UNIVER UNIVERSIT SITATE ATEA A „OVID „OVIDIUS IUS”” CONSTAN CONSTANȚA FACULTAT FACULTATEA EA DE ISTORIE ISTORIE ȘI ȘTIINȚE POLITICE POLITICE CURS CURS „INTRO „INTRODUC DUCERE ERE ÎN ȘTIIN TIINȚA POLITI POLITICĂ” CĂ” AN UNIV UNIVERS ERSITA ITAR R 2008-2 2008-2009 009//ȘTIIN TIINȚE POLITI POLITICE CE AN I/SEME I/SEMESTR STRUL UL I
TEMA NR. 7 Curs nr. 11 SISTEMELE ELECTORALE
PLAN TEMATIC 1. DEFINIREA SISTEMULUI ELECTORAL 2. TIPOLOGIA SISTEMELOR ELECTORALE: 2.1. SISTEMELE ELECTORALE MAJORITARE/CU VOT PLURALITAR; 2.2. SISTEMELE ELECTORALE CU REPREZENTARE PROPORŢIONALĂ; 2.3. SISTEMELE ELECTORALE MIXTE. 3. RECOMANDĂRI BIBLIOGRAFICE. Partidele politice, ca şi sistemele de partide, se definesc şi se validează prin alegeri. Alegerile nu numai că au precedat constituirea partidelor (ele s-au desfăşurat încă din protoistoria umanităţii umanităţii), ), dar pot fi consider considerate ate şi unul din din factorii factorii esenţial esenţialii ai apariţiei apariţiei acestora acestora pe scena scena din tre instituţia electorală şi instituţia partidelor este una un a de semnificaţie politico-istorică. Relaţia dintre majoră pentru înţelegerea fenomenului partizan şi necesită, prin urmare, o atenţie specială. Sistemul de partide dintr-o ţară este profund influenţat de sistemul electoral . Din acest motiv, orice discuţie despre numărul, structura, dinamica şi relaţiile (raporturile) existente între partidele din viaţa politică a unei ţări trebuie precedată de înţelegerea principalelor modele de sisteme electorale şi de consecinţele acestora asupra tipului de selecţie politică practicată. 1. DEFINIREA SISTEMULUI ELECTORAL În sens larg, sistemul electoral desemnează totalitatea proceselor şi procedeelor politice, juridice şi organizatorice de pregătire, desfăşurare şi finalizare a unor alegeri politice, respectiv ansamblul tuturor fenomenelor conexe alegerilor (dreptul electoral, normele juridice adiacente procesului electoral, electora l, campania electorală şi susţinerile ei financiare, financia re, modul de scrutin utilizat utiliz at ). Stri Strict ctoo sens sensu, u, un sist sistem em elec electo toral ral poat poatee fi defi defini nitt ca ansambl ansamblul ul normelo normelorr electora electorale le, respectiv respectiv al acelor norme juridice juridice care reglementează reglementează dreptul de a alege şi de a fi ales în organele reprezentative ale statului, dimpreună cu procedurile specifice acestei finalităţi.
Sistemele electorale constituie, în acelaşi timp, şi un mod de comunicare între guvernanţi şi guvernaţi, populaţia putând răspunde prin vot la o anumită politică elaborată de primii. Totodată, sistemele electorale sunt un mijloc de educaţie civică şi de integrare socio-politică a cetăţenilor. 2. TIPOLOGIA SISTEMELOR ELECTORALE Sistemele electorale cunosc o varietate nelimitată. Un motiv este acela că niciun sistem electoral nu poate satisface toate criteriile prin care, în mod rezonabil, ar trebui evaluat. Există, ca de obicei, obicei, anumite situa situații de compromis compromis.. Atunci când se optează optează pentru un sistem anume, anume, se ob țin anumite anumite beneficii beneficii și se pierd altele. Care este cauza? cauza? Pentru Pentru a răspunde răspunde cât mai succint succint posibil posibil ar trebui redus numărul impresionant de variante la două. 1
2.1. SISTEMELE ELECTORALE MAJORITARE/CU VOT PLURALITAR Scrutinul majoritar este cel mai vechi mod de scrutin şi, totodată, cel mai utilizat. câştigarea ea mandatul mandatului ui de către către candidat candidatul ul care Sistemul electoral majoritar presupune câştigar obţine cele mai multe voturi în circumscripţia respectivă (majoritatea absolută sau relativă), pe baza principiului the Winner takes all (învingătorul ia totul) sau First past the post system (cel din frunte obţine mandatul). Sistemul este emblematic pentru marile democraţii anglo-saxone (S.U.A., Marea Britanie, Canada şi Noua Zeelandă) cu regimuri politice bipartidiste sau multipartidiste restrânse. Tipolo Tipologia gia modal modalită ităţilo ţilorr de scrut scrutin in din sistem sistemele ele electo electoral ralee majori majoritar taree . Cele Cele ma maii cunosc cunoscute ute şi uzitat uzitatee mod modali alităţ tăţii de scrut scrutin in majori majoritar tar,, în democr democraţi aţiile ile occid occident entale ale,, sunt sunt cele