47062909 John Maynaral Keynes

Importanţa şi structura lucrării lui K. M. Keynes „Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor” (1936). Succesul justificat al lucrării lui Keynes se explică prin faptul că a reuşit să dea multe răspunsuri plauzibile şi convingătoare la câteva probleme grave şi urgente care au marcat dubla criză la care a fost martor: atât criza economică din anii 1929-1933 care a zguduit întregul edificiu al economiei de piaţă, cât şi criza gândirii economice din deceniile trei şi patru ale secolului nostru, care s-a manifestat ca o dovadă a faptului că prima criză menţionată (criza economică) i-a surprins nepregătiţi pe majoritatea economiştilor. do bânzii şi a banilor ” este structurată în 24 „Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii

de capitole, grupate în şase cărţi. În „Prefaţa” lucrării autorul explică impasul sau criza în care a intrat teoria economică neoclasică (ortodoxă) şi modul cum a evoluat propria sa gândire economică de la lucrarea din anul 1930 („Tratat asupra banilor ”) ”) până în 1936, subliniind aportul său la ieşirea din acest impas, respectiv debarasarea de idei vechi, depăşite, de idei preconcepute, şi orientarea lui pe „cărări necunoscute” în cercetarea unei „economii monetare” Cartea întâi, intitulată „Introducere” cuprinde trei capitole. Primul capitol, foarte scurt, pune în discuţie deosebirea dintre teoria clasică şi teoria keynesistă. „ Caracteristicile cazului special pe care îl are în vedere teoria clasică – scrie Keynes – nu sunt cele ale societăţii econ economi omice ce,, în care care trăi trăim m de fapt fapt,, rezu rezult ltat atul ul fiin fiindd că învă învăţă ţătu tura ra ei este este înşe înşelă lăto toar aree şi dezastruoasă dacă încercăm să o aplicăm la datele realităţii”. Celelalte două capitole pun faţă în

faţă postulatele teoriei neoclasice care nu pot da răspuns noilor probleme economice, respectiv că „ felul cum funcţionează în realitate…economia în care trăim a fost înţeles fundamental greşit ”, ”, şi explicaţia nouă sugerată de Keynes pentru ceea ce el a numit „paradoxul sărăciei în mijlocul abundenţei”, pornind pornind de la principiul cererii efective, sau în ce constă „ frâna pe care insuficienţa cererii efective o poate pune prosperităţii ”.

Concluzia lui J. M. Keynes la această „Introducere” este că „ Se prea poate ca teoria clasică (inclusiv cea neoclasică – n.ns. – S.S.S) să înfăţişeze felul în care am dori să se comporte economia noastră. Dar a presupune că ea se comportă într-adevăr în acest fel înseamnă a escamota dificultăţile noastre”.

Cartea a doua, intitulată „Definiţii şi concepte” cuprinde capitolele 4-7 şi explică mai ales trei macrocategorii şi anume: venitul global (naţional), economiile şi investiţiile investiţiile globale. Cartea a treia, intitulată „Înclinaţia spre consum”, cuprinde capitolele 8-10 şi se ocupă de legea psihologică fundamentală (înclinaţia spre consum cu reversul ei înclinaţia spre economii) cu ajuto ajutorul rul căreia căreia autoru autorull expli explică că origin originea ea dezech dezechil ilibr ibrelo elorr din econom economia ia contem contempor porană ană,,

The world's largest digital library

Try Scribd FREE for 30 days to access over 125 million titles without ads or interruptions! Start Free Trial Cancel Anytime.













folosindu-se folosindu-se şi de noi parametri (multiplicatorul (multiplicatorul investiţional) pentru a ilustra intensitatea cu care o anumită înclinaţie marginală spre consum influenţează volumul cheltuielilor, veniturilor şi investiţiilor investiţiilor succesive. Cartea a patra, intitulată „Imboldul la investiţii” cuprinde capitolele 11-18 şi se referă la alte două legi psihologice (imboldul la investiţii şi preferinţa pentru lichidităţi), precum şi la categoriile economice bani, capital, eficienţă marginală a capitalului şi rata dobânzii. Capi Capito tolu lull 18 din din aceas această tă cart carte, e, inti intitu tula latt „Teo „Teori riaa gene genera rală lă a ocup ocupăr ării ii într într-o -o nouă nouă formulare”, face o sinteză a analizei din capitolele anterioare, sistematizează macrocategoriile şi înclinaţiile cu care a operat în două grupe (variabile independente şi variabile dependente) şi expune un rezumat al acestei teorii. În acest capitol autorul ajunge la concluzia că „ o caracteristică remarcabilă a sistemului economic în care trăim constă în aceea că, deşi expus la mari fluctuaţii ale producţiei şi ocupării, nu este totuşi marcat de o instabilitate violentă. Într-adevăr – continuă autorul – el poate fi capabil să se menţină de-a lungul unei perioade considerabile într-o stare cronică de activitate subnormală fără să manifeste vreo tendinţă spre redresare, nici spre o prăbuşire totală. Mai mult, faptele arată că ocuparea deplină a mâinii de lucru sau chiar şi numai o situaţie apropiată de ocuparea depl deplin inăă cons consti titu tuie ie un feno fenomen men rar rar şi de scur scurtă tă dura durată tă.. Fluctuaţiile pot începe brusc, dar par să cedeze treptat înainte de a fi atins amplitudini extreme, şi soarta ne rezervă de obicei o situaţie intermediară care nu este nici desperată, nici satisfăcătoare. Tocmai faptul că fluctuaţiile au tendinţa să cedeze înainte de a ajunge la extrem şi să evolueze în cele din urmă în direcţia opusă, a servit drept bază teoriei despre ciclurile economice cu faze care se succed cu regularitate”.

