CUPRINS
1. România înaintea Păcii 2. Desch Deschider iderea ea Confe Conferin rinței 3. Discriminarea României 4. Tratatele Tratatele semnate de România și lupta pentru dreptate 5. Recu Recuno noaaștere tereaa int inter erna naționa ională lă 6. Perso Personalit nalităăți ale ale vremii vremii 7. Concluzii
1
În anul 1914 atât România cât și Italia erau membre ale Triplei Alianțe, Italia aderând în 1882 iar România, un an mai târziu, cele două văzând în Austro-Ungaria o posibilă soluție a rezolvării problemelor cu Franța, respectiv Rusia. Diferența dintre cele două este că Italia era un partener cunoscut al Triplei Alianțe în timp ce România era unul secret. După incidentul din 1914, refuzul de a interveni de partea Aliaților a fost rezultatul unei politici preconizate de Ion I.C. Brătianu 1. Astfel decizia de neutralitate a României este reliefată de neacceptarea aplicării tratatului semnat cu Puterile Centrale deoarece se dorea eliberarea teritoriilor românești anexate de către statul dualist. 2 Prin urmare au început să se pune bazele unei politici orientate împotriva Germaniei și Austro-Ungariei. România a semnat un acord și cu Italia, care înștiințase deja Viena că dorește să rămână neutră, prin care se stabilea că nici una dintre ele nu va ie și din neutralitate înainte de a se anunța reciproc, că se vor consulta în problemele ce le vizau pe amândouă plus păstrarea drept secretă a acestei colaborări. A urmat apoi un nou tratat cu Italia prin care se stabilea apărarea comună în cazul unei agresiuni venite din partea Austro-Ungariei. De aici rezultă că România începe a-și construi legături care să-i asigure apropierea de Antanta și recunoașterea de către aceasta a drepturilor asupra teritoriilor aflate sub austro-ungari. Atitudinea Londrei la aflarea discuțiilor întreprinse de Italia cu România a fost una pozitivă. Pe plan intern, opinia publică cerea intrarea numaidecât a României în război pentru a elibera Transilvania. România semnează convenții și cu Rusia, Anglia, Franța, Italia dupa o serie de discuții de unde reieșea dorința Antantei în a considera România doar un pion pe care să-l utilizeze după bunul plac însă România nu a fost de acord cu cerin țele impuse astfel că în cele din urmă se acceptă cerințele delegației române și anume orientarea militară strict către AustroUngaria și ii se promite acesteia sprijin în privința recuperării teritoriilor locuite de români. Asfel România a intrat în război în urma unor dezbateri ce s-au desfășurat pe o perioadă de doi ani. A optat pentru Antanta după ce a semnat Tratatul de Alianță la 17 august 1916 care sublinia aspirațiile României. Colaborând cu Antanta a făcut primul pas iar prin discuțiile avute de România cu Rusia cea din urmă i-a promis recunoașterea drepturilor României asupra teritoriilor luate de Austro-Ungaria și se angajează în a obține sprijinul Franței și Angliei. România se angaja la rândul ei , în a păstra o neutralitate față de Rusia. România declară război Austro-Ungariei prin Sherman David Spector, România ș i Conferinț a de Pace de la Paris: diplomația lui Ion.I.C.Brătianu, Iași, Institutul European, 1995, p. 12 2 *** coord.Viorica Moisuc , România și Conferinț a de Pace de la Paris (1918-1920): triumful principiului naționalităților, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1983, p. 53 1
2
așa numita „Declarație de război” în care erau evidențiate toate nedreptățile la care a fost supusă România și necesitatea de a intra în luptă alături de acele state ce îi pot asigura crearea statului național unitar. Această declarație a fost trimisa și Germaniei, Turciei și Bulgariei, acestea declarând de îndată război României. Opinia publică a salutat intrarea în război accentuând ideea că România nu a renunțat la neutralitate în favoarea unor noi cuceriri. România a depus un efort economico-financiar, militar plus acțiuni diplomatice care să susțină bunul mers al războiului, guvernul român dorind să demonstreze că tot ceea ce dorea era unirea. În perioada octombrie 1916 - octombrie 1918 au existat proiecte ale Puterilor Centrale ce urmăreau încheierea unei păci separate cu România iar mai apoi a uneia cu Antanta insă condi țiile pe care Austro-Ungaria le propunea nu mul țumeau statele mici precum România. Austro-Ungaria își schimbă des politica pendulând între inițiative de tratate cu România dar și cu Germania, sprijinind încheierea unei păci cu Ucraina și Rusia Sovietică. Revine la România care se vede forțată să semneze tratatul de la București, cu Puterile Centrale, deosebit de dezavantajos românilor deoarece impunea dominație militară, economică și politică. România însă beneficia atunci de sprijinul Puterilor Aliate ș i Asociate care declară nule clauzele acestui tratat. Ulterior însă nu își vor respecta cuvântul.