uninominale cu unul sau două tururi de scrutin. - Scrutinul Scrutinul majoritar uninominal cu un singur tur este acela în cadrul căruia candidatul care obţine cel mai mare număr de voturi este ales, indiferent dacă acesta obţine majoritatea absolută sau relativă (cu un procentaj redus, de exemplu 20%, un candidat poate să câştige mandatul parlamentar pus în joc, dacă dacă nici un contracandidat contracandidat nu obţine mai mult). d ouă tururi tur uri, candidatul trebuie să obţină cel - Conform scrutinului majoritar uninominal cu două puţin jumătate plus unul din voturile exprimate exprimate pentru a fi ales. În condiţiile în care nici un candidat nu reuşeşte să obţină, din primul tur, majoritatea absolută de sufragii (voturi), se procedează la al doilea tur. În acest caz, sunt două feluri de reglementări electorale: fie este suficientă majoritatea simplă în turul secund, fie, mai frecvent, se procedează la balotaj între primii doi candidaţi clasaţi după numărul de voturi obţinut în primul tur, câştigătorul având nevoie în acest caz de majoritatea absolută de sufragii pentru a fi ales. Avanta Avantajel jelee şi dezava dezavanta ntajel jelee sistem sistemelo elorr electo electoral ralee majori majoritar tare. e. Analiş Analiştii tii politi politici ci au semnalat avantajele şi defectele sistemelor majoritare. I) Printre avantaje pot fi enumerate: modu lui de scrutin, care măreşte gradul de înţelegere a procesului electoral de a) simplitatea modului către alegători şi permite un control social eficient al alegerilor; b) caracterul lor foarte competitiv şi eficient, întrucât asigură cea mai bună stabilitate politică (parlamentară şi guvernamentală) a unei ţări. Democraţiile britanică şi americană sunt dovezi elocvente în acest sens. Se poate spune că bipartidismul caracteristic regimurilor politice din Marea Britanie şi S.U.A. presupune acest mod de scrutin, de pe urma căruia el se fortifică. Este semnificativă situaţia din Marea Britanie, în care guvernul nu poate cădea prin procedurile parlamentare obişnuite, întrucât el se sprijină pe o majoritate absolută în corpurile legiuitoare, ci numai în urma unei crize în partidul majoritar. În Marea Britanie, partidul aflat la putere primeşte din partea alegătorilor o misiune precisă: să guverneze, să-şi realizeze programul electoral pentru care s-a pronunţat majoritatea electorală. Partidul Partidul minoritar minoritar are, de asemenea, o funcţie precisă: să alerteze opinia publică şi să controleze partidul aflat la putere, pregătindu-se să preia guvernarea.
II) Cele mai relevante dezavantaje dezavantaje ale sistemelor majoritare sunt următoarele: a) răspund într-o prea mică măsură criteriului reprezentativităţii. reprezentativităţii. Sistemele majoritare sunt mai degrabă eficiente, decât echitabile; b) acordă o importanţă maximă „ principiului majorităţii”, ca interpretare primară a sensului democraţiei. Cu alte cuvinte, în viziunea acestui model electoral, puterea trebuie să aparţină în întregime întregime candidatului (partidului) care obţine majoritatea majoritatea voturilor voturilor la nivelul circumscripţiei, circumscripţiei, fie ea şi majoritate relativă, aşa cum se întâmplă de multe ori; c) distorsionarea rezultatelor , reflectată în suprareprezentarea parlamentară a câştigătorilor (partidelor (partidelor mari) şi subreprezentarea subreprezentarea învinşilor (partidelor mici). Astfel, prin intermediul acestui mod de scrutin, un partid poate ajunge la o covârşitoare majoritate parlamentară în condiţiile unei victorii la limită la nivelul fiecărei circumscripţii, context în care opoziţia ar putea să nu fie
reprezentată. În consecinţă, principiul majorităţii poate transforma o simplă depăşire a adversarului într-un triumf total, şi o înfrângere la limită - întrîntr-un un dezastru. Teoretic vorbind, în situaţia în care partidul A obţine 49,99% din voturi, iar partidul B obţine 50,01% în toate circum circumscr scripţ ipţiil iile, e, partidu partidull A ar obţine obţine 0% mandat mandatee în parlam parlament ent,, iar partid partidul ul B - 100 100% % mandat mandate, e, ceea ceea ce este este
2