Cartea a cincea („Salariile nominale şi preţurile ”) şi Cartea Cartea a şasea şasea („Scurte însemnări sugerate de teoria generală”), respectiv capitolele 19-21 şi 22-24 abordează probleme adiacente

teoriei generale a lui Keynes. Un interes deosebit prezintă capitolele 20 şi 24. În capitolul 20 („Funcţia ocupării mâinii de lucru”) autorul se ocupă de aspecte mai subtile ale relaţiei dintre nivelul cererii efective de bunuri (mărfuri) pe piaţă şi nivelul ocupării, recurgând la ample formalizări matematice. Deosebit de important este capitolul 24 („Însemnări finale cu privire la filozofia socială la care poate conduce teoria generală”) deoarece expune într-o formă condensată opţiunea social-















PRINCIPALELE CURENTE DIN GÂNDIREA ECONOMICA CONTEPORANA Dupa primul razboi mondial, în perioada interbelica dar mai ales postbelica în gândirea economica contemporana au aparut si s-au afirmat o serie de curente. Delimitarea dintre acestea se face în functie de mai multe criterii cum ar fi: · supo suport rtul ul soci social al si de clas clasaa pe care care se spri spriji jina na resp respec ecti tivu vull curr curren entt econ econom omic ic si-l si-l promoveaza; · rolul atribuit statului în controlul mecanismului economic; · pozitia si atitudinea lor fata de doctrinele dominante; · specificul relatiilor nationale. În perioada interbelica s-au impus în mod clar doua curente dominante: dirijismul dirijismul si neoliberalismul. neoliberalismul. Dirijismul economic A aparut si s-a afirmat în anii 1930, dupa marea criza economica din anii 1929-1933, dominând viata economica mai bine de trei decenii pâna în 1968.Creatorul acestui cunoscut curent a fost J.Keynes.Pornind de la disfunctionalitatile disfunctionalitatile din economie J.Keynes si-a propus sa gaseas gaseasca ca solut solutii ii practi practice ce pentru pentru a atenua atenua sau chiar chiar înlatu înlatura ra dezech dezechili ilibre brele le si sa revig revigore oreze ze sistemul economic în ansamblu. În noua sa teorie economica J.Keynes a pornit de la critica si respingerii politicii liberului schimb considerând-o imperfecta si nerealista atât la scara macroeconomica si mondoeconomica. Daca dezechilib dezechilibrele rele economice economice prin politica politica liberulu liberuluii schimb schimb sunt produse produse spontan, spontan, reglar reglarea ea vietii vietii econom economice ice nu se poate poate realiz realizaa sponta spontan. n. În aceast aceastaa situat situatie ie nu se justi justifi fica ca pasivitatea statului statului fata de societate în general, general, de viata economica în particular. particular. Esenta dirijismului preconizat de J.Keynes consta în interventia moderata a statului în economie – proces definit cu termenul de dirijism. Esenta politici economice dirijiste preconizate de J.Keynes consta în realizarea unei coordonate între consum si investitie pentru a realiza un volum al productiei corespunzator ocuparii optime a fortei de munca. J.Keynes a condamnat interventia excesiva a statului în economie, socializarii activitatii economice, sub forma “socialismului de stat” sau nationalizarea întreprinderilor. întreprinderilor.















În practica politica economica promovata de dirijism a generat consecinte pe termen lung si pe termen scurt. si pe termen lung. Pe termen scurt politica dirijista formulata de J.Keynes a contribuit contribuit la reducerea somajului, somajului, la atenuarea dezechilibrelor, la amânarea sau atenuarea unor crize. Pe termen lung politica dirijista a avut efecte complexe si contradictorii. Astfel timp de câteva decenii dirijismul a condus la cresteri economice, dupa care au început sa se manifeste efecte indirecte, neasteptate cum ar fi inflatia. Ea a fost generata de cresterea cheltuielilor publice si orientarea investitiilor în domeniul militar. La acestea se aduna si scaderea puterii de cumparare si reaparitia somajului. Când aceste efecte secundare au început sa fie dominante fata de avantajele initiale produse de dirijism a aparut aparut critic criticaa antid antidiri irijis jista ta si antik antikeyn eynesi esista sta,, aparân aparândd noi noi curent curentee ca neolib neolibera eralis lismu mul,l, teoria teoria asteptarilor rationale sau teoria cresterii zero. Ideile sale au pus fundamentul Keynesianismului de astăzi şi au fost dezvoltate în decursul timpului de economişti ai şcolii keynesiene, deşi în prezent, pentru explicarea efectelor pe termen lung sunt judecate cu scepticism. De fapt, mesajul operelor sale este acela că, ideile microeconomice pot fi complet false în contextul macroeconomic. Din punct de vedere al conţinutului, Keynes are o confidenţă specială în puterea de conducere a conjuncturii interne. Din punct de vedere academic, Keynesianismul este o compoziţie formată din neoclasic şi înţelegere keynesiană. Din punct de vedere analitic nu oferă noi perspective. Pentru el economia de piaţă cu politică economică statală este stabilizatoare. Keynes a diagnosticat incompetenţa fundamentală a economiei de piaţă de a-şi garanta o dezvoltare stabilă. Deoarece Keynes a recomandat un intervenţionism, în 1930 a avut simpatie faţă de fascismul fascismul italian, afirmând afirmând că interven intervenţion ţionismu ismull statului statului fascist, asemănat cu un paznic paznic de noapte, noapte, ar oferi oferi cele mai bune condiţii condiţii pentru pentru implement implementarea area ideilor ideilor sale. În teoria teoria sa despre despre multiplicator a luat ideile fiziocraţiei lui François Quesnay. Keynes considera ca stiinta economica este o ramura a logicii, nu o stiinta naturala. Economia era vazuta ca o stiinta a gandirii cu ajutorul modelelor combinata cu arta alegerii modelelor relevante. Spre deosebire de stiinta naturii, materialul la care ea se aplica nu numai ca nu este constant, el este chiar neomogen in timp. Opinia lui, preluata de fapt de la Robbins, este ca economia, care se ocupa de motive, anticipari si incertitudini psihologice, este o stiinta















