Teoria fericirii

Descrierea CIP a Bibliotecii Na¡ionale a României HAIDT, JONATHAN Teoria fericirii : atinge-¡i scopul cu în¡elepciune /

Jonathan Haidt; trad.: Cristina Gabriela Jaleru Bucure¿ti : Amaltea, 2008 ISBN 978-973-162-021-3 I. Jaleru, Cristina-Gabriela (trad.) 159.923.2

THE HAPPINESS HYPOTHESIS

FINDING MODERN TRUTH IN ANCIENT WISDOM JONATHAN HAIDT Copyright © 2006 by Jonathan Haidt First published in the United States by Basic Books, a member of The Perseus Books Group All right reserved TEORIA FERICIRII

ATINGE-ºI SCOPUL CU ÎNºELEPCIUNE JONATHAN HAIDT ISBN 978-973-162-021-3 © 2008 – EDITURA AMALTEA

Cuprins

Introducere: Prea multå în¡elepciune .................................. 7 Capitolul 1

Eul divizat ................................................................... 13

Capitolul 2

Schimbarea min¡ii ..................................................... 41

Capitolul 3

Reciprocitatea ¿i råzbunarea ................................. 69

Capitolul 4

Gre¿elile celorlal¡i ..................................................... 87

Capitolul 5

În cåutarea fericirii ................................................. 115

Capitolul 6

Iubirea ¿i ata¿amentele ........................................... 147

Capitolul 7

Ce dulce-i câteodatå nenorocul! ............................ 181 5

C uprins u prins

Capitolul 8

Bucuria virtu¡ii .........................................................207 Capitolul 9

Divinitate cu sau fårå Dumnezeu ..........................239

Capitolul 10

Fericirea vine dintr-o îngemånare ....................... 279

Capitolul 11

Concluzie: Despre echilibru ................................... 313

Despre autor ......................................................................316 Mul¡umiri .......................................................................... 317 Note ....................................................................................319 Bibliografie ........................................................................332

6

T eoria e oria fericirii

INTRODUCERE: Prea multå în¡elepciune e ar trebui så fac, cine ar trebui så fiu, cum ar trebui så tråiesc? Aceste întrebåri nu se formeazå în mintea tuturor, ¿i nu le este cåutat råspunsul în toate culturile sau epocile cu acela¿i elan, dar ele sunt întrebåri frecvente în ziua de azi. Ne îndreptåm pentru sfaturi ¿i råspunsuri spre religie, filozofie, literaturå, ¿tiin¡å sau cåtre cel de lângå noi. Avem momente de iluminare ¿i secunde de epifanie. Hotårâm så ne schimbåm pe noi, så ne schimbåm obiceiurile sau ¡elurile în via¡å. ªi totu¿i, aproape mereu se alege praful de aceste hotårâri. De ce? În¡elepciunea este ieftinå acum. Nu mai trebuie så batem cale lungå pe un munte îndepårtat pentru a primi vorbe de duh de la un guru; acestea vin în valuri prin intermediul paginilor de calendare, pe plicule¡ele de ceai, pe capacele de båuturi råcoritoare ¿i în e-mailurile în maså trimise de prieteni bine inten¡iona¡i. Suntem acum ca locuitorii cår¡ii Biblioteca Babel de Jorge Luis Borges – o bibliotecå infinitå, ale cårei cår¡i con¡in orice combina¡ie posibilå de litere, ¿i astfel trebuie så existe undeva o explica¡ie a modului de folosire a acestei biblioteci ¿i a existen¡ei sale. ªi totu¿i, bibliotecarii lui Borges bånuiesc cå nu vor gåsi niciodatå aceastå carte printre kilometrii de nimicuri. Perspectivele noastre sunt mai luminoase înså. Pu¡ine dintre sursele noastre de în¡elepciune sunt ni¿te prostii ¿i multe sunt în întregime adevårate. ªi totu¿i, pentru cå ¿i biblioteca noastrå este practic infinitå – nici o persoanå nu poate citi vreodatå mai mult de o micå frac¡iune din numårul de cår¡i

