotocopii ale acestora. Consultarea documentelor se poate face personal sau de o persoană desemnată de persoana condamnată în prezenţa unei persoane stabilită de directorul penitenciarului. 4. Dreptul la informare cu privire la dispoziţiile legale privind executarea pedepselor privative de libertate Administraţia penitenciarului are obligaţia de a pune la dispoziţia persoanelor care execută pedepse privative de libertate prevederile Codului penal şi ale Codului de procedură penală privind executarea pedepselor, ale legii privind executarea pedepselor, ale Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi a normelor de punere în aplicare a acestei legi, în limba română sau în altă limbă pe care o înţeleg. 5. Dreptul la petiţionare este garantat pentru persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate. Prin petiţie se înţelege orice cerere sau sesizare adresată autorităţilor publice, instituţiilor publice, organelor judiciare, instanţelor sau organizaţiilor internaţionale. Petiţiile au caracter confidenţial şi nu pot fi deschise. 6. Dreptul la corespondenţă este de asemenea un drept garantat persoanelor care execută pedepse privative de libertate. Corespondenţa are caracter confidenţial şi nu poate fi deschisă decât în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege. Astfel, corespondenţa poate fi deschisă fără a fi citită, în prezenţa persoanei condamnate. Dacă există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, corespondenţa poate fi deschisă şi reţinută, clasată într-un dosar special păstrat de administraţia penitenciarului, iar persoana condamnată este înştiinţată de îndată, în scris, despre aceasta. Deschiderea şi reţinerea corespondenţei se face numai pe baza dispoziţiei scrise şi motivate a judecătorului delegat.
23
Aceste dispoziţii nu se aplică în cazul corespondenţei cu:
apărătorul sau cu organizaţiile neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul drepturilor omului sau cu instanţele ori organizaţiile internaţionale a căror competenţă este acceptată sau recunoscută de România. În vederea asigurării dreptului la petiţionare şi corespondenţă, administraţia penitenciarului are obligaţia de a instala cutii poştale în interiorul penitenciarului. Corespondenţa este colectată de personalul specializat al furnizorului de servicii poştale căruia i se asigură accesul în interiorul penitenciarului. Răspunsul la petiţii şi corespondenţă este predat persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, sub semnătură. Plata serviciilor poştale se suportă de condamnaţi, cu excepţia situaţiilor în care aceştia nu dispun de mijloace băneşti. În acest din urmă caz, cheltuielile legate de exercitarea dreptului de petiţionare prin cereri şi sesizări adresate organelor judiciare, instanţelor sau organizaţiilor internaţionale cu competenţa acceptată şi recunoscută de România, precum şi cele pentru exercitarea dreptului la corespondenţa cu familia, apărătorul şi organizaţiile neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul drepturilor omului, sunt suportate de administraţia penitenciarului. 7. Dreptul la convorbiri telefonice Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate au dreptul la convorbiri telefonice de la telefoanele publice cu cartelă instalate în penitenciare. Convorbirile telefonice sunt confidenţiale şi se efectuează sub supraveghere vizuală. Cheltuielile legate de efectuarea convorbirilor telefonice sunt suportate de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate. 8. Dreptul la plimbare zilnică şi dreptul de a primi vizite Fiecare persoană condamnată are dreptul la o plimbare zilnică în aer liber, cu durata de minim o oră. Dacă condiţiile climatice nu permit, plimbarea se asigură într-un spaţiu corespunzător. Plimbarea se execută sub supravegherea vizuală a personalului administraţiei penitenciarului. 24
Persoanele
aflate în vizită sunt supuse controlului potrivit reglementărilor specifice. Durata şi periodicitatea vizitelor se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei. 9. Dreptul de a primi bunuri Persoanele care execută pedepse privative de libertate au dreptul de a primi bunuri. Numărul şi greutatea pachetelor care pot fi primite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate şi bunurile ce pot fi primite, păstrate şi folosite se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei. Sumele de bani primite se consemnează într-o fişă contabilă nominală. 10. Dreptul la asistenţă medicală Asistenţa medicală a persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate este asigurată ori de câte ori este necesar sau la cerere, cu personal calificat, în mod gratuit, potrivit legii. Tratamentul medical şi medicamentele sunt de asemenea gratuite. Examinarea medicală a persoanelor condamnate se face la intrarea în penitenciar şi periodic. Medicul care efectuează examenul are obligaţia de a sesiza procurorul în cazul în care se constată că persoana condamnată a fost supusă unor tratamente inumane şi degradante ori la alte rele tratamente. Persoana condamnată are dreptul de a cere să fie examinată, la locul de deţinere, de un medic legist sau alt medic din afara sistemului penitenciar, desemnat de persoana condamnată. Constatările medicale se însemnează în fişa medicală a condamnatului, iar certificatele medico-legale se anexează la fişa medicală. Cheltuielile legate de examenul medical se suportă de persoana condamnată. 11. Dreptul la asistenţa diplomatică Persoanele condamnate aflate în executarea unor pedepse privative de libertate au dreptul de a se adresa reprezentanţilor diplomatici sau consulari şi de a fi vizitate de funcţionarii acestor reprezentanţe în condiţii de confidenţialitate. 25
Persoanele