contraexemple pe doi dintre profesorii lui de economie de la King’s College Cambridge. Primul dintre ei este Arthur C. Pigou (care nu si-a ameliorat modelul simplu si invechit pe care il folosea), iar cel de al doilea este Alfred Marshal (care din dorinta de a inveta noi modele si de a fi realist, si-a incurcat modelele refuzand ideea de a folosi scheme abstracte). Pentru ca un model sa nu-si piarda generalitatea si valoarea ca mod de gandire, trebuie sa nu contina contina valori valori reale pentru functiil functiilee sale variabil variabile, e, deoarece deoarece devine devine inutiliza inutilizabil. bil. Keynes Keynes observa ca in chimie, fizica si alte stiinte ale naturii, menirea experimentului este de a furniza tocmai acele valori reale ale diferitelor cantitati si factori care apar intr-o ecuatie sau formula; dupa aflarea acestora, ele raman definitive. In economie, a introduce cifre intr-un model duce la anularea valorii sale, pentru ca cifrele nu se vor mai potrivi la o alta incercare. Cocluzia sa este ca a transforma un model intr-o formula cantitativa inseamna a-i distruge utilitatea ca instrument de gandire. Prin Princi cipa pale lele le sale sale scri scrier erii sunt sunt:: “The “The Econ Econom omic icss Cons Conseq eque uenc nces es of the the Peace Peace”” Consecintele economice ale pacii (1919), “A Treatise on Money” - Tratat despre bani (1930), dar este cunoscut mai ales pentru cartea sa “The General Theory of Employment, Interest and Money” - Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si banilor (1936), care a revolutionat stiinta economica sustinand finantarea prin deficit bugetar ca pe o cale de a pune capat Marii Crize. El ofera solutii sub forma cresterii cheltuielilor publice. Keynes considera ca stiinta economica este o ramura a logicii, nu o stiinta naturala. Economia era vazuta ca o stiinta a gandirii cu ajutorul modelelor combinata cu arta alegerii modelelor relevante. Spre deosebire de stiinta naturii, materialul la care ea se aplica nu numai ca nu este constant, el este chiar neomogen in timp. Opinia lui, preluata de fapt de la Robbins, este ca economia, care se ocupa de motive, anticipari si incertitudini psihologice, este o stiinta morala, pentru ca foloseste preponderent preponderent introspectia si judecati de valoare. Keynesismul este doctrina care a influentat cel mai mult gândirea economica, în general, si cea anglo-saxona, în special, fiind concomitent o doctrina, un curent si o scoala economica. Înca de la început, Keynes n-a avut nici un dubiu cu privire la semni-ficatia si importanta lucrarii sale. Doctrina keynesiana isi trage radacinile din acea realitate economica concreta care a existat in perioada interbelica, in special in Anglia, A nglia, dar si in alte tari dezvoltate industrial. Primul razboi mondial demonstrase cu prisosinta ca principiul „laisser-faire” se epuizase, ca economia















