Repartitia geografica a petrolului, gazelor naturale si carbunilor pe Glob si valorificarea acestora
Carbunele, gazele naturale, petrolul sunt resurse primare energetice epuizabile (combustibili minerali) . secolu lull XX, ind ndus ustr tria ia si Petrol Petrolul ul si gazel gazelee natura naturale le. In seco
civilizatia s-au bazat pe energia furnizata de petrol. Rezervele de titei au dus la co conf nfli lict ctee inte intern rnat atio iona nale le,, iar iar util utiliz izare areaa lor lor a cauz cauzat at polu poluar aree si da daun unee mediului inconjurator. Petrolul se compune in principal din substante numite hidrocarbonati- molecule formate din hydrogen si carbon, alaturi de alte substante. Petro Petrolul lul poate poate lua lua forme forme diferi diferite, te, printr printree care care titei titeiul ul lich lichid, id, gazele naturale sau o substanta vascoasa, groasa, numita asfalt sau bitum. Petro Petrolul lul este este o sub substa stanta nta organi organica. ca. El s-a format format din mater materie ie organi organica, ca, respectiv din mici plante si animale. Titeiul si gazele naturale, ca si carbunii, sunt considerati combustibili fosili. Procesele de formare a petrolului si a titeiului . Procesul de formare a petrolului au avut loc in urma cu milioane de ani. Cea mai mare parte a titeiului din centrul si nordul Marii Nordului s-a format din alge si bacterii ingropate in mal si namol, pe fundul marii, in perioada jurasica. Materia ingropata a putrezit si a fost transformata treptat in titei de catre caldura si presiune care a comprimat in acelasi timp si malul si namolul, transformandu-le in straturi de roca. Picaturile de titei s-au infiltrat in sus prin rocile permeabile, roci poroase sau ce contin crapaturi prin care pot patrunde lichidele sau gazele. Titeiul si-a continuat drumul pana cand a intalnit un strat impermeabil sau solid. Titeiul a inceput apoi sa se s e acumuleze in straturile de roci permeabile din imediata apropiere, numite de geologi "capcana".
1
Gazele naturale se formeaza la o adancime mai mare decat titeiul. Geologii considera ca formarea gazelor naturale in sudul Marii Nordului a inceput perioada carbonifera, cand a inceput acumularea straturilor de carbune din plantele moarte ale mlastinilor. Clasificarea petrolului. Dupa proprietatile fizice se deosebesc urmatoarele categorii: petrol foarte usor (0,730-0,820 gr/cm3); petrol usor (0,820-0,900 gr/cm 3); petrol greu (0,910-1,040 gr/cm 3); Dupa compozitia chimica se clasifica în: petrol parafinos, semiparafinos, aromatic, asfaltic (naftenic). Petrolul parafinos si cel semiparafinos corespund petrolurilor foarte usor si usor. Dupa continutul în sulf se poate clasifica în: petrol sarac in sulf (sub 1%); petrol bogat în sulf (peste 1%). Continutul ridicat în sulf diminueaza valoarea petrolului si pune probleme deosebite în prelucrarea sa industriala. Utilizarile petrolului . Titeiul este important deoarece este curat si mai ieftin decat carbunele si mai usor de transportat decat gazele naturale. Supranumit "aurul negru", el asigura aproape jumatate din energia utilizata in lume. Titeiul brut este utilizat pentru producerea combustibililor, printre care diferite tipuri de petrol, motorina sau cherosenul. Petrolul este utilizat si pentru producerea unor lubrifianti uleiosi si a vaselinelor necesare functionarii utilajelor si masinilor. Petrolul este utilizat si la producerea asfaltului necesar soselelor si la fabricarea unei mari varietati de produse din industria petrochimica: cosmetice, medicamente, vopsele, explozibili, fertilizatori, fibre sintetice cum ar fi nylonul, cerneluri, insecticide, coloranti, mase plastice si cauciucuri sintetice utilizate la anvelope. Rezervele mondiale. Titeiul si gazele naturale exista pe toate continentele si sub toate platformele continentale. Unele campuri petroliere sunt in productie activa. Alte zacaminte urmeaza sa fie exploatate. Estimarile asupra duratei pe care o mai au rezervele petroliere se bazeaza pe doua cifre: rezervele deja descoperite care pot fi exploatate economic, utilizand tehnologiile actuale si rata productiei dintr-un an de referinta. Rezervele totale de petrol din 1989 erau estimate sa dureze 41 de ani, la un nivel al productiei din 1988. Cresterea rezervelor ca urmare a unor noi descoperiri, cresterea sau diminuarea productiei, sau utilizarea unei noi tehnologii pot modifica aceste estimari. Inainte de 1970, Marea Britanie era aproape complet dependenta de petrolul importat. In 1969 s-au descoperit zacaminte de petrol marin si productia a inceput in 1975, facand din Marea Britanie un producator important. In 1990, Marea Britanie a devenit al noualea producator de titei din lume, din zacaminte marine.
