TAINELE DE INIȚIERE Cuprins INTRODUCERE CAPITOLUL I. Botez, Mirungere, Euharistie la Sfinţii Părinţi: Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Ambrozie al Milanului Rânduiala Botezului, Mirungerii, Euharistiei în Ortodoxia Contemporană CAPITOLUL II Legătura dintre Botez, Mirungere, Euharistie ca taine de iniţiere CAPITOLUL III Tradiţia Apuseană privind cele trei taine Tradiţia Catolică Tradiţia Protestantă CAPITOLUL V Reforma Conciliul II Vatican privind tainele de Iniţiere Reforma postconciliară şi Tainele de iniţiere CONCLUZII BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE Între cele şapte taine liturgice se numără şi cele trei taine de iniţiere care sunt iniţiale creştinului: Botez, Mirungere şi Euharistie. Botezul, Mirungerea şi Euharistia sunt taine fundamentale ale Bisericii, fără de care mântuirea ar fi imposibilă. Aceste taine de iniţiere sunt puncte de referire în viaţa unui creştin. Toate momentele importante ale vieţii noastre creştineşti sunt pecetluite, sfinţite şi călăuzite de harurile Sfintelor Taine. Pe Iisus Hristos îl avem ca exemplu, deoarece El a fost Cel care s-a lăsat botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în apa Iordanului pentru a arăta lumii că fără botez nu ne putem numi creştini, sau cel ce nu se va naşte din apă şi din Duh, nu va intra în împărăţia cerurilor. Prin propovăduirea cuvântului Sfintei Evanghelii, Biserica lucrează în numele şi cu puterea lui Hristos la opera mântuirii noastre. „Biserica este întruchipată în Sfintele Taine dar nu în chip simbolic, ci ca mădularele în inimă, ca ramurile în rădăcina plantei sau ca mlădiţele în viţă”.1
1
Sfântul Grigorie de Nyssa, Preot Dr.Vasile Răducă, Antropologia Sfântului Grigore de Nyssa, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1996, p. 12.
Botezul, Mirungerea şi Euharistia sunt considerate Taine ale vieţii spirituale, deoarece ele sunt foarte importante pentru mântuirea fiecărui om. Tainele de iniţiere, le putem numi temelia vieţii noastre religioase, fiind fundamentale pentru mântuire. Prin Taina Botezului ne unim şi ne naştem în Hristos, prin Taina Mirungerii ne întărim în viaţa duhovnicească, iar prin Sfânta Taină a Euharistiei primim hrana pentru viaţa de dincolo, numită viaţa veşnică. Fiecare taină necesită o taină corespunzătoare care constă în caracterul supranatural al Tainei. Botezul este acea Taină care, prin întreita cufundare în apă sfinţită, în numele Sfintei Treimi, cel ce se botează primeşte harul iertării păcatului strămoşesc. Cu referire la Sfânta Taină a Botezului, Sfântul Grigorie de Nyssa ne spune un cuvânt foarte frumos: „Botezul este curăţirea păcatelor, iertarea greşelilor, cauza înnoirii şi a renaşterii.” 2 Lucrarea aceasta este un studiu liturgic şi urmăreşte prezentarea actelor, a rugăciunilor şi a ceremoniilor din diferitele rânduieli de iniţiere care există în lumea creştină. Vom vedea diferenţele şi asemănările dintre rânduiala ortodoxă şi celelalte rânduieli creştine. Sub o cercetare mai amănunţită privind Tainele de iniţiere în celelalte Biserici şi confesiuni creştine, vom scoate în evidenţă şi vom urmări într-un mod special ritualul acestor taine de iniţiere. Sunt prezentate rânduielile baptismale ale diferitelor Biserici şi confesiuni creştine în modul în care se apropie de rânduiala ortodoxă şi de tradiţia apostolică, iar cele mai apropiate taine de iniţiere de cea ortodoxă sunt rânduielile de iniţiere din Bisericile Orientale. Lucrarea se va încheia cu prezentarea concluziilor rezultate în urma studiului amănunţit asupra semnificaţiei şi a evoluţiei ritualului primar al iniţierii creştine.
2
Sfântul Grigorie de Nyssa, p. 14.
CAPITOLUL I Botez, Mirungere şi Euharistie la Sfinții Părinți a) Rânduiala şi explicarea Botezului şi a Mirungerii la Sfântul Ioan Gură de Aur Ioan Hrisostom (Gură de Aur) îşi merită pe deplin numele pentru puterea şi frumuseţea cuvântării sale. Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în Antiohia, capitala Orientului, cam pe la nul 3443. În viaţă a fost îndrumat de mama sa, care i-a vrut tot binele pentru el. Ioan a luat lecţii de la cei mai învăţaţi oratori ai timpului, iar cu timpul a devenit mai bun decât îndrumătorii săi. Sfântul Ioan Gură de Aur în diferitele sale scrieri, a acordat o importanţă deosebită explicării ritului Botezului, ca Taină de iniţiere, neglijând în catehezele sale baptismale, celelalte două Taine ale iniţierii creştine (Mirungerea şi Sfânta Euharistie). În rândurile următoare vom încerca să reconstituim rânduiala slujbei Botezului, aşa cum se săvârşea ea la Antiohia în epoca aceea, şi cum reiese din informaţiile pe care ni le dă în omiliile sale baptismale Sfântul Ioan Gură de Aur. Am observat că rânduiala, în comparaţie cu cea de azi din riturile liturgice răsăritene, era mult mai simplă. Riturile baptismale, erau, ca şi la Ierusalim, pentru: exorcismare, lepădarea de satana, Unirea cu Hristos şi ungerea baptismală. Exorcismele erau citite de către exorcişti, cu mult înainte de săvârşirea botezului propriu-zis şi constau în rostirea cuvintelor înfricoşătoare ale conjurării (blestemului), destinate să alunge pe demoni, urmate de o rugăciune de invocare adresată lui Dumnezeu, în care era vorba şi de pedeapsa gheenei. 4 Ceremonia lepădării de satana şi unirea cu Hristos avea loc la Sfârşitul pregătirii baptismale, fie în Vinerea Patimilor, la ceasul al IX-lea, fie în Sâmbăta Patimilor după amiază, imediat înainte de săvârşirea Botezului.5 În prezenţa preoţilor slujitori, în frunte cu episcopul, avea loc ritualul, care apoi conduceau candidaţii în biserică.
3
GHERASIM TIMUŞ, Episcopul Argeşului, Dicţionar Aghiografic, editat de Mănăstirea Portăriţa, jud.Satu Mare, 1998, pag.447-451 4 Preot Prof. Dr. Ene Branişte, Explicarea Sfintelor Taine de Iniţiere (Botez, Mirungere, Euharistie în Literatura creştină), editura Arhiepiscopiei Bucureştilor, 1990, pag.42. 5 IBIDEM
În urma studiilor făcute pe baza materialului, nu ştim dacă formula rostită era împărţită în articole sau o singură frază. De la Sfântul Chiril al Ierusalimului6 avem o împărţire în fragmente sub formă de articole, a formulei rostită de catehumen. Sfântul Ioan Gură de Aur nu pomeneşte de suflare sau scuiparea diavolului de către catehumen, din ritualul actual al botezului în riturile liturgice răsăritene. După lepădarea de satana, urma jurământul de credinţă faţă de Hristos. Sfântul Ioan acordă o mare importanţă acestei ceremonii.7 Lepădarea de satana şi jurământul de credinţă faţă de Hristos, erau urmate de ungerea baptismală a catehumenilor. Ungerea baptismală a catehumenilor la Antiohia avea loc în două etape. Prima etapă a ungerii era parţială şi se făcea de către episcop sau de către preot. A doua ungere era o ungere completă a trupului cu untdelemn sfinţit şi se săvârşea în noaptea dinaintea botezului. Ungerea cu ulei sfinţit era făcută de către diaconi şi clerici inferiori. Mulţi cred că în acele vremuri, candidaţilor la botez din Antiohia, li se cerea o mărturisire de credinţă sau mai simplu, într-un cuvânt, o spovedanie sinceră şi curată. După etapele premergătoare botezului, avea loc şi botezul propriu-zis. Catehumenul intra în apă şi episcopul sau preotul îl afunda de trei ori rostind formula: „Botează-se X în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”8. Formula botezului este asemănătoare cu formula din ritul ortodox din ziua de azi, aşa cum îl găsim şi în Molitfelnic. Formula era rostită o singură dată, fiecare afundare cuprinzând cu mărturisirea unei persoane a Sfintei Treimi.9 Cu privire la Sfinţirea apei botezului în prealabil Sfântul Ioan nu menţionează nimic în comparaţie cu Teodor de Mopsuestia care afirmă despre Sfinţirea apei în Cateh XIV. Cu privire la riturile baptismale nu dă o descriere clară. De la Sfântul Ioan aflăm că, îndată după ieşirea din apa Botezului, neofiţii rosteau rugăciunea „Tatăl nostru”.10
6
Cateheza I a Sfântului Chiril al Ierusalimului „Studii Teologice” nr.7-8/1968, p. 806 Cat. III din ed. Papad-Ker, p.172; Cat. II, 21 din ed. A. Wenger, p.145 citate în pr. Prof. Ene Branişte. 8 Molitfelnic 9 Cat. II 26, ed. Wenger p.147 10 Pr. Prof. E.Branişte, Expl. Sf. Taine, p.46, a citat din Omilia VI, 4 la Coloseni; P.G., col.342., t LXII 7
Se crede că împărtăşirea neofiţilor, avea loc în cadrul Liturghiei credincioşilor din noaptea Paştilor, la care ei aveau dreptul să ia parte pentru prima dată, iar în următoarele şapte zile se împărtăşeau zilnic.11 Sfântul Ioan vorbeşte, cu o deosebită stăruinţă, despre efectele Botezului atât în catehezele sale baptismale cât şi omiliile sale exegetice, conturând mai mult decât alţi Sfinţi Părinţi, puterea curăţitoare a Botezului, care spală în apele lui orice păcat, oricât de mare ar fi el. Botezul poate fi numit o renaştere la viaţă, aşa cum o biserică înnegrită de fumul lumânărilor, i se redă lumina corespunzătoare după un îndelung proces de curăţenie. În finalul acestei prelegeri vom da curs unui îndemn al Sfântului Ioan Gură de Aur (Hrisostom) către neofiţi: „Fugiţi de toate ispitele diavolului, împodobiţi-vă cu zelul pentru virtute, frecventaţi biserica, petreceţi-vă ziua în rugăciune şi mulţumire, în conversaţii spirituale, căci Botezul nu foloseşte la nimic dacă după Botez continuăm a duce o viaţă nedemnă”.12
Rânduiala şi explicarea Botezului şi a Mirungerii la Sfântul Ambrozie al Milanului Un alt Sfânt Părinte care a acordat o atenţie deosebită Sfintelor Taine de Iniţiere este Sfântul Ambrozie al Milanului. Sfântul Ambrozie s-a născut în anul 340. Încă din pruncie el a urmat exemplul mamei sale. Scrierile sale rămase mărturie ne arată câte dragoste avea pentru arte. Sfântul Ambrozie al Milanului, este considerat unul dintre cei mai mari exegeţi, oratori şi poeţi creştini din Apus. Neobositul cuvântător bisericesc care era numit Sfântul episcop Ambrozie al Milanului, ţinea neofiţilor din Milan o serie de omilii sau cateheze, în care le explica, în chip magistral, riturile tainelor de iniţiere creştină (Botez, Mirungere şi Sfânta Euharistie). De la Sfântul Ambrozie ni s-au păstrat două lucrări care tratează acelaşi subiect, dar cu titluri diferite: De mysteüs13 şi De sacramentis14. Cele două lucrări (scrieri) ale Sfântului Ambrozie, reprezintă o importanţă deosebită atât din punct de vedere dogmatic şi mistagogic, cât şi pentru istoria cultului creştin din Apus, ele fiind cele mai importante izvoare care ne dau informaţii preţioase despre rânduiala săvârşirii tainelor creştine de iniţiere.
11 12
13 14
Cat VI, 24 ed. A. Wenger Omilia XI, 6 la Evanghelia după Matei. Pr. Prof. Ene Branişte, Explicarea Sfintelor Taine de Iniţiere. IBIDEM.
