05_CAPITOLUL 1 - Problema tipurilor in istoria de idei .doc

A



 din ea "orţele care îi călăuzesc spre contemplarea şi iubirea de umnezeu ) ast"el încât tot ceea ce e material apare prin interpretare religioasă Eexegeza alegorica, hermeneuticăF ca retopit spre a "orma un cosmos de idei, ba în cele din urma totul este biruit prin ascensiune şi depăşit ca treapta şi rămâne singură, odihnindu!se "eri!cita, doar legătura dintre spiritul izvorât din umnezeu al "ăpturii şi umnezeu însuşi %amor et visio'.-  /2. 4eologia lui, spre deosebire de aceea a lui 4ertullian, este esenţialmente "ilozo"ică, mulându!se per"ect pe tiparul unei "ilozo"ii neoplatonice. (n 1rigene se întrepătrund în chip paşnic şi armonios s"erele "ilozo"iei greceşti şi ale gnozei, pe de!o parte, ale ideilor  creştine, pe de alta. 0ezultatul acestei îngăduinţe şi echităţi larg comprehensive a "ost că şi 1rigene a avut destinul celor condamnaţi de 9iserica. 1ricum, condamnarea de"initivă s!a produs abia postum, după ce 1rigene, bătrân, "usese martirizat în timpul prigoanei împotriva creştinilor, sub ecius, şi murise la scurtă vreme în urma torturilor. (n @22,  papa %nastasie 3 a pronunţat condamnarea, iar în AI@ un sinod convocat de 3ustinian a anatemizat ereziaH anatema s!a menţinut şi în verdictele conciliilor ulterioare. ;. 1rigene este un reprezentant clasic al tipului extravertit. 1rientarea sa "undamentală merge în direcţia obiectului, ceea ce se vede din atenţia conştiincioasă cu care el examinează "aptele obiective şi condiţionările lor şi din "ormularea acelui principiu suprem al lui amor et visio (ei. Procesul creştin de dezvoltare a întâlnit în 1rigene un tip care se întemeiază pe relaţia cu obiectul, relaţie care s!a exprimat dintotdeauna simbolic  prin sexualitate, motiv pentru care anumite teorii reduc toate "uncţiile de baza ale su"letului tocmai la sexualitate. e aceea castrarea este expresia adecvată a sacri"iciului celei mai preţioase "uncţii. &ste absolut caracteristic "aptul ca 4ertullian săvârşeşte  sacrifcium intellectus, iar 1rigene  sacrificium phalli, căci viaţa creştina pretinde suspendarea totală a legăturii senzuale cu obiectul, mai exact: sacri"icarea acelei "uncţii care este socotita a "i cea mai preţioasă, a  bunului celui mai de preţ, a instinctului celui mai puternic. in punct de vedere biologic, sacri"iciul este pus în slu$ba domesticirii, din punct de vedere psihologic însă el urmăreşte, prin des"acerea vechilor legături, să o"ere spiritului posibilităţi noi de evoluţie. 4ertullian si!a $ert"it intelectul, căci intelectul era acela care îl lega cel mai puternic de realitate. #ombătea gnoza, deoarece pentru el ea reprezenta calea ocolită de a a$unge la intelectualitate, condiţie totodată a senzualităţii. #orespunzător acestui "apt, gnosticismul se împarte într!adevăr în două direcţii: una tinde către o spiritualizare depăşind orice măsură, cealaltă se pierde în anomism etic, într!un libertinism absolut, care nu se dă înapoi din "aţa nici unui viciu, a nici unei perversităţi, a nici unei impudori oricât de respingătoare. 


?



 evident, nu intelectul reprezenta o prime$die specială, ci mai degrabă simţirea şi senzaţia ce leagă de obiect. Prin castrare, el s!a eliberat de senzualitatea împerecheată cu gnosti! cismul şi a putut ast"el să se lase "ără teamă în voia bogăţiei de gândire a acestuia din urma, în vreme ce 4ertullian, prin sacri"iciul său intelectual, s!a zăvorât în "aţa gnozei, a$ungând însă, tocmai pe această cale, la o pro"unzime a sentimentului religios pe care 1rigene n!a atins!o niciodată. ,,#eea ce îl deosebeşte de 1rigene-, scrie J 5+ota J6 (o)umente der nosis, p. V//.5C+ota J6 ;/. Dedem aici cum, de "apt, în cadrul procesului creştin tipul originar s!a inversat. 4ertullian, gânditorul penetrant, devine un om al sentimentuluiH 1rigene, la rându!i, devine învăţat şi se pierde în logică. & uşor, "ireşte, să inversăm raţionamentul şi să spunem că 4ertullian a "ost dintotdeauna un om al sentimentului, iar 1rigene un intelectual. ar, lăsând la o parte "aptul că în "elul acesta di"erenţa tipologică nu se suprimă, ci continuă să dăinuie, modul răsturnat de a privi lucrurile nu explica de ce 4ertullian şi!a văzut în gândire adversarul cel mai prime$dios, în vreme ce 1rigene l!a văzut în sexualitate. 


J



 să existe un motiv pentru care dispunem de di"erite modalităţi de adaptare psihologică:  probabil ca o singură cale e insu"icientăH doar gândit sau doar simţit, obiectul nu pare să "ie decât parţial sesizat. %titudinea E,,tipica-F unilaterală lasă un de"icit în capacitatea  psihologică de adaptare, care, acumulându!se în cursul vieţii, duce mai devreme sau mai târziu la tulburări de adaptare ce împing subiectul către o compensaţie. #ompensaţia însă nu poate "i obţinută decât printr!o amputare Esacri"iciuF a atitudinii unilaterale de până atunci. (n "elul acesta, apare o stază temporară a energiei şi o debordare a ei în canalele neutilizate încă pe cale conştientă, dar pregătite în inconştient. e"icitul în adaptare care este causa efficiens a procesului de răsturnare se mani"estă subiectiv sub "orma unui sentiment de nelămurită nemulţumire. %ceasta era atmos"era care domina momentul de răscruce de la începutul erei noastre. 1 extraordinară şi uimitoare nevoie de mântuire  pusese stăpânire pe oameni, ducând la acea în"lorire nemaivăzută de culte posibile şi imposibile din 0oma antica. +u lipseau nici reprezentanţii teoriei vieţii trăite din plin care operau nu cu ,,biologie-, ci cu argumentele ştiinţei de atunci. e asemenea, nu mai conteneau speculaţiile asupra motivelor pentru care oamenii o duceau atât de răuH doar că în acele vremuri cauzalismul nu era atât de limitat pe cât este acela al ştiinţei noastreH se "ăceau raportări nu doar la vârsta copilăriei, ci şi la cosmogonie, inventându!se nenumărate sisteme care demonstrau tot ceea ce se petrecuse în trecutul îndepărtat şi din care rezultaseră mai apoi stări ne"aste pentru umanitate. ;@. 


). Co"#ro*ersele #eoloi$e !le Biseri$ii *e$hi ;8. +u este improbabil să întâlnim opoziţia tipurilor în istoria schismelor şi a ereziilor, de altminteri atât de bogată în controverse, a 9isericii creştine din primele veacuri. &bionţii sau iudeii botezaţi, identici probabil cu primii creştini, credeau în umanitatea exclusiva a lui #ristos, socotit de ei "iul 'ariei şi al lui 3osi", care abia ulterior ar "i primit



8



 consacrarea prin uhul <"ânt. %st"el, "aţă de docetişti, ebionţii se situau în aceasta chestiune la polul opus. 1poziţia s!a perpetuat vreme îndelungată. (ntr!o "ormă schimbată, mai tăioasă, din unghiul politicii clericale, dar mai moderată din unghiul conţinutului, ea a reapărut în $urul anului @; în erezia lui %rie. %rie respingea "ormula  propusă de 9iserica ortodoxă NO QNRS TUVVTWVX Easemenea 4ataluiF. &xaminând mai îndeaproape istoria marii controverse arianice legată de homoousie şi de homoiousie Eidentitatea şi asemănarea "iinţei lui #ristos cu umnezeuF, observăm ca homoiousia  pune accentul pe senzual şi pe simţirea umană, în vreme ce homoousia reprezintă un  punct de vedere pur logic şi abstract. 4ot ast"el, s!ar zice că revolta mono"iziţilor Ecare susţineau unitatea absolută a naturii lui #ristosF împotriva "ormulei dio"izite a sinodului de la #alcedon Ecare admitea natura dublă, indivizibilă a lui #ristos, respectiv natura omenească şi dumnezeiască într!unaF valori"ică, din nou, punctul de vedere abstract şi non!reprezentabil "aţă de cel natural şi senzual al "ormulei dio"izite. ;?. 