2
Expertii preconizeaza insa un slab declin al productiei, dar Marea Britanie va ramane unul dintre producatorii importanti ai secolului al XXI-lea. Cele mai mari rezerve de titei se afla in tarile Orientului Mijlociu, care detin aproximativ 65% din rezervele mondiale cunoscute. La sfarsitul anilor 1980, Iranul, Irakul, Kuweitul si Emiratele Arabe Unite detineau rezerve petroliere care urmau sa ajunga peste 100 de ani, la un nivel al productiei al anului 1988. La inceputul anului 1989, rezervele Arabiei Saudite aproximativ 25% din rezervele mondiale totale erau estimate a ajunge vreme de 90 de ani la nivelul productiei anului 1988. Gazele naturale asigura cam 20% din energia mondiala.Ele au ca principal constituent gazul metan. Rezervele mondiale de gaze naturale au cam aceleasi dimensiuni ca si rezervele de petrol, desi se masoara in unitati diferite. Cel mai mare producator mondial de gaz metan este Rusia (657 mild. metrii cubi anual), urmata de SUA (487 mild. metrii cubi anual), Canada (96 mild. metrii cubi anual), Olanda (80 mild. metrii cubi anual), Marea Britanie (45 mild. metrii cubi anual). Petrolul si industria petroliera în România . Productia de titei a României a fost de 10.718 mii tone în 1980 si a scazut la 6613 mii tone în 1993, urmând sa creasca apoi usor pâna în anul 1996 (6626 mii tone). Productia pe cap de locuitor a României este de 293 kg/loc. În privinta exploatarii rezervelor de petrol din România, se individualizeaza mai multe areale: - Subcarpatii si Podisul Moldovei în bazinul Tazlaului si depresiunea Târgu Neamt, cu exploatari la Lucacesti, Zemes, Solont, Tetcani, Tazlaul Mare, Modârzau etc. Petrolul extras în zona se rafineaza, înca din 1950, la Darmanesti si Onesti. - Arealul Subcarpatic dintre Valea Buzaului si Valea Dâmbovitei, cu centre de exploatare în Barbuncesti, Baicoi, Boldesti-Scaieni, Urlati, Berca, Arbabasi. Arealul Subcarpatic dintre Dâmbovita si Jiu, cu centrele de exploatare la Merisani, Draganu, Cocu, Vedea, Mogosoaia, Poiana Lacului, Sapata, Bogati, Babeni-Bistrita si Zatreni în jud. Vîlcea. În judetul Olt centralele Iancu Jianu. Zona Cîmpiei Române - cea mai recent pusa în exploatare, dupa 1960. Cele mai importante centre la Videle, Blejesti, Roata, Schela, Cartojani, Olteni (judetul Teleorman); Corbii Mari, Titu (judetul Dîmbovita); în estul câmpiei se distinge gruparea din judetul Galati (Independenta, Schela); judetul Braila (Oprisenesti, Liscoleanca, Ianca, Jugureanu etc. - Zona Câmpiei de Vest situata de o parte si de alta a Muresului, cu centrele Dudestii Vechi, Ortisoara, Satchinez, Biled, Pecica, Calacea; la sud de
3
Oradea la Mihai Bravu între Crisul Repede si Somes la Suplacude de Barcau, Bors. - Depresiunea Târgu Secuiesc cu cele mai importante extractii la Ghelita si Comandau. Productia de petrol în 1994 a fost de 6,7 mil. tone; pentru a acoperi necesarul intern, s-au importat 10-15 mil. t anual. În România exista capacitati de rafinare mari la Navodari-Capul Midia, Brazi, Pitesti, Onesti, Teleajen, Câmpina, Brasov. Rafinariile de la Teleajen, Brasov, Râmnicu Sarat sunt profilate pe producerea de lubrefianti. Comertul mondial cu petrol. Consumul de petrol si produse petroliere este diferentiat pe tari, în functie de dezvoltarea lor economica. Discrepanta dintre necesar si productia proprie (discrepanta evidenta la majoritatea tarilor industrializate, dar si la multe tari mici si mijlocii) este compensata de activitatea de import. Europa Occidentala reprezinta cea mai mare importatoare de petrol, evidentiindu-se statele: Franta (83.719 mii t. în 1996), Germania (102.867 mii t. în 1996), Italia (74.288 mii t. în 1996), Olanda, Marea Britanie. America anglo-saxona constituie a doua zona importatoare de petrol, petrol provenit din zona Orientului Mijlociu si Apropiat, din Venezuela, Mexic. Astfel în 1996 S.U.A. a importat 373.600 mii t. petrol brut si 92.000 mii t. produse rafinate, 44,8% (833.000 mii t) din consumul propriu provenind din importul de petrol brut. Cea mai importanta zona exportatoare este Orientul mijlociu si cel apropiat care în 1996 a realizat 51,2% din exportul mondial de petrol, din care 741.000 mii t. petrol brut si 111.000 mii t. produse rafinate. A doua zona exportatoare este Africa, care realizeaza 17,07% din exportul mondial, respectiv 82.639 mii t. din Nigeria, 53.060 mii t. din Libia. Rafinarea petrolului pe Glob. Capacitatea mondiala de rafinare este inegal raspândita pe glob, ponderi mari revenind statelor consumatoare din Europa Occidentala (26%), America de Nord (26%), tarile Europei de Rasarit si CSI (15%), Japonia (8%). Tarile Orientului Mijlociu, America Latina, Africa, Asia de Sud si Sud-Est, Oceania, au numai 24% din capacitatile de rafinare mondiale. Rafinariile au fost amplasate în functie de o serie de criterii: în regiunile de exploatare, în porturile de import sau export, în jurul regiunilor industriale consumatoare. Se disting patru zone de concentrare a centrelor de rafinare: a. Zona Europei Occidentale - Franta, cu capacitati de rafinare în zona Parisului (Vernon, Gargenville),
Lyon, Le Havre, Marsilia, Alsacia, Lorena;
4
- Germania prezinta localizari în zona Renano-West-faliana, în sudul tarii
(Ingolstadt), Hamburg si Köln; - Marea Britanie are rafinarii numai în zona litorala con-centrate în estuarul Tamisei (Isle of Grain, Sellhaven, Coryton), pe tarmul Tarii Galilor (Pembroke), în estuarul Mersey (Stanlow), pe tarmul Marii Nordului (Dundee, Killingholme, Teesport, Billingham), la Marea Mânecii (rafinariile Fawley din Southampton, cea mai mare din tara). Cresteri mari ale capacitatii de rafinare s-au înregistrat în Olanda , cu Rotterdam si rafinaria Pemis; apoi în Belgia cu centrul Anvers; Spania (cu rafinarii în porturile Cartagena, Tarragona, Santa Cruz); Suedia cu centrul Göteborg. CSI dispune de rafinarii amplasate în regiunile de exploatare a petrolului de la Baku, Groznîi, Kuibisev, Ufa, Guriev, Reazan lânga Moscova; Kirisi lânga Sankt Petersburg, Gorki, Iaroslavl, Nijni Novgorod, Mozâr, Omsk, Angarsk, Krasnoiarsk, Habarovsk. b. Zona Americii de Nord: - S.U.A. – rafinãriile sunt amplasate în Golful Mexic si vecinatati (Houston,
Texas, City, Port Artur); în nord-estul SUA (Chicago, Toledo, Cleveland); în Midcontinent (Tulsa, Ponca City), Los Angeles, pe Valea Mississippi la Baton Rouge. - Canada - rafinãriile sunt amplasate în regiunea Marilor Lacuri: are rafinarii la Montreal, Sarnia, Halifax, Vancouver. Mexicul are rafinarii la Minatitlan, Ciudad Madero, Salamanca. c. Regiunea Caraibilor: În Venezuela se afla rafinaria Falcon-Amnay-Bay, cele din zona Maracaibo, El Cardon sau Lorenzo, Cabimas, precum si cele din în zona Oriente la Puerto, la Cruz si Caripito. De asemenea, în insulele Aruba, Curacao, Trinidad-Tobago, Puerto-Rico, Virgine si Bahamas sunt amplasate mari rafinarii. d. Asia de Sud-Est - China - are amplasate rafinarii în porturile Shanghai, Luda, Fushun si la
Beijing. - Japonia importa petrol pentru întreaga capacitate de rafinare. Rafinariile