Unii scriitori îşi pun întrebarea dacă De sacramentis este scrisă chiar de însuşi Sfântul Ambrozie sau este o copiere a lucrării. În cele din urmă s-a ajuns la concluzia că lucrarea este scrisă chiar de Sfântul Ambrozie şi că îi aparţine. Catehezele mistagogice ale Sfântului Ambrozie au fost ţinute în săptămâna luminată a anului 387 şi se adresau neofiţilor care primiseră Botezul în noaptea Paştelui. Sfântul Ambrozie în scrierile sale nu dă atât de multe amănunte referitor la Botez. El începe cu „ritul deschiderii urechilor”, specific slujbei apusene a Botezului care se păstrează până azi în rânduiala Botezului din ritul liturgic roman (după exorcisme)15. Ritul era săvârşit de episcop, urmată de ungerea baptismală a candidaţilor. După ungerea baptismală urmau lepădările, care se aseamănă cu cele din ziua de azi. Ritul unirii cu Hristos avea loc în încăperea cu pricina a baptisteriului16. După ritul unirii cu Hristos, preotul făcea exorcizarea, curăţirea şi sfinţirea apei din colimvitra baptisteriului, printr-o rugăciune care cuprindea, între altele, invocarea Sfintei Treimi, făcând semnul Crucii asupra apei.17 Botezul în vremea Sfântului Ambrozie să făcea în baptisterii prin întreita cufundare. După botez neofiţii primeau o ungere, făcută de episcop18, considerată o întărire şi desăvârşire a botezului. Apoi neofiţii se îndreptau la Altar pentru a primi Sfânta Împărtăşanie, Trupul lui Hristos19. În rândurile următoare vom încerca să explicăm riturile Botezului şi Mirungerii la Sfântul Ambrozie al Milanului. Sfântul Ambrozie ne spune că Botezul creştin a fost preînchipuit în Vechiul Testament de Potopul lui Noe.20 În apă se îngroapă toată fărădelegea, iar baptisteriul preînchipuie cel de al doilea cort al Templului (Sfânta Sfintelor). Cei botezaţi sunt renăscuţi la o nouă viaţă, plină de har şi adevăr, sunt îndreptaţi spre o viaţă duhovnicească. Cel ce nu este botezat în numele Sfintei Treimi, nu poate dobândi iertare de păcate şi
15
S.T., XIX, 1967, nr.9-10, p.565. Baptisteriu era încăperea destinată botezului şi era construit pe lângă biserici sau catedrale: Badea Cireşanu, Cercetări asupra baptisteriilor în „Vocea Bis.”, Bucureşti, 1894, nr.2, 3, 4, 5. 17 De sacramentis, cart. II, cap.5, 14. 18 De mysterüs, VI, 29, pag.292-293, citată în S.T. nr.7-8, anul XX, anul 1968. 19 De sacramentis, cart. IV, cap.5, 25, citată în E.Branişte, Expl. Sfintelor Taine de Iniţiere, p.128. 20 De sacramentis, II, I, 1, trad. citată, p.574, citată în S.T. nr.7-8, an.1968. 16
darul Sfântului Duh. Prin botez noi murim pentru păcatele noastre şi înviem în Dumnezeu prin harul lui Hristos.21 Noi suntem botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, fiind mântuiţi spre harul vieţii. Sfântul Ambrozie menţionează că îndată după botez li se spală neofiţilor de către arhierei picioarele.22 După ce li se spălau picioarele, neofiţii se îmbrăcau cu haine albe, pentru a arăta că s-au dezbrăcat de haina păcatelor şi s-au îmbrăcat cu haina curăţiei, a nevinovăţiei. Haina albă se asemăna cu haina lui Hristos şi cu slava Învierii Sale. Scrierile Sfântului Ambrozie, De Mysterüs şi De sacramentis reprezintă o mărturie de valoare a tradiţiei creştine apusene din veacul al IV-lea. Lucrările menţionate cuprind sau mai bine zis conţin elemente de o însemnătate deosebită cu privire la rânduiala şi explicarea Sfintelor Taine de iniţiere din acea vreme. Sfântul Ambrozie rămâne unui dintre cei mai străluciţi episcopi, care au ilustrat în Biserica Veche Scaunul episcopal de la Milan. Trăitor în epoca de aur a creştinismului, el a lăsat scrieri de o valoare deosebită cu privire la perioada de înflorire a catehumenatului. Personalitatea Sfântului Ambrozie îşi găseşte locul alături de cei mai mari mistagogi ai acelei epoci, cum ar fi: Sfântul Chiril al Ierusalimului, Sfântul Ioan Hrisostom şi alţii. Rânduiala şi explicarea Botezului şi a Mirungerii la Sfântul Chiril al Ierusalimului Chiril al Ierusalimului s-a născut pe la anul 315 la Ierusalim, sau prin împrejurările lui.23 De timpuriu se ocupă cu studiul Sfintei Scripturi şi scrierile filosofilor păgâni.24 Sfântul Chiril a participat la lucrările celui de al doilea Sinod ecumenic din anul 381, care a avut loc la Constantinopol. În anul 386 Sfântul Chiril al Ierusalimului îşi găseşte sfârşitul, iar pentru viaţa sa aleasă şi curată a fost trecut în rândul Sfinţilor, prăznuirea având loc în fiecare an în ziua de 18 martie.
21
S.T., nr.7-8, an.1968. Ibidem. 23 Dicţ. De teolog. Ortodoxă, Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Bucureşti, 1994, p.188. 24 IBIDEM 22
Dintre lucrările sale, cea mai importantă tâlcuire completă, amănunţită şi sistematică a Taineilor iniţierii creştine (Botezul, Mirungerea şi Sfânta Euharistie) o aflăm din cele cinci Cateheze Mystologice ale Sfântului Chiril al Ierusalimului. În primele două cateheze Sfântul Chiril ne explică slujba Botezului, în a treia Cateheză, ne explică Mirungerea, în a patra Cateheză Sfânta Euharistie, iar în ultima, adică cea de a cincea, rânduiala Sfintei Liturghii. În vremea Sfântului Chiril al Ierusalimului Botezul se săvârşea, pentru oameni în vârstă, maturi, de ambele sexe şi avea loc de obicei în încăperi numite baptisterii. Înainte de botez au loc lepădările, iar Sfântul Chiril25 explică cum formulele sacramentale rostite la lepădări de către candidaţii la botez, formule care sunt aproape identice cu cele din rânduiala ortodoxă de azi a Botezului. Ne lepădăm de satana, pentru că el este pricinuitorul şi urzitorul tuturor răutăţilor, începând cu ispitirea şi căderea protopărinţilor neamului omenesc; ne lepădăm de el pentru că puterea lui a surpat-o Hristos. „Acesta a luat sângele şi trupul meu, pentru ca prin sângele şi trupul meu să surpe prin moarte moartea, ca să nu mai fie pururi supus robiei”26. Prin baia sfintei renaşteri, Dumnezeu şterge toată lacrima de la toată faţa 27. Ungerea candidatului cu „untdelemn exorcizat” peste tot trupul, simbolizează că el a ajuns părtaş măslinului celui bun, al lui Iisus Hristos.28 „După suflările sfinţilor şi invocarea numelui lui Dumnezeu arde ca o flacără foarte puternică şi alungă pe demoni, tot aşa şi acest untdelemn exorcizat, prin invocarea lui Dumnezeu şi prin rugăciune, capătă o atât de mare putere, încât nu numai că prin ardere curăţeşte toate urmele păcatelor, dar alungă şi toate puterile cele nevăzute ale vicleanului29. Ne punem întrebarea de ce Harul Botezului se dă prin apă şi de ce nu prin alt element? Apa este unul din elementele primordiale ale universului. Făcând o paranteză, Pământul este numit Planeta Albastră. Apa exista înainte de creaţia lumii, iar Iordanul este începutul Evangheliilor.
25
Pr.Prof.E.Branişte, Exp. Sf.Taine de Iniţiere, p.12. Cateh. XIX, 4, p.543. 27 Cateh XIX, 10, p.80, la Quasten 28 Pr.Prof.E.Branişte, Ecp. Tainelor de iniţiere, p.13. 29 Cateh. XX, 3, p.550-551 26
Prin mare Israel se eliberează din mâna lui Faraon, şi tot prin apă lumea se eliberează de păcate. Botezul este sfârşitul Vechiului Testament şi începutul Noului Testament (Marcu I, 1-14)30. Prin botez s-a distrus boldul morţii31. „Iisus Hristos a murit luând păcatele lumii, ca să învie întru dreptate, omorând păcatul, tot aşa şi tu când te cobori în apă şi eşti îngropat în apă, ca şi Acela în mormânt de piatră, te scoli iarăşi umblând întru înnoirea vieţii”32. Sfântul Chiril al Ierusalimului spune că ungerea cu Sfântul Mir a neofiţilor este antitipul sau simbolul ungerii primită de Hristos după botez, prin Sfântul Duh.33 Trupul se unge cu mir material, dar sufletul se sfinţeşte prin Sfântul şi de viaţă făcătorul Sfântul 34
Duh . După ce cei botezaţi au fost unşi cu Sfântul Mir, sunt consideraţi pe deplin noi membrii ai Bisericii. În Vechiul Testament, ungerea cu Sfântul Mir a fost preînchipuită prin ungerea lui Aaron de către Moise ca arhiereu, după ce fusese spălat în apă. Sfânta Taină a Botezului a luat fiinţă o dată cu botezarea lui Iisus Hristos de către Sfântul Ioan Botezătorul în apa Iordanului. „Mântuitorul a botezat pe Apostoli cu Duhul Sfânt şi cu foc”, când Duhul Sfânt S-a coborât peste ei în chipul limbilor de foc, la Cincizecime”35. În a patra cateheză a Sfântului Chiril al Ierusalimului se află explicarea Sfintei Euharistii. Prin împărtăşire, ajungem, uniţi într-un singur trup şi sânge cu Hristos. Trupul lui Hristos îl luăm sub forma pâinii, iar sângele sub chipul vinului. Împărtăşania primită, luată, devenim purtători de Hristos sau părtaşi firii dumnezeieşti pentru că trupul şi sângele Domnului se împarte în mădularele noastre. Sfântul Chiril al Ierusalimului ne arată în Catehezele sale lăsate mărturie cât de importante sunt Sfintele Taine de Iniţiere (Botez, Mirungere şi Sfânta Euharistie) în viaţa fiecărui creştin. Catehezele sale sunt un izvor de informaţii care îl situează alături de alţi Sfinţi Părinţi. Am observat cum Sfântul Chiril al Ierusalimului a găsit multe preînchipuiri ale Botezului, Mirungerii şi Euharistiei în Vechiul Testament. 30
Cateh. III, 56 (vol.I, p.90-92). Cateh. III, 11, p.97-98, 32 Cateh III, 12, p.99. 33 Cateh. XXI, 1. 34 Cateh XXI, 3, p.557. 35 Cateh. III, 9, vol.I, p.96. 31
Sfântul Chiril al Ierusalimului nu va fi detronat şi nu i se va lua locul care i se cuvine în literatura creştină patristică. „Catehezele” Sfântului Chiril al Ierusalimului, în special cele mistagogice, sunt o chemare duhovnicească care ne arată drumul pe care trebuie să mergem, ele înfăţişându-ne posibilităţile în devenire ale sufletului omenesc în lumina creştinismului”36. b) Rânduiala Botezului, Mirungerii, Euharistiei în Ortodoxia Contemporană Rânduiala Botezului Pentru început vom da etimologia cuvântului BOTEZ: în limba greacă = baptisma, limba latină baptis, baptismum = afundare37. Botezul este una din Tainele instituite direct de Iisus Hristos. Botezul este una din Tainele instituite direct de Iisus şi practicate de apostoli, ca fiind actul de iniţiere în istoria mântuirii. Ca orice taină şi Sfânta Taină a Botezului, partea văzută este săvârşită de preot, iar partea nevăzută este săvârşită de Dumnezeu. Referitor la aceasta Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune un cuvânt foarte frumos: „Când te botează preotul, Dumnezeu este cel care-ţi ţine capul cu putere nevăzută; El te naşte prin baia botezului iar darul este numai al Lui”.38 După cum ne-a spus Sfântul Ioan Gură de Aur, ştim că partea văzută o săvârşeşte preotul şi tot preotul este cel care are voie a boteza candidatul la Botez. Vom încerca să explicăm rânduiala Sfintei Taine a Botezului pe care trebuie să o săvârşească preotul. Săvârşitorii botezului sunt doar episcopii şi preoţii, iar în lipsă de preot, poate boteza şi monahul simplu sau diaconul39, iar la caz de mare nevoie, exemplu (când pruncul e în primejdie să moară nebotezat) poate să-l boteze orice creştin ortodox, bărbat sau femeie sau chiar părinţii pruncului, de trei ori în apă curată (în lipsa apei, numai stropindu-l) şi rostind de fiecare dată formula sacramentală: „Botează-se robul (roaba) lui Dumnezeu X, în numele Tatălui, Amin…”40. În cazul în care cel botezat supravieţuieşte, preotul va completa restul slujbei botezului.