2



 5+ota 26 7ăcomie, am spune: libido nestăpânit, care, ca YZUQ[\UY]^, constrângere a aştrilor şi a destinului, îl duce pe om la greşeala şi la pierzanie. 5C+ota 26 (n viziunea lui %ugustin, păcatului originar i se opune harul mântuitor al lui umnezeu cu instituţia creată de el: 9iserica, administratoare a mi$loacelor de salvare. (n această concepţie, valoarea omului este "oarte scăzută. &l nu mai e de "apt decât o biată creatură, condamnată, căzută necondiţionat în puterea diavolului, dacă nu se împărtăşeşte de harul divin prin intermedierea 9isericii atotmântuitoare. ispar mai mult sau mai puţin ast"el nu doar valoarea, ci şi libertatea morală şi autodeterminarea omului, cresc, în schimb, cu atât mai mult valoarea şi importanţa ideii de 9iserica, în concordanţă cu programul "ormulat de %ugustin în +ivitas (ei. ;8. =nei concepţii atât de apăsătoare i s!a împotrivit mereu sentimentul libertăţii şi al valorii morale a omului, pe care nici o re"lecţie, oricât de pro"undă, şi nici o logică, oricât de ascuţita, nu au izbutit până la urma să!/ suprime. 7egitimitatea sentimentului de valoare umană şi!a a"lat apărătorul în persoana lui Pelagius, călugăr britanic, şi în aceea a elevului său, #aelestius. octrina lor s!a întemeiat pe libertatea morală a omului, ca realitate data. &ste semni"icativ pentru înrudirea dintre punctul de vedere pelagian şi concepţia dio"izită "aptul că pelagienii, urmăriţi de adversarii lor, au găsit re"ugiu la  +estorie, mitropolitul #onstantinopolului. +estorie sublinia separarea celor doua naturi ale lui #ristos, opunându!se învăţăturii lui #iril despre _]QZ` ]OWZX, unitatea "izica a lui #ristos ca om!umnezeu. +estorie ţinea de asemenea să se considere că 'aria era nu cea care îl născuse pe umnezeu, YVN`VXH ci cea care îl născuse doar pe #ristos, RZWNVNV`VX H +umea păgână ideea după care 'aria ar "i "ost mama lui umnezeu. &l este acela care a declanşat disputa nestoriană, încheiata în cele din urmă cu schisma 9isericii care îi poartă numele.



+. Pro,le-! #r!"ss',s#!"&ierii ;2. 1 dată cu marile răsturnări politice, cu prăbuşirea imperiului roman şi cu declinul civilizaţiei antice, şi aceste controverse au luat s"ârşit. ar după instalarea, la câteva sute de ani, a unei anumite stabilităţi, di"erenţele psihologice au început din nou să se mani"este, în modul lor caracteristic, mai întâi timid, apoi, pe măsura dezvoltării culturii, tot mai intens. & drept că nu mai erau aceleaşi probleme care tulburaseră vechea 9iserica, ci apăruseră "orme noi, dar psihologia ascunsă în spatele lor era aceeaşi. @. Pe la mi$locul veacului al 3B!lea, stareţul Paschasius 0adbertus s!a "ăcut cunoscut cu o scriere despre euharistie, în care reprezenta doctrina transsubstanţierii, respectiv ideea că vinul şi hostia se trans"ormă în comuniune în sângele adevărat şi în carnea adevărată a lui #ristos. %ceasta concepţie a devenit, cum se ştie, dogma după care metamor"ozarea se  produce vere, realiter, substantialiter H deşi faccidentele-, respectiv pâinea şi vinul, îşi  păstrează în"ăţişarea, ele sunt totuşi în substanţă carnea şi sângele lui #ristos. (mpotriva acestei extreme concretizări a unui simbol a cutezat să ridice unele obiecţii 0atramnus, călugăr în aceeaşi mănăstire în care 0adbertus era stareţ. =n adversar hotărât a găsit



/



 0adbertus în /. 


//



 gândirea introvertitului nu este măsurabila prin aceea a extravertitului, căci cele două "orme de gândire sunt, în raport cu determinările lor, complet şi "undamental di"erite. 


. No-i"!lis- (i re!lis@@. isputa euharistică din secolul al 3B!lea nu a "ost decât începutul unei controverse cu mult mai ample care a despărţit spiritele veacuri de!a rândul şi care a închis în sine urmări imprevizibile. &ste vorba de opoziţia dintre nominalism şi realism. Prin nominalism se înţelege acea orientare care susţinea că aşa!numitele universalia, adică noţiunile generale sau categoriale, precum, de exemplu, "rumuseţea, binele, animalul, omul etc., nu ar "i altceva decât nomina EnumeF, sau cuvinte desemnate bat$ocoritor şi prin "latus vocis. %natole rance a"irma: &t Gujest!ce Gue penserk &t comment pense!t!onk +ous pensons avec des mots ) songes!, un metaphsicien nja, pour constituer le ssteme du monde, Gue le cri per"ectionne des singes et des chiens.- E fşi ce este gândireak şi cum gândimk *ândim cu a$utorul cuvintelor ) re"lectaţi la "aptul că un meta"izician nu are la îndemână, pentru a constitui sistemul lumii, decât strigătul per"ecţionat al maimuţelor şi al câinilor- En. t.F.F %cesta este nominalismul extrem, împărtăşit şi de +ietzsche, care concepe raţiunea ca pe o ,,meta"izică a limbii-. @I. 3nvers, realismul susţine existenţa universaliilor ante rem, respectiv "aptul că noţiunile generale îşi au existenţa pentru sine, în "elul ideilor platonice. (n ciuda clericalităţii lui, nominalismul este un curent sceptic care contestă existenţa speci"ică,  particulară a abstracţiunii. &l reprezintă un "el de scepticism ştiinţi"ic în interiorul



/;



 dogmaticii rigide. +oţiunea lui de realitate coincide în mod necesar cu realitatea  perceptibilă a lucrurilor, a căror individualitate reprezintă realul "aţă de ideea abstractă. 0ealismul strict aşază, în schimb, accentul realităţii pe abstract, pe idee, pe universal, situat ante rem Eînaintea lucruluiF. a) Problema universaliilor în Antichitate



@A. upă cum se vede din re"erinţa la teoria platonică a ideilor, este vorba în acest caz de un con"lict mult mai vechi. #âteva observaţii veninoase la Platon în legătura cu ,,moşnegii întârziaţi la învăţătură- şi ,,săracii cu duhul- se re"eră la reprezentanţii a două şcoli "ilozo"ice înrudite, care se împăcau greu cu spiritul platonic, anume la cinici şi la megarici. 0eprezentantul primei şcoli, %ntistene, deşi apropiat atmos"erei spirituale socratice şi prieten chiar cu Beno"on, era explicit ne"avorabil lumii "rumoase a ideilor   platonice. &l a scris chiar o lucrare polemică îndreptată împotriva lui Platon, în care numele acestuia apărea necuviincios schimbat în O]. O] înseamnă băiat sau  bărbat, dar sub aspect sexual ) căci WO] vine de la W^ penis ) "apt prin care %ntistene sugera delicat, pe calea bine cunoscuta nouă a proiecţiei, a cui cauză intenţiona să o apere împotriva lui Platon. Pentru creştinul 1rigene, aceasta şi cauza primă era, cum am văzut, tocmai demonul pe care a încercat să!l răpună auto!castrându!se, după care a trecut nestingherit în lumea bogat împodobită a ideilor. %ntistene însă era un păgân  precreştin, căruia percepţia simţurilor, simbolizată din vechime de "alus, îi mai stătea încă la inimăH nu doar lui, ci, după cum se ştie, întregii şcoli cinice, al cărei laitmotiv era: înapoi la natural. 'otivele care, în cazul lui %ntistene, au putut împinge în prim!plan simţirea şi senzaţia concretă au "ost nu puţine: mai întâi, el era un proletar care "ăcea din invidie o virtute. +u era un ZQ\YXH, un grec pursânge. &l venea de la peri"erieH şi tot a"ară, în "aţa porţilor %tenei, îşi ţinea prelegerile şi se străduia să aibă un comportament  proletar, modelul "ilozo"iei cinice. e alt"el, întreaga şcoală era alcătuită din proletari, sau cel puţin din persoane ,,peri"erice-, cărora le era proprie critica nimicitoare a valorilor  transmise. upă %ntistene, unul din reprezentanţii cei mai de vază ai şcolii a "ost iogene, care îşi ataşase cognomenul on, câine, şi al cărui monument "unerar era chiar  împodobit cu un câine cioplit în marmură de Paros. Pe cât de caldă era dragostea ce o  purta acesta semenilor săi şi pe cât de uman înţelegătoare îi era "iinţa, pe atât de necruţătoare era demolarea a tot ceea ce era s"ânt în ochii contemporanilor săi. (şi bătea  $oc de groaza care îi cuprindea pe spectatori, urmărind la teatru ospăţul lui 4ieste >// sau tragedia incestuoasă a lui 1edip, căci, spunea el, antropo"agia n!ar "i ceva atât de rău, de vreme ce carnea omului n!ar putea revendica o condiţie de excepţie "aţă de alte "eluri de carne, iar neşansa unui incest nu ar "i vreo nenorocire specială, aşa cum se vede din pilda de învăţăminte pe care ne!o o"eră animalele noastre domestice. (nrudită în multe privinţe cu cinicii era şcoala megarică. 'egara doar era ne"ericita rivala a %tenei upă un început promiţător, în care 'egara se distinsese prin întemeierea 9izanţului şi a 'egarei Kiblaia din 


/@



 5+ota //6 7ui 4ieste, "iul lui Pelops, i s!a servit la masa, în urma unei lupte cu "ratele său pentru moştenirea regatului, carnea propriilor săi copii. 5C+ota //6 %tât aceasta, cât şi "ilozo"ia cinica erau eminamente nominaliste, în opoziţie strictă cu realismul ideilor lui Platon. @?. =n reprezentant ilustru al acestei direcţii a "ost  /; a sintetizat!o clar sub "orma  problemei inerenţei şi a predicaţiei. #ând vorbim, de pildă, despre ,,cald- şi ,,rece-, avem în vedere lucruri fcalde- şi ,,reci-, în care ,,cald- şi ,,rece- sunt atribute, respectiv  predicate sau enunţuri. &nunţul se re"eră la ceva perceput şi existent în chip real, anume la un corp cald sau rece. intr!o multitudine de ast"el de cazuri abstragem noţiunea de căldură şi de răceala-, operaţie în care intră nemi$locit, respectiv este gândit, şi un ce de natură concretă. 5+ota /;6 *riechische enLer, vol. 33, p. /I@. 5C+ota /;6 %st"el, căldura- şi frăceala- sunt pentru noi ceva real, în virtutea ecoului pe care îl are  percepţia la nivelul abstracţiunii. +e este de!a dreptul greu să suprimăm concretul din abstracţiune, prin "aptul ca el se leagă, "iresc, de orice abstracţiune prin originea însăşi a acesteia. (n acest sens, concreteţea predicatului este, de "apt, apriorică. aca e să trecem acum la noţiunea generica imediat superioara de ,,temperatura-, vom simţi şi aici, "ără di"icultate, concretul, care însa nu şi!a pierdut, evident, precizia senzoriala. ar şi capacitatea de reprezentare continuă să "ie strâns legată de percepţia senzorială. aca urcăm la o noţiune generică şi mai înaltă, şi anume la aceea de energie, vom observa că aici dispare, ce!i drept, caracterul concret şi, într!o anumită măsura, calitatea de reprezentabilitateH dar se deschide ast"el con"lictul legal de ,,natura- energiei, şi anume întrebarea dacă aceasta este doar logic abstractă sau este ceva ,,real-. ireşte, învăţatul



