Tot Instalatii Sanitare Si Gaze

SUPO SUPORT RT CURS CURS

IN TALATOR TALATOR INSTALAŢII TEHNICO-SANITARE ŞI GAZE

C U P R I N S INTRODUCERE ŞI PREZENTARE GENERALĂ 1.1. Scurt istoric al instalaţiilor de alimentare cu apă şi canalizare 1.2. Situaţia actuală în domeniul instalaţiilor sanitare 1.3. Perspective de viitor privind alimentarea cu a pă 1.4. Origine şi istoric privind gazele naturale 1.5. Utilizări a gazului natural

1

1.6. Caracteristici a gazului natural 1.7. Tratarea Tratarea gazelor gazelor naturale naturale 1.8. Consumul Consumul de gaz natural natural

6

CAPITOLUL CAPITOLUL 1 -

CAPITOLUL CAPITOLUL 2 - UTILIZAREA CALCULATORULUI ŞI

1 3 4 5 5

7 8

PRELUCRAREA INFORMAŢIEI

10

2.1. Baze de date date

10

2.2. Informaţii incluzând text, numere şi imagini

12

2.3. Comunicarea Comunicarea prin prin internet internet

14

CAPITOLUL CAPITOLUL 3 – ASIGURAREA CALITĂŢII

17

2.1. Norme de calitate în domeniul construcţiilor 2.2. Norme de calitate a inst alaţiilor tehnico-sanitare

2.3. Norme de calitate a instalaţiilor de gaze naturale CAPITOLUL CAPITOLUL 4 – IGIENA ŞI SECURITTEA MUNCII 4.1. Respectarea normelor de sănătate şi securitate a muncii 4.2. Respectarea procedurilor de urgenţă şi de evac uare 4.3. Echipamente de protecţie a muncii pentru lucrări de instalaţii 4.4. Indicatoare utilizate la lucrările de instalaţii 4.5. Măsuri pentru evitarea accidentelor 4.6. Măsuri de prim ajutor 4.7. Norme specifice locului de muncă CAPITOLUL CAPITOLUL 5 - PLANURI PLANURI DE INSTALAŢII 5.1. Semne convenţionale pentru instalaţii

18 19 20 22 22 22 22 23 23 24 29 33 33

5.2. Elemente generale în desenul tehnic 5.2.1. Importanţa liniilor 5.2.2. Grosimea liniilor 5.2.3. Continuitatea liniilor 5.2.4. Tipuri de linii în desenele tehnice

36

5.2.5. Haşuri utilizate în desenul tehnic

38

5.2.6. Formate în desenul tehnic 5.2.7. Scări de reprezentare 5.2.7.1. Scări standardizate 5.2.7.2. Scări grafice

39

36 36 36 37

40 40 40

5.3. Citirea planurilor de instalaţii 5.3.1. Instalaţii exterioare de alimentare cu apă şi canalizare

41

5.3.2. Instalaţii interioare de alimentare cu apă şi canalizare 5.3.3. Instalaţii de încălzire centrală 5.3.4. Instalaţii de gaze naturale CAPITOLUL CAPITOLUL 6 - PERFORMAREA INSTALAŢIILOR ÎN CONSTRUCŢII 6.1. Tehnologii moderne în instalaţiile tehnico – sanitare 6.1.1. SISTEMUL DE ŢEVI MULTISTRAT 6.1.2.TUBURI DIN FONTĂ

51

CONFORTUL CONFORTUL TRAINING TRAINING

SUPORT CURS calificare Nivel 2

44

55 56 61 61 61 62


6.1.3. INSTALAŢII INTERIOARE DIN CUPRU 6.1.4. INSTALAŢII INTERIOARE ŞI EXTERIOARE DE CANAL 6.1.5.MODALITĂŢI DE PERFORMARE A INSTALAŢIILOR SANITARE 6.2. Tehnologii moderne pentru montarea instalaţiilor interioare de gaz 6.2.1. TEHNOLOGII MODERNE PENTRU MONTAREA BRANŞAMENTELOR DE

63 63 64 65 65

GAZE NATURALE COMBUSTIBILE

EXTERIOARE DE ALIMENTARE CU APĂ 7.1. Apa potabilă şi calităţile ei 7.2. Sisteme şi unităţi de măsură 7.3. Aparate şi instrumente de măsură 7.4. Hidraulica şi termotehnica aplicată 7.5 Sistemul de alimentare cu apă – Generalit ăţi 7.6. Instalaţii de alimentare cu apă 7.7. Scheme de alimentare cu apă a) Sursa de apă

CAPITOLUL CAPITOLUL 7 - SISTE SISTEME ME

68 69 69 70 70 70 71 72 75

b) Captarea Captarea apei apei

75

c) Instalaţiile de pompare a apei d) Instalaţiile de tratare a apei

75

e) Apeductele (conducte de transport) f) Rezervoare de înmagazinare

76

g) Reţea de distribuţie

76

75

76

7.8. Sisteme de captare a apelor 7.9. Instalaţii de pompare a apei 7.10. Instalaţii pentru îmbunătăţirea calităţilor apei 7.11. Rezervoare pentru înmagazinarea apei şi distribuirea distribuirea apei 7.12. Reţele pentru transportul şi 7.13. Amplasarea (pozarea) reţelelor exterioare de alimentare cu apă reţelelor exterioare de alimentare alimentare cu apă 7.14. Materiale specifice reţelelor

INSTALAŢII INSTALAŢII INTERIOARE DE APĂ reţelele exterioare de alimentare alimentare cu 8.1. Racordarea instalaţiilor interioare la reţelele apă 8.2. Clasificarea instalaţiilor interioare de alimentare cu apă 8.3. Instalaţia interioară de alimentare cu apă rece şi caldă pentru consum

CAPITO CAPITOLUL LUL 8 -

76 78 80 88 92 94 92 101 101

103 103

menajer

8.4. Instalaţia interioară pentru distribuţia apei calde de consum 8.5. Instalaţii interioare de apă pentru incendii 8.6. Instalații de drencere 8.7. Instalaţii interioare cu distribuţie superioară 8.8. Instalaţii interioare cu distribuţie inferioară 8.9. Instalaţii de prepararea apei calde de consum

106 107 108 109 109 110

8.9.1. Metode de preparare a apei calde de consum

111

8.9.2. Circulaţia apei calde de consum 8.9.3. Exploatarea şi întreţinerea instalaţiei de distribuţie a ACC 8.9.4. Izolarea termică a conductelor de ACC

116

8.9.5. Erori în exploatare

119

8.9.6. Reglarea şi echilibrarea reţelelor de distribuţie ACC 8.10. Instalaţia de hidrofor


118 118

119 121



8.11. Instalaţii de alimentare cu apă din surse individuale 8.12. Sisteme Sisteme de de protecţie 8.13. Configuraţia conductelor de distribuţie din interiorul clădirilor 8.14. Scheme de alimentare cu apă ale reţelei interioare 8.15. Materiale şi echipamente specifice instalaţiilor interioare 8.15.1 Conducte. Rol şi proprietăţi c onfecţionate conductele 8.15.2. Materiale din care sunt confecţionate 8.15.3. Recunoaşterea şi caracterizarea conductelor 8.15.4. Îmbinarea prin sudare a ţevilor din polietilenă de înaltă densitate (PEHD) 8.15.5. Piese speciale. Armături

123

8.16. Întreţinerea instalaţiilor 8.16.1. Funcţionarea, întreţinerea şi repararea instalaţiilor de distribuţie a

149

124 127 129 131 132 135 140 141

143

149

apei

8.16.2. Întreţinerea periodică 8.16.3. Diagnosticul stării tehnice a instalaţiei de distribuţie a apei 8.16.4. Localizarea defectelor în instalaţia de alimentare cu apă 8.16.5. Remedierea neajunsurilor din sistemele de alimentare cu apă CAPITOLUL CAPITOLUL 9 - INSTALAŢII DE RIDICARE A PRESIUNII APEI 9.1. Instalaţii de ridicare a presiunii apei 9.2. Montarea instalaţiei de ridicare a presiunii apei cu pompe 9.3. Tehnologia de montare a instalaţiei de hidrofor CAPITOLUL CAPITOLUL 10 - INSTALAŢII DE CANALIZARE 10.1. Alcătuirea şi funcționarea instalațiilor exterioare de canalizare 10.1.1. Sisteme de canalizare exterioară 10.1.2. Schema de canalizare exterioară 10.1.3. Rețele exterioare de canalizare 10.1.4. Instalații de pompare a apelor uzate 10.1.5. Instalații de epurare a apelor uzate menaje re si industriale 10.1.6. Probarea, receptia şi exploatarea reţelelor exterioare de canalizare 10.1.7. Materiale şi echipamente specifice instalaţiilor de canalizare

exterioară 10.2. Alcătuirea şi funcționarea instalațiilor interioare de canalizare 10.2.1. Rolul instalațiilor de canalizare interioară 10.2.2. Elemente componente ale instalaţiei interioare de canalizare 10.2.3. Alcătuirea şi funcționarea instalațiilor interioare de canalizare a

150 150 151 152 153 153 156 157 160 160 160 161 161 166 168 170 170

175

apelor uzate menajere menajere 10.2.4. Funcționarea instalației de canalizare interioară

10.2.5. Montarea ţevilor de scurgere din PVC 10.2.6. Ventilare Ventilarea a instala instalațiilor interioare de canalizare menajeră 10.2.7. Instalații interioare de canalizare a apelor meteorice 10.2.8. Principii de proiectare ale instalaţiei interioare de canalizare menajeră întreţinerea instalaţiei de canalizare 10.2.9. Exploatarea şi întreţinerea 10.2.10. Materiale şi echipamente specifice instalaţiilor de canalizare interioară



176 176 180

181 183 183 185 186 187 189


TERMENI . FIŞE TEHNICE. FIŞE FIŞE TEHNOLOGICE. TEHNOLOGICE. FAZE EXECUŢIE ÎN DOMENIUL INSTALAŢ I NSTALAŢIILOR IILOR TEHNICO-SANITARE TEHNICO-SANITARE CAPITOLUL 11 -

198

11.1. GLOSAR GLOSAR DE TERMENI TERMENI

198

11.2. FIŞE TEHNICE 11.3. FIŞE TEHNOLOGICE 11.4. FAZE DE EXECUŢIE

207

11.5. DIVERSE SCHEME

217

INSTALAŢII DE GAZE NATURALE COBUSTIBILE 12.1. Noţiuni generale 12.1.1. Ecuaţiile arderii

219

210 214

CAPITOLUL 12 -

219 220

12.1.2. Produse secundare periculoase

221

12.1.3. Probleme referitoare la arzătoare

222

10.1.4. Explozii Explozii

223

12.2. EXECUŢIA INSTALAŢIILOR DE UTILIZARE A GAZELOR NATURALE 12.2.1. Alcătuirea sistemul de alimentare cu gaze naturale combustibile

224 224

12.2.2. Scheme Scheme de principiu principiu 12.2.3. Montajul Montajul conductelor conductelor

226

12.2.4. Tehnologia de execuţie a instalaţiilor interioare de gaz e naturale

235

231

combustibile

12.3. MATERIALE, ARMĂTURI UTILIZATE LA INSTALAŢIILE INSTALAŢIILE DE GAZE 12.3.1. Materiale Materiale

238 238

12.3.2. Armături 12.3.3. Aparate pentru măsurarea debitelor de gaze 12.3.4. Dispozitive de siguranţă şi control 12.4. AERUL NECESAR COMBUSTIEI, CANALE DE VENTILARE ŞI COŞURI DE FUM 12.4.1. Asigurarea aerului necesar procesului de ardere

12.4.2. Coşuri de fum 12.4.3. Montarea segmentelor terminale ale coşurilor de fum 12.5. RECEPŢIA, RECEPŢIA, VERIFICARE VERIFICAREA A ŞI PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE FUNCŢIUNE A INSTALAŢIEI INSTALAŢIEI DE GAZ

240 253 253

257 260 262 264

METAN

12.5.1. Verificarea şi controlul în timpul executării lucrărilor 12.5.2. Protecţia echipamentelor şi a conductelor din oţel oţ el împotriva

264 264

coroziunii

12.5.3. Protecţia catodică a conductelor din oţel 12.5.4. Recepţia tehnică şi punerea în funcţiune a instalaţiilor de gaze naturale 12.5.5. Punerea în funcţiune a instalaţiilor 12.5.6. Verificări şi probe de rezistenţă şi etanşeitate la sistemele de

distribuţie şi la instalaţiile de utilizare a gazelor naturale 12.6. EXPLOATAREA ŞI ÎNTREŢINEREA INSTALAŢIILOR DE GAZ METAN 12.6.1. Exploatarea sistemului de distribuţie 12.6.2. Exploatarea instalaţiilor de utilizare 12.6.3. Montarea, întreţinerea şi verificarea contoarelor / echipamentelor şi instalaţiilor de măsurare gaze naturale 12.7. EXEMPLE DE ERORI ERORI DE PROIECTARE, EXECUŢIE, EXECUŢIE, DE EXPLOATARE


264 265

265 265

265 265 267 267


270


TERMENI . FIŞE TEHNICE. FIŞE FIŞE TEHNOLOGICE. TEHNOLOGICE. FAZE EXECUŢIE ÎN DOMENIUL INSTALAŢIILOR DE GAZE

CAPITOLUL 13 -

13.1. GLOSAR GLOSAR DE TERMENI TERMENI 13.2. FIŞE TEHNOLOGICE 13.3. DIVERSE SCHEME 13.4. FIŞE TEHNICE


277

277 280 282 286


INSTALATOR INSTALAŢII TEHNICO-SANITARE ŞI GAZE

1

CAPITOLUL 1

INTRODUCERE ŞI PREZENTARE GENERALĂ 1.1. Scurt istoric al instalaţiilor de alimentare cu apă şi canalizare Sistemele de alimentare cu apă au fost utilizate de cele mai vechi civilizaţii:  În India, în anul 4000 î.e.n., oraşul Mohenjodaro era echipat cu ba zine;  În Creta, în Grecia Antică şi la Roma bazinele şi casele luxoase beneficiau de alimentare cu apă rece prin conducte, iar în unele cazuri dispuneau şi de conducte de apă caldă;  Primul sistem de alimentare cu apă cu canale din piatră a fost construit în Assiria în anul 2000 î.e.n.;  În China se utilizau conducte din bambus pentru alimentarea cu apă, iar în Grecia şi în Africa de nord se utilizau tuburi din lut ars;  Primele exemple cunoscute de puţuri pentru apă datează din anul 3000 î.e.n., în Egipt şi în China;  Ierusalimul Antic era alimentat cu apă din rezervoare şi lacuri artificiale; romane: Roma dispunea dispunea în anul 300  Cele mai faimoase sisteme de conducte din antichitate erau apeductele romane: î.e.n. de 12 apeducte care car e însumau însum au aproximativ 150 milioane de litri lit ri de apă ap ă potabilă. Cel mai lung apeduct, Aqua Martia, avea o lungime de 80 km. Apa era adusă direct până la nivelul parterului vilelor sau apartamentelor romanilor bogaţi. Locatarii de la etajele superioare trebuiau să folosească rezervoarele de apă de la parter. Oamenii care îşi câştigau existenţa cărând apă erau numiţi Aquarians. Sistemul de apeducte a fost adoptat de peste 40 de oraşe din Imperiul Roman;  Evul Mediu s-a caracterizat prin neglijarea preocupărilor faţă de igienă, locuitorii oraşelor trăiau în condiţii sanitare precare, iar lipsa apei şi a calităţii ei contribuiau la răspândirea epidemiilor;  Construcţia de sisteme de alimentare cu apă a reînceput în secolele 16 şi 17; construi tă pentru castelul din Praga, în secolul 12; în 1348, 1 348, apa a pa era  În Cehia, prima alimentare cu apă a fost construită adusă prin conducte de lemn în bazinele din pieţele Carol şi Vaclav; în secolul 15, apa era pompată din râul Vltava, iar ulterior era filtrată şi tratată;  În secolul 17 s-au utilizat pentru prima oară conductele din fontă de presiune (Versailles, între anii 16601680);  După 1882 au apărut primele instalaţii interioare de apă, care erau capabile să furnizeze apa până la etajele superioare ale clădirilor;  La sfârşitul secolului 19 se dezvoltă primele tehnici de filtrare şi tratare a apei;  Apar în locuinţe primele băi dotate cu closet;  Consumul de apă pe cap de locuitor a crescut rapid, de la 50 l/zi la 90 l/zi, iar la sfârşitul secolului 20 s-a ajuns la 110 l/zi;  Prima reţea de apă din Bratislava apare în anul 1886. Dacă în anul 1970, în Slovacia 43,3% din populaţie era racordată la sistemul public de alimentare cu apă, la nivelul anului 2000, procentul atinge 73,9%. Instalaţiile de canalizare reprezintă o disciplină tehnică relativ tânără:  Cea mai veche atestare a unor canale de scurgere provine din Babilon, cu ocazia construcţiei unui palat; pa latului Sargon: apele meteorice erau colectate într În anul 700 î.e.n., în Khorsabad se remarcă canalizarea palatului un colţ în fiecare terasă sau coridor, prin montarea cu pantă a dalelor. Closetul fusese deja descoperit şi era utilizat, el fiind foarte similar cu WC-ul cu tălpi (“turcesc”) din zilele noastre;  Se pot aminti canalizările palatelor greceşti din Tyrisna (cca. 1300 î.e.n.), din Smyrna, Alexandria sau Atena;  Apele uzate menajere erau evacuate prin canale închise în stradă sau în grădină;  Oraşul Roma era menţinut curat, prin construirea unui sofisticat sistem sanitar (este remarcabil colectorul de canalizare din cărămidă numit Cloaca Maxima, care se întindea de la Palatinum până la Tivera);  În zona Europei Centrale şi de Est, nu au existat sisteme de canalizare în Evul Mediu: locuinţele nu erau alimentate cu apă, iar necesităţile fiziologice erau rezolvate în exteriorul clădirilor;  Abia în secolul 19 şi mai pregnant în secolul 20 s-a produs (r)evoluţia în mentalitatea oamenilor, odată cu apariţia primelor reţele de canalizare şi a primelor instalaţii interioare de canalizare;  A apărut apoi noul closet cu spălare cu apă, iar în anul 1850, în Londra s-a stabilit ca orice construcţie nouă să aibă cel puţin un WC instalat;  În Cehia, primul sistem public de canalizare a fost construit în anul 1896 la Plzen;

SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2

CONFORTUL T TR RAINING


2

În Praga şi Bratislava, Brati slava, reţeaua de canalizare canal izare a fost construită construit ă după 1902, iar ia r în Kosice după 1904, multe dintre aceste canale colectoare fiind şi astăzi în funcţiune. În anul 1970, în Slovacia 28% din di n locuitori beneficiau de serviciile sistemului de canalizare, iar la nivelul anului 2000, procentul atinge 50%. 

Figura 1 Un desen de la începutul secolului 20 prezintă instalaţiile sanitare ale unei clădiri cu mai multe etaje din Praga

PR – parter; IP – etajul 1; IIP – etajul 2; SK – pivniţă; VP – conducta de ventilare; VI – chiuvetă; VN – cadă de baie;


SP – duş; KL – closet; K – boiler; V – sifon de pardoseală; DU – vană de închidere, interioară; UV – vană de închidere, exterioară



3

Figura 2 Instalaţie de canalizare menajeră (desen din anul 1878)

1.2. Situaţia actuală în domeniul instalaţiilor sanitare Caracteristici ale obiectelor sanitare moderne: 

 

largă gamă de materiale ceramice şi plastice (de exemplu, plăci acrilice) pentru confecţionarea căzilor de baie şi a duşurilor; Vase WC montate în cadre în perete pentru a permite curăţirea uşoară a pardoselii; Căzi de baie cu duze pentru hidromasaj, duşuri cu abur.

Armăturile pentru pentru apă: 



Baterii cu o etanşare mai bună, cu o durată de viaţă sporită şi care realizează importante economii de apă; Filtre, robineţi cu bilă, vane speciale pentru maşina de spălat vase şi vane anti-secţiune.

Armăturile pentru pentru combaterea combaterea incendiilor:  

Sunt confecţionate din oţel sau fontă de presiune; Hidranţi de perete cu furtunuri plate (42-52 mm) şi dispozitiv de înfăşurare pentru furtunuri care au formă proprie (DN 19,25 şi 33 mm).

Referitor la apa caldă menajeră:  

Posibilitate de reglaj local, la nivelul aparatelor de preparare; Posibilitate de golire, posibilitate de contorizare şi măsurare individuală, eventual conducte de circulaţie a apei calde, cu izolaţie eficientă şi pierderi reduse de căldură.




4

1.3. Perspective de viitor privind alimentarea cu apă Perspective privind alimentarea cu apă a clădirilor:     

  

Creşterea numărului de aparate şi obiecte sanitare pentru utilizare curentă în gospodărie (maşini de spălat vase, jacuzzi, piscine, etc.); Apariţia unor metode mai eficiente pentru tratarea apei; Prepararea apei calde cu ajutorul unor surse regenerabile de energie; Încălzire şi preparare eficientă a apei calde menajere (schimbă toare de căldură); Utilizarea calculatorului pentru proiectare şi desen – sistemul CAED (computer aided engineering design) integrează calculele şi poate genera şi desena un unic model – realitate virtuală, în care funcţionarea este simulată şi optimizată; Apariţia unor sisteme moderne cu un timp de montaj foarte scurt, protecţie împotriva zgomotului şi vibraţiilor şi protecţie împotriva poluării datorate fenomenului curgerii inverse; Folosirea unor unităţi compacte monobloc pentru pompare (atât pentru uz casnic, cât şi pentru incendiu); Utilizarea sistemelor cu sprinklere pentru combaterea incendiilor.

Evoluţia sistemelor de canalizare: canalizare:      

Utilizarea sistemelor de canalizare vacuumatice pentru ape meteorice şi a celor de presiune redusă pentru ape uzate menajere; Refolosirea apei uzate menajere (“gri”) pentru anumite sarcini care altfel ar presupune un consum de apă rece din reţea; Utilizarea de conducte izolate împotriva zgomotelor şi protejate la foc, cu precădere a celor preasamblate / preizolate în fabrică; Protejarea clădirilor împotriva inundării, prevederea de pompe pentru ape uzate menajere dacă există obiecte sanitare situate sub nivelul terenului; Ventilarea corectă şi eficientă a coloanelor de canalizare; Folosirea de unităţi monobloc pentru pomparea apelor uzate menajere, separarea grăsimilor şi a uleiurilor.

Tendinţe de viitor:     

Utilizarea conductelor din cupru sau material plastic, prevăzute cu toate accesoriile necesare pentru montaj (cleme, suporţi, bride, etc.); Folosirea conductelor din oţel zincat va fi limitată în principal la instalaţiile pentru combaterea incendiilor; Îmbunătăţirea funcţiilor funcţiil or şi folosirea fol osirea de noi materiale pentru elementele de automatizare, automatizar e, armături şi şi accesorii; Folosirea unor noi generaţii de pompe, cu optimizarea consumurilor de energie şi eficienţă maximă; Adaptarea standardelor şi prescripţiilor tehnice în conformitate cu normele şi regulamentele din UE.

Perspective privind managementul managementul instalaţiilor de alimentare cu apă (IAA): 1. 2. 3.

4. 5. 6. 7.

Managerul trebuie să aibă o cunoaştere şi înţelegere detaliată a sistemelor IAA pentru a efectua o operare şi întreţinere eficientă a acestora; Furnizorii de echipamente trebuie să fie obligaţi să prezinte instrucţiunile de operare şi întreţinere a echipamentelor, îndată ce acestea au fost montate în instalaţie; În cazul clădirilor al căror proprietar este municipalitatea sau o asociaţie de proprietari, este necesară schimbarea atitudinii faţă de instalaţiile/părţile comune, managerul având un rol important în stimularea actorilor implicaţi în actul de decizie, pentru efectuarea investiţiilor potrivite la momentul potrivit; Este necesară reabilitarea în multe clădiri a tuturor instalaţiilor care se comportă necorespunzător, ca urmare a neglijării îndelungate a operaţiilor de întreţinere; Este necesară simplificarea la maxim a birocraţiei şi a procesului de luare a deciziilor care privesc fluxurile financiare necesare instalaţiilor; Un instrument important pentru deciziile privind stadiul reparaţiilor şi întreţinerea IAA este schema de reparaţii şi întreţinere, întreţinere, care se bazează pe o cunoaştere detaliată a stării IAA; Trebuie evitate situaţiile în care reparaţiile sunt efectuate numai după apariţia unei defecţiuni în instalaţie!




5

1.4. Origine şi istoric privind gazele gazele naturale naturale Descoperirea gazelor naturale datează din timpuri străvechi şi este localizată în Orientul Mijlociu. Cu mii de ani în urmă s-a observat că gazul natural se infiltrează printre roci la suprafaţa terenului şi în urma trăsnetelor tră snetelor dă naştere unor “izvoare care ard”. În Persia, Grecia sau India, oamenii au ridicat temple în jurul acestor “flăcări eterne”, pentru practicile religioase. Totuşi, ei nu au sesizat valoarea energetică a gazului natural. Acest lucru a fost făcut în China, undeva în jurul anului 900 î.e.n. Chinezii au săpat primul puţ de exploatare a gazului natural în anul 211 î.e.n. În Europa, gazul natural nu era cunoscut până la descoperirea lui în Marea Britanie în anul 1659, dar comercializarea lui a fost făcută abia după 1790. În anul 1821, în Fredonia (Statele Unite ale Americii), locuitorii au observat bule de gaz ridicându-se la suprafaţa unui pârâu. William Hart, considerat drept “părintele gazului natural”, a săpat acolo primul puţ de exploatare a gazului natural din America de Nord. De-a lungul secolului al 19-lea, gazul natural a fost utilizat aproape exclusiv ca sursă de lumină, iar utilizarea lui a rămas locală din cauza lipsei dezvoltării structurilor de transport, care nu permiteau atunci vehicularea unor cantităţi mari de gaz pe distanţe lungi. O schimbare importantă s-a produs în anul 1890, odată cu inventarea îmbinării etanşe a conductelor. Totuşi, acele tehnologii nu permiteau gazului să parcurgă distanţe mai mari de 160 km, aşa că exploatarea nu se făcea pe scară largă. Transportul la distanţe mari a gazului natural a început după 1920, dar abia după Al Doilea Război Mondial utilizarea gazului natural a cunoscut o dinamică rapidă, odată cu dezvoltarea reţelelor de conducte şi a sistemelor de stocare. Carbonul şi hidrogenul din gazul natural se presupune că provin din resturile plantelor şi animalelor, care s-au acumulat pe fundul lacurilor şi oceanelor de-a lungul a milioane de ani. După ce a fost îngropat sub imense straturi de alte sedimente, materialul organic s-a transformat în ţiţei şi gaz natural, ca urmare a presiunii importante exercitate de straturile de sedimente şi a căldurii generate de nucleul Pământului. Ţiţeiul şi gazul au fost apoi comprimate de către rocile şistoase în care erau depozitate şi împinse în straturi cu roci sedimentare poroase. Prin aceste roci poroase, ţiţeiul ţ iţeiul şi gazul au migrat încet spre suprafaţă, fiind mai uşoare decât apa care le lua locul în pori. În epoca de început a extracţiei ţiţeiului, gazul natural era adesea văzut ca un produs secundar nedorit, deoarece străpungerea unei pungi cu gaz necesita întreruperea forajului, acesta nefiind reluat decât după ce tot gazul era eliberat în atmosferă. După criza energetică din anii ’70, gazul natural a devenit una dintre cele mai importante surse de energie la nivel mondial. Industria gazului a fost menţinută sub un control strict de-a lungul anilor, deoarece era considerată monopol natural. În ultimii 30 de ani, s-a observat o tendinţă de eliminare a controlului preţurilor şi de liberalizare a pieţei gazului natural. Ca urmare, a crescut competiţia şi s-a dezvoltat o industrie a gazului dinamică şi inovatoare. În plus, ca urmare a avansului tehnologic, gazul natural este extras şi transportat la consumatori mai eficient. Inovaţiile au dus la creşterea randamentului folosirii gazului natural şi au apărut noi utilizări ale acestuia.

1.5. Utilizări a gazului natural Gazul natural a cunoscut după anii ‘70 cea mai rapidă creştere în utilizare dintre toţi combustibilii fosili. Datorită avantajelor sale economice şi ecologice, dar şi siguranţei în utilizare (domeniul îngust de inflamabilitate), gazul natural este o sursă tot mai atractivă de energie în multe ţări. În prezent ocupă locul doi mondial, după petrol. Potrivit organismului Energy Information Administration, în 1999, 23% din producţia mondială de energie s-a datorat gazului natural. Există perspective foarte bune pentru creşterea cererii în viitor, gazul natural fiind considerat combustibilul secolului, la fel cum fusese petrolul în secolul trecut, iar cărbunele în urmă cu două secole. Gazul natural prezintă avantaje competitive asupra altor surse de energie: s-a observat că doar aproximativ 10% din gazul natural produs este irosit pe traseul până la consumator, ceea ce îl face eficient din punct de vedere economic. În plus, noile descoperiri tehnologice cresc eficienţa de extracţie, transport şi stocare, precum şi randamentul echipamentelor de utilizare a gazului natural. Gazul natural este considerat un combustibil “curat”, care nu poluează mediul înconjurător. Spre deosebire de ceilalţi combustibili fosili (cărbune, petrol), la gaz se remarcă emisii de SO 2 neglijabile, neglijabile, iar emisiile emisiile de NOx şi CO2 sunt mai reduse. Acest lucru ajută la menţinerea sub control a unor fenomene precum ploile acide, distrugerea stratului de ozon sau efectul de seră.




6

Deşi gazul natural nu este o sursă de energie regenerabilă, totuşi el se găseşte în cantităţi suficiente la nivel mondial. Rezervele cresc an de an, ca urmare a descoperirii unor noi zăcăminte şi a perfecţionării tehnologiilor de extracţie la mare adâncime. Creşterea importanţei de care se bucură gazul natural este demonstrată şi de mărimea investiţiilor din industria de profil. Cererea de gaz în creştere conduce la un dinamism fără precedent al proiectelor de exploatare a gazului, noi reţele fiind proiectate şi executate peste tot în lume. Fiind o sursă de energie curată, sigură şi economică, gazul natural este utilizat în principal pentru încălzirea locuinţelor, pentru producerea de energie electrică, dar şi în scop industrial. Utilizatori casnici

Utilizatori comerciali Utilizatori industriali

Producerea de energie electrică

Alte utilizări

Aplicaţiile domestice constituie cea mai cunoscută formă de utilizare a gazului natural. Acesta poate fi folosit pentru gătit, pentru spălat şi uscat, pentru prepararea apei calde menajere, pentru încălzire sau pentru condiţionarea aerului. Aparatele de utilizare cu gaz se perfecţionează an de an, fiind tot mai sigure şi mai economice, iar costurile de funcţionare sunt mai scăzute în comparaţie cu alte surse de energie. Principalii utilizatori comerciali de gaz natural sunt furnizorii de preparate culinare, hotelurile, sistemul sanitar şi clădirile de birouri. Aplicaţiile comerciale includ gătitul, încălzirea sau răcirea (aer condiţionat condiţi onat sau frigotehnică). Gazul natural este utilizat ca materie primă la fabricarea hârtiei, în industria metalurgică, industria chimică, industria materialelor de construcţii, industria farmaceutică, industria alimentară, etc. De asemenea, el este utilizat la tratarea deşeurilor, pentru procese de incinerare, uscare, încălzire, răcire şi cogenerare. Companiile de electricitate şi producătorii independenţi de energie electrică utilizează tot mai mult gazul natural ca energie primară în centralele lor. În general, aceste centrale bazate pe gaz au costuri de investiţie mai reduse, se construiesc mai repede, lucrează cu randamente sporite şi prezintă mai puţine emisii poluante. Progresul tehnologic înregistrat în proiectarea şi exploatarea eficientă a turbinelor cu gaz cu ciclu combinat şi a proceselor de cogenerare favorizează utilizarea gazelor naturale la producerea de energie electrică: ciclul combinat utilizează căldura reziduală pentru a produce curent electric, iar cogenerarea produce atât energie termică, cât şi energie electrică, reducând substanţial emisiile poluante. • Vehicule care funcţionează pe bază de gaze naturale Gazul natural poate fi folosit pe post de combustibil la motoarele autovehiculelor, sub două forme: comprimat sau lichefiat. Se estimează că în lume ar exista aproximativ 1,5 milioane de vehicule propulsate cu gaz. Preocupările privind calitatea aerului în oraşe au stimulat interesul pentru acest tip de combustibil. Motoarele care utilizează gaz natural emit cu 20% mai puţine gaze cu efect de seră decât cele clasice pe bază de benzină sau motorină. Gazul natural fiind ieftin şi convenabil, în multe ţări este folosit la propulsarea mijloacelor de transport în comun. • Pile de combustie Pila de combustie este un dispozitiv electrochimic care foloseşte hidrogenul şi oxigenul din aer pentru a produce electricitate, căldură şi apă. Pilele de combustie funcţionează fără ardere, deci sunt practic nepoluante. Deoarece combustibilul este transformat direct în electricitate, pila de combustie lucrează cu randamente mult mai mari decât motoarele cu combustie internă. Pila de combustie nu are părţi în mişcare, deci este o sursă de energie silenţioasă şi fiabilă. Gazul natural este unul dintre numeroşii combustibili care pot fi utilizaţi într-o pilă de combustie.

1.6. 1.6. Caract Caracteri eristi stici ci a gazulu gazuluii natura naturall o

Gazul natural este lipsit de culoare şi miros. El se află în stare gazoasă la temperaturi de peste -161 C şi este mai uşor decât aerul. Din considerente de siguranţă, pentru ca utilizatorii să poată detecta o eventuală scurgere de gaz, în gazul metan se introduce o substanţă chimică numită mercaptan , cu un miros specific asemănător celui de ouă stricate. Gazul natural este un amestec de hidrocarburi uşoare: metan, etan, propan, butan şi pentan. Alte elemente componente sunt dioxidul de carbon, heliul, hidrogenul sulfurat şi azotul. Compoziţia gazului natural nu este constantă, dar se remarcă o prezenţă masivă a metanului (cel puţin 90%), care este o hidrocarbură cu o structură simplă, un atom de carbon fiind înconjurat de 4 atomi de hidrogen (CH 4).




7

Tabelul 1 prezintă compoziţia aproximativă a gazului natural, variabilă în funcţie de zăcământ. Tabelul 1 Compoziţia gazului natural Procentaj aproximativ (%) Zăcământ de gaz din Zăcământ de gaz Marea Nordului din Transilvania 94.70 99.72 3.00 0.08 1.30 0.51 0.02 0.04 0.05 0.03 0.37 0.18

Constituenţi Metan Etan Azot Propan Butan Dioxid de carbon Heliu Alte hidrocarburi

Metanul este un gaz inflamabil, care arde uşor şi aproape complet, poluarea atmosferei fiind foarte redusă. Gazul natural nu este coroziv şi nici toxic, temperatura sa de aprindere este înaltă, iar domeniul de inflamabilitate este restrâns. Cu o densitate relativă de circa 0.6, gazul natural se ridică în atmosferă, disipându-se din zona în care apare o scurgere din conducte. Gazul natural nu este otrăvitor, dar poate cauza sufocare într-un spaţiu închis, deoarece ia locul oxigenului. Dacă gazul natural este răcit la o temperatură de aproximativ -161oC la presiune atmosferică, el condensează, obţinându-se gazul natural lichefiat (GNL). Faţă de starea gazoasă, reducerea în volum este de ordinul 1/600. Greutatea GNL este aproximativ 45% din greutatea apei. GNL este lipsit de culoare şi miros, necoroziv şi netoxic. În momentul în care este vaporizat, GNL arde în combinaţie cu aerul doar în concentraţii cuprinse între 5% şi 15%. Nici GNL, nici vaporii săi nu explodează într-un spaţiu neînchis. Aşa cum s-a amintit deja, gazul natural este considerat un combustibil curat: fiind practic lipsit de sulf, nu produce SO2, iar emisiile de NOx şi CO2 sunt cu 40-50% mai reduse faţă de cărbune şi cu 25-30% mai reduse faţă de petrol. Cantităţile de gaz natural se măsoară în metri cubi (în aşa-numitele condiţii normale de presiune şi temperatură) sau în picioare cubice (cubic feet = cf). Cantitatea de energie care se obţine prin arderea unui volum de gaz natural se măsoară în kJ, kcal sau Btu (British Thermal Unit . Deci valoarea energetică a gazului natural poate fi calculată prin intermediul Btu: 1 cf de gaz natural produce între 500 şi 1500 Btu, valoarea medie fiind considerată 1000 Btu. Prezenţa unor constituenţi necombustibili în gazul natural scade cantitatea de Btu, iar prezenţa unor hidrocarburi cu un număr mare de atomi de carbon în moleculă duce la creşterea valorii energetice.

1.7. 1.7. Tratar Tratarea ea gazelo gazelorr natura naturale le Gazul natural se găseşte în zăcăminte situate la adâncime sub scoarţa terestră şi sub fundul oceanelor. El este prins în formaţiuni de roci poroase sau se prezintă sub forma unor pungi deasupra zăcămintelor de petrol. În mod normal, gazul natural extras nu poate fi direct transportat şi comercializat fără a suferi unele operaţii de prelucrare şi tratare. De obicei, gazul pregătit pentru distribuţie conţine aproape în întregime metan şi etan , iar vaporii de apă şi alţi constituenţi au fost îndepărtaţi. Prelucrarea gazelor naturale este relativ simplă. Gazele sunt extrase din pământ sau de sub oceane prin sonde şi apoi sunt transportate prin conducte spre facilităţile de prelucrare, după care intră în reţele de distribuţie sau în rezervoare de stocare. Staţiile de comprimare asigură presiunea înaltă de pe magistralele de transport. În plus, gazele naturale trec printr-un proces de odorizare (cu mercaptan), care permite detectarea eventualelor scurgeri de gaz din instalaţii.




8

Lanţul tehnologic al gazului natural

1.8. 1.8. Cons Consum umul ul de gaz gaz natu natura rall Un sfert din consumul mondial de energie se bazează pe gaze naturale. După cum se vede şi în graficul din fig. 2, consumul de gaz a crescut considerabil în ultimi 30 ani.

Figura 2: Consumul de gaz natural (exprimat în miliarde de metri cubi) (sursă: BP Amoco, Statistical Review of World Energy 2000)




9

În anul 2000, consumul mondia l de gaze naturale nat urale a fost de 2404.6 miliarde metri cubi. Cele mai importante ţări consumatoare de gaz sunt Statele Unite ale Americii (27.2%) şi Federaţia Rusă (15.7%). Europei îi revine un procent de 19.1% din consumul total. Creşterea consumului în anul 2000 a fost de 4.8%, cu cele mai mari rate în Africa (12.8%) şi Asia (7.8%). Statele Unite ale Americii ocupă primul loc în lume şi la nivelul producţiei de gaze naturale, având peste 288000 puţuri de extracţie. În Europa de Vest, cele mai importante ţări producătoare sunt Olanda, Norvegia şi Marea Britanie. Mai mult de 30% din cantitatea de gaz consumată în Europa provine din importuri din fosta Uniune Sovietică (care deţine cele mai mari rezerve mondiale), Algeria şi Africa de Nord. Rezervele mondiale de gaz, deşi finite, sunt enorme, iar estimările cresc în fiecare an, ca urmare a progreselor făcute în domeniul prospecţiunilor geologice şi a tehnicilor de extracţie. În ultimii ulti mii 20 de ani, rezervele mondiale s-au dublat. Dacă consumul de gaz se menţine la nivelul actual şi nu se mai descoperă alte zăcăminte, se estimează că ele ajung pentru următorii 60-70 ani.




10

CAPITOLUL 2

UTILIZAREA CALCULATORULUI ŞI PRELUCRAREA PRELUCRAREA INFORMAŢIEI 2.1. 2.1. Baze Baze de date date

Tipuri de date Fiecare câmp trebuie să fie de un anumit tip, pentru ca Access să ştie cum să-i trateze conţinutul. Tipurile sunt următoarele:  TEXT – secvenţă simplă de caractere care poate include cifre, litere şi simboluri. Un câmp text poate conţine până la 255 de caractere.  MEMO – text simplu, obişnuit, exceptând faptul că nu stabileşti o lungime maximă de câmp, aşa că poţi tasta aproape orice cantitate de text (64.000 de caractere).  NUMBER – destinat pentru valori întregi sau fracţionare.  DATE/TIME – o dată calendaristică sau o oră.  CURRENCY – un număr formatat ca o valoare monetară.  AUTONUMBER – Access îl completează automat cu numere consecutive, pentru fiecare înregistrare.  YES/NO – poate primi valori logice de tipul YES/NO, YES/NO, TRUE/FALSE sau ON/OFF. ON/OFF.  OLE OBJECT – câmp capabil a primi ca valoare un obiect (ex. imagine); obiectul poate fi legat sau inserat. Web.  HYPERLINK – o legătură la o locaţie Web.  LOOKUP WIZARD – îţi permite să creezi o listă selectând o valoare din alt tabel sau lista de valori într-o casetă combinată, pentru fiecare înregistrare. Este o caracteristică avansată.

Proiectarea structurii bazei de date Primul pas în proiectarea unei baze de date trebuie să fie analiza obiectivului urmărit. Ce informaţii vei stoca? Cine le va utiliza? Atunci când ai o imagine clară asupra a ceea ce urmează să facă baza de date poţi trece la pasul doi.

Crearea unei baze de date Crearea unei baze de date noi se poate face utilizând opţiunile casetei de dialog Microsoft Access care apare în momentul în care lansezi aplicaţia sau utilizând comanda New din meniul File. File. Creare Creareaa unei unei baze de date prin interme intermediu diull casete caseteii de dialog dialog Microsoft Access presupune presupune parcurgerea parcurgerea următoarelor etape:  Lansează în execuţie programul Access;  Programul afişează caseta de dialog prezentată în imaginea următoare. În acest punct poţi alege să deschizi o bază de date deja existentă, să creezi o nouă bază de date goală sau să lansezi Database Wizard . Pentru cea de a doua opţiune selectează Blank Access Database. Database.




11



Se deschide caseta de dialog File New Database în care introduci numele bazei de date.



Apasă butonul CREATE şi în acest moment baza de date va fi creată iar pe ecran apare fereastra corespunzătoare acestei baze de date.



Crearea unei baze de date utilizând comanda New din meniul File presupune parcurgerea următoarelor etape: Alege din meniul FILE opţiunea NEW; NEW; o În caseta de dialog NEW selectează pictograma DATABASE şi se apasă butonul OK. OK. o



INSTALATOR INSTALAŢII TEHNICO-SANITARE ŞI GAZE o

o

12

În caseta de dialog FILE NEW DATABASE alege unitatea de disc şi folder-ul în care vrei să creezi baza de date şi specifică numele bazei de date.

Apeşi pe butonul CREATE

2.2. Informaţii incluzând text, numere şi imagini Lansarea în execuţie şi închiderea aplicaţiei Power Point Programul Power Point 2000 poate fi lansat în execuţie în mai multe moduri. În continuare sunt prezentate trei dintre acestea: utilizarea meniului Start; Start; o utilizarea barei Office; Office; o o utilizarea programului din folder-ul în care a fost instalat programul

Prezentarea principalelor elemente ale ferestrei aplicaţiei Power Point Fereastra aplicaţiei Power Point 2000 este alcătuită din următoarele elemente: Bara de titlu

Bara de unelte standard

Bara cu unelte de formatare

Panoul pentru diapozitive

Panoul pentru rezumat Butoane de selectare a modului de afişare

Bara cu instrumente de desenat

Bara de stare


Tipul de prezentare

Panoul pentru însemnări



13

Crearea unei prezentări folosind TEMPLATE+URI T EMPLATE+URI Dacă ştii exact ce doreşti să spui în cadrul prezentării în loc să apelezi la rutina AutoContent Wizard poţi apela la Templete-urile care stabilesc aspectul diapozitivelor. Un Template sau şablon este un set de formatări predefinite puse la dispoziţie de aplicaţia Power Point care încorporează diferite combinaţii grafice, tipografice şi de efecte speciale. În fereastra de dialog care se deschide odată cu lansarea aplicaţiei va trebui să bifezi opţiunea Design Template şi să efectuezi clic pe butonul OK.

Aceasta va avea ca efect deschiderea casetei de dialog New Presentation. Dacă execuţi clic pe tab-ul Design Templates se vor afişa opţiunile pentru şabloane.

Când selectezi un anume şablon în caseta Preview din dreapta vei vedea cum arată acel model. Acesta devine valabil pentru prezentarea ta în momentul în care execuţi clic pe butonul OK. Se va deschide o nouă fereastră de dialog denumită New Slide. Slide.




14

În partea part ea stângă a ferestrei se află caseta Choose an AutoLayout care-ţi pune la dispoziţie toate machetele de diapozitive pe care le poţi folosi. Pentru a selecta un model execută clic pe modelul de machetă care corespunde cel mai bine cerinţelor tale.Odată ales modelul execută clic pe butonul OK. În acest moment se va deschide fereastra corespunzătoare unei noi prezentări.

Din acest moment macheta diapozitivului este pregătită şi poţi să te ocupi de conţinutul prezentării.

2.3. 2.3. Comuni Comunicar carea ea prin prin intern internet et Toate browserele au un spațiu pe fereastra lor unde este trecuta adresa paginii Web care se vizualizează la un moment dat. Aceasta adresa are un format special: http://www.nume.com http://www.nume.com.. Http este prescurtarea de la HyperText Transfer Protocol, protocol de transfer hypertext, iar restul este adresa paginii respective, www este prescurtarea de la World Wide Web, nume este numele detinatorului paginii, iar com este tipul sau tara de origine a deţinătorului paginii. În figura de mai jos este prezentata o pagina de cautare cautar e a unuia dintre cei mai cunoscuți prestatori de servicii Internet din lume, Yahoo! Adresa acestei pagini este http://www.yahoo.com. Acest prestator de servicii se bazează pe servicii gratuite. Cu ajutorul acestei pagini de Web puteți crea o adresa de e-mail, puteți căuta după alte pagini Web, care sa continua anumite cuvinte introduse de utilizator.




15

La ce foloseşte e-mail? Există o varietate de situații în care nu va puteți baza pe altceva decât e-mail. În primul rând r ând corespondenta obișnuita, care car e este de asemenea prima si principala utilizare ut ilizare a e-mail-ului. e-mail -ului. Astfel puteti primi sau trimite mesaje si fișiere aproape în timp real - adică instantaneu, celui/celor care doriți O alta utilitate a e-mail-ului este aceea ca poate fi accesat de oriunde. Aveți nevoie doar de un calculator legat la Internet si puteți sa va accesați căsuţa poştală fără nici o dificultate. Acest fapt este un lucru foarte util oamenilor de afaceri care călătoresc foarte mult. Serverele de informații sunt calculatoare care poseda diverse informații dintr-o gama foarte larga de domenii. Puteti trimite un e-mail unui astfel de server si veți primi, după un anumit timp (timpul de răspuns al serverului depinde de cum este configurat) răspunsul la întrebarea dumneavoastră. Posta electronica poate fi folosita si pentru altceva decât schimbul de mesaje. Puteți sa va înscrieți la o lista de adrese. O lista de adrese este o lista în care se trec adresele diferiților clienți ai unei firme sau fundații etc., care doresc sa fie la curent cu ceea ce se întâmpla la un moment dat. Astfel, cel puțin odată pe zi, se trimit la adresele aflate într-o lista noutățile din cadrul firmei. Aceste noutăţi pot fi de diferite feluri: știri, prognoza meteo, informații bursiere, cursuri valutare etc.

Cum arată o adresă de e-mail? Adresele de e-mail seamănă foarte mult între ele. Adică se supun unor reguli. O adresa de e-mail arată astfel:

[email protected] Semnul @ (se citește "at" sau "la") împarte adresa în două părți: în partea stânga se află numele utilizatorului, iar în dreapta numele domeniului. Partea cea mai importantă a unei adrese e-mail este partea din dreapta pentru că aceasta reprezintă adresa la care se află calculatorul care deține căsuţa poștală cu numele trecut în partea stângă.

Trimiterea de mesaje cu Outlook Express Programul Outlook Express aparține de programul Microsoft Internet Explorer si este utilizat pentru trimiterea si primirea e-mail-urilor. Acesta se livrează împreuna cu programul Internet Explorer. Fereastra principală este prezentată în figura de mai jos. Aceasta este compusă din bara de titlu, bara de meniu, toolbar-ul programului şi zona de lucru. Zona de lucru este împărțită si ea în două părți mai importante: zona de afișare a directorilor, în partea stânga a zonei de lucru si zona de afișare a mesajelor, în partea dreapta. În zona de afișare a directorilor sunt trecuți toți directorii care aparțin de diferite domenii. În acest exemplu avem doua domenii Local Forders si Hotmail. Zona de afișare a mesajelor se împarte în două părți, numai când ne aflam în unul din directorii din partea stângă. În primul domeniu (cel de sus) se afișează mesajele aflate în directorul curent, iar în al doilea (cel de jos) se afișează conținutul mesajului selectat.




16

1. Apăsați clic pe butonul New Mail din toolbar-ul programului Outlook Express 2. Pe ecran apare fereastra pentru compunerea unui mesaj nou. În câmpul To: din aceasta fereastră se trece adresa de e-mail a celui care va primi mesajul. 3. În următorul câmp Cc: se trec adresele de e-mail a celorlalți destinatari. (Un mesaj poate fi trimis la mai multe multe persoa persoane) ne).. Adresel Adreselee de e-mail e-mail se despart despart prin virgula virgula (,) sau punctpunct-virg virgula ula (;). (;). 4. În câmpul Subject: se trece subiectul mesajului. 5. În zona de lucru a ferestrei se trece conținutul mesajului. 6. După ce ați scris mesajul dorit apăsați clic pe butonul Send pentru a trimite mesajul. După ce ați apăsat clic pe butonul Send programul încearcă sa trimită mesajul dumneavoastră . Pe ecran va apare o fereastra care va arata stadiul trimiterii mesajului dumneavoastră. 7. Dacă apare o eroare în timpul trimiterii mesajului aceasta este semnalată si se oprește trimiterea. 8. Dacă mesajul a fost trimis cu succes atunci acesta este trecut în directorul Sent Items. Dacă mesajul nu a fost trimis datorită unei erori sau faptului că nu sunteți conectat la Internet mesajul este trecut în directorul Outbox. Pentru a trimite mesajele din directorul Outbox se apăsă clic pe butonul Send/Recv , lucru care va determina trimiterea şi primirea tuturor mesajelor.

Primirea de mesaje 1. Pentru a primi toate mesajele noi trimise pentru dumneavoastră apăsați clic pe butonul Send/Recv. 2. Daca ați primit mesaje noi, directorul Inbox va fi scris cu caractere îngroșate si în dreapta sa va fi trecut între paranteze numărul mesajelor primite. 3. Pentru a citi un mesaj apăsați clic pe directorul Inbox pentru a vedea toate mesajele primite si apăsați dublu clic pe mesajul respectiv. 4. În fereastra cu mesajul se afla trecută adresa e-mail a celui care a trimis mesajul, data în car e a fost trimis mesajul, cui a fost trimis mesajul si subiectul acestuia. 5. În următoarea parte a ferestrei este trecut mesajul propriu-zis. 6.

Mesajul

curent

poate

fi

tipărit

la

imprimanta

apăsând

clic

pe

butonul

Print.

7. Pentru a șterge mesajul curent apăsați clic pe butonul Delete. 8. Pentru a răspunde la mesajul curent apăsaţ i clic pe butonul Reply si va apare fereastra cu care se creează mesaje cu căsuţa To completată cu adresa celui care a trimis mesajul, subiectul subiectul mesajului va fi acelaşi cu diferenţa că se trece "Re:" de la Reply (răspuns), iar conţ inutul mesajului va fi mesajul trimis de respectivul(a). Ștergeți conținutul mesajului si scrieți unul nou. După care procedați la fel ca la trimiterea unui mesaj.

Trimiterea fişierelor cu Outlook Express 1. Se procedează la fel ca la trimiterea unui mesaj normal, adică se apasă clic pe butonul New Mail si se scrie mesajul dorit, destinatarii si subiectul. 2. Se apasă clic pe butonul Attach. 3. Din fereastra care apare se alege fișierul care doriți să-l trimiteți si apăsați clic pe butonul Attach. 4. Fișierul apare în fereastra mesajului în partea de jos ca si o icoana cu numele fișierului pe post de eticheta. 5. După atașarea tuturor fișierelor se trimite mesajul apăsând clic pe butonul Send.




CAPITOLUL 3

ASIGURAREA CALITĂŢII CALITĂŢII

CALITATEA

CALITATEA

CALITATEA

IN

MATERIALELOR

CALITATEA

CALITATEA

IN

IN

EXECUTIE

EXPLOATARE

APROVIZIONARE

Întreţinere menţinere

Creare concepere Nevoile proprietarului

Întreţinere Utilizare

E x e c u ţ i e

Punere în funcţiune Recepţie

m o n t a j

Exigenţele clientului clientului Conceperea produsului (serviciului) Dezvoltarea proiectului Detalierea proiectului. Calitate Desene de execuţie

Echipare-montaj

Pregătire forţă de muncă.

Execuţie. Comandă echipamente

Elaborare modele de organizare

e r a t c e i

o r P

Materiale şi echipamente

Furnizori Realizare

Proiectare

Ciclul calităţii unui proiect de construcţii (Adaptare după Joseph Kélada de la Şcoala de Înalte Studii Comerciale din Montreal)



17


18

3.1. Norme de calitate în domeniul construcţiilor Calitatea construcţiilor este rezultanta totalităţii performanţelor de comportare a acestora în exploatare, în scopul satisfacerii, pe întreaga durată de existenţă, a exigenţelor utilizatorilor şi colectivităţilor. Exigenţele privind calitatea instalaţiilor şi a echipamentelor tehnologice de producţie se stabilesc şi se realizează pe bază de reglementări specifice fiecărui domeniu de activitate. Legea 10/1995 instituie sistemul calităţii în construcţii, care conduce la realizarea şi exploatarea unor construcţii de calitate corespunzătoare, în scopul protejării vieţii oamenilor, a bunurilor acestora, a societăţii şi a mediului înconjurător. Sistemul calităţii în construcţii se aplică în mod diferenţiat în funcţie de categoriile de importanţă ale construcţiilor, conform regulamentelor şi procedurilor de aplicare a fiecărei componente a sistemului. Clasificarea în categorii de importanţă a construcţiilor se face în funcţie de complexitate, destinaţie, mod de utilizare, grad de risc sub aspectul siguranţei, precum şi după considerente economice. Pentru obţinerea unor construcţii de calitate corespunzătoare sunt obligatorii realizarea şi menţinerea, pe întreaga durată de existenţă a construcţiilor, a următoarelor cerinţe: a) rezistenţă şi stabilitate; b) siguranţă în exploatare; c) siguranţă la foc; d) igienă, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului; e) izolaţie termică, hidrofugă şi economie de energie; f) protecţie împotriva zgomotului. Sistemul calităţii în construcţii reprezintă ansamblul de structuri organizatorice, responsabilităţi, regulamente, proceduri şi mijloace, care concură la realizarea calităţii construcţiilor în toate etapele de concepere, realizare, exploatare şi postutilizare a acestora. Sistemul calităţii în construcţii se compune din: a) reglementările tehnice în construcţii: b) calitatea produselor folosite la realizarea construcţiilor; c) agrementele tehnice pentru noi produse şi procedee; d) verificarea proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi expertizarea proiectelor şi a construcţiilor; e) conducerea şi asigurarea calităţii în construcţii; f) autorizarea şi acreditarea laboratoarelor de analize şi încercări în activitatea de construcţii; g) activitatea metrologică în construcţii; h) recepţia construcţiilor; i) comportarea în exploatare şi intervenţii în timp; j) postutilizarea construcţiilor; k) controlul de stat al calităţii în construcţii. Prin reglementările tehnice se stabilesc, în principal, condiţiile minime de calitate cerute construcţiilor, produselor şi procedeelor utilizate în construcţii, precum şi modul de determinare şi de verificare a acestora. Certificarea calităţii produselor folosite în construcţii se efectuează prin grija producătorului, în conformitate cu metodologia şi procedurile stabilite pe baza legii. La lucrările de construcţii se interzice folosirea de produse fără certificarea calităţii lor, care trebuie să asigure nivelul de calitate corespunzător cerinţelor. Recepţia construcţiilor se face de către investitor - proprietar, în prezenţa proiectantului şi a executantului şi/sau reprezentanţilor de specialitate, legal desemnaţi de aceştia. Urmărirea comportării în exploatare a construcţiilor se face pe toată durata de existenţă a acestora şi cuprinde ansamblul de activităţi privind examinarea directă sau investigarea cu mijloace de observare şi măsurare specifice, în scopul menţinerii cerinţelor. Proprietarii construcţiilor au următoarele obligaţii principale: a) efectuarea la timp a lucrărilor de întreţinere şi de reparaţii care le revin, prevăzute conform normelor legale în cartea tehnică a construcţiei şi rezultate din activitatea act ivitatea de urmărire a comportării comport ării în timp a construcţiilor; construcţiilor ; b) păstrarea şi completarea la zi a cărţii tehnice a construcţiei şi predarea acesteia, la înstrăinarea construcţiei, noului proprietar; c) asigurarea urmăririi comportării în timp a construcţiilor, conform prevederilor din cartea tehnică şi reglementărilor tehnice; d) efectuarea, după caz, de lucrări de reconstruire, consolidare, transformare, extindere, desfiinţare parţială, precum şi de lucrări de reparaţii ale construcţiei numai pe bază de proiecte întocmite de către persoane fizice sau persoane juridice autorizate şi verificate potrivit legii; e) asigurarea realizării lucrărilor de intervenţii asupra construcţiilor, impuse prin reglementările legale; SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2



19

f) asigurarea efectuării lucrărilor din etapa de postutilizare a construcţiilor, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Administratorii şi utilizatorii construcţiilor au următoarele obligaţii principale: a) folosirea construcţiilor conform instrucţiunilor de exploatare prevăzute în cartea tehnică a construcţiei; b) efectuarea la timp a lucrărilor de întreţinere şi de reparaţii care le revin conform contractului; c) efectuarea de lucrări de intervenţie la construcţia existentă cu acordul proprietarului şi cu respectarea prevederilor legale; d) efectuarea urmăririi comportării în timp a construcţiilor conform cărţii tehnice a construcţiei şi contractului încheiat cu proprietarul; propr ietarul; e) sesizarea, în termen de 24 de ore, a Inspecţiei de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului, în cazul unor accidente tehnice la construcţiile în exploatare.

3.2. Norme de de calitate a instalaţiilor instalaţiilor tehnico-sanitare Conform Normativului pentru proiectarea, executarea şi exploatarea Instalaţilor sanitare din clădiri şi de alimentare cu apă şi canalizare din ansambluri de clădiri – indicativ I9 proiectarea şi executarea instalaţiilor sanitare din clădiri şi de alimentare cu apă şi canalizare din ansambluri de clădiri se face cu scopul ca acestea să corespundă calitativ cel puţin nivelurilor minime de performanţă, referitoare la cerinţele esenţiale definite de legea nr. 10/1995 şi legea 123/2007 privind calitatea în construcții: A. rezistenţă mecanică şi stabilitate; B. securitate la incendiu; C. igiena , sănătate şi mediu ; D. siguranţa în exploatare; E. protecţia împotriva zgomotului; F. economia de energie şi izolarea termică . Pentru ca instalaţiile sanitare din clădiri şi instalaţiile de alimentare cu apă şi canalizare din ansambluri de clădiri să corespundă în exploatare cerinţelor de calitate, funcţionalitate şi fiabilitate, echipamentele utilizate la realizarea instalaţiilor (aparate, armături, ţevi etc.) trebuie să îndeplinească anumite condiţii de care este necesar să se ţină seama la proiectarea si executarea lucrărilor. Echipamentele care constituie obiectul unor standarde la nivel republican sau standarde de produs trebuie să îndeplinească toate caracteristicile (dimensiuni, (di mensiuni, condiţii de calitate şi de funcţionalitate funcţiona litate etc.) et c.) prevăzute în standardele respective. La livrare este indicat, ca echipamentele să fie însoţite de un certificat de calitate eliberat de unitatea producătoare. Echipamentele care fac obiectul unor reglementări tehnice ale ISCIR (recipiente sub presiune, robinete de siguranţă s.a.) trebuie să corespundă prevederilor acestora. Pentru utilizarea noilor produse, procedee şi echipamente în construcţii, pentru care nu sunt elaborate reglementări tehnice naţionale, precum şi pentru cele din import, se obţine „Agrementul tehnic" conform prevederilor „Regulamentului privind agrementul tehnic pentru produse, procedee şi echipamente noi în construcţii" aprobat cu H.G. nr. 392/1994. Montarea echipamentelor pentru care nu există reglementări în vigoare se face ţinând seama de prevederile din documentaţia tehnică a echipamentului respectiv şi de precizările din agrementul tehnic pentru

Conducte Se recomandă utilizarea în instalaţiile interioare a următoarelor ţevi si tuburi:  pentru conducte de apă rece: ţevi din oţel zincate şi ţevi din mase plastice în condițiile din Normativul l 1 si G.P. - 043/99;  pentru conducte de apă caldă: țevi din oţel zincate, ţevi din mase plastice rezistente la temperatură în condițiile din Normativul l 1 si G.P. - 043/99;  pentru conducte de canalizare: tuburi din fontă de scurgere, țevi din PVC şi țevi din polipropilenă (PP). Fac excepţie conductele de scurgere a apelor uzate menajere şi pluviale din PVC amplasate în subsolurile clădirilor, în care caz se vor utiliza tuburi din fontă de scurgere rezistente la presiunea nominală de 0,5 bar; coloana din fontă de scurgere se ridică deasupra pardoselii primului nivel cu circa 30cm.  pentru racordarea obiectelor sanitare la instalaţia de apă rece şi caldă: tuburi flexibile din metal sau mase plastice;  pentru racordarea obiectelor sanitare la instalaţia de canalizare: tuburi din metal şi ţevi din mase plastice; SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2



20

pentru racordarea pompelor la instalaţii: tuburi flexibile din metal sau mase plastice, tuburi din cauciuc. Utilizarea ţevilor şi tuburilor în instalaţiile de alimentare cu apă rece, caldă şi de canalizare se face cu respectarea indicaţiilor furnizorului, iar pentru apa potabilă şi cu acordul Ministerului Sănătăţii. 

Armături de închidere Pentru instalaţiile funcţionând cu presiuni până la 6 bar se recomandă utilizarea robinetelor de trecere cu ventil şi mufe, cu sau fără descărcare, pentru diametrele 3/8"...2", respectiv a robinetelor cu sertar şi mufe cu filet, pentru diametre mai mari, precum şi a robinetelor cu ventil sferic (bilă). Se recomandă utilizarea armăturilor cu flanşe atunci când acestea sunt legate funcţional de echipamente care, periodic, necesită demontări (pompe, rezervoare s.a.). Pentru instalaţiile care funcţionează la presiuni mai mari de 6 bar, se utilizează armături de tip special pentru presiunile nominale respective.

