Curs 4 Sf. Grigorie de Nyssa

SFÂNTUL GRIGORIE DE NYSSA 335-395 I. VIAŢA  

Sf. Grigorie de Nyssa s-a născut în jurul anului 335 în Cezareea Capadociei,, fiind un frate mai mic al Sf. Vasile cel Mare; Capadociei

El a primit educaţia elementară în familie, îndeosebi de la sora sa Macrina şi de la fratele său Vasile, pe care -l stima în chip deosebit numindu-l „tatăl şi învăţătorul său” (Scrisoarea 13). Şi-a completat cultura prin legătura sa cu Libaniu şi cu alţi oameni de seamă ai timpului. Datorită atmosferei din familie, Grigorie a îndrăgit Biserica şi a ajuns chiar până la rangul de citeţ în ierarhia inferioară;  Din motive necunoscute, Grigorie s-a depărtat de Biserică, a devenit  profesor de retorică şi s -a căsătorit. A profesat câtva timp retorica, Teosebia , „cu adevărat sfântă şi cu dar în urma decesului soţiei sale Teosebia, adevărat soţie de preot” şi în urma îndemnurilor fratelui său Vasile şi ale prietenului său Grigorie de Nazianz, autorul nostru s -a retras la mănăstirea întemeiată de fratele său Vasile, pe malul râului Iris în Pont.. A stat aici aproximativ 10 ani, până în anul 371, când Sf. Pont Vasile l-a ales episcop de Nyssa, o mică localitate în partea extrem

răsăriteană



a

Capadociei;

Ca episcop, Sf. Grigorie n-a mulţumit exigenţele administrative şi

misiunile de politică bisericească ale fratelui său. Dacă Sf. Grigorie de Nyssa nu era un foarte bun diplomat, în schimb era foarte învăţat şi de o credinţă profundă. profundă . Pentru a scăpa de el, arienii l -au învinuit  pe nedrept de delapidarea unor bunuri bisericeşti. E condamnat de arieni într-un sinod local la Nyssa, unde a fost depus din treaptă în anul 376. A reușit să fugă, scăpând astfel de arestare;  După ce moare Valens (9 august 378), el se reîntoarce şi e primit triumfal (Scris. 6). După moartea fratelui său Vasile, Sf. Grigorie se  prezintă ca unul din apărătorii cei mai autorizaţi ai Ortodoxiei în Asia Mică. Sinodul de la Antiohia (379) îi încredinţează misiunea de inspector bisericesc în Pont, Palestina şi Arabi a. În acest timp el e ales mitropolit de Sevasta, în Armenia, unde a fost reţinut –  zice   zice  – câteva câteva luni, ca „într -o captivitate babilonică” (Scris. 19); el –   Știinţa teologică și talentul oratoric ale Sf. Grigor ie au fost foarte mult apreciate la Sinodul II ecumenic (381) unde a și fost proclamat

răsăriteană



a

Capadociei;

Ca episcop, Sf. Grigorie n-a mulţumit exigenţele administrative şi

misiunile de politică bisericească ale fratelui său. Dacă Sf. Grigorie de Nyssa nu era un foarte bun diplomat, în schimb era foarte învăţat şi de o credinţă profundă. profundă . Pentru a scăpa de el, arienii l -au învinuit  pe nedrept de delapidarea unor bunuri bisericeşti. E condamnat de arieni într-un sinod local la Nyssa, unde a fost depus din treaptă în anul 376. A reușit să fugă, scăpând astfel de arestare;  După ce moare Valens (9 august 378), el se reîntoarce şi e primit triumfal (Scris. 6). După moartea fratelui său Vasile, Sf. Grigorie se  prezintă ca unul din apărătorii cei mai autorizaţi ai Ortodoxiei în Asia Mică. Sinodul de la Antiohia (379) îi încredinţează misiunea de inspector bisericesc în Pont, Palestina şi Arabi a. În acest timp el e ales mitropolit de Sevasta, în Armenia, unde a fost reţinut –  zice   zice  – câteva câteva luni, ca „într -o captivitate babilonică” (Scris. 19); el –   Știinţa teologică și talentul oratoric ale Sf. Grigor ie au fost foarte mult apreciate la Sinodul II ecumenic (381) unde a și fost proclamat

„stâlp al Ortodoxiei”. Renumele de care se bucura ca orator a făcut ca Sf. Grigorie să fie chemat să rostească numeroase necrologuri,  printre altele pe acelea la moartea prinţesei Pulheria şi la moartea împărătesei Flaccilla. Se știe că el a luat parte şi la un Sinod de la Constantinopol, în anul 394. După această dată nu se mai cunoaște

nimic despre el;  Sf. Grigorie de Nyssa a murit probabil în 394 sau 395.

II. OPERA 

Scrieri şi omilii exegetice:

- Despre crearea omului , , scrisă în 379, puţin după moartea Sf. Vasile şi dedicată fratelui său mai mic, Petru de Sevasta. Această lucrare completează co mpletează Omiliile Sf. Vasile la Hexaemeron, care s-au oprit la ziua a cincea a creaţiei . Lumea a fost făcută pentru om, care e regele ei. Omul e chipul lui Dumnezeu. Ca şi Acesta, chipul este netrupesc, dar sufletul rezidă în trup. Partea conducătoare a sufletului, adică mintea, nu sălăşluieşte într -o parte specială a trupului. Combate conce pţia origenistă despre preexistenţa sufletelor, dar reţine ideea de apocatastasă şi de mântuire etem mpsi psihoza. hoza. Trupul şi sufletul încep odată generală. Combate mete şi se dezvoltă paralel; -  Apologie, adresată fratelui său Petru pentru Hexaemeron, scrisă  puţin timp după cea precedentă. Ea e menită menită să răspundă răspundă la unele nedumeriri şi critici pe care le treziseră Omiliile la Hexaemeron ale Sf. Vasile. Ideea de creaţie se poate armoniza cu aceea de evoluţie.. Puterea şi ştiinţa întrebuinţate de Dumnezeu pentru evoluţie crearea fiecărei părţi a totului sunt urmate de o înlănţuire necesară  potrivit unei anumite ordini. Ceea ce raţiunea explică logic,

Moise a exprimat istoric;

-  Despre viaţa lui Moise , scrisă spre sfârşitul vieţii, fiindcă autorul vorbeşte în ea despre perii săi albi. Poartă ca subtitlu  Despre desăvârşirea cea după virtute şi e adresată unui tânăr Cezar, care i ceruse un model de viaţă perfectă;

-  Despre pitonisă este un mic tratat de demonologie. Comentând textul din I Regi 28, 12-18, autorul, spre deosebire de Origen, dar de acord cu Metodiu de Olimp şi cu Eustațiu de Antiohia, afirmă că umbra care s -a arătat lui Saul n -a fost sufletul lui Samuil, ci un demon supus vrăjitoarei din Endor (P.G. 45, col. 112 A B C); -  La titlurile Psalmilor e o introducere la studiul Psalmilor, în fond e un tratat de desăvârşire vorbind despre înălţarea spirituală a

sufletului prin virtute; -  La Psalmul VI, despre Octavă, completează lucrarea precedentă, tratând despre purificare şi ascensiune spirituală; - Tălcuire exactă la Eclesiastul lui Solomon, în opt omilii, dă o interpretare morală acestei cărţi;

- Tălcuire exactă la Cântarea Cântărilor, în 15 omilii, interpretează cuprinsul acestei cărţi în sensul nuanţei mistice a

sufletului cu Dumnezeu; - La Noul Testament, Sf. Grigorie ne-a lăsat următoarele serii de omilii:  Despre Rugăciunea domnească, în cinci omilii, dintre care prima tratează despre rugăciune în general, iar celelalte dau tâlcuirea ortodoxă clasică;  La fericiri, în opt omilii, care tratează, în general, despre aceeaşi înălţare a sufletului către Dumnezeu. 

