Spete drept penal 1. Aplicarea legii penale în spaţiu 1. În sarcina lui E.M. s-a reţinut faptul că, în timp ce se afla la pescuit pe Marea Neagră împreună cu alţi pescari, printr-o manevra greşită a bărcii pe care o conducea, a determinat căderea în mare a lui O.I. Din cauza unei lovituri suferite în cădere şi a valurilor mari, O.I. nu a putut să înoate şi nu a putut fi salvat, găsindu-şi moartea prin înec. Se pune întrebarea dacă fapta de ucidere din culpă cade sau nu sub incidenţa legii noastre penale. R : Fapta fiind săvârşită în apele teritoriale ale României este aplicabilă legea penală română. Aceeaşi soluţie şi dacă fapta s-ar fi comis în afara mării teritoriale, fapta săvârşită pe ambarcaţiunea română fiind considerată pe teritoriul ţării. 2. M.P. cetăţean italian aflat în excursie turistică în ţara noastră, conducând neatent autoturismul proprietatea sa, a produs un accident de circulaţie în care a fost ucis cetăţeanul german K.W., aflat şi el ca turist în ţara noastră Se cere a se arăta dacă fapta cade sau nu sub incidenţa legii noastre penale şi dacă făptuitorul poate pretinde să i se aplice legea penală italiană care îi este mai favorabilă. R : Infracţiunea fiind săvârşită pe teritoriul României se aplică legea penală română, exclusiv şi necondiţionat, indiferent de legea penală a statului al cărui cetăţean ar fi infractorul sau persoana vătămată 3. I.C., M.A şi G.I., marinari pe un cargou românesc, în timpul unei escale în portul Singapore, au sustras de la bordul navei care transporta mărfuri din R.P.D.Coreeană, un număr de 8 bare de zinc pe care le-au vândut unor localnici.Fapta celor trei marinari cade sau nu sub incidenţa legii penale române şi în baza cărui temei ? R : Infracţiunea săvârşită pe nava română este considerată săvârşită pe teritoriul ţării (art 143 Cod penal) şi este incidentă legea penală română (art 3 Cod penal) 4. în sarcina lui M.N., s-a reţinut fapta că a trecut fraudulos în Iugoslavia şi fiind prins de autorităţile iugoslave a fost trimis în judecată şi condamnat pentru infracţiunea de trecere ilegală a frontierei, iar după executarea pedepsei a fost predat autorităţilor române. Fiind trimis în judecată pentru trecerea frauduloasă a frontierei române acesta a fost condamnat la pedeapsa cu închisoarea. Totodată instanţa constatând că inculpatul a comis infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei iugoslave, a procedat la recunoaşterea hotărârii judecătoreşti iugoslave şi prin aplicarea dispoziţiilor din art 36 a scăzut din pedeapsa aplicată pedeapsa executată în Iugoslavia. Se cere a se arăta dacă soluţia pronunţată este cea corectă. R : soluţia este controversată. Intr-o interpretare restrictivă regula prevăzută la art 36 Cod penal se referă numai la infracţiunile concurente săvârşite pe teritoriul ţării noastre, nu şi la situaţia în care una dintre infracţiuni a fost săvârşită pe teritoriul altei ţări, iar recunoaşterea hotărârii judecătoreşti străine, în vederea producerii de efecte juridice pe teritoriul României nu este admisibilă decât în cazuri ca acela din speţă pentru care nu există o prevedere explicită a legii. în această opinie soluţia este criticabilă. Intr-o interpretare extensivă recunoaşterea hotărârii străine este posibilă în toate cazurile în care aceasta poate produce efecte juridice pe teritoriul ţării noastre, chiar dacă astfel de efecte nu sunt explicit prevăzute de legea penală română. în această concepţie soluţia este corectă. Este de dorit însă o intervenţie a legiuitorului care să prevadă explicit efectele juridice obligatorii sau facultative ale hotărârii penale străine recunoscută de instanţele române.
Aplicarea legii penale în timp. Infracţiunea continuată. În cazul infracţiunii continuate, dacă cea din urmă dintre acţiunile componente ale acestei infracţiuni a fost săvârşită după intrarea în vigoare a legii penale noi, care a majorat minimul şi maximul pedepsei, se va aplica – pentru întreaga infracţiune – pedeapsa prevăzută de legea nouă. În speţă, în executarea aceleiaşi rezoluţii, inculpatul a săvârşit, prin efracţie, în perioada octombrie – 18 noiembrie 1996, mai multe acţiuni de furt, pentru care i s-a aplicat de prima instanţă, în baza art.208 raportat la art.209 lit.i, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen, pedeapsa de 3 ani închisoare. Decizia instanţei de apel care, admiţând apelul inculpatului, a redus pedeapsa la 2 ani închisoare, fără a fi reţinut existenţa unor circumstanţe atenuante, este nelegală, deoarece inculpatul a comis ultima infracţiune de furt ce intră în compunerea infracţiunii continuate după modificarea art.209 C.pen. prin Legea140 din 14 noiembrie 1996, care a ridicat minimul special al pedepsei pentru infracţiunea de furt calificat de la un an la 3 ani închisoare. Aplicarea legii penale în timp. Minori. Întrucât la data de 16 octombrie 1990, când au săvârşit infracţiunea de evadare din starea de deţinere preventivă, inculpaţii erau minori, iar până la judecarea definitivă a cauzei a fost adoptată Legea 104/1.10.1992 care a abrogat Decretul nr.218/1977 şi a repus în vigoare, cu unele modificări, toate dispoziţiile cuprinse în Titlul V din Partea generală a Codului penal ( Minoritatea), se impune, în baza art.13 alin.1 C.pen., ca în cauză să se facă aplicarea Decretului 218/1977 care, spre deosebire de Codul penal, prevede numai măsuri educative. Aplicarea legii penale in timp Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive. Modificarea cuantumului „consecinţelor deosebit de grave” Schimbarea încadrării juridice. Contestaţie la executare Deşi dispoziţiile art. 15 C. pen. folosesc sintagma „lege care prevede o pedeapsă mai uşoară”, textul de lege trebuie interpretat ca referindu-se la intervenţia „legii penale mai favorabile”, în accepţiunea art. 11 C. pen. Prin urmare, este admisibilă contestaţia la executare în cazul modificării art. 146 C. pen., în sensul majorării cuantumului „consecinţelor deosebit de grave”. Stabilirea încadrării juridice a faptei conform legii noi este numai un raţionament utilizat pentru a se constata dacă legea nouă este mai favorabilă şi pentru a verifica, astfel, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 15 C. pen., însă încadrarea juridică rămâne cea stabilită în hotărârea contestată. Pe calea contestaţiei la executare se poate ajunge, aşadar, numai la reducerea pedepsei ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile, fără să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei. Condamnatul D.C. a formulat contestaţie la executare cu privire la sentinţa penală nr. 310 din 8 iunie 1999 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 461 lit. d) raportat la art. 458 C. pr. Pen. şi art. 15 C. pen. În motivarea contestaţiei, se arată, se arată că prin sentinţa penală contestată, a fost condamnat la 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 şi art. 209 lit. a), i), g) şi alin. ultim C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. c) C. pen., iar după rămânerea definitivă a hotărârii, dispoziţiile art. 146 C. pen. privind cuantumul prejudicial au fost modificate prin O.U.G. nr. 207/2000, aprobată prin Legea nr. 456/2001. Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine următoarele: Prin sentinţa penală nr. 310 din 8 iunie 1999 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penala, rămasă definitivă prin decizia penala nr. 3797 din 5 octombrie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală,