36
Pr.doctorand Alexandru M.Ioniţă, Taina Sfintei Euharistii la Sfântul Chiril al Ierusalimului, G.B. anul XXXVIII, nr.7-8, iulie-septembrie, 1979, p.806. 37 Dicţionar de Teologie Ortodoxă, Pr.Prof.Dr.Ion Bria, Bucureşti, 1994, p.72 38 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, trad. în lb. română de Pr.Dumitru Fecioru, în col.”P.S.B.”, vol. 23, Bucureşti 1994, p….. 39 Pr.Prof.Ene Branişte, Liturgică specială, editura Nemira, Bucureşti, an 2002, p.275. 40 IBIDEM, p.275.
Primitorul botezului poate fi orice om, indiferent de vârstă, cu condiţia să nu fi fost vreodată botezat creştin. Foştii apostaţi de la Ortodoxie (cei care s-au lepădat de numele lui Hristos), precum şi membrii sectelor care recunosc botezul ca taină şi îl săvârşesc în numele Sfintei Treimi dacă revin la dreapta credinţă, sunt reprimiţi numai prin ungerea cu Sfântul Mir. Drept urmare Taina Botezului este unică. Adulţii lipsiţi de minte, dacă sunt aşa din naştere, sunt consideraţi ca nişte prunci în vârstă şi pot fi botezaţi41, iar dacă au devenit aşa la o vârstă înaintată, pot fi de asemenea botezaţi, dacă în momentele de luciditate sau înainte de nebunie şi-au exprimat dorinţa de a primi botezul42. Pruncii născuţi morţi nu se botează, dar se dă mamelor lor canon de pocăinţă, dacă lucrul s-a întâmplat din vina lor43. Pruncilor, despre care nu se poate şti cu certitudine dacă au fost botezaţi, li se administrează botezul „condiţionat”, a cărui formulă a fost recomandată de Petru Movilă în Trebnicul sau cum i se mai spunea molitfelnicul său, împrumutată din practica Bisericii latine după un decret al papei Alexandru al III-lea (secolul XII)44. Orice prunc sau om matur care se botează trebuie însoţit de o persoană care va fi garant la botez. Acesta este naşul sau naşa. După cum am mai spus, ei îşi iau angajamentul solemn, înaintea lui Dumnezeu şi a Bisericii, că pruncul (finul) va fi crescut ca un adevărat creştin şi că va fi un bun credincios al Bisericii lui Hristos. Naşii devin părinţii spirituali ai pruncului născându-l pentru viaţa cea nouă în Hristos, fapt pentru care trebuie să fie buni credincioşi.45 Naşul trebuie să fie creştin ortodocs, un bun credincios, în vârstă şi de acelaşi sex cu cel ce se botează. Mai trebuie spus că, călugării nu pot fi naşi şi de asemenea nici părinţii copilului nu pot fi naşi.46 Naşul este dator să îngrijească de viaţa religioasă-morală a finului său şi să-l înveţe adevărurile credinţei creştine, iar finul la rândul său este dator să-l asculte pe naş şi să-l respecte, la fel ca pe părinţii săi după trup.
41
IBIDEM, p.276. IBIDEM, p.276. 43 IBIDEM, p.276. 44 P.S. Drd. Liviu Streza, Tainele de Iniţiere creştine în Bisericile Răsăritene, p.101. 45 Pr.Prof.Ene Branişte, Liturgica specială, ed.Nemira, Bucureşti 2002, p. 277. 46 Arhim.Atanasie Dincă, Cuvintele Sfântului Teodor Studitul, Bucureşti, 1940, p.395. 42
Botezul se poate săvârşi oricând, dar atunci când se botează un adult, se poate respecta tradiţia veche, administrându-se această Taină în unul din marile praznice din timpul anului bisericesc, cum sunt: Sfintele Paşti, Rusaliile, Naşterea Domnului, Botezul Domnului, … . Botezul se săvârşeşte înaintea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia va fi împărtăşit neofitul. Luând în considerare Botezul pruncilor, orice timp este potrivit, pentru a nu se întâmpla ca aceştia să moară nebotezaţi. În mod obişnuit, Botezul pruncilor se săvârşeşte duminica, înainte sau după Sfânta Liturghie, după 40 de zile de la naştere, îndeplinindu-se perioada de curăţire sau (lehuzie) a mamei, pentru a putea participa şi ea la Botezul fiului său. Locul obişnuit al săvârşirii Tainelor de iniţiere este locaşul bisericii, deoarece Biserica Ortodoxă este păstrătoarea fidelă a tradiţiilor primare în privinţa slujbei Botezului. Trebuie ştiut că în vechime botezul se săvârşea la început în orice apă curgătoare, iar în cazuri de nevoie (ca de exemplu frig, pericol de moarte pentru prunc) sau vremuri excepţionale (vreme de război, lipsă de preoţi) se acceptă săvârşirea botezului în case. Înainte de a merge mai departe, vom prezenta ierurgiile care constituie în Ortodoxie pregătirea slujbei baptismale în cazul botezului pruncilor. Aceste sunt: - În ziua întâi, după naşterea pruncului, se săvârşeşte o scurtă rânduială de sfinţire a apei; - În a opta zi de la naştere, preotul, la casa pruncului, săvârşeşte o rânduială care cuprinde trei molifte pentru femeia lăuză, o moliftă pentru moaşă şi una pentru femeile care au ajutat la naştere; - Urmează rânduiala punerii numelui celui botezat, tot în a opta zi, care cuprinde o rugăciune pentru punerea numelui pruncului. - Rânduiala pentru îmbisericarea pruncului şi pentru încheierea perioadei de lehuzie, la 40 de zile după naştere, se săvârşeşte în biserică şi cuprinde două rugăciuni pentru mamă şi alte trei rugăciuni pentru binecuvântarea pruncului. Dacă pruncul este băiat şi a primit deja Botezul este introdus în Sfântul Altar, ocolindu-se Sfânta Masă. Rânduiala baptismală ortodoxă cuprinde următoarele părţi: rânduiala catehumenatului, slujba botezului propriu-zis, ungerea cu Sfântul Mir, actele baptismale şi împărtăşirea cu Sfânta Euharistie. Preotul, cu epitrahil, îl întâmpină pe prunc care este adus de naş. Naşul stă cu faţa spre răsărit, iar preotul suflă peste faţa pruncului de trei ori în chipul Sfintei Cruci, făcând semnul crucii asupra pruncului cu mâna dreaptă.
Tot preotul este cel care citeşte apoi cele patru rugăciuni de exorcizare. Două rugăciuni sunt adresate diavolului, iar celelalte rugăciuni sunt adresate lui Dumnezeu. Preotul suflă din nou peste faţa pruncului, de trei ori (în chipul Sfintei Cruci) şi-i face apoi cu dreapta semnul crucii la frunte, la gură şi la piept.47 După sfârşitul rugăciunii care a fost spusă, în timpul când preotul a suflat peste prunc, naşul se întoarce cu pruncul cu faţa spre răsărit unde se face unirea cu Hristos şi mărturisirea credinţei 48. Imediat după unirea cu Hristos, preotul citeşte rugăciunea de primire a candidatului la botez: „Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, cheamă pe robul Tău (roaba Ta) X către Lumina Ta cea Sfântă şi-l învredniceşte pe dânsul de acest dar mare al Sfântului Botez. Dezbracă-l pe dânsul de cele vechi şi-l înnoieşte pentru viaţa de veci. Şi-l umple de puterea Sfântului Duh, spre unirea cu Hristos, ca să nu mai fie el de acum fiu al trupului, ci fiul al împărăţiei Tale. Cu bunăvrerea şi cu harul Unuia-Născut Fiului Tău, cu Care binecuvântat eşti cu Preasfântul şi bunul şi de-viaţă-făcătorul Tău Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.”49 Vom arăta că rânduiala Botezului şi a Mirungerii, se poate împărţi în următoarele etape, după cum urmează: - sfinţirea apei de botez; - binecuvântarea untdelemnului bucuriei şi ungerea pruncului; - afundarea în apă (considerată parte principală în botez); - ungerea pruncului cu Sfântul Mir; - ritualul înconjurării mesei şi a cristelniţei; - citirea Apostolului şi a Evangheliei; - ritualul spălării pruncului; - tunderea părului pruncului; - ectenia întreită şi otpustul;
47
Pr.Prof.Ene Branişte, Liturgică Specială, 2002, p.279. Molitfelnic 1998, p.22. 49 IBIDEM, p.24. 48
Pentru slujbă preotul îmbracă veşmintele preoţeşti, dascălul aprinde lumânările de pe masă, iar preotul cădeşte împrejurul cădelniţei şi al mesei pe care sunt aşezate cele necesare botezului, adică: - Sfânta Evanghelie - un sfeşnic cu lumânări aprinse - vasul cu Sfântul Mir - vasul sau sticla cu untdelemn - cutiuţa cu cele necesare pentru ungere (miruitor), o foarfece pentru tundere, un prosop şi săpun. Sfânta Taină a Botezului începe cu binecunoscuta formulă de binecuvântare dată de preot, continuând cu ectenia şi rugăciunea pentru sfinţirea apei. Preotul toarnă cruciş de trei ori, din untdelemnul binecuvântat în apa sfinţită din cristelniţă. În acest timp pruncul este dezbrăcat şi pregătit pentru ungere şi botez. După ce a fost rostită rugăciunea pentru ungere şi preotul a uns pruncul, urmează pregătirea pentru a-l boteza. Pruncul este luat de preot şi ţinându-l cu faţa spre răsărit, îl afundă repede de trei ori în apa din cristelniţă, zicând la prima afundare: „Botează-se robul (roaba) lui Dumnezeu (X), în numele Tatălui, Amin”; la a doua: „şi al Fiului, Amin”, iar la a treia „şi al Sfântului Duh, Amin, acum şi pururi şi în vecii vecilor, Amin”50. Pruncul după ce a fost scos din cristelniţă este dus în braţele naşului, care ţine în mâini o pânză albă, zicând: „Îmbracă-se robul lui Dumnezeu (X) în haina dreptăţii, în numele Tatălui…”51. Naşul îl aşează pe prunc pe masă, unde au fost întinse celelalte scutece, cu care va fi înfăşat. Apoi preotul va citi rugăciunea pentru primirea neofitului la a doua şi a treia taină, adică ungerea cu Sfântul Mir şi Sfânta Euharistie. Pruncul este uns cu Sfântul Mir, în chipul Crucii: la frunte, la ochi, la nări, la gură, la amândouă urechile, la piept, pe spate, la mâini şi la picioare (genunchi). Pentru fiecare parte a corpului, preotul zice formula: „Pecetea darului Sfântului Duh, Amin”52. După ce pruncul este înfăşat, este luat în braţe de către naş. Preotul ia cădelniţa cu dreapta şi dând stânga naşului, înconjoară masa şi cristelniţa, de trei ori, căduind şi cântând de fiecare dată, împreună cu cântăreţii: „Câţi în Hristos v-aţi botezat în Hristos v-aţi şi îmbrăcat.”53
50
Molitfelnic, 1998, p.32. Pr.Prof. Ene Branişte, Liturgică specială, p.280. 52 Molitfelnic 1998, p.34. 53 Liturgică specială, p.281. 51
Imediat după cădire, dascălul citeşte Apostolul, urmat de citirea Sfintei Evanghelii. După aceasta preotul citeşte cele trei rugăciuni numite la spălarea pruncului. Pruncul este udat de preot cu faşa, care are la un capăt un fir de busuioc. Urmează cele două rugăciuni la tunderea părului, când preotul luând foarfeca taie câteva fire de păr din creştetul pruncului în formă de cruce, zicând: „Tunde-se robul lui Dumnezeu (x) în numele Tatălui…”54 şi le pune în apa din colimvitră. După ce pruncul a fost tuns, preotul zice ectenia întreită în care îi pomeneşte pe noul botezat şi pe naşii lui. La sfârşitul ecteniei: „Cel ce în Iordan de la Ioan a binevoit a se boteza pentru a noastră mântuire, Hristos…”55, pruncul este împărtăşit cu Sfânta Euharistie, în faţa uşilor împărăteşti. Sfânta Împărtăşanie este sfârşitul şi coroana tainelor, prin ea neofitul se uneşte pe deplin cu Hristos, devenind membru adevărat al trupului Său mistic, adică al Bisericii creştine. Botezul, Mirungerea şi Împărtăşirea sunt deci cele trei taine de căpetenie ale încreştinării.