nereprezentativ în raport cu opţiunile politice ale populaţiei. Un exemplu edificator, în acest sens, îl oferă situaţia Partidului Liberal-Democrat din Marea Britanie, care este “ marea victimă” a modului în care britanicii îşi aleg deputaţii în Camera Comunelor, având, de peste 50 de ani, o subreprezentare parlamentară accentuată în raport cu voturile pe care le primeşte de la alegători, la nivelul ţării. Spre exemplificare, în 1974 liberalii au primit 19,8% voturi, dar au câştigat numai 14 locuri din totalul celor 635, adică 2,2% din mandate. Pentru acest motiv, liberalii sunt principalii contestatari ai sistemului electoral britanic, alături de grupuri politice dezavantajate, de dimensiuni mai mici, printre care partidele naţionaliste galeze şi scoţiene. Aşa cum se întâmplă în orice sistem bipartidist, este evident că cei doi poli ai vieţii politice britanice, partidele conservator şi laburist, îşi vor da mâna pentru a susţine, în continuare, votul majoritar, fiind principalii beneficiari ai acestui sistem. d) un partid poate obţine majoritatea parlamentară, câştigând la limită în majoritatea circumscripţiilor, dar având pe ansamblul naţional un număr mai mic de voturi decât partidul de opoziţie, ceea ce ridică, din nou, semne de întrebare în privinţa sensului democraţiei. Aşa s-a întâmplat în cazul alegerilor, desfăşurate în 1951 şi 1974, în Marea Britanie, cu partidele laburist şi, respectiv, conservator. În 1951, de exemplu, Partidul Laburist a câştigat 294 de mandate, cu 13.948.605 voturi, în timp ce Partidul Conservator a obţinut majoritatea parlamentară parlamentară (321 mandate), cu doar 13.717.580 voturi. Inversându-se Inversându-se rolurile, în 1974, laburiştii au format guvernul, având 4 mandate mai mult decât conservatorii, deşi aceştia din urmă au primit, la nivel naţional, cu 240.000 de voturi mai mult. majoritatea parlamentară parlamentară partidul care câştigă în cele Explicaţia constă în faptul că obţine majoritatea mai multe circumscripţii electorale, nu cel care este votat de mai mulţi alegători, circumscripţiile
neavând un număr identic de alegători. Consecinţele sistemelor electorale majoritare. Una din consecinţele sistemelor electorale majoritare în circumscripţii uninominale (single member constituency) constituency) este apariţia sistemelor bipartidiste (two - party system). Acest lucru se întâmplă pentru că sistemul, fiind deosebit de
competitiv şi de drastic cu învinşii, descurajează alegătorii să voteze un partid mic, fără şansa de a se plasa plasa pe primul primul loc în circu circumsc mscrip ripţia ţia respec respectiv tivă. ă. Se produc produce, e, astfel astfel,, polari polariza zarea rea logică logică a opţiunilor, din dorinţa cetăţeanului de a nu-şi risipi votul şi de a-l face „ util ”. ”. Pe de altă parte, din perspectiva partidelor, principiul principiul majorităţii majorităţii stimulează concentrarea concentrarea politică în doi poli de putere, exercitând presiune asupra partidelor mici de a renunţa la identitatea lor şi de a veni spre unul din cele două partide mari, unde există şansa de a guverna. Sistem Sistemul ul majori majoritar tar cu dou douăă tururi tururi atenue atenuează ază efectu efectull discri discrimin minato atoriu riu (exclu (exclusiv sivist ist)) al sistemului majoritar cu un singur tur, în loc de două partide rămânând pe scenă patru-cinci partide semnificative. Încercând să reducă dezavantajele sistemului electoral de tip britanic şi american cu un singur tur, dar să păstreze competitivitatea, Franţa a introdus varianta sistemului majoritar de două tururi de scrutin. Pentru câştigarea mandatului din primul tur este necesară majoritatea absolută. Întrucât, în cele mai multe cazuri, această condiţie nu este îndeplinită, se organizează al doilea tur între candidaţii care au depăşit 12,5% din voturi din totalul alegătorilor înregistraţi în circumscripţie. În al doilea tur, este suficientă, teoretic, şi o pluralitate (majoritate relativă). Datorită însă negocierilor care au loc între partide în intervalul dintre primul şi al doilea tur, care vizează susţineri reciproce de candidaţi bine plasaţi în circumscripţii diferite, pentru turul secund rămân practic primii doi candidaţi (ceilalţi sunt retraşi de partidele lor şi vor susţine pe unul din primii doi clasaţi). Prin adăugarea, însă, a componentei de negociere în perioada dintre cele două tururi (deci o componentă politică, exterioară voinţei electorale propriu-zise a alegătorilor), se introduce o selecţie suplimentară, un „filtru” împotriva partidelor indezirabile.