pasul principiul principiul liberalismului liberalismului economic, si anume ca economia de piata este capabila sa se autoregleze. „Nu-i vorba numai de dezordine, ori miscari muncitoresti ci de viata ori de moarte, foamete ori existenta, de zvarcolirile infricosatoare ale unei civilizatii muribunde” , scria Keynes in anul 1920. Nefiind in stare sa rezolve problemele practice, gandirea economica intrase in impas. Era nevoie de a innoi atat metodologia cat si teoria economica, lucru pe care incepuse sa-l faca deja unii economisti cum ar fi britanicul A.C. Pigou, polonezul M. Kalecki, dar mai cu seama suedezul Wicksell. Si totusi, misiunea de a elabora o noua doctrina si de a propune retete concrete si eficiente pentru a iesi din criza, avea sa-i revina lui Keynes. Metodologia Metodologia lui Keynes Principalele izvoare teoretice din care s-a inspirat Keynes in procesul elaborarii operei sale economice au fost lucrarile mercantilistilor mercantilistilor 1. Desi opera lui Keynes a avut o enorma influenta asupra practicii, ea a fost destinata in primul rand economistilor economistilor teoreticieni. Keynes respinge conceptia unei ordini naturale precum si a unor legi obiective, de natura fizico-matematica, legi care ar putea asigura functionarea spontana a economiei si stabilirea echilibrului economic. El plaseaza la temelia motivatiei activitatii economice inclinatiile pshologice ale oamenilor, inclinatii constante si decisive pentru comportamentul intreprinzatorului, care sunt ridicate la rangul de legi economice. Printre aceste legi economice de natura psihologica, potrivit lui Keynes, cele mai importante sunt: „legea psihologica psihologica fundamentala”(inclinatie fundamentala”(inclinatie spre consum sau spre economii), „legea imboldului imboldului pentru investitii” si „legea preferintei pentru lichiditati”. Aceste inclinatii, fiind stihice si incontrolabile, stau la baza dexechilibrelor economice, in mod special a crizelor si somajului. Teor Teoria ia cant cantit itat atii ii bani banilo lorr a fost fost prim primaa teor teorie ie pe term termen en scur scurtt pent pentru ru stbi stbili lizar zarea ea macroeconomica. Aceasta teorie este curioasa deoarece reletioneaza rezerva de moneda la pretul general la care bunurile sunt cumparate, nu la cantitatea de bunuri produse. Keynes a incercat sa folosesca aceasta teorie pentru a explica fluctuatiile din output-ul firmelor. Inainte de 1914 Keynes spunea ca banii nu au alta utilitate decat ac mijloc de a efectua tranzactii, doar pentru a scapa de acest subiect cat mai repede posibil. Tot ce avea de facut

















conceptie clasica. El afirma ca banii joaca si trebuie sa joace un rol activ in viata economica. Banii trebuie folositi ca instrument important de dirijare, de reglementare a economiei. Unul din scopuril scopurilee principal principalee ale politic politicii ii monetare monetare propuse propuse de fondator fondatorul ul doctrine doctrineii dirijiste este mentinerea ratei dobanzii la cel mai scazurt nivel posibil. Asemeni lui Aristotel si canonistilor miedevali, savantul englez considera ca banii nu produc nimic. De aceea trebuie stimulati si incurajati cei care creeaza tot felul de bunuri, si nu cei care, tezaurizand moneda, obtin venituri fabuloase. Un credit ieftin nu numai ca ar stimula investitiile private, ci si a scoate terenul de sub picioarele rentierilor. Iar printr-o miscare progresiva a ratei dobanzii pana la zero, aceasta clasa parazitara, care nu investeste, investeste, nu produce, a fi sortita sortita pieirii. pieirii. Reducerea ratei dobanzii, adica ieftinirea creditului poate fi realizata pe calea sporirii cantitatii de bani aflati in circulatie. Aceasta masura deschide insa, in mod inevitabil, calea inflatiei. Ce-i de facut? Din doua rele, Keynes accepta raul cel mai putin periculos-inflatia (in prezent inflatia este considerata raul cel mai mare). Oricum, legatura dintre somaj si inflatie este evidenta, caci creaea noilor locuri de munca urma sa se infaptuiasca printr-o finantare pe baze inflationiste. Fundamentand teoretic ca necesitatea ruperii legaturii dintre emisia monetara si rezerva de aur existenta, Keynes propune ca statul sa emit afara nici o jena atatia bani cati are nevoie economia. Iar daca sistemul etalon-aur este o piedica in cale atingerii acestui deziderat, atunci acest sistem trebuie sa fie abandonat. Ultimul patrar de secol al gandirii economice a fost marcat de disputa dintre monetarism si keynesism, care a impartit economistii in doua tabere. In prima tabara se afla cei care au fost deacord cu Milton Friedman, si anume pe cel mai puternic factor care influenteaza activitatea economica este reprezentat de modificarile stocului de bani. In cealalta tabara se afla discipolii lui Keynes care tin seama de ideea ca elementele determinante al nivelului activitatii economice















pastrare, iar politica monetara micsoreaza rata dobanzii incurajand astafel detinerile de lichiditati pentru operatiuni operatiuni speculative. Schema preferintei pentru lichiditati lichiditati devine acum elastica la infinit datorita asteptarilor unanime ale investitorilor, si anume ca rata dobanzii nu mai poate scadea ulterior; pretul actiunilor sunt atat de inalte incat nimeni nu se asteapta sa creasca mai mult. In cnsecinta toti prefera sa pastreze banii lichizi, iar politica monetara nu mai are nici un efect. Cresterile ofertei de bani sunt asadar ineficiente pentru reducerea ratei dobanzii. Din cauza inclinatiilor oamenilor de a acumula lichiditati acest comportament a fost denumit „capcana lichiditatii”. Conform noii sale conceptii din lucrarea cea mai valoroasa „Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor” aparuta in 1936, Keynes nu considera cantitatea de bani in circulatie ca un factor activ, ci ca o functie a „preferintei pentru lichiditate”, adica a tendintei de a pastra capitalurile si veniturile sub forma baneasca, in functie de anumite nivele ale ratei dobanzii. Pe aceasta baza el e l propune urmatoarea formula: M=L X R unde L este preferinta preferinta pentru lichiditate lichiditate si R este rata dobanzii. dobanzii. Keynes Keynes consid considera era acum acum ca actiun actiunea ea facto factoril rilor or polit politici ici neprev neprevazu azuti ti este este in stare stare sa submineze efectul masurilor luate de banici in domeniul politicii monetare si de credit, masuri menite sa reglementeze masa de bani si preturile marfurilor. Keynes stabileste o serie de legaturi intre cantitatea de moneda, gradul de ocupare a fortei de munca si preturi. Astfel, el considera ca in situatiile de ocupare incompleta a mainii de lucru, cresterea cresterea cantitat cantitatilor ilor monetare monetare nu provoaca provoaca cresterea cresterea preturil preturilor. or. Atunci Atunci cand exista exista marje, marje, rezerve de forta de munca si deci se poate munci mai mult, cantitatea suplimentaa de moneda va ajuta la cresterea economica si ea poarte poarte sa sporeasca fara pericol, pericol, fiind benefica benefica pentru ca face sa creasca gradul de ocupare a fortei de munca. In acest caz, Keynes vede o relatie proportionala intre cantitatea de moneda si gradul de ocupare a bratelor de munca, fara ca preturile sa fie















