Nota autorilor
Familiile noastre bombanesc de fiecare data cand scoatem o carte noua. "Nu-mi amintesc ca lucrurile sa se fi intamplat chiar asa!" este reactia obisnuita pe care o primim de la parintii sau fratii nostri ori de cate ori ne examineaza vreun manuscris nou. "Acea Toyota Camry era maro, nu rosie!" este genul de discutie la masa familiei atunci cand ne scaneaza povestea cu ochi scrutatori. Nici macar eu si Leslie nu suntem intotdeauna de acord cu privire la unele mici detalii atunci cand depanam amintiri si aruncam o privire in trecutul nostru. "Esti sigur ca discutia a avut loc in sufrageria familiei Ludy? Credeam ca s-a discutat in masina." Peroram si ne agitam si, cel mai adesea, suntem nevoiti sa apelam la vechile noastre jurnale pentru a reda lucrurile cat mai precis. Dar, in ciuda ochilor atenti ai membrilor familiei si a pretioasei mosteniri din jurnalele noastre, intotdeauna vor fi acele cateva detalii ramase "in ceata". Ceea ce veti citi este o poveste adevarata. Este o relatare fidela a lucrurilor uimitoare pe care Dumnezeu le-a facut in vietile noastre nu cu foarte multi ani in urma. Am schimbat multe nume si locuri pentru a proteja intimitatea unor persoane. Si, desi evenimentele sunt reale, au fost adaugate multe detalii pentru a da povestirii o anumita calitate. De exemplu, s-ar putea sa nu ne amintim cu precizie daca la cina pe care cele doua familii au luat-o impreuna in bucataria familiei Ludy am servit sau nu hamburgeri si salata de cartofi. Si s-ar putea sa nu fim suta la suta siguri daca o pata de mustar sau sosul de pizza a fost pricina dezastrului de pe camasa albastra a lui Marky. Ramane deschisa si dezbaterea legata de incidentul in care as fi salvat buburuza aceea, altfel condamnata, in momentul acela crucial petrecut pe deal (imi place sa cred ca am facut-o!). Desi intrebari de genul acesta vor ramane poate fara raspuns, credinciosia uimitoare a lui Dumnezeu este aceeasi astazi ca si atunci. Cartea aceasta nu se doreste a fi un raport detaliat al vietilor noastre, ci mai curand o privire indreptata chiar inspre inima lui Dumnezeu. Citind aceasta carte puteti fi siguri ca, dincolo de detaliile periferice, povestea reda faptele reale. S-ar putea ca pe alocuri sa fiti tentati sa credeti ca imprejurarile din viata
noastra au fost "prea frumoase ca sa fie adevarate", ca de exemplu faptul ca avem parinti credinciosi care au stiut sa ne dea sfaturi intelepte. Dar nu vrem sa credeti ca trairea unei povesti de dragoste scrise de Dumnezeu este conditionata de lucruri precum o familie credincioasa. Speram ca aceasta carte sa va arate ca oricine poate descoperi ceva frumos in aceasta arie a vietii pur si simplu incredintandu-si viata adevaratului Autor al dragostei adevarate. Acum dorim sa va relaxati, sa va simtiti incurajati, inspirati, provocati si binecuvantati. Radeti alaturi de noi, plangeti cu noi si insotiti-ne pe masura ce vom retrai calatoria incredibila in cautarea iubirii pentru care chiar a meritat sa asteptam.