sunt amplasate în zona Tokio (Kawasaki, Chiba, Yokohama); în insula Honshu (Kobe, Osaka, Tokuyama); în insula Hokkaido (Barato, Muroran); Shikoku si Kyushu (Oita, Onoda). e. În Africa sunt amplasate rafinarii în porturile Durban (R.S. Africana); Conakry (Guineea), Dakar (Senegal), Temu (Ghana), Freetown (Sierra Leone), Casablanca (Maroc), Dar-es-Salam (Tanzania), Mombasa (Kenya), Kaduna (Nigeria), Alexandria (Egipt). Poluarea cu petrol a marilor. Poluarea cu petrol a marilor se poate produce cand se curata tancurile petroliere sau cand au loc accidente 5
pe platformele de exploatare. Dezastre mari pot fi cauzate de avarierea tancurilor unor petroliere uriase, sau la scufundarea lor. Petele de titei duc la pierderi de vieti printre pasari si alte vietati marine. In 1989 petrolierul "Exxon Valdez" a lovit un recif in Prince William Sound, din apropierea Alaskai. Au fost deversati in mare aproximativ 24.000 de barili de titei. In cateva saptamani, pata de petrol a cuprins 1.600 de km. de tarm, inclusiv plajele a trei parcuri nationale si cinci rezervatii naturale. Corporatia "Exxon" a incercat o operatie masiva de curatare, insa poluarea mediului era deja un fapt implinit. Petrolul si poluarea aerului. Utilizarea petrolului provoaca poluari masive ale aerului in multe orase. Gazele de esapament evacuate de autoturisme si de alte masini cu combustie interna contin gaze otravitoare cum ar fi monoxidul de carbon, hidrocarburi nearse, oxizi de azot si plumb.Unii dintre acesti agenti de poluare reactioneaza cu lumina soarelui producand smogul neplacut, fotochimic, care pluteste deasupra multor orase, cum ar fi Los Angeles sau Mexico City. Gazele naturale sunt combustibili cu o putere calorica între 5.000-13.500 kcal/mc, având multiple întrebuintari în industrie, ca materie prima si chimie, pentru îngrasaminte chimice, negru de fum, cauciuc sintetic, materiale plastice, fire si fibre sintetice. Gazele naturale reprezinta un amestec de hidrocarburi, cu predominarea metanului, în proportie de 69% (CH4), de origine organica, cantonat în zone de domuri sau nisipuri gazeifere, la adâncimi variabile, de la 400 la 4000 m si amplasate, fie în aproprierea zacamintelor petroliere, fie izolat de acestea. Gazul de sonda are o putere calorica mai redusa decât a gazului metan, între 5500-6000 kcal/mc, având un continut mai ridicat în butan si propan. Utilizarea gazului metan pentru fabricarea negrului de fum are loc în România în 1937, pentru fabricarea cauciucului sintetic, în 1937, în SUA, si a polietilenei si amoniacului, în 1938. În 1910 sunt captate pentru prima data gazele de sonda la Runcu-Bustunari. Rezerve mondiale de gaze naturale. Începând din anul 1960 au fost puse in valoare noi zacaminte. Rezerva mondiala este apreciata la 145.918.109 m3. Cele mai mari rezerve de gaze naturale se afla în CSI , care detine peste 35% din volumul total al rezervelor sigure. Aceste rezerve sunt cantonate în Siberia de Vest, pe cursul inferior al fluviului Obi, în regiunea Asiei Centrale, în Caucazul de Nord, Transcaucazia, Uralul Sudic, Regiunea Volga-Ural si Ucraina Subcarpatica. În Orientul Mijlociu se întâlnesc cele mai mari rezerve descoperite în 1990 în Qatar, alaturi de cele din Iran, Arabia Saudita, Abu Dhabi, Kuweit, Irak etc. Mari rezerve de gaze se afla pe uscat si platforma litorala a Golfului Mexic, în Midcontinent, California, 6
Virginia de Vest si Alaska (apartin SUA). În Canada , cantitati importante se întâlnesc în Columbia Britanica, Alberta, la care se adauga zacamintele descoperite în regiunile Arcticii, Tagul Mallic, existent la gurile fluviului Meckenzie, în Insulele Melville si King Cristian.
