CRIZA RACHETELOR DIN CUBA
Sibiu 2011
Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește criza ca fiind o ”manifestare violentă a contradicțiilor; moment periculos și decisiv; tulburare”. Criza rachetelor din Cuba poate fi considerată un exemplu perfect pentru această definiție ținând cont că toate fazele unei crize se regăsesc foarte clar și sunt bine determinate.
Motivul pentru care acest subiect trebuie tratat cu o atenție deosebită este că această criză a rachetelor din Cuba a adus lumea în pragul unui război nuclear. Putem considera că omenirea nu s- a aflat niciodată mai aproape de un haos nuclear datorat acestei demonstrații de
putere din partea celor două blocuri antagoniste - și anume U.R.S.S. și SUA. Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a marcat începutul unei noi faze a relațiilor internaționale marcate de rivalitatea sovieto -americană. Noțiunea de ”Război Rece” aparține omului de afaceri și consilierului lui Roosevelt, Bernard Baruch. Aceasta a fost folosită pentru prima oară într -un discurs susținut în Carolina de Sud la data de 16 aprilie 1947, în sensul de stare de ostilitate care s- a creat între SUA și U.R.S.S. În sens strict, începutul războiului rece este marcat de întâlnirea dintre Winston
Churchill şi Harry Truman, la 5 mai 1946, când Churchill a afirmat următoarele: ”De la Strettin la Marea Baltică şi până la Triest în Adriatica, o cortină de fier a coborât în mijlocul continentului.”1 Democraţia şi libertatea trebuiesc instalate cât mai repede, pentru a stopa intenţia sovietică de a -şi extinde nelimitat puterea şi doctrina. Războiul rece se organizează după principiul “război improbabil, pace imposibilă”. Războiul este improbabil pentru că descurajarea nucleară împiedică superputerile să transforme războiul rece în conflict real. Pacea este imposibilă pentru că scopurile celor doi actori sunt antagonice. URSS vrea să pună bazele comunismului la scară mondială, iar lumea occidentală doreşte dispariţia ameninţării socialiste. Nu există un conflict armat direct, acesta fiind izolat în lumea a treia. Criza rachetelor sovietice din Cuba a fost o confruntare între Uniunea Sovietică și
Statele Unite în legătură cu proiectilele nucleare sovietice din Cuba. Criza a început pe 14 octombrie 1962 si a durat 38 de zile pâna pe 20 noiembrie 1962. Numărul de rachete ruseşti (mai exact - 48) din Cuba, era egal cu numărul rachetelor americane din Izmir, Turcia.
1
Pascal Boniface; Relatiile Est-Vest 1945-1991,Editura Institutul European,Iasi,1998
Pe data de 14 octombrie 1962 au fost descoperite de către un avion de spionaj american (U-2) baze de lansat proiectile de rază mijlocie în Cuba. În ziua imediat următoare a
fost convocată de către președintele american Kennedy o întrunire de urgență cu consilierii săi experimentați din domeniile militar, politic și diplomatic. Grupul care s -a constituit atunci poartă denumirea de ExCom, prescurtarea de la Comitetul Executiv. A urmat apoi un discurs televizat în care președintele american a declarat că s -au descoperit baze rusești de lansare a rachetelor SS -4 Sandal în Cuba. Pericolul era iminent deoarece aceste rachete av eau rază medie de aproximativ 2000 de kilometri și datorită
amplasării acestora puteau lovi un număr mare de orașe americane foarte importante, ca de exemplu Washingtonul.
După mai multe propuneri de acțiune în această situație în care s -au respins variantele unor atacuri aeriene pentru a extermina bazele proiectilelor, ExCom a decis asupra uneia și anume cea de a impune o carantină navală și dezmembrarea bazelor plus îndepărtarea proiectilelor.
Următoarele zile au fost extrem de tensionate, în care această criză a fost escaladată până aproape de izbucnirea unui război nuclear între cele două superputeri. Răspunsul lui Hrușciov la măsurile impuse de SUA a fost că armele sovietice din Cuba sunt echivalente rachetelor americane din Turcia, vecina URSS- ului, însă președintele
american a declarat că acele rachete sunt pentru a apăra Europa,dar în schimb, singur ul motiv pentru prezența rachetelor din Cuba este cel de a ataca nuclear SUA și a menținut ultimatumul punând forțele armate în stare de alarmă nucleară. La ordinul șefilor Statului-Major, forțele militare americane au intrat în DEFCON 2, gradul cel mai î nalt de alertă atins vreodată în
epoca postbelică, deoarece comandanții militari se pregăteau pentru un război pe toate planurile cu Uniunea Sovietică. Un alt moment tensionant a fost pe data de 25 octombrie, când, transportorul aerian USS Essex si distrugătorul USS Gearing au încercat să intercepteze petrolierul sovietic
București pe când acesta din urmă trecea peste linia de blocadă a Cubei. Nava sovietică nu a cooperat, dar Marina SUA s-a abținut să captureze nava cu forța, considerând improbabil ca petrolierul să transporte armament.
