ARHITECTURA ARHITECTURA PE TERITORIUL ROMÂNIEI PÂNĂ ÎN SECOLUL 18 1.Arhitectura populară –din cursul Etnografia poporului român –p.74român –p.74-80 80 2,Arhitectura în statul dac În statul dac apar semnele unei vieţi cvasiorăşeneşti asemănător aşezărilor de tip celtic, acele oppidum, pe care geto-dacii le numeau dave. În perioada de înflorire a statului dac s-au ridicat la Sarmizegetusa , cel mai important centru strategic al dacilor,cetăţile Costeşti,Blidaru,Piatra Roşie,Grădiştea Muncelului,cetăţi Muncelului,cetăţi cu caracter militar în interiorul cărora erau sanctuare şi mici locui nţe.În aceeaşi perioadă în Moldova a fost construită cetatea de la Bâtca Doamnei,de lângă Piatra Neamţ. 3.În perioada stăpânirii romane în Dacia a fost construită una din marile minuni ale tehnicii acelei vremi,podul peste Dunăre de la Drobeta , cu o lungime de 1.135 m.,opera arhitectului Apolodor din Damasc. Din ordinul împăratului Traian este construit oraşul Ulpia Traiana Sarmisegetusa,capitala Sarmisegetusa,capitala Daciei Daciei romane. În Dobrogea se păstrează din epoca stăpânirii romane cunoscutul monument comemorativ Tropaeum Tropaeum Traiani , cu sculpturi cu caracter narativ privind războaiele r ăzboaiele dacilor cu romanii. 3.Arhitectura medievală cu caracter monumental-se.12-18 monumental-se.12-18 -
În timp ce arhitetura populară foloseşte f oloseşte ca materiale de construcţie exclusiv lemnul, piatra piatra şi pământ pământul, ul, arhitec arhitectura tura de de caracter caracter monum monumenta ental-cet l-cetăţi,bi ăţi,biseric serici,mân i,mânăstiri ăstiri,case ,case boiereşti,p boiereşti,palat alate-folos e-foloseşte eşte piatra piatra de râu,pi râu,piatra atra de de carieră carieră spartă spartă sub sub formă formă de cioplitură cioplitură sau făţuită, cărămida, lemnul, teracota şi ca material de legătură mortarul de var alb amestecat cu pietricele fine După retragerea stăpânirii romane din Dacia, în perioada de desăvârşire a procesului de etnogeneză a poporului român, populaţia a continuat să trăiască în obşti săteşti. Desele incursiuni ale populaţiilor migratoare, huni, pecenegi, cumani au făcut necesară n ecesară constituirea unor uniuni de obşti care au stat la baza primelor formaţiuni de tip feudal, cnezatele şi voievodatele, nuclee ale viitoarelor formaţiuni statale. In aceste condiţii arhitectura în lemn nu mai putea satisface nevoile de apărare şi nici exigenţele clasei feudale în formare. Ca urmare, apar noi programe arhitecturale, mai întâi în domeniul fortificaţiilor. În Transilvania, în secolele 10-12 au fost construite cetăţi cu valuri de pământ şi palisade la Moreşti-Mureş, Biharia, Cenad. Din aceeaşi perioadă perioadă avem avem dovezi dovezi ale ale procesu procesului lui de de cristali cristalizare zare a unei arhitectu arhitecturi ri religioa religioase se în Dobrogea ,ansamblul de bisericuţe rupestre de la Basarabi, ruinele bisericii de la Niculiţel-s Niculiţel-sec.11 ec.11,, ruinele ruinele biseric bisericuţei uţei de de la GarvănGarvăn-Dino Dinogeţia geţia-sec.1 -sec.10-12, 0-12, iar în Transilvania documentele menţionează existenţa Mânăstirii Sf.Ioan Botezătorul la Cenad cea mai veche veche aşezare monastică monastică cunoscută în Banat. Banat. Datorită condiţiilor istorice care au făcut ca teritoriul ţării noastre să fie divizat divizat în trei state separate, evoluţia arhitecturii prezintă aspecte diferenţiate pentru p entru fiecare provincie provincie în în parte. parte. Astfel Astfel,, în Transilv