UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULT FACULTATE ATEA A DE ȘTIIN TIINȚE JURIDI JURIDICE CE SPECIA SPECIALIZ LIZARE AREA A ADMI ADMINIST NISTRA RAȚIE PUBLICĂ PUBLICĂ
LUCRARE DE LICENŢĂ
COORDONATOR ŞTIINŢIFIC: LECTOR. UNIV. MOROZAN FLORINA
ABSOLVENTĂ:
ORADEA -2008 -
1
UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULT FACULTATE ATEA A DE ȘTIIN TIINȚE JURIDI JURIDICE CE SPECIA SPECIALIZ LIZARE AREA A ADMI ADMINIST NISTRA RAȚIE PUBLICĂ PUBLICĂ
STAREA CIVILĂ
COORDONATOR ŞTIINŢIFIC: LECTOR UNIV. MOROZAN FLORINA
ABSOLVENTĂ:
ORADEA - 2008 -
2
UNIVERSITATEA DIN ORADEA FACULT FACULTATE ATEA A DE ȘTIIN TIINȚE JURIDI JURIDICE CE SPECIA SPECIALIZ LIZARE AREA A ADMI ADMINIST NISTRA RAȚIE PUBLICĂ PUBLICĂ
STAREA CIVILĂ
COORDONATOR ŞTIINŢIFIC: LECTOR UNIV. MOROZAN FLORINA
ABSOLVENTĂ:
ORADEA - 2008 -
2
CUPRINS
INTRODUCERE ....................................................................................................................6
I. STAREA CIVILĂ– MIJLOC DE IDENTIFICARE A PERSOANEI FIZICE ..............................................................................................................................9 1. Noţiunea şi reglementarea reglementarea legală a stării civile ......................................... ...................... ................................. .............. 9 1.1. 1.1. Noţiune ............................................................................................................... 9 1.2. Reglementare legală ...........................................................................................12
2. Delimitarea stării civile faţă de alte noţiuni juridice .................................................13 2.1. Stare civilă – nume .............................................................................................13 2.2. Stare civilă – domiciliul si resedinta ...............................................................13 2.3. Stare civilă – capacitate civilă ............................................................................13 2.4. Stare civilă - cetăţenie .........................................................................................13 2.5. Stare civilă – posesie de stat ...............................................................................13
3. Caracterele juridice ale stării civile ...........................................................................15 4. Proba stării civile .......................................................................................................17 II. ACȚ IUNILE IUNILE DE STARE STARE CIVILĂ CIVILĂ ..........................................................................19 1. Noţiune. Noţiunea de acţiune din dreptul procesual civil ..........................................19 2. Clasificarea acţiunilor de stare civilă ........................................................................ 19 2.1. După obiectul ori finalitatea lor ..........................................................................19 2.2.1. Acţiuni în reclamaţie de stat .........................................................................19 3
2.2.2. Acţiuni în contestaţie de stat .........................................................................22 2.2.3. Acţiuni în modificare de stat .........................................................................25 2.2. După sfera persoanelor îndreptăţite să le exercite ..............................................26 2.3. După corelaţia lor cu prescripţia extinctivă ........................................................27
III. ÎNREGISTRĂRILE DE STARE CIVILĂ ............................................................29 1. Noţiune şi feluri .......................................................................................................29 1.1.Înregistrările sub forma întocmirii actelor de stare civilă ...................................29 1.2.Înregistrările sub forma înscrierii de menţiuni marginale ...................................29 2. Clasificarea înregistrărilor de stare civilă ………………………………………….30 2.1.Cadrul organizatoric şi funcţional al activităţilor de stare civilă .........................31 2.2.Atribuţiile de stare civilă ale Consiliilor judeţene ...............................................34 3. Regulile înregistrărilor de stare civilă .......................................................................35 3.1.Regulile generale ale înregistrărilor de stare civilă .............................................35 3.2.Reguli speciale ale înregistrărilor de stare civilă .................................................36 3.2.1.Înregistrarea naşterii……………………………………………………….. 36 3.2.2.Înregistrarea căsătoriei……………………………………………...………41 3.2.3.Înregistrarea decesului………………………………………………………43
IV. ACTELE DE STARE CIVILĂ ...............................................................................54 1.
Noţiune şi importanţa actelor de stare civilă ................................................................54
2.
Natura juridică ..............................................................................................................56
3.
Reconstituirea şi întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă ...................................57
4.
Anularea, modificarea, rectificarea ori completarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor de pe acestea .............................................................................................58 4
CONCLUZII ŞI PROPUNERI .......................................................................................62 BIBLIOGRAFIE ..............................................................................................................64
5
ARGUMENT
Starea civilă a persoanei fizice, reprezintă un ansamblu de elemente prin care, aceasta se individualizează ca subiect de drepturi și obligaț ii ș i i se stabileș te poziț ia sa juridică față de familia din care face parte. Ea se întemeiază pe o multitudine de relații ce izvorăsc din filiație, rudenie ș i căsătorie, stabilindu-se astfel legăturile juridice între persoanele fizice parte a aceleiaș i comunităț i familiale. Atributele de identificare ce formează conț inutul stării civile, se regăsesc în mod constant în existența fiecărei persoane căci ar fi de neconceput ca o persoană fizică să nu aleagă un nume, un prenume în calitate de persoană căsătorită sau celibatar, etc. – atributele prin intermediul cărora să poată fi identificată în familie ori în societate. În scopul concretizării elementelor ce alcătuiesc starea civilă a persoanelor fizice, pentru a se ține o evidenț ă strictă a acestora, precum ș i pentru a se asigura dovada stării civile, se întocmesc acte de stare civilă. Luând în considerare importanța stării civile, pentru oricare dintre noi, consider de cuviinţă să realizez o abordare succintă a acestei problematici. Dorința de a analiza și a studia această temă a apărut în urma desfăș urării practicii de specialitate în anul al III-lea de facultate la Serviciul public comunitar local de evidență a persoanei, biroul: Starea civilă, din cadrul Primăriei Ș imleul Silvaniei, jude țul Sălaj. Prezenta lucrare a fost întocmită atât în urma observaț iilor întreprinse în cursul desfășurării practicii de specialitate în unitatea mai sus menț ionată cât ș i a consultării bibliografiei de specialitate (literatura de specialitate ș i jurisprudenț a în materie). Lucrarea este structurată pe patru capitole. În primul capitol intitulat Starea civilămijloc de identificare a persoanei fizice se prezintă noțiunea de stare civilă atât în sens restrâns cât și în sens larg, dar ș i opinia unor autori în legătură cu această noțiune în vederea stabilirii sferei acestui concept. De asemenea se are în vedere ș i menționarea reglementării legale a stării civile, luându-se în considerare că în
legislația română nu există o lege sau un act normativ special care să reglementeze în mod exclusiv starea civilă a persoanei fizice. Tot în cadrul acestui capitol se realizează delimitarea conceptuală a acestei noțiuni faț ă de alte noț iuni juridice: nume, domiciliu, capacitate civilă, cetăț enie, posesie de stat. Se are în vedere ș i prezentarea caracterelor juridice ale stării civile și proba acesteia. În capitolul al II-lea – Acţiunile de stare civilă se analizează noțiunea de acțiune de stare civilă și se are in vedere și prezentarea acesteia din cadrul dreptului procesual civil. Acțiunile de stare civilă, denumite uneori ș i ”acț iuni de stat”, sunt acele acțiuni în justiție care au ca obiect elemente ale stării civile, ale persoanei fizice. Pentru a produce efectele urmărite de reclamant, acț iunile de stare civilă trebuie admise printr-o hotărâre irevocabilă. Prin urmare, nu acț iunile de stare civilă sunt acelea care creează sau modifică o anumită stare civilă, ci hotărârile judecătore ști pronunțate pentru solu ționarea lor. Asemenea hotărâri sunt, de pildă, cele privind stabilirea sau contestarea filiaț iei, cele privind tăgada paternității copilului născut sau conceput în timpul căsătoriei; cele privind anularea căsătoriei și desfacerea acesteia prin divorț , cele privind încuviinț area adopț iei ori desfacerea sau anularea acesteia, cele privind declararea judecătorească a morții, etc. Efectele unei hotărâri judecătorești în materie de stare civilă sunt însă determinate atât de obiectul ei, cât ș i de scopul urmărit de reclamant prin introducerea acestei acțiuni. De aceea, doctrinar, în funcț ie de obiectul ș i scopul lor, acțiunile de stare civilă sunt grupate în următoarele categorii: reclamaț ie de stat, contesteție de stat, modificare. Acț iunile de stare civilă se mai pot clasifica ș i dupa sfera persoanelor îndreptățite să le exercite și după corelaț ia lor cu prescripția extinctivă. În capitolul al III-lea - Înregistrările de stare civilă – se are în vedere explicarea noțiunii de înregistrare de stare civilă; prezentarea felurilor înregistrărilor: sub forma întocmirii actelor de stare civilă ș i sub forma înscrierii de menț iuni marginale; arătarea modului de organizare a înregistrărilor de stare civilă, cadrul organizatoric ș i funcțional, precum și atribuțiile de stare civilă ale Comisiilor județ ene.Nu a fost omisă nici prezentarea regulilor generale și speciale ale înregistrărilor de stare civilă. În capitolul al IV-lea – Actele de stare civilă – se pornește de la analiza noț iunii de act de stare civilă și evidenț ierea importanț ei actelor de stare civilă. Potrivit art. 1 al Legii nr. 119/1996 se prevede că ”Actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice prin care se dovedește nașterea, căsătoria sau decesul unei persoane. Acestea se 7
întocmesc în interesul statului ș i al persoanei ș i servesc la cunoaș terea numărului ș i structurii populației, a situației demografice, la apărarea drepturilor şi libertăț ilor fundamentale ale cetăț enior.” Se mai analizează natura juridică a actelor de stare civilă, modul de reconstituire ș i întocmire ulterioară a actelor de stare civilă; modul de anulare, modificare, reconstituire ori completare a actelor de stare civilă şi a mențiunilor de pe acestea. Finalul reprezintă o sinteză (concluzie) a ceea ce s-a prezentat în lucrare şi o timidă încercare de a realiza propuneri în această materie.
8
I. STAREA CIVILĂ - MIJLOC DE IDENTIFICARE A PERSOANEI FIZICE
1. Noţiunea şi reglementarea legală a stării civile 1.1. Noţiune Alături de nume şi domiciliu starea civilă, denumită în doctrină şi ”statutul juridic” sau ”starea juridică” apare ca un atribut important de identificare a persoanei fizice. . . Sub acest aspect, starea civilă apare ca o noț iune de sinteză deoarece ea cuprinde toate elementele cu ajutorul cărora se determină calitatea de subiect de drepturi și obligații a persoanei fizice. Etimologia termenului de ”stare civilă” are la bază cuvintele latine ” status civilis” care se referă la atributele necesare pentru ca o persoană fizică să posede personalitatea juridică1. În dreptul modern nu există o definiție legală a noț iunii de ”stare civilă”, sarcina aceasta revenind literaturii de specialitate, acolo unde nu există însă o definiț ie unanim acceptată. Astfel într-o opinie, s-a arătat că în sens larg, starea civilă este un atribut important de identificare a persoanei fizice ș i reprezintă totalitatea calităț ilor inerente care constituie condiția juridică a acesteia în stat (de naț ionalitate, respectiv cetățenia română sau străină), în societate (bărbat sau femeie, major sau minor, pus sub interdicție sau nu, condamnat) și în familie (căsătorit, divorț at, cu filiaț ia din căsătorie sau din afara căsătoriei, adoptat). Prin urmare elementele stării civile sunt: naț ionalitatea, cetăț enia, vârsta, sexul, capacitatea, căsătoria, rudenia, alianț a, filiaț ia. Cu ajutorul acestor elemente se produce o reală individualizare a persoanei fizice ca subiect de drept, a entităț ii sale juridice. 1
D. Lupulescu , A. M. Lupulescu – Identificarea persoanei fizice, Editura Lumina Lex, București, 2002, p.151. În același sens V. Hanga – Manualul de drept privat roman, Editura Cordial, Cluj-Napoca, 1994, p. 97-98. 9
În sens restrâns, starea civilă reprezintă un ansamblu de calități personale de care legea leagă anumite consecințe juridice, cu ajutorul cărora persoana fizică se individualizează2. Starea civilă” cuprinde un ansamblu de elemente prin care se individualizează o persoană fizică ca subiect de drepturi și obligaț ii ș i se stabileș te poziț ia sa juridică față de familia din care face parte”. S-a subliniat că, poziț ia juridică a unei persoane în raport cu familia sa, constituie elementul cel mai important al stării civile. Într-o altă definiț ie s-a considerat că, starea civilă a persoanei fizice este unul dintre aspectele cuprinse în noțiunea de stare juridică ș i este constituit din elemente și activităț i ca: naș terea, recunoaș terea sau stabilirea filiaț iei, înfierea, căsătoria, moartea. În fine un alt autor, defineș te starea civilă ca fiind ”o expresie sintetică ce include un ansamblu de atribute (calităț i personale) de natură a permite o mai bună individualizare a persoanei fizice ca subiect de drept, în contextul raporturilor sale față de comunitatea familială ș i socială”. Mai nou, în literatura de specialitate a fost exprimat punctul de vedere potrivit căruia starea civilă este mijlocul juridic de individualizare a persoanei fizice prin indicarea calităților persoanelor având această semnificaț ie. Ea este în acelaș i timp, o sumă de calități personale, calităț i care intră în conț inutul său3. Starea civilă a persoanei fizice nu se rezumă la un singur drept subiectiv nepatrimonial, ea se exprimă printr-o situaț ie juridică, printr-un ansamblu de drepturi și obligații. Conț inutul stării civile este format din două componente: dreptul subiectiv nepatrimonial și suma unor calităț i personale. Starea civilă, ca drept subiectiv nepatimonial cuprinde următoarele prerogative: posibilitatea persoanei fizice de a se individualiza prin starea civilă; posibilitatea de a pretinde să fie individualizată de către alț ii prin starea sa civilă ș i posibilitatea de a recurge, la nevoie, la forța coercitivă a statului pentru apărarea stării civile (inclusiv pe calea acțiunilor de stare civilă). Starea civilă a persoanei fizice, ca sumă a unor calități personale este relevată de situaț ii juridice precum: copilul născut din căsătorie sau din afara căsătoriei, căsătorit, necăsătorit, divorț at, văduv, adoptat, rudă sau afin cu cineva, etc. 4 2
E. Lupan, D. A. Popescu – Drept civil. Persoana fizică, Editura Lumina Lex, București, 1993, p.135; E. Lupan – Drept civil român. Persoana fizică, Editura LuminaLex, București, 1999, p.181. 3 P.Pețu, E. Velicu, V. Mardare – Starea civilă mijloc de identificare a persoanei fizice, Editura Muzeum, București, 2003, p. 26. 4 D. Lupulescu, A. M. Lupulescu – op. cit ., p. 152; E. Lupan - op.cit ., p. 182; Gh.Beleiu, M. Nicolae, P. Trusca – Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil , Ediția a VII-a revăzută ș i adăugită, Editura Universal Juridic, București, 2001, p. 408. 10
În literatura de specialitate există controversa dacă, elementele precum grupa sanguină și codul numeric personal al persoanei fizice (C.N.P.), fac parte din conținutul stării civile. În consonanț ă cu punctul de vedere exprimat de unii autori, inclinăm spre un răspuns negativ, grupa sanguină fiind mai degrabă un element de natură biologică și medicală iar codul numeric personal fiind un simplu element de identificare electronică a persoanei fizice în evidenț a populaț iei5. Putem conchide așadar că noțiunea de stare civilă sau statut civil al persoanei fizice cuprinde, un ansamblu de calităț i personale cu ajutorul cărora aceasta se individualizează în familie ș i societate, iar în baza acestora se poate stabili începutul calității de subiect de drepturi și obligaț ii a persoanei fizice. Cu toate acestea, așa cum s-a arătat, starea civilă nu trebuie confundată cu capacitatea civilă a persoanei fizice, deș i între aceste două entităț i juridice există numeroase puncte de interdependență6. Starea civilă este determinată de lege ș i are ca izvoare actele și faptele de stare civilă. Cu alte cuvinte, ea se dobândeș te ca urmare a producerii unor acte juridice (căsătorie, recunoașterea filiației copilului din afara căsătoriei) sau ca urmare a pronunțării și rămânerii definitive a unor hotărâri judecătoreș ti cu efecte asupra statutului civil al persoanei fizice (hotărârea de divorț , de stabilire sau de contestare a filiației, de anulare a căsătoriei, de încuviinț are, desfacere sau anulare a adopț iei, declararea judecătorească a morții) care toate sunt și ele acte juridice. La rândul lor, faptele juridice care sunt izvor al stării civile sunt naș terea ș i decesul persoanei fizice. În concluzie pentru ca o persoană fizică să aibă o stare civilă, trebuie să se producă unele împrejurări – acte sau fapte juridice - care să transforme posibilitatea abstractă, prevăzută de lege, într-o realitate concretă.