C

7

å întelepciune Introducere: Prea multa ,

existente – ne aflåm în fa¡a paradoxului abunden¡ei: cantitatea ne submineazå calitatea lecturilor. Pu¿i fa¡å în fa¡å cu o asemenea bibliotecå vastå ¿i minunatå, de cele mai multe ori doar ne uitåm prin cår¡i sau citim recenziile criticilor. Poate cå am întâlnit deja Cea Mai Mårea¡å Idee, lucru care ne-ar fi transformat complet dacå am fi savurat-o, dacå am fi luat-o în serios ¿i încorporat-o în via¡a noastrå. Aceastå carte pune în discu¡ie zece Mari Idei. Fiecare capitol este o încercare de a savura o idee care a fost descoperitå de câteva dintre marile civiliza¡ii ale omenirii – de a o pune sub lupå în lumina a ceea ce au demonstrat cercetårile ¿tiin¡ifice ¿i de a extrage din ea lec¡iile care încå pot fi aplicate vie¡ii noastre moderne. Eu sunt un psiholog social. Fac experimente pentru a încerca så aflu lucruri noi despre un aspect al vie¡ii sociale umane ¿i ceea ce må pasioneazå este moralitatea ¿i sentimentele morale. De asemenea, sunt ¿i profesor. Predau un curs introductiv de psihologie la Universitatea Virginia la care încerc så explic tot domeniul psihologiei în numai 24 de ore. Trebuie så prezint mii de descoperiri despre orice, de la structura retinei pânå la mecanismele iubirii ¿i så sper cå studen¡ii mei în¡eleg ¿i re¡in totul. În timp ce må luptam cu aceastå provocare în primul an de profesorat, mi-am dat seama cå existau câteva idei care tot apåreau în timpul seminariilor mele ¿i cå aceste idei fuseserå exprimate mult mai elocvent de gânditori din trecutul nostru istoric. Pentru a rezuma ideea cå sentimentele noastre, reac¡iile pe care le avem la anumite evenimente ¿i unele boli mintale sunt cauzate de filtre mintale prin care noi privim lumea, nu a¿ putea så o spun mai bine decât a spus-o Shakespeare: „Cåci nu se aflå lucru, fie bun, fie råu, pe care gândul så nu-l facå så fie a¿a.“1 Am început så folosesc astfel de citate pentru a-i ajuta pe studen¡ii mei så-¿i aminteascå marile idei din psihologie ¿i am început så må întreb câte existå oare. Pentru a afla, am citit multe lucråri de în¡elepciune anticå, în special din cele trei zone ale gândirii clasice recunoscute: 8


India (Upani¿adele, Bhagavad Gita, învå¡åturile lui Buddha), China (Analectele lui Confucius, Tao te Ching-ul, scrierile lui Meng Tzu ¿i ale altor filozofi) ¿i culturile Mårii Mediterane (Vechiul ¿i Noul Testament, filozofii greci ¿i romani, Coranul). De asemenea, am citit o varietate de lucråri de filozofie din ultimii 500 de ani. De fiecare datå când am gåsit o afirma¡ie de naturå psihologicå – despre natura umanå sau despre mecanismele min¡ii ¿i ale inimii – am scris-o pe o coalå de hârtie. De câte ori gåseam aceea¿i idee în mai multe locuri ¿i perioade, am considerat-o o posibilå Mare Idee. Dar în loc så în¿ir mecanic cele mai råspândite zece idei psihologice ale umanitå¡ii, am considerat cå este mai importantå coeren¡a decât frecven¡a lor. Am dorit så scriu despre un set de idei care s-ar potrivi bine împreunå, s-ar sprijini ¿i dezvolta reciproc ¿i ar putea spune o poveste despre cum fiin¡ele umane pot gåsi fericirea ¿i împlinirea în via¡å. A-i ajuta pe oameni så gåseascå fericirea ¿i sensul în via¡å este exact scopul noului domeniu al psihologiei pozitive2 , un domeniu în care am fost activ3 , a¿a cå aceastå carte este oarecum despre începuturile psihologiei pozitive în în¡elepciunea anticå ¿i despre aplica¡iile psihologiei pozitive în zilele noastre. Majoritatea cercetårilor discutate de mine au fost fåcute de cåtre oameni de ¿tiin¡å care nu se considerå psihologi pozitivi. Cu toate acestea, am preluat zece idei antice ¿i zeci de descoperiri moderne pentru a putea spune cea mai interesantå poveste posibilå despre înflorirea fiin¡ei umane ¿i obstacolele pe care ni le punem în calea bunåstårii proprii. Povestea începe cu o explica¡ie despre cum func¡ioneazå mintea omeneascå. Nu este vorba despre o explica¡ie completå, bineîn¡eles, ci doar despre douå adevåruri antice pe care trebuie så le în¡elege¡i înainte de a profita de psihologia modernå pentru a vå îmbunåtå¡i via¡a. Primul adevår este ideea de bazå a acestei cår¡i: mintea este divizatå în douå pår¡i, care uneori sunt în conflict. Ca un cålåre¡ de pe spatele unui elefant, con¿tientul, 9


