CAPITOLUL 1. Aspecte teoretice. Stările eului
„Analiza Tranzacţională este o teorie explicativă a personalităţii şi un sistem psihoterapeutic dedicat dezvoltării şi schimbării personale”, conform definiţiei acreditate de Asociaţia Internaţională de Analiza Tranzacţională. Analiza Tranzacţională are propriul limbaj, fapt pentru care urmează prezentarea câtorva concepte, referitoare la stările eului, folosite în partea de cercetare a lucrării 1.1. Modelul structural al stărilor eului
Mode Modelu lull stăr stăril ilor or eulu euluii este este fund fundam amen entul tul AT-u AT-ulu lui, i, este este un ansa ansamb mblu lu de comp compor orta tame ment nte, e, gând gândur urii şi sent sentim imen ente te înru înrudi dite te,, prin prin care care expr exprim imăm ăm o parte parte din din personalitatea noastră la un moment dat. Stările eului reprezintă o divizare a personalităţii individului individului în: Părinte, Adult, Copil. Părinte
(P) – este este starea starea când când compor comportam tament entele ele,, gândur gândurile ile şi em emoţi oţiile ile sunt sunt
preluate din surse exterioare, de la părinţi sau de la persoane cu rol parental. Este domeniul a ceea ce se învaţă. În domeniul organizaţional, modelul parental este reprezentat de persoanele importante din perioada de creare a organizaţiei (fondatorii) sau de manageri importanţi cu vechime în organizaţie, de la care preluăm sistemele de gândire, de emoţii şi comportament Deci, când suntem în starea de Părinte reproducem atitudini, comportamente luate de la părinţi, patroni, profesori. Când spunem: să nu ai încredere în străini, să fii atent când traversezi strada, nu este bine să fumezi etc. suntem în starea de Părinte. Starea de Părinte are rol important pentru funcţionarea socială şi culturală. Adult
(A) – starea când ne comportăm, gândim, simţim ca reacţie la ce se
întâmplă aici şi acum, folosind resursele aflate la dispoziţie ca persoane mature. În starea de Adult ne orientăm pe realitatea obiectivă culegând, înregistrând şi utilizând informaţiile luate din sursele sursele externe (de (de exemplu: este frig, şeful este furios, furios, am plecat tarziu de acasă acasă etc.) sau interne, venite din stările eului eului Părinte sau Copil (de exemplu: mi-e sete, trebuie să-mi asum responsabilitatea, mă plictisesc etc). Aceste informaţii sunt folosite de Adult în diverse scopuri: să calculeze probabilităţi (dacă drumul va fi liber, cu viteza asta ajungem devreme, pe la 17.00), să stabilească obiective (pen (pentru tru luna luna viit viitoa oare re pute putem m ma marii rii prod produc ucţi ţiaa cu 10%) 10%),, să ia deci decizi zii, i, să eval evalue ueze ze
rezultatele (ca urmare a cererii acestui produs, este necesar să marim producţia şi să mai angajăm trei lucrători). Copil
(C) – starea când ne reîntoarcem la cum ne comportam, gândeam şi
simţeam când eram copii. În această stare se manifestă mai mult „ceea ce se simte”, deci nevoile senzaţiile şi emoţiile care apar în mod natural (mi-e cald; mi-e foame; mi-e frică) şi le exprimă prin comportament, emoţii (de când am m-a lovit maşina, mi-e teamă când traversez). În starea de Copil pot fi trăite senzaţiile sau emoţiile prezente sau din trecut pozitive (bucurii, plăceri, satisfacţii) cât şi pe cele negative (regrete, amărăciune, neplăceri, furie, anxietate) În AT, când ne referim la stările eului, se folosesc majuscule – Părinte, Adult, Copil – iar
literele mici le folosim când ne referim la un părinte, adult sau copil din
viaţa reală. Modelul stărilor eului se mai numeşte modelul PAC, după iniţialele stărilor respective. Diagrama modelului PAC este formata din trei cercuri, fiecare cerc reprezentând o stare a eului şi se numeşte schema structurală de ordinul I . (fig.1)1 P
Starea eului Părinte
Comportamente, gânduri şi sentimente copiate de la părinţi sau figurile parentale Starea eului Adult
A
Comportamente, gânduri şi sentimente direct răspunzătoare de "aici" şi "acum".
