UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, FACULTATEA DE STUDII EUROPENE -Curs 1Precursorii şi evenimentele cheie ale procesului de construcţie europeană (1914-1950) Prof. Univ. Dr. Nicolae Păun Evenimentele provocate de Primul Război Mondial (1914-1918), consecinţele dramatice ale acestora asupra popoarelor europene, profunda rivalitate franco-germană, alături de destrămarea Imperiului Austro-Ungar şi implicarea Statelor Unite în problemele europene au determinat apariţia în anii 1920 a mai multor idei, ceea ce a dus în cele din urmă la crearea unui „laborator de idei”1, care avea drept scop realizarea treptată a unei Europe unite. Prima „idee europeană” în accepţiunea sa modernă, i-a aparţinut contelui Richard Coudenhove-Kalergi, autorul lucrării intitulate „Pan-Europa”, în care acesta îşi prezenta ideea europeană, având la bază crearea unei federaţii de state europene, care să asigure unitatea şi pacea între naţiuni. Pan-Europa, publicată la Viena în 1923, este considerată a fi cel dintâi manifest pro-european coerent. Scrisă după un Prim Război Mondial devastator, care a depăşit cele mai sumbre profeţii, lucrarea a apărut într-un moment în care naţiunile europene, animate de îngâmfarea victoriei sau teama înfrângerii, se pregăteau de o nouă conflagraţie.2 În introducerea ,,Pan-Europei”, contele Richard Coudenhove-Kalergi nota, printre altele: „Europa stă cu privirea aţintită înspre trecut, în loc să scruteze viitorul. În dezbaterile publice, consideraţiile privitoare la originea războiului recent încheiat sunt mult mai numeroase decât cele vizând prevenirea celui următor. Această eternă orientare spre trecut este principala cauză a declinului şi fărâmiţării Europei.” 3 Anticipând cel de-al Doilea Război Mondial (1939-1945), „profetul Europei”4 chema tineretul la reconciliere şi unitate: „Tineretului european îi revine sarcina de a schimba această stare de lucruri. El
1
François Roth, Inventarea Europei. De la Europa lui Jean Monnet la Uniunea Europeană, Ed. Institutul European, Iaşi, 2007, p.25. 2 Richard N. Coudenhove-Kalergi, Pan-Europa, http://www.proeuropa.ro/pan_europa.html, data accesării: 22.02.2012. 3 Ibidem. 4 Ibidem.
1
este chemat să edifice, pe ruinele vechii Europe, o Europă nouă şi să înlocuiască o Europă anarhică cu o Europă organizată”.5 În linii mari, programul mişcării pan-europene presupune unificarea continentului, care ar asigura pacea şi stabilitatea, soluţionarea litigiilor interne si transformarea Europei într-o putere mondială importantă, cu păstrarea caracteristicilor sale culturale. Acest obiectiv putea fi realizat prin unificarea federală voluntară a statelor europene6, aşa cum este descrisă în capitolul XI al lucrării, în care se prezintă etapele dezvoltării PanEuropei. Din păcate, mişcarea pan-europeană iniţiată de Richard Coudenhove-Kalergi nu a avut ecoul aşteptat în rândul contemporanilor şi al oamenilor politici. Singurul care a răspuns prompt acestei iniţiative a fost Aristide Briand, ministrul francez de externe, care după ce trăise experienţa copleşitoare a Primului Război Mondial şi fiind convins de efectul nociv al relaţiilor conflictuale franco-germane, a hotărât să lanseze în anul 1929, de la tribuna Societăţilor Naţiunilor de la Geneva, proiectul european intitulat „Statele Unite ale Europei”.7 Doi ani mai târziu, după moartea acestuia, proiectul de înfiinţare a unei federaţii europene a rămas un simplu document de arhivă. În acest context, în anul 1933 Adolf Hitler acaparează puterea, rezultatul fiind cel de-al Doilea Război Mondial (1939-1945). După finalizarea războiului, divergenţele dintre statele învingătoare, statele învinse şi chiar între foştii aliaţi, au dus la dezacorduri majore cu privire la organizarea teritorială a vechii Europe, rezultând în cele din urmă o dezbinare şi mai accentuată a continentului. Anul 1945 poate fi considerat, din mai multe perspective, anul 0 al Europei.8 Istoria Europei unite a avut ca punct de plecare, în anul 1945, renaşterea continentului prin reinventarea acestuia. La rândul său, reinventarea Europei reprezenta un sinonim pentru demersul construcţiei europene. Primul pas în acest proces sinuos este iniţiat de către Winston Churchill, care la data de 19 septembrie 1946 a ţinut un discurs cu privire la viitorul Europei în Aula Universităţii din Zürich: „De la Stettin din Marea Baltică, până la Triest în Marea 5
