Urgente Medico Chirurgicale de Lucretia Titirca

INGRIJIRILE ACORDATE BOLNAVILOR IN URGENTE 1

Suferinta organismului provocata in agresiunea unor factori ai mediului inconjurator constituie o urgent care trebuie tratata din primele minute de la producerea ei. Toate masurile luate pentru salvarea vietii si sanatatii bolnavilor alcatuiesc asistenta de urgenta , din care masurile elementare luate imediat formeaza primul ajutor. Asistenta medicala de urgenta ocupa un loc special, ca prim contact trebuie sa se rezolve prompt si competent toate cazurile de imbolnavire care pun in pericol iminent sanatatea, dar si viata bolnavului. OBIECTIVE URMARITE IN ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR PRESPITALICESC In abordarea unei urgente medico-chirurgicale, se va urmari cateva obiective: - evaluarea urgentei la prima vedere: este sau nu o urgenta? • natura urgentei • cauza care a produs-o • gravitatea • numarul victimelor (in caz de accident colectiv) • masuri ce trebuie intreprinse • succesiunea acestora - estimarea timpului scurs de la producerea urgentei pana la primele masuri intreprinse - limitarea efectului produs de agentul primar - scoaterea accidentatului din zona - efectuarea bilantului lezional si a triajului dupa criteriul vital - stabilirea prioritatilor de intervene in ordinea urgentei vitale - aplicarea masurilor de prim ajutor - aprecierea rezultatelor in urma masurilor aplicate - asumarea responsabilitatii de a urmari pacientul si de a-1 trimite la spital - evaluarea factorilor de risc in timpul transportului Principiile generale de acordare a primului ajutor medical. Este un complex de cele mai simple proceduri medicale efectuate la locul accidentului, sub forma de autoajutor, sau ajutor reciproc, la fel de participantii la procesele de salvare cu folosirea echipamentului standard si celui improvizat. Scopul principal este salvarea vietii omului, eliminarea factorului de agresiune si evacuarea rapida sinistratului din zona afectata. 2

Termenul optimal de acordare a primului ajutor medical e pina la 30 min., dupa primirea traumei, si pina la 10 min. in caz de otravire. In caz de oprire a respiratiei acest termen se scurteaza pina la 5-10 minute. Importanta factorului de timp se caracterizeaza prin acea ca: pacientii carora li sa acordat primul ajutor medical in primele 30 de min. dupa traumatizm, complicatiile posttraumatice se micsoreaza in jumatate in comparatie cu traumatii carora li sa acordat ajutor dupa acest termen. Lipsa ajutorului medical timp de 1 ora dupa traumatizm mareste numarul de cazuri de deces la pacientii grav afectati cu 30 %; pina la 3 ore cu 60%; pina la 6 ore cu 90%. Timpul din momentul traumatizmului pina la acordarea primului ajutor trebuie maximal scurtat. Primordial este necesar de eliminat factorul agresiv: de a evacua sinistratul de sub darimaturi, din apa, de scos din incapere arzinda sau din zona afectata de substante otravitoare, de scos din automobil etc. este necesar de a aprecia repede si corect starea sinistratului. In timpul examinarii este necesar de apreciat este viu sau mort, apoi de determinat gradul de traumatizare, continua hemoragia sau nu. Ingrijirile se acorda bolnavilor in functie de cauzele care au generat suferinta, aceste cause se impart in 4 categorii - Mecanice - Chimice - Calorice - Electrice 1) Actiunea distructiva a unui factor mecanic asupra corpului omenesc este numita TRAUMATISM - Agentul vulnerant , in functie de masa sa si viteza cu care actioneaza , poate provoca fracture, luxatii sau entorse, contuzii, plagi , leziuni visceral insotite de hemoragie interna sau externa - Exista si efecte grave ale unor cauze mcanice care nu sunt traumatisme o Apa care blocheaza caile respiratorii producind inecul

3

o Corpii straini care astupa gura, nasul sau traheea producind asfixia

2) Cauzele chimice pot fi substante acide sau bazice care actionind pe piele produc arsuri, iar cind actioneaza pe mucoasa respiratorie sau digestive produc intoxicatii acute 3) Cauzele termice ale accidentelor sunt flacara, apa, vaporii fierbinti sau frigul - Consecintele actiunii lor sunt o Arsurile o Degeraturile o Insolatia o Socul caloric 4) Curentul electric actionind asupra organismului poate prvoca socul electric si arsura electrica Pentru salvarea accidentatului, indifferent de cauze si gravitate sa va actiona cu rapiditate , respectindu-se principiile primului ajutor 1) Scoaterea victimei de la locul accidentului 2) Asezarea victimei in conditii favorabile acordarii primului ajutor 3) Examinarea rapida si sumara a victimei pentu aprecierea gravitatii accidentului 4) Informare scurta asupra cauzelor accidentului 5) Intreruperea cauzei care a produs accidental 6) Efectuarea la nevoie a primelor ingrijiri - Masaj cardiac extern 4

-

Respiratie artificial Hemostaza provizorie Toaleta si pansarea plagilor Imobilizare provizorie a fracturilor 7) Indepartarea curiosilor si crearea unui baraj de securitate 8) Efectuarea miscarilor cu blindete 9) Anuntarea accidentului 10) Transportul la spital al victimei 11) Insotirea victimei pina la unitatea care-l va ingriji in continuare ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR LA LOCUL ACCIDENTULUI

- Posibilitatile acordarii primului ajutor sunt diferite dupa locul in care s-a produs accidental Etape de executie Timpi de executie 1. Asigurarea barajului - Sunt indepartate persoanele curioase in jurul de siguranta a victimei accidentatului 2. Examinarea victimei - Se efectueaza o prima examinare a la locul accidentului bolnavului pentru a constatat daca respire, daca prezinta pulsatiile arterelor la carotida si radial

3. Efectuarea primelor ingrijiri

- In caz de stop cardiac se examineaza pulsul la arterele mari, respiratia, pupilele - Se efectueaza manevrele de degajare a cailor respiratorii si manevrele de respiratie artificial, la nevoie masaj cardiac extern cu respiratie artificiala

5

- Se efectueaza hemostaza provizorie daca accidentatul are hemoragie abundenta

4. Scoaterea victimei din focarul de agresiune

5. Asezarea victimei la sol si pe brancarda

- Se scoate victima de la locul accidentului, pastrindu-se pe cit posibil pozitia in care a fost surprins - Mobilizarea accidentatului se executa astfel in cit segmental cap-git-trunchi-bazin sa formeze un bloc rigid

- Din spatii inguste , profunde sau de alta forma salvatorul trebuie sa aplice metode care sa asigure securitatea victimei in timpul mobilizarii - Se aseaza victima la sol prin gesture blinde in d d , mai rar lateral, cu capul situate mai jos 6

decit trunchiul daca este inconstient - Bolnavul cu plagi abdominal va fi asezat in d d cu coapsele flectate pe bazin - Bolnavul cu fracturi ale coloanei vertebrale se aseaza in decubit ventral pe o planseta

- Pacientul cu traumatism thoracic si fracture costale se aseaza in pozitie semisezinda dorsal

decubit (supinaţie)

6. Examinarea victimei

dorsal

- Cind prezinta tulburari respiratorii – sufocare, cianoza, agitatie – se aseaza in pozitie semisezinda pe partea bolnava - Bolnavul care prezinta semen de hemoragie abundenta - puls tahicardic, paloare, , sete, mucoase palide – va fi asezat in decubit dorsal cu capul inclinat lateral - Se efectueaza cu multa atentie - Se examineaza tegumentele pentru a descoperi hemoragiile - Se examineaza conturul capului pentru a observa eventualele denivelari ale cutiei craniene - Se controleaza pavilioanele urechilor si narinele

7

- Se examineaza fiecare membru superior si inferior, daca prezinta deformari sau daca prezinta mobilitate

- Se palpeaza bazinul

- Se palpeaza toracele prin compresiune usoara in caz de fracture manevrele sunt dureroase

8

7. Efectuarea primelor ingrijiri

- Se efectueaza masajul cardiac extern si respiratia artificial - Se efectueaza hemostaza provizorie - Se efectueaza imobilizarea provizorie a fracturilorsau a luxatiilorutilizind mijloacele special

- Se efectueaza toaleta plagilor si pansarea lor

8. Ridicarea victimei de la sol

- Se pregateste brancarda - Se ridica victima avind grija sa nu fie mobilizate regiunile traumatizate

9

- Se pune pe targa

9. Transportul accidentatului

- Se transporta cu targa pina la salvare si apoi la spital

ATENTIE! - Ridicarea si asezarea accidentatului se vor efectua cu miscari line si cit mai putine pentru a se evita agravarea leziunilor osoase daca exista - Nu se flecteaza capul pe torace si toracele pe abdomen deoarece in cazul fracturii de coloana vertebrala flexiunea ei poate provoca contuzia sau sectiunea maduvei urmata de paralizie definitive EFECTUAREA TRANSPORTULUI BOLNAVULUI ÎN SPITAL Transportul bolnavului în spital este o etapă importantă deoarece efectuat cu întârziere sau în condiţii neadecvate poate determina agravarea bolii sau chiar decesul bolnavului. Transportul primar – transportul bolnavului la spital de la locul de muncă, de la domiciliu sau de la locul accidentului. Riscul este mai mare, deoarece bolnavul este transportat nepregătit şi fără un diagnostic cunoscut. 10

Transportul secundar – transportul bolnavului de la un spital la altul sau la domiciliu, de la o secţie la alta, de la servicii de diagnostic şi tratament, precum şi mutarea lui de la un salon la altul. Bolnavul fiind sub îngrijire, transportul poate fi pregătit şi efectuat în funcţie de starea lui. În spital, bolnavul care nu se poate deplasa sau căruia îi este contraindicată deplasarea se transportă cu: brancardă , cărucior, fotoliu şi pat rulant sau cu ascensorul.