Evoluția războiului din lunile mai-octombrie 1918 a dus la
reluarea acțiunii militare de către România.3 Turcia cere armistițiu iar Germania și Austria aflate aproape în agonie doresc să realizeze recunoașterea tratatului de la București însă România nu cedează. Situația Bulgariei era gravă fiind aproape de a capitula astfel că România reia ofensiva militară împotriva Puterilor Centrale. Primul război mondial ia sfârșit prin înfrângerea Puterilor Centrale astfel că la sfarș itul anului 1918 nu se mai putea discuta de imperii multinaționale, în locul lor au aparut noi state moderne care au trasat noua hartă a Europei înainte de deschiderea Conferinței de Pace de la Paris. Astfel principiul naționalităților ce se referă la recunoașterea dispunerii libere a unui stat de propriul destin, de dreptul inalienabil de a se organiza și conduce asa cum dictau interesele naționale 4 a devenit o realitate 5 și pentru statele din centrul și estul Europei. Următoarea problemă pusa pe masa de discuții a guvernului român o constituie recunoașterea la nivel internațional de către Marile Puteri, a statului național unitar român creat la 1 decembrie 1918.
3 4 5
*** coord. Viorica Moisuc , op cit , p.179 Ibidem, p. 199 Ibidem, p. 265 3
Încetarea ostilităţilor prefigura mult-aşteptatele tratative pentru pace de la Paris
6
,
Conferinţa de Pace reprezântand unul dintre cele mai ample evenimente diplomatice ale secolului XX. La 18 ianuarie 1919 în Sala Oglinzilor de la Versailles, președintele Franței, Raymond Poincaré, a deschis lucrările Conferinței de Pace care trebuia să pună capăt unui război îndelungat. Interesul popoarelor față de această reuniune interna țională, care s-a aflat în centrul aten ției mondiale pentru aproape doi ani, izvora din promisiunile că spre deosebire de reuniunile internaționale anterioare, acum Conferința se va baza pe principii democratice. Popoarele considerau că Inaltul for de la Paris era chemat nu doar pentru a recunoaște situația existentă după război ci și pentru a îndrepta inechitățile, pentru a repara distrugerile şi pentru a asigura progresul pașnic al umanității. 7 Practic principiile de bază în relaţiile internaţionale erau pacea, securitatea şi colaborarea economică. Participanții de prima clasă la această Conferință sunt politicienii, diplomații și experții care au avut ca scop inițial stabilirea frontierelor și confirmarea noilor state prin tratate care trebuiau să fie instrumente internaționale cu putere politică și juridică.8 Însă contradicțiile dintre marile puteri învingătoare sunt sesizabile încă de la început fapt care va fi evidențiat și prin hotărârile ce se vor adopta ulterior în cadrul Conferinței. Cercurile franceze considerau că Franța fiind țara care a contribuit cel mai mult la înfrângerea Puterilor Centrale merita mai mult decât primirea Alsaciei ș i Lorenei. Dorea detaș area Renaniei de Germania și fixarea frontierei pe Rin, plus ocuparea regiunii Saar fapt care era în contradicție cu echilibrul ce trebuia stabilit între state. Anglia dorea extinderea posesiunilor coloniale iar Italia era nemulțumită de poziția ei actuală. Aceiași atitudine este adoptată și de Japonia care își manifestă nemulțumirea față de împărțirea Extremului Orient. SUA dorea dobândirea unui ascendent politic asupra propriilor aliați prin intermediul superiorităț iii sale economice 9 , superioritate ilustrată prin faptul că țările europene, inclusiv România datorau bani Statelor Unite care erau considerate bancherul lumii.De aici rezultă că centrul economic al capitalismului nu mai este în Europa ci în SUA. Rusia, în care se instaurase regimul bolşevic din 1917 nu trimite delegaţi. Astfel poziţia comună a statelor Antantei va fi dificil de stabilit în cadrul Conferinţei.