Verificarea materialelor La executarea lucrărilor se utilizează numai echipamente care corespund tehnic şi calitativ prevederilor proiectului, standardelor şi agrementelor tehnice. Înaintea punerii în operă, toate echipamentele se supun unui control vizual pentru a constata dacă nu au suferit degradări de natură să le reducă starea tehnică şi calitativă (deformări sau blocări la aparataje, starea filetelor, a flanşelor, funcţionarea armăturilor etc.); se remediază eventualele defecţiuni şi se înlocuiesc echipamentele care prin remediere nu pot fi aduse în stare corespunzătoare. Se verifică dacă recipientele sub presiune au fost supuse controlului ISCIR şi dacă au placă de timbru şi cartea tehnică respectivă. La aparatele de măsură şi control se verifică existenta sigiliului şi a buletinului de verificare emis de organele de metrologie. Exploatarea instalaţiilor sanitare trebuie să se facă astfel încât acestea să menţină pe întreaga durată de folosinţă următoarele cerinţe de calitate, care au caracter de obligativitate: - rezistenţă şi stabilitate; - siguranţă în exploatare; - siguranţă la foc; - igiena, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului; - izolaţia termică, hidrofugă şi economie de energie; - protecţie împotriva zgomotului.

3.3. Norme de calitate a instalaţiilor de gaze naturale Conform Codului tehnic al sectorului de gaze naturale calitatea la nivel corespunzător, impusă de legislaţia în vigoare, în special se referă la: 

rezistenţă şi stabilitate în raport cu condiţiile de amplasament şi de funcţionare;



facilităţi de operare în condiţii de siguranţă maximă;



siguranţă la incendii;

sănătatea publică; protecţia mediului. Echipamentele, instalaţiile, aparatele, produsele şi procedeele utilizate în sectorul gazelor naturale trebuie atestate tehnic conform Metodologiei de emitere a atestatelor tehnice elaborată de ANRGN. Atestarea tehnică este o fază preliminară obţinerii agrementului tehnic şi certificatului de aprobare de model, emise în conformitate cu legislaţia în vigoare. Echipamentele, instalaţiile, aparatele, produsele şi procedeele utilizate în sectorul gazelor naturale vor îndeplini condiţiile conform legislației în vigoare. Ţevile utilizate în sistemele de distribuţie pot fi din oţel sau din polietilenă. Ţevile vor avea certificate de calitate date de producător. Grosimea minimă a peretelui rezultă din calculele de dimensionare, pentru a rezista la toate solicitările estimate. Grosimea peretelui va ţine cont, după caz şi de adaosul de coroziune. Ţevile din polietilenă utilizate în sistemele de distribuţie sunt de tipul PE 80 şi PE 100 cu SDR 11. Tuburile şi calotele răsuflătorilor se confecţionează din oţel. Capacele răsuflătorilor pozate în carosabil se confecţionează din fontă. Tuburile de protecţie, se pot confecţiona din oţel, beton sau material plastic conform precizărilor din normele tehnice.  




21

Îmbinările demontabile se pot realiza cu fitinguri fiti nguri din fontă maleabilă sau flanşe din oţel. Fitingurile din PE pot fi pentru electrofuziune, pentru sudură cap la cap sau fitinguri mecanice nedemontabile (din oţel sau PE) şi de tranziţie oţel-PE, conform precizărilor din normele tehnice. Capetele de branşament aferente branşamentelor din PE pot fi cu sau fără anod de protecţie, în funcţie de diametrul branşamentului conform precizărilor din normele tehnice. Armăturile de secţionare montate prin sudură vor avea capetele de sudare din materiale compatibile cu materialul conductei şi cu procedee de sudare omologate. Materialele pentru etanşare la îmbinările demontabile din oţel sunt: fuior de cânepă şi vopsea de miniu de plumb, bandă de teflon, klingherit şi altele ce vor fi acceptate prin atestarea tehnică a procedeului de etanşare. Racordurile flexibile admise în instalaţiile de utilizare vor fi atestate tehnic. Ţevile utilizate în instalaţiile interioare de utilizare a gazelor naturale sunt confecţionate din oţel laminat. Alte materiale metalice sau plastice pot fi admise pentru instalaţiile de utilizare, numai după atestarea şi agrementarea tehnică a ţevilor şi a procedeelor de îmbinare. Ţevile pentru transportul gazelor naturale şi conductele colectoare din câmpurile de producţie se execută numai din oţel laminat la cald sau prin sudare longitudinală sau elicoidală cu destinaţie specială pentru gaze. Ţeava din oţel expandată la rece poate fi ţeavă trasă sau sudată longitudinal, creşterea de diametru admisă max. 0,5%. Toate materialele, echipamentele şi aparatele utilizate în sectorul gazelor naturale trebuie să deţină certificate de calitate şi conformitate emise de producători




22

CAPITOLUL 4

IGIENA ŞI SECURITATEA MUNCII 4.1. Respectarea normelor de sănătate şi securitate a muncii 1. Munca este executată cu atenţie, astfel încât să se evite eventualele accidente; 2. Fiecare operaţie cu potenţial de accidentare se realizează cu multă atenţie, solicitându-se sprijinul tuturor persoanelor necesare; 3. Aparatele şi echipamentele sunt exploatate şi depozitate în condiţii de siguranţă, respectând întocmai regulamentele de exploatare şi NSSM specifice locului de muncă; 4. Starea echipamentului de lucru şi cel de securitate şi sănătate a muncii este verificată zilnic pentru a corespunde tuturor normelor în vigoare; 5. Legislaţia şi normele de securitate şi sănătate în muncă sunt însuşite şi aplicate cu stricteţe, conform cerinţelor de la locul de muncă; 6. Munca este desfăşurată în siguranţă şi în acord cu specificul activităţii şi cu regulamentul de ordine interioară; 7. Responsabilităţile şi sarcinile sunt aplicate corespunzător în activitatea zilnică; 8. Echipamentul de protecţie este folosit şi depozitat conform specificului locului de muncă; 9. Starea echipamentului verificată zilnic pentru a corespunde tuturor normelor în vigoare; Sesizează, elimină şi/sau raportează pericolele care apar la locul de muncă 1. Pericolele care apar la locul de muncă sunt raportate în timp util pentru intervenţie; 2. Pericolele identificate sunt raportate persoanei competente să ia măsuri, conform instrucţiunilor; 3. Starea echipamentelor de securitate şi sănătate în muncă şi PSI este raportată persoanelor abilitate prin procedura specifică locului de muncă;

4.2. Respectarea procedurilor de urgenţă şi de evacuare 1. În cazul semnalizării unui accident sunt anunţate prompt persoanele abilitate precum şi serviciile de urgenţă; 2. Procedurile de urgenţă şi evacuare sunt înţelese şi aplicate corespunzător; 3. Primul ajutor este acordat rapid, în funcţie de tipul accidentului, cu utilizarea materialelor sanitare specifice; 4. Planul de evacuare a locului de muncă este respectat întocmai în caz de urgenţă.

4.3. Echipamente de protecţie a muncii pentru lucrări de instalaţii  Salopeta – halat;  Mânuși de protecţie;  Încălțăminte cu talpă din piele;  Ochelari de protecţie (sudare);  Cască de protecţie;  Salopete speciale pentru timp friguros;  Căciulă pentru timp friguros;  Mânuși de protecţie pentru timp friguros;




23

4.4. Indicatoare utilizate la lucrările de instalaţii

4.5. Măsuri pentru evitarea accidentelor Pentru evitarea accidentelor de muncă, instalatorul trebuie să ia următoarele măsuri:  să vină la serviciu odihnit, sănătos şi fără să fi consumat băuturi alcoolice;  va menţine ordinea şi curăţenia la locul de muncă;  nu va permite circulaţia şi staţionarea persoanelor în spaţiul de lucru;  sculele şi dispozitivele de lucru vor fi în perfectă stare;  nu va fuma în locuri nepermise şi nu va consuma băuturi alcoolice;  la intervale de 2 ani, va face vizita medicală;  în timpul verificărilor nu se vor face nici un fel de lucrări la cazane;  în timpul activităţilor de manipulare va monta plăci avertizoare cu textul: "Pericol de accident– Se lucrează", etc.




24

4.6. Măsuri de prim ajutor Noţiuni de bază pentru prim ajutor Cunoştinţele de prim ajutor sunt o necesitate cetăţenească, deoarece în caz de accident cine vrea să fie ajutat de un coleg, trebuie să să fie şi el capabil să ajute pe alţii.

Cerinţe de la cel care acordă primul ajutor. Cel ce acordă primul ajutor trebuie să:  recunoască ce s-a întâmplat  să se gândească ce pericol mai există  să ferească accidentatul de răniri suplimentare  să anunţe accidentul superiorilor sau altor factori  să-l îngrijească pe rănit, să-l consoleze şi să-i ridice moralul

A.

VICTIMA NU RESPIRĂ ŞI NU ARE PULS

Primul gest în aceasta situaţie este anunţarea la 112 solicitând ajutorul echipei medicale calificate şi cu dotare corespunzătoare după care începem resuscitarea cardio-pulmonară. Dacă victima nu respiră, nu are puls şi eşti sigur că va sosi ajutor profesionist calificat, începe ventilaţia artificială şi compresiunile toracice. Ele se execută succesiv.  În cazul în care sunteţi singurul salvator, raportul ventilaţie masaj cardiac trebuie să fie de 2:15, acest lucru repetându-se timp de un minut;  În cazul în care sunteţi doi salvatori, acest raport trebuie sa fie de 1:5. Se execută 10 cicluri după care se face reevaluarea pacientului. Fiecare ciclu se începe cu ventilaţia artificială şi se termină cu ventilaţie.

Tehnica ventilaţiei artificiale Îngenuncheaţi lângă pacient. Cu capul apul victimei în hiperextensie se menţine gura uşor întredeschisă cu o mână, în timp ce cu cealaltă se susţine fruntea şi se pensează nasul. Se inspiră profund aer, se aşează etanş gura pe gura victimei, şi se insuflă aer timp de 2-3 secunde. În acelaşi timp se verifică dacă toracele se ridică atunci când insuflăm.

Fiecare respiraţie trebuie să fie suficient de puternică astfel încât toracele să se ridice. Ţineţi capul în hiperextensie cu bărbia ridicată îndepărtând gura de la gura victimei şi lăsaţi ca toracele pacientului să revină. Volumul de aer pe care îl insuflăm este mai important decât ritmul în care îl administrăm.




25

Tehnica masajului cardiac extern Cu victima aşezată pe spate pe un plan dur se localizează punctul de compresie situat în partea inferioară a sternului. Degetul inelar merge de-a lungul rebordului costal până la locul de întâlnire a coastelor. La acest nivel lângă acest deget se aşează alte două degete, respectiv degetul mijlociu şi cel arătător, după care aşezăm podul palmei celeilalte mâini, tangent la cele două degete plasate pe piept; acesta este locul în care trebuie trebuie făcute compresiunile toracice. Se îngenunchează lângă victimă, se fac două ventilaţii, după care se găseşte punctul de reper. Se aşează cealaltă mână (cea cu care s-a făcut reperarea), peste mâna situată pe stern, fără ca degetele să se sprijine pe torace.

Cu coatele întinse, cu braţele perpendicular pe stern, linia umerilor să fie paralelă cu linia longitudinală a pacientului, se fac compresiunile astfel încât să înfundăm sternul cu o adâncime de aproximativ 4-5 cm (numărând cu voce tare, “şi 1 şi 2 şi 3 şi 4 şi 5’’). Frecvenţa compresiunilor externe trebuie să fie de 80-100 / min.

B.

VICTIMA NU RESPIRĂ DAR ARE PULS În acest caz, prima etapă de acţiune constă din efectuarea unui număr de 10 ventilaţii artificiale după care se anunţă la 112 solicitând solicitând ajutor medical calificat. calificat. Ne reîntoarcem, reevaluăm starea pacientului şi vom acţiona în funcţie de ceea ce vom constata. În cazul în care situaţia va fi nemodificat vom continua ventilaţia pacientului verificând periodic pulsul acestuia.




C.

26

VICTIMA RESPIRĂ ŞI ARE PULS Dacă victima respiră şi are puls, dar este inconştientă o vom aşeza în poziţia laterală de siguranţă. Îngenunchind lângă victimă vom elibera căile aeriene prin hiperextensia capului şi ridicarea bărbiei. Aşezăm braţul cel mai apropiat al victimei în unghi drept faţă de corp, iar antebraţul se îndoaie în sus. Vom trece celălalt braţ al victimei peste torace, aşezând dosul palmei pe obrazul victimei. Se ridică genunchiul (cel opus faţă de salvator) victimei, trăgându-l în sus şi menţinând piciorul pe pământ. Cu o mână vom prinde umărul opus faţă de salvator şi cu cealaltă mână genunchiul pacientului. Îl vom vom înto întoar arce ce late latera rall spre spre salv salvat ator or;; ne asigurăm că se sprijină pe genunchi şi pe cot, rearanjăm capul în hiperextensie şi îi deschi deschidem dem ura. ura.

D.

DEZOBSTRUCŢIA CĂILOR AERIENE SUPERIOARE

Pacient conştient Obstrucţia căilor aeriene înseamnă blocarea căilor aeriene superioare cu un bol alimentar sau un corp străin. Victima se va sufoca. Obstrucţia poate fi incompletă sau completă. Dacă victima este conştientă va indica acest lucru prin prinderea gâtului cu o mână sau cu două mâini.

În cazul obstrucţiei incomplete respiraţia este zgomotoasă, pacientul este aplecat în faţă şi încurajat să tuşească. Dacă aceasta ac easta nu dă rezultate va trebui să se încerce o altă manevră, numită manevra Heimlich; se aplică atunci când obstrucţia devine completă. Ne apropiem de victimă din spate, o cuprindem pe sub braţe, îi îndepărtăm picioarele, aşezăm o mâna la mijlocul distanţei dint dintre re ombi ombili licc si apen apendi dice cele le xif xifoid oid (loc (locul ul de întâlnire a coastelor), cu cealaltă mână prindem mâna încleştată şi facem mişcări bruşte înăuntru şi în sus. Aceste mişcări vor comprima diafragmul care la rândul lui va comprima plămânii şi presiunea creată în bronhii va arunca corpul străin în cavitatea bucală. Faceţi aceste mişcări până eliberaţi căile aeriene. SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2



Pacient inconştient

27

Dacă victima devine inconştientă, se întinde pe pământ şi se aplică aceeaşi manevră, încălecând picioarele victimei. Se reperează locul, aşezând podul palmei la mijlocul distantei dintre ombi mbilic si apendicele xifoid. Se aşează cealaltă mână peste aceasta (ca la masajul cardiac) şi se fac compresiuni cu mişcări bruşte în adâncime şi în sus. Se repetă aceste mişcări de 4-5 ori după care, întorcând capul victimei într-o parte, se verifică cavitatea bucală a acesteia pentru a îndepărta bolul alimentar sau corpul străin. Dacă acesta nu este vizibil, se încearcă din nou ventilaţia, observând dacă intră sau nu aerul. În caz de insuccese repetă manevra Heimlich până când căile aeriene vor fi libere.

Primul ajutor în caz de arsuri:          

în caz de arsuri se cheamă imediat ambulanţa la arsuri pe suprafeţe întinse se folosesc pansamente speciale pentru arsuri. Dacă acestea nu sunt în dotare se aplică fin pe arsură o pânză curată de asemenea, rănitul se acoperă cu o pătură de lână, care însă nu va atinge rana rănitului i se poate da să bea apă sau ceai, dar în nici un caz nu i se va da să bea alcool unui rănit aflat în stare de inconştienţă sau unuia cu răni pe faţă faţă nu i se vor da să bea bea lichide, nici chiar în caz de greaţă, vomă sau şoc nu se va spăla rănitul cu arsuri pe faţă sau corp se interzice ungerea cu ulei, creme, pudră sau alte mijloace "de casă" calmante se vor da numai de către medic de pe suprafeţele arse nu se vor scoate hainele! la apăsări pe membre se va spăla abundent cu apă rece .

Primul ajutor în caz de hemoragii: În caz de hemoragii se va încerca î ncerca oprirea sângelui prin: pansarea rănii cu tifon sau bandaj antiseptic; o legarea strânsă, cu ajutorul unui tub de cauciuc (garou), fâşie de stofă, etc. a membrelor lezate, o între locul rănii şi corp. Sângele închegat nu se va îndepărta pentru a nu provoca noi hemoragii. Dacă a suferit o fractură a coloanei vertebrale, bolnavul va rămâne nemişcat până la sosirea medicului.

Primul ajutor în caz de electrocutare: Se va scoate cât mai repede accidentatul de sub acţiunea curentului electric, fără a fi atins cu mâna, prin îndepărtarea sursei electrice electrice sau a corpului cu cu un corp izolant. I se va desface gulerul, va fi stropit cu apă, frecţionat (încălzit) şi se va chema medicul, făcându-i-se până atunci respiraţie artificială.

Pătrunderea de corpuri străine în ochi: În caz de pătrundere de corpuri străine în ochi, rănitul va fi dus la spital.




DE REŢINUT Interziceri în caz de rănire La tratarea rănilor se interzic următoarele; Nu se ating rănile! - Se folosesc mănuşi de protecţie şi se foloseşte material steril Nu se spală rănile! - Indiferent ce se foloseşte la spălat se introduc şi mai multe corpuri străine şi microbi în răni. Nu se tratează rănile cu pudră, sprayuri sau creme! - Folosirea mijloacelor de tratare este problema medicului. medicului. Corpurile străine se lasă în rană! - Prin mişcarea acestora se măreşte rana.

Comportament în caz de incendiu:      

se anunţă angajaţii evitând panica se anunţă pompierii - se dau informaţii detaliate se iau măsuri de salvare şi evacuare acordarea primului ajutor se stinge ( se reduce) focul deschis se evită curenţii de aer - se închid uşile şi ferestrele

Stingere corectă Se începe din faţă - Se stinge cu jeturi scurte de pulbere

Lichide care ard: Norii de pulbere se împrăştie în formă de evantai peste lichidul care arde

Lichide arzând care picură sau curg: Se stinge de jos în sus. ATENŢIE: Există pericolul reaprinderii

Se vor folosii concomitent cu numărul îndestulător de stingătoare. După stingere: - se va asigura spălarea locului, - se îndepărtează pericolul de alunecare!



28


29

Dacă există persoane în flăcări:  nu

se vor folosii niciodată stingătoare chimice!  se vor folosii pături de stingere, flăcările fiind înăbuşite prin izolare de aer!  focul se poate stinge în caz de urgenţă prin rostogolirea rănitului pe pardoseală!  hainele arzând se sting urgent cu apă, prin învelire cu pături umede, pânză sau alte asemenea materiale!

3.7. Norme specifice locului de muncă Prevederi comune tuturor activităților de alimentare cu apă  Toate bazinele si canalele deschise care conțin apă, cu o adâncime mai mare de 1,0 m (decantoare de orice

 





 











  

tip, filtre lente, camere de amestec şi distribuție, camere de reacție, bazine de stocare şi dizolvare a coagulanților, aducțiuni deschise, camere colectoare a apei subterane, prefiltre, predecantoare, deznisipatoare, camere de aspirație pentru grupurile de pompare ale unor captări de suprafață, rezervoare tampon, cămine de vizitare pe aducțiuni etc.) vor fi prevăzute cu indicatoare de avertizare cu inscripția "Pericol de înec" (mărimea literelor minimum 5 cm) şi indicarea adâncimii apei (în metri). Indicatoarele de avertizare vor fi amplasate în locuri vizibile, la distanta de minimum 1,0 m faţă de marginea bazinului sau canalului, dar nu la mai mult de 5,0 m. Indicatoarele de avertizare vor fi fixate pe pereți, pe balustradele montate în jurul bazinelor, pe stâlpi de lumina sau pe tije metalice, la o înălțime de 1,20 - 1,50 m de la nivelul la care se circulă în zona instalației respective. Distanta între două plăci avertizoare nu va depăși 8 m. Coborârea în cămine, rezervoare, decantoare, camere de vane, cabine de puțuri, galerii sau tunele de conducte, camere de distribuție etc. se va face numai după verificarea scărilor de acces, controlându-se dacă fiecare treaptă este bine fixată în peretele construcției. În cazul în care construcțiile respective r espective nu sunt prevăzute cu scări fixate în pereți, se vor utiliza scări mobile, de lungimi care să depăşească cel puţin 1,0 m adâncimea la care se coboară. Scările se vor sprijini, atât pe radierul construcției cât si pe marginea golului prin care se face accesul, iar înclinarea faţă de orizontală va fi cuprinsa între 60 şi 80 grade, astfel încât să se împiedice alunecarea sau răsturnarea lor. În locurile care necesită o mare concentrare în timpul lucrului (ca de exemplu dispecerate etc.) nu vor fi repartizați decât lucrători testați periodic (medical si psihologic). Înainte de intrarea lucrătorilor în spatii care au fost un timp mai îndelungat închise (cămine de vane de golire, de ventil etc.) se va proceda la ventilarea adecvată a spaţiilor respective, verificându-se absenţa gazelor nocive, cu aparatura adecvată. Toate locurile de muncă aflate la înălțime (treceri peste bazine de deznisipare sau de decantare, filtre deschise, captări în râu, prize de mal, rezervoare etc.) vor fi prevăzute cu balustrade, cu capace din tabla striata ori cu reborduri din beton. Se interzice circulația muncitorilor pe conducte, indiferent de diametrul sau de înălțimea la care acestea se află, iar trecerea peste conducte, când nu există alta posibilitate, se va face cu scări duble fixe, amenajate în punctele cu cel mai ușor acces şi prevăzute cu balustradă. Toate locurile de muncă unde există pericol de electrocutare, intoxicare, sufocare, cădere de la înălțime etc. vor fi marcate cu tăbliţe avertizoare, în unele cazuri spațiul respectiv fiind împrejmuit prin lanțuri, bariere, balustrade etc. Toate suprafețele pe care se circulă (pardoseli, pasarele, podețe, platforme etc.) vor fi menținute în stare permanentă de curăţenie, îndepărtându-se orice urmă de grăsimi care ar putea provoca căderea prin alunecare a personalului de exploatare. Suprafețele pe care se circulă vor fi iluminate corespunzător, astfel încât să se poată oricând distinge în mod clar, inscripțiile de pe cadranele aparatelor de măsură şi control, culorile convenționale în care sunt vopsite conductele şi cablurile, situația capacelor şi a chepengurilor, scărilor de acces, tăblițele avertizoare etc. În toate t oate spatiile care, prin destinația lor, l or, prezintă un grad ridicat de umiditate umidit ate (cuvele rezervoarelor, galeria conductelor de la filtrele rapide etc.) se vor folosi lămpi alimentate la tensiuni nepericuloase. Accesul în spatiile în care se află instalațiile de alimentare cu energie electrică nu este permis decât personalului de exploatare care posedă calificare şi este instruit corespunzător. Personalul de deservire va fi dotat cu echipamentul şi materialele de protecție prevăzute de normativele şi instrucțiunile în vigoare.




30

 Operațiile de încărcare, descărcare, transport, manipulare şi depozitare vor fi executate numai de lucrători

instruiți special în acest scop şi sub supravegherea unui conducător al formației de lucru care veghează şi îndrumă la respectarea instrucțiunilor specifice acestor operații.  Alegerea mijloacelor ajutătoare pentru operațiile de încărcare, descărcare şi transport (unelte, tărgi, cărucioare etc.) se va face în funcție de felul şi greutatea materialului care se manipulează, de natura terenului, a căii de comunicație şi a condițiilor de transport. rampa , între acestea şi vehicul se  Înainte de începerea operațiilor de încărcare şi descărcare a vehiculelor la rampa, va așeza un podeț de trecere pentru preluarea denivelărilor existente.  Podețele orizontale sau înclinate, destinate circulației si operațiilor de transport manual vor fi rezistente, conform standardelor în vigoare, nealunecoase şi prevăzute cu dispozitive de prindere şi fixare sigure pentru evitarea deplasării lor în timpul lucrului.  Panta podețelor înclinate va fi de maximum 20%, iar lățimea de minimum 1 m (pentru circulația într-un singur sens). Podețele orizontale sau înclinate, situate la înălțimi mai mari de 0,7 m faţă de sol sau nivelul imediat inferior  şi unde există pericol de cădere laterală, vor fi prevăzute cu balustrade înalte de 1 m care vor avea o legătură intermediară şi o margine continuă din scândură sau alt material, înaltă de 70 mm, amplasată la o distanţă de maximum 10 mm de la suprafața podețului.  În cazul când operațiile de încărcare şi descărcare se execută manual, fără mijloace ajutătoare (roabe, cărucioare etc.), podeţele înclinate vor fi prevăzute cu şipci transversale fixate la o distanţă de 300 - 400 mm între ele sau cu alte mijloace care să împiedice alunecarea lucrătorilor.  Înainte de începerea operațiilor de încărcare si descurcare dintr-un mijloc de transport, acesta va fi asigurat contra deplasării necomandate, prin frânare pe teren orizontal şi prin frânare şi saboți de oprire pe teren în panta.  Se interzice deplasarea vehiculelor în timpul efectuării operațiilor de încărcare şi descurcare.  Distanţa minimă liberă dintre două mijloace de transport alăturate, ce se încarcă sau descarcă simultan, se va stabili de la caz la caz de către conducătorul lucrării, în funcţie de felul mijlocului de transport, de caracteristicile materialelor manipulate, de condiţiile terenului etc., astfel încât să fie exclusă posibilitatea de accidentare.

Protecţia, siguranţa şi igiena muncii – extras Normativ I9 Pe toată durata de exploatare a instalaţiilor sanitare (inclusiv revizii, reparaţii, înlocuiri, dezinfectări) vor fi respectate cerinţele referitoare la protecţia, securitatea şi igiena muncii. Verificările, probele şi încercările echipamentelor componente ale instalaţiilor sanitare vor fi efectuate respectându-se instrucţiunile specifice de protecţie a muncii în vigoare pentru fiecare categorie de echipamente. Conducătorii societăţilor comerciale, regiilor autonome etc. sau serviciile care exploatează instalaţiile sanitare au obligaţia să asigure: luarea de măsuri organizatorice şi tehnice pentru crearea condiţiilor de securitate a muncii; o realizarea instructajului de protecţie a muncii pentru tot personalul de exploatare la interval de cel mult 30 o zile şi consemnarea acestuia în fişele individuale sau alte formulare specifice care urmează să fie semnate individual; controlul aplicării de către întregul personal a normelor şi instrucţiunilor specifice; o verificarea însuşirii cunoştinţelor asupra normelor şi măsurilor de protecţie a muncii. o Realizarea instructajelor specifice de protecţie a muncii, verificarea cunoştinţelor şi abaterile de la normele în vigoare, inclusiv sancţiunile aplicate, vor fi consemnate în fişele de instructaj individuale. Manevrele corespunzătoare exploatării vor fi efectuate numai de personal calificat. Instalaţiile vor fi echipate cu dispozitivele de protecţie necesare menţionate în norme. Zonele periculoase sau cele cu instalaţii în probe se îngrădesc şi se avertizează, interzicându-se accesul persoanelor neautorizate. Persoanele cărora li se schimbă locul de muncă vor fi instruite pentru a corespunde noilor condiţii de lucru. Măsurile de protecţia muncii menţionate în art. 2.60-1.67 nu sunt limitative şi se vor completa cu măsurile de protecţie a muncii specificate cuprinse în instrucţiunile de exploatare ale instalaţiilor respective, care se vor afişa la locul de muncă.




31

Prevenirea şi stingerea incendiilor pe durata exploatării instalaţiilor sanitare - extras Normativ I9 Respectarea reglementărilor de prevenire şi stingere a incendiilor precum şi echiparea şi dotarea cu mijloace şi echipamente de prevenire şi stingere a incendiilor la construcţii este obligatorie pe întreaga durată de exploatare a instalaţiilor sanitare aferente construcţiilor. În exploatarea instalaţiilor sanitare se vor respecta prevederile din di n ,”Normele generale g enerale de prevenire şi stingere a incendiilor" şi “Normativul de prevenire şi stingere a incendiilor pe durata executării lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora" - indicativ C 300. Măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor vor fi precizate şi în instrucţiunile de exploatare. Obligaţiile şi răspunderile privind prevenirea şi stingerea incendiilor revin atât proprietarilor şi administratorilor instalaţiilor în funcţiune, cât şi unităţilor şi personalului care efectuează exploatarea acestor instalaţii. Pe durata reviziilor, reparaţiilor, înlocuirilor şi dezafectărilor instalaţiilor vor fi respectate toate măsurile specifice de prevenire şi stingerea incendiilor; răspunderile privind prevenirea şi stingerea incendiilor revin unităţilor şi persoanelor care efectuează aceste operaţii. Personalul care exploatează instalaţiile va fi instruit pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, înaintea dării în exploatare a instalaţiilor şi periodic, în timpul exploatării instalaţiilor, verificându-se însuşirea cunoştinţelor. Înainte de executarea unor u nor operaţii cu foc deschis d eschis (sudură, (sudură , lipire cu flacără, topire de materiale hidroizolante etc.) se va face un instructaj special personalului care efectuează aceste lucrări. Lucrările cu foc deschis vor fi executate numai după obţinerea permisului de lucru cu foc (anexa 11), astfel încât să se evite riscul producerii de incendiu sau explozii. Înainte de începerea lucrărilor cu foc deschis, semnatarii permisului de lucru cu foc vor controla îndeplinirea condiţiilor şi realizarea măsurilor menţionate în permis. Locurile cu pericol de incendiu sau explozie vor fi marcate cu indicatoare de avertizare conform prevederilor STAS 297/1.2. În vederea intervenţiei în caz de incendiu vor fi organizate echipe de intervenţie cu atribuţii at ribuţii concrete şi se vor stabili măsuri de alertare a serviciilor proprii de pompieri şi a pompierilor militari.

Protecţia, siguranța, igiena muncii - extras Norme tehnice pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale În toate etapele de proiectare pr oiectare şi executare a sistemului de alimentare cu gaze naturale, se respectă prevederile legale referitoare la protecţia, siguranţa şi igiena muncii. În proiecte se includ prevederile actelor normative care să permită executarea şi exploatarea sistemului de distribuţie în condiţii de deplină siguranţă şi sănătate, pe de o parte pentru personalul de execuţie iar pe de altă parte pentru personalul de exploatare. Conducătorii locurilor de muncă au obligaţia să realizeze: o instruirea personalului la fazele şi intervalele stabilite prin legislaţie, întocmirea şi semnarea cu personalul instruit a documentelor doveditoare; dotarea cu echipament individual de protecţie şi de lucru; o acordarea de alimentaţie de protecţie şi a materialelor igienico-sanitare pentru prevenirea unor îmbolnăviri o profesionale; o verificarea stării utilajelor şi sculelor cu care se lucrează şi înlăturarea sau repararea celor care prezintă defecţiuni; măsurile organizatorice de protecţia, siguranţa şi igiena muncii, specifice lucrărilor de gaze naturale ca: o formarea şi componenţa echipelor de lucru, anunţarea consumatorilor, închiderea şi deschiderea conductelor, lucrul pe conducte sub presiune, manipularea buteliilor sub presiune etc. Prelucrarea materialelor din polietilenă se execută numai în ateliere bine aerisite, pentru eliminarea noxelor rezultate la efectuarea sudurilor. În timpul lucrului muncitorii utilizează echipament de protecţie adecvat pentru a evita contactul conta ctul cu substanţele de curăţire a conductelor şi fitingurilor utilizate înainte de efectuarea sudurii. La desfăşurarea activităţii în unităţi ale agenţilor economici cu norme specifice de protecţie a muncii, se respectă şi prevederile din normele respective. Principalele măsuri obligatorii la executarea sistemului de alimentare cu gaze naturale sunt:  transportul ţevilor spre şantiere numai cu autovehicule sau remorci apte pentru această operaţiune; ţ evilor se face, cu macaraua maca raua ori pe planuri pla nuri înclinate sau manual prin purtare directă,  încărcarea şi descărcarea ţevilor astfel încât să se evite pericolul de lovire, rănire sau electrocutare a persoanelor care efectuează operaţiile respective;  nu este permisă staţionarea muncitorilor sub conducte, în faţa planurilor înclinate pe care se descarcă conducte sau sub vasele cu bitum topit;




32

 în timpul transportului sau manipulării buteliilor de oxigen sau de acetilenă se iau toate măsurile pentru      

împiedicarea căderii sau lovirii acestora, a cestora, fiind interzisă deplasarea prin rostogolire a acestora ; buteliile sunt purtate de doi muncitori sau deplasate pe cărucioare speciale; nu este permisă aşezarea buteliilor de oxigen şi acetilenă în bătaia razelor de soare sau în locuri cu temperaturi ridicate; manipularea buteliilor cu oxigen se face numai de personal care are mâinile, hainele şi sculele curate, lipsite de urme de materii grase; manipularea instalaţiilor, a cazanelor, a găleţilor cu bitum topit şi izolarea cu bitum a conductelor, se fac numai de personal special instruit, dotat cu echipament de protecţie pentru aceste operaţiuni; folosirea generatoarelor de acetilenă este permisă numai dacă acestea au supapa hidraulică de siguranţă în bună stare de funcţionare, umplută cu apă la nivelul necesar; de la începerea săpăturilor şi până la terminarea completă a lucrărilor se utilizează semnalizatoare de zi şi de noapte, iar unde este cazul circulaţia este dirijată de o persoană instruită în acest scop;

Prevenirea şi stingerea incendiilor - extras Norme tehnice pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale În toate etapele de proiectare şi execuţie a obiectivelor/sistemelor de distribuţie di stribuţie şi instalaţiilor i nstalaţiilor de utilizare uti lizare cu gaze naturale, se respectă prevederile din Normele şi dispoziţiile generale de prevenire şi stingere a incendiilor precum şi a reglementărilor specifice de siguranţă la foc. Pe timpul execuţiei lucrărilor se respectă prevederile Normativului de prevenirea incendiilor pe durata executării lucrărilor de construcţii şi a instalaţiilor aferente acestora C 300. 300. În proiecte se includ prevederile actelor norme tehnice care să permită executarea şi exploatarea obiectivelor/sistemelor de distribuţie şi instalaţiilor de utilizare cu gaze naturale în condiţii de deplină siguranţă şi sănătate, atât pentru personalul de execuţie cât şi pentru personalul de exploatare. Obligaţiile şi răspunderile pentru prevenirea şi stingerea incendiilor revin conducătorilor locurilor de muncă şi personalului de execuţie. Personalul de execuţie are următoarele obligaţii:  să participe la toate instructajele;  să nu utilizeze scule şi echipamente defecte;  să aplice în activitatea sa prevederile normelor de care a luat cunoştinţă la instruire, precum şi orice alte măsuri necesare pentru evitarea incendiilor. Încăperile staţiilor şi posturilor de reglare şi măsurare precum şi cele în care există instalaţii de utilizare a gazelor naturale, se dotează cu mijloace tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor, potrivit normelor specifice de dotare. Mijloacele de stingere a incendiilor se amplasează la loc vizibil şi uşor accesibil şi se verifică la termenele prevăzute în instrucţiunile date de furnizor. Executarea lucrărilor cu foc deschis în locuri cu pericol de incendiu este admisă numai după luarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor necesare şi după obţinerea permisului sau autorizaţiei de lucru cu foc. Aceste lucrări se execută numai de către echipe instruite în acest scop şi dotate cu echipament de lucru, protecţie şi intervenţie. În vederea primei intervenţii în caz de incendiu se prevăd următoarele:  organizarea de echipe cu atribuţiuni concrete;  măsuri şi posibilităţi de alertare a unităţilor (serviciilor civile) de pompieri.




CAPITOLUL 5

PLANURILOR DE INSTALAŢII 5.1. Semne convenţionale pentru instalaţii

Plan de situație

Profilul în lung

Cote

Detalii Detalii de monta DESEN TEHNIC DE INSTALATII

Proiecție izometrica

Releveu

Schema coloanelor

Desene Desene în plan

Scara de reprezentare



33


34

Chenarul – Chenarul – element grafic care delimitează câmpul desenului; Convenţional – stabilit printr-o convenţie; Cota - valoarea numerică a dimensiunii reperului cotat. Se înscrie la mijlocul liniei de cotă, la 1-2 mm deasupra; Cota radier – cota fundului căminului, Cota terenului – nivelul terenului in stadiul final al lucrărilor, Desen de execuţie – desen definitiv întocmit la scară, care serveşte la executarea produsului reprezentat, cuprinzând toate datele necesare în acest scop; Desen de instalații – mijlocul de reprezentare pentru execuţia instalațiilor interioare si exterioare aferente clădirilor, pe baza principiilor generale , stabilite prin standarde privind proiectarea si executarea lor, Desene de detaliu – reprezentarea reprezentarea elementelor elementelor de amânunt amânunt care nu par destul destul de clare pe desenele in plan si schema, la o scara convenabila 1:10,...1:1. Desene in plan – vederi ale instalațiilor la fiecare nivel al clădirii , întocmite pe planurile de arhitectura, Format – spaţiul necesar executării desenului; Hașuri – notari grafice convenționale pentru a pune in evidenta secțiuni prin diferite materiale, Indicatorul – zona în care sunt înscrise datele necesare identificării desenului şi cele necesare realizării obiectului desenat; Linia de cotă - este linia pe care se înscrie cota respectivă, se trasează cu linie continuă subţire şi se termină la unul sau ambele capete cu săgeţi. Se trasează paralel cu elementul cotat la o distanţă de minim 7 mm de linia de contur; Plan de execuție – cuprinde punctele de racord, rețelele subterane şi legătura lor cu clădirile din teren pe care le deservesc la scara 1 ;500 sau 1 :1000, Plan de situație – cuprinde obiectul proiectat in cadrul vecinătăţilor lui , cu reţele existente şi proiectate, executat la scara 1 :500, 1 :1000 sau 1 :5000, Profilul în lung – reprezintă la scara elementele necesare pozării în pământ a conductelor şi cuprinde cotele corespunzătoare faţă de repere fixe, Proiecţia ortogonală – proiecţia la care proiectantele sunt paralele între ele şi totodată perpendiculare pe planul de proiecţie; Proiecţie – reprezentarea pe un plan a unui obiect din spaţiu, a unei figuri etc. Proiecție izometrică – reprezentarea prin metodele proiecţiei axonometrice, pe direcţiile axelor de coordonate (perspectiva cavaliera), Releveu – schema întocmită după o instalaţie existentă Scheme de montaj – desene cu precizarea tuturor elementelor materiale ce alcătuiesc rețeaua, Schiţa – un desen care se întocmeşte cu mâna liberă, respectând proporţiile între dimensiunile piesei în limitele aproximaţiei vizuale; Secţiunea – reprezentarea in proiecție ortogonala pe un plan a obiectului, după intersecția cu o suprafață de secționare şi îndepărtarea imaginară a părţii de deasupra planului de secţionare; Secțiuni verticale – reprezentarea elementelor verticale ale instalațiilor care deservesc toate nivelurile clădirii, Vederea – proiecţia ortogonală care indică partea vizibilă a unui obiect.




Linii şi culori convenţionale pentru conducte care transportă fluide (extras din STAS 185/1 - 89)

Armaturi de serviciu (extras ( extras din STAS 185/3 - 89)



35


36

Semne convenționale pentru obiecte sanitare (extras din STAS 185/4 - 84)

5.2. 5.2. Elem Elemen ente te gene genera rale le în dese desenu null tehn tehnic ic

5.2.1. Importanţa liniilor În reprezentările inginereşti plane, p lane, liniile sunt elemente de bază în realizarea comunicării. Standardele de resort r esort stabilesc convenţiile de utilizare a liniilor, corelând aspectul lor cu semnificaţia în desen. Liniile se diferenţiază prin “grosime”, continuitate şi uneori culoare.

5.2.2. Grosimea liniilor Caracteristica de “grosime” reprezintă lăţimea liniei, măsurată perpendicular pe axa ei, în planul foii de hârtie. Denumirea corectă a proprietăţii este aceea de “lăţime”. O primă împărţire a liniilor după lăţime delimitează :  linii “groase”  linii subţiri. Valorile standardizate ale lăţimii liniei, în milimetri, sunt: 0.18, 0.25, 0.35, 0.5, 0.7, 1.0, 1.4, 2.0. Linia subţire are lăţimea de 1/3...1/2 din cea a liniei groase. La întocmirea unui desen tehnic, lăţimea liniei se alege în funcţie de suprafaţa desenului, de complexitatea sa, de densitatea elementelor grafice şi de natura elementelor redate. În conformitate cu standardele româneşti în vigoare, într-un anumit desen, toate liniile groase au aceeaşi lăţime .

5.2.3. Continuitatea liniilor După aspect, se diferenţiază linii continue şi linii discontinue . Liniile discontinue conţin segmente, puncte şi spaţii. Lungimile segmentelor şi ale spaţiilor sunt uniforme. Liniile discontinue de orice tip încep şi se termină cu segmente. Intersectarea lor şi schimbarea de direcţie se recomandă să se producă pe segmente.




37

5.2.4. Tipuri de linii în desenele tehnice Prin combinarea grosimii cu aspectul continuu sau discontinuu, rezultă un set de linii standardizate utilizat în desenele tehnice, fiecare tip reprezentând elemente specifice. Tabelul 1 - destinaţia fiecărui tip de linie din desenul tehnic




38

Model de linii utilizate

Litera A B C1 D E F G H

Denumirea liniei utilizate Linie continuă groasă Linie continuă subţire Linie continuă subţire Linie intreruptă subţire Linie punct subţire Linie punct mixtă Linie punct groasă Linie două puncte subţire

Exemple de utilizare Contururi, muchii reale vizibile Linia de fund a filetelor. Haşuri, muchii fictive, contur secţiuni suprapuse Linii de ruptură pentru delimitarea vederilor şi secţiunilor Contururi şi muchii reale acoperite Linii de axă, suprafaţa de rostogolire Trasee de secţionare Indicarea suprafeţelor cu prescripţii speciale Contur piese invecinate, poziţii în mişcare ale pieselor

5.2.5. Haşuri utilizate în desenul tehnic Reguli de execuţie a haşurilor: Haşurile se trasează cu linie continuă subţire înclinate la 45° faţă de liniile de contur sau faţă de una dintre axele de simetrie sau, dacă nu este posibil faţă de chenarul formatului. Daca linia de contur este înclinată la 45° haşura se execută cu înclinarea de 30° sau 60°. Haşurile tuturor secţiunilor care se referă la aceeaşi piesă se trasează în acelaşi sens şi la aceeaşi distanţă. Distanta dintre liniile de haşură se alege în funcţie de mărimea suprafeţei de haşurat. Liniile de haşură se trasează până în linia de contur. Liniile de haşură se pot intersecta cu liniile de cotă, întrerupându-se în dreptul cotei. Haşurile pieselor secţionate în trepte se trasează decalate la fiecare schimbare de plan. Două piese alăturate se haşurează în sensuri diferite. Mai multe piese se evidenţiază prin orientarea haşurilor şi prin distanţa diferită dintre ele. Secţiunile cu lăţimi mai mici de 2 mm se pot înnegri complet, iar la contactul între două secţiuni înnegrite se lasă spaţiu de 1-2 mm. Suprafeţele mari secţionate se pot haşura numai pe o fâşie de-a lungul conturului respectiv numai la capete şi în jurul găurilor.




39

5.2.6. Formate în desenul tehnic Formatele stabilesc dimensiunile colilor de hârtie pe care se realizează desenul. Formatele sunt standardizate şi se clasifică în :  formate de bază, seria A (ISO)  formate alungite speciale,  formate alungite excepţionale. Se recomandă ca pe desen să fie marcat formatul de reprezentare, în rubrica destinată acestei informaţii din indicator. Pe formatele A4, A3, A2, la minim 10 mm, de margine, de jur-împrejur, se trasează un chenar cu linie groasă. Pe formatele A1 şi A0, distanţa la care se trasează chenarul este de minim 20 mm faţă de marginea hârtiei.

Formate standardizate din seria A şi raportul suprafeţelor acestora

În colţul din dreapta-jos, pe fiecare format se prevede un indicator, constituit din mai multe dreptunghiuri alăturate. Acesta serveşte la identificarea şi explicitarea sumară a desenului. Indicatorul trebuie să conţină o zonă de identificare şi una sau mai multe zone de informaţii adiţionale . Zona de identificare include 3 rubrici:  numărul de înregistrare sau de identificare al desenului,  denumirea desenului,  numele proprietarului legal al desenului. SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2



40

Zona de informaţii suplimentare poate să conţină:  Informaţii indicative:  simbolul sistemului de dispunere a proiecţiilor,  scara desenului, iar dacă pe desen există reprezentări la mai multe scări, scara principală a acestuia;  unitatea pentru măsurarea dimensiunilor liniare, dacă diferă de milimetru.  Informaţii tehnice: tehnice:  metoda de indicare a stării suprafeţei,  metoda de indicare a toleranţelor geometrice,  valoarea toleranţelor generale ce se aplică în cazurile în care nu sunt specificate toleranţe individuale,  alte informaţii tehnice necesare.  Informaţii de ordin administrativ:  formatul desenului,  data realizării primei ediţii,  indicele de revizuire,  data şi eventual o descriere succintă a revizuirii aferente indicelui anterior,  semnături autorizate,  alte informaţii de ordin administrativ.

5.2.6. Scări de reprezentare 5.2.6.1. Scări standardizate Noţiunea de scară de reprezentare desemnează raportul dintre dimensiunile liniare ale elementului din desen şi cele din realitate . Nu toate obiectele reprezentate în desenele tehnice pot fi redate la scara 1:1, adică în mărime naturală. Dimensiunile extrem de variate ale obiectelor din lumea reală au impus utilizarea unor scări de reprezentare, pentru mărirea sau micşorarea reprezentărilor grafice spre a fi optime în citire şi interpretare. Scările de reprezentare sunt standardizate (Tabelul 2). Alegerea scării de reprezentare are în vedere redarea completă, clară şi explicită a tuturor detaliilor de formă precum şi posibilitatea de a înscrie toate dimensiunile necesare . Este obligatorie notarea pe desen a scării la care este reprezentat desenul, sub forma unui raport D:R (valoare pe desen: valoare în realitate). Tabelul 2




41

În Figura 1 se prezintă un exemplu de reprezentare a unui obiect plan la diferite scări. 1:1 1:2 2:1 Figura 1 Reprezentare Reprezentareaa la scara 1:1, 1:2 şi respectiv 2:1 a unei plăci plane subţiri de grosime uniformă

Pe un format de desen, se foloseşte aceeaşi scară de reprezentare pentru toate proiecţiile. Dacă anumite detalii locale de formă, puţine la număr, nu sunt vizibile la o anumită scară, se poate realiza detaliul respectiv, separat, la o altă scară, pe aceeaşi planşă, sau, la nevoie, pe o altă planşă. Lângă desenul detaliului, se menţionează scara la care a fost reprezentat. În Figura 2 este prezentat un exemplu de reprezentare a unui detaliu dintr-o pr oiecţie ortogonală. Figu Figura ra 2 Exem Exempl plu u de repre repreze zenta ntare re în detaliu a unei părţi dintr-un obiect

5.2.6.2. Scări grafice Scările grafice se folosesc pentru transpunerea în desen a dimensiunilor obiectelor la scara desenului sau pentru a determina dimensiunile necotate pe desen prin măsurători directe fără calcule suplimentare. La desenele care urmează a fi tipărite, mărite sau micşorate, scara scara se va indica obligatoriu şi grafic. Scara grafică se execută şi în cazul desenelor reprezentate la o scară aleasă arbitrar, nestandardizată, sau la desene care nu se cotează sau nu se pot cota (hărţi). Se utilizează următoarele scări grafice:  scara grafică simplă  scara grafică progresivă cu reţea  scara triunghiulară universală.

Scara grafică simplă Scara grafică simplă este alcătuită dintr-o linie suport, sau din două, trei linii drepte, paralele, apropiate la 1...1.5 mm, pe care se execută o gradaţie în scara desenului. Fie de exemplu de construit scara grafică 1 :2,5 (Figura 3 b). Se construiesc gradaţiile principale din 5 în 5 cm. Distanţa x dintre x dintre două gradaţii se numeşte unitatea scării. În cazul considerat, modulul va fi egal cu 50/2,5 = 20 mm. Pe suport se marchează diviziuni distanţate la 20 mm între ele, care se numerotează de la stânga la dreapta în ordinea următoare : 0, 5, 10, 15 etc, indicându-se la ultimul număr şi unitatea de măsură reprezentată reprezentată (cm). La stânga punctului O se prelungeşte suportul cu 20 mm, marcând încă o diviziune. Intervalul 5—0 se numeşte contrascară şi se împarte cât mai exact posibil în intervale mai mici, în cazul de faţă în cinci părţi egale. Astfel, distanţa 14 cm la scara 1 :2,5 se va lua pe desen egală cu segmentul cuprins între diviziunea 10 şi diviziunea 4 de pe contrascară. SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2



42

În mod analog s-a construit scara grafică 2:1 (Figura 3 a).

Fig. 3 Scări Scări grafice simple

Scara progresivă sau „ scara cu reţea” Se utilizează mai ales în desenul topografic, topografic , fiind o scară mai precisă decât scara scara grafică simplă. Pe o dreaptă orizontală AB se execută o scară grafică simplă, construindu-se la stânga punctului 0, contrascara. Dacă scara desenului este 1:50, modulul scării grafice pentru 100 cm va fi 100/50 = 2 cm, care se poartă pe dreapta AB (Figura 4). Din punctele respective se trasează drepte verticale. Sub dreapta AB se trasează 10 paralele echidistante de preferabil la 3 mm, care se numerotează de sus în jos ca în figură. Orizontala superioară şi cea inferioară a contrascării se împarte în 10 părţi egale, notându-se de la dreapta la stânga. Se unesc apoi prin paralele oblice punctele 0, 10, 20 etc. de sus, cu punctele 10, 20, 30 etc. de jos. Se îngroaşă orizontala 5 din reţea şi oblica 50—60 a contrascării. Pentru a transpune pe desen o lungime egală cu 264 cm, aceasta se măsoară paralel cu orizontalele scării, punând un vârf al compasului pe diviziunea 200 a scării, iar celălalt vârf pe punctul 4 al dreptei înclinate 60—70. Prin interpolare se pot aprecia cu destulă precizie jumătăţile şi sferturile de unitate, plasând vârfurile compasului după caz, la jumătatea sau sfertul intervalului dintre paralelele longitudinale.

Figura 4 Scară progresivă

Scara triunghiulară (universală) Scara triunghiulară are avantajul că, în comparaţie cu celelalte scări grafice, permite trecerea de la o scară la alta (Figura 5). Într-un triunghi t riunghi dreptunghic, se trasează, cât mai exact posibil, paralele la l a cateta cat eta mică orizontală, echidistante, preferabil la 2 mm interval. Ele se numerotează de-a lungul catetei mari din 5 în 5 de la 0 la 100 începând de la vârf. Pentru uşurinţa citirii, paralelele numerotate cu 10, 20 etc. se trasează mai gros. Dacă acest grafic este folosit pentru scara 1 :2,5, se măsoară pe cateta orizontală de la intersecţia cu verticala lungimea 100 mm redusă la scara respectivă, adică 100/2,5 = 40 mm. Punctul astfel obţinut se uneşte cu punctul 0 de origină printr-o dreaptă care datorită proprietăţilor geometrice ale triunghiurilor asemenea taie toate paralelele scării în acelaşi raport (1/2,5). Rezultă că pentru a raporta o lungime egală cu 37 la scara 1 :2,5, se ia între vârfurile compasului lungimea paralelei 37 cuprinsă cuprinsă între cateta 0-100 şi oblica 0 - 1:2,5. Dacă se schimbă unitatea de măsură pe cateta verticală înscriind în loc de milimetri, centimetri, aceeaşi scară poate fi folosită pentru rapoartele 1 :50, 1 :25 şi 1 :20.




Figura 5 Scară triunghiulară



43


5.3. Citirea planurilor de instalaţii

5.3.1. Instalaţii exterioare de alimentare cu apă şi canalizare



44


Elementul desenat conducta publică (alimentarea de la reţeaua de apă) colectorul principal al canalizării menajere căminul de racord colectorul clădirii racordate colectorul canalizării pluviale căminul de apometru

Notația

45

Materialul şi diametrul

Fp 150

fonta fonta de presiu presiune ne cu diamet diametrul rul de 150 mm

Dn 400 CR 50 Dn 110 Dn 110 Dn 50

diametrul nominal de 400 mm beton armat tub din PVC – U cu diametrul de 110 mm tub din PVC – U cu diametrul de 110 mm beton

Profilul longitudinal al reţelei de alimentare cu apă şi al canalizării este necesar pentru executarea reţelelor exterioare proiectate pe întreg traseul acestora. Se întocmesc utilizând două scări :  scara lungimilor 1:500  scara înălțimilor 1:50 , mai mare , pentru a evidenţia variaţiile de nivel ale terenului şi pantă. Desenul cuprinde :  secțiunea prin teren ,  axa căminului,  căminele de vizitare, cu linia terenului amenajat,  cota terenului,  cota radierului,  distante parțiale şi cumulate ,  diametrele,  pantele şi adâncimea căminului.




În figura de d e mai jos sunt prezentate p rezentate profilele în lung pentru:

Elementul reprezentat _ _ _ _ _ _

Denumirea Rețea de canalizare pluvială Conducta de canalizare menajeră şi pluvială

Hg

a

CP N Dn Hg He C GS CR SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2

Conducta de alimentare cu apă a hidranților de gradină Conducta de apă rece de la branșament Cămin de canalizare pluvială Cămin de vizitare (nod de rețea de apa) Diametrul nominal al conductei Hidrant de gradină Hidrant exterior de combatere a incendiilor Cămin de canalizare menajeră Gura de scurgere Cămin de racord la canalizare CONFORTUL T TR RAINING

46


a. Rețeaua de alimentare cu apă între căminele N1 şi N3 şi pe întreg traseul N1 până la N9



47


b. Pentru canalizarea pluvială între căminele CP1 şi CP4

c. Pentru canalizare menajeră între C1 şi C4



48


49

Profilul longitudinal al canalizării este o secţiune efectuată prin axa canalizării exterioare, între două puncte bine definite (de obicei două camine de canalizare).

Profilul longitudinal al reţelei exterioare de canalizare pentru un ansamblu de clădiri Profilul longitudinal este necesar :  proiectantului, pentru stabilirea cotei tuburilor de canalizare din sistemul proiectat şi pentru determinarea volumului de săpătura necesar întocmirii devizului;  executantului, pentru realizarea instalaţiei de canalizare. Profilul longitudinal al unui sistem de canalizare poate fi întocmit numai după ce s-au stabilit următoarele: o traseul în plan şi dimensiunile tuburilor de canalizare; amplasarea tuturor căminelor de canalizare; o modul în care se va amenaja terenul natural, existent înainte de începerea lucrărilor. După executarea o drumurilor, trotuarelor sau a deplasărilor de teren necesare din motive de sistematizare, terenul se numeşte amenajat. Cota terenului amenajat poate diferi de cea a terenului natural cu valori mari (cuprinse uneori între 0 şi circa 3 m); traseele conductelor de alimantare cu apa, gaze, electricitate sau canale termice care intersectează o canalizarea, raportate la sistemul de referintă comun (cota terenului amenajat); cota de ieşire a conductelor interioare de canalizare pentru toate clădirile racordate la reţeaua o exterioară; o alte puncte obligate traversate de canalizare cum ar fi : un pasaj inferior traversat în defileu; diverse denivelări ale traseului etc. După cunoaşterea datelor de mai sus şi raportarea lor la un sistem unic de referinţă, atât în ceea ce priveşte distanţele pe orizontală cât şi cele pe verticală, se poate face profilul longitudinal al reţelei. Datele necesare efectuarii profilului longitudinal al unei reţele de canalizare se sistematizează într-un tabel.

Pentru claritatea desenului, dimensiunile pe orizontala şi cele pe verticală ale profilului, se execută la scări diferite (de exemplu cele pe orizontală la scara 1 : 50 0, cele pe verticală la scara 1 : 50). 5 0). o o

o

Metodologia de întocmire a profilului longitudinal este următoarea : se stabilesc tronsoanele al căror profil longitudinal se execută; pentru un traseu, profilul este limitat de două cămine; de exemplu, în desenul precedent este efectuat profilul pentru căminele C1 şi C5. Pentru traseele C6-C1; C9-C4 etc., profilul se întocmeşte separat; din planul de situație se extrag cotele terenului natural şi ale terenului amenajat şi se trec in tabel ;




50

se înseamnă cota de ieşire din clădire a instalaţiilor interioare racordate la reţeaua exterioară şi cotele de montare ale altor reţele exterioare, canale termice, conducte de apă etc., care trebuie ocolite, subtraversate etc. se trasează conductele de canalizare şi se notează în tabel cota radierului canalului, calculate de la cota o terenului natural. Cotele în dreptul fiecărui cămin se stabilesc cunoscând distanţa faţă de căminul precedent şi panta de montare; se calculează adâncimea săpăturii la cămine în funcţie de adâncimea căminelor. Pentru căminele obişnuite, o săpătura se execută cu 20-25 cm mai înaltă decât radierul căminelor. Pentru antemăsurătoare se calculează volumul de săpătură pe tronsoanele dintre cămine, cunoscând cota terenului de la care începe săpătura (de obicei, terenul natural), adâncimea şi lăţimea săpăturii . o

Reprezentarea detaliilor - construcții ajutătoare In planul de situație şi în profilul în lung – se reprezintă prin semene convenţionale , construcţiile anexe, executate din beton:  cămine de vizitare,  cămine de apometre,  separator de grăsimi,  cămine de canalizare, etc. Aceste construcții sunt reprezentate prin vederi şi secțiuni complet cotate.




51

5.3.2. Instalaţii interioare de alimentare cu apă şi canalizare Instalațiile de alimentare cu apă rece şi caldă şi de canalizare a apelor uzate menajere şi pluviale, se reprezintă pe aceleaşi planuri de arhitectură cu ajutorul semnelor convenţionale conform standardelor in vigoare. Reprezentarea instalațiilor interioare de alimentare cu apă şi canalizare se realizează astfel: A. Reprezentarea obiectelor sanitare in camera de baie şi bucătărie:  se utilizează semnele convenționale;  se trasează cu linie continuă de culoare neagră, ½ din grosimea liniei de reprezentare a conductelor ;  se reprezintă la scara desenului;  tipul şi caracteristicile se înscriu in listele de materiale ale proiectului , pe desene de detaliu, execuţie sau montaj, in tabelul de componenţă sau legendă. B. Reprezentarea in plan parter sau etaj curent :  obiectele sanitare prin semnele convenționale;  cotele de montaj care pot lipsi , fiind determinate de normele de montaj ;  conductele de distribuție şi poziţia coloanelor de alimentare cu apă rece şi caldă şi de canalizare;  legăturile la coloanele de canalizare şi alimentare cu apă;  sifoanele obiectelor sanitare nu sunt figurate pe desen;  indicarea diametrelor conductelor şi a armăturilor.

Planul camerei de baie

C.

Schema coloanel coloanelor or pentru pentru un singur singur etaj este reprezent reprezentata ata prin: prin:     

prin semne convenționale pentru coloane, cu piesele speciale ce le alcătuiesc ; dimensiunile țevilor şi cotele de nivel; reprezentarea obiectelor sanitare in schemă; derivațiile fiecărei coloane, armăturile; notarea diametrelor conductelor.






52


PLAN PARTER Reprezentarea instalațiilor interi interioare oare de aliment alimentare are cu apă şi canalizare pentru o clădire P+1 etaje

Reprezentarea instalațiilor în planurile de arhitectură la scara 1:50 1:50 sau 1:10 1:100, 0, cu ajut ajutor orul ul semnelor convenționale, conform STAS 185/1-89.



53


PLAN ETAJ

Reprezentarea obiectelor sanitare şi a conductelor in plan etaj curent, presupune aceleaşi reguli de reprezentare şi cotare.

SCHEMA COLOANELOR

- numerotarea coloanelor ( dacă este cazul); - legăturile la coloane; - reprezentarea obiectelor sanitare in schemă; - indic indicar area ea diam diamet etrel relor or conductelor; - notarea cotelor de nivel ale conductelor conductelor orizontale orizontale faţă de nivelul pardoselii parterului;



54


55

5.3.3. Instalaţii de încălzire centrală Pentru exemplificarea reprezentării instalațiilor de încălzire pentru o locuință , se prezintă mai jos planurile de arhitectură cu amplasarea corpurilor de încălzire în fiecare cameră. Corpurile de încălzire sunt de diferite tipuri, incluzând şi panouri pentru încălzirea prin pardoseală. PLAN SUBSOL

PLAN PARTER CU RADIATOARE ŞI ÎNCĂLZIRE PRIN PARDOSEALĂ




56

PLAN ETAJ CU ÎNCĂLZIRE PRIN PARDOSEALĂ PARDOSEALĂ ŞI CORPURI DE ÎNCĂLZIRE

5.3.4. Instalaţii de gaze naturale Instalația de gaze naturale din clădiri se reprezintă prin:  Plan parter la scara 1:50;  Plan etaj la scara 1:50;  Schema instalației, la scara 1:50. Planul parter:  

 

 



Sunt figurate încăperile cu destinaţia lor; Se specifică volumul încăperilor în care se montează aparate de utilizare a gazelor, cât şi debitul de gaz specific; Traseul instalației se reprezintă prin linie continuă groasă; Se utilizează semnele convenţionale pentru posturi de reglare, aparate de măsură, robinete, străbateri de ziduri, urcări şi coborâri ale conductelor, conform normativului in vigoare, pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de gaze naturale; Traseul este paralel cu pereții, la 1..3 cm distanţă; Nu sunt figurate lungimile traseelor pentru a nu încărca desenul, ceea ce se vede în schema izometrică; Traseul se termină la punctul de consum cu unul dau două organe de închidere .




Planul parter şi legenda elementelor pe care le conține



57


58

Acest plan nu este in totalitate identic cu al parterului. In acest plan nu sunt puncte de consum pentru gaze naturale.






59


60

Schema izometrică se întocmeşte cu traseele paralele cu axele de coordonate in perspectiva cavaliera , la scara desenului.




