Universitatea Babeş-Bolyai Babeş-Bolyai Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării Specializarea Master Relaţii Publice
Semiosfera-
spaţiu al creativitiăţii umane. O abordare semiotică a conceptului de cultură
Coordonator: Lector Univ.Cristian Radu Masterand: Roxana Octavia BÎLC
Introducere
“Termenul cultură apare la sfârşitul secolului al XI-lea; la mijlocul secolului al XVI-lea sensul figurat al culturii spiritului începe să fie utilizat de umaniştii Renaşterii. În secolul al XVIII-lea cultura devine un simbol al filosofiei Luminilor. Hobbes desemna prin cultură munca de educare a spiritului, îndeosebi în timpul copilăriei. În secolul al XIX-lea sensul cultură are ca sinonim termenul civiziliaţie. Însă, în timp ce E.B. Tyler defineşte cultura prin dezoltarea mentală şi organizaţională a societăţilor, ca fiind “acel întreg ciomplex care include cunoştiinţe, credinţe religioase, artă, morală, obiceiuri şi toate capacităţile şi obiceiurile pe care omul le dobândeşte în calitate de membru al societăţii. Dupa 50 de ani cultura americană insistă pe dezv oltarea materială şi tehnică şi pe transmiterea patrimoniului social.”1 Cultura este mijlocul prin care societatea se dezvoltă, pentru o dezvoltare cât mai amplă şi benefică fiinţei umane. Tema acestui articol se referă la semiotica culturii profilată dintr -o perspectivă personală, care să ofere o imagine de ansamblu asupra temei. Această lucrare poate fi considerată o sinteză a propunerilor teoretice formulate în legătură cu semiotica şi cultura. Ipoteza de la care pornesc eu este că conceptul de cultură poate fi înţeles mai bine, dacă este studiat din perspectiva semioticii. Astfel, în prima parte a articolului s-au definit concepte precum semiotică, semiosferă, cultură, iar apoi s-a conturat conceptul de cultură din perspectiva semioticii. Lumea este înconjurată de semne, pe care noi oamenii trebuie să le decodăm și să le înmagazinăm. Mecanismul general de cultură nu doar că menţine informaţii, dar, de asemenea, păstrează şi procesează în mod contuu codarea, decodarea sau recodificarea. Confirmarea sau infirmarea ipotezei concretiza prin definirea acestor concepte.
1
Dicţionar de sociologie, Univers enciclopedic Gold, 2009, Bucureşti
2
Comunicare
Pentru început aş dori să prezint ce înseamnă conceptul de comunicare şi care este legătura dintre comunicare şi semiotică. Comunicare este în strânsă legătură cu semiotica, funcţionează pe un sistem bidirecţional. Pentru a comunica avem nevoie de un sistem universal de semne. Cel mai bine conturată această idee îi aparţine lui J.-J. Boutard, astfel “comunicarea este concepută ca o activitate simbolică, care teatralizează în permanenţă schimburile dintre semne. Descrierea şi înţelegerea acestui univers de semne este un program de o mare amploare, care are ca prim avantaj privilegerea sensului în cadrul comunicării. Ştiinţele informării şi ale comunicării fac progrese în înţelegerea unor procese complexe, în care problemele de imagine, de identitate, de relaţie zdruncină ceea ce s-ar putea constitui iluzia primei vârste semiotice, începând din anii 1960 puterea absolută a codului, a sistemului, a arbitrarului. Semiologia s-a îndreptat mai întâi spre lingvistică, spre seducţia sa formală şi bogăţia ei conceptuală, în timp ce câmpul informaţiei şi comunicării nu era încă delimitat.”2
Semiosfera
Cultura vorbeşte o limbă universală. De la începuturile semiosferei, noul obiect de studiu a putut fi găsi în conceptul de text. Iar când textul este cel mai important atunci când vine vorba despre analiza culturii, nimic nu pare a mai fi izolat. Activitatea semioticii culturale apare ca şi ansamblu de elemente semiotice, unde un set de interacţiuni transformă informaţia într -un sistem de semne bine organizate. Astfel, informaţia devine text. Informaţia transformată şi procesată defineşte semiotica spaţiului. Transformând şi nu transmiţând informaţiile, duce investigaţia semioticii lui Lotman în adâncurile comunicării culturale. De la începuturi, conceptul de text a încercat să fie explicat prin prisma semioticii. Dar nu doar textul a ajutat la formarea domeniului semioticii, ci şi cultura însăşi. Cu toate că Lotman a introdus conceptul de semiosferă în anul 1984, transformarea informaţiei în spaţiul semiotic a avut loc cu mult timp înainte, dar în diferite domenii anexe şi nu 2