2.2. SISTEMELE ELECTORALE CU REPREZENTARE PROPORŢIONALĂ Dacă scrutinul majoritar este cel mai vechi şi mai folosit, reprezentarea proporţională nu este astăzi într-o stare de inferioritate, multe state adoptând-o. Ea este aplicată, în zilele noastre, în 57 de ţări (date publicate, în 1993, de Uniunea Interparlamentară, cu sediul la Geneva). Reprezentarea proporţională este un principiu electoral electoral apărut în Convenţia Naţională franceză de la 1793, dar neaplicat la acea vreme. El a fost adoptat prima oară în Belgia (1898), apoi în Finlanda (1906), Suedia (1907), Portugalia (1911) şi Danemarca (1915). Reprezentarea proporţională înseamnă a atribui fiecărui partid sau formaţiune politică un număr de mandate proporţionale cu forţa sa numerică reală. În cazul reprezentării proporţionale,
repartiţia mandatelor necesită calcule matematice adesea complexe. Tipologia sistemelor electorale cu reprezentare proporţională. În practica electorală,
sistemele cu reprezentare proporţională se manifestă sub formele a două modele de bază: 3
a) reprezentarea proporţională integrală (potrivit acestui model, întreaga ţară este o singură circumscripţie electorală. Odată totalizate voturile la nivel central, repartizarea mandatelor este o operaţie extrem de simplă din punct de vedere matematic); b) reprezentarea reprezentarea proporţională proporţională apropiată sau aproximativă (alegerile se desfăşoară în mai multe circumscripţii, repartizarea mandatelor făcându-se la nivelul acestora. Acest mod de scrutin implică o neconcordanţă între numărul de voturi la nivel naţional şi numărul de mandate conferit, dat fiind că circumscripţiile nu posedă acelaşi număr de alegători. Strict matematic, cu cât există mai puţine mandate, cu atât este mai dificil să se asigure o repartizare care să reflecte fidel ponderea relativă a fiecărui partid sau coaliţii de partide. Reprezentarea proporţională pe liste de partid este metoda electorală cea mai frecvent aplicată în Europa. Ca exemple, putem menţiona situaţiile din Spania, Portugalia, Olanda, Belgia, Danemarca, Norvegia, Suedia, Austria, majoritatea ţărilor din Europa Centrală şi de Est, inclusiv din România. Legea electorală română prevede că parlamentarii se aleg în circumscripţii electorale pe bază de scrutin uninominal şi de candidaturi independente, potrivit principiului reprezentării proporţionale. Listele de candidaţi se depun la nivelul circumscripţiilor electorale judeţene şi la cel al circumscripţiei electorale a Capitalei, numărul reprezentanţilor unei circumscripţii variind în funcţie de mărimea populaţiei, dar nu mai puţin de 4 deputaţi şi 2 senatori pentru un judeţ. Norma de reprezentare în Parlament este de un deputat pentru 70.000 de locuitori şi un senator pentru 160.000 de locuitori. Atribuirea efectivă a mandatelor se face în două mari etape: prima se desfăşoară la nivel de circumscripţie, pe baza îndeplinirii coeficientului electoral (reprezentarea proporţională apropiată), iar a doua - la nivel naţional naţional (reprezenta (reprezentarea rea proporţiona proporţională lă integrală) integrală),, prin care „resturile” „resturile” se redistribuie redistribuie,, conform conform metodei metodei d' Hondt, Hondt, partidelor care au depăşit pragul electoral electoral (5% din voturile valabil exprimate). Chiar dacă există mici diferenţe tehnice, în principiu este vorba de acelaşi lucru: alegătorii votează una din listele propuse de partide în circumscripţii plurinominale, locurile atribuindu-se în funcţie de procentele obţinute, după dup ă redistribuirea redistribuir ea voturilor voturilo r obţinute de partidele care nu au trecut pragul electoral. Şi în acest caz se manifestă o distorsionare a rezultatelor în favoarea partidelor
mari, datorită faptului că „resturile” (voturile care nu au atins limita minimă) se redistribuie partidelor intrate în parlament, parlament, proporţional cu performanţa performanţa electorală directă. directă. De exemplu, un partid care obţine 40% din voturile corpului electoral are toate şansele să aibă o reprezentare de 45-47% mandate, în timp ce un partid cu 10% voturi va avea, probabil, în jur de 11-12% mandate. Distorsionarea în sistem sistemul ul reprez reprezent entări ăriii propor proporţio ţional nalee şi voturi voturile le “pierd “pierdute ute”” de partid partidele ele care care nu au atins atins limita limita minimă minimă (pragu (pragull parlamentar) sunt cu atât mai mari cu cât pragul parlamentar este mai mare. Pragul parlamentar sau electoral este un fel de remediu pentru proliferarea în parlament a partidelor cu reprezentare electorală slabă. Sunt ţări care ridică bariere foarte mici, simbolice, în calea reprezentării parlamentare a partidelor (ex. Olanda, cu prag de 0,67% şi Israel, cu prag de 1,5%), altele preferă obstacole medii (Suedia şi Bulgaria, cu praguri de 4%, România cu prag de 5%, adoptat în anul 2000, după modelul Germaniei), iar altele impun praguri foarte mari, pe care trebuie să le treacă partidele politice (Spania - 9,7%, Turcia - 10%, Irlanda - 15%). Avantajele şi dezavantajele sistemelor electorale cu reprezentare reprezentare proporţională.