petentul D.C. a fost condamnat la o pedeapsa de 11 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 208 şi art. 209 lit. a), i) şi g) şi a lin. ultim C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. c) C. pen., reţinându-se că în perioada 27/28.05.1998-28/29.06.1998, împreună cu alţi doi inculpaţi, a pătruns în timpul nopţii şi prin efracţie în sediile unor societăţi comerciale şi în apartamentele unor persoane fizice şi a sustras bunuri în valoare totala de 114.000.000 lei. Din pedeapsa aplicata, condamnatul a executat o perioada de 6 ani şi 4 luni închisoare si, asa cum rezulta din caracterizarea întocmita de Penitenciarul Rahova, a fost odată sancţionat cu „mustrare” la data de 23.12.2003 pentru deţinere de obiecte interzise (fierbător improvizat) şi recompensat de 31 de ori cu suplimentarea drepturilor la pachet şi vizita pentru modul în care si-a îndeplinit sarcinile încredinţate, a avut o atitudine cuviincioasa, fiind apreciat pentru respectul acordat cadrelor din penitenciar şi nu a intrat în conflict cu alţi deţinuţi. După rămânerea definitive a hotărârii de condamnare (5.10.2000), la data de 22.11.2000, a intrat în vigoare O.U.G. nr. 207/2000 care a modificat dispoziţiile art. 146 C. pen., în sensul ca prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o paguba materiala mai mare de 1.000.000.000 lei, cuantum care a fost majorat la 2.000.000.000 lei prin Legea nr. 546/2001, ce a intrat în vigoare la data de 25.07.2001. În raport cu cele de mai sus, aplicarea legii noi ar determina o alta Încadrare juridică a faptei săvârşite de condamnat, respective infracţiunea prevăzută de art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. a), i), şi g) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. c) C. pen., sancţionata cu pedeapsa închisorii de la 3 ani la 15 ani, spre deosebire de infracţiunea pentru care a fost condamnat, prevăzută de art. 208 şi art. 209 lit. a), i) şi g) şi alin. ultim C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. c) C. pen. şi sancţionata cu pedeapsa închisorii de la 10 ani la 20 ani. Conform dispoziţiilor art. 461 lit. d) raportat la art. 458 C. pr. Pen. cu referire la art. 15 alin. (1) C. pen., tribunalul apreciază ca admisibila contestaţia la executare, deoarece pedeapsa aplicata condamnatului (11 ani închisoare) este mai mica decât maximul special prevăzut de legea noua, datorita modificării art. 146 C. pen. (15 ani). Contestaţia este admisibila, chiar daca soluţionarea acesteia implica stabilirea încadrării juridice prin raportare la dispoziţiile legii noi sin u la cele reţinute prin hotărârea de condamnare contestată. Conform dispoziţiilor art. 15 alin. (1) C. pen., pedeapsa aplicata poate fi redusa, când după rămânerea definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea noua, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşita, de persoana condamnatului şi de conduita acestuia în timpul executării pedepsei şi de timpul cât a executat pedeapsa. Aceste dispoziţii sunt aplicabile în cauza, deoarece, deşi se foloseşte sintagma „o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară” aceste dispoziţii trebuie interpretate ca „o lege penală mai favorabilă” prin raportare la art. 13 C. pen., având în vedere denumirea marginală a art. 15 C. pen. şi anume „aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive.” La stabilirea legii penale mai favorabile (prin compararea legii aplicabile până la soluţionarea definitive a cauzei cu legea ce a intervenit după rămânerea definitive a hotărârii de condamnare şi înainte de executarea integrala a pedepsei), urmează sa fie avute în vedere toate criteriile şi regulile de determinare a legii penale mai blânde. Aplicând criteriile privind condiţiile de incriminare şi sancţionare, se constata ca modificarea art. 146 C. pen. influenţează încadrarea juridică a faptei în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede ca o formă agravată producerea consecinţelor deosebit de grave, raportat la cuantumul prejudiciului. Stabilirea încadrării juridice a faptei conform legii noi este numai un raţionament utilizat pentru a se constata daca legea noua este mai favorabila, verificând astfel aplicabilitatea dispoziţiilor art. 15 C. pen., încadrarea juridică rămânând cea stabilita în hotărârea contestată. Pe calea contestaţiei se poate ajunge astfel, numai la reducerea pedepsei ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile. Dacă s-ar da o altă interpretare acestor dispoziţii, s-ar reduce sfera de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, creând o inegalitate nejustificata între cei judecaţi ulterior şi cei care au fost judecaţi anterior apariţiei legii mai favorabile. Scopul dispoziţiilor legale mai sus menţionate
este tocmai acela, ca şi aceştia din urma, să beneficieze de legea penală mai favorabilă, prin reducerea pedepsei în anumite condiţii prevăzute de lege. Tribunalul apreciază ca în cauza sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 15 alin. (1) C. pen., deoarece după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi înainte de executarea în întregime a pedepsei de 11 ani închisoare, a intervenit o lege penală mai favorabilă ce prevede o pedeapsă mai uşoară; pedeapsa aplicată este mai mica decât maximul special prevăzut de legea nouă; condamnatul a executat din pedeapsa aplicată 6 ani şi 4 luni închisoare şi a avut o atitudine deosebită pe perioada executării pedepsei şi pe cale de consecinţă, poate beneficia de dispoziţiile legii mai favorabile. În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 15 C. pen. cu referire la art. 458 şi art. 461 lit. d) C. pr. pen., a fost admisă contestaţia la executare, iar pedeapsa de 11 ani închisoare ce a fost aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 310 din 8 iunie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost redusă la 8 ani închisoare. S-a dispus anularea MEPI nr. 464/2000 emis în baza sentinţei penale nr. 310 din 8 iunie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penala şi emiterea unui nou mandate de executare a pedepsei stabilita prin prezenta. Conform art. 192 alin. (3) C. pr. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200.000 lei, a fost avansat din fondul Ministerului Justiţiei. Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare. Conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fără a fi înmatriculat şi având montate plăcuţe cu numerele de înmatriculare de la un autoturism ce a fost radiat din circulaţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art.35 alin.1 şi art.35 alin.2 din Decretul 328/1966 – republicat, iar nu ale unei singure infracţiuni prev. de art. 35 alin.1 şi 2 din actul normatic menţionat. Prin sentinţa penală 1702/10.11.1999 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, inculpatul I.G. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev de art.35 alin1 şi 2 din Decretul 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal. În fapt, s-a reţinut că, în ziua de 23.04.1995, inculpatul I.G. a condus pe drumurile publice un autoturism neînmatriculat, căruia i-a montat tăbliţe de înmatriculare de la un alt autoturism, radiat din circulaţie. Apelul declarat de Parchet a fost admis prin decizia penală 204/A/14.02.2000 a Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a penală, schimbându-se încadrarea juridică a faptelor comise de inculpat, în două infracţiuni, aflate în concurs ideal, respectiv prev. de art. 35 alin. 1 şi art. 35 alin. 2 din Decretul 328/1966, ambele cu aplicarea art. 37 lit.b C. pen. , inculpatul fiind condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare. Împotriva deciziei pronunţate în apel, inculpatul a declarat recurs, apreciind cî a comis o singură infracţiune, cea prev. de art.35 alin 1 şi 2 din Decretul 328/1966. Recursul declarat a fost considerat nefondat, fiind respins pentru următoarele considerente: Legea siguranţei circulaţiei rutiere, respectiv Decretul 328/1966 a reglementat în conţinutul fiecăruia din cele două alineate ale art.35, două infracţiuni, având câte o structură proprie a elementelor constitutive şi a sancţiunilor prevăzute de lege. Întrucât legea nu a dat posibilitatea combinării acestor structuri, prin tehnica folosită, nu a admis nici existenţa unei infracţiuni complexe, care să fie reglementată de art.35 alin.1 şi 2 C.pen . Omor calificat. Loc public Fapta inculpatului care, în timp ce se afla într-un bar a intrat în conflict cu partea vătămată, s-a înarmat cu un cuţit şi i-a aplicat o lovitură producându-i o „plagă prin înjunghiere toraco – abdominală cu hemoragie internă prin ruptură de ficat ”întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat prev. de art.20 raportat la art. 174-175 lit.i C.pen şi nu ale tentativei la infracţiunea de omor. Potrivit art.152 lit.a Cod penal, fapta se consideră săvârşită „în public” atunci când a fost comisă într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, iar barul reprezintă un astfel de
de loc.Prin sentinţa penală 175/16.11.1999 a Tribunalului Teleorman a fost condamnat inculpatul F.C. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, faptă prev. de art. 20 rap. la art. 174 Cod penal. Totodată, inculpatului i s-au interzis drepturile prev. de art. 64 lit.a şi b Cod penal, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei. Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt: F.C. a fost angajat ca paznic la un bar din oraşul Roşiorii de Vede. În seara zilei de 1 decembrie 1998 inculpatul a intrat în conflict cu C.N. şi partea vătămată C.C., conflict declanşat de inculpat. Pe parcursul incidentului, inculpatul s-a înarmat cu un cuţit şi i-a aplicat lui C.C. o lovitură în zona toraco – abdominală. Imediat după agresiune victima şi-a pierdut cunoştinţa şi a fost transportată la Spitalul Roşiorii de Vede, fiind internată la secţia chirurgie cu diagnosticul „plagă prin înjunghiere toraco – abdominală cu hemoragie internă prin ruptură de ficat”. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul d.p.l Tribunalul Teleorman şi inculpatul. Prin apelul formulat de parchet se arată că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică deoarece instanţa a dat faptei o greşită încadrare juridică. Examinând hotărârea pronunţată, Curtea constată că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman este fondată şi urmează a fi admis. Instanţa de fond, pe baza probelor administrate, a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, însă în ce priveşte încadrarea juridică a faptei a pronunţat o soluţie greşită. Într-adevăr, aşa cum rezultă în mod necontestat din situaţia de fapt bine reţinută de instanţa de fond, conflictul dintre inculpat şi partea vătămată a avut loc la barul „Casa Albă” din oraşul Roşiorii de Vede, loc prin natura sa „public”. Deşi la termenul de judecată din 14 septembrie 1999 s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, din art. 20 rap. la art. 174 C.penal, în art.20 rap. la art. 174 – 175 Cod penal, având în vedere că infracţiunea s-a săvârşit într-un loc public, instanţa a pus în discuţie noua încadrare şi a acordat un nou termen în acest scop pentru ca inculpatul să-şi pregătească apărarea, conform art.334 C.prc. pen. Ulterior, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului în baza textului de lege iniţial, respectiv conform încadrării juridice a faptei stabilite prin rechizitoriu. Întrucât infracţiunea comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev de art.20 rap. la art. 174-175 lit.i C. penal, urmează a se admite apelul declarat de inculpat, să se schimbe încadrarea juridică în art.20 rap. la art. 174-175 lit.i Cod penal, text în baza cărui inculpatul va fi condamnat. Legitima apărare. Exces justificat. Condiţiile atacului. Proporţionalitatea apărării. Lovitura cu pumnul. Folosirea cuţitului O lovitură neaşteptată cu pumn aplicată inculpatului de către persoana vătămată nu îndeplineşte condiţiile unui atac material direct, imediat şi injust, care pune în pericol grav persoana atacată, astfel încât nu poate fi reţinută legitima apărare, excesul justificat şi nici excesul scuzabil, conform dispoziţiilor art 44 alin2 şi 3 şi respectiv art 73 lit a) C.pen. De asemenea nu se poate reţine nici legitima apărare prevăzută de dispoziţiile art 44 alin2 C.pen în condiţiile în care inculpatul a răspuns prin folosirea cuţitului, căci apărarea trebuie să fie proporţională cu gravitatea atacului. (tribunalul Bucureşti, secţia a II a penală, sentinţa nr 466 din 14 mai 2003) Prin rechizitoriul nr 1254/p/1998 din data de 17.08.1998 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpatul A.V.a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru tentativă la săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art 20 C.pen, raportat la art 174 şi art 175 lit i C.pen, cu aplicarea art 73 lit b C.pen, împotriva părţii vătămate C.I.