Scrieri dogmatico-polemice Opere polemice: - Contra lui Eunomiu, în 12 cărţi, sau 13 cărţi dacă a 12 -a se împarte în două. Autorul combate aici, în primul rând, una din operele cele mai de seamă ale lui Eunomiu contra Sf. Vasile:

 Apologia apologiei, în trei cărţi, apoi o Expunere de credinţă a ereziarhului,  prezentată de această dată împăratului Teodosie în

383; - Contra lui Apolinarie combate tratatul lui Apolinarie intitulat  Demonstraţia întrupării divine după asemănarea omului. Această lucrare e cea mai importantă dintre toate scrierile antiapolinariste păstrate. Cupri nde 59 capitole; - Contra lui Apolinarie - Către Teofil al Alexandriei, scris înaintea tratatului precedent, semnalează patriarhului din Alexandria  primejdia apolinarismului şi cere condamnarea acestuia; -  Despre Sf. Duh, contra macedonienilor şi pnevmatomahil or, în 25 capitole, lucrare mediocră;

Opere dogmatice: - Marele Cuvânt Catehetic , cea mai importantă şi mai sistematică operă dogmatică a Sf. Grigorie de Nyssa. E scrisă pe la anul 385 şi cuprinde 40 capitole, afară de introducere. E adresată dascălilor creştini însărcinaţi cu instruirea catehumenilor . Introducerea tratează despre metoda pe care trebuie s -o folosească dascălul. Cuprinsul lucrării are trei părţi: 1) Prima (cap. 1-4), tratează despre Dumnezeu şi Sf. Treime ; 2) A doua (cap. 5-32) despre  păcat, despre întrupare şi mântuire prin Hristos ; 3) A treia (cap. 33-37) despre Botez şi Euharistie; cap. 38 -40 vorbesc despre roadele credinţei. În cursul expunerii, autorul combate pe arieni, apolinarişti, manihei, iudei şi păgâni. Tratatul Sf. Grigorie e o  punte dogmatică între tratatul lui Origen  – Περι αρχων, şi acela al lui Ioan Damaschin –  Dogmatica; - Cuvânt despre suflet şi despre înviere sau  Macrinia, consacrat surorii sale, Macrina, şi scris probabil pe la 380. E o imitaţie  parţial reuşită a celebrului dialog platonic  Phaidon. Sf. Grigorie

 pune pe seama surorii sale Macrina ideile sale despre originea omului, despre suflet, despre moarte, despre învier ea morţilor şi apocastastasă; - Contra destinului e reproducerea unei discuţii avute cu un filosof  păgân la Constantinopol pe care Grigorie voia să -1 convingă să treacă de la păgânism la creştinism; -  Despre copiii care mor de timpuriu, către Hieriu, încearcă să  justifice Providenţa faţă de moartea timpurie a atâtor fiinţe omeneşti; -  Despre Sf. Treime şi Contra pnevmatomahilor că Sf. Duh e  Dumnezeu către Eustaţiu; -  Despre deosebirea dintre esenţă şi ipostasă, către fratele său

Petru; -  Despre suflet către Taţian; - C ă nu sunt trei Dumnezei, către Ablabiu, încearcă să demonstreze că cele trei Persoane ale dumnezeirii nu sunt trei dumnezei, ci

Unul; -  Despre credinţă, către Simpliciu, tratează despre cele trei Persoane ale Sf. Treimi, îndeosebi despre Fiul şi Sf. Duh şi r aportul acestora cu Tatăl; Sf. Duh e Dumnezeu; - Contra grecilor , după noţiunile comune discută fără ajutorul Scripturii noţiunile de persoană, esenţă şi ipostasă pe care le aplică Persoanelor Sf. Treimi; - Cuvânt despre dumnezeirea Fiului şi Sf. Duh, ţinut la Constantinopol în 383, îi combate pe anomei, pe care-i compară cu epicurienii, adică cu ateii.

Scrieri ascetice:

-  Despre feciorie, scris înainte de episcopat, pe la 370. Fecioria face din suflet mireasa lui Hristos pe care Acesta o cheamă spre o desăvârşire din ce în ce mai mare; - Viaţa Sf. Macrina , sora autorului şi a Sf. Vasile. Această biografie scrisă cu talent şi căldură arată cum se practica asceza în Pont, în secolul IV. Macrina cea Tânără, a jucat un rol mare în educaţia şi orientarea tutur or fraţilor ei, de la Sf. Vasile cel Mare până la Sf. Petru de Sevasta. Ea a determinat, prin învăţătura creştină şi prin aleasa ei viaţă personală, pe fraţii ei, la îmbrăţişarea vieţii ascetice şi a râvnei după desăvârşire; Patru lucrări mici tratează special problema desăvârşirii:

1) Către Harmonios, despre sensul numelui de creştin; 2) Către monahul Olimp, despre desăvârşire şi cum trebuie  să fie creştinul; 3)  Despre ţinta cea după Dumnezeu şi despre asceza cea adevărată; 4) Către cei mâhniţi de pede pse. Cuvântări morale:

l) Contra celor ce amână Botezul; 2) Contra cămătarilor; 3)  Despre iubirea de săraci şi despre binefacere, două cuvântări;

4)  La cuvântul „Cine face desfrănare păcătuieşte faţă de  propriul său trup”; 5) Către cei îndureraţi pentru cei ce s-au mutat din această viaţă în iad; Predici la sărbători împărăteşti:

1) La Bobotează;

2) Cinci predici La Paşte , dintre care se pare că a doua şi a cincea nu sunt autentice; 3) La înălţarea lui Hristos; 4) Cuvânt la Sf. Duh (sau la Rusalii); Panegirice: 1) La Sf. Ştefan Întâiul mucenic, două cuvântări; 2) La Marele Mucenic Teodor; 3) La Sf. Patruzeci de Mucenici, două cuvântări; 4) La Patruzeci de Mucenici; Necrologuri: 1) Cuvânt funebru la Marele Vasile, propriul său frate; 2) Lauda Sf. Părintelui  nostru Efrem; 3) Cuvânt funebru la Marele Meletie, episcopul Antiohiei; 4) Cuvânt la moartea Pulheriei; 5) Cuvânt funebru la moartea împărătesei Flaccilla; 6) La viaţa Sf. Grigorie, făcătorul de minuni.  Scrisorile: 26 în ediţia Migne plus o scrisoare canonică, dar 30 la număr în ediţia G. Pasquali, 1925; au caracter în mare parte

 personal.

III. DOCTRINA 

Dacă Sf. Vasile a fost supranumit „braţul care lucrează”, iar Sf. Grigorie de Nazianz denumit „gura care vorbeşte”, Sf. Grigorie de  Nyssa a fost numit „capul care cugetă”, în înțelesul că episcopul de  Nyssa a fost mintea cea mai speculativă şi mai sistematică în ansamblul acestor Părinţi ai Bisericii. Chiar dacă Sf. Grigorie a făcut mare uz de filozofie, baza teologiei sale e Sf. Scriptură , pe care el o interpretează cel mai adesea alegoric, îndeosebi în lucrările sale mistice şi de edificare .





Teognosia sau cunoaşterea lui Dumnezeu e una din problemele cele mai dezbătute de Sf. Grigorie în operele sale. Cunoaşterea lui Dumnezeu e scopul vieţii noastre . Ea e raţională şi naturală pe măsura ridicării treptate de la elementele firii celei mari şi de la elementele firii umane  până la hotarul dintre sensibil şi suprasensibil. Dar cunoaşterea raţională sau naturală e continuată de cunoaşterea mistică, adică prin credinţă, pe baza revelaţiei Sf. Scripturi, tălmăcită de Tradiţia patristică. Cei înaintaţi pe calea desăvârşirii se unesc cu Dumnezeu prin θεωρία (contemplarea), adică prin privirea nemijlocită a lui Dumnezeu ; Sf. Treime. Esenţa (οὐσία) divină nu este împărţită în trei esenţe (οὐσίαι) după cele trei Persoane. Lucrarea lui Dumnezeu în afară este comună celor trei Persoane. Persoanele umane nu au o existenţă continuă din una şi aceeaşi persoană, ci unele din aceasta, altele din cealaltă, iar cauzele se prezintă în multe şi felurite elemente faţă de cele cauzate, în Sf. Treime însă, lucrurile nu stau aşa. Este Una şi aceeaşi Persoană a Tatălui din care Fiul Se naşte şi Sf. Duh purcede . Persoanele Dumnezeirii nu se separă unele de altele nici prin timp, nici prin loc, nici prin voinţă, nici prin ocupaţie, nici prin lucrare, nici prin afecţiune, nici prin nimic din cele ce se i au în considerare la oameni. Deosebirile, dacă poate fi vorba de aşa ceva între Persoanele treimice, sunt nu de natură sau fiinţă , ci de relaţie . Tatăl este Tată şi nu Fiu, Fiul este Fiu şi nu Tată de asemenea, Sf. Duh nu e nici Tată, nici Fiu. Iată de ce nu se poate spune că cele trei Persoane

sunt trei Dumnezei (Contra Grecilor, după noţiunile comune, P.G. 45, 180 B C D). Cele trei Persoane au comun dumnezeirea. Fiul şi