C
Starea eului Copil
Comportamente, gânduri şi sentimente preluate din copilărie
Fig.1. Schema structurală de ordinul I Analiza personalităţii folosind stările eului se numeşte analiza structurală. În concluzie „stările eului sunt sisteme de gândire, de emoţii şi de comportament legate de diferitele etape de dezvoltare ale unui individ şi chiar ale unui grup, cum ar fi o familie, un clan, un departament al unei organizaţii sau ale organizaţiei însăşi”.2 În mediul organizaţional, sunt elemente corespunzătoare stărilor eului: •
1 2
Starea de Părinte este partea cu etichete, reguli, pattern-uri de credinţe. Se
Rusu, 2010, p.36 Cardon et al, 2002, p.21
poate spune că „starea de Părinte al unei organizaţii este definită de Părintele fondatorului ei (managerului), Părintele membrilor ei de ansamblul tradiţiilor, normelor, tipurilor de strategii („spiritul casei”) pe care le vehiculează şi de structurile specifice de control, de securitate şi de supraveghere la toate nivelurile ierarhice” 3. •
Starea de Adultul se manifestă prin elaborarea şi aplicarea strategiilor şi
tehnicilor pentru rezolvarea problemelor şi îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Adultul unei organizaţii este Adultul din fondator (manager), din cel al membrilor, şi „din ansamblul organelor de formare, de reflecţie, de producţie, de informare, de comunicare şi de decizie” 3. •
Starea de Copil conţine pattern-uri de comportament si sentimente. Copilul
dintr-o organizaţie este „Copilul fondatorului (managerului), din cel al membrilor săi (climatul), şi din structurile psihologice şi sociologice (ritualuri, obiceiuri, moduri de comunicare...)”3 Schematic Părinte, Adultul, Copilul într-o organizaţie se prezintă ca în următoarea figură4 P
regulamentul de ordine interioară încasările normele valorile
A
procesele metodele mijloacele
C
motivarea creativitatea mediul, ambianţa
Fig. 2. Starile PAC – rol într-o organizaţie 1.2. Analiza funcţională a stărilor eului
Modelul structural al stărilor eului se referă la conţinut („ce” există în fiecare stare a eului), ajutându-ne să înţelegem ce se petrece în interiorul nostru, iar modelul funcţional se referă la proces („cum” folosim stările eului), deci ne ajută să înţelegem interacţiunile dintre oameni5. STRUCTURA = CE = CONŢINUT 3
Cardon et al, 2002, p.27 Cardon et al, 2002, p.26 5 Rusu, 2010 4
FUNCŢIE = CUM = PROCES
Analiza funcţională reprezintă subdivizarea stărilor eului după funcţiile comportamentale îndeplinite, ca în figura următoare:
Părinte Normativ
Adult
Copil Adaptat
PG
PN
Părinte Grijuliu
A
CA
CL
Copil Liber
Fig. 3. Modelul funcţional al stărilor eului Starea de Părinte se împarte în Părinte Normativ şi Părinte Grijuliu. Părinte Normativ pozitiv: conduce, dictează, impune, emite principii, protejează negativ: judecă, critică, devalorizează, agresează
PN
PG
Părinte Grijuliu pozitiv: ajută, felicită, încurajează, apreciază negativ: superprotejează, posesiv
Fig. 4. Stările eului de Părinte Normativ şi Părinte Grijuliu6. Părintele Normativ
sau Părintele Critic (pozitiv şi negativ sau ok şi non-ok),
se referă la normele sociale şi judecăţile de valoare. El se supune regulilor comportamentale şi este determinat de scenarii culturale şi familiale (scări de valori, scheme de comportament). La întrebarea „Ce e de făcut?” răspunde cu „trebuie, nu trebuie...”7 •