54 55
IBIDEM, p.281. Molitfelnic 1998, p.39.
CAPITOLUL II. Legătura dintre Botez, Mirungere și Euharistie ca taine de iniţiere În înţeles larg şi religios, taine sau mistere sunt lucrurile şi actele sfinte care reprezintă sau simbolizează idei şi sensuri nepătrunse în esenţa lor de mintea noastră. Tot taine sunt numai acele lucrări sau acte sfinte vizibile, întemeiate de Hristos şi săvârşite de Biserică prin episcopul şi preoţii Săi, prin care se comunică celor ce se împărtăşesc cu ele harul dumnezeiesc, nevăzut, mântuitor. Semnificaţia cuvântului se păstrează şi aici, căci esenţa Tainei, care este harul dumnezeiesc, care se împărtăşeşte, rămâne ascunsă, nevăzută şi necuprinsă cu mintea, dar se comunică prin forme văzute, act şi materie. Biserica Ortodoxă numără şapte Sfinte Taine, dar noi ne vom ocupa doar de trei Sfinte Taine cum ar fi: Botez, Mirungere şi Euharistie. a) Botezul este Taina în care prin întreita cufundare în apă, în numele Sfintei Treimi, cel ce se botează se curăţeşte de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele făcute până la botez, se naşte la viaţa cea nouă, spirituală, în Hristos şi devine membru al Bisericii, Trupul tainic al Domnului.56 Botezul este întâia dintre Tainele Bisericii, fiind „uşa” prin care omul intră în Biserică, pentru a se uni mai deplin cu Hristos prin celelalte Taine (Mirungerea şi Euharistia). Autorii cărţilor Noului Testament şi sfinţii părinţi, vorbind despre sfânta Taină a Botezului, dau mai multe numiri având în vedere partea văzută şi partea nevăzută. Sfinţii părinţi numesc botezul: baie, izvor sfânt57. Taina botezului a fost instituită de Mântuitorul Hristos însuşi îndată după învierea Sa din morţi, odată cu trimiterea apostolilor la propovăduirea Evangheliei către neamuri: „Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte Eu v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacului”, 58 şi „Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi”.59 Se vede clar din cuvintele mai sus că botezul creştin este instituit de Hristos pentru toţi oamenii pentru toate timpurile şi că este necesar pentru mântuire. 56
Îndrumări misionare, p.513. IBIDEM, p.513. 58 Sfânta Scriptură, Matei, 28, 19-20. 59 Marcu, 16, 16. 57
Referitor la materia botezului, apa, Sfântul Apostol Petru zice: „Poate, oare, cineva să oprească apa, ca să nu fie botezaţi aceştia care au primit Duhul Sfânt ca şi noi? Şi a poruncit el ca aceştia să fie botezaţi în numele lui Iisus Hristos”60. Necesitatea apei pentru botez o arată sfinţii părinţi şi scriitori bisericeşti. Sfântul Ioan Damaschin scrie că: „Mântuitorul ne-a dat porunci ca să ne renaştem prin apă şi prin Duh, deoarece prin rugăciune şi invocare Sfântul Duh se coboară asupra apei. Pentru că omul este din trup şi suflet, de aceea ne-a dat şi o dublă curăţire, prin apă şi prin Duh”61. Pentru săvârşirea botezului se întrebuinţează apă naturală de izvor, de râu, de lac, de mare, de ploaie, de gheaţă sau apă curgătoare. Botezul săvârşit cu alt lichid decât apa nu este valid. Cele trei cufundări şi ridicări din apă semnifică cele trei zile petrecute de Hristos în mormânt şi învierea Sa a treia zi din morţi. Botezul şterge vina şi pedeapsa pentru păcate, dar nu nimiceşte şi urmările păcatului strămoşesc. Cel renăscut prin botez devine fiu după har al lui Dumnezeu, încorporându-se în Hristos ca mădular al Trupului Său, Biserica. Botezul fiind instituit pentru iertarea păcatului strămoşesc, el nu se repetă. Din robia păcatului strămoşesc omul nu poate ieşi decât prin Taina botezului, care îi dă posibilitatea să intre în împărăţia cerurilor: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh nu va putea intra în împărăţia lui Dumnezeu, Căci ce este născut din trup, trup este, iar ceea ce este născut din Duh, duh este”. (Ioan 3, 5-6). Şi botezul copiilor este o necesitate, ei nu pot fi respinşi de la botez pe motiv că nu-şi pot exprima credinţa în Hristos şi Biserica Sa. Pentru credinţa lor dau mărturie părinţii şi naşii care îi aduc la biserică pentru a fi botezaţi62. Greşesc cei care amână botezul copiilor lor, ca şi când aceştia nu ar avea nevoie de harul dumnezeiesc pentru mântuire, căci botezul este începutul tuturor Tainelor şi deci al mântuirii personale înseşi. Greşesc de asemenea, cei care îşi lasă copiii, în caz de pericol de moarte, să moară nebotezaţi, făcându-se vinovaţi pentru pierderea mântuirii acestora, căci în caz de necesitate se administrează
60
Fapte, 10, 47-48. Dogmatica trad. în rom. de D.Fecioru, p.246. 62 Arhim. Cleopa Ilie, Despre Credinţa ortodoxă, p.173. 61
botezul de urgenţă de către orice creştin, cu pronunţarea corectă a formulei botezului, odată cu întreita cufundare, turnare sau chiar stropire cu apă a pruncului. Mai trebuie ştiut că nimeni nu are voie să boteze a doua oară pe cei botezaţi în numele Sfintei Treimi, după rânduiala Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, având în vedere cuvintele Sfântului Apostol Pavel care spune: „Un somn, o credinţă, un botez” (Efeseni 4, 5)63. b) Mirungerea Taina Mirungerii este acea lucrare sfântă, instituită de Mântuitorul Hristos, prin care, ungându-se de către episcop sau preot cu Sfântul Mir membrele celui botezat, odată cu pronunţarea cuvintelor: „Pecetea darului Sfântului Duh, Amin”, se împărtăşeşte primitorului harul întăririi, creşterii şi desăvârşirii duhovniceşti începute prin botez.64 În Sfânta Scriptură şi la Sfinţii Părinţi, Taina mirungerii are diferite numiri, fie după partea văzută, fie după partea nevăzută, adică după efectele Tainei, fie după ambele părţi, fiind numită: punerea mâinilor; ungere, ungere tainică, Taina ungerii, Taina Duhului, pecete, pecetea Domnului. Plecând de la legătura foarte strânsă care există între ele, se spune uneori că Botezul şi Mirungerea formează un singur tot cu două părţi distincte, mirungerea fiind un fel de continuare sau completare a botezului. Legătura strânsă dintre acestea se arată şi prin aceea că în slujba Bisericii Taina Mirungerii nu are introducere ca celelalte Taine, ci după botezarea celui ce a primit botezul, preotul citeşte o rugăciune prin care cere lui Dumnezeu să dăruiască prin el, celui „nou luminat prin apă şi prin Duh”.65 Nicolae Cabasila spune că: „prin Sfântul Mir se pun în lucrare puterile date omului prin botez (Înnoirea în Duh şi reînvierea prin botez aduc cu ele, cum am văzut, putere şi energii lăuntrice înrudite. Sfântul Mir este acela care pune în lucrare una sau alta din puterile duhovniceşti sau chiar mai multe deodată, după cât e de simţitor sufletul în lucrarea Tainei”66. Mirungerea înseamnă revărsarea darurilor Duhului Sfânt de către Hristos asupra celor botezaţi, prin punerea mâinilor, precum L-au împărtăşit apostolii Petru şi Ioan celor botezaţi de diaconul Filip din Samaria (Fapte 8, 15-17). Practica ungerii cu Sfântul Mir s-a generalizat în Răsărit, fiind săvârşită nu numai de episcopi, ci şi de preot îndată după botez, aşa cum se săvârşeşte până astăzi, iar în Apus, adică în Biserica Romano63
Îndrumări misionare, p.519. Pr.Prof.Dr.D.Radu, Caracterul ecleziologic…, p.189. 65 Îndrumări Misionare…, p.520. 66 Dr.Teodor Bodogae, Despre viaţa în Hristos, p.71. 64
Catolică, practica punerii mâinilor (confirmaţiunea) săvârşită de episcop nu îndată după botez, ci după un oarecare timp, între vârsta de 7-14 ani.67 Referitor la originea dumnezeiască a acestei Taine o dovedesc numeroasele mărturii ale părinţilor şi scriitorilor bisericeşti din care îl vom da exemplu pe Teofil al Antiohiei care zice: „Noi de aceea ne şi numim creştini, pentru că am fost unşi cu dumnezeiescul Mir”. O altă mărturie o avem de la Sfântul Ciprian: „Cel botezat trebuie să fie uns, spre a putea deveni prin Mir, adică prin ungere, unsul lui Dumnezeu şi a dobândi harul lui Hristos”.68 Sfântul Chiril al Ierusalimului vorbeşte de ungerea cu Sfântul Mir la fruntea Celui botezat astfel: „Mai întâi aţi fost unşi pe frunte ca să fiţi slobozi de ruşinea pe care primul om călcător de poruncă o purta pretutindeni şi ca să priviţi cu faţa descoperită slava Domnului”.69 Părinţii leagă de harul Tainei mirungerii pregătirea şi înarmarea creştinului pentru lupta cu ispitele de tot felul. Pentru săvârşirea Tainei mirungerii se cere în primul rând Sfântul Mir, care ţine locul punerii mâinilor. Sfântul Mir se prepară din untdelemn, vin şi 35 diferite aromate, sfinţindu-se numai de către episcopi (după can.6 al Sinodului din Cartagia, 418, şi pe temeiul Sfintei Scripturi). Sfântul Mir este sfinţit de episcopii respectivei Biserici Ortodoxe Autocefale, în frunte cu întâistătătorul ei (patriarh, arhiepiscop, mitropolit). Ceremonia sfinţirii se face în altar după Sfânta Liturghie, în Joia Patimilor, după ce amestecul a fost fiert, fierberea fiind însoţită de citirea Evangheliei. Amestecul acestor aromate simbolizează bogăţia şi felurimea darurilor Sfântului Duh, de care se împărtăşesc primitorii Tainei. Săvârşitorul Tainei mirungerii este episcopul şi preotul. Primitorii Tainei mirungerii sunt toţi cei botezaţi în numele Sfintei Treimi şi de aceea, această Taină nu se repetă. Întrucât prin Taina ungerii cu Sfântul Mir se inaugurează pentru creştini o continuă şi tot mai sporită conlucrare a lor cu Duhul Sfânt pentru dezvoltarea vieţii celei noi primite la botez, Taina Mirungerii este o continuă Cincizecime în unanimitatea răscumpărată de Hristos prin Cruce şi Învierea Sa.70
67
Îndrumări misionare…, p.524. IBIDEM, p.524. 69 IBIDEM, p.524. 70 Pr.Prof.Dr.D.Radu, Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine, p.270. 68
c) Taina Sfintei Euharistii (Împărtăşanii) Sfânta Euharistie este Taina în care sub chipul pâinii şi al vinului se împărtăşeşte credincioşilor însuşi Trupul şi Sângele lui Hristos, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci, înfăţişându-se real şi nesângeros jertfa de pe Cruce a Mântuitorului, prin prefacerea pâinii şi a vinului în însuşi Trupul şi Sângele Mântuitorului, cu puterea Duhului Sfânt invocată de episcop sau preot.71 Numele de Euharistie vine din cuvântul grecesc (Eùχαρστια = mulţumire, recunoştinţă)72, fiindcă la instituirea ei la Cina de Taină, Mântuitorul a mulţumit lui Dumnezeu Tatăl, înainte de a frânge pâinea şi de a o da apostolilor şi pentru că este jertfă de mulţumire adusă de Biserică, mai precis de Hristos însuşi împreună cu Biserica, pentru Biserică şi pentru credincioşii acesteia73; Cina Domnului, Cina cea de Taină şi dumnezeiască, Masa Domnului, Pâinea Domnului, Pâinea lui Dumnezeu, Paharul vieţii, Paharul mântuirii, Trupul lui Hristos, Trupul Domnului, Trupul Sfânt, Sângele lui Hristos, Sânge preţios, Sfintele şi dumnezeieştile şi înfricoşătoarele Taine. Este cea mai mare şi cea mai însemnată Taină a Bisericii. Despre prefacerea lor în mod real în însuşi Trupul şi Sângele Său ne asigură Hristos însuşi când zice apostolilor la Cina cea de Taină: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu” şi „Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 26-28). Sfânta Euharistie actualizează până la sfârşitul veacurilor Jertfa mântuitoare a lui Hristos, unind tot mai strâns pe oameni cu Hristos, Dumnezeu-întrupat, îndumnezeindu-i. - Dacă prin celelalte Taine ni se împărtăşeşte harul dumnezeiesc în Sfânta Euharistie ni se dă însuşi izvorul harului, adică Hristos însuşi prin Trupul şi Sângele Său pline de Duhul Sfânt. Sfânta Euharistie nu este numai Taină, ci şi Jertfă reală, este Jertfa Trupului şi Sângelui lui Hristos în Biserică, prin mâna şi gura episcopului sau a preotului, cu puterea Duhului. Euharistia este săvârşită în Biserică, de către apostoli şi prin ei, de către urmaşii lor, episcopii şi preoţii, investiţi spre aceasta cu puterea Duhului Sfânt de către Hristos însuşi, în Taina hirotoniei. Partea văzută a Sfintei Euharistii este pâinea şi vinul curat. Pâinea trebuie să fie din grâu curat şi dospită, iar vinul, din struguri, curat şi amestecat la timpul potrivit cu puţină apă.