/I



 nominalist din zilele noastre este convins că ,,energie- e un simplu nume şi ,,$eton- al calculului nostru intelectualH dar el nu se poale opune uzului curent al limbii care manipulează ,,energia- ca pe ceva absolut concret, stârnind continuu în minţile oamenilor  o maximă con"uzie gnoseologica. @8. #oncreteţea logicului pur, care se insinuează atât de "iresc în procesul nostru de abstractizare, determinând ,,realitatea- predicatului sau a ideii abstracte, nu este un  produs arti"icial şi nici ipostazierea arbitrară a unei noţiuni, ci un ce speci"ic, necesar, de ordin natural. Prin urmare, nu este vorba de "aptul ca gândul abstract ar "i arbitrar  ipostaziat şi trans"erat într!o lume de dincolo de obârşie, la "el de arti"iciala, ci de "aptul că procesul istoric real este tocmai invers. %nume, la primitiv, imaginea EimagoF, respectiv ecoul psihic al senzaţiei, este atât de puternică şi de evident colorată senzorial, încât, când este reprodusă, adică atunci când apare ca imagine spontan rememorată, poate ocazional asumă chiar calitatea de halucinaţie. %tunci când, de pilda, un primitiv îşi reaminteşte imaginea mamei sale de"uncte, el vede şi aude, ca să spun aşa, spiritul ei. +oi doar ,,ne gândim- la morţi, primitivul îi percepe, tocmai datorită senzorialităţii extraordinare a imaginilor sale spirituale. e aici vine credinţa primitivă în spirite.  /@ /I #eea ce am constatat eu însumi în legătură cu psihologia negrilor  con"irmă aceste re"erinţe. Pe atare, "apt "undamental al realismului psihic, respectiv pe autonomia imaginii "aţă de autonomia receptării prin simţuri, se bazează credinţa în spirite, şi nu pe o necesitate explicativă oarecare a primitivului, atribuită "antezist acestuia doar de către europeni. *ândul are pentru primitiv caracter vizionar, auditiv şi de aceea revelator. 'otiv pentru care vră$itorul, adică vizionarul, este întotdeauna şi gânditorul tribului care mi$loceşte revelaţia spiritelor sau a zeilor. 4ot de aici vine şi acţiunea magică a gândului, căci "iind real, el are aceeaşi e"icienţă ca "aptaH la "el şi cuvântul, ca haină exterioară a gândului, căci cuvântul stârneşte imagini rememorate ,,reale-, are deci e"ect ,,real-. +e uimesc superstiţiile primitive doar pentru ca noi am izbutit sa desenzorializăm pro"und imaginea psihică, adică noi am învăţat să gândim ,,abstract-, "ireşte cu rezervele mai sus amintite. @2. 1ricum, cine se ocupă de psihologia analitică e nevoit să le amintească şi europenilor ,,cultivaţi- care îi sunt pacienţi că ,,a gândi- nu înseamnă ,,a "ace-, şi anume, unora pentru că îşi închipuie că e su"icient daca gândesc ceva, altora deoarece cred că, daca gândesc, trebuie să şi acţioneze. 5+ota /@6 


/A



 #ât de uşor reapare realitatea originară a imaginii psihice ne arată visul în cazul omului normal şi halucinaţia în cazul pierderii echilibrului mintal. Practica mistică se străduie chiar să re"acă realitatea imaginii prin introversie arti"icială spre a apleca talerul balanţei în de"avoarea extraversiei. =n exemplu concludent îl o"eră iniţierea misticului mahomedan 4eeLLul!9eg de catre 'ollâ! /A. 4eeLLul!9eg istoriseşte: ,,upă aceste cuvinte, în timp ce simţurile îmi erau ca ameţite, mi!a spus să mă aşez în "aţa lui Ea lui 'ollâ!


/?



 sunt obiective sau nu. (ntr!adevăr, ele există, de unde şi "aptul ca noţiunile generice corespund unei realităţi. &le cuprind tot atât real cât cuprinde descrierea exactă a unui lucru. eosebirea stă în aceea că noţiunea generică este o descriere sau o desemnare a con"ormităţii lucrurilor. /J %dăugăm şi invidia celui care nu e cetăţean pursânge, a proletarului, a omului pe care destinul l!a dăruit cu prea puţină "rumuseţe şi care vrea să a$ungă pe culme, "ie şi prin demolarea valorii altora. %cest lucru e caracteristic în mod special pentru cinic, care caută mereu altora nod în papură, pentru care nimic nu este s"ânt din ceea ce aparţine altuia şi care nu se dă în lături nici să spargă liniştea unei case, doar spre a avea prile$ul să!şi o"ere s"aturile cuiva.



/J



 I@. %cestei orientări esenţialmente critice i se opune lumea de idei a lui Platon în esenţialitatea ei veşnică. &ste limpede că psihologia aceluia care a creat o ast"el de lume este diametral opusă $udecăţii critic destructive mai sus descrise. *ândirea lui Platon abstrage din multitudinea lucrurilor şi creează noţiuni sintetic!constructive care desemnează şi exprimă con"ormităţile generate ale lucrurilor ca "iind existentul propriu! zis. 3ndivizibilitatea şi supraumanitatea lor este exact opusul concretismului propriu  principiului inerenţei care urmăreşte să reducă substanţa gândirii la unic, individual, concret. %ceasta întreprindere este la "el de imposibilă ca şi valabilitatea exclusivă a  principiului predicaţiei care urmăreşte să ridice enunţarea unei multitudini de lucruri individuale la nivelul substanţei eterne, existând din!colo de orice caducitate. %mbele moduri de $udecată sunt legitime, după cum ambele sunt proprii, în mod "iresc, "iecărui om. upă opinia mea, lucrul acesta se vede cel mai bine în "aptul că tocmai întemeietorul şcolii megarice, &uclid din 'egara, a conceput o unitate universală inaccesibilă, situată nemăsurat de sus în raport de individual şi de cazuistic. &l a îmbinat principiul eleat>/8 al ,,existentului- cu ,,binele-, în aşa "el încât ,,existentul- era identic cu ,,binele-. %cestora le "ăcea opoziţie doar ,,răul nonexistent-. nu 5+ota /J6 7oc. cit., p. /I8. 5C+ota /J6 5+ota /86 :coala eleata în "ilozo"ie a "ost întemeiată de Beno"on din &lea, în $urul anului A a. #hr. <âmburele doctrinei sale stă în ideea după care unitatea şi imuabilitatea existenţei reprezintă singura realitate, iar lumea "enomenală în multitudinea ei, doar  simpla aparenţă. Beno"on consideră ca toate încercările de explicare a lumii sunt absurde. 5C+ota /86 1 ast"el de atotcuprinzătoare unitate optimistă este, "ireşte, altceva decât o noţiune generică de eel mai înalt ordin, o noţiune care îmbrăţişează existentul în sine şi care contrazice totodată orice evidenţă într!o măsura mult mai mare decât ideile platonice. &uclid a o"erit ast"el o compensaţie pentru disoluţia critică a $udecăţii constructive în simple cuvinte!lucruri. %ceasta atotcuprinzătoare unitate este atât de îndepărtată şi de vagă, încât nu mai exprimă con"ormitatea lucrurilor, ea nu este un tip, ci structura unei dorinţe de unitate, care îmbrăţişează mulţimea dezordonata a lucrurilor individuale. 1 ast"el de dorinţă se impune tuturor acelora care, apărând un nominalism extrem, încearcă să!şi depăşească atitudinea critic negativă. escoperim nu rareori la acest "el de oameni o noţiune generică unitară, de o extraordinară neverosimilitate şi arbitrarietate. #ăci este imposibil să te întemeiezi exclusiv pe principiul inerenţei. *omperz a"irma pertinent în această ordine de idei: ,,1 ast"el de încercare este de presupus că va eşua în toate timpurile. %bsolut exclusă era izbânda ei într!o lume în care înţelegerea istorică era absentă, iar o psihologie apro"undată lipsea aproape cu desăvârşire. Pericolul, nu numai ameninţător, ci şi inevitabil, era aici ca avanta$ele cele mai evidente şi mai clare, dar mai puţin însemnate sa le împingă în "undal pe cele ascunse, dar în realitate mai importante. 7uându!se drept model lumea animală şi omul primitiv, se retezau excrescenţele culturii, atentându!se ast! "el la multe din roadele unei dezvoltări de miliarde de ani, în mare, suitoare.- >/2 II. udecata constructivă, care în opoziţie cu inerenţa vizează con"ormitatea lucrurilor, a  produs idei generale ce se numără printre cele mai nobile bunuri ale culturii. #hiar dacă aceste idei sunt acum neînsu"leţite, ne leagă de ele încă "ire de indestructibilă tărie, aşa