Starea de Părinte Normativ pozitiv asigură graniţe şi limite clare adecvate,
este critic în sens constructiv, este ferm dar şi grijuliu, indicaţiile sunt date pentru a proteja şi menţine starea de bine. De exemplu: Pleacă din timp, să ajungi când trebuie la serviciu, ca să nu fi penalizat! Pe şantier să porţi întotdeauna casca de protecţie pe cap! •
Starea de Părinte Normativ negativ devalorizează, critică (ca o judecată),
sancţionează (când şeful ţipă la secretară, chiar pentru o mică greşeală), agresează, pune 6 7
Lassus, 2007 Calderon et al, 2002
limite abuzive. Din starea de Părinte Normativ se emit prejudecăţile, acele judecăţi făcute fără analiză sau reflecţii proprii privind o anumită situaţie sau referitor la o persoană, o categorie de persoane (prejudecăţile bărbaţilor faţă de femei, a bătrânilor faţă de tineri, a celor de culturi diferite): - „Oamenii... (adică bărbaţii, femeile, copiii, tinerii, străinii, patronii, muncitorii etc.) sunt - sau nu sunt - demni de încredere (inteligenţi, sociabili, creativi etc.)” - „Băieţii nu plâng” - „Fetiţele trebuie să fie gingaşe” - „Femelie trebuie să stea la cratiţă, acolo este locul lor” - „Să conduci o echipă de muncitori este o treabă de bărbat, n-au ce căuta femeile” - „Numai bărbaţii adevăraţi ştiu să bea!” 6 În cadrul unei organizaţii, „dacă managerii ar recurge la Părintele Normativ, precizând clar care sunt performanţele cerute şi ce trebuie să schimbe persoana în cauză ca să le îndeplinească”, s-ar putea evita contradicţiile şi măsurile disciplinare. De asemenea „fermitatea poate fi adecvată şi cu colegii sau clienţii care încearcă să obţină avantaje necinstite. Un refuz ferm de a face o treabă în locul lor sau de a furniza servicii neacoperite de contracte este un răspuns mult mai profesional decât conformarea plină de resentimente”8. Dar, această stare a eului dusă la extremă, adică atunci când se manifestă starea de Părinte Normativ negativ, managerii vor fi consideraţi dominatori şi autoritari. De exemplu, când managerul cere să se executate o lucrare exact aşa cum o vede el, fără să ţină seama şi de alte opţiuni ale angajaţilor (care pot fi soluţii mai bune), impune reguli care nu concordă cu cerinţele sarcinii sau când acesta dă ordine angajaţilor, ca şi cum aceştia ar fi copii. Părintele Grijuliu
sau Binevoitor (pozitiv şi negativ sau ok şi non-ok), are un
comportament protector, înţelegător, plin de încredere, aprobator (cu el însuşi şi cu ceilalţi). Răspunde la întrebări care încep prin „Cum să fac?”: cum să fac să fiu responsabil, să lucrez, să supravieţuiesc, să am grijă, să mă distrez, să-mi exprim furia, să mă ocup de familie, să ajut etc. 8 •
Starea de Părinte Grijuliu pozitiv oferă un suport autentic altei persoane,
protejează, încurajează, apreciază, încuviinţează, consolează, susţine, sfătuieşte, acordă 8
Hay, 2006, p.74
permisiuni. Să ne aducem aminte, cum un părinte sau un frate mai mare, atunci când ne loveam şi plângeam, ne lua în braţe, ne consola, ne liniştea şi ne încuraja: „e o bubă mică, o să treacă până te faci mare!” Alte exemple sunt: când ajutăm colegul de serviciu doar dacă acesta doreşte (fără să impunem ajutorul nostru), când aşteptăm acasă partenerul de viaţă cu ceva care ştim că îi face plăcere (un ceai cald sau o băutură rece), când prietenul a pierdut ceva important şi noi îi oferim sprijinul, îl încurajăm. •