În urma descoperirii faptului că lucrările la bazele de proiectile din Cuba continuă fără întreruperi, Excom dezbătea autorizarea unei invazii americane. În această zi de 26 octombrie
sovieticii au transmis o propunere de a încheia această criză: ei s -au oferit să demonteze bazele de proiectile în schimbul promisiunii SUA de a nu invada Cuba. Pe 27 octimbrie,
totuși, Hrușciov s-a contrazis cerând în public demontarea bazelor americane de rachete din Turcia, presat fiind de comandanții militari sovietici. Singurele confruntări din timpul acestei
crize au avut loc la 27 octombrie, când artileria antiaeriană cubaneză a atacat fără succes două avioane ce faceau parte din Divizia Tactică de Recunoaştere a Aviaţiei Militare Ameri cane. În aceeaşi zi, ruşii au reuşit să doboare un avion american de recunoaştere U -2, acţiune care a fost considerată o greşeală de către Hruşciov. Acesta a hotărat rezolvarea conflictului pe cale diplomatică. În plus, s-a dovedit că acţiunea militară sovietică în Cuba a fost prost organizată, cu deficienţe tehnologice şi lipsită de un camuflaj adecvat. 2 Kennedy a considerat că este imperios necesar să se detensioneze această criză care devenea din ce în ce mai accentuată și astfel a decis să dezarmeze în secret bazele de rachete din Turcia, însă doar după o dată ulterioară, pentru a nu se lovi de protestele Turciei, care era un mebru cheie al NATO. Astfel, a încercat să îi lase spațiu de manevră lui Hrușciov, fără a -i ataca orgoliul sau a-l provoca. În data de 28 octombrie, Hrușciov a anunțat intenția guvernului său de a demonta și
îndepărta toate armele ofensive sovietice din Cuba. Transmitând mesajul acesta publicului prin Radio Moscova, URSS-ul îsi confirma dorinta de a continua pe linia solutiei propuse de americani cu o zi înainte. În acea după -amiază, tehnicieni sovietici au început s ă demonteze bazele de proiectile, iar lumea nu mai era în pragul r ăzboiului nuclear. Criza proiectilelor cubaneze era încheiat ă. În noiembrie, Kennedy a retras blocada naval ă, și până la sfârș itul anului toate rachetele ofensive fuseseră luate din Cuba. Curând dupa acestea, SUA și -a retras
în tăcere proiectilele din Turcia. În urma aceste situații, învingătoare ar fi putut părea SUA, dar ca reacție la încheierea acestui conflict Cuba s- a ales cu un sentiment mult mai profund de siguranță, ea nefiind
invadată de nicio succesiune de administrații americane, acestea onorând promisiunea președintelui american Kennedy de a nu a invada Cuba. Cu toate acestea, consider că jocul diplomatic condus de Hrușciov a fost unul de intimidare, foarte riscant în condițiile în care URSS -ul se afla într-un dezavantaj strategic enorm, fiind înconjurat de baze americane nucleare.
2
Steven Zaloga, Ţinta:America,Uniunea Sovietică şi armele strategice , Editura Elit, Bucureşti, 1993, p278, 279
În ciuda faptului că primul satelit artificial Sputnik fusese lansat de către URSS cu o încărcătură de 3-5 megatone până la 12 000 de km, exista un dezechilibru imens între SUA și URSS la capitolul arme strategice intercontinentale. Acest lucru se datora atât numărului cât
și performanțelor scăzute ale bombardierelor intercontinentale ale URSS, care nu puteau asigura paritatea nucleară cu SUA. Singurul avantaj strategic deținut de către URSS era situația delicat de periculoasă a Europei de Vest de a fi luate ostatice, având în vedere că pe continentul european, URSS
deținea, mai ales la capitolul armelor conveționale, un avantaj considerabil. Consecință a acestei crize a fost conștientizarea pericolului utilizării armamentului nuclear și necesitatea de alianțe politico -militare solide care să ajute la menținerea unui statust cât mai stabil în relațiile dintre state, mai ales dintre cele posesoare de armament nuclear. Poate că pare un clișeu, dar această descriere a evenimentelor trebuie încheiată cu vorba fizicianului Einstein care a spus că nu știe cu ce arme se va purta cel de -al treilea război mondial, dar cel de- al patrulea cu siguranță se va purta cu bețe și pietre.
Bibliografie
-
Gazeta de Maramureș - Ioan Botiș - Criza rachetelor cubaneze
-
Constantin Moștoflei – ”Impactul evoluției relațiilor internaționale asupra mediului de securitate”, Ed. Universității de Apărare ”Carol
I” București 2010
-
Andrei Miroiu – ”Manual de Relații Internaționale”, Ed. Polirom, București, 2006
-
Claude Delmas – ”Crizele din Cuba (1961 -1962)”, Ed. Corint
-
www.scribd.com
-
www.coldwar.org
-
www.css.unap.ro
-
www.scritube.com