61

CAPITOLUL 6

PERFORMAREA INSTALAŢIILOR ÎN CONSTRUCŢII 6.1. Tehnologii moderne în instalaţiile tehnico – sanitare Proiectarea, executarea, montarea, exploatarea şi postutilizarea acestor instalaţii se efectuează în conformitate cu reglementările tehnice specifice, cuprinse în : acte legislative (decrete, legi, hotărâri şi ordonanţe guvernamentale) ; o normative de proiectare şi executare, respectiv exploatarea instalaţiilor; o ghiduri, regulamente, instrucţiuni; o standarde; o Cele mai importante reglementări în domeniu sunt: Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor sanitare I9 ; o Normativ pentru exploatarea instalaţiilor sanitare I9/1; o Norme tehnice ISCIR; o Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor; o o Regulament de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, nr.273/1994; STAS 1478 – Instalaţii sanitare. Alimentarea cu apă la construcţii civile şi industriale. Prescripţii o fundamentale de proiectare ; STAS 1795 – Instalaţii sanitare. Canalizarea interioară. Prescripţii fundamentale de proiectare. o

6.1.1. SISTEMUL DE ŢEVI MULTISTRAT În ultimii ani ţevile multistrat au un succes deosebit pe piaţa instalaţiilor datorită faptului că sunt alcătuite atât din material plastic cât şi din metal (aluminiu) îmbinând astfel avantajele ambelor materiale. Sistemul UNIPIPE face UNIPIPE face parte din această categorie întrebuinţându-se atât în tehnica sanitară, în instalaţiile de încălzire cu corpuri statice cât şi în instalaţiile instalaţ iile de încălzire prin pardoseală. Datorită gamei dimensionale unice în multistrat de la 14 la 110 mm sistemul se poate folosi la aplicaţii casnice şi la cele industriale. Structura ţevii UNIPIPE este UNIPIPE este următoarea: o banda de aluminiu care este suprapusă şi sudată longitudinal cu ultrasunete; o straturi de adeziv special; o straturi interior şi exterior de polietilenă PE – RT

Îmbinarea în sistemul UNIPIPE Se poate face prin două variante: o îmbinarea filetată cu piuliţă olandeză; o îmbinarea prin presare. SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2



62

6.1.2.TUBURI DIN FONTĂ Alegerea canalizărilor din fontă pentru echipamentele din subsoluri constituie cea mai bună combinaţie posibilă între durabilitatea instalaţiilor, fiabilitatea lor şi minimalizarea mi nimalizarea bugetului de întreţinere. înt reţinere. Sunt produse de multe firme printre care şi PONT-A-MOUSSON. Tuburile realizate prin centrifugarea fontei topite supuse unor procese termice speciale dobândesc caracteristici mecanice superioare. Caracteristicile tuburilor 2 pentru racorduri, şi mai mare de 25 daN/mm2  rezistenţa la tracţiune mai mare de 15 daN/mm pentru tuburi;  rezistenţa la strivire 40 daN/mm; 2  modul de elasticitate 11000 daN/mm ;  durată de viaţă 50 ani. Domeniile de utilizare ale produselor sunt:  Aducţiuni de apă potabilă şi irigaţii:  ţevi, racorduri şi accesorii cu diametre de 60-2000 mm.;  conducte de legătură fiabile, uşor de montat;  izolaţii interioare şi exterioare adaptate la toate situaţiile.  Robinetărie:  robinete – vane cu clapetă (peste două milioane de bucăţi în funcţiune);  robinete fluture;  hidranţi şi guri de incendiu;  echipamente de protecţie a reţelelor de apă;  accesorii de montaj.  Canalizări:  conducte INTEGRAL din fontă maleabilă cu diametre de 100-200 mm;  gamă completă de produse din fontă maleabilă corespunzătoare exigenţelor de exploatare, adaptate traficului modern.  Produse pentru construcţii;  conducte de evacuare a apelor menajere şi pluviale din clădiri;  conducte exterioare de evacuare a apelor pluviale. În ţara noastră produsele noastră produsele oferite de societatea societat ea PROLINE sunt: PROLINE sunt:  Tubulatură din fontă pentru construcţii  Tubul SMU (Super Metallit a bouts Unis) cu capăt drept (fig.1) fără mufă se îmbină cap la cap prin intermediul unui colier de strângere din inox cu 2 şuruburi din oţel galvanizat (fig.2): Acest tip prezintă avantajul unei greutăţi mai reduse şi a unor facilităţi în lucrările de instalare şi de întreţinere.  Tubul SMU-HB pentru efluenţii deosebit de agresivi chimic din laboratoare, industrii sau spitale, care prezintă o protecţie întărită a suprafeţelor (fig.3)




63

6.1.3. INSTALAŢII INTERIOARE DIN CUPRU Avantajele cuprului a. Rezistenţa la coroziune Ţevile de cupru au o rezistenţă foarte mare la coroziune, nu numai la acţiunea mediului ambiant ci şi la acţiunea agenţilor corozivi din diferitele tipuri de apă vehiculată prin ele. b. Rezistenţa mecanică Rezistenţa mecanică a ţevilor din cupru este de ce puţin 200 N/mm2 la ţeava moale şi peste 300 N/mm2 pentru ţevile dure. c. Uşurinţa în montaj Cuprul este un material foarte maleabil şi poate fi curbat sau altfel modelat destul de repede folosind tehnologiile moderne. Ţevile se pot îmbina uşor şi şi repede folosind diferitele tipuri de fitinguri puse la dispoziţie de firmele producătoare : capilare, cu inel de compresie, cu conexiune prin presare sau cu autostrângere. d. Acţiune antibacteriană S-a dovedit ştiinţific că datorită acţiunii cuprului împotriva anumitor bacterii, acesta joacă un rol important în sănătate, fiind chiar indicat pentru instalaţiile de apă potabilă. e. Costuri totale mai reduse

Deşi costurile iniţiale ale instalaţiei din cupru pot fi mai mari în comparaţie cu alte materiale, incluzând însă şi costuri de întreţinere şi reparaţii, costul total este simţitor mai mic în cazul cuprului. f. Domenii de utilizare uti lizare

apă caldă menajeră ;  apă fierbinte ;  instalaţii de gaz pentru încălzire şi gătit ;  alimentare cu combustibil lichid pentru instalaţiile de încălzire ;  centrale termice ;  instalaţii de abur ;  instalaţii medicale ;  instalaţii pneumatice ;  instalaţii hidraulice ;  instalaţii frigorifice ;  alte instalaţii de apă ;  instalaţii de aer condiţionat. 

6.1.4. INSTALAŢII INTERIOARE ŞI EXTERIOARE DE CANAL Tuburi şi racorduri fonoabsorbante pentru instalaţiile interioare de canalizare Ţinând cont de ponderea mare pe care instalaţiile de canalizare o ocupă în ansamblul instalaţiilor din cadrul unei clădiri, firma VALSIR, producătoare a sistemului de tuburi şi accesorii SILERE, s-a preocupat de îmbunătăţirea confortului fonic realizat de instalaţiile interioare de canalizare. Sistemul are caracteristici foarte bune de izolare acustică, atenuând orice tip de vibraţie sonoră, cum ar fi cea provocată de lovitura apei asupra pereţilor tubului, asupra coturilor şi ramificaţiilor.




64

Avantajele sistemului SILERE - foarte rezistent la solicitări mecanice datorită tuburilor robuste care nu permit deformări; - rezistenţă la coroziunea provocată de acizi, agenţi oxidanţi; - durată de lucru de minim 10 ani; - pierderi reduse de sarcină; - câmp de lucru între 0 şi 95 0 C; - rezistent la ape uzate având pH-ul cuprins între 2 şi 12.

Cămine de inspecţie şi curăţire Pentru a asigura funcţionarea corectă şi exploatarea corespunzătoare a reţelelor de canalizare, precum şi respectarea măsurilor de protecţie a mediului, se recomandă folosirea căminelor de inspecţie şi curăţire. În cazul reţelelor de canalizare exterioară exterioară publică este recomandabilă dispunerea dispunerea unui cămin de inspecţie şi curăţire curăţire cu o frecvenţă de aproximativ 50 m., în funcţie de tipul apelor uzate care sunt evacuate prin reţeaua respectivă. Valplast Industrie produce tubulatură şi fitinguri din PVC pentru reţelele de canalizare, cămine de inspecţie şi curăţire, sisteme de drenaj, jgheaburi din PVC, sifoane de pardoseală, protecţie cabluri subterane şi tubare puţuri.

6.1.5.MODALITĂŢI DE PERFORMARE A INSTALAŢIILOR SANITARE Rezervoare de spălare a closetului cu montaj în nişe sanitare Produse de firma Geberit, aceste rezervoare sunt potrivite atât pentru vase de closet suspendate cât şi pentru cele montate pe pardoseală. Rezervoarele mascate tip Geberit beneficiază de următoarele caracteristici: economie de spaţiu, sunt igienice, economie de apă prin spălare cu timp reglabil, gamă variată de culori potrivite diverselor vase de closet şi cerinţelor de design, întreţinere uşoară, acces facil la componentele interioare care sunt demontabile, plutitor cu supapă silenţioasă, umplere rapidă, nivel de apă reglabil între 6-9 litri izolaţie anticondens.




65

6.2. Tehnologii moderne pentru montarea instalaţiilor interioare de gaz Cele mai importante reglementări în domeniu sunt: Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de alimentare cu gaze naturale I6 ; o Normativ pentru exploatarea instalaţiilor de alimentare cu gaze naturale I6/1 ; o Norme tehnice de proiectare şi realizare a construcţiilor privind protecţia la acţiunea focului P118 ; o o Norme tehnice ISCIR ; Legea 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor ; o Regulament de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, nr.273/1994; o

6.2.1. TEHNOLOGII MODERNE PENTRU MONTAREA BRANŞAMENTELOR DE GAZE NATURALE COMBUSTIBILE Pe conducta de distribuţie, în punctul de racord, se sudează un teu de branşament. La acest teu se racordează prin sudură conducta de branşament, după care se perforează conducta de distribuţie , pentru a permite accesul gazelor de branşament (vezi figura). Conducta de branşament se racordează la instalaţia interioară prin intermediul unei piese electroizolante. Scopul acestei piese este să elimine posibilitatea punerii la pământ, prin conducta de gaze, a diverselor obiecte electrocasnice, şi să permită aplicarea protecţiei catodice la conductele sistemului exterior de distribuţie. Atât sudura efectuată pe conducta de distribuţie cât şi capătul branşamentului (lângă clădire), se montează obligatoriu obligatoriu o răsuflătoar răsuflătoaree (vezi figura) pentru eliminare eliminareaa în atmosferă atmosferă a eventualel eventualelor or scăpări de gaze prin neetanşeităţile conductelor. Schemă şi detaliu pentru branşament de joasă presiune 1 – conductă de distribuţie; 2 – drenaj din pietriş; 3 – calotă de captare a gazelor; 4 – conductă de evacuare a gazelor; 5 – dop din fontă; 6 – conductă de branşament; 7 – manşon de fixare; 8 – suport; 9 – robinet de branşament; 10 – robinet de incendiu; 11 – regulator de debit mic; 12 – tub de protecţie; 13 – conductă interioară; 14 – răsuflătoare.

6.3. Tehnologii moderne pentru instalaţii de încălzire Realizarea unei instalaţii de încălzire este guvernată de o serie de reglementări tehnice şi prescripţii, pe tot ciclul ei de viaţă, de la proiectare până la demolare şi postutilizare. Categoriile de reglementări care acţionează în acest domeniu sunt :  acte legislative (legi, decrete, hotărâri şi ordonanţe) ;  normative ;  ghiduri, regulamente, instrucţiuni ;  standarde ; Principalele acte legislative sunt :  legea privind calitatea în construcţii nr.10/1995  legea privind autorizarea executării construcţiilor nr.50/1991 ;  legea privind protecţia mediului nr. 137/1995;  Regulamentul de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii cu anexa : Cartea tehnică a construcţiei HG 273/1994 ;  Regulamentul privind agrementul tehnic pentru produse HG 425/1994 ;  Hotărârea privind durata normată de funcţionare a mijloacelor fixe HG 166/1994; SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2



66

Activitatea de proiectare, execuţie şi exploatare a instalaţiilor de încălzire este reglementată de următoarele normative:  Normativul pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire centrală I 13- 1994;  Normativ pentru exploatarea instalaţiilor de încălzire centrală I 13/1- 1996;  Normele generale de prevenire şi stingere a incendiilor pe durata execuţiei, reparaşiei instalaţiilor de încălzire- 1994  Norme generale de protecţia muncii -1996 ;  Prescripţii tehnice ISCIR ;  Prescripţii tehnice RENEL ;

A. Pentru transportul căldurii la distanţă se utilizează ţevi preizolate termic cu spumă poliuretanică. poliuretanică. 1. Ţevi preizolate tip ISOPLUS prezintă următoarele caracteristici : o diametre cuprinse între ¾-6 ”; o lungime de livrare 6m; o izolaţie termică realizată cu spumă tare din poliuretan; o protecţie exterioară confecţionată din polietilenă dură. Ţevile destinate reţelelor montate aerian pe stâlpi sau console sunt protejate cu o manta realizată din aluminiu, tip SPIKO. Îmbinarea conductelor se realizează cu:  curbe realizate din coturi preuzinate sau prin îndoire la rece. Curbele au capete drepte de minim 0,5m sudura realizându-se în mediu protector ce asigură o îmbinare perfectă. Stratul de bază se sudează cu instalaţia de sudat cu argon iar următoarele straturi cu instalaţia de sudat cu CO 2;  ramificaţii care au compoziţia identică cu a ţevii de transport, ele fiind preizolate în fabrică;  manşoane utilizate pentru izolarea şi etanşarea ţevilor de transport; interiorul se umple cu aceeaşi spumă ca şi ţevile. 2. Ţevi preizolate ECOFLEX sunt executate din una sau două conducte centrale PE-X (polietilenă reticulară), materialul izolator termic PE-X şi mantaua protectoare PE-HD (polietilenă de înaltă densitate). Piesele de legătură sunt, în general, din alamă cu dimensiuni corespunzătoare conductelor. În punctele în care au loc derivaţii, trecerea de la sistemele cu o singură ţeavă la cele cu două ţevi, precum şi montarea de vane, se prevăd camere de control.

B. În instalaţiile interioare de încălzire pentru transportul fluidelor calde şi reci se folosesc ţevi din oţel, cupru şi materiale cu structură termoplastică. 1. Ţevile din oţel sunt oţel sunt de mai multe feluri : - fără sudură, trase sau laminate la cald pentru instalaţii (STAS 403) executate din oţel carbon. Lungimile de livrare sunt de 4-8m pentru conductele filetate şi 4-12m pentru conductele nefiletate. La cerere se pot livra cu lungimi de 4-8m filetate sau nefiletate. - fără sudură, laminate la cald, pentru construcţii (STAS 404) executate din oţel carbon cu precizie obişnuită sau înaltă, cu garantarea compoziţiei chimice şi a caracteristicilor fizico-chimice. Se livrează în lungimi între 4şi 12,5m. 2. Ţevile din materiale cu structură termoplastică prezintă multiple avantaje:  rezistenţă la coroziune;  timp redus de montare şi reparaţii;  timp redus de montare şi reparaţii;  bune izolatoare termice şi electrice;  posibilitatea lipirii şi sudării la temperaturi scăzute;  pierderi de sarcini reduse. Din categoria materialelor termoplastice în instalaţiile sanitare se folosesc: 2.1 Ţevi din polietilenă executate din polietilenă de înaltă densitate prin diferite metode de fabricaţie determinate de cerinţe tehnico-economice de calitate. Prin reticulare (formarea de legături tridimensionale în urma unui proces chimic sau fizic) se obţine un material flexibil şi rezistent la presiune şi temperatură. Din această categorie fac parte fac parte ţevile EUROFLEX şi UNIPIPE fabricate în Germania şi sistemul de încălzire REHAU. 2.2 Ţevi din policlorură de vinil clorurat GLASTOFERAN executate de firma germană TERMOCONCEPT. Ele se utilizează sub denumirea TC- QUICKPIPE GLASTOFERAN. 2.3 Ţevi din polibutenă se execută din material sintetic termoplastic, parţial cristalin. Sunt rezistente la şocuri, sunt flexibile şi au o mare rezistenţă la fluaj, la abraziune şi tensiune. Îmbinarea ţevilor din material plastic se face prin fitinguri, prin sudare, prin lipire şi înfiletate. 2.4. Ţevile din polietilenă reticulară (ţevi tip TC-EUROFLEX)se îmbină cu fitinguri din alamă cromată prin presare la rece cu un inel de presare etanşare. Gama de fitinguri permite trecerea în instalaţie de la un tip de material SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2



67

existent (oţel sau cupru) la tubul TC-EUROFLEX. La operaţia de îmbinare, fitingul poate fi rotit la cald, prin încălzire cu aer cald fără ca etanşarea să fie afectată. 2.5. Tuburile auterm-S din PE-xa se racordează prin tije executate din oţel inoxidabil care nu necesită vopsire. Gama de fitinguri şi unelte de lucru asigură un montaj facil. Prin tehnica îmbinării nedemontabile cu manşon alunecător, se economisesc timp şi bani iar instalaţia se poate realiza şi după finalizarea pardoselii. Avantajele constau în proiectarea şi montajul simplu şi rapid nefiind necesară optimizarea de legături şi economia de materiale la debitare. Susţinerea şi prinderea ţevilor se face folosind profile metalice de susţinere, fixare şi insonorizare. Gama acestor profile este foarte variată depinzând de caracteristicile ţevii şi de locul de montare. Firma germană MUPRO GmbH a realizat elemente de fixare şi coliere de susţinere. Colierele de susţinere a ţevilor sunt protejate cu garnituri insonorizate.

2.6. Ţevile din cupru sunt obţinute prin tragere fără sudură longitudinală din cupru dezoxat cu fosfor. Avantajele ţevilor din cupru sunt: uşurinţă în procesul de montare;  executarea îmbinărilor în scurt timp;  pierderi de sarcină mici,  rezistenţă mare la coroziune;  rezistenţă mare la presiune mare ale fluidelor.  Dezavantajele ţevilor din cupru constau în faptul că sunt foarte scumpe.

C. Armăturile folosite în instalaţiile de încălzire Sunt robinete de reglare la corpurile de încălzire, robinete de închidere pe conducte, robinete de echilibrare hidraulică, clapete de reţinere, clapete antitermosifon, robinete de dezaerisire, robinete de golire, supape de siguranţă, regulatoare de debit şi presiune diferenţială, vane de amestec, reductoare de presiune. Robinetele de reglare la corpurile de încălzire sunt utilizate pentru reglarea debitului de agent termic şi a pierderilor de sarcină la corpurile de încălzire. Din această categorie fac parte: Robinetele manuale pot fi cu simplă reglare şi o dublă reglare montate pe conductele de ducere şi  de întoarcere.  Armăturile de reglare pe conducta de întoarcere pot fi colţare sau drepte. Robinetele termostatice sunt robinete de reglare automată acţionând asupra debitului de fluid al  corpului de încălzire pentru menţinerea temperaturii constante într-o încăpere independent de temperatura apei calde.




CAPITOLUL 7

SISTEME EXTERIOARE DE ALIMENTARE CU APĂ

Adaptor Adeziv Aliaj Apometru (contor de apă) Aparat de utilizare Armătură Azbociment Cotă Cotă geod geodez ezic icăă Filet Fiting Flanşă Înşurubare Gard Gardăă hidr hidrau aulic licăă Lipire Mufă Niplu Presare Panta hidraulică Presiune Racord olandez Reducţie Ventil Ventil de reţine reţinere re Viteză de autocurăţire

Element (piesă) de legătură între două materiale diferite (ţevi, robinete, fitinguri) Substanţă organică sau anorganică destinată să lipească (îmbine) între ele, nedemontabil, două materiale Amestec solidificat a două sau mai multe metale Aparat Aparat (sistem în general mecanic) destinat să măsoare cantitatea de apă care trece într-un interval de timp Sistem mecanic echipat cu arzător, destinat să consume gaz prin arderea în arzător Aparat Aparat montat montat întrîntr-o o instalaţie, care care permite permite reglarea, reglarea, controlul, controlul, verificarea, comanda şi siguranţa acestora Amestec omogen de ciment şi fibre de azbest Difer Diferen enţa ţa de nive nivell (înă (înălţ lţim ime) e) măsur măsurată ată într întree cota cota (niv (nivel elul ul)) luat luatăă ca referinţă şi cota punctului a cărui cotă se exprimă Nervură (spiră) înfăşurată elicoidal pe o suprafaţă cilindrică sau conică la interior sau la exterior Pisă specială tubulară cu forme diverse, filetată la interiorul sau la exteriorul intrărilor, cu rol de element de legătură Element de legătură între două conducte sub forma unei coroane circulare Asamblarea demontabilă a două piese cu filet filet Stra Stratt de apă apă în sifo sifonu null sau sau obiec obiectu tull sanita sanitarr dest destin inat at să opr oprea easc scăă trecerea mirosului din canalizare în încăperi Unirea a două sau mai multe elemente, prin presare, la rece sau la cald, cu material de adaos Manşon, tub scurt care se petrece peste ţeava (tubul) cu diametru normal, în vederea îmbinării cu etanşare Piesă specială (fiting) cilindrică pentru îmbinare având la exterior pe capete, filet Operaţia prin care un corp este comprimat prin aplicarea (exercitarea) unei forţe asupra lui Panta de montare a unei conducte Mărime fizică, definită ca raport între o forţă şi suprafaţa pe care se exercită şi caracterizează starea unui fluid Piesă specială cu filet care asigură îmbinarea demontabilă a două ţevi Element de legătură între două componente de instalaţii care au diametre diferite Armătur Armătură, ă, dispoz dispoziti itivv mecanic, mecanic, care care permit permitee curgere curgereaa lichidul lichidului ui prin prin conducte, într-un singur sens Viteza de curgere la care în conductele de canalizare se evită depunerea materiilor solide purtate de apă



68


69

7.1. Apa potabilă şi calităţile ei În funcţie de utilizările ce i se dau, apa trebuie tr ebuie să întrunească o serie de calităţi. Astfel, apa necesară nevoilor menajere, apa industrială care intră în procesul de fabricaţie a produselor alimentare şi, în general, orice apă destinată centrelor populate trebuie să îndeplinească condiţiile de potabilitate. Apa industrială trebuie să îndeplinească condiţiile de calitate legate de procesul de fabricaţie. Apa are proprietăţi organoleptice, fizice, chimice, bacteriologice şi biologice.

Proprietăţi organoleptice Proprietăţile organoleptice sunt mirosul şi gustul. Mirosul poate proveni din: substanţe minerale, substanţe organice în descompunere sau organisme vii. Gustul se datoreşte gazelor şi substanţelor minerale dizolvate în apă.

Proprietăţi fizice Proprietăţile fizice sunt: turbiditatea (tulbureala), culoarea, temperatura şi conductibilitatea electrică. Turbiditatea se datoreşte unor substanţe solide de natură organică sau minerală pe care le poartă apa în suspensie. Culoarea este dată de anumite substanţe dizolvate. Temperatura variază cu clima, cu anotimpul şi cu felul apei. Temperatura apei de suprafaţă (râuri, lacuri) variază între 0 şi 26°C, a apei subterane între 10 şi 12°C dacă apa se găseşte la 10—20 m in adâncime sub nivelul terenului. Conductibilitatea electrică a apei este inversul; rezistivităţii ei la trecerea unui curent electric şi este proporţională cu conţinutul ei de săruri dizolvate.

Proprietăţi chimice În apă se găsesc dizolvate substanţe minerale, organice şi gaze, care pot să dea apei caracter acid sau alcalin. Una dintre cele mai importante proprietăţi chimice ale apei este duritatea, care depinde de cantitatea de săruri de calciu şi magneziu dizolvate în apă. În reţelele de alimentare cu apă, a pă, unele săruri se depun pe pereţii conductelor, micşorând secţiunea de tr ecere a apei. Depunerile sunt cu atât mai mari, cu cât temperatura apei este mai ridicată.

Proprietăţi bacteriologice bacteriologice Apa poate conţine bacterii banale, care nu au influenţă asupra organismului şi bacterii patogene, care produc diverse boli. O bacterie patogenă caracteristică pentru calitatea apei este bacilul coli, care în număr mare indică o contaminare a apei.

Proprietăţi biologice Apa potabilă nu trebuie să conţină organisme animale şi vegetale, ouă sau larve de paraziţi sau alte organisme biologice. Controlul curent al calităţii apei potabile se efectuează de către unităţile care exploatează instalaţiile de alimentare cu apă şi o distribuie consumatorilor. Verificarea îndeplinirii condiţiilor de calitate pentru apa potabilă se efectuează de către laboratoarele de igienă şi medicină.

7.2. Sisteme şi unităţi de măsură Forma unei relații fizice este astfel alcătuită încât ea să nu depindă de alegerea sistemului de unităţi de măsură,cu ajutorul căruia se exprima mărimile fizice din relaţia respectivă. A măsura o mărime fizică înseamnă a o compara cu o mărime de aceeaşi natură aleasă drept unitate de măsură; rezultatul operaţiei de măsurare este un număr (scalar) care arată de câte ori unitatea de măsură se cuprinde in mărimea de măsurat. Mărimile fizice se pot împărţi in mărimi fundamentale si mărimi derivate; corespunzător există unităţi de măsură fundamentale si derivate. Prin mărimi fundamentale se înțeleg mărimile fizice, in număr cât mai mic, convenţional alese, care servesc la alcătuirea unui sistem coerent de unităţi de măsură si cu ajutorul cărora se definesc mărimile si unităţile de măsură derivate. SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2



70

In tara noastră este adoptat Sistemul International de unităţi de măsură (SI), care cuprinde şapte mărimi si unităţi de măsură fundamentale. Dintre acestea, in hidraulică se folosesc primele trei mărimi fundamentale: lungimea(L), masa ( M ) si timpul (T).

7.3. Aparate şi instrumente de măsură Pentru măsurarea presiunii fluidelor se folosesc următoarele aparate de măsurat:  manometre cu membrană de separație ; manometre cu resort resort tubular ;  manometre  traductor pneumatic de presiune ;  manometru diferențial cu tub in forma de U. Pentru măsurarea temperaturii se folosesc următoarele aparate de măsurat :  termometre cu dilatare –drepte si de colt;  termometre manometrice ;  termorezistente ;  termocupluri. Pentru măsurarea debitului se folosesc următoarele aparate de măsurat:  contoare volumetrice si de viteza ;  debitmetre diferențiale si magnetice ;  rotametre .

7.4. Hidraulica şi termotehnica aplicată Hidraulica este știința care are drept obiect studiul echilibrului şi mișcării corpurilor fluide (lichide şi gaze ) şi al interacţiunii acestora cu corpurile solide. Pentru exprimarea legilor proprii , hidraulica folosește legile fizicii lichidelor si gazelor, precum si legile generale ale mecanicii. Hidraulica cuprinde:  hidrostatica (statica fluidelor)- studiază legile repausului fluidelor  cinematica fluidelor - descrie starea de mişcare a fluidelor  hidrodinamica (dinamica fluidelor) - studiază legile mișcării fluidelor şi interacţiunea corpurilor fluide cu corpurile solide. Hidraulica are un pronunţat caracter aplicativ deoarece își propune să rezolve probleme practice: pract ice:  curgerea sub presiune a apei in conducte;  curgerea prin orificii şi ajutaje;  calculul instalaţiilor de pompare etc. Aceste probleme de repaus sau de mişcare a fluidelor se întâlnesc la diferite tipuri de instalaţii pentru construcții, cum ar fi:  instalaţii interioare şi exterioare de alimentare cu apă ,  instalaţii de canalizare ,  instalații de încălzire centrală ,  instalaţii de ventilare şi de condiţionare a aerului etc.

7.5. Sistemul de alimentare cu apă – Generalităţi În procesul de formare şi concentrare a aşezărilor omeneşti, dar şi în locurile cu aglomerări pentru diverse alte activităţi, se impune aproape în exclusivitate ca obligatorie prezenţa apei, aceasta fiind o componentă vitală a existenţei. Cu cât procesul de organizare şi dezvoltare a acestor aşezări este mai evoluat cu atât sistemele care asigură alimentarea cu apă sunt mai complexe şi mai diversificate. O alimentare cu apă, problemă de stringentă actualitate şi acum, în mediul rural sau urban, trebuie să aibă în vedere, la modul de principiu, următoarele elemente: a) sursa de apă; b) instalaţiile pentru captarea apei; c) transportul apei de sursă la consumatori; d) tratarea apei, dacă este cazul: e) pomparea apei, dacă este cazul; f) formarea unei rezerve de apă; g) distribuţia apei la consumatori. SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2



71

Sistemul de alimentare cu apă cuprinde:  instalațiile exterioare  instalațiile interioare de alimentare cu apă - pentru asigurarea necesarului de apa in scopuri menajere , industriale , combaterea incendiilor. Structura consumului de apă din clădiri de locuit , sociale –culturale , industriale , agrozootehnice: o consum menajer – nevoi zilnice ( băut, spălat, preparat hrană, spălat rufe , vase ) . consum industrial – materie primă , intră în compoziţia unor produse; apă de răcire , agent o termic, spălare (minereuri); consum pentru combaterea incendiilor ; o consum pentru nevoi publice – stropit, udat, spălat; o o consum pentru nevoi zootehnice – spălat grajduri, băut animale; consum tehnologic pentru sistemul de alimentare cu apă – spălat filtre, decantoare, pregătire o reactivi chimici (tratarea apei).

7.6. Instalaţii de alimentare cu apă Elemente componente:  sursa de alimentare  sistemul de captarea a apei  stații de pompare  stații de tratare  rezervoare de înmagazinarea apei  rețele de distribuție




72

7.7. Scheme de alimentare cu apă Aceste componente de principiu sunt organizate şi legate între ele astfel încât să servească în modul cel mai fericit (bine) scopului, aşa cum se vede în schemă:

1

3

5

R

R

2

4

6

7

Părţile componente ale alimentării cu apă a unui oraş din surse de suprafaţă 1-sursa de apă (apă curgătoare); 2-captarea apei; 3-instalaţii pentru pomparea apei; 4-apeducte (conducte de transport); 5-staţie pentru tratarea apei; 6-rezervoare pentru înmagazinarea apei; 7-reţea de distribuţie a apei în centrul populat Situaţia concretă cu particularităţile ei, a fiecărei aşezări, conduce la adoptarea unei scheme de alimentare sau alta. Pentru acesta însă trebuie cunoscute funcţiile şi modul de realizare a lor, în raport cu fiecare componentă a sistemului, aşa cum sunt prezentate sintetic în cele ce urmează.




73

Schema generală a unei alimentări cu apă industrială 1.sursa de apă, 2.instalaţii de captare, 3.instalaţii de tratare, 4. apeducte, 5.staţii de pompare, 6.rezervoare de înmagazinare, 7.rezervor de înălţime, 8.agregate industriale, 9.conducte apă caldă industrială, 10.turn de răcire, 11.bazin apa răcită, 12.conducta apă de adaos, 13.pompa de circulație, 14.15. conducte, 16.filtru

a) Sursa de apă  



asigură cantitatea de apă pentru toate nevoile de consum (băut, igienă, hrană, animale, industrie, etc.), pe cât posibil în condiţii de calitate a apei cât mai apropiate de cele necesare consumatorului; consumatorului; după provenienţa apei sursele pot fi: 1) subterane subterane (de adâncime), caracterizate de o temperatură aproximativ constantă +10 o C pentru o adâncimi de până la 50 m, crescând cu câte un grad (1 C ) la fiecare 33 m adâncime şi o calitate care în general răspunde exigenţelor de potabilitate; 2) supraterane (de suprafaţă), caracterizate de un debit în general mare, temperatură variabilă în funcţie de anotimp şi zona geografică, între 0 o C şi +26o C, sau chiar mai mult şi condiţii de calitate care aproape în exclusivitate impun o tratare prealabilă pentru a o aduce la cerinţele de potabilitate; problemă esenţială, pe lângă cele de ordin tehnic, o constituie protecţia sanitară a surselor de apă în scopul prevenirii şi evitării contaminării şi poluării apei.

b) Captarea apei  

instalaţiile de captare preiau apa de la sursă şi o introduc în sistemul de transpot al apei; se realizează în moduri diferite, după provenienţa apei, astfel: 1) captări din ape de suprafaţă: - captări în mal cu pompe cu ax orizontal; - captări în mal cu pompe cu ax vertical; - captări în albie; 2) captări din ape de adâncime: - de mare adâncime-captări verticale cu puţuri (săpate, forate, înfipte); - de mică adâncime-orizontale cu drenuri;

c) Instalaţiile de pompare a apei Asigură mişcarea apei în sistemul de alimentare de la sursă până la cei mai dezavantajaţi consumatorii şi pot lipsi în situaţia unor surse amplasate la o cotă geodezică (altitudine, înălţime) suficient de mare faţă de platoul (zona) pe care este amplasat centrul populat deservit, pentru ca gravitaţional (prin gravitaţional (prin cădere liberă), apa să ajungă până la cele mai dezavantajate puncte de consum.

d) Instalaţiile de tratare a apei 



asigură corectarea calităţilor (proprietăţilor) apei de la sursă astfel încât acestea să răspundă cerinţelor de calitate a consumatorului şi pot fi mai simple sau mai complexe după cum calitatea apei la sursă este mai mult sau mai puţin bună; pot lipsi din schemă de regulă în aşezările rurale, unde necesarul de apă este mai redus şi apa provine din surse de adâncime, captată sub forma unui izvor; corectarea calităţilor apei de cele mai multe ori este un proces complex în care sunt combinate procedeele fizice cu tratamentele chimice, biologice, electrice sau de altă natură, specificitatea sursei de apă prin caracteristicile ei conducând la alegerea soluției optime pentru tratare.




74

e) Apeductele (conducte de transport) 

asigură transportul apei de la sursă până la centrul populat şi pot de tip canal deschis sau închis (conductă), de la sursă până la staţia de tratare şi numai de tip conductă (închis) de la staţia de tratare la centrul populat.

f) Rezervoare de înmagazinare 

au rolul de formare a unei rezerve de apă, de regulă cel puţin două în paralel amplasate la limita centrului populat, astfel încât să asigure: compensarea variaţiilor de debit orare, continuarea alimentării cu apă la apariţia unei avarii între sursă şi centrul populat (pe o durată scurtă de timp, în care se consideră că orice avarie poate fi rezolvată, 2-3 zile) şi rezerva intangibilă necesară stingerii incendiilor cu apă.

g) Reţea de distribuţie 

realizează distribuţia apei în centrul populat printr-o reţea de conducte urmărind reţeaua stradală a localităţii, în varianta: ramificată (arborescentă), inelară (buclată), sau mixtă.

7.8. 7.8. Sist Sistem eme e de capt captar are e a apel apelor or Construcțiile, instalațiile de captare se amplasează în amonte de aşezările omeneşti – evitând sursele de poluare. Captarea cuprinde totalitatea construcţiilor şi instalaţiilor de la sursă. sursă. A. Sursele de apă pentru o alimentare cu apă sunt următoarele: Ape de suprafaţă: cursuri de apă: pârâuri, râuri, fluvii; lacuri naturale; iazuri, canale şi lacuri artificiale. Ape subterane: cursuri subterane de apă din roci fisurate; ape freatice de mică adâncime sub influenţa directă a apelor de suprafaţă din vecinătate; ape de adâncime (peste circa 40 m), fără a fi sub influenţa directă a apelor de suprafaţă; izvoare din straturi care ies la suprafaţă datorită condiţiilor geomorfologice locale; din straturi constituite din nisipuri de dune maritime. În funcție de adâncimea râului, captarea se face : în a lbia râului sau în malul râului. râului . Captarea în malul râului cuprinde : priza, staţii de pompare apă brută, conducte Prizele sunt construcții prevăzute cu :  ferestre pentru pătrunderea apei, cu grătare de protecţie, pentru a împiedica pătrunderea corpurilor aduse de apa ;  2 compartimente –unul de priza in care intra apa si unul din care e aspirata apa de pompe . Intre cele doua componente este o sita prin care apa trece in compartimentul din care e aspirata.

Schema unei captări in albia râului a) cu pompa cu ax orizontal b) cu pompa cu ax vertical 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.

camera de priză stație de pompare grătare ferestre (orificii) de priza stavile (vane) site sorb conducta de aspirație a apei


9. rezervor de vacuum 10. pompa cu ax orizontal 11. motor electric 12. conducta de refulare a apei 13. pompa cu ax vertical 14. clapete de reținere 15. pompa de vid 16. vana CONFORTUL T TR RAINING


75

Priza cu crib in albia râului 1. crib din beton armat , 2. orificii (barbacane) pentru admisia apei , 3. anrocamente(roci) pentru lestare (fixare), 4. suluri de fascine, 5. sorb 6.conducta de aspirație a apei B. Captarea apelor subterane Apele subterane se captează în două moduri: prin captări verticale şi prin captări orizontale. În cazul captărilor verticale, apele a pele subterane se captează prin puţuri săpate sau forate. Soluţia cu puţuri săpate se utilizează în situaţiile în care straturile acvifere se găsesc la adâncime mică şi au debit mare. În cazul unui consum mic se folosesc puţuri săpate cu diametrul de 0,8—1,5 m, executate în mod curent din tuburi prefabricate de beton, iar în cazul unui consum mai mare, puţurile se execută cu diametre peste 1,5 m, din beton armat, în sistem cheson. Pereţii puţului sunt prevăzuţi cu nişte orificii numite barbacane prin care pătrunde apa din stratul acvifer înspre interior. Soluţia cu puţuri cu puţuri forate se utilizează atunci când straturile acvifere sunt la adâncimi mari. Puţurile se forează prin metoda hidraulică, forajul putând fi executat manual, semimecanizat sau mecanizat. Forajul manual se aplică la puţuri cu diametrul până la 12" şi adâncimi până la 50 m.

Puţul este format din una sau mai multe coloane 1 din ţeava de oţel care formează pereţii 1 (fig. 4) care se etanşează 4 la schimbarea de secţiune, iar în stratul acvifer se montează o coloană perforată 2 din tablă galvanizată de 2—3 mm grosime numită filtru; partea superioară a puţului este închisă într-un cămin 3 executat din beton sau zidărie de cărămidă, cărămidă , în care se realizează legătura dintre coloana puţului şi conducta de deservire 5.

Fig. 4. Puţ forat

Când stratul de apă este situat la mare adâncime, apa din puţurile forate se extrage prin pompe submersibile care se amplasează sub nivelul apei din puţ.




76

Captările orizontale se execută în straturile acvifere la care apa se găseşte la cel mult 7 m sub nivelul terenului iar grosimea stratului de apă nu depăşeşte 2—3 m. O captare orizontală se compune dintr-o cameră colectoare care primeşte apa din unul sau mai multe drenuri sau galerii galerii de captare captare (fig. 5). c. Captarea apei din surse de suprafaţă. Apele curgătoare au debite foarte variabile, dar în general pot să furnizeze debite mult mai mari decât apele subterane.

Fig. 5. 5. Captare orizontală: orizontală: 1 — puţ colector; 2 — cămin de vizitare; 3 — conductă aspiraţie; 4 - tuburi drenaj . Amplasamentul prizei de apă trebuie să fie situat în amonte de localitatea deservită, unde apa nu poate fi contaminată, pe malul concav, unde firul apei este cel mai apropiat de mal şi deci se realizează cea mai mare adâncime (fig. 6 ).

Fig. 6. Amplasarea captării la un râu

Orice captare aşezată pe malul convex al unui cot se va colmata foarte repede deoarece în această zonă se produc depuneri de aluviuni aduse de viituri. d. Captarea Captarea apei din râuri râuri cu adâncime adâncime mare se poate face pe cursul apei, sau chiar pe mal, dacă este destul de înalt şi abrupt (fig. 7). Gura de priză superioară serveşte la admisia apei la nivelele ce întrec apele medii, deci în timpul apelor mari. Când admisia se face prin priza de sus, cea de jos se se închide pentru a împiedica intrarea apei mai încărcate cu suspensii şi aluviuni. Dacă variaţia de nivel a apelor în râu nu depăşeşte 3—4 m se folosesc pompe obişnuite cu ax orizontal, iar când variaţiile de nivel sunt foarte mari, se utilizează pompe cu ax vertical. SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2



77

Fig. 7. Schema captării la malul unui râu cu adâncime mare: 1 — palplanşe; 2 — site; 3 — conducă de aspiraţie; 4 — pompă; 5 — conductă de refulare. Dacă malul este puţin înclinat şi inundabil se adoptă schema unei captări în albie cu puţ colector colector şi sifon (fig. 8). Pentru îndepărtarea depunerilor din camerele de priză se întrebuinţează pompe de nămol.

Fig. 8. Schema captării dintr-un râu cu malul puţin înclinat: 1 — sorb; 2 — conducta sifon; 3 — puţ colector; 4 — staţie pompare; 5 — pompă. e. Captările din lacuri sunt la fel ca la râuri, după tipul captării la mal, dacă lacul are adâncime mică, iar adâncimea lui maximă se găseşte lângă mal. Dacă adâncimea se găseşte la depărtare de mal, se foloseşte schema din figura 9: priza 1; conducta sifon 2; cameră colectoare 3; conductă aspiraţie 4; staţie pompe 5 şi conductă refulare 6.

Fig. 9. Schema captării dintr-un lac.




78

7.9. Instalaţii de pompare a apei Pompele aspiră apa din rezervorul tampon , care are rolul de a atenua undele undele de presiune care apar la pornire / oprirea pompelor, precum si rol de acumularea apei, pentru consum in perioadele de vârf. Când debitul de apă nu poate fi asigurat cu o pompa, se montează 2 sau mai multe pompe in paralel . Când nu poate fi asigurată presiunea (înălțimea de pompare), cu 1 pompă, se montează 2 sau mai multe pompe in serie .

Schema generală a instalației de pompare 1. pompa centrifugă 2. conducta de aspirație 3. conduc conducta ta de refula refulare re 4. rezervor rezervor - tampon tampon deschis deschis 5. rezervor de înălţime 6. clapeta de reținere 7. vana vana de închide închidere re




STATII DE POMPARE POMPARE PREFABRICATE PREFABRICATE

Pompe, mixere, agitatoare FAGGIOLATI pentru domeniul de tratare si epurarea apelor uzate

STATII DE POMPARE



79


80

7.10. Instalaţii pentru îmbunătăţirea calităţilor apei Proprietăţile apei din sursele naturale nu corespund întotdeauna cerinţelor consumatorilor. Îmbunătăţirile ce trebuie aduse calităţii apei provenite din sursele de suprafaţă sunt următoarele: limpezirea, care se realizează în separatoare de nisip (denisipatoare), decantoare şi filtre,- sterilizarea; decolorarea, eliminarea gustului şi şi mirosului; corectarea temperaturii. În cazul apelor subterane, în afară de sterilizări care se aplică numai apelor din primul strat, uneori mai sunt necesare: reducerea durităţii (dedurizare); eliminarea fierului (deferizare); eliminarea manganului; eliminarea gazelor (CO2) şi eliminarea clorurilor. Staţia de tratare cuprinde totalitatea instalaţiilor de îmbunătăţire a calităţilor apei din natură. Schemele instalaţiilor de corectarea calităţilor apei vor fi alcătuite, în principiu, în funcţie de natura şi proprietăţile apei captate precum şi în raport de nevoile consumatorilor; astfel pentru tratarea unei ape de râu, în scopul de a asigura condiţiile de potabilitate, construcţiile şi instalaţiile corespund celor arătate schematic în figura 10. Corectarea calităţii apei se realizează prin procese specifice specifice :  Sedimentarea – depunerea suspensiilor mai mari de 0,2 mm in deznisipatoare  Decantarea – depunerea suspensiilor mai mici de 0,2mm in decantoare . substanțe cu sulfat de Al.  Tratarea cu coagulant – neutralizarea unor substanțe Filtrarea – in bazine închise sau deschise cu strat de filtrare din nisip. Apa circula de sus in jos. După  Filtrarea – viteza de filtrare sunt filtre lente si filtre rapide. Pentru curăţarea filtrelor se introduce apa curată de jos in sus . cloratoare sau clorizatoare. clorizatoare. Clorarea Clorarea se face cu Cl in  Dezinfectarea –cu clor , fluor .- aparate numite cloratoare stare gazoasă .  Reducerea durității apei  Corectarea proprietăţilor organoleptice.

a. Decantarea apei Se realizează prin separarea suspensiilor existente în apa supusă decantării folosind procesul de sedimentare, separare care are loc în bazine în care apa se deplasează cu viteză mică. Deoarece chiar în situaţia scurgerii apei cu viteze mici, nu se depun suspensiile fine, pentru îmbunătăţirea procesului de sedimentare se foloseşte o metodă chimică de tratare a apei, care constă în introducerea în apă a unei substanţe chimice care permite aglomerarea particulelor coloidale care alcătuiesc tulbureala apei şi depunerea lor. Acest proces de tratare este cunoscut sub denumirea de coagulare iar substanţele chimice folosite sunt denumite coagulanţi.

Fig. 10. Schema unei staţii de tratare: 1 — deznisipator; 2 — decantor; 3 — filtru; 4 — sterilizator. Pentru procesul de decantare se folosesc denisipatoarele şi decantoarele. Deznisipatoarele, sunt bazine în care se realizează separarea prin sedimentare a granulelor de nisip şi se folosesc la tratarea apei de suprafaţă din râuri, reprezentând prima treaptă în procesul de limpezire a apei. După modul de curgere a apei, deznisipatoarele pot fi orizontale sau verticale. La intrarea într-un deznisipator orizontal (fig. 11) este prevăzut un grătar care reţine corpurile plutitoare de dimensiuni mai mari, după care apa trece în camera de liniştire unde îşi reduce treptat viteza şi se distribuie cât mai uniform pe toată secţiunea transversală a camerei şi în continuare, trece în camerele de depunere a nisipului. Camera de deznisipare are la partea inferioară o porţiune în formă de pâlnie în care se strâng depunerile, care se pot evacua continuu sau intermitent, manual, mecanic sau hidraulic.




81

Fig. 11. Deznisipator orizontal: 1- grătar ; 2 - stăvilar de închidere şi 3 de golire; 4 - canal de golire şi spălare; 5 - compartiment de deznisipare.

Fig. 11.1. Deznisipator orizontal 1. camera de liniștire si distribuție a apei brute, 2. camera de depunere a nisipului, 3. camera de colectare a apei deznisipate, 4. canal de golire, 5. grătar, 6. bare de liniștire, 7. stavila la intrare, 8. stavila la ieşire,

Decantor orizontal 1. compartimentul de distribuție a apei brute 2. compartiment compartimentul ul de decantare decantare 3. compartiment compartimentul ul de colectare colectare a apei decantate 4. groapa de nămol 5. galeria galeria pentru colectarea colectarea si evacuarea depunerilor 6. conducta conducta de alimentare alimentare cu apa bruta 7. conducta conducta pentru evacuarea evacuarea apei decantate 8. prea preapl plin in 9. vana vana de închid închidere ere 10. vana de golire golire




Decantor vertical 1. conducta conducta de alimentare alimentare cu apa bruta 2. jgheab pentru apei decantate decantate 3. conducta conducta de evacuare evacuare a apei apei decantate decantate 4. conduc conducta ta de golire golire 5. conduc conducta ta de preapli preaplin n 6. vana vana de închide închidere re 7. ușa 8. scara scara de acce access 9. cilindru cilindru exterio exteriorr ( peretele peretele decantorului) decantorului) 10. cilindru cilindru interior interior

DECANTOR LONGITUDINAL LAMELAR - RSCLL Legenda: 1. Mecanism de antrenare 2. Dulap de comanda 3. Raclor 4. Cablu antrenare 5. Sina de ghidare 6. Țeavă submersibilă colector apa 7. Stavila 8. Secţiune evacuare nămol 9. Electrovana 10. Mixer Opțional: 11. Senzor de turbiditate 12. Blocuri lamelare



82


Raclor submersibil cu cablu si raclor spumă pentru decantor longitudinal lamelar -RSCSLL Legenda: 1. Mecanism de antrenare 2. Dulap de comanda 3. Raclor 4. Cablu antrenare 5. Sina de ghidare 6. Lama racloare spuma 7. Jgheab colector apa 8. Secţiune evacuare nămol 9. Electrovana 10. Mixer 11. Stavila Opțional: 12. Senzor de turbiditate 13. Blocuri lamelare

RACLOR PENTRU DECANTOR CU RECIRCULAREA NAMOLULUI -RDROpțional: - Echipament automatizare - Senzor turbiditate - Electrovana pe conducta evacuare nămol - Senzor poziție pod

În decantoare se reţin suspensiile fine care nu au fost reţinute în deznisipatoare. Decantoarele pot să funcţioneze fără tratare sau cu tratare cu coagulare . După direcţia de curgere a apei, decantoarele pot fi orizontale, verticale sau radiale



83


84

DECANTOARE CU BLOCURI LAMELARE

b. Filtrarea apei Este necesară deoarece prin decantare nu se se obţine limpezirea apei decât în proporţie de 70—80%. Pentru a se obţine o limpezire completă se folosesc filtre, a pa trebuind să treacă printr-un mediu poros (strat de nisip). Filtrul (fig. 12) este un bazin format dintr-o camera de filtrare, o cameră de apă filtrată 6. conducte, rigole şi vane. Camera de filtrare are la partea inferioară un dispozitiv de drenare drenare o, pentru evacuarea apei filtrate; pe drenaj se aşează un strat suport de pietriş de 7—30 mm, iar poşte stratul suport se aşează stratul filtrant , alcătuit din nisip. Apa pătrunde în filtru prin conducta 1, în partea par tea superioară, străbate străba te de sus în jos stratul stra tul filtrant şi trece t rece prin fundul drenant 5 în camera de apă filtrată 6. Din această cameră, apa este condusă în afara filtrului, prin conducta de ieşire 2 . Filtrul este în permanenţă plin cu apă, nivelul de apa din camera filtrată fiind mai scăzut decât cel din camera de filtrare, cu o diferenţă h, egală cu pierderea de presiune la trecerea prin stratul filtrant. Filtrul mai este prevăzut cu o conductă de preaplin 4 şi de golire 3. Filtrele se clasifică după viteza de filtrare în: filtre lente şi filtre rapide . În filtrele filtrele lente viteza apei este apropiată de cea din straturile subterane, iar calitatea apei filtrate corespunde cerinţelor apei potabile, puţind fi astfel folosită, fără a mai fi sterilizată. Filtrele lente nu se recomandă pentru alimentări cu apă mari orăşeneşti, folosirea lor fiind indicată la alimentări cu apă de mai mică importanţă, deoarece prezintă următoarele dezavantaje: cost de investiţie ridicat, ocupă o suprafaţă mare, necesită o manoperă greoaie de curăţire.

Fig. 12. Schema unui unui filtru filtru




85

Filtru lent 1. conducta conducta de alimentare alimentare cu apa decantata 2. conducta de ieșire a apei filtrate 3. conducta conducta de golire completa completa a filtrului 4. conduc conducta ta de de golir goliree a apei apei de de deasupra nisipului 5. prea preapl plin in 6. conducta conducta de umplere umplere cu apa pentru spălarea filtrului 7. suportul suportul materialului materialului filtrant Filtrele rapide se caracterizează printr-o viteză de filtrare mai mare. Ele pot funcţiona prin gravitaţie sau sub presiune, după cum sunt deschise sau închise. În figura 13 este reprezentat un filtru filt ru rapid ra pid deschis, în care apa este adusă de la l a decantoare prin p rin conducta con ducta de intrare 1 şi repartizată prin jgheaburi 9 pe toată suprafaţa filtrului. Apa parcurge straturile filtrante 8 de sus în jos, trece prin fundul drenant 7 în camera de apă filtrată, de unde iese prin conducta 2, care, cu timpul, se colmatează.

Fig. 13. Filtru rapid deschis Pentru funcţionarea normală a filtrului este necesară spălarea stratului filtrant şi îndepărtarea suspensiilor depuse. În acest scop se scoate filtrul din funcţiune şi se spală cu un amestec de apă şi aer care se introduce sub presiune prin conducta 3, pe la partea inferioară a filtrului, prin dispozitivul de drenaj. Masa de nisip este răscolită, iar suspensiile se desprind şi sunt antrenate de curenţii de apă în jgheaburile de colectare, de unde sunt evacuate prin conducta de golire 5, la care se racordează preaplinul 6 şi conducta 4. Dispozitivul de drenaj al filtrului are rolul de a asigura atât uniformitatea scurgerii apei filtrate pe întreaga suprafaţă cât şi distribuirea uniformă a apei de spălare. Cel mai folosit sistem de drenare este cel cu crepine, care sunt nişte piese din material plastic ce se fixează în placa de beton care susţine nisipul filtrant.

c. Sterilizarea apei Sterilizarea apei la apele de suprafaţă este operaţia de tratare ce urmează după limpezire şi constă în distrugerea bacteriilor patogene. Sterilizarea apei se poate realiza prin următoarele metode:  metode bazate pe agenţi chimici (clor, ozon);  metode bazate pe agenţi fizici (căldură, electricitate, raze ultraviolete);  metode biologice (membrana biologică a filtrelor lente);  metode organoleptice (acţiunea bactericidă a ionilor metalelor grele: argint, cupru etc). Metoda cea mai folosită este sterilizarea cu clor. Clorul adus în butelii de oţel la 6—8 atm., se introduce în apă prin aparate automate de dozare construite din materiale care nu sunt atacate de clor: PVC, sticlă. Datorită faptului că sunt posibile scăpări de clor gazos, camera de clorizare trebuie prevăzută cu posibilităţi de ventilare naturală sau mecanică. SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2



86

Ozonizarea apei constă în introducerea în apă a unei doze de aer ozonizat care este produs în aparate speciale prin descărcări electrice de înaltă tensiune. Ozonizarea nu se foloseşte în mod curent pentru sterilizarea apei din cauza instalaţiei complicate şi a consumului mare de energie electrică. Fierberea la o temperatură peste 100°C şi la o presiune de câteva atmosfere (pentru ca apa să nu treacă în stare de vapori), distruge complet bacteriile. Metoda are un grad de folosinţă redus din cauza costului ridicat.

Instalații de dezinfecție cu clor gazos Legenda: 1. Aparat de clorinare 2. Ejector de clor 3. Circuit clor gazos 4. Instalație absorbție clor gazos 5. Circuit apa bruta 6. Circuit soluție clor 7. Circuit detectare scurgeri clor gazos 8. Analizor clor rezidual 9. Tablou electric Circuit clor gazos Circuit apa bruta Circuit apa amestecata cu clor gazos Circuit electric

Instalație dezinfecție cu hipoclorit Legenda: 1. Rezervor 2. Circuit dozare hipoclorit 3. Supapa de presiune 4. Senzor de clor 5. Suport senzor 6. Regulator de clor 7. Tablou electric




Instalație de dezinfecție dezinfecție cu UV a apelor epurate tip grătar pentru debite medii

87

Instalație de dezinfecție cu UV a apelor epurate înainte de deversare, tip cuva pt. pt . debite mari

d. Îmbunătăţirea d. Îmbunătăţirea proprietăţilor chimice ale apei Proprietăţile chimice ale apei trebuie îmbunătăţite în special în cazul când apa de alimentare este folosită în scopuri industriale. Când apa conţine o cantitate prea mare de săruri de fier şi mangan, operaţiile de corectare se numesc deferizare şi demanganizare. În cazul sărurilor de calciu şi magneziu, operaţia de înlăturare a lor se numeşte dedurizare, iar în cazul înlăturării bioxidului de carbon, operaţia se numeşte dezacidare. Dedurizarea se asigură prin folosirea unor reactivi chimici şi prin cationizare, când apa este trecută printr-un material filtrant (cationit) care transformă sărurile de calciu şi magneziu în săruri insolubile, care se pot elimina apoi din apă prin filtrare simplă.

ECHIPAMENTE PENTRU POTABILIZARE Stațiile de tratarea apei tip POTABIL proiectate si executate de firma sunt sunt destinate tratării apelor de suprafață din lacuri de acumulare, din captări de râuri, izvoare etc. in vederea potabilizării si introducerii apei potabile obținută in reţeaua de apă potabilă pentru populație. Fluxul tehnologic de potabilizare cuprinde următoarele obiecte :  instalația de preparare si dozare hipoclorit pentru preclorare, destinată oxidării materiilor organice;  instalație de preparare si dozare sulfat de aluminiu pentru coagularea materiilor in suspensie;  instalație de preparare dozare carbonat de sodiu pentru corectarea pH;  instalație de preparare dozare polielectrolit pentru floculare;  decantor lamelar pentru limpezirea apei si sedimentarea nămolului, cu trecerea apei intr-un rezervor de apa decantata;  filtre cu nisip pentru filtrare sub presiune in scopul finalizării limpezirii apei;  tablou de comanda-automatizare prin care se asigură funcţionarea automată a procesului de potabilizare;  aparatura de măsură şi control a calităţii apei in procesul de potabilizare;  obiecte opționale la solicitarea beneficiarilor: 1) sita manuala sau mecanica la intrarea apei brute in stație 2) rezervor de stocare a apei potabile 3) pompe de apa potabila daca este necesara pomparea in rețea de consum 4) instalație de deshidratat nămol FUNCTIONAREA Stația lucrează in regim automat cu următoarele cicluri de funcționare:  intrarea apei brute este continuu comandata de senzorul de nivel pentru asigurarea nivelului minim necesar;  dozarea sulfatului de aluminiu se face funcție de semnalul dat de turbidimetru,pentru a menține turbiditatea intre anumite limite prestabilite,dar numai când este deschisa vana de intrare a apei in decantor;  dozarea hipocloritului este comandata de senzorul de clor rezidual, pentru a menține conținutului de clor intre anumite limite prestabilite; SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2



88

dozarea polielectrolitului funcționează in perioadele când este deschisa una din vanele de evacuare a nămolului din decantor. Se mai deschide o perioada de timp prestabilit, funcție de semnalul primit de la filtrele de nisip in momentul spălării acestora;  vanele de evacuare a nămolului din decantorul lamelar se deschid pe rând, fiecare un timp prestabilit de doua ori pe zi, dar nu in perioada de spălare a filtrelor de nisip;  vana de intrare apa bruta stă deschisă tot timpul dacă nu se ajunge la nivel nivel maxim in rezervorul de apă decantată, când la comanda senzorului de nivel se se închidea si oprește intrarea apei; Regimul de lucru manual se folosește numai in cazul probelor, când fiecare acționare se face de la butoanele tabloului de comanda. AVANTAJE Stație compactă cu randamente ridicate de potabilizare a apelor de suprafață. Funcționează in regim automat, necesită personal redus de exploatare exploatare şi supraveghere. Durata de viaţă ridicată datorată materialelor anticorozive, componente din care este executată. 

STATIE DE POTABILIZA POTABILIZARE RE A APEI APEI "POTABIL "POTABIL 25"

7.11. 7.11. Rezerv Rezervoar oare e pentru pentru înmaga înmagazin zinare area a apei apei Rezervoarele au rolul de a acumula apa în următoarele scopuri: compensarea variaţiilor orare de debit, stingerea stingerea incendiilor, incendiilor, alimentarea reţelei în caz de avarie la sursă sau pe conducta de aducţiune. După poziţia lor fată de teren pot fi: o rezervoare îngropate, fundate sub nivelul terenului; o rezervoare aeriene aşezate pe o construcţie suport, deasupra nivelului terenului (castele de apă). Rezervoarele îngropate se construiesc în general, cu secţiune circulară pentru următoarele capacităţi: 50 - 75 100 - 150 - 200 - 300 - 500 - 750 - 1 000 - 2 500 - 5 000 mc şi pot fi individuale sau cuplate, (fig. 17) având între ele 2 camera vanelor 1. SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2



89

În jurul rezervoarelor pentru apă potabilă potabil ă se prevăd zone de protecţie sanitară, a căror mărime se stabileşte în în conformitate cu normele sanitare.

Fig. 17. Rezervoare Rezervoare semiîngrop semiîngropate, ate, cuplate. cuplate. Rezervoarele de înmagazinare se execută din beton armat monolit sau din elemente prefabricate şi sunt prevăzute cu toate instalaţiile hidraulice, mecanice şi electrice necesare funcţionalităţii şi siguranţei. Castelele de apă pot fi folosite la alimentarea cu apă potabilă sau industrială şi au ca elemente principale fundaţia, turnul de susţinere al rezervorului şi rezervorul propriu zis. Castelele se realizează în general din beton armat, turnul fiind executat prin glisare, iar rezervorul se liftează sau se toarnă în cofraj executat la cota necesară.

Instalațiile aferente unui rezervor:  instalație de alimentare – cu robinet cu plutitor , care comandă printr-o tijă deschidere , închiderea închiderea robinetului in funcţie de nivelul apei din rezervor;  instalație de preaplin – preluarea excesului de apa , in cazuri de avarie;  instalație de golire;  instalație de distribuție spre consumatori;  conducta de aerisire.




90

Rezervor simplu, parțial îngropat in sol , cu acoperiș placă 1. conducta conducta de alimen alimentare tare cu apa 2. robinet robinet cu plutitor 3. conducta de distribuție a apei din rezervor 4. sorb sorb 5. con condu duct ctaa de raco racord rd la pom pompe mobile pentru alimentarea cu apa necesara combaterii incendiilor 6. conducta conducta pentru pentru dezam dezamorsare orsare 7. conducta conducta de preaplin preaplin 8. conducta conducta de golire golire a rezervorului rezervorului 9. vane vane 10. piesa de trecere trecere a conductelor prin peretele rezervorului 11. 11. nive nivelu lull reze rezerv rvei ei de apa apa pent pentru ru combaterea incendiilor 12. conduc conducta ta de ocolire ocolire a rezervor rezervorului ului de acumulare a apei 13. conducta conducta de aerisire

Rezervoare de înălţime 



Castelul de apă – rezerva de apă , asigura debitul şi presiunea in rețeaua publică:  instalație de alimentare, de preaplin, golire, distribuție, incendiu;  instalație de iluminat, scări de acces , paratrăsnet;  Cuva din beton , turn din beton , zidărie de cărămidă sau piatră, fundaţie;  Se amplasează de obicei in zone industriale . Rezervor de înălţime pentru alimentarea instalaţiilor interioare din clădiri:  instalații de alimentare, distribuție , preaplin, golire;  se izolează împotriva înghețului – cutie de lemn, rumeguș;  se montează pe postament din lemn , beton , profile metalice , cu tava din tabla de hotel zincat pentru colectarea scurgerilor




Castel de apă

Rezervor precomprimat



91


92

7.12. Reţele pentru transportul şi distribuirea apei Reţeaua de distribuire a apei dintr-un oraş este alcătuită din totalitatea conductelor, armăturilor şi construcţiilor accesorii, începând de la rezervor şi până la branşamentele consumatorilor. Reţeaua de distribuţie se compune din conducte principale şi conducte de serviciu. Conductele principale au rolul de a transporta apa de la rezervor la zonele de consum, iar conductele de serviciu transportă apa de la conducta principală până la conductele de branşament. Conductele reţelelor de distribuţie se execută din tuburi de azbociment, policlorură de vinil, oţel, fontă, beton precomprimat. După forma pe care o au în plan, reţelele pot fi inelare (fig. 14) sau ramificate (arborescente) (fig. 15): apa din rezervor 1 se distribuie prin conductele 2.

Fig.14. Reţea inelară

Fig.15. Reţea arborescentă.