1.2. Reglementare legală În legislaţia română nu există o lege sau un act normativ special care să reglementeze în mod exclusiv starea civilă a persoanei fizice. Normele juridice care reglementează diferite aspecte ale stării civile sunt cuprinse în mai multe acte normative. Astfel, în art. 22-24 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice ș i 5
P. Pețu, E. Velicu, V. Mardare - op. cit ., p. 27; în ce privește codul numeric personal al persoanei fizice, natura sa juridică este limitată de art. 6 alin. (1) din Ordonanț a de Urgenț ă a Guvernului nr. 97/2005, modificată și completată, potrivit căreia ”codul numeric personal, denumit în continuare C. N. P., reprezintă un număr semnificativ ce individualizează o persoană fizică ș i constituie singurul identificator pentru toate sistemele informatice care prelucrează date cu caracter personal privind persoana fizică”. 6 D. Lupulescu – op. cit ., p. 5; D. Lupulescu, A. M. Lupulescu - op. cit ., p. 153 – 154. 11
persoanele juridice7, în Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă8, în Metodologia nr. 1/1997, pentru aplicarea unitară a dispoziț iilor Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă9. La acestea se adaugă o serie de reglementări internaționale la care România este parte, ș i dintre care amintim: pactul internaț ional cu privire la drepturile civile și politice ș i convenț ia privind drepturile copilului. În articolul 16 al pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice se declară că „Orice om are dreptul de a i se recunoaşte pretutindeni personalitatea juridică”. În articolul 24 al aceluiaşi pact, la aliniatul (2) se declară că „Orice copil trebuie să fie înregistrat după naştere şi să aibă un nume”, iar la aliniatul (3) se spune că „Orice copil are dreptul de a dobândi o cetăţenie” În articolul 8 alin. (1) al Convenţiei privind drepturile copilului se afirmă că „Statele părţi se angajează să respecte dreptul copilului de a-i păstra identitatea, inclusiv cetăţenia, numele sau/şi relaţiile familiale, astfel cum sunt recunoscute de lege fără amestec ilegal”. La aliniatul (2) al aceluiaşi articol se spune că „Dacă un copil este lipsit, în mod ilegal de elementele constitutive ale identităţii sale sau de unele din acestea…statele părţi vor acorda asistenţă şi protecţie corespunzătoare pentru ca identificarea să fie restabilită cât mai repede posibil”. Tot acest ansamblu de reglementări guvernează sub o formă sau alta diferite elemente ale stării civile creând ceea ce putem numi regimul juridic al stării civile al persoanei fizice.
2. Delimitarea stării civile faţă de alte noţiuni juridice Starea civilă trebuie deosebită faţă de: nume, domiciliu, capacitate civilă, cetăţenie, acestea fiind noţiuni juridice de sine – stătătoare. Ele se află într-o relaț ie apropiată, dacă sunt privite ca aparținând aceleiaș i persoane fizice. 2.1. Stare civilă – nume 7
Publicat în M. Of. nr. 8, din 30 ianuarie 1954. Publicată în M. Of. nr.282, din 11noiembrie 1996. Modificări ulterioare au fost aduse prin: Legea nr. 23/1999, pentru modificarea ș i completarea unor dispoziț ii din C. fam. ș i din Legea nr. 119/ 1996, cu privire la actele de stare civilă, publicată în M. Of. nr. 35 din 28 ianuarie 1999; Legea nr. 479/ 2002 privind modificarea Legii nr. 119/ 1996 cu privire la actele de stare civilă, publicată în M. Of. nr. 523 din 18 iulie 2002; Legea nr. 94/ 2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, publicată în M. Of. nr. 326 din 15 aprilie 2004; Legea nr. 117/ 2006 pentru modificarea ș i completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, publicată în M. Of. 410 din 11 mai 2006. 9 Publicată în M.Of. nr. 318 bis. din 19 noiembrie 1997. 8
12
Atât starea civilă, cât ș i numele, reprezintă atribute de identificare pentru orice persoană fizică. Orice persoană are dreptul la numele stabilit sau dobândit,
potrivit legii.Numele cuprinde numele de familie şi prenumele. Dobândirea numelui Numele de familie se dobândeşte prin efectul filiaţiei şi poate fi modificat prin efectul schimbării stării civile, în condiţiile prevăzute de lege . Prenumele se stabileşte la data înregistrării naşterii, pe baza declaraţiei de naştere. Este interzisă înregistrarea de către ofiţerul de stare civilă a prenumelor indecente, ridicole şi a altor asemenea, de natură a afecta ordinea publică şi bunele moravuri ori interesele copilului, după caz. Numele de familie şi prenumele copilului găsit, născut din părinţi necunoscuţi, precum şi cele ale copilului care este părăsit de către mamă în spital, iar identitatea acesteia nu a fost stabilită în termenul prevăzut de lege, se stabilesc prin dispoziţia primarului comunei, oraşului, municipiului sau a sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială a fost găsit copilul ori, după caz, s-a constatat părăsirea lui, în condiţiile legii speciale. Schimbarea numelui pe cale administrativă Cetăţenii români pot obţine, în condiţiile legii, schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie şi a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea. 2.2. Stare civilă – domiciliul si resedinta Ambele sunt atribute de identificare a persoanei fizice. Starea civilă are incidență asupra domiciliului. Aceasta poate fi observată, cu uș urinț ă, în cazul domiciliului legal al minorilor, ca ș i în cazul domiciliului soț ilor. Domiciliul ș i reș edinț a nu trebuie, însă, incluse în starea civilă. Cetăţenii români au dreptul să-şi stabilească ori să-şi schimbe, în mod liber, domiciliul sau reşedinţa, în ţară sau în străinătate, cu excepţia cazurilor anume prevăzute de lege. Dacă prin lege nu se prevede altfel, o persoană fizică nu poate să aibă în acelaşi timp decât un singur domiciliu şi o singură reşedinţă, chiar şi atunci când deţine mai multe locuinţe. Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercită rii drepturilor şi libertăţilor sale civile, este în locul unde îşi are principala aşezare. Reşedinţa persoanei fizice este în locul unde îşi are locuinţa secundară. Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispoziţiilor legii speciale. Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea o aşezare principală. Dovada intenţiei rezultă din declaraţ iile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declaraţii, din orice alte împrejurări de fapt. Reşedinţa va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut. În lipsă de reşedinţă, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului 13
domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaşte, la locul unde acea persoană se găseşte. Dovada
Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate. În lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane. Domiciliul copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor să i şi supus unor măsuri de protecţie specială, în cazurile prevăzute de lege, se află la familia sau la persoanele cărora le-a fost dat în plasament. Domiciliul persoanei puse sub curatelă
În cazul în care s-a instituit o curatelă asupra bunurilor celui care a dispărut, acesta are domiciliul la curator, în măsura în care acesta este îndreptăţit să-l reprezinte. Domiciliul la custode sau curator
Dacă a fost numit un custode sau un curator pentru administrarea bunurilor succesorale, cei chemaţi la moştenire au domiciliul la custode sau, după caz, la curator, în măsura în care acesta este îndreptăţit să îi reprezinte. Domiciliul profesional
Cel care exploatează o întreprindere are domiciliul şi la locul acelei întreprinderi, în tot ceea ce priveşte obligaţiile patrimoniale ce s-au născut sau urmează a se executa în acel loc. Părţile unui act juridic pot să aleagă un domiciliu în vederea exercitării drepturilor sau a executării obligaţiilor născute din acel act. Alegerea domiciliului nu se prezumă, ci trebuie fă cută în scris.
2.3. Stare civilă – capacitate civilă Capacitatea civilă este recunoscută tuturor persoanelor. Orice persoană are capacitate de folosinţă şi, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, capacitate de exerciţiu.
2.4. Stare civilă - cetăţenie Dacă starea civilă este o noțiune de drept civil, cetăț enia este o noț iune de drept constituțional. Unele elemente din starea civilă pot determina anumite modificări în cetățenie (exemplu: căsătorie, adopț ie, locul naș terii). 2.5. Stare civilă – posesie de stat Deşi distincte aceste două noț iuni sunt în strânsă legătură. ”Starea civilă” are în vedere statica, pe când ”folosința stării civile” are în vedere dinamica atributului de identificare a persoanei fizice., care este tocmai starea sa civilă de existenț ă a acelei stări civile. Faptul că starea civilă a persoanei fizice, este aceeaș i la un moment dat, corespunde perspectivei statice a acesteia. Desigur că în cursul vieț ii persoanei fizice starea civilă se modifică, se schimbă. Într-o speț ă a Tribunalului Suprem, decizia nr . 1456 din 1 iulie 1955 se stabilește că nu se poate dovedi cu martori în 14
contra posesiei de stat, de fiu din căsătorie, conform cu certificatul de naș tere, o stare civilă de fiu din afara căsătoriei.10 Dinamica stării civile a persoanei fizice este ilustrată prin expresia ”folosinț a stării civile”. Folosinţa stării civile se mai numeș te ș i ”posesia de stat” ș i rezultă din întrunirea cumulativă a trei elemente: nomen, tractatus şi fama. Acestea exprimă ideea că persoana fizică poartă numele de familie al celor ce le sunt socotiț i potrivit legii, părinți; aceș tia au tratat-o ca pe un copil al lor; a fost cunoscută în societate ( inclusiv în familie) ca fiind copilul lor. Nomen – înseamnă individualizarea prin purtarea numelui ce corespunde stării civile pretinsă de o persoană fizică. Tractatus – exprimă ideea că persoana fizică este tratată, considerată de cei apropiați ca fiind persoana căreia îi aparţine starea civilă folosită. Fama – înseamnă recunoaşterea, în familie şi societate ca fiind persoana căreia îi aparţine starea civilă de care se prevalează. Efectele posesiei de stat sunt: prezumţia că ea corespunde realității – prezumție simplă ce poate fi combătută ori completată; prezumț ia irefragabilă de existenț ă a acelei stări civile, dacă este unită cu actul de naș tere concordant. Primul efect are relevanță sub aspect probator. Posesia de stat nu constituie totuși proba principală a stării civile. Ca mijloc de probă ea va putea fi invocată oricând spre a fi coroborată cu alte probe dacă dovada nu se poate face cu actele de stare civilă. Cel de-al doilea efect al posesiei de stat decurge din unirea ei cu actul de stare civilă cu care este conformă. Caracterul irefragabil al prezumț iei la care dă naș tere această unire se deprinde, fără echivoc din art. 51 alin. (1) Codul Familiei care prevede: ”copilul nu poate reclama o stare civilă contrară aceleia care rezultă din certificatul de naștere și folosirea stării civile conforme cu acest certificat”. În acelaș i timp, în alin. (2) al aceluiaș articol se precizează că ”de asemenea, nimeni nu poate contesta starea civilă a copilului care are folosirea unei stări civile conforme cu certificatul său de naştere”. În practica judecătorească, aceste efecte ale posesiei de stat au fost reflectate în mod corespunzător. Astfel, într-un caz de speţă s-a stabilit că dispoziţiile articolul 51 10
Tribunalul Suprem. Culegere de decizii.1955,vol.I, P.23, citată de I. P. Filipescu, Dreptul familiei,
1993, op.cit., p.276, text și nota 1.
15
alin. (1) din Codul familiei ”nu sunt aplicabile în cazul în care a avut loc o substituire de copil, întrucât în această situaţie folosirea stării civile nu mai este conformă cu certificatul de naştere”11. 3. Caracterele juridice ale stării civile Starea civilă, privită ca un ansamblu de drepturi subiective nepatrimoniale prezintă, în mod firesc, caracterele juridice ale unor astfel de drepturi: opozabilitatea ”erga omnes”, inalienabilitatea, imprescriptibilitatea, personalitatea, universalitatea12. La aceste caractere juridice comune, se adaugă şi unele caractere specifice stării civile, dintre care trebuie reţinute în mod deosebit obligativitatea, indisponibilitatea ș i indivizibilitatea sa. Opozabilitatea ”erga omnes” a stării civile semnifică faptul că, starea civilă a unei persoane trebuie respectată şi însuşită şi de ”terţi” aşa cum rezultă ea din mijloacele de probă prezentate de titularul său. Într-adevăr toţi cei de-al treilea trebuie să se abţină de la orice acte sau fapte de natură a încălca sau nesocoti starea civilă a unei persoane fizice. Inalienabilitatea stării civile se află în strânsă legătură cu caracterul indisponibil al stării civile. Potrivit acesteia, starea civilă a unei persoane nu poate fi nici înstrăinată către alţii şi nici apropriată de către alţii care ar tinde la aceasta. Imprescriptibilitatea stării civile înseamnă că nefolosirea acesteia de către o persoană, o perioadă îndelungată de timp, nu duce la stingerea drepturilor acesteia asupra stării civile. Din acest punct de vedere, starea civilă este imprescriptibilă sub aspect extinctiv. De asemenea, folosirea unei anumite stări civile de către o persoană căreia nu-i aparţine, nu poate duce la dobândirea acelei stări civile. Starea civilă este astfel imprescriptibilă achizitiv. De exemplu, dacă o femeie şi un bărbat convieț uiesc timp îndelungat, ei nu dobândesc, prin scurgerea timpului, statutul juridic de persoane căsătorite, pentru aceasta fiind necesară încheierea căsătoriei în condiț iile prevăzute de lege. Personalitatea stării civile rezidă din însăș i izvoarele concrete ale stării civile – actele juridice şi faptele juridice – care sunt strâns legate de persoana fizică şi produc efecte în ce o priveşte. 11 12
Tribunalul Sălaj, Dec. civ. nr. 279/1980, publicată în Revista Română de Drept, nr.3/1981, p. 60. E. Lupan - op. cit ., p. 185. 16
Universalitatea stării civile semnifică faptul că ea este recunoscută ca atare oriunde şi că persoana fizică va fi tratată ca titulară a stării civile pe care o dobândește, în funcție de aceasta putându-şi aroga drepturi şi asuma obligaț ii specifice. Toți oamenii au dreptul la starea civilă. Obligativitatea stării civile rezultă din ansamblul normelor juridice care reglementează această instituție. Astfel, normele juridice prin care se stabilesc condiții de formă și fond ale întocmirii actelor de stare civilă – mijlocul de concretizare al statutului civil al persoanei fizice – au caracter imperativ, ele neputând fi modificate sau înlăturate de către cetăț eni ori autorităț ile statului cu atribuții de stare civilă. Astfel de modificări pot avea loc numai în condiț iile prevăzute de lege. De exemplu, sunt considerate divorț ate, numai persoanele care au fost căsătorite valabil și au divorțat în condiț iile prevăzute de lege. Indisponibilitatea stării civile presupune ca nici o persoană fizică nu poate renunța sau dispune de propria stare civilă, înstrăinând-o sau încheind alte convenț ii cu privire la aceasta. Totuşi, caracterul indisponibil al stării civile nu este incompatibil cu dreptul recunoscut unei persoane de a-şi modifica starea civilă, dar numai în condițiile prevăzute de lege. Astfel, în practica judecătorească s-a stabilit că mama unui minor nu poate încheia cu pretinsul tată al copilului o tranzacţie prin care să se renunţe la cercetarea paternităţii şi să se stabilească o sumă cu titlu de întreţinere, pe tot timpul minorităţii copilului13. O astfel de renunţare nu are ca obiect un drept al mamei, ci drepturi legitime şi inalienabile ale minorului, iar o atare tranzacţie inadmisibilă de altfel ar fi potrivnică intereselor minorului şi scopului urmărit prin asemenea acţiuni în stabilirea paternităţii. Indivizibilitatea stării civile, înseamnă că persoana fizică are una şi aceeaşi stare civilă, la un moment dat faţă de toate celelalte subiecte de drept, adică ea nu poate fi scindată, pentru ca ansamblul de elemente ce îi formează conţinutul alcătuiesc un tot unitar. Astfel, spus, o persoană fizică nu poate avea decât o singură stare civilă, indiferent de raporturile juridice la care participă. De exemplu, o persoană fizică are starea civilă de căsătorită nu numai în raporturile cu celălalt soț ci ș i în toate raporturile la care participă. În același sens s-a stabilit și de către fosta noastră instanț ă supremă care, într-un caz de speță, a decis că ”este admisibilă totuș i o acț iune prin care se contestă 13
Tribunalul Suprem, Decizia nr. 497/ 1960, citată în D. Lupulescu, A. M. Lupulescu - op. cit., p. 160. 17
identitatea unei persoane, susținându-se că s-a săvârșit o eroare sau fraudă prin substituirea copiilor, dupăce actul de naș tere a fost întocmit. Soluț ia este firească, deoarece într-o atare situație, copilul, deși are o anumită posesie de stat, aceasta nu este conformă cu certificatul său de naș tere, ci corespunzătoare certificatului de naștere al copilului căruia i-a fost substituit”14. În concluzie, starea civilă a unei persoane, poate fi pusă în discuț ie, atunci când persoana are certificat de naștere și folosirea stării civile dar acestea nu concordă; într-o astfel de situaț ie se va introduce acț iune în justiț ie pentru stabilirea adevăratei filiații ori, după caz, de contestaț ie a filiaț iei arătate în certificatul de naștere sau folosirea stării civile, când persoana nu are nici certificat de naș tere ș i nici folosința stării civile; în acest caz se poate porni acț iune în justiț ie pentru stabilirea filiației faț ă de mamă. O acț iune în contestarea stării civile nu poate avea loc atâta vreme cât persoana nu are nici certificat de naș tere (ș i implicit nici act de naștere) și nici folosirea stării civile şi când persoana are certificat de naș tere, dar nu are folosirea stării civile; acțiunea în justiț ie poate avea ca obiect stabilirea filiaț iei față de mama reală ori după caz, orice persoană interesată poate contesta starea civilă arătată de certificatul de naș tere. 4. Proba stării civile Regula dovedirii stării civile prin actele de stare civilă. Instituind această regulă, art. 22 din Decretul nr. 31/1954, prevede că ”Starea civilă se dovedeşte cu actele întocmite sau cele înscrise, potrivit legii, în registrele de stare civilă. Într-o speţă a Tribunalului Suprem, decizia nr.535 din 17 aprilie 1957 se stabileşte că se poate dovedi cu martori calitatea de copil din căsătorie dacă nu se contrazice starea civilă care rezultă din certificatul de naştere al copilului şi folosirea stării civile conform cu acest certificat 15. Certificatele eliberate în temeiul registrelor de stare civilă, au aceeaşi putere doveditoare ca şi actele întocmite sau înscrise în registre”. Legea nr. 119/1996 conţine, în art. 13 un text similar: ”Starea civilă se dovedeşte cu actele întocmite în registrele de stare civilă, precum şi cu certificatele 14
Tribunalul Suprem, Dec. civ. nr. 809/1979, citată în E. Lupan, D. A. Popescu – op. cit ., p. 136 și M. Mureșan – op. cit . , p. 67. 15 Tribunalul Suprem.Culegere de decizii. 1957, p.182, citată de I.P.Filipescu, Dreptul familiei, 1993,
op.cit., p.276, text și nota 2). 18
de stare civilă eliberate pe baza acestora”. În plus, în lege se mai precizează şi faptul că pentru tot ceea ce reprezintă constatări personale ale ofiţerului de stare civilă, actele de stare civilă fac dovada până la constatarea falsului prin hotărâre judecătorească definitivă, iar pentru celelalte înscrieri până la proba contrară (art.14). Excepţia dovedirii stării civile prin alte mijloace de probă Reglementând această excepţie, art. 24 din acelaşi Decret nr.31/1954 prevede că: ”Starea civilă se va putea dovedi, înaintea instanţei judecătoreşti, prin orice mijloc de probă admis de lege dacă nu a existat registrul de stare civilă, registrul de stare civilă s-a pierdut ori este distrus, în tot sau în parte, întocmirea actului de stare civilă a fost omisă, procurarea certificatului de stare civilă este cu neputinţă”. Un text similar, nu identic, este cuprins şi în Legea nr. 119/1996 (art.16). Se poate observa că, în esenţă, starea civilă se poate dovedi cu alte mijloace de probă decât actele şi certificatele de stare civilă în cazurile în care poate interveni reconstituirea ori întocmirea ulterioară, în condiţii derogatorii, a actelor de stare civilă. Doctrina şi jurisprudenţa au mai precizat că dovada stării civile poate fi făcută cu alte mijloace de probă, decât actele de stare civilă, şi atunci când se urmăresc alte efecte (patrimoniale ori nepatrimoniale) decât cele de stare civilă.