După mai multe cicluri procesuale, în fond Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală a reţinut următoarea situaţie de fapt : La data de 8.04.1998, inculpatul A.V. împreună cu martorii B.E. şi M.A., colegii săi de serviciu s-au urcat de la staţia de metro Pipera într-un vagon de metrou, în care se afla partea vătămata C.I. , aflată în stare de ebrietate, ţinând în mână o sticlă care conţinea băuturi alcoolice, care şi-a aprins o ţigară, iar după ce o femeie care urcase între timp la staţia Aurel Vlaicu, i-a atras atenţia asupra faptului că nu se fumează, acesta a început să înjure. Inculpatul i-a luat ţigara din gură, i-a rupt-o şi a stins-o cu piciorul. Partea vătămată s-a ridicat, însă inculpatul a împins-o la loc pe scaun, după care părţile şi-au continuat călătoria. Inculpatul a coborât la staţia de metrou Piaţa Romană, iar partea vătămată a urmat-o, ieşind brusc din vagonul de metrou cu puţin timp înainte de închiderea uşilor de acces. In timp ce inculpatul urca scările spre ieşirea din staţia de metrou, partea vătămată venind în urma sa, l-a lovit cu pumnul. Părţile au început să se lovească reciproc, iar inculpatul a scos un cuţit cu lama rabatabilă, a înjunghiat-o pe partea vătămată de mai multe ori în zonele hermitorace şi abdomen stâng, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 16 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în pericol. Părţile s-au rostogolit pe scări , după care inculpatul a lovit-o cu picioarele pe partea vătămată, culcată la pământ, momentul fiind văzut de martorul I.F. Din analiza materialului probator, tribunalul a apreciat că fapta penală săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale tentativei la săvârşirea infracţiunii de omor calificat, cu reţinerea circumstanţei atenuante a provocării, prevăzută de art 20 C.pen, raportat la art 174-175 lit i) C.pen., cu aplicarea art 73 lit b) C.pen. Inculpatul a invocat existenţa legitimei apărări, care constituie o cauză care înlătură caracterul penal al faptei. Inculpatul a declarat în faza de urmărire penală, că partea vătămată, venind din urma sa, l-a lovit în spate cu pumnul sau cu ceva metalic, iar în faţa instanţei, atât la prima judecată în fond, cât şi la rejudecarea fondului, a arătat ca l-a lovit cu sticla de coniac. Se desprinde concluzia că inculpatul nu a văzut cu ce anume l-a lovit partea vătămată, iar de faţă nu au fost martori. Analizând planşele fotografice, care-l înfăţişează pe inculpat, se poate constata că acesta nu prezenta plăgi tăiate la nivelul capului, pentru a putea susţine o lovitură puternică cu sticla, respectiv un atac deosebit de violent. Potrivit art 44 alin 2 C.pen, printre alte condiţii ce trebuiesc îndeplinite e necesar ca atacul să pună în pericol grav persoana atacată or, în acest caz, o lovitură cu pumnul, chiar neaşteptată, nu poate implica producerea unui rău ireparabil sau grav de remediat, cum ar fi pierderea vieţii sau cauzarea unei infirmităţi sau unei vătămări grave. Apărarea, pe lângă necesitatea înlăturării atacului, trebuie să fie proporţională cu gravitatea atacului, ori folosirea cuţitului de către inculpat reprezintă o depăşire a limitelor legitimei apărări. Inculpatul a invocat şi temerea produsă. Conform art 44 alin 3 C.pen este considerat în legitimă apărare şi persoana care, din cauza tulburării sau a temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul. Din analiza acestei dispoziţii legale rezultă că pentru existenţa excesului justificat, este necesar ca fapta să fie săvârşită în stare de legitimă apărare, adică sub presiunea unui atac material, direct, imediat şi injust, care a pus în pericol grav persoana sau interesul public. Dacă atacul nu îndeplineşte aceste condiţii, nu există stare de legitima apărare şi deci nu se poate vorbi nici de exces justificat. Depăşirea limitelor legitimei apărări presupune existenţa tuturor condiţiilor cerute de legea penală pentru existenţa legitimei apărări, ea nereferindu-se doar la împrejurarea că riposta a depăşit atacul din cauza tulburării sau temerii de care persoana atacată era stăpânită în momentul violenţelor. Or de vreme ce atacul părţii vătămate asupra inculpatului, prin aplicarea unei lovituri cu pumnul, nu a constituit un pericol grav, nu poate exista legitimă apărare. Nu se poate reţine nici excesul scuzabil, ce constituie circumstanţa atenuantă legală prevăzută de art 73 lit a C.pen, deoarece riposta exagerată a inculpatului nu a fost determinată de sentimentul de indignare, mânie sau revoltă în faţa violenţei nejustificate, însuşi inculpatul declarând ca i-a fost teamă.