Dispoziţia inelară a unei reţele este cea mai indicată, deoarece prezintă siguranţă în exploatare atât la consum obişnuit şi mai ales în caz de incendiu, deoarece un defect pe un sector al reţelei nu lasă fără apă nici o parte din localitate, pe când la o reţea ramificată un defect întrerupe distribuţia pe o mare parte din suprafaţa localităţii. în acelaşi timp, reţeaua inelară micşorează, într-o mare măsură, acţiunea loviturilor de berbec şi necesită diametre mai reduse de conducte. Singurul dezavantaj al reţelelor inelare îl prezintă lungimea ceva mai mare a conductelor reţelei. Reţelele subterane de alimentare cu apă pot fi pozate în şanţuri separate, în şanţuri comune, în canale şi galerii edilitare (fig. 16).

Fig. 16. Pozarea conductelor în galerie edilitară: 1 apă fierbinte; 2 - apă rece; 3 - apă caldă; 4 - apa de circulaţie; 5 — racord pluvial; 6 — racord menajer.




93

1-conducta principala (artera) 2-conducta de serviciu. 3-branşament 4-hidrant de incendiu 5-hidrant de gradină 6-conducta de distribuție in ansamblu de clădiri 7-staţie de hidrofor 8-conducta de distribuţie in interiorul clădirii 9-cladire

SCHEME DE DISTRIBUŢIE A REŢELELOR DE APĂ

După forma în plan se disting: a) rețele ramificate - prin care apa circulă intr-o singură direcţie b) rețele inelare – alcătuite din bucle sau ochiuri închise, la care apa poate ajunge din cel puţin două direcţii c) rețele mixte - cu porțiuni inelare şi porţiuni ramificate

După calitatea apei se disting :  

rețele de alimentare cu apă potabilă rețele de alimentare cu apă industrială

După valoarea presiunii necesare :  

Rețele de joasă presiune asigurată de motopompe Rețele de înaltă presiune cu stații proprii de pompare

După numărul de conducte de transport se disting :   

Rețele cu o singură conductă de distribuție distribuție a apei pentru uz menajer şi combaterea incendiilor. Rețele cu conducte separate pentru fiecare fel fel de consum : menajer industrial combaterea incendiilor. Rețele cu conducte comune pentru anumite categorii de consum a apei.




94

7.13. Amplasarea (pozarea) reţelelor exterioare de alimentare cu apă Îngropate in sol – sol – sub adâncimea de îngheţ stabilită stabilit ă pentru localitatea respectivă, distanţele minime mini me in plan orizontal si vertical precum si condiţiile de amplasare la traversări si încrucişări cu alte reţele sau obstacole sunt indicate in următorul tabel :

o o

o

o

conductele se vor monta cu panta de 0,1% - 0,2% conductele se vor poza pe fundul şanţului care in prealabil a fost nivelat si prevăzut cu un strat de nisip de 15 cm după pozarea conductei spaţiile libere rămase intre tub si peretele șanțului vor fi umplute cu pământ selecţionat, apoi se adaugă un strat de nisip de 15 cm se vor lăsa spaţii intre extremităţile tubului sau îmbinări, pentru operaţiile de probă si montări ulterioare.

Îngropate in canale de protecție protecție si nu pot fi respectate distanţele impuse faţă de  când terenul este sensibil la umezire si fundaţiile clădăriilor (conform Normativului P7-77)  când conductele de apă trebuie protejate împotriva acţiunilor mecanice exterioare  se evită amplasarea conductelor de alimentare cu apă rece in canale in care se montează şi conducte de apa calda; se adopta soluţia de separare a două compartimente. In subsolurile clădirilor  când clădirile sunt prevăzute cu subsoluri sau cu canale mediane circulabile.  la adaptarea acestei soluții conductele se izolează termic pentru a se evita încălzirea apei reci  la traversarea rosturilor de tasare a pereților sau a fundațiilor clădirilor golurile sunt mai mari decât diametrele exterioare ale conductelor cu 10…15 cm ; etanșarea golurilor se va face cu material elastic.  se va asigura accesibilitatea conductelor pentru întreținere si reparații in timpul exploatării In galerii subterane vizitabile vizitabile  in cazuri speciale: artere cu circulație intensă, condiţii de teren foarte dificile nevoie de supraveghere frecventa sau de intervenție rapida. Aerian - pe porțiuni scurte ale rețelei. In acest caz producătorul trebuie să aibă bine precizate condițiile de execuție şi exploatare.

7.14. Materiale specifice reţelelor exterioare de alimentare cu apă La alegerea materialului conductelor pentru alimentarea cu apă trebuie luate în considerare următoarele criterii: • Costul iniţial • Rezistenţa la rupere • Treptele de presiune • Rigiditatea • Rezistenţa la încovoiere/turtire • Combustibilitatea SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2



95

• Uşurinţa în realizarea îmbinărilor • Costul de montaj • Durata de viaţă estimată • Greutatea • Rezistenţa chimică • Susceptibilitatea la coroziune • Prelucrarea facilă • Dilatarea termică • Pierderile de presiune în conducte • Rezistenţa la rupere • Treptele de presiune • Rigiditatea • Rezistenţa la încovoiere/turtire • Combustibilitatea • Uşurinţa în realizarea îmbinărilor • Spaţiul necesar • Standardele şi specificaţiile tehnice în vigoare • Dacă se pretează la montare îngropată

TUBURI DIN AZBOCIMENT Conductele din azbociment sunt realizate dintr-un amestec de ciment, fibre de azbest şi apă. rezistă bine la presiune, îndoire, îngheţ, temperaturi înalte, foc.  au greutate redusă, rezistă  nu rezistă la lovituri şi şocuri.  se utilizează la aducţiunile de apă şi la reţelele de canalizare.  fibrele de azbest au o influenţă negativă asupra sănătăţii, pericolul fiind mortal dacă sunt inspirate în plămâni.  Conform HG 124/03 vor fi înlocuite urgent in mod sistematic,.

TUBURI DIN BETON ARMAT PRECOMPRIMAT utilizat la conductele de aducțiune sau artere pentru alimentarea cu apa a centrelor populate si a industriilor.  se fabrică cu diametrele nominale de : 400, 600, 800 si 1000 mm. 

ŢEVI DIN PLUMB Plumbul este cel mai vechi material utilizat în instalaţiile de apă.  Diferite aliaje sunt disponibile pentru aplicaţii speciale;  Îmbinările se execută prin lipire cu aliaj de cositor;  Plumbul este utilizat pentru conductele de legătură la unele obiecte sanitare, pentru apele uzate radioactive sau în laboratoare, pentru evacuarea apelor uzate corozive.  Este din ce în ce mai rar utilizat în instalaţiile de canalizare, iar UE a interzis folosirea plumbului în instalaţiile de apă, datorită pericolului pe care îl prezintă prezintă asupra sănătăţii.




96

ŢEVI DIN OŢEL În instalaţii se utilizează ţeava neagră de oţel şi ţeava de oţel zincată. Ţevile din oţel pot fi laminate sau sudate.  Ţevile din oţel au o rigiditate foarte bună, rezistenţă mare la compresiune şi rezistenţă structurală ridicată.  Ţevile din oţel se îmbină de obicei cu fitinguri filetate, dar şi prin sudură sau folosind flanşe.  Durata de viaţă este doar de aproximativ 12…15 ani, în funcţie de debitul vehiculat, de caracteristicile fluidului şi de calitatea acoperirii cu zinc.

ŢEVI DIN CUPRU Ţevile din cupru sunt utilizate pe scară largă în instalaţii de alimentare cu apă deoarece:  Se poate modela şi îmbina uşor, nu ocupă spaţiu mult, are un aspect plăcut;  Nu permite formarea crustelor pe interior, iar pierderile de presiune sunt reduse (suprafaţă netedă);  Greutatea este mică, transportul şi montajul se fac uşor, durata de viaţă este mare. Se îmbină cu fitinguri, prin sudură. Reguli pentru proiectare: Ţevile din cupru nu sunt recomandate dacă apa are un pH mai mic de 6.5; Preluarea dilatărilor termice se face la fel ca şi pentru conductele din material plastic; Într-o instalaţie în care se montează m ontează atât ţevi din oţel, cât şi ţevi din cupru ,cuprul trebuie montat monta t întotdeauna după oţel în direcţia curgerii, pentru a evita pericolul de coroziune.




97

ŢEVILE DE PRESIUNE PVC  obstinate prin extrudare  se folosesc la distribuția apei potabile, rețele de irigații, rețele sub presiune  îmbinările pot fi :

rigide cu mufa lisa, prin lipire, utilizate in terenuri stabile, in zone fără activitate seismică accentuată, in zona cu dilatare termică liniară scăzută: o elastice cu mufa TECHNOGIUNTO demontabilă (etanșare cu inele de cauciuc elastomerice), utilizate in terenuri instabile, in zone seismice si in zone cu dilatări termice liniare ridicate. piesele de legătura (fitingurile) pentru realizarea rețelelor de distribuție si alimentare cu apă vor fi din PVC cu diametre intre 20 si 200 mm. o



ŢEVILE DIN POLIETILENA PE HD   

se utilizează pentru realizarea rețelelor de aducțiune si distribuție apa potabila. diametrele variază intre 20 si 630 mm. in funcție de densitate pot fi : PE 80 sau PE 100.

Avantaje : o o o o o

au rezistenţă chimică foarte bună nivel redus de depuneri durata de viaţă de peste 50 de ani rezistenta la șocuri mecanice ușor de manevrat

Montaj : o

o

rețele cu diametrele intre 20 si 110 mm se montează cu ajutorul fitingurilor prin strângere mecanică rețele cu diametre intre110 si 630 mm montajul se realizează prin polifuziune ( sudura cap la cap )

ŢEVILE DE PRESIUNE DIN POLIPROPILENA RANDOM PP-R Sunt utilizate la instalațiile de distribuție apa rece ( PN 10 ,PN16, PN 20 ) Montaj :  îmbinare prin polifuziune se executa cu un aparat de sudura specializat cu polifuzoare (sudura cap la cap )  îmbinare prin electrofuziune se realizează fuziunea de suprafaţă intr e piesele de îmbinat. Avantajele țevilor din polipropilena-random  rezistenţă mai bună in zone cu activitate seismică datorită elasticităţi mai bune.  siguranţă mai mare in funcţionare cu risc mai mic de pierderi de apă datorită modului de îmbinare  interval scurt de punere in operă a rețelei  flexibilitatea sistemului  montaj rapid si ușor  rigiditate superioară




98

TEVI MULTISTRAT Pex-Al Reţelele din ţeavă multistrat din material compozit PE-Al-PE reprezintă o alternativă viabilă la ţevile din fier, cupru sau material plastic. Sistemul Pex-Al combină ţevile ţevile compozite cu fitinguri cu compresiune din alamă sau PPSU, şi cu sertizare. Structură tub multistrat: exterior: polietilenă de înaltă densitate reticulată - oferă protecţie împotriva factorilor externi  Strat exterior: intermediar:: aluminiu sudat longitudinal conferă o rezistenţă mărită împotriva dilatărilor asigură  Strat intermediar protecţia împotriva oxigenului şi gazelor volatile interior: polietilenă de înaltă densitate reticulată electronic oferă rezistenţă la coroziunea provocată de  Strat interior: apă şi acizi nu permite formarea depunerilor adezive: leagă cele două straturi de polietilenă de cel intermediar, din aluminiu, astfel încât ţeava se  Straturi adezive: comportă ca un sistem mono-compozit. datorită reticulării electronice, tuburile Alupex multistrat nu influenţează prin gust şi miros, agentul transportat. Avantaje: la coroziune externă şi internă o o rezistenţă la presiuni şi temperaturi ridicate durată de viaţă îndelungată o greutate redusă manipulare uşoară, o ţevile se pot îndoi manual instalare simplă şi rapidă, fără să necesite operaţii de filetare sau sudură. o

ŢEVI ŞI RACORDURI DIN FONTĂ DUCTILĂ Dn60-2000 mm Fonta ductilă se deosebește de tipurile tradiționale de fonta gri prin proprietăţile sale mecanice remarcabile (elasticitate,rezistenţă la șocuri, întindere) Avantaje: Avantaje:  rezistă la presiuni înalte  comportament excelent in caz de mişcări de teren si eroziuni  rezistenţă excelentă la apele agresive. Îmbinări: cu flanșe, flanșe, în general general mai folosite pentru instalațiile industriale, o o prin mufare STANDARD , pentru reţelele de aducţiune si de distribuţie, în general îngropate, Concepția îmbinărilor STANDARD este realizată astfel încât presiunea de contact intre inelul de îmbinare din elastomer si metal creşte odată cu presiunea interioară. Se asigură deci o etanşeitate perfectă.




99

ARMĂTURILE REŢELELOR EXTERIOARE DE APĂ Vanele de linie – se aşează acolo unde distanţa dintre două ramificaţii a reţelei este mai mare de 600 m. Vanele de ramificație – se vor amplasa astfel încât in caz de avarie să se poată izola porţiuni de maxim 100m. Vanele de golire - se vor amplasa pe conducte principale in punctele joase. Vanele de aerisire - se vor amplasa pe conducte in punctele înalte. Vanele de linie, de ramificație cu Dn>100 mm precum si vanele de golire, aerisite vor fi prevăzute pentru montare in cămine vizitabile sau cu tije de manevră protejate prin cutii cu capac. Căminele de vizitare  se vor executa din zidărie de cărămidă, beton sau prefabricate;  înălţimea căminului va fi in funcţie de adâncimea de îngheţ; conducte până la fundul căminului va fi minim 30 cm  distanţa de la armături sau conducte




100

Hidranţii Hidranții de incendiu se vor așeza de regulă pe conductele de serviciu, in special la intersecţia străzilor, precum si de-a lungul lor. In cazul hidranţilor cu Dn>70mm se admite montarea lor direct pe conducte principale. Hidranții subteranii sunt prevăzuți cu dispozitive de golire a apei pentru a se evita îngheţarea lor in timpul iernii. Racordarea la reţeaua exterioară se face prin intermediul unei piese de legătură fixată cu flanşa de corpul subteran al hidranților. Hidranții de suprafață sunt ușor de identificat se pot racorda rapid la sursele de alimentare cu apă si la echipamentul de stins incendii. Hidranții pentru stropit spatii verzi se prevăd in toate ansamblurile de clădirii care au amenajate peluze de iarba si flori. Se montează la nivelul terenului in cutii de protecție




101

CAPITOLUL 8

INSTALAŢII INSTALAŢI I INTERIOARE DE APĂ

8.1. Racordarea instalaţiilor interioare la reţelele exterioare de alimentare cu apă Instalaţiile interioare din clădiri reprezintă un ansamblu de conducte şi accesorii care preiau apa din conducta publică şi o transportă până la punctele de consum. Orice clădire este legată la conducta publică prin conducta de branşament . Un branșament poate alimenta o clădire sau mai multe (ansamblu de clădiri). Pe conducta de branșament se montează : pentru întreruperea alimentării cu apă in caz de nevoie ;  robinet – vana de concesie – pentru  blocul apometrului – apometru , vane - pentru înregistrarea consumului de apă . Apometrul este Apometrul este un contor care măsoară debitul de apă - poate fi montat în subsol sau într-un cămin special de apometru care se poate situa atât în interiorul clădirii, cât şi în exterior. Lângă apometru se mai montează: 1. Un filtru filtru mecanic mecanic;; 2. Înainte de apometru se instalează un robinet de închidere pentru a permite verifi carea sau înlocuirea apometrului; 3. O vană de golire după robinetul de închidere, care permite verificarea clapetei de sens; 4. O vană de golire sau un racord pentru furtun pentru a permite golirea conductei. În subsoluri, apometrul trebuie instalat: 1. Orizo Orizont ntal al 2. La min. min. 0.2 0.2 m de la perete perete 3. La min. min. 0.2 m, m, respectiv respectiv max. max. 1.2 m deasupra deasupra pardose pardoselii. lii.




102

Figura 26: Blocul apometrului 1 – robinet de închidere 2 – apometru 3 – vană de golire pentru verificarea funcţionării clapetei de sens 4 – clapeta de sens 5 – filtru 6 – racord pentru furtun

Apometrele principale la un hotel 1 – apometru pentru toate conductele de apă rece 2 – apometru pentru toate conductele de apă caldă (intră apă rece pentru prepararea apei calde) 3 – apometru pentru apa cu utilizare specială

Branșamentele se execută din :  țeavă de plumb pentru pentru presiune , cositorite sau sulfatate la interior ( D = 20 ..30 mm)  țeavă de otel zincat, ţevi PVC rigid tip G, tuburi de azbociment , tuburi de fonta de presiune ( D = 50.. 100mm ). Se montează îngropat sub adâncimea de îngheț ( 0,8 .. 1,5 m). Montare : mufe , flanșe , sudare , înșurubare .

Branșamentul unei instalații interioare la rețeaua exterioară de alimentare cu apă 1. conducta conducta publica publica 2. branșament 3. vana vana de conces concesie ie 4. căminul vanei de concesie 5. apome apometru tru 6. robinet robinet de închid închidere ere 7. robine robinett de închid închidere ere si golire golire 8. conduc conducta ta de ocolire ocolire 9. cămin apometru 10. conducta principală de distribuție 11. coloan coloanee 12. canal tehnic 13. canal nevizitabil nevizitabil 14. clădire 15. limita de proprietate .




103

8.2. Clasificarea instalaţiilor interioare de alimentare cu apă Instalațiile interioare sunt alcătuite din – conducte , armaturi , aparate , utilaje , pentru transportul distribuția apei de la branșament , conducta publică , sursa proprie de apă , până la ultimul punct de consum. După presiunea de serviciu , disponibilă apei in punctul de racord : racord :  instalaţii interioare racordate direct la conducta publică, sursa proprie – când presiunea din conducta publică asigură presiune necesară funcţionării tuturor punctelor de consum din clădire .  instalații interioare racordate indirect la conducta publică, prin intermediul unor instalații de ridicare a presiunii când presiunea din rețeaua publică este mai mică decât presiunea presiunea necesară necesară instalației interioare.  prin intermediul instalației de pompare cu rezervor de înălţime. După scopul folosirii apei :  instalaţii interioare de alimentare apă rece, apă caldă pentru consum menajer  instalații interioare de apă rece pentru incendii  instalații interioare de alimentare apă industrială. După numărul rețelelor de distribuție :  cu o rețea pentru toate consumurile (menajer, industrial de incendiu)  rețele separate pentru fiecare categorie de consum  rețele comune pentru anumite consumuri ( menajer si incendiu) După poziția de montaj a conductei principale de distribuție :  cu distribuție superioară  cu distribuție inferioară  cu distribuție mixtă După forma rețelei de distribuție :  rețea ramificată  rețea inelară  rețea mixtă După regimul de presiune al apei  cu o zonă de presiune  cu două sau mai multe zone de presiune

8.3. Instalaţia interioară de alimentare cu apă rece şi caldă pentru consum menajer Elemente componente :

conducte principale de distribuție – alimentare directă din branșament sau din instalația de ridicarea a presiunii (instalații de hidrofor)  coloane verticale – alimentate din conducta principală de distribuție ,  conducte de legătură la punctele de utilizare a apei – apa ajunge la bateriile amestecătoare de apă rece si apă caldă montate la punctele de consum ( cadă , chiuvetă , spălător )  armături (robineţi,reductoare de presiune ,etc.)– montate in diferite puncte ale instalației.  aparate de măsură si control (apometre,manometre,termometre) Conductele se execută din țevi de otel zincat, cupru, plumb de presiune, polietilenă PE HD, PVC, polipropilenă PP-R. 




104

Instalația interioară pentru distribuția apei reci in scopuri menajere 1. conducta principală de distribuție 2. coloana coloana 3. conducta de legătură la punctele de consum ale apei 4. robinet robinet de închidere închidere si si golire 5. robinet robinet cu ventil drept 6. rob robin ineet cu plut plutit itor or pentru alimentarea alimentarea cu apa a rezervorului de spălare a closetului racord la bateria amestecătoare




Schema de principiu a unei instalaţii interioare pentru distribuţia apei reci 1 – conducta publică; 2 – robinet de închidere din exterior a racordului de apă rece; 3 – bloc apometru; 4 – conductă de distribuţie orizontală; 5 – coloană; 6 – conductă de legătură la armăturile obiectelor sanitare; 7 – robinet de separare a obiectului sanitar; 8 – aerisitor; 9 – robinet de separare-golire la baza coloanei; 10 – racord în exterior pentru furtun de stropit alei şi spaţii verzi

Mod de racordare a obiectelor sanitare la reţeaua interioară a) dulap sanitar; b) conductă specială de apă montată în pardoseală; c) apometru; d) cutie terminală; e) conductă colectoare de canalizare; f) distribuitor; g) trecere prin pardoseală; 1 - bucătărie; 2 - baie; 3 - coridor; 4 - cameră de zi; 5 - WC; 6 - baie de serviciu SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2


105


106

8.4. Instalaţia interioară pentru distribuţia apei calde de consum Conductele de distribuție a apei calde de consum au trasee paralele cu conductele de apă rece. Se execută execută din țevi de otel zincat. Pe traseele orizontale conductele de apă caldă se montează deasupra conductelor de apă rece. Pe traseele verticale conductele de apă rece si apă caldă sunt paralele si la distanţe min. 3 cm, pentru a evita transferul de căldură de la o conductă la alta . Pentru compensarea dilatărilor se prevăd compensatoare de dilatare – lire de dilatație . La baza coloanelor se montează robineţi de închidere, golire . Temperatura Temperatura apei apei calde de consum consum + 60 …..+ 65 ºC .

Instalație pentru circulația apei calde de consum 1. apa apara ratt in cont contra racu cure rent nt pentr pentru u prep prepar arare areaa apei apei calde de consum 2. conducta de int intrare are a agentului termic primar 3. conducta de ieșire a agentului termic primar 4. conducta conducta de intrare a apei reci 5. conducta pentru distribuția apei calde de consum 6. conducta pentru circulația apei calde 7. pompa pentru circulația apei calde de consum 8. clapeta de reținere 9. robinet robinet de de închidere închidere




107

8.5. Instalaţii interioare de apă pentru incendii Sunt proiectate pentru a ţine sub control şi a stinge un eventual incendiu care ar putea să apară într-o clădire. Au o mare importanţă, deoarece protejează atât bunurile materiale, cât şi viaţa ocupanţilor clădirii. Cele mai utilizate tipuri de instalaţii pentru combaterea incendiului sunt cele cu hidranţi interiori şi cele cu sprinklere sau drencere. Aceste instalaţii pot fi separate sau comune cu reţelele de alimentare cu apă potabilă sau industrială. De asemenea, ele se pot prezenta în varianta umedă (conductele fiind pline cu apă şi aflate sub presiunea reţelei) sau uscată (conductele nu sunt pline cu apă, iar alimentarea se face de către pompieri prin conectarea la sistemul stradal de hidranţi sau la un bloc de pompe) Punctele de consum sunt constituite de hidranţi interiori tip C (echipaţi cu furtunuri cu diametrul de 52 mm) sau bobine cu furtunuri de diametru 25 sau 19 mm. Rețelele de apă pentru hidranți de incendiu amplasați in interiorul clădirilor sunt obligatorii in :  clădiri de locuit cu 12 sau mai multe etaje.  clădiri pentru cazare (cămine, hoteluri,etc.),  clădiri administrative, şcoli.  localuri pentru alimentație publică (cantine, restaurante etc.)  magazine(inclusiv depozitele anexe) cu suprafața mai mare de 300 mp.  biblioteci, clădiri cu săli de spectacole Instalaţia de alimentare cu sprinklere constituie un sistem integrat de conducte alimentate din una sau mai multe surse şi montate la partea superioară a încăperilor, de care sunt ataşate sprinklerele, grupate în sectoare şi având o aşezare regulată de tip matricial. Practic, un sprinkler este o duză care pulverizează apa după un anumit profil spaţial. Sprinklerul poate fi:  Automat (duza este închisă de un element fuzibil care se declanşează la creşterea temperaturii peste o anumită limită); ); alimentarea lui cu apă se face prin  Deschis (fără element fuzibil, caz în care se numeşte drencer ); acţionarea unui robinet care în mod obişnuit se află în poziţia “normal închis”. Instalaţia de sprinklere nu este proiectată în funcţie de probabilitatea de apariţie a unui incendiu în clădire, ci în funcţie de gradul de severitate estimat al unui eventual incendiu. Instalații de sprinklere sunt instalații automate care se compun in principiu din următoarele următoarele elemente principale:  sursa de alimentare cu apă,  aparatele de control si semnalizare,  conductele de distribuție  capetele de sprinklere. Instalația trebuie să să fie fie in permanent sub presiune si se poate proiecta in următoarele sisteme: cu apă ,cu aer comprimat, cu apă si aer.

Tipuri de sprinklere




108

Schema unei instalații cu sprinklere cu apă 1- conducta de alimentare ; 2- robinet de închidere ; 3- robinet de comanda ; 4- conducta de distribuție ; 5- rețea de distribuție ; 6- capete de sprinkler

8.6. Instalaţii de drencere Instalațiile de drencere servesc la crearea unei perdele de apă cu ajutorul cărora se limitează posibilitățile de întindere a incendiilor si se asigură protecția contra acțiunii focului a unor elemente de construcții. Drencerele se aşează la distanţe de 0,5 până la 2,5 m unul de altul in funcţie de locul unde sunt amplasate , de scopul urmărit si de pericolul de incendiu. Rețeaua de conducte pentru alimentare cu apă a drencerelor se poate face inelară sau ramificată. Alimentarea cu apa a instalațiilor de sprinklere si drencer dren cer e poate fi separată sau sau comună cu cea cea a hidranților de incendiu sau cu cea de apă potabilă si industrială. Rețelele de conducte ale instalațiilor de sprinklere si drencere se fac de obicei inelare însă pot fi executate si in sistem ramificat. Rețeaua de conducte se execută cu țevi din oţel si îmbinări din piese fasonate din fontă maleabilă sau cu ţevi din oţel si îmbinări din sudură. Acestea se vor monta cu o pantă de minim 1 % pentru diametre de până la 50 mm si de cel puţin 0,5 % pentru diametre mai mari de 50 mm.

Schema unei instalații de drencere cu acționare manuală




109

8.7. Instalaţii interioare cu distribuţie superioară Distribuția superioară (cu staţie de hidrofor) se adoptă in general in cazul in care alimentarea cu apă la clădiri se face cu ajutorul unui rezervor de presiune amplasat in pod, sau in cazul instalaţiilor in clădiri fără subsol reprezentată prin figura de mai jos.

Schema izometrică a unei instalații interioare de alimentare cu apă cu distribuție superioară. 1-retea exterioară de alimentare cu apă rece a ansamblului de clădiri ; 2-conducta de racord ; 3-contor ; 4- robinet cu plutitor ; 5-rezervor tampon; 6- conducta de aspirație a pompelor; 7-pompa ; 8-conducta de refulare a pompelor ; 9- conducta de ocolire ; 10- coloana de alimentare cu apa a rezervorului de înălţime; 11- rezervor de înălţime ; 12- conducta de alimentare alimentar e de la rezervorul de înălţime; 13- conducta de distribuție superioara ; 14- ramificație spre coloana ; 15- coloana ; 16- legătura la armaturile obiectelor sanitare ; 17- robinet de închidere pe conducta de legătură.




110

8.8. Instalaţii interioare cu distribuţie inferioară Distribuția inferioară are conducta de distribuţie amplasată in subsolul subsolul sau la parterul clădirii şi poate fi vizibilă sau in canal. Această distribuţie este este cea mai uzuală necesitând lungimi minime de conducte si de izolaţii speciale in comparaţie cu distribuţia superioară,reprezentată in figura de mai jos. Avantaje: Avantaje: aspect estetic , execuție ușoară, posibilităţi uşoare de control , revizie si reparaţii, nu prezintă pericol de îngheţ si nici de inundare a clădirii, consum redus de materiale.

Schema izometrică a unei instalații interioare de alimentare cu apă cu distribuție inferioară 1-reţea exterioară de alimentare cu apă rece a ansamblului de clădiri ; 2-camin de racord ; 3-contor ; 4-conducta de racord ; 5-conducta de distribuţie din interiorul clădirii ; 6- ramificaţie spre coloană ; 7-coloana ; 8-legătura armăturilor obiectelor sanitare ; 9- robinet de închidere si golire pe conducta de racord ; 10- robinet de închidere si pe coloana ; 11- robinet de închidere pe conducta de legătură

8.9. Instalaţii de prepararea apei calde de consum Instalațiile pentru prepararea apei calde de consum sunt sunt constituite din : aparate , conducte , armaturi , accesorii. Aparatele de preparat apă caldă = schimbătoare schimbătoare de căldură. Schimbătoare de căldura de suprafață, recuperative – formate din tronsoane tip - manta cilindrică , ţevi din alamă, plăci tubulare, racorduri pentru intrarea / ieşirea apei calde de consum si a agentului termic încălzitor folosit ( apa fierbinte, apa caldă, abur ). Schimbătoarele de căldură sunt prevăzute cu instalaţie de automatizare care menţine constantă temperatura apei calde de consum. Sunt aparate in contracurent, încălzirea apei de consum se face prin transfer termic , intre agentul termic si apa de consum, prin peretele țevilor . Schimbătoare de căldură cu acumulare de apă = boilere , compuse din : rezervoare cilindrice orizontale sau verticale , serpentina prin care circulă agentul termic ( apă caldă , abur , abur fierbinte ) , racord la partea inferioară pentru intrarea apei reci , racord la partea superioară pentru apa caldă de consum . Cazane – încălzirea apei prin arderea unui combustibil , solid , l ichid , gazos . Încălzitoare electrice – boilere electrice – cu rezistenţă electrică , transmite direct căldura apei . Pentru prepararea apei calde se folosesc : energie electrică , gaze naturale , energie solară. SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2



111

În conformitate cu standardul STN 06 0320, apa caldă de consum (prescurtat ACC) este o apă potabilă care a fost încălzită şi care îndeplineşte criteriile din STN 83 0611, adică este o apă folosită pentru spălatul corpului, a vaselor, rufelor şi pentru curăţat. Apa caldă de consum trebuie să îndeplinească o serie de condiţii sanitare şi de calitate. Aceste criterii se referă în principal la:  Parametri chimici;  Temperatură;  Cerinţe de igienă;  Parametri fizici. Există o serie de cerinţe pe care trebuie să le îndeplinească şi echipamentele pentru prepararea şi distribuţia ACC.

8.9.1. Metode de preparare a apei calde de consum În funcţie de modul modul de transfer transfer a căldurii se disting: disting: A. Sistem Sistemee de prepara preparare re ACC ACC prin prin încălzire încălzire directă: directă : ACC este preparată prin amestec direct cu agentul purtător de căldură sau direct de la o sursă de căldură (gaz, petrol, sau electricitate), fără intermediari. Procesul de încălzire al apei este legat de apariţia depunerilor (cruste) şi de corodarea suprafeţelor interioare. B. Sistem Sistemee de prepa preparare rare ACC prin prin încălzire indirectă: indirectă: ACC este încălzită de la o sursă de căldură situată la distanţă, prin transferul căldurii printr-un perete de separare la nivelul preparatorului de ACC, în majoritatea cazurilor o serpentină.

Figura 36.Schema de preparare locală a ACC A) schema legăturilor; B) schema măsurării parametrilor P – contor de gaz M – volumul de gaz consumat V – apometru Qi – puterea calorică a combustibilului O – încălzitor η0 – eficienţa încălzitorului MTV – volumul de ACC consumat tTV- temperatura de ieşire a ACC MSV – volumul total de apă rece consumat tSV- temperatura apei reci tTV- temperatura ACC la punctul de consum MSV – volumul de apă rece consumat fără încălzire Q N – căldura necesară pentru prepararea ACC Q S – căldura necesară pentru acoperirea pierderilor de căldură

În funcţie de locul unde unde are loc procesul procesul de încălzire: încălzire:   

Încălzire locală Încălzire centrală Încălzire la distanţă




Figura 37 Schema de preparare centrală a ACC A) schema legăturilor; B) schema măsurării parametrilor P – contor de gaz M – volumul de gaz consumat V – apometru Qi – puterea calorică a combustibilului O – încălzitor η0 – eficienţa încălzitorului T – termometru în cutie tTV- temperatura de ieşire a ACC KP –termometru calorimetric t´TV- temperatura ACC la punctul de consum MTV – volumul de ACC consumat tSV- temperatura AR la intrarea în încălzitor MCTV – volumul de ACC circulată SV – volumul de AR consumat pentru ACC M´SV – volumul de apă rece consumat fără încălzire tCTV – temperatura ACC circulată la intrare Q N – căldura necesară pentru prepararea ACC Q S – căldura necesară pentru acoperirea pierderilor de căldur ă

Figura 38: Schema de preparare preparare centralizată a ACC ACC (la distanţă) Q TV TV - încălzirea ACC Mt - contor de căldură MSV - apometru R - distribuitor de ACC Z - colector pentru circulaţia ACC VD1, 2 - contoare la nivelul clădirii pentru ACC şi ACC circulată ViBI - contor în clădire (cantitatea de ACC)



112


113

Figura 39: Sistem de distribuţie ACC - distribuţie inferioară TUV – ACC Cirkulacia TUV– Circulaţia ACC Studena voda – Apă rece (AR) Ohrev TUV – Încălzirea ACC

Figura 40: Sistem de distribuţie ACC distribuţie superioară TUV – ACC Cirkulacia TUV– Circulaţia ACC Studena voda – Apă rece (AR) Nadrz na vodu – Rezervor de apă Ohrev TUV – Încălzirea ACC

Figura 41: Sistem de distribuţie ACC - distribuţie inelară: sistemul este conectat la 2 surse independente de apă rece TUV – ACC Cirkulacia TUV– Circulaţia ACC Studena voda – Apă rece (AR) Ohrev TUV – Încălzirea ACC




114

În funcţie de modul modul de încălzire, încălzire, ACC se poate poate prepara: prepara: A) într-o singură treaptă B) în 2 sau mai multe trepte: ACC atinge temperatura dorită după trecerea prin mai multe aparate de preparare, din motive funcţionale sau economice.

În funcţie de construcţia construcţia echipamentului echipamentului de încălzire, încălzire, ACC se poate prepara: prepara: A) În boilere: boilere: se utilizează atunci când consumatorii solicită în unele momente mari cantităţi de apă, atunci când cantităţile de apă cerute fluctuează sau dacă există o cantitate de energie limitată pentru încălzire. B) Î n preparatoare instantanee de ACC: Apa este încălzită aproape instantaneu atunci când parcurge o serpentină situată deasupra arzătorului, pentru a produce ACC la debitul maxim cerut, fără acumulare. C) În sisteme hibride: hibride: un preparator de apă caldă menajeră se adaugă unui sistem de preparare ACC cu acumulare, cu scopul de a acoperi pentru o scurtă perioadă de timp vârfurile de consum (de la 20 la 60 minute).

În funcţie de folosirea folosirea altor surse surse de încălzire, încălzire, ACC se poate prepara: prepara: A) Încălzire simplă: încălzitorul/preparatorul încălzitorul/p reparatorul de ACC este echipat cu o singură sursă de căldură B) Încălzire hibridă: într-un preparator de ACC, apa se poate încălzi de la mai multe surse de energie (apă caldă, energie electrică etc.).

Procedee de încălzire a apei, în funcţie de agentul primar şi temperatura sa:      

În boilere sub presiune folosind combustibil solid, sau în preparatoare închise (sub presiune) folosind energie electrică. În boilere sub presiune şi în preparatoare instantanee, încălzită indirect cu abur având o presiune mai mare de 50kPa, sau apă fierbinte cu temperatura mai mare de 110°C. În aparate de încălzire sub presiune, încălzită indirect cu abur având o presiune de până la 50kPa, sau apă fierbinte cu temperatura de până la 110°C. În încălzitoare hibride a vând surse interschimbabile de căldură, de exemplu apă fierbinte – apă caldă – curent electric. În preparatoare instantanee amestecătoare, încălzită direct de apa caldă, sau de aburul de joasă presiune dintr-un sistem deschis. Prin intermediul panourilor solare.

Figura 42: Preparator de ACC cu încălzire indirectă 1 – cazan cu gaz 2 – rezervor de acumulare cu sistem indirect de preparare a ACC 3 – sistem de încălzire 4 – intrare apă rece 5 – ieşire ACC




Figura 43: Preparator de ACC cu încălzire directă

Figura 44: Preparator hibrid de ACC

Figura 45: Preparator de ACC cu acumulare, sub presiune

Figura 46: Preparator de ACC cu acumulare, gravitaţional



115


116

Figura 47: Tipuri de boilere

Figura 48: Prepararea directă a ACC cu ajutorul energiei solare 1. Pompa pentru apa rece 2. Rezervor de apă rece 3. Rezervor de acumulare ACC 4. Panou solar 5. Golire

Figura 49:Prepararea indirectă a ACC cu ajutorul energiei solare, cu boiler orizontal 1 – Boiler orizontal 2 – Vas de expansiune 3 – Pompă de circulaţie 4 – Panou solar 5 – Termometru 6 – Încălzitor electric

8.9.2. Circulaţia apei calde de consum Un sistem de (re)circulare vehiculează ACC printr-un rezervor de acumulare şi prin încălzitor, prin intermediul unei pompe. Acest tip de sistem oferă un foarte bun control al temperaturii ACC, faţă de situaţia când nu există conducta de circulaţie. Pierderile de căldură (în special noaptea, când consumul este redus) pe o reţea de distribuţie a ACC care nu dispune de conductă de circulaţie, conduce la o mare risipă de apă, care ajunge la canal. Din cauza preţului ridicat al apei şi al căldurii, este foarte important pentru utilizatori să beneficieze de temperatura de confort a ACC la punctele de consum.




117

Figura 50: Exemple de circulaţie gravitaţională, respectiv forţată Conducta de circulaţie situată în interiorul conductei de distribuţie ACC O rezolvare mai economică ar consta dintr-un sistem ţeavă în ţeavă, în care conducta de circulaţie s-ar afla (pe unele porţiuni de traseu) în interiorul conductei de distribuţie ACC. Avantaje: pierderi de căldură mai mici, consum de material izolant mai mic şi montaj uşor. În schimb, rezultă un sistem cu diametre mai mari şi necesită fitinguri speciale. Încălzirea conductelor conductelor de pe distribuţia ACC

O altă soluţie constă renunţarea la conducta de circulaţie şi la montarea unui cablu electric încălzitor controlat termostatic, de-a lungul conductelor de distribuţie a ACC, sub învelişul izolator al acestora. Astfel se pot compensa pierderile de căldură spre exterior şi se poate păstra temperatura ACC la parametrii de confort. Cablul este alimentat de la reţeaua de 230 V, 50 Hz şi poate asigura termo-dezinfecţia periodică a tuturor conductelor, la 65°C timp de 1 oră. Performanţa cablurilor trebuie să fie în domeniul de 9…12 W.m -1 la temperatura de 55…60°C, iar lungimea maximă a unui circuit trebuie să fie de maximum 100 m.

Figura 51: Sistem de încălzire electrică a conductelor de distribuţie a ACC TUV – ACC , Samoreg. kabel – cablu cu autocontrol, Studena voda – apă rece, 1 – preparator ACC, 2 – întrerupător




118

8.9.3. Exploatarea şi întreţinerea instalaţiei de distribuţie a ACC Exploatarea unei instalaţii de distribuţie ACC este costisitoare.

Cerinţe elementare pentru sistemele de ACC: Temperatura ACC la punctele de consum: 45…50°C, 24h/zi;  Să existe suficientă presiune;  Posibilitatea de a măsura foarte precis atât cantitatea de ACC consumată, cât şi căldura înglobată în ea;  Pierderile de căldură pe conducte să fie reduse;  Prepararea şi distribuţia ACC să se facă cu eficienţă cât mai mare. Preţurile au un efect regulator asupra exploatării reţelelor şi asupra producerii de ACC. Contorizarea consumurilor a dus la o scădere a consumului de ACC în sectorul clădirilor de locuit. Influenţe nefavorabile induc furnizorii de ACC care recirculă volume mari de apă caldă înapoi la punctele termice, fără să existe consum. Din acest motiv, preţul pe m 3 de ACC creşte continuu. Problemele trebuie rezolvate sistematic. 

Măsuri care pot fi luate:  



Scăderea temperaturii ACC la ieşirea din aparatul de preparare: Se pot pot face face unel unelee econ econom omii, ii, dar dar temperatura minimă la utilizator trebuie să nu coboare sub 45°C. Întreruperea furnizării ACC pe timpul nopţii: O mare cantitate de apă se răceşte pe conducte din cauza stagnării (în lipsa consumului), iar risipa ar apare în momentul reînceperii consumului. Pe de altă parte, durata întreruperii alimentării cu ACC este spinoasă, mai ales pentru cei care lucrează în timpul nopţii. Întreruperea furnizării ACC pentru pe ntru câteva zile: Pare o măsură potrivită din punct de vedere economic, dar are efecte nefavorabile asupra confortului locatarilor, iar repornirea este complicată, echilibrarea hidraulică a circuitului schimbătorului de căldură fiind perturbată.

8.9.4. Izolarea termică a conductelor de ACC Are ca efect reducerea pierderilor de căldură prin pereţii conductelor şi păstrarea temperaturii ACC. Alegerea materialelor potrivite pentru izolarea conductelor se face pe baza parametrilor lor termotehnici.

Dintre aceştia, cei mai importanţi sunt: Conductivitatea termică λ (W/m.K)  Densitatea ρ (kg/m3)  Căldura specifică c (J/kg.K) În standardul revizuit STN 73 6666, grosimea izolaţiei termice este prescrisă pentru un coeficient maximal λ =0,040 W.m-1.K-1. Dacă conductele trec prin spaţii încălzite, grosimea izolaţiei se poate reduce la jumătate. 

Tabelul 9: Grosimea minimă a izolaţiei în funcţie de diametru DN (mm) siz,min (mm) Până la DN 20 ≥ 20 ≥ 30 De la DN 20 la DN 35 De la DN 40 la DN 100 ≥ DN Peste DN 100 ≥ 100

Pentru izolarea termică a conductelor de ACC în clădiri se folosesc următoarele materiale: o o o

Materiale fibroase clasice precum vata minerală, vata de sticlă etc. sub forma unor rogojini, centuri. Elemente cu un grad sporit de prefabricare of higher degree of prefabrication, de exemplu cochilii. Materiale izolatoare uşoare bazate pe cauciuc artificial, în principal poliuretan, polietilenă şi elastomeri.

Figura 52: Tipuri de izolaţii a) cochilii din fibre minerale cu folie de aluminiu, b) element izolator din vată de sticlă, c) element izolator cu folie de aluminiu SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2



119

8.9.5. Erori în exploatare Erorile de exploatare a reţelei de distribuţie ACC reies cel mai adesea indirect, din cauza facturii pe care utilizatorul trebuie să o achite pentru apa consumată.

Aceste erori se referă la: Consumul de ACC ineficient (o parte din utilizatori s-au debranşat din sistem, deci sistemul este acum supradimensionat, se prepară prea multă ACC, care revine la sursă fără a fi consumată).  Conductele de ACC sunt neizolate sau sunt prost izolate – pierderile de căldură mari prin conducte afectează apa caldă, care va avea o temperatură necorespunzătoare.  Presiunea apei reci la nivelul bateriilor amestecătoare – clapeta de sens lipseşte – consumul creşte.  Nerespectarea perioadei după care trebuie făcută calibrarea apometrelor – 3 ani.  Verificarea regulată a contoarelor proporţionale de ACC – eliminarea erorilor acumulate de apometrul de ACC – diagnosticare timpurie. În figura 56 este prezentat un exemplu privind cantităţ ile de AR şi ACC utilizate pentru umplerea căzii de baie. Date de intrare: Temperatura AR = 15°C. Temperatura ACC variază între 60 şi 38°C. Temperatura potrivită pentru baie este 38°C. Pentru realizarea acestei temperaturi în cada de baie, a fost modificată proporţia de amestec între AR şi ACC. 

Figura 56: Proporţia amestecului AR/ACC pentru umplerea unei căzi de baie de 100 litri, la temperatura t = 38°C Rezultatul comparaţiei: 1. ACC = 50° C şi AR = 15° C necesită ACC - 65,7 litri şi AR - 34,3 litri 2. ACC = 38° C şi AR = 15° C necesită: ACC – 100,0 litri şi AR – 0,0 litri

8.9.6. Reglarea şi echilibrarea reţelelor de distribuţie ACC Instalaţiile de distribuţie a ACC care nu sunt echilibrate cauzează probleme atât producătorului, cât şi consumatorilor. Aceste probleme se referă la parametri termici şi presiuni necorespunzătoare ale ACC livrate. O soluţie avantajoasă este montarea de vane de echilibrare la baza coloanelor. Vanele de echilibrare sunt mai ieftine decât vanele automate, dar trebuie ajustate cu scule speciale, folosind proceduri de echilibrare. Debitul este mărimea reglată, nu temperatura. Temperatura Temperatura poate fi măsurată. Vanele de echilibrare dau informaţii complete despre condiţiile hidraulice din reţea, calculează corecţiile care se pot face, eventual ajustarea pompelor de circulaţie. Ele fac posibilă diagnosticarea instalaţiei. Utilizarea lor este necesară pentru reţele ACC mari şi complexe.




120

Figura 57: Schema simplificată a unei reţele de ACC 1- coloană ACC, 2- măsurătoare, 3- vană de echilibrare, 4- vană de reglaj

Figura 58 : Reţea de distribuţie ACC neechilibrată: vezi distribuţia de debit, căderile de temperatură t emperatură A, B, C, D =clădiri; 1- debitul, 2- distribuţia de debit, 3- circulaţia, 4- alimentare, 5- sursă, 6- temperatura , 7- căderea de temperatură




121

Figura 59: Reţea de distribuţie ACC echilibrată: vezi distribuţia de debit, căderile de temperatură A, B, C, D =clădiri; 1- debitul, 2- distribuţia de debit, 3- circulaţia, 4- alimentare, 5- sursă, 6- temperatura , 7- căderea de temperatură

8.10. Instalaţia de hidrofor Instalația de hidrofor este o instalație de pompare la care pe conducta de refulare a pompei se montează un rezervor închis hidropneumatic = rezervor de hidrofor . Se utilizează când presiune din conducta publică nu asigură presiunea necesară din instalaţia interioară, iar consumul este neuniform in timp. Pompele aspiră apa din rezervorul tampon si o refulează in rezervorul hidroforului la presiunea necesară punctelor de consum, de unde apa la presiunea necesară ajunge la consumatori . În recipientul de hidrofor se acumulează apa, care ajunge la un nivel si o presiune. Presiunea Pr esiunea este determinată determi nată de presiunea pernei de aer din recipientul de hidrofor – care este asigurată de un compresor. Când apa ajunge la nivelul maxim aerul comprimat ajunge la presiunea maximă, care determină oprirea pompelor, prin intermediul unui presostat cu contacte electrice . Presostatul comandă oprirea si pornirea pompelor in funcţie de presiunea pernei de aer . Pe măsură ce consumul de apă creşte, nivelul apei scade, perna de aer se destinde, presiunea aerului scade, până ajunge la presiunea de pornire a pompelor . Presiune de pornire / oprire a pompelor este controlată si sesizată de presostat cu contactul electrice . Pompele pornesc când apa ajunge la nivelul minim si se opresc când apa ajunge la nivelul maxim in recipientul de hidrofor . Pornirea / oprirea este comandată de un presostat , care sesizează presiunea pernei de aer . Perna de aer este asigurată de un compresor . Concluzii: Concluzii: - pompa asigura presiunea apei, perna de aer menţine apa acumulată in rezervor la presiunea creată de pompă. Conductele –elemente închise pentru circulaţia fluidelor .




Schema instalației de hidrofor 1. conduc conducta ta public publicaa 2. branșament 3. apom apomet etru ru 4. conduc conducta ta de ocolire ocolire 5. robi robine nett 6. robinet de închidere cu descărcare(golire) 7. rezervo rezervorr - tampon tampon deschi deschiss 8. dist distri ribu buito itorr 9. robine robinett cu plutito plutitorr 10. conducta conducta de aerisir aerisiree 11. pompe pompe 12. clapete de reținere 13. conducta conducta de ocolire 14. recipient recipient (rezervor) (rezervor) de hidrofor 15. compresor compresor de aer aer 16. motor electric electric pentru antrenarea compresorului 17. filtru pentru aer 18. clapeta (ventil) de reținere pentru aer 19. ventil de siguranța 20. presostat presostat 21. automat pentru acționarea motorului electric al pompei 22. conducta principala de distribuție a apei 23. coloan coloanaa 24. conducta de legătura de la obiectul sanitar la coloana 25. punct de consum consum al apei (obiect (obiect sanitar) sanitar) 26. hidrant interior interior pentru pentru incendiu incendiu 27. robinet de închidere cu descărcare 28. sticla de nivel nivel



122


123

8.11. Instalaţii de alimentare cu apă din surse individuale individuale Din sursele de apă individuale (puţuri), apa este pompată prin: 1. Micropompe cu sorb montat în puţ - la clădiri individuale; 2. Staţii de hidrofor automate - la clădiri cu regim mare de înălţime; acest sistem poate utiliza vasul tampon deschis sau închis. În unele cazuri, când consumatorii utilizează atât reţeaua publică, cât şi surse individuale de alimentare cu apă, apare pericolul punerii în legătură a celor 2 tipuri de instalaţii şi a introducerii apei provenită din puţuri (cu eventuale impurităţi) în conducta publică. Pentru a preveni acest fenomen nedorit, se folosesc clapete de sens.

Figura 28: Diverse tipuri de pompe:




124

Dacă presiunea apei din reţea este mai mică decât presiunea minimă necesară funcţionării celui mai dezavantajat consumator, se impune utilizarea unor soluţii de ridicare a presiunii apei. Această creştere a presiunii poate fi obţinută utilizând:  Pompe pentru ridicarea presiunii;  Un rezervor de înălţime;  O instalaţie de hidrofor. Următorii factori funcţionali influenţează alegerea celui mai potrivit sistem:  debitul maxim necesar, exprimat de obicei în l/s;  volumul minim de apă care este posibil să fie solicitat în perioada de vârf de consum;  frecvenţa şi durata consumului;  presiunea necesară. De asemenea, sunt şi alte criterii de care trebuie să se ţină cont:  Costurile de investiţie;  Costurile de exploatare;  Tipul clădirii;  Importanţa asigurării unei alimentări continue cu apă, fără întreruperi.

Figura 29: Ansamblu complet de ridicare a presiunii apei

8.12. Sisteme de protecţie Protecţia la suprapresiune şi la curgere inversă (backflow) După intrarea conductei de apă în clădire, se instalează: 1. Un filtru fin - protejează robineţii şi bateriile împotriva distrugerii premature; 2. Dispozitiv Dispozitiv de prevenire prevenire a curgerii curgerii inverse inverse (dispoz (dispozitiv itiv anti-refulare anti-refulare); ); 3. Vană pentru reglarea presiunii (reductor de presiune): reduce şi menţine presiunea apei în limite predefinite (de exemplu sub 0.4 MPa). Standardul STN EN 1717 introduce aceste măsuri în scopul prevenirii apariţiei unor avarii la elementele componente ale instalaţiilor de alimentare cu apă, precum şi pentru prevenirea contaminării apei.

Figura 30: Blocul apometrului în interiorul clădirii SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2



125

Există cinci metode de bază pentru a preveni pătrunderea apei dintr-un sistem cu apă nepotabilă în sistemul cu apă potabilă (dacă între ele există o conexiune): 1. O pungă/strat de aer (separare fizică între reţele – mărimea ei trebuie să fie cuprinsă între 20 şi 100 mm deasupra nivelului apei); 2. Un ansamblu cu două clapete de sens; 3. Un ansamblu bazat pe principiul “presiune redusă împotriva curgerii inverse” (compus din 2 clapete de sens independente, un reductor de presiune diferenţial şi robineţi de probă); 4. Un dispozitiv presurizat de rupere a vacuumului (întrerupe vacuumul care cauzează aspirarea apei în direcţie opusă curgerii atunci când apar condiţii de sifonaj invers, este compus dintr-o clapetă de sens şi o vană care permite accesul aerului, ambele funcţionând independent) 5. Un dispozi dispozitiv tiv atmosfe atmosferic ric de rupere a vacuumulu vacuumului.i. Toate trebuie montate în poziţie orizontală. Alte recomandări:  În cele mai înalte puncte ale coloanelor se montează aeri sitoare;  Deasupra pardoselii de la nivelul cel mai inferior se montează vane de separare şi golire.

Figura 31: Dispozitive de protecţie

Protecţia împotriva ruginii şi a crustelor 1.

Coroziunea este un fenomen de distrugere graduală în special a conductelor din oţel, printr-un proces chimic (oxidare) sau prin acţiunea unui agent chimic; 2. Mediul înconjurător afectează suprafaţa exterioară a conductei prin influenţele corozive şi prin schimbările de temperatură. 3. Suprafaţa interioară este distrusă prin coroziune mecanică, chimică sau electrochimică; în foarte puţine situaţii apa transportată creează un strat protector. Dacă apa este dură, sau dacă conţine minerale dizolvate sau particule solide în suspensie, ea trebuie tratată înainte de utilizare. Fără un tratament adecvat, ad ecvat, la temperaturi ridicate, sărurile din apă se vor depune, formând cruste care vor reduce dramatic performanţele sistemelor şi echipamentelor de alimentare cu apă caldă şi încălzire. Dacă preparatorul de apă caldă menajeră şi/sau conductele sunt în pericol de a fi corodate de apa care intră în clădire şi alimentează instalaţia, trebuie luate măsuri de protecţie împotriva coroziunii, pentru a preveni fenomene nedorite precum înfundarea conductelor, uzura prematură a armăturilor, creşterea consumului de energie, creşterea riscului apariţiei unei avarii.

Măsurile de luptă împotriva coroziunii se referă la: 1. 2.

Alegerea corectă a combinaţiilor de materiale utilizate în sistem Alegerea şi aplicarea unei metode de protecţie a suprafeţei conductelor  Pasive (ex. tratarea şi izolarea suprafeţei conductelor)  Active (ex. protecţia catodică)  ratarea apei: utilizarea unor inhibitori sau ajustarea nivelului pH-ului şi controlul prezenţei suspensiilor solide şi a oxigenului în apă.

Factori care trebuie luaţi în considerare când este vorba despre tratarea apei:        

Materialul conductei; Originea apei (subterană, de suprafaţă, conductă publică); Analiza chimică a apei; Parametrii fizici ai apei; Temperatura apei (min., max.) Utilizarea apei (apă de băut, apă pentru prepararea apei calde menajere); Cerinţe privind apa (calitate, cantitate, cronogramă de consum, presiune, debit) Dacă există spaţiul necesar pentru tratare.




126

Metode posibile de tratare a apei: 1. 2. 3.

Tratare chimică Tratare magnetică Tratare fizică

Protecţia termică a conductelor Protecţia împotriva temperaturii din mediul înconjurător;  Protecţia mediului înconjurător împotriva temperaturii ridicate a conductei;  Preluarea dilatărilor termice. Protecţia termică a conductelor subterane este realizată prin montarea lor la o adâncime situată sub adâncimea minimă de îngheţ. Conductele montate suprateran trebuie izolate termic. 

Grosimea minimă a izolaţie termice a conductei depinde de mai mulţi factori:  

Cazul conductelor montate aparent: 4 mm în spaţii neîncălzite, 9 mm în spaţii încălzite Cazul coloanelor şi ţevilor montate în canale: 4 mm dacă sunt separate, 13 mm dacă se află lângă conducta de apă caldă.

Protecţia împotriva zgomotelor şi vibraţiilor vibraţiilor

Figura 32: Surse de zgomot în clădiri 1 – conducte de apă şi armături; 2 – armături care picură; 3 – neetanşeităţi ale conductelor; 4 – evacuarea apei uzate în canalizare; 5 – ventilaţia forţată; 6 – zgomote structurale

Surse de zgomot în instalaţiile de apă din clădiri:        

Debitul de apă trece prin armătura unui obiect sanitar; Fitingurile, în special unele dintre ele; Ţevile, echipamentele, zgomotele structurale; Lovitura de berbec: variaţia bruscă a debitului; Viteza prea mare a apei în conducte; Dispozitivele de prindere a conductelor montate aparent; Schimbările bruşte de direcţie; Pompele şi compresoarele care nu au postamentul izolat corespunzător.

Protecţia la deformări nedorite Un lucru extrem de important este fixarea corectă a instalaţiei interioare pe elementele de construcţii: 1. Pentru conductele din oţel se recomandă folosirea de cârlige şi brăţări; 2. Este avantajos a utiliza cârlige făcute din acelaşi material ca şi conducta, mai ales în cazul conductelor din plastic; 3. Conductele orizontale de diametru mare sunt susţinute de suporţi tip şa aşezate pe pardoseală; 4. Conductele nu trebuie să suporte şi greutatea armăturilor din oţel şi a apometrelor – acestea trebuie fixate separat pe structura clădirii (crearea unor puncte fixe); 5. Conductele din plastic şi cele din cupru prezintă distanţe mai mici între 2 suporţi consecutivi decât conductele din oţel; 6. Traversările elementelor de construcţii (pereţi, planşee) se fac prin intermediul manşoanelor. Conducta nu trebuie să aibă contact mecanic cu manşonul, în caz contrar zgomotele şi vibraţiile care se propagă în lungul conductei vor fi transmise structurii clădirii. De asemenea, dacă interspaţiul dintre conductă şi manşon nu ar




127

fi umplut cu un material absorbant (ex. cauciuc), în urma dilatărilor şi contracţiilor ţevii s-ar produce un zgomot suplimentar datorită frecării.

Figura 33: Măsuri de protecţie împotriva zgomotelor

8.13. Configuraţia conductelor de distribuţie din interiorul clădirilor Conducte de distribuție ramificate - se adoptă in toate cazurile in care nu se impune o siguranţă mărită in alimentarea cu apă a consumatorilor. Forma ramificata prezintă avantajul unui consum mai redus de material datorită atât realizării unor trasee mai scurte, cât si unor diametre mai mici; prezintă însă dezavantajul scoaterii din funcţiune a consumatorilor situaţi in aval de punctul in care s-a produs defecţiunea pe conducta de distribuţie.

Conducte de distribuție inelare - se adoptă in cazul in care consumatorii necesită un regim continuu de alimentare cu apă datorită unor condiţii legate de procesul tehnologic sau de combatere a incendiilor.

Conducte cu distribuție mixtă - parţial inelare, parţial ramificate, pot să apară in cazul in care se prevede o distribuţie comună pentru consumatori care care trebuie alimentaţi cu apă, fără întrerupere si consumatori obişnuiţi.




Alte scheme

Instalaţie interioară de alimentare cu apă: a) cu distribuţie mixtă (sistem deschis); b) cu distribuţie inferioară (sistem închis)

Instalaţie interioară de alimentare cu apă: a) ramificată, cu distribuţie inferioară; b) inelară

Instalaţie interioară de alimentare cu apă: sistem combinat (hibrid)



128


129

8.14. Scheme de alimentare cu apă ale reţelei interioare Alimentarea directă sub presiunea apei se utilizează când presiunea apei in reţeaua publică este suficient de mare pentru a asigura o funcționare permanentă a tuturor punctelor de consum; in clădiri până la 3-4 etaje este schema cea mai folosită, fiind cea mai simplă.

Alimentarea cu rezervor de înălţime se adoptă in cazul când presiunea din conducta publică scade in timpul zilei periodic (in orele de consum maxim) si nu mai este suficientă asigurarea funcţionării normale a tuturor punctelor de consum; in acest caz apa se acumulează intr-un rezervor numit ''de înălţime''(amplasat in general in podul clădirii) in perioada când presiunea apei din reţeaua publică este cea normală, iar in orele de presiune scăzută, datorită consumului mărit pe reţea, instalaţia interioară este alimentată cu apa din acest rezervor.

Alimentarea cu pompa direct din rețeaua interioară se utilizează numai când consumul de apă este constant si când presiunea apei in rețeaua publică nu este suficientă in permanenţă. În orele de presiune normală in rețeaua publică alimentarea se face direct, iar in perioade de presiune scăzută se pune in funcțiune pompa. Pentru a împiedica trecerea apei din rețeaua interioară in cea exterioară in timpul funcționării pompei, se montează pe legătura directă un ventil de reținere.




130

Alimentarea cu pompa si cu rezervor de înălţime se folosește când presiunea in reţeaua publică este permanent scăzută sau pe perioade mai lungi, insuficientă pentru funcţionarea normală a punctelor de consum, iar consumul de apă este foarte variabil, cea ce face ca funcţionarea continuă a pompei să nu fie raţională. În acest caz reţeaua interioară este alimentată si direct printr-o conductă de ocolire a pompei.