cu statut de refugiaţi sau apatrizi şi persoanele cu o altă cetăţenie decât cea română, al căror stat nu este reprezentat diplomatic sau consular, pot solicita administraţiei penitenciarului să contacteze autoritatea internă sau internaţională competentă şi pot fi vizitate de reprezentanţii acesteia. 12. Dreptul la încheierea unei căsătorii Persoanele care execută pedepse privative de libertate au dreptul la încheierea unei căsătorii în penitenciar, în condiţiile legii. Administraţia penitenciarului are obligaţia de a asigura condiţiile necesare încheierii căsătoriei. 13. Obligaţiile persoanelor condamnate Persoanele care execută pedepse privative de libertate au următoarele obligaţii: a)să respecte prevederile legii privind executarea pedepselor, regulamentului de aplicare a acesteia, regulamentului de ordine interioară a penitenciarului, după punerea lor la dispoziţie; b) să respecte reguli de igienă colectivă; c) să se supună percheziţiei corporale ori de câte ori această măsură este necesară; d)să întreţină în mod corespunzător bunurile încredinţate de administraţia penitenciarului şi bunurile din dotarea unităţilor unde prestează munca. 14. Recompense Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, care au o bună conduită şi au dovedit stăruinţă în muncă sau în cadrul activităţilor educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, al instruirii şcolare şi al formării profesionale li se pot acorda următoarele recompense: a) încredinţarea unei responsabilităţi în cadrul activităţilor prevăzute în art. 64: educative, terapeutice, culturale. b) ridicarea unei sancţiuni disciplinare aplicată anterior; c) suplimentarea drepturilor la pachete şi vizite; d) acordarea de premii constând în materiale pentru activităţi ocupaţionale; e) permisiunea de ieşire din penitenciar: 26
pentru o zi, dar nu mai mult de 15 pe an; pentru 5 zile, dar nu mai mult de 25 pe an; pentru 10 zile, dar nu mai mult de 30 pe an; Recompensele prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. a) – e) pot fi acordate de comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate, la propunerea şefului secţiei unde este deţinută persoana condamnată. Recompensele prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. f)-g) pot fi acordate de directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. 15. Permisiunea de ieşire din penitenciar Poate fi acordată ca recompensă în condiţiile art. 68, în următoarele situaţii: a) prezentarea persoanei condamnate în vederea ocupării unui loc de muncă după punerea în libertate; b) susţinerea unui examen de către persoana condamnată; c) menţinerea relaţiilor de familie ale persoanei condamnate; d) pregătirea reintegrării sociale a persoanei condamnate; e) participarea persoanei condamnate la înhumarea unor persoane apropiate (soţ, părinte, fiu, frate, bunic); Permisiunea de ieşire din penitenciar pe durata unei zile se acordă persoanelor condamnate care execută pedeapsa în regim închis, pe o durată de cel mult 5 zile – persoanelor care execută pedeapsa privativă de libertate în regim semideschis şi, în sfârşit, pe o durată de cel mult 10 zile persoanelor care execută pedeapsa în regim deschis. Oricărei persoane condamnate, indiferent de regimul de executare, i se poate acorda permisiunea de ieşire din penitenciar pe durată de cel mult 5 zile pentru a participa la înhumarea unei persoane apropiate. 16. Abateri şi sancţiuni disciplinare Constituie abateri: a) prezenţa în zone interzise sau la ore nepermise ori nerespectarea orei de revenire în penitenciar; b) tulburarea programului de muncă sau socio-educative; c) procurarea de bani, bunuri sau alte valori în alte condiţii decât cele prevăzute de lege; d) comunicarea cu interiorul prin mijloace de comunicare la distanţă, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege; 27
e) utilizarea în alte condiţii decât cele prevăzute de lege a bunurilor puse la dispoziţie de administraţia penitenciarului; f) nerespectarea oricărei obligaţie care vine persoanei condamnate la executarea unei pedepse privative de libertate dacă aceasta creează un pericol real pentru siguranţa sau ordinea în penitenciar. Sancţiunile disciplinare ce pot fi aplicate în cazul săvârşirii unor abateri sunt: a) avertismentul; b) suspendarea dreptului de a participa la activităţi culturale, artistice şi sportive, pe o perioadă de cel mult o lună; c) suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o lună; d) suspendarea dreptului de a primi şi de a cumpăra bunuri, cu excepţia celor necesare pentru igiena individuală, pe o perioadă de cel mult două luni, e) suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult 3 luni. f) izolarea pe maximum 10 zile. Sancţiunile disciplinare nu pot îngrădi dreptul la apărare, dreptul de petiţionare, dreptul la corespondenţă, dreptul la asistenţă medicală, dreptul la hrană, dreptul la lumină şi dreptul la plimbarea zilnică. Limitele sancţiunilor disciplinare se reduc la jumătate în cazul minorilor. Suspendarea dreptului de a primi şi de a cumpăra bunuri, precum şi a dreptului de a primi vizite nu se aplică femeilor însărcinate sau celor care au copii în îngrijire în vârstă de până la 1 an. Izolarea poate fi aplicată numai cu avizul medicului dar nu se aplică minorilor, femeilor însărcinate sau femeilor care au în îngrijire copii până la vârsta de un an. Sunt interzise sancţiunile corporale şi sancţiunile cu caracter colectiv. Aplicarea sancţiunilor nu trebuie să aducă atingere demnităţii persoanei, nu trebuie să fie folosite mijloace umilitoare şi degradante, nu pot fi folosite ca sancţiune mijloacele de imobilizare din dotare. 17. Constatarea abaterilor disciplinare Abaterile disciplinare sunt constatate de către personalul administraţiei penitenciarului şi sunt consemnate într-un raport de incident. 28
Raportul
se depune la şeful secţiei unde este deţinută persoana condamnată în termen de 24 ore de la data constatării abaterii. Fapta personalului care a constatat abaterea de a nu respecta termenul de 24 ore constituie o abatere care atrage răspunderea disciplinară a celui vinovat.