partea ra¡ionalå a min¡ii, nu are mare control asupra ac¡iunilor elefantului. În zilele noastre ¿tim cauzele acestei diviziuni ¿i ¿tim ¿i cum så facem ca elefantul ¿i cålåre¡ul så lucreze mai bine împreunå, ca o echipå. A doua idee îi apar¡ine lui Shakespeare ¿i se referå la faptul cå „gândirea face ca lucrurile så fie într-un anume fel“ (sau cum a spus Buddha 4 , „Via¡a noastrå este crea¡ia min¡ii noastre“). Dar putem îmbunåtå¡i aceastå idee veche prin a explica de ce majoritatea min¡ilor umane au înclina¡ii înspre a vedea unele pericole ¿i se îngrijoreazå de pomanå. Putem face ceva pentru a schimba aceste înclina¡ii folosind trei tehnici cu scopul de a spori fericirea, una veche ¿i douå moderne. Al doilea pas în povestea noastrå este så descriem vie¡ile noastre sociale – din nou, nu putem face afirma¡ii complete, ci doar spune douå adevåruri care sunt cunoscute foarte bine, dar nu destul de apreciate ca atare. Unul este Regula de Aur. Reciprocitatea este cea mai importantå unealtå de care ne folosim pentru a ne în¡elege cu oamenii, iar eu î¡i voi aråta cum så o folose¿ti pentru a-¡i rezolva problemele ¿i pentru a evita så fii manipulat de cåtre cei care folosesc reciprocitatea împotriva ta. Reciprocitatea este mai mult decât un instrument. Este un indiciu despre cum suntem fåcu¡i noi oamenii ¿i despre lucrurile de care avem nevoie, un indiciu care va fi important pentru a în¡elege sfâr¿itul povestirii în ansamblu. Al doilea adevår în aceastå parte a povestirii este cå suntem cu to¡ii, prin natura noastrå, ipocri¡i, ¿i de aceea ne este a¿a de greu så urmåm Regula de Aur. Cercetåri psihologice recente au descoperit mecanismele mentale care ne fac så vedem paiul din ochiul vecinului atât de bine ¿i så nu observåm deloc bârna din propriul nostru ochi. Dacå ¿tii cum î¡i func¡ioneazå mintea ¿i de ce vezi lumea printr-un filtru distorsionat al binelui ¿i al råului, po¡i så faci ceva pentru a reduce din îndreptå¡irea pe care o sim¡i mereu ¿i din frecven¡a conflictelor tale cu ceilal¡i, care sunt la fel de convin¿i de propria lor dreptate. În acest punct al povestirii vom fi gata så întrebåm direct: De unde vine fericirea? Existå câteva „teorii ale fericirii“ diferite. 10


