Arta în China Dintre toate culturile, cea chineză a avut cea mai îndelungată tradiție neîntreruptă. Cuceritorii nu au distrus niciodată stilul chinezesc de viață și influențele externe au vitalizat arta chineză, fără a-i distruge trăsăturile esențiale. Unele caracteristici ale artei chineze, cum ar fi înclinația pentru o gamă coloristică subtilă sau textura netedă a jadului, sunt regăsite încă din preistorie. Marea artă chineză datează însă din 1500 î.Hr., în timpul dinastiei Shang, când se afla în circulație o versiune timpurie a manuscriselor chineze și conducătorul își câștigase rolul său semidivin, de "fiu al cerului". În perioada ce a durat cam 500 de ani, chinezii au creat vase robuste din bronz, cu un aspect aproape sinistru, concepute pentru a aduce ofrande strămoșilor. Aceste vase sunt intens decorate cu simboluri care par a fi abstracte, dar sunt de fapt reprezentări foarte simplificate și stilizate ale creaturilor mitice, cum ar fi dragonii. Venerarea strămoșilor și a trecutului, caracteristică și pentru alte culturi, a rămas una din marile preocupări chineze. Sensul magic, învăluit de mistere, al artei dinastiei Shang, s-a atenuat în arta chineză târzie, mai detașată și mai contemplativă.
Bronz, jad și lac Tradiția Shang s-a resimțit în continuare și în perioada Chou și a statului războinic (1027-221 î.Hr.). Chinezii realizau statuete din bronz reprezentând oameni și alte creaturi. Ei și-au perfecționat și măiestria în prelucrarea jadului și lăcuire. Lucrările din aceste materiale erau însă scumpe, deoarece jadul trebuia importat și era dificil de prelucrat, iar lăcuirea era un proces îndelungat. De obicei, lăcuirea se realiza prin acoperirea unui obiect din lemn cu seva procesată a unui copac. Fiecare strat de lac trebuia să fie uscat înainte de aplicarea următorului și, uneori, era nevoie de multe asemenea straturi, chiar sute. Prin lăcuire se puteau însă obține efecte decorative extrem de subtile și produsul finit avea o strălucire unică. China a fost unificată, după secole de dezbinare, de sălbaticul împărat Ch'in (221209 î.Hr.). Reputația lui de grandoman, aproape alienat, a fost confirmată de descoperirile arheologice din 1974 care au adus la lumină o mică armată cu ostași din teracotă (ceramică mată), în dimensiune naturală, îngropată alături de împărat și care trebuia să-l apere în viața de apoi.
Dinastia Han În timpul dinastiei Han (209-270 d.Hr.), China era un vast imperiu, cu o societate foarte sofisticată. Confucianismul, un sistem filosofic etic care propovăduia moderația și responsabilitatea față de familie și stat, a influențat puternic concepția chinezilor (în special a funcționarilor învățați, creați de un sistem de examinare civil). Fiind, deseori, ei înșiși pictori și poeți, au jucat un rol important în dezvoltarea tradițiilor artistice chineze. Alte elemente au fost furnizate de un cult mai intuitiv, mai
magic și mai naturalist: taoismul, creat și el în decursul perioadei Han.Arta perioadei Han este cunoscută mai ales prin obiectele care însoțeau cavourile și care includeau îmbrăcăminte, bijuterii și cosmetice, dar și personaje din bronz, basoreliefuri și țigle mulate pe acestea. Au apărut primele sculpturi în piatră, de dimensiuni monumentale, care în curând au devenit un lucru obișnuit, o dată cu câștigarea terenului de către budism. Această religie, originară din India, a reprezentat sursa de inspirație pentru multe stiluri și curente și chiar tehnici artistice chinezești, din ale căror realizări trebuie amintite templele și sculpturile din Yuankang, create direct în piatră, după vechea modă indiană. Deși puține picturi chineze din această perioadă au supraviețuit, se știe că pictura era deja bine dezvoltată în perioada dinastiei Han, caracterizată prin trăsăturile fine, libere dar delicate ale penelului. Pictura a devenit o artă practicată pe scară largă și de-a lungul secolelor au apărut mulți mari artiști, școli și curente. Înclinația pentru peisaje, mai ales cele montane, a fost puternică, importanța acestei teme în arta chineză nefiind egalată de vreo altă cultură. Picturile ilustrau adeseori poeme sau alte scrieri, a căror caligrafie minunată era considerată o artă în sine. Pictura chinezească a prezentat întotdeauna lucruri reale, cum ar fi oameni sau peisaje, însă avea ca scop imortalizarea spiritului esențial sau mai degrabă de a transmite o anumită stare, decât de a reda detaliile.