INDIVIDUALIZAREA EXECUTĂRII PEDEPSEI LIBERAREA CONDITIONATA CODUL PENAL ARTICOLUL 59 DIN CODUL PENAL “Liberarea condiţionată După ce a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei. În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. 1 se ţine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiţionată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei când aceasta nu depăşeşte 10 ani şi a cel puţin două treimi când pedeapsa este mai mare de 10 ani. Când condamnatul execută mai multe pedepse cu închisoare care nu se contopesc, fracţiunile de pedeapsă arătate în alin. 1 se socotesc în raport cu totalul pedepselor. În aplicarea dispoziţiilor alineatelor precedente se are în vedere durata pedepsei pe care o execută condamnatul”. 29
ARTICOLUL 59^1 DIN CODUL PENAL “Liberarea condiţionată în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă Cel condamnat pentru săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni din culpă poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei, după ce a executat cel puţin jumătate din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin două treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplineşte şi celelalte condiţii prevăzute în art. 59 alin. 1. Dispoziţiile art. 59 alin. 2 se aplică în mod corespunzător, liberarea condiţionată neputând fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei când aceasta nu depăşeşte 10 ani şi a cel puţin jumătate când pedeapsa este mai mare de 10 ani. În cazul în care pedeapsa ce se execută este rezultată din concursul între infracţiuni săvârşite din culpă şi infracţiuni intenţionate, se aplică dispoziţiile art. 59. Dispoziţiile art. 59 alin. 3 şi 4 se aplică în mod corespunzător”. ARTICOLUL 60 DIN CODUL PENAL “Liberarea condiţionată în cazuri speciale Condamnatul care, din cauza stării sănătăţii sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit, poate fi liberat condiţionat după executarea fracţiunilor de pedeapsă arătate în art. 59 sau, după caz, în art. 59^1, dacă dă dovezi temeinice de disciplină şi de îndreptare. Cei condamnaţi în timpul minorităţii, când ajung la vârsta de 18 ani, precum şi condamnaţii trecuţi de vârsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi de 55 de ani pentru femei, pot fi liberaţi condiţionat, după executarea unei treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau a unei jumătăţi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiţii prevăzute în art. 59 alin. 1. Persoanele prevăzute în alin. 2, condamnate pentru săvârşirea unei infracţiuni din culpă, pot fi liberate condiţionat după executarea unei pătrimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau a unei treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiţii prevăzute în art. 59 alin. 1. Dacă pedeapsa ce se execută este rezultată din concursul între infracţiuni săvârşite din culpă şi infracţiuni intenţionate, se aplică dispoziţiile privind liberarea condiţionată în cazul infracţiunilor intenţionate. Când condamnatul execută mai multe pedepse cu închisoare, care nu se contopesc, fracţiunile de pedeapsă se socotesc în raport cu totalul pedepselor. În toate cazurile, la calculul fracţiunii de pedeapsă se ţine seama de partea din durata pedepsei considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. Dispoziţiile art. 59 alin. 4 se aplică în mod corespunzător”. ARTICOLUL 61 DIN CODUL PENAL “Efectele liberării condiţionate Pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la liberare şi până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune. Dacă în acelaşi interval cel liberat a comis din nou o 30
infracţiune, instanţa, ţinând seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menţinerea liberării condiţionate, fie revocarea. În acest din urmă caz, pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară se contopesc, putându-se aplica un spor până la 5 ani. Revocarea este obligatorie în cazul când fapta săvârşită este o infracţiune contra siguranţei statului, o infracţiune contra păcii şi omenirii, o infracţiune de omor, o infracţiune săvârşită cu intenţie care a avut ca urmare moartea unei persoane sau o infracţiune prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave”. ARTICOLUL 81 DIN CODUL PENAL “Condiţiile de aplicare a suspendării condiţionate Instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumită durată, dacă sunt întrunite următoarele condiţii: a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38; c) se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi acordată şi în caz de concurs de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1 lit. b) şi c). Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu atrage suspendarea executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei trebuie motivată”. ARTICOLUL 82 DIN CODUL PENAL “Termenul de încercare Durata suspendării condiţionate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat şi se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. În cazul când pedeapsa a cărei executare a fost suspendată este amenda, termenul de încercare este de un an. Termenul de încercare se socoteşte de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea condiţionată a executării pedepsei a rămas definitivă”. ARTICOLUL 83 DIN CODUL PENAL “Revocarea în cazul săvârşirii unei infracţiuni Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. Revocarea suspendării pedepsei nu are loc însă, dacă infracţiunea săvârşită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare. 31
Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, se poate aplica suspendarea condiţionată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări. La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită după rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai aplică sporul prevăzut de lege pentru recidivă”. ARTICOLUL 84 DIN CODUL PENAL “Revocarea în cazul neexecutării obligaţiilor civile Dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedeşte că nu a avut putinţa de a îndeplini acele obligaţii”. ARTICOLUL 85 DIN CODUL PENAL “Anularea suspendării pentru infracţiuni săvârşite anterior Dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârşise o infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiţionată a executării pedepsei se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni sau recidivă. Anularea suspendării executării pedepsei nu are loc, dacă infracţiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperită după expirarea termenului de încercare. În cazurile prevăzute în alin. 1, dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu depăşeşte 2 ani, instanţa poate aplica dispoziţiile art. 81. În cazul când se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei”. ARTICOLUL 86 DIN CODUL PENAL “Reabilitarea în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei Dacă condamnatul nu a săvârşit din nou o infracţiune înăuntrul termenului de încercare şi nici nu s-a pronunţat revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în baza art. 83 şi 84, el este reabilitat de drept”. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ARTICOLUL 86^1 DIN CODUL PENAL “Condiţiile de aplicare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere Instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiţii: a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 4 ani; 32
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, afară de cazurile când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38; c) se apreciază, ţinând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată şi în cazul concursului de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1 lit. b) şi c). Dispoziţiile art. 81 alin. 5 şi 6 se aplică şi în cazul suspendării executării pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere”.