Eric: Ziua in care s-a implinit un vis
Data viitoare cand veti fi martorii triumfului iubirii, faceti-mi o favoare si ganditi-va la domnul Vale. Cu cinci ani in urma, l-am vazut pe batranul domn Vale schiopatand in lumina apusului de soare, cu bastonul intr-o mana si cu valiza plina de amintiri in cealalta mana. N-a ramas multa vreme—doar atat cat sa nu fie dat uitarii niciodata. Nici acum nu stiu prea bine ce era cu el, dar stiu ca batranul Vale avea ceva deosebit. Cei mai multi dintre ei vorbesc cu accent britanic si miros a tutun de pipa. Dar Vale nu vorbea doar, el canta fiecare cuvant si suna de parca ar fi fost Julio Iglesias invesmantat in aripi de inger. Cei mai multi vin cu un aer pompos si cu nasul pe sus. Sunt negresit morocanosi si nu au nici macar decenta de a zambi si de a da mana. Dar domnul Vale era altfel. A intrat in viata mea cu toata pasiunea unui scolar legat la ochi care se clatina pe picioare la prima lui pinata. S-a strecurat in camera mea si m-a trezit cu un ras sanatos, a insfacat mica sa ghitara spaniola si mi-a cantat cea mai zgomotoasa si mai sincera versiune a melodiei cantecului "Vamos a Celebrar" ("Hai sa sarbatorim") pe care am auzit-o vreodata. Cei mai multi dintre ei vin si pleaca, semneaza condica de venire si de plecare, fara a lasa vreodata o alta amintire in urma lor, in afara de dezordine si de faptul ca pleaca in mod convenabil, lasandu-le inlocuitorilor lor sarcina de a face ordine. Vale a venit nu doar ca
sa atarne in cuierul timpului un semn de amintire a existentei sale, ci ca sa schimbe istoria—sa aiba un impact atat de puternic, incat sa nu poata fi niciodata uitat. Vale iubea viata. Stia ca viata este doar o suflare. Asa ca a venit sa raspandeasca stralucire, sa strecoare mai mult coriandru in fiecare chimichanga*, sa sufle in fluier si sa faca fiecare sarut sa dureze mai mult. Am stiut de cum l-am vazut ca vremea lui va fi scurta. Imbatranea rapid. Dar, desi isi traia ultimele ore, aceasta nu-l impiedica sa stoarca viata de toata savoarea ei. Avea o misiune si nimic nu-l putea impiedica sa si-o indeplineasca. Ochii sai mari, albastri, iradiau stralucire si pareau sa spuna: "Acum este momentul, Eric!" Vale m-a facut sa rad de la bun inceput. M-a facut si sa plang. N-am plans foarte mult, dar ceva din dragostea sa plina de afectiune si din bucuria sa inexprimabila m-a impresionat mai mult decat orice altceva pana atunci. "Eric, te-ai rugat sa vin si iata-ma in sfarsit!" Accentul sau spaniol era plin de gentilete si de emotie. Mi-a atins cu delicatete barbia si mi-a spus plin de emotie: "Te-ai gandit vreodata in cele mai nebunesti vise ale tale ca voi arata asa?" Dupa douazeci si trei de ani in care am visat si mi-am imaginat cum va fi—am vazut in filme sau am citit despre aceasta aproape ori de cate ori am pus mana pe un ziar, o revista, o carte—Ziua mea a sosit, cu sombrero si cu tot restul. Dumnezeu l-a creat pe domnul Vale cu un singur scop: menirea vietii sale era sa decoreze scena pentru cea mai frumoasa si pretioasa poveste de dragoste. Si nu numai ca si-a facut foarte bine treaba, dar a fost si cel mai bun din cati am vazut vreodata. A fost un arcas mai bun decat Cupidon si un director de scena mai bun decat oricare altul din istoria Hollywoodului. Am petrecut cu el doar o zi, desi astepta inca dinainte de a ma naste eu sa imi pregateasca aceasta minunata fiesta. In acea seara tarzie, chiar inainte de trecerea lui dincolo, l-am vazut pentru ultima oara. Musafirii plecasera, iar eu culegeam cu grija nenumaratele boabe de orez care se prinsesera in parul meu carliontat, cand l-am zarit privindu-ma melancolic si mi-a soptit la ureche:
"Amigo", a spus el incet, "astazi Dumnezeu ti-a dat ceva ce banii nu pot cumpara". Cu lacrimile siroind pe obrajii sai imbatraniti, s-a aplecat si m-a sarutat pe frunte. "Sa nu uiti niciodata ce a facut Dumnezeu pentru tine. Si sa ai grija de printesa ta." Si cu aceasta, a dat sa plece. "Stati putin!", am spus. "Nici macar nu stiu cum va numiti!" S-a oprit putin, apoi a raspuns: "O, scuza-ma, nu stiai? Sunt Ziua in care s-a implinit un vis." Si cu aceasta si-a pus cu grija sombrero-ul pe capul alb, si-a luat bastonul si valiza plina cu amintiri si s-a indreptat spre usa. Dar apoi, inainte sa paseasca spre cerul de culoare purpurie al serii, s-a intors si, cu acea licarire in ochi, mi-a strigat: "Amigo, poti sa-mi spui Vale la Pena." "Dar, domnule, ma scuzati... nu stiu spaniola." A ras usor si mi-a spus cu toata dulceata unei sopaipilla pline de miere: "Dragul meu prieten, inseamna pur si simplu «merita tot efortul»." Ce nume perfect! Ani in sir asteptasem aceasta Zi. Ziua iubirii mele. Ziua triumfului meu. Ziua mea de fericire-n casnicie. De nenumarate ori am crezut ca nu voi reusi niciodata si, iata-ma acolo, privind cum aceasta. Zi unica a vietii mele se stinge in noapte. O lacrima mi s-a prelins pe obraz. Ce zi! "Multumesc, Doamne!" am soptit cu un zambet pe fata umeda. "Nu voi uita niciodata... niciodata!"