Una dintre ele spune cå e¿ti fericit atunci când ob¡ii ceea ce vrei, dar ¿tim foarte bine cu to¡ii (¿i cercetårile au demonstrat-o) cå o astfel de fericire nu dureazå foarte mult timp. O ipotezå mai promi¡åtoare spune cå fericirea vine dinlåuntrul nostru, ¿i nu din a face lumea så se conformeze dorin¡elor tale. Aceastå idee era foarte råspânditå în lumea anticå, iar Buddha, în India, ¿i filozofii stoici greci ¿i romani î¿i sfåtuiau adep¡ii så rupå orice ata¿ament fa¡å de oameni ¿i evenimente, care sunt mereu imprevizibili ¿i incontrolabili, ¿i så cultive în locul acestora o atitudine de acceptare. Aceastå idee anticå î¿i meritå respectul cuvenit pentru cå este adevårat cå un råspuns mai eficient la frustrare este så-¡i schimbi modul de a gândi în loc så schimbi lumea înconjuråtoare. ªi totu¿i, voi prezenta dovezi cum cå aceastå ipotezå a fericirii este gre¿itå. Descoperiri recente aratå cå existå lucruri pentru care meritå så te lup¡i; existå condi¡ii externe ale vie¡ii care te pot face fericit pentru mult timp. Una dintre aceste condi¡ii este rela¡ionarea – legåturile pe care le formåm ¿i pe care avem nevoie så le formåm cu ceilal¡i. Voi prezenta cercetåri care ne aratå de unde provine iubirea, de ce iubirea pasionalå se råce¿te întotdeauna dupå o vreme, care este iubirea „adevåratå“. Voi sugera cå ipoteza fericirii oferitå de Buddha ¿i de stoici ar trebui så fie schimbatå pu¡in: fericirea vine dinlåuntru, dar ¿i din afarå. Avem nevoie ¿i de calea în¡elepciunii antice, ¿i de cea a ¿tiin¡ei moderne pentru a echilibra lucrurile perfect. Urmåtorul pas în aceastå poveste despre înflorire este o privire asupra condi¡iilor dezvoltårii ¿i evolu¡iei umane. Am auzit cu to¡ii cå ceea ce nu ne ucide ne face mai puternici, dar aceastå afirma¡ie este o simplificare grosolanå ¿i periculoaså a faptelor. Multe dintre lucrurile care nu te ucid te pot råni pe via¡å. Cercetåri recente despre „dezvoltarea post-traumå“ relevå când ¿i de ce se transformå oamenii în timpuri dificile ¿i ce po¡i face astfel încât så fii pregåtit pentru o traumå sau ce po¡i face pentru a trece peste una. De asemenea, ni s-a mai 11


spus så cultivåm virtutea în noi, pentru cå virtutea este propria ei recompenså, dar ¿i aceastå afirma¡ie este o simplificare exageratå. Voi demonstra cum conceptele de moralitate ¿i virtute s-au îngustat de-a lungul secolelor ¿i cum ideile antice despre virtute ¿i dezvoltare moralå î¿i gåsesc locul în zilele noastre. Voi mai aråta cum psihologia pozitivå începe så ofere rezultate prin a-¡i furniza moduri de a diagnostica ¿i de a învå¡a despre propriile tale calitå¡i ¿i virtu¡i. Concluzia povestirii este întrebarea asupra sensului vie¡ii: De ce unii oameni gåsesc sens, împlinire ¿i un scop în via¡å, în timp ce al¡ii nu pot? Încep cu ideea potrivit cåreia existå o laturå verticalå, spiritualå a vie¡ii umane. Fie cå se nume¿te noble¡e, virtute sau divinitate, fie cå Dumnezeu existå sau nu, oamenii percep pur ¿i simplu sacralitatea, sfin¡enia ¿i bunåtatea ca inerente altora ¿i naturii. Voi prezenta propriile mele cercetåri despre sentimentele morale de dezgust, înål¡are ¿i admira¡ie pentru a explica felul cum func¡ioneazå aceastå dimensiune verticalå ¿i de ce aceastå dimensiune este atât de importantå pentru a în¡elege fundamentalismul religios, råzboiul culturilor politice ¿i cåutarea sensului vie¡ii de cåtre om. De asemenea, voi analiza direct ce vor oamenii så spunå când întreabå „Care este sensul vie¡ii?“ ¿i voi da un råspuns acestei întrebåri – un råspuns bazat pe filozofii antice despre scopul vie¡ii, dar întregit de cercetåri recente care întrec aceste idei vechi sau orice alte idei pe care este posibil ca tu så le fi întâlnit. Fåcând acest lucru, voi revizui teoria fericirii. A¿ putea så vå dezvålui concluzia finalå în câteva cuvinte chiar acum, dar nu a¿ putea så o rezum în aceastå introducere fårå så-i minimalizez valoarea. Cuvinte de în¡elepciune, sensul vie¡ii, poate chiar råspunsul cåutat de bibliotecarii lui Borges – toate aceste lucruri poate trec peste noi de zeci de ori pe zi, dar nu se pot împåmânteni dacå nu ne facem timp så le savuråm, så le punem în aplicare, så le punem la îndoialå, så le îmbunåtå¡im ¿i så le corelåm cu via¡a noastrå. Acesta este scopul meu în aceastå carte. 12