ARTICOLUL 86^2 DIN CODUL PENAL “Termenul de încercare Termenul de încercare în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp, stabilit de instanţă, între 2 şi 5 ani. Dispoziţiile art. 82 alin. 3 se aplică în mod corespunzător”. ARTICOLUL 86^3 DIN CODUL PENAL “Măsurile de supraveghere şi obligaţiile condamnatului Pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Datele prevăzute în alin. 1 lit. b), c) şi d) se comunică judecătorului sau serviciului stabilit în alin. 1 lit. a). Instanţa poate să impună condamnatului respectarea uneia sau a mai multora din următoarele obligaţii: a) să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare; b) să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa avută ori să nu depăşească limita teritorială stabilită, decât în condiţiile fixate de instanţă; c) să nu frecventeze anumite locuri stabilite; d) să nu intre în legătură cu anumite persoane; e) să nu conducă nici un vehicul sau anumite vehicule; f) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării. 33
Supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţă conform alin. 3 lit. a) - f) se face de judecătorul sau serviciul prevăzut în alin. 1 lit. a). În caz de neîndeplinire a obligaţiilor, judecătorul sau serviciul desemnat cu supravegherea condamnatului sesizează instanţa pentru luarea măsurii prevăzute în art. 86^4 alin. 2“. ARTICOLUL 86^4 DIN CODUL PENAL „Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere Dispoziţiile art. 83 şi 84 se aplică în mod corespunzător şi în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Dacă cel condamnat nu îndeplineşte, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligaţiile stabilite de instanţă, aceasta revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunând executarea în întregime a pedepsei”. ARTICOLUL 86^5 DIN CODUL PENAL “Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere Dispoziţiile art. 85 alin. 1 şi 2 se aplică în mod corespunzător şi în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În cazurile prevăzute în art. 85 alin. 1, dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu depăşeşte 3 ani, instanţa poate aplica dispoziţiile art. 86^1. În cazul când se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei”. ARTICOLUL 86^6 DIN CODUL PENAL “Reabilitarea în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere Dacă cel condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune înăuntrul termenului de încercare şi nici nu s-a pronunţat revocarea suspendării executării pedepsei în baza art. 86^4, el este reabilitat de drept”. Executarea pedepsei la locul de muncă ARTICOLUL 86^7 DIN CODUL PENAL “Condiţii de aplicare În cazul în care instanţa, ţinând seama de gravitatea faptei, de împrejurările în care a fost comisă, de conduita profesională şi generală a făptuitorului şi de posibilităţile acestuia de reeducare, apreciază că sunt suficiente temeiuri ca scopul pedepsei să fie atins fără privare de libertate, poate dispune executarea pedepsei în unitatea în care condamnatul îşi desfăşoară activitatea sau în altă unitate, în toate cazurile cu acordul scris al unităţii şi dacă sunt întrunite următoarele condiţii: a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 5 ani; b) cel în cauză nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul din cazurile prevăzute în art. 38. Executarea pedepsei la locul de muncă poate fi dispusă şi în caz de concurs de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată pentru concursul de infracţiuni este de cel mult 3 ani închisoare şi sunt întrunite celelalte condiţii prevăzute în alineatul precedent. 34
Dispoziţiile alin. 1 şi 2 se aplică şi în cazul în care condamnatul nu desfăşoară o activitate la data aplicării pedepsei”. ARTICOLUL 86^8 DIN CODUL PENAL “Modul de executare Pe durata executării pedepsei, condamnatul este obligat să îndeplinească toate îndatoririle la locul de muncă, cu următoarele limitări ale drepturilor ce-i revin potrivit legii: a) din totalul veniturilor cuvenite, potrivit legii, pentru munca prestată, cu excepţia sporurilor acordate pentru activitatea desfăşurată în locuri de muncă cu condiţii vătămătoare sau periculoase, se reţine o cotă de 15 - 40%, stabilită potrivit legii, în raport cu cuantumul veniturilor şi cu îndatoririle condamnatului pentru întreţinerea altor persoane, care se varsă la bugetul statului. În cazul condamnatului minor, limitele reţinerii se reduc la jumătate; b) drepturile de asigurări sociale se stabilesc în procentele legale aplicate la venitul net cuvenit condamnatului, după reţinerea cotei prevăzute la lit. a); c) durata executării pedepsei nu se consideră vechime în muncă; d) nu se poate schimba locul de muncă la cererea condamnatului, decât prin hotărârea instanţei de judecată; e) condamnatul nu poate fi promovat; f) condamnatul nu poate ocupa funcţii de conducere, iar în raport cu fapta săvârşită nu poate ocupa funcţii care implică exerciţiul autorităţii de stat, funcţii instructiv-educative ori de gestiune. Pe durata executării pedepsei, condamnatului i se interzice dreptul electoral de a fi ales. Instanţa poate dispune ca cel condamnat să respecte şi una sau mai multe din obligaţiile prevăzute în art. 86^3. Pedeapsa se execută la locul de muncă în baza mandatului de executare a pedepsei. Pe timpul executării pedepsei în unitatea în care cel condamnat îşi desfăşoară activitatea la data aplicării pedepsei, contractul de muncă se suspendă. În cazul executării pedepsei într-o altă unitate decât cea în care îşi desfăşura activitatea condamnatul la data aplicării pedepsei, contractul de muncă încheiat încetează. Pedeapsa se execută fără a se încheia contract de muncă. Dispoziţiile alin. 6 se aplică în mod corespunzător şi în cazul condamnatului care nu desfăşoară o activitate la data aplicării pedepsei. În cazul în care cel condamnat la executarea pedepsei la locul de muncă a devenit militar în termen în cursul judecăţii sau după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedeapsa se execută la locul de muncă, după trecerea în rezervă a acestuia”. ARTICOLUL 86^9 IN CODUL PENAL “Revocarea executării pedepsei la locul de muncă Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus executarea pedepsei la locul de muncă, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune, înainte de începerea executării pedepsei sau în timpul executării acesteia, instanţa revocă executarea pedepsei la locul de 35
muncă. Pedeapsa se aplică potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. 1 şi 2 sau, după caz, ale art. 40. Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, instanţa poate dispune şi pentru această infracţiune executarea pedepsei la locul de muncă. În acest caz, revocarea nu mai are loc şi pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infracţiuni. Dacă condamnatul se sustrage de la prestarea activităţii în cadrul unităţii sau nu-şi îndeplineşte în mod corespunzător îndatoririle ce-i revin la locul de muncă ori nu respectă măsurile de supraveghere sau obligaţiile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa poate să revoce executarea pedepsei la locul de muncă, dispunând executarea pedepsei într-un loc de deţinere. Când condamnatul nu mai poate presta munca din cauza pierderii totale a capacităţii de muncă, instanţa revocă executarea pedepsei la locul de muncă şi, ţinând seama de împrejurările care au determinat incapacitatea de muncă şi de dispoziţiile art. 72, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei chiar dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 81 sau 86^1. Dacă executarea pedepsei la locul de muncă se revocă potrivit alin. 1 sau 3, pedeapsa aplicată sau, după caz, restul de pedeapsă rămas neexecutat se execută într-un loc de deţinere”. ARTICOLUL 86^10 DIN CODUL PENAL “Anularea executării pedepsei la locul de muncă Dacă cel condamnat mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii şi aceasta se descoperă mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată la locul de muncă sau considerată executată, instanţa, dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 86^7, anulează executarea pedepsei la locul de muncă. Anularea se dispune şi în cazul în care hotărârea de condamnare pentru infracţiunea descoperită ulterior se pronunţă după ce pedeapsa a fost executată la locul de muncă sau considerată ca executată. Pedeapsa se stabileşte, după caz, potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni sau recidivă. La scăderea pedepsei executate în întregime sau în parte, ori, după caz, la contopirea pedepselor, se aplică dispoziţiile privitoare la pedeapsa închisorii, fără a se ţine seama dacă una din pedepse se execută la locul de muncă. Pedeapsa astfel stabilită se execută într-un loc de deţinere”.