/8



 cum spune *omperz. şi el continuă: ,,%semenea corpului lipsit de viaţă, şi ceea ce e neînsu"leţit poate sa revendice pe această cale cruţare, cinstire şi dăruire devotatăH să ne gândim la statuile, la mormintele şi la drapelele soldaţilor. ar dacă mă silesc să s"âşii aceasta ţesătura, iar strădania mea izbândeşte, atunci decad în sălbăticie şi su"ăr pierderi grele, pierd toate acele senzaţii care par să îmbrace solul dur de stâncă al realităţii cu un înveliş bogat de viaţă în"loritoare. 5+ota /26 *riechische enLer, 33, p. /@J. 5C+ota /26 Pe valoarea înaltă acordată acestei luxurianţe, pe preţuirea a tot ceea ce s!ar putea numi valori dobândite, se spri$ină orice ra"inament, orice podoabă şi graţie a vieţii, orice înnobilare a instinctelor animale, tot la "el ca şi orice exerciţiu artistic şi orice des"ătare legată de artă ) tocmai acelea pe care cinicii se străduiau "ără scrupul şi cruţare să le nimicească. ireşte ) dar asta nu trebuie să li se recunoască de bunăvoie lor şi nici  propriilor lor discipoli moderni ), există o graniţă dincolo de care nu putem să dăm ascultare guvernării principiului asociativ, "ără a "i acuzaţi de nebunie, sau chiar de superstiţia ce se altoieşte pe guvernarea "ără limite a acestui principiu.->; IA. +e!am ocupat atât de amănunţit de problema inerenţei şi a predicaţiei nu doar pentru că ea reapare în nominalismul şi realismul scolastic, ci şi pentru că în legătură cu ea nu s! a a$uns încă, şi nu se va a$unge vreodată, la împăcare şi la echilibru. #ăci e vorba şi aici, din nou, de opoziţia tipică dintre punctul de vedere abstract, în care valoarea determinantă coincide cu însuşi procesul de gândire, şi punctul de vedere în care orientarea gândirii şi a simţirii este Econştient sau inconştientF guvernata de obiectul senzorial. (n ultimul caz, procesul spiritual este mi$locul ce ţinteşte punerea în valoare a  personalităţii. +u e de mirare că tocmai "ilozo"ia proletară a "ost aceea care a adoptat  principiul inerenţei. 1riunde există su"iciente motive de a se pune accentul pe simţirea individuală, gândirea şi simţirea vor deveni critic negative, prin carenţa de energie  pozitiv!creatoare Ecare este anume orientată către ţelurile personaleF, vor analiza şi reduce totul la detaliul concret. %cumularea, ast"el rezultată, de lucruri individuale în dezordine va "i în cel mai bun caz subordonată unei vagi unităţi atotcuprinzătoare, al cărei caracter  de deziderat este mai mult sau mai puţin transparent. %colo însă unde ponderea cade pe  procesul spiritual, rezultatul creaţiei spirituale va "i supraordonat multitudinii ca idee. 3deea este cât se poate de depersonalizatăH senzaţia personală însă se trans"ormă cât mai mult cu putinţă în procesul spiritual pe care îl ipostaziază. 5+ota ;6 7oc. cit., 33, p. /@8.5C+ota ;6 I?. i aici trebuie să ne punem în treacăt întrebarea dacă psihologia teoriei platonice a ideilor ne îndreptăţeşte să presupunem că Platon însuşi aparţine tipului introvertit şi dacă  psihologia cinicilor şi a megaricilor ne îngăduie să!l atribuim pe %ntistene, pe iogene şi pe 


/2



 tradiţia este atât de lacunară, încât o decizie este, după părerea mea, cu neputinţă de luat. %tâta timp cât cele două moduri de gândire provin din deplasarea accentului valoric, este "ireşte la "el de posibil ca în cazul unui introvertit senzaţia personală să "ie împinsă din anumite motive în prim!plan şi să "ie supraordonata gândirii, în aşa "el încât gândirea să devină critic negativă. (n ce!l priveşte pe extravertit, accentul valoric este la el situat pe relaţia cu obiectul, dar nu în mod necesar pe relaţia personală cu acesta. aca relaţia cu obiectul se a"lă în prim!plan, atunci procesul spiritual este de$a, ce!i drept, subordonat, dar el nu are caracter destructiv dacă interesul i se îndreaptă doar către natura obiectului şi ţine la distanţă implicarea senzaţiei personale. %vem de a "ace aici cu con"lictul special între principiul inerenţei şi acela al predicaţiei, ca un caz particular ce îşi va găsi în cursul cercetării de "aţă o tratare mai adâncită. Particularitatea cazului stă în implicarea pozitivă şi negativă a senzaţiei personale. %colo unde tipul Enoţiunea genericăF reprimă lucrul individual până la a "ace din el o umbră, tipul, ideea, capătă realitate. %colo unde valoarea lucrului individual suspendă tipul Enoţiunea genericăF, lucrează dezintegrarea anarhică. IJ. %mbele poziţii sunt extreme şi inechitabile, dar ele creează o imagine a contrariilor  care, în ce priveşte claritatea, nu lasă nimic de dorit şi care tocmai prin exagerare subliniază acele trăsături care, într!o "orma mai estompată şi mai puţin mani"estă, aparţin atât esenţei tipului introvertit, cât şi a celui extravertit, chiar dacă e vorba de personalităţi la care senzaţia personală nu este împinsă pe primul plan. #ăci e o mare deosebire de esenţă dacă, de pildă, spiritualul e stăpân sau este slugă. 


I8. Problema celor două moduri de $udecată a rămas nerezolvată, căci ) tertium non datur. %st"el a transmis!o Porphries &vului 'ediu: ,,'ox de generibus et speciebus illud Guidem sive subsistant sive în nudis intellectibus posita sint, sive subsistentia corporalia sunt an incorporalia, et utrum separata a sensibilibus an in sensibilibus posita et cirea haec consistentia, dicere recusabo- E,,(n ceea ce priveşte noţiunile de gen şi specie,  problema este dacă ele sunt substanţiale sau intelectuale, dacă sunt materiale sau imateriale, dacă sunt separate de lucrurile sensibile sau sunt în ele, ori în $urul lor.-F Problema a "ost, în aceasta "ormă, preluată de &vul 'ediu. 


;



 într!un vieţuitor, în pământ, în cer, sau oriunde aiureaH "rumos ce rămâne el însuşi întru sine, pururea identic sieşi ca "iind de un singur chipH "rumos din care se împărtăşeşte tot ce!i pe lume "rumos, "ără ca prin apariţia şi dispariţia obiectelor "rumoase el să sporească, să se micşoreze ori să îndure o cât de mică ştirbire.->;/ A. 4eoriei platonice i s!a opus, după cum am văzut, ipoteza critică, potrivit căreia noţiunile generice sunt simple cuvinte. (n acest caz realul este  prius, idealul este  posterius. %ceasta opinie este desemnată prin "ormula universalia post rein. A/. (ntre aceste doua concepţii se situează aceea mai moderată şi mai realistă a lui %ristotel, care poate "i desemnata prin "ormula universalia în re, care presupune ca "orma EYZVX F şi substanţa coexistă. Punctul de vedere al lui %ristotel este o încercare concretistă de mediere, în per"ect acord cu "elul de a "i al lui %ristotel. aţă de transcendentalismul învăţătorului sau Platon, a cărui şcoală a căzut mai apoi pradă unui misticism pitagoreic, %ristotel a "ost un om al realităţii, al realităţii vremurilor antice, trebuie spus, care cuprindea multe elemente de gândire concretă, pe care epocile ulterioare le!au trecut în inventarul spiritului uman. ;;. #oncluzia imediat următoare era aceea de a!l gândi şi pe umnezeu doar ca individ şi de a dezmembra trinitatea în trei persoane, ceea ce l!a "ăcut  pe 0oscellinus să a$ungă de "apt la un triteism. 5+ota ;/6 9anchetul, ;// a, b. 4raducere de #ezar Papacostea, revizuită de #onstantin  +oica, in: Platon, ialoguri, &.7.=., 9ucureşti, /2?8 y n.tw 5C+ota ;/6 5+ota ;;6 K. 1. 4alor, 4he 'edieval 'ind, vol.33, p. @IH ţinut energic de realitatea individualului- ) n. tw. 5C+ota ;;6 Predominant în epocă, realismul nu putea îngădui aşa cevaH (n /2;, la sinodul din 


;/



 A@. e partea realismului se a"lă şi %nselm din #anterbur, părintele scolasticii. 7a el, universaliile sunt situate, pur platonician, în logosul divin. in perspectiva acestui punct de vedere trebuie înţeleasă şi dovada, importantă psihologic, adusă de el, a existenţei lui umnezeu, dovada denumita ontologică. %ceastă dovadă probează existenţa lui umnezeu pe baza ideii de umnezeu. .K. ichte a "ormulat pe scurt acest argument ast"el: ,,&xistenţa ideii unui nedeterminat în conştiinţa noastră demonstrează existenţa reală a acestui nedeterminat.->;@ Potrivit opiniei lui %nselm, noţiunea de "iinţă supremă existenta în intelect include şi calitatea existenţei acesteia E,,non potest esse în intellectu solo-F E+u poate exista doar în intelectF. şi de aici deduce că: ,,;I 