Alimentarea cu pompe si rezervoare pneumatice (stație de hidrofor) se utilizează când presiunea in reţeaua publică este in mod permanent sau pe perioade lungi insuficientă pentru funcţionarea normală a tuturor punctelor de consum, consumul de apă fiind variabil. Staţia de hidrofor este formată din pompele de alimentare, din unul sau mai multe rezervoare pneumatice (recipiente de hidrofor sub presiune amplasate de obicei lângă pompe) si din accesoriile respective). Schemele de alimentare cu apă cu cu staţie de hidrofor sunt cele mai uzuale in clădirile in care nu se poate asigura funcţionarea instalaţiei direct cu apă la presiunea reţelei publice. 1. conducta conducta publica publica 2. branșament 3. apomet apometru ru 4. conducta conducta de ocolire ocolire 5. robine robinett 6. robinet de închidere cu descărcare (golire) 7. rezervor rezervor - tampon tampon deschis deschis 8. distribui distribuitor tor 9. robinet robinet cu plutitor plutitor 10. conducta de aerisire 11. pompe 12. clapete de reținere 13. conducta de ocolire 14. recipient (rezervor) de hidrofor 15. compresor de aer 16. motor electric pentru antrenarea compresorului 17. filtru pentru aer 18. clapeta (ventil) de reținere pentru aer 19. ventil de siguranță 20. presostat 21. automat pentru acționarea motorului electric al pompei 22. conducta principala de distribuție a apei 23. coloana 24. conducta de legătură de la obiectul sanitar la coloana 25. punct de consum al apei (obiect sanitar) 26. hidrant interior pentru incendiu 27. robinet de închidere cu descărcare 28. sticla de nivel




131

Alimentarea pe două sau mai multe zone se utilizează in clădirile foarte înalte a căror instalaţie necesită limitarea presiunii pe zone, astfel încât in fiecare zona presiunea statică să nu depăşească 60 mcolH2O; de asemenea se utilizează in clădirile in care la etajele inferioare sunt amplasate instalații cu consum mare de apă (bucătarii, spălătorii, duşuri), iar presiunea reţelei publice poate asigura funcţionarea normală numai a punctelor de consum de la aceste etaje. In schemele cu distribuţie pe zone, zona inferioară este alimentată în general direct cu apa din reţeaua publică, iar zonele superioare si hidranţii de incendiu de la toate etajele de către o staţie de hidrofor.

a - cu pomp pompaa in reze rezerv rvoa oare rele le de înălţime ale celor trei zone. b - cu alimentare intermediara de la zona 1 la zona 2 si de la zona 2 la zona 3. c - cu alimentare separata pe cele trei zone

8.15. Materiale şi echipamente specifice instalaţiilor interioare La realizarea instalaţiilor pentru construcţii se utilizează o serie de materiale şi echipamente între care conductele, armăturile şi fitingurile (piesele speciale) au un rol prioritar. Tipurile principale de conducte utilizate sunt: tuburi din fontă de presiune şi de scurgere, tuburi din beton armat şi precomprimat, tuburi din azbociment, tuburi şi ţevi din mase plastice, ţevi din oţel, ţevi din cupru, etc. Armăturile care se montează pot fi: de trecere, de închidere, pentru reglare, pentru siguranţă, pentru golire, pentru comandă, etc. MATERIALE: Țevi si fitinguri metalice: • Țevi din otel • Fitinguri zincate • Țevi si fitinguri din cupru • Țevi din plumb de presiune Țevi si fitinguri din materiale plastice • Țevi si fitinguri din polietilena de înaltă densitate PPHD • Țevi si fitinguri din PVC • Țevi si fitinguri din polipropilena PP-R




132

ARMĂTURI: • Robinete de colt cu ventil • Robinete cu ventil drept • Robinete cu sertar si corp oval • Robinete cu ventil sferic si racord olandez • Robinete de reținere cu ventil din fontă • Reductoare de presiune pentru apa

APARATE DE MASURA ŞI CONTROL: • Apometre • Termometre • Manometre

8.15.1 Conducte. Rol şi proprietăţi Conducta este un element de instalaţii închis, de formă tubulară, de obicei cu secţiune circulară, utilizat pentru transportul fluidelor. 1. De cele mai multe ori, prin conductă se înţelege ansamblul format din tubul propriu-zis, fitinguri (elementele de legătură), armături şi accesorii; 2. Funcţia elementară pe care o îndeplinesc conductele instalaţiei interioare este realizarea legăturii între armăturile obiectelor sanitare şi reţeaua publică. Cerinţe pe care trebuie să le îndeplinească conductele: Sanitare Sunt condiţii elementare (din punct de vedere igienic), prevăzute prevăzute în norme şi standarde Economice  Să fie ieftine – economii în investiţii, montaj facil;  Orice serviciu să fie obţinut în timp minim şi cu efort minim;  Să se respecte criteriul calităţii: orice metru de conductă de proastă calitate montat în instalaţie înseamnă de fapt o risipă de material, manoperă şi implicit reprezintă bani irosiţi. Estetice Aspectul este motivat cultural: nu necesită de obicei costuri suplimentare (un anumit tip preferat de armături pentru obiectele sanitare, etc.). Pentru alegerea materialului conductelor trebuie să se ţină seama de:  Compoziţia chimică a apei de alimentare;  Mediul în care conductele vor fi instalate (dacă există pericol de incendiu, coroziune, lipsă de igienă, posibilitatea apariţiei unor şocuri mecanice, etc.). Conductele trebuie să respecte condiţiile de funcţionare şi să reziste la probe (presiune, temperatură). Materialul conductelor de apă utilizate în instalaţiile interioare, conform standardului STN EN 806-1, poate fi : 1. Ţevi de oţel laminat; 2. Ţevi de oţel zincat; 3. Ţevi de cupru; 4. Ţevi de alamă; 5. Ţevi din material plastic; 6. Ţevi de sticlă; cu menţiunea că pentru alimentarea cu apă potabilă nu se poate folosi ţeava de oţel neagră.




133

Proprietăţile conductelor: Etanşare optimă pentru fluide, siguranţă în funcţionare;  Robusteţe: capacitatea de a prelua suprapresiuni, lovituri accidentale sau forţe externe;  Rezistenţă la coroziune şi la variaţii de temperatură;  O suprafaţă internă cât mai netedă (rugozitate mică, dar şi un număr minim de îmbinări);  Elasticitate adecvată – capacitatea de a prelua dilatările datorate variaţiilor de temperatură, dar şi eventuale deplasări ale elementelor de construcţii şi ale clădirii;  Durata de viaţă cât mai lungă;  Montaj, întreţinere, reparaţii / înlocuire cât mai uşoare. Durata de viaţă normată a unei conducte, în funcţie de materialul din care este confecţionată, variază după cum urmează: fontă – 80 ani, beton armat – 70 ani, plastic – 50…55 ani, oţel – 40 ani, azbociment – 30 ani. 

Diametre nominale şi presiuni nominale: n ominale: Diametrul nominal şi presiunea nominală constituie elementele de bază pentru normalizarea şi standardizarea conductelor.  Sunt astfel normalizate dimensiunile, tipurile de fitinguri/îmbinări, valorile de calcul, procedurile de producere, etc.;  Utilizarea unor valori numerice specifice face posibilă cooperarea pentru crearea unui standard ISO care reglementează în mod unitar producţia de conducte şi accesorii, indiferent de ţară; Diametrul nominal - DN reprezintă o valoare numerică prin care se denumesc în mod unitar conductele şi accesoriile acestora;  Se obişnuieşte ca această valoare utilizată pentru “etichetarea” conductelor şi accesoriilor să fie un număr întreg, cât mai aproape de dimensiunea reală de fabricaţi e;  În practica curentă, documentaţiile tehnice dau pentru DN valor i care se exprimă în mm, de exemplu DN 200;  În exprimările verbale se adaugă abrevierea DN, de exemplu “diametru nominal DN 10”;  Se utilizează uzual următoarele trepte de DN: 8, 10, 15, 20, 25, 32, 40, 50, 65, 80, 100, 125, 150, 200;  Unele documentaţii tehnice exprimă diametrul nominal în ţoli (1 zoll = 1 inch = 25.4 mm ; vezi Anexa A pentru echivalarea treptelor dimensionale din ţoli în mm) Presiunea Nominală - PN este (supra)presiunea maximă în regim de funcţionare la temperatura mediului ambiant (20 °C), la care este asigurată durata de viaţă normată a îmbinărilor conductelor şi armăturilor. 1. În literatura tehnică presiunea nominală se notează prescurtat PN, urmată de o valoare numerică (care exprimă presiunea în 10 -1MPa), adică PN 6 înseamnă o (supra)presiune în conductă în valoare de 0.6 MPa; 2. Presiunea nominală este în realitate strict legată de temperatura de funcţionare.

Tabelul 1: Presiuni nominale şi clase de funcţionare (selecţie) Presiunea Nominală PN

0,4 1 2,5 6 10 16 25 40 1 2

Clase de funcţionare 1

B

A I II Temperatura de funcţionare (°C) Minimă Maximă -50 -25 +200 +300 Presiunea de regim maximă ppmax (MPa) 0.04 0.04 0.04 0.10 0.10 0.10 0.08 0.25 0.25 0.25 0.20 0.63 0.63 0.63 0.50 1.00 1.00 1.00 0.80 1.60 1.60 1.60 1.30 2.50 2.50 2.50 2.00 4.00 4.00 4.00 3.20

III

Presiunea de încercare 2 (MPa)

+400 0,40 0,63 1,00 1,60 2,50

0,10 0,20 0,40 0,90 1,50 2,40 3,80 6,00

Clasele IV - IX se referă la temperaturi în funcţionare cuprinse între 425 şi 600°C. Presiunea de încercare se referă la condiţii de testare la rece.




134

Figura 18. Dimensiunile conductelor depind de material (oţel, cupru, plastic)

Conductele metalice şi cele ceramice sunt caracterizate practic prin diametrul interior (DN/DI), iar conductele din material plastic şi cele din cupru, prin diametrul exterior (DN/DE). Motive:  Conductele din material plastic sunt produse pentru diferite trepte de presiune, prin schimbarea grosimii pereţilor şi păstrarea constantă a diametrului exterior;  În acest mod, fitingurile se pot utiliza în mod unitar pentru toate treptele de presiune;  Diametrul exterior trebuie menţinut constant (indiferent de treapta de presiune) pentru a permite o potrivire precisă cu diametrul interior al pieselor de legătură. La alegerea materialului conductelor pentru alimentarea cu apă trebuie luate în considerare următoarele criterii: • Costul iniţial • Costul de montaj • Durata de viaţă estimată • Greutatea • Rezistenţa chimică • Susceptibilitatea la coroziune • Prelucrarea facilă • Dilatarea termică • Pierderile de presiune în conducte • Rezistenţa la rupere • Treptele de presiune • Rigiditatea • Rezistenţa la încovoiere/turtire • Combustibilitatea • Uşurinţa în realizarea îmbinărilor • Spaţiul necesar • Standardele şi specificaţiile tehnice în vigoare • Dacă se pretează la montare îngropată

Categorii de apă care circulă prin conducte: Apă potabilă – apă curată, cu o compoziţie chimică şi bacteriologică corespunzătoare pentru a putea fi consumată de oameni sau animale. Calitatea ei trebuie asigurată în conformitate cu standardele în vigoare (Standardul STN 75 7111.Calitatea apei. Apă potabilă). Există în unele instalaţii şi o categorie inferioară de apă ”), inofensivă din punct de vedere igienic, dar nerecomandată pentru gătit sau consum. (“service water ”), uti lizată pentru diverse scopuri tehnologice, t ehnologice, calitatea cali tatea ei nu este e ste general definită, ci trebuie Apă tehnologică – utilizată stabilită pentru fiecare caz în parte. încălzi tă. Temperatura Apă caldă menajeră – provine din apa potabilă care a fost încălzită. minimă a apei calde nu trebuie să coboare sub temperatura corpului uman. În cazul particular al apei calde utilizate la spălarea veselei, temperatura recomandată este cuprinsă între 52°C şi 55°C. Apă uzată – 2 categorii principale: menajeră – apa uzată de la bucătării, băi sau closete; ea este denumită “NEAGRĂ” (dacă  Apa uzată menajeră – conţine excremente umane) sau “GRI” (dacă nu conţine excremente umane). meteorică – provine din precipitaţii şi este considerată convenţional curată.  Apa meteorică –




135

Conductele de apă trebuie să fie cât mai scurte şi să urmeze traseul cel mai direct spre punctele de consum: 1. Trebui Trebuiee utilizat utilizatee sisteme complete de conducte, care includ elementele de prindere, protecţie, precum şi tehnologii/kituri de întreţinere şi reparaţii; 2. Montajul conductelor trebuie făcut de aşa manieră încât să asigure stabilitatea instalaţiei şi a clădirii, să existe un acces uşor pentru întreţinere şi reparaţii, iar eventualele defecţiuni/avarii să nu pericliteze integritatea construcţiei; Conductele de apă nu se vor instala: 1. În spaţii în care există pericol de îngheţ; 2. Pe/în anvelopa care protejează din punct de vedere termotehnic clădirea; 3. Sub fundaţiile din beton armat; 4. Îngropate în pământ sub pardoseala celui mai de jos nivel; 5. Pe pereţii care despart camerele de baie de dormitoare sau camere de zi, 1. dacă greutatea acestora este mai mică de 22 kg/m2; 6. În spaţii cu mediu toxic, mai ales dacă ulterior ajung a jung în spaţii cu mediu benign; 7. În coşuri de fum sau canale de ventilare; 8. În/pe acoperişuri. Conductele de apă se montează cu pantă în sens invers curgerii. Ele trebuie să fie izolate termic. Grosimea minimă a izolaţiei depinde de locul în care sunt montate. Dacă există pericol de coroziune din partea apei, se vor lua măsuri de protecţie (tratarea fizică, magnetică sau chimică a apei). 1. Fiecare conductă trebuie să aibă un singur branşament la reţeaua publică 2. Panta conductei de branşament este de min. 0,3 % spre conducta publică 3. Adâncimea minimă de montaj în pământ este de 1,2 - 1,6 m, max. 2 m; 4. Zona de protecţie împotriva distrugerilor provocate de avarii este de 2 m de ambele părţi ale conductei, măsuraţi din axul conductei.

8.15.2. Materiale din care sunt confecţionate conductele Alegerea materialului care să răspundă cel mai bine scopului şi cerinţelor tehnice, de calitate, estetice, etc. constituie o problemă esenţială pentru ceea ce este o construcţie în ansamblul ei, cu utilităţile necesare, motiv care impune cunoaşterea exactă, clară şi completă a materialelor şi caracteristicile acestora. În structura instalaţiilor aproape în exclusivitate ponderea cea mai mare o ocupă conductele. Din acest punct de vedere este necesară necesară cunoaşterea materialelor din care se execută ţevile şi tuburile folosite la realizarea reţelelor de conducte. Clasificarea tuburilor şi ţevilor după natura materialului:  tuburi din fontă: - de presiune; - de surgere;  tuburi din beton: - simplu pentru canalizări; - armat centrifugat; - precomprimat (Premo);  tuburi din azbociment:  tuburi şi ţevi din mase plastice: a) –polietilena (PE): - de înaltă densitate (PE-HD); - de medie densitate (PE-MD); - reticulară (PER / VPE / PEX); - reticulară PEXAL b) – polibutilena (PB); c) – polipropilena (PP): - homopolimerizată (PP-H); - copolimerizată în masă (PP-C); - copolimerizată static (PP-R); d) – policlorura de vinil (PCV, denumire comercială PVC): - de tip uşor (PVC-U); - de tip mediu (PVC-M); - de tip greu (PVC-G); e) – policlorura de vinil clorurată (PVC-C sau CPVC);  ţevi din oţel: - fără sudură laminate la cald, STAS 404; - sudate longitudinal, STAS 7656 (negre sau zincate); - sudate elicoidal, STAS 6898;




136

 ţevi din cupru: - ecruisat (dur, rigid), sub formă de bare drepte;

- recopt (moale), sub formă de colac;  ţevi din plumb: - de presiune, sub formă de colac; - de scurgere, sub formă de bare;

Ţevi din oţel În instalaţii se utilizează ţeava neagră de oţel şi ţeava de oţel zincată. Ţevile din oţel pot fi laminate sau sudate. 1. Ţevile din oţel au o rigiditate foarte bună, rezistenţă mare la compresiune şi rezistenţă structurală ridicată. 2. Ţevile din oţel se îmbină de obicei cu fitinguri filetate, dar şi prin sudură sau folosind flanşe. 3. Durata de viaţă este doar de aproximativ 12…15 ani, în funcţie de debitul vehiculat, de caracteristicile fluidului şi de calitatea acoperirii cu zinc.

Ţevi din fontă Fonta ductilă este o fontă specială în compoziţia căreia s-a introdus magneziu, rezultând un material cu o rezistenţă excepţională. Ca urmare, fonta ductilă a înlocuit în conductele publice fonta de presiune. 1. Prezintă o rezistenţă foarte bună la coroziune, ceea ce o recomandă pentru montarea subterană; 2. Fonta gri este un tip special de fontă care conţine şi siliciu. De obicei, conductele din fontă gri sunt emailate sau cimentate pe interior; 3. Tuburile din fontă se îmbină uzual cu mufe şi garnituri de cauciuc; 4. Fonta este utilizată şi în instalaţiile de canalizare (fontă de scurgere); 5. Avantaje: rezistă la sarcini exterioare moderate, are o bună rezistenţă la foc, coeficienţi de rezistenţă hidraulică reduşi; 6. Durata de viaţă este mare, s-a constatat că ţevile din fontă funcţionează fără probleme şi după 100 de ani; 7. Dezavantaje: fonta este casantă şi are greutate mare.

Ţevi din cupru Cuprul a fost folosit de egipteni încă din anii 2500 î.e.n, iar romanii l-au utilizat pentru construcţia instalaţiilor de alimentare cu apă şi a rezervoarelor. Ţevile din cupru sunt utilizate pe scară largă în instalaţii de alimentare cu apă deoarece: 1. Se poate modela şi îmbina uşor, nu ocupă spaţiu mult, are un aspect plăcut; 2. Nu permite formarea crustelor pe interior, iar pierderile de presiune sunt reduse (suprafaţă netedă); 3. Greutatea este mică, transportul şi montajul se fac uşor, durata de viaţă este mare. 4. Se îmbină cu fitinguri, prin sudură. Reguli pentru proiectare:  Ţevile din cupru nu sunt recomandate dacă apa are un pH mai mic de 6.5;  Preluarea dilatărilor termice se face la fel ca şi pentru conductele din material plastic;  Într-o instalaţie în care se montează atât ţevi din oţel, cât şi ţevi din cupru, cuprul trebuie montat întotdeauna după oţel în direcţia curgerii, pentru a evita pericolul de coroziune.

Ţevi din plumb Plumbul este cel mai vechi material utilizat în instalaţiile de apă. Există ţevi din plumb de presiune şi ţevi din plumb de scurgere (pentru canalizări). 1. Diferite aliaje sunt disponibile pentru aplicaţii speciale; 2. Îmbinările se execută prin lipire cu aliaj de cositor; 3. Plumbul este utilizat pentru conductele de legătură la unele obiecte sanitare, pentru apele uzate radioactive sau în laboratoare, pentru evacuarea apelor uzate corozive. 4. Este din ce în ce mai rar utilizat în instalaţiile de canalizare, iar UE a interzis folosirea plumbului în instalaţiile de apă, datorită pericolului pe care îl prezintă asupra sănătăţii (Pb face parte din categoria metalelor grele care provoacă în timp otrăvirea organismului).

Tuburi din gresie ceramică antiacidă Se foloseşte pentru sistemele de canalizare (montaj îngropat). Deşi rezistă foarte bine chimic la agresivitatea solului şi la efluenţii corozivi, materialul este casant. Îmbinarea se realizează r ealizează cu mufe şi inele de cauciuc. S-a constatat că îmbinările realizate înainte de 1990 sunt adesea defectuoase – au loc scurgeri din sistemul de canalizare.




137

Ţevi din sticlă Sunt fabricate dintr-o sticlă specială (borosilicat cu slab conţinut alcalin) cu coeficient de dilatare termică redus. Se utilizează în principal pentru canalizarea lichidelor corozive în industria chimică, farmaceutică şi alimentară. Sticla este foarte casantă.

Tuburi din azbociment Conductele din azbociment sunt realizate dintr-un amestec de ciment, fibre de azbest şi apă. Au greutate redusă, rezistă bine la presiune, îndoire, îngheţ, temperaturi înalte, foc. Nu rezistă la lovituri şi şocuri. Se utilizează la aducţiunile de apă şi la reţelele de canalizare. Fibrele de azbest au o influenţă negativă asupra sănătăţii, pericolul fiind mortal dacă sunt inspirate în plămâni.

Ţevi din material plastic Conductele din plastic sunt confecţionate dintr-un material care conţine ca ingredient esenţial una sau mai multe substanţe organice polimerice. Dacă este supus la temperaturi ridicate şi la presiune, materialul plastic curge şi poate fi uşor prelucrat sub formă de ţevi. 1. Avantaje: cost iniţial redus, greutate redusă, flexibilitate ridicată; 2. Rezistenţă ridicată la coroziune; 3. Ţevile pot avea lungimi mari; 4. Proprietăţile sunt date în tabelul 2, ca valori medii la temperatura de 20°C

Dezavantajele ţevilor din plastic: 1. 2. 3.

Rezistenţă redusă la foc, producere de gaze toxice în momentul combustiei; Rezistenţă redusă la solvenţi, nu pot suporta presiuni mari la temperaturi înalte; Unele materiale plastice sunt susceptibile a-şi modifica structura dacă sunt expuse timp îndelungat la razele solare; 4. Trebuie să fie protejate la şocuri mecanice; 5. Durata de viaţă depinde de temperatura de funcţionare. Cu cât temperatura este mai mică, rigiditatea mecanică este mai mare. De exemplu, dacă durata estimată de viaţă este de 50 ani, ţevile se vor putea folosi după cum urmează:  PN 10 - doar pentru instalaţii de alimentare cu apă rece sau încălzire prin pardoseală;  PN 16 - pentru instalaţii de alimentare cu apă caldă, dacă durata de viaţă proiectată nu este mai mare de 25 de ani;  PN 20 - pentru instalaţii de alimentare cu apă caldă şi pentru sisteme de încălzire . În raport cu presiunea nominală, pentru conductele din plastic se disting următoarele trepte de presiune: PN 10, PN 12,5, PN 16 şi PN 20. Numerele reprezintă în acest context presiunea maximă admisă care oferă o durată de viaţă de maxim 50 de ani la temperatura 30oC ! Se recomandă proiectarea unitară a instalaţiilor de alimentare cu apă rece şi caldă, dacă este posibil folosind acelaşi tip de material plastic pentru conducte.




138

Tabelul 2: Proprietăţile ţevilor din material plastic Parametru

Densitate Punct de rupere Rezistenţă la tracţiune Ductilitate Modul de elasticitate Rezistenţă la încovoiere Rigiditate Punct de înmuiere Coeficient de dilatare termică Coeficient de conducţie termică Domeniul de utilizare (temperatură)

Unitate de măsură

PVC

PVC-C

HDPE

PEX

PP-1

PB

kg/m MPa

1440 55

1540 60

920 8

950 24

900 34

1120 40

MPa

45

65

12

30

35

40

% MPa

20 3000

20 3100

600 600

400 900

600 1300

30 2000

MPa

90

120

20

32

46

65

kJ/m °C

3-5 76

3 112

Nu crapă 30

Nu crapă 65

7-15 83

15-20 100

mm/m. /m.°C

8.10

7.10

18.10

20.10

15.10

W/m.K

0,15

0,14

0,34

0,43

0,34

0,21

°C

5 … 40

5… 100

- 50 … +30

-50… +100

5 … 80

-40 … +90

-5

-5

-5

-5

-5

-5

7.10

Domeniile de utilizare ale diferitelor tipuri de ţevi din material plastic, precum şi sudabilitatea lor, sunt prezentate prezentate în tabelul tabelul 3.

Tabelul 3: Domenii de utilizare ale ţevilor din plastic Material LDPE HDPE PEX PP-1 PP-2 PP-3 PB PVC-C

Utilizare

Sudabilitate

Apă potabilă Apă potabilă Apă potabilă, apă caldă menajeră Apă potabilă, apă caldă menajeră cu restricţii Apă potabilă Apă potabilă, apă caldă menajeră Apă potabilă, apă caldă menajeră Apă potabilă, apă caldă menajeră




139

Tabelul 4: Comparaţie între 3 tipuri de ţevi care pot fi utilizate pentru instalaţiile de canalizare Materialul conductei de canalizare

Proprietăţi Rezistenţa de scurtă durată la temperaturi ale fluidului de până la 80°C Rezistenţa de lungă durată la temperaturi ale fluidului de până la 80°C Rezistenţa la solvenţi Rezistenţa la abraziune Rezistenţa la formarea crustelor (depuneri) Rezistenţa la radiaţia UV Necesitatea protejării conductei în cazul montării în terenuri agresive Rezistenţa la impact Flexibilitatea Materialul este reciclabil Eficienţa izolării fonice Uşurinţa în realizarea îmbinărilor Posibilitatea prefabricării

HDPE √

√ √ √ √ √

PVC √

Fontă √

√ √ √ √ √

√ √ √ √ √ √

√

√ √

√ √

În ultima perioadă, în instalaţii instalaţ ii se utilizează din ce în ce mai mult ţevile multistrat : 1. Combină avantajele ţevilor din plastic cu avantajele ţevilor metalice; 2. Suprafaţa interioară a tubului (material plastic) prelungeşte durata de viaţă a conductei, fiind netedă din punct de vedere hidraulic; 3. Stratul de metal intermediar asigură rigiditatea necesară împotriva suprapresiunilor, uniformitatea profilului, elimină dilatările termice importante pe care le prezintă materialul plastic; 4. Stratul de plastic exterior are o funcţie de protecţie; 5. Îmbinările se realizează cu fitinguri din alamă a lamă cu suprafaţa nichelată, care au o durată dura tă de viaţă lungă; 6. Ţeava multistrat are parametri tehnici excepţionali şi se îmbină cu uşurinţă; 7. Îmbunătăţeşte parametrii acustici ai instalaţiei (stratul exterior din material plastic are proprietăţi absorbante).

Figura 19: Tipuri de ţeavă multistrat Problemele care apar în legătură cu conductele din plastic îşi au originea în: 1. Combinarea şi amestecarea produselor de la mai mulţi producători diferiţi, sau cu specificaţii tehnice diferite (Acelaşi tip generic de ţeavă prezintă diferenţe de la producător la producător !); 2. Combinarea plasticului (ţevi, fitinguri, etc.) cu alte materiale care au o durată de viaţă mai mică (de exemplu sistemul de distribuţie al apei se execută din plastic, iar distribuitorul din oţel); 3. Nu se respectă prescripţiile de montaj stipulate de către producător (de exemplu distanţa dintre elementele de susţinere) şi nu se permite deplasarea conductei (compensatori “U”); 4. Utilizarea conductelor din plastic pentru instalaţiile de combatere a incendiilor, fără ca acestea să fie protejate la foc; 5. Legături/îmbinări între plastic şi metal. Trebuie ţinut cont de faptul că producătorii ţevilor din material plastic îşi ajustează produsele în funcţie de cererea pieţei. În viitor se prevede că vor apărea noi materiale plastice, iar cele clasice vor avea parametrii radical modificaţi.




140

8.15.3. Recunoaşterea şi caracterizarea conductelor Alegerea materialului cel mai potrivit pentru realizarea unui anume tip de instalaţie, care să răspundă cel mai bine scopului necesită o cunoaştere cât mai bună a materialelor şi a caracteristicilor acestora. Tipul conductei

tuburi din fontă de presiune tuburi din beton simplu tuburi din beton armat centrifugat tuburi din beton armat precomprimat (Premo); Premo);

tuburi din azbociment

caracteristici - se uzinează cu mufă sau cu flanşă - rezistenţă bună la coroziune - se fabrică cu mufă şi cu cep şi buză - se fabrică la un capăt cu mufă şi unul drept - se fabrică cu mufă; - au rezistenţă bună la agresivitatea solurilor normale - au capetele calibrate prin strunjire, - au rezistenţă la coroziunea electrochimică

Reţele de alimentări cu apă şi de canalizări exterioare

Cu mufă la un capăt şi prag inelar la celălalt, iar etanşarea cu inel din cauciuc

Reţele de alimentări cu apă sub presiune şi mai rar la canalizări interioare

Cu mufă (manşon) din azbociment şi inele din cauciuc şi cu mufă din fontă şi flanşe (tip Gibault)

- flexibilitate, - rezistent la temperatură

- instalaţii interioare de încălzire şi - instalaţii sanitare interioare de apă caldă sau rece

ţevi din cupru (ecruisat-dur, recopt-moale)

- rezistenţă bună la oxigen şi radiaţii uv. - flexibilitate şi rezistenţe mecanice bune

- flexibilă, şi rezistentă - instalaţii interioare de încălzire şi ţevi din la temperatură şi instalaţii sanitare interioare de apă polietilenă caldă sau rece reticulară PEXAL îmbătrânire


Modalităţi de îmbinare Cu mufă şi etanşare prin ştemuire Cu flanşe şi etanşare cu garnitură Umedă cu mortar de ciment Uscată cu inel de cauciuc Cu mufă şi etanşare cu frânghie gudronată şi mortar de ciment sau mastic bituminos

Reţele de alimentări cu apă prin gravitaţie sau sub presiune

- Flexibilitate mare; - rezistenţă mare la radiaţii ultraviolete - flexibilitate mare - rezistenţă slabă la căldură şi la ultraviolete

- au rezidenţă mare la presiuni interne mari şi sarcini dinamice

tuburi şi ţevi din polietilenă de înaltă şi medie densitate ţevi din polietilenă reticulară (PER, VPE, PEX);

Reţele exterioare de canalizare

- Reţele exterioare de alimentare cu apă, instalaţii de încălzire, reţele şi instalaţii de gaz, reţele termice - Instalaţii interioare de apă rece şi apă caldă - Instalaţii de interioare de apă rece şi apă caldă şi instalaţii de încălzire - instalaţii de oxigen - instalaţii frigorifice şi de climatizare - instalaţii interioare de apă rece şi caldă (de presiune); - instalaţii interioare de canalizare - reţele de apă şi gaz sub presiune şi reţele de canalizare a apelor uzate menajere, numai în montaj îngropat - instalaţii interioare de apă rece

ţevi din oţel (laminate şi sudate)

ţevi din plumb

Domeniul de utilizare Reţele de apă sub presiune, - îngropate numai cu mufă - neîngropate de preferinţă cu flanşe

Sudare oxiacetilenică sau cu arc electric, cu flanşe, cu mufă şi prin înşurubare

Prin lipire (moale), prin presare, prin strângere (cu piese speciale filetate) Prin lipire (moale), prin ştemuire, prin strângere (cu piese speciale filetate) Sudare prin polifuziune şi electrofuziune Prin presare şi etanşare cu inel din cauciuc la diametre mici Prin strângere şi prin presare cu fitinguri speciale Prin strângere cu piuliţă şi ogivă tăiată Prin presare cu fitinguri speciale



Tipul conductei

ţevi din polibutilenă

ţevi din polipropilenă ţevi din policlorură de vinil de tip uşor ţevi din policlorură de vinil de tip mediu şi greu ţevi din policlorură de vinil clorurată

caracteristici - rezistenţă la lovire, flexibilitate - rezistenţă mare la întindere şi fluaj, la abraziune şi tensiune mecanică - rezistenţă chimică, - flexibilitate foarte redusă

Domeniul de utilizare - instalaţii sanitare interioare de apă caldă sau rece şi instalaţii interioare de încălzire

141

Modalităţi de îmbinare Prin strângere cu fitinguri speciale Sudare prin polifuziune şi electrofuziune

- instalaţii interioare de apă potabilă şi de canalizare - instalaţii de încălzire

Sudare prin polifuziune şi electrofuziune

- poate fi modelat la cald în mod repetat

- instalaţii interioare de canalizare

Lipire cu adeziv Sudare prin polifuziune

- poate fi modelat la cald în mod repetat

- instalaţii interioare şi reţele exterioare de apă potabilă sub presiune

Sudare prin polifuziune

- rezistenţe mecanice mari - rezistenţă electrochimică

- instalaţii interioare de încălzire şi - instalaţii sanitare interioare de apă caldă sau rece

Lipire cu adeziv

Important de reţinut! Proprietăţile materialului conductei sunt determinante în alegerea tipului de conductă pentru o o folosinţă sau alta. Modalităţile de îmbinare a conductelor infuienţează alegerea materialului după cum montarea se o face în exterior aerian sau subteran şi în interiorul clădirilor peste finisaje, mascat sau îngropat.

8.15.4. Îmbinarea prin sudare a ţevilor din polietilenă de înaltă densitate (PEHD) Ţevile din PEHD (polietilenă de înaltă densitate), în funcţie de diametru (d) se pot suda: cap la cap, cu manşon, tip şa, în ramificaţie, sau cu element rezistiv. Polietilena este un material termoplastic, flexibil, insipid, inodor, netoxic ce se descompune aproape de +300 o C şi se înmoaie în jurul temperaturii de +115 oC. Modul de prelucrare al polimerilor termoplastici, respectiv comportarea lor la sudare este funcţie de relaţiile reciproce dintre factorii externi (temperatură, timpul de acţionare a temperaturii, presiunea de contact, timpul de acţionare a presiunii, etc.) şi structura polimerilor, care este strict determinată de mecanismele de legătură moleculară. Sudarea polimerilor termoplastici se poate realiza în domeniul de temperaturi cuprinse între înmuierearespectiv topirea cristalelor şi temperatura de degradare termică. În vederea realizării în bune condiţii a îmbinărilor sudate a ţevilor din polietilenă de înaltă densitate este necesară asigurarea următoarelor condiţii:  încălzirea şi menţinerea pieselor în zona de sudare la o anumită temperatură de sudare T s;  realizarea unui contact cât mai bun al suprafeţelor pieselor de sudat în zona de îmbinare;  asigurarea unui timp optim de desfăşurare a procesului de sudare. În procesul de sudare temperatura este factorul cel mai important, de aceea toate procedeele de sudare sunt legate de încălzirea , respectiv de introducerea de energie termică la locul contactului dintre piesele ce urmează a fi sudate. Sudarea cap la cap cu element încălzitor – încălzitor – se recomandă la ţevile din PEHD cu diametre peste 110 mm (d › 110 mm). 1) pregătirea pentru sudare: în echipamentul de sudare aşezat pe o suprafaţă orizontală plană se montează bacurile având mărimea o corespunzătoare ţevilor ce urmează a fi sudate;



INSTALATOR INSTALAŢII TEHNICO-SANITARE ŞI GAZE o

o

o

o

o

o

o

o

o

o o

o o

o o

o o

o

o

o

o

o

o

o

o

142

în vederea compensării comp ensării (evitării) eforturilor de încovoiere î ncovoiere care pot apare în ţeavă în echipamentul de sudare, se recomandă utilizarea unor dispozitive cu role pentru susţinerea ţevilor de o parte şi de alta a echipamentului de sudare; capetele ţevilor ce urmează a fi sudate se curăţă de impurităţi pe aproximativ 0,5 m, la exterior şi interior (după posibilităţi); nu se admit defecte ale capetelor ţevilor cum ar fi: neregularităţi ale suprafeţelor, neomogenităţi ale culorii, ovalitate, etc; se introduc ţevile în bacurile echipamentului de sudar, astfel încât lungimea liberă a capătului ţevilor să fie de aproximativ 30-40 mm; se potriveşte atât înălţimea cât şi poziţia dispozitivelor de susţinere a ţevilor, astfel încât ţevile să fie în contact cu partea inferioară a bacurilor; se închide partea superioară a bacurilor şi se măsoară excentricitatea; dacă excentricitatea este mai mare decât cea admisă, bacurile se desfac şi se încearcă găsirea unei poziţii optime prin rotirea ţevilor; ţevile fixate definitiv, prăfuite sau cu alte impurităţi care nu pot fi elimina-te în stare uscată se curăţa cu o lavetă (cârpă) îmbibată cu alcool tehnic, tetraclorură de carbon sau alţi diluanţi pentru grăsimi care nu lasă urme la evaporare; după uscare se montează în echipament freza şi se începe prelucrarea capetelor de ţeavă alegând forţa de apăsare astfel încât discurile aşchietoare să se acţioneze uşor; frezarea se continuă până când lungimea materialului desprins de pe suprafeţele frontale ale ţevilor are o lungime de aproximativ 1,5 ori (o dată şi jumătate) lungimea circumferinţei ţevii; forţa de apăsare se va reduce treptat la zero, fără desfacerea bacurilor; cele două capete se îndepărtează, se scoate freza din echipament iar capetele ţevii se aduc din nou în contact; capetele ţevilor se apasă cu forţa de sudare verificându-se excentricitatea şi deschiderea acestora, care dacă sunt în limitele admise se poate începe sudarea; elementul încălzitor se curăţă cu o cârpă care nu conţine fibre sintetice şi nu lasă scame; cel puţin o dată pe zi, la începerea programului de lucru se verifică menţinerea şi uniformitatea temperaturii pe suprafaţa elementului încălzitor; nu se admit variaţii variaţii ale temperaturii elementului încălzitor mai mari de ± 5 oC faţă de cea indicată de acesta; elementul încălzitor se aduce la temperatura de sudare, T= (200-220) oC, utilizându-se temperaturi mai scăzute (spre limita inferioară) pentru ţevi cu grosime mai mare. 2) sudarea propriu-zisă sudarea se face conform diagramei de sudare; capetele de ţeavă se îndepărtează pentru a introduce elementul încălzitor între acestea, după care apropiind lent ţevile se apasă cu forţa (presiunea) de încălzire până când pe circumferinţa ţevilor apare un inel de material topit; menţinerea ţevilor în această fază se face un anumit interval de timp (conform diagramei), după care forţa de apăsare se reduce treptat la zero; la epuizarea timpului de încălzire, ţevile se depărtează la (50-60) mm, iar elementul încălzitor se retrage (îndepărtează); se aduc din nou în contact capetele ţevilor apăsând cu o forţă ce va creşte progresiv până la valoarea forţei necesară sudării; forţa se menţine la această valoare până la răcirea îmbinării (aprox. +40 oC), după care se reduce trepat la zero; nu este permisă răcirea îmbinării sudate prin ventilarea aerului sau cu apă. 3) condiţii de lucru procesul de sudare se va desfăşura în condiţii atmosferice bune-fără măsuri de protecţie suplimentare, când temperatura mediului ambiant este de minim +5 oC (lipsa curenţilor de aer, precipitaţii atmosferice); când condiţiile atmosferice sunt neprielnice (vânt, lapoviţă, ploaie, ninsoare) locul de sudare va fi protejat obligatoriu cu cabine gen cort încălzit. 4) asigurarea calităţii la încheierea lucrărilor este necesar ca executantul să prezinte beneficiarului „cartea tehnică” a lucrării, care să cuprindă: - calitatea şi dimensiunile ţevilor şi fitingurilor folosite; - numele şi poansonul sudorului; - documente atestând toate controalele de calitate efectuate, etc. SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2



143

8.15.5. Piese speciale. Armături

Polietilenă de înaltă densitate

Piesă pentru cuplare din fontă (Gibault)

Robi Robine nett de tre trecere cere

PVC-piese speciale

Robi Robine nett de tre trecere cere (închidere)

Ţevi şi fitinguri din cupru

Robinet de trecere (închidere)

Ţevi PVC-G (greu)

Robinet de reglare

Piese instalatii de apa




ARMĂTURI PENTRU CONDUCTE



144


PIESE SPECIALE PENTRU CONDUCTE PEXAL



145


PIESE SPECIALE PENTRU CONDUCTE DIN POLIETILENĂ DE ÎNALTĂ DENSITATE (PE-HD)



146


Pompe pentru instalații de recirculare apă caldă menajeră

Pompe centrifugale de înaltă presiune & debit mare

Hidrofoare pentru clădiri mari



147


Rezervoare – tampon Aceste rezervoare au fost concepute si realizate pentru stocarea apei potabile. Sunt turnate dintr-o singură bucată si sunt confecţionate din polipropilenă alimentară de foarte bună calitate, fapt ce asigura protecţia împotriva razelor ultraviolete. Sunt uşoare, incasabile, uşor de manipulat si la cerere pot fi prevăzute cu accesoriile necesare: robineţi cu plutitor, robineţi de golire, preaplin. Domeniile de utilizare sunt: instalații hidrosanitare, instalații de irigație, tratament al apei, industria chimică.



148


149

8.16. Întreţinerea instalaţiilor Funcţionare – utilizare fără incidente sau probleme; periodic se fac verificări asupra gradului de uzură şi deteriorărilor. Întreţinere – operaţiuni pentru păstrarea parametrilor de funcţionare ai instalaţiei în limite normale fără a cheltui sume importante de bani; Reparaţie – Reparaţie – înlocuirea unui element din instalaţie, corectarea corectar ea funcţionării lui sau adăugarea de noi materiale; material e; Reconstrucţie – Reconstrucţie – aducerea construcţiei la condiţiile iniţiale, după eliminarea prin înlocuire a elementelor uzate – la capătul duratei de viaţă a respectivelor elemente; Modernizare – Modernizare – intervenţii făcute cu scopul de a îmbunătăţi o stare de lucruri existentă.  Întreţinerea este secretul unei durate de viaţă îndelungate şi a funcţionării tuturor componentelor oricărei instalaţii;  Furnizorul instalaţiei descrie metodele de întreţinere şi frecvenţa lor în protocolul care se încheie la punerea în funcţiune a instalaţiei;  Pentru clădirile importante se recomandă a utiliza reguli de funcţionare;  Strategia pe termen lung în domeniul întreţinerii trebuie să se bazeze pe trecerea de la întreţinerea preventivă clasică la întreţinerea de tip predictiv tip predictiv şi proactiv . Principiile sunt: 1. Cuantificarea statutului şi calităţii operaţiilor de întreţinere prin indicatori cheie; 2. Siguranţă; 3. Directive tehnico-organizaţionale privind performanţa sistemului 4. Concentrarea asupra cauzelor problemelor, nu asupra consecinţelor.

8.16.1. Funcţionarea, întreţinerea şi repararea instalaţiilor de distribuţie a apei 1. 2. 3. 4. 5. 6.

Apa este transportată prin conducte la consumator. Alimentarea neîntreruptă cu apă este o condiţie de bază a unui trai decent.; Montarea şi repararea instalaţiilor interioare de apă trebuie făcută de personal specializat, care să asigure funcţionarea instalaţiei în conformitate cu documentaţia aprobată şi cu standardele; Lucrările pot începe după obţinerea autorizaţiei de construcţie şi aprobarea documentaţiei; Operatorul de apă local (compania de apă din zonă) trebuie înştiinţat cu privire la orice instalaţie nouă sau operaţie majoră de întreţinere; Într-un jurnal trebuie înregistrate toate t oate etapele de evoluţie ale lucrărilor cu date tehnice, economice, probe de presiune, etc.; Operatorul de apă local este autorizat să constate în orice moment care este starea de funcţionare a apometrului;  Proprietarii clădirii, angajaţii sau chiriaşii trebuie să permită obligatoriu accesul personalului competent la apometru;  Instalaţia interioară de apă poate fi debranşată de la conducta publică dacă interesul public este pus în pericol, până la remedierea defecţiunilor/ problemelor ;  Proprietarul / consumatorii sunt obligaţi să repare imediat defecţiunile la conductele de apă, în special cele care dau naştere la scurgeri. Reparaţiile datorate uzurii sau utilizării improprii se vor suporta de către utilizatori.  Presiunea de alimentare trebuie menţinută în permanenţă, cu excepţia cazului în care există o avarie sau apare pericolul de îngheţ.

Exemple de bună practică:       

Păstraţi un plan al instalaţiei la loc sigur. Un exemplar protejat ar fi bine să existe lângă apometru. Lângă ramificaţii este bine să existe tabele / schiţe de orientare; Periodic verificaţi apometrul pentru a descoperi eventuale fluctuaţii bruşte ale consumului de apă; Verificaţi “neînchiderea debitului” pe apometre cel puţin o dată pe lună; Stabiliţi un plan pentru cazuri de urgenţă; Stabiliţi o frecvenţă de verificare a funcţionării tuturor armăturilor şi fitingurilor în funcţie de calitate apei şi a materialului conductelor. Verificaţi buna funcţionare a tuturor fitingurilor de 3 ori pe an. Robineţii trebuie învârtiţi/folosiţi cel puţin o dată la 3 luni, pentru a evita depunerea crustelor pe suprafaţa lor; Verificaţi filtrele de cel puţin 2 ori pe an şi ori de câte ori alimentarea cu apă este întreruptă;



INSTALATOR INSTALAŢII TEHNICO-SANITARE ŞI GAZE 

150

După perioade îndelungate în care instalaţia nu a fost folosită, acesta trebuie bine spălată în interior cu cantităţi suficiente de apă.

Tabelul 5: Măsuri care trebuie luate în funcţie de durata de nefolosire al instalaţiei interioare de apă, independent de materialul conductelor (după DIN 1988) Măsuri înaintea absenţei

Perioada de absenţă

>3 zile

>4 săptămâni

>6 luni

Apartamente: Apartamente:

Se închide robinetul robinetul de închidere al instalaţiei Case: Se închide robinetul instalaţiei de după apometru Apartamente: Apartamente: Se închide robinetul robinetul de închidere al instalaţiei Case: Se închide robinetul instalaţiei de după apometru Se închide robinetul de închidere al instalaţiei, se goleşte instalaţia Se deconectează instalaţia de la reţea.

>1 an

Măsuri după reîntoarcere

Se deschide robinetul de închidere al instalaţiei Se lasă apa să curgă la canal min. 5 minute Se deschide robinetul de închidere Se lasă apa să curgă la canal min. 5 minute Se deschide robinetul de închidere al instalaţiei Se spală întreaga instalaţie Se deschide robinetul de închidere Se spală întreaga instalaţie Se deschide robinetul de închidere al instalaţiei Se spală întreaga instalaţie Se va informa operatorul local de apă sau instalatorul autorizat Se reface legătura instalaţie la reţea

8.16.2. Întreţinerea periodică Toate instalaţiile necesită o verificare periodică, care este legată de activitatea de întreţinere:  Părţile metalice trebuie protejate împotriva coroziunii;  Un mediu umed şi neglijarea întreţinerii pot produce corodarea rapidă şi înlocuirea prematură a echipamentelor;  Robineţii trebuie învârtiţi/mişcaţi periodic şi uneori necesită schimbarea garniturii de etanşare.

Stabilirea unui program clar de întreţinere sezonieră poate preveni apariţia avariilor: Toamna este momentul pregătirii clădirii/instalaţiei pentru iarna care se apropie;  În timpul iernii sunt necesare operaţii de rutină, verificări şi reparaţii cât mai rapide ale defecţiunilor;  Primăvara este momentul în care se evaluează deteriorările produse în timpul iernii şi se pregătesc şi chiar încep lucrările de reparaţii care se vor derula în timpul verii;  Vara este anotimpul cu cele mai multe sarcini privind activitatea de întreţinere. Este important a acorda o atenţie sporită modului în care se face proba de presiune, funcţionării robineţilor, stării accesoriilor, a rezervoarelor subterane, a pompelor. 

8.16.3. Diagnosticul stării tehnice a instalaţiei de distribuţie a apei Starea tehnică a instalaţiilor de distribuţie a apei se caracterizează prin:  Defecţiuni atât pe partea de apă rece, cât şi pe partea de apă caldă; funcţionare defectuoasă a robineţilor;  Hidranţii de incendiu sunt deterioraţi;  Materialul conductelor este îmbătrânit - deteriorări, depuneri de cruste, coroziune. Diagnosticul tehnic: prin intermediul inspecţiei vizuale se pot obţine o mulţime de informaţii – date pentru evaluarea construcţiei prin prisma siguranţei, a condiţiilor igienice, vârstei, consumului de energie, costurilor de funcţionare şi a cerinţelor utilizatorilor. Procesarea datelor obţinute dă o imagine despre evaluarea clădirii şi despre oportunitatea unor decizii privind protecţia, întreţinerea, reconstrucţia sau modernizarea acesteia. Diagnosticul instalaţiilor din clădire (apă, canalizare, încălzire, gaz, electrice, ventilare, aer condiţionat, ascensor, etc.) se realizează prin inspecţie vizuală (element cu element sau căutare detaliată) . SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2



151

Următorul pas după evaluare este găsirea şi compararea opţiunilor privind reparaţiile:  Studiul soluţiilor tehnice se aplică la orice tip de reparaţii, fie ele mici, medii sau mari;  Acestea reprezintă documente care contribuie la luarea deciziilor cu privire la soluţia optimă şi la alegerea furnizorului;  Bugetul alocat diferitelor soluţii tehnice determină necesitatea stabilirii unui cost iniţial pentru reparaţiile dorite şi constituie baza planurilor baza planurilor financiare de întreţinere şi reparaţii .

8.16.4. Localizarea defectelor în instalaţia de alimentare cu apă Tabelul 6: Defecte cu cauze mecanice Acţiuni din exteriorul conductei Motiv

Defect

Fisuri în conducte

Deformări importante (săgeată)

Protecţie

- Sarcina pământului - Sarcina construcţiilor - Impact - Temperaturi Temperaturi extreme extreme

- Montaj în canale - Montaj în conductă de protecţie - Limitarea contactului direct cu construcţiile - Thermal Thermal protection protection by depth of placing - Thermal insulation Acţiuni din interiorul conductei - Greutatea fluidului din - Respectarea distanţei dintre suporţi în funcţie conductă de materialul conductei Tabelul 7: Defecte cu cauze igienice

Defect

Aspirarea apei contaminate Stagnarea apei şi scăderea calităţii acesteia Creşterea temperaturii apei la peste 12°C

Protecţie

Motiv

- Apariţia unei depresiuni în conductă (datorate loviturii de berbec, de exemplu) - Stagn tagnar area ea ape apei în reze rezerv rvoa oare re

- Dispozitiv de rupere a vacuumului - Clapetă de sens - Modul de manevrare a vanelor - Folosirea Folosirea sisteme sistemelor lor cu cu pompare pompare instantanee

- Ţevi neizolate - Ţevi montate în apropierea unor surse de căldură

- Izolaţie termică de calitate pentru conducte

Tabelul 8: Defecte datorate materialului conductei Acţiuni din exteriorul conductei Motiv

Defect

Modificări în lungul conductei (încovoieri, dilatări, contracţii)

Coroziunea

Depuneri de cruste

Cavitaţia

Protecţie

- Sarcini datorate greutăţii armăturilor - Montajul greşit al conductelor - Variaţii de temperatură

- Respectarea distanţei dintre suporţi în funcţie de materialul conductei - Izolarea termică - Localizarea punctelor fixe şi a celor mobile Acţiuni din interiorul conductei - Compoziţia chimică a apei - Tratarea apei - Temperatura apei - Alegerea corectă a materialului - Viteza apei - Limitarea vitezei maxime - Eroziunea datorită particulelor - Zincare, bituminare, cimentare etc. - Combinaţia cupru + oţel zincat - Compoziţia apei - Tratarea apei - Viteza apei - Suprafaţa interioară netedă - Rugozitatea ţevilor - Viteză suficient de mare a apei - Apariţia depresiunilor - Asigurarea unei presiuni suficiente




152

8.16.5. Remedierea neajunsurilor din sistemele de alimentare cu apă În mod paradoxal, neajunsurile şi reclamaţiil e referitoare la instalaţiile instalaţ iile de alimentare cu apă sunt relativ puţine deoarece: 1. Presiunea existentă la punctul de racord al instalaţiei interioare la conducta publică este suficient de mare pentru a compensa eventualele pierderi de presiune sporite datorate subdimensionării conductelor; 2. Dacă apare o problemă, ea nu este pusă în legătură cu o proiectare defectuoasă; 3. Unele neajunsuri nu pot fi raportate, datorită lipsei/întocmirii defectuoase a contractului; 4. Majoritatea sistemelor au ieşit din garanţie; 5. După părerea locatarilor, zgomotul produs de mişcarea apei prin conducte nu reprezintă o deficienţă de proiectare care ar trebui reclamată.

Figura 34: Exemple de greşeli care provoacă neajunsuri




153

CAPITOLUL 9 - INSTALAŢII DE RIDICARE A PRESIUNII APEI 9.1. Instalaţii de ridicare a presiunii apei Staţia de pompare reprezintă un ansamblu de construcţii, instalaţii instalaţii şi utilaje, cuprizand : pompe, motoare electrice pentru antrenarea pompelor si instalaţiile  Echipamentul electromecanic – pompe, electrice de forţă;  Instalaţii hidraulice – conducte, armături (vane), aparate de măsură si control;  Instalaţii auxiliare pentru manevrarea utilajelor şi echipamentului hidraulic;  Clădirea (construcţia) in interiorul căreia se montează echipamentul electromecanic si instalaţiile, numită si camera pompelor. După poziția pompelor faţă de nivelul terenului, stațiile de pompare pot fi :  supraterane  semiîngropate  subterane In instalaţiile interioare de alimentare cu apă, staţiile de pompare se folosesc atunci când presiunea de serviciu disponibilă Hdisp din conducta publică in punctul de racord este permanent permanent sau in anumite perioade mai mică decât presiunea necesară in instalaţia interioară, iar consumul consumul de apă este uniform in timp. Acesta este cazul frecvent al instalaţiilor industriale, in care consumul consumul de apă pentru nevoi nevoi tehnologice este practic constant in timp. Stațiile de pompare pot alimenta cu apă apă direct consumatorii consumatorii industriali sau indirect , prin intermediul intermediul rezervoarelor de înălţime.

Stația de pompare pentru alimentarea directa cu apă a consumatorilor consumatori lor Instalaţia de pompare se compune dintr-un rezervor-tampon care poate fifi deschis (adică pus in legătură cu atmosf atmosfera era prin conducta conducta de aerisir aerisire) e) sau închis închis (aflat (aflat sub presiu presiunea nea unei perne de aer comprima comprimat), t), care este este alimentat cu apă din conducta publică prin conducta de branşament si din care aspiră pompa ce ridică presiune apei si o refulează in instalaţie spre punctele de consum. In orele când presiunea disponibilă este suficientă, apa se distribuie direct din conducta conducta publică prin conducta de ocolire, robinetele de pe această conductă fiind deschise. In perioadele de presiune scăzută scăzută intră in funcţiune pompa, care aspiră apa din rezervorul-tampon si o refulează in instalaţie. O clapetă de reţinere montată pe conducta de ocolire împiedică trecerea apei din instalaţia interioară in reţeaua exterioară in timpul funcţionării pompei. Pe conducta de refulare a pompei se montează de asemenea o clapetă de reţinere care împiedică trecerea apei apei din instalaţia interioară prin pompa spre rezervorul-tampon, când nu funcţionează pompa .

Statia de pompare pentru alimentarea cu apa a rezervoarelor de inaltime In perioadele in care presiunea disponibilă a apei din conducta publică devine mai mică decât presiunea necesară in instalaţia interioară, rezervorul de înălţime este alimentat cu apă cu ajutorul pompelor, care aspiră apa dintr-un rezervor – tampon deschis alimentat din conducta de branşament si o refulează in rezervorul de înălţime . Pe conducta de refulare a pompei se montează o clapetă de reţinere, care împiedică întoarcerea apei din rezervorul de înălţime prin pompă in perioadele când pompa nu funcţionează . Pornirea, respectiv oprirea automată a pompei se pot realiza cu ajutorul unui nivostat prevăzut prevăzut cu contacte electrice.




154

1- conducta publica 2- conducta de bransament 3- rezervor tampon deschis 4- distribuitor 5- plutitor 6- conducta de aerisire 7- pompa 8- clapeta de retinere 9- conducta de ocolire 10-clapeta de retinere 11-instalatie ( puncte de consum)

Instalaţia de hidrofor Instalaţia de hidrofor reprezintă o instalaţie de pompare la care pe conducta de refulare a pompei se montează un rezervor închis, numit recipient de hidrofor. Acesta conţine la partea inferioară apa si la partea superioară, deasupra nivelului apei, aer comprimat. Instalaţia de pompare cu recipient de hidrofor se foloseşte atunci când presiunea disponibilă a apei din conducta publică in punctul de racord este temporar sau permanent mai mică decât sarcina hidrodinamică necesară a apei din instalaţia interioară, iar consumul de apă din clădiri este neuniform in timp. Instalaţiile de hidrofor se prevăd in special special pentru alimentarea cu apă a ansamblurilor de clădiri clădiri de locuit, in care debitul de apă consumat prezintă variaţii mari in timp intre valorile maxime si minime, datorită nesimultaneitatii in funcţionare a diferitelor puncte de consum ala apei in scopuri menajere.

Alcătuirea instalaţiei instalaţiei de hidrofor hidrofor Instalaţia de hidrofor se compune din următoarele următoarele elemente elemente: rezervor-tampon care poate fi închis, aflat sub presiunea unei perne de aer comprimat, sau deschis , adică pus in legătură directă cu atmosfera printr-o conductă de aerisire. In instalaţiile de hidrofor se utilizează rezervoare – tampon deschise, care sunt alimentate cu apă din conducta conducta publică prin conducta de branşament. Rezervorul Rezervorul - tampon deschis este alimentat cu apă prin intermediul unor robinete cu plutitor (cel puţin două, pentru siguranţă în exploatare), montate la un distribuitor comun care este alimentat cu apă din conducta de branşament. Robinetele cu plutitor asigura menținerea practic constanta a nivelului apei in rezervorul-tampon deschis; SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2



155

pompele pentru ridicarea presiunii apei, care aspiră apa din rezervorul – tampon deschis deschis si o refulează in instalaţia interioară la punctele de consum prin intermediul recipientului de hidrofor. Pe conducta de refulare a pompei se se montează o clapetă de reţinere, care are rolul de a împiedică întoarcerea apei din hidrofor spre spre pompă, in perioadele perioadele când pompa nu funcţionează; recipientul de hidrofor in care apa refulată de pompă este menţinută la nivelul de presiune creat de pompă de către aerul comprimat aflat deasupra apei. Recipientul de hidrofor este prevăzut cu racorduri de intrare si de ieşire a apei; cu racord pentru intrarea aerului comprimat si pentru montarea supapei de siguranţă, racorduri pentru armăturile indicatorului cu cu sticla de nivel, cu racord pentru montarea manometrului necesar pentru citirea presiunii din interiorul recipientului şi cu racord pentru golirea apei din recipient compresorul de aer care serveşte pentru crearea pernei de aer comprimat din recipientul de hidrofor. Compresorul de aer este pus in funcţiune la pornirea instalaţiei de hidrofor când se creează perna de aer comprimat si in timpul exploatării instalaţiei, când este necesară completarea pernei de aer comprimat. Pe conducta de refulare a aerului comprimat, la ieşirea din compresor, se montează o clapetă de reţinere care are rolul de a împiedică întoarcerea si evacuarea aerului din hidrofor prin compresor, în exterior instalaţia de automatizare pentru pornirea si oprirea automată a pompei, compusă dintr-un presostat cu contacte electrice, care comandă acţionarea motorului electric de antrenare a pompei, circuitele electrice si automatul de pornire-oprire a motorului electric al pompei; armaturile armaturile de închidere închidere,, de siguranţă care au rolul de a asigura instalaţia contra suprapresiunilor accidentale; rețeaua de conducte care face legătura intre rezervorul-tampon, pompe, hidrofor si conductele de distribuţie a apei;




156

9.2. Montarea instalaţiei de ridicare a presiunii apei cu pompe Curgerea apei de la un nivel energetic dat, la unul superior, superior, se poate realiza numai dacă se transmite apei o anumită energie necesară pentru ridicarea ei la înălţimea respectivă si pentru învingerea rezistențelor hidraulice întâmpinate la transportul prin conducte. Această energie este transmisă apei de către pompa care transformă energia mecanică dată de motorul de antrenare in energie hidraulică .

Clasificarea pompelor Pompele sunt mașini hidraulice , din categoria generatoarelor generatoarelor hidraulice , care transformă energia mecanică vehicularii apei care primește energie utilă: Em, primită la arbore in energie hidraulică Eh, in scopul vehicularii După principiul principiu l de funcționare, funcționare , generatoarele generatoarel e hidraulice hidrauli ce se clasifică clasific ă conform STAS 7215 in : Turbopompe, care pot fi : centrifuge ( monoetajate , bietajate , multietajate , in simplu sau dublu flux ); o elicoidale elicoidale ( diagonale diagonale normale normale sau rapide, rapide, axiale axiale normale normale etc .); o Pompe volumetrice volumetrice : o cu piston; rotitoare (cu angrenaje, cu palete oscilante sau culisante, cu inel de lichid, cu pistoane o rotative etc ); ejectoare ejectoare ( elevatoare elevatoare ). o Pompe speciale, de diferite tipuri : o pentru incendiu, incendiu, cu antrenare antrenare prin transmis transmisie ie cardanica cardanica de la motoare motoarele le autospecia autospecialelor lelor de intervenție; pentru transportul substanțelor agresive chimic . o




157

Curbele Curbele caracterist caracteristice ice , ale ale unei pompe pompe centrifug centrifuge e Prin curbe caracteristice ale unei pompe centrifuge se înțeleg curbele de variație a înălţimii de pompare cu debitul pompei (caracteristica de sarcină sarcină a pompei) a puterii cu debitul pompei si a randamentului cu debitul pompei, la turaţie constantă . Valorile Valorile debitul debitului ui Q ( m³/h ), ), ale înălţimii de pompare H ( kPa ) si ale puterii P(kW), P(kW), corespunzătoare randamentului maxim η max , la turația pentru care a fost proiectată si executată executată pompa, numită turaţie nominală, se numesc caracteristicile nominale ale pompei centrifuge si sunt înscrise pe o placă indicatoare fixate pe corpul pompei . Carac Caracte teris ristic ticile ile nomi nominal nalee ale pomp pompelo elorr cent centrif rifug ugee sunt sunt reda redate te in cata catalo loage agele le de pom pompe pe ale firm firmelo elorr constructoare . Caracteristicile principale ale unei pompe utilizate in instalații sunt:  debit de volum;  înălţime de pompare;  înălţime totală netă absolută la aspiraţie;  putere absorbită;  randament;  turație;  dimensiuni de gabarit.

Funcționarea pompelor cuplate Cuplarea a 2 sau mai multe pompe este des utilizată in practică, fie pentru mărirea debitului sau presiunii intr-o instalație existentă, fie pentru o mai suplă utilizare a capacitații de pompare, in funcție de debitele si presiunile valabile ale consumatorilor de pe rețea. In principiu există există 2 moduri de cuplare a pompelor si anume in paralel si si in serie . Dacă sunt mai mult de două pompe , cuplarea se poate face si in serie - paralel sau paralel - serie , acestea fiind montaje destul de complexe , dar care permit permit o apreciabilă suplețe a grupului de pompare . Cuplarea in paralel a 2 sau mai multe pompe are ca scop principal mărirea debitului trimis pe o rețea . Analiza comportării cuplajului se face grafic, cu cu ajutorul caracteristicilor interioare ale pompelor si exista 2 tipuri de cuplare cuplare si anume anume : pompe identice identice si pompe diferite diferite . Cuplarea in serie a 2 sau mai multe pompe are ca scop principal mărirea înălţimii de pompare a apei debitată de ansamblu. Pompele fiind montate in serie , debitul care trece prin pompe este același, iar sarcina cuplajului este este egală cu suma sarcinilor produse de fiecare pompă in parte . Se pot realiza cuplaje in serie serie cu pompe identice sau cu pompe diferite. O aplicație a utilizării acestui gen de cuplaj o constituie pompele cu mai multe etaje, la care rotoarele înseriate au fiecare o caracteristică interioară specifică specifică , iar caracteristica agregatului rezultă din însumarea însumarea acestora .

9.3. Tehnologia de montare a instalaţiei de hidrofor Montarea instalației de hidrofor Stațiile de hidrofor servesc la crearea presiunii necesare in instalațiile interioare, atunci când presiunea din rețeaua publică nu asigură alimentarea cu apă a obiectelor sanitare de la partea superioară a clădirii, sau când regimul de funcționare al apei din conducta publică este întrerupt in timpul zilei. O stație de hidrofor se compune din unul sau mai multe recipiente de hidrofor legate in paralel la instalația interioară, din două sau mai multe pompe centrifugale, de asemenea legate in paralel din care una este de rezervă, dintr-un rezervor tampon pentru înmagazinarea apei si un compresor. Rezervorul-tampon (închis sau deschis) , pompele pompele , recipientele de hidrofor, compresorul de aer, distribuitorul de aer comprimat, distribuitorul de apă, conductele de legătură , armăturile de închidere ( vane, robinete ), siguranța ( ventile de supape de siguranțe ) si reglaj ( clapete de reținere ), aparatura de automatizare precum si instalația pentru măsurarea si înregistrarea consumului de apă din clădiri se amplasează si se montează in interiorul unei construcții independente numita stație de hidrofor. De regulă, clădirea stației de hidrofor face corp comun cu clădirea punctului termic pentru prepararea apei calde de consum sau cu centrala termică a ansamblului de clădiri. Amplasarea stației de hidrofor se face in centrul de greutate al consumatorilor, pentru a rezulta o soluție economică, a rețelei de distribuție a apei din ansamblul de clădiri. Se recomandă ca motoarele electrice ale pompelor si compresorului să se amplaseze către interiorul stației, pentru a fi ușor manevrabile in caz de defecțiune.




