Preludiul Fundaţiei Isaac Asimov
MATEMATICIAN CLEON I ― ... Ultimul Împărat Galactic al dinastiei Entun. S-a născut în anul ll.988 al Erei Galactice, în acelai an în care s-a născut !ari Seld"n. #Se presupune că data naterii lui Seld"n, pe care unii " c"nsideră incertă, a $"st m"di$icată ast$el înc%t să se p"tri&ească cu cea a lui Cle"n, cu care se spune că s-a înt%lnit la scurt timp după s"sirea lui pe 'rant"r.( Urm%nd la tr"nul Imperial în anul l).*l*, la &%rsta de d"uă+eci i d"i de ani, Cle"n I a a&ut " d"mnie care a repre+entat " neateptată peri"adă de linite în acele &remuri $răm%ntate. ără înd"ială, acest lucru se dat"rea+ă priceperii de care a dat d"&adă e$ul său de Stat a/"r, Et" 0emer+el, care a e&itat cu 1ri/a înre1istrările "$iciale, ast$el înc%t se cun"sc $"arte pu2ine lucruri despre el. Cle"n însui... ENCYCLOPEDIA GALACTICA Toate citatele reproduse aici din Enciclopedia Galactică sunt luate din Ediţia cu numărul ll! pu"licată in anul l#$# după Primul Imperiu Galactic de către Enc%clopedia Galactica Pu"lis&in' co(! Terminus! cu acordul editorilor! )n( aut(*
l +N,-./IND.0/I un mic căscat! Cleon 1ntre"ă2 ― Demer3el! ai au3it cumva! din 1nt4mplare! de un om numit 5ari 6eldon7 Cleon era +mpărat de mai "ine de 3ece ani! 8i nu de puţine ori! la oca3ii o9iciale! c4nd 1m"răca ve8mintele de ceremonie 8i 18i punea 1nsemnele monar&iei! reu8ea să arate 'randios( A8a arăta! de e:emplu! 8i 1n propria &olo'ramă! plasată 1n ni8a din peretele a9lat 1n spatele său( Aceasta era ast9el plasată! 1nc4t domina evident toate celelalte ni8e care păstrau &olo'ramele c4torva dintre strămo8ii săi( 5olo'rama nu era prea e:actă! deoarece părul său castaniu desc&is era ceva mai des 1n &olo'ramă dec4t 1n realitate( Adevărata sa 9aţă pre3enta o oarecare asimetrie! 1ntruc4t partea st4n'ă a "u3ei superioare se ridica ceva mai sus dec4t partea dreaptă 8i acest lucru nu era evident 1n &olo'ramă( /i! dacă ar 9i stat 1n picioare l4n'ă &olo'ramă! s0ar 9i o"servat că era cu $ centimetri su" cei l!;< metri 1nălţime ai ima'inii ― 8i poate ceva mai corpolent( Desi'ur! &olo'rama era portretul din 3iua 1ncoronării o9iciale! iar atunci era mai t4năr( /i acum arăta t4năr 8i pre3enta"il! iar c4nd nu era o"li'at să poarte masca ne1ndurătoare 8i demnă de la ceremoniile o9iciale! pe 9aţa sa se putea citi o oarecare "onomie( Demer3el răspunse! pe un ton de respect pe care 8i0l cultivase cu cea mai mare 'ri=ă( ― 5ari 6eldon7 Nu cunosc acest nume! 6ire( Ar 9i tre"uit să0l 8tiu7 ― >inistrul /tiinţei mi l0a menţionat noaptea trecută( Am cre3ut că 1l cuno8ti( Demer3el se 1ncruntă u8or! dar $"arte u8or! deoarece nimeni nu avea permisiunea de a se 1ncrunta 1n pre3enţa +mpăratului( ― 6ire! >inistrul /tiinţei ar 9i tre"uit să vor"ească despre acest lucru cu mine! ca /e9 de 6tat >a=or( Dacă sunteţi asaltat din toate părţile((( Cleon ridică m4na 8i Demer3el se opri imediat( ― Te ro'! Demer3el! nimeni nu poate respecta etic&eta tot timpul( C4nd m0am 1nt4lnit cu >inistrul la recepţia din noaptea trecută 8i am sc&im"at c4teva vor"e cu el! a 1nceput să sporovăie( Nu am putut re9u3a să0l ascult 8i 1mi pare "ine! pentru că a 9ost interesant( ― Interesant 1n ce sens! 6ire7 ― Ei "ine! nu mai trăim vremurile c4nd 8tiinţa 8i matematicile erau la modă( 6e pare că acestea au decă3ut 1ntr0o oarecare măsură! poate pentru că tot ceea ce era de descoperit s0a descoperit( Nu cre3i7 Cu toate acestea! este evident că se mai pot ivi lucruri interesante( Cel puţin! ceea ce mi s0a spus a 9ost 9oarte interesant( ― Da( De către >inistrul 6ire7a 9ost pre3ent la un con'res al matematicienilor ţinut aici! 1n Trantor A spus că acest /tiinţei! 5ari 6eldon ― se 1ntrunesc la 9iecare 3ece ani! din diverse motive ― 8i a 3is că a dovedit că se poate pre3ice viitorul cu a=utorul matematicilor( Demer3el 18i permise un mic sur4s( ― Ori 're8e8te >inistrul /tiinţei! care este un om nu prea perspicace! ori 're8e8te matematicianul( In mod
cert! pre3icerea viitorului este un "asm pentru copii( ― Oare c&iar a8a să stea lucrurile! Demer3el7 Oamenii cred 1n ast9el de lucruri( ― Oamenii cred 1n multe lucruri! 6ire( ― Dar ei cred 1n ast$el de lucruri( De aceea nu contea3ă dacă pre3icerile sunt adevărate sau nu( Dacă un matematician ar pre3ice o domnie lun'ă 8i 9ericită pentru mine! o perioadă de pace 8i prosperitate pentru Imperiu((( Ei! n0ar 9i "ine7 ― -ine1nţeles! ar 9i plăcut să au3i a8a o pro9eţie! dar ce anume ar duce la 1ndeplinirea ei7 ― Este cert că dacă oamenii ar crede0o! ar acţiona con9orm acestei convin'eri( De multe ori! o pro9eţie devine realitate numai prin simplul 9apt că este cre3ută( Acestea sunt ?pro9eţiile care se 1mplinesc sin'ure(? C&iar a8a@ Dacă stau să mă '4ndesc "ine! tu ai 9ost cel care mi0ai e:plicat asta! mai de mult( ― Da! 6ire! cred că am 9ăcut0o! 3ise Demer3el( Oc&ii săi 1l urmăreau pe +mpărat cu atenţie! parcă pentru a vedea c4t de departe putea mer'e de unul sin'ur( ― Totu8i! continuă el! dacă ar 9i a8a! oricine ar putea 9ace pro9eţii( ― Nu toţi ar 9i cre3uţi la 9el! Demer3el( Dar un matematician! care 8i0ar putea spri=ini pro9eţia cu terminolo'ii 8i 9ormule matematice! ar putea să nu 9ie 1nţeles de nimeni 8i cu toate acestea să 9ie cre3ut de toţi( ― Ca 1ntotdeauna =udecaţi 9oarte corect! 6ire! 3ise Demer3el( Trăim vremuri a'itate 8i merită 9ăcut e9ortul de a le calma 1ntr0un mod ce nu necesită nici "ani 8i nici e9orturile militare care 1n trecutul nu prea 1ndepărtat au 9ăcut puţin "ine 8i mult rău( ― E:act! Demer3el! 3ise +mpăratul cu 1nsu9leţire( In9ormea3ă0te despre acest 5ari 6eldon( >i0ai spus că 9irele tale se 1ntind peste tot 1n această lume 9răm4ntată! c&iar 8i acolo unde 9orţele mele nu 1ndră3nesc să mear'ă( Tra'e de un 9ir 8i adu0mi0l pe acest matematician( reau să0l văd( ― A8a am să 9ac! 6ire! 3ise Demer3el care 1l 'ăsise de=a pe 6eldon! not4ndu08i 1n '4nd să0l 9elicite pe >inistrul /tiinţei pentru o trea"ă "ine 9ăcută(
$ +N ACE6TE BE>.BI! 5ari 6eldon nu avea o 1n9ăţi8are deose"ită( Ca 8i +mpăratul Cleon I! avea trei3eci 8ine'ru! doi deiarani! dar avea sale doaraveau l!< metri 1nălţime( aţa sa era 8i luminoasă! părul de culoare 1nc&isă! aproape ve8mintele o tentă incon9unda"ilă det4nără provincialism( >ai t4r3iu! pentru oricine l0ar 9i cunoscut pe 5ari 6eldon doar 1n postură de semi3eu le'endar! ar 9i părut aproape un sacrile'iu ca acesta să nu 9i avut părul al"! 9aţa ridată! un 34m"et lini8tit radiind 1nţelepciune 8i să nu 9i stat 1ntr0un scaun cu rotile! 1nsă c&iar 8i atunci oc&ii săi erau veseli 8i lumino8i( Oc&ii săi e:primau 8i acum o "ucurie deose"ită 8i asta deoarece comunicarea sa 9usese primită la Convenţia Decenală! 1ntr0o oarecare măsură st4rnise c&iar interes! iar "ătr4nul Oster9it& 1i 9ăcuse un semn din cap 8i 1i spusese2 ― In'enios! tinere( oarte in'enios( Lucru care! venind de la Oster9it&! era 1ncura=ator( oarte 1ncura=ator( +nsă situaţia se 1ndrepta acum spre un nou ― 8i nea8teptat ― 9ă'a8! iar 6eldon nu era si'ur dacă aceasta 1i va ridica 1n continuare moralul 8i 1i va da satis9acţii 1n plus sau dimpotrivă( 6e uita 9i: la t4nărul 1nalt! 1m"răcat 1n uni9ormă( Pe partea st4n'ă a tunicii acestuia se vedea clar Nava 6paţială08i06oarele( ― Locotenent Al"an ellis! 3ise o9iţerul din Garda Imperială pun4ndu08i la loc documentul de identi9icare( 6unteţi "un să mer'eţi acum cu mine! domnule7 ire8te! ellis era 1narmat( Alţi doi Gardieni a8teptau 1n spatele u8ii( Cu toată politeţea celuilalt! 6eldon 8tia că nu avea de ales! 1nsă nu e:ista nici un motiv pentru care să nu ceară in9ormaţii( ― Pentru a mă 1nt4lni cu +mpăratul7 1ntre"ă el( ― Pentru a mer'e la Palat! domnule( Acestea sunt instrucţiunile mele( ― Dar de ce7 ― Nu mi s0a spus de ce! domnule( Eu am instrucţiunile mele precise! con9orm cărora dumneavoastră tre"uie ― 1ntr0un 9el sau altul ― să veniţi cu mine( ― Dar asta seamănă cu o arestare( N0am 9ăcut nimic care să =usti9ice a8a ceva( ― Dacă nu mă mai 1nt4r3iaţi mult! puteţi considera că vi s0a o9erit o escortă de onoare( 6eldon nu mai insistă! 18i str4nse "u3ele! ca pentru a "loca alte 1ntre"ări! dădu din cap 8i pă8i 1nainte( C&iar dacă mer'ea să0l 1nt4lnească pe +mpărat 8i să primească laudele Imperiale! nu0i 9ăcea nici un 9el de plăcere( Era de partea Imperiului ― adică! de partea păcii 8i unităţii lumilor ― dar nu era de partea +mpăratului( Locotenentul mer'ea 1naintea sa! ceilalţi doi 1n urmă( 6eldon le 34m"i celor pe l4n'ă care trecu 8i 1ncercă să pară lipsit de 'ri=i( La ie8irea din &otel se urcară 1ntr0un automo"il o9icial( )6eldon 18i plim"ă m4na pe tapiţerieF nu se mai urcase nici o dată 1n ceva at4t de "o'at 1mpodo"it(* a9lauar1n9i3ona maic&iar 1nstărită de ca pe 5ari Trantor( Cupola 1naltă crescut pentru aîntr-" da sen3aţia lume de cer li"er 8i 6e oricine pututcea=ura! 8i unul 6eldon! careera sesu9icient născuse 8ide9usese neac"perită! că se a9lau su" lumina soarelui( Nu se puteau vedea nici soare 8i nici um"re! dar aerul era limpede 8i 1nmiresmat( Pe măsură ce se apropiau de limitele acestei 3one! cupola se arcuia 1n =os 8i pereţii se apropiau! ast9el 1nc4t cur4nd intrară 1ntr0un tunel 1n care din loc 1n loc se putea distin'e Nava 6paţială08i06oarele! tunel re3ervat 1n mod si'ur )'4ndi 6eldon* ve&iculelor o9iciale(
6e desc&ise o poartă 8i automo"ilul trecu 1n vite3ă( C4nd u8a se 1nc&ise 1n spatele lor! se a9lau su" cerul li"er ― cu adevărat su" cerul li"er( Această 1ntindere de păm4nt! de $# Hilometri pătraţi! era sin1ura +"nă desc3isă de pe Trantor 8i pe ea se 1nălţa Palatul Imperial( 6eldon 8i0ar 9i dorit o oca3ie de a se plim"a prin această 3onă desc&isă ― nu din cau3a Palatului! ci pentru că aici se mai a9lau .niversitatea Galactică 8i! mai ispititoare dec4t toate! -i"lioteca Galactică( Trec4nd din lumea 1nc&isă de pe Trantor 1n acest petic de păm4nt desc&is! acoperit cu păduri 8i parcuri! intrase 1ntr0o lume 1n care cerul era acoperit de nori 8i un v4nt rece 1i a'ita căma8a( Apăsă pe "utonul care 1nc&idea 9ereastra automo"ilului( A9ară era o 3i posomorită(
< 6ELDON nu era deloc si'ur că 1l va 1nt4lni pe +mpărat! 1n cel mai "un ca3! va 1nt4lni o persoană o9icială din al patrulea sau al cincilea e8alon ierar&ic! pretin34nd că vor"e8te 1n numele +mpăratului( C4ţi oameni l0au vă3ut vreodată pe +mpărat7 +n persoană! nu o ima'ine &olo'ra9ică7 C4ţi oameni l0au vă3ut pe adevăratul +mpărat! palpa"il! un +mpărat care n0a părăsit niciodată domeniul Imperial pe care el! 6eldon! 1l stră"ătea acum7 Numărul era ne'li=a"il( Două3eci 8i cinci de milioane de lumi locuite! 9iecare cu c4te un miliard sau mai mult de oameni ― 8i din toţi ace8ti oameni! c4ţi l0au vă3ut sau 1l vor vedea cu oc&ii lor pe +mpărat 1n carne 8i oase7 O mie7 /i cui i0ar 9i păsat oare7 +mpăratul nu mai era dec4t un sim"ol al Imperiului! cum ar 9i Nava 6paţială08i0 6oarele! dar mult mai puţin pre3ent! mult mai puţin real( Imperiul! care devenise un "alast pe umerii poporului său! nu mai era acum repre3entat de +mpărat! ci de soldaţii săi 8i de o9icialităţile sale! care se a9lau pretutindeni( A8a 1nc4t atunci c4nd 6eldon 9u introdus 1ntr0o 1ncăpere modernă! "o'at mo"ilată! 8i 'ăsi un t4năr st4nd pe mar'inea unei mese 1ntr0un alcov cu 9erestre! cu un picior pe podea 8i cu celălalt "ălăn'ănindu0se! rămase 9oarte mirat că o persoană o9icială 1l poate privi 1ntr0un 9el at4t de prietenos( Bemarcase de=a! 1n mai multe oca3ii! că o9icialii 'uvernului ― 1n special cei din serviciul Imperial ― păreau tot timpul 9oarte 'ravi! ca 8i cum 'reutatea 1ntre'ii Gala:ii ar 9i apăsat pe umerii lor( /i cu c4t aveau o importanţă mai mică! cu at4t e:presia lor era maiAcesta 'ravă 8iputea mai 9iameninţătoare( deci un o9icial pe o treaptă at4t de 1naltă! aureolat de o putere at4t de mare! 1nc4t nu mai avea nevoie să se 1ncrunte pentru a08i su"linia importanţa( 6eldon nu 8tia prea "ine c4t de impresionat ar 9i tre"uit să 9ie! dar aprecie că cel mai "ine ar 9i să tacă din 'ură 8i să0l lase pe celălalt să vor"ească primul( ― E8ti 5ari 6eldon presupun! 3ise o9icialul( >atematicianul( ― Da! domnule! răspunse scurt 6eldon 8i a8teptă din nou( T4nărul dădu din m4nă( ― Ar 9i tre"uit să spui 6ire!? dar nu0mi plac 9ormalităţile( Tot timpul am parte de ele 8i mă o"osesc( 6untem sin'uri! a8a 1nc4t am să mă răs9ăţ puţin 8i am să las la o parte etic&eta( Ia loc! pro9esore( Pe la =umătatea spuselor celuilalt! 6eldon 18i dădu seama că vor"ea cu +mpăratul Cleon! Primul cu acest Nume! 8i simţi că se su9ocă( Acum! că0l privea mai cu atenţie! aducea va' cu &olo'rama o9icială care apărea mereu pe la emisiunile de 8tiri( Dar 1n acea &olo'ramă! Cleon era 1ntotdeauna 1m"răcat cu 9ast! părea mai 1nalt! mai impunător! avea o e:presie 'lacială( /i iată0l acum! ori'inalul &olo'ramei! care 1ntr0un 9el nu avea aproape nimic ie8it din comun( 6eldon nu 9ăcu nici o mi8care( +mpăratul se 1ncruntă u8or 8i! cu o"i8nuinţa de a porunci pre3entă c&iar 8i 1n 1ncercarea de a se de"arasa de ea cel puţin pentru moment! spuse pe un ton cate'oric2 ― Am 3is Ia loc?! omule( Pe scaunul acela( Bepede( Bămas 9ără 'rai! 6eldon se a8e3ă( Nu 9u 1n stare nici măcar să spună2 Da! 6ire(? Cleon 34m"i( ― A8a0i mai "ine( Acum putem vor"i ca două 9iinţe umane apropiate! ceea ce de 9apt 8i suntem! odată 9ormalităţile 1nlăturate( Ei! ce 3ici7 ― Dacă >aiestatea oastră Imperială o dore8te! atunci a8a este! 3ise 6eldon cu precauţie( ― Ei! &aide! ce e8ti a8a de prudent7 reau să vor"esc cu tine ca de la e'al la e'al( Asta este plăcerea mea( 6atis9ă0mi capriciul ăsta( ― Da! 6ire( ― Omule! un simplu Da? este su9icient( Oare nu mă pot apropia de tine 1n nici un 9el7 Cleon se uita cu atenţie la 6eldon! 8i 6eldon 18i spuse că avea o privire a'eră 8i plină de interes( ― Nu ară2i ca un matematician! spuse +mpăratul 1n cele din urmă( +n s94r8it! 6eldon 9u 1n stare să 34m"ească( ― Nu ridică 8tiu cum tre"uie să arate oas(((ceremonioasă( Cleon m4na 9ăc4ndu0l atentun8imatematician! 6eldon 18i opriAlteţa 9ormularea ― Cu părul al"! cred! 3ise Cleon( Cu "ar"ă! poate( +n mod cert! 1n v4rstă( ― Dar c&iar 8i matematicienii tre"uie să 9ie tineri la 1nceput( ― Dar atunci nu au reputaţie( Pe măsură ce se ad4ncesc 1n studiul Gala:iei! devin a8a cum i0am descris( ― Eu nu am reputaţie! din păcate( ― Cu toate astea! ai vor"it la convenţia pe care au ţinut0o aici(
― >ulţi au vor"it( .nii erau mai tineri dec4t mine( Oricum! puţini dintre noi s0au "ucurat de atenţie( ― Cert este că vor"ele tale au atras atenţia c4torva dintre o9icialii mei( >i s0a dat de 1nţeles că tu cre3i că este posi"il să pre3ici viitorul( 6eldon 9u năpădit dintr0o dată de 'ri=i( 6e părea că această interpretare 're8ită a teoriei sale avea să se producă! mai devreme sau mai t4r3iu( Poate că n0ar 9i tre"uit să08i pre3inte lucrarea( ― Lucrurile nu stau c&iar a8a! spuse el( Ceea ce am 9ăcut eu este mult mai puţin dec4t pre3icerea viitorului( +n multe sisteme! situaţia este ast9el 1nc4t! 1n anumite condiţii! au loc 9enomene aleatoare( Asta 1nseamnă că! d4ndu0se un anumit punct de plecare! urmările sunt imposi"il de anticipat( Lucrul acesta este vala"il c&iar 8i pentru sisteme 9oarte simple! 1nsă cu c4t un sistem este mai comple:! cu at4t este mai pro"a"il ca el să devină &aotic( Dintotdeauna s0a considerat că ceva at4t de complicat cum este societatea umană! devine repede &aotic! deci impredicti"il( +nsă eu am reu8it să arăt că! studiind societatea umană! este posi"il să se alea'ă un punct de plecare 8i să se 9acă anumite ipote3e adecvate care să 1nlăture &aosul( Aceasta ar da posi"ilitatea pre3icerii viitorului( Nu 1n amănunt! desi'ur! ci 1n linii 'eneraleF nu cu certitudine! dar cu o pro"a"ilitate calcula"ilă( ― Dar asta nu 1nseamnă că ai arătat o metodă de pre3icere a viitorului7 1ntre"ă +mpăratul! care ascultase cu atenţie( ― Nu c&iar( Am arătat că este posi"il din punct de vedere teoretic! dar nimic mai mult( Pentru a mer'e mai departe! ar tre"ui de 9apt să ale'em un punct de plecare corect! să 9acem ipote3ele corecte! 8i apoi să 'ăsim modalitatea de a e9ectua calculele 1n timp 9init( Nici unul dintre ar'umentele mele matematice nu spune cum se 9ace asta( /i c&iar dacă am putea mer'e mai departe! am a=un'e cel mult la pro"a"ilităţi( Nu este acela8i lucru cu a pre3ice viitorulF este mai mult o estimare a ceea ce ar urma să se 1nt4mple! oricare politician a"il! orice om de a9aceri! 1n 9ine! orice om cu o 1ndeletnicire oarecare tre"uie să 9acă aceste estimări privind viitorul 8i tre"uie să le 9acă "ine! alt9el nu va avea succes( ― Dar o 9ac 9ără matematici( ― Adevărat( O 9ac cu a=utorul intuiţiei( ― Cu un aparat matematic adecvat! oricine ar putea să 9acă estimări( Nu vor mai 9i at4t de rari oamenii care o"ţin succesul! pentru că li se va pune la dispo3iţie 8i altceva dec4t o intuiţie remarca"ilă( ― Este iară8i adevărat! dar eu am arătat numai că anali3a matematică este posi"ilă! nu am arătat că ar 9i 8i practică( ― Cum ar putea ceva să 9ie posi"il! dar nu 8i practic7 ― Teoretic! eu am posi"ilitatea să vi3ite3 9iecare lume din Gala:ie 8i să dau "ineţe 9iecărui om din 9iecare lume( +nsă aceasta ar dura mai mult dec4t toţi anii pe care 1i am de trăit( /i c&iar dacă a8 9i nemuritor! ritmul 1n care oamenii se nasc este mai mare dec4t ritmul 1n care eu i0a8 putea intero'a pe cei "ătr4ni( /i! lucru mai important! "ătr4nii ar muri 1n număr mare 1nainte ca eu să pot a=un'e la ei( ― Deci este ceva adevărat 1n matematicile astea ale tale! care tratea3ă viitorul7 6eldon e3ită! apoi continuă2 ― Pro"lema este că matematicile ar avea nevoie de prea mult timp pentru a da un răspuns! c&iar dacă am avea la dispo3iţie un computer de mărimea .niversului! lucr4nd cu vite3e &iperspaţiale( +n momentul 1n care ar da un răspuns! vor 9i trecut destui ani 9aţă de momentul 9ormulării 1ntre"ării! modi9ic4nd situaţia at4t de mult 1nc4t răspunsul nu ar mai avea nici un sens( ― /i de ce nu poate 9i simpli9icat procesul7 1ntre"ă tăios Cleon( ― >aiestatea oastră Imperială ― 6eldon simţi că +mpăratul devenea din ce 1n ce mai distant pe măsură ce răspunsurile 1i erau din ce 1n ce mai puţin pe plac ― '4ndiţi0vă la modul 1n care oamenii de 8tiinţă au tratat particulele su"atomice( Acestea e:istă 1ntr0un număr enorm! 9iecare mi8c4ndu0se sau vi"r4nd aleator 8i imprevi3i"il( Dar acest &aos! 1n mare! pare a avea la "a3ă o ordine! ast9el 1nc4t putem să punem la punct o mecanică cuantică ce răspunde la toate 1ntre"ările pe care 8tim cum să le punem( +n studiul societăţii! punem 9iinţele umane 1n locul particulelor su"atomice! 1nsă acum se mai adau'ă un 9actor! cel al minţii omene8ti( Particulele se mi8că 9ără să '4ndească( Pentru oameni 1nsă! acest lucru nu mai este vala"il( Luarea 1n calcul a diverselor atitudini 8i motivaţii ale raţiunii duce la o asemenea comple:itate! 1nc4t nu ai destul timp să iei totul 1n considerare( ― Oare acţiunile raţionale! la 9el ca 8i mi8cările neraţionale! nu au la "a3ă o ordine7 ― Poate( Anali3a mea matematică su'erea3ă că la "a3a oricărui lucru stă ordinea! oric4t de de3ordonat ar părea că este! dar nu dă nici o idee despre cum ar putea 9i 'ăsită această ordine( G4ndiţi0vă2 două3eci 8i cinci de milioane de lumi! 9iecare cu cultura 8i cu caracteristicile sale 'lo"ale! 9iecare deose"indu0se mult de restul! 9iecare av4nd un miliard sau mai mult de oameni care au 9iecare o raţiune proprie 8i toate lumile interacţion4nd 1n nenumărate moduri 8i com"inaţii@ O anali3ă psi&oistorică! oric4t ar 9i ea de posi"ilă din punct de vedere teoretic! este imposi"il să poată 9i 1n vreun 9el pusă 1n practică( ― Ce 1nţele'i prin psi&oistorică?7 ― C4nd spun psi&oistorie?! mă re9er la determinarea teoretică a posi"ilităţilor de evoluţie a viitorului( +mpăratul se ridică deodată 1n picioare! se deplasă p4nă 1n celălalt capăt al 1ncăperii! se 1ntoarse pe loc! veni 1napoi 8i se opri 1n 9aţa lui 6eldon care stătea 1ncă pe scaun( ― Bidică0te@ 1i porunci( 6eldon sări 1n picioare 8i ridică privirea spre +mpărat! care era puţin mai 1nalt( 6e strădui să08i păstre3e o e:presie lini8tită( ― Psi&oistoria asta a ta((( dacă ar putea 9i pusă 1n practică! ar 9i de mare a=utor! nu0i a8a7 spuse Cleon 1n cele din urmă( ― Ar 9i de un 9olos enorm! evident( A 8ti ce0ţi re3ervă viitorul! c&iar 8i 1n măsura cea mai 'enerală 8i
pro"a"ilistică! ar servi ca un nou 8i minunat '&id pentru acţiunile noastre! unul pe care omenirea nu l0a mai avut niciodată p4nă acum( Dar! "ine1nţeles((( ăcu o pau3ă( ― Ei7 3ise neră"dător Cleon( ― Ei "ine! se pare că! e:cept4ndu0i pe cei c4ţiva oameni care tre"uie să ia deci3iile! re3ultatele anali3ei psi&oistorice ar tre"ui să răm4nă necunoscute pu"licului( ― Necunoscute@ e:clamă Cleon! surprins( ― Este limpede( Daţi0mi voie să vă e:plic( Dacă s0ar 9ace o anali3ă psi&oistorică 8i re3ultatele ei ar 9i pu"licate! diversele atitudini ale oamenilor! 9aptul cunoa8terii ar pertur"a( Pe de altă parte! anali3a psi&oistorică nu08i mai are rostul dacă oamenii nu 18i vor putea cunoa8te viitorul( +nţele'eţi7 Oc&ii +mpăratului străluciră! 8i 1ncepu să r4dă tare( ― >inunat@ +l "ătu pe 6eldon cu palma pe umăr! iar 6eldon se clătină su" lovituri( ― +ţi dai seama! omule7 3ise Cleon( +ţi dai seama7 Aici e8ti tu de 9olos( Nu este nevoie să pre3ici viitorul( Ci doar să ale'i unul ― un viitor "un! 9olositor ― 8i să 9aci acel tip de predicţie care ar modi9ica sentimentele 8i reacţiile oamenilor ast9el 1nc4t să se 1n9ăptuiască viitorul pe care tu l0ai ales( >ai "ine să construie8ti un viitor "un dec4t să pre3ici unul rău( 6eldon se 1ncruntă( ― +nţele' ce vreţi să spuneţi! 6ire! dar 8i acest lucru este imposi"il( ― Imposi"il7 ― +n orice ca3! imposi"il de pus 1n practică( Nu vă daţi seama7 Dacă nu se poate porni de la sentimentele 8i reacţiile umane ca să se a=un'ă la pre3icerea viitorului pe care acestea 1l vor determina! nici contrariul nu este posi"il( Nu se poate porni de la un viitor 8i să se pre3ică sentimentele 8i reacţiile umane care să ducă la 1n9ăptuirea lui( Cleon avea o 9i'ură de3amă'ită! 18i str4nse "u3ele( ― Atunci! comunicarea ta7((( A8a o nume8ti! comunicare! nu7((( Ce utilitate are7 ― A 9ost doar o demonstraţie matematică! un su"iect de interes pentru matematicieni! dar nu mă '4ndisem că ar putea 9i utilă 1n vreun 9el( ― Găsesc că este de3'ustător! 3ise Cleon 9urios( 6eldon ridică u8or din umeri( >ai mult ca oric4nd! acum 8tia că n0ar 9i tre"uit niciodată să08i 9i pre3entat comunicarea( Ce s0ar 1nt4mpla cu el dacă +mpăratului i0ar trece prin cap că vrea să 9acă pe ne"unul7 /i 1ntr0adevăr! Cleon nu părea prea departe de a crede a8a ceva( ― /i totu8i! spuse acesta! ce0ar 9i dacă ai 9ace pre3iceri asupra viitorului! =usti9icate sau nu din punct de vedere matematic! pre3iceri pe care o9icialii 'uvernului! oamenii care anali3ea3ă comportamentul pro"a"il al pu"licului! le vor considera a 9i de 'enul celor care pot determina concreti3ări 9avora"ile7 ― /i de ce aţi avea nevoie de mine pentru a8a ceva7 O9icialii 'uvernului ar putea 9ace c&iar ei aceste pre3iceri! evit4nd ast9el un intermediar( ― O9icialii 'uvernului nu pot 9ace acest lucru la 9el de e9icient( Ei c3iar $ac ast9el de declaraţii din c4nd 1n c4nd( Dar nu sunt neapărat cre3uţi( ― /i de ce a8 9i eu cre3ut7 ― Tu e8ti matematician( Tu veicalcula viitorul! nu0l vei((( intui ― dacă se poate spune a8a( ― Dar eu nu0l voi putea calcula( ― Cine ar putea a9la7 Cleon 1l privea cu atenţie( 6e 9ăcu o pau3ă( 6eldon se simţi prins 1n capcană( Dacă +mpăratul 1i dădea un ordin direct! nu era oare riscant să re9u3e7 Dacă re9u3a! putea 9i 1nc&is sau e:ecutat( Nu 9ără proces! desi'ur! dar cu 9oarte mare 'reutate se putea 9ace ca un proces să mear'ă 1mpotriva dorinţelor unui avocat nemilos( >ai ales dacă acesta se a9la 1n slu="a +mpăratului marelui Imperiu Galactic( ― N0o să mear'ă! spuse 1n cele din urmă( ― De ce7 ― Dacă mi s0ar cere să pre3ic va'i 'eneralităţi despre un viitor care nu va avea loc dec4t mult timp după ce această 'eneraţie 8i! poate! cea care va urma! vor 9i dispărut! s0ar putea să ne mear'ă( Dar! pe de altă parte! oamenii i0ar acorda prea puţină atenţie( Nu0i va interesa eventualitatea unui viitor 9ericit! dacă acesta va avea loc peste un secol sau două( Pentru a o"ţine re3ultate! continuă 6eldon! va tre"ui să pre3ic lucruri de importanţă mai mare! evenimente mai apropiate de momentul actual( Numai la acestea vor reacţiona oamenii( >ai cur4nd sau mai t4r3iu ― pro"a"il mai cur4nd ― una dintre aceste pre3iceri nu se va reali3a 8i utilitatea mea va 1nceta pe loc( O dată cu asta! se va deteriora 8i popularitatea dumneavoastră 8i! cel mai rău lucru! de3voltarea psi&oistoriei nu va mai primi nici un spri=in 1n continuare! ast9el 1nc4t nu se va mai putea o"ţine nimic "un de pe urma ei! 1n ca3ul că viitoarele per9ecţionări aduse matematicilor o vor putea a=uta să se apropie de aplicarea 1n practică( Cleon se aruncă 1ntr0un 9otoliu 8i se 1ncruntă la 6eldon( ― oi! matematicienii! numai asta 8tiţi să 9aceţi7 6ă insistaţi asupra imposi"ilităţilor7 ― Dumneavoastră! 6ire! sunteţi cel care insistaţi asupra imposi"ilităţilor! 8opti desperat 6eldon( ― 5ai să te pun la 1ncercare! omule( Presupune că ţi0a8 cere să0ţi 9olose8ti matematicile pentru a0mi spune dacă voi 9i asasinat sau nu 1ntr0o 3i( Ce mi0ai spune7 ― 6istemul meu matematic nu poate da un răspuns la o anume 1ntre"are! c&iar dacă psi&oistoria ar 9uncţiona irepro8a"il( Toată mecanica cuantică din lume nu ar putea pre3ice comportamentul unui sin'ur
electron! c&iar dacă acesta! 1ntre mulţi alţii! ar avea un comportament mediu( ― Cuno8ti matematicile mai "ine dec4t mine( olose8te0le 8i dă0mi o presupunere credi"ilă( oi 9i asasinat 1ntr0o 3i7 ― +mi 1ntindeţi o capcană! 6ire! spuse 6eldon 1ncet( Ori 1mi spuneţi ce răspuns doriţi! 8i eu vi0l voi o9eri! ori 1mi daţi li"ertatea de a răspunde a8a cum doresc eu! 9ără a 9i pedepsit( ― 6pune ceea ce dore8ti( ― Pe cuv4ntul dumneavoastră de onoare7 ― rei să ţi0l dau 1n scris7 spuse Cleon pe un ton sarcastic( ― Cuv4ntul dumneavoastră de onoare va 9i su9icient! 3ise 6eldon cu inima 1ndoită! pentru că nu era deloc si'ur că era su9icient( ― Ai cuv4ntul meu de onoare( ― Atunci vă pot spune că 1n ultimele patru secole! =umătate dintre +mpăraţi au 9ost asasinaţi! de unde tra' conclu3ia că pro"a"ilitatea asasinării dumneavoastră este apro:imativ una din două( ― Orice t4mpit 1mi putea da răspunsul ăsta! 3ise Cleon! dispreţuitor( Nu era nevoie de un matematician( ― 0am spus totu8i de mai multe ori că matematicile nu sunt de nici un 9olos 1n pro"lemele practice( ― Nu poţi nici măcar să presupui că am 1nvăţat din lecţiile pe care mi le0au dat ne9ericiţii mei predecesori7 6eldon respiră ad4nc 8i riscă( ― Nu! 6ire( +ntrea'a istorie ne arată că nu 1nvăţăm din lecţiile trecutului( De e:emplu! m0aţi primit aici 1ntr0o audienţă 1ntre patru oc&i( Dacă aveam de '4nd să vă asasine37((( Ceea ce nu este ca3ul! 6ire! se 'ră"i el să adau'e( Cleon 34m"i! amu3at( ― Omule! nu iei 1n calcul pro'resele noastre te&nolo'ice( Ji0am studiat "io'ra9ia! 1ntre'ul dosar( Atunci c4nd ai sosit! ai 9ost e:aminat cu atenţie( Ji0am anali3at e:presia 8i amprenta vocală( Ji0am cunoscut 1n detaliu starea su9leteascăF practic! ţi0am cunoscut '4ndurile( Dacă ar 9i e:istat o c4t de mică "ănuială că ai 9i putut 9i periculos! nu ţi s0ar 9i permis să a=un'i 1n prea=ma mea( >ai e:act! acum n0ai mai 9i 9ost 1n viaţă( 6eldon se simţi stră"ătut de un val de 'reaţă! dar continuă( ― Cei din a9ară au avut dintotdeauna di9icultăţi 1n a a=un'e la 1mpăraţi! c&iar 8i atunci c4nd te&nolo'ia era mai puţin avansată( +nsă! aproape toate asasinatele au 9ost o lovitură de palat( Cei care sunt cei mai periculo8i pentru +mpărat sunt cei din prea=ma lui( aţă de acest pericol! cercetarea atentă a celor din a9ară este nesemni9icativă( C4t despre o9icialii! Gardienii 8i apropiaţii dumneavoastră! pe ei nu0i puteţi trata ca pe mine( ― /tiu asta! spuse Cleon! cel puţin la 9el de "ine ca 8i tine( De aceea 1i trate3 1n mod corect 8i nu le dau motive să ai"ă resentimente( ― Este o prostie((( 1ncepu 6eldon! care se opri apoi! 1ncurcat( ― Continuă! 3ise Cleon 9urios( Ji0am permis să vor"e8ti li"er( De ce este o prostie7 ― Cuv4ntul mi0a scăpat! 6ire( Am vrut să spun nesemni9icativ?( elul 1n care 1i trataţi pe apropiaţii dumneavoastră este nesemni9icativ( +n mod si'ur! sunteţi precautF ar 9i anormal să nu 9iţi( .n cuv4nt ne'li=ent! ca acela care mi0a scăpat mie! un 'est necontrolat 8i vă veţi da puţin 1napoi! cu o privire "ănuitoare( /i orice urmă de "ănuială pune 1n mi8care un cerc vicios( Apropiatul va simţi că 1l "ănuiţi! se va simţi =i'nit 8i 18i va sc&im"a comportamentul 1ncerc4nd pe c4t posi"il! să 1nlăture "ănuiala( Dumneavoastră vă veţi da seama de acest lucru! veţi deveni 8i mai ne1ncre3ător 8i! 1n cele din urmă! ori va 9i e:ecutat el! ori veţi 9i asasinat dumneavoastră( Este un proces care s0a dovedit inevita"il pentru +mpăraţii ultimelor patru secole 8i este doar unul dintre semnele cre8terii di9icultăţilor 1n conducerea a9acerilor Imperiului( ― Deci! orice a8 9ace! nu pot evita asasinatul( ― Nu! 6ire! 3ise 6eldon! dar! pe de altă parte! s0ar putea să aveţi noroc( De'etele lui Cleon "ăteau dara"ana pe "raţul 9otoliului său( ― E8ti inutil! omule! 8i la 9el este 8i psi&oistoria ta! 3ise el cu asprime( Pleacă( /i cu aceste cuvinte! +mpăratul privi 1n depărtare! păr4nd mult mai "ătr4n dec4t cei trei3eci 8i doi de ani ai săi( ― 0am spus! 6ire! că matematicile mele nu vă vor 9i de nici un 9olos( Be'ret 9oarte mult( 6eldon 1ncercă să 9acă o plecăciune! dar la un semnal pe care nu 1l 3ări! intrară doi 'ardieni care 1l luară de acolo( Din 1ncăperea re'ală! vocea lui Cleon 1i a=unse din urmă( ― Duceţi0l pe acest om acolo de unde a 9ost adus mai devreme(
K ETO DE>EBEL 18i 9ăcu apariţia 8i trecu asupra +mpăratului o privire 9u'ară! 1n care se putea citi respectul cuvenit( ― 6ire! aproape că v0aţi pierdut cumpătul! spuse el( Cleon 8i! cu e9ort evident! reu8i să 34m"ească( ― Da!ridică a8a e( privirea Omul ăsta m0aunde3amă'it 9oarte mult( ― Cu toate acestea! nu a promis mai mult dec4t a o9erit( ― Nu a o9erit nimic( ― Nici nu a promis nimic! 6ire( ― >0a de3amă'it( ― Poate că a 9ost mai mult dec4t de3amă'itor! 3ise Demer3el( Omul acesta este un tun pierdut de su"
control! 6ire( ― .n ce! Demer3el7 E8ti 1ntotdeauna plin de e:presii ciudate( Ce este acela un tun7 ― Este doar o e:presie pe care am au3it0o 1n tinereţe! 6ire! spuse Demer3el! pe un ton serios( Imperiul este plin de e:presii ciudate 8i unele dintre ele sunt necunoscute pe Trantor! a8a cum cele de pe Trantor sunt c4teodată necunoscute 1n altă parte( ― rei acum să mă 1nveţi că Imperiul este mare7 Ce0ai vrut să spui prin tun pierdut de su" control?7 ― Doar că! 9ără să vrea! poate 9ace mult rău( Nu 18i cunoa8te puterea( 6au importanţa( ― Cre3i! Demer3el7 ― Da! 6ire( Este un provincial( Nu cunoa8te Trantorul 8i nici o"iceiurile de pe aici( P4nă acum! nu a mai 9ost niciodată pe planeta noastră! 8i nu se putea comporta ca un om "ine educat! ca un curtean( /i cu toate acestea! v0a 1n9runtat cu cura=( ― /i de ce nu7 I0am dat voie să vor"ească( Am lăsat etic&eta la o parte( L0am tratat ca pe un e'al! ― Nu c&iar! 6ire( Nu sunteţi 1n stare să0i trataţi pe ceilalţi ca pe ni8te e'ali ai dumneavoastră( Aveţi o"i8nuinţa de a porunci( /i c&iar dacă aţi 1ncerca să 9aceţi pe cineva să se simtă 1n lar'ul său! 9oarte puţini ar reu8i( >a=oritatea ar răm4ne muţi sau! 8i mai rău! ar deveni slu'arnici sau lin'u8itori( Acest om v0a 1n9runtat( ― Ei "ine Demer3el! tu poţi să0l admiri pentru că m0a 1n9runtat! dar mie omul ăsta nu mi0a plăcut( Ai o"servat că n0a 9ăcut nici un e9ort să0mi e:plice matematicile lui7 re9lectă Cleon! nemulţumit( Ca 8i cum era si'ur că n0aveam să 1nţele' nimic din ele( ― Nici nu aţi 9i 1nţeles! 6ire( Nu sunteţi nici matematician! nici om de 8tiinţă! nici artist( 6unt multe domenii ale cunoa8terii 1n care alţii 8tiu mai mult dec4t dumneavoastră( 6arcina lor este să 9acă u3 de cuno8tinţele pe care le au! pentru a vă servi( 6unteţi +mpăratul! ceea ce 9ace c4t toate cuno8tinţele lor puse laolaltă( ― Oare7 Nu m0ar deran=a să 9iu considerat i'norant de către un om 1n v4rstă! care a acumulat cuno8tinţe de0a lun'ul multor ani( Dar acest om! 6eldon! e de0o v4rstă cu mine( De unde 8tie at4tea7 ― El nu a tre"uit să se deprindă să poruncească 8i să 1nveţe arta de a lua o deci3ie care va a9ecta soarta celorlalţi( ― C4teodată! Demer3el! mă 1ntre" dacă nu cumva mă iei peste picior( ― 6ire7 3ise Demer3el cu repro8( ― Dar n0are nici o importanţă( 6ă ne 1ntoarcem la tunul ăsta al tău pierdut de su" control( De ce 1l consideri periculos7 >ie mi0a lăsat impresia unui provincial naiv( ― Este( Dar e:istă această comunicare a lui( ― 6pune că este inutilă( ― Dumneavoastră v0aţi '4ndit că ar putea 9i utilă( /i eu m0am '4ndit la 9el! după ce m0aţi lămurit dumneavoastră( /i alţii ar putea '4ndi acela8i lucru( Acum că i s0a atras atenţia! matematicianul 1nsu8i ar putea a=un'e să creadă că psi&oistoria ar putea deveni utilă( /i! cine 8tie! s0ar putea c&iar să 'ăsească un mod de a08i pune 1n practică ideea( Dacă reu8e8te! atunci pre3icerea viitorului! c&iar 1n linii mari! poate pune pe oricine 1n situaţia de a avea o 9oarte mare putere( C&iar dacă nu 18i dore8te puterea pentru el! lucru care dintotdeauna mi s0a părut ceva imposi"il oricine ar 9i 1n discuţie! ar putea 9i 9olosit de alţii( ― Eu am 1ncercat să0l 9olosesc( N0a vrut( ― P4nă atunci! nu0i trecuse prin minte a8a ceva( Poate că acum 1i va trece( /i dacă n0a 9ost interesat să se lase 9olosit de către dumneavoastră! oare n0ar putea 9i convins de ― să 3icem ― Primarul din %e7 ― De ce să vrea să0i a=ute pe cei din %e 8i nu pe noi7 ― După cum a spus c&iar el! este 'reu să pre3ici sentimentele 8i comportamentul indivi3ilor( Cleon se 1ncruntă 8i rămase puţin pe '4nduri( ― Cre3i că 8i0ar putea per9ecţiona psi&oistoria asta a lui! ast9el 1nc4t să devină 1ntr0adevăr utilă7 El este 9oarte si'ur că nu poate( ― Cu timpul! ar putea a=un'e la conclu3ia că a 're8it ne'4nd această posi"ilitate( ― +n ca3ul ăsta! 3ise Cleon! cred că ar 9i tre"uit să0l reţin( ― Nu! 6ire! spuse Demer3el( Aţi 9ăcut "ine lăs4ndu0l să plece( Pri3onieratul! c&iar de'&i3at! i0ar provoca resentimente 8i desperare! ceea ce nu l0ar a=uta nici să08i ducă ideea mai departe! nici să dorească să cola"ore3e cu noi( Este mai "ine că l0am lăsat să plece! numai că tre"uie să0l ţinem permanent 1ntr0o lesă invi3i"ilă( +n acest 9el! putem vedea dacă nu este cumva 9olosit de vreun du8man de0al dumneavoastră! 6ire! iar atunci c4nd 18i va 9i per9ecţionat complet ideea! putem tra'e de lesă 8i să0l aducem aici( Atunci am putea 9i((( mai convin'ători( ― Dar dacă &a $i "4li1at să intre 1n slu="a vreunui du8man de0al meu sau al Imperiului7 Pentru că! la urma urmelor! eu sunt Imperiul( +nsă dacă el 1nsu8i dore8te să se pună 1n slu="a unui du8man((( nu e:clud 8i posi"ilitatea asta! 1nţele'i7 ― Nici nu tre"uie( Am să ve'&e3 ca acest lucru să nu se 1nt4mple! dar dacă 1n ciuda tuturor e9orturilor! se &a înt%mpla! ar 9i mai "ine ca nimeni să nu0l ai"ă pe matematician! dec4t să0l ai"ă persoana care nu tre"uie( ― Las asta 1n seama ta! 3ise Cleon =enat! dar sper că nu ne pripim( La urma urmelor! s0ar putea să nu 9ie dec4t iniţiatorul unei teorii care nu este 8i nici nu poate 9i aplica"ilă( ― oarte posi"il! 6ire! dar este mai si'ur să presupunem că acest om este ― sau poate 9i ― important( Dacă vom descoperi că ne0am interesat de un om 9ără valoare! nu pierdem nimic altceva dec4t puţin timp( Dacă 1nsă i'norăm un om de mare importanţă! atunci putem pierde Gala:ia( ― +n ca3ul ăsta! 9oarte "ine! 3ise Cleon! dar sper că nu va 9i nevoie să cunosc detaliile ― dacă se vor dovedi neplăcute( ― 6per că nu va 9i ca3ul! spuse Demer3el(
6ELDON avusese la dispo3iţie! pentru a se lini8ti după 1nt4lnirea cu +mpăratul! o seară! o noapte! 8i o parte din dimineaţă( Cel puţin modi9icarea caracteristicilor luminii peste trotuarele! coridoarele rulante! pieţele 8i parcurile 6ectorului Imperial de pe Trantor 1i dăduseră motive să creadă că trecuseră o seară! o noapte! 8i o parte din dimineaţă( Acum stătea 1ntr0un părculeţ! pe un scăunel de plastic care se mula per9ect pe corpul său 8i se simţea "ine( Mudecind după lumină! se părea că trecuse =umătate din dimineaţă( Aerul era su9icient de răcoros pentru a da sen3aţia de prospeţime! 1nsă nu era deloc 9ri'( A8a era oare tot timpul7 6e '4ndi la 3iua 1nc&isă de a9ară! atunci c4nd se dusese să0l vadă pe +mpărat( /i se '4ndi la 3ilele 1ntunecate 8i reci 8i 9ier"inţi 8i ploioase 8i cu ninsoare de pe 5elicon! planeta sa! 8i se 1ntre"ă dacă cineva ar putea suporta lipsa lor( Era oare posi"il să stai 1ntr0un parc de pe Trantor! pe o vreme ideală! 3i de 3i! să te simţi ca 8i cum nu ai 9i 1ncon=urat de nimic ― 8i să a=un'i să0ţi lipsească un v4nt puternic! un 9ri' care să0ţi intre 1n oase o umiditate Poate( Darsau nu 1n prima sausu9ocantă7 1n a doua sau 1n a 8aptea 3i( Nu avea la dispo3iţie dec4t această 3i! 1n următoarea tre"uia să plece( Avea de '4nd să se "ucure de ea! c4t putea de mult( 60ar putea! la urma urmelor! să nu mai revină niciodată pe Trantor( Cu toate acestea! continua să 9ie 1n'ri=orat pentru că vor"ise at4t de li"er cu un om care ar 9i putut! dacă ar 9i dorit! să ordone să 9ie 1ncarcerat sau e:ecutat ― sau! 1n cel mai 9ericit ca3! să0l distru'ă pe plan economic 8i social prin anularea po3iţiei pe care o ocupa 1n societate( +nainte de a mer'e la culcare! 6eldon se documentase despre Cleon I 1n secţiunea enciclopedică a sălii calculatoarelor din &otel( ără 1ndoială! +mpăratul 9usese mai ridicat 1n slăvi dec4t 9useseră toţi predecesorii săi de0a lun'ul 1ntre'ii lor vieţi! indi9erent de meritele pe care le avuseseră( 6eldon nu dăduse atenţie acestui lucru! dar 'ăsise interesant 9aptul că +mpăratul se născuse 1n palat 8i nu08i părăsise niciodată domeniile( Nu 9usese niciodată nici măcar 1n Trantor! 1n nici o parte a acestei lumi acoperite( Poate că era o pro"lemă de securitate! dar asta 1nsemna că +mpăratul era pri3onier! c&iar dacă era sau nu con8tient de acest lucru( Putea 9i cea mai lu:oasă 1nc&isoare din Gala:ie! dar era totu8i o 1nc&isoare( /i de8i +mpăratul părea să ai"ă un comportament moderat 8i nu dădea semne că ar putea 9i un autocrat s4n'eros! a8a cum 9useseră mulţi dintre predecesorii săi! nu era "ine că 1i atrăsese atenţia( 6eldon era "ucuros la '4ndul că a doua 3i avea să plece spre 5elicon! c&iar dacă la 1ntoarcerea acasă avea să 'ăsească! după toate aparenţele! o iarnă capricioasă( Privi 1n sus! spre lumina strălucitoare 8i di9u3ă( De8i aici nu ploua niciodată! atmos9era era departe de a 9i uscată( Nu departe de el se a9la o 94nt4năF plantele erau ver3i 8i pro"a"il că niciodată nu su9eriseră de uscăciune( Din c4nd 1n c4nd tu9ele de ar"u8ti 9o8neau ca 8i c4nd unul sau două animale mici ar 9i 9ost ascunse printre ele( Au3ea 3um3etul al"inelor( De8i Trantorul era cunoscut 1n tot restul Gala:iei ca o lume arti9icială ― din metal 8i din ceramică ― acest petic de păm4nt părea a avea o rusticitate autentică( >ai erau c4teva persoane care pro9itau de parc! toate purt4nd pălăriuţe u8oare( Nu departe de el se a9la o 9emeie 9oarte t4nără! dar era aplecată asupra unui monitor a8a că nu0i putea vedea 9oarte "ine 9aţa( .n om trecu pe l4n'ă el! 1l privi scurt 8i 9ără interes! apoi se a8e3ă pe un scaun 1n 9aţa lui 8i se cu9undă 1ntr0un teanc de teleprinturi! pun4nd picior peste picior( Avea pantaloni strimţi! de culoare ro3( -ăr"aţii aveau tendinţa de a se 1m"răca 1n costume 9ante3iste! care 1m"inau diverse nuanţe de culori! 1n timp ce 9emeile se 1m"răcau mai mult 1n al"( +ntr0un mediu curat ca acesta! era normal să 9ie purtate culorile desc&ise( 6e uită amu3at la costumul său 5eliconian! 1n care predomina un maroniu trist( Dacă ar 9i să răm4nă pe Trantor ―de darrepulsie( nu era ca3ul ― ar tre"ui să08i caute ni8te &aine potrivite! ar deveniasupra un su"iect de curio3itate! de r4s sau De e:emplu! omul cu teleprinturile 18i aţintise dinalt9el nou privirile lui! mult mai interesat ― 9ără 1ndoială! intri'at de &ainele sale provinciale( 6eldon 9u "ucuros că acesta nu 34m"ise( Era capa"il să accepte că ar 9i putut deveni un su"iect de distracţie dar! cu si'uranţă! nu i0ar 9i 9ăcut plăcere( 6eldon 1l privi discret pe individ! 1ntruc4t acesta părea an'a=at 1ntr0un 9el de luptă interioară( Acum părea că e pe cale să vor"ească! apoi se ră3'4ndea! apoi părea că e din nou pe cale să vor"ească( 6eldon se 1ntre"ă ce va 9ace p4nă la urmă( 6e apucă să0l studie3e( Era 1nalt! cu umeri lar'i! 9ără urmă de "urtă! cu părul lins! de culoare 1nc&isă 8i cu sc4nteieri de "lond! cu o e:presie serioasă( Inspira 9orţă! cu toate că nu era "lindat cu mu8c&i 8i avea o 9aţă puţin cam asprăF plăcută! dar nu dră'uţă?( +n momentul 1n care omul pierdu lupta interioară )sau poate că o c48ti'ase* 8i se 1ndreptă spre el! 6eldon decise că omul 1i place( ― 6cu3aţi0mă! spuse individul! nu cumva aţi 9ost la Convenţia Decenală de >atematică7 ― -a da! am 9ost! spuse 6eldon cu ama"ilitate( ― A&a! 8tiam eu că acolo v0am vă3ut( aptul că v0am recunoscut m0a determinat ― 1mi cer scu3e ― să mă a8e3 l4n'ă dumneavoastră( Dacă vă deran=e3((( ― Dar deloc( Pro9it de un moment 1n care nu am ce 9ace( ― 5aideţi să vedem c4te 1mi pot aminti despre dumneavoastră( 6unteţi Pro9esorul 6eldom( ― 6eldon( 5ari 6eldon( Aţi 9ost 9oarte aproape( /i dumneavoastră7 ― C&etter 5ummin! spuse omul păr4nd u8or st4n=enit( >ă tem că este un nume comun! deloc inedit( ― Este pentru prima oară că 9ac cuno8tinţă cu numele de C&etter?! spuse 6eldon( /i nici numele de
5ummin? nu l0am mai 1nt4lnit( Deci sunteţi oarecum unic( Oricum! este mult mai "ine dec4t să 9aci parte din masa imensă a celor care poartă numele de 5ari? sau de 6eldon?( 6eldon 18i trase scaunul mai aproape de 5ummin! t4r4ndu0l pe aleea acoperită cu plăci u8or elastice! din ceramică( ― or"ind despre inedit! spuse el! ce impresie 9ac cu &ainele astea Provinciale pe care le port7 Nu mi0a trecut prin cap vreodată că va tre"ui să 9ac rost de ve8minte Trantoriene( ― Aţi putea cumpăra! 3ise 5ummin privindu0l pe 6eldon 8i 1ncerc4nd să08i ascundă de3apro"area( ― >4ine plec 8i 1n a9ară de asta nici nu0mi pot permite( >atematicienii lucrea3ă uneori cu numere mari! dar niciodată c4nd e vor"a de veniturile lor((( Presupun că e8ti matematician! 5ummin( ― Nu( Din punctul ăsta de vedere! n0am nici un pic de talent( ― A&a( 6eldon era de3amă'it( ― 6pui că m0ai vă3ut la Convenţia Decenală! continuă el( ― >ă a9lam acolo ca spectator( 6unt =urnalist( +8i a'ită teleprinturile! păr4nd deodată con8tient că le ţinea 1n m4nă! 8i apoi le 1ndesă 1n "u3unarul vestei( ― ac rost de materiale pentru "uletinele de 8tiri &olovi3ate! continuă 5ummin( De 9apt! m0am cam săturat! spuse el meditativ( ― De slu="ă7 5ummin 1ncuviinţă( ― >0am săturat să tot adun a"surdităţi din toate lumile( .răsc spirala descendentă( +i aruncă lui 6eldon o privire 9u'ară( ― Totu8i! din c4nd 1n c4nd! mai apare c4te ceva interesant( Am au3it că ai 9ost vă3ut 1n compania Găr3ii Imperiale! intr4nd pe poarta Palatului( Nu cumva te0ai 1nt4lnit cu +mpăratul7 4m"etul pieri de pe 9i'ura lui 6eldon( ― C&iar dacă l0a8 9i vă3ut! nu cred că a8 avea ceva de spus care să poată 9i pu"licat! spuse el 1ncet( ― Nu! nu! nu pentru pu"licare( 6eldon! dacă nu 8tii! am să 9iu eu primul de la care ai să a9li((( Prima re'ulă care se respectă 1ntr0o redacţie de 8tiri este că! 1n a9ara declaraţiilor o9iciale! nimic nu se spune vreodată despre +mpărat sau despre curtenii săi( Este o 're8eală! desi'ur! pentru că se răsp4ndesc 3vonuri care 9ac mai mult rău dec4t ar putea 9ace adevărul! dar asta este situaţia( ― Dacă nu poţi să pu"lici! atunci de ce mai 1ntre"i7 ― Din curio3itate( Crede0mă! 1n meseria mea! cunosc mult mai multe dec4t ceea ce se dă pu"licităţii((( Lasă0mă să '&icesc( Nu ţi0am urmărit cu atenţie comunicarea! dar am dedus că ai vor"it despre posi"ilitatea pre3icerii viitorului( 6eldon dădu din cap( ― A 9ost o 're8eală! murmură el( ― Ce0ai spus7 ― Nimic( 0Ei "ine! pro9eţia ― o pro9eţie corectă ― l0ar interesa pe +mpărat! sau pe oricare din 'uvern! deci presupun că +mpăratul ţi0a cerut ni8te lămuriri 8i te0a 1ntre"at dacă n0ai vrea să0i 9aci c4teva pre3iceri( ― Nu vreau să discut despre asta! 3ise 6eldon pe un ton aspru( 5ummin ridică din umeri( ― Presupun că Eto Demer3el era acolo! 3ise el( ― Cine7 ― N0ai au3it niciodată de Eto Demer3el7 ― Niciodată( ― Alter e'o0ul lui Cleon ― creierul lui Cleon ― du&ul rău al lui Cleon( Astea sunt poreclele lui! dacă e să ne limităm la cele nein=urioase( Cu si'uranţă că a 9ost de 9aţă( 6eldon părea de3orientat( ― Ei "ine! spuse 5ummin! pro"a"il că tu nu l0ai vă3ut! dar el era acolo( /i dacă el crede că poţi pre3ice viitorul((( ― Nu pot pre3ice viitorul! 3ise 6eldon d4nd puternic din cap( Dacă ai 9i 9ost atent la comunicarea mea! ţi0 ai 9i dat seama că vor"eam doar de posi"ilitatea teoretică( ― Nu are importanţă! dacă el crede că poţi pre3ice viitorul! nu0ţi va da drumul( ― Dar a 9ăcut0o( lată0mă aici( ― Asta nu 1nseamnă nimic( /tie unde te a9li! 8i va 8ti 8i 1n continuare( Dacă va dori! va pune m4na pe tine! oriunde te vei a9la( /i dacă va decide că e8ti util! va scoate din tine tot ceea ce 1i este 9olositor( Iar dacă va decide că e8ti periculos! atunci va scoate viaţa din tine( 6eldon 1l 9i:ă cu privirea( ― Ce vrei să 9aci7 6ă mă sperii7 ― +ncerc să te previn( ― Nu cred ceea ce0mi spui( ― Nu7 Puţin mai devreme ai spus că ceva a 9ost o 're8eală( Te '4ndeai cumva că 're8eala a 9ost pre3entarea comunicării 8i că asta i te va "ă'a 1ntr0o 1ncurcătură neplăcută7 6eldon 18i mu8că "u3a in9erioară! st4n=enit( Era o ipote3ă care se apropia prea mult de adevăr((( 8i e:act 1n acel moment simţi pre3enţa intru8ilor( Nu aveau um"ră! pentru că lumina era prea "l4ndă 8i di9u3ă( usese doar o mi8care care putuse 9i prinsă cu coada oc&iului((( 8i care apoi se opri(
FUGĂ '56N'O5 7... Capitala rimului Imperiu Galactic... Su4 Cle"n I, a intrat în amur1ul strălucirii sale. 0upă t"ate aparen2ele, pe atunci a/unsese de/a la ap"1eu, întrea1a supra$a2ă a uscatului, circa )** il"metri pătra2i, era ac"perită de cup"lă #cu e:cep2ia alatului Imperial(. e această supra$a2ă se ridica un "ra nes$%rit, care se întindea i su4 2ărmurile c"ntinentale. "pula2ia era de ;* de miliarde i, cu t"ate că e:istau destule semne #care mai t%r+iu au de&enit e&idente( că se acumulau pr"4leme, cei care trăiau pe 'rant"r c"nsiderau încă planeta l"r ca $iind le1endara Lume Eternă, i nu ar $i cre+ut că &re"dată... ENCICLOPEDIA GALACTICA
6ELDON ridică privirile( .n t4năr stătea 1n 9aţa lui! privindu0l cu dispreţ! 1n spatele lui se a9la un alt t4năr ― mai t4năr! pro"a"il( Am4ndoi erau 1nalţi 8i păreau a 9i puternici( 6eldon aprecie că erau 1m"răcaţi 1ntr0un mod e:trava'ant ― culori ţipătoare! centuri late! pălării rotunde cu "oruri lar'i 8i cu o pan'lică de un ro3 strălucitor prinsă de "oruri 8i că34ndu0le pe cea9ă( Lui 6eldon! această costumaţie i se păru nostimă 8i 34m"i( ― De ce te &li3e8ti! mă amăr4tule7 se repe3i t4nărul din 9aţa sa( 6eldon nu luă 1n seamă modul de adresare 8i 1i vor"i politicos( ― ă ro' să scu3aţi 34m"etul meu( Pur 8i simplu! m0a amu3at costumul dumneavoastră( ― Costumul meu7 Deci a8a@ Dar ce sunt 3drenţele astea ori"ile pe care tu le nume8ti &aine7 +ntinse m4na 8i de'etele sale ciupiră u8or reverul vestei lui 6eldon ― =enant de anostă 8i lipsită de strălucire! după aprecierea lui 6eldon 1nsu8i! 1n comparaţie cu culorile vii ale celorlalţi( ― Cred că sunt &ainele mele de Provincial! 3ise 6eldon( 6unt sin'urele pe care le am( să nu o"serve că puţinii vi3itatori părculeţului se idacă ridicau 1n picioare 8i plecau( Ca 8i plecase! cum se a8teptauNula putu o 1ncăierare 8i nu doreau să 9ie de 9aţă(ai6eldon se 1ntre"ă 8i noul său prieten! 5ummin! dar 'ăsi că nu era indicat să08i ia oc&ii de pe t4nărul din 9aţa sa( 6e lăsă u8or pe spate 1n scaun( ― E8ti din Provincie7 1ntre"ă t4nărul( ― E:act( Prin urmare 8i &ainele mele((( ― Prin urmare7 Ce 9el de e:presie e asta7 O e:presie din Provincie7 ― oiam să spun că de aceea vi se par neo"i8nuite &ainele mele( 6unt un vi3itator( ― De pe care planetă7 ― 5elicon( 6pr4ncenele t4nărului se 1mpreunară( ― N0am au3it niciodată de ea( ― Nu e o planetă mare( ― /i de ce nu te 1ntorci acolo7 ― Asta 8i vreau să 9ac( Plec m4ine( ― -a o să pleci mai cur4nd( Acum@ T4nărul 1l privi pe prietenul cu care venise( 6eldon 1i urmări privirea 8i dădu cu oc&ii de 5ummin( Nu plecase! dar parcul era acum pustiu! cu e:cepţia sa! a lui 5ummin! 8i a celor doi tineri( ― >i0am propus să0mi petrec 3iua de a3i vi3it4nd 1mpre=urimile! spuse 6eldon( ― Nu( Nu ai să mai 9aci asta( Pleci acasă c&iar acum( 6eldon 34m"i( ― +mi pare rău( Nu plec( ― +ţi plac &ainele lui! >ar"ie7 1l 1ntre"ă t4nărul pe 1nsoţitorul său( >ar"ie vor"i pentru prima oară( ― Nu( 6unt de3'ustătoare! 1ţi 1ntorc stomacul pe dos( ― Nu0l putem lăsa să se plim"e peste tot 8i să le 1ntoarcă oamenilor stomacul pe dos( Nu le va 9ace "ine la sănătate( ― 6i'ur( 6u" nici un motiv nu0l putem lăsa! Alem! 3ise >ar"ie( Alem r4n=i( ― Per9ect( Ai au3it ce0a 3is >ar"ie( De data aceasta vor"i 5ummin( ― Ascultaţi! voi doi! Alem! >ar"ie sau cum vă c&eamă! 3ise el( 0aţi distrat destul( Ce0ar 9i să plecaţi de aici7 Alem! care se aplecase u8or 1nspre 6eldon! se 1ndreptă 8i se 1ntoarse( ― Tu cine e8ti7 ― Nu e trea"a voastră! se răsti 5ummin( ― E8ti Trantorian7 1ntre"ă Alem( ― Nici asta nu vă prive8te(
Alem se 1ncruntă( ― E8ti 1m"răcat ca un Trantorian! spuse el( Nu ne interesea3ă persoana ta! a8a că n0are rost să0ţi cree3i sin'ur pro"leme( ― Am de '4nd să răm4n aici( Asta 1nseamnă că suntem doi( oi nu prea o"i8nuiţi să luptaţi de la e'al la e'al( Ce0ar 9i să mer'eţi să c&emaţi ni8te prieteni! ca să puteţi să 9aceţi 9aţă la doi "ăr"aţi7 ― Cred că ar tre"ui să pleci dacă poţi! 5ummin! 3ise 6eldon( E 9rumos din partea ta că 1ncerci să0mi iei apărarea! dar nu vreau să păţe8ti ceva( ― 6eldon! ă8tia nu sunt periculo8i( 6unt ni8te lac&ei 9ără importanţă( ― Lac&ei@ Cuv4ntul păru să0l 1n9urie pe Alem 8i 6eldon trase conclu3ia că pe Trantor avea un 1nţeles mult mai =i'nitor dec4t pe 5elicon( ― 5ai! >ar"ie! m4r4i Alem( Ai tu 'ri=ă de celălalt 9iu de servitoare! iar eu am să0i rup &ainele lui 6eldon ăsta( El este cel cu care avem trea"ă( Acum((( >4inile sale se repe3iră să0l ridice pe 6eldon 1n picioare! 1ncerc4nd să0l apuce de 'ulerul &ainei( 6eldon se 9eri! aparent instinctiv 8i scaunul său se 1nclină 1nspre 1napoi( Apucă m4inile 1ntinse spre el! picioarele i se ridicară de la sol 8i scaunul se pră"u8i( Alem 9ăcu o voltă! rotindu0se 1n aer 8i că3u 3dravăn pe cea9ă 8i spate! 1napoia lui 6eldon( 6eldon se răsuci 8i se ridică repede 1n picioare! 9i:4ndu0l cu privirea pe Alem( Apoi privi scurt 1n lateral! căut4ndu0l pe >ar"ie( Alem 3ăcea nemi8cat! cu 9aţa sc&imonosită de durere( Avea două de'ete lu:ate! o durere c&inuitoare 1n p4ntece! iar coloana verte"rală 1i 9usese 3dravăn lovită( 5ummin 1l apucase pe >ar"ie de după cea9ă! cu m4na dreaptă! 1n timp ce cu m4na stin'ă 1i răsucise "raţul drept la spate! 1ntr0un un'&i neverosimil( >ar"ie se 1nro8ise la 9aţă! că3nindu0se din 'reu să respire( .n cuţit 1n care strălucea o lamă laser 3ăcea pe sol! nu departe de ei( 5ummin slă"i u8or str4nsoarea( ― L0ai lovit destul de tare pe celălalt! spuse el cu un aer de 1n'ri=orare sinceră( ― >ă tem că a8a e! spuse 6eldon( Dacă ar 9i că3ut puţin mai alt9el! 8i0ar 9i rupt '4tul( ― Ce 9el de matematician e8ti tu7 1ntre"ă 5ummin( ― .n matematician de pe 5elicon( 6eldon se aplecă să culea'ă cuţitul( ― De3'ustător ― 8i mortal! spuse el după ce0l e:amină( ― .n cuţit cu lamă o"i8nuită poate să omoare la 9el de "ine 9ără să ai"ă nevoie de o sursă de alimentare((( Dar să0i lăsăm pe ă8tia doi să plece! 3ise 5ummin( Nu cred că au po9tă s0o ia de la capăt( +l eli"eră pe >ar"ie! care 18i 9recă mai 1nt4i umărul! apoi cea9a( Băsu9l4nd din 'reu! 1ntoarse spre cei doi "ăr"aţi o privire 1ncărcată de ură( ― oi doi ar 9i mai "ine să plecaţi! 3ise 5ummin cu asprime( Alt9el o să dovedim că ne0aţi atacat 8i aţi 1ncercat să ne ucideţi( Acest cuţit are cu si'uranţă amprentele voastre( 6eldon 8i 5ummin priveau! 1n timp ce >ar"ie 1l ridică cu 'reu pe Alem 1n picioare 8i0l a=ută să08i revinăF acesta era 1n continuare contorsionat de durere( +n timp ce părăseau locul! se uitară 1napoi o dată sau de două ori! dar 6eldon 8i 5ummin rămaseră impasi"ili( 6eldon 1i 1ntinse m4na( ― Cum să0ţi mulţumesc că mi0ai venit 1n a=utor mie! un străin atacat de doi der"edei7 >ă 1ndoiesc că a8 9i putut 9ace 9aţă am4ndurora de unul sin'ur( 5ummin dădu dispreţuitor din m4nă( ― Nu mi0a 9ost teamă de ei( 6unt doar ni8te "ătău8i de stradă! ni8te lac&ei( N0a tre"uit dec4t să punem m4na pe ei( ― Dar 8tiu că ai o m4nă 3dravănă! nu 'lumă! 3ise 6eldon cu admiraţie( 5ummin ridică din umeri( ― /i tu! la 9el( Apoi! 9ără a sc&im"a tonul2 ― 5aide@ Ar 9i mai "ine să plecăm( Pierdem timpul( ― De ce tre"uie să plecăm7 1ntre"ă 6eldon( Ji0e teamă să nu se 1ntoarcă7 ― N0au să revină deloc( Dar unii dintre vite=ii care au părăsit a8a de repede parcul ca să nu 9ie de 9aţă la o scenă neplăcută! pro"a"il că au anunţat de=a poliţia( ― oarte "ine( Cunoa8tem numele 'olanilor( /i0i putem descrie destul de "ine( ― 6ă0i descriem7 Dar ce trea"ă are poliţia cu ei7 ― Au comis un atac((( ― Nu 9i naiv( Noi nu avem nici o 3'4rietură( De 9apt! ei sunt ce care au nevoie de spitali3are( N"i vom 9i cei acu3aţi( 0Dar e imposi"il( Oamenii aceia vor depune mărturie că((( ― Nimeni nu va 9i c&emat să depună mărturie((( 6eldon! 1nţele'e odată@ Cei doi au venit pentru tine ― 1n mod special pentru tine( Li s0a spus că purtai &aine 5eliconiene 8i pro"a"il că ai 9ost descris 1n amănunt( Poate că li s0a dat 8i o &olo'ramă( -ănuiesc că au 9ost trimi8i de cei care au poliţia su" control! a8a că să nu mai pierdem timpul( 5ummin se 'ră"i să plece! apuc4ndu0l pe 6eldon de "raţ( Lui 6eldon 1i 9u imposi"il să scape de str4nsoare 8i! simţindu0se ca un copil 1n m4inile unei "one autoritare! 1l urmă( Trecură printr0o arcadă 8i 1nainte ca oc&ii lui 6eldon să se acomode3e cu lumina sla"ă! au3iră 3'omotul
9ăcut de 9r4nele unui automo"il( ― Au venit! murmură 5ummin( >ai repede! 6eldon( 6ăriră 1ntr0un coridor rulant 8i se pierdură 1n mulţime(
6ELDON 1ncercase să0l convin'ă pe 5ummin să mear'ă 1n camera sa de &otel! dar 5ummin nici nu voise să audă( ― E8ti ne"un7 spusese aproape 1n 8oaptă( Ei te a8teaptă acolo( ― Dar toate lucrurile mele! 8i ele mă a8teaptă( ― Au să tre"uiască să mai a8tepte( Acum se a9lau 1ntr0una din cămăruţele unui "loc pe care 6eldon nu reu8ise să0l locali3e3e( E:amină 'arsoniera( Era ocupată 1n cea mai mare parte de un "irou cu un scaun! un pat 8i un terminal de computer( Nu e:istau nici un 9el de 9acilităţi pentru a lua masa sau pentru spălare! a8a că 5ummin 1l conduse 1ntr0o "aie comună a9lată 1n capătul &olului( Cineva intrase 1nainte ca 6eldon să termine( Aruncase o privire scurtă 8i curioasă mai de'ra"ă &ainelor lui 6eldon! dec4t lui 6eldon 8i după aceea se uitase 1n altă parte( 6eldon 1i pomeni acest lucru lui 5ummin! care dădu din cap 8i spuse2 ― a tre"ui să scapi de &ainele tale( Păcat că 5elicon nu este deloc la curent cu moda((( ― C4t anume din toată 1nt4mplarea asta ar putea 9i doar ima'inaţia ta! 5ummin7 1ntre"ă nelini8tit 6eldon( Pe =umătate m0ai convins! dar ai putea 9i doar un 9el de((( de((( ― Cauţi cumva cuv4ntul paranoia?7 ― Ei "ine! da( Ar putea 9i doar o idee ciudată 8i paranoică de0a ta( ― G4nde8te0te puţin! 3ise 5ummin( Nu0ţi pot ar'umenta matematic! dar te0ai vă3ut cu +mpăratul( Nu spune nu( A vrut ceva de la tine 8i tu nu i0ai dat( Nu ne'a nici asta( -ănuiesc că dorea detalii despre viitor 8i tu l0 ai re9u3at( Poate că Demer3el crede că te pre$aci doar că nu ai aceste detalii 8i le păstre3i pentru un preţ mai "un sau pentru altcineva care concurea3ă la o"ţinerea lor( Cine 8tie7 Ji0am spus că dacă Demer3el vrea să pună m4na pe tine! o va 9ace! oriunde te vei a9la( Ji0am spus0o 1nainte ca 'olanii ăia doi să intre 1n scenă( 6unt =urnalist i Trantorian( Eu 8tiu cum se petrec lucrurile astea( La un moment dat! Alem a spus2 el este cel cu care avem trea"ă?!―1ţi+nt4mplător! aduci aminte7da! spuse 6eldon( ― Pentru el! eu nu eram dec4t celălalt 9iu de servitoare?! care tre"uia ţinut deoparte 1n timp ce el 18i 1ndeplinea misiunea 8i anume aceea de a te ataca( 5ummin se a8e3ă pe scaun 8i arătă 1nspre pat( ― +ntinde0te! 6eldon( ă0te comod( Oricine i0ar 9i trimis pe cei doi ― 8i tre"uie să 9ie Demer3el! după părerea mea ― mai poate trimite 8i alţii! a8a că o să tre"uiască să scăpăm de &ainele astea ale tale( Cred că orice 5eliconian de prin 1mpre=urimi! prins 1m"răcat după moda propriei sale lumi! va avea neplăceri p4nă c4nd va putea dovedi că nu este 5ari 6eldon( ― Ei! e:a'ere3i( ― or"esc serios( Tre"uie să te de3"raci de &aine 8i le vom pulveri3a ― dacă vom reu8i să ne apropiem su9icient de mult de o unitate de incinerare 9ără a 9i vă3uţi( /i! 1nainte de toate! tre"uie să0ţi 9ac rost de &aine Trantoriene( Am să ţin cont că e8ti mai scund dec4t mine( Nu contea3ă dacă nu ţi se potrivesc e:act((( 6eldon dădu din cap( ― Nu am credite cu care să plătesc( Nu le am la mine( Toate creditele mele ― 8i nu sunt multe ― se a9lă 1n sei9ul &otelului meu( ― O să ne ocupăm de asta altă dată( ei sta aici o oră sau două! 1n timp ce eu voi mer'e să caut &ainele necesare( 6eldon 18i 1ntinse m4inile 8i o9tă resemnat( ― +n re'ulă( Dacă e c&iar at4t de important! am să stau( ― Nu vei 1ncerca să te 1ntorci la &otelul tău7 Pe cuv4nt de onoare7 ― Pe cuv4ntul meu de matematician( Dar sunt 9oarte st4n=enit de tot deran=ul de care su9eri din cau3a mea( /i de c&eltuielile pe care le 9aci( La urma urmelor! 1n ciuda celor ce mi0ai spus despre Demer3el! nu aveau de '4nd să mă rănească sau să mă omoare( >0au ameninţat numai că mă de3"racă de &aine( ― Nu numai( .rmau să te ducă la cosmoport 8i să te 1m"arce 1ntr0o &ipernavă spre 5elicon( 0Era o ameninţare idioată((( nu tre"uia luată 1n serios( ― De ce7 ― Dar am să plec spre 5elicon( A8a le0am 8i spus( Plec m4ine( ― /i 1ncă mai vrei să pleci m4ine7 1ntre"ă 5ummin( ― 6i'ur( De ce nu7 ― 6unt 9oarte multe motive care să te oprească( 6eldon simţi deodatănu cămai 1l cuprinde ― 5aide! 5ummin! vreau să9uria( =oc comedia asta( Ne oprim aici! iar eu mă 1ntorc acasă( -iletele mele sunt 1n camera de la &otel( De alt9el! a8 1ncerca să le sc&im" 8i să plec c&iar a3i( or"esc serios( ― Nu te poţi 1ntoarce pe 5elicon( 6eldon se 1nro8i( ― De ce nu7 >ă vor a8tepta 8i acolo7 5ummin 1ncuviinţă(
― Nu te aprinde! 6eldon( Te vor a8tepta 8i acolo( Ascultă0mă( Dacă te0ai duce pe 5elicon! ar 9i ca 8i cum te0ai a9la 1n m4inile lui Demer3el( 5elicon este un teritoriu si'ur pentru Imperiu( 60a ră3vrătit 5elicon vreodată! s0a a9lat vreodată su" drapelul vreunui opo3ant al +mpăratului7 ― Nu( /i pe "ună dreptate( Este 1ncon=urat de lumi mai mari( 6ecuritatea sa depinde de pacea pe care o menţine Imperiul( ― E:act@ orţele Imperiale de pe 5elicon pot conta deci de0acum 1ncolo pe cooperarea deplină a 'uvernului local( Te vei a9la su" o suprave'&ere permanentă( Demer3el! oric4nd te va dori! te va putea avea( /i! 1n a9ara 9aptului că te averti3e3 eu acum! tu nu vei avea cuno8tinţă de acest lucru! toată munca ta va 9i suprave'&eată 8i te vei amă'i cu sentimentul că e8ti 1n si'uranţă( ― Dar este ridicol( Dacă ar 9i vrut să mă duc pe 5elicon! de ce nu m0a lăsat pur 8i simplu 1n pace7 >4ine a8 9i plecat acolo( De ce să0i trimită pe 'olanii ăia doi să 'ră"ească totul cu c4teva ore! risc4nd să mă pună 1n 'ardă7 ― Dar de ce să se teamă că vei 9i pus 1n 'ardă7 Nu 8tia că voi 9i 8i eu acolo! "ă'4ndu0te 1n ceea ce tu nume8ti paranoia mea( ― C&iar 8i a8a! de ce at4ta a'itaţie pentru a mă 'ră"i cu c4teva ore7 ― Poate se temea că ai să te ră3'4nde8ti( ― /i unde să mă duc! dacă nu acasă7 Dacă poate să pună m4na pe mine pe 5elicon! o poate 9ace oriunde( Ar putea să pună m4na pe mine 8i pe((( pe Anacreon! la mai "ine de 3ece mii de parseci depărtare ― dacă mi0ar trece prin minte să mer' acolo( Distanţa nu mai repre3intă nimic pentru navele &iperspaţiale( C&iar dacă a8 putea 'ăsi o lume care să nu 9ie at4t de supusă 9orţelor Imperiale pe c4t este 5elicon! care dintre lumi este astă3i ră3vrătită7 +n Imperiu este pace( C&iar dacă unele lumi sunt 1ncă nemulţumite de nedreptăţile din trecut! nici una nu va s9ida 9orţele armate Imperiale pentru a mă apăra pe mine( >ai mult! oriunde 1n a9ara 5eliconului voi 9i un cetăţean străin 8i nici măcar 1n principiu nu vor e:ista motive ca din cau3a mea să se cree3e relaţii proaste cu Imperiul( 5ummin ascultă ră"dător! apro"4nd u8or din cap! dar la 9el de serios 8i de impertur"a"il ca 1ntotdeauna( ― P4nă aici ai dreptate! 3ise el! dar e:istă o lume care de 9apt nu se a9lă su" controlul +mpăratului( Cred că asta este ceea ce 1l deran=ea3ă pe Demer3el( 6eldon se '4ndi puţin! trec4nd 1n revistă istoria recentă! 8i nu reu8i să 'ăsească o lume 1n care 9orţele Imperiale să 9ie nea=utorate( ― /i care să 9ie lumea aceea7 spuse el 1ntr0un s94r8it( ― Este cea 1n care te a9li acum! 3ise 5ummin! 8i "ănuiesc că asta 9ace ca pro"lema să 1i pară spinoasă lui Demer3el( Nu este at4t de nelini8tit că n0ai să pleci pe 5elicon! pe c4t este de nelini8tit că n0ai să pleci de pe Trantor 8i că te vei &otăr4 să răm4i ― 9ie 8i din pasiuni turistice( Cei doi "ăr"aţi rămaseră tăcuţi p4nă c4nd! 1n cele din urmă 6eldon 3ise sardonic2 ― Trantor@ Capitala Imperiului! cu "a3a principală a 9lotei a9lată pe o staţie or"itală( Trantor! unde sunt 1ncartiruite cele mai "une unităţi ale armatei( Dacă tu cre3i că 'rant"r este acea lume si'ură pentru mine! atunci ai evoluat de la paranoia la cea mai pură ima'inaţie( ― Nu@ Tu e8ti un Provincial! 6eldon( Nu cuno8ti cum stau lucrurile pe Trantor( Are patru3eci de miliarde de locuitori! 8i sunt puţine lumile care au măcar o 3ecime din populaţia sa( Este de o comple:ităte te&nolo'ică 8i culturală inima'ina"ilă( Acum noi doi ne a9lăm 1n 6ectorul Imperial ― cu cel mai ridicat standard de viaţă din Gala:iei 8i locuit 1n 1ntre'ime de 9uncţionari Imperiali( +nsă 1n restul planetei sunt peste opt sute de alte sectoare! unele dintre ele cu su"civili3aţia total di9erite 9aţă de cea care e:istă aici! iar 9orţele Imperiale nu se pot atin'e de ma=oritatea dintre ele( ― De ce nu se pot atin'e7 ― Imperiul nu poate de 9apt să08i e:ercite 9orţa asupra Trantol rului( A 9ace a8a ceva! ar 1nsemna să se demonte3e o 9aţetă sau alta a te&nolo'iei de care depinde 1ntrea'a planetă( Te&nolo'ia este ast9el 1nc4t ruperea uneia dintre intercone:iunile sale duce la distru'erea 1ntre'ului( Crede0mă 6eldon! noi! cei de pe Trantor! putem o"serva ce se 1nt4mplă atunci c4nd are loc un cutremur care scapă neamorti3at! o erupţie vulcanică ce are loc din cau3ă că ener'ia nu a 9ost eli"erată mai din timp! o 9urtună care nu este diminuată! sau c&iar o eroare umană scăpată neo"servată( +ntrea'a planetă stă să se pră"u8ească! 8i nu se cruţă nici un e9ort pentru a resta"ili 1ndată ec&ili"rul( ― N0am au3it niciodată de a8a ceva( .n 34m"et u8or 9lutură pe 9aţa lui 5ummin( ― -ine1nţeles că nu ai au3it( rei ca Imperiul să 9acă reclamă slă"iciunii din c&iar inima sa7 Eu 1nsă! ca =urnalist! 8tiu ce se 1nt4mplă! c&iar dacă Provinciile nu a9lă! c&iar dacă mulţi de pe 1nsu8i Trantor nu a9lă! c&iar 8i atunci c4nd se 9ac presiuni Imperiale pentru trecerea neo"servată a evenimentelor neplăcute( Crede0mă@ C&iar dacă tu nu 8tii! +mpăratul 8tie ― 8i Eto Demer3el 8tie ― că pertur"area Trantorului poate distru'e Imperiul( ― Deci! 1n consecinţă! 1mi propui să răm4n pe Trantor7 ― Te pot duce 1ntr0un loc pe Trantor unde vei 9i la adăpost 9aţă de Demer3el( Nu va tre"ui să0ţi sc&im"i numele! vei putea acţiona 1n vă3ul lumii! iar el nu te va putea atin'e( Din acest motiv voia să te 9orţe3e să părăse8ti imediat Trantorul 8i dacă soarta nu ne0ar 9i adus unul l4n'ă altul 8i dacă nu ai 9i avut surprin3ătoarea putere de a te apăra 1mpotriva a'resorilor! pro"a"il că acest lucru i0ar 9i reu8it( ― Dar c4t timp va tre"ui să răm4n pe Trantor7 ― At4ta timp c4t va 9i nevoie pentru securitatea ta! 6eldon( Tot restul vieţii tale! pro"a"il(
;
5ABI 6ELDON privi la propria sa &olo'ramă! 9ormată de proiectorul lui 5ummin( Era mult mai impresionant 8i mai 9olositor dec4t o o'lindă( De 9apt! părea ca 8i cum 1n cameră s0ar 9i a9lat doi 5ari 6eldon( 6eldon studie m4necile noii sale tunici( Gusturile sale 5eliconiene 8i0ar 9i dorit ni8te culori mai puţin ţipătoare( +i era totu8i recunoscător lui 5ummin pentru că 1i alesese &aine cu culori mai estompate dec4t cele purtate de o"icei 1n această lume( )6eldon 18i aduse aminte de 1m"răcămintea purtată de cei doi care 1i atacaseră 8i 18i reprimă un 9ior(* ― Presupun că tre"uie să port 8i pălăria asta! spuse el( ― +n 6ectorul Imperial! da( Aici! a mer'e cu capul descoperit este un semn de proastă educaţie( +n alte părţi! o"iceiurile nu seamănă cu cele de aici( 6eldon o9tă( Pălăria rotundă! dintr0un material moale! i se mula per9ect pe cap atunci c4nd 8i0o puse( -orurile erau drepte 8i late! dar mai 1n'uste dec4t cele ale pălăriilor purtate de a'resorii săi( 6eldon se consolă puţin după ce o"servă că atunci c4nd o purta! "orurile se cur"au destul de 'raţios( ― Nu are curelu8ă su" "ăr"ie( ― -ine1nţeles nu are( Aceea este o modă avan'ardistă! pentru tinerii e:trava'anţi( ― Pentru tineriicăcum7 ― .n e:trava'ant este cineva care poartă lucruri cu care vrea să 8oc&e3e( 6unt si'ur că aveţi 8i voi ast9el de oameni pe 5elicon( 6eldon pu9ni( ― 6unt aceia care poartă părul lun' p4nă la umeri pe o parte 8i 8i0l rad pe cealaltă parte! spuse el( B4se 1n sinea sa( Gura lui 5ummin se str4m"ă u8or( ― Presupun că au o in9ăţi8are deose"it de &idoasă! spuse el( ― >ai rău( Evident! unii sunt de st4n'a! alţii de dreapta 8i 9iecare 'ăse8te că cei din ta"ăra opusă sunt deose"it de respin'ători( Cele două ta"ere se an'a=ea3ă adesea 1n "ătăi de stradă( ― +n ca3ul ăsta! cred că ai să suporţi pălăria! mai ales dacă nu are curelu8ă( ― O să mă o"i8nuiesc! spuse 6eldon( ― O să atra'ă 1ntruc4tva atenţia( Arăţi cu ea de parcă ai 9i 1n doliu! iar ea este 9ăcută pentru cu totul altceva( /i nu ţi se potrive8te la $i:( +n plus! este vi3i"il că te deran=ea3ă să o porţi( +nsă nu vom răm4ne mult 1n 6ectorul Imperial((( Te0ai studiat destul7 5olo'rama tremură u8or 8i dispăru( ― C4t de mult te0a costat7 1ntre"ă 6eldon( ― Ce contea3ă7 ― >ă simt =enat că am datorii la tine( ― Nu te mai 9răm4nta din cau3a asta( A8a am considerat eu că e "ine( Dar am stat destul de mult aici( Am să 9iu identi9icat cur4nd! sunt si'ur de asta( +mi vor da de urmă 8i vor veni aici( ― +n ca3ul ăsta! 3ise 6eldon! creditele pe care le0ai c&eltuit sunt un lucru minor( Te pui tu 1nsuţi 1n pericol din cau3a mea( Te pui 1n pericol pe tine@ ― /tiu asta( Dar este li"era mea ale'ere 8i 1mi pot purta sin'ur de 'ri=ă( ― Dar de ce((( ― O să discutăm despre asta mai t4r3iu((( Apropo! ţi0am atomi3aţ &ainele 8i nu cred că am 9ost vă3ut( -ine1nţeles că a 9ost un consum mai mare de ener'ie 8i a 9ost 1nre'istrat( De aici! cineva 8i0ar putea da seama ce s0a 1nt4mplat((( nu poţi să ascun3i nimic atunci c4nd oc&ii celuilalt sunt atenţi 8i mintea 1i este su9icient de pătrun3ătoare( Dar să sperăm că o să 9im departe! 1n si'uranţă! 1nainte ca ei să poată pune toate lucrurile cap la cap(
>EB6EB de0a lun'ul trotuarelor! unde lumina era sla"ă 8i de culoare 'al"enă( 5ummin 18i mi8ca oc&ii 1ncolo 8i 1ncoace! atent 8i am4ndoi ţineau pasul cu mulţimea trecătorilor! nici depă8ind! nici lăs4ndu0se depă8iţi( 6e străduia să poarte o conversaţie le=eră dar serioasă! pe di9erite teme( 6eldon! nervos 8i incapa"il să 9acă la 9el! 3ise2 ― 6e pare că pe aici se mer'e 9oarte mult pe =os( Trotuarele sunt nes94r8ite 1n am"ele direcţii! de0a lun'ul pasarelelor( ― De ce nu7 spuse 5ummin( >ersul pe =os este 1n continuare cea mai indicată 9ormă de transport pe distante scurte( Cea mai comodă! cea mai ie9tină 8i cea mai sănătoasă( Nenumăraţi ani de pro'res te&nolo'ic nu au reu8it să sc&im"e acest lucru((( E8ti acro9o"ic! 6eldon7 6eldon privi peste "alustrada din dreapta sa! 1ntr0un &ău ad4nc care separa cele două culoare de mers pe =os ― c4te unul pentru 9iecare sens de mers ― 8i care comunicau prin pasarele dispuse la distanţe e'ale( +l trecu un u8or 9rison( ― Dacă te re9eri la rău de 1nălţime! de o"icei nu am a8a ceva( Totu8i! nu0mi 9ace plăcere să privesc 1n =os( C4t de ad4nc este7 ― +n locul acesta! cred că patru3eci sau cinci3eci de nivele( E ceva o"i8nuit 1n 6ectorul Imperial 8i 1n alte c4teva sectoare 9oarte de3voltate( +n ma=oritatea locurilor 1nsă! oamenii mer' la ceea ce s0ar putea considera a 9i nivelul solului( ― -ănuiesc că asta 1ncura=ea3ă 1ncercările de sinucidere(
― Nu prea( E:istă metode mult mai convena"ile( De alt9el! pe Trantor sinuciderea nu este un motiv de di3'raţie socială( Oricine 18i poate pune capăt vieţii prin diverse metode recunoscute 8i acceptate! 1n centre speciali3ate! unde poate ― dacă dore8te ― să 9acă mai 1nt4i psi&oterapie( -ine1nţeles că din c4nd 1n c4nd au loc 8i accidente! dar nu din cau3a asta te0am 1ntre"at despre acro9o"ie( Ne 1ndreptăm spre un centru care 1nc&iria3ă ve&icule 8i unde sunt cunoscut ca =urnalist( Le0am 9ăcut c4teva servicii 8i! din c4nd 1n c4nd! 18i iau 8i ei revan8a 9aţă de mine( A8a că vor uita să mă 1nre'istre3e 8i nu vor o"serva că am un 1nsoţitor( -ine1nţeles! va tre"ui să le o9er ceva 1n sc&im" 8i! de asemenea! dacă oamenii lui Demer3el 1i vor str4n'e cu u8a su9icient de tare! vor 9i nevoiţi să spună adevărul 8i să pună totul pe seama ne'li=enţei celor care ţin evidenţa persoanelor( Dar asta s0ar putea să dure3e destul de mult timp( ― /i ce le'ătură este 1ntre ce mi0ai spus tu 8i acro9o"ie7 ― Ei "ine! putem a=un'e mult mai repede la acest centru de 1nc&iriere dacă 9olosim un ascensor 'ravitic( Nu este 9olosit de 9oarte multă lume 8i tre"uie să0ţi mărturisesc că nici eu nu sunt deose"it de 1nc4ntat de idee! dar dacă tu ai 1ncredere 1n tine că poţi să 9aci 9aţă! ar 9i mai "ine să0l 9olosim( ― Ce este un ascensor 'ravitic7 ― 6e a9lă 1n stadiu e:perimental( 60ar putea ca odată 8i odată să se răsp4ndească 1n tot Trantorul! dacă devine accepta"il din punct de vedere psi&olo'ic ― măcar pentru su9icient de mulţi oameni( Apoi! poate! se ve răsp4ndi 8i 1n alte lumi( Este un ascensor 9ără ca"ină! ca să spun a8a( Pă8im 1ntr0un spaţiu 'ol 8i co"or4m 1nceti8or ― sau urcăm 1nceti8or ― su" in9luenţa anti'ravitaţiei( Este aproape sin'ura aplicaţie practică a anti'ravitaţiei reali3ată p4nă acum! 1n mare măsură pentru că este cea mai simplă aplicaţie posi"ilă( ― Ce se 1nt4mplă dacă are loc o pană de ener'ie atunci c4nd suntem 1n tran3it7 ― E:act ceea ce 1ţi 1nc&ipui( Cădem! 8i ― dacă nu suntem su9icient de aproape de punctul de =os ― murim( N0am au3it să se 1nt4mple a8a ceva p4nă acum 8i crede0mă! dacă s-ar $i 1nt4mplat! a8 9i 8tiut( C&iar dacă se 1nt4mplă să nu putem da pu"licităţii unele 8tiri din motive de securitate ― asta este 1ntotdeauna scu3a care se invocă pentru a ascunde 8tirile neplăcute ― eu a8 8ti( .ite! este c&iar 1n 9aţă( Dacă nu te poţi descurca! n0o s0o 9acem! dar coridoarele sunt lente 8i incomode! iar multora li se 9ace 'reaţă după un timp( 5ummin traversă o pasarelă 8i intrară 1ntr0o cavitate mare unde era 9ormată o coadă de a8teptare! din "ăr"aţi 8i 9emei! unii dintre ei cu copii( ― Pe planeta mea nu s0a au3it nimic despre acest lucru! spuse 6eldon co"or4nd vocea( Desi'ur! mi=loacele noastre de in9ormare sunt aproape 1n e:clusivitate locale! dar normal ar 9i ca măcar să se menţione3e că a8a ceva e:istă( ― Este numai un e:periment 8i se limitea3ă doar la 6ectorul Imperial! spuse 5ummin( Consumă cam multă ener'ie! a8a că 'uvernul nu se 'ră"e8te deloc să 9orţe3e lucrurile c&iar acum! d4ndu0l pu"licităţii( +mpăratul de dinainte! 6tanel I! care i0a uluit pe toţi s94r8indu08i 3ilele pe patul de moarte! a insistat să0l ai"ă instalat 1n c4teva locuri( 6e spune că dorea ca numele lui să 9ie asociat cu anti'ravitaţia! deoarece era preocupat să08i ocupe locul său 1n istorie! a8a cum sunt de o"icei "ătr4nii care n0au reali3at cine 8tie ce 1n viaţa lor( A8a cum am spus! te&nica anti'ravitaţiei se poate răsp4ndi! 1nsă pe de altă parte! s0ar putea ca pe "a3a ei să nu se reali3e3e niciodată nimic altceva dec4t ascensorul 'ravitic( ― Dar ce vor să reali3e3e cu această te&nică7 1ntre"ă 6eldon( ― "or spaţial anti'ravitaţional( +nsă asta va necesita multe descoperiri de e:cepţie 8i ma=oritatea 9i3icienilor! după c4te 8tiu eu! sunt 9erm convin8i că nici nu poate 9i vor"a de a8a ceva((( Dar! pe vremea lui 6tanel! ma=oritatea credeau de asemenea că nici despre ascensoare 'ravitice nu poate 9i vor"a( Coada de a8teptare scădea repede 8i 6eldon se tre3i st4nd 1mpreună cu 5ummin pe mar'inea unei desc&i3ături 1n podea( Aerul din 9aţa lor sclipea u8or( +ntinse automat m4na! dar simţi o lovitură u8oară( Nu0l duru! dar 8i0o retrase repede( ― O precauţie elementară pentru ca nimeni să nu treacă de mar'ine 1nainte de activarea comen3ilor! 8opti 1ncet 5ummin( Apăsă c4teva taste pe panoul de comandă! 8i sclipirea dispăru( 6eldon privi peste mar'ine! 1n =osul coloanei ad4nci( ― Poate vei 'ăsi că0ţi este mai "ine! sau mai u8or! 8opti 5ummin! să ne ţinem de m4ini 8i să 1nc&i3i oc&ii( Nu va dura mai mult de c4teva secunde( De 9apt! nici nu0l mai lăsă pe 6eldon să alea'ă! 1l prinse de "raţ 8i! 1ncă o dată! acea str4nsoare 9ermă 1nlătura orice posi"ilitate de a mai da 1napoi( 5ummin pă8i 1n neant 8i 6eldon )care se au3i! spre ru8inea sa! scoţ4nd un mic ţipăt* 18i t4r1 picioarele după el! clătin4ndu0se( +nc&ise oc&ii str4ns 8i nu avu nici o sen3aţie de cădere! nu simţi mi8carea aerului( Trecură c4teva secunde 8i apoi 9u 1mpins 1nainte( 6e 1mpletici u8or! se reec&ili"ră 8i se re'ăsi pe păm4nt 9erm( Desc&ise oc&ii( ― Am reu8it7 ― N0am murit! spuse sec 5ummin care o luă 1nainte 9orţ4ndu0l pe 6eldon să0l urme3e( ― reau să spun! am a=uns la nivelul corect7 ― -ine1nţeles( ― Ce s0ar 9i 1nt4mplat dacă 1n timp ce noi co"oram! altcineva ar 9i urcat7 ― 6unt două culoare separate( +ntr0un culoar toată lumea co"oară cu aceea8i vite3ă! 1n celălalt toată lumea urcă cu aceea8i vite3ă( Coloana devine accesi"ilă numai atunci c4nd nu sunt oameni la mai puţin de 3ece metri unul de celălalt( Dacă totul mer'e "ine! nu e:istă nici o posi"ilitate de ciocnire( ― N0am simţit nimic( ― De ce să 9i simţit7 Nu a e:istat nici un 9el de acceleraţie( După prima 3ecime de secundă! aveai vite3ă constantă! iar aerul din imediata ta vecinătate co"ora odată cu tine! cu aceea8i vite3ă(
― >inunat( ― Desi'ur! dar neeconomic( /i se pare că nu se 9ac mari e9orturi pentru cre8terea e9icienţei metodei! ast9el 1nc4t să poată tre3i interesul( Pretutindeni au3i acela8i re9ren( Nu putem s0o 9acem( Nu poate 9i 9ăcută(? Este vala"il pentru orice! nu numai pentru ca3ul de 9aţă( 5ummin ridică din umeri cu o evidentă nemulţumire 8i spuse2 ― Dar am a=uns la centrul de 1nc&iriere( ino@
l# LA 6TAJIA de 1nc&iriere a ve&iculelor aeriene! 6eldon 1ncercă să treacă neo"servat! lucru pe care 1l 'ăsi 9oarte di9icil( Atunci c4nd 9aci e9orturi pentru a trece neo"servat ― te strecori! 1ţi ascun3i 9aţa de toţi cei care trec pe l4n'ă tine! te pre9aci că studie3i cu atenţie unul dintre ve&icule ― ai ales cea mai si'ură cale de a atra'e atenţia( 6in'ura cale de urmat era să simule3e o comportare 9irească 8i nevinovată( Dar ce era oare 9iresc7 6e simţea incomod 1n &ainele sale( Nu avea "u3unare! deci nu avea unde să08i ţină m4inile( Cele două săculeţe prinse de am"ele părţi ale centurii 1l enervau la culme! "ălăn'ănindu0se 8i lovindu0l atunci c4nd mer'ea! ast9el 1nc4t tot timpul avea sen3aţia că era 1n'&iontit( +ncercă să studie3e 9emeile care treceau pe l4n'ă el( Nu purtau săculeţe! cel puţin nici unul care să se "ălăn'ăne! dar aveau asupra lor o c&estie care semăna cu o cutiuţă mică pe care 8i0o prindeau din c4nd 1n c4nd de unul dintre 8olduri! printr0un mecanism pe care nu0l mai vă3use p4nă atunci( Decise că era pro"a"il pseudoma'netic( 5ainele lor nu le de3văluiau 9ormele! o"servă el cu re'ret! 8i nici una nu avea decolteu! cu toate că unele costume păreau concepute ast9el 1nc4t să le scoată 9undul 1n evidenţă( +ntre timp! 5ummin 9usese 9oarte e:peditiv! 9ăc4nd cadou creditele necesare 8i 1ntorc4ndu0se cu cartela ceramică superconductoare care activa un anume aero0ta:i( ― .rcă! 6eldon! 3ise 5ummin! arăt4nd spre un mic ve&icul cu două locuri( ― A tre"uit să semne3i! 5ummin7 1ntre"ă 6eldon( ― -ine1nţeles că nu( Cei de aici mă cunosc 8i nu se 9ormali3ea3ă( ― Ce credeau că vrei să 9aci7 ― N0au 1ntre"at! iar eu nu le0am o9erit nici o in9ormaţie( Introduse cartela spre 8i 6eldon o u8oarăpentru vi"raţie! ca 8iconversaţie( cum ve&iculul prindea viaţă( ― Ne 1ndreptăm D0! simţi 3ise 5ummin a 9ace 6eldon nu 8tia ce era D0! dar presupuse că repre3enta o rută( Aero0ta:iul trecu pe l4n'ă ni8te automo"ile 8i 1n cele din urmă a=unse pe o pistă netedă! ascendentă 8i luă vite3ă( Apoi se ridică 1n aer! cu o u8oară 3druncinătură( 6eldon! care 9usese automat 1ncins cu o centură de protecţie! se simţi 1mpins 1n scaun! apoi tras 1n sus 8i reţinut de centură ca să nu o ia din loc( ― N0a prea părut să 9ie anti'ravitaţie! spuse el( ― Nici nu a 9ost! 3ise 5ummin( A 9ost un mic =et reactiv( 6u9icient c4t să ne urce p4nă la tuneluri( Ceea ce apărea acum 1n 9aţa lor aducea cu un perete st4ncos! 1n care se 3ăreau desc&i3ături pentru tuneluri( Peretele semăna cu o ta"lă de 8a&( 5ummin manevră spre desc&iderea D0! evit4nd alte aero0ta:iuri care se 1ndreptau spre celelalte tuneluri( 6eldon 18i drese 'lasul( ― Nu m0ar mira dacă ai provoca o coli3iune! spuse el( ― Pro"a"il că a8a s0ar 1nt4mpla dacă totul ar depinde de simţurile 8i de reacţiile mele! dar ta:iul este computeri3at 8i computerul 1mi poate anula 9ără nici o pro"lemă deci3iile( Lucrul acesta este vala"il 8i pentru celelalte ta:iuri((( Gata@ Am pornit( Intrară 1n D0 ca 8i cum ar 9i 9ost aspiraţi! iar lumina strălucitoare de a9ară se atenua! căpăt4nd o nuanţă de 'al"en mai caldă( 5ummin eli"eră comen3ile 8i se lăsă pe spate( Băsu9lă ad4nc 8i spuse2 ― Ei "ine! iată o etapă terminată cu succes( Am 9i putut 9i opriţi la centrul de 1nc&iriere( Aici suntem c4t se poate de 1n si'uranţă( Călătoria era lină 8i pereţii tunelului treceau 1n vite3ă( Nu se au3ea aproape nimic! doar un 3um3et lini8tit ca de cati9ea! atunci c4nd ve&iculul accelera( ― C4t de repede mer'em7 1ntre"ă 6eldon( 5ummin aruncă o scurtă privire panoului de comandă( ― Trei sute cinci3eci de Hilometri pe oră( ― Propulsie ma'netică7 ― Da( Presupun că aveţi 8i voi a8a ceva pe 5elicon( ― Da( O linie( Nu am 9olosit0o niciodată! de8i dintotdeauna mi0am dorit0o( Nu cred să e:iste ceva mai 'ro3av( ―supra9aţa 6i'ur că nu e:istă( Trantor are mai multe de Hilometri de ast9el de tuneluri se constituie 1ntr0o reţea su" uscatului! 8i mai sunt c4teva caremii 8erpuiesc 1n 3onele mai puţin ad4ncicare ale oceanului( Este principalul mi=loc de călătorie pe distanţe lun'i( ― C4t timp vom călători noi7 ― Ca să a=un'em la destinaţie7 Puţin peste cinci ore( ― Cinci ore@ e:clamă demorali3at 6eldon( ― Nu intra 1n panică( Trecem pe l4n'ă 3one de odi&nă la 9iecare două3eci de minute! unde putem să ne
oprim! să ie8im din tunel! să ne de3morţim picioarele! să m4ncăm sau să ne rela:ăm( Desi'ur! mi0a8 dori să 9acem asta de c4t mai puţine ori posi"il( Continuară să mear'ă 1n lini8te un timp 8i deodată 6eldon tresări! atunci c4nd o pată de lumină străluci puternic 1n dreapta lor timp de c4teva secunde 8i! 1n acea 9ul'erare! cre3u că vede două aero0ta:iuri( ― A 9ost o 3onă de odi&nă! spuse 5ummin răspun34nd la 1ntre"area nerostită( ― Am să 9iu cu adevărat 1n si'uranţă acolo unde mă vei duce7 1ntre"ă 6eldon( ― +n deplină si'uranţă 9aţă de orice acţiune 9ăţi8ă din partea 9orţelor Imperiale! 3ise 5ummin( Desi'ur! atunci c4nd avem de0a 9ace cu un individ ― spion! a'ent! uci'a8 plătit ― tre"uie să 9im precauţi( -ine1nţeles! am să0ţi 9ac rost de o 'ardă personală( 6eldon se simţi cuprins de nelini8te( ― .n uci'a8 plătit7 or"e8ti serios7 C&iar ar vrea să mă omoare7 ― 6unt si'ur că Demer3el nu vrea asta! 3ise 5ummin( -ănuiesc că mai de'ra"ă ar vrea să te 9olosească! dec4t să te ucidă( Cu toate astea! ar putea să apară alţi du8mani sau evenimentele s0ar putea des9ă8ura 1ntr0o 1nlănţuire ne9ericită( Tre"uie să 9ii atent! nu poţi trece prin viaţă ca un somnam"ul( 6eldon clătină din cap 8i 18i 1ntoarse privirea 1n altă parte( /i dacă stai să te '4nde8ti! cu numai patru3eci 8i opt de ore 1n urmă! era doar un matematician din Provincie( Insi'ni9iant! 1n principiu necunoscut! mulţumit numai să 18i petreacă timpul rămas li"er vi3it4nd 6ectorul Imperial de pe Trantor! privind imensitatea marii capitale cu oc&ii lui de provincial( /i acum! se ducea la 9und2 Era un om dat 1n urmărire! v4nat de 9orţele Imperiale( +nţelese 'ravitatea situaţiei 8i se cutremură( ― Dar cum răm4ne cu situaţiata! spuse el! ce0ai să 9aci acum7 ― Ei "ine! presupun că nu vor avea sentimente prea ama"ile 9aţă de mine! re9lectă 5ummin( 60ar putea ca un a'resor misterios 8i niciodată prins să0mi crape capul sau să0mi s94rtece pieptul( 5ummin spusese acestea 9ără tremur 1n 'las 8i 9ără vreo modi9icare a calmului său e:terior! dar 6eldon se crispa( ― >ă '4ndeam eu că vei avea surpri3e neplăcute asum4ndu0ţi o ast9el de responsa"ilitate! 3ise el( Nu pari prea((( 1n'ri=orat( ― 6unt un Trantorian cu e:perienţă( Cunosc planeta c4t se poate de "ine( Cunosc mulţi oameni 8i mulţi dintre ei 1mi sunt 1ndatoraţi( +mi place să cred despre mine că sunt perspicace 8i 'reu de dus de nas( Pe scurt! 6eldon! am mare 1ncredere că pot să0mi port sin'ur de 'ri=ă( ― >ă "ucur că simţi asta 8i sper că 1ncrederea ta este 1ntemeiată! 5ummin( Dar mă tot 1ntre" 1n sinea mea! de ce 1ţi asumi riscul ăsta pentru tine7 Ce repre3int eu pentru tine7 De ce să te e:pui! c&iar 8i celui mai mic pericol! pentru cineva care 1ţi este străin7 5ummin 18i 9ăcu de lucru cu veri9icarea comen3ilor! apoi se 1ntoarse &otăr4t spre 6eldon! cu o privire lini8tită 8i serioasă( ― reau să te salve3 din acela8i motiv pentru care +mpăratul vrea să te ai"ă ― pentru capacităţile tale de predicţie( De3amă'irea 1i provocă lui 6eldon o durere ad4ncă( Deci! la urma urmelor! nu era deloc salvat( Nu era dec4t o victimă nea=utorată pe care 8i0o disputau ni8te animale de pradă( ― Nu cred că viaţa mea va mai repre3enta ceva 1n urma acelei comunicări la Convenţia Decenală( >i0am ruinat0o( ― Nu( Nu te 'ră"i să tra'i conclu3ii pripite! matematicianule( +mpăratul 8i cei care conduc 1mpreună cu el te vor pentru un sin'ur motiv! 8i anume să le 9aci viaţa mai si'ură 8i mai u8oară( Capacităţile tale 1i interesea3ă doar 1n măsura 1n care ar putea 9i 9olosite pentru a salva domnia +mpăratului! pentru a transmite această domnie t4năru0lui său 9iu 8i pentru a menţine po3iţia! situaţia 8i puterea curtenilor săi( De cealaltă parte! eu am nevoie de puterile tale spre "inele Gala:iei( ― Este vreo di9erenţă7 aruncă 6eldon cu un dispreţ tăios( ― Dacă nu ve3i nici o di9erenţă! atunci ar tre"ui să0ţi 9ie ru8ine! replică 5ummin 1ncrunt4ndu0se aspru( Locuitorii Gala:iei au e:istat 1nainte de domnia acestui +mpărat! 1naintea dinastiei pe care o repre3intă! 1naintea Imperiului 1nsu8i( Omenirea este cu mult mai vec&e dec4t Imperiul( Ar putea 9i c&iar mai vec&e dec4t cele două3eci 8i cinci de milioane de lumi ale Gala:iei( E:istă le'ende despre o vreme 1n care omenirea locuia pe o sin'ură lume( ― Le'ende@ 3ise 6eldon d4nd din umeri( ― Da! le'ende! dar nu văd nici un motiv pentru ca asta să nu 9i 9ost realitatea! cu două3eci de mii de ani sau mai mult 1n urmă( Presupun că la 1nceputul e:istenţei sale! omenirea nu avea cuno8tinţă de călătoriile &iperspaţiale( +n mod cert! tre"uie să 9i 9ost o vreme c4nd oamenii nu puteau călători cu vite3e superluminice 8i pro"a"il că erau pri3onierii unui sin'ur sistem planetar( Iar dacă privim 1nainte 1n timp! omenirea din Gala:ie va continua să e:iste 8i după ce tu 8i +mpăratul veţi 9i murit! după ce dinastia sa va 9i pierit! după ce instituţiile Imperiului 1nsu8i vor 9i dispărut( +n ca3ul ăsta! nu este important să ne 9acem prea multe 'ri=i pentru indivi3i! pentru +mpărat 8i pentru Prinţul Imperial( Nu este important să ne 9acem 'ri=i nici măcar pentru instituţiile Imperiului( Dar ce 9acem cu cele patru3eci de cvadrilioane de oameni ai Gala:iei7 Ce 9acem cu ei7 ― Presupun că lumile 8i oamenii vor dăinui! 3ise 6eldon( ― Dar nu simţi nevoia să cercete3i posi"ilele condiţii 1n care ei vor continua să e:iste7 ― Oricine 18i poate ima'ina că vor e:ista! a8a cum au e:istat 8i p4nă acum( ― Oricine îi p"ate ima1ina( Dar poate cineva să tie si1ur! prin 8tiinţa asta a pre3icerii! de care vor"e8ti7 ― Eu o numesc psi&oistorie( Teoretic! ar 9i posi"il( ― /i nu dore8ti deloc să0ţi pui teoria 1n practică7 ― >i0a8 dori! 5ummin! dar dorinţa de a 9ace acest lucru nu duce automat 8i la posi"ilitatea de a0l 9ace( I0
am spus +mpăratului că psi&oistoria nu poate 9i aplicată 1n practică 8i mă văd o"li'at să0ţi repet 8i ţie( ― /i nu intenţione3i nici măcar să 1ncerci să 'ăse8ti această metodă7 ― Nu! e ca 8i cum a8 avea o 'rămadă de pietricele c4t Trantorul de mare! pe care să le număr una c4te una 8i să le aran=e3 1n ordinea descre8terii 'reutăţii( A8 8ti si'ur că nu e ceva pe care să0l pot duce la "un s94r8it 1ntr0o viaţă de om 8i n0a8 9i c&iar at4t de idiot 1nc4t să mă pre9ac că 1ncerc( ― Ai 1ncerca! dacă ai 8ti adevărul despre situaţia omenirii7 ― Este o 1ntre"are la care nu pot răspunde( Care este adevărul despre situaţia omenirii7 Pretin3i că 1l 8tii7 ― Da! 1l 8tiu( /i poate 9i spus 1n cinci cuvinte( +8i 1ntoarse din nou oc&ii 1nspre 1nainte! privind c4teva clipe la 'olul constant al tunelului! care se repe3ea 1nspre ei! se dilata 1n'&iţindu0i! se mic8ora răm4n4nd 1n urmă( Apoi rosti cele cinci cuvinte pelin ton de 1nmorm4ntare( ― Imperiul Galactic este pe moarte(
UNIVERSITATE UNI
D.P, CELE 6P.6E de 5ummin! 5ari 6eldon păstră o tăcere peni"ilă( 6e 1nc&ise 1n sine 1nsu8i! recunosc4ndu08i propriile cusururi( Inventase o nouă 8tiinţă2 psi&oistoria( Interpretase le'ile pro"a"ilităţii 1ntr0un mod 9oarte in'enios! ast9el 1nc4t să 9ie luate 1n considerare noi comple:ităţi 8i nedeterminări! 8i 9ormulase ecuaţii ele'ante cu nenumărate varia"ile((( Pro"a"il o in9initate de varia"ile! nu putea spune c4te( Dar era numai un =oc matematic 8i nimic mai mult( Crease psi&oistoria ― sau! cel puţin! 9undamentele ei ― dar numai ca pe o curio3itate matematică( .nde erau cuno8tinţele despre istorie! care ar 9i putut da un oarecare sens unor ecuaţii a"stracte7 Nu avea nici o cuno8tinţă despre istorie( Nu0l interesase niciodată( Cuno8tea! 1n linii mari! istoria 5eliconiană( Cursurile despre acest mic 9ra'ment al istoriei omenirii 9useseră! "ine1nţeles! o"li'atorii 1n 8colile 5eliconiene( Dar ce se a9la mai 1n urmă7 Ceea ce mai prinsese din 3"or! pe ici! pe colo! erau cu si'uranţă doar povestiri neclare pe care oricine le putea a9la ― =umătate le'endă! cealaltă =umătate aproape si'ur inventată( /i totu8i! cum putea cineva să spună că Imperiul Galactic era pe moarte7 E:ista de 3ece mii de ani ca Imperiu! iar Trantor! 1ncă 1nainte de apariţia lui! 1n postură de capitală a re'atului cel mai puternic! deţinuse timp de două mii de ani puterea unui virtual imperiu( Imperiul supravieţuise secolelor de 1nceput! c4nd 1ntre'i 3one ale Gala:iei re9u3aseră c4nd 8i c4nd să accepte s94r8itul independenţei lor locale( 6upravieţuise insta"ilităţilor care apăreau o dată cu re"eliunile oca3ionale! ră3"oaiele dinastice 8i cu unele perioade de cri3ă( >a=oritatea lumilor 9useseră 9oarte puţin a9ectate de ast9el de lucruri 8i Trantor 1nsu8i se de3voltase ne1ntrerupt p4nă c4nd devenise centrul 1ntre'ii omeniri! autointitul4ndu0se Lumea Eternă( Desi'ur! 1n ultimele patru secole tul"urările crescuseră oarecum! 8i avuseseră loc o mulţime de asasinate Imperiale 8i preluări de coroană( Dar lucrurile erau pe cale de a se calma! iar astă3i Gala:ia era mai lini8tită dec4t 9usese vreodată( 6u" Cleon I 8i c&iar 1nainte! su" tatăl său! 6tanel I! Gala:ia prosperase! iar Cleon 1nsu8i nu era considerat un tiran( C&iar 8i cei care antipati3au Imperiul ca instituţie aveau rareori ceva cu adevărat rău de spus 1mpotriva lui Cleon! de8i 1l criticau ve&ement pe Eto Demer3el( /i atunci! de ce spune 5ummin ― cu at4ta convin'ere ― că Imperiul Galactic este pe moarte7 5ummin era =urnalist( Pro"a"il cuno8tea! 1n mare! istoria Galactică 8i era o"li'at să cunoască 1n amănunt situaţia curentă( Oare din cau3a asta 8tia unele lucruri care să 1i spri=ine a9irmaţia7 +n acest ca3! care erau aceste lucruri7 De c4teva ori! 6eldon 9usese pe punctul de a 1ntre"a! de a cere un răspuns! dar era ceva! 1n e:presia 'ravă a lui 5ummin! care 1l oprise( /i mai era ceva care 1l oprise! ceva ad4nc 1ncrustat 1n credinţa sa 8i anume că Imperiul Galactic unlucru lucrunu dat!erao adevărat( a:iomă! o piatră de temelie care nu putea 9i pusă la 1ndoială( +n sinea sa! nu acest dorea să a9le dacă era Nu! nu putea să creadă că se 1n8ela( Imperiul Galactic! la 9el ca .niversul 1nsu8i! nu putea avea s94r8it( 6au! dacă .niversul s0ar s94r8i! atunci ― 8i numai atunci ― s0ar s94r8i 8i Imperiul( 6eldon 1nc&ise oc&ii! 1ncerc4nd să doarmă! dar "ine1nţeles că nu reu8i( a tre"ui oare să studie3e istoria .niversului pentru a08i putea per9ecţiona teoria despre psi&oistorie7
Cum ar putea0o 9ace7 E:istau două3eci 8i cinci de milioane de lumi! 9iecare cu propria sa istorie! e:trem de comple:ă( Cum ar putea să le studie3e pe toate7 E:istau multe volume de video0cărţi! 8tia asta! care se ocupau de istoria Galactică( 6e uitase printr0una mai demult! pentru un motiv care acum 1i scăpa! dar 'ăsise că vi3ionarea se 9ăcuse 9oarte 'reoi! de8i parcursese doar =umătate din ea( ideo0cărţile se ocupau doar de lumile importante( Pe unele le studiau de0a lun'ul 1ntre'ii sau aproape 1ntre'ii istoriiF pe altele! doar atunci c4nd c48ti'aseră importanţă pentru o vreme 8i doar p4nă ce ie8iseră de pe scenă( +8i aduse acum aminte că se uitase 1n inde:! căut4nd 5eliconul 8i nu 'ăsise dec4t o sin'ură menţiune( Apăsase tastele care scoteau la iveală acea menţiune 8i 'ăsi 5eliconul 1ntr0o listă de lumi care! cu un anumit prile=! spri=iniseră un anume pretendent la tronul Imperial! 1nvins 1n 1ncercarea sa de a0l căpăta( 5elicon scăpase atunci de represalii! pro"a"il pentru că nu era nici măcar at4t de important pentru a 9i pedepsit( La ce era "ună o ast9el de istorie7 Psi&oistoria va tre"ui! cu si'uranţă! să ia 1n considerare 9aptele! reacţiile 8i interacţiunile 9iecărei lumi ― $iecărei 8i "ricărei lumi( Cum ar putea cineva să studie3e istoria a două3eci 8i cinci de milioane de lumi 8i să ia 1n considerare toate interacţiunile lor posi"ile7 Ar 9i desi'ur o sarcină imposi"ilă! iar acesta nu era dec4t un ar'ument 1n plus care spri=inea conclu3ia că psi&oistoria putea pre3enta interes teoretic! dar nu ar putea 9i niciodată aplicată 1n practică( 6eldon se simţi tras u8or 1nainte! 8i deduse că aero0ta:iul 9r4na( ― Ce s0a 1nt4mplat7 1ntre"ă el( ― Cred că am a=uns su9icient de departe! spuse 5ummin! pentru a putea risca un scurt popas ca să m4ncăm! să "em ceva 8i să intrăm 1ntr0o sală de "aie( /i! la s94r8itul următoarelor cincispre3ece minute! timp 1n care aero0ta:iul 1ncetinise continuu! a=unseră la o cavitate luminată( Ta:iul coti! intr4nd 1n cavitate 8i 'ăsi un loc de parcare 1ntre alte cinci sau 8ase ve&icule(
l$ OC5II EQPEBI>ENTAJI ai lui 5ummin cuprinseră 1ntr0o privire tot ceea ce se a9la 1n cavitate2 celelalte ta:iuri! restaurantul! trotuarele! "ăr"aţii 8i 9emeile( 6eldon! 1ncerc4nd din nou să treacă neo"servat 8i din nou ne8tiind cum să procede3e! 1l privea! 1ncerc4nd să nu pară prea concentrat( După ce se a8e3ară la o măsuţă 8i dădură comanda apăs4nd c4teva taste! 6eldon 1ntre"ă cu o voce care ar 9i vrut să ―sune Totulindi9erentă2 e 1n re'ulă7 ― A8a se pare! spuse 5ummin( ― Cum de ţi0ai dat seama7 5ummin 18i aţinti pentru o clipă oc&ii 1ntunecaţi asupra lui 6eldon( ― Din instinct! spuse el( Ani de 3ile de aler'at după 8tiri( Te uiţi 8i 1ţi dai seama2 Aici! nimic interesant?( 6eldon dădu din cap 8i se simţi u8urat( O 9i vor"it 5ummin 1n "ătaie de =oc! dar pro"a"il că era ceva adevăr 1n spusele lui( 6atis9acţia sa nu dură dec4t p4nă luă prima mu8cătură din sandRic&( Cu 'ura plină 8i surprins 9oarte neplăcut! ridică privirea spre 5ummin( ― ,sta este un restaurant la mar'inea drumului! prietene! spuse 5ummin( Ie9tin! rapid 8i nu 9oarte "un( 5rana este auto&tonă 8i are un adaos de 9erment care 1i dă un 'ust puţin cam iute( Dar 'usturile Trantorienilor sunt o"i8nuite cu acest 9el de &rană( 6eldon 1n'&iţi cu di9icultate( ― Dar la &otel((( ― Acolo te a9lai 1n 6ectorul Imperial! 6eldon( Acolo &rana este importată! iar dacă se 9olose8te micro&rană! este de cea mai "ună calitate( +n acela8i timp! este 8i scumpă( 6eldon se 1ntre"ă 1n sinea sa dacă să mai ia altă 1m"ucătură( ― rei să spui că at4ta timp c4t voi sta pe Trantor((( 5ummin 1i 9ăcu un semn din "u3e! ca să tacă( ― 6ă nu dai nimănui impresia că e8ti o"i8nuit cu ceva mai "un( 6unt locuri pe Trantor unde! dacă e8ti luat drept aristocrat! este mai rău dec4t să 9ii luat drept Provincial( Locurile astea de la mar'inea drumului sunt renumite pentru proasta lor calitate( Dacă poţi 1n'&iţi sandRic&0ul ăsta! vei putea m4nca oriunde pe Trantor( >4ncarea nu0ţi va 9ace rău( Nu este stricată sau dăunătoare sau ceva de 'enul ăsta( Are numai un puternic 'ust neplăcut 8i! ca să 9iu sincer! cred că vei reu8i să te o"i8nuie8ti cu el( Am 1nt4lnit Trantorieni care scuipă m4ncarea verita"ilă! spun4nd că le lipse8te aroma auto&tonă( ― /i se produce multă m4ncare pe Trantor7 1ntre"ă 6eldon( O scurtă privire 1n =ur 1i arătă că nu era nimeni a8e3at 1n imediata lor vecinătate 8i spuse 1ncet2 ― >i s0a povestit că este nevoie de două3eci de lumi vecine pentru a umple navele0car'o necesare &rănirii Trantorului 1n 9iecare 3i( ― /tiu( /i sute de nave0car'o pentru a căra re3iduurile( /i dacă vrei ca povestea să 9ie adevărată! poţi spune cămari aceea8i navă0car'o duce 1ntr0un 8i re3iduuri 1n celălalt sens( adevărat căre3iduuri importăm cantităţi de &rană! dar! de cele&rană! mai multe ori!sens acestea sunt produse de lu:( IarEste noi e:portăm 1n cantităţi considera"ile! după ce le tratăm cu 'ri=ă pentru a deveni nevătămătoare! ca pe un 9oarte important 1n'ră8ăm4nt or'anic ― la 9el de important pentru celelalte lumi ca 8i &rana pentru noi( Dar asta nu este dec4t o mică parte din 1ntre'( ― 6erios7 ― Da( Alături de pe8tii din mare! e:istă peste tot 'rădini cu 9erme le'umicole( /i pomi 9ructi9eri 8i păsări
de curte 8i iepuri 8i vaste 9erme de microor'anisme ― numite de o"icei 9erme de 9ermenţi! de8i 9ermenţii sunt o minoritate 1n raport cu celelalte culturi( Iar re3iduurile noastre sunt 9olosite 1n cea mai mare parte aici! acasă! pentru a putea cre8te toate acestea( De 9apt! 1n multe privinţe! Trantorul seamănă 9oarte mult cu o enormă 8i supradimensionată colonie spaţială( Ai vi3itat vreodată vreuna7 ― 6i'ur că da( ― Coloniile spaţiale sunt 1n 9ond ora8e 1nc&ise! totul 9iind reciclat pe cale arti9icială! cu ventilaţie arti9icială 8i a8a mai departe( Trantorul di9eră doar prin 9aptul că cea mai mare colonie spaţială are o populaţie de numai 3ece milioane! iar aici populaţia este de patru mii de ori mai mare( Desi'ur! avem 'ravitaţie adevărată( /i nici o colonie spaţială nu se poate compara cu noi la micro&rană( Avem ca3ane cu 9ermenţi! covoare de ciuperci 8i "a3ine cu al'e! mult mai mari dec4t 1ţi poţi ima'ina( 6untem puternici 1n aromele arti9iciale! pe care 8tim să le adău'ăm cu pricepere( Ele dau 'ust la ceea ce măn4nci tu acum( 6eldon dăduse 'ata cea mai mare parte din sandRic& 8i nu 1l mai 'ăsea la 9el de ori"il ca la prima 1n'&iţitură( ― /i asta nu0mi va a9ecta sănătatea7 ― Atacă 9lora intestinală 8i din c4nd 1n c4nd tul"ură cu diaree c4te un "iet Provincial( Dar asta se 1nt4mplă rar 8i vei deveni repede re3istent( Totu8i! "ea0ţi amestecul cu lapte! care pro"a"il nu0ţi va plăcea( Conţine un antidiaretic care te va prote=a! c&iar dacă ai stomacul sensi"il( ― Nu vor"i despre asta! 5ummin! se pl4nse 6eldon( Oamenii pot 9i u8or su'estionaţi( ― Termină0ţi amestecul cu lapte 8i lasă su'esti"ilitatea( Terminară 1n lini8te restul mesei 8i cur4nd 18i reluară drumul(
< +NC, O DAT,! 'oneau prin tunel( 6eldon se &otăr1 să dea 'las 1ntre"ării care 1l s4c4ia de aproape o oră( ― De ce spui că Imperiul Galactic este pe moarte7 5ummin 1l privi din nou pe 6eldon( ― Ca =urnalist! sunt asaltat p4nă peste cap de tot 9elul de statistici! din toate părţile( /i nu am voie să pu"lic dec4t 9oarte puţine dintre ele( Populaţia Trantorului este 1n descre8tere( Cu două3eci 8i cinci de ani 1n urmă! seParţial! situa lacontinuă aproapeel!patru3eci 8i cinci de miliarde( această descre8tere se datorea3ă scăderii natalităţii( ără 1ndoială! Trantorul nu a avut niciodată o natalitate mare( Dacă vei privi 1n =urul tău 1n timp ce te vei plim"a pe Trantor! nu vei 1nt4lni 9oarte mulţi copii! 1n raport cu populaţia e:trem de numeroasă( Ceea ce 1nseamnă că populaţia scade( /i mai este 8i emi'rarea( Oamenii părăsesc Trantorul 1n număr mai mare dec4t cei care vin( ― Jin4nd cont de populaţia sa 9oarte mare! nici nu este de mirare! spuse 6eldon( ― Dar este ceva neo"i8nuit! 9ie 8i pentru 9aptul că nu s0a mai 1nt4mplat p4nă acum( Pe de altă parte! a9acerile sta'nea3ă peste tot 1n Gala:ie( Oamenii au impresia că din cau3a a"senţei re"eliunilor 8i 9iindcă 1n pre3ent lucrurile s0au lini8tit! totul este "ine 8i di9icultăţile din ultimele c4teva secole au 9ost depă8ite( +nsă luptele politice interne! re"eliunile 8i tul"urările sunt 8i ele! de asemenea! semne ale unei anumite vitalităţi( Acum este o o"oseală 'enerală( Este lini8te! nu din cau3ă că oamenii sunt satis9ăcuţi 8i prosperi! ci din cau3ă că sunt o"osiţi 8i au renunţat să mai 9acă vreun e9ort( ― Nu 8tiu ce să 3ic! spuse 6eldon nesi'ur( ― Eu 8tiu( /i 9enomenul anti'ravitaţional! de care am discutat mai devreme! este un alt e:emplu 1n spri=inul a ceea ce am spus( Avem c4teva ascensoare 'ravitice 1n 9uncţiune! dar nu se construiesc altele noi( Este o invenţie nee9icientă 8i se pare că nimeni nu08i dă interesul pentru a o 9ace e9icientă( Bitmul pro'resului te&nolo'ic scade de c4teva secole 1ncoace 8i acum aproape că se t4r4ie( +n anumite privinţe! s0a oprit cu desăv4r8ire( Nu ai o"servat asta7 La urma urmelor! e8ti matematician( ― Nu pot spune că m0am '4ndit vreodată la pro"lema asta( ― Nimeni nu se '4nde8te la ea( Toată lumea o acceptă( Oamenii de 8tiinţă de a3i se pricep 9oarte "ine să spună că lucrurile sunt imposi"ile! nepractice! inutile( Critică din capul locului orice ipote3ă( Tu! de e:emplu((( Ce cre3i tu despre psi&oistorie7 Teoretic este interesantă! dar este imposi"ilă din punct de vedere practic( Am dreptate7 ― Da 8i nu! 3ise iritat 6eldon( Este imposi"ilă din punct de vedere practic! dar nu din cau3ă că mi0a scă3ut mie cura=ul! pot să te asi'ur de asta( Este cu adevărat imp"si4ilă( ― 6au asta este numai impresia ta! 1n această atmos9eră de decădere 1n care se scaldă 1ntre' Imperiul! 3ise 5ummin cu o urmă de sarcasm( ― Această atmos9eră de decădere! spuse 6eldon 9urios! este impresia ta( Oare nu cumva 're8e8ti7 5ummin rămase nemi8cat 8i că3u un moment pe '4nduri( ― Da! s0ar putea să 're8esc! spuse el apoi( or"esc doar pe "a3a intuiţiei! a presupunerilor( Ceea ce 1mi tre"uie mie este o te&nică de psi&oistorie care să poată 9i 9olosită( 6eldon ridică din umeri 8i nu mu8că dinpemomeală( ― Nu am o ast9el de te&nică! spuse el! care să ţi0o pot o9eri((( Dar! să presupunem că ai dreptate( 6ă presupunem că Imperiul c&iar se pră"u8e8te 8i 1n cele din urmă se de3inte'rea3ă 8i 1ncetea3ă să mai e:iste( Omenirea va continua să e:iste( ― +n ce condiţii! omule7 De aproape douăspre3ece mii de ani! Trantor! su" conducători puternici! continuă să păstre3e 1n mare măsură pacea( Au 9ost 8i 1ntreruperi ― re"eliuni! ră3"oaie civile locale! tra'edii cu duiumul ― dar pe 1ntre' 8i pe mari 3one! a 9ost pace( De ce este 5elicon at4t de pro0Imperiu7 Lumea din care ai
venit! vreau să spun( Din cau3ă că este mică 8i ar 9i devorată de vecinii săi dacă Imperiul nu i0ar asi'ura securitatea( ― Preve3i ră3"oi universal 8i anar&ie 1n ca3 că Imperiul se pră"u8e8te7 ― Desi'ur( Nu0mi sunt 9oarte dra'i nici +mpăratul! nici instituţiile Imperiale 1n 'eneral! dar nu le 'ăsesc 1nlocuitor( Nu 8tiu ce altceva va menţine pacea 8i nu sunt pre'ătit să renunţ la aceste instituţii Imperiale p4nă nu am altceva 1n m4nă( ― or"e8ti de parcă ai 9i stăp4nul Gala:iei! 3ise 6eldon( Tu nu e8ti 'ata să renunţi7 Tu tre"uie să ai altceva 1n m4nă7 Cine e8ti tu de vor"e8ti ast9el7 ― or"esc 1n 'eneral! 1ntr0un sens 9i'urat! spuse 5ummin( Nu mă preocupă persoana lui C&etter 5ummin( 60ar putea spune că Imperiul va dura mai mult dec4t mine( Declinurile nu urmea3ă 1ntotdeauna o linie dreaptă( 60ar mai putea scur'e o mie de ani p4nă la căderea 9inală 8i 1ţi poţi ima'ina că atunci eu voi 9i de mult oale 8i ulcele 8i! 1n plus! nu voi lăsa nici un urma8( +n ceea ce prive8te 9emeile! nu am avut dec4t le'ături 1nt4mplătoare! nu am copii 8i nici nu intenţione3 să am vreunul( Nu am nici o 9iinţă apropiată( Am 9ost atent la vor"ele tale! 6eldon( Nici tu nu ai copii( ― Am părinţi 8i doi 9raţi! dar nu 8i copii( 6eldon sur4se neconvin'ător( ― Am 9ost 9oarte le'at de o 9emeie 1ntr0o vreme! dar ei i s0a părut că eu eram le'at mai mult de matematicile mele dec4t de ea( ― /i avea dreptate7 ― Eu nu am avut impresia asta! dar ei a8a i s0a părut( A8a că a plecat( ― /i de atunci! n0ai mai iu"it pe nimeni7 ― Nu( Durerea este astă3i la 9el de vie ca 8i atunci( ― Deci s0ar părea că am putea am4ndoi să ne luăm '4ndul de la pro"lema asta 8i să0i lăsăm pe alţii să su9ere mai departe( A8 9i putut accepta o aventură sentimentală mai demult! dar acum nu( Pentru că acum am o unealtă! sunt la comandă( ― /i care este unealta ta7 1ntre"ă 6eldon de8i cuno8tea de=a răspunsul( ― Tu@ spuse 5ummin( /i deoarece 6eldon 8tiuse ce avea să spună 5ummin! nu 9u nici 8ocat! nici surprins( Dădu simplu din cap 8i spuse2 ― Te 1n8eli amarnic( Eu nu sunt o unealtă care să poată 9i de vreun 9olos( ― De ce7 6eldon o9tă( ― De c4te ori să repet7 Psi&oistoria nu este un studiu practic( Di9icultatea este 9undamentală( +ntre'ul spaţiu 8i 1ntre'ul timp al .niversului nu ar 9i de0a=uns pentru a re3olva pro"lemele care apar( ― E8ti si'ur7 ― Din păcate! da( ― /tii! nu se pune pro"lema să te ocupi de tot viitorul Imperiului Galactic( Nu este nevoie să descoperi 1n amănunt destinul 9iecărui om! 8i nici măcar al 9iecărei lumi( Nu tre"uie să răspun3i dec4t la c4teva 1ntre"ări2 6e va pră"u8i Imperiul Galactic! 8i dacă da! atunci c4nd7 Care va 9i situaţia omenirii după aceea7 6e poate 9ace ceva pentru a evita pră"u8irea Imperiului sau pentru a ameliora situaţia omenirii după ce Imperiul va 1nceta să e:iste7 >ie mi se pare că sunt 1ntre"ări relativ simple( 6eldon clătină din cap 8i surise cu tristeţe( ― Istoria matematicilor este plină de 1ntre"ări simple care nu au avut dec4t cele mai complicate răspunsuri sau nu au avut nici unul( ― Oare nu se poate 9ace nimic7 +mi pot da seama că Imperiul se scu9undă! dar nu pot dovedi acest lucru( Toate conclu3iile mele sunt su"iective 8i 1n consecinţă nu pot să dovedesc că nu mă 1n8el( Deoarece perspectiva este una 9oarte nelini8titoare! oamenii vor pre9era să nu creadă 1n conclu3iile mele su"iective 8i nu seva 9ace deci nimic pentru a se evita Pră"u8irea sau măcar pentru a o 1ncetini( Tu ai putea să c"n$irmi Pră"u8irea care va veni sau! dimpotrivă! să o in9irmi( ― Dar asta este e:act ceea ce nu pot să 9ac( Nu pot să0ţi 'ăsesc dove3i! dacă nu e:istă nici una( Nu pot să aplic 1n practică un sistem matematic! dacă a8a ceva nu este posi"il( Nu pot să0ţi 'ăsesc două numere pare a căror sumă să 9ie un număr impar! oric4t de vital ar 9i acest număr impar pentru tine ― sau pentru toată Gala:ia( ― Ei "ine! 8i tu 9aci parte din acest declin! 3ise 5ummin( E8ti 'ata să accepţi căderea7 ― Am altă ale'ere7 ― Nu poţi nici măcar să încerci= Oric4t de inutil ţi0ar putea părea e9ortul! ai altceva mai "un de 9ăcut cu viaţa ta7 Ai vreun scop 1n viaţă care să 9ie mai presus de acesta7 Ai vreun o"iectiv care să merite! 1n oc&ii tăi! o mai mare preocupare7 6eldon clipi cu repe3iciune( ― >iliarde de culturi( Cvadrilioane de oameni( Decilioane de inter9erenţe((( /i tu vrei ca eu să pun ordine 1n a8a ceva( ― Nu! vreau să încerci( De dra'ul acestor milioane de lumi! miliarde de culturi! cvadrilioane de oameni( Nu pentru +mpărat( Nu pentru Demer3el( Pentru omenire( ― Nu voi reu8i! 3ise 6eldon( ― Nu avem ce pierde( rei să 1ncerci7 /i! 1mpotriva voinţei sale! 9ără ca măcar să 8tie de ce! 6eldon se au3i spun4nd2 ― Am să 1ncerc( /i cursul vieţii sale 9u &otăr4t(
K C,L,TOBIA luă s94r8it 8i aero0ta:iul intră 1ntr0o cavitate mult mai mare dec4t cea 1n care m4ncaseră( )6eldon 18i amintea 1ncă 'ustul sandRic&0ului 8i str4m"ă din nas(* 5ummin predă ta:iul! se 1ntoarse 8i 18i introduse cartela de credit 1ntr0un "u3unăra8 a9lat pe partea interioară a cămă8ii sale( ― Aici e8ti 1n si'uranţă 9aţă de orice acţiune directă 8i 9ăţi8ă! spuse el( Acesta este 6ectorul 6treelin'( ― 6treelin'7 ― -ănuiesc că poartă numele celui care a pus pentru prima oară "a3ele unei a8e3ări omene8ti 1n această 3onă( >a=oritatea sectoarelor poartă numele unuia sau al altuia! de aceea ma=oritatea numelor sunt antipatice! iar unele sunt 'reu de pronunţat( Cu toate acestea! dacă ai 1ncerca să0i determini pe locuitorii de aici să sc&im"e numele de 6treelin' cu 6Reetsmell sau cu orice altceva! te0ar lua la "ătaie( 6eldon trase cu putere aer pe nas( ― Da! este adevărat! spuse el! nu se poate spune că este c&iar 6Reetsmelll( ― Aproape nicăieri pe Trantor nu este! dar te vei o"i8nui cu el( ― >ă "ucur că suntem aici! spuse 6eldon( Nu din cau3ă că mi0ar plăcea locul! ci din cau3ă că mă plictisisem p4nă peste cap să stau 1n ta:i( Tre"uie să 9ie 1n'ro3itor să 9aci 1ncon=urul Trantorului( Pe 5elicon! se poate a=un'e dintr0un loc 1n oricare altul! pe calea aerului! 1n mult mai puţin timp dec4t ne0a luat nouă să parcur'em aici mai puţin de două mii de Hilometri( ― /i noi avem aero0reactoare( ― +n ca3ul ăsta((( ― Călătoria cu aero0ta:iul am putut aran=a să 9ie mai mult sau mai puţin anonimă( Cu un aero0reactor! anonimatul ar 9i 9ost mult mai 'reu de păstrat( /i! indi9erent c4t este de si'ur acest loc! m0a8 simţi mai 1n lar'ul meu dacă Demer3el nu ar 8ti cu e:actitate unde te a9li((( De alt9el! 1ncă nu am a=uns la captatul călătoriei( Pentru ultima etapă! vom lua E:presul( 6eldon cuno8tea cuv4ntul( ― .nul dintre acele monoraiuri de supra9aţă! care se deplasea3ă pe un c4mp electroma'netic! nu0i a8a7 ― A8a e( avemmele a8a pe ceva pe 5elicon( Dede 9apt! acolo nicila nu avem nevoie deoarecum ele( Am nou călătorit cumine! un E:pres prima 3i―aNu 8ederii Trantor( >0a dus la aeroport &otel( A 9ost ceva pentru dar 1n dacă ar 9i să0l 9olosesc tot timpul! 3'omotul 8i a'lomeraţia m0ar do"or4( 5ummin se amu3ă( ― Te0ai rătăcit7 ― Nu! m0am '&idat după indicatoare( Am avut pro"leme la urcare 8i la co"or4re! dar am 9ost a=utat( Beali3e3 acum că oricine 8i0ar 9i putut da seama! după &ainele mele! că eram un Provincial( Totu8i au 9ost ama"ili 8i m0au a=utatF cred că se amu3au privind e3itările 8i 1mpleticelile mele( ― Ca e:pert! de acum! 1n călătorule cu E:presul! nu vei mai e3ita 8i n0ai să te mai 1mpletice8ti( 5ummin spusese acestea pe un ton destul de ama"il 8i serios! de8i colţurile 'urii sale erau u8or ridicate( ― 5ai să mer'em! 3ise el( 6e plim"ară 9ără 'ra"ă 1n lun'ul trotuarului! care era luminat ast9el 1nc4t dădea impresia unei 3ile noroase 8i doar din c4nd 1n c4nd soarele ar 9i apărut dintre nori( Automat! 6eldon privi 1n sus ca să se convin'ă dacă a8a era! dar cerul? de deasupra era cu desăv4r8ire luminos( 5ummin 1l vă3u 8i spuse2 ― Această modi9icare a strălucirii pare să urmărească starea de spirit a oamenilor( 6unt 3ile c4nd strada pare să 9ie scăldată de un soare strălucitor 8i 3ile c&iar mai 1ntunecate dec4t aceasta( ― /i nu e:istă ploaie sau 3ăpadă7 ― 6au 'rindină sau lapoviţă( Nu( Nici umiditate mare! nici 'eruri aspre( Trantor are avanta=ele sale! 6eldon! c&iar 8i 1n vremurile pe care le trăim acum( Oamenii mer'eau 1n am"ele sensuri! mulţi dintre ei tineri 8i c4ţiva copii 1nsoţiţi de adulţi! 1n ciuda celor spuse de 5ummin despre natalitate( Totul arăta destul de prosper 8i de onora"il( Cele două se:e erau e'al repre3entate! iar 1m"răcămintea lor era evident mai puţin e:trava'antă dec4t cea din 6ectorul Imperial( Costumul său! a8a cum 1l alesese 5ummin! era 9oarte potrivit( oate puţini purtau pălării 8i 6eldon! satis9ăcut! 8i0o dădu =os pe a sa 8i o lăsă să at4rne 1n lateral(( Cele două sensuri de mers nu erau separate de un a"is ad4nc ci! a8a cum spusese 5ummin 1n 6ectorul Imperial! mer'eau la ceea ce părea a 9i nivelul solului( Nu e:istau ve&icule 8i 6eldon 1i atrase atenţia lui 5ummin asupra acestui lucru( ― +n 6ectorul Imperial e:istă un număr mare de ve&icule din cau3ă că sunt 9olosite de o9icialităţi! spuse 5ummin( 1n alte părţi! ve&iculele personale sunt rare 8i au re3ervate tuneluri speciale( Ele nu sunt neapărat necesare 1ntruc4t avem E:presuri 8i! pentru distanţe mai scurte! coridoare rulante( Pentru distanţe 8i mai scurte! avem trotuare ne c4teva putem 9o8nituri 9olosi de 8ipropriile picioare( 6eldon 8i au3i sc4rţ4ituri estompate 8i vă3u! ceva mai departe! calea nes94r8ită a E:presurilor( Arătă 1nspre ea( ― Acolo este! 3ise el( ― /tiu! dar să mer'em la o 'ară( Acolo sunt mai multe ve&icule 8i ne putem urca mai u8or( Odată instalaţi 1n si'uranţă 1ntr0un E:pres! 6eldon se 1ntoarse spre 5ummin 8i spuse2 ― Ceea ce mă uime8te este c4t de silenţioase sunt E:presurile( +mi dau seama că sunt propulsate de un
c4mp electroma'netic! dar c&iar 8i a8a sunt destul de silenţioase( Ascultă 9o8netele metalice care se produceau atunci c4nd ve&iculul 1n care se a9lau depă8ea alte ve&icule( ― Da! este o reţea de E:presuri nemaipomenită! spuse 5ummin! dar nu mai este cum era 1nainte( C4nd eram mai t4năr! era mai silenţioasă dec4t acum 8i sunt unii care spun că acum cinci3eci de ani! 3'omotul era mai sla" dec4t o 8oaptă((( Deci! să ne '4ndim cu nostal'ie la vremurile c4nd era aproape per9ectă( ― /i acum! de ce nu mai este la 9el7 ― Din cau3ă că nu este "ine 1ntreţinută( Ji0am mai vor"it despre decădere( 6eldon se 1ncruntă( ― 6unt si'ur că oamenii nu stau cu m4inile 1n s4n 8i08i spun2 6untem 1n declin( 5ai să lăsăm E:presul să se de'rade3e(? ― Nu( Nu este un lucru care se 9ace con8tient( Punctele sla"e sunt 1ntărite! va'oanele u3ate sunt recondiţionate! ma'neţii 1nlocuiţi! 1nsă totul se 9ace mai la repe3eală! 9ără 'ri=ă 8i la intervale mai mari de timp( Pur 8i simplu! nu mai sunt credite disponi"ile( ― /i creditele! unde au dispărut7 ― +n alte domenii( Am avut secole 1ntre'i de 9răm4ntări( lota este mult mai mare 8i mai costisitoare dec4t era odată( orţele armate sunt mult mai "ine plătite! pentru a le putea satis9ace( răm4ntările! revoltele! micile ră3"oaie civile ― toate acestea 18i cer astă3i tri"utul( ― Dar su" Cleon este lini8te( /i avem pace ne1ntreruptă de cinci3eci de ani( ― Da! dar soldaţilor! care sunt "ine plătiţi! nu le va conveni să li se reducă salariul doar din cau3ă că este pace( Amiralilor nu le convine să li se pună navele la na9talină 8i să 9ie co"or4ţi 1n 'rad pentru că! pur 8i simplu! au mai puţin de lucru( Ast9el 1nc4t creditele mer' 1n continuare ― 9ără nici un pro9it ― spre 9orţele armate! 1n timp ce sectoare vitale ale serviciilor sociale sunt lăsate să se deteriore3e( Asta eu numesc decădere( Tu nu7 Nu cre3i că! 1n cele din urmă! vei introduce 8i ast9el de studii 1n psi&oistoria ta7 6eldon tresări! tul"urat( Apoi spuse2 ― Apropo! unde mer'em7 ― La .niversitatea 6treelin'( ― A&a! de aceea mi se părea cunoscut numele acestui sector( Am au3it de această .niversitate( ― Nu mă miră( Trantor are 1n=ur de o sută de mii de instituţii de 1nvăţăm4nt superior 8i 6treelin' este una dintre cele aproape o mie care constituie elita lor( ― oi locui acolo7 ― .n timp( +n 'eneral vor"ind! campus0urile universitare sunt sanctuare 1n care nu se pot comite a"u3uri( Acolo vei 9i 1n si'uranţă( ― Dar voi 9i "ine primit7 ― De ce nu7 Astă3i este 'reu de 'ăsit un matematician "un( Le vei putea 9i de 9olos( /i tu te vei putea 9olosi de ei((( nu doar pentru a te ascunde( ― rei să spui că va 9i un loc 1n care 1mi voi putea de3volta ideile( ― Ai promis! spuse 5ummin cu serio3itate( ― Am promis să încerc! 3ise 6eldon! '4ndind 1n sinea sa că era ca 8i cum ar 9i promis să 1ncerce să 9acă o 9r4n'&ie din nisip(
l D.P, ACEEA! conversaţia 1ncetă 8i 6eldon privi din mers construcţiile 6ectorului 6treelin'( .nele erau 9oarte =oase! 1n timp ce altele păreau să atin'ă cerul?( +n drum le apăreau pasarele lar'i 8i puteau 9i vă3ute multe stră3i( La un moment dat! 1l stră9ul'eră '4ndul că de8i clădirile se 1nălţau! 1n acela8i timp se e:tindeau 8i 1n =os! 8i că pro"a"il erau mai mult ad4nci dec4t 1nalte( De 9apt era convins că nu se 1n8ela( Din c4nd 1n c4nd! 3ărea pe 9undal! departe de linia E:presului! supra9eţe de păm4nt acoperite cu verdeaţă 8i c&iar c4ţiva copăcei( Privi un timp! apoi 18i dădu seama că lumina slă"ea din ce 1n ce mai mult( Bidică puţin privirea! ca să privească 9enomenul! apoi se 1ntoarse spre 5ummin! care 1i '&ici 1ntre"area( ― După0amia3a se apropie de s94r8it! spuse el! 8i se 9ace noapte( 6pr4ncenele lui 6eldon se ridicară! 1n timp ce colţurile "u3elor 1i co"or4ră( ― Este impresionant! 1mi ima'ine3 1ntrea'a planetă scu9und4ndu0se 1n 1ntuneric 8i apoi! c4teva ore mai t4r3iu! scăldată din nou 1n lumină( 5ummin 34m"i u8or( ― Nu este c&iar a8a! 6eldon( Planeta nu se 1ntunecă ― 8i nici nu se luminea3ă ― toată odată( .m"ra amur'ului stră"ate treptat supra9aţa planetei! urmată! o =umătate de 3i mai t4r3iu! de strălucirea 3orilor( De 9apt! 9enomenul imită 9oarte "ine adevăratele 3ile 8i nopţi de deasupra cupolei! ast9el 1nc4t! la latitudini mai mari! 3iua 8i noaptea 18i sc&im"ă durata 6eldon clătină din cap(1n 9uncţie de anotimpuri( ― Dar de ce să acoperi planeta cu o cupolă 8i apoi să mime3i că ar 9i desc&isă7 ― Pro"a"il că oamenilor le place mai mult ast9el( Trantorienii aprecia3ă la =usta valoare avanta=ul de a 9i acoperiţi! dar pur 8i simplu nu le place să li se amintească acest lucru cu "rutalitate( Cuno8ti 9oarte puţine lucruri despre psi&olo'ia Trantorienilor! 6eldon( 6eldon se 1nro8i u8or( Era un simplu 5eliconian 8i cuno8tea 9oarte puţine lucruri despre milioanele de
lumi de dincolo de 5elicon( I'noranţa sa nu se limita doar la Trantor( /i atunci! cum ar putea reu8i să reali3e3e vreo aplicaţie practică cu psi&oistoria sa7 Cum ar putea oric4ţi oameni ― toţi 1mpreună ― să 8tie su9icient de mult7 6eldon 18i aduse aminte de o 1ntre"are 1ncuietoare care 1i 9usese pusă pe c4nd era mai t4năr2 este posi"il ca o "ucată relativ mică de platină! cu m4nere! să nu poată 9i ridicată de un număr oric4t de mare de oameni care să se 9olosească doar de 9orţa "raţelor lor! 9ără să se a=ute cu nimic altceva7 Băspunsul era po3itiv( .n metru cu" de platină c4ntăre8te $$(K$# Hilo'rame 1n condiţiile atracţiei 'ravitaţionale standard( Dacă se presupune că o persoană poate ridica de la sol l$# Hilo'rame! atunci ar 9i su9iciente l;; de persoane pentru a ridica "ucata de platină((( Dar nu poţi să str4n'i l;; de oameni 1n =urul unui metru cu" de platină! ast9el 1nc4t 9iecare să 1l poată apuca( Pro"a"il că nu poţi str4n'e mai mult de oameni 1n =urul lui( Iar p4r'&ii! sau alte dispo3itive! nu sunt permise( Tre"uie 9olosită 9orţa "raţelor! 9ără să se a=ute cu nimic altceva?( La 9el! este 9oarte posi"il să nu e:iste vreo posi"ilitate de a aduna su9icienţi oameni care să prelucre3e cantitatea totală de cuno8tinţe necesare psi&oistoriei! c&iar dacă evenimentele ar 9i 1nre'istrate nu 1n creierul oamenilor! ci 1n computere( Ar tre"ui prea mulţi oameni pentru a str4n'e in9ormaţiile 8i a le comunica( ― Pari cu9undat 1n vise! spuse 5ummin( ― >ă '4ndesc la propria mea i'noranţă( ― O c&estie utilă( Cvadrilioane de oameni ţi s0ar putea alătura cu 9olos((( Dar a venit vremea să co"or4m( 6eldon ridică privirea( ― De unde 8tii7 ― ac 8i eu la 9el cum ai 9ăcut tu! atunci c4nd ai luat E:presul! 1n prima ta 3i pe Trantor( >ă '&ide3 după indicatoare( 6eldon privi din mers un indicator2 .NIEB6ITATEA 6TBEELING―< >IN.TE( ― Co"or4m la următoarea staţie! spuse 5ummin( e3i pe unde calci( 6eldon co"or1 din va'on 1n urma lui 5ummin! o"serv4nd că cerul era acum ro8u aprins 8i că trotuarele! coridoarele 8i clădirile erau scăldate 1ntr0o lumină 'al"enă( A8a ar 9i apărut 8i o noapte 5eliconiană( Dacă ar 9i 9ost adus aici le'at la oc&i 8i dacă i s0ar 9i scos le'ătura! ar 9i 9ost convins că se a9la 1ntr0o 3onă centrală! prosperă! dintr0unul dintre cele mai mari ora8e de pe 5elicon( ― /i c4t timp cre3i că am să răm4n la .niversitatea 6treelin'! 5ummin7 1ntre"ă el( 5ummin spuse! cu calmul său o"i8nuit2 ― Este 'reu de spus! 6eldon( Poate 1ntrea'a ta viaţă( ― Ce7@ ― 6au poate că nu( Dar viaţa ta a 1ncetat să0ţi mai aparţină din momentul 1n care ai pre3entat lucrarea despre psi&oistorie( +mpăratul 8i Demer3el 8i0au dat seama imediat de importanţa ta( Eu la 9el( La tel 8i alţii! din c4te 8tiu eu( +nţele'i! asta 1nseamnă că de acum 1ncolo nu0ţi mai aparţii ţie 1nsuţi(
BIBLIOTECA ILI, 0O5S 7 ...Ist"ric, născută pe planeta Cinna...