;;



 tendenţios. 1ricât de ştiinţi"ic s!ar proceda în ast"el de cazuri, nu trebuie uitat ca ştiinţa nu este fsumma- vieţii şi că ea nu reprezintă decât una din atitudinile psihologice  posibile, decât una din numeroasele "orme de gândire umana. AA. %rgumentul ontologic nu este un argument şi nu este o dovada, ci constatarea  psihologică a "aptului că există o clasă de oameni pentru care o anumită idee are e"icienţa şi realitate, o realitate care atinge, ca să spun aşa, limita lumii perceptibile. E&xceptând necesitatea, principiile explicative nu sunt multiplicabileF. #ăci necesitatea unei multitudini de principii psihologice explicative există. %bstracţie "ăcând de cele spuse aici în "avoarea acestei ipoteze, s!ar cuveni să se lămurească orice  prin "aptul, vrednic de a "i remarcat, ca, în ciuda lichidării aparent de"initive a argumentului ontologic de către ant, nu puţini au "ost "ilozo"ii postLantieni care l!au  preluat din nou. 3ar astăzi suntem tot atât de departe, sau chiar mult mai departe, de a înţelege perechile de contrarii ) idealism!realism, spiritualism!materialism, inclusiv  problemele secundare ), decât a "ost &vul 'ediu timpuriu, care cel puţin dispunea de o concepţie unitară despre lume. A?. (n "avoarea dovezii ontologice nu exista nici un argument logic care să corespundă intelectului modern. %rgumentul ontologic nu are în sine nimic de a "ace cu logica, el este, în "orma în care ni l!a lăsat %nselm în istorie, o realitate psihologică, ulterior  intelectualizat sau raţionalizat, ceea ce, "ireşte, "ără petitio principii sau "ără alte so"isme nu s!ar "i putut în"ăptui. ar tocmai în aceasta se vădeşte valabilitatea de nezdruncinat a argumentului, în "aptul ca el exista, şi că un consensus $entium  îl probează ca pe o realitate general admisă. e luat în calcul este realitatea, şi nu so"ismul argumentării ei, întrucât eroarea argumentului ontologic vine din aceea că el urmăreşte o demonstraţie logică acolo unde este vorba de cu mult mai mult decât atâtaH anume, de o realitate  psihologică a cărei apariţie şi e"icienţa sunt atât de copleşitor de evidente, încât nu mai au nevoie de nici un "el de argumentare. +onsensus $entium dovedeşte că %nselm avea dreptate atunci când constata că umnezeu este, pentru că este gândit. %ici e un adevăr  evident, ba chiar nimic altceva decât o propoziţie de identitate. emonstraţia ,,logicaeste inutilă şi în plus este "atală, în măsura în care %nselm ţine să demonstreze realitatea concretă a ideii sale de umnezeu. &l a"irma: ,,&xistit ergo procul dubio aliGuid, Guo maius cogitari non valet, et in intellectu, et în re->;A E&xista deci, "ără îndoială, ceva, dincolo de care nu poate "i gândit nimic mai mare, nici în intelect, nici în lucru concreteţe, ,,realitate-wF. +oţiunea de ,,res- se a"lă situată în viziunea scolasticii la aceeaşi înalţime ca noţiunea de gând. %st"el, ionisie %reopagitul, ale cărui scrieri au exercitat o in"luenţă importantă asupra "ilozo"iei &vului 'ediu timpuriu, distingea entia rationalia, intellectualia, sensibilia, simpliciter existentia Eentităţi raţionale, intelectuale,  perceptibile, pur şi simplu existândeF. 4oma din %Guino numeste ,,res-, ,,Guod est în



;@



 anima- E,,ceea ce e în su"let-F, dar şi ,,Guod est extra animam- E,,ceea ce este în a"ara su"letului-F. %ceastă remarcabilă apropiere lasă să se întrevadă, în concepţia proprie acelor vremuri, urmele concreteţei E,,realităţii-F primitive a gândului. in perspectiva acestei stări de spirit se înţelege uşor şi psihologia argumentului ontologic. 3postazierea ideii nu reprezenta deloc un pas esenţial înainte, ci era pur şi simplu un ecou al senzorialităţii primitive a gândului. %rgumentul contrar al lui *aunilo nu este din punct de vedere psihologic su"icient, prin "aptul ca şi ideea unei insule "ericite apare "recvent, aşa cum dovedeşte consensus gentium, ca "iind însă, cert, mai puţin e"icientă decât ideea de umnezeu, căreia îi revine, drept urmare, o  valoare de realitate  mai înaltă. 5+ota ;A6 7oc. cit., p. /2. 5C+ota ;A6 AJ. 4oţi cei care au preluat ulterior argumentul ontologic au căzut, cel puţin în principiu, în eroarea lui %nselm. %rgumentarea lui ant>;? ar trebui socotită de"initivă. +e vom re"eri de aceea, pe scurt, la ea. upă ant, ,,conceptul unei "iinţe absolut necesare este un concept pur al raţiunii, adică o simplă idee a cărei realitate obiectivă nu e nici pe departe dovedită prin "aptul ca raţiunea are nevoie de ea.A8. ar ,,necesitatea necondiţionată a $udecăţilor nu este o necesitate absolută a lucrurilor. #ăci necesitatea absoluta a $udecăţii este doar o necesitate condiţionată a lucrului sau a predicatului în $udecata.A2. Puţin mai înainte, ant menţionase ca exemplu de $udecată necesară "aptul că un triunghi are trei unghiuri. 7a această propoziţie se re"eră atunci când continuă: ,,udecata  precedentă nu a"irma că trei unghiuri sunt absolut necesare, ci că, dacă este dată condiţia ca un triunghi există Eeste datF, atunci în mod necesar există Eîn elF şi trei unghiuri. #u toate acestea, necesitatea logică a dovedit o atât de mare putere de iluzie, încât după ce ne!am "ormat despre un lucru un concept a priori ast"el încât, după părerea noastră, existenţa să "ie cuprinsă în s"era lui, de aici s!a crezut că se poate conchide cu certitudine că, deoarece existenţa este atribuită în mod necesar obiectului acestui concept, adică în condiţia că eu pun acest obiect ca dat Eca existândF, atunci şi existenţa lui este pusă în mod necesar Edupă regula identităţiiF şi că, în consecinţă, această "iinţă este ea însăşi ab! solut necesară, "iindcă existenţa ei este gândită în acelaşi timp într!un concept arbitrar  admis şi cu condiţia că eu pun obiectul lui.- Puterea iluziei, la care ant "ace aluzie aici, nu e nimic altceva decât puterea primitivă, magică a cuvântului, proprie în chip tainic şi noţiunii. % "ost necesară o lungă evoluţie până ce oamenii au înţeles temeinic ca "latus voci, cuvântul, nu înseamnă şi nu produce de "iecare dată realitate. 5 +ota ;?6 ant, ritiL der reinen Dernun"t. Pentru citatele care urmează din aceasta lucrare v. ediţia românească #ritica raţiunii pure. 4raducere de +icolae 9agdasar şi &lena 'oisuc, &ditura ştiinţi"ica, 9ucureşti, /2?2, pp. IJA, IJ?!IJJ ! n. tw 5C+ota ;?6 ar "aptul că anumite minţi şi!au dat seama de acest lucru nu a "ost nici pe departe în măsură sa stârpească din toate capetele ideea superstiţioasă de "orţa inerentă noţiunii "ormulate. &vident, este în această superstiţie ,,instinctivă- ceva care nu vrea să "ie stârpit, pentru că prezintă o legitimitate existenţială, căreia însă până acum nu i s!a acordat su"icientă atenţie. Paralogismul Econcluzia eronataF se introduce în acelaşi "el în argumentul ontologic, adică printr!o iluzie, explicată de ant după cum urmează: el



;I



 vorbeşte mai întâi despre a"irmaţia privitoare la ,,subiecte absolut necesare-, de al căror  concept este intim legal conceptul de existenţă pur şi simplu şi care deci nu pot "i suprimate "ără contradicţie internă. %cest concept ar "i acela al ,,"iinţei in"init reale-. ,,%ceastă "iinţă, spuneţi voi, are toată realitatea şi voi sunteţi îndreptăţiţi să admiteţi ca  posibilă o ast"el de "iinţă ...w. (nsa în realitatea totală este cuprinsă şi existenţa, deci existenţa este inclusă în conceptul de posibil. 3ar dacă acest lucru este suprimat, este suprimată şi posibilitatea internă a lucrului, ceea ce este contradictoriu. 0ăspund: voi aţi şi comis o contradicţie când aţi strecurat în conceptul unui lucru pe care aţi voit să!l gândiţi numai în ce priveşte posibilitatea lui, conceptul existenţei lui, indi"erent sub ce nume ascuns. acă vă îngăduim acest lucru, voi aţi câştigat în aparenţă, dar în realitate n! aţi spus nimicH căci voi aţi comis o simplă tautologie.->;J ?. ,,% "i nu este, evident, un predicat real, adică un concept despre ceva care s!ar putea adăuga conceptului unui lucru. #i este numai poziţia unui lucru sau a unor anumite determinări în sine. (n "olosirea logică, acest verb este numai copula unei $udecăţi. udecata: umnezeu este atotputernic conţine două concepte care îşi au obiectele lor. umnezeu şi atotputerniciaH micul cuvânt este nu e vreun predicat în plus, ci numai ceea ce pune predicatul în relaţie cu subiectul. acă însă iau subiectul EumnezeuF cu toate  predicatele lui Edintre care "ace parte şi atotputerniciaF şi zic: umnezeu este sau este un umnezeu, eu nu adaug un nou predicat la conceptul despre umnezeu, ci pun numai subiectul în sine cu toate predicatele lui, şi anume obiectul, în relaţie cu conceptul meu. 5+ota ;J6 ritiL der reinen Dernun"t. &d. cit., p. IJ8 ! n. t.w %mbele trebuie să conţină exact acelaşi lucru, şi de aceea la conceptul care exprimă numai posibilitatea nu se poate adăuga nimic mai mult prin "aptul că eu gândesc obiectul lui ca absolut dat Eprin expresia: el esteF. şi ast"el, realul nu conţine nimic mai mult decât simplul posibil. 1 sută de taleri reali nu conţin nimic mai mult decât o sută de taleri  posibili.?/. ,,ar la averea mea, o sută de taleri reali înseamnă mai mult decât simplul concept despre o sută de taleri Eadică a posibilităţii lorF.?;. ,,1ricare ar "i deci conţinutul şi s"era conceptului nostru despre un obiect, totuşi trebuie să ieşim din el pentru a!i atribui existenţa. 7a obiectele simţurilor se realizează aceasta prin legătură cu vreuna din percepţiile mele după legi empirice, dar pentru obiectele gândirii pure nu există absolut nici un mi$loc de a cunoaşte existenţa lor, deoarece ea ar trebui cunoscută complet a prioriH însă conştiinţa noastră despre orice existenţă E"ie nemi$locit prin percepţie, "ie prin raţionamente care leagă c eva cu percepţiaF aparţine cu totul unităţii experienţeiH şi o existenţă în a"ara acestui câmp nu poate "i declarată, desigur, în mod absolut ca imposibilă, ea însă este o supoziţie pe care nu o  putem $usti"ica prin nimic.->;8 ?@. %ceasta lungă rememorare a analizei "undamentale a lui ant mi s!a părut necesară, tocmai deoarece găsim aici cea mai pură distincţie între esse in intellectu şi esse în re. Kegel i!a reproşat lui ant că noţiunea de umnezeu nu poate "i comparata cu o sută de taleri imaginari. ar, după cum spune pe bună dreptate ant, logica "ace abstracţie de