Ibidem. Ibidem. 7 Nicolae Păun, Adrian Ciprian Păun, Istoria construcţiei europene, vol.1, Ed. Efes, Cluj-Napoca, 1999, p.41. 8 Ibidem, p.21. 6
2
Adriatică, o cortină de fier s-a abătut asupra continentului. În spatele ei se găsesc capitalele vechilor state din Europa Centrală şi de Est: Varşovia, Berlin, Praga, Viena, Budapesta,
Belgrad, Bucureşti, Sofia. Toate aceste frumoase capitale şi
populaţia acestor ţări sunt situate acum în zona de influenţă sovietică...”.9 Prin acest discurs este relansată ideea unei Europe unite, promovată în anii 1920 de către contele Richard Coudenhove-Kalergi şi Aristide Briand.10 La scurt timp după acest discurs, în contextul începerii Războiului Rece, iau naştere numeroase structuri care sprijină construcţia europeană (United Europe Movement-Winston Churchill, Marea Britanie; Consiliul Francez pentru Unitatea Europei-Raul Dautry, Franţa). Toate aceste mişcări din statele europene au fost afiliate Comitetului Internaţional de Coordonare pentru o Europă Unită. Preşedintele Comitetului, Duncan Sandys, diplomat britanic, avea principala misiune de a pregăti Congresul Europei.11 Congresul Europei reprezintă un pas important în acest demers, desfăşurându-se în mai 1948, sub preşedenţia lui Winston Churchill. În cadrul întâlnirii, un număr însemnat de miniştri, parlamentari, scriitori, intelectuali şi economişti au propus proiecte cu privire la viitorul Europei. Acest Congres a avut un impact major în demersul construcţiei europene, deoarece a indus în opinia publică un semnal de alarmă, a trezit conştiinţa şi a avut un rol important în conturarea instituţiilor europene. Crearea Consiliului Europei reprezintă cel de-al doilea pas important în demersul construcţiei europene, acest proiect fără precedent.12 Tratatul constitutiv al Consiliului Europei a fost semnat la 5 mai 1949, cele zece state semnatare fiind: Franţa, Marea Britanie, Danemarca, Irlanda, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Norvegia şi Suedia. Consiliul Europei era format din două instituţii: Adunarea Consultativă şi Consiliul de Miniştri ai Afacerilor Externe, având drept scop conturarea traiectoriei construcţiei europene. O dată cu înfiinţarea Consiliului Europei au fost relansate dezbaterile cu privire la realizarea unei Europe unite. Deşi nu a avut funcţii legislative, cu atât mai puţin 9
Nicolae Păun, Adrian Ciprian Păun, op. cit., p.35. Serge Berstein, Pierre Milza, Istoria secolului XX, vol. 5, Ed. BIC ALL, Bucureşti, 1998, p.46. 11 Nicolae Păun, Adrian Ciprian Păun, op. cit., p.24. 12 Robert Schuman, de exemplu, asociază construcţia europeană cu „un salt în necunoscut”, deoarece în istoria Europei nu există un fenomem asemănător, proiectul construcţiei europene fiind primul de acest gen. 10
3
executive,.Consiliul Europei a servit
drept
tribună şi forum sau drept noul
laborator de idei care milita pentru „uniunea popoarelor şi realizarea unui spaţiu european fără graniţe”.13 Al treilea demers în realizarea construcţiei europene îl reprezintă semnarea Tratatului de la Bruxelles şi demararea Planului Marshall. Tratatul de la Bruxelles, încheiai la data de 17 martie 1948, la Bruxelles, de către Marea Britanie, Irlanda de Nord, Belgia, Franţa, Luxemburg şi Olanda, punea bazele unui nou sistem multilateral de apărare împotriva ameninţării sovietice din zorii Războiului Rece. Astfel, în urma Tratatului se creează structuri precum: •
Uniunea Europei Occidentale (UEO): organizaţie de apărare având drept scop adoptarea măsurilor de apărare împotriva comunismului şi punerea de acord cu privire la ajutorul care trebuie cerut Statelor Unite ale Americii pentru reconstrucţia Europei.