71
Îndrumări misionare…, p.527. Dicţionar de teologie…, p.156. 73 Îndrumări …, p.527. 72
Sfânta Euharistie a fost orânduită pentru toţi oamenii, având să se împărtăşească, nu numai la Paşti. Sfinţii părinţi şi scriitori bisericeşti ne oferă bogate mărturii despre folosirea pâinii dospite şi a vinului curat din struguri. Darurile de pâine şi vin care vor servi ca materie sau parte văzută pentru Sfânta Euharistie se pregăteşte de către preot în cadrul unei slujbe speciale, numită Proscomidia. Sfânta Euharistie se săvârşeşte exclusiv în cadrul Sfintei Liturghii, constituind momentul cel mai înalt al întregii Liturghii. Momentul culminant este cel al sfinţirii, adică al prefacerii cinstitelor daruri de pâine şi de vin în însuşi Trupul şi Sângele lui Hristos, prin puterea Duhului Sfânt care coboară asupra lor. Prin Taine, Dumnezeu ne împărtăşeşte lucrarea Sa ca dar care trebuie să întâlnească în om o anumită stare de deschidere şi acceptare. Caracterul de jertfă al Euharistiei el arată mai întâi modul şi cuvintele instituirii Euharistiei la Cina cea de Taină. Jertfa euharistică se aduce cu scopul însuşirii personale a roadelor răscumpărării, adică ale Crucii şi Învierii din morţi a lui Hristos.74 Diaconii nu pot săvârşi Sfânta Euharistie, dar li se poate permite numai să-i împărtăşească pe laici în caz de nevoie şi aceasta numai cu învoirea episcopului sau preotului, şi când aceştia nu pot merge la credincioşi. Primitorii Sfintei Euharistii sunt toţi cei scoşi din sânul Bisericii pentru motive de erezie şi schismă. Împărtăşirea cu Sfânta Euharistie este necesară pentru unirea tot mai deplină cu Hristos, creşterea în Hristos şi dobândirea vieţii veşnice (Ioan 6, 53-54). Copiii primesc Sfânta Împărtăşanie chiar la botez, după ce au fost unşi cu Sfântul Mir (Taina mirungerii). Şi ei trebuie împărtăşiţi cât mai des până la vârsta de 7 ani, urmând ca de la această vârstă să se spovedească la preotul duhovnic, adică să-şi mărturisească păcatele şi să ia iertare pentru ele. Euharistia este hrana sufletului. Există o legătură strânsă între Botez şi Euharistie, dar şi între Botez, Mirungere şi Euharistie. Referitor la legătura dintre Botez şi Euharistie, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „prin amândouă se comunică omului dinamismul sau puterea transformatoare a morţii lui Hristos, dar în măsuri diferite, prin botez dobândim puterea omorârii voinţei noastre pentru păcat. Prin Euharistie 74
Pr.D.Stăniloae, Dogmatica Ortodoxă, vol.3, p.117.
dobândim viaţa, căci chiar fiinţa noastră moare tainic pentru Dumnezeu, ca să ne umplem de viaţa Lui în viaţa aceasta pământească. Legătura dintre botez şi Euharistie este însă de continuitate, adică de adâncire şi desăvârşire a încorporării noastre în Hristos, sau de creştere a lui Hristos în noi şi a comuniunii noastre cu El.75 Euharistia este a Bisericii şi numai a Bisericii, căci aici în Biserică, Hristos Se aduce pe Sine jertfă Tatălui împreună cu noi oamenii.
75
Pr.Prof.D.Radu, Sfintele Taine…, în S.T., 1981, nr.3-4, p.82.
CAPITOLUL IIII. Tradiţia apuseană privind cele trei taine Botez, Mirungere, Euharistie în Tradiţia Catolică Tainele sunt lucrări sfinte instituite de Hristos, care, sub o formă vizibilă ne împărtăşesc harul invizibil al lui Hristos sau pe Hristos însuşi în acţiunile Sale mântuitoare pentru a ne face părtaşi de desăvârşirea umanităţii Sale. Ele nu pot fi separate decât prin cugetare, deci ele formează un întreg, aşa cum trupul şi sufletul formează un întreg unitar. Catolicii pentru denumirea tainelor folosesc termenul de sacramentul (sfânt, sacru), punând accent pe legătura ceremonială. În ceea ce priveşte legătura dintre materie şi har în fiinţa tainelor, la catolici au fost două concepţii: una formulată de Duns Scotus, după care tainele nu conţin, ci numai aduc, provoacă sau mijlocesc coborârea Harului în om. În general, toţi cei care acceptă tainele ca organe ale Harului afirmă că Harul din taine provine din instituirea dumnezeiască, şi pentru primirea lor, trebuie îndeplinite unele condiţii pentru ca Harul să lucreze spre mântuire. Catolicii cred că botezul este un organ al renaşterii omului şi mijloc de mântuire, necesar tuturor. Cu privire la materia botezului şi la catolici, ea este apa curată şi sfinţită. Apa botezului se sfinţeşte numai o singură dată pe an şi anume în ajunul Paştelui sau al Rusaliilor.76 Botezul copiilor Din pietate faţă de Sfânta Taină, preotul îşi spală mâinile, îmbracă superpeliciul şi stola violetă şi se îndreaptă spre uşa bisericii sau tindă, unde se săvârşeşte prima parte a rânduielii botezului. Copilul este adus la biserică de către naş. Preotul pune întrebarea: „Ce ceri de la Biserica lui Dumnezeu?, răspunsul este: „Credinţa”. Pentru a rupe legăturile satanei cu cel ce se botează, preotul suflă de trei ori peste faţa lui rostind cuvintele: „Ieşi din el, duh necurat, şi fă loc Sfântului Duh Mângâietorul”77. Candidatul primeşte „semnul măririi şi biruinţei” prin însemnarea crucii, cu degetul, pe frunte, pe piept de către preot zicând: „Primeşte semnul crucii, atât pe frunte cât şi în inimă, primeşte credinţa poruncilor cereşti şi aşa să te porţi de acum înainte, încât să poţi deveni templu al lui Dumnezeu”.
76
Pr.Prof.Ene Branişte, Deosebiri interconfesionale cu privire la Sfintele Taine, Ortodoxia, an XI, nr.4, octombrie-decembrie 1959, Bucureşti, p.505. 77 IBIDEM, p.686.
