© 2010-2011 Cristina Nemerovschi www.morgothya.ro © 2010 Herg Benet Publishers, pentru prima ediție © 2011 Herg Benet Publishers, pentru prezenta ediţie Această carte este o operă de ficțiune. Orice asemănare cu personaje, locuri sau evenimente reale este fie întâmplătoare, fie presupune o intenție artistică din partea autorului, care va fi considerată în limitele stilului literar sau ale genului pamflet. Este interzisă reproducerea totală sau parțială a textelor fără acordul deținătorului de drepturi de autor. Herg Benet Publishers Str. Dr. Burghelea 22, sector 2, Bucureşti, România www.hergbenet.ro
[email protected] Ilustraţie copertă: Jeffrey Collingwood Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României NEMEROVSCHI, Cristina Sânge satanic / Cristina Nemerovschi ; pref: Ștefan Bolea. - Bucureşti: Herg Benet, 2011 ISBN 978-606-92893-7-2 Bolea, Ștefan (pref.) 821.135.1-31 Tipărit în România
Cristina Nemerovschi
Sânge satanic roman - ediþia a II-a -
Cristina Nemerovschi s-a născut pe 10 mai 1980 la București. A absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universității București, secția Filosofia Culturii, și un master în cadrul aceleiași universități, încheiat în 2005 cu dizertația Despre natura adevărului propozițiilor matematicii și logicii la L. Wittgenstein. A urmat un master și în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice. În perioada 2006 – 2009 a lucrat ca redactor la revista Metalhead.ro. Din 2009, este redactor al revistei EgoPHobia, unde are și o rubrică permanentă, Cronica nihilistei. A publicat proză, filosofie, critică literară, eseuri, studii în revistele EgoPHobia, Tiuk!, Ateneu, Cultura, Sisif, Fiore Magazine, Noema, Subcultura, Accent Cultural, Suspans. Semnează și cu pseudonimul Morgothya. Sânge satanic, romanul său de debut, a fost nominalizat la titlul Cartea Anului 2010. Romanul a fost, de asemenea, inclus în diferite topuri ale celor mai bune debuturi în proză, primind și premiul revistei Ateneu la concursul Radu Rosetti, 2010. Site personal: www.morgothya.ro Site-ul romanului: www.sangesatanic.ro
“Sânge satanic e o carte excepţional scrisă, care nu seamănă cu nimic! Cristina Nemerovschi iese din clişeele scrisului şi creează o viziune epică atât de convingătoare, încât, citind-o, te simţi imediat contaminat de aventura adolescenţei răzvrătite. Se citeşte halucinant, se citeşte cu sufletul, nu poţi să sari niciun fel de pagină, de pasaj, sunt scrise într-o emoţie şi într-o vervă extraordinare amândouă, care ajung până la inima cititorului” (Doina Ruști) “Romanul Cristinei e un obuz gata să explodeze în capul tuturor celor cu gusturi proaste şi al ignoranţilor. Un roman atât de viu, de actual, în care disperarea în faţa umanităţii ratate se exprimă printr-un umor mortal. Inteligenţă, viteză, vocabular verde, autentic. Sânge satanic este un manual de igienă a creierului în timpuri când capetele majorităţii bolborosesc de toxine şi slănină. Toţi ne regăsim între pagini – de la manelişti, până la babele din troleu, sau îndrăgostiţii cinici sub clar de lună.” (Felix Nicolau) “Romanul e bine scris, limbajul e viu şi necenzurat, atmosfera bahică şi anti-socială e credibilă şi i se potriveşte perfect personajului. O carte care se citeşte uşor şi cu interes, care acoperă o plajă mare şi liberă, cum nu prea mai e cea de la Vama Veche, unde ajung – firesc – personajele cărţii, restul acţiunii avînd loc la Bucureşti, adică aici şi acum.” (Mihail Vakulovski) “Adevăratul Trainspottin’ aici e de căutat. Dacă Dostoievski s-ar fi întâlnit cu Irvine Welsh ar fi putut pune de-o coproducţie, iar un tânăr Tarantino s-ar fi apucat s-o demoleze prin ecranizare!” (Dan-Silviu Boerescu)
“Cartea te lasă cu fiori pe șira spinării. Acești fiori nu sunt din cauza vremii friguroase, sau din cauza ororii, ci sunt dinlăuntrul tău.” (Irina Du Plessis) “Este, cel mai probabil, una dintre cele mai pline de vicii și tulburătoare cărți scrise de un autor român. M. nu este doar un metalist oarecare, ci este partea întunecată a minții fiecăruia dintre noi. Romanul este un Requiem For A Dream în versiune metal, mai întunecat și mai dur.” (Ciprian Faur, metalbelieve.blogspot.com) „Un roman absolut savuros, care îți merge în venă!” (Leonard Ancuța) “Asistăm la o inversare a stadiilor existențiale kierkegaardiene, la o abandonare a eticului și a religiosului pentru estetic. Caracteristice pentru acest stadiu existențial sunt trăirea în imediatul clipei și al simțurilor, o viață de aventurier rătăcitor, în care fugi de tot și de toate, fără puncte de reper, demonicul (spiritual și senzual), melancolia și neliniștea provocată de tragicul existenței, trăirea în imaginație. Pe toate le putem recunoaște cu ușurință la M, personajul principal al romanului Sânge satanic, romanticul nocturn, luciferic. Un roman al furiei provocată de dinamica sine (M) – obiect (R), slăbiciunea erotică din cauza căreia sinele se simte expus, lipsit de apărare, devenind agresiv. Un roman al violenței, a cărei origine se află într-un sentiment de sine anesteziat.” (Marius-Iulian Stancu) “Cristina e o femeie care, culmea, scrie ca un bărbat.” (Alexandru Petria)
„L-am îndrăgit pe M. pentru că, deşi ascultă marduk, deicide, slayer, pantera, amon amarth, iubeşte arghezi.” (Dragoș C. Butuzea) “Este o carte foarte actuală, o carte vie. Totul se petrece atât de vibrant și atât de incitant încât ai sentimentul că paginile îți fug pe retină, îți dansează într-un ritm amețitor.” (Gelu Vlașin) “M. este deja construit, M. este experimentat, este un ready-made. M. ne întinde o capcană. Performanţa la care ajunge personajul este că reuşeşte să-şi trăiască propria proiecţie asupra realităţii fără a se îndoi vreo clipă de inautenticitatea ei. Să fii tu, să te eliberezi de clişeele impuse, de prejudecăţi.” (Luiza Mitu) “După cum Joyce și Woolf își descriau cel mai bine personajele prin tehnica fluxului de conștiință, așa conturează și Cristina Nemerovschi viața personajelor sale foarte clar, foarte adevărat, fără eufemisme, cu citate proaspăt rupte din gândirea necizelată a fiecăruia.” (Cătălina Duță) “Imaginația autoarei curge în valuri, în valuri de umor negru și motivații atee asupra vieții. Pentru alții ar fi greu să simtă și să scrie atât de dark. Ei însă îi e la îndemână. Naturalețea este marea calitate a acestui roman inedit și colorat în negru, îmbrăcat în cuvintele vulgare de care ne rușinăm în literatură, dar pe care le folosim liniștiți în intimitate. În cartea aceasta nu încape nici urmă de ipocrizie. Este o carte puternică? Da, fără îndoială. Este o carte pentru toată lumea? Nu, cu siguranță.” (Oana Duşmănescu)
“Lectura celor peste 350 de pagini ale volumului Sânge satanic te obligă să îți scurcircuitezi doza de mentalitate îngropată în deșeurile unui imaginar învechit, tributar uzanțelor sociale și deficiențelor culturale. Primul roman al Cristinei Nemerovschi e o provocare, nu în ultimul rând, și pentru clasicii literaturii române. Nu știu cum se vor fi simțind ei, obișnuiți să moțăie tihniți între coperțile Curriculei școlare, treziți brusc la viață? Una adevărată, vreau să zic, așa ca vizunea lui Eminescu din „orașul-furnicar”!” (Igor Ursenco) “Cui i-a plăcut Catcher in the Rye, o să facă o pasiune pentru Nemerovschi. Sânge Satanic nu este cu nimic mai prejos decât celebrul roman al lui Salinger.” (A. Zdrubașcu) “Un roman bine scris.” (Ștefan Agopian) „Fuking shit!, maturizați-vă, copii!” (Horia Gârbea)
– Prefață – Hell here and now “M-am simţit de atâtea ori mult mai apropiat, ca înţelegere a spiritului, de un viţel, decât de o pizdă, decât de un copil sau decât de un manelist.” (Cristina Nemerovschi)