Sf. Duh au comun faptul că amândoi sunt din Tatăl. Fiul e cauzat de Tatăl prin naştere, iar Sf. Duh e cauzat prin purcedere; Hristologia Sf. Grigorie e, în general, ortodoxă. Hristos a avut firea umană integrală, adică trupul real şi sufletul raţional, şi a avut firea

divină completă. Cele două firi sunt strâns unite între ele, alcătuind o singură Persoană. Sf. Grigorie dezvoltă pe larg teoria comunicării însuşirilor  (Comunicatio idiomatum). Fecioara Maria e Θεοτόκος,  Născătoare de Dumnezeu (Scris. 3, P.G. 46, col. 1024 A). 

În  soteriologi e, sau în doctrina despre mântuire, Sf. Grigorie oper ează cu teoria drepturilor demonului. Prin păcat noi deveniserăm proprietatea demonului, căruia nimeni nu ne putea smulge prin violenţă, fiindcă eram stăpâniţi de el în chip legal. Mântuitorul ne-a scăpat de stăpânirea diavolului prin aceea că

acestuia i s-a oferit mai mult decât avea dreptul. Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, pentru ca vrăjmaşul să nu se sperie ca în cazul când Dumnezeu i S-ar fi prezentat neacoperit şi să aibă dorinţa să -şi ia  prada. Demonul nu şi-a dat seama că trupul lui Hristos era momea la  prin care a fost prins în cârligul undiţei Dumnezeirii, cum li se întâmplă peştilor lacomi şi astfel, după ce viaţa a stat în moarte şi lumina a luminat în întuneric, duşmanul vieţii şi al luminii a dispărut. Teoria aceasta a drepturilor demonului în cadrul mântuirii, teorie schiţată de Origen şi reluată de Sf. Vasile şi de Sf. Grigorie de  Nyssa, a fost combătută de Sf. Grigorie de Nazianz şi de întreaga Ortodoxie ulterioară. 

Antropologie. Sf. Grigorie de Nyssa este creatorul propriu-zis, în sens ştiinţific, al antropologiei creştine. El afirmă că Hristos întrupat reprezintă întreaga umanitate . Primul om creat exprimă omul în general, pur spiritual, fără sex în vederea căderii în păcat . Omul asexuat - este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu , care n-are sex, după cuvântul Apostolului că „în Hristos Iisus nu e nici parte bărbătească, nici parte femeiască” (Gal. 3, 28). Dar pe urmă Dumnezeu a împărţit pe om în bărbat şi femeie, ceea ce nu mai reprezintă chipul lui Dumnezeu. Deci facerea omului are un as pect dublu sub raportul firii: această fire are o parte care trebuie să se

asemene cu Dumnezeu şi o parte care diferenţiază sexele. Omul are în el din ambele firi: din cea divină puterea raţiunii şi a inteligenţei , care nu admite deosebirea în sex masculin şi feminin, din firea neraţională are alcătuirea trupului şi forma deosebită a sexelor (   Despre facerea omului, 16, P.G. 44, col. 181 A B C). Omul e înzestrat cu liberul arbitru, pentru ca din proprie iniţiativă şi hotărâre să aleagă binele. Această libertate poate să îndemne pe om să aleagă chiar răul. Structura trupească a omului este de o rară frumuseţe. „Chipul lui Dumnezeu este ansamblul tuturor elementelor care caracterizează Dumnezeirea, în primul rând inteligenţa şi raţiunea, apoi independenţa şi libertatea” (Mar. Cuv. Cateh. 5, 7, 9). Asemănarea cu Dumnezeu este împlinirea voinţei Acestuia printr -o viaţă curată. Curăţenia se capătă prin harul lui Dumnezeu şi faptele noastre bune. Urmarea principală a păcatului a fost moartea . Sufletul e simplu şi nemuritor. Grigorie oscilează uneori, cu privire la originea sufletului, între creaţionism şi traducianism . Sufletul este spiritual, nu material. Materia ar trebui să se arate şi în alte cazuri înzestrată cu cugetare şi să se transforme singură, de exemplu, într o operă de artă. Grigorie respinge trihotomismul platonic.  Apocatastasa. Deşi Sf. Grigorie respinge ideile lui Origen cu  privire la eternitatea materiei şi la preexistența sufletului, totuşi el este de acord cu teoria marelui alexandrin despre apocatastasă (ἀποκατάστασις)  –  conform căreia, la sfârşitul lumii, totul se va  purifica treptat printr-un foc curăţitor şi va reveni la forma dintâi . Tratamentul purificării sufletului de răutate se face proporţional cu  păcatul pătruns în fiecare. Acest lucru nu se face fără durere (Despre  suflet şi înviere, P.G. 46, 152 A B). Tratamentul se aplică tuturor făpturilor, deci şi diavolului, autorul pierzării noastre (Marele Cuv. Cateh. 26, 5). Starea de apocatastasă e o stare de fericire, de dumnezeire, străină de orice mâhnire (Ibidem, 35, 13). Cei purificaţi

de răutate vor fi într -o stare de virtute divină, generată de firea divină, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toate.

IV. CARACTERIZARE Sf. Grigorie de Nyssa e unul din Părinţii cei mai de seamă ai Bisericii creştine, atât prin mulţimea scrierilor, cât şi prin numărul şi varietatea

 problemelor tratate. El are meritul de a fi sistematizat elementele teologiei de dinaintea sa şi de a fi dat formule sau demonstraţii filosofice unora din adevărurile de credinţă. El are de asemenea meritul de a fi lăsat Bisericii un tratat sistematic de doctrină:  Marele Cuvânt Catehetic, după tratatul lui Origen, Περι αρχων. Sf. Grigorie are o cugetare strânsă, logică, bine informată, adâncă şi bogată în concluzii. El este cel mai mare cugetător mistic creştin al sec. IV. Mistica sa e influenţată de neoplatonism de la care împrumută nu numai idei şi cadre generale, ci și aparat tehnic. Mistica gregoriană e influenţată de mistica lui Filon, a lui Clement Alexandrinul şi a lui Origen. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sf.

Grigorie de Nyssa la 10 ianuarie.

Sfantul  Grigorie de Nyssa (335-395), episcop de Nyssa, unul din marii parinti capadocieni, alaturi de fratele sau Sf. Vasile cel Mare si Sf. Grigorie

de Nazianz. Daca Sf. Vasile cel Mare era considerat om de acțiune sau brațul care lucrează, iar Sf. Grigorie de Nazianz, a fost supranumit teologul și gura care vorbește, Sf. Grigorie de Nyssa a fost supranumit filosoful și misticul sau mintea care cugetă, subliniindu -se prin aceasta contributia lui sporirea patrimomiul gândirii pastristice din veacula al IV-

lea. S-a născut în jurul anului 335, în Cezareea Capadociei. Educația elementara a primit-o în familie, sub îndrumare Sf. Vasile, fratele sau mai mare, și a surorii sale, Macrina. Continuă studiile sub indrumarea

retorului Libaniu, precum și sub îndrumarea altor personalitați de seamă ale vremii. Datorita evlaviei trăite în sânul familiei, Grigorie îndrageste Biserica și ajunge la treapta de citeț. Tânărul Grigorie se va angaja mai întâi ca pro fesor de retorica,  întemeindu-și o familie, prin căsătoria cu Teodora . Datorită morții