;A



 orice conţinut, căci altminteri, dacă ar prevala un conţinut oarecare, ea ar înceta să mai "ie logică. (ntre variantele sau!sau ale unei alternative, adică din punctul de vedere al logicii, ca întotdeauna, nu există o a treia posibilitate. ar între ,,intellectus- şi ,,res- există şi ,,anima-, iar acest esse în anima- "ace întreaga argumentare ontologică inutilă. ant însuşi a întreprins în ritiL der praLtischen Dernun"t încercarea generoasă de a!l onora  prin re"lecţie "ilozo"ică pe nesse în anima-. 5+ota ;86 ritiL der reinen Dernun"t. &d. cit., pp. I8, I8/ ! n. t.w 5C+ota ;86 &l îl introduce acolo pe umnezeu ca postulat al raţiunii practice, care rezultă din respectul cunoscut a priori fpentru legea morală ca mobil necesar, vizând bunul suprem şi ca premisă decurgând de aici a realităţii obiective a aceleiaşi-.>;2 ?I. ,,&sse în anima- este o stare de "apt psihologica, în legătura cu care se cere doar   precizat dacă apare o dată, de mai multe ori sau în chip universal în psihologia umană. 


?A. +u este lipsit de interes să se examineze "elul în care scolastica a încercat să stingă controversa universaliilor şi să creeze un echilibru între opoziţiile tipologice, despărţite  prin tertium non datur . %ceasta încercare de echilibrare este opera lui %belard, a acelui  bărbat ne"ericit care, ars de iubire pentru Keloise, a trebuit să!şi plătească pasiunea cu  pierderea virilităţii. 5+ota ;2 6 ritiL der praLtischen Dernun"t, 3, 33, 333, p. /A2. 5C+ota ;26 #ine cunoaşte viaţa lui %belard ştie în ce măsura propriul său su"let adăpostea acele  perechi de contrarii a căror reconciliere "ilozo"ică îi stătea atât de mult la inimă. 0emusat>@ îl caracterizează pe %belard drept un eclectic care, deşi a criticat şi a respins toate teoriile "ormulate pe seama universaliilor, a preluat totuşi ,,din ele tot ceea ce era



;?



 adevărat şi rezistent-. @/ ??. e la nominalism, %belard preia adevărul potrivit căruia universaliile sunt ,,cuvinte-, în sensul de convenţii spirituale exprimate prin limbăH preia mai departe adevărul după care un lucru nu este în realitate nimic general, ci întotdeauna ceva particular, iar  substanţa nu e niciodată universală, ci individuală. 5+ota @6 #harles de 0emusat, %belard. 5C+ota @6 5 +ota @/6 7oc. cit., t. 33, p. //2. f& într!adevăr de admis acest ansamblu vast şi incoerent de doctrine în mintea unui singur om, şi să "ie oare "ilozo"ia lui %belard acest haosk- ) n. t.w 5C+ota @/6 e la realism, împrumută adevărul după care genurile- şi fspeciile- sunt îmbinări de "actori individuali şi de lucruri individuale, în temeiul asemănărilor lor incontestabile. Punctul de vedere mediator este pentru el conceptualismul, care se cuvine înţeles ca o "uncţie ce con"eră inteligibilitate obiectelor individual percepute, care le clasi"ică pe acestea în baza asemănării dintre ele în genuri şi specii şi care le aduce ast"el de la multitudinea lor absolută la o relativă unitate. Pe cât de indubitabile sunt multitudinea şi varietatea lucrurilor individuale, pe atâta este şi existenţa similitudinilor care "ace posibilă reunirea lor în concept. Pentru acela care, psihologic vorbind, este precumpănitor axat pe  perceperea asemănării dintre lucruri, noţiunea colectivă este, ca să spun aşa, dată, adică se impune expres, cu evidenţa de nedezminţit a percepţiei senzoriale. %celuia însă care este psihologic oriental pe perceperea mai cu seama a di"erenţei dintre lucruri, asemănarea acestora nu îi este intuitiv dată, ci doar diversitatea lor care i se impune cu aceeaşi evidenţă cu care i se impune celuilalt asemănarea. 


;J



 ?J. eşi &vul 'ediu ştia să spună cuvinte mari despre su"let, nu dispunea de nici un "el de psihologie, aceasta "iind, în genere, una din cele mai noi ştiinţe. acă ar "i existat pe atunci psihologia, %belard ar "i ridicat pe esse în anima- la rangul unei "ormule mediatoare. #eea ce 0emusat a înţeles per"ect: nans la logiGue pure, les universaux ne sont Gue les termes djun 3an!gage de convention. ans la phsiGue, Gui est pour lui plus transcendante Gujexperimentale, Gui est sa veritable ontologie, les genres et les especes se "ondent sur la maniere dont les etres sont reellement produits et constitues. &n"in, entre la logiGue pure et la phsiGue, il  a un milieu et comme une science mitoenne, Gujon peut appeler une pschologic, ou %belard recherehe comment sjengendrent nos concepts, et retrace toute cette genealogie intellectuelle des etres, tableau ou smbole de leur hierarehic et de leur existence reelle.->@; ?8. #hiar dacă şi!au lepădat haina scolastică şi au apărut într!o nouă travestire, universalia ante rem şi post rem au rămas obiect de controversă pentru toate secolele care au urmat. în esenţă era vorba de aceeaşi veche problemă. e!a lungul timpului, încercările de soluţionare a ei au "ăcut să se aplece balanţa când de partea realismului, când de cea a nominalismului. @@ 5+ota @;6 7oc. cit., t. 33, p. //;. ,,(n logica pură universaliile nu sunt decât termenii unui limba$ convenţional. (n "izica ) pentru el, mai degrabă transcendentă decât experimentală ), adevărata lui ontologie, genurile şi speciile se întemeiază pe "elul în care "iinţele sunt într!adevăr produse şi constituite. (n "ine, între logica pură şi "izică, exista un punct la $umătatea drumului şi oarecum o ştiinţă mediană, care poate "i numita  psihologie, şi în care %belard cercetează "elul în care iau naştere conceptele noastre şi trasează toată această genealogie intelectuala a "iinţelor, tablou sau simbol al ierarhiei şi al existenţei lor reale- ) n. t.w 5C+ota @;6 5+ota @@6 7oc. cit., t. 33, p. /I. ..Prin urmare, %belard a trium"atH căci în ciuda gravelor restricţii pe care critica lucidă le descoperă în nominalismul sau conceptualismul ce i se impută, spiritul său este tocmai spiritul modern la obârşia sa. &l îl anunţă, îl anticipează, îl "ăgăduieşte. 7umina care albeşte orizontul în zori este de$a aceea a astrului încă invizibil care trebuie să lumineze lumea- ! n. t.{ 5+ota @@6 ?2. Pentru acela care trece cu vederea existenţa tipurilor psihologice, iar prin aceasta, "aptul că adevărul unuia dintre tipuri reprezintă eroarea celuilalt, strădania lui %belard nu