Transilvania ania,, odată odată cu cucerir cucerirea ea de către Regatul Regatul maghia maghiar r pătrund pătrund grupurile grupurile entice entice germane germane şi, odată odată cu ele, ele, şi cele cele dintâi dintâi eleme elemente nte ale ale arhitect arhitecturii urii romanice, caracteristice Occidentului. Occidentului. Cea mai importantă importantă construcţie de stil romanic ridicată în Transilvania în secolul al 13-lea este catedrala romano-catolică Sf.Mihail din Alba Iulia. Alături de arhitectura românească de lemn, dominantă în Transilvania s-a
dezvoltat în partea de sud şi în vest-Haţeg, Zarand, Bihor, Maramureş şi o arhitectură de zid promovată de către cnezii români, ctitori de numeroase biserici aşa cum este Cândea, care ridică biserica de piatră din Sântămăria Orlea. În se.13 pe ruinele unei construcţii din Antichitate a fost ridicată biserica din Densuş, una din cele mai vechi biserici româneşti din ţară. În Ţara Românească, începuturile arhitecturii medivale se caracterizează prin adoptarea unor tehnici şi tipuri de plan de origine bizantină, legăturile cu Bizanţul fiind favorizate de existenţa unor cetăţi bizantine în Dobrogea şi la Dunărea de Jos-Păcuiul lui Soare, Garvăn Dinogeţia-dar şi de faptul că religia ortodoxă a poporului român de aici era legată de Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin. În Moldova sunt puternice înrâuririle artei occidentale, unde întâlnim forme ale romanicului şi goticului. Cea mai veche biserică de zid păstrată în Moldova este Catedrala Sf.Nicolae din Rădăuţi, o bazilică romanică cu trei încăperi adaptată cultului greco-oriental. În sec.14 iau naştere noi forme de artă care au stat sub influenţa a două curente venite din afară, care-şi disputau trecerea la curţile domneşti. 1-curentul occidental romano-gotic, răspândit în Transilvania 2-curentul oriental de origine bizantină, venit prin intermediul ţărilor slave Bulgaria şi, mai ales, Serbia, care, în secolul 14 a deţinut primatul în asimilarea şi prelucrarea artei bizantine din epoca Paleologilor. Influenţele occidentale s-au făcut simţite, în primul rând, în domeniul arhitecturii militare la cetăţile care apărau graniţa de nord a Ţării Româneşti, Cetatea Poienari şi Cetatea Podul Dâmboviţei, iar în Moldova la Cetatea Nemţului, construită în timpul lui Petru I Muşat, primul domnitor care a organizat sistemul defensiv al Moldovei,Cetatea de Scaun a Sucevei, cetăţile Ţeţina, Hotinul şi, cea mai impresionantă, Cetatea Albă. Curentul oriental de origine bizantină este dominant în Ţara Românească de unde pătrunde în Moldova şi se caracterizează prin adoptarea unor tenhici şi tipuri de plan bizantine , predominante în arhitectura religioasă, venită în contact şi cu influenţele curentului occidental romano-gotic. În a doua jumătate a secolului 14 se încheie organizarea vieţii religioase prin înfiinţarea mitropoliilor Ţării Româneşti şi Moldovei sub autoritatea Patriarhiei de la Constantinopol. Ca urmare, arhitectura religioasă se îndreaptă cu preferinţă către formele bizantine. La Curtea de Argeş,în timpul lui Basarab I şi a urmaşului său Nicolae Alexandru este zidită Biserica Domnească Sf.Nicolae, un monument conceput după modelul clasic al bisericii de tip cruce greacă înscrisă , o creaţie a meşterilor arhitecturii bizantine. Biserica Domnească Sf. Nicolae este primul monument religios de mare amploare ridicat în Ţara Românească, păstrat în bună stare. Paralel cu organizarea şi construirea bisericilor, atât în Ţara