ENCICLOPEDIA GALACTICA
l CA>EBA 1n care se 'ăsea 5ari 6eldon era mai marc dec4t camera lui 5ummin din 6ectorul Imperial( Era un dormitor! cu un colţ care servea drept sală de "aie( Nu avea nici urmă de posi"ilităţi de a pre'ăti sau de a lua masa( Nu avea nici 9erestre! de8i 1n tavan era montat un ventilator care scotea un 3'omot continuu! ce semăna cu un 'eamăt( 6eldon privi de =ur 1mpre=ur! puţin de3amă'it( 5ummin 1i interpretă =ust privirea 8i! cu si'uranţa sa o"i8nuită! spuse2 ― E numai pentru la noapte! 6eldon( >4ine dimineaţă va veni cineva să te instale3e la .niversitate 8i acolo te vei simţi mult mai con9orta"il( ― 6cu3ă0mă! 5ummin! dar de unde 8tii tu asta7 ― sau O sădouă aran=e3 eu( ni8te Cunosc una sau două persoane aici! spuse el sur434nd 8i 9ără c&e9! 8i pot cere o 9avoare pentru servicii 9ăcute mai demult(peAcum! să discutăm c4tevascurt detalii( +l privi pe 6eldon cu serio3itate 8i spuse2 ― Tot ceea ce ai lăsat 1n camera ta de la &otel s0a pierdut( Ai avut ceva de ne1nlocuit7 ― Nimic care să 9ie de ne1nlocuit( Am avut c4teva lucruri la care ţineam! pentru că erau amintiri! dar dacă s0au dus! s0au dus( >ai erau! desi'ur! c4teva notiţe despre lucrarea mea( C4teva calcule( Lucrarea 1nsă8i(
― /i care este acum la dispo3iţia tuturor! p4nă c4nd va 9i scoasă din circulaţie pe motiv că este periculoasă((( lucru care se va 1nt4mpla cur4nd( Totu8i! voi putea pune m4na pe o copie! sunt si'ur( +nsă! pentru orice eventualitate! o poţi re9ace! nu0i a8a7 ― Pot( De aceea am spus că nimic nu era cu adevărat de ne1nlocuit( De asemenea! am mai pierdut aproape o mie de credite! c4teva cărţi! &aine! "iletele de 1ntoarcere pe 5elicon 8i alte nimicuri( ― Toate pot 9i 1nlocuite((( Acum! am să0ţi aran=e3 să ai o carte de credit pe numele meu! 1n contul meu( Cu ea vei putea 9ace c&eltuielile de 3i cu 3i( ― Este deose"it de 'eneros din partea ta! dar nu pot să accept( ― Nu sunt 'eneros de loc! din moment ce sper să salve3 Imperiul 1n acest 9el( 're4uie să accepţi( ― Dar c4t de mult 1ţi poţi permite să c&eltuie8ti! 5ummin7 C&iar 8i 1n ca3ul că a8 accepta să o 9olosesc! mi0ar 9i 9oarte =enă( ― 6eldon! 1mi pot permite orice lucru 1ţi tre"uie pentru ca să poţi supravieţui sau care să te 9acă să te simţi con9orta"il( -ine1nţeles! nu mi0ar conveni să te apuci să cumperi 'imna3iul .niversităţii sau să c&eltui un milion de credite pe nimicuri( ― Nu0ţi 9ace 'ri=i! dar dacă ar 9i pe numele meu((( ― 60ar putea aran=a 8i a8a( Guvernului Imperial 1i este inter3is cu desăv4r8ire să e:ercite orice 9el de veri9icări asupra .niversităţii sau asupra mem"rilor săi( Aici e:istă o li"ertate deplină( 6e poate discuta orice! se poate spune orice( ― /i dacă are loc vreo crimă violentă7 ― +n ca3ul acesta! 1nse8i autorităţile .niversităţii se ocupă de ea! cu 1nţelepciune 8i cu 'ri=ă((( 8i 1n principiu! nu au loc crime violente( 6tudenţii 8i autorităţile .niversitare 18i aprecia3ă li"ertatea 8i 1i cunosc limitele( Dacă e prea mult scandal! dacă 1ncep ră3meriţe 8i are loc vărsare de s4n'e! 'uvernul s0ar putea să se simtă 1ndreptăţit să 1ncalce 1nţele'erea nescrisă 8i să trimită trupe( Nimeni nu dore8te a8a ceva! nici măcar 'uvernul! a8a 1nc4t se menţine un ec&ili"ru 9ra'il( Cu alte cuvinte! nici c&iar Demer3el nu te poate scoate cu 9orţa din .niversitate! 9ără un motiv mult mai 1ntemeiat dec4t toate celelalte motive de intervenţie o9erite 'uvernului 1n ultimul secol 8i =umătate( Pe de altă parte! dacă vreun student0a'ent te mome8te să ie8i de pe domeniile .niversităţii((( ― E:istă studenţi0a'enţi7 ― De unde să 8tiu eu7 Ar putea e:ista( Orice om o"i8nuit poate 9i ameninţat sau manevrat! sau pur 8i simplu cumpărat ― 8i poate intra 1n serviciile lui Demer3el sau ale altcuiva( A8a 1nc4t mă simt o"li'at să0ţi spun un lucru pe care tre"uie să0l ţii minte2 1n principiu! e8ti 1n si'uranţă! dar nimeni nu se a9lă 1ntr0o si'uranţă a"solută( a tre"ui să 9ii atent( Totu8i! de8i ţi0am dat acest avertisment! n0a8 dori să treci prin viaţă ascun34ndu0 te( +n mare! vei 9i mult mai 1n si'uranţă aici dec4t dacă te0ai 9i 1ntors pe 5elicon sau ai 9i plecat pe oricare altă lume 1n a9ară de Trantor( ― 6per! spuse 6eldon pe un ton mo&or4t( ― Eu sunt si'ur! spuse 5ummin! alt9el n0a8 9i considerat că e "ine să te părăsesc( ― 6ă mă părăse8ti7 6eldon ridică "rusc privirea( ― Nu poţi 9ace asta! spuse el( Tu cuno8ti această lume( Eu nu o cunosc( ― ei 9i alături de alţii care o cunosc! care cunosc această re'iune a Trantorului c&iar mai "ine dec4t mine( Eu tre"uie să plec( Am 9ost 1mpreună cu tine toată 3iua de a3i! dar e necesar să mă '4ndesc 8i la viaţa mea( Nu tre"uie să atra' prea mult atenţia( Adu0ţi aminte că 8i eu sunt ameninţat de prime=die! la 9el ca 8i tine( 6eldon se ru8ină( ― Ai dreptate! spuse el( Nu0ţi pot pretinde să te pui la nes94r8it 1n pericol pentru mine( 6per că nu e8ti de=a pierdut( ― Cine poate 8ti7 vor"i calm 5ummin( Trăim vremuri periculoase( 6ă0ţi aminte8ti numai că dacă e:istă cineva care poate 9ace mai si'ure aceste vremuri ― acela e8ti tu( ie acest '4nd 9orţa care să te călău3ească! 6eldon(
6O>N.L 1l ocolea pe 6eldon( 6e 3v4rcolea 8i se răsucea 1n 1ntuneric! '4ndindu0se( Nu se simţise niciodată at4t de sin'ur sau de nea=utorat! cum se simţise după ce 5ummin 18i luase rămas "un cu un semn din cap! 1i str4nsese m4na 8i 1l părăsise( Acum se a9la 1ntr0o lume necunoscută ― 8i 1ntr0o re'iune necunoscută a acestei lumi( Bămăsese 9ără sin'ura persoană pe care ar 9i putut0o considera prieten )8i asta după doar mai puţin de o 3i de stat 1mpreună* 8i nu avea nici o idee 1ncotro se va 1ndrepta! sau ce urma să 9acă! a doua 3i sau 1n viitor( Nici unul dintre aceste '4nduri nu avea cum să0l 1ndemne la somn! "ine1nţeles! 1nsă! la puţin timp după ce 9u si'ur! spre disperarea sa! că nu va mai putea dormi 1n acea noapte sau 1n nopţile care vor urma o"oseala 1l do"or4((( C4nd se tre3i!cu erarapiditate! tot 1ntuneric ― nudec&iar de tot! pentru că 1n celălaltără capăt al camerei 3ări1lotre3ise( lumină ro8ie strălucitoare clipind 1nsoţită un ţiuit strident 8i intermitent( 1ndoială! acesta +n timp ce 1ncerca să08i aducă aminte unde se a9la 8i să 1nţelea'ă ceva din puţinele mesa=e pe care le primeau simţurile sale! clipeala 8i ţiuitul 1ncetară 8i au3i un ciocănit &otăr4t( Pro"a"il că ciocănitul venea dinspre u8ă! dar nu08i amintea unde era u8a( De asemenea! pro"a"il că e:ista un 1ntrerupător care să 9acă lumină 1n cameră! dar nici despre acesta nu08i amintea unde se a9la( 6e a8e3ă 1n capul oaselor pe pat 8i 1ncepu să pipăie peretele din st4n'a sa aproape cu disperare! stri'4nd2
― .n moment! vă ro'( Găsi 1ntrerupătorul pe care 1l căuta! 8i camera se umplu deodată cu o lumină plăcută( 6e t4r1 de0a "u8ilea a9ară din pat! clipind repede din oc&i! căut4nd 1n continuare u8a! 'ăsind0o! d4nd să o desc&idă 8i amintindu08i 1n ultimul moment că tre"uie să 9ie prudent! rosti cu o voce dintr0o dată aspră 8i 9ermă2 ― Cine este7 +i răspunse o voce de 9emeie! aproape prietenoasă2 ― >ă numesc Dors ena"ili 8i am venit să0l 1nt4lnesc pe Dr( 5ari 6eldon( C&iar 1n timp ce spunea acestea! o 9emeie apăru imediat 1n 9aţa u8ii! 9ără măcar ca u8a să se 9i desc&is( Pentru un moment! 5ari 6eldon se &ol"ă surprins la ea! apoi 18i dădu seama că nu era 1m"răcat dec4t 1n len=eria de corp! dintr0o sin'ură "ucată( 6coase un icnet 1nnă"u8it! se repe3i 1napoi spre pat 8i a"ia atunci 18i dădu seama că se &ol"ase la o &olo'ramă( +i lipsea conturul clar al realităţii 8i era evident că 9emeia nu se uita la el( 6e pre3entase doar pentru a 9i identi9icată( E3ită puţin! răsu9l4nd din 'reu! ridic4nd vocea pentru a 9i au3it prin u8ă2 ― Dacă veţi a8tepta! vă voi primi( Daţi0mi puţin timp((( poate o =umătate de oră( emeia ― sau &olo'rama ― spuse2 ― oi a8tepta( Apoi dispăru( Nu e:ista du8! ast9el 1nc4t se 9recă cu "uretele! 9ăc4nd mi3erie mare pe podeaua placată cu ceramică! din colţul camerei destinat spălării( Pastă de dinţi era! dar nu 8i periuţă de dinţi! a8a că se 9olosi de de'et( Nu avea altceva de ales dec4t să se 1m"race cu &ainele pe care le purtase cu o 3i 1nainte( +n cele din urmă! desc&ise u8a( +8i dădu seama! c&iar 1n timp ce o desc&idea! că ea nu se identi9icase cu adevărat( Nu dăduse dec4t un nume! iar 5ummin nu0i spusese pe cine să a8tepte! pe această Dors Nu0/tiu0Cum! sau pe altcineva( 6e simţise 1n si'uranţă deoarece &olo'rama era a unei tinere atră'ătoare! ea ar 9i putut 9oarte "ine să 9ie 1nsoţită de o =umătate du3ină de tineri a'resivi( Privi cu atenţie a9ară! 3ări doar 9emeia! apoi desc&ise u8a at4t c4t să0i permită ei să intre! 1nc&ise u8a 8i o 1ncuie imediat ce ea 9u 1năuntru ― 6cu3aţi0mă! spuse el! ce oră este7 ― Nouă! spuse ea( iua a 1nceput de mult( C4t despre ora o9icială! Trantor respecta 6tandardul Galactici 1ntruc4t doar ast9el se putea pune ordine 1n comerţul interstelar 8i 1n tran3acţiile 'uvernamentale( iecare lume avea 1nsă 8i o oră locală iar 6eldon 1ncă nu se acomodase cu cea de pe Trantor( ― Este mi=locul dimineţii7 1ntre"ă el( ― Desi'ur( ― Nu sunt 9erestre 1n camera asta! 1ncercă el o scu3ă( Dors se 1ndreptă spre pat! se 1ntinse spre o mică pată de culoare 1nc&isă a9lată pe perete 8i o atinse( Pe tavan! c&iar deasupra pernei! apărură c4teva numere de culoare ro8ie( Arătau2 ##<( emeia sur4se! 9ără aro'anţă( ― +mi cer scu3e! spuse ea( Dar am presupus că C&etter 5ummin vă spusese că am să vin după dumneavoastră la ora nouă( Neca3ul cu el este că e at4t de o"i8nuit să 8tie! 1nc4t uită că ceilalţi! din c4nd 1n c4nd! nu 8tiu((( /i nu ar 9i tre"uit să 9olosesc identi9icarea radio0&olo'ra9ică( +mi ima'ine3 că nu aveţi a8a ceva pe 5elicon! ast9el 1nc4t mă tem că v0am speriat( 6eldon se destinse( Părea naturală 8i prietenoasă! iar remarca 1nt4mplătoare re9eritoare la 5ummin 1l lini8tise( ― Gre8iţi mult 1n privinţa lumii din care vin! Domni8oară((( spuse el( ― 6puneti0mi Dors! vă ro'( ― Gre8iţi 1n ceea ce prive8te 5elicon! Dors( Avem radio0&olo'ra9ie! dar eu nu mi0am putut niciodată permite un ast9el de ec&ipament( /i nimeni din antura=ul meu nu 8i0a putut permite! deci nu am avut niciodată oca3ia să0l 9olosesc( Dar! re9eritor la ceea ce s0a 1nt4mplat mai devreme! m0am prins repede despre ce era vor"a( O cercetă cu atenţie( Nu era 9oarte 1naltă! aprecie el! avea o 1nălţime medie pentru o 9emeie( Părul ei era ro8cat0auriu! nu 9oarte aprins 8i era aran=at 1n "ucle scurte 1n =urul capului( )ă3use un număr mare de 9emei pe Trantor cu părul ast9el aran=at( Era evident o modă locală! care pe 5elicon ar 9i st4rnit r4sul(* Nu era nemaipomenit de 9rumoasă! dar era 9oarte plăcută! iar la asta a=utau 8i "u3ele sale pline care se cur"au 1ntr0un 9el ce 1i dădea o e:presie amu3ată( Era 3veltă! "ine 9ăcută 8i părea 9oarte t4nără( )Prea t4nără! poate! '4ndi el tul"urat! pentru a0i putea 9i de a=utor(* ― Am trecut e:amenul7 1ntre"ă ea( )Părea că are o"iceiul lui 5ummin! acela de a0i '&ici '4ndurile! 18i spuse 6eldon( 6au poate că el nu 8tia să 8i le ascundă(* ― 6cu3aţi0mă! spuse el( Poate că v0am privit cam insistent! dar n0am 1ncercat dec4t să vă evalue3( >ă a9lu 1ntr0un loc străin( Nu cunosc pe nimeni 8i nu am nici un prieten( ― ă ro'! Dr( 6eldon! consideraţi0mă un prieten( Domnul 5ummin mi0a cerut să am 'ri=ă de dumneavoastră( 6eldon 34m"i! 1ncerc4nd 1nsă să nu o =i'nească( ― 60ar putea să 9iţi puţin cam t4nără pentru o trea"ă ca asta( ― eţi vedea că nu sunt( ― Ei "ine! am să 9ac tot posi"ilul să vă dau c4t mai puţină "ătaie de cap( reţi să vă repetaţi numele! vă ro'7 ― Dors ena"ili( Bosti rar ultimul nume! accentu4nd a doua sila"ă(
― Dar! a8a cum te0am ru'at! spune0mi Dors 8i dacă nu ai o"iecţii puternice am să0ţi spun 5ari( Aici! la .niversitate! suntem 9oarte neprotocolari 8i 9iecare 9ace e9ortul de a nu08i scoate 1n evidenţă situaţia! 9ie ea mo8tenită sau pro9esională( ― C&iar te ro'! spune0mi 5ari( ― -ine( Atunci! am să răm4n neprotocolară( De e:emplu! instinctul de politeţe! dacă a8a ceva ar e:ista! m0ar determina să0ţi cer permisiunea de a mă a8e3a( +nsă! neprotocolară 9iind! am să mă a8e3 pur 8i simplu( 6e a8e3ă apoi pe sin'urul scaun din cameră( 6eldon 18i drese 'lasul( ― 5otăr4t lucru! nu mai sunt eu 1nsumi( Ar 9i tre"uit să te ro' să iei loc( 6e a8e3ă pe mar'inea patului a9lat 1n de3ordine 8i 18i dori să 'ăsească ceva pentru a ie8i din 1ncurcătură((( dar 9usese luat prin surprindere( ― .ite cum o să 9acem! 5ari! spuse ea cu simpatie( >ai 1nt4i! vom lua micul de=un la una din ca9enelele .niversităţii( Apoi! 1ţi voi 9ace rost de o cameră 1ntr0una dintre re8edinţe ― o cameră mai "ună dec4t aceasta( ei avea o 9ereastră( 5ummin mi0a dat dispo3iţii să0ţi 9ac rost de o carte de credit pe numele său! dar cu "irocraţia din .niversitate! 1mi vor 9i necesare o 3i sau două pentru a o scoate( P4nă c4nd am să re3olv pro"lema! voi lua asupra mea c&eltuielile tale 8i te vei ac&ita mai t4r3iu((( Iar noi vom apela la serviciile tale( C&etter 5ummin mi0a spus că e8ti matematician 8i! nu 8tiu din ce motiv! .niversitatea duce o lipsă acută de matematicieni "uni( ― Ji0a spus 5ummin că a8 9i un matematician "un7 ― Cam a8a( A spus că e8ti un om deose"it( ― Deci a8a( 6eldon 18i co"or1 privirea asupra un'&iilor de la de'ete( ― >i0ar plăcea să 9iu considerat ast9el! dar 5ummin 8i cu mine am stat 1mpreună mai puţin de o 3i( Iar 1nainte de asta m0a au3i pre3ent4nd o comunicare! a cărei calitate nu este 1n măsură să aprecie3e( Cred că a vrut doar să 9ie ama"il( ― Nu cred! spuse Dors( El 1nsu8i este o persoană deose"ită 8i a acumulat o mare e:perienţă 1n ceea ce prive8te oamenii( Am 1ncreder 1n aprecierea lui( +n orice ca3! presupun că vei avea oca3ia să arăţi ce poţi( -ănuiesc că te pricepi să pro'rame3i computere( ― -ine1nţeles( ― reau să spun! să predai computerele 8i te mai 1ntre" dacă poţi să cree3i pro'rame prin care să poţi preda diverse aspecte ale matematicii contemporane( ― Da! asta 9ace parte din pro9esia mea( 6unt pro9esor asistent de matematici la .niversitatea din 5elicon( ― /tiu! spuse ea( Am a9lat de la 5ummin( -ine1nţeles! asta 1nseamnă că toţi vor a9la că nu e8ti Trantorian! dar nu vei avea cine 8tie ce pro"leme din cau3a asta( Aici! la .niversitate! ma=oritatea sunt Trantorieni! dar e:istă o minoritate importantă de Provinciali din diverse lumi! care este acceptată( Nu 3ic că nu vei au3i niciodată cuvinte ur4te la adresa Provincialilor dar! de 9apt! este mult mai u8or să te 9olose8ti de calităţile lor! dec4t de ale Trantorienilor( Apropo! eu 1nsămi sunt o Provincială( ― Da7 /ovăi puţin! apoi se decise că ar 9i politicos din partea lui să 1ntre"e( ― Din ce lume e8ti7 ― Din Cinna( Ai au3it vreodată de ea7 Dacă ar 9i 9ost at4t de politicos 1nc4t să mintă! s0ar 9i dat de 'ol! '4ndi el! a8a că spuse2 ― Nu( ― Nu mă miră( Pro"a"il că este mai puţin importantă c&iar dec4t 5elicon((( Dar! ca să revenim la pro'ramarea computerelor pentru 1nvăţarea matematicii! asta se poate 9ace 9ie cu pricepere! 9ie nesatis9ăcător( ― A"solut( ― /i tu o vei 9ace cu pricepere( ― A8a 1mi place să cred( ― Atunci! s0a 9ăcut( .niversitatea te va plăti pentru asta! a8a că &ai să mer'em să m4ncăm( Apropo! ai dormit "ine7 ― 6urprin3ător! da( ― /i0ţi este 9oame7 ― Da! dar((( E3ită( ― Dar e8ti 1n'ri=orat de calitatea m4ncării! nu0i a8a7 3ise ea "ine dispusă( Ei "ine! nu 9i 1n'ri=orat( iind eu 1nsămi o Provincială! 1nţele' ce simţi despre 9aptul că 1n toate se "a'ă multă micro&rană! 1nsă meniurile .niversităţii nu sunt rele( +n s94r8it! 1n sala de mese a catedrei! si'ur nu sunt rele( 6tudenţii su9eră puţin! dar asta 1i a=ută să se călească( 6e ridică 8i se 1ndreptă spre u8ă! dar se opri atunci c4nd 6eldon! neput4ndu0se a"ţine! o 1ntre"ă2 ― E8ti mem"ră a catedrei7 Ea se 1ntoarse 8i 1i 34m"i maliţios( ― Nu arăt su9icient de 1n v4rstă7 >i0am luat doctoratul acum doi ani! pe Cinna! 8i de atunci mă a9lu aici( Peste două săptăm4ni! voi 1mplini trei3eci de ani( ― 6cu3ă0mă! spuse 6eldon! 34m"ind la r4ndul său! dar nu te poţi a8tepta ca! arăt4nd de două3eci 8i patru de ani! să nu st4rne8ti unele 1ndoieli privind situaţia ta academică( ― /tii că e8ti dră'uţ7 spuse Dors 8i 6eldon se simţi cuprins de o plăcere deose"ită( +n de9initiv! '4ndi el! parcă nu te mai simţi at4t de străin sc&im"4nd ama"ilităţi cu o 9emeie atră'ătoare(
l; DOB6 avea dreptate( >icul de=un nu 9usese deloc rău( Avea ceva care era ne1ndoielnic pre'ătit din ouă! iar carnea era "ine a9umată( -ăutura cu ciocolată )Trantorienii erau tari la ciocolată* era pro"a"il sintetică! dar avea un 'ust plăcut! iar c&i9lele erau "une( Găsi de cuviinţă să08i e:prime mulţumirea( ― A 9ost o masă 9oarte plăcută( >4ncarea( Am"ianţa( Totul( ― 6unt 1nc4ntată că ţi0a plăcut! 3ise Dors( 6eldon privi 1n =ur( Pe unul dintre pereţi se a9la un 8ir de 9erestre 8i! de8i adevărata lumină a soarelui nu pătrundea 1n sala de mese )se 1ntre"ă dacă! după o vreme! se va o"i8nui cu lumina di9u3ă a 3ilei 8i va 1nceta să mai caute peticele de lumină ale soarelui atunci c4nd se a9la 1ntr0o cameră*! locul era su9icient luminat( De 9apt! era 9oarte luminat! deoarece computerul care controla vremea 1n acest sector &otăr4se că se impunea o 3i strălucitoare 8i 1nsorită( >esele eraulaaran=ate pentru persoane ma=oritatea erau9emei complet ocupate( Dar Dors Toţi 8i 6eldon rămăseseră sin'uri masa lor( Dorspatru stri'ase c4ţiva8i"ăr"aţi 8i c4teva 8i 9ăcuse pre3entările( 9useseră politico8i! 1nsă nimeni nu li se alăturase( ără 1ndoială! Dors dorise asta! dar 6eldon nu 1nţelese cum reu8ise s0o 9acă( ― Nu m0ai pre3entat nici unui matematician! Dors! 3ise el( ― Nu am 3ărit nici unul pe care să 1l cunosc( >a=oritatea matematicienilor 1ncep 3iua devreme 8i au clase la ora opt( Impresia mea este că orice student su9icient de nesă"uit pentru a se apuca să 1nveţe matematică! vrea să scape de această parte a cursului c4t mai devreme! posi"il( ― +nţele' că nici tu nu e8ti matematiciană( ― A"solut de loc! 3ise Dors 8i i3"ucni 1n r4s( 64s"lut de loc( Domeniul meu este istoria( Am pu"licat de=a c4teva studii privind ascensiunea Trantorului ― vor"esc despre re'atul străvec&i! nu de lumea de astă3i( Presupun că aceasta va 9i specialitatea mea 1n domeniu ― Trantorul Be'al( ― Nemaipomenit! spuse 6eldon( ― Nemaipomenit7 9ăcu Dors privindu0l ironică( /i pe tine te interesea3ă Trantorul Be'al7 ― +ntr0un 9el! da( Acesta 8i alte lucruri asemănătoare( N0am studiat nici o dată cu serio3itate istoria 8i ar 9i tre"uit s0o 9ac( ― Cre3i7 Dacă ai 9i studiat istoria! n0ai mai 9i avut timp să studie3i matematica 8i este 9oarte mare nevoie de matematicieni ― mai ales la această .niversitate( 6untem plini p4nă aici de istorici! spuse ea ridic4ndu08i m4inile deasupra spr4ncenelor! de economi8ti 8i de pro9esori 1n 8tiinţe politice! stăm 1nsă prost la capitolul 8tiinţe 8i matematici( C&etter 5ummin mi0a atras odată atenţia asupra acestui lucru( Declinul 8tiinţei! a8a i0a spus! 8i dădea impresia că 1l credea un 9enomen 'enerali3at( ― Desi'ur! c4nd spun că tre"uia să 9i studiat istoria! 3ise 6eldon! nu 1nseamnă că tre"uia să 9i 9ăcut din ea scopul vieţii mele( Am vrut să spun că ar 9i tre"uit să o 9i studiat su9icient pentru a mă a=uta 1n matematicile mele( Domeniul meu de speciali3are este anali3a matematică a structurii sociale( ― 6ună ori"il( ― +ntr0un 9el! a8a 8i este( Este 9oarte complicată 8i dacă nu cuno8ti mult mai multe despre cum au evoluat societăţile! n0ai nici o 8ansă( +nţele'i! ima'inea mea este prea statică( ― Nu 1nţele'! din cau3ă că nu 8tiu nimic despre ea( C&etter mi0a spus că e8ti iniţiatorul a ceva care se nume8te psi&oistorie 8i care este ceva 9oarte important( Am 1nţeles "ine7 Psi&oistorie7 ― E:act( Ar 9i tre"uit să0i spun psi&osociolo'ie?! dar mi s0a părut un cuv4nt prea ur4t( 6au poate că am intuit că este necesară cunoa8terea istoriei 8i n0am mai stat să mă '4ndesc prea mult( ― sună8tiu( mai "ine! 1nsă tot nu 8tiu ce este( ― Psi&oistorie Nici eu nu prea Că3u pe '4nduri c4teva minute! privind la 9emeia care se a9la de partea opusă a mesei! simţind că ea ar putea să0i 9acă e:ilul mai suporta"il( +8i aminti de 9emeia cealaltă! pe care o cunoscuse cu c4ţiva ani 1n urmă! dar renunţă! cu un e9ort &otăr4t! să se mai '4ndească la ea( Dacă va mai 'ăsi vreodată o 9emeie de care să se le'e! aceasta va tre"ui să 9ie una care să 1nţelea'ă ce este setea de cunoa8tere 8i sacri9iciile pe care le cere ea de la un om( Ca să08i mai sc&im"e '4ndurile! spuse2 ― C&etter 5ummin mi0a spus că .niversitatea nu este deloc deran=ată de 'uvern( ― A8a este( 6eldon clătină din cap( ― Pare o indul'enţă aproape incredi"ilă din partea 'uvernului Imperial( Instituţiile de educaţie de pe 5elicon nu sunt nici pe departe scutite de controlul 'uvernului( ― /i pe Cinna este aceea8i situaţie( La 9el ca pe oricare dintre Lumile din Provincie cu e:cepţia! poate! a uneia sau două dintre cele mai mari( Pe Trantor! situaţia este alta( ― Da! dar de ce7 ― Pentru că este centrul Imperiului( .niversităţile de aici au un presti'iu enorm( 6peciali8tii sunt 9ormaţi la universităţile de pretutindeni! dar administratorii Imperiului ― 1naltele o9icialităţi! milioanele de oameni care repre3intă tentaculele Imperiului! ce a=un' 1n orice colţ al Gala:iei ― sunt educaţi c&iar aici! pe Trantor( ― N0am vă3ut niciodată statisticile(((! 1ncepu 6eldon( ― Crede0mă pe cuv4nt( Este important ca o9icialităţile Imperiului să ai"ă un lim"a= comun! să ai"ă un sentiment special pentru Imperiu( /i ei nu pot 9i cu toţii Trantorieni! alt9el Provincia va 9i nemulţumită( Din acest
motiv! Trantor tre"uie să atra'ă milioane de Provinciali pentru a0i educa aici( Nu contea3ă de unde vin sau ce lim"ă 8i cultură au! din moment ce capătă o patină de Trantorieni 8i 9ondul educaţional 18i pune pecetea asupra lor( Iată ceea ce une8te Imperiul( Celelalte Lumi sunt 9oarte mulţumite atunci c4nd o parte semni9icativă dintre administratorii care repre3intă 'uvernul este 9ormată din oameni născuţi 8i crescuţi pe ele( 6eldon se simţi 1ncă o dată descumpănit( Iată un lucru la care nu se '4ndise niciodată( 6e 1ntre"ă dacă cineva poate 9i cu adevărat un mare matematician dacă nu cunoa8te nimic 1n a9ară de matematică( ― Ceea ce mi0ai spus tu e ceva care se predă la cursuri7 1ntre"ă el( Toată lumea 8tie asta7 ― Cred că nu! 3ise Dors după un moment de '4ndire( Este at4t de mult de 1nvăţat! 1nc4t speciali8tii se a'aţă de specialităţile lor ca de un scut care 1i apără de necesitatea de a 1nvăţa orice altceva( +ncearcă să evite să se scu9unde 1n cuno8tinţe( ― Totu8i! tu cuno8ti aceste lucruri( ― Dar asta este specialitatea mea( 6unt un istoric care studia3ă ascensiunea Be'atului Trantor 8i această te&nică administrativă a 9ost una dintre metodele prin care Trantor 8i0a e:tins in9luenţa 8i a reu8it tran3iţia de la Trantorul Be'al la Trantorul Imperial( 6eldon murmură ca pentru sine2 ― C4t de dăunătoare este supraspeciali3area( Taie cunoa8terea 1ntr0un milion de "ucăţi 8i o lasă să s4n'ere3e( Dors ridică din umeri( ― Ce poţi să 9aci7((( 1nsă! ve3i tu! dacă Trantor atra'e Provinciali spre universităţile Trantoriene! tre"uie să le dea ceva 1n sc&im" pentru de3rădăcinarea lor 8i pentru 9aptul că mer' 1ntr0o lume străină! cu o structură incredi"il de arti9icială 8i cu o"iceiuri necunoscute( De doi ani mă a9lu aici 8i 1ncă nu m0am o"i8nuit( 60ar putea să nu mă o"i8nuiesc niciodată( +nsă! av4nd 1n vedere că nu intenţione3 să a=un' un administrator! nu 9ac e9orturi pentru a deveni Trantoriană( /i ceea ce o9eră Trantor 1n plus! continuă ea! nu este doar promisiunea unei po3iţii sociale 1nalte! a unei autorităţi considera"ile 8i! "ine1nţeles! a "anilor! ci 8i a li"ertăţii( Pe perioada pre'ătirii lor! studenţii sunt li"eri să acu3e 'uvernul! să demonstre3e pa8nic 1mpotriva lui! să08i pună 1n practică teoriile 8i punctele de vedere( Asta le place 8i mulţi vin aici pentru a 'usta din sen3aţia de li"ertate( ― Presupun! 3ise 6eldon! că asta a=ută de asemenea la diminuarea tensiunilor! 18i consumă toate nemulţumirile! se "ucură de toată 1ncrederea 1n sine 8i auto0mulţumirea pe care le poate avea un t4năr revoluţionar! iar 1n momentul 1n care 18i ocupă locul 1n ierar&ia Imperială! sunt 'ata pre'ătiţi pentru con9ormism 8i o"edienţă( Dors 1ncuviinţă( ― 60ar putea să ai dreptate! 1n orice ca3! 'uvernul! pentru toate aceste motive! are 'ri=ă să păstre3e li"ertatea universităţilor( Nu este vor"a deloc de indul'enţă! ci de inteli'enţă( ― /i dacă nu vei deveni un administrator! Dors! ce vei deveni7 ― Istoric( Am să predau! am să introduc 1n pro'ramă propriile mele video0cărţi( ― O situaţie nu prea strălucită! pro"a"il( ― ără prea mulţi "ani! 5ari! ceea ce este 8i mai important( C4t despre situaţie! este 'enul de "ătaie de cap pe care a8 evita0o pe c4t posi"il( Am vă3ut mulţi oameni cu o situaţie "ună! dar n0am vă3ut vreunul dintre ei care să 9ie 9ericit( Atunci c4nd o ai! situaţia socială "ună nu 1ţi aduce lini8teF tre"uie să lupţi permanent ca să te menţii deasupra( C&iar 8i 1mpăraţii s94r8esc rău! 1n ma=oritatea ca3urilor( C4ndva! s0ar putea să mă 1ntorc pur 8i simplu pe Cinna! ca pro9esor( ― Iar 9aptul că ţi0ai 9ăcut pre'ătirea pe Trantor 1ţi va con9eri o situaţie "ună( Dors r4se( ― Posi"il! dar pe Cinna! cine va ţine cont de asta7 Este o lume 'reoaie! plină de 9erme cu multe vite( ite care au 8i patru 8i două picioare( ― /i nu ţi se va părea plictisitor! după Trantor7 ― -a da! sunt si'ură de asta( /i dacă devine prea plictisitor! voi putea o"ţine oric4nd o "ursă pentru a mer'e undeva să 9ac puţină cercetare istorică( ,sta e avanta=ul domeniului meu( ― +n sc&im"! unui matematician i se cere să stea 1n 9aţa computerului 8i să '4ndească! spuse 6eldon '4ndindu0se pentru prima oară cu amărăciune la acest lucru( /i! vor"ind despre computere((( E3ită( >icul de=un se terminase 8i! mai mult ca si'ur! Dors avea 1ndatoriri de la care nu se putea sustra'e( Dar ea nu părea prea 'ră"ită să plece( ― Continuă! spuse ea( or"ind despre computere7 ― A8 putea o"ţine permisiunea de a 9olosi "i"lioteca de istorie7 De data aceasta! 9u r4ndul ei să e3ite( ― Cred că se poate aran=a( Dacă te vei ocupa de predarea matematicilor! pro"a"il că vei 9i considerat mem"ru al catedrei 8i a8 putea cere să ţi se dea permisul( Numai că((( ― Numai că7 ― N0a8 vrea să te =i'nesc! dar e8ti matematician 8i 3ici că nu 8tii nimic despre istorie( ei 8ti să 9olose8ti o "i"liotecă de istorie7 6eldon 34m"i( ― Presupun că vă 9olosiţi de computere aproape 1n acela8i mod 1n care le 9olosiţi pe cele dintr0o "i"liotecă de matematică( ― Da! dar pro'rama 9iecărei specialităţi are 8i propriile ei c&ic&iţe( Nu cuno8ti video0cărţile standard de re9erinţă! metodele rapide de trecere 1n revistă 8i de selectare( ei reu8i să 'ăse8ti 9ără nici un a=utor un interval &iper"olic(((
― rei să spui! o inte'rală &iper"olică! o 1ntrerupse 6eldon cu "l4ndeţe( Dors nu0l luă 1n seamă( ― Dar pro"a"il că nu vei reu8i să 'ăse8ti 1n mai puţin de o 3i 8i =umătate condiţiile Tratatului de la PoldarH( ― A8 putea 1nvăţa( ― Dacă((( dacă((( Dors era un pic tul"urată( ― Dacă vrei! spuse ea! 1ţi 9ac o su'estie( Predau un curs de o săptăm4nă ― o oră 1n 9iecare 3i! 9ără credite ― despre 9olosirea "i"liotecii( Este pentru studenţi( Consideri că dacă ai lua parte la un asemenea curs ― 1mpreună cu studenţii! vreau să spun ― ţi0ar 8tir"i din demnitate7 +ncepe 1n trei săptăm4ni( ― >i0ai putea da lecţii 1n particular( 6eldon rămase surprins de tonul insinuant care se strecură 1n vocea sa( Nici ei nu0i scăpă acest lucru( ― A8 putea! spuse ea! dar eu 3ic că ţi0ar prinde mai "ine o instruire o9icială( +nţele'i! vom 9olosi "i"lioteca! iar la s94r8itul săptăm4nii ţi se va cere să 'ăse8ti in9ormaţii de pe anumite materiale de interes istoric( ei 9i tot timpul 1n competiţie cu ceilalţi studenţi! iar asta te va a=uta să 1nveţi( Pre'ătirea 1n particular va 9i mult mai puţin e9icientă! te asi'ur( +nsă te 1nţele'! vei 9i pus 1ntr0o situaţie di9icilă dacă te vei lua la 1ntrecere cu studenţii( Dacă nu te vei descurca la 9el de "ine ca 8i ei! s0ar putea să te simţi umilit( Ar tre"ui 1nsă să nu pui asta la su9let! pentru că ei au studiat de=a istoria elementară 1n timp ce tu! pro"a"il! nu ai 9ăcut0o( ― Nu am 9ăcut0o! asta este si'ur( Dar nu mă tem să intru 1n competiţie 8i nu mă va deran=a nici un 9el de situaţie de in9erioritate 1n care a8 putea 9i pus ― numai să reu8esc să 1nvăţ 8mec&eriile 1n utili3area re9erinţelor istorice( 6eldon era convins că această 9emeie 1ncepea să0i placă 8i pro9ita "ucuros de 8ansa de a 9i instruit de ea( Era de asemenea con8tient de 9aptul că a=unsese la un punct de cotitură( +i promisese lui 5ummin să 1ncerce să reali3e3e o psi&oistorie practică! dar 9usese o promisiune a minţii 8i nu a sentimentelor( Acum era &otăr4t să apuce psi&oistoria de '4t pentru a o 9ace practică( Asta! pro"a"il! 8i din cau3a in9luenţei lui Dors ena"ili( 6au 5ummin c&iar pe acest lucru contase7 5ummin! 18i spuse 6eldon! ar putea 9i o persoană c4t se poate de e:traordinară(
l CLEON I terminase dineul care! din ne9ericire! 9usese o masă protocolară( Adică! tre"uise să08i petreacă timpul st4nd de vor"ă cu diverse o9icialităţi ― nu dintre cele pe care le cuno8tea sau le recuno8tea ― 1n 9ra3e presta"ilite! care0i aduceau laude din partea 9iecăruia 8i le scoteau ast9el 1n evidenţă devotamentul 9aţă de coroană( I se adusese m4ncare călduţă! dar se răcise cu mult 1nainte să o 9i putut m4nca( Tre"uia să e:iste o cale pentru a evita acest lucru pe mai departe( 6ă măn4nce poate 1nainte! sin'ur sau cu unul sau doi intimi 1n compania cărora s0ar 9i putut simţi "ine 8i apoi să ia parte la dineul o9icial! unde ar 9i putut 9i servit doar cu o pară din import( +i plăceau perele( Dar asta nu i0ar o9ensa oare pe oaspeţi! care ar putea interpreta re9u3ul +mpăratului de a m4nca 1mpreună cu ei drept o insultă premeditată7 Nevasta sa! "ine1nţeles! nu 1l putea a=uta cu nimic 1n această privinţă! 1ntruc4t pre3enţa ei nu ar 9i 9ăcut altceva dec4t să0i sporească ne9ericirea( 6e căsătorise cu ea din cau3ă că era mem"ră a unei puternice 9amilii di3idente 8i de la care! 1n urma acestei căsătorii! se spera să renunţe la di3idenţă( Cu toate acestea! Cleon sperase sincer ca măcar ea să se opună( Era 9oarte mulţumit că ea 18i ducea viaţa 1n propriile ei apartamente! cu e:cepţia ca3urilor c4nd 9ăceau e9orturile necesare pentru a da na8tere unui mo8tenitor! prile=uri cu care! ca să 9ie sincer! 1i devenise de3a'rea"ilă( Iar acum! că se născuse un mo8tenitor! putea să o i'nore complet( >estecă p4nă la ultima o m4nă plină cu alune pe care le luase de pe masă la plecare! 8i spuse2 ― Demer3el@ ― 6ire7 Demer3el apărea 1ntotdeauna imediat ce Cleon 1l stri'a( ie că patrula mereu la o distanţă 9ată de u8ă de la care putea au3i! 9ie că se apropia de el! datorită 9aptului că instinctul de servilism 1l alertase cumva că urma să 9ie c&emat! el apărea 8i asta era tot ceea ce conta! '4ndi Cleon( Desi'ur! erau oca3ii c4nd Demer3el tre"uia să plece! c&emat de o"li'aţii Imperiale( Cleon ura 1ntotdeauna acele momente! 1i dădeau o sen3aţie de nesi'uranţă( ― Ce s0a 1nt4mplat cu matematicianul ăla7 I0am uitat numele( Demer3el! care 8tia si'ur la cine se '4ndea +mpăratul! dar care pro"a"il dorea să a9le c4t de mult 18i mai amintea! 3ise2 ― La care matematician vă re9eriţi! 6ire7 Cleon dădu din m4nă! neră"dător( ― G&icitorul( ,la care a venit să mă vadă( ― Cel după care am trimis noi7 s94r8it! cel după care am trimis noi( A venit să mă vadă( Tre"uia să te ocupi de el! după c4te 1mi aduc aminte(―Ai+n9ăcut0o7 Demer3el 18i drese 'lasul( ― 6ire! am 1ncercat( ― A&a@ Asta 1nseamnă că ai dat 're8! nu0i a8a7 +ntr0un 9el! Cleon era mulţumit( Demer3el era sin'urul dintre >ini8tri care nu se =ena să0si recunoască e8ecurile( Ceilalţi nu08i recuno8teau niciodată 're8elile 8i 1ntruc4t 9ăceau adesea 're8eli! acestea erau 'reu de
1ndreptat( Poate că Demer3el 18i permitea să 9ie mai cinstit din cau3ă că 're8ea 9oarte rar( Dacă n0ar 9i 9ost Demer3el! cu'etă Cleon cu tristeţe! ar 9i putut să nu a9le niciodată ce era aceea cinste( Pro"a"il că nici un +mpărat nu a9lase vreodată 8i pro"a"il că asta era una dintre cau3ele pentru care Imperiul((( +8i alun'ă '4ndurile 8i! "rusc iritat de tăcerea celuilalt 8i dorind o recunoa8tere din moment ce tocmai admirase 1n sinea sa onestitatea lui Demer3el! spuse aspru2 ― Ei! ai dat 're8! nu0i a8a7 Demer3el nici nu se clinti( ― 6ire! am dat 're8! 1n parte( Am apreciat că pre3enţa lui aici! pe Trantor! unde situaţia este((( di9icilă! ne0 ar putea crea pro"leme( Nu era 'reu să0mi dau seama că era mai "ine să stea pe planeta lui( Plănuia să se 1ntoarcă acasă 1n 3iua următoare! dar 1ntotdeauna e:istă riscul unei complicaţii ― de e:emplu! să se 9i &otăr4t să răm4nă pe Trantor ― a8a că am aran=at cu doi "ătău8i să0l instale3e c&iar 1n acea 3i 1n &ipernava spre casă( ― Demer3el! tu te 1nţele'i cu "ătău8ii7 se amu3ă Cleon( ― 6ire! este important să 9ii capa"il să te 1nţele'i cu multe cate'orii de oameni pentru că 9iecare cate'orie poate! 1n 9elul ei! să 9ie de 9olos 8i! din punctul ăsta de vedere! "ătău8ii nu sunt cei din urmă( +nt4mplător! au e8uat( ― Din ce cau3ă7 ― 6urprin3ător! 6eldon a reu8it să le 9acă 9aţă( ― >atematicianul 8tie să se "ată7 ― După toate aparenţele! matematica 8i artele marţiale nu se e:clud neapărat una pe alta( Am a9lat! 1nsă nu la timp! că planeta sa! 5elicon! este renumită pentru asta ― pentru artele marţiale! nu pentru matematică( aptul că nu am a9lat acest lucru mai devreme a 9ost 1ntr0adevăr o 're8eală! 6ire! 8i nu pot dec4t să vă implor iertarea( ― +n ca3ul ăsta! pro"a"il că matematicianul a plecat spre planeta sa a doua 3i! după cum plănuise( ― Din ne9ericire! episodul cu "ătău8ii a 9ost o eroare( .imit de această 1nt4mplare! s0a &otăr4t să nu se 1ntoarcă pe 5elicon! ci să răm4nă pe Trantor( Este posi"il să 9i 9ost s9ătuit 1n acest sens de un trecător care s0a 1nt4mplat să 9ie de 9aţă la 1ncăierare( Asta a 9ost o altă complicaţie neplăcută( +mpăratul Cleon se 1ncruntă( ― Deci matematicianul nostru((( cum 1l c&eamă7 ― 6eldon! 6ire( 5ari 6eldon( ― Deci acest 6eldon a scăpat de su" control( ― +ntr0un 9el! 6ire( I0am luat urma 8i am a9lat că s0a ascuns la .niversitatea 6treelin'( C4t timp se a9lă acolo! este de neatins( +mpăratul se 1ncruntă 8i se 1nro8i u8or( ― >ă deran=ea3ă e:presia asta ― de neatins?( N0ar tre"ui să e:iste colţ 1n Imperiu pe care să nu 1l pot controla( /i cu toate astea! c&iar aici! 1n propria mea lume! vii 8i0mi spui că cineva este de neatins( Este intolera"il@ ― Puterea oastră poate 9i e:ercitată 8i asupra .niversităţii! 6ire( Puteţi trimite armata 1n orice moment doriţi! ca să0l scoată pe 6eldon de acolo( Ar 9i 1nsă((( de nedorit să 9aceţi a8a ceva( ― De ce nu spui nepractic?! Demer3el7 6emeni cu matematicianul care vor"e8te despre pre3icerile lui( Este posi"il! dar nepractic( 6unt un +mpărat care descoperă că totul este posi"il! dar 9oarte puţin este 8i practic( Nu uita! Demer3el! dacă nu pot să pun practic m4na pe 6eldon! tu eti practic 1n m4na mea( Eto Demer3el nu luă 1n serios acest ultim comentariu( Omul din spatele tronului? 8tia c4t de important era el pentru +mpăratF nu era pentru prima oară că au3ea ast9el de ameninţări( A8teptă 1n lini8te! 1n timp ce +mpăratul arunca priviri 9urioase( -ăt4nd dara"ana cu de'etele pe "raţul 9otoliului! Cleon 1ntre"ă2 ― -ine! 8i la ce ne 9olose8te nouă matematicianul ăsta! dacă stă la .niversitatea 6treelin'7 ― Ar 9i posi"il! 6ire! să iasă ceva "un din această 1nt4mplare neplăcută( La .niversitate! ar putea să se &otărască să lucre3e la psi&oistoria lui( ― C&iar dacă este convins că este nepractică7 ― Poate că se 1n8eală 8i ar putea să08i dea seama că se 1n8ală( /i dacă descoperă că se 1n8ală! vom 'ăsi noi o cale să0l scoatem din .niversitate( Este posi"il c&iar să ni se alăture de "ună voie( +mpăratul rămase un timp dus pe '4nduri! apoi spuse2 ― /i dacă altcineva 1l scoate de acolo 1naintea noastră7 ― Cine ar dori să 9acă a8a ceva! 6ire7 1ntre"ă 1ncet Demer3el( ― Primarul din %e! de e:emplu! stri'ă deodată Cleon( +ncă mai visea3ă să pună m4na pe Imperiu( ― 4rsta 1naintată i0a mai tocit colţii! 6ire( ― Te 1n8eli! Demer3el( ― Dar nu avem nici un motiv să presupunem că 6eldon ar pre3enta vreun interes pentru el sau că măcar a au3it de el! 6ire( ― Ei! Demer3el@ Dacă noi am putut au3i despre comunicarea lui 6eldon! a putut 8i %e( Dacă noi am descopoerit posi"ila importanţă a lui 6eldon! ar putea0o 9ace 8i %e( ― Dacă a8a ceva se va 1nt4mpla! 3ise Demer3el! sau dacă e:istă 9ie 8i o sin'ură 8ansă ca să se 1nt4mple! atunci am 9i 1ndreptăţiţi să luăm măsuri radicale( ― C4t de radicale7 ― Nu e 'reu să ne dăm seama! spuse Demer3el cu prudenţă! că dec4t să pice 1n m4inile lui %e! ar 9i pre9era"il ca 6eldon să nu pice 1n m4inile nimănui( +l vom 9ace să dispară! 6ire( ― +l vom omor4! vrei să spui! 3ise Cleon( ― Dacă doriţi! puteţi să interpretaţi 8i ast9el! 6ire! spuse Demer3el(
$# 5ABI 6ELDON stătea cu m4inile 1ncruci8ate pe scaun! 1n 'arsoniera ce 1i 9usese reparti3ată 1n urma intervenţiei lui Dors ena"ili( Era nemulţumit( De 9apt! de8i acesta 9usese cuv4ntul care 1i venise 1n minte! 8tia că era doar o su"estimare 'rosolană a sentimentelor sale( Nu era doar nemulţumit! era 9urios ― 1n 9oarte mare măsură din cau3ă că nu 8tia nici măcar pe ce anume era 9urios( Din cau3a istoriei7 Din cau3a celor care o scriseseră 8i o redactaseră7 Din cau3a lumilor 8i popoarelor care 9ăcuseră istoria7 Oricare era 1nsă o"iectul 9uriei sale! nu avea prea mare importanţă( Ceea ce conta era că notiţele sale erau inutile! noile sale in9ormaţii erau inutile! totul era inutil( 6e 1mplineau acum aproape 8ase săptăm4ni de c4nd se a9la la .niversitate( Beu8ise c&iar de la 1nceput să 'ăsească un terminal de computer 8i cu aceasta 18i 1ncepuse munca ― 9ără o pre'ătire preala"ilă! dar 9olosindu0 se de instinctele care i se de3voltaseră de0a lun'ul numero8ilor ani de lucru cu matematica( Apoi venise săptăm4na de pre'ătire cu Dors! care 1l 1nvăţase multe 8mec&erii pentru a a=un'e mai repede la in9ormaţii 8i care 1i adusese două 9eluri de pro"leme( Primul era determinat de privirile pie3i8e pe care i le aruncau studenţii! care 18i dăduseră seama cu dispreţ că era mai 1n v4rstă dec4t ei 8i care se cam 1ncruntau la respectuosul Doctor? pe care Dors i0l adresa mereu atunci c4nd 1i vor"ea( ― N0a8 dori să se creadă! spuse ea! că e8ti vreun student 1nt4r3iat repetent la istorie( ― Lucrurile s0au lămurit( 6unt si'ur că un simplu 6eldon? ar 9i su9icient de0acum 1ncolo( ― Nu! 34m"i deodată Dors( De alt9el! 1mi 9ace plăcere să0ţi spun Dr( 6eldon?( +mi place cum te 94st4ce8ti de 9iecare dată( ― Ai un simţ al umorului deose"it de sadic( ― /i7 Ji0ar conveni mai mult să te lipse8ti de mine7 Asta 1l 9ăcu să r4dă( Beacţia ei 9irească ar 9i 9ost să08i ne'e sadismul! 1nsă lui 1i 9ăcea plăcere că ea acceptase remarca sa ca pe o min'e de tenis! pe care o returnase( Această asociere 1l conduse la o 1ntre"are 9irească( ― Aici! la .niversitate! se =oacă tenis7 terenuri =oc(timp! am să0ţi spun Pro9esor ena"ili( ― Avem Per9ect( Am sădetetenis! 1nvăţ dar eu( eu /i!nu 1ntre ― 60ar putea să0mi 9acă plăcere( ― +n ca3ul ăsta! am să 1ncerc să a9lu ce altceva ţi0ar mai putea 9ace plăcere( ― ăd că ai un simţ al umorului deose"it de o"scen( +i servise intenţionat această min'e! a8a că el returnă2 ― /i7 Ji0ar conveni mai mult să te lipse8ti de mine7 Ea 34m"i! iar mai t4r3iu! pe terenul de tenis! se descurcă surprin3ător de "ine( ― E8ti si'ură că n0ai mai =ucat vreodată tenis7 spuse el '494ind după o 8edinţă( ― 6unt si'ură! spuse ea( Al doilea 9el de pro"leme era mai personal( +nvăţase te&nicile necesare 1n cercetarea istoriei 8i apoi 18i 9ăcuse o 'rămadă de nervi ― de unul sin'ur ― 1n 1ncercările sale ulterioare de a se 9olosi de memoria computerului( Avea de0a 9ace pur 8i simplu cu o or'ani3are a ar&ivei total di9erită de cea a matematicienilor( Această or'ani3are era 8i ea lo'ică! presupuse el! 1ntruc4t putea 9i 9olosită! 1n 1ntre'ime 8i 9ără eroare! pentru a se mi8ca 1n orice direcţie ar 9i dorit! dar era o lo'ică 9oarte di9erită de cea cu care era o"i8nuit( Dar! cu sau 9ără pre'ătire! 9ie că se "4l"4ise sau avansase rapid! nu o"ţinuse a"solut nici un re3ultat( Iritarea sa se 9ăcu simţită pe terenul de tenis( Dors a=unsese repede la 9a3a c4nd nu mai avea nevoie să i se 1nalţe min'i u8oare! ca să ai"ă timp să calcule3e direcţia 8i distanţa( A8a că lui 1i 9u mai u8or să uite că ea era doar o 1ncepătoare 8i 18i e:primă 9uria din plin! return4nd min'ea cu at4ta putere! 1nc4t aceasta păru un 9ascicul laser( Dors veni 1n 9u'ă p4nă la 9ileu 8i spuse2 ― +nţele' că vrei să mă omori! din moment ce te enerve3 d4nd at4t de des pe l4n'ă min'e( Cum se 9ace! atunci! că ai tras pe la trei centimetri de capul meu7 reau să spun! nici măcar nu m0ai atins( >ai "ine de0at4t nu poţi7 6eldon! 1n'ro3it de ceea ce 9ăcuse! 1ncercă să se e:plice! dar nu reu8i dec4t să sune incoerent( ― .ite ce! spuse ea( N0am de '4nd să mai 1n9runt nici un retur de0al tău pe 3iua de a3i! a8a că ce0ar 9i să 9acem un du8 8i apoi să ne 1nt4lnim să luăm un ceai 8i o 'ustare 8i atunci ai să0mi poţi spune ce anume ai 1ncercat cu adevărat să omori( -iata mea căpăţină este 1n =oc 8i dacă nu vrei să recuno8ti sincer care este adevărata victimă! ai să 9ii mult prea periculos pentru mine ca să doresc să0ţi servesc drept ţintă de cealaltă parte a 9ileului( ― Dors! spuse el după ceai! am cercetat 1n 'ra"ă documente după documenteF am răs9oit numai! 1n 'ra"ă( N0am avut 1ncă timp pentru un studiu mai amănunţit( Dar c&iar 8i a8a! un lucru este evident( Toate video0cărţile se concentrea3ă asupra acelora8i evenimente( ― Cele cruciale( Cele carec4torva 9ac istoria( ― Asta este doar o scu3ă( 6e copia3ă unii pe alţii! 1n =urul lor sunt două3eci 8i cinci de milioane de lumi! iar de o menţiune importantă au parte poate două3eci 8i cinci( ― Ai citit doar istoriile Galactice 'enerale! spuse Dors( Caută istoria speci9ică uneia dintre lumile minore( Pe 9iecare lume! oric4t de mică ar 9i ea! copiii 1nvaţă istoria locală 1ncă 1nainte să a9le că dincolo de ei e:istă o imensă Gala:ie( C&iar 8i tu 8tii mai multe despre 5elicon dec4t despre ascensiunea Trantorului sau despre
>arele Bă3"oi Interstelar! nu0i a8a7 ― Acest tip de in9ormaţii este de asemeni limitat! spuse posomorit 6eldon( Cunosc 'eo'ra9ia 5eliconului 8i pove8ti despre coloni3area sa 8i despre a"u3urile 8i a'resiunile planetei MenniseH ― care este du8manul nostru tradiţional! de8i pro9esorii no8tri! prudenţi! ne0au 3is că ar tre"ui să spunem rivalul tradiţional?( Dar n0am a9lat niciodată nimic despre contri"uţiile 5eliconului la istoria Galactică 'enerală( ― Poate că n0a avut nici o contri"uţie( ― Nu 9ace pe proasta( 6i'ur că a avut( Poate că 5elicon n0a 9ost implicată 1n "ătălii spaţiale mari! uria8e sau 1n re"eliuni &otăr4toare sau 1n tratate de pace( Poate că n0a e:istat nici un pretendent la tronul Imperiului care să08i 9i a8e3at "a3a pe 5elicon( Dar tre"uie să 9i e:istat in9luenţe su"tile( +n mod cert! nimic nu se poate 1nt4mpla undeva care să nu a9ecte3e tot restul( /i cu toate astea! nu pot 'ăsi nimic care să mă a=ute((( 1nţele'i! Dors7 +n matematică! orice poate 9i 'ăsit 1n computereF tot ceea ce 8tim sau am a9lat 1n două3eci de mii de ani( Cu istoria nu se 1nt4mpla acela8i lucru( Istoricii adună 8i ale'! dar 9iecare dintre ei adună 8i ale'e acela8i lucru( ― Dar 5ari! spuse Dors! matematica este un lucru sistematic! inventat de oameni( .n lucru re3ultă din altul( 6unt de9iniţii 8i a:iome! toate cunoscute( Este((( este((( ca un 1ntre'( Istoria este altceva( Este re3ultatul incon8tient al 9aptelor 8i '4ndurilor a cvadrilioane de oameni( Istoricii tre"uie să adune 8i să alea'ă( ― A8a este! 3ise 6eldon! dar eu tre"uie să cunosc toată istoria pentru a putea sta"ili le'ile psi&oistoriei( ― +n ca3ul ăsta! n0ai să 9ormule3i niciodată le'ile psi&oistoriei( Asta se 1nt4mplase ieri( 6eldon stătea acum a8e3at pe scaun 1n 'arsoniera sa! trăind 8i astă3i! 1ncă o dată! o stare de ad4ncă s94r8eală( +ncă mai au3ea vocea lui Dors spun4nd2 +n ca3ul ăsta! n0ai să 9ormule3i niciodată le'ile psi&oistoriei(? Tot a8a '4ndise 8i el la 1nceput 8i acum ar 9i 9ost dispus să '4ndească la 9el dacă 5ummin! care era convins de contrariu! n0ar 9i avut deose"ita 9orţă de a0i insu9la 8i lui aceea8i convin'ere( /i totu8i! nici nu putea să se dea "ătut( Oare nu e:ista nici o cale de re3olvare7 Nici una nu0i trecea prin minte(
UPPERSIDE '56N'O5 7 ... N-a $"st apr"ape nici"dată descrisă din e:teri"r. Cu mult timp în urmă a creat asupra umanită2ii impresia 1enerală că era " lume a interi"rului, iar ima1inea era aceea a unui stup de "ameni care-i duceau e:isten2a su4 cup"le. Cu t"ate acestea, $usese &ă+ută i din e:teri"r i au rămas 3"l"1rame luate din spa2iu, mai mult sau mai pu2in detaliate #&e+i i1urile l; i l?(. O4ser&a2i că supra$a2a cup"lel"r, supra$a2ă care separă &astul "ra de atm"s$era înc"n/urăt"are, i care în acea &reme era denumită Upperside, este... ENCYCLOPEDIA GALACTICA
$ C. TOATE ACE6TEA! 3iua următoare 1l 'ăsi pe 5ari 6eldon 1napoi 1n "i"liotecă( .nul dintre motive era promisiunea 9aţă de 5ummin( Promisese să 1ncerce 8i nu putea să dea 1napoi( Alt motiv era că avea o datorie 8i 9aţă de sine 1nsu8i( Nu0i convenea să08i recunoască e8ecul( Cel puţin nu 1ncă( Nu at4ta vreme c4t mai putea crede că avea o c4t de mică 8ansă de a reu8i( A8a că privea cu atenţie lista de video0cărţi de re9erinţă pe care nu le veri9icase 1ncă 8i 1ncerca să decidă care dintre numerele acelea nesu9erite avea cea mai mică 8ansă să 1i 9ie de 9olos( 5otăr4se că răspunsul era nici unul dintre ele? 8i nu 'ăsise altă cale de ie8ire dec4t să citească pe sărite din 9iecare! c4nd 9u luat prin surprindere de un ciocănit u8or 1n peretele separeului său( 6eldon ridică privirea 8i descoperi 9i'ura st4n=enită a lui Lisun' Banda! care 1l privea din cadrul desc&iderii separeului( 6eldon 1l cuno8tea pe Banda! 1i 9usese pre3entat de Dors 8i luase masa cu el )8i cu alţii* de mai multe ori( Banda! asistent universitar 1n psi&olo'ie! era un om micuţ! scund 8i durduliu! cu o 9aţă rotundă 8i veselă 8i cu un 34m"et aproape nelipsit( Avea tenul palid 8i oc&ii 1n'u8ti caracteristici oamenilor din milioane de lumi( 6eldon era o"i8nuit cu această 1n9ăţi8are! deoarece mulţi dintre marii matematicieni o aveau 8i le vă3use adesea &olo'ramele( Cu toate acestea! pe 5elicon nu vă3use niciodată vreunul dintre ace8ti Orientali( )Erau numiţi a8a prin tradiţie! de8i nimeni nu 8tia de ceF se spunea că Orientalii 1n8i8i sunt iritaţi 1ntr0o oarecare măsură de această denumire! dar din nou nimeni nu 8tia de ce(* Atunci c4nd 6eldon! la prima 1nt4lnire! nu 9usese 1n stare să08i stăp4nească 1n 1ntre'ime surprinderea! Banda 34m"ise 9ără nici o urmă de s9ială 8i spusese2 ― 6untem milioane aici! pe Trantor( Ai să descoperi 8i o 'rămadă de >eridionali ― cu pielea de culoare 1nc&isă!―cuPe părul des 8inu! creţ( Ai vă3ut vreunul vreodată7 5elicon! mormăi 6eldon( ― 6unteţi cu toţii Occidentali pe 5elicon! nu0i a8a7 Ce monoton@ Dar n0are importanţă( Toate rasele sunt la 9el de "une( )+l lăsase pe 6eldon să se 1ntre"e de ce e:istau Orientali! >eridionali! 8i Occidentali! dar nu 8i Nordici( +ncercase să 'ăsească un răspuns 1n căutările sale prin re9erinţe! dar nu reu8ise(* Acum! Banda 1l privea cu 9i'ura sa prietenoasă! iar privirea 1i era aproape ridicol de 1n'ri=orată(
― Te simţi "ine! 6eldon7 1ntre"ă el( 6eldon se &ol"ă la el( ― Da! desi'ur! spuse el( De ce nu m0a8 simţi "ine7 ― A8a am avut impresiaF din cau3a sunetelor! prietene( Jipai( ― Jipam7 6eldon 1l privi 9i:! cu o consternare aproape =i'nită( ― Nu tare! spuse Banda( .ite a8a( Banda scr48ni din dinţi 8i scoase din '4tle= un sunet sla" 8i ascuţit( ― Dacă 're8esc! 1mi cer scu3e pentru acest deran= ne=usti9icat! spuse el( Te ro' să mă ierţi( 6eldon clătină din cap( ― E8ti iertat! Lisun'( +ntr0adevăr! scot sunetul ăsta din c4nd 1n c4nd! mi s0a mai spus( Te asi'ur că o 9ac incon8tient( Niciodată nu 1mi dau seama c4nd 1l scot( ― Dar 1ţi dai seama de ce 1l scoţi7 ― Da( >ă simt 9rustrat( rustrat( Banda 1i 9ăcu un semn lui 6eldon să se dea mai aproape 8i 18i co"or1 8i mai mult vocea( ― +i deran=ăm pe ceilalţi( 5ai să ie8im 1n &ol! 1nainte să 9im daţi a9ară( +n &ol! 1n 9aţa unei perec&i de "ăuturi u8oare! Banda spuse2 ― Pot să te 1ntre"! din interes pro9esional! de ce te simţi 9rustrat7 6eldon ridică din umeri( ― De ce se simte cineva 9rustrat! 1n 'eneral7 Am a"ordat o pro"lemă 1n care nu 9ac nici un pro'res( ― Dar tu e8ti matematician! 5ari( De ce te0ar 9rusta ceva din "i"lioteca de istorie7 ― Dar tu! ce 9ăceai aici7 ― Eram 1n trecere! am luat0o pe aici ca să scurte3 drumul spre locul 1n oare doream să a=un'! c4nd te0am au3it((( suspin4nd( e3i! 34m"i el! acum nu mai este o scurtătură! ci o 1nt4r3iere serioasă ― una pe care 1nsă o 'ăsesc "inevenită( ― /i eu a8 9i dorit să trec a8a rapid prin "i"lioteca de istorie! dar 1ncerc să re3olv o pro"lemă matematică ce necesită unele cuno8tinţe de istorie 8i mă tem că nu mă descurc( Banda 1l privi pe 6eldon cu o e:presie neo"i8nuit de serioasă pe 9aţă! apoi spuse2 ― Te ro' să mă scu3i! dar am să0mi asum riscul de0a te supăra( Am luat! prin calculator! in9ormaţii despre tine( ― Ai luat in9ormaţii prin calculator! despre mine@ 6eldon era 9oarte 9urios( ― 6e pare că într-ade&ăr te0am supărat( +nsă! 8tii! am un unc&i care a 9ost matematician( Poate c&iar ai au3it de el( Sian'toR Banda( Lui 6eldon i se opri răsu9larea( ― E8ti rudă cu acel Banda7 ― Da( Este 9ratele mai mare al tatii 8i a 9ost 9oarte nemulţumit că nu i0am urmat pa8ii 1n pro9esiune ― nu are copii( >0am '4ndit că! 1ntr0un 9el! i0ar 9ace plăcere să a9le că am 1nt4lnit un matematician 8i am vrut să mă laud cu tine ― dacă a8 9i putut ― a8a că am 1ncercat să văd ce in9ormaţii mi0ar putea da "i"lioteca de matematici( ― +nţele'( Deci! de 9apt! asta 9ăceai aici( Ei "ine((( 1mi pare rău( Nu prea cred că ai cu cine să te lau3i( ― Gre8e8ti( Am 9ost impresionat( N0am putut 1nţele'e nimic din su"iectul lucrărilor tale dar! 1ntr0un 9el! in9ormaţiile păreau 9oarte 9avora"ile( Iar atunci c4nd am veri9icat noile 9i8iere! am a9lat că ai 9ost la Convenţia Decenală din anul acesta( Deci((( ce este! totu8i! psi&oistoria?7 Primele două sila"e 1mi aţ4ţă curio3itatea! după cum e 8i 9iresc( ― ăd că ai remarcat acest cuv4nt( ― Dacă nu cumva 're8esc! mi se pare că poţi să pre3ici viitorul curs al istoriei( 6eldon 1ncuviinţă! o"osit( ― Aceasta este! spuse el! mai mult sau mai puţin psi&oistoria sau! mai de'ra"ă! ceea ce ar vrea să 9ie( ― Dar este o preocupare serioasă7 34m"i Banda( Oare nu cumva arunci "eţe7 ― 6ă arunc "eţe7 ― Este numele unui =oc practicat de copiii de pe planeta mea! 5opara( Mocul presupune să spui ce se va 1nt4mpla 1n viitor 8i! dacă e8ti "ăiat de8tept! poţi să o"ţii 9oloase din asta( 6pune0i unei mame că 9ata ei va a=un'e o 9rumuseţe 8i că se va mărita cu un "o'ăta8 8i ai să prime8ti imediat o pră=itură sau o monedă de =umătate de credit( N0o să a8tepte să vadă dacă ceea ce ai spus tu se va 1mpliniF e8ti răsplătit numai pentru 9aptul că ai spus0o( ― +nţele'( Nu! nu arunc "eţe( Psi&oistoria este doar un studiu a"stract( 6trict a"stract( Nu are deloc aplicaţii practice! cu e:cepţia((( ― Am a=uns la e:cepţii( Per9ect@ E:cepţiile sunt cele care ne interesea3ă( ― Cu e:cepţia 9aptului că mi0a8 dori să reali3e3 o ast9el de aplicaţie( Poate că dacă a8 8ti mai multe despre istorie((( ― A&a! deci de asta cite8ti istoria7 ― Da! dar nu0mi 9olose8te la nimic! 3ise 6eldon cu tristeţe( Este prea multă istorie 8i s0au spus prea puţine despre ea( ― /i ăsta este motivul 9rustrării tale7 6eldon 1ncuviinţă( ― Dar 5ari! spuse Banda! tu te a9li aici doar de c4teva săptăm4ni( ― Este adevărat! dar pot de=a să 1nţele'(((
― Nu poţi să 1nţele'i nimic 1n c4teva săptăm4ni( 60ar putea să0ţi c&eltui 1ntrea'a viaţă p4nă să 9aci un 9oarte mic pas 1nainte( 60ar putea să 9ie nevoie de munca multor 'eneraţii de matematicieni pentru ca pro"lema să 9ie re3olvată p4nă la capăt( ― /tiu! Lisun'! dar asta nu mă 9ace să mă simt mai "ine( reau ca eu 1nsumi să 9ac un pro'res vi3i"il( ― Ei "ine! dacă ai să te consumi nervos p4nă ai să0ţi ie8i din minţi! n0o să te a=ute cu nimic( Dacă o să te a=ute să te simţi mai "ine! 1ţi pot da un e:emplu despre un su"iect mult mai puţin comple: dec4t istoria omenirii! la care se lucrea3ă de nu 8tiu c4tă vreme 9ără să se 9acă cine 8tie ce pro'rese( /tiu asta deoarece e:istă! c&iar aici la .niversitate! o ec&ipă care studia3ă această pro"lemă! iar unul dintre prietenii mei 9ace parte din ea( or"e8ti despre 9rustrare@ Nu 8tii ce este 9rustrarea@ ― Care este acest su"iect7 6eldon simţea cum cre8te 1n el o oarecaree curio3itate( ― >eteorolo'ia( ― >eteorolo'ia@ 6eldon 9u aproape de3amă'it! se a8tepta la ceva mult mai spectaculos( ― Nu 9ace mutra asta( ii atent( iecare lume locuită are o atmos9eră( iecare lume are propria sa compo3iţie a atmos9erei! propria sa pla=ă de temperaturi! propria sa rotaţie 8i vite3ă de rotaţie! propria sa 1nclinare! propriul său raport uscat0apă( Avem două3eci 8i cinci de milioane de pro"leme di9erite 8i nimeni nu a reu8it să 'ăsească o 'enerali3are( ― Asta din cau3ă că atmos9era poate intra 9oarte u8or 1ntr0un comportament &aotic( Toată lumea 8tie asta( ― A8a 3ice 8i prietenul meu! Menarr Le''en( L0ai 1nt4lnit( 6eldon stătu puţin pe '4nduri( ― .n tip 1nalt7 Cu nasul lun'7 /i nu prea vor"ăreţ7 ― Despre el este vor"a((( Iar Trantorul repre3intă o complicaţie mai mare dec4t oricare altă lume( Con9orm ar&ivelor! la 1nceputul coloni3ării avea o atmos9eră normală( Apoi! pe măsură ce populaţia a crescut 8i s0a e:tins ur"ani3area! s0a 9olosit tot mai multă ener'ie 8i tot mai multă căldură a 9ost eli"erată 1n atmos9eră! 1nveli8ul de '&eaţă s0a mic8orat! stratul de nori s0a 1n'ro8at 8i vremea a devenit din ce 1n ce mai rea( Asta a 9avori3at mi8cările su"solului 8i a dus la un cerc vicios( Cu c4t vremea s0a 1nrăutăţit! cu at4t mai multă r4vnă a 9ost săpat păm4ntul 8i au 9ost construite cupole! iar vremea s0a 1nrăutăţit 8i mai 8i( Acum! planeta este aproape tot timpul acoperită de nori 8i plouă 9oarte des ― sau nin'e! c4nd este destul de 9ri'( /i sin'ura pro"lemă este că nimeni n0a reu8it p4nă acum să o"ţină o soluţie ca lumea( Nimeni n0a reu8it să 9acă o anali3ă prin care să e:plice de ce vremea s0a deteriorat 1n asemenea &al! sau cum se pot pro'nostica su9icient de precis detaliile vremii de pe o 3i pe alta( 6eldon ridică din umeri( ― /i lucrul ăsta este a8a de important7 ― Pentru un meteorolo' este( De ce ei nu ar putea 9i 9rustraţi 1n pro"lemele lor! a8a cum e8ti 8i tu 1n ale tale7 Nu 9i 8ovin( 6eldon 18i aminti de 1nnourarea 8i de răcoarea umedă de pe drumul spre Palatul +mpăratului( ― /i ce s0a 9ăcut p4nă acum 1n privinţa asta7 1ntre"ă el( ― Ei "ine! e:istă aici la .niversitate un mare proiect pe această temă 8i Menarr Le''en 9ace parte din el( Ei cred că dacă pot 1nţele'e cum se modi9ică vremea pe Trantor! vor a9la 9oarte multe despre le'ile de "a3ă ale meteorolo'iei 1n 'eneral( Le''en 18i dore8te asta tot at4t de mult pe c4t 1ţi dore8ti 8i tu le'ile psi&oistoriei( A8a că a instalat un număr enorm de instrumente 1n .pperside((( 8tii! deasupra cupolelor( P4nă acum nu i0au 9ost de nici un 9olos( /i dacă at4tea 'eneraţii s0au muncit at4t de mult cu atmos9era 8i 9ără re3ultat! cum poţi tu să te pl4n'i că n0ai o"ţinut nimic din istoria umană 1n doar c4teva săptăm4ni7 Banda are dreptate! '4ndi 6eldon! iar el este e:a'erat 8i 're8e8te( /i totu8i((( totu8i((( 5ummin ar spune că e8ecul său 1n a"ordarea 8tiinţi9ică a pro"lemei era un alt semn al decăderii actuale( /i pro"a"il că ar avea dreptate! numai că s0ar re9eri la o decădere 'enerală 8i la un e9ect mediu( 6eldon nu simţea 1n el nici o diminuare a talentului 8i a capacităţilor intelectuale( 6puse apoi cu un oarecare interes2 ― rei să spui că oamenii mer' pe cupole! su" cerul li"er7 ― Da( +n .pperside( Cu toate acestea! se 1nt4mplă ceva ciudat( >a=oritatea celor născuţi pe Trantor nu o vor 9ace( Nu le place să mear'ă 1n .pperside( Ideea le provoacă ameţeală sau ceva asemănător( >ulţi dintre cei care lucrea3ă la proiectele meteorolo'ice sunt Provinciali( 6eldon privi a9ară pe 9ereastră! la pelu3ele 8i la mica 'rădină a campus0ului .niversităţii! a9late su" o lumină strălucitoare! 9ără um"re sau căldură 1nă"u8itoare! 8i spuse contemplativ2 ― Nu 8tiu dacă 1i pot 1nvinui pe Trantorieni că le place con9ortul unui adăpost! dar cred că pe unii curio3itatea i0ar duce 1n .pperside( Pe mine m0ar duce( ― rei să spui că ţi0ar plăcea să0i ve3i pe meteorolo'i 1n acţiune7 ― Cred că da( Ce tre"uie să 9aci ca să a=un'i 1n .pperside7 ― Nu tre"uie să 9aci nimic( .n ascensor te duce sus! se desc&ide o u8ă 8i ai a=uns( Am 9ost 8i eu acolo sus( Este((( ceva nou( ― O să0mi mai ia pentru o vreme '4ndurile de la psi&oistorie! spuse 6eldon 8i o9tă( O să0mi prindă "ine( ― Pe de altă parte! spuse Banda! unc&iul meu o"i8nuia să spună2 Cunoa8terea este una sin'ură(? /i s0ar putea să ai"ă dreptate( Poţi a9la de la meteorolo'i ceva care să0ţi 9olosească la psi&oistorie( Nu0i a8a7 6eldon 34m"i u8or( ― O 'rămadă de lucruri sunt posi"ile( Dar nu 8i practice! adău'ă el 1n sinea sa(
$$ DOB6 părea amu3ată( ― >eteorolo'ie7 ― Da! spuse 6eldon( >4ine este pro'ramată o activitate 8i am să mer' sus 1mpreună cu ei( ― Te0ai săturat de istorie7 6eldon dădu din cap! posomorit! ― Da! m0am săturat( 6c&im"area o să0mi prindă "ine( +n plus! Banda spune că mai e:istă 8i o altă pro"lemă mult prea complicată pentru a putea 9i re3olvată de matematici( +mi va prinde "ine să văd că situaţia mea nu este unică( ― 6per că nu e8ti a'ora9o"ic( 6eldon 34m"i( ― Nu! nu sunt! dar 1nţele' de ce mă 1ntre"i( Banda spune că Trantorienii sunt adesea a'ora9o"iei 8i nu urcă 1n .pperside( Am impresia că nu se simt 1n lar'ul lor 9ără un acoperi8 protector( Dors 1ncuviinţă( ― Ai 1nţeles deci de ce acest lucru este 9iresc pentru TrantorieniF dar sunt totu8i mulţi dintre ei care pot 9i 1nt4lniţi ― peste tot 1n Gala:ie ― turi8ti! administratori! soldaţi( Iar a'ora9o"ia nu este 9oarte rară nici 1n Provincie( ― Posi"il! Dors! dar eu nu sunt a'ora9o"ic( 6unt curios 8i 1mi doresc această sc&im"are! a8a că m4ine am să mer' cu ei( Dors e3ită puţin( ― Ar tre"ui să mer' cu tine! dar m4ine am un pro'ram 1ncărcat((( Totu8i! dacă nu e8ti a'ora9o"ic! nu vei avea pro"leme 8i pro"a"il că0ţi va 9ace plăcere( O&! 8i să stai aproape de meteorolo'i( Am au3it de oameni care s0au rătăcit pe sus! pe acolo( ― Am să 9iu atent( A trecut multă vreme de c4nd nu m0am mai rătăcit cu adevărat pe undeva(
$< MENABB LEGGEN avea o 1n9ăţi8are 1ntunecată( Nu at4t din cau3a tenului! care era destul de desc&is la culoare( Nici din cau3a spr4ncenelor! care erau dese 8i ne're( >ai de'ra"ă din cau3ă că spr4ncenele se arcuiau peste doi oc&i 1n9undaţi 1n or"ite 8i peste un nas 9oarte proeminent( Acestea erau motivele pentru care tot timpul părea 9oarte morocănos( Oc&ii săi nu erau prieteno8i! iar atunci c4nd vor"ea! ceea ce nu se 1nt4mpla des! avea o voce ad4ncă 8i puternică! surprin3ător de răsunătoare pentru trupul său 9irav( ― ei avea nevoie de &aine mai călduroase dec4t acestea! 6eldon! spuse el( ― Da7 spuse 6eldon 8i privi 1mpre=ur( >ai erau doi "ăr"aţi 8i două 9emei! ce se pre'ăteau să urce cu Le''en 8i 6eldon( Ca 8i Le''en! purtau ve8minte 9oarte lucioase acoperite de pulovere 'roase 8i care! deloc surprin3ător! aveau culori aprinse 8i modele e:trava'ante( -ine1nţeles! nu erau două care să semene 1ntre ele! nici măcar de departe( 6eldon co"or1 privirea spre &ainele sale 8i spuse2 ― +mi pare rău! n0am 8tiut ― dar nu am nimic potrivit de pus pe deasupra( ― +ţi pot 1mprumuta eu un pulover( Cred că este unul 1n plus pe aici! pe undeva((( Da! uite0l( Puţin cam =erpelit!―dar tot e mai astea "ine dec4t Puloverele te potnimic( 1ncăl3i destul de neplăcut! 3ise 6eldon( ― Aici! da! spuse Le''en( Dar 1n .pperside sunt alte condiţii( Este 9ri' 8i "ate v4ntul( Păcat că n0am 8i =am"iere 8i '&ete 1n plus! ca să0ţi dau( >ai t4r3iu o să le simţi lipsa( Luau cu ei un cărucior cu instrumente! pe care le veri9icau unul c4te unul! cu o meticulo3itate pe care 6eldon o 'ăsi inutilă( ― Planeta ta este 9ri'uroasă7 1ntre"ă Le''en( ― Anumite re'iuni sunt! desi'ur! 3ise 6eldon( Acolo unde m0am născut eu este o climă "l4ndă 8i adesea ploioasă( ― Păcat( Clima din .pperside nu va 9i pe placul tău( ― Cred că am să reu8esc să o suport pe perioada 1n care vom sta acolo sus( C4nd 9ură 'ata! intrară pe r4nd 1ntr0un ascensor pe care era scris2 A 6E OLO6I DOAB +N INTEBE6 DE 6EBICI.( ― Asta din cau3ă că a=un'e 1n .pperside! 3ise una dintre tinere! 8i se presupune că oamenii nu mer' acolo sus 9ără un motiv 1ntemeiat( 6eldon n0o mai 1nt4lnise p4nă atunci pe t4nără! dar 1i au3ise pe ceilalţi spun4ndu0i CloR3ia( Nu 8tia dacă era un nume! un prenume! sau un alint( Ascensorul nu era di9erit de altele 1n care 6eldon se mai urcase! 9ie pe Trantor! 9ie acasă pe 5elicon )1n a9ară! "ine1nţeles! de ascensorul 'ravitic pe care 1l 9olosise 1mpreună cu 5ummin*( Dar era ceva 1n 9aptul că 8tia că urma să 1l ducă dincolo de limitele planetei 8i 1n spaţiul li"er de deasupra ei! care 1l 9ăcea să se simtă ca 1ntr0o navă spaţială( 6eldon sur4se 1n sinea sa( O ilu3ie a"surdă(
Ascensorul vi"ra u8or! ceea ce 1i aminti lui 6eldon de presimţirile lui 5ummin privind decăderea Galactică( Le''en! 1mpreună cu ceilalţi "ăr"aţi 8i cu una dintre 9emei! păreau 1mpietriţi 1n a8teptare! ca 8i cum 18i opriseră '4ndurile 8i activitatea p4nă c4nd aveau să iasă a9ară! dar CloR3ia se uita la el ca 8i cum 1l 'ăsea deose"it de interesant( 6eldon se apropie de ea( ― .rcăm 9oarte sus7 spuse el 1n 8oaptă nedorind să0i deran=e3e pe ceilalţi( ― 6us7 repeta ea( or"ea pe un ton normal! ca 8i cum nu avea deloc impresia că ceilalţi doreau lini8te( Părea 9oarte t4nără 8i 6eldon se '4ndi că era pro"a"il o studentă! 1n sta'iu! poate( ― .rcăm de multă vreme( .pperside tre"uie că se a9lă la un nivel 9oarte 1nalt( Pentru un moment! ea păru de"usolată( Apoi spuse2 ― O! nu( Nu este deloc la un nivel 1nalt( Noi am pornit de 9oarte de =os( .niversitatea se a9lă la un nivel =os( Consumăm 9oarte multă ener'ie 8i pentru că ne a9lăm 9oarte =os! costurile pentru ener'ie sunt mai scă3ute( ― +n re'ulă! spuse Le''en( Am a=uns( 5ai să scoatem ec&ipamentul a9ară( Ascensorul se opri vi"r4nd u8or 8i u8a lar'ă se desc&ise 'lis4nd cu rapiditate( Temperatura co"or1 pe loc! iar 6eldon 18i v4r4 m4inile 1n "u3unare! 9oarte "ucuros că avea puloverul pe el( .n v4nt rece 1i ciu9uli părul 8i 1i trecu prin minte că o pălărie i0ar 9i 9ost de mare 9olos( C&iar 1n acel moment Le''en scoase ceva dintr0un pliu al puloverului! o scutură ca să se des9acă 8i 8i0o puse pe cap( Ceilalţi 9ăcură la 9el( Doar CloR3ia 8ovăi( 6e opri c&iar 1nainte să 8i0o pună pe cap! apoi i0o o9eri lui 6eldon( 6eldon scutură din cap( ― Nu0ţi pot lua pălăria! CloR3ia( ― 5aide! luaţi0o( Eu am părul lun' 8i 9oarte des( Al dumneavoastră este scurt 8i puţin cam((( rar( 6eldon ar 9i dorit să re9u3e cu tărie acest lucru 8i 1n altă situaţie pro"a"il că ar 9i 9ăcut0o( Acum 1nsă! luă pălăria( ― >ulţumesc! mormăi el( Dacă ţi se 9ace 9ri' la cap! am să ţi0o dau 1napoi( Poate că nu era c&iar at4t de t4nără( Părea ast9el din cau3a 9eţei sale rotunde! o 9aţă aproape copilăroasă( /i acum! că 1i atrăsese atenţia asupra părului său! o"servă că avea o 1nc4ntătoare nuanţă ro8cată( .n ast9el de păr nu vă3use niciodată pe 5elicon( A9ară era 1nnourat! ca atunci c4nd 9usese dus spre Palat prin 3ona desc&isă( Era mult mai 9ri' dec4t 9usese atunci! dar presupuse că asta se datora 9aptului că acum se a9lau cu 8ase săptăm4ni mai aproape de iarnă( Norii erau mai de8i dec4t atunci iar 3iua era evident mai 1ntunecată 8i mai ameninţătoare ― sau! pur 8i simplu! noaptea era mai aproape7 Cu si'uranţă! ei nu ar 9i urcat acolo să 9acă o trea"ă importantă 9ără să08i asi'ure o "ucată mare din 3i pentru a putea lucra( 6au se a8teptau ca trea"a să le ia 9oarte puţin timp7 Ar 9i dorit să 1ntre"e! dar se '4ndi că lor nu le0ar 9i plăcut să li se pună 1ntre"ări 1n acel moment( Toţi păreau a avea stări care variau de la a'itaţie la 9urie( 6eldon cercetă 1mpre=urimile( 6tătea pe ceva care părea a 9i metal o"i8nuit! după sunetul pe care 1l 9ăcu atunci c4nd "ătu pe 9uri8 cu piciorul 1n el( +nsă nu era numai metal( C4nd pă8ea! lăsa urme( 6upra9aţa era evident acoperită de pra9! sau de nisip 9in! sau de păm4nt( Ei "ine! de ce nu7 Nu prea avea cine să vină aici să 9acă curăţenie( Din curio3itate! se aplecă să adune puţin din acea su"stanţă( CloR3ia se apropiase de el( O"servase ceea ce 9ăcea 8i spuse! cu aerul unei neveste prinsă cu o trea"ă prost 9ăcută2 ― >ai dăm cu mătura pe aici! ca să prote=ăm instrumentele( +n ma=oritatea locurilor din .pperside e mult mai rău! dar nu contea3ă( /tiţi! asta a=ută la i3olare( 6eldon mormăi ceva 8i continuă să privească 1n =ur( Nu avea nici o 8ansă să priceapă ceva din instrumentele care parcă se 1nălţau din solul su"ţire )dacă i se putea spune ast9el*( Nu avea nici cea mai va'ă idee ce repre3entau sau ce măsurau( Le''en se 1ndrepta spre el( +8i ridica picioarele 8i le punea =os cu mare "ă'are de seamă 8i 6eldon se '4ndi că mer'ea ast9el pentru a evita să lovească instrumentele( +8i notă 1n minte să um"le 8i el la 9el( ― Tu@ 6eldon@ Lui 6eldon nu0i plăcu deloc tonul vocii( ― Da! Dr( Le''en7 replică el pe un ton rece( ― Ei "ine! Dr( 6eldon! vor"i celălalt nervos! cole'ul acela micuţ! Banda! mi0a spus că e8ti matematician( ― E:act( ― .nul "un7 ― >i0ar place să cred asta! dar e 'reu de 'arantat( ― /i te interesea3ă pro"lemele care nu au re3olvare7 ― >0am 1n9undat 1ntr0una! 3ise 6eldon cu prudenţă( ― Eu m0am "locat cu alta( E8ti li"er să te uiţi prin 1mpre=urimi( Dacă ai vreo 1ntre"are! sta'iara noastră! CloR3ia! o să0ţi 9ie de 9olos( Poate ai să ne a=uţi 8i tu pe noi( ― A8 9i 1nc4ntat! dar nu 8tiu nimic despre meteorolo'ie( ― Nu 9ace nimic! 6eldon( Nu vreau dec4t să0ţi 9aci o impresie 8i apoi a8 dori să discut cu tine despre matematicile mele! a8a cum sunt ele( ― +ţi stau la dispo3iţie( Le''en dădu să plece! cu o e:presie 1ncruntată 8i 1nd4r=ită( Apoi se 1ntoarse( ― Dacă ţi se 9ace 9ri' ― prea $ri1 ― u8a ascensorului este desc&isă( Intri 1năuntru 8i ape8i plăcuţa pe
care scrie2 -AA .NIEB6IT,JII( O să te ducă =os! iar ascensorul se va 1ntoarce apoi automal la noi( CloR3ia 1ţi va arăta ― dacă ai să uiţi( ― N0am să uit( De data asta plecă de0a "inelea! 8i 6eldon privi 1n urma lui! simţind cum cuţitul v4ntului rece 1i pătrunde prin pulover( CloR3ia reveni! cu 9aţa u8or 1nro8ită de v4nt( ― Dr( Le''en pare că 1i tună 8i 1i 9ul'eră! spuse 6eldon( 6au asta este pro'no3a lui pentru 9iecare 3i7 CloR3ia c&icoti( ― Pare necă=it aproape tot timpul! dar acum c&iar este necă=it( ― De ce7 1ntre"ă curios 6eldon( CloR3ia privi peste umăr 8i părul ei lun' se 1nvol"ură( Apoi spuse2 ― N0ar 9i tre"uit să 8tiu 8i totu8i am a9lat( Dr( Le''en a presupus că a3i! c&iar 1n acest moment! se va produce o spărtură 1n nori! 8i a plănuit să 9acă ni8te măsurători speciale la lumina soarelui( Numai că((( ei "ine! vedeţi 8i dumneavoastră ce vreme este( 6eldon apro"ă din cap( ― Avem instalate aici camere de &olovi3iune! a8a că 8tia că este 1nnourat ― c&iar mai rău dec4t de o"icei ― 8i cred că spera să 9i 9ost ceva 1n nere'ulă cu instrumentele! adică să 9i 're8it ele 8i nu teoria lui( Totu8i! p4nă acum! n0au descoperit nimic de 'enul ăsta( ― Deci de asta arată at4t de ne9ericit( ― Ei! niciodată nu arată $ericit( 6eldon privi 1mpre=ur! cu oc&ii 1ntredesc&i8i( +n ciuda norilor! lumina era puternică( Descoperi că supra9aţa de su" picioarele sale nu era de loc ori3ontală( 6tătea pe o "oltă mai 1naltă 8i putea vedeai că erau "olte 1n toate direcţiile! de di9erite diametre 8i 1nălţimi( ― .pperside pare să ai"ă un relie9 nere'ulat! spuse el( ― Cred că a8a este peste tot( A8a a 9ost construită( ― Din vreun motiv anume7 ― Nu c&iar( Din e:plicaţiile pe care le0am primit eu ― 8tiţi! mi0am dat 8i eu seama de asta 8i am 1ntre"at 8i eu! ca 8i dumneavoastră ― primii coloni8ti de pe Trantor 8i0au acoperit casele! stră3ile! locurile unde 9ăceau cumpărături! arenele de sport 8i toate celelalte! apoi au acoperit toate ora8ele! a8a 1nc4t e:istau o 'rămadă de "olte peste tot! cu di9erite 1nălţimi 8i di9erite diametre( C4nd s0au unit! supra9aţa a re3ultat nere'ulată! dar 1n acea vreme! oamenii au &otăr4t că a8a tre"uie să 9ie( ― rei să spui că ceva a"solut 1nt4mplător a a=uns să 9ie considerat tradiţie7 ― Dacă luaţi lucrurile ast9el((( cred că da( )Dacă ceva a"solut 1nt4mplător poate cu u8urinţă deveni o tradiţie care aproape că nu mai poate 9i sc&im"ată! '4ndi 6eldon! asta nu ar 9i oare o le'e a psi&oistoriei7 Părea ceva ne1nsemnat! dar c4te alte le'i 8i ele ne1nsemnate ar putea e:ista7 .n milion7 .n miliard7 E:istau oare c4teva le'i 'enerale! puţine la număr! iar aceste le'i ne1nsemnate să 9ie ni8te corolarii o"ţinute din ele7 De unde ar 9i putut 8ti7 Dus pe '4nduri o vreme! aproape că uită de v4ntul usturător(* CloR3ia era 1nsă con8tientă de acel v4nt! căci se 3'ri"uli 8i spuse2 ― Este 9oarte neplăcut aici( >ult mai "ine este su" cupolă( ― E8ti Trantoriană7 1ntre"ă 6eldon( ― Da( 6eldon 18i aminti ce spusese Banda despre Trantorieni! cum că erau a'ora9o"ici( ― Te deran=ea3ă că te a9li aici! sus7 spuse el( ― .răsc locul ăsta! 3ise CloR3ia! dar vreau să o"ţin 'radul! specialitatea 8i statutul! iar Dr( Le''en spune că nu le pot o"ţine 9ără ceva muncă pe teren( A8a că iată0mă aici! ur4nd acest loc! mai ales c4nd este at4t de 9ri'( Apropo de 9ri'! nici nu v0ar trece prin cap că pe aceste cupole poate cre8te ve'etaţie! nu0i a8a7 ― Crete= 6eldon o privi tăios pe CloR3ia! "ănuind0o că 'lume8te ca să0l 9acă pe el să arate ca un idiot( Ea părea complet nevinovată! dar c4t era adevărat 8i c4t era doar aspectul 9eţei sale de copil7 ― 6i'ur! spuse ea( C&iar 8i aici! atunci c4nd este mai cald( edeţi păm4ntul de aici7 Noi 1l măturăm! din cau3ă că tre"uie să ne des9ă8urăm activitatea! după cum v0am mai spus! dar 1n alte locuri se acumulea3ă ici 8i colo! 8i 1n locurile =oase unde se 1nt4lnesc "olţile! este 9oarte ad4nc( +n acel sol cresc plantele( ― Dar de unde provine păm4ntul7 ― Atunci c4nd "olţile acopereau doar o parte a planetei! v4ntul a depo3itat păm4ntul pe ele! puţin c4te puţin( Apoi! c4nd Trantorul a 9ost acoperit 1n 1ntre'ime 8i au 9ost săpate niveluri din ce 1n ce mai ad4nci 1n care oamenii să08i ducă viaţa! o parte din materialul săpat! dacă era adecvat! a 9ost 1mpră8tiat peste cupolă( ― Cu si'uranţă că "olţile s0ar 9i pră"u8it( ― O! nu( -olţile sunt 9oarte re3istente 8i sunt 1ntărite aproape peste tot( Ideea era! după cum am 1nţeles eu dintr0o video0carte pe care am vi3ionat0o! să poată o"ţine recolte 1n .pperside( Dar 1n cele din urmă s0a dovedit că era mai practic să se crească recolte su" cupolă( ermenţii 8i altele puteau 9i cultivate 8i 1n interiorul cupolei! 1nlocuind o mare parte din recoltele o"i8nuite! a8a că s0a &otăr4t ca .pperside să 9ie lăsată necultivată( 6unt 8i animale 1n .pperside ― 9luturi! al"ine 8oareci! iepuri( O mulţime( ― Dar rădăcinile plantelor n0au să strice "olţile7 ― N0au 9ăcut0o 1n mii de ani( -olţile sunt ast9el prelucrate 1nc4t nu pot 9i străpunse de rădăcini( Cea mai mare parte a ve'etaţiei este 9ormată din iar"ă! dar sunt 8i copaci( Aţi 9i putut să0i vedeţi c&iar 8i dumneavoastră dacă ne0am 9i a9lat 1n se3onul cald sau dacă am 9i 9ost mult mai la sud sau dacă v0aţi 9i a9lat la "ordul unei nave spaţiale(
+i aruncă deodată o privire iscoditoare( ― Aţi vă3ut Trantorul atunci c4nd aţi venit din spaţiu7 1ntre"ă ea( ― Nu! CloR3ia! tre"uie să mărturisesc că nu( 5ipernava nu s0a a9lat niciodată 1ntr0o po3iţie "ună pentru a admira perspectiva( Dar tu! ai vă3ut vreodată Trantorul din spaţiu7 ― N0am 9ost niciodată 1n spaţiu! spuse ea 34m"ind anemic( 6eldon privi 1mpre=ur( Peste tot! mo&oreală( ― Nu pot să cred! spuse el( Despre ve'etaţia din .pperside! vreau să spun( ― /i totu8i! este adevărat( Am au3it oameni spun4nd ― Provinciali! ca 8i dumneavoastră! care au &ă+ut Trantorul din spaţiu ― că planeta arată verde ca o pa=i8te! din cau3ă că este acoperită 1n cea mai mare parte cu iar"ă 8i cu ar"u8ti( De 9apt! e:istă 8i copaci( E:istă o dum"ravă! nu 9oarte departe de aici( Eu am vă3ut0o( 6unt copaci 8i a=un' p4nă la 8ase metri 1nălţime( ― .nde7 ― De aici nu o puteţi vedea( Este de partea cealaltă a "olţii( Este((( C&emarea de0a"ia se au3i( )6eldon 18i dădu seama că 1n timp ce discutaseră se depărtaseră din imediata vecinătate a celorlalţi(* CloR3ia( ino 1napoi aici( Avem nevoie de tine(? ― Aoleu! spuse CloR3ia( u8c&iul deveni mai ad4nc 8i se 1ntinse ca un covor! iar ici 8i colo răsăriră smocuri de iar"ă( +n ciuda atmos9erei de3olante din .pperside! mu8c&iul era de un verde strălucitor 8i 6eldon se '4ndi că pe o planetă noroasă! mo&or4tă! era 9oarte normal să plouă mult( alea continua să se cur"e3e 8i undeva! c&iar deasupra unei alte "olţi! 3ări o pată 1ntunecată pe cerul cenu8iu( +8i dădu seama că 'ăsise copacii( Apoi! ca 8i cum mintea sa! eli"erată la vederea acelor copaci! se putea concentra acum 8i asupra altor lucruri! 6eldon deveni con8tient de &uruitul pe care 1l au3ise mai 1nainte 8i pe care! 9ără să se '4ndească! 1l cate'orisise ca 9iind sunetul unei instalaţii( Acum evalua această posi"ilitate( Era 1ntr0adevăr sunetul unei instalaţii7 De ce nu7 6tătea pe una dintre nenumăratele "olţi care acopereau sutele de milioane de Hilometri pătraţi ai lumii0ora8( Era normal să e:iste instalaţii de toate 9elurile su" acele "olţi ― motoare de ventilator! de e:emplu( Pro"a"il că se 9ăceau au3ite! acolo unde 8i atunci c4nd 1ncetau toate celelalte 3'omote ale lumii0ora8( Numai că 3'omotul nu părea să vină de =os( Privi 1n sus la cerul posomorit 8i ine:presiv( Nimic( Continuă să e:amine3e cerul! cute verticale apăr4ndu0i 1ntre spr4ncene 8i deodată! 1n depărtare((( Era o mică pată 1ntunecată! care apăruse pe 9undalul cenu8iu( /i! orice ar 9i 9ost! 1nainte de a 9i din nou ascunsă de nori! dădea impresia că se mi8că 1ncoace 8i 1ncolo! ca 8i cum ar 9i căutat ceva( Apoi! 9ără să 8tie de ce! '4ndi2 sunt urmărit( /i c&iar 1nainte de a se 9i '4ndit să ia o &otăr4re de acţiune! luase de=a una( Aler'ă disperat de0a lun'ul văii 1nspre copaci 8i apoi! pentru a a=un'e mai repede la ei! o luă spre st4n'a 8i urcă 'ră"it o pantă! apoi depă8i o "oltă =oasă! călc4nd 1n picioare "uruieni "rune! moarte! care semănau cu 9eri'ile 8i rămurele spinoase cu "o"ite de un ro8u strălucitor(
$K 6ELDON 18i trase răsu9larea! lipit de un copac! ţin4ndu0l str4ns 1m"răţi8at( A8tepta cu oc&ii 1n patru ca o"iectul 3"urător să08i 9acă din nou apariţia! ast9el 1nc4t să se poată ascunde 1napoia copacului ca o veveriţă( Copacul era rece! scoarţa sa era aspră! nu0i era deloc con9orta"il ― dar 1i o9erea adăpost( -ine1nţeles! era posi"il să nu 9i 9ost de a=uns! poate că 1l căutau cu detectoare de in9raro8ii( Dar! pe de altă parte! trunc&iul rece al copacului ar 9i putut estompa destul de mult amprenta termică( Păm4ntul pe care stătea era tare( C&iar 8i 1n acest moment! 1n care se ascundea 8i 1ncerca să08i descopere urmăritorul! nu se putu a"ţine să nu se 1ntre"e c4t de dens era solul! c4te "olţi din re'iunile calde ale Trantorului erau 1mpădurite sau dacă ace8ti copaci cre8teau 1ntotdeauna doar 1n văile dintre "olţi! lăs4nd re'iunile mai 1nalte mu8c&iului! ier"urilor 8i tu9i8urilor( O 3ări din nou( Nu era o &ipernavă! nici măcar un aeroreactor o"i8nuit( Era o navă cu tracţiune vectorială( Putea 3ări strălucirea sla"ă a 9asciculelor de ioni care ie8eau din v4r9urile unui &e:a'on anul4nd atracţia 'ravitaţională 8i permiţ4nd aripilor să o menţină 1n 1nalturi! ca pe o mare pasăre a9lată 1n 3"or planat( Era un ve&iculDoar care putea 1n aer! C&iar destinat e:plorării terenului( norii 1lpluti salvaseră( dacă cei din navă ar 9i 9olosit detectoare de in9raro8ii! acestea nu ar 9i putut indica dec4t că =os se a9lau oameni( e&iculul ar 9i tre"uit să 1ncerce să co"oare su" pla9onul de nori pentru a a9la c4ţi oameni erau =os 8i dacă vreunul dintre ei era persoana căutată( Nava se mai apropiase! dar oricum nu s0ar 9i putut ascunde de el( 'omotul motorului o dădea de 'ol! 8i nu aveau cum să0l oprească! at4ta vreme c4t doreau să08i continue căutarea( 6eldon cuno8tea navele cu tracţiune vectorială! căci pe 5elicon sau pe oricare altă lume desc&isă 1n care cerul se 1nsenina din c4nd 1n c4nd! erau 9oarte comune! iar multe dintre ele erau particulare( La ce puteau 9olosi oare navele cu tracţiune vectorială pe Trantor! unde toţi oamenii 18i duceau viaţa su" cupola deasupra căreia se a9la un permanent pla9on de nori7 Era clar că nu puteau e:ista dec4t c4teva ve&icule 'uvernamentale! destinate c&iar capturării unei persoane urmărite care a 9ost ademenită să iasă deasupra cupolei( /i de ce nu7 orţele 'uvernamentale nu puteau interveni pe domeniul .niversităţii! dar poate că 6eldon nu se mai a9la pe acest domeniu( 6e a9la deasupra cupolei! 1ntr0o 3onă care putea 9i 1n a9ara =urisdicţiei oricărui 'uvern local( .n ve&icul Imperial putea avea dreptul de a de"arca 1n orice parte a cupolei 8i de a lua la 1ntre"ări sau de a aresta orice persoană 'ăsită 1n această 3onă( Nava era acum 8i mai aproape! căut4nd ca o 9iară oar"ă ce08i adulmecă prada( O să le dea oare prin cap să cercete3e 8i acest 'rup de copaci7 or de"arca oare 8i vor trimite un soldat 1narmat! sau poate c&iar doi! să0l &ăituiască prin dum"ravă7 /i dacă da! ce ar 9i putut 9ace7 Era ne1narmat 8i toată a'ilitatea sa nu 1i era de nici un 9olos 1mpotriva unui "ici neuronic care 1i putea provoca o durere a'oni3antă( 6e părea că nu aveau intenţia să de"arce( Ori nu 18i dădeau seama că se a9la 1ndărătul copacilor((( Ori((( u stră9ul'erat de un nou '4nd( Dacă nu era a"solut de loc o navă de urmărire7 Dacă 9ăcea măsurători meteorolo'ice7 Nu 1ncape nici o 1ndoială că meteorolo'ii ar dori să investi'&e3e straturile mai 1nalte ale atmos9erei( Nu 9ăcea oare o prostie ascun34ndu0se7 Cerul se 1ntuneca( Norii deveneau mai 'ro8i sau! mult mai pro"a"il! se apropia căderea nopţii( 6e 9ăcuse mai 9ri' 8i avea să se răcească 1n continuare( Avea de '4nd să stea să 1n'&eţe din cau3ă că o navă cu tracţiune vectorială! a"solut ino9ensivă! 18i 9ăcuse apariţia 8i 1i indusese o stare de paranoia pe care nu o mai avusese niciodată p4nă atunci7 Avu un impuls puternic să părăsească dum"rava 8i să se 1ntoarcă la staţia meteorolo'ică( La urma ar 9i putut omul de care de mult 5ummin ― Demer3el ― să 8tie că el se va a9la! c&iar urmei! 1n acestcum moment! 1n .pperside! 'atase sătemea se laseat4t capturat7 Pentru o clipă! aceste ar'umente i se părură convin'ătoare 8i! tremur4nd de 9ri'! ie8i din spatele copacului( Apoi! se repe3i 1ndărăt! la adăpost! c&iar 1n momentul 1n care nava reapăru! mai aproape dec4t 1nainte( Nu o vă3use deloc 9ăc4nd ceva care să ţină de meteorolo'ie( Nu 9ăcuse nimic care să poată 9i considerat luare de pro"e! măsurători sau anali3e( Dar ar 9i remarcat el o ast9el de activitate! dacă ar 9i avut loc7 Nu cuno8tea ce 9el de instrumente avea nava la "ord sau cum 9uncţionau ele( Nu era 1n stare să 18i dea seama dacă cei din navă c&iar aveau preocupări le'ate de meteorolo'ie((( /i totu8i! putea să08i asume riscul de a ie8i din ascun3ătoare7 /i dacă Demer3el c&iar a9lase de pre3enţa lui 1n .pperside! pur 8i simplu pentru că un a'ent de0al lui care lucra la .niversitate! 8tia de aceasta 8i raportase7 Lisun' Banda! acel Oriental micuţ! vesel 8i 31m"itor! 1i su'erase să mear'ă 1n .pperside( 6u'estia venise 9orţat! nu decursese 9iresc! din conversaţieF sau! 1n s94r8it! nu su9icient de 9iresc( Era oare posi"il ca Banda să 9i 9ost un a'ent 'uvernamental 8i să0l 9i averti3at 1n vreun 9el oarecare pe Demer3el7 Apoi! mai era 8i Le''en! care 1i dăduse puloverul( Puloverul 1i era util! dar de ce nu 1i spusese Le''en mai devreme că avea nevoie de unul! ca să poată veni cu al său7 ,sta pe care 1l purta acum! avea ceva special7 Era 1ntr0o sin'ură culoare! purpurie! 1n timp ce toate puloverele celorlalţi purtau marca e:trava'anţei modei Trantoriene! a desenelor strălucitoare( Oricine care ar 9i privit de la 1nălţime 1n =os! ar 9i remarcat o pată lipsită de strălucire 1ntre celelalte care 1ţi luau oc&ii 8i ar 9i a9lat imediat pe cine tre"uia să urmărească( Dar CloR3ia7 După toate aparenţele! se a9la 1n .pperside pentru a se deprinde cu practica de meteorolo' 8i pentru a0i a=uta pe meteorolo'i( Cum 9usese posi"il ca ea să vină la el! să0i vor"ească nestin'&erită! să0l 1ndepărte3e pe nesimţite de ceilalţi 8i să0l lase apoi sin'ur! pentru a 9i mai u8or de capturat7
/i dacă tot suntem la capitolul ăsta! ce se poate spune despre Dors ena"ili7 /tia că avea să mear'ă 1n .pperside( Nu l0a oprit( Ar 9i putut să0l 1nsoţească! dar c&iar atunci era 9oarte ocupată( Era o conspiraţie( Nici o 1ndoială! era o conspiraţie( Acum se convinsese 8i nu mai avea de '4nd să iasă din adăpostul pe care i0l o9ereau copacii! )18i simţea picioarele ca pe ni8te sloiuri de '&eaţă! 8i se părea că nu0i a=ută cu nimic dacă "ătea cu ele 1n păm1nt(* Nava asta nu mai pleacă odată7 /i c&iar atunci c4nd '4ndi acest lucru! 3'omotul pe care 1l 9ăcea motorul navei crescu 1n intensitate! iar nava urcă spre nori 8i dispăru( 6eldon ascultă cu neră"dare! atent la cel mai mic 3'omot! ca să 9ie si'ur că 1n s94r8it! plecase( /i apoi! c&iar după ce se 1ncredinţă de acest lucru! se 1ntre"ă dacă nu era cumva un 9el de 8iretlic pentru a0l 9ace să iasă din ascun3ătoare( Bămase pe loc! 1n timp ce minutele se scur'eau 1ncet 8i noaptea continua să se apropie( /i! 1n s94r8it! c4nd 18i dădu seama că dacă nu08i asumă riscul de a ie8i din ascun3ătoare! nu0i răm4nea dec4t să 1n'&eţe p4nă o să08i piardă cuno8tinţa! ie8i a9ară 8i 1naintă cu prudenţă dincolo de adăpostul copacilor( De alt9el! că3use amur'ul 8i 1ncepuse să se 1ntunece( Nu l0ar 9i putut descoperi dec4t cu un detector de in9raro8ii dar! 1n ca3ul acesta! ar 9i au3it nava revenind( A8teptă c&iar la mar'inea dum"răvii! la p4ndă! 'ata să se ascundă din nou printre copaci la cel mai mic 3'omot((( de8i nu08i ima'ina la ce i0ar mai putea 9olosi! odată ce ar 9i 9ost descoperit( 6eldon privi 1mpre=ur( Dacă i0ar putea 'ăsi pe meteorolo'i! ace8tia ar avea cu si'uranţă lumină arti9icială! 1nsă nimic altceva( +ncă mai putea să distin'ă ceea ce se a9la 1n =urul lui! dar 1n apro:imativ un s9ert de oră! cel mult o =umătate de oră! nu va mai 9i 1n stare să distin'ă nimic( ără lumină 8i cu cerul de deasupra acoperit! va 9i 1ntuneric ― 1ntuneric "e3nă( +I cuprinse disperarea la '4ndul că avea să 9ie 1ncon=urat de un 1ntuneric a"solut( 6eldon 18i dădu seama că va tre"ui să 'ăsească 1n cel mai scurt timp valea care 1l adusese aici! 8i să 9acă drumul 1napoi( +n9ă8ur4ndu08i str4ns "raţele 1n =urul trupului! pentru a se 1ncăl3i! o luă 1nspre ceea ce credea el că era direcţia spre valea dintre "olţi( Desi'ur! puteau 9i mai multe văi care să pornească din dum"ravă! dar deslu8i va' c4teva dintre rămurelele cu "o"iţe pe care le 1nt1lnise la venire 8i care acum! 1n loc de ro8u strălucitor! arătau aproape ne're( Nu08i mai putea permite să 1nt4r3ie( Tre"uia să pornească de la ideea că avea dreptate( .rcă 1n lun'ul văii c4t putu de repede! diri=at de pantele care co"orau 8i de ve'etaţia de la picioarele sale( Dar nu putea răm4ne la nes94r8it 1n această vale( A=unsese la ceea ce lui i se păru a 9i cea mai 1naltă "oltă din ra3a vi3uală 8i dăduse peste o vale care 1i tăia perpendicular calea( După socoteala sa! tre"uia acum să 9acă spre dreapta! apoi "rusc la st4n'a! ceea ce 1l va pune pe drumul spre "olta meteorolo'ilor( 6eldon 9ăcu ocolul spre st4n'a 8i! ridic4nd capul! reu8i să distin'ă cur"a unei "olţi care se pro9ila pe porţiunile ceva mai luminate ale cerului( Asta tre"uia să 9ie@ 6au era numai dorinţa lui7 Nu avea altceva de 9ăcut dec4t să presupună că nu era numai o dorinţă( Cu oc&ii mereu 1ndreptaţi spre v4r9ul "olţii ast9el 1nc4t să se poată deplasa după o linie c4t de c4t dreaptă! 1naintă c4t putu de repede 1nspre ea( Pe măsură ce se apropia 8i "olta se lăţea din ce 1n ce mai mult! conturul ei pe cer 1i era din ce 1n ce mai 'reu de distins( Cur4nd! dacă nu 're8ea! va 1nainta pe o pantă u8oară 8i atunci c4nd panta va deveni ori3ontală! va putea să privească 1n =os! de cealaltă parte! unde va putea distin'e luminile meteorolo'ilor( +n 1ntunericul ca smoala! nu mai putea distin'e ce se a9la 1n drumul său( Dorind să 9i e:istat măcar c4teva stele care să 1mpră8tie puţină lumină! se 1ntre"ă dacă a8a se simt or"ii( +ntinse m4inile 1nainte! ca pe ni8te antene( Cu 9iecare minut! se 9ăcea din ce 1n ce mai 9ri' 8i se oprea din c4nd 1n c4nd ca să08i su9le 1n m4ini 8i să le pună la su"suori( +8i dorea să 9i putut 9ace acela8i lucru 8i cu picioarele( Dacă ar 1ncepe acum să plouă! '4ndi el! ar cădea 3ăpadă sau! 8i mai rău! lapoviţă( >ereu 1nainte((( mereu 1nainte( Nu avea de ales( +n cele din urmă! i se păru că 1ncepe să co"oare( Ori era doar o su'estie! ori a=unsese 1n v4r9ul "olţii( 6e opri( Dacă ar 9i a=uns 1n v4r9ul "olţii! ar 9i tre"uit să poată distin'e luminile arti9iciale ale staţiei meteorolo'ice( Ar 9i vă3ut luminile purtate de meteorolo'i sc4nteind sau dans4nd ca licuricii( 6eldon 1nc&ise oc&ii! 1ncerc1nd să 9acă o di9erenţă! apoi 1ncercă din nou! dar e9ortul era 1n van( Nu era mai 1ntuneric atunci c4nd 1nc&idea oc&ii dec4t atunci c4nd 1i ţinea desc&i8i! iar atunci c4nd 1i desc&idea! nu era mai multă lumină dec4t atunci c4nd erau 1nc&i8i( Pro"a"il că Le''en 8i ceilalţi plecaseră! lu4ndu08i luminile cu ei 8i stin'4nd toate luminile de pe instrumente( 6au poate că urcase pe o altă "oltă( 6au poate că urc4nd pe "oltă se a"ătuse de la drumul drept 8i acum privea 1ntr0o direcţie 're8ită( 6au poate că mersese 1n lun'ul unei alte văi 8i se depărtase de dum"ravă lu4nd0o 1ntr0o direcţie 're8ită( Ce tre"uia să 9acă7 Dacă privea 1n direcţia 're8ită! e:ista o 8ansă ca rotind capul spre dreapta sau spre st4n'a! lumina să poată 9i 3ărită((( 8i nu o 3ărea( Dacă mersese pe o altă vale! nu mai avea posi"ilitatea să se 1ntoarcă la dum"ravă 8i să descopere o alta( 6in'ura lui 8ansă era să presupună că privea 1n direcţia corectă 8i că staţia meteorolo'ică era mai mult sau mai puţin 1n 9aţa lui! dar că meteorolo'ii plecaseră 8i 1l lăsaseră 1n 1ntuneric( a mer'e deci 1nainte( /ansa de reu8ită putea 9i mică! dar altă 8ansă nu avea( Aprecie că 1i luase o =umătate de oră pentru a a=un'e de la staţia meteorolo'ică p4nă 1n v4r9ul "olţii! o parte din drum parcur'4nd0o 1mpreună cu CloR3ia! mai de'ra"ă 1n ritm de plim"are dec4t 1n ritm rapid( Acum! 1n 1ntunericul descura=ant! mer'ea puţin mai repede dec4t 1ntr0o plim"are(
6eldon continuă să 1nainte3e cu 'reu( I0ar 9i plăcut să 8tie c4t era ceasul! c&iar avea o "andă orară! desi'ur! dar 1n 1ntuneric((( 6e opri( Purta o "andă orară Trantoriană! care dădea ora Galactică 6tandard )ca toate "en3ile orare* 8i mai dădea de asemenea ora locală de pe Trantor( -en3ile orare erau de o"icei vi3i"ile 1n 1ntuneric! lumin4nd 9os9orescent! ast9el 1nc4t oricine să08i poată da seama de oră! c&iar 8i 1n 1ntunericul calm al unui dormitor( O "andă orară 5eliconiană a8a ar 9i 9ost concepută! cu si'uranţăF de ce nu ar 9i 9ost concepute la 9el 8i cele Trantoriene7 +8i 1ndreptă oc&ii spre "anda sa orară 8ovăind nelini8tit 8i atinse contactul care acţiona sursa de ener'ie pentru lumină( -anda orară străluci sla" 8i 1i spuse că era ;K( /tia că era iarnă! pentru că noaptea co"or4se de=a((( C4t timp trecuse de la solstiţiu7 Care era 1nclinarea a:ială7 C4t de lun' era anul7 C4t de departe de ecuator era 1n acel moment7 Nu avea cum să capete răspuns la aceste 1ntre"ări! dar ceea ce conta era că licărirea de lumină era vi3i"ilă( Nu or"ise@ +ntr0un 9el! strălucirea anemică a "en3ii orare 1i rede8teptase speranţa( +i crescu moralul( a continua să 1nainte3e 1n aceea8i direcţie( a mer'e o =umătate de oră( Dacă nu va 1nt4lni nimic! va mai mer'e 1ncă cinci minute ― doar cinci minute( Dacă tot nu va 1nt4lni nimic! se va opri să se mai '4ndească( +nsă asta va 9i peste trei3eci 8i cinci de minute( P4nă atunci! se va concentra doar asupra mersului 8i la dorinţa de a0i 9i ceva mai cald( )+8i mi8că vi'uros de'etele de la picioare! 1ncă 8i le mai putea simţi(* Continuă să 1nainte3e t4r4ndu08i picioarele 8i =umătatea de oră trecu( ăcu o pau3ă 8i apoi! e3it4nd! mai merse 1ncă cinci minute( Acum tre"uia să se &otărască( Nu 'ăsise nimic( Putea 9i oriunde! departe de orice intrare 1n "oltă( Pe de altă parte! staţia meteorolo'ică se putea a9la trei metri mai la st4n'a ― la dreapta ― sau 1n 9aţă( Putea 9i la două lun'imi de "raţ de desc&iderea 1n "oltă! care 1nsă nu era desc&isă( /i acum7 Avea vreun rost să stri'e7 Era 1ncon=urat de o tăcere a"solută! numai v4ntul 8uiera( Dacă prin ve'etaţia de pe "olţi trăiau păsări! animale sau insecte! ele nu se a9lau 1n acest anotimp sau 1n acest moment al nopţii sau 1n acest loc( 4ntul continua să0l 1n'&eţe( Poate că ar 9i tre"uit totu8i să stri'e( 6unetul ar putea a=un'e departe! datorită aerului rece( Dar era oare cineva să0l audă7 60ar 9i 9ăcut au3it 1năuntrul "olţii7 E:istau instrumente care să detecte3e sunetul! sau mi8cările de deasupra7 Oare nu sunt puse santinele! la desc&iderile din "olţi7 Era ridicol( I s0ar 9i au3it pa8ii! nu7 Totu8i((( 6tri'ă( ― A=utor@ A=utor@ >ă aude cineva7 6tri'ătul său era su'rumat! pe =umătate =enat( I se părea o prostie să se apuce să stri'e 1n vastul de8ert ne'ru( Dar apoi! '4ndi că era o prostie 8i mai mare să e3ite 1ntr0un asemenea moment( Panica ţ48nea din el prin toţi porii( Inspiră ad4nc aerul rece 8i scoase un urlet c4t putu de lun'( Apoi inspiră 1ncă o dată 8i urlă din nou! pe altă tonalitate( Apoi din nou( 6eldon 9ăcu o pau3ă! 1ntorc4ndu08i capul 1n toate direcţiile! c&iar dacă nu era nimic de vă3ut( Nu putu să audă nici măcar ecoul urletelor sale( Nu avea altceva de 9ăcut dec4t să a8tepte venirea 3orilor( Dar c4t de lun'ă era noaptea 1n acest anotimp al anului7 /i c4t de 9ri' avea să 9ie7 6imţi o mică atin'ere rece! pi8c4ndu0l de o"ra3( După o vreme! 1ncă una( Cădea lapoviţă! invi3i"ilă 1n 1ntunericul ca smoala( /i nu avea cum să08i 'ăsească un adăpost( 6e '4ndi2 Ar 9i 9ost mai "ine dacă nava m0ar 9i vă3ut 8i m0ar 9i capturat( +n acest moment a8 9i 9ost! poate! pri3onier! dar cel puţin mi0ar 9i 9ost cald 8i "ine( 6au! dacă 5ummin nu s0ar 9i amestecat deloc! a8 9i putut 9i demult 1napoi pe 5elicon( 6u" suprave'&ere! dar mi0ar 9i 9ost cald 8i "ine( +n acest moment! nu08i dorea dec4t asta2 să0i 9ie cald 8i "ine( Dar 1n acest moment nu putea dec4t să a8tepte( 6e a8e3ă =os! c&ircindu0se! 8tiind că oric4t de lun'ă ar 9i 9ost noaptea! nu ar 9i 1ndră3nit să adoarmă! 18i scoase panto9ii 8i 18i 9recă picioarele 1n'&eţate( Aproape imediat! se 1ncălţă din nou cu ei( /tia că va tre"ui să repete acest lucru 8i să08i 9rece m4inile 8i urec&ile toată noaptea pentru a menţine circulaţia s1n'elui( Dar lucrul cel mai important de ţinut minte era că nu tre4uia să adoarmă( Asta ar 9i 1nsemnat moarte si'ură( /i! imediat ce 9inali3ă aceste '4nduri 1nţelepte! oc&ii săi se 1nc&iseră! capul 1i că3u 1n piept 8i adormi su" lapoviţa(
SALVARE LEGGEN, AEN655 7 ... C"ntri4u2iile sale în mete"r"l"1ie, dei însemnate, pălesc în $a2a a ceea ce de atunci înc"ace se cun"ate a $i C"ntr"&ersa Le11en. Este neînd"ielnic că ac2iunile sale au $"st de aa natură înc%t Seld"n a $"st pus în prime/die, dar se p"artă discu2ii în c"ntradict"riu 7 i înt"tdeauna s-au purtat 7 dacă aceste ac2iuni au $"st neinten2i"nate sau au $ăcut parte dintr-" c"nspira2ie. asiunile au crescut în am4ele ta4ere i c3iar cele mai minu2i"ase studii nu au a/uns la c"nclu+ii cate1"rice. Oricum, suspiciunile care au
apărut în anii ce au urmat i-au stricat lui Le11en cariera i &ia2a particulară... ENCYCLOPEDIA GALACTICA
$ L.>INA ILEI 1ncă nu se s94r8ise atunci c4nd Dors ena"ili 1l căută pe Menarr Le''en( 6alutului ei neră"dător! acesta 1i răspunse cu un mormăit 8i cu o mi8care scurtă din cap( ― Ei! spuse ea u8or a'itată! cum s0a comportat7 Le''en! care introducea date 1n computer! spuse2 ― Cum s0a comportat cine= ― 6tudentul meu de la "i"liotecă! 5ari( Dr( 5ari 6eldon( A urcat cu dumneavoastră( 0a 9ost de vreun 9olos7 Le''en 18i luă m4inile de pe tastele computerului 8i se roti cu scaun cu tot spre ea( ― Individul ăla de pe 5elicon7 Nu mi0a 9ost de nici un 9olos( N0a arătat nici un 9el de interes( Privea tot timpul ― decorul! c4nd de 9apt nimic deNu vă3ut( tip 9oarte ciudat( Pentrucurios((( ce l0ai trimis N0a 9ost ideea mea(nuElera a vrut a8a( pot .n să 1nţele' de ce( Era 9oarte .ndesus7 este acum7 Le''en dădu din umeri( ― De unde să 8tiu eu7 Pe undeva pe aici( ― .nde s0a dus după ce a co"or1t cu dumneavoastră7 0a spus7 ― N0a co"or1t cu noi( Ji0am spus că n0a arătat nici un 9el de interes( ― Atunci! c4nd a co"or1t7 ― Nu 8tiu( N0am 9ost atent la el( Am avut enorm de mult de lucru( Acum vreo două 3ile tre"uie să 9i 9ost o 9urtună 8i o ploaie torenţială! pe care nu le0am prevă3ut( Nimic din ce ne0au arătat instrumentele nu ne0a o9erit o e:plicaţie satis9ăcătoare pentru acest lucru( 6au pentru 9aptul că astă3i a8teptam ni8te ra3e de soare care nu au apărut( Acum caut ni8te e:plicaţii! iar tu mă deran/e+i( ― reţi să spuneţi că nu l0aţi vă3ut c4nd a co"or1t7 ― .ite ce e( Nu aveam deloc 'ri=a lui( Idiotul nu era "ine 1m"răcat 8i mi0am dat seama că 1ntr0o =umătate de oră n0o să mai 9ie 1n stare să suporte 9ri'ul( I0am dat un pulover! dar acesta nu avea cum să0i ţină cald la picioare( A8a că am lăsat ascensorul desc&is pentru el! i0am spus cum să0l 9olosească 8i i0am e:plicat că o să0l ducă =os! iar apoi o să se 1ntoarcă sus automat( Totul era 9oarte simplu! deci sunt si'ur că i s0a 9ăcut 9ri'! a co"or1t 8i ascensorul s0a 1ntors 1napoi( Iar la s94r8it noi am co"or4t cu toţii( ― Dar nu 8tiţi cu e:actitate c4nd a co"or1t7 ― Nu! nu 8tiu( Ji0am mai spus( Eram ocupat( Totu8i! si'ur nu era acolo atunci c4nd am plecat! de=a 1ncepuse să se 1ntunece 8i părea că aveau să cadă precipitaţii( A8a că tre"uie să 9i co"or1t 1naintea noastră( ― Altcineva l0a vă3ut co"or4nd7 ― Nu 8tiu( Poate CloR3ia( A stat cu el o vreme( De ce n0o 1ntre"i pe ea7 Dors o 'ăsi pe CloR3ia 1n cămineF a"ia ie8ise de la un du8 9ier"inte( ― A 9ost 9ri' acolo sus! spuse CloR3ia( ― Ai stat 1mpreună cu 5ari 6eldon 1n .pperside7 1ntre"ă Dors( ― Da! o vreme! spuse CloR3ia ridic4nd spr1ncenele( roia să se plim"e prin 1mpre=urimi 8i să a9le despre ve'etaţia de acolo( E un tip curios! Dors( Totul părea să0l interese3e! a8a că i0am spus tot ce 8tiam! p4nă ce Le''en m0a c&emat 1napoi( Era 1ntr0una din toanele lui proaste( remea nu era a8a cum se a8teptase 8i((( ― Deci nu l0ai vă3ut pe 5ari 6eldon co"or4nd cu ascensorul7 o 1ntrerupse Dors( ― Nu l0am mai vă3ut deloc după ce Le''en m0a c&emat 1napoi((( Dar tre4uie să 9ie aici( C1nd am plecat! nu era acolo( ― Dar nu0l 'ăsesc nicăieri( CloR3ia părea tul"urată( ― 6erios7((( Dar tre"uie să 9ie pe unde&a pe aici( ― Nu! nu este "4li1at"riu să 9ie pe undeva pe aici! spuse Dors simţind nelini8tea cresc4nd 1n ea( Dacă a rămas acolo sus7 ― Este imposi"il( Nu era acolo( ire8te! ne0am uitat după el 1nainte de a pleca( Le''en i0a arătat cum poate să co"oare( Nu era 1m"răcat cum tre"uie 8i era o vreme mi3era"ilă( Le''en i0a spus să nu ne a8tepte dacă i se 9ace 9ri'( I se $ăcuse 9ri'( Asta o 8tiu@ A8a că ce putea 9ace altceva dec%t să co"oare7 ― Dar nimeni nu l0a vă3ut co"or4nd((( A 9ost ceva 1n nere'ulă! acolo sus7 ― Nimic( Nu c4t timp am stat cu el( Era 9oarte "ine((( "ine1nţeles! 1n a9ara 9aptului că i se 9ăcuse 9ri'( ― Din moment ce nimeni nu l0a vă3ut co"or4nd! ar putea 9i 1ncă sus! spuse Dors de=a 9oarte nelini8tită( Poate ar tre"ui să mer'em să veri9icăm7 ― Dar ţi0am spus că ne0am uitat după el 1nainte să co"or4m! spuse CloR3ia iritată( Era 1ncă lumină 8i nu se vedea nicăieri( ― 6ă mer'em totu8i să veri9icăm( ― Dar eu nu te pot duce acolo sus( 6unt doar o sta'iară 8i nu cunosc com"inaţia de la u8a "olţii prin care se iese 1n .pperside( a tre"ui să vor"e8ti cu Dr( Le''en( $
DOB6 ENA-ILI 8tia că Le''en nu va mer'e de "ună voie 1n .pperside( Tre"uia să0l 9orţe3e( >ai 1nt4i! veri9ică 1ncă o dată "i"lioteca 8i sălile de mese( Apoi 9ăcu un apel 1n camera lui 6eldon( +n cele din urmă! merse p4nă la camera lui 8i "ătu la u8ă( 6eldon nu răspunseF atunci 1l puse pe 1n'ri=itorul de eta= să 1i desc&idă( Nu era acolo! 1ntre"ă c4ţiva care 1n ultimele c4teva săptăm4ni a=unseseră să0l cunoască( Nimeni nu0l vă3use( Ei "ine! 1n ca3ul acesta o să0l "4li1e pe Le''en să o ducă 1n .pperside( +nsă acum era de=a noapte( El o să se opună cu 1nver8unare( /i c4t timp 18i putea ea permite să 1ncerce să0l convin'ă! dacă 5ari 6eldon era "locat acolo sus! 1ntr0o noapte 9ri'uroasă 8i su" lapoviţa care se trans9ormase 1n ninsoare7 .n '4nd 1i trecu prin minte 8i se repe3i la micul computer al .niversităţii! care avea 1nre'istrate acţiunile studenţilor! mem"rilor catedrei 8i ale personalului de serviciu( De'etele sale 3"urau deasupra tastelor 8i cur4nd o"ţinu ceea ce dorea( Era vor"a de trei indivi3i! care stăteau 1n altă parte a campusului! 1nc&irie un mic aero'lisor pentru a putea a=un'e acolo 8i 'ăsi locuinţele pe care le căuta( Cu si'uranţă! măcar unul dintre ei putea 9i disponi"il ― sau de 'ăsit( Norocul 1i sur1se( Prima u8ă la care sună 1i răspunse cu un semnal care 1i cerea să se identi9ice( Introduse numărul ei de identi9icare! care includea 8i apartenenţa departamentală( .8a se desc&ise 8i un "ăr"at 'răsuţ! 1ntre două v1rste! se &ol"ă la ea( Era evident că se spălase 1nainte de masă( Părul său de un 'al"en 1nc&is era nepieptănat! iar el nu purta nimic de la "r1u 1n sus( ― 6cu3ă0mă! spuse el( >0ai prins 1ntr0un moment neprielnic( Cu ce pot să te a=ut! Dr( ena"ili7 ― E8ti Bo'en -enastra! /e9ul 6eismolo'ilor! nu0i a8a7 spuse ea aproape cu su9letul la 'ură( ― Da( ― Este o pro"lemă ur'entă( Tre"uie să văd 1nre'istrările seismolo'ice din .pperside din ultimele c4teva ore( -enastra căscă oc&ii mari( ― De ce7 Nu s0a 1nt4mplat nimic( Dacă s0ar 9i 1nt4mplat! a8 9i 8tiut( 6eismo'ra9ul ne0ar 9i in9ormat( ― Nu vor"esc de vreun impact meteoric( ― Nici eu( Pentru asta! nu avem nevoie de seismo'ra9( or"esc despre pietricele! "ucăţele ne1nsemnate( Nimic pe 3iua de a3i( ― Nu e vor"a nici de asta( Te ro'( Du0mă la seismo'ra9 8i cite8te0mi0l( Este vor"a de viaţă sau de moarte( ― Tre"uie să iau masa cu cineva((( ― Am spus că este vor"a de viaţă sau de moarte 8i am vor"it serios( ― Nu 1nţele'((( 1ncepu -enastra( Dar cuvintele i se stinseră su" privirea aspră a lui Dors( +8i 8terse 9aţa! lăsă vor"ă automatului pentru mesa=e 8i se 'ră"i să08i pună o căma8ă( Aproape că aler'ară )su" presiunea ne1ndurătoare a lui Dors* p4nă la amplasamentul micii Clădiri a 6eismo'ra9ului( Dors! care nu cuno8tea nimic despre seismolo'ie! spuse2 ― Mos7 >er'em =os7 ― 6u" nivelele locuite! desi'ur( 6eismo'ra9ul tre"uie să 9ie 9i:at pe o temelie solidă! 8i tre"uie 9erit de 3'omotul 8i trepidaţia nivelelor ora8ului( ― Dar cum poţi să0ţi dai seama ce se 1nt1mplă 1n .pperside de aici! de =os7 ― 6eismo'ra9ul este le'at de un set de traductori de presiune plasaţi 1n materialul cupolei( Impactul unei pietricele! oric4t de mică ar 9i ea! va 9ace indicatorul de pe ecran să trepide3e( Putem detecta tendinţa de aplati3are a cupolei su" un v4nt puternic( Putem((( ― -ine! "ine! spuse Dors neră"dătoare( Nu venise p4nă aici ca să audă o prele'ere despre calităţile 8i per9ecţiunea instrumentelor( ― Puteţi detecta pa8ii oamenilor7 1ntre"ă ea( ― Pa8ii oamenilor7 spuse -enastra de3orientat( A8a ceva nu este prea pro"a"il 1n .pperside( ― -a este 9oarte pro"a"il( A 9ost un 'rup de meteorolo'i acolo! 1n după0amia3a aceasta( ― A&a( Ei "ine! pa8ii sunt 'reu de detectat( ― Ar putea 9i detectaţi dacă ţi0ai da osteneala 8i asta a8 dori să 9aci acum( -enastra ar 9i putut să se simtă =i'nit de tonul 9erm! poruncitor! al vocii ei! dar c&iar dacă era a8a! nu spuse nimic( Atinse un contact 8i ecranul computerului prinse viaţă( +n e:trema dreaptă a ecranului! la distanţă e'ală de mar'inile de sus 8i de =os! se a9la un spot luminos rotund! din care pornea o linie su"ţire ori3ontală 8i care se oprea 1n limita din st4n'a( Acest spot tremura u8or! avea serii de evoluţii 1n sus 8i 1n =os! nerepetitive! aleatoare 8i acestea se deplasau uni9orm 1nspre st4n'a( Asupra lui Dors aveau un e9ect aproape &ipnotic( ― Este c4t se poate de lini8te! spuse -enastra( Ceea ce ve3i este re3ultatul modi9icării presiunii aerului de deasupra! poate al picăturilor de ploaie! sau al 3'omotului 1ndepărtat al unei instalaţii( Acolo sus nu se a9lă nimic( ― -ine! dar acum c4teva ore7 eri9ică 1nre'istrările 1ncep4nd cu astă3i! ora o mie cinci sute! de e:emplu( 60au 9ăcut 1nre'istrări! nu0i a8a7 -enastra dădu computerului instrucţiunile necesare 8i! pentru o secundă sau două! pe ecran se instală un &aos 9antastic( Apoi se potoli 8i linia ori3ontală apăru din nou( ― O să0l sensi"ili3e3 la ma:imum! murmură -enastra( Acum! mi8cările 1n sus 8i 1n =os erau pronunţate 8i pe măsură ce 3i'03a'0ul se deplasa 1nspre st4n'a! 18i modi9icau considera"il 9recvenţa( ― Ce sunt astea7 1ntre"ă Dors( 6pune0mi( ― Din moment ce mi0ai spus că acolo sus au 9ost oameni! "ănuiesc că sunt pa8i ― sc&im"area 'reutăţii de pe un picior pe altul! impactul 1ncălţărilor( Nu 8tiu dacă a8 9i putut '&ici dacă nu mi0ai 9i spus tu dinainte!
