Universitatea Spiru Haret Facultatea de Jurnalism, Comunicare şi Relaţii Publice MASTER: Relaţii publice şi Publicitate
Ceramica de Horezu
Titular Disciplină: Conf. univ. dr. Eugen Marinescu
Masterand: Sandu Andreea
Ceramica de Horezu Unul dintre cele mai vechi meşteşuguri ce datează încă din epoca neoliticului (adică cu aproximativ 6.000 de ani î. Hr.) este cu siguranţă ceramica. Frumuseţea şi măiestria unor astfel de exponate poate fi admirată în muzeele din ţară. Vasele de ceramică din acea epocă au dat naştere unei civilizaţii deosebite pe teritoriul ţării noastre. Existenţa milenară a acestui meşteşug popular stă ca dovadă a unităţii şi continuităţii poporului roman în spatial carpato-danubiano-pontic. Ceramica daco-geţilor apărută în secolele IV-III î.Hr. se poate regăsi prin décor şi tehnică în unele centre de olărit din România. Ulterior, pe lângă aceste tipuri de ceramică au apărut formele ceramicii grecesti şi apoi cele romane pentru ca mai târziu să îşi facă apariţia ceramica smălţuită prin intermediul căreia ceramica românească ajunge să se înscrie în aria ceramicii bizantine de lux. Printre cele mai importante centre de olărit din România se numără: Horezu şi Oboga în Oltenia, Argeş şi Dărmăneşti în Muntenia, Marginea, Cucuteni. Însă, ceramica de Horezu se deosebeşte de celelalte printr-un caracter propriu, unitar, bine definit prin formă, decor, tehnică şi colorit. Deşi la prima vedere nu pare nimic complicat, olăritul este o meserie deosebit de grea deoarece presupune îndemânare, putere şi cunoştinte deosebite. Obiectele din ceramică sunt destul de fragile astfel că la cea mai mică greşeală se poate distruge obiectul. Ceramica de Hirezu este produsă în mai multe etape: Toamna se aduce pământul de la Dealul Romanilor (drumul dinspre Mănăstirea Horezu); Se lasă iarna la degerat, astfel încât ulterior să se fărâmiţeze; Apoi, pământului i se adaugă apă şi se amestecă într-un malaxor până când se obţine o pastă moale precum plastelina; în trecut acest proces se realiza manual şi anume pământul amestecat cu apă se juca în picioare până ieşea un lut moale. Odată ajuns la atelier, lutul începe să fie modelat, iar olarii din Horezu folosesc o roată clasică de olar, din aceea care este acţionată cu piciorul; După procesul de modelare, obiectele sunt puse la zvântat câteva zile ( atât cât să poată fi ţinute în mână);
Următoarea etapă constă în decorarea produselor. Meşteşugarii utilizează în special culori naturale: pământ de culoare roşiatică, numit de ei „ruşală“, pământ negru închis, denumit „piper“, iar fondul se realizează din culoare albă, cu aşa-numita vopsea „caolin“. Se mai foloseşte şi oxid ceramic albastru şi galben, procurat din comerţ; După acest proces, se lasă din nou la zvântat, după care li se dă gaură celor care se atârnă pe perete; Piesele din lut trebuie lasate la uscat 1-2 zile, obligatoriu la umbră, până la uscarea totală; Ulterior, se introduc într-un cuptor, unde se coc timp de 8-9 ore, la prima ardere; Se smălţiesc, după care se bagă iarăşi la cuptor, pentru a avea acel luciu specific. Acesta este întregul proces prin care iau naştere produsele de ceramică, propriu-zisă. Explicaţia pentru mulţimea vaselor de ceramică produse o găsim în tradiţia românească ca la nuntă sau la înmormântare acestea să fie sparte (se spune că odată cu spargerea lor se distrug toate relele). Multe vase de lut se spărgeau şi înainte de începerea postului, pentru ca bucatele mâncate să nu fie puse din greşeală într-un vas vechi şi să se spurce cu mâncare de dulce. Oalele de ceramică erau adunate în fundul curţii si erau sparte cu ciomagul, pentru ca apoi să fie înlocuite cu altele noi. Chiar şi prepeleacul (par cu câteva ramuri în varful cărora se agăţau oalele de ceramică cu gura în jos pentru a se scurge după ce erau spălate) era distrus, tot pentru a nu spurca noile vase. Obiectele de ceramică erau uitlizate, în special, în alimentataţie folosind drept veselă, însă ele pot fi considerate şi elemente decorative sau pot fi folosite în construcţii ori pentru anumite ritualuri. Casa ţărănească cuprinde o gamă variată de vase de ceramică cum ar fi: cani, strachini, oale, ulcioare, blide, chiupuri, oale enorme in care se pregatea mancarea pentru sarbatorile religioase, oale pentru tinut laptele, vase pentru flori, statuete, fluiere, jucarii etc. Obiectele de ceramică smălţuite, ornamentate şi colorate sunt folosite atât în scopuri practice cât şi ca obiecte de décor interior.