;8



 înseamnă mai mult decât o arguţie scolastică în plus. ar dacă recunoaştem existenţa ambelor tipuri, încercarea lui %belard capătă pentru noi o importanţă considerabilă. %belard caută punctul de vedere intermediar în  sermo, prin care înţelege nu atât ,,discursul-, cât propoziţia "ormată, alcătuita în vederea unui sens anume, deci o de"iniţie care uzează, în scopul "ixării sensului ei, de mai multe cuvinte. &l nu vorbeşte despre verbum, căci în accepţia nominalismului acesta nu este decât vox, flatus voci. 1r, marea  prestaţie psihologica a nominalismului antic, ca şi a celui medieval, tocmai în aceasta rezidă, în "aptul de a "i dezarticulat temeinic identitatea primitivă, magică sau mistică dintre cuvânt şi realitatea obiectivă, prea temeinic pentru tipul uman care îşi are rădăcinile nu în obiecte, ci în abstragerea ideii despre obiecte. %belard era un spirit prea larg spre a "i putut trece cu vederea valoarea nominalismului. 1ricum, pentru el, cuvântul era vox, în schimb, propoziţia, în limba$ul lui sermo, însemnă cu mult mai mult, căci aducea cu sine un sens constituit, descria elementele comune, ideale, gândite, percepute  prin gândire ale obiectelor. (n sermo, şi numai acolo, trăia universalul. in acest motiv uşor de înţeles, %belard a "ost socotit şi nominalist, evident, pe nedrept, căci pentru el, universalul avea o realitate mai mare decât cuvântul. J. &xprimarea conceptualismului îl va "i costat scump pe %belard, căci doctrina se agregase în mod necesar din contradicţii. =n epita" la adresa lui, păstrat într!un manuscris din 1x"ord, ne dă, cred, o idee per"ectă despre caracterul paradoxal al învăţăturii sale: Kie docuit voces cum rebus signi"icare, &t docuit voces res signi"icando notareH &rrores generum correxit, ita specierum. Kie genus et species în sola voce locavit, &t genus et species sermones esse notavit. @I J/. 1poziţia abia dacă se poate sintetiza altminteri decât prin paradox, în măsura în care se tinde către o expresie care să se spri$ine, în principiu, pe unul din cele doua puncte de vedere, în cazul de "aţă pe punctul de vedere intelectual. +u trebuie să uitam că di"erenţa "undamentală dintre nominalism şi realism este nu doar de natură logică intelectuală, ci şi  psihologică, aceasta din urma reductibilă în cele din urmă la o deosebire tipică de atitudine psihologică, atât "aţă de obiect, cât şi "aţă de idee. %cela a cărui atitudine este ideală va sesiza totul şi va reacţiona la tot din unghiul de vedere al ideii. %cela care este însă orientat pe direcţia obiectului va sesiza şi va reacţiona din unghiul de vedere al senzaţiilor sale. %bstracţia îl interesează abia în al doilea rând, motiv pentru care tot ceea ce trebuie să "ie gândit pe marginea obiectelor i se pare mai puţin important, şi invers, celuilalt. 3nsul branşat pe obiect este, "ireşte, nominalist ) ,,numele e vorba goala şi "um- ), în măsura în care nu s!a deprins încă să!şi compenseze atitudinea orientată pe direcţia obiectului. &l se trans"ormă, dacă are abilitatea necesară, într!un logician riguros care nu îşi a"lă perechea în exactitate, metoda şi ariditate. #el oriental ideal este, "ireşte, logic, motiv pentru care, de "apt, el nu poate înţelege şi aprecia manualul de logică. 5 +ota @I6



;2



 %cesta ne!a învăţat că, doar împreună cu lucrurile, cuvintele au sensH i ne!a învăţat că semni"icând, cuvintele desemneaza lucruriH % corectat erorile de gen, la "el pe cele de specie. %cesta a aşezat genul şi specia într!un singur cuvânt i a observat că gen şi specie sunt un "el de a spune %şa se dovedeşte că "iinţa şi nici o "iinţă constituie un gen %şa şi om şi nici un om se numeşte specie. 5C+ota @I6 ezvoltarea compensatorie trans"ormă acest tip, aşa cum am văzut în cazul lui 4ertullian, într!un om al sentimentului, ale cărui simţiri rămân însă în orbita ideilor sale. #el trans"ormat prin compensare în logician rămâne însă cu lumea sa de idei în orbita obiectelor. J;. #u aceste observaţii a$ungem la partea slabă a gândirii lui %belard. 


@



 %ceastă activitate proprie psihicului, care nu se poate explica nici ca reacţie re"lexă la stimuli senzoriali, nici ca organ executiv al ideilor eterne, este, ca orice proces vital, un act creator neîntrerupt. +u pot denumi aceasta activitate altminteri decât prin termenul de "antezie. antezia este tot atât de mult sentiment pe cât este gând, tot atât de mult intuiţie  pe cât este senzaţie. +u exista nici o "uncţie a psihicului care să nu se lege indistinct prin ea de celelalte "uncţii psihice. &a ne apare când drept ceva primordial, când drept  produsul ultim şi cel mai cutezător al sintezei tuturor "acultăţilor. e aceea "antezia îmi  pare a "i expresia cea mai limpede a activităţii psihice. &a este înainte de toate activitatea creatoare din care izvorăsc răspunsurile la toate întrebările rezolvabile, ea este mama tuturor posibilităţilor în care sunt viu îmbinate, asemenea tuturor contrariilor psihologice, lumea dinăuntru şi cea din a"ară. antezia a "ost şi este întotdeauna puntea de legătura între revendicările ireconciliabile ale obiectului şi ale subiectului, ale extraversiei şi ale introversiei. oar în "antezie sunt reunite ambele mecanisme. JI. acă %belard ar "i a$uns până la cunoaşterea deosebirii psihologice dintre cele două  puncte de vedere, el ar "i trebuit să se re"ere la "antezie în vederea "ormulării expresiei uni"icatoare. ar în imperiul ştiinţei, "antezia este tabu, la "el şi sentimentul. acă vom identi"ica însă natura psihologică a opoziţiei "undamentale, psihologia se va vedea silită să recunoască nu doar punctul de vedere al sentimentului, ci şi pe acela al "anteziei mediatoare. %ici însă intervine marea di"icultate: în cea mai mare măsura "antezia este un  produs al inconştientului. &a cuprinde, "ireşte, componente conştiente, dar este în esenţă involuntară şi se opune, de "apt, ca o prezenţă străina, conţinutului conştiinţei. %ceste calităţi "antezia le are în comun cu visul, care însă este într!o măsura şi mai mare involuntar şi straniu. JA. 0aportul omului cu "antezia este în bună parte determinat de raportul său cu inconştientul în genere. 7a rându!i, aceasta din urmă relaţie este determinată de spiritul vremii. upă gradul de predominanţă a raţionalismului, individul va "i mai mult sau mai  puţin înclinat să se lase în voia inconştientului şi a produselor acestuia. #reştinismul mani"estă tendinţa certă, de alt"el ca orice "ormă închisă de religie, de a reprima pe cât  posibil inconştientul individului şi de a!i paraliza ast"el "antezia. (n locul lor, el o"eră viziuni simbolice cu relie" solid, destinate să înlocuiască total inconştientul individului. 0eprezentările simbolice ale tuturor religiilor sunt "igurări de procese inconştiente în "orme tipice, general obligatorii. (nvăţătura religioasă o"eră in"ormaţii aşa zicând de"initive despre ,,lucrurile- ultime, despre spaţiul situat dincolo de conştiinţa umană. e câte ori avem posibilitatea să urmărim apariţia unei religii, observăm că "igurile doctrinei îi apar chiar întemeietorului ei drept revelaţii, deci concretizări ale "anteziei sale inconştiente. ormele izvorâte din inconştientul acestuia sunt declarate general valabile şi înlocuiesc ast"el "anteziile individuale ale altora. &vanghelia după 'atei ne!a păstrat un "ragment privind acest proces din viaţa lui #ristos: în relatarea ispitirii, vedem cum ideea de regalitate se ridică din inconştientul lui #ristos sub "orma vedeniei diavolului care îi o"eră puterea peste împărăţiile lumii. acă #ristos ar "i înţeles greşit, concretistic, această "antezie, interpretând!o în sens propriu, am "i avut un nebun în plus pe lume. ar el şi!a respins concretismul "anteziei şi şi!a "ăcut intrarea în lume ca un rege peste împărăţiile cerului. +u a "ost un paranoic, cum de alt"el s!a văzut din chiar succesul său. 1piniile exprimate ocazional în acest sens din direcţie psihiatrică nu sunt decât ridicole palavre



@/



 raţionaliste, străine de înţelegerea unor ast"el de "enomene din istoria omenirii. orma sub care #ristos a în"ăţişat lumii conţinutul inconştientului său a "ost preluată şi declarată universal obligatorie. 4oate "anteziile individuale şi!au pierdut ast"el valabilitatea şi valoarea, devenind chiar obiect de persecuţie, aşa cum o dovedesc destinul mişcării gnostice, ca şi acela al ereticilor de mai târziu. (ntocmai spune şi pro"etul 3eremia E;@: /?, ;A!;@A: ,,%şa zice omnul @? din %lexandria în biogra"ia <"ântului %nton. %ici el descrie, spre a "i de învăţătură călugărilor săi, apariţiile şi vedeniile,  prime$diile su"letului, care îl asaltează pe cel care se roagă şi posteşte în singurătate. &l îi învaţă cât de abil se travesteşte diavolul pentru a!i prinde pe s"inţi în capcană. iavolul este, "ireşte, glasul propriului inconştient al anahoretului care se revoltă împotriva reprimării violente a naturii individuale. #itez mai $os câteva pasa$e din această carte greu accesibilă. &le arată limpede "elul sistematic în care inconştientul a "ost înăbuşit şi devalorizat: 5+ota @A6 #itatele provin din 9iblia sau <". 