Capitolul 1

Eul divizat Cåci trupul pofte¿te împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; cåci acestea se împotrivesc unul altuia, ca så nu face¡i cele ce a¡i voi. – Epistola cåtre Galateni a Sfântului Apostol Pavel, 5:171

Dacå pasiunea conduce, fie ca ra¡iunea så ¡inå frâiele. – Benjamin Franklin2

rima datå am cålårit un cal în 1991, în Parcul Na¡ional Great Smoky din Carolina de Nord. Mai cålårisem când eram copil, iar un adolescent ¡inea calul de hå¡uri, dar asta era prima datå când cålåream fårå så fie cineva care så ¡inå hå¡urile. Nu eram singur – mai erau al¡i opt oameni pe al¡i opt cai ¿i unul dintre acei oameni era paznicul parcului – a¿a cå acea experien¡å nu cerea prea mult de la mine. ªi totu¿i, a fost un moment dificil. Cålåream câte doi pe cårarea unui versant abrupt al unui deal, iar calul meu se afla în afarå, cam la un metru de marginea cårårii. La un moment dat, cårarea cotea brusc la stânga ¿i calul meu a luat-o drept spre marginea drumului. Am înghe¡at. ªtiam cå trebuia så îl îndrept spre stânga, dar mai era un cal la stânga mea ¿i nu voiam så må ciocnesc cu el. A¿ fi putut så strig dupå ajutor sau så urlu „Aten¡ie!“, dar o parte din mine a preferat så se pråvåleascå de pe creastå decât så par un idiot. A¿a cå am înlemnit. Nu am fåcut

P

13

Eul divizat

absolut nimic în timpul celor cinci secunde critice în care calul meu ¿i calul de lângå mine au cotit la stânga, singuri, cu calm. Cum mi-am mai revenit din panicå, am râs singur de temerea mea stupidå. Calul ¿tia exact ce avea de fåcut. Mersese pe cårarea respectivå de sute de ori ¿i nu avea nici un interes så se pråbu¿eascå în håu ¿i så moarå. Nu avea nevoie ca eu så-i spun ce så facå; de fapt, de fiecare datå când am încercat så-i spun ce så facå nu prea a pårut så-i pese. Må în¿elasem groaznic pentru cå petrecusem ultimii zece ani conducând ma¿ini ¿i nu cai. Ma¿inile se pråbu¿esc de pe pantå dacå nu le spui tu ce så facå. Gândirea umanå se bazeazå pe metaforå. În¡elegem lucruri noi sau complexe în func¡ie de lucrurile pe care le ¿tim deja.3 De exemplu, este dificil så te gânde¿ti la via¡å, în general, dar odatå ce aplici metafora „via¡a este o cålåtorie“, aceasta te conduce spre o anumitå concluzie: trebuie så studiezi terenul, så-¡i alegi o direc¡ie, så î¡i gåse¿ti ni¿te tovarå¿i de drum potrivi¡i ¿i så te bucuri de cålåtorie, pentru cå s-ar putea så nu gåse¿ti nimic la capåtul drumului. De asemenea, este greu så te gânde¿ti la minte dar, odatå ce î¡i alegi o metaforå ¿i pentru ea, aceasta î¡i va ghida gândirea. De-a lungul istoriei, oamenii au tråit cu animalele ¿i au încercat så le controleze, iar aceste animale ¿i-au gåsit locul în metaforele antice. Buddha , de exemplu, a comparat mintea cu un elefant sålbatic: În vremuri îndepårtate, mintea mea obi¿nuia så hålåduiascå oriunde dorin¡a egoistå, pofta tru peascå sau plåcerea o îndemna. Azi, aceastå minte nu mai zburdå ¿i se aflå sub controlul armoniei, la fel cum un elefant sålbatic este controlat de dre sorul lui. 4