ena"ili( Asta este ceea ce noi numim vi"raţie "eni'nă 8i care nu are nimic periculos 1n ea( ― Poţi să0ţi dai seama c4ţi oameni sunt7 ― +n nici un ca3 cu oc&iul li"er( Ceea ce ve3i aici este o re3ultantă a tuturor impacturilor( ― Ai 3is 1n nici un ca3 cu oc&iul li"er?( Be3ultanta poate 9i despărţită pe componente! prin computer7 ― >ă 1ndoiesc( Pa8ii au avut in9luenţe minime asupra detectorilor 8i tre"uie luat 1n considerare 8i inevita"ilul 3'omot( Nu ne vom putea "i3ui pe re3ultatele unei ast9el de anali3e( ― Deci a8a( Avansea3ă 1n timp p4nă c4nd semnele pa8ilor dispar( Poţi să derule3i rapid 1nainte! dacă se poate spune a8a7 ― Dacă 9ac asta ― derularea rapidă de care vor"e8ti ― atunci totul va deveni o linie dreaptă! u8or neclară deasupra 8i dedesu"t( Ceea ce pot să 9ac este să avanse3 1n etape de c1te cincispre3ece minute 8i să 9ac o e:aminare rapidă 1nainte de a mer'e mai departe( ― -ine( ă0o@ .rmăriră am4ndoi cu atenţie ecranul! p4nă c4nd -enastra spuse2 ― Acum nu mai e nimic( e3i7 Era din nou o linie pertur"ată din c4nd 1n c4nd de 3'omote care păreau u8oare su'&iţuri( ― C4nd s0au oprit pa8ii7 ― Acum două ore( Poate două ore 8i un pic( ― /i c4nd s0au oprit! erau mai puţini pa8i dec4t 1nainte7 -enastra se simţi u8or o9ensat( ― N0a8 putea să spun( Cred că nici cea mai amănunţită anali3ă n0ar putea da o deci3ie si'ură( Dors str4nse din "u3e( ― Teste3i un traductor ― a8a i0ai spus ― de l4n'ă accesul meteorolo'ilor7 spuse ea apoi( ― Da! acolo sunt instrumentele lor 8i acolo tre"uie să 9i 9ost meteorolo'ii( rei să 1i veri9ici 8i pe cei din 1mpre=urimi7 spuse el nevenindu0i să creadă( .nul c4te unul7 ― Nu( Băm1i la ăsta( Dar continuă să mer'i 1nainte din cincispre3ece 1n cincispre3ece minute( Cineva poate că a rămas 1n urmă 8i poate că s0a 1ntors mai t1r3iu la instrumente( -enastra dădu din cap 8i murmură ceva! numai pentru el( Ecranul se sc&im"ă din nou 8i Dors spuse deodată! arăt4nd cu de'etul2 ― Ce e ăsta7 ― Nu 8tiu( 'omot( ― Nu( E periodic( Ar putea 9i pa8ii unei sin'ure persoane7 ― 6i'ur! dar ar putea 9i 8i o mulţime de alte lucruri( ― Parcă are 9recvenţa unor pa8i! nu0i a8a7 >ai mer'i puţin 1nainte! spuse după o vreme( El se con9ormă! iar c4nd ecranul se sta"ili3ă din nou! ea spuse2 ― i'03a'0urile astea nu devin din ce 1n ce mai mari7 ― Posi"il( Putem să le măsurăm( ― Nu e nevoie( 6e vede 8i cu oc&iul li"er că se măresc( Pa8ii se apropie de traductor( Dă din nou 1nainte( e3i c4nd se opresc( După un timp! -enastra spuse2 ― 60au oprit acum două3eci sau două3eci 8i cinci de minute( Indi9erent ce0or 9i! adău'ă el cu prudenţă( ― 6unt pa8i! spuse Dors cu o convin'ere care ar 9i putut mi8ca 8i un munte( Acolo sus se a9lă un om 8i 1n timp ce tu 8i cu mine ne0am pierdut vremea pe aici! el s0a pră"u8it 8i o să 1n'&eţe! o să moară( A8a că nu mai spune Indi9erent ce0or 9i@? 6ună la >eteorolo'ie 8i c&eamă0l pe Menarr Le''en( E o pro"lemă de viaţă sau de moarte! 1ţi spun( 6ă spui 8i tu la 9el@ -enastra! cu "u3ele tremur4nd! trecuse de mult de 9a3a 1n care s0ar mai 9i putut opune 1n vreun 9el oricărei cerinţe venind din partea aceste 9emei! uimitoare 8i pătima8ă( Nu0i luă mai mult de trei minute să aducă &olo'rama lui Le''en la plat9orma pentru mesa=e( Acesta 9usese 1ntrerupt de la masă( Avea un 8erveţel 1n m4nă 8i o pată su" "u3a in9erioară! care părea a 9i de 'răsime( aţa sa lun'ă se 1ncruntase 1n'ro3itor( ― iaţă sau moarte7 Cine e8ti tu7 Apoi o 3ări pe Dors! care se apropiase de -enastra! ast9el 1nc4t ima'inea ei să poată 9i vă3ută pe ecranul lui Menarr( ― 'u! din nou! spuse acesta( Asta este pur 8i simplu &ărţuială( ― Nu! nu este! spuse Dors( L0am consultat pe Bo'en -enastra! care este /e9ul 6eismolo'ilor din .niversitate( După ce dumneavoastră 1mpreună cu 'rupul aţi părăsit .pperside! seismo'ra9ul a indicat clar urmele pa8ilor unei persoane care se mai a9lă 1ncă acolo( Este studentul meu! 5ari 6eldon! care a mers acolo su" suprave'&erea dumneavoastră 8i care acum! cu si'uranţă! 3ace 9ără cuno8tinţă 8i s0ar putea să nu mai ai"ă mult de trăit( +n consecinţă! continuă ea! mă veţi conduce c&iar acum sus! cu orice vă stă la 1ndem4nă( Dacă nu 9aceţi asta imediat! am să mer' la serviciul de3ordine al .niversităţii 0 8i c&iar la Pre8edinte! dacă este necesar( +ntr0un 9el sau altul am să a=un' acolo sus 8i dacă 5ari 6eldon a păţit ceva din cau3ă că dumneavoastră aţi 1nt1r3iat 9ie 8i un sin'ur minut! voi avea 'ri=ă să 9iţi tras la răspundere pentru ne'li=enţă! incompetenţă ― sau orice altceva care mi0ar putea slu=i ca să vă 1n9und ― 8i am să vă 9ac să vă pierdeţi statutul 8i să 9iţi alun'at din viata universitară( /i dacă a murit cumva! "ine1nţeles că este vor"a de omucidere prin ne'li=enţă( 6au 8i mai rău! din moment ce v0 am prevenit că este pe moarte( Menarr! 9urios! se 1ntoarse spre -enastra( ― Ai detectat tu(((
― >i0a spus mie ce a detectat! iar eu v0am spus dumneavoastră! i0o tăie scurt Dors( N0am de '4nd să vă las să0l intimidaţi 8i să0l 3ăpăciţi( eniţi7 Acum7 ― Te0ai '4ndit că s0ar putea să te 1n8eli7 vor"i Menarr cu "u3ele str4nse( /tii ce0ţi pot 9ace dacă este o alarmă 9alsă răuvoitoare7 Pierderea statutului este vala"ilă 8i pentru tine( ― Dar crima nu! spuse Dors( 6unt 'ata să risc să 9iu =udecată pentru neplăceri provocate cu rea intenţie( Dumneavoastră sunteţi 'ata să riscaţi un proces pentru crimă7 Menarr se 1nro8i! pro"a"il mai mult din cau3ă că era nevoit să se dea "ătut! dec4t din cau3a ameninţării( ― Am să vin! dar n0o să am nici un pic de milă pentru tine! 9etiţo! dacă 1n cele din urmă se dovede8te că studentul tău s0a a9lat 1n si'uranţă 1n interiorul cupolei! 1n ultimele trei ore(
$ CEI TBEI se urcară 1n ascensor! 1ntr0o tăcere ostilă( Le''en nu m4ncase dec4t o parte din cină 8i 18i părăsise nevasta 1n sala de mese 9ără a0i da o e:plicaţie satis9ăcătoare( -enastra nu m4ncase deloc 8i pro"a"il că decepţionase 8i el vreo 9emeie! de asemenea 9ără să0i 9i dat o e:plica=ie satis9ăcătoare( Dors ena"ili nu m4ncase nici ea 8i părea cea mai 1ncordată 8i mai ne9ericită dintre cei trei( Luase o pătură termică 8i două lanterne 9otonice( C1nd a=unseră la intrarea 1n .pperside! Le''en! cu 9ălcile 1ncle8tate! introduse numărul său de identi9icare 8i u8a se desc&ise( .n v4nt rece se năpusti spre ei 8i -enastra m4r4i( Nici unul dintre ei nu era corespun3ător 1m"răcat! 1nsă cei doi "ăr"aţi nu aveau deloc intenţia să răm4nă acolo multă vreme( ― Nin'e! spuse Dors 3'ri"ulindu0se( ― ăpada este umedă! spuse Le''en( Temperatura este c&iar 1n =urul punctului de 1n'&eţ al apei( Nu e cine 8tie ce 'er( ― Depinde c4t de mult stai 1n acest 'er! nu0i a8a7 spuse Dors( /i să stai ud p4nă la piele 1n 3ăpadă umedă! nu cred că 9ace 9oarte "ine la sănătate( ― Ei "ine! unde e7 mormăi Le''en( 6crută nemulţumit 1ntunericul ca smoala! care era accentuat de lumina din intrarea din spatele său( ― Dr( -enastra! spuse Dors! ţine0mi pătura( Dr( Le''en! 1nc&ideţi u8a din spatele dumneavoastră! 9ără să o 1ncuiaţi( ― .8a nu are 1ncuietoare automată( Ce! cre3i că s1ntem ne"uni7 ― Poate că nu! dar se poate 1ncuia pe dinăuntru 8i lăsa pe cineva pe dina9ară! ca să nu mai poată intra su" cupolă( ― Dacă este cineva a9ară! arată0mi0l( reau să0l văd! spuse Le''en( ― Poate 9i oriunde( Dors ridică "raţele! cu c1te o lanternă 9otonică prinsă de 9iecare 1nc&eietură( ― Nu putem căuta peste tot! murmură =alnic -enastra( Lanternele răsp4ndeau lumină 1n toate direcţiile( ul'ii de 3ăpadă sc4nteiau ca un imens roi de licurici! 9ăc4ndu0le 8i mai mari 'reutăţi 1n 1ncercarea de a scruta 1ntunericul( ― i"raţiile induse de pa8i deveneau din ce 1n ce mai accentuate! spuse Dors( Cu si'uranţă că se apropia de traductor( .nde ar putea 9i traductorul7 ― N0am nici o idee! 1i aruncă Le''en( Nu ţine de domeniul 8i de responsa"ilităţile mele( ― Dr( -enastra7 Băspunsul lui -enastra 9u e3itant( ― Nu 8tiu prea "ine( Ca să0ţi spun drept! eu n0am urcat niciodată aici( Traductorul a 9ost instalat 1nainte să mă 9i născut eu( Computerul 8tie unde este! dar nu ne0am '4ndit deloc să0l 1ntre"ăm((( >i0e 9ri' 8i nu0mi dau seama cu ce a8 putea 9i eu de 9olos aici sus( ― a mai tre"ui să stai aici o vreme! spuse Dors cu 9ermitate( .rmea3ă0mă( Am să 1ncon=or intrarea după o spirală diver'entă( ― Nu putem vedea mare lucru prin ninsoarea asta! spuse Le''en( ― /tiu asta( Dacă nu ar 9i 9ost ninsoarea! l0am 9i vă3ut p4nă acum( 6unt si'ură( Dar a8a! s0ar putea să mai dure3e c4teva minute( Putem suporta( Nu era nici pe departe c&iar at4t de 1ncre3ătoare pe c4t părea după vor"e( +ncepu să mear'ă! rotindu08i "raţele! lumin4nd o 3onă c4t mai lar'ă! 1ncord4ndu08i privirea! ca să distin'ă o pată 1ntunecată pe 3ăpadă( /i! din 1nt4mplare! -enastra 9u acela care 3ise primul! arăt4nd cu de'etul2 ― Ce0i acolo7 Dors suprapuse cele două 9ascicule! reali34nd un con strălucitor de lumină 1n direcţia indicată( Aler'ă 1n acea direcţie! o dată cu ceilalţi doi( +I 'ăsiră! 9ăcut '&em 8i ud p4nă la piele! la vreo 3ece metri de u8ă 8i la cinci metri de cel mai apropiat instrument ea 1l atinse( meteorolo'ic( Dors 1i căută pulsul! dar nu mai era nevoie! căci 6eldon se mi8că 8i sc4nci atunci c4nd ― Dă0mi pătura! Dr( -enastra! 3ise Dors cu o voce 1n care se simţea o va'ă u8urare( O des9ăcu 8i o 1ntinse pe 3ăpadă( ― A8ea3ă0l cu 'ri=ă deasupra! iar eu am să0l 1nvelesc( După aceea! 1l vom duce =os( +n ascensor! pe măsură ce pătura 1n care era 1n9ă8urat se 1ncăl3ea la temperatura s1n'elui! din 6eldon 1ncepură să iasă a"uri(
― După ce0l ducem 1n camera lui! Dr( Le''en! spuse Dors! c&emaţi un doctor ― unul "un ― 8i aveţi 'ri=ă să vină imediat( Dacă Dr( 6eldon trece prin asta 9ără să păţească nimic! am să tac din 'ură! dar numai dacă nu păţe8te nimic( Jineţi minte((( ― Nu e nevoie să0mi 9aci morală! spuse Le''en cu răceală( Be'ret ce s0a 1nt4mplat 8i am să 9ac tot ce0mi stă 1n putinţă ca să 9ie "ine! dar sin'ura mea 're8eală a 9ost că i0am permis omului ăstuia să vină 1n .pperside( Pătura se mi8că 8i o voce sla"ă! 1n9undată! se 9ăcu au3ită( -enastra tresări! căci capul lui 6eldon 1i că3use 1n 1ndoitura cotului( ― +ncearcă să spună ceva! 3ise el( ― /tiu! spuse Dors( A spus Ce se 1nt1mplă7? Nu se putu opri să nu r4dă puţin( usese o 1ntre"are at4t de normală@
$; DOCTOB.L era 1nc1ntat( ― N0am mai vă3ut niciodată un ca3 de de'erătură! se e:plică el( Pe Trantor! nimeni nu capătă de'eraturi( ― A8a o 9i! spuse Dors cu răceală 1n 'las 8i sunt "ucuroasă că aveţi oca3ia să e:perimentaţi această noutate! dar asta nu 1nseamnă cumva că nu 8tiţi cum să0l trataţi pe Dr( 6eldon7 Doctorul! un om 1n v1rstă! c&el 8i cu o micuţă mustaţă căruntă! se 3"4rli( ― -a "ine1nţeles că 8tiu( De'erăturile sunt un lucru "anal 1n Provincie ― se 1nt1mplă 3ilnic ― 8i am citit 9oarte multe despre ele( Tratamentul consta! 1n parte! dintr0un ser antiviral 8i din "ăi cu microunde( ― Asta ar tre"ui să 9ie su9icient! 3ise doctorul( 6pitalele din Provincie sunt mult mai "ine dotate dec4t noi! este 8i normal( Acesta este un tratament pentru ca3uri u8oare 8i sunt si'ur că va 9i e9icace( >ai t1r3iu! pe măsură ce 6eldon se 1nsănăto8ea 9ără urmări! Dors se '4ndi că scăpase at4t de u8or tocmai din cau3ă că era Provincial( +ntunericul! 9ri'ul! 8i c&iar 3ăpada! nu0i erau deloc străine( .n Trantorian pro"a"il că ar 9i murit 1n circumstanţe identice! nu at4t datorită traumelor 9i3ice c4t din cau3a 8ocului psi&ic( Nu era si'ură de asta! "ine1nţeles! pentru că nici ea nu era o Trantoriană( /i! alun'4ndu08i din minte aceste '4nduri! 18i trase un scaun l1n'ă patul lui 5ari 8i se a8e3ă! a8tept4nd(
$ A DO.A I de dimineaţă! 6eldon se tre3i din somn 8i ridică privirea spre Dors! care stătea la mar'inea patului! vi3ion4nd o video0carte 8i 9ăc4nd unele notiţe( ― Tot aici e8ti! Dors7 spuse 6eldon cu o voce aproape normală( Ea puse =os video0cartea( ― Nu te pot lăsa sin'ur! nu7 Iar 1n altcineva nu am 1ncredere( ― Am impresia că de c4te ori m0am tre3it! te0am vă3ut pe tine( Ai stat aici tot timpul7 ― Da( /i c4nd dormeai( /i c4nd erai trea3( ― Dar orele tale7 ― Am un asistent care mi0a ţinut locul! o vreme( Dors se aplecă spre 5ari 8i 1i luă m4na 1ntr0a sa( Bemarc4ndu0i tul"urarea )la urma urmei! el se a9la 1n pat*! 18i retrase m4na( ― Tre"uie Ce s0a 1nt4mplat! 5ari7 >i0a at4t6eldon( de 9rică( să0ţi mărturisesc ceva!9ost spuse ― Ce anume! 5ari7 ― Am cre3ut că pro"a"il 9ăceai parte dintr0o conspiraţie( ― O c"nspira2ie= reacţiona ea cu violenţă( ― Adică să mă 9i manevrat ca să ies 1n a9ara =urisdicţiei .niversităţii! de unde să pot 9i capturat de 9orţele Imperiale( ― Dar .pperside nu este 1n a9ara =urisdicţiei .niversităţii( Pe Trantor! o 3onă de =urisdicţie 1ncepe din centrul planetei 8i se 1ntinde spre cer( ― A&a! n0am 8tiut asta( Dar tu nu ai venit cu mine spun4nd că aveai un pro'ram 1ncărcat 8i! c4nd m0a cuprins paranoia! m0am '4ndit că m0ai a"andonat intenţionat( Te ro' să mă ierţi( Evident! tu ai 9ost aceea care m0 ai adus 1napoi( 60a mai sinc&isit cineva de mine7 ― Oamenii erau ocupaţi! 3ise Dors cu prudenţă( Au cre3ut că ai co"or1t 1naintea lor( A 9ost o ipote3ă verosimilă! vreau să spun( ― /i CloR3ia a '4ndit la 9el7 ― T4năra sta'iară7 Da( ― Ei "ine! e posi"il totu8i să 9i 9ost o conspiraţie( Din care tu nu ai 9ăcut parte! "ine1nţeles( ― Nu! 5ari! a 9ost 're8eala mea( N0aveam nici o scu3ă ca să te las să mer'i sin'ur 1n .pperside( Datoria mea era să am 'ri=ă de tine( >ă simt 9oarte vinovată pentru ce s0a 1nt4mplat! pentru că te0ai rătăcit( ― 5ei! ia stai puţin! spuse 6eldon "rusc iritat( Nu m0am rătăcit( Ce cre3i că sunt eu7 ― A8 vrea să 8tiu cum nume8ti tu asta( Nu erai prin apropiere c4nd ceilalţi au plecat 8i nu te0ai 1ntors la intrare ― sau! 1n orice ca3! 1n prea=ma intrării ― dec4t mult timp după ce s0a 1ntunecat(
― Dar lucrurile nu stau c&iar a8a( Nu m0am rătăcit din cau3ă că m0am plim"at aiurea 8i n0am mai putut 'ăsi drumul de 1ntoarcere( Ji0am spus că am "ănuit o conspiraţie 8i am avut motive să cred asta( Nu sunt c&iar paranoic( ― -ine! atunci ce s0a 1nt4mplat7 6eldon 1i spuse( Nu avu nici o di9icultate 1n a08i aminti totul! 1n cel mai mic detaliuF retrăise aventura! 1n co8mar! aproape toată 3iua anterioară( Dors ascultă 1ncruntată( ― Dar este imposi"il( O navă cu tracţiune vectorială7 E8ti si'ur7 ― -ine1nţeles că sunt si'ur( Cre3i că am avut &alucinaţii7 ― Dar 9orţele Imperiale nu ar 9i putut să te urmărească( Nu te0ar 9i putut aresta 1n .pperside 9ără a crea un tără"oi la 9el de cumplit ca 1n ca3ul 1n care ar 9i trimis 9orţele de poliţie să te areste3e 1n campus( ― Atunci! cum 1ţi e:plici7 ― Nu sunt si'ură! spuse Dors! dar este posi"il ca 're8eala mea de a nu te 9i 1nsoţit 1n .pperside să ai"ă consecinţe mult mai 'rave 8i 5ummin o să 9ie 'ro3av de supărat pe mine( ― Atunci! &ai să nu0i spunem! 3ise 6eldon( Totul s0a terminat cu "ine( ― Tre"uie să0i spunem! 3ise Dors 9oarte &otăr4tă( 60ar putea să nu se 9i terminat(
<# +N ACEA 6EAB,! după cină! Menarr Le''en veni 1n vi3ită! 18i plim"ă de mai multe ori privirea de la Dors la 6eldon! ca 8i cum s0ar 9i 1ntre"at ce să spună( Nici unul nu se o9eri să0l a=ute! dar am4ndoi a8teptară cu ră"dare( Pe nici unul dintre ei nu0i impresionase 9aptul că Le''en era un maestru al discuţiilor scurte( ― Am venit să văd cum te mai simţi! 3ise el 1n cele din urmă către 6eldon( ― oarte "ine! spuse 6eldon! numai că sunt puţin cam somnoros( Dr( ena"ili mi0a spus că tratamentul 1mi va da o stare de o"oseală c4teva 3ile! a8a că! după toate pro"a"ilităţile! voi avea nevoie de odi&nă( Ca să 9iu sincer! nu mă deran=ea3ă! 31m"i el( Le''en inspiră ad4nc! 8ovăi 8i apoi spuse! ca 8i cum ar 9i scos cu 9orţa cuvintele din el2 ― N0am să te reţin mult( +nţele' 9oarte "ine că ai nevoie de lini8te( reau să spun totu8i că 1mi pare rău pentru cele ceces0au N0arar9i9itre"uit at4ta ne'li=enţă ― căta(plecase8i de unul sin'ur( Din moment erai1nt4mplat( un nou venit! tre"uitsăsăpresupun mă simt ― maicurăspun3ător de soarta La urma=os urmei! eu am 9ost cel care ţi0a dat permisiunea să urci( 6per că((( mă vei ierta( Asta a 9ost tot ce am dorit să0ţi spun( 6eldon căscă! duc4ndu08i m4na la 'ură( ― 6cu3ă0mă( Din moment ce totul se pare că s0a terminat cu "ine! resentimentele nu08i au rostul( +ntr0un 9el! nu a 9ost vina ta( N0ar 9i tre"uit să mă 1ndepărte3 8i! pe de altă parte! ceea ce s0a 1nt4mplat a 9ost((( ― Ei! 5ari! te ro'! 9ără conversaţii! interveni Dors( Acum! doresc să vor"esc puţin cu Dr( Le''en! 1nainte ca el să plece( +n primul r4nd! Dr( Le''en! vă 1nţele' 9oarte "ine că sunteţi 1n'ri=orat de urmările pe care le0ar putea avea această 1nt4mplare( 0am spus că nu vor e:ista repercusiuni dacă Dr( 6eldon se va re9ace 9ără urmări ne'ative( 6e pare că lucrurile mer' spre "ine! ast9el 1nc4t puteţi 9i lini8tit((( deocamdată( A8 dori 1nsă să vă 1ntre" altceva 8i sper că de data aceasta veţi cola"ora de "ună voie( ― oi 1ncerca! Dr( ena"ili! spuse Le''en pe un ton stins( ― 60a 1nt4mplat ceva neo"i8nuit c4t timp aţi stat 1n .pperside7 ― /tii "ine că s0a 1nt4mplat( L0am pierdut pe Dr( 6eldon! lucru pentru care mi0am cerut scu3e adineauri( ― Nu m0a re9erit la asta( Altceva neo"i8nuit s0a 1nt4mplat7 ― Nu! nimic( A"solut nimic( Dors 1l privi pe 6eldon 8i acesta se 1ncruntă( Avea impresia că Dors 1i veri9ica spusele 8i 1ncerca să le dea o interpretare proprie( Credea cumva că nava de cercetare 9usese rodul ima'inaţiei lui7 Ar 9i dorit să proteste3e cu 1nver8unare! dar ea 1i 9ăcu semn cu m4na să stea lini8tit! ca 8i cum prevă3use această reacţie( 6e potoli! 1n parte din cau3a semnului ei 8i 1n parte din cau3ă că dorea cu adevărat să doarmă( 6pera că Le''en nu va sta mult timp( ― 6unteţi si'ur7 1ntre"ă Dors( Nu a venit nimeni din a9ară7 ― Nu! si'ur că nu( O&((( ― Da! Dr( Le''en7 ― A 9ost o navă cu tracţiune vectorială( ― i s0a părut ceva neo"i8nuit7 ― Nu! si'ur că nu( ― De ce nu7 ― A 1nceput să semene 9oarte mult cu un intero'atoriu! Dr( ena"ili( Nu prea 1mi place( ― +mi dau seama! dr( Le''en! dar aceste 1ntre"ări au o le'ătură cu neplăcerea pe care a avut0o Dr( 6eldon( Este posi"il ca această 1nt4mplare să 9ie mai complicată dec4t mi0am 1nc&ipuit( ― din +n cenou sens7 spuse Le''en cu opoate voce că "rusc să0mi cer scu3e7 Dacă este a8a! ar 9ităioasă( ca3ul săIntenţione3i mă retra'( să invente3i alte pro"leme! pentru care ― Nu 1nsă 1nainte de a ne lămuri cum se 9ace că o navă cu tracţiune vectorială nu vi se pare deloc neo"i8nuită( ― Din cau3ă că! dra'ă 9emeie! o mulţime de staţii meteorolo'ice de pe Trantor au 1n dotare nave cu tracţiune vectorială! pentru cercetarea norilor 8i a straturilor superioare ale atmos9erei( 6taţia noastră meteorolo'ică nu are a8a ceva(
― De ce nu7 0ar 9i de 9olos( ― -ine1nţeles( Dar noi nu concurăm cu nimeni 8i nu avem secrete( Noi 1i in9ormăm despre descoperirile noastreF ei ne in9ormea3ă despre ale lor( Este normal să e:iste multe speciali3ări! iar noi le 1mpărţim( Ar 9i o prostie să ne du"lăm e9orturile( -anii pe care i0am 9i c&eltuit pe navele cu tracţiune vectorială 8i pe piloţi 1i putem c&eltui pe re9ractometre me3onice! 1n timp ce alţii vor c&eltui "anii pe nave cu tracţiune vectorială 8i nu vor 1i vor da pe altele( La urma urmei! s0ar putea să e:iste o concurenţă acer"ă 8i ostilitate 1ntre sectoare! dar 8tiinţa este un lucru ― sin'urul lucru ― care ne ţine uniţi( Presupun că 8tii asta! adău'ă el ironic( ― /tiu! dar nu vi se pare suspectă coincidenţa asta! ca cineva să trimită o navă cu tracţiune vectorială către staţia dumneavoastră! 1n c&iar 3iua 1n care aveaţi de '4nd să 9aceţi măsurători7 ― Nu este nici o coincidenţă( Anunţasem că avem de '4nd să 9acem măsurători 1n acea 3i 8i! prin urmare! alte staţii s0au '4ndit 8i ele! pe "ună dreptate! să 9acă măsurători ne9elometrice ― nori! 1nţele'i ― 1n acela8i timp( Be3ultatele! luate 1mpreună! au mai mult sens 8i sunt mult mai utile dec4t luate separat( ― Deci! interveni 6eldon cu o voce 9oarte neclară! nu 9ăceau altceva dec4t măsurători7 Apoi căscă din nou( ― Da! spuse Le''en( Ce altceva ar 9i putut să 9acă7 Dors clipi din oc&i! a8a cum 9ăcea c4teodată c4nd 1ncerca să '4ndească repede( ― Pare lo'ic( /i cărei staţii 1i aparţinea această navă specială cu tracţiune vectorială7 Le''en clătină din cap( ― Dr( ena"ili! spuse el! de unde vrei să 8tiu7 ― >i0am 1nc&ipuit că 9iecare navă meteorolo'ică cu tracţiune vectorială ar putea purta semnele staţiei de care aparţine( ― Desi'ur! dar nu mi0am ridicat privirile ca să o cercete3! 1nţele'i7 Aveam trea"a mea de 9ăcutF i0am lăsat deci 8i pe ei să 8i0o 9acă pe a lor( C1nd au să 9acă raportul! am să a9lu a cui navă a 9ost( ― /i dacă nu 9ac raportul7 ― Atunci pro"a"il că li s0au de9ectat instrumentele( 6e mai 1nt4mplă din c4nd 1n c4nd( Deci! ai terminat7 1ntre"ă el cu pumnii 1ncle8taţi( ― 6taţi puţin( De unde ar $i putut să vină nava7 ― De la orice staţie care are nave cu tracţiune vectorială( +ntr0o misiune de 3i ― 8i au mai multe ― una dintre aceste nave poate a=un'e cu u8urinţă p4nă la noi! din orice parte a planetei( ― Dar din care sector ar 9i 9ost cel mai pro"a"il să vină7 ― Greu de spus2 5estelonia! %e! i''oret&! Nort& Damiano( Din aceste sectoare ar 9i putut a=un'e cel mai u8or! dar ar $i putut să vină din oricare alte patru3eci de sectoare! cel puţin( ― Atunci! 1ncă o 1ntre"are( .na sin'ură( Dr( Le''en! c4nd aţi anunţat că 'rupul dumneavoastră va mer'e 1n .pperside! n0aţi spus cumva! din 1nt4mplare! că un matematician! Dr( 5ari 6eldon! vă va 1nsoţi7 O e:presie de ad4ncă 8i nepre9ăcută surpri3ă se 1ntipări pe 9aţa lui Le''en! e:presie care se trans9ormă rapid 1n dispreţ( ― De ce a8 9i dat nume7 Pe cine ar 9i putut interesa7 ― oarte "ine! spuse Dors( Adevărul este că Dr( 6eldon a vă3ut nava cu tracţiune vectorială 8i asta l0a tul"urat( Nu 1mi dau seama de ce 8i! după c4t se pare! memoria 1i e puţin cam tul"ure 1n această privinţă( Pro"a"il că a 9u'it de navă! s0a rătăcit! nu s0a '4ndit ca tre"uie să se 1ntoarcă ― sau nu a 1ndră3nit ― 1nainte de apusul soarelui! iar drumul 1napoi prin 1ntuneric n0a 9ost deloc u8or( Nu puteţi 9i dumneavoastră 1nvinuit pentru asta! a8a că &ai să uităm tot incidentul! de am"ele părţi( De acord7 ― De acord! spuse Le''en( La revedere@ 6e 1ntoarse "rusc 8i plecă( După plecarea lui Le''en! Dors se ridică! 1i scoase cu 'ri=ă papucii lui 6eldon! 1l aran=ă 1n pat 8i 1l acoperi( -ine1nţeles că acesta dormea( Apoi se a8e3ă 8i că3u pe '4nduri( C4te din cele spuse de Le''en erau adevărate 8i ce s0ar putea ascunde 1n spatele vor"elor sale7 Nu 8tia(
MYCOGEN BCOGEN 7 ...Un sect"r al &ec3iului 'rant"r... în1r"pat în trecutul pr"priil"r sale le1ende, c"1en a a&ut " in$luen2ă redusă asupra planetei. 6ut"-mul2umită i aut"-separată în asemenea măsură înc%t... ENCYCLOPEDIA GALACTICA
< CND 6E TBEI! 6eldon descoperi o nouă 9i'ură care 1l privea cu serio3itate( 6e 1ncruntă 1ncerc4nd să o identi9ice 8i! pentru o clipă! semănă cu o "u9niţă( Apoi spuse2 ― 5ummin7 5ummin 31m"i u8or( ― Deci! 1ţi aduci aminte de mine7
― A 9ost o sin'ură 3i! acum aproape două luni! dar 1mi aduc aminte( Deci! nu te0au arestat sau 1n orice ca3((( ― După cum ve3i! mă a9lu aici! tea9ăr 8i nevătămat! dar((( nu mi0a 9ost 9oarte u8or să vin! spuse el arunc4ndu0i o privire lui Dors care stătea deoparte( ― >ă "ucur că te văd! spuse 6eldon( Apropo! te superi7 Arătă cu de'etul 1n direcţia sălii de "aie( ― Nu te 'ră"i! spuse 5ummin( Ia0ţi micul de=un( 5ummin nu luă micul de=un 1mpreună cu el( Nici Dors( Nu scoaseră nici un cuv4nt( 5ummin e:amina o video0carte! arăt4nd un oarecare interes( Dors 18i cercetă 1n mod critic un'&iile 8i apoi! lu4nd un microcomputer! 1ncepu să 9acă 1nsemnări cu un st%lus( 6eldon 1i privi dus pe '4nduri 8i nu 1ncercă să 1nceapă o conversaţie( Lini8tea păstrată putea 9i vreun o"icei respectat de Trantorieni l4n'ă patul unui "olnav( Ca să 9ie sincer! se simţea acum a"solut normal! dar poate că ei nu08i dădeau seama de acest lucru( A"ia c4nd termină ultima 1m"ucătură 8i dădu pe '4t ultima picătură de lapte )cu care evident că se o"i8nuise! din moment ce nu i se mai părea că are un 'ust ciudat*! vor"i 5ummin2 ― Cum te mai simţi! 6eldon7 1ntre"ă el( ― oarte "ine! 5ummin( 6u9icient de "ine! nu 1ncape 1ndoială! din moment ce mă a9lu din nou pe picioarele mele( ― >ă "ucur să aud asta! 3ise scurt 5ummin( Dors ena"ili s0a 9ăcut 9oarte vinovată că a lăsat acest lucru să se 1nt4mple( 6eldon se 1ncruntă( ― Nu( Eu am insistat să mer' 1n .pperside( ― 6unt si'ur! dar ea ar 9i tre"uit! cu orice preţ! să te 1nsoţească( ― I0am spus că nu vreau să vină cu mine( ― Nu este adevărat! 5ari! spuse Dors( Nu0mi lua apărarea cu minciuni 'alante( ― Dar nu uita! spuse 6eldon supărat! că Dors a venit totu8i după mine 1n .pperside! 1n ciuda unei puternice re3istenţe! 8i mi0a salvat! 9ără 1ndoială! viaţa( Acesta este adevărul( Ai adău'at 8i asta la aprecierile tale! 5ummin7 Dors 1l 1ntrerupse din nou! vi3i"il st1n=enită( ― Te ro'! 5ari( C&etter 5ummin are per9ectă dreptate c4nd consideră că ori ar 9i tre"uit să nu te las să pleci 1n .pperside! ori ar 9i tre"uit să vin cu tine( C4t despre acţiunile mele ulterioare! le0a apreciat 9oarte 9avora"il( ― Oricum! 3ise 5ummin! asta ţine de domeniul trecutului 8i ar 9i ca3ul să o lăsăm "altă( 5ai să discutăm despre ce s0a 1nt4mplat 1n .pperside! 6eldon( ― Putem vor"i 1n si'uranţă7 spuse cu precauţie 6eldon! privind 1n =ur( 5ummin 31m"i u8or( ― Dors a plasat această cameră 1ntr0un C1mp Pertur"ator( 6unt 9oarte si'ur că nici un a'ent Imperial din .niversitate ― dacă e:istă vreunul ― nu este 1n stare să0l penetre3e( E8ti o persoană suspicioasă! 6eldon( ― Nu0mi stă 1n 9ire! spuse 6eldon( Dar ascult4ndu0te 1n parc 8i după aceea((( E8ti o persoană convin'ătoare! 5ummin( Atunci c4nd ai plecat! eram 'ata să mă tem că Eto Demer3el stătea ascuns 1n 9iecare um"ră( ― C4teodată 8i eu cred acela8i lucru! spuse 5ummin pe un ton serios( ― C&iar dacă ar 9i a8a! nici nu mi0a8 da seama că ar 9i el( Cum arată7 ― N0are nici o importanţă( Nu l0ai putea vedea dec4t dacă ar dori el să0l ve3i 8i atunci totul ar 9i terminat! cred ― iar asta este ceea ce tre"uie să evităm( 5ai să vor"im despre nava cu tracţiune vectorială pe care ai vă3ut0 o( ― După cum ţi0am mai spus! 5ummin! m0ai 1ncărcat cu temeri 1n ceea ce0l prive8te pe Demer3el( Imediat ce am 3ărit nava cu tracţiune vectorială! am presupus că mă urmărea( Că eu am 9ăcut prostia să ies 1n a9ara protecţiei .niversităţii 6treelin'! prin 9aptul că am mers 1n .pperside( /i că am 9ost ademenit acolo sus cu scopul anume de a 9i capturat 9ără di9icultate( ― Pe de altă parte! 1ncepu Dors! Le''en((( ― A 9ost aici seara trecută7 spuse repede 6eldon( ― Da! nu0ţi aminte8ti7 ― a'( Eram mort de o"oseală( Totul e o ceaţă 1n capul meu( ― Ei "ine! c4nd a 9ost aici noaptea trecută! Le''en a spus că nava cu tracţiune vectorială nu a 9ost dec4t o navă meteorolo'ică de la o altă staţiune meteorolo'ică( oarte o"i8nuită( A"solut ino9ensivă( ― Ce7 spuse 6eldon cuprins de uluială( Nu0mi vine să cred( ― +ntre"area! spuse 5ummin! este20e ce nu0ţi vine să cre3i7 Era ceva 1n le'ătură cu nava! care te0a 9ăcut să cre3i că era periculoasă7 Ceva concret 8i nu o suspiciune "ă'ată de mine 1n capul tău7 6eldon se '4ndi la 1nt4mplările prin care trecuse! mu8c1ndu08i "u3a de =os( ― C"mp"rtamentul ei! spuse el( Părea că 18i co"oară partea din 9aţă su" pla9onul de nori ca 8i cum ar 9i căutat ceva! apoi apărea 1n altă parte! 1n acela8i mod! apoi 1n altă parte 8i tot a8a( Părea că cercetea3ă metodic .pperside! porţiune cu porţiune! căut4ndu0mă pe mine( ― Poate că ai personi9icat0o! 6eldon! spuse 5ummin( Poate că ai tratat nava cu tracţiune vectorială ca 8i cum ar 9i 9ost un animal straniu care era 1n căutarea ta( Nu era un animal! "ine1nţeles( Era doar o navă cu tracţiune vectorială! iar dacă a $"st o navă meteorolo'ică! comportamentul ei a 9ost per9ect normal((( 8i ino9ensiv( ― >ie nu mi s0a părut a8a! spuse 6eldon( ― 6unt si'ur de asta! spuse 5ummin! dar noi nu 8tim nimic de 9apt( Convin'erea ta că ai 9ost 1n pericol
este numai o presupunere( A9irmaţia lui Le''en că a 9ost o navă meteorolo'ică este de asemenea doar o presupunere( ― Nu pot să cred că a 9ost o 1nt4mplare complet nevinovată! se 1ncăpăţ4nă 6eldon( ― Ei "ine! spuse 5ummin! să luăm 1n considerare ipote3a cea mai ne9avora"ilă ― 8i anume că nava te căuta pe tine( Cum ar 9i putut 8ti acela care a trimis nava că tu te a9lai acolo7 ― L0am 1ntre"at pe Dr( Le''en! interveni Dors! dacă 1n raportul său despre activitatea meteorolo'ică pe care urma să o e9ectue3e a introdus in9ormaţia că 5ari va 9ace parte din 'rup( +n mod normal n0ar 9i avut nici un motiv să o 9acă! 8i de alt9el c&iar a ne'at că ar 9i 9ăcut0o! 9iind 9oarte surprins de 1ntre"are( Eu l0am cre3ut( ― Nu te 'ră"i să0i dai cre3are! spuse 5ummin precaut( Nu cumva ar 9i ne'at acest lucru! indi9erent de siutaţie7 Acum 1ntrea"ă0te! 1n primul r4nd! de ce i0a permis lui 6eldon să mear'ă cu ei( /tim că la 1nceput a 9ost 1mpotrivă! dar s0a lăsat 1nduplecat 9ără să opună prea mare re3istenţă( /i acest lucru mie mi se pare că nu prea 1i stă 1n caracter lui Le''en( Dors se 1ncruntă 8i spuseF ― Cred că ăsta ar 9i un ar'ument 1n 9avoarea ipote3ei că el a aran=at 1ntrea'a a9acere( Poate că a admis compania lui 5ari numai ca să0l aducă 1n situaţia de a 9i capturat( Poate că a primit ordine 1n acest sens( Putem mer'e mai departe cu ipote3ele 8i să presupunem că a convins0o pe t4năra sa sta'iară! CloR3ia! să0i distra'ă atenţia lui 6eldon 8i să0l 1ndepărte3e de 'rup! i3ol4ndu0l( Asta ar e:plica ciudata lipsă de preocupare a lui Le''en 9aţă de a"senţa lui 5ari! atunci c4nd a venit vremea ca 'rupul să co"oare( Insistase ca 5ari să 9i plecat mai devreme 8i pre'ătise terenul arăt4ndu0i cu 'ri=ă cum să a=un'ă sin'ur =os( Asta ar e:plica de asemenea 8i 1mpotrivirea lui atunci c4nd a 9ost solicitat să mear'ă din nou sus! 1n căutarea lui 6eldon! 1ntruc1t nu dorea să piardă timp căut4nd pe cineva despre care presupunea că nu va mai 9i 'ăsit( 5ummin! care ascultase cu atenţie! spuse2 ― Ai ţinut o pledoarie interesantă 1mpotriva lui! dar să nu ne 'ră"im să o acceptăm cu prea mare u8urinţă( De alt9el! a venit totu8i cu tine 1n .pperside( ― Din cau3ă că au 9ost detectaţi pa8i( /e9ul 6eismolo'ilor a depus mărturie 1n acest sens( ― Ei "ine! Le''en a 9ost 8ocat sau surprins atunci c4nd a 9ost 'ăsit 6eldon7 reau să spun! altceva dec4t surpri3a de a 9i 'ăsit pe cineva care 9usese pus 1n mare pericol din propria0i ne'li=enţă( A reacţionat ca 8i cum 6eldon nu ar mai 9i tre"uit să se a9le acolo7 60a comportat ca 8i cum 8i0ar 9i pus 1ntre"area2 Cum se 9ace că nu au pus m4na pe el7 Dors se '4ndi cu atenţie! apoi spuseF ― A 9ost vi3i"il 3druncinat la vederea lui 5ari 3ăc4nd acolo! dar nu mi0am putut da seama dacă mai era 8i altceva 1n a9ara consternării 9ire8ti! datorate situaţiei( ― Da! presupun că n0ai avut cum să0ţi dai seama( Dar 1n acest moment! 6eldon! care 18i plim"ase privirea de la unul la celălalt 1n timp ce ace8tia vor"eau! spuseF ― Nu cred că a 9ost Le''en( 5ummin 18i trans9eră atenţia asupra lui 6eldon( ― De ce spui asta7 ― +n primul r4nd! după cum ai mai spus! era clar că el nu dorea să vin 1mpreună cu ei( A 9ost necesară o 3i 1ntrea'ă de discuţii 8i cred că a 9ost de acord numai pentru că a avut impresia că eu eram un matematician dotat! care l0ar 9i putut a=uta 1n teoria lui meteorolo'ică Eu eram neră"dător să mer' acolo sus 8i dacă ar 9i primit ordine să 9acă ceva ca să mă ducă 1n .pperside! n0ar 9i 9ost ca3ul să 9ie c&iar at4t de reticent( ― Pare destul de re3ona"il să presupunem că avea nevoie de tine doar pentru matematică( A discutat cu tine despre matematică7 A 9ăcut vreo 1ncercare să0ţi e:plice teoria lui7 ― Nu! 3ise 6eldon! nu a 9ăcut0o( A pomenit totu8i despre un contact pe care urma să0l sta"ilim ulterior( Neca3ul a 9ost că era preocupat 1n 1ntre'ime de instrumentele lui( Am a9lat că se a8tepta să 9ie senin! lucru care nu s0a 1nt4mplat! 8i a sperat că instrumentele lui erau de9ecte! 1nsă după toate apatenţele! acestea 9uncţionau nor0 mal! lucru care l0a de3amă'it( Cred că acesta a 9ost un element nea8teptat ce l0a 9ăcut irasci"il 8i 1n acela8i timp i0 a 1ndepărtat atenţia de la mine( C1t despre CloR3ia! t4năra care mi0a ţinut companie c4teva minute! nu am sen3aţia! dacă privesc 1napoi! că m0a 1ndepărtat de 'rup 1n mod deli"erat( Iniţiativa a 9ost a mea( Eram curios să a9lu despre ve'etaţia din .pperside! 8i mai de'ra"ă eu am 9ost acela care a 1ndepărtat0o pe ea de ceilalţi( Departe de a o 1ncura=a 1n ceea ce 9ăcea! Le''en a c&emat0o 1napoi c4nd 1ncă ceilalţi ne mai puteau 3ări( Eu am continuat să mă 1ndepărte3 de unul sin'ur! ie8ind din ra3a lor vi3uală( ― /i cu toate acestea! spuse 5ummin care părea că avea intenţia să 9acă o"iecţii la orice nouă su'estie! dacă nava aceea te căuta pe tine! cei de la "ord tre"uie să 9i 8tiut că te vei 9i a9lat acolo( De unde să 9i 8tiut ― dacă nu de la Le''en7 ― Cel pe care0l "ănuiesc! spuse 6eldon! este un t4năr psi&olo' pe nume Lisun' Banda( ― Banda7 spuse Dors( Nu pot să cred( +I cun"sc( Este e:clus să lucre3e pentru +mpărat( Este un anti0 Imperialist 1nver8unat( ― Poate se pre9ace! spuse 6eldon( De 9apt! pentru a ascunde 9aptul că este un a'ent Imperial! tre"uie ca declaraţiile lui să 9ie 9ăţi8e! violente 8i din cale a9ară de anti0Imperiale( ― Dar el nu este deloc a8a! spuse Dors( Nu este violent 8i e:tremist 1n nici un 9el( Este lini8tit 8i prietenos! iar părerile 8i le e:primă 1ntotdeauna 1n termeni moderaţi! aproape cu timiditate( /i sunt convinsă că sunt sincere( ― /i cu toate acestea! Dors! spuse 6eldon pe un ton 'rav! el a 9ost cel care mi0a povestit primul despre proiectul meteorolo'ic! el a 9ost cel care m0a determinat să mer' 1n .pperside 8i el a 9ost cel care l0a convins pe Le''en să0mi dea voie să mer' cu ei! e:a'er4nd calităţile mele de matematician 1n 1ncercarea de a0l convin'e( Tre"uie să ne punem 1ntre"area de ce era at4t de neră"dător să mă 9acă să mă duc acolo sus! de ce 8i0a dat at4ta
silinţă7 ― Pentru "inele tău! pro"a"il( +l interesai! 5ari! 8i tre"uie să se 9i '4ndit că meteorolo'ia ţi0ar putea 9i de 9olos 1n psi&oistorie( Nu e plau3i"il7 ― 5ai să anali3ăm un alt aspect! spuse 1ncet 5ummin( 60a scurs o perioadă mare de timp 1ntre momentul 1n care Banda ţi0a povestit despre proiectul meteorolo'ic 8i momentul 1n care tu de 9apt ai a=uns 1n .pperside( Dacă Banda nu se 9ace vinovat de vreo rea intenţie! n0ar 9i avut nici un motiv anume să ţină secret acest lucru( Dacă este o persoană prietenoasă 8i socia"ilă((( ― Este! spuse Dors( ―((( atunci este posi"il să 9i povestit mai multor prieteni ce aveai de '4nd să 9aci( De 9apt! ca să su"liniem un alt aspect! să presupunem că Banda este anti0Imperialist( Asta nu 1nseamnă că nu este un a'ent( Ar tra"ui să ne punem 1ntre"area2 Al cui a'ent este7 1n interesul cui lucrea3ă7 6eldon era uluit( ― Pentru cine altcineva dacă nu pentru Imperiu7 Pentru cine altcineva! dacă nu pentru Demer3el7 5ummin ridică m4na( ― E8ti departe de a 1nţele'e 1ntrea'a comple:itate a politicii Trantoriene! 6eldon( >ai spune0mi odată! spuse el 1ntorc1ndu0se spre Dors! care erau cele patru sectoare pe care le0a numit Dr( Le''en! din care ar 9i 9ost cel mai pro"a"il să 9i provenit o navă meteorolo'ică7 ― 5estelonia! %e! i''oret&! 8i Nort& Damiano( ― Nu cumva i0ai pus 1ntre"area su'er4ndu0i 8i răspunsul7 Nu l0ai 1ntre"at dacă vreun anume sector ar 9i putut 9i cel care a trimis nava7 ― Nu! "ine1nţeles că nu( L0am 1ntre"at pur 8i simplu dacă ar putea să08i dea cu părerea de unde a venit nava cu tracţiune vectorială( ― /i tu! spuse 5ummin 1ntorc4ndu0se spre 6eldon! nu cumva ai 3ărit vreo caracteristică! vreun 1nsemn! pe nava cu tracţiune vectorială7 6eldon ar 9i dorit 9oarte mult să0i replice că nava de0a"ia putea 9i 3ărită printre nori! că apărea pe perioade scurte! că el 1nsu8i nu căuta 1nsemne! ci căuta doar să scape((( dar se a"ţinu( Desi'ur! 5ummin 8tia toate astea( ― >ă tem că nu! spuse el simplu( ― Dacă nava cu tracţiune vectorială avea vreo misiune de răpire! spuse Dors! nu ar 9i 9ost normal să08i ascundă 1nsemnele7 ― Este o presupunere lo'ică! spuse 5ummin! 8i este pro"a"il să 9i 9ost a8a! dar 1n această Gala:ie lo'ica nu trium9ă 1ntotdeauna( +nsă din moment ce 6eldon nu a reţinut nici un detaliu 1n ceea ce prive8te nava! nu putem dec4t să 9acem speculaţii( Ceea ce am am eu 1n cap acum este2 %e( ― De ce7 repetă 6eldon( Cred că doreau să mă răpească din cau3ă că cei din navă considerau utile cuno8tinţele mele de psi&o0istorie( ― Nu! nu( 5ummin ridică de'etul arătător de la m4na dreaptă ca 8i cum ai 9i dădăcit un student( 0%0e( Este numele unui sector de pe Trantor( .n sector 9oarte aparte( De aproape trei mii de ani este condus de o dinastie de Primari( A 9ost o linie continuă! o sin'ură dinastie( Acum aproape cinci sute de ani! doi 1mpăraţi 8i două 1mpărătese din Linia %e au stat pe tronul Imperial( A 9ost o perioadă relativ scurtă 8i nici unul dintre domnitorii %e nu au avut vreun succes deose"it 8i nici nu s0au remarcat prin ceva anume! dar Primarii din %e nu au uitat nici o dată acest precedent Imperial( ― N0au mani9estat niciodată o neloialitate activă 9aţă de dinastiile care le0au urmat! continuă 5ummin! dar nici nu au dat semne că ar 9i slu=it interesele acelor dinastii( +n timpul rarelor perioade de ră3"oi civil! 8i0au menţinut un 9el de neutralitate! 9ăc4nd mi8cări care păreau calculate cu 'ri=ă ast9el 1nc4t să prelun'ească ră3"oiul 8i dădeau impresia că cea mai "ună soluţie de compromis era 1ntoarcerea la domnia %e( Nu le0a mers niciodată 8i cu toate acestea au continuat cu 1ncăpăţ1nare să 1ncerce să o"ţină tronul( Actualul primar din %e este deose"it de priceput( Acum este "ătr4n! dar am"iţia nu i0a scă3ut deloc( Dacă i se 1nt4mplă ceva lui Cleon ― c&iar 8i o moarte naturală ― Primarul va avea o 8ansă 1n plus la succesiune 9aţă de 9iul mult prea t4năr al lui Cleon( Populaţia Gala:iei va 9i 1ntotdeauna un pic mai mult de partea unui pretendent cu precedente Imperiale( A8a că! dacă Primarul din %e a au3it de tine! i0ai putea servi ca pro9et! cu ar'umente 8tiinţi9ice 1n interesul Liniei sale( Ar 9i un prile= de mult a8teptat pentru a0i aran=a un s94r8it convena"il lui Cleon! pentru a te 9olosi pe tine ca să pre3ici inevita"ila succesiune a lui %e 8i o viitoare perioadă de pace 8i prosperitate care va dura o mie de ani( -ine1nţeles! odată a=uns pe tron Primarul din %e! nu va mai avea nevoie de tine 8i s0ar putea 9oarte "ine să0l urme3i pe Cleon 1n morm1nt( 6eldon 9u cel care sparse lini8tea sinistră care urmă( ― Dar nu tim si'ur că Primarul din %e este cel care mă urmăre8te( ― Nu! nu 8tiu( +n acest moment! nu 8tim nici măcar dacă te urmăre8te cineva( La urma urmelor! nava cu tracţiune vectorială putea 9i o navă o"i8nuită pentru măsurători meteorolo'ice! după cum a su'erat Le''en( Cu toate acestea! pe măsură ce ve8tile despre psi&oistorie 8i posi"ilităţile sale se răsp4ndesc ― 8i se răsp4ndesc! asta e si'ur ― din ce 1n ce mai mulţi dintre cei puternici sau aproape puternici! pe Trantor sau oriunde! vor dori să se 9olosească de tine( ― Deci! ce avem de 9ăcut 1n această situaţie7 1ntre"ă Dors( ― Asta0i o 1ntre"are "ună( 5ummin stătu o vreme pe '4nduri! apoi spuse2 ― Poate că a 9ost o 're8eală că am venit aici( Pentru un pro9esor! este u8or de '&icit că cea mai pro"a"ilă ascun3ătoare pe care ar ale'e0o ar 9i o .niversitate( 6treelin' este una dintre multele .niversităţi! dar este dintre cele mai mari 8i mai li"ere! a8a că 1n scurt timp acest loc va deveni nesi'ur( Cred că 1n cel mai scurt timp ―
poate c&iar a3i ― 6eldon tre"uie dus 1n altă ascun3ătoare! mai "ună( Numai că((( ― Numai că7 spuse 6eldon( ― Numai că nu 8tiu unde( ― C&eamă cu a=utorul computerului o listă de denumiri 'eo'ra9ice! spuse 6eldon 8i ale'e una la 1nt4mplare( ― +n nici un ca3! spuse 5ummin( Dacă procedăm ast9el! putem 'ăsi 9oarte "ine un loc care să 9ie mai si'ur! dar la 9el de "ine putem 'ăsi unul care să 9ie mai puţin si'ur dec4t media( Nu! tre"uie să0l 'ăsim prin deducţie((( 1ntr0un 9el sau altul(
<$ CEI TBEI rămaseră 1n camera lui 6eldon p4nă după pr4n3( +ntre timp! 5ari 8i Dors mai discutară c1te ceva 1n 8oaptă! dar 5ummin se cu9undase 1ntr0o tăcere aproape totală( 6tătea 8i acum 1n capul oaselor! m4ncase puţin! iar c&ipul său serios )care! '4ndi 6eldon! 1l 9ăcea să pară mai 1n v4rstă dec4t era 1n realitate* păstrase o e:presie lini8tită 8i retrasă( 6eldon 8i0l ima'ină trec4nd 1n revistă imensa 'eo'ra9ie a Trantorului! căut4nd un colţi8or care putea 9i ideal( Cu si'uranţă! nu era deloc u8or( 5elicon! planeta lui 6eldon! era mai mare cu un procent sau două dec4t Trantor 8i avea un ocean mai puţin 1ntins( 6upra9aţa uscatului de pe 5elicon era pro"a"il cu l# procente mai mare dec4t cea a uscatului de pe Trantor( Dar 5elicon era sla" populată! supra9aţa sa era presărată ici0colo cu c4te un ora8F Trantor era 1n 1ntre'ime un ora8( +n timp ce 5elicon era 1mpărţit 1n două3eci de sectoare administrative! Trantor avea mai mult de opt sute 8i 9iecare sector era el 1nsu8i un comple: de su"divi3iuni( +n cele din urmă! 6eldon spuse cu o urmă de disperare2 ― 5ummin! poate că cel mai "ine ar 9i să &otără8ti care dintre cei ce aspiră la serviciile mele este cel mai puţin periculos pentru mine! să mă duci la el 8i să avem 1ncredere 1n el că mă va apăra 1mpotriva celorlalţi( 5ummin ridică privirea 8i spuse c4t se poate de serios2 ― Nu este nevoie! 1l cunosc pe cel care 1ţi este cel mai puţin periculos 8i te a9li de=a 1n m4inile lui( 6eldon 31m"i( ― Te pui pe aceea8i treaptă cu Primarul din %e 8i cu +mpăratul 1ntre'ii Gala:ii7 ―cu Din decă vedere ran'ului! nu( mi0i Dar pot 1n ceea ce prive8te de a pe te 9olosi! cred că să concure3 ei(punct Numai ei! 8i al ceilalţi pe care ima'ina! vor sădorinţa pună m4na tine pentru a08ipot consolida averea 8i puterea! 1n timp ce eu nu am alt scop dec4t "inele Gala:iei( ― Cred! spuse sec 6eldon! că 9iecare dintre rivalii tăi va susţine cu tărie ― dacă va 9i 1ntre"at ― că 8i el se '4nde8te numai la "inele Gala:iei( ― 6unt si'ur că a8a ar 9ace! spuse 5ummin! dar p4nă acum! nu te0ai 1nt4lnit dec4t cu unul dintre rivalii mei! după cum i0ai numit 8i acela a 9ost +mpăratul! iar pe el 1l interesa doar ca tu să născoce8ti pre3iceri care să0i consolide3e lui dinastia( Eu nu 1ţi cer nimic de 'enul ăsta( Eu 1ţi cer să pui la punct o metodă a psi&oistoriei prin care să poţi 9ace predicţii matematice "ine 1ntemeiate! c&iar dacă sunt doar de natură statistică( ― Adevărat( Cel puţin p4nă acum! 3ise 6eldon sc&iţ4nd un 31m"et( ― +n consecinţă! a8 avea toate motivele să te 1ntre"2 Cum te descurci7 Ai 9ăcut vreun pas 1nainte7 6eldon nu era si'ur dacă să r4dă sau să se 1n9urie( După un timp! 1n care nu 9ăcu nici una! nici alta! reu8i să spună calm2 ― Pro'res7 +n mai puţin de două luni7 5ummin! asta e ceva care ar putea 9oarte "ine să dure3e 1ntrea'a mea viaţă 8i vieţile a o du3ină de oameni care ar prelua pe mai departe munca mea((( /i c&iar 8i atunci! ar putea 9i un e8ec( ― Nu vor"esc despre ceva at4t de decisiv cum ar 9i o soluţie! sau at4t de optimist cum ar 9i 1nceputul unei soluţii( >i0ai spus 9oarte cate'oric de c4teva ori că o psi&oistorie care să poată 9i 9olosită este posi"ilă! dar imposi"il de pus 1n practică( Eu te 1ntre" acum dacă 1ntre3ăre8ti vreo speranţă să poată 9i pusă 1n practică( ― 6ă 9iu sincer! nu( ― 6cu3ă0mă te ro'! spuse Dors( Nu sunt matematician! dar sper că nu pun o 1ntre"are idioată( Cum poţi să spui că ceva este posi"il! 8i 1n acela8i timp nepractic7 Te0am au3it spun1nd că! teoretic! te0ai putea 1nt4lni personal cu toţi oamenii din Imperiu ca să le dai "ineţe! dar că nu poţi să duci la "un s94r8it acest lucru deoarece nu ai putea trăi su9icient( +nsă de unde 8tii că psi&oistoria este ceva de 'enul ăsta7 6eldon o privi pe Dors! pe undeva nevenindu0i să creadă( ― rei să0ţi e:plic asta7 Ea dădu din cap cu at4ta putere! 1nc4t 18i a'ită părul c4rlionţat( ― Da! vreau( ― De 9apt! spuse 5ummin! 8i eu vreau acela8i lucru( 6eldon sc&iţă un 31m"et( ― ără să mă 9olosesc de matematică7 ― Te ro'! spuse 5ummin( -ine((( 6e retrase 1n sine pentru a 'ăsi o metodă de pre3entare( Apoi spuse2 ― Dacă vreţi să 1nţele'eţi un anume aspect al .niversului! este "ine să 1l simpli9icaţi c4t se poate de mult 8i să ţineţi cont numai de acele proprietăţi 8i caracteristici care vă sunt esenţiale pentru 1nţele'ere( Dacă vreţi să a9laţi cum cade un o"iect! nu are importanţă dacă este nou sau vec&i! ro8u sau verde! dacă are sau nu miros( Aceste in9ormaţii le eliminaţi! pentru a nu complica inutil pro"lema( enomenul simpli9icat 1l puteţi numi model
sau simulare 8i 1l puteţi pre3enta 9ie 'ra9ic! pe ecranul unui computer! 9ie printr0o relaţie matematică( Dacă luăm 1n considerare teoria primitivă a 'ravitaţiei nerelativiste((( ― Ai promis că n0o să te 9olose8ti de matematică! sări Dors( Nu 1ncerca să le strecori d1ndu0le numele de primitivă?( ― Nu! nu( Am 3is primitivă? numai 1n sensul că este o teorie cunoscută din documentele noastre cele mai vec&i! că momentul descoperirii ei se pierde 1n ceaţa antic&ităţii! precum 9ocul sau roata( +n orice ca3! ecuaţiile unei ast9el de teorii 'ravitaţionale conţin 1n ele 1nsele o descriere a mi8cării unui sistem planetar! a unei stele du"le! a mareelor 8i a altor lucruri( olosind aceste ecuaţii! putem c&iar să reali3ăm o simulare 'ra9ică 8i să repre3entăm pe un ecran "i0dimensional o planetă 1ncon=ur4nd o stea! sau două stele 1ncon=ur4ndu0se una pe alta( Putem repre3enta 'ra9ic sisteme mai complicate 9olosind o &olo'ramă tri0dimensională( Ast9el de simulări simpli9icate ne u8urea3ă 1nţele'erea 9enomenului mult mai mult dec4t studierea 9enomenului 1nsu8i( De 9apt! 9ără ecuaţiile 'ravitaţionale! cuno8tinţele noastre despre mi8carea planetelor 8i despre mecanica celestă 1n 'eneral ar 9i 9ost 9oarte reduse( Acum! continuă 6eldon! pe măsură ce doriţi să a9laţi tot mai multe despre un 9enomen! sau pe măsură ce un 9enomen devine din ce 1n ce mai comple:! aveţi nevoie de ecuaţii din ce 1n ce mai complicate! de pro'rame din ce 1n ce mai detaliate 8i veţi s94r8i printr0o simulare computeri3ată care este din ce 1n ce mai 'reu de 1nţeles( ― Nu poţi să 9aci o simulare a simulării7 1ntre"ă 5ummin( Ai putea co"or1 cu o treaptă 'radul de comple:itate( ― +n acest ca3! va tre"ui să elimini anumite caracteristici ale 9enomenului pe care dore8ti să0l studie3i 8i simularea ta va deveni inutilă( 6C>PC ― adică simularea cea mai puţin comple:ă? ― c18ti'ă 1n comple:itate mult mai repede dec4t 9enomenul care tre"uie simulat 8i 1n 9inal 1l a=un'e din urmă din punct de vedere al comple:ităţii( Ast9el! cu mii de ani 1nainte s0a sta"ilit că .niversul ca 1ntre'! 1n întrea1a sa comple:itate! nu poate 9i repre3entat dec4t printr0o simulare la 9el de comple:ă ca .niversul 1nsu8i( Cu alte cuvinte! nu poţi o"ţine o ima'ine a 1ntre'ului .nivers dec4t dacă studie3i 1ntre'ul .nivers( 60a mai arătat de asemenea că dacă cineva 1ncearcă să simule3e o părticică a .niversului! apoi o altă părticică! apoi o altă părticică 8i tot a8a cu intenţia de a le pune laolaltă pentru a o"ţine o ima'ine a 1ntre'ului .nivers! va descoperi că tre"uie să 9acă o in9initate de ast9el de simulări parţiale( +n consecinţă! va 9i nevoie de un timp in9init pentru a 1nţele'e .niversul 1n 1ntre'ime! 8i acesta nu este dec4t un alt mod de a spune că este imposi"il să cuno8ti totul( ― P4nă acum te0am 1nţeles! spuse Dors păr4nd ea 1nsă8i puţin surprinsă( ― Ei "ine! 8tim acum că unele lucruri relativ simple sunt u8or de simulat 8i că pe măsură ce lucrurile devin din ce 1n ce mai complicate! devin din ce 1n ce mai di9icil de simulat p4nă c4nd! 1n cele din urmă! devin imposi"il de simulat( Dar la ce nivel de comple:itate 1ncetea3ă simularea de a mai 9i posi"ilă7 Ei "ine! ceea ce am arătat eu! 9olosindu0mă de o metodă matematică inventată 1n acest ultim secol 8i cu care se lucrea3ă destul de 'reu! c&iar dacă dispunem de un computer mare 8i 9oarte rapid! a 9ost că societatea noastră Galactică nu este prea complicată( "ate 9i repre3entată printr0o simulare mai simplă dec4t ea 1nsă8i( /i am mers mai departe! arăt4nd că aceasta ar conduce la posi"ilitatea de a pre3ice! 1n mod statistic! evenimente viitoare ― mai precis calcul4nd pro"a"ilităţile mai mult"r evenimente 8i nu pretin34nd că un anumit eveniment &a a&ea si'ur loc( ― +n acest ca3! spuse 5ummin! din moment ce p"2i simula societatea Galactică! nu răm4ne dec4t să te pui pe trea"ă( De ce ar 9i un lucru imposi"il de 9ăcut7 ― Pentru că nu am arătat dec4t că nu va 9i nevoie de un timp in9init pentru a 1nţele'e societatea Galactică( Dar dacă acest lucru va necesita un miliard de ani! tot nepractic se c&eamă că este( Pentru noi! este acela8i lucru cu in9initul( ― Deci! de c4t timp va 9i nevoie7 De un miliard de ani7 ― N0am 9ost 1n stare să determin c4t timp va necesita! dar "ănuiesc că cel puţin un miliard de ani( De aceea am su'erat acest număr( ― Dar nu e8ti si'ur( ― Am 1ncercat să determin( ― ără succes7 ― ără succes( ― -i"lioteca .niversităţii nu te poate a=uta7 1ntre"ă 5ummin privind0o 1n acela8i timp pe Dors( 6eldon dădu u8or din cap( ― A"solut de loc( ― Dors nu te poate a=uta7 ― Nu cunosc nimic despre acest su"iect! C&etter! suspină Dors( Nu pot dec4t să su'ere3 unele direcţii de cercetare( Dacă 5ari cercetea3ă 8i nu 'ăse8te nimic! sunt inutilă( 5ummin se ridică 1n picioare( ― +n acest ca3! nu mai are rost să răm4i aici la .niversitate 8i tre"uie să mă '4ndesc la alt loc 1n care să te duc( 6eldon se 1ntinse 8i 18i 1mpreună m4inile( ― Totu8i! am o idee! spuse el( 5ummin mi=i u8or oc&ii! ceea ce ar 9i putut trăda surpri3ă ― sau suspiciune( ― C1nd ţi0a venit ideea asta7 Acum7 ― Nu( >i0a intrat 1n cap cu c4teva 3ile 1nainte de a mer'e 1n .pperside( Această aventură a eclipsat0o o vreme! dar atunci c4nd ai 1ntre"at de "i"liotecă mi0am adus din nou aminte de ea( 5ummin se a8e3ă din nou( ― or"e8te0mi despre ideea ta ― dacă nu cumva se scaldă 1n matematici( ― >atematicile nu intervin de loc( Citind istoria 1n "i"liotecă! mi0am dat seama că societatea Galactică
era mai puţin complicată 1n trecut( Acum douăspre3ece mii de ani! c4nd Imperiul era pe cale să se constituie! Gala:ia cuprindea doar 1n =ur de 3ece milioane de lumi locuite( Acum două3eci de mii de ani! re'atele pre0 Imperiale cuprindeau 1mpreună doar apro:imativ 3ece mii de lumi( Cu 8i mai mult timp 1n urmă! cine 8tie la c4te lumi se limita societatea7 Poate c&iar la o sin'ură lume! ca 1n le'endele de care ai amintit mai demult! 5ummmin( ― /i cre3i că ai 9i 1n stare să pui psi&oistoria 1n practică dacă ai lucra cu o societate Galactică mult mai simplă7 1ntre"ă 5ummin( ― Da! am impresia că a8 putea( ― Atunci! spuse Dors cu un entu3iasm su"it! să presupunem că aplici psi&oistoria 1n ca3ul unei societăţi mai mici! din trecut! 8i să presupunem că pe "a3a unui studiu a situaţiei pre0Imperiale poţi 9ace predicţii pentru ceea ce s0ar 9i putut 1nt4mpla la o mie de ani după 9ormarea Imperiului((( ai putea atunci compara predicţiile tale cu situaţia care a e:istat de 9apt o mie de ani mai t1r3iu! ca să ve3i c4t de aproape e8ti de adevăr( ― Consider4nd că ai putea 8ti dinainte care era situaţia 1n anul l(### al Erei Galactice! spuse 5ummin 9ără entu3iasm! nu ar 9i un test corect( Ai 9i 1n mod incon8tient in9luenţat de in9ormaţiile pe care de=a le ai 8i ai 9i tentat să ale'i ast9el de valori pentru parametrii ecuaţiei tale 1nc4t să o"ţii ceea ce tu 8tii că este soluţia( ― Nu cred! spuse Dors( Nu cunoa8tem prea "ine situaţia din anul l(### E(G( 8i ar tre"ui să muncim 3dravăn pentru a o a9la( La urma urmelor! vor"im despre ceva care a e:istat acum unspre3ece milenii( aţa lui 6eldon căpătă o e:presie de disperare( ― Cum adică nu cunoa8tem prea "ine situaţia din l(### E(G(7 E:istau 8i atunci computere! nu0i a8a! Dors7 ― Desi'ur( ― /i "ănci de date pe unităţi de memorie 8i 1nre'istrări audio 8i video7 Ar tre"ui să avem toate 1nre'istrările din l(### E(G( a8a cum le avem pe cele de acum! din anul l$(#$# E(G( ― Teoretic da! dar 1n practică((( /tii! 5ari! este cam la 9el cu ceea ce spui 8i tu( Este posi"il să ai toate 1nre'istrările din l(### E(G(! dar nu este practic să te a8tepţi să le ai( ― Da! Dors! dar ceea ce spuneam eu se re9erea la demonstraţii matematice( Nu văd de ce ar tre"ui să se e:tindă 8i la documentele istorice( ― +nre'istrările nu ţin ve8nic! 5ari! spuse Dors de parcă s0ar 9i scu3at( -ăncile de memorie pot 9i distruse sau 8terse ca urmare a unui con9lict sau se pot deteriora pur 8i simplu! 1n timp( Orice "it de memorie! orice 1nre'istrare la care nu se 9ace apel o lun'ă perioadă de timp! va s94r8i prin a se con9unda cu un semnal para3it( 6e spune că cel puţin o treime din 1nre'istrările -i"liotecii Imperiale sunt pur 8i simplu de nedeslu8it dar! "ine1nţeles! u3anţele nu vor permite 8ter'erea lor( Alte "i"lioteci sunt mai puţin le'ate de tradiţii( +n "i"lioteca .niversităţii 6treelin'! din 3ece 1n 3ece ani renunţăm la in9ormaţiile ne9olositoare( Evident! 1nre'istrările 9recvent apelate 8i adesea multiplicate! 1n diverse lumi 8i 1n diverse "i"lioteci ― 'uvernamentale 8i particulare ― răm4n su9icient de clare timp de mii de ani! ast9el 1nc4t multe dintre punctele esenţiale ale istoriei Galactice răm4n cunoscute! c&iar dacă au avut loc 1n vremuri pre0Imperiale( +nsă! cu c4t mer'i mai mult 1napoi 1n timp! cu at4t este mai puţin pro"a"il să le 'ăse8ti( ― Nu pot să cred a8a ceva! spuse 6eldon( >ie mi se pare normal ca dacă o 1nre'istrare este 1n pericol să dispară! să se 9acă noi copii după ea( Cum pot 9i lăsate in9ormaţiile să dispară7 ― In9ormaţiile care nu sunt cerute sunt in9ormaţii inutile! spuse Dors( +ţi ima'ine3i că se c&eltuie timp! e9ort 8i ener'ie! pentru a 1nnoi continuu datele inutile7 Aceste in9ormaţii inutile se vor aduna cu timpul 1ntr0un număr e:trem de mare( ― Totu8i! normal este să ai 1n vedere că cineva! c4ndva! ar putea avea nevoie de datele care sunt eliminate cu o at4t de mare ne'li=enţă( ― O in9ormaţie ar putea 9i apelată o dată la o mie de ani( A o salva doar 1n ipote3a unei ast9el de eventualităţi! nu este e9icient( C&iar 8i 1n 8tiinţă( or"eai de ecuaţiile primitive ale 'ravitaţiei 8i spuneai că sunt primitive din cau3ă că descoperirea lor se pierde 1n ceaţa antic&ităţii( De ce7 oi! matematicienii 8i oamenii de 8tiinţă! nu aţi salvat toate datele 8i in9ormaţiile care provin din 1nceţo8atele vremuri primitive! c4nd au 9ost descoperite acele ecuaţii( 6eldon o9tă 8i nu 9ăcu nici o 1ncercare să răspundă( ― Deci! 5ummin! spuse el! cam at4t despre ideea mea( Pe măsură ce privim mai 1napoi 1n timp 8i pe măsură ce societatea devine din ce 1n ce mai puţin complicată! devine din ce 1n ce mai pr"4a4ilă o psi&oistorie care să poată 9i de 9olos( Dar in9ormaţiile se restr1n' mai rapid c&iar dec4t dimensiunea pro"lemei! ast9el 1nc4t psi&oistoria devine mai pu2in pr"4a4ilă ― iar mai pu2in pr"4a4ilă c1ntăre8te mai mult dec4t mai pr"4a4ilă( ― Totu8i! mai e:istă 8i 6ectorul >%co'en! spuse Dors '4nditoare( 5ummin ridică rapid privirea( ― A8a este! 8i ar 9i locul ideal unde l0am putea duce pe 6eldon( Ar 9i tre"uit să mă 9i '4ndit 8i eu( ― 6ectorul >%co'en! repetă 5ari mut4ndu08i privirea de la unul la celălalt( Ce 8i unde este 6ectorul >%co'en7 ― 5ari! te ro'! am să0ţi spun mai t1r3iu( Acum am de 9ăcut pre'ătiri( ei pleca la noapte(
<< DOB6 1ncercase să0l determine pe 6eldon să doarmă un pic( .rmau să plece la =umătatea dintre 1ntuneric 8i lumină! la adăpostul nopţii?! 1n timp ce restul .niversităţii dormea( Ea era convinsă că el 1ncă se mai putea odi&ni puţin(
― /i tu să dormi iară8i pe podea7 1ntre"ă 6eldon( Ea ridică din umeri( ― +n pat nu este loc dec4t pentru unul 8i dacă 1ncercăm să ne 1n'&esuim am1ndoi 1n el! nici unul dintre noi n0o să prea ai"ă parte de somn( El o privi cu lăcomie preţ de o clipă! apoi spuseF ― Atunci! de data asta! am să dorm eu pe podea( ― Nu! n0ai să 9aci asta( Nu eu am 9ost cea care a 3ăcut 1n comă su" lapoviţă( 6e 1nt4mplă că nici unul dintre ei nu reu8ea să adoarmă( De8i 9ăcuseră 1ntuneric 1n cameră 8i de8i "434itul permanent de pe Trantor era doar un sunet sla" 1n 1mpre=urimile relativ tăcute ale .niversităţii! 6eldon 'ăsi că tre"uia să stea de vor"ă( ― Ji0am 9ăcut at4tea 'reutăţi! Dors! aici la .niversitate! spuse el( Te0am reţinut de la muncă( /i cu toate astea! 1mi pare rău că tre"uie să te părăsesc( ― Nu mă vei părăsi! spuse Dors( in cu tine( 5ummin 1mi aran=ea3ă o 1nvoire( ― Nu0ţi pot cere să 9aci asta! spuse 6eldon tul"urat( ― Tu! nu( 5ummin 1nsă mi0o cere( Tre"uie să am 'ri=ă de tine( La urma urmelor! am 9ăcut o 're8eală 1n le'ătură cu .pperside! 8i tre"uie să mi0o răscumpăr( ― Ji0am mai spus( Te ro' să nu te simţi vinovată de acea 1nt4mplare((( Dar tre"uie să recunosc că m0a8 simţi mult mai "ine cu tine alături( De0a8 9i si'ur că nu0ţi 9ac viaţa mai 'rea((( ― Nu mi0o 9aci! 5ari! spuse Dors cu "l4ndeţe( Te ro' să dormi( 6eldon rămase tăcut o vreme! apoi 8opti2 ― E8ti si'ură că 5ummin poate să re3olve orice! Dors7 ― Este un om deose"it! spuse Dors( Cred că are trecere aici la .niversitate 8i oriunde altundeva( Dacă spune că 1mi poate aran=a o 1nvoire pe termen nede9init! sunt si'ură că poate( Este un om deose"it de c"n&in1ăt"r( ― /tiu asta! spuse 6eldon( .neori mă 1ntre" ce vrea el de $apt de la mine( ― Ceea ce spune! 3ise Dors( Este un om cu idei 8i vise puternice 8i no"ile( ― or"e8ti ca 8i cum l0ai cunoa8te "ine! Dors( ― O! da! 1l cunosc "ine( ― Intim7 Dors scoase un sunet ciudat( ― Nu 8tiu ce vrei să insinue3i! 5ari! dar lu4nd 1nţelesul cel mai o"ra3nic((( Nu! nu 1l cunosc intim( /i! oricum! ce te interesea3ă pe tine7 ― +mi pare rău! spuse 6eldon( Pur 8i simplu nu doream ca din 're8eală să0i viole3 altuia((( ― Proprietatea7 Asta este o insultă 8i mai mare( Cred că ar 9i mai "ine să dormi( ― +mi cer scu3e din nou! Dors! dar nu pot să dorm( Lasă0mă cel puţin să sc&im" su"iectul( Nu mi0ai e:plicat ce este 6ectorul >%co'en( De ce este "ine ca eu să mer' acolo7 Cum arată7 ― E un sector unic! cu o populaţie de doar vreo două milioane((( dacă 1mi aduc "ine aminte( Ideea este că >%co'enienii respectă cu stricteţe o mulţime de tradiţii din istoria timpurie 8i se presupune că au 1nre'istrări 9oarte vec&i! pe care nimeni altcineva nu le mai are( Este mult mai pro"a"il să0ţi 9ie mai de 9olos dec4t istoricii propriu03i8i! 1n 1ncercarea de a cerceta vremurile pre0Imperiale( or"ele tale despre istoria timpurie mi0au adus aminte de acest lucru( ― Le0ai vă3ut vreodată 1nre'istrările7 ― Nu( Nu cunosc pe nimeni care să le 9i vă3ut( ― Atunci! poţi 9i si'ură că 1nre'istrările e:istă cu adevărat7 ― Ca să 9iu sinceră! nu( Impresia ne0>%co'enienilor este că ace8tia sunt o ceată de ne"uni! dar este posi"il ca impresia să 9ie nedreaptă( Cert este că ei spun că au 1nre'istrări! deci pro"a"il că le au( +n orice ca3! acolo vom 9i la adăpost( >%co'enienii sunt 9oarte puţin permea"ili la ceea ce vine din e:teriorul sectorului lor((( /i acum! te ro' să dormi( /i 1n cele din urmă! 6eldon adormi(
)6eldon se 1ntre"ă ce motiv ar avea cine&a să mear'ă cu E:presul la ora trei dimineaţa((( apoi se '4ndi că aveau noroc că nu erau sin'uri! alt9el el 8i cu Dors ar 9i atras prea mult atenţia(* 6eldon 1ncepu să privească panorama nes94r8ită care 1i trecea prin 9aţa oc&ilor 1n timp ce 8irul de va'oane! 8i el nes94r8it! aler'a pe monoraiul nes94r8it! acţionat de un nes94r8it c1mp electroma'netic( E:presul trecu de "locurile de locuinţe! unele dintre ele 9oarte 1nalte! dar altele! din c4te 8tia! 9oarte ad4nci( Totu8i! dacă 3eci de milioane de Hilometri pătraţi 9ormau un 1ntre' ora8! nu era nevoie de construcţii 9oarte 1nalte sau 9oarte a'lomerate! c&iar dacă ele tre"uiau să adăpostească patru3eci de miliarde de oameni( +nt4lniseră 3one lar'i 8i ma=oritatea păreau destinate culturilor((( dar unele aveau evident 1n9ăţi8area unor parcuri( Erau multe clădiri a căror destinaţie nu o putea '&ici( a"rici7 Instituţii7 Cine să 8tie7 .n cilindru mare 8i ine:presiv 1i dădu impresia că putea să 9ie un re3ervor de apă( La urma urmelor! Trantorul tre"uia să ai"ă o sursă de aprovi3ionare cu apă proaspătă( 6tr4n'eau ploaia din .pperside! o 9iltrau! o tratau 8i apoi o stocau7 6e părea că altă soluţie nu aveau( 6eldon nu avu 1nsă prea mult timp la dispo3iţie pentru a admira priveli8tea( ― Aici tre"uie să co"or4m! 8opti Dors( 6e ridică 1n picioare 8i de'etele ei puternice 1l apucară de "raţ( Ie8iseră din E:pres 8i acum stăteau pe o podină solidă! 1n timp ce Dors studia indicatoarele de direcţie( +nsă indicatoarele nu erau prea edi9icatoareF 8i erau 8i multe( Cura=ul 1l părăsi pe 6eldon( >a=oritatea erau ideo'rame sau iniţiale! care 9ără 1ndoială puteau 9i 1nţelese de Trantorieni! 1nsă lui 1i erau complet necunoscute( ― Pe aici! spuse Dors( ― Pe unde7 De unde 8tii7 ― e3i acolo7 Două aripi 8i o să'eată( ― Două aripi7 A&a( 6e '4ndise la un R? 1ntors! lar' 8i plat! dar ceea ce privea el puteau 9i aripile stili3ate ale unei păsări( ― De ce nu 9olosesc cuvinte7 spuse el morocănos( ― Deoarece cuvintele di9eră de la o lume la alta( Ceea ce aici 1nseamnă aeroreactor?! pe Cinna ar putea 1nsemna să'eată?! iar 1n alte lumi! uliu?( Cele două aripi cu o să'eată repre3intă un sim"ol Galactic pentru o aeronavă! iar acest sim"ol este 1nţeles pretutindeni((( Pe 5elicon! nu 9olosiţi sim"oluri7 ― Nu prea( 5elicon este o lume destul de omo'enă din punct de vedere cultural 8i avem tendinţa 9ermă de a ne 9orma propriile noastre o"iceiuri din cau3ă că suntem eclipsaţi de vecinii no8tri( ― e3i7 spuse Dors( Aici ar putea 9i utilă psi&oistoria ta( Ai putea arăta că! de8i dialectele sunt di9erite! 9olosirea sim"olurilor pretutindeni 1n Gala:ie este o 9orţă uni9icatoare( ― Asta n0o să a=ute la nimic( >er'ea 1n urma ei pe o alee 1ntunecată 8i o parte a minţii sale se 1ntre"ă care era criminalitatea pe Trantor 8i dacă asta era o 3onă cu criminalitate 1naltă( ― Poţi avea un miliard de re'uli care să se re9ere la acela8i 9enomen 8i nu poţi o"ţine o 'enerali3are din ele( Asta este ceea ce tre"uie să se 1nţelea'ă atunci c4nd se spune că un sistem poate 9i 1nţeles doar printr0un model la 9el de comple: ca 1nsu8i sistemul((( Dors! mer'em să ne urcăm 1ntr0un aeroreactor7 Ea se opri să0l privească! 1ncrunt4ndu0se amu3ată( ― Din moment ce urmărim sim"olurile pentru aeroreactoare! doar nu 1ţi 1nc&ipui că mer'em spre un teren de 'ol9((( Nu cumva ţi0e 9rică de aeroreactoare! a8a cum le e multor Trantorieni7 ― Nu! nu( Pe 5elicon 3"urăm 1n voie! iar eu mă 9olosesc adesea de aeroreactoare( Numai că atunci c4nd 5ummin m0a dus la .niversitate! a evitat liniile aeriene comerciale! '4ndindu0se că vom lăsa o urmă prea vi3i"ilă( ― Asta din cau3ă că 8tiau de unde aveai să porne8ti! 5ari! 8i erau de=a pe urmele tale( Acum s0ar putea să nu 8tie unde te a9li( +n plus! vom 9olosi un aeroport puţin cunoscut 8i un aeroreactor particular! ― /i cine o să pilote3e7 ― .n prieten de0al lui 5ummin! presupun( ― Cre3i că putem avea 1ncredere 1n el7 ― Dacă este prieten cu 5ummin! cu si'uranţă( ― Ai o părere 9oarte "ună despre 5ummin! 3ise 6eldon cu un acces de nemulţumire( ― Am 8i motive! spuse Dors neprecupeţindu08i laudele( Este cel mai "un( Nemulţumirea lui 6eldon nu scă3u 1n intensitate( ― Iată aeroreactorul! spuse Dors( Era unul micuţ! cu aripile de o 9ormă ciudată( L4n'ă el se a9la un om scund! 1m"răcat 1n culorile strălucitoare o"i8nuite ale Trantorienilor( ― Noi s1ntem psi&o! spuse Dors( ― /i eu sunt istoric! spuse pilotul( 6e urcară 1n aeroreactor 1n urma lui( ― A cui idee au 9ost parolele7 spuse 6eldon( ― A lui 5ummin! spuse Dors( 6eldon i3"ucni 1n r1s( ― Nu prea credeam că 5ummin ar putea avea simţul umorului( Este at4t de serios( Dors 31m"i(
SUNMASTER SUN6S'E5 OU5'EEN 7 ... Un c"nducăt"r al Sect"rului c"1en din &ec3iul 'rant"r... Se cun"sc pu2ine despre el, ca de alt$el despre t"2i c"nducăt"rii acestui stră&ec3i sect"r. aptul că /"acă un "arecare r"l în ist"rie se dat"rea+ă rela2iei sale cu !ari Seld"n în timpul u1ii... EQCYCLOPEDIA GALACTICA
< +N 6PATELE compartimentului 1n'&esuit al pilotului se a9lau doar două locuri 8i atunci c4nd 6eldon se a8e3ă pe scaun! tapiţeria acestuia se mulă su" el 8i o plasă apăru din 9aţă 8i 1i 1ncon=ură picioarele! talia 8i pieptul( Apoi! 9runtea 8i urec&ile 1i 9ură acoperite de o cască( 6e simţi pri3onier! iar atunci c4nd se 1ntoarse spre st4n'a! cu mare 'reutate ― 8i 9oarte puţin ― putu să vadă că Dors era prinsă la 9el( Pilotul ocupăLevanian! locul 8i 9ăcu o veri9icare comen3ilor( ― 6unt18i Endor spuse el apoi! la adispo3iţia dumneavostră( Aţi 9ost ast9el le'aţi din cau3ă că la decolare vom 9i supu8i unei acceleraţii serioase( Odată ce vom 3"ura su" cerul li"er! veţi 9i eli"eraţi( Nu este nevoie să0mi spuneţi numele dumneavoastră( Nu mă interesea3ă( 6e 1ntoarse 1n scaun spre ei 8i le 31m"i( Avea o 9aţă ca de pitic! care se 1ncreţea pe măsură ce "u3ele i se lăţeau 1n 34m"et( ― Copii! aveţi emoţii7 ― Eu sunt Provincială! spuse 1ncet Dors! 8i sunt o"i8nuită cu 3"orul( ― Acela8i lucru este vala"il 8i pentru mine! spuse 6eldon cu o urmă de aro'anţă( ― E:celent! copii( Desi'ur! ăsta nu este un aeroreactor cu care sunteţi voi o"i8nuiţi 8i pro"a"il că nu aţi 3"urat niciodată noaptea! dar conte3 pe voi că veţi 9ace 9aţă( /i el era le'at! dar 6eldon putu să o"serve că "raţele 1i erau complet li"ere( .n 3um3et monoton se au3ea 1n interiorul aeronavei! cresc4nd 1n intensitate 8i 1n tonalitate( ără ca de 9apt să deran=e3e! avea ceva care părea ameninţător 8i 6eldon 18i scutură capul! ca 8i cum ar 9i vrut să08i scoată sunetul din urec&i! 1nsă această tentativă nu păru dec4t să 1ntărească str4nsoarea casc&etei( Apoi! avionul ţ48ni )9u sin'urul ver" pe care 6eldon 1l 'ăsi potrivit pentru a descrie evenimentul* 1n aer! iar el se tre3i 1mpins cu putere 1n scaun! 1nspre 1napoi 8i 1n =os( Prin par"ri3ul din 9aţa pilotului 6eldon vă3u! cu o tresărire de 'roa3ă! cum 1naintea lor se ridica un 3id neted((( iar apoi! 1n 3id! apăru o desc&i3ătură rotundă( Era asemănătoare cu 'aura 1n care intrase aerota:iul 1n 3iua 1n care el 8i cu 5ummin părăsiseră 6ectorul Imperial! 1nsă! de8i părea su9icient de lar'ă pentru 9usela=ul avionului! 1n nici un ca3 nu lăsa loc 8i pentru aripi( 6eldon 1ntoarse capul spre dreapta! c4t putu de mult! la timp ca să vadă aripa de pe partea sa mic8or4ndu0 se! p4nă la dispariţie( Avionul se năpusti 1n desc&i3ătură! 9u preluat de c4mpul electroma'netic 8i purtat 1nainte 1n lun'ul unui tunel luminat( Acceleraţia era constantă 8i din c4nd 1n c4nd se 9ăceau au3ite unele păcănituri pe care 6eldon 8i le 1nc&ipui datorate trecerii pe deasupra porţiunilor de separaţie 1ntre ma'neţi( /i apoi! 1n mai puţin de 3ece minute! avionul 9u aruncat 1n vă3du&! pătrun34nd deodată 1n 1ntunericul atotcuprin3ător al nopţii( După ce scăpă din c4mpul electroma'netic! avionul deceleră! iar 6eldon se simţi 1mpins cu violenţă 1n plasă 8i c4teva momente! 1n care nici măcar nu putu să respire! simţi cum parcă plasa 1ncerca să treacă prin el( Apoi presiunea dispăru 8i 1n acela8i timp dispăru 8i plasa( ― Cum vă simţiţi! au3i6eldon( vocea veselă a pilotului( Nu prea 1mi daucopii7 seama!se3ise 6e 1ntoarse spre Dors( ― E8ti 1n re'ulă7 o 1ntre"ă( ― Desi'ur! spuse ea( Cred că Dl( Levanian ne0a pus la 1ncercare! ca să vadă dacă suntem 1ntr0adevăr Provinciali( Nu0i a8a! Domnule Levanian7 ― .nora le plac sen3aţiile tari! spuse Levanian( ouă nu7 ― +ntre anumite limite! spuse Dors( ― Ca oricărei persoane normale! adău'ă 6eldon apro"ator( ― Poate că ţi s0ar 9i părut mai puţin amu3ant! domnule! continuă 6eldon! dacă ţi s0ar 9i rupt aripile avionului( ― Imposi"il! domnule( 0am spus că ăsta nu este un avion o"i8nuit! de0al vostru( Aripile sunt complet computeri3ate! 18i modi9ică lun'imea! coarda! cur"ura 8i 9orma! 1n 9uncţie de vite3a avionului! de vite3a 8i de direcţia vuitului! de temperatură 8i de o 'rămadă de alte varia"ile( Aripa nu s0ar rupe dec4t dacă avionul 1nsu8i ar 9i supus la ni8te tensiuni care l0ar putea despica 1n două( 5u"loul lui 6eldon 9u lovit de o ra9ală de ploaie( ― Plouă! spuse el( ― Plouă 9oarte des! spuse pilotul( 6eldon privi prin &u"lou( Pe 5elicon! sau pe oricare altă lume! s0ar 9i putut vedea lumini ― creaţii luminoase ale omului( Dar pe Trantor era 1ntuneric((( Ei! nu c&iar peste tot( +ntr0un loc 3ări cum clipea un 9ascicul de lumină( Pro"a"il că porţiunile mai 1nalte din .pperside aveau lumini de averti3are( Ca de o"icei! Dors o"servă că 5ari nu prea era 1n apele lui(
― 6unt si'ură că pilotul 8tie ce 9ace! spuse ea "ăt4ndu0l u8or pe m4nă( ― Am să mă străduiesc să am 8i eu 1ncredere 1n el! dar a8 dori să ne mai spună 8i nouă ce 9ace! spuse 6eldon cu o voce su9icient de puternică pentru a 9i au3it( ― N0am nimic 1mpotrivă! spuse pilotul( Pentru 1nceput! suntem 1n urcare 8i 1n c4teva minute ne vom a9la deasupra norilor( Acolo nu va mai ploua 8i vom putea 3ări c&iar stele( Bemarca sa venise la timp! căci c4teva stele 1ncepuseră să licărească printre ultimele rămă8iţe de8irate ale norilor 8i apoi totul 9u inundat de strălucire! 1n timp ce pilotul stinse luminile din ca"ină( Doar sla"a iluminare a panoului său de "ord rămase să concure3e lumina de a9ară( +n =urul avionului! cerul scapără strălucitor( ― Este pentru prima oară 1n ultimii doi ani că văd stele! spuse Dors( Nu0i a8a că sunt minunate7 6unt at4t de strălucitoare((( 8i sunt at4t de multe( ― Trantor este mai aproape de centrul Gala:iei dec4t ma=oritatea celorlalte lumi! spuse pilotul( 5elicon a9l4ndu0se 1ntr0un colţ 1ndepărtat al Gala:iei 8i cerul său 9iind sla" luminat de stele 8i neinteresant! 6eldon rămăsese 9ără 'rai( ― Ce silenţios a devenit 3"orul! spuse Dors( ― A8a este! spuse 6eldon( Cum este acţionat avionul! Domnule Levanian7 ― Cu un motor cu micro9u3iune 8i cu un =et su"ţire de 'a3 9ier"inte( ― Nu 8tiam că au 9ost reali3ate motoare cu micro9u3iune( 6e vor"e8te despre ele! dar((( ― Nu s0au reali3at dec4t c4teva avioane micuţe! ca acesta( Deocamdată nu sunt dec4t pe Trantor 8i toate sunt 9olosite de 1naltele o9icialităţi 'uvernamentale( ― Costul unei asemenea călătorii tre"uie să 9ie 9oarte mare! spuse 6eldon( ― oarte mare! domnule! 1ntr0adevăr( ― Atunci! c4t l0a costat asta pe Domnul 5ummin7 ― Acest 3"or nu costă nimic( Domnul 5ummin este un "un prieten al companiei care deţine aceste avioane( 6eldon mormăi ceva( ― De ce nu sunt mai multe ast9el de avioane cu micro9u3iune7 1ntre"ă el apoi( ― +n primul r4nd! pentru că sunt prea scumpe! domnule( Puţinele avioane cu micro9u3iune care e:istă 1n pre3ent satis9ac toate cererile( ― Dacă s0ar construi avioane mai mari! poate că cererea ar 9i mai mare( ― Poate! dar compania nu a reu8it niciodată să reali3e3e motoare cu micro9u3iune su9icient de puternice pentru avioanele mari( 6eldon 18i aduse aminte de nemulţumirea lui 5ummin! datorată 9aptului că inovaţia te&nolo'ică a=unsese la un nivel scă3ut( ― Decadenţă! murmură el( ― Po9tim7 spuse Dors( ― Nimic! spuse 6eldon( >ă '4ndeam la un lucru pe care mi l0a spus 5ummin odată( Privi stelele de a9ară 8i spuse2 ― >er'em spre vest! Domnule Levanian7 ― Da( De unde 8tiţi7 ― Cred că am 9i vă3ut 3orile p4nă acum! dacă ne0am 9i 1ndreptat spre est! 1n 1nt4mpinarea lor( Dar 3orile! 1ncon=ur4nd planeta! 1i a=unseră 1n cele din urmă 8i lumina soarelui ― cea ade&ărată ― pătrunse 1n ca"ină( +nsă asta nu dură mult! deoarece avionul co"or1 "otul 8i intră printre nori( Al"astrul 8i auriul dispărură 8i 9ură 1nlocuite de un cenu8iu murdar 8i at4t 6eldon c4t 8i Dors 9ură de3amă'iţi că nu mai puteau să admire! c4teva momente 1n plus! adevărata lumină a soarelui( După ce co"or4ră su" nori! .pperside se ivi imediat su" ei 8i supra9aţa sa ― cel puţin 1n această re'iune ― era un amestec 1mpestriţat de 'rote 1mpădurite 1ntre care se strecurau pa=i8ti cu iar"ă( Era e:act ceea ce CloR3ia 1i spusese că e:ista 1n .pperside( Dar din nou nu avură prea mult timp pentru o"servaţii( 6u" ei apăru o desc&i3ătură! 1ncadrată de o inscripţie( O citiră2 >YCOGEN( Plon=ară 1năuntru(
< ATEBIAB, pe un aeroport care! spre mirarea lui 6eldon! părea pustiu( Pilotul! care 18i 1ndeplinise misiunea! le str4nse manile lui 5ari 8i lui Dors! după care se 'ră"i să se 1nalţe cu avionul 1n aer 8i se repe3i cu el 1ntr0o desc&i3ătură care 1i apăruse pentru a putea pleca( După aceea! păru că nu mai aveau altceva de 9ăcut dec4t să a8tepte( Erau "anc&ete pe care ar 9i putut sta! pro"a"il! o sută de oameni! dar 6eldon 8i Dors erau sin'urele persoane prin prea=mă( Aeroportul era dreptun'&iular! 1ncon=urat de 3iduri 1n care pro"a"il că erau multe tuneluri ce se puteau desc&ide pentru a primi avioane pentru a le lăsa să plece( Dar! după ce al lor plecase! nu mai 3ăriră nici unul pe acolo 8i nici nu sosi c4t timp sau a8teptară( Nu venea nimeni 8i nu era nici un semn că aici ar 9i e:istat vreo a8e3are omeneascăF viaţa intensă 8i 3'omotoasă de pe Trantor nu a=unsese 1n aceste locuri( 6eldon 'ăsi că această sin'urătate era insuporta"ilă( 6e 1ntoarse spre Dors 8i spuse2 ― Ce tre"uie să 9acem noi aici7 Ai vreo idee7 Dors scutură din cap(
― 5ummin mi0a spus că ne vom 1nt4lni cu 6unmaster ourteen( Nu 8tiu nimic altceva( ― 6unmaster ourteen7 Ce0ar putea 9i asta7 ― .n om! cred( După nume! nu0mi dau seama dacă este "ăr"at sau 9emeie( ― Ciudat nume( ― Ciudăţenia este 1n mintea celui care aude( /i eu sunt c4teodată luată drept "ăr"at de către cei care nu m0au 1nt4lnit niciodată( ― Ce pro8ti! spuse 6eldon 34m"ind( ― -a deloc( Mudec4nd după numele meu! ei sunt 1ndreptăţiţi să creadă asta( >i s0a spus că pe multe alte lumi! este un nume masculin destul de o"i8nuit( ― Eu nu l0am mai au3it niciodată 1nainte de a te 1nt4lni pe tine( ― Din cau3ă că nu e8ti un călător Galactic( Numele de 5ari? este destul de o"i8nuit pretutindeni! de8i am 1nt4lnit odată o 9emeie al cărei nume era 5are? 8i se pronunţa la 9el ca 8i numele tău! dar cu e?( +n >%co'en! după c4te 1mi aduc aminte! numele oamenilor se limitea3ă la numele de 9amilie ― 8i sunt numerotate( ― Dar 6unmaster pare prea pretenţios pentru a 9i un nume( ― Ce contea3ă puţină lăudăro8enie7 Pe Cinna! Dors? vine de la o vec&e e:presie locală care 1nseamnă darul primăverii?( ― Pentru că te0ai născut primăvara7 ― Nu( Am vă3ut pentru prima oară lumina 3ilei 1n mi=locul verii de pe Cinna! dar alor mei li s0a părut un nume 9oarte plăcut! indi9erent de sensul său ― 1n mare parte uitat( ― Atunci poate că 6unmaster((( /i atunci se au3i o voce ad4ncă! severă! care spuse2 ― >em"ru de tri"! acesta este numele meu( 6eldon tresări! privi 1n st4n'a( .n autoturism descoperit se apropiase de ei! nu08i dădea seama cum( Era pătrat 8i ar&aic! arăt4nd aproape ca un va'on de măr9uri( +năuntru! la comen3i! se a9la un "ătr4n 1nalt care! 1n ciuda v4rstei! părea vi'uros( Cu o măreţie impunătoare! co"or1 din autoturism( Purta o ro"ă lun'ă 8i al"ă! cu m4neci lar'i 8i str4nse pe 1nc&eietura m4inii( 6u" ro"ă se puteau vedea sandale u8oare! din care de'etul mare ie8ea a9ară( Capul său! cu o ovalitate super"ă! era complet 9ără păr( +i privi lini8tit pe cei doi! cu oc&ii săi al"a8tri 8i ad4nci( ― -ine ai venit! mem"ru de tri"! spuse el( 6eldon răspunse imediat! cu politeţe( ― 6alutări! domnule( Apoi! vi3i"il nedumerit! 1ntre"ă2 ― Cum aţi intrat7 ― Prin intrare! care s0a 1nc&is apoi 1n urma mea( N0aţi 9ost atenţi( ― Pro"a"il că nu( Dar atunci nu 8tiam la ce să ne a8teptăm( Nici acum nu 8tim( ― >em"rul de tri" C&etter 5ummin a in9ormat răţia că vor sosi mem"ri din două tri"uri( A cerut să vi se poarte de 'ri=ă( ― Deci 1l cunoa8teţi pe 5ummin( ― Da( Ne0a a=utat( /i deoarece el! un valoros mem"ru de tri"! ne0a a=utat 8i noi tre"uie să0l a=utăm pe el( 6unt puţini cei care vin 1n >%co'en 8i puţini cei care 1l părăsesc( Eu vă voi asi'ura protecţia! vă voi da o locuinţă! voi avea 'ri=ă să nu 9iţi deran=aţi( Aici veţi 9i 1n si'uranţă( ― ă suntem recunoscători! 6unmaster ourteen! spuse Dors aplec4nd capul( 6unmaster se 1ntoarse spre ea ca să o privească! cu un aer calm! de dispreţ( ― Cunosc o"iceiurile altor tri"uri! spuse el( /tiu că acolo! o 9emeie poate 9oarte "ine să vor"ească 1nainte ca cineva să i se adrese3e! 1n consecinţă! nu mă consider =i'nit( I0a8 cere 1nsă să 9ie cu "ă'are de seamă c4nd se va a9la printre ceilalţi raţi! care s0ar putea să 9ie mai puţin la curent cu ast9el de o"iceiuri( ― 6erios7 spuse Dors( Era vi3i"il că de8i 6unmaster nu se simţise =i'nit! ea se simţea( ― 6erios! apro"ă 6unmaster( Iar atunci c4nd sunt sin'ur cu voi! nu este nevoie să 9olosiţi indicativul meu numeric( 6unmaster? va 9i su9icient((( Acum am să vă ro' să veniţi cu mine! ca să părăsim acest loc prea tri"al pentru lini8tea mea su9letească( ― Toţi avem nevoie de lini8te su9letească! spuse 6eldon poate puţin mai tare dec4t era necesar! 8i nu ne vom mi8ca din locul ăsta dec4t dacă primim asi'urări că nu vom 9i 9orţaţi să vă 9acem pe plac 1mpotriva 9irii noastre( O"iceiul nostru este ca o 9emeie să poată vor"i ori de c4te ori are ceva de spus( Dacă aţi 9ost de acord să ne asi'uraţi protecţia! atunci protecţia tre"uie să 9ie nu numai 9i3ică ci 8i psi&ică( 6unmaster 1i aruncă lui 6eldon o privire lini8tită 8i spuse2 ― E8ti 1ndră3neţ! tinere mem"ru de tri"( Numele tău7 ― Eu sunt 5ari 6eldon de pe 5elicon! 1nsoţitoarea mea este Dors ena"ili de pe Cinna( 6unmaster se 1nclină u8or atunci c4nd 6eldon 18i pronunţă propriul nume 8i nu sc&iţă nici o mi8care la pomenirea numelui lui Dors( ― Am =urat >em"rului de tri" 5ummin! spuse el! că vă vom prote=a! a8a că 1mi voi da silinţa să o prote=e3 8i pe 1nsoţitoarea ta 1n această privinţă( Dacă 1i 9ace plăcere să 9ie c&iar at4t de o"ra3nică! voi 9ace tot posi"ilul să 9ie considerată nevinovată((( .n lucru va tre"ui totu8i să respectaţi( /i arătă cu de'etul! cu un dispreţ in9init! mai 1nt4i spre capul lui 6eldon! apoi spre cel al lui Dors( ― Ce vreţi să spuneţi7 1ntre"ă 6eldon( ― Părul de pe cap( ― Ce0i cu el7
― Nu tre"uie vă3ut( ― reţi să spuneţi că tre"uie să ne radem pe cap! ca 8i dumneavoastră7 +n nici un ca3( ― Eu nu sunt ras pe cap! >em"ru de tri" 6eldon( Am 9ost depilat la pu"ertate! ca toţi raţii 8i 9emeile lor( ― Dacă este vor"a de depilare! atunci mai mult ca oric4nd răspunsul este nu((( niciodată( ― >em"ru de tri"! nu vă cerem nici să vă radeţi! nici să vă depilaţi( Nu vă cerem dec4t să vă acoperiţi părul atunci c4nd vă a9laţi printre noi( ― Cum7 ― Am adus casc&ete care vi se vor mula pe cap! 1mpreună cu "en3i care vă vor ascunde părul de deasupra oc&ilor ― spr4ncenele( Le veţi purta at4ta vreme c4t vă veţi a9la printre noi( /i "ine1nţeles! >em"ru de tri" 6eldon! te vei "ăr"ieri 3ilnic ― sau c&iar mai des! dacă este necesar( ― Dar pentru ce tre"uie să 9acem asta7 ― Pentru că pentru noi! părul de pe cap este respin'ător 8i o"scen( ― 6unt si'ur că dumneavoastră 8i toţi oamenii dumneavoastră 8tiţi că stă 1n o"iceiul altora! pe toate lumile din Gala:ie! să08i păstre3e părul de pe cap( ― /tim( /i cei care! ca 8i mine! au de0a 9ace din c4nd 1n c4nd cu mem"ri de tri"! sunt o"li'aţi să suporte vederea părului de pe cap( Noi 9acem 9aţă! dar este nedrept să cerem tuturor raţilor să su9ere la vederea acestuia( ― +n ca3ul acesta! 9oarte "ine! 6unmaster! spuse 6eldon( Dar spuneţi0mi un lucru( Din moment ce te na8ti cu păr pe cap ca toată lumea 8i din moment ce0l păstre3i vi3i"il p4nă la pu"ertate! de ce este at4t de necesar să 1l 1nlături7 Este doar un o"icei sau are ar'umente lo'ice7 ― Prin depilare! spuse "ătr4nul >%co'enian cu m4ndrie! 1i arătăm t4nărului că el sau ea a devenit adultF 8i! depilaţi 9iind! adulţii 18i vor aduce mereu aminte cine sunt 8i nu vor uita nici o dată că toţi ceilalţi sunt doar ni8te mem"ri de tri"( Nu a8teptă replica )de 9apt! 6eldon nu 9u 1n stare să 'ăsească nici una* 8i scoase dintr0un pliu al ro"ei sale un pumn de "ucăţele mici de plastic de di9erite culori! privind 1ndelun' Ia cele două c&ipuri dinaintea lui! ţin4nd mai 1nt4i o "ucăţică! apoi alta! 1n 9aţa 9iecărei 9i'uri( ― Culorile tre"uie să se potrivească 1n mod plăcut! spuse el( Nimeni nu se va păcăli cre34nd că nu purtaţi casc&ete! dar nu tre"uie să aveţi o 1n9ăţi8are neplăcută( +n cele din urmă! 6unmaster 1i dădu o anumită "ucăţică lui 6eldon! arăt4ndu0i cum să 9acă să 8i0o trans9orme 1n casc&etă( ―Te ro' să ţi0o pui! >em"ru de tri" 6eldon! spuse el( O să ţi se pară mai di9icil la 1nceput! dar o să te o"i8nuie8ti( 6eldon 8i0o puse! dar la primele două 1ncercări! casc&eta 1i alunecă 1nspre 1napoi atunci c4nd dădu să 8i0o tra'ă pe cea9ă( ― +ncepi c&iar de deasupra spr4ncenelor! spuse 6unmaster( +8i mi8ca de'etele! ca 8i cum ar 9i 9ost tentat să0l a=ute( ― Nu vreţi să o 9aceţi dumneavoastră 1n locul meu7 spuse 6eldon 1nă"u8indu08i un 34m"et( 6unmaster se trase 1napoi! spun4nd! aproape a'itat2 ― Nu pot( Ar tre"ui să0ţi atin' părul( 6eldon reu8i să 8i0o 9i:e3e 8i apoi urmă s9aturile lui 6unmaster! tră'4nd de ea ici 8i colo! p4nă c4nd părul 1i 9u acoperit 1n 1ntre'ime( -en3ile pentru spr4ncene 8i le potrivi cu u8urinţă( Dors! care privise cu atenţie! 18i puse casc&eta 9ără pro"leme( ― Cum se scoate7 1ntre"ă 6eldon( ― Nu tre"uie dec4t să 'ăse8ti o mar'ine 8i să tra'i de ea! că iese 9ără pro"leme( O să 'ăsiţi că este mai u8or 8i de pus 8i de scos! dacă vă tăiaţi părul mai scurt( ― Pre9er să 9ac un pic deDors! e9ort 1n plus!1ncet2 spuse 6eldon( Apoi! 1ntorc4ndu0se spre spuse ― E8ti 1n continuare dră'uţă! Dors! dar tinde să0ţi 8tear'ă unele trăsături ale 9eţei( ― Trăsăturile răm4n acelea8i! răspunse ea( /i 1ndră3nesc să spun că te vei o"i8nui oricum cu mine! c&iar dacă arăt a8a( ― Nu vreau să răm4n aici su9icient de mult pentru a mă o"i8nui! spuse 6eldon 8i mai 1ncet( 6unmaster! care i'norase cu o semeţie ostentativă 8oaptele dintre cei doi simpli mem"ri de tri"! spuse2 ― Dacă o să intraţi acum 1n autoturismul meu! o să vă conduc 1n >%co'en(
< ― CIN6TIT, 6, I.! 8opti Dors! 1mi vine 'reu să cred că suntem pe Trantor( ― +nţele'! deci! că ve3i asta pentru prima oară7 1ntre"ă 6eldon( ― >ă a9lu pe Trantor doar de doi ani 8i mi0am petrecut cea mai mare parte a timpului la .niversitate! a8a că suntnimic c&iarcare un comis0voia=or( Totu8i! am―mai 9ost ici 8i colo 8i am mai au3it de una 8i de alta! dar n0am vă3ut Uni$"rmitatea. saunuau3it să semene cu a8a ceva( 6unmaster conducea cu atenţie 8i 9ără 'ra"ă( Pe drum se mai a9lau 8i alte ve&icule care semănau cu ni8te va'oane! toate av4nd la comandă oameni 9ără păr pe cap! cu ţestele sp4ne strălucindu0le 1n lumină( Pe 9iecare parte a drumului se 1nălţau construcţii cu trei eta=e! neornamentate! cu toate liniile 1nt4lnindu0se 1n un'&iuri drepte! toate de culoare cenu8ie(
― Plictisitor! murmură Dors( Cumplit de plictisitor( ― E'alitari8ti! 8opti 6eldon( -ănuiesc că 1n nici o situaţie un rate nu poate revendica dreptul de a avea prioritate 9aţă de altul( +n drumul lor! vă3ură mulţi pietoni pe trotuar( Coridoare rulante nu prea păreau să e:iste! iar prin apropiere nu se au3eau sunetele vreunui E:pres( ― -ănuiesc că cele 1m"răcate 1n 'ri sunt 9emei! spuse Dors( ― Este 'reu de spus! spuse 6eldon( Bo"ele ascund totul! iar capetele c&ele seamănă 1ntre ele( ― Cele 'ri sunt 1ntotdeauna 1n perec&i sau cu una al"ă( Cele al"e pot um"la 8i ne1nsoţite! iar 6unmaster este un al"( ― 60ar putea să ai dreptate( 6unmaster! sunt curios((( ridică 6eldon vocea( ― Dacă e8ti! 1ntrea"ă ce ai de 1ntre"at! de8i nu sunt deloc o"li'at să0ţi răspund( ― 6e pare că trecem printr0o 3onă re3idenţială( Nu e:istă nici urmă de instituţii! 3one industriale((( ― 6untem o comunitate care se ocupă 1n e:clusivitate de a'ricultură( De unde vii! de nu e8ti la curent cu acest lucru7 ― /tiţi că sunt un Provincial! spuse 6eldon "ăţos( >ă a9lu pe Trantor de doar două luni( ― C&iar 8i a8a! asta nu e o scu3ă( ― Dar dacă sunteţi o comunitate a'ricolă! cum se 9ace că n0am 1nt4lnit nici un 9el de 9erme7 ― Pe nivele mai =oase! spuse scurt 6unmaster( ― Deci >%co'en! pe acest nivel! este 1n 1ntre'ime re3idenţial7 ― /i pe c4teva alte nivele( 6untem ceea ce ve3i( iecare rate trăie8te 1mpreună cu 9amilia sa 1n locuinţe care sunt toate la 9elF 9iecare 'rup trăie8te 1n propria sa comunitate! care depune aceea8i muncăF toţi au autoturisme la 9el 8i toţi raţii 8i le conduc sin'uri( Nu e:istă servitori 8i nimeni nu trăie8te din munca altuia( Nimeni nu se acoperă de 'lorie mai mult dec4t altul( 6eldon 18i ridică spr4ncele acoperite spre Dors 8i spuse2 ― Dar unii oameni sunt 1m"răcaţi 1n al"! 1n timp ce alţii sunt 1m"răcaţi 1n 'ri( ― Asta din cau3ă că unii sunt raţi! iar celelalte! 6urori( ― /i noi7 ― Tu e8ti mem"ru de tri" 8i oaspete( Tu 8i((( ăcu o pau3ă! după care continuă2 ― (((1nsoţitoarea ta! nu sunteţi le'aţi de toate aspectele vieţii >%co'eniene( Oricum! tu vei purta o ro"ă al"ă! iar 1nsoţitoarea ta va purta una 'ri 8i veţi sta 1n locuinţe destinate oaspeţilor! care sunt la 9el ca ale noastre( ― E'alitate pentru toţi pare un ideal atră'ător! dar ce se 1nt4mplă atunci c4nd numărul vostru cre8te7 +n ca3ul ăsta! plăcinta se taie 1n "ucăţele mai mici7 ― Numărul nostru nu cre8te( Asta ar necesita o mărire a supra9eţei! lucru care nu va 9i acceptat de mem"rii de tri" din =urul nostru! sau ar duce la o sc&im"are 1n rău a modului nostru de viaţă( ― Dar dacă((( 1ncepu 6eldon( ― Destul! >em"ru de tri" 6eldon! 1i tăie 6unmaster vor"a( Te0am averti3at! nu sunt o"li'at să0ţi răspund( 6arcina noastră! a8a cum am promis prietenului nostru! >em"rul de tri" 5ummin! este să vă asi'urăm securitatea at4ta vreme c4t nu violaţi modul nostru de viaţă( Asta o să 8i 9acem! dar nimic mai mult( Curio3itatea este permisă! dar ră"darea noastră se epui3ea3ă repede dacă această curio3itate este prea insistentă( Era ceva 1n tonul său care tăia orice posi"ilitate de a mai spune ceva 8i 6eldon simţi că se enervea3ă( Era evident că 5ummin! cu tot a=utorul său! nu ţinuse cont de acest aspect( Nu la si'uranţă se '4ndea 6eldon( Avea de asemenea nevoie 8i de in9ormaţii! iar 9ără ele nu putea ― 8i nici nu avea de '4nd ― să răm4nă aici(
<; 6ELDON privi cam a"ătut la locuinţa lor( Avea o "ucătărie mică dar cu separeuri 8i o sală de "aie mică! de asemenea cu separeuri( Erau două paturi 1n'uste! două dulapuri pentru &aine 8i două scaune( Pe scurt! tot ceea ce era necesar pentru două persoane care aveau de '4nd să trăiască 1n condiţii de austeritate( ― /i noi aveam! pe Cinna! "ucătărie 8i sală de "aie cu separeuri! spuse Dors cu un aer de resemnare( ― Eu nu! spuse 6eldon( 5elicon o 9i ea o lume mică! dar eu trăiam 1ntr0un ora8 modern( Cu "ucătării 8i săli de "aie 9ără separeuri((( Ce risipă este aici( Te0ai putea a8tepta la a8a ceva 1ntr0un &otel! unde poate că e8ti o"li'at să răm4i o vreme! dar dacă tot sectorul este a8a! ima'inea3ă0ţi numărul enorm de "ucătării 8i de săli de "aie! care pur 8i simplu se du"lea3ă( ― Este un aspect al e'alitarismului! presupun! spuse Dors( Nu e:istă luptă pentru locuinţe 9avori3ate sau pentru servicii mai prompte( Acela8i lucru pentru toată lumea( ― /i nici intimitate( Nu că m0ar deran=a 9oarte tare! Dors! dar te0ar putea deran=a pe tine 8i nu vreau să cree3 impresia că am de '4nd să pro9it de situaţie( Este ca3ul să0i lămurim că tre"uie să avem camere separateF alăturate! ― dar 6untseparate( si'ură că n0o să mear'ă! spuse Dors( 6paţiul este pentru ei ceva 9oarte preţios 8i cred că 8i ei sunt uimiţi de propria lor 'enero3itate! de a ne 9i dat at4t de mult( O să ne descurcăm noi! 5ari( 6untem destul de mari ca să ne descurcăm( Eu nu sunt o 9ecioară ru8inoasă! 8i n0o să mă convin'i niciodată că tu e8ti un 9lăcău 9ără e:perienţă( ― Dacă n0a8 9i 9ost eu! nu te0ai 9i a9lat aici( ― /i ce0i cu asta7 Este o aventură(
― -ine( Care pat 1l pre9eri7 Ce0ar 9i să0l iei pe cel mai apropiat de "aie7 El se a8e3ă pe celălalt pat( ― >ai e ceva care mă deran=ea3ă! continuă el( C4tă vreme vom sta aici! vom 9i mem"ri de tri"! tu 8i cu mine! ca 8i 5ummin de alt9el( Concepţia lor este că 9acem parte din celelalte tri"uri! nu suntem de0ai lor 8i cele mai multe lucruri nu sunt trea"a noastră((( Totu8i! cele mai multe lucruri sunt trea"a mea( De asta am venit aici( reau să 8tiu 8i eu unele lucruri pe care ei le cunosc( ― 6au cre+i că le cunosc! spuse Dors cu un scepticism propriu istoricilor( +nţele' că au le'ende care se presupune că vin din timpurile primordiale! dar nu cred că pot 9i luate 1n serios( ― Nu putem 8ti! p4nă nu a9lăm care sunt le'endele alea( +n e:terior! nu e:istă 1nre'istrări care să vor"ească despre ele7 ― Din c4te 8tiu eu! nu( Oamenii ă8tia sunt ceva de speriat( 6unt aproape introvertiţi( aptul că 5ummin a reu8it să treacă cumva prin "ariera lor 8i c&iar să0i 9acă să ne primească este remarca"il ― de-a dreptul remarca"il( 6eldon stătu puţin pe '4nduri( ― Tre"uie să e:iste o "re8ă undeva( 6unmaster a 9ost surprins ― 9urios! c&iar ― că nu 8tiam despre >%co'en că este o comunitate a'ricolă( ,sta se pare că este un lucru pe care nu vor să0l ţină secret( ― De 9apt! nici nu este secret( 6e presupune că >%co'en? derivă din cuvinte ar&aice care 1nseamnă producători de 9ermenţi?( Cel puţin! a8a mi s0a spus( Nu sunt paleolin'vist( +n orice ca3! ei cultivă toate varietăţile de micro&rană ― 9ermenţi! desi'ur! 1mpreună cu al'e! "acterii! ciuperci multicelulare 8i a8a mai departe( ― Nu e nimic neo"i8nuit! spuse 6eldon( >a=oritatea lumilor cultivă a8a ceva( Avem unele c&iar 8i pe 5elicon( ― Dar nu ca pe >%co'en( Asta este specialitatea lor( olosesc metode la 9el de vec&i ca 8i numele sectorului lor ― 9ormule secrete de 9ertili3are! metode secrete de control al am"ientului( Cine le cunoa8te7 Totul este secret( ― Introvertiţi( ― Cu 1nver8unare( Important este că ei produc proteine 8i arome su"tile ast9el 1nc4t micro&rană l"r nu are perec&e( >enţin volumul producţiei relativ scă3ut 8i preţul e:trem de ridicat( N0am 'ustat niciodată din micro&rană lor 8i sunt si'ură că nici tu! dar se vinde 1n cantităţi mari 9uncţionarilor Imperiali 8i claselor 1nalte de pe celelalte lumi( 6ănătatea economică a >%co'enului depinde de aceste v4n3ări! a8a că ei doresc ca oricine să 8tie cine este sursa acestei &rane valoroase( 6sta, cel puţin! nu se ţine secret( ― +n ca3ul ăsta! >%co'en tre"uie să 9ie un sector "o'at( ― Nu sunt săraci! dar "ănuiesc că nu 1i interesea3ă "o'ăţia( Ci mai ales protecţia( Guvernul Imperial 1i prote=ea3ă! deoarece 9ără ei n0ar mai e:ista această micro&rană care aduce cele mai su"tile arome! cele mai plăcute condimente! oricărui 9el de m4ncare( Asta 1nseamnă că >%co'en 18i poate menţine ciudatul mod de viaţă 8i 18i poate privi de sus vecinii! care pro"a"il că 1i 'ăsesc insuporta"ili( Dors privi 1n =ur( ― >%co'enienii duc o viaţă austeră( O"serv că nu au &olovi3iune! nici video0cărţi( ― Am vă3ut eu una 1n dulap sus! 1n sertar( 6eldon o luă! se uită la etic&etă 8i spuse apoi cu un de3'ust nedisimulat2 ― O carte de "ucate( Dors 1ntinse m4na după ea 8i apăsă c4teva taste( +i luă ceva timp! căci or'ani3area nu era cea o"i8nuită! dar reu8i 1n cele din urmă să dea viaţă ecranului 8i să cercete3e pa'inile( ― 6unt c4teva reţete! spuse ea! dar se pare că cea mai mare parte constă din consideraţii 9ilo3o9ice despre 'astronomie( O 1nc&ise 8i o 1ntoarse pe toate părţile( ― Pare să 9ie dintr0o "ucată( Nu 1mi dau seama cum ar putea cineva să scoată o microcartelă 8i să introducă alta((( .n scanner 1ncorporat( Asta c3iar că e risipă( ― Poate că ei cred că această sin'ură video0carte este a"solut tot ce le tre"uie( 6e duse p4nă la masa dintre cele două paturi 8i puse m4na pe un alt o"iect( ― ,sta ar putea 9i un micro9on! numai că nu e:istă nici un ecran( ― Pro"a"il că ei cred că vocea este su9icientă( ― >ă 1ntre" cum 9uncţionea3ă( 6eldon 1l ridică 8i 1l privi din mai multe părţi( ― Ai vă3ut vreodată ceva asemănător7 ― +ntr0un mu3eu! odată((( dacă o 9i acela8i lucru( >%co'en pare că se menţine cu "ună 8tiinţă ar&aic( Cred că ei privesc asta ca pe o altă modalitate de a se separa de a8a03i8ii mem"ri de tri" care 1i 1ncon=oară 1ntr0un număr cople8itor( Ar&aismul 8i o"iceiurile lor ciudate 1i 9ac nedi'era"ili! ca să spun a8a( E un 9el de lo'ică perversă 1n toate astea( 6eldon! =uc4ndu0se 1n continuare cu aparatul! spuse2 ― 5opa@ 60a pornit( 6au ceva a pornit! 1n orice ca3( Dar nu aud nimic( Dors se 1ncruntă 8i ridică un mic cilindru acoperit cu p4slă! care rămăsese pe masă! 1n spate( +l duse la urec&e( ― Iese o voce din ăsta( Jine! convin'e0te! spuse ea 8i i0l dădu( 6eldon 1l puse la urec&e 8i spuse2 ― Au@ >i0a 'ăurit timpanele( Ascultă puţin! după care vor"i din nou(