19
II. ACŢIUNILE DE STARE CIVILĂ
1. Noţiune. Noţiunea de acţiune din dreptul procesual civil Prin ”acţiuni de stare civilă” se înţeleg acele acţiuni în justiţie care au ca obiect elemente ale stării civile a persoanei fizice. Pentru definirea acţiunii civile, trebuie pornit de la următoarele sublinierii făcute în literatura de specialitate: acţiunea civilă este în strânsă legătură cu protecţia judiciară a drepturilor subiective civile, precum şi a unor situaţii juridice pentru a căror realizare calea judecăţii este obligatorie (ex: în materie posesorie, în materia filiaţiei, a divorţului etc.); acţiunea civilă cuprinde toate mijloacele procesuale pe care legea le pune la dispoziţie pentru protejarea drepturilor subiective şi a situaţiilor juridice, fiecare din aceste mijloace procesuale reprezentând forme de manifestare a acţiunii civile (cereri, administrarea probelor, excepţii, măsuri asiguratorii, căi de atac, executare silită, etc.); acţiunea este uniformă, cuprinde aceleaşi mijloace procesuale, indiferent de dreptul care se valorifică, dar când se exercită, acţiunea este influenţată de dreptul subiectiv (sau de situaţia juridică protejată de lege), dobândind din natura şi caracteristicile acestuia; în momentul în care se apelează la acţiune, la un element al acţiunii, aceasta se individualizează, devine proces. Acţiunea civilă ar putea fi definită ca fiind ansamblul mijloacelor procesuale prin care se poate realiza protecţia judiciară a drepturilor subiective şi a situaţiilor juridice ocrotite de lege16. 2.
Clasificarea acţiunilor de stare civilă
2.1. După obiectul ori finalitatea lor După obiectul ori finalitatea lor, acţiunile de stare civilă se împart în: acţiuni în reclamaţie de stat, acţiuni în contestaţie de stat şi acţiuni în modificare de stat. 2.2.1. Acţiuni în reclamaţie de stat Acţiunea în reclamaţie de stat este acea acţiune prin care se urmăreşte obţinerea altei stări civile decât cea de la data intentării acţiunii; în această categorie 16
M. Tăbârcă, Drept procesual civil , vol. I, Editura Universul Juridic, Buc., 2005, p. 92. 20
intră: acţiunea în stabilirea maternităţii (articolul 52 Codul familiei); acţiunea în stabilirea paternităţii copilului în afara căsătoriei (art. 60 Codul familiei). Stabilirea filiaţiei faţă de mamă se face prin recunoaştere sau prin acţiune în justiţie. Acţiunea în justiţie pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă este o acţiune în reclamaţie e stare civilă. Dovada filiaţiei faţă de mamă nu se poate face prin certificatul constatator al naşterii. Într-o speță a Tribunalului județean Sălaj, decizia civilă numărul 279 din 24 septembrie 1980 se face referire la filiația faț ă de mamă. Dispoziţiile art. 51 alin. 1 Codul familiei , în sensul că nu se poate reclama o stare civilă contrară celei care rezultă din certificatul de naș tere, nu sunt aplicabile în cazul în care a avut loc o substiture de copii, deoarece în asemenea situaț ie, folosinț a stării civile nu mai este conformă cu certificatul de naș tere17. Cazul când se contestează realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al nașterii. Contestarea realităț ii care rezultă din certificatul constatator al naș terii se poate face numai în cazul în care nu există concordanț ă între certificatul de naș tere și folosința stării civile a copilului. Acț iunea în stabilirea filiaț iei poate fi introdusă chiar dacă nu a fost contestată realitatea care rezultă din certificatul de naș tere, ci această contestare are loc cu ocazia intentării acţiunii . Situaţii speciale Adopţia. Pretinsa mamă este altcineva decât adoptatoarea. În această situaţie, adoptatul poate introduce acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de mamă. În cazul în care adopţia s-ar desface sau desfiinţa ori adoptatorii ar fi decăzuţi din drepturile părinteşti, adoptatul are interesul să aibă filiaţia stabilită faţă de mama sa firească. Adoptatul are interes să-şi stabilească filiaţia firească, care produce efecte şi pentru trecut, iar, pe de altă parte, adopţia va fi lovită de nulitatea absolută, deoarece părintele nu-şi poate adopta propriul copil.
17
Revista Română de Drept, nr. 3/1981, p.60, citată de I.P. Filipescu, Dreptul familiei , 1993, op.cit .,
p.276-277,nota 3. 21
Filiaţia faţă de mamă a fost stabilită prin recunoaştere. Într-o speţă a Tribunalului Suprem, decizia numărul 1076 din 1957 se face referire la recunoașterea filiației față de mamă. Recunoaşterea filiaţiei nu poate fi revocată în mod arbitrar, pentru că s-ar învinge principiul mărturisirii, iar starea civilă a persoanelor interesează în ultima analiză întreaga colectivitate ș i deci însăș i ordinea de drept a statului nostru, în care nu poate fi îndeplinită atribuirea unei filiaț ii false, existența unui statut civil întemeiat pe minciună.18 Stabilirea filiaţiei faţă de mamă prin hotărâre judecătorească.
Între părț i, hotărârea judecătorească se bucură de autoritate de lucru judecat ș i nu mai poate fi pusă în discuț ie filiaț ia care rezultă din certificatul de naș tere eliberat pe baza hotărârii judecătorești. Potrivit prevederilor art. 52 alin.1 Codul familiei, ”acțiunea pentru stabilirea filiației faț ă de mamă aparț ine numai copilului. Stabilirea filiaţiei faţă de tată din afara căsătoriei prin acţiune în justiţie.
Filiaţia faţă de tată poate fi stabilită prin prezumț ia de paternitate, în cazul copilului din căsătorie, sau prin recunoaș tere voluntară sau pe calea justiț iei, în cazul copilului din afara căsătoriei. Acț iunea în justiț ie pentru stabilirea paternităț ii copilului din afara căsătoriei este o acț iune în reclamaț ie de stat prin care se caută să se stabilească filiaț ia dintre un copil ș i un bărbat, considerat a fi tatăl copilului .Copilul din căsătorie nu poate introduce acț iunea în stabilirea paternităț ii, deoarece filiația lui s-a stabilit pe baza prezumț iei de paternitate. În cazul în care se face tăgada paternității, copilul devine din afara căsătoriei şi va putea solicita stabilirea paternității prin justiție. Acțiunea în stabilirea paternităț ii copilului prin justiț ie se poate introduce în toate cazurile în care copilul este din afara căsătoriei .Într-o speț ă a Curț ii Supreme de Justiție, secția civilă, decizia nr. 799 din 8 mai 1990 se face referire la stabilirea paternității. Acțiunea în stabilirea paternităț ii se introduce în termen de un an de la nașterea copilului (art. 60 alin. 1 din C. fam.). În cazul în care mama a convieț uit cu pretinsul tată dacă acesta din urmă a prestat copilului întreț inere, termenul de un an va curge de la încetarea conviețuirii sau întreț inerii (art. 60 alin. 3 din C. fam.). Continuitatea în prestarea întreț inerii la care se referă art. 60 alin. 3 din C. fam., nu 18
Legalitatea Populară, nr. 1/1958, p.191, citată de I.P. Filipescu, Dreptul familiei, 1993, op.cit ., p.283,
text și nota 2. 22
trebuie înțeleasă lună de lună ci în raport de intenț ia celui care o prestează ș i din alte elemente de fapt concrete, acordându-se semnificaț ia cuvenită faptului că deș i o perioadă de timp pretinsul tată a fost lipsit de libertate, atât înainte de aceasta cât şi după punerea sa în libertate, a oferit copilului exact ceea ce reclamau nevoile sale imediate19. Potrivit prevederilor art. 59 alin.1 Codul familiei, ”acț iunea în stabilirea paternității di afara căsătoriei aparț ine copilului ș i se porneș te, în numele său, de către mamă, chiar dacă este minoră, ori reprezentantul său legal”. 2.2.2. Acţiuni în contestaţie de stat Acţiunea în contestaţie de stat este acea acț iune prin care se urmăreș te înlăturarea unei stări civile, pretins nereale, ș i înlocuirea ei cu alta, pretins reală, adevărată. Sunt acțiuni de acest fel: acț iunea în tăgăduirea paternităț ii copilului din căsătorie, acțiunea în contestarea recunoașterii de maternitate ș i de paternitate, acțiunea în contestarea filiației din căsătorie, acț iunea în anularea: căsătoriei (art. 19 Codul familiei), adopț iei (art. 56-60 din Legea nr. 273/2004) ș i recunoaș terii de filiație. Prin tăgada paternității se ințelege acțiunea prin care soţul mamei unui copil incearcă să răstoarne prezumția de paternitate prevăzută de art. 53 Codul familiei20. Reuşita în acţiunea în tăgăduirea paternităț ii are ca efect tocmai răsturnarea acestei prezumții și desființarea, cu efect retroactiv, a filiaț iei faț ă de tată a acestui copil. Într-o speță a Tribunalului Municipiului București, secț ia a IV-a civilă, decizia nr. 150 din 1991 referitoare la acțiunea în tăgăduirea paternităț ii se stabileș te că dacă din probele administrative rezultă că între părți au existat relaț ii intime în perioada concepției, iar expertza medico-legală nu îl exclude pe reclamat de la paternitatea copilului, pe care o tăgăduieș te prin acț iune, împrejurarea că are o capacitate redusă de procreare, dar care nu s-a dovedit a fi existat la data concepț iei, nu este de natură să înlăture prezumţia de paternitate (art. 53 C. fam). În speț ă s-a reț inut că după relațiile intime din perioada concepț iei, părț ile s-au căsătorit, dar ulterior soț ul a introdus acțiunea de tăgăduire a paternităţii. (Nepublicată).
V. Băgdănescu, L.Pastor, Probleme de dreptdin jurisprudenț a Curț ii Supreme de Justiț ie. 19901992,Editura Orizonturi, București, 1993, p.23. 19
20
I. D. Romoșan, Rudenia , izvor de drepturi ș i obligaț ii, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 1999, p. 51. 23
Codul familiei admite acț iunea în tăgăduirea paternităț ii, în art.54 alin.1, potrivit căruia ”paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputinț ă ca soț ul mamei să fie tatăl copilului”. Într-o speță a Curț ii Constituț ionale, decizia nr . 453 din 2 decembrie 2003, publicată în M. Of. nr. 51 din 21 ianuarie 2004 se face referire la acț iunea în tăgada paternității. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispoziț iile art. 55 alin. 1 din Codul familiei, referitoare la prescripț ia acț iunii în tăgăduirea paternităț ii introdusă de tatăl copilului, care, în opinia autorului excepț ie de neconstituț ionalitate, ar nesocoti prevederile art. 16 alin. 1 din Constituț ie. Excepț ia este neîntemeiată. Curtea constată ca din textul de lege criticat nu rezultă un regim discriminatoriu, între copilul născut în timpul căsătoriei, mama copilului şi tatăl acestuia, în privința termenului de exercitare a acț iunii în tăgăduirea paternităț ii. Textul de lege reglementează termenul în care tatăl copilului născut în timpul căsătoriei poate să introducă acțiune în tăgăduirea paternităț ii, fără să cuprindă nici o precizare cu privire la termenul în care această acțiune ar putea fi introdusă de mama copilului sau de copilul născut în timpul căsătoriei, ceea ce se explică prin modul în care legiuitorul a conceput regimul filiaț iei faț ă de tată. În absenț a unei dispoziții legale prin care să se stabilească termenulîn care acț iunea în tăgăduirea paternității poate fi pornită de mamă sau de copil, Curtea nu are posibilitatea să constate existența vreunei discriminări rămânând în competenț a instanț ei de judecată să facă interpretarea şi aplicarea corectă a legii. Printr-o opinie separată, unul din judecătorii Curții consideră că textul legal contestat contravine prevederilor art. 16 alin. 1 din Constituț ie.21 Potrivit prevederilor art. 54 din Codul familiei, ” Acț iunea în tăgăduirea paternității poate fi pornită de oricare dintre soț i, precum şi de către copil; ea poate fi continuată de moştenitori. Acțiunea se introduce de către soț ul mamei împotriva copilului ; dacă acesta este decedat, acț iunea se porneș te împotriva mamei sale. Mama sau copilul introduce acțiune împotriva soț ului mamei; dacă acesta este decedat , acțiunea se pornește împotriva moș tenitorilor lui. Dacă titularul acț iunii este pus sub interdicție, acțiunea va putea fi pornită de tutore. Mama copilului va fi citată în toate cazurile în care nu formulează ea însăşi acţiunea”. Codul familiei prevede în art. 49, că recunoaș terea care nu corespunde adevărului poate fi contestată. Legea prevede că poate face contestarea recunoașterii orice persoană interesată, rezultând, deci, că ș i femeia care a făcut 21
Pandectele române, nr. 1/2003, p.18. 24
recunoașterea ar putea să-și conteste propria recunoaștere, dacă își dă seama că sa înșelat în privința celor recunoscute ș i face dovada în acest sens. În cazul în care contestarea recunoașterii de filiaț ie o face însăș i autoarea recunoaș terii, această contestare îndeplinește funcția unei revocări a mărturisirii făcută prin eroare de fapt, la care se referă art. 1206 Codul civil. Acț iunea în contestarea recunoaș terii maternității poate fi introdusă ș i de către procuror. Ea poate fi introdusă oricând, fiind imprescriptibilă, iar în dovedirea sa, pot fi întrebuinț ate orice fel de mijloace de probă. Acțiunea în contestarea recunoașterii de maternitate are ca efect, dacă este admisă, desființarea cu efect retroactiv a legăturii de filiaţie. Prin contestarea recunoaşterii paternităţii înţelegem acea acţiune prin care se urmărește înlăturarea legăturii de filiaț ie care a fost stabilită între un bărbat ș i un copil prin recunoaștere, ca urmare a faptului că recunoaș terea paternităț ii nu corespunde adevărului. Potrivit prevederilor art. 58 Codul familiei, acț iunea în contestarea paternității poate fi introdusă de orice persoană care dovedeș te un interes nepatrimonial sau patrimonial. Contestarea recunoaș terii de paternitate poate fi făcută de: copilul recunoscut; moș tenitorii copilului recunoscut; mama copilului; autorul recunoașterii; moștenitorii autorului recunoaș terii; cel care a făcut o recunoaștere anterioară și procuror. Acțiunea în contestarea recunoașterii de paternitate poate fi dovedită cu orice mijloace de probă. Regula este, că sarcina probei incumbă reclamantului. Acțunea este imprescriptibilă. Prin acţiunea în contestarea filiaț iei din căsătorie se tinde a se face dovada, că prezumția de paternitate nu-și găsește aplicarea, deoarece părinț ii copilului nu sunt căsătoriți sau copilul a fost născut anterior încheierii căsătoriei sau după data desfacerii sau încetării căsătoriei. Acțiunea în contestarea paternităț ii din căsătorie poate fi introdusă de orice persoană interesată ș i are un caracter imprescriptibil. Prin desființarea căsătoriei se înțelege ș tergerea efectelor juridice ale căsătoriei pentru viitor și pentru trecut, ca o sancț iune a nerespectării condiț iilor de valabilitate a acesteia. În literatura juridică ș i practica judiciară termenul nulitate este întrebuinț at, uneori, ș i pentru a desemna sancț iunea care intervine pentru nevalabilitatea actului juridic în general ș i în particular, pentru nevalabilitatea căsătoriei. Potrivit prevederii Legii nr. 273/2004 art. 54, 56, 57, 58, 59, 60 ”adopț ia încetează prin desfacere sau ca urmare declarării nulităț ii acesteia. Adopț ia este nulă, dacă fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului sau cu încălcarea oricăror condiții de fond sau de formă prevăzute de lege. 25
Cu toate acestea, instanț a va putea respinge cererea de declarare a nulităț ii adopției, dacă va constata că menț inerea adopț iei este în interesul celui adoptat. Acțiunea în declararea nulităț ii adopț iei aparț ine oricărei persoane interesate. După dobândirea de către adoptat a capacităț ii depline de exerciț iu, acț iunea aparț ine numai acestuia. Cauzele privind declararea nulităț ii adopț iei se judecă cu citarea: adoptatorului sau, după caz, a familiei adoptatoare; adoptatului care a dobândit capacitate deplină de exercițiu și direcției în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului sau, în cazul adopț iilor internaț ionale, a oficiului. În situaț ia încetării adopției ca urmare a declarării nulității acesteia, adoptatul redobândeș te numele de familie avut înainte de încuviinț area adopț iei. Hotărârile judecătoreș ti privitoare la nulitatea adopției, rămase irevocabile, se comunică Oficiului de către direcț ie, în vederea efectuării mențiunilor necesare în Registrul național pentru adopț ii” . 2.2.3. Acţiuni în modificare de stat Acţiunea în modificare de stat este acea acț iune prin care se urmăreș te o schimbare, doar pentru viitor, în starea civilă a persoanei, cea anterioară fiind necontestată. Sunt asemenea acțiuni cea de divorț (art. 37-44 Codul familiei), cea în desfacerea adopției, reglementată de fostul art. 22 din O.U.G. nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopț iei. Titularul acţiunii de divorţ este soţul, acţiunea având un caracter strict personal22. Nu pot introduce acțiunea de divorț creditorii soț ilor, pe calea acț iunii oblice, deoarece este o acțiune strict personală. Moștenitorii soț ilor nu pot introduce acțiunea și nici nu o pot continua, după decesul soț ului, deoarece, în acest ultim caz, căsătoria încetează prin decesul soțului. Procurorul nu poate introduce acțiunea, însă poate interveni în proces, în orice fază procesuală, mai ales când din căsătorie au rezultat copii. Soțul care suferă de alienație sau debilitate mintală poate introduce acț iunea de divorț în momentele sale de luciditate pasageră. În cazul soț ului pus sub interdicț ie, aceta nu poate introduce acțiunea, nici chiar în momentele de luciditate pasageră, deoarece, în procesul de divorţ, este nevoie ca luciditatea să fie prezentă tot timpul. Există însă şi concepţia că soţul pus sub interdicţie poate introduce cererea de divorţ, în momentele sale de luciditate, pentru că, altfel, ar însemna că o incapacitate de exerciţiu să se transforme într-o incapacitate de folosinţă.