Platon a folosit o metaforå similarå în care sinele (sau sufletul) este o tråsurå ale cårei hå¡uri sunt ¡inute de partea 14


calmå ¿i ra¡ionalå a min¡ii. Birjarul lui Platon trebuia så controleze doi cai: Calul din dreapta e de-un soi mai bun, are staturå dreaptå, trupul bine tåiat, grumazul falnic, botul arcuit, ochi negri; e dornic de onoruri, dar totodatå cumpåtat ¿i ru¿inos; când îl mâni, biciul nu-¿i are rostul, pentru cå ascultå numai de vorbå. Celålalt cal, dimpotrivå, e ¿ui ¿i greoi... tovarå¿ul insolen¡ei ¿i al mândriei; e surd la comenzi ¿i doar cu lovituri de bici ¿i îmboldiri îl po¡i mâna.5

Pentru Platon, unele dintre emo¡ii ¿i pasiuni sunt bune (de exemplu, iubirea onoarei) ¿i ajutå sinele så apuce pe drumul corect, în timp ce altele sunt rele (poftele ¿i dorin¡a trupeascå). ºelul educa¡iei platonice era så îl ajute pe birjar så câ¿tige controlul total asupra ambilor cai. Sigmund Freud ne-a oferit un model similar 2300 de ani mai târziu.6 Freud a spus cå mintea se divide în trei pår¡i: eul (eul ra¡ional, con¿tient), supraeul (con¿tiin¡a, un angajament uneori prea rigid fa¡å de regulile societå¡ii) ¿i sinele (dorin¡a de a ob¡ine cât mai multå plåcere, cât mai repede). Metafora pe care o folosesc când îmi ¡in seminarul despre Freud este så må gândesc la psihic ca la un cal ¿i o cåru¡å (tråsurå victorianå) în care birjarul (eul) se luptå din råsputeri så controleze un cal neascultåtor, nåråva¿ ¿i flåmând (sinele), în timp ce tatål birjarului (supraeul) stå pe scaunul din spate ¿i îi repro¿eazå birjarului tot ce face gre¿it. Pentru Freud, scopul psihanalizei era scåparea din aceastå stare demnå de milå prin întårirea eului, oferindu-i astfel un control mai mare asupra sinelui ¿i mai multå independen¡å fa¡å de supraeu. Freud, Platon ¿i Buddha tråiau în lumi cu animale complet domesticite. Cuno¿teau lupta de a-¡i exercita controlul asupra unei fiin¡e mai mari decât tine. Dar în secolul XX, ma¿inile au înlocuit caii, iar tehnologia le-a dat ¿i mai mult control oamenilor asupra lumii lor fizice. Când oamenii cåutau 15