Fig.6 Rezervele de gaze naturale (Total mondial-145.918 10 9 m3 ) În Europa, cantitati importante sunt detinute de Olanda, Norvegia, Marea Britanie (în platforma litorala a Marii Nordului), România, Germania, Nordul Italiei, Estul Austriei, Câmpia Mazuriana în Polonia, Franta (Câmpia Parisului) etc. Europa detine în totalul rezervelor o pondere de peste 40% împreuna cu CSI. În regiunea Africii de Nord în Statele Algeria (zacamintele de la Hassi R'Mel din Sahara, Hassi Messaoud), Nigeria, Libia, Egipt, Angola, Sudan, Gabon, s-au estimat rezerve importante ce reprezinta circa 6,7% din rezervele mondiale de gaze naturale. În America de Sud, în statele Venezuela, Argentina, Brazilia cât si statele andine, pe platforma litorala Atlantica, Peru, Ecuador, Columbia, s-au semnalat importante rezerve de gaze naturale. În Asia, gaze naturale se gasesc cantonate în regiunea de Sud-Est a Asiei, atât pe uscat cât si în platformele continentale ale Marii Chinei de Sud, Marii Galbene, Marii China de Est si în Golful Bohai. Rezerve mai mici sunt semnalate si în Australia, în sectorul statelor Queensland, în strîmtoarea Bass si în platforma continentala. Productia de gaze naturale la nivelul anilor 1988 si 1992 a fost: (datele sunt exprimate in mild. m 3): Statul
1988 1992
7
CSI
892
808
SUA
565
515
Canada
128
121
Olanda
71
86
Regatul Unit
60
56
Algeria
53
56
Indonezia
45
50
Norvegia
41
28
România
37
25
Mexic
34
27
Venezuela 28
24
Circa 85% din productia mondiala de gaze naturale provine din America de Nord, C.S.I. si tarile Europei. Industria gazelor naturale în România. În Podisul Transilvaniei, sub forma de "focuri vii", gazele naturale au fost semnalate din 1672, iar în Podisul Moldovei din anul 1904. Prima sonda cu un debit de 864.000 m3/zi a fost pusa în functiune la Sarmasu în anul 1908, la Zau de Câmpie, Turda, Saros (în prezent de Deleni), Copsa Mica, Sincai. Sunt prezente 67 de câmpuri gazeifere în Bazinul Transilvaniei, din care 54 au fost descopeite dupa 1950. Exploatarile sunt prezente în trei zone în Podisul Transilvaniei: în partea nordica, în Câmpia Transilvaniei, cu exploatari la Sarmasel, Bogata, Zau de Câmpie, Oarga si Puini; în partea centrala cu exploatari la Deleni, Bazna, Cetatea de Balta, Copsa Mica, Nou Sasesc, Sângiorgiu de Padure, Miercurea Nirajului; în zona sudica cu centrele Ilimbav, Rusi, Dealu Frumos. Gazele de sonda (petroliere) sunt legate de perimetrul zacamintelor de petrol, fiind semnalate în zona subcarpatica a Moldovei (Pârjol, Tazlau Balcani, Secuieni); în Podisul Moldovei (Gaiceanca, Glavanesti); în Subcarpatii Curburii (Gura Ocnitei, Câmpina, Bustenari); în 8
Subcarpatii Getici si Podisul Getic la Ticleni, Bustuchini, Poiana Lacului, Vata, Ciuresti,; în Câmpia Româna (Valea Plopilor, Urziceni, Ianca, Oprisenesti, Jugureanu); în Câmpia de Vast (Dudestii Vechi, Satchinez, Varias, Ortisoara, Biled); în depresiunea Brasovului la Ghelinta si Comandau. Productia de gaze naturale în 1938 a fost de 311 mild. m 3, cea de gaze de sonda de 1820 mild. m 3. Consumul mare de gaze naturale a dus la cresterea productiei în 1989 de 37.807 mild. m 3, scazând apoi, în 1991, la 24.807 mild. m3. Carbunele. Carbunele asigura aproximativ 35% din necesarul mondial de energie. Este primul combustibil fosil utilizat pe scara larga. Cea mai mare parte s-a format in perioada carbonifera in urma cu 286-360 de mil. de ani. Padurile tropicale, ferigile uriase si alte plante au putrezit si au fost acoperite de pamant. In timp ce plantele putrezeau, substantele organice se transformau in turba- se mai formeaza si acum in anumite zone- si apoi, treptat, se intarea, devenind lignit (carbune maro) pentru ca in final sa devina huila. Elementul constituent principal al carbunelui este carbonul. Carbunele cel mai vechi si cel mai dur este antracitul care are 98% carbon. Lignitul, carbunele mai " tanar ", avand aproximativ 1mil.de ani, contine doar 30% de carbon. Clasificarea carbunelui A. carbune superior: 1. antracit - putere calorica (7800-9350 kcal/kg) si o concentratie de 89,5-