― Da! mi0a deran=at urec&ea( Deduc că mă puteţi au3i((( Da! este camera noastră((( Nu! nu0i 8tiu numărul( Dors! ai vreo idee ce număr are7 ― E un număr pe micro9on! spuse Dors( Poate ăsta este( ― Poate! spuse 6eldon cu 1ndoială( Numărul de pe aparat este LT0<K;A! spuse el apoi 1n micro9on( ,sta e7((( Deci! cum a9lu C.> se 9olose8te 1a mod corect acest aparat 8i că tot veni vor"a! cum 9ac să mă 9olosesc de "ucătărie7((( Cum adică, Totul 9uncţionea3ă 1n maniera o"i8nuită7? Asta nu0mi 9olose8te la nimic((( Ascultă aici! eu sunt un((( mem"ru de tri"! un oaspete de onoare( Nu cunosc care este maniera o"i8nuită((( Da! 1mi pare rău pentru accentul meu 8i mă "ucur că poţi recunoa8te un mem"ru de tri" atunci c4nd 1l au3i vor"ind((( >ă numesc 5ari 6eldon( 6e 9ăcu o pau3ă 8i 6eldon ridică privirea spre Dprs! cu o e:presie de ad4ncă su9erinţă pe 9i'ură( ― Tre"uie să mă caute 1n re'istrele lor( /i presupun că o să0mi spună că nu mă poate 'ăsi((( O! m0aţi 'ăsit7 Per9ect@ +n acest ca3! 1mi puteţi da in9ormaţii7((( Da((( Da((( Da( /i cum pot să c&em pe cineva din a9ara >%co'enului7((( O&! atunci cum pot să iau le'tura cu 6unmaster ourteen! de e:emplu7((( -ine! atunci cu asistentul lui! a=utorul lui sau ce0o 9i7((( Aoleu((( >ulţumesc( Puse micro9onul =os! 18i scoase cu oarecare di9icultate aparatul de au3it de la urec&e! 1nc&ise dispo3itivul cu totul 8i spuse2 ― O să ai"ă 'ri=ă să trimită pe cineva ca să ne arate tot ceea ce avem nevoie să 8tim! dar nu poate să preci3e3e c4nd( Nu poţi c&ema pe nimeni din a9ara >%co'enului ― 1n orice ca3! nu cu o"iectul ăsta ― a8a că nu vom putea da de 5ummin dacă vom avea nevoie de el( Iar dacă vreau să vo"esc cu 6unmaster ourteen! tre"uie ca mai 1nainte să vor"esc cu o mulţime de alţi intermediari( O 9i asta o societate e'alitaristă! dar se pare că sunt e:cepţii pe care pun pariu că nimeni n0o să le recunoască desc&is( +8i privi ceasul( ― +n orice ca3! Dors! nu am de '4nd să vi3ione3 o carte de "ucate 8i cu at4t mai puţin nu am de '4nd să vi3ione3 consideraţii 'astronomice erudite( Ceasul meu arată 1n continuare ora .niversităţii! a8a că nu 8tiu dacă acum este ora de culcare o9icială 8i de 9apt nici nu0mi pasă( Am stat trea3 aproape toată noaptea 8i a8 dori să dorm( ― Nu mă deran=ea3ă( /i eu sunt o"osită( ― >ă "ucur( /i! 1n 9iecare dimineaţă! după ce ne vom 9ace somnul! am de '4nd să cer să 9ac o e:cursie pe plantaţiile lor cu micro&rană( Dors 9u luată prin surprindere( ― Te interesea+ă= 7 Nu prea! dar dacă ăsta este un lucru de care ei sunt m4ndri! vor 9i dispu8i să08i de3le'e lim"a discut4nd despre el 8i odată adu8i 1n această dispo3iţie! 9olosindu0mă de tot talentul meu! poale 1i 9ac să vor"ească 8i despre le'endele lor( Eu unul cred că e o strate'ie de8teaptă( ― 6per! spuse Dors cu 1ndoială! dar cred că >%co'enienii nu vor 9i c&iar at4t de u8or de prins 1n cursă( ― om vedea! spuse 6eldon cu 1nd4r=ire( Jin 9oarte mult să a=un' la acele le'ende(
< .B>,TOABEA DI>INEAJ, 1l 'ăsi pe 6eldon 9olosind din nou tele9onul( Era 9urios! 1n primul r4nd pentru că 1i era 9oame( +ncercarea sa de a lua le'ătura cu 6unmaster se lovea de cineva care insista că 6unmaster nu putea 9i deran=at( ! ― De ce nu7 1ntre"ase iritat 6eldon( ― Evident! nu mai este nevoie să răspund la această 1ntre"are! 1i răspunse o voce 'lacială( ― N0am 9ost adu8i aici ca să 9im ţinuţi pri3onieri! spuse 6eldon cu o voce la 9el de 'lacială ca a celuilalt( /i nici ca să murim de 9oame( ― 6unt si'ur că aveţi "ucătărie 8i multe re3erve de &rană( ― Da! avem! spuse 6eldon( Dar nu 8tiu cum să 9olosesc aparatele din "ucătărie! nici cum să 'ătesc m4ncarea( O m4ncaţi crudă! o pră=iţi! o 9ier"eţi! o coaceţi7 ― Nu pot să cred că sunteţi i'norant 1n aceste pro"leme( Dors! care se plim"ase de la un capăt la altul al camerei 1n timpul acestui sc&im" de replici! 1ntinse m4na după tele9on! dar 6eldon o dădu la o parte! 8optind2 ― O să 1ntrerupă convor"irea dacă 18i dă seama că o 9emeie 1ncearcă să0i vor"ească( Apoi spuse 1n tele9on! mai 9erm ca niciodată2 ― Ce cre3i sau ce nu cre3i tu mă interesea3ă cel mai puţin( Trimiţi pe cineva aici ― cineva care să poată să ne re3olve pro"lema ― sau! atunci c4nd 1l 1nt4lnesc pe 6unmaster ourteen! ceea ce p4nă la urmă am să 9ac! ai să plăte8ti pentru asta( Cu toate acestea! se scurseră două ore 1nainte ca cineva să sosească )timp 1n care 6eldon a=unsese 1ntr0o stare deNoul 9uriesosit săl"atică! Dorsal9usese cuprinsă de disperare 1n 1ncercarea 3adarnică potoli*( era uniar t4năr cărui cap sp4n era u8or pistruiat 8i al căruisapăr! dacă l0arde9ia0l avut! ar 9i 9ost ro8cat( Aducea cu sine c4teva vase 8i păru 'ata să 1nceapă să le e:plice rostul c4nd "rusc 1l cuprinse tul"urarea 8i 1i 1ntoarse alarmat spatele lui 6eldon( ― >em"ru de tri"! spuse el evident a'itat! casc&eta ta nu este "ine aran=ată( 6eldon! a cărui neră"dare atinsese punctul critic! spuse2 ― Pe mine nu mă deran=ea3ă deloc(
― Lasă0mă să ţi0o potrivesc eu! interveni Dors 1mpăciuitoare( Este un pic prea ridicată aici! pe partea stin'ă( ― Poţi să te 1ntorci! tinere! m4r4i 6eldon după aceea( Cum te c&eamă7 ― 6unt Gra%cloud ive! spuse 8ovăitor >%co'enianul 1n timp ce se 1ntorcea prudent ca să0l privească pe 6eldon( 6unt 1n perioada de noviciat( Am adus de m4ncare pentru voi( /ovăi puţin! apoi spuse2 ― Din propria mea "ucătărie( emeia mea a 'ătit0o! mem"ru de tri"( A8e3ă vasele pe masă! iar 6eldon ridică un capac 8i mirosi cu precauţie conţinutul( Bidică spre Dors o privire surprinsă( ― /tii! nu miroase deloc rău( ― Ai dreptate! spuse Dors d4nd apro"ator din cap( /i mie 1mi miroase la 9el( ― Nu e c&iar at4t de caldă pe c4t ar tre"ui să 9ie! spuse Gra%cloud( 60a răcit 1n timpul transportului( Tre"uie să aveţi 9ar9urii 8i tac4muri 1n "ucătărie( Dors aduse cele necesare 8i după ce m4ncară! cam mult 8i puţin cam cu lăcomie! 6eldon se simţi din nou un om civili3at( Dors! care 18i dădu seama că t4nărul s0ar supăra dacă ar răm4ne sin'ur cu o 9emeie! c&iar mai rău! dacă 9emeia i s0ar adresa! 'ăsi că! prin e:cludere! ea era cea care tre"uia să ducă vasele 8i 9ar9uriile 1n "ucătărie 8i să le spele((( după ce va desci9ra comen3ile ma8inii de spălat( +ntre timp! 6eldon se interesă de ora locală! după care spuse! puţin cam ru8inat2 ― Adică este mie3ul nopţii7 ― +ntr0adevăr! mem"ru de tri"! spuse Gra%cloud( De asta a 9ost nevoie de ceva timp ca să vă satis9ac dorinţa( 6eldon 1nţelese deodată de ce 6unmaster nu putea 9i deran=at! se '4ndi apoi la 9emeia lui Gra%cloud! care tre"uise să se scoale din somn 8i să0i pre'ătească lui masa 8i se simţi cuprins de remu8cări( ― +mi cer scu3e! spuse el( Numai că noi suntem mem"ri de tri" 8i nu 8tim cum să ne 9olosim de "ucătărie sau cum să pre'ătim m4ncarea( Poţi să aran=e3i să vină cineva 1n dimineaţa asta 8i să ne instruiască a8a cum tre"uie7 ― Cel mai "un lucru pe care0l pot 9ace! mem"ru de tri"! spuse Gra%cloud 1mpăciuitor! este să vă trimit două 6urori( +mi cer scu3e că tre"uie să vă deran=e3 cu o pre3enţă 9eminină! dar ele sunt cele care cunosc aceste lucruri( Dors! care ie8ea din "ucătărie! spuse )1nainte de a08i aduce aminte de locul ei 1n societatea masculină >%co'eniană*2 ― E0n re'ulă! Gra%cloud( om 9i 1nc4ntaţi să 9acem cuno8tinţă cu 6urorile( Gra%cloud 1i aruncă 1n treacăt o privire st4n=enită! dar nu spuse nimic( 6eldon! convins că t4nărul >%co'enian re9u3ase! din principiu! să audă cele spuse de o 9emeie! repetă remarca2 ― E0n re'ulă! Gra%cloud( om 9i 1nc4ntaţi să 9acem cuno8tinţă cu 6urorile( i'ura acestuia se lumină dintr0o dată( ― O să le trimit aici imediat ce se 9ace 3iuă( ― 6urorile par să 9ie e:act ceea ce ne tre"uie! spuse 6eldon cu o anume satis9acţie după ce plecă Gra%cloud( ― 6erios7 +n ce sens! 5ari7 1ntre"ăMDors( ― Ei "ine! cu si'uranţă că dacă le tratăm ca pe ni8te 9iinţe umane ce sunt! vor 9i su9icient de recunoscătoare ca să ne vor"ească despre le'endele lor( ― Asta 1n ca3 că le cunosc! spuse sceptică Dors( Oricum! nu sunt deloc convinsă că >%co'enienii 18i "at capul să08i educe prea "ine 9emeile(
K# 6.BOBILE sosiră cam 8ase ore mai t4r3iu! după ce 6eldon 8i Dors mai dormiră puţin! 1n speranţa de a08i repotrivi ceasurile "iolo'ice( Intrară 1n apartament cu s9ială! aproape 1n v4r9ul picioarelor( Bo"ele lor )care! a9lară mai t4r3iu! se numeau roc&ii? 1n dialectul >%co'enian* aveau o culoare 'ri cati9elată 8i plăcută 8i 9iecare era 1mpodo"ită doar cu un model delicat de 1mpletituri su"ţiri! de un 'ri mai 1nc&is( Boc&iile nu erau cu totul neatră'ătoare! dar ascundeau de minune orice aspecte ale corpului( /i! "ine1nţeles! capetele le erau c&ele iar 9eţele erau lipsite de orice podoa"ă( Aruncară priviri iscoditoare la um"ra de al"astru din colţul oc&ilor lui Dors 8i la pata discretă de ro8u de pe "u3ele sale( Pentru c4teva momente! 6eldonse 1ntre"ă cum 18i putea da cineva seama cu certitudine că 6urorile erau Sur"ri. Băspunsul odată cu saluturile 8i 9ormale ale 6urorilor( Am"ele să piuie 8i să a ciripească( 6eldon!veni aduc4ndu08i aminte depoliticoase tonurile 'rave ale lui 6unmaster 8i de vocea păreau "aritonală 8i nervoasă lui Gra%cloud! "ănui că 9emeile! 1n a"senţa unei identi9icări se:uale evidente! erau o"li'ate să08i cultive voci 8i maniere sociale distincte( ― Eu sunt Baindrop ort%0T&ree! piui una dintre ele! iar ea este sora mea mai mică( ― Baindrop ort%0ive! ciripi cealaltă( 6untem 9oarte mulţi Baindrop? 1n 'rupul nostru! spuse apoi c&icotind(
― 6unt 1nc4ntată să 9ac cuno8tinţă cu voi! spuse Dors cu serio3itate! dar acum tre"uie să 8tiu cum să mă adrese3 vouă( Nu pot să vă spun numai Baindrop?! nu7 ― Nu! spuse Baindrop ort%0T&ree( Atunci c4nd suntem am4ndouă de 9aţă! tre"uie să 9olose8ti numele 1ntre'( ― Ce0ar 9i să spunem numai ort%0T&ree 8i ort%0ive! doamnelor7 spuse 6eldon( Am4ndouă 1i aruncară o scurtă privire 9uri8ată! dar nu scoaseră nici o vor"ă( ― or"esc eu cu ele! 5ari! spuse Dors 1n 8oaptă( 6eldon se dădu 1napoi( Pro"a"il că erau tinere nemăritate 8i! 9oarte pro"a"il! nu aveau voie să se adrese3e "ăr"aţilor( Cea mai mare dintre ele părea 8i cea mai serioasă 8i poate că era cea mai puritană( Era 'reu să0ţi dai seama din c4teva cuvinte 8i dintr0o privire 9u'ară! dar avea acest sentiment 8i intenţiona să se "a3e3e pe el( ― Pro"lema este! 6urorilor! că noi! mem"rii de tri"! nu 8tim să 9olosim "ucătăria! spuse Dors( ― rei să spui că nu 8ti să 'ăte8ti7 Baindrop ort%0T&ree avea o e:presie scandali3ată 8i severă( Baindrop ort%0ive 18i stăp4ni r4sul( )6eldon se convinse că prima sa impresie despre cele două 6urori era corectă(* ― Am avut 8i eu odată o "ucătărie proprie! spuse Dors! dar nu semăna cu asta 8i nu cunosc alimentele sau cum se 'ătesc( ― Este e:trem de simplu! spuse Baindrop ort%0ive( +ţi putem arăta( ― O să pre'ătim o masă "ună 8i &rănitoare! spuse Baindrop ort%0T&ree( O să o pre'ătim pentru((( am4ndoi( /ovăise 1nainte de a adău'a ultimul cuv4nt( +i era 'reu să recunoască e:istenţa unui "ăr"at( ― Dacă nu vă deran=ea3ă! spuse Dors! a8 vrea să răm4n cu voi 1n "ucătărie 8i v0a8 9i recunoscătoare dacă mi0aţi e:plica totul 1n detaliu( La urma urmelor! 6urorilor! nu pot să vă cer să veniţi de trei ori pe 3i ca să 'ătiţi pentru noi( ― O să0ţi arătăm totul! spuse Baindrop ort%0T&ree 1ncuviinţ4nd politicos din cap( +nsă! ca mem"ră de tri"! s0ar putea să0ţi 9ie 'reu să 1nveţi( Nu cred că vei avea((( dispo3iţie pentru a8a ceva( ― Am să 1ncerc! spuse Dors cu un 34m"et plăcut( Dispărură 1n "ucătărie( 6eldon privi 1n urma lor 8i 1ncercă să08i pună la punct strate'ia pe care intenţiona să o 9olosească(
MICROFERMA BCOGEN ― ... icr"$ermele c"1eniene sunt le1endare, dei supra&ie2uiesc astă+i d"ar în c"mpara2ii des utili+ate, cum ar $i D4"1ată ca $ermele c"1eniene, sau D1ust"s ca $ermentul c"1enian. 6st$el de aprecieri, ca să $im drep2i, tind să de&ină e:a1erate " dată cu trecerea timpului, însă Seld"n a &i+itat acele micr"$enne în timpul u1ii i e:istă re$erin2e în mem"riile sale care par să întărească părerea 1enerală... ENCICLOE0I6 G6L6C'IC6
Kl ― A O6T -.N@ e:clamă entu3iasmat 6eldon( A 9ost mult mai "ună dec4t m4carea pe care a adus0o Gra%cloud((( ― Tre"uie să ţii cont că 9emeia lui Gra%cloud a tre"uit s0o pre'ătească pe 9u'ă! 1n mie3ul nopţii! spuse Dors 1ncerc4nd să 9ie re3ona"ilă( După o pau3ă! spuse din nou2 ― >i0a8 d"ri să spună soţie?( emeie? sună 1n 'ura lor ca un apana=! cum ar 9i casa mea? sau &ainele mele?( Este pur 8i simplu 1n=ositor( ― /tiu( Este stri'ător la cer( Dar 8i soţie? ar putea suna 1n 'ura lor tot ca un apana=( ,sta este modul lor de viaţă! iar pe 6urori nu pare să le deran=e3e( N0o să sc&im"ăm noi lucrurile 9ăc4ndu0le morală((( Apropo! ai 1nţeles cum au 9ăcut 6urorile m4ncarea7 ― Da! am 1nţeles! iar ele au 9ăcut ca totul să pară 9oarte simplu( >i0am e:primat 1ndoiala că0mi voi putea aminti tot ce au 9ăcut! dar ele au susţinut că nici nu va 9i nevoie( Am reu8it să mă descurc cu simpla 1ncăl3ire a alimentelor( Am a9lat că p4inea are un 9el de micro0derivaţi adău'aţi 1n cocă! lucru care 9ace să crească aluatul! 1i dă o aromă picantă 8i totodată 1i dă o consistenţă care o 9ace să0ţi crănţăne 1n dinţi( Parcă avea un pic de piper! nu ţi s0a părut7 ― Nu0mi dau seama! dar orice ar 9i 9ost! nu mi0a a=uns! a8 9i m4ncat continuu( /i supa( Ai recunoscut vreo le'umă7 ― Nu( ― Iar "ucăţelele de carne din ce erau7 Ji0ai putut da seama7 ― De 9apt! nu cred că erau "ucăţele de carne( Aveam pe Cinna un 9el de m4ncare de miel care aducea puţin cu asta la 'ust( ― 6unt si'ur că nu era miel( ― 6m spus că mă 1ndoiesc că era carne! de orice 9el((( Nu cred că cineva din a9ara >%co'enului măn4ncă
la 9el( Nici măcar +mpăratul! sunt si'ură( Ceea ce e:portă >%co'enienii este! sunt 'ata să pun pariu! aproape de ceea ce au ei mai prost( Păstrea3ă tot ce e mai "un pentru ei( Am 9ace "ine să nu stăm prea mult aici! 5ari( Dacă ne o"i8nuim să m4ncăm a8a! nici"dată nu vom mai 9i 1n stare să ne acomodăm cu m4ncarea mi3era"ilă de dincolo! spuse ea r434nd( 6eldon r4se 8i el( Luă o 1n'&iţitură din sucul de 9ructe! care avea un 'ust mult mai plăcut dec4t orice alt suc de 9ructe pe care 1l "ăuse vreodată 8i spuse2 ― Au3i! atunci c4nd 5ummin m0a dus la .niversitate! ne0am oprit la mar'inea drumului să luăm masa 8i am m4ncat ceva care avea 9ermenţi din "el8u'( Avea un 'ust ca de((( Nu! nu contea3ă ce 'ust avea! dar n0am cre3ut atunci că este cu putinţă ca micro&rana să ai"ă un asemenea 'ust( A8 9i dorit ca 6urorile să mai 9i 9ost 1ncă aici( Ar 9i 9ost politicos să le aducem mulţumiri( ― Eu cred că 8i0au dat 9oarte "ine seama care vor 9i aprecierile noastre( Am remarcat minunatul miros al m4ncării 1n timp ce se 1ncăl3ea iar ele au spus! 9oarte mulţumite de ele 1nsele! că o să ai"ă un 'ust mai presus c&iar dec4t mirosul( ― Presupun că cea mai mare a spus asta( ― Da( Cea t4nără a c&icotit((( /i au să revină( +mi vor aduce o roc&ie! ca să pot ie8i cu ele să văd ma'a3inele( /i mi0au e:plicat că tre"uie să mă spăl pe 9aţă dacă am de '4nd să ies 1n pu"lic( Au să0mi arate de unde0mi pot cumpăra ni8te roc&ii de "ună calitate 8i de unde pot cumpăra m4ncăruri 'ata preparate! de orice 9el( Nu0mi răm4ne dec4t să le pun la 1ncăl3it( >i0au mai spus că 6urorile care se respectă n0ar 9ace a8a ceva! ci ar pre'ăti m4ncarea cu m4na lor( De 9apt! unele din 9elurile pe care le0au preparat pentru noi au $"st doar 1ncăl3ite 8i 8i0au cerut scu3e pentru asta( Au insinuat 1nsă că nu te poţi a8tepta de la mem"rii de tri" să aprecie3e adevărata măiestrie culinară! a8a că simpla 1ncăl3ire a 9elurilor 'ata preparate este su9icientă pentru noi((( Apropo! părea că nu au nici o 1ndoială că eu voi 9i aceea care va 9ace toate cumpărăturile 8i va pre'ăti m4ncarea( ― /tii! la noi se spune a8a2 C4nd te a9li pe Trantor! 9ă 8i tu la 9el cum 9ac Trantorienii(? ― Da! eram si'ură că asta va 9i atitudinea ta 1n această privinţă( ― 6unt 8i eu un simplu om! spuse 6eldon( ― 6cu3a o"i8nuită! spuse Dors 34m"ind u8or( 6eldon se lăsă pe spate! cu o sen3aţie de 1ndestulare care 1i producea satis9acţie 8i spuse2 ― Te a9li pe Trantor de doi ani! Dors! a8a că ai putea 1nţele'e multe lucruri pe care eu nu le 1nţele'( Nu ai impresia că acest sistem social ciudat pe care 1l au >%co'enienii 9ace parte din concepţia lor supranaturală7 ― 6upranaturală7 ― Da( Ai au3it cumva că lucrurile ar sta ast9el7 ― Ce 1nţele'i prin supranatural?7! ― Este limpede( O credinţă 1n entităţi care sunt independente de le'ile naturii! care nu sunt le'ate de conservarea ener'iei! de e:emplu! sau de e:istenţa unei constante de mi8care( ― +nţele'! 1ntre"i dacă >%co'en este o comunitate reli'ioasă( u r4ndul lui 6eldon să se mire( ― Beli'ioasă7 ― Da( Este un cuv4nt ar&aic dar noi! istoricii! 1l 9olosim ― cercetările noastre se lovesc mereu de termeni ar&aici( Beli'ios? nu este c&iar identic cu supranatural?! de8i conţine din plin elemente de supranatural( Nu pot 1nsă răspunde la 1ntre"area ta concretă! pentru că n0am 9ăcut niciodată cercetări 1n mod special asupra >%co'enului( Totu8i! din puţinul pe care l0am vă3ut la 9aţa locului 8i din cuno8tinţele mele de reli'ie din istorie! nu m0ar mira dacă societatea >%co'eniană ar avea un caracter reli'ios( ― +n acest ca3! te0ar surprinde dacă le'endele >%co'eniene ar avea 8i ele un caracter reli'ios7 ― Nu! nu m0ar mira( ― Deci! nu s0ar "a3a pe documente istorice7 ― Nu e o"li'atoriu( Esenţa le'endei ar putea 9i totu8i autentică din punct de vedere istoric! c&iar dacă au loc de9ormări 8i interpretări supranaturale( ― A&a! spuse 6eldon 8i păru să se retra'ă 1n sine( +n cele din urmă! Dors rupse tăcerea care se instala 8i spuse2 ― /tii! nu e ceva neo"i8nuit( +n multe lumi 'ăse8ti din plin elemente reli'ioase( Au căpătat din ce 1n ce mai multă 9orţă 1n ultimele c4teva secole! c4nd Imperiul a devenit din ce 1n ce mai 9răm4ntat( Pe lumea mea! Cinna! cel puţin un s9ert din populaţie este triteistă( 6eldon 18i dădu 1ncă o dată seama! cu durere 8i cu re'ret! de i'noranţa sa 1n istorie( ― Au 9ost timpuri 1n istorie c4nd reli'ia era mai puternică dec4t acum7 1ntre"ă el( ― 6i'ur! 1n plus! apar permanent noi variante( Beli'ia >%co'eniană! oricum ar 9i ea! ar putea 9i relativ nouă 8i restr4nsă doar la >%co'en( Nu0mi pot da seama cu adevărat 9ără o cercetare serioasă( ― -ine Dors! acum a=un'em la mie3ul pro"lemei( Cre3i că 9emeile sunt mai predispuse să 9ie reli'ioase dec4t "ăr"aţii7 Dors ena"ili ridică spr4ncenele( ― Nu sunt si'ură că putem simpli9ica lucrurile c&iar at4t de mult( 6tătu puţin pe '4nduri! după care continuă2 ― -ănuiesc că acele pături ale populaţiei care au mai puţine satis9acţii 1n s9era naturală! materială! sunt mai apte să 'ăsească alinare 1n ceea ce tu nume8ti supranatural ― săracii! de3mo8teniţii! asupriţii( +n măsura 1n care supranaturalul coincide cu reli'ia! pot de asemenea să 9ie mai reli'io8i( Evident! e:istă multe e:cepţii 1n am"ele ta"ere( >ulţi dintre cei asupriţi pot să nu ai"ă reli'ieF mulţi dintre cei "o'aţi! puternici 8i mulţumiţi! au( ― Dar 1n >%co'en! spuse 6eldon! unde 9emeile sunt tratate ca 9iinţe su"umane((( 're8esc dacă presupun că ele ar 9i mai reli'ioase dec4t "ăr"aţii! mai aproape de le'endele pe care societatea le0a păstrat7
― Nu a8 pune pariu pe viaţa mea! 5ari! dar a8 9i 'ata să0mi risc veniturile pe o săptăm4nă( ― -un! 3ise preocupat 6eldon( Dors 1i 34m"i( ― Ai pus la punct o părticică din psi&oistoria ta! 5ari( Be'ula numărul K(;K2 Cei asupriţi sunt mai reli'io8i dec4t cei mulţumiţi( 6eldon clătină din cap( ― Nu 'lumi cu psi&oistoria! Dors( /tii că nu caut re'uli micuţe! ci 'enerali3ări mari 8i mi=loace de a putea lucra cu ele( Nu mă interesea3ă reli'ia comparată! ca re3ultat al unei sute de re'uli s'eci9ice( reau ceva? din care să pot spune! după ce0l trec prin 9iltrul unui sistem matematic2 A&a! acest 'rup de oameni va tinde să devină mai reli'ios dec4t acel 'rup! dacă sunt 1ndeplinite următorele condiţii 8i deci! atunci c4nd omenirea se va con9runta cu aceste condiţii! va reacţiona 1n acest 9el(? ― Ce ori"il! spuse Dors( Pre3inţi oamenii ca pe ni8te simple aparate mecanice( Ape8i pe "utonul ăsta 8i omul va avea o contracţie 1n acest mu8c&i( ― Nu! deoarece vor 9i multe "utoane apăsate simultan 8i la di9erite 'rade de intensitate! care vor determina at4t de multe răspunsuri! de diverse tipuri! 1nc4t pe 1ntre'! previ3iunile vor 9i de natură statistică! ast9el 1nc4t individul va răm4ne un a'ent li"er( ― De unde 8tii asta7 ― Nu 8tiu! spuse 6eldon( Nu tiu deloc( Sim2ea e a8a( A8a consider eu că or tre4ui să 9ie lucrurile( Dacă a8 putea 'ăsi a:iomele! Le'ile 9undamentale ale Omenirii! ca să spun a8a! 8i aparatul matematic adecvat! atunci a8 putea spune că sunt stăp4n asupra psi&oistoriei( Am arătat că! teoretic! acest lucru este posi"il((( ― Dar nepractic! nu0i a8a7 ― /i spun 1n continuare acela8i lucru( .n mic 34m"et 1i cur"ă "u3ele lui Dors( ― Deci asta 9aci tu! 5ari! cauţi un 9el de soluţie la pro"lema asta7 ― Nu 8tiu( +ţi =ur că nu 8tiu( Dar C&etter 5ummin e at4t de neră"dător să o"ţină o soluţie 8i! dintr0un anume motiv! eu sunt de asemenea neră"dător să0i 9ac pe plac( Este un om at4t de convin'ător( ― Da! 8tiu asta( 6eldon nu comentă! de8i o u8oară 1ncruntare i se 1ntipări pe 9aţă( ― 5ummin insistă! continuă el! că Imperiul decade! că se va pră"u8i! că psi&oistoria este sin'ura speranţă de a0l salva ― sau de a0i amorti3a căderea! sau de a i0o ameliora ― 8i că 9ără ea! omenirea va 9i distrusă( 6au 1n cel mai 9ericit ca3! va trece printr0o prelun'ită perioadă de mi3erie( Am impresia că lasă pe umerii mei responsa"ilitatea de a 1mpiedica acest lucru( Dacă stau să mă '4ndesc! Imperiul nu va muri 1naintea mea 8i dacă am de '4nd să duc o viaţă lini8tită! tre"uie să dau la o parte de pe umerii mei această responsa"ilitate( Tre"uie să mă convin' pe mine 1nsumi ― 8i să0l convin' c&iar 8i pe 5ummin ― că psi&oistoria nu este o soluţie practicăF psi&oistoria este nepractică! 1n ciuda 9aptului că teoria e:istă( A8a că tre"uie să urmăresc c4t de multe 9ire pot 8i să arăt că 9iecare duce la un e8ec( ― ire7 Cum ar 9i de e:emplu! să mer'i 1napoi 1n istorie p4nă la un timp c4nd societatea umană era mai mică dec4t acum7 ― >ult mai mică( /i mult mai puţin comple:ă( ― /i să demonstre3i că o soluţie este totu8i nepractică7 ― Da( ― Dar cine0ţi va descrie ţie lumea! a8a cum era ea odinioară7 Dacă >%co'enienii au o ima'ine coerentă asupra Gala:iei primordiale! 1n nici un ca3 6unmaster nu o va de3vălui unor mem"ri de tri"( Nici un >%co'enian nu o va 9ace( Aceasta este o societate introvertită ― de c4te ori ţi0am mai spus7 ― 8i ne1ncrederea oamenilor de aici 1n mem"rii de tri" mer'e p4nă la paranoia( N0au să ne spună nimic( ― a tre"ui să mă '4ndesc la o cale de a0i convin'e pe unii dintre >%co'enieni să vor"ească( 6urorile acelea! ― de Nici e:emplu( măcar nu te vor au+i vreodată! din moment ce e8ti mascul! a8a cum 6unmaster nu mă aude pe mine( /i c&iar dacă ar sta vreodată de vor"ă cu tine! ce altceva ar putea ele să 8tie dec4t ni8te 9ra3e 9ormale7 ― De undeva tre"uie să 1ncep( ― -ine! lasă0mă să mă '4ndesc! spuse Dors( 5ummin spune că tre"uie să am 'ri=ă de tine 8i prin asta 1nţele' că tre"uie să te a=ut atunci c4nd pot( Ce 8tiu eu despre reli'ie7 Nu prea are le'ătură cu specialitatea mea! 8tii asta( >0am ocupat 1ntotdeauna de procesele economice mai de'ra"ă dec4t de cele 9ilo3o9ice! dar nu poţi despica istoria 1n părticele distincte =care să nu se suprapună( De e:emplu! reli'iile tind să ducă la acumularea de "o'ăţii atunci c4nd au succes 8i 1n cele din urmă tind să pertur"e de3voltarea economică a unei societăţi((( Iată! 1nt4mplător! una dintre numeroasele re'uli pe care va tre"ui să le o"ţii din Le'ile 9undamentale ale Omenirii sau cum le vei numi( Dar((( /i aici! vocea lui Dors se stinse 8i ea că3u pe '4nduri( 6eldon o privi cu atenţie( Privirea lui Dors deveni 9i:ă! ca 8i cum s0ar 9i cu9undat ad4nc 1n sinea ei( +n cele din urmă! spuse2 ― Nu este o re'ulă invaria"ilă! dar mi se pare că adeseori o reli'ie are o carte ― sau mai multe ― de mare 1nsemnătateF cărţi care pre3intă ritualuri! vi3iunea asupra istoriei! poemele sacre 8i c4te 8i mai c4te( De o"icei! unele cărţi sunt accesi"ile tuturor 8i sunt un mi=loc de a 9ace pro3eliţi( C4teodată! sunt secrete( ― Cre3i că >%co'en are ast9el de cărţi7 ― Ca să 9iu sinceră! spuse Dors! nu am au3it vreodată de vreuna( A8 9i putut au3i! dacă ar 9i 9ost accesi"ile((( ceea ce 1nseamnă ori că nu e:istă! ori că sunt secrete( +n am"ele ca3uri! am impresia că nu vei a=un'e să le ve3i( ― Cel puţin! spuse 6eldon cu &otăr4re! este un punct de plecare(
K$ 6.BOBILE se 1ntoarseră cam la două ore după ce 5ari 8i Dors terminaseră masa( 4m"eau am4ndouă! iar Baindrop ort%0T&ree! cea mai serioasă! ţinea 1n m4ini o roc&ie 'ri! ast9el 1nc4t Dors să o poată studia( ― Este 9oarte dră'uţă! spuse Dors oarecum sinceră! 34m"ind lar' 8i 1nclin4nd capul( +mi place "roderia asta in'enioasă de aici( ― E o nimica toată! piui Baindrop ort%0ive( Este una dintre roc&iile mele mai vec&i 8i n0o să0ţi vină 9oarte "ine din cau3ă că e8ti mai 1naltă dec4t mine( Dar 1ţi va 9i de 9olos o vreme 8i te vom duce la cel mai "un ma'a3in de roc&ii să0ţi cumperi c4teva! care ţi se vor potrivi ţie 8i 'usturilor tale( Ai să ve3i( Baindrop ort%0T&ree! cu un 34m"et puţin cam crispat! dar 9ără să spună vreun cuv4nt 8i ţin4ndu08i oc&ii 9i:aţi 1n păm4nt! 1i 1nm4nă lui Dors o ro"ă al"ă( Era 1mpăturită cu 'ri=ă( Dors nu 1ncercă să o despăturească! ci 1ncercă să i0o dea lui 6eldon( ― După culoare! a8 spune că e a ta! 5ari( ― Pro"a"il! spuse 6eldon! dar dă0i0o 1napoi( Nu mi0a dat0o mie( ― 5ai! 5ari! spuse Dors clătin4nd u8or din cap( ― Nu! spuse 6eldon cu &otăr4re( Nu mi0a dat0o mie( Dă0i0o 1napoi! iar eu am să a8tept să mi0o dea ea( Dors e3ită! apoi 9ăcu o 1ncercare ne&otăr4tă de a0i da ro"a 1napoi lui Baindrop ort%0T&ree( 6ora 18i duse m4nile la spate 8i se 9eri( iaţa părea că i se scur'e de pe 9aţă( Baindrop ort%0ive 1i aruncă o privire lui 6eldon! una 9oarte scurtă! apoi 9ăcu un pas repede 1nspre Baindrop ort%0T&ree 8i o prinse cu m4inile( ― 5aide 5ari! spuse Dors! sunt si'ură că 6urorile nu au voie să vor"ească cu "ăr"aţii care nu le sunt rude( Ce rost are să o 9aci să se simtă prost7 Ea nu poate să 1ncalce re'ula( ― Nu cred a8a ceva! spuse 6eldon cu cru3ime( Dacă e:istă o ast9el de re'ulă! ea este vala"ilă doar 1n ceea ce0i prive8te pe raţi( >ă 1ndoiesc 9oarte tare că a mai 1nt4lnit p4nă acum vreun mem"ru de tri"( ― Ai mai 1nt4lnit p4nă acum vreun mem"ru de tri" sau vreo mem"ră de tri"! 6oră7 spuse Dors cu "l4ndeţe 1ntorc4ndu0se spre Baindrop ort%0T&ree( O lun'ă e3itare 8i apoi o lentă mi8care a capului! 1n semn de ne'are( 6eldon 1ntinse "raţele( ― Ei "ine! ai vă3ut că am avut dreptate( Dacă e:istă o re'ulă a tăcerii! ea nu este vala"ilă dec4t 1n ceea ce0i prive8te pe raţi( Ar 9i trimis ei aceste tinere 9emei ― aceste 6urori ― să se ocupe de noi dacă ar 9i e:istat vreo re'ulă de a nu vor"i cu mem"rii de tri"7 ― 5ari! poate că au presupus că ele vor vor"i cu mine! iar eu cu tine( ― Prostii( Nu cred asta 8i nici tu nu o cre3i( Eu nu sunt un simplu mem"ru de tri"! sunt un oaspete de onoare 1n >%co'en( C&etter 5ummin a cerut să 9iu tratat ast9el 8i am 9ost condus p4nă aici c&iar de 6unmaster ourteen( Nu am să accept să 9iu tratat ca 8i cum nu a8 e:ista( Am să iau le'ătura cu 6unmaster ourteen 8i am să mă pl4n'( Baindrop ort%0ive 1ncepu să pl4n'ă cu su'&iţuri! iar Baindrop ort%0T&ree! păstr4ndu08i relativa impasivitate! se 1m"u=oră u8or( Dors 9ăcu o mi8care ca 8i cum ar 9i vrut să i se mai adrese3e 1ncă o dată lui 6eldon! dar acesta o opri cu un 'est scurt 8i ener'ic al m4inii drepte( Apoi o privi pe Baindrop ort%0T&ree! insistent 8i ameninţător( +n cele din urmă aceasta vor"i! 9ără să mai piuie( ocea ei era mai de'ra"ă tremurată 8i ră'u8ită! ca 8i cum o 1ndrepta cu 9orţa 1nspre mascul! 1mpotriva tuturor instinctelor 8i dorinţelor sale( 0Nu tre"uie să te pl4n'i de noi! mem"ru de tri"( Ar 9i nedrept( >ă o"li'i să 1ncalc re'ulile poporului meu( Ce vrei de la mine7 6eldon ar"oră imediat un 34m"et cuceritor 8i 1ntinse m4na( ― +m"răcămintea pe care mi0ai adus0o( Bo"a( Tăcută! ea 1ntinse m4na 8i depuse ro"a 1n m4inile lui 6eldon( El se 1nclină u8or 8i spuse cu o voce caldă 8i "l1ndă2 ― >ulţumesc! 6oră( Aruncă apoi o privire scurtă 1n direcţia lui Dors! ca 8i cum ar 9i vrut să spună2 Ai vă3ut7 Dar Dors privea 9urioasă 1n altă direcţie( Despăturind ro"a! 6elddn vă3u că era simplă )"roderiile 8i decoraţiunile erau! normal! pentru 9emei*! dar era prevă3ută cu o centură cu ciucuri care pro"a"il că se purta 1ntr0un anume 9el( +i va da el de capăt! cu certitudine( ― Am să mer' 1n sala de "aie ca să pun asta pe mine! spuse el( Cred că n0o să0mi ia mai mult de un minut( Pă8i 1n micuţa cameră 8i se tre3i că nu putea să 1nc&idă u8a 1n urma lui din cau3ă că Dors 9orţa 8i ea u8a ca să intre( De0a"ia după ce se 'ăsiră am4ndoi 1n sala de "aie! 9u 1n stare să o 1nc&idă( Ce ţi0a venit7 8uieră Dors 9urioasă( Ai 9ost pur 8i simplu o "rută! 5ari( De ce te0ai purtat 1n &alul ăsta cu "iata―9emeie7 ― Tre"uia să o 9ac să0mi vor"ească! spuse iritat 6eldon( >ă "a3e3 pe ea! ca să o"ţin in9ormaţii( /tii asta( +mi pare rău că a tre"uit să 9iu crud! dar cum alt9el a8 9i putut să0i 1nlătur in&i"iţiile7 Apoi o dădu a9ară( C4nd ie8i! o 'ăsi 8i pe Dors 1m"răcată cu roc&ia( Dors! 1n ciuda 9aptului că părea c&eală din cau3a casc&etei! 8i 1n ciuda inerentei lipse de 'ust a roc&iei!
reu8ea să arate 9oarte atră'ătoare( Croiala roc&iei 1i su'era silueta 9ără să i0o relie9e3e c4tu8i de puţin( Centura ei era mai lată dec4t a lui 8i avea o nuanţă de 'ri u8or di9erită de cea a roc&iei( +n plus! era 9i:ată 1n 9aţă cu doi nasturi al"a8tri! din piatră( )emeile reu8eau să se 1n9rumuseţe3e c&iar 8i 1n situaţiile cele mai di9icile! '4ndi 6eldon(* Privindu0l pe 5ari din cap p4nă 1n picioare! Dors spuse2 ― Acum arăţi e:act ca un >%co'enian( 6untem acum 'ata 8i 6urorile pot să ne plim"e prin ma'a3ine( ― Da! spuse 6eldon! dar după aceea vreau ca Baindrop ort%0T&ree să mă ducă 1n vi3ită la micro9erme( Baindrop ort%0T&ree se &ol"ă 8i se dădu repede cu un pas 1napoi( ― A8 vrea să le văd! spuse calm 6eldon( Baindrop ort%0T&ree privi repede 1nspre Dors( ― >em"ră de tri"((( ― Poate că nu 8tii nimic despre 9erme! 6oră! spuse 6eldon( 6e părea că atinsese un punct sensi"il( Baindrop ort%0T&ree 18i ridică "ăr"ia cu m4ndrie! av4nd 'ri=ă să i se adrese3e 1n continuare lui Dors( ― Eu am lucrat 1n micro9erme( Toţi raţii 8i toate 6urorile 9ac asta 1ntr0un anume moment al vieţii lor( ― oarte "ine! spuse 6eldon! atunci du0mă să le vi3ite3 8i &aide să nu ne mai certăm din nou( Eu nu sunt un rate căruia nu tre"uie să0i vor"e8ti sau cu care nu tre"uie să ai de0a 9ace( Eu sunt mem"ru de tri" 8i oaspete de onoare( Port această ro"ă 8i această casc&etă pentru a nu atra'e 1n mod e:a'erat atenţia! dar eu sunt pro9esor universitar 8i c4t timp mă a9lu aici tre"uie să 1nvăţ( Nu pot sta 1n camera asta 8i să mă uit la pereţi( reau să văd sin'urul lucru pe care voi 1l aveţi 8i restul Gala:iei nu0l are((( micro9ermele voastre( Eu cred că ar tre"ui să 9iţi m%ndri să le arătaţi( ― Suntem m4ndri! spuse Baindrop ort%0T&ree! privindu0l 1n s94r8it pe 6eldon 1n timp ce 1i vor"ea! 8i am să ţi le arăt( Nu cred că ai să a9li vreunul dintre secretele noastre! dacă după asta um"li( Am să0ţi arăt micro9ermele m4ine dimineaţă( E nevoie de ceva timp ca să pro'rame3i o vi3ită( ― Am să a8tept p4nă m4ine dimineaţă! spuse 6eldon( Dar promiţi7 +mi dai cuv4ntul tău de onoare7 ― 6unt o 6oră 8i am să0mi respect spusele! spuse Baindrop ort%0T&ree cu un dispreţ nemăr'init( +mi voi ţine cuv4ntul c&iar 8i 9aţă de un mem"ru de tri"( ocea sa deveni ca de '&eaţă la ultimele cuvinte! 1n timp ce oc&ii i se măriră 8i părură să strălucească( 6eldon se 1ntre"ă ce0i trecea oare prin minte 8i nu se simţi prea 1n lar'ul său(
K< 6ELDON petrecu o noapte a'itată( Pentru 1nceput! Dors 1l anunţase că tre"uie să0l 1nsoţească 1n vi3ita la micro9ermă! iar el se 1mpotrivise din răsputeri( ― 6copul! 3ise el! este să o 9ac să vor"ească nestin'&erită! să 1i cree3 o am"ianţă neo"i8nuită ― sin'ură cu un mascul! 9ie el 8i un mem"ru de tri"( Dacă reu8esc să o 9ac să 1ncalce re'ulile p4nă 1n acest punct! vor 9i mult mai u8or de 1ncălcat 1n continuare( Dacă vii 8i tu! o să0ţi vor"ească ţie iar eu o să mă ale' cu resturile( ― /i dacă ţi se 1nt4mplă ceva 1n a"senţa mea! cum ţi s0a 1nt4mplat 1n .pperside7 ― N0o să se 1nt4mple nimic( Te ro'@ Dacă vrei să mă a=uţi! stai de0o parte( Dacă nu! n0o să mai vreau să am de0a 9ace cu tine 1n continuare( or"esc serios! Dors( Este important pentru mine( Oric4t de mult a8 ţine la tine! nu poţi trece 1n 9aţa acestui lucru( Ea 9u de acord! de8i 1n sinea ei se 1mpotrivea cu 1nver8unare! 8i nu spuse dec4t2 ― +n ca3ul ăsta! promite0mi că măcar ai să te porţi 9rumos cu ea( ― De mine tre"uie să ai tu 'ri=ă! nu de ea! spuse 6eldon( Te asi'ur că nu mi0a 9ăcut plăcere să mă port dur cu ea 8i n0am să mă mai port ast9el 1n viitor( Amintirea acestui con9lict eu Dors ― primul ― 1l ţinu trea3 o mare parte din noapteF asta! 1mpreună eu '4ndul s4c4itor că cele două 6urori s0ar putea să nu sosească dimineaţa! 1n ciuda promisiunii lui Baindrop ort%0 T&ree( Acestea sosiră 1nsă! nu mult după ce 6eldon terminase un mic de=un 9ru'al )era &otăr4t să 9ie atent să nu se 1n'ra8e* 8i 18i pusese o ro"ă care i se potrivea de minune( +8i aran=ase cu 'ri=ă centura! ast9el 1nc4t aceasta 1i venea per9ect( Baindrop ort%0T&ree! 1n continuare cu o urmă de '&eaţă 1n oc&i! spuse2 ― Dacă e8ti 'ata! >em"ru de tri" 6eldon! sora mea va răm4ne cu >em"ra de tri" ena"ili( ocea sa nu era nici piuită! nici ră'u8ită( Era ca 8i cum se mai lini8tise 1n cursul nopţii! e:ers4nd 1n minte cum să vor"ească unuia care era mascul! dar nu era rate( 6eldon se 1ntre"ă dacă nici ea nu dormise toată noaptea 8i spuse2 ― 6unt 'ata( +mpreună! o =umătate de oră mai t4r3iu! Baindrop ort%0T&ree 8i 5ari 6eldon co"orau nivel după nivel( De8i după ceas era 3i! lumina era sla"ă 8i era mai 1ntuneric dec4t oriunde altundeva pe Trantor( Nu e:ista nici motiv evident să 9ie>%co'en( a8a( Cu si'uranţă că lumina arti9icială a 3ilei 1ncon=ura s9eră Trantoriană puteauncuprinde 8i 6ectorul >%co'enienii tre"uie să 9i vrut asta!care '4ndi 6eldon(1ntrea'a Poate respectau vreun o"icei străvec&i( +ncetul cu 1ncetul! oc&ii lui 6eldon se acomodară cu am"ianţa 1ntunecoasă( 6eldon 1ncercă să prindă privirile trecătorilor! raţi sau 6urori! păstr4ndu08i calmul( +8i 1nc&ipui că el 8i cu Baindrop ort%0T&ree vor 9i luaţi drept un rate 1mpreună cu 9emeia sa 8i că nu li se va da nici o atenţie at4ta vreme c4t el nu va 9ace nimic pentru a ie8i 1n evidenţă( Din ne9ericire! se părea că Baindrop ort%0T&ree 9ăcea totul pentru a 9i o"servată( or"ea cu el 1n cuvinte
puţine 8i cu tonuri =oase! cu 'ura 1ncle8tată( Compania neo9icială a unui mascul! c&iar dacă numai ea 8tia acest lucru! 1i răvă8ea vi3i"il stăp4nirea de sine( 6eldon era convins că dacă i0ar 9i cerut să se calme3e! n0ar 9i reu8it dec4t să o 9acă să se simtă 8i mai puţin 1n lar'ul ei( )6eldon se 1ntre"ă cum ar 9i reacţionat dacă ar 9i 1nt4lnit pe cineva care o cuno8tea( 6e simţi mai lini8tit odată a=un8i la nivelurile mai =oase! unde erau mai puţini oameni(* Co"or4rea nu se 9ăcea cu ascensoarele! ci cu a=utorul unor rampe rulante cu trepte! care e:istau 1n perec&i! una pentru urcat 8i alta pentru co"or4t( Baindrop ort%0T&ree le numi escalatoare?( 6eldon nu 9u si'ur că prinsese corect cuv4ntul! nemaiau3indu0l niciodată p4nă atunci( Pe măsură ce co"orau 1nspre niveluri din ce 1n ce mai =oase! 6eldon era cuprins de o nelini8te nelămurită( >a=oritatea lumilor aveau micro9erme 8i ma=oritatea lumilor produceau propriile varietăţi de microproduse( 6eldon! acasă pe 5elicon! 18i 9ăcuse de c4teva ori aprovi3ionarea pentru un anotimp 1ntre'! 9ăc4nd cumpărături 1n micro9erme 8i remarcase 1ntotdeauna o du&oare neplăcută care 1i 1ntorcea stomacul pe dos( Cei care lucrau 1n micro9erme nu păreau a 9i deran=aţi de miros( C&iar 8i vi3itatorii oca3ionali! care la 1nceput str4m"au din nas! se acomodau repede cu el( 6eldon 1nsă! 9usese 1ntotdeauna deose"it de sensi"il la acel miros( 6u9erise 8i era pre'ătit să su9ere 8i acum( +ncercă să se lini8tească! '4ndindu0se că avea să 18i sacri9ice con9ortul 1n scopul no"il al cule'erii de in9ormaţii de care avea at4ta nevoie! dar asta nu0l 1mpiedica să simtă 'oluri 1n stomac! din cau3a 1ncordării( După ce pierdu numărul nivelurilor pe care le co"or4seră! aerul păr4nd 1n continuare destul de proaspăt! 1ntre"ă2 ― C4nd a=un'em la nivelurile micro9ermelor7 ― Am a=uns de=a( ― Nu miroase ca 8i cum am 9i a=uns la micro9erme! spuse el inspir4nd ad4nc( ― >iroase7 Ce vrei să spui7 Baindrop ort%0T&ree era su9icient de =i'nită pentru a vor"i 9oarte tare( ― Din e:perienţa mea! micro9ermele aveau 1ntotdeauna un miros respin'ător( /tii! de la 1n'ră8ămintele de care au nevoie de o"icei "acteriile! 9ermentul! ciupercile 8i sapro9itele( ― Din e:perienţa ta7 spuse ea co"or4nd din nou vocea( .nde a 9ost asta7 ― Pe lumea din care mă tra'( i'ura 6orei se str4m"ă! a9i84nd un de3'ust imens( ― Adică ai tăi scurmă 1n 1un"i= 6eldon nu mai au3ise niciodată acest cuv4nt dar! din privire 8i din intonaţie! 1i prinse 1nţelesul( ― 6per că 1ţi dai seama că nu miroase a8a atunci c4nd este 'ata pentru consum! spuse el( ― Ale noastre nu miros deloc( -iote&nicienii no8tri au creat soiuri per9ecte( Al'ele cresc 1n cea mai pură lumină 8i 1n soluţii electrolitice controlate cu cea mai mare 'ri=ă( 6apro9itele sunt &rănite cu materie or'anică e:celent com"inată( ormulele 8i reţetele sunt ceva pe care mem"rii de tri" nu le vor a9la niciodată((( ino! am a=uns( >iroase c4t vrei( N0ai să 'ăse8ti nimic care să te deran=e3e( ,sta este unul dintre motivele pentru care &rana noastră este cerută 1n toată Gala:ia 8i pentru care +mpăratul! ni s0a spus! nu măn4ncă nimic altceva( De8i! dacă mă 1ntre"i pe mine! 'ăsesc că este mult prea "ună pentru un mem"ru de tri"! c&iar dacă 18i 3ice +mpărat( 6pusese aeestea cu o 9urie care părea 1ndreptată direct spre 6eldon( Apoi! ca 8i cum i0ar 9i 9ost teamă că el nu o va 1nţele'e! adău'ă2 ― 6au c&iar dacă 18i 3ice oaspete de onoare( Intrară 1ntr0un coridor 1n'ust! care avea pe 9iecare parte "a3ine mari din sticlă 'roasă! 1n care era a'itată o apă tul"ure 8i verde! plină de al'e care se 1nălţau 1n spirală! mi8c4ndu0se 1ncoace 8i 1ncolo prin 9orţa "ulelor de 'a3 care se ridicau printre ele( Tre"uie că erau "o'ate 1n "io:id de car"on! decise 6eldon( +n "a3ine se răsp4ndea o lumină caldă 8i tranda9irie! lumină care era mult mai strălucitoare dec4t cea de pe coridor( O"servă acest lucru cu voce tare( ― -ine1nţeles! spuse ea( Aceste al'e au randamentul cel mai "un la capătul dinspre ro8u al spectrului( ― Presupun! 3ise 6eldon! că totul este automati3at( Ea dădu din umeri! dar nu răspunse( ― Nu văd prea mulţi raţi sau prea multe 6urori prin prea=mă! insistă 6eldon( ― Cu toate acestea! este mult de lucru! iar ei 18i 9ac trea"a! c&iar dacă tu nu 1i ve3i lucr4nd( Detaliile nu sunt pentru tine( Nu0ţi pierde timpul 1ncerc4nd să le a9li( ― A8teaptă( Nu 9i supărată pe mine( Nu cer să mi se divul'e secrete de stat( 5aide! dra'a mea( )Cuv4ntul 1i scăpă de pe "u3e(* O prinse de "raţ 1n momentul 1n care ea părea pe punctul de a pleca 'ră"ită mai departe( Ea rămase pe loc! dar o simţi tremur4nd u8or 8i 1i dădu drumul! 1ncurcat( ― A 9ost o simplă curio3itateF totul pare automati3at! spuse el( ― N0ai dec4t să cre3i ce vrei( Totu8i! aici e:istă loc pentru creierul uman 8i pentru =udecata umană( iecare rate sau 6oră are la un moment dat oca3ia de a lucra aici( .nii 18i 9ac o pro9esie din asta( Acum vor"ea ceva mai nestin'&erită dar! spre 8i mai marea sa =enă! 6eldon 1i o"servă m4na 9uri84ndu0se spre "raţul drept 8i 9rec4nd u8or locul unde el o atinsese! ca 8i cum o ustura( ― Putem mer'e a8a Hilometri 1n 8ir! spuse ea! dar dacă o luăm pe aici! ai să poţi vedea o parte din crescătoria de ciuperci( >erseră 1n direcţia arătată de ea( 6eldon o"servă c4t de curat era totul( 6ticla strălucea( Podeaua placată părea umedă! de8i atunci c4nd prinse un moment să se aplece 8i să o atin'ă! descoperi că nu era( Nu era nici alunecoasă ― doar dacă nu cumva sandalele sale )din care 1i ie8ea a9ară de'etul mare! con9orm modei >%co'eniene* aveau talpă aderentă( Baindrop ort%0T&ree avea dreptate 1ntr0o privinţă( Ici 8i colo! un rate sau o 6oră lucrau 1n lini8te! cercet4nd aparatele de măsură! re'l4nd aparatele de control! c4teodată cu9undaţi 1ntr0o muncă necali9icată! cum
ar 9i lustruirea ec&ipamentului0totdeauna a"sor"iţi de ceea ce 9ăceau( 6eldon era atent să nu 1ntre"e ce 9ăceau! nedorind să o umilească pe 6oră 1n ca3ul că n0ar 9i 8tiut ce să răspundă! sau să o 1n9urie 8i să o 9acă să0i aducă aminte 9aptul că erau lucruri pe care el nu tre"uia să le 8tie( Trecură printr0o u8ă care se rotea 9ără 3'omot 8i 6eldon simţi deodată o urmă 9oarte u8oară a mirosului de care08i amintise mai devreme( O privi pe Baindrop ort%0T&ree! dar ea părea să nu 9i remarcat nimic 8i cur4nd se o"i8nui 8i el( Caracteristicile luminii se modi9icară "rusc( Tranda9iriul dispăruse 8i dispăruse 8i strălucirea( Totul părea cu9undat 1n o"scuritate! mai puţin acolo unde ec&ipamentele erau luminate mai puternic( Oriunde se 3ărea o pată de lumină! părea că se a9lă un rate sau o 6oră( .nii purtau "entiţe luminoase pe cap! radiind o sla"ă lumină side9ie 8i! de la semi0distanţă! 6eldon vedea ici0colo! mici sc4ntei luminoase mi8c4ndu0se 1n de3ordine( Din mers! aruncă o privire 9u'ară pro9ilului ei( Era sin'urul lucru după care putea să o aprecie3e( +n tot restul timpului! nu putea să nu 9ie con8tient de capul ei rotund 8i c&el! de oc&ii 9ără spr4ncene! de 9aţa ei 9ără culoare( Acestea 1i 1nlăturau individualitatea 8i păreau să o 9acă invi3i"ilă( Aici 1nsă! din pro9il! putea să vadă ceva( Nas! "ăr"ie! "u3e pline! linii re'ulate! 9rumuseţe( O"scuritatea nete3ea 8i 1ndulcea oarecum marea pustietate de deasupra( G4ndi! surprins2 ar putea 9i 9oarte 9rumoasă dacă 8i0ar lăsa părul să0i crească 8i dacă l0ar aran=a cu pricepere( Apoi se '4ndi că ea nu putea să08i lase părul să crească( Avea să 9ie c&eală toată viaţa( De ce7 De ce i0au 9ăcut asta7 6unmaster spusese că acesta era un mod pentru ca orice >%co'enian să08i dea seama! pe parcursul 1ntre'ii sale vieţi! că era >%co'enian( De ce era acest lucru at4t de important! ast9el 1nc4t cineva să accepte pacostea de a răm4ne 9ără păr! ca pe o em"lemă sau ca pe un semn de identitate7 /i apoi! pentru că era o"i8nuit să privească lucrurile din toate punctele de vedere! '4ndi2 o"i8nuinţa este a doua natură( Dacă e8ti o"i8nuit! su9icient de o"i8nuit! cu capetele c&ele! atunci părul de pe cap ar părea ceva monstruos! ţi0ar provoca 'reaţă( El 1nsu8i se "ăr"ierea 1n 9iecare dimineaţă! 1nlătur4ndu08i tot părul de pe 9aţă! păr care 1l incomoda atunci c4nd era scurt 8i ţepos 8i cu toate acestea nu 1i trecea niciodată prin minte că avea 9aţa sp4nă sau nenaturală 1n vreun 9el( Desi'ur! 18i putea lăsa părul de pe 9aţă să0i crească! oric4nd ar 9i dorit ― dar nu dorea( /tia că erau lumi pe care "ăr"aţii nu se "ăr"iereauF pe unele! nici măcar nu 18i tundeau sau 18i aran=au părul de pe 9aţă! ci 1l lăsau să crească 1n voie( Ce0ar spune ace8tia dacă i0ar vedea 9aţa "ăr"ierită! "ăr"ia! o"ra=ii 8i "u3ele neacoperite de păr7 Dar! p4nă una0alta! mer'ea cu Baindrop ort%0T&ree ― la nes94r8it! parcă ― 8i din c4nd 1n c4nd ea 1l diri=a apuc4ndu0l de cot! iar el avu impresia că ea se o"i8nuise cu acest lucru! 1ntruc4t nu08i mai retră'ea m4na! 'ră"ită( C4teodată 8i0o ţinea acolo aproape un minut( ― Aici@ spuse ea( ino aici@ ― Ce sunt astea7 1ntre"ă 6eldon( 6tăteau 1n 9aţa unei tăviţe umplute cu mici s9ere! 9iecare de apro:imativ doi centimetri 1n diametru( .n rate care suprave'&ea 3ona 8i care tocmai atunci pusese tăviţa pe locul unde se a9la! ridică o privire u8or 1ntre"ătoare( Baindrop ort%0T&ree 1i spuse lui 6eldon 1n 8oaptă2 ― Cere c4teva( 6eldon 18i dădu seama că ea nu putea vor"i unui rate p4nă c4nd acesta nu i se adresa ei! 8i spuse ne&otăr4t2 ― Putem să luăm c4teva! 09rate7 ― Ia o m4nă plină! rate! spuse celălalt cu dărnicie( 6eldon culese una dintre s9ere 8i era 'ata să i0o o9ere lui Baindrop ort%0T&ree! c4nd o"servă că aceasta considerase invitaţia ca 9iind adresată ei 8i 18i umpluse am"ele m4ini( 69era era luminoasă! netedă( +n timp ce se 1ndepărtau de acest perimetru 8i de ratele care 1l suprave'&ea! spuse către Baindrop ort%0T&ree2 ― Astea se măn4ncă7 Duse cu precauţie s9era către nas( ― Nu au miros! spuse ea deodată( ― Ce sunt7 ― Tru9e( Tru9e netratate( Pentru piaţa e:ternă sunt aromate 1n diverse moduri! dar aici! 1n >%co'en! le m4ncăm nearomate((( a8a! pur 8i simplu( Ea 18i puse una 1n 'ură 8i spuse2 ― Nici"dată nu mă satur( 6eldon introduse s9era 1n 'ură 8i o simţi că se di3olvă 8i dispare rapid( Gura sa! pentru un moment! se umplu de un lic&id care apoi alunecă 1n =os! pe '4tle=! aproape 1n per9ect acord cu dorinţele sale( Bămase locului! uluit( Era puţin dulce 8i! 1n acela8i timp! lăsa 1n urmă un 8i mai u8or 'ust amărui( Dar sen3aţia cea mai puternică nu putu să o identi9ice( ― Pot să mai iau una7 spuse el( ― Ia 8i o =umătatede du3ină! spuse Baindrop ort%0T&ree 1ntin34ndu0i m4na( Gustul di9eră de re'ulă de la una la alta 8i practic nu au calorii( Nu au dec4t 'ust( Avea dreptate( +ncercă să ţină tru9andaua 1n 'urăF 1ncercă să o lin'ă! cu 'ri=ăF 1ncercă să mu8te o "ucăţică! 1nsă c&iar 8i atin'erea cea mai u8oară o distru'ea( Dacă 1ncercai să rupi o "ucăţică din ea! restul dispărea pe loc( /i 9iecare avea un 'ust care nu putea 9i de9init 8i nici o dată la 9el cu 'ustul celei de dinainte( ― 6in'urul neca3 este! spuse "ine dispusă 6ora! că de 9iecare dată ai una care nu seamănă cu nici o alta 8i
nu o uiţi! dar nici nu mai 'ăse8ti una la 9el( Am m4ncat una c4nd aveam nouă ani((( E:presia sa 18i pierdu deodată 1nsu9leţirea 8i spuse2 ― Este un lucru "un( +ţi de3văluie caracterul trecător al lucrurilor de pe lumea asta( Era un semnal! '4ndi 6eldon( 6e plim"aseră destul de mult 9ără nici o ţintă( 6e o"i8nuise cu el 8i 1i vor"ea( Iar acum! conversaţia a=unsese 1ntr0un punct crucial( Acum@
KK ― IN DINTB0O L.>E care se a9lă su" cerul li"er! 6oră! spuse 6eldon( Ca toate lumile! 1n a9ară de Trantor( Ploaia vine sau nu vine! r4urile cur' cu picătura sau se revarsă! temperatura cre8te sau scade( Asta 1nseamnă că recoltele sunt "une sau rele( Aici 1nsă! mediul este cu adevărat controlat( Becoltele nu au altceva de ales dec4t să 9ie "une( Ce norocos este >%co'enul( A8teptă( Erau posi"ile mai multe răspunsuri di9erite! iar iniţiativa pe care o va lua 1n continuare va depinde de răspunsul primit( Ea vor"ea acum a"solut nestin'&erită 8i părea să nu mai ai"ă in&i"iţii 1n le'ătură cu 9aptul că el era un mascul! a8a că această lun'ă plim"are servise scopurilor lui( ― Am"ianţa nu este c&iar at4t de u8or de controlat! spuse Bain0drop ort%0T&ree( Au loc! din c4nd 1n c4nd! in9ecţii virale 8i uneori se produc mutaţii nea8teptate 8i nedorite( 6e 1nt4mplă uneori ca 1ntre'i culturi! pe 3one vaste! să se usuce sau să nu mai ai"ă nici o valoare( ― >ă uime8ti( /i ce se 1nt4mplă atunci7 ― De o"icei nu răm4ne altceva de 9ăcut dec4t de distrus culturile stricate! c&iar 8i pe cele care sunt doar suspecte de a 9i stricate( Tăvile 8i "a3inele se sterili3ea3ă complet! iar c4teodată sunt pur 8i simplu aruncate( ― Deci se a=un'e la c&irur'ie! spuse 6eldon( +nlăturaţi ţesutul "olnav( ― Da( ― /i ce 9aceţi pentru ca ast9el de lucruri să nu se 1nt4mple7 ― Ce putem 9ace7 Cercetăm permanent dacă se ive8te vreo mutaţie! dacă apar noi viru8i! dacă se produce vreo contaminare accidentală sau vreo modi9icare a mediului( Bareori se 1nt4mplă să detectăm vreo nere'ulă! dar dacă se 1nt4mplă! luăm măsuri drastice( Be3ultatul este că anii răi sunt 9oarte puţini 8i c&iar 8i atunci c4nd sunt răi!de8i a9ectea3ă mici supra9eţe! Celmari maidi9icultăţi( rău an pe care l0am avut su"8imedie doar cu l$ procente ― asta a doar 9ost su9icient ca să neici0colo( provoace Pro"lema esteacă9ost p4nă cele mai meticuloase precauţii 8i cele mai inteli'ent proiectate pro'rame pe calculator nu pot să prevadă 1ntotdeauna ceea ce 1n esenţă este imprevi3i"il( )6eldon se simţi traversat de un 9ior involuntar( Era ca 8i cum ar 9i vor"it despre psi&oistorie((( dar ea nu vor"ea dec4t despre producţia micro9ermelor unei micuţe părţi a omenirii! 1n timp ce el lua 1n considerare 1ntinsul Imperiu Galactic 1n 9iecare din aspectele sale(* Inevita"il descura=at! 6eldon spuse2 ― Cu si'uranţă că nu totul este imprevi3i"il( 6unt 9orţe care ne diri=ea3ă 8i au 'ri=ă de noi toţi( 6ora se crispă deodată( 6e 1ntoarse spre el! păr4nd să0l cercete3e cu oc&ii săi pătrun3ători( Dar nu spuse dec4t2 ― Ce7 6eldon se simţi st4n=enit( ― Am impresia că vor"ind despre viru8i 8i mutaţii! vor"im despre natură! despre 9enomene care se supun le'ii naturii( Astea nu ţin de supranatural! nu0i a8a7 Nu ţin de ceea ce nu se supune le'ii naturii 8i poate! 1n consecinţă! controla această le'e a naturii( Ea continuă să se &ol"e3e la el! ca 8i cum acesta ar 9i 1nceput deodată să vor"ească 1ntr0un dialect necunoscut! di9erit de 6tandardul Galactic( 6puse din nou! de data aceasta aproape 1n 8oaptă2 ― Ce7 El continuă! 1mpiedic4ndu0se de cuvintele ne9amiliare! care aproape că 1l 1ncurcau( ― Cu si'uranţă că vă 1nc&inaţi unei esenţe măreţe! unui mare spirit! unui((( nu 8tiu cum să0l numesc( Baindrop ort%0T&ree spuse cu o voce care cre8tea spre re'istre din ce 1n ce mai 1nalte! răm4n4nd 1nsă 'ravă2 ― Am "ănuit eu( Am 4ănuit că la asta te re9ereai! dar nu mi0a venit să cred( Ne acu3i că avem reli1ie. De ce nu spui a8a7 De ce n0ai 9olosit cuv4ntul7 A8teptă un răspuns! iar 6eldon! luat un pic pe nepre'ătite de atacul violent! spuse2 ― Din cau3ă că nu prea 9olosesc acest cuv4nt( Eu 1i spun supranatural?( ― 6pune0i cum vrei( Este vor"a de reli'ie! iar noi nu avem a8a ceva( Beli'ia este pentru mem"rii de tri"! pentru roiurile de lepă((( 6ora se opri să08i tra'ă răsu9larea! de parcă era 'ata să se su9oce 8i 6eldon 9u si'ur că vor"a pe care ea nu o dusese p4nă la capăt era lepădături?( Ea 18i recapătă controlul( or"ind 1ncet 8i 1ntruc4tva su" re'istrul ei normal de soprană! spuse2 reli'ie(((― Noi nu suntem un popor reli'ios( Baiul nostru se a9lă 1n această Gala:ie! dintotdeauna( Dacă tu ai vreo 6eldon se simţi prins 1n capcană( +ntr0un 9el! nu se a8teptase la a8a ceva( Bidică o m4nă! 1n retra'ere( ― Nu c&iar( Eu sunt matematician 8i raiul meu se a9lă tot 1n această Gala:ie( Am cre3ut doar că! din cau3a ri'idităţii o"iceiurilor voastre! raiul &"stru... ― 6ă nu cre3i asta! mem"ru de tri"( Dacă o"iceiurile noastre sunt ri'ide! asta se 1nt4mplă doar din cau3ă că nu suntem dec4t c4teva milioane! 1ncon=urate de miliarde( Tre"uie să ne marcăm 1ntr0un anume 9el deose"irea!
ast9el 1nc4t noi! care suntem puţini 8i valoro8i! să nu ne pierdem printre roiurile 8i &oardele voastre( Tre"uie să ne marcăm deose"irea prin lipsa părului! prin &aine! prin comportament! prin modul nostru de viaţă( Tre"uie să 8tim cine suntem 8i tre"uie să 9im si'uri că 8i voi! mem"rii de tri"! 8tiţi cine suntem noi( >uncim 1n 9ermele noastre! ast9el 1nc4t să ne dovedim 9olositori 1n oc&ii vo8tri 8i să 9im ast9el si'uri că ne veţi lăsa 1n pace( Asta0i tot ceea ce cerem de la voi((( să ne lăsaţi 1n pace( ― Nu am nici un 9el de intenţie să0ţi 9ac rău ţie sau oricăruia din poporul tău( Nu caut dec4t cunoa8terea! aici ca 8i pretutindeni( ― /i ne insulţi 1ntre"4nd de reli'ia noastră! ca 8i cum noi ne0am 9i 1nc&inat vreodată vreunui spirit misterios! imaterial! ca să 9acă 1n locul nostru ceea ce noi nu suntem 1n stare să 9acem( ― 6unt multe popoare! multe lumi care cred 1n supranatural! 1ntr0o 9ormă sau alta((( reli'ie! dacă0ţi place mai mult cuv4ntul( Putem! 1ntr0un 9el sau altul! să 9im 1n de3acord cu ei! dar la 9el de3"ine putem 're8i 8i noi 1n necredinţa noastră! ca 8i ei 1n credinţa lor( +n orice ca3! nu e nici o ru8ine să ai credinţă! iar 1ntre"ările mele nu se doreau a 9i insulte( Dar ea nu era deloc 1mpăcată( ― Beli'ie@ spuse 9urioasă( Nu avem nevoie de ea( >oralul lui 6eldon! care co"or4se continuu 1n cursul acestei discuţii! a=unsese la limita de =os( Tot acest lucru! această vi3ită cu Baindrop ort%0T&ree! 9usese de'ea"a( +nsă ea continuă2 ― Avem ceva mult mai "un( Avemist"ria. Lui 6eldon 1i crescu din nou moralul! 8i 34m"i(
CARTE O
K BAINDBOP OBTY0T5BEE 1l privi pe 6eldon! tul"urată 8i respir4nd cu 'reutate( ― Nu pot răm4ne aici! spuse ea( 6eldon privi 1mpre=ur( ― Nu ne deran=ea3ă nimeni( Nici c&iar ratele de la care am primit tru9andalele nu a 3is nimic despre noi( 6e pare că ne0a considerat drept o perec&e per9ect normală( ― Asta din cau3ă că nu se o"servă nimic neo"i8nuit la noi c4nd lumina e sla"ă! c4nd tu vor"e8ti 1ncet ― ast9el 1nc4t accentul de mem"ru de tri" iese mai puţin 1n evidenţă ― 8i c4nd eu par calmă( Dar acum( ocea ei devenea din ce 1n ce mai ră'u8ită( ― Ce e acum7 ― 6unt nervoasă 8i a'itată((( Transpir( ― /i cine te vede7 Calmea3ă0te( Lini8te8te0te( ― Nu mă pot calma aici( Nu pot să stau lini8tită at4ta timp c4t cineva ne poate remarca( ― /i atunci! unde să mer'em7 ― 6unt cămăruţe pentru odi&nă( Eu am lucrat aici( Le 8tiu( Acum mer'ea repede! iar 6eldon o urma( La capătul unei mici scări! pe care! dacă n0ar 9i 9ost ea! el nu ar 9i o"servat0o 1n o"scuritate! se a9la un 8ir de u8i! la distanţă mare una de alta( ― Cea din capăt! murmură ea( Dacă e li"eră( Era li"eră( .n mic dreptun'&i luminos spunea LI-EB iar u8a era 1ntredesc&isă( Baindrop ort%0T&ree privi repede 1mpre=ur! 1l 1mpinse pe 6eldon 1năuntru 8i apoi intră 8i ea( Imediat ce 1nc&ise u8a! o mică lampă de tavan lumină interiorul( ― Este vreun semn pe u8ă care să arate că această cameră este ocupată7 1ntre"ă 6eldon( ― >esa=ul a apărut automat atunci c4nd s0a 1nc&is u8a 8i s0a aprins lampa! spuse 6ora( 6eldon simţi cum aerul era ventilat u8or! 1nsoţit de un sunet ca o 8oaptă! dar oare unde pe Trantor nu erau pre3ente acest sunet 8i această sen3aţie7 Camera nu era mare! dar avea un pat cu o saltea tare 8i comodă 8i cu cearcea9uri evident curate( >ai erau un scaun 8i o masă! un mic 9ri'ider 8i ceva care semăna cu o plită 1nc&isă 1ntr0o incintă! pro"a"il un mic 1ncăl3itor pentru m4ncare( Baindrop ort%0T&ree se a8e3ă pe scaun! st4nd ţeapănă 8i dreaptă! 9ăc4nd e9orturi vi3i"ile ca să se
lini8tească( 6eldon! ne8tiind prea "ine ce tre"uia să 9acă! rămase 1n picioare p4nă c4nd ea 1i 9ăcu un semn0puţin cam nervos să se a8e3e pe pat( El 9ăcu 1ntocmai( Baindrop ort%0T&ree spuse 1ncet! ca 8i cum ar 9i vor"it cu sine 1nsă8i2 ― Dacă s0ar a9la vreodată că am stat aici 1mpreună cu un "ăr"at ― 9ie el 8i un simplu mem"ru de tri" ― cu si'uranţă că a8 a=un'e o paria( 6eldon se ridică repede 1n picioare( ― Atunci &ai să nu mai stăm aici( ― A8ea3ă0te( Nu pot ie8i c4t timp sunt 1n starea asta( Ai 1ntre"at de reli'ie( Ce urmăre8ti tu de $apt= 6eldon avu impresia că ea se sc&im"ase complet( Terminase cu pasivitatea! cu su"ordonarea( Nu mai avea nimic din timiditatea! din s9iala pe care le avea de o"icei 1n pre3enţa unui mascul( >i=ise oc&ii! arunc4ndu0i o privire aspră( ― Ji0am spus( Cunoa8terea( 6unt pro9esor universitar( Pro9esia mea 8i dorinţa mea este să 8tiu( reau mai ales să 1nţele' oamenii! a8a că vreau să cunosc istoria( +n multe lumi! vec&ile documente istorice ― vec&ile documente ale istoriei ade&ărate 7 s0au trans9ormat 1n mituri 8i le'ende! devenind adesea parte din credinţe reli'ioase sau din supranatural( Dar dacă >%co'en nu are o reli'ie! atunci((( ― Ji0am mai spus că avem ist"ria. ― Este a două oară c4nd spui că aveţi istoria! spuse 6eldon( C4t de vec&e7 ― Două3eci de mii de ani( ― 6erios7 5ai să vor"im desc&is( Este o istorie reală sau este le'endă7 ― Este o istorie reală! "ine1nţeles ( 6eldon era pe punctul de a o 1ntre"a de unde 8tia asta! dar se ră3'4ndi! Era oare posi"il ca istoria să mear'ă 1napoi 1n timp două3eci de mii de ani 8i să 9ie 8i autentică7 El nu era istoric! a8a că va tre"ui să se consulte cu Dors( Dar i se părea 9oarte plau3i"il ca pe 9iecare lume 1nt4mplările cele mai vec&i să 9ie o 1m"inare de eroism devotat 8i de mici drame care se doreau a 9i e:emple de moralitate( /i care nu tre"uiau luate ad0literam( Asta era! 1n mod cert! o realitate vala"ilă 8i pentru 5elicon! de8i nu prea putea 'ăsi 5eliconieni care să nu "a'e m4na 1n 9oc pentru le'endele povestite! insist4nd că sunt istorie adevărată( Ar 9i 1n stare să susţină! de e:emplu! c&iar 8i acel "asm complet ridicol despre prima e:pediţie pe 5elicon 8i 1nt4lnirea cu mari 8i periculoase reptile 3"urătoare ― de8i pe nici o lume e:plorată 8i coloni3ată de oameni nu s0au 'ăsit urme care să semene cu ale unor reptile 3"urătoare( +n loc de asta! spuse2 ― /i cum 1ncepe istoria7 +n oc&ii 6urorii se ivi o privire a"sentă! o privire care nu se 9ocali3a nici asupra lui 6eldon! nici asupra vreunui lucru din cameră( ― +ncepe cu o lume ― lumea n"astră. 6in'ura lume! spuse ea( ― Sin1ura lume7 )6eldon 18i aduse aminte că 5ummin 1i vor"ise de le'ende despre o sin'ură lume! lume din care se tră'ea 1ntrea'a omenire(* ― O sin'ură lume( >ai t4r3iu au 9ost 8i altele! dar a noastră a 9ost prima( O lume 1ntinsă! cu o atmos9eră neacoperită! cu loc destul pentru 9iecare! cu c4mpii roditoare! cu case primitoare! cu oameni prieteno8i( Timp de mii de ani am trăit acolo 8i apoi a tre"uit să plecăm 8i să ne 'ăsim adăpost 1ntr0un loc sau 1ntr0altul p4nă c4nd unii dintre noi au 'ăsit un colţi8or pe Trantor! unde ne0am deprins să cultivăm &rana care ne0a adus un pic de li"ertate( /i aici! 1n >%co'en! avem acum propriul nostru mod de viaţă((( 8i propriile noastre vise( ― /i istoria voastră dă detalii complete privind lumea de ori'ine7 6in'ura lume7 ― Da! totul stă scris 1ntr0o carte 8i toţi o avem( iecare dintre noi( O purtăm cu noi tot timpul! ast9el 1nc4t nu e:istă vreun moment 1n care oricine dintre noi să nu o poată desc&ide 8i citi 8i să08i aducă aminte cine suntem 8i cine am 9ost 8i să ai"ă 1ncredere că 1ntr0o 3i ne vom recăpăta lumea( ― /tii unde este lumea asta! 8i cine o locuie8te acum7 Baindrop ort%0T&ree 8ovăi! apoi dădu din cap cu violenţă( ― Nu 8tim! dar 1ntr0o 3i vom a9la( ― /i această carte! o ai acum la tine7 ― Desi'ur( ― Pot să o văd 8i eu7 i'ura 6urorii 9u traversată de un 34m"et( ― Deci asta vrei! spuse ea( >i0am dat seama că vrei ceva! atunci c4nd ai cerut să 9ii condus prin micro9erme numai de mine( Părea puţin ne&otăr4tă( ― N0am cre3ut că era vor"a de Carte, ― Este tot ceea ce doresc! spuse 6eldon cu sinceritate( +ntr0adevăr! nu am avut nimic altceva 1n minte( Dacă m0ai adus aici cre34nd că((( Ea nu0l lăsă să termine( ― Dar iată0ne aici( rei Cartea sau nu o vrei7 ― Te o9eri să mă la8i să o văd7 ― Cu o sin'ură condiţie( 6eldon stătu puţin pe '4nduri! c4ntărind posi"ilitatea de a avea pro"leme serioase! acum că o 9ăcuse pe 6oră să08i depă8ească in&i"iţiile 1ntr0o măsură mai mare dec4t intenţionase(
― Ce condiţie7 spuse el( Baindrop ort%0T&ree scoase u8or lim"a 8i 18i linse cu repe3iciune "u3ele( Apoi spuse! cu un tremur sensi"il 1n voce2 ― 6ă0ţi scoţi casc&eta(
K 5ABI 6ELDON 1i aruncă lui Baindrop ort%0T&ree o privire nedumerită( Pentru o clipă! nu08i dădu seama despre ce anume vor"ea ea( .itase că purta o casc&etă( Apoi 18i duse m4na la cap 8i pentru prima oară simţi 1n mod con8tient casc&eta pe care o purta( Era netedă! dar simţi u8oara elasticitate a părului de dedesu"t( Nu prea mare( La urma urmelor! părul său era su"ţire 8i nu 9oarte des( 6puse! pipăind0o 1n continuare2 ― De ce7 ― Din cau3ă că a8a vreau eu! spuse ea( Din cau3ă că asta e condiţia! dacă vrei să ve3i Cartea( ― -ine! dacă a8a vrei tu! spuse el( Căută cu mina mar'inea casc&etei! pentru a putea tra'e de ea( ― Nu! lasă0mă pe mine! interveni 1nsă Baindrop ort%0T&ree( Am să ţi0o scot eu( +l privea cu lăcomie( 6eldon 18i puse m4inile pe 'enunc&i( ― Atunci! dă0i drumul( 6ora se ridică repede 8i se a8e3ă pe pat l4n'ă el( +ncet! cu 'ri=ă! 1i desprinse casc&eta c&iar 1naintea urec&ii! 18i linse din nou "u3ele 8i 1ncepu să '494ie 1n timp ce 1i scotea casc&eta 1nspre 9runte! ridic4nd0o( Apoi o scoase cu totul iar părul lui 6eldon! eli"erat! păru să 9remete un pic 1n 9ericită li"ertate( ― Pro"a"il că pielea capului a transpirat! spuse 6eldon =enat! din cau3ă că mi0am ţinut parul su" casc&etă( Dacă e a8a! părul o să 9ie cam umed( Bidică m4na! ca 8i c4nd ar 9i vrut să veri9ice! dar ea i0o prinse 8i i0o duse 1napoi( ― Lasă0mă pe mine! spuse ea( ace parte din condiţie( De'etele sale! 1ncet 8i e3itant! 1i atinseră părul 8i apoi se ― traseră I0l atinse din nou 8i! 9oarte u8or! 18i trecu m4na peste părul lui( Este 1napoi( uscat! spuse ea( Este((( plăcut( ― Ai mai atins vreodată părul de pe capul cuiva7 ― Doar copiilor! din c4nd 1n c4nd( Este((( altceva( +8i trecu din nou m4na peste părul lui( ― +n ce sens7 6eldon! c&iar cuprins de stin'&ereală! 'ăsi că este posi"il să 9ie 1m"oldit de curio3itate( ― Nu0mi dau seama( Este pur 8i simplu((( altceva( După un timp! el 1ntre"ă2 ― Te0ai săturat7 ― Nu( Nu mă 'ră"i( Poţi să0l 9aci să stea cum vrei7 ― Nu c&iar( Are un mod natural de a cădea! dar ca să0l 9ac să stea cum vreau! am nevoie de un pieptene 8i nu 1l am la mine( ― .n pieptene7 ― .n o"iect cu dinţi((( u9! ca o 9urcă((( dar dinţii sunt mai de8i 8i mai malea"ili( ― Nu te poţi 9olosi de de'ete7 /i le plim"a pe ale ei prin părul lui( ― 6e poate 8i a8a! spuse el( Dar nu e prea e9icient( ― E mai ţepos la spate( ― Acolo e tuns mai scurt( Baindrop o9t%0T&ree păru să 18i aducă aminte de ceva( ― 6pr4ncenele! spuse ea( Nu a8a li se spune7 +i desprinse "ucăţelele de plastic care 1i mascau spr4ncenele! apoi 18i plim"ă de'etele peste 'in'a8ul arc! 1n răspăr( ― E plăcut! spuse ea i3"ucnind apoi 1ntr0un r4s ascuţit care semăna cu c&icoteala surorii sale mai tinere( 6unt dră'uţe( ― >ai e ceva care 9ace parte din condiţie7 spuse 6eldon puţin cam nelini8tit( +n lumina o"scură! Baindrop ort%0T&ree părea ca 8i cum s0ar 9i '4ndit că ar mai 9i 9ost! dar nu spuse nimic( +n sc&im"! 18i retrase deodată m4inile 8i le duse la nas( 6eldon se 1ntre"ă ce ar 9i putut să miroasă( ― Ce straniu! spuse ea( Pot((( pot să o mai 9ac 8i altă dată7 ― Dacă 1mi dai Cartea destul timp pentru a o studia! atunci poate că da! spuse el =enat( Baindrop ort%0T&ree 18i strecură m4na 1n roc&ie! pe dar care9le:i"il( 6eldon El n0oo mai p4nă atunci 8i! din vreun "u3unar interior! scoase o carte le'ată1ntr0o 1ntr0undesc&i3ătură material tare! luă! vă3use 1ncerc4nd să08i stăp4nească emoţia( +n timp ce 6eldon 18i rearan=a casc&eta pe cap ca să0i acopere părul! Baindrop ort%0T&ree 18i ridică din nou m4inile p4nă la nas 8i apoi! iute 8i cu delicateţe! 18i linse un de'et(
K ― JI0A ATIN6 PB.L7 spuse Dors ena"ili( Privi părul lui 6eldon ca 8i cum ar 9i avut 8i ea de '4nd să0l atin'ă( 6eldon se depărta u8urel( ― Te ro'! nu( emeia asta a 9ăcut ca totul să pară o perversiune( ― Presupun că asta a 8i 9ost((( din punctul ei de vedere( Jie nu ţi0a 9ăcut nici un 9el de plăcere7 ― Plăcere7 >i0a 9ăcut pielea ca de 'ăină( C4nd s0a oprit 1n s94r8it! am respirat u8urat( >ă tot '4ndeam2 Ce alte condiţii o să0mi mai pună7 Dors r4se( ― Ji0era teamă că te va o"li'a să 9aci dra'oste cu ea7 6au c&iar sperai să te o"li'e7 ― Te asi'ur că nici nu mi0a trecut prin cap a8a ceva( Tot ceea ce doream era să o"ţin Cartea( 6e a9lau acum 1n camera lor 8i Dors porni pertur"atorul de c4mp pentru a se asi'ura că nu vor 9i ascultaţi( a"ia 1ncepea( 6eldon 18i scosese casc&eta se 1m"ăiase! o atenţie specialăNoaptea părului!>%co'eniană pe care 8i0l săpunise 8i clătise de două ori( 6tătea acum 8ipero"a patul8isău! 1m"răcat acord4nd 1ntr0o le=eră căma8ă de noapte care p4nă atunci at4rnase 1n dulap( Dors spuse! cu o privire =ucău8ă2 ― /tia că ai păr pe piept7 ― 6peram din tot su9letul că n0o să0i treacă prin minte a8a ceva( ― -ietul 5ari( /tii! de 9apt a 9ost ceva per9ect normal( /i eu a8 9i avut pro"a"il o =enă asemănătoare dacă a8 9i 9ost sin'ură cu un rate( >ai rău! sunt si'ură de asta! din moment ce el ar 9i socotit ― societatea >%co'eniană 9iind ceea ce este ― că 9emeia care sunt eu ar 9i 9ost o"li'ată să0i 1ndeplinească ordinele ne1nt4r3iat 8i 9ără 1mpotrivire( ― Nu! Dors( Poţi să cre3i că a 9ost ceva per9ect normal! dar tu nu ai trăit e:perienţa( 6ăraca 9emeie se a9la 1ntr0o stare de 1naltă e:citare se:uală( /i0a implicat toate simţurile((( 8i0a mirosit de'etele 8i c&iar le0a lins( Dacă ar 9i putut au3i părul cresc4nd! l0ar 9i ascultat cu aviditate( ― Dar la asta mă re9eream 8i eu c4nd spuneam normal?( Tot ceea ce este inter3is spore8te atracţia se:uală( Te0ar mai interesa s4nii 9emeilor dacă ai trăi 1ntr0o societate 1n care ace8tia ar 9i e:pu8i vederii tot timpul7 ― Cred că ar 9i posi"il să mă mai interese3e( ― Nu te0ar interesa mai mult, dacă ar 9i mereu ascun8i vederii! a8a cum se 1nt4mplă 1n ma=oritatea societăţilor7((( Ascultă! &ai să0ţi povestesc ceva care mi s0a 1nt4mplat mie( >ă a9lam 1ntr0o staţiune! pe mar'inea unui lac! acasă! pe Cinna((( Presupun că aveţi 8i voi staţiuni de odi&nă pe 5elicon( Pla=e! ceva de 'enul ăsta7 ― Desi'ur! spuse 6eldon u8or necă=it( Ce cre3i că este 5elicon! o lume 9ăcută din munţi 8i st4nci! cu apă "ună doar pentru "ăut7 ― Nu am vrut să te =i'nesc! 5ari( reau doar să 9iu si'ură că ai să 1nţele'i esenţa 1nt4mplării( Pe pla=ele noastre de pe Cinna! nu ne 9acem prea multe pro"leme ce purtăm((( sau ce nu purtăm( ― aceţi nudism7 ― Nu c&iar! de8i cred că dacă cineva s0ar de3"răca de toate &ainele! nu ar ie8i prea tare 1n evidenţă( O"iceiul este să purtăm un minimum decent! dar tre"uie să recunosc că ceea ce considerăm noi a 9i decent lasă 9oarte puţin loc pentru ima'inaţie( ― Noi! pe 5elicon! spuse 6eldon! avem standarde de decenţă ceva mai ridicate( ― Da! 1mi dau seama după purtarea ta 9oarte atentă 9ată de mine! dar 9iecare cu ale lui( +n orice ca3! stăteam pe mica pla=ă din prea=ma lacului! a8e3ată 1ntr0un scaun! c4nd s0a apropiat de mine un t4năr cu care vor"isem mai devreme Era dreaptă un tip lapelocul lui 8i n0am remarcat 1n nere'ulă la el( 60a a8e3at pe "raţul scaunului meu1n8i3iua 8i0a aceea( pus m4na coapsa mea st4n'ă! care nimic era "ine1nţeles descoperită! ca să se spri=ine( ― După ce am discutat cam un minut 8i =umătate! continuă ea! mi0a spus! maliţios2 Po9tim@ Nu mă cuno8ti aproape deloc 8i! cu toate astea! mie mi se pare 9iresc să0mi pun m4na pe coapsa ta( >ai mult! 8i tu consideri asta per9ect normal! din moment ce se pare că nu te deran=ea3ă că stă acolo(? A"ia atunci am remarcat că m4na lui se spri=inea pe coapsa mea( Pielea 'oală e:pusă 1n pu"lic 18i pierde 1ntruc4tva din calitatea de a atra'e din punct de vedere se:ual( După cum am mai spus! este esenţial să 9ie ascunsă vederii( /i t4nărul a '4ndit pro"a"il la 9el! căci a continuat să spună2 Cu toate astea! dacă ar 9i să ne 1nt4lnim 1n condiţii ceva mai protocolare 8i dacă ai purta o roc&ie! nici prin '4nd nu ţi0ar trece să0mi permiţi să0ţi ridic roc&ia 8i să0mi pun m4na pe coapsa ta! c&iar pe locul pe care 1l ocupă acum(? Eu am r4s 8i am continuat să discutăm de una! de alta( -ine1nţeles că t4nărul! odată ce remarcasem po3iţia m4inii lui! nu a mai 'ăsit potrivit să 8i0o ţină acolo 8i 8i0a retras0o( ― +n acea seară! spuse ea 1n continuare! m0am 1m"răcat pentru cină cu mai multă 'ri=ă dec4t de o"icei 8i am apărut 1ntr0o ţinută care era mult mai protocolară dec4t cea necesară sau dec4t cea purtată de celelalte 9emei din sala de mese( >0am apropiat! l0am salutat 8i i0am spus2 Iată0mă 1m"răcată 1n roc&ie! dar pe dedesu"t! coapsa mea este 'oală! 1ţi dau voie( Bidică0mi roc&ia 8i pune0ţi m4na pe coapsa mea st4n'ă! acolo unde ai pus0o 8i mai devreme(? A 9ost tentat să 1ncerce( 6unt si'ură de asta! dar toată lumea se &ol"a la noi( Nu l0a8 9i oprit 8i sunt si'ură de asemenea că nu l0ar 9i oprit nimeni altcineva! dar nu a 9ost 1n stare să o 9acă( Nu era mai multă lume dec4t 9usese mai devreme 8i erau cam aceia8i oameni( Era clar că eu eram cea care luase iniţiativa 8i că nu aveam nimic 1mpotrivă! dar el nu a 9ost 1n stare să 1ncalce convenienţele( Condiţiile! care după0amia3ă 9useseră pentru cu0m4na0pe0coapsă! seara nu mai erau pentru cu0m4na0pe0coapsă 8i asta spune mai mult dec4t orice raţionament(
― Eu a8 9i pus m4na pe coapsa ta! spuse 6eldon( ― E8ti si'ur7 ― 6i'ur( ― C&iar dacă standardele voastre de decenţă pe pla=ă sunt mai 1nalte dec4t ale noastre7 ― Da( Pors se a8ea3ă pe patul ei 8i apoi se 1ntinse! cu m4inile su" cap( ― Deci nu te tul"ură prea tare! spuse ea! că port o căma8ă de noapte cu nimic pe dedesu"t( ― Nu sunt 9oarte "cat. C4t despre 9aptul de a 9i tul"urat! depinde ce 1nţele'i prin acest cuv4nt( +mi dau 9oarte "ine seama de cum e8ti 1m"răcată( ― Deci! dacă va 9i să stăm aici o perioadă mai mare de timp! va tre"ui să ne o"i8nuim să nu luăm 1n seamă ast9el de lucruri( ― 6au să pro9ităm de ele! spuse 34m"ind 6eldon( +mi place părul tău( După ce te0am vă3ut toată 3iua c&eală! 1mi place părul tău( ― Ei "ine! nu pune m4na pe el( +ncă nu l0am spălat( Ce interesant! spuse ea cu oc&ii 1ntredesc&i8i( Ai 9ăcut distincţie 1ntre nivelul de respecta"ilitate protocolar 8i cel neprotocolar( Tu spui deci că 5elicon este mai respecta"il la nivelul neprotocolar dec4t Cinna! dar mai puţin respecta"il la nivelul protocolar( Am dreptate7 ― De 9apt! nu era vor"a dec4t despre t4nărul care 8i0a pus m4na pe coapsa ta 8i de mine( C4t de repre3entativi suntem noi pentru Cinnieni! respectiv 5eliconieni! asta nu pot să0mi dau seama! 1mi pot ima'ina pe am"ele lumi indivi3i per9ect normali((( 8i descreieraţi! de asemenea( ― or"eam despre convenienţele sociale( Nu prea sunt un călător Galactic! dar a tre"uit să studie3 mult istoria socială( Pe planeta DeroRd! a 9ost o vreme c4nd se:ul premarital era a"solut li"er( Pentru cei necăsătoriţi era permis se:ul 1n 'rup! iar se:ul 1n pu"lic provoca reacţii ne'ative doar atunci c4nd "loca tra9icul( /i cu toate acestea! după căsătorie! mono'amia era a"solută 8i de necontestat( Teoria era că 9iecare tre"uia să isprăvească mai 1nt4i cu toate 9ante3iile! pentru ca apoi să se poată apuca de tre"urile serioase ale vieţii( ― /i a mers7 ― Acum trei sute de ani a 1ncetat! dar unii dintre cole'ii mei spun că a 1ncetat datorită presiunii e:terne din alte lumi care au rămas prea mult 1n urmă cu a9acerile turistice! 1n comparaţie cu DeroRd( E:istă 8i ast9el de lucruri! cum ar 9i o presiune Galactică concertată( ― Pro"a"il o presiune economică! 1n acest ca3( ― Poate( /i 9iindcă tot am 9ost la .niversitate! am avut oca3ia să studie3 convenienţele sociale! c&iar 8i 9ără să 9iu un călător Galactic( Am 1nt4lnit oameni din 3eci de locuri din interiorul 8i din a9ara Trantorului 8i una dintre distracţiile 9avorite ale departamentului de 8tiinţe sociale este compararea convenienţelor sociale( ― Aici! 1n >%co'en! continuă ea! am de e:emplu impresia că se:ul este controlat cu stricteţe 8i este permis doar su" cele mai severe re'uli! impuse cu 9orţa! din moment ce nu se discută nici o dată( Nici 1n 6ectorul 6treelin' nu se discută! dar nu este de3apro"at( +n 6ectorul Mennat! unde mi0am petrecut odată o săptăm4nă 9ăc4nd cercetări! se:ul se discută la nes94r8it! dar numai pentru a 9i pus la colţ( Presupun că nu e:istă două sectoare pe Trantor ― sau două lumi dincolo de Trantor ― 1n care atitudinile privind se:ul să 9ie identice( ― /tii cum sună ceea ce spui tu7 spuse 6eldon( Beiese că((( ― +ţi spun eu ce reiese! 1l 1ntrerupse Dors( Toată discuţia asta despre se: mă lămure8te asupra unui lucru( De0acum 1ncolo n0am să te mai scap din vedere( ― Ce7 ― Este a doua oară că te las să pleci! prima oară din 're8eala mea! a doua oară pentru că m0ai 9orţat tu( De 9iecare dată am 9ăcut o 're8eală! asta e clar( /tii ce ţi s0a 1nt4mplat prima oară( ― Da! spuse revoltat 6eldon! dar a doua oară nu mi s0a 1nt4mplat nimic( ― Ai 9ost 9oarte aproape de a intra 1ntr0un mare "ucluc( Dacă ai 9i 9ost prins 1n escapade se:uale cu o 6oră7 ― Dar nu a 9ost nici o escapadă se:uală((( ― Tu 1nsuţi ai spus că era 1ntr0o stare de 1naltă e:citare se:uală( ― Dar((( ― A 9ost o 're8eală( Te ro' să0ţi intre "ine 1n cap! 5ari( De0acum 1nainte! nu mai pleci nicăieri 9ără mine( ― .ite ce e! spuse 6eldon pe un ton rece! scopul meu era să a9lu ceva despre istoria >%co'eniană 8i ca re3ultat al a8a03isei escapade se:uale cu o 6oră! am pus m4na pe o carte((( pe Carte( ― Cartea@ A8a e! Cartea( 5ai s0o vedem( 6eldon o scoase la iveală! iar Dors o c4ntări 1n m4na! 1n'ri=orată( ― 60ar putea să nu ne 9olosească la nimic! 5ari! spuse ea( Nu pare să se potrivească nici unui proiector pe care l0am 1nt4lnit vreodată( Asta 1nseamnă că va tre"ui să 9aci rost de un proiector >%co'enian! iar ei or să vrea să 8tie la ce 1ţi tre"uie( Au să descopere ast9el că deţii această Carte 8i au să ţi0o ia( ― Dacă presupunerile tale ar 9i 9ost corecte! Dors! 34m"i 6eldon! conclu3iile ar 9i 9ost inevita"ile! dar se 1nt4mplă ca această carte să nu 9ie 'enul de carte la care te '4nde8ti tu( Nu este 9ăcută pentru a 9i proiectată( Conţinutul este tipărit pe diverse pa'ini! iar pa'inile se 1ntorc una c4te una( Baindrop ort%0T&ree mi0a e:plicat lucrurile astea( ― O carte tipărită. Era 'reu de spus dacă Dors era 8ocată sau numai amu3ată( ― A8a ceva ţine de Epoca de Piatră! spuse ea( ― Este cert că ţine de vremurile pre0Imperiale! spuse 6eldon! dar nu 1n totalitate( Ai vă3ut vreodată vreo carte tipărită7 ― Desi'ur! 5ari! din moment ce sunt istoric(
― -ine! "ine! dar ceva care să semene cu asta7 +i 1nm4nă Cartea &ii Dors care! 34m"ind! o desc&ise((( apoi 1ntoarse o altă pa'ină((( apoi lovi u8or pa'inile cu m4na( ― Nu scrie nimic! spuse ea( ― are că nu scrie nimic( >%co'enienii se 1ncăpăţ4nea3ă 1n primitivism! dar nu 1n totalitate( Bespectă esenţa primitivismului! dar nu au nimic 1mpotrivă să 9olosească te&nolo'ia modernă spre a0l modi9ica! dacă pot o"ţine avanta=e din asta( Cine 8tie7 ― Poate! 5ari! dar nu 1nţele' ce spui( ― Pa'inile nu sunt 'oale! sunt acoperite cu litere( Ia! dă0mi0o 1napoi( Dacă apăs "utona8ul ăsta de pe mar'inea interioară a coperţii((( .ite@ Pa'ina la care era desc&isă cartea se acoperi deodată cu linii tipărite care se deplasau 1ncet 1n sus( ― Poţi să potrive8ti vite3a de deplasare 1n sus! spuse 6eldon! 1n 9uncţie de vite3a ta de citire( C4nd liniile tipărite a=un' la limita de sus ― adică atunci c4nd a=un'i la ultima linie ― se revine la po3iţia iniţială 8i apoi dispar( Te duci la pa'ina următoare 8i apoi continui( ― De unde provine ener'ia care 9ace toate astea7 ― Are incorporată o "aterie cu micro9u3iune! care ţine at4t timp c4t ţine 8i cartea( ― Deci atunci c4nd se descarcă((( ― Arunci cartea! lucru pe care s0ar putea să0l 9aci 1nainte ca "ateria să se descarce! din cau3a u3urii cărţii( După care o"ţii o altă copie( -ateria nu se 1nlocuie8te niciodată( Dors luă din nou cartea 8i o privi pe toate părţile( ― Tre"uie să recunosc că nu am mai au3it nicodată de o carte ca asta! spuse ea( ― Nici eu( Gala:ia! 1n 'eneral! a avansat at4t de repede 1n te&nolo'ia video! 1nc4t a omis această posi"ilitate( ― Dar aici este vor"a de vi3ual( ― Da! dar nu cu e9ectele o"i8nuite( Genul ăsta de carte are avanta=ele ei( Jine mult mai mult dec4t o video0carte normală( ― De unde se porne8te7((( A&a! lasă0mă pe mine să văd dacă mă descurc! spuse Dors( Desc&ise cartea la 1nt4mplare 8i 9ăcu ast9el 1nc4t liniile tipărite să de9ile3e 1n sus( ― >ă tem că nu0ţi va 9i de nici un 9olos! 5ari! spuse ea apoi( Este pre0Galactică( Nu vor"esc de carte( or"esc de litere((( de lim"a=( ― Dar tu " poţi citi! Dors7 Ca istoric((( ― Ca istoric! sunt o"i8nuită să am de0a 9ace cu lim"i ar&aice((( dar 1n anumite limite( Ce0i aici este mult prea vec&i pentru mine( Pot să 1nţele' c4teva cuvinte ici0colo! dar nu este su9icient pentru a0ţi 9i de 9olos( ― -un! 3ise 6eldon( Dacă este un lim"a= cu adevărat vec&i! va 9i util( ― Dacă nu 1l poţi citi! nu 1ţi va 9i util( ― +l pot citi! spuse 6eldon( Cartea este "ilin'vă( Doar nu 1ţi 1nc&ipui că Baindrop ort%0T&ree poate desci9ra scrierile străvec&i7 ― Dacă este "ine educată! de ce nu7 ― Deoarece "ănuiesc că 9emeile din >%co'en nu sunt educate mai mult dec4t este nevoie pentru a08i 1ndeplini sarcinile le'ate de 'ospodărie( Poate că unii dintre "ăr"aţii cei mai cultivaţi pot citi a8a ceva! dar toţi ceilalţi au nevoie de o traducere 1n Galactică( /i ăsta este cel care 9ace traducerea! spuse el apăs4nd un "utona8( Liniile tipărite apărură 1n 6tandardul Galactic( ― >inunat! spuse Dors cu admiraţie( ― Am putea 1nvăţa de la ace8ti >%co'enieni! dar nu o vom 9ace( ― P4nă acum nu am luat cuno8tinţă de un ast9el de lucru( ― Nu cred( Eu 8tiu acum de el( /i tu 8tii( 6trăinii tre"uie că vin din c4nd 1n c4nd 1n >%co'en! pentru comerţ sau din motive politice! alt9el nu ar e:ista casc&etele 'ata pentru a 9i 9olosite( A8a că! din c4nd 1n c4nd! cineva tre"uie să dea cu oc&ii de o ast9el de carte tipărită 8i c&iar să a9le cum 9uncţionea3ă( +nsă este pro"a"il considerată o curio3itate! care nu merită mai multă atenţie pur 8i simplu din cau3ă că este >%co'eniană( ― Dar merită oare să0i acor3i mai multă atenţie7 ― -ine1nţeles ( Totul merită mai multă atenţie( 6au ar merita( 5ummin ar 9i apreciat pro"a"il lipsa de interes 9aţă de aceste cărţi ca pe un semn al decăderii Imperiului( +nălţă Cartea 8i spuse! entu3iasmat2 ― Dar eu sunt curios 8i am să o citesc 8i poate că o să0mi arate cum să 9ac un pas 1nainte 1n direcţia psi&oistoriei( ― 6per! spuse Dors! dar dacă ai să asculţi de s9atul meu! mai 1nt4i ai să dormi 8i ai să te apuci de ea m4ine dimineaţă! c4nd ai să 9ii odi&nit( N0ai să a9li cine 8tie ce dacă ai să moţăi cu cartea 1n m4nă( 6eldon e3ită puţin! apoi spuse2 ― Ce maternă e8ti@ ― Am 'ri=ă de tine( ― Dar eu am de=a o mamă! care trăie8te pe 5elicon( A8 vrea mai de'ra"ă să0mi 9ii prietenă( ― C4t despre asta! ţi0am devenit prietenă 1ncă de la prima noastră 1nt4lnire( Ea 1i 34m"i 8i 6eldon 8ovăi! ca 8i cum nu ar 9i 9ost si'ur că acela era răspunsul pe care 1l a8tepta( 6puse! 1n cele din urmă2 ― Atunci am să0ţi ascult s9atul ― prietenesc ― 8i am să dorm 1nainte de a mă apuca de citit( ăcu o mi8care ca 8i cum ar 9i avut de '4nd să pună Cartea pe măsuţa dintre paturi! e3ită! se 1ntoarse 8i 8i0 o puse su" pernă(
Dors ena"ili r4se u8or( ― Am impresia că ţi0e teamă să nu mă tre3esc 1n timpul nopţii 8i să citesc 1naintea ta anumite părţi din Carte( Nu0i a8a7 ― Ei "ine! spuse 6eldon 1ncerc4nd să08i ascundă ru8inea! poate că da( P4nă 8i prietenia are o limită! iar aceasta este Cartea mea! iar psi&oistoria este a mea. ― De acord! spuse Dors 8i 1ţi promit că nu vom avea ne1nţele'eri pe tema asta( Apropo! parcă vroiai să spui ceva mai devreme! atunci c4nd te0am 1ntrerupt! 1ţi aduci aminte7 6eldon se '4ndi repede( ― Nu( +n 1ntuneric! nu se '4ndea dec4t la Carte( Nu se '4ndea deloc la povestea0cu0m4na0pe0coapsă( De 9apt o uitase de=a! cel puţin la nivel con8tient(
K; ENA-ILI se tre3i 8i 18i dădu seama! după "anda orară! că noaptea era a"ia la =umătate( Neau3ind s9orăitul lui 5ari! deduse că patul lui era 'ol( Dacă nu plecase din apartament! atunci se a9la 1n "aie( -ătu u8or 1n u8ă 8i spuse 1n 8oaptă2 ― 5ari7 ― Intră! spuse el cu o voce a"sentă( Ea intră( Capacul toaletei era lăsat 1n =os iar 6eldon! a8e3at pe el! ţinea Cartea pe 'enunc&i( 6puse! de8i nu era deloc nevoie2 ― Citesc( ― Da! văd( Dar de ce7 ― N0am putut adormi! 1mi pare rău( ― Dar de ce cite8ti aici7 ― Dacă a8 9i aprins lampa din cameră! te0a8 9i tre3it( ― Cartea nu are iluminare! e8ti si'ur7 ― oarte si'ur( Atunci c4nd Baindrop ort%0T&ree mi0a descris modul de 9uncţionare! n0a menţionat delocţine iluminarea( De alt9el! presupun că asta ar consuma at4ta ener'ie 1nc4t "ateria s0ar descărca repede 8i nu ar mai c4t Cartea( Părea nemulţumit( ― Atunci! poţi să ie8i a9ară! spuse Dors( Am nevoie de toaletă! de asta am venit aici( C4nd ie8i! 1l 'ăsi st4nd cu picioarele 1ncruci8ate pe pat! citind 1n continuare( Camera era puternic luminată( ― Nu arăţi prea 9ericit! spuse ea( Te de3amă'e8te Cartea7 El ridică privirea spre ea! clipind din oc&i( ― Da! mă de3amă'e8te( >i0am aruncat privirea ici 8i colo( N0am avut timp pentru mai mult( C&estia asta este o adevărată enciclopedie! iar inde:ul este aproape 1n 1ntre'ime o listă de oameni 8i de locuri care sunt de 9oarte puţin 9olos scopurilor mele( Nu are nimic de0a 9ace cu Imperiul Galactic 8i nici măcar cu Be'atele pre0 Imperiale( 6e ocupă aproape 1n 1ntre'ime de o sin'ură lume 8i! din c4te mi0am putut da seama din ceea ce am citit! este o disertaţie nes94r8ită asupra politicii interne( ― Poate că i0ai su"estimat vec&imea( Ar putea vor"i de o perioadă c4nd 1ntr0adevăr e:ista o sin'ură lume((( o sin'ură lume locuită( ― Da! 8tiu! spuse 6eldon u8or iritat( Asta este de 9apt ceea ce 8i vreau((( cu condiţia să 9iu si'ur că este istorie! nu le'endă( 6tau 1n cumpănă( Nu vreau să o cred doar din cau3ă că &reau să o cred( ― Ei "ine! spuse Dors! c&estia asta cu o sin'ură lume! o lume de ori'ini! este astă3i la modă( Oamenii sunt o sin'ură specie răsp4ndită 1n 1ntrea'a Gala:ie! deci tre"uie să08i ai"ă ori'inea unde&a. Cel puţin astă3i! ma=oritatea văd lucrurile ast9el( Nu poţi avea ori'ini independente care să ducă la acelea8i specii pe lumi di9erite( ― Nu mi0am dat niciodată seama de ce ar'umentul ăsta este im"ata"il! spuse 6eldon( Dacă oamenii au a=uns pe mai multe lumi ca specii di9erite! de ce nu s0ar 9i putut amesteca 8i 9orma o sin'ură specie intermediară7 ― Pentru că speciile nu se pot amesteca( Asta este ceea ce le 9ace să 9ie specii( 6eldon se '4ndi un moment! apoi conclu3ionă! ridic4nd din umeri2 ― -ine! las asta pe seama "iolo'ilor( ― C&iar ei sunt cei care susţin cel mai apri' ipote3a Păm4ntului( ― Păm4nt7 A8a este denumită presupusa lume de ori'ini7 ― A8a se "4inuiete să i se spună! de8i nu se poate spune cum era denumită! presupun4nd că a e:istat( /i nimeni nu are nici un indiciu despre unde s0ar putea a9la( ― Păm4nt@ spuse 6eldon sc&imonosindu08i "u3ele( >ie0mi sună ca o r4'4ială( +n orice ca3! dacă această Carte se ocupă de lumea de ori'ini! n0am dat de acest nume( Cum se scrie7 Ea 1i spuse!Numele iar el veri9ică 1n 1n Carte( ― Po9tim@ nu esterepede pre3ent inde:! nici a8a cum mi0ai spus tu! nici 1n vreo variantă care să0i semene( ― 6erios7 ― Iar ei menţionea3ă 1n treacăt 8i alte lumi( Nu se dau nume 8i nu transpare nici un 9el de interes pentru ele dec4t 1n măsura 1n care a9ectea3ă direct lumea despre care vor"esc ei((( cel puţin! asta am 1nţeles din cele ce am citit( +ntr0un loc! au vor"it de Cele Cinci3eci?( Nu 8tiu ce vor să spună cu asta( Cinci3eci de căpetenii7
Cinci3eci de ora8e7 >ie mi s0a părut că ar 9i cinci3eci de lumi( ― Au amintit de numele propriei lor lumi! această lume care pare să 1i preocupe 1n 1ntre'ime7 1ntre"ă Dors( Dacă nu o numesc Păm4nt! atunci cum îi spun7 ― După cum te 8i a8tepţi! 1i spun lumea? sau planeta?( C4teodată 1i spun Cea mai ec&e? sau Lumea orilor?! ceea ce are o semni9icaţie poetică! presupun! care mie nu 1mi este clară( Cred că ar tre"ui citită 1ntrea'a Carte 8i ast9el unele c&estii vor căpăta mai mult sens( Co"or1 privirea spre Cartea din m4inile sale! cu un 9el de de3'ust( ― Asta cere 1nsă 9oarte mult timp 8i nu sunt si'ur că la s94r8it voi 9i cu ceva mai de8tept( ― +mi pare rău! 5ari! suspină Dors( Pari at4t de de3amă'it( ― Din cau3ă că sunt de3amă'it( E 're8eala mea! totu8i( N0ar 9i tre"uit să mă a8tept la prea mult((( La un moment dat! 1nc&ipuie0ţi! s0au re9erit la lumea lor 9olosind numele de Aurora?( ― Aurora7 spuse Dors ridic4nd spr4ncenele( ― 6ună ca un nume propriu( Alt9el! nu are nici un sens! din c4te 1mi dau seama( Jie 1ţi spune ceva! Dors7 ― Aurora! se '4ndi Dors 1ncrunt4ndu0se u8or( Nu pot spune că am au3it vreodată de vreo planetă cu acest nume de0a lun'ul istoriei Imperiului Galactic sau de0a lun'ul perioadei sale de 9ormare! dar n0am să pretind că 8tiu numele tuturor celor două3eci 8i cinci de milioane de lumi( Ne0am putea uita 1n "i"lioteca .niversităţii ― dacă o să mai a=un'em vreodată 1napoi 1n 6treelin'( N0are nici un rost să 1ncercăm să 'ăsim o "i"liotecă aici! 1n >%co'en( Am sentimentul că toate cuno8tinţele lor se a9lă 1n Carte( Dacă e:istă ceva care nu se a9lă acolo! atunci nu 1i interesea3ă( 6eldon căscă 8i spuse2 ― Cred că ai dreptate! 1n orice ca3! nu are nici un rost să continui să citesc 8i mă 1ndoiesc că voi mai putea ţine oc&ii desc&i8i de acum 1ncolo( E "ine dacă stin' lumina7 ― A8 aprecia acest lucru! 5ari( /i &ai să dormim p4nă m4ine dimineaţă mai t4r3iu( Apoi! 1n 1ntuneric! 6eldon spuse 1ncet2 0Desi'ur! unele lucruri pe care le spun ei sunt ridicole( De e:emplu! se re9eră la speranţa de viaţă pe lumea lor ca 9iind 1ntre trei 8i patru secole( ― 6ecole7 ― Da! 18i numără v4rsta 1n decenii! 1n loc să 8i0o numere 1n ani( +ţi dă un sentiment straniu! pentru că 9oarte multe din cele spuse de ei sunt realităţi incontesta"ile 8i atunci c4nd vin cu ceva at4t de ciudat! e8ti aproape 'ata să cre3i( ― Dacă simţi că 1ncepi să cre3i a8a ceva! atunci a9lă că multe le'ende cu ori'ini primitive pretind că primii conducători au avut o viaţă 9oarte 1ndelun'ată( Din moment ce sunt 1n9ăţi8aţi ca eroi de nee'alat! 1nţele'i! pare normal ca 8i durata vieţii lor să le 9ie pe măsură( ― Adevărat7 spuse 6eldon căsc4nd din nou( ― Da( /i remediul pentru naivitate e:a'erată este să te culci 8i să reconsideri pro"lemele a doua 3i( /i 6eldon! apuc4nd doar să se mai '4ndească la 9aptul că o viaţă deose"it de lun'ă ar 9i 9oarte necesară pentru cineva care 1ncerca să 1nţelea'ă o Gala:ie plină de oameni! adormi(
K +N DI>INEAJA .B>,TOABE! simţindu0se odi&nit! proaspăt 8i dornic să re1nceapă studiul Cărţii! 5an o 1ntre"ă pe Dors2 ― Ce v4rsta cre3i că au surorile Baindrop7 ― Nu 8tiu( Două3eci((( două3eci 8i doi7 ― Ei "ine! ce0ar 9i să presupui că trăiesc trei sau patru secole((( ― !ari@ este ridicol( ― Am 3is să presupui. +n matematici! noi spunem mereu să presupunem? 8i vedem dacă la s94r8it dăm peste ceva care este evident neadevărat sau auto0contradictoriu( O viaţă prelun'ită 1nseamnă aproape si'ur o perioadă prelun'ită de de3voltare( Ar putea să arate de două3eci de ani 8i de 9apt să 9ie de 8ai3eci( ― Le poţi 1ntre"a ce v4rsta au( ― Pro"a"il că au să mintă( ― Le ceri certi9icatele de na8tere( 6eldon 34m"i insinuant( ― Pun pariu pe ce vrei tu ― dacă 1ţi 9ace plăcere! pe o 3"en'uială 1n pat! 1n doi ― că au să pretindă că aceste lucruri nu se 1nre'istrea3ă sau! dacă se 1nre'istrea3ă! nu pot 9i vă3ute de către mem"rii de tri"( ― Nu pun pariu! spuse Dors( /i dacă lucrurile stau a8a! atunci este inutil să mai presupui ceva despre v4rsta lor( ― -a nu( G4nde8te0te la ar'umentul următor( Dacă >%co'enienii au o viată lun'ă! care este de patru sau de cinci ori mai mare dec4t a oamenilor o"i8nuiţi! nu pot da na8tere multor copii 9ără ca acest lucru să nu ducă la olăsată cre8tere verti'inoasă a populaţiei( Adu0ţi aminte 6unmaster a vor"it ceva despre 9aptul că populaţia nu este să crească 8i a lătrat remarca asta puţin cam că 9urios( ― .nde vrei să a=un'i7 spuse Dors( ― C4nd am 9ost cu Baindrop ort%0T&ree nu am vă3ut nici un copil( ― +n micro9erme7 ― Da( ― Te0ai a8teptat să 'ăse8ti copii acolo7 Am 9ost cu Baindrop ort%0ive 1n ma'a3ine 8i 1n nivelele
re3idenţiale 8i te asi'ur că am vă3ut mulţi copii de toate v4rstele! inclusiv su'ari( Destui! c&iar( ― A&a! se 1ntristă 6eldon( Deci asta ar 1nsemna că nu au o viaţă lun'ă( ― După ar'umentele tale! a8 spune că nu! desi'ur( C&iar ai cre3ut acest lucru7 1ntre"ă Dors( ― Nu! nu c&iar( Dar nici nu0ţi poţi 1nc&ide mintea 8i să 9aci presupuneri 9ără să le veri9ici 1ntr0un 9el sau altul( ― Dar poţi de asemenea să pier3i 8i 9oarte mult timp dacă te tot opre8ti să rume'i lucruri care sunt ridicole c&iar de la prima vedere( ― E:istă unele lucruri care par ridicole la prima vedere 8i totu8i nu sunt( Asta este tot( Apropo( E8ti istoric( +n munca ta! ai 1nt4lnit vreodată o"iecte sau 9enomene numite ro"oţi?7 ― A&a@ Acum aduci vor"a de o altă le'endă! 8i 1ncă una 9oarte răsp4ndită( 6unt 9oarte multe lumi care 18i ima'inea3ă e:istenţa! 1n timpurile preistorice! a ma8inilor cu 9ormă umană( Acestea sunt denumite ro"oţi?( Pove8tile despre ro"oţi! continuă ea! 18i au pro"a"il ori'inea 1ntr0o le'endă principală! pentru că tema este 1n 'eneral aceea8i( Bo"oţii au 9ost inventaţi! apoi au crescut ca număr! s0au per9ecţionat din ce 1n ce mai mult! p4nă au devenit aproape supraumani( Au ameninţat omenirea 8i au 9ost distru8i( +n orice ca3! distru'erea lor a avut loc 1naintea 1nre'istrărilor istorice pe care ne putem "a3a astă3i( Părerea 'enerală este că povestea este o ima'ine sim"olică a riscurilor 8i pericolelor e:plorării Gala:iei! c4nd oamenii s0au răspmdit de pe lumea sau lumile care constituiau locul lor de ori'ine( Pro"a"il că a e:istat dintotdeauna teama 1nt4lnirii cu alte inteli'enţe superioare( ― Pro"a"il că s0au 1nt4lnit c&iar! măcar o dată! 8i asta a dat na8tere le'endei( ― Numai că pe lumile neocupate de oameni nu s0a 'ăsit nici o dată vreo dovadă a e:istenţei pre0umane sau ne0umane( ― Dar de ce ro"oţi?7 Cuv4ntul are vreo semni9icaţie7 ― Eu nu 8tiu! dar este ec&ivalentul o"i8nuitelor automate?( ― Automate@ -ine! atunci de ce nu le spun a8a7 ― Pentru că oamenii 9olosesc termeni ar&aici pentru a 9ace mai atră'ătoare vec&ile le'ende pe care le povestesc( Apropo! de ce 1ntre"i toate astea7 ― Pentru că 1n această vec&e carte >%co'eniană se vor"e8te despre ro"oţi( /i c&iar 9oarte 9avora"il((( Ascultă Dors! tu nu ie8i din nou 1n după0amia3a asta cu Baindrop ort%0ive7 ― Poate((( dacă trece pe aici( ― N0ai vrea să0i pui c4teva 1ntre"ări 8i să 1ncerci să o"ţii răspunsuri de la ea7 ― A8 putea 1ncerca( Ce 1ntre"ări7 ― A8 vrea să a9li! cu c4t mai mult tact posi"il! dacă e:istă vreo construcţie 1n >%co'en care are vreo 1nsemnătate deose"ită! care are le'ătură cu trecutul! care are un 9el de valoare mitolo'ică! care poate((( Dors interveni! 1ncerc4nd să nu 34m"ească( ― Cred că ceea ce 1ncerci tu să a9li este dacă >%co'en nu are vreun templu( /i inevita"il! 6eldon o privi cu oc&ii mari 8i spuse2 ― Ce este un templu7 ― .n alt termen ar&aic cu ori'ine nesi'ură( +nseamnă toate lucrurile de care ai 1ntre"at tu ― semni9icaţie! trecut! mit( oarte "ine! am să 1ntre"( Este 'enul de lucru! 1nsă! despre care s0ar putea să nu discute( Cu mem"rii de tri"! "ine1nţeles( ― Oricum! tu 1ncearcă(
SACRATORIUM 6U5O56 0((( O lume le1endară, presupusă l"cuită în &remurile prim"rdiale, în timpul începuturil"r călăt"riil"r interstelare. Unii cred că este pr"4a4il să $ie în acelai timp Dlumea de "ri1ini a "menirii i un alt nume pentru Dăm%ntHH. Oamenii din Sect"rul c"1en #.&.( ai &ec3iului 'rant"r s-au încăpă2%nat să pretindă că erau descenden2ii l"c2iit"ril"r 6ur"rei i au $ăcut din această te+ă nucleul sistemului t"r de credin2e, despre care nu se cun"ate apr"ape nimic altce&a... ENCBCLOE0l6 G6L6C'IC6