Welcome to hell. Hell is a place from your mind, as Milton observed. „Is everybody in?” Welcome on board ... „Mă consolează adesea în nopţi gri şi fără sfârşit gândul că lumea asta e atât de împuţită, diformă şi imbecilă încât, oricât de adânc m-aş afunda în mizerie… voi fi oricum, întotdeauna când îmi voi privi reflexia în apă sau oglindă, cea mai minunată fiinţă care a existat vreodată pe pământ.” Aşa îşi deschide cartea tânăra prozatoare Cristina Nemerovschi, care a avut îndrăzneala să folosească un caracter masculin ca personaj auctorial. Şi i-a ieşit în mare parte: când am citit un fragment din romanul ei trimis EgoPHobiei, m-am gândit „e bun metalistu’ ăsta!” Mi-a mai venit şi altceva în minte: lipseşte aşa ceva din „literatura română”; mai exact o dare de seamă a vieţii metaliştilor... Mă gândeam să scriu şi eu despre nopţile de acum 5-10 ani, când dădeam din cap la Negură Bunget în Club Max. Sau despre mersul cu personalul la Sepultura sau de dormitul în parc la Megadeth... Sau despre iniţierea în vampirism de la Cluj, de anul trecut, prin Fernando Ribeiro... Sunt o grămadă de faze şi concertele sunt climax-ul unei existenţe underground, ca mersul la biserică după ce citeşti zilnic biblia (deşi comparaţia asta trebuie citită aproape de-a-ndoaselea). Şi iată că am acum
11
Sânge satanic
ocazia să scriu (altfel decât prin poeme) despre această theoria metalistă. Cea mai minunată fiinţă de pe pământ ... Sunt câteva (alte) fiinţe, care merită acest titlu, fie şi pentru că au explorat iadul şi infernul (altfel decât cum se crede) are nevoie de toată delicateţea şi blândeţea noastră: Nietzsche, Torino, decembrie 1888, Lautréamont, Paris, noiembrie 1870, Sade, Charenton, decembrie 1814. Indivizi care au văzut pământul surpat şi gura de iad deschisă la picioarele lor... Indivizi a căror durere (termen echivalent pentru existenţă, ca la Schopenhauer) i-a adus la iluminare, pentru că s-au detonat direct pe creierul lui Dumnezeu, ca să mă autoplagiez. Durerea pură aduce iniţierea: în compania lor aş vrea să-l situez pe Mickey O’Neil din Snatch, care ajunge în nirvana nihilistă atunci când îi arde mama cu tot cu rulota şi care devine God când se trezeşte din mrejele sentimentaloide ale Peştilor şi îşi face knock-out adversarul direct din vis. Şi Cristina Nemerovschi îşi trage forţa dintr-un Mordor dinamitat, care i-a ghidat pe eroii noştri din underworld: şi ea poate ajunge, într-o zi, la excelenţa aproape carteziană (ca să fii terorist îţi trebuie metodă!) a unei bombe de lumină. Există trei modalităţi de a recomanda romanul ei: este o re-trăire a adolescenţei, o descriere a infernului şi primul roman cu metalişti din literatura română (am mai avut rockeri, dar să fim serioşi, pentru cei specializaţi, rock-ul este un fel de pop, care se ascultă până cel târziu în gimnaziu). La mine educaţia sentimentală a început cu Guns N’ Roses, cea spirituală, cu Amorphis, Tiamat şi Paradise Lost. La noi în ţară nu se pune accent pe filosofia culturii populare (sau ceea ce numesc generic prin theoria, „privire” în sens originar), ceea ce înseamnă că nu poţi să înveţi de ce îţi place ce îţi place, fie că e gothic sau doom, dar Cristina Nemerovschi deschide un portal (şi
Cristina Nemerovschi
12
acest cuvânt trebuie pronunţat la fel cum îl intonează Vlad Dracul în Ne cheamă pământul...) pentru percepţia metal-ului în proză. Iată cum se autocaracterizează personajul principal al romanului: „Ascult black metal, sunt ateu, lumea mă crede satanist, sunt bisexual, mizantrop, uneori doar misogin, scriu o carte, beau în fiecare zi şi mă droghez în fiecare săptămână. Cum sună asta ca prim rând al unui cv?” (Bine, if hell recruited.) Cele două substantivizări ale verbului misein sar în ochi: textul De ce nu iubim femeile din capitolul Pizde este consecinţa directă a acestui orizont, care trebuia exploatat de mult în literatura noastră (după mine, este mai comercială decât direcţia lui Cărtărescu, pentru că face apel la frustrările noastre fundamentale şi la realitatea Liebe ist (Totaler) Krieg). Iată două mostre de iubire-prin-ură, care reies din realitatea războiului dintre sexe: „Ştiam că nu ai cum să fii prea mişto. Dar cu toate astea te-am luat; te-am luat pentru ca erai scumpă, pentru că erai ce puteam găsi mai bun atunci. Te-am luat cum îţi iei un animăluţ şi nu ai pretenţii mari de la el. Te-am luat ca să-mi aud vocea când aberez” (îmi place tonul capitalist al proprietarului care face inventarul, mai trebuie notate dispreţul, condescendenţa şi histrionismul sadic). Mehr: „Vreau să te plimb în lesă, vreau să te pot lovi cu piciorul ori de câte ori am chef. Vreau să decid eu ce trebuie să mănânci şi unde trebuie să te pişi” (un pasaj desprins din Cele 120 de zile parcă). Dacă este să revizuim influenţe sau consonanţe, trebuie amintiţi, printre alţii Burgess/ Kubrick („Uau, poate m-am făcut bine! Ca alex din portocala mecanică. I can hate them once more, I’m cured!”), filmul In the Mouth of Madness de John Carpenter (pentru ideea ficţiunii care devine mantric realitate), promoţia Polirom de acum câţiva ani (mai ales Chiva şi Schiop), Mareş Lucian cu romanul Jurnalul răului; există
13
Sânge satanic
şi un extras, care îmi aminteşte de Prizonierii de Nietzsche în varianta hermeneutică a lui Deleuze: „«Alegeţi statutul de călători corecţi. Vă mulţumim». Nu aţi trece niciodată prin viaţa voastră fără bilet. Deşi nu sunteţi siguri că există, măcar, controlori.” Un personaj principal metalist? Un In-der-Welt-Sein metalic? Asta înseamnă că o să avem fricţiuni sociale: ego-ul a(nti)social priveşte prin lentila romantică sau antiumanistă spre herd-ul în care a fost postat. „Nu i-aş omorî, e adevărat, ar fi mult prea blând. Cu adevărat crud ar fi să-i pot face să se privească pe ei prin ochii mei. Dacă aş putea…” Sau, în alt context: “sunteţi o ciornă, pe care ne exersăm ustensilele. Niciodată nu vă veţi vedea aşa cum sunteţi în realitate. Aşa cum vă vedem noi.” (Guns N’ Roses, So Fine: „If you could only live my life/ You could see the difference you make to me”). Ideea absenţei conştiinţei de sine, a „cadavrului viu”, de care te izbeşti pe stradă, a lipsei absolute de direcţie, care-l adânceşte pe mizantrop în ura sa şi-i dă consistenţă, este prezentă în roman. Ideea aceasta nu trebuie minimalizată: dacă moartea (sau durerea sau nebunia) nu ne ţine oglinda şi nu ne trezeşte, riscăm să ne trăim viaţa într-un incubator pre-matricial. Sânge satanic oscilează între solipsism şi acţiune (sincer, aş fi preferat şi mai multă acţiune, chiar aşa în modul non-linear al naraţiunii) şi ambele orientări ale romanului au punctele lor forte. Silence solitude oblivion şi Lonely Day sunt favoritele mele. Îmi place cum descrie autoarea un atac de panică (se vede că se ştie!), îmi place cum M. trăieşte între două lumi, ca un şaman sau ca un poet transformat în poemul lui cel mai întunecat („Visez în schimb sânge, mult sânge, visez sânge chiar şi când sunt treaz”), îmi plac reacţiile extreme („De ce m-aş excita să văd bucile printre care te caci?” sau “uneori mă gândesc
Cristina Nemerovschi
14
că e chiar un pleonasm. Manelist creştin e cam acelaşi lucru cu o blondă proastă.”). E faină şi deconstrucţia relaţiei de cuplu, până la detonarea necesară: „Mergi cu mine până la capăt diavoliţa mea, lumina mea” rezonează Ich bin dein Labyrinth. Also, dacă vreţi un roman antisocial, cu faze hardcore filosofice dar şi cu umor negru dadaist, cu scene de sex şi de măcel, dacă vreţi primul roman metal din România, confesiunile unui „satanist” bisexual şi misogin, aţi ajuns în locul potrivit! Welcome back ... The Gate will close now. Ştefan Bolea
“Unele spirite par nemiloase pentru că sunt capabile de sentimente puternice și uneori merg dincolo de orice limite; aparenta lor cruzime și nepăsare nu sunt decât consecințe, numai de ele știute, a faptului că simt mult mai intens decât altele.” (de sade)
Intro
Mă consolează adesea în nopţi gri şi fără sfârşit gândul că lumea asta e atât de împuţită, diformă şi imbecilă încât, oricât de adânc m-aş afunda în mizerie, oricât aş slăbi strânsoarea şi aş ceda iubitei mele, vrăjitoarea neagră care îmi smulge carnea, îmi sângerează organele şi îmi ucide încet, perfid şi cu precizie neuronii, voi fi oricum, întotdeauna când îmi voi privi reflexia în apă sau oglindă, cea mai minunată fiinţă care a existat vreodată pe pământ.