22
I. D. Romoșan, Dreptul familiei. Căsătoria, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2002, p. 252. 26
Ordonanța de urgență nr. 25 ̸ 1997 a reglementat desfacerea adopției ca instituție juridică prin care efectele adopț iei încetează pentru viitor. Întrucât încuviinț area adopț iei s-a făcut de către instanț a judecătorească în interesul superior al minorului, pe cale de consecință și desfacerea adopț iei trebuie să fie subordonată aceluiași interes. Acţiunea pentru desfacerea adopț iei. Legea a reglementat competența a două persoane care pot cere desfacerea adopț iei: copilul adoptat care a împlinit vârsta de 10 ani ș i comisia pentru protecț ia copilului de la domiciliul acestuia. Noua reglementare a restrâns sfera persoanelor care pot cere desfacerea adopție, în raport cu vechea reglementare, unde, potrivit art. 81 Codul familiei, adoptatul, părinții fireș ti ai acestuia, instituț iile de ocrotire, autoritatea tutelară ș i orice organ ale administrașiei de stat puteau cere instanț ei judecătoreș ti, desfacerea adopţiei, dacă aceasta era în interesul adoptatului. Desfacerea adopției îşi produce efectele pe data rămâneri definitive ș i irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a pronunțat desfacerea adopț iei. Potrivit legii, desfacerea adopț iei trebuie înscrisă în actele de stare civilă. Înscrierea desfacerii adopției în actele de stare civilă se face prin comunicarea hotărârii judecătoreș ti, definitive ș i irevocabile, la serviciul stării civile care a întocmit actul de naștere al adoptatului ș i noul act de naș tere al acestuia, în urma adopț iei. 2.2. După sfera persoanelor îndreptăţite să le exercite După sfera persoanelor îndreptățite să le exercite, acțiunile de stare civilă se împart în: acț iuni ce pot fi pornite numai de către titularul stării civile, cu excluderea altor persoane (din care fac parte: acțiunea de divorț, acţiunea în anulabilitate căsătoriei), acțiuni ce pot fi intentate de titular, reprezentantul legal ș i procuror (din care fac parte: acțiunea în stabilirea maternităț ii, acț iunea în stabilirea paternităț ii, acțiunea în desfacerea adopției) și acțiuni ce pot fi intentate de orice persoană interesată (precum: acțiunea în contestarea recunoașterii de maternitate ori de paternitate, acțiunea în contestarea filiaț iei din căsătorie, acț iunea în nulitate absolută a căsătoriei ori a adopției). Într-o speț ă a Curții Supreme de Justiție, Secţia civilă, decizia nr. 3064 din 8 octombrie 1996 se face referire la nulitatea adopției. Valabilitatea adopț iei încheiate fără consimț ământul părinț ilor celui adoptat este examinată în raport cu interesele minorului ș i cu aprecierea dată acestei situaț ii de către părinții firești, singuri în măsură să ceară desfacerea adopț iei pentru lipsa 27
consimțământului lor. În ceea ce priveș te lipsa consimț ământului celorlalte persoane la care se referă art. 70 C. fam. (adoptatorul ș i minorul, dacă au împlinit vârsta de 10 ani), legea nu prevede nici o derogare de la dreptul comun. Deci, lipsa consimțământului acestor persoane, consimț ământ care – analizat prin prisma celui adoptat – are o semnificaț ie afectivă, nulitatea adopț iei putând fi invocată de către oricine are unu interes în constatarea aspectului respectiv.23 2.3. După corelaţia lor cu prescripţia extinctivă După corelaţia lor cu prescripția extinctivă, acţiunile de stare civilă se împart în: acțiuni imprescriptibile, care formează regula; acț iuni prescriptibile, care formează excepția, și anume: acț iunea în anulabilitatea căsătoriei, adopț iei ori recunoaș terii de filiație, acț iunea în tăgada paternităț ii, acț iunea în stabilirea paternităț ii copilului din afara căsătoriei. Prin domeniul prescripției extintive se înț elege, ”sfera drepturilor subiective civile ale căror acțiuni cad sub incidenț a acestei instituț ii” a dreptului civil24. Prescripția extinctivă este modul de stingere a dreptului la acț iune prin neexercitarea acestuia în termenul stabilit de lege . În privința modului de stabilire a paternităț ii se face distincț ia între copilul din căsătorie și cel din afara căsătoriei. Paternitatea copilului din căsătorie se stabileș te din prezumția de paternitate, iar paternitatea copilului din afara căsătoriei se stabilește prin recunoaștere sau prin acțiune în justiț ie pentru stabilirea paternităț ii.25 Tăgada paternităţii
Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputinț ă ca soț ul mamei să fie tatăl copilului. Acţiunea în tăgăduirea paternităț ii poate fi pornită numai de soț ; moștenitorii acestuia pot continua acț iunea pornită de el. Curtea Constituţională prin Decizia nr. 349/2001, a stabilit că dispoziț iile art.54 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituționale în măsura în care nu recunosc decât tatălui, iar nu ș i mamei ș i copilului născut în timpul căsătoriei, dreptul de a porni acț iunea în tăgăduirea paternităţii. Dacă soţul este pus sub interdicț ie, acț iunea acț iunea va putea fi pornită de tutore, însă numai cu încuviinț area autorităț ii tutelare.
Curtea Supremă de Justiț ie, Buletinul Jurisprudenţei. Culegere de decizii pe anul 1996, p.79-82.
23
24 25
M. Nicolae, Prescripția extinctivă, Editura Rosetti București , 2004, p. 422. I. D. Romoşan, Rudenia. Izvor de drepturi şi obligaţii, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 1999, p. 44. 28
În toate cazurile, mama copilului va fi citată. Acţiunea se prescrie în termen de şase luni de la data când tatăl a cunoscut naș terea copilului. În cazul în care,mai înainte de împlinirea acestui termen, tatăl a fost pus sub interdicț ie, un nou termen curge pentru tutore de la data când acesta a aflat despre naşterea copilului. Dacă acţiunea nu a fost de acesta, ea poate fi pornită de tată după ce i s-a ridicat interdicția, înăuntrul unui nou termen de şase luni. Termenul de prescripţie de 6 luni se aplică şi în cazul mamei precum şi de la data luării la cunoș tinț ă de către copil. Anularea căsătoriei intervine în cazul nerespectării unor condiț ii de fond ș i de formă. Nerespectarea condițiilor de fond pozitive la căsătorie atrage sancț iunea nulității absolute a căsătoriei. În cazul vicierii consimț ământului unuia dintre soț i ( prin eroare, dol sau violență), sancțiunea este nulitatea relativă a căsătoriei. Inexistența scopului căsătoriei (întemeierea unei familii) , face ca actul căsătoriei să fie fictiv și sancțiunea este nulitatea absolută a căsătoriei. Reglementarea amănunțită a condiț iilor de formă ale căsătoriei s-a făcut în scopul ca cei care se căsătoresc să nu fie puși în situaț ia de a încheia un act juridic de o asemenea importanță, care să fie lovit de nulitate absolută sau anulabil, ajungându-se la desființarea căsătoriei cu toate efectele sale negative. Caracterele juridice ale căsătoriei impun o formă juridică specială a acesteia, adică formalităț i premergătoare și concomitente ale căsătoriei, care să asigure îndeplinirea condiț iilor de fond ale căsătoriei, publicitatea căsătorieişș i probe acesteia. Condițiile de formă ale căsătoriei pot fi clasificate în dirimante, sancț ionate cu nulitatea absolută a căsătoriei (spre exemplu, lipsa publicităț ii căsătoriei, neluarea consimțământului soților de către delegatul de stare civilă, lipsa martorilor, lipsa declarației de căsătorie, absența soților sau a unuia dintre ei la momentul luării consimțământului) şi relative care trebuie să se realizeze, dar care nu atrag nulitatea absolută a căsătoriei ci doar sancțiuni pentru delegatul de stare civilă.26
III. ÎNREGISTRĂRILE DE STARE CIVILĂ
1. Noţiune şi feluri 26
I. D. Romoșan, Dreptul familiei. Căsătoria, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 2002, p. 37, 66-67. 29
Prin ”înregistrările de stare civilă” se înț elege operațiunile juridice de consemnare, în registrele de stare civilă, a actelor ș i faptelor de stare civilă, precum și a altor elemente prevăzute de lege, operaț ii efectuate, în condiț iile legii, de către organele cu atribuții de stare civilă. Necesitatea și rolul înregistrărilor de stare civilă sunt relevate de art.1 din Legea nr.119/ 1996 cu privire la actele de stare civilă (M. Of. nr. 282 din 11 noiembrie 1996), astfel: ” Actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice prin care se dovedeș te nașterea, căsătoria sau decesul unei persoane. Acestea se întocmesc în interesul statului și al persoanei ș i servesc la cunoaș terea numărului și structurii populaț iei, a situației demografice, la apărarea drepturilor ș i libertăț ilor fundamentale ale cetățenilor”. Din dispoziţiile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă rezultă că există două feluri de înregistrări de stare civilă. 1.1. Înregistrările sub forma întocmirii actelor civile Primul fel de înregistrări sunt cele realizate sub forma întocmirii actelor de stare civilă. Această formă este utilizată în trei situaț ii: naș tere, căsătorie ș i deces, întocmindu-se în mod corespunzător: actul de naș tere, actul de căsătorie ș i actul de deces. 1.2. Înregistrările sub forma înscrierii de menţiuni marginale Al doilea fel sunt înregistrările sub forma înscrierii de menț iuni marginale, pe registrele de stare civilă, formă utilizată, îndeosebi, în următoarele cinci situaț ii: stabilirea filiaț iei faț ă de mamă (prin recunoaș tere ori acț iune în justiț ie); stabilirea filiației faț ă de tată (prin recunoaș tere ori acț iune în justiț ie); adopț ie; divorț şi schimbarea numelui pe cale administrativă. ”Centralizatorul” înregistrărilor de stare civilă este actul de naș tere, după cum rezultă din art. 9 şi 44 din Legea nr. 119/1996. Într-adevăr, potrivit art. 9: ”Oricare modificare intervenită în statutul civil al unei persoane, ca urmare a întocmirii unui act de stare civilă, sau, după caz, dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, ori printr-un act administrativ, se comunică din oficiu, în termen de 10 zile, autorității administrative publice locale unde s-a întocmit actul de naș tere, de căsătorie sau deces al persoanei la care această modificare se referă, în vederea înscrierii mențiunilor corespunzătoare”.
30
Art. 44 din lege dezvoltă aceste prevederi de principiu statuând că: ”În actele de naștere și atunci când este cazul, în cele de căsătorie sau deces se întocmesc mențiuni cu privire la modificările intervenite în starea civilă a persoanei”, în următoarele cazuri: stabilirea filiaț iei prin recunoaș tere sau hotărâre judecătorească irevocabilă și încuviinț area purtării numelui; contestarea recunoaș terii sau tăgăduirea paternității; căsătorie, desfacere, încetarea sau anularea acesteia; adopț ie, desfacerea, încetarea sau anularea adopției; pierderea sau dobândirea cetățeniei române; schimbarea numelui; deces; rectificare, completare sau anulare a actelor de stare civilă ori a menț iunilor înscrise pe ele ș i schimbarea sexului, după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești. 2. Clasificarea înregistrărilor de stare civilă Organizarea înregistrărilor de stare civilă comportă două aspecte: organele competente să efectueze înregistrări de stare civilă şi registrele de stare civilă. Au competenţă să efectueze înregistrări de stare civilă următoarele organe: serviciile publice comunitare judeţene şi serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor; primăriile locului de coborâre sau debarcare; comandantul navei; comandantul aeronavei şi reprezentanţii diplomatici ori consulari ai României. Serviciile publice comunitare judeţene şi serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor ale municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşele şi comunelor prin ofiţerii de stare civilă (din art. 2 al Legii nr. 119/1996 rezultă că aceste organe au două importante atribuţii de stare civilă) ţin registrele de stare civilă; efectuează înregistrările de stare civilă. Primăriile locului de coborâre sau debarcare, pentru naşterea ori decesul care ar avea loc în tren, pe o navă ori aeronavă,în cazul în care acestea intervin în timpul unei călătorii în interiorul ţării. Comandantul navei, în cazul în care naşterea, căsătoria ori decesul are loc pe o navă în timpul unei călătorii în afara graniţelor ţării; la sosire în ţară, comandantul este obligat să înainteze o copie certificată de pe ;înregistrarea efectuată, prin căpitănia portului de înscriere a navei, la primăria sectorului 1 Bucureşti. Comandantul aeronavei, pentru nașterea ori decesul care are loc pe aeronavă, în timpul călătoriei în afara graniț elor ț ării; la sosirea în ț ară, comandantul aeronavei are obligația să înainteze un extras de pe carnetul de drum, prin comandantul de aeroport, la primăria sectorului 1 București. Reprezentanții diplomatici ori consulari ai 31
României: aceștia sunt în drept să efectueze înregistrări de stare civilă privitoare la cetățenii români aflaț i în străinătate, precum ș i la apatrizi. Registrele de stare civilă se ț in, potrivit art. 2 din Legea nr. 119/1996 în dublu exemplar și se completează manual cu cerneală de culoare neagră. Primul exemplar al registrului se păstrează la primăria unde a fost întocmit, respectiv la serviciul public comunitar local de evidența persoanelor. Al doilea exemplar se înaintează spre păstrare serviciilor publice comunitare județene, respectiv a municipiului Bucureș ti de evidență a persoanelor, aflate în subordinea, consiliilor județ ene sau, după caz, Consiliului General al Municipiului Bucureș ti (art.60). Potrivit art.73, ț inerea registrelor, întocmirea și înscrierea actelor de stare civilă se realizează sub îndrumarea ș i controlul Ministerul Administraț iei ș i Reformei Administrative, prin Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor. 2.1. Cadrul organizatoric şi funcţional al activităţilor de stare civilă În scopul armonizării cadrului legislativ ș i instituț ional din ț ara noastră cu cel din țările Uniunii Europene, în cadrul procesului de reformă a administraț iei publice centrale și locale din România, au fost adoptate o serie de măsuri care au avut ca scop demilitarizarea, descentralizarea și reorganizarea activităț ilor de evidenț ă a persoanelor fizice, care se desfășurau de către structuri la nivel teritorial ale Ministerului Administrației ș i Internelor. Corelativ, activităț ile de stare civilă desfășurate la nivelul autorităților publice locale au fost alăturate, aș a cum este ș i firesc, aceluiași perimetru instituț ional, în încercarea de a da eficienț ă ș i eficacitate activitaților referitoare la ț inerea și valorificarea evidenț ei persoanelor fizice din România și de a apropia noile structuri de cetăț eni. Programul de guvernare pentru perioada 2000-2004 a constituit fără îndoială, punctul de plecare în procesul de formare a cadrului organizatoric și instituț ional al activităților privind evidența populației în ț ara noastră. Capitolul IX al documentului, intitulat ”Reforma administraț iei publice centrale ș i locale. Dezvoltarea regională” cuprindea un număr de 10 obiective considerate ca fundamentale, prevăzând totodată ș i modalităț i concrete de realizare a acestora. Astfel, ”demilitarizarea treptată a unor servicii comunitare” a fost enumerat ca obiectiv prioritar, iar în ce priveș te activităț ile de evidenț ă a populaț iei, acest proces urma să fie realizat în mod practic prin preluarea evidenț ei populaț iei ș i organizarea sa ca serviciu comunitar de către primării și consilii județ ene.