Ceramica și porțelanul În ciuda faptului că ceramica avea o tradiție de mai multe mii de ani, ea a devenit cu adevărat o artă originală și vitală de-a lungul erei T'ang (618-906 d.Hr.). Au apărut multe forme noi acoperite cu glazuri care le transformau mult înfățișarea inițială. Printre mărfurile cele mai căutate ale perioadei T'ang sunt ilustrațiile de cavou care posedă toată puterea și vigoarea marilor sculpturi. Ele reprezintă o gamă foarte variată de oameni și animale, printre care merită să fie amintiți splendizii cai ai dinastiei T'ang. La începutul perioadei T'ang, chinezii au descoperit metoda de producere a porțelanului. Subțire, dur, neted, de un alb pur și translucid, el a devenit de neegalat ca eleganță. Sub dinastia Sung(960-1260) și a dinastiilor următoare, decorațiunile aplicate i-au conferit o frumusețe deosebită. Faimosul porțelan "alb și albastru" a fost mult îmbunătățit în timpul dinastiei mongole Yuan (1260-1368). În timpul dinastiei Sung, chinezii colecționau lucrări aparținând dinastiilor anterioare și artiștii apelau adeseori la stilurile unor vremuri de mult apuse. Cu toate acestea, mare parte a artei Ming(1368-1644) și Ch'ing timpurii (1644-1912) are o înaltă ținută calitativă, dar vitalitatea creativă a suferit un ușor declin.
Marele Zid Chinezesc-(„10.000 Li lungime a zidului“;„Lungimea zidului“) Este o construcție strategică de mii de kilometri lungime, cu rol de apărare. Zidul a fost construit cu scopul de apărare a graniței imperiului chinez contra atacurilor
popoarelor nomade din nordul Chinei. Este o construcție gigantică considerată după volum ca cea mai mare de pe glob, cu o lungime controversată, după datele mai recente ar fi avut o lungime de 6 350 km, zidul principal având 2 400 km lungime. Zidul a fost construit după un sistem care leagă între ele mai multe fragmente de vârstă diferită. Lungimea zidului declarată de China se consideră exagerată, la 10 000 de unități Li de lungime, se consideră în calcul 1 Li = 575,5 m ceea ce ar corespunde cu cca. 5.755 km.
Istoric Prima porțiune a zidului a fost construită probabil în a doua jumătate a secolului V î.e.n. în timpul dezbinării Imperiului chinez (475 - 221 î.H ) cu scop de apărare împotriva nomazilor din nord. În anul 214 î.H, împăratul Qin Shi Huangdi permite să se construiască prima parte a zidului de la fluviul Galben ca apărare față de poporul nomad Xiongnu (numiți în Europa huni). Spre deosebire de zidul construit mai devreme care se întinde și în văi, zidul acesta era construit numai pe crestele munților. Din lipsă de argilă s-a folosit la construcția zidului numai piatră așezată pe straturi. Din acele timpuri zidul a fost mereu reclădit, atingând în timpul dinastiei Ming lungimea maximă. În anul 1493 a început împăratul Hongzhi construcția zidului dinastiei Ming care servea ca apărare contra mongolilor și pentru o supraveghere mai bună a drumurilor comerciale, ca porțiunea centrală a drumului mătăsii, pe crestele munților începânduse o construcție deosebit de costisitoare. Mortarul folosit era produs din piatră de calcar arsă amestecat cu amidonul din orez. La construcția interioară a zidului se folosea un amestec de argilă nisip și piatră cioplită. Grosimea zidului este foarte diferită, astfel de exemplu în regiunea Peking, zidul are o grosime între 4 și 8 m, la coama zidului 8, iar la bază 10 m grosime. La intervale de câteva sute de metri s-au construit turnuri de 12 m înălțime cu rolul de observare, transmitere de semnale și depozit de arme. Se apreciază ca ar fi existat cca. 25.000 de asemenea turnuri integrate în zid și 15.000 de turnuri pentru semnalizare care făceau legătura cu capitala situată lângă Kashgar. Codul de semnale era simplu, dacă se observa agresorul se făcea foc în turn. Construcție gigantică a lumii antice, Marele Zid Chinezesc măsoară 10.000 de kilometri lungime, fiind și astăzi “cel mai lung zid de pe Terra”. Nu se știe cu exactitate care din formațiunile statale chineze a hotărât înconjurarea teritoriului său cu valuri de pământ și piatră. Pentru a-și proteja statul pe care îl unificase, primul împărat al Chinei, Qin (221-210 î.Hr.) poruncește să fie legate între ele fortificații clădite de predecesorii săi. Astfel va înainta atât spre est cât și spre vest, pe o lungime totală de circa 5.000 kilometri, realizând cel mai lung zid ce va deveni, ulterior, celebru.
În timpul următoarei dinastii, Han (206-220 i.Hr.), zidul a fost din nou prelungit spre est și spre vest până la o lungime de 10.000 kilometri lungime. Suferind stricăciuni mari de-a lungul unui mileniu, Marele Zid Chinezesc a fost refăcut pe circa 6.400 kilometri în timpul dinastiei Ming (1368-1644), dinastie ce a fixat și capitala statului la Beijing (forma în care s-a păstrat până astăzi). Șerpuind pe crestele munților și ale dealurilor, dar și prin văile adânci, zidul, prevăzut din loc în loc cu forturi cu aspect paralelipipedic și turnuri înalte de apărare, are o înălțime de 8 metri și o lățime de 6,5 metri. Pavat cu piatră, era folosit ca șosea strategică dar și ca drum comercial. Lăsat în paragină începând cu secolul al XIX-lea, Marele Zid Chinezesc a fost luat sub protecție guvernamentală din 1952, fiind declarat monument istoric al Chinei. Cu toate astea, numai o mică porțiune din zid a fost reabilitată și accesibilă turiștilor. Dunca Rebecca clasa a X-a A Colegiul Național ,,Dragoș Vodă’’