Românească cât şi în Moldova se organizează mânăstirile, care, având sate şi moşii în proprietate au contribuit la dezvoltarea culturii şi a meşteşugurilor artistice. În Ţara Românească, călugărul sârb Nicodim construieşte mânăstirileVodiţa şi Tismana, iar în ultimul sfert de veac 14 se ridică mânăstirea Cozia, ctitorie a lui Mircea cel Bătrân. Folosirea experienţei arhitecturii sârbeşti din această perioadă a prilejuit dezvoltarea meşteşugurilor legate de arta de a construi şi, ca urmare, pe şantierele de la Vodiţa, Tismana şi Cozia se formează echipe de meşteri locali, specializaţi în arta de a construi, ia naştere o şcoală românească de arhitectură. La sfârşitul secolului 14 se construieşte biserica mânăstirii Cotmeana, iar la începutul secolului 15 se ridică la Târgovişte biserica ce va deveni Mitropolia Tării Româneşti., dărâmată la 1890 şi înlocuită cu altă biserică. Tot în secolul 15 a fost
construită la Târgovişte o nouă curte domnească şi mai multe biserici şi mânăstiri dintre care s-a păstrat doar biserica Sf.Vineri. În vreme urmaşilor lui Mircea cel Bătrân arhitectura înregistrează o stagnare datorită războaielor continui şi a luptelor interne pentru domnie. Secolul 16 debutează în Ţara Românească cu construirea a două monumente de mare valoare artistică,Biserica Mânăstirii Dealu de lângă Târgovişte ridicată de domnitorul Radu cel Mare şi Biserica Mânăstirii Argeşului, pe care Neagoe Basarab o ridică cu piatră din carierele de la Albeşti de lângă Câmpulung şi cu marmură şi mozaic de la Constantinopol, de unde a adus şi pe meşterul Manoli,vestit cioplitor în piatră. Între anii 1517-1519 Neagoe Basarab reface şi vechea mitropolie a Ţării Româneşti. Biserica de la Dealu şi cea de la Curtea de Argeş prezintă analogii, în ceea ce priveşte decorul arhitectural exterior, bogat în sculpturi şi reliefuri întinse pe toată suprafaţa pereţilor, cu arta decorativă caracteristică arhitecturii Armeniei şi Georgiei. Cele două monumente au devenit modele pentru principalele edificii de cult ridicate în Tara Românească în secolele 16-17 contribuind la cristalizarea unui stil arhitectonic muntenesc.
În secolul17, perioada domniei lui Matei Basarab -1632-1654 –a fost marcată de construirea mai multor reşedinţe domneşti şi boiereşti-casele domneşti de la Câmpulung şi Brebu,curtea de la Goleşti-precum şi de ridicarea unui mare număr de biserici la Târgovişte, Craiova, Bucureşti şi mânăstiri, dintre care amintim Mânăstirea Arnota. În această vreme, în Oltenia se conturează tendinţa de fortificare a bisericilor, turnul clopotniţă fiind tratat ca un turn de refugiu. Sfârşitul secolului 17 este marcat de înmulţirea curţilor domneşti şi boiereşti, remarcabile calităţi arhitectonice având curţile şi palatele ridicate de către domnitorul Constantin Brâncoveanu-1688-1714-la Potlogi şi Mogoşoaia, dotate cu aducţiuni de apă, cu băi şi grupuri sanitare,reşedinţe ce ofereau un confort mult superior celor din palatele contemporane din Occident. În timpul lui Constantin Brâncoveanu au fost construite mai multe ansambluri mânăstireşti-Hurez, Sinaia, Râmnicu Sărat, Antim-şi foarte multe biserici dintre care amintim Sf.Gheorghe Nou , Colţea, Fundenii Doamnei. Prin originalitatea rezolvărilor compoziţiilor arhitectonice şi a decorului monumental, arhitectura din timpul lui Constantin Brâncoveanu a dobândit o expresie stilistică unitară în cadrul aşa-numitului stil brâncovenesc, a cărui autoritate s-a manifestat în tot cursul secolului 18. Ultimul mare