1. Rotting christ satanizează măneciul …I shall not serve
E 5 dimineaţa, ceaţă, frig şi pustiu pe străzi. Ne întoarcem de la rockotecă, eu şi B. Am băut toată noaptea dar suntem treji, treji şi plictisiţi. Îmi e silă să merg din nou la el acasă, să o văd pe milf, să ne aducă niște papuci colorați în hol ca să nu ne urcăm cu bocancii în pat, să ne întrebe ce vrem la micul dejun. Vreau să fiu undeva singur, dacă nu se poate să fiu doar eu, cel puţin să fim doar noi doi, dar atât. E singura fiinţă pe care aş putea-o suporta azi în jurul meu. Pe restul i-aş electrocuta, leaş tăia gâtul cu un ciob, i-aş împinge sub roţile maşinilor. Fuck the world. Fix în mijlocul acestor idei de o mizantropie extremă, B. propune: hai în pula mea în casa de vacanţă de la munte. Întreb dacă stă cineva acolo. Cine pula să stea, e pustie, doar că tre’ să luăm cheia de la mama. Zic: păi şi ne-o dă? Păi de ce pula mea nu ne-ar da-o, ne-o dă, şi ne dă şi bani, n-o ştii pe mama? O ştiu, dă-o-n morţii mă-sii. Păi vezi? Hai repede să vorbim cu ea. Ideea e mişto. Mă şi văd stând vreo lună departe de bucureşti, departe de jegul ăsta, de haosul ăsta, am stat o noapte întreagă în lmc şi m-am plictisit de moarte, am început la un moment dat să headbanguiesc da’ m-a luat ameţeala, lipsă de antrenament în pula mea, nici pentru asta nu mai sunt bun, sau poate din cauză că n-am mâncat de două zile, morţii mă-
19
Sânge satanic
sii, cine mai ştie. Simt că dacă mai rămân aici mă dezintegrez. Adu berea că leşin… la dracu’, nici berea nu mai ajută prea mult. Plămânii mei o iau razna tot mai mult pe zi ce trece, am reînceput să fumez la greu şi scuip sânge de câteva ori pe zi. Nici de R. nu mai am chef, mi se pare mai proastă ca niciodată, mai feminină, mai matură, mai seacă. Ne întâlnim la bere şi îmi vorbeşte de mă-sa. De ce pula mea te-aş asculta vorbindumi de mă-ta? Am şi eu mamă. Nu vorbesc de ea niciodată. Nu vorbesc de job. Nu vorbesc de toţi tâmpiţii. E atât de greu să mă faci dacă nu să te iubesc, cel puţin să nu te dispreţuiesc? N-o mai suport. B. mă întreabă dacă nu vreau s-o chemăm şi pe ea. No fucking way, zic. B. e ok. Nu vorbeşte toate inepţiile, în general vorbeşte foarte puţin, râde mult şi bea aproape la fel de mult ca mine. E aproape perfect. O să devin un nenorocit de poponar dar asta e, mi se rupe. Îl întreb unde e mai exact casa de vacanţă. Lângă cheia, zice, la măneciu pămînteni. Marfă, zic, da’ cu ce ajungem? A, păi pula mea, habar n-am, că eu cu mama mergeam cu maşina. Zice că poate vorbi cu milf să ne ducă până acolo, eu nici nu vreau să aud. Facem autostopul, hotărăsc. E de acord. E foarte entuziasmat, începe să dea cu piciorul în pet-urile pe care le găsește pe jos. Îmi place mult de el, cred că mi-am dorit dintotdeauna un frate mai mic. Care să-mi semene, evident. B. îmi seamănă. A început tot mai mult să-mi semene şi fizic. Ne îmbrăcăm aproape identic. Fumează marlboro roşu, ca mine. Bea timişoreana. Umblă cu şireturile nelegate la bocanci. Îşi pune un lanţ mai lung şi unul mai scurt. Şi-a tras gaură în sprânceana stângă. Poartă două pentagrame, două capete de mort şi o capră la gât. Ajungem la el. Sunăm vreun sfert de oră. Ce bou sunt, trebuia să luăm o bere la pet cât aşteptăm pe milf să ne deschidă, zic. Nu fi porc cu mama, zice B. Acuşica vine, probabil se îmbracă cu ceva decent. Decent în pula mea, de parcă nu i-am fi văzut amândoi pizda. Da, da’ se gândeşte şi ea că poate suntem
Cristina Nemerovschi
20
cu vreo fată. Asta aşa e, zic. Milf nu-i lesbi. Apare milf. Intrăm. Milf ne întinde două perechi de papuci colorați. Ca de fiecare dată. B. îi zice că nu rămânem să dormim, vrem să plecăm la casa de vacanţă. Îi cere cheia. Milf zice că nu ştie unde e cheia. Îmi vine s-o iau la palme, hai fă gândeşte, hai că poţi. Zice să mergem acolo direct şi să spargem uşa. Că nu-i problemă, vecinii îl cunosc pe B și dacă ies belele cu gaborii răspunde ea. Cât pe ce să plecăm, pula mea spargem uşa, vedem noi, când apare femeia în casă, aia de face curat, şi zice că ştie ea unde e cheia. O aduce în două minute. Luăm cheia, B. îi cere bani mă-sii. Milf îl întreabă cât vrea să stea. Până ne plictisim, zice el. Păi și școala, ce faci cu ea, întreabă milf puțin absentă, am impresia că o paște un căscat. Dă-o-n căcat, zice B. Îi dă. Plecăm. Ieşim la făcut autostopu’ da’ ne dăm seama că e prea devreme. Luăm trei beri la 2 litri, să avem pe drum. Ne aşezăm pe o bordură şi începem să bem. Maşini nu prea trec. Se mai ridică B. din când în când şi face în doru’ lelii cu mâna în timp ce bea o gură de bere și se leagănă în mijlocul drumului. Pe măsură ce se face praștie e din ce în ce mai sexy. Pe la 6 jumate opreşte o blondă cu o imensitate de maşină albă. Începem să râdem, de blondă, de maşină. B. o întreabă de ce a oprit. “Păi făceai un semn cu mâna. Am crezut că s-a întâmplat ceva, vreun accident”, zice ea, cumva îngrijorată. E proastă vai mama ei. Îi spunem că vrem să ajungem la măneciu. “Păi cum, şi vă urcaţi aşa, în orice maşină care opreşte?!”, se minunează. Aoleu ce proastă e. Îi fac semn lui B. s-o lăsăm în pace, dar B. are chef de caterincă, s-a ameţit. Îi zice nu, nu ne e frică, ce putem să păţim. Blonda zice că poate ne fură cineva bunurile. Râdem ca demenţii. De blondă, de tot, uitasem că e mișto să faci autostopul, dai de toți retardații și asta e super fun. O
21
Sânge satanic
întreabă unde merge, la sinaia merge. O întreb şi eu dacă nu vrea să ne ia până în ploieşti. Zice că da, sigur, dacă vrem. Urcăm. În spate, blonda are nişte cârpe, zice că sunt rochii luate de la curăţat, dacă putem să nu le şifonăm. Mă urc lângă ele, B. nu mai are loc, blonda îl invită să stea în faţă, B. se intimidează, până la urmă mă înghesuie şi se bagă în spate, nu înainte de a pune picioarele pline de noroi pe spătarul scaunului blondei. Din greşeală, îi mototolim cârpele. Eh, oricum, ce mai contează, dă-o dracu’ de proastă. Pornim. Blonda dă drumu’ la muzică, e hi-q. Să-mi bag pula, zic, lasă bre, o fi la radio, zice B. Blonda începe să cânte. Are o voce piţigăiată rău. Eu propun să ne dăm jos, luăm altă maşină, în pula mea. B. zice că nu vrea, las’ că acu’ ajungem, na, ţine mp3 playeru’, bagă nişte satane. Bag rotting christ. Constat că numai rotting christ am pe mp3 player, îl întreb dacă are ceva muzică la ţară. Zice că n-are, e calculatorul adus de o vară a lui, manelistă. Zice că n-are nici net, îmi bag pula, zic. B., fără căşti, îşi dă seama că a început a doua piesă hi-q că are alt refren. O întreabă pe blondă dacă e cumva cd. “Da, e noul album hi-q”, zice, foarte încântată. “Nu-i tare?” B. o întreabă dacă n-are şi altă muzică. Ba da, are. Andreea bălan, blondy şi o compilaţie cu hiturile verii. Văleu, urlă B. Mă sperii şi scot căştile. “Ce-ai bă, a greşit drumu’?!” B. zice că n-a greşit drumul, îmi face un semn cum că “nici mult nu mai are” şi îmi arată la urechi. Mi se face milă şi-i dau şi lui una din căşti. Măcar o ureche să-i fie cruţată. Cum stăm noi aşa, ureche-n ureche, desfacem berea, mai dăm o duşcă… Mă încălzesc și căcatul din jurul meu începe mai întâi să se destrame în felii groase, astea se desfac într-unele mai subțiri apoi feliile subțiri apucă să se topească și parcă – parcă – greața devine un pic… Zbang!!! Berea ne sare din mână, sticla cade
Cristina Nemerovschi
22
şi bancheta blondei se umple de timişoreana la 2 litri. Înjurăm blonda de mamă, ne-a prăpădit berea. “Da’ ce s-a întâmplat?”, întreabă B. “Un câine!!! Vai, săracu’, cred că l-am lovit! A venit de undeva de sus și a aterizat în fața mașinii”, se lamentează pe aceeași voce care ne provoacă un râs isteric. Se dă jos. Îi zic lu’ B., îmi bag pula în ea de manelistă care ascultă hi-q, dacă a călcat câinele îi fut una în moacă. Stai bre liniştit că nu era niciun câine, n-am văzut eu? De ce să zboare un câine așa la ora asta dintr-un copac în altu’? În plus, auzi tu vreun schelălăit? Blonda se întoarce. “Vai, ce bine, n-a fost câine, a fost o pungă! Cât am putut să mă sperii!” “Da’ oare ce miroase aşa în maşină? Vouă vă miroase? Parcă a spirt!” Râdem înfundat. B. îmi zice la ureche: “Pula mea, asta n-o fi băut niciodată bere? Auzi, spirt!” A băut zic, da’ din aia light cu lămâie. Să ştii, zice B. Pornim. Mai e până la ploieşti, pula mea, cine ştie ce se mai întâmplă. Bag rotting christu’ din nou în ureche. Nu apuc să ascult o piesă cap coadă că… “Vaiiiiiiiiiiiiii! Am luat amendă!!! Nu se poate! Am luat şi la dus!”, se lălăie blonda după ce trece de un radar care îi face poză. Nu scot casca din ureche, mi-e lene. Îi fac semn lu’ B. fii şi tu amabil zi-i ceva. Mare prostie fac, B. îi propune să ne dăm jos să bem o cafea. Blonda e foarte încântată, mai merge vreo doi kilometri şi opreşte la un fast-food pe care scrie nonstop. Eu nu pricep ce se întâmplă, iar am oprit în pula mea, B. îmi face semne obscene să futem blonda, sau ceva cu o lipeală, nu înţeleg nimic. M-a luat frigul, căcatul s-a solidificat la loc, urăsc iarăși tot și vreau să fiu în altă parte, să fiu singur. Ne dăm jos. Abia acum observ cum e îmbrăcată blonda. Mă apucă din nou râsul. Poartă o rochie scurtă cu model de leopard, haină albă de blană scurtă, colanţi mov, ghetuţe cu toc cui şi are ceva