ARTICOLUL 86^11 DIN CODUL PENAL “Încetarea executării pedepsei Dacă cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, a dat dovezi temeinice de îndreptare, a avut o bună conduită, a fost disciplinat şi stăruitor în muncă, instanţa poate dispune încetarea executării pedepsei la locul de muncă, la cererea conducerii unităţii unde condamnatul îşi desfăşoară activitatea sau a condamnatului. Pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la încetarea executării pedepsei la locul de muncă şi până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune. Dacă în acelaşi interval condamnatul a comis din nou o infracţiune, instanţa 36
poate dispune revocarea încetării executării pedepsei la locul de muncă, dispoziţiile art. 61 şi 86^10 alin. 3 fiind aplicabile în mod corespunzător”. AMENDA ARTICOLUL 63 DIN CODUL PENAL “Stabilirea amenzii Pedeapsa amenzii constă în suma de bani pe care infractorul este condamnat să o plătească. Ori de câte ori legea prevede că o infracţiune se pedepseşte numai cu amendă, fără a-i arăta limitele, minimul special al acesteia este de 150 lei, iar maximul de 10.000 lei. Când legea prevede pedeapsa amenzii fără a-i arăta limitele, alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult un an, minimul special al amenzii este de 300 lei şi maximul special de 15.000 lei, iar când prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de un an, minimul special este de 500 lei şi maximul special de 30.000 lei. În caz de aplicare a cauzelor de atenuare sau de agravare a pedepselor, amenda nu poate să depăşească limitele generale arătate în art. 53 pct. 1 lit. c). Amenda se stabileşte ţinându-se seama de dispoziţiile art. 72, fără a-l pune însă pe infractor în situaţia de a nu-şi putea îndeplini îndatoririle privitoare la întreţinerea, creşterea, învăţătura şi pregătirea profesională a persoanelor faţă de care are aceste obligaţii legale”. ARTICOLUL 63^1 DIN CODUL PENAL “Înlocuirea pedepsei amenzii Dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită, ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată”.
EXECUTAREA AMENZII După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii penale, instanţa de executare trimite condamnatului o copie a dispozitivului hotărârii, împreună cu o comunicare prin care îl somează să achite amenda în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Plata se face la organul financiar al administraţiei locale în baza căruia domiciliază condamnatul iar recipisa se depune direct la instanţa de executare. În această etapă, executarea nu presupune o procedură de punere în executare deoarece plata se face în mod voluntar. Odată cu depunerea recipisei de plată, pedeapsa amenzii se socoteşte executată. Legea a prevăzut şi o modalitate de eşalonare a plăţii pentru persoanele care nu pot achita integral amenda. 37
Astfel,
dacă persoana condamnată se găseşte în imposibilitate de a achita integral amenda în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, instanţa de executare, la cererea condamnatului, poate dispune eşalonarea plăţii amenzii, în rate lunare, pe durata a cel mult 2 ani. Legea a prevăzut această modalitate de înlesnire a plăţii pentru a da posibilitatea celui condamnat să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de persoanele aflate în întreţinerea sa şi care nu trebuie să suporte consecinţele pedepsei. În cazul în care persoana condamnată nu îşi îndeplineşte obligaţia de plată a amenzii în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, sau în caz de neplată a unei rate, instanţa de executare comunică un extras de pe acea parte din dispozitiv care priveşte aplicarea amenzii organelor competente, în vederea executării amenzii potrivit dispoziţiilor legale privind executarea silită a creanţelor fiscale şi cu procedura prevăzută de aceste dispoziţii. PEDEPSELE COMPLEMENTARE ŞI ACCESORII ARTICOLUL 64 DIN CODUL PENAL „Interzicerea unor drepturi Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi: a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii; d) drepturile părinteşti; e) dreptul de a fi tutore sau curator. Interzicerea drepturilor prevăzute la lit. b) nu se poate pronunţa decât pe lângă interzicerea drepturilor prevăzute la lit. a), afară de cazul când legea dispune altfel”. ARTICOLUL 65 DIN CODUL PENAL “Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară. Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă. 38
Condiţia arătată în alin. 1 cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită şi în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzute în acel alineat este obligatorie”.
ARTICOLUL 66 DIN CODUL PENAL “Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei”. ARTICOLUL 67 DIN CODUL PENAL “Degradarea militară Pedeapsa complementară a degradării militare constă în pierderea gradului şi a dreptului de a purta uniformă. Degradarea militară se aplică în mod obligatoriu condamnaţilor militari şi rezervişti, dacă pedeapsa principala stabilită este închisoarea mai mare de 10 ani sau detenţiunea pe viaţă. Degradarea militară poate fi aplicată condamnaţilor militari şi rezervişti pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă pedeapsa principală stabilită este de cel puţin 5 ani şi de cel mult 10 ani”. Pedepsele accesorii ARTICOLUL 71 DIN CODUL PENAL “Conţinutul şi modul de executare a pedepsei accesorii Pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64. Condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) - c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. Interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) şi e) se aplică ţinându-se seama de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului şi de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă. Pe durata amânării sau a întreruperii executării pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii, condamnatul poate să îşi exercite drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator, în afară de cazul în care aceste drepturi au fost anume interzise condamnatului prin hotărârea de condamnare. Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii”. MĂSURILE EDUCATIVE ARTICOLUL 487 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ „Executarea mustrării 39
În cazul când s-a luat faţă de minor măsura educativă a mustrării, aceasta se execută de îndată, în şedinţa în care s-a pronunţat hotărârea. Când din orice împrejurări măsura mustrării nu poate fi executată îndată după pronunţare, se fixează un termen pentru când se dispune aducerea minorului, citându-se totodată părinţii, ori dacă este cazul, tutorele sau curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află minorul”. ARTICOLUL 488 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ “Punerea în executare a libertăţii supravegheate Când instanţa a luat faţă de minor măsura libertăţii supravegheate, această măsură se pune în executare chiar în şedinţa în care este pronunţată, dacă minorul şi persoana sau reprezentantul instituţiei sau unităţii speciale căreia i s-a încredinţat supravegherea sunt de faţă. Când punerea în executare nu se poate face în aceeaşi şedinţă, se fixează un termen pentru când se dispune aducerea minorului şi chemarea persoanelor prevăzute în alineatul precedent”. ARTICOLUL 489 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ “Revocarea şi înlocuirea libertăţii supravegheate Revocarea măsurii libertăţii supravegheate pentru vreuna din cauzele prevăzute în art. 108 din Codul penal, cu excepţia cazului când minorul