Legitima apărare. Provocare- ICCJ, secţia penală, decizia nr 429/2003, nr 1/2005, pag 167 Inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută în art 174, cu aplicarea art 73 lit b) Cod penal. Instanţa a reţinut că, în jurul orei 5 a zilei de 25 septembrie, când încă era întuneric, inculpatul, care locuia singur în casă, a fost trezit din somn de o izbitură în uşa camerei în care dormea. În momentul deschiderii uşii, inculpatul a văzut în faţa acesteia pe consăteanul său cunoscut ca o persoană cu purtări violente, având un băţ masiv în mână. La întrebarea inculpatului cum a intrat în curte, acesta nu a răspuns, ci l-a lovit de mai multe ori cu băţul în cap. Pentru a se apăra, inculpatul a luat o securice ce se afla la îndemână cu latul căreia, în momentul în care a fost lovit din nou peste cap, inculpatul a lovit pe agresor la întâmplare. În urma schimbului de lovituri, acesta a scăpat băţul din mână şi s-a retras către poarta de intrare în curte. Temându-se că agresorul se va înarma cu unul din parii aflaţi lângă gard, inculpatul l-a urmărit şi, ajungându-l la poartă, l-a lovit repetat, după care l-a abandonat şi a mers să anunţe poliţia de cele întâmplate. Internată în spital, victima a decedat în aceeaşi zi, datorită unui politraumatism cu fracturi costale şi ale antebraţului. La examenul medical s-a constat că inculpatul a suferit leziuni la cap vindecabile în 2 zile de îngrijiri medicale. Apelul inculpatului a fost respins. Curtea supremă de justiţie, Secţia penală, a admis recursul inculpatului şi a dispus achitarea acestuia, în temeiul art 11, pct 2 lit a, raportat la art 10 alin 1, li e) C. proc pen şi la art 44 alin (2). Împotriva deciziei s-a declarat recurs în anulare, cu motivarea că achitarea inculpatului este greşită, deoarece a continuat să lovească victima şi după ce acţiunea acesteia de a pătrunde fără drept în locuinţă încetase şi se îndrepta spre poartă pentru a părăsi curtea. Recursul în anulare este nefondat. Potrivit art 44 alin (2) C pen., introdus prin legea nr 169/2001, se prezumă că este în legitimă apărare şi acela care săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere, depedendinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea. Este necontestat că victima a intrat fără drept în curtea casei inculpatului, prin escaladarea gardului, după care a forţat uşa casei încercând să pătrundă în camera în care acesta dormea. Trezindu-se pe întuneric, de zgomot produs prin forţarea uşii în fata casei căreia inculpatul, persoană în vârstă, a văzut un bărbat în putere, despre care ştia că este violent, el era pus în faţa unui atac material, direct, imediat şi injust, de natură a-i pune persoana într-un grav pericol, care nu a încetat în tot cursul altercaţiei. Astfel fiind, s-a constatat că achitarea inculpatului este legală şi temeinică, motiv pentru care recursul în anulare a fost respins567 . 5. Legitima apărare. Depăşire Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor prevăzută în art 20 raportat la art 174 C.pen, reţinându-se că, la 9 decembrie 1998, seara, partea vătămată, aflată în stare avansată de ebrietate, a venit la locuinţa inculpatului pentru a consuma împreuna cu acesta băuturi alcoolice pe care le adusese el. Inculpatul a refuzat să bea, motiv pentru care a fost lovit de partea vătămată; ripostând, inculpatul a lovito cu cuţitul, cauzându-i leziuni vindecabile în 40-45 zile, viaţa fiindu-i pusă în primejdie. Tribunalul a schimbat încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art 182, alin 1, cu aplicarea art 73 lit b) C.pen. Apelul procurorului a fost admis şi inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, menţinându-se circumstanţa atenuantă a provocării. Apelul inculpatului a fost respins.
Prin recursul de faţă inculpatul a criticat decizia, susţinând că a săvârşit fapta în legitimă apărare. Recursul este fondat. Potrivit art 44 C.pen, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de legitimă apărare. Este în legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, dacă pune în pericol grav persoana sa. Este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii, a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul. In această din urmă situaţie s-a aflat inculpatul. Este stabilit că, supărat de refuzul inculpatului de a consuma împreună băuturi alcoolice, victima l-a agresat lovindu-l cu palma şi cu piciorul până când inculpatul s-a prăbuşit. Este de asemenea stabilit că partea vătămată este cunoscută că având o comportare agresivă, mai ales după ce consumă băuturi alcoolice. Din fişa medicală a inculpatului rezultă că acesta a fost operat de hernie de disc, fiind suferind şi de alte boli. Inculpatul este în vârsta de 70 de ani şi grav bolnav, iar victima, în vârstă de 28 de ani, este viguroasă şi cunoscută ca agresivă, ceea ce explică faptul că, în faţa atacului dezlănţuit al victimei, inculpatul s-a apărat cum a putut, folosind cuţitul. Fiind deci întrunite condiţiile unei apărări legitime în sensul prevederilor art 44 alin 3 C.pen recursul inculpatului a fost admis, dispunându-se achitarea în baza art 11 pct 2 lit a, raportat la art 10 alin (1) lit a) C. proc.pen şi la art 44 alin 3. C pen568 6. Legitima apărare. Starea de necesitate. Deosebiri Intrucât în cauză inculpatul a acţionat lovind-o pe partea vătămată pentru a-şi elibera mama (deci pericolul provine din atacul unei persoane), sunt întrunite stării de necesitate, ca şi cauză care înlătură caracterul penal al faptei şi nu ale legitimei apărări. Prin sentinţa penală 1310/25.11.2002 a judecătoriei sector 2 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr 1844/2002 în baza art 11 pct 2 lt a) raportat la art 10 lit e) C.pr.pen. cu art 45 C.pen a fost achitat In baza art 193 C.pr.pen a fost obligată partea vătămată-parte civilă la plata a 1.800.000 lei cheltuieli de judecată către inculpate E.E. şi 900.000 cheltuieli de judecată către E.E. A fost obligată partea vătămtă - parte civilă la 400.000 lei, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut ca la 10.02.2001 partea vătămată considerând că inculpata E.E., ii ameninţase anterior soţia şi pe fondul unor neînţelegeri între familiile părţilor, s-a deplasat la domiciliul inculpaţilor pentru a-i cere socoteală, iar la un moment dat a început să agreseze fizic inculpata, inculpatul E.T. intervenind şi lovind partea vătămată pentru a-şi elibera mama. în schimb inculpatul E.E. nu a lovit partea vătămată şi de asemenea nici unul dintre inculpaţi nu a ameninţat-o pe aceasta. Faţă de situaţia de fapt reţinută, instanţa a dispus achitarea celor trei inculpaţi pentru inexistenţa faptei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare prevăzută de art 193 C.pen569 . 7. Furt - stare de necesitate C.A. Bucureşti, secţia a-II-a penală, decizia nr 1084/1998, nr 1/2000, pag 148 Fiind condamnat la 3 luni de închisoare pentru infracţiunea de furt prevăzută în art 208 alin 1, cu aplicarea art 41 alin 2, art 74 şi art 76 C.pen, săvârşită prin aceea că a sustras de la o societate comercială la care era angajat în calitate de conducător auto cinci saci cu furaje concentrate, inculpatul a invocat, în recurs, starea de necesitate, susţinând că a comis fapta din cauza lipsurilor materiale şi a stării de sănătate precară, a sa şi a membrilor familiei sale. Conform art 45 C.pen., este în stare de necesitate- cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei- acela care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa sau a altuia.