23
Sânge satanic
lucios, un fel de pietricele, lipit pe gheare. Intră în fast-food. B. zice că vrea să-i dea muie. Zic, frate, cum să dai muie la o penalitate din asta, las’ că găsim noi o curvă mai normală în măneciu, dacă ţii neapărat. Zice că bine. Intrăm şi noi în fastfood. Cerem două beri, ne punem la masă cu blonda. “Vai, dar voi beţi bere dimineaţa?!”, se scandalizează. “Încă nu-i dimineaţă, e noapte”, zic. Ne priveşte neîncrezătoare. Îşi toarnă zahăr în cafea. Ce pizdă tristă, mă gândesc. Inutilizabilă. Încep să vorbesc cu B., d-ale noastre. Blonda ne priveşte un pic speriată. Îşi termină repede cafeaua. Noi n-am terminat berile, vrem să ne fofilăm cu sticlele, ne vede însă blonda şi face: “Aoleu, da’ nu puteţi ieşi cu sticlele, nu cred că se poate, mai bine întrebați!” O aud barmanii şi se uită urât la noi. Dăm berile pe gât şi le lăsăm sticlele. Înjurăm blonda de morţii măsii. Nici B. nu mai vrea să-i dea muie. Ne întreabă unde să ne lase în ploieşti, că ea are treabă în centru. Văleu, cât mai e până-n ploieşti, mai face petarda asta sigur ceva pe drum… Pula mea, zice B., dacă ne oftică, ori o omorâm, ori îi dăm muie, ori ambele. Aha, deci tot nu i-a trecut. Ce înseamnă să ai 15 ani. Autostrada arată bengos, e ca în david lynch, pare că nici n-ar fi în românia, totul e aşa dark, chiar goth, copacii sunt desfrunziţi, nu-i nici ţipenie de om şi cerul se crapă uşor de ziuă. E ceaţă. Ascultăm în continuare rotting christ şi ne ia puţin somnul. Ne luăm de mână. Are mâna micuţă şi rece, cu inele pe fiecare deget, în afară de alea mari. Îi bag mâna în buzunarul de la geacă. Mă pupă pe obraz. Blonda prinde gestul în oglindă şi ne zâmbeşte înduioşată. Crede că suntem fraţi. Într-un fel e mişto, mă gândesc, nu se crizează că merge în maşină cu doi satanişti semibeţi, care i-au vărsat “spirtul” pe banchetă şi i-au umplut maşina de noroi. Sau poate nu ştie ce-s ăia satanişti. Când să mă ia şi pe mine somnul, căldurică, berică, blecăraie,
Cristina Nemerovschi
24
zbang! Gabori. Cred că aţipisem puţin că am ratat momentul în care blonda a fost oprită. M-am trezit fix cu lanterna gaborului în ochi. O întreabă pe blondă dacă a consumat alcool. Blonda săraca zice că nu, gaborul insistă, spune că maşina miroase a votcă. Alt bou. E bere bre, ce pula mea aveţi. Nu zic nimic. B. e palid rău de tot, mă gândesc ce dracu’ are. Gaborul îi explică blondei că a oprit-o pentru că are farurile din spate stinse. Blonda zice că ştie că sunt stinse, sunt stricate, aşa a cumpărat maşina. Păi bine, întreabă gaborul, şi dumneavoastră conduceţi cu farurile aşa stinse? Să faceți doamne ferește vreun accident? Nu v-aţi gândit să le reparaţi? Da’ ce-are, zice blonda, că doar le am pe alea din faţă aprinse, de ce le-aş ţine pe toate, și așa e criză. Gaborul râde, îi dă amendă şi pleacă. Blonda e disperată, a doua amendă în dimineaţa asta. Se dă jos, bate cu piciorul în bordură, se lovește, țipă. Inutilă. Pornim din nou. Noroc cu gaborul, blondei i-a trecut cheful de hi-q. Oprim şi noi muzica, să nu se ducă bateria la mp3player. Blonda zice că musai să mai oprim, e stresată şi îi tre’ ţigări. Oprim. Blonda îşi ia un pachet de slims mentolate. B. zice că s-a pişat pe el când a văzut gaborul, are juma’ de kil de iarbă în rucsac. Îl întreb dacă l-a avut şi-n lmc, şi, dacă da, de ce n-am fumat azi-noapte, zice că nu, l-a luat de acasă. Pula mea. Pornim din nou. Mai sunt câţiva kilometri pân’ la ploieşti, s-a luminat, avem şi bere pe săturate, e bine. Îl iau din nou de mână. Zice că i s-a sculat. De la blondă, zic? Nu ştie, cică. Las’ că-i bine, zic, îţi trece. Cu puţin înainte de intrarea în ploieşti, blonda hop că-i e foame, vrea un sandviş. O înjurăm de mamă. Opreşte lângă un fast-food. Ne întreabă dacă nu venim şi noi. Nu vrem. Rămânem în maşină. Lui B. i se năzare să facă un joint. Îi zic să mai aştepte, zice că nu mai poate, îi e poftă. Asta e, dau să-l ajut. Ţin foiţa, pune iarba, scoate şi nişte tutun dintr-o ţigară,
25
Sânge satanic
o amestecă, lipeşte foiţa, aprinde ţigara, nu vede bine şi dă foc la banchetă. Dau cu bocancul şi stingem bancheta, nu rămâne decât o găurică minusculă şi puţin ars în jurul ei, n-o să vadă blonda. Mai ales că e plin de noroi peste tot. Se întoarce. Pornim. Întreabă ce ţigări fumăm, miros ciudat. Îi zicem că sunt ţigări de foi. Vrea şi ea. Asta e, ne-am căcat pe noi, se gândeşte B., o opresc gaborii pe distrusă drogată şi ne prind. Îi zic că-i dăm, da’ mai încolo. Nu zice nimic, dă drumu’ la radio, e un jeg cu housăreală. Pula mea. Ajungem la intrarea în ploieşti, văd benzinăria, da’ nu înţeleg de ce blonda o ia pe centură şi nu prin oraş, că zicea că are treabă în ploieşti. O întreb. Începe să se vaite că a greşit şi nu are unde să întoarcă. B. râde, îi zice să ne ducă până în măneciu, să vină pe la noi la un suc şi întoarce după aia. Spre disperarea mea, blonda stă şi cugetă asupra ideii. Un gând salvator mă pocneşte, îi zic că nu avem geamuri şi tavan la casă, e în construcţii. Blonda reuşeşte în final să întoarcă. Răsuflăm toţi trei uşuraţi, chiar şi B. Ne lasă în centru. Îi mulţumesc, mă dau jos. Agăţ din greşeală rochiile cu lanțurile de la blugi, le trântesc pe jos într-o băltoacă. Le ridic şi le pun la loc pe banchetă, blonda nu observă. B. mai rămâne în maşină. Află că o cheamă mihaela. Îi ia numărul de telefon. Îi lasă id-ul de mess, adică ceva de genu’ the_saddest_pervert_demon_in_your_fucking_ nightmares _ that_you_crave_for . Ceva pe acolo. Pula mea, clar l-a reţinut blonda. Îl întreb de ce i-a luat numărul de telefon. “Să fie. Poate îi dau muie.” Întrebăm de unde putem lua microbuzul până la cheia. Nu putem, ne zice o babă, merge doar până în văleni. Ne întreabă unde vrem să ajungem, îi zicem că în măneciu, zice aaa, păi e bine, luaţi până în văleni şi de acolo mergeţi mamă pe jos că e aproape. Ne arată autogara, îi mulţumim babei. B. trage din
Cristina Nemerovschi
26
cel de-al doilea joint. Trecem pe lângă nişte gabori, se uită urât că beau bere pe stradă, n-am timp să ascund sticla, în plus tre’ să beau altfel mă ia mahmureala căcatul se agață de mine din nou şi fut şi ziua asta. Nu zic nimic, trec mai departe, B. vrea să se ia de ei, nu-l las. Ajungem la autogară. Nişte maneliste se uită la noi, îşi dau coate şi încep să râdă. Pula mea, zic, ploieştenii sunt la fel de proşti ca bucureştenii, B. zice că da, da-le-am muie. Vine microbuzul, ne urcăm, nu prindem locuri aşa că ne punem în picioare lângă două babe, atârnați de bare. Microbuzul pleacă brusc, dă într-o groapă, B. varsă nişte bere pe o babă, baba protestează, eu râd. B. zice că trebuia să-l luăm pe următorul, mai fumam şi noi nişte iarbă, babele cască ochii când aud, ca în piesa aia de la fără zahăr, cum dracu’ să fumezi aşa iarba de pe câmp, n-ai tutun? Se eliberează un loc la ieşirea din ploieşti în capătul mașinii, B. dărâmă trei maneliste şi reuşeşte să-l prindă. E lângă o manelistă. Zice că să vin să mă ţină în braţe. Vin, mă pun în braţe, zice că sunt greu, mă dau jos şi mă aşez lângă el, înghesuim manelista. Băgăm rotting christ, manelista ne priveşte speriată, dezaprobator. Scoate şi ea căştile, bagă guţă. Râdem. Bem bere. Ca şi cum manelista nu era îndeajuns, bagă manele şi microbuzul. Râdem. B. zice să fumăm un joint pe geam. Zic care geam că lângă geam e manelista. B. o întreabă dacă nu vrea să facem schimb. Manelista ne priveşte de parcă a văzut prima dată pe dracu’. Renunţăm la joint. Vine unu’ zice să plătim călătoria. Plătim. Scumpă a dracu’. Mai bine făceam autostopu’. B. zice că aşa e, şi fumam şi un joint dacă făceam autostopu’. Se urcă încă o manelistă. Vine lângă noi. Se uită urât, vrea să-i dăm locul. Îi dăm o pulă. Ne bagă coate în spinare. B. ar vrea să-i dea muie şi ăsteia. Manelista de pe scaun începe să spargă seminţe. B. îi oferă o gură de bere. Îi zice că merge cu seminţe. Manelista e oripilată. O fi anti-alcool, pula mea.