a săvârşit din nou o infracţiune, precum şi înlocuirea libertăţii supravegheate se dispun de instanţa care a pronunţat această măsură”. ARTICOLUL 490 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ “Internarea minorului (1) În cazul în care s-a luat faţă de minor măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, instanţa poate dispune, prin aceeaşi hotărâre, punerea în executare de îndată a măsurii luate. Punerea în executare se face prin trimiterea unei copii de pe hotărâre organului de poliţie de la locul unde se află minorul. (2) Organul de poliţie ia măsuri pentru internarea minorului. (2^1) În vederea punerii în executare a măsurii educative a internării într-un centru de reeducare, organul de poliţie poate pătrunde în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia, precum şi în sediul unei persoane juridice fără învoirea reprezentantului legal al acesteia. (2^2) Dacă persoana faţă de care s-a luat măsura educativă a internării într-un centru de reeducare nu este găsită, organul de poliţie constată aceasta printr-un proces-verbal şi ia măsuri pentru darea în urmărire, precum şi pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar al procesului-verbal se trimite centrului de reeducare în care se va face internarea. (3) Copia de pe hotărâre se predă centrului de reeducare în care minorul este internat. (4) Centrul de reeducare comunică instanţei efectuarea internării”. ARTICOLUL 491 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ “Schimbări privind măsura internării Liberarea minorului dintr-un centru de reeducare înainte de a deveni major, revocarea liberării înainte de a deveni major, precum şi ridicarea sau prelungirea măsurii internării într-un centru de reeducare se dispun din 40
oficiu sau la sesizare de judecătoria sau tribunalul care a judecat în primă instanţă pe minor. Aceeaşi instanţă este competentă să dispună ridicarea, prelungirea sau înlocuirea măsurii internării într-un institut medical-educativ”. ARTICOLUL 491^1 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ „Amânarea sau întreruperea executării măsurii internării Executarea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare poate fi amânată sau întreruptă în cazurile şi în condiţiile prevăzute în art. 453 şi 455”. ARTICOLUL 492 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ “Revocarea măsurilor luate faţă de minor Revocarea sau menţinerea măsurilor educative, precum şi a măsurii liberării minorului dintr-un centru de reeducare înainte de a deveni major, sau dintr-un institut medical-educativ, când minorul a săvârşit din nou o infracţiune, se dispune de instanţa competentă să judece acea infracţiune”. ARTICOLUL 493 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ “Dispoziţii privind apelul şi recursul Dispoziţiile art. 483 - 489 se aplică în mod corespunzător şi la judecata în instanţa de apel şi de recurs, în cauzele privitoare la infracţiuni săvârşite de minori”. MĂSURILE DE SIGURANŢĂ Punerea în executare a măsurilor de siguranţă ARTICOLUL 429 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ “Obligarea la tratament medical (1) Măsura de siguranţă a obligării la tratament medical luată printro hotărâre definitivă se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv şi a copiei de pe raportul medico-legal, direcţiei sanitare din judeţul pe teritoriul căruia locuieşte persoana faţă de care s-a luat această măsură. Direcţia sanitară judeţeană va comunica de îndată persoanei faţă de care s-a luat măsura obligării la tratament medical, unitatea sanitară la care urmează să i se facă tratament. (1^1) La luarea măsurii obligării la tratament medical, persoana la care se referă măsura are dreptul de a cere să fie examinată şi de un medic specialist desemnat de aceasta, ale cărui concluzii sunt înaintate instanţei de judecată, iar la data rămânerii definitive a hotărârii, şi direcţiei sanitare prevăzute în alin. 1. (2) Instanţa de executare comunică persoanei faţă de care s-a luat măsura obligării la tratament medical, că este obligată să se prezinte de îndată la unitatea sanitară la care urmează să i se facă tratamentul, atrăgându-i-se atenţia că în caz de nerespectare a măsurii luate se va dispune internarea medicală. (3) În cazul în care obligarea la tratament medical însoţeşte pedeapsa închisorii ori a detenţiunii pe viaţă sau priveşte o persoană aflată în stare de deţinere, comunicarea prevăzută în alin. 1 se face administraţiei locului de deţinere”. 41
ARTICOLUL 430 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ “Obligaţii în legătură cu tratamentul medical Unitatea sanitară la care făptuitorul a fost repartizat pentru efectuarea tratamentului medical este obligată să comunice instanţei: a) dacă persoana obligată la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul; b) sustragerea de la efectuarea tratamentului după prezentare; c) când măsura dispusă de instanţă nu este sau nu mai este necesară, însă pentru înlăturarea stării de pericol pe care o prezintă persoana obligată la tratament este indicat un alt tratament; d) dacă pentru efectuarea tratamentului medical este necesară internarea medicală. În cazul când unitatea sanitară nu se află în circumscripţia instanţei care a dispus executarea, comunicarea prevăzută la lit. b) - d) se face judecătoriei în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară. Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător şi în cazul arătat în art. 429 alin. 3”. ARTICOLUL 431 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ “Înlocuirea tratamentului medical (1) Primind comunicarea, instanţa de executare sau instanţa prevăzută în art. 430 alin. 2 dispune efectuarea unui raport medico-legal cu privire la starea de sănătate a persoanei faţă de care este luată măsura de siguranţă. (1^1) Persoana obligată la tratament medical are dreptul de a cere să fie examinată şi de un medic specialist desemnat de aceasta, ale cărui concluzii sunt înaintate instanţei prevăzute în alin. 1. (1^2) După primirea raportului medico-legal şi a concluziilor medicului specialist prevăzut în alin. 1^1, instanţa ascultă concluziile procurorului, ale persoanei faţă de care este luată măsura de siguranţă şi apărătorului acesteia, precum şi ale expertului şi medicului specialist, atunci când consideră necesar, dispunând fie înlocuirea tratamentului, fie internarea medicală. (1^3) Dacă persoana faţă de care s-a luat măsura de siguranţă nu are apărător, i se asigură un avocat din oficiu. (2) O copie de pe hotărârea definitivă a instanţei prevăzute în art. 430 alin. 2 se comunică instanţei de executare”. ARTICOLUL 432 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ “Internarea medicală (1) Măsura de siguranţă a internării medicale luată printr-o hotărâre definitivă se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv şi a unei copii de pe raportul medico-legal direcţiei sanitare din judeţul pe teritoriul căruia locuieşte persoana faţă de care s-a luat această măsură. (2) La luarea măsurii internării medicale, persoana la care se referă măsura are dreptul de a cere să fie examinată şi de un medic specialist desemnat de aceasta, ale cărui concluzii sunt înaintate instanţei de judecată, iar la data rămânerii definitive a hotărârii, şi direcţiei sanitare prevăzute în alin. 1. (3) Judecătorul delegat al instanţei de executare comunică judecătoriei în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară la care s-a făcut internarea data la care s-a efectuat internarea, în vederea luării în supraveghere. 42