Scop: deplasarea bolnavului, în stare imobilizată, la diferite servicii de investigaţii, diagnostic şi tratament. Materiale necesare: targă; cărucior; pătură (pentru targă) sau saltea subţire pentru cărucior; muşama, aleză;cearşaf; o pernă subţire; două pături (pentru învelit bolnavul). Transportul cu brancarda (targa) Etape de execuţi: 1. Pregătirea materialelor: - Se pregătesc targa cu pătura, cearşaf, muşama şi pernă subţire. 2. Efectuarea tehnicii - Cei doi brancardieri aduc targa de-a lungul patului,

Ridicarea bolnavului efectuată de trei persoane. 11

- Bolnavul este ridicat din pat de trei persoane: P.I susţine bolnavul din regiunea cefalică, sprijinindu-i capul, spatele şi conduce acţiunea de mobilizare şi transport; P.II susţine regiunea lombo-sacrată şi membrele superioare; P.III susţine membrele inferioare. - P.I comandă manevra numărând 1, 2, 3; la comanda ,,3” bolnavul este ridicat şi se face un pas înapoi. - Brancardierii aduc targa în poziţie orizontală sub bolnav, pe care cele trei persoane îl vor aşeza cu grijă. - Se acoperă bolnavul cu cele două pături. - Cei doi brancardieri pornesc la comandă de pe loc cu paşi schimbaţi, pentru a micşora oscilaţiile tărgii. Asistenta sau brancardierul din spate va supraveghea bolnavul în timpul transportului. - Bolnavul este transportat cu faţa înainte, pentru a-i da sentimentul de siguranţă în timpul deplasării. - Transportul bolnavului cu brancarda pe scări

Transportul bolnavului cu brancarda: a – la urcarea scărilor; b – la coborârea scărilor Transportul cu căruciorul Căruciorul este specific secţiilor de chirurgie, pentru sala de operaţie, reanimare. Are 3-4 roţi pneumatice şi o pânză întinsă ca la brancardă, având înălţimea mesei de operaţie. Etape de execuţie: 1. Pregătirea materialelor: - Se pregăteşte căruciorul, cu lenjeria curată. 12

2. Efectuarea tehnicii

Transportul bolnavului cu căruciorul. - Căruciorul se aşază în raport cu patul pentru a muta bolnavul de pe cărucior pe pat şi invers. - Pe cărucior, bolnavul se acoperă cu cearşaful şi laturile păturii. - Capul operatului se întoarce într-o parte, pentru a evita aspirarea vărsăturii. - Bolnavul se transportă cu faţa în direcţia mersului şi supravegheat în permanenţă de brancardier. Transportul accidentatului – deplasarea unui bolnav de la locul producerii accidentului la unitatea sanitara se executa in citeva etape - Scoaterea de la locul accidentului - Ridicarea de la sol - Transportul victimei - Asezarea in pat Ridicarea, deplasarea, urcarea in 'Ambulanta' si transportul accidentatilor au o importanta deosebita. Multe complicatii pot aparea tocmai din cauza unor greseli comise cu ocazia ridicarii si transportului, mai ales in cazul politraumatizatilor si marilor traumatizati. In timpul mobilizarii, victima accidentului rutier trebuie manevrata cu atentie si blandete. Geamatul victimei trebuie sa opreasca manevrele si gesturile care le determina. Accidentatii care si-au pierdut cunostinta nu mai reactioneaza la durere, ceea ce ne obliga la mai multa atentie in vederea evitarii gesturilor traumatizante, care contribuie la agravarea tulburarilor functionale existente. 13

In aceste cazuri, agravarea se poate constata prin modificarea pulsului si ritmului respirator, precum si prin accentuarea palorii. Este bine ca ridicarea accidentatului si asezarea sa pe targa sa se efectueze cu ajutorul mai multor persoane care se vor aseza la capul si la picioarele celui ce trebuie ridicat. Una dintre ele va introduce bratele sub umerii victimei, alta sub bazin si cealalta sub picioare. La o anumita comanda, toti vor ridica accidentatul cu 30-40 cm, atat cat este necesar pentru a introduce targa dedesupt. Tot prin miscari sincronizate, ranitul va fi pus pe targa. Axul corpului, format din cap-gat-torace-bazin, va fi mentinut in bloc unitar, tot timpul in acelasi plan. Transportul victimei se face la comanda, capul accidentatului fiind tinut pe directia mersului. Purtatorii din spate vor supraveghea fata accidentatului si miscarile respiratorii ale acestuia. Targa se va mentine numai in pozitie orizontala si se va mentine un pas sincronizat pentru evitarea balansului si zdruncinarea ranitului. Daca victima a pierdut mult sange, va fi asezata cu capul mai jos decat restul corpului. Daca accidentatul prezinta o rana toracica, capul si toracele vor fi asezate mai sus. Accidentatii care si-au pierdut cunostinta vor fi asezati cu capul intors intr-o parte pentru a se evita sufocarea prin varsaturi. La fel si cei care sangereaza pe nas sau pe gura. Sub ceafa accidentatului se va introduce un sul facut eventual din haine. Daca banuim existenta unei fracturi de coloana, cunoscand pericolul sectionarii maduvei spinarii acidentatului, acesta trebuie ridicat si transportat dupa regulile urmatoare: - In timpul ridicarii, umerii si bazinul trebuie mentinuti la acelasi nivel; - Daca este posibil, pentru ridicarea accidentatului sa folosim 4 ajutoare, care, in picioare, se plaseaza deasupra accidentatului, cu cate un picior de o parte si de alta a acestuia. Un ajutor se situeaza in dreptul picioarelor, privind spre cap si baga o mana sub coapse si o mana sub gambe. Al doilea ajutor se situeaza in dreptul bazinului, privind tot spre cap, introducand mainile sub sale, tinandu-le fata in fata, fara a le decala. Cel de-al treilea ajutor sa asaza in dreptul capului, privind spre picioarele accidentatului si apuca cu mainile fiecare umar. Cel de-al patrulea se asaza langa cap si il fixeaza cu o mana pe frunte si una la ceafa, pentru a preveni miscarile capului; - La comanda accidentatul va fi ridicat si asezat pe un plan dur (usa, scandura lata, etc.) intre ghemuri de haine, pentru a evita deplasarile laterale. In acelasi scop, 14

accidentatul va fi fixat deasupra cu fesi late; - Accidentatul va fi invelit cu o patura; - La transport se tine cont ca acesta trebuie sa aiba tot timpul o pozitie orizontala. Bancheta din spate a autovehiculelor este total contraindicata. ATENTIE! - Un accidentat grav in decompensare circulatory nu se transporta inainte de a fi reechilibrat pentru a putea suporta transportul - Transportul poate devein factor de agravare si cauzator de deces - Odata incepute respiratia artificial si masajul cardiac extern se vor continua si pe timpul transportului ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR IN STOPUL CARDIO-RESPIRATOR

Stopul cardio-respirator (SCR) semnifica absenta respiratiei si circulatiei spontane. Oprirea simultana a respiratiei si circulatiei este extrem de rara si se produce atunci cand organismul este distrus brusc si masiv, ca de exemplu in accidentele foarte grave. In majoritatea cazurilor una dintre functiile vitale se opreste prima si secundar cealalta. In cazul stopului respirator primar, inima va continua sa bata un interval variabil de timp. Schimbul gazos la nivel pulmonar continua pana se epuizeaza “rezerva” de aer din plamani. In perioada cat inima bate, pulsul arterial este prezent. Apoi lipsa oxigenului la nivelul muschiului inimii va conduce la oprire cardiaca. Timpul in care survine oprirea cordului, secundara opririi respiratiei, este variabil si depinde de mai multi factori ca rezistenta cordului la hipoxie, cantitatea de oxigen in sange etc. In oprirea primar respiratorie exista un interval “de gratie” scurt, in care activitatea cardio-circulatorie este inca prezenta. Fara interventie terapeutica imediata, ce consta in ventilatie artificiala, cordul se opreste. Prin stopul cardiac se intelege incetarea brusca si neasteptata a circulatiei la un pacient care nu era previzibil ca ar putea sa moara in acel moment. Oprirea primar cardiaca este urmata automat de oprirea respiratorie, care insa de obicei nu este precizata, deoarece este subinteleasa. Fiziopatologic, cand cordul se opreste, dispare imediat si circulatia sangelui, astfel 15

incat tesuturile nu mai primesc oxigen. Cum singurele rezerve de oxigen sunt cele care se gasesc in sangele arterial ce iriga acel tesut, hipoxia tisulara apare rapid si se manifesta mai intai la nivel cerebral. Starea de constienta este pierduta brusc. Se instaleaza apnea, adica dupa cateva respiratii agonice victima nu va mai respira, ca rezultat a lipsei de oxigen a centrului respirator. Deci oprirea primar cardiaca inseamna de fapt intotdeauna oprirea cardio-respiratorie de la inceput, pentru ca in acest caz nu exista un “interval de gratie”, cu pastrarea respiratiei. Stopul cardiac si respirator se interconditioneaza: stopul cardiac induce stopul respirator in 20-30 sec., iar stopul respirator pe cel cardiac intr-un interval de 3-10 min. Incetarea functiei respiratorii si a cei cardiac duce la stopul cardio-respirator care corespunde cu moartea clinica. Clinic stopul cardio-respirator se recunoaste prin - Pierderea constientei - Oprirea respiratiei - Incetarea batailor inimii - Absenta pulsului la artera carotida - Paloarea extrema sau cianoza tegumentelor - Relaxarea complete a musculaturii ducind la pierderi necontrolate de urina si materii fecale Intre moartea clinica si moartea biologica a tesutului nervos exista un interval scurt 30-90 de secunde la care functiile vitale mai pot fi restabilite. Aprecierea functiilor vitale rapida si precisa se face prin - Stabilirea existentei pulsului la arterele mari - Culoarea tegumentelor - Prezenta si eficienta miscarilor respiratorii - Existent cianozei - Aspectul pupilelor Resuscitarea cardio-respiratorie este o urgent vitala in care interventia cadrului medical trebuie sa fie rapida si eficienta imediata degajarii victimei si continua de la locul accidentului in timpul transportului si la spital. Stabilirea diagnosticului Diagnostic Stop cardiorespirator

Respiratie Oprita

Circulatie Oprita

Stare de constienta Pierduta

Alte manifestari Paloare sau cianoza Midriaza Relaxarea 16

• • • • • •

Lipotimie

Superficial

Puls slab Tensiune arteriala scazuta

Pierduta

Coma

Profunda, zgomotoasa sau deprimata

Inconstienta profunda

Soc

Pastrata

Puls amplu, bine batut sau colaps circulator Puls filiform Tensiune arteriala prabusita

Pastrata

musculaturii Dureaza citeva secunde sau minute Revenire spontana In functie de cauza comei Stare generala alterata in functie de cauzele socului

Recunoasterea stopul cardiac Victima sau pacientul este inconstient (pierderea cunostintei apare in 10-15 secunde de la stop) Lipsa respiratiei sau respiratii agonice Pielea este palida, iar apoi devine cenusie (cianoza) Absenta pulsului la carotida (nu il cautam mai mult de 10 secunde) Pupilele dilatate (se numeste midriaza fixa, dar nu este un totdeauna un semn sigur). Nu este recomandat sa ascultam cordul sau sa masuram tensiunea arteriala, deoarece se pierde timp pretios. RESUSCITAREA CARDIOPULMONARA (RCP)

Resuscitarea cardiopulmonara (RCP) reprezinta manoperele medicale ce trebuie efectuate atunci cand avem in fata un pacient cu un stop cardiac si/sau respirator. Victimele unui stop cardio-respirator au nevoie de manevre de resuscitare in cel mai scurt timp posibil. Resuscitarea asigura o circulatie sanguina cu un debit cardiac mic, dar esential catre inima si creier. Aceasta creste probabilitatea reluarii ritmului cardiac normal. Compresiile toracice pot salva viata victimei, daca nu poate fi aplicat un soc electric (defibrilare) in primele 5 minute dupa stop. RCP este formata din trei mari grupe de manopere terapeutice: 1. Suportul vital bazal (SVB) format din totalitatea masurilor care pot realiza o minima presiune de perfuzie si oxigenare cerebrala (dezobstructia cailor respiratorii, respiratia artificiala, masaj cardiac extern). 17

Suportul vital avansat (SVA) care contine in plus fata de SVB tratamentul electric de defibrilare si administrarea de medicamente, pentru reluarea activitatii spontane a cordului. 3. Masurile postresuscitare care contin masuri de reanimare si terapie intensiva postresuscitare menite sa recupereze activitatea creierului, sa mentina functiile vitale si totodata sa reduca efectele lipsei de oxigen la nivelul celulelor. 2.