Eul divizat

metafore era u¿or så-¿i imagineze mintea ca pe ¿oferul unei ma¿ini sau ca pe un program care ruleazå pe un calculator. A devenit posibil ca oamenii så uite de incon¿tientul lui Freud, care se baza pe interpretarea unor vise mai dubioase de-ale lui oricum, ¿i så studieze doar mecanismele gândirii ¿i ale luårii deciziilor. Asta au fåcut oamenii de ¿tiin¡å din domeniile sociale în ultima treime a secolului trecut: psihologii sociali au creat teorii ale „procesårii informa¡iei“ pentru a explica orice, de la prejudiciu la prietenie. Economi¿tii au creat modele „de alegere con¿tientå“ pentru a explica de ce oamenii fac ceea ce fac. ªtiin¡ele sociale se uneau sub ideea cå oamenii sunt agen¡i ra¡ionali care î¿i stabilesc scopuri ¿i încearcå så le atingå folosindu-se de informa¡iile ¿i resursele care le stau la dispozi¡ie. ªi atunci de ce oare continuå oamenii så facå lucruri proste¿ti? De ce unii nu reu¿esc så se controleze ¿i så facå tot ceea ce ¿tiu cå este bine pentru ei? Eu, de exemplu, pot så am voin¡a så nu comand nici un desert. Dar când este deja pe maså în fa¡a mea, nu pot så rezist. Pot så må hotåråsc så îndeplinesc o anumitå sarcinå ¿i så nu må scol de la birou pânå nu am terminat ce am de fåcut, ¿i totu¿i cumva må trezesc ducându-må la bucåtårie sau trågând de timp în alte feluri. Må pot hotårî så må scol la 6 diminea¡a pentru a scrie, ¿i totu¿i, dupå ce opresc alarma de la de¿teptåtor, comenzile mele repetate de a må scula din pat nu au nici un efect. Abia atunci în¡eleg ce a vrut så spunå Platon când spunea despre calul „netrebnic“ cå este „surd la comenzi“. Doar atunci când a trebuit så iau hotårâri cu adevårat importante, cum ar fi ce iubitå este mai potrivitå pentru mine, mi-am dat seama cât de neajutorat sunt. ªtiam ce trebuie så fac, ¿i totu¿i, când le spuneam prietenilor mei cå voi face lucrul corect, o parte din mine ¿tia deja cå nu må voi ¡ine de cuvânt. Sentimentele de vinå, poftå sau teamå erau de cele mai multe ori mai puternice decât ra¡iunea. (Pe de altå parte, må pricepeam foarte bine så îi mu¿truluiesc pe 16


prietenii mei care se aflau în aceea¿i situa¡ie). Poetul roman Ovidiu a surprins perfect situa¡ia mea într-un vers. În Metamorfoze, Medeea este sfâ¿iatå între iubirea pentru Iason ¿i datoria fa¡å de tatål ei. Ea plânge: Sunt târâtå de o nouå for¡å stranie. Dorin¡å ¿i ra¡iune må trag în direc¡ii opuse. Våd drumul cel drept ¿i vreau så îl urmez, dar tot på¿esc pe cel gre¿it.7

Este greu så explici aceste cazuri de slåbiciune a voin¡ei folosind teorii moderne despre alegerea ra¡ionalå ¿i procesul informa¡ional. Metaforele mai vechi referitoare la controlul animalelor sunt mult mai potrivite. Imaginea pe care am inventat-o pentru situa¡ia mea, în timp ce må minunam de propria slåbiciune, era un cålåre¡ pe spatele unui elefant. ºin hå¡urile în mânå ¿i trågând de ele într-un fel sau altul îl fac pe elefant så se întoarcå, så se opreascå sau så porneascå. Pot dirija lucrurile, dar numai când elefantul nu are dorin¡e proprii. Când elefantul vrea så facå ceva anume, eu nu îl pot opri oricât a¿ încerca. Am folosit aceastå metaforå pentru a-mi ghida gândirea timp de zece ani ¿i când am început så scriu aceastå carte m-am gândit cå imaginea unui cålåre¡ pe elefant ar fi foarte folositoare pentru primul capitol, cel despre eul divizat. În cele din urmå, ea s-a dovedit folositoare pentru fiecare capitol al acestei cår¡i. Pentru a în¡elege aproape orice idee mare în psihologie, trebuie så pricepi cum mintea este divizatå în pår¡i care uneori sunt în conflict. Presupunem cå existå o singurå persoanå în fiecare trup, dar într-un fel suntem mai mult ca un comitet ai cårui membri au fost adu¿i så facå o treabå, dar care se descoperå uneori cå fac lucruri diferite. Existå patru feluri în care min¡ile noastre sunt divizate. Al patrulea este cel mai important, deoarece corespunde cel mai bine cu cålåre¡ul ¿i elefantul, dar ¿i primele trei contribuie la experien¡ele noastre legate de tenta¡ie, slåbiciune ¿i conflict interior. 17

Eul divizat

PRIMA DIVIZIUNE: minte

trup

versus

Uneori spunem cå trupul are o minte proprie, dar filozoful francez Michel de Montaigne a dus teoria mai departe, sugerând cå fiecare parte a corpului nostru are propriile emo¡ii ¿i motiva¡ii. Cel mai mult înså, Montaigne a fost fascinat de independen¡a penisului: Avem dreptate în a observa necuviin¡a ¿i obråznicia acestui membru care se aruncå în fa¡å în momente nepotrivite, atunci când nu dorim, ¿i care ne dezamåge¿te când avem nevoie de el cel mai mult. În mod cert se ia la întrecere pentru autoritate cu propria noastrå voin¡å.8