(4) După primirea comunicării, judecătorul delegat al judecătoriei în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni, dacă internarea medicală mai este necesară. În acest scop, judecătorul delegat dispune efectuarea unui raport medico-legal cu privire la starea de sănătate a persoanei faţă de care s-a luat măsura internării medicale şi, după primirea acestuia, sesizează judecătoria în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară pentru a dispune asupra menţinerii, înlocuirii sau încetării măsurii”. ARTICOLUL 433 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ “Obligaţii în legătură cu internarea medicală (1) Direcţia sanitară este obligată să efectueze internarea, încunoştinţând despre aceasta instanţa de executare. (1^1) În cazul în care persoana faţă de care s-a luat măsura internării medicale refuză să se supună internării, executarea acestei măsuri se va face cu sprijinul organelor de poliţie. În vederea executării măsurii internării medicale, organul de poliţie poate pătrunde în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia, precum şi în sediul unei persoane juridice fără învoirea reprezentantului legal al acesteia. (1^2) Dacă persoana faţă de care s-a luat măsura internării medicale nu este găsită, direcţia sanitară constată aceasta printr-un proces-verbal şi sesizează organele de poliţie pentru darea în urmărire, precum şi pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar de pe procesul-verbal împreună cu un exemplar al sesizării adresate organelor de poliţie se trimit instanţei de executare. (2) Unitatea sanitară la care s-a făcut internarea are obligaţia, în cazul când consideră că internarea nu mai este necesară, să încunoştinţeze judecătoria în a cărei circumscripţie se găseşte unitatea sanitară”. ARTICOLUL 434 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ „Menţinerea, înlocuirea sau încetarea măsurii internării medicale Judecătoria, după primirea sesizării judecătorului delegat sau a încunoştinţării prevăzute în art. 433 alin. 2, ascultând concluziile procurorului, ale persoanei faţă de care este luată măsura internării, atunci când aducerea acesteia în faţa instanţei este posibilă, şi ale apărătorului său, precum şi ale expertului care a întocmit raportul medico-legal, atunci când consideră necesar, dispune, după caz, menţinerea internării medicale, încetarea acesteia sau înlocuirea cu măsura obligării la tratament medical. Încetarea sau înlocuirea măsurii internării poate fi cerută şi de persoana internată sau de procuror. În acest caz, judecătoria dispune efectuarea raportului medico-legal. Dispoziţiile art. 431 alin. 1^1 se aplică în mod corespunzător. Dacă persoana internată nu are apărător, i se asigură un avocat din oficiu. O copie de pe hotărârea definitivă prin care s-a dispus menţinerea, înlocuirea sau încetarea internării medicale se comunică instanţei de executare”. ARTICOLUL 435 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ “Măsuri de siguranţă provizorii 43
În cazul în care măsura obligării la tratament medical sau a internării medicale a fost luată în mod provizoriu în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, punerea în executare se face de către instanţa de judecată care a luat această măsură. Dispoziţiile prevăzute în art. 430 - 434 se aplică în mod corespunzător”. ARTICOLUL 436 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ “Executarea altor măsuri de siguranţă Măsura de siguranţă a interzicerii unei funcţii sau profesii şi măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite localităţi se pun în executare prin comunicarea unei copii de pe dispozitiv organului în drept să aducă la îndeplinire aceste măsuri şi să supravegheze respectarea lor. Acest organ are îndatorirea să asigure executarea măsurii luate şi să sesizeze organul de urmărire penală în caz de sustragere de la executarea măsurii de siguranţă. Măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite localităţi poate fi amânată sau întreruptă de organul care are îndatorirea să asigure executarea acestei măsuri, în caz de boală sau pentru orice alt motiv care justifică amânarea sau întreruperea”. ARTICOLUL 437 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ “Revocarea măsurilor de siguranţă Persoana cu privire la care s-a luat una dintre măsurile prevăzute în art. 115 şi 116 din Codul penal poate cere instanţei corespunzătoare în grad instanţei de executare în a cărei circumscripţie locuieşte, revocarea măsurii, când temeiurile care au impus luarea acesteia au încetat. Revocarea poate fi cerută şi de procuror. Soluţionarea cererii se face cu citarea persoanei faţă de care este luată măsura, după ascultarea concluziilor apărătorului acesteia şi ale procurorului”.
ARTICOLUL 438 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ “Executarea expulzării Când prin hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii s-a luat măsura de siguranţă a expulzării, se face menţiune în mandatul de executare a pedepsei închisorii ca la data liberării, condamnatul să fie predat organului de poliţie, care va proceda la efectuarea expulzării. Dacă măsura expulzării nu însoţeşte pedeapsa închisorii, comunicarea în vederea expulzării se face organului de poliţie, imediat ce hotărârea a rămas definitivă. În vederea punerii în executare a măsurii expulzării, organul de poliţie poate pătrunde în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia, precum şi în sediul unei persoane juridice fără învoirea reprezentantului legal al acesteia. Dacă persoana faţă de care s-a luat măsura expulzării nu este găsită, organul de poliţie constată aceasta printr-un proces-verbal şi ia măsuri pentru darea în urmărire, precum şi pentru darea în consemn la punctele 44
de trecere a frontierei. Un exemplar al procesului-verbal se trimite instanţei de executare”. ARTICOLUL 439 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ “Executarea confiscării speciale Măsura de siguranţă a confiscării speciale luată prin ordonanţă sau hotărâre se execută după cum urmează: a) lucrurile confiscate se predau organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit dispoziţiilor legii; b) când s-a dispus distrugerea lucrurilor confiscate, aceasta se face în prezenţa, după caz, a procurorului sau judecătorului, întocmindu-se proces-verbal care se depune la dosarul cauzei”. ARTICOLUL 434^1 DIN CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ “Executarea interdicţiei de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată Când prin hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii s-a luat măsura de siguranţă prevăzută în art. 118^1 din Codul penal, a interdicţiei de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată, o copie de pe dispozitivul hotărârii se comunică organului de poliţie în a cărui rază teritorială se află locuinţa familiei. Dacă pedeapsa închisorii se execută într-un loc de detenţie, se face menţiune în mandatul de executare a pedepsei închisorii să i se pună în vedere condamnatului, la data liberării să se prezinte la organul de poliţie, care procedează potrivit alin. 3. Totodată, se trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii comandantului locului de deţinere. Organul de poliţie are îndatorirea să asigure executarea măsurii luate prin supravegherea respectării interdicţiei de a nu reveni în locuinţa familiei şi să sesizeze organul de urmărire penală în caz de sustragere de la executarea măsurii”.