1. 2. 3. 4. • • • • •

In anul 2005 European Resuscitation Council Guidelines aduce un concept nou, “Lantul Supravietuirii” care prezinta totalitatea manoperelor de resuscitare si cuprinde 4 verigi: Recunoasterea cat mai rapida a stopului cardiac sau identificarea pacientilor cu risc de a prezenta stop cardiac si activarea cat mai rapida a serviciilor de urgenta (112). Inceperea cat mai rapida a masurilor de resuscitare cardio-respiratorii. Efectuarea precoce a defibrilarii. Initierea cat mai rapida a suportului avansat de resuscitare. Resuscitarea are sanse de reusita cand: Aprovizionarea creierului cu oxigen reincepe primele 4 minute; Inima reincepe sa bata in primele 8-10 minute; Stopul se produce intr-o zona usor accesibila, asa incat salvatorii pot ajunge usor la victima; Sunt mai multe persoane care pot actiona ca salvatori; Cauza stopului cardiac nu e una foarte grava (in asistolia sau disociatia electromecanica supravietuirea este de doar 10-15%). MASAJUL CARDIAC EXTERN (MCE) MCE determina apariţia unui flux sanguin prin cresterea presiunii in cutia toracica si prin compresia directa a cordului. MCE genereaza un flux sangvin mic, dar vital pentru cord si creier, pana la sosirea echipei de salvare.

1. 2. 3. 4.

Mainile salvatorului trebuie sa fie asezate in centrul toracelui. Frecvenţa compresiilor trebuie sa fie 100/min. Toracele trebuie comprimat 4-5cm. Dupa fiecare compresie toracele trebuie lasat sa revina in poziţia iniţiala. Durata compresiei toracelui trebuie sa fie egala cu cea a decompresiei.

18

5.

6.

Intreruperile trebuie sa fie cat mai puţine.

Nu trebuie sa cautam puls palpapil la carotida sau femurala, deoarece acesta nu inseamna intotdeauna flux arterial eficient. VENTILATIA In timpul RCP scopul ventilaţiei este de a menţine oxigenarea adecvata a sangelui. Respiratia se face ,,gura la gura”: verificam ca gura si gatul nu sunt blocate de obiecte straine, impingem inainte si in sus barbia victimei (hiperextensia capului), prindem narile victimei cu degetele si insuflam aer pe gura. Respiraţiile dureaza peste o secunda si cu volum suficient pentru a observa ridicarea toracelui, dar se evita respiraţiile prea puternice. 19

1.

Respiraţia gura la nas este o alternativa eficienta in cazul in care cea gura la gura nu este posibila. SUPORTUL VITAL DE BAZA LA ADULT

1. 2. • •

3. • •

Verifica siguranţa mediului/locului. Verifica daca victima raspunde: scuturare umeri; “sunteţi bine / totul e in regula?” a) Daca pacientul raspunde: se lasa pacientul in poziţia gasita; se reevalueaza starea pacientului periodic.

b) Daca pacientul nu raspunde: • striga dupa ajutor; • poziţionare in decubit dorsal si se elibereaza caile aeriene (o mana se poziţioneaza pe fruntea pacientului si se pune capul in hiperextensie, in timp ce cu cealalta mana se ridica madibula). 4. Verifica daca pacientul respira: • priveste (se urmaresc miscarile toracelui); • asculta (se asculta cu urechea poziţionata in dreptul gurii pacientului); • simte. In primele minute dupa un stop cardiac, victima poate sa respire foarte superficial sau foarte neregulat. Nu trebuie confundat acest mod de respiraţie cu cel normal, de aceea pacientul nu trebuie evaluat mai mult de 10 secunde, iar daca exista dubii asupra modului in care respira pacientul trebuie luata o atitudine conforma cu cea din cazul in care pacientul nu respira. 5. • • •

• • • • •

a) Daca respira normal: se aseaza in poziţia de siguranţa; apel pentru ambulanţa(112); evaluare continua. b) Daca nu respira normal: trimite dupa sau cheama ambulanţa; masaj cardiac extern; se poziţioneaza mainile in centrul toracelui victimei; se comprima sternul aproximativ 4-5 cm; frecvenţa compresiilor: 100/min. 20

6. •

a) Se combina compresiile toracice cu ventilaţia artificiala dupa 30 de compresii toracice se elibereaza caile respiratorii si se penseaza nasul;

•

se executa 2 respiraţii successive; se continua cu alternanţa compresii:respiraţii 30:2;

•

se intrerupe resuscitarea numai daca pacientul respira normal.

•

b) Numai masajul cardiac extern, fara ventilaţie artificiala (gura la gura sau gura la nas) este considerat acceptabil, daca salvatorul nu e capabil sau nu doreste sa execute respiraţia gura la gura; studiile arata ca MCE fara ventilaţie artificiala este net superior lipsei de resuscitare, unele sugerand chiar ca procentul de 21

supravieţuire este comparabil cu cel din resuscitarea utilizand si ventilaţia artificiala frecvenţa compresiilor trebuie sa fie de 100/min se intrerup compresiile numai daca pacientul incepe sa respire normal.

7. • • •

• • • • •

Se continua resuscitarea: pana cand soseste personalul calificat; victima incepe sa respire normal; salvatorul este epuizat. Decizia de a opri resuscitarea se va lua atunci cand: Victima prezinta semne de revenire a functiilor vitale si a cunostintei. Diagnosticul de stop cardiac se face cu intarziere prea mare. Semnele vitale nu apar dupa aproximativ 30-60 de minute de resuscitare. Se observa evidente semne cerebrale care sa afecteze ireversibil calitatea vietii pacientului. Este depasita limita de rezistenta fizica a reanimatorului. Pentru eficienta metoda de resuscitare cardio-respiratorie trebuie insusita correct. Respectarea timpilor poate fi retinuta cu formula HELP-ME ceea ce in limba engleza inseamna ajuta-ma . Fiecare litera semnifica gesturile si succesiunea timpilor care preced insuflarea aerului - H – hiperextensia mandibulei - E - eliberarea cailor respiratorii - L – luxarea mandibulei inainte - P – pensarea nasului 22

M – masaj cardiac E – extern Eficienta resuscitarii depinde in primul rind de permeabilitatea cailor respiratorii. Semnele de ameliorare sunt - Recolorarea tegumentelor - Reducerea midriazei - Aparitia pulsului la arterele mari - Reaparitia respiratiei spontane - Semen de revenire a constientei De obicei accidentatul resuscitat ramine in coma posthipoxica, dupa 2 minute de masaj cardiac se poate observa daca pulsul este perceput spontan si daca se mentin semnele de ameliorare, daca nu au aparut semnele de ameliorare nu se asteapta mai mult de 12 secunde se reincep compresiunile sternale si ventilatia. Ritmul de executie al manevrelor de respiratie artificial manuala nu depasesc 10-12 respiratii pe minut. -

INGRIJIREA BOLNAVULUI DUPA REABILITAREA CARDIORESPIRATORIE Bolnavul este mentinut sub supraveghere pentru a se preveni eventuale complicatii II. Daca nu i-a revenit constienta I se administreaza intravenous solutii hipertonice glucoza 33%, manitol 20%, diretice la indicatia medicului pentru a reduce edemul cerebral III. Se combate tendinta la acidoza prin administrare de solutii de bicarbonat, THAMprecum si hipercoagulabilitatea singelui cu heparina IV. Se reduce sindromul postanoxic prin oxigenoterapie ATENTIE! - Terapia intensiva a starii postresuscitativa se executa numai in sectiile de ATI ale spitalelor mari deci trebuie transportat cit mai rapid Accidentele masajului cardiac extern - Fracturi costale la batrini si copiii - Fractura sternului - Infundari toracice - Hemotorax - Pneumotorax - Ruptura aortei ascendente Semne sigure de moarte - La nivelul inimii absenta activitatii electrice pe o perioada de 60 minute – traseu plat la EKG I.

23

-

O dilatare persistent a pupilelor , fara reactive la lumina Opacitatea corneei Aparitia cianozei cu lividitati ACORDAREA AJUTORULUI DE URGENTA IN FRACTURI

Fracturile sunt leziuni ce apar în urma actiunii unui traumatism puternic asupra osului, constând în întreruperea continuitatii acestuia. În functie de modul de actiune a agentului vulnerant, de intensitatea lui fracturile pot fi de mai multe feluri: · fracturi închise - tegumentele în jurul focarului de fractura sunt intacte · fracturi deschise - focarul de fractura comunica cu exteriorul printr-o plaga · fracturi directe - în care agentul traumatizant actioneaza chiar la locul de producere a fracturii · fracturi indirecte - traiectul de fractura apare la distanta de la locul de actiune al agentului vulnerant

De asemenea, traiectul fracturii poate avea aspecte foarte variate, dupa mecanismul de producere: fracturi spiroide, fracturi cu înfundare, deplasate. La fel pot fi fracturi complete,interesând întreaga circumferinta a osului sau incomplete (partiale). La batrâni sau la persoane cu diverse afectiuni osoase pot apare fracturi în urma unor traumatisme minore, sau chiar la efectuarea unui pas gresit. Pentru recunoasterea unor fracturi sunt doua grupe de semne: Semne de probabilitate · durere spontana sau într-un punct fix, exacerbata la palpare sau mobilizare · impotenta functionala a membrului afectat · deformarea si scurtarea regiunii, pozitie vicioasa · echimoze tardive 24

· tumefactie, edem, cresterea temperaturii locale, sufuziuni sanguine ce apar imediat sau dupa 24-48 ore Semne de certitudine (semne sigure) · mobilitate anormala în focar, · perceperea palpatorie de crepitatii osoase · netransmiterea miscarilor distal de focarul de fractura · întreruperea evidenta ( la inspectie sau palpare ) a continuitatii osoase METODA CEA MAI SIGURA DE DIAGNOSTIC ÎN CAZUL SUSPICIONARII UNEI FRACTURI ESTE EFECTUAREA RADIOGRAFIEI. Fracturile se pot însotii de o serie de complicatii: Complicatii imediate: · transformarea unei fracturi închise într-o fractura deschisa · lezarea vaselor sau a nervilor aflate în vecinatate · infectia focarului de fractura Complicatii tardive (întârziate): · cicatrizarea anormala a plagii osoase (în unele boli cronice) · pseudartroza (întârzierea consolidarii fracturii) · calusul vicios Imobilizarea provizorie a fracturilor se face în scopul împiedicarii miscarilor fragmentelor osoase fracturate, pentru evitarea complicatiilor care pot fi provocate prin miscarea unui fragment osos. Mijloacele de imobilizare sunt atelele speciale sau cele improvizate, de lungimi si latimi variabile, în functie de regiunile la nivelul carora se aplica. Pentru a avea siguranta ca fractura nu se deplaseaza nici longitudinal si nici lateral imobilizarea trebuie sa cuprinda în mod obligatoriu articulatiile situate deasupra si dedesubtul focarului de fractura. Înainte de imobilizare se efectueaza o tractiune usoara, nedureroasa a segmentului în ax. Acest lucru este valabil numai în cazul fracturilor închise. Fracturile deschise se imobilizeaza în pozitia gasita, dupa pansarea plagii de la acel nivel, fara a tenta reducerea lor prin tractiune. Tipuri de atele speciale: · atele Kramer (confectionate din sârma)

25

· atele pneumatice (gonflabile) · atele vacuum

Atele improvizate: din scândura, crengi de copac... Fracturile membrului superior: _ Fracturile claviculei se produc mai frecvent prin traumatisme indirecte si mai rar directe,sediul de predilectie constituind-ul zona medie a claviculei. Pozitia în care trebuie sa se efectueze imobilizarea provizorie este cu cotul de partea bolnava împins catre spate si în sus.