Or, împrejurările invocate de recurent- chiar dacă ar fi dovedite, ceea ce însă, nu este cazul- nu constituie un pericol inevitabil, de natură să nu poată fi înlăturat decât prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, care, oricum, nu poate fi considerată ca fiind singura cale de salvare a familiei sale. Recursul a fost respins570 . 8. Caz fortuit C.A. Pitesti, dec pen nr 16/2004, nr 4/2004, p 160 Inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea prevăzută în art 184 alin (2) şi (4) C.pen Instanţa a reţinut ca, în ziua de 4 octombrie 2002, inculpatul a cosit buruieni şi resturi de coceni ramase pe teren în urma recoltării porumbului. De cositoare s-a apropiat la o distanta de 10 metri, partea vătămată care fusese atenţionată de inculpat sa se depărteze, lucru pe care iniţial l-a făcut. La un moment dat, instantaneu, s-a produs ruperea cuţitului cositorii care a lovit partea vătămată, secţionându-i gamba piciorului, pentru vindecare fiind necesare 75-80 de zile de îngrijiri medicale, victima rămânând cu infinitate fizica permanentă. Instanţa a considerat că aceste urmări nu-i sunt imputabile inculpatului, deoarece s-au datorat unei împrejurări imprevizibile. Apelul procurorului şi al părţii vătămate au fost admise şi s-a dispus condamnarea inculpatului în baza art 184 alin 2 şi 4 C.pen. Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Din probele administrate în cauza rezulta ca inculpatul a achiziţionat utilajul ca fier vechi, şi nu pentru a-l folosi în agricultura, iar repunerea lui în funcţiune s-a făcut prin reparaţii artizanale, inclusiv prin sudura la sistemul de prindere al cuţitului, toţi aceşti factori conducând la desprinderea cuţitului care, în mişcarea sa rotativă, a cauzat rănirea părţii vătămate. Împrejurarea invocata în apărare, în sistemul de ruperea cuţitului ca suport nu putea fi evitată întrucât ansamblul cuţit suport nu corespundea montajului tehnic, fiind făcută pe bază de sudură, iar termenul de funcţionare de 8 ani stabilit de constructor era depăşit, nu contravine concluziei ca există vinovăţie, ci o confirmă. Inculpatul cunoştea că utilajul agricol nu corespunde normelor tehnice pentru a fi pus în exploatare, dar nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea, în raport cu cele ce preced, să îl prevadă, putându-se chiar reţine existenţa culpei din uşurinţă. În consecinţă, recursul inculpatului a fost respins571 . 9. Beţia voluntară completă C.A. Bucureşti, s.a II-a , dec nr 90/A/1996 nr 2/1997, p 125 Potrivit art 49 alin 2 C pen, beţia voluntară completă poate constitui după caz o circumstanţă agravantă sau atenuantă. Starea de beţie este completă atunci când procesul de intoxicare cu alcool sau alte substanţe este atât de avansat încât a dus la cvasiparalizarea energiei fizice şi la totala întunecare a facultăţilor psihice ale persoanei ; aceasta nemaifiind stăpână pe mişcările ei fizice şi neavând capacitatea de a înţelege şi voi ; ea se află, în mod obiectiv, la limita stării de iresponsabilitate. în stare de beţie completă, persoana nu mai are capacitatea de a-şi dirija acţiunile, aceasta fiind mult stânjenită573 . 10. Eroarea de fapt. Condiţii C.S.J., s. pen., dec nr 1316/1999, nr 1/2001, p 137 Inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante sau de substanţe toxice, prevăzută în art 312 alin 1 C pen., iar unul dintre inculpaţi şi pentru săvârşirea infracţiunii de furt. S-a reţinut că, în ziua de 10 august 1997, unul dintre inculpaţi a sustras dintr-un contor al unei staţii de gaz metan cantitatea de 4,17 kg mercur, pe care a încercat să o valorifice cu ajutorul celorlalţi inculpaţi. Apelurile declarate de inculpaţi au fost respinse. Declarând recurs, inculpaţii au susţinut că s-au aflat în eroare, deoarece nu au avut cunoştinţă despre toxicitatea mercurului sustras, astfel că deţinerea de către el a acestei substanţe şi încercarea lor de a o valorifica nu constituie infracţiune potrivit art 51 C.pen.
Recursurile nu sunt fondate. Este adevărat că, în conformitate cu prevederile art 51 alin 1 C pen, fapta prevăzută de legea penală nu constituie infracţiune în cazul când făptuitorul, în momentul săvârşirii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei. Individualizarea pedepsei. Amenda penală. Minim special prevăzut de lege. Lipsa circumstanţelor atenuante575 Este nelegală hotărârea prin care s-a aplicat pedeapsa amenzii penale sub minimul special prevăzut de lege, în condiţiile în care nu au fost reţinute circumstanţele atenuante. (Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, decizia nr 9565 din 13 iulie 2004) Prin sentinţa penală nr 881/18.03.2004, pronunţată de judecătoria sectorului 4 Bucureşti, în baza art 180 alin (2) C.pen., s-a dispus condamnare inculpatului S.S. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.000.000 lei pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe împotriva părţii vătămate S.I. Pentru a hotărâ astfel, instanţa de fond a reţinut că, în data de 08.08.2003, soţia părţii vătămate S.I. se afla în curtea casei parinteşţi unde a avut o discuţie despre dreptul la mostenire cu inculpatul S.S. Pe fondul acestei discuţii soţia părţii vătămate a ţipat după ajutor, timp în care partea vătămată a iesit din casă şi a încercat să aplaneze conflictul. În aceste împrejurări, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu un obiect din lemn în zona capului, cauzându-i leziuni care au necesitat cca. 7-8 zile de îngrijiri medicale. Impotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă judecătoria sectorului 4 Bucureşti, precum şi inculpaţii S.S. şi S.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. În motivarea recursului declarat de parchet, s-a arătat că hotărârea este nelegală sub aspectul cuantumului amenzii aplicate inculpatului S.