27
Sânge satanic
Ajungem în văleni, ne dăm jos. Desfacem altă bere, aprindem un joint. Pe străzi numai babe. Oprim una, o întrebăm cum ajungem în măneciu. Zice vai e mult pe jos vreo 15 kilometri. Ne arată oricum direcţia. Plecăm spre măneciu, B. zice las’ că nu-i aşa departe, 15 kilometri e puţin mai mult decât din mangalia până-n vamă, am mers de atâtea ori pe jos, o fi, pula mea, mi-e cam foame. B. zice că mâncăm când ajungem, mai bine ținem banii doar de băutură. Începe să-mi povestească despre o nuvelă horror pe care o scrie. Sună cam naşpa, are clişee. Nu pot să-i spun. O să-i spun totuşi cândva, dar mai bine îi spun când e beat. Zice că o să fiu eu personajul principal. Pula mea. Poate că nu e aşa de nașpa până la urmă. Trece un camion pe lângă noi, gata să ne calce. Îi arătăm muie, înjurăm. O babă iese la poartă şi se oripilează când ne vede. Avem bocanci new rock. O raţă se ţine după noi, B. zice să-i dăm bere. Nu-i dăm. Obosim. Facem popas. B. mă întreabă de R., zice că trebuia s-o luăm şi pe ea, R. e o gagică marfă. Îi zic că m-am plictisit de ea. Zice că n-ar trebui, R. e marfă. Nu ştiu ce mă apucă, îi spun de D., toată faza cu buda. Zice că sunt un bou. Că o să afle sor-sa. Că o să o pierd pe R. În plus, aia mică e o dobitoacă, e proastă şi urâtă pe deasupra, are dinți de iepure. Poate că are dreptate. Nu ştiu. Momentan nu-mi vine figura lui D. în minte, dacă nu pot să mi-o imaginez poate că e, într-adevăr, urâtă. Pe R. pot să mi-o imaginez oricând, dar trăsăturile ei se schimbă în funcţie de sentimentele mele faţă de ea. Mă întreabă dacă o iubesc pe D., îi zic că nu, adică o iubesc pentru că e sor-sa lui R. Nu trebuia s-o fuţi. Poate că nu. Bem bere. B. zice că s-a ameţit de la iarbă. Nu se vede, zic. A plecat raţa. Mai bine, zice B., ăştia cu camioanele nu vezi cum merg, călcau raţa. Are chef de chestii serioase, mă întreabă ce gen de gagică cred că i s-ar potrivi. Îi zic că n-are nevoie de gagică, la ce-i trebuie gagică. Zice că ştie, dar în cazu’ în care ar vrea una, ce fel de gagică ar trebui să-şi ia. Dacă dintre astea de le ştim noi i
Cristina Nemerovschi
28
se potriveşte vreuna. Zic nu ştiu. Mă întreabă dacă s-ar potrivi cu R. Aici voia să ajungă. Vrea să ştie dacă m-aş supăra dacă el şi R… Nu mă supăr dacă o fuţi, mă supăr dacă ne desparţi. Îi zic că nu cred oricum că are rost discuţia, ea n-ar sta cu unu’ aşa mic și dus cu pluta, vrea un gagiu cât de cât responsabil, pe picioarele lui. Se supără. Iese în mijlocul şoselei şi face cu mâna la maşini. Îl întreb ce pula mea are, nu voia să mergem pe jos, zice că ba da, da’ s-a plictisit de mine. Mă calcă pe nervi fiţele astea de pizdă nefutută. Opreşte un camion. Îl întrebăm dacă ne ia până în măneciu. Are impresia iniţial că B. e fată şi ne deschide să urcăm. Vede că B. e băiat, nu se supără pe loc, ne întreabă dacă nu avem şi fete cu noi. B. zice că avem o blondă bună rău, ăla devine foarte interesat, se zgâiește în jur așteptând probabil să apară o prințesă suavă și țâțoasă din boscheți, B. îi arată însă pet-ul de bere. Se oftică, până și doi copii fac mişto de el, trânteşte uşa şi pleacă. Mergem în continuare pe jos, mă dor picioarele. B. zice că mai bine ne încălţam în tenişi. Iese altă babă la poartă şi ne dă bună ziua. Îi dăm şi noi. Vrea să ne vândă struguri. Eu aş mânca struguri, dar B. zice că e aiurea, nu merg cu bere. Îi zic că îi mănânc doar eu, ce-i pasă. Ne certăm. Că sunt bulangiu că nu vreau să-i dau şi lui struguri. Zic, păi n-ai zis că tu nu vrei? Zice că ori mâncăm amândoi, ori niciunul. Baba se satură să ne asculte şi intră în casă. Rămânem fără struguri. Îi zic lui B. că se poartă ca o pizdă. Zice că da, parcă mă şi pricep eu. Îl întreb ce vrea să spună. Zice că dacă-aş fi mascul adevărat n-aş fute în budă dobitoace de 14 ani. Îl trimit la dracu’, nu-i treaba lui pe cine fut eu. E un bou, vrea să dea muie la maneliste. Îmi zice că avea impresia că avem o relaţie. Da, am avut, s-a terminat acum două minute. Mă îmbrânceşte, mă împiedic de-un şanţ, cad şi îmi scrântesc glezna. Vrea să-şi ceară scuze, da’ nu mai apucă. Mă ridic şi-i trag un pumn în obraz. O iau înaintea lui, deşi mă doare glezna. Îi smulg berea din mână. Îşi aprinde un joint.
29
Sânge satanic
Până la măneciu nu mai schimbăm niciun cuvânt.
Casa arată fain, doar că e roz. B. zice că poate ne îmbătăm şi o vopsim neagră, să facă milf infarct. Râd. Ne împăcăm. Mă rog, relativ. Intrăm. Înăuntru e tot făinuţ, mobila e un pic cam naşpa, dar cel puţin e destul loc. Are 9 camere. Zice să luăm mansarda, e cea mai marfă, pe aia a decorat-o el. Urcăm. E plină de postere cu slipknot şi de vreo două cu machine head. Un craniu de bivol într-un colț. Are un pat îngust, un dulap, două scaune şi o măsuţă rotundă. Din pat vezi dealurile, e mişto. Îi zic că-mi place, rămânem aici. Mă ia în braţe. N-am chef de giugiuleli dar nu vreau să fut ziua. Îmi dau seama că e foarte feminin, uneori tre’ să ai grijă ce-i spui dacă vrei o seară liniştită de băut. Sau poate aşa e în orice cuplu, nu contează ce sex ai. Cred că într-o zi o să-i cumpăr flori, în pula mea. Plecăm după cumpărături. Mergem vreo 10 minute, nu găsim niciun magazin. Vedem o babă, o întrebăm unde e un magazin. Baba zice că mai e mult de mers, da’ ce-am vrea să cumpărăm, poate are ea. Îi zicem că bere, baba se oferă să ne dea vin. Nu vrem. Plecăm. Peste alte zece minute vedem un butic. Intrăm. Întrebăm dacă are timişoreana, cerem 50 de cutii şi 10 sticle la doi litri. Vânzătoarea face ochii mari. “Da’ ce vreţi să faceţi cu ea?” “S-o bem, ce putem să facem cu ea?”, zice B. Mie, cu aerul că-mi divulgă cel mai mare secret de pe planetă: “Să ne-o băgăm în cur”. Îl pufneşte râsu’. “Nu vă dau”, decide ea sec. B. înjură, eu încerc să o conving cu binişorul. O întreb de ce nu vrea să ne dea. E prea multă deodată, n-am dat niciodată atâta nici măcar la înmormântări numai la o persoană sau două, zice, în plus nu sunteţi de la noi din oraş, poate sunteţi scandalagii. O înjur şi eu. Luăm doar 20 de cutii, pe care ni le dă în sictir, cu o privire dezaprobatoare, şi nişte cartofi şi
Cristina Nemerovschi
30
pâine. Ajunşi afară, începem să râdem. Ce proastă, zice B. Mai mergem alte zece minute până la următorul butic. Luăm 30 de cutii de acolo. Ne întoarcem. Sunt grele, mă doare spatele. În curte la noi e un bărbat între două vârste. Intrăm. Dă bună ziua, ne întinde mâna, zice că e vecinu’ din dreapta, s-a gândit că dacă tot ne-a văzut să treacă pe la un şpriţ, ca între vecini. N-avem şpriţ da’ îi dăm o bere. Intră, se aşază, bea o bere. Mai cere una. Ne întreabă ce mai e pe la bucureşti. Ninge, îi zic eu. B. se abţine să nu râdă în hohote, din nou. “Da’, păi dacă aşa vrea domnu’, ninge şi-n septembrie. Așa dă domnu’, n-ai ce-i face. Să vezi că vine ninsorile și pe la noi”, zice. Aoleu zic. Bea şi berea asta, dar nu pare să se grăbească. Îl întrebăm de nevastă-sa. A funcţionat, se ridică să plece, zice că-l așteaptă nevastă-sa, zilele astea tre’ să nască. Pleacă. Găsim calculatorul şi ne apucăm să ne uităm la un horror, singurul pe care vara manelistă a lui B. l-a lăsat în casa de vacanţă. Surprinzător, uluitor, e fain. Atmosfera e de altfel sublimă la noi, afară şuieră vântul, uşile scârţâie puţin. Bem bere, ar merge şi ceva de mâncare, da’ ne e lene. Se aud dintr-o dată bocănituri zdravene în uşă. Prinşi de film, ne speriem. Pe urmă râdem. Oprim filmul şi mă duc să văd cine pula mea ce vrea. E o babă. Fac prostia și-i deschid. Zice că e vecina din spate, a auzit zgomotele în casă şi a venit să vadă cine e. Îi zic că noi eram. Îi explicăm cine suntem, nu prea înţelege, îl recunoaşte pe B. Intră în sufragerie. Deja mă uit prin jur să văd dacă avem vreun cuţit, vreun par, ca să alungăm baba. Nepăsătoare faţă de potenţialul pericol, se insinuează cu mers legănat de raţă, îşi lasă bastonul şi se aşază pe canapea. B. face încă o greşeală idioată pe ziua de azi, îi aduce un pahar de suc pe care l-a ginit în frigider. Vechi de când lumea, dar ei îi place. Baba bea cola şi începe să vorbească de isus, că a oprit cică ploile la fix, când să vină inundaţia să salte casele oame-
31
Sânge satanic