158

In interiorul stației de hidrofor, utilajele, aparatele, armăturile si conductele se amplasează astfel încât să se asigure : accesul ușor al personalului de exploatare pentru manevrarea vanelor sau pentru întrețineri si reparații curente ; utilizarea la maximum a spațiului tehnic disponibil, pentru evitarea supradimensionărilor construcției respective. In scopul scopul reducerii ( evitării) transmiterii zgomotelor si vibrațiilor de la pompe si compresorul compresorul de aer prin instalație (rețeaua de conducte ) la elementele de construcție, se iau măsuri de izolare fonică prin : montarea pompelor si compresorului pe un postament din beton prevăzut cu un strat de plută de 810 cm grosime; montarea unor amortizoare elastice intre pompe si rețea. Pentru colectarea apei scurse pe pardoseală pardoseală de la presetupele pompelor sau sau de la golirea unor părţi ale instalației si evacuarea ei la canalizare, in interiorul instalației de hidrofor se prevede un recipient de pardoseală cu capac si grătar metalic, racordat la conducta exterioară de canalizare.

Montarea recipientelor de hidrofor Recipientele de hidrofor se montează pe postamente din beton perfect orizontale prevăzute cu strat de plută expandată de 6 cm grosime, pentru amortizarea vibrațiilor. In postamentul de beton se incastrează buloane de prindere. Recipientul de hidrofor se aşează pe postament in așa fel încât buloanele să treacă prin găurile flanșelor ce sunt sudate pe ştuţurile ( picioarele) de susţinere a hidroforului . Apoi sunt introduse pe fiecare bulon piuliţe de strângere. După așezarea la poziția definitivă, se desfac capacele de vizitare si se verifică sudurile interioare executate in fabrică. In această etapă de montaj se solicită venirea unui specialist al inspecției pentru metrologie si cazane, pentru a constata starea recipientului . Garnitura capacului se unge cu miniu de plumb si apoi se remontează . Recipientul se supune la proba de presiune cu apă, cu această ocazie se verifică si funcționarea supapei de siguranță la presiunea pentru care este calibrată.

Montarea rezervorului - tampon deschis Rezervorul – tampon se execută execută de obicei din tablă neagră de oţel si se vopsește la interior si exterior cu vopsea anticorosivă. Acest rezervor se montează fie pe soclu executat din beton, fie pe grinzi așezate pe pardoseala încăperii . Pentru amortizarea vibrațiilor , intre rezervor si grinzile de susținere se prevăd bucăţi de cauciuc. După fixarea pe fundație se montează distribuitorul cu robinete cu plutitor si sorbul pompei (numai in cazul unor rezervoare cu capacități mari) , împreună cu conductele de legătură intre aceste elemente si instalația exterioară . Apoi se montează cu șuruburi capacul gurii de vizitare, până la spălarea finală efectuată înainte de recepționarea instalației.

Montarea rezervorului de înălţime Rezervoarele de înălţime se folosesc in următoarele cazuri :  când presiunea apei din conducta publică nu asigură alimentarea cu apă de la partea superioară a clădirii;  când regimul de funcționare al apei in conducta publică este întrerupt in anumite perioade ale zilei;  când este necesară o presiune constantă a apei la punctele de consum din industrie. Alimentarea cu apă a rezervorului de înălţime se face direct din conducta publică, când presiunea apei este suficientă să alimenteze rezervorul, fie prin intermediul pompelor de apă. Alimentarea cu apă a rezervorului cu ajutorul pompelor se face automat, la comanda unui plutitor care anclanșează sau declanşează întrerupătorul, pentru pornirea lor.

Montarea pompelor instalației de hidrofor Pompele se montează pe fundații ( postamente) din beton prevăzute cu un strat de plută pentru amortizarea vibrațiilor, amplasate cât mai aproape de rezervorul rezervorul tampon pentru pentru ca , conductele de aspirație si de refulare să se poată racorda la pompa cu rezistenţe rezistenţe locale ( curbe sau coturi ) cât mai puține . Se recomandă : cota axului pompei să fie sub cota nivelului minim al apei din rezervorul tampon deschis.




159

Montarea conductelor si a armaturilor armaturilor de închidere, închidere, siguranță si control control in in instalațiile instalațiile de hidrofor hidrofor Principalele armături din instalația de hidrofor sunt : armaturile sticlei de nivel si si sticla de nivel , robinetele de închidere si reglare , ventilul de siguranță , manometru .

Recepția instalației de hidrofor După montarea si racordarea recipientului de hidrofor , se efectuează recepția recepția instalației de către o comisie din care fac parte : beneficiarul, delegatul ISCIR ( organul de verificare metrologica a instalațiilor ) si reprezentantul executantului. Beneficiarul poate solicita cu această ocazie efectuarea unor probe de funcționare a instalației de hidrofor si de distribuție a apei.




160

CAPITOLUL 10 - INSTALAŢII DE CANALIZARE CANALIZARE 10.1. Alcătuirea şi funcționarea instalațiilor exterioare de canalizare

10.1.1. Sisteme de canalizare exterioară Sistemul de canalizare exterioară cuprinde ansamblu de conducte, construcţii şi dispozitive, care colectează, transportă, epurează şi evacuează ape uzate dintr-un centru populat sau industrial, numit bazin de canalizare, intr-un emisar ( râu, fluviu, mare, lac). Sistemele pot fi: Sistem unitar – o singură rețea de canalizare pentru ape uzate menajere industriale si ape pluviale.  se adoptă in localităţi importante funcționare, exploatare, întreţinere.  avantaje – cheltuieli reduse pentru funcționare,  dezavantaj – la ploi torențiale conductele suprasolicitate, se poate produce inundarea subsolurilor clădirilor. Sistem Sistem separativ separativ – rețele de canale separat pentru ape uzate si si separat pentru ape meteorice . sistem adoptat in localităţi mici .   dacă terenul este in pantă scurgerea apelor meteorice se face la suprafaţa străzilor folosind rigole. Sistem mixt – sistem unitar si separativ




161

10.1.2. Schema de canalizare exterioară

Schema cuprinde reprezentarea in plan orizontal a elementelor care formează sistemul de canalizare: rețeaua exterioară de canalizare compusă din: din: 1 - canale canale de servici serviciu, u, 2- colecto colectoare are secund secundare are,, 3- colecto colectoare are princip principale ale,, 4 – sifon sifon de canaliza canalizare, re, 5 – camera camera intersecție, 6 – camera de deversare, 7 – canal de deversare, 8 – gura de descărcare, 9 – emisar. instalații de pompare instalații de epurare teren de valorificare a nămolurilor rezultate nămolurilor rezultate din procesul de epurare. Colectoarele de canalizare pot fi faţă de emisar: paralele, perpendiculare, radiale, ramificate.

de

10.1.3. Rețele exterioare de canalizare canalizare re consti constituie tuie partea partea din sistem sistemul ul de canaliz canalizare are care cuprind cuprindee canale canale si Rețeaua exterioară de canaliza construcții anexe, având rolul de colectare şi transportare a apelor uzate şi meteorice de la căminele de racord ale instalaţiei interioare a clădirilor până la emisar. Rețele exterioare secundare – se amplasează in interiorul ansamblurilor de clădiri, preiau apele din căminele de racord ale instalațiilor interioare. Reţelele secundare de canalizare din ansamblul de clădiri se execută, în general, în sistem, unitar. La reţelele exterioare secundare, racordarea instalaţiilor interioare de canalizare a apelor uzate menajere, industriale şi meteorice, care sunt concepute în sistem separativ, se face prin conducte distincte în căminele exterioare de record. De exemplu, pentru un ansamblu de clădiri de locuit în fiecare cămin exterior de record sunt evacuate din clădiri prin conducte separate apele uzate menajere şi respective, apele meteorice. Pentru reţelele exterioare de canalizare din ansambluri de clădiri se utilizează, în general, tuburi de canalizare cu secţiune circulară, din următoarele materiale: beton simplu sau beton armat, materiale ceramice, gresie antiacidă, materiale plastice şi mai rar din fontă şi oţel. Tuburile din beton sunt cele mai utilizate pentru ape uzate neagresive sau slab alcaline (pH=8-10); se fabrică cu diametre între 200 şi 1000 mm. Îmbinarea tuburilor din beton se realizează fie cu mufe, fie cu cep şi buză.




162

Reţeaua de canalizare pentru un ansamblu de cladiri : 1 – racord principal, 2 – idem pentru ape mateorice, 3 – cămin de record, 4 – canal colector secundar, 5 – gura de scurgere, 6 – cămin de vizitare, 7 – canal termic; 8 – clădire Căminele de racord ca şi cele de vizitare se pot executa din zidărie de carămidă, din beton sau tuburi de beton prefabricate. Secţiunile căminelor sunt standardizate, iar înălţimea lor variază în funcţie de cota de montare a tuburilor de canalizare. Pentru accesul personalului de întreţinere în timpul exploatării reţelei, căminul este prevăzut cu o gură de acces închisă cu un capac metalic montat pe o ramă încastrată în beton, iar în interior sunt prevăzute o serie de trepte fixate în peretele lateral. La reţeaua exterioară secundară de canalizare din ansambluri de clădiri se racordează şi gurile de scurgere a apelor meteorice care sunt amplasate la rigole. Gurile de scurgere sunt prevăzute cu depozit pentru colectarea depunerilor prin sedimentare şi sifon care are rolul de a împiedica ieşirea gazelor rău mirositoare din conductele de canalizare în atmosferă. Apele canalizate de rigola intră în gura de scurgere prin capacul metalic prevăzut cu orificii ale acesteia şi după sedimentarea impurităților grosiere, ies prin sifon şi tubul de record, în conducta exterioară de canalizare. În interiorul unor platforme industriale şi pe căile mai puţin circulate, apele meteorice sunt canalizate prin rigole acoperite cu plăci perforate din beton.

a – tubulară fără talpă, cu mufă

b – idem, cu cep si buză

c – tuburi cu talpă, cep şi buză




163

Conductele exterioare secundare de canalizare au traseul paralel cu conturul clădirilor şi se amplasează pe cât posibil în spaţii verzi. Pentru a se efectua cât mai puţine intersecţii între reţelele de canalizare exterioară şi cele de alimentare cu apă, gaze etc., se recomandă amplasarea reţelelor de canalizare paralele cu una din laturile clădirii, iar celelalte reţele paralele cu latura opusă. Adâncimea de montare a tuburilor din reţeaua exterioară de canalizare depinde de urmatorii factori:  cota de îngheţ a pamântului care variază între 0,8 şi 1,0 m;  cota de ieşire a conductelor de canalizae din interiorul clădirilor;  pantele normale de montare, care asigură curgerea apelor uzate cu nivel liber;  adâncimea de montare creşte odată cu lungimea traseului de canalizare;  anumite obstacole care trebuie ocolite prin coborârea nivelului canalizarii. Adâncimea de montare a tuburilor de canalizare în punctul cel mai indepărtat al canalizării determină cota de montare pentru întreaga reţea, până la canalul colector principal. Rețele exterioare principale – colectează apele din rețelele secundare prin intermediul căminelor de racord. Pot fi executate in sistem unitar, separativ, mixt, adoptând scheme paralele, perpendiculare radiale, ramificate. Colectoarele principale de canalizare, care preiau apele uzate din reţelele secundare şi le transportă până la staţia de epurare şi de aici la emisar, se amplasează în lungul străzilor din centrele populate sau zonele industriale. În general, se utilizează canale canale închise din beton simplu simplu sau armat, prefabricate sau turnate turnate pe loc, cu secţiuni de diferite forme (ovoide, clopot, semieliptic etc.). Reţeaua exterioară principală de canalizare cuprinde o serie de construcţii accesorii unor debite variabile, asigurându-se regimul de curgere cu nivel liber. Astfel, pentru preluarea debitelor mari de apa ce apar în cazul unor ploi abundente pe anumite reţele de canalizare exterioară, se pot prevedea bazine de retenţie, care permit înmagazinarea temporară a apelor uzate. De asemenea în anumite puncte ale reţelei se execută cămine de canalizare. Caminele sunt construcţii anexe ale retelelor exterioare de canalizare, care asigura accesul la reţea, trecerea apelor uzate dintr-un tronson în altul, efectuarea unor operaţii de exploatare sau întreţinere. Căminele montate pe reţelele de canalizare exterioară pot fi de vizitare a reţelei, de rupere de pantă, de spălare etc.

Tuburi din beton pentru canalizare exterioară principală a. cu secțiune ovoidală, b. cu secțiune tip clopot circular cu bolta prefabricată. Căminele de rupere de pantă sunt construcţii anexe care permit disiparea energiei apei, astfel încât viteza pe canal să nu depasească valorile maxime admise. Aceste cămine realizează coborârea nivelului canalizării exterioare cu o cota h variabilă în funcţie de cota radierului canalizării din aval, cotele terenului etc. În interiorul căminului căminului se mon montea tează ză uneor uneorii elemente elemente pentru intensificarea intensificarea disipării energiei apei ap ei uzate. Căminele de spălare serv serves escc pentru curăţarea reţelei exterioare de canalizare şi sunt prevăzute în interior la intrarea şi ieşirea apei uzate, cu câte o clapetă cu lanţ pentru acţionare. În prima faza a procesului de spălare, accesul apei uzate în conducta de intrare intra re este liberă şi cel din conducta de ieşire închis. Apele uzate se acumulează în cămin până la nivelul conductei de siguranţă şi apoi se deschide brusc clapeta conductei de ieşire, producând o curgere la secţiunea plină cu viteza mărită a apei uzate către avalul căminului. Se realizează astfel antrenarea impurităţilor depuse pe fundul canalelor. Construcții anexe ale rețelelor exterioare de canalizare – asigură funcționarea, exploatarea, întreţinerea reţelelor de canalizare.




164

Se compune din: din: guri de scurgere scurgere - colectează ape meteorice si si ape de spălare a străzilor străzilor - amplasate la marginea părţii  carosabile a drumului, lângă bordura trotuarului.  guri de scurgere cu depozit si sifon –folosit in sistemul unitar. Sifon cu garda hidraulică.  guri de scurgere fără depozit si fără sifon –folosit in sistemul separativ.  guri de zăpadă – colectarea si transportul hidraulic al zăpezii.  cămine de acces la reţea - care pot fi: –amplasate la schimbarea schimbarea diametrelor, diametrelor, schimbarea schimbarea pantelor, pantelor, schimbarea schimbarea  cămine de vizitare –amplasate direcţiei, la intersecţia a două canale nevizitabile.  cămine de spălare – acumulează apa pentru spălarea canalelor din avalul căminului .  cămin de rupere de pantă – amplasate in punctele in care terenul are denivelări mari, terenul are panta mare > panta maximă admisă, apa are viteza mare, producând eroziunea canalului. Căminul reduce viteza apei.  camere de racord – unirea a două sau mai multe canale.  traversări – construcții necesare trecerii unor obstacole( râuri, văi, alte conducte, şosele, căi ferate)  bazine de reținere – acumularea temporară a apei meteorice  deversoare –pentru descărcarea apelor meteorice in emisarul cel mai apropiat  guri de descărcare – evacuarea apelor in emisar.

Gura de scurgere cu depozit si sifon 1 Grătar carosabil din fonta 2 Bord Bordur uraa trotu trotuaru arulu luii 3 Depozit 4 Sifon 5 Racord la canalizarea exterioara

Gura de scurgere fără depozit şi fără sifon 1 Grătar cu rama din fontă 2 Tub Tub din din beto beton n 3 Bord Bordura ura trotua trotuarul rului ui 4 Racord la canalizarea exterioară




Cămine de vizitare a) cu fundație proprie si pereți din prefabricate, b) construit pe colector, c) cu pereți din zidărie de cărămidă sau beton turnat pe loc 1. fundaţie, 2. tub prefabricat, 3. rigola, 4. camera de lucru, 5. trepte, 6. perete din cărămidă

Cămin de spălare de linie , cu clapete din fontă 1.Peretele căminului 2.Clapeta 3.Lanţ 4.Tub de canalizare

Cămin de rupere de pantă



165


166

Cămin de rupere de panta cu elemente interi interioar oaree de disipa disipare re a energi energiei ei 1 – canal canal de intra intrare re a apei apei uzate; uzate; 2 – idem, de ieşire; 3 – disipator disipator de energie. energie.

Cămin de spălare a rețelei de canalizare 1 – canal canal de intrar intraree a apei apei uzate; uzate; 2 – canal de ieșire; 3 – clapeta; 4 – lanț; 5 – conducta de siguranță; 6 – capac.

Canalele şi conductele care alcătuiesc reţelele exterioare de canalizare trebuie să îndeplinească o serie de condiţii de calitate, impuse de caracteristicile apelor uzate transportate, de structura şi configuraţia terenului în care se montează etc. Condițiile principale ce trebuie îndeplinite sunt următoarele :  să reziste la sarcinile mecanice sau de altă natură la care sunt supuse;  să fie impermeabile, adică să nu permită infiltraţia şi extrafiltraţia;  să fie rezistente la agresivitatea apelor uzate transportate;  să aibă o rugozitate cât mai redusă.

10.1.4. Instalații de pompare a apelor uzate Instalațiile de pompare se folosesc când nu e posibilă curgerea gravitațională. Apele sunt colectate in bazine si apoi evacuate cu pompe. Instalațiile de pompare pentru apele uzate se clasifică după următoarele criterii:  După tipul pompelor :  pompe cu ax orizontal ,  pompe cu ax vertical  După poziția bazinelor in raport cu sala motoarelor electrice care antrenează pompele:  cu bazinul sub sala motoarelor  cu bazinul adiacent sălii motoarelor  cu bazinul amplasat in exterior de sala motoarelor. teren:  După poziția de amplasare a stațiilor –faţă de teren:  subteran ,  suprateran ,  semiângropat. SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2



Instalație de pompare a apelor uzate având bazinul de recepție amplasat sub sala motoarelor 1.Conducta intrare ape uzate 2.Bazin 3.Pompa 4.Racord de aspirație 5.Conducta de refulare 6.Clapeta de reținere 7.Vana de închidere 8.Motor electric 9.Placa beton armat

Instalații de pompare a apelor uzate având bazinul de recepție adiacent sălii motoarelor electrice a) Pompa cu ax vertical, b) Pompa cu ax orizontal 1.Conducta intrare ape uzate, 2.Bazin, 3.Pompa, 4.Racord de aspirație, 5.Conducta de refulare



167


168

Instalație de pompare a apelor uzate având bazinul de recepție amplasat in exteriorul sălii motoarelor electrice 1.Bazin 2.Pompa 3.Conducta de aspirație 4.Conducta de refulare

10.1.5. Instalații de epurare a apelor uzate menajere si industriale Epurare - neutralizarea substanțelor nocive - combaterea poluării mediului înconjurător. Autoepurare - proprietatea solurilor si a apelor de a reduce substanțele organice si le transformă in substanțe minerale. Apele uzate evacuate de consumatorii menajeri sau industriali conţin o cantitate importantă de substanțe provenite din corpurile lichide, solide şi gazoase cu care au venit în contact în timpul folosirii. De exemplu apele uzate menajere se încarcă cu substanţe minerale şi organice provenite din reziduurile animale, cu resturi de mâncare, nisip, gunoaie etc. Apele uzate industriale conţin diverse substanțe toxice, leşii, uleiuri, provenite din procesele de fabricaţie sau răcire la care au fost folosite. Deversarea impurităţilor şi a reziduurilor de natură minerală sau organică în emisari modifică, regimul lor hidraulic şi echilibrul biologic natural. Substanțele chimice existente în apele uzate (crezolii, fenolii), alterează proprietăţile naturale ale apei din râuri, făcându-le improprii pentru alimentarea cu apa. a zonelor populate, distrugându-le flora şi fauna. Pentru atenuarea efectului poluant al apelor uzate, acestea se epurează înainte de evacuare în emisar. Epurarea este o operaţie de tratare fizico-chimică şi biologică a apelor uzate, prin care se urmăreşte reducerea concentraţiei substanțelor nocive, până la limitele admise de normele igienico-sanitare. Metodele de epurare utilizate depind de caracteristicile apelor uzate. Din acest punct de vedere apele uzate se clasifică în : ape uzate menajere, provenite din instalaţii interioare ale clădirilor de locuit, publice sau ale o comerţului orăşenesc; o ape uzate industriale, evacuate de intreprinderile intreprin derile industriale, unităţile agrozootehnice, construcţii, construcţii, transporturi etc.; ape uzate orăşeneşti care sunt un amestec de ape uzate menajere şi meteorice, cu ape industriale o colectate din interiorul unui oraş.

Metode de epurare :  epurare mecanică,  mecano–chimică ,  mecano – biologic Instalații de epurare mecanică Epurarea mecanică constă în reţinerea substanţelor insolubile prin fenomene fizice ( decantare, deznisipare, fermentare), aflate în apă cu ajutorul unor construcţii şi instalaţii a caror alcătuire diferă după mărimea suspensiilor şi procedeele de epurare utilizate. Epurarea mecanică mecanică se realizează în principal cu urmatoarele urmatoarele elemente: elemente: gratare gratare şi site de reţinere, reţinere, deznisipatoare, separatoare de nisip şi decantoare. Epurarea mecano-chimică este o metodă tehnologică de epurare prin care apele uzate sunt tratate cu reactivi chimici (prin neutralizare, diluare, coagulare etc.) şi apoi sunt epurate mecanic pentru reţinerea substantelor rezultate din respectivele reacţii.




169

Instalația de epurare mecanică - părţi componente:  grătare din bare metalice inclinate – pentru reținerea si zdrobirea elementelor plutitoare  deznisipatoare – reținere nisip  separator de grăsimi  decantoare – se decantează nămolul – apa rezultată este evacuată in emisar, iar nămolul este extras cu pompe si introdus in rezervoare închise de fermentare.  rezervoare de fermentare – se degajă gaz metan care poate fi folosit de consumatori (centralele termice)  platforme de uscare a nămolului . Apele rezultate din procesul de uscare sunt evacuate in emisar iar nămolul uscat este folosit in agricultura ca îngrăşământ.

Instalație de epurare mecanică a apelor uzate 1.grătar din bare metalice, 2.deznisipator, 3.separator de grăsimi, 4.decantor orizontal, 5. emisar, 6.pompa, 7.rezervor închis de fermentare, 8.consumator ( centrala termică ), 9. platforme de uscare a nămolului.

Schema tehnologică de epurare mecanică 1 – grătare; 2 – deznisipator; 3 – separator de grăsimi; 4 – decantor radial; 5 – emisar; 6 – stație de pompare; 7 – rezervor de fermentare metanică; 8 – gazometru; 9 – centrala termică; 10- paturi de uscare.

Instalații de epurare mecano-chimică  epurarea mecanică este combinată cu dezinfectarea apelor decantate  dezinfectare cu clor –distrugerea microorganismelor ( microbi, bacterii) care ar contamina mediul ambiant. Epurarea mecano-biologică foloseste activitatea unor microorganisme care oxidează sau mineralizează substanţele organice aflate în apa uzată. Această reacţie este precedată de o epurare mecanică, al carei scop este îndepărtarea unei parţi din impurităţi, în vederea măririi productivităţii întregii instalaţii.




170

10.1.6. Probarea, receptia şi exploatarea reţelelor exterioare de canalizare După terminarea lucrărilor de montaj înainte de astuparea tranșeei, reţelele de canalizare se probează, după cum urmează: o se verifică pantele de montaj ale conductelor, printr-un nivelment executat cu aparate topometrice. Se fac cel puțin două vizări la 100 m, din care nu trebuie să rezulte devieri ale cotei radierului mai mari de ± 5 cm; o se efectuează o probă de etanşeitate. Pentru canalele din beton sau bazalt îmbinate prin mufe ştemuite cu frânghie gudronată, tronsonul se umple cu apă la înălţimea de 1m deasupra crestei canalului din amonte. La canalele cu cep şi buză se umple tubul la gradul de umplere de calcul (circa 1/2 din diametru) şi se verifică vizual comportarea gulerelor de etanşare . După efectuarea acestor probe şi verificarea execuţiei căminelor, instalaţia poate fi recepţionată. Reţelele exterioare de canalizare sunt exploatate de întreprinderile de gospodărie orăşenească, prin echipe specializate care dispun de dispozitive pentru curăţirea canalelor şi de maşini dotate cu pompe pentru spălarea şi desfundarea conductelor.

10.1.7. Materiale şi echipamente specifice instalaţiilor de canalizare exterioară

Fiting Fitinguri uri PVC pentru pentru canali canalizare zare exterioară

Tuburi pentru canalizare exterioară PVC




171

Cămin inspecție si curăţire PVC

Inel de aducere la cota

Con superior cu trepte

Inel cu trepte

Placa de acoperire

Eleme Element nt inferior inferior realizat realizat din tub de beton cu radier, radier, produs produs unicat, unicat, cu radier drept

Cămine pentru canale cu diametrul mare Se utilizează la canalizări gravitaționale cu diametru mare sau pentru cămine de vizitare ale canalelor de cabluri. Se poate livra şi in varianta cu etanşare cu inele de cauciuc. Elementele de inel cât şi cele pentru conuri se pot produce cu sau fără trepte metalice, după necesităţi. Tipurile recomandate: 0192/12 , 0232/12, 0262/12, 0150/258/15, 0200/258/15, 0250/258/15.




172

Stații de epurare Ministaţia de epurare SBR LEADER este un sistem pentru tratarea apelor uzate menajere (capabil să preia si să epureze apa uzată provenita de la un număr de 4 pana la 150 locuitori echivalenţi) destinat imobilelor: locuințe particulare, o case de vacanţă, pensiuni, o o hoteluri, sedii de societăţi, o secții de producție o care nu sunt conectate la un sistem centralizat de canalizare Incorporând tehnologia de ultima oră in domeniul epurării apelor menajere (SBR sequencing batch reactor in traducere reactor biologic cu alimentare secvențială) ministaţia SBR LEADER asigură o calitate a efluentului care permite evacuarea acestuia in orice receptor natural. Principiul de funcționare - SBR Fazele de lucru a stației de epurare SBR LEADER (reactor cu funcționare secvențială): substanţ ele solide se • Alimentarea: Apa uzată intră in primul compartiment unde substanţele separă si sunt reţinute in partea inferioară a acestuia. Din acest compartiment lichidul este pompat in compartimentul de aerare SBR. • Aerarea: Procesul de epurare biologică are loc in compar compartime timentul ntul SBR. Prin secvenţe scurte de aerare si liniştire liniş tire contro controlate late,, milioan milioanele ele de microo microorgan rganism ismee dezvoltate in interiorul compartimentul consumă materia organică din apă, accelerând accelerând procesele de descompunere. • Limpezirea: Această fază permite sedimentelor uşoare aflate in suspensie să se depună pe fundul compartimentului de aerare, iar apa limpezită rămâne rămâ ne in partea superioară, de unde va fi preluată de air-lift-ul de evacuare. • Evacuarea apei astfel limpezite se face către receptori naturali (sol, curs de apa, puţ absorbant, sau stocată in diverse recipiente pentru lucrări de agricultură). • Reîntoarcerea nămolului se face după evacuarea apei limpezite, fiind transfera t înapoi in compartimentul de tratare primară, primară, de unde procesul se reia, asigurându- se astfel un ciclu de epurare complet.

Atenție! In funcție de numărul de utilizatori ai stației aceasta necesită vidanjări periodice ale nămolului depus pe fundul compartimentelor, de regula la 18-24 luni. Aceste stații stații de epurare nu au in interiorul componente electromecanice, in contact cu apa, deci gradul de întreținere întreținere al lor este extrem de redus. Toate componentele necesare funcționarii stației sunt in interiorul tabloului de comandă, comandă , aflat la exteriorul stației de epurare. Tabloul de comanda, dotat cu minicalculator performant, permite ajustarea ciclurilor de funcționare pentru o mai buna buna flexib flexibili ilitate tate a proces procesului ului de epurare epurare,, iar modul modul vacanta perm permit itee trec trecer erea ea intr intr-o -o func funcționare ționare de menținere pe perioada cât stația nu este utilizată. Nămolul produs de stație este complet stabilizat, nu are miros si poate fi folosit in agricultura. Întregul echipament de epurare SBR LEADER func ționează fără degajare de mirosuri.




173

Montare Ministaţia de epurare SBR LEADER

Separatoare de hidrocarburi Principiul de funcționare Conform standardelor UE, orice spălătorie auto, service, stație de carburanți platforme industriale, trebuie să aibă rigole, rigole, deznisipatoare si sisteme de pre-epurare cu separator si decantor de produse petroliere, petroliere , pentru a preveni poluarea mediului cu produsele petroliere folosite in activitatea curentă. Principiul de funcționare al separatoarelor de hidrocarburi se bazează pe diferența de greutate specifică dintre apă si hidrocarburi, respectiv a materialelor solide aflate in apele reziduale. Prezenta substanțelor care pot conduce la formarea unor emulsii stabile trebuie evitata încă din faza de proiectare.

Apa uzată intră in separator prin racordul de intrare, curgerea fiind liniştită de spărgătorul de jet instalat in interior. Particulele grosiere (nămolul) se separă gravitaţional decantându-se la fundul separatorului in primul compartiment (decantor de nămol). In continuare, apa uzată intră in compartimentul de separare a hidrocarburilor, unde, datorită diferenţei de greutate specifică, hidrocarburile se separă formând un strat la suprafaţa apei. SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2



174

Filtrul coalescent ajută la separarea particulelor foarte fine de hidrocarburi existente in apa uzată. Din camera de separare, fluidul schimbă direcţia de curgere si trece prin filtrul coalescent si print-un sistem de șicane. Filtrul coalescent este alcătuit dintr-un amestec de fire dispuse intr-o structură aleatoare care creează microturbulenţe locale si o curgere tridimensională. Acest regim de curgere are rol de a prelungi si intensifica contactul efluentului cu suprafața fibrelor. Micro-picăturile de ulei, prea fine pentru a fi separate in prima fază, ajung astfel in contact cu fibra si aderă la aceasta. In timp, prin aderarea mai multor picături se formează una mai mare, care datorita forţei ascensionale, se desprinde si urcă la suprafaţă. Sistemul de şicane reţine aceste picături sub forma unei pelicule fine la suprafaţă interstiţiului dintre ele, de unde sunt îndepărtate prin golire (vidanjare). Apa curata este evacuată de sub stratul de hidrocarburi pe principiul vaselor comunicante, gravitațional.

Ramificaţie reglabilă




10.2. Alcătuirea şi funcționarea instalațiilor interioare interioar e de canalizare



175


176

10.2.1. Rolul instalațiilor de canalizare interioară Colectarea apelor uzate si evacuarea lor din rețeaua de canalizare interioară, in reţeaua de conducte de canalizare exterioară prin căminul de racord . Apele uzate sunt:  ape uzate menajere – clădiri civile, social –culturale , industriale,  ape uzate industriale – din procesele tehnologice, pot fi curate ( răcirea utilajelor, condiționarea aerului ) sau cu impurităţi ( substanţe chimice )  ape meteorice (pluviale) - precipitații, topire zăpadă Caracteristicile apei uzate Pentru evacuarea apelor uzate din reţeaua interioară in reţeaua exterioară, apa trebuie să îndeplinească anumite condiţii : o să nu atace materialul conductelor, o să nu conţină păcură, benzine, gazoline, care pot produce amestecuri detonante o să nu conţină substanţe otrăvitoare ( toxice), agenţi patogeni (produc boli) o să nu conţină substanţe radioactive o să nu aibă temperatura mai mare de + 40 - 50°C. Când apele nu respectă condiţiile impuse, se tratează local in instalaţii de epurare, înainte de a fi evacuate in reţeaua exterioară. Funcţie de natura si provenienţa apelor uzate, instalaţiile de canalizare interioare se clasifică in:  instalații pentru ape uzate menajere, clădiri civile , social-culturale , industriale;  instalații industriale ;  instalații pluviale – pentru toate categoriile de clădiri.

10.2.2. Elemente componente ale instalaţiei interioare de canalizare Elementele componente ale instalaţiei interioare de canalizare menajeră se clasifică în funcţie de poziţia lor şi de rolul pe care îl îndeplinesc: 1. Conductă de legătură – între obiectul sanitar şi coloană 2. Coloana de canalizare – canalizare – conducta verticală 3. Conducta de ventilare – ventilare – realizează aerisirea instalaţiei: instalaţ iei: poate fi separată, comună, suplimentară sau dublată 4. Conducta colectoare orizontală – conductă orizontală în interiorul clădirii (ţine până la 1m înainte de ieşirea din clădire) 5. Accesorii – Accesorii – piese de curăţire, goliri, separatoare, sifoane, şi vane – toate asigură buna funcţionare a sistemului. Obiecte sanitare sunt: lavoare, spălătoare pentru vase, căzi de baie, cadă de dus, dus, chiuvete, closete. Materiale Materiale pentru obiecte sanitare sanitare: faianță, porţelan, fontă, gresie, tablă de zinc, tabla de oţel zincat, material plastic, tablă de inox, beton mozaicat ( spălătoare tip jgheab ). Armături pentru obiecte sanitare: robinete – ( apă caldă in stânga si apă rece in dreapta ) o baterii amestecătoare de apă caldă cu apă rece o ventile de scurgere scurgere - permite racordare racordare obiectelor obiectelor sanitare sanitare la sifonul de scurgere scurgere , in general general din o alamă. o sifonul obiectelor sanitare – sub ventilul de scurgere, din fontă, material plastic. Au strat permanent de apă – garda hidraulică – împiedică pătrunderea gazelor nocive din reţeaua de canalizare in încăpere. Au capac demontabil pentru curăţarea in timpul exploatării. sifoane de pardoseală – au rolul de a colecta apele de pe suprafeţele pardoselilor, sunt cu garda o hidraulică: pot fi: - simple - colectarea apelor numai de pe suprafața pardoselilor - combinate –are racorduri laterale pentru pentru colectarea apelor de la cadă, lavoar - sifon de plintă – montat la plintă Rețeaua de conducte se compune din:  tuburi de fontă  țevi de scurgere  țevi din PVC tip U. Îmbinare – prin mufare. Etanșare – frânghie gudronată + plumb; ciment; mastic bituminos; adezivi( pentru PVC )




177

Instalaţia trebuie proiectată pentru a asigura o circulaţie adecvată a aerului în toate conductele, fără a exista pericolul de sifonaj sau aspiraţie a gărzilor hidraulice în condiţii normale de utilizare.

Instalaţie de canalizare menajeră cu conducte de legătură neventilate 1-cadă de baie; 2-lavoar; 3-closet; 4-sifon de pardoseală; 6-coloană; 7-conductă de legătură; 9-conductă de ventilare.

Instalaţie de canalizare menajeră cu conducte de legătură ventilate 1-cadă de baie; 7-conductă de legătură; 2-lavoar; 9-conductă de ventilare; 3-closet; 10-conducta de ventilare suplimentară 5-dispozitiv pentru admisia aerului; 11-conducta de ventilare secundară 6-coloană;




Detaliu referitor la dispozitivul pentru admisia aerului

Sifoane de pardoseala a) simplu cu ieșire verticală, b) combinat cu ieșire verticală si cu un racord, c) combinat cu ieșire orizontală si cu un racord, d) sifon tip U cu un colector



178


Ventile de scurgere pentru obiectele sanitare a) pentru lavoare si spălătoare, b) pentru rezervoare de closet, c) pentru cazi de baie, d) ventil de preaplin pentru cazi de baie

Sifoane cu gardă hidraulică pentru obiecte sanitare a) pentru lavoare , b) tip s din plumb, c) tip p din plumb, d) tip butelie cu corp din fonta 1. corpul sifonului, 2. dop de curățire, 3. racord la obiectul sanitar, 4. racord la canalizare, 5. garda hidraulică, 6. capac demontabil pentru curăţire, 7. racord olandez

Sifon pentru lavoar a) ansamblu, b) sifon montat la lavoar 1.ventil de scurgere, 2.preaplin, 3. garnitura din cauciuc de 2mm grosime, 4.garnitura din cauciuc de 3mm grosime unsa cu vopsea alba groasă, 5.rondele din plumb moale SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2


179


180

10.2.3. Alcătuirea şi funcționarea instalațiilor interioare de canalizare a apelor uzate menajere Elemente componente : obiecte sanitare o sifon de scurgere o o conducte orizontale de legătura de la obiectele sanitare la coloane coloane –conducte verticale o colectoare –conducte orizontale o cămin exterior de racord la canalizarea exterioară. o piese de curăţire o o conducta de ventilare ventilare cu căciulă de protecţie sifon de pardoseală o

Schema instalației interioare de canalizare a apelor uzate menajere 1.obiecte sanitare, 2.sifon, 3.conducte de legătură, 4.coloane, 5.conducte orizontale (colectoare) 6.cămin exterior de racord, 7. piesa de curăţire, 8. conducta de ventilare principală, 9. căciula de protecţie, 10. sifon de pardoseală




181

Evacuarea apelor apelor uzate de la obiectele sanitare, prin conducta de legătura la coloana 1.obiect sanitar (lavoar), 2. ventil de scurgere , 3. sifon, 4. conducta de legătură la coloană, 5. coloana de scurgere

10.2.4. Funcționarea instalației de canalizare interioară In conductele orizontale de legătura de la obiectele sanitare la coloană, apa curge gravitaţional, fie cu nivel liber, fie la secţiunea plină a conductei, in funcţie de gradul de utilizare a obiectului sanitar. Pentru aceasta, conductele de legătură trebuie să aibă un anumit diametru corespunzător debitului de apa evacuat si să fie montate cu o anumită înclinare faţă de orizontală, numită panta de curgere. Dacă panta de curgere este prea mare, descărcarea apei din obiectul sanitar prin conducta de legătură in coloană se va face brusc si va apărea o zonă de depresiune (presiune mai mica decât presiunea atmosferică) in conducta de legătură, care va produce aspiraţia gărzii hidraulice a sifoanelor in coloană, gazele nocive putând pătrunde apoi din coloană prin obiectele sanitare in încăperi. Acelaşi fenomen se poate produce si când la aceiaşi conductă de legătură la coloană sunt racordate mai mult de patru obiecte sanitare, datorită creşterii debitului de apă, deci si a vitezei de evacuare prin conductă. Daca panta de curgere este prea mică, viteza de curgere a apei uzate este prea mică si suspensiile existente in apă nu pot fi antrenate, astfel că se depun prin sedimentare, putând duce la înfundarea conductei. În coloane apa curge prin cădere liberă; la debite mici are loc o scurgere peliculară instabilă, fie sub forma unei elice cilindrice fie sub forma unei pelicule de valuri având suprafaţa liberă in contact cu aerul aerul care circulă prin coloana de jos in sus (in contracurent cu apa). Pe măsură ce debitul de apă creşte, curgerea in coloană este perturbată, au loc ruperi ale peliculei si se pot forma diafragme sau dopuri de lichid care separă in coloane zone de depresiune, si de suprapresiune (presiune mai mare decât presiunea atmosferică). În punctele de depresiune ale coloanei se produce aspirația gărzii hidraulice din sifoanele obiectelor sanitare, iar in punctele de suprapresiune are lor refularea apei uzate din coloana prin conductele de legătura si obiecte sanitare in încăperi. Pentru a evita aceste situații, coloanele trebuie puse in legătură permanentă cu atmosfera prin conducte de ventilare (aerisire), pentru ca, in interiorul coloanelor, pe întreaga lor înălţime, presiunea amestecului gaze nocive-aer să fie egală cu presiunea atmosferică, asigurându-se in acest fel evacuarea rapidă si sigură gazelor nocive in atmosferă. În conductele conductele orizontale orizontale (colectoare) (colectoare) la care care sunt sunt racor racordat datee coloa coloane nele, le, curge curgere reaa apei apei uzate uzate are loc gravitațional, cu suprafața liberă, pentru a se asigura evacuarea continuă a gazelor nocive, prin coloane in atmosferă. Din această cauză, secţiunea transversală a conductei orizontale colectoare este numai parţial umplută cu apă. Se defineşte gradul de umplere u al conductei colectoare ca fiind raportul între adâncimea h a curentului de apă si diametrul interior d al conductei

u = h /d ; umax admis 0,65 Spre deosebire de apa uzată convenţional curată (inclusiv apa meteorică), apa uzată menajeră conţine amestecuri de diferite substanţe dizolvate sau nu, de provenienţă organică sau anorganică, cu dimensiuni diferite. Aceasta face ca, in timpul curgerii prin colectare de canalizare, unele substanţe să plutească la suprafaţă si să fie antrenate de apa, iar altele să se menţină in suspensie in masa lichidului sau să se depună prin sedimentare, ducând la micşorarea continuă a secţiunii de curgere până la înfundarea conductei. Pentru a se evita acest lucru, conducta orizontală colectoare se montează cu o anumita pantă de scurgere i

i = tg α = H / L .




182

Pentru același diametru al conductei orizontale colectoare de canalizare, la o pantă minimă de montaj corespunde o viteză minimă de curgere a apei, la care toate substanţele in suspensie pot fi antrenate, numită viteza de autocurățire a conductei; la o pantă maximă corespunde o viteză maximă de curgere a apei, peste a cărei valoare se produc procese de eroziune (deteriorare) a conductei.

Pantele minimă şi maximă ale conductei colectoare orizontale în funcţie de dimensiuni

Pentru a asigura o funcţionare sigură si o exploatare raţională a instalaţiei de canalizare menajeră, viteza de curgere a apei prin conducte orizontale colectoare trebuie să fie mai mare decât viteza minimă de autocurăţire, care este de 0,7 m/s peste conducte din fonta de scurgere si PVC tip U si mai mică decât viteza maximă , care este de 4 m /s ( 0,7 m/s m/s < w < 4 m/s) m/s) . Pantele normale de montaj ale colectoarelor orizontale de canalizare au valori diferite, in funcție de diametrele acestora. Intr-o conductă orizontală de canalizare având diametrul d si panta I de montaj date, viteza w de curgere a apei poate să crească sau să scadă in funcţie de creşterea sau scăderea debitului G de apa evacuat.

G = sw(m3 /s ) . in care s reprezintă aria secțiunii transversale a curentului de apă in conductă de diametru d, iar viteza w a apei . In practică debitul de apă uzată se exprimă in litri pe secundă ( l/s ). In scopul controlului funcţionării si al intervenţiei in caz de înfundare in timpul exploatării, pe reţelele de canalizare se prevăd piese si dispozitive de curăţire. Astfel, pe coloane se prevăd (tuburi) de curăţire la primul si ultimul nivel si din două in două niveluri, precum si in punctele care prezintă pericol de înfundare a ţevii . Pe conductele orizontale, tuburile de curăţire se amplasează in aşa fel încât să fie posibilă curăţirea conductei in ambele sensuri. Conductele suspendate sub tavane se curăţă printr-un cot cu capac folosit ca dispozitiv de curăţire si amplasat in instalaţie. Asemenea dispozitive se montează, de regulă, pe conducte de legătură la care sunt racordate mai mult de trei – patru obiecte sanitare.

Tuburi , piese si dispozitive de curăţire a) Piesă de curăţire (poziţie verticală, pentru coloane), b) Piesă de curăţire montată pe o conductă orizontală de canalizare c) Cot cu capac pentru curăţire 1. Piesa de curăţire, 2. Capac, 3. Colector orizontal, 4. Cot cu capac pentru curăţire




183

10.2.5. Montarea ţevilor de scurgere din PVC În interiorul clădirilor ţevile de scurgere de tip PVC se pot monta aparent sau îngropate în elementele de construcție - în şanţuri acoperite cu rabiţ şi tencuite; iar în exterior îngropate direct în pământ (fie în canale vizibile sau nevizibile). Montarea coloanelor de scurgere din ţevi de PVC precum şi racordarea în scurt (<20 cm) a obiectelor sanitare la coloane se vor executa numai la temperaturi de lucru mai mari de 10 oC. Pentru preluarea dilatărilor , , la conductele de scurgere a apelor menajere executate din PVC se folosesc compensatoare de dilatare axiale din PVC. Acestea sunt alcătuite dintr-o singură piesă; prin partea de sus se introduce capătul conductei care se poate deplasa liber în interiorul compensatorului, etanşarea realizându-se cu inel special de cauciuc, iar în partea de jos compensatorul se îmbină cu capătul conductei, prin lipire în mufă. Compensarea dilatărilor pe coloanele verticale de scurgere a apelor menajere se asigură numai prin compensatoare axiale montându-se câte un compensator de dilatare la fiecare nivel al clădirii la care coloana deserveşte cel puţin un obiect sanitar. Se realizează câte un punct fix la jumătatea distantei dintre două compensatoare vecine care sunt obligatorii la orice sistem de compensare şi un punct fix la ultimul planşeu de sus al clădirii. Compensarea dilatărilor la conductele orizontale pentru scurgerea apelor menajere menajere montate aparent, se asigură de obicei prin schimbările normale de direcţie ale traseelor conductelor respective; numai în cazul în care aceste schimbări de direcţie nu pot prelua suficient dilatările se recurge şi la compensatoare de dilatare. La conductele conductele orizontale pentru scurgerea scurgerea apelor menajere menajere montate montate îngropat îngropat , se prevăd compensatoare de dilatare în cămine de vizitare numai pe porţiunile de conducte a căror lungime depăşeşte 30 m. Pe porţiuni foarte lungi se pun compensatoare de dilatare de maximum 30 m între ele. Ramificațiile de pe coloanele din PVC pentru scurgerea apelor uzate de la bucătării trebuie să fie încadrate de două puncte fixe obişnuite, unul deasupra şi altul dedesubtul ramificaţiei, în imediata apropiere a acesteia, pentru a se împiedica deplasarea în sus sau în jos a ramificaţiei, at unci când se scurge apa fierbinte.

10.2.6. Ventilarea instalațiilor interioare de canalizare menajeră Ventilarea (aerisirea) rețelei interioare de canalizare a apelor uzate menajere este necesară (după cum s-a arătat) pentru evacuarea gazelor nocive (rău mirositoare, toxice sau otrăvitoare) degajate din apa uzată si se realimentează cu tiraj natural, ca urmare a diferenţei de nivel pe înălţimea coloanei si a diferenţelor de densităţi ale gazelor si respective a aerului exterior. Tirajul este mărit prin acțiunea vântului in secțiunea de evacuare a gazelor din coloana in atmosferă. Conductele de ventilare a rețelei interioare de canalizare pot fi : conducte de ventilare principală formate din prelungiri ale coloanelor de scurgere până deasupra acoperişului sau terasei, executate din conducte de acelaşi material (PVC tip U sau fontă de scurgere) ca si coloana. In secţiunea de ieşire a gazelor nocive in atmosferă se prevăd căciuli de protecţie pentru a împiedica pătrunderea apei, zăpezii etc. Ventilarea principală a canalizării (prin coloane de scurgere) se realizează atunci când la o coloană sunt racordate un număr mic de obiecte sanitare si cu conducte scurte de legătură: conducte se ventilare secundară utilizate atunci când conductele de legătură intre obiectele sanitare (sau grupurile sanitare) si coloane sunt lungi si colectează apele uzate de la un număr mai mare de 4…5 obiecte sanitare. Conducta de ventilare secundară se racordează la conducta principală de ventilaţie (coloană) printro conductă orizontală de legătură, montată sub plafon cu panta ascendentă către coloană , pentru evacuarea gazelor , conducte de ventilare suplimentară care se prevăd atunci când, la mai multe etaje, capetele conductelor de legătură se găsesc aproape pe aceeaşi verticală . Conductele de ventilare secundară si suplimentară se execută din aceiaşi materiale ca si coloanele de scurgere (PVC tip U şi fontă de scurgere) si, de regulă, au diametrul constant pe întreaga înălţime. Pe aceste conducte se montează piese tuburi de curăţire la fiecare etaj la care se racordează conductele de legătură ale obiectelor sanitare .




Ventilare secundară a instalației instalației de canalizare 1.coloana de scurgere 2., 3. conducte de legătură de la obiectele sanitare la coloană 4.coloana de ventilare secundară 5. conducta de ventilare principală 6.piesa de curăţire 7.caciula de protecţie a conductei de ventilare 8. conducta de ventilare secundară

Racordare obiectelor sanitare la conducta de ventilare secundară a reţelei de canalizare 1. coloana de scurgere 2., 3. conducte de legătură de la obiectele sanitare la coloană 4.coloana de ventilare secundară 5. conducta de ventilare principală 6.piesa de curăţire 7.caciula de protecţie a conductei de ventilare 8. conducta de ventilare secundară



184


Schema ventilării suplimentare a rețelei de canalizare 1. coloana de scurgere scurgere 2. conducta principală de ventilare 3. conducta suplimentară de ventilare 4. piesa de curăţire 5. conducta conducta colectoare colectoare

10.2.7. Instalații interioare de canalizare a apelor meteorice Ape meteorice –provin din ploi, topirea zăpezii, de pe acoperişurile clădirilor. Elemente componente : receptor de ape meteorice –colectează apele de pe o anumită suprafaţă, o conducta de legătură de la receptor la coloana o coloane o conducte orizontale colectoare o o cămin de racord la rețeaua exterioară de canalizare Acoperișurile sunt cu pante de scurgere spre receptorul de ape meteorice. Rețeaua de conducte se execută din ţevi din oţel, din PVC tip U, fontă de scurgere.

Instalația interioară de canalizare a apelor meteorice 1.receptor ape meteorice 2.conducta de legătură de la receptor la coloana 3.coloană 4. piesa de curăţire 5. colector orizontal 6. cămin exterior de canalizare



185


186

Receptoare pentru colectare si evacuarea apelor meteorice de pe terase terase si acoperișuri acoperișuri a. Pentru terase circulabile circulabile b. Pentru terase necirculabile necirculabile c. Recept Receptor or cu parafrun parafrunzar zar

10.2.8. Principii de proiectare ale instalaţiei interioare de canalizare menajeră La proiectarea, execuţia şi reconstrucţia canalizărilor interioare se va ţine cont de prevederile standardelor în vigoare: - STN EN 476, STN EN 12056, STN EN 12109,STN 73 6762:  Instalaţia de canalizare menajeră trebuie să evacueze apele uzate de la toate obiectele sanitare din clădire, în condiţii sanitare şi de siguranţă. Sistemul va fi astfel proiectat încât să fie protejat împotriva depunerilor de materii pe conducte şi a înfundării acestora, şi să aibă piese de curăţire adecvate şi în număr suficient pentru a permite o curăţire uşoară a instalaţiei. Materialul conductei de canalizare trebuie să aibă suprafaţa interioară netedă, rezistenţă la acţiunea chimică a apelor uzate şi a mediului exterior, rezistenţă la abraziune şi durabilitate în timp.  Conductele care au durata de viaţă mai redusă trebuie să fie protejate împotriva loviturilor, să fie uşor accesibile şi uşor de înlocuit. Materialele utilizate în canalizările interioare sunt: • Metalice şi aliaje (fontă de scurgere, oţel, cupru, alamă, plumb), • Nemetalice (gresie ceramică, azbociment, beton simplu, beton armat, sticlă), • Plastic (PVC, PE, PP, ABS).  Tipuri de îmbinări: ştemuite, prin compresiune, filetate, cositorite, cu mufă şi garnitură, lipite, prin termofuziune, sudate etc.  Conductele de canalizare se montează aparent pe pereţi sau mascat în ghene  La canalizare pot fi deversate doar substanţele permise, conform normelor în vigoare.




187

Detaliu referitor la conducta de legătură 1- curbă de racord; 2- coloană; 3- conducta de legătură Standardul EN 12056 “Instalaţii interioare de canalizare gravitaţionale” introduce o clasificarea a instalaţiilor de canalizare domestice, în funcţie de numărul de coloane şi de gradul de umplere al conductelor de legătură:  Tipul I : o coloană, conducte de legătură parţial umplute – utilizat în ţara noastră Tipul ul II : o coloană, conducte de legătură de diametre mici – grad de umplere 0,7 (utilizat în Ţările  Tip Scandinave),  Tipul III : o coloană, conducte de legătură funcţionând la secţiune plină – h/d= 1,0 (utilizat în Marea Britanie),  Tipul IV : coloane din mai multe conducte verticale, fiecare transportând alte tipuri de ape uzate (de ex. apă “gri” şi apă “neagră”). La dimensionarea conductelor, trebuie să se ţină cont de valorile limită ale debitului (Qmax) şi ale diametrelor nominale (DN), conform standardelor STN EN 12056 şi/sau normelor locale (STN 75 6762).

10.2.8. Exploatarea şi întreţinerea instalaţiei de canalizare Armăturile şi accesoriile trebuie verificate şi curăţate periodic. Lucrările de întreţinere amânate/neglijate pot duce la apariţia unor avarii foarte neplăcute pentru utilizatori, atât din punct de vedere economic, cât şi estetic, olfactiv etc. La canalizarea meteorică – curăţirea periodică a depozitelor de la gurile de scurgere, de preferinţă după ploaie. Depunerile pot fi eliminate prin spălarea conductelor sub o mică pantă. Curăţirea periodică (în funcţie de sezon) îndepărtează sedimentele de pe conducte, din sifoane, vane antiretur, clapete, etc.




ASPECTE NEGATIVE DINTR-O INSTALAŢIE SANITARĂ

Imaginea1

Imaginea 4

Imaginea 6


Imaginea 2

Imaginea 3

Imaginea 5

Imaginea 7


188


10.2.10. Materiale şi echipamente specifice instalaţiilor de canalizare interioară SIFOANE DE PARDOSEALA

Sifon pardoseală cu două intrări şi o ieşire

Sifon pardoseală suez cu o ieşire din PVC

Sifon 100x100 cu ieşire laterală cu grătar plastic

Sifon pardoseală cu ieşire verticală,cu o intrare laterală

Sifon pardoseală suez cu o intrare şi o ieşire din PVC

Sifon 100x100 cu ieşire verticală cu grătar plastic

Sifon de pardoseală cu protecţie la curgere inversă



189


Vană automată antiretur cu blocarea manuală a clapetei şi capac de curăţire

Racord WC direct

Racord WC excentric

Ventil din plastic



190


191

Sifon pentru pentru chiuvetă simplu simplu fără ventil ventil Sifon pentru chiuvetă simplu simplu cu ventil 1 ½ Sifon pentru chiuvetă chiuvetă dublu fără ventil

Sifon cadă

Sifon cădiță duş

Piese de curăţire cu dop filetat




192

GURI DE SCURGERE DE TIP INDUSTRIAL Aceste Aceste produs produsee au fost fost proiect proiectate ate si dezvoltate pentru a suporta încărcări hidraulice si mecanice mari in condiţii industriale, cu diametre de 75, 110, si 160 160 mm (ex: (ex: indu indust stri riaa alim alimen enta tara ra,, chimica, farmaceutica etc.). Gurile ile de scurge rgere industria trialle corespund amplasării in pardoseli scli sclivi visi site te de beto beton n sau sau in pard pardos osel elii prevăzute cu diferite straturi de acoperire. Pot fi prevăzute cu grătare de diferite capacităţi, coşuri de filtrare, separatoare de nămol sau închizătoare demontabile contra mirosului

Clapetă reţinere

Reducție

Piesă de curăţire

Sisteme de conducte din fontă ductilă




Baterii amestecătoare

Receptoare de acoperiș SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2


193


Stație pompare ape uzate

Exemp emplu de folosire a pompelor în instalaţia interioară de canalizare a apelor uzate menajere: menajere: cu bazin de colectare şi pompe monobloc



194


Pompe pentru valorificarea apei pluviale

Echipamente pentru curăţirea canalizării



195


Protecţia împotriva materiilor indezirabile

Separator de grăsimi

Rezervor pentru sedimentarea materiilor în suspensie



196


Soluţii pentru economia de apă potabilă, reutilizarea apei “gri”



197


198

CAPITO CAPITOLUL LUL 11

TERMENI . FIŞE TEHNICE. FIŞE TEHNOLOGICE. FAZE EXECUŢIE ÎN DOMENIUL INSTALAŢIILOR TEHNICO-SANITARE TEHNICO-SANITARE 11.1. 11.1. GLOSA GLOSAR R DE TERME TERMENI NI

Conversia mm – ţoli

Cruste

Curenţi vagabonzi

Domeniu de funcţionare

Fitinguri

DN 10 mm = 3/8“ DN 15 mm = 1/2“ DN 20 mm = 3/4“ DN 25 mm = 1“ DN 32 mm = 5/4“ DN 40 mm = 6/4“ DN 50 mm = 2“ Dacă apa este dură, sau dacă conţine minerale dizolvate sau solide în suspensie, ea trebuie tratată. Fără un tratament adecvat, se vor acumula depuneri de piatră sau calcar, care vor afecta negativ echipamentele de încălzire şi performanţele lor, eficienţa armăturilor, etc. Dacă apa este “moale” şi agresivă, pe suprafaţa interioară a instalaţiei se vor găsi silicaţi, calcar şi materii organice. Cel mai adesea acestea apar în zonele în care stratul de protecţie a fost deteriorat. Au o formă conică, înălţimea până la 25 mm şi diametrul de până la 50 mm (capacitatea de transport a conductei poate fi redusă cu mai mult de 50%). Coroziunea punctiformă se produce din cauză că straturile minerale nu sunt niciodată uniforme. Curenţii vagabonzi apar în apropierea instalaţiilor electrice care alimentează mijloacele de transport în comun (tramvai, tren etc.). Coroziunea se produce în momentul în care curentul continuu intră prin zonele neprotejate în conductă. Conducta devine conducătoare de electricitate şi curentul iese afară la suprafaţa conductei prin alte zone neprotejate. În aceste puncte, metalul devine anodic şi ca rezultat, se produce “scurgerea” particulelor lui în electrolit, dacă solul este suficient de umed şi conductiv. Domeniul de funcţionare este o denumire generică pentru corelaţia care există între domeniul presiunilor şi cel al temperaturilor de funcţionare. funcţi onare. El este limitat l imitat de presiunea maximă şi de temperatura minimă/maximă de funcţionare. De exemplu, denumirea PN/II indică faptul că presiunii nominale PN i se asociază domeniul 2 de funcţionare, când temperatura maximă a fluidului prin conductă este 300°C. În practică se face de multe ori o greşeală atunci când este vorba despre exprimarea presiunii în conducte – de exemplu dacă se afirmă că presiunea în conductă este de 0,5 MPa, de fapt este exprimată suprapresiunea în raport cu presiunea atmosferică, iar presiunea în scara absolută are valoarea de 0,6 MPa. Unităţi de măsură pentru presiune: 1 MPa = 10 bar, 10 atm = 1 MPa (corespunde la PN 10) 1 atm  1 bar  100 kPa  10 m H2O Noţiunea derivă din limba engleză, din verbul “to fit”= a (se) potrivi. Doar pentru instalaţiile de apă rece se utilizează aproximativ 33 tipuri de fitinguri (din fontă maleabilă, alamă, plastic etc.). În ceea ce priveşte oţelul, pentru apă se utilizează doar fitinguri din oţel zincat. Alegerea fitingurilor se face pe baza criteriilor estetice şi de igienă.




199

Filtru fin

Protejează armăturile împotriva murdăriei şi impurităţilor (nisip, rugină, etc.). Problema majorităţii filtrelor este modul lor de curăţire (de obicei neigienic) şi durata dintre 2 curăţiri succesive. De aceea au fost inventate filtrele semiautomate, a căror curăţire se face prin clătire sub presiune în curent invers de apă. Persoana care se ocupă cu întreţinerea are o singură sarcină – să deschidă vana de golire timp de 10…15 secunde şi să evacueze impurităţile. Astfel, pentru curăţire se consumă 10 litri de apă pe lună.

Lovitura de berbec

Lovitura de berbec în instalaţiile sanitare se manifestă printr-un zgomot puternic, care este produs de unda de presiune care se naşte atunci când curgerea apei este brusc oprită. Această creştere bruscă de presiune este generată de obicei de manevrarea bruscă a unui robinet sau a unei vane, unda de şoc reflectându-se înainte şi înapoi prin sistem. Un robinet cu sertar sau orice altă vană cu cursă rapidă este mai predispusă să producă lovituri de berbec decât o vană cu sferă. Lovitura de berbec nu este doar o sursă de disconfort sonor pentru locatari, dar poate produce distrugerea conductelor. Lovitura de berbec poate fi eliminată prin instalarea unor dispozitive care să absoarbă şocul, prevăzute de obicei cu cameră de aer pe conductă sau aşa-numiţii opritori ai loviturii de berbec. Ei sunt proiectaţi în aşa fel încât apa din sistem să nu ia contact cu perna de aer: odată instalate, aceste dispozitive nu mai necesită întreţinere. Instalarea lor se face cât mai aproape de sursa care produce lovitura de berbec Este recomandată acolo unde izolaţia conductei este distrusă, poroasă sau uzată. Fierul din sol şi din apă nu corodează dacă potenţialul său în raport cu pământul este mai mic de aproximativ 0,85 V. Protecţia activă este o metodă de scădere artificială a potenţialului metalului, sub valoarea minimă periculoasă. Metode de protecţie activă:  Catodică, cu o sursă exterioară de curent  Catodică, cu anozi electrici  Descărcări electrice  Combinate. Toate deschiderile vor fi obturate cu dopuri înainte de începerea procedurii de probă. Pentru probă se va utiliza apă fără impurităţi. Se evacuează tot aerul din sistem. Se umple instalaţia până sus cu apă. Apa rămâne în sistem cel puţin un timp minim necesar înainte de începerea probei:  În conducte din beton 2 ore  În conducte de fontă 1 oră  În conducte din plastic sau oţel 0,5 ore. Se face o inspecţie pentru a vedea dacă sistemul este etanş la toate îmbinările. Scăderea nivelului apei, după ce conducta era plină, constituie o indicaţie despre prezenţa unor scurgeri (neetanşeităţi). Întregul sistem, inclusiv accesoriile, vor fi inspectate cu atenţie. Proba de presiune se face la cel puţin 3 kPa, dar cel mult 50 kPa şi durează 1 oră. Instalaţia este acceptată dacă pierderile de apă per 10m 2 de suprafaţă interioară sunt mai mici decât 0,5 l.h-1. Dacă există pericolul de îngheţ al apei, proba va fi făcută cu aer.