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art 180 alin (2) C.pen. Examinând sentinţa atacată sub aspectul criticilor formulate şi din oficiu, tribunalul a constatat recursul declarat de parchet ca nefondat, reţinând că instanţa de fond a apreciat correct materialul probator administrat în cauză, din care a rezultat că inculpatul se face vinovat de săvârşirea faptelor deduse judecăţii prin plângere prealabilă, iar faţă de modalitatea concretă de săvârşire, precum şi urmarea produsă, în mod corect a apreciat că fapta de lovire săvârşită de către inculpatul S.S. prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, procedând astfel la condamnarea sa la pedeapsa amenzii penale. În ceea ce priveşte cuantumul amenzii stabilite, tribunalul a constatat că s-a făcut greşită aplicare a legii, în condiţiile în care a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, fără a se reţine circumstanţe atenuante. Potrivit art 63 alin (3) C.pen., atunci când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, minimul special al amenzii este de 5.000.000 lei. În contextual în care săvârşirea infracţiunii prevăzută de art 180 alin (2) C.pen. se pedepseşte cu inchisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, în conformitate cu art 63 alin (3) C.pen, se putea aplica o amendă de cel puţin 5.000.000, iar nu de 3.000.000 lei aşa cum a apreciat instanţa de fond. Pentru cosiderentele expuse, in baza art 38515 pct 2 lit d) C.pr pen, tribunalul a admis recursul declarat de Parchet, a casat în parte sentinţa atacată, iar pe fondul cauzei, in baza art 180 alin 2 C.pen a dispus condamnarea inculpatului S.S. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.000.000 lei, apreciind că această pedeapsă este de natură a asigura atingerea scopului preventiv prevăzut de art 52 C.pen. De asemenea, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art 631 C.pen şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei. Individualizarea pedepsei. Formă continuată a infracţiunii. Circumstanţe atenuante576 Forma continuată a infracţiunii exclude posibilitatea ca, în raport de gradul de pericol social concret al faptelor şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, să se reţină în favoarea acestuia circumstanţe atenuante, atunci când ele rezultă din datele particulare ale cauzei. (Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, decizia nr 272/A din 5 martie 2004) Prin sentinţa penală nr 1770 din 17 decembrie 2003, pronunţată de judecătoria sectorului 2 Bucureşti, s-a dispus în temeiul art 11, pct 2 lit a) raportat la art 10 lit c) C.pr.pen, achitarea inculpatului C.M. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art 208 alin 1 şi art 209 alin (1) lit e), g), i) C.pen., iar
în baza art 208 alin (1) şi art 209 alin (1) lit e), g) şi i) C.pen cu aplicarea art 41 alin (2) C.pen., condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. In baza art 36 alin (1) C.pen raportat la art 33 lit a) şi art 34 C.pen., a contopit pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr 1333/2001 a judecătoriei sectorului 3 Bucureşti cu pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, în regim de detenţie. Pentru a hotărâ astfel, instanţa a reţinut în baza probelor administrate, că la 18 februarie 2001 şi în data de 28 spre 29 martie 2001, în concretizarea unei rezoluţii infracţionale unice, a sustras diverse bunuri de valoare economică redusă din interiorul autoturismului proprietatea părţilor vătămate M.I. şi B.I.L.; în privinţa faptei din data de 22 martie 2001, comise în dauna părţii vătămate F.C., instanţa a constatat că probele aduse în acuzare nu au confirmat săvârşirea de către inculpat a furtului. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C.M., solicitând reducerea pedepsei aplicate, cu motivarea că toate împrejurările reţinute de prima instanţă în operaţiunea de individualizare (gradul de pericol concret al faptei, prejudicial scăzut cauzat părţilor vătămate şi acoperite integral, circumstanţele personale- necunoscut cu antecedente penale la momentul săvârşirii infracţiunii, cu o atitudine siceră de recunoaştere şi regret a faptei comise, căsătorit, cu un copil în întreţinere), impunându-se aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, cu executarea în condiţiile art 81 C.pen. Tribunalul Bucureşti secţia I penală a apreciat ca fondat apelul inculpatului C.M., pentru următoarele considerente: Forma continuată a infracţiunii nu exclude posibilitatea ca, în raport de gradul de pericol social concret al faptelor şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, să se reţină în favoarea acestuia circumstanţe atenuante, atunci când ele sunt relevate de datele particulare ale cauzei. În speţă activitatea infracţională desfăşurată de inculpat a constat în sustragerea în două rânduri, din interiorul autoturismelor aparţinând părţilor vătămate B.I. şi M.I., a unor bunuri cu valoare economică redusă, respectiv două parasolare, oglindă retrovizoare, un ceas din plastic şi patru litri de benzină, prejudicial astfel cauzat fiind recuperate prin restituire; în cursul procesului penal, inculpatul a recunoscut şi regretat sincer faptele comise, colaborând cu organele de cercetare penală la săvârşirea unei infracţiuni concurente cu cea de faţă, intervenită în cursul judecăţii la prima instanţă, inculpatul s-a prezentat la şedinţele de judecată ce au urmat, dovedind pe această cale că a înţeles gravitatea şi semnificaţia conduitei antisociale, anterior manifestate; este căsătorit, are un copil minor în întreţinere şi desfăşoară o activitate licită care îi permite obţinerea mijloacelor necesare întreţinerii familiei sale. Toate aceste împrejurări au fost calificate de instanţa de control judiciar drept circumstanţe atenuante judecătoreşti, în sensul art 74 alin 2 C.pen, dându-li-se eficienţă, în sensul reducerii pedepsei de la 3 ani închisoare la 1 an şi 8 luni închisoare, această pedepsă fiind contopită cu cea de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr 1333/2001 a judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, constatându-se executată în întregime pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre. Omor. Circumstanţe atenuante. Provocare577 Lovirea victimei cu cuţitul în zona inimii, urmată de moartea acesteia, după ce anterior victima agresase inculpatul, acesta din urmă suferind leziuni a căror vindecare a necesitat 7 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, deoarece agresiunea exercitată de victimă nu a fost de o asemenea gravitate încât să impuna suprimarea vieţii agresorului. Se va reţine însă circumstanţa atenuantă a provocării. (Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, sentinţa nr 632 din 10 mai 2004) prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr 3939/P/2003, din 9 decembrie 2003, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului C.Gh. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art 174, şi 174 lit c) şi i) C.pen cu aplicarea art 73 lit b) C.pen. examinând materialul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi cercetării judecătoresti, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt : la data de 27.07.2003, pe fondul unui conflict cu victima C.M. (fratele său), inculpatul C.Gh. i-a aplicat acestuia o lovitură în zona toracică cu un cuţit pricinuindu-i moartea.