nilor. Să se ducă pe râu în jos toată munca creștinilor. Mă uit încă o dată după cuţite, constat că nu prea sunt ascuţite. Mă minunez cât de norocoasă e baba, ne-a prins relativ treji, altfel ajungeam mâine pe prima pagină în cancan. Ba poate că B. i-ar fi dat şi muie, şi astfel am fi ajuns violatori de babe. Who knows. Jesus knows, ar zice baba dacă ar şti engleză. Vorbeşte ea ce vorbeşte, bea sucu’ şi… finally, se ridică: “Mă duc şi eu mamă în treburili mele, vă lasă mama singuri, uite-aici ţineţi mamă o iconiţă să vă apere domnu’ că lumea astăzi tare mai e rea… Mă duc şi eu mamă, u-uff ce mă dor şalili, nu vrei mamă să mă duci până la poartă, mulţumesc mamă, să-ţi dea domnu’ sănătate mamă, ce să-i faci bătrâneţili astea”… Ce să-i faci. Baba pleacă cu B., eu urc în mansardă şi bag rotting christu’ la boxe, lemnu’ trepidează, super marfă. Îmi dau seama că o să învăţ toate albumele pe de rost, de fapt oricum le ştiam, acu’ o să le visez. Se întoarce B., zice să ne mai uităm la film, eu n-am niciun chef, mi-a trecut, m-a ofticat baba, mereu mă oftică ăştia cu dumnezeu, turuie toată ziua și dacă o întrebi de ce crede în asta, habar n-are să-ţi spună. B. caută un film porno printre cd-urile manelistei. Mă gândesc că am întâlnit într-o singură zi mai mulţi manelişti decât în tot anul, ce să-i faci, vorba babei, aşa e când eşti pe drum. Încep să râd, B. mă întreabă ce am, nu-i spun. Mă enervează, e un idiot. Mai are şi tupeu să-şi imagineze că el şi R… Bătăi din nou în uşă. Zic, mamă, de astă dată poa’ să fie şi popa satului, îmi bag pula în el şi nu-l primesc. Mă duc, deschid. E un popă. Mă apucă râsul, nu mai pot, mă ţin cu mâinile de burtă, mă duc şi-mi desfac o bere. Zice că a venit să sfinţească casa, că a trecut mult timp şi nu l-a primit nimeni cu botezu’. Îi zic că nu acum, mai bine mâine. Popa nu se sinchiseşte, intră cu tupeu, se opreşte în living şi începe să cădelniţeze. De sus urlă rotting christ, se termină after dark I feel începe in domine
Cristina Nemerovschi
32
sathana, eu mă prăpădesc de râs. Popa se sperie. Mă întreabă dacă mai locuieşte cineva în casă şi de ce ascultăm aşa ceva. Vine şi B. din mansardă, îl vede pe popă, începe să râdă isteric. “cordial existence to those who refuse abstinence/trapped in the swinging hope of eternal pleasure”. Ne amintim că am făcut mişto pe drum că în ziare la orice se adaugă atributul “porno”, profa porno, mamaia porno, capra porno. Zice B., “Ptiu, ia uite: popa porno!”. Popa nu e deranjat de apelativ, sau poate nu aude, încearcă să ne explice că muzica rock e de la satan, noi zicem că ştim dar nu ne deranjează. Zice că foarte rău facem, asta nu e ceva pe care să-l tratezi cu atâta ușurință, o să ne dăm seama mai târziu, prea târziu. Mai cădelniţează el ce mai cădelniţează, B. e ofticat, vrea să-i dea cu ceva în cap, eu îi zic că dă-l în pula mea, lasă că după ce pleacă fumăm iarbă şi agăţăm pentagrame peste tot, reparăm casa, B. tot e ofticat da’ se calmează. Popa termină. Îşi strânge căcaturile şi se uită la noi. Eu îl întreb dacă mai vrea ceva. Ne priveşte mirat, începe să se enerveze. Zice că trebuie să dăm şi noi ceva că ni l-a adus pe dumnezeu în casă. Îl întreb dacă vrea bere, îşi face cruce. B., din capul scărilor, urlă: “Da’ du-te bre în pula mea de aici, după ce că ne-ai afumat cu jegul ăla de tămâie, vrei să-ţi mai dăm şi bani??? Noi suntem satanişti, bre, mai bine pleacă cât mai poţi! Şi-aşa n-avem bani, acu’ o să-i mai dăm şi la popii porno, în pula mea!!!” Popa se prinde în final că nu e rost de mălai pe aici şi dă să se care. Boscorodeşte el ceva acolo şi deschide uşa de la intrare. În prag… o vacă. Vaca îl vede pe popă, e luată prin surprindere probabil, şi începe să facă muuuuu. Pe lângă muuuuu, din bot îi scapă și ceva bale. Popa dă să ocolească vaca, vaca îi ţine calea şi-i dă înainte cu muuu-ul. Popa ridică crucea spre coarnele vacii, poate crede că a venit cu noi şi e satanistă. Începe s-o descânte în legea lui. Eu văd toată faza, sunt terminat de râs, începe să mi se scoale. “fulfilled desire for those who accomplish their sins”. E mortală toată chestia, merită filmată. Pe
33
Sânge satanic
vacă o doare în cur de cruce, începe să se balege pe scări. Popa reuşeşte în sfârşit să ocolească vaca, iese bodogănind pe poartă, e îmbufnat, o babă de vizavi îi strigă sărumâna părinte, popa nu răspunde, zici că fuge de dracu’, vaca intră în hol. B. vede vaca şi începe să urle, bătând din picioare: “Breee! Iote vaca porno!”.
2. Crăiasa zăpezilor nesfârşit de negre
Tu eşti Eu, respiri cu plămânii mei, scrii cu neuronii mei, procreezi cu sperma mea. Când sunt în criză de personalitate şi nu pot fi Tu, îţi dau voie să fii Noi. Dacă vreodată coşmarurile şi cele mai frumoase imagini care mi-au bântuit creierul s-ar contopi ca prin minune luând o singură formă, aceea ai fi tu, regină, vrăjitoare binecuvântată de diavol, amanta lui preferată. Găsesc în ochii tăi tristeţea întreagă a lumii, ştiu că suferi pentru toate frunzele rupte şi merele pline de viermi picate prea devreme de pe cracă, pentru firele de praf care ajung pe maşini şi sunt ucise de aurolacii care şterg parbrize la stop în intersecţii. Ştiu că tu eşti sufletul universului, că totul există pentru că îl gândeşti tu, că mintea ta jucăuşă naşte jegul ăsta de lume în fiecare dimineaţă pentru a avea un ghem de lână pe care să îl arunce şi apoi să-l prindă. Dacă într-o dimineaţă, mult prea mahmură, nu ai fi în stare să te trezeşti la ora obişnuită, lumea ar rămâne într-o noapte fără sfârşit, răsuflările ar împietri, câinii s-ar opri printre maşini, adormiţi, iar soarele ar pica în apa mării și s-ar îneca. Şi dacă lumea ar pieri în haosul astfel provocat de prea multe beri băute de noi doi împreună, când te-ai trezi ai inventa dintr-o clipire de gene o alta, mai minunată, mai întunecată, alte fiinţe inutile şi alţi maidanezi care vor fi călcaţi sau nu de automobile pe autostradă. Şi totul este exact aşa cum ar trebui să fie. R. neagră, R. pe care nimeni n-o va înțelege și n-o va
35
Sânge satanic
cunoaște niciodată, nu mai ştiu unde şi când te-am întâlnit. I know, sounds lame, dar ăsta e adevărul. Cum aş putea să fi uitat cum ai apărut în lumea mea, cum mi-ai invadat cotloanele întunecate şi morbide la care ţineam cu disperare, cu dinţii sângerânzi, în care mă simţeam singur şi fericit? Cum ai venit cu inocenţa, cu zâmbetul şi râsul tău, cu nebunia ta copilăroasă şi totuşi atât de calculată şi perversă. Cum am sperat în acelaşi timp să te contaminez de tristeţe şi moarte, ca să mă poţi însoţi prin viaţă, să mă poţi înţelege şi consola, dar şi să mă salvezi, aşa ca într-o poveste expirată, de demult. Şi, cu toate astea, da, am uitat. Nu ştiu când te-am cunoscut. Nu ştiu ce culoare avea părul tău, dacă erai dată cu ruj, dacă erai beată, ce purtai în picioare, dacă purtai pe vremea aia o mie de brăţări de care astăzi nu te desparţi nici când dormi, nici când faci baie, dacă aveai iubit, dacă era zi sau noapte, dacă eram fericit sau deprimat. Haosul care suntem noi reîncepe cu fiecare azi. Te-aş iubi din nou, de la început, cu aceeaşi disperare, de fiecare dată. Nu îmi amintesc ziua de ieri, nu ştiu nici măcar dacă ai încercat să mă ucizi sau să îmi oferi îndelung visata ieșire, redempțiune. Mă priveşti adesea cu ochii mari, deschişi, în timp ce dorm. Îi deschid ameţit pe ai mei şi îţi întâlnesc privirea neagră, punctele alea două care stau să fie cuprinse de flăcări, și totuși privire lipsită parcă de orice emoţie, ca un hău în care te-ai putea prăbuşi dacă nu te ţii bine pe picioare şi înţeleg poemul ăla cu izvorul nopții, toate poemele scrise vreodată, și bune și proaste, înțeleg şi că am fost damnat să te am, că mi-ai fost dată pentru ca să mi se arate hidoşenia mea interioară. Că eşti oglinda care îmi arată de fiecare dată tot ceea ce nu vreau să văd, tot ce încerc să uit, să refuz cu disperare. Apoi, imediat, îmi imaginez că eşti moartă. Că ai împietrit aşa, cu ochii deschişi, că niciodată nu voi mai putea pătrunde în mintea ta, căci mintea ta nu mai există, că mi-a rămas pentru vecie numai această imagine a ochilor negri mari, deschişi, a buzelor
Cristina Nemerovschi
36
rotunjite, caninilor ascuţiţi şi nasului un pic turtit. Eşti grădina mea cu toate animalele care au existat de la începuturi, eşti un alt eu, eşti lumea pe care mi-o doresc, eşti proiecţia universului în mintea mea, o proiecţie ideală, dintotdeauna dorită, perfectă. Ştiu că este o platitudine idioată, dar odată ce te-am cunoscut nimic nu a mai fost la fel. Regină, ai apărut de nicăieri, m-ai obligat să mă nasc din nou, transfigurat, mi-ai spălat sufletul şi mi l-ai umplut de păcate de care înainte nici nu ştiam că există. Regină, amantă perversă şi pecetluitoare, vii din neguri adânci şi ţi-ai găsit adăpost în mine. Sclav, mort, lipsit de substanţă, m-am scurs în ochii tăi şi acum trăiesc prin respiraţia şi vocea ta. Dacă într-o zi vei hotărî să mă ucizi, am să accept asta cu resemnarea unui orb, cu umilinţa celui care nu este demn nici să îţi îmbrăţişeze, aruncat în genunchi, gleznele de diavoliţă.
