1
Inventarul orientărilor privind cariera (Edgar Shein) Adaptare(2010), Adaptare(2010), Cornel Laurentiu Mincu (după trad. M.Vlăsceanu, 2002)
In momentul trimiterii aplicatiei pentru LOT, documentul trebuie sa aiba denumirea astfel: Test Schein – Nume Prenume.doc
Scopul acestui chestionar este de a vă stimula interesul cu privire la propriile domenii de competenţă, motivele şi valorile voastre. Încercaţi să răspundeţi cât mai repede şi sincer. INSTRUCTAJ
Pentru fiecare din cei 40 de itemi de mai jos, acordaţi un scor de la 1 la 6 în funcţie de cât de adevărat este itemul respectiv pentru situaţia dvs. De exemplu, pentru itemul “Visez să fiu preşedintele unei companii” veţi completa cu unul dintre următoarele scoruri: 1 dacă afirmaţia nu este de loc adevărată pentru dumneavoastră 2 sau 3 dacă afirmaţia este uneori adevărată 4 sau 5 dacă afirmaţia este deseori adevărată 6 dacă afirmaţia este întotdeauna adevărată
Folosiţi acest mod de scalare în funcţie de cât de adevărat este pentru dumneavoastră conţinutul următoarelor enunţuri: 1. Visez Visez să fac lucrurile lucrurile atât de bine, bine, încât încât să fie mereu mereu nevoie nevoie de compe competenţa tenţa mea. mea. 2. M-aş simţi simţi împlinit(ă) împlinit(ă) în muncă, muncă, dacă dacă aş reuşi să organizez organizez şi să coordon coordonez ez eforturi eforturile le altora. altora. 3. Mi-ar plăcea plăcea foarte foarte mult să am o carieră carieră care care să-mi dea dea libertatea libertatea de a-mi face face munca munca în stilul stilul meu şi conform propriului meu program. 4. Siguranţa Siguranţa şi stabilitatea stabilitatea sunt sunt mai importante importante pentru pentru mine decât decât indepe independenţ ndenţa. a. 5. Sunt întotde întotdeauna auna atent(ă) atent(ă) la ideile care care mi-ar permite permite să-mi să-mi iniţiez propria propria afacere. afacere. 6. Voi conside considera ra cariera cariera mea reuşită reuşită numai dacă dacă voi simţi simţi că mi-am dus dus contribuţi contribuţiaa reală la binele binele societăţii.
2
7. Visez la o carieră în care să pot rezolva probleme provocatoare. 8. Mai bine aş părăsi organizaţia, decât să realizez o activitate care mi-ar împiedica urmărirea preocupărilor personale şi familiale. 9. Aş considera că am o carieră reuşită numai dacă mi-aş putea dezvolta abilităţile tehnice/funcţionale la un înalt nivel de competenţă. 10. Visez să am răspunderea unei organizaţii complexe şi posibilitatea de a lua decizii care să vizeze un număr mare de oameni 11. Mă voi considera împlinit(ă) în muncă, dacă aş avea libertatea totală de a-mi defini propriile sarcini, planuri şi proceduri. 12. Mai bine aş părăsi organizaţia definitiv, decât să accept o sarcină care ar primejdui securitatea mea în acea organizaţie. 13. Iniţierea unei afaceri proprii este mai importanţă pentru mine decât obţinerea unei poziţii de Manager/Director într-o organizaţie. 14. Mă voi considera împlinit(ă) în cariera mea dacă îmi voi putea folosi aptitudinile în folosul oamenilor. 15. Îmi voi simţi cariera încununată de succes mai ales dacă va trebui să mă confrunt cu sarcini foarte dificile, cărora să le fac faţă. 16. Visez la o carieră care să-mi permită armonizarea nevoilor personale, familiale şi profesionale. 17. A deveni un manager în domeniul meu de competenţă, mi se pare mai atractiv decât a fi manager general (director general) 18. Cred că voi avea succes în carieră, numai dacă am să devin manager general într-o organizaţie. 19. Consider voi avea succes în carieră numai dacă mă voi bucura de autonomie şi libertate. 20. Urmăresc acele poziţii dintr-o organizaţie, care îmi vor da sentimentul stabilităţii. 21. M-aş considera împlinit(ă) în carieră, dacă aş fi capabil să realizez ceva care să reflecte în totalitate propriile mele idei şi eforturi. 22. Pentru mine este mai important să fac ceva pentru îmbunătăţirea vieţii şi muncii oamenilor decât să obţin o poziţie înaltă de conducere. 23. M-aş simţi cu adevărat împlinit(ă) în carieră, dacă voi avea de rezolvat probleme aparent nerezolvabile. 24. Consider că aş reuşi în viaţă numai dacă aş fi capabil (ă) să echilibrez cerinţele personale,
3
familiale şi cele legate de carieră. 25. Mai bine aş părăsi organizaţia decât să accept sarcini care m-ar îndepărta de domeniul meu de competenţă. 26. A deveni director general mi se pare mai atractiv decât a deveni director al unei unităţi funcţionale importante in domeniul meu de specializare. 27. Pentru mine, şansa de a realiza o activitate aşa cum vreau eu, eliberat(ă) de reguli şi constrângeri, este mai importantă decât siguranţa financiară şi siguranţa locului de muncă 28. M-aş considera realizat(ă) în muncă dacă aş simţi că am o deplină securitate atât din punct de vedere financiar, cât şi din punt de vedere al postului. 29. Voi considera că am succes în carieră numai dacă voi reuşi să creez sau să construiesc ceva care este în totalitate propriul meu produs sau propria mea idee. 30. Visez la o carieră prin care să pot aduce o contribuţie reală la binele umanităţii şi al societăţii. 31. Caut oportunităţi de muncă extrem de provocatoare pentru capacităţile mele competitive şi/sau de rezolvare a problemelor. 32. Pentru mine, este mai importantă echilibrarea cerinţelor vieţii personale şi profesionale decât obţinerea unei poziţii manageriale înalte. 33. M-aş considera împlinit în munca mea, dacă aş putea să să-mi folosesc cât mai bine talentele şi capacităţile. 34. Mai bine aş părăsi organizaţia decât să accept o muncă ce m-ar îndepărta de-o carieră managerială. 35. Mai bine aş părăsi organizaţia decât să accept o muncă care mi-ar reduce autonomia şi libertatea. 36. Visez la o carieră care să-mi dea sentimentul securităţii şi stabilităţii. 37. Visez să iniţiez şi să-mi construiesc propria mea organizaţie. 38. Mai bine aş părăsi organizaţia, decât să accept o activitate care nu mi-ar da posibilitatea să fiu altora de ajutor. 39. Pentru mine este mai importantă şansa de a mă confrunta cu probleme aproape de nerezolvat, decât să ajung într-o poziţie managerială importantă. 40. Am căutat întotdeauna acele circumstanţe de muncă unde interferenţa cu preocupările personale sau familiale să fie cât mai redusă.