Raportul medico legal de autopsie nr A.3/J/204/2003 al serviciului de medicină legală Ilfov a concluzionat că moartea lui C.M. a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei interne, consecutivă lezării cardio-pericardice printr-o plagă înjunghiată toracică parasternal stâng. Leziunile tanatogeneratoare cardio-pericardice s-au putut produce prin lovire cu un corp înţepător tăietor, posibil cuţit, ce a acţionat pe p lăţime de 4 cm şi sunt în legătură de cauzalitate directă necondiţionată cu decesul. Fapta inculpatului s-a produs pe fondul unu conflict interfamilial preexistent, generat de împrejurarea că victima C.M. şi concubine sa, B.O.V., locuiau la domiciliul inculpatului, situat în comuna Chitila, judeţul Ilfov. Momentul conflictual a culminat în ziua de 27.07.2003, când, anterior săvârşirii faptei, a avut loc o discuţie contradictorie între inculpat şi concubina victimei. Intrucăt C.Gh., se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a început să-l insulte pe fratele său, a spart o sticlă cu bere şi l-a lovit în cap şi în zona feţei. In continuare, C.T., impreună cu martora B.O.V. s-au deplasat la terasa ‘Doina’, pentru a-l anunţa pe C.M. de cele întâmplate şi apoi toţi trei au revenit la domiciliul inculpatului. Victima împreună cu fratele său C.T., au început sa-l lovească pe inculpate cu o cazma, apoi ci o bară metalică, provocându-i leziuni (echimoze, escoriaţii) traumatice la nivelul bratului stâng şi antebraţului, pentru a căror vindecare a necesitat 7 zile de îngrijiri medicale (conform raportului de expertiză medicolegală). In aceste împrejurări inculpatul a lovit victima cu cuţitul (pe care il avea asupra sa) în zona toracică, pricinuindu-i moartea. După comiterea faptei, inculpatul C.Gh a aruncat cuţitul într-o aglomerare de deşeuri metalice şi menajere aflate în curtea locuinţei, de unde a fost ridicat de organele de urmărire penală. Acţiunea victimei şi a martorului C.T. de a lovi pe inculpat se explică (aşa cum rezultă din probe), prin comportamentul agresiv al inculpatului, care în momentul imediat premergător incidentului s-a exprimat, având cuţitul în mână ‘în seara aceasta se va comite crimă’. Mai mult, martorii-membri ai familiei inculpatului şî victimei- au declarat că inculpatul se manifesta agresiv în mod constant-mai ales când consuma băuturi alcoolice. Este adevărat că inculpatul a prezentat leziuni traumatice (escoriaţii, echimoze) corporale pentru a căror vindecare a necesitat 7 zile de îngrijiri medicale, dar acestea dezvăluie că agresiunea celor doi fraţi comisă asupra sa nu era de o asemenea gravitate încât să impună suprimarea vieţii victimei prin lovirea cu cuţitul în zona inimii. În drept s-a apreciat că fapta inculpatului C.Gh întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzut de art 174 şi art 175 lit c) şi i) C.pen. În favoarea acestuia, se impune însă a se reţine circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art 73 lit b) C.pen., întrucât uciderea victimei s-a produs într-o stare de puternică tulburare, determinată de atitudinea violentă a acesteia, fapt confirmat de martorii audiaţi în cauză. De asemenea leziunile suferite de inculpatul C.Gh. atestă că acţiunea acestuia de lovire a victei cu cuţitul a avut loc pe fondul loviturii înculpatului de către victimă, fiind aplicabile dispoziţiile art 73 lit b) C.pen. Infracţiune. Unitate naturală. Infracţiune continuată. Trafic de influenţă Purtarea unor discuţii repetate cu mai multe persoane aflate împreună, urmate de primirea unor foloase de la acestea în acelaşi timp şi loc, nu atribuie faptei semnificaţia unei infracţiuni continuate de trafic de influenţă, caracterizată prin săvârşirea repetată a unor acţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni, ci constituie o unitate naturală de infracţiune; această unitate nu este incompatibilă cu existenţa unei pluralităţi de acte materiale, cu condiţia ca acestea, considerate în ansamblul lor, prin legătura firească dintre ele, să alcătuiască o singură acţiune în vederea aceluiaşi rezultat. Completul de 9 judecători, decizia nr. 604 din 8 decembrie 2003 Prin sentinţa penală nr. 338 din 2 decembrie 1999, inculpatul B.C. a fost condamnat, între altele, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. 257, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Instanţa a reţinut că, în luna martie 1998, după discuţii repetate purtate, cu aceleaşi ocazii, cu persoane din două familii, inculpatul a pretins şi apoi a primit, în aceeaşi zi, de la 13 membri ai acelor familii, suma de 64 de milioane de lei şi alte bunuri, pentru a-i ajuta să obţină vize pentru şedere în străinătate, susţinând că are influenţă asupra unor funcţionari de la ambasada ţării respective. Prin decizia penală nr. 372 din 23 august 2000, Curtea de Apel Galaţi a admis apelul inculpatului, a înlăturat aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a redus pedeapsa aplicată inculpatului şi a dispus suspendarea condiţionată a executării acesteia. Împotriva deciziei procurorul a declarat recurs, cu motivarea că pedeapsa aplicată este prea uşoară, iar suspendarea executării nu se justifică. Prin decizia nr. 4552 din 25 octombrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a admis recursul, a casat decizia atacată şi a menţinut hotărârea primei instanţe. În cauză s-a declarat recurs în anulare, cu motivarea, între altele, că infracţiunea de trafic de influenţă nu a fost săvârşită în formă continuată. Recursul în anulare este fondat. Din situaţia de fapt corect reţinută de instanţe, rezultă că inculpatul a săvârşit mai multe acte materiale, în unicul scop de a trafica presupusa sa influenţă asupra unor funcţionari de ambasadă, în favoarea membrilor celor două familii, cu aceeaşi promisiune de a le obţine pe paşapoarte vize de şedere temporară. Discuţiile repetate avute de inculpat cu reprezentanţi ai celor două familii, veniţi împreună la domiciliul său, urmate de primirea banilor şi bunurilor de la cele 13 persoane, cu acelaşi prilej, acţiuni considerate de prima instanţă, ca şi de cea de recus, ca fiind componente ale infracţiunii continuate de trafic de influenţă, nu au, în realitate, semnificaţia unor acţiuni autonome, în sensul prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. Activităţile menţionate ale inculpatului au urmărit un singur rezultat, având la bază o unică formă de vinovăţie, scurtele întreruperi în desfăşurarea activităţii infracţionale, ocazionate de primele discuţii, urmate de verificarea paşapoartelor de către inculpat şi apoi de primirea foloaselor fiind determinate de natura infracţiunii, în condiţiile speţei; ele trebuie considerate în ansamblul lor, sunt legate între ele în mod natural, alcătuind o singură acţiune şi, ca atare, reprezintă o unitate naturală de infracţiune, iar nu o infracţiune continuată de trafic de influenţă. În consecinţă recursul în anulare a fost admis, au fost casate hotărârile atacate, s-a schimbat încadrarea juridică din prevederile art. 257, cu aplicarea art. 41 alin. (2), în cele ale art. 257 C. pen., şi s-a dispus condamnarea inculpatului potrivit noii încadrări.