http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2010Noiembrie/Filip Valentin Fernand - De la autonomie la autodeterminare. Impactul proiectului wilsonian in Romania 7 http://www.istoriatransilvaniei.ro/vol2/v2c4.pdf 8 *** coord. Viorica Moisuc , op cit , p. 268 9 Ionela Corina Tudosie, Relațiile româno-americane la Conferinț a de Pace de la Paris (1919) , Slatina, Editura Didactic Pres, 2006, p.10 6
4
O altă problemă era reprezentată de fixarea sumei reparațiilor de război precum și a cotei ce îi era alocată fiecarui stat ce a participat la război alături de Antanta însă soluția stabilită la Conferință nu va reuși să mulțumească toate statele. Atmosfera Conferinței de Pace de la Paris se poate caracteriza prin complexitatea intereselor marilor puteri și a divergentelor dintre acestea în ciuda faptului că principiul egalității trebuia să primeze. România se prezenta la Conferință cu încredere în opera de justi ție ale cărei baze urma să fie pusă. Înainte de începerea dezbaterilor, România a beneficiat de sprijinul Fran ței, Stephan Pichon, ministrul de externe, declarând că nu o va abandona . Și ministrul de externe englez, Arthur Balfour, scriindu-i lui Take Ionescu la 18 noiembrie 1918, afirma că guvernul englez va acorda tot ajutorul necesar privind problema unificării. Secretarul de stat american, Robert Lansing, a susținut că este interesat de dorințele poporului român. Asemenea atitudini oficiale întăreau încrederea românilor. 10 Însă apoi România s-a confruntat cu problema tratatului semnat cu Puterile Centrale. Cu toate că marile puteri au declarat că nu recunosc valabilitatea tratatului semnat la București, acestea îi vor reproșa ulterior nerespectarea Pactului din 1916 care sublinia să nu încheie pace cu dușmanul și vor declara România o țară „neutră” iar tratatul caduc. Din atitudinea abordată de către marile puteri rezultă politica lor imperialistă ș i punerea pe un plan ultim a doleanțelor micilor națiuni. După o serie de discuții se acceptă însă de către Fran ța, la 1 ianuarie 1919, admiterea României la Conferința de Pace în calitate de stat secundar aliat iar Anglia și SUA sunt și ele de acord. În alcătuirea delegației române Ion I.C.Bratianu s-a inconjurat de colaboratorii săi apropiați ce sprijineau politica Partidului Național Liberal printre care și Nicolae Misu având funcția de prim locțiitor al șefului delegației. Alături i-au mai fost Alexandru Vaida Voievod, care va fi animat de dorința de a ridica la scara întregii Europe problema statului român
11
, Constantin
Crișan, Neagoe Flondor și Ioan Pelivan. Figurile lui Ion I.C.Brătianu şi Alexandru Vaida Voievod se consideră a fi dominante în ceea ce priveşte prezenţa românească la Conferinţa păcii. 12 Opinia publică din România a urmarit pas cu pas evolu ția evenimentelor de la Paris fie că este vorba de ziarisți, scriitori sau oameni de stiință, toți au insistat să-și spuna părerea cu privire la acest eveniment major. Presa din Ploiești întreprinde o campanie de informare a populației în privința delegației românesti care se prezintă la Conferința de Pace de la Paris precum și a 10
11
http://www.istoriatransilvaniei.ro/vol2/v2c4.pdf Liviu Maior, Alexandru Vaida Voievod , București, Editura Rao, 2010, p.5
12
Alexandru Vaida Voievod, Scrisori de la Conferinţa de Pace, Bucureşti, Editura Multi Press, 2003, p.3
5