J.J Boutard. Comunicare, semiotică şi semne publicitare, Tritonic, 2005 3
erau studiate exhaustiv. Semiosfera din punctul de vedere a lui Lotman, este un spaţiu semiotic unde semnele interferează între ele. Mecanismul de a transforma informaţia în text şi de a modela un semenele sistemului în limbaj cultural există doar în interiorul spaţiului semiotic. “Semiosfera este marcată de eterogenitate. Limbile care contureaza spațiul semiotic sunt numeroase, și se leagă între ele de la traductiblitatea reciprocă completă până la intraductibilitate reciprocă completă. Eterogenitatea este definite atât prin diversitatea de elemente cât și de către diferitele ei funcții. Așadar dacă facem un experiment mental al unui model de spațiu semiotic, în care toate limbile au luat ființă în același timp, sub aceluiași impuls, tot nu ar avea o structura unică de codificare, ci un set conectat, dar diferit de sisteme.Structura semiosferei este asimetrica. Asimetria își găsește expresia în traducerea internă cu care întreaga densitate a semiosferei este pătrunsă. Traducerea este un mecanism primar de conștiință. Pentru a exprima ceva în altă limbă trebuie în primul rând să înțelegi limba, iar în marea majoritate a cazurilor diferitele limbi ale semiosferei sunt siferite, ele nu au corespondențe semantice reciproce, doar o întreagă semiosferă poate fi privită ca un generator de informații.”3
Semiotică
Pentru a putea înțelege mai bine ce implică semiotica voi da definiția semioticii din punctul de vedere a lui Peirce și a lui Saussure. Aceștia au dezvoltat mai multe axiome.“Semiologie face parte din comunicare. Cunoaşterea este strâns legată de comunicare, care împreună ajută la conturarea acelui domeniu, numit semiotică. Apoi, pe lângă cunoaştere avem şi recunoaştere. La C.S. Peirce toată gândirea este - sau se exprimă- prin semn. Pansemia este mai clar afirmată în ideea că lumea nu se compune din două feluri de lucruri : din semn şi din nin-semn, din lucruri cu semnificaţie şi lucruri fără semnificaţie. Nu există adică obiecte lipsite de semnificaţie. Dar semnificţia la Peirce înseamnă cognosciabilitate. Polisemia a două axiome ( există două axiome care fac parte din semn, un obiect sui generis : a. Pansemia- unde totul este semnificaţie sau orice are o semnificaţie – sau cel puţin poate avea o semnificaţie şi b. 3
Tradus din Yuri Lotman. Universe of the mind : a semiotic theory of culture, London, I. B. Tauris Publishers, 2001 4
Polisemia- unde orice semn sau obiect poate avea mai multe semnificaţii) este mai puţin evidentă. Semniotica sa, este o teorie a cunoaşterii care se situează de partea logicii. Este diferită ca : cea mai generală ştiinţă, sau logică a comunicării. La F. de Saussure care este lingvist şi se interesează în primul rând, însă nu exclusiv de limbă, pansemia este evidentă fiindcă limba este un sistem de semne unde totul semnifică. Diferit de semiotica peirceană, lumea semnifică aici prin limbă. Limba acoperă totul. Semnificaţia în acest caz se leagă mult mai firesc de comunicabilitate. În limbă orice unitate Poate avea mai multă semnificaţie. Semnul este construit ca o diadă, din semnificant şi semnificat. Relaţia dintre semnificant şi semnificat este arbitrară. Ei sunt emiţători prin forţa sistemului. Semnul devine pură diferenţă. Semiotica nu este numai o ştiinţă printre altere, ci Organonul sau intrumentul tuturor ştiinţelor.”4 “Legătura dintre semnificant şi semnificaţie este arbitrară, dar în măsura în care este impusă de limbă (care este un cod), semnificaţia devine necesară pentru vorbitor. Chiar tocmai această presiune pe care codul o exercită asupra vorbitorului ne permite să nu înţelegem în mod necesar semnificaţia ca un concept, ca o imagine mentală şi în măsura în care se defineşte natura codurilor se poate evita şi identifica