Montaigne a notat, de asemenea, cå expresiile noastre faciale ne trådeazå gândurile ascunse: ni se ridicå pårul în cap, limba înlemne¿te, iar intestinele ¿i sfincterele noastre au „ dilata¡ii ¿i contrac¡ii proprii, independent de dorin¡ele noastre sau chiar împotriva lor“. Unele dintre aceste efecte, ¿tim acum, sunt cauzate de sistemul nervos autonom – re¡eaua de nervi care controleazå organele ¿i glandele din corp, o re¡ea care este total independentå de voin¡a sau controlul nostru inten¡ionat. Ultimul lucru de pe lista lui Montaigne, intestinele, reflectå de fapt opera¡iunea unui al doilea creier. Intestinele noastre sunt cåptu¿ite de o re¡ea vastå de peste 100 de milioane de neuroni, care se ocupå de ma¿inåria men¡inerii rafinåriei ce proceseazå ¿i extrage din mâncare substan¡ele de care are nevoie corpul nostru.9 Acest creier al stomacului este ca un centru administrativ regional ce se ocupå de toate treburile cu care creierul nostru nu vrea så-¿i batå capul. Ne-am a¿tepta atunci ca acest creier regional så primeascå ordine de la creierul central ¿i så facå întocmai cum spune acesta. Dar, de fapt, creierul stomacului are un grad mare de autonomie ¿i 18


continuå så func¡ioneze foarte bine chiar ¿i atunci când nervul vag, care face legåtura dintre cele douå creiere, este sec¡ionat. Creierul intestinelor î¿i face sim¡itå autonomia în mai multe feluri. El cauzeazå sindromul colonului iritabil când decide så î¡i „cure¡e“ intestinele. Cauzeazå anxietate în creierul central când detecteazå infec¡ii ale sistemului digestiv, fåcându-te astfel så ac¡ionezi mai prudent atunci când e¿ti bolnav.10 ªi reac¡ioneazå în moduri nea¿teptate la orice îi afecteazå neurotransmi¡åtorii, cum ar fi acetilcolina ¿i serotonina. Astfel, multe dintre efectele secundare ini¡iale ale Prozac-ului ¿i ale altor medicamente pe bazå de inhibitori selectivi de refacere a serotoninei sunt grea¡å ¿i schimbåri la nivelul mobilitå¡ii intestinale. Încercarea de a îmbunåtå¡i func¡ionarea creierului principal poate interfera cu activitå¡ile creierului sistemului digestiv. Independen¡a creierului digestiv, combinatå cu natura autonomå a mi¿cårilor organelor genitale, a contribuit probabil la formarea teoriilor indiene antice care spun cå abdomenul con¡ine trei chakre joase – centri energetici care corespund colonului/anusului, organelor sexuale ¿i intestinelor. Despre chakra intestinelor se spune chiar cå ar fi sursa intui¡iilor – adicå a ideilor care par så vinå din altå parte ¿i nu din cap. Când sfântul Pavel se plângea de lupta trupului contra spiritului, sigur se referea la aceea¿i diviziune ¿i acelea¿i frustråri ca ¿i Montaigne. A DOUA DIVIZIUNE: stânga

dreapta

versus

O a doua diviziune a fost descoperitå din întâmplare în anii ’60, când un chirurg a început så taie creierul oamenilor în douå. Chirurgul, pe numele såu John Bogen, avea un motiv întemeiat pentru a face a¿a ceva – încerca så ajute oamenii ale cåror vie¡i fuseserå distruse de crize masive de epilepsie. Creierul uman are douå emisfere separate, unite printr-un pachet de nervi – corpul calos. Crizele începeau mereu într-un singur punct ¿i se împrå¿tiau în zonele învecinate de ¡esut nervos. 19

Eul divizat

Teoria fericirii

Recommend Documents