Caracterizând complex banii, Keynes afirma cã elasticitatea creãrii banilor si a banilor de substitutie substitutie este nulã sau foarte micã, volumul efectiv al banilor nefiind fixat rigid. Dupã mai multe etape de formalizare formalizare a relatiilor relatiilor dintre variabilele variabilele economice determinative ale cantitãtii de monedã, Keynes propune ecuatia functionalã. M = L(r), unde: L(r) reprezintã functia de lichiditate în raport cu rata dobânzii; Sunt eviden evidentiate tiate patru patru mobiluri mobiluri ale ale preferintei preferintei pentr pentruu lichiditat lichiditate: e: al tranzactii tranzactiilor; lor; al precautiei; al speculatiei; speculatiei; al veniturilor, veniturilor, si astfel ecuatia de mai sus fiind fiind dezvoltatã astfel: astfel: M = M1 + M2 = L1(y) +L2(r) unde: M1 si M2 sunt cantitãþile de monedã necesare tranzactiilor, precautiei, speculatiei. L1(y) si L2(r) sunt functii ale lichiditãtii în raport cu venitul si rata dobânzii. În baza acestei relatii Keynes formuleazã 3 întrebãri: în ce raport se aflã modificãrile lui M fatã de y si r? Ce factori determinã pe L1? Ce factori determinã pe L2? Modelul lui Modigliani

Acest model este o variantã modernã, matematizatã, a teoriei keynesiene, referindu-se la cele patru piete existente în economie, fiecãrei piete fiindu-i atasate o serie de ecuatii care exprimã dependenta cererii si ofertei pe aceste piete si echilibrarea cererii cu oferta. În cadrul modelului sunt cuprinse variabile endogene, exogene si initiale, precum si o serie de parametrii. Teoria monetarã Radclife

Varian Variantã tã oficia oficiali lizatã zatã a Keynes Keynesism ismul ului ui mon moneta etar, r, „Rapor „Raportul tul Radcli Radclife” fe” contes contestã tã rolul rolul















Anticiparile ca factor care determina productia si ocuparea Produc Producti tiaa are ca scop scop satisf satisface acerea rea consum consumato atoril rilor. or. De regul regula, a, trece trece un timp timp intre intre suportarea costurilor costurilor ca fiind cheltuieli de productie si cumpararea efectiva a produsului. In acest timp intreprinzatorul (privit atat ca producator, cat si ca investitor) trebuie sa se ghideze dupa anticiparile pe care le face in ceea ce priveste pretul pe care-l va plati cumparatorul. Exis Exista ta doua doua tipu tipuri ri de anti antici cipa pari ri:: pe term termen en scur scurt, t, care care se refe refera ra la pret pretul ul pe care care fabricantul il asteapta pentru produsul sau “finit” la momentul inceperii fabricarii; si pe termen lung se refera la veniturile viitoare la care se asteapta intreprinzatorul intreprinzatorul

daca

achizitioneaza

produse “finite” “finite” pentru a le adauga la echipamentul echipamentul sau de productie. productie. Comportamentul fiecarei firme va depinde de aceste anticipari, dar si de cele ale altora, mai ales in ceea ce priveste investitiile. In ceea ce priveste influenta acestora asupra folosirii mainii de lucru, se va tine seama de echipamentul de productie si de stocuri, dar mai ales de anticiparile curente asupra viitoarelor costuri si venituri. Deci modificarea anticiparilor are efect asupra ocuparii mainii de lucru, dar acest efect va fi deplin doar dupa un interval de timp considerabil. Keynes explica acest lucru in cazul anticiparilor pe termen scurt si pe termen lung. Pe termen scurt, schimbarile ce survin in nivelul anticiparilor, atunci cand sunt in sens nefavorabil, nu sunt atat de radicale pentru a duce la incetarea lucrului in procesele considerate eronate; cand sunt in sens pozitiv, este nevoie de o perioada de pregatire a mainii de lucru. Pe termen lung, echipamentul echipamentul ce nu urmeaza a fi inlocuit necesita in continuare mana de lucru pana la uzare; daca schimbarile sunt in sens favorabil, este nevoie de timp pentru adaptarea echipamentului echipamentului la noua situatie. In continuare Keynes vorbeste de ocuparea pe perioada lunga, ca fiind acea situatie conform careia anticiparile de un anumit fel se mentin o perioada destul de lunga pentru ca efectul asupra ocuparii mainii de lucru sa fie complet. Acest lucru nu este posibil, datorita