# CELE DO., BAINDBOP sosiră pe la =umătatea dimineţii( Baindrop ort%0ive părea la 9el de veselă ca 1ntotdeauna! dar Bain0drop ort%0T&ree se opri c&iar 1n spatele u8ii! păr4nd ne&otăr4tă 8i circumspectă( +8i ţinea oc&ii 1n =os 8i nu0i aruncă nici o privire lui 6eldon( 6eldon era cam 1ncurcat 8i 1i 9ăcu un semn lui Dors! care spuse pe un ton vesel 8i vi'uros2 ― A8teptaţi puţin! 6urorilor( Tre"uie să las instrucţiuni "ăr"atului meu! alt9el nu va 8ti ce să 9acă astă3i de unul sin'ur( 6e deplasară 1n "aie 8i Dors 8opti2 ― 60a 1nt4mplat ceva7 ― Da( Baindrop ort%0T&ree este vi3i"il 3druncinată( Te ro' spune0i că am să0i 1napoie3 Cartea c4t mai cur4nd posi"il(
Dors 1l 'ratulă pe 6eldon cu o privire lun'ă 8i surprinsă 1n acela8i timp( ― 5ari! spuse ea! tu e8ti o persoană dră'uţă! 'ri=ulie! dar nu ai tact nici măcar c4t o ami"ă( Dacă măcar a8 pomeni de Carte "ietei 9emei! 8i0ar da seama că mi0ai povestit tot ceea ce s0a 1nt4mplat ieri 8i atunci o să 9ie cu ade&ărat 3druncinată( Cel mai "un lucru ar 9i să mă port cu ea a8a cum mă port de o"icei( 6eldon 1ncuviinţă 8i spuse a"ătut2 ― Cred că ai dreptate( Dors se 1ntoarse la timp pentru masă 8i 1l 'ăsi pe 6eldon a8e3at pe patul lui! 9run3ărind 1n continuare Cartea! dar cu o neră"dare sporită( El ridică o privire 1ncruntată 8i spuse2 ― Dacă mai stăm pe0aici! o să ne tre"uiască un aparat! sau ceva prin care să ţinem le'ătura( Nu aveam nici o idee la ce oră aveai să te 1ntorci! 8i am 9ost puţin 1n'ri=orat( ― Ei "ine! iată0mă! spuse ea scoţ4ndu08i cu "ă'are de seamă casc&eta 8i privind0o cu ceva mai mult dec4t puţin de3'ust( 6unt 9oarte plăcut surprinsă de 'ri=a ta( >0am '4ndit că vei 9i at4t de cu9undat 1n Carte! 1nc4t nici măcar nu0ţi vei 9i dat seama că eram plecată( 6eldon pu9ni( ― C4t despre aparatele de comunicaţie! spuse Dors! mă 1ndoiesc că 1n >%co'en sunt u8or de procurat( Ar 1nsemna să u8ure3e contactul cu mem"rii de tri" din a9ară 8i "ănuiesc că cei care conduc >%co'enul sunt nevoiţi 8i &otăr4ţi să taie orice posi"ilă le'ătură cu marea lume de dincolo( ― Da! spuse 6eldon citind din două 1n două pa'ini! mă a8teptam la a8a ceva! din cele ce am citit 1n Carte( Ai a9lat despre((( cum i0ai spus((( templu7 ― Da! spuse ea scoţ4ndu08i peticele de pe spr4ncene( E:istă( 6unt c4teva 1mpră8tiate pe supra9aţa sectorului! dar este o clădire centrală care pare a 9i cea mai importantă((( >ă cre3i dacă0ţi spun că o 9emeie mi0a o"servat 'enele 8i mi0a spus că n0 ar 9i tre"uit să mă arăt 1n pu"lic7 Am impresia că avea de '4nd să0mi 9acă un raport pentru apariţie indecentă 1n pu"lic( ― Lasă asta! spuse neră"dător 6eldon( Ai a9lat unde se a9lă templul central7 ― Am primit unele 1ndrumări! dar Baindrop ort%0ive m0a averti3at că 9emeilor nu li se permite să intre 1năuntru dec4t la oca3ii deose"ite 8i asta nu se va 1nt4mpla prea cur4nd( 6e nume8te 6acratorium( ― Cum= ― 6acratorium( ― Ce cuv4nt ur4t( Ce 1nseamnă7 Dors clătină din cap( ― E un cuv4nt nou pentru mine( /i nici măcar 6urorile Baindrop nu 8tiau ce 1nseamnă( Pentru ele! 6acratorium nu este numele clădirii! este ceea ce este. A le 1ntre"a de ce este numit a8a! seamănă pro"a"il a le 1ntre"a de ce un perete este numit perete( ― Dar ele cun"sc ceva despre templu7 ― Desi'ur! 5ari( +i 8tiu menirea( Este un loc dedicat unui alt lucru dec4t viaţa de aici din >%co'en( Este dedicat unei alte lumi! mai vec&e 8i mai "ună( ― Lumea pe care au trăit c4ndva! vrei să spui7 ― E:act( Baindrop ort%0ive a spus acela8i lucru! dar nu c&iar 1n acest mod( Nu a 9ost 1n stare să rostească cuv4ntul( ― Aurora7 ― Acesta este cuvintul! dar "ănuiesc că dacă l0ai spune cu voce tare unui 'rup de >%co'enieni! ar 9i 8ocaţi 8i 1n'ro3iţi( Baindrop ort%0ive! după ce a spus 6acratorium0ul este dedicat(((?! s0a oprit 8i a scris literele cuv4ntului cu 'ri=ă! una c4te una! cu de'etul pe palmă( /i a ro8it! ca 8i cum 9ăcea un lucru o"scen( ― Ciudat! spuse 6eldon( Dacă această Carte este un '&id corect! Aurora este amintirea lor cea mai dra'ă! este principalul lucru care 1i une8te! centrul 1n =urul căruia se 1nv4rt toate 1n >%co'en( Pentru ce menţionarea sa ar 9i considerată o"scenă7((( E8ti si'ură că nu ai 1nţeles 're8it ceea ce a vrut 6ora să spună7 ― 6unt si'ură( /i poate că nu este nici un mister( Dacă ar vor"i prea mult despre asta! ar a=un'e la urec&ile mem"rilor de tri"( Cel mai "un mod pentru a 9ace ca secretul să răm4nă doar al lor este să 9acă din pomenirea acestui nume un ta"u( ― Ta"u7 ― .n termen antropolo'ic de specialitate( 6e re9eră la presiuni sociale puternice 8i e9iciente! care inter3ic un anume 'en de acţiune( aptul că 9emeile nu au voie să intre 1n 6acratorium are pro"a"il 9orţa unui ta"u( 6unt si'ură că orice 6oră s0ar 1n'ro3i dacă i s0ar propune să0i 1ncalce perimetrul( ― /i 1ndrumările pe care le0ai primit sunt su9iciente pentru a putea să a=un' de unul sin'ur la 6acratorium7 ― +n primul r4nd! 5ari! nu mer'i de unul sin'ur( Am să mer' cu tine( Am impresia că am mai discutat această pro"lemă 8i că te0am lămurit că nu am cum să te prote=e3 de la distanţă((( nici de lapoviţă! nici de 9emei 1n călduri( +n al doilea r4nd! nu este practic să te '4nde8ti să mer'i pe =os p4nă acolo( >%co'en o 9i el un sector mic! ca mai toate sectoarele! dar nu este c3iar at%t de mic( ― +n ca3ul ăsta! luăm un E:pres( ― Pe teritoriul >%co'enian nu trec E:presuri( Ar u8ura prea mult contactul dintre >%co'enieni 8i mem"rii de tri"( Totu8i! e:istă mi=loace pu"lice de transport! de 'enul celor care se 1nt4lnesc pe planetele cele mai puţin de3voltate( De 9apt! >%co'en asta 8i este! o "ucăţică de planetă su"de3voltată! 1n9iptă ca o a8c&ie 1n corpul Trantorului! care alt9el este o amestecătură de societăţi de3voltate((( /i 5ari! termină Cartea c4t mai repede posi"il( Este clar că Baindrop ort%0T&ree are pro"leme at4ta vreme c4t aceasta se a9lă la tine! iar dacă ei a9lă! vom avea 8i noi(
― rei să spui că citirea ei de către un mem"ru de tri" este ta"u7 ― 6unt si'ură! ― Ei "ine! nu ar 9i cine 8tie ce mare pierdere dacă a8 1napoia0o( A8 3ice că la sută este deose"it de plicticoasă( Lupte interne nes94r8ite 1ntre 'rupările politice( Musti9icări nes94r8ite ale politicii duse! de a cărei 1nţelepciune nu 1mi pot da seama( Predici nes94r8ite pe pro"leme de etică 8i care! c&iar 8i atunci c4nd sunt =uste! 8i de o"icei nu sunt! sunt 9ormulate cu o 9ermitate at4t de enervantă 1nc4t aproape că invită să 9ie 1ncălcate( ― 6pui asta de parcă ţi0a8 9ace o mare 9avoare dacă te0a8 scăpa de Carte( ― Numai că răm4n totu8i cele procente care discută despre Aurora cea0care0nu0tre"uie0niciodată0 pomenită( >ă tot '4ndesc că ar putea 9i acolo ceva care să0mi 9ie de a=utor( De0asta vroiam să a9lu despre 6acratorium( ― 6peri să 'ăse8ti 1n 6acratorium ar'umente care să spri=ine ideile care se 'ăsesc 1n Carte despre Aurora7 ― +ntr0un 9el( /i mă interesea3ă de asemeni teri"il ceea ce spune Cartea despre automate! sau ro"oţi ca să 9olosesc termenul lor( Acest concept mă atra'e( ― Doar nu l0ai luat 1n serios7 ― Aproape 1n serios( Dacă accepţi literal unele pasa=e din Carte! se su'erea3ă că unii dintre ro"oţi aveau 9ormă umană( ― Normal( Dacă ai de '4nd să construie8ti un simulacru de 9iinţă umană! o să0l 9aci să semene cu o 9iinţă umană( ― Da! simulacru 1nseamnă asemănare?! dar asemănarea poate 9i 9oarte apro:imativă( .n artist poate reali3a un desen din c4teva linii! iar tu ţi0ai putea da seama că el a repre3entat un om 8i l0ai recunoa8te( .n cerc pentru cap! o linie verticală pentru trup! patru linii 1nclinate pentru "raţe 8i pentru picioare! 8i ai 1nţeles mesa=ul( Dar eu vor"esc despre ro"oţi care seamănă cu ade&ărat cu " 9iinţă omenească! 1n toate detaliile( ― Este ridicol! 5ari( +nc&ipuie0ţi c4t timp ar tre"ui pentru ca să prelucre3i metalul corpului 1n proporţii per9ecte! cur"ele line ale mu8c&ilor de dedesu"t( ― Dar! Dors! cine a vor"it despre metal?7 Impresia mea este ast9el de ro"oţi erau or'anici sau pseudo0 or'anici! că erau acoperiţi cu piele 8i că 1n nici un ca3 nu puteai 9ace cu u8urinţă distincţie 1ntre ei 8i oameni( ― 6pune Cartea aa ceva7 ― Nu 1n at4tea cuvinte( Conclu3iile 1nsă((( ― 6unt conclu3iile tale, 5ari( Nu le poţi lua 1n serios( ― Lasă0mă să 1ncerc să0ţi demonstre3( 6unt patru lucruri pe care le pot deduce din ceea ce spune Cartea despre ro"oţi((( 8i am urmărit toate re9erinţele date 1n inde:( +n primul r4d! după cum spuneam! ei ― sau unii dintre ei ― seamănă per9ect cu oameniiF 1n al doilea r4nd! aveau o viată e:trem de lun'ă ― dacă e8ti de acord să0i spunem ast9el( ― >ai "ine să0i spunem durată de 9uncţionare?! spuse Dors! alt9el ai să 1ncepi să0i consideri 8i pe ei oameni( ― +n al treilea r4nd! spuse 6eldon ne"ă'4nd0o 1n seamă! unii ― sau 1n orice ca3! cel puţin unul ― continuă să trăiască 8i 1n 3ilele noastre( ( ― 5ari! asta este una dintre cele mai răsp4ndite le'ende ale noastre( Eroul le'endar nu moare! ci trăie8te de0a pururi! 'ata să revină 8i să 18i salve3e poporul atunci c4nd acesta se a9lă la anan'&ie( Seri"s, 5ari( ― +n al patrulea r4nd! spuse 6eldon continu4ndu08i 9irul ideilor! sunt unele r4nduri care par să arate că templul central ― sau 6acratorium0ul! dacă despre el este vor"a! de8i nu am 'ăsit acest cuv4nt 1n Carte ― adăposte8te un ro"ot( ăcu o pau3ă! apoi spuse2 ― +nţele'i7 ― Nu! spuse Dors( Ce0ar tre"ui să 1nţele'7 ― Alătur4nd cele patru puncte! este pro"a"il ca un ro"ot care arată e:act ca 8i un om! 8i care trăie8te 1ncă! să se a9le 1n 6acratorium( .n ro"ot care trăie8te de două3eci de mii de ani( ― 5aide! 5ari! cump"2i să cre3i a8a ceva7 ― Nu pot spune că 1ntr0adevăr cred! dar nici nu pot să nu ţin cont( Dacă e adevărat7 /i dacă ― e:istă o 8ansă la un milion! recunosc ― e adevărat7 Nu 1nţele'i c4t de util mi0ar putea 9i7 /i0ar putea aminti Gala:ia! a8a cum era ea cu mult 1naintea e:istenţei 1nre'istrărilor istorice pe Care te poţi "a3a( -ar putea a=uta să0mi 9ac psi&oistoria "ună de a 9i pusă 1n aplicare( ― /i c&iar dacă ar 9i adevărat! cre3i că >%co'enienii te0ar lăsa să ve3i ro"otul 8i să0l iei la 1ntre"ări7 ― N0am de '4nd să le cer permisiunea( Pot cel puţin să mer' la 6acratorium 8i să văd 1n primul r4nd dacă este ceva care poate 9i luat la 1ntre"ări( ― Nu acum( >4ine! cel mai devreme( /i dacă nu te ră3'4nde8ti p4nă m4ine dimineaţă! mer1em. Am4ndoi( ― Dar c&iar tu mi0ai spus că 9emeile nu au voie((( ― Au voie să0l privească din e:terior! sunt si'ură! 8i "ănuiesc că mai mult de at4t nu vom reu8i să 9acem( /i era 9oarte si'ură pe ea(
l 5ABI 6ELDON era 1nc4ntat să o lase pe Dors să ia iniţiativa( Ea se plim"ase de=a pe principalele stră3i din >%co'en 8i era mult mai o"i8nuită cu ele dec4t era el( Dors ena"ili! 1ncruntată! era 9oarte puţin 1nc4ntată de prospect(
― /tii! ne putem rătăci 9oarte u8or! spuse ea( ― Nu 8i dacă avem 9oile astea! spuse 6eldon( Ea 1l privi enervată( ― Dă0ţi seama că te a9li 1n >%co'en! 5ari( >ie 1mi tre"uie o computo&artă! ceva care poate 9i 1ntre"at( ersiunea asta >%co'eniană este doar un pliant de plastic( Nu0i pot spune acestui lucru unde mă a9lu( Nici vor"indu0i! nici apăs4nd pe taste( Iar el nu 1mi poate spune nimic! 1n nici un 9el( Este un lucru tipărit. ― Atunci cite8te ce spune( ― Asta 8i 1ncerc să 9ac! dar este scris pentru oameni care sunt de la "un 1nceput o"i8nuiţi cu acest sistem( a tre"ui să 1ntre"ăm( ― Nu! Dors( Asta va 9i ultimul lucru pe care0l vom 9ace( Nu vreau să atra'em atenţia( >ai de'ra"ă ne 1ncercăm norocul 8i ne căutăm sin'uri drumul! c&iar dacă asta 1nseamnă să 9acem unul sau două ocoluri 1n plus( Dors răs9oi cu mare atenţie cărticica! apoi spuse 1n silă2 ― Ei "ine! 6acratorium0ul se "ucură de o atenţie importantă( Presupun că e 8i normal( Pro"a"il că oricine din >%co'en va dori să a=un'ă acolo 1ntr0un moment sau altul al vieţii sale( Apoi! după ce mai studie puţin! spuse2 ― 5ai să0ţi spun( Nu e:istă vreun mi=loc de transport care să ne ducă de aici acolo( ― Ce7 ― Nu te alarma( După c4te se pare! e:istă posi"ilitatea de a a=un'e de aici la alt mi=loc de transport care ne &a duce acolo( a tre"ui să sc&im"ăm( 6eldon se lini8ti( ― Ei! "ine1nţeles ! spuse el( Nu poţi lua un E:pres care să te ducă 1n =umătate din locurile de pe Trantor( Tre"uie să mai 8i sc&im"i( Dors 1i aruncă lui 6eldon o privire enervată( ― /tiu 8i eu asta( Numai că sunt o"i8nuită ca aceste lucruri să0mi 9ie spuse. Atunci c4nd ţi se cere să a9li sin'ur! s0ar putea ca! o vreme! să0ţi scape p4nă 8i cele mai simple lucruri( ― E 1n re'ulă! dra'ă( Nu mai 9ace 8i tu at4ta ca3( Acum că 8tii drumul! ia0o 1nainte( Eu am să te urme3! supus ca un mielu8el( /i merse 1n urma ei p4nă a=unseră la o intersecţie! unde se opriră( +n aceea8i intersecţie se a9lau trei masculi 1m"răcaţi 1n ro"e al"e 8i o perec&e de 9emei 1m"răcate 1n ro"e 'ri( 6eldon 1ncercă 1n direcţia lor un 34m"et universal 8i 'eneral! dar ace8tia răspunseră cu o privire a"sentă 8i se uitară apoi 1n altă parte( Apoi sosi mi=locul de transport( Era o versiune demodată a ceea ce 6eldon! acasă pe 5elicon! ar 9i numit 'raviU"us( +năuntru erau cam două3eci de "anc&ete tapiţate! 9iecare puţind 9i ocupată de patru oameni( iecare "anc&etă avea propriile sale u8i de am"ele părţi ale "us0ului( C4nd se oprea! pasa'erii co"orau pe oricare parte( )Pentru un moment! 6eldon 9u 1n'ri=orat pentru cei care co"or4seră pe acea parte a 'ravi0"us0ului care dădea 1n tra9ic( Dar apoi o"servă că orice ve&icul care se apropia! din orice direcţie! se oprea atunci c4nd a=un'ea l4n'ă 'ravi0"us( Nici unul nu trecea de el! at4ta vreme c4t staţiona(* Dors 1l 1mpinse neră"dătoare pe 6eldon! iar el se 1ndreptă spre o "anc&etă unde erau li"ere două locuri alăturate( Dors veni 1n urma lui( )-ăr"aţii urcau 8i co"orau 1ntotdeauna primii! o"servă el(* ― Nu mai studia oamenii! 1i 8opti Dors( >ai "ine o"servă ce este 1n =urul tău( ― Am să 1ncerc( ― De e:emplu! spuse ea! arăt4nd cu de'etul( +n dreptul 9iecăruia! montat 1n spatele "anc&etei din 9aţă! se a9la c4te un ecran neted( Imediat ce ve&iculul se puse 1n mi8care! se aprinseră c4teva cuvinte! menţion4nd următoarea oprire 8i clădirile sau drumurile mai importante din apropiere( ― A8a! spuse ea! asta pro"a"il că ne va spune c4nd ne apropiem de punctul 1n care va tre"ui să sc&im"ăm( -ine cel puţin că sectorul nu este 1n 1ntre'ime "ar"ar( ― -un! spuse 6eldon( Apoi! după o vreme! aplec4ndu0se 1nspre Dors! 8opti2 ― Nimeni că nu ne prive8te( 6e pare că sunt sta"ilite 'raniţe arti9iciale care să menţină intimitatea pesonală 1n orice loc a'lomerat( Ai o"servat asta7 ― Dintotdeauna am considerat asta ca pe un lucru 9iresc( Dacă asta va 9i o re'ulă a psi&oistoriei tale! nimeni nu va 9i 9oarte impresionat de ea( După cum presupusese Dors! ecranele din 9aţa lor anunţară 1n cele din urmă apropierea locului de unde urmau să ia linia directă spre 6acratorium( Ie8iră 8i din nou avură de a8teptat( .nele "us0uri din 9aţă părăsiseră de=a intersecţia! dar un alt 'ravi0"us se apropia de=a( 6e a9lau pe o rută intens circulată! lucru deloc surprin3ător( 6acratorium0ul era sortit să 9ie centrul 8i inima sectorului( ― ăd că nu plătim! 8opti 6eldon după ce se urcară 1n 'ravi0"us( ― Din ceea ce scrie in &artă! transportul pu"lic este un serviciu 'ratuit( 6eldon! surprins! 18i 1mpinse "u3a de =os 1n a9ară( ― Ce civili3at( Presupun că nimic nu este a"solut! nici "ar"arismul! nici 1napoierea! nimic( Dar Dors 1l 1n'&ionti cu cotul 8i 8opti2 ― Be'ula ta a 9ost 1ncălcată( 6untem priviţi( -ăr"atul din dreapta ta(
$
OC5II L.I 6ELDON se 1ntorseră rapid( Omul din dreapta sa era cam uscăţiv 8i părea destul de 1n v4rstă( Avea oc&i căprui 8i un ten 1nc&is la culoare! iar 6eldon era si'ur că ar 9i avut păr ne'ru! dacă n0ar 9i 9ost depilat( Privi din nou 1n 9aţă! '4ndindF acest rate era cam neo"i8nuit( Puţinii raţi cărora le acordase atenţie erau mai de'ra"ă 1nalţi! cu pielea desc&isă la culoare 8i cu oc&ii al"a8tri sau 'ri( Desi'ur! nu vă3use destui pentru ca să tra'ă o conclu3ie 'enerală( Apoi simţi o u8oară atin'ere pe m4neca dreaptă a ro"ei sale( 6eldon se 1ntoarse! ne&otăr4t 8i se tre3i privind o plăcuţă pe care scria! cu litere 1n'ri=ite! ATENJIE! >E>-B. DE TBI-@ 6eldon tresări 8i 18i duse automat m4na la casc&etă( ― Păr! murmură u8or omul de l4n'ă el( >4na lui 6eldon 1i 'ăsi! un mic smoc de păr scurt! la t4mplă( Pro"a"il că i se deran=ase casc&eta! 1ntr0un loc sau 1ntr0altul( Bepede! 8i c4t mai pe 9uri8 cu putinţă! trase acel colţ al casc&etei! apoi se asi'ură că era "ine aran=ată! pre9ăc4ndu0se că 18i m4n'4ie c&elia( 6e 1ntoarse spre vecinul său din dreapta! dădu u8or din cap! 8i murmură2 ― >ulţumesc( ecinul său 34m"i! 8i spuse apoi! vor"ind cu o voce normală2 ― >er'eţi la 6acratorium7 6eldon dădu din cap( ― Da! mer'( ― Nu e 'reu de '&icit( /i eu mer' acolo( Co"or4m 1mpreună7 Avea un 34m"et prietenos( ― Eu sunt cu((( cu((( ― Cu 9emeia ta( Desi'ur( Deci! 1mpreună! toţi trei7 6eldon nu prea 8tia cum să reacţione3e( O privire rapidă 1n cealaltă direcţie 1i arătă că oc&ii lui Dors erau 1ndreptaţi 1n 9aţă( Nu arăta nici un interes pentru o conversaţie masculină ― o atitudine potrivită pentru o 6oră( +nsă 6eldon simţi o u8oară "ătaie cu palma pe 'enunc&iul st4n'! pe care o consideră )pro"a"il nu cu prea mult temei* ca 1nsemn4nd2 E 1n re'ulă?( Oricum! politeţea sa 1nnăscută era de partea unui ast9el de răspuns! a8a că spuse2 ― Da! desi'ur( Conversaţia 1ncetă p4nă c4nd plăcuţele de direcţie le spuseră că a=un'eau la 6acratorium! 8i prietenul >%co'enian al lui 6eldon se ridică să co"oare( Gravi0"us0ul 9ăcu un ocol lar' 1n =urul perimetrului unei 3one 1ntinse a 6acratorium0ului 8i apoi! c4nd a=unseră 1n staţie! se produse un e:od 'eneral! "ăr"aţii trec4nd 1n 9aţa 9emeilor pentru a co"or1 primii( emeile 1i urmară( ocea >%co'enianului era puţin cam 8ovăielnică! din cau3a v4rstei! dar era veselă( ― Este puţin cam devreme pentru masă((( prieteni! spuse el! dar credeţi0mă pe cuv4nt că nu peste multă vreme va 9i a'lomeraţie( N0aţi vrea să cumpăraţi ceva simplu! acum! 8i să m4ncaţi a9ară7 6unt 9oarte o"i8nuit cu 1mpre=urimile astea 8i cunosc un loc "un( 6eldon se 1ntre"ă dacă ăsta nu era cumva un truc pentru ai0i atra'e pe mem"rii de tri" nevinovaţi 1ntr0un loc rău 9amat sau scump! totu8i se &otăr1 să ri8te( ― E8ti 9oarte ama"il! spuse el( +ntruc4t nu suntem deloc o"i8nuiţi cu locurile! vom 9i "ucuro8i să te lăsăm să ne conduci( Cumpărară 'ustarea ― sandRic&0uri 8i o "ăutură care semăna cu laptele ― de la o tara"ă 1n aer li"er( +ntruc4t era o 3i minunată iar ei erau vi3itatori! spuse "ătr4nul >%co'enian! vor mer'e pe domeniile 6acratorium0ului 8i vor m4nca a9ară! cel mai "un lucru pentru a 9ace cuno8tinţă cu 1mpre=urimile( m4ncarea 1n m4nă! 6eldon o"servă că!scară! la o scară 9oarte mică! 6acratorium0ul semăna+ncutimpul Palatulplim"ării! Imperial cu 8i că domeniile sale semănau! la aceea8i cu domeniile Imperiale( Nu0i prea venea să creadă că >%co'enienii admirau instituţia Imperială sau că! 1ntr0adevăr! 9ăceau altceva dec4t să o urască 8i să o dispreţuiascăF cu toate acestea! se părea că nu puteau re3ista atracţiei culturale( ― Este minunat! spuse >%co'enianul cu o m4ndrie vi3i"ilă( +ntr0adevăr! spuse 6eldon( Ce 9rumos străluce8te 1n lumina 3ilei( ― Domeniile din =urul lui! spuse >%co'enianul! sunt ast9el construite 1nc4t imită((( 1n miniatură! ca să 9iu mai precis! domeniile 'uvernamentale ale lumii noastre! Lumea orilor( ― Ai vi3itat vreodată domeniile Palatului Imperial7 1ntre"ă 6eldon cu prudenţă( >%co'enianul prinse alu3ia 8i nu păru deran=at de ea( ― /i ei au copiat c4t au putut de "ine Lumea orilor( 6eldon se 1ndoia 9oarte tare de acest lucru! dar nu spuse nimic( A=unseră la o "ancă semicirculară din piatră al"ă care strălucea 1n lumină! la 9el ca 8i 6acratorium0ul( ― -ine! spuse >%co'enianul cu oc&ii ne'ri sc4nteind de plăcere( Nimeni nu mi0a luat locul( +i spun locul meu doar din cau3ă că este locul meu 9avorit( Permite o vedere minunată! printre copaci! a 3idului lateral al 6acratorium0ului( Te ro' să iei loc( Nu e rece! te asi'ur( /i 1nsoţitoarea ta( Poate să ia 8i ea loc( Este o mem"ră de tri"! 8tiu asta! 8i are o"iceiuri di9erite( Ea((( ea poate să 8i vor"ească! dacă dore8te( Dors 1i o9eri o privire aspră! apoi se a8e3ă( 6eldon! d4ndu08i seama că ar mai putea sta o vreme cu acest >%co'enian! 1ntinse m4na 8i spuse2 ― Eu sunt 5ari! iar 1nsoţitoarea mea este Dors( Noi nu 9olosim numere( ― iecare cu ce0i al lui((( sau al ei! spuse celălalt cu lar'&eţe( Eu sunt >%celium 6event%0TRo( 6untem o 9amilie mare(
― >%celium7 spuse 6eldon 8ovăind un pic( ― Pari surprins! spuse >%celium( +nţele' deci că ai 1nt4lnit p4nă acum doar mem"ri din 9amiliile Conducătoare( Nume cum ar 9i Cloud! 8i 6uns&ine! 8i 6tarli'&t ― toate au le'ătură cu cerul( ― Tre"uie să recunosc((( 1ncepu 6eldon( ― Ei "ine! 9ă acum cuno8tinţă cu unul din clasele de mai de =os( Noi ne luăm numele din păm4nt 8i din microor'anismele pe care le cultivăm( oarte onora"il( ― 6unt si'ur! spuse 6eldon! 8i 1ţi mulţumesc din nou că m0ai a=utat 1n((( pro"lema mea din 'ravi0"us( ― Ascultă! spuse >%celium 6event%0TRo! te0am salvat dintr0un mare "ucluc( Dacă o 6oră te0ar 9i 3ărit 1naintea mea! ar 9i ţipat! ne're8it! iar ratele cel mai apropiat de tine te0ar 9i 1m"r4ncit a9ară din 'ravi0"us((( poate c&iar 9ără să mai a8tepte oprirea( Dors se aplecă 1n 9aţă! ast9el 1nc4t să poată privi dincolo de 6eldon( ― /i cum se 9ace! spuse ea! că nu ai acţionat c&iar tu 1n acest mod7 ― Eu7 Eu nu am nici un 9el de du8mănie 9aţă de mem"rii de tri"( Eu sunt intelectual( ― Intelectual7 ― Primul din 9amilia mea( Am studiat la 8coala 6acratorium0ului! 8i am 9ăcut0o c&iar 9oarte "ine( 6unt erudit 1n toate artele străvec&i 8i am autori3aţia pentru a putea intra 1n "i"lioteca tri"ală unde se a9lă video0cărţi 8i cărţi despre mem"rii de tri"( Pot vi3iona orice video0carte sau pot citi orice carte doresc( Avem c&iar 8i o "i"liotecă de re9erinţe! computeri3ată! unde mă descurc de asemenea( Genul ăsta de lucruri 1ţi lăr'e8te mintea( Nu mă deran=ea3ă dacă văd un pic de păr( Am vă3ut de multe ori ima'ini cu "ăr"aţi care poartă păr( /i 9emei! desi'ur! adău'ă el arunc4nd o privire 9u'ară spre Dors( >4ncară 1n lini8te o vreme! apoi 6eldon spuse2 ― Am o"servat că 9iecare rate care intră sau iese din 6acratorium poartă o e8ar9ă ro8ie( ― A! da! spuse >%celium 6event%0TRo( Peste umărul st4n' 8i 1n =urul părţii drepte a taliei((( De o"icei e 9oarte 9ante3ist 1mpodo"ită( ― De ce7 ― 6e nume8te o"ia&?( 6im"oli3ea3ă "ucuria simţită la intrarea 1n 6acratorium 8i s4n'ele pe care oricine l0ar vărsa! pentru a0l apăra( ― 64n'e7 se 1ncruntă Dors( ― E doar un sim"ol( De 9apt! nu am au3it să 9i 9ost cineva care să 9i vărsat s4n'e pentru 6acratorium( iindcă tot veni vor"a! nici nu0i cine 8tie ce mare "ucurie( >a=oritatea se t4n'uie! =elesc 8i se prosternea3ă pentru Lumea Pierdută( ocea sa co"or1 p4nă deveni o 8oaptă2 ― >are prostie( ― Nu e8ti un((( un credincios7 spuse Dors( ― Eu sunt un intelectual! spuse >%celium cu o m4ndrie vi3i"ilă( B4n=i! iar 9aţa i se 1ncreţi! accentu4ndu0i v4rsta( 6eldon se tre3i 1ntre"4ndu0se ce v4rstă avea omul( C4teva secole7((( Nu! discutaseră despre asta( Era imposi"il! 8i totu8i((( ― Ce v4rsta ai7 1ntre"ă deodată 6eldon aproape 9ără să vrea( >%celium 6event%0TRo nu dădu nici un semn că ar 9i 9ost o9ensat de 1ntre"are 8i nici nu e3ită să răspundă2 ― /ai3eci 8i 8apte( 6eldon era &otăr4t să a9le( ― >i s0a spus că voi credeţi că! 1n vremurile de 9oarte demult! toţi trăiau c4teva secole( >%celium 6event%0TRo 1l privi pe 6eldon 1ntr0un mod ciudat( ― Asta cum ai a9lat0o7 Cineva tre"uie să 9i vor"it mai mult dec4t tre"uia((( dar este adevărat( E:istă această credinţă( Doar cei inocenţi o cred! dar Conducătorii 1i 1ncura=ea3ă! peotru că asta ne pune 1n evidenţă superioritatea( De 9apt! speranţa noastră de viaţă este mai mare dec4t 1n oricare altă parte pentru că m4ncăm o &rană mai nutritivă! dar oameni care să trăiască un sec"l sunt totu8i destul de rari( ― Tra' conclu3ia că nu consideri că >%co'emenii sunt superiori! spuse 6eldon( ― >%co'enienii nu au nimic 1n nere'ulă! spuse >%celium 6event%0TRo( Cu si'uranţă! nu sunt in$eri"ri. Totu8i! eu cred că toţi oamenii sunt e'ali((( C&iar 8i 9emeile! adău'ă el privind0o pe Dors peste 6eldon( ― Nu cred! spuse 6eldon! că 9oarte mulţi dintre ai tăi ar 9i de acord cu asta( ― 6au dintre ai tăi, spuse >%celium 6event%0TRo u8or revoltat( Totu8i! eu o cred( .n intelectual tre"uie să creadă asta( Am vi3ionat 8i c&iar am citit toată marea literatură a mem"rilor de tri"( Eu 1nţele' cultura voastră( Am scris articole despre ea( Pot sta aici 1mpreună cu voi 9oarte "ine! ca 8i cum aţi 9i((( de-ai n"tri. ― Pari m4ndru că 1nţele'i o"iceiurile mem"rilor de tri"! spuse Dors pe un ton puţin cam repe3it( Ai călătorit vreodată 1n a9ara >%co'enului7 >%celium 6event%0TRo păru că se tra'e puţin 1ntr0o parte( ― Nu( ― De ce7 Ai putea să ne cuno8ti mai "ine( ― Nu m0a8 simţi "ine( Ar tre"ui să port o perucă( >i0ar 9i ru8ine( ― De ce o perucă7 spuse Dors( Ai putea răm4ne a8a cum e8ti( ― Nu! spuse >%celium 6event%0TRo( N0a8 9i c&iar at4t de nesă"uit( Toţi cei cu păr s0ar purta ur4t cu mine( ― 60ar purta ur4t7 De ce7 spuse Dors( Avem! oriunde pe Trantor 8i pe toate celelalte lumi! o 'rămadă de oameni care au c&elit 1n mod natural( ― Tatăl meu a c&elit de tot! o9tă 6eldon! 8i presupun că 1n deceniile care vor urma voi c&eli 8i eu( Nici
acum nu am părul c&iar at4t de des( ― Nu la asta mă re9eream! spuse >%celium 6event%0TRo( oi răm4neţi cu păr pe mem"re! 8i deasupra oc&ilor( Eu vreau să spun sp%n 7 nici un pic de păr( ― Nicăieri pe corp7 1ntre"ă curioasă Dors( De data aceasta! >%celium 6event%0TRo păru =i'nit 8i nu mai spuse nimic( 6eldon! neră"dător să repună discuţia pe 9ă'a8! spuse2 ― 6pune0mi! >%celium 6event%0TRo! mem"rii de tri" pot intra! ca spectatori! 1n 6acratorium7 ( >%celium 6event%0TRo clătină ener'ic din cap( ― Niciodată( Nu este dec4t pentru ii orilor( ― Doar pentru ii7 1ntre"ă Dors( >%celium 6event%0TRo păru 8ocat pentru un moment! apoi spuse! 1nţele'ător2 ― Ei! voi sunteţi mem"ri de tri"( iicele orilor intră doar 1n anumite 3ile 8i 1n anumite ore( A8a este o"iceiul( Nu spun că eu apro" asta( Dacă ar 9i după mine! eu a8 spune2 Intraţi( -ucuraţi0vă dacă puteţi?( Dacă nu mă "ucur eu! măcar alţii să se "ucure( ― Tu nu intri nici o dată7 ― C4nd eram t4năr! părinţii m0au dus! dar(((! clătină din cap!((( nu erau dec4t oameni care se &ol"au la Carte citind din ea 8i suspin4nd 8i pl4n'4nd după vec&ile vremuri( Este 9oarte deprimant( Nu poţi vor"i cu nimeni( Nu poţi r4de( Nu poţi nici măcar să0i prive8ti pe ceilalţi( >intea ta tre"uie să 9ie concentrată 1n totalitate asupra Lumii Pierdute! 1n totalitate( Dădu din m4nă! a re9u3! apoi continuă2 ― Asta nu e pentru mine( Eu sunt intelectual 8i vreau ca 1ntrea'a lume să mi se desc&idă( ― -un! 3ise 6eldon descoperind o 8ansă( /i noi simţim la 9el( /i noi suntem intelectuali! Dors 8i cu mine( ― /tiu! spuse >%celium 6event%0TRo( ― /tii7 De unde 8tii7 ― Tre"uie să 9iţi( 6in'urii mem"ri de tri" care au acces 1n >%co'en sunt o9icialii Imperiali! diplomaţii! comercianţii importanţi 8i intelectualii ― iar pentru mine! aveţi aerul unor intelectuali( De0asta mi0aţi atras interesul( Intelectuali! laolaltă( 6coase un 34m"et 1nc4ntător( ― Da! asta suntem! spuse 6eldon( Eu sunt matematician( Dors este istoric( Tu7 ― Eu mă speciali3e3 1n((( cultură( Am citit toate marile lucrări ale literaturii mem"rilor de tri"2 Lissauer! >entone! Novi'or((( ― /i noi am citit marile voastre opere( Am citit Cartea! de e:emplu((( despre Lumea Pierdută( Oc&ii lui >%celium 6event%0TRo se desc&iseră lar'! a surpri3ă( Tenul său măsliniu păru să pălească puţin( ― 6erios7 Cum7 .nde7 ― La .niversitatea noastră avem copii pe care le putem citi! dacă 9acem rost de apro"are( ― Copii ale Cărţii7 ― Da( ― >ă 1ntre"! Conducătorii 8tiu asta7 ― /i am citit 8i despre ro"oţi! spuse 6eldon( ― Bo"oţi7 ― Da( De0asta a8 9i dorit să pot intra 1n 6acratorium( >i0ar place să văd ro"otul( )Dors 1l lovi pe 6eldon cu piciorul 1n 'le3nă! u8or! dar el nu o "ă'ă 1n seamă(* ― Eu nu cred 1n ast9el de lucruri! spuse st4n=enit >%celium 6event%0TRo( Intelectualii nu cred( Dar privi 1mpre=ur ca 8i cum s0ar 9i temut să nu 9ie au3it( ― Am au3it că 1ncă mai e:istă un ro"ot 1n 6acratorium! spuse 6eldon( ― Nu vreau să vor"esc despre o ast9el de a"surditate! spuse >%celium 6event%0TRo( ― .nde s0ar a9la! dacă ar e:ista 1n 6acratorium7 insistă 6eldon( ― C&iar dacă ar e:ista vreunul! nu ţi0a8 putea spune( N0am mai 9ost acolo din copilărie( ― Nu 8ti dacă e:istă vreun loc special! vreun loc anume7 ― E:istă! mansarda Conducătorilor( Doar Conducătorii mer' acolo! dar 1năuntru nu se a9lă nimic( ― Ai 9ost vreodată acolo7 ― Nu! si'ur că nu( ― Atunci! de unde 8tii7 ― Nu 8tiu că acolo nu se a9lă un rodiu( Nu 8tiu că acolo nu se a9lă un ec&ipament laser( Nu 8tiu că acolo nu se a9lă un lucru! dintr0un milion de lucruri di9erite( Lipsa mea de cunoa8tere privind a"senţa lor arată oare că sunt toate pre3ente7 Pentru un moment! 6eldon nu 'ăsi nimic de spus( O um"ră de 34m"et se strecură 1n privirea '4nditoare a lui >%celium 6event%0TRo( ― A8a =udecă un erudit! spuse el( Nu sunt un om u8or de a"ordat! 1nţele'i( Oricum! nu te0a8 s9ătui să urci 1n mansarda Conducătorilor( Nu cred că ţi0ar plăcea ce s0ar 1nt4mpla dacă un mem"ru de tri" ar 9i 'ăsit acolo((( -un( orile să vă "inecuv4nte3e( 6e ridică deodată ― 9ără a0i preveni ― 8i se 'ră"i să dispară( 6eldon privi 1n urma lui! 9oarte surprins( ― Ce l0a 9ăcut să se 'ră"ească 1n &alul ăsta7 7 aptul că se apropie cineva! cred! spuse Dors( +ntr0adevăr! cineva se apropia( .n "ăr"at 1nalt! 1m"răcat 1ntr0o ro"ă al"ă 1n'ri=ită! traversată de o 8i mai 1n'ri=ită 8i u8or strălucitoare e8ar9ă ro8ie! aluneca solemn 1nspre ei( Avea 1n9ăţi8area incon9unda"ilă a unui "ăr"at cu autoritate 8i 1n9ăţi8area 8i mai incon9unda"ilă a unuia care este nemulţumit de ceva(
< +N TI>P CE noul >%co'enian se apropia! 5ari 6eldon se ridică 1n picioare( Nu avea nici cea mai va'ă idee care ar 9i 9ost comportamentul politicos adecvat! dar avea sentimentul că rău nu 9ăcea( Dors ena"ili se ridică odată cu el! ţin4ndu08i cu 'ri=ă oc&ii 1n păm4nt( Celălalt se opri! 1n picioare! 1n 9aţa lor( /i el era "ătr4n! dar 1m"ătr4nise mai delicat dec4t >%celium 6event%0TRo( 4rsta părea să 9i dat no"leţe 9eţei sale 1ncă 9rumoase( Capul său c&el avea o rotun=ime minunată! iar oc&ii săi erau de un al"astru uluitor! contrast4nd puternic cu ro8ul strălucitor 8i incandescent al e8ar9ei sale( ― ăd că sunteţi mem"ri de tri"! spuse noul venit( ocea sa era mai ascuţită dec4t se a8tepta 6eldon! dar vor"ea 1ncet! ca 8i cum ar 9i 9ost con8tient de 'reutatea autorităţii sale 1n 9iecare cuv4nt pe care 1l rostea( ― Da! suntem! rosti 6eldon politicos dar 9erm( Nu vedea nici un motiv pentru a nu respecta po3iţia celuilalt! dar nu intenţiona să 8i0o su"estime3e pe a sa( ― Numele voastre7 ― Eu sunt 5ari 6eldon din 5elicon! 1nsoţitoarea mea este Dors ena"ili din Cinna( /i numele tău! omule din >%co'en7 Oc&ii celuilalt se 1n'ustară a nemulţumire! dar 8i el putea recunoa8te un aer de autoritate! atunci c4nd 1l 1nt4lnea( ― 6unt 6H%strip TRo! spuse el ridic4nd capul 8i mai sus! un Conducător al 6acratorium0ului( /i care este po3iţia ta! mem"ru de tri"7 ― N"i, spuse 6eldon accentu4nd pronumele! suntem cadre universitare de la .niversitatea 6treelin'( Eu sunt matematician! iar 1nsoţitoarea mea este istoric( Am venit aici ca să studiem o"iceiurile din >%co'en( ― Cu permisiunea cui7 ― Cu cea a lui 6unmaster ourteen! care ne0a 1nt4mpinat la sosire( 6H%strip TRo rămase tăcut un moment! apoi un mic 34m"et 1i apăru pe 9i'ură 8i luă un aer care părea aproape "inevoitor( +naltul spuse el( +lpecunosc ― A8a e 8iConducător! normal! spuse 6eldon un ton"ine( prietenos( >ai e ceva! Conducător7 ― Da! spuse Conducătorul 1ncerc4nd să08i rec48ti'e superioritatea( Cine era "ăr"atul care era cu voi 8i care s0a 'ră"it să dispară atunci c4nd m0am apropiat7 6eldon clătină din cap( ― Nu l0am mai vă3ut nici o dată p4nă acum! Conducător! 8i nu 8tiu nimic despre el( L0am 1nt4lnit a"solut din 1nt4mplare 8i l0am 1ntre"at despre 6acratorium( ― Ce l0aţi 1ntre"at7 ― Două lucruri! Conducător( L0am 1ntre"at dacă clădirea era 6acratorium0ul! 8i dacă mem"rii de tri" au voie să pătrundă 1n ea( A răspuns a9irmativ la prima 1ntre"are! 8i ne'ativ la a doua( ― E:act( /i de ce vă interesea3ă 6acratorium0ul7 ― Domnule! noi suntem aici ca să studiem o"iceiurile din >%co'enF 6acratorium0ul ― nu este el inima 8i creierul >%co'enului7 ― Este 1n 1ntre'ime al nostru 8i ca atare re3ervat pentru noi( ― C&iar dacă un Conducător ― 1naltul Conducător ― ne0ar aran=a o apro"are! av4nd 1n vedere preocupările noastre 8tiinţi9ice7 ― Aveţi 1ntr0adevăr apro"area 1naltului Conducător7 6eldon e3ită o 9oarte scurtă 9racţiune de timp! 1n vreme ce oc&ii lui Dors se ridicară scurt pentru a0l privi pie3i8( 6e &otăr1 că nu08i putea permite să spună o minciună at4t de 'o'onată( ― Nu! spuse el! nu 1ncă( ― N0o veţi avea niciodată! spuse Conducătorul( 6unteţi 1n >%co'en cu apro"are! dar c&iar 8i apro"area cea mai 1naltă nu poate controla pu"licul 1n totalitate( Noi ne preţuim 6acratorium0ul! iar mulţimea poate 9i 9oarte u8or deran=ată de pre3enţa unui mem"ru de tri" oriunde 1n >%co'en! dar 1n special 1n vecinătatea 6acratorium0 ului( Este su9icient ca o sin'ură persoană mai a'itată să stri'e Inva3ie@? 8i o mulţime lini8tită cum e aceasta se poate trans9orma 1ntr0una dornică de a vă 9ace "ucăţele( Luaţi cuvintele mele 1n sensul lor literal( Pentru "inele vostru! c&iar dacă 1naltul Conducător s0a arătat ama"il cu voi! plecaţi( Acum@ ― Dar 6acratorium0ul(((! spuse 6eldon 1ncăpăţ4nat de8i Dors 1l tră'ea u8or de ro"ă( ― Ce0ar putea e:ista 1n 6acratorium care să vă interese3e7 spuse Conducătorul( +l vedeţi acum! pe dina9ară( Nu aveţi nimic de vă3ut 1năuntru( ― E:istă ro"otul! spuse 6eldon( Conducătorul se &ol"ă la 6eldon! uluit de surpri3ă( Apoi! aplec4ndu0se pentru a08i aduce "u3ele mai aproape―dePlecaţi urec&ea lui 6eldon! 8optiam cusă asprime2 c&iar acum! alt9el stri' eu 1nsumi Inva3ie@? Dacă n0ar 9i 9ost 1naltul Conducător! nu v0a8 9i lăsat nici măcar această oca3ie să plecaţi( /i Dors! cu o putere surprin3ătoare! aproape că 1l tr4nti pe 6eldon 1n timp ce se 'ră"ea să se 1ndepărte3e! tră'4ndu0l după ea! p4nă ce acesta 18i re'ăsi ec&ili"rul 8i pă8i repede 1n urma ei(
K DE0A-IA 1n timpul micului de=un! a doua 3i de dimineaţă! 8i nu mai devreme! Dors a"orda su"iectul ― 8i 1ntr0un 9el pe care 6eldon 1l 'ăsi 9oarte =i'nitor( ― Ei "ine! spuse ea! a 9ost un 9iasco nemaipomenit ieri( 6eldon! care cre3use sincer că se descurcase "ine! dar nu comentase! se supără( ― De ce a 9ost un 9iasco7 ― Am 9ost daţi a9ară! pur 8i simplu( /i pentru ce7 Ce am c48ti'at7 ― Certitudinea că acolo 1năuntru e:istă un ro"ot( ― >%celium 6event%0TRo a spus că nu e:istă( ― -ine1nţeles că a spus asta( El este un intelectual ― sau crede că este ― 8i ce nu 8tie el despre 6acratorium pro"a"il că ar umple "i"lioteca pe care o 9recventea3ă( Ai vă3ut reacţia Conducătorului( ― Desi'ur că am vă3ut0o( ― reacţionat ast9el dacă n0ar 9i/i9ost undacă ro"otar1năuntru( am a9lat acest lucru( ― N0ar Asta0i9idoar presupunerea ta! 5ari( c&iar 9i a8a! totEra nu1n'ro3it am puteacăintra 1năuntru( ― Am putea 1ncerca! asta e si'ur( După micul de=un mer'em 8i cumpărăm o e8ar9ă pentru mine! unul dintre acele o"ia&0uri( O pun pe mine! 1mi ţin oc&ii 1n păm4nt cu pio8enie 8i mer' direct 1năuntru( ― Cu casc&eta 8i cu toate celelalte7 Te vor descoperi 1ntr0o microsecundă( ― Nu! deloc( O să intrăm 1n "i"lioteca unde sunt ţinute toate datele despre mem"rii de tri"( Oricum a8 vrea s0o văd( Din "i"liotecă! după c4te 1mi dau seama ea este o ane:ă a 6acratorium0ului! o să a9lăm pro"a"il o intrare 1n 6acratorium( ― .nde vei 9i imediat arestat( ― -a! de loc( Ai au3it ce0a spus >%celium 6event%0TRo( Toată lumea 18i tine oc&ii plecaţi 8i meditea3ă la Aurora! marea lor Lume Pierdută( Nimeni nu se uită la ceilalţi( Ar 9i pro"a"il o 'ravă a"atere de la disciplină dacă ar 9ace a8a ceva( Apoi am să 'ăsesc mansarda Conducătorilor((( ― A8a! pur 8i simplu7 ― La un moment dat! >%celium 6event%0TRo a spus că nu m0ar s9ătui să 1ncerc să urc 1n mansarda Conducătorilor! să urc. Tre"uie să 9ie undeva 1n acel turn al 6acratorium0ului! turnul central( ― Nu0mi aduc aminte e:act care au 9ost cuvintele omului! spuse Dors clătin4nd din cap! 8i cred că nici tu nu0ţi aduci aminte( Este o "a3ă teri"il de 9ra'ilă pentru((( A8teaptă@ 6e opri deodată! 1ncrunt4ndu0se( ― Ei7 spuse 6eldon( ― E:istă un cuv4nt ar&aic! mansardă?! care 1nseamnă 1ncăpere a9lată la 1nălţime?( ― A&a@ Po9tim@ Ca re3ultat a ceea ce tu ai numit 9iasco! am a9lat unele lucruri vitale( /i dacă a8 putea 'ăsi un ro"ot 1n viaţă! vec&i de două3eci de mii de ani! 8i dacă mi0ar putea spune((( ― Presupun4nd că un ast9el de lucru e:istă! ceea ce e 'reu de cre3ut! 8i că reu8e8ti să0l 'ăse8ti! ceea ce e puţin pro"a"il! c4t timp cre3i că vei avea la dispo3iţie pentru a vor"i cu el! 1nainte ca pre3enţa ta să 9ie descoperită7 ― Nu 8tiu! dar dacă a8 putea dovedi că e:istă 8i dacă l0a8 putea 'ăsi! am să mă '4ndesc atunci la o cale de a sta de vor"ă cu el( Pentru mine e prea t4r3iu ca să mai dau 1napoi! indi9erent de 1mpre=urări( 5ummin ar 9i tre"uit să mă lase 1n pace atunci c4nd credeam că nu aveam nici o posi"ilitate de a0mi reali3a psi&oistoria( Acum! c4nd se pare că a8 putea 'ăsi o posi"ilitate! nimic nu mă va putea opri((( dec4t dacă voi 9i omor4t( ― >%co'enienii s0ar putea vedea o"li'aţi să o 9acă! 5ari 8i nu 1ţi poţi asuma acest risc( ― -a da! pot( Am să 1ncerc( ― Nu! 5ari(săEu amo'ri=ă nu te pot lăsa( ― Tre"uie mătre"uie la8i( Asă 'ăsi cale deţine! de a0mi8ireali3a psi&oistoria este mai important dec4t viaţa mea( 6i'uranţa mea este importantă doar 1n măsura 1n care a8 putea reali3a psi&oistoria( Dacă mă opre8ti să 9ac asta! sarcina ta 18i pierde 1nsemnătatea((( G4nde8te0te la asta( 5ari se simţi cuprins de o &otăr4re 8i mai puternică( Psi&oistoria ― ne"uloasa lui teorie! pe care cu at4t de puţin timp 1n urmă nici măcar nu spera să o poată dovedi vreodată ― 1ncepea să capete contur! devenea mai reală( Acum tre4uia să creadă că este posi"ilăF simţea asta 1n toată 9iinţa sa( -ucăţelele păreau că 1ncep să se potrivească 8i! de8i nu putea deslu8i 1ntre'ul! era si'ur că 6acratorium0ul a adău'a 1ncă o "ucăţică pu33le0ului( ― Atunci am să intru 1mpreună cu tine! nesă"uitule! ca să te pot scoate de acolo c4nd va 9i ca3ul( ― emeile nu pot intra( ― Ce 9ace din mine o 9emeie7 Doar această roc&ie 'ri( 6u" ea! nu0mi poţi vedea s4nii( Cu casc&eta pe cap! nu se vede că am o coa9ură de 9emeie( Am o 9i'ură la 9el de "anală ca 8i un "ăr"at( -ăr"aţii de aici nu poartă "ar"ă( Pentru a putea intra! nu0mi tre"uie dec4t o ro"ă al"ă 8i o e8ar9ă( Orice 6oră ar putea intra! dacă nu ar 9i reţinută de ta"u( Pe mine 1nsă! nu mă reţine nimic( ― Te reţin eu( Nu te las( E prea periculos( ― Nu mai mult pentru mine dec4t pentru tine( ― Dar eu tre4uie să0mi asum riscul( ― Atunci 8i eu tre"uie( De ce o"li'aţia ta ar 9i mai mare dec4t a mea7 ― Din cau3ă că((( 6eldon se opri! căut4nd un motiv( ― 6ă0ţi 9ie clar! spuse Dors cu o voce dură ca o rocă( N0am să te la8i să mer'i 9ără mine acolo( Dacă ai să 1ncerci! am să te pocnesc de0am să te las lat 8i după aceea am să te le'( Dacă nu vrei să păţe8ti a8a ceva! atunci
renunţă la orice '4nd de a mer'e sin'ur( 6eldon 8ovăi! mormăind 1n "ar"ă( Benunţă la dispută! cel puţin pentru moment(
CEB.L era aproape senin! dar de un al"astru palid! ca 8i cum ar 9i 9ost acoperit de o ceaţă 1naltă 8i deasă( Asta! '4ndi 6eldon! creea o aparenţă destul de aproape de realitate! dar deodată 1i lipsi soarele( Nimeni de pe Trantor nu a vă3ut soarele planetei dec4t dacă a 9ost 1n .pperside 8i c&iar atunci! doar dacă a avut 8ansa unei spărturi 1n stratul natural de nori( Le lipsea oare soarele! celor născuţi pe Trantor7 6e '4ndeau oare la el7 C4nd unul dintre ei vi3ita o altă lume! unde se putea vedea soarele natural! răm4nea oare aproape or"it să0l privească 1n9iorat7 De ce! se 1ntre"ă el! at4t de mulţi oameni 18i petreceau viaţa ne1ncerc4nd să 'ăsească răspunsuri la 1ntre"ări ― de 9apt! nici măcar pun4ndu08i 1ntre"ări7 Era oare ceva mai captivant 1n viaţă dec4t sa cauţi răspunsuri la 1ntre"ări7 Privirea sa se mută la nivelul solului( 6trada era marcată pe laturi de clădiri =oase! ma=oritatea ma'a3ine( +n am"ele sensuri se mi8cau numeroase automo"ile personale! 9iecare circul4nd pe partea dreaptă( Păreau o colecţie de antic&ităţi! dar erau acţionate electric 8i 9oarte silenţioase( 6eldon se 1ntre"ă dacă antic? era un cuv4nt care merita 1ntotdeauna să 9ie luat 1n "ătaie de =oc( Acea deplasare silenţioasă era destinată oare 1mpiedicării 'ra"ei7 La urma urmei! e:ista oare 1n viaţă ceva după care să merite să te 'ră"e8ti7 Pe trotuare erau mulţi copii 8i 6eldon 18i str4nse "u3ele! de3amă'it( Era clar! o viaţă prelun'ită pentru >%co'enieni ar 9i presupus un in9anticid( Copiii de am"ele se:e )de8i era 'reu să deose"e8ti "ăieţii de 9ete* purtau ro"e care le veneau doar la c4tiva inci su" 'enunc&i! 9ăc4nd mai u8oare activităţile intense ale copilăriei( Copiii purtau de asemenea părul scurtat la cel mult un inci( Dar c&iar 8i a8a! cei mai mari dintre ei aveau 'lu'i ata8ate ro"elor 8i le ţineau ridicate! ascun34nd 1n 1ntre'ime v4r9ul capului( Era ca 8i cum deveniseră su9icient de maturi pentru a 9ace ca părul să pară o prostie o"scenă ― sau su9icient de maturi pentru a dori să 1l ascundă! a8tept4nd cu neră"dare 3iua ritualului! c4nd aveau să 9ie depilaţi( Lui 6eldon 1i trecu deodată un '4nd prin minte( ― Dors! c4nd ai ie8it la cumpărături! cine a plătit! tu sau 9emeile Baindrop7 ― Eu! "ine1nţeles( 6urorile n0au scos nici o dată o carte de credit( Dar de ce ar 9i 9ăcut0o7 Ceea ce s0a cumpărat a 9ost pentru noi! nuBaindrop pentru ele( ― Dar tu ai o carte de credit Trantoriană((( o carte de credit de mem"ru de tri"( ― -ine1nţeles! dar nu a 9ost nici o pro"lemă( Cei din >%co'en 18i pot păstra propria cultură! modurile de a '4ndi 8i o"iceiurile! după cum doresc( +8i pot elimina părul de pe cap 8i pot purta ro"e( +nsă! sunt o"li'aţi să 9olosească creditele pe care le 9olosesc toţi ceilalţi( Dacă nu! comerţul ar 9i stran'ulat 8i nici o persoană re3ona"ilă nu 8i0ar dori acest lucru( Puterea creditelor! 5ari( Bidică m4na! ca 8i cum ar 9i ţinut o carte de credit invi3i"ilă( ― /i ţi0au acceptat cartea de credit7 ― Nici n0au piuit măcar( /i n0au scos nici măcar un cuv4nt despre casc&eta mea( Creditele e'ali3ea3ă totul( ― +n ca3ul ăsta! e "ine( Deci pot să cumpăr((( ― Nu! eu am să 9ac cumpărăturile( Creditele or e'ali3a ele totul! dar e'ali3ea3ă mai u8or o mem"ră de tri"( 6unt at4t de o"i8nuiţi să dea 9emeilor o atenţie 9oarte mică! sau c&iar nici un 9el de atenţie! 1nc4t automat mă vor trata la 9el 8i pe mine((( Dar iată ma'a3inul de &aine .nde am mai 9ost( ― Am să a8tept aici! a9ară( Adu0mi o e8ar9ă ro8ie! 9rumoasă ― una care să 9acă impresie( ― Nu te pre9ace că ai uitat 1nţele'erea noastră( oi aduce două( /i de asemenea! 1ncă o ro"ă al"ă((( pe măsura mea. ― N0o să li se pară ciudat ca o 9emeie să cumpere o ro"ă al"ă7 ― -ine1nţeles că nu( Au să presupună că o cumpăr pentru un 1nsoţitor mascul care! 1nt4mplător! are măsura mea( De 9apt! nu cred că au să08i "ată capul cu vreo presupunere at4ta vreme c4t cartea mea de credit este vala"ilă( 6eldon rămase a9ară! aproape a8tept4ndu0se ca să apară cineva 8i să0l salute ca pe un mem"ru de tri" sau ― mai de'ra"ă ― să0l denunţeF dar nimeni nu o 9ăcu( Cei care treceau pe l4n'ă el! o 9ăceau 9ără să0i acorde măcar o privire! iar cei care priveau 1n direcţia sa treceau mai departe aparent nea9ectaţi( Era 1n'ri=orat mai ales de roc&iile 'ri ― de 9emei ― care mer'eau două c4te două sau! mai rău! 1mpreună cu un "ăr"at( Erau asuprite! neluate 1n seamă! umilite( Cum ar 9i putut c48ti'a mai u8or un pic de atenţie dec4t ţip4nd la vederea unui mem"ru de tri"7 Dar c&iar 8i 9emeile treceau mai departe( Pro"a"il că nu se a8teaptă să vadă un mem"ru de tri"! '4ndi 6eldon! deci nu văd nici unul( Asta! decise el! era de "un au'ur pentru apropiata inva3ie a 6acratorium0ului( Cu at4t mai puţin s0ar a8tepta oricine să vadă acolo mem"ri de tri" 8i cu at4t mai e9icientă va 9i 1ncercarea lor de a trece neo"servaţi@ Atunci c4nd ie8i! era 1ntr0o 9oarte "ună dispo3iţie( ― Ai tot ce Dors tre"uie7 ― Desi'ur( ― Atunci &ai să mer'em 1napoi 1n cameră! ca să te poţi sc&im"a( Lui Dors! ro"a al"ă nu i se potrivea c&iar at4t de "ine ca cea 'ri( Evident! nu ar 9i putut0o pro"a 1n ma'a3in 9ără ca 8i cel mai 'reu de cap ne'ustor să nu intre la idei( ― Cum arăt! 5ari7 1ntre"ă ea(
― E:act ca un "ăiat! spuse 6eldon( Acum să 1ncercăm e8ar9a((( sau o"ia&0ul( Ar 9i mai "ine să mă o"i8nuiesc să0i spun a8a( Dors! 9ără casc&etă! 18i scutura părul cu 'raţie( ― Nu ţi0o pune acum! spuse ea tăios( N0o să de9ilăm prin >%co'en cu e8ar9ele pe noi( .ltimul lucru pe care0l vreau este să atra'em atenţia asupra noastră( ― Nu! nu( roiam doar să văd cum 1mi stă( ― +n re'ulă! dar nu o lua pe aceea( Asta e de o calitate mai "ună 8i mai 9rumos lucrată( ― Ai dreptate! Dors( Tre"uia să0mi dau seama că tu nu tre"uie să atra'i atenţia( N0a8 vrea să se o"serve că e8ti 9emeie( ― Nu m0am '4ndit la asta! 5ari( reau numai să arăţi "ine( ― >ii de mulţumiri! dar cred că este ceva imposi"il( Acum să vedem cum le punem( +mpreună! 5ari 8i Dors 1ncercară punerea 8i scoaterea o"ia&u0rilor! de mai multe ori! p4nă reu8iră să o 9acă dintr0o mi8care continuă( Dors 1l 1nvăţă pe 5ari cum să procede3e! după 9elul 1n care vă3use ea că 9ăcuse un "ăr"at 1n 3iua anterioară la 6acratorium( Atunci c4nd 5ari o lăudă pentru spiritul ei ascuţit de o"servaţie! ea ro8i 8i spuse2 ― E o nimica toată! 5ari! am o"servat pur 8i simplu( ― 1n ca3ul ăsta! replică 5ari! e8ti un 'eniu al o"servaţiei( 6atis9ăcuţi 1n cele din urmă! se depărtară unul de celălalt! o"serv4ndu0se reciproc( O"ia&0ul lui 5ari strălucea! iar pe 9ondul de un ro8u mai pal! ie8ea 1n evidenţă un desen asemănător unui dra'on! de aceea8i culoare! dar ceva mai aprinsă( Cel al lui Dors era mai puţin pretenţios! avea o linie simplă! su"ţire! 1n partea de =os! 8i era 9oarte desc&is la culoare( ― Per9ect! spuse ea! e:act at4t c4t tre"uie pentru a dovedi "un 'ust( Apoi 8i0l scoase( ― Acum! spuse 6eldon! 1l 1mpăturim 8i0l "ă'ăm 1ntr0unul din "u3unarele interioare( Am cartea mea de credit ― de 9apt! a lui 5ummin ― 8i c&eia de la această locuinţă 1n acest "u3unar! iar aici! de cealaltă parte! ţin Cartea( ― Cartea@ E nevoie să o cari cu tine7 ― Tre"uie( -ănuiesc că oricine mer'e la 6acratorium tre"uie să ai"ă cu el o copie a Cărţii( Ar putea intona pasa=e sau ar putea să citească( Dacă este necesar! 1mpărţim Cartea 8i poate că n0o să ne o"serve nimeni( E8ti pre'ătită7 ― N0am să 9iu niciodată pre'ătită! dar mer' cu tine( ― a 9i o aventură di9icilă( rei să0mi veri9ici casc&eta 8i să ve3i dacă se ive8te vreun 9ir de păr7 /i nu te mai scărpina 1n cap( ― N0am să mă mai scarpin( E8ti 1n re'ulă( ― /i tu la 9el( ― Pari nervos( ― G&ici de ce@ spuse crispat 6eldon( Dors se repe3i! 1ntr0un impuls necontrolat! 8i 1i str4nse m4na lui 6eldon! apoi se retrase! ca surprinsă de ea 1nsă8i( Privind 1n =os! 18i aran=ă ro"a al"ă( 5ari! el 1nsu8i un pic surprins 8i 9oarte 1nc4ntat! 18i drese vocea 8i spuse2 ― +n re'ulă! &ai să mer'em(
MANSARDA 5O>O' ―((( Un termen $"l"sit în &ec3ile le1ende ale mai mult"r lumi pentru ceea ce se "4inuiete a se numi Daut"mate. 5"4"2ii sunt descrii în 1eneral ca a&%nd $"rmă umană i $iind $ăcu2i din metal, dei se presupune că unii au $"st de natură pseud""r1anică. !"ri Seld"n, în timpul u1ii, se presupune că a &i+itat un r"4"t ade&ărat, dar această p"&este are " "ri1ine du4i"asă. Nicăieri în &"lumin"asele sale scrieri, Seld"n nu men2i"nea+ă ce&a despre r"4"2i, dei...
ENCYCLOPEDIA GALACTICA
TBEC.B, NEO-6EBAJI( 5ari 6eldon 8i Dors ena"ili repetară călătoria din 3iua anterioară 8i de această dată nimeni nu le mai acordă o a doua privire( De 9apt! aproape nimeni nu le acordă nici măcar o primă privire( De c4teva ori tre"uiră să08i tra'ă 'enunc&ii 1ntr0o parte pentru a permite cuiva care stătea pe un loc din interior să treacă de ei 8i să co"oare( C4nd cineva se urcă! 18i dădură repede seama că tre"uiau să se mute mai 1ncolo! dacă era li"er vreun loc spre ceritru( +ncercară să nu dea atenţie la ceea ce se 1nt4mpla 1n =urul lor 8i stăteau mai mult cu nasul 1n piept! dar
&ainele ne9iind proaspăt spălate! ei se săturară iute de mirosul lor( Dar! 1n cele din urmă! a=unseră( ― Asta este "i"lioteca! spuse 6eldon 1n 8oaptă( ― Presupun că da! spuse Dors( Cel puţin! asta este clădirea pe care >%celium 6event%0TRo ne0a arătat0o ieri cu de'etul( 6e 1ndreptară spre ea! 9ără 'ra"a( ― Bespiră ad4nc! spuse 6eldon( ,sta este primul &op( .8a din 9aţă era desc&isă! lumina din interior era calmă( Erau cinci trepte lar'i! din piatră! care duceau sus( Pă8iră pe cea mai de =os 8i a8teptară c4teva momente! 1nainte să08i dea seama că 'reutatea lor nu determina treptele să se mi8te 1n sus( Dors se str4m"ă u8or 8i 1l 1mpinse pe 6eldon 1n sus( .rcară 1mpreună scările! nemulţumiţi de 1napoierea care e:ista 1n >%co'en( Apoi trecură printr0o u8ă 8i! imediat 1năuntru! la un "irou! 3ăriră un om aplecat deasupra celui mai simplu 8i mai 'rosolan computer pe care 6eldon 1l vă3use vreodată( Omul nu le acordă nici măcar o privire( Nu era nevoie! presupuse 6eldon( Bo"ă al"ă! capul c&el ― toţi >%co'enienii semănau at4t de mult unul cu altul 1nc4t privirea aluneca repede peste ei( /i acest lucru! 1n acel moment! era 1n avanta=ul mem"rilor de tri"( Omul! care părea să cercete3e 1n continuare ceva aplecat deasupra "iroului! spuseF ― Intelectuali7 ― Intelectuali! spuse 6eldon( Omul 9ăcu un semn cu capul 1nspre o u8ă( ― Intraţi( Distraţi0vă( Intrară 8i! din c4te putură vedea! erau sin'uri 1n această parte a "i"liotecii( Ori "i"lioteca nu era o instituţie cunoscută! ori intelectualii erau puţini la număr! ori ― cel mai pro"a"il ― 8i una 8i alta( ― Am cre3ut că vom 9i nevoiţi să pre3entăm vreun 9el de le'itimaţie sau o 9ormă de apro"are! 8opti 6eldon! 8i că va tre"ui să ar'umente3 că le0am uitat( ― Pro"a"il că! indi9erent de situaţie! este 1nc4ntat de pre3enţa noastră( Ai mai vă3ut vreodată vreun loc ca ăsta7 Dacă un loc! la 9el ca 8i o persoană! ar putea 9i mort! atunci noi ne0am a9la 1n interiorul unui cadavru( >a=oritatea cărţilor din această secţiune erau cărţi tipărite! ca 8i Cartea din "u3unarul interior al lui 6eldon( Dors se plim"ă 1n lun'ul ra9turilor! cercet4ndu0le( ― Cărţi vec&i! 1n cea mai mare parte! spuse ea( +n parte clasice! 1n parte 9ără nici o valoare( ― Cărţi din e:terior7 reau să spun! ne0>%co'eniene7 ― Da( Dacă au propriile lor cărţi! pro"a"il că le ţin 1ntr0o altă secţiune( Aceasta este pentru cercetarea e:teriorului! pentru "ieţii a8a03i8i intelectuali! ca cel de ieri((( Aceasta este secţia de re9erinţă 8i iată o Enciclopedie Imperială((( tre"uie să 9ie vec&e de cinci3eci de ani! cred((( 8i un computer( 6e 1ndreptă spre taste! dar 6eldon o opri( ― A8teaptă( 60ar putea să 9acem vreo "oro"oaţă 8i am putea 1nt4r3ia( Arătă cu de'etul spre un indicator deasupra unui set i3olat de ra9turi! pe care străluceau literele 6PBE 6ACB TOBI.>( Al doilea A din 6ACBATOBI.> era stins! pro"a"il recent sau poate că nimănui nu0i păsa( )Imperiul! '4ndi 6eldon! era în declin( Toate părţile lui( Inclusiv >%co'enul(* Privi 1mpre=ur( -iata "i"liotecă! at4t de necesară m4ndriei >%co'enienilor! 8i pro"a"il at4t de utilă Conducătorilor! care ar putea0o 9olosi pentru a 'ăsi detalii care să le 1ntărească propriile credinţe 8i să le pre3inte ca 9iind cele ale so9isticaţilor mem"ri de tri"! părea să 9ie complet pustie( Nimeni nu intrase 1n urma lor( ― 5ai să ne tra'em aici! spuse 6eldon! departe de privirea omului de la poartă! 8i să ne punem e8ar9ele( /i apoi! 1n 9aţa u8ii! d4ndu08i deodată seama că dacă treceau 8i acest al doilea &op! nu mai aveau cale de 1ntoarcere! spuse2 ― Dors! nu veni cu mine( ― De ce nu7 se 1ncruntă ea( ― E periculos 8i nu vreau să te pun 1n prime=die( ― Eu sunt aici ca să te prote=e3 pe tine! spuse cu o 9ermitate calmă( ― Ce 9el de protecţie poţi 9i tu pentru mine7 >ă pot apăra 8i sin'ur! dar se pare că nu cre3i asta( /i a8 9i de3avanta=at! din cau3ă că eu ar tre"ui să te apăr pe tine( Nu 1nţele'i asta7 ― Nu tre"uie să0ţi 9aci 'ri=i pentru mine! 5ari! spuse Dors( Lasă0mă pe mine să 1mi 9ac 'ri=i( +8i puse m4na pe e8ar9ă! acolo unde aceasta traversa spaţiul dintre s4nii săi ascun8i vederii( ― Din cau3ă că 5ummin ţi0a cerut asta7 ― Din cau3ă că astea sunt ordinele mele( +l apucă pe 6eldon c&iar de deasupra cotului 8i! ca de o"icei! el 9u surprins de str4nsoarea ei 9ermă( ― 6unt 1mpotriva a tot ceea ce vrei tu să 9acem! 5ari! dar dacă simţi că tre"uie să intri! atunci tre"uie să intru 8i eu( ― 1n re'ulă! atunci( Dar dacă se04nt4mplă ceva 8i poţi să scapi neo"servată! 9u'i( Nu0ţi 9ace 'ri=i pentru mine( ― +ţi răce8ti 'ura de pomană( /i mă 8i insulţi( 6eldon atinse panoul de intrare 8i poarta se desc&ise alunec4nd( +mpreună! aproape 1n acela8i timp! trecură 1n partea cealalată(
O CA>EB, >ABE! cu at4t mai mare cu c4t nu avea nimic care să semene a mo"ilă( Nici 9otolii! nici "anc&ete! nici scaune de orice 9el( Nici podium! nici draperii! nici ornamente( Nici lumini! doar o simplă iluminare sla"ă! uni9ormă 8i ne9ocali3ată! de culoare 'al"enă( Pereţii nu erau complet 'oi( Din loc 1n loc! la distanţă unul de altul 8i la diverse 1nălţimi! 1ntr0o ordine nerepetitivă! se a9lau mici ecrane de televi3iune! primitive! "i0dimensionale! toate puse 1n 9uncţiune( De acolo de unde se a9lau Dors 8i 6eldon! nu e:ista nici măcar ilu3ia unei a treia dimensiuni! nici o urmă de adevărată &olovi3iune( Erau 8i oameni( Nu mulţi! 8i nicăieri 1mpreună( 6tăteau i3olaţi 8i! ca 8i monitoarele de televi3iune! 1ntr0o ordine nerepetitivă( Toţi purtau ro"e al"e! toţi aveau e8ar9e( Aproape peste tot era lini8te( Nimeni nu vor"ea! 1n sensul o"i8nuit al cuv4ntului( .nii 18i mi8cau "u3ele! murmur4nd u8or( Cei care se deplasau! mer'eau 1n v4r9ul picioarelor! cu privirea m 'ol( Atmos9era era pur 8i simplu 9une"ră( 6eldon se aplecă spre Dors care! imediat! 18i duse un de'et la "u3e! apoi arătă spre unul dintre monitoare( Ecranul 1n9ăţi8a o 'rădină idilică! plină cu 9lori! "aleiată 1ncet de camera de luat vederi( 6e 1ndreptară spre monitor 1ntr0un mod care 1l imita pe al celorlalţi ― cu pa8i rari 8i u8ori( C4nd a=unseră la aproape =umătate de metru de ecran! o voce "l4ndă 8i mieroasă se 9ăcu au3ită2 Grădina din Antennin! reprodusă după vec&ile '&iduri 8i 9oto'ra9ii! amplasată la peri9eriile lui Eos( O"servaţi(((? Dors spuse cu o voce 1nceată! pe care 6eldon cu 'reu o putu distin'e! datorită sunetului monitorului2 ― Porne8te atunci c4nd cineva este 1n apropiere! iar dacă ne 1ndepărtăm! se va opri( Dacă ne apropiem su9icient de mult! putem vor"i 9ără să 9im au3iţi! 1nsă nu te uita la mine( Iar dacă cineva se apropie! 1ncetea3ă să mai vor"e8ti( 6eldon! cu capul plecat! cu m4inile 1mpreunate 1n 9aţă )o"servase că asta era o postură pre9erată*! spuse2 ― +n 9iecare moment mă a8tept ca cineva să 1nceapă să "ocească( ― Nu ar 9i de mirare! 18i pl4n' Lumea Pierdută! spuse Dors( ― 6per că mai sc&im"ă 9ilmele din c4nd 1n c4nd( Ar 9i cumplit să ve3i tot timpul acelea8i 9ilme( ― Nici unul nu seamănă cu altul! spuse Dors plim"4ndu08i oc&ii 1n toate părţile( 60ar putea să le sc&im"e periodic( Nu 8tiu( ― A8teaptă@ spuse 6eldon un pic cam tare( ino pe aici! spuse el apoi co"or4nd vocea( Dors se 1ncruntă! ne4nţele'4ndu0i vor"ele! dar 6eldon 9ăcu un 'est u8or cu capul( Din nou mer'eau 9uri8at! dar pa8ii lui 6eldon se 9ăcură din ce 1n ce mai mari pe măsură ce simţea nevoia de a mer'e mai repede iar Dors! a=un'4ndu0l din urmă! 1l trase cu putere ― 8i 9oarte scurt ― de ro"ă( El 1ncetini( ― Bo"oţi! aici! spuse el acoperit de sunetul monitorului care se 9ăcu au3it la apropierea lor( Ima'inea arăta colţul unei locuinţe! cu o pa=i8te vălurită! cu un r4nd de 'ard viu 1n prim0plan 8i trei o"iecte care nu puteau 9i altceva dec4t ro"oţi( Erau metalici! 1n aparenţă! 8i va' umani ca 9ormă( +nre'istrarea spunea2 Aceasta este o vedere! recent reconstituită! a 'ospodăriei 9aimoasei mo8ii endome din secolul al treilea( Bo"otul pe care0l vedeţi aproape de centru era numit! con9orm le'endei! -endar 8i! după cum spun vec&ile documente! a servit două3eci 8i doi de ani 1nainte de a 9i 1nlocuit?( ― ?Becent reconstituită?! spuse Dors! deci cu si'uranţă că sc&im"ă ima'inile( ― Numai dacă nu cumva recent construită? nu 1nseamnă pentru ei 1n ultima mie de ani?( .n alt >%co'enian pă8i 1n 3ona 1n care putea au3i 8i el sunetul monitorului 8i spuse 1n 8oaptă! de8i nu at4t de 1ncet pe c4t vor"eau 6eldon 8i Dors2 7 6alutări! raţilor( Nu le acordă lui 6eldon 8i lui Dors nici o privire 1n timp ce spuse acestea iar 6eldon! după ce tresări arunc4ndu0i o privire involuntară! 18i 1ntoarse capul de la el( Dors i'norase totul( 6eldon 8ovăia( >%celium 6event%0TRo spusese că 1n 6acratorium nu se vor"ea( Poate că e:a'erase( /i apoi! nu mai 9usese 1n 6acratorium din copilărie( Disperat! 6eldon decise că tre"uie să vor"ească( ― 6alutări 8i ţie! rate! spuse el( N0avea nici o idee dacă asta era 9ormula sau replica adecvată! sau dacă e:ista vreo 9ormulă! dar >%co'enianul păru să nu 'ăsească nimic nepotrivit 1n ea( ― ie să a=un'i 1n Aurora! spuse acesta( ― /i tu la 9el! spuse 6eldon( /i! din cau3ă că avu impresia că celălalt a8tepta mai mult! adău'ă2 ―((( să a=un'i 1n Aurora( A"ia atunci păru că se produce o u8oară detensionare( 6eldon 18i simţi 9runtea 1ncep4nd să se acopere cu "ro"oane de transpiraţie( ― >inunat@ spuse >%co'enianul( N0am mai vă3ut asta p4nă acum( ― Este 9ăcută cu mare pricepere! spuse 6eldon( Apoi! 1ntr0un av4nt de 1ndră3neală! adău'ă2 ― O pierdere care nu tre"uie niciodată uitată( Celălalt păru surprins! apoi spuse2 ― +ntr0adevăr! 1ntr0adevăr( /i se 1ndepărtă( ― Nu te mai aventura! 8uieră Dors printre dinţi( Nu spune ceea ce nu e8ti o"li'at să spui( ― >i s0a părut ceva 9iresc( Oricum! ima'inea este recentă( Dar ro"oţii ace8tia mă de3amă'esc( 6eamănă 9oarte mult cu ima'inea mea despre automate( reau să0i văd pe cei or'anici0umanoi3i( ― Dacă 1ntr0adevăr au e:istat! spuse Dors cu o oarecare e3itare! mie mi se pare că nu ar 9i 9ost 9olosiţi la 'rădinărit( ― Adevărat! spuse 6eldon( Tre"uie să 'ăsim mansarda Conducătorilor(
― 0acă e:istă( Eu am impresia că 1n această cavitate nu se a9lă nimic altceva dec4t o cavitate( ― 5ai să vedem( >erseră 1n lun'ul peretelui! trec4nd de la ecran la ecran! 1ncerc4nd să 1nt4r3ie 1n 9aţa 9iecăruia o vreme! niciodată la 9el de mult! p4nă ce Dors 1l prinse pe 6eldon 1n "raţe! 1ntre două ecrane erau linii care marcau va' un dreptun'&i( ― O u8ă! spuse Dors( Apoi mai pierdu puţin din convin'ere! spun4nd2 ― Cre3i7 6eldon privi pe 9uri8 de =ur 1mpre=ur( Era e:trem de avanta=os 9aptul că! 1n concordanţă cu atmos9era de =elanie! 9iecare 9i'ură! atunci c4nd nu era 9i:ată asupra vreunui monitor! era aplecată spre podea! 1ntr0o tristă meditaţie( ― Cum cre3i că se desc&ide7 1ntre"ă 6eldon( ― O cartelă( ― N0am de unde să scot a8a ceva( ― Este o u8oară decolorare acolo! de8i nu este marcată( O ve3i7 C4te palme7 De c4te ori7 ― Am să 1ncerc eu( 6tai de pa3ă 8i dă0mi un '&iont dacă cineva se uită 1n direcţia asta( +8i ţinu răsu9larea! atinse pata decolorată 9ără ca ceva să se at4mple! apoi 18i a8e3ă toată palma pe ea 8i apăsă( .8a se desc&ise silenţios ― nici un 3'omot! nici un sc4rţ4it( 6eldon trecu dincolo c4t putu de repede! iar Dors 1l urmă( .8a se 1nc&ise 1n unna lor( ― +ntre"area este2 Ne0a vă3ut cineva7 spuse Dors( ― Conducătorii trec pro"a"il destul de des prin această u8ă! spuse 6eldon( ― Da! dar o să creadă cineva că suntem Conducători7 6eldon a8teptă puţin! apoi spuse2 ― Dacă am 9i 9ost remarcaţi 8i dacă cineva ar 9i cre3ut că ceva este 1n nere'ulă! u8a asta s0ar 9i desc&is din nou la cel mult cincispre3ece secunde de la intrarea noastră( ― Poate! spuse sec Dors( 6au poate că nu este nimic de vă3ut sau de 9ăcut de partea asta a u8ii 8i nimănui nu0i pasă dacă intrăm( ― Asta răm4ne de vă3ut! spuse 6eldon( Camera 1n'ustă 1n care intraseră era oarecum 1ntunecată! dar pe măsură ce 1naintau lumina devenea din ce 1n ce mai puternică( Erau 9otolii! lar'i 8i con9orta"ile! măsuţe! mai multe canapele! un 9ri'ider voluminos 8i 1nalt! "u9ete( ― Dacă asta este mansarda Conducătorilor! spuse 6eldon! se pare că ace8tia au 'ri=ă să se simtă 9oarte con9orta"il! 1n ciuda austerităţii care e:istă c&iar 8i 1n 6acratorium( ― Era de a8teptat! spuse Dors( Ascetismul 1n r4ndul clasei conducătoare ― 1n a9ara apariţiilor 1n pu"lic ― este 9oarte rar( 6crie asta 1n a'enda ta cu a9orisme psi&oistorice( /i nu e nici un ro"ot! spuse ea privind 1mpre=ur( ― O mansardă este plasată sus! adu0ţi aminte! iar acest nivel nu este sus( Tre"uie să e:iste eta=e superioare! iar ăsta tre"uie să 9ie drumul( Arătă cu de'etul 1nspre o scară carpetată( Dar nu se 1ndreptă spre ea! ci privi 1n=ur! ne&otăr4t( Dors '&ici ce căuta( ― Ia0ţi '4ndul de la ascensoare! spuse ea( +n >%co'en e:istă un cult al primitivismului( N0ai uitat asta! nu0i a8a7 Nu vom 'ăsi ascensoare 8i! mai mult! dacă ne plasăm 'reutatea la picioarele scărilor! sunt a"solut si'ură că nu vor 1ncepe să urce( a tre"ui să le urcăm noi( C4teva eta=e! pro"a"il( ― 6ă le urcăm@ ― Tre"uie să conducă la mansardă! a8a ar 9i normal((( 1n ca3 că duc undeva( rei să ve3i mansarda sau nu7 6e 1ndreptară 1mpreună spre trepte 8i 1ncepură urcarea( .rcară trei eta=e 8i pe măsură ce urcau! lumina pe 9iecare eta= descre8tea sensi"il! 1n mod constant( 6eldon respiră ad4nc( ― Consider că am o condiţie 9i3ică 9oarte "ună! 8opti el! dar urăsc ceea ce 9acem noi acum( ― Nu e8ti o"i8nuit cu acest 'en de e:erciţiu 9i3ic( Ea nu trăda nici un 9el de o"oseală 9i3ică( 6cările se terminau 1n partea de sus al celui de0al treilea eta=! iar 1n 9aţa lor se a9la o u8ă( ― /i dacă este 1ncuiată7 spuse 6eldon mai mult pentru sine dec4t pentru Dors( +ncercăm să o spar'em7 ― De ce să 9ie 1ncuiată! dacă cea de =os nu era7 spuse Dors( Dacă asta este mansarda Conducătorilor! 1mi ima'ine3 că e:istă un ta"u pentru oricine ar veni aici! 1n a9ară de Conducători! iar un ta"u este mult mai puternic dec4t orice lacăt( ― Asta este vala"il pentru cei care respectă ta"u0ul! spuse 6eldon( ( Dar nu 9ăcu nici o mi8care 1nspre u8ă( ― ăd că e3iţi! spuse Dors( >ai avem timp să ne 1ntoarcem( De 9apt! eu c&iar te0a8 s9ătui să ne 1ntoarcem( ― E3it doar din cau3ă că nu 8tiu ce0am să 'ăsesc 1năuntru( Dacă este o cameră 'oală((( Apoi adău'ă! cu o voce cam ridicată2 ― Atunci este 'oală( /i avansa! apăs4nd plăcuţa de intrare(
.8a se retrase repede! silenţios! iar 6eldon 9ăcu un pas 1napoi datorită potopului de lumină care venea dinăuntru( Iar acolo! 1n 9aţa lui! cu o lumină vie 1n oc&i! cu "raţele semiridicate! cu un picior puţin 1n 9aţa celuilalt! cu o strălucire metalică sla" 'ăl"uie! se a9la o 9i'ură umană( C4teva momente! avu impresia că cel din 9aţa sa poartă o tunică str4nsă pe corp! dar la o privire mai atentă deveni evident 9aptul că tunica 9ăcea parte din structura o"iectului( ― Este un ro"ot! spuse 1n9iorat 6eldon! dar este metalic( ― >ai rău! spuse Dors care pă8ise repede 1ntr0o parte 8i apoi 1n cealaltă( Oc&ii lui nu mă urmăresc( -raţele nu 1i tremură nici un pic( Nu trăie8te((( dacă se poate spune că ro"oţii trăiesc( +n acel moment! un "ăr"at ― un "ăr"at! 9ără nici o 1ndoială ― ie8i la iveală din spatele ro"otului! 8i spuse2 ― Poate că nu trăie8te( Dar eu trăiesc! asta e si'ur( /i aproape automat! Dors pă8i 1nainte 8i se interpuse 1ntre 6eldon 8i omul care apăruse pe nea8teptate(
; 6ELDON o 1mpinse pe Dors 1ntr0o parte! pro"a"il o idee mai "rutal dec4t intenţionase( ― Nu am nevoie de protecţie( Acesta este "unul nostru prieten! 6unmaster ourteen( -ăr"atul care 1i 1n9runta purta o e8ar9ă du"lă! care era pro"a"il dreptul lui de 1nalt Conducător( ― Iar tu e8ti >em"rul de tri" 6eldon( ― Desi'ur! spuse 6eldon( ― Iar ea! 1n ciuda ro"ei sale masculine! este >em"ra de tri" ena"ili( Dors nu spuse nimic( ― Desi'ur! ai dreptate! mem"ru de tri"! spuse 6unmaster our0teen( Nu te a9li 1n pericolul vreunei vătămări 9i3ice din partea mea( ă ro' să luaţi loc( Am4ndoi( Din moment ce nu e8ti 6oră! mem"ră de tri"! nu e nevoie să te retra'i( Ai aici un loc! iar tu vei 9i prima 9emeie care l0a 9olosit vreodată! dacă aprecie3i această onoare( ― Nu aprecie3 această onoare! spuse Dors( Bostise cuvintele rar!clătină pentrudin a lecap( accentua 1nţelesul( 6unmaster ourteen ― Cum dore8ti( Am să mă a8e3 8i eu! căci tre"uie să vă pun 1ntre"ări 8i nu am de '4nd să mă ostenesc 9ăc4nd0o 1n picioare( Erau acum a8e3aţi 1ntr0un colţ al camerei( Oc&ii lui 6eldon 9u'iră spre ro"otul metalic( ― Este un ro"ot! spuse 6unmaster ourteen( ― /tiu! răspunse scurt 6eldon( ― /tiu că 8tii! replică 6unmaster ourteen pe un ton la 9el de tăios( Dar acum! că am lămurit acest punct! pentru ce vă a9laţi aici7 6eldon 1l privi lun' 8i calm! apoi spuse2 ― Ca să vedem ro"otul( ― /tii că nimeni nu are voie să intre 1n mansardă! dec4t dacă este Conducător7 ― Nu 8tiam! dar "ănuiam( ― /tii că nici un mem"ru de tri" nu are voie să intre 1n 6acratorium7 ― >i s0a spus( ― /i aţi nesocotit cele ce vi s0au spus! nu0i a8a7 ― După cum am spus! doream să vedem ro"otul( ― /tii că nici o 9emeie! nici măcar o 6oră! nu are voie să intre 1n 6acratorium dec4t la oca3ii sta"ilite dinainte ― 8i care sunt 9oarte rare7 ― >i s0a spus( ― /i 8tii că nici o 9emeie nu are voie niciodată ― 8i su" nici un motiv ― să se 1m"race 1n &aine masculine7 Asta este vala"il! 1n interiorul 'raniţelor >%co'enului! at4t pentru mem"rele de tri" c4t 8i pentru 6urori( ― Asta nu mi s0a spus! dar nu mă surprinde( ― -un( roiam să pricepeţi aceste lucruri( Acum! de ce doreaţi să vedeţi ro"otul7 ― Din curio3itate! spuse 6eldon ridic4nd din umeri( Nu am vă3ut niciodată un ro"ot 8i nici măcar nu 8tiam că un ast9el de lucru e:istă( ― /i cum aţi a=uns să a9laţi că e:istă 8i! mai precis! că e:istă aici=. 6eldon tăcu! apoi spuse2 ― Nu doresc să răspund la această 1ntre"are( ― De0asta aţi 9ost adu8i 1n >%co'en de către >em"rul de tri" 5ummin7 6ă 9aceţi cercetări asupra ro"oţilor7 ― Nu( >em"rul de tri" 5ummin ne0a adus aici pentru că puteam 9i 1n si'uranţă( Oricum! noi suntem cadre universitare! Dr( ena"ili 8i cu mine( Preocupările noastre sunt 1n s9era cunoa8terii! iar scopul nostru este să acumulăm cuno8tinţe( >%co'enul este 9oarte puţin 1nţeles 1n a9ara 'raniţelor sale! iar noi dorim să a9lăm mai multe despre o"iceiurile 8i concepţiile voastre( Este o dorinţă ino9ensivă! 9irească 8i! credem noi! vrednică de laudă( ― A8a! deci( Dar noi nu dorim ca tri"urile 8i lumile din a9ară să 8tie despre noi( Aceasta este dorinţa
n"astră 9irească 8i n"i suntem cei care apreciem ce este ino9ensiv pentru noi 8i ce este periculos( Deci! te 1ntre" din nou! mem"ru de tri"2 De unde ai a9lat că 1n >%co'en e:istă un ro"ot 8i că el se a9lă 1n această cameră7 ― Din 3vonuri! spuse 6eldon 1n cele din urmă( ― 6usţii cu tărie acest lucru7 ― vonuri( 6usţin cu tărie acest lucru( Oc&ii lui 6unmaster ourteen! de un al"astru intens! deveniră tăio8i 8i spuse! 9ără să ridice vocea2 ― >em"ru de tri" 6eldon! noi cola"orăm de mult cu >em"rul de tri" 5ummin( Pentru un >em"ru de tri"! a 9ăcut impresia unei persoane cumsecade 8i de 1ncredere( Pentru un mem4ru de tri4@ Atunci c4nd v0a adus aici la noi 8i v0a 1ncredinţat protecţiei noastre! noi am acceptat( Dar >em"rul de tri" 5ummin! oric4te calităţi ar avea! este totu8i un mem"ru de tri"! 8i noi am avut unele suspiciuni( Nu eram deloc si'uri care putea să 9ie scopul vostru ― sau al lui ― cel adevărat( ― 6copul nostru este cunoa8terea! spuse 6eldon( >em"ra de tri" ena"ili este istoric! iar eu sunt interesat să cunosc istoria( De ce să nu ne interese3e istoria >%co'enului7 ― +n primul r4nd! pentru că nu dorim noi((( Oricum! două dintre 6urorile noastre de 1ncredere au 9ost trimise la voi( Ele tre"uiau să cola"ore3e cu voi! să 1ncerce să a9le ceea ce voi vroiaţi de 9apt! 8i((( care este e:presia pe care o 9olosiţi voi! mem"rii de tri"7 ― să vă descoasă( Dar nu 1n a8a 9el 1nc4t să vă daţi seama de ceea ce se 1nt4mplă( 6unmaster ourteen 34m"i! dar era un 34m"et &ain( ― Baindrop ort%0ive! continuă 6unmaster ourteen! a plecat la cumpărături cu >em"ra de tri" ena"ili dar! din acele plim"ări nu a reie8it nimic neo"i8nuit( Normal! am primit un raport complet( Baindrop ort%0T&ree ţi0a arătat! >em"ru de tri" 6eldon! micro9ermele noastre( Ai 9i putut să te mire acordul ei de a mer'e cu tine! un lucru care la noi este a"solut inter3is( Dar ai =udecat că ceea ce era vala"il pentru raţi nu era vala"il 8i pentru mem"rii de tri" 8i te0ai amă'it că acest raţionament ne9ondat o va convin'e( 60a supus dorinţei tale! de8i asta i0a a9ectat 9oarte mult lini8tea su9letească( /i! 1n cele din urmă! ai cerut Cartea( Dacă ţi0ar 9i dat0o prea u8or! ai 9i intrat la "ănuieli( A8a că s0a pre9ăcut că are o dorinţă perversă pe care doar tu i0ai 9i putut0o satis9ace( 6acri9iciul ei nu va 9i uitat((( Tra' conclu3ia! mem"ru de tri"! că 1ncă deţii Cartea! 8i "ănuiesc că 1n acest moment o ai asupra ta( Poţi să mi0o dai7 6eldon că3u 1ntr0o tăcere amară( >4na 3"4rcită a lui 6unmaster ourteen răm4nea 1n continuare ostentativ 1ntinsă( ― Ar 9i mult mai "ine dec4t să ţi0o smul' cu 9orţa! spuse el(
6eldon i0o 1nm4nă( 6unmaster ourteen 1i răs9oi repede pa'inile! ca pentru a se asi'ura că nu păţise nimic( ― a tre"ui să avem 'ri=ă să 9ie distrusă! con9orm o"iceiului! spuse el cu un u8or o9tat( Păcat@((( Dar odată ce aţi intrat 1n posesia acestei Cărţi! nu ne0a surprins! desi'ur! că aţi a=uns la 6acratorium( Aţi 9ost suprave'&eaţi tot timpul! căci sper că nu credeţi că orice rate sau 6oră! 1n ca3 că nu sunt complet a"sor"iţi de alte preocupări! nu 8i0ar da seama dintr0o privire că sunteţi mem"ri de tri"( Becunoa8tem o casc&etă atunci c4nd o vedem! iar 1n >%co'en sunt mai puţin de 8apte3eci de asemenea casc&ete((( aproape toate aparţin4nd unor mem"ri de tri" cu tre"uri o9iciale! care! c4t răm4n aici! stau tot timpul 1n vec&ile clădiri 'uvernamentale( A8a că nu aţi 9ost doar vă3uţi! ci identi9icaţi cu preci3ie! tot timpul( ― ratele mai 1n v4rstă care s0a 1nt4lnit cu voi! continuă 6unmaster ourteen! a avut 'ri=ă să vă povestească despre "i"liotecă 8i despre 6acratorium! dar a avut de asemenea 'ri=ă să vă spună ce anume nu aveaţi voie să 9aceţi! căci noi nu aveam intenţia să vă 1ntindem o cursă( De asemenea! 8i 6H%strip TRo v0a averti3at((( 8i c&iar 9oarte convin'ător( Oricum! voi nu v0aţi 1ntors din drum( >a'a3inul de la care aţi cumpărat ro"a al"ă 8i cele două e8ar9e ne0a anunţat imediat 8i de aici am a9lat care vă erau intenţiile( -i"lioteca a 9ost ţinută 'oală! "i"liotecarul a 9ost averti3at să nu se uite la voi! 6acratorium0ul a 9ost vi3itat de mai puţini "ăr"aţi dec4t de o"icei( 6in'urul rate care din 're8eală a vor"it cu voi aproape că ne0a dat de 'ol! dar s0a 'ră"it să se 1ndepărte3e c4nd 8i0a dat seama cu cine avea de0a 9ace( /i apoi aţi venit aici! sus( edeţi deci că a 9ost intenţia voastră să urcaţi aici 8i că noi nu v0am ademenit 1n nici un 9el( Aţi venit ca re3ultat al propriilor voastre deci3ii! propriilor voastre acţiuni! iar eu vreau să vă 1ntre" ― 1ncă o dată ―2 De ce7 De data aceasta răspunse Dors! cu vocea 9ermă! cu oc&ii duri2 ― O să0ţi spunem 8i noi 1ncă o dată! >%co'enianule( 6untem intelectuali! divini3ăm cunoa8terea 8i nu vrem dec4t să cunoa8tem( Nu ne0aţi ademenit p4nă aici! dar nici nu ne0aţi oprit! a8a cum aţi 9i putut 9ace 1nainte ca noi să ne apropiem vreodată de această clădire( Ne0aţi arătat calea 8i ne0aţi 9ăcut0o mai u8oară! 8i c&iar 8i acest lucru ar putea 9i considerat o ispitire( /i ce0am 9ăcut rău7 Nu am provocat daune nici unei clădiri! nici acestei camere! nici ţie! nici ăluia. Arătă cu de'etul 1nspre ro"ot( ― oi ascundeţi aici o 'rămadă moartă de metal! spuse ea! iar noi 8tim acum că este moartă 8i asta e tot ceea ce am vrut să a9lăm( Am cre3ut că ar putea 9i ceva mai important 8i suntem de3amă'iţi( Dar acum că 8tim că este doar ceea ce este! vom pleca((( 8i! dacă dore8ti! vom pleca 8i din >%co'en( 6unmaster ourteen ascultă! 9ără a lăsa vreun sentiment să 1i apară pe 9aţă! dar atunci c4nd ea s94r8i! se adresă lui 6eldon( ― Acest ro"ot! spuse el! a8a cum 1l vedeţi! este un sim"ol! un sim"ol a tot ceea ce am pierdut 8i a ceea ce nu mai avem! a toate pe care! prin mii de ani! nu le0am uitat 8i la care intenţionăm să ne 1ntoarcem 1ntr0o 3i( Din cau3ă că este sin'urul lucru material 8i autentic care ne0a rămas! ne este dra'((( de8i pentru 9emeia ta este doar o 'rămadă moartă de metal?( Te asocie3i 8i tu acestei aprecieri! >em"ru de tri" 6eldon7 ― 6untem mem"ri au unor societăţi care nu sunt le'ate de un trecut vec&i de mii de ani! spuse 6eldon 8i care nu 9ac nici o le'ătură cu ceea ce a e:istat 1ntre acel trecut 8i noi( Noi trăim 1n pre3ent! pe care 1l recunoa8tem a 9i re3ultatul 1ntre1ii istorii 8i nu a unui moment de timp 1ndepărtat! pe care 1l ţinem la piept cu dra'( Ne dăm
seama! cu mintea! ce ar putea 1nsemna ro"otul pentru voi 8i dorim să 1l lăsăm să 1nsemne 1n continuare acela8i lucru( Dar n"i nu 1l putem vedea dec4t cu proprii no8tri oc&i! a8a cum tu nu 1l poţi vedea dec4t cu ai tăi( Pentru n"i, este o 'rămadă moartă de metal( ― /i acum! spuse Dors! &ai să plecăm( n"tri, a8a ― Nu, spuse 6unmaster ourteen( enind aici aţi comis o crimă( Este o crimă doar 1n oc&ii cum te0ai 'ră"it să scoţi 1n evidenţă! spuse el cu "u3ele cur"4ndu0i0se 1ntr0un 34m"et 'lacial! dar acesta este teritoriul nostru 8i 1nlăuntrul lui! noi dăm de9iniţiile( Iar aceasta este crimă! a8a o de9inim noi 8i se pedepse8te cu moartea( ― Ai de '4nd să ne uci3i7 1ntre"ă Dors cu aro'anţă( E:presia lui 6unmaster ourteen era una de dispreţ 8i continuă să i se adrese3e doar lui 6eldon( ― Ce cre3i că suntem noi! >em"ru de tri" 6eldon7 1ntre"ă el( Cultura noastră este la 9el de vec&e ca a voastră! la 9el de comple:ă! de civili3ată! de umană( Nu sunt 1narmat( eţi 9i =udecaţi 8i! din moment ce este evident că sunteţi vinovaţi! veţi 9i e:ecutaţi con9orm le'ii( Bapid 8i 9ără dureri( Dacă aţi 1ncerca să plecaţi acum! eu nu v0a8 opri! dar =os se a9lă mulţi raţi! mult mai mulţi dec4t păreau că sunt atunci c4nd aţi intrat 1n 6acratorium( /i! 1n9uriaţi de 9apta voastră! ar putea să vă apuce cu m4inile lor aspre 8i puternice( 60a mai 1nt4mplat 1n istoria noastră ca mem"ri de tri" să moară ast9el 8i nu este o moarte plăcută((( 1n mod si'ur! nu este una nedureroasă( ― Am 9ost preveniţi asupra acestui lucru! de către 6H%strip TRo! spuse Dors( Ca 8i despre cultura voastră comple:ă 8i civili3ată( ― +n momente de emoţie! oamenii pot 9i adu8i 1n stare să comită 9apte violente! >em"ru de tri" 6eldon! spuse lini8tit 6unmaster ourteen( Oric4t de mare ar 9i omenia lor 1n momente de calm( Asta este vala"il pentru orice civili3aţie! după cum 9emeia ta! care spune că este istoric! tre"uie să 8tie( ― 5ai să 9im re3ona"ili! 6unmaster ourteen! spuse 6eldon( Oi repre3enta tu le'ea 1n >%co'en pentru tre"uri locale! dar pentru noi nu repre3inţi le'ea 8i 8tii asta( Am4ndoi suntem cetăţeni ai Imperiului! ne0 >%co'enieni! 8i +mpăratul 8i o9iţerii săi numiţi le'al sunt cei care tre"uie să se ocupe de orice crimă capitală( ― A8a o 9i 1n statute 8i pe &4rtii! spuse 6unmaster ourteen! 8i pe ecranele &olovi3oarelor! dar acum nu 9acem teorie( +naltul Conducător are de mult timp puterea de a pedepsi crimele de sacrile'iu! 9ără inter9erenţe din partea tronului Imperial( ― Numai atunci c4nd criminalii sunt oameni de0ai vo8tri! spuse 6eldon( Lucrurile stau cu totul alt9el dacă sunt străini( ― +n ca3ul vostru! mă 1ndoiesc( >em"rul de tri" 5ummin v0a adus aici ca 9u'ari iar noi! cei din >%co'en! nu suntem c&iar at4t de "ătuţi 1n cap 1nc4l să nu avem puternice "ănuieli că 9u'iţi de le'ile +mpăratului( De ce să se opună să 9acem noi trea"a 1n locul lui7 ― Pentru că! spuse 6eldon! s0ar opune( C&iar dacă am 9u'i de autorităţile Imperiale 8i c&iar dacă +mpăratul ne vrea numai pentru a ne pedepsi! totu8i ne vrea( 6ă0ţi permiţi să uci3i ne0>%co'enienii! prin cine 8tie ce metode 8i din cine 8tie ce motive! 9ără un proces Imperial, ar 1nsemna să s9ide3i autoritatea 8i nici un +mpărat nu ar permite un asemenea precedent( Oric4t de mult ar dori el să nu vadă 1ntrerupt comerţul cu micro&rană! ar simţi totu8i că este necesar să resta"ilească prero'ativele Imperiale( Dore8ti! din neră"darea ta de a ne ucide! să vină o divi3ie de soldaţi Imperiali 8i să vă =e9uiască 9ermele 8i casele! să vă p4n'ărească 6acratorium0ul 8i să08i permită li"ertăţi cu 6urorile7 >ai '4nde8te0te( 6unmaster ourteen 34m"i 1ncă o dată! dar nu se 1nmuie de loc( ― De 9apt! m0am '4ndit 8i e:istă " alternativă( După ce vă condamnăm! am putea 1nt4r3ia e:ecuţia voastră pentru a vă permite să apelaţi la +mpărat să ree:amine3e ca3ul vostru( +mpăratul ar putea 9i recunoscător pentru această dovadă a supunerii noastre 9aţă de autoritatea sa( /i recunoscător de asemenea pentru că ar putea să pună m4na pe voi ― pentru un motiv care 1l prive8te( Iar >%co'enul ar putea pro9ita de această recuno8tinţă( Deci! asta doriţi7 6ă c&emăm imediat +mpăratul 8i să vă predăm lui7 6eldon 8i Dors se uitară unul la celălalt! scurt! 8i rămaseră tăcuţi( ― 6imt că mai de'ra"ă aţi dori să 9iţi predaţi +mpăratului dec4t să 9iţi e:ecutaţi! spuse 6unmaster ourteen! dar de ce am oare sentimentul că alternativa vi se pare doar cu 9oarte puţin mai avanta=oasă7 ― De 9apt! interveni o nouă voce! cred că nici una dintre alternative nu este accepta"ilă! 8i că tre"uie să căutăm o a treia(
DOB6 9u cea care 1l identi9ică prima pe noul venit! poate din cau3ă că ea era cea care 1l a8tepta( ― 5ummin! spuse ea! slavă domnului că ne0ai 'ăsit( Am luat le'ătura cu tine 1n momentul 1n care mi0am dat seama că n0am să0l pot convin'e pe 5ari să evite((( asta( /i 18i des9ăcu "raţele 1ntr0un 'est lar'( aer u8or5ummin o"osit( avea un 34m"et mic! care nu a9ecta de loc e:presia o"i8nuită! de serio3itate! a 9eţei sale( Avea un ― Dra'a mea! spuse el! am 9ost reţinut de alte lucruri( Nu pot 1ntotdeauna să0mi las tre"urile "altă( Iar atunci c4nd am a=uns 1n >%co'en! a tre"uit! ca 8i voi doi! să 9ac rost de o ro"ă 8i o e8ar9ă! ca să nu mai vor"esc de casc&etă! 8i să0mi croiesc drum p4nă aici( Dacă a8 9i sosit mai devreme a8 9i putut opri toate acestea! dar cred că nici acum nu e prea t4r3iu( 6unmaster ourteen 18i reveni din ceea ce păruse a 9i un 8oc dureros(
― Cum ai a=uns aici! >em"ru de tri" 5ummin7 1ntre"ă el cu o voce din care lipsea o"i8nuita sa tonalitate severă( ― Nu a 9ost u8or! 1nalt Conducător! dar! a8a cum 1i place mem"rei de tri" ena"ili să spună! sunt o persoană 9oarte convin'ătoare( .nii dintre cetăţenii de aici 8i0au adus aminte cine eram 8i ce anume am 9ăcut eu pentru >%co'en 1n trecut 8i că sunt c&iar un rate de onoare( Tu! 6unmaster ourteen! ai uitat7 ― Nu am uitat! replică 6unmaster ourteen! dar c&iar 8i amintirea cea mai 9avora"ilă nu poate supravieţui anumitor 9apte( .n mem"ru de tri"! 1n acest loc 8i " mem4ră de tri"F nu e:istă o crimă mai mare( Tot ceea ce ai 9ăcut tu nu este su9icient pentru a o compensa( Poporul meu nu este nerecunoscător( Ne vom revan8a 9aţă de tine 1ntr0un alt mod( Dar ace8tia doi tre"uie să moară sau să 9ie predaţi +mpăratului( ― /i eu mă a9lu aici! spuse 5ummin( Nu e 8i asta o crimă7 ― Pentru tine! spuse 6unmaster ourteen! pentru tine pers"nal, ca rate de onoare! pot((( trece cu vederea((( o dată( Pentru ace8tia doi! nu( ― Pentru că a8tepţi o recompensă de la +mpărat7 O 9avoare7 O concesie7 Ai luat de=a le'ătura cu el sau! mai pro"a"il! cu /e9ul lui de 6tat >a=or! Eto Demer3el7 ― Asta nu e un su"iect pe care să0l pot discuta( ― Asta 1nseamnă! implicit! o recunoa8tere( 5aide! nu te 1ntre" ce ţi0a promis +mpăratul! dar nu poate 9i cine 8tie ce( Nu prea are multe de o9erit 1n aceste 3ile de decadenţă( 5ai să0ţi 9ac eu o o9ertă( Ace8tia doi ţi0au spus că sunt intelectuali7 ― >i0au spus( ― /i c&iar sunt( Nu te0au minţit( >em"ra de tri" este istoric! iar mem"rul de tri" este matematician( Am4ndoi! 1mpreună! 1ncearcă să08i unească talentele pentru a reali3a o matematică a istoriei 8i au dat acestei specialităţi com"inate numele de psi&oistorie?( ― Nu 8tiu nimic despre această psi&oistorie! spuse 6unmaster ourteen 8i nici nu mă interesea3ă să a9lu( Nu mă interesea3ă nici acest su"iect 8i nici vreun alt aspect al 1nvăţăm4ntului vostru tri"al( ― Indi9erent de toate acestea! spuse 5ummin! 1ţi propun să mă asculţi( +i tre"uiră cincispre3ece minute Iui 5ummin! vor"ind concis! ca să descrie posi"ilităţile de a sistemati3a le'ile 9ire8ti ale societăţii )un lucru pe care0l scotea 1ntotdeauna 1n evidenţă pe un ton răspicat* ast9el 1nc4t să devină posi"ilă anticiparea viitorului cu un 'rad mare de pro"a"ilitate( Iar atunci c4nd s94r8i! 6unmaster ourteen! care ascultase cu o 9i'ură impasi"ilă! spuse2 ― O idee 9oarte puţin pro"a"ilă! după părerea mea( 6eldon! cu o e:presie =alnică! păru 'ata să vor"ească! 9ără 1ndoială pentru a spune că 8i el era de aceea8i părere( Dar mina lui 5ummin! odi&nindu0se u8or pe 'enunc&iul său! 1l str4nse! cu un anume 1nţeles( ― Posi"il! 1nalt Conducător! spuse 5ummin! dar +mpăratul nu este 8i el de aceea8i părere cu tine( /i prin +mpărat! care este o persoană destul de ama"ilă! vreau să spun de 9apt Eto Demer3el! despre ale cărui am"iţii nu mai tre"uie să ţi se spună nimic( El ar dori 9oarte mult să pună m4na pe ace8ti doi intelectuali 8i de aceea i0am adus aici! ca să 9ie 1n si'uranţă( Nu m0am prea a8teptat să0i 9aci =ocul lui Demer3el! d4ndu0i pe m4na lui( ― Au comis o crimă care((( ― Da! 8tiu! 1nalt Conducător! dar este o crimă doar pentru că a8a ai vrut tu să 1i spui( N0au 9ăcut nimic rău( ― Au 9ăcut( Credinţei noastre! sentimentelor noastre celor mai ad4nci((( ― Dar ima'inea3ă0ţi c4t r4u s0ar putea 9ace dacă psi&oistoria ar cădea 1n m4inile lui Demer3el( Da! sunt de acord că s0ar putea să nu iasă nimic din ea! dar 1nc&ipuie0ţi un moment că totu8i iese ceva 8i că 'uvernul Imperial o poate 9olosi((( poate să pre3ică ceea ce va veni((( poate lua măsuri impuse de această cunoa8tere! pe care nimeni altcineva nu le0ar lua((( poate! de 9apt! lua măsuri destinate a determina un alt viitor! mai pe placul +mpăratului( ― Ei 8i7 ― Ai vreo 1ndoială! 1nalt Conducător! că acel alt viitor! mai pe placul +mpăratului! va 9i unul cu o centrali3are mai strictă7 De secole! după cum 9oarte "ine 8tii! Imperiul trece printr0o continuă descentrali3are( >ulte lumi sunt acum doar cu vor"a 1n slu="a +mpăratului! dar de 9apt se conduc sin'ure( C&iar 8i aici! pe Trantor! e:istă descentrali3are( Iată un sin'ur e:emplu2 >%co'enul este scutit! 1n cea mai mare parte! de amestecul Imperial( Tu diri=e3i totul! ca 1nalt Conducător 8i nu ai l4n'ă tine un o9iţer Imperial care să0ţi suprave'&e3e acţiunile 8i deci3iile( C4t timp cre3i că o să dure3e asta! cu oameni ca Demer3el! acţion4nd asupra viitorului după "unul lor plac7 ― De8i este o ipote3ă dintre cele 9oarte puţin 1ntemeiate! spuse 6unmaster ourteen! tre"uie să recunosc că este 9oarte nelini8titoare( ― Dimpotrivă! dacă ace8ti intelectuali 18i pot duce munca la "un s94r8it! un dacă destul de impro"a"il! dar totu8i un dacă ― atunci cu si'uranţă că au să08i aducă aminte că i0ai cruţat atunci c4nd ai 9i avut posi"ilitatea să nu o 9aci( /i atunci! ar 9i posi"il să poată aran=a un viitor care ar permite de e:emplu! >%co'enului! să primească o lume pentru sine! o lume care ar putea 9i construită ca o replică 9idelă a Lumii Pierdute( /i c&iar dacă ei au să uite "unăvoinţa ta! am să am eu 'ri=ă să le aduc aminte( ― Păi(((! 1ncepu 6unmaster ourteen( ― 5aide! spuse 5ummin! nu e 'reu să0mi dau seama ce0ţi trece prin minte( Dintre toţi mem"rii de tri"! pro"a"il că 1n Demer3el ai cel mai puţin 1ncredere( /i! de8i 8ansa psi&oistoriei ar putea 9i mică )dacă n0a8 9i sincer cu tine! nu a8 recunoa8te acest lucru*! ea nu este nulăF 8i dacă aceasta ar putea determina o reconstituire a Lumii Pierdute! ce ţi0ai putea dori mai mult7 Ce nu ai risca tu pentru o 8ansă! c&iar 9oarte mică! a reali3ării acestui lucru7 5aide((( 1ţi promit! iar promisiunile mele nu sunt deloc 9ăcute cu u8urinţă( Eli"erea3ă0i pe ace8tia doi 8i ale'e 1ntre o mică 8ansă pe placul inimii tale 8i nimic(
6e 9ăcu lini8te 8i 1n cele din urmă 6unmaster ourteen o9tă( ― Nu 8tiu cum se 9ace! >em"ru de tri" 5ummin! că de 9iecare dată c4nd ne 1nt4lnim! mă convin'i să 9ac un lucru pe care nu vreau deloc să0l 9ac( ― Te0am 1n8elat vreodată! 1nalt Conducător7 ― Dar niciodată nu mi0ai o9erit o 8ansă at4t de mică( ― Nici o posi"ilă răsplată at4t de mare( .na o compensea3ă pe cealaltă( Iar 6umriaster ourteen dădu din cap( ― Ai dreptate( Ia0i pe ă8tia doi! du0i a9ară din >%co'en 8i să nu 1i mai văd dec4t dacă vine vremea c4nd((( Dar cu certitudine că asta nu va 9i 1n timpul vieţii mele( ― Poate că nu! 1nalt Conducător( Dar poporul tău a a8teptat cu ră"dare aproape două3eci de mii de ani( Ai avea ceva 1mpotrivă să mai a8tepte 1ncă ― să 3icem ― două sute7 ― Eu nu a8 mai vrea să a8tept nici o clipă! dar poporul meu va a8tepta at4t c4t va tre"ui( /i! ridic4ndu0se! spuse2 ― Eu am să eli"ere3 drumul( Ia0i 8i pleacă@
# 6E ALA.! 1n s94r8it! din nou 1ntr0un tunel( 5ummin 8i 6eldon călătoriseră printr0unul! atunci c4nd 9ăceau drumul de la 6ectoul Imperial la .niversitatea 6treelin'! cu aero0ta:iul( Acum se a9lau 1ntr0un alt tunel! mer'4nd dinspre >%co'en 1nspre((( 6eldon nu 8tia unde( Nu 1ndră3nea să 1ntre"e( aţa lui 5ummin părea ca săpată 1n 'ranit 8i dădea impresia că nu prea avea c&e9 de conversaţie( e&iculul avea patru locuri( 5ummin stătea 1n 9aţă! sin'ur! pe locul din st4n'a( 6eldon 8i Dors 1mpărţeau locurile din spate( 6eldon 1ncercă un 34m"et spre Dors! care părea posomorită( ― E plăcut să 9im din nou 1n &aine adevărate! nu0i a8a7 ― Niciodată! spuse Dors cu o sinceritate enormă! n0am să mai port sau să mai privesc ceva care să semene cu o ro"ă( /i niciodată! 1n nici o 1mpre=urare! n0am să mai port casc&etă( De 9apt! am să mă simt ciudat dacă am să mai văd vreodată vreun "ăr"at cu c&elie naturală( /i! C&etter! 1n cele din urmă! Dorsneră"dătoare! 9u cea care puse 1ntre"area pe care 6eldon se codea să o 9ormule3e( ― spuse ea cam ce0ar 9i să ne spui unde mer'em7 5ummin se 1ntoarse 1n scaun! 1ntr0o po3iţie laterală 8i privi 1napoi! 1nspre Dors 8i 6eldon! cu serio3itate( ― .ndeva! spuse el! unde o să vă 9ie 'reu să intraţi 1n "ucluc((( de8i nu sunt si'ur că un asemenea loc e:istă( Imediat! Dors 9u cuprinsă de m4&nire( ― De 9apt! C&etter! este vina mea( La 6treelin'! l0am lăsat pe 5ari să mear'ă 1n .pperside! 9ără să0l 1nsoţesc( +n >%co'en cel puţin! l0am 1nsoţit! dar presupun că n0ar 9i tre"uit a"solut deloc să0l las să intre 1n 6acratorium( ― Eram 9oarte &otar4t! spuse 6eldon cu aprindere( Nu a 9ost deloc vina lui Dors( 5ummin nu 9ăcu nici un e9ort să reparti3e3e vina( Nu spuse dec4t2 ― -ănuiesc că doreai să ve3i ro"otul( Aveai un motiv special7 Poţi să0mi spui7 6eldon simţi cum se 1nro8e8te( ― Am 're8it 1n această privinţă! 5ummin! spuse el( N0am vă3ut ceea ce mă a8teptam să văd sau ceea ce speram să văd( Dacă a8 9i 8tiut ce era 1n mansardă! nu m0a8 mai 9i deran=at niciodată să mer' acolo( Poţi să spui că a 9ost un 9iasco total( ― Dar 6eldon! ce te a8teptai să ve3i7 Te ro' să0mi spui( Ai tot timpul la dispo3iţie! dacă dore8ti( Asta este o călătorie lun'ă 8i mi0ar 9ace plăcere să ascult( ― Pro"lema este! 5ummin! că am cre3ut că au e:istat ro"oţi umani9ormi! că aveau o viaţă lun'ă! că cel puţin unul ar mai putea 9i p viată! 8i că s0ar putea a9la 1n mansardă( Era un ro"ot acolo! dar era metalic! era mort 8i era doar un sim"ol( Dacă măcar a8 9i 8tiut((( ― Da( Dacă am 8ti! nu ar mai 9i nevoie de 1ntre"ări sau de cercetări de nici un 9el( De unde ai luat in9ormaţia despre ro"oţii umani9ormi7 Din moment ce nici un >%co'enian nu ar 9i discutat acest lucru cu tine! nu mă pot '4ndi dec4t la o sin'ură sursă( Cartea >%co'eniană ― o carte tipărită! cu o sursă de alimentare! scrisă 1n vec&ea Auroriană 8i 1n Galactica modernă( Am dreptate7 ― Da( ― /i de unde ai 9ăcut rost de o copie7 6eldon tăcu! apoi murmură2 ― >i0e cam =enă să spun( ― Eu nu pot 9i pus 9oarte u8or 1n situaţii =enante! 6eldon( 6eldon 1i spuse 8i 5ummin 18i permise un 9oarte mic 34m"et care0i sc&im"ă trăsăturile 9eţei( Nu ţi0a minte!sau spuse s0a 1nt4mplat era o 8aradă7 Nici o 6oră nu ar 9i 9ăcut a8a ceva ――dec4t dacătrecut avea prin o sarcină! dacăel!arcă9iceea 9ost ce supusă la presiuni( 6eldon se 1ncruntă puţin 8i spuse cu asprime2 ― Nu era a"solut de loc evident( .nii dintre oameni sunt perver8i( Iar pentru tine! este u8or să 34m"e8ti( Nici eu 8i nici Dors nu am avut in9ormaţiile pe care le ai tu( Dacă ai 9i dorit să nu cad 1n capcane! ai 9i putut să mă averti3e3i că ast9el de lucruri s0ar 9i putut 1nt4mpla( ― 6unt de acord! 1mi retra' remarca! 1n orice ca3! sunt si'ur că nu mai ai Cartea(
― Nu( 6unmaster ourteen mi0a luat0o( ― C4t de mult ai citit din ea7 ― Doar o mică parte( N0am avut timp( Este o carte uria8ă 8i tre"uie să0ţi mărturisesc! 5ummin! că e teri"il de plicticoasă( ― Da! 8tiu asta! căci cred că am citit din ea mai mult dec4t tine( Nu numai că este plicticoasă! dar ceea ce scrie acolo nu are nici un 9el de 9undament( Este o vi3iune >%co'eniană o9icială asupra istorieiF este părtinitoare 8i este destinată mai mult să pre3inte acest punct de vedere dec4t să 9ie o"iectivă 8i raţională( Este c&iar deli"erat neclară 1n anumite locuri! ast9el 1nc4t străinii ― c&iar dacă ar 9i să studie3e Cartea ― să nu 8tie niciodată 1n 1ntre'ime ce citesc( De e:emplu! ce anume din ceea ce ai cre3ut tu că ai citit despre ro"oţi te0a interesat7 ― Ji0am mai spus( 6e vor"e8te despre ro"oţi umani9ormi( Bo"oţi care! la o privire super9icială! nu pot 9i deose"iţi de oameni( ― /i c4ţi ast9el de ro"oţi ar e:ista7 1ntre"ă 5ummin( ― Ei nu spun((( Eu! cel puţin! nu am dat peste vreun pasa= 1n cate să dea numere( Poate se puteau număra pe de'etele de la o m4nă! dar unul dintre ei este menţionat de Carte su" numele de Bene'at?( 6e pare că are o semni9icaţie de3a'rea"ilă! dar nu mi0am putut da seama care ar putea 9i aceasta( ― Nu mi0ai spus nimic despre asta! spuse Dors( Dacă ai 9i 9ăcut0o! ţi0a8 9i spus că nu este un nume propriu( Este un alt cuv4nt ar&aic 8i 1nseamnă! apro:imativ! ceea ce trădător? ar 1nsemna 1n Galactică( ec&iul cuv4nt are o mai mare aură de respect( .n trădător 18i ascunde trădarea! dar un rene'at se m4ndre8te cu ea( ― Las 1n seama ta! Dors! spuse 5ummin! su"tilităţile lim"a=ului ar&aic dar! 1n orice ca3! dacă Bene'atul ar e:ista de 9apt 8i dacă ar 9i un ro"ot umani9orm! atunci este evident 9aptul că! 1n calitate de trădător 8i inamic! nu ar putea 9i adăpostit 8i venerat 1n mansarda Conducătorilor( ― N0am 8tiut ce 1nseamnă Bene'at?! spuse 6eldon! dar! a8a cum am mai spus! am a&ut impresia că era un du8man( >0am '4ndit că poate a 9ost 1nvins 8i păstrat ca memorie pentru trium9ul >vco'enienilor( ― Ai 'ăsit vreo re9erire 1n Carte unde să se spună că Bene'atul ar 9i 9ost 1nvins7 ― Nu! dar poate că am ratat acea parte((( ― Nu e prea pro"a"il( Orice victorie >%co'eniană ar 9i anunţată ne're8it 1n Carte! 8i menţionată mereu! mereu( ― >ai era 8i un alt punct 1n Carte care vor"ea despre Bene'at! spuse 6eldon nesi'ur pe el! dar nu pot 9i deloc si'ur că l0am 1nţeles( ― După cum ţi0am mai 3is(((! spuse 5ummin( Din c4nd 1n c4nd! in9ormaţiile sunt neclare cu "ună intenţie( ― Oricum! păreau să spună că Bene'atul ar putea cumva să controle3e sentimentele umane((( să le in9luenţe3e((( ― Orice politician poate asta! spuse 5ummin d4nd din umeri( 6e nume8te c&arismă((( atunci c4nd are e9ect( ― Ei "ine! o9tă 6eldon! am vrut să cred( Asta a 9ost tot( A8 9i dat mult să 9i 'ăsit un ro"ot antic 8i umani9orm! care să trăiască 1ncă! 8i să0l 9i putut lua la 1ntre"ări( ― +n ce scop7 1ntre"ă 5ummin( ― Pentru a a9la detalii despre societatea Galactică primordială! atunci c4nd e:istau doar c4teva lumi( Psi&oistoria ar putea 9i mai u8or dedusă dintr0o Gala:ie mai restr4nsă( ― E8ti si'ur! spuse 5ummin! că poţi avea 1ncredere 1n cele ce au3i7 După at4tea mii de ani! ai 9i dispus să te 4a+e+i pe memoriile ro"otului7 C4te distorsiuni nu le0or 9i a9ectat oare7 ― A8a e! spuse deodată Dors( Ar 9i ca 1nre'istrările computeri3ate de care ţi0am vor"it! 5ari( +ncetul cu 1ncetul! acele amintiri ale o"olului ar putea 9i 8terse! pierdute! 1nlăturate! distorsionate( Poţi să e 1ntorci 1napoi 1n timp! dar cu c4t te 1ntorci mai mult! cu at4t in9ormaţia devine mai puţin credi"ilă ― indi9erent ce ai 9ace( 5ummin apro"ă cu o mi8care a capului( ― Am mai au3it acest lucru! menţionat ca un 9el de principiu al certitudinii in9ormaţiei! spuse el( ― Dar n0ar 9i posi"il! spuse 6eldon cu o 9i'ură '4nditoare! ca anumite in9ormaţii! din motive anume! să 9ie păstrate7 Părţi din Cartea >%co'eniană se pot re9eri 9oarte "ine la evenimente care au avut loc acum două3eci de mii de ani 8i totu8i re9eririle pot să corespundă 1n mare măsură realităţii( Cu c4t o anumită in9ormaţie este mai mult preţuită 8i mai cu 'ri=ă păstrată! ea va avea o viaţă 8i o preci3ie mai mare( ― Cuv4ntul c&eie este anumită. Ceea ce Cartea ar dori să păstre3e poate să nu 9ie ceea ce tu să 9i dorit să 9ie păstrat( Iar ceea ce un ro"ot 8i0ar putea aminti cel mai "ine poate 9i ceea ce tu dore8ti cel mai puţin să08i amintească( 6eldon spuse cu disperare2 ― +n orice direcţie mă 1ndrept spre a 'ăsi o cale de a reali3a psi&oistoria! lucrurile se aran=ea3ă de la sine ast9el 1nc4t să o 9acă imposi"ilă( De ce să mă mai c&inui să 1ncerc7 ― Acum ar putea să pară ceva ireali3a"il! spuse insensi"il 5ummin! dar av4nd la dispo3iţie 'eniul necesar! se poate 'ăsi un drum spre psi&oistorie! la care nimeni dintre noi nu se '4nde8te 1n acest moment( Acordă0ţi mai mult timp((( Dar a=un'em la o 3onă de popas( 5ai să ie8im 8i să m4ncăm( +n timp ce m4ncau pateu de miel! cu o p4ine cam 9ără 'ust )deose"it de insipidă! după m4ncarea din >%co'en*! 6eldon spuse2 ― 6e pare că presupui! 5ummin! că eu sunt posesorul 'eniului necesar?( /tii! s0ar putea să nu 9ie c&iar a8a( ― E adevărat! spuse 5ummin( 60ar putea să nu 1l ai( Dar nu cunosc vreun alt candidat pentru acest post! a8a că tre"uie să 1mi pun toate speranţele 1n tine( 6eldon o9tă 8i spuseF
― -ine! am să 1ncerc! dar nu mai am nici cea mai mică sc4nteie de speranţă( Posi"ilă dar nepractică! am spus de la 1nceput! 8i acum sunt mai mult ca niciodată convins de asta(
PUŢURI DE CĂLDURĂ 665BL, BUGO ―((( Un matematician care p"ate $i c"nsiderat, imediat după !"ri Seld"n, $"arte imp"rtant prin c"ntri4u2ia sa în punerea la punct a detaliil"r psi3"ist"riei. El a $"st cel care... ... Cu t"ate acestea, c"ndi2iile în care i-a început &ia2a sunt mai dramatice c3iar dec%t reali+ările sale matematice. Născut în sărăcia de+"lantă a clasel"r de /"s din 0ani, un sect"r al &ec3iului 'rant"r, i-ar $i putut petrece &ia2a într-" "4scuritate a4s"lută, dacă Seld"n, pur i simplu din înt%mpiare, nu l-ar $i înt%lnit în cursul...