EXECUTAREA MĂSURILOR PREVENTIVE PRIVATIVE DE LIBERTATE Potrivit art. 81 din Legea nr. 285/2006, măsurile reţinerii şi arestării preventive luate în cursul urmăririi penale se execută în centrele de reţinere şi arestare preventivă care se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor iar arestarea preventivă în cursul judecăţii se execută în secţiile speciale de arestare preventivă din penitenciare sau în centrele de arestare preventivă de pe lângă penitenciare care se organizează şi funcţionează în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. 45
Centrele
de reţinere şi arestare preventivă se înfiinţează prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, iar centrele de arestare preventivă se înfiinţează prin ordinul ministrului justiţiei. Organizarea şi funcţionarea centrelor de reţinere şi arestare preventivă, precum şi a centrelor de arestare preventivă se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor şi ministrului justiţiei. Reţinerea se execută în temeiul ordonanţei prin care s-a dispus această măsură; ordonanţa trebuie să fie motivată şi să cuprindă totdeauna data şi locul întocmirii, numele, prenumele şi calitatea celui ce o întocmeşte, cauza la care se referă, obiectul actului sau măsurii procesuale, temeiul legal al acesteia şi semnătura celui care a întocmit-o. În ordonanţa prin care s-a dispus reţinerea trebuie să se menţioneze ziua şi ora la care reţinerea a început; măsura reţinerii poate dura cel mult 24 ore, iar din durata reţinerii se deduce timpul cât o persoană a fost privată de libertate ca urmare a măsurii administrative a conducerii la sediul poliţiei. În situaţia în care reţinerea se dispune după audierea învinuitului citat de către organul de urmărire penală, termenul de 24 ore se calculează de la ora emiterii ordonanţei. Arestarea preventivă se execută în temeiul mandatului de arestare emis potrivit dispoziţiilor art. 151 C.p.p. Mandatul de arestare preventivă trebuie să cuprindă: - instanţa care a dispus luarea măsurii arestării inculpatului; - data şi locul emiterii; - numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis mandatul de arestare; - datele privitoare la persoana inculpatului şi codul numeric personal; - arătarea faptei ce formează obiectul inculpării; - încadrarea juridică a faptei; - temeiurile concrete care determină arestarea; - ordinul de a fi asistat inculpatul; - indicarea locului unde urmează a fi deţinut cel arestat; - semnătura judecătorului. Când mandatul de arestare a fost emis după ascultarea inculpatului, judecătorul care a emis mandatul înmânează un exemplar al mandatului persoanei arestate, iar un alt exemplar 46
îl trimite organului de poliţie pentru a fi predat la locul de deţinere o dată cu arestatul. Când măsura a fost dispusă în lipsa inculpatului, potrivit art. 150 mandatul emis se înaintează în dublu exemplar organelor de poliţie pentru executare. Organul de poliţie procedează la arestarea persoanei arătate în mandat şi o conduce la judecătorul care a emis mandatul. Judecătorul verifică identitatea celui arestat, îl audiază şi dispune executarea mandatului de arestare preventivă. Primirea în celule de reţinere şi arestare preventivă sau în centrele de arestare preventivă a persoanelor faţă de care sau dispus aceste măsuri se face pe baza ordonanţei de reţinere sau a mandatului de arestare, după ce li s-a stabilit identitatea. Centrele de reţinere şi arestare preventivă şi centrele de arestare preventivă au obligaţia să asigure exercitarea drepturilor prevăzute în Codul de procedură penală. Persoanele reţinute sau arestate preventiv poartă ţinută civilă. Persoanele arestate preventiv, la cerere, pot presta o muncă sau pot desfăşura activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială în interiorul acestor centre. Persoanele reţinute sau arestate preventiv beneficiază de condiţiile de detenţie, drepturile şi obligaţiile, recompensele, cu excepţia permisiunii de ieşire din centru şi sancţiunile disciplinare prevăzute de lege pentru persoanele condamnate. Documente întocmite de administraţia locului de deţinere referitoare la persoanele reţinute sau arestate Administraţia centrului de reţinere şi arestare preventivă sau a centrului de arestare preventivă au obligaţia să întocmească pentru fiecare persoană reţinută sau arestată un dosar individual şi de registre de evidenţă a persoanelor reţinute sau arestate. Dosarul individual al persoanei reţinute sau arestate cuprinde: a) datele şi actul de identitate al persoanei reţinute sau arestate; b) fotocopii din faţă şi profil; 47
c) copie de pe dispozitivul hotărârii prin care s-a dispus arestarea preventivă, prelungirea sau menţinerea acesteia; d) ordonanţa de reţinere şi mandatul de arestare preventivă; e) anul, luna, ziua şi ora la care a început executarea reţinerii sau arestării preventive; f) cazierul judiciar; g) fişă dactiloscopică; h) documentele întocmite în urma examenelor medicale obligatorii; i) documentele din care rezultă îndeplinirea obligaţiilor privind punerea la dispoziţia persoanelor a legislaţiei penale, procesual penale, de executare a pedepselor şi a regulamentelor aferente acestor legislaţii; j) documentele privind măsurile luate de administraţia centrului deţinere referitor la exercitarea drepturilor persoanei reţinute sau arestate preventiv; k) documentele privind recompense şi sancţiuni; l) alte documente întocmite în timpul executării reţinerii sau arestării preventive. Administraţia fiecărui centru de reţinere şi arestare preventivă şi a fiecărui centru de arestare preventivă are obligaţia întocmirii unor registre privind persoanele reţinute sau arestate preventiv: a) registrul de evidenţă a primirii persoanelor reţinute sau arestate preventiv, în care se consemnează data şi ora la care persoana a fost primită în centru; b) registrul de evidenţă a punerii în libertate a persoanelor reţinute sau arestate preventiv; c)registrul de evidenţă a recompenselor; d) registrul de evidenţă a sancţiunilor; Păstrarea unei evidenţe exacte a persoanelor condamnate, a datelor la care au început şi încetează măsurile preventive, precum şi recompensele şi sancţiunile acordate facilitează desfăşurarea corectă a executării măsurii preventivă şi preîntâmpină incidentele privind executarea măsurilor preventive privative de libertate.
48
BIBLIOGRAFIE
Dreptul executării sancţiunilor penal, Editura Universităţii Titu
1. N. Anghel Nicolae –
de drept Maiorescu, Bucureşti, 2005; 2. I.M. Rusu – Drept execuţional penal, Editura Hamangiu, Bucureşti 2007; 3. I. Oancea – Drept execuţional penal, Editura All, Bucureşti, 1996;
49
4. 5. 6.
Serban Alexandru, G.S Barbu – Drept execuţional penal, Editura All Beck, Bucureşti 2005; P. Zidaru - Drept execuţional penal, Editura Press Mihaela Srl, Bucureşti, 1997; Ioan Chiş, - Drept excuţional penal, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2009.
50