între semnificaţie şi întrebuinţarea curentă a unui semnificant. Semnificaţia trebuie să apară ca ceea ce codul pune în raport semasiologic cu semnificantul. Codul stabileşte că un anumit semnificant denoteazp o anumită semnificaţie. Dacă această semnificaţie se realizează în mintea voritorului sub forma unui concept sau în societate sub forma de medie a întrebuinţărilot concrete, aceasa priveşte discipline ca psihologia şi statistica. În mod paradoxal, în momentul în care încearcă să definească semnificaţia, semiologia riscă să înceteze de a a mai fi ea însăşi pentru a deveni logică, pshihologie, sau metafizică.”5 O legătură există și între un obiect semiotic și unul artistic. “Un text literar este deopotriva un obiect semiotic si un obiect artistic. Prin faptul că se constituie dintr-un ansamblu de semne, enunțate oral sau scriptic, articulate potrivit unor reguli socialmente instituite, el apartine marii familii a textelor. Prin faptul că e un artefact, asemenea celor produse în pictură, sculptură ori muzică, are o funcție estetică, urmărind să ne afecteze plăcut 4
Aurel Codoban,Semn şi interpretare, Editura Dacia, 2001
5
Umberto Eco, Opera deschisă, Paralela 45, Piteşti, 2006 5
sensibilitatea și să ne satisfacă foamea de ludic, inerența naturii umane. Textele de operă sau operele literare se servesc de limbajul comun ca sa semnifice valori. Aceasta dublă folosire a limbii naturale se află la originea multor complicații și a numeroaselor confuzii. Dar ea permite și efecte surprinzatoare, care multiplică șansele literaturii situând-o într-o postură unică, de a însoți vorbirea ca o umbră.”6
Cultura
Este imperios necesar să dăm o definiţie culturii. Astfel voi defini termenului de cultură din punctul de vedere a lui Dan Cruceru : “Cultura este dependentă de societate, de clasele sociale, de ideologia acestora, este determinată de sistemul naţional şi de condiţiile economico-sociale în care societatea respectivă funcţionează. Ea are un rol transformator, operând deopotrivă cu factori obiectivi şi subiectivi ai socializării.” 7 Deci cultura are un rol transformator şi este dependentă de societate. Este important de a examina cultura ca fenomen semiotic. Yuri Lotman, în cartea sa Studii de tipologie a culturii făcea următoarele precizări: “Cultura face parte din cele mai complexe şi atat de cuprinzatoare noţiuni din istoria umanităţii. Literatura de specialitate consacrată acestei probleme este uriasă, cuprinzând un domeniu destul de vast, ce se întinde de la filozofia istoriei până la cercetarile de ordin concret asupra diverselor aspecte ale culturii materiale şi spirituale din diferite epoci. Studierea istorică a culturii, a apariţiei culturilor de clasă în societatea împartită pe clase, a atras nenumaraţi cercetatori. Examinarea culturii ca fenomen semiotic poate fi de ajutor pentru definirea logică a fenomenului de cultura. Examinarea culturii drept un mecanism semiotic, are ca scop elaborarea şi păstrarea informaţiilor. Taylor a definit cultura drept suma instrumentelor, utilajelor tehnice, instituţiile sociale, credinţelor, obiceiurilor şi limbii. S-ar putea reformula o definiţie mai generalizată: suma întregii informaţii neereditare, împreună cu mijloacele de organizare şi păstrare a acesteia. Însă cultura nu este un depozit de informaț ie, ci un mecanism de organizare extrem de complexa, care pastreaza 6
Paul Cornea. Interpretare şi raţionalitate, Polirom, 2006
7
Dan Cruceru, Diacronismul culturii (Eseu despre evoluţia sistemului cultural), Editura Meridiane , Bucureşti, 1984 6