96,6% C; 2. huilã - putere calorica de 7000-9000 kcal/kg si o concentratie de 76-90% C. Huila si antracitul reprezinta 75% din rezervele mondiale de carbune. B. carbune inferior: 1. Carbunele brun – putere calorica de 5600-7600 kcal/kg si un continut de
6,5-7,5% C, fiind folosit la fabricarea cocsului si în termoenergie 2. Lignitul - carbune energetic cu un continut de carbon de 30-65% C, având o putere calorica mica, de 2600 - 4100 kcal/kg. Grosimea si adâncimea la care se gasesc straturile de carbuni influenteaza activitatea de exploatare a carbunelui. Situarea acestor straturi la adâncime mare determina investitii foarte mari. Sunt mine în care se lucreaza la adâncimi de 1000 m, cum sunt cele din bazinele Ruhr-ului si din Scotia, Tara Galilor, Anglia. Rezerve mondiale. În ultimii 50 de ani, rezervele sigure si probabile de carbuni au fost evaluate între 10000-11000 miliarde tone, din 9
care 1000 miliarde tone sunt rezerve certe (75% carbunele superior si 25% carbune inferior - Paul Averrett, SUA, 1967). Din totalul rezervelor mondiale 95% se afla în emisfera nordica, predominând carbunele superior; 2/3 din rezervele acestea sunt detinute de CSI, China si SUA. Productia mondiala de carbune în 1995 a fost de 3.492.347 mii tone. Exploatarea carbunelui se face în mina cât si în cariera (exploatare la suprafata). Bazinele carbonifere se pot clasifica dupa: a). vechimea exploatarii - bazine din secolul al XVIII-lea (Midlands, Yorkshire, Pas de Calais), bazine din secolul al XIX-lea (Ruhr, Saar, North-Appalachi, valea Jiului, Donetk); bazine noi (Karaganda, Kuznetk, Peciora - CSI, Ville Germania, Komlo, Damodar - India, Hubei - R.P.Chineza). b). varietatea de carbune exploatat se disting: bazine de huila si antracit , carbune brun si lignit : Most (Cehia), Lausitz (Germania), Moscova, Motru. Se pot întâlni si: bazine foarte mari cu peste 100 milioane tone pe an: Donetk, Kuznetk, China de Nord-Est, Silezia Superioara, bazinele North Appalachi, Illinois, Hubei, Beijing-Kailuam; bazine mijlocii (Motru, Valea Jiului, Karaganda, Kansk-Acinsk, Moscova, Ostrava-Karvina); bazine mici (Comanesti, Tebea, Alba, Northumberland). Comertul cu carbuni reprezinta o parte importanta a schimburilor economice internationale. Astfel, SUA si tarile Europei de Vest sunt specializate în exportul carbunelui cocsificabil. Aceste exporturi vizeaza tari din Europa si, în mod special, Japonia. CSI exporta carbune din bazinul Donetk spre Ungaria, Cehia, Slovacia, Austria (pe Dunare), precum si spre alte zone ale Europei. Australia si India exporta carbunele cu precadere spre Japonia. Mari importuri de carbune sunt facute de Japonia, Marea Britanie, Franta. Zacaminte de carbuni în România - raspândirea geografica. Antracitul, carbunele cu cele mai multe calorii (8-9000 cal/kg),
aflat în cantitati mici la Schela (jud.Gorj). Huila este prezenta în doua bazine: - Bazinul Banatului , cu centrele Anina, Doman, Secul, Ponor si spre defileul Dunarii la Baia Noua, Bigar, Cozla. - Bazinul Petrosani , situat pe cursul superior al Jiului, bazin care contribuie cu peste 80% la productia de huila. Sunt prezente 25 de straturi; stratul nr. 3, numit si principal, are o grosime de 40 m la Petrila si de 55 m la Lonea. Circa 4 straturi au o grosime între 2 si 6 m, restul sub l m grosime. Huila se gaseste în perimetrul Petrila (Est) si Câmpul lui Neag (în Vest). Centre importante de exploatare sunt la: Aninoasa, Lonea, Petrila, Livezeni, Dîlja, Salatruc, Hobiceni, Barbateni, Câmpul lui Neag. 10