32
În legătură cu acest aspect, în literatura de specialitate, într-o lucrare ce realiza analiza strategiei de reformă în administraț ia publică, se arăta că ”evidenț a populației, eliberarea unor acte administrative... sunt activităț i administrative care nu au ce căuta la o structură militarizată”, salutându-se totodată dorinț a declarată a guvernanților de atunci ”de a împlini una din caracteristicile importante ale unei administrații publice democratice specifice statului de drept ș i anume aceea de a fi o administrație civilă. Punerea în practică a măsurilor s-a realizat etapizat prin adoptarea unor legi, respectiv emiterea unor acte normative precum: Ordonanța Guvernului nr. 84/2001 privind înființarea, organizarea și funcț ionarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor; Legea nr. 372/2002 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 84/2001 privind înființ area, organizarea ș i funcț ionarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența paşapoartelor simple, a Ordonanț ei Guvernului nr. 84/2001 privind înființ area, organizarea ș i funcț ionarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor și a Ordonanț ei Guvernului nr. 88/2001 privind înființ area, organizarea și funcț ionarea serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență,etc. Modalitatea juridică a constituirii acestor servicii publice - cu sau fără personalitate juridică – la nivel local/județ ean, a fost reorganizarea prin fuziune a unor compartimente interne, unele provenind din cadrul administraț iei publice locale (serviciile de stare civilă), iar altele din cadrul unor structuri ale administraț iei publice centrale, în speță ale Ministerului Administraț iei ș i Internelor (birourile/formaț iunile de evidență a persoanelor), rezultatul fiind înființ area unor noi persoane administrative – serviciile publice comunitare de evidenț ă a persoanelor. Serviciile publice comunitare județ ene de evidenț ă a persoanelor au fost constituite la nivelul fiecărui județ , serviciile publice comunitare locale de evidenț ă a persoanelor s-au înființat, într-o primă etapă, numai în acele unităț i administrativteritoriale unde au existat formaț iuni de evidenţă a persoanei, urmând ca într-o etapă ulterioară, pe măsura asigurării resurselor necesare, astfel de servicii să fie înființ ate în mod eș alonat ș i în alte unităț i administrativ-teritoriale. În mod tranzitoriu, până la constituirea în toate localităț ile a serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, activitatea de evidenț ă a persoanelor, pentru unitățile administrativ-teritoriale în care nu funcț ionează astfel de servicii publice comunitare, urmează să fie asigurată de serviciile publice comunitare la care sunt arondate în prezent aceste localități, iar orice modificare a arondărilor existente se 33
poate face numai prin hotărâre a consiliului județ ean, la propunerea serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor, cu avizul Inspectoratului Naț ional pentru Evidența Persoanelor (este organul de specialitate al administraț iei publice centrale căruia îi revine rolul de a asigura punerea în aplicare, într-o concepț ie unitară, a legislaț iei în vigoare î n domeniul evidenței persoanei și a programelor de reformă privind modernizarea relațiilor dintre adminitraț ia publică centrală, locală ș i cetățean). În lipsa unor prevederi legale, se consideră că acest aviz este unul consultativ, în luarea deciziei trebuind să se ț ină cont ș i de punctul de vedere al unităților administrativ-teritoriale ce urmează a fi arondate. Potrivit art. 3 și 4 din Hotărârea Guvernului nr. 2104/2004, structura, statul de funcții, numărul de posturi și regulamentul de funcț ionare al fiecărui serviciu public comunitar, județean sau după caz, local de evidenț ă a persoanelor se stabilesc prin hotărâre a consiliilor județene sau locale, cu avizul Inspectoratului Național pentru Evidenţa Persoanelor. De asemenea, se consideră că avizul ce trebuie dat de Inspectorat este unul consultativ, consiliului județ ean sau celui local, revenindu-le decizia finală în temeiul puterii discreț ionare conferite de componenta organizatorică a principiului autonomiei locale. Se susține că serviciile publice comunitare de evidenț ă a persoanelor sunt servicii publice de interes local – comunal, orăș enesc, municipal sau după caz, județ ean – după cum sunt subordonate consiliilor locale sau județ ene care le-au înfiinţat. Lor le sunt aplicabile regulile generale în materie, astfel cum sunt prevăzute de legea administraţiei publice locale, dar şi o serie de reguli stipulate de legislaț ia specială; aceste servicii nu sunt altceva decât o subcategorie a serviciilor publice de interes local sau județean, după caz27. Scopul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor este definit de lege ca fiind acela de a asigura atât întocmirea, păstrarea, evidenț a ș i eliberarea actelor de stare civilă, a cărților de identificare, a cărț ilor de alegător ș i a listelor electorale, cât și desfăș urarea activităț ilor de primire a cererilor ș i de eliberare a pașapoartelor simple, permise lor de conducere, certificatelor de înmatriculare a vehiculelor și a plăcilor cu numere de înmatriculare, în sistem de ghiș eu unic. Activitatea serviciilor publice comunitare de evidenț ă a persoanelor se desfăș oară în interesul statului, al comunităț ii locale ș i al persoanelor fizice, pe baza ș i în executarea legii.
27
A. Trăilescu, Drept administrativ..., p. 96. 34
2.2. Atribuţiile de stare civilă ale Consiliilor judeţene Preşedinţii consiliilor judeţene si primarul general al Municipiului Bucureşti, prin serviciile (birourile) de specialitate exercită importante atribuţii de stare civilă28. Astfel, serviciul de stare civilă exercită următoarele atribuţii: asigură studierea , cunoaşterea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor legale în materia stării civile de către toţi ofiţerii de stare civilă din cuprinsul judeţului; îndrumă şi controlează, cel puţin odată pe an, activitatea de stare civilă a primăriilor din teritoriul judeţului pe baza unui grafic întocmit împreună cu serviciul de evidenţă informatizată a persoanei. Controlul se efectuează asupra tuturor operaţiunilor începând de la ultima verificare şi vizează în mod obligatoriu: respectarea competenţei teritoriale, respectarea altor cerinţe ale legislaţiei de care este legată validitatea actelor de stare civilă, validitatea tuturor documentelor ce stau la baza înregistrărilor de stare civilă urmărindu-se ca acestea să fie eliberate de autorităţile competente, cu respectarea legii şi în forma prevăzută de aceasta, înscrierea pe marginea actelor de stare civilă se face pe baza exemplarului şi a modificărilor intervenite în statutul civil al titularilor şi efectuarea comunicărilor prevăzute de lege, persoanele ce execută lucrări de stare civilă să fie investite cu atribuţiuni de ofiţeri de stare civilă prin dispoziţii ale primarilor, gestionarea certificatelor de stare civilă potrivit cu dispoziţiile legale şi eliberarea lor numai celor îndreptăţiţi şi asigurarea de condiţii corespunzătoare de păstrare, conservare şi securitate a actelor şi certificatelor de stare civilă, ş.a. Constatările rezultate în urma controlului şi măsurile necesare pentru îndreptarea unor erori se consemnează într-un proces-verbal, într-un registru special de procese-verbale de control pe linie de stare civilă 29. Preşedinţii Consiliului Judeţean ţine evidenţa şi păstrează în condiţii corespunzătoare registrele cu acte de naştere, căsătorie şi deces din exemplarul II şi înscrie pe marginea lor modificările intervenite în statutul civil al titularilor acestor acte pe baza comunicărilor primite de la primării şi Ministerul de Interne; liberează extrase de pe actele de naştere, de căsătorie şi de deces ce le au în păstrare, la cererea autorităţilor publice30 în condiţiile prevăzute de lege; se îngrijeşte de asigurarea registrelor cu acte de naştere, căsătorie şi deces, precum şi a certificatelor de stare civilă necesare activităţii primăriilor di judeţ. În acest scop, anual, face propuneri Ministerului de Interne pentru tipărirea cantităţii necesare şi asigură distribuirea lor în teritoriu; organizează instruirea ofiţerilor de stare civilă pentru perfecţionarea pregătirii Legea nr.119/1996 art.7 şi 8 din Metodologie. Anexa nr.7 din Metodologie. 30 Art.27 Legea 119/1996 din Metodologie . 28 29
35
practice a acestora conform unui program întocmit la începutul fiecărui an. Data şi locul desfăşurării acestora se comunică la Departamentul pentru Administraţie Publică Locală şi la Direcţia de evidenţă informatizată a persoanei; desemnează un reprezentant care să participe la concursurile pentru încadrarea personalului de specialitate din domeniul stării civile din primării şi asigură instruirea persoanelor cărora urmează a li se delega executarea atribuţiilor de stare civilă31; în cazul dispariţiei unor documente de stare civilă cu regim special sesizează inspectoratul judeţean de poliţie şi participă la verificările ce se efectuează cu această ocazie; asigură prezenţa unui reprezentant la predarea-preluarea gestiunii de stare civilă, la schimbarea din funcţie a ofiţerilor de stare civilă sau când, din diferite motive, ofiţerul de stare civilă trebuie înlocuit pe o perioadă mai mare de 30 de zile; primesc cererile pentru acordarea dispensei de vârstă sau de grad de rudenie, le analizează şi propun preşedintelui consiliului judeţean aprobarea sau respingerea motivată a acestora; primesc şi distribuie în teritoriu listele de coduri numerice precalculate (CNP) şi controlează modul de atribuire, gestionare şi înscriere a codurilor în registrele de stare civilă şi se îngrijesc de reconstituirea prin copiere a registrelor de stare civilă pierdute ori distruse – parţial sau total -, după exemplarul existent, certificând exactitatea datelor înscrise.
3. Regulile înregistrărilor de stare civilă 3.1 Regulile generale ale înregistrărilor de stare civilă Aceste reguli sunt prevăzute în Legea nr. 119/1996 şi Metodologia pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă (M. Of. nr. 318 bis din 19 noiembrie 1997), emisă de fostul Departament pentru Administraţie Publică Locală şi Ministerul de Interne, actualmente Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. Există două categorii de reguli: unele generale ș i celelalte speciale. Ca reguli generale, sunt de reținut următoarele: înregistrările de stare civilă se fac pe baza unei declarații, făcute personal, în scris sau verbal, cu excepț ia cazurilor în care, potrivit legii, ele se fac din oficiu (art. 5 din Legea nr. 119/1996); înregistrările făcute de o persoană necompetentă, care a exercitat public atribuț ia de delegat de stare civilă, rămân valabile, chiar dacă această persoană, nu avea în realitate această 31
Art.3 alin. (3) din Legea nr.119/1996. 36
calitate (art. 7); este consacrarea regulii error comunis facit ius; în caz de refuz, la cererea părții, primăria va înainta, de îndată, lucrările care privesc cauza, judecătoriei, care va hotărî de urgenț ă (art. 10); înregistrările se fac în limba română, folosindu-se alfabetul latin (art. 5 alin. 3); anularea, rectificarea sau completarea unei înregistrări de stare civilă se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătoreș ti rămase irevocabile (art.57); instanța se pronunţă la cererea persoanei interesate, autorității administraț iei publice locale, consiliului județ ean sau parchetului, pe baza cercetărilor efectuate de poliție și a concluziilor procurorului (competenț a aparț ine instanței de la domiciliul sau sediul reclamantului; pe baza înregistrărilor din registrele de stare civilă se eliberează, numai celui îndreptăț it, un certificat original constatator; duplicatele certificatelor se eliberează numai în condiț iile legii; în certificatele de stare civilă nu vor fi preluate titlurile de nobleț e, chiar dacă au fost înscrise în unele acte de stare civilă; nimeni nu poate reț ine certificatele de stare civilă ale altor persoane; se pot reț ine numai copii legalizate sau copii certificate de prezentator; este interzis să se facă mențiuni, ș tersături ori adăugiri, de orice fel, pe certificatele originale sau pe duplicate, în afară de cazurile prevăzute expres de lege (art. 6, 11 – 12, 51). 3.2.Reguli speciale ale înregistrărilor de stare civilă 3. 2.1. Înregistrarea naşterii Naşterea unei persoane fizice trebuie consemnată într-un act de stare. Acest act constituie un punct de plecare de mare însemnătate, din care decurg consecinţe importante.32 Naşterea se înregistrează la primăria municipiului, sectorului, oraşului sau comunei în care s-a produs. În cazul copilului găsit, înregistrarea naşterii se face la autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază administrativ-teritorială a fost găsit. Termenul pentru declararea şi înregistrarea naşterii
Termenul pentru declararea şi înregistrarea naşterii este de15 zile de la data naşterii în cazul copilului născut viu şi aflat în viaţă, 3 zile de la data naşterii în cazul copilului născut mort, şi 24 de ore de la data decesului în cazul copilului născut viu care a decedat înăuntrul termenului de 15 zile. Întocmirea actului de naştere al copilului găsit se face în termen de 30 de zile de la data găsirii copilului. În acelaşi Cercetarea actului de naştere va pune pe terţi în cunoştinţă de vârsta, şi prin urmare, de capacitatea persoanei vizată în act. 32
37
termen de 30 de zile se întocmeşte actul de naştere al copilului abandonat de mamă în unităţi sanitare. Condiţiile şi procedura
Toate acestea se realizează după o procedură clară. În registrul de naşteri se înregistrează copilul născut viu şi copilul născut mort. Naşterea trebuie să fie declarată în termenul prevăzut de lege.33 Înregistrarea naşterii se face pe baza declaraţiei verbale date în faţa ofiţerului de stare civilă de către unul dintre părinţi, iar dacă, din diferite motive, nu o pot face, obligaţia declarării revine medicului, persoanelor care au fost de faţă la naştere, sau personalului din unitatea în care a avut loc naşterea, rudelor ori vecinilor care au luat cunoştinţă despre naşterea unui copil. Declarantul va prezenta următoarele acte: certificatul medical constatator al naşterii, întocmit pe formular tip, care va trebui să poarte număr de înregistrare, dată certă, sigiliul unităţii sanitare, semnătura şi parafa medicului; certificatul de naştere şi actul de identitate al mamei şi al declarantului, dacă naşterea nu este declarată de mamă şi certificatul de căsătorie al părinţilor copilului, dacă aceştia sunt căsătoriţi. Actele de identitate ale părinţilor şi al declarantului, după caz, precum şi certificatele de stare civilă se restituie imediat după confruntarea datelor. Numele de familie al copilului Dacă părinţii au numele de familie diferit sau există neconcordanţă între prenumele copilului trecut în certificatul medical constatator al naşterii şi declaraţia verbală a declarantului, înregistrarea naşterii se face pe baza declaraţiei scrise, semnate de ambii părinţi, din care să rezulte numele de familie şi prenumele copilului. Atunci când părinţii nu se înţeleg cu privire la numele de familie şi prenumele copilului, va decide primarul localităţii unde se înregistrează naşterea, prin dispoziţie. Se va proceda în aceleaşi condiţii, atunci când ofiţerul de stare civilă a refuzat înscrierea prenumelui în baza art.18 alin.2 din Legea 119/1996, iar părinţii nu vor să opteze pentru un alt prenume.34 În cazurile copilului găsit sau a copilului abandonat în spital, dacă nu se cunosc numele de familie şi prenumele copilului, acestea se stabilesc prin dispoziţia Naşterea trebuia declarată la Oficiul stării civile în a cărei rază administrativ-teritorială s-a născut copilul în termen de trei zile de la data naşterii. 34 Ofiţerul de stare civilă poate refuza înscrierea unor prenume care sunt formate din cuvinte indecente ori ridicole, părinţii putând opta pentru un nume corespunzător. 33
38
primarului localităţii unde se înregistrează naşterea.35 Dacă mama declară că nu este căsătorită, şi aceasta rezultă din actul de identitate, copilul se înregistrează cu numele ei de familie, iar rubricile referitoare la „tată” nu se completează. Atunci când mama declară că este căsătorită, însă nu poate prezenta certificatul de căsătorie, va da o declaraţie scrisă în acest sens, iar înregistrarea naşterii se va face numai după ce s-au stabilit datele referitoare la soţ, prin solicitarea unui extras de pe certificatul de stare civilă. Dacă este necesar, se va cere poliţiei locale să facă această identificare.36 Înregistrarea gemenilor, precum şi a gemenilor siamezi, se face prin întocmirea actului de naştere, separat, pentru fiecare copil.
Copilul născut viu şi decedat, a cărui naştere nu a fost înregistrată În situaţia în care copilul născut viu a decedat şi naşterea nu a fost înregistrată, se înregistrează mai întâi naşterea şi apoi decesul. Dacă ofiţerul de stare civilă care înregistrează decesul nu are competenţă teritorială şi pentru întocmirea actului de naştere, va trimite primăriei locului de naştere declaraţia motivată a persoanei care a solicitat înregistrarea decesului, împreună cu certificatul medical constatator al naşterii, şi va comunica datele referitoare la deces, pentru înscrierea menţiunii. Întocmirea actului de naştere se face cu aprobarea primarului, iar, la cerere, se eliberează certificat de naştere cu menţiunea de deces. Copilul născut mort În situaţia copilului născut mort, se întocmeşte numai actul de naştere.37 La rubrica din care rezultă că s-a născut un copil – se înscrie cuvântul „Mort”. În baza actului, se eliberează, la cerere, o dovadă cu privire la înregistrarea făcută ori un certificat de naştere cu menţiunea „COPIL NĂSCUT MORT”. Copilul găsit
Întocmirea actului de naştere al copilului găsit se face în termen de 30 de zile de la data găsirii copilului, la autoritatea administraţiei publice locale în a cărei rază administrativ-teritorială a fost găsit, pe baza următoarelor documente: declaraţia scrisă a persoanei care l-a găsit ori referatul reprezentantului autorităţii tutelare din cadrul primăriei în raza căreia a fost găsit copilul; procesul-verbal întocmit de poliţie, Anexa nr.15 din Metodologie. În acelaşi mod se procedează şi atunci când declaraţia naşterii copilului este făcută de o altă persoană. 37 În acest caz, nu se completează rubricile privind “prenumele” şi “cetăţenia”. 35
36
39
medic şi reprezentantul autorităţii tutelare din cadrul primăriei, unde se va înregistra, şi va cuprinde: anul, luna şi ziua când a fost găsit copilul şi sexul copilului, locul şi împrejurările în care a fost găsit, numele de familie, prenumele şi domiciliul persoanei care l-a găsit şi ai martorilor (atunci când sunt), denumirea şi adresa instituţiei sau numele persoanei căreia i-a fost încredinţat copilul, vârsta copilului găsit, stabilită de medic prin indicarea obligatorie a anului, lunii şi zilei de naştere, chiar dacă acestea sunt aproximative şi rezultatul primelor cercetări efectuate de poliţie pentru identificarea părinţiilor. După întocmirea procesului-verbal, reprezentantul autorităţii administraţiei publice locale va lua măsuri de ocrotire a copilului, potrivit legii. Copilul abandonat în spital În situaţia în care copilul este abandonat de către mamă în spital, conducătorul unităţii sanitare are obligaţia să sesizeze poliţia în termen de 24 de ore de la constatarea acestui fapt. Dacă nu a fost stabilită identitatea mamei în termen de 30 de zile, întocmirea actului de naştere se va face pe baza următoarelor acte: referatul reprezentantului autorităţii tutelare din cadrul primăriei în raza căreia a fost abandonat copilul; certificatul medical constatator al naşterii şi procesul-verbal încheiat de poliţie, conducătorul unităţii sanitare şi reprezentantul autorităţii tutelare din cadrul primăriei.38 Completarea actului de naştere în cazul copilului găsit sau abandonat în spital
Actul de naştere se completează numai la rubricile referitoare la copil, cele referitoare la părinţi rămânând necompletate. Se vor completa doar datele care rezultă din certificatul medical constatator al naşterii, ori cu cele stabilite de organele de poliţie, după caz. Dacă ulterior au fost identificaţi părinţii ori copilul este recunoscut de mamă, primăria localităţii unde a fost înregistrată naşterea, în poziţia „copil găsit” sau „abandonat”, va cere instanţei judecătoreşti anularea actului de naştere. După anularea actului, se face o nouă înregistrare la primăria localităţii unde s-a născut copilul. Atunci când mama copilului declară că naşterea copilului a fost înregistrată şi dovedeşte acest fapt, nu se mai întocmeşte un nou act de naştere. 38
Va avea acelaşi cuprins ca şi în cazul copilului găsit. 40
Înregistrarea tardivă a naşterii Dacă declaraţia privind naşterea copilului a fost făcută după expirarea termenelor prevăzute de lege, însă înăuntrul unui an de la data naşterii, înregistrarea naşterii se face cu aprobarea primarului39. Aprobarea se dă pe declararea scrisă a solicitantului, care va menţiona în cuprinsul acesteia motivul întârzierii. Atunci când declaraţia a fost făcută după trecerea unui an de la data naşterii copilului, actul de naştere se întocmeşte numai în baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile, privind încuviinţarea înregistrării tardive, care trebuie să conţină toate datele necesare înregistrării. Înregistrarea naşterii cetăţenilor români care s-a produs în străinătate În cazul în care naşterea unui cetăţean român s-a produs în străinătate, dar nu a fost înregistrată, ori a fost înregistrată cu date nereale, iar declaraţia de naştere se face în ţară, sunt aplicabile dispoziţiile generale prevăzute de Legea nr. 119/1996.40 Întocmirea actului de naştere urmează a fi făcută la primăria în raza căreia au domiciliu părinţii, pe baza documentelor depuse şi a declaraţiilor, după ce Direcţia de evidenţă a populaţiei din Ministerul de Interne verifică, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, dacă naşterea nu a fost înregistrată la misiunea diplomatică ori oficiul consular de carieră al României sau la autoritatea locală din străinătate. Dacă se stabileşte că naşterea a fost înregistrată corect în străinătate, se va urma procedura prevăzută pentru transcrierea certificatelor procurate din străinătate. Hotărârea judecătorească prin care s-a încuviinţat înscrierea tardivă a naşterii produsă în străinătate, rămasă definitivă şi irevocabilă, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 119/1996, se înregistrează la primăria locului de domiciliu al părinţilor copilului.