ansamblu mânăstiresc a fost cel da la Văcăreşti,un adevărat testament al artei medievale din Ţara Românească, construit între anii 1716-1722 de către domnitorul Nicolae Mavrocordat, după care iniţiativa construirii unor biserici parohiale orăşeneşti şi săteşti este preluată de către categoriile sociale în curs de dezvoltare ,meseriaşi şi negustori ,iar la sate de către obştile săteşti. În Moldova, în timpul lui Petru Muşat-1374-1391-sunt puse bazele unui sistem defensiv bine organizat cu puternice cetăţi zidite din piatră la Suceava, Neamţ, Ţeţina, iar frontiera de răsărit, ameninţată de tătari a fost întărită cu cetăţile de la Cetatea Albă, Soroca, Hotin. În interiorul ţării au fost construite curţi fortificate la Roman, Cotnari, Bacău, Hârlău, Iaşi, Piatra Neamţ. Paralel cu arhitectura militară şi civilă se construiesc şi primele biserici de zid, Sf. Nicolae din Rădăuţi şi Sf. Treime din Siret. În timpul lui Alexandru cel Bun-1400-1432-se construiesc complexele mânăstireşti Bistriţa, Humorul şi Moldoviţa din care au rămas numai resturi de fundaţii. Singura clădire care ni s-a păstrat din această perioadă este biserica Sf. Treime din Siret, de formă trilobată simplă care s-a impus ca prototip al celor mai numeroase biserici din timpul lui Ştefan cel Mare.
Acţiunile ordinelor călugăreşti ale franciscanilor şi dominicanilor în Moldova au prilejuit zidirea în oraşele Siret şi Baia a câtorva biserici gotice de proporţii impunătoare, similare celor din Transilvania, al căror vocabular decorativ a fost însuşit în parte de către meşterii moldoveni care l-au integrat în arhitectura epocii lui Ştefan cel Mare. A doua jumătate a secolului 15 şi secolul 16 au constituit pentru ţările române o epocă de înflorire artistică datorită dezvoltării economice. Acum se ridică un mare număr de cetăţi, case domneşti şi boiereşti,mânăstiri şi biserici. Creşte numărul târgurilor ca centre meşteşugăreşti şi comerciale evoluând ca aşezări urbane, dependente de domnie. Dezvoltarea meşteşugurilor a contribuit la înflorirea artistică din această vreme când se ridică monumente reprezentative de arhitectură medievală. În această perioadă, cu precădere în timpul domniei lui Ştefan cel Mare se desăvârşeşete în arhitectură un stil moldovenesc de mare originalitate. Primele trei decenii din domnia lui Ştefan cel Mare sunt marcate de efortul spre construcţiile militare, cerute de nevoile de apărare a ţării:reformează sistemul de apărare a ţării, restructurează vechile cetăţi de la Neamţ şi Suceava şi ridică altele noi,cetăţile de lemn de la Bârlad şi Crăciuna şi cele de zid de la Orhei şi Chilia de la gurile Dunării. După anul 1487,când încheie pace cu turcii, Stefan cel Mare se îndreaptă spre construcţii aparţinând arhitecturii religioase şi civile. Este epoca ce avea să dea Moldovei cele mai frumoase şi mai reprezentative monumente de arhitectură medievală. Au fost construite curţi domneşti în mai toate oraşele de seamă şi un număr de 24 de biserici,păstrate întregi. Aceasta ne îndreptăţeşte să credem că în timpul lui Stefan cel Mare exista o şcoală de arhitectură în Moldova şi o adevărată armată de meşteri zidari şi lucrători proveniţi din mediul autohton. În secolul 16 în decoraţia faţadelor bisericilor mânăstireşti rolul principal revine picturilor murale-Humor, Moldoviţa-iar mânăstirile încep să fie fortificate prin curtine înalte, prevăzute cu drumuri de strajă şi turnuri aşa cum sunt cele de la Probota şi Suceviţa. În secolul 17 întâlnim o mare varietate