Protecţia activă a conductelor împotriva coroziunii

Proba de etanşeitate la apă




Proba de etanşeitate la mirosuri

Tratarea chimică a apei

Tratarea fizică de tip electrodinamic

Tratarea fizică de tip electrostatic

200

Proba finală a sistemului se face prin intermediul testului cu fum (“peppermint”). Aceste teste certifică faptul că toate armăturile sunt etanşe la gaze şi la apă, iar gărzile hidraulice ale sifoanelor sunt impenetrabile.  Se umplu toate sifoanele cu apă  Se produce un fum gros inofensiv (sau se utilizează un aparat special dedicat), care este pus în legătură cu capătul inferior al canalizării  Când fumul apare la partea superioară a conductei de ventilare, aceasta se va închide. Apoi se creează şi se menţine o presiune de 0,4 kPa.  Pierderile se localizează acolo unde fumul sau mirosul scapă din sistem, sau se foloseşte aplicarea unei soluţii cu săpun pentru zonele suspecte. Testul este acceptat dacă după 0.5 ore de la umplerea conductelor, nu se sesizează fum sau miros nicăieri în clădire. Schimbul de ioni este un proces chimic de îndepărtare a contaminanţilor ionici dizolvaţi în apă. Dedurizarea prin metoda schimbătorilor de ioni realizează îndepărtarea ionilor din depunerile (crustele) de Ca şi Mg şi înlocuirea acestora cu ioni de Na, care sunt mult mai solubili. Dezavantaje: o Costuri relativ mari pentru substanţele chimice o Scade conţinutul în calciu din apă (sub 20 mg la 1 litru de apă). Deionizarea este un proces de schimbare de ioni utilizat pentru înlăturarea tuturor sărurilor dizolvate în apă. Presupune trecerea unui debit de apă prin 2 schimbători de ioni cu răşini. Osmoza inversă este o metodă utilizată în principal pentru desalinizarea apei. Apa este forţată sa treacă sub sub presiune presiune printr-o membrană. Membrana reţine moleculele de Na sau Cl sau orice macromoleculă.

Este cea mai progresistă metodă, care utilizează un câmp electromagnetic variabil. Acest câmp degradează combinaţiile calciului şi magneziului din apă. Costul iniţial este mare, dar costurile de operare sunt minime. Echipamentele sunt proiectate să trateze apa la intrarea în clădire. Ele utilizează impulsuri special modulate de curent alternativ de înaltă frecvenţă (7 500Hz). Cele mai noi echipamente combină procesul de degradare a compuşilor de Ca şi Mg cu măsurarea, examinarea şi ajustarea funcţionării, toate informaţiile fiind afişate pe ecran. Această metodă a fost dezvoltată în Austria în jurul anului 1985. Câmpul electrostatic de mare tensiune (6 500 V; 0,0008 A) modifică sărurile calcaroase. Microcristalele formează conglomerate care nu au suficientă forţă de adeziune pentru a se prinde de suprafaţa interioară. Apa acţionează ca o soluţie nesaturată şi treptat dizolvă crustele. Tot procesul are efect 3 zile. Acest aşa-numit efect MAITRON are avantaje:  Nu schimbă conţinutul chimic al apei, menţine toate mineralele necesare vieţii şi nu este poluant;  După curăţire, stratul anticoroziv creat prelungeşte durata de viaţă a conductei  Se utilizează în conexiune cu filtrarea automată – rezultă un sistem autoprotectiv, care nu necesită practic întreţinere.




Tratarea magnetică a apei

Caracteristica comună a tuturor metodelor de tratare nonchimice este aceea că nu schimbă compoziţia fluidului (spre deosebire de cele chimice), ci doar construcţia/aranjarea cristalină a sărurilor dizolvate în apă. Un câmp magnetic staţionar care acţionează asupra apei îi schimbă acesteia parametrii fizici şi chimici. Se pot utiliza magneţi permanenţi sau electromagneţi. Rezultatul este o mărire a vitezei de generare a cristalelor de sare, care vor avea masă şi dimensiuni reduse. Astfel, acestea vor crea un reziduu sub forma unui nămol fin şi nu se va forma o crustă dură. Se recomandă ca acest tip de tratament să fie combinat cu un separator tangenţial de impurităţi. În condiţii staţionare, apa îşi păstrează parametrii obţinuţi prin magnetizare timp de aproximativ 10…14 ore, iar în condiţii dinamice până la 2 săptămâni.

apa industriala

Apa destinată consumului în procese industriale, tehnologice, precum si altor nevoi; este lipsită de calităţi de potabilitate; apa care îndeplineşte indicatorii de potabilitate prevăzuţi de legislaţia în vigoare; Apele rezultate din folosirea apei în gospodarii, instituţii publice si servicii, care provin mai ales din metabolismul uman si din activităţi menajere si igienicosanitare; Toate deversările de ape folosite în activităţile economico-industriale sau corespunzând unei alte utilizări a apei, decât cea menajeră;

apa potabila ape uzate menajere

ape uzate provenite din activităţile economice ape uzate freatice ape meteorice

autoritate competenta acces la reţea aviz de principiu de branşare/ racordare

aviz de branşare/ racordare

branşament

201

Ape provenite din drenarea pânzelor freatice; Apele ce provin din precipitaţii atmosferice. Sunt considerate ape meteorice si apele care provin din stropirea si spălarea drumurilor publice sau private, a grădinilor si curţilor imobilelor; Autoritatea Naţionala de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunala – denumita în continuare ANRSC; Dreptul utilizatorului serviciilor publice de alimentare cu apa potabila, de a se racorda si folosi în condiţiile legii, reţelele de distribuţie; Aviz Aviz scris scris elibera eliberatt de operato operator; r; privind privind posibi posibilita litatea tea tehnica tehnica de racordar racordaree a viitorului utilizator; se eliberează la cererea viitorului utilizator spre a-i servi pentru obţinerea unor autorizaţii sau avize de la terţi; Document scris dat de către furnizorul de servicii de apa si de canalizare, în legătura cu posibilităţile si condiţiile de alimentare din instalaţiile sale a unui consumator cu apa, respectiv, de preluare în instalaţiile sale de canalizare publica a apelor uzate evacuate de utilizator; Branşarea/racordarea poate fi: o la instalaţiile administrate de operator; în acest caz avizul se emite în baza unei documentaţii tehnice vizate de operator la instalaţia interioara a unui imobil care este deja racordat; o Partea din reţeaua publica de distribuţie care face legătura între reţeaua publica si reţeaua interioara a unei incinte sau clădiri aparţinând utilizatorilor. Branşamentul deserveşte de regula un singur utilizator. Branşamentul până la contor, inclusiv căminul de branşament si contorul, aparţine reţelei publice de distribuţie a apei, indiferent de modul de finanţare a realizării acestuia. Pot face parte din reţeaua publica numai branşamentele care au fost executate cu respectarea legislaţiei în vigoare privind calitatea în construcţii.




branşament clandestin caracteristici tehnice consumator fraudulos

consum de apa fraudulos caracteristici tehnice cămin de contor de branşament/reţea

contor de branşament

contor de reţea

contract

echipament de măsurare grad de asigurare în furnizare

imobil

indicatori de performanţa generali

grad de asigurare în furnizare

imobil

grad de asigurare în furnizare

202

Branşament executat fără avizul operatorului Totalitatea datelor si elementelor de natură tehnică, referitoare la o instalație; - persoana fizica si/sau juridica care beneficiază de serviciile de alimentare cu apa sau de canalizare în următoarele condiţii : - fără aviz de racordare si fără a avea un contract de furnizare încheiat cu operatorul - fără a declara numărul real de elemente care stau la baza stabilirii consumului în pauşal - fără respectarea avizului de racordare, în sensul preluării unor cantităţi de apă din amonte de aparatul de măsura Cantitate de apa consumata în condiţiile unui branşament clandestin sau a unui consumator fraudulos Totalitatea datelor si elementelor de natura tehnica, referitoare la o instalaţie; Construcţie componenta a sistemului de distribuţie a apei potabile, aparţinând sistemului public de alimentare cu apa, care adăposteşte contorul de branşament / reţea, cu montajul aferent acestuia; Aparatul de măsurare a volumului de apa consumat de utilizator, care se montează pe branşament, între doua vane/robinete, la limita proprietăţii utilizatorului, fiind ultima componenta a reţelei publice, în sensul de curgere al apei potabile; în cazul în care branşamentul nu îndeplineşte condiţiile pentru a face parte din domeniul public contorul de branşament se montează cât mai aproape de punctul de delimitare a instalaţiilor; Aparatul care măsoară consumul de apă potabiă la mai multe asociaţii de locatari/proprietari sau la mai mulţi utilizatori individuali ori care măsoară transportul de apa dintr-o zona în alta a reţelei publice; Act scris încheiat între operator si utilizator prin care se stabilesc condiţiile tehnico-economice potrivit cărora operatorul va presta serviciul de alimentare cu apa si canalizare; Aparatura si ansamblul instalaţiilor care servesc la măsurarea parametrilor apei furnizate, a debitului si/sau a presiunii; Nive Nivell proc procen entu tual al de asig asigur urar aree a debi debitu tulu luii si pres presiu iuni niii apei apei nece necesa sare re consum consumator atorului ului intr-un intr-un interval interval de timp, timp, preciz precizat at in anexa anexa la contrac contractul tul de branşare/racordare si utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apa si de canalizare; Orice clădire sau teren, cu destinaţie de locuinţa, social–culturala, administrativa, de producţie industriala, de prestări servicii, inclusiv terenul aferent, cu regim juridic dovedit. În cazul blocurilor de locuinţe, la care terenul aferent aferent nu este delimitat, delimitat, se considera considera imobile toate acele blocuri care au adrese distincte; Parametri ai serviciului de furnizare pentru care se stabilesc niveluri minime de calitate, urmărite la nivelul operatorului si care sunt condiţii de acordare sau retragere a licenţei, dar nu sunt prevăzute penalizări în contractele de furnizare în cazul nerealizării parametrilor; Nive Nivell proc procen entu tual al de asig asigur urar aree a debi debitu tulu luii si pres presiu iuni niii apei apei nece necesa sare re consum consumator atorului ului intr-un intr-un interval interval de timp, timp, preciz precizat at in anexa anexa la contrac contractul tul de branşare/racordare si utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apa si de canalizare; Orice clădire sau teren, cu destinaţie de locuinţa, social–culturala, administrativa, de producţie industriala, de prestări servicii, inclusiv terenul aferent, cu regim juridic dovedit. În cazul blocurilor de locuinţe, la care terenul aferent aferent nu este delimitat, delimitat, se considera considera imobile toate acele blocuri care au adrese distincte; Nive Nivell proc procen entu tual al de asig asigur urar aree a debi debitu tulu luii si pres presiu iuni niii apei apei nece necesa sare re consum consumator atorului ului intr-un intr-un interval interval de timp, timp, preciz precizat at in anexa anexa la contrac contractul tul de branşare/racordare si utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apa si de canalizare;




imobil

indicatori de performanţa generali

indicatori de performanţa garantaţi

instalaţii interioare de apa potabilă

instalaţii interioare de canalizare

întrerupere programata

licenţa

operator (prestator)

pauşal presiune de serviciu

proprietar al sistemelor publice de alimentare cu apa si canalizare locale punct de consum punct de delimitare a instalaţiilor de alimentare cu apa dintre operator si utilizator racord

203

Orice clădire sau teren, cu destinaţie de locuinţa, social–culturala, administrativa, de producţie industriala, de prestări servicii, inclusiv terenul aferent, cu regim juridic dovedit. În cazul blocurilor de locuinţe, la care terenul aferent nu este delimitat, se considera imobile toate acele blocuri care au adrese distincte; Parametri ai serviciului de furnizare pentru care se stabilesc niveluri minime de calitate, urmărite la nivelul operatorului si care sunt condiţii de acordare sau retragere a licenţei, dar nu sunt prevăzute penalizări în contractele de furnizare în cazul nerealizării parametrilor; Parametri ai serviciului de furnizare a căror niveluri minime de calitate se stabilesc si pentru care sunt prevăzute penalizări în licenţa sau contractele de furnizare, în cazul nerealizării lor; Totalitatea instalaţiilor aflate în proprietatea sau administrarea utilizatorului, amplasate după apometrul/contorul de branşament, în sensul de curgere al apei, sau, daca branşamentul nu este contorizat, după punctul de delimitare dintre reţeaua publica si instalaţia interioara de utilizare a apei si care asigura transportul apei potabile preluate din reţeaua publica la punctele de consum si/sau la instalaţiile de utilizare; branşamentele care nu îndeplinesc condiţiile pentru a face parte din reţeaua publica fac parte din instalaţiile interioare; Totalitatea instalaţiilor aflate în proprietatea sau în administrarea utilizatorului, care asigura preluarea si transportul apei uzate de la instalaţiile de utilizare a apei până la căminul de racord din reţeaua publica; racordurile care nu sunt predate proprietarului sistemelor publice de apa si canalizare fac parte din instalaţiile interioare; Sistarea programata a serviciului de alimentare cu apa si/sau de canalizare efectuata de furnizor în scopul executării unor lucrări în sistemul public de apa si canalizare; Act tehnic si juridic, emis de autoritatea competenta, prin care se acorda o permisiune unei persoane juridice - româna sau străina, de exploatare comerciala a sistemului public de apa si de canalizare si/sau de furnizare a serviciului public de apa si de canalizare; Persoana juridica titulara a unei licenţe de furnizare prestare, emisa de ANRSC, care asigura asigura furniza furnizarea rea apei potabil potabilee si/sau si/sau indust industrial riale, e, respec respectiv tiv prelua preluarea rea,, epurarea si deversarea în emisar a apelor uzate; Sistem de stabilire a cantităţii de apa consumate intr-un interval de timp, in funcţie de tipul receptorului de apa, pe baza unor norme de consum; Presiunea ce trebuie asigurata de operator, în punctul de branşare, astfel încât sa se asigure debitul normat prevăzut în avizul de racord, la utilizatorul amplasat în poziţia cea mai dezavantajoasa; Autoritatea administraţiei publice locale reprezentate prin Consiliile locale

Imobil branşat/racordat reţelele publice de apa si/sau canalizare; un utilizator poate avea unul sau mai multe puncte de consum ; Locul în care instalaţiile aflate în proprietatea sau administrarea utilizatorului se racordează la instalaţiile aflate în proprietatea sau administrarea operatorului furnizor/prestator de servicii. Delimitarea dintre instalaţiile interioare de canalizare si reţeaua publica de canalizare se face prin căminul de racord, care este prima componenta a reţelei publice, în sensul de curgere al apei uzate; Partea din reţeaua publică de canalizare care asigură legătura dintre utilizator si canalizarea publica. Racordul de la cămin spre reţea, inclusiv căminul de racord, aparţine reţelei publice de canalizare, indiferent de modul de finanţare a realizării acestuia ; Pot face parte din reţeaua publica numai racordurile care au fost executate cu respectarea legislaţiei în vigoare privind calitatea în construcţii;




receptor de apa

regim de restricţie regim de avarie

reţea publica de alimentare cu apa sau de canalizare

Secțiune de control

Servicii de apă si de canalizare Serviciul public de alimentare cu apă Sistem public de alimentare cu apa potabilă

204

Element fizic al unei instalaţii interioare de apa dotat cu un robinet, prin care se face prelevarea apei; Regim Regim în care care este este necesa necesara ra reduce reducerea rea consumul consumului ui de apa potabil potabilaa si / sau industriala; Regim în care datorita deteriorării sistemului public de producere, transport si distribuţie a apei potabile si /sau industriale sau a sistemului public de canalizare, operatorul este în imposibilitate de a asigura furnizarea apei si/sau preluarea apelor uzate; Parte Parteaa din din sist sistem emul ul publ public ic de alim alimen entar taree cu apa resp respec ectiv tiv din siste sistemu mull de canalizare, alcătuita din reţeaua de conducte, armaturi si construcţii anexe care asigura distribuţia apei, respectiv preluarea, evacuarea si transportul apelor de canalizare la/de la doi sau mai mulţi utilizatori independenţi, respectiv de la doua sau mai multe persoane fizice ce locuiesc în case individuale ori de la doua sau mai multe persoane juridice ce administrează câte un singur condominiu, astfel cum este definit el de lege. Părţile componente ale unei reţele de alimentare cu apă, precum si cele ale unei reţele de canalizare sunt amplasate, de regulă, pe domeniul public; in cazul in care condiţiile tehnico-economice sunt avantajoase, reţeaua publică de alimentare cu apă sau de canalizare poate fi amplasată, cu acordul proprietarului, si pe terenuri private. Nu constituie rețele publice :  rețelele de distribuție aferente unei singure clădiri de locuit, chiar dacă aceasta este administrată de mai multe persoane fizice sau juridice;  reţelele de distribuţie aferente unei incinte proprietate privată pe care se află mai multe locuinţe despărţite de zone verzi si alei interioare private;  reţelele de distribuţie aferente unei platforme industriale, in care drumurile de acces si spaţiile verzi sunt proprietate privată, chiar dacă aceasta este administrată de mai multe persoane juridice; Locul de unde se prelevează probe de apă in vederea analizelor de laborator, acest loc fiind: • pentru apa potabilă si industrială: căminul de branşament/apometru; • pentru apa uzată: ultimul cămin al canalizării interioare a utilizatorului, înainte de debuşarea acesteia in reţeaua de canalizare a localităţii; Activitățile de utilitate publică si de interes economic general, aflate sub autoritatea administraţiei publice locale, care au drept scop asigurarea apei potabile si a serviciilor de canalizare pentru toţi utilizatorii de pe teritoriul localităţilor; Cuprinde, in principal, activitățile de captare, de tratare a apei brute, de transport si de distribuție a apei potabile si industriale la utilizatori; Ansamblul construcţiilor si terenurilor, instalaţiilor tehnologice, echipamentelor funcţionale si dotărilor specifice, prin care se realizează serviciul public de alimentare cu apă potabilă. Sistemul public de alimentare cu apă potabilă cuprinde, de regula, următoarele componente: a) captări; b) aducțiuni; c) stații de tratare a apei brute; d) stații de pompare, cu sau fără hidrofor; e) rezervoare pentru înmagazinarea apei potabile; f) rețele de distribuție; g) branșamente până la punctul de delimitare;




Sistem public de canalizare

Sistem de canalizare divizor Sistem de canalizare unitar Sistem de canalizare mixt Serviciul public de alimentare cu apă potabilă Serviciul public de alimentare cu apă industrială

Serviciul public de canalizare

Utilizator

205

Ansamblul construcțiilor si terenurilor aferente, instalaţilor tehnologice, echipamentelor funcționale si dotărilor specifice, prin care se realizează serviciul public de canalizare. Sistemul public de canalizare cuprinde, de regulă următoarele componente: a) racorduri de canalizare de la punctul de delimitare; b) rețele de canalizare; c) stații de pompare a apelor uzate; d) stații de epurare; e) colectoare de evacuare spre emisar; f) guri de vărsare in emisar; g) depozite de nămol deshidratat; Sistemul public de canalizare care asigură colectarea, transportul, epurarea si evacuarea in emisar, separată, a apelor uzate si a apelor meteorice; Sistemul public de canalizare care asigură colectarea, transportul, epurarea si evacuarea in emisar, in comun, atât a apelor uzate, cât si a apelor meteorice; Sistemul public de canalizare de pe teritoriul unei localităţi, care se realizează atât prin sistem de canalizare divizor, cât si prin sistem de canalizare unitar; Cuprinde activitățile de utilitate publică si de interes economic general, aflate sub autoritatea administraţiei publice locale, care au drept scop asigurarea apei potabile pentru toţi utilizatorii de pe teritoriul localităţii; Cuprinde activitățile de utilitate publică si de interes economic general, aflate sub autoritatea administrației publice locale, care au drept scop asigurarea apei industriale pentru toți utilizatorii de pe teritoriul localității. Apa industrială este destinată utilizatorilor ale căror procese tehnologice nu necesită utilizarea apei potabile; Cuprinde, in principal, următoarele activităţi: colectarea si transportul apelor uzate de la utilizatori la stațiile de epurare, epurarea apelor uzate si evacuarea apei epurate in emisar, colectarea, evacuarea si tratarea adecvată a deșeurilor din gurile de scurgere a apelor meteorice si asigurarea funcționalității acestora, supravegherea evacuării apelor uzate industriale in sistemul de canalizare, evacuarea si tratarea nămolurilor si a altor deșeuri similare derivate din activitățile prevăzute mai sus, precum si depozitarea lor; Orice persoană fizică sau juridică, proprietară sau cu împuternicire dată de proprietarul unui imobil, având branșament propriu de apă si/sau racord de canalizare, si care beneficiază, pe baza de contract, de serviciile operatorului.




Adaptor Adeziv Aliaj Apometru (contor de apă) Armătură Azbociment Filet Fiting

Flanşă Înşurubare Lipire Mufă Niplu Presare Presiune Racord olandez Reducţie

Ventil de reţinere

Element (piesă) de legătură între două materiale diferite (ţevi, robinete, fitinguri) Substanţă organică sau anorganică destinată să lipească (îmbine) între ele, nedemontabil, două materiale Amestec solidificat a două sau mai multe metale Aparat (sistem în general mecanic) destinat să măsoare cantitatea de apă care trece într-un interval de timp Aparat montat într-o instalaţie, care permite reglarea, controlul, verificarea, comanda şi siguranţa acestora Amestec omogen de ciment şi fibre de azbest Nervură (spiră) înfăşurată elicoidal pe o suprafaţă cilindrică sau conică la interior sau la exterior Pisă specială tubulară cu forme diverse, filetată la interiorul sau la exteriorul intrărilor, cu rol de element de legătură Element de legătură între două conducte sub forma unei coroane circulare Asamblarea demontabilă a două piese cu filet Unirea a două sau mai multe elemente, prin presare, la rece sau la cald, cu material de adaos Manşon, tub scurt care se petrece peste ţeava (tubul) cu diametru normal, în vederea îmbinării cu etanşare Piesă specială (fiting) cilindrică pentru îmbinare având la exterior pe capete, filet Operaţia prin care un corp este comprimat prin aplicarea (exercitarea) unei forţe asupra lui Mărime fizică, definită ca raport între o forţă şi suprafaţa pe care se exercită şi caracterizează starea unui fluid Piesă specială cu filet care asigură îmbinarea demontabilă a două ţevi Element de legătură între două componente de instalaţii care au diametre diferite Armătură, dispozitiv mecanic, care permite curgerea lichidului prin conducte, într-un singur sens



206


207

11.2. FIŞE TEHNICE FIŞA TEHNICĂ CONTOARE DE APĂ RECE MULTIJET MECANISM USCAT – tip MTK DN 15...50 mm Caracteristici tehnice: Rotor cu paletă şi transmisie magnetică; o o Temperatura de lucru +30 [ C] (maxim +50 [ C]; ); Presiune nominală: Pn=16 [bar], Dispozitiv de indicare superuscat, etanş faţă de pătrunderea apei, de tip combinat: 3 3 numeric pentru m : 0.....9999 m ; analogic pentru submultipli de m3; Valoarea Valoarea diviziunii diviziunii de 0,0001 m3 Dispozitiv suplimentar de detectare a debitului de primire; Sită pentru filtrarea impurităţilor la intrarea în contor; Pierderea de presiune la Q max max: 1 [bar]: Clasă metrologică B şi C, cu Aprobare de Model nr. 147/94 ; Erori tolerate: ±5 % pentru Q min min ≤ Q ≤ Q t; şi ±2 % pentru Q t ≤ Q ≤ Q max max

TUBOPLAST SA 3700, ORADEA, Şoseaua Borşului, nr. 3M   

    




Cod. (articol)



Cod. 1.5450 FIŞA TEHNICĂ ROTENBERGER DISPOZITIV CU ACUMULATOR PENTRU PRESAREA 1.5440 FITINGURILOR 1.5420 Domeniu de utilizare: îmbinarea prin presare a conductelor din cupru (sau PEXAL) Echipare:1.5420-în Echipare:1.5420-în cutie fără bacuri; 1.5450-cu bacuri M 15-22-28; 1.5440-cu bacuri SV 15-22-28 Caracteristici tehnice:tehnice:- acumulator-12 V / 2.0 Ah, Ni-Cd, sau 12 V / 3.0 Ah, NiMH; - uşor de mânuit şi puternică; - nu depinde de reţeaua electrică; - permite lucrul în poziţii dificile; - permite rotirea capului de presare până la 270 o; - controlul electronic asigură realizarea presiunii necsare.



208




209


210

11.3. FIŞE TEHNOLOGICE Tipuri de îmbinări, materiale necesare utilizate pentru îmbinare şi materialele din care sunt executate la diverse accesorii; 1) tip de îmbinare specifică; 2) materiale auxiliare necesare îmbinării; 3) materialul din care sunt făcute;

1

Cu flanşe

2

Garnituri de etanşare, şuruburi cu piuliţă

3

Fontă

1

Prin înşurubare (cu filet)

2

Şnur pentru etanşare (loctite) sau fire (şuviţă) de cânepă, pastă de etanşare

3

alamă

1

Cu flanşe

2

Garnituri de etanşare, şuruburi cu piuliţă

3

fontă

1

Prin lipire cu aliaj

2

pastă decapantă, aliaj pentru lipit (cositor-bobină)

3

Ţeavă de cupru

1

înşurubare (cu filet)

2

Şnur pentru etanşare (loctite) sau fire (şuviţă) de cânepă, pastă de etanşare (vopsea pe bază de ulei)

3

alamă




211

FIŞĂ TEHNOLOGICĂ - Executarea reţelelor de canalizare canalizare exterioară

Operaţii şi faze de lucru

Echipamente/reguli de sănătate şi securitate în muncă

1. Trasarea şi executarea tranşeei şi patului conductelor

- Lucrătorii vor purta echipament de protecţie. - SDV-urile vor fi în stare bună de funcţionare - Se vor respecta normele de SSM specifice lucrărilor de săpătură

2. Montarea conductelor în tranşee

Chingile respectiv cablurile pentru lansarea în tranşee vor fi verificate să nu aibă fisuri şi să suporte greutatea tubului

3. Umplerea parţială cu pământ peste canale, lăsând îmbinările libere

4. Verificarea la etanşeitate între două cămine consecutive

5. Umplerea parţială cu pământ peste canale

- Lucrătorii vor purta echipament de protecţie. - SDV-urile se vor mânui astfel încât să se evite accidentarea - Se vor respecta normele de SSM specifice lucrărilor de săpătură - Lucrătorii vor purta echipament de protecţie. - SDV-urile se vor mânui astfel încât să se evite accidentarea - Se vor respecta normele de SSM specifice lucrărilor de săpătură - Lucrătorii vor purta echipament de protecţie. - SDV-urile se vor mânui astfel încât să se evite accidentarea - Se vor respecta normele de SSM specifice lucrărilor de săpătură

Materiale

Scule, dispozitive, verificatoare, utilaje

Organizarea locului de muncă

Controlul calităţii lucrărilor pe operaţii şi faze de lucru - Controlul tranşeei trebuie să se facă în conformitate cu proiectul - Dimensiunile în plan, panta şi adâncimea tranşeei trebuie să corespundă cu dimensiunea din proiect - Pereţii nu trebuie să prezinte crăpături şi surpări locale

- Metrul --Panglica de oţel Furtun de nivel - Ţăruşi şi capre pentru trasare - Hârleţ - Târnăcop

Pământul rezultat din săpătură se depozitează la distanţa minimă de 1 m de la marginea săpăturii

Tuburi pentru canalizare Materiale de etanşare

Maşini şi dispozitive pentru lansare (macarale pe pneuri, şenile, trepiede, etc.)

Conductele vor fi aşezate pe marginea tranşeei pe aceeaşi parte, asigurând stabilita-tea acestora cât mai aproape de locul de lansare

Pământ ca material de umplutură

- Lopată - Cazma

Pământul se aşează peste mijlocul tubului, lăsând liberă zona îmbinării

Se verifică sub aspect vizual să nu fie astupate îmbinările

- Pompă pentru încărcarea tronsonului - Vas gradat pentru măsurarea cantităţii de apă care se adaugă

Sursa de apă sau rezervorul se aduc în imediata vecinătate a tronsonului de probă

Se verifică sub aspect vizual fiecare îmbinare în parte

- Lopată - Cazma - Scule şi utilaje adecvate pentru îmbrăcăminte rutieră

Pământul se aşează în straturi şi se compactează pe toată lungimea canalului şi se reface zona verde, sau carosabilul

Se verifică sub aspect vizual să se încadreze în zona reliefului reliefului şi amenajarea din care face parte

Scânduri de trasare Nisip

Sursa de apă

Pământ ca material de umplutură şi după caz beton sau îmbrăcăminte rutieră


CONFORTUL TR TRAINING

Se verifică sub aspect vizual fiecare tub (fisuri, etc.)


212

FIŞĂ TEHNOLOGICĂ - Montarea obiectelor sanitare Operaţii şi faze de lucru

Echipamente/reguli de sănătate şi securitate în muncă

Materiale

1 Trasarea axei obiectului sanitar

- Lucrătorii vor purta echipament de protecţie. - SDV-urile vor fi în stare bună de funcţionare - Se vor respecta normele de SSM specifice lucrărilor de montare

Cretă, creion

2. Echiparea obiectului sanitar

- Lucrătorii vor purta echipament de protecţie. - SDV-urile vor fi în stare bună de funcţionare - Se vor respecta normele de SSM. specifice lucrărilor de montare

Obiectul sanitar Echipamentul pentru alimentarea cu apă (rece şi caldă) Sifonul pentru obiectul obiectul sanitar sanitar

3. Montarea obiectului sanitar

- Lucrătorii vor purta echipament de protecţie. - SDV-urile vor fi în stare bună de funcţionare - se vor respecta normele de SSM. specifice lucrărilor de montare

Obiectul sanitar echipat Ştuţ de racord la canalizare Şuruburi şi dibluri pentru fixarea dispozitivelor de susţinere

4. Verificarea funcţionării

- Lucrătorii vor purta echipament de protecţie. - SDV-urile se vor mânui astfel încât să se evite accidentarea - se vor respecta normele de SSM. Specifice lucrărilor de săpătură

Sursa de apă


Scule, dispozitive, verificatoare, utilaje - Metrul - Ruletă - Nivelă cu bulă de aer - Riglă

- Chei fixe - Chei reglabile - Chei speciale


Controlul calităţii lucrărilor pe operaţii şi faze de lucru

Suprafaţa peretelui respectiv zona obiectului sanitar se curăţă şi se asigură planeitatea

Se verifică sub aspect vizual planeitatea Se verifică starea suprafeţei

Obiectul sanitar se aduce la locul de montare, unde se echipează

Armăturile să fie stabile şi etanşe pe ob. sanitar Ventilul de scurgere fixat stabil şi etanş Orientare corectă a orificiului de evacuare a apei

- Chei fixe - Chei reglabile - Chei speciale - Scule cu acţionare electrică rotopercutoare - Şurubelniţe

Existenţa la locul de montare a obiectului sanitar, accesoriilor şi sculelor

- Pompă pentru încărcarea tronsonului - Vas gradat pentru măsurarea cantităţii de apă care se adaugă

Sursa de apă


Fixarea corectă, la poziţie a obiectului sanitar Racordarea etanşă la canalizare şi la alimentarea cu apă Respectarea cotei de montare Asigurarea orizontalităţii în planul superior

Se verifică sub aspect vizual fiecare îmbinare în parte


213

FIŞĂ TEHNOLOGICĂ - Montarea colectoarelor instalaţiei interioare de canalizare

Operaţii şi faze de lucru

1. Trasarea axei longitudinale şi a poziţiei punctelor de intersecţie respectiv piese speciale

2. Montarea dispozitivelor de susţinere

Echipamente/reguli de sănătate şi securitate în muncă - Lucrătorii vor purta echipament de protecţie. - SDV-urile vor fi în stare bună de funcţionare - Se vor respecta normele de SSM. - Lucrătorii vor purta echipament de protecţie. - SDV-urile vor fi în stare bună de funcţionare - Se vor respecta normele de SSM.

3. Montarea conductelor

- Lucrătorii vor purta echipament de protecţie. - SDV-urile vor fi în stare bună de funcţionare - Se vor respecta normele de SSM.

4. Verificarea pantei şi cotei de montare, verificarea etanşei-tăţii, verificarea funcţionării

- Lucrătorii vor purta echipament de protecţie. - SDV-urile se vor mânui astfel încât să se evite accidentarea - Se vor respecta normele de SSM. specifice lucrărilor de săpătură

Materiale

Cretă, Creion

Scule, dispozitive, verificatoare, utilaje - Metrul - Ruletă - Nivelă cu bulă de aer - Riglă

Dispozitive de susţinere Auxiliare pentru dispozitivele de susţinere

- Chei fixe - Chei reglabile - Scule cu acţionare electrică rotopercutoare - Şurubelniţe

Tuburi pentru reţea Piese speciale

- Chei fixe - Nivelă cu bulă de aer

Apă pentru probare


- Nivelă cu bulă de - Metrul - ruletă

aer


Controlul calităţii lucrărilor pe operaţii şi faze de lucru

Eliberarea traseului de obstacole

Se verifică sub aspect vizual starea suprafeţei

Existenţa la locul de montare a dispozitivelor de susţinere, accesoriilor şi sculelor

Fixarea corectă, la poziţie a disp de susţinere Respectarea cotei de montare Asigurarea orizontalităţii în planul de susţinere

Existenţa la locul de montare a tuburilor şi pieselor speciale

Fixarea corectă, la poziţie a tuburilor şi pieselor speciale Respectarea cotei de montare Asigurarea pantei de montare

Sursa de apă


Se verifică sub aspect vizual reţeaua Se verifică panta de montare Se verifică cotele în punctele caracteristice Se verifică funcţionarea (evacuarea corectă şi completă a apei)


214

11.4. FAZE DE EXECUŢIE Etapele (fazele) îmbinări de calitate, sigure şi stabile în timp, a conductelor diverselor categorii de instalaţii

1. Tăierea perpendiculară pe axul ţevii

2. Curăţirea interioară a fitingului (dezoxidare)

3. Debavurarea exterioară a capătului ţevii

4. Calibrarea capătului ţevii

5. Curăţirea de oxizi şi impurităţi mecanice a suprafeţei de îmbinat (dezoxidare )

6. Debavurarea interioară a capătului capătului ţevii

7. Aplicarea pastei de lipit pe capătul ţevii

8. Încălzirea zonei de lipit la temperatura de topire a aliajului (material de adaos)




9. Îmbinarea ţevii cu fitingul

materialul îmbinarea Faza 1 Faza 2 Faza 3 Faza 4 Faza 5 Faza 6 Faza 7 Faza 8 Faza 9 Faza 10

Poziţia 1 Poziţia 3 Poziţia 6 Poziţia 4 Poziţia 5 Poziţia 7 Poziţia 2 Poziţia 9 Poziţia 8 Poziţia 10


10. Aplicarea materialului de adaos (cositor)

cupru Lipire cu aliaj de lipit SDV Tăietor cu role SDV Debavurator de exterior SDV Debavurator de interior SDV Calibrator SDV Pâslă de şlefuit SDV Pastă decapantă SDV Perie de interior SDV SDV Lampă cu gaz SDV -


215


216

FAZELE UNEI ÎMBINĂRI LA SISTEMELE REŢELELOR REALIZATE DIN MASE PLASTICE.

Tăierea tubului - se face cu ajutorul unui tăietor cu role, prin închiderea progresivă a tăietorului şi rotirea într-un plan perpendicular pe axa longitudinală a ţevii, sau cu foarfeca specială pentru ţeavă (se recomandă tăietorul cu role)

SDV-uri - chei fixe

FAZA 1

Calibrarea şi şanfrenarea tubului - este o operaţie obligatorie înainte de introducerea racordului (partea cu două o-ringuri) în tub ; - se execută prin introducerea axului calibrator în tub şi rotirea acestuia până la obţinerea unei suprafeţe perfect cilindrice la interior ; - după calibrare se face şanfrenarea (teşire) cu ajutorul frezei

SDV-uri - chei fixe

FAZA 2 Montarea racordului - se introduc pe tub cu atenţie piuliţa orientată cu filetul spre capătul ţevii (eventual prin rotire uşoară), şi inelul de strângere despicat cu partea conică spre piuliţă; - interiorul tubului şi o-ringurile se ung cu pastă siliconică pentru introducerea mai uşoară în - se introduce în tub racordul prin împingere (eventual şi rotire) uşoară, până când garnitura de teflon de pe racord se aşează perfect pe capătul tubului

SDV-uri - calibrator

FAZA 3

Strângerea inelului despicat prin înşurubarea piuliţei - inelul crestat (despicat) se aduce la capătul ţevii, imediat lângă racord ; - piuliţa introdusă pe capătul ţevii se aduce peste inel şi se înşurubează liber cu mâna asigurându-ne că aceasta a prins drept (nu se încalecă spirele filetelor) ; - cu chei fixe adecvate mărimii piuliţei se execută strângerea cu simţ până la strângerea completă FAZA 4

SDV-uri - chei fixe

Foarte important! Înainte de a începe calibrarea asiguraţi-vă că axul calibrator nu prezintă crestături cr estături sau muchii ascuţite, care pot deteriora suprafaţa interioară de etanşare a ţevii. La montajul îngropat, în şapă sau sub tencuială se va folosi numai ţeavă izolată ! Nu se recomandă montarea îngropată a fitingurilor.




11.5. 11.5. DIVER DIVERSE SE SCHEME SCHEME

Separarea consumului de apă rece la baia unui apartament prin montarea unui apometru pe derivaţia din coloana existentă



217


Schema unei instalaţi de apă caldă menajeră şi a instalaţie instalaţie interioare de apă rece  roşu - instalaţia interioară de apă caldă menajeră;  albastru-instalaţia interioară de apă rece;



218


219


INSTALAŢII DE GAZE NATURALE COBUSTIBILE 12.1. Noţiuni generale Proprietățile fizico-chimice fizico-chimice ale gazelor naturale Vorbind despre proprietățile fizico-chimice ale gazelor naturale ne vom referi la gazul metan, component de baza al gazelor naturale. 3 a. Densitatea. Densitatea. Această este mărimea fizică definită prin raportul dintre masa si volumul unui corp, în kg/m , în condiții normale de temperatura si presiune, adică la 0 0C si 760 mm Hg. Densitatea gazului metan la presiune si temperatura normală este de 0,716 kg/m3. Densitatea relativă a gazului metan în raport cu aerul este raportul dintre densitatea unui anumit volum de gaz metan si densitatea aceluiași volum de aer. Densitatea relativă nu se exprimă în unităţi dimensionale. Densitatea gazului metan fiind 0716 kg/m 3, densitatea unui metru cub de aer este de 1,2928 kg/m 3. Astfel, densitatea relativa a gazului metan în raport cu aerul este:

0,716/1,293=0,554. Gazul metan având densitatea mai mica decât 1, înseamnă ca, el este mai ușor ușor decât aerul si anume

1/0,554==1,8 ori. STAS 1665-75 este starea fizică a unui corp caracterizată prin b- Starea normală. Starea normală definită de STAS valori convenţionale alese ale temperaturii si presiunii, denumite temperatura normală si presiune normală. Starea normala fizica este caracterizata prin: 0  temperatura normală fizica tN= 0 C;  presiune normală fizică:

PN=101 325 N/m2 = 1,01325 bar=760 mm Hg. c. Volumul normal. normal . Acesta este volumul unui corp în stare normala si se notează VN. Volumul normal se exprima în unităţi de volum: metru cub sau multiplii si submultiplii acestuia. Unitățile de volum pot fi însoțite de indicele N pentru starea normală. În stare normala fizica 15 m 3 se notează: 15 mN 3 d. Puterea calorică. Prin putere calorică a unui combustibil se înțelege cantitatea de căldură rezultată din arderea completa a unei anumite cantităţi din acel combustibil. În cazul combustibililor solizi puterea calorică se calculează la arderea unui kilogram, iar în cazul gazelor prin arderea unui metru cub din acel gaz. Puterea calorica se măsoară în kilocalorii si în procesul arderii ea ea nu poate fi folosită în totalitate. Când se vorbeşte despre puterea calorică a combustibililor care conţin în molecula lor hidrogen - în cazul nostru gazele naturale - trebuie sesizat dacă este vorba de puterea calorică superioară sau puterea calorifică inferioară. Prin arderea gazelor naturale se pun în libertate si ies la coş vapori de apă si bioxid de carbon. Din cauza temperaturii înalte de ardere vaporii de apă conţin o mare cantitate de căldură care se pierde în timpul evacuării lor la cos. În acest caz, se foloseşte numai, o parte din căldura rezultată din arderea cantităţii de gaze naturale, adică numai puterea calorică inferioară. Dacă la puterea calorică inferioară se adaugă cantitatea de căldură care se pierde la cos si care este conţinută de către vaporii de apă evacuaţi odată cu gazele rezultate din ardere se obţine puterea calorică superioară, care este aproximativ 9500 kcal/mN3. În concluzie, diferența dintre puterea calorică superioară si cea inferioară constituie cantitatea cantitat ea de căldură căldur ă care se pierde la cos.

Difuziunea gazelor. Aceasta este proprietatea lor de a se amesteca cu alte gaze, de exemplu aerul si de a forma un amestec omogen. Difuziunea este rezultatul mişcării continue a moleculelor celor doua gaze

Odorizarea gazelor. Gazele naturale nu au culoare si nici miros. Pentru a le recunoaște prezenţa, în cazul unor defecţiuni în staţiile de gaze (coroziuni, neetanşeităţi etc.), ele se odorizează căpătând astfel un miros specific, pătrunzător. În ţara noastră se folosește folosește ca odorizant etilmercaptanul care se fabrică în rafinăriile de petrol. Odorizantul nu trebuie să să fie vătămător, să fie uşor volatil, să nu provoace coroziunea instalaţiilor, să fie greu solubil în apă, să nu reacţioneze chimic cu gazele si să fie ieftin.




Temperatura de aprindere a gazelor în aer.

220

0

Aceasta temperatura este cuprinsă între 650 si 750 C.

Presiunea gazelor. Dacă în interiorul unui vas cu pereţii etanşi vom introduce o cantitate de gaz, acesta se va răspândi uniform în tot spaţiul si va exercita asupra pereţilor vasului o anumită presiune uniform repartizată. Această presiune va înregistra aceeaşi valoare în orice punct de pe pereţii vasului respectiv.

Limita aproximativă de explozie a gazelor în amestec cu aerul. Această limită se înscrie astfel: 0  limita, inferioară 5 /o volume în amestec; 0  limita superioară 15 /o volume în amestec.

12.1.1. Ecuaţiile arderii În general, arderea este reacția de combinare, a unei subs substanțe tanțe c u oxig oxigenu enul,l, îns însoți oțită tă de de dezvo dezvolta ltare re de decăldură căldură si în mod obișnuit, de emisiune de lumina (flacăra). Arderea poate să fie completă sau incompletă. La gazele combustibile produșii principali rezultați sunt: . la arderea completă: bio bioxid xidul ul de carbon carbon si apă ap ă; . la ardere a incom ple carbon n si apa. pletă: tă: oxidul de carbo Pentru a înţelege cât mai bine procesul de ardere al gazelor naturale, este bine a studia mai întâi câteva dintre proprietăţile hidrocarburilor care compun acest combustibil:  puterea calorică,  densitatea,  indicele Wobbe,  temperatura adiabatică a flăcării,  temperatura minimă de autoaprindere,  concentraţiile limită de amestec (explozie),  viteza de ardere,  volumele de gaze care rezultă în ipoteza arderii perfecte cu aer,  volumele de gaze care rezultă în ipoteza arderii perfecte cu oxigen. Aceste proprietăţi sunt prezentate sub formă tabelară în Anexa B. Ecuaţiile chimice următoare (denumite ecuaţiile arderii) sunt foarte importante:

Figura 3: Ecuaţiile arderii pentru diverşi compuşi




221

12.1.2. Produse secundare periculoase Aşadar, teoretic în urma reacţiei de ardere a metanului rezultă rezultă doar apă şi dioxid de carbon. carbon. În condiţii de combustie normală se mai formează şi oxizii de azot (NO-protoxidul de azot şi NO 2-bioxidul -bioxidul de azot) prin reacţia oxigenului cu azotul din aer la temperatură ridicată. Se admite, în mod obişnuit, că NO2 este de patru ori mai toxic decât NO. În mod obişnuit, în produsele arderii 95% este NO şi doar 5% este NO 2. În atmosferă însă, sub acţiunea vaporilor de apă şi a razelor ultraviolete, NO se transformă transform ă repede în NO2 şi apoi în acid azotic. Prin agresivitatea şi toxicitatea lor, oxizii de azot şi acidul azotic sunt extrem de periculoşi pentru mecanismul biologic uman. Ei atacă căile respiratorii, mucoasele, transformă oxihemoglobina în metahemoglobină, ceea ce poate duce la paralizii. O expunere mai îndelungată la acţiunea oxizilor de azot, chiar şi la concentraţii foarte mici - de numai 0,5 ppm - slăbeşte organismul uman, sensibilizându-l foarte mult faţă de infecţiile bacteriene. Această influenţă este mai evidentă asupra sănătăţii copiilor. Dioxidul de carbon în concentraţii normale nu este toxic, fiind fi ind considerat nepericulos pentru om. În condiţii de combustie nesatisfăcătoare, mai ales în încăperi insuficient ventilate, cu probleme de tiraj la coşul de fum, toxicitatea produselor de ardere se referă la apariţia monoxidului de carbon (CO) şi la creşterea concentraţiei de dioxid de carbon peste limitele normale. Monoxidul de carbon este un gaz fără miros, cu greutate specifică apropiată de a aerului, ceea ce-l face nedetectabil de către individ, răspândindu-se foarte uşor în aer. În caz de intoxicare cu acest gaz, presiunea parţială a oxigenului în creier şi ficat scade, iar asfixierea se produce pe neobservate. Semnele intoxicaţiei apar treptat, grupându-se în două stadii :  la început apar dureri de cap, însoţite de ameţeli, vâjâituri în urechi, greţuri şi uneori vărsături, intoxicatul simţind nevoia de aer. De obicei, acesta încearcă să deschidă fereastra sau să iasă din atmosfera otrăvitoare, dar este împiedicat de ameţeală sau de slăbiciunea pe care o provoacă invadarea sângelui de către CO. În alte cazuri se produce o toropeală cu halucinaţii şi intoxicatul intră în comă pe nesimţite.  în al doilea stadiu (de comă sau agonie), intoxicatul prezintă o coloraţie roşie-vineţie şi este agitat de convulsii. Respiraţia este grea, cu horcăituri. Uneori, omul se află în stare de moarte aparentă, neauzindu-se nici respiraţia, nici bătăile inimii. Chiar şi în această fază, el poate fi adus la viaţă cu ajutorul respiraţiei artificiale şi prin administrare de oxigen.

Tabelul 2: Prezentarea intoxicaţiilor cu CO Concentraţia CO în volum 1/3000 1/2500 1/1000 1/650 1/300 1/200 1/100

Durata şederii [ore] 6 4 8-10 3-4 2-3 1 0,5

Efectul la sfârşitul duratei de şedere O greutate în frunte, uşoare dureri de cap Ameţeli, dureri de cap, greaţă, stări de vomă Intoxicaţie gravă Moarte Moarte Moarte Moarte

Mecanismul intoxicării se explică astfel: Hemoglobina (Hb) reprezintă vehiculul de transport al oxigenului în sânge. În sângele normal, aceasta se prezintă sub două forme: oxihemoglobina (HbO 2, combinaţie instabilă a Hb cu O2), respectiv hemoglobina redusă (Hb, de culoare roşie-violacee, din sângele venos). Deci hemoglobina transportă oxigenul spre ţesuturi. În cazul ca zul intoxicării int oxicării cu monoxid de carbon, Hb se combină cu CO, formând HbCO, carboxihemoglobina, compus mult mai stabil decât oxihemoglobina. În acest fel, CO înlocuieşte volum cu volum oxigenul din oxihemoglobina globulelor roşii (făcându-le improprii pentru fixarea oxigenului) şi se acumulează treptat în sânge. Reacţia este reversibilă, făcând posibilă salvarea intoxicaţilor, dacă se intervine la timp:

HbCO+O2

HbO2+CO

Marea majoritate a intoxicărilor cu CO se datorează instalării şi exploatării defectuoase a aparatelor de utilizare şi a coşurilor de fum. Iată de ce toată conceperea şi realizarea instalaţiilor de gaze naturale este subjugată acestor pericole. Nici un domeniu al instalaţiilor nu produce atâtea victime omeneşti, atât din cauza erorilor de proiectare şi execuţie, cât şi a SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2



222

celor de exploatare. De aceea lucrarea de faţă analizează din acest punct de vedere proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de gaz, dându-se şi câteva exemple de rea practică în acest domeniu. Întâmplările relatate sunt reale , dorindu-se prin aceste exemplificări să se scoată în evidenţă problemele-tip care pot să apară. Pentru a preveni riscul intoxicării cu CO, sunt de reţinut următoarele reguli:  aparatele de utilizare a gazelor naturale trebuie instalate şi verificate periodic pentru siguranţă, doar de către instalatori autorizaţi;  coşurile de fum trebuie curăţate periodic (cel puţin o dată pe an), chiar dacă combustibilul ars (în speţă gazul) nu scoate fum substanţial;  coşurile de fum trebuie curăţate obligatoriu după lungi perioade de timp când aparatul de utilizare a gazului natural a fost scos din uz;  toate conductele de evacuare a gazelor arse care fac legătura la coşul de fum trebuie curăţate periodic, în raport cu prescripţiile aparatului de utilizare;  NU este permisă utilizarea de combustibili nepotriviţi în aparatul de utilizare a gazelor naturale;  NU este permis ca persoane neautorizate /incompetente să instaleze sau să facă operaţii de întreţinere la aparatul de utilizare utiliza re a gazelor naturale, sau să cureţe coşul de fum;  NU este permisă blocarea sau obstrucţionarea grilelor/gurilor de ventilare din încăpere;  NU este permisă blocarea sau obstrucţionarea coşurilor de fum sau a elementelor terminale ale conductelor/circuitelor de evacuare a gazelor arse;  NU este permisă acoperirea aparatului de utilizare a gazelor naturale cu absolut nici un fel de lucruri;  NU este permisă folosirea aparatului de utilizare a gazelor naturale dacă există bănuiala că acesta sau coşul de fum nu funcţionează corect. Indiciile care pot să dea de gândit sunt: prezenţa gazelor arse sau a fumului în încăpere, arderea mai lentă decât în mod normal, urmele de funingine, aprinderea/pornirea dificilă sau prezenţa petelor de rugină pe carcasa aparatului de utilizare.

12.1.3. Probleme referitoare la arzătoare La nivelul aparatelor de utilizare, procesul de ardere al gazului are loc într-un dispozitiv numit arzător. Gazul natural are o viteză de ardere relativ redusă şi ca urmare ar exista tendinţa ca flacăra să se ridice, părăsind arzătorul. Deci, un arzător trebuie proiectat în aşa fel încât viteza cu care amestecul aer-gaz pleacă de la baza arzătorului să fie aproximativ aceeaşi cu viteza de dezvoltare a flăcării. Dacă presiunea gazului este prea mică sau dacă diametrul injectorului de gaz este prea mare, atunci nu este atras suficient aer în arzător, iar flacăra este lipsită de putere (instabilă) şi fumegă (fig. 4).

Figura 4 Flacără instabilă, slabă şi care scoate fum

Dacă presiunea gazului şi diametrul injectorului de gaz sunt potrivite, atunci este atras aer suficient în arzător, dar viteza amestecului aer-gaz este prea mare şi flacăra se ridică, părăsind arzătorul (fig. 5).

Figura 5: Flacără instabilă, care se desprinde de arzător




223

Fenomenul desprinderii flăcării poate fi prevenit cu ajutorul unei flăcări de retenţie (fig. 6).

Figura 6: Flacără stabilă şi curată

12.1.4. Explozii Gazul metan în amestec cu aerul poate deveni explozibil. Explozia este o ardere cu caracter particular care se produce numai într-un spaţiu închis sau insuficient ventilat. Arderea explozivă se produce atunci când amestecul gaz-aer se găseşte în proporţii stoechiometrice şi când o sursă de căldură poate aprinde amestecul. În acest caz, fiecare volum de gaz are la dispoziţie doar volumul de aer necesar arderii, iar căldura dezvoltată nu se iroseşte, ci contribuie la încălzirea amestecului. În acest fel, amestecul poate atinge repede temperatura de aprindere. Creşterea temperaturii într-un volum limitat duce la creşterea presiunii. Mărirea acesteia are drept efect creşterea foarte pronunţată a vitezei de aprindere. În cazul metanului, unde viteza normală de ardere a amestecului aer-combustibil este de 0,37 m/s, viteza de explozie într-un spaţiu închis, cu mărirea presiunii, atinge circa. 4,75 m/s, deci creşte de aproximativ 13 ori, arderea devenind practic instantanee.

Figura 7: Explozie de gaz

Limitele de explozie sunt concentraţiile minime şi maxime de gaz în aer între care se produce explozia, în caz de aprindere a amestecului. Ele se găsesc deasupra şi dedesubtul concentraţiei teoretice gaz-aer pentru arderea combustibilului. După unii autori, pentru CH 4 limitele de explozie în participaţii volumice sunt cuprinse între 6.1 şi 12.8%.




224

12.2. EXECUŢIA INSTALAŢIILOR DE UTILIZARE A GAZELOR NATURALE 12.2.1. Alcătuirea sistemul de alimentare cu gaze naturale combustibile Sistemul de alimentare cu gaze naturale combustibile, numit şi sistem de distribuţie, începe de la staţia de predare – primire până la robinetul de branşament al consumatorilor şi cuprinde în principiu următoarele componente:  sistemul de distribuţie, care este compus din reţeaua de repartiţie şi reţeaua de distribuţie;  staţiile de reducere-reglare a presiunii şi măsurare a debitelor de gaz, de sector sau pentru marii consumatori;  branşamente de medie sau de joasă presiune;  posturi de reducere-reglare de abonat (la consumatori); În sistemul de transport, distribuţie şi utilizare a gazelor naturale combustibile se utilizează util izează următoarele urmă toarele trepte de presiune standardizate: o presiunea înaltă, peste 6 [bar], în conductele magistrale (de transport); presiunea medie, între 6 şi 2 [bar], pentru conductele din oţel şi PE 100; o presiunea medie, între 4 şi 2 [bar], pentru conductele din polietilenă PE 80; o presiunea redusă, între 0,05 şi 2 [bari], în reţeaua de distribuţie; o presiunea joasă, sub 0,05 [bari], în instalaţiile de utilizare a consumatorilor o Treptele de presiune se aleg în funcţie de mărimea localităţii, de repartizarea numărului consumatorilor şi cerinţele de presiune ale acestora, în una din următoarele variante : reţea de repartiţie cu presiune medie şi reţea de distribuţie cu presiune redusă ; o reţea de repartiţie de presiune redusă ; o În instalaţiile instalaţ iile edilitare edilit are industriale industrial e se admit toate treptele tr eptele de presiune, stabilirea stabilir ea presiunii făcându-se în funcţie de presiunea de regim a aparatelor de utilizare. În instalaţiile de utilizare neindustriale din clădirile de locuit se admit următoarele următoar ele trepte de presiune : în instalaţiile exterioare, presiune redusă şi / sau joasă ; o în instalaţiile interioare, presiune joasă. o În instalaţiile de utilizare pentru clădiri de locuit se admite numai presiunea joasă, atât în instalaţiile exterioare cât şi în cele interioare.




225

S.R.M.-URI MODULATE PN 25 (40) (64) DN/DN 50/80; 50/100; 80/100; 80/150; 100/150 ; 100/200 ; 150/200 ;

Asigură filtrarea - reglarea-măsurarea gazelor naturale si constituie un ansamblu de aparate,armaturi si accesorii montate intr-o construcție proprie de tip cofret metalic. Prin intermediul acestora gazele trec din rețeaua de transport (p.i.) in rețeaua de distribuție (p.m.) Configurația de bază:  instalația de filtrare (filtre cu finețe de 160 sau 10 μm)  instalația de reglare (regulatoare directe sau indirecte pilotate, funcție de treptele de presiune si debit)  siguranța (dispozitive de blocare la sub si suprapresiune si supapa de presiune)  instalația de măsurare (contor cu turbina sau pistoane rotative si corector PTZ import – cu aprobare de model din partea B.R.M.L.)  instalație de odorizare  aparatele indicatoare (manometre si termometre)  cofret instalație mecanică




226

12.2.2. Scheme de principiu Alimentarea consumatorilor de gaze naturale din reţeaua exterioară de distribuţie se realizează prin branşament (fig. 8). intermediul conductei de branşament (fig.

Figura 8: Schemă de legare a unui consumator la conducta publică 1 - conducta publică 2 – branşament 3 - limita de proprietate 4 - instalaţia interioară 5 - aparat de utilizare 6 - contor

Traseul conductei de branşament trebuie ales perpendicular pe conducta de distribuţie , iar dacă sunt motive speciale pentru racordare la un alt unghi, acesta nu poate fi mai mic de 60 de grade. Branşamentul se execută cu pantă spre conducta publică. Racordarea conductei de branşament la reţeaua de distribuţie exterioară se realizează prin sudură. În dreptul sudurii de racord, conducta de distribuţie se perforează pentru a permite accesul gazelor în branşament.




227

Figura 9: Branşamentul şi instalaţia interioară de utilizare

Atât la sudura efectuată pe conducta de distribuţie, cât şi la capătul branşamentului (lângă clădire), se montează obligatoriu o răsuflătoare (fig. 10) pentru eliminarea în atmosferă a eventualelor scăpări de gaze prin neetanşeităţile conductelor. La capătul conductei de branşament se montează un robinet de branşament, care permite scoaterea din funcţiune a întregii instalaţii. În general, orice or ice proprietar este legat l egat la l a conducta publică printr-un singur branşament. branşa ment. Instalaţiile de utilizare ut ilizare ţin de la regulatorul de presiune amplasat la intrarea în incinta proprietăţii până la evacuarea gazelor arse (inclusiv coşul şi canalul de fum).






228




229




230


231

12.2.3. Montajul conductelor Instalaţiile de distribuţie se execută la presiune medie sau redusă. Ele se execută din conducte de oţel sau polietilenă de înaltă densitate (PEHD). Conductele din oţel se montează aparent sau îngropat, iar cele din PEHD doar îngropat. Atunci când se stabileşte traseul conductelor de gaz, regulile de siguranţă sunt cele care trebuie respectate mai presus de orice. Conductele, fitingurile şi armăturile din polietilenă, precum şi cele din oţel cu protecţie exterioară anticorozivă se montează direct îngropate în pământ, adâncimea minimă de montaj fiind de 0,9 m de la generatoarea superioară. În cazul în care adâncimea minimă de montaj a conductelor nu poate poat e fi respectată, este necesar să se prevadă măsuri mă suri de protejare a conductelor care să evite deteriorarea acestora. Conductele de gaz se montează întotdeauna deasupra altor tipuri de conducte. Este interzisă montarea conductelor de gaze naturale indiferent de modul de pozare, în următoarele cazuri :  în terenuri susceptibile la tasări, alunecări, erodări , etc.;  sub construcţii de orice categorie;  în tunele şi galerii;  în canale de orice categorie care comunică direct cu clădir ile;  la un nivel inferior fundaţiei clădirilor învecinate, la distanţe sub 2 m;  sub linii de tramvai sau cale ferată, sau paralel cu acestea la o distanţă mai mică de 2 m. Se evită montarea conductelor din PEHD în vecinătatea unor conducte care au pe suprafaţă temperaturi mai o mari de 30 C sau care transportă uleiuri minerale, benzine sau alte materiale inflamabile. Dacă nu se pot elimina aceste vecinătăţi, distanţa minimă admisă pe orizontală între pereţii exteriori ai celor două conducte este de 0,8 m. În zone construite cu densitate mare de instalaţii subterane, pe reţelele de distribuţie şi/sau pe instalaţiile exterioare subterane executate din oţel, se montează răsuflători (fig. 10).

Fig.10




232

Prin proiectul instalaţiilor de gaze naturale pozate subteran, se prevăd măsuri de etanşare împotriva infiltraţiilor de gaze naturale, la trecerile subterane ale instalaţiilor de orice utilitate (încălzire, apă, canalizare, cabluri electrice, telefonie, CATV, etc.) prin pereţii subterani ai clădirilor racordate la sistemul de distribuţie de gaze naturale. De asemenea, se etanşează toate trecerile conductelor prin planşeele subsolurilor, pentru evitarea pătrunderii gazelor naturale la nivelurile superioare, în caz de infiltrare a acestora în subsol. Este interzisă racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale a clădirilor care nu au asigurate măsurile de etanşare prevăzute mai sus. Adâncimea minimă a şanţului pentru conductele montate subteran va fi de 0.9 m de la nivelul terenului până la generatoarea superioară a conductei, respectiv 0.5 m la capătul branşamentului. Săparea şanţurilor se face cu puţin timp înainte de montarea conductelor. Conductele din polietilenă se aşează şerpuit în şanţ şi se acoperă cu un strat de nisip de minim 10 cm. Pozarea conductei se realizează numai după răcirea corespunzătoare a îmbinărilor sudate. După stratul de nisip, acoperirea conductei din polietilenă se efectuează în straturi subţiri, cu pământ mărunţit, prin compactare după fiecare strat. Acoperirea conductei (pentru primii 50 cm deasupra conductei) se efectuează într-o perioadă mai răcoroasă a zilei (cu maxim 20...30°C), avansând într-o singură direcţie, pe cât posibil în urcare. Conductele din oţel se aşează în şanţ astfel încât să nu se deterioreze izolaţia. Umplerea şanţurilor se face în straturi subţiri, cu pământ mărunţit sau nisip, prin compactare după fiecare strat, cu grosime maximă de 20 cm în cazul compactării manuale şi conform prevederilor din cartea utilajului de compactare, în cazul compactării mecanice. Folosirea dispozitivelor mecanice de compactare este admisă numai după realizarea stratului minim de protecţie a conductei, care se va restabili în funcţie de adâncimea utilajului la gradul de compactare maximă. În dreptul răsuflătorilor, r ăsuflătorilor, peste conducta din polietilenă care a fost acoperită pe toată lungimea cu un strat de nisip gros de 10...15 cm, se adaugă un strat de piatră măruntă, gros de 15 cm, peste care se aşează calota răsuflătorii. În dreptul răsuflătorilor, pentru conducta din oţel, conducta se înconjoară pe o lungime de 50 cm cu un strat de nisip gros de 5...10 cm peste care se adaugă piatră de râu cu granulaţia 5...8 mm, gros de 15 cm, peste care se aşează calota răsuflătorii. Îmbinarea conductelor îngropate se face prin sudură, cu excepţia îmbinării capului protector al teului de branşament, care se îmbină prin înşurubare. Îmbinările prin sudură se execută numai de către sudori autorizaţi, conform reglementărilor în vigoare. Se va evita sudarea în condiţii meteorologice improprii. Pentru situaţii speciale se vor lua măsurile de realizare impuse de tehnologia de sudare (paravane, corturi, preîncălzirea capetelor conductelor, etc.). Este interzisă răcirea forţată a sudurilor.




233

Sudurile se marchează conform reglementărilor în vigoare şi a standardelor specifice. Îmbinărilor conductelor din polietilenă se realizează prin sudură (fuziune) sau cu fitinguri mecanice nedemontabile (etanşare prin presare pe pereţii ţevilor). Îmbinarea ţevilor şi fitingurilor din polietilenă polietilenă se realizează cu aparate de sudură care sunt agrementate tehnic de către organismele abilitate. Aceste aparate vor fi supuse reviziilor tehnice în conformitate cu cărţile tehnice ale fiecăruia. Reviziile tehnice se vor face de către unităţile de service ale furnizorului de aparate şi la intervale de timp precizate de producător. Controlul calităţii sudurilor pentru conducte din polietilenă se face vizual şi, după caz, prin metode nedistructive conform prevederilor proiectului de execuţie avizat de operatorul licenţiat de distribuţie. Conductele şi branşamentele din polietilenă sunt însoţite pe întreg traseul de un conductor de cupru cu izolaţie corespunzătoare unei tensiuni de străpungere de minim 5 kV, cu secţiunea de minim 0.8 mm 2, monofilar, montat de-a lungul conductei şi prin care se pot transmite semnale electrice cu ajutorul cărora se poate determina cu precizie amplasarea conductei şi integritatea acestuia. La capătul branşamentului se montează (fig. 12) un robinet de secţionare, o piesă electroizolantă şi un regulator de presiune.