3.2. 2. Înregistrarea căsătoriei Termenul de căsătorie este folosit în legislaţia noastră în două sensuri: actul juridic pe care le încheie persoanele care doresc să se căsătorească . Căsătoria face parte din categoria actelor juridice – condiţie, întrucât părţile pot decide numai ca să li se aplice sau nu dispoziţiile legale care stabilesc statutul legal al căsătoriei, fără a 39 40
Respectiv a şefului misiunii diplomatice sau oficiului consular de carieră al României. Cu privire la înregistrarea naşterii, inclusiv înregistrarea tardivă. 41
avea posibilitatea să le modifice şi situaţia juridică, în principiu permanentă, a celor căsătoriţi, determinată de reglementarea legală privind căsătoria. Această situaţie devine aplicabilă prin încheierea actului căsătoriei şi durează pe tot timpul existenţei raportului de căsătorie. În concluzie, căsătoria reprezintă unirea liber consimţită, încheiată potrivit dispoziţiilor legale, între un bărbat şi o femeie, cu scopul de a întemeia o familie, şi reglementată de normele imperative ale legii. Termenul de uniune poate fi înţeles atât ca act juridic, cât şi ca raporturi juridice statornice între soţi. Condiţiile căsătoriei Condiţiile căsătoriei sunt de două feluri: condiţiile de fond şi condiţiile de formă. Pentru întemeierea unei familii, legea permite încheierea căsătoriei numai atunci când viitorii soţi au aptitudinea fizică şi morală necesare realizării acestui scop. Cerinţele legale pentru încheierea unei căsătorii urmăresc şi asigurarea exprimării consimţământului liber şi conştient al viitorilor soţi. În contextul legislaţiei în vigoare, condiţiile de fond ale căsătoriei, sunt următoarele: căsătoria nu se poate încheia numai între persoane de sex diferit, actul juridic al căsătoriei este legal numai atunci când viitorii soţi au vârsta matrimonială (vârsta legală pentru a se putea căsători), căsătoria se încheie prin consimţământul liber şi actual al viitorilor soţi, care constituie esenţa acestui act şi pentru încheierea căsătoriei, viitorii soţi au obligaţia să declare că şi-au comunicat reciproc starea sănătăţii lor, care se realizează prin certificate medicale, pe care aceştia trebuie să anexeze la declaraţia de căsătorie. Condiţiile de formă ale căsătoriei includ formalităţile premergătoare încheierii căsătoriei. Prima formalitate pe care viitorii soţi o îndeplinesc în vederea căsătoriei este declaraţia de căsătorie. Opoziţia la căsătorie reprezintă actul prin care orice persoană aduce la cunoştinţa ofiţerului de stare civilă existenţa unei împrejurări de fapt sau de drept care să facă imposibilă încheierea căsătoriei. Mai trebuie menţionate formalităţile concomitente încheierii căsătoriei (procedura încheierii căsătoriei) Localitatea în care se poate încheia căsătoria este cea în care se află domiciliul sau reşedinţa oricăruia dintre soţi (art. 11 din Codul familiei). Locul oficierii căsătoriei este sediul serviciului de stare civilă din localitatea competentă. Căsătoria se poate încheia în afara sediului autorităţii administraţiei publice locale, cu 42
aprobarea primarului, dacă din motive temeinice unul dintre soţi se află în imposibilitate de a se prezenta. Competenţa ofiţerului de stare civilă
Intervenţia şi rolul ofiţerului de stare civilă în celebrarea căsătoriei sunt esenţiale. Pe de altă parte, legea obligă pe soţi să se căsătorească în localitatea unde îşi are domiciliul sau reşedinţa unul dintre aceştia, pentru că se presupune că acolo sunt mai bine cunoscuţi. Din combinarea acestor consideraţii, rezultă că o căsătorie care nu ar fi celebrată de ofiţerul stării civile din localitatea unde îşi are domiciliul sau reşedinţa unul dintre soţi, sau care ar fi celebrată de acest ofiţer în afară de circumscripţia acelei localităţi, ar fi nulă, din cauza incompetenţei lui. Art. 173 arată că orice căsătorie, care s-a făcut în taină şi nu s-a celebrat înaintea ofiţerului de stare civilă competent, se poate ataca în nulitate. Aşadar, în afară de elementul publicităţii, codul cere ca celebrarea căsătoriei să fie făcută de ofiţerul stării civile, care este competent a o celebra 41. Competenţa ofiţerului de stare civilă presupune: competenţa materială, care are în vedere calitatea şi atribuţiile delegate persoanei care încheie căsătoria42 ; competenţa personală a ofiţerului de stare civilă, care este determinată de domiciliul sau reşedinţa viitorilor soţi, în sensul că se poate încheia căsătoria de către ofiţerul de stare civilă al primăriei din localitatea unde îşi are domiciliul sau reşedinţa unul dintre aceştia şi competenţa teritorială a ofiţerului de stare civilă este determinată de limitele teritoriului localităţii unde se află primăria în cadrul căreia funcţionează acesta. Încheierea căsătoriei Oficierea căsătoriei se face în limba română, de către ofiţerul de stare civilă, într-o încăpere corespunzător amenajată, având o ţinută vestimentară adecvată caracterului solemn al acestui act. La oficierea căsătoriei, ofiţerul de stare civilă este obligat să poarte eşarfă în culorile drapelului naţional român, aşezată pe umărul stâng, cu banda albastră în sus. Solemnitatea încheierii căsătoriei constă în faptul că aceasta se încheie în faţa unei autorităţi anume, precizate de lege, într-un anumit loc, în prezenţa viitorilor soţi, care trebuie să-şi exprime personal consimţământul, şi în condiţii care să permită oricărei persoane să asiste. Aceste elemente, deşi independente, sunt totuşi în strânsă legătură. Art.3 din Codul familiei; art.27 din Legea nr. 119/1996; art.68 lit.s), art.69 alin.1 şi art.70 alin.2 din Legea nr.215/2001. 41 42
43
Activităţile pe care trebuie să le desfăşoare ofiţerul de stare civilă, în ziua stabilită pentru încheierea căsătoriei, sunt următoarele: identifică viitorii soţi, în baza actelor prezentate de către aceştia; constată că sunt îndeplinite condiţiile de fond pentru încheierea căsătoriei şi că nu există impedimente la căsătorie, în conformitate cu codul familiei; constată că nu există opoziţii la căsătorie, iar în cazul în care acestea există, apreciază dacă sunt sau nu întemeiate; citeşte viitorilor soţi art. 1 şi 2 din Codul familiei; ia consimţământul viitorilor soţi în vederea căsătoriei; declară încheiată căsătoria, pe baza consimţământului viitorilor soţi; întocmeşte actul de căsătorie în registrul destinat în acest scop, act care se semnează de către soţi, de cei doi martori şi de către ofiţerul de stare civilă şi eliberează soţilor certificatul de căsătorie 43
3.2.3. Înregistrarea decesului Competenţa Actul de deces se întocmeşte la primăria municipiului, sectorului municipiului Bucureşti, oraşului sau comunei în a cărei rază teritorială s-a produs decesul, ori, după caz, a fost găsit cadavrul. Termenul de declarare a decesului Declaraţia de deces se face verbal, în termen de trei zile de la data încetării din viaţă a persoanei, termen în care se cuprind atât ziua în care s-a produs decesul, cât şi ziua în care se face declaraţia. Când decesul se datorează unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, precum şi în cazul găsirii unui cadavru, declaraţia se face în termen de 48 de ore, socotit din momentul decesului sau al găsirii cadavrului. În cazul în care decesul nu a fost declarat şi înregistrat în termenele legale, întocmirea actului de deces se face numai cu aprobarea parchetului. Declaraţia de deces Declaraţia de deces se face de către membrii familiei decedatului, iar în lipsa acestora, de către colocatari, vecini, administratorul imobilului, medicul sau un alt cadru din unitatea sanitară unde s-a produs decesul. La cererea acestora, se poate elibera fiecăruia dintre ei câte un certificat.
43
44
Actele necesare Odată cu declaraţia de deces, declarantul va depune: certificatul medical constatator al decesului, întocmit şi semnat de medicul sau cadrul mediu sanitar care a făcut constatarea, în care trebuie consemnată cauza decesului, fără prescurtări; actul de identitate al persoanei decedate şi livretul militar sau adeverinţa de recrutare, după caz, pentru persoanele supuse obligaţiilor medicale. Dacă declarantul nu poate prezenta actul de identitate şi livretul militar sau adeverinţa de recrutare ale celui decedat, va declara, în scris, motivul neprezentării acestora şi datele de stare civilă ale decedatului 44. Actul de identitate al celui decedat (buletin de identitate sau carte de identitate) se reţine cu ocazia declarării decesului. Până la data de 5 a lunii următoare celei în care s-a înregistrat decesul, ofiţerul de stare civilă este obligat să trimită, pe bază de borderou, actele de identitate la formaţiunea de evidenţă informatizată a persoanei la care este arondată localitatea 45. Tot până la data de 5 a lunii următoare celei în care s-a înregistrat decesul, se vor înainta la centrul militar judeţean ori al sectorului municipiului Bucureşti documentele militare 46. Deci, în situaţia în care declarantul nu a putut prezenta actele menţionate mai sus, vor fi înaintate declaraţiile motivate ale acestuia. În cazul încetării din viaţă a unui străin, paşaportul, carnetul de identitate sau legitimaţia provizorie se înaintează, de îndată, cu adresă, structurii judeţene de paşapoarte ori a municipiului Bucureşti, împreună cu un extras de pe actul de deces (extras pentru menţiuni, care se transmite în străinătate 47. Dacă nu se depun aceste acte, se înaintează numai extrasul de pe actul de deces, împreună cu declaraţia motivată a declarantului. În cazul decesului datorat unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, precum şi în cazul găsirii unu cadavru trebuie urmaţi anumiţi paşi. Declaraţia se face în termen de 48 de ore, din momentul decesului sau al găsirii cadavrului. Înregistrarea se face pe baza certificatului medical constatator al decesului şi a dovezii eliberate de poliţie sau de parchet, din care să rezulte că una Actul de identitate al celui decedat (bulletin de identitate sau carte de identitate) se reţine cu ocazia declarării decesului. 45 Anexa nr.22 din Metodologie. 46 Anexa nr.23 din Metodologie. 47 Anexa nr.6 din Metodologie. 44
45
din aceste autorităţi a fost sesizată despre deces (Anexa nr. 24 din Metodologie)Dacă decesul nu a fost declarat şi înregistrat în termenul legal de 48 de ore, întocmirea actului de deces se face numai cu aprobarea parchetului. Actul de deces privind un cadavru găsit se face la primăria localităţii în raza căreia a fost găsit, în baza certificatului medical constatator, a dovezii eliberate de poliţie sau de parchet şi a procesului verbal întocmit de medic, care va cuprinde: vârsta şi sexul, locul unde a fost găsit cadavrul, data şi cauza decesului. Atunci când, ulterior, parchetul sau poliţia stabileşte identitatea cadavrului, pe baza comunicării făcute, datele se înscriu prin menţiune pe actul respectiv. Menţiunea se comunică primăriei care are în păstrare actul de naştere, formaţiuni locale de evidenţă informatizată a persoanei şi, după caz, centrului militar.48 Înregistrarea şi comunicarea menţiunilor
În actul de deces la rubrica „cauza decesului fiind _____________”, se va înscrie cauza prevăzută la litera c) şi d) din certificatul medical constatator al decesului. Atunci când declarantul nu cunoaşte toate datele necesare completării rubricilor din actul de deces şi acestea nu rezultă din actul de identitate sau din certificatele de stare civilă prezentate, ori din registrele de stare civilă aflate în păstrarea primăriei la care se face înregistrarea decesului, se vor înscrie în act numai datele care se declară. Ofiţerul de stare civilă care înregistrează un act de deces este obligat să comunice acest fapt primăriei localităţii unde se păstrează actul de naştere, exemplarul I, al celui decedat. După efectuarea menţiunii de deces în exemplarul I, al registrului de naştere, ofiţerul de stare civilă este obligat să trimită comunicarea de menţiune la consiliul judeţean, pentru operarea în exemplarul II, iar dacă este cazul (există încheiată o căsătorie), la primăria unde s-a înregistrat căsătoria. Această din urmă primărie va trimite comunicarea de menţiune la locul de naştere al soţului rămas în viaţă.
Anexa nr.27 pct.19 din Metodologie.