neașteptate a soț iei sale Teodora, și in urma sfaturilor date de fratele său, Vasile, se retrage la mănăstirea întemeiată   de Sf. Vasile pe malul râului Iris, în Pont. Rămâne aici timp de 10 ani, - când este numit episcop de Nyssa, localitate aflată în jurisdicția mitropolitană   a Cezareei. Spre deosebire de Grigorie de Nazianz, care nu s- a dus niciodată  Ia Sasima, unde fusese numit episcop tot de Sf. Vasile, el merge la Nyssa și rămâ ne acolo. Se pare că Grigorie de Nyssa nu a fost un administrator priceput, fiind preocupat mai multe de cugetarea teologică, decât de problemele cotidiene. Drept pentru care dușmanii săi, ereticii arieni,  n-au ezitat să țină un sinod la Nyssa, în 376, depunâ ndu-l din scaunul episcopal în absență. El va reveni abia după moartea împăratului Valens, susțină torul arienilor, fiind primit cu bucurie de credincioșii săi. După   moartea Sfântului Vasile, Grigorie r ămâne unul din cei mai autorizați apărători ai ortodoxiei în Asia Mica. În 379 participă  la sinodul de la Antiohia, care il numește inspector bisericesc în Pont, Palestina ș i Arabia. Va fi ales pentru scurt timp mitropolit de Sevasta, în Armenia. Participă la Sinodul II ecumenic de la Constantinopol (381), unde îl va susține și apăra pe Sf. Grigo rie de Nazianz împotriva atacurilor episcopilor egipteni

și macedonieni. Datorită talentului său oratoric și cunoștințelor sale, este numit „stâlp al ortodoxiei". Revine, cu diferite ocazii, la Constantinopol și va fi present la sinodul din 394 sau 395, convocat de Patriarhul Nectarie. După această dată, informațiile despre el încetează , ceea ce

duce la concluzia că aceasta este perioada în care a trecut la acele veșnice.

Sf. Grigorie de Nyssa a lasat o opera vastă, care arată   profunzimea gândirii sale teologice. Sfantul Grigorie de Nyssa - scrieri dogmatice

Majoritatea scrierilor sale c uprinse în această  categorie au un caracter polemic, fiind îndreptate împotriva ereziilor din vremea sa. În această categorie intra, in primul rand, cele patru tratate scrise impotriva lui Eunomiu (Adversus Eunomium). Primul tratat, scris in jurul anului 380, este un raspuns la lucrarea lui Eunomiu, Apologia Apologiei, î ndreptată de acesta impotriva Sf. Vasile. Sf. Grigorie abordeaza, in raspunsul sau, problema unirii celor doua firi in Hristos, respingand invatatura eretica a lui Apollinarie care sustinea ca trupul lui Hristos a coborat din ceruri, iar Logosul a luat locul sufletului rational omenesc în Hristos. Despre Duhul Sfânt contra macedonienilor penevmatomahi 

- este

 îndreptat impotriva pnevmatomahilor; Către Ablabius, face parte din cele cateva tratate ale Sf. Grigorie, in care el incearca sa clarifice invatatura Bisericii despre Sf. Treime. Sf. Grigorie ii raspunde lui Ablabius care se intreba de ce nu putem vorbi despre trei dumnezei, atunci cand recunoastem divinitatea sau dumnezeirea Tatalui, a Fiului si a Duhului Sfant. Sf. Grigorie recunoaste ca noi crestinii spunem: Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Duhul Sfant. Tatal, Fiul si Duhul sunt insa moduri de fiintare, sunt trei relatii, insa fiinta ramane una si aceeasi si de aceea termenul care o exprima trebuie sa fie intotdeauna la singular, in aceeasi ordine de preocupari se inscriu alte cateva tratate:

Despre Sfânta Treime către Eustațiu ; în care demonstrază pe temeiuri rationale, notiunile de persoana, esenta si ipostas, aplicandu-le Sf. Treimi, si, intr-o anumita masura , Despre credință către Simplicius , tratat adresat tribunului Simplicius, in care este aparata dumnezeirea si consubstantialitatea Fiului si a Duhului Sfant impotriva ereticilor arieni.

Despre sufelt și înviere – este un dialog, dupa exemplul celebrului dialog al lui Platon, Phaedo, intre Grigorie si sora sa, Macrina, despre suflet si inviere. Sf. Grigorie pune pe seama surorii sale, Macrina, ideile pe care le impartasea personal, referitoare la originea omului, despre suflet, despre moarte, despre invierea mortilor si apocatastaza. Cea mai de seama lucrare din aceasta categorie a scrierilor dogmatice ramane - Marele cuvant catehetic, un amplu tratat cu caracter dogmatic. Sf. Grigorie prezinta dogmele principale ale Bisericii, aparandu-le impotriva atacurilor pagane, iudaice si eretice. El incearca sa bazeze structurile doctrinare crestine, nu atat pe autoritatea Sf. Scripturi, cat mai ales pe temeiuri metafizice, abordand doctrina crestina despre Dumnezeu, mantuire si sfintire. Lucrarea este adresata dascalilor carora le revenea sarcina de a-i educa pe catehumeni. De aceea, in introducere, el va prezenta metoda pe care trebuia sa o foloseasca un astfel de dascal. Lucrarea este impartita in trei parti: Prima parte, cap. 1-4, trateaza despre Dumnezeu Unu si intreit in persoane, consubstantialitatea Fiului cu Tatal si dumnezeirea Duhului Sfant. Partea a doua, cap. 5-32, despre pacat, despre intrupare si activitatea mantuitoare a Domnului nostru lisus Hristos; mai exact, el prezinta crearea omului, pacatul original si restaurarea starii de paradis, prin intrupare si inviere. In partea a treia, cap. 33-40, dezvolta invatatura despre lucrarea harului prin Botez si Euharistie si roadele credintei in Sf. Treime in actul de mantuire. Este necesar sa subliniem aici o oarecare

dependenta a autorului de gandirea lui Origen, Metodiu si Atanasie, la care mai adaugam influenta gandirii platoniciene. Grigorie de Nyssa - scrieri exegetice

In sirul acestor scrieri, un loc de seama il ocupa  Apologia pentru Hexaimeron si Despre crearea omului . Prima, este o continuare a

omiliilor Sf. Vasile cel Mare la Hexaemeron, abordand, din punct de vedere stiintific si filosofic, crearea lumii, iar a doua, duce mai departe problematica creatiei, in special creatia omului, furnizandu-ne o serie de explicatii antropologice, fiziologice si psihologice, pornind de la Facere l, 26, fara insa a se neglija si aspectele teologice ale conceptiei crestine despre om. In ordine cronologica, Despre crearea omului  a fost scrisa mai intai, la scurta vreme dupa moartea Sf Vasile (379). Explicatia are un rol important in istoria gandirii crestine. Sf. Grigorie sustine ca ideea de creatie se poate armoniza cu aceea de evolutie. Puterea si stiinta, intrebuintate de Dumnezeu pentru crearea fiecarei parti a totului, sunt urmate de o inlantuire necesara in conformitate cu o anumita ordine. Ceea ce ratiunea explica logic, Moise a explicat istoric. Toate lucrurile exista potential in primul impuls creator al lui Dumnezeu, ca o putere seminala aruncata pentru crearea lumii, dar in act lucrurile individuale nu existau inca. Creatiunea a avut loc deodata. Natura este in permanenta miscare si transformare. Elementele au deosebiri si corespondente care usureaza trecerea de la unul la altul. Este necesar sa subliniem aici faptul ca Sf. Grigorie ne atrage atentia ca, la elaborarea acestui tratat, el nu a facut uz de interpretarea alegorica, ci a mentinut sensul literal al Sf. Scripturi. Despre viața lui moise sau despre desavarsirea cea dupa virtute , este un

tratat mistic conceput ca indrumar pentru trairea virtutilor, imbina interpretarea literala cu cea alegorica. In prima parte, autorul prezinta viata lui Moise, potrivit cartilor Iesire si Numeri, insa nu in mod exhaustiv,