Istoricul Târgului “Cocoşul de Hurez” “Cocoşul de Hurez” este Târgul de ceramică a cărui poveste începe în vara anului 1971 pe malul Alutusului, atunci când organizatorii Festivalului de folclor “Cântecele Oltului” au avut idea de a adăuga la această sărbatoare a cântecului, jocului şi portului popular, şi sărbătoarea lutului, a lutului ce prinde viaţă în mâinile pline de îndemânare meşterilor olari. Din 1974 (adică de la editia a-IV-a), Târgul este organizat la Horezu, iar Parcul de la stejarii seculari (locul unde se desfăşoară) oferă fiecărui participant locuri special amenajate pentru a-şi expune obiectele. Prin participarea la târg a olarilor din toate centrele românesti, maghiare şi săseşti, se realizează o foarte bună viziune de ansamblu a olăritului contemporan. Târgul de ceramică populară românească “Cocoşul de Hurez“ reprezintă un eveniment deosebit de important în calendarul anual al culturii naţionale. În fiecare an, Târgul găzduieşte în satul de vacanţă “Stejari”, sub umbra stejarilor seculari, festivalul culorilor şi compoziţiilor plastice transpuse în lutul ce prinde viaţă în mâinile fermecate ale meşterilor olari. Venind din toate centrele de olărit active din România, meşteşugarii formează un tablou complet al fenomenului olăritului contemporan, prin alăturarea la Târg a roadelor muncii şi inspiraţiei lor, Acest Târg atrage anual mii de cunoscători şi admiratori ai meşteşugului autentic românesc, ai tradiţionalului ridicat la nivel de artă, oameni care ştiu să apecieze la adevărata valoare arta populară şi tradiţia multiseculară a acestui vestit meştesug. Spre deosebire de celelalte centre ceramice din ţară, Horezu se remarcă atât printr-o vitalitate creatoare de excepţie cât şi prin faptul că aici olăritul reprezintă principală sursă de venit a descendenţilor vestitelor familii de ceramişti Vicşoreanu, Iorga, Frigură, Mischiu, Popa în condiţiile unei societăţi moderne, în permanentă schimbare. Acest lucru justifică atât persistenţa Târgului, cât şi succesul naţional şi internaţional de care se bucură această extraordinară manifestare. În prezent, centrul de ceramică Horezu este în continuare un adevarat tezaur al creaţiei ceramice românesti. Obiectele de lut păstrează elementele definitorii pentru vasele lucrate aici, dar prezintă şi o gamă diversificată a compoziţiilor cromatice şi decorative, conferind fiecărei piese în parte personalitate şi expresivităţi nebănuite. Acest mesteşug stravechi continuă să se menţină în vatra stramoşească, transformată acum în strada Olari, unde meşterii modelează lutul cu aceeaşi deosebită maiestrie ca şi strămoşii lor. Dorinţa creativă ce îi animă pe olarii din Horezu este determinată şi de faptul că, în fiecare
an, ei sunt gazdele confraţilor naţionali din breaslă care îşi alătură rodul creaţiei artistice, la începutul lunii iunie la Târgul “Cocoşul de Hurez”. Ceramica de Horezu – patrimoniu UNESCO În cadrul celei de-a şaptea sesiuni a Comitetului Interguvernamental de Protejare a Patrimoniului Cultural Imaterial, care a avut loc la Paris, în perioada 3 - 7 decembrie 2012, UNESCO a hotărât înscrierea ceramicii româneşti de Horezu în lista Patrimoniului cultural imaterial. Conform UNESCO, confecţionarea ceramicii de Horezu este "un meştesug tradiţional unic", pe care îl practică atât bărbaţii, cât şi femeile din partea nordică a judeţului Vâlcea. Tot potrivit descrierii realizate de UNESCO, procesul de fabricaţie este divizat astfel că "barbaţii sunt cei care se ocupă cu extragerea lutului, care este, ulterior, curăţat, porţionat şi udat, frământat, tescuit şi amestecat, devenind astfel materia primă cleioasă din care sunt confecţionate celebrele vase roşiatice de Horezu. (...) Femeile sunt acelea care decorează obiectele folosind tehnici şi instrumente specifice, cu care desenează modele tradiţionale. Îndemânarea şi talentul de a combina formele şi culorile definesc personalitatea şi unicitatea acestui tip de ceramică. Culorile sunt vii şi variază de la maro închis, roşu, verde şi albastru până la celebrul ivoriu de Horezu". Ca urmare a discuţiilor purtate de reprezentanţii Comitetului Interguvernamental de Protejare a Patrimoniului Cultural Imaterial al UNESCO, s-a decis ca ceramica de Horezu să fie inclusă în Patrimoniul Cultural Imaterial întrucât întruneşte toate calităţile necesare pentru acest lucru.
Bibliografie 1. http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-13759349-ceramica-horezu-inclusa-unesco-
patrimoniul-cultural-imaterial.htm 2. http://www.orasul-horezu.ro/cocoul-de-hurez0 3. http://www.gds.ro/Economie/2012-10-
08/Branduri+oltenesti+de+suflet.+Locul+6%3A+Ceramica+de+Horezu 4. http://www.arta-ceramica.ro/