Imobilizare in fractura de clavicula 26

_ Fracturile humerusului (bratului) se produc mai frecvent prin traumatism direct. La imobilizarea fracturii drept atela putem folosi chiar toracele de care se fixeaza segmental fracturat cu ajutorul unei esarfe. _ Fracturile antebratului se produc mai frecvent prin traumatism direct. Imobilizarea fracturii se poate face cu oricare tip de atela speciala sau folosind atele improvizate.

_ Fracturile oaselor mâinii se imobilizeaza pe fata palmara de la cot la degete Fracturile membrului inferior: _ Fracturile femurului se produc prin traumatism direct sau indirect. Pentru imobilizare se folosesc doua atele inegale. Atela mai lunga se aplica pe fata laterala externa a membrului inferior si se întinde de deasupra oaselor bazinului pâna la calcâi. Atela mai scurta se aplica pe partea interna si se întinde de la regiunea inghinala pâna la calcâi. Când femurul este fracturat în apropierea genunchiului imobilizarea se poate realiza folosind o singura atela trecute prin partea din spate a membrului din regiunea fesiera pâna la calcâi. _ Fracturile gambei sunt foarte frecvente iar imobilizarea poate fi facuta cu orice tip de atela. _ Fractura de rotula se produce prin cadere în genunchi, se imobilizeaza în atele posterioare.

27

_ Fracturile costale nu se imobilizeaza. Exceptie situatia voletului costal Voletul costal este minimum dubla fractura la doua coaste învecinate. Imobilizarea se face prin înfundarea zonei respective împiedicând astfel miscarile segmentelor la acest nivel. Semnele si simptomele constau în dificultatea respiratiei, miscarea paradoxala a segmentului (în inspir când toracele se destinde fragmentul se înfunda; la expir când toracele se micsoreaza fragmentul se deplaseaza spre exterior), durere, cianoza.

_ Fracturile la nivelul bazinului. Odata depistata fractura la acest nivel pacientul ramâne nemiscat, nu se mai permite mobilizarea lui si se tine pe un plan dur în pozitie culcat pe spate. Principii de imobilizare provizorie a fracturilor - Atelele improvizate si special vor fi captusite cu vata sau alte materiale moi pentru a nu leza pielea sau a nu mari durerea - Manevrele de imobilizare vor fi effectuate cu multa blindete - Extremitatea segmentului fracturat – degetele de le picioare si miini – vor fi lasate descoperite - Atelele se fixeaza cu fasa circulara , serpuitoare sufficient de strins dar fara sa impiedice circulatia In spital diagnosticul sigur al fracturii se efectueaza prin examen radiologic. Tratamentul cuprinde 4 timpi - Suprimerea durerii - Reducerea fracturii - Imobilizarea regiunii fracturate - Mobilizare cit mai precoce a bolnavului 28

Imobilizarea definitiva se face in spital cu ajutorul aparatelor gipsate sau prin metode chirurgicale. Vindecarea unei fracture se obtine prin formarea calusului , process ce se desfasoara in 2 etape la inceput calus moale fibros si apoi calusul osos. In decursul mentinerii aparatului gipsat – 3-4 saptamini – se supravegheaza extremitatea membrului imobilizat, bolnavul isi va mobilize degetele si articulatiile libere pentru a evita anchilozarile si pozitiile vicioase. Aparatul gipsat se scoate prin taiere cu un cutit special, despicarea se face in lungul lui pe fata anteriaoara. Transportul accidentatului cu fractura se efectueaza in primele 6 ore de la accident, deoarece dupa acest interval o fractura deschisa se considera infectata. Entorsa – intinderea fortata a ligamentelor si capsule articulare , cu ici rupture ale acestora. Forma minora a traumatismelor articulare, în care nu se pierde contactul permanent între suprafetele articulare si consta din întinderea sau ruptura unuia sau mai multor ligamente ale unei articulatii. Primul ajutor consta în imobilizarea provizorie acest lucru v-a ameliora durerea, care este de o mare intensitate.

Entorsa gleznei Luxatia – ruptura capsulei articulare , a ligamentelor cu dislocarea oaseor din articulatie pierzind contactul dintre ele partial sau total. Este leziunea care consta din pierderea contactului normal dintre suprafetele articulare ale oaselor care formeaza o articulatie (deplasarea capetelor osoase ale 29

unei articulatii). Dupa modul de producere luxatiile pot fi complete sau incomplete. Primul ajutor consta din imobilizarea provizorie a membrului afectat fara a tenta reducerea luxatiei. Accidentatul se transporta la spital.

Luxatia cotului SCOP Reducerea durerii prin imobilizarea corecta a membrului accidentat si prevenirea instalarii complicatiilor SEMNELE LUXATIEI - Durere vie - Limitarea miscarilor - Impotenta functionala cu pozitie vicioasa fata de pozitia normal a regiunii - Scurtarea segmentului - Deformarea regiunii - Echimoze ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR IN ENTORSE - Se administreaza bolnavului calmante pentru ai suprima durerea - Se aplica circular la nivelul articulatiei un manson imbibat in apa rece pe o portiune cit mai intinsa din membru, in pozitia existent - Se fixeaza mansonl cu ajutorul unei fese , efectuiand un bandaj compresivconducind fasa in 8, asezind piciorul in unghi drept cu gamba - Se aseaza accidentatul pe targa si se transporta la spital SEMNELE ENTORSEI - Durere mai putin intense - Impotent functional relative - Deformarea regiunii prin edem si formarea de lichid in interiorul articulatiei – hidrartroza -

30

Entorsele cele ai frecvente sunt la articulatia gleznei, cotului, umarului, pumnului si degetelor. ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR IN ENTORSE - Se administreaza bolnavului calmante pentru suprimarea durerii - Se aplica comprese resi sau se efectueaza pansament compresiv - Se transporta la spital

Tratamentul entorselor si luxatiilor Tratamentul la spital consta in aplicarea unui pansament compresiv sau chiar a unui aparat gipsat care se va mentine 6-8 zile Accidentatul nu va utilize membrul lezat In cazul in care accidentatul acuza dureri violente primul ajutor se efectueaza ca in situatia unei fracture Nu se incearca reducereai entorsei sau a luxatiei Nu se aplica comprese umede in luxatile deschise Hemoragii Hemoragia reprezinta scurgerea sângelui în afara sistemului vascular printr-una sau mai multe solutii de continuitate. Dupa tipul vasului lezat poate fi: · arteriala: în care sângele este de culoare rosu deschis, bine oxigenat si tâsneste ritmic,sincron cu bataile inimii; · venoasa: sângele de culoare rosu închis (mai putin oxigen, mai mult CO2), se exteriorizeaza cu presiune constanta, relativ modesta; · capilara: este o hemoragie difuza, fara a se identifica un vas de calibru mai mare ca sursa principala a hemoragiei; În functie de sediul sângerarii: 31

· externa: sângele se scurge în afara, printr-o solutie de continuitate tegumentara ( plaga ) · interna: sângele se acumuleaza într-una din cavitatile normale ale organismului; · exteriorizata: caracterizata prin hemoragie interna într-un organ cavitar, urmata de eliminarea sângelui la exterior pe cai naturale epistaxis: hemoragia mucoasei nazale;

Otoragie: hemoragie din urechi Rectoragie:hrmoragie din rect Uretroragie:singe din uretra Hemoptizie:singele se scurge prin gura, provenind din plamini hematemeza: eliminarea pe gura, prin varsatura, de sânge amestecat cu cheaguri si eventual resturi alimentare; În hemoragii puternice poate fi sânge rosu, proaspat, nealterat, sau în sângerari reduse poate fi varsatura cu aspect de zat de cafea (când sângele stagneaza în stomac). melena: exteriorizarea sângelui acumulat în tubul digestiv, prin defecatie. Scaunul este lucios, negru, moale, de aspectul si culoarea pacurei. hematuria: reprezinta hemoragia la nivelul aparatului urinar, exteriorizat prin mictiune; Dupa cantitatea de sânge pierdut, hemoaragia poate fi: · mica: se pierde o cantitate de sânge pâna la 500 ml · medie: se pierde 500-1000 ml de sânge si apar urmatoarele semne: agitatie, ameteli în ortostatism; · mari: cantitea de sânge pierduta 1000-1500 ml iar semnele clinice sunt urmatoarele: paloare, tahicardie, transpiratii reci, hipotensiune arteriala, tahipnee; · cataclismice: pierderi de sânge de peste 1500-2000 ml, TA nemasurabila, pacient inconstient; Hemostaza

32

Oprirea sângerarii poarta denumirea de hemostaza.. Ea poate fi spontana în cazul unor hemoragii mici, prin interventia mijloacelor proprii organismului, dar de cele mai multe ori este necesara interventia altor persoane, care sa realizeze hemostaza. Hemostaza poate fi provizorie sau definitiva. Hemostaza proviorie se poate realiza prin: · compresiune digitala · pansament compresiv · garou Compresiunea digitala. Compresiunea corect executata pe vasul ranit trebuie sa se aplice deasupra ranii în cazul unei hemoragii arteriale si sub plaga în cazul unei hemoragii venoase, tinând cont de sensul circulatiei.