tipologică şi ornamentală, apar influenţele caucaziene, prezente în decoraţia în piatră a faţadelor aşa cum întâlnim la Trei Ierarhi, precum şi influenţele constantinopolitane-Sf. Sava-Iaşi- şi cele baroce, pregnante la Golia-Iaşi. În timpul lui Vasile Lupu-1634-1653-sunt mărite şi înfrumuseţate curţile domneşti de la Iaşi şi conacele Pribeşti, Şerbeşti şi Paşcani, care evidenţiază progresele arhitecturii civile, cu sporite posibilităţi de confort, cu evidente legături cu arhitectura brâncovenească. În secolul 18 se accentuează influenţele baroce trecute prin filiere orientale, manifestate, mai ales, în decoraţia faţadelor-Sf. Gheorghe-Iaşi. Către sfârşitul secolului 18 şi începutul secolului 19 arhitectura de stil neoclasic devine predominantă atât pentru realizarea curţilor şi caselor boiereşti, aşa cum este palatul de la Mânăstirea Frumoasa din Iaşi, cât şi pentru construirea de biserici-Văratec1808. În Transilvania şi Banat datorită pătrunderii formelor artistice occidentale,care se întâlnesc cu tradiţia autohtonă şi cu influenţele bizantine evoluţia arhitecturii prezintă o configuraţie foarte complexă. Cele mai vechi biserici româneşti din piatră care s-au păstrat-Densuş, Strei Sângeorgiu, Sântă Măria Orlea, Strei , Gurasada, prezintă confluenţe cu arhitectura balcanică şi cu arhitectura romano-gotică. În secolul 13 se răspândeşte ,datorită cavalerilor teutoni şi a ordinelor călugăreşti şi mai ales a coloniştilor saşi, stilul romanic şi apoi cel gotic. Cavalerii teutoni construiesc
cetăţile Feldioara şi Codlea, După marea invazie tătară din 1241-1242 au fost construite numeroase cetăţi şi castele-Hunedoara , Deva, Câlnic. În arhitectura religioasă, până la sfârşitul secolului 13 , predominant este stilul romanic în varianta tipului bazilical cu trei nave. Din a doua jumătate a secolului 13 pătrunde stilul gotic odată cu construirea bisericii cisterciene de la Cârţa mai apoi biserica din Bartolomeu-Braşov şi cea din Prejmer. În secolul 14 biserica evoluează de la forma bazilicală la biserica în dispoziţie de hală,aşa cum este Biserica Neagră din Braşov. Între a doua jumătate a secolului 14 şi sfârşitul secolului 15 în toate centrele importante ale Transilvaniei se construiesc biserici gotice :la Cluj Biserica Sf.Mihail, la Sibiu Biserica închinată Sf.Marii, la Sighişoara Biserica Sf. Nicolae din Deal, la Braşov,Biserica Neagră,arsă la 1689. Arhitectura românească din Transilvania este reprezentată de bisericile de lemn existente în fiecare sat şi de cele de zid ridicate de către cnezi în Ţara Haţegului, Ţara Zarandului,Munţii Apuseni, care păstrează formele tradiţionale ale clădirilor de cult ortodox, dar care au adoptat şi unele elemente gotice,bolţi pe ogive, portaluri, contraforţi, precum şi planul cruciform din arhitectura Ţării Româneşti aşa cum sunt bisericile din Râu de Mori-Hunedoara , Bârsău –Hunedoara, Almaşu Mare-Alba, reprezentative pentru arhitectura românească din Transilvania. De mare valoare este şi arhitectura civilă şi militară, îndeosebi cetăţile de apărare ,construite atunci când turcii ameninţau Transilvania :Cetatea Bran , Castelul Corvineştilor de la Hunedoara,Castelul Cândeştilor de la Râu de Mori, o serie de cetăţi săteşti de refugiu, aşa cum sunt cele de la Râşnov, Rupea, Biertan şi fortificarea oraşelor,prevăzute cu ziduri de apărare şi bastioane aşa cum sunt Braşovul şi Codlea. Începând cu secolul 15 un fenomen reprezentativ pentru Transilvania îl constituie o susţinută campanie de