drepturilor cu care aceasta se înfățișează la masa verde. Cu toate că ziarele prezentau articole pozitive, România s-a confruntat în cadrul Conferinței cu dificultăți datorită atitudinii marilor state. 13 Optimismul era pus însă, pe seama speranței în mai bine, a incetării războiului și a interesului național urmărit de România, recunoașterea internațională a unirii. Încă de la început era vizibilă dominarea celor patru mari puteri: Franța, Anglia, SUA și Italia ale căror delegații erau și cele mai însemnate cantitativ. Acestora li se va alătura și Japonia. Cea mai vizibilă discriminare întreprinsă de acestea consta în împărțirea statelor admise la Conferință în state cu interese „generale” adică marile puteri și state cu interese „limitate” sau „speciale” adică țările mici. 14 Aceasta pune capăt principiului echilibrului care trebuia să ghideze acțiunile Conferinței. S-a încercat ascunderea acestei discrepanțe sub masca efortului suportat de marile puteri care era considerat incomparabil cu cel al micilor țări. România face parte din țările cu interese limitate prin urmare poate doar să își expună dorințele și să i se faca comunicări, nu i se iau în considerare interesele economice, nu este admisă la redactarea tratatelor ce o implică. Conducerea Conferinței a fost acordată la inceput „Consiliului celor zece” alcătuit din membrii ai Angliei, Franței, SUA, Italiei și Japoniei fapt care semnalează din nou conferirea de puteri nelimitate marilor state și excluderea celor mici. Ulterior Consiliul s-a împărț it în „Consiliul celor patru” sau „Cei patru mari” și „Consiliul celor cinci” sau „Cei cinci mici”. Conducerea deplină însă îi va aparține celui dintâi format din David Lloyd George reprezentantul Angliei, Georges Clemenceau reprezentatul Franței, Woodrow Wilson reprezentatul Americii şi cel al Italiei, Vittorio Orlando. Consiliul dorea să-și impună autoritatea asupra micilor state fapt care a stârnit revolta reprezentanților micilor națiuni. În plus neparticiparea statelor direct implicate la dezbaterea problemelor teritoriale a dus la o serie de dispute și la îngreunarea discuțiilor . În ceea ce privește problema României atât experții francezi , englezi cât și cei americani au recunoscut și sustinut
verbal dreptul
poporului român la unitate național-statală pe baza principiului
naționalităților 15 fapt care parea a duce la luarea de decizii într-un mod mai ușor și just. Însă poziția discriminatorie este din nou ilustrată odata cu discutarea problemei reprezentării diferitelor state în prima sedință a Consiliului Suprem unde statele mici au fost reprezentate prin doi delegați plenipotențiari (cazul României) cu excepția Serbiei și Belgiei, reprezentate cu câte trei, în timp ce marile puteri cu câte cinci. Explicația lui Wilson pentru această împărțire a fost Gheorghe Calcan, Ion Agrigordaiei, România ș i Conferinț a de Pace de la Paris,1919-1920 : studii și documente, Ploiești, Editura Prahova, 2001 p.10 13
14
Ibidem , p.14
15
*** coord.Viorica Moisuc , op cit , p 288 6
considerată neacceptabilă , acesta susţinând că statele mari au fost cele nevoite să suporte efortul militar. Atitudinea românească nu a fost una care s-a limitat la cea tipică unui observatory pasiv, ea dădea dovadă de o gândire politică matură .
16
În aceasta categorie este inclusă și presa. În presa
românească se discuta despre modul necorespunzător în care marile puteri tratau statele mici precum România 17 și dificultățile la care este expusă aceasta. Odata ajunși la Paris românii constată ca nu sunt reprezentați în multe comisii astfel Brătianu insistă a fi admiși în comisia pentru instituirea Ligii Naț iunilor. În plus România nu era reprezentată în Comisia pentru porturi și căi navigabile. Dupa o serie de discuții România va fi reprezentată în Comisia pentru instituirea Societătii Națiunilor, pentru instituirea războiului, pentru reparații, pentru porturi și căi navigabile și ferate, pentru economie, aeronautică însă nu avea membri în Consiliul Suprem, în comisiile ce se ocupau de problemele teritoriale, militare și cele ale minorităților.