ci retinand doar acele evenimente pe care le considera folositoare in perspectiva constructiei celei de a doua parti si acordand atentie deosebita sensului sau interpretarii literale, in partea a doua, dominata de interpretarea alegorica, Moise este prezentat ca simbol al celui care il cauta pe Dumnezeu, dorind sa ajunga la unirea cu El. Aceasta este o opera de maturitate si trebuie vazuta ca punct culminant al cautarilor si stradaniilor personale ale autorului, concentrate in cunoasterea cea mai presus de fire a tainei lui Dumnezeu, intreaga lucrare poarta o vizibila amprenta hristologica. Urcusul duhovnicesc se face in Hristos si cu ajutorul lui Hristos. Cultura filosofica este folositoare numai in pruncia duhovniceasca dupa intarirea credintei, cautatorul duhovnicesc imbunatatit se poate dispensa de ea (Staniloae). In Psalmorum inscriptiones deslusim aceeasi incercare a Sf. Grigorie de a descifra posibile trepte ale urcusului duhovnicesc. Facand uz de interpretarea alegorica, el desluseste, in intreaga aranjare a Psaltirii, un plan consistent de precepte ascetice si mistice (Quasten). Acestui tratat ii este adaugata o Omilie la Psalmul VI, despre Octava, care trateaza despre purificare si ascensiunea duhovniceasca. Talcuirea exacta la Ecclesiastul lui Solomon, in opt omilii, are aceeasi tinta mistica. Interpretand alegoric textul, Sf. Grigorie declara ca aceasta carte, "cu adevarat sublima si inspirata de Dumnezeu", este menita sa "ridice spiritul deasupra esentelor". De aici necesitatea abandonarii acestei lumi, pentru a da posibilitatea simturilor sa intre in taramul pacii, in cele cincisprezece omilii la Cantarea Cantarilor sau Talcuire exacta la Cantarea Cantarilor, el apara dreptul si sustine necesitatea de a interpreta Sf. Scripturi in sens duhovnicesc, oricare ar fi numirea acestui mod de interpretare. Despre Dumnezeu si relatia Lui cu lumea creata, sau despre lucrarea sfintitoare a Duhului Sfant, Grigorie nuanteaza cateva idei proprii pe care le argumenteaza cu temeiuri din speculatiile plotiniene. In viziunea sa, Cantarea Cantarilor reprezinta unirea in dragoste a

sufletului cu Dumnezeu, dupa modelul nuntii. Prin aceasta interpretare, el se deosebeste de Origen, care considera ca mireasa din Cantarea Cantarilor este Biserica. El nu respinge interpretarea data de Origen, insa ii acorda un plan secundar. Este necesar sa avem in minte faptul ca, desi Grigorie il apara pe Origen si este admirator al acestuia, el nu este un simplu imitator, fara discernamant, al marelui alexandrin. Scurtul tratat Despre vrajitoarea din Endora sau De pythonissa , adresat episcopului Teodosie, poate fi considerat un tratat de demonologie. El sustine ca vrajitoarea din Endora nu l-a vazut pe Samuel, asa cum a considerat Origen, ci un demon care s-a aratat in chip de profet. Sf. Grigorie ne-a lasat si o serie de omilii la Noul Testament, si anume: Cinci omilii la Rugaciunea domneasca, in prima omilie, el trateaza despre rugaciune, in general, despre necesitatea rugaciunii pentru fiecare crestin, intrucat sunt multi crestini care neglijeaza sa se roage. Celelalte patru omilii interpreteaza diversele cereri din Rugaciunea domneasca, mai ales in perspectiva morala. Autorul abordeaza si teme doctrinare, ca de exemplu, in omilia a treia prezinta, cu deosebita claritate, doctrina despre Sf. Treime. La acest tratat se mai adauga cele opt omilii la Fericiri. Autorul compara cele opt fericiri cu o scara pe care Cuvantul divin ne ridica treptat spre culmile desavarsirii. Quasten subliniaza faptul ca Sf. Grigorie a preluat o serie de motive din neoplatonism, in special invatatura despre purificare care duce la indumnezeire, dandu-le insa un continut eminamente crestin. Opera ascetica il prezinta pe Sf. Grigorie intr-o lumina care ii este specifica. Daca Sf. Vasile a fost cel care a dat randuieli pentru viata monahala,  iar sora lui, Macrina, s-a straduit sa dezvolte monahismul feminin, Sf. Grigorie este cel care da continut ideatic vietii duhovnicesti, elaborand temeiurile si principiile fundamentale ale procesului de desavarsire prin asceza. De aceea, pe drept cuvant, a fost considerat

"Parintele misticii" (Quasten). Cat de populara a fost opera ascetica a Sf. Grigorie, o deducem din multimea manuscriselor existente, peste o mie de manuscrise cunoscute. Interesul fata de acest gen de preocupari, este prezent in intreaga viata a Sf. Grigorie. Astfel, tratatul Despre feciorie, pare a fi fost scris in jurul anului 370, la scurta vreme dupa ce Sf. Vasile ajunge episcop, dar inainte ca Grigorie sa fi fost numit episcop de Nyssa. Intentia acestui tratat este de a merge dincolo de randuielile monahale fixate de catre Sf. Vasile, pe care il considera "magistru in astfel de randuieli". De altfel, Sf. Vasile este luat ca exemplu pentru idealul ascetic. "Fecioria este poarta necesara de acces spre o viata mai sfanta", sau "calea prin care Dumnezeu coboara si devine partas la starea umana". Fecioria este temelia tuturor virtutilor: "Viata virtuoasa sa aiba ca subzidire iubirea de feciorie; iar fiecare rod al virtutii sa se hraneasca din aceasta". El merge chiar mai departe si afirma ca starea de feciorie este de fapt pregatirea pentru vederea lui Dumnezeu: "Adevarata feciorie, zelul real dupa castitate, nu are alta tinta finala decat aceasta, adica, puterea de a vedea pe Dumnezeu". Sf. Grigorie concepe intreaga iconomie divina in perspectiva fecioriei, intregul lant al mantuirii se intinde de la cele Trei Persoane ale Treimii si puterile ingeresti din ceruri, ajungand la om, ca ultima veriga. Hristos este arhetip al fecioriei. El da ca modele de feciorie pe Maria, sora lui Moise, pe Fecioara Maria, pe Domnul nostru lisus Hristos, pe Sf. Ap. Pavel si pe toti aceia care, ca si el, au vrut sa fie rastigniti impreuna cu Hristos. Adevarata feciorie nu poate fi dobandita numai prin eforturi umane, fiind necesara si lucrarea harului divin.

Viața Sfintei Macrina, scrisa la cererea calugarului Olimpiu, in anul 379, dupa moartea ei, nu este in realitate doar o simpla biografie, scopul acestei lucrari fiind mult mai generos, si anume, ca exemplul "celei care a atins cea mai inalta culme a virtutii umane prin adevarata intelepciune,

sa nu cada prada uitarii, ci sa fie de folos si pentru altii". Prin continutul ei, aceasta lucrare face parte din opera ascetica, completand, cu un exemplu practic, principiile teoretice ale vietii ascetice, trasate in Despre feciorie, in aceeasi categorie a scrierilor ascetice intra si tratatele: Catre Har-monius despre sensul numelui de crestin; Catre monahul Olimp despre desavarsire si cum trebuie sa fie crestinul; Despre tinta cea dupa Dumnezeu si despre asceza cea adevarata (De institute christiano); Catre cei mahniti de pedepse. Cuvantarile si predicile Sf. Grigorie reprezinta un capitol aparte in contextul operei sale. Acestea se impart in: predici si cuvantari liturgice (la praznice imparatesti: la Boboteaza; La Sf. Pasti (cinci); la inaltarea lui Hristos la Cer; Cuvant la Sf. Duh sau la Rusalii); panegirice la sfinti si martiri (La Sf. Stefan intaiul mucenic, doua cuvantari; La marele mucenic Teodor; La patruzeci de mucenici; Panegiric la Sf. Grigorie Facatorul de Minuni); cuvantari funerare (Cuvant funebru la moartea Marelui Vasile, propriul sau frate (se pare ca acest cuvant nu a fost tinut la moartea Sf. Vasile, ci mai degraba la una din aniversarile mortii sale. J. Danielou); Lauda Sf. Parintelui nostru Efrem; Cuvant funebru la Marele Mele tie, episcopul Antiohiei; Cuvant la moartea Pulheriei; Cuvant funebru la moartea imparatesei Flaccilla); predici morale (Despre iubirea de saraci si despre binefacere (doua predici); Contra camatarilor; Contra celor care amana botezul) si predici dogmatice (Despre dumnezeirea Fiului si a Duhului Sfant). Corespondenta, care in mare parte are un caracter personal, ne dezvaluie diversele legaturi si interese ale Sf. Grigorie. S-a pastrat un numar de 30 de scrisori. Doua dintre aceste scrisori sau epistole (Epistolele 2 si 3) au starnit o vie disputa intre catolici si protestanti in sec. XVI si XVII, intrucat abordeaza problema pelerinajului abuziv si fara discernamant la Locurile Sfinte. De interes deosebit pentru arta si arhitectura crestina este Epistola 25, adresata lui Amfilohiu de Iconium,