Statii de sortare si spalare a carbunelui se afla la Coroiesti. La nivelul anului 1996 productia de huila si antracit a fost de 53,3 mil. t. Carbunii bruni sunt situati în partea de est a bazinului Petrosani cât si în bazinul Tebea (Mesteacan) din Apuseni, în bazinul Comanesti (Asau, Comanesti, Darmanesti), bazinul Almasului (Ticu, Tamasa, Cristolitel, Surduc). Productia de carbuni bruni a fost în 1996 de 576 mii t. Lignitul este concentrat în Subcarpatii Getici si Podisul Getic, fiind exploatat în urmatoarele bazine care dau cea mai mare parte din cantitatea de 35,9 mil. t, cât s-a produs în anul 1996: a. Bazinul Motru-Jilt-Rovinari Se individualizeaza trei concentrari: - Motru, cu centrele Lupoaia, Horasti, Leurdea, Plostina, Rosiuta, Motru; - concentrarile Jilt si Rovinari cu centrele: Rovinari, Rosia de Jiu, Gârla, Cicani. b. in bazinul Vâlcea se exploateaza în centrele Alunu, Berbesti, Cucesti; c. bazinul Husnicioara în Podisul Getic; d. alt bazin al Munteniei Centrale Subcarpatice include gruparile: - Schitu Golesti (Berevoiesti, Jugur, Sotînga, Doicesti, Flipestii de Padure), ce aprovizioneaza termocentralele de la Doicesti; - bazinul Ceptura; e. in perimetrul vailor Barcaului si Crasnei se afla exploatari la: Varzari, Sarmasag, Popesti, Voivozi, Borumlanca, Chiesd, Ip, Zauani; f. pe Valea Crisului Repede la Bratca, Cornatel, Vadu Crisului. Turba - cel mai nou carbune, cu o putere calorica redusa sub 3500 cal/kg si grad ridicat de umiditate, este utilizata ca îngrasamânt azotat. În zonele înalte, muntoase, apar tinoavele (turbari) în depresiunile: Dornelor, Fagaras, Ciuc, Calatele cât si în regiunile mai joase si mlastinoase din SudVestul tarii, pe Valea Somesului si în localitatea Dersca (Botosani). Rezervele mondiale de carbune . Ultimele estimari arata cam 901 mild.de tone care pot fi exploatate eficent. Daca se iau in considerare si rezervele ale caror costuri de minerit sunt mult mai mari, cantitatea totala este estimate la aproximativ 1.800 de mild.de tone. La rata actuala de consum rezervele ar putea dura peste 200 de ani. Aproximativ 25% din rezervele de carbune sunt detinute de China, Rusia si S.U.A. S.U.A.detine 35-36% din totalul de resurse. Masuri adoptate pentru siguranta energetica. Vorbind in zilele noastre de siguranta energetica, nu poti evita principala sursa consacrata de peste 150 de ani, si anume petrolul. „Profetii“ asupra pericolului de epuizare a resurselor petroliere mondiale sunt cunoscute de multa vreme; dintre acestea amintim: 11
– Svante Arrhenius, fizician suedez, autorul teoriei disocierii electrolitice a ionilor, laureat al Premiului Nobel in 1903, a prezis in 1923 epuizarea resurselor mondiale de petrol in 20 de ani, adica in 1943; – Edgar Faure, om politic si jurist de origine franceza, presedinte al Consiliului de Ministri in 1952 si 1955, a preconizat in 1939 sfarsitul petrolului in 10 ani, adica in 1949; – Harvey O’Connor, de origine americana, se intreba cat vor mai exista resurse de petrol, fara sa raspunda direct la aceasta intrebare; – Jean Chardonnet, in 1973, prevede epuizarea petrolului in anul 2000; – Jean Marie Chevalier, tot in 1973, prevede de asemenea epuizarea resurselor de titei in anul 2000. Toate aceste previziuni se bazau pe raportul dintre rezervele dovedite si extractia de titei, respectiv consumul mondial de petrol la un moment dat. Ne aflam in anul 2007 si niciuna dintre previziunile sumbre de epuizare a petrolului nu s-a adeverit, din fericire, ceea ce ne face sa credem ca nici previziunile actuale, potrivit carora rezervele mondiale de titei ar fi epuizate in cca 40 – 45 de ani, iar cele din Romania in cca 33 de ani, nu se vor adeveri, datorita descoperirii de noi zacaminte potentiale de petrol si trecerii unora dintre acestea in categoria zacamintelor cu posibilitati certe de exploatare. Mai importante decat previziunile asupra sfarsitului rezervelor de petrol sunt caile de economisire, de reducere a risipei de petrol pentru scopuri energetice si utilizarea mai rationala a acestei nepretuite materii prime pentru transformarile chimice si petrochimice. Privind problema din acest punct de vedere, Romania are o capacitate operationala de prelucrare de 