ENCYCLOPEDIA GALACTICA
l +mpăratul 1ntre'ii Gala:ii se simţea o"osit ― o"osit 9i3ic( -u3ele 1l dureau! din cau3a 34m"etului 'raţios pe care tre"uise să 8i0l lipească pe 9aţă la momente alese cu mare 'ri=ă( Cea9a 1i 1nţepenise de c4t 18i 1nclinase capul 1ncoace 8i 1ncolo! simul4nd interesul( .rec&ile 1l dureau de c4t ascultase( +ntre' trupul 1i tremura de c4t se ridicase 8i se a8e3ase 8i se 1nv4rtise 8i 1ntinsese m4na 8i se aplecase( Ocupa o 9uncţie de stat 1n care tre"uia să 1nt4lnească Primari 8i icere'i 8i >ini8tri 8i soţiile sau soţii lor! din 1ntre' Trantorul 8i )mai rău* din 1ntrea'a Gala:ie( useseră pre3enţi aproape o mie! toţi 1n costume care variau de la "o'at 1mpodo"ite la de0a dreptul "i3are( Tre"uise să asculte o pălăvră'eală cu di9erite accente care erau 1nrăutăţite de e9ortul de a vor"i Galactica +mpăratului! la 9el cu cea vor"ită la .niversitatea Galactică( /i! cel mai rău dintre toate! +mpăratul tre"uise să08i amintească să evite promisiuni importante! 9olosind 1n acela8i timp cu de3involtură o spumă de cuvinte 9ără importanţă( Totul 9usese 1nre'istrat! sunet 8i ima'ine ― 9oarte discret ― iar Eto Demer3el o să parcur'ă 1nre'istrarea ca să vadă dacă Cleon! Primul cu acest Nume! s0a comportat cum tre"uie( Asta era interpretarea +mpăratului! desi'ur( Demer3el va spune! cu si'uranţă! că pur 8i simplu adunase date pentru a descoperi orice atitudine necontrolată din partea oaspeţilor! care să0i dea de 'ol( /i poate că a8a 8i era( Ce norocos era Demer3el@ +mpăratul nu putea părăsi Palatul 8i 1ntinsele sale domenii! 1n timp ce Demer3el! dacă dorea! putea cutreiera Gala:ia de la un capăt la altul( +mpăratul era tot timpul e:pus! era tot timpul accesi"il! tre"uia mereu să se ocupe de vi3itatori! de la cei importanţi la cei pur 8i simplu inoportuni( Demer3el răm4nea anonim 8i niciodată nu 9usese vă3ut 1n interiorul domeniilor Palatului( Băm4nea doar un 1n9rico8ător nume 8i o invi3i"ilă )pe acest motiv 8i mai 1n9rico8ătoare* pre3enţă( +mpăratul era Omul din Interior! av4nd parte de toate capcanele 8i de avanta=ele materiale pe care i le o9erea puterea( Demer3el era Omul din E:terior! invi3i"il! nu avea nici măcar un titlu o9icial! dar cu de'etele 8i cu mintea scotocind peste tot 8i necer4nd nici o recompensă pentru munca sa neo"osită! 1n a9ară de una sin'ură ― realitatea puterii( +mpăratul se amu3a ― cam maca"ru ― '4ndindu0se la 9aptul că! 1n orice moment! 9ără avertisment! cu o scu3ă improvi3ată sau cu nici una! 1l putea aresta pe Demer3el! 1ntemniţa! e:ila! tortura sau e:ecuta( +n de9initiv! 1n aceste secole ― insuporta"ile ― de tul"urări continue! se mai putea 1nt4mpla ca +mpăratul să ai"ă di9icultăţi 1n a08i impune voinţa asupra diverselor planete ale Imperiului! c&iar 8i asupra unor sectoare de pe Trantor ― cu mulţimea lor de e:ecutive 8i le'islaturi locale! cu care era o"li'at să trate3e su" 9orma unui la"irint de decrete! protocoluri! an'a=amente! tratate 8i le'i interstelare! toate interdependente ― dar măcar 1n Palat 8i 1n domeniile sale avea puteri a"solute( /i cu toate acestea! Cleon 8tia că visurile sale de putere erau inutile( Demer3el 1l slu=ise pe tatăl său 8i Cleon nu08i putea aminti nici măcar o sin'ură oca3ie c4nd nu se 1ntorsese spre Demer3el pentru a0i re3olva indi9erent ce pro"lemă( Demer3el era cel care 8tia totul! punea totul la cale! 9ăcea totul( >ai mult dec4t at4t! orice lucru care nu mer'ea "ine putea 9i pus 1n c4rca lui Demer3el( +mpăratul răm4nea deasupra criticilor 8i nu avea nimic de care să se teamă ― cu e:cepţia! desi'ur! a loviturilor de palat 8i a asasinării sale de către cei apropiaţi 8i dra'i( Depindea de Demer3el 1n primul r4nd pentru a preveni acest lucru( +mpăratul Cleon simţi un mic 9ior la '4ndul că ar 9i putut 1ncerca să se descurce 9ără Demer3el( Au e:istat 1mpăraţi care au c4rmuit sin'uri ― care au avut /e9i de 6tat >a=or 9ără nici un 9el de pricepere! incompetenţi pentru acest post 8i totu8i i0au păstrat ― 8i care au scos0o la capăt pentru o vreme! după propriile lor metode( Dar Cleon nu era 1n stare de a8a ceva( Avea nevoie de Demer3el( De 9apt! acum că 1i venise 1n minte '4ndul asasinatului ― 8i! ţin4nd cont de istoria modernă a Imperiului! era inevita"il să 1i vină ― 18i dădea seama că 1i era a"solut imposi"il să scape de Demer3el( Nu se putea 8i pace( Cu oric4tă iscusinţă ar 9i încercat el! Cleon! să pună la cale acest lucru! Demer3el )era si'ur de asta* ar 9i anticipat 1n vreun 9el mutarea! ar 9i 8tiut ce urma să se 1nt4mple 8i ar 9i aran=at! cu o iscusinţă mult superioară! o lovitură de palat( Cleon ar muri 1nainte ca Demer3el să poată 9i pus 1n lanţuri! iar după el ar urma pur 8i simplu un alt +mpărat pe care Demer3el l0ar slu=i 8i l0ar
domina( 6au s0ar plictisi Demer3el de =oc 8i s0ar 9ace sin'ur +mpărat7 Niciodată@ O"i8nuinţa anonimatului era prea puternică 1n el( Dacă Demer3el s0ar e:pune! atunci puterile sale! 1nţelepciunea sa! norocul său )sau ce0o 9i* l0ar părăsi cu si'uranţă( Cleon era convins de asta( Era un lucru indiscuta"il( A8a că at4ta vreme c4t se purta cum tre"uie! Cleon era 1n si'uranţă( ără am"iţii personale! Demer3el l0ar slu=i cu devotament( /i iată0l acum pe Demer3el! 1m"răcat at4t de so"ru 8i de simplu 1nc4t Cleon 18i dădu seama! cu =enă! de inutilitatea podoa"elor ro"elor sale pompoase care erau acum ― spre satis9acţia sa ― scoase cu a=utorul a doi valeţi( Normal! Demer3el nu se va 9ace vă3ut dec4t atunci c4nd +mpăratul va 9i sin'ur 8i 1n &alat( ― Demer3el! spuse +mpăratul 1ntre'ii Gala:ii! sunt o"osit( ― O"li'aţiile protocolare sunt o"ositoare! 6ire! murmură Demer3el( ― /i tre"uie să le am 1n 9iecare seară7 ― Nu c&iar 1n $iecare seară! dar ele sunt esenţiale( Ceilalţi se simt onoraţi să vă vadă 8i să 9ie remarcaţi de dumneavoastră( Asta a=ută la conducerea 9ără piedici a Imperiului( ― Imperiul era odată condus 9ără piedici prin 9orţă! spuse posomorit +mpăratul( Acum tre"uie condus cu un 34m"et! cu o 9luturare a m4inii! cu un cuv4nt murmurat 8i cu o medalie sau cu o placă( ― Dacă toate astea a=ută la menţinerea păcii! nu e un sacri9iciu prea mare( Aveţi o domnie lini8tită( ― /i 8tii 8i de ce ― din cau3ă că te am pe tine alături( 6in'urul meu talent este că 1mi dau seama de importanţa ta( +l privi pe Demer3el! cu viclenie( ― iul meu nu tre"uie neapărat să 1mi urme3e( Nu este un "ăiat prea talentat( Ce0ar 9i să te 9ac pe tine succesorul meu7 ― 6ire! a8a ceva este inadmisi"il! spuse Demer3el pe un ton rece( Eu nu voi u3urpa tronul( N0am să0l 9ur de la mo8tenitorul lui de drept( De alt9el! dacă v0am nemulţumit cu ceva! pedepsiţi0mă a8a cum merit( Cu si'uranţă! nimic din ceea ce am 9ăcut sau a8 putea 9ace nu merită pedeapsa de a 9i 9ăcut +mpărat( Cleon r4se( ― Demer3el! pentru această evaluare corectă a preţului tronului Imperial! renunţ la orice '4nd de a te pedepsi( 5aide acum să discutăm( A8 vrea să dorm! dar nu sunt 1ncă 'ata pentru ceremonialul cu care sunt dus la culcare( 5ai să vor"im( ― Despre ce anume! 6ire7 ― Despre orice((( Despre matematician 8i psi&oistoria sa( /tii! mă mai '4ndesc la el din c4nd 1n c4nd( >0 am '4ndit la el 1n această seară! la cină( >0am 1ntre"at2 Ce0ar 9i dacă o anali3ă psi&oistorică ar pre3ice o metodă prin care să poţi 9i +mpărat 9ără ceremonialul ăsta nes94r8it7 ― 6ire! eu cred că nici cel mai inteli'ent psi&oistoric nu ar reu8i să 9acă asta( ― -ine( 6pune0mi ce mai e nou( 6e mai ascunde printre capetele alea c&ele 8i ciudate din >%co'en7 Ai promis că ai să0l scoţi de0acolo( ― A8a este! 6ire! 8i am 9ăcut totul 1n acest sens! dar cu re'ret tre"uie să spun că am dat 're8( ― Gre87 +mpăratul se 1ncruntă( ― Asta nu0mi place! spuse el( ― Nici mie! 6ire( Am plănuit ca matematicianul! să 9ie 1ncura=at să comită un act de "las9emie ― ast9el de acte sunt u8or de comis 1n >%co'en! mai ales pentru un străin( .nul care să ceară o pedeapsă severă( >atematicianul ar 9i 9ost atunci o"li'at să apele3e la +mpărat 8i! 1n 9inal! am 9i pus m4na pe el( Totul era plănuit cu preţul unei concesii ne4nsemnate din partea noastră ― importantă pentru >%co'en! a"solut neimportantă pentru noi ― 8i am avut de '4nd să nu =oc un rol direct 1n acest aran=ament( Totul tre"uia manevrat cu 9ineţe( ― A8a 3ic 8i eu! spuse Cleon! dar ai dat 're8( Primarul din >%co'en((( ― I se spune 1nalt Conducător! 6ire( ― Nu mai despica 9irul 1n patru cu titlurile astea( Acest 1nalt Conducător te0a re9u3at7 ― Dimpotrivă! 6ire! a 9ost de acord! iar matematicianul! 6eldon! a că3ut 1n capcana 1ntinsă cu a"ilitate( ― /i atunci7 ― I s0a permis să plece 9ără să i se clintească un 9ir de păr( ― De ce7 1ntre"ă Cleon indi'nat( ― Nu sunt 9oarte si'ur de ce! 6ire! dar "ănuiesc că cineva a supralicitat( ― Cine7 Primarul din %e7 ― Nu este e:clus! 6ire! dar mă 1ndoiesc( Jin %e su" o permanentă suprave'&ere( Dacă ar 9i pus mina pe matematician! a8 9i a9lat p4nă acum( +mpăratul nu mai era doar 1ncruntat( Era vi3i"il 1n9uriat( ― Demer3el! ăsta este un lucru rău( 6unt 9oarte nemulţumit( .n e8ec ca ăsta mă 9ace să mă 1ntre" dacă mai e8ti omul care erai odată( Ce măsuri vom lua 1mpotriva >%co'enului pentru această nesupunere clară 9aţă de dorinţele +mpăratului7 Demer3el 9ăcu o plecăciune ad4ncă 1n 9aţa 9urtunii de3lănţuite! dar spuse cu tonuri de oţel 1n voce2 ― Ar 9i o 're8eală să acţionăm acum 1mpotriva >%co'enului! 6ire( isura care s0ar produce ar 9ace =ocul lui %e( ― Dar ce&a tre"uie să 9acem( ― Poate că nu! 6ire( Nu este totul c&iar at4t de rău precum pare( ― Cum poate să nu 9ie c&iar at4t de rău precum pare7
― ă amintiţi! 6ire! că acest matematician era convins că psi&oistoria este nepractică( ― -ine1nţeles că 1mi amintesc asta! dar nu are importanţă! nu0i a8a7 Pentru scopurile noastre! vreau să spun( ― Poate că nu( Dar dacă ar 9i să devină practică! ar servi in9init mai mult scopurilor noastre! 6ire( /i din ceea ce am putut a9la! acest matematician 1ncearcă acum să 'ăsească o cale de a08i aplica psi&oistoria 1n practică( -las9emia pe care a comis0o 1n >%co'en a 9ăcut! după c4te am 1nţeles! parte dintr0o 1ncercare de a re3olva pro"lema psi&oistoriei( +n acest ca3! 6ire! ar putea 9i 1n avanta=ul nostru să0l lăsăm 1n pace( Ar 9i mult mai "ine să punem m4na pe el atunci c4nd va 9i mai aproape de ţelul său sau atunci c4nd 8i0l va atin'e( ― Nu 8i dacă %e pune primul m4na pe el( ― A8a ceva! voi avea 'ri=ă! nu se va 1nt4mpla( ― La 9el cum ai reu8it acum să0l scoţi pe matematician din >%co'en7 ― Data viitoare nu voi mai 're8i! 6ire! spuse Demer3el cu o voce 'lacială( ― Demer3el! ar 9i "ine să 9ie a8a! spuse +mpăratul( Nu voi tolera o altă 're8eală 1n această pro"lemă( Apoi adău'ă! iritat2 ― Cred că după toate astea n0am să mai dorm la noapte(
$ MIBAD TI6ALEB din 6ectorul Da&l era un om scund( Cre8tetul capului său 1i venea lui 6eldon doar p4nă la nas( 1nsă nu părea să pună la su9let acest lucru( Avea trăsături 9rumoase! re'ulate! 34m"ea mai tot timpul! avea o mustaţă stu9oasă! nea'ră 8i păr ne'ru 8i creţ( Trăia! 1mpreună cu soţia sa 8i cu 9etiţa! 1ntr0un apartament cu 8apte cămăruţe! ţinute 1ntr0o curăţenie impeca"ilă! dar lipsite aproape de orice mo"ilă( ― +mi cer scu3e! Domnule 6eldon 8i Doamnă ena"ili! spuse Tisalver! că nu vă pot o9eri lu:ul cu care sunteţi o"i8nuiţi( Dar Da&l este un sector sărac! iar eu nu mă număr printre cei mai 1nstăriţi( ― Cu at4t mai mult! spuse 6eldon! noi suntem cei care tre"uie să ne cerem scu3e pentru că vă 1mpovărăm cu pre3enţa noastră( ― Nu e nici o povară! Domnule 6eldon( Domnul 5ummin a aran=at să 9im plătiţi cu 'enero3itate pentru că vă 9olosiţi umilele noastre camere( Iar creditele ar 9i "inevenite c&iar dacă dumneavoastră nu aţi 9i "ineveniţiF dardesunte2i "ineveniţi( 6eldon 18i aminti cuvintele de despărţire ale lui 5ummin! atunci c4nd a=unseseră 1n s94r8it 1n Da&l( ― 6eldon! spusese el! ăsta este cel de0al treilea loc pe care l0am 'ăsit ca adăpost( Primele două erau 1n mod notoriu 9erite de amestecul Imperiului! lucru care ar 9i putut 9oarte "ine să atra'ă atenţia asupra lorF la urma urmelor! ar 9i 9ost lo'ic să te adăposte8ti acolo( Acesta este un loc di9erit( Este sărac! cu nimic ie8it din comun 8i c&iar nesi'ur 1n anumite privinţe( Nu este un re9u'iu 9iresc pentru tine! ast9el 1nc4t +mpăratul 8i /e9ul său de 6tat >a=or ar putea să nu se '4ndească la 9aptul că ţi0ai 1ndreptat oc&ii 1n această direcţie! 1n consecinţă! ţi0ar 9i peste m4nă să 1ncerci să nu dai de "ucluc 8i de data asta7 ― Am să 1ncerc! 5ummin! spusese 6eldon puţin o9ensat( Te ro' să 1ţi dai seama că nu caut deloc "uclucul! 1ncerc să a9lu ceea ce mi0ar lua trei3eci de vieţi ca să a9lu! dacă ar 9i să am cea mai mică 8ansă de a0mi reali3a psi&oistoria( ― +nţele'! spusese 5ummin( E9orturile tale de a a9la te0au adus 1n .pperside atunci c4nd ai 9ost 1n 6treelin'! respectiv 1n mansarda Conducătorilor atunci c4nd ai 9ost 1n >%co'en( /i cine 8tie unde te vor duce 1n Da&l( C4t despre tine! Dr( ena"ili! 8tiu că ţi0ai dat silinţa să ai 'ri=ă de 6eldon! dar tre"uie să depui ceva mai mult e9ort( -a'ă0ţi 1n cap că el este cea mai importantă persoană de pe Trantor ― sau din Gala:ie! dacă stăm să ne '4ndim "ine ― 8i tre"uie apărat de orice pericol! cu orice preţ( ― Am să continui să 9ac tot ce pot! spuse Dors cu răceală( ― C4t despre 'a3dele voastre! au ciudăţeniile lor da= sunt 1n primul r4nd oameni de trea"ă! cu care am mai avut de0a 9ace( +ncercaţi să nu 1i "ă'aţi 8i pe ei 1n "ucluc( +nsă Tisalver cel puţin! nu părea să anticipe3e neca3uri de nici un 9el de la noii săi c&iria8i( Iar plăcerea sa! mani9estată cu voce tare! pentru compania pe care o aveau acum ― 9ără să mai vor"im de creditele pe care le primea pentru 1nc&iriere ― părea 9oarte sinceră( Nu 9usese nici o dată dincolo de Da&l 8i apetitul său pentru pove8ti din locuri 1ndepărtate era enorm( La 9el era 8i soţia sa care! 1nclin4ndu0se 8i 34m"ind! asculta cu plăcere! iar 9iica lor0cu un de'et 1n 'ură018i mai arunca din c4nd 1n c4nd un oc&i de după u8ă( De o"icei toată 9amilia se aduna după cină! iar 6eldon 8i Dors erau invitaţi să vor"ească despre lumea din a9ară( >4ncarea era 1ndestulătoare! dar era insipidă 8i adesea neplăcută( La at4t de puţină vreme după ce 9useseră răs9ăţaţi cu m4ncarea din >%co'en cea de aici li se părea pur 8i simplu de nem4ncat( >asa? era o poliţă lun'ă! 9i:ată de un perete 8i m4ncau cu toţii st4nd 1n picioare( +ntre"ări puse cu tact de 6eldon scoaseră la iveală 9aptul că aceasta era situaţia o"i8nuită la ma=oritatea Da&liţilor 8i nu seerau datora sărăciei e:a'erate( Desi'ur! e:plicase Doamna cei cu― 1nalte 'uvernamentale o"li'aţi să adopte tot 9elul de o"iceiuri inutile! cumTisalver! ar 9i scaunele ea le9uncţii numea eta=ere pentru corp? ― dar acestea erau privite cu dispreţ de solida clasă mi=locie( Totu8i! pe c4t de mult dispreţuiau lu:ul! Tisalverilor le plăcea să audă despre el! ascult4nd cu o răpăială de plescăituri atunci c4nd li se vor"ea despre saltele 1nălţate pe proptele! despre dulapuri 1mpodo"ite 8i despre diversitatea de veselă 8i tacmuri( Ascultară de asemenea 8i o descriere a o"iceiurilor din >%co'en! 1n timp ce Mirad Tisalver 18i plim"a
9oarte satis9ăcut m4na prin păr 8i dădea să se 1nţelea'ă 9oarte clar că pentru el! depilarea era ca 8i o castrare( Doamna Tisalver se 1n9uria ori de c4te ori se pomenea de umilirea 9emeii 8i re9u3a cate'oric să creadă că 6urorile acceptau cu seninătate acest lucru( +nsă cel mai mult insistau asupra re9eririlor oca3ionale ale lui 6eldon privitoare la domeniile Imperiale( C4nd! după ce puseră c4teva 1ntre"ări! se dovedi că 6eldon 1l vă3use 1ntr0adevăr pe +mpărat 8i stătuse de vor"ă cu el! un văl de admiraţie acoperi 1ntrea'a 9amilie( Trecu ceva timp p4nă 1ndră3niră să mai pună 1ntre"ări 8i 6eldon descoperi că nu 1i mai putea satis9ace( La urma urmelor! nu vă3use prea mult din domeniile Palatului! iar din interiorul lui! c&iar 8i mai puţin( Asta 1i de3amă'i pe Tisalveri! care insistau să a9le mai multe( După ce au3iseră de aventura Imperială a lui 6eldon! le veni 'reu să creadă a9irmaţia lui Dors că! 1n ceea ce o privea! nu pusese niciodată piciorul pe vreo părticică din domeniile Imperiale( /i! cel mai mult dintre toate! respin'eau a9irmaţia lui 6eldon con9orm căreia +mpăratul vor"ise 8i se purtase 9oarte asemănător cu un om o"i8nuit( Tisalverilor a8a ceva li se părea a"solut imposi"il( După trei ast9el de seri 6eldon se satură( La 1nceput 6eldon 'ăsise "inevenită oca3ia ca pentru o vreme )1n timpul li"er! cel puţin* să nu 9acă altceva dec4t să vi3ione3e unele dintre video0cărţile de istorie pe care i le recomandase Dors( Tisalverii le 1mprumutaseră oaspeţilor! cu multă "unăvoinţă! pe timpul 3ilei! propriul lor videoproiector pentru cărţi! de8i 9etiţa păruse nemulţumită 8i 9usese trimisă 1n apartamentul unui vecin pentru a0l utili3a pe al lui ca să08i 9acă temele( La adăpostul camerei sale! după ce dăduse drumul la mu3ică pentru a descura=a trasul cu urec&ea! 6eldon spuse a'asat2 ― E inutil! 1ţi pot 1nţele'e 9ascinaţia pentru istorie dar totul este plin de detalii care nu se mai termină( Este o 'rămadă c4t un munte ― nu! o 'rămadă c4t Gala:ia ― de date 1n care nu văd or'ani3area 9undamentală( ― +ndră3nesc să spun! spuse Dors! că a e:istat ― pro"a"il ― o vreme c4nd oamenii nu au vă3ut nici un 9el de or'ani3are a stelelor de pe cer! dar 1n cele din urmă au descoperit structura Galactică( ― /i sunt si'ur că asta a luat 'eneraţii! nu săptăm4ni( Tre"uie să 9i 9ost o vreme c4nd 9i3ica părea o 'rămadă de o"servaţii 9ără nici o le'ătură una cu alta! 1nainte să se 9i descoperit le'ile naturii 84 numai asta s0a 9ăcut pe parcursul a 1ntre'i 'eneraţii((( /i ce ne 9acem cu Tisalverii7 ― Ce0i cu ei7 Găsesc că sunt 9oarte dră'uţi( ― 6unt curio8i( ― -ine1nţeles că sunt( Tu 1n locul lor n0ai 9i7 ― Dar e vor"a doar de curio3itate7 Par 'ro3av de interesaţi de 1nt4lnirea mea cu +mpăratul( Dors păru că 18i pierde ră"darea( ― /i ăsta este un lucru 9oarte normal( Tu n0ai 9i((( dacă ai 9i 1n locul lor7 ― >ă enervea3ă( ― 5ummin ne0a adus aici( ― Da! dar el nu e per9ect( El m0a dus la .niversitate! iar eu am 9ost ademenit 1n .pperside( El ne0a dus la 6unmaster ourteen! care ne0a 1ntins o cursă 8i noi am că3ut 1n ea( /tii că a8a a 9ost( >0am 9ript de două ori! e ca3ul ca măcar o dată să casc oc&ii( >0am săturat să tot 9iu luat la 1ntre"ări( ― Atunci inversea3ă rolurile! 5ari( Nu te interesea3ă Da&l7 ― -a da! cum să nu7 Pentru 1nceput! ce 8tii tu despre el7 ― Nimic( Este numai unul din cele peste opt sute de sectoare! iar eu mă a9lu pe Trantor de puţin mai mult de doi ani( ― E:act( /i sunt două3eci 8i cinci de milioane de lumi! iar eu m0am mai i3"it de pro"lema asta acum puţin mai mult de două luni((( Crede0mă ce0ţi spun( A8 vrea să mă 1ntorc pe 5elicon 8i să 9ac un studiu asupra matematicilor tur"ulenţei ― tema mea de Doctorat 1n ilo3o9ie ― 8i să uit că am a9lat vreodată ― sau am cre3ut că am a9lat ― că tur"ulenţa ar putea a=uta la 1nţele'erea societăţii omene8ti( Dar c&iar 1n acea noapte 1i spuse lui Tisalver2 ― /tii! Domnule Tisalver! nu mi0ai spus nici o dată ce 9aci tu! care este caracterul muncii tale( ― Eu7 Tisalver 18i puse de'etele pe piept! care era acoperit de un simplu tricou! cu nimic altceva pe dedesu"t! 8i care părea să 9ie uni9orma masculină standard 1n Da&l( ― Nu cine 8tie ce( Lucre3 ca pro'ramator la staţia locală de &olovi3iune( E 9oarte plicticos! dar 1mi c4sti' e:istenta( ― /i este o muncă decentă! spuse Doamna Tisalver( Asta 1nseamnă că nu tre"uie să muncească 1n puţurile de căldură( ― Puţurile de căldură7 spuse Dors ridic4nd spr4nceneie 8i reu8ind să pară 9ascinată( ― Ei! spuse Tisalver! datorită lor este cunoscut sectorul nostru( Nu e cine 8tie ce! dar cele patru3eci de miliarde de oameni de pe Trantor au nevoie de ener'ie! iar noi asi'urăm o mare parte din ea( Noi nu suntem apreciaţi dar a8 vrea să văd unele sectoare "o'ate cum s0ar descurca 9ără această ener'ie( 6eldon părea nelămurit( ― Trantor nu08i ia ener'ia de la staţiile solare a9late pe or"ită7 ― O parte! spuse Tisalver( /i altă parte din staţiile de 9u3iune nucleară a9late pe insule( /i altă parte din motoarele cu micro9u3iune( /i altă parte din staţiile eoliene din .pperside( Dar /umătate, spuse el ridic4nd un de'et ca să08i accentue3e vor"ele 8i a"ord4nd o 9i'ură neo"i8nuit de 'ravă! =umătate vine din puţurile de căldură! 1n multe locuri sunt puţuri de căldură! dar nici unul ― nici unul 7 nu este at4t de "o'at ca cele din Da&l( oi c&iar nu ti2i despre puţurile de căldură7 6taţi a8a! acolo! 8i vă &ol"aţi la mine( ― Noi suntem din Provincie! 8tiţi! se 'ră"i Dors să spună( )Era 'ata să spună mem"ri de tri"?! dar se
opri la timp(* ― >ai ales Dr( 6eldon! continuă ea( 6e a9lă pe Trantor de0a"ia de două luni( ― 6erios7 spuse Doamna Tisalver( Era o idee mai scundă dec4t "ăr"atul său( Era plinuţă 9ără să 9ie de 9apt 'rasă! avea părul ne'ru str4ns la spate 1ntr0un coc 8i mai avea ni8te oc&i ne'ri minunaţi( Ca 8i "ăr"atul ei! părea să ai"ă 1n =ur de trei3eci de ani( )După o perioadă de timp petrecută 1n >%co'en! de loc lun'ă dar intensă! lui Dors i se păru ciudat ca o 9emeie să intervină 1n conversaţie atunci c4nd dorea ea( C4t de repede se sta"ilesc o"iceiurile 8i manierele! '4ndi ea! 8i 18i notă 1n minte să0i menţione3e acest lucru lui 6eldon ― 1ncă un element pentru psi&oistoria lui(* ― Da! spuse ea( Dr( 6eldon este din 5elicon( Doamna Tisalver mani9estă o i'noranţă politicoasă( ― /i unde ar putea 9i această planetă7 ― Ei! este(((! spuse Dors 1ntorc4ndu0se spre 6eldon( .nde este! 5ari7 6eldon era stin'&erit( ― Ca să0ţi spun adevărul! nu cred că a8 putea0o locali3a u8or pe o &artă Galactică! 9ără a mă uita la coordonate( Tot ceea ce pot spune este că 9aţă de Trantor se a9lă de cealaltă parte a 'ăurii ne're centrale( 6ă a=un'i p4nă acolo cu o &ipernavă este un calvar( ― Nu cred că Mirad 8i cu mine ne vom urca vreodată 1ntr0o &ipernavă! spuse Doamna Tisalver( ― Poate că 1ntr0o 3i! Casilia! o vom 9ace! spuse Tisalver "ine dispus( Dar mai poveste8te0ne despre 5elicon! Domnule 6eldon( 6eldon clătină din cap( ― Pentru mine ar 9i plictisitor( Este doar o lume! ca oricare alta( Numai Trantorul este di9erit de toate celelalte( Pe 5elicon nu e:istă puţuri de căldură ― sau poate nicăieri 1n altă parte ― ci numai pe Trantor( or"e8te0ml de ele( )Numai Trantorul este di9erit de toate celelalte?( Propo3iţia se repetă sin'ură 1n mintea lui 6eldon 8i pentru un moment rămase acolo suspendatăF dintr0un motiv sau altul 18i aduse deodată aminte de povestea lui Dors! cea cu0m4na0pe0coapsă! dar Tisalver 1ncepuse să vor"ească 8i 1i ie8i din minte la 9el de repede precum 1i intrase(* ― Dacă 1ntr0adevăr vrei să a9li despre puţurile de căldură! spuse Tisalver! ţi le pot arăta( 6e 1ntoarse spre nevastă0sa( ― Casilia! ai ceva 1mpotrivă dacă0l iau cu mine m4ine seară pe Domnul 6eldon la puţurile de căldură7 ― /i pe mine! spuse repede Dors( ― /i pe Doamna ena"ili7 Doamna Tisalver se 1ncruntă 8i spuse tăios2 ― Nu cred că ar 9i o idee "ună( Oaspeţii no8tri au să le 'ăsească plictisitoare( ― Nu cred! Doamnă Tisalver! spuse 6eldon! 1ncerc4nd să 9ie ama"il( Ne0ar plăcea 9oarte mult să vedem puţurile de căldură( Am 9i 1nc4ntaţi dacă aţi veni 8i dumneavoastră cu noi((( 8i 9etiţa dumneavoastră((( dacă vrea să vină( Doamna Tisalver deveni ri'idă( ― La puţurile de căldură7 spuse ea( ,la este ultimul loc 1n care ar putea mer'e o 9emeie decentă( 6eldon se simţi =enat de 'a9a sa( ― N0am vrut să 9iu nepoliticos! Doamnă Tisalver( ― Nu este nici p nepoliteţe! spuse Tisalver( Casilia crede că a8a ceva ar 9i su" condiţia noastră( /i a8a 8i este! dar at4ta vreme c4t eu nu lucre3 acolo! nu e nici o nenorocire să 9ac o simplă vi3ită 8i să le pre3int oaspeţilor( +nsă este incomod 8i n0am să reu8esc niciodată să o 9ac pe Casilia să se 1m"race adecvat( 6e ridicară din po3iţiile lor '&emuite( 6caunele? Da&lite erau ni8te simple 9orme de plastic pe rotiţe! iar 'enunc&ii lui 6eldon se contractaseră teri"il! iar el părea să se clatine la cea mai mică mi8care a corpului( +nsă Tisalverii stăp4niseră arta de a sta neclintiţi pe ele 8i se ridicară 9ără nici o pro"lemă! 9ără a 9i nevoie să se a=ute de "raţe a8a cum 9ăcuse 6eldon( /i Dors se ridică 9ără pro"leme! iar 6eldon se minună 1ncă o dată de 'raţia ei 9irească( +nainte de a se despărţi pentru a mer'e 1n camerele lor separate! 6eldon 1i spuse lui Dors2 ― E8ti si'ură că nu 8tii nimic despre puţurile de căldură7 Doamna Tisalver le0a pre3entat ca 9iind 9oarte neplăcute( ― Nu pot 9i c3iar at%t de neplăcute! alt9el Tisalver nu ne0ar 9i su'erat să mer'em să le vi3ităm( 6ă 9im mulţumiţi că ni se 9ace o surpri3ă(
< ― O 6, AEJI NEOIE de &aine potrivite! spuse Tisalver( Doamna Tisalver! 1n spate! pu9ni ostentativ( 6eldon! prudent! '4ndindu0se la ro"e cu o va'ă ne9ericire! spuse2 ― Ce 1nţele'i princum &aine potrivite7 Ceva u8or! a8a port eu( .n tricou! m4neci 9oarte scurte! pantaloni lar'i! indispensa"ili lar'i! sandale desc&ise( Am de toate pentru tine( ― -un( Nu sună rău( ― C4t despre Doamna ena"ili! am acelea8i lucruri 8i pentru ea( 6per să se potrivească( 5ainele pe care Tisalver le dădu 9iecăruia )8i care erau ale lui* se potriveau destul de "ine ― c&iar dacă le erau puţin cam strimte( C4nd 9ură 'ata! 18i luară la revedere de la Doamna Tisalver! iar ea! cu un aer resemnat
de8i de3apro"ator! 1i privi din pra'ul u8ii cum plecau( Era seara devreme 8i deasupra strălucea o lumină crepusculară plăcută( Era clar că luminile din Da&l aveau să dispară 1n cur4nd( Temperatura era potrivită 8l nu se 3ărea nici un ve&icul! toată lumea mer'ea pe =os( Departe! se au3ea sunetul omnipre3ent al unui E:pres 8i! din c4nd 1n c4nd! se putea 3ări sclipirea 9arurilor sale( 6eldon o"servă că Da&liţii nu păreau să se 1ndrepte spre o anume destinaţie( Păreau să 9acă mai de'ra"ă o promenadă! o plim"are de plăcere( Poate că dacă Da&l era un sector sărac! a8a cum su'erase Tisalver! distracţiile necostisitoare erau 9oarte apreciate 8i ce putea 5 mai plăcut ― 8i mai ie9tin ― dec4t o plim"are seara7 6eldon 1ncetini automat! mer'4nd 8i el cu pasul unei plim"ări 9ără scop 8i simţi căldura prieteniei peste tot 1n =urul lui( Oamenii se salutau unu pe alţii atunci c4nd se 1nt4lneau 8i sc&im"au c4teva cuvinte( Peste tot apăreau mustăţi ne're de di9erite 9orme 8i desimi 8i păreau a 9i un articol indispensa"il pentru masculul Da&lit! la 9el de omnipre3ent ca 8i capetele c&ele ale raţilor >%co'enieni( Era un ritual de seară! un mod de a 9i si'uri că 1ncă o 3i trecuse cu "ine! că prietenii erau 1n continuare "ine 8i 9ericiţi( /i! cur4nd deveni evident! Dors atră'ea toate privirile( +n lumina amur'ului! cu toate că ro8ul părului său se mai 1ntunecase! ie8ea 1n evidenţă 1n marea de capete acoperite cu păr ne'ru )cu e:cepţia c4torva 'ri*! ca un "ănuţ de aur sclipind pe un morman de căr"uni( ― Este 9oarte plăcut! spuse 6eldon( ― Este! spuse Tisalver( De o"icei mer' 1mpreună cu soţia mea! iar ea este 1n elementul ei( Nu e:istă nimeni pe o ra3ă de un Hilometru căruia ea să nu0i 8tie numele! ocupaţia 8i rudele( Eu nu sunt 1n stare de a8a ceva( C&iar acum! =umătate din oamenii care mă salută((( nici nu le 8tiu numele( Dar! 1n orice ca3! nu tre"uie să ne t4r4m prea 1ncet( Tre"uie să urcăm 1n ascensor( Lumea din nivelele =oase este ocupată( Co"orau cu ascensorul atunci c4nd Dors spuse2 ― Presupun! Domnule Tisalver! că puţurile de căldură sunt locuri unde căldura internă a Trantorului este 9olosită pentru a produce a"uri care rotesc tur"ine 8i ast9el produc electricitate( ― O! nu( Electricitatea este produsă direct! de termopile mari! de 1naltă e9icienţă( Nu mă 1ntre"aţi detalii! vă ro'( Eu nu sunt dec4t un pro'ramator la &olovi3iune( De 9apt! nu cereţi nimănui de aici să vă dea detalii( Totul este o mare cutie nea'ră( uncţionea3ă! dar nimeni nu 8tie cum( ― /i dacă ceva se de9ectea3ă7 ― De o"icei nu se de9ectea3ă! dar dacă totu8i se 1nt4mplă! vine un e:pert de undeva( .nul care se pricepe la computere( -ine1nţeles ! totul este puternic computeri3at( Ascensorul a=unse la o &altă 8i ie8iră a9ară( .n su9lu de aer cald se năpusti asupra lor( De8i nu era deloc nevoie! 6eldon spuse2 ― Este 9ier"inte( ― Da! a8a e! spuse Tisalver( Asta 9ace Da&lul at4t de valoros ca sursă de ener'ie( 6tratul de ma'mă este mai aproape de supra9aţă dec4t oriunde altundeva pe planetă( A8a că tre"uie să munce8ti 1n căldură( ― Dar aerul condiţionat7 spuse Dors( ― E:istă aer condiţionat! dar este un lucru costisitor( entilăm 8i uscam 8i răcim aerul! dar dacă mer'em prea departe! 9olosim prea multă ener'ie 8i 1ntre'ul proces devine prea scump( Tisalver se opri 1n 9aţa unei u8i 8i se pre3entă( Aceasta se desc&ise 8i pătrunse un val de aer mai rece! iar el murmură2 ― Ar tre"ui să putem 9ace rost de cineva care să ne a=ute să ne plim"ăm pe aici 8i care să stăp4nească remarcile cărora Doamna ena"ili le0ar putea 9i ţintă((( cel puţin din partea "ăr"aţilor( ― Nu mă vor deran=a remarcile! spuse Dors( ― >ă vor deran=a pe mine! spuse Tisalver( .n t4năr ie8i dintr0un "irou! 8i se pre3entă cu numele de 5ano Lindor( 6emăna 9oarte mult cu Tisalver! dar 6eldon 18i spuse că p4nă se va o"i8nui cu statura mică a tuturor! cu culoarea oac&e8ă a pielii 8i cu mustăţile "o'ate! nu va 9i 1n stare să vadă cu u8urinţă di9erenţele dintre indivi3i( ― oi 9i "ucuros să vă arăt ceea ce poate 9i vă3ut pe aici! spuse Lindor( /tiţi! pentru dumneavoastră s0ar putea să nu 9ie ceva 9oarte spectaculos( 6e adresa tuturor! dar oc&ii săi o 9i:au pe Dors( ― Nu vă va 9i 9oarte comod! spuse el( Propun să ne scoatem tricourile( ― Dar aici e "ine 8i răcoare! spuse 6eldon( ― -ine1nţeles! dar asta din cau3ă că noi suntem administratori( Ban'ul are privile'iile lui( Dincolo! nu putem menţine la acela8i nivel condiţionarea aerului( De aceea ei sunt plătiţi mai "ine dec4t mine( De 9apt! acestea sunt slu="ele cel mai "ine plătite din Da&l 8i este sin'urul mi=loc cu care atra'em oamenii să lucre3e aici! =os( C&iar 8i a8a! devine din ce 1n ce mai 'reu să 9acem rost de mineri( Trase ad4nc aer 1n piept( ― -un! spuse! &ai să intrăm 1n supă( +8i scoase tricoul 8i 8i0l prinse la cin'ătoare( Tisalver 9ăcu la 9el! iar după aceea 8i 6eldon( Lindor o privi pe Dors 8i spuse2 ― E pentru ca să vă simţiţi mai "ine! Doamnă( Dar nu este o"li'atoriu( ― E0n re'ulă! spuse Dors( +8i scoase tricoul( 6utienul său era al"! necăptu8it 8i 9oarte decoltat( ― Doamnă! spuse Lindor! asta nu e((( 6tătu un moment pe '4nduri! apoi dădu din umeri 8i spuseF ― +n re'ulă( Ne descurcăm noi( Pentru 1nceput! 6eldon remarcă doar computere 8i ma8ini! conducte uria8e! lumini care p4lp4iau 8i ecrane strălucitoare(
Luminăţia de 9ond era relativ scă3ută! de8i 3onele cu ma8ini erau 9iecare "ine luminate( 6eldon ridică privirea 1n semi01ntuneric( ― De ce nu este mai "ine luminat7 1ntre"ă el( ― E luminat destul de "ine((( acolo unde tre"uie! spuse Lindor( ocea sa era plăcut modulată 8i vor"ea repede dar puţin cam tare( ― Lumina de 9ond este sla"ă din motive psi&olo'ice( +n minte! prea strălucitor? este asociat cu căldură?( Atunci c4nd aprindem lumina 1ncep protestele! c&iar 8i atunci c4nd temperatura este mai scă3ută dec4t de o"icei( ― Pare să 9ie "ine computeri3at! spuse Dors( Cred că toată 9uncţionarea ar putea 9i lăsată pe seama computerelor( Acest 'en de mediu este parcă special 9ăcut pentru inteli'enţa arti9icială( ― Aveţi per9ectă dreptate! spuse Lindor! dar nici nu putem să riscăm vreo de9ecţiune( Atunci c4nd ceva nu mer'e "ine avem nevoie de ur'enţă de oameni( .n computer care nu 9uncţionea3ă "ine poate ridica pro"leme p4nă la două mii de Hilometri depărtare( ― Eroarea umană poate 9ace acela8i lucru! nu0i a8a7 1ntre"ă 6eldon( ― O! da! dar dacă oamenii lucrea3ă 1mpreună cu computerele! erorile computerelor pot 9i mai repede detectate 8i corectate de oameni( /i invers! erorile umane pot 9i mai repede corectate de computere( Asta 1nseamnă că nu se poate 1nt4mpla nimic serios dec4t dacă eroarea umană 8i eroarea de computer au loc 1n acela8i timp( Iar asta cu 'reu s0ar putea 1nt4mpla vreodată( ― Cu 'reu! dar nu niciodată! nu7 spuse 6eldon( ― Aproape niciodată! dar nu nici o dată( Computerele nu mai sunt cum erau odată( La 9el 8i oamenii( ― 6e pare că a8a este peste tot! spuse 6eldon r434nd u8urel( ― Nu! nu( Nu vor"esc despre ce era odată( Nu vor"esc despre "unele 3ile de odinioară( or"esc despre statistici( +n acel moment! 6eldon 18i aduse aminte de cele spuse de 5ummin despre decadenţa vremurilor( ― .ite! vedeţi ce vreau să spun7 3ise Lindor 1n 8oaptă( Este un 'rup de oameni! cu 'radul C0< după c4te se pare! care "eau( Nici unul nu se a9lă la postul său( ― Ce "eau7 1ntre"ă Dors( ― Lic&ide speciale! pentru a 1nlocui pierderea de electrolit( 6uc de 9ructe( ― Nu poţi să0i condamni! nu0i a8a7 spuse Dors indi'nată! 1n căldura asta uscată! tre"uie să "ei( ― /tiţi 1n c4t timp dă pe '4t o "ăutură un C0< e:perimentat7 /i nici 1n privinţa asta nu se poate 9ace nimic( Dacă le dăm pau3e de c4te cinci minute pentru ca să "ea 8i 1i ţinem 1mpră8tiaţi ca să nu se adune 1n 'rupuri! se poate st4rni pur 8i simplu o re"eliune( Acum se apropiau de 'rup( Erau 8i "ăr"aţi 8i 9emei )Da&l părea! mai mult sau mai puţin! o societate am"ise:uală*! 8i am"ele se:e erau 9ără tricouri( emeile purtau ni8te accesorii care puteau 9i numite sutiene dar acestea erau strict 9uncţionale( 6erveau la a ridica s4nii pentru a a=uta ventilaţia 8i a limita transpiraţia! dar nu acopereau nimic( Dors 8opti la urec&ea lui 6eldon2 ― C&estiile alea au rostul lor! 5ari( 6unt udă leoarcă acolo( ― Atunci! scoate0ţi sutienul! spuse 6eldon( N0am să ridic nici un de'et ca să te opresc( ― Aveam eu o "ănuială că nu ai avea nimic 1mpotrivă! spuse Dors( Dar nu 8i0l scoase( 6e apropiau de 'rupul de oameni ― apro:imativ o du3ină( ― Dacă vreunul dintre ei 9ace vreo remarcă 'rosolană! cred că am să supravieţuiesc! spuse Dors( ― ă mulţumesc! spuse Lindor( Nu pot să 'arante3 că n0au să o 9acă((( dar va tre"ui să vă pre3int( Dacă le vine ideea că dumneavoastră sunteţi inspectori 8i eu vă 1nsoţesc! vor deveni recalcitranţi( Inspectorii tre"uie să08i "a'e nasul peste tot! sin'uri! 9ără să 9ie suprave'&eaţi de nimeni din conducere( ― >ineri! tre"uie să vă pre3int pe cineva! spuse el ridic4nd "raţele( Avem vi3itatori din e:terior ― doi Provinciali! doi intelectuali( Lumile lor nu mai au su9icientă ener'ie 8i au venit aici! 1n Da&l! ca să vadă cum ne descurcăm noi( Ei cred că ar putea 1nvăţa ceva( ― Au să 1nveţe cum să asude! stri'ă un miner( 6e porniră ni8te &o&ote ră'u8ite( ― .ite! stri'ă o 9emeie! ea are de=a s4nii transpiraţi! daV 8i0i acoperă cu c&estia aia( ― L0a8 da =os! stri'ă Dors la r4ndul ei! dar s4nii mei nu se pot compara cu ai tăi( B4setele deveniră prietenoase( +nsă un t4năr pă8i 1n 9aţă! privindu0l intens pe 6eldon( Avea oc&ii ad4nciţi 1n or"ite 8i o 9i'ură ca o mască lipsită de trăsături( ― ă cunosc! spuse el( 6unteţi matematicianul( 6e repe3i 1nainte! studiind cu aviditate 8i cu respect 9aţa lui 6eldon( Automat! Dors pă8i 1n 9aţa lui 6eldon! iar Lindor pă8i 1n 9aţa ei! stri'4nd2 ― +napoi! minerule( Ai 'ri=ă cum te porţi( ― 6taţi@ spuse 6eldon( Lăsaţi0l să0mi vor"ească( De ce vă 1n'rămădiţi toţi 1n 9aţa mea7 9loare(
― Dacă unul dintre ei vine mai aproape! spuse Lindor 1n 8oaptă! veţi descoperi că nu miroase c&iar ca o ― Am să suport! spuse 6eldon cu "rutalitate( Tinere! ce dore8ti7 ― Numele meu este Amar%l( Yu'o Amar%l( 0am vă3ut la &olovi3iune( ― Posi"il( /i ce0i cu asta7 ― Nu0mi amintesc numele dumneavoastră(
― Nici nu e nevoie( ― Aţi vor"it despre ceva numit psi&oistorie( ― Nici nu '&ice8ti c4t de mult a8 9i dorit să nu 9i or"it( ― Po9tim7 ― Nimic( Ce vrei7 ― reau să vor"esc cu dumneavoastră( Acordaţi0mi puţin timp( Acum( 6eldon 1l privi pe Lindor! care clătină &otăr4t din cap( ― Nu( At4ta vreme c4t se a9lă 1n sc&im"! nu( ― C4nd 1ncepe sc&im"ul tău! Domnule Amar%l7 1ntre"ă 6eldon( ― La o mie 8ase sute( ― Ne putem 1nt4lni m4ine! la o mie patru sute7 ― Desi'ur( .nde7 6eldon se 1ntoarse spre Tisalver( ― +mi dai voie să mă 1nt4lnesc cu el in locuinţa ta7 Tisalver avea o 9i'ură 9oarte ne9ericită( ― Nu e nevoie( E doar un miner( ― >i0a recunoscut 9i'ura! spuse 6eldon( /tie ceva despre mine( Nu poate 9i un simplu nimeni( Am să mă 1nt4lnesc cu el m4ine! 1n camera mea( /i apoi! cum 9i'ura lui Tisalver nu se calmase! adău'ă2 ― +n camera mea, pentru care am plătit c&irie( Iar tu vei 9i la muncă! nu vei 9i 1n apartament( ― Nu e vor"a de mine! Domnule 6eldon! spuse Tisalver cu o voce =oasă( Este vor"a de Casilia! soţia mea( Ea nu va suporta( ― Am să vor"esc eu cu ea! spuse 6eldon cu 9ermitate( a tre"ui să suporte(
K CA6ILIA TI6ALEB căscă oc&ii mari( ― .n miner7 Nu 1n apartamentul meu. De ce nu7 De el va veni 1n camera mea!Iată spuse 6eldon(vi3itei La o 1n miepuţurile patru sute( ― Nu accept a8a alt9el! ceva! spuse Doamna Tisalver( re3ultatul de căldură( Mirad a 9ost un nesă"uit( ― -a deloc! Doamnă Tisalver( Am mers acolo la cererea mea 8i am 9ost 9ascinat( Tre"uie să0l văd pe acest t4năr! din moment ce 1mi este necesar pentru munca mea de cercetare( ― +mi pare rău că lucrurile stau ast9el! dar a8a ceva nu accept( Dors ena"ili ridică m4na( ― 5ari! lasă0mă să trate3 eu pro"lema( Doamnă Tisalver! dacă Dr( 6eldon tre"uie să se 1nt4lnescă 1n camera sa cu cineva 1n această după0amia3ă! persoana 1n plus 1nseamnă ― e 8i 9iresc ―c&irie 1n plus( +nţele'em acest lucru( Deci! pentru astă3i! c&iria pentru camera Domnului Dr( 6eldon se va du"la( Doamna Tisalver rămase dusă pe '4nduri( ― Ei "ine! e 9rumos din partea dumneavoastră! dar nu este vor"a doar de credite( Tre"uie să ne '4ndim 8i la vecini( .n miner transpirat! ur4t mirositor((( ― >ă 1ndoiesc că la o mie patru sute va veni transpirat 8i ur4t mirositor! Doamnă Tisalver! dar lăsaţi0mă să continui( Din moment ce Dr( 6eldon tre4uie să se 1nt4lnească cu el! dacă nu 1l poate 1nt4lni aici va 9i o"li'at să 1l 1nt4lnească 1n altă parte( Dar nu putem aler'a 1ncoace 8i 1ncolo( Ar 9i prea incomod! 1n consecinţă va tre"ui să căutăm o cameră 1n altă parte( Nu va 9i u8or 8i nu vom dori să o 9acem! dar vom 9i o"li'aţi( A8a că vom plăti c&iria pentru astă3i 8i vom pleca( -ine1nţeles! va tre"ui să e:plicăm Domnului 5ummin de ce a tre"uit să sc&im"ăm aran=amentul 9ăcut de d4nsul pentru noi cu at4ta ama"ilitate( ― 6taţi@ i'ura Doamnei Tisalver ar 9i putut deveni un model de meditaţie pentru un sculptor( ― Nu ne0ar plăcea să 9im nepolitico8i 9aţă de Domnul 5ummin((( sau 9aţă de dumneavoastră( C4t timp va tre"ui să stea aici creatura aia7 ― ine la o mie patru sute( Tre"uie să 9ie la lucru la o mie 8ase sute( a sta aici mai puţin de două ore! pro"a"il mult mai puţin( Ne vom 1nt4lni cu el a9ară! am4ndoi! 8i 1l vom conduce 1n camera 1n care stă Dr( 6eldon( Orice vecin care ne va 3ări va crede că este un prieten de0al nostru! din Provincie( Doamna Tisalver dădu din cap( ― Atunci 9ie precum spuneţi( C&irie du"lă pentru camera Domnului 6eldon pentru 3iua de a3i! iar minerul va veni aici 1n vi3ită doar de data asta( ― Doar de data asta! spuse Dors( Dar mai t4r3iu! c4nd se a9lau am4ndoi 1n camera ei! Dors spuse2 tre4uie ― De ce să0l că ve3i! 5ari7 +nt4lnirea un miner este 8i1neavocea importantă pentru psi&oistorie7 6eldon avu impresia descoperă o u8oară cu urmă de sarcasm ei 8i spuse! ţ49nos2 ― Nu tre"uie să 1nc&in totul acestui uria8 proiect al meu! 1n care de alt9el am 9oarte puţină 1ncredere( 6unt 8i eu un om! cu curio3ităţi omene8ti( Am stat c4teva ore 1n puţurile de căldură 8i ai vă3ut cum erau oamenii care lucrau acolo( 6ărea 1n oc&i că erau needucaţi( Erau indivi3i de nivel scă3ut ― n0a 9ost un =oc de cuvinte intenţionat ― 8i! cu toate acestea! a e:istat unul care m0a recunoscut( Pro"a"il că m0a vă3ut la &olovi3iune cu oca3ia( Convenţiei Decenale 8i 8i0a amintit cuv4ntul psi&oistorie?( >i se pare neo"i8nuit ― 8i! 1ntr0un 9el! nu
prea potrivit cu locul ― 8i a8 dori să vor"esc cu el( ― Din cau3ă că 1ţi satis9ace vanitatea de a 9i cunoscut c&iar 8i printre minerii din Dani7 ― Ei((( poate( Dar oricum 1mi aţ4ţă curio3itatea( ― /i de unde 8tii că nu a 9ost instruit 8i că nu are intenţia să te "a'e 1n "ucluc! a8a cum ţi s0a mai 1nt4mplat7 6eldon deveni ri'id( ― N0am să0l las să08i plim"e de'etele prin părul meu( Oricum! acum suntem mult mai "ine pre'ătiţi! nu0i a8a7 /i sunt si'ur că vei 9i cu mine( reau să spun! m0ai lăsat să mer' sin'ur 1n .pperside! m0ai lăsat să mer' sin'ur 1n micro9erme cu Baindrop ort%0T&ree! dar acum n0ai să mă mai la8i sin'ur! nu0i a8a7 ― De asta poţi să 9ii si'ur! spuse Dors( ― -ine! atunci eu am să stau de vor"ă cu t4nărul! iar tu o să 9ii atentă la capcane( Am toată 1ncrederea 1n tine(
A>ABYL a=unse cu c4teva minute 1nainte de lK##! privind 1mpre=ur cu "ă'are de seamă( Părul său era curat! iar mustaţa 1i era 1n'ri=ită 8i răsucită u8or 1n sus! la mar'ini( Tricoul său era de un al" strălucitor( ir"sea, dar era un miros de 9ructe care venea 9ără 1ndoială de la puţin cam mult e:ces de 3el 1n 9olosirea cosmeticelor( Avea cu el o saco8ă( 6eldon! care 1l a8teptase a9ară! 1l prinse u8or de un cot 1n timp ce Dors 1l prinse de celălalt 8i intrară repede 1n ascensor( A=un'4nd la eta=ul care tre"uia! trecură prin apartament 1n camera lui 6eldon( ― Nu0i nimeni acasă! a8a0i7 spuse Amar%l cu o voce 1nceată 8i a"ătută( ― 6unt ocupaţi cu toţii! spuse 6eldon pe un ton neutru( Arătă spre sin'urul scaun din cameră! o pernuţă a8e3ată direct pe canapea( ― Nu! spuse Amar%l( N0am nevoie de a8a ceva( 6ă0l 9olosească unul dintre dumneavoastră( 6e '&emui la podea cu o mi8care 'raţioasă( Dors 1i imită mi8carea! a8e34ndu0se pe mar'inea saltelei lui 6eldon! 8i ea a8e3ată direct pe podea! dar 6eldon se lăsă 1n =os cam st4n'aci! tre"uind să se 9olosească de m4ini 8i nereu8ind! a"solut de loc! să 'ăsească o po3iţie ― con9orta"ilă sale(ve3i7 spuse el( Ei! tinere! pentru pentru picioarele ce vrei să mă ― Pentru că sunteţi matematician( 6unteţi primul matematician pe care l0am vă3ut vreodată ― de aproape ― 8i pe care l0a8 putea atin'e cu m4na! 1nţele'eţi7 ― >atematicienii sunt 8i ei la 9el ca toţi ceilalţi oameni( ― Nu 8i pentru mine! Dr((( Dr((( 6eldon7 ― Acesta este numele meu( Amar%l păru mulţumit de el( ― >i0am amintit! 1n cele din urmă((( edeţi! 8i eu vreau să 9iu matematician( ― oarte "ine( Ce te opre8te7 Amar%l se 1ncruntă deodată( ― or"iţi serios7 ― Presupun că ce&a te opre8te( Da! vor"esc serios( ― Ceea ce mă opre8te este că sunt un Da&lit! un miner din Da&l( Nu am "anii pentru a putea 1nvăţa 8i nici nu pot o"ţine creditele necesare( Nu m0au 1nvăţat dec4t să citesc 8i să socotesc 8i să 9olosesc un computer( Asta este su9icient pentru a deveni miner( Dar eu am vrut mai mult( A8a că am 1nvăţat sin'ur( ― +n anumite privinţe! ăsta este cel mai "un mod de a 1nvăţa( /i cum ai 9ăcut7 ― Cuno8team o "i"liotecară( Ea a avut "unăvoinţa să mă a=ute( Era o 9emeie 9oarte "ună 8i mi0a arătat cum să 9olosesc computerele pentru a 1nvăţa matematică( A pus la punct un pro'ram care să mă conecte3e la celelalte "i"lioteci( eneam 1n 3ilele mele li"ere 8i 1n dimineţile de după sc&im"( .neori mă 1ncuia 1n camera ei! ca să nu mă deran=e3e oamenii care intrau sau mă lăsa să intru 1n "i"liotecă atunci c4nd era 1nc&isă pentru pu"lic( Ea nu 8tia matematică! dar m0a a=utat c4t a putut( Era 1n v4rstă! o 9emeie văduvă( Poate că s0a '4ndit la mine ca la un 9el de 9iu sau a8a ceva( Nu avea copii( )Poate că mai era implicat 8i un alt sentiment! '4ndi repede 6eldon! dar lăsă acest '4nd deoparte( Nu era trea"a lui(* ― >i0a plăcut teoria numerelor! spuse Amar%l( Din cele ce am 1nvăţat din computerul 8i din video0cărţile pe care le0am 9olosit pentru matematică! am reali3at ceva( Am scos ni8te lucruri noi care nu erau 1n video0cărţi( 6eldon ridică spr4ncenele( ― Interesant( Ce anume7 ― 0am adus c4teva( Nu le0am arătat nimănui! niciodată( Oamenii din =urul meu(((! spuse el ridic4nd din umeri! ori ar r4de! ori i0ar deran=a( O dată am încercat să spun asta unei 9ete pe care o cuno8team! dar ea mi0a spus imediat că sunt un cara'&ios 8i nu a vrut să mă mai vadă( ă deran=ea3ă dacă vi le arăt7 ― A"solut deloc( Crede0mă( 6eldon 1ntinse m4na 8i! după o scurtă e3itare! Amar%l 1i dădu saco8a pe care o adusese( >ultă vreme! 6eldon se uită peste &4rtiile lui Amar%l( Ceea ce lucrase acesta acolo era e:trem de naiv! dar nu08i permise să a9i8e3e nici un 34m"et( .rmări demonstraţiileF nici una nu era nouă! "ine1nţeles! sau măcar aproape nouă((( sau deose"it de importantă( Dar asta nu conta( ― Toate astea le0ai 9ăcut tu sin'ur7 spuse 6eldon ridic4nd privirea(
Amar%l! aproape speriat! apro"ă din cap( 6eldon scoase c4teva 9oi( ― Ce te0a 9ăcut să te '4nde8ti la asta7 De'etul lui se plim"ă deasupra unui raţionament matematic( Amar%l privi! se 1ncruntă 8i se '4ndi( Apoi e:plică modul 1n care raţionase( 6eldon ascultă! apoi spuse2 ― Ai citit vreodată o carte de Anat -i'ell7 ― Despre teoria numerelor7 ― Titlul era 0educ2ia atematică. Nu era numai despre teoria numerelor( ― N0am au3it nici o dată de el! spuse Amar%l d4nd din cap( +mi pare rău( ― El a enunţat teorema asta a ta! acum trei sute de ani( Amar%l era 8ocat( ― N0am 8tiut asta( ― 6unt si'ur( Tu ai 9ăcut0o totu8i cu mai multă iscusinţă( Nu e ri'uroasă! dar((( ― Cum adică! ri'uroasă?7 ― N0are importantă( 6eldon puse &4rtiile 1napoi 1n teanc! teancul 1napoi 1n saco8ă 8i spuse2 ― ă c4teva copii pentru ceea ce ai aici( Ia o copie! datea30o cu a=utorul unui computer o9icial 8i păstrea30 o su" si'iliu computeri3at( Prietena mea aici de 9aţă! Doamna ena"ili! te poate "ă'a 1n .niversitatea 6treelin' 9ără să mai dai e:amen( ei primi un 9el de "ursă( a tre"ui să o iei de la 1nceput 8i să 1nveţi cursuri 8i din alte discipline dec4t matematica! dar((( De0a"ia acum 18i recapătă Amar%l răsu9larea( ― La .niversitatea 6treelin'7 N0au să mă primească( ― De ce nu7 Dors! poţi să aran=e3i asta! nu0i a8a7 ― 6i'ur că pot( ― Nu! nu puteţi! spuse Amar%l cu 1nver8unare( N0au să mă primească( Eu sunt din Da&l( ― Ei 8i7 ― Nu vor primi oameni din Da&l( 6eldon privi spre Dors( ― Ce tot vor"e8te7 Dors dădu din cap( ― C&iar că nu 8tiu( ― 6unteţi din Provincie! Doamnă! spuse Amar%l( De c4t timp vă a9laţi la 6treelin'7 ― De ceva mai mult de doi ani! Domnule Amar%l( ― Aţi vă3ut vreodată Da&liţi pe acolo ― scun3i! cu părul ne'ru 8i creţ! cu mustăţi mari7 ― 6unt studenţi cu tot 9elul de 1n9ăţi8ări( ― Dar Da&liţi nu sunt( Priviţi din nou! mai cu atenţie! data viitoare c4nd mer'eţi acolo( ― Dar de ce nu sunt7 spuse 6eldon( ― Nu le place de noi( Noi arătăm alt9el( Nu le place mustaţa noastră( ― Ji0o poţi rade((( Dar vocea lui 6eldon se stinse su" privirea 9urioasă a celuilalt! ― Niciodată( De ce0a8 9ace0o7 >ustaţa mea este semnul meu de "ăr"ăţie( ― Dar "ar"a ţi0o "ăr"iere8ti( /i ăsta este un semn de "ăr"ăţie( ― Pentru poporul meu! musta2a este semn de "ăr"ăţie( 6eldon o privi din nou pe Dors 8i murmură2 ― Capete c&ele! mustăţi((( ce ne"unie( ― Ce7 spuse 9urios Amar%l( ― Nimic( 6pune0mi ce altceva nu le mai place la Da&liţi( ― Aran=ea3ă ei lucrurile ast9el 1nc4t să nu le placă( 6pun că puţim( 6pun că suntem murdari( 6pun că 9urăm( 6pun că suntem violenţi( 6pun că suntem t%mpi2i. 7 /i de ce spun toate astea7 ― Pentru că e u8or de spus 8i 1i 9ace pe ei să se simtă mai "ine( Normal! dacă muncim 1n puţurile de căldură! ne murdărim 8i mirosim ur4t( Dacă suntem săraci 8i asupriţi! unii dintre noi 9ură 8i devin violenţi( Dar nu suntem cu toţii ast9el( Ce0ar 9i să vor"im despre "lon3ii ăia 1nalţi din sectorul Imperial! care au impresia că Gala:ia le aparţine ― nu! de 9apt Gala:ia c3iar le aparţine( Ei nu devin niciodată violenţi7 Ei nu 9ură! din c4nd 1n c4nd7 Dacă ar munci 1n locul meu! ar mirosi 8i ei la 9el ca mine( Dacă ar tre"ui să trăiască a8a cum trăiesc eu! s0ar murdări 8i ei( ― Cine nea'ă 9aptul că peste tot sunt oameni de toate 9elurile7 3ise 6eldon( ― Nimeni nu discută su"iectul ăsta@ E luat de "un( Domnule 6eldon! tre"uie să plec de pe Trantor( Nu am nici o 8ansă pe Trantor! nici o 8ansă de a c48ti'a credite! nici o 8ansă de a primi o educaţie! nici o 8ansă de a deveni matematician! nici o 8ansă de a deveni altceva dec4t spun ei că sunt((( un nimic 9ără valoare( .ltimele cuvinte le spusese cu 9rustrare 8i cu disperare( 6eldon 1ncercă să 9ie re3ona"il( ― Persoana de la care am 1nc&iriat această cameră este un Da&lit( Are o slu="ă curată( Are o educaţie( ― A! si'ur! spuse Amar%l cu ardoare( 6unt c4tiva( C4ţiva sunt lăsaţi! ast9el 1nc4t să se poată spune că! uite! se poate( /i ace8ti c4tiva pot trăi decent at4ta vreme c4t răm4n 1n Da&l( Lasă0i să iasă a9ară din Da&l 8i ai să ve3i cum sunt trataţi( Iar c4t timp sunt aici! se simt "ine trat4ndu0i pe ceilalţi ca pe ni8te nimicuri( Asta0i 9ace "lon3i 1n poprii lor oc&i( Ce0a 3is această persoană dră'uţă de la care aţi 1nc&iriat camera atunci c4nd i0aţi spus
că o să aduceţi 1năuntru un miner7 Cum v0a spus că voi arăta7 Acum au plecat((( ca să nu stea 1n acela8i loc cu mine( 6eldon 18i ume3i "u3ele( ― N0am să te uit( O să am 'ri=ă să pleci de pe Trantor 8i să te introduc 1n .niversitatea din 5elicon! unde lucre3 eu((( atunci c4nd am să a=un' eu 1nsumi acolo( ― Promiteţi7 Pe cuv4ntul dumneavoastră de onoare7 C&iar dacă sunt un Da&lit7 ― aptul că e8ti Da&lit nu are nici o importanţă pentru mine( aptul că e8ti de=a un matematician! are@ Dar 1ncă nu pot să cred cele ce 1mi spui( 1mi este imposi"il să cred că e:istă sentimente at4t de nedrepte 9aţă de oameni ino9ensivi( ― Asta din cau3ă că nu aţi avut nici o dată oca3ia să vă interesaţi de ast9el de lucruri! spuse Amar%l cu amărăciune( Totul poate 9oarte "ine să treacă pe su" nasul dumneavoastră 8i n0o să mirosiţi nimic! din cau3ă că pe dumnea&"astră mi vă a9ectea3ă( ― Domnule Amar%l! spuse Dors! Dr( 6eldon este matematician! ca 8i tine 8i uneori este 8i el cu capul 1n nori( Tre"uie să 1nţele'i acest lucru( /tiu că nu este ceva neo"i8nuit ca un 'rup de oameni să privească cu dispreţ un alt 'rup( E:istă du8mănii deose"ite! aproape rituale! care nu au nici o =usti9icare raţională 8i care au o serioasă in9luenţă istorică( Este 9oarte păcat( ― E u8or să spui că este 9oarte păcat?! spuse Amar%l( De3apro"aţi acest lucru! ceea ce 9ace din dumneavoastră o persoană a'rea"ilă! apoi vă ocupaţi de tre"urile dumneavoastră 8i nu vă mai interesea3ă( Este mult mai rău dec4t 9oarte păcat?( Este 1mpotriva a tot ceea ce este decent 8i 9iresc( 6untem toţi la 9el! "lon3i 8i "runeţi! 1nalţi 8i scun3i! Orientali! Occidentali! >eridionali 8i Provinciali( 6untem cu toţii! dumneavoastră 8i cu mine 8i c&iar 8i +mpăratul! descendenţii oamenilor de pe Păm4nt! nu0i a8a7 ― Descendenţii cui= între"ă 6eldon( 6e 1ntoarse spre Dors cu oc&ii &ol"aţi( ― Ai oamenilor de pe Păm4nt@ stri'ă Amar%l( Planeta din care se tra' toţi oamenii( ― 6in'ura planetă7 Doar " sin1ură planetă7 ― 6in'ura planetă( 6i'ur că da2 Păm4nt( ― C4nd spui Păm4nt! te re9eri la Aurora! nu0i a8a7 ― Aurora7 Ce0i asta7((( Eu vor"esc despre Păm4nt( N0aţi au3it nici o dată de planeta Păm4nt7 ― Nu! spuse 6eldon( A"solut de loc( ― Este o lume le'endara! 1ncepu Dors! care((( ― Nu este le'endară( A 9ost o planetă adevărată( ― Am mai au3it asta! o9tă 6eldon( -ine! &ai să o mai luăm 1ncă o dată de la capăt( E:istă vreo carte Da&lită care vor"e8te despre Păm4nt7 ― Po9tim7 ― reun pro'ram pe calculator! atunci7 ― Nu 8tiu despre ce vor"iţi( ― Tinere! de unde ai au3it despre Păm4nt7 ― >i0a povestit tata( Dar toată lumea 8tie de ea( ― Dar este cineva care cunoa8te mai multe7 Ai 1nvăţat despre asta la 8coală7 ― Acolo nu s0a vor"it niciodată despre Păm4nt( ― Atunci! de unde au a9lat oamenii de aici de ea7 Amar%l dădu din umeri cu un aer de parcă ar 9i 9ost &ărţuit 1n mod inutil! pentru o nimica toată( ― Toată lumea 8tie! pur 8i simplu( De e:emplu! >ama Bitta& 8tia o 'rămadă de pove8ti despre Păm4nt 8i le spunea tuturor( N0am aurit să 9i murit 1ncă( ― >ama ta7 /i nu 8tii((( ― Nu este mama mea. A8a i se spune( >ama Bitta& este o 9emeie "ătr4nă( Trăie8te 1n -illi"otton( 6au trăia( ― .nde e asta7 ― +n direcţia aia! spuse Amar%l 9ăc4nd un 'est va'( ― Cum a=un' acolo7 ― 6ă a=un'eţi acolo7 >ai "ine să nu vreţi să a=un'eţi acolo( N0o să vă mai 1ntoarceţi niciodată( ― De ce7 ― Credeţi0mă( >ai "ine să nu vreţi să mer'eţi acolo( ― Dar a8 vrea s0o văd pe >ama Bitta&( Amar%l clătină din cap( ― /tiţi să 9olosiţi un cuţit7 ― +n ce scop7 Ce 9el de cuţit7 ― .n cuţit care să taie( Ca ăsta( Amar%l se aplecă spre centura care 1i ţinea pantalonii str4n8i pe talie( 6coase ceva din ea 8i! 1ntr0un capăt! 9ul'eră o lamă de cuţit! su"ţire! strălucitoare((( 8i mortală( >4na lui Dors 1l apucă imediat str4ns de 1nc&eietura m4inii drepte( Amar%l r4se( ― Nu aveam de '4nd să0l 9olosesc! spuse el( Am vrut doar să vi0l arăt ( +8i puse cuţitul 1napoi 1n centură( ― Aveţi nevoie de unul ca ăsta pentru auto0apărare! iar dacă nu aveţi sau nu 8tiţi cum să0l 9olosiţi! n0o să mai ie8iţi niciodată vii din -illi"otton( Oricum((( Deveni deodată 9oarte 'rav 8i concentrat(
― or"iţi serios! Domnule 6eldon! că mă a=utaţi să a=un' pe 5elicon7 ― oarte serios( Promit( 6crie0ţi numele 8i unde poţi 9i 'ăsit prin &ipercomputer( Ai un cod! presupun( ― 6c&im"ul meu din puţurile de căldură are unul( E "un7 ― Da( ― -ine atunci! spuse Amar%l privind cu speranţă spre 6eldon! asta 1nseamnă că tot viitorul meu depinde de dumneavoastră! Domnule 6eldon! a8a că &ă r"1, nu mer'eţi 1n -illi"otton( Nu0mi pot permite să vă pierd acum( 6e 1ntoarse spre Dors cu oc&i stăruitori 8i spuse 1ncet2 ― Doamnă ena"ili! dacă ascultă de dumnneavoastră! nu0l lăsaţi să plece( <ă r"1.
BILLIBOTTON
06!L ―((( 0estul de ciudat, cel mai cun"scut aspect al acestui sect"r este >illi4"tt"n, un l"c semile1endar care a 1enerat nenumărate p"&eti. 0e $apt, e:istă acum un între1 1en de literatură în care er"ii i a&enturierii #i &ictimele( tre4uie să în$runte peric"lele trecerii prin >illi4"tt"n. 6t%t de stili+ate au de&enit aceste 4asme înc%t " 4inecun"scută i pr"4a4il autentică înt%mplare care amintete de " ast$el de trecere, cea a lui !ari Seld"n i 0"rs
ENCYCLOPEDIA GALACTICA
CND 5ABI 6ELDON 8i 1nt4lne8ti Dors ena"ili rămaseră Dors 1ntre"ă! 1n'ri=orată2 ― Tu c&iar ai de '4nd să te cu 9emeia asta! sin'uri! >ama?7 ― La asta mă '4ndesc! Dors( ― E8ti un tip ciudat! 5ari( Pari să mer'i cu perseverenţă de la rău la mai rău( Atunci c4nd ai 9ost 1n 6treelin'! ai mers 1n .pperside pentru un scop raţional 8i se pare că asta ţi0a 9ăcut destul rău( Apoi! 1n >%co'en! ai năvălit 1n mansarda Conducătorilor ― un lucru mult mai periculos ― pentru un scop mult mai ne"unesc( /i acum! 1n Da&l( vrei să mer'i 1n acest loc ― lucru care 1n oc&ii acestui t4năr ec&ivalea3ă cu o sinucidere ― pentru un lucru a"surd( ― Această menţionare a Terrei m0a 9ăcut curios((( 8i tre"uie să a9lu ce se ascunde 1n spatele ei( ― Este o le'endă! spuse Dors 8i nici măcar una interesantă( Este "anală( Numele di9eră de la planetă la planetă! dar conţinutul este acela8i( +ntotdeauna e:istă povestea unei lumi de ori'ini 8i a unei epoci de aur( >em"rii unei societăţi comple:e 8i vicioase au aproape cu toţii tendinţa să08i 1nc&ipuie că trecutul lor a 9ost simplu 8i virtuos( Acest lucru este! 1ntr0un 9el sau altul! vala"il pentru toate societăţile! 1ntruc4t toată lumea 18i 1nc&ipuie că 9ace parte dintr0o societate prea comple:ă 8i prea vicioasă! oric4t de simplă ar 9i acea societate( Notea3ă 8i asta pentru psi&oistoria ta( ― Oricum! spuse 6eldon! tre"uie să iau 1n considerare posi"ilitatea ca odată! demult! să 9i e:istat o sin'ură lume( Aurora((( Păm4nt((( numele nu contea3ă( De 9apt((( 6e opri( +n cele din urmă! Dors spuse2 ― Ei7 6eldon clătină din cap( ― +ţi aduci aminte de povestea0cu0m4na0pe0coapsă! pe care mi0ai spus0o 1n >%co'en7 >i0ai spus0o c&iar după ce am primit Cartea de la Baindrop ort%0T&ree((( Ei "ine! mi0a 9ul'erat prin minte 1ntr0o seară recentă! c4nd discutam cu Tisalverii( Am spus ceva care mi0a amintit pentru un moment((( ― Ce anume ţi0a amintit7 ― Nu0mi aduc aminte( >i0a intrat 1n cap 8i s0a dus! dar 1ntr0un 9el! de c4te ori mă '4ndesc la noţiunea de lume mică! am impresia că pun v4r9ul de'etelor pe ceva 8i apoi 1l pierd( Dors 1l privi pe 6eldon! surprinsă( ― Nu0mi dau seama ce0ar putea 9i( Povestea0cu0m4na0pe0coapsă nu avea nimic 1n comun cu Păm4nt sau cu Aurora( ― /tiu! dar acest((( lucru((( care 1mi 3"oară din minte 1nainte de a0l putea 9i:a! pare să 9ie 1ntr0o oarecare cone:iune cu o lume mică 8i am sentimentul că tre4uie să a9lu cu orice preţ mai multe despre ea( Despre ea((( 8i despre ro"oţi( ― /i despre ro"oţi7 Am cre3ut că mansarda Conducătorilor a pus capăt acestui su"iect( ― -a deloc( >0am mai '4ndit la ei( 6e uită la Dors cu o privire tul"ure multă vreme! apoi spuse2 ― +nsă nu sunt si'ur(
― 6i'ur pe ce anume! 5ari7 Dar 6eldon dădu doar din cap 8i nu mai spuse nimic( Dors se 1ncruntă! apoi spuse2 ― 5ari! dă0mi voie să0ţi spun un sin'ur lucru( +n istoria o9icială ― 8i crede0mă! 8tiu despre ce vor"esc ― nu e:istă nici o menţiune re9eritoare la o lume de ori'ini( Este o credinţă populară! recunosc( Nu vor"esc doar de nevinovaţii continuatori ai 9olclorului! cum ar 9i >%co'enienii 8i minerii Da&liţi( Dar sunt "iolo'ii! care insistă că tre"uie să 9i e:istat o lume de ori'ini pentru ni8te motive care sunt cu mult 1n a9ara s9erei mele de cunoa8tereF mai sunt istorici dintre cei mai mistici! care tind să 9acă speculaţii 1n această direcţie( /i 1mi dau seama că aceste speculaţii sunt la modă 8i printre intelectualii din cate'oria celor cu "ani mulţi( Cu toate acestea! istoria o9icială nu 8tie nimic despre acest lucru( ― Iată cu at4t mai multe motive pentru a mer'e dincolo de istoria o9icială! spuse 6eldon( Tot ceea ce vreau eu este un mi=loc care să0mi simpli9ice psi&oistoria 8i nu mă interesea3ă care este acest mi=locF poate să 9ie o 8mec&erie matematică sau o 8mec&erie istorică sau ceva a"solut ima'inar( Dacă t4nărul cu care tocmai am vor"it ar 9i avut un pic mai mult antrenament 9ormal! l0a8 9i pus pe el la curent cu pro"lema( G4ndirea lui este marcată de o considera"ilă in'enuitate 8i ori'inalitate((( ― Deci ai de '4nd să0l a=uţi cu adevărat7 spuse Dors( ― Cate'oric( Imediat ce am posi"ilitatea( ― Dar a 9ost oare "ine că ai 9ăcut promisiuni pe care nu e8ti si'ur că vei 9i 1n stare să le ţii7 ― %co'enienilor lumea lor 1napoi( /ansa ca acest lucru să se 1nt4mple este 3ero( C&iar dacă reali3e3 psi&oistoria! cine 8tie dacă ar putea 9i 9olosită pentru un scop at4t de 1n'ust 8i de speciali3at7 Iată un ca3 real de promisiune care nu poate 9i respectată( +nsă Dors răspunse cu oarecare 1n9lăcărare2 ― C&etter 5ummin 1ncerca să ne salve3e vieţile! să ne scoată din m4inile lui Demer3el 8i ale +mpăratului( Nu uita acest lucru( /i cred că 1ntr0adevăr ar d"ri să 1i a=uţi pe >%co'enieni( ― /i eu a d"ri 9oarte mult să 1l a=ut pe Yu'o Amar%l 8i este mult mai pro"a"il să 1l pot a=uta pe el dec4t pe >%co'enieni( A8a că dacă =usti9ici promisiunea lui 5ummin! te ro' nu o critica pe a mea( >ai mult! Dors! spuse el cu oc&ii sc4nteind de &otăr4re! a d"ri 9oarte mult să o 'ăsesc pe >ama Bitta& 8i sunt 'ata să mer' sin'ur( ― Niciodată@ i3"ucni Dors( Dacă mer'i tu! mer' 8i eu(
DOA>NA TI6ALEB se 1ntoarse! tră'4nd 9etiţa după ea! la o oră după ce Amar%l plecase spre sc&im"ul său( Nu spuse nimic! nici lui 6eldon nici lui Dors! dar dădu scurt din cap atunci c4nd ei o salutară 8i aruncă o privire severă prin cameră ca pentru a veri9ica dacă minerul nu lăsase vreo urmă( Apoi aspiră deodată aerul pe nări 8i 1l privi acu3ator pe 6eldon! 1nainte de a trece din camera comună 1n dormitorul 9etiţei( Tisalver 1nsu8i a=unse acasă mai t4r3iu 8i atunci c4nd 6eldon 8i Dors veniră la poliţă pentru a lua cina! el pro9ită de 9aptul că nevasta sa mai aran=a 1ncă unele detalii de ultim moment 1n le'ătură cu m4ncarea! pentru a 1ntre"a 1ncet2 ― A 9ost aici persoana7 ― A 8i plecat! spuse 6eldon cu serio3itate( Nevasta dumneavoastră a 9ost plecată 1n acea perioadă( Tisalver dădu din cap 8i spuse2 ― O să mai tre"uiască să 9aceţi asta din nou7 ― Nu cred! spuse 6eldon( ― -ine( >asa se scurse 1ntr0o tăcere ad4ncă( Dar după aceea! după ce 9etiţa se duse 1n camera sa pentru discuta"ilele plăceri ale instruirii pe calculator! 6eldon se spri=ini cu coatele de masă? 8i spuse2 ― Povestiţi0mi despre -illi"otton( Tisalver 9usese luat prin surprindere 8i 'ura i se mi8ca 9ără a scoate un sunet( Casilia 1nsă! era mai 'reu de lăsat 9ără 'rai( ― Acolo locuie8te noul dumneavoastră prieten7 spuse ea( Aveţi de '4nd să0i 1ntoarceţi visata7 ― Deocamdată! spuse 6eldon lini8tit! doar am 1ntre"at de -illi"otton( ― E o ma&ala! spuse Casilia pe un ton tăios( Acolo locuie8te dro=dia societăţii( Nimeni nu mer'e 1n -illi"otton! 1n a9ara ticălo8ilor care 8i0au 9ăcut casă acolo( ― Am a9lat că acolo locuie8te o anume >amă Bitta&?( ― N0am au3it nici o dată de ea! spuse Casilia 1nc&i34nd 'ura cu 3'omot( Era clar că nu avea nici o intenţie să cunoască după nume pe oricine ar 9i locuit 1n -illi"otton( ― Eu am au3it de ea! spuse Tisalver arunc4nd o privire stin'&erită spre soţia sa( E o ne"ună "ătr4nă! care se presupune că pre3ice viitorul( ― /i trăie8te 1n -illi"otton7 ― Nu 8tiu! Domnule 6eldon( N0am vă3ut0o niciodată( Este menţionată uneori 1n pro'ramele de 8tiri &olovi3ate! atunci c4nd 9ace pre3iceri( ― /i se adeveresc7 Tisalver pu9ni( ― 6e adeveresc pre3icerile vreodată7 Ale ei nici măcar nu au sens(
― or"e8te vreodată despre Păm4nt7 ― Nu 8tiu( Nu m0ar mira( ― Numele de Păm4nt nu te surprinde( Ai au3it de Păm4nt7 A"ia acum păru Tisalver surprins( ― 6i'ur! Domnule 6eldon( Este lumea din care se tra' toţi oamenii((( a8a se presupune( ― 6e presupune7 Dumneavoastră nu credeţi7 ― Eu7 Eu am educaţie( Dar mulţi oamenr ne8tiutori cred( ― E:istă video0cărţi despre Păm4nt7 ― Pove8tile pentru copii vor"esc uneori despre Păm4nt( +mi aduc acum aminte! c4nd eram copil! povestea mea 9avorită 1ncepea a8a2 Odată! demult! pe Păm4nt! pe c4nd Păm4nt era sin'ura planetă(((V Iţi aduci aminte! Casilia7 1ţi plăcea 8i ţie( Casilia dădu din umeri! nedorind 1ncă să cede3e( ― >i0ar plăcea să o văd odată! spuse 6eldon! dar eu vor"esc despre video0cărţi ade&ărate... ăăă((( de 8tiinţă((( sau 9ilme((( sau tipărituri( ― N0am au3it niciodată de vreuna! dar "i"lioteca((( ― Am să 1ncerc 8i "i"lioteca((( >enţionarea Terrei este cumva ta"u7 ― Ce0i ăla ta"u7 ― reau să spun! e:istă vreun o"icei strict ca oamenii să nu vor"ească despre Păm4nt sau ca străinii să nu 1ntre"e de el7 Tisalver era at4t de sincer uimit! 1nc4t era clar că nu mai avea rost să mai a8tepte vreun răspuns( ― E:istă vreo re'ulă ca străinii să nu mear'ă 1n -illi"otton7 interveni Dors( De data aceasta! Tisalver deveni 'rav( ― Nu e:istă nici o re1ulă, dar nu este o idee "ună pentru nimeni să mear'ă acolo( Eu n0a8 9ace0o( ― De ce7 1ntre"ă Dors( ― Este periculos( iolent@ Toţi sunt 1narmaţi((( reau să spun că oricum Da&4 este un sector 1narmat! dar 1n -illi"otton armele se 8i $"l"sesc. Băm4neţi 1n cartierul ăsta( Este mai si'ur( ― Cel puţin p4nă acum! spuse Casilia cu o urmă de mister 1n voce( Ar 9i mai "ine dacă atunci c4nd ie8im! ie8im cu toţii( >inerii mer' astă3i peste tot( /i aruncă o privire 1ntunecată 1n direcţia lui 6eldon( ― Cum adică Da&l este un loc 1narmat7 spuse 6eldon( +n privinţa armelor! re'lementările Imperiale sunt stricte(
― /tiu asta! spuse Tisalver! 8i aici nu e:istă mitraliere asur3itoare sau 'renade sau 6onde Psi&ice sau ceva de 'enul acesta( Dar e:istă cuţite( Părea st4n=enit( ― Dumneavoastră! Domnule Tisalver! purtaţi cuţit7 1ntre"ă Dors( ― Eu7 spuse acesta sincer 1n'ro3it( Eu sunt un paci9ist! iar acesta este un cartier si'ur( ― Avem două 1n casă! spuse Casilia pu9nind din nou( Nu suntem c3iar at%t de si'uri că este un cartier si'ur( ― Toată lumea poartă cuţite7 1ntre"ă Dors( ― Aproape toată lumea! Doamnă ena"ili! spuse Tisalver( E ceva o"i8nuit( Dar asta nu 1nseamnă că toţi le 9olosesc( ― Dar presupun că 1n -illi"otton le 9olosesc! spuse Dors( ― .neori( C4nd se aprind spiritele! au loc lupte( ― /i 'uvernul permite a8a ceva7 Guvernul Imperial! vreau să spun( ― >ai 1ncearcă din c4nd 1n c4nd să 9acă ordine 1n -illi"otton! dar cuţitele sunt prea u8or de ascuns! iar o"iceiul este prea puternic( +n a9ară de asta! aproape 1ntotdeauna cei uci8i sunt Da&liţi 8i nu cred că 'uvernul Imperial pune prea mult la inimă lucrul acesta( ― Dar dacă este ucis un străin7 ― +n ca3 că se raportea3ă! Imperialii ar putea să se a'ite( Dar se 1nt4mplă că nimeni n0a vă3ut nimic 8i nimeni nu 8tie nimic( Imperialii mai arestea3ă uneori oameni! dar nu pot dovedi niciodată nimic( Cred că 1n cele din urmă tra' conclu3ia că a 9ost o 're8eală a străinilor că au mers acolo((( A8a că nu mer'eţi 1n -illi"otton! c&iar dacă aveţi un cuţit( 6eldon clătină din cap! iritat( ― N0am să port cuţit( Nu 8tiu cum să mă 9olosesc de el( Nu sunt destul de 1ndem4natic( ― Atunci e simplu! Domnule 6eldon( Nu vă duceţi( Tisalver scutură din cap! d4ndu08i importanţă( ― Pur 8i simplu! nu vă duceţi! mai spuse el( ― Nici asta nu cred că pot să 9ac! spuse 6eldon( Dors 1l privi! vi3i"il necă=ită 8i 1i spuse lui Tisalver2 ― De unde se poate cumpăra un cuţit7 6au putem 1mprumuta unul de0al dumneavoastră7 ― Nimeni nu ia cuţitul altuia! spuse repede Casilia( Tre"uie să vi0l cumpăraţi pe0al vostru( ― Peste tot sunt prăvălii care v4nd cuţite! spuse Tisalver( N0ar tre"ui să 9ie! pentru că teoretic sunt ile'ale! 1nţele'eţi! 1nsă orice ma'a3in de "unuri 'ospodăre8ti le vinde( Dacă vedeţi o ma8ină de spălat pe 9irmă! este un semn si'ur( ― /i cum se a=un'e 1n -illi"otton7 1ntre"ă 6eldon( ― Cu E:presul( Tisalver 8ovăi! simţind privirea 1ncruntată a lui Dors(
― /i după ce a=un' la E:pres7 1ntre"ă 6eldon( ― >er'eţi spre est 8i sunteţi atenţi la indicatoare( Dar dacă tre"uie să mer'eţi! domnule 6eldon((( Tisalver e3ită! apoi spuse2 ―((( nu tre"uie să o luaţi pe Doamna ena"ili( emeile sunt uneori tratate((( mai rău( ― Nu va mer'e! spuse 6eldon( ― -a mă tem că va mer'e! spuse Dors cu o &otăr4re calmă(
; >.6TAJA NEG.6TOB.L.I din prăvălia de "unuri 'ospodăre8ti era la 9el de "o'ată pe c4t 9usese 1n tinereţe! dar acum era mai căruntă! de8i părul care 1i acoperea capul era 1ncă ne'ru( +n timp ce o privea pe Dors! 18i atinse mustaţa! din o"i8nuinţă pro"a"il! 8i 8i0o trase 1napoi! pe 9iecare parte( ― Nu sunteţi Da&lită! spuse el( ― Nu sunt! totu8i vreau un cuţit( ― Este 1mpotriva le'ii să v4nd cuţite! spuse ne'ustorul( ― Nu sunt poliţistă 8i nici a'ent 'uvernamental! spuse Dors( >er' 1n -illi"otton( El se &ol"ă la ea! 1n'ri=orat( ― 6in'ură7 ― Cu prietenul meu( Arătă cu de'etul mare peste umăr! 1n direcţia lui 6eldon! care a8tepta a9ară! posac( ― +I cumpăraţi pentru el7 Ne'ustorul 1l privi atent pe 6eldon 8i nu 1i luă mult timp să se &otărască( ― /i el este străin( 6ă vină 1năuntru să 8i0l cumpere sin'ur( ― Nici el nu este a'ent 'uvernamental( Iar cuţitul 1l cumpăr pentru mine( Ne'ustorul dădu din cap( ― 6trăinii sunt ne"uni( 0ar, dacă doriţi să c&eltuiţi ni8te credite! n0am nimic 1mpotrivă să le primesc eu( 6e aplecă su" te='&ea 8i scoase un cilindru! 1l răsuci cu o mi8care lină! de e:pert! 8i lama cuţitului ie8i la iveală( ,sta cel"un maicuţit marepentru pe care 1l ai7 ―E cel emai 9emei( ― Arată0mi un cuţit pentru "ăr"aţi( ― Nu puteţi dori a8a ceva! este prea 'reu( /tiţi cum să 9olosiţi un lucru din acesta7 ― Am să mă deprind! iar 'reutatea nu mă incomodea3ă( Arată0mi un cuţit pentru "ăr"aţi( Ne'ustorul 34m"i( ― Ei "ine! dacă doriţi să vedeţi unul((( 6e aplecă 8i mai mult su" te='&ea 8i scoase un cilindru mult mai 'ros( +l răsuci 8i apăru ceva care părea să 9ie o lamă de cuţit de măcelărie( I0l dădu! cu minerul 1nainte! 34m"ind( ― Arată0mi mi8carea cu care 1l răsuce8ti! spuse ea( El 1i arătă! cu un al doilea cuţit! răsucind 1ncet 1ntr0un sens pentru a 9ace ca lama să apară! apoi 1n celălalt sens! pentru a o 9ace să dispară( ― Băsuce8ti 8i str4n'iF spuse el( ― >ai repetă o dată! domnule! te ro'((( Ne'ustorul se con9ormă( ― +n re'ulă! 1nc&ide0l 8i aruncă0mi0l( El 1l aruncă 8i cuţitul descrise o cur"ă u8or ascendentă( Ea 1l prinse i0l dădu 1napoi 8i spuse2 ― >ai repede( El ridică spr4ncenele 8i apoi! pe nepre'ătite! i0l aruncă 1n st4n'a( Ea nu sc&iţă nici un 'est cu m4na dreaptă ci 1l prinse cu m4na stin'ă 8i lama ţ48ni a9ară pe loc((( apoi dispăru( Ne'ustorul rămase cu 'ura căscată( ― ,sta e cel mai mare pe care 1l aveţi7 ― Da( Dacă o să 1ncercaţi să 1l 9olosiţi! o să o"osiţi( ― Am să respir ad4nc( >ai cumpăr unul( ― Pentru prietenul dumneavoastră7 ― Nu( Pentru mine( ― Aveţi de '4nd să 9olosiţid"uă cuţite7 ― Am două m4ini( Ne'ustorul suspină( ― Doamnă! &ă r"1, nu mer'eţi 1n -illi"otton( Nici nu 8tiţi ce păţesc 9emeile acolo( ― +mi 1nc&ipui( Cum 1mi pun cuţitele astea două la centură7 una(
― Nu la cea pe care o aveţi dumneavoastră! Doamnă( Aia nu e centură pentru cuţite( ă pot vinde totu8i! ― O să ţină două cuţite7 ― 60ar putea să am o centură du"lă! pe undeva( Nu prea sunt cerute( ― Cer eu( ― 60ar putea să nu am pe măsura dumneavoastră( ― Atunci o s0o scurtăm sau o să0i 9acem ceva(
― O să vă coste o 'rămadă de credite( ― Cartea mea de credit va acoperi c&eltuielile( C4nd 1n s94r8it ie8i a9ară! 6eldon spuse! ursu32 ― Arăţi ridicol cu centura aia mătă&ăloasă( ― 6erios! 5ari7 Prea ridicol pentru a mer'e cu tine 1n -illi"otton7 Atunci &ai să ne 1ntoarcem 1n apartament( ― Nu( Am să continui drumul de unul sin'ur( O să 9ie mai puţin periculos dacă mer' numai eu( ― N0are nici un rost să mai insi8ti! 5ari! spuse Dors( Ne 1ntoarcem 1mpreună sau ne continuăm drumul 1mpreună( Nu ne separăm su" nici un motiv( Iar privirea &otăr4tă din oc&ii ei! conturul "u3elor! 9elul 1n care08i ţinea m4inile pe cilindrii de la centură! 1l convinse pe 6eldon că vor"ea serios( ― oarte "ine! spuse el! dar dacă vei supravieţui 8i dacă am să0l mai văd vreodată pe 5ummin! condiţia mea pentru a continua să lucre3 la psi&oistorie ― de8i ţin 9oarte mult la tine ― va 9i 1ndepărtarea ta( +nţele'i7 Dors 34m"i( ― Las0o "altă( Nu mai 9ace pe cavalerul cu mine( Nimic nu mă va 1ndepărta( În2ele1i=
CO-OBB, DIN EQPBE6 acolo unde indicatorul! licărind 1n aer! spunea2 -ILLI-OTTON( Ca un indiciu poate Ia ce te puteai a8tepta! al doilea I era murdar! o simplă pată de lumină 9oarte sla"ă( Co"or4ră din va'on 8i apoi 18i continuară co"or4rea spre trotuarul de dedesu"t( Era după0amia3a t4r3iu 8i! la o primă privire! -illi"otton semăna mult cu cartierele din Da&l pe care le părăsiseră( +nsă aerul era 1nţepător! iar trotuarul era presărat cu mi3erie( Nu era 'reu de '&icit că prin 3onă nu se prea 'ăseau automăturătoare( /i! de8i trotuarul nu arăta prea neo"i8nuit! atmos9era era neplăcută 8i tensionată ca un resort prea mult str4ns( Pro"a"il din cau3a oamenilor( Numărul lor nu avea nimic neo"i8nuit! dar nu semănau cu pietonii din alte părţi! '4ndi 6eldon( De o"icei! su" presiunea tre"urilor! pietonii erau 1nc&i8i 1n ei! iar 1n a'lomeraţiile intermina"ile de pepema'istralele intermina"ile ale Trantorului! oamenii nu puteau supravieţui psi&olo'ic ― dec4t i'nor4ndu0i ceilalţi( Oc&ii alunecau( Creierele se 1nc&ideau( iecare se 1nc&idea 1ntr0o―intimitate arti9icială! ca 1ntr0o ceaţă de cati9ea pe care 8i0o crea sin'ur( 6au era prietenia rituală a unei plim"ări de seară! 1n cartierele 1n care acest lucru era posi"il( Dar aici! 1n -illi"otton! nu era nici prietenie! nici retra'ere neutră 1n sine 1nsu8i( Cel puţin! nu 1n ceea ce 1i privea pe străini( Orice persoană care trecea pe l4n'ă ei! din orice sens ar 9i venit! se 1ntorcea să0i studie3e pe 6eldon 8i pe Dors( iecare perec&e de oc&i! le'ată parcă prin s9ori invi3i"ile de cei doi străini! 1i urmărea cu ostilitate( 5ainele "illi"ottonienilor erau =e'oase! vec&i 8i din c4nd 1n c4nd rupte( Aveau o patină de sărăcie nespălată! iar 6eldon se simţi stin'&erit de 9aptul că noile sale &aine străluceau de curăţenie 8i erau 1n'ri=ite( ― .nde anume 1n -illi"otton presupui că trăie8te >ama Bitta&7 spuse el( ― Nu 8tiu! spuse Dors( Tu ne0ai adus aici! tu e8ti cu presupunerile( Eu am de '4nd să mă dedic sarcinii de a asi'ura protecţia 8i am impresia că se va dovedi un lucru 9oarte necesar( ― Am cre3ut că nu voi avea dec4t să 1ntre" pe oricare dintre trecători care este drumul! dar nu prea am cura=ul să o 9ac( ― Te 1nţele'( Nu cred că vei 'ăsi pe cineva care să0ţi sară 1n a=utor( ― Totu8i! a8 putea să vor"esc cu un pu8ti( Arătă spre un pu8ti cu un 'est scurt al m4inii( .n "ăiat care părea de doispre3ece ani ― 1n orice ca3! su9icient de t4năr pentru a0i lipsi universala mustaţă a masculului adult ― se oprise de tot 8i se &ol"a la ei( ― -ănuie8ti! spuse Dors! că un pu8ti de v4rsta asta nu 8i0a de3voltat 1ncă totala antipatie -illi"ottoniană 9aţă de străini( ― +n orice ca3! spuse 6eldon! "ănuiesc că nu este su9icient de matur pentru a08i 9i de3voltat pe deplin predilecţia -illi"ottoniană pentru violenţă( Presupun că o s0o ia la 9u'ă 8i o să ne insulte de la distanţă! 1n ca3 că ne apropiem de el( Dar mă 1ndoiesc că o să ne atace( 6eldon ridică vocea( ― Tinere( -ăiatul 9ăcu un pas 1napoi 8i continuă să se 3'4iască( 6eldon 1i 9ăcu un semn cu mina( ― ino 1ncoace! tinere! spuse el( ― PenVce! amice7 spuse "ăiatul( ― Ca să te 1ntre" ni8te c&estii( ino mai 1ncoace! ca să nu tre"uiască să stri'( -ăiatul se apropie cu doi pa8i( aţa 1i era murdară! dar avea oc&i strălucitori 8i vioi( Purta sandale di9erite 1n 9iecare un petic ― picior Ce 9el 8idăavea c&estii7 spusemare el( pe un crac al pantalonilor( ― rem să o 'ăsim pe >ama Bitta&( Oc&ii "ăiatului licăriră( ― PenVce! amice7 ― 6unt pro9esor( /tii ce este un pro9esor7 ― Ai 9oVla 8coală7
― Da( Tu nu7 -ăiatul scuipă 1ntr0o parte! cu dispreţ( ― Ne&( ― reau un s9at de la >ama Bitta&((( dacă mă duci la ea( ― rei să0ti '&icească viitoruV7 Amice! ai venit 1n -illi"otton! cu ţoalele tale dă "arosan! a8a că 1ţi spun i" care0ţi e viitoruV( Nasol dă tot( ― Cum te c&eamă! pu8tiule7 ― La ce0ţi tre"eV7 ― Ca să vor"im mai ca ni8te prieteni( /i ca să mă duci acolo unde stă >ama Bitta&( /tii unde stă7 ― Poate că da! poate că nu( >ă c&eamă Ba%c&( Io ce c48ti' dacă te duc7 ― Ce ţi0ar plăcea! Ba%c&7 Oc&ii "ăiatului se opriră pe centura lui Dors( 6puse2 ― Lad% are două cuţite( Dă0mi unuV 8i te duc la >ama Bitta&( ― Alea sunt cuţite pentru oameni mari! Ba%c&( Tu e8ti prea t4năr( ― Da7 Atunci creV că0s prea t4năr 8i ca să 8tiu unde stă >ama Bitta&( /i ridică o privire vicleană printre 9irele de păr 1n de3ordine care 1i acopereau oc&ii( 6eldon deveni 1n'ri=orat( Era posi"il să atra'ă mulţimea( C4ţiva "ăr"aţi se opriseră de=a! dar plecaseră atunci c4nd vă3useră că nu se 1nt4mpla nimic interesant( +nsă! dacă "ăiatul se 1n9uria 8i se repe3ea la ei cu vor"a sau cu 9apta! cu si'uranţă că oamenii se vor aduna( 4m"i 8i spuse2 ― /tii să cite8ti! Ba%c&7 ― Ba%c& scuipă din nou( ― Ne&@ Cine vrea sVcitească7 ― /tii să 9olose8ti un computer7 ― .n computer vor"itor7 6i'ur( Oricine poate( ― Atunci! să0ţi spun cum 9acem( >ă duc la cel mai apropiat ma'a3in cu computere să0ţi cumpăr unul mic! doar pentru tine! 8i pro'ramele care să te 1nveţe să cite8ti( După c4teva săptăm4ni ai să poţi citi( 6eldon avu impresia că oc&ii "ăiatului sc4nteiaseră la acest '4nd! dar ― dacă a8a 9usese ― se 1năspriseră pe loc( ― Ne&( CuţituV sau nimic: ― Tocmai asta e! Ba%c&( +nveţi să cite8ti 8i nu spui la nimeni 8i 1i iei pe toţi prin surprindere( După o vreme! poţi să pui pariu cu ceilalţi că poţi citi( Parie3i pe cinci credite( A8a o să c48ti'i c4teva credite 1n plus! 8i0ţi poţi cumpăra un cuţit care să 9ie al tău( -ăiatul era ne&otăr4t( ― Ne&@ Nimeni n0o să pună pariu cu mine( Nimeni n0are credite( ― Dacă poţi să cite8ti! poţi să o"ţii o slu="ă 1ntr0o prăvălie care vinde cuţite( Poţi să pui "ani deoparte din salariu 8i o"ţii cuţitul la un preţ redus( Ce 3ici7 ― C4nd cumperi computeruV vor"itor7 ― C&iar acum( Am să ţi0l dau atunci c4nd o văd pe >ama Bitta&( ― Ai credite7 ― Am o carte de credit( ― 5ai sVte văd cum cumperi computeruV( Tran3acţia se 1nc&eie! dar atunci c4nd "ăiatul se 1ntinse după computer! 6eldon dădu din cap 8i 1l "ă'ă 1n "u3unar( ― +nt4i tre"uie să mă duci la >ama Bitta&! Ba%c&( E8ti si'ur că 8tii unde s0o 'ăse8ti7 i'ura lui Ba%c& căpătă o e:presie de dispreţ( ― 6i'ur că da( Am sVte duc acolo! numaV că ai 9ace "ine să0mi dai computeruV atunci c4nd a=un'em acolo! că alt9el pun pe urmele voastre ni8te 'a'ii pe care0i cunosc io! a8a că mai "ine ai 'ri=ă( ― Nu e nevoie să ne ameninţi! spuse 6eldon( Noi o să avem 'ri=ă să respectăm partea noastră din 1nţele'ere( Ba%c& 1i conduse repede de0a lun'ul trotuarului! trec4nd pe l4n'ă priviri curioase( 6eldon păstră tăcere 1n timpul mersului 8i Dors 9ăcu la 9el( Dors era 1nsă mai puţin pierdută 1n '4nduri! căci era mereu atentă la oamenii din prea=mă( +n9runta cu o privire calmă oc&ii acelor trecători care se 1ntorceau spre ei( Din c4nd 1n c4nd! atunci c4nd se au3eau pa8i 1n urma lor! se 1ntorcea să arunce 1napoi o privire cruntă( Apoi Ba%c& se opri 8i spuse2 ― Aici( /tiţi! are locuinţă( +l urmară printr0un comple: de apartamente 8i 6eldon! care avusese intenţia să memore3e cu atenţie pa8ii pentru a re9ace mai t4r3iu drumul de 1ntoarcere! pierdu repede re9erinţele( ― Cum 8tii drumul printre aleile astea! Ba%c&7 spuse el( -ăiatul ridică din umeri( ― 5oinăresc p4n ele dă c4nd eram copil! spuse el( /i apartamentele0s numerotate0acolo unde numerele nu0s distruse ― 8i mai sunt să'eţi 8i alte c&estii( Dacă 8tii 8mec&eriile! nu poţi sVte rătăce8ti( Era clar că Ba%c& 8tia 8mec&eriile 8i intrară mai ad4nc 1n la"irint( Deasupra acestuia plana un aer de totală decădere2 dăr4mături neluate 1n seamă! locatari care treceau de ei 9uri84ndu0se! cu o vi3i"ilă du8mănie 9aţă de străinii intru8i( Copii o"ra3nici aler'au pe alei 1n căutarea vreunui =oc sau a altceva( Atunci c4nd min'ea lor plutitoare trecu de puţin pe l4n'ă Dors! unii dintre ei răcniră2 ― 5ei! ia dă0te Ia o parte@
/i! 1n s94r8it! Ba%c& se opri 1n 9aţa unei u8i 1ntunecate! plină de 3'4rieturi! pe care strălucea impercepti"il numărul $;$( ― ,sta e! 3ise el 1ntin34nd m4na( ― 6ă vedem mai 1nt4i cine se a9lă 1năuntru! spuse 6eldon( Apăsă pe "utonul de semnali3are 8i nu se 1nt4mplă nimic( ― Nu mer'e a8a! spuse Ba%c&( Tre"e să pocniţi 1n u8ă( Tare( N0aude prea "ine( 6eldon i3"i cu pumnul 1n u8ă 8i 9u răsplătit au3ind o mi8care 1năuntru( O voce ascuţită spuse tare2 ― Cine are trea"ă cu >ama Bitta&7 7 Doi pro9esori! stri'ă 6eldon( +i a3v4rli lui Ba%c& micul computer 1mpreună cu pac&etul de pro'rame( Acesta 1l 1n89acă! r4n=i 8i o luă repede la 9u'ă( 6eldon se 1ntoarse apoi spre u8a care se desc&idea 8i spre >ama Bitta&(
# >A>A BITTA5 pro"a"il că trecuse cu mult de 8apte3eci de ani dar avea acel 'en de 9i'ură care la prima vedere părea să de3mintă acest lucru( O"ra=i roto9ei! o 'ură mică! o "ăr"ie mică 8i rotundă! u8or du"lată( Era 9oarte scundă ― nici măcar l! metri 1nălţime ― 8i avea un trup durduliu( Avea riduri su"ţiri la oc&i! iar atunci c4nd 34m"ea! a8a cum 34m"i la vederea celor doi! alte riduri 1i apăreau pe toată 9aţa( /i se mi8ca 'reu( ― Intraţi! intraţi! spuse ea cu o voce sla"ă 8i ascuţită 1n timp ce 1i privea de după u8ă ca 8i cum vederea 1ncepea să o lase( 6trăini((( Provinciali c&iar( Am dreptate7 Nu prea mirosiţi a Trantorieni( 6eldon ar 9i dorit să nu se pomenească de miros( Apartamentul supraa'lomerat! 1nţesat cu mici lucruri personale! care păreau murdare 8i pră9uite! era 1mpuţit cu mirosuri de m4ncare care su'erau aproape r4nce3eală( Aerul era at4t de dens 8i de lipicios 1nc4t era si'ur că atunci c4nd vor pleca! &ainele vor răm4ne impre'nate cu acest miros puternic( ― Ai dreptate! >amă Bitta&! spuse el( Eu sunt 5ari 6eldon! de pe 5elicon( Prietena mea este Dors ena"ili de pe Cinna( ― A8a! spuse ea! căut4nd 9ără succes un loc li"er pe podea unde ar 9i putut să0i invite să se a8e3e( să stăm 1n picioare! spuse ― rem Ce7 spuse aceasta ridic4nd>amă! privirea spreDors( Dors( Tre"uie să vor"e8ti tare! copilă( Au3ul meu nu mai e la 9el ca pe vremea cmd eram t4nără( ― De ce nu 9aci rost de un aparat auditiv7 spuse 6eldon ridic4nd vocea( ― Nu a=ută la nimic! Domnule 6eldon( 6e pare că e ceva 1n nere'ulă cu nervul 8i nu am "ani pentru re9acerea nervului((( Aţi venit să a9laţi viitorul! de la "ătr4na >amă Bitta&7 ― Nu c&iar! spuse 6eldon( Am venit să a9lăm trecutul( ― E:celent( E a8a un c&in să &otără8ti ce anume vor oamenii să audă( ― Tre"uie să 9ie o adevărată artă! spuse 6eldon 34m"ind( ― Pare u8or! dar tre"uie să 9ii 9oarte convin'ător( +mi c48ti' e:istenţa( ― A8a0i! dacă 1ţi vin clienţi care să0ţi plătească! spuse 6eldon( Noi 1ţi vom plăti o sumă serioasă dacă ne vor"e8ti despre Păm4nt ― 9ără să 1ncerci să potrive8ti lucrurile ca să semene cu ce dorim noi să au3im( Noi vrem să au3im adevărul( -ătr4na! care se tot mi8case prin cameră! aran=4nd ici 8i colo ca pentru a o 9ace mai dră'uţă 8i mai potrivită pentru importanţii vi3itatori! se opri deodată( ― Ce vreţi să a9laţi despre Păm4nt7 ― Pentru 1nceput! ce anume este7 emeia se 1ntoarse 8i păru să răm4nă cu privirea pierdută 1n depărtare( C4nd 1ncepu să vor"ească! vocea 1i era 1nceată 8i calmă( ― Este o lume! o 9oarte vec&e planetă( A 9ost uitată 8i pierdută( ― Nu 9ace parte din istorie! spuse Dors( >ăcar at4ta lucru tiu. ― Este de dinainte de istorie! copilă! spuse >ama Bitta& cu solemnitate( A e:istat 1n 3orii Gala:iei 8i 1nainte de 3ori( A 9ost unica lume cu oameni( Dădu din cap ener'ic( ― Păm4ntul avea cumva 8i un alt nume((( Aurora7 spuse 6eldon( De data aceasta! 9aţa >amei Bitta& se sc&imonosi 1ntr0o 1ncruntătură( ― De unde ai au3it asta7 ― Prin călătoriile mele( Am au3it de o lume vec&e 8i uitată! numită Aurora! pe care omenirea trăia 1n pacea primordială( ― Este o minciună. +8i 8terse 'ura ca 8i cum ar 9i vrut să scape de 'ustul vor"elor pe care a"ia le rostise( Acest nume pe care tre"uie nici o dată menţionat! dec4taproape ca loculcădea unde vine Băul( dar Păm4nt― a 9ost sin'ură! p4nă să l0ai vinăspus! Băul!nu1mpreună cu lumile lui surori( Băul distrus Păm4nt! Păm4nt 8i0a revenit 8i a distrus Băul((( cu a=utorul eroilor( ― Păm4nt a 9ost 1naintea Băului( E8ti si'ură de asta7 ― Cu mult 1nainte( Păm4nt a 9ost sin'ură 1n Gala:ie! timp de mii de ani((( mili"ane de ani( ― >ilioane de ani7 Omenirea a e:istat pe Păm4nt timp de milioane de ani 8i alţi oameni sau alte lumi nu e:istau7
― Adevărat( Adevărat( 6de&ărat. ― Dar de unde 8tii toate astea7 6unt 1ntr0un pro'ram pe computer7 6au pe ceva tipărit7 Ai ceva care să poată 9i citit7 >ama Bitta& dădu din cap( ― Am au3it aceste vec&i pove8ti de la mama mea! care le0a au3it de la mama ei! 8i tot a8a( Eu nu am copii! a8a că pove8tile le spun celorlalţi! dar s0ar putea ca 9irul să se 1ntrerupă aici( remurile de a3i nu mai au credinţă( ― Nu e c&iar a8a! >amă! spuse Dors( E:istă oameni care 9ac speculaţii despre timpurile preistorice 8i care studia3ă unele dintre pove8tile despre lumile pierdute( >ama Bitta& 9ăcu un semn de le&amite din m4nă ( ― Ei le privesc cu oc&i reci( Ca ni8te intelectuali! 1ncearcă să le potrivească cu ideile lor( A8 putea să vă spun vreme de un an pove8ti despre marele erou -a0Lee! dar voi nu aţi avea timp să ascultaţi! iar eu mi0am pierdut puterea de a le povesti( ― Ai au3it vreodată de ro"oţi7 spuse 6eldon( -ătr4na se cutremură! iar vocea sa deveni aproape un stri'ăt( ― 0e ce între4i ast$el de lucruri= Aceia erau oameni arti9iciali ― răul 1nsu8i ― 8i opere ale lumilor Băului( Au 9ost distru8i 8i nu ar mai tre"ui menţionaţi niciodată( ― A e:istat vreun ro"ot anume! pe care lumile Băului 1l urau7 >ama Bitta& se apropie 8onticăind de 6eldon 8i 1l privi ad4nc 1n oc&i( El 1i putea simţi răsu9larea 9ier"inte pe 9aţă( ― Ai venit aici ca să0ţi "aţi =oc de mine7 /tii lucrurile astea 8i totu8i 1ntre"i7 De ce 1ntre"i7 ― Pentru că vreau să 8tiu( ― A e:istat un om arti9icial care a a=utat Păm4nt( Era Da0Nee! prietenul lui -a0Lee( N0a murit niciodată 8i trăie8te undeva! a8tept4nd să vină vremea să se 1ntoarcă( Nimeni nu 8tie c4nd va veni acea vreme( Dar! 1ntr0o 3i! el va sosi 8i va aduce 3ilele "une de odinioară 8i va elimina toată cru3imea! nedreptatea 8i mi3eria( Aceasta este promisiunea( +n acest moment! ea 1nc&ise oc&ii 8i 34m"i! a aducere aminte((( 6eldon a8teptă un timp 1n tăcere! apoi o9tă 8i spuse2 ― >ulţumesc! >amă Bitta&( Ne0ai 9ost de mare a=utor( C4t 1ţi datorăm7 ― E at4t de plăcut să 1nt4lne8ti Provinciali! replică >ama Bitta&( 6ă vă o9er ceva răcoritor7 ― Nu! mulţumesc! spuse 6eldon cu sinceritate( Te ro' să prime8ti două3eci( Nu mai e nevoie dec4t să ne spui cum să ne 1ntoarcem la E:pres! din acest loc((( /i! >amă Bitta&! dacă poţi să pui pe un disc de computer unele dintre pove8tile tale despre Păm4nt! am să le plătesc "ine( ― +mi va 9i at4t de 'reu( C4t de "ine7 ― Depinde de c4t de lun'ă este povestea 8i de c4t de "ine este spusă( A8 putea plăti o mie de credite( >ama Bitta& se linse pe "u3e( 7 O mie de credite7 /i cum să te 'ăsesc! atunci c4nd povestea e 'ata7 ― Am să0ţi dau codul computerului unde pot 9i 'ăsit( După ce0i dădu >amei Bitta& codul! plecă 1mpreună cu Dors! mulţumiţi de mirosul relativ curat de a9ară( >er'eau cu pas rapid 1n direcţia arătată de "ătr4nă(
l ― N0A O6T o 1ntrevedere 9oarte lun'ă! 5ari! spuse Dors( ― /tiu( Atmos9era din casă era cumplit de neplăcută 8i cred că am a9lat destul( Este uluitor cum aceste pove8ti populare tind să se ampli9ice( ― Cum adică să se ampli9ice?7 ― Ei "ine! >%co'enienii 8i0au populat Aurora lor cu oameni care trăiau de secole! iar Da&liţii 18i populea3ă Păm4nt lor cu o omenire care e:ista de milioane de ani( /i cu toate acestea! este vor"a despre unul 8i acela8i lucru( ― C4t despre milioanele de ani! e loc pentru((( .nde mer'em7 ― >ama Bitta& a spus să mer'em 1n direcţia asta p4nă a=un'em la un loc de odi&nă! apoi urmăm indicatorul pentru -.LEABD.L PBINCIPAL! ţin4nd stin'ă 8i continu4nd să urmărim indicatorul( Am 1nt4lnit vreun loc de odi&nă! pe drumul de venire7 ― Poate că am plecat pe un alt drum dec4t cel de venire( Nu 1mi aduc aminte de nici un loc de odi&nă! dar nu eram atentă la drum( Eram cu oc&ii pe oamenii care treceau 8i((( ocea sa se stinse! 1n 9aţă! aleea se desc&idea lar' 1n am"ele părţi( 6eldon 18i aduse aminte( 'recuseră pe acolo( Trecuseră de două perec&i de mi3era"ile "anc&ete căptu8ite a8e3ate direct pe sol! c4te o perec&e de 9iecare parte a drumului( +nsă acum mai1nera nevoie ca Dors3ăriră să suprave'&e3e trecătorii! a8a de cum 9ăcuse la pentru venire(ni8te Nu mai era nici un trecător( Dar 1nnu 9aţă! locul de odi&nă! un 'rup de "ăr"aţi! destul "ine 9ăcuţi Da&liţi( Cu mustăţile 3"4rlite! cu "raţele musculoase de3'olite 8i lucind 1n lumina 'ăl"uie! de interior! a trotuarului( Era clar că 1i a8teptau pe ei 8i! aproape automat! 6eldon 8i Dors se opriră( Pentru un moment sau două! ta"loul rămase nemi8cat( Apoi 6eldon privi repede 1n urma sa( +ncă doi sau trei oameni intrară 1n scenă( ― Am intrat 1n capcană! spuse 6eldon printre dinţi( N0ar 9i tre"uit să te las să vii! Dors( ― Dimpotrivă! de0asta mă a9lu aici( Dar a meritat să o ve3i pe >ama Bitta&7
― Dacă scăpăm de aici! da( 6eldon spuse apoi cu o voce 9ermă2 ― Putem să trecem7 .nul dintre oamenii din 9aţă pă8i 1nainte( Avea e:act 1nălţimea lui 6eldon! l!< metri dar era mai lat 1n umeri 8i mai musculos( De8i puţin cam 9lasc 1n talie! o"servă 6eldon( ― Eu sunt >arron! spuse el plin de sine ca 8i cum numele ar 9i tre"uit să 1nsemne ceva! 8i mă a9lu aici ca să vă spun că 1n districtul nostru! nu ne plac Provincialii( reţi să intraţi! 1n re'ulă((( dar dacă vreţi să plecaţi! tre"uie să plătiţi( ― oarte "ine( C4t7 ― Tot ce aveţi( oi! Provincialii "o'aţi! aveţi cărţi de credit! nu7 Ia daţi0le( ― Nu( ― N0are nici un rost să spuneţi nu( O să vi le luăm! pur 8i simplu( ― N0o să le puteţi lua 9ără să mă omor4ţi sau să mă răniţi! iar acestea nu se activea3ă 9ără amprenta mea vocală( Amprenta mea vocală n"rmală. ― Nu e c&iar a8a! Domnule ― ve3i! sunt politicos( i le putem lua 9ără să vă 9acem $"arte mult rău( ― /i c4ţi 'ăli'ani puternici veţi veni ca să le luaţi7 Nouă7 Nu( 6eldon numără rapid( ― ece! spuse el( ― Doar unul( Eu( ― ără nici un a=utor7 ― Doar eu( ― Dacă restul se dau la o parte 8i ne 9ac loc! a8 vrea să te văd că 1ncerci! >arron( ― Nu ai cuţit! Domnule( rei unul7 ― Nu! 9olose8te0l tu! ca să 9ie lupta e'ală( Eu am să lupt 9ără cuţit( >arron privi 1mpre=ur la ceilalţi 8i spuse2 ― 5ei! dar 'a'iul ăsta plăp4nd este un adevărat cavaler( Nici măcar nu pare speriat( E un tip a'rea"il( Ar 9i păcat să0l 8i9one3((( 5ai să0ţi spun cum 9acem! Domnule( Am să iau 9ata( Dacă vrei să mă opresc! 1mi dai cartea ta de credit 8i cartea ei de credit! după care vă 9olosiţi vocile voastre normale ca să le activaţi( Dacă spui nu! după ce termin cu 9ata((( 8i asta o să dure3e ceva timp(((! spuse el r434nd! o să tre"uiască să mă ocup 8i de tine( ― Nu! spuse 6eldon( Lasă 9emeia să plece( Te0am provocat la o luptă ― unul contra unul( Tu cu cuţit! eu 9ără( Dacă vrei un avanta= mai mare! am să mă "at cu doi dintre voi! dar lasă 9emeia să plece( ― Opre8te0te! 5ari@ stri'ă Dors( Dacă mă vrea! lasă0l să vină să pună m4na pe mine( 6tai acolo unde te a9li! 5ari! 8i nu te mi8ca( >arron r4n=i lar'( ― Ai au3it7 6tai acolo unde te a9li! 5ari! 8i nu te mi8ca?( Cred că micuţa doamnă mă vrea( oi doi! ţineţi0l "ine! să nu mi8te( Am"ele "raţe ale lui 6eldon 9ură prinse 1ntr0o str4nsoare de oţel 8i simţi 1n spate v4r9ul ascuţit al unui cuţit( ― Nu mi8ca! au3i el o 8oaptă aspră 1n urec&e! 8i prive8te( >icuţei doamne pro"a"il că o să0i placă( >arron se pricepe la a8a ceva( ― Nu mi8ca! 5ari@ stri'ă din nou Dors( Apoi se 1ntoarse să0l 1n9runte pe >arron! atentă! cu palmele 1ntredesc&ise spri=inite aproape de curea( El se apropie &otăr4t de ea! iar ea a8teptă p4nă ce el a=unse la o lun'ime de "raţ( Armele ei 9ul'erară deodată! iar >arron se tre3i 1n 9aţa a două cuţite mari( Pentru un moment! el se aplecă spre spate! apoi 1ncepu să r4dă( ― >icuţa doamnă are două cuţite ― cuţite cum au "ăieţii mari( Iar eu nu am dec4t unul( Dar e destul de cinstit( 6coase iute cuţitul( ― N0a8 vrea să te tai! micuţă doamnă! pentru că ar 9i mai nostim pentru am4ndoi dacă n0a8 9ace0o( Poate că reu8esc să ţi le 3"or doar din m4nă! &a7 ― Nu vreau să te ucid! spuse Dors( Am să 9ac totul ca să evit asta( Totu8i! sunteţi cu toţii martori( Dacă am să te ucid! o 9ac pentru că am datoria de onoare de a0mi prote=a prietenul( >arron se pre9ăcu 1n'ro3it( ― O! te ro'! micuţă doamnă! nu mă ucide( Apoi i3"ucni 1n r4s 8i toţi ceilalţi Da&liţi pre3enţi i se alăturară( >arron 18i repe3i cuţitul 1nainte! destul de departe de ţintă! 1ncercă din nou! apoi o a treia oară! dar Dors nici nu se clinti( Nu 9ăcu nici o 1ncercare să se 9erească de orice mi8care care nu era 1ndreptată spre ea( >arron se 1ntunecă la 9aţă( +ncercase să o 9acă să intre 1n panică dar nu reu8ise dec4t să pară incapa"il( .rmătoarea 9andare se 1ndreptă direct spre ea! dar lama din m4na st4n'ă a lui Dors 9ul'eră 8i o prinse pe a lui cu o 9orţă care 1i 1mpinse "raţul 1n lateral( Lama din m4na ei dreaptă 9ăcu o mi8care rapidă de sus 1n =os 8i 1nspre st4n'ă 8i 1i despică lui >arron tricoul 1n dia'onală( O dun'ă su"ţire de s4n'e pată pielea de dedesu"t! acoperită cu păr ne'ru( >arron privi 1n =os la el 1nsu8i! 8ocat! 1n timp ce spectatorii rămaseră 9ără respiraţie! surprin8i( 6eldon simţi str4nsoarea slă"ind u8or! cei doi care 1l ţineau 9iind uluiţi de un duel care nu se des9ă8ura c&iar a8a cum se a8teptau( 6e 1ncordă( >arron se repe3i din nou 8i de data aceasta m4na lui st4n'ă se repe3i să o apuce pe Dors de 1nc&eietura m4inii drepte( Din nou! lama din m4na st4n'ă a lui Dors 1i prinse cuţitul 8i i0l ţinu nemi8cat! 1n timp ce 18i răsuci
cu a'ilitate m4na dreaptă 8i 8i0o trase 1n =os! c&iar 1n momentul 1n care palma dreaptă a lui >arron dădea să se str4n'ă( Acesta nu prinse nimic altceva dec4t lama cuţitului! iar atunci c4nd desc&ise palma! descopri o linie s4n'er4ndă( Dors sări 1napoi 8i >arron! con8tient de s4n'ele de pe piept 8i din palmă! 3"ieră su'rumat2 ― Cineva să0mi arunce 1ncă un cuţit@ .rmă un moment de 8ovăială 8i apoi unul dintre privitori 1i aruncă un cuţit! pe 9uri8( >arron se 1ntinse după el! dar Dors 9u mai rapidă( Lama din m4na ei dreaptă lovi cuţitul aruncat 8i 1l 9ăcu să 3"oare 1napoi! 1nv4rtindu0se( 6eldon simţi cum str4nsoarea asupra "raţelor sale slă"e8te 8i mai mult( Le ridică deodată! 1mpin'4nd 1n sus 8i 1nainte 8i se eli"eră( Cei doi t4l&ari se 1ntoarseră spre el cu un ţipăt surprins! dar el 1i pocni repede pe unul dintre ei cu 'enunc&iul 1n vintre 8i 18i 1n9ipse cotul 1n ple:ul solar al celuilalt( Am4ndoi se pră"u8iră( +n'enunc&e pentru a aduna cuţitele am4ndurora 8i se ridică! 1narmat la 9el ca 8i Dors! cu două cuţite( 6pre deose"ire de Dors! 6eldon nu se pricepea să m4nuiască lamele! dar 8tia că Da&liţii nu aveau cum să08i dea seama de acest lucru( ― Jine0i departe doar! 5ari! spuse Dors( Nu ataca 1ncă((( >arron! următoarea lovitură nu 1ţi va mai provoca o simplă 3'4rietură( >arron! tur"at de 9urie! răcni incoerent 8i atacă or"e8te! 1ncerc4nd să08i distru'ă adversarul prin simpla ener'ie cinetică( Dors! aplec4ndu0se 8i 9ăc4nd un pas 1n lături! se v4r1 su" "raţul lui drept! 1l lovi cu piciorul 1n 'le3na dreaptă! iar el se prăvăli cu 3'omot! 8i cuţitul 1i 3"ură din m4nă( Apoi! ea 1n'enunc&e! 1i puse o lamă 1n cea9ă 8i cealaltă la '4t! 8i spuse2 ― Predă0te( Cu un alt răcnet! >arron o lovi cu o m4nă! o 1mpinse 1n lateral 8i apoi se puse 1n patru la"e! 1ncerc4nd să se ridice 1n picioare( +ncă nu se ridicase de tot c4nd ea 9u din nou deasupra lui! repe3ind un cuţit 1n =os 8i ciop4rţindu0i o parte din mustaţă( De data aceasta! el răcni ca o di&anie 1n a'onie! duc4ndu08i m4nă la 9aţă( C4nd 8i0o 1ndepărtă! cur'ea s4n'e( ― Alta n0o să0ţi mai crească >arron! stri'ă Dors( +mpreună cu ea! s0a dus 8i o parte din "u3ă( >ai atacă o dată 8i vei deveni un cadavru( A8teptă! dar lui >arron 1i a=un'ea( 6e 1ndepărtă 1mpleticindu0se! văit4ndu0se 8i lăs4nd 1n urmă o d4ră de s4n'e( Dors se 1ntoarse spre ceilalţi( Cei doi pe care 6eldon 1i do"or4se 3ăceau 1ncă acolo! de3armaţi 8i deloc neră"dători să se ridice( Ea se aplecă! le tăie centurile cu unul dintre cuţite 8i apoi le despică pantalonii( ― A8a o să tre"uiască să vă ţineţi pantalonii c4nd mer'eţi! spuse ea( +i privi pe cei 8apte "ăr"aţi care mai erau 1n picioare 8i care se uitau la ea cople8iţi de admiraţie( ― Care dintre voi a aruncat cuţitul7 6e 9ăcu tăcere( ― Pentru mine nu contea3ă! spuse ea( eniţi pe r4nd sau toţi odată! dar de 9iecare dată c4nd voi lovi! unul dintre voi va muri( /i! ca la un semn! cei 8apte se 1ntoarseră 8i o luară la 'oană( Dors ridică spr4ncenele 8i 1i spuse lui 6eldon2 ― Cel putinţe data asta! 5ummin nu se mai poate pl4n'e că nu mi0am 9ăcut datoria( ― +ncă nu0mi vine să cred ceea ce am vă3ut! spuse 6eldon( Nu 8tiam că poţi 9ace a8a ceva((( 8i nici că poţi vor"i ast9el( Dors 34m"i cu modestie( ― Nici tu nu e8ti nea=utorat( acem o perec&e "ună( 5ai! "a'ă 1năuntru lamele de cuţit 8i "a'ă0le 1n "u3unar( Cred că 8tirile se vor răsp4ndi cu o vite3ă enormă 8i putem ie8i din -illi"otton 9ără teama de a mai 9i opriţi( Avea 9oarte mare dreptate(
CLANDESTINITATE 06<6N 7... în &remurile a1itate care marc3ea+ă ultimele sec"le ale rimului Imperiu Galactic, sursele tipice care pr"&"cau tul4urări erau liderii p"litici i militari care încercau t"t $elul de tertipuri pentru a d"4%ndi puterea Dsupremă #" suprema2ie care de&enea cu $iecare decadă din ce în ce mai pu2in $"l"sit"are(. Înainte de apari2ia psi3"ist"riei rare"ri se înt%mpla ce&a care să p"ată $i numit micare p"pulară. În le1ătură cu acest su4iect, un e:emplu straniu îl implică pe 0a&an, despre care se tiu de $apt $"arte pu2ine lucruri, dar care este p"si4il să se $i înt%lnit cu !ari Seld"n într-un m"ment în care... ENCICLOE0I6 G6L6C'IC6
$
ATT 5ABI 6ELDON c4t 8i Dors ena"ili 9ăcură tacticos "aie! pro9it4nd de 9acilităţile oarecum primitive care le erau puse la dispo3iţie de apartamentul 9amiliei Tisalver( +8i sc&im"aseră &ainele 8i se a9lau 1n camera lui 6eldon! c4nd Mirad Tisalver se 1ntoarse acasă! seara( 6emnalul său la u8ă era )sau părea* cam timid( -434itul nu durase mult( 6eldon desc&ise u8a 8i spuse cu ama"ilitate2 ― -ună seara! Domnule Tisalver( /i Doamnă( Ea stătea c&iar 1n spatele soţului său! cu 9runtea 1ncreţită de o 1ncruntare perple:ă( Tisalver spuse taton4nd terenul! ca 8i cum ar 9i 9ost nesi'ur de situaţie2 ― 6unteţi 1n re'ulă! dumneavoastră 8i Doamna ena"ili7 Dădea din cap ca 8i cum ar 9i 1ncercat să o"ţină o a9irmaţie prin lim"a= 9i3ic( ― oarte "ine( Am 9ost 1n -illi"otton 8i ne0am 1ntors 9ără neca3uri! ne0am spălat! 8i ne0am sc&im"at &ainele( N0a mai rămas aici un 9el de miros( 6puse acestea ridic4nd "ăr"ia! 34m"ind! trimiţ4nd 9ra3a peste umărul lui Tisalver! spre soţia acestuia( Ea adulmecă ad4nc! ca 8i cum ar 9i vrut să veri9ice( ― Am a9lat că a avut loc o "ătaie cu cuţitele! spuse Tisalver precaut 1n continuare( 6eldon ridică spr4ncenele( ― A8a se spune7 ― Dumneavoastră 8i cu Doamna 1mpotriva a o sută de cuţitari! a8a ni s0a spus /i i0aţi omor4t pe toţi( A8a este7 ocea sa era 8ovăielnică! o'lindind un adine respect( ― A"solut deloc! spuse Dors "rusc necă=ită( Este ridicol( Ce credeţi că suntem noi7 Criminali 1n masă7 /i credeţi că o sută de cuţitari ar răm4ne pe loc! st4nd cu m4inile 1n "u3unare 1n tot acest timp care mi0ar lua ― ne0 ar lua ― să0i omor4m7 6erios! mai 1%ndi2i-&ă. ― Asta se spune! spuse Casilia Tisalver cu o voce &otăr4tă 8i stridentă( Nu putem permite a8a ceva 1n casa noastră( ― +n primul r4nd! spuse 6eldon! asta nu s0a 1nt4mplat 1n casă( +n al doilea r4nd! nu au 9ost o sută de "ăr"aţi! au 9ost 3ece( +n al treilea r4nd! nimeni nu a 9ost ucis( A 9ost o altercaţie! după care ei au plecat 8i ne0au lăsat cale li"eră( ― 0au lăsat cale li"eră( A8a! par 8i simplu( oi vreţi să cred a8a ceva7 1ntre"ă Doamna Tisalver pe un ton ră3"oinic( 6eldon o9tă( La cea mai mică tensiune! oamenii păreau să se 1mpartă 1n 'rupuri anta'onice( ― Ei "ine! spuse el! vă 'arante3 că numai unul dintre ei a 9ost puţin tăiat( Nimic serios( ― /i voi nu aţi păţit nimic7 spuse Tisalver( Admiraţia din vocea sa era mult mai evidentă( ― Nici o 3'4rietură! spuse 6eldon( Doamna ena"ili se descurcă 9oarte "ine cu două cuţite( ― Asta o cred! spuse Doamna Tisalver cu oc&ii pe centura lui Dors! 8i nu am de '4nd ca a8a ceva să se 1nt4mple 8i aici( ― At4ta vreme c4t nimeni nu ne atacă aici! nu veţi avea nici un 9el de luptă! spuse Dors cu asprime( ― Dar din cau3a voastră! spuse Doamna Tisalver! ne stau acum la u8ă lepădături ale stră3ii( ― Iu"ito! spuse Tisalver 1ncerc4nd să o calme3e! &ai să nu ne aprindem( ― De ce7 i3"ucni soţia sa cu dispreţ( Ji0e 9rică de cuţitele ei7 5ai s0o văd că le 9olose8te aici( ― N0am deloc intenţia să le 9olosesc aici! spuse Dors pu9nind la 9el de tare ca 8i Doamna Tisalver( /i care sunt lepădăturile stră3ii de care vor"iţi7 ― 6oţia mea! spuse Tisalver! vrea să spună că un mic der"edeu din -illi"otton ― =udec4nd după 1n9ăţi8area sa! cel puţin ― dore8te să vă vadă( Iar 1n acest cartier noi nu prea suntem o"i8nuiţi cu ast9el de 1nt4mplări( Ne su"minea3ă po3iţia socială( Dădea impresia că se scu3ă( ― -ine! Domnule Tisalver! spuse 6eldon! o să ie8im a9ară! o să a9lăm despre ce este vor"a 8i o să0l trimitem să08i vadă de trea"ă imediat ce((( ― Nu! spuse Dors supărată( A8teaptă( Acestea sunt camerele n"astre. Noi plătim pentru ele( N"i &otăr4m cine ne vi3itea3ă 8i cine nu( Dacă a9ară se a9lă un t4năr din -illi"otton! el este 1n acela8i timp un Da&lit( >ai mult! este Trantorian( /i mai important! este un cetăţean al Imperiului 8i om( /i! cel mai important! cer4nd să ne vadă devine oaspetele nostru! 1n consecinţă! 1l invităm să intre 8i să ne vadă( Doamna Tisalver nu 9ăcu nici o mi8care( C&iar 8i Tisalver părea cam ne&otăr4t( ― Din moment ce spuneţi că am omor4t o sută de "ătău8i din -illi"otton! spuse Dors! sunt si'ură că nu credeţi că mi0ar 9i 9rică de un "ăiat sau! că veni vor"a! de voi doi( >4na sa dreaptă se spri=ini ca din 1nt4mplare de centură( ― Doamnă ena"ili! spuse Tisalver cu o1nsu9leţire su"ită! nu avem intenţia săvă =i'nim( -ine1nţeles că aceste camere sunt ale dumneavoastră 8i puteţi primi pe oricine doriţi( 6e retrase! tră'4nd după el soţia indi'nată! d4nd dovadă de un acces de 9ermitate pentru care era de presupus că mai t4r3iu avea să plătească( Dors privi 1n urma lor! 1ncruntată( 6eldon 34m"i sec( ― Nu prea semeni de loc cu tine! Dors( Credeam că eu eram acela care intram cu e:altare 1n "ucluc! 1n timp ce tu erai cea calmă 8i realistă! al cărui unic ţel era să evite neca3urile( Dors clătină din cap( ― Nu pot să suport ca un om să 9ie tratat cu dispreţ doar pentru că aparţine unui alt 'rup de oameni ― 8i
asta de către unii care08i spun oameni( Ace8ti oameni respecta"ili de aici sunt cei care au creat &uli'anii de dincolo( ― Nu numai ei! spuse 6eldon( >ai sunt 8i ceilalţi oameni respecta"ili! care 1i crea3ă pe ace8ti oameni respecat"ili( Aceste animo3ităţi reciproce 9ac parte din relaţiile interumane((( ― Atunci o să tre"uiască să le iei 1n considerare 1n psi&oistoria ta! nu0i a8a7 ― Desi'ur((( dacă va e:ista vreodată o psi&oistorie care să 9ie "ună la ceva((( A&a! iată că sose8te der"edeul de care era vor"a( /i este Ba%c&! ceea ce nu mă prea surprinde(
< BAYC5 INTB,! privind 1mpre=ur! vi3i"il intimidat( De'etul arătător al m4inii sale drepte atinse "u3a superioară! ca 8i cum s0ar 9i 1ntre"at c4nd avea să0i crească pu9ul acolo( 6e 1ntoarse spre Doamna Tisalver care era evident =i'nită 8i se 1nclină cu st4n'ăcie( ― >ulţam! Coană( Aveţi un cui" minunat( Apoi! 1ntruc4t u8a se tr4nti cu 3'omot 1n spatele lui! se 1ntoarse spre 6eldon 8i Dors cu un aer de cunoscător( ― rumoasă casă! amicilor( ― +mi pare "ine că 1ţi place! spuse 6eldon cu serio3itate( Cum ai a9lat că locuim aici7 ― 0am urmărit( Cum cre3i că a8 9i putut a9la7 5ei! lad%! spuse el 1ntorc4ndu0se spre Dors! nu prea te "aţi ca o damă( ― Ai vă3ut multe dame lupt4ndu0se7 1ntre"ă amu3ată Dors( Ba%c& 18i 9recă nasul( ― No! n0am vă3ut nici o dată( Ele n0are cuţite! doar unele mici! cu care să sperie pu8tii( Pa mine nu m0a speriat nici o dată( ― 6unt si'ură( /i ce 9aci ca să le determini pe dame să scoată cuţitele7 ― Nimic( Te dai puţin la ele 8i 9aci mi8to( Le 3ici2 5ei! lad%! ce0ar 9i să(((? 6e '4ndi un moment! apoi spuse2 ― Nimic( "ine! cu După mine să ceva! spuse ― Ei Glume8ti7 cenu i0ai1ncerci 9ăcut a8a luV >arron7 5ei!Dors( lad%! unde ai 1nvăţat să te "aţi a8a7 ― +n lumea mea( ― Nu mă 1nveţi 8i pa mine7 ― Pentru asta ai venit să mă ve3i7 ― Dă 9apt! nu( Am venit să vă aduc un mesa=( ― De la cineva care vrea să se "ată cu mine7 ― Nimeni nu vrea să se "ată cu voi! lad%( Ascultă! lad%! acuV aveţi reputaţie( Toată lumea vă cunoa8te( >er'eţi oriunde 1n -illi"otton 8i toţi 'a'iii au să să dea la o parte ca să vă lase să treceţi( .itati0vă ur4t la ei 8i nimeni n0o să să uite 1n oc&ii vo8tri( O! lad%! sunteţi tari( D0asta vrea el să vă vadă( ― Ba%c&! cine vrea de 9apt să ne vadă7 spuse 6eldon( ― .n 'a'iu pa care0l c&eamă Davan( ― /i cine e el7 ― .n 'a'iu( Trăie8te 1n -illi"otton 8i n0are cuţit( ― /i supravieţuie8te! Ba%c&7 ― Cite8te mult 8i0i a=ută pe 'a'iii d0aici c4nd are neca3uri cu 'uvernuV( Nimeni nu să lea'ă dă el( N0are nevoie dă cuţit( ― /i atunci! de ce n0a venit sin'ur7 spuse Dors( De ce te0a trimis pe tine7 ― Nu0i place locuV ăsta( 6pune că0i 9ace 'reaţă( 6pune că toţi ă8tia d0aici 1i lin' p0ăia dă la 'uvern((( 6e opri! privind nesi'ur la cei doi Provinciali! 8i continuă2 ― Oricum! el n0o să vină aici( A spus că pa mine o să mă lase! penV că0s doar un pu8ti( Aproape că nu m0 au lăsat să intru! r4n=i el( or"esc dă dama aia dă dincolo care arăta dă parcă mirosea ceva( 6e opri deodată! ru8inat! 8i privi 1n =os la el 1nsu8i( ― Nu prea ai cum să te speli acolo dă unde vin ieu( ― Nu 9ace nimic! 34m"i Dors( /i unde ar tre"ui să ne 1nt4lnim cu el! dacă nu vine aici7 La urma urmelor ― sper că nu te superi ― nu prea am vrea să mai mer'em 1n -illi"otton( ― 0am mai 3is! s=mse Ba%c& indi'nat( Aveţi cale li"eră oriunde 1n -illi"otton! vă =ur( +n plus! acolo unde locuie8te el! nimeni n0o să să le'e dă voi( ― .nde anume7 1ntre"ă 6eldon( ― ă pot duce acolo( Nu e dăparte( ― /i de ce vrea să ne vadă7 1ntre"ă Dors( ― 5a"ar n0am(oc&ii DaV apespus a8a((( 9ăc4nd e9ortul să0si amintească( Ba%c& 1nc&ise =umătate! ― 6pune0le că vreau să vor"esc cu cel care a vor"it cu un miner Da&lit ca 8i cu un om 8i cu 9emeia care l0a 1nvins pe >arron 1n lupta cu cuţitul 8i nu l0a omor4t! de8i ar 9i putut s0o 9acă?( Cred c0am reţinut "ine( ― Cred că da! 34m"i 6eldon( E 'ata să ne 1nt4lnească acum7 ― 0a8teaptă( ― Atunci venim cu tine(
O privi pe Dors cu o urmă de 1ndoială 1n oc&i( ― -ine! spuse ea( Poate că nu e nici un 9el de capcană( e8nic speranţa@
K L.>INA 6EBII strălucea plăcut atunci c4nd ie8iră! un violet palid 8i o mar'ine ro3 pentru norii simulaţi( Da&liţii se puteau pl4n'e de modul 1n care erau trataţi de conducătorii Imperiali de pe Trantor! dar cu vremea pe care le0o o9ereau computerele! cu si'uranţă că nu era nimic 1n nere'ulă( ― 6e pare că suntem cele"rităţi! spuse 1ncet Dors( +n privinţa asta! nu mai 1ncape nici o 1ndoială( 6eldon 18i co"or1 oc&ii de la presupusul cer 8i descoperi imediat mulţimea adunată 1n =urul "locului 1n care trăiau Tisalverii( iecare om din mulţime 1i privea cu intensitate( C4nd 18i dădură seama că cei doi Provinciali erau con8tienţi de atenţia care li se acorda! un murmur u8or stră"ătu mulţimea! care părea pe punctul de a i3"ucni 1n aplau3e( ― Acum 1mi dau seama! spuse Dors! de ce s0a enervat Doamna Tisalver( Ar 9i tre"uit să 9iu puţin mai 1nţele'ătoare( >ulţimea era 1n cea mai mare parte sărăcăcios 1m"răcată 8i nu era 'reu de '&icit că mulţi dintre oameni erau din -illi"otton( Ced4nd impulsului! 6eldon 34m"i 8i ridică m4na 1ntr0un salut prietenos care 9u 1nt4mpinat de aplau3e( O voce! pierdută 1n anonimatul protector al mulţimii! stri'ă2 Doamna poate să ne arate ni8te 8mec&erii cu cuţitul7? ― Nu! nu 1l scot dec4t atunci c4nd sunt 9urioasă! spuse Dors( I3"ucniră cu toţii 1n r4s( .n "ăr"at ie8i 1n 9aţă( Era clar că nu era din -illi"otton 8i nu avea nici un semn că ar 9i 9ost Da&lit( +n primul r4nd! avea o mustaţă mică( /i era maro! nu nea'ră( ― >ario Tanto de la Trantorian 5 NeRs?( Ne puteţi da un interviu pentru 8tirile de noapte7 ― Nu! răspunse scurt Dors( ără interviuri( Beporterul nici nu se mi8că( ― Am a9lat că v0aţi luptat cu o 'rămadă de "ăr"aţi din -illi"otton((( 8i aţi c48ti'at( ,sta este un su"iect de sen3aţie! el( Dors( Am 1nt4lnit c4ţiva "ăr"aţi din -illi"otton! am vor"it cu ei! apoi am plecat mai departe( ―34m"i Nu! spuse Asta este tot 8i mai mult nu avem ce să0ţi spunem( ― Care este numele dumneavoastră7 Nu vor"iţi ca o Trantoriană( ― Nu am nume( ― Dar numele prietenului dumneavoastră7 ― Nu are nume( Beporterul se necă=i( ― Ascultaţi! doamnă( 6unteţi un su"iect de sen3aţie 8i eu nu 1ncerc altceva dec4t să0mi 9ac meseria( Ba%c& o trase pe Dors de m4necă( Ea se aplecă 8i 1i ascultă 8oaptele 1n9lăcărate( Dădu din cap! apoi se 1ndreptă( ― Nu cred că e8ti reporter! Domnule Tanto( Eu cred că e8ti un a'ent Imperial care 1ncerci să aduci neca3uri 1n Da&l( Nu a avut loc nici o luptă! dar tu 1ncerci să 9a"rici ni8te 8tiri cum că ar 9i avut loc una! pentru a =usti9ica o intervenţie Imperială 1n -illi"otton( Dacă a8 9i 1n locul tău! nu a8 mai răm4ne pe aici( Nu cred că e8ti 9oarte popular printre ace8ti oameni( La primele cuvinte ale lui Dors! mulţimea 1ncepuse să murmure( Acum deveni mai 'ălă'ioasă 8i 1ncepu să se deplase3e! 1ncet 8i ameninţător! 1n direcţia lui Tanto( Acesta privi nelini8tit 1n =ur 8i 1ncepu să se 1ndepărte3e( ― Lăsaţi0l să plece! spuse Dors cu voce tare( Nimeni să nu se atin'ă de el( Nu0i daţi nici un motiv să se pl4n'ă de violenţă( /i plecară 1naintea lui( ― Auauau lad%! spuse Ba%c&! tre"uia să0i la8i să0l 8i9one3e puţin( ― -ăiat 1nsetat de s4n'e! spuse Dors! du0ne la prietenul tău(
+L +NTLNIB, pe "ăr"atul care 18i spunea Davan 1ntr0o cameră! 1n spatele unei cantine devastate( >ult 1n spate( Ba%c& 1i condusese! arăt4ndu0se 1ncă o dată ca acasă 1n la"irintul din -illi"otton! ca o c4rtiţă 1n tunelurile su"terane din Trantor( Dors ena"ili 18i mani9estase prima prudenţa( ― ino 1napoi! Ba%c&( .nde mer'em! e:act7 ― La Davan! spuse e:asperat Ba%c&( 0am mai spus( ― Dar asta e o 3onă pustie( Nimeni nu locuie8te aici( Dors privise 1n =ur! cu un de3'ust evident( +mpre=urimile erau lipsite de viaţă! iar panourile luminoase din 1mpre=urimi nu străluceau ― sau străluceau 9oarte sla"( ― A8a0i place luV Davan! spusese Ba%c&( Totdeauna 18i sc&im"ă locuVF stă c4nd aici! c4nd acolo!