este valabil si in cazul in care acesta se situeaza sub nivelul initial, din aceleasi cauze volumul ocuparii fortei de munca va scadea sub noul nivel, revenind cu timpul la acesta. Rezu Rezult ltaa din din cele cele anal analiz izat atee ca nive nivelu lull folo folosi siri riii ma main inii ii de lucr lucruu depi depind ndee de configuratia anticiparilor din acel moment, dar si de cele care au existat in trecut, si care sunt intruchipate in echipamentul de productie actual. Deci este corect spus ca folosirea actuala a mainii de lucru este influentata de anticiparile actuale si de echipamentul de productie actual. Keyn Keynes es cons consid ider eraa ca nu se poat poatee evit evitaa luar luarea ea in cons consid ider erat atie ie expr expres esaa a anticiparilor curente pe termen lung, dar ca este indicat acest lucru in cazul anticiparilor pe termen scurt. De obicei, rezultatele cele mai recente au un rol predominant asupra acestor asteptari; iar prognozele producatorilor sunt modificate mai degraba in lumina rezultatelor, decat pe baza de anticipari privind modificarile viitoare. De altfel, efectele asupra folosirii fortei de munca pe care le au incasarile realizate din vanzarea productiei recente si cele pe care le au incasarile scontate de pe urma vanzarii productiei in curs se suprapun in mare masura. Cu toate acestea, in cazul bunurilor de folosinta indelungata, indelungata, asteptarile pe termen scurt ale producatorilor se bazeaza pe asteptarile curente pe termen lung ale investitorului, iar acestea nu pot fi verificate la intervale scurte prin rezultatele obtinute. obtinute.

Starea de anticipare pe termen lung Capitolul studiaza o parte din factorii care determina randamentul in perspectiva al unui bun. Este importanta aprofundarea acestei teme, deoarece capitolul anterior a avut ca tema principala investitiile. investitiile. Marimea investitiilor investitiilor depinde de raportul dintre rata dobanzii si curba eficientei marginale a capitalului. Aceasta din urma se poate calcula raportand pretul de oferta al

















precum: modificarile viitoare de tip si de volum ale stocului de bunuri capitale, modificarile gusturilor gusturilor cosumatorilor, cererea efectiva si modificarile salariului nominal. Starea psihologica de asteptare (denumita si starea de anticipare pe termen lung) este aceea in care producatorul producatorul evalueaza cat va obtine pentru un produs produs atunci cand acesta va fi gata, daca hotaraste inceperea producerii lui astazi, cu utilajele existente. Aceasta stare nu depinde doar de prognoza cea mai probabila care poate fi facuta, ci si de autoincrederea cu care facem aceasta prognoza. Starea increderii are o impotrata deosebita pentru ca este unul din principalii factori care determina curba eficientei marginale a capitalului (curba cererii de investitii). In examinarea acestei stari, se presupune ca nu au loc modificari ale ratei dobazii si ca schimbarea valorii investitiilor se datoreaza doar unor modificari ale anticiparilor privind randamentele lor in perspectiva. Anumite categorii de investitii depind, nu atat de previziunile previziunile intreprinzatorilor intreprinzatorilor profesionisti, profesionisti, cat depind de asteptarile asteptarile medii ale celor care lucreaza cu bursa. Aparitia hartiilor hartiilor de valoare si a burselor pe care acestea sunt cotate a condus la posibilitatea evaluarii zilnice a multor investitii. Cuno Cunost stin inte tele le pe care care le avem avem de obic obicei ei cu priv privir iree la fact factor orii ii care care vor vor dete determ rmin inaa randamentul adus de o investitie in viitor, sunt foarte sarace, de aceea, pentru a reevalua o investitie existenta, se recurge la o “conventie”. Aceasta se rezuma la a presupune ca starea de















5) Concur Concurent entaa manife manifesta stata ta intre intre profes profesion ionist istii ii cunasc cunascato atori ri ( care care posed posedaa capaci capacitat tatii de apreciere si cunostinte inaccesibile investitorului particular), ar trebui sa duca la corectarea actiunilor indivizilor neinformati. neinformati. Investitorul Investitorul si speculatorul speculatorul profesionist se feresc in a face prognoze pe terman lung in ceea ce priveste randamentul unei investitii. Ei prevad insa modificarile bazei conventionale a evaluarii mai devreme decat cei nainitiati, nefiind interesati de valoarea reala a unei investitii, ci de acea valoare pe care i-o va conferi piata in viitor, sub influenta psihologiei de masa. Investitorul profesionist trebuie sa anticipeze acele schimbari iminente care influenteaza cel mai mult psihologia de masa a pietei. Obiectivul real al celor mai pricepute investitii este de a “pacal “pacalii multim multimea ea ” si de a transm transmite ite mai depart departee mon moneda eda falsa sau cea pe cale cale sa-si sa-si piarda piarda valoarea. Americanii denumesc acest comportament “a fi mai rapid decat glontul“. Este necesar ca investitorii sa stie sa faca o investitie la momentul potrivit, sa plaseze hartiile a caror valoare este in scadere si sa aiba mereu “spatele asigurat” in cazul in care ar fi nevoiti sa se retraga din afacere (Keynes explica aceste atitudini printr-o serie se tehnici numite: “tac”, “fata batrana” si “ scaune mobile”). In cadrul pietei, exista doua tipuri de investitori: a) Investit Investitori ori specula speculatori tori (“mai (“mai iuti iuti ca glontu glontul”) l”) – sunt sunt genul genul de persoan persoanee care speculea speculeaza za