in care Sf. Grigorie da cateva indicatii cu privire la construirea unui martyrion. Multe din scrisorile Sf. Grigorie abordeaza si probleme doctrinare (Epistolele 5, 24, 38). Doctrina Sf. Grigorie de Nyssa este considerat cel mai sistematic si mai filosofic dintre capadocieni. Daca Sf. Vasile a fost numit "mana care lucreaza", iar Sf. Grigorie de Nazianz "gura care glasuieste", Sf. Grigorie este considerat "capul care cugeta". Cunoscator profund al filosofici grecesti, Sf. Grigorie o foloseste in scrierile sale in asa masura incat nu au lipsit incercari de al prezenta mai degraba ca filosof neoplatonician, decat ca teolog crestin (Cherniss). Este adevarat ca el face uz de filosofia greaca, insa nu ii citeaza niciodata pe filosofii greci ca autoritati. Pentru el, autoritatea era Sf. Vasile, Sf. Pavel si Sf. Scriptura, aceasta din urma fiind autoritatea principala si norma adevarului. Atunci cand nu s-a dedicat apararii credintei, interesul lui s-a indreptat spre teologia mistica, fiind considerat chiar fondatorul teologiei mistice in Biserica (J. Danielou). Datorita spectrului larg al gandirii sale, Sf. Grigorie ramane teolog dogmatist, filosof si, in mod cu totul special, scriitor ascetic si mistic. Regasim in gandirea sa atat Scriptura cat si filosofia, deoarece ambele invata o doctrina superioara si au aceeasi tinta, realizarea desavasirii umane si fericirea ultima. Cu toate acestea, pentru crestin filosofia depinde de credinta sau Scriptura, ca izvor si norma a adevarului, de aceea nimic nu este acceptat ca adevar, daca nu consuna cu Scriptura. Astfel, filosofia crestina se deosebeste de filosofia "celor din afara", iar scopul ei este unirea cu Dumnezeu, unirea mistica in aceasta viata si vederea nemijlocita in lumea de dincolo, in realitate, Sf. Grigorie incearca sa faca accesibile intelegerii umane tainele credintei, in comentariul la Cantarea Cantarilor, el aseamana filosofia cu Mireasa, deoarece prin aceasta, spune el, invatam ce atitudine trebuie sa avem fata de

Dumnezeu, desi el critica filosofia pagana, considerandu-o stearpa, aidoma fiicei faraonului. Acesta este motivul pentru care intelepciunea trebuie eliberata din robia filosofici pagane si pusa in slujba vietii superioare traita in virtute. El este constient de importanta ratiunii, sustinand ca trebuie sa o folosim pentru a intelege cat mai corect cele mai adanci taine ale revelatiei; aceasta intelegere trebuie sa se inscrie "ferm si nestramutat in traditia pe care am primit-o, prin succesiune, de la Parinti". Desi cunoastea atitudinea critica a antiohienilor fata de interpretarea

alegorica

a

alexandrinilor,

considerandu-se

urmas

credincios al lui Origen, el propune folosirea acesteia la explicarea Scripturii, insa nu in aceeasi masura ca origenistii, deoarece, dupa parerera lui, scopul ultim al Scripturii nu rezida in invatatura ei istorica, ci in ridicarea sufletului la Dumnezeu. Acest lucru necesita interpretarea alegorica, ceea ce face posibila extinderea Scripturilor, pentru a include mai multa "filosofic" (intelepciune), care nu se afla direct in sensul istoric. Scopul vietii noastre este cunoasterea lui Dumnezeu . Cunoasterea aceasta este rationala si naturala, pe masura ridicarii treptate de la elementele firii celei mari (lumea, cosmosul) si de la elementele firii umane pana la hotarul dintre sensibil si suprasensibil. Dar cunoasterea naturala este continuata de cunoasterea mistica, adica cunoasterea prin credinta pe baza revelatiei Sf. Scripturi, talmacita de traditia Bisericii. Cei inaintati pe calea desavarsirii se unesc cu Dumnezeu prin contemplare, adica prin vederea nemijlocita a lui Dumnezeu, in alta ordine de idei, el admite capacitatea omului de a-L cunoaste rational pe Dumnezeu,  insa nu accepta punctul de vedere al lui Eunomiu, care sustinea aplicarea univoca la Dumnezeu a categoriilor si numelor preluate din lumea creata. El face distinctie clara intre Creator si creatura si de aceea Creatorul ramane mereu o taina. Incercarea lui Grigorie de a explica unitatea naturii si diversitatea Persoanelor contine ceva din realismul platonician. Nu exista trei

dumnezei pentru ca esenta sau natura divina nu se imparte in trei esente in functie de cele trei Persoane. Mai exact, deosebirea dintre Persoanele divine consta in relatiile dintre ele, intrucat ele participa sau impartasesc o singura natura in acelasi mod in care mai multi oameni impartasesc natura umana. La o privire superficiala, aceasta afirmatie ar sugera ideea unui triteism. Totusi, el concepe unitatea naturii mai mult ca o unitate de grup, decat ca o natura care se repeta individual in fiecare membru. Din punctul sau de vedere, prin "om" intelegem intreaga rasa umana care a fost inserata in materie, in timp, si care nu va fi completa decat atunci cand istoria rasei umane se sfarseste, in alta ordine de idei, el admite chiar in lucrurile finite, unitatea numerica de esenta sau de natura. El face confuzie intre abstractul, care exclude pluralitatea, si concretul, care necesita pluralitatea, atunci cand afirma ca "om" desemneaza natura si nu individul, si ca Petru, Pavel si Barnabas trebuie sa fie numiti un om si nu trei oameni, in acest fel, el atribuie realitate ideii universale, pentru a explica mai bine Treimea divina si a respinge acuza de triteism. Relatiile intertreimice se deosebesc de cele interumane. in timp ce persoanele umane nu au drept cauza una si aceeasi persoana, ci unele din altele, in cazul Persoanelor Treimice, este vorba de o singura Persoana, a Tatalui, din care Fiul se naste si Duhul Sfant purcede. De aceea, se afirma ca unicul Dumnezeu este, la propriu, singura cauza a celor cauzati de El, intrucat coexista cu Ei. Persoanele Dumnezeirii nu se separa unele de altele nici prin timp, nici prin loc, nici prin afectiune, nici prin nimic din cele ce se iau in considerare la oameni". Deosebirile, daca poate fi vorba de asa ceva intre persoanele treimice, sunt, nu de natura sau fiinta, ci de relatie. Tatal este Tata si nu Fiu, Fiul este Fiu si nu Tata, iar Sf. Duh nu e nici Tata si nici Fiu. Din aceasta pricina, nu se poate spune ca cele trei persoane sunt trei dumnezei (Contra grecilor, dupa notiunile comune, PG45, 180BCD).