48
46
Adeverinţa de înhumare sau incinerare După întocmirea actului de deces, ofiţerul de stare civilă eliberează declarantului o adeverinţă de înhumare sau incinerare a cadavrului, făcând menţiune despre aceasta pe verso certificatului constatator al decesului 49. Înhumarea sau incinerarea cadavrului unui cetăţean român, de origine română sau originar din România, al cărui deces s-a produs în străinătate, se face pe baza adeverinţei eliberate de primăria în a cărei rază administrativ-teritorială urmează să se facă înhumarea sau incinerarea. Dacă decesul unui cetăţean român s-a înregistrat la autorităţile locale străine sau la misiunea diplomatică ori oficiul consular de carieră al României, adeverinţa se va elibera pe baza certificatului de deces întocmit la una din aceste autorităţi. Atunci când decesul cetăţeanului român s-a produs pe o aeronavă aflată în afara teritoriului României sau pe o navă aflată în afara apelor teritoriale române, iar cadavrul este transportat în ţară, eliberarea adeverinţei de înhumare sau de incinerare se face pe baza dovezii eliberate de comandantul navei sau aeronavei. Dacă nu a fost eliberat un certificat de deces sau decesul nu a fost înregistrat, adeverinţa de înhumare sau de incinerare se va elibera cu aprobarea parchetului. Hotărârea judecătorească declarativă de moarte În actul de deces întocmit ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile declarative de moarte, se înscriu datele de stare civilă şi data decesului, aşa cum rezultă din hotărâre. Întocmirea actului de deces, în acest caz , se face la primăria competentă 50. Se are în vedere că întocmirea actului de deces, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive de moarte, se face din oficiu sau la cererea persoanei interesate, după caz, la autoritatea administraţiei publice locale de la: locul de naştere al celui declarat mort; domiciliul celui declarat mort, în cazul când actul de naştere a fost întocmit la autorităţile locale din străinătate şi domiciliul persoanei care a solicitat declararea judecătorească a morţii, în situaţia în care locul naşterii şi domiciliul decedatului nu sunt cunoscute. Întocmirea actului de naştere
49 50
Anexa nr.25 din Metodologie. Art.41 din Legea nr.119/1996. 47
Întocmirea actului de naș tere se face la oficiul de stare civilă/serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor în a cărei rază administrativ-teritorială s-a produs evenimentul, pe baza declarației verbale, a actului de identitate al mamei ș i al declarantului, a certificatului medical constator al naș terii ș i, după caz, a certificatului de căsătorie al părinț ilor. Au obligaț ia să facă declararea naș terii, oricare dintre părinț i, iar dacă, din diferite motive, nu o pot face, obligaț ia declarării revine medicului, persoanelor care au fost de față la naș tere sau personalului din unitatea în care a avut loc naș terea, rudelor ori vecinilor care au luat cunoștință despre nașterea unui copil. Când declarația a fost făcută după trecere unui an de la data naș terii, întocmirea actului se face în baza hotărârii judecătoreș ti definitive ș i irevocabile, care trebuie să conțină toate datele necsare întocmirii actului de naș tere. Acțiunea se introduce la judecătoria în a cărei rază are domiciliul persoana interesată sau unde are sediul instituț ia de ocrotire a copilului. În vederea soluționării, instanța solicită poliț iei verificări pentru stabilirea identităț ii, precum ș i avizul medicului legist cu privire la vârsta ș i sexul persoanei al cărei act de naș tere se cere a fi întocmit. Judecarea cauzei se face cu participarea procurorului. Întocmirea actului de căsătorie Căsătoria se încheie de către ofiț erul de stare civilă, la sediul autorităț ii administrației publice locale a municipiului, sectorului municipiului Bucureș ti, oraș ului sau comunei în a cărei rază administrativ-teritorială îș i are domiciliul sau reș edinț a unul dintre viitori soț i. Căsătoria se poate încheia în afara sediului autorităț ii administraț iei publice locale, cu aprobarea primarului, dacă din motive temeinice unul dintre soț i se află în imposibilitatea de a se prezenta. Declaraţia de căsătorie se face personal de către viitori soți, în scris, la autoritatea administraț iei publice locale unde urmează a se încheia căsătoria. Ofiterul de stare civilă, care primeș te declaraț ia de căsătorie, solicită viitorilor soți să prezinte actele de identitate, certificatele privind starea sănătăț ii acestora ș i, dacă este cazul, dovezi privind desfacerea sau încetarea căsătoriei, precum ș i aprobarea președintelui consiliului județean sau a primarului general al mnicipiului București pentru încheierea căsătoriei, în cazul existenț ei unor impedimente rezultate din condițiile de vârstă, rudenie firească sau adopț ie, în condiț iile prevăzute de lege. 48
Dacă unul dintre viitorii soț i nu se află în localitatea unde urmează a se încheia căsătoria, el poate face declarația de căsătorie la autoritatea administraț iei publice locale în a cărei rază administrativ-teritorială are domiciliul sau reș edința, care o transmite, în termen de 48 de ore, la autoritatea administraț iei publice locale unde urmează a se încheia căsătoria. Căsătoria se încheie în termen de 10 zile , în care se cuprind atât ziua când a fost făcută declaraț ia de căsătorie, cât ș i ziua în care se oficiază căsătoria. Primarul municipiului, al sectorului municipiului Bucureș ti, al oraș ului sau al comunei unde urmează a se încheia căsătoria poate să încuviinț eze, pentru motive temeinice, încheierea căsătoriei înainte de împlinirea termenului de 10 zile. Întocmirea actului de deces Întocmirea actului de deces se face la autoritatea administraț iei publice locale în a cărei rază administrativ-teritorială s-a produs decesul, pe baza declarației verbale făcute de către membrii familiei decedatului, iar în lipsa acestora, de către colocatari, vecini, administratorul imobilului, medicul sau alt cadru din unitatea sanitară unde s-a produs decesul, și a certificatului medical constatator al decesului. Declarantul trebuie să depună certificatul medical constatator al decesului, actul de identitate ș i, dacă este cazul, livretul militar sau adeverinț a de recrutare ale celui decedat. Declararea decesului se face în termen de 3 zile de la data încetării din viaț ă a persoanei. În acest termen se cuprinde atât ziua în care s-a produs decesul, cât ș i ziua în care se face declarația. Când decesul se datorează unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, precum și în cazul găsirii unui cadavru, declararea se face în termen de 48 de ore (a doua zi), socotit din momentul decesului sau al găsirii cadavrului. În aceste situaț ii, pentru întocmirea actului de deces este necesară ș i dovada eliberată de poliție sau de Parchet, din care să rezulte că una dintre aceste autorităț i a fost sesizată despre deces, iar în cazul în care decesul nu a fost declarat în termen, întocmirea actului de deces se face cu aprobarea Parchetului. Reguli privind eliberarea certificatelor de stare civilă În conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, dovada stării civile se poate face „cu actele întocmite în registrele de stare civilă, precum şi cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza 49
acestora”. Din acest text de lege rezultă că atât înscrierile din registrele de stare civilă, cât şi certificatele eliberate în baza acestora au aceeaşi putere doveditoare. Certificatele de stare civilă se eliberează persoanelor îndreptăţite, odată cu întocmirea unui act în registrele de stare civilă – de naştere, căsătorie ori deces – sau ulterior, pe baza cererii depuse de titular sau de alte persoane îndreptăţite.51 Atât la înregistrarea faptelor de stare civilă, cât şi ulterior, în cazul eliberării la cerere a certificatelor, ofiţerul de stare civilă va avea în atenţie ca solicitantul să aibă asupra sa un act de identitate valabil, care poate fi cartea de identitate, cartea de identitate provizorie – pentru cetăţenii români cu domiciliul în ţară, paşaportul – pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, cetăţenii străini şi apatrizi care au acte înregistrate în ţară, sau carnete de identitate şi legitimaţii provizorii – pentru cetăţenii străini cu domiciliul sau reşedinţa în România. În cazul cetăţenilor români cu domiciliul în ţară, când aceştia se prezintă la oficiile de stare civilă solicitând eliberarea unui certificat de stare civilă şi nu au asupra lor un act de identitate valabil, ofiţerul de stare civilă va îndruma persoana ca, în prea prealab labil, il, să se prez prezint intela ela forma formaț iunea iunea de evid eviden enț ă infor informat matiza izată tă a pers persoan oanei ei pentru pentru eliberare eliberareaa unei căr cărți de identita identitate te provizor provizoriiii ș i numai numai după aceea aceea va proceda proceda la eliberarea certificatului. Solicitarea eliberării certificatelor se poate face atât la primăria care are în păstrare păstrare registre registrele le în care au fost inregistr inregistrate ate actele, actele, cât ș i la primăria primăria locului locului de domiciliu al solicitantului. Ofiţerul de stare civilă care primeşte o astfel de cerere solicită, în termen de 3 zile, primăriei care are în păstrare registrul de stare civilă să expedieze certificatul solicitat. Acesta va fi expediat, în plic recomandat, în termen de 5 zile de la primirea cererii. Ofiţerul de stare civilă care primeşte certificatul de stare civilă completat invită petiţionarul, în termen de 48 de ore, pentru a-l ridica, sub luare de semnătură. În cazul în care petiţionarul nu se prezintă, în termen de 3 luni, pentru eliberarea certificatului, acesta se restituie la primăria emitentă, pentru anulare. În cazul în care registrul de stare civilă este distrus, ofiţerul de stare civilă va solicita un extras de pe exemplarul aflat în păstrarea consiliului judeţean, respectiv Primăria Municipiului Bucureşti, în baza căruia va completa certificatul solicitat 52. Prin “alte persoane îndreptăţite”, în înţelesul legii, sunt asimilaţi părinţii copilului în vîrstă de până la 14 ani şi soţul supravieţuitor ori descendenţii persoanei sau reprezentanţii legali, în cazul celor puşi sub interdicţie. 51
50
În cazul pierderii, furtului sau distrugerii certificatelor de stare civilă, titularului sau persoanei îndreptăţite I se poate elibera, la cerere, un nou certificat, percepânduse taxa taxa lega legală lă de timbr timbru. u. La comp comple leta tare reaa cere cereri rii,i, treb trebui uiee să se arat aratee în mod mod amănunţit împrejurările în care certificatul a fost pierdut, furat sau distrus, iar dacă ofiţerul de stare civilă are suspiciuni în legătură cu cele declarate de reclamant va solicita verificări din partea unităţii de poliţie. La eliberarea unui certificat de stare civilă, pe cerere şi în rubrica specială din cotorul certificatului, vor fi trecute seria şi numărul actului cu care petiţionarul se legiti legitimea mează. ză. Certifi Certificat catele ele de stare stare civilă civilă care care prezin prezintă tă urme urme de modifi modificăr cării vor vor fi reţinute şi înaintate primăriilor emitente, care le vor anula şi vor proceda la eliberarea unor noi certificate. Odată cu eliberarea unui certificat de stare civilă, seria şi numărul acestuia vor fi trecute în rubrica specială din registrul de stare civilă, pe cererea petentului, iar în registrul de eliberare a certificatelor se vor completa toate rubricile corespunzătoare certificatului eliberat, solicitantul semnând în registru şi pe cotorul carnetului de certificate. La încheierea căsătoriei sau ulterior, certificatul de căsătorie se eliberează unuia dintre soţi sau, la cerere, ambilor. În certificatele de deces este interzis să se înscrie, prin menţiune, cauza decesului. La cerere, pentru motive întemeiate, se pot elibera certificate de stare civilă cu menţiuni.53 Cu ocazia aplicării menţiunii referitoare la adopţie pe marginea actului de naştere iniţial al adoptatului, la rubrica „certificate eliberate”, se va face menţiunea „nu se va mai elibera nici un certificat”, menţiune care va fi barată doar în cazul anulării sau desfacerii adopţiei. În cazuri deosebite, în care certificatul este solicitat în folosul unei persoane grav bolnave, netransportabile, sau ocrotită într-o unitate sanitară şi de protecţie socială, procurarea se poate face şi de către alte persoane, cu aprobarea primarului. Persoanele cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, care au acte de stare civilă înregistrate în ţară, pot solicita procurarea certificatelor corespunzătoare fie pe cale diplomatică, fie prin împuternicit îm puternicit cu procură specială.
Pentru situaţiile în care, după trecerea a 100 de ani de la completarea registrelor de stare civilă, ele au fost înaintate spre păstrare la direcţiile judeţene ale Arhivelor Naţionale, în baza extraselor pentru uz oficial eliberate acestea se poate completa un certificat care va fi înaintat petiţionarului. 53 Dacă un copil este născut viu, dar a decedat până la data înregisrării naşterii, la cererea părinţilor, ulterior înregistrării naşterii, se poate elibera un certificat de naştere, cu menţiunea « DECEDAT ». 52
51
Măsuri privind asigurarea documentelor de stare civilă şi prevenirea dispariţiei certificatelor de stare civilă de la primării
Asigurarea tuturor măsurilor de securitate a documentelor de stare civilă, registre cu acte, certificate de stare civilă şi acte primare, constituie o obligaţie care revine, în primul rând, ofiţerilor de stare civilă, dar şi primarilor şi prefecţilor, care au obligaţia să ia măsuri pentru conservarea şi păstrarea în spaţii cât mai sigure a acestor documente. Pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de stare civilă şi, implicit , de asigurare a securităţii documentelor de stare civilă, factorii cu responsabilităţi în acest domeniu trebuie să asigure, în primul rând, spaţii special destinate, în care să se desfăşoare doar activităţi de stare civilă şi care să cuprindă încăperi pentru lucru cu publicul şi locuri speciale pentru păstrarea arhivelor. Încăperile destinate lucrului cu publicul trebuie să asigure accesul solicitanţilor astfel încât aceştia să aibă cât mai puţin contact cu documentele de stare civilă. Ele vor trebui obligatoriu să fie prevăzute cu gratii la ferestre şi uşi, sesizoare de fum şi de mişcare şi să fie dotate cu mijloace de stingere a incendiilor 54. Încăperile destin destinate ate arhiv arhivei ei trebui trebuie, e, de asemen asemenea ea,, asigur asigurate ate cu spaţii spaţii pentru pentru depozi depozitar tarea ea arhivei, constituite din rafturi şi rastele pe mai multe nivele, în care actele vor fi aşezate în ordinea anilor şi pe categorii de lucrări, după ce în prealabil au fost îndosariate, cusute şi inventariate, la sfârşitul fiecărui an. Aceste spaţii vor trebui să aibă posibilitate de ventilaţie naturală sau mecanică, în scopul prevenirii fenomenului de mucegăire a hârtiei, iar odată la doi ani se va face igienizarea podelelor şi a părţilor constituite din material lemnos, în scopul prevenirii propagării focului 55. Este interzisă depozitarea arhivei în poduri, pe holuri sau în alte spaţii neamenajate. Distribuirea de către delegaţii de stare civilă a certificatelor de către cel ce păstrează gestiunea acestora se face pe bază de menţiune într-un registru special, în care se şi semnează de primire. Pentru corecta gestionare şi manipulare a certifi certificat catelo elorr de stare stare civilă civilă,, trebui trebuiee să se respe respecte cte câteva câteva reguli reguli.. La ridica ridicare reaa documentelor din depozitul Direcţiei Generale de Evidenţă Informatizată a Persoanei, reprezentantul consiliului judeţean confruntă cantităţile de certificate consemnate în actul de primire cu numărul de pachete pachete ridicate, ridicate, verificând verificând integritatea integritatea acestora şi De asemenea, vor fi prevăzute cu fişete metalice cu sistem de închidere, în stare de funcţionare, pentru asigurarea certificatelor şi registrelor de stare civilă atât în timpul, cât şi după încheierea programului cu publicul. 55 Este interzisă depozitarea arhivei în poduri, pe holuri sau în alte spaţii neamenajate n eamenajate.. 54
52
concordanţa între seriile înscrise în act şi seriile certificatelor ridicate şi transportă certificatele la sediul consiliului judeţean, unde le înregistrează în registrul special pentru gestiunea certificatelor. La distribuirea documentelor către oficiile de stare civilă, reprezentantul primăriei, care, de obicei, este ofiţerul de stare civilă, împuternicit prin delegaţie, se prezintă la serviciul (biroul) de stare civilă, de unde ridică certificatele solicitate, pe care le evidenţiază în registrul de gestiune, specificând numărul certificatelor ridicate, cu seria şi numărul de început şi de sfârşit; verifică integritatea carnetelor, prin numărare filă cu filă şi se deplasează la primărie asigurând în permanenţă supravegherea certificatelor. La primărie, după ajungerea la destinaţie, ofiţerul de stare civilă va desfăşura certificatele primite în registrul de eliberare, în partidele corespunzătoare fiecărui tip de certificat, urmând ca celelalte rubrici să fie completate odată cu eliberarea certificatelor. Celelalte reguli ce trebuie respectate spun că la predarea-primirea gestiunii, în cazul delegării unei alte persoane care va desfăşura activitatea de stare civilă, va participa, în mod obligatoriu, şi un reprezentant al serviciului (biroului) de stare civilă de la consiliul judeţean; la plecarea şi la întoarcerea din concediul de odihnă sau medical, gestiunea registrelor şi a certificatelor se predă, pe bază de proces-verbal, persoanei împuternicite de primarul localităţii să desfăşoare această activitate; cu ocazia controalelor pe linie de stare civilă, se va verifica, în mod obligatoriu, gestiunea certificatelor, urmărindu-se dacă acestea au fost eliberate cu respectarea prevederilor legale; ofiţerii de stare civilă îşi vor desfăşura activitatea, în măsura posibilităţilor, singuri în încăpere; la ieşirea din birou, se va proceda la asigurarea uşii şi la invitarea persoanelor străine să părăsească încăperea şi că certificatele greşite la completare se anulează, prin barare, se face menţiunea în registrul de distribuire şi se înaintează, odată cu cărţile de identitate (buletine de identitate) ale decedaţilor şi comunicările de naştere, formaţiunii de evidenţă informatizată a persoanei competente. În cazul sesizării dispariţiei în alb a unor certificate de stare civilă, vor fi luate de urgenţă următoarele măsuri: informarea imediată a reprezentanţilor consiliului judeţean şi ai serviciului de evidenţă informatizată a persoanei, care se vor deplasa la faţa locului şi vor executa primele cercetări; în caz de forţare a sistemelor de asigurare a certificatelor, la faţa locului se va deplasa şi echipa operativă a poliţiei, care va face cercetarea la faţa locului şi va întocmi planşa fotografică şi serviciul 53
judeţean de evidenţă informatizată a persoanei va lua măsura raportării prin telex a evenimentului şi a primelor măsuri luate la D.G.E.I.P., care va dispune darea în urmărire a certificatelor dispărute la toate oficiile de stare civilă şi la formaţiunile de evidenţă informatizată a persoanei din ţară. În toate cazurile, lucrările având un astfel de obiect vor fi înregistrate penal, dosarele urmând a fi soluţionate în colaborare de către formaţiunile de evidenţă informatizată a persoanei, ordine publică şi poliţie criminală. La soluţionarea din punct de vedere penal a cauzei, dacă certificatele nu au fost recuperate sau din cercetări nu reiese că au fost distruse (în aceste cazuri solicitându-se revocarea urmăririi), acestea vor rămâne în continuare în urmărire.