informatia, elaborand permanent in acest scop mijloacele cele mai eficiente si compacte, care primeste informatia noua, codeaza si decodeaza mesajele, le traduce dintr-un sistem de semne în altul. Cultura este un mecanism al cunoașterii, elastic si de complexa organiare. Însă tot cultura este și locul unde apar conflictele sociale, de clasă sau istorice. În lupta pentru informație, diversele grupări sociale sau istorice tind să o monopolizeze. Cultura este un sistem de semne organizat într-un mod determinat. Tocmai elementul de organizare care ne apare sub forma uneisume de reguli si restricții aplicate sistemului, joacă rol de indiciu definitoriu al culturii. Levi-Strauss spunea ca acolo unde exista “Reguli” începe “Cultura”. Definirea culturii drept sistem de semne subordonat unor reguli de structura ne permite să o considerăm în calitate de limbaj în semnificația semiotică generala a termenului. Cultura este un manunchi de sisteme semiotice de formație istorica, care se poate contopi într-o ierarhie unică. A examina cultura în calitatea de suma de texte ar fi putut constitui calea cea mai simplă pentru a construi modele culturologice, daca o asemnea abordare a problemei nu s-ar fi dovedit prea îngustă în virtutea unor cauze bine definite.”8 “Cultura devine un element, un factor favorizant al comunicării umane potrivit unor norme, unor valori culturale pe care societatea le creează şi pe care individul şi le însuseşte și le comunică validându-le generaţiilor ulterioare.”9 Astfel examninarea culturii ca fenomen semiotic are ca scop elaborarea şi păstrarea informaţiilor .
Conceptul de cultură abordat din prisma semioticii
Complexitatea structurii semniotice a culturii, multiplele aspecte se doresc a fi surprinse în acest capitol. Intelectul uman nu are un monopol în procesul gândirii. Sistemul semiotic separate, dar și împreună este o parte intergantă a semiosferei în istoria memoriei. Sistemul semiotic face operații, prelucrează, dezvoltă și inmagazinează informațiile. Noi oamenii, suntem o parte a acestui 8
Yuri Lotman. Studii de tipologie a culturii, Bucureşti, Univers, 1974
9
Dan Cruceru, op.cit 7
mecanism intelectual. Umanitatea, în spatial ei cultural este într-o continuă creare și organiare a spațiului și a informațiilor. “Dacă acceptăm termenul de “cultură”, în sensul său corect antropologic, găsim imediat trei fenomene culturale elementare care aparent nu posedă nicio caracteristică a fenomenelor de comunicare a. Producerea, b. Relaţiile de rudenie ca nucleu primar al raporturilor sociale instituţionalizate c. Schimbul de bunuri economice. Aceste trei fenomene nu au fost alese la întâmplare : nu numai că sunt fenomene constitutive ale oricărei culturi, dar au fost alese, în acelaşi timp şi în calitatea lor de obiect al cercetărilor semioantropologic pentru a arăta că întreaga cultură este un fenomen de semnificare şi de comunicare şi că umanitatea şi societatea există doar când se stabilesc raporturi de semnificare şi de comunicare. Ipotezele sunt întreaga cultură trebuie să fie studiată ca fenomen semiotic, iar a doua ipoteză toate aspectele culturii pot fi studiate ca fiind conţinutul ale unei activităţi semiotice. Ipoteza radicală circulă de obicei în două forme extreme “ cultura nu este doar comunicare “ şi “cultura nu este altceva decât un sistem de semnificaţii structurale”. Ar trebui reformulate astfel “Întreaga cultură ar trebui studiată ca un fenomen de comunicare bazat pe sisteme de semnificare”. A readuce întreaga cultură la semiotică nu înseamnă a readuce ansamblul vieţii materiale la simple evenimente mentale. A considera cultura în ansamblul ei sub specie semiotică, nu înseamnă că întreaga cultură este doar comunicare şi semnificare ci doar că întreaga cultură poate fi înţeleasă mai bine dacă este abordată din punct de vedere semiotic. Obiectele, comportamentele, relaţiile de producţie şi de valori funcţionează social ca atare tocmai pentru că se suprapun legii semiotice. Sistemele de semnificaţii (înţelese ca sisteme de unităţi culturale) sunt organizate în structuri (câmpurişi axe semantice) care urmează aceleaşi reguli semiotice ca acelea stabilite pentru structurile de semne-vehicul. Există cel puţin un mod de a considera toate fenomenele culturale din punct de vedere semiotic : orice lucru pe care semiotica nu îl poate studia astfel, rămâne de domeniul ei cel puţin la nivelul unei semantici structurale. Cuvântul automobil, spre exemplu, nu este o entitate semnatică doar în momentul în care este corelat cu semnul-vehicul, automobil ci chiar din momentul în care este plasat pe o axă de opoziţii şi de alte relaţii cu entităţile semantice ca bicicletă, căruţă, sau picioare. Dar un automobil nu poate fi abordat la diferite paliere. 8