Starea de Părinte Grijuliu negativ oferă ajutor celuilalt, dar de pe o poziţie
superioară, devalorizând-ul (îl ajută pentru că celălalt nu este capabil să se descurce singur); ajutorul poate fi abuziv sau contradictoriu. Este superprotector şi salvator, sufocând-ul şi împiedicând-ul pe celălalt să se dezvolte prin experienţe proprii. Un exemplu este aşa numita „mamă cloşcă”, persoana fiind posesivă şi superprotectoare. Chiar şi în mediu în care lucrăm, la serviciu, avem nevoie de starea de Părinte Grijuliu. Astfel când suntem noi angajaţi, avem nevoie să fim conduşi de un angajat cu vechime să facem un tur al companiei, iar când un coleg are de rezolvat o sarcină dificilă, îl încurajăm, ne oferim ajutorul. Când un coleg este obosit, ne oferim să-i aducem un ceai cald sau o cafea şi mlte astfel de exemple. Hay (2006) susţine că starea de Părinte Grijuliu lipseşte în multe organizaţii, considerând că o explicaţie ar putea fi asocierea aceastei stări cu femeile (nejustificat), de obicei mamele fiind mai grijulii decât taţii. În prezent, se consideră că şi bărbaţii pot avea un comportament „grijuliu” ca şi femeile. Când au loc reduceri locuri de muncă, se simte lipsa stării de Părinte Grijuliu din mediul organizaţional, angajaţii chiar şi cei care nu-şi pierd posturile au nevoie de susţinere, de protecţie. „Managerii grijulii organizează ore de consiliere în astfel de momente, recunoscând că oamenii au nevoie de mai mult sprijin. Organizaţiile care neglijează acest aspect îşi generează mai multe probleme — atât din cauza reputaţiei proaste pe care o creează angajaţii concediaţi, care se plâng prietenilor sau vecinilor, cât şi din cauza scăderii moralului şi încrederii angajaţilor care rămân” 9. Sunt şi colegi cu o stare de Părinte Grijuliu negativ, când grija lor este excesivă, sufocantă, vor să-ţi facă treba în locul tău, sunt porniţi să te ajute, fiind greu să refuzi sprijinul lor. Practic ei neagă posibilitatea ca ceilalţi să se dezvolte prin propriile abilităţi. De exemplu când eşti nou angajat şi lucrezi cu un echipament nou, care la un moment dat se blochează. Apare Părintele Grijuliu, care remediază situaţia, dar nu-ţi arată şi cum; deci o abordare inadecvată şi când echipamentul se va bloca din nou, 9
Hay, 2006, p.72
trebuie să ceri ajutorul. Astfel ceilalţi îşi formează o părere eronată despre capacităţile şi abilităţile tale de învăţare10. Starea de Adult nu este subîmpărţită. Adultul răspunde la aici-şi-acum, fiind atent la timpul prezent şi la realitatea exterioară. El este numit uneori şi Calculator, deoarece cere informaţii, evaluează, analizează, compară, gândeşte, înregistreză şi comunică rezultatele. Starea de Adult pozitivă „permite culegerea de informaţii din toate realităţile vieţii, luarea de decizii gândite, rezolvarea problemelor, îndeplinirea sarcinilor, negocierea”, „permite o integrare armonioasă între dorinţe (Copil) şi valori (Părinte), fapt care dă personalităţii un sentiment de mulţumire în viaţă, în acord cu sine însuşi” 11. Starea de Adult negativă este atunci când această stare este folosită excesiv. Dacă starea de Adult ar fi prezentă permanent, individul respectiv ar fi ca un robot. In mediu organizaţional, Adultul acţionează în mod logic, rezolvând problemele şi cerinţele de la locul de muncă. Starea de Copil se subdivide în Copilul Liber (Copilul Natural sau Copilul Spontan) şi Copilul Adaptat.