IV. ACTELE DE STARE CIVILĂ
1. Noţiune şi importanţa actelor de stare civilă În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 119/1996, cu privire la actele de stare civilă, modificată ș i completată ”actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice prin care se dovedește nașterea, căsătoria, sau decesul unei persoane. Acestea se întocmesc în interesul statului ș i al persoanei ș i servesc la cunoaș terea numărului ș i 54
structurii populației, a situației demografice, la apărarea drepturilor ș i libertăț ilor fundamentale ale cetăţenilor ”. În legătură cu definiția exprimată de legiuitor în literatura juridică s-a afirmat că ea este criticabilă întrucât priveș te doar cele trei aspecte fundamentale – nașterea, căsătoria și decesul din viaț a unei persoane fizice – dar scapă o serie de aspecte, care constituie modificări ale stării civile ș i fără de care, noț iunea actelor de stare civilă nu poate fi considerată completă ș i ș tiinț ific fundamentală56. Într-adevăr, art. 44 din aceeaș i lege dispune că ”în actele de naș tere ș i atunci când este cazul, în cele de căsătorie sau deces se înscriu menț iuni cu privire la modificările intervenite în starea civilă a persoanei fizice”. Potrivit legii, actele de stare civilă sunt de naș tere, căsătorie și deces. Ele se întocmesc în registre de stare civilă, în două exemplare, ambele originale ș i se completează manual cu cerneală specială de culoare neagră. În doctrina juridică un act are două înţelesuri, cel de ”negotium juris” – manifestare de voință făcută în scopul de a produce efecte juridice (de exemplu căsătoria, adopția, etc.) şi cel de ”instrumentum probationis” – înscrisul doveditor al operațiunii juridice. În acest din urmă sens folosește Legea nr. 119/1996, noț iunea de act de stare civilă. Definitoriu, se poate spune că actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice ce se întocmesc în registrele de stare civilă de către funcț ionari publici ori alte persoane competente denumite ofiț eri de stare civilă, în scopul de a servi ca mijloc de probă a stării civile a persoanei fizice57. În sistemul nostru de drept, actele de stare civilă îndeplinesc o importantă funcție socială. Întocmirea actelor de stare civilă se face atât în interesul statului, cât și al persoanei fizice. Statul este interesat să-și organizeze o bună evidență a cetăț enilor ș i a statului lor civil, atât dintr-o perspectivă demografică, cât ș i din una economică sau chiar social-culturală. Sunt stocate astfel date privind natalitatea ș i mortalitatea populației, evidența copiilor de vârstă ș colară, etc. Înregistrarea actelor și faptelor de stare civilă se face, potrivit legii, ș i în interesul persoanei fizice, în scopul ocrotirii drepturilor patrimoniale ș i personale nepatrimoniale ale acesteia. De starea civilă a persoanei se leagă o serie de drepturi 56
E. Lupan - op.cit ., p. 190. D. Lupulescu, A. M. Lupulescu – op.cit ., p.168. ; A. Silvian , E. Gheorghe - op.cit ., p. 14; E. Lupan, D. A. Popescu – op.cit ., p. 148; T. Pop - op.cit., p.128. 57
55
și
obligații ale persoanei fizice, atât în sensul dobândirii cât ș i a pierderii unor drepturi subiective. De exemplu, încheierea căsătoriei dă naș tere, în conformitate cu Codul familiei, la o serie de drepturi de natură patrimonială ș i nepatrimonială între soț i: numele soților, obligaț ia de sprijin moral reciproc, de coabitare, de fidelitate, de întreținere, de sprijin material reciproc, etc.58 Actele de stare civilă constituie, de asemenea, principalul mijloc de probă al stării civile a persoanei fizice. Articolul 13 din Legea nr. 119/1996, modificată ș i completată, dispune că ”starea civilă se dovedeș te cu actele întocmite în registrele de stare civilă precum și cu certificatele de stare civilă, eliberate pe baza acestora. Într-adevăr, dovada dreptului de proprietate comună în devălmăș ie, asupra bunurilor comune, dobândite de către oricare dintre soț i în timpul căsătoriei, se poate face numai cu actul de căsătorie, cu certificatul corespunzător. La rândul lor, terț ii sunt interesați să cunoască starea civilă a unei persoane pentru a putea stabili corect raporturile juridice pe care le pot avea cu aceasta. Între actele de stare civilă, privite ca ”instrumentum probationis” ș i starea civilă a persoanei fizice, privită ca o totalitate de element care determină calitatea de subiect de drepturi și obligații a acesteia, trebuie să existe o concordanț ă deplină. Această cerinț ă este prevăzută de lege ș i are caracter obligatoriu. Astfel actele de stare civilă se întocmesc în baza actelor ș i faptelor de stare civilă, pe care le consemnează. Condiția ”sine qua non” este ca acetea să se producă. De exemplu, nu se poate întocmi un act de naș tere fără ca să fie produs faptul juridic al nașterii ori, după caz, actul juridic al adopț iei. Tot aș a, întocmirea actului de căsătorie în registrul corespunzător de stare civilă nu ar fi posibilă dacă nu ar exista actul juridic al căsătoriei, încheiat în condiț iile ș i formele prevăzute de lege. Actele de stare civilă trebuie să reflecte în mod corect nu numai împrejurările ce se produc în realitate ci ș i multe alte stării civile a persoanei fizice, în strictă concordanță cu dispozițiile legale aplicabile. Cu toate acestea, în practică apar adeseori situaț ii în care starea civilă a unei persoane nu corespunde cu actele de stare civilă. Înlăturarea neconcordanței dintre starea civilă a unei persoane și actele de stare civilă, se poate face numai pe cale judiciară. Dacă neconcordanțele sunt ca urmare a nor greșeli comise de ofiț erii de stare civilă, cu ocazia întocmirii actelor de stare civilă, sau a înscrierii prin menț iuni 58
E. Florian – Dreptul familiei, Editura Lumina Lex, București, 1997, p. 57-157; M. Banciu – Dreptul familiei, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 1998, p. 37-104. 56
marginale, a actelor și faptelor de stare civilă, ele vor putea fi înlăturate pe calea rectificării administrative sau a acț iunilor în completare actelor de stare civilă. De asemenea există erori grave care fiind săvârșite cu încălcarea dispozițiilor legale, duc la anularea actului de stare civilă. În schimb, atunci când neconcordanț ele se referă la înseș i starea civilă a unei persoane, adică la poziția juridică a acesteia din familia din care face parte ori faț ă de societate, acestea pot fi înlăturate numai pe calea acț iunilor de stat (de stare civilă) care tind să înlăture definitiv discordanț a dintre starea civilă aparentă ș i starea civilă pretins reală. Cele două categorii mari de acț iuni nu pot fi confundate, între ele existând o multitudine de criterii de diferenț iere cum ar fi cele referitoare la obiectul diferit al acestor acțiuni, prescripția extintivă operabilă, efectele hotarârilor pronunț ate, persoanele îndreptățite să le exercite, etc. 2. Natura juridică Chestiunea calificării naturii juridice a actelor de stare civilă a fost ș i rămâne obiect de controversă în literatua de specialitate. Astfel, într-o opinie, s-a susț iut că actele de stare civilă sunt acte administrative. Argumentul ce stă la baza acestei teorii este acela că, ofițerul de stare civilă este ținut, cu ocazia întocmirii actului de stare civilă să facă veificări cu privire la declarațiile părților, să controleze realitatea acestor declarații și să refuze întocmirea actului dacă nu sunt îndeplinite cerinț ele legale. Intr-o altă opinie, susținută de majoritatea autorilor de drept administrativ, se afirmă că actele de stare civilă nu sunt acte administrative. La baza acestui punct de vedere stă argumentul potrivit căruia, actul de stare civilă este operaț iune administrativă dar nu și act administrativ deoarece posibilitatea ofiț erului de stare civilă de a refuza întocmirea lui constituie o dovadă suficientă în acest sens. S-a considerat că, manifestarea de voință ar fi îmbrăcat forma actului administrativ, dacă ofițerul de stare civilă avea dreptul să facă înregistrări peste sau contra voinț ei declarantului. În fine, într-o altă opinie, s-a exprimat considerentul potrivit căruia actele de stare civilă au o natură mixtă prezentând deopotrivă elementele de drept administrativ ș i drept civil. Pentru dreptul civil, actele de stare civilă, sunt acte autentice în înțelesul art. 1171 Codul civil; ca principal efect al acestui fapt, pentru tot ceea ce reprezintă constatări personale ale ofițerului de stare civilă fac dovada până 57
la constatarea falsului prin hotărâre judecătorească definitivă ș i irevocabilă iar pentru celelalte înscrieri, până la proba contrară 3. Reconstituirea şi întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă Regimul juridic al actelor de stare civilă mai cuprinde, pe lângă regulile privind înregistrarea lor, iniț ială ș i regulile privind reconstituirea ș i întocmirea ulterioară. Cazurile de constituire şi de întocmire ulterioară. în condiţii derogatorii, sunt prevăzute de art. 16, respectiv art. 52-53 din Legea 119/1996, n articolul 52 afirmă că „reconstituirea actelor de stare civilă se poate face, la cerere, dacă: a) registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse, în totalitate ori în parte; b) actul de stare civilă a fost întocmit în străinătate ș i nu poate fi procurat certificatul ori extrasul de pe acest act”, iar în articolul 53 afirmă că întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă se poate cere dacă: a) întocmirea actului de naș tere sau deces a fost omisă, deș i au fost depuse actele necesare întocmirii acestuia; b) întocmirea actului de căsătorie a fost omisă, deși a fost luat consimț ământul soț ilor de către ofiț erul de stare civilă”. Procedura reconstituirii și întocmiri ulterioare a actelor de stare civilă este administrativă (iar nu judecătorească), fiind reglementată în art. 54 – 55 din Lege ș i art. 97 – 100 din Metodologie. Cererea împreună cu actele doveditoare se depun la autoritatea administrației publice locale, în concret la primăria competentă să întocmească actul sau la primăria de domiciliu al persoanei interesate (în cazul prevăzut de art. 52 lit. b). Soluț ionarea cererii se face în termen de 30 de zile prin dispoziție a primarului care se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la emitere. În caz de respingere a cererii, dispoziț ia poate fi contestată de petiț ionar ( sau orice persoană interesată, după cum precizează art. 99 alin. 2 din Metodologie) la instanța judecătorească în a cărei circumscripție își are sediul autoritatea emitetă (art.54 alin. 2) adică, în speț ă la judecătorie. 4. Anularea, modificarea, rectificarea ori completarea actelor de stare civilă şi a menţiunilor de pe acestea Anularea actelor de stare civilă Prin nulitate se înț elege sancțiunea care intervine după încălcarea unei dispoziții legale, cu ocazia încheierii unui act juridic, lipsindu-l pe acesta de efectele pentru care a fost încheiat. 58
În materia actelor de stare civilă, Metodologia nr. 1/1997 prevede 6 cazuri în care se poate promova acțiune în anularea actelor de stare civilă ș i anume: actul de stare civilă a fost întocmit într-un registru necorespunzător; actul nu trebuia întocmit la primăria respectivă; faptul sau actul de stare civilă nu există; nu s-au respectat prevederile legale la întocmirea actului de stare civilă; menţiunea a fost înscrisă pe un alt act de stare civilă; menţiunea a fost operată cu un text greşit. La fel ca ș i în cazul completării actelor de stare civilă, fac obiectul anulării atât înregistrările de stare civilă cât și mențiunile marginale de pe acestea. Rectificarea actelor de stare civilă Rectificarea actelor sau a unor rubrici din actele de stare civilă, presupune îndreptarea pe cale administrativă, prin dispoziț ia primarului unităț ii administrativteritoriale, a unor erori materiale comise cu ocazia înregistrărilor de stare civilă. Temeiul juridic al acestor acț iuni îl reprezintă prevederile art. 57 ind.1 din Legea nr. 119/1996, modificată ș i completată precum ș i ale art. 104 din Metodologia nr. 1/1997 (devenite oarecum desuete în momentul de faț ă). Rectificarea unei înregistrări efetuate în regitrele de stare civilă se poate realiza prin una din următoarele operaţii: prin corectarea unor greș eli materiale strecurate în actul de stare civilă (de exemplu în exemplarul I apare RĂZVAN iar în exemplarul II apare RĂDVAN şi prin suprimarea unui enunț din actul de stare civilă (de exemplu radierea numelui unui bărbat din rubrica privind pe tată, din actul de naștere al unui copil din afara căsătoriei în condiț iile în care nu există declaraț ie de recunoaștere a paternității). În legătură cu înțelesul sintagmei de ”eroare materială” ce poate fi îndreptată pe calea acțiunii în rectificare, în literatura de specialitate s-a arătat că ”greș eala poate fi chiar o greșeală intelectuală, ca de exemplu, în cazul în care numele tatălui nu a fost inserat în actul de naș tere al copilului din afara căsătoriei...”59. În acelaș i sens a decis ș i fosta noastră instanț ă supremă care, într-un caz de speță a decis că ”prin rectificarea vizată de text trebuie să se înț eleagă nu numai îndreptarea unor erori de înregistrare ci ș i de îndreptarea oricăror neconcordanț e, chiar intervenite ulterior înregistrării, între datele trecute în registrul de stare civilă ș i statutul civil al părț ii la care se referă actul, aceasta trebuind să reflecte statutul civil al persoanei respective”60. 59
A. Silvian, E. Gheorghe – op.cit ., p. 105; C. R. Vlaicu – Rectificarea actelor de stare civilă. Notă critică la Decizia civilă nr. 30/2002 a Tribunalului Sălaj în Revista Economie ș i Administraț ie Locală, nr. 6/2002, p. 41. 60 Tribunalul Suprem, Secț ia civilă, Decizia nr. 1615/1971 citată în D. Lupulescu – op.cit ., p. 108. 59
Ceea ce este esențial însă, este că prin acț iunile în rectificare nu poate fi modificată starea civilă a persoanei fizice. De asemenea, nu poate face obiect al acțiunilor în rectificare, certificatele de stare civilă, a căror retragere ș i anulare urmează o procedură strict administrativă, ș i nici actele de stare civilă reconstituite. Procedura rectificării actului de stare civilă este următoarea: Referatul ofițerului de stare civilă sau, după caz, cererea persoanei interesate, de rectificare a actelor de stare civilă ș i a menț iunilor înscrise pe acestea, însoț ite de actele doveditoare, se depun la oficiul de stare civilă/ serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor care are în păstrare actul de stare civilă sau la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor de la locul de domiciliu. În acest din urmă caz, documentația se înaintează serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor competent, care arondează unitatea administrativ- teritorială unde s-a făcut înregistrarea. Structura de stare civilă a serviciului public comunitar de evidenț ă a persoanelor competent, înaintează documentaț ia structurii de evidenț ă a persoanelor, pentru verificări, iar aceasta din urmă emite un aviz, care poate fi favorabil rectificării, favorabil cu obiecțiuni sau nefavorabil. Cererea se soluţionează în termen de 30 de zile, prin emiterea dispoziț iei primarului unității administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă, aceasta comunicându-se solicitantului în termen de 10 zile de la data emiterii. Avizul serviciului public comunitar de evidenț ă a persoanelor are caracter consultativ! Dispoziția poate fi contestată la instanț a judecătorească în a cărei rază teritorială își are sediul autoritatea emitentă, în condiț iile legii. În tăcerea legii, această instanță este judecătoria, care, potrivit Legii nr.119/1996, are plenitudine de competență în materia actelor de stare civilă. Rectificarea se înscrie, potrivit legii, numai prin menț iune pe marginea actului de stare civilă și este opozabilă oricărei persoane, până la proba contrară. Completarea actelor de stare civilă Completarea actului de stare civilă sau a unei menț iuni de pe acesta se realizează prin operațiunea înscrierii în actul de stare civilă a unor date pe care acesta trebuia să le cuprindă61, și care au fost omise, din eroare, cu ocazia întocmirii actului sau efectuării menţiunii. şi din acestea rezultă fără echivoc că, noț iunea de 61
D. Lupulescu – op.cit ., p. 108; D. Lupulescu, A. M. Lupulescu – op.cit ., p. 303. 60
completare a actelor de stare civilă este o specie a rectificării, care reprezintă aș adar genul proxim. Cu toate acestea, prin Legea nr. 117/2006, de modificare ș i completare a Legii nr. 119/1996, cu privire la actele de stare civilă, completarea a fost lăsată în sfera de competență a instanțelor judecătorești, spre deosebire de rectificare, ce a obț inut un regim juridic administrativ. Completarea actelor de stare civilă ș i a menț iunilor de pe acestea se face numai în temeiul unei hotărâri judecătoreș ti definitive ș i irevocabile. Aspecte comune ale completării ș i anulării actelor de stare civilă Temeiul legal al acestor acț iuni în justiț ie îl reprezintă prevederile art. 57 alin. (1) – (4) din Legea nr. 119/1996 modificată ș i completată, ale art. 101 – 105 din Metodologia nr. 1/1997 și ale art. 22 – 23 din Decretul nr. 31/1954. Potrivit acestor texte de lege, au calitatea procesuală activă în asemenea cauze, persoana interesată, autoritatea administraț iei publice locale (primarul), consiliul județean (serviciul public comunitar județ ean de evidenț ă a persoanelor) ș i procurorul. În toate cazurile, va fi citată în calitate de pârâtă, autoritatea administraț iei publice locale deținătoare a registrului de stare civilă ori, după caz, persoana fizică titulară a actului. Acţiunile se judecă cu participarea procurorului. Au competenț ă materială ș i teritorială în a soluț iona astfel de cauze, judecătoriile în a căror rază teritorială se află sediul sau după caz, domiciliul. Ca regulă specială, cererile formulate de cetățenii străini sau de cetăț enii români cu domiciliul în străinătate sunt de competenț a Judecătoriei sectorului 1 al municipiului București. Completarea sau anularea actului de stare civilă se înscriu, potrivit legii , numai prin mențiune pe marginea actului de stare civilă ș i sunt opozabile oricărei persoane, până la proba contrară.
61
62
CONCLUZII ŞI PROPUNERI Din lucrarea de faţă rezultă că starea civilă este o activitate de interes naţional. Cu ajutorul ei se cunoaşte numărul şi structura populaţiei, şi situaţia demografică contribuind astfel la apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Activitatea de stare civilă se desfăşoară în mod unitar la nivelul întregii ţări, sarcinile de stare civilă sunt îndeplinite de către Consiliile Judeţene şi autorităţile administraţiei publice locale prin ofiţeri ai stării civile. Coordonarea activităţii de stare civilă se face la nivel central de Ministerul de Interne, Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei şi Ministerul Administraţiei Publice iar la nivel judeţean de preşedintele Consiliului Judeţean prin Serviciul judeţean de stare civilă. Potrivit legii controalele se fac anual, cel puţin o singură dată fiecare primărie va fi controlată pe linie de stare civilă. Controalele pot fi făcute şi în comun cu Serviciul judeţean de evidenţă informatizată a persoanei. Legea 119/1996, cu privire la actele de stare civilă, prevede că aceste înscrisuri după ce au fost semnate de către ofiţerul de stare civilă şi declarant sunt acte autentice. Modificarea, anularea, completarea lor se poate face numai în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive. Potrivit noilor reglementări constatăm că se pun bazele unei eficientizări a muncii în stare civilă şi a descentralizării unor eforturi în acest serviciu ceea ce este în avantajul cetăţenilor. Astfel, urmează să se organizeze servicii comunitare unde pe lângă probleme de stare civilă cetăţenii îşi vor putea rezolva şi probleme de evidenţă a populaţiei. Prin O.G. nr. 41/2003 urmează că odată cu înfiinţarea serviciilor publice schimbarea numelui va fi aprobat de către preşedintele Consiliului Judeţean prin dispoziţie. Procedura premergătoare schimbării numelui rămânând nemodificată în sensul că intenţia de schimbare a numelui se publică în Monitorul Oficial al României după care serviciul judeţean de evidenţă informatizată a persoanei face verificările ce se impun după care avizează schimbarea numelui. Cu această ocazie propunem ca legea să prevadă ca intenţia de schimbare a numelui să fie publicată ș i într-un cotidian de largă circulaţie din judeţul de domiciliu al celui care solicită acest lucru. Propunem, de asemenea, ca aprobarea privind transcrierea certificatelor de stare civilă sau a extraselor pentru actele încheiate în străinătate să fie dată tot de 63
preşedintele consiliului judeţean în urma verificărilor făcute de către serviciul de evidenţă informatizată a persoanei, respectiv, în perspectivă, de serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor. Modificarea, rectificarea, completarea, anularea unor rubrici din actele de stare civilă care sunt completate eronat să se facă în mod operativ cu aprobarea primarului prin dispoziţie motivată, după verificări prealabile efectuate de serviciul public comunitar local şi la înregistrarea decesului produs în condiţii normale declarat peste termenul legal de 3 zile să se facă tot cu aprobarea primarului şi nu cum este până acum cu avizul parchetului. În legislaţia actuală să se prevadă ca toate actele judecătoreşti în materie de stare civilă să fie scutite de taxa de timbru.
64