Pozitia pacientului si hemostaza digitala in epistaxis Când hemoragia nu poate fi stapânita prin compresiune exercitata la distanta, se poate folosi compresiune directa în care caz compresiunea vasului ce sângereaza se face cu degetul introdus direct în plaga. Aceasta metoda nu poate fi decât de scurta durata, trebuind sa recurgem la alta care s-o suplineasca si sa o completeze. Câteva exemple de posibilitati de compresiune digitala:

33

Punctele de compresiune pentru hemostaza provizorie pe arterele 1. Facial 2. Temporal 3. Carotida 4. Humerala 5. Axilara 6. Aorta abdominal 7. Femurala deasupra triunghiului lui SCARPA 8. Femurala in treimea mijlocie a coapsei 9. Femurala la articulatia genunchiului Pansamentul compresiv este una din cele mai eficiente metode folosite pentru a realiza o hemostaza provizorie. În lipsa unui pansament steril se poate folosi pentru a pune pe plaga o batista, o cârpa curata, peste care se strânge pansamentul circular (fasa). 34

Aplicarea garoului este ultima varianta la care apelam. Garoul poate fi improvizat folosind curea, cravata, fular, sfoara, etc. Se foloseste doar în cazuri extreme si în situatia în care hemoragia nu se putea controla prin alte metode (amputatie de membru). Important este oprirea hemoragiei fara a comprima excesiv tesuturile. Garoul, odata cu oprirea sângerarii, produce oprirea circulatiei sângelui în portiunea de membru situata dedesubtul lui. Din aceasta cauza mentinerea sa mai mult de 2 ore poate duce la complicatii deosebit de grave. Totdeauna la montarea unui garou trebuie atasat un bilet, care însoteste bolnavul, si pe care se noteaza obligatoriu urmatoarele date: nume,prenume, ora exacta a aplicarii garoului. Din 30-30 minute se slabeste 1-2 minute garoul pentru a permite irigarea segmentului de membru subiacent. Ridicarea garoului se face doar în conditii de spital si de personal competent. Hemostaza definitiva se obtine prin obliterarea permanenta si definitiva a vasului care sângereaza. Cel mai folosit procedeu fiind prin ligatura cu fire. Hemostaza medicamentoasa se bazeaza pe procesul de coagulare al singelui si anume folosirea de substante chimice cu actiune locala, apa oxigenata, adrenalina 1‰, substante biologice cu actiune hemostatica locala, substante cu actiune generala clorura de calciu, vitamina K, vitamina C. In hemoragiile mari in care accidentatul prezinta semen de anemie acuta , dupa efectuarea hemostazei , este necesara transfuzia de singe integral sau plasma. Hemoragiile mari se manifesta prin - Agitatie - Paliditate - Ameteli - Cefalee - Extremitati reci - Transpiratii reci - Tensiune arterial prabusita 35

Puls rapid Respiratie accelerate Dilatarea pupilelor Slabirea sfincterelor Convulsii Lipotimie Important de retinut - Nu se aplica tinctua de iod pe rana - Nu se aplica antiseptic in arsuri - Nu se aplica vata direct pe plaga - Nu se toarna solutii antiseptic in plagile penetrante si perforante - Nu se executa manevre de explorare a ranilor - Nu vor fi scoase din plaga corpurile straine, fragmentele de os sau chiar agentul vulnerant , aceste manevre pot duce la hemoragii grave - Se efectueaza vaccinarea antitetanica -

ACORDAREA AJUTORULUI DE URGENTA IN ARSURI Arsurile sunt accidente provocate de caldura sub diferite forme, agenti chimici, electricitate si iradiatii. Arsurile termice se datoresc caldurii, care poate actiona prin: flacara, lichide cu temperatura înalta, metale încalzite, gaze sau vapori supraîncalziti, corpi solizi incandescenti. Arsurile chimice sunt produse de unii acizi ca: acid azotic, clorhidric, sulfuric, oxalic, etc sau de substante alcaline: hidroxid de sodiu, de potasiu, de calciu, amonia gazos, etc. Arsurile electrice se datoresc contactului cu un conductor electric aflat sub tensiune. Arsurile prin radiatii - produse de razele solare, raze ultraviolete, etc. Simptome : leziunea locala cuprinde suprafata arsa si toate tesuturile subiacente afectate de caldura, in intensitate diferita , spre profunzime. Leziunea fiind tridimensionala , gravitatea ei depinde de intinderea si profunzimea ei. - Tulburari generale o Scaderea debitului cardiac – in primele 6 ore scade pina la 70% - prin pierderile de lichide si substante proteice la nivelul suprafetei arse o Dispnee – leziuni ale mucoasei cailor respiratorii – inhalare de vapori fierbinti o Tulburari hepatice – consecutive scaderii circulatiei hepatice si hipoxiei o Tulburari renale – hipovolemie, care poate evolua pina la anurie 36

o Tulburari gastro-intestinale – varsaturi ce pot accentua pierderea de

lichide si electroliti Bilantul lezional al pacientului ars se face în functie de suprafata arsa si de gradul de profunzime al arsurii. Pentru calcularea suprafetei arse se foloseste regula lui Wallace numita si regula lui 9.

Regula lui 9 pentru estimarea suprafetei arse Prin aceasta regula se poate exprima în procente suprafata arsa a fiecarui segment de corp, care sunt exprimate cu cifra 9 sau multiplu de noua. De exemplu: arsura unui brat reprezinta 9% iar a întregului membru inferior este de 18%. Total arsura a afectat 27% din suprafata corpului. Evaluarea suprafetei arse la nou-nascuti si copii este mult diferit deoarece la aceasta categorie de pacienti capul reprezinta suprafata cea mai mare si anume 18%, iar membrele inferioare sunt reprezentate de un procentaj mai mic comparativ cu adultul. Profunzimea leziunilor.

37

“Terenul” accidentatului: vârsta accidentatului, vârstele mai mici de 10 ani şi cele mai mari de 70 de ani având şanse mai mici de recuperare faţă de toate celelalte grupe de vârstă; asocierea cu alte afecţiuni preexistente. Suprafaţa arsurilor: suprafaţa corporală normală, pentru adult, este de 2 16.000 cm . Cu cât suprafaţa arsurii este mai mare, cu atât şansele de recuperare sunt mai mici. Pentru calcularea suprafeţei arse, se foloseşte “regula lui 9”: cap şi gât = 9% din suprafaţa corporală; torace anterior şi abdomen = 18%; torace posterior şi zona lombară = 18%; zona perineală = 1%; braţ şi antebraţ = 9%; coapsă şi gambă = 18%. Prognostic: Acesta se stabileşte pe baza indicelui prognostic (I.P.). Calcularea I.P. se face înmulţind procentul reprezentând suprafaţa corporală arsă cu gradul arsurii. Indicele prognostic este grav atunci când arsura este predominant de gradul III şi IV; când suprafaţa arsă depăşeşte 10-15% la adult sau 5% la copil; când există insuficienţă renală sau hepatică. Localizari periculoase si arsuri grave sunt: • • • • • •

fata, gâtul pentru ca arsurile la acest nivel pot fi urmate de complicatii la nivelul aparatului respirator toate arsurile care sunt în apropierea fetei (pleoape), mâinii, peroneului, zonele de flexie ale membrelor, leziuni circulare la nivelul membrelor. arsurile care depasesc mai mult de 30% din suprafata arsa indiferent de gradul de arsura arsurile de gradul III si care depasesc 10 % din suprafata corpului arsurile complicate cu fracturi si cu distrugeri masive de tesuturi moi arsuri profunde cauzate de substante acide sau de curent electric

În functie de gradul de distrugere al tesuturilor si profunzimea arsurii se descriu patru grade:

38

Arsura de grad I intereseaza numai stratul superficial al pielii, epidermul. Se manifesta prin roseata pielii, edem local, durere, frisoane. Arsura tipica de gradul I este eritemul solar, produs prin expunerea îndelungata si nerationala la soare. Dureaza 3-4 zile, dupa care roseata scade fiind înlocuita de o pigmentatie bruna urmata de descoamatie. Arsura de grad II intereseaza epidermul pe care-l decoleaza de derm provocând aparitia flictenelor, vezicule (basici) pline cu lichid galbui, care nu este altceva decât plasma sangvina extravazata. Acest tip de arsura este provocat de lichide fierbinti sau metale incandescente, care au actionat o durata scurta asupra pielii. Este cea mai dureroasa pentru ca sunt atinse terminatiile nervoase de la acest nivel. Arsura de grad III intereseaza dermul în totalitatea lui. Flictenele au continut sangvinolent. Durerea nu mai este atât de intensa, poate sa si lipseasca deoarece terminatiile nervoase pot fi sau sunt distruse complet. Arsura de grad IV intereseaza toate straturile pielii, apare necroza (moartea celulelor).

Primul ajutor în cazul pacientilor care au suferit o arsura respecta princiipiile deja discutate. Siguranta salvatorului este primul lucru de care trebuie sa ne asiguram. Controlul nivelului de constienta si evaluarea functiilor vitale conform protocolului ABC sunt si ele valabile. Ingrijirile acordate imediat - se scoate victima de sub actiunea agentului vulnerabil - se efectueaza stingerea prin stropire cu apa a imbracamintei, nu se vor decoperi de imbracaminte regiunile arse - se acopera accidentatul cu cearceafuri sterile si curate fara a indeparta resturile de haine de pe tegumentele arse - se calmeaza durerea ppentru a preveni socul - se face tratamentul local al plagilor - in arsurile chimice se executa o spalare locala cu apa incalzita la 24-280 - se iau masuri de urgent pentru a transporta accidentatul la spital - se supravegheaza tot timpul transportului 39

- se instaleaza o perfuzie la indicatia medicului - se administreaza oxygen Important de retinut: - nu se sparg flictenele - nu se folosesc antiseptic - nu se folosesc ungvente - nu se folosesc pulberi de sulfamida pe plaga - instalarea perfuziei cu gluoza este obligatoriedatorita deshidratarii si pierderilor de electroliti Caracteristici: În cazul arsurilor provocate de flacara. Important în aceste situatii este oprirea cât mai rapida a arderii cu jet de apa. Acest lucru este valabil si pentru situatiile când flacara este deja stinsa, deoarece în acest moment arsura se poate propaga în continuare în profunzime. Se îndeparteaza hainele pacientului cu conditia ca acestea sa nu fie lipite de piele iar manevra de dezbracare sa produca distrugeri tisulare. Odata cu dezbracarea pacientului se va asigura protectia acestuia de hipotermie.