Copilul Adaptat. pozitiv: se adaptează la norme, trebuinţe pentru a convieţuii cu ceilalţi negativ: se supradaptează, se devalorizează, se autodistruge
Copilul Liber pozitiv: îşi exprimă spontan
CA
CL
trebuinţele, emoţiile, sentimentele (în mod „safe”) negativ: agresiv, fără restricţii, fără graniţe, nu ţine cont de
realitatea socială
Fig. 5. Stările eului de Copil Liber şi Copil Adaptat Copilul Liber
(Copilul Natural sau Copilul Spontan) „spune ceea ce vrea atunci
când vrea. El exprimă, sub formă de mişcări fizice şi de emoţii, nevoile fundamentale, în reacţie directă cu plăcerea şi suferinţa”. 12 Prin starea de Copil Liber se manifestă trebuinţele şi senzaţiile (plăcere şi suferinţă) şi este guvernat de emoţiile de frică, tristeţe, furie şi bucurie. •
Copilul Liber pozitiv trăieşte liber şi natural, îşi exprimă spontan şi autentic
sentimentele, este curios, creativ, dornic de distracţie. La un loc de muncă din domeniul serviciilor, starea de Copil Liber din noi ne ajută să servim clienţii cu plăcere, în mod autentic. 10
Hay, 2006
11
Lassus, 2007, p.35 Cardaron et al, 2002, p.32
12
•
Copilul Liber negativ nu ţine cont de realitatea socială, spune ceea ce vrea şi
când vrea, în mod agresiv, chiar rănind pe cei din jur, este teribilist, nu are graniţe. Capacitatea intuitivă şi creativă dezvoltată din Copilul Liber a determinat ca Eric Berne şi alţi discipoli ai lui să considere aceasta, ca fiind o subdiviziune numită Copilul Creator sau „Micul Profesor”. Deci, Copilul Creator este izvorul creativităţii şi inovaţiei, este partea cu care abordăm diverse lucruri din alte perspective novatoare. Copilul Creator are parte pozitivă: este intuitiv („se prinde repede”), inventează soluţii noi, găseşte alte căi mai eficiente, iar partea negativă îl face să fie capricios, să trăiască într-o lume magică, unde dorinţele proprii se transformă în realităţi, unde devine prizonierul jocurilor sale. Starea de Copil Adaptat ne ajută să ne adaptăm social pentru a putea convieţuii cu ceilalţi (ţinem cont de cererile celorlaţi, modificând propriile trebuinţe) şi să ne adaptam normelor, regulilor. Uneori ne supunem din teama faţă de reacţia celorlalţi, sau ne declarăm incapabili, ne devalorizăm. Alteori ne revoltăm şi sistematic susţinem contrariul. Copilul Adaptat pozitiv învaţă să se adapteze, se apără şi reacţionează, se protejează. Copilul Adaptat negativ se victimizează, se devalorizează, adaptarea este dusă la extremă, este provocator. Copilul Adaptat poate fi: •
Copilul Adaptat Supus – cel care vrea să trăiască în armonie cu ceilalţi
(spune: „da, desigur, domnule director” chiar dacă nu înţelege nimic, cedează în faţa celuilalt), respectă regulile, reacţionează supunându-se figurilor parentale şi a celor autoritare din cadrul instituţiilor. •
Copilul Adaptat Rebel – cel care este mereu contra directivelor parentale ca
să obţină atenţie în detrimentul afecţiunii, este agresiv, nu respectă reguli, nu are graniţe, sfidează pe ceilalţi, îndeamnă la revoltă şi violenţă. Toate stările eului sunt importante în relaţiile noastre cu ceilalţi şi optim este să folosim fiecare pentru a fi într-un echilibru armonios. Astfel sunt situaţii când este necesar să protejăm pe unii, şi să fim mai toleranţi, să dăm libertate la alţii. În situaţii de urgenţă, de exemplu în cazul unui incendiu, Părintele Grijuliu este cel ce reacţionează calmând panica Copilului din noi, este cel ce ajută la stabilirea ordinii, să nu se creeze haos, iar Adultul reacţionează prin partea raţională la ce este de făcut în situaţia respectivă. Cînd avem de atins un obiectiv Copilul din noi intervine cu partea creativă