18
Presa mondială, de la Washington la Iași, ia atitudine față de
comportamentul marilor puteri și critică aspru comportamentul lor invocând nerespectarea principiului care îi justifica scopul. Cu toate carențele sesizabile încă de la început, opinia publică precum și delegația româna trimisă la Paris continuă să spere. Unul dintre primele tratate încheiate după primul război mondial a fost Tratatul de la Versailles, semnat de marile puteri cu Germania. România alături de micile puteri aliate nu au fost consultate deși prevederile tratatului le vizau direct. România a semnat la 28 iunie 1919 tratatul despre a cărui conținut a fost informată doar cu o zi înainte. S-a stabilit încetarea drepturilor germanilor asupra cablului Constanța-Constantinopol și renunțarea Germaniei la tratatul de la București. Tratatul prevedea și înființarea unei comisii a cărei obligativitate era aceea de a stabili suma pe care țările învinse trebuiau să o plătească precum și modalitățile de plată și cât la sută trebuia să îi revină fiecărei țări. România a cerut Germaniei o suma de peste două miliarde lei aur, despăgubiri pentru punerea în vigoare anticipată a tratatului de la București, despăgubiri pentru distrugerea industriei petroliere, despăgubiri pentru pagubele suferite din partea aliaților, despăgubiri pentru pagubele suferite de civili și de stat. Însă Comisia a recunoscut doar cea din urmă cerere astfel s-a observat că doleanțele și speranțele României, referitoare la ob ținerea unor sume importante proveniind de la germani pentru a- și putea reface economia , au fost spulberate. România a primit doar 1 % din suma totală prevazută pentru reparațiile datorate de Germania, suma pe care http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2010Noiembrie/Filip Valentin Fernand - De la autonomie la autodeterminare. Impactul proiectului wilsonian in Romania 17 Ionela Corina Tudosie, op cit , p. 6 18 *** coord.Viorica Moisuc , op cit , p. 317 16
7
delegația a refuzat să o primească considerand-o josnică.Pentru reparațiile datorate de Austria, Ungaria și Bulgaria s-a stabilit un procent de 12,5 % pentru România. 19 Un tratat extrem de important este Tratatul cu Austria despre a căror prevederi Nicolae Iorga nota că ,,Aliatii n-au fost nici drepți, nici măcar amabili”. 20 Tratatul includea și o clauză referitoare la minorităț i fapt care deranja delegația românească. Președintele Wilson a propus inserarea acestui articol prin care România să fie supusă la aceleași obligații față de minorități, precum Polonia sau Cehoslovacia. Acestea alături de Serbia au manifestat mai pu țină ostilitate față de tratat astfel doar România se opunea. Wilson încearcă să-l convingă pe Brătianu că nu se va exercita nici o influență negativă asupa drepturilor minorităților și că nu acceptă revizuiri din partea unui stat ca România. Brătianu invocă egalitatea în drepturi între state mici și mari, stabilită de către Conferință. Totodată România trebuia să semneze un tratat pe cinci ani prin care trebuia să acorde liberul tranzit pentru toate mărfurile și mijloacele de transport ale Aliaților fără nici un fel de vamă ceea ce înseamnă control economic. În plus se cerea plata unei datorii de stat a fostei Austro-Ungaria precum și alte sarcini financiare toate acestea datorită faptului că a obținut noi teritorii. Ion I.C Brătianu a susținut faptul că nu va semna decât în momentul în care vor fi tratați corespunzator. România a cerut dreptul de a examina tratatul înainte de a fi înmânat austriecilor și a obținut un timp de 48 de ore în care a încercat să convingă, fără success, reprezentan ții țărilor interesate astfel că va acționa de unul singur criticând aspru marile puteri în legatură cu problema minorităților. Atunci când proiectul a fost prezentat reprezentanților Austriei delegația română a realizat că tot zbuciumul său a fost în van deoarece nici un articol nu fusese modificat. Lucrurile se complică și marile puteri nu optează pentru calea diplomației ci se recurge la amenințări ce puteau provoca ruperea legăturilor diplomatice cu România plus oprirea transporturilor militare, de armament sau echipament, din tările aliate, în România.21 SUA