4
SCORARE
Acum, revedeţi răspunsurile şi localizaţi itemii cărora le-aţi acordat cele mai înalte scoruri. Alegeţi trei itemi pe care îi consideraţi cei mai potriviţi situaţiei dvs. şi adăugaţi fiecăruia dintre ei încă 4 puncte. În continuare, veţi completa mai jos, în spaţiul gol corespunzător celor 40 de itemi, scorurile acordate fiecărui item. După ce aţi terminat de completat, adunaţi pe fiecare coloană şi apoi împărţiţi suma rezultată la numărul de itemi (cinci), pentru a obţine scorul mediu pentru fiecare dintre cele 8 dimensiuni ale ancorei carierei. Înainte de a face adunarea, nu uitaţi să adăugaţi cele patru puncte pentru fiecare din cei trei itemi cheie. Scorul mediu reprezintă autoevaluarea dvs. cu privire la adevărul itemilor din scală.
TF
MG
AU
SE
1__
2__
3__
4__
9__
10__
11__
17__
18__
25__ 33__
CA
SD
PR
SV
5__
6__
7__
8__
12__
13__
14__
15__
16__
19__
20__
21__
22__
23__
24__
26__
27__
28__
29__
30__
31__
32__
34__
35__
36__
37__
38__
39__
40__
SUMA: MEDIA: TF – Competenţă tehnică/funcţională MG - Competenţă managerială generală (nevoia de a organiza şi conduce) AU – Nevoie de Autonomie/Independenţă SE – Nevoie spre Securitate/Stabilitate CA – Creativitate de întreprinzător, nevoia de a avea iniţiativă SD – Servire/dedicare unei cauze sociale PR - Provocare pură (nevoia de situaţii provocatoare)
5
SV - Stilul de viaţă (nevoia de a păstra un stil de viaţă)
Semnificaţia psihologică a ancorelor carierei, după Schein
În urma unor studii longitudinale realizate în mediul academic, Schein a identificat 8 categorii de ancore ale carierei : 1. Competenţa tehnică sau funcţională este ancora specifică persoanelor care
sunt atrase de activitatea de muncă în sine, activitate ce se instituie ca factor motivator intrinsec 2. Competenţa managerială generală se referă la nevoia şi capacitatea
oamenilor de a-i conduce pe alţii. 3. Ancora „autonomie sau independenţă” este specifică oamenilor care „simt o
nevoie covârşitoare de a face lucrurile aşa cum doresc ei, în propriul ritm, şi nu conform standardelor stabilite de alţii. Ei apreciază viaţa organizaţională ca fiind constrângătoare, iraţională şi nepotrivită cu viaţă personală; ca atare, ei preferă să-şi aleagă cariere mai independente” (Vlăsceanu, 2002,p.66) 4. Ancora „siguranţă şi stabilitate” este caracteristică persoanelor care
valorizează mediile organizaţionale predictibile, cu contracte de muncă pe perioade nedeterminate, ce valorizează loialitatea angajaţilor; este promovat şi susţinut sistemul de promovare bazat mai mult pe vechimea în muncă decât pe obţinerea performanţelor. 5. Creativitate anteprenorială
este ancora oamenilor cu iniţiativă, a căror
creativitate este pusă în valoare mai ales in mediul de afaceri, pentru obţinerea unor venituri peste medie şi pentru confirmarea propriei reuşite; 6. Servirea sau dedicarea în favoarea unei cauze este ancora definitorie pentru
oamenii care simt o nevoie puternică de acordare a ajutorului altor oameni;
6
sunt „Cei ce îşi aleg profesii care implică ajutorarea altor oameni, de genul medicinii, asistenţei medicale, învăţământului, etc.”(Vlăsceanu, 2002, p.76) 7. Provocare pură este ancora specifică oamenilor care caută provocarea în
condiţii crescute de risc, promovează competiţia şi obţinerea performanţelor înalte; au nevoie permanentă de realizări de excepţie şi de autodepăşire; 8. Ancora „Stilul de viaţă” este reprezentativă pentru persoanele care vor să fie
implicate în muncă , dar care valorizează şi viaţa de familie şi cele de losir.