1nţele'eţi((( 18i sc&im"ă locuV( ― De ce7 1ntre"ă Dors ― E mai si'ur! lad%( ― aţă de cine7 ― aţă dă 'uvern( ― De ce0ar vrea 'uvernul să pună m4na pe Davan7 ― 5a"ar n0am! lad%( .ite ce e( Io vă spun unde este 8i cum să a=un'eţi 8i mer'eţi sin'uri( Dacă nu vreţi să vă duc io((( ― Nu! Ba%c&! spusese 6eldon( 6unt si'ur că 9ără tine o să ne rătăcim( De 9apt! mai "ine ai a8tepta p4nă terminăm noi! ca să ne poţi duce 1napoi( ― DaV io ce c48ti' la asta7 spusese deodată Ba%c&( Credeţi că dacă mi să 9ace 9oame! mă mai 1nv4rt p0 aici7 ― Pierde0ţi vremea pe aici 8i lasă să ţi se 9acă 9oame! Ba%c&! 8i am să0ţi cumpăr o cină copioasă( Tot ce vrei( ― 6pui asta acum, Domnule( >4na lui Dors 9ăcuse o mi8care 9ul'erătoare 8i se oprise cu cuţitul 1n m4nă! cu lama scoasă( ― Doar nu vrei să spui că suntem mincino8i! nu0i a8a! Ba%c&7 Ba%c& &ol"ase oc&ii( Nu păruse speriat de ameninţare( ― 5ei! nici n0am avut timp să văd! spusese el( Ia mai 9ă o dată( ― Am s0o 9ac((( dacă te mai 'ăsim aici( Alt9el((( Dors 1l privise drept 1n oc&i( ― O să te urmărim p4nă dăm de tine( ― 5aide! lad%! nu mă duci tu pă mine! spusese Ba%c&( N0o să mă urmăriţi voi pă mine( Nu 9aceţi voi dVastea( DaV am să 9iu aici( Luă o po3ă importantă( ― Aveţi cuv4ntuV meu( /i 1i condusese 1n lini8te! de8i panto9ii lor 9ăceau 3'omot mare 1n coridoarele 'oale( Davan ridică privirea atunci c4nd intrară! o privire 9ioroasă care se 1m"l4n3i după ce 1l 3ări pe Ba%c&( ăcu repede un semn cu m4na ― a 1ntre"are ― spre ceilalţi doi( ― ,8tia0i 'a'iii! spuse Ba%c&( Apoi plecă! r4n=ind( ― Eu sunt 5ari 6eldon! spuse 6eldon( T4năra domni8oară este Dors ena"ili( +l privi cu interes pe Davan( Davan era "runet 8i avea mustaţa nea'ră 8i deasă a masculului Da&lit dar avea 1n plus o "ar"ă ţepoasă( Era primul Da&lit pe care0l vedea 6eldon 8i care să nu 9ie "ăr"ierit cu 'ri=ă( P4nă 8i der"edeii din -illi"otton avuseseră o"ra=ii 8i "ar"a rase( ― Care este numele dumneavoastră! Domnule7 spuse 6eldon( ― Davan( Ba%c& pro"a"il că v0a spus( ― Al doilea nume( ― Nu mă c&eamă dec4t Davan( Aţi 9ost urmărit p4nă aici! Domnule 6eldon7 ― Nu! sunt si'ur că nu am 9ost( Dacă am 9i 9ost urmăriţi! atunci! după 3'omot sau după vedere! "ănuiesc că Ba%c& ar 9i 8tiut( /i dacă nu el! atunci Doamna ena"ili 8i0ar 9i dat seama( Dors 34m"i u8or( ― ăd că ai 1ncredere 1n mine! 5ari( ― Din ce 1n ce mai multă! spuse el curtenitor( Davan se a'ită! nelini8tit( ― Totu8i! spuse el! aţi 9ost depistaţi( ― Depistaţi7 ― Da! am au3it de presupusul reporter( ― De=a7 spuse 6eldon u8or surprins( Dar cred că era cu adevărat un reporter((( 8i nevinovat( L0am numit a'ent Imperial la su'estia lui Ba%c&! care a 9ost o idee "ună( >ulţimea care ne 1ncon=ura a devenit ameninţătoare 8i ast9el am scăpat de el( ― Nu! spuse Davan! era ceea ce aţi spus că este( Oamenii miei 1l cunosc 8i el lucrea+ă pentru Imperiu((( Dar voi nu 9aceţi ca mine( Nu 9olosiţi nume 9alse 8i nu sc&im"aţi locul 1n care vă adăpostiţi( ă 9olosiţi de propriile nume 8i nu 9aceţi nici un e9ort să răm4neţi nedescoperiţi( Dumneata e8ti 5ari 6eldon! matematicianul( ― Da! sunt! spuse 6eldon( De ce să0mi invente3 un nume 9als7 ― Imperiul te vrea! nu0i a8a7 6eldon ridică din umeri( ― 6tau 1n locuri unde Imperiul nu poate pune m4na pe mine( ― Nu o poate 9ace pe 9aţă! dar Imperiul nu are nevoie să lucre3e pe 9aţă( 0a8 propune să dispăreţi((( de0 adevăratelea( ― Ca 8i dumneavoastră((( a8a cum aţi mai spus! spuse 6eldon privind 1mpre=ur cu o urmă de de3'ust( Camera era la 9el de lipsită de viaţă ca 8i coridoarele prin care um"laseră( Era muce'ăită peste tot 8i era cople8itor de de3olantă( ― Da! spuse Davan( Ne0aţi putea 9i utili( ― +n ce sens7 ― Aţi stat de vor"ă cu un t4năr numit Yu'o Amar%l( ― Da! a8a e(
― Amar%l mi0a 3is că puteţi pre3ice viitorul( 6eldon o9tă din rărunc&i( 6e săturase să stea 1n picioare 1n această cameră pustie( Davan stătea pe o pernă 8i mai erau c4teva perne disponi"ile! dar nu arătau curate( /i nici nu avea de '4nd să se spri=ine de peretele acoperit de muce'ai( ― 6au nu l0aţi 1nţeles dumneavoastră "ine pe Amar%l sau nu m0a 1nţeles Amar%l "ine pe mine( Ceea ce am 9ăcut eu a 9ost să dovedesc că este posi"il să ale'i condiţii iniţiale ast9el 1nc4t mersul istoriei să nu devină &aotic! ci predicti"il 1n anumite limite( +nsă care ar putea 9i acele condiţii iniţiale! nu 8tiu 8i nici nu sunt si'ur că ele ar putea 9i 'ăsite de vreun om ― sau de mai mulţi oameni ― 1ntr0o perioadă 9inită de timp( >ă 1nţele'eţi7 ― Nu( 6eldon o9tă din nou( ― Atunci &ai să mai 1ncerc o dată( Este posi"il să pre3ici viitorul! dar ar putea 9i imposi"il să a9li cum să pro9iţi de această posi"ilitate( >ă 1nţele'eţi7 Davan aruncă o privire 1ntunecată spre 6eldon! apoi spre Dors( ― Deci nu puteţi pre3ice viitorul( ― Acum aţi 1nţeles! Domnule Davan( ― 6puneţi0mi doar Davan( Dar a2i putea, c4ndva! să 9iţi 1n stare să pre3iceţi viitorul( ― N0ar 9i ceva imposi"il( ― Deci pentru asta vă vrea +mpăratul( 6eldon ridică un de'et! ca un pro9esor care predă studenţilor( ― Nu! spuse el( Părerea mea este că de aceea Imperiul nu 9ace un e9ort deose"it pentru a pune nuna pe mine( Poate că le0ar plăcea să pună m4na pe mine! dacă le0ar 9i 9oarte u8or! dar ei 8tiu că acum nu am reali3at 1ncă nimic 8i deci nu merită să tul"ure pacea delicată a Trantorului amestec4ndu0se 1n tre"urile locale ale unui sector sau altul( Din acest motiv mă pot deplasa su" propriul nume 8i cu un 'rad re3ona"il de si'uranţă( Timp de o clipă! Davan 18i 1n'ropă capul 1n palme 8i murmură2 ― Asta e ne"unie( Apoi ridică o privire o"osită spre Dors 8i 1i spuse2 ― 6unteţi soţia Domnului 6eldon7 ― 6unt prietena 8i protectoarea lui! spuse ea pe un ton calm( ― C4t de "ine 1l cunoa8teţi7 ― 6untem 1mpreună de c4teva luni( ― Nu de mai mult7 ― Nu( ― Părerea dumneavoastră e că spune adevărul7 ― Eu sunt si'ură! dar ce motiv aţi avea să mă credeţi pe mine dacă nu 1l credeţi pe el7 Dacă 5ari! dintr0 un anume motiv! vă minte! n0a8 putea să vă mint 8i eu! pentru a0l spri=ini7 Davan privi nea=utorat de la unul la celălalt( Apoi spuse2 ― +n orice ca3! aţi vrea să ne a=utaţi7( ― Cine sunteţi voi 8i 1n ce sens aveţi nevoie de a=utor7 ― Aţi vă3ut care este situaţia aici 1n Da&l! spuse Davan( 6untem oprimaţi( Pro"a"il că 8tiţi asta 8i! din modul 1n care v0aţi purtat cu Yu'o Amar%l! nu pot să cred că vă lipse8te 1nţele'erea pentru noi( ― ă 1nţele'em pe deplin( ― /i pro"a"il că 8tiţi care este sursa acestei oprimări( ― Presupun că o să0mi spuneţi că este 'uvernul Imperial 8i 1ndră3nesc să spun că 8i el are un rol( Pe de altă parte! a8 spune că e:istă 1n Da&l o clasă mi=locie! care dispreţuie8te minerii! 8i o clasă criminală! care terori3ea3ă restul sectorului( -u3ele lui Davan se str4nseră! dar el rămase nemi8cat( ― oarte adevărat! spuse el( oarte adevărat( Dar Imperiul 1ncura=ea3ă din principiu această situaţie( Da&l are posi"ilitatea de a provoca mari neca3uri( Dacă minerii ar intra 1n 'revă! Trantorul s0ar cu9unda aproape imediat 1ntr0o cri3ă de ener'ie((( cu tot ceea ce implică acest lucru( +nsă c&iar clasele superioare din Da&l vor c&eltui "ani 8i vor an'a=a "ătău8i din -illi"otton ― 8i din alte locuri ― pentru a0i "ate pe mineri 8i pentru a spar'e 'reva( 60a mai 1nt4mplat 8i 1nainte( Imperiul permite unor Da&liţi să prospere ― comparativ cu ceilalţi Da&liţi ― pentru a0i trans9orma 1n lac&ei Imperiali! 1n timp ce re9u3ă să 1ntărească su9icient de mult le'ile de control al armelor! pentru a 9ace să slă"ească elementul criminal( ― Guvernul 9ace acest lucru oriunde! continuă el! nu numai 1n Da&l( Nu pot 9olosi 9orţa pentru a08i impune vrerea! ca 1n 3ilele de demult c4nd c&inuiau direct 8i "rutal( +n 3ilele noastre! Trantorul a devenit at4t de comple: 8i at4t de u8or de pertur"at! 1nc4t 9orţele Imperiale tre"uie să08i ţină m4inile acasă((( ― O 9ormă de de'enerare! spuse 6eldon amintindu08i de nemulţumirea lui 5ummin( ― Ce7 spuse Davan( ― Nimic! spuse 6eldon( Continuaţi( ― orţele Imperiale tre"uie să08i ţină m4inile acasă! dar 8i0au dat seama că 8i a8a pot să 9acă destul de multe( iecare sector este 1ncura=at să 9ie suspicios 9aţă de vecinii săi( +n 9iecare sector! clasele economice 8i sociale sunt 1ncura=ate să ducă un 9el de0ră3"oi 1ntre ele( Be3ultatul este că! pe 1ntre' Trantorul! oamenilor le este imposi"il să 1ntreprindă o acţiune unită( Peste tot! oamenii mai de'ra"ă s0ar lupta 1ntre ei dec4t să 9acă 9ront comun 1mpotriva tiraniei cantrale! iar Imperiul conduce 9ără să ai"ă nevoie să 9olosească 9orţa( ― /i ce credeţi că se poate 9ace 1n această privinţă7 spuse Dors( ― +ncerc de c4ţiva ani să cree3 un sentiment de solidaritate printre oamenii din Trantor( ― /i "ănuiesc! spuse sec 6eldon! că aţi descoperit că asta este o sarcină cumplit de di9icilă 8i care nu
aduce nici un 9el de satis9acţii( ― Aţi "ănuit corect! spuse Davan! dar partidul devine din ce 1n ce mai puternic( >ulţi dintre cuţitarii no8tri a=un' la conclu3ia că cel mai "un re3ultat pe care 1l pot o"ţine cu cuţitele este să nu le 9olosească unii 1mpotriva celorlalţi( Cei care v0au atacat 1n coridoarele din -illi"otton sunt dintre cei neconvertiţi! 1nsă cei care ne spri=ină acum! care sunt 'ata să vă apere de a'entul care aţi cre3ut că este reporter! sunt oamenii mei( Eu trăiesc aici printre ei( Nu e un mod de viaţă 9oarte atră'ător! dar aici sunt 1n si'uranţă( Avem aderenţi 1n sectoarele 1nvecinate 8i din 3i 1n 3i devenim mai mulţi( ― .nde vreţi să a=un'eţi7 1ntre"ă Dors( ― +n primul r4nd! spuse Davan! am4ndoi sunteţi Provinciali! intelectuali( Avem nevoie de oameni ca voi care să conducă( orţa noastră cea mai mare vine din r4ndul celor săraci 8i needucaţi! din cau3ă că ei su9eră cel mai mult! dar ei sunt cel mai puţin 1n măsură să conducă( .nul sin'ur dintre voi valorea3ă c4t o sută dintre ei( ― O evaluare destul de ciudată din partea unuia care dore8te să0i salve3e pe cei oprimaţi! spuse 6eldon( ― Nu vor"eam de oameni! se 'ră"i să spună Davan! vor"eam de conducători( Partidul tre"uie să ai"ă printre conducătorii săi "ăr"aţi 8i 9emei cu 9orţă intelectuală( ― reţi să spuneţi că oameni ca noi sunt necesari pentru a da partidului o aură de respecta"ilitate( ― Poţi oric4nd! dacă vrei! să vor"e8ti 1n "at=ocură de un lucru no"il! spuse Davan( Dar dumneavoastră! Domnule 6eldon! sunteţi mai mult dec4t onora"il! mai mult dec4t intelectual( C&iar dacă nu aţi admite că sunteţi capa"il să pătrundeţi ceţurile viitorului((( ― ă ro'! Davan! nu 9iţi poetic 8i renunţaţi la condiţional! spuse 6eldon( Nu se pune pro"lema de a admite( Nu p"t să prevăd viitorul( Nu ceţuri 1mi "loc&ea3ă vederea! ci "ariere de oţel cromat( ― Lăsaţi0mă să termin( C&iar dacă nu puteţi de 9apt să pre3iceţi viitorul cu ― cum 1i spuneţi ― preci3ie psi&oistorică! aţi studiat istoria 8i puteţi avea o oarecare intuiţie privind ceea ce va 9i să 9ie( Acum! am dreptate7 6eldon clătină din cap( ― A8 putea avea o oarecare 1nţele'ere intuitivă din punct de vedere al pro"a"ilităţilor matematice! dar 1mi este 9oarte neclar 1n ce măsură a8 putea traduce asta 1n ceva care să ai"ă semni9icaţie istorică( De 9apt! nu am studiat istoria( A8 9i dorit să o 9i 9ăcut( Besimt acut această lipsă( ― Eu sunt istoricul! Davan! vor"i lini8tit Dors! 8i vă pot spune c4te ceva! dacă vreţi( Davan spuse pe un ton =umătate politicos! =umătate provocator2 ― C&iar vă ro'( ― +n primul r4nd! 1n istoria Galactică au 9ost multe revoluţii care au răsturnat tirania( .neori pe c4te o planetă! uneori pe 'rupuri de planete! din c4nd 1n c4nd 1n Imperiul 1nsu8i sau 1n re'iunile 'uvernamentale pre0 Imperiale( Adesea! asta nu a 1nsemnat dec4t o sc&im"are a tiraniei( +n alte lumi! o clasă conducătoare este 1nlocuită de alta ― uneori de una care este mult mai "ine pre'ătită 8i care! 1n consecinţă! este mult mai capa"ilă să se menţină ― 1n timp ce săracii 8i asupriţii răm4n săraci 8i asupriţi sau a=un' 8i mai rău( Davan! care ascultase cu atenţie! spuse2 ― 6unt con8tient de asta( Toţi suntem( Poate că putem 1nvăţa de la trecut 8i să 8tim mai "ine de ce anume să ne 9erim( +n plus! tirania care e:istă acum este reală. Ceea ce poate 9i 1n viitor! este doar potenţial( Dacă o să ne tot codim să 9acem sc&im"area '4ndindu0ne că sc&im"area poate aduce mai mult rău! atunci nu mai avem nici o speranţă de a scăpa vreodată de nedreptate( ― .n al doilea aspect pe care tre"uie să0l luaţi 1n considerare! spuse Dors! este că 8i 1n ca3ul 1n care ai dreptatea de partea ta! c&iar dacă e8ti =usti9icat să 9aci dreptate! de o"icei 9orţa este de partea tiranilor care conduc( Cuţitarii dumneavoastră pot să 9acă scandal 8i să demonstre3e mult 8i "ine! asta nu va avea nici un e9ect de durată at4ta vreme c4t de partea cealaltă se a9lă o armată ec&ipată cu arme cinetice! c&imice 8i neurolo'ice 8i care este dispusă să le 9olosească 1mpotriva lor( Puteţi avea de partea voastră pe toţi cei asupriţi 8i c&iar pe cei avuţi 8i respecta"ili! dar nu puteţi 9ace nimic dacă nu 1nvin'eţi 9orţele de securitate 8i armata Imperială( 6au măcar să le slă"iţi loialitatea 9aţă de conducători( ― Trantor este o lume multi'uvernamentală! spuse Davan( iecare sector 18i are conducătorii săi! iar unii dintre ei sunt anti0Imperiali( Dacă am putea avea un sector puternic de partea noastră! asta ar putea sc&im"a situaţia! nu0i a8a7 Atunci nu am mai 9i doar ni8te coate0'oale! lupt4nd cu cuţite 8i pietre( ― Ce 1nseamnă asta7 Că a&e2i un sector puternic de partea voastră sau este doar a am"iţie de0a dumneavoastră de a avea unul7 Davan rămase tăcut( ― -ănuiesc că vă '4ndiţi la Primarul din %e! spuse Dors( Dacă Primarul este dispus să se 9olosească de nemulţumirea maselor ca de o 8ansă de a0l răsturna pe +mpărat! nu vă '4ndiţi că 9inalul pe care 1l are Primarul 1n vedere este acela de a urca el 1nsu8i pe tronul Imperial7 Pentru ce altceva 8i0ar risca Primarul actuala po3iţie! deloc ne1nsemnată7 Doar pentru a instaura dreptatea 8i a0i trata cu decenţă pe oameni! pentru care nu are nici un pic de interes7 ― reţi să spuneţi! 3ise Davan! că orice conducător puternic care ar 9i dispus să ne a=ute ar putea să ne trăde3e( ― E o situaţie 9oarte o"i8nuită 1n istoria Galactică( ― Dacă suntem pre'ătiţi pentru a8a ceva! nu am putea n"i să 1l trădăm pe el= ― Adică să vă 9olosiţi de el 8i apoi! 1ntr0un moment decisiv! să0i su"minaţi 9orţele ― sau pe el ― 8i să 1l asasinaţi7 ― Poate nu c&iar a8a( Dar dacă este nevoie! s0ar putea 'ăsi o cale de a scăpa de el( ― Atunci vom avea o mi8care revoluţionară 1n care actorii principali sunt 'ata să se trăde3e unul pe altul! a8tept4nd 9iecare o oca3ie potrivită( 6ună ca o reţetă pentru &aos( ― Deci! nu ne a=utaţi7 spuse Davan(
6eldon! care 9usese atent la sc&im"ul de cuvinte dintre Davan 8i Dors cu o 1ncruntătură nedumerită pe 9i'ură! spuse2 ― Lucrurile nu sunt c&iar at4t de simple( Am vrea să vă a=utăm( 6untem de partea voastră( >ie mi se pare că nici un om 1ntre' la minte nu ar vrea să spri=ine un sistem Imperial care se menţine prin 1ncura=area du8măniei 8i ne1ncrederii reciproce( C&iar dacă dă impresia că se menţine! nu poate 9i descris dec4t ca un metasta"ilF adică prea predispus să cadă 1n insta"ilitate 1n oricare direcţie( Dar 1ntre"area este2 cum putem a=uta7 Dacă a8 avea psi&oistoria! dacă a8 putea să0mi dau seama ce anume este cel mai pro"a"il să se 1nt4mple! sau dacă mi0a8 putea da seama care acţiune dintr0un număr de acţiuni posi"ile este cel mai pro"a"il să ducă la o consecinţă evident 9ericită! atunci v0a8 o9eri serviciile mele((( Dar nu o am( Cel mai "ine vă pot a=uta 1ncerc4nd să reali3e3 psi&oistoria( ― /i c4t de mult timp o să ia asta7 6eldon dădu din umeri( ― N0am de unde să 8tiu( ― Cum vă 1nc&ipuiţi că vom putea a8tepta oric4t7 ― Ce altă alternativă am! din moment ce 1n situaţia 1n care mă a9lu sunt inutil pentru voi7 Dar am să vă spun asta2 p4nă 9oarte de cur4nd eram convins că reali3area psi&oistoriei era a"solut imposi"ilă( Acum! nu mai sunt c&iar at4t de si'ur de acest lucru( ― Adică aveţi o soluţie 1n minte7 ― Nu! doar intuiţia că ar putea e:ista o soluţie( N0am 9ost 1n stare să0mi dau seama ce anume s0a 1nt4mplat de mi0a venit această sen3aţie( Ar putea 9i o ilu3ie! dar 1ncerc( Lasaţi0mă să continui să 1ncerc((( Poate ne vom mai 1nt4lni( ― 6au poate! spuse Davan! dacă vă 1ntoarceţi acolo unde locuiţi acum! vă veţi tre3i 1n cele din urmă 1ntr0 o capcană Imperială( Poate aveţi impresia că Imperiul vă va lăsa 1n pace să vă 3"ateţi cu psi&oistoria! dar eu sunt si'ur că +mpăratul 8i cu lin'ăul de Demer3el nu stat dispu8i să a8tepte oric4t! la 9el ca mine( ― Nu le va 9olosi deloc să se pripească! spuse calm 6eldon! din moment ce nu sunt de partea lor 8i sunt de partea voastră((( 5ai! Dors( 6e 1ntoarseră 8i 1l părăsiră pe Davan! lăs4ndu0l sin'ur 1n camera =alnică! 8i 1l 'ăsiră pe Ba%c& a8tept4ndu0i a9ară(
BAYC5 m4nca! lin'4ndu08i de'etele! mototolind am"ala=ul 1n care se a9lase m4ncarea ― oricare ar 9i 9ost ea( .n puternic miros de ceapă persista 1n aer ― oarecum di9erit! pro"a"il că 9usese tratat cu 9ermenţi( Dors! retră'4ndu0se puţin din calea mirosului! spuse2 ― De unde ai 9ăcut rost de m4ncare! Ba%c&7 ― Dă la "ăieţii luV Davan( Ei mi0a adus0o( Davan e un 'a'iu dă trea"ă( ― Atunci nu mai tre"uie să0ţi cumpărăm de m4ncare! nu0i a8a7 spuse 6eldon simţindu08i propriul stomac 'ol( ― Ce&a tot 1mi datore3i! spuse Ba%c& privind cu lăcomie 1n direcţia lui Dors( Ce 3ici dă cuţituV luV lad%7 .nuV d4n ele( ― Cuţite nu! spuse Dors( Ne duci 1napoi 1n si'uranţă 8i am să0ţi dau cinci credite( ― Nu 9ac rost dă nici un cuţit cu cinci credite! "odo'ăni Ba%c&( ― Nu prime8ti nimic altceva dec4t cinci credite! spuse Dors( ― E8ti o damă rea! lad%! spuse Ba%c&( ― 6unt o damă rea cu un cuţit rapid! Ba%c&! a8a că dă0i drumul( ― -ine! "ine! nu te a'ita că transpiri( Ba%c& 9ăcu un 'est cu mina( ― P0aici( 6e 1ntorceau tot prin coridoarele 'oale! dar de această dată Dors! privind 1ncoace 8i 1ncolo! se opri( ― 6tai! Ba%c&( 6untem urmăriţi( Ba%c& era e:asperat( ― Nu tre"uia să0i au3i( ― Eu nu aud nimic! spuse 6eldon aplec4nd capul 1ntr0o parte( ― Eu aud! spuse Dors( Acum! Ba%c&! ai 'ri=ă să nu 9aci vreo prostie! 1mi spui c&iar acum ce se int4mplă! alt9el 1ţi pocnesc una 1n cap de n0ai să mai ve3i "ine o săptăm4nă 1ntrea'ă( or"esc serios( Ba%c& ridică o m4nă! ca să se apere( ― +ncearcă numaV! damă rea ce e8ti( +ncearcă numaV((( 6unt "ăieţii IuV Davan( Are 'ri=ă dă noi! doar at4t! 1n ca3 că apare cuţitarii( ― -ăieţii lui Davan7 >4na lui Dors se repe3i 8i 1l apucă pe Ba%c& de 'ulerul &ainei( +l ridică! iar el 1ncepu să se "ălăn'ăne! stri'4nd2 ― 5ei! lad%@ 5ei@ ― Dors@ spuse 6eldon( Nu 9i dură cu el( ― Am să 9iu 8i mai dură dacă a9lu că mă minte( De tine tre"uie să am 'ri=ă! 5ari! nu de el( ― Nu mint! spuse Ba%c& 3"ăt4ndu0se( Nu mint( ― 6unt si'ur că nu minte! spuse 6eldon( ― Ei "ine! o să vedem( Ba%c&! spune0le să iasă a9ară ca să0i putem vedea(
+i dădu drumul să cadă 8i se 8terse pe m4ini de pra9( ― E8ti cam ţicnită! lad%! spuse Ba%c& o9ensat( Apoi stri'ă cu voce tare2 ― Ya%! Davan@ Ie8iţi a9ară c4ţiva dintre voi! "ăieţi@ A8teptară puţin 8i apoi! dintr0o desc&i3ătură neluminată a coridorului! ie8iră doi "ăr"aţi cu mustăţi ne're! unul cu o cicatrice "ră3d4ndu0i o"ra3ul( iecare ţinea 1n m4nă teaca unui cuţit! cu lama retrasă( ― C4ţi mai sunteţi acolo7 1ntre"ă Dors cu asprime( ― C4ţiva! spuse unul dintre noii veniţi( Avem ordine( Avem 'ri=ă de voi( Davan vrea să 9iţi 1n si'uranţă( ― >ulţumim( +ncercaţi să 9aceţi mai puţin 3'omot( Ba%c&! dă0i drumul mai departe( ― >0ai 8i9onat 8i io 3iceam adevăruV! spuse Ba%c& 1m"u9nat( ― Ai dreptate! spuse Dors( 6au! cel puţin! cred că ai dreptate((( 8i 1mi cer scu3e( ― Nu sunt si'ur c0ar tre"ui să le accept! spuse Ba%c& 1ncerc4nd să pară c4t mai 1nalt( DaV &ai! doar dă data asta( Apoi plecă mai departe( C4nd a=unseră pe trotuar! trupurile invi3i"ile ale 'ăr3ilor dispărură( 6au! cel puţin! nici măcar urec&ile lui Dors nu 1i mai puteau au3i( De acum 1nsă! erau 1n cartierul respecta"il al ora8ului( ― Nu cred că avem &aine care să ţi se potrivească! Ba%c&! spuse Dors ama"ilă( ― DaV la ce0ţi tre"e ţoale care să mi să potrivească! Doamnă7 spuse Ba%c&( )Bespectul părea că 1l cuprinde din nou! odată ie8iţi din coridoare(* ― Am ţoale! mai spuse el( ― Am cre3ut că ţi0ar plăcea să vii 1n locuinţa noastră ca să 9aci o "aie( ― PenVce7 spuse Ba%c&( O să mă spăl io 1ntr0una d4n 3ilele astea 8i0o să0mi pun cealaltă căma8ă( Bidică o privire 8ireată spre Dors( ― +ţi pare rău că m0ai 8i9onat( A8a0i7 rei să te revan8e3i7 Dors 34m"i( ― Cam a8a ceva( Ba%c& dădu din m4nă! cu un 'est de lord( ― E0n re'ulă( Nu m0a durut( Ascultă( E8ti puternică pentru o lad%( >0ai ridicat dă parc0a8 9i 9ost un nimic( ― Eram necă=ită! Ba%c&( Tre"uie să am 'ri=ă de Domnul 6eldon( ― E8ti un 9el dă 'orilă7 Ba%c& 1l privi iscoditor pe 6eldon( ― Ji0ai luat 'orilă o lad%7 spuse el( ― N0am ce 9ace! spuse 6eldon 34m"ind un pic 9orţat( Ea insistă( /i e si'ur că 18i cunoa8te meseria( ― >ai '4nde8te0te! Ba%c&! spuse Dors( E8ti si'ur că nu vrei să 9aci o "aie7 O "aie "ună 8i caldă( ― N0am nici o 8ansă! spuse Ba%c&( Cre3i că cucoana aia o să mă mai lase să0i intru0n casă7 Dors ridică privirea 8i o 3ări pe Casilia Tisalver a9ară! 1n 9aţa "locului! privind mai 1nt4i la 9emeia Provincială 8i apoi la "ăiatul 3drenţăros( Era imposi"il de spus la care dintre ei se uita mai 9urioasă( ― -ine! la revedere! Domnule 8i Doamnă! spuse Ba%c&( Nu 8tiu nici măcar dacă o să vă lase pă &"i să intraţi 1n casă( +8i "ă'ă m4inile 1n "u3unare 8i se 1ndepărtă ţanţo8! cu o e:presie de ad4ncă nepăsare( ― -ună seara! Doamnă Tisalver! spuse 6eldon( E cam t4r3iu! nu0i a8a7 ― Este 9oarte t4r3iu! replică ea( A 9ost aproape o ră3meriţă! a3i! 1n 9aţa acestui "loc! din cau3a acelui reporter 1mpotriva căruia aţi aţ4ţat toate scursorile din stradă( ― N0am aţ4ţat pe nimeni 1mpotriva nimănui! spuse Dors( ― Am 9ost acolo! spuse intransi'entă Doamna Tisalver( Am vă3ut( 6e dădu 1n lături pentru a0i lăsa să intre! dar o 9ăcu su9icient de lent pentru a scoate 1n evidenţă de3'ustul pe care 1l simţea( ― 6e poartă de parcă asta ar 9i 9ost ultima picătură! spuse Dors 1n timp ce se 1ndrepta 1mpreună cu 6eldon spre camerele lor( ― Ei 8i7 Ce0ar putea să ne 9acă7 1ntre"ă 6eldon( ― Asta mă 1ntre" 8i eu! spuse Dors(
OFIŢERI 56BC! ―((( C"n$"rm cel"r spuse de !ari Seld"n, prima înt%lnire cu 5ac3 a $"st a4s"lut înt%mplăt"are. Era un simplu &a1a4"nd de la care Seld"n ceruse in$"rma2ii pentru a se putea "rienta. 0ar &ia2a sa, încep%nd cu acest m"ment, a c"ntinuat să se împletească mereu cu cea a marelui matematician, p%nă c%nd...
ENCYCLOPEDIA GALACTICA
A DO.A I de dimineaţă! 1m"răcat de la "r4u 1n =os! spălat 8i "ăr"ierit! 6eldon "ătu la u8a care dădea 1n camera alăturată! cea a lui Dors 8i spuse! cu o voce moderată2 ― Desc&ide u8a! Dors( Ea desc&ise( -uclele scurte ale părului său ro8cat0auriu erau 1ncă ude( /i ea era 1m"răcată doar de la "r4u 1n =os( 6eldon se dădu 1napoi! tul"urat( Dors privi 1n =os! indi9erentă la rotun=imea s4nilor săi 8i 18i 1n9ă8ură un prosop 1n =urul capului( ― Ce s0a 1nt4mplat7 1ntre"ă ea( 6eldon spuse! privind spre dreapta2 ― %e( reau să0mi dai detalii( ― De ce7 +n le'ătură cu ce7 spuse Dors 9oarte natural( /i! pentru numele lui Dumne3eu! nu mă lăsa să vor"esc urec&ii tale( 6unt si'ură că nu e8ti vir'in( ― +ncercam doar să 9iu politicos! spuse 6eldon pe un ton o9ensat( Dacă pe tine nu te deran=ea3ă! pe mine nici at4t( /i nu te0am 1ntre"at de ce?( Te0am 1ntre"at despre 6ectorul %e( ― De ce vrei să 8tii7 6au! dacă pre9eri2 De ce %e7 ― Ascultă! Dors! eu vor"esc serios( Din c4nd 1n c4nd! este menţionat 6ectorul %e((( de 9apt! Primarul din %e( 5ummin l0a menţionat! tu l0ai menţionat! Davan l0a menţionat( Nu 8tiu nimic nici despre sector 8i nici despre Primar( ― Nici eu nu m0am născut pe Trantor! 5ari( /tiu 9oarte puţine! dar am să0ţi 1mpărtă8esc tot ce 8tiu( %e este aproape de polul sud ― 9oarte 1ntins! 9oarte populat( ― oarte populat! la polul sud7 ― Nu suntem pe 5elicon! 5ari( /i nici pe Cinna( Ne a9lăm pe Trantor( Totul este acoperit! 8i acoperit la poli sau acoperit la ecuator este aproape acela8i lucru( Desi'ur! 1mi 1nc&ipui că 18i menţin la e:treme succesiunea 3i0noapte ― 3ile lun'i vara! nopţi lun'i iarna ― ca 8i cum s0ar a9la 1n atmos9eră desc&isă( E:tremele sunt doar de paradăF sunt m4ndri că sunt polari( ― Dar 1n .pperside tre"uie să 9ie 9oarte 9ri'( ― Desi'ur( Partea din .pperside de deasupra %e0ului este acoperită cu 3ăpadă 8i '&eaţă! dar pătura nu este c&iar at4t de 'roasă pe c4t te0ai putea a8tepta( Dacă ar 9i a8a! ar putea 3dro"i cupola( Dar nu este 8i asta repre3intă punctul esenţial al puterii lui %e( 6e 1ntoarse la o'lindă! 18i 1ndepărtă prosopul de pe cap 8i 18i puse uscătorul de păr care! 1n cinci secunde! 1i dădu o strălucire plăcută( 6puse! 1n timp ce 1m"răca 8i partea de sus a &ainelor sale2 ― Nici nu ai idee c4t de 9ericită sunt că nu mai tre"uie să port casc&etă( ― Ce le'ătură e:istă 1ntre stratul de '&eaţă 8i puterea lui %e7 ― G4nde8te0te( Patru3eci de miliarde de oameni 9olosesc o cantitate enormă de ener'ie 8i 9iecare calorie se trans9ormă 1n cele din urmă 1n căldură( Tre"uie 9ăcut ceva ca să scapi de ea( Este transmisă la poli! prin conducte! 1n special la polul sud care este cel mai de3voltat dintre ele 8i de acolo este de'a=ată 1n spaţiu( Tope8te aproape toată '&eaţa 8i de aici provin! sunt si'ură! norii 8i ploile Trantorului! oric4t de mult ar 1ncerca meteorolo'ii să ne sperie! spun4nd că lucrurile sunt mult mai complicate( ― %e se 9olose8te de această ener'ie 1nainte de a o de'a=a 1n spaţiu7 ― Ar 9i posi"il! din c4te 8tiu( +nsă nu am nici cea mai mică idee care este te&nolo'ia 9olosită la de'a=area căldurii( Eu vor"eam de puterea politică( Dacă Da&l ar 9i să oprească producţia de ener'ie! asta ar isca pertur"aţii 1n Trantor! cu si'uranţă! dar mai sunt 8i alte sectoare care produc ener'ie 8i care 18i pot ridica productivitatea( /i! "ine1nţeles! mai este ener'ia de re3ervă! stocată 1ntr0un 9el sau altul( +n cele din urmă! tot ar 9i nevoie să se cadă la 1nţele'ere cu Da&l! dar ar e:ista su9icient timp pentru asta( %e! dimpotrivă((( ― Da7 ― Ei "ine! %e disipă cel puţin # de procente din toată ener'ia produsă pe Trantor! 8i altcineva nu poate să o 9acă( Dacă %e ar 9i să oprească disiparea ener'iei! temperatura ar 1ncepe să crească peste tot 1n Trantor( ― /i 1n %e( ― Da! dar din moment ce %e se a9lă la polul sud! 8i0ar putea aran=a un in9lu: de aer rece( N0ar 9i cine tie ce, dar %e ar re3ista mai mult dec4t restul Trantorului( Iată deci că %e repre3intă o pro"lemă 9oarte delicată pentru +mpărat 8i Primarul din %e este ― sau cel puţin poate 9i ― deose"it de puternic( ― /i ce 9el de om este actualul Primar din %e7 ― Asta nu 8tiu( Din cele ce am au3it 1nt4mplător! se pare că este 9oarte "ătr4n 8i cam sin'uratic! dar dur ca un 1nveli8 de &ipernavă( /i tra'e cu iscusinţă s9orile pentru a o"ţine puterea( ― De ce! mă 1ntre"7 Dacă este c&iar at4t de "ătr4n! nu poate dispune multă vreme de putere( ― Cine 8tie! 5ari7 Poate că are o"sesia unei vieţi 1ndelun'ate( 6au este doar =ocul((( /"cul pentru putere! 9ără a nă3ui cu adevărat la putere( Pro"a"il că dacă ar avea puterea 8i ar lua locul lui Demer3el sau ar lua c&iar tronul Imperial! s0ar simţi de3amă'it! din cau3ă că =ocul s0ar s94r8i( -ine1nţeles că ar putea! dacă ar mai trăi! să 1nceapă =ocul următor! acela de a08i men2ine puterea! care ar putea 9i la 9el de di9icil 8i la 9el de plin de satis9acţii( 6eldon clătină din cap( ― Eu cred că nimeni nu 8i0ar putea dori să a=un'ă +mpărat( ― Nici o persoană normală nu 8i0ar dori! sunt de acord( Dar aspiraţia Imperială?! a8a cum este adesea numită! este ca o "oală care! atunci c4nd te cuprinde! te scoate din minţi( /i cu c4t te apropii de posturi mai 1nalte! cu at4t este mai pro"a"il să te molipse8ti de această "oală( Cu 9iecare avansare 1n post((( ― -oala devine 8i mai acută( Da! 1nţele'( Dar mi se pare de asemenea că Trantorul este o lume at4t de uria8ă! at4t de interdependentă datorită necesităţilor sale 8i cu at4t de multe con9licte datorate diverselor am"iţii! 1nc4t ea este principala cau3ă a incapacităţii +mpăratului de a conduce( De ce nu pleacă el pur 8i simplu de pe
Trantor! ca să se sta"ilească pe o lume mai simplă7 Dors r4se( ― N0ai mai 9i 1ntre"at asta dacă ai 9i 8tiut istorie( Trantorul este Imperiul! de0a lun'ul a mii de ani( Asta este o"iceiul( .n +mpărat care nu locuie8te la Palatul Imperial nu este +mpăratul( +mpăratul este mai mult un loc 8i mai puţin o persoană( 6eldon se cu9undă 1n tăcere! cu 9aţa crispată 8i! după o vreme! Dors 1ntre"ă2 ― Ce s0a 1nt4mplat! 5ari7 ― >ă '4ndesc! spuse el cu o privire tul"ure( De c4nd mi0ai spus povestea0cu0m4na0pe0coapsă! 1mi vin tot timpul '4nduri 9u'are care((( Acum remarca ta cum că +mpăratul este mai mult un loc 8i mai puţin o persoană! se pare că a atins o coardă( ― Ce 9el de coardă7 6eldon dădu din cap( ― >ă '4ndesc 1n continuare( 60ar putea ca totul să 9ie o 're8eală( Privirea sa scrutătoare se 9ocali3ă asupra lui Dors( ― +n orice ca3! ar tre"ui să mer'em =os să luăm micul de=un( Am 1nt4r3iat 8i nu cred că Doamna Tisalver este destul de "ine dispusă ca să ne0o aducă la nas( ― Optimistule! spuse Dors( Am sentimentul că nu mai este deloc dispusă să ne mai ţină aici! nici măcar la micul de=un( rea să plecăm de aici( ― Posi"il! dar 1i dăm "ani( ― Da! dar eu cred că acum ne ură8te destul de mult pentru a mai putea su9eri creditele noastre( ― Poate că soţul ei se va dovedi ceva mai 1ndră'ostit de creditele pe care le plătim pentru c&irie( ― 5ari! dacă Tisalver ar avea c&iar 8i un sin'ur cuv4nt de spus! sin'ura persoană care cred că ar 9i mai surprinsă dec4t mine să 1l audă ar 9i Doamna Tisalver((( oarte "ine! sunt 'ata( /i co"or4ră pe scări! 1n porţiunea de apartament 1n care stăteau Tisalverii! 'ăsind0o pe doamna 1n c&estiune a8tept4ndu0i! nu cu micul de=un((( ci cu o surpri3ă mult mai mare(
; TI6ALEB ca de un perete( "ăţ! cu+n unmi=locul 34m"et camerei crispat pe rotundă! oc&ii eiCA6ILIA ne'ri strălucind( 6oţul stătea său se a8e3ată! spri=inea!ţeapănă indispus! se 9aţa a9lausadoi "ăr"aţi8i1ncu picioare! 1ntr0o atitudine ri'idă! ca 8i cum ar 9i remarcat pernele de pe podea! dar le0ar 9i dispreţuit( Am4ndoi aveau părul ne'ru 8i creţ 8i mustăţile ne're 8i stu9oase caracteristice Da&liţilor( Am4ndoi erau su"ţirei 8i am4ndoi erau 1m"răcaţi 1n &aine 1nc&ise la culoare! at4t de asemănătoare! 1nc4t cu si'uranţă că erau uni9orme( Aveau vipu8ti deasupra umerilor 8i 1n lateral! 1n lun'ul crăcilor tu"ulari ai pantalonilor( iecare avea! 1n partea dreaptă a pieptului! o Navă 6paţială08i06oarele! cam 8tearsă! sim"olul Imperiului Galactic 1n 9iecare lume locuită a Gala:iei( >ai aveau un D? de culoare 1nc&isă 1n centrul soarelui( 6eldon 18i dădu imediat seama că erau doi mem"ri ai 9orţelor Da&lite de securitate( ― Ce se 1nt4mplă aici7 spuse 6eldon cu asprime( .nul dintre "ăr"aţi pă8i 1n 9ată( ― 6unt o9iţerul de 6ector Lanel Buss( El este cole'ul meu! Ge"ore AssinRald( Am4ndoi 18i pre3entară strălucitoarele &olo0le'itimaţii de identi9icare( 6eldon nu se o"osi să le privească( ― Ce doriţi7 ― 6unteţi 5ari 6eldon din 5elicon7 1ntre"ă calm Buss( ― 6unt( ― /i dumneavoastră! Doamnă! sunteţi Dors ena"ili din Cinna7 ― 6unt! spuse Dors( ― >ă a9lu aici pentru a cerceta o pl4n'ere con9orm căreia un anume 5ari 6eldon a insti'at ieri la de3ordine pu"lică( ― N0am 9ăcut a8a ceva! spuse 6eldon( ― In9ormaţia noastră este! spuse Buss privind ecranul unui mic computer plat! că aţi acu3at un reporter de a 9i a'ent Imperial! insti'4nd ast9el o ră3meriţă 1mpotriva sa( ― O9iţer! eu am 9ost cea care am spus că era a'ent Imperial! spuse Dors( Am avut motive să cred că a8a era( 6unt si'ură că nu este o crimă să0ţi e:primi opiniile( +n Imperiu e:istă li"ertatea de a vor"i( ― Asta nu de3vinovăţe8te o opinie 9ormulată deli"erat 1n scopul de a insti'a la de3ordine( ― De unde 8tii că a8a a 9ost! O9iţer7 +n acel moment! Doamna Tisalver interveni! cu o voce stridentă2 ― Eu pot să spun că a8a a 9ost! O9iţer( A vă3ut că era adunată mulţimea! o mulţime de &aimanale care nu căuta nimic altceva dec4t 1%lcea&ă. Ea a spus deli"erat că reporterul era a'ent Imperial! c4nd de 9apt nu 8tia nimic despre el! 8i a spus asta cu voce tare! către mulţime! pentru a a'ita spiritele( Era limpede că 8tia ce 9ăcea( ― 1ncepu soţul ei8ipe un mai ton ru'ător( DarCasilia! ea 1i aruncă o privire el nu scoase o vor"ă( Buss se 1ntoarse spre Doamna Tisalver( ― Dumneavoastră aţi depus pl4n'erea! Doamnă7 ― Da( Ace8tia doi locuiesc aici de c4teva 3ile 8i nu 9ac nimic altceva dec4t să provoace neca3uri( Au invitat 1n apartamentul meu oameni cu reputaţie =oasă! stric4ndu0mi relaţiile cu vecinii( ― Este 1mpotriva le'ii! O9iţer! 1ntre"ă 6eldon! să inviţi 1n cameră cetăţeni din Da&l! curaţi 8i lini8tiţi7 Cele două camere de deasupra scărilor sunt camerele noastre( Le0am 1nc&iriat 8i am plătit pentru ele( Este o
crimă să vor"e8ti cu Da&liţi 1n Da&l! O9iţer7 ― Nu! nu este! spuse Buss( Asta nu 9ace parte din pl4n'ere( Ce motiv aţi avut! Doamnă ena"ili! să presupuneţi că persoana pe care aţi acu3at0o era! de 9apt! un a'ent Imperial7 ― Avea o mustaţă mică 8i maronie! spuse Dors! 8i de aici am tras conclu3ia că nu era Da&lit( Am "ănuit că era a'ent Imperial( ― Aţi "ănuit7 Cole'ul dumneavoastră! Domnul 6eldon! nu are deloc mustaţă( -ănuiţi că 8i el este un a'ent Imperial7 ― +n orice ca3! se 'ră"i să spună 6eldon! nu a e:istat nici o de3ordine( Am cerut mulţimii să nu 9acă nimic 1mpotriva presupusului reporter! 8i sunt si'ur că nu i0au 9ăcut nimic( ― 6unteţi si'ur! Domnule 6eldon7 spuse Buss( In9ormaţia noastră este că aţi plecat imediat după ce aţi 9ormulat acu3aţia( Cum puteţi vor"i despre ceva care s0a 1nt4mplat după ce aţi plecat7 ― Nu pot! spuse 6eldon! dar vă 1ntre"2 A murit omul7 A 9ost rănit7 ― Omul a 9ost intero'at( Nea'ă 9aptul că ar 9i a'ent Imperial! iar noi nu avem nici o in9ormaţie că ar 9i( Pretinde de asemenea că a 9ost "rutali3at( ― Ar putea 9oarte "ine să mintă 1n am"ele privinţe! spuse 6eldon( A8 su'era un Test Psi&ic( ― Testul nu poate 9i 9ăcut asupra victimei unei crime! spuse Buss( Guvernul local este 9oarte 9erm 1n această privinţă( +nsă dumneavoastră! 1n calitate de criminali în acest ca3! aţi 9i supu8i 9iecare unui Test Psi&ic( Aţi 9i de acord să vă testăm7 6eldon 8i Dors sc&im"ară priviri un moment! apoi 6eldon spuse2 ― Nu! desi'ur că nu( ― 0esi1ur că nu! repetă Buss cu o u8oară urmă de sarcasm 1n voce! dar sunteţi 'ata să 1l propuneţi pentru altcineva( Celălalt o9iţer! AstinRald! care p4nă atunci nu scosese o vor"ă! 34m"i la au3ul acestor cuvinte( ― >ai avem de asemenea in9ormaţii! spuse Buss! că acum două 3ile aţi participat la o luptă cu cuţite 1n -illi"otton 8i aţi rănit 'rav un cetăţean Da&lit pe nume((( Apăsă un "uton al plăcuţei sale computeri3ate 8i studie noua pa'ină de pe ecran( ― El'in >arron! continuă el( ― In9ormaţiile vă spun 8i cum a 1nceput "ătaia7 spuse Dors( ― +n acest moment! asta nu are nici o importanţă! Doamnă( Ne'aţi 9aptul că lupta a avut loc7 ― -ine1nţeles că nu ne'ăm că lupta a avut loc! se aprinse 6eldon! dar ne'ăm că am provocat 1n vreun 9el aa ce&a. Am 9ost ataca2i. Doamna ena"ili a 9ost acostată de acest >arron 8i era clar că avea de '4nd să o viole3e( Ceea ce a urmat a 9ost pur 8i simplu auto0apărare( 6au 1n Da&l! violul este tolerat7 ― Aţi spus că aţi 9ost atacaţi7 spuse Buss cu o voce impersonală( De c4ţi oameni7 ― De 3ece oameni( ― /i dumneavoastră sin'ur ― 1mpreună cu o 9emeie ― v0aţi apărat 1mpotriva a 3ece "ăr"aţi7 ― Doamna ena"ili 8i cu mine ne0am apărat( Da( ― /i atunci! cum se 9ace că nici unul dintre dumneavoastră nu pre3intă nici o urmă de rănire7 Este vreunul dintre dumneavoastră tăiat! sau are vreo v4nătaie! undeva unde nu se vede acum7 ― Nu! O9iţer( ― /i atunci! cum se 9ace că 1n lupta dintre un "ăr"at ― plus o 9emeie ― contra 3ece "ăr"aţi! nu aţi 9ost deloc răniţi! iar reclamantul! El'in >arron! a 9ost spitali3at datorită rănilor 8i va necesita un transplant de piele la "u3a superioară7 ― Ne0am luptat "ine! spuse 9erm 6eldon( ― Incredi"il de "ine( Ce0aţi 3ice dacă v0a8 spune că trei oameni au depus mărturie că dumneavoastră 8i prietena dumneavoastră l0aţi atacat pe >arron! 9ără a 9i atacaţi7 ― A8 spune că este 9oarte 'reu de cre3ut că noi am 9i putut 9ace a8a ceva( 6unt si'ur că >arron are ca3ier de scandala'iu 8i cuţitar( ă spun că acolo au 9ost 3ece( Este clar că 8ase dintre ei au re9u3at să =ure pentru o minciună( Ceilalţi trei v0au e:plicat de ce nu au sărit 1n a=utorul prietenului lor! din moment ce au mărturisit că a 9ost atacat 9ără motiv 8i era 1n pericol de moarte7 Tre"uie să vă 9ie clar că au minţit( ― 6u'eraţi să le 9acem un Test Psi&ic7 ― Da( /i! 1nainte să cereţi un test pentru ei! re9u3 1n continuare să iau 1n considerare un test pentru noi( ― Am primit de asemenea in9ormaţii! spuse Buss! că ieri! după ce aţi părăsit scena scandalului! v0aţi 1nt4lnit cu unul! Davan! un cunoscut su"versionist care este căutat de poliţia de securitate( Este adevărat7 ― a tre"ui să dovediţi asta 9ără a=utorul nostru! spuse 6eldon( Nu mai răspundem la nici o 1ntre"are( Buss puse plăcuţa deoparte( ― >ă tem că tre"uie să vă cer să veniţi cu noi la sediu! pentru a răspunde la 1ntre"ări suplimentare( ― Nu cred că este necesar! O9iţer! spuse 6eldon( 6untem Provinciali 8i nu am comis nici o crimă( Am 1ncercat să evităm un reporter care ne deran=a 1n mod ne=usti9icat! am 1ncercat să ne apărăm 1mpotriva violului 8i poate c&iar a crimei! 1ntr0o 3onă a sectorului care este cunoscută pentru comportamentul criminal! 8i am stat de vor"ă cu diver8i Da&liţi( Nu vedem nimic 1n toate astea care să =usti9ice un intero'atoriu suplimentar( Ceea ce 9aceţi dumneavoastră s0ar putea numi a"u3(
― Noi suntem cei care luăm &otăr4rile! spuse Buss( Nu dumneavoastră( reţi să veniţi cu noi7 ― Nu! nu vrem! spuse Dors( ― iţi atenţi@ stri'ă Doamna Tisalver( Are două cuţite( O9iţerul Buss o9tă 8i spuse2 ― >ulţumim! Doamnă Tisalver! dar 8tim asta( 6e 1ntoarse spre Dors(
― /tiţi că 9aptul de a purta cuţit 9ără permis este o crimă serioasă 1n acest sector7 Aveţi permis7 ― Nu! O9iţer! nu am( ― Deci! este clar că l0aţi atacat pe >arron cu un cuţit ile'al( ă daţi seama că asta cre8te mult 'ravitatea crimei7 ― N0a 9ost nici o crimă! O9iţer! spuse Dors( -ă'aţi la cap acest lucru( >arron avea 8i el cuţit 8i sunt si'ură că nu avea permis( ― Nu avem nici o dovadă 1n acest sens 8i 1n timp ce >arron are răni de cuţit! dumneavoastră nu aveţi nici una( ― 6i'ur că avea un cuţit! O9iţer( Dacă nu sunteţi la curent că 9iecare "ăr"at din -illi"otton! 8i ma=oritatea "ăr"aţilor din 1ntre' sectorul Da&l! poartă cuţite pentru care pro"a"il că nu au permis! atunci sunteţi sin'urul om din Da&l care nu 8tie asta( E:istă prăvălii 1n care oriunde te0ai 1ntoarce! se v4nd cuţite! pe 9aţă( Nu 8tiţi asta7 ― Nu contea3ă ce 8tiu eu sau ce nu 8tiu 1n această privinţă! spuse Buss( Nu contea3ă nici dacă alţi oameni 1ncalcă le'ea sau c4ţi o 9ac( Tot ceea ce contea3ă 1n acest moment este că Doamna ena"ili a 1ncălcat le'ea anti0 cuţit( Tre"uie să vă cer să0mi predaţi c&iar acum acele cuţite! Doamnă( Iar după aceea! am4ndoi tre"uie să mă 1nsoţiţi la sediu( ― +n acest ca3! spuse Dors! veniţi 8i luaţi0mi cuţitele( Buss o9tă( ― Nu tre"uie să credeţi! Doamnă! că sin'urele arme care e:istă 1n Da&l sunt cuţitele sau că eu am nevoie să mă an'a=e3 1ntr0o luptă cu cuţitele 1mpotriva dumneavoastră( At4t cole'ul meu! c4t 8i eu 1nsumi! avem "lastere care vă vor distru'e 1ntr0o clipă! 1nainte să puteţi pune m4na pe m4nerele cuţitelor((( oric4t de rapidă aţi 9i( Nu vom 9olosi "lasterul! desi'ur! pentru că nu ne a9lăm aici ca să vă ucidem( Totu8i! avem 9iecare c4te un "ici neuronic! pe care0l putem 9olosi nestin'&eriţi asupra voastră( 6per că nu doriţi o demonstraţie( Nu vă vor ucide! nu vă vor lăsa nici un 9el de urmă permanenţă((( dar durerea este cumplită( Cole'ul meu ţine c&iar 1n acest moment un "ici neuronic 1ndreptat asupra dumneavoastră( Iar acesta este al meu((( Acum! daţi0ne cuţitele! Doamnă ena"ili( 6e 9ăcu o pau3ă de o clipă! apoi 6eldon spuse2 ― Nu are nici un rost! Dors( Dă0i cuţitele( /i 1n acel moment! se au3i o "ătaie 9renetică 1n u8ă 8i au3iră cu toţii o voce care urla pe un ton ridicat 8i ascuţit(
BAYC5 nu părăsise cartierul după ce0i condusese 1napoi la apartamentul lor( >4ncase "ine 1n timpul 1n care a8teptase terminarea 1ntrevederii celor doi cu Davan 8i mai t4r3iu dormise un pic după ce 9ăcuse o "aie mai mult sau mai puţin satis9ăcătoare( După toate acestea! c&iar că nu mai avea unde să se ducă( Avea o casă! dacă i se putea spune a8a! 8i o mamă care nu se 1n'ri=ora deloc dacă el lipsea de acasă o vreme( Niciodată nu se 1n'ri=orase( Nu08i cuno8tea tatăl 8i uneori se 1ntre"a dacă avusese de 9apt vreunul( I se spusese că era o"li'atoriu să 9i avut! din motive care 1i 9useseră e:plicate destul de 'rosolan( .neori se 1ntre"a dacă ar 9i tre"uit să creadă o poveste c&iar at4t de ciudată! dar 'ăsea că detaliile erau e:citante( 6e '4ndea la asta 1n le'ătură cu lad%( Era o lad% matură! desi'ur! dar era dră'uţă 8i se putea "ate ca un "ăr"at ― mai "ine dec4t un "ăr"at( u cuprins de ni8te dorinţe nedeslu8ite( /i ea se o9erise să0l lase să 9acă o "aie( El putea 1nota uneori 1n piscina din -illi"otton! atunci c4nd avea ni8te credite cu care nu 8tia ce să 9acă sau atunci c4nd putea să se strecoare 1năuntru 9ără să0l vadă nimeni( Acelea erau sin'urele oca3ii c4nd se uda din cap p4nă 1n picioare! dar i se 9ăcea cam 9ri' 8i tre"uia să a8tepte să se usuce( 6ă 9aci o "aie! e cu totul altceva( Ai avea apă 9ier"inte! săpun! prosoape 8i aer cald( Nu 8tia prea "ine cum s0ar simţi( Doar că ar 9i 9ost dră'uţ dacă ea ar 9i de 9aţă( Cuno8tea destul de "ine stră3ile 8i locurile unde ar 9i putut să se odi&nească! pe o alee departe de "ulevard! care să 9ie aproape de o "aie 8i 1n acela8i timp destul de aproape de locul 1n care se a9la ea 8i unde pro"a"il că nu ar 9i 9ost 'ăsit 8i alun'at( +8i petrecu noaptea cutreierat de '4nduri ciudate( /i dacă ar 1nvăţa să citească 8i să scrie7 I0ar 9olosi asta la ceva7 Nu 8tia la ce! dar poate că ea i0ar putea spune( Avu 1nc&ipuiri va'i despre lucruri pe care le0ar putea 9ace 8i pentru care ar 9i plătit cu "ani! dar nu 8tia precis care ar putea 9i acele lucruri( Ar tre"ui să i se spună! dar cum să 9aci să ţi se spună7 Dacă ar sta 1mpreună cu "ăr"atul 8i cu lad%! poate că ei l0ar a=uta( Dar ce motiv ar 9i avut ace8tia ca să vrea să0l accepte l4n'ă ei7 6e tre3i! venindu08i 1n 9ire puţin c4te puţin! nu din cau3a luminii strălucitoare! ci din cau3ă că urec&ile sale ascuţite prinseseră sunetele de pe "ulevard! care cre8teau 1n intensitate pe măsură ce 1ncepeau activităţile 3ilei( +nvăţase săcu identi9ice aproape 9iecare tip desă0ţi sunet! la"irintul ostilcadin dacă vroiai să supravieţuie8ti un minim de con9ort! tre"uia daipentru seamacăde1nlucruri 1nainte să -illi"otton! le ve3i( /i era ceva 1n le'ătură cu sunetul unui motor de automo"il pe care 1l au3ea acum! care 1i semnală pericolul( Era un sunet o9icial! un sunet ostil((( 6e scutură pentru a08i alun'a somnul 8i se 9uri8ă 9ără 3'omot spre "ulevard( Nici nu avu nevoie să vadă Nava 6paţială08i06oarele pe automo"il( orma acestuia era su9icientă( /tia că venise pro"a"il pentru "ăr"at 8i pentru lad%! din cau3ă că se 1nt4lniseră cu Davan( Nu mai pierdu timp să08i pună '4ndurile la 1ndoială sau să 8i le
anali3e3e( Plecă 1n 9u'ă! 9ăc4ndu08i drum prin mulţimea care cre8tea o dată cu derularea 3ilei( 6e 1ntoarse 1n mai puţin de cincispre3ece minute( Automo"ilul era 1ncă acolo 8i se adunaseră privitori curio8i sau precauţi! care priveau ma8ina din toate părţile! de la o distanţă pe care 8i0o impuneau din respect( +n cur4nd vor veni mai mulţi( +8i croi drum pe scări! 1ncerc4nd să08i aducă aminte la care u8ă tre"uia să "u"uie( Nu avea timp pentru ascensor( Găsi u8a ― cel puţin a8a avu impresia ― 8i "ătu 1n ea! ţip4nd cu o voce piţi'ăiată2 ― Lad%@ Lad%@ Era prea a'itat pentru a08i mai aduce aminte numele ei! dar 18i aduse aminte de o parte din numele "ăr"atului( ― 5ari@ stri'ă el( Daţi0mi drumuV 1năuntru( .8a se desc&ise 8i el se năpusti ― încercă să se năpustească( >4na 'rea a unui o9iţer 1l apucase de "raţ( ― 6tai a8a! pu8tiule( .nde vrei să mer'i7 ― Dă0mi drumuV( N0am 9ăcut nimic( Privi 1mpre=ur( ― 5ei! lad%! ce 9ac ă8tia7 ― Ne arestea3ă! spuse Dors 1nver8unată( ― PenVce7 spuse Ba%c& '494ind 8i 3"ăt4ndu0se( 5ei! dă0mi drumuV! 6un"ad'er( Nu te du cu el! lad%( Nu tre"e să mer'i cu el( ― Ie8i a9ară! spuse Buss 3'4lţ4indu0l cu violenţă pe "ăiat( ― Nu! nu ies( /i nici tu n0ai să ie8i! 6un"ad'er( O să vină toată "anda mea( N0ai să ie8i a9ară dec4t dacă0i la8i 1n pace pa amicii mei( ― Care toată "anda7 spuse Buss 1ncrunt4ndu0se( ― AcuV e a9ară( Pro"a"il că0ţi 9ace ma8ina pila9( /i0o să te 9acă 8i pe tine pila9( Buss se 1ntoarse către cole'ul său( ― C&eamă sediul( 6pune0le să trimită două camioane cu >acros( ― Nu@ ţipă Ba%c& reu8ind să scape din str4nsoare 8i repe3indu0se la AstinRald( Nu0i c&ema@ Buss ridică "iciul neuronic 8i trase( Ba%c& scoase un urlet! se apucă de umărul drept 8i se pră"u8i la podea! 3v4rcolindu0se 1n9iorător( Buss nu se 1ntorsese 1ncă spre 6eldon c4nd acesta! apuc4ndu0l de 1nc&eietura m4inii! 1i ridică "iciui neuronic 1n aer! apoi răsuci 8i 1i duse m4na la spate! călc4ndu0l 1n acela8i timp pe picior pentru a0l menţine aproape nemi8cat( 5ari simţi cum umărul celuilalt se di3locă( Buss scoase un stri'ăt ră'u8it 8i su9erind( AstinRald ridică repede "laster0ul! dar "raţul st4n' al lui Dors 1l cuprinse de după umăr! iar cuţitul din m4na ei dreaptă 1i 9u pus la '4t( ― Nu mi8ca@ spuse ea( >i8că un sin'ur milimetru! cu orice parte a corpului! 8i te tai de la '4t p4nă la 8ira spinării((( Aruncă "laster0ul( Aruncă0l@ /i "iciul neuronic( 6eldon 1l ridică pe Ba%c&! care 1ncă se vaită 8i 1l ţinu str4ns( 6e 1ntoarse spre Tisalver 8i spuse2 ― A9ară sunt oameni( Oameni 9urio8i( Am să0i c&em 1năuntru 8i au să0ţi distru'ă tot ceea ce ai aici( Au să0ţi spar'ă pereţii( Dacă vrei ca a8a ceva să nu se 1nt4mple! ridică armele alea 8i aruncă0le 1n camera alăturată( Ia armele de la o9iţerul de securitate că3ut la podea 8i 9ă acela8i lucru( Bepede@ Ia0o 8i pe nevastă0ta să te a=ute( Data viitoare! o să se '4ndească de două ori 1nainte să mai depună reclamaţii 1mpotriva oamenilor nevinovaţi((( Dors! cel de la podea n0o să mai 9ie "un de nimic o vreme( 6coate0l 8i pe celălalt din circulaţie! dar nu0l omor1( ― -ine! spuse Dors( +ntorc4nd cuţitul! 1l lovi 1n cea9ă cu minerul( O9iţerul că3u 1n 'enunc&i( Ea 9ăcu o 'rimasă( ― Urăsc să 9ac asta! spuse ea( ― Au tras 1n Ba%c&! spuse 6eldon 1ncerc4nd să08i masc&e3e propria oroare pentru cele 1nt4mplate( Părăsiră 1n 'ra"ă apartamentul 8i! odată ce se 'ăsiră a9ară 1n "ulevard! 'ăsiră o 'rămadă de oameni! ma=oritatea "ăr"aţi! care scoaseră un stri'ăt atunci c4nd 1i vă3ură ie8ind( >ulţimea se str4nse mai aproape de ei 8i mirosul de oameni nespălaţi 1i cople8i( ― .nde sunt 6un"ad'er0ii7 stri'ă cineva( ― +năuntru! stri'ă 8i Dors( Lăsaţi0i 1n pace( or 9i ino9ensivi o vreme! dar au să primească 1ntăriri! a8a că plecaţi repede de aici( ― /i voi ce veţi 9ace7 veni dintr0o du3ină de '4turi( ― Plecăm 8i noi( Nu ne mai 1ntoarcem( ― O să am io 'ri=ă dă ei! ţipă Ba%c& 3"ăt4ndu0se să scape din "raţele lui 6eldon 8i reu8ind să se ţină pe propriile picioare( +8i 9recă umărul cu 9urie( ― Pot să mer'! spuse el( Ia! 9aceţi loc( >ulţimea 1i 9ăcu loc! iar el spuse2 ― Domnule! lad%! veniţi cu mine((( Bepede@ >erseră pe "ulevard! 1nsoţiţi de c4teva du3ini de oameni 8i apoi Ba%c& arătă deodată spre o desc&i3ătură 8i murmură2 ― Aici! "ăieţi( ă duc io 1ntr0un loc unde n0o să vă 'ăsească nimeni( Cred că nu0l 8tie nici Davan( NumaV că o să tre"uiască să trecem p4n nivelele dă canali3are( N0o să ne vadă nimeni acolo! daV pute cam ur4t((( +nţele'eţi ce vreau să spun7 ― Cred că vom supravieţui! murmură 6eldon( /i co"or4ră de0a lun'ul unei scări spiralate 1n'uste! 1n timp ce mirosurile pestilenţiale se 1nălţau 1n
1nt4mpinarea lor(
;# BAYC5 le 'ăsi o ascun3ătoare( Pentru a a=un'e acolo! urcaseră treptele unei scăriţe de metal care 1i dusese 1ntr0o cameră spaţioasă! ce semăna cu un podF 6eldon nu08i putu da seama la ce servea această cameră( Era umplută cu ec&ipamente! voluminoase 8i silenţioase! al căror scop răm4nea! de asemenea! un mister( Camera arăta destul de curată 8i lipsită de pra9 8i era circulată 1n permanenţă de un curent de aer care prevenea depunerea pra9ului 8i ― mai important ― părea să mai diminue3e mirosul( Ba%c& părea mulţumit( ― Nu0i a8a că0i mi8to7 spuse el( +ncă 18i mai 9reca umărul din c4nd 1n c4nd! 8i se str4m"a de durere atunci c4nd 8i0l 9reca prea tare( ― Putea 9i 8i mai rău! spuse 6eldon( Ba%c&! 8tii la ce 9olose8te locul ăsta7 Ba%c& dădu să ridice din umeri! dar se crispă( ― 5a"ar n0am! spuse el( Apoi adău'ă! cu o urmă de dispreţ2 ― Cui 1i pasă7 Dors! care se a8e3ase pe podea după ce 18i trecuse m4na peste ea 8i se uitase apoi suspicioasă 1n palmă! spuse2 ― Dacă vrei părerea mea! cred că 9ace parte dintr0un proces de deto:i9icare 8i reciclare a re3iduurilor( Ceea ce re3ultă! este cu si'uranţă 9olosit ca 9ertili3ator( ― +n ca3ul ăsta! spuse 6eldon posomor4t! cei care au 'ri=ă de acest comple: vor co"or1 periodic aici! iar asta se poate 1nt4mpla oric4nd( ― Am mai 9ost aici! spuse Ba%c&( N0am vă3ut nici o dată pa nimeni( ― Presupun că Trantor este puternic automati3at oriunde este posi"il 8i ce altceva ar 9i mai potrivit pentru automati3are dec4t tratarea re3iduurilor7 spuse Dors( Am putea 9i 1n si'uranţă((( o vreme( ― Nu multă vreme( O să ni se 9acă 9oame 8i sete! Dors( ― PoV să 9ac io rost dă &aleală 8i dă apă! spuse Ba%c&( TreV să 8tii să te descurci! dacă e8ti copil dă pă stradă( ― >ulţumesc! Ba%c&! spuse 6eldon a"sent! dar acum nu mi0e 9oame( Trase aerul pe nas( ― 60ar putea să nu mi se mai 9acă 9oame niciodată( ― O să ţi se 9acă! spuse Dors( /i c&iar dacă 1ţi vei pierde pentru un timp po9ta de m4ncare! ţi se va 9ace sete( Cel puţin! cu (C(0ul nu vom avea nici un 9el de pro"leme( Este clar că ne a9lăm practic deasupra unor canale desc&ise de transport al re3iduurilor( Pentru o vreme! se 9ăcu tăcere( Lumina era sla"ă 8i 6eldon se 1ntre"ă de ce Trantorienii nu lăsau aceste locuri 1n 1ntuneric complet( Dar apoi 18i dădu seama că 1n nici o 3onă pu"lică nu vă3use 1ntuneric cu adevărat( +ntr0o societate "o'ată 1n ener'ie! acesta era pro"a"il un o"icei( Ciudat că o lume cu patru3eci de miliarde de oameni poate 9i "o'ată 1n ener'ie! dar cu căldura internă a planetei! care putea 9i adusă la supra9aţă! ca să nu mai vor"im de ener'ia solară 8i de instalaţiile de 9u3iune nucleară din spaţiu! acest lucru era a"solut normal( De 9apt! dacă stătea să se '4ndească! 1n tot Imperiul nu e:ista nici o planetă săracă 1n ener'ie( O 9i e:istat oare o vreme c4nd te&nolo'ia era at4t de primitivă 1nc4t era posi"ilă cri3a de ener'ie7 6e re3emă de un sistem de conducte prin care ― din c4te "ănuia ― cur'eau re3iduuri( Odată cu acest '4nd! se 1ndepărtă de conducte 8i se a8e3ă pe =os! l4n'ă Dors( ― Avem vreo posi"ilitate să intrăm 1n le'ătură cu C&etter 5ummin7 spuse el( ― De 9apt! c&iar i0am trimis un mesa=! spuse Dors! de8i mi0a venit 9oarte 'reu s0o 9ac( ― Ji0a venit 9oarte 'reu7 ― 6arcina mea era să am 'ri=ă de tine( De 9iecare dată c4nd tre"uie să iau le'ătura cu el! 1nseamnă că am dat 're8( 6eldon o privi prin oc&ii 1ntredesc&i8i( ― De ce tre"uie să 9i c&iar at4t de autocritică! Dors7 Nu mă poţi prote=a 1mpotriva o9iţerilor de securitate dintr0un 1ntre' sector( ― A8a0i! cred că nu pot( Putem să scoatem c4ţiva din circulaţie((( ― /tiu( Am 8i 9ăcut0o de=a( Dar au să trimită 1ntăriri((( ma8ini "lindate((( tunuri neuronice((( ceaţă sedativă( Nu 8tiu ce posi"ilităţi au! dar vor arunca 1n =oc toată dotarea de care dispun( De asta sunt si'ur( ― Pro"a"il că ai dreptate! spuse Dors 1ncle8t4nd 9ălcile( ― N0o să te 'ăsească! lad%! spuse deodată Ba%c&( Oc&ii săi a'eri se plim"aseră de la unul la celălalt 1n timp ce vor"iseră( ― Pă Davan nu l0a 'ăsit niciodată( Dors 34m"i tristă 8i 1l ciu9uli pe "ăiat( Apoi 18i privi palma 8i 9ăcu oc&ii mari! puţin cam neplăcut surprinsă( ― Nu 8tiu dacă e "ine să stai cu noi! Ba%c&! spuse ea( N0a8 vrea să te 'ăsească 8i pe tine( ― Pă mine n0o să mă 'ăsească( /i dacă vă părăsesc! cine vă mai aduce &aleală 8i apă 8i cine vă mai 'ăse8te noi ascun3ători! penV ca 6un"ad'erii să nu mai 8tie deloc pă unde să caute7 ― Nu! Ba%c&! au să ne 'ăsească( Pe Davan nu se o"osesc prea tare să 1l caute( +i s4c4ie! dar cred că nu 1l iau 1n serios! 1nţele'i ce vreau să spun7
― Adică0i doare0n((( '4t dă el 8i08i 1nc&ipuie că nu merită să0l v4ne3e p4n toate ascun3ătorile( ― Da! asta am vrut să spun( Dar ve3i tu! noi am rănit 9oarte 'rav doi o9iţeri 8i din cau3a asta nu ne vor lăsa să scăpăm( C&iar dacă va 9i nevoie să08i 9olosească toate 9orţele ― dacă vor tre"ui să caute prin toate coridoarele ascunse sau ne9olosite din sector ― au să pună m4na pe noi( ― >ă simt ca un((( ca un nimic, spuse Ba%c&( Dacă n0a8 9i aler'at acolo 8i n0a8 9i intrat 1n m4inile lor! n0 ar mai 9i tre"uit să0i pocniţi pă o9iţerii ăia 8i n0aţi mai 9i intrat 1n neca3uV ăsta( ― Nu! mai devreme sau mai t4r3iu ar 9i tre"uit ― ăă& ― să0i scoatem din circulaţie( Cine 8tie7 Poate ar 9i tre"uit c&iar să scoatem mai mulţi din circulaţie( ― Ei! v0aţi descurcat de minune! spuse Ba%c&( Dacă nu mă durea toate puteam să mă uit mai mult la voi 8i să mă "ucur( ― Nu ne 9olose8te la nimic să 1ncercăm să ne luptăm cu toate 9orţele lor de securitate! spuse 6eldon( +ntre"area este2 Ce0au să ne 9acă dacă pun m4na pe noi7 Au să ne pedepsească cu 1nc&isoarea! mai mult ca si'ur( ― A! nu( Dacă va 9i nevoie! vom 9ace apel la +mpărat! spuse Dors( ― La0mpărat7 se &ol"ă Ba%c&( +l cunoa8teţi pă0mpărat7 6eldon 9ăcu un 'est cu m4na spre "ăiat( ― Orice cetăţean din Gala:ie poate apela la +mpărat((( Dar cred că ar 9i o 're8eală! Dors( De c4nd 5ummin 8i cu mine am părăsit 6ectorul Imperial! nu 9acem altceva dec4t să $u1im de +mpărat( ― Da! dar nu p4nă acolo 1nc4t să riscăm să 9im aruncaţi 1ntr0o 1nc&isoare Da&lită( Apelul la +mpărat ne va servi ca ră'a3 ― pentru că va 9i o diversiune ― 8i poate că 1n cursul acelui ră'a3! ne vom putea '4ndi la altceva( ― >ai e 8i 5ummin( ― Da! a8a e! spuse Dors 1ncurcată! dar nu putem să0l considerăm ca 9iind 9ace0tot( +n primul r4nd! c&iar dacă mesa=ul meu a a=uns la el 8i c&iar dacă ar putea să a=un'ă repede 1n Da&l! cum ar putea să dea de noi7 /i c&iar dacă ne0ar 'ăsi! ce0ar putea 9ace el 1mpotriva tuturor 9orţelor de securitate Da&lite7 ― +n ca3ul ăsta! spuse 6eldon! va tre"ui să ne '4ndim ce putem 9ace 1nainte ca ei să ne 'ăsească( ― >er'eţi după mine! spuse Ba%c&! vă ţin io departe dă ei( Cunosc toate locurile p0aici( ― 6unt si'ur că ne poţi ţine departe de o persoană! dar ei vor 9i 9oarte mulţi! mer'4nd prin nu 8tiu c4te coridoare( om scăpa de un 'rup 8i ne vom ciocni de altul( Bămaseră 1ntr0o tăcere peni"ilă o "ună "ucată de timp! 9iecare a9l4ndu0se 1n 9aţa a ceea ce putea 9i considerată o situaţie desperată( Apoi Dors ena"ili tresări 8i 8opti! 1ncet 8i crispat2 ― 6unt aici( +i aud( C4teva momente statură 1ncordaţi! ascult4nd! apoi Ba%c& ţ48ni 1n picioare 8i 8uieră printre dinţi2 ― in dintr0acolo( Noi treV s0o luăm p0aici( 6eldon! 3ăpăcit! nu au3ise nimic! 8i ar 9i 9ost mulţumit să se 1ncreadă 1n au3ul mai "un al celorlalţi! dar c&iar atunci c4nd Ba%c& 1ncepu să se 1ndepărte3e 1n 'ra"ă 8i 9ără 3'omot de direcţia din care se apropiau pa8ii! se au3i o voce! repetată de conductele de canali3are2 ― Băm4neţi pe loc( Băm4neţi pe loc( ― ,sta0i Davan! spuse Ba%c&( Dă unde 8tie el că suntem aici7 ― Davan7 spuse 6eldon( E8ti si'ur7 ― 6i'ur că sunt si'ur( Davan o să ne a=ute(
;l ― CE 60A 1NT>PLAT7 1ntre"ă Davan( 6eldon se mai lini8ti c4t de c4t( Desi'ur! spri=inul lui Davan nu prea conta 1n lupta 1mpotriva tuturor 9orţelor de securitate din 6ectorul Da&l! 1nsă acesta avea su" comandă un număr de oameni care ar putea crea su9icientă con9u3ie((( ― Davan! spuse el! tre"uie să0ţi spun ceva( -ănuiesc că mulţi dintre cei care s0au adunat a3i de dimineaţă 1n 9aţa locuinţei lui Tisalver! erau oameni de0ai tăi( ― Da! erau destui( 6e 3vone8te că aţi 9ost arestaţi 8i că aţi 3dro"it un escadron de 6un"ad'eri( Dar de ce aţi 9ost arestaţi7 ― Doi! spuse 6eldon ridic4nd două de'ete( Doi 6un"ad'eri( Numai doi! dar tot este 9oarte 'rav( .nul dintre motivele pentru care am 9ost arestaţi a 9ost acela că ne0am 1nt4lnit cu tine( ― Asta nu e su9icient( 6un"ad'erii nu08i prea "at capul cu mine( +n oc&ii lor eu repre3int o pro"lemă "anală( >ă su"estimea3ă! adău'ă Davan cu amărăciune( ― Posi"il! spuse 6eldon! dar 9emeia de la care am 1nc&iriat camerele a raportat că noi am pornit o ră3meriţă((( 1mpotriva reporterului pe care l0am 1nt4lnit 1n drum spre tine( /tii asta( aptul că oamenii tăi s0au a9lat 1n centrul atenţiei ieri 8i a3i dimineaţă din nou 8i că doi o9iţeri au 9ost 'rav răniţi! ar putea să0i determine să 1nceapă să cureţe coridoarele astea((( ceea ce 1nseamnă că tu vei avea de su9erit( Be'ret sincer( Nu intenţionam 8i nici nu mă a8teptam să provoc toate astea( Dar Davan din cap( ― Nu! nu0i clătină cunoa8teţi pe 6un"ad'eri( Nici măcar ăsta nu0i un motiv su9icient de puternic( Ei nu vor să 9acă ordine pe aici( Dacă ar 9ace0o! sectorul ar 9i o"li'at să ai"ă 'ri=ă de noi( 6unt 9oarte mulţumiţi să ne lase să putre3im 1n -illi"otton 8i 1n celelalte ma&alale( Nu! ei vă caută pe voi((( pe &"i. Ce0aţi 9ăcut7 ― N0am 9ăcut nimic( /i! oricum! ce mai contea3ă7 spuse Dors iritată( Dacă nu te caută pe tine 8i ne caută pe n"i, au să vină aici =os ca să ne prindă( /i dacă au să dea de tine! ai să intri 1ntr0un mare "ucluc( ― Nu! eu nu( Am prieteni((( prieteni puternici! spuse Davan( 0am spus asta noaptea trecută( /i ar putea
să vă a=ute 8i pe voi! la 9el ca pe mine( După ce aţi re9u3at cate'oric să ne a=utaţi! am luat le'ătura cu ei( Ei 8tiu cine sunteţi! Dr( 6eldon( 6unteţi un "ăr"at 9aimos( Iar ei sunt 1n măsură să vor"ească cu Primarul din Da&l ca să ai"ă 'ri=ă să vă lase 1n pace! orice aţi 9i 9ăcut( Dar va tre"ui să plecaţi din Da&l( 6eldon 34m"i( 6e destinse( ― Cuno8ti pe cineva in9luent! nu0i a8a! Davan7 spuse el( Cineva care răspunde imediat la solicitare! care are posi"ilitatea să vor"ească cu 'uvernul din Da&l 8i să 1l determine să nu ia măsuri drastice 8i care ne poate lua de aici7 Per9ect( Nu mă surprinde( 6e 1ntoarse spre Dors! 34m"ind( ― 6e repetă povestea cu >%co'enul( Cum le 9ace 5ummin ăsta7 Dar Dors clătină din cap( ― E prea devreme((( Nu 1nţele'( ― Am convin'erea că el poate 9ace orice! spuse 6eldon( ― +l cunosc mai "ine dec4t tine ― 8i de mai multă vreme ― iar asta nu o cred( 6eldon 34m"i( ― Nu0l su"estima( /i apoi! ca 8i cum nu ar mai 9i vrut să 3ă"ovească asupra acestui su"iect! se 1ntoarse spre Davan( ― Dar cum ne0ai 'ăsit7 Ba%c& spunea că nu 8tii nimic despre locul acesta( ― N0am mai 9ost aici niciodată! spuse Davan privind 1n =ur( E un loc interesant( Ba%c& este o creatură a coridoarelor! se simte ca acasă 1n la"irintul ăsta( ― A8a e! Davan! ne0am dat 8i noi seama de asta( Dar cum ai dat tu de noi7 ― Cu un detector de in9raro8ii( Am un aparat care detectea3ă radiaţia in9raro8ie 8i care este re'lat pe trei3eci 8i 8apte de 'rade Celsius( Nu va reacţiona dec4t la pre3enţa oamenilor 8i va i'nora celelalte surse de căldură( Cu el v0am descoperit pe voi trei( Dors se 1ncruntă( ― La ce 9olose8te asta pe Trantor! unde sunt oameni peste tot7 Pe alte lumi se 9olose8te! dar((( ― Dar nu 8i pe Trantor! spuse Davan( /tiu( Numai că 1n ma&alale! 1n coridoarele uitate 8i dărăpănate 8i pe aleile pustii! sunt 9olositoare( ― /i de unde ai 9ăcut rost de el7 1ntre"ă 6eldon( Davan spuse2 ― E su9icient că am 9ăcut rost de el((( Dar tre"uie să vă scoatem de aici! Domnule 6eldon( Prea mulţi oameni vă vor! iar eu doresc ca puternicul meu prieten să vă ai"ă( ― /i unde se a9lă prietenul ăsta puternic al tău7 ― 6e apropie( Cel puţin! 1nre'istre3 o nouă sursă de trei3eci 8i 8apte de 'rade 8i nu văd cine altcineva ar putea 9i( +n cadrul u8ii 18i 9ăcu apariţia un nou persona=! dar lui 6eldon i se stinse pe "u3e e:clamaţia de "ucurie( Nu era C&etter 5ummin(
YE JBE ―((( Un sect"r al lumii-"ra 'rant"r... În ultimele sec"le ale Imperiului Galactic, Je a $"st cea mai puternică i cea mai sta4ilă parte a lumii-"ra. C"nducăt"rii lui aspirau demult la tr"nul Imperial, /usti$ic%nd aceasta prin descenden2a din împăra2ii anteri"ri. anni: Jeîntre1ii a $"st militari+at aa au pretins mai t%r+iu aut"rită2ile l"r Imperiale( i punea la cale Su4 " l"&itură la I<, scara planete... #cel pu2in
ENCYCLOPEDIA GALACTICA ;$ O>.L care intrase era 1nalt 8i musculos( Avea o mustaţă lun'ă 8i "londă care se ridica 1n sus la capete 8i 9avoriţi care co"orau de o parte 8i de alta a 9eţei p4nă su" "ăr"ie! lăs4nd v4r9ul "ăr"iei 8i "u3a de =os neacoperite de păr( Părul de pe cap era at4t de scurt tuns 8i at4t de desc&is la culoare 1nc4t! pentru o clipă destul de de3a'rea"ilă! 6eldon 18i aduse aminte de >%co'en( Noul venit purta ceva care nu putea 9i dec4t o uni9ormă( Era colorată 1n ro8u 8i al"! iar 1n =urul taliei avea o centură lată 1mpodo"ită cu ţinte de ar'int( Avea o voce puternică de "as! iar accentul său era deose"it( 6eldon nu mai au3ise niciodată unul asemănător( Cele mai neo"i8nuite accente pe care le cunoscuse p4nă atunci sunau aspru! dar acesta părea aproape mu3ical! poate 8i din cau3a multitudinii de tonuri =oase( ― 6unt 6er'entul Emmer T&alus! "u"ui acesta 1ntr0o succesiune lentă de sila"e( +I caut pe Dr( 5ari 6eldon( ― Eu sunt! spuse 6eldon( /i 8opti 1ncet spre Dors2 ― Dacă 5ununin n0a putut să vină personal! văd că a trimis un splendid pac&et de mu8c&i care să0l
repre3inte( 6er'entul 1i aruncă lui 6eldon o privire impasi"ilă 8i puţin cam prelun'ită( Apoi spuse2 ― Da( >i0aţi 9ost descris( ă ro' să veniţi cu mine! Dr( 6eldon( ― Arată0ne drumul! 3ise 6eldon( 6er'entul 9ăcu un pas 1napoi! 6eldon 8i Dors ena"ili pă8iră 1nainte( 6er'entul se opri 8i ridică o m4nă solidă! cu palma 1ndreptată spre Dors( ― >i s0a spus să0l iau pe Dr( 6eldon( Nu mi s0a spus să iau 8i pe altcineva( Pentru un moment! 6eldon 1l privi 9ără să 1nţelea'ă( Apoi! e:presia de surpri3ă 9ăcu loc 9uriei( ― Este a"solut imposi"il să nu ţi se 9i spus asta! 6er'ent( Dr( Dors ena"ili este cole'a 8i prietena mea( Ea tre4uie să vină cu mine( ― Nu astea au 9ost instrucţiunile mele! Dr( 6eldon( ― Pe mine nu mă interesea3ă care au 9ost instrucţiunile tale! 6er'ent T&alus( Eu nu mă mi8c de aici 9ără ea( ― >ai mult dec4t at4t! spuse Dors vi3i"il iritată! instrucţiunile mele sunt să am 'ri=ă 1n permanenţă de Dr( 6eldon( Nu pot să 9ac asta dec4t dacă sunt 1mpreună cu el( +n consecinţă! acolo unde mer'e el! mer' 8i eu( 6er'entul părea 1ncurcat( ― Instrucţiunile mele 1mi cer să am cea mai mare 'ri=ă să nu păţiţi nimic! Dr( 6eldon( Dacă nu veniţi de "ună voie! tre"uie să vă duc pe sus p4nă la ve&icul( Am să 1ncerc să 9iu c4t mai delicat( +ntinse "raţele ca pentru a0l apuca pe 6eldon de talie( 6eldon se dădu 1napoi! 9erindu0se! 8i 1n acela8i timp 1i aplică ser'entului o lovitură de sus! pe "raţ! cu tăi8ul palmei! acolo unde mu8c&ii erau mai su"ţiri! ast9el 1nc4t lovi osul( 6er'entul trase cu putere aer pe nări 8i se scutură puţin! dar 18i reveni 8i 1naintă din nou cu o 9i'ură impasi"ilă( Davan privea 9ără să 9acă o mi8care! dar Ba%c& se strecură 1n spatele ser'entului( 6eldon repetă lovitura a doua oară! apoi a treia oară( Dar de data aceasta! 6er'entul T&alus! anticip4nd0o! co"or1 umărul 8i primi impactul pe mu8c&i solid( Dors 18i scoase cuţitele( ― 6er'ent! spuse ea cu o voce puternică! 1ntoarce0te spre mine( reau să 1nţele'i că m0ai putea o"li'a să te rănesc 'rav! dacă mai insi8ti 1n 1ncercările tale de a0l lua de aici pe Dr( 6eldon! 1mpotriva voinţei sale( 6er'entul se opri! păru să ia serios 1n calcul cuţitele care se le'ănau 1n m4inile lui Dors! apoi spuse2 ― Instrucţiunile mele spun să am 'ri=ă ca Dr( 6eldon să nu păţească ceva( Despre ceilalţi! nu spun nimic( >4na sa dreaptă se 1ndreptă cu o vite3ă surprin3ătoare spre "iciul neuronic care stătea 1n &olster0ul de la 8old( Dors se repe3i la 9el de iute spre el! cu cuţitele sc4nteind( Nici unul dintre ei nu08i duse mi8carea p4nă la capăt( Bepe3indu0se 1nainte! Ba%c& 1l 1mpinse pe 6er'ent din spate cu m4na st4n'ă! iar cu dreapta 1i su"tili3ă arma din &olster( 6e dădu repede 1n lături! ţin4nd acum "iciul neuronic cu am"ele m4ini! 8i stri'4nd2 ― >4inile sus! 6er'ent! alt9el o păţe8ti@ 6er'entul se 1ntoarse 8i o e:presie nervoasă i se 1ntipări pe 9aţa care 1ncepuse să se 1nro8ească( u sin'urul moment 1n care si'uranţa de sine păru să0i slă"ească( ― Pune c&estia aia =os! "ăiete! m4r4i el ameninţător( Nu 8tii să um"li cu ea( ― /tiu dăspre si'uranţă! răcni Ba%c&( E scoasă 8i poV să tra'( /i c&iar am să tra'! dacă te mai apropii( 6er'entul 1n'&eţă pe loc( Era clar că 18i dădea seama c4t de periculos putea 9i un "ăieţel de doispre3ece ani scos din 9ire! cu o armă puternică 1n m4nă( Nici 6eldon nu se simţea mai "ine( ― Ai 'ri=ă! Ba%c&! spuse el( Nu tra'e( Ia0ţi de'etul de pe tră'aci( ― N0o să0l las io să să dea la mine( ― N0o să se dea((( 6er'ent! te ro' nu te mi8ca( 5ai să lămurim un lucru( Ji s0a spus să mă iei pe mine din acest loc( A8a0i7 ― A8a e! spuse 6er'entul( Avea oc&ii aproape sco8i din or"ite 8i 9i:aţi asupra lui Ba%c& )care 8i el avea oc&ii 9i:aţi pe ser'ent*( ― Dar nu ţi s0a spus să iei 8i pe altcineva( A8a0i7 ― Nu! Doctore! nu mi s0a spus! spuse 6er'entul cu 9ermitate( Era clar că nici măcar ameninţarea unui "ici neuronic nu0i putea diminua stăp4nirea de sine( ― oarte "ine! dar 9ii atent la mine! 6er'ent( Ji s0a spus să nu iei pe altcineva7 ― Am spus adineauri că((( ― Nu! nu( Ascultă! 6er'ent( Este o di9erenţă( Ji s0a spus pur 8i simplu Adu0l pe Dr( 6eldon@?7 ,sta a 9ost tot ordinul! nimeni altcineva nu a mai 9ost menţionat! sau ordinele au 9ost mai precise7 Ji s0a spus cumva Adu0l pe Dr( 6eldon 8i nu mai veni cu nimeni altcineva?7 6er'entul stătu puţin să se '4ndească! apoi spuse2 ― >i s0a spus să vă aduc pe dumneavoastră! Dr( 6eldon( ― Deci nu a 9ost menţionat nimeni altcineva! 1ntr0un 9el sau altul7 Pau3ă( ― Nu( ― Nu ţi s0a spus să o aduci pe dr! ena"ili! dar nici nu ţi s0a spus sănu " aduci( A8a e7 Pau3ă( ― Da( ― Deci poţi să o iei! sau poţi să nu o iei! după cum vrei tu7 Pau3ă lun'ă(
― Cred că da( ― -un! deci iată0l aici pe Ba%c&! un pu8ti care are un "ici neuronic 1ndreptat spre tine ― "iciul tău neuronic! nu uita ― 8i care este 9oarte neră"dător să0l 9olosească( ― Ya%@ stri'ă Ba%c&( ― Nu 1ncă! Ba%c&! spuse 6eldon( /i iat0o pe Dr( ena"ili cu două cuţite pe care se pricepe 9oarte "ine să le 9olosească( /i iată0mă 8i pe mine! care a8 putea! dacă mi0ai da oca3ia! să0ţi 9r4n' dintr0o lovitură mărul lui Adam ast9el 1nc4t să nu mai poţi scoate vreodată nici măcar o 8oaptă( Deci! acum vrei sau nu vrei să o iei pe Dr( ena"ili7 Ordinele tale 1ţi permit să 9aci cum vrei( /i 1ntr0un t4r3iu! ser'entul spuse! cu o voce 1n care se distin'ea 1n9r4n'erea2 ― Am să iau 8i 9emeia( ― /i pe "ăiat! pe Ba%c&( ― /i pe "ăiat( ― -ine( +mi dai cuv4ntul de onoare ― ca soldat ― că ai să 9aci a8a cum ai spus((( 9ără să tri8e3i7 ― Aveţi cuv4ntul meu de onoare! ca soldat! spuse ser'entul( ― -un( Ba%c&! dă0i 1napoi "iciul((( Acum((( Nu mă 9ace să a8tept( Ba%c&! cu 9aţa str4m"ată 1ntr0o 'rimasă ne9ericită! o privi pe Dors! care e3ită 8i apoi apro"ă u8or din cap( i'ura ei era la 9el de ne9ericită ca a lui Ba%c&( Ba%c& 1i 1ntinse ser'entului "iciul neuronic 8i spuse2 ― >0a o"li'at ei! mă 'rămadă dă((( .ltimele sale cuvinte 9ură de ne1nţeles( ― Pune0ţi cuţitele la loc! Dors! spuse 6eldon( Dors clătină din cap! dar se con9ormă( ― /i acum! 6er'ent7 spuse 6eldon( 6er'entul privi "iciul neuronic! apoi pe 6eldon( ― 6unteţi un om de onoare! Dr( 6eldon! spuse el( Am să0mi respect cuv4ntul dat( Cu un 'est milităresc! 18i "ă'ă "iciul neuronic 1napoi 1n &olster( 6eldon se 1ntoarse spre Davan 8i spuseF ― Davan! te ro' să uiţi ceea ce ai vă3ut aici( Noi trei mer'em de "ună voie cu 6er'entul T&alus( 6ă0i spui lui Yu'o Amar%l atunci c4nd te 1nt4lne8ti cu el că n0am să0l uit 8i că! odată ce toate astea se vor termina 8i voi 9i li"er să acţione3! am să am 'ri=ă să intre la o .niversitate( /i dacă e:istă vreun lucru re3ona"il pe care0l pot 9ace pentru cau3ă! Davan! am să0l 9ac((( 6ă mer'em acum! 6er'ent( ;< ― AI >AI O6T BEODAT, 1ntr0un aeroreactor! Ba%c&7 1ntre"ă 6eldon( Ba%c&! rămas 9ără 'rai! dădu din cap că nu( Privea 1n =os! cu un amestec de teamă 8i de 9ascinaţie cum .pperside trecea cu repe3iciune pe su" ei( 6eldon se '4ndi 1ncă o dată c4t de mult era Trantorul o lume de E:presuri 8i de tuneluri( C&iar 8i călătoriile lun'i se 9ăceau! de către ma=oritatea populaţiei! pe su" păm4nt( Dar călătoriile aeriene! oric4t de comune ar 9i 9ost ele 1n Provincie! pe Trantor repre3entau un lu:! iar un aeroreactor ca acesta((( Cum reu8ise 5ummin7 se 1ntre"ă 6eldon( Privi a9ară prin &u"lou! la "olţile care se ridicau 8i co"orau! la verdele dominant 1n această 3onă a planetei! la rarele pete care repre3entau mici =un'le! la 'ol9urile unei mări peste care treceau din c4nd 1n c4nd! 8i ale căror ape cenu8ii străluceau deodată 9oarte puternic! atunci c4nd soarele se ivea pentru puţin timp dintre norii 'ro8i( După apro:imativ o oră de 3"or Dors! care vi3ionase un nou roman istoric 9ără prea mare interes! 1nc&ise video0cartea 8i spuse2 ― A8 dori să 8tiu unde mer'em( ― Dacă tu nu 8tii! spuse 6eldon! eu nici at4t( E8ti pe Trantor de mai multă vreme dec4t mine( ― Da! dar numai 1n interior( Aici! 1n e:terior! unde su" noi nu se a9lă dec4t .pperside! sunt la 9el de pierdută ca un nou0născut( ― +n s94r8it((( Pro"a"il că 5ummin 8tie ce 9ace( ― 6unt si'ură că 8tie! replică Dors ţ49noasă! dar asta s0ar putea să nu ai"ă nici o le'ătură cu situaţia de 9aţă( De ce continui să presupui că asta este iniţiativa lui7 6eldon ridică spr4ncenele( ― Acum că mă 1ntre"i! nu 8tiu( A8a am presupus( De ce nu ar 9i iniţiativa lui7 ― Pentru că cel care a aran=at trea"a asta nu a speci9icat că 8i eu tre"uie să mer' cu tine( Nu mi0l 1nc&ipui pe 5ummin uit4nd de e:istenţa mea( /i pentru că nu a venit personal! a8a cum a 9ăcut 1n 6treelin' 8i 1n >%co'en( ― Nu1npoţi să vină 1ntotdeauna! Dors( Poate că a 9ost ocupat( 6urpri3a este nu că nu a venit acum! ci că a venit celepretinde două oca3ii anterioare( ― Presupun4nd că nu a putut să vină! cre3i că ar 9i trimis după noi un palat 3"urător ca ăsta! ostentativ de lu:os7 ăcu un 'est lar' cu m4inile! arăt4nd spre interiorul lu:os al avionului( ― Poate că pe ăsta l0a avut la dispo3iţie( /i poate că a raţionat că nimeni n0o să se a8tepte ca ni8te 9u'ari ce 1ncearcă cu disperare să nu 9ie descoperiţi au să se urce 1n ceva at4t de vi3i"il( 6e 8tie că ceea ce este vi3i"il nu
1ţi tre3e8te suspiciunea( ― Prea "ine c&iar! după părerea mea( /i cre3i că ar 9i trimis 1n locul lui un idiot ca 6er'entul T&alus7 ― 6er'entul nu este idiot( A8a este el o"i8nuit! să asculte or"e8te ordinele( Dacă ar avea ni8te ordine ca lumea! ar 9i 9oarte de 1ncredere( ― E:act! 5ari( Ne 1ntoarcem din nou la ce ţi0am mai spus( De ce n0a primit ni8te ordine corecte7 >ie mi se pare de neconceput ca C&etter 5ummin să0i spună să te scoată pe tine din Da&l! 8i despre mine să nu spună nici un cuv4nt( De neconceput( 6eldon nu mai avu nimic de replicat! iar moralul 1i scă3u( >ai trecu o oră 8i Dors spuse2 ― Am impresia că se 9ace mai 9ri' a9ară( erdele din .pperside a devenit maroniu( /i am impresia că piloţii au pornit sistemul de 1ncăl3ire( ― Ce 1nseamnă asta7 ― Da&l se a9lă la tropice! deci este clar că mer'em ori spre nord! ori spre sud ― 8i am parcurs o distanţă serioasă( Dacă a8 putea vedea unde se a9lă 6teaua Nordului! mi0a8 da seama 1ncotro ne 1ndreptăm( +n cele din urmă! trecură pe deasupra unui ţărm! unde "olţile scăldate de mare erau 1ncon=urate de o mar'ine de '&eaţă( /i apoi! pe nea8teptate! aeroreactorul intră 1n pica=( ― Ne pră"u8im@ stri'ă Ba%c&( O să ne 3dro"im@ >u8c&ii a"dominali ai lui 6eldon se contractară 8i 18i 1ncle8tă m4inile pe "raţele scaunului( Dors rămase calmă( ― Piloţii din 9aţă nu par alarmaţi! spuse ea( O să intrăm 1n tunel( /i! 1n timp ce spunea acestea! aripile se pliară spre 1napoi 8i su" "urta avionului 8i! ca un 'lonţ! acesta intră 1n tunel( Imediat 9ură 1n'&iţiţi de 1ntuneric 8i o clipă mai t4r3iu se activă sistemul de iluminare din tunel( Aveau impresia că pereţii tunelului se năpusteau spre ei( ― Nu0mi vine să cred că sunt si'uri că tunelul nu este de=a ocupat! murmură 6eldon( ― 6unt si'ură că au avut con9irmarea că acest tunel este li"er! cu mulţi Hilometri 1nainte de a intra 1n el! spuse Dors( +n orice ca3! presupun că asta este ultima etapă a călătoriei 8i 1n cur4nd vom a9la unde suntem( ăcu o pau3ă! după care adău'ă( ― /i mai presupun că atunci c4nd vom a9la n0o să ne 9acă plăcere(
;K AION.L IE/I 1n vite3ă din tunel 8i a=unseră la o pistă de ateri3are( -olta era at4t de 1naltă! 1nc4t 6eldon avu impresia! mai mult dec4t oriunde 9usese el de c4nd părăsise 6ectorul Imperial! că se a9lau su" adevărata lumină a soarelui( 6e opriră 1ntr0un timp mai scurt dec4t se a8teptase 6eldon! dar cu preţul unei presiuni incon9orta"ile( Ba%c& mai ales! 9usese lipit de scaunul din 9aţa lui 8i respira cu mare 'reutate! p4nă ce m4na lui Dors 1l apucă de umăr 8i 1l trase u8or 1napoi( 6er'entul T&alus! impunător 8i ţeapăn! ie8i a9ară 8i se deplasă spre 1napoia avionului! unde desc&ise u8a de la compartimentul pasa'erilor 8i 1i a=ută pe cei trei să iasă! unul c4te unul( 6eldon rămase ultimul( Trec4nd pe l4n'ă ser'ent! se 1ntoarse u8or spre acesta 8i spuse2 ― A 9ost o călătorie plăcută! 6er'ent( .n 34m"et u8or se 1ntinse pe 9aţa ser'entului 8i 1i ridică "u3a de sus! acoperită de mustaţă( +8i duse m4na la co3orocul c&ipiului! 1ntr0un 9el de semi0salut 8i spuse2 ― ă mulţumesc 1ncă o dată! Doctore( Intrară 1ntr0un automo"il lu:os! unde ocupară locurile din spate! iar ser'entul se a8e3ă pe scaunul din 9aţă 8i conduse ve&iculul! cu o surprin3ătoare u8urinţă( Trecură pe stră3i lar'i! 9lancate de clădiri 1nalte! 9rumoase! toate strălucind 1n lumina puternică a 3ilei( Ca oriunde pe Trantor! au3iră 3um3etul 1ndepărtat al unui E:pres( Trotuarele erau pline de oameni! ma=oritatea 1m"răcaţi cu 'ust( +mpre=urimile erau remarca"il ― c&iar e:cesiv ― de curate( Lui 6eldon i se ampli9ică sen3aţia de nesi'uranţă( Presimţirile rele ale lui Dors privind destinaţia lor păreau acum =usti9icate( 6e aplecă spre ea 8i spuse2 ― Cre3i că ne0am 1ntors 1n 6ectorul Imperial7 ― Nu! spuse ea! clădirile din 6ectorul Imperial sunt mult mai e:trava'ante! iar 1n acest sector parcă nu se simte at4t de mult pre3enţa Imperială((( dacă 1nţele'i ce vreau să spun( ― Atunci unde ne a9lăm! Dors7 ― >ă tem că va tre"ui să 1ntre"ăm! 5ari( Călătoria nu dură mult 8i cur4nd intrară 1ntr0o parcare! l4n'ă o clădire impunătoare cu patru nivele( +n v4r9 se putea 3ări o 9ri3ă cu animale ima'inare! decorată cu "ucăţi de piatră 9rumos modelate( Era o 9aţadă impresionantă! un că un arată desendestul 9oartede plăcut( ― 6sta ecucert e:trava'ant! spuse 6eldon( Dors dădu din umeri! nesi'ură( Ba%c& 9luieră 8i 1ncercă! 9ără succes! să pară neimpresionat( ― 5ei! ia te uită! ăsta0i loc dă "arosani( 6er'entul T&alus 9ăcu un semn spre 6eldon! prin care 1i arăta clar că tre"uie să0l urme3e( 6eldon se dădu 1napoi si! "a34ndu0se pe lim"a=ul universal al 'esturilor! desc&ise lar' "raţele! cuprin34ndu0i pe Dors 8i pe
Ba%c&( 6er'entul e3ită! cu o 9i'ură =alnică! 1n 9aţa intrării impresionante! "o'at 1mpodo"ite( >ustaţa sa părea că se o9ile8te( Apoi spuse aspru2 ― -ine! atunci mer'eţi toţi trei( +mi respect cuv4ntul de onoare((( Totu8i! 8tiţi! alţii s0ar putea să nu se simtă datori să 9acă acela8i lucru! numai pentru că eu sunt dator( 6eldon apro"ă cu un semn din cap( ― Această datorie nu te prive8te dec4t pe tine! 6er'ent( 6er'entul era vi3i"il mi8cat 8i! pentru o clipă! 9i'ura sa se lumină ca 8i cum se '4ndea la posi"ilitatea de a0 i str4n'e m4na lui 6eldon sau de a08i e:prima 1n vreun 9el aprecierile sincere( +nsă se 1n9r4nă 1mpotriva dorinţelor sale 8i pă8i pe treapta de =os a scării care ducea spre u8ă( Treptele se puseră imediat 1n mi8care( 6eldon 8i Dors pă8iră 1n urma lui 8i 18i păstrară 9ără pro"leme ec&ili"rul( Ba%c&! care pe moment 9usese descumpănit de surpri3ă! demară scurt 8i sări pe scările care urcau sin'ure! 18i "ă'ă am4ndouă m4inile 1n "u3unare 8i 1ncepu să 9luiere nepăsător( .8a se desc&ise 8i ie8iră două 9emei! c4te una de 9iecare parte! a8e3ate simetric( Erau tinere 8i atră'ătoare( Boc&iile lor! cu curea str4nsă pe talie! 8i care le a=un'eau aproape p4nă la 'le3ne! cădeau 1n pliuri 8i 9o8neau 1n mers( Am"ele 9emei aveau păr castaniu! care era aran=at 1n "ucle dese! de am"ele părţi ale capului( )6eldon 'ăsi că era o coa9ură plăcută! dar se 1ntre"ă c4t timp le lua ca să08i aran=e3e părul dimineaţa( Nu 1nt4lnise p4nă acum! la 9emeile vă3ute pe stră3i! o coa9ură at4t de so9isticată(* Cele două 9emei 1i 9i:ară pe noii veniţi cu un dispreţ evident( 6eldon nu era surprins de acest lucru( După 1nt4mplările prin care trecuseră 1n acea 3i! el 8i cu Dors arătau tot at4t de mi3era"il ca 8i Ba%c&( Cu toate acestea! 9emeile se 1nclinară cu 'raţie! apoi pivotară 1ncet 8i arătară spre interior! 1n acela8i timp 8i 1ntr0o per9ectă simetrie( )ăceau cumva repetiţii pentru aceste mi8cări7 se 1ntre"ă 6eldon(* Era clar că erau invitaţi să intre( Pă8iră 1n interiorul unei camere 9astuoase! 1nţesată cu mo"ilă 8i cu decoraţiuni al căror scop nu0l 1nţelese prea repede( Podeaua avea culori desc&ise! primăvăratice! iar prin ea transpăreau lumini strălucitoare( 6eldon remarcă! =enat! că 1ncălţările lor lăsau urme de pra9 pe ea( Apoi au3iră o u8ă care se desc&isese rapid! 8i intră 1ncă o 9emeie( Era mai 1n v4rstă dec4t primele două )care se 1nclinară la vederea ei! 1ncruci84ndu08i picioarele 1ntr0un 9el care 1l 9ăcu pe 6eldon să se mire cum de08i puteau menţine ec&ili"rulF cu si'uranţă că e:ersaseră mult mi8carea asta*( 6eldon se 1ntre"ă dacă 8i el tre"uia să mani9este vreo 9ormă ceremonioasă de respect! dar av4nd 1n vedere că n0avea nici cea mai va'ă idee care ar putea 9i aceasta! nu 9ăcu dec4t să08i 1ncline u8or capul( Dors rămase 1n picioare! per9ect dreaptă 8i! i se păru lui 6eldon! 1ntr0o atitudine de desconsiderare( Ba%c& se &ol"a cu 'ura desc&isă! 1n toate direcţiile! 8i dădea impresia că nici n0o vă3use pe 9emeia care intrase( Era durdulie ― nu 'rasă! dar destul de plinuţă( Avea părul aran=at la 9el ca 8i cele două tinere! iar roc&ia ei avea acela8i model! dar era mult mai "o'at 1mpodo"ită ― prea "o'at! pentru 'usturile estetice ale lui 6eldon( Era de v4rstă mi=locie 8i avea o urmă de 'ri 1n păr! dar 'ropiţele din o"ra=i 1i dădeau unele trăsături tinere8ti( Oc&ii ei căprui erau veseli 8i! pe 1ntre'! arăta nu ca o 9emeie 1n v4rstă! ci mai mult ca o mamă( ― Ce mai 9aci7 spuse ea( Ce mai 9aceţi cu toţii7 )Nu mani9estă nici o surpri3ă la vederea lui Dors 8i a lui Ba%c& 8i 1i incluse cu u8urinţă +n salut(* ― Te a8tept de c4tăva vreme 8i aproape că reu8isem să pun m4na pe dumneata 1n .pperside! la 6treelin'( E8ti Dr( 5ari 6eldon! pe care a8teptam cu neră"dare să0l 1nt4lnesc( Tu! "ănuiesc! tre"uie să 9i Dr( Dors ena"ili! pentru că mi s0a spus că erai 1n compania lui( >ă tem că pe acest t4năr nu 1l 8tiu! dar 1mi 9ace plăcere să 1l cunosc( Dar nu tre"uie să ne pierdem timpul discut4nd! pentru că sunt si'ură că aţi vrea să vă odi&niţi mai 1nt4i( ― /i să 9acem "aie! Doamnă! spuse Dors pe un ton vi'uros( Am vrea cu toţii să 9acem un du8 pe cinste( ― Da! desi'ur! spuse 9emeia 8i să vă sc&im"aţi &ainele( >ai ales t4nărul( Co"or1 privirea 8i 1l privi pe Ba%c& 9ără nici o urmă din dispreţul 8i de3apro"area pe care le arătaseră tinerele 9emei( ― Cum te c&eamă! tinere7 spuse ea( ― Ba%c&! spuse Ba%c& cu o voce stran'ulată 8i stin'&erită( Apoi adău'ă! cu titlu e:perimental2 ― Cucoană( ― Ce coincidenţă ciudată! spuse 9emeia cu oc&ii strălucind( Pro"a"il că este un semn "un( Numele meu este Bas&elle( Nu0i a8a că0i ciudat7((( Dar &aide( O să avem 'ri=ă de voi toţi( Apoi o să avem o 'rămadă de timp ca să luăm masa 8i ca să vor"im( ― 6taţi puţin! Doamnă! spuse Dors( Pot să vă 1ntre" unde ne a9lăm7 ― %e! dra'ă( /i te ro' spune0mi Bas&elle! a8a o să ne simţim ca 1ntre prieteni( +ntotdeauna m0am simţit "ine c4nd n0am ţinut cont de 9ormalităţi( Dors deveni ri'idă( ― ă surprinde că 1ntre"ăm7 Nu e normal să vrem să a9lăm unde suntem7 Bas&elle r4se! un r4s plăcut 8i su"ţirel( ― +ntr0adevăr! Dr( ena"ili! tre"uie 9ăcut ceva cu numele acestui sector( Nu am pus o 1ntre"are! ci am dat un răspuns( Aţi 1ntre"at unde sunteţi! iar eu nu v0am 1ntre"at de ce7?( Am spus %e?( ă a9laţi 1n 6ectorul %e( %e se pronunţă la 9el ca 8i R&% )de ce7* #n.trad.(
― +n %e7 1ntre"ă 6eldon puternic surprins( ― +ntr0adevăr! Dr( 6eldon( Am dorit să vă avem printre noi 1ncă din 3iua 1n care aţi vor"it la Convenţia
Decenală 8i suntem 9oarte "ucuro8i că acum! 1n s94r8it! vă avem(
; DE APT! avură nevoie de o 3i 1ntrea'ă pentru a se odi&ni! destinde! spăla 8i curăţa! pentru a o"ţine &aine noi )mătăsoase 8i 9oarte comode* 8i pentru a dormi pe săturate( De0a"ia 1n a doua seară 1n %e avu loc masa pe care o promisese Doamna Bas&elle( >asa era mare ― prea mare! av4nd 1n vedere că la ea nu m4ncau dec4t patru persoane2 5ari 6eldon! Dors ena"ili! Ba%c& 8i Bas&elle( Pereţii 8i tavanul erau iluminaţi u8or! iar culorile se sc&im"au cu o vite3ă care putea 9i detectată de oc&i! dar nu at4t de rapid 1nc4t să devină supărătoare( aţa de masă! care nu era din p4n3ă )6eldon nu reu8i să se &otărască din ce era 9ăcută*! părea că străluce8te( 6ervitorii erau mulţi 8i tăcuţi! iar atunci c4nd u8a se desc&ise 6eldon avu impresia că 3ăre8te cu coada oc&iului! a9ară! ni8te soldaţi! 1narmaţi 8i pre'ătiţi să intervină 1n orice moment( Camera era ca o mănu8ă de cati9ea! dar pumnul de oţel nu era departe( Bas&elle era 'raţioasă 8i prietenoasă 8i părea să 9i 9ăcut o pasiune pentru Ba%c& care! la insistenţele ei! tre"ui să se a8e3e l4n'ă ea( Ba%c& ― 9recat! lustruit 8i strălucitor! de nerecunoscut 1n noile sale &aine! cu părul tuns! spălat 8i pieptănat ― nu prea 1ndră3nea să scoată nici un cuv4nt( Era ca 8i cum simţea că 'ramatica sa nu se mai potrivea cu noua sa 1n9ăţi8are( Nu se simţea a"solut deloc 1n lar'ul lui 8i o privea cu atenţie pe Dors cum sc&im"a tac4murile! 1ncerc4nd să o imite 1n toate privinţele( >4ncarea era 'ustoasă dar condimentată ― at4t de condimentată 1nc4t 6eldon nu08i putu da seama din ce era pre'ătită( Cu un 34m"et ama"il care 9ăcea ca 9aţa ei durdulie să pară 9ericită 8i cu dinţii de un al" strălucitor! Bas&elle spuse2 ― Poate credeţi că am adău'at condimente >%co'eniene 1n m4ncare! dar nu este a8a( Tot ce este aici a 9ost produs 1n %e( Nici un sector de pe planetă nu este mai independent dec4t %e( Ne străduim din 'reu ca să ne menţinem această independenţă( 6eldon apro"ă cu o mi8care solemnă a capului 8i spuse2 ― cu Tottoate ce ne0ai o9erit calitate! Bas&elle( +ţi 1ndatoraţi( /i acestea! 1neste sineadesacea numai avea"ună impresia că m4ncarea erasuntem c&iar la9oarte 1nălţimea standardelor >%co'eniene 8i simţi 1ncă o dată! a8a cum 1i 8optise mai devreme lui Dors! că 18i săr"ătorea propria 1n9r4n'ere( 6au! 1n orice ca3! 1n9r4n'erea lui 5ummin! iar asta i se părea că este acela8i lucru( La urma urmelor! 9usese capturat de %e! o posi"ilitate care 1l 1n'ri=orase 9oarte mult pe 5ummin 1n urma incidentului din .pperside( ― Pro"a"il că! 'a3dă 9iind! spuse Bas&elle! mi se va ierta dacă pun 1ntre"ări cu caracter personal( Am dreptate dacă spun că voi trei nu repre3entaţi o 9amilieF că tu! 5ari! 8i tu! Dors! nu sunteţi căsătoriţi 8i că Ba%c& nu este 9iul vostru7 ― Noi trei nu ne 1nrudim 1n nici un 9el! spuse 6eldon( Ba%c& s0a născut pe Trantor! eu pe 5elicon! iar Dors pe Cinna( ― /i atunci! cum de v0aţi 1nt4lnit7 6eldon 1i e:plică! pe scurt 8i cu c4t mai puţine detalii( ― Nu este nimic romantic sau important 1n 1nt4lnirea noastră! adău'ă el( ― /i cu toate acestea! mi s0a dat de 1nţeles că i0aţi creat 'reutăţi a=utorului meu! 6er'entul T&alus! atunci c4nd a vrut să te scoată din Da&l( ― >0am ata8at de Dors 8i de Ba%c&! spuse 6eldon cu serio3itate! 8i nu doresc să mă separ de ei( Bas&elle 34m"i 8i spuse2 ― ăd că e8ti un "ăr"at sentimental( ― Da! sunt sentimental( /i nedumerit! pe deasupra( ― Nedumerit7 ― Păi da( /i! pentru că ai 9ost at4t de ama"ilă să te interese3i de persoanele noastre! pot să0ţi pun 8i eu o 1ntre"are personală7 ― Desi'ur! dra'ul meu 5ari( +ntrea"ă orice dore8ti( ― C4nd am a=uns aici! ai spus că %e a dorit să mă ai"ă! din 3iua 1n care am vor"it la Convenţia Decenală( Din ce motiv7 ― 6unt si'ură că nu e8ti c&iar at4t de naiv 1nc4t să nu 8tii( Te dorim pentru psi&oistoria ta( ― Lucrul ăsta nu mi0e 'reu să0l 1nţele'( Dar ce vă 9ace să credeţi că dacă mă aveţi pe mine aveţi 8i psi&oistoria7 ― 6unt si'ură că nu ai 9ost c&iar at4t de ne'li=ent 1nc4t să o pier3i( ― >ai rău! Bas&elle( Niciodată n0am avut0o( i'ura se sco94lci( ― Dar!Bas&ellei atunci c4nd ai vor"it! spuneai că o ai( Nu că a8 9i 1nţeles ceea ce ai spus( Nu sunt matematician( .răsc numerele( Dar am 1n slu="a mea matematicieni care mi0au e:plicat vor"ele tale( ― +n acest ca3! dra'a mea Bas&elle! tre"uia să asculţi mai cu atenţie( -ănuiesc ce ţi0au spus( /i anume! că am dovedit că se pot 9ace predicţii psi&oistorice! dar sunt si'ur că ţi0au mai spus 8i că psi&oistoria nu este practică( ― Nu pot să cred asta! 5ari( C&iar a doua 3i ai 9ost c&emat 1ntr0o audienţă la pseudo01mpăratul ăla! Cleon(
― seud"01mpărat7 murmură Dors cu ironie( ― Păi da! spuse Bas&elle ca 8i cum ar 9i răspuns la o 1ntre"are serioasă( Pseudo01mpărat( Nu are drepturi reale asupra tronului( ― Bas&elle! spuse 6eldon pe un ton puţin cam neră"dător! i0am spus lui Cleon e:act ceea ce ti0am spus 8i ţie! iar el m0a lăsat să plec( De data aceasta! Bas&elle nu mai 34m"ea( +n vocea sa se simţea o u8oară asprime( ― Da! te0a lăsat să pleci a8a cum pisica din 9a"ulă 1l lasă pe 8oarece să plece( De0atunci! te urmăre8te tot timpul ― 1n 6treelin'! 1n >%co'en! 1n Da&l( Te0ar urmări 8i aici! dacă ar 1ndră3ni( Dar &aide acum((( discuţia noastră serioasă a devenit prea serioasă( 6ă ne distrăm( 6ă ascultăm ni8te mu3ică( /i cum spuse acestea! se au3i deodată o melodie instrumentală! 1n surdină! dar veselă( Ea se aplecă spre Ba%c& 8i spuse cu "l4ndeţe2 ― -ăiete! dacă nu te descurci cu 9urculiţa! 9olose8te lin'ura sau de'etele( Pe mine nu mă deran=ea3ă( ― Da! cucoană! spuse Ba%c&( /i 1ncepu să 1n'&ită cu lăcomie! dar prinse privirea lui Dors! 1i vă3u "u3ele care se mi8cau 8i reu8i să citească2 urculiţă?( Bămase la 9urculiţă( ― >u3ica este 1nc4ntătoare! Doamnă((( ! spuse Dors care renunţă ostentativ la 9orma 9amiliară de adresare (((dar nu tre"uie să ne distra'ă( >ă '4ndesc că toţi cei care ne0au urmărit peste tot au 9ost poate 1n serviciul 6ectorului %e( 6unt si'ură că n0aţi 9i at4t de la curent cu evenimentele! dacă %e n0ar 9i 1ntotdeauna primul la mutare( Bas&elle r4se tare( ― -ine1nţeles că %e are pretutindeni oc&i 8i urec&i! dar nu noi am 9ost urmăritorii( Dacă am 9i 9ost noi! aţi 9i 9ost prin8i ne're8it ― a8a cum s0a 1nt4mplat 1n cele din urmă 1n Da&l! unde! 1ntr0adevăr! n"i am 9ost urmăritorii( Atunci 1nsă c4nd a 9ost o urmărire care a dat 're8 8i urmăritorii au dat c&i:! puteţi 9i si'uri că a 9ost vor"a de Demer3el(( ― Aveţi o părere c&iar at4t de proastă despre Demer3el7 murmură Dors( ― Da( ă surprinde7 Am trium9at asupra lui( ― Dumneavoastră7 6au sectorul %e7 ― 6ectorul! "ine1nţeles! dar din moment ce sectorul este 1nvin'ător! atunci eu sunt 1nvin'ător( ― Ce straniu! spuse Dors( +n Trantor e:istă o opinie 'enerală cum că locuitorii %e0ului nu au nici o le'ătură cu victoria! cu 1n9r4n'erea sau cu orice altceva de 'enul acesta( Părerea este că aici nu e:istă dec4t o sin'ură voinţă 8i un sin'ur pumn( /i că acestea aparţin Primarului( 6unt si'ură că dumneavoastră ― sau orice alt %an ― sunteţi nimic 1n comparaţie cu el( Bas&elle ar"oră un 34m"et lar'( ăcu o pau3ă pentru a0l privi cu "unăvoinţă pe Ba%c& 8i să 1l ciupească de o"ra3! apoi spuse2 ― Dacă voi credeţi că Primarul nostru este un autocrat 8i că 1n %e nu e:istă dec4t o sin'ură voinţă! atunci pro"a"il că aveţi dreptate( Dar! c&iar 8i a8a! pot 1n continuare să0mi 9olosesc pronumele! căci voinţa mea este cea care contea3ă( ― De ce a ta7 1ntre"ă 6eldon( ― De ce nu7 spuse Bas&elle 1n timp ce servitorii 1ncepură să de"arase3e masa( Eu sunt Primarul din %e(
; BAYC5 9u cel care reacţiona prunul la această declaraţie( .it4nd de0a "inelea spoiala de civili3aţie cu care nu se simţea de loc 1n lar'ul lui! r4se 'ros 8i spuse2 ― 5ei! lad%! nu poţi 9i Primar( Primarii e 'a'ii( Bas&elle 1l privi cu a9ecţiune 8i spuse! imit4nd per9ect tonul vocii lui2 ― 5ei! amice! unii Primari e 'a'ii 8i unii e dame( -a'ă0ţi asta 1n cratiţă 8i las0o să dea 1n clocot( Ba%c& &ol"ă oc&ii 8i rămase năuc( +ntr0un t4r3iu! reu8i să spună2 ― 5ei! lad%! văV că 8tii =ar'onuV( ― Te creV 8i io( +l 8tiu! a8a cum 1ţi place ţie! spuse Bas&elle 1ncă 34m"ind( 6eldon 18i drese 'lasul 8i spuse2 ― Ce mai accent ai! Bas&elle( Bas&elle clătină u8or capul( ― N0am mai avut de multă vreme oca3ia să0l 9olosesc! dar nu l0am uitat( Am avut odată un prieten! un prieten "un! care era Da&lit((( pe c4nd eram 9oarte t4nără( O9tă( După care continuă2 ― Desi'ur! el nu vor"ea a8a ― era 9oarte inteli'ent ― dar putea s0o 9acă dacă dorea 8i m0a 1nvăţat 8i pe mine( Era nemaipomenit să vor"esc a8a cu el( Ne creasem o lume care nu ţinea cont de ce era 1n =urul nostru( Era minunat( De asemenea! era 8i imposi"il( Tatăl meu mi0a spus0o desc&is 8i a acţionat 1n consecinţă( /i uite că acum pun'a8ul ăsta mic! 1n Ba%c&! ca să0mi aminte de vremurile acelea de Nu0i demult( accent! are privire!vine arată simpatic 8i cam 8ase ani o să 9ieaducă deliciul 8i teroarea tinerelor 9emei( a8a!Are Ba%c&7 ― Nu 8tiu! lad%((( ăăă! cucoană! spuse Ba%c&( ― 6unt si'ură că a8a va 9i 8i că vei a=un'e să semeni 9oarte mult cu((( vec&iul meu prietenF 8i atunci o să 9ie mult mai "ine pentru mine să nu te văd( /i acum! cina s0a terminat 8i este ca3ul să mer'i 1n camera ta! Ba%c&( Poţi! dacă vrei! să te uiţi puţin la &olovi3or( -ănuiesc că nu 8tii să cite8ti( Ba%cn se 1nro8i(
― O să citesc io odată 80odată( DomnuV 6eldon a8a a spus( ― +n ca3ul ăsta! sunt si'ură că a8a va 9i( O t4nără 9emeie se apropie de Ba%c&! 9ăc4nd o reverenţă respectuoasă 1n direcţia Bas&ellei( 6eldon nu au3ise semnalul care o c&emase( ― Nu poV să stau cu DomnuV 6eldon 8i cu Cucoana ena"ili7 spuse Ba%c&( ― O să0i ve3i mai t4r3iu! spuse Bas&elle cu "l4ndeţe! dar Domnul! Cucoana! 8i eu! tre"uie acum să stăm de vor"ă((( a8a că tre"uie să pleci( Dors murmură un Pleacă@? &otăr4t spre Ba%c&! iar "ăiatul se dădu =os din scaun str4m"4ndu0se 8i o urmă pe slu=itoare( Odată ce Ba%c& dispăru! Bas&elle se 1ntoarse spre 6eldon 8i Dors 8i spuse2 ― -ăiatul va 9i 1n si'uranţă! "ine1nţeles! 8i va 9i tratat "ine( Nu tre"uie să vă temeţi 1n această privinţă( /i eu am să 9iu 1n si'uranţă( A8a cum a venit acum slu=itoarea mea! a8a vor veni o 'rămadă de "ăr"aţi 1narmaţi ― 8i mult mai repede ― dacă le 9ac semn( reau să 1nţele'eţi "ine acest lucru( 6eldon spuse calm2 ― N0avem a"solut de loc intenţia să te atacăm! Bas&elle((( sau acum tre"uie să spun Doamna Primar?7 ― Tot Bas&elle( >i s0a dat de 1nţeles că tu! 5ari! e8ti un 9el de luptător ― iar tu! Dors! te descurci 9oarte "ine cu cuţitele pe care ţi le0am luat din cameră( Nu vreau să te '4nde8ti să0ţi 9olose8ti talentele inutil( /i eu am de '4nd ca 5ari să trăiască! nevătămat( /i vreau să0mi 9ie prieten( ― 6e 8tie 9oarte "ine! Doamnă Primar! spuse Dors cu o lipsă de prietenie ne8tir"ită! că cel care conduce %e! acum 8i 1n ultimii patru3eci de ani! este >anni:! al Patrulea cu acest Nume! că el trăie8te! 8i este 1ncă 1n puteri( Deci! cine e8ti tu de 9apt7 ― C&iar cine spun că sunt! Dors( >anni: I este tatăl meu( Este! a8a cum spui! 1n viaţă 8i 1n deplinătatea puterilor sale( +n oc&ii +mpăratului 8i ai 1ntre'ului Imperiu! el este Primarul din %e! dar s0a săturat de stress0 urile puterii 8i a 9ost de acord! 1n s94r8it! să mi0o predea mie! care doresc să o am( Eu sunt unicul său copil 8i toată viaţa mea am 9ost 1nvăţată să conduc( Tatăl meu este deci Primar prin le'e 8i cu numele! dar eu sunt de 9apt Primarul( >ie mi0au =urat acum supunere 9orţele armate din %e! iar 1n %e asta contea3ă( 6eldon dădu din cap( ― ie precum spui( Dar c&iar 8i a8a! 9ie că e vor"a de primarul >anni: I sau de Primarul Bas&elle I ― presupun că eti prima ― nu are nici un sens să mă ţineţi aici( Ji0am spus că nu am o psi&oistorie care să poată 9i aplicată 8i nu cred că eu sau altcineva o va avea vreodată( I0am spus asta +mpăratului( Nu sunt de 9olos nici unuia( Nici lui! nici ţie( ― Ce naiv e8ti! spuse Bas&elle( Cuno8ti istoria Imperiului7 6eldon scutură din cap( ― Am a=uns de cur4nd la conclu3ia că ar 9i 9ost mult mai avanta=os dacă a8 9i cunoscut0o mai "ine( ― Eu cunosc 9oarte "ine istoria Imperiului! spuse sec Dors! de8i specialitatea mea este epoca pre0 Imperială! Doamnă Primar( Dar ce contea3ă dacă o 8tim sau nu7 ― Dacă 8tii istorie! atunci 8tii 8i că Linia %e este vec&e 8i no"ilă 8i se tra'e din dinastia Daciană( ― Dacianii au condus acum cinci mii de ani! spuse Dors! 8i numărul descendenţilor lor 1n cele o sută cinci3eci de 'eneraţii care au trăit 8i au murit de atunci poate să 9ie c4t =umătate din numărul oamenilor din Gala:ie ― dacă se acceptă toate pretenţiile 'enealo'ice! oric4t ar 9i ele de speculative( ― Pretenţiile noastre 'enealo'ice! Dr( ena"ili! nu sunt speculative! spuse Bas&elle( /i pentru prima dată! vocea sa deveni rece 8i neprietenoasă! iar oc&ii ei căpătară luciri de oţel( ― 6unt 9oarte "ine documentate! continuă ea( Linia %e 8i0a păstrat permanent puterea 1n decursul tuturor acestor 'eneraţii 8i au 9ost oca3ii c4nd n"i am avut tronul Imperial 8i am c4rmuit ca +mpăraţi( ― ideo0cărţile de istorie! spuse Dors! se re9eră de o"icei la conducătorii %e ca la ni8te anti01mpăraţi?( Niciodată n0au 9ost recunoscuţi ca av4nd drepturi Imperiale( ― Depinde cine scrie video0cărţile de istorie( +n viitor! noi le vom scrie! pentru că ne vom recăpăta tronul care a 9ost al nostru( ― Pentru asta tre"uie să provocaţi ră3"oiul civil( ― Nu ar 9i cine 8tie ce mare lucru! spuse Bas&elle( 4m"ea din nou( ― Asta am vrut 1nsă să vă e:plic( +l doresc pe Dr( 6eldon ca să se evite o asemenea catastro9ă( Tatăl meu ― >anni: I ― a 9ost toată viaţa lui un "ăr"at paci9ist( A 9ost loial oricui a condus din Palatul Imperial 8i a 9ăcut din %e un pilon prosper 8i puternic al economiei Trantoriene! pentru "inele 1ntre'ului Imperiu( ― Nu 8tiu dacă pentru asta +mpăratul a avut mai multă 1ncredere 1n el! spuse Dors( ― 6unt si'ură că nu a avut! spuse calm Bas&elle! pentru că 1mpăraţii care au ocupat Palatul 1n vremea tatălui meu! se 8tie că sunt u3urpatori! dintr0o linie u3urpatoare( .3urpatorii nu08i pot niciodată permite să ai"ă 1ncredere 1n adevăraţii conducători( /i cu toate acestea! tatăl meu a menţinut pacea( -ine1nţeles! a pus pe picioare 8i a pre'ătit o nemaipomenită 9orţă de securitate care să menţină pacea! prosperitatea 8i sta"ilitatea sectorului! iar autorităţile Imperiale au permis acest lucru! din cau3ă că au dorit ca %e să 9ie pa8nic! prosper! sta"il((( 8i loial( ― Dar este loial7 spuse Dors( ― Desi'ur! adevăratului +mpărat! spuse Bas&elle( Iar acum am a=uns 1n 9a3a 1n care puterea noastră este at4t de mare! 1nc4t putem pune m4na repede pe 'uvern ― dintr0o lovitură! de 9apt ― 8i 1nainte ca cineva să poată spune ră3"oi civil?! se va instala un adevărat +mpărat ― sau +mpărăteasă! dacă vreţi ― iar 1n Trantor va 9i pace! la 9el ca 8i 1nainte( Dors dădu din cap( ― Pot să vă e:plic ceva7 spuse ea( Ca istoric7
― 6unt 1ntotdeauna dispusă să ascult( /i 18i 1nclină 9oarte u8or capul 1n direcţia lui Dors( ― Oric4t de mari ar 9i 9orţele dumneavoastră de securitate! oric4t ar 9i de "ine pre'ătite 8i de "ine ec&ipate! nu se pot compara cu puterea 9orţelor Imperiale care e:istă 1n două3eci 8i cinci de milioane de lumi( ― A! dar aici ai pus de'etul pe c&iar slă"iciunea u3urpatorului! Dr( ena"ili( E:istă două3eci 8i cinci de milioane de lumi! iar 9orţele Imperiale sunt risipite pretutindeni 1n aceste lumi( Ele sunt 1mpră8tiate pe o supra9aţă incalcula"ilă! au nenumăraţi o9iţeri! nici unul dintre ei ne9iind pre'ătit să acţione3e 1n a9ara Provinciei lui! iar mulţi sunt 'ata să acţione3e pentru propriul interes mai de'ra"ă dec4t 1n interesul Imperiului( Pe de altă parte! 9orţele noastre sunt toate adunate aici! pe Trantor( Putem acţiona 8i s94r8i cu "ine 1nainte ca 'eneralii 8i amiralii pierduţi pe nu 8tiu unde să poată să se '4ndească la 9aptul că este nevoie de ei aici( ― Dar riposta va veni((( cu o 9orţă ire3isti"ilă( ― E8ti si'ură7 spuse Bas&elle( Noi vom 9i 1n Palat( Trantorul va 9i al nostru 8i va 9i pace( De ce să se a'ite 9orţele Imperiale c4nd! dacă 8i0ar vedea de trea"ă! 9iecare mărunt conducător militar ar putea avea propria lui lume pe care să o conducă! propria lui Provincie7 ― Dar asta vrei7 1ntre"ă 6eldon uimit( +mi spui că a"ia a8tepţi să conduci un Imperiu care se va 9ace "ucăţele0"ucăţele7 ― E:act! spuse Bas&elle( Eu voi conduce Trantorul 8i coloniile sale de la peri9erie! c4teva sisteme planetare care 9ac parte din Provincia Trantoriană( >ai de'ra"ă a8 9i +mpăratul Trantorului dec4t +mpăratul Gala:iei( ― Te0ai mulţumi numai cu Trantor7 spuse Dors 8i 1n vocea sa se putea citi cea mai ad4ncă ne4ncredere( ― De ce nu7 spuse Bas&elle 1n9lăcăr4ndu0se deodată( 6e aplecă lacomă 1n 9aţă! pres4ndu08i am"ele palme pe masă( ― Asta plănuie8te tatăl meu! de patru3eci de ani( 6e a'aţă de viaţă numai ca să08i vadă dorinţa 1mplinită( Ce nevoie avem de milioane de lumi! lumi 1ndepărtate care nu 1nseamnă nimic pentru noi! care ne su' puterile! care ne risipesc 9orţele 1ntr0un spaţiu de milioane de parseci cu"i7 Care ne atra' 1ntr0un &aos administrativ! care ne ruinea3ă cu certurile 8i pro"lemele lor nes94r8ite c4nd de 9apt pentru noi nu sunt dec4t ni8te nimicuri a9late la mare depărtare7 Lumea noastră a'lomerată ― propriul nostru ora8 planetar ― este Gala:ia noastră( Avem tot ce ne tre"uie pentru a ne menţine( C4t despre restul Gala:iei! n0are dec4t să se s9arme 1n "ucăţele( Nu e nevoie de luptă( Este su9icient pentru toată lumea( ― Dar c&iar asta vor 9ace! se vor lupta( Nimeni nu va 9i mulţumit cu Provincia lui( iecare se va teme că vecinul său nu se va mulţumi cu Provincia lui. iecare se va simţi 1n nesi'uranţă 8i se va '4ndi că 'uvernarea Galactică este sin'ura care ar putea menţine si'uranţa( Asta este un lucru cert! Doamnă 1mpărăteasă peste Nimic( or 9i ră3"oaie nes94r8ite 1n care dumneavoastră 8i Trantorul veţi 9i inevita"il atra8i((( 8i care vor duce la ruinarea tuturor( Bas&elle spuse cu un dispreţ vi3i"il2 ― A8a ar putea să apară lucrurile! dacă cineva nu ar putea vedea mai departe dec4t tine 8i dacă s0ar "a3a doar pe "analele lecţii de istorie( ― Dar este ceva de vă3ut dincolo de asta7 spuse Dors cu ironie( Pe ce altceva te0ai mai putea "a3a! 1n a9ara lecţiilor de istorie7 ― Pe ce altceva7 spuse Bas&elle( Păi! pe el@. /i 1ntinse "raţul 1nainte! arăt4nd cu de'etul spre 6eldon( ― Pe mine7 spuse 6eldon( Ji0am mai spus că psi&oistoria((( ― Nu repeta ceea ce de=a ai mai spus! "unul meu Dr( 6eldon! spuse Bas&elle( Nu c48ti'ăm nimic 1n acest 9el((( Cre3i! Dr( ena"ili! că tatăl meu nu 8i0a dat niciodată seama de pericolul unui nes94r8it ră3"oi civil7 Cre3i că nu 8i0a stors mintea lui pătrun3ătoare! '4ndindu0se la un mod de a preveni acest lucru7 +n ultimii 3ece ani a 9ost pre'ătit să preia 1n orice moment tronul Imperial( Nu avea nevoie dec4t de asi'urarea că după victorie va 9i lini8te( ― Pe care nu o puteţi avea! spuse Dors( ― Pe care o a&em, din momentul 1n care am au3it de comunicarea Doctorului 6eldon la Convenţia Decenală( >i0am dat seama imediat că de asta aveam nevoie( Tatăl meu era prea "ătr4n ca să0i vadă imediat 1nsemnătatea! 1nsă după ce l0am lămurit a vă3ut0o 8i el 8i atunci a trans9erat 9ormal puterea 1n manile mele( A8a că ţie! 5ari! 1ţi datore3 po3iţia mea 8i tot ţie 1ţi voi datora po3iţia mea 8i mai "ună din viitor( ― +ţi spun 1n continuare că nu pot(((! 1ncepu 6eldon vi3i"il enervat( ― N0are importanţă ce poţi sau ce nu poţi să 9aci( Important este ceea ce cred oamenii că poate 9i sau nu poate 9i 9ăcut( Pe tine te vor crede, 5ari! c4nd le vei spune că Trantorul se va putea conduce sin'ur 8i că Provinciile vor deveni Be'ate care vor trăi laolaltă 1n pace( ― N0am să 9ac o asemenea predicţie! spuse 6eldon! 1n a"senţa unei adevărate psi&oistorii( N0am să 9ac pe 8arlatanul( Dacă vrei! spune0le tu asta( ― Ei! 5ari( Pe mine n0au să mă creadă( Pe tine au să te creadă( Pe marele matematician( De ce să nu le 9aci pe plac7 ― +nt4mplător! spuse 6eldon! 8i +mpăratul s0a '4ndit la mine ca la o sursă de pro9eţii care să servească intereselor sale( Pe el l0am re9u3at! de ce cre3i că am să 9iu de acord să o 9ac pentru tine7 Bas&elle tăcu o vreme 8i c4nd 1ncepu să vor"ească din nou! vocea sa 18i pierduse puternicul entu3iasm 8i devenise aproape ru'ătoare( ― 5ari! spuse ea! '4nde8te0te puţin la di9erenţa dintre Cleon 8i mine( Ceea ce vroia Cleon! era ne1ndoios o propa'andă care să0l a=ute să08i păstre3e tronul( Este inutil să 1i o9eri a8a ceva! pentru că tronul nu poate 9i păstrat( Nu 8tii că Imperiul Galactic este 1n decădere! că nu mai poate re3ista multă vreme7 C&iar Trantorul
alunecă 1ncet 1n ruină din cau3a 'reutăţilor din ce 1n ce mai mari 1n administrarea a nouă3eci 8i cinci de milioane de lumi( Nu avem 1n 9aţă dec4t pră"u8irea 8i ră3"oiul civil! indi9erent ceea ce ai 9ace pentru Cleon( ― Am mai au3it lucrurile astea! spuse 6eldon( Ar putea 9i adevărate! dar c4nd7 ― -ine! atunci a=ută Imperiul să se spar'ă 1n "ucăţele $ără să mai 9ie ră3"oi( A=ută0mă să iau Trantorul( A=ută0mă să pun "a3ele unei 'uvernări solide asupra unui re'at su9icient de mic pentru a 9i condus cu e9icienţă( Lasă0mă să redau li"ertatea restului Gala:iei! 9iecare parte să mear'ă pe drumul său con9orm o"iceiurilor 8i culturii sale( Gala:ia va deveni iară8i un 1ntre' care 9uncţionea3ă "ine! datorită activităţilor ne1n'rădite de comerţ! turism 8i comunicaţii( a 9i evitat de3astrul pe care 1l va aduce actuala domnie a 9orţei 8i care a"ia de mai ţine totul laolaltă( Am"iţia mea este 9oarte mică2 o lume! nu milioaneF pace! nu ră3"oiF li"ertate! nu sclavie( G4nde8te0te la astea 8i a=ută0mă( ― De ce m0ar crede Gala:ia mai mult pe mine dec4t pe tine7 Ei nu mă cunosc 8i care dintre comandanţii tăi de 9lotă va 9i impresionat de "analul cuv4nt psi&oistorie?7 ― Nu vei 9i cre3ut acum, dar nu0ţi cer să acţione3i acum( Casa de %e! care a a8teptat mii de ani! mai poate a8tepta c4teva mii de 3ile( Cola"orea3ă cu mine 8i te voi 9ace cele"ru( oi 9ace ca promisiunea psi&oistoriei să 1nviore3e 9iecare lume 8i! c4nd voi considera că acela este momentul care tre"uie ales! tu 1ţi vei pronunţa pre3icerea! iar noi vom lovi( Apoi! 1ntr0o sc4nteiere a istoriei! Gala:ia va e:ista su" o Nouă Ordine care o va 9ace mai sta"ilă 8i mai 9ericită! un rai( 5aide! 5ari! poţi să mă re9u3i7
DE!UCARE '!6LUS, EE5 7... Un a1ent al $"r2el"r armate de securitate din Sect"rul Je al &ec3iului 'rant"r... ... în a$ară de aceste statistici a4s"lut del"c semni$icati&e, nu se tie nimic despre acest "m, cu e:cep2ia $aptului că a e:istat un m"ment în care a 2inut în pumn s"arta Gala:iei.