Obiectul semiotic al unei semantici este conţinutul, nu referentul, iar conţinutul trebuie definit ca o unitate culturală.”10 De la începuturi, conceptul de text a încercat să fie explicat prin prisma semioticii. Dar nu doar textul a ajutat la formarea domeniului semioticii, ci şi cultura însăşi. Sistemele de semnificații, care reprezintă comunicarea este principalul vehicul pentru semiotica culturii. Astfel întreaga cultură trebuie studiată ca un sistem de comunicare bazat pe acele sisteme de semnificație. Aspectele culturii trebuie studiate din perspective semiotice. “Orice tentativă de a stabili referentul unui semn, ne conduce la definirea lui în termenii unei entităţi abstracre care reprezintă o convenţie culturală.” Cultura vorbeşte o limbă universală. De la începuturile semiosferei, noul obiect de studiu a putut fi găsi în conceptul de text. Iar când textul este cel mai important atunci când vine vorba despre analiza culturii, nimic nu pare a mai fi izolat. “Ideea semioticienilor potrivit căreia cultura este un sistem de limbaje ale carui manifestari concrete nu sunt decat modul poliglot prin care oamenii comunică între ei, folosindu-se concomitent de mijloacele de exprimare oferite de mai multe limbaje și se bazează pe faptul că acest mod de comunicare este profund înrădăcinat omului din moment ce îl folosește cu perseverență din totdeauna. Folosirea limbajelor presupune stăpânirea lor, competența de a preforma prin ele acte de comunicare și competența de a recepta aceste acte, de a analiza ceea ce I.M Lotman numeste texte culturale, în sensul cel mai larg al cuvantului. Descrierea limbajelor metalingvistice ca și descifrarea mecanismelor ariculării lor tin de com petența stințiifică a semioticienilor. Pentru Lotman, cultura ca sumă totală a informației non- ereditare este un sistem semiotic organizat cu posibilități de autoreglare. Cultura presupune acumularea, conservarea și sistematizarea informației, eleborarea unui sistem de regului prin care se realizeaza comunicarea culturală cu ajutorul diferitelor limbaje. Cultura are posibilitatea prin text de transaltare unui limbaj în altul. Fiind un sistem, cultura are la baza ei modele. Gramaticalizare acestor modele constituie modul de autodescriere a culturii, de întelegere a mecanismelor ei complexe. Sistemele culturale fiind sisteme de modelare sunt de fapt pentru Lotman imaginea pe care creatorii și purtătotii de cultură dintr -o anumită etapă și-o fac despre lume, modele ale lumii prin viziunea unei 10
Umberto Eco, O teorie a semioticii, Editura Trei, Bucureşti, 2008 9
anumite vremi. Descrierea sistemelor culturale ale diferitelor vremi cu metodele semioticii constituie deci un act de elaborare a tipologiei culturii. Pe baza clasificării "existential valorice", Lotman stabilește mai multe tipuri culturale între Evul Mediu și contemporaneitate. Aceste tipuri sunt in viziunea lui Lotman, bazate pe autonomia dintre cuvânt și text. Cultura medievala este o cultura de tip simbolic în care cuvîntul are rol predominant, Lumea este cuvntul, creația este un semn. Dar semnele nu sunt legate între ele sintactiv, ci se corelează doar prin sinonimie sau autonomie. În cultura acestei epoci doar semnele au existenta sociala, socialul fiind conceput ca ceva cu totul distinct de biologic. Su bstanta însăși este esența de semn, orice parte este homeomorfa cu intregul, semnul fiind un simbol al întregului. Prin urmare, partea nu intră în intreg, ci îl reprezinta. Omul ca semn reprezinta nu numai colectivitate, ci ăi lumea. Toate fiind semnificație, semnele se organizau in sisteme ierarhice proprii, erau expresii materiale ale unor semnificatii ideale. Numai elementul substituit avea valoare se semn, cel substituitor fiind doar expresia semnului, fără valoare în sine, in afara sistemului semiotic. În acest tip de cultură semnul este iconic, este o imaginea conținutului. Sistemul semnelor nu se constituie pe principii sintagmaice