fortificare,datorată, în special pericolului pe care îl prezenta Împeriul Otoman pentru întreaga Europă. Prin contribuţia breslelor de meşteşugari, oraşele se înconjoară cu centuri de ziduri, întărite cu turnuri-Braşov, Sibiu, Sighişoara, Bistriţa, Cluj, Mediaş. În satele de colonizare, bisericile sunt fortificate şi devin nucleele unor puternice cetăţi ţărăneşti-Prejmer, Hărman, Biertan. Prin cele circa 200 de biserici fortificate, prin ingeniozitatea amenajărilor defensive, Transilvania este un reper important de valoare europeană în istoria arhitecturii. La începutul secolului 16 apar primele semne ale Renaşterii-loggia castelului de la Hunedoara-pentru ca în secolele 16-17 stilul Renaşterii să se afirme mai puternic atât în arhitectura castelelor-Făgăraş, Lăzarea, Iernut-cât şi în numeroasele locuinţe ale patriciatului orăşenesc, cu precădere în pietrăria ancadramentelor. În secolul 18 stilul Baroc domină arhitectura Transilvaniei, favorizat de autorităţile habsburgice, pentru care barocul era un stil oficial-palatul Brukenthal din Sibiu, palatul episcopal din Oradea. O altă tendinţă în arhitectura secolului 18 din Transilvania a fost aceea de asimilare a formelor de stil din Ţara Românească, în primul rând cele brâncoveneşti-biserica din Sâmbăta de Sus, Făgăraş, Copăcel, Geoagiu de Sus. În acest timp în arhitectura Transilvaniei apar cetăţile de tip Vauban, construite de autorităţile austriece-Arad, Oradea, Făgăraş. Sfărşitul secolului 18 şi începutul secolului 19 marchează trecerea spre arhitectura neoclasică, reprezentată, la început, prin palatul Teleki din Cluj-Napoca. este situată în zona de contact şi de interferenţă activă dintre arta cultă şi arta populară. Nu numai casele, dar şi cele mai vechi biserici,la români, au fost de lemn. Până în secolul 18 şi în oraşele cu structură mai laxă ,majoritatea caselor Arhitectura de lemn
erau de lemn, asemănătoare cu cele de la sate. În secolele 19 şi 20 are loc o radicală reconstrucţie a oraşelor unde se construiesc case de zid. Singura categorie de monumente din lemn păstrate în număr foarte mare o formează bisericile. În a doua jumătate a secolului 20 se păstrau în România 762 biserici de lemn clasate ca monumente-213 în Transilvania, 109 în Crişana, 21 în Banat, 54 în Maramureş, 142 în Oltenia, 60 în Muntenia şi 163 în Moldova. Tehnica de construcţie a bisericilor de lemn este ca şi la casa ţărănească,din bârne dispuse în cununi orizontale. Tipul de plan, acelaşi în toată ţara, este cel de navă cu compartimentare rituală ortodoxă în pronaos, naos şi absida altarului,de obicei decroşată şi cu formă poligonală. Pe latura sudică are un pridvor cu aspect de prispă, naosul are o boltă în semicilindru, pronaosul este tăvănit,iar deasupra are, de obicei, un turn-clopotniţă. Ca urmare a distrugerilor provocate de invazia tătară din anul 1717, cele mai multe biserici din Ţara Lăpuşului şi Maramureş au fost refăcute integral. Constructorii noilor biserici de lemn au ridicat monumente de excepţională frumuseţe, cu turn clopotniţă încununat cu un coif prelung şi cu o bogată decoraţie sculptată : Şurdeşti , Cuhea, Rozavlea, Săcălăşeni, Rogoz, Ieud, aşa cum sunt şi bisericile din Bihor şi din Sălaj. BIBLIOGRAFIE 1. Grigore Ionescu, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor,Editura Academiei,Bucureşti, 1981 2. Ioan Godea, Biserici de lemn din România-nord-vestul Transilvaniei, Bucureşti 1996 3. Gheoghe Focşa, Ioan Godea, Arhitectura Gorjului, Editura de Vest, Timişoara, 2002