ENCYCLOPEDIA GALACTICA ; A DO.A I de dimineaţă! micul de=un se servi 1ntr0o sală apropiată de camerele celor trei captivi 8i 9u 1ntr0adevăr 9oarte "o'at( Era o mare varietate de 9eluri de m4ncare! mai mult dec4t 1ndestulătoare( 6eldon stătea la masă! cu un morman de crenvur8ti condimentaţi 1n 9aţă! i'nor4nd total avertismentele sum"re ale lui Dors privind 'reţurile 8i colicile( ― Dama((( Doamna Primar! spuse Ba%c&! mi0a 3is astă0noapte c4nd a venit să mă vadă((( ― A venit să te vadă7 spuse 6eldon( ― Da( icea că vrea să 9ie si'ură că mă simt "ine( icea că atunci c4nd o să ai"ă oca3ia! o să mă ducă la 'rădina 3oolo'ică( ― Grădina 3oolo'ică7 spuse 6eldon privind0o pe Dors( Ce 9el de 'rădină 3oolo'ică poate să e:iste pe Trantor7 Cu pisici 8i căţei7 ― 6unt unele animale auto&tone! spuse Dors! 8i "ănuiesc că importă animale speci9ice altor lumi( >ai sunt de asemenea 8i animale comune tuturor lumilor((( de8i! "ine1nţeles! alte lumi au mai multe dec4t Trantorul( De 9apt! %e are o 'rădină 3oolo'ică renumită! poate cea mai "ună de pe planetă! după 'rădina 3oolo'ică Imperială( ― Este o "ătr4nică de trea"ă! spuse! Ba%c&( ― Nu e c3iar at4t de "ătr4nă! spuse Dors! dar cert este că ne &răne8te 9oarte "ine( ― Asta a8a e! admise 6eldon( După ce terminară micul de=un! Ba%c& se duse să se plim"e prin 3onă( Odată ce se retraseră 1n camera lui Dors! 6eldon spuse! cu o nemulţumire evidentă2 ― Nu 8tiu c4t timp li"er o să ne mai lase să avem pentru noi 1n8ine( Este clar că plănuie8te să ne ocupe timpul( ― De 9apt! 1n acest moment nu prea avem motive să ne pl4n'em! 3ise Dors( Avem mult mai mult con9ort aici dec4t 1n >%co'en sau 1n Da&l( ― Dors! doar nu ai 9ost cucerită de 9emeia asta! nu0i a8a7 spuse 6eldon( ― Eu7 De Bas&elle7 6i'ur că nu( Cum poţi să cre3i a8a ceva7 ― Păi! ai tot con9ortul( E8ti "ine &rănită( Ar 9i normal să te destin3i 8i să accepţi ce0ţi aduce norocul( ― Da! ar 9i 9oarte normal( /i de ce n0a8 9ace asta7 ― Ascultă! mi0ai spus noaptea trecută ce0o să se 1nt4mple dacă 1nvin'e ea( N0oi avea eu prea multe le'ături cu istoria! dar pe tine sunt dispus să te cred( /i ceea ce spui are 1ntr0adevăr sens((( c&iar 8i pentru un ne0 istoric( Imperiul se va nărui! iar 9ăr4mele sale se vor lupta 1ntre ele pentru((( pentru((( nimic clar( Bas&elle tre"uie oprită( ― 6unt de acord! spuse Dors( Tre"uie oprită( Ceea ce nu0mi dau eu seama este cum reu8im să 9acem c&estia asta acum( +l privi cu atenţie pe 6eldon(
― 5ari! tu n0ai dormit astă0noapte! nu0i a8a7 spuse ea( ― Dar tu ai dormit7 Era clar că el nu dormise( Dors 1l privi 8i 1n'ri=orarea i se a8ternu pe 9aţă( ― Ai stat trea3! '4ndindu0te la distru'erea Gala:iei! ca urmare a spuselor mele7 3ise ea( ― Din cau3a asta 8i a altor lucruri( Avem vreo posi"ilitate să luăm le'ătura cu C&etter 5ummin7 Aceste ultime cuvinte le spuse 1n 8oaptă( ― Am 1ncercat să dau de el! atunci c4nd 9u'eam ca să nu 9im arestaţi 1n Da&l! spuse Dors( Nu a venit( 6unt si'ură că a primit mesa=ul! dar nu a venit( 60ar putea să nu 9i avut cum să a=un'ă la noi din cine 8tie ce motive( Dar atunci c4nd va putea! o va 9ace( ― Cre3i că a păţit ceva7 ― Nu! spuse Dors calmă( Nu cred a8a ceva( ― De unde 8tii7 ― Cuv4ntul mi0a venit a8a! 9ără să vreau( De 9apt! sunt si'ură( /i asta o spun con8tient( 6eldon se 1ncruntă 8i spuse2 ― Eu nu sunt c&iar at4t de optimist ca tine 1n această privinţă( De 9apt! nu sunt optimist deloc( /i c&iar dacă 5ummin ar veni! ce0ar putea el să 9acă7 Nu se poate lupta cu 1ntre' %e0ul( Dacă ei au! a8a cum pretinde Bas&eue! cea mai "ine or'ani3ată armată de pe Trantor! ce0ar putea el să 9acă 1mpotriva ei7 ― N0are rost să discutăm asta( Cre3i că o poţi convin'e pe Bas&elle ― să0i "a'i cumva 1n cap ― că nu e8ti 1n posesia psi&oistoriei7 ― 6unt si'ur că 18i dă seama că nu o am 8i că nu o voi avea mulţi ani de acum 1ncolo((( sau nu o voi avea deloc( Dar ea o să spună că am psi&oistoria! iar dacă o 9ace cu su9icientă iscusinţă! oamenii o vor crede 1n cele din urmă 8i vor acţiona 1n con9ormitate cu ceea ce va spune ea că sunt pre3icerile 8i declaraţiile mele ― c&iar dacă eu n0am să scot nici un cuv4nt( ― Da! dar asta este clar că va cere timp( Nu0ţi poate crea un renume a8a! peste noapte( 6au 1ntr0o săptăm4nă( Pentru ca să ai"ă succes! ar 9i nevoie să muncească poate c&iar 8i un an( 6eldon măsura cu pa8i repe3i camera( ― 60ar putea să 9ie a8a cum spui! dar nu sunt si'ur( Poate că va 9i presată să 'ră"ească lucrurile( Nu mi se pare a 9i 'enul de 9emeie care să 9ie o"i8nuită să ai"ă ră"dare( Iar "ătr4nul ei tată! >anni: I! ar putea 9i 8i mai neră"dător( Tre"uie că simte apropierea morţii 8i dacă a lucrat la acest proiect 1ntrea'a lui viaţă! mai de'ra"ă ar pre9era să 1l vadă 1n9ăptuit cu o săptăm4nă 1naintea morţii sale! dec4t o săptăm4nă după( +n a9ară de asta((( Aici se ori 8i 18i aruncă oc&ii peste tot! 1n camera 'oală( ― +n a9ară de asta! ce7 ― Ei "ine! tre4uie să scăpăm de aici( e3i tu! am re3olvat pro"lema psi&oistoriei( Dors &ol"ă oc&ii( ― Ai reu8it@ Ai re3olvat0o@ ― N0am re3olvat0o 1n sensul strict al cuv4ntului( Ar mai putea 9i nevoie de c4teva decenii((( sau! la 9el de "ine! secole( Dar acum 8tiu că este 8i practică! nu numai teoretică( /tiu că este posi"ilă 8i am nevoie de timp! de lini8te 8i de mi=loace pentru ca să pot lucra( Imperiul tre"uie ţinut 1n unitate p4nă c4nd eu ― sau posi"ilii mei succesori ― voi a9la cum se poate 9ace cel mai "ine acest lucru! sau cum să se minimali3e3e de3astrul dacă! 1n ciuda e9orturilor noastre! totu8i se năruie( G4ndul că am posi"ilitatea să 1mi 1ncep misiunea 8i că s0ar putea să nu 9iu 1n stare să lucre3 m0a ţinut trea3 astă0noapte(
;; EBA. 1n cincea 3i a 8ederii lor 1n %e( Dimineaţă! Dors 1l a=ută pe Ba%c& să se 1m"race cu un costum de ceremonie! cu care nici unul dintre ei nu era o"i8nuit( Ba%c& privea cu nedumerire 1n &olo0o'lindă 8i vă3u o ima'ine re9lectată care 1l 1n9ăţi8a 1n cel mai mic detaliu! imit4ndu0i toate mi8cările! 9ără a sc&im"a 1nsă st4n'a cu dreapta( Ba%c& nu mai 9olosise niciodată p4nă atunci o &olo0o'lindă 8i nu se putu a"ţine să nu 1ncerce să o atin'ă( Apoi r4se! aproape 9orţat! atunci c4nd m4na lui trecu prin ima'ine 8i m4na ima'inii trecu prin el! 9ără nici un e9ect( 7 Arăt cara'&ios! spuse el 1n cele din urmă( +8i studie tunica! 9ăcută dintr0un material 9oarte malea"il! cu o centură su"ţire 8i 9ili'ranată! apoi 18i trecu m4inile peste un 'uler ţeapăn care stătea 1n sus asemănător unei cupe! p4nă 1n dreptul urec&ilor! de 9iecare parte( ― CapuV meu arată ca o min'e0ntr0un li'&ean( ― Dar a8a se 1m"racă copiii "o'aţi din %e! spuse Dors( Toată lumea care o să te vadă o să te admire 8i o să te invidie3e( ― Cu păruV ăsta lins7 ― 6i'ur( O să porţi pălăriuţa asta rotundă( ― Atunci /i capuVaimeu semene mai mult o min'e( 'ri=ăo să nu la8i pe8i nimeni să0icutra'ă vreun 8ut( Acum! adu0ţi aminte ce ţi0am spus( Nu te pierde cu 9irea 8i nu te purta ca un pu8tan( ― DaV io sunt un pu8tan! spuse el privind0o cu oc&i mari 8i cu o e:presie inocentă( ― >ă miră că spui asta! 3ise Dors( 6unt si'ură că tu te cre3i un adult de doispre3ece ani( Ba%c& r4n=i( ― +n re'ulă( Am să 9iu un spion "un(
― Dar nu asta ţi0am spus să 9i( Nu risca nimic( Nu te 9uri8a ca să asculţi prin spatele u8ilor( Dacă te prinde cineva! nu mai poţi 9i nimănui de nici un 9olos((( 8i mai ales ţie( ― Ei! &ai! Cucoană! daV ce cre3i că0s io7 .n pu8tiulică sau((( ― Adineauri a8a ai spus! nu0i a8a! Ba%c&7 Ascultă tot ceea ce se vor"e8te! dar să te pre9aci că nu asculţi( /i să ţii minte ceea ce au3i( E destul de simplu( ― PenV tine e dăstul dă simplu să vor"e8ti! Cucoană ena"ili! spuse Ba%c&! r4n=ind răutăcios! 8i penV mine e simplu s0o 9ac( ― /i ai 'ri=ă( Ba%c& 9ăcu cu oc&iul( ― ii si'ură dă asta( .n lac&eu )nepoliticos 8i distant cum numai un lac&eu aro'ant putea 9i* veni să0l ia pe Ba%c& 8i să0l ducă acolo unde 1l a8tepta Bas&elle( 6eldon privi 1n urma lui 8i spuse! 1n'ri=orat2 ― Pro"a"il că n0o să vadă nimic la 'rădina 3oolo'ică! o să tra'ă tot timpul cu urec&ea( Nu sunt si'ur că am 9ăcut "ine "ă'4ndu0l pe "ăiat 1ntr0un pericol ca ăsta( ― Pericol7 >ă 1ndoiesc( Ba%c& a crescut 1n ma&alalele din -illi"otton! nu uita( Cred că este mult mai viclean dec4t tine 8i dec4t mine 1mpreună( +n plus! Bas&elle s0a ata8at de el 8i nu0l va suspecta! orice0ar 9ace((( -iata 9emeie( ― C3iar iţi pare rău pentru ea! Dors7 ― rei să spui că nu merită simpatie din cau3ă că este 9iica Primarului 8i se consideră ea 1nsă8i un Primar cu drepturi depline((( 8i pentru că are de '4nd să distru'ă Imperiul7 Poate că ai dreptate! dar c&iar 8i a8a! are unele aspecte pentru care ar putea merita puţină 1nţele'ere( De e:emplu! a avut o poveste de dra'oste ne9ericită( Este 9oarte clar( ără 1ndoială! asta i0a 9r4nt inima((( măcar pentru o vreme( ― Tu ai avut vreodată o poveste de dra'oste ne9ericită! Dors7 spuse 6eldon( Dors se '4ndi un moment sau două! apoi spuse2 ― Nu c&iar( 6unt prea implicată 1n munca mea pentru ca ceva să 1mi 9r4n'ă inima( ― A8a m0am '4ndit 8i eu( ― Atunci! de ce0ai 1ntre"at7 ― Poate că mă 1n8elam( ― Dar tu7 6eldon păru =enat( ― De 9apt! da( A e:istat un moment 1n care inima mea a 9ost 9r4ntă( 6au! oricum! rău crăpată( ― A8a m0am '4ndit 8i eu( ― Atunci! tu de ce0ai 1ntre"at7 ― Nu din cau3ă că puteam să mă 1n8el! poţi 9i si'ur de asta( roiam numai să văd dacă ai să minţi( 6unt 9ericită că nu m0ai minţit( 6e 9ăcu lini8te! apoi 6eldon spuse2 ― Au trecut cinci 3ile 8i nu s0a 1nt4mplat nimic( ― Cu e:cepţia 9aptului că suntem "ine trataţi! 5ari( ― Dacă animalele ar putea '4ndi! 1n perioada 1n care ar 9i 1n'ră8ate pentru tăiere 8i ele ar putea să creadă că sunt "ine tratate( ― Becunosc că 8i ea 1n'ra8ă Imperiul pentru tăiere( ― Dar c4nd va avea loc asta7 ― Atunci c4nd va 9i ea 'ata! presupun( ― 60a lăudat că ar putea termina totul 1ntr0o sin'ură 3i 8i mi0a dat impresia că ar putea 9ace asta în "rice 3i( ― C&iar dacă ar putea! mai 1nt4i va avea 'ri=ă să se asi'ure că riposta Imperială va 9i neutrali3ată! iar asta va necesita timp( ― C4t de mult timp7 Are de '4nd să neutrali3e3e acea ripostă 9olosindu0mă pe mine! dar văd că nu se o"ose8te prea tare( Nu dă nici un semn că ar 1ncerca să0mi construiască reputaţia( Oriunde mer' 1n %e! răm4n un anonim( >ulţimile de %eni nu se adună ca să mă aclame( La "uletinele de 8tiri &olovi3ate! nimic( Dors 34m"i( ― 60ar 3ice că te nemulţume8te 9aptul că nu ai a=uns cele"ru( E8ti naiv! 5ari( 6au nu e8ti istoric! ceea ce este acela8i lucru( Cred că mai de'ra"ă ar tre"ui să 9ii mulţumit că studiul psi&oistoriei va 9ace din tine istoric! dec4t că ar putea salva Imperiul( Dacă toţi oamenii ar 1nţele'e istoria! nu ar mai 9ace tot timpul acelea8i 're8eli stupide( ― +n ce sens sunt naiv7 1ntre"ă 6eldon ridic4nd "ăr"ia 8i privind 1n lun'ul nasului la ea( ― Nu tre"uie să te simţi =i'nit! 5ari( De 9apt! cred că ăsta este un aspect atră'ător la tine( ― /tiu! 1ţi tre3e8te instinctele materne! iar ţie ţi s-a cerut să ai 'ri=ă de mine( Dar 1n ce sens sunt naiv7 ― +n sensul că ai impresia că Bas&elle o să 1ncerce să 9acă propa'andă 1n tot Imperiul pentru ca tu să 9ii acceptat ca un clarvă3ător( Nu ar reali3a nimic! dacă ar proceda ast9el( E:istă nu numai inerţie 9i3ică ci 8i inerţie socială 8i psi&olo'ică( /i dacă ar da cărţile pe 9aţă! n0ar 9ace dec4t să0l pună pe Demer3el 1n stare de alertă( ― /i atunci! ce 9ace7 ― Eu presupun că in9ormaţiile despre tine ― e:a'erate 8i proslăvite 1n mod corespun3ător ― nu mer' dec4t la c4ţiva oameni deose"it de importanţi( or mer'e la acei icere'i de sector! acei amirali de 9lote! acei oameni puternici! pe care ea 1i simte că o privesc cu "unăvoinţă((( sau că 1l privesc pe +mpărat cu du8mănie( Dacă ar avea de partea ei 1n =ur de o sută ast9el de oameni! ar putea să0i 3ăpăcească pe Loiali8ti e:act at4t c4t 1i tre"uie
pentru a0i permite să instaure3e Noua Ordine su9icient de temeinic 1nc4t să 1n9r4n'ă orice re3istenţă i0ar putea sta apoi 1n cale( Eu! cel puţin! a8a cred că raţionea3ă( ― /i p4nă acum n0am primit nici o veste de la 5ummin( ― 6unt si'ură că totu8i nu stă cu m4inile 1n s4n( Este prea important ca să răm4nă indi9erent( ― Nu te0ai '4ndit oare că ar putea 9i mort7 ― Este posi"il! dar nu cred( Dacă ar 9i murit! a8 9i a9lat( ― Aici7 ― C&iar aici( 6eldon ridică spr4ncenele! dar nu spuse nimic( Ba%c& se 1ntoarse după0amia3a t4r3iu! 9ericit 8i entu3iasmat! vor"ind despre maimuţe 8i despre demori -aHarieni( +n timpul cinei! nu vor"i dec4t el( De0a"ia după cină! după ce a=unseră 1n camerele lor! Dors spuse2 ― Acum spune0mi ce s0a 1nt4mplat cu Doamna Primar! Ba%c&( 6pune0mi orice a 9ăcut sau a 3is care cre3i tu că ne0ar putea interesa( ― .n lucru! 3ise Ba%c& 8i 9i'ura i se lumină( Pun pariu că dă asta nu a apărut la cină( ― Ce anume7 ― /tii! 'rădina 3oolo'ică era 1nc&isă! numaV noi am putut intra( Era mulţi ― Bas&elle 8i cu mine 8i o 'rămadă de 'a'ii 1n uni9orme 8i dame 1m"răcate 9rumos( Apoi! spre s94r8it! a venit un 'a'iu 1n uni9ormă ― un alt 'a'iu! care n0a 9ost dă la0nceput ― 8i a spus ceva 1n 8oaptă 8i Bas&elle s0a 1ntors la toţi oamenii d0acolo 8i le0 a 3is că să nu să mi8te 8i ei nu s0a mi8cat( /i după asta s0a dus ceva mai 1ncolo cu 'a'iuV ăsta care venise! ca să vor"ească cu el 8i nimeni n0a putut s0o audă( NumaV că io m0am 9ăcut că nu0s atent 8i am continuat să mă uit pa la cu8ti 8i m0am dat mai aproape de Bas&elle ca s0o aud( A spus2 Cum 1ndră3nesc7? 8i arăta 9urioasă rău( /i 'a'iuV 1n uni9ormă arăta nervos ― nu mă uitam la ei dăc4t puţin! penVcă mă 9ăceam că mă uit la animale ― 8i a"ia am au3it ce0a spus( El 3icea de cineva ― nu0mi aduc aminte cum 1l c&ema! daV era 'eneral sau a8a ceva( icea că 'eneraluV ăsta 3icea că o9iţerii a =urat cre3are la "ătr4nuV IuV Bas&elle( ― Au =urat credin2ă, spuse Dors( ― Cam a8a ceva( /i că o9iţerii era nervo8i că treV să 9acă ce le 3ice o damă( icea că ei 1l vrea pe "ătr4n sau! dacă nu! dacă e "olnav! să alea'ă un 'a'iu să 9ie Primar! nu o damă( 7 Nu " damă7 E8ti si'ur7 ― A8a a 3is( or"ea aproape 1n 8oaptă( El era at4t dă nervos 8i Bas&elle era at4t dă 9urioasă că a"ia mai vor"ea( Ea a 3is2 Am să0i iau capuV( >4ine 1mi vor =ura credinţă cu toţii 8i cine va re9u3a! va re'reta 1nainte să treacă o oră?( E:act a8a a spus( A stricat toată distracţia 8i ne0am 1ntors cu toţii 8i ea nu mi0a mai 3is nici o vor"ă( 6tătea a8a! 8i arunca priviri rele 8i 9urioase( ― -ine! spuse Dors( 6ă nu mai spui la nimeni! Ba%c&( ― 6i'ur că nu( Asta vroiai să 8tii7 ― Da! 9oarte mult( Ai 9ăcut trea"ă "ună! Ba%c&( Acum! mer'i 1n camera ta 8i uită totul( Nici să nu te mai '4nde8ti la ce s0a 1nt4mplat( Odată ce Ba%c& 9u plecat! Dors se 1ntoarse spre 6eldon 8i spuse2 ― oarte interesant( iicele au urmat taţilor ― sau mamelor ― 8i au deţinut 9uncţia de Primar sau alte 9uncţii 1nalte de 9oarte multe ori( Au e:istat 8i 1mpărătese! după cum sunt si'ură că 8tii! 8i nu0mi aduc aminte să 9i e:istat vreodată 1n istoria Imperiului pro"leme 1n a le slu=i( Este ceva neo"i8nuit ca a8a ceva să se 1nt4mple astă3i 1n %e( ― De ce nu7 spuse 6eldon( A"ia de cur4nd am 9ost 1n >%co'en! unde 9emeilor nu li se acorda nici un pic de stimă 8i nu puteau o"ţine nici un 9el de 9uncţii de răspundere! oric4t de minore( ― Da! desi'ur! dar >%co'en era o e:cepţie( +n alte locuri! 9emeile sunt cele care domină( +n cea mai mare parte 1nsă 'uvernul 8i puterea au 9ost 1mpărţite 1n mod e'al de către "ăr"aţi 8i 9emei( Dacă "ăr"aţii sunt cei care tind să deţină po3iţii mai 1nalte! asta se 1nt4mplă pentru că de o"icei 9emeile sunt mai le'ate ― "iolo'ic ― de copii( ― Dar 1n %e! care este situaţia7 ― Ec&ise:uală! din c4te 8tiu eu( Bas&elle nu a e3itat să08i asume 9uncţia de Primar 8i cred că >anni: nu a e3itat să i0o 1ncredinţe3e( Iar ea a 9ost surprinsă 8i s0a 1n9uriat atunci c4nd a a9lat de o opo3iţie masculină( Nu se a8tepta la a8a ceva( ― Este evident că acest lucru 1ţi 9ace plăcere! spuse 6eldon( De ce7 ― Pur 8i simplu din cau3ă că este at4t de neo"i8nuit 1nc4t tre"uie să 9ie o diversiune( /i eu cred că această diversiune 1i aparţine lui 5ummin( ― Cre3i7 spuse 6eldon pe un ton serios( ― Da! răspunse Dors( ― /tii! 1i mărturisi 6eldon! 8i eu cred la 9el(
; EBA 1n a 3ecea lor 3i 1n %e c4nd! dimineaţa devreme! se au3i semnalul de la u8a lui 6eldon! 1mpreună cu vocea asuţită a lui Ba%c& care stri'a de dincolo de ea2 ― DomnuV@ DomnuV 6eldon@ E ră3"oi@ 6eldon avu nevoie de un moment pentru a se tre3i din somn 8i se dădu cu 'reu =os din pat( Tremura u8or )descoperise! c&iar din primele 3ile! că %anilor le plăcea să ai"ă locuinţele ceva mai răcoroase* atunci c4nd
desc&ise u8a( Ba%c& dădu "u3na 1năuntru! a'itat 8i cu oc&ii sco8i din or"ite( ― DomnuV 6eldon! a pus m4na pa >anni:! "ătr4nuV Primar@ A pus((( ― Cine a pus m4na pe el! Ba%c&7 ― Imperialii( Avioanele lor a venit aici noaptea trecută( -uletinele da 8tiri dă la &olovi3or spun totuV( E un &olovi3or care 9uncţionea3ă 1n camera cucoanei( Ea mi0a 3is să vă las să dormiţi! daV am cre3ut că vreţi să 8tiţi( ― /i ai avut dreptate! spuse 6eldon( +8i aruncă un &alat pe el 8i se năpusti 1n camera lui Dors( Ea era 1m"răcată complet 8i privea ima'inile &olovi3ate( +n spatele unui mic "irou stătea un "ăr"at! iar pe tunica sa! 1n partea din st4n'a0sus! se distin'ea clar Nava 6paţială08i06oarele( Era 1ncadrat de doi soldaţi 1narmaţi! care aveau 8i ei Nava 6paţială08i06oarele( O9iţerul din spatele "iroului spunea2 ((( se a9lă su" controlul pa8nic al >aiestăţii 6ale Imperiale( Primarul >anni: este tea9ăr 8i 1n si'uranţă 8i se a9lă 1n posesia tuturor prero'ativelor sale de Primar! su" 1ndrumarea trupelor Imperiale prietene( a apărea cur4nd 1n 9aţa dumneavoastră spre a c&ema la calm populaţia %enă 8i a cere soldaţilor %eni care 1ncă nu au depus armele să se predea?( .rmară alte 8tiri! pre3entate de diver8i comentatori cu voce impersonală! toţi purt4nd "anderole Imperiale( /tirile erau toate la 9el2 predarea uneia sau a alteia dintre unităţile 9orţelor %ene de securitate! după ce a tras c4teva 9ocuri 9ormale ― sau 9ără să opună nici o re3istenţă( Centrul unui ora8 8i ale altor ora8e care 9useseră ocupate ― 8i se repetau ima'ini cu mulţimi de %eni care priveau cu un aer 1ntunecat 9orţele Imperiale ce măr8ăluiau pe stră3i( ― A 9ost per9ect e:ecutat! 5ari! spuse Dors( 6urpri3a a 9ost totală( N0a e:istat nici o 8ansă de replică 8i nici nu li s0a mai o9erit vreuna( Apoi apăru >anni: I! a8a cum se promisese( 6tătea drept 8i ri'id 8i! poate pentru a salva aparenţele! nu se vedea nici un Imperial! de8i 6eldon era si'ur că 1n a9ara camerei de luat vederi! ace8tia se a9lau 1n număr su9icient de mare( >anni: era "ătr4n dar părea 1n putere! de8i era o putere cam o9ilită( Oc&ii săi nu priveau &olo0camera de luat vederi 8i vor"ea ca 8i cum ar 9i 9ost 9orţat să o 9acă ― dar! a8a cum se promisese! cuvintele lui 1i s9ătuiau pe %eni să răm4nă calmi! să nu opună re3istenţă 8i să cola"ore3e cu +mpăratul care! se spera! va avea o viaţă 1ndelun'ată pe tron( ― Nimic despre Bas&elle! spuse 6eldon( Ca 8i cum 9iica sa nici n0ar e:ista( ― Nimeni n0a pomenit de ea! spuse Dors! iar acest loc! care la urma urmei este re8edinţa sa ― sau una dintre ele ― n0a 9ost 1ncă atacată( C&iar dacă reu8e8te să scape de aici 8i să se re9u'ie3e 1ntr0un sector 1nvecinat! mă 1ndoiesc că va mai 9i multă vreme 1n si'uranţă undeva pe Trantor( ― Poate că nu! se au3i o voce! dar aici voi 9i pentru puţin timp 1n si'uranţă( Intrase Bas&elle( Era 1m"răcată a8a cum se cuvenea! era calmă a8a cum se cuvenea( Avea c&iar 8i un 34m"et! dar nu era un 34m"et 9ericitF dădea impresia că 18i arată dinţii( Cei trei se &ol"ară la ea o vreme! surprin8i! iar 6eldon se 1ntre"ă dacă mai avea vreun slu=itor cu ea sau o părăsiseră cu toţii la primul semn al prime=diei( Dors spuse! pe un ton destul de rece2 ― +nţele'! Doamnă Primar! că speranţele dumneavoastră pentru o lovitură s0au risipit( După c4te se pare! planurile vau 9ost de=ucate( ― Planurile mele nu au 9ost de=ucate( Am 9ost trădată( 6oldaţii mei au 9ost corupţi 8i ― 1mpotriva tradiţiei 8i a raţiunii ― au re9u3at să lupte pentru o 9emeie! spun4nd că nu vor să o 9acă dec4t pentru vec&iul lor stăp4n( /i! trădători ce sunt! au lăsat ca vec&iul lor stăp4n să 9ie prins! ast9el 1nc4t el nu i0a mai putut conduce pentru a opune re3istenţă( Privi 1mpre=ur după un scaun 8i se a8e3ă( ― Iar acum! spuse ea! Imperiul va tre"ui să continue să decadă 8i să moară! tocmai c4nd eu eram pre'ătită să0i o9er o nouă viaţă( ― Cred! spuse Dors! că Imperiul a evitat o perioadă nede9inită de lupte inutile 8i de distru'ere( Consolea3ă0te cu asta! Doamnă Primar( Dar Bas&elle parcă nici nu au3ise( ― At4ţia ani de pre'ătiri! pierduţi 1ntr0o sin'ură noapte( 6tătea acolo! 1nvinsă! a"ătută! 8i părea să 9i 1m"ătr4nit cu două3eci de ani( ― Era imposi"il să se 9acă totul 1ntr0o sin'ură noapte! spuse Dors( Coruperea o9iţerilor dumneavoastră ― dacă a avut loc ― tre"uie să 9i necesitat multă vreme( ― La asta Demer3el este un maestru 8i este clar că l0am su"estimat( Cum o 9i 9ăcut! nu 8tiu ― ameninţări! mită! ar'umente su"tile 8i 1n8elătoare( Este un maestru 1n arta de a lucra pe 9uri8 8i a trădării( Tre"uia să mă 9i a8teptat( După o pau3ă! continuă( ― Dacă ar 9i luptat pe 9aţă 1mpotriva noastră! n0a8 9i avut nici o pro"lemă 1n a distru'e orice ar 9i trimis el 1n luptă( Cine ar 9i cre3ut că %e va 9i trădat! că un =urăm4nt de credinţă va 9i at4t de u8or uitat7 6eldon 'ăsi imediat un ar'ument raţional2 ― Dar am impresia că =urăm4ntul nu ţi0a 9ost 9ăcut ţie! ci tatălui tău( ― Prostii! spuse Bas&elle 1nver8unată( C4nd tatăl meu mi0a 1ncredinţat 9uncţia de Primar! a8a cum era 1ndreptăţit să o 9acă! le'al! mi0a trans9erat automat 8i =urămintele de credinţă care i0au 9ost 9ăcute lui( De multă vreme se 9ace a8a( 6e o"i8nuie8te! 1ntr0adevăr! ca =urăm4ntul să 9ie repetat 8i noului conducător! dar asta este o 9ormalitate 8i nu o cerinţă a le'ii( 6e 9olosesc de 9aptul că sunt 9emeie ca scu3ă că au 9ăcut pe ei de 9rică 1n 9aţa
ră3"unării Imperiale! care nu ar 9i venit niciodată dacă ar 9i 9ost loiali 8i că au vi"rat cu lăcomie la răsplata care le0a 9ost promisă( /i pe care nu o vor primi niciodată((( după cum 1l cunosc eu pe Demer3el( 6e 1ntoarse repede spre 6eldon(( ― Pe tine te vrea! să 8tii( Pentru tine a lovit Demer3el 1n noi( 6eldon tresări( ― De ce pentru mine7 ― Nu 9i idiot( Pentru acela8i motiv pentru care te0am vrut 8i eu((( ca să te 9olosească! desi'ur( O9tă! apoi continuă2 ― -ine măcar că nu m0au trădat cu toţii( >ai pot 'ăsi 1ncă soldaţi loiali((( 6er'ent@ 6er'entul Emmer T&alus intră! cu un pas u8or 8i prudent! care nu se potrivea cu dimensiunile lui( .ni9orma sa era aran=ată cu 'ri=ă! mustaţa lun'ă 8i "londă era ameninţător cur"ată( ― Doamnă Primar! spuse el atră'4nd atenţia asupra sa! pocnind din călc4ie( Aparent! era acela8i pac&et de mu8c&i ― după cum 1l numise 5ari ― care asculta ordinele or"e8te! 1n necuno8tinţă totală 9aţă de noua stare a lucrurilor( Bas&elle 1i acordă lui Ba%c& un 34m"et trist( ― /i tu ce mai 9aci! micuţule Ba%c&7 Aveam de '4nd să te 9ac cineva( 6e pare 1nsă că n0am să mai pot( ― -ună! Cocoană((( Doamnă! spuse Ba%c& 1ncurcat( ― /i a8 9i 9ăcut cineva 8i din tine! Dr( 6eldon! spuse Bas&elle! 8i tre"uie să0ţi cer iertare( Nu pot( ― Nu tre"uie să aveţi re'rete din cau3a mea! Doamnă( ― -a da( Nu pot să0l las pe Demer3el să pună in4na pe tine( Ar 9i o victorie prea mare pentru el 8i "ine măcar că pot să0l prive3 de această satis9acţie( ― N0am să lucre3 pentru el! Doamnă! te asi'ur! mai mult dec4t a8 9i lucrat pentru tine( ― Nu se pune pro"lema să lucre3i( 6e pune pro"lema de a 9i 9olosit( Adio! Dr( 6eldon((( 6er'ent! distru0l( 6er'entul 18i scoase imediat "laster0ul! iar Dors! cu un stri'ăt puternic! se aruncă 1nainte((( Dar 6eldon se 1ntinse după ea 8i o apucă de cot( Trase de ea cu disperare( ― 6tai 1n spatele meu! Dors! alt9el o să te omoare( Pe mine n0o să mă ompare( /i tu! Ba%c&( 6tai 1n spatele meu 8i nu te mi8ca( 6eldon 1l 1n9runtă pe ser'ent( ― E3iţi! 6er'ent! pentru că 8tii că nu poţi să tra'i( Eu te0a8 9i putut ucide acum 3ece 3ile! dar nu am 9ăcut0 o( /i atunci mi0ai dat cuv4ntul de onoare că ai să mă prote=e3i( ― Ce mai a8tepţi7 lătră Bas&elle( Ji0am spus să0l omori! 6er'ent( 6eldon nu mai spuse nimic( Bămase pe loc 1n timp ce ser'entul! cu oc&ii ie8iţi din or"ite! ţinea nemi8cat "laster0ul! 1ndreptat spre capul lui 6eldon( ― Ai primit un ordin@ ţipă Bas&elle( ― Iar eu am primit cuv4ntul tău de onoare! spuse calm 6eldon( /i 6er'entul T&alus spuse cu o voce su'rumată2 ― Oricum ar 9i! sunt de3onorat( >4na 1i că3u! 8i "laster0ul 3ăn'ăni pe podea( 7 Deci 8i tu mă trăde3i@ urlă Bas&elle( +nainte ca 6eldon să poată 9ace o mi8care sau ca Dors să poată scăpa din str4nsoare! Bas&elle apucă "laster0ul! 1l 1ndreptă spre ser'ent 8i 1nc&ise contactul( 6eldon nu mai vă3use pe nimeni pulveri3at! p4nă atunci( Cumva! poate din cau3a numelui armei! se a8tepta la un 3'omot puternic! o e:plo3ie de carne 8i s4n'e( +nsă acest "laster %en nu 9ăcu nimic de acest 9el( Ce or'ane o 9i s94rtecat el 1n pieptul ser'entului! 6eldon nu08i putu da seama( Dar ser'entul! 9ără a08i sc&im"a e:presia! 9ără a sc&iţa vreo 'rimasă de durere! se pră"u8i! 9ără nici o speranţă 8i 9ără nici o 1ndoială mort( /i Bas&elle 1ndreptă apoi "laster0ul spre 6eldon cu o &otăr4re care 1nlătura orice urmă de speranţă pentru el( +nsă! 1n momentul 1n care ser'entul se pră"u8i! intră 1n acţiune Ba%c&( -ă'4ndu0se 1ntre 6eldon 8i Bas&elle! 1ncepu să dea cu 9rene3ie din m4ini( ― Cucoană! Cucoană! spuse el( Nu tra'e( .n moment! Bas&elle 9u descumpănită( ― Dă0te la o parte! Ba%c&! nu vreau să0ţi 9ac vreun rău( Acel moment de e3itare 9u tot ceea ce Dors avea nevoie( Eli"er4ndu0se cu violenţă din str4nsoarea lui 6eldon! 9ăcu un plon=on lun' spre Bas&elle( Bas&elle că3u cu un stri'ăt! iar "laster0ul scăpă din nou pe podea( Ba%c& puse m4na pe el( 6eldon trase aer 1n piept! ad4nc 8i 1n9iorat( ― Ba%c&! dă0mi mie ăla! spuse el( Dar Ba%c& se dădu 1napoi( ― N0o s0o omori! DomnuV 6eldon! nu0i a8a7 A 9ost "ună cu mine( ― N0am să omor pe nimeni! Ba%c&! spuse 6eldon( Ea l0a omor4t pe ser'ent 8i m0ar 9i omor4t 8i pe mine! dar n0a tras ca să nu te rănească pe tine 8i pentru asta o vom lăsa să trăiască( 6eldon era acum cel care se a8e3ase! ţin4nd ne'li=ent "laster0ul 1n m4nă! 1n timp ce Dors scoase "iciul neuronic din celălalt &olster al ser'entului mort( Băsună o nouă voce( ― Acum o să am eu 'ri=ă de ea! 6eldon( 6eldon ridică privirea 8i spuse! cuprins deodată de "ucurie2 ― 5ummin@ +n s94r8it@
― +mi pare rău că a durat at4ta! 6eldon( Am avut multe de 9ăcut( Ce mai 9aci! Dr( ena"ili7 +nţele' că aceasta este Bas&elle! 9iica lui >anni:( Dar "ăiatul! cine este7 ― Ba%c& este un t4năr Da&lit! prieten de0al nostru! spuse 6eldon( Intrară ni8te soldaţi 8i! la un mic 'est al lui 5ummin! o ridicară pe Bas&elle cu respect( Dors! care 9u 1n s94r8it scutită de a o mai suprave'&ea pe cealaltă 9emeie! 18i scutură &ainele cu m4nile 8i 18i aran=ă "lu3a( 6eldon 18i dădu deodată seama că el era tot 1n &alat( Bas&elle! 3"ăt4ndu0se 1n m4inile soldaţilor cu o e:presie de dispreţ! arătă spre 5ummin 8i i se adresă lui 6eldon2 ― Cine este ăsta7 ― Este C&etter 5ummin! prietenul 8i protectorul meu pe aceasta planetă( ― r"tect"rul tău7 r4se Bas&elle ca o ne"ună( T4mpitule@ Idiotule@ Omul ăsta este Demer3el 8i dacă o prive8ti pe 9emeia ta! pe ena"ili! ai să cite8ti pe 9aţa ei că 8tie per9ect acest lucru( Ai 9ost tot timpul 1n m4inile lui! mult mai mult dec4t ai 9ost vreodată 1ntr0ale mele(
# 5.>>IN 8i 6eldon stăteau la masă! 1n aceea8i 3i! sin'uri! 8i o perdea de tăcere se a8ternuse 1ntre ei( De0a"ia spre s94r8itul mesei! 6eldon se 1ndreptă 8i spuse cu o voce vioaie2 ― Deci! domnule! cum să mă adrese37 >ă '4ndesc 1n continuare la dumneavoastră ca la C&etter 5ummin?! dar c&iar dacă accept că sunteţi altă persoană! sunt si'ur că nu vă pot spune Eto Demer3el?( Aveţi o 9uncţie 1naltă! deci aveţi un titlu! 8i nu 8tiu care este adresarea corectă( +nvăţaţi0mă dumneavoastră( Celălalt spuse pe un ton serios2 ― 6pune0mi 5ummin?((( dacă nu te deran=ea3ă( 6au C&etter?( Da! sunt Eto Demer3el! dar pentru tine sunt 5ummin( De 9apt! am4ndoi sunt tot unul( Ji0am spus că Imperiul decade( G4ndesc că acest lucru este adevărat! 1n am"ele mele iposta3e( Ji0am mai spus că vreau psi&oistoria pentru că vreau să previn decăderea 8i pră"u8irea! sau pentru ca să aducă o re1nnoire 8i o revi'orare 1n ca3ul că decăderea 8i pră"u8irea nu vor putea 9i evitate( /i asta o cred 1n am"ele mele iposta3e( ― Dar mă aveai 1n m4inile tale((( presupun că erai prin apropiere atunci c4nd m0am 1nt4lnit cu >aiestatea sa Imperială( ― Cu Cleon( Da! desi'ur( ― /i ai 9i putut vor"i cu mine! atunci! e:act a8a cum ai 9ăcut mai t4r3iu! 1n rolul lui 5ummin( ― /i a8 9i reali3at ce7 +n rolul lui Demer3el! am 1ndatoriri enorme( Tre"uie să0l manevre3 pe Cleon! care este un conducător "ine intenţionat! dar nu 9oarte capa"il! 8i să am 'ri=ă! pe c4t posi"il! să nu 9acă 're8eli( Tre"uie să0mi 9ac datoria de a 'uverna Trantorul 8i Imperiul( /i! după cum ve3i! a tre"uit să c&eltuiesc o 'rămadă de timp pentru a 1mpiedica 6ectorul %e să 9acă rău( ― Da! 8tiu! murmură 6eldon( ― N0a 9ost u8or 8i am 9ost aproape de a rata totul( Am c&eltuit ani 1ntre'i 1n9runt4ndu0mă cu >anni:! 1nţele'4ndu0i mi8cările 8i plănuind o contra0mutare la 9iecare mutare a sa( N0am cre3ut niciodată că! at4ta timp c4t va 9i 1n viaţă! 18i va trans9era toate puterile 1n m4inile 9iicei sale( Pe ea nu am studiat0o 8i nu eram pre'ătit pentru totala ei lipsă de prevedere( 6pre deose"ire de tatăl ei! a 9ost 1nvăţată să ia puterea de0a 'ata 8i nu avea nici o idee clară despre limitele sale( A8a că a pus m4na pe tine 8i m0a 9orţat să acţione3 1nainte ca eu să 9i 9ost de 9apt pre'ătit( ― /i! ca urmare! aproape că m0ai pierdut pe mine( De două ori am stat 1n 9aţa unei 'uri de "laster( ― /tiu! apro"ă 5ummin din cap( /i am 9i putut să te pierdem 8i 1n .pperside((( alt accident pe care nu l0 am putut prevedea( ― Dar de 9apt nu mi0ai răspuns Ia 1ntre"are( De ce m0ai 9ăcut să cutreier tot Trantorul 1ncerc4nd să scap de Demer3el! c4nd de 9apt c&iar tu erai Demer3el7 ― I0ai spus lui Cleon că psi&oistoria era un concept pur teoretic! un 9el de =oacă matematică ce nu avea nici un sens practic( Poate că a8a 8i era! dar dacă m0a8 9i apropiat de tine pe cale o9icială! eram si'ur că ai să0ţi menţii părerea( Cu toate acestea! am 9ost atras de noţiunea de psi&oistorie( >0am 1ntre"at dacă nu cumva! 1n cele din urmă! ar putea să 9ie mai mult dec4t un simplu =oc( Tre"uie să 1nţele'i că nu vroiam doar să mă 9olosesc de tine! vroiam o psi&oistorie adevărată 8i practică( A8a că te0am 9ăcut! după cum ai spus! să cutreieri Trantorul cu 1n9rico8ătorul Demer3el pe urmele tale( Am cre3ut că asta te va 9ace să te concentre3i puternic( Ar 9ace din psi&oistorie ceva interesant! ceva mult deasupra unui =oc matematic( Că vei 1ncerca să o reali+e+i pentru 5ummin! idealistul sincer! mai de'ra"ă dec4t pentru Demer3el! lin'ăul Imperial( De asemenea! că vei putea arunca o privire asupra diverselor aspecte ale Trantorului 8i asta 1ţi va 9i de 9olos ― mai mult dec4t dacă ai 9i stat 1ntr0un turn de 9ilde8 pe o planetă 1ndepărtată! 1ncon=urat doar de cole'i matematicieni( Am avut dreptate7 Ai 9ăcut vreun pro'res7 ― +n psi&oistorie7 spuse 6eldon( Da! 5ummin! am 9ăcut( Am cre3ut că ai a9lat( ― I0am De unde a9lat7 spussălui9iDors( ― Dar mie nu mi0ai spus( Oricum! spune0mi acum 8i mie( Asta0i o veste "ună( ― Nu c&iar! spuse 6eldon( Am 9ăcut numai un 1nceput 9oarte timid( Dar care este un 1nceput( ― Este un 1nceput care poate 9i e:plicat unuia care nu este matematician7 ― Cred că da( e3i tu! 5ummin! la 1nceput am vă3ut psi&oistoria la pe o 8tiinţă care depinde de interacţiunea a două3eci 8i cinci de milioane de lumi! 9iecare cu o populaţie medie de patru miliarde( Este prea
mult( Este imposi"il să se lucre3e cu ceva at4t de comple:( Dacă era să pot reu8i! dacă se putea 'ăsi o cale de a reali3a psi&oistoria! tre"uia mai 1nt4i să 'ăsesc un sistem mai simplu( A8a că m0am '4ndit să mer' 1napoi 1n timp 8i să lucre3 cu o sin'ură lume! unica lume ocupată de oameni 1n ceaţa istoriei! de dinainte de coloni3area Gala:iei( +n >%co'en se vor"ea de o lume de ori'ini! numită Aurora! iar 1n Da&l am au3it de o lume de ori'ini numită Păm4nt( Am cre3ut că ar putea 9i aceea8i lume su" două nume di9erite! dar ele se deose"eau prea mult 1ntr0un aspect0c&eie pentru ca acest lucru să 9ie posi"il( /i nici nu avea importanţă( 6e cuno8teau at4t de puţine despre 9iecare lume 8i acest puţin era at4t de 1nvăluit de mituri 8i le'ende! 1nc4t nu e:ista nici o speranţă ca psi&oistoria să poată 9i reali3ată cu a=utorul lor( 6e opri pentru a sor"i din sucul rece de 9ructe! ţin4ndu08i oc&ii 9ic8i pe 9aţa lui 5ummin( ― Ei7 spuse 5ummin( /i atunci7 ― +ntre timp! Dors mi0a povestit ceva căreia i0am spus povestea0cu0m4na0pe0coapsă( Nu avea nici o importanţă anume! era doar o poveste &a3oasă 8i a"solut "anală! 1nsă! ca urmare a ei! Dors mi0a povestit despre di9eritele atitudini 9aţă de se: 1n di9erite lumi 8i 1n di9erite sectoare de pe Trantor( >i0am dat seama că ea vor"ea despre sectoarele Trantorului ca 8i cum ar 9i 9ost lumi di9erite( >0am '4ndit! 9ără a avea ceva clar 1n minte! că 1n loc de două3eci 8i cinci de milioane de lumi! aveam de0a 9ace cu două3eci 8i cinci de milioane plus opt sute( Di9erenţa părea ridicolă! a8a că am uitat0o 8i nu m0am mai '4ndit la ea( Dar! continuă el! pe măsură ce am mers din 6ectorul Imperial 1n 6treelin'! 1n >%co'en! 1n Da&l! 1n %e! am o"servat eu 1nsumi c4t de di9erite erau( G4ndul la Trantor ― nu ca o lume! ci ca un comple: de lumi ― a devenit mai puternic! dar tot nu mi0a picat 9isa( De0a"ia atunci c4nd am au3it0o pe Bas&elle((( ve3i! a 9ost "ine că 1n cele din urmă am 9ost capturat de %e! 8i a 9ost "ine că pripeala Bas&ellei a 9ăcut0o să08i construiască 'randioasele planuri pe care mi le0a 1mpărtă8it( După cum spuneam! am au3it0o pe Bas&elle spun4nd că ea nu vroia dec4t Trantorul 8i c4teva lumi din imediata vecinătate( Era el 1nsu8i un Imperiu! spunea ea! 8i a renunţat la celelalte lumi numindu0le nimicuri 1ndepărtate?( Atunci! 1ntr0o clipă! am vă3ut clar ceea ce a stat multă vreme ascuns 1n su"con8tientul meu( Trantor! sin'ur! avea un sistem social e:trem de comple:! 9iind o lume a'lomerată constituită din opt sute de lumi mai mici( Era un sistem su9icient de comple: pentru a putea da un sens psi&oistoriei 8i! 1n acela8i timp! su9icient de simplu! 1n comparaţie cu 1ntre' Imperiul! pentru a putea0o 9ace practică( /i provinciile! cele două3eci 8i cinci de milioane de lumi7 ai să mă 1ntre"i( Ele erau nimicuri 1ndepărtate?( Desi'ur! ele a9ectea3ă Trantorul 8i sunt a9ectate de Trantor! dar acestea sunt e9ectele secundare( Dacă! 1n primă apro:imaţie! a8 9i putut 9ace psi&oistoria practică doar pentru Trantor! e9ectele minore ale Provinciilor s0ar putea adău'a ca modi9icări ulterioare! 1nţele'i ce vreau să spun7 Căutam o sin'ură lume cu a=utorul căreia să0mi pot pune psi&oistoria 1n practică 8i o căutam 1n trecutul 1ndepărtat! c4nd de 9apt acea unică lume pe care o doream se a9la c3iar în acel m"ment su" picioarele mele( ― >inunat@ spuse 5ummin cu o plăcere 8i o u8urare vi3i"ile( ― Dar acum! tre"uie să mă pun pe trea"ă( Tre"uie să studie3 Trantorul 1n detaliu( Tre"uie să invente3 matematica cu care să lucre3( Dacă am noroc 8i am să0mi trăiesc viaţa! s0ar putea să dau răspunsurile 1nainte de a muri( Dacă nu! cineva va tre"ui să0mi continue munca( De asemenea! se poate 1nt4mpla 8i ca Imperiul să se pră"u8ească 8i să se s9ăr4me 1nainte ca psi&oistoria să deţină o te&nică utili3a"ilă( ― Am să 9ac totul pentru a te a=uta( ― /tiu! spuse 6eldon( ― Ai 1ncredere 1n mine! 1n ciuda 9aptului că sunt Demer3el7 ― +n totalitate( A"solut( Dar asta din cau3ă că nu e8ti Demer3el( ― -a sunt! insistă 5ummin( ― -a nu e8ti( Persona=ul Demer3el este inventat! la 9el ca 8i persona=ul 5ummin( ― Ce vrei să spui7 5ummin desc&ise lar' oc&ii 8i se 1ndepărtă puţin de 6eldon( ― reau să spun că pro"a"il ai ales numele de 5ummin? 1ncerc4nd să denature3i ceea ce de 9apt vroia să 1nsemne( 5umminVV este o pronunţie 're8ită a lui uman?! nu0i a8a7 5ummin nu răspunse( Continua să 1l privească 9i: pe 6eldon( /i! 1n cele din urmă! 6eldon spuse2 ― Pentru că tu nu e8ti un om! nu0i a8a! 5umminWDemer3el?7 Tu e8ti un ro"ot(
DORS SEL0ON, !65I 7... 0e "4icei, lumea se 1%ndete la !ari Seld"n d"ar în le1ătură cu psi3"ist"riaK el este &ă+ut ca pers"ni$icarea matematicii i a sc3im4ăril"r s"ciale. Nu încape nici un du4iu că el însui a încura/at acest lucru, pentru că nicăieri în scrierile sale nu a dat nici " idee despre cum a a/uns să re+"l&e di&ersele pr"4leme ale psi3"ist"riei. 0in cele scrise de el, pr"1resele sale în 1%ndire ar $i putut să $ie dat"rate în între1ime inspira2iei. Nu &"r4ete nicăieri de căile întunecate pe care a 4%/4%it sau de direc2iile 1reite în care a apucat. ... C%t despre &ia2a sa particulară, aceasta este " pată al4ă. tim c%te&a lucruri, $"arte pu2ine, despre părin2ii i $ra2ii săi. Sin1urul său $iu, 5ac3 Seld"n, a $"st ad"ptat, asta se tie, dar nu se tie cum a a&ut l"c acest lucru. În ceea ce " pri&ete pe s"2ia sa, nu tim dec%t că a e:istat. Este clar că Seld"n a &rut să $ie " eni1mă în t"ate aspectele e:isten2ei sale care nu pri&eau psi3"ist"ria. Ca i cum a a&ut sentimentul 7 sau a &rut să cree+e sentimentul 7 că el nu a trăit, el d"ar a psi3"ist"risit.
ENCYCLOPEDIA GALACTICA
5.>>IN stătea calm ― nu i se mi8ca nici un mu8c&i ― privindu0l 1n continuare pe 5ari 6eldon! iar 6eldon! de cealaltă parte a mesei! a8tepta( 5ummin! '4ndea el! era cel care tre"uia să vor"ească primul( 5ummin vor"i! dar nu spuse dec4t2 ― .n ro"ot7 Eu7((( -ănuiesc că prin ro"ot 1nţele'i o 9iinţă arti9icială! ca o"iectul pe care l0ai vă3ut 1n 6acratorium0ul din >%co'en( ― Nu c&iar! spuse 6eldon( ― Nu din metal7 Nu prelucrat7 Nu un simulacru 9ără viaţă7 5ummin spusese acestea 9ără nici o urmă de amu3ament( ―nu Nu( ai viaţă arti9icială nu 1nseamnă neapărat să 9ii 9ăcut din metal( or"esc de un ro"ot care 1n aparenţă se 6ă deose"e8te de oameni( ― Dacă nu se deose"e8te! 5ari! atunci cum 1l poţi tu deose"i7 ― Nu după în$ă2iare. 7 E:plică0te( ― 5ummin! 1n timp ce 9u'eam de acel tu care erai Demer3el! am au3it vor"indu0se de două lumi străvec&i! după cum ţi0am mai spus ― Aurora 8i Păm4nt( Despre 9iecare se vor"ea ca despre prima lume! sau sin'ura lume( +n am"ele ca3uri se vor"ea despre ro"oţi! dar cu sentimente di9erite( 6eldon 1l privi atent pe omul care se a9la de cealaltă parte a mesei! 1ntre"4ndu0se dacă va da vreun semn! 1n vreun 9el! că era mai puţin dec4t un om((( sau mai mult( ― C4nd se vor"ea despre Aurora! spuse el! se amintea de un ro"ot rene'at! un de3ertor! unul care a trădat cau3a( C4nd se vor"ea despre Păm4nt! se amintea despre un ro"ot erou! unul care a repre3entat salvarea( E c&iar a8a o eroare să presupui că se vor"ea despre acela8i ro"ot7 ― /i era7 murmură 5ummin( ― Eu a8a m0am '4ndit! 5ummin( Am '4ndit că Păm4nt 8i Aurora au 9ost două lumi separate! coc:ist4nd 1n timp( Nu 8tiu care a 9ost prima( Din aro'anţa 8i din sentimentul evident de superioritate al >%co'enienilor! a8 putea presupune că Aurora a 9ost lumea de ori'ini 8i că 1i dispreţuia pe Terrieni! care s0au tras din ei((( sau au de'enerat din ei( ― Pe de altă parte! spuse el 1n continuare! >ama Bitta&! care mi0a vor"it despre Păm4nt! era convinsă că Păm4nt era vatra ori'inală a omenirii 8i! cu certitudine! po3iţia ne4nsemnată 8i i3olată a >%co'enienilor 1ntr0o Gala:ie cu cvadrilioane de oameni care nu cunosc nimic despre strania ori'ine >%co'eniană ar putea 1nsemna că Păm4nt a 9ost lumea de ori'ini! 8i că Aurora a 9ost vlăstarul de'enerat( Nu pot să0mi dau seama! dar 1ţi e:plic 9elul 1n care am '4ndit! ast9el 1nc4t să 1nţele'i conclu3iile mele 9inale( 5ummin apro"ă! d4nd din cap( ― +nţele' unde vrei să a=un'i! spuse el( Te ro' să continui( ― Lumile se du8măneau( >ama Bitta& a8a a lăsat să se 1nţelea'ă( C4nd 1i compar pe >%co'enieni! care par să repre3inte Aurora! cu Da&liţii! care par să repre3inte Păm4nt! presupun că Aurora ― 9ie că a 9ost prima sau a doua ― era indiscuta"il cea mai avansată( Cea care putea produce ro"oţi mai so9isticaţi! c&iar 8i din aceia care să semene per9ect ca 1n9ăţi8are cu oamenii( Deci! un ast9el de ro"ot a 9ost inventat 8i construit 1n Aurora( Dar a a"andonat Aurora! pentru că era un rene'at( Pentru oamenii de pe Păm4nt a 9ost un erou! deci pro"a"il că s0a alăturat Terrei( De ce a 9ăcut asta! care au 9ost motivele lui! nu 8tiu( ― Poate! or"e8ti el ca ar 1n9i 9aţa 9ost mea! un om! spuse 5ummin( dardespre a8a cum stai8ituc4nd acum spuse 6eldon! 1mi este 'reu să mă '4ndesc la el ca la un simplu o"iect( >ama Bitta& era convinsă că ro"otul erou ― ro"otul ei erou ― 1ncă e:istă! că va reveni atunci c4nd va 9i nevoie de el( Nu văd nimic a"erant la '4ndul că e:istă un ro"ot nemuritor! sau cel puţin la cel al unui ro"ot care este nemuritor at4ta vreme c4t 18i poate 1nlocui or'anele u3ate( ― C&iar 8i creierul7 1ntre"ă 5ummin( ― C&iar 8i creierul( Nu 8tiu nimic despre ro"oţi! dar presupun că un creier nou ar putea 9i re01nre'istrat de la cel vec&i((( /i >ama Bitta& a 9ăcut alu3ie la ni8te puteri mentale neo"i8nuite((( >0am '4ndit2 a8a tre"uie să 9ie?( Oi 9i eu! 1n anumite privinţe! un romantic! dar nu sunt c&iar at4t de romantic 1nc4t să cred că un ro"ot poate sc&im"a cursul istoriei trec4nd pur 8i simplu dintr0o ta"ără 1ntr0alta( .n ro"ot nu poate să asi'ure victoria Terrei! nici să pecetluiască 1n9r4n'erea Aurorei((( dec4t dacă are ni8te caracteristici neo"i8nuite! de e:cepţie( ― +ţi dai seama! 5ari! spuse 5ummin! că ai de0a 9ace cu le'ende! le'ende care au putut 9i de9ormate 1ntr0 o asemenea măsură de0a lun'ul secolelor 8i mileniilor! 1nc4t au dat o aură de supranatural p4nă 8i celor mai "anale evenimente7 Poţi să cre3i 1ntr0un ro"ot care nu numai că are o 1n9ăţi8are umană! dar mai 8i trăie8te etern 8i are puteri mentale7 E8ti si'ur că nu 1ncepi să cre3i 1n supraoameni7 ― /tiu 9oarte "ine ce sunt le'endele 8i nu sunt unul care să poată 9i păcălit de ele 8i 9ăcut să creadă 'o'oriţe( Totu8i! atunci c4nd le'endele sunt spri=inite de anumite evenimente stranii pe care le0am vă3ut ― 8i c&iar le0am trăit ― eu 1nsumi((( ― Cum ar 9i7 ― 5ummin! te0am 1nl4lnit 8i am avut 1ncredere 1n tine de la "un 1nceput( Da! m0ai a=utat 1mpotriva acelor doi &uli'ani c4nd ai 9i putut să n0o 9aci 8i asta mi0a creat o stare de spirit 9avora"ilă ţie! pentru că atunci nu mi0 am dat seama că erau mercenarii tăi! care 9ăceau ceea ce tu i0ai 1nvăţat să 9acă((( Dar asta nu contea3ă(
7 Nu! spuse 5ummin( +n vocea sa se putea distin'e ― 1n s94r8it ― o um"ră de amu3ament( ― Am avut 1ncredere 1n tine( >0am lăsat 9oarte u8or convins să nu mer' acasă pe 5elicon 8i să 1ncep să cutreier Trantorul( Am cre3ut tot ceea ce mi0ai spus! 9ără să pun nimic la 1ndoială( >0am lăsat cu totul 1n m4inile tale( Acum că privesc 1napoi! mă văd pe mine ca 8i cum nu a8 9i 9ost eu 1nsumi( Nu sunt un individ u8or de manevrat 8i totu8i am 9ost manevrat( >ai mult dcc4t at4t! nici măcar nu mi s0a părut ciudat că mă comportam at4t de contradictoriu 1n comparaţie cu 9elul meu normal de a 9i( ― Tu te cuno8ti cel mai "ine! 5ari( ― /i n0am 9ost numai eu( Cum se 9ace că Dors ena"ili! o 9emeie minunată! cu o carieră 1n 9aţă! a putut să08i a"andone3e cariera pentru ca să mă 1nsoţească pe mine 1n 9u'a mea7 Cum se 9ace că 8i0a riscat viaţa pentru mine! păr4nd să08i asume! ca pe un 9el de datorie s94ntă! sarcina de a mă prote=a 8i să vrea sincer să o 9acă7 Doar din cau3ă că i0ai cerut tu7 ― Dar i0am cerut asta! 5ari( ― Totu8i! nu0mi dă impresia că ar 9i 'enul de persoană care să08i sc&im"e at4t de radical viaţa doar pentru că i0a cerut0o cineva( /i nici nu pot să cred că a 9ăcut0o din cau3ă că s0a 1ndră'ostit la ne"unie de mine! a8a! la prima vedere! 8i n0a mai avut ce 9ace( A8 9i dorit eu să 9ie a8a! dar ea pare 9oarte stăp4nă pe sentimentele ei! mai mult ― 1ţi spun sincer ― dec4t sunt eu pe sentimentele mele 9aţă de ea( ― Nu te condamn! spuse 5ummin( Este o 9emeie minunată( 6eldon continuă2 ― Cum se 9ace! de asemenea! că 6unmaster ourteen! un monstru de aro'anţă! care conduce un popor 1nţepenit 1n propria sa 1n'4m9are! a 9ost de acord să 'ă3duiască mem"ri de tri" ca Dors 8i cu mine 8i să se poarte 9rumos cu ei((( pe c4t de 9rumos se pot purta >%co'enienii( După ce am 1ncălcat toate re'ulile! am comis toate sacrile'iile! cum se 9ace că totu8i ai putut să0l convin'i să ne lase să plecăm7 Cum ai putut convin'e 9amilia Tisalver! cu pre=udecăţile ei mesc&ine! să ne 'ă3duiască7 Cum poţi să te simţi pretutindeni 1n lar'ul tău! să 9ii prieten cu toată lumea! să in9luenţe3i orice persoană! indi9erent de particularităţile sale7 Că tot veni vor"a! cum reu8e8ti să0l manevre3i pe Cleon7 /i! dacă el este privit ca un individ malea"il 8i u8or de manevrat! atunci cum de0ai putut să0l manevre3i pe tatăl său care! din c4te se 8tie! a 9ost un tiran dur 8i capricios7 Cum ai reu8it să 9aci toate astea7 /i! 1n primul r4nd! cum se 9ace că >anni: I a irosit 3eci de ani pun4nd pe picioare o armată 9ără de perec&e! una care era im"ata"ilă su" orice aspect! 8i care s0a năruit atunci c4nd 9iica sa a 1ncercat să o 9olosească7 Cum i0ai determinat pe toţi să =oace =ocul Bene'atului7
― Pro"a"il! spuse 5ummin! asta 1nseamnă că sunt o persoană plină de tact! o"i8nuită să ai"ă de0a 9ace cu oameni de toate 9elurile( Că deţin o po3iţie prin care am putut 9ace servicii unor oameni importanţi 8i că această po3iţie 1mi dă posi"ilitatea de a 9ace 8i 1n viitor servicii( 6e pare că nimic din ceea ce am 9ăcut nu implică supranaturalul( ― Nimic din ceea ce ai 9ăcut7 Nici c&iar neutrali3area armatei %ene7 ― N0au vrut să 9ie condu8i de o 9emeie( ― /tiau de multă vreme că Primarul putea oric4nd să renunţe la prero'ativele sale sau că atunci c4nd va muri! Bas&elle va 9i noul lor Primar( /i totu8i nu au arătat nici un 9el de nemulţumire((( p4nă c4nd ai considerat tu că este momentul să o arate( Dors te0a descris odată ca 9iind un om deose"it de convin'ător( /i a8a 8i e8ti( >ai convin'ător dec4t orice "m. Dar nu e8ti mai convin'ător dec4t un ro"ot nemuritor cu puteri mentale neo"i8nuite((( Deci! 5ummin7 ― Ce a8tepţi de la mine! 5ari7 spuse 5ummin( Te a8tepţi să recunosc că sunt un ro"ot7 Că doar arăt ca un om7 Că sunt nemuritor7 Că am o putere mentală neo"i8nuită7 6eldon se aplecă spre 5ummin! care stătea de cealaltă parte a mesei( ― Da! 5ummin! asta a8tept( A8tept să0mi spui adevărul 8i cred cu tărie că tot ceea ce ai menţionat adineauri este adevărat( Tu! 5ummin! e8ti ro"otul pe care >ama Bitta& l0a numit Da0Nee! prietenul lui -a0Lee( Tre"uie să te dai "ătut( Nu ai de ales(
$ EBA CA /I C.> se a9lau 1ntr0un mic univers! numai al lor( Acolo! 1n mi=locul 6ectorului %e! cu armata %enă de3armată de 9orţele Imperiale! stăteau 1n lini8te( Acolo! 1n mi=locul evenimentelor care erau privite de 1ntre' Trantorul ― 8i pro"a"il de 1ntrea'a Gala:ie ― e:ista o mică s9eră complet i3olată! 1n interiorul căreia 6eldon 8i 5ummin 18i =ucau =ocul lor de atac 8i de apărare ― 6eldon 1ncerc4nd din răsputeri să impună o nouă realitate! 5ummin ne9ăc4nd nimic pentru a o accepta( 6eldon nu se temea că vor 9i 1ntrerupţi( Era si'ur că s9era 1n care se a9lau ei avea o 9rontieră ce nu putea 9i străpunsă! că puterile lui 5ummin ― nu! puterile r"4"tului ― 1i vor ţine pe toţi la distanţă p4nă ce =ocul se va s94r8i( +n cele din urmă! 5ummin spuse2 un tiptuin'enios! 5ari! dar1nnu9apt văd―depropria ce tre"uie să recunosccomportarea că sunt un ro"ot 8i de aceluinu6unmaster! am de ales(a Tot ceea―ceE8ti ai spus poate 9i adevărat ta comportare! lui Dors! Tisalver0ilor! a 'eneralilor %eni ― totul( Totul poate că s0a 1nt4mplat a8a cum spui tu! dar asta nu implică automat că interpretarea ta este corectă( 6unt si'ur că tot ceea ce s0a 1nt4mplat poate avea o e:plicaţie 9irească( Ai avut 1ncredere 1n mine pentru că ai acceptat cele ce ţi0am spusF Dors a simţit că si'uranţa ta este importantă pentru că a simţit că psi&oistoria este crucială! ea 1nsă8i 9iind istoricF 6unmaster 8i Tisalver 1mi erau 1ndatoraţi pentru că le0am 9ăcut ni8te servicii despre care tu nu 8tii nimicF 'eneralii %eni au 9ost nemulţumiţi că erau
condu8i de o 9emeie! 8i nimic altceva( De ce tre"uie să ne '4ndim la supranatural7 ― Ascultă aici! 5ummin! cre3i 1ntr0adevăr că Imperiul decade! 8i cre3i 1ntr0adevăr că tre"uie 1ntreprins ceva pentru a0i 1mpiedica pră"u8irea! sau pentru a0i amorti3a căderea7 ― +ntr0adevăr! a8a cred( 6eldon 9u si'ur că declaraţia lui 5ummin era sinceră( ― /i vrei 1ntr0adevăr ca eu să pun la punct detaliile psi&oistoriei7 6imţi că tu sin'ur nu poţi 9ace acest lucru7 ― Nu sunt capa"il( ― /i cre3i că doar eu pot stăp4ni psi&oistoria((( de8i c&iar 8i eu mă 1ndoiesc uneori de mine7 ― Da( ― /i deci cre3i că dacă e:istă vreun mod prin care poţi să mă a=uţi! tre"uie să o 9aci( ― Da( ― 6entimentele personale((( ar'umentele e'oiste((( nu08i au aici locul7 .n 34m"et sla" 8i 9oarte scurt traversă 9aţa 'ravă a lui 5ummin! 8i 6eldon simţi un imens 8i arid de8ert de o"oseală 1n spatele comportamentului calm al lui 5ummin( ― Am avut o lun'ă carieră! spuse 5ummin! 1n care m0am deprins să nu dau nici o atenţie sentimentelor personale sau ar'umentelor e'oiste( ― Atunci 1ţi cer a=utorul( Pot pune la punct psi&oistoria plec4nd doar de la Trantor! dar am să dau peste di9icultăţi( A8 putea trece de ele! dar a8 9ace0o mult mai u8or dacă a8 8ti unele evenimente0c&eie( De e:emplu! care a 9ost prima lume a omenirii! Păm4nt sau Aurora7 6au alta7 Care era relaţia dintre Păm4nt 8i Aurora7 Gala:ia a 9ost coloni3ată numai de una dintre ele! sau de am4ndouă7 Dacă numai de către una! atunci de ce nu 8i de cealaltă7 Dacă de către am4ndouă! atunci cum s0a procedat7 E:istă lumi care se tra' din am4ndouă! sau numai din una7 Cum s0a a=uns să se renunţe la ro"oţi7 Cum a a=uns tocmai Trantorul să 9ie lumea Imperială 8i nu altă planetă7 Ce s0a 1nt4mplat 1ntre timp cu Păm4nt 8i Aurora7 6unt o mie de 1ntre"ări pe care le0a8 putea pune acum 8i o sută de mii care ar putea veni pe măsură ce avanse3( O să mă la8i să răm4n ne8tiutor! 5ummin! 8i să dau 're8! c4nd ai putea să mă in9orme3i 8i să mă a=uţi să reu8esc7 ― Dacă eu a8 9i ro"otul! spuse 5umrnin! a8 avea eu loc destul 1n creier pentru două3eci de mii de ani de istorie a milioane de lumi di9erite7 ― Nu cunosc care este capacitatea creierului ro"otic( Nu 8tiu care este capacitatea creierului tău( Dar dacă nu ai at4ta capacitate! atunci in9ormaţia pe care nu o poţi purta cu tine sunt si'ur că ai 1nre'istrat0o 1ntr0un loc si'ur 8i 1ntr0un mod care să0ţi permită să apele3i la ea( /i dacă tu ai in9ormaţia! iar eu am nevoie de ea! cum poţi să ne'i 8i să re9u3i să mi0o o9eri7 /i dacă nu poţi să mă re9u3i! cum poţi să ne'i că e8ti un ro"ot7 ― acel ro"ot7 Bene'atul( 6eldon se dădu pe spate 8i inspiră ad4nc( ― A8a că te 1ntre" din nou2 E8ti acel ro"ot7 Dacă vrei psi&oistoria! tre"uie să recuno8ti( Dacă ne'i 1n continuare că e8ti ro"ot 8i dacă mă convin'i că nu e8ti! atunci 8ansele mele de a reali3a psi&oistoria devin mult! mult mai mici( Deci! tu tre"uie să deci3i( E8ti ro"ot7 E8ti Da0Nee7 /i 5ummin spuse! impertur"a"il ca de o"icei2 ― Ar'umentele tale sunt im"ata"ile( 6unt B( Daneel OlivaR( B? vine de la ro"ot?(
< B( DANEEL OLIA vor"ea 1n continuare calm! dar 6eldon avu impresia că vocea lui su9erise o modi9icare su"tilă! ca 8i cum vor"ea mai u8or! acum că nu mai tre"uia să =oace un rol( ― Timp de două3eci de mii de ani! spuse Daneel! nimeni n0a '&icit că eram ro"ot! dec4t dacă doream eu să '&icească( +n parte! din cau3ă că oamenii au renunţat la ro"oţi cu at4t de mult timp 1n urmă! 1nc4t 9oarte puţini 18i aduc aminte că ace8tia au e:istat vreodată( /i! 1n parte! pentru că eu am posi"ilitatea de a detecta 8i de a in9luenţa sentimentele umane( Cu detectarea nu am nici o pro"lemă! dar in9luenţarea este di9icilă! din motive le'ate de natura mea ro"otică ― de8i pot in9luenţa oric4nd doresc( Am posi"ilitatea! dar tre"uie să ţin cont de dorinţa mea de a nu mă 9olosi de această posi"ilitate( +ncerc să nu mă amestec dec4t atunci c4nd nu am de ales( Iar atunci c4nd mă amestec! rareori 9ac altceva dec4t să accentue3! c4t mai puţin posi"il! ceea ce de=a e:istă( Iar dacă scopurile mele pot 9i atinse 9ără să in9luenţe3 pe nimeni! atunci nu in9luenţe3( N0a 9ost necesar să0l 9orţe3 pe 6unmaster ourteen să vă dea 'ă3duire ― ai o"servat că 1i spun 9orţare?! deoarece pentru mine nu este un lucru plăcut( N0a tre"uit să0l 9orţe3 pentru că 1mi era dator pentru ni8te servicii 9ăcute! iar el este un om de onoare! dincolo de toate ciudăţeniile pe care le0ai o"servat la el( A doua oară! e drept! l0am in9luenţat! atunci c4nd 1n oc&ii lui aţi comis sacrile'iul! dar l0am in9luenţat 9oarte puţin( Nu ardea de neră"dare să vă predea autorităţilor Imperiale! care lui nu 1i sunt pe plac( Nu am 9ăcut dec4t să accentue3 puţin această aversiune 9aţă de ele 8i mi0aţi 9ost 1ncredinţaţi! accept4nd ar'umentele pe care i le0am o9erit 8i pe care! 1n alte 1mpre=urări! le0ar 9i considerat pro"a"il simple amă'eli( /i nici pe tine n0a 9ost nevoie să te in9luenţe3 cine 8tie ce( Nici tu nu aveai 1ncredere 1n Imperiali( >a=oritatea au astă3i 1ncredere ei conceptul 8i ăsta estede unpsi&oistorie! 9actor important 1n decăderea 8i cel deteriorarea Imperiului(oamenilor >ai multnu dec4t at4t! erai m4ndru1nde m4ndru că tu ai 9ost care l0ai inventat( Nu te0ar 9i deran=at să dovede8ti că este 8i un lucru practic( Asta ţi0ar 9i satis9ăcut 8i mai mult or'oliul( 6eldon se 1ncruntă 8i spuse2 ― 6cu3ă0mă! Domnule Bo"ot! dar eu nu 8tiam că sunt a8a un monstru or'olios( Daneel 34m"i cu "l4ndeţe( Continuă2
― Nu e8ti deloc un monstru or'olios( +ţi dai per9ect seama că nu este nici 9rumos 8i nici util să te la8i condus de or'oliu! a8a că 1ncerci să ţi0l stăp4ne8ti( Dar la 9el de "ine ai putea să nu 9ii de acord să te la8i condus de "rice sentiment( +n am"ele ca3uri! nu poţi 9ace nimic( De8i 1ncerci să0ţi ascun3i or'oliul! pentru propria ta lini8te su9letească! de mine nu 1l poţi ascunde( E:istă acolo! oric4tă osteneală ţi0ai da să 1l ascun3i( N0a tre"uit dec4t să 1l accentue3 puţin 8i imediat ai 9ost dispus să iei &otăr4rea de a te ascunde de Demer3el( Deci3ie la care! cu un moment 1nainte! te0ai 9i opus( /i ai 9ost dispus să lucre3i la psi&oistorie! cu r4vnă! lucru pe care doar cu o clipă 1nainte nu ţi l0ai 9i 1nc&ipuit posi"il( >0am '4ndit că nu mai era nevoie să atin' nimic altceva 8i a8a ai a=uns la teoria asta despre ro"oţi( Dacă a8 9i prevă3ut această posi"ilitate! a8 9i 1nlăturat0o! dar clarvi3iunea 8i posi"ilităţile mele nu sunt in9inite( Acum nici nu 1mi pare rău că am 9ost descoperit! pentru că ar'umentele tale au 9ost corecte 8i este important ca tu să 8tii cine sunt 8i că mă 9olosesc de ceea ce sunt pentru a te a=uta( 6entimentele! dra'ul meu 6eldon! sunt un motor puternic pentru 9aptele oamenilor! mult mai puternic dec4t 18i 1nc&ipuie ei! 8i nu 1ţi poţi da seama c4t de mult se poate 9ace dacă te atin'i de ele c4tu8i de puţin( /i c4t de mult e3it eu să 9ac a8a ceva( 6eldon respira 'reu! 1ncerc4nd să se 1nc&ipuie pe sine ca un om condus de or'oliu( Nu0i plăcea deloc asta( ― /i de ce e3iţi7 spuse el( ― Pentru că este 9oarte u8or să 1ntreci măsura( A tre"uit să o opresc pe Bas&elle ca să nu trans9orme Imperiul 1ntr0o anar&ie 9eudală( A8 9i putut supune repede c4teva minţi 8i re3ultatul ar 9i 9ost o revoltă s4n'eroasă( -ăr"aţii sunt "ăr"aţi ― iar 'eneralii %eni sunt aproape cu toţii "ăr"aţi( Nu e 'reu să tre3e8ti 1ntr0un "ăr"at resentimentul 8i teama latentă 9aţă de 9emeie( Poate că asta este o pro"lemă "iolo'ică pe care eu! ca ro"ot! nu o 1nţele' pe deplin( Nu a tre"uit dec4t să accentue3 puţin acest sentiment! spuse el 1n continuare! pentru a produce o 9isură 1n planurile ei( Dacă a8 9i mers un sin'ur milimetru mai departe! a8 9i pierdut ceea ce vroiam ― un trans9er de putere 9ără vărsare de s4n'e( Nu doream dec4t ca armata ei să nu opună re3istenţă atunci c4nd vor sosi soldaţii mei( Nimic mai mult( Daneel se opri! ca pentru a08i ale'e cuvintele! apoi spuse2 ― Nu vreau să intru 1n matematicile creierului meu po3itronic( Este peste puterea mea de 1nţele'ere! de8i pro"a"il că tu ai putea 1nţele'e! dacă ţi0ai da osteneala( Oricum! eu sunt condus de cele Trei Le'i ale Bo"oţilor! care sunt 9ormulate ― de 9apt! au 9ost 9ormulate cu mult timp 1n urmă ― ast9el2 .nu( .n ro"ot nu are voie să 9acă rău unui om sau! prin neintervenţia sa! să permită ca un om să 9ie vătămat( Doi( .n ro"ot tre"uie să asculte ordinele date de oameni! cu e:cepţia ca3urilor c4nd aceste ordine intră 1n contradicţie cu prima le'e( Trei( .n ro"ot tre"uie să08i prote=e3e propria e:istenţă! at4ta vreme c4t această protecţie nu intră 1n contradicţie cu Prima sau cu a Doua Le'e?( Dar am avut un((( prieten! acum două3eci de mii de ani( Alt ro"ot( Nu ca mine( El nu putea 9i luat drept un om! dar el era cel care avea puterile mentale 8i prin el le0am c48ti'at 8i eu pe ale mele( Lui i s0a părut că tre"uie să e:iste o le'e 8i mai 'enerală dec4t celelalte Trei Le'i( I0a 3is Le'ea ero! pentru că 3ero vine 1nainte de unu( Ea sună ast9el2 ero( .n ro"ot nu are voie să 9acă rău omenirii sau! prin neintervenţia sa! să permită ca omenirea să 9ie vătămată?( Atunci Prima Le'e tre"uie citită ast9el2 .nu( .n ro"ot nu are voie să 9acă rău unui om sau! prin neintervenţia sa! să permită să 9ie vătămat! cu e:cepţia ca3urilor 1n care acest lucru intră 1n contradicţie cu Le'ea ero?( Iar celelalte le'i tre"uie modi9icate 1n mod corespun3ător( +nţele'i7 Daneel se opri! cu o 9i'ură serioasă! 8i 6eldon spuse2 ― +nţele'( Daneel continuă2 ― Neca3ul este! 5ari! că un om este u8or de identi9icat( Eu nu m0a8 1n8ela deloc( Este u8or să0ţi dai seama ce anume va 9ace rău unui om 8i ce nu ― sau! 1n s94r8it! destul de u8or( Dar ce este "menirea@ La ce anume ne re9erim atunci c4nd vor"im despre omenire7 /i cum se de9ine8te ceea ce este rău pentru omenire7 C4nd anume va 9ace o acţiune mai mult "ine dec4t rău omenirii 1n ansam"lu 8i cum poţi să0ţi dai seama7 Bo"otul care a enunţat pentru prima oară Le'ea ero a murit ― a devenit permanent inactiv ― din cau3ă că a 9ost o"li'at să acţione3e 1ntr0un mod care credea că va salva omenirea! dar totu8i nu era si1ur că o va salva( /i inactiv4ndu0se! a lăsat Gala:ia 1n 'ri=a mea( De atunci! mă străduiesc( Am intervenit c4t mai puţin posi"il! lăs4ndu0i pe oameni să =udece sin'uri ceea ce era mai "ine pentru ei( Ei puteau să ri8teF eu nu( Ei puteau să nu08i atin'ă ţelulF eu nu puteam 1ndră3ni( Ei puteau 9ace rău! neintenţionatF dacă eu a8 9i 9ăcut rău! m0a8 9i de3activat( Le'ea ero nu0mi dă voie să 9ac rău! nici măcar neintenţionat( Dar din c4nd 1n c4nd! sunt o"li'at să intervin( aptul că 1ncă 9uncţione3 arată că acţiunile mele au 9ost moderate 8i discrete( +nsă! pe măsură ce Imperiul a 1nceput să decadă 8i să se pră"u8ească! a tre"uit să intervin din ce 1n ce mai des 8i de c4teva decenii 1ncoace! sunt o"li'at să =oc rolul lui Demcr3el! 1ncerc4nd să conduc 'uvernul ast9el 1nc4t să 1mpiedic ruina((( /i continui să 9uncţione3! ve3i7 C4nd ţi0ai ţinut discursul la Convenţia Decenală! mi0am dat scama imediat că psi&oistoria era un mi=loc care ar 9i putut 9ace posi"ilă identi9icarea a ceea ce era "ine sau rău pentru omenire( Cu a=utorul ei! deci3iile pe care le0ar lua oamenii ar 9i mai puţin oar"e( A8 putea avea c&iar 1ncredere 1n oameni că vor lua aceste deci3ii! iar eu m0a8 păstra iară8i pentru ca3urile de cea mai mare ur'enţă( A8a că am aran=at repede ca Cleon să a9le de discursul tău 8i să te c&eme( Apoi! c4nd am au3it de ne1ncrederea ta 1n utilitatea psi&oistoriei! am 9ost o"li'at să 'ăsesc o cale ca să te 9ac totu8i să 1ncerci măcar( +nţele'i! 5ari7 Cople8it! 6eldon spuse2 ― +nţele'! 5ummin( ― Pentru tine! 1n acele rare oca3ii c4nd te voi putea 1nt4lni! tre"uie să răm4n 5ummin( Dacă ai nevoie! am să0ţi dau orice in9ormaţie 1ţi tre"uie ― 1n măsura 1n care o posed ― 8i! 1n rolul lui Demer3el! am să te prote=e3 pe c4t posi"il( Iar despre Daneel nu tre"uie să vor"e8ti niciodată( ― Nici n0a8 avea interesul! se 'ră"i 6eldon să spună( Din moment ce am nevoie de a=utorul tău! s0ar ruina totul dacă ţi0a8 pune "eţe 1n roate( ― Da! 8tiu că n0ai interesul să o 9aci(
Daneel 34m"i o"osit( ― La urma urmei e8ti destul de or'olios să vrei să0ţi asumi tu sin'ur responsa"ilitatea psi&oistoriei( Nu vei dori ca altcineva să a9le vreodată că ai avut nevoie de a=utorul unui ro"ot( 6eldon se 1m"u=ora( ― Nu sunt((( ― -a e8ti! c&iar dacă te pre9aci 1n sinea ta că nu e8ti( /i este un lucru important! pentru că am să accentue3 acest sentiment su9icient ast9el 1nc4t nu vei 9i capa"il să vor"e8ti vreodată despre mine celorlalţi oameni( Niciodată nu0ţi va trece prin cap să 9aci a8a ceva( ― -ănuiesc că Dors 8tie(((! spuse 6eldon( ― /tie de mine( /i nici ea nu poate vor"i celorlalţi de mine( Acum că am4ndoi 8tiţi ce sunt eu! puteţi vor"i li"er despre mine! dar numai c4nd sunteţi 1ntre voi! niciodată c4nd este altcineva de 9aţă( Daneel se ridică( ― 5ari! acum tre"uie să mer' la tre"urile mele( +n cur4nd! tu 8i Dors veţi 9i adu8i 1napoi 1n 6ectorul Imperial((( ― Pu8tiul! Ba%c&! tre"uie să vină cu mine( Nu pot să0l las sin'ur( /i mai este un t4năr Da&lit pe nume Yu'o Amar%l((( ― +nţele'( Ba%c& va veni 8i el! iar tu poţi să0ţi a=uţi prietenii cum dore8ti( om avea 'ri=ă de voi toţi a8a cum tre"uie( /i vei lucra la psi&oislorie( ei primi a=utoare( ei avea toate computerele de care ai nevoie 8i tot materialul de re9erinţă( Eu am să intervin c4t mai puţin posi"il 8i dacă vederile tale 1nt4lnesc o opo3iţie care nu pune 1n pericol misiunea! atunci va tre"ui să le descurci sin'ur( ― A8teaptă! 5ummin! spuse 6eldon insistent( Ce se 1nt4mplă dacă! 1n ciuda a=utorului tău 8i a strădaniilor mele! se va dovedi că psi&oistoria nu poate 9i 9ăcută practică7 Dacă dau 're87 Daneel se ridică( ― +n acest ca3! am un al doilea plan pre'ătit( .nul la care lucre3 de mult! pe o altă lume 8i 1n alt mod( /i el este 9oarte di9icil 8i! 1n anumite privinţe! mai radical dec4t psi&oistoria( /i el ar putea să se dovedească imposi"il de aplicat! dar 8ansa de succes este mai mare dacă mer'em pe două căi 1n loc de una( Ascultă s9atul meu! 5ari! continuă Daneel( Dacă va veni vremea c4nd vei 9i 1n stare să poţi reali3a un procedeu prin care să previi ca cel mai rău lucru să se 1nt4mple! '4nde8te0te la două ast9el de procedee( Dacă unul cade! poţi să con0 tinui cu celălalt( Imperiul tre"uie consolidat sau reconstruit pe o nouă 9undaţie( Creea3ă două ast9el de procedee! dacă este posi"il( 6puse 1n continuare2 ― Acum tre"uie să mă 1ntorc la trea"a mea o"i8nuită! iar tu tre"uie să te 1ntorci la ale tale( om avea 'ri=ă de tine( Cu un ultim semn din cap! se ridică 8i plecă( 6eldon privi 1n urma lui 8i spuse 1ncet2 ― >ai 1nt4i tre"uie să vor"esc cu Dors(
K DOB6 6P.6E2 ― Palatul este li"er( Bas&elle nu va păţi nimic ― din punct de vedere 9i3ic( Iar tu te vei 1ntoarce 1n 6ectorul Imperial! 5ari( ― /i tu! Dors7 1ntre"ă 6eldon cu o voce 1nceată 8i 1ncordată( ― Presupun că am să mă 1ntorc 1napoi la .niversitate! spuse ea( >i0am ne'li=at munca! mi0am a"andonat studenţii( ― Nu! Dors! ai o sarcină mai importantă( ― Care este aia7 ― Psi&oistoria( Nu pot să a"orde3 pro"lema 9ără tine( ― -a si'ur că poţi( 6unt total anal9a"etă 1n ce prive8te matematica( ― Iar eu 1n istorie((( 8i avem nevoie unul de celălalt( Dors r4se( ― -ănuiesc că! din punct de vedere al matematicii! e8ti un 'eniu( Eu! ca istoric! sunt doar competent( +n nici un ca3 nu dau pe dina9ară( ei 'ăsi oric4ţi istorici dore8ti care te vor servi mai "ine dec4t mine( ― +n acest ca3! Dors! lasă0mă să0ţi e:plic că psi&oistoria are nevoie de mai mult dec4t un matematician 8i un istoric( >ai este nevoie! de asemenea! de dorinţa de ataca o pro"lemă care s0ar putea să dure3e o viaţă 1ntrea'ă p4nă să poată 9i re3olvată( ără tine! Dors! nu voi avea această dorinţă( ― -a si'ur că o vei avea( ― Dors! dacă nu vei 9i cu mine! nu vreau să o am( Dors 1l privi cu atenţie pe 6eldon( ― Este o discuţie inutilă! 5ari( 5ummin va lua &otăr4rea( Dacă mă trimite 1napoi la .niversitate((( N0o să te trimită( ― De unde 8tii7 ― Din cau3ă că am să0i spun verde0n 9ată( Dacă te trimite 1napoi la .niversitate! eu mă 1ntorc pe 5elicon 8i Imperiul n0are dec4t să continuie să se pră"u8escă( ― Nu vor"e8ti serios( ― -a vor"esc 9oarte serios(
― Nu 1ţi dai seama că 5ummin poate să 9acă ast9el 1nc4t să0ţi modi9ice sentimentele 8i vei lucra la psi&oistorie((( c&iar 8i 9ără mine7 6eldon dădu din cap( ― 5ummin nu va lua o ast9el de deci3ie ar"itrară( Am vor"it cu el( Nu 1ndră3ne8te să in9luenţe3e c&iar at4t de mult mintea omenească! pentru că este limitat de ceea ce el nume8te Le'ile Bo"oţilor( 6ă0mi modi9ice intenţiile p4nă la punctul 1n care să nu vreau să 9ii cu mine! Dors! ar 1nsemna o modi9icare pe care nu poate risca să o 9acă( Pe de altă parte! dacă mă lasă 1n pace 8i dacă tu vii 1mpreună cu mine să lucrăm la proiect! va avea ceea ce dore8te ― o adevărată 8ansă pentru psi&oistorie( De ce să nu 9ie de acord cu varianta asta7 Dors dădu din cap( ― 60ar putea să nu 9ie de acord pentru motive pe care le 8tie numai el( ― De ce să nu 9ie de acord7 Ji s0a cerut să ai 'ri=ă de mine! Dors( A anulat 5ummin acest ordin7 ― Nu( ― Deci 1nseamnă că vrea să continui să 9aci acela8i lucru( /i eu vreau protecţia ta( ― +mpotriva cui7 Acum ai protecţia lui 5ummin at4t ca Daneel c4t 8i ca Demer3el 8i este clar că de altceva nu mai ai nevoie( ― C&iar dacă a8 "ene9icia de protecţia tuturor persoanelor 8i 9orţelor din Gala:ie! tot pe a ta a8 dori0o( ― Deci nu ai nevoie de mine pentru psi&oistorie( rei să te prote=e3( 6eldon se 1ncruntă m4nios( ― Nu@ Ce0mi tot suce8ti cuvintele7 De ce mă 9orţe3i să0ţi spun ceea ce pro"a"il că 8tii7 Nu te vreau nici pentru psi&oistorie! nici pentru protecţie( Astea sunt prete:te 8i am să mă 9olosesc de orice alt prete:t voi avea nevoie( Te vreau pe tine... doar pe tine( /i dacă vrei motivul adevărat! din cau3ă că tu e8ti tu. ― Nici măcar nu mă cuno8ti( ― Nu contea3ă( Nu0mi pasă((( /i t"tui, 1ntr0un 9el te cunosc( >ai "ine dec4t cre3i( ― 6erios7 ― Da( Ai ascultat ordinele 8i ţi0ai riscat viaţa pentru mine 9ără să e3iţi 8i 9ără să dai importanţă urmărilor( Ai 1nvăţat at4t de repede să =oci tenis( Ai 1nvăţat să m4nuie8ti cuţitele 8i mai repede 8i le0ai m4nuit per9ect 1n lupta cu >arron( Ca un supra"m... dacă pot spune a8a( >u8c&ii tăi sunt teri"il de puternici 8i timpul tău de reacţie este uimitor de scurt( Poţi să0ţi dai seama atunci c4nd o cameră este ascultată 8i poţi lua le'ătura cu 5ummin 1ntr0un mod care nu necesită aparate( ― /i ce conclu3ie tra'i din toate astea7 spuse Dors( ― >0am '4ndit că 5ummin! 1n rolul lui B( Daneel OlivaR! are o sarcină imposi"ilă( Cum poate un ro"ot să diri=e3e Imperiul7 Tre"uie să ai"ă a=utoare( ― Evident( >ilioane! cred( Eu sunt un a=utor( Tu e8ti un a=utor( >icul Ba%c& este un a=utor( ― Tu e8ti un a=utor di$erit. ― +n ce sens7 5ari! &aide! spune. Dacă te vei au3i cu urec&ile tale! iţi vei da seama ce ne"unie spui( 6eldon o privi lun'! apoi spuse cu voce 1nceată2 ― Nu am să spun! pentru că((( nu îmi pasă. 7 C&iar nu0ţi pasă7 >ă vrei a8a cum sunt7 ― Te iau a8a cum sunt o"li'at să te iau( E8ti Dors 8i! orice ai 9i! nu vreau nimic altceva pe lumea asta( Dors spuse "l4nd2 ― 5ari! 1ţi vreau "inele din cau3ă că sunt ceea ce sunt! dar simt că 8i dacă n0a8 9i ceea ce sunt! tot ţi0a8 vrea "inele( Iar eu nu cred că sunt "ună pentru tine( ― -ună sau rea! nu0mi pasă( +n acest punct! 5ari co"or1 privirea 1n podea 8i 9ăcu repede c4ţiva pa8i! '4ndindu0se ce să spună 1n continuare( ― Dors! ai mai 9ost sărutată vreodată7 ― Desi'ur! 5ari( Este un aspect social al vieţii! iar eu duc o viaţă socială( ― Nu! nu@ reau să spun! ai 9ost sărutatăcu ade&ărat de un "ăr"at7 /tii! a8a! cu 9oc7 ― Desi'ur! 5ari( Am 9ost( ― /i ţi0a plăcut7 Dors 8ovăi( Apoi spuse2 ― C4nd am 9ost sărutată ast9el! mi0a plăcut mai mult pentru că nu de3amă'eam un t4năr care 1mi plăcea 8i a cărui prietenie 1nsemna ceva pentru mine( +n acest moment! Dors se 1m"u=oră 8i 18i 1ntoarse 9aţa( ― Te ro'! 5ari! 1mi este di9icil să0ţi e:plic( Dar 5ari! mai &otăr4t acum dec4t niciodată! merse mai departe2 ― Deci ai sărutat pentru alte motive! ca să nu de3amă'e8ti pe cineva( ― Poate că toată lumea 9ace a8a! dintr0un anumit punct de vedere( 6eldon nu ţinu cont de asta! apoi spuse deodată2 ― Ai cerut vreodată să 9ii sărutată7 Dors tăcu! păr4nd că se uita 1napoi 1n viaţa ei( ― Nu! spuse ea( ― 6au ai dorit să 9ii sărutată din nou! după ce ai 9ost sărutată pnma oară7 ― Nu( ― Ai 9ăcut vreodată dra'oste cu vreun "ăr"at7 1ntre"ă el 1ncet 8i disperat( ― Desi'ur( Ji0am mai spus( C&estiile astea 9ac parte din viaţă( 5ari o apucă de umeri ca 8i c4nd ar 9i avut de '4nd să o 3'uduie(
― Dar ai simţit vreodată dorinţa! nevoia pentru acea apropiere 9aţă de o sin'ură persoană7 Dors! ai 9ost vreodată 1ndră'ostită7 Dors ridică 1ncet privirea! aproape cu tristeţe! 8i 8i0o 1ncruci8a cu a lui 6eldon( ― +mi pare rău! 5ari( Nu( 6eldon o eli"eră 8i 18i lăsă "raţele să0i cadă pe lăn'ă corp! descura=at( Apoi Dors 18i puse cu 'in'ă8ie m4na pe "raţul lui 8i spuse2 ― A8a că ve3i! 5ari! nu sunt cu adevărat ceea ce vrei tu( 6eldon 18i lăsă "ăr"ia 1n =os 8i privi 9i: 1n podea( C4ntărea pro"lema 8i 1ncerca să 9ie raţional( Apoi se dădu "ătut( roia ceea vroia! 1n ciuda '4ndurilor 8i a raţiunii( Bidică privirea( ― Dors! dra'ă! c&iar 8i a8a! nu îmi pasă. 6eldon o cuprinse cu "raţele 8i 18i apropie capul de al ei! ca 8i cum se a8tepta ca ea să0l respin'ă! tră'4nd0 o 1n acela8i timp mai aproape( Dors nu 9ăcu nici o mi8care 8i el o sărută((( 1ncet! prelun'it! 8i apoi cu pasiune((( 8i deodată ea 1l cuprinse str4ns 1n "raţe( C4nd 1n cele din urmă el se opri! ea 1l privi cu oc&i 34m"itori 8i 1i spuse2 ― 6ărută0mă din nou! 5ari((( Te ro'( 00000000000000000000000000000000000000000000000000000000000