ci paradigmatice, pe baza modeleleor paradigmatice ale textelor și fenomenelor de cultură. Creatorii de semne sunt mediatorii, în emiterea și acceptarea textelor, pentru ca textul este mereu același, dar este supus unei infinite variabiliatăți. Polisemia revelatoare a fiecarui semn nu se cere redusă pentru a ajunge la o singură semnificație, ci aprofundată pentru a fi înțeleasă în amplitudinea ei pe diferite planuri. În acest sistem, a stăpâni codul culturii, la acest nivel, fiecare mesaj emis este o varianta a modelului pe baza căruia s-a constituit semnul, dar fiecare receptare a mesajului este o nouă lectura a lui, o încercare de a-i descifra pe verticală noi semnificații și apoi o noua transcrire, o rescriere și o nouă receptare. Fără îndoiala în viziunea lui I.M. Lotman cultura medievala și odata cu ea și culturile de tip folcloric poseda forma semiotica cea mai pura. Analizând diferentele dintre culturile de tip oral și scrise lucrarea lui I.M Lotman, acordă o deosebită atentie definirii textelor și în legatura cu aceasta raportului dintre text si funcție. Dacă ar fi sa luăm în considerare urmtoarele trei categorii : textul, funcția textului și cultura, devin posibile cel putin doua moduri de abordare a problemei. În cazul primului cultura este considerată ca o suma de texte. Atunci funcția va juca fata de texte, rolul unui metatext sui generis. In cel de-ai doilea caz, cultura este examninata ca o suma de funcții, iar textul va constitui istoricește o derivata a funcției sau a funcțiilor . 10
Atunci când studiem semiotic cultura ca o suma de texte, cercetarea textului și a functiei se cere facute la doua nivele deosebite. Notiunea generala de text se deosebeste de notiunea lingvistica ce are aceeiasi denumire. Textul cultural începe aclo unde textul lingvistic ca atare nu mai este considerat suficient pentru ca sa cocretizeze o realitate culturală. În culturile orale, capacitatea de organizare supralingvistica la nivelul expresiei devin indiciul fundamental al textului. Analiza semiotică a textelor trebuie sa țină cont de conținutul lor ca limbaj, de conținutul lor ca text și de conținutul lor ca funcție. Cultura putând fi considerată ea însăși în totalitatea sa un text, este totodata și un sistem de texte în care, pe lînga funcțiile sociale, funcțiile interne ale fiecarui element joca un rol deosebit. Deci studiul semiotic al culturii presupune lectura ei la diferite nivele. Este descrierea comunicarii culturale făcute de diferiți membri ai comunităților, cu ajutorul limbajelor prin care își exprima mesajele. Desrierea culturii ca sistem de texte și descrierea culturii ca ansamblu de functii servite de texte. Cercetarea știntiifiă a culturii înseamnă descrierea, prezentarea ei la nivelul metalimbajului. In studiul tipologic al culturii, fie ca o privim prin textele prin care se exprimă, metalimbajul are rolul unui sistem elaborat pe baza obiectului constituit in vederea cercetarii a unui model pe care il gasim concretizat in realitate in nenumarate forme. Prin intermediul sistemului de metalimbaj se determină fenomene descrise, se descifrează semnificația semnelor. Cultura este un mecanism care trebuie sa pastreze și sa transmită informația, sporindu-i totodată volumul.”11 Cultura reprezintă cel mai perfect dintre mecanisme create de umanitate pentru transformarea entropiei în informatie- spune Lotman. Este un mecanism care trebuie să pastreze informația. Conceptul de cultură ca şi relaţie dintre anumite sisteme, cere o anumită înţelegere profundă din partea anumitor domenii. Sistemul interacţionării stabileşte doupă procese diferite în constituirea semiosferei : procesarea informaţiilor şi apariţia semioticii în relaţia spaţiu-timp. Aceste două procese nu numai articulează informaţiile şi cultura, dar de asemenea ne arată modul în care universul minţii funcţionează pentru a produce sisteme complexe care sunt codurile şi limbile. Prin urmare înţelegerea semiosferei necesită un exerciţiu metalingvistic, o producţie de cunoştinţe. Mecanismele de gândire reprezintă o realizare de metacriticism.