---
Copiii stiu sa viseze. Dar, pe masura ce crestem, invatam repede sa nu acordam prea mult credit concluziilor de genul "au trait fericiti pana la adanci batraneti". Odata ca niciodata am crezut cu inocenta ca o viata dificila are neaparat un final de poveste. Dar maturizandu-ne si devenind mai sofisticati, incetam adesea sa credem in cerul care ne asteapta la sfarsitul cursei si, in mod ciudat, ajungem sa credem doar in iadul in care ne zbatem de-a lungul zilei.
Asa cum spunea un prieten de-al meu din facultate, dezamagit si resemnat: "Iadul pare foarte tentant in comparatie cu ceea ce ma asteapta in aceasta viata." Cand suntem dezamagiti, apelam repede la cea mai la indemana ideologie ca sa facem din ea o armura protectoare, asa incat dezamagirea sa nu ne mai raneasca vreodata. Incetam sa mai traim pentru ceva frumos—si incepem sa acceptam ceva mediocru. In dragoste, incetam sa traim pentru "o poveste cu final fericit" si incepem sa ne multumim cu "nemernici care urmaresc un singur lucru" si flirturi prin care vrem doar "sa ne simtim bine intr-o seara". Povestea care urmeaza este calatoria pe care am facut-o noi in cautarea a ceva frumos in aceasta lume a dezamagirii si a suferintei. Iar ceea ce am descoperit nu ne poate fi luat niciodata, pentru ca ceea ce am descoperit a fost speranta. Speranta in mijlocul unei lumi care ne-a dezinformat spunandu-ne ca am evoluat din supa primordiala si ca Dumnezeu a murit o data cu polka in 1960. Ceea ce am gasit noi a fost pacea. Bucuria. Am gasit o dragoste care ne-a privit in ochi si ne-a ajutat sa infruntam durerea, astfel incat sa castigam premiul la capatul drumului. Eu si Les am descoperit suferinta de care in mod inevitabil te lovesti cand apuci un drum mai putin umblat, dar am descoperit si premiul. Am gasit necazurile, dar l-am descoperit si pe Dumnezeu, care preschimba necazurile noastre in victorii glorioase. Am gasit singuratate, dar am gasit si minunea unor relatii sincere si pline de sensibilitate. De-a lungul drumului am descoperit un secret extraordinar—secretul de a desfereca visele. Fie ca aceasta poveste sa va dea speranta. Sa va ridice barbia si sa readuca o scanteie de viziune in ochii vostri si visele cerului in inima. Fie ca Dumnezeu sa va reaminteasca ce mare este El, asa cum mi-a reamintit si mie, intr-o zi cand parul imi era plin de orez si bucuria imi umplea inima. Credeti-ma, dragostea adevarata merita tot efortul pe care il cer rabdarea si perseverenta. Va trebui sa descoperiti aceasta voi insiva, dar chiar si un lucru atat de simplu cum este un sarut devine de neuitat si nepretuit cand Autorul dragostei scrie scenariul povestii de dragoste. Sa va spun un lucru: Dumnezeu este intotdeauna pe aproape... cand visele se implinesc.