În cazul arsurilor provocate de substante chimice. Spalarea suprafetei arse cu jet de apa în aceste situatii trebuie sa fie de o durata mai mare, pentru a fi siguri ca se îndeparteaza orice urma de substanta cauzatoare. Profunzimea arsurii este direct proportionala cu timpul de contact, de concentratia substantei si proprietatile substantei. În cazul arsurilor provocate de curentul electric important este îndepartarea pacientului de sursa de curent (sau invers). Totdeauna se are în vedere posibilitaea leziunii la nivel de coloana cervicala (datorita mecanismului actiunii). Arsurile electrice produc leziuni atât la suprafata cât si în profunzimea organismului. Tesuturile sunt distruse prin mecanism termic. Se cauta poarta de intrare si poarta 40

de iesire a curentului electric. Acest lucru este important pentru ca ne furnizeaza informatii privind traseul urmat de curent prin organism. Distrugerea tisulara este maxima la punctul de intrare. Daca sunt interesate vase importante apar gangrene iar daca traseul intersecteaza inima pot aparea tulburari în activitatea inimii deosebit de grave chiar moartea. Generalitati: o Jetul de apa trebuie folosit numai pentru regiunile afectate o Este interzisa folosirea cremelor, ungventelor, substantelor uleioase o Se folosesc pe cât posibil pansamente sterile sau cârpe foarte curate, umezite. Nu se pune gheata în contact direct cu tegumentul. o Se acopera pacientul pentru a preveni pierderea de caldura. ACORDAREA AJUTORULUI DE URGENTA IN DEGERATURI O temperastura centrala mai mica de 350 C se numeste hipotermie. Valoarea normala a temperaturii corpului este cuprinsa între 36-370C Categoriile de persoane cu risc la hipotermie sunt: batrâni, copii mici,traumatizatii, alcoolicii, drogatii, înecatii. Degeratura si inghetarea generalizata – tulburari locale si generale ale organismului determinate de actiunea frigului asupra unor prtiuni limitate sau a corpului intreg.

Temperatura corpului se pierde mai repede în apa decât în aer. În functie de severitatea hipotermiei semnele pot fi: puls slab palpabil, bradicardie, tensiunea arteriala scazuta sau nemasurabila, nivelul de constienta alterata sau coma. Cauze - Favorizante o Umezeala o Vintul 41

o Imbracamintea strimta si umeda o Debilitatea organismului o Anemia o Tulburari de circulatie - Determinante o Frigul care actioneaza asupra organismului un anumit timp Cele mai expuse degerarii sunt extremitatiile corpului - Picioare - Miini - Urechi - Nas Degeratura nu este o simpla tulburare locala , ci o suferinta a intregului organism.

In raport cu gravitatea leziunilor , degeraturile sunt de patru grade - gradul I: incepe cu paliditate, racirea pielii, senzatie de furnicatura, dureri, leziuni superficiale, cand pielea este rosie, inflamata si poate apare o descuamare dupa 7-10 zile - gradul II: dupa 24-36 ore apar flictene cu continut clar sau sangvinolent cand afectarea e profunda, pielea fiind rosie, inflamata cu edeme, dupa 10 12 zile flictenele se detaseaza lasind o escara superficial care se vindeca fara sa 42

lase sechele - gradul III: edem important, pielea avand o culoare gri-albastruie, flictenele au continut hemoragic si poate apare necroza si gangrena in cateva zile, ulceratiile se vindeca in 2-3 luni - gradul IV: cand sunt afectati inclusiv muschii, tendoanele, oasele si apare necroza si gangrena in cateva ore. Semne si simptome In cazul in care simti piscaturi si senzatii de amortire, iar temperatura este foarte scazuta este momentul sa actionezi: misca-ti degetele mainilor si ale picioarelor, loveste-ti picioarele, performeaza miscari asemanatoareaplauzelor pentru a reincepe sa simti zona afectata. Daca in urma efortului depus rezultatele sunt nule, aplica metode specifice de reincalzire a zonei inghetate cu apa calda. Cand pielea sufera din cauza degeraturilor usoare aceasta are un aspect galbengri, leziunea nu este dureroasa, iar durerea intensa apare in momentul reincalzirii partii respective. In cazul degeraturilor grave, de gradul III sau IV, leziunea se caracterizeaza prin placi groase, reci, de culoare rosie-violacee si foarte dureroase. In asemenea situatii trebuie consultat medicul cat mai repede cu putinta. Primul ajutor în aceste situatii respecta principiile de evaluare si ABC. Primul ajutor Primul ajutor consta din încalzirea treptata a întregului corp si din luarea unor si din luarea unor masuri menite sa accelereze circulatia sângelui în segmentul degerat: “” încalzirea treptata se face întâi acoperind bine victima în paturi groase si apoi introducând-o în camere care se încalzesc foarte încet, astfel încât numai dupa 3-4 ore sa ajunga la temperatura de 20º; “” regiunea degerata se frectioneaza blând în acest timp, cu alcool; “” bolnavului i se dau sa bea cantitati mici de bauturi alcoolice tari si lichide din ce în ce mai calde (ceaiuri, supe) . În cazul în care “reîncalzirea” se face prea brutal bolnavul intra într-o stare de soc manifestat prin frison, crampe musculare, somnolenta pâna la lesin, putând sa decedeze dupa câteva ore. Specific cazului este atentia deosebita ce trebuie acordata la mobilizarea hipotermicului. Orice miscare mai brusca sau necoordonata poate agrava situatia sau poate duce la stop cardiac. În cazul pacientilor aflati în stop cardiac masajul cardiac este mai dificil de efectuat deoarece toracele hipotermicului este mai rigid. HIPOTERMICUL NU POATE FI DECLARAT DECEDAT PÂNA CE NU ESTE REÎNCALZIT. 43

• • • •

Reîncalzirea hipotermicilor se face lent, 10C / ora. Din acest motiv resuscitarea acestor pacienti este de durata mai lunga, pâna la atingerea temperaturii normale a corpului. Defibrilarea nu poate fi folosita decât dupa ce temperatura corpului este peste 30 de grade C. Metode cunoscute si folosite pentru reîncalzire sunt: · reîncalzire externa pasiva, consta din învelirea pacientului cu paturi si pastrarea lui în mediu ambiant cald. Acest tip de reîncalzire se foloseste pentru pacientii cu hipotermii usoare sau eventual medii cu temperatura centrala de peste 32 grade C. · reîncalzirea externa activa, se efectueaza prin imersia totala a pacientului în baie cu apa încalzita la 40 grade C sau prin folosirea de paturi încalzite sau pungi cu apa calda. Aceasta tehnica este potrivita pentru pacientii aflati în hipotermie medie cu o temperatura central pâna la 31 grade C sau cel mult 30 grade C. Imersia în apa calda se foloseste atunci când dorim sa reîncalzim pacientul rapid, acest lucru fiind aplicabil la cei care au pierdut temperatura în mod rapid. · reîncalzirea activa centrala - folosite în unitati spitalicesti. In cazul unei stari mai grave, persoana trebuie transportata de urgenta la spital. Atentie! In cazul degeraturilor grave nu trebuie sa se faca reincalzirea regiunii degerate la fata locului sau in timpul transportului, ci la unitatea spitaliceasca, deoarece un segment dezghetat si neprotejat suficient de un pansamnet steril corespunzator este mult mai expus unor infectii in timpul transportului, decat unul inghetat. Tratamentul degeraturilor se face cu: unguente - glicerina, pe baza de venin de albine, spanz); tincturi - din buruiana de venin, angelica, administrate de 3 ori pe zi, cate 10 picaturi o data); decocturi - telina, morcov, radacina de ghimbir; comprese si bai cu infuzii - pin, sofranel, samburi de gutui, muguri de brad, cu suc de ceapa, varza, cataplasme cu varza cruda. "Incalzirea zonelor degerate nu se face brusc, astfel, se recomanda incalzirea zonei degerate, fie cu ajutorul propriului corp (ex. plasarea mainilor la subrat sau intre pulpe), fie cu ajutorul mainilor insotitorilor sau folosind saci de dormit uscati. De asemenea, este indicata deplasarea spre adaposturi calde unde se pot schimba hainele ude si se pot folosi bai cu apa calda (care nu trebuie insa sa depaseasca 40-42°C)". Totodata nu se recomanda frecarea cu zapada deoarece poate agrava leziunile tegumentare. De asemenea, nu este indicata nici tinerea zonelor degerate in apropierea unei surse intense de caldura (de exemplu: focul, incalzitoare electrice, etc.). "Tratamentul consta in stimularea circulatiei sanguine la nivel local, lucru care 44

se poate obtine prin spalaturi sau aplicarea locala de cataplasme cu infuzie de galbenele sau schinel sau decoct de coaja de stejar etc. Tot in scopul stimularii circulatiei locale se poate folosi unguent cu venin de albine - Apireven, iar in cazul ulceratiilor se pot face aplicatii zilnice cu miere favorizandu-se astfel vindecarea. ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR IN CAZ DE ELECTROCUTARE Electrocutarea Accidentele datorate curentului electric apar în urma trecerii acestuia prin corpul uman sau ca urmare a producerii unui arc electric. Fiind un bun conducator de electricitate, in contact cu o sursa de current electric organismul este traversat de acesta pe calea cea mai scurta spre un alt conducator sau spre pamint. În raport cu intensitatea curentului pot apare urmatoarele manifestari: senzatie de tremuratura a corpului contracturi musculare generalizate pierderea constientei si chiar moartea. In functie de organele parcurse curentul electric poate produce leziuni locale - arsura electrica - electrocutarea La locul de contact al curentului, victima prezinta arsura, a carei întindere , profunzime si gravitate se datoresc transformarii la exteriorul sau interiorul corpului a energiei electrice în energie calorica.

45

Gravitatea leziunilor produse este conditionata de - natura curentului - intensitatea curentului - voltajul curentului - durata contactului - traiectul curentului - starea accidentatului Cauzele agravante sunt - alcoolismul - hipertiroidism - ateroscleroa - virsta inaintata Manifestari provocate de curentul electric - stare de moarte clinica prin oprirea respiratiei - pierderea constientei imediat sau mai tirziu - soc in primele 4-5 ore de la electrocutare - arsura elecrtica - blocaj renal Semne de recunoastere - oprirea respiratiei - cianoza tegumentelor si extremitatilor - convulsii tonice sau contracture - oprirea inimii - tulburari de ritm 46

- absenta pulsului - prabusirea tensiunii arteriale - pierderea reflexlui papilar - pierderea constientei - semen de iritatie meningeana - incapacitatea victimei de a chema ajutor Arsura electrica - apare la locul de contact , este putin dureroasa - are forma rotunda sau ovalara si bine delimitate - leziunea superficial este insotita de alterarea tesuturilor din profunzime - plaga este adinca si se cicatrizeaza greu

Acordarea primelor ingrijiri - indepartarea accidentatului - se intrerupe curentul electric de la comutator - stind pe o scindura se actioneaza de la distant cu o prajina, cu mina protejata

47

- resuscitare cardio-respiratorie - dupa revenirea starii de constienta la nivelul plagii se aplica un pansament protector aseptic - transportul la spital cit mai urgent - in timpul transportului se supravegheaza functiile vitale si starea de constienta

Primul ajutor trebuie acordat in primele 5 minute , cu maxim de rapiditate. Pentru indepartarea de sursa de current nu se vor atinge partile descoperite ale corpului victimei. Nu se vor utilize obiecte umede. 48

Voltajul arde si intensitatea omoara.

ACORDAREA AJUTORULUI DE URGENTA IN CAZ DE INEC Înecul reprezintă asfixia produsă de pătrunderea apei, sau a altor lichide, în căile respiratorii inferioare.