pietei, are nevoie de resurse mai mari pentru a fi in siguranta. El nu trebuie sa opteze pe scara prea mare si nici cu bani imprumutati. La un anumit nivel de inteligenta si la un volum dat de resurse, privind in viitor, viitor, el va obtine venituri mai mari de pe urma jocului. Speculatia nu nu este este tot timpul superioara spiritului spiritului de intreprindere intreprindere , dar cu timpul creste riscul ca speculatia sa predomine. Daca pe o piata apare preponderent un flux continuu de spirit de intreprindere, intreprindere, speculatorii sunt inofensivi. inofensivi. Exemplele de piete folosite de Keynes sunt: •

piata din Anglia Anglia – piata bazata pe spirit de intreprindere intreprindere La bursa din Londra, este redusa lichiditatea pietei datorita

diferentelor mari dintre pretul de cumparare si cel de vanzare (diferente incasate de ministrii), comisioanele ridicate ale agentilor de schimb si impozitul mare pe transferuri perceput de Trezorerie. •

piata din New York – piata piata speculativa In SUA , spiritul de intreprindere ar putea fi incurajat prin

introducerea introducerea unui impozit de stat perceput la toate transferurile. Ideal ar fi ca investitiile sa fie achizitii permanente si indisolubile, pentru ca investitorul sa-si concentreze perspectivele pe termen lung. Problema in acest caz vine din partea lichiditatii pietelor de investitii Fiecare investitor considera ca obligatiile obligatiile pe care le contracteaza sunt















Exista si factori care atenueaza efectele ignorantei umane in ceea ce priveste viitorul, deoarece exista si investitii al caror randament in perspectiva este dominat de venitul pe care il aduc in viitorul apropiat. Acesti factori sunt: o

o

dobanda compusa (in cazul serviciilor publice) probabilitatea probabilitatea invechirii (in cazul cladirilor) cladirilor) In concluzie, Keynes afirma ca nu are incredere intr-o politica pur monetara care sa

influenteze rata dobanzii, deoarece este putin probabil ca fluctuatiile prezentate mai sus sa fie combat combatute ute print printr-o r-o mo modif difica icare re a ratei ratei dob dobanz anzii. ii. El asteap asteapta ta spriji sprijinn din din partea partea statul statului ui in organizarea directa a investitiilor. investitiilor. Teoria monetară a lui John Maynard Keynes Oferta de bani: originea sa în procesul de finanţare Teoria monetară a lui Keynes – adică concepţia sa privind originea ofertei de bani, cererea pentru aceasta şi structura ratelor dobânzii – este corespondentul logic al viziunii sale asupra relaţiei dintre preţurile bunurilor de capital şi fluxul investiţiilor. Procesul cererii se realizează prin intermediul sistemului bancar şi al guvernului. guvernului. Astfel, viziunea lui Keynes asupra unei unei econo economii mii capita capitalis liste te mod modern ernee caract caracteri erizat zatee printr printr-un -un sistem sistem bancar bancar sofis sofistic ticat, at, care care funcţionează pe baza rezervelor fracţionale, concepe oferta de bani ca avându-şi originea în















replică la modificările progresive ale ratei dobânzii. Explicaţia dată de Keynes cererii de bani ca depozit de valoare în condiţii de incertitudine este uşor înţeleasă dacă analizăm câştigurile din titlurile financiare. Acolo unde există o piaţă organizată, chiar dacă ele nu sunt mijloace de schimb, titlurile cu venit fix nu sunt mult inferioare banilor înşişi ca bunuri de înaltă lichiditate. Dezavantajul lor însă este riscul modificărilor de preţuri, care alterează câştigul pe care îl furnizează. Dacă preţul de piaţă al unui titlu creşte, raportul dintre venitul său fix şi preţul titlului scade. Câştigul pe care îl va da, care este venitul câştigat din ne-lichiditate, scade în consecinţă. Ratele scăzute ale dobânzii şi câştigurile din titluri pot fi astfel mai puţin atractive decât cash-ul însuşi, chiar dacă acesta nu produce nici un venit. Cererea si oferta de moneda Variatiile monedei influenteazã activitatea economicã si de aici necesitatea de a întelege originea nevoilor de monedã (cererea) si a mecanismelor creatiei monetare (oferta). Cererea de monedã presupune analiza motivelor subiectilor economici de a detine moneda: Analiza clasicã si neoclasicã: moneda cerutã pentru nevoi de tranzactionare, nu pentru ea însãsi, ci pentru functia sa de mijloc de schimb, formula propusã: M *V = P*Q unde: M = cantitatea de monedã; V = viteza de circulaþie circulaþie a monedei; monedei;

















schimburilor, de mijloace de platã, în acest sens structurându-se agregatele monetare. Oferta de monedã influenteazã activitatea economicã prin volum, ritm de modificare si compozitie. Relaţia dintre teoria valorii şi teoria monetară Keynes a deplâns ceea ce el a numit „falsa separare” între teoria valorii şi distribuţiei, pe de o parte, şi teoria nivelului general al preţurilor pe de alta. Unul din obiectivele lui Keynes a fost acela de „a aduce teoria preţurilor în întregul ei înapoi în strânsă legătură cu teoria valorii” 2. El şi-a conceput teoria ocupării şi producţiei în sensul furnizării legăturii necesare. Pentru atingerea acestui obiectiv, Keynes face câteva sumare observaţii despre preţurile particulare ce domină în diferitele industrii şi trece apoi la „industria ca întreg” şi la nivelul general al preţului. El ne reaminteşte că preţurile particulare reflectă costurile marginale, care depind, pe de o parte, de scara operaţiunilor din industrie şi pe de alta de preţurile plătite pentru factorii angajaţi. De















