Romania in anul 1938
Incepand cu anul 1938, economia Romaniei a intrat in ultima etapa a dezvoltarii sale. In aceasta etapa, care a durat pana la sfarsitul anului 1939, dezvoltarea economiei a atins punctul ei culminant. Cu exceptia industriei petroliere, a industriei alimentare si a altor sectoare ale industriei usoare, celelalte ramuri industriale au inregistrat progrese considerabile. (2, pagin 315) Aceste progrese s-au oglindit mai ales in cresterea investitiilor si a productiei industriale globale al carei indice general se ridicase in 1938 pana la 155% in comparatie cu anul 1927. In cursul acestui avant industrial a devenit tot mai accentuat procesul concentrarii si centralizarii capitalului. El se dezvolta cu rapiditate, mai ales in sectorul industrial. Treptat marile monopoluri industrile si bancare au capatat pozitii din ce in ce mai solide in economia Romaniei, ajungand chiar sa domine unele ramuri intregi de productie. Prin impletirea mereu mai stransa a capitalului industrial cu cel bancar, s-a ajuns la cresterea puterii oligarhiei financiare in frunte cu regele Carol al II - lea. Cautand sa-si apere proprile lor interese economice si politice, grupurile oligarhiei financiare in care dominau magnati ca: Malaxa, Auschmit, Gigurtu, Mociornita si altii au determinat guvernele din aceasta perioada sa ia masuri prin care statul sa intervina in economia tarii. Interventia statului in viata economica a luat forma acordarii de avantaje industriei mari, prin efectuarea de comenzi, achizitionarea de marfuri destinate in special armatei si exportului, ca si prin lansarea unor imprumuturi in favoarea marilor societati industriale si bancare. De altfel dirijarea vietii economice romanesti ca si orientarea intregii politici economice a statului au fost incredintate “Consiliului Superior Economic” care fusese infiintat in 1938 si care prin intreaga sa activitate a adus servicii deosebite marilor capitalisti. Avantul activitatii industriale si bancare n-a exercitat o influenta favorabila asupra agriculturii care a ramas mai departe ramura de productie cea mai putin dezvoltata a economiei romanesti. Necesitatile economice interne si conjunctura internationala au dus la o crestere considerabila a exportului de cereale, petrol si alte produse ale economiei romanesti, desi preturile acestor produse pe piata mondiala erau in continua scadere. Spre sfarsitul anului 1939, economia tarii noasre a inceput sa manifeste semnele unei vizibile inrautatiri. Finantele statului deveneau din ce in ce mai subrede, iar circulatia monetara prezenta simtomele unei grave inflatii. Incercarile guvernelor de a restabili echilibrul financiar al tarii au ramas zadarnice. Instaurarea regimului monarhiei autoritare a fost pregatita de intreaga politica dusa de Carol al II-lea dupa revenirea lui in tara, in iunie 1939, politica ce a urmarit slabirea pricipalelor partide politice: Partidul National Liberal si Partidul National Taranesc prin sprijinirea disensiunilor dintre liderii politici si a disidentelor. Pentru acesta a numit guverne de uniune nationale (Guvernul N. Iorga si A.C. Cuza in 1931-1932) a incalcat uzantele constitutionale numind in fruntea guvernelor nu pe liderii partidelor ci adepti ai monarhiei ca Alexadru Vaida-Voivod in 1932 si Gheorghe Tatarascu in 1934, sporind astfel divergentele dintre liderii partidelor Liberal si National Taranesc.
Prin legile din aprilie si iunie 1934 date de Guvernul Gh. Tatarescu a fost introdusa practica guvernarii prin decrete-legi. Aceste fenomene precum si implicarea “camarilei regale” in masura tot mai mare, ca centru de decizie politica au dus la rezultatele nefavorabile la alegerile parlamentare de la sfirsitul 1937. Astfel, regele a putut insarcina cu formarea guvernului pe O. Goga, seful Partidului Nationalist Crestin, un partid fara reprezentare guvernamentala (doar 9,15% din voturi) si deci lipsit de autoritate. Aducand la conducere un partid slab, Carol al II-lea a urmarit sa castige timp pentru pregatirea ultimilor actiuni, inainte de instaurarea regimului personal. (3, pagina 321) Incapacitatea fortelor democratice de a actiona unitar pentru pastrarea regimului democrat, in contestul cresterii curentului nationalist si a inrautatirii relatiilor dintre Carol al II-lea si C. Z. Codreanu a dus la schimbarea regimului politic din Romania. Astfel in 10 februarie 1937, Guvernul O. Goga a fost demis si in aceeasi noapte noul primministru numit de rege, in persoana Patriahului Miron Cristea, a constituit noul guvern in care intrau: gruparea centrista desprinsa din Partidul National Taranesc in frunte cu Armand Calinescu, gruparea liberala a lui Gh. Tatarescu si vechi fideli a lui Carol al -II-lea. Folosindu-se de cresterea puterii economice, a oligamiei financiare, de slabiciunea si lipsa de autoritate a partidelor politice burgheze, de nemultumirea maselor populare si a cercurilor politice interne fata de guvernul Goga - Cuza si de gravele dezordini pe care le comiteau gruparile fasciste cu prilejul campaniei electorale de la inceputul anului 1938, Carol al II- lea a instaurat la 10 februarie 1938 dictatura sa personala, la care aspira inca din 1930 cand a devenit rege. In locul cabinetului Goga-Cuza a fost numit un guvern in frunte cu patriahul Miron Cristea. Membrii noului guvern apartineau celor mai diferite orientari politice burgheze. Ei au fost recrutati in marea lor majoritate, din randul personalitatilor politice care candva indeplinise functia de presedinte al consiliului de ministri. In perioada dictaturii regale, adica din februarie 1938 si pana in septebrie 1940, au avut loc o serie de schimbari si remanieri ale guvernelor. Astfel, in acest interval de timp s-au perindat la carma tarii 6 guverne prezidate de: Miron Cristea, Armand Calinescu, Gh. Tatarascu si Ion Gigurtu. Guvernele din timpul dictaturii regale, fiind exponente ale marelui Capital, au luat o serie de masuri care ingustau sfera libertatilor si drepturilor democratice, dar in acelasi timp avantajau marea burghezie, comerciala, industriala si bancara. (2, pagina 143) Prin diferite metode, dar mai ales prin stimularea interventiei statului in viata economica si prin adoptarea unui sistem vamal protectionist, ele au venit in intampinarea intereselor financiare ale marilor monopoluri si au protejat implicit economia nationala in fata perturbatiilor adanci care aveau loc in economia mondiala din ajunul si din primii ani ai razboiului. Noile norme ale vietii politice si economice din timpul dictaturii personale a regelui Carol nu erau compatibile cu constitutia adoptata in 1923. De aceea, ca un prim act de guvernamant, regimul dictaturii carliste a abolit vechea Constitutie si a adoptat in februarie 1938, o Constitutie noua, care fara sa fie aprobata de popor, consfintea dreptul regelui de a conduce tara, restrangea in mare masura libertatile cetatenesti, mentinea parlamentul ca organ legislativ, dar supus vointei monarhului, desfiinta votul universal atribuia regelui intreaga putere executiva in stat, precum si dreptul de a fi conducatorul suprem al armatei.(4, pag 215)