I) Sistemele cu reprezentare proporţională au o serie de avantaje, printre care: a) asigură electorilor egalitatea sugragiilor (parlamentul rezultat reflectând cu exactitate tendinţele diferite ale corpului electoral); b) favorize favorizează ază multipar multipartidi tidismul smul,, indifere indiferent nt de mărimea mărimea partidel partidelor, or, dar şi independ independenţ enţa a acestora (prin neobligativitatea coaliţiilor); c) asigură reprezentarea minorităţilor, proporţional cu voturile obţinute; d) promovează justiţia electorală (echitatea); e) acordă prioritate programelor politice şi nu personalităţilor din cadrul partidelor aflate în competiţie; f) calculele electorale prezintă rigoare matematică. II) Sistemele electorale menţionate, mai ales cele pe liste de partid, au şi o serie de dezavantaje. Unul dintre acestea este faptul că, spre deosebire de scrutinul majoritar, alegătorii votează o listă de nume şi nu un reprezentant anume al partidului. Situaţia conferă partidelor un rol capital în desemnarea desemnarea candidaţilor, încurajând astfel obedienţa faţă de oligarhia partidului şi, mai grav, dând mandatului un caracter imperativ. Cheia alegerilor trece, astfel, în mâinile „statelor
majore” ale partidelor, care îşi dispun candidaţii pe listă, de obicei, după criteriul fidelităţii şi al disciplinei şi nu după acela al competenţei. 4
2.3. SISTEMELE ELECTORALE MIXTE Nevoia de a găsi un sistem electoral deopotrivă operaţional (ca cel majoritar) şi just (ca cel al reprezentării proporţionale) a dus la căutarea unor soluţii care să îmbine, pe cât posibil, avantajele fiecăruia din cele două mari sisteme şi care să înlăture neajunsurile amândurora. Reuşita nu a fost însă pe măsura eforturilor depuse şi a aşteptărilor. Juristul Florin Vasilescu releva, pe bună dreptate, în acest sens, că „… nu există sistem electoral perfect care să reprezinte soluţia ideală pentru orice situaţie politică şi care, c are, prin el însuşi, să determine ieşirea dintr-o criză politică exclusiv pe calea comunicării unor norme de drept electoral ”. ”.
Sistemele mixte se aplică astăzi în 20 de ţări. 3. RECOMANDĂRI BIBLIOGRAFICE DAHL, Robert A., Despre democraț ie, Institutul Institutul Europe European, an, Iași, 2003. 2003. NEDELCU, Mioara, Pluralismul reprezentării. Partide politice şi grupuri de presiune, Editura Edict, Iaşi, 2003. ŞERBAN, George, Sistemele electorale şi partidele politice, Editura Muntenia & Leda, Constanţa, 2000. Sisteme elector electorale ale mixte mixte (comunica VASILESCU, VASILESCU, Florin, Florin, Sisteme (comunicare re prezentat prezentatăă la simpozio simpozionul nul Sisteme electorale şi moduri de scrutin, 8-9 iunie 1995, Bucureşti, Parlamentul României, Camera Deputaţilor). demo craţiei, Editura ALL, Bucureşti, 1998. VOICU, George, Pluripartidismul. O teorie a democraţiei
5