TEORII ŞI POLITICI MONETARE POLITICA FISCALĂ Teoria Keynesianistă a instabilităţii macroeconomice, constituie un mandat pentru intervenţia guvernului guvernului în economie. În concepţia concepţia Keynesian Keynesianistă istă,, insuficie insuficienţa nţa cererii cererii globale globale cauzează cauzează şomaj, şomaj, iar excesul excesul cererii globale cauzează inflaţie. Întrucât piaţa nu corectează aceste dezechilibre, atunci trebuie să intervină Guvernul. Keynes a concluzionat ca, Guvernul trebuie sa intervină pentru a ţine sub control nivelul cererii globale. Principalele probleme pe care le comportă politica fiscală, sunt: 1.politica cheltuielilor cheltuielilor guvernamentale şi politici legate de impozitare, să contribuie la asigurarea ocupării depline;















Prerogativele de impozitare şi cheltuielile guvernamentale exercită o mare influenţă asupra cererii globale. Guvernul poate acţiona asupra nivelului cererii globale, prin: 1.cumpărarea unei cantităţi mai mari sau mai mici de bunuri şi servicii; PIB = C + G + I + Exp.net 2.creşterea sau scăderea nivelului impozitelor; impozitelor; 3.modificarea nivelului transferului de venituri. Politi Politica ca fisca fiscală lă vizeaz vizeazăă utili utilizar zarea ea acestor acestor pârgh pârghii ii pentru pentru influe influenţ nţarea area rezult rezultate atelor lor macroeconomice. Din perspectiva macroeconomiei bugetului guvernamental, este un instrument care poate modifica cererea globală şi rezulatele macroeconomice.





























Dacă economia se află într-un echilibru de recesiune cum este punctual ”a“, obiectivul politic va fi acela de a creşte producţia la nivelul ocupării depline Q F. Keynes a impulsionat Guvernul să îşi folosească puterile de impozitare şi de cheltuieli guvernamentale, guvernamentale, pentru a deplasa spre dreapta curba cererii globale. Modelul Keynesian al procesului de ajustare ne ajută nu numai să înţelegem cum poate economia să ajungă într-o asemenea situaţie indezirabilă, dar şi cum ar putea ieşi din aceasta. Keynes pune în evidenţă modul în care curba cererii globale se deplasează odată cu modificările în comportamentul de cheltuieli. El arată de asemenea, modul în care noi “injecţii” de cheltuieli, în fluxul economic, se multiplică în modificări mult mai mari ale cheltuielilor totale. În conceţia Keynesiană, calea de ieşire din recesiune este sporirea cheltuielilor pe bunuri şi servicii. Cheltuielile adiţionale pot proveni, fie din sporirea cheltuielilor guvernamentale, fie

















Nivelul preţ (preţ mediu)















În asemenea împrejurări, o creştere a cererii globale nu se converteşte u.m. pentru u.m, într-un PIB real sporit, în schimb, atunci când curba cererii globale se deplasează către dreapta, economia se va deplasa în sus de-a lungul curbei OG şi nu orizontal către dreapta. Conclu Concluzie zie:Fi :Fig.3 g.3 ilust ilustrea rează ză consec consecin inţel ţelee unei unei curbe curbe a ofert ofertei ei global globalee încli înclinat natee în sus. sus. Să















insuficienţa cererii globale globale ester de 800 mil., sau 0,8 mild. u.m. Această cifră arată ce cantitate de cerere globală suplimentară ester necesară pentru atingerea ocupării depline. Cel mai simplu mod de a deplasa cererea globală, este acela de a creşte cheltuielile guvernamentale.















Parametrul multiplicator investiţional (K), cu ajutorul căruia se exprimă gradul de intensitate al unei variabile, a fost folosit de Keynes pentru a exprima interdependenţa dintre fluctuaţiile investiţiilor, ocupării şi veniturilor. Acesta ne arată că atunci când are loc un spor al investiţiilor globale, venitul va creşte cu o mărime care este de K ori mai mare decât sporul investiţional.















Multiplicatorul reprezintă multiplul cu care o modificare iniţială a cheltuielilor agregate, va schimba cheltuielile totale după un număr infinit de cicluri de cheltuieli. Să presupunem că, gospodăriile au o înclinaţie marginală către consum C ' = 0,75, multiplicatorul = 4. Dacă multiplicatorul = 4 , fiecare u.m. a noii cheltuieli guvernamentale contribuie contribuie la creşterea cheltuielilor cu 4 u.m.





































































































47062909 John Maynaral Keynes

Recommend Documents