Hristologia  Sf. Grigorie urmeaza invatatura ortodoxa, in timp ce postuleaza deosebirea clara intre natura divina si cea umana in Hristos, el afirma unicitatea Persoanei si posibilitatea comunicarii insusirilor (communicatio idiomatum). Astfel, Hristos a avut firea umana integrala, adica trupul real si sufletul rational, si a avut firea divina completa. Cele doua firi sunt strans unite intre ele, alcatuind o singura persoana. Datorita stransei uniri a celor doua firi, insusirile proprii unei firi devin proprii celeilalte firi, prin comunicare. Cu toate acestea, cele doua naturi raman distincte chiar si dupa inviere, intrucat Hristos este in acelasi timp Dumnezeu si om, Fecioara Maria e Nascatoare de Dumnezeu (Theotokos) si nu doar Nascatoare de om (anthropo-tokos). In conceptia sa despre creatie, Sf. Grigorie continua ideile Sf. Vasile privind teoria ratiunilor seminale create simultan si care apar succesiv in timp, in functie de zilele creatiei. Creatia propriu-zisa a fost un act singular al Vointei divine in afara timpului. Din aceasta apar instantaneu potentialitatile tuturor lucrurilor, care, fiind seminale, se dezvolta fara vreo alta interventie din partea lui Dumnezeu, in mod succesiv, in fenomene care pot si vor constitui lumea. Privite ca o singura putere seminala, aceste potentialitati sau cauze sunt Logosul, a carui unitate este vesnica si, prin urmare, nu se pierde niciodata in multiplicitatea creatiei, ci o tine unita, fiind in acelasi timp instrumentul prin care se va inalta, pe parcurs, de la o stare mai putin perfecta la una mai perfecta, de la fiinta minimala a materiei pur potentiala, Ia informarea, plasticizarea? vivificare), sensibilizarea, rationalizarea si indumnezeirea ei. Cea dintai manifestare fizica a Vointei divine a fost lumina creata inerenta, de la inceput, a particulelor materiei, din care curge spre Firmament sau Primul Cer, care imparte lumea sensibila de cea inteligibila. Fiecare element tinde spre locul lui natural, cel mai greu spre centru, iar cel mai usor spre circumferinta. Focul este cel mai usor, si

datorita finetii naturii sale, este intermediar intre lumea sensibila si cea inteligibila. Prin urmare, apele de deasupra Firmamentului nu pot fi elemente sensibile, si reprezinta inteligentele ceresti. Ele contin cel de al Doilea Cer, care este granita intregii creatii, vizibila si invizibila, in "referatul istoric" al lui Moise, nu se vorbeste despre cel de al Treilea Cer la care a fost rapit Sf. Pavel, deoarece acesta cuprinde "toate acele lucruri care nu pot fi explicate prin cuvinte, adica, frumusetea paradisului". Singura faptura care nu este limitata la o parte sau alta a Primului Cer, care separa lumea sensibila de cea inteligibila, este omul. Ca faptura vie (animal, cu sensul de faptura vie sau fiinta vie), el apartine uneia, adica lumii sensibile, iar ca suflet rational, celeilalte, adica lumii inteligibile. In alta ordine de idei, el este hotar, dar si cale de acces dintr-o lume in cealalta. Ba mai mult, intrucat toate puterile superioare includ ceea ce este inferior lor, omul, ca fiinta vie (animal) sau faptura rationala este suma intregii lumi sensibile. Lumea animala, vegetala si neinsufletita este cuprinsa in zidirea lui, el fiind rodul a ceea ce lumea vizibila este samanta. Prin originea sa, omul apartine lumii inteligibile, iar natura umana, alcatuita din lumea sensibila si din cea inteligibila, poate urca la cel de al Doilea Cer si prin acesta, la cel de al Treilea, in acest fel, toate lucrurile pot participa, in egala masura, la vederea nemijlocita a lui Dumnezeu. Omului in revine datoria, acesta fiind si destinul lui, de a servi ca instrument prin care intregul univers, rezumat in el insusi, sa fie restabilit la puritatea lui originara si prezentat in el ca unitate Unului (lui Dumnezeu). Acest destin al omului depinde de modul in care omul a fost creat. Mai intai, el a fost creat in cel de al Doilea Cer, ca faptura inteligibila si netrupeasca, dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, deosebindu-se de prototipul sau in masura in care cele create se deosebesc de cele necreate. El nu este numai inteligibil, ci si unu. Chipul il gasim in totalitatea naturii umane. Pluralitatea si alcatuirea lui tin de corporalitate, care nu face parte din chipul original, ci vine din afara, din

lumea sensibila, unde omul a fost creat a doua oara ca individ, in persoana lui Adam, in ziua a sasea. El este creat, totusi, dupa chipul lui Dumnezeu, "o faptura modelata din pamant care este o copie a Puterii supranaturale" si prin acesta ultima creatie natura sa reflecta nu numai cele de sus, ci si cele de jos. Scopul primei creatii a fost ca sa dea omului, creat dupa chipul lui Dumnezeu, sa-L cunoasca si sa-L vada pe Dumnezeu, cel nevazut si incognoscibil, ca intr-o oglinda si astfel sa se conformeze Lui, iar cea de a doua, de a-i facilita posibilitatea de aL cunoaste pe Dumnezeu, prin imanenta Sa in creatie, atunci cand Caderea, intunecandu-i chipul, va ascunde cunoasterea Lui in transcendenta. Cea de a doua creatie mai reprezinta si caderea omului din unitate in multiplicitate, aceasta din urma fiind o preconditie a Caderii. Multiplicitatea implica o serie de adaosuri, intre care patima concupiscentei si a irascibilitatii, acestea venind din afara, nefacand parte integranta din chipului Binelui Absolut. Aceste adaosuri, concupiscenta si irascibilitatea sunt bunuri relative, insa un bun relativ este rau. Ele pregatesc sufletul pentru alte adaosuri, care devin ocazii pentru pacat. Primele doua adaosuri, care nu sunt nici bune, nici rele, sunt numite de Sf. Grigorie patimi, iar celelalte, "patimi rele" sau "patimi vicioase". Acestea din urma, sunt specifice vietii dupa Cadere, in drumul sau coborator, sufletul trece prin trei stadii: intrarea in fiinta inteligibila, intrarea in fiinta sensibila si intrarea in pacat, in drumul sau spre desavarsire, sufletul trebuie sa parcurga aceleasi stadii in ordine inversa, respectiv, starea de purificare, de iluminare si de desavarsire in unire cu Dumnezeu. Desavarsirea omului este vazuta de Sf. Grigorie in stransa legatura cu libertatea umana. El accentueaza in mod deosebit responsabilitatea si liberul arbitru in actul de credinta, dar si in stradania de realizare a desavarsirii personale, in timp ce nu accepta, impreuna cu Origen, vesnicia materiei si preexistenta sufletelor, el este totusi de

acord cu teoria acestuia referitoare la purificarea sau lecuirea ultima de orice rau a tuturor lucrurilor, cunoscuta sub denumirea de apocatastaza. Exista in aceasta privinta, o nuanta deosebitoare intre cei doi mari ganditori crestini. Origen sustinea ca apocatastaza era doar o faza trecatoare, in succesiunea fara sfarsit a lumilor, in timpul careia apostazia sau lepadarea de Dumnezeu si reintoarcerea la Dumnezeu revin in mod recurent, pe cand Sf. Grigorie sustine ca apocatastaza este maretul act final, impaciuitor, care incheie istoria mantuirii, cand "toti vor aduce atunci intr-un singur glas numai multumire lui Dumnezeu" (Orat. cat., 26 PSB). Viziunea despre apocatastaza a Sf. Grigorie, trebuie evaluata in contextul doctrinei platoniciene care considera raul ca negare a binelui si a dinamismului binelui. Raul nu poate fi absolut si vesnic, el nu poate dainui la nesfarsit, caci toata faptura e buna, iar binele trebuie sa invinga raul. Dinamismul binelui continua si atunci cand Dumnezeu este dobandit, fericirea ultima fiind conceputa ca o stare de progres participativ la Dumnezeu. Daca intelegem apocatastaza, asa cum a facut Sf. Grigorie, ca restabilire a starii paradisiace primordiale (Orat. cat., 26), lucrurile devin clare. El repune faptura intreaga, inclusiv pe cel rau, in starea de puritate primordiala, dandu-i acesteia inca o data posibilitatea de a-si urma, din nou, in mod liber, scopul pentru care a fost creata: participarea la viata divina. Este vorba aici de un alt plan al existentei, in care insasi libertatea este restabilita potential in coordonatele ei originare. Trebuie sa vedem apocatastaza ca o consecinta a intruparii lui lisus Hristos si nu ca act final care, daca ar fi fost asa, ar fi anulat, si nu ar fi implinit restaurarea in Hristos a creatiei. Caci spune Sf. Grigorie: "Acestea si altele de felul lor sunt invataturile pe care Ie culegem din marea taina a intruparii dumnezeiesti. Prin unirea cu firea omeneasca si prin luarea asupra-Si a tuturor insusirilor firii omenesti: nastere, crestere si chiar trecand peste proba mortii, Dumnezeu a indeplinit toate lucrurile