amenința că va ieși din Conferință dacă nu se vor lua măsuri împotriva României. Reacția lui Brătianu a fost una acidă el atacând marile puteri , men ținându-și punctul de vedere referitor la tratat și sustinând că e de preferabil să își dea demisia decât să accepte tratatul. Lupta lui Ion I.C.Brătianu nu a dat succes astfel că acesta și-a dat demisia. Demisia sa a iscat în presa americană, engleză și în unele ziare franceze largi discuții ce cereau sancționarea acestuia pentru ca alți politicieni să nu-i urmeze exemplul. Brătianu însă urmărea prin părăsirea Conferinței acordarea unui ultimatum în ceea ce privește modificarea clauzelor referitoare la minorități. Guvernul format după demisia lui Brătianu a reușit să obțină modificări ale textului tratatului 19 20 21
Ionela Corina Tudosie, op cit , p. 57 http://foaienationala.ro/romania-si-conferinta-de-pace-de-la-paris-in-memoriile-lui-nicolae-iorga.html Ionela Corina Tudosie, op cit , p.38 8
astfel au fost scoase articolele 10 și 11 22 care alături de articolele 1, 13, 14, 16 conțineau afirmații care lezau independența statului român
23
Însă a fost adaugată și mențiunea că tratatul nu a fost
impus ci discutat alături de marile puteri și România 24 Deși fals s-a trecut peste acest aspect și s-a semnat tratatul cu Austria. Nu doar presa românească sprijină acțiunile delegației României ci și mare parte din presa franceză manifestă interes față de problemele cu care se confruntă țara, exemplul fiind articolul lui Robert de Fleurs din ziarul
„Le Figaro”
25
scris în perioada când România a părăsit
Conferința. Autorul articolului îmbină logica cu retorica pentru a ilustra nedreptățile asupra cărora au fost supuși românii. Ziarul critică decizia de a întoarce spatele românilor care au fost în tabăra Aliaților și de a-i ajuta pe maghiari în pofida insultelor aduse de presa maghiară care caracteriza Antanta și țările implicate prin decadență, furt și profit. Ziarul „Le Figaro” precum și o parte din opinia publică franceză au continuat să adope aceiași poziție favorabilă și după ce Ion I.C.Brătianu și-a
dat demisia din cadrul Conferinței. Unul dintre principalele obiective pe care România trebuia să le ducă la bun sfarșit era
rezolvarea problemei
frontierelor. Recunoașterea pe plan internațional a întregirii statului
românesc s-a facut printr-o serie de tratate astfel unirea Basarabiei cu România s-a semnat la Paris pe 28 octombrie 1920, a Bucovinei la Saint-Germain la 10 septembrie 1919, a Transilvaniei la Trianon pe data de 4 iunie 1920 , granița cu Dobrogea a fost stabilită prin Tratatul de la Neuilly sur Seine la 29 noiembrie 1919 iar cea din Banat pe 10 august 1920 prin tratatul de la Sevres.26 Prin pacea semnată la București în 1913 în cadrul celui de–al doilea război balcanic, partea de sud a Dobrogei, Catrilaterul, a intrat în componența României. Apoi prin Pacea de la București din 1918, România a pierdut Dobrogea care a fost luată de Bulgaria până în apropierea liniei Cernavodă-Constanța. România păstra doar portul Constanța. Încheierea tratatului cu Bulgaria a fost mai ușoară deoarece Bulgaria nu a fost o mare putere ce se afla în fața pierderii unor mari teritorii dar ș i pentru că în acest tratat nu au fost incluse clauze speciale asupra protejării minorităților.După o serie de discuții s-a hotărât ca România să păstreze Dobrogea fapt care a nemulțumit guvernul bulgar care a demisionat. Noul guvern a încercat să obțină bunăvoința puterilor însă nu a reu șit astfel că la Neuilly sur Seine la 29 noiembrie 1919 s-a semnat tratatul de pace între Bulgaria și Puterile Aliate pierderi teritoriale nu doar în favoarea României ci și Serbiei ș i Greciei. 22 23 24 25 26 27
Ibidem , p. 64
Gheorghe Calcan, Ion Agrigordaiei, op cit , p.49 Ibidem, p.52 Ibidem, p.15 Ibidem, p.26 Ibidem, p.66 9
27
care prevedea
România a întâmpinat mari dificultăți în ceea ce privește recunoașterea internațională a unirii cu Transilvania care s-a concretizat abia în 4 iunie 1920 lângă Paris, la Trianon unde s-a semnat tratatul dintre Puterile Aliate ș i Ungaria. Unirea Bucovinei cu România a fost recunoscută pe plan oficial pe 10 septembrie 1919 odată cu semnarea tratatului de pace cu Austria la Saint-Germain en Laye. 28 În ceea ce privește Banatul, România s-a confruntat cu două opinii distincte, a lui Brătianu și