Actul însemnării este urmat de o rugăciune către Dumnezeu ca să-l înzestreze pe candidat cu harul necesar păstrării cu credinţă, în toată viaţa, a învăţăturii creştine în care a fost introdus. Preotul pune apoi mâna pe capul candidatului, simbolizând cuprinderea lui în stăpânirea Bisericii şi se roagă ca această stăpânire să fie de durată, invocând harul lui Dumnezeu în ajutor, spre a-l scoate din legăturile satanei şi urmările păcatului. Ultimul act din ritualul catehumenatului este oferirea sării binecuvântate celui care se botează. Sarea, prin importanţa sa naturală, simbolizează efectele harului care se primeşte la botez. Punerea şi în gura catehumenului arată în chip vădit că el va dobândi, prin învăţătura credinţei şi prin darul harului, să fie izbăvit de putreziciunea păcatului. Prin exorcismul rostit la binecuvântarea sării: „Alung de la tine pe satana substanţa sării…”, preotul alungă puterea vrăjmaşului, dar se roagă ca Dumnezeu să sfinţească sarea şi să devină ea însăşi „un sacrament tămăduitor spre alungarea duşmanului rău”, un leac desăvârşit, care să rămână mereu lucrător în inima creştinului. La 28 octombrie 1931 reprezentanţii ortodocşi şi catolici au discutat problema Sfintelor Taine şi au ajuns la un acord deplin cu privire la noţiunea de „sacrament” recunoscând numărul de 7 taine, fără deosebire, evidenţiind însă un chip deosebit două Sfinte Taine pentru rolul lor preponderent.78 Preotul începe cu: „În numele Tatălui (+) şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin”. Naşul este obligat să răspundă în locul pruncului, apoi suflă peste faţa pruncului.79 După o scurtă rugăciune, preotul însemnează fruntea şi pieptul pruncului cu semnul crucii, iar partea următoare a slujbei se va oficia în naos.80 Urmează lepădarea de satana şi unirea cu Hristos, într-o formă asemănătoare cu cea din ritul ortodox. Copilul va fi uns cu untdelemnul catehumenilor numai pe piept, continuând apoi cu botezul propriu-zis, turnând preotul apă dinainte sfinţită de trei ori peste capul copilului, în formă de cruce, cu formula: „(X)…, te botez în numele Tatălui (+) şi al Fiului (+) şi al Sfântului Duh (+), Amin”.81
78
Ortodoxia, „Succesiunea apostolică…”, an XIX, nr.2, apr.-iunie 1967, Bucureşti, p.215. Ortodoxia, „Cultul Bis. Vechi…”, an XX, nr.1, ian-mart. 1968, Bucureşti, p.45. 80 IBIDEM, p.45. 81 IBIDEM, p.46. 79
După botez, preotul unge creştetul pruncului cu Chrisma (Sfântul Mir) zicând: „Dumnezeu atotţiitorul, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, care te-a născut din noi din apă şi din Duh Sfânt, te unge (+) cu Mirul mântuirii întru acelaşi Iisus Hristos, Domnul nostru”.82 După ce dă naşilor o lumânare aprinsă, rostind formula potrivită, preotul binecuvântează pe prunc: „ X… mergi în pace, Domnul fie cu tine!” şi astfel slujba ia sfârşit. Vechii catolici admit că săvârşirea cea mai corectă a Botezului este prin afundare în apa sfinţită, dar până la urmă au rămas fideli uzului stropirii sau al turnării. Dintre ierurgiile în legătură cu Botezul, vechii catolici au păstrat în uz numai Rânduiala de mulţumire şi binecuvântare a lehuzei. Taina Mirungerii se administrează tinerilor în vârstă de şapte sau 12-14 ani de către episcop, care poate delega pentru aceasta şi pe un preot83. Ungerea e redusă numai la frunte şi unită cu punerea mâinilor episcopului cu cuvintele: „Te însemn cu semnul crucii şi te confirm cu ungerea mântuirii în numele Tatălui…”. Mirul este sfinţit în Joia săptămânii Patimilor, dar nu de soborul arhiereilor, ci de fiecare episcop în eparhia lui. După ce s-a făcut mirungerea tuturor candidaţilor, un preot sau un mirean şterge cu o bucată de vată urma Mirului de pe frunţile confirmaţilor; episcopul îşi spală mâinile, îşi lasă din nou mitra şi rosteşte o frumoasă rugăciune pentru păstrarea darurilor Sfântului Duh în cei confirmaţi. Apoi îi binecuvintează cu semnul crucii, zicând: „Să vă binecuvinteze (+) Domnul Dumnezeul nostru ca să vedeţi mântuirea Lui în toate zilele vieţii voastre şi să aveţi viaţă veşnică. Cu răspunsul Amin al confirmaţiilor se încheie ceremonia. Pentru catolici, Sfânta Euharistie este nu numai o taină, ci şi jertfă ispăşitoare adusă de Biserică pentru vii şi pentru morţi. Teologia veche-catolică admite prezenţa reală a Mântuitorului în elementele euharistice, atât timp cât acesta îşi păstrează forma exterioară, vizibilă de pâine şi vin. Sfinţirea şi prefacerea darurilor are loc în urma unei invocări a Sfântului Duh în timpul epiclezei.84
82
Mitropolia Olteniei, XVIII, 1966, nr.7-8, p.728.734. Catehismul Bis.Vechi Catolice din Germania, la nr.227. 84 S.T., XXV, nr.9-10, nov.-dec. 1973, Bucureşti, p.705. 83
Administrarea Tainei, adică împărtăşirea, se face în cadrul missei. Biserica catolică refuză împărtăşirea pruncilor, acordând prima împărtăşanie numai după confirmare, după ce copii au împlinit vârsta de 7-12 ani. După teoria catolică ar exista trei feluri de împărtăşire, de a beneficia de roadele Sfintei Jertfe (Împărtăşanii), şi anume: - sacramentaliter = împărtăşirea reală, cu trupul şi sângele Domnului, dar în stare de nevrednicie (cu păcate); - spiritualiter = împărtăşire pur spirituală, prin dorinţă, dar în neputinţă de a te apropia de Sfintele Taine; - sacramentaliter et spiritualiter = adevărata împărtăşire prin participarea în stare de vrednicie la Sfântul Trup şi Sânge85. La catolici se pot oficia mai multe liturghii (misse) în aceeaşi zi, în o singură biserică şi pe acelaşi altar sau de către acelaşi preot.86 Privitor la materia Trupului, Biserica catolică foloseşte pentru hostia azemă, pâine nedospită.87 Cât priveşte materia Sângelui, Biserica catolică foloseşte vin amestecat cu apă. La catolici numai clericii care slujesc se împărtăşesc şi din Sfântul Trup şi din Sfântul Sânge, pe când clericii care nu slujesc şi credincioşii mireni sunt împărtăşiţi numai cu Sfântul Trup. Papa îngăduie împărtăşirea sub ambele forme numai Maromiţilor şi Uniţilor şi o acordă, în chip excepţional, ca o favoare, catolicilor din anumite regiuni sau ţări, mai ales înainte de moarte. Elementele sfinţite sunt păstrate cu tot respectul, în chivotul (tabernacolul) de pe Sfânta Masă spre a fi date, la nevoie, bolnavilor. Euharistia e cea care dintr-o simplă adunare zideşte Biserica, „Euharistia face Biserica”88. Momentul epicleziei şi folosirea azimei pentru jertfă, pot fi luate ca uzanţe istorico liturgice şi considerare ca datini locale, dar în realitate, ele tulbură reprezentarea normală a vieţii Domnului.
85
Ortodoxia, an XI, nr.4, oct.-dec., 1959, Bucureşti, p.511. Pr.P.Vintilescu, Rânduiala Liturghiei, în revista S.T. 1950, nr.3-6, p.500. 87 Schisma şi cultul creştin, în Ortodoxia, an. 1954, nr.2-3, p.266-270. 88 Ortodoxia, an.XIX, nr.2, apr.-iunie, 1967, Bucureşti, p.217, Succesiunea apostolică şi unitatea de credinţă la vechii catolici, de Drd.Petru I.David. 86
Efectele Euharistiei ca taină sunt, după catolici, următoarele: Prin împărtăşire, Hristos se dă credincioşilor spre mâncare şi băutură duhovnicească. Ceea ce este mâncarea şi băutura pământească pentru trup, aceea este Euharistia pentru suflet. Mâncarea trupească nu se dă unui mort, ci unuia viu ca să trăiască, tot aşa şi euharistia nu e destinată să trezească pe cineva din moarte la viaţă, ci să susţină viaţa existentă şi s-o hrănească. Întrucât Euharistia e un ospăţ ceresc ea umple sufletul de dulceaţa cerească, de mângâiere şi pace, de entuziasm sfânt şi de plăcere pentru tot binele. Deoarece Trupul lui Hristos e priit în trupul nostru, Euharistia are un efect mântuitor nu numai indirect, ci şi direct asupra trupului nostru. După ce a intrat în contact cu Trupul Domnului, trupul nostru a dobândit o anumită demnitate şi sfinţenie, un fel de înrudire cu Trupul lui Hristos.89 În urma unirii cu Hristos, trupul ia forma după chipul Trupului Său, odată prin slăbirea poftelor pe de altă parte prin primirea unui drept special la învierea întru slavă. Toate aceste roade se dau în măsuri diferite, după gradul de pregătire şi de progres duhovnicesc al celor ce se împărtăşesc. b) Botez, Mirungere, Euharistie în Tradiţia Protestantă. După toate confesiunile creştine, mijloacele Harului sunt cuvântul dumnezeiesc şi tainele. Protestanţii pun pe primul plan cuvântul sau învăţătura. Cu privire la numărul tainelor, protestanţii au şovăit la început, ei admiţând când numai două, când trei, când cinci. Dar întrucât după ei condiţiile esenţiale ale tainei sunt instituirea dumnezeiască şi materia, s-au fixat în cele din urmă două taine propriu-zise (numită în general „Cina Domnului”), singurele socotite de ei ca întemeiate de către Mântuitorul şi ca indispensabile tuturor creştinilor.90 În sistemul protestant singura taină propriu-zisă e botezul, întrucât el acordă iertarea păcatelor atât de dinainte cât şi după el. Euharistia garantează comuniunea lui Hristos cu păcătoşii din care trăieşte comunitatea. Deci Euharistia alcătuieşte nu numai punctul culminant al vieţii creştinului singular, ci şi punctul central al vieţii Bisericii ca comunitate.91 Protestanţii învaţă că însuşi botezul lui Ioan Botezătorul a fost valabil şi că botezul creştin nu se deosebeşte esenţial de acela. 89
Ortodoxia, an V, nr.1, ian.-mart., 1953, Bucureşti, p.105. Ortodoxia, an XI, nr.4, oct.-dec. 1959, p.500. 91 Ortodoxia, an V, nr.1, ian.-mart. 1953, p.109. 90
Tot protestanţii sunt cei care cred că botezul este un organ al renaşterii omului şi mijloc de mântuire necesar tuturor. Sectele protestante extremiste (Menomiţii, Arminienii) socotesc botezul o simplă ceremonie care nu aduce nici-un har sau un simbol al făgăduinţelor dumnezeieşti. Pentru protestanţi în general materia botezului este tot apa, cu deosebirea că, după ei, nu e necesar să fie sfinţită; ceva mai mult, Luther şi Calvin admiteau ca materie a botezului nu numai apa, ci şi orice lichid.92 Cu privire la persoana primitorului, protestanţii sunt de acord că botezul se poate acorda oricărui necreştin care încă nu face parte din Biserică şi care îndeplineşte condiţiile pentru primirea tainei. Cu privire la modul de săvârşire, protestanţii spun că botezul trebuie făcut în numele Sfintei Treimi. Protestanţii oficiază botezul prin turnare sau stropire, o dată sau de trei ori. După părerea protestanţilor, botezul nu şterge păcatul originar, ci numai vina lui şi a păcatelor personale, el nu îndreptează şi nu sfinţeşte pe om, ci numai întăreşte credinţa şi slăveşte păcatul. Tot referitor la botez şi protestanţii sunt de acord în ceea ce priveşte caracterul indelebil al botezului (el nu se repetă la aceeaşi persoană)93. Ungerea cu Sfântul Mir este practicată şi la protestanţi sub numele de confirmatio, dar nu ca taină, ci ca o ceremonie care nu e necesară pentru mântuire, ca o rânduială pentru intrarea oficială în Biserică a copiilor botezaţi. Sfânta Euharistie este admisă ca taină de protestanţi, ea este misterul trupului şi al sângelui Domnului. Protestanţii nu admit caracterul de jertfă al Sfintei Euharistii. După ei, „Cina” nu este o jertfă. Singura jertfă este cea adusă de Mântuitorul pe Golgota. Privitor la materia Trupului, Biserica protestantă foloseşte pentru săvârşirea Sfintei Euharistii bastia azimă, pâine nedospită, iar cât priveşte materia sângelui, folosesc vin simplu cât şi vin amestecat cu apă.94 Cât priveşte primitorul tainei, protestanţii nu acordă împărtăşania copiilor, decât celor vârstnici.
92
Ortodoxia an XI, nr.4, oct.-dec., 1959, p.505. Ortodoxia, an XI, nr.4, oct.-dec., 1959, p.507. 94 Ortodoxia, 1954, nr.2-3, pag.268. 93
Sfânta Euharistie este administrată credincioşilor laici sub două forme: Sfântul Trup şi Sfântul Sânge. Tot protestanţii spun că fiecare credincios trebuie să se împărtăşească sub ambele chipuri, după porunca Domnului (Luca 22, 19). Euharistia alcătuieşte nu numai punctul culminant al vieţii creştinului singular, ci şi punctul central al vieţii Bisericii ca comunitate. Deci, după părerea mea, tainele la protestanţi nu mai sunt mijloace de legătură a credincioşilor cu Dumnezeu, şi nu mai sunt încheieturile mădularelor trupului tainic al Domnului.
CAPITOLUL IV. Reforma Conciliului II Vatican privind tainele de iniţiere a) Conciliul II Vatican a însemnat un moment de cotitură în viaţa Bisericii Catolice. Conciliul s-a desfăşurat între anii 1961-1965 şi a urmărit aducerea la zi a învăţăturii de credinţă a Bisericii Catolice. Reforma liturgică a însemnat un aspect important al activităţii conciliare, acestui document fiindu-i dedicată o constituţie intitulată De Sacro Liturgia. De la început, au existat persoane care au încercat să lămurească opinia nou creată că respectiva Constituţie este insuficientă pentru a rezolva problema pietăţii liturgice. În ciuda insuccesului ei ulterior. Constituţia „De Sacro Liturgia” a constituit un real progres în evoluţia liturgică din Biserica RomanoCatolică, deschizând posibilitatea de apropiere a acesteia cu Biserica primară şi concomitent, de Bisericile răsăritene.95 Constituţia are 130 de articole, fiind împărţită într-o introducere şi şapte capitole tratând despre principiile generale ale reformei, Euharistie, celelalte Taine şi ierurgii… Sfânta Taină a Euharistiei a constituit întotdeauna punctul central, ea fiind săvârşită, spre deosebire de celelalte Taine în mod regulat şi nu ocazional. Însă ea nu a fost niciodată separată de Sfintele Taine, credinciosul neputând beneficia de roadele ei fără ca în prealabil să fi primit celelalte două Taine de încreştinare sau iniţiere Botezul şi Mirungerea.96 Întregul capitol al II-lea al Constituţiei conciliare se ocupă de Euharistie, ca parte centrală a Missei. Iniţial în cadrul Comisiei pregătitoare, capitolul al II-lea avea două titluri: „De Missa” şi „De concelebratione sacramentali”, respectivele teme fiind tratate de două subcomisii. Spre deosebire de dispoziţiile Sinodului tridentin referitoare la Euharistie, Constituţia nu se ocupă decât tangenţial de probleme teologico-dogmatice, abordând Missa în primul rând din punct de vedere pastoral. Articolul 47, oferă cinci denumiri pentru taina Sfintei Euharistii, fără însă a le explica. În articolul următor, preocupările dogmatico-teologice cu privire la Euharistie sunt înlocuite de îndrumări liturgico-pastorale: „Astfel, Biserica se îngrijeşte ca la acest mister al credinţei credincioşii să nu participe ca spectatori străini şi tăcuţi, ci pentru ca, înţelegând mai bine riturile şi rugăciunile acestuia, să participe conştient, cu pietate şi activ la acţiunea sfântă, să fie învăţaţi prin cuvântul lui
95 96
Pr.Prof.D.Colotelo, Mişcarea liturgică în creştinismul apusean…, S.T., 1-2 ian.-febr. 1985, p.88. IBIDEM, p.88.