23,5 mil. tone pe an, din care inca se mai trimit in petrochimie ca materii prime numai cca 0,8 mil. t/an nafta pentru piroliza la Arpechim Pitesti, ceea ce reprezinta un raport de chimizare de 3,40%, mult sub media realizata in tarile din Europa Centrala si de Vest, de 10 – 12 %. Din aceasta cauza, una dintre prioritatile strategiei energetice a Romaniei o constituie cresterea gradului de valorificare a titeiului, prin cresterea capacitatilor de productie a etilenei si propilenei, precum si a produselor petrochimice de baza. Romania se afla in prezent pe ultimele locuri din Europa in ceea ce priveste productia si consumul de produse petrochimice pe cap de locuitor, loc deloc de invidiat, in ciuda faptului ca dispunem inca de resurse indigene de titei, dispunem de o indelungata experienta in petrol si petrochimie si avem capacitati petrochimice nefolosite, inca operationale. Se resimte lipsa unei strategii nationale concrete de prelucrare integrata a 12
titeiului, a gazelor asociate si a gazului metan, mai cu seama dupa privatizarea unora dintre acestea, care sa tina seama atat de acoperirea unei parti a consumului energetic, dar si de valorificarea produselor petroliere in produse chimice, petrochimice, fire si fibre chimice si ingrasaminte. Riscurile potentiale majore din perioada urmatoare constau in: epuizarea unor resurse energetice de natura minerala si cresterea semnificativa a pretului energiei. In contextul globalizarii si al scaderii resurselor energetice de natura minerala la nivel mondial, se impune elaborarea unei strategii nationale privind siguranta energetica a Romaniei. Strategia nationala privind siguranta energetica va trebui sa ia in considerare toate formele de energie posibile, privite prin prisma resurselor indigene care trebuiesc exploatate rational, dar si din import, accesibile la pretul pietei. Elaborarea unui pachet de legi care sa vizeze siguranta energetica a tarii pe termen mediu si lung presupune antrenarea unor specialisti din diferite domenii, care au cunostinte temeinice in domeniul resurselor de energie si de materii prime de natura minerala sau vegetala - petrolului, gazelor asociate, gazelor naturale, carbunilor, biocarburantilor, energiei hidraulice, energiei nucleare, energiei solare, energiei eoliene, biomasei si altor forme de energii nepoluante. La nivelul cunostintelor tehnologice actuale, energia solara, eoliana si hidroenergia nu pot acoperi nici macar consumul actual al tarilor din Europa, deoarece tehnologia utilizarii energiei solare se afla in "epoca de piatra", energia eoliana nu poate fi utilizata pe arii extinse, iar hidroenergia necesita investitii foarte mari. Strategia energetica a Romaniei trebuie sa ia in considerare racordarea la sursele de petrol si gaze prin conducte magistrale, atat la sursele din Est, mai putin sigure si imprevizibile, cat si la sursele din Marea Nordului si din bazinul Marii Mediterane. Ca strategie generala, Romania ar trebui: – sa conserve resursele de petrol si gaz metan existente prin mentinerea unei extractii la nivelul practicat astazi si importul diferentei necesare pentru acoperirea consumului intern; – sa valorifice resursele de petrol si gaz metan cu precadere in chimie si petrochimie, ingrasaminte agricole, prin acordarea de facilitati economice – fiscale producatorilor (a se vedea propunerea legislativa de modificare a Legii petrolului); – sa dezvolte Centrala Nucleara de la Cernavoda, date fiind experienta acumulata, resursele de uraniu si productia proprie de apa grea de la Halanga –Turnu-Severin; 13
– sa dezvolte energia hidraulica, mai putin poluanta si mai ieftina, dar care necesita investitii majore; – sa dezvolte productia de biocarburanti (bioetanol, bio-diesel, DME – dimetileter) din resurse vegetale regenerabile; – sa incurajeze cercetarile autohtone in domeniul energiei solare, eoliene si al altor energii neconventionale si nepoluante.
14