de care am pomenit, slobozind pe om din rautati si vindecand pana si pe izvoditorul rautatii. Caci adevarata vindecare de boala e tocmai indepartarea veninului bolii, chiar daca aceasta se face cu durere" (Ibidem). Pentru a pazi ortodoxia Sfantului Grigorie, s-a sustinut ca invatatura despre apocatastaza ar fi o interpolare. Aceasta parere este considerata a fi fara fundament (Quasten). Una din marile contributii ale Sf. Grigorie ramane teologia mistica, el fiind considerat "fondatorul teologiei mistice" (J. Danielou ). Structura mistica prezentata de el are o viziune integratoare, in care elemente philoniene, neoplatonice si alexandrine se regasesc transfigurate intr-o coerenta ideatica specific crestina. Sf. Grigorie este unul dintre cei mai mari ganditori crestini. Opera sa nu a ramas circumscrisa unei sfere limitate lingvistic sau doctrinar, ci a depasit granitele Rasaritului, patrunzand atat in intreg Orientul crestin, cat si in Apus. Alaturi de Dionisie Areopagitul, Sf. Grigorie a stat la temelia neoplatonismului greco-crestin medieval, care a reprezentat contraponderea traditiei venita de la Boethius si Augustin (R.F. Harvanek). Pentru doctrina Bisericii crestine, el este un punct de referinta, Marele Cuvant catehetic, fiind un adevarat tratat sistematic de doctrina. Nu fara temei, cel de al doilea sinod ecumenic care s-a tinut la Constantinopol, in 381, l-a numit "Stalp al Ortodoxiei"

 Sfantul Grigorie de Nyssa

Mareste imaginea. Sfantul Grigorie de Nyssa este pomenit de Biserica Ortodoxa pe 10 ianuarie. Pentru teologia sa inspirata si rodnica, ce a influentat peste veacuri autorii de dupa el, Sinodul al VII-lea ecumenic l-a numit "Parinte al Parintilor" iar teologii moderni il recunosc drept "cel mai mare cuget  patristic al Rasaritului". Bogata lui activitate de scriitor cuprinde scrieri sau omilii cu caracter exegetic, dogmatic sau ascetic-duhovnicesti ("Despre crearea omului”, "Talcuire apologetica la Hexameron”, "Despre viata lui Moise sau despre desavarsirea prin virtute”, "La titlurile psalmilor”), scrieri dogmatice ("Marele cuvant catehetic”, "Cuvant despre suflet si inviere" sau "Macrinia”, "Catre Eustatie, despre Sfanta Treime”), cuvantari ascetice ("Despre feciorie”) si epistole. Dar aproape toate scrierile Sfantului

Grigorie de Nyssa au un accentuat caracter ascetic-duhovnicesc. Intotdeauna explicarea textelor din Sfanta Scriptura ii da prilejul de a descrie conditiile si modul inaintarii credinciosilor in viata duhovniceasca, iar expunerile dogmatice ii dau de asemenea prilejul de a le arata ca temeiuri pentru viata duhovniceasca. Exegetii operelor sfantului sunt in genere de acord asupra influentelor  platonismului, neoplatonismului si origenismului (mai cu seama in folosirea metodei alegorice de interpretare); dar aceste influente au fost depasite prin roadele sfintei inspiratii, urcandu-l la menirea de creator autentic, intemeietor al teologiei mistice si numele de cel mai mare ganditor mistic crestin al secolului al IV-lea.

Sfantul Grigorie de Nyssa - Viata Sfantul Grigorie de Nyssa, fratele mai tanar al Sfantului Vasile cel Mare, s-a nascut in jurul anului 335 in Cezareea Capadociei, intr-o familie minunata, din care Biserica va trece in randul sfintilor numerosi membri:  bunica sa, Macrina, mama sa, Emilia, sora sa - Macrina, fratii sai: Vasile si Petru de Sevasta.

Aproape intreaga educatie moral crestina o primeste de la sora lui, Macrina, de la fratele sau mai mare, Vasile, pe care il va numi apoi "tatal si invatatorul meu". Sub aceasta inraurire, Grigorie este atras de viata eclesiastica si intra in cler, unde ajunge la rangul de citet.

In timpul lui Iulian Apostatul este atras spre cultura filosofica profana, citind mai ales pe Platon, dar si pe retorii Libanus si Stagirius. Astfel influentat, Sfantul Grigorie va ajunge profesor de retorica. Aceasta  perioada a fost denumita de unii patrologi drept "o criza de constiinta", sau in orice caz o perioada de departare a lui Grigorie de Nyssa de Biserica. Indemnurile lui Vasile si ale prietenilor sai l-au intors insa la calea de slujitor al Bisericii. Cei mai multi dintre exegetii Sfantului Grigorie sustin ca acesta a trait  pentru o vreme viata de casatorie. La anul 385 Sfantul Grigorie de  Nazianz il mangaie pe Sfantul Grigorie de Nyssa pentru moartea sotiei sale, Teosevia (pomenita impreuna cu sfantul pe 10 ianuarie), "sotie de  preot cu adevarat sfanta”. Nu exista insa documente care sa ateste

hirotonirea lui Grigorie de Nyssa inainte sau dupa moartea sotiei sale. Dar se pare ca cei doi soti se despartisera cu mult inainte, prin buna intelegere, imbratisand amandoi viata monahala. Inca in scrierea sa "Despre feciorie,” alcatuita la 370 sau 371 la in demnul fratelui sau Vasile, Sfantul

Grigorie de Nyssa isi exprima regretul ca n-a ramas necasatorit ca sa poata ajunge "la culmea fecioriei”. La aceasta convingere si la hotararea pentru

viata de monah trebuie sa fi ajuns amandoi sotii cu destul timp inainte de alcatuirea scrierii "Despre feciorie”.

In 370-371, Grigorie s-a retras la o manastire intemeiata de fratele sau Vasile, pe malul raului Iris, in Pont, si unde se retrasese dinainte de 358. In 371 a fost numit episcop al Nyssei de catre Vasile. Din cauza naivitatii si firii sale mai mult contemplative, este condamnat de arieni si depus din treapta intr-un sinod local, in 376. In 378, dupa moartea imparatului arian Valens, este primit triumfal de catre enoriasii sai. Dupa moartea fratelui sau Vasile in 379, Sfantul Grigorie devine un infocat luptator pentru cauza crestinismului ortodox si impotriva ereziilor. In toamna anului 379 participa la Sinodul de la Antiohia, unde se remarca  prin cultura sa deosebita. Din insarcinarea sinodului facu dupa aceea o

vizita canonica in eparhiile Pontului (Pont, Palestina si Arabia). In acest timp, aproape fara voia lui, a fost numit episcop de Sevasta, in Armenia, unde a stat doar cateva luni. La Sinodul II ecumenic, din 381 (Constantinopol), Sfantul Grigorie  participa ca unul din teologii de mare autoritate.In scopul indeplinirii hotararilor Sinodului, un decret al Imparatului Teodosie, din 30 iulie, 381, dispunea ca toti ereticii din eparhiile Pontului, care nu se aflau in comuniune cu episcopii Heladie din Cezareea, Otreius din Melitine si Grigorie de Nyssa, sa fie expulzati. Deoarece in zilele sinodului s-a intamplat sa moara imparatesele Flacilla si Pulheria, Sfantul Grigorie a fost chemat sa rosteasca necrologurile. Tot in Constantinopol, in 1934, ia parte la alt sinod, dupa care nu se mai stie nimic despre el. Sfantul Grigorie de Nyssa a murit probabil in 394 sau 395.

Moaste ale Sfantului Grigorie de Nyssa se gasesc in Manastirea Visoki Decani din Serbia, in Biserica Sfantul Eustatie din Peissos, Grecia, iar in Romania, in Biserica Domnita Balasa din Bucuresti.