pentru a găsii soluţii, Parintele Normativ ne sistematizează munca, cel Grijuliu ne ajută să nu facem excese (să avem ore de odihnă) iar adultul este cel care gândeşte raţional, obiectiv să îndeplinim sarcina respectivă. Într-o şedinţă, Părintele Normativ este preocupat ca aceasta să se deruleze conform agendei de lucru, fără întreruperi, iar în poziţia negativă se manifestă dominator şi perfecţionist. Părintele Grijuliu se preocupă să fie ascultaţi toţi participanţii şi calmează momentele de nelinişte, iar aspectul negativ apare când se insistă pe detalii prea mult. Adultul se ocupă cum să rezolve problemele de serviciu, cu acceptarea unor compromisuri, iar atunci când ignoră sentimentele celor participanţi sau demolează rece şi distant orice iniţiativă, se manifestă aspectul lui negativ. Copilul Natural stimulează desfăşurarea şedinţei într-un mod plăcut, apelând la umor şi când glumele sunt deplasate sau vorbeşte pe lîngă subiect, este partea lui negativă. Copilul Adaptat Supus abordează oamenii cu respect şi Copilul Adaptat Rebel este neparticipant, răspunde doar când este întrebat. Cunoscând modelul stărilor eului, pot fi îmbunătăţite comunicarea şi interacţiunile dintre membrii unei organizaţii. Astfel, pentru a creşte eficienţa, managerul şi angajaţii ar fi bine să relaţioneze preponderent din poziţia de Adult; managerii să relaţioneze şi din poziţiile Părinte pozitiv, iar angajati din poziţiile Copilului Adaptat pozitiv. Un manager Părinte negativ şi angajaţi Copil Adaptat Rebel ar duce la un conflict in interiorul organizaţiei. Deci, în sitauţiile din mediul organizaţional, recurgem la toate stările eului, respectiv fermitatea o manifestăm prin Parintele Normativ, când avem grijă de noi şi de ceilalţi apelăm la Parintele Grijuliu, cu Adultul rezolvăm sarcinile logic, Copilul Adaptat iese la suprafaţă prin regulile de politeţe şi conformarea faţă de personalul ierarhic, iar cu Copilul Liber suntem prietenoşi, creativi. Într-o structură ierarhică puternică, cel mai adesea managerii folosesc îndeosebi starea de Părinte Normativ, iar subordonaţii se manifestă prin Copil Adaptat. Adică, managerii le spun subordonaţilor ce să facă şi subordonatii execută. Acest format de comunicare se repetată la diferitele niveluri de ierarhie: senior managerii le spun junior managerilor ce sa faca, iar junior managerii le spun supervizorilor imediat inferiori lor. Aceştia îi controlează şi instruiesc pe cei din ierarhia inferioară şi totodată sunt controlaţi şi instruiţi de cei superiori în ierarhia organizaţiei. Tiparul se repetată pană în varful piramidei organizaţionale.
1.3. Modelul structural de ordinul doi
Experienţele, gândurile, sentimentele şi comportamentele avute de-a lungul vieţii sunt stocate în memorie, sunt „arhivate”. Modelul structural de ordinul doi funcţionează ca un „sistem de arhivare”, el „clasifică” amintirile şi strategiile într-un mod util, în cadrul stărilor eului. Diagrama modelului structural de ordinul doi arată ca în figura următoare:
Părinte (P2)
Adult (A2)
Copil (C2) Fig. 6. Modelul structural de ordinul doi P2
– conţine un ansamblu de părinţi sau figuri parentale (bunici, profesori),
fiecare cu cel stări ale eului (P, A, C) proprii. Numărul şi identitatea lor variază de la individ la individ. Deci, P2 conţine mai mulţi P3, A3 şi C3. În P3 sunt stocate mesaje transgeneraţionale, A3 conţine afirmaţiile despre realitate, venite din partea figurilor parentale, iar în C3 sunt adunate implicaţiile ascunse, secretă. A2 – conţine propriul nostru mod de a gândi raţional, C3
la mesajele primite.
– conţine P1 (Părintele din Copil sau Părintele Porc, Căpcăunul, Părintele-
Vrăjitoare),
A1 (Adultul din Copil sau Micul Profesor ) şi C1 (Copilul din Copil sau
Copilul Somatic).