11
Yuri Lotman. Studii de tipologie a culturii, Bucureşti, Univers, 1974 11
Concluzii
Ipoteza de la care pornesc eu este că conceptul de cultură poate fi înţeles mai bine, dacă este studiat din perspectiva semioticii. Astfel am definit termeni precum, semiosferă, semiotică, cultură. Ipoteza mea s-a confirmat. Nu doar cultura este înțeleasă mai bine, cu toate substraturile ei, ci gândirea și istoria. Lumea este înconjurată de semne, pe care noi oamenii trebuie să le decodăm și să le înmagazinăm. Mecanismul general de cultură nu doar că menţine informaţii, dar, de asemenea, păstrează şi procesează în mod contuu codarea, decodarea recodificarea, traducerea limbilor. Chiar Lotman a luat în considerare textul culturii ca un dispozitiv de memorie şi un program de acţiune. “Cultura este o structura semiotică complexă care are mai multe aspecte. Cu cât un sistem este mai complex, cu atat mai mare este numarul de diferite modele în care el poate fi transformat obținându-se rezultate bogate în conținut. Cultura reprezintă cel mai perfect din mecanismele create de umanitate pentru transformarea entropiei în informație. Este un mecanism care trebuie să păstreze și să transmită informația, sporindu-i totodata volumul. Autocomplicarea și autodezvoltarea permanentă constituie o lege a ei. Cultura trebuie să apară ca fiind o structură ierarhica organizată, dupa un principiu unic. Cultura are calitatea de a prezenta colectivitatii aspecul care prezintă o maximă importanță socială. Ea creează texte care sunt decodate concomitent de un mare numar de coduri, iar aceste coduri, în complexul și cuprinzatorul lor ansamblu sunt determinate de cerințele colectivitatii în momentul istoric dat și simultan, determinate î raport cu aceste cerințe. Cultura este asemanatoare cu arta și ar trebui să o examinam drept unica opera de arta a omenirii.”12 Intelectul uman nu are un monopol în procesul gândirii. Sistemul semiotic separate, dar și împreună este o parte intergantă a semiosferei în istoria memoriei. Sistemul semiotic face operații, prelucrează, dezvoltă și inmagazinează informațiile. Noi oamenii, suntem o parte a acestui mecanism intelectual. Umanitatea, în spatial ei cultural este într-o continuă creare și organiare a spațiului și a informațiilor. Acest spațiu conține idei și modele semiotice și activități ludice. Această imagine este una universal valabilă și este construită pe o analogie a lumii culturale, pe care noi oamenii o creăm. 12
Yuri Lotman. Studii de tipologie a culturii, Bucureşti, Univers, 1974 12
Bibliografie
1. Aurel Codoban. Semn şi interpretare, Editura Dacia, 2001 2. Dan Cruceru. Diacronismul culturii (Eseu despre evoluţia sistemului cultural), Editura Meridiane , Bucureşti, 1984 3. Dicţionar de sociologie, Univers enciclopedic Gold, 2009, Bucureşti 4. J.-J. Boutaud. Comunicare, semiotică şi semne publicitare. Tritonic, 2005 5. Paul Cornea. Interpretare si raţionalitate, Polirom, 2006 6. Umberto Eco. O teorie a semioticii, Editura Trei, Bucureşti, 2008 7. Umberto Eco. Opera deschisă, Paralela 45, Piteşti, 2006 8. Yuri Lotman. Universe of the mind : a semiotic theory of culture, London, I. B. Tauris Publishers, 2001 9. Yuri Lotman. Studii de tipologie a culturii, Bucureşti, Univers, 1974
13