Dumnezeu, să fie întăriţi în masa Trupului Domnului” (art.48). Participarea activă a credincioşilor la cultul euharistic este necesară pentru realizarea scopului didactic al Tainei.97 Participarea activă a credincioşilor la rânduiala Missei este scopul central al vieţii spirituale creştine. Conciliul îşi propune o reformă a Missei care să aibă drept obiectiv principal crearea posibilităţii prin restaurarea tradiţiei Bisericii primare, ca această participare să devină o realitate (art.49). De o importanţa deosebită se arată a fi articolul 53, care prevede reintroducerea, după omilie, a „rugăciunii comune” sau a „rugăciunii credincioşilor”, care, „cu participarea poporului, să cuprindă cereri pentru Sfânta Biserică, pentru conducători, pentru cei ce sunt în diferite nevoi şi pentru toţi oamenii şi pentru bunăstarea întregii lumi”. Articolul 54 ne explică folosirea limbilor naţionale la săvârşirea Missei. Constituţia găseşte necesar să atragă atenţia că este bine ca şi credincioşii să înveţe, să cânte sau să recite părţi din Missă în limba latină. Articolul 55 prezintă, pentru practica romano-catolică, o noutate absolută. În prima parte se recomandă împărtăşirea deasă a credincioşilor, Constituţia prevede posibilitatea împărtăşirii laicilor sub ambele aspecte (pâine şi vin), în situaţii speciale prevăzute de papă. Începând din secolul al XIII-lea, Biserica Romano-catolică a părăsit practica dintotdeauna a creştinătăţii, recurgând la separaţia categorică între clerici şi laici în ce priveşte modul de împărtăşire. Învinuită pe drept de celelalte Biserici pentru această inovaţie, Roma a recurs la cunoscuta teorie a impanaţiei pe care Sinodul tridentin a legalizat-o şi a impus-o. Capitolul al II-lea se încheie cu instrucţiuni referitoare la concelebrare, care înainte de Conciliu nu era admisă decât la hirotonirea preoţilor. Practica Misselor particulare a făcut ca şi în cazul sărbătorilor mari fiecare preot participant să săvârşească Liturghia separat, la unul din numeroasele altare existente în bisericile romano-catolice. În dorinţa de a îndrepta cumva această situaţie care reducea foarte mult caracterul comunitar al jertfei euharistice, în unele cercuri, sprijinite uneori chiar şi de mişcarea liturgică, s-a recurs la o soluţie bizară, tot atât de îndepărtată de tradiţia liturgică şi spiritul comunitar euharistic: fiecare preot săvârşea în particular rânduiala Missei, ca apoi, la altarul central să concelebreze cu ceilalţi preoţi, fără însă să se împărtăşească. Singurul care se împărtăşea era unul din preoţi care nu săvârşise în prealabil Missa particulară.Fără să rezolve cu totul această problemă prin
97
Pr.Prof.D.Colotelo, Mişcarea liturgică…S.T., 1-2/1985, p.98.
aprobarea absolută a concelebrării, Conciliul extinde dreptul pentru unele cazuri: săvârşirea Missei din Joia Patimilor, săvârşirea Missei cu ocazia conciliilor, întrunirilor episcopale. Episcopul poate să dea aprobarea pentru concelebrare şi în alte cazuri, în special cu prilejuri festive. Fără să interzică total practica Misselor particulare, Constituţia interzice totuşi aceasta în Joia Patimilor şi atunci când în aceeaşi biserică şi în acelaşi timp mai este săvârşită o Missă (art.57). În introducerea capitolului al III-lea, Constituţia defineşte pe scurt rolul Sfintelor Taine. Nu s-au dat definiţii propriu-zise, care să scoată în evidenţă esenţa acestora, aşa cum făcuse cu patru secole în urmă Sinodul tridentin. „Tainele au ca scop sfinţirea oamenilor, edificarea Trupului lui Hristos şi oferirea cultului de adorare lui Dumnezeu; ca semn, ele au însă şi rolul de a învăţa. Tainele nu numai că presupun credinţa, dar prin cuvânt şi acte o şi hrănesc, o fortifică” (art.59). Cu privire la limba de săvârşire a Tainelor, Constituţia nu a fost pe placul tuturor. Comisia pregătitoare a propus săvârşirea slujbelor respective numai în limba naţională, excepţie făcând formulele consacratorii. 650 de membri ai Congregaţiei s-au exprimat împotrivă, dar Consiliul hotărăşte rezolvarea problemei în conformitate cu articolul 36 care spune următoarele: „În administrarea Tainelor, se poate folosi limba maternă”. Conform vechii tradiţii bisericeşti este restaurat catehumenatul pentru adulţi, împărţit pe mai multe etape. Ca măsuri concrete privind reforma rânduielii Botezului, Conciliul prevede revizuirea acesteia atât referitor la slujba obişnuită cât şi la cea completată cu rânduiala catehumenatului. Pentru realizarea unei legături mai intime a Botezului cu Euharistia se va introduce şi o rânduială a Missei în cadrul căreia să se săvârşească slujba Botezului (art.66).98 Rânduiala Botezului copiilor trebuie revizuită pentru a se vedea că este proprie acestora şi pentru a scoate în evidenţă rolul naşilor şi al părinţilor în ce priveşte educaţia spiritual creştină a celui botezat. (art.67). Conform Constituţiei, trebuie stabilite rânduieli speciale pentru botezarea concomitentă a mai multor persoane precum şi pentru botezul de necesitate (art.68). În rânduiala de completare a Botezului de necesitate, trebuie pus în evidenţă faptul că neofitul este deja membru al Bisericii. Constituţia prevede stabilirea unei rânduieli speciale pentru cei care, având Botezul valid, trec la confesiunea romano-catolică (art.69). În ce priveşte sfinţirea apei la Botez, aceasta se poate face în afară de perioada pascală, în cadrul rânduielii Botezului, printr-o formulă specială prevăzută (art.70). 98
Cartea a VI-a a Constituţiilor apostolice.
Înainte de apariţia Constituţiei, rânduiala Botezului nu prevedea ca formulă specială de sfinţire a apei, aşa că era folosită apa sfinţită cu mult timp în urmă. În cele din urmă, Consiliul s-a orientat către tradiţia Bisericii vechi şi a Bisericilor răsăritene care folosea la Botez apă vie sau apă curgătoare. 99 Constituţia îşi exprimă părerea şi în ceea ce priveşte Taina Mirungerii. Nu mai există nici o îndoială că aceasta, împreună cu Botezul şi Euharistia, au constituit în antichitatea creştină aşa numita iniţiere creştină, fiind administrate în succesiunea imediată, Consiliul nu a renunţat la practica încetăţenită în Apus, de a nu acorda copiilor Mirungerea imediat după Botez, ci abia la o vărstă anume.100 Realizarea unei legături reale între cele trei taine de iniţiere este îngreunată în Biserica RomanoCatolică şi de practica conform căreia numai episcopul este în măsură să acorde taina Mirungerii. Reforma postconciliară şi Tainele de Iniţiere În cele ce urmează, vom prezenta principalele contribuţii ale reformei postconciliare în ce priveşte Sfintele Taine, insistând asupra acelor aspecte care interesează în mod deosebit Biserica Ortodoxă. Botezul, Mirungerea şi Euharistia, Tainele de iniţiere sunt pentru prima dată tratate în teologia romano-catolică. Este bine de ştiut că până în secolul al IV-lea Biserica Răsăriteană şi Biserica Apuseană, administrau Botezul, Mirungerea şi Euharistia împreună. Începând cu secolul al IV-lea comunităţile creştine ajung la ideea ca episcopul să nu mai fie prezent la toate cazurile de Botez. Se punea întrebarea că dacă episcopul nu era prezent la botez, cum se administra Mirungerea. În Răsărit s-a păstrat legătura dintre cele trei Taine. În Apus, începând cu secolul al IV-lea, Botezul pe de-o parte, Mirungerea şi Euharistia pe de altă parte se separă. Ca rezultat al separării, Biserica Apuseană a modificat practica generală în Biserica Veche, cât şi teologia încreştinării. La 15 mai 1969, Congregaţia Cultului promulgă decretul pentru noua rânduială a Botezului Copiilor. După noua rânduială a Botezului copiilor, structura este următoarea: salutarea părinţilor şi a naşilor, sfaturi adresate acestora, citirile biblice, botezarea propriu-zisă care cuprindea sfinţirea apei,
99
Pr.Prof.D.Colotelo, Mişcarea…, S.T., 1-2/1985, p.102. IBIDEM, p.102.
100
lepădarea de satana, mărturisirea de credinţă şi actul propriu-zis) şi partea finală care cuprindea ungerea postbaptismală, oferirea veşmântului de Botez şi a lumânării şi câteva rugăciuni. Un rol deosebit îl deţin naşii şi părinţii. Mai trebuie reţinut că apa de Botez trebuie atunci sfinţită şi Botezul să se săvârşească în cadrul Missei.101 La data de 22 august 1971 apare „Ordo Confirmationis”, precedat la 25 august de decretul „Divinae consortium naturae” în care sunt tratate aspecte doctrinare cu privire la Confirmare. În cadrul rânduielii confirmării se recomandă ca, naşii de la botez să fie şi naşi la Confirmare, pentru a puncta legătura dintre cele două Taine (conform art.5-6).102 Cât priveşte săvârşitorul Tainei, a fost problema care i-a preocupat şi pe membrii mişcării liturgice, iar acesta rămâne mai departe episcopul. Făcând excepţie Taina poate fi săvârşită şi de administratorii apostolici care nu sunt episcopi, prelaţii şi stareţii. Şi preoţii pot săvârşi Confirmarea în cazul adulţilor sau al copiilor ce au depăşit vârsta Confirmării. În cazul episcopului care are foarte mulţi copii de confirmat el poate fi ajutat de orice preot, care este îndreptăţit să săvârşească toată rânduiala (conform art.7-8). La 6 ianuarie 1972, apare altă rânduială. Noua rânduială a fost terminată în cadrul comisiilor de lucru încă în anul 1966, dar oficializarea ei s-a făcut abia cu şase ani mai târziu. Rânduiala încearcă să răspundă dorinţelor conciliare de reactualizare a instituţiei catehumenatului pentru adulţi. Ca şi în vechime, documentul indică trei trepte ale catehumenatului clasic.103 Prima treaptă a catehumenatului şi cea mai importantă din punct de vedere didactic începe cu o primire solemnă, în cadrul unei slujbe religioase, a candidatului, derulându-se pe o perioadă nedefinită, chiar şi câţiva ani, timp în care acesta primeşte întreaga învăţătură necesară unui creştin (art.68-105).104 Prima treaptă a catehumenatului şi cea mai importantă din punct de vedere didactic începe cu o primire solemnă, în cadrul unei slujbe religioase, a candidatului, derulându-se pe o perioadă nedefinită, chiar şi câţiva ani, timp în care acesta primeşte întreaga învăţătură necesară unui creştin (art.68-105).105 A doua treaptă este cea de pregătire apropiată a catehumenatului în vederea Botezului. Ea începe cu alegerea, în prima duminică din postul Sfintelor Paşti, a celor „competenţi” pentru a deveni creştini. Alegerea se face tot în cadrul unei rânduieli liturgice. Până în noaptea de Paşti candidaţii sunt catehizaţi 101
Pr.Prof.D.Colotelo, Mişcarea liturgică…, în S.T. nr.3-4, martie-aprilie 1985, p.191. Pr.prof.D.Colotelo, Mişcarea liturgică…, p.192. 103 IBIDEM, p.192. 104 IBIDEM, p.192. 105 IBIDEM, p.192. 102
cu privire specială la Tainele Botezului, Mirungerii şi Euharistiei, pe care candidaţii le vor primi în curând. A treia şi ultima are loc în noaptea de Paşti, după Liturghia cuvântului, prin botezarea, confirmarea şi împărtăşirea candidaţilor. Din acest moment şi până la Rusalii, urmează o perioadă de acomodare a neofiţilor cu noua lor situaţie (art.108-239)106. Este interesant faptul cum în chip deosebit este prezenţa în cadrul unei singure rânduieli a celor trei Taine de iniţiere. Iată cum apare respectiva rânduială: Alocuţiunea preotului Ectenie Sfinţirea Apei Lepădarea de Satana şi de păcate Ungerea prebaptismală Mărturisirea credinţei Botezarea propriu-zisă Oferirea hainei de botez Oferirea lumânării de botez Confirmarea Împărtăşirea107 În consecinţă ritul roman acceptă acum practic două teorii şi metode de iniţiere creştină, fiecare având desigur istoria sa: prima interpretare este veche şi răsăriteană, iar a doua îşi are izvorul în Evul mediu.