P1 din C3 sunt mesaje magice (pozitive sau negative) venite din
copilărie, transmise de figurile parentale, de exemplu: „dacă mă port frumos mă iubeşte toată lumea”. A1 din C3 este intuiţia, izvorul creativitatea şi inovaţia care intervine în rezolvarea problemelor. C1 din C3 conţine amintirile despre perceperea lumii prin senzaţii corporale, de unde şi numele de Copilul Somatic. Stewart şi Joines (2007) folosind un limbaj tehnic, concluzionează: „studiul aspectelor interpersonale
în AT necesită modelul funcţional ; problemele intrapsihice
trebuie să fie studiate utilizând modelul structural.” „Modelul funcţional clasifică comportamentele observabile, în timp ce modelul structural clasifică amintirile şi
strategiile stocate”13. 1.4. Diagnoza stărilor eului
Eric Berne a propus 4 moduri prin care să recunoaştem stările eului: 1. Diagnoza
comportamentală.
Recunoaştem starea eului în care se află o altă
persoană, observând comportamentului său, verbal (cuvinte, tonuri) şi nonverbal (gesturi, posturi, expresii faciale). 2. Diagnoza
socială.
În relaţie cu ceilalţi oameni, starea lor a eului va fi
complementară cu cea pe care o folosesc eu. Deci observând din ce stare reacţionează celălalt, pot verifica ce stare a eului am folosit. 3. Diagnoza
istorică.
Prin întrebări despre cum era persoana în copilărie şi
întrebări despre părinţi (figuri parentale) obţinem informaţii despre conţinut şi despre proces. 4. Diagnoza
fenomenologică.
Terapeutul poate cere clientului să îşi amintească
o scenă din copilărie şi să o aducă în prezent, apoi să retrăiască acea experienţă. În probleme de comunicare, în organizaţii, cel mai important mijloc de a recunoaşte stările eului este diagnoza comportamentală şi în măsură mai mică ajută diagnoza socială. Este dificil să ştim sigur cu ce starea a eului se exprimă o persoană, la un moment dat. Definirea mai bine a stării eului, o poate face doar persoana în cauză, întrebându-se unde se află energia. De exemplu: un şef (din starea de Părinte) reproşează violent unui subordonat ceva, deoarece (Copilului din el) îi este frică de patronul care tocmai i-a cerut să vină la el; un coleg (din starea de Copil Adaptat Rebel) împinge pe alt coleg să se răzvrătească într-o situaţie anume, deoarece lui îi este frică să o facă el însuşi (fiind un Copil Adaptat Supus). 1.5. Stările eului şi noţiunea de control
Fiecare stare a eului poate avea două funcţii: •
funcţia de conducere şi de control;
•
funcţia de acţiune şi de exprimare.
Starea eului care exercită controlul este
cea care determină celelalte stări ale
eului să se exprime sau să acţioneze. Când Adultul este cel care exercită controlul, persoana respectivă are cele mai 13
Stewart et al, 2007, p.36
bune condiţii de supravieţuire şi de dezvoltare în realitatea prezentă. Persoana are un comportament stabil, ştiind să recunoască şi să integreze emoţiile (Copilul) şi judecăţile de valoare (Părintele) ale ei. Când Părintele este starea ce exercită controlul, persoana tinde să promoveze sau să apere valori, chiar dacă este în detrimentul propriei supravieţuiri sau împliniri şi pretinzând că acţionează pentru binele celorlaţi, de fapt acţionează împotriva lor. Persoana are un comportament aparent stabil, dar poate ascunde crize emoţionale intense, deoarece controlul Părintelui duce la refularea nevoilor şi dorinţelor Copilului. Când Copilul este starea ce exercita controlul, comportamentul persoanei este instabil, emoţiile şi senzaţiile fiind cele care îşi pun amprenta. Persoana respectivă nu trăieşte în realitatea prezentă, decât pe termen foarte scurt şi ca urmare apare o stare de insecuritate din punct de vedere fizic, economic sau social, controlul Copilului implicând o anume excludere a Adultului şi Părintelui. În organizaţie, integrarea celor trei planuri ale stării eului (P=valori, A=metode, C=climat), într-o perspectivă de ansamblu, va duce la eficienţa activităţii, altfel se generează contradicţii, frustrări ce pot duce la conflicte14.
14
Hay, 2006