R. are 21 de ani şi este iubita mea.
37
Sânge satanic
Interviu cu Cristina Nemerovschi realizat de Andrei Zbîrnea pe Facebook Andrei Zbîrnea (AZ): bună…acesta va fi un interviu mai puţin uzual. de fapt nici nu văd altfel un interviu despre Sânge satanic, mai ales pe facebook. Cristina Nemerovschi (CN): ai dreptate. AZ: mergând pe coperta IV a cărţii tale, aflăm, fără a trece la lectura cărţii, că Sînge satanic este, probabil, cea mai imorală şi mai misogină carte a unui autor roman. După cititul propriuzis, cu precădere capitolul 19, Pizde şi urmărind următorul pasaj Iubita mea e deşteaptă ca o vacă, frumoasă ca o capră, pofticioasă ca o scroafă, rebelă ca o curcă, agresivă ca o broască, dulce ca o iapă, este Sânge satanic o carte imorală şi misogină? CN: cred că asta depinde în foarte mare măsură de cititor, de percepția acestuia în timpul lecturii și, mai ales, de bagajul ideatic pe care el îl posedă până în momentul în care deschide Sânge satanic. de fapt, multe pasaje din roman sunt lăsate deschise interpretării cititorului… şi, din ce-am observat, a fost probabil un lucru inspirat, deoarece sunt, până în prezent, deja o mulţime de interpretări, care mai de care mai diferite și mai incitante; eu aş spune că este mai degrabă o carte amorală – personajul principal are o problemă în a accepta normele impuse de societate, de orice tip ar fi acestea, deci şi cele morale. totuşi, mă aştept să fie stigmatizată rapid cu calificativul “imorală” şi nu mă deranjează foarte mult acest lucru. dacă este misogină? aş spune mai degrabă anti-feministă… M. nu urăște în niciun caz femeile, ci doar le desconsideră într-o anumită măsură, în special prin prisma capacităților intelec-
Cristina Nemerovschi
38
tuale și creative ale acestora. pe de altă parte, sunt cititoare care mi-au spus că au găsit în roman un imn de dragoste neasemuit de frumos adus femeii ☺ și că romanul este un fel de “feminism misogin”. deci, cum spuneam, presupun că până la urmă totul depinde de cititor. AZ: care este miza acestei cărţi? cine sunt cititorii? cine sunt duşmanii? CN: cititorii pe care am mizat eu, de la început, sunt acei oameni nu neapărat cuprinşi într-o categorie anume şi bine delimitată de vârstă, ci mai degrabă oameni care se aseamănă în spirit: dezinvolţi, nonconformişti, rebeli, îndrăgostiţi iremediabil de libertate şi dispuşi să sacrifice orice pentru a nu şi-o pierde, oameni care cred în exprimarea personală, de orice tip dar în special artistică…. oameni fără fiţe, pe de altă parte, care nu vor să îmbrace un mesaj în haine de gală, ci să-l transmită aşa cum este el pe bune. e adevărat, m-am adresat în special ascultătorilor de rock, pentru că aceştia ar trebui, cel puţin în teorie, să aibă aceste însuşiri – atitudinea aceea rebelă a omului care nu acceptă idei de-a gata, norme & shit … duşmanii? ☺ n-aș putea spune cu exactitate; probabil oamenii care se tem de ceea ce sunt şi încearcă toate metodele de a fugi din faţa propriului sine – se ascund în spatele unor joburi corporatiste, petrec timpul liber în faţa televizorului care îi spală pe creier, citesc tabloidele, şi așa mai departe. acei oameni care se tem, printre altele, de tot ceea ce reprezintă act artistic, pentru că îi sperie de moarte libertatea pe care și-o asumă orice individ care creează. artistul li se pare un pericol public. AZ: cartea poate fi privită atât ca un roman, dar şi ca o oglindă spartă ale cărei cioburi se reunesc la un moment dat prin cele patru personaje, M., R., B. şi D.? care e varianta mai comodă pentru scriitor, întregul sau puzzle-ul? CN: mie mi-a fost mai uşor să o scriu, aşa cum bine ai remar-
39
Sânge satanic
cat, ca puzzle, dar având permanent în minte şi întregul și finalitatea; cred că e o tentaţie mare să o scrii aşa, pe “cioburi”, pentru că fragmentarea asta îţi dă ocazia de a scrie potrivit stării tale de moment. ştiu însă că sunt autori care preferă să scrie o carte ca un întreg, cu introducere, apoi intrigă, desfășurare și încheiere, păstrând mereu în minte un plan al “acţiunii”. Cred, pe de altă parte, că puzzle-ul s-a și potrivit foarte bine în cazul Sângelui satanic, deoarece personajele sunt…mai neobișnuite și mai haotice. viața lor nu e nici pe departe o înșiruire ordonată de fapte, deci nici povestea nu ar fi avut de ce să fie așa. AZ: Sânge satanic a fost scris între 2006 şi 2009. totuşi nu se observă diferenţe de stil între capitole. care ar fi soluţia din laboratorul Cristinei Nemerovschi? CN: cred că explicaţia ar fi aceea că am ajuns să cunosc foarte bine personajul principal, cel care, în definitiv, duce cu el întreg romanul, toate ideile, relaţionează cu celelalte personaje, şamd; cunoscându-l îndeaproape, mi-a dat o continuitate care s-a păstrat indiferent de trecerea timpului; cred că şi peste 5 ani, să zicem, aş putea să reiau romanul, şi implicit personajul, de unde l-am lăsat. AZ: ţi-ai dori să reiei romanul? CN: da, m-am gândit şi la asta și o voi face, de fapt am și început să scriu continuarea, care va fi de fapt un prequel; titlul său este Ani cu alcool și sex. în Sânge satanic, am centrat absolut totul în jurul lui M. şi, pe parcurs, am început să descopăr tot soiul de lucruri interesante şi despre celelalte personaje, privind prin ochii lui: despre R., B., D….m-am gândit că ar fi interesant să scriu o continuare din perspectiva unuia dintre celelalte 3 personaje. asta voi face însă în cea de-a treia parte a trilogiei începută cu Sânge satanic (deci vor fi trei cărți!). Cea la care lucrez momentan, Ani cu alcool și sex, este în continuare
Cristina Nemerovschi
40
narată tot din perspectiva lui M. iar a treia, că tot vorbeam despre ea, va fi povestită de unul din cele două personaje feminine din Sânge satanic, nu spun care. AZ: eu aş alege-o pe D. că se maturizează (poate). CN: e o alegere interesantă; deci te-a atras personajul D.! AZ: se poate spune, mai ales că aş putea să o educ în stilul meu. acum am să citez un paragraf de care pot spune că am fost fascinat cu toate că eu nu ascult black metal. totuşi, un asemenea paragraf cu greu poate fi trecut cu vederea de un iubitor al zonei de metal, indiferent că e vorba de heavy, speed sau progressive. Totul este făcut din iubire, iar iubirea este înţelegere şi cunoaştere. Ştiu că numai în astfel de momente sunt aproape de adevăr, pentru că Adevărul nu este pentru ochii muritorilor, adevărul este ca black metal-ul, ai nevoie de pregătire înainte de a te apropia de el. cât este aici filosofie şi cât black metal/trăire brută? CN: în primul rând, trăire brută. filosofia îi urmează. de fapt, întreg romanul este construit din stări, şi abia mai apoi din idei şi acţiune. chiar s-ar putea considera că este, de-a lungul celor 300 şi ceva de pagini, o pledoarie pentru trăire personală şi brută şi pentru descoperirea trăirii şi acceptarea ei – “nu trebuie să te ascunzi niciodată de ceea ce simţi” este, parţial, filosofia lui M. AZ: crezi că un cititor nemetalist poate citi Sânge satanic, dincolo de literele negre pe fundalul alb? CN: da, sunt convinsă, şi chiar am primit un feedback neaşteptat şi din partea unor nemetalişti; cred că all that it takes este dispoziţia cititorului de a se lăsa în seama gândurilor şi trăirilor autentice în timpul lecturii, de a nu intra în atmosfera romanului cu prejudecăţi, cu idei învăţate de la alţii; dacă îl va citi cu mintea eliberată pentru o clipă de diverse bruiaje, cred
41
Sânge satanic
că sunt șanse mari să-l simtă şi să-i placă. şi poate, chiar, să devină mai interesat de metal, după ce citeşte Sânge satanic. AZ: măcar la nivel de slayer şi megadeth dacă nu nargoroth şi immortal. CN: exact… the basics. AZ: am citit în foarte multe locuri cartea ta. metrou, tramvai, canapea, aşteptând-o pe mama să iasă din minimarket, la gura metrou de la unirii. şi, totuşi, aspectul ăsta nu mi-a distras atenţia şi emoţia spre alte zone. cartea poate fi citită oriunde, oricând. unde ai scris cartea? CN: şi eu am scris-o tot oriunde şi oricând. am scris-o acasă, am scris la bibliotecă, foarte mult la terase sau în baruri, în vama veche, prin diferite oraşe pe unde m-am plimbat, am scris un fragment chiar şi pe o casă. e o experienţă plăcută să recitesc fragmente şi să-mi amintesc unde mă aflam în momentele în care le-am scris. e interesant cum, de fiecare dată, starea pe care o regăsesc într-un anumit fragment din roman îmi aminteşte imediat locul unde ea a luat naştere. mi-a fost uşor să o scriu peste tot, a venit de la sine, cumva; acum am senzaţia că fiecare fragment a fost scris într-un anumit loc pentru că acela era cel ideal unde să fie scris. deşi n-am planificat nimic. AZ: mă gândeam ce loc ţi-ar putea inspira ciopârţirea sosiei andreei bănică din visul lui M.:))… CN: pe ăla l-am scris în vama veche. dar nu m-a inspirat vreo clonă a andreei prezentă prin vamă. deşi, dacă aş fi căutat, cred că aş fi găsit destule blonde strâmbe. J AZ: mergând mai departe şi dacă tot am revenit la cioburile cărţii, în Sânge satanic umorul se împleteşte excelent cu lirismul pur, dar şi cu un limbaj ce uzează adesea de invectivele
Cristina Nemerovschi
42