106 107
Pr.Prof.D.Colotelo, Mişcarea…, p.193. IBIDEM, p.192.
CONCLUZII În lucrarea de faţă, prin prezentarea originii şi dezvoltării ritualului şi a doctrinei Tainelor de iniţiere, am urmărit să evidenţiem fidelitatea Ortodoxiei faţă de tradiţia apostolică, iar pe de altă parte originea comună şi asemănările dintre rânduielile baptismale răsăritene. Formulate pe scurt, principalele rezultate ale acestei cercetări sunt următoarele: 1. Sfânta Taină a Botezului creştin, instituită de Mântuitorul Hristos (Matei XXVIII, 19) este Taina naşterii din nou, „din apă şi din Duh” (Ioan III, 3), prin care participăm la moartea şi învierea lui Hristos. Prin întreita afundare în apa baptismală, ne unim cu fiecare din cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, în numele cărora suntem botezaţi. Botezul restabileşte chipul lui Dumnezeu din om, conferindui calitatea de fiu al lui Dumnezeu după har şi de membru al Trupului tainic al Domnului, Sfânta Biserică. Naşterea la o nouă viaţă în Hristos implică nu numai moartea fără de păcat, ci o adevărată curăţire de păcatul strămoşesc (la prunci) şi de toate păcatele personale săvârşite până în acel moment. Taina Mirungerii conferă celui născut din nou, în viaţa în Hristos, întărire în această viaţă, prin pecetluirea cu Sfântul Mir a principalelor organe ale simţurilor. Noul botezat şi miruit, primind Sfânta Euharistie, ne uneşte cu Hristos, devenind purtător de Hristos – „hristofor”. 2. Rânduiala baptismală actuală din Ortodoxie este o continuare fidelă a ritualului primar, atestat încă din Noul Testament, care s-a dezvoltat în epoca patristică. În Ortodoxie s-a păstrat, de asemenea, întreaga semnificaţie teologică şi mistică a Tainelor de iniţiere, exprimată în operele patristice. Actele baptismale concentrează întreaga rânduială a catehumenatului cuprinzând: patru exorcisme, formulele lepădării de satana, cele ale unirii cu Hristos, mărturisirea credinţei prin rostirea Crezului. Rânduiala propriu-zisă a Botezului cuprinde: sfinţirea apei, sfinţirea untdelemnului, ungerea baptismală şi actul întreitei afundări. Urmează Taina Mirungerii, în legătura indisolubilă cu Botezul. Actele post baptismale, oferirea lumânării aprinse şi a veşmântului alb, spălarea şi tunderea, încheie rânduiala, urmând împărtăşirea cu Sfânta Euharistie. Botezul este o Taină a Bisericii, prin care primitorul devine membru al acestei instituţii mântuitoare. 3. Prima parte a slujbelor baptismale orientale, rânduiala catehumenatului, este mult mai amplă decât cea din ritualul ortodox, dezvoltându-se după structura Liturghiei catehumenilor. La principalele
acte baptismale din Biserica-Veche, păstrate în rânduiala ortodoxă, cum sunt: exorcizarea catehumenilor, lepădarea de satana, unirea cu Hristos şi mărturisirea credinţei, s-au adăugat şi alte rugăciuni pentru catehumen, psalmi, cântări… 4. Rânduiala propriu-zisă a botezului începe la orientali la fel ca la ortodocşi cu sfinţirea apei baptismale. Apa este sfinţită şi exorcizată prin mai multe rugăciuni, cuprinzând formule de invocare sau exorcizare, însoţite de acte corespunzătoare. Semnificaţia acestei structuri constă în faptul că prin Botez li se deschide neofiţilor calea spre Sfânta Euharistie. 5. Mirungerea se administrează îndată după actul botezului şi este însoţită de actul punerii mâinilor. 6. Actele baptismale sunt în parte aceleaşi ca în rânduiala ortodoxă. Apare în plus punerea coroanei, act care poate fi interpretat ca un simbol al legăturii acestei slujbe cu slujba cununiei. 7. Cel botezat şi miruit este primit întotdeauna la Sfânta Euharistie, dovedindu-se unitatea indisolubilă între Botez, Mirungere şi Euharistie. 8. Instituţia naşilor şi participarea părinţilor sunt necesare la botez. 9. După învăţătura Ortodoxă apa se desacralizează de la sine, după consumarea actului botezului, în cadrul căruia ea îşi împlineşte finalitatea primită prin sfinţire. De aceea nu se poate săvârşi Botezul cu apă sfinţită dinainte. Se boteza însă, mai multe persoane în aceeaşi apă, în cadrul aceluiaşi ritual, pentru că botezul lor constituie un singur act. 10. Aceste rânduieli baptismale confirmă originea apostolică a rânduielii ortodoxe.
Bibliografie Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţia Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994. Noul Testament, versiune revizuită, redactată şi comentată de Arhimandritul Bartolomeu V.Anania, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1993. Angelescu, Praschiv, Dogma Euharistică, Bucureşti, 1936. Arhim.Dincă, Atanasie, Cuvintele Sfântului Teodor Studitul, Bucureşti, 1940. Banonian, Dr. Arhim. Zareh, Slujba Botezului şi a mirungerii în Biserica Armeană, în Mitropolia Banatului, an XIX, nr.4-6, 1969. Bodogae, dr.Teodor, Despre viaţa în Hristos, Sibiu, 1946. Branişte, Pr.Prof.Ene, Cultul Bisericilor Vechi-Catolice în comparaţie cu cel ortodox şi cu cel catolic, în „Ortodoxia”, anul XX, nr.1, ianuarie-martie 1968, Bucureşti. Branişte, Pr.Prof.Ene, Deosebiri interconfesionale cu privire la Sfintele Taine, „Ortodoxia”, XI, nr.4, octombrie-decembrie, Bucureşti, 1959. Branişte, Pr.Prof.Ene, Deosebiri interconfesionale cu privire la Sfintele Taine, în „Ortodoxia”, an XI, nr.4, octombrie-decembrie 1959, Bucureşti. Branişte, Pr.Prof.Ene, Schisma şi cultul creştin în „Ortodoxia”, anul VI, nr.2-3, aprilieseptembrie, 1954, Bucureşti. Branişte, Preot Profesor Dr.Ene, Explicarea Sfintelor Taine de Iniţiere (Botez, Mirungere, Euharistie în Literatura creştină, Editura Arhiepiscopiei Bucureştilor, 1990. Branişte, Preot Profesor Dr.Ene, Liturgică Specială pentru facultăţile de teologie, ediţia a III-a, Editura Nemira, 2002. Bria, Preot Profesor Dr.Ion, Dicţionar de Teologie Ortodoxă A-Z, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti 1994. Cabasila, Nicolae, Explicarea Sfintei Liturghii, Bucureşti, 1943. Cateheza I a Sfântului Chiril al Ierusalimului, „Studii Teologice” nr.7-8/1968.
Cireşanu, Badea, Cercetări asupra baptisteriilor, în „Vocea Bisericii”, nr.2, 3, 4, 5, Bucureşti, 1894. Colotelo, Preot Dumitru, Mişcarea Liturgică în Creştinismul Apusean, în „Studii Teologice”, seria a II-a, anul XXXVII, nr.3-4, Martie-Aprilie, Bucureşti, 1985. Colotelo, Preot Dumitru, Mişcarea Liturgică în Creştinismul Apusean, în „Studii Teologice”, seria a II-a, anul XXXVII, nr.1-2, Ianuarie-Februarie, Bucureşti, 1985. Credinţa Ortodoxă, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1999. David, Doctorand Petru I., Succesiunea apostolică şi unitatea de credinţă la vechii catolici, în „Ortodoxia”, an XIX, nr.2, aprilie-iunie, 1967, Bucureşti. David, Drd.Petru, Succesiunea apostolică şi unitatea de credinţă la vechii catolici, în „Ortodoxia”, XIX, nr.2, aprilie-iunie, 1967, Bucureşti. Dicţionar aghiografic, de Gheorghe Băbuţ, Editura Pelerinul Român, Oradea, 1998. Ioniţă, Pr.doctorand Alexandru M., Taina Sfintei Euharistii la Sfântul Chiril al Ierusalimului, în G.B. anul XXXVIII, nr.7-8, iulie-septembrie, anul 1979. Îndrumări Misionare, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1986. Miron, Arhim.Lector Univ.Dr.Vasile, Sfintele Taine şi Ierurgii în ritul liturgic şi ortodox, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2002. Molitfelnic, Editura I.B.M.B.O.R., ediţia a V-a, Bucureşti, 1992. Nicolae, Pr.Drd.Necula, Ritualul Botezului Creştin şi al Mirungerii în riturile liturgice răsăritene, în „Glasul Bisericii”, anul XXX, nr.9-10, septembrie-octombrie, 1971. Popoviciu, Nicolae, Epicleza Euharistică, Sibiu, 1933. Radu,
Pr.Prof.Dr.Dumitru,
Caracterul
ecleziologic
al
Sfintelor
Taine
şi
problema
intercomuniunii, teză de doctorat, în Ortodoxia, an XXX, 1978, nr.1-2, Bucureşti. Răducă, Preot Dr.Vasile, Antropologia Sfântului Grigore de Nyssa, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1996. Revista „Mitropolia Olteniei”, an XVIII, nr.7-8, 1966.
Sfântul Ambrozie, De Sacramentis, Paris, 1961. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, traducere în limba română de Pr.Dumitru Fecioru în col. „PSB”, vol.23, Bucureşti, 1994. Stăniloae, Pr.Dumitru, Dogmatica Ortodoxă, vol.3, Bucureşti, Editura I.B.M.B.O.R., 1997. Stăniloae, Pr.Dumitru, Fiinţa Tainelor în cele trei confesiuni, în „Ortodoxia”, an VIII, 1956, nr.1, Bucureşti. Stăniloae, Pr.Prof.Dumitru, Dumnezeiasca Euharistie în cele trei Confesiuni, în „Ortodoxia”, an V, nr.1, ianuarie-martie, Bucureşti. Streza, P.S. Dr.Laurenţiu, Tainele de iniţiere creştină în Bisericile Răsăritene, TRINITAS, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 2002. Streza, Pr.Doctorand Liviu, Slujba Botezului în ritul liturgic ortodox şi cel catolic, în „Studii Teologice”, an XXV, nr.9-10, noiembrie – decembrie, Bucureşti, 1973. Streza, Pr.Doctorand Liviu, Slujba Botezului în ritul liturgic ortodox şi cel catolic, în „Studii Teologice”, anul XXV, nr.9-10, noiembrie-decembrie, 1974, Bucureşti. Vintilescu, Pr.P., Rânduiala Liturghiei, în „Studii Teologice”, nr.3-6, an II, 1950. Wolde Kirkos, Drd. Gârma, Slujba Mirungerii în ritul liturgic etiopian şi în cel bizantin, în „Ortodoxia”, XXIV, nr.4, 1972.