49

Este a treia cauză de mortalitate accidentală. Mecanisme de producere a înecului:  incapacitatea de a menţine capul afară din apă: acest mecanism poate fi present în următoarele situaţii: nu ştie să înoate; este blocat în spaţiu închis  incapacitatea de a reacţiona prin închiderea căilor aeriene şi apnee la contactul cu apa: în traumatism cranio-cerebral; criză convulsivă; traumatism al zonelor reflexogene  epuizare musculară  hidrocuţie (oprirea activităţii cardiace provocată de diferenţa de temperatură între apa rece / corpul cald al accidentatului)  accidente de scufundare Scufundarea unui corp în apă poate fi sub forma imersiei (scufundarea parţială) sau a submersiei (scufundarea totală).

În fiecare caz de înec, trebuie luate în considerare proprietăţile fizice şi cele chimice ale apei în care s-a produs traumatismul: Proprietăţile fizice ale apei: hipotermia (provocată de temperatura scăzută a apei) creşte toleranţa la hipoxie. Proprietăţile chimice ale apei: Apa sărată este hipertonă (deoarece are o concentraţie mare de clorură de sodiu) ceea ce va provoca trecerea pasivă a serului din vasele sangvine în alveolele pulmonare (datorită osmolarităţii mai mari faţă de cea a sângelui). Astfel va apare

50

o stare de hipovolemie (scăderea volumului sangvin circulant) şi hemoconcentraţie (creşterea concentraţiei de hemoglobină în hematii). Apa dulce este hipotonă (deoarece are o concentraţie mică de clorură de sodiu), trecând din alveolele pulmonare în sânge (datorită osmolarităţii scăzute). Astfel apare o stare de hipervolemie (creşterea volumului sangvin circulant), cu încărcarea suplimentară a cordului şi hemoliză (distrugerea exagerată a hematiilor), instalându-se anemie şi hipoxie. Simptomatologie: În funcţie de gravitatea hipoxiei provocate, simptomatologia este diferită: Hipoxie moderată (apare în cazurile în care este inhalată o mică cantitate de apă):  cianoză la nivelul buzelor şi a unghiilor  tuse  hemoptizie (la cei înecaţi în apă sărată)  jenă respiratorie  tahicardie  este păstrată starea de conştienţă  accidentatul este speriat Hipoxie gravă:  alterare marcată a stării de conştienţă, până la comă  detresă respiratorie Hipoxie severă:  stop cardio-respirator Persoana care acordă primul ajutor trebuie să respecte următoarele reguli:  să-şi păstreze calmul pe toată perioada acordării primului ajutor  să nu-şi supraevalueze puterile proprii (este o “persoană solidă”)  dacă victima este conştientă şi în apropierea malului apei, sau marginii bazinului, salvatorul nu sare în apă, ci întinde mâna, sau piciorul, sau un obiect, de care se va prinde accidentatul  dacă victima este în larg, salvatorul va sări în apă  dacă apa este necunoscută , se sare cu picioarele înainte  dacă fundul apei este mlăştinos, se va înota pe o parte (pentru a nu se tulbura apa)  dacă apa este curgătoare, salvatorul va fugi pe mal în sensul curentului, după care va sări în apă

51

 în timpul transportului până la mal, se recomandă aşezarea unui obiect dur (scândură) sub spatele înecatului, deoarece nu se cunosc leziunile acestuia la nivelul capului, gâtului şi coloanei vertebrale  dacă accidentatul este conştient, i se spune să se prindă de umerii sau şoldurile salvatorului; dacă este inconştient, va fi prins de axile sau picioare  dacă victima nu respiră, se începe imediat (deci în apă) respiraţia artificială prin metoda directă “gură la gură”  dacă pe mal sunt oameni, se strigă imediat după ajutor (din apă) pentru ca unul dintre aceştia să plece după o echipă de intervenţii (salvamar)  salvatorul trebuie să se ferească de accidentat: dacă victima prinde la nivelul feţei, salvatorul cu o mână apasă cu putere nasul şi bărbia accidentatului, sau aplică o lovitură de genunchi în abdomenul accidentatului, sau se scufundă cu victima (aceasta, în apă, va slăbi priza sa de apucare) Tehnici de înot recomandate: pe spate, numai cu ajutorul picioarelor; pe o parte; numai cu un braţ; sub apă, cu ochii deschişi. Priza de salvare: Reprezintă manevrele care asigură menţinerea înecatului la suprafaţa apei şi transportul acestuia la mal. Priza de cap este cea mai simplă şi totodată cea mai folosită. Tehnica de executare: salvatorul şi victima plutesc pe spate, cu un picior se sprijină spatele accidentatului şi cu ambele mâini este susţinut de sub bărbie (astfel, capul victimei va fi tot timpul deasupra apei). Priza de sub axile: poate fi activă, atunci când accidentatul este agitat; sau pasivă, atunci când victima este inconştientă. Tehnica de exectuare: salvatorul stă lateral de accidentat, înotând pe o parte cu o singură mână, iar cu cealaltă mână răsuceşte la spate braţul victimei (pentru priza activă), sau prinde înecatul pe sub axilă (pentru priza pasivă). Primul ajutor: Măsurile de prim ajutor trebuie aplicate la locul înecului (în apă, barcă, marginea bazinului, pe mal).

52

 Scoaterea cât mai rapidă a accidentatului din apă, deoarece după stă 1 minut sub apă are şanse de supravieţuire de 98%, însă la 10 minute de stat sub apă - şansele de supravieţuire scad la 1%.  Eliberarea căilor aeriene obstruate. Dacă există mâl, nisip, alge, etc.se aplică următoarele măsuri de prim ajutor: ştergerea cavităţii bucale şi a nazofaringelui; manevra Esmarch; aspirarea secreţiilor; manevra Heimlich. Dacă există un spasm laringian se recomandă efectuarea traheostomiei.  Evacuarea apei din plămânii accidentatului trebuie realizată în maxim 60 secunde. În cazul înecaţilor în apă dulce, este inutilă această manevră de prim ajutor.  După eliminarea apei din plămâni, dacă accidentatul este în stop respirator se face respiraţie artificială printr-o metodă directă sau indirectă. Dacă este în stop cardio-respirator se face resuscitare respiratoriere printr-o metodă directă asociată cu masaj cardiac extern.

53

 Protecţia termică a accidentatului: dezbrăcarea de hainele ude; ferirea de vânt; încălzirea înecatului, deoarece acesta este în hipotermie.  Dacă este posibil, se face evacuarea conţinutului gastric, pe sondă gastrică; intubaţie traheală; aspirarea secreţiilor pe sonda de intubaţie.  Metode medicale, utilizate numai de persoanele calificate: pentru înecaţii cu apă dulce furosemid şi vasotomie (extragerea unei cantităţi de sânge); pentru înecaţii cu apă sărată: perfuzie endovenoasă cu ser izoton.  Prevenirea infecţiilor prin administrare de antibiotice. Infecţiile pot să apară datorită ingestiei şi inhalării de lichide infectate.  Transportul accidentatului la o unitate sanitară. Acesta se face numai după resuscitarea cardio-respiratorie (dacă aceasta a fost necesară), în decubit lateral sau ventral (deoarece la un anumit timp după reanimare înecatul poate să verse) şi sub supraveghere permanentă deoarece există riscul agravării 54

stării generale a accidentatului, în majoritatea cazurilor datorită eliminării incomplete a lichidului intrapulmonar. Este contraindicată administrarea de lichide sau alimente în primele 60 minute după reanimarea din înec. ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR IN CAZ DE INTOXICATII Sunt determinate de pătrunderea în organism a unor substanţe toxice, pe cale digestivă, respiratorie, sau cutanată. Intoxicaţiile se pot produce voluntar, accidental, profesional. Intoxicaţiile sunt urmate de stări patologice grave, deseori letale. Simptomatologia deseori nespecifică, crează dificultăţi de diagnostic, mai ales când substanţa toxică şi circumstanţele în care s-a produs intoxicaţia nu sunt cunoscute. Măsuri terapeutice generale:  spălătură gastrică şi provocarea vărsăturii prin administrare de apă caldă Aceste două măsuri sunt contraindicate în comă; leziuni ulcerative ale tractului digestive; dispnee  administrarea urgentă a unui antidot: oxygen în intoxicaţiile cu gaze volatile; Atropină în intoxicaţii cu substanţe organofosforate; alcool etilic în intoxicaţii cu alcool metilic; Nalorfină în intoxicaţii cu Morfină sau alte opiacee; acid acetic diluat în intoxicaţii cu alcaline caustice; Magnezia usta în intoxicaţii cu acizi corozivi  tratament simptomatic: permeabilizarea căilor respiratorii; masaj cardiac extern; respiraţie artificială; perfuzie endovenoasă cu glucoză 5%, ser fiziologic, bicarbonat de sodium; tratamentul fenomenelor de iritaţie a S.N.C. (convulsii, agitaţie, delir); tratamentul tulburărilor de termoreglare; etc. 1) Intoxicaţia cu alcool etilic:

55

Simptomatologie:  faza de excitaţie (de beţie) (la o alcoolemie de 1–2%): greţuri; vărsături; agitaţie psihomotorie; logoree; disartrie; agresivitate  faza de incoordonare (la o alcoolemie de 2–3%): tulburări de coordonare şi echilibru; facies congestionat  faza de comă (la o alcoolemie de 3–5%): hipotonie musculară; hipo sau areflexie; relaxare sfincteriană; midriază; bradipnee; tahicardie; tegumente reci şi palide; spută (salivă) aerată Primul ajutor:  provocarea urgentă a vărsăturii (dacă este conştient)  spălătură gastrică cu soluţie de bicarbonat de sodiu 4-5% şi cărbune medicinal  administrare de cafea foarte concentrată, îndulcită cu mult zahăr  pungă cu gheaţă sau comprese reci pe frunte  încălzirea mâinilor şi picioarelor 2) Intoxicaţia cu alcool metilic: Simptomatologie: cefalee (durere de cap) intensă; delir; vărsături; colici intestinale; diaree; dispnee; cianoză; tahicardie; hipotensiune arterială; cecitate (orbire) totală; midriază; mialgii (dureri musculare); convulsii. Poate provoca rapid deces, prin edem pulmonar acut sau stop cardiorespirator, având prognostic deosebit de grav. Primul ajutor:  spălătură gastrică cu apă bicarbonatată 4-5% + cărbune activat  administrarea antidotului: alcool etilic (0,5 ml/kg corp, la 2 ore)  combaterea acidozei (bicarbonat de sodiu)  vitamine din grupul B 3) Intoxicaţia cu nicotină: Se produce prin consum exagerat de nicotină, sau accidental, prin înghiţirea unor substanţe de protecţie a plantelor (pesticide) pe bază de nicotină. Simptomatologie: cefalee; ameţeli (vertij); stare de rău; transpiraţii abundente; vărsături; diaree; tahicardie; convulsii. În cazurile grave se poate instala stare de şoc şi aralizie a musculaturii respiratorii, cu stop respirator. 56