personajelor. de unde vine dozajul optim pentru o asemenea abordare? CN: nu ştiu dacă e neapărat un dozaj optim; aici iarăşi depinde de gusturile şi de obişnuinţele cititorului – unii i-au reproşat cărţii cinismul, alţii tocmai lirismul; la polul opus, mulți au îndrăgit-o în același mod, unii pentru umorul negru și cinic, alții pentru pasajele poetice și sensibile. eu am scris fiecare capitol în funcţie de dispoziţia de moment. până la urmă, orice carte este construită mai mult sau mai puţin după chipul autorului sau – mie îmbinarea asta mi se potriveşte, sau mi se potrivea în orice caz atunci când am scris romanul. i se potriveşte de altfel foarte bine şi lui M., aceasta discrepanţă între momentele dure şi cele poetice, bipolaritatea asta – și cred că e una dintre caracteristicile definitorii ale personajului, unul dintre motivele pentru care este atractiv, carismatic – ca să-l laud acum. AZ: un fel de alexi laiho (children of bodom, pentru nemetalişti) mioritic… CN: să ştii că da. AZ: aşa mi-l imaginam fizic pe M. CN: asta chiar îmi aminteşte de un moment simpatic – la concertul children of bodom care a avut loc de curând la bucureşti, câteva fane ale trupei mi-au mărturisit că s-au îndrăgostit de personajul principal din Sânge satanic, deci intuiţia ta este excelentă. AZ: pe departe cea mai lirică bucată a romanului este cum au invadat şerpii vama veche. sunt şi ceva asemănări cu celebration of the lizard de la the doors. crezi că suntem în momentul în care se înlătură zidul dintre epic şi liric în literatură română? CN: este posibil. în ultimul timp am citit romane excelente scrise de poeţi (de autori care erau în principal cunoscuţi ca poeţi). sincer, mi-ar plăcea să nu existe graniţe rigid trasate
43
Sânge satanic
între genuri literare. îmi plac foarte mult experimentele, îmi place libertatea autorului, cred că ea ar trebui să primeze, şi nu nişte reguli de teorie literară, oricum depăşite, care nu aduc nicio inovaţie. într-adevăr, cred că se tinde și spre un mixaj tot mai des și expresiv între poezie şi proză. singura cerinţa este, cred eu, să fie unul reuşit, natural, nu forţat. până la urmă, forma sprijină conținutul, nu invers. AZ: acum un exerciţiu de imaginaţie. cum ar fi fost primită cartea ta în america anilor ’80, cam pe atunci a apărut şi black metal-ul, cum ar fi primită cartea ta în afganistan şi cum ar fi percepută în suedia sau norvegia? mi-a venit de la perceperea femeii de la nord spre sud. în kiruna, suedia e un obicei ca bărbaţii să dea altor barbaţi, aflaţi în vacanţă, femeile lor pentru a întreprinde acte sexuale, e un vechi obicei pe acolo. pe la noi, dacă te înşală nevasta, o ucizi şi ajungi la puşcărie. în orient, ştii şi tu cum e femeia văzută. CN: cred că în suedia şi norvegia ar fi privită cel mai natural, cel mai ok – dintre cele 3 variante date de tine. şi în afganistan… mi-e şi frică să mă gândesc. AZ: totuşi în sua măcinată de acele frământări, după războaie nesfârşite, biserica…are şi updike nişte cărţi controversate. CN: în sua cred că părerile ar fi fost foarte împărţite. exact. hipioţii sau urmaşii lor ar fi putut-o iubi, deşi nu este neapărat o carte despre iubirea faţă de cei din jur – dar cred că ar fi apreciat pledoaria asta pentru libertate, pentru trăiri personale, fuga din faţa ideilor impuse de alţii, de sistem. iar cei mai slabi de înger s-ar fi speriat, cu siguranţă. aia cu afganistanul chiar mă obsedează acum. J) AZ: poti scrie despre asta, eu aşa elimin obsesiile, le diminuez. să sperăm la o traducere în limba finlandeză/suedeză? în
Cristina Nemerovschi
44
următorii ani? CN: m-ar bucura foarte mult o traducere în aceste limbi, fireşte şi eu sper şi îmi păstrez optimismul. de altfel, m-ar bucura o traducere în orice limbă, chiar şi într-una de circulaţie mai restrânsă – cred că e foarte emoţionant să ştii că o carte a ta e citită de oameni foarte diferiţi de cei în mijlocul cărora trăieşti tu, din civilizaţii diferite, cu obiceiuri complet diferite, cu filosofii atipice, şi așa mai departe. Sânge satanic este în curs de traducere în engleză și, momentan, va trebui să mă mulțumesc cu asta. AZ: ce înseamnă pentru tine black metal? de ce asociază unii black metal-ul cu satanismul? CN: pentru mine înseamnă o nevoie firească de a-ţi exterioriza şi trăirile ceva mai extreme, de a da frâu liber părţii tale mai dure, mai sălbatice, mai raw; iubesc muzica asta pentru că mi se pare că merge acolo unde puţine genuri îndrăznesc să ajungă. cu toţii avem şi trăiri extreme, dar nu mulţi le recunoaştem şi chiar şi mai puţini le dăm frâu liber. eu nu o asociez cu satanismul, de fapt oricum nu cred în “satanism” așa cum este el “definit” de către neştiutori, creştini sau oamenii care au nevoie de ceva de care să se teamă, asa cum au nevoie de stafii şi vampiri. eu mă raportez la “satanism” ca la o metaforă, ce ţine locul unui cuvânt pentru a ne referi la partea întunecată din noi, partea mai puţin cunoscută, o parte care totuşi cred că ar trebui explorată mai mult pentru că are un imens potenţial artistic. şi de auto-cunoaştere. AZ: singurul capitol care este uşor rupt de întreg este Rotting christ satanizează măneciul. pot spune că e singurul moment când am vrut să las cartea din mână şi să citesc iarăşi din jurnalul lui kafka. ce e în spatele acestei bucăţi? CN: sincer n-aş putea să-ţi spun exact, a fost ca o introducere în scenă a personajelor; aşa cred că am gândit-o. este şi teribi-
45
Sânge satanic
lism, teribilism pur, pentru că nu cred că teribilismul este o meteahnă. teribilismul înseamnă inocenţă şi da, si imaturitate, dar e bine să ne amintim din când în când să fim teribilişti. e o formă de nesupunere şi, ca orice formă de nesupunere, mie îmi place. mi-am dorit să înceapă romanul cu un fragment alert şi amuzant, pentru că, în definitiv, asta e prima imagine pe care ţi-o lasă cele patru personaje din Sânge satanic. apoi, lucrurile devin ceva mai complexe AZ: e o construcţie graduală într-adevăr, un fel de progressive metal. asta o spune fanul porcupine tree. CN: şi eu o privesc tot ca pe o evoluţie graduală, cu momente intense, apoi cu unele ceva mai relaxate… ca valurile unei mări infuriate. AZ: și așa ne-am întors la lirismul cărții…de ce ar trebui să fie citit Sânge satanic? CN: pentru că e un roman în care sigur vor regăsi ceva din ei înşişi. dacă nu va fi chiar o oglindă pusă în faţa lor, sigur vor recunoaşte măcar bucăţele din ei în imaginaţia personajului principal, în obsesiile lui, în angoase, în vise. pentru că e o carte neiertătoare şi intensă, şi pentru că e amuzant. foarte amuzant. și pentru ca are scene necenzurate de sex!
Cuprins
Prefață – Hell here and now, de Ștefan Bolea ....................... 10 Intro ................................................................................... 17 1. Rotting christ satanizează măneciul .............................. 18 2. Crăiasa zăpezilor nesfârşit de negre ................................ 34 3. Despre mine pe scurt ...................................................... 37 4. Pentru R., cu dragoste .................................................... 63 5. Coşmar .......................................................................... 67 6. Lonely day ..................................................................... 68 7. Nepotul Satanei ............................................................. 92 8. Mi s-a spart o ţeavă ....................................................... 106 9. Droguri ........................................................................ 112 10. I’ll be brian slade, you’ll be curt wild ............................ 123 11. Lolita goth junioară ..................................................... 134 12. La ore .......................................................................... 142 13. Sunt jurnalist? .............................................................. 154 14. Sunt jurnalist! .............................................................. 161 15. Cum au invadat șerpii vama veche ................................ 187 16. La secție ..................................................................... 192 17. Oameni fără feţe ......................................................... 198 18. Câini morți ................................................................ 204 19. Pizde .......................................................................... 208 20. Milf ........................................................................... 237 21. Cum am ciopârţit-o pe andreea bănică ........................ 249 22. Miercuri cu mama ...................................................... 256 23. Elfi vs. orci .................................................................. 263
24. Cum (nu) ne-am făcut fraţi de cruce ........................... 273 25. Fum de țigară, spumă de păr și ce pula mea o mai fi ..... 280 26. Moarte, iad, sânge ....................................................... 291 27. Satanişti ..................................................................... 298 28. A fost odată ................................................................. 323 29. Silence solitude oblivion ............................................. 334 Ani cu alcool și sex (preview) .............................................. 339 Interviu cu Cristina Nemerovschi ...................................... 351
www.hergbenet.ro www.libraria.hergbenet.ro Herg Benet Publishers Bun de tipar: iulie 2011. Apărut: 2011. Editura Herg Benet, Str. Dr. Burghelea 22, sector 2, Bucureşti, România. E-mail:
[email protected] Tipărit în România.