@;



 lui umnezeu, să intrăm în casele noastre, când am a$uns la ele, şi să "acem ceea ce e drept. 3ar dacă nu izbutesc să!şi impună ast"el voinţa, renunţă la aceasta înşelăciune şi se slu$esc de alta, zicând: #um poţi tu să trăieştik #ăci ai păcătuit şi ai săvârşit în multe  privinţe nedreptăţi. #rezi că duhul nu mi!a dezvăluit ce!ai "ăcut, sau crezi că nu ştiu că ai "ăcut asta şi astak e aceea, dacă un "rate cu mintea simplă crede ast"el de lucruri şi simte înlăuntrul său ca într!adevăr el aşa a "ăcut, cum i!a spus #el 0ău, şi dacă el nu are habar de viclenia demonului, atunci duhul lui se va tulbura, va deznădă$dui şi va su"eri o cădere. 3ubiţii mei, nu trebuie să ne înspăimânte toate acestea, dar să ne temem atunci când diavolii încep să vorbească mai mult despre lucruri adevărate şi să!i mustrăm apoi necruţător ...w. e aceea, să ne păzim, că sa nu ne plecăm urechile la vorbele lor, chiar  dacă vorbele pe care le spun sunt vorbe adevărate. #ăci ar "i o ruşine pentru noi să ne "ie învăţători aceia care s!au ridicat împotriva lui umnezeu. <ă ne îmbrăcăm, "raţi ai mei, în  platoşa dreptăţii şi să ne acoperim cu coi"ul mântuirii, iar în clipa luptei să slobozim din cugetul credinţei, ca dintr!un arc întins, săgeţi duhovniceşti. #ăci ei EdiavoliiF nu sunt nimic, şi chiar dacă ar "i ceva, puterea lor nu ar avea nimic într!însa care i!ar îngădui să se împotrivească "orţei crucii.J8. %nton povesteşte: ,,1dată mi!a apărut un diavol având o purtare cu deosebire tru"aşă şi "ără ruşine, şi mi!a apărut în "aţă cu larma tumultuoasă a unei mulţimi de norod şi a cutezat să!mi spună: &u şi tocmai eu sunt puterea lui umnezeuH eu şi tocmai eu sunt domnul lumilor.- şi mi!a spus mai departe: #e voieşti ca să!ţi dauk #ere şi vei primi %tunci am su"lat asupra lui şi l!am respins în numele lui #ristos ...w. (n altă împre$urare, când posteam, mi!a apărut Dicleanul, sub chipul unui "rate care aducea pâine şi a început să!mi dea s"aturi, zicând: 0idică!te şi potoleşte!ţi inima cu pâine şi apă şi odihneşte!te un pic după truda ta nemăsurată, doar eşti om şi oricât de sus ai "i, nu eşti înveşmântat decât cu trup muritor şi ar trebui să te temi de boli şi de mâhnire. 3!am ascultat vorbele, mi!am păstrat liniştea şi m!am "erit să!i răspund. %m îngenuncheat în linişte şi rugându! mă m!am căit, zicând: 1, oamne, s"ârşeşte cu el, cum te!ai obişnuit să "aci dintotdeauna. şi de cum am spus aceste vorbe, s!a isprăvit cu el, s!a mistuit ca pulberea şi a ieşit pe uşa mea ca "umul. J2. i odată, într!o noapte, 


@@



 împre$urări ai minţit, spui acum adevărulk şi cum se "ace că spui acum adevărul, deşi te! ai obişnuit să minţik &ste adevărat că atunci când a venit #ristos pe lume, ai "ost aruncat în stră"undurile cele mai adânci şi că rădăcinile greşelii tale au "ost stârpite din pământk #ând 


@I



 8;. tiinţa trebuie să!şi dovedească însa valoarea vitală prin aptitudinea de a "i nu numai stăpâna, ci şi slu$itoare. &a nu se dezonorează nicidecum ast"el. eşi ştiinţa ne!a mi$locit cunoaşterea dizarmoniilor şi tulburărilor psihicului şi deşi intelectul care stă la baza ei merita toata preţuirea noastră, ar "i o mare greşeală sa i se atribuie ştiinţei din acest motiv un scop în sine, care să o împiedice sa "uncţioneze ca simplu instrument. acă pătrundem însă cu intelectul şi cu ştiinţa lui în viaţa reală, ne dăm de îndată seama că suntem închişi în limite care ne zăvorăsc accesul la alte domenii ale vieţii, la "el de importante. @J. oar  istoria decide. %devărul nu este veşnic, el este un program. #u cât este ,,mai etern-, cu atât un adevăr este mai lipsit de viaţa şi de valoare, căci "iind evident, el nu ne mai spune nimic.



@A



 8I. elul în care psihologia, în calitate de ştiinţă, evaluează "antezia ne este demonstrat de cunoscutele opinii ale lui reud şi %dler. 3nterpretarea lui reud reduce "antezia la  procesele instinctive elementare cărora le atribuie rol cauzal. #oncepţia lui %dler, în schimb, o reduce la intenţiile "inale elementare ale eu!lui. Prima este o psihologie a instinctului, ultima o psihologic a eului. 3nstinctul este un "enomen biologic impersonal. 1 psihologie bazată pe el va negli$a, "ireşte, eul, ,,căci eul îşi datorează existenţa  principium!ului individuationis, di"erenţierii individuale care, din cauza caracterului său sporadic, nu este un "enomen biologic general. eşi "orţe biologice instinctive generale "ac posibilă "ormarea personalităţii, nu e mai puţin adevărat că tocmai individualul di"eră esenţialmente de instinctul general, "iind chiar în strictă opoziţie cu acesta, tot aşa după cum individul ca personalitate se deosebeşte întotdeauna de colectivitate. &senţa  psihologiei eului stă tocmai în această deosebire. 1rice psihologie a eului trebuie să excludă şi să ignore tocmai elementul colectiv din psihologia instinctului, scopul ei "iind descrierea procesului prin care eul se di"erenţiază de instinctul colectiv. %nimozitatea caracteristică ce exista între reprezentanţii celor două puncte de vedere vine din "aptul că în mod consecvent acestea îşi semni"ică reciproc devalorizarea şi discreditarea. %tâta timp cât deosebirea dintre psihologia instinctului şi psihologia eului nu este recunoscută, "iecare din ele îşi considera, "iresc, propria teorie ca general valabilă. #eea ce nu vrea să însemne că, de pildă, psihologia instinctului nu ar putea construi şi o teorie a proceselor  eului. 5+ota @J6 Keraclit. in Kermann iels, ie ragmente der DorsoLratiLer, vol. 3, 88, "rag. A@5C+ota @J6 &a poate "ace acest lucru, dar într!un "el care celui ce se ocupă de psihologia eului îi apare ca negativul propriei sale teorii. e unde "aptul că pulsiunile> eului-, chiar dacă apar ocazional la reud, au o prezenţă în genere palidă. 7a %dler, dimpotrivă, sexualitatea apare aproape ca un vehicul care slu$eşte într!un "el ori în altul intenţiilor elementare de  putere. Principiul lui %dler constă în garantarea "orţei personale, care se suprapune  pulsiunii. 7a reud, pulsiunea este aceea care îşi supune eul, în aşa "el încât eul se în"ăţişează doar ca o "uncţie a pulsiunii. 8A. 7a ambii autori se mani"estă tendinţa ştiinţi"ică de a reduce totul la propriul principiu şi apoi de a deduce iarăşi totul din acesta. %tare operaţie se aplică deosebit de uşor  "anteziilor, prin "aptul că ele nu se adaptează la realitate precum "uncţiile conştiinţei care au caracter oriental obiectiv, ci sunt pur şi simplu con"orme cu pulsiunea şi cu eul. #el care le va privi din unghiul pulsiunii va găsi uşor în ele ,,satis"acerea dorinţei-, ,,dorinţa in"antilă-, ,,sexualitatea re"ulată-, cel care le va examina din unghiul eului va descoperi la "el de uşor intenţiile elementare privind garantarea şi di"erenţierea eului, căci "anteziile sunt produse mediatoare între eu şi pulsiunea generală. #orespunzător, ele cuprind elemente aparţinând ambelor părţi. 3nterpretarea exclusiv dintr!o direcţie sau din alta este întotdeauna un act silnic şi arbitrar, prin "aptul că se suprimă ast"el când un caracter, când altul. (n mare însă, iese totuşi şi pe această cale la iveală un adevăr demonstrabil, parţial, ce!i drept, care nu poate pretinde valabilitate generală. Dalabilitatea lui nu trece dincolo de întinderea principiului lui. (n domeniul celuilalt principiu, ea încetează să mai "ie operantă. Psihologia lui reud este caracterizată de noţiunea centrală de re"ulare a



@?



 dorinţelor incompatibile. 1mul apare ca un "asciscol de dorinţe care sunt doar parţial adaptabile obiectului. 4ulburările sale nevrotice constau în aceea ca in"luenţa mediului, educaţia şi condiţiile obiective împiedica parţial cheltuirea pulsiunilor. > 
@8. (n realitate, "anteziile înseamnă mai mult decât



@J



 atât: ele sunt totodată şi reprezentantele celuilalt mecanism, respectiv în cazul introvertitului, extraversia re"ulată, în cazul extravertitului, introversia re"ulată. uncţia re"ulată este însă inconştientă, dezvoltată de aceea embrionar şi arhaic. (n aceasta stare ea este incompatibilă cu nivelul cel mai înalt al "uncţiei conştiente. 3nacceptabilul "anteziei vine în principal din această particularitate a "uncţiei nerecunoscute, situată la bază. 88. in aceste motive, pentru oricine care şi!a "ăcut din adaptarea la realitate un principiu "undamental, imaginaţia este inutilă şi condamnabilă. 


@8



 mă re"er la un singur punct din acea mare controversă a spiritelor, respectiv la controversa euharistica dintre 7uther şi ingli. octrina transsubstanţializării a "ost sancţionată de sinodul de la 7ateran, din /;/A, şi s!a constituit de atunci încoace într!o tradiţie religioasă puternică în care 7uther însuşi a crescut. 3deea potrivit căreia ceremonia şi des"ăşurarea ei concretă asumă semni"icaţia unei mântuiri obiective contrazice în chip absolut &vanghelia, mişcarea evanghelică îndreptându!se tocmai împotriva instituţiilor catolice. #u toate acestea, 7uther nu s!a putut elibera de impresia senzorială nemi$locită a consumării pâinii şi vinului. &l nu vedea în acestea doar un simplu semn, pentru el realitatea senzorială şi trăirea ei nemi$locită erau o necesitate religioasă indispensabilă. e aceea el a"irmă că trupul şi sângele lui #ristos sunt realmente prezente în euharistie. (nsemnătatea religioasă a trăirii nemi$locite a obiectului era pentru el atât de mare, încât până şi imaginaţia îi era "ascinată de concretismul  prezenţei substanţiale a trupului s"ânt. 4oate încercările sale de interpretare se a"lă de aceea sub semnul acestei realităţi, anume a "aptului ca trupul lui #ristos este prezent, ce!i drept, doar ,,aspaţial-. 


@2