Primul ajutor:  provocarea vărsăturii (dacă a înghiţit nicotina)  cărbune medicinal şi sulfat de sodiu  perfuzie endovenoasă (P.E.V.) cu glucoză şi ser fiziologic  vitamine din grupul B  resuscitare (dacă există stop respirator) 4) Intoxicaţia cu benzină: Simptomatologie: stare de ebrietate; cefalee; ameţeli; vărsături; tremurături; pierderea stării de conştienţă. În cazurile grave pot apare paralizia musculaturii respiratorie şi starea de şoc. Primul ajutor:  scoaterea accidentatului la aer  cărbune medicinal  resuscitare respiratorie (dacă este necesară) Este contraindicată administrarea de lapte, sau substanţe uleioase. 5) Intoxicaţia alimentară: a) Cu carne, peşte: Simptomatologie: greţuri; vărsături; diaree fetidă; astenie; dureri abdominale şi lombare; facies toxic; paloare; transpiraţii; frisoane; febră; tahicardie; expiraţie fetidă. Primul ajutor:  vărsătură  spălătură gastrică (cu apă caldă şi sare)  încălzirea accidentatului b) Cu ciuperci otrăvitoare: Simptomatologie: apare de la 30 minute până la 48 ore de la ingestie; hipersalivaţie; transpiraţii abundente (profuze); vărsături; tulburări de vedere; cefalee; hipotensiune arterială; tulburări de ritm cardiac; stare de nelinişte; insuficienţă respiratorie; chiar paralizii. Primul ajutor:  să bea multă apă cu sare (nu lapte), apoi provocarea vărsăturii  cărbune medicinal  alcalinizare: cu bicarbonat de Na  O2 57

 P.E.V. cu glucoză hipertonă

6) Intoxicaţia cu somnifere: Simptomatologie: iniţial stare de agitaţie, apoi somn profound; mai pot apare şi stări de rău, vărsături, convulsii, insuficienţă respiratorie, paralizie respiratorie (este letală). Primul ajutor:  dacă este conştient: să bea apă şi sare, apoi provocarea vărsăturii  dacă este stop respirator, se face resuscitare 7) Intoxicaţia cu calmante: Simptomatologie: greaţă; vărsături; diaree; stări de agitaţie; convulsii; în cazurile grave stop cardio-respirator.. Primul ajutor:  dacă intoxicaţia este depistată rapid se provoacă vărsătură; dacă este descoperită tardiv, se administrează doar cărbune medicinal şi sulfat de sodiu  în stop cardio-respirator: resuscitare. Intoxicatiile cu CO Monoxidul de carbon este un gaz incolor, inodor, fara gust, degajat de toate combustiile incomplete. Este o intoxicatie de cele mai multe ori colectiva si de obicei accidentala. Acuzele prezentate de pacienti sunt: astenie, cefalee, ameteli, greturi, varsaturi, pierderea constientei, aspect visiniu al pielii. Conduita de urmat: siguranta salvatorului. Nu este permisa intrarea în zona cu emanari de gaze fara echipament de protectie. În toate cazurile pacientul trebuie scos imediat din mediul toxic, transportat cât mai rapid la o unitate spitaliceasca. Daca este posibil administram oxigen cât mai precoce în concentratii mari. Intoxicatia cu substante caustice În grupul substantelor caustice sunt cuprinse o serie de acizi (azotic, clorhidric, sulfuric, etc.) sau baze puternice (amoniac), sau mai slabe (amoniu), care pot produce în raport cu natura lor si gradul de toxicitate leziuni ale mucoaselor de la simplul eritem la necroza.

58

Manifestari clinice (dupa ingestie): constau din senzatia de arsura a mucoasei bucale, dureri la înghitire, varsaturi mucoase apoi sangvinolente, colici abdominale, dureri retrosternale. Starea de soc se poate instala foarte rapid, chiar la câteva ore dupa ingestie. Conduita de urmat: Protectia personala este deosebit de importanta. Evaluarea nivelului de constienta si a functiilor vitale (ABC). În cazul stopului cardio respirator la efectuarea ventilatiilor gura la gura se evita contactul direct dintre gura salvatorului si gura pacientului. Se poate folosi o bucata de tifon sau batista salvatorului. Este interisa provocarea de varsaturi si neutralizarea substantei corozive. Exemplu: în cazul intoxicatiei cu acizi nu se administreaza lapte sau uleiuri. Intoxicatia cu fum Deseori integrate într-un tablou asociat cu arsuri si traumatisme, intoxicatia cu fum de incendiu este cauza cea mai frecventa de mortalitate si morbiditate a victimelor de incendiu. Manifestari clinice: cefalee, agitatie, tulburari de constienta, depozite de funingine la nivelul orificiilor nazale, a gurii si a faringelui, tuse, dispnee, voce ragusita. Conduita de urmat: Protectia personala este deosebit de importanta. Evaluarea nivelului de constienta si a functiilor vitale (ABC), dupa ce victima a fost scoasa din mediul toxic. Transportul cât mai urgent la spital cu administrare de oxigen ,precoce, in concentratii crescute. Pacientii inconstienti se transporta în pozitia laterala de siguranta.

59

URGENTELE APARATULUI RESPIRATOR - este incapacitatea plaminilor de a face fata schimburilor fiziologice de gaze in conditii de efort si de repaus - are loc o hipoxemie – scaderea oxigenului din singe – asociata sau nu cu hipercapnie – cresterea bioxidului de carbon din singe - cauze o de origine bronhopulmonara  stenoze functionale si organice ale CRS  bronhoalveolite de deglutitie –regurgitare  crize de astm bronsic  reducere acuta a cimpului respirator – pneumotorax spontan  BPOC o de origine cardiaca  astm cardiac  infarct miocardic  edem pulmonar acut  embolie pulmonara  cord pulmonar acut o de origine extrapulmonara  alterarea functiei centrului respirator  afectiuni paretice sau spastice ale muschilor respiratori  boli ale cutiei toracice  boli ale sistemului nervos  afectiuni abdominale o cauze generale  intoxocatii acute  afectiuni ale singelui – anemii  obezitate  stare de soc - simptomatologie o dispnee  bradipnee inspiratorie isotita de tiraj, cornaj  bradipnee expiratorie  polipnee  respiratie Kussmaul – respiratie in 4 timpi –inspiratie-paiza, expiratie-pauza acidoza metabolica 60

 respiratie Cheine-Stokes – polipnee cu amplitudini crescinde apoi ajungind la apnee o cianoza  exprima desaturarea de oxigen a singelui arterial, respectiv cresterea hemoglobinei in singe  se manifesta la buze, unghii, pavilionul urechii si apoi se generalizeaza  uneori poate lipsi – alcloza, anemii - conduita de urgenta ADMINISTRAREA OXIGENULUI OXIGENOTERAPIE Scop: - terapeutic = imbogatirea aerului cu oxigen in scopul combaterii hipoxiei (oxigenarea redusa a tesuturilor) = ameliorarea concentratiei de oxigen in sange Hipoxia poate fi: = anemica prin reducerea hemoglobinei = histotoxica prin blocarea la nivelul celulelor = circulatoare prin tuburari de circulatie La nivelul tesuturilor O2 este utilizat sub forma dizolvata in plasma, cantitatea de 0,3 ml oxigen la 100ml sange. Oxigenoterapia necesita 1,8-2,2ml la 100ml sange la administrarea O2 sub o atmosfera. Indicatii: = hipoxii circulatorii (insuficienta cardiaca, edem pulmonar, infarct miocardic) = hipoxie respiratorie (soc, anestezi generale, complicatii postoperatorii, nou nascuti). Surse de oxigen: = statie centrala de oxigen sau microstatie = butelie de oxigen (de 300-10.000l oxigen comprimat la 150atm.) = pentru a se putea administra, presiunea se regleaza cu reductorul de presiune (debitmetrul, care indica volumul in litri de oxigen pe minut) si se modifica cu ajutorul barbotorului.

61

a — butelia de oxigen cu : 1 — robinetul bombei ; 2 — reductor de presiune ; 3,4 — manometre ; 5 — robinet de închidere ; 6 — robinet de reglare a presiunii de ieşire a oxigenului ; 7 — lanţ de fixare ; b — umidificator (detaliu) cu 8 — oxigen de la butelie ; 9 — tub spre bolnav. Administrarea oxigenului se face cu: → sonda sau cateter nazal → ochelari → masca → cort de oxigen → balon Ambu sau Ruben Cateterul nazal (sonda) are orificii laterale multiple. Se introduce in nara prin faringe, schimbandu-se de la o nara la alta. Se poate introduce si in laringe.

Tehnica: → se dezobstrueaza caile aeriene → se masoara lungimea sondei pe obraz de la narina la tragus 62

→ se introduce cateterul cu miscari blande paralel cu palatal osos si perpendicular pe buza superioara → se fixeaza sonda cu leucoplast → se fixeaza debitul la 4-6 l/minut → se va observa bolnavul in continuare pentru prevenirea accidentelor → se administreaza medicamente cu intermitenta si se supravegheaza debitul.

Ochelari: pentru oxigen se fixeaza dupa urechi si prezinta 2 mici sonde de plastic care patrund in nari. Se recomanda la copii si bolnavi agitati.

63

Masca: pentru oxigen ( cu inhalarea aerului expirat) se fixeaza acoperind gura si nasul. In general este greu suportata de bolnav datorita hamului de etanseizare. Tehnica: → se verifica scurgerea oxigenului din sursa → se pune masca in mana bolnavului pentru a-i usura controlul masti si i se sustine mana. Debitul de 10-12 l/minut. → se aseaza masca pe piramida nazala si apoi pe gura → cand bolnavul s-a obisnuit cu masca, se aseaza cureaua de fixare in jurul capului

Cortul de oxigen: nu poate depasi o concentratie de 50% a oxigenului, realizeaza o circulatie deficitara a aerului, ducand la incalzirea pacientului. Se impune racirea cu gheata.

Sistem de administrare oxigen

64

Sonda de intubat

Balon Ambu sau Ruben

65

Incidente la administrarea oxigenului: → distensia abdominala prin patrunderea gazului prin esofag → enfizem subcutanat prin infiltrarea gazului la baza gatului prin fisurarea mucoasei. Se va sti ca: → nu se unge cateterul cu substante grase (pericol de explozie si pneumonie) → bombele de oxigen se fixeaza pe un port butelie, orizontal pentru a evita loviturile → oxigenul nu se foloseste fara manometru → barvetarul sa fie bine fixat deoarece prin rasturnare impinge apa in caile respiratorii ale bolnavului

66

BIBLIOGRAFIE

1. LUCREŢIA TITIRCĂ: TEHNICI DE EVALUARE ŞI ÎNGRIJIRI ACORDATE DE ASISTENŢII MEDICALI – Editura Viaţa Medicală Românească 2. LUCREŢIA TITIRCĂ: GHID DE NURSING - Editura Viaţa Medicală Românească 3. GEORGETA BALTĂ: TEHNICI DE ÎNGRIJIRE GENERALĂ A BOLNAVILOR – Editura didactică şi pedagogică, Bucuresti 4. C. MOZES: TEHNICA ÎNGRIJIRI BOLNAVULUI - Editura Medicală, Bucuresti

67