•
Benelux: proiect de Uniune Economică între Belgia, Olanda, Luxemburg (prima iniţiativă europeană în direcţia liberei circulaţii a capitalurilor şi a forţei de muncă).
•
Acord de cooperare militară: semnat de către Marea Britanie, Franţa şi Benelux, scopul său fiind protejarea comună în cazul unei agresiuni din partea Republicii Federale Germane. (Această iniţiativă nu s-a dovedit durabilă deoarece încă de atunci s-a împământenit ideea conform căreia Europa unită nu se putea realiza atât timp cât Republica Federală Germană nu era la rândul ei inclusă14). Planul Marshall (1948-1952), are meritul de a fi pus în evidenţă importanţa
demersurilor economice în cadrul construcţiei europene. Astfel, în urma aplicării planului, (acceptarea şi distribuirea ajutorului american în valoare de 13 miliarde $ sub formă de materiale, produse şi împrumuturi), se înfiinţează următoarele structuri economice: •
Organizaţia Europeană de Cooperare Economică (OECE), 1948: asigurarea repartiţiei juste a împrumutului amrican.
•
Uniunea Europeană de Plăţi (UEP): înfiinţată în cadrul OECE, responsabilă cu „sistemul compensaţiilor multilaterale şi creditare în statele
13
François Roth, op. cit., p.69. Nicolae Păun, Adrian Ciprian Păun, op. cit. p.42. 15 Ibidem, p.44. 14
4
membre OECE”.15
OECE se va transforma în Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), în anul 1958, având ca scop sustenabilitatea economică şi îmbunătăţirea standardului de viaţă în statele membre, precum şi dezvoltarea comerţului mondial. Având în vedere contextul istoric creat, formula integrării europene devine din ce în ce mai atractivă pentru Franţa, Italia, Republica Federală Germană şi Benelux. Concluzii: 1. Evenimentele tragice provocate de Primul Război Mondial (1914-1918) au dus la crearea în anii 1920 a unui ,,laborator de idei ”, scopul acestuia fiind realizarea treptată a unei Europe unite. 2. Printre marii precursori ai procesului de construcţie europeană (1914-1950) se numără: Richard Coudenhove-Kalergi, Aristide Briand şi Winston Churchill. 3. După rezultatele devastatoare ale celui de-al Doilea Război Mondial s-au luat primele măsuri care au pus bazele construcţiei europene: declanşarea mişcărilor europene în masă (1946), crearea Consiliului Europei (1949) şi semnarea Tratului de la Bruxelles (1948) însoţit de reconstrucţia Europei prin Planul Marshall (19481952). 4. Contextul istoric astfel creat de către precursori şi evenimentele care au avut loc a făcut ca formula integrării europene să devină din ce mai atractivă pentru Franta, Italia, Republica Federală Germană şi Benelux (întâlnite în litertura de specialitate drept ,,statele fondatoare”). Bibliografie: 1. Berstein Serge, Milza Pierre, Istoria secolului XX, vol. 5, Ed. BIC ALL, Bucureşti, 1998. 2. Păun Nicolae, Păun Adrian Ciprian, Istoria construcţiei europene, vol. I, Ed. Efes, Cluj-Napoca, 1999. 3. Roth François,
Inventarea Europei. De la Europa lui Jean Monnet la Uniunea
Europeană, Ed. Institutul European, Iaşi, 2007. 4. Richard N. Coudenhove-Kalergi, Pan-Europa, http://www.proeuropa.ro/pan_europa.html,
02.10.2012.
5