a lui Take Ionescu cel din urmă considerând că partea vestică a Banatului să îi fie acordată
Regatului sârbo-croato-slovean însă poziția lui era neoficială în timp ce Brătianu dorea stăpânirea întregului Banat. După o întrevedere cu principele sârb unde și-a expus dorința de a avea o grani ță naturală, situația nu a putut fi rezolvată astfel că problema a fost pasată Comisiei Teritoriale a Conferinței de Pace care a hotărât ca partea vestică să fie atribuită Regatului sârbo-croato-slovean iar cea estică, României. Comisia s-a izbit de opoziția lui Brătianu astfel că a stabilit granița propusă de către englezi și anume o linie ce pornea de la vărsarea Mureșului în Tisa și care traversa în diagonală Banatul 29, hotărâre care nu a mulțumit nici una din părti. Prin urmare s-a revenit din nou asupra hotărârii și sa adoptat propunerea francezilor ce corespunde în linii mari cu granița de azi. Deși Brătianu a continuat să susțină necesitatea primirii întregului Banat decizia a fost deja luată astfel că la 10 august 1920 la Sèvres s-a incheiat tratatul dintre cele patru mari puteri pe de-o parte și
pe de alta parte Romania și Regatul sârbo-croato-slovean. Cazul Basarabiei este unul paradoxal ea fiind prima provincie ce s-a unit cu Patria Mamă
dar ultima recunoscută pe plan internațional. Acest lucru poate fi explicat prin refuzul manifestat de către guvernul sovietic care nu dorea recunoa șterea unirii având ca argument aşa-zisă minoritate a românilor din Basarabia. Cu toate acestea Comisia a realizat că dreptatea era evident de partea românilor . Rezolvarea problemei a durat mai mult datorită poziției pe care România o va adopta în cadrul Conferinței de Pace fapt care va atrage împotrivirea Statelor Unite ale Americii în privința obținerii Basarabiei. Discuțiile au fost reluate abia în 1920 și în 28 octombrie 1920 s-a semnat tratatul de la Paris prin care unirea cu Basarabia a fost în sfârșit recunoscută. Astfel România își vede recunoscut pe plan internațional statulul național unitar . 30
28 29 30
Ibidem, p.40 Ibidem, p.96
Ionela Corina Tudosie, op cit, p. 68 10
O atenție deosebită în cadrul studiilor referitoare la Conferința de la Paris și implicit a României a fost acordată și personalităților care fie prin discursuri orale sau scrise și-au manifestat sprijinul și / sau simpatia față de delegația română. Una dintre aceste personalități este George Clemenceau asupra căruia presa ploie șteană și-a îndreptat atenția. Este considerat un mare patriot ce a luptat pentru strălucirea Franței și a conduso spre victorie și totodata, un mare sprijin pentru România a căror revedincari le-a recunoscut. 31 Vocile care au apărat România la Conferința Păcii, din cadrul politicienilor francezi sunt Raymond Poincaré, președintele Franței care a menționat faptul că singurul scop al României a fost acela al obținerii unității naționale. Desemenea România a mai beneficiat de simpatia lui Aristide Briand, autoritate politică a vremii; a lui Franklin Bouillon, preș edintele Camerei Deputaț ilor sau a generalului Franchet d’Esperey. La nivelul presei, ziare pariziene precum „La voieux des Communes” denotă injustițiile la care a fost supusă România și necesitatea recunoașterii drepturilor ei. Alte ziare ce sprijină acțiunile românilor sunt „L’Echo de Paris” , „La liberté” , „L’Information” „L’Oeuvre” , „Journal des Debats” , „Le Temps”, „Le Matin”.32 O altă personalitate de această dată de origine română este Take Ionescu care nu a fost inclus de către Ion.I.C. Brătianu în delegația oficială ce reprezenta România la Conferința de Pace de la Paris, un motiv putându-l constitui punctele de vedere opuse în ceea ce a privit pozi ția României față de recunoașterea pe plan internațional a Marii Uniri
33
Însă mulți l-au considerat pe Take
Ionescu ca fiind persoana potrivită pentru obținerea unei mai bune situații pentru România mai ales ca Ion I.C Brătianu părăsise capitala franceză în semn de protest. Neindoielnic este faptul că și Regina Maria a acordat o importanță deosebită desfășurării lucrărilor Conferinței de Pace și modului în care au fost soluționate chestiunile care priveau România. Deși obținuse promisiuni de la Cei Patru Mari acestea nu s-au concluzionat ci au rămas abandonate fără explicații fapt care a dezamăgit-o pe Regină, spunând că România continuă să fie tratată într-un mod incorect și meschin.34 Toate activitățile întreprinse de România atât înainte cât și în timpul Conferinței de Pace de la Paris se centrează în jurul unei importante personalități și anume Ion I.C. Brătianu. Acesta este caracterizat prin cuvinte de genul „dificil”, „rigid”, „calculat” iar diplomații străini l-au numit
Gheorghe Calcan , op cit , p.37 Ibidem, p. 28 33 Ibidem, p. 33 34 http://convorbiri-literare.dntis.ro/FLORESCUnov8.html 31 32
11
„Sfinxul” .Regina Maria îl consideră „ironic dar simpatic” și „suspicios”. 35 Este de remarcat că nu se sprijinea pe subordonați, conducea de unul singur, rareori influen țat de opinia altora. În 2010 s-au împlinit 90 de ani de la semnarea tratatelor care au recunoscut pe plan juridic hotarele României întregite. 36 Luând sfârșit în anul 1920, Conferința de Pace de la Paris nu putea decât să ratifice sau să reglementeze lucrurile deja infăptuite de România și de alte state plasate la periferia AustroUngariei. Atât retragerea americanilor cât și absența Rusiei de la Conferința de Pace au fost importante pentru români. Căderea Rusiei Imperiale a fost un factor pozitiv pentru România deoarece dacă Rusia Imperială ar fi fost reprezentată în mod clar România nu ar fi obținut Basarabia sau Bucovina de nord. Reușita acestui fapt este pusă și pe seama lui Ion I.C. Brătianu care este privit de către unii istorici ca un „maestru în diplomația subtilă” 37 Cu toate acestea istoria a demonstrat că prevederile Conferinței nu au fost suficient de bine impregnate. Cei douăzeci de ani dintre cele doua războaie reprezintă răgazul acordat marilor puteri pentru stabilirea obiectivelor și pentru a se înarma. În ciuda Marii Crize economice din anii 1929 - 1933, ele îşi folosesc resursele pentru a produce arme distructive, pentru a- și consolida ambițiile, fapt ce readuce în prim plan ignorarea nevoilor populației. Cerinţele neîndeplinite şi măsurile cu scop răzbunător din cadrul Conferinţei de Pace de la Paris sunt premizele celei de-a doua conflagraţie.
35
36
37
Sherman David Spector, op cit , p. 14 http://www.isciv.ro/Nr.-15/romania-la-conferinta-de-pace-de-la-paris-1919-1920.html Sherman David Spector, op cit , p. 296 12
Bibliografie selectivă 1. Calcan Gheorghe, Agrigordaiei Ion, România și Conferinț a de Pace de la Paris,1919-1920: studii și documente, Ploiești, Editura Prahova, 2001, 152 p. 2. Kissinger Henry, Diplomaţia, București, Editura All, 2003, 780 p. 3. Maior Liviu , Alexandru Vaida Voievod , București, Editura Rao, 2010, 192 p. 4. *** coord Moisuc Viorica, România și Conferinț a de Pace de la Paris (1918-1920 ): triumful principiului naționalităților, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1983, 416 p. 5. Spector Sherman David, România și Conferinț a de Pace de la Paris: diplomaț ia lui Ion.I.C.Brătianu,
1995, Institutul European, Iași, 382 p.
6. Taylor Alan John Percivale, Originile celui de-al doilea război mondial , Iași, Editura Polirom, 1999, 248.p. 7. Tudosie Ionela Corina, Relațiile româno-americane la Conferinț a de Pace de la Paris (1919) , Slatina, Editura Didactic Pres, 2006, 80 p. 8. Vaida Voievod Alexandru , Scrisori de la Conferinţa de Pace,Paris,Versailles,1919-1920, Bucureşti, Editura Multi Press, 2003, 607 p. 9. http://convorbiri-literare.dntis.ro/FLORESCUnov8.html , accesat în data de 29.12.2010 10.http://foaienationala.ro/romania-si-conferinta-de-pace-de-la-paris-in-memoriile-lui-nicolaeiorga.html , accesat în data de 29.12.2010 11. http://www.istoriatransilvaniei.ro/vol2/v2c4.pdf , accesat în data de 30.12.2010 12.http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2010Noiembrie/Filip Valentin Fernand - De la autonomie la autodeterminare. Impactul proiectului wilsonian in Romania , accesat în data de 30.12.2010 13. http://www.isciv.ro/Nr.-15/romania-la-conferinta-de-pace-de-la-paris-1919-1920.html , accesat în data de 10.01.2011
13