Figura 11: Montajul conductorului de Cu deasupra conductei de gaz 1 - şanţ 2 - conducta de polietilenă 3 - conductor de Cu

Figura 12: Legătura dintre branşament şi instalaţia interioară 1 - capătul conductei de branşament 2 - robinet de branşament (de secţionare) 3 - piesă electroizolantă 4 - regulator de presiune

Orice porţiune supraterană a unei conducte de gaz, situată amonte de robinetul de secţionare trebuie să fie continuă din punct de vedere electric şi legată la pământ. Fiecare unitate locativă se racordează la coloana sau instalaţia exterioară printr-o singură derivaţie. Conductele instalaţiilor interioare de utilizare se amplasează aparent în spaţiile uscate, ventilate, luminate şi circulate, cu acces permanent, inclusiv în subsolurile care îndeplinesc aceste condiţii. Când trecerea conductelor prin încăperi cu umiditate pronunţată sau atmosferă corosivă este inevitabilă, se vor folosi ţevi zincate sau protejate cu lacuri anticorozive şi tuburi de protecţie. De asemenea, pentru alimentarea punctelor de consum care nu sunt amplasate lângă pereţi, se admite montarea conductelor în canale amenajate în pardoseală, cu respectarea următoarelor condiţii: se interzice montarea conductelor pentru alte instalaţii în canalele pentru conductele de gaze naturale; o se interzice intersectarea canalelor pentru conductele de gaze naturale cu canale pentru alte instalaţii sau o comunicarea cu acestea. Conductele instalaţiilor de utilizare din halele industriale se amplasează astfel încât să fie protejate împotriva degradării.




234

Este interzisă utilizarea conductelor de gaze naturale pentru orice alte scopuri, cum ar fi:  legarea la pământ a altor instalaţii;  susţinerea conductorilor electrici, indiferent de tensiune şi curent;  agăţarea sau rezemarea unor obiecte. Nu este permisă utilizarea în instalaţiile interioare a unor conducte din oţel cu diametrul mai mic de 1/2 ţoli. Conductele de gaz se vor dimensiona în raport cu prescripţiile de proiectare astfel încât să asigure alimentarea cu gaz în condiţiile estimate de cerere maximă. Susţinerea conductelor de gaz se va face cu cleme, bride sau cârlige de dimensiuni potrivite, de bună calitate şi montate la distanţe adecvate, astfel încât instalaţia să nu poată fi mişcată accidental din poziţia de montaj. Desigur, trebuie avut grijă ca integritatea structurală a clădirii să nu aibă de suferit în urma montării instalaţiei de gaz. Conductele de gaz nu trebuie să se sprijine pe nici un alt tip de instalaţie interioară. În interiorul clădirilor, conductele conduct ele de gaz nu trebuie să intersecteze i ntersecteze sau să treacă prin canale de aerisire, a erisire, canale de ventilare, uscătorii, servante sau prin puţul liftului. Schimbările de direcţie ale conductelor de gaz trebuie făcute cu ajutorul fitingurilor (fig. 13) şi curbelor prefabricate sau realizate la locul de montaj.

Figura 13: Fitinguri din oţel Pentru a citi şi înţelege o planşă a unei instalaţii de gaz, este necesară cunoaşterea semnelor şi simbolurilor convenţionale din domeniu. Unele dintre acestea sunt universale, altele sunt specifice fiecărei ţări. Figura 14 prezintă câteva simboluri des utilizate în domeniul gazului, preluate din literatura de specialitate britanică.




235

Figura 14: Exemple de simboluri convenţionale utilizate în domeniul gazului

12.2.4. Tehnologia de execuţie a instalaţiilor interioare de gaze naturale combustibile Operaţii de execuţie În această categorie sunt incluse operaţiile de pregătire a clădi rilor în vederea montării instalaţiilor, instalaţ iilor, marcarea şi practicarea golurilor pentru trecerea conductelor.

Însuşirea proiectului – coordonare Conducătorul echipei de montare verifică:  existenţa, dimensiunile şi amplasarea golurilor în planurile de construcţii;  amplasarea nişelor pentru contoare, fundaţiile de pompe, recipiente;  respectarea distanţelor minime între conducte şi circuitele şi aparatele electrice (piese, întreruptoare);  eventualele suprapuneri de echipamente (ex; dacă o priză nu este fixată pe amplasamentul unui radiator);  existenţa golurilor pentru introducerea utilajelor, spaţii de manevră pentru utilaje

Executarea golurilor pentru trecerea conductelor şi conductoarelor 

 

Golurile pentru trecerea conductelor prin ziduri şi planşee asigură calitatea şi rapiditatea lucrărilor de montare, posibilitatea unor intervenţii ulterioare şi comportarea corespunzătoare a instalaţiei în perioada de exploatare (pante, goluri, dilatări, etc). Metodologia de proiectare impune însemnarea golurilor în planurile de construcţii şi executarea lor de către constructor. În numeroase cazuri în special la pereţi, golurile de trecere nu se creează la realizarea elementului de construcţie respectiv; instalatorul trebuie să intervină ulterior şi să execute golul, prin perforarea elementelor construcţiei, fără a afecta rezistenţa clădirii




236

Golurile se clasifică după cum urmează: golurile de trecere prin planşee. Mărimea golului depinde de numărul şi dimensiunea conductelor ce-l traversează. Îmbinările cu sudură sau filet lung nu cer deplasarea ţevii în timpul îmbinării şi ca atare golul trebuie să asigure strict distanţele minime între conducte. Îmbinările cu filet dreapta dreapta cer rotirea tronsonului ce se montează în teu sau mufa tronsonului precedent şi prin urmare cer lărgirea golului cu circa 10-15 cm peste dimensionarea minimală. goluri de trecere prin pereţi. Se practică de cele mai multe ori pe şantier, de către instalatori mai ales la pereţii din cărămidă. Dimensiunea lor şi poziţia faţă de planşeu sunt determinate de poziţia coloanelor, înălţimea de montare a echipamentului, distanţa relativă între conducte etc. trecerea conductelor prin planşee se realizează cu ajutorul unui manşon din ţeavă metalică sau PVC, iar golul rămas între două conducte se umple cu vată minerală sau fir de azbest. Acest montaj permite dilatarea liberă a instalaţiei şi tasarea pereţilor fără a prejudicia instalația.

Trasarea instalaţiilor  Trasarea instalațiilor începe de la distribuţia orizontală .  Se însemnează axul conductelor şi ramificaţiilor respective, care trebuie să corespundă cu golurile lăsate

pentru trecerea conductelor .  În faza tehnologică în care se montează conductele, construcţia nu e finisată ( făr ă pardoseli în special ).

Fixarea materialului de susţinere Susţinerea ţevilor, se realizează potrivit greutăţii ţevii şi numărului conductelor fixate (susţineri individuale sau în grup) Materialul folosit curent pentru susţinere se clasifică astfel :  brățări pentru țevi fixate direct în perete, prin împuşcare sau pe dibluri de lemn;  console din oţel profilat fixate cu mortar de ciment;  susţinătoare pendulare, fixate în beton sau prin traverse trecute pe deasupra planşeului;  puncte fixe, fixate prin strângere sau sudură;  reazeme alunecătoare;  poduri de conducte - plase orizontale sau verticale  traverse. Susţinerea conductelor pentru transportul aerului se realizează prin elemente din oţel profilat, montat în perete sau în planşee. Se disting : o brăţări circulare o brăţări dreptunghiulare o susţinătoare pendulare, În funcţie de specificul fiecărei instalații, reazemele r eazemele sunt completate cu diverse elemente, anexe .

Tehnologia de montare a materialului de susținere al conductelor Conductele sunt fixate de elementele de construcţie prin brățări, canale şi poduri de conducte . Montarea susţinătoarelor de conducte se face folosind unul din următoarele procedee:  împuşcarea unor bolţuri din oţel tratat, în elementul de beton armat sau cărămidă. Elementul de susţinere se fixează ulterior pe braţul filetat, printr-o piuliţă ;  forarea unui orificiu cu o bormaşină electrică prevăzută cu burghiu placat cu vidia. În orificiul astfel creat se introduce un diblu din material plastic . Un şurub pătrunde prin orificiul elementului de susţinere producând desfacerea şi blocarea diblului în orificiu;  suspendarea (ancorarea) de planşeu, folosind o traversă, mascată ulterior în şapa de finisaj;  sudarea reazemului de armătura clădirii (de evitat);  montarea unei piese din lemn de forma unui trunchi de piramidă în peretele de cărămidă udat în prealabil. Fixarea se face cu mortar de ipsos sau ciment. Ulterior piesa din lemn constituie suportul de prindere al unor şuruburi.

Protejarea conductelor de treceri prin pereţi şi planşee Trecerea conductelor prin pereţi şi planşee se protejează, astfel încât elementul de construcţie să nu fie în contact direct cu instalaţia.




237

Se deosebesc următoarele categorii:  protecţia fără asigurarea etanşeităţii - care se utilizează în special la conductele a căror liberă dilatare trebuie asigurată.  protecţia cu asigurarea etanşeităţii, la care între conductă şi elementul de construcţie se asigură o îmbinare strict etanşă, pentru evitarea infiltraţiilor din exterior. Asemenea îmbinări dar cu flanşe de etanşare se utilizează la trecerile conductelor prin pereţii rezervoarelor de apă.

Alegerea tehnologiei de execuţie a îmbinărilor conductelor din oţel Diversitatea mijloacelor tehnologice de care dispune un instalator îi dă posibilitatea să aleagă şi tehnologia optimă de îmbinare pentru fiecare caz în parte. Denumirea procedeului

Îmbinare cu filet

Tip

Detalii

Avantaje

Dezavantaje

Drea Dreapt pta-d a-dre reapt aptaa

Sanit Sanitare are,, gaze gaze încălzire Sani Sanita tare re,, gaze gaze încălzire Sanitare, gaze încălzire

Simplă

Fixa

Stân Stânga ga-d -dre reap apta ta Filet lung

Îmbinare cu sudură

Demontabilă şi detaşabilă

Oxiacetilenică

Gaze, încălzire

Rapid, etanş

Electrică

Convertizor,

Execuţie rapidă şi disponibilă Execuţie rapidă şi disponibilă

Transformator Îmbinare cu flanşe

Demontabilă

Filet Sudate

Dn >70

Demontabile

40% mai scump Pericol de incendiu, dependenţă de aprovizionare Limită de grosime Consum în gol Limită la dimensiuni mici Scump, îmbătrânirea garniturilor

Montarea contoarelor




238

Ocolirea grinzilor cu reţeaua de conducte

12.3. MATERIALE, ARMĂTURI ARMĂTURI UTILIZATE LA INSTALAŢIILE DE GAZE 12.3.1. Materiale Totalita tea obiectelor, aparatelor sau dispozitivel or specifice un unui ui dome domeni niu u de activ activit itate ate con const stitu ituie ie materiale. Ele trebuie sa îndeplinească condițiile de construcție si calitate impuse de standardele de stat, de normele interne departamentale sau să posede c ertificate de omologa omologare. re. Pentru rețele si instalații de gaze este obligatoriu a se folosi numai materiale si aparate care corespund prevederilor de calitate si de siguranța din standardele si normele în vigoare sau certificatele de omologare. Materialele care se folosesc pentru executarea si echiparea rețelelor si instalațiilor pentru distribuția gazelor se împart în mai multe categorii, astfel:  materiale tubulare (țevi);  materiale de asamblare;  materiale de etanșare;  armaturi.

Materiale tubulare (țevi) La executarea rețelelor subterane pentru distribuția gazelor, inclusiv a branșamentelor si instalațiilor de utilizar util izaree este este ind indicat icat a se se utiliza ur mătoa rele ca tegor ii de țevi:  țevi din oţel trase pentru industria petroliera, STAS 715/2-1980;  țevi din oţel sudate elicoidal, STAS 6898/2-1980;  ţevi din oţel sudate longitudinal;  țevi din oţel fără sudură pentru instalaţii;  ţevi din oţel fără sudură, laminate la cald, comerciale, STAS 404/1-1980;  ţevi din oţel fără sudură, trase sau laminate la rece, pentru construcţii cu destinaţie specială, STAS 530/1-1980. Instalațiile de utilizare se pot executa atât din categoriile de țevi menționate mai sus, cât si din țevi din otel trase pentru construcții, construcții, STAS 401/1-80 si 404/2-80. Instalațiile aparente cu regim de presiune intermediară sau joasă se execută din țevi din oţel carbon sudate longitudinal, STAS 7656- 1980. Panourile de măsurare se pot executa din țevi de oţel trase pentru construcții, STAS 530, /2-1980. Se mai pot folosi țevi din otel sudate elicoidal pentru uz general, STAS 6898/1-1980 si STAS 6898/2-1980. Diametrul rețelelor subterane si al instalațiilor de utilizare trebuie ales cu grija de către proiectant cu ocazia calculelor de dimensionare la întocmirea proiectelor de execuție astfel încât să nu sporească costul lucrărilor în mod nejustificat. Lungimile de livrare sunt menționate în STAS 7657-80, care indica lungimea cuprinsa între 4 si 8 m. Alte STASuri indică lungimea normală cuprinsă între 6 si 16 m. Este de preferat o lungime cuprinsă între 8 si 11 m, deoarece la tronsoanele tronsoanele prea scurte scurte se sporește sporește numărul numărul sudurilor, sudurilor, iar cele cele prea lungi sunt greu de transpo t ransportat. rtat. SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2



239

Materiale de asamblare Fitinguri. Acestea sunt piese de legătură, tubulare, fasonate (finisate), în general filetate, care se folosesc la asamblarea demontabilă a ţevilor metalice, sau armăturilor. În funcţie de mărimea presiunii la care lucrează si de diametrul conductelor la care se înşurubează fitingurile se execută fie din fontă maleabilă neagră Fm 33 n STAS 56979, fie din oţel. Condiţii generale de execuţie si aspect, calitatea materialului, presiunile nominale si presiunile maxime de lucru, verificarea aspectului, dimensiunilor, etanşeităţii, rezistenţei, protejarea, ambalarea si livrarea sunt reglementat e de STA STASS 838-197 838-1978. 8. Fitingurile se execută din fontă neagră sau din oţel zincat. Fitingurile negre trebuie să prezinte suprafeţe netede, curate, admiţându-se numai mici defecte locale care nu influențează rezistenta pieselor si buna lor utilizare. Stratul de zinc al fitingurilor zincate trebuie să fie uniform pe toată suprafaţa exterioară si interioară a pieselor. Nu se admit aglomerări grosolane de zinc sau zinc tare, porţiuni neacoperite sau exfolieri ale stratului de zinc. Filetul si suprafața de îmbinare la piulițe olandeze nu se zinchează. Calitatea țincurilor se verifica pe loturi la fabrica producătoare. Verificarea aspectului se face bucată cu bucată asupra tuturor pieselor din lot, înlăturându-se cele necorespunzătoare. Verificarea etanșeității se execută asupra tuturor pieselor din lot. Verificarea dimensiunilor se face asupra a 2 0/o din numărul bucăţilor din lot. Verificarea rezistenţei la presiunea hidraulică se face asupra a l 0/o din numărul bucăţilor din lot, însă nu mai puțin de 3 buc. Verificarea plasticității se face asupra a 0,3 0/0 din numărul bucăţilor din lot, însa nu mai puțin de 2 buc. Dacă la verificările efectuate numai o singură bucată este necorespunzătoare, se repetă verificarea asupra unui număr dublu de bucăţi. Dacă si la aceasta a doua verificare o bucată nu corespunde prescripţiilor standard, lotul se respinge. Lotul respins se poate resorta si prezenta a doua oara la verificare. Toate verificările se execută asupra fitingurilor gata filetate, însă înainte de orice acoperire de protecţie, în afara de fitingurile zincate, la care verificarea se executa după zincare. Nu se admite remanierea porozităţilor prin impregnare. Fitingurile din oţel sunt piese de aceeași forma si au aceeași denumire ca si fitingurile din fonta maleabila. Fitingurile din oţel se execută în mai multe variante:  fitinguri pentru sudare;  fitinguri din oţel forjat;  fitinguri din otel turnat. 0 alta categorie de piese de legătura care se folosesc pentru asamblarea diferitelor elemente ale rețelei de gaze o constituie flanșele. Aceste steaa se fol folose osesc sc la asa asambl mblarea area con conduc ductel telor or înt între re ele ele,, a con conduc ductel telor or cu dif diferi erite te arma armaturi turi si Flanșe. Ace dispozitive mecanice, cum sunt: vanele, regulatoarele de presiune. În stațiile de reglare, contorii volumetrici si diferențiali, piesele de dilatare, separatoarele etc. Ele pot face corp comun cu conducta sau cu armatură sau se executa în mod separat. Flanșele care se execută separat se montează la conducta sau la aparatura respectiva prin filet sau prin sudura. Ele se execută din fontă sau oţel turnat, în cazul în care fac corp comun cu armatura si prin strunjire, forjare sau laminare, în cazul în care se execută separat. Astfel, flanşele se deosebesc între ele după: forma, diametru, numărul găurilor de asamblare si diametrul acestora, suprafețele de etanșare etc. După forma se deosebesc: flanșe rotunde si flanșe eliptice. În in insta stalaț laț iiiile le de gaz gazee se fol folose osesc sc ade adesea sea si fla nșe lib ere ere,, mai ale aless la mont montarea area cont contoar oarelor elor volu volumetr metrice, ice, 3 fabricate pentru debite de: 50 si 100 m /h, sau chiar mai mult. După felul suprafeței de etanșare (fig. 2.7) se deosebesc următoarele tipuri de flanșe :  cu suprafețe plane; ghiul iulare are;;  cu cana le triun gh  cu prag si degajare;  cu canal si până (nut si feder). Toate flanșele vor fi prevăzute cu găuri pentru șuruburi. În rețelele de distribuție a gazelor folosirea flanșelor are un caracter limitat. Ele se construiesc construiesc din tablă groasă în atelierele proprii proprii ale într întreprin eprinderilo derilorr distr distribuit ibuitoare oare si se folose folosesc sc la asamb asamblarea larea vanel vanelor, or, cont contoare oarelor, lor, piese pieselor lor de dilatare, separatoarelor de impurităţi etc. Flanșele din rețelele de distribuție sunt solicitate la presiuni relativ mici, până la 6 atm. De aceea cele mai întrebuințate sunt cele cu sup rafeț rafețee plane, plan e, cât câ t mai ma i netede net ede cu c u putință, put ință, simil similare are cu cele ce le din d in fig. fi g. 2.7, a, b. Cele cu prag si canal (fig. 2.7, c, d) se folosesc la presiuni mari.




240

Pentru etanșare se folosesc garnituri cu proprietăţi plastice, astfel încât prin strângerea mecanică să poată imprima si umple toate canalele de pe suprafețele plane ale flanșelor. Garniturile trebuie să reziste la temperatura de regim la care este supusă conductă. Tehnica de echipare a vanelor cu flanșe si ștuțuri constă în următoarele operaţii:  executarea în atelier a flanșelor prevăzute cu canale triunghiulare si găuri pentru șuruburi;  pregătirea ștuțurilor din țeava cu diametrul corespunzător diametrului vanei si al diametrului conductei care se sectorizează sau care intra în funcțiune;  sudarea ștuțurilor la flanșe;  probarea vanei la presiune;  montarea flanșelor cu ștuțuri si garnituri la flanșele vanei;  fixarea si strângerea șuruburilor mecanice.

12.3.2. Armături Totalitatea aparatelor, aparatelor, instrumentelor instrumentelor sau dispozitivelor dispozitivelor de comandă, de control, de r eglare sau de siguranţă, montate în instalaţiile de gaze reprezintă armăturile. Scopul folosirii lor este de a întrerupe în trerupe etanş sau de a stabili legătura dintre diferite porţiuni de in inst stal al aţ ie ie,, de a re regl glaa pr es esiu iune neaa si de debi bitu tu l gazului si, în general, de a asigura o funcţionare normală a întregului sistem de distribuţie. În distribuţia gazelor, cel mai des folosite sunt armăturile de închidere, de reglare si de siguranţă. Din categoria armăturilor care servesc la închiderea circulaţiei gazelor în conducte sau aparate fac parte robinetele robinetele.. Ele sunt formate din mai multe piese componente si destul de des, în anumite situații, servesc si ca armături de reglare. Constru cția lor se ex ecută după presi unea la care vor fi supuse în ex expl ploa oata tare re - di din n oţe oţell sau sau fo font nta. a. După forma organului de închidere se deosebesc :  rob inet e cu sertar sertar (vane (vane); );  robinete cu ventil;  robinete cu cep.




241

ARMATURI DE INCHIDERE Robinete cu sertar (vane). În STAS 1180-80 sunt prevăzute condițiile speciale dupa care se fabrica robinetele Robinete cu sertar din fonta si otel. Clasificarea robinetelor cu sertar se face după următoarele criterii: 1) După materialul corpului: din fonta; din otel. 2) După forma sertarului: cu sertar pană; cu sertar parale paralel; l; 3) După felul tije i: cu tijă ascend entă; cu tija neascende neascenden ntă. 4) După forma corpu lui: cu corp plat ; cu corp oval; cu co corp rp ro rotun tund. d. 5) După elemen tel e de rac orda re: cu flan șe; cu cap ete pen pentru tru sud sudare are;; cu muf mufee (fil (fileta etate te sau nefiletate).

În fi fig. g. 2. 8 es este te re pr ez ezen enta ta t robinetul cu sertar pană , cu tij a neascen neascenden dentă tă a si cu cu tija asc ascend endent entăă b.




Robinet cu cep (cana)



242


243

Robinet cu sfera pentru gaze naturale combustibile

Robinet cu cep pentru gaze naturale combustibile

Robinet cu sfera cu corp din două piese CARACTERISTICI: Presiune maxima de lucru; DN 15 si DN 25: 140 bar  DN 32 si DN 50: 100 bar  Temperatura de lucru: max: +60 C. min: -30 C. Modul de racordare la conducta: cu mufe filetate. Robinetele cu sfera cu corpul din doua piese, sunt proiectate si construite pentru multe domenii industriale: chimie, petrochimie, etc. La cerere se pot executa din otel inoxidabil pentru fluide de lucru corozive (acizi, solvenți, baze,etc.).




244

Robinetele cu sfera cu trei căi Robinetele cu sfera cu trei cai pot fi utilizate in sisteme de proces, pentru vehicularea hidrocarburilor si produselor chimice. Presiune maxima de lucru: 25 bar. Temperatura de lucru: max +1200C min -400C Corpul si racordurile sunt realizate in construcție foraj-sudată, din oțel carbon. Modul de racordare la conducta: cu flanșe STAS. Tipul trecerii: in “L”. Acționare manuală cu manetă. cursa 1800. La comanda specială robinetele cu sferă cu trei cai se pot livra din oţ el inoxidabil, cu gaura de trecere in “T”, cu dispozitiv antistatic si protecție protec ție la foc in conformitate cu standardele 5351, 6755..

ARMATURI DE REGLARE Reglarea presiunii gazului se face treptat, începând de la stația de predare spre punctele de consum, trecânduse de la presiuni mari la presiuni din ce în ce mai mici, astfel încât la ultima treapta gazul sa iasă din postul sau din stația de reglare spre consumator la o presiune mereu constanta, indiferent de debitul care se consuma si indiferent de presiunea de intrare a gazului gaz ului în postul sau în stația de reglare. reglare. Ca aparate pentru reglarea presiunii gazelor se folosesc regulatoarele. În principiu, cel mai simplu aparat de reglare îl constituie un robinet a cărui secțiune, prin manevra, poate fi mărită sau micşorată, obţinându-se în aval presiunea dorită. Se folosesc următoarele tipuri de regulatoare:  regulatoare de presiune pentru debite mici (regulatoare de uz casnic);  regulatoare industriale de presiune. Regulatoarele de presiune pentru debite mici cu acționare directă (STAS 996-77). Aceste regulatoare sunt destinate să funcţioneze cu gaze combustibile naturale (STAS 3317-67), precum si cu alte gaze necorosive lipsite de substanţe lichide sau solide în suspensie. Descriere si utilizare. Regulatoarele de presiune pentru debite mici (fig. 2.11) sunt utilizate, în special, la instalațiile de uz casnic pentru reducerea presiunii din rețelele de distribuție si menținerea ei între limitele de presiune indicate pentru alimentarea aparatelor a paratelor de utilizare (consum) (consum) ale abonaților. Aceste regulatoare regulatoare cu acțiune directă asigură, asigură, în condiții normale de lucru, o funcționare funcționare sigură sigură într-un domeniu larg de presiune (150-300 (1 50-300 mm H2O). Gazul intră prin orificiul de intrare prevăzut în corpul 1 si este laminat prin secţiunea dintre scaun si ventil la presiunea de ieşire, care poate fi reglată cu ajutorul arcului 9, comprimat cu dopul filetat 13. Regulatorul se compune dintr-un corp etanş care cuprinde: racordul de intrare si ieşire a gazului. Pe faţa superioară a corpului regulatorului se află o membrană de cauciuc, fixată de corp printr-un capac. Pe capac este prevăzut un ştuţ din ţeavă pentru evacuarea gazului trecut prin supapa de siguranţă în cazul creşterii presiunii în regulator peste limita admisă sau spargerii mem branei. După d ebitul instalaţiilor deservite deservite de regulatoare, regulatoare, acestea se pot instala unul sau mai multe (maximum 4 buc) în paralel, astfel încât totalul debitelor nominale ale unui grup, să fie egal cu capacitatea orară de consum a instalaţiei.




245

Regulatoare industriale de presiune (cu acționare indirectă) denumite si pilotate (STAS 7134-71). La aceste regulatoare deplasarea organului de reglare se realizează prin forte produse de presiunile variabile ale gazelor din servomotor, comandate prin organul de măsurare. Ele se folosesc pentru reducerea presiunii gazelor în conductele de transport sau de distribuție si menținerea presiunii reglate în limitele prescrise pentru instalația de utilizare. Nu sunt prevăzute cu supapă de siguranţă.




246

Regulator de presiune pentru gaze naturale combustibile

Separatoare Curentul de gaze în drumul parcurs de la locul extracției la consumatori antrenează o gamă într în treag eagăă de im impur pur it ităţ ăţii car e n ece ecesit sit ă mă măsur surii spe speci cial alee p en entr tru u în înlă lătur tur ar area ea lo lor. r. Ast Astfel fel , pe tr trase aseul ul con du ducte ctelo lorr d e transport sunt vehiculate de către curentul de gaze p pa a r t ic u le străin străinee , cum sunt:  în pr im a pe peri ri oa dă de ex expl pl oa ta re re,, el em emen ente te le di din n no ro iu l d e fo ra j ;  particule din roca magazin neconsolidată;  vapori de apă;  pietre si pământ care provin de la montaj;  p ra f si rugină rugină de pe pereţi pereţiii conductei. conductei. În ce cepâ pând nd de la lo locu cull de ex extr tr ac ți e, pr prin in co cond nduc ucte te le ma gi st r al e d e t ra ns po r t pâ nă la i eș ir ea d in stațiile de predare si pătrunderea în rețelele sistemului de distribuție, întregul proces este însoțit de operații de curăţire a gazelor de impurităţi prin aparatura de separare, uscare si filtrare. Cu toate acestea în gazele distribuite îşi mai fac prezenta cantităţi variabile de praf si au existat cazuri când în unele perioade reci furnizorul a livrat gaze cu impurităţi de condensat (ţiţei, apă etc.). Impurităţile gazelor din sistemul de distribuţie formate din resturi de pământ, nisip, pietre, praf etc., provin din conducte si branşamente noi montate si racordate la sistem, precum si din praful si rugina de pe pereţii conductelor antrenate si transportate de curentul de gaz al întregului sistem de distribuție. Din cauza acestor inconveniente s-a impus ca în sistemele de distribuție să se monteze separatoare (sifoane) pentru reţinerea si evacuarea impurităţilor. Prin dezvoltarea si modernizarea continua a localităţilor urbane, si implicit a arterelor de circulaţie, s-a îngreunat tot mai mult operaţia de evacuare a impurităţilor, care se efectuează sub presiune, fără oprirea sectoarelor din reţea stânjenind circulaţia autovehiculelor si având un grad scăzut de securitate. Acest fapt impune furnizorului măsuri eficiente de separare si filtrare, astfel ca din staţiile de predare gazele să pătrundă curate în sistemul de distribuţie. Cea mai simplă construcţie de separatoare constă dintr-un tub cilindric de oţel, vertical sau orizontal, cu un diametru de la câţiva zeci de centimetri până la un metru si chiar mai mult mult.. Cel mai vechi si cel mai simplu tip de separator este cel gravitaţional (fig. (fig. 2.17).




247

La intrarea în separatorul 1, prin racordul 2, curentul de gaz își micșorează viteza din cauza diametrului mare al separatorului si al racordului 2, curbat în jos. Datorită reducerii vitezei si schimbării direcţiei curentului de gaze în separator, o parte din impurităţile lichide si solide pe care le conţin gazele se depun pe fundul rezervorului si în mod peri periodi odicc sunt eva evacua cuate te pri prin n ţeav ţeavaa 4 si ventilul 5. Pentru depunerea apei si a impurităţilor pe conductele magistrale pentru transportul gazelor se folosesc alte tipuri de separatoare, si anume, sub forma unor rezervoare montate orizontal, orizont al, dedesu dedesubtul btul con conduct ductelo elorr (2. (2.18). 18). În rețelele de distribuție se folosesc separatoare (sifoane) de construcție simplă, montate în punctele cele mai de jos, care se evacuează (purjează) în mod periodic.




248

SEPARATOR CENTRIFUGAL CU EVACUAREA AUTOMATĂ TIP „SC-EA”

1. Corpul separatorului 2. Racord de intrare prevăzut cu flanșe 3. Racord de ieșire prevăzut cu flanșe 4. Evacuator automat de lichide 5. Fund bombat prevăzut cu racord de golire și purjare 6. Indicator de nivel 7. Fund bombat prevăzut cu racord de aerisire 8. Deflector 9. Tub separator




249

Separator impurităţi lichide si solide

Funcţii ale separatorului ciclon Separatoarele ciclon separă componentele lichide şi solide existente în gaze prin utilizarea concomitenta a forţei centrifuge şi cea gravitaţională. Fluxului de gaze care intra în corpul separatorului ii este imprimata mai întâi o mişcare rotativă de către o spirală. Prin aceasta componentele, care sunt mai grele decât gazul, vor fi centrifugate către peretele corpului şi alunecă în compartimentul inferior de captare al aparatului. Gazele se lovesc apoi de o plac deflectoare sub forma de calotă sferică urmând mai apoi un traseu ascendent printr-un ajutaj. Aici particulele mai grele care nu au fost separate in prima fază cad sub acțiunea forței gravitaționale, gazele astfel separate intrând in partea superioară a corpului separatorului de unde mai apoi sunt evacuate prin racordul de ieșire in cazul separatoarelor simple, sau intra in compartimentul cartușului filtrant in cazul separatoarelor-filtre. Domeniu de utilizare: Pentru separarea lichidelor şi materialelor solide din gaze naturale. Gradul de separare: Materiale solide: >1 m – 98,0 % >3 m – 99,5 % >5 m – 99,98 % Componente lichide: >10 m – 99,0 %.

Filtre Filtrarea este operația care urmează după separare si uscare, având ca scop purificarea gazului de impurităţi mecanice cu mărimi variabile, începând de la particule grosiere până la cele mai fine. Construcția si echiparea filtrelor cu cartușul filtrant depinde de mărimea granulelor, de presiunea de regim, de debit. Echiparea rețelelor de distribuție cu mecanisme si dispozitive tot mai complexe, cu grad înalt de tehnicitate, impune filtrarea în continuare a gazelor intrate din stațiile de predare ale al e furnizorului în rețeaua de distribuție. distribuție. Filtrele (fig. 2.19) sunt formate dintr-o carcasă metalică în care se introduce un cartuș filtrant, ușor de schimbat din pâslă, ţesătura din postav, 'din material plastic, vată de sticlă, păr de cal etc. Montarea filtrelor de praf în rețeaua de distribuție este obligatorie la stațiile principale (de zona), la stațiile de sector si de la caz la caz - în celelalte stații. Construcția filtrelor poate fi diferită, de la cartușe cu sita cu orificii ori ficii din ce î n ce c e mai m ai mici - până p ână la câțiva microni microni - până la cartușe cartușe cu cu postav, postav, păr de cal, materiale materiale plas plastice tice etc etc..




250

FILTRU DE GAZE NATURALE TIP F.Y.G.

UTILIZARE : filtrele de gaze naturale tip FYG se folosesc pentru filtrarea gazelor naturale din instalațiile de presiune medie, redusă si joasă. CONSTRUCŢIE : CONSTRUCŢIE : Filtrele F.Y.G. sunt executate din fontă, construcţie turnată, fiind formate din: corpul filtrului o o capacul filtrului cartuşul filtrant o După modul de racordare se execută în două variante: o racordare prin filet pentru DN ≤ 32 mm o racordare prin flanşe pentru DN > 32 mm FUNCTIONARE : Gazul intra in corpul filtrului prin racordul de intrare, trece prin cartușul filtrant care reţine particulele antrenate de curentul de gaze, părăsind apoi filtrul prin racordul de ieșire. GRADUL DE FILTRARE : In funcţie de construcţia cartuşului filtrant : filtru fin cu fineţe de 160μ 160μm o filtru extrafin cu fineţe de 10 μm o INTRETINERE : Întreținerea : Întreținerea consta din curățirea sau schimbarea cartușului car tușului filtrant de cate ori este necesar .

RACORDARE PRIN FLANŞE


RACORDARE PRIN FILET



251

Răsuflători Răsuflătorile sunt piese care aparțin sistemului de distribuție, amplasarea lor efectuându-se în același timp cu rețeaua subterana de gaze. Prin forma constructivă si modul de amplasare ele servesc la identificarea unor eventuale emanații de gaze, atunci când pe durata exploatării - datorită fenomenului de coroziune sau a altor cauze - în pereții conductei apar pori, fisuri sau rupturi. Răsuflătorile se confecționează din metal. Părțile componente constau dintr-o tijă cu diametrul interior de Φ 2 in (50 mm) si din calota propriu-zisă confecționată din tablă cu grosimea de 35 mm si sudată electric la unul din capetele tijei. Ca tipuri de răsuflători se deosebesc: cu cutie si capac din fontă, pentru carosabil;  cu căpăcel sudat si orificii laterale, pentru spatii verzi;  cu calotă pe conducta în carosabil si tija prelungită în spaţiul verde;  cu capătul tijei curbat pentru montare în spatii verzi;  tub de control (fără calota propriu-zisă).

Montarea răsuflătorilor pe rețelele de distribuție se face ținând cont de anumite criterii: 1) In zonele cu densitate mare de construcții , , cu trafic intens, cu aglomerări de alte instalații subterane canal, apă, electrică, telefoane etc. - se vor monta răsuflători deasupra sudurilor de poziție, teurilor de branșament, la ramificații, în punctele unde conductele ies din pământ, lângă zidurile imobilelor, la capetele tuburilor de protecție. În aceste cazuri distanta dintre răsuflători nu poate fi mai mică de 8 m.




252

În zon ele făr fără ă con str strucț ucț ii , , fără trafic intens, pe câmp, în zone fără instalaţii subterane răsuflătorile se 2) În 2) vor monta la distanţe ce nu vor depăşi 50 m (fig. 2.20). 3) În anumite zone , pe rețelele subterane se pot monta tuburi de control, în locul răsuflătorilor. Cutiile din fontă cu căpăcel sunt căpăcel sunt piese care protejează capetele răsuflătorilor si permit desfășurarea normală a traficului rutier si pietonal. În cazul unor defecțiuni pe rețeaua subterană, gazele se acumulează în anumite cantităţi mai mari sau mai mici - în interiorul cutiei si în momentul ridicării căpăcelului de către detector acestea tind să se răspândească în atmosferă. Prezenta gazelor este percepută fie olfactiv, fie cu aparatul de detectare.

ECHIPAMENTE ŞI APARATE PENTRU INSTALAŢII DE GAZE NATURALE COMBUSTIBILE




253

12.3.2. Aparate pentru măsurarea debitelor de gaze Aparatele pentru măsurarea şi înregistrarea debitelor de gaze combustibile naturale se numesc contoare. contoare. După modul de măsurare şi înregistrare, contoarele pot fi:  volumetrice (cu înregistrare directă, la care măsurarea are loc prin umplerea şi golirea succesivă a unor compartimente cu volum determinat). Există două tipuri: contoare cu camere şi membrane, respectiv contoare cu pistoane rotative;  diferenţiale (cu înregistrare indirectă, determinându-se diferenţa de presiune între secţiunile amonte şi aval ale unei diafragme de diametru cunoscut şi calculându-se debitul de gaz pe baza acestei diferenţe de presiune măsurate) Cele mai utilizate contoare sunt cele volumetrice de tip uscat, cu membrană. La un moment dat în România se fabricau trei mărimi, cu debite nominale de 3, 6, respectiv 20 m 3 N/h. Ansambluri de contoare (fig. 19): dacă se instalează mai multe contoare, legăturile la fiecare contor trebuie etichetate / marcate cu o plăcuţă de metal sau alt mijloc permanent, pentru a indica în mod clar ce parte din clădire deserveşte fiecare contor. Dacă trei sau mai multe contoare sunt instalate în aceeaşi locaţie, consumatorul trebuie să ceară avizul companiei de gaz înaintea pornirii instalaţiei, deoarece aceste ansambluri de contoare necesită o atenţie specială.

Figura 18: Tipuri de contoare volumetrice

Figura 19: Ansamblu de contoare

12.3..3. Dispozitive de siguranţă şi control control Cel mai simplu şi obişnuit mod de a controla o instalaţie de gaz se face prin intermediul robinetului de închidere / separare. separare . Acesta este format dintr-un corp şi un cep, suprafeţele de contact de formă tronconică fiind fin prelucrate pentru a asigura o etanşare eficientă. Cele două suprafeţe de contact sunt unse cu un lubrifiant, pentru o manevrare uşoară.




254

Robineţii de închidere se prevăd: înaintea fiecărui contor; pe fiecare ramificaţie importantă, pe fiecare conductă conductă care alimentează grupuri de arzătoare montate la aparate, mese de lucru, laboratoare, etc., la baza fiecărei coloane în clădiri cu peste 5 nivele şi înaintea fiecărui arzător, astfel:  doi robineţi montaţi pe conductă, pentru cazul arzătoarelor şi aparatelor de utilizare, care nu au robinet de manevră propriu sau în cazul celor care au racord flexibil;  un singur robinet pentru cazul arzătoarelor şi aparatelor care au racord rigid şi au robinet de manevră propriu. Regulatorul de presiune este instalat pentru a furniza presiunea adecvată a gazului pe conducte şi în final la arzătorul aparatului de utilizare. Aşa cum se poate observa în figura 20, funcţionarea lui este simplă: orice fluctuaţie de presiune la intrare acţionează asupra diafragmei 6, care urcă sau coboară ventilul 3, realizând în acest mod o presiune de ieşire constantă.

Figura 20: Părţile componente ale unui regulator 1 – racord de intrare a gazului 7 – pârghie 2 – sită 8 – racord de ieşire a gazului 9 – ventil de siguranţă 3 – ventil 4 – resort 10 – capac 5 – resort 11 – ştuţ pentru evacuarea gazelor 6 – membrană elastică (diafragmă)




255

ARZATOR GAZ WG 30N/1C - WEISHAUPT - DATE TEHNICE















Trepte de funcționare: 2 progresive; progresive; Putere termica utila min: 40 kW; kW; Putere termica utila max: 350 kW; kW; Consum gaz metan min: 5,8 Nm3/h; Nm3/h; Consum gaz metan max: 33,8 Nm3/h; Nm3/h; Racord combustibil: 3/4" 1"1/2; 1"1/2; Tensiune / frecventa de alimentare: 220 V / 50 Hz

Controlul clapetei de aer si a valvei fluture a acestor arzătoare se face prin intermediul unui servomotor, obținându-se astfel un randament de ardere ridicat si emisii de NOx reduse. Un alt dispozitiv de siguranţă, întâlnit însă la nivelul unui aparat de utilizare, este ventilul special care porneşte preparatorul instantaneu de apă caldă menajeră (fig. 21):

Figura 21: Ventilul preparatorului instantaneu de apă caldă menajeră 1 - robinet cu ventil pentru apă 6 - cui 2 - conductă de alimentare cu apă rece 7 - ventil pentru admisia gazului 3 - corp 8 - conductă pentru alimentare cu gaze 4 - membrană elastică 9 - arzător 5 - taler 10 - flacără de veghe




256

Dispozitivul de siguranţă a flăcării, de tip bandă bimetalică, care este alcătuit din două fâşii de metal cu coeficienţi de dilatare diferiţi, unite împreună (fig. 22). Dacă flacăra pilot se stinge, banda bimetalică se deschide în poziţia iniţială (de dinainte de a fi încălzită) şi închide astfel ventilul de alimentare cu gaz.

Figura 22: Dispozitiv bimetalic de siguranţă a flăcării

vor inst instal alaa în Contoarele de gaz, regulatoarele de presiune şi robineţii principali de închidere nu se vor dormitoare, closete, băi, depozite de combustibil, deasupra uşilor, în locuri cu umiditate ridicată, sub scări combustibile, în locuri neventilate sau inaccesibile; la mai puţin de 1 m de surse de aprindere (cuptoare sau preparatoare de apă caldă menajeră); aproape de dispozitive electrice neprotejate sau fire neizolate; în vecinătatea maşinilor-unelte cu curele de transmisie sau valţuri; în zone în care se manipulează frecvent materiale sau echipamente; în încăperi care sunt încuiate; în locaţii periculoase pentru persoana care citeşte contorul. La instalaţiile care impun controlul riguros al arderii şi nu sunt supravegheate continuu, se prevăd dispozitive automate de control, reglare şi semnalizare, care să antreneze automat închiderea alimentării cu gaze naturale la:  stingerea accidentală a flăcării;  lipsa gazelor naturale, a aerului de combustie sau a energiei electrice. Aparatele de utilizare şi arzătoarele se racordează rigid la instalaţiile interioare, cu excepţia aparatelor de utilizare cu debit nominal sub 3 m3N/h, precum şi a arzătoarelor industriale independente utilizate la aparate mobile, care pot avea şi racorduri flexibile la instalaţia de utilizare, dar acestea trebuie să fie atestate / agrementate tehnic pentru utilizarea în instalaţiile de gaze naturale.




257

12.4. AERUL NECESAR COMBUSTIEI, CANALE DE VENTILARE ŞI COŞURI DE FUM 12.4.1. Asigurarea aerului necesar procesului de ardere Utilizarea gazelor naturale este admisă numai în încăperi în care nu există pericol de incendiu, explozie şi intoxicare sau asfixiere cu gaze de ardere. Condiţiile tehnice pentru funcţionarea în siguranţă a instalaţiilor interioare de utilizare a gazelor naturale combustibile ţin de: 3  volumul interior minim al încăperilor (18 m pentru încăperi curente),  suprafeţele vitrate minime,  asigurarea aerului necesar arderii,  ventilarea naturală sau mecanică,  evacuarea totală a gazelor de ardere în atmosferă. Toate încăperile în care se montează aparate de utilizare a gazelor naturale se prevăd cu suprafeţe vitrate sub formă de ferestre, luminatoare cu geamuri, uşi cu geam sau goluri, toate la exterior sau spre balcoane vitrate cu suprafaţa minimă totală funcţie de materialul pereţilor încăperii şi de volumul acesteia (0.03 m 2 pe m3 de volum net de încăpere, în cazul construcţiilor din beton armat, 0.05 m2 pe m3 de volum net de încăpere, în cazul construcţiilor din zidărie).

Figura 23: Exemplu de amplasare a suprafeţelor vitrate şi a golurilor

Pentru evacuarea eventualelor infiltraţii de gaze naturale, în toate cazurile se asigură ventilarea naturală a subsolurilor clădirilor prin orificii de ventilare pe conturul exterior al acestora, între încăperile din subsol, precum şi prin legarea subsolului clădirilor la canale de ventilare naturală special destinate acestui scop, în afara ventilării naturale prevăzute pentru anexele apartamentelor sau clădirilor.




Figura 24 : Asigurarea aerului necesar arderii în diverse situaţii



258


259

Pentru toate aparatele de utilizare racordate la coş sau cu flacără liberă, se va asigura aerul necesar arderii şi evacuarea în exterior a gazelor de ardere, complet şi fără riscuri, astfel încât în atmosfera încăperii să nu se depăşească concentraţia de noxe admisă de normele de protecţie a mediului. Aerul necesar arderii se asigură în funcţie de raportul între volumul interior al încăperii Vi [m3] şi debitul nominal al aparatului de utilizare Q n [m3/h]. Suprafaţa golului pentru accesul aerului într-o încăpere în care utilizează gazele naturale se determină cu produsul între debitul instalat în încăperea respectivă Qi [m 3 /h] şi coeficientul de 0,0025 [m 2/m3 /h]:

S = 0.0025·Qi [m2] Pentru cazul în care geamurile au o grosime mai mare de 4 mm sau sunt de construcţie specială (securizat, termopan, etc.) se vor monta obligatoriu detectoare automate de gaze cu limita inferioară de sensibilitate de 2% CH 4 în aer, care acţionează acţi onează asupra robinetului de închidere al conductei de alimentare ali mentare cu gaze naturale natura le a arzătoarelor. În 2 3 cazul utilizării detectoarelor, suprafaţa vitrată poate fi redusă la 0.02 m pe m de volum net de încăpere. Golul pentru accesul aerului de ardere se prevede la partea inferioară a încăperii, fără a avea dispozitive de închidere sau reglaj. Este E ste interzisă obturarea golului de acces al aerului de ardere. Excepţie: în cazul unor aparate de utilizare cu tiraj forţat sau cu cameră de ardere închisă, când nu este necesară ventilarea pentru aport de aer. La încăperile în care se instalează aparate cu flacără liberă, independent de volumul lor, se prevăd canale de ventilare pentru evacuarea gazelor de ardere. Canalele de ventilare pentru evacuarea gazelor de ardere se racordează la partea superioară a încăperilor, cât mai aproape de plafon şi nu se prevăd cu dispozitive de închidere sau reglaj. Pentru încălzirea de apartament, microcentrala termică se poate monta în bucătărie, balcon, vestibul, la subsol sau la alt nivel unde nu blochează calea de evacuare a persoanelor, cu respectarea tuturor condiţiilor menţionate anterior. 3 În încăperi cu volum mai mic mic de 18 m şi în băi (indiferent de volumul acestora) nu sunt admise :  aparate de utilizare pentru prepararea instantanee a apei calde de consum;  aparate de utilizare pentru încălzire centrală sau locală, prevăzute cu arzător atmosferic şi rupere de tiraj, chiar dacă au termostat de coş. Este extrem de periculos să se monteze aparate de preparare instantanee a apei calde în băi. Motivul: exact în perioada când persoana se află în baie, aparatul este pus în funcţiune, consumându-se oxigenul din încăpere (fenomen accelerat mai ales în sezonul rece, când omul are tendinţa să limiteze pătrunderea aerului proaspăt din exterior).




260

12.4.2. Coşuri de fum Evacuarea gazelor arse din bucătării şi oficii se face prin tiraj natural sau mecanic, utilizându-se coşuri individuale la construcţiile cu număr redus de etaje, sau canale colectoare acolo unde numărul etajelor este mare. Coşurile de fum din cadrul construcţiilor noi executate din zidărie de cărămidă se căptuşesc la interior cu tuburi rigide din aluminiu sau oţel inoxidabil, agrementate tehnic pentru evitarea pătrunderii gazelor de ardere în încăperi. Nu se mai admit coşuri de fum din zidărie necăptuşite .

Figura 25: Aparat de utilizare racordat la coş de fum individual

Figura 26: Modul de legare a mai multor aparate de utilizare la acelaşi coş de fum 1 - aparat de utilizare 2 - conductă de legare la coş 3 - coş de fum 4 - uşa coşului de fum 5 - compartimentarea coşului de fum

Tipul de ventilare şi dimensionarea instalaţiei se fac în funcţie de cantitatea de gaze de ardere, astfel încât să nu se depăşească concentraţiile noxelor admise prin normele de protecţie a muncii şi normele de protecţie a mediului.




261

Racordarea aparatelor consumatoare de gaze naturale la acelaşi canal de fum trebuie să se facă la înălţimi diferite, iar secţiunea canalului de fum trebuie să poată prelua debitele de gaze arse însumate ale tuturor aparatelor racordate la acesta. Legarea la coş prin burlan (fig. 27 ) din tablă metalică, rigid sau flexibil, se admite în următoarele condiţii:  secţiunea burlanului este cel puţin egală cu secţiunea racordului de ieşire din aparatul de utilizare;  porţiunea verticală este de cel puţin 0.4 m la ieşirea din aparatul de utilizare;  distanţa de la coş până la aparatul de utilizare este mai mică de 3 m;  panta către coş este minim 8%, dacă distanţa depăşeşte 1 m;  îmbinarea şi racordarea la coş se execută cu asigurarea unei eta nşeităţi optime.

Figura 27: Legarea la coş prin burlan

Figura 28: Alte soluţii pentru evacuarea gazelor arse

Este interzisă: trecerea burlanelor dintr-o încăpere în alta, cu excepţia burlanelor etanşe îmbinate cu sudură montarea dispozitivelor de închidere sau obturare a secţiunii de ieşire a gazelor gazelor de ardere la aparatele de consum individual (sobe, maşini de gătit, etc.); evacuarea gazelor de ardere în podurile clădirilor; evacuarea gazelor de ardere direct prin pereţii exteriori ai clădirilor, cu excepţia aparatelor de utilizare omologate sau atestate / agrementate tehnic, prevăzute din fabricaţie cu astfel de evacuare;




262

racordarea aparatelor de utilizare a gazelor naturale la canalele de fum aferente focarelor alimentate cu alt tip de combustibil (lemn, păcură, cărbune, etc.), cu excepţia aparatelor de utilizare care au fost special construite pentru alimentare mixtă (gaze naturale / combustibil lichid / solid).

Figura 29: Stabilizarea tirajului

Dispozitivul de rupere a tirajului (fig. 29) este proiectat să împiedice tirajul invers şi şi interferenţa dintre curentul de aer din secţiunea secundară a coşului şi gazul care arde în aparatul de utilizare. De asemenea, el previne crearea unor condiţii de tiraj excesiv, permiţând amestecul aerului din încăpere cu gazele arse în secţiunea secundară a coşului şi implicit contribuie la răcirea acestor gaze fierbinţi.

12.4.3. Montarea segmentelor terminale ale coşurilor de fum Partea terminală a unui coş de fum trebuie plasată într-o astfel de poziţie încât vântul să poată sufla fără probleme peste el. Acest segment terminal nu trebuie montat într-o zonă cu presiune excesivă a aerului. Trebuie prevenită astfel reintrarea produselor de ardere înapoi în clădire. Poziţionarea segmentelor terminale de coş pe acoperişuri tip şarpantă şi pe pereţii exteriori se precizează în legislaţia din fiecare ţară (fig. 31 ).

Figura 30: Distanţe permise la montarea coşului de fum pe un acoperiş tip şarpantă




Figura 31: Dimensiuni care trebuie respectate la execuţia golurilor pentru ventilare şi a coşurilor de fum

Deosebirea dintre un aparat de utilizare periculos şi unul sigur în funcţionare



263


264

12.5. RECEPŢIA, VERIFICAREA ŞI PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE A INSTALAŢIEI DE GAZ METAN 12.5.1. Verificarea şi controlul în timpul executării lucrărilor Execuţia de lucrări pentru realizarea unui nou sistem de distribuţie a gazelor naturale se face numai în baza autorizaţiilor emise de ANRGN şi cu avizul operatorului de distribuţie licenţiat, împuternicit pe bază de contract încheiat cu investitorul, pentru controlul calităţii calit ăţii lucrărilor în timpul execuţiei. Executantul trebuie să respecte prevederile proiectului şi ale reglementărilor în vigoare şi efectuează toate verificările impuse de acestea. Rezultatele verificărilor se consemnează într-un proces verbal de lucrări ascunse, care se semnează de instalatorul autorizat al executantului, beneficiar şi operatorul licenţiat de distribuţie, pentru următoarele operaţiuni:  realizarea sudurilor;  tipul şi calitatea izolaţiei anticorosive;  verificarea rezistenţei de izolaţie după umplerea completă a şanţului cu pământ (verificare pentru care se va specifica numărul şi data în “Buletinul de Încercări” elaborat de un laborator de specialitate autorizat);  respectarea distanţelor de siguranţă faţă de alte instalaţii;  traversarea traseelor altor instalaţii;  adâncimea de pozare a conductelor.

12.5.2. Protecţia echipamentelor şi a conductelor din oţel împotriva coroziunii Toate echipamentele şi conductele metalice se protejează contra coroziunii în funcţie de modul de montare: subteran sau aparent. Protecţia echipamentelor şi a conductelor aparente se face prin grunduire şi vopsire, operaţiuni care se execută după efectuarea verificărilor la presiune. Conductele aparente din sistemele de distribuţie şi cele din instalaţiile de utilizare industriale exterioare vor fi vopsite în culoare galbenă. galbenă. Protecţia conductelor subterane executate din oţel se face prin izolaţie pe bază cu bitum şi alte materiale. Izolaţia de bază se execută astfel încât să se asigure continuitatea protecţiei pe întregul traseu al conductei. Protecţia mecanică a izolaţiei cu bitum se execută prin aplicarea, peste ultimul strat, a unui strat din materiale corespunzătoare acestui scop. Alegerea tipului şi calităţii protecţiei se face în funcţie de agresivitatea solului şi poluarea cu curenţi de dispersie în curent continuu şi curent alternativ din zona în care se montează conducta, cu respectarea prescripţiilor tehnice specifice. Izolarea se face în staţii autorizate. Verificarea calităţii se face conform reglementărilor în vigoare.

12.5.3. Protecţia catodică a conductelor din oţel Realizarea protecţiei catodice se face conform prevederilor normativelor specifice. Aplicarea protecţiei catodice se face în raport cu agresivitatea solului, în funcţie de curenţii de dispersie “vagabonzi”, de potenţialele efective conductă/sol şi de rezistivitatea solului, rezultate din determinări specifice, efectuate de un laborator de specialitate.

12.5.4. Recepţia tehnică şi punerea în funcţiune a instalaţiilor de gaze naturale Recepţia tehnică şi punerea în funcţiune a lucrărilor din cadrul sistemelor de alimentare cu gaze naturale se face de operatorul licenţiat al sistemului de distribuţie, prin specialişti delegaţi la cererea instalatorului autorizat al executantului. Operaţiile tehnice necesare pentru recepţie şi punere în funcţiune a noilor instalaţii se fac de executant, prin instalatorul autorizat, în prezenţa:  delegatului operatorului licenţiat al sistemului de distribuţie, pentru conductele de distribuţie, branşamente, staţii şi posturi de reglare;  delegatului operatorului licenţiat al sistemului de distribuţie şi al beneficiarului, pentru instalaţiile de utilizare. Dacă se consideră necesar se convoacă şi proiectantul. Efectuarea recepţiei tehnice şi a punerii în funcţiune se confirmă pe baza documentelor încheiate. SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2



265

12.5.5. Punerea în funcţiune a instalaţiilor Punerea în funcţiune se face pe baza procesului verbal de recepţie tehnică, după încheierea contractului de furnizare a gazelor naturale. Racordarea conductelor noi de distribuţie şi a branşamentelor la conductele în funcţiune, se face de operatorul licenţiat al sistemului de distribuţie, la solicitarea scrisă a instalatorului autorizat care a executat lucrarea. Operaţiile de închidere a sectorului, anunţarea abonaţilor şi redeschiderea sectorului se efectuează de către formaţia de exploatare a operatorului licenţiat al sistemului de distribuţie. Îmbinările care s-au executat după proba de presiune, pentru cuplarea noilor instalaţii la cele în funcţiune, se verifică la presiunea din conductă sau din instalaţie . Înainte de punerea în în funcţiune a reţelelor reţelelor de distribuţie şi instalaţiilor de utilizare, se face refularea aerului :  prin capătul opus punctului de racordare, la conductele de distribuţie în funcţiune;  prin robinetele montate în amonte de regulatoare, la branşamentele cu posturi de reglare;  prin refulator sau prin robinetele manometrului de pe colectorul de ieşire din staţie, la branşamentele cu staţii de reglare, când acestea nu sunt prevăzute cu refulator; - prin robinetele aparatelor de utilizare şi a unui racord flexibil scos în exteriorul clădirii prin ferestrele încăperilor, la instalaţiile de utilizare. Pentru lucrările aferente sistemului de distribuţie gaze (conducte, branşamente şi staţii de reglare-măsurare) înainte de punerea în funcţiune se predă operatorului sistemului de distribuţie di stribuţie cartea tehnică a construcţiei, care va conţine: posturi : a) pentru conductele din sistemul de distribuţie, staţii şi posturi :  documente care au stat la baza execuţiei, recepţiei şi punerii în funcţiune;  planul conductelor efectiv montate pe traseul real, cu precizarea cotelor faţă de repere fixe uşor de identificat. b) pentru branşamente: branşamente :  planul de încadrare în zonă;  plan şi schemă izometrică pe care se indică diametrul, lungimea, punctul de racord, debitul instalaţiei de utilizare, distanţa de identificare faţă de repere fixe, poziţia şi caracteristicile constructive ale armăturilor, regulatoarelor, pieselor electroizolante. c) pentru staţii de reglare: reglare :  plan de situaţie;  plan şi schema izometrică pe care se indică diametrele şi lungimile panourilor, distribuitoarelor, poziţia regulatoarelor, armăturilor, flanşelor de măsurare, poziţia şi caracteristicile contoarelor, punctelor de intrare şi ieşire cu precizarea presiunilor, capacitatea de reglare şi măsurare a staţiei;  documentele care constituie obiectul dosarului preliminar;  poziţia ţăruşilor şi platbandelor aferente sistemului de împământare.

12.5.7. Verificări şi probe de rezistenţă şi şi etanşeitate la sistemele de distribuţie şi la instalaţiile de utilizare a gazelor naturale Verificările de rezistenţă şi etanşeitate a sistemelor de distribuţie şi a instalaţiilor de utilizare se efectuează de către executant pe parcursul realizării lucrărilor. Presiunile necesare efectuării verificărilor şi probelor de rezistenţă şi etanşeitate se realizează cu aer comprimat la conductele de distribuţie şi instalaţiile de utilizare şi cu apă la staţiile de reglare – măsurare.

12.6. EXPLOATAREA ŞI ÎNTREŢINEREA INSTALAŢIILOR DE GAZ METAN 12.6.1. Exploatarea sistemului de distribuţie Verificarea integrităţii firului trasor pentru conductele din polietilenă se efectuează periodic cu aparatură adecvată. În cazul constatării unor discontinuităţi, acestea se remediază imediat. Controlul conductelor, conductelor , în vederea depistării eventualelor scăpări de gaze se face cu detectoare de gaze, verificate metrologic conform prevederilor legislaţiei în vigoare şi se efectuează de către operatorul sistemului de distribuţie, conform regulamentelor proprii, în funcţie de:  starea tehnică şi vechimea conductelor;  densitatea construcţiilor şi nivelul de risc în funcţie de destinaţia acestora; SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2



266

intensitatea traficului;  alte condiţii locale specifice;  tipul conductelor: oţel sau polietilenă. Controlul se execută la intervale de maximum o lună în localităţile urbane şi rurale şi la maximum 2 luni în afara localităţilor, în scopul creşterii eficienţei depistării scăpărilor de gaze naturale şi reducerii gradului de risc de accidente. Controlul scăpărilor de gaze se efectuează: o pe toată lungimea traseelor conductelor şi branşamentelor; în căminele altor reţele de utilităţi subterane amplasate la o distanţă de maximum 5 m faţă de o conductele de gaze naturale. După efectuarea controlului se întocmesc rapoarte scrise, conform ordinului de serviciu. După efectuarea controlului, echipa respectivă consemnează în ordinul de serviciu constatările făcute şi măsurile luate în vederea diminuării/eliminării neconformităţilor. La constatarea unor scăpări de gaze care impun intervenţie de urgenţă, se anunţă imediat biroul de reclamaţii care va consemna sesizarea în registrul de evidenţă a reclamaţiilor şi defectelor întocmit conform modelului. În asemenea situaţii, echipa de control ia de urgenţă urgenţă primele măsuri, după caz:  opreşte sau deviază circulaţia autovehiculelor şi pietonilor în zonă;  asigură evacuarea în atmosferă a scăpărilor de gaze prin deschiderea capacelor căminelor aferente conductei de gaze şi ale altor reţele subterane existente în zonă;  ridică capacele răsuflătorilor GN;  supraveghează zona până la sosirea echipei de intervenţie a operatorului sistemului de distribuţie;  verifică existenţa acumulărilor de gaze în imobilele din vecinătatea defectului şi dispune măsuri în consecinţă. În cazul constatării prezenţei unor scăpări de gaze într-o construcţie, echipa de control sosită la cererea consumatorului acţionează astfel: interzice accesul cu foc sau producerea de scântei; o întrerupe alimentarea cu gaze naturale; o o efectuează aerisirea încăperilor; extinde controlul pe întreaga zonă unde este posibilă infiltrarea gazelor. o Revizia conductelor şi branşamentelor se efectuează anual, prin efectuarea următoarelor operaţii: curăţirea tijei şi eventuala reparare a răsuflătorilor; o manevrarea robinetelor şi remedierea neetanşeităţilor acestora şi a defecţiunilor o constatate la toate îmbinările; curăţirea căminelor de vizitare; o completarea cu capace a căminelor de vizitare acolo unde acestea lipsesc; o refacerea marcajelor pe traseul conductelor, unde este cazul; o controlul posturilor de protecţie catodică. o Constatările se menţionează în fişele tehnice ale conductelor şi branşamentelor. Pentru reţelele protejate catodic , o dată la 30 de zile se efectuează controlul funcţionării staţiilor de protecţie catodică. Constatările se menţionează în ordinul de serviciu. Înlocuirea conductelor de gaze naturale sau a unor porţiuni din acestea se face în funcţie de:  starea tehnică şi vechimea acestora;  frecvenţa defectelor;  agresivitatea solului şi a curenţilor de dispersie;  modernizarea carosabilului şi infrastructurii sistemelor de utilităţi;  schimbarea regimului de presiune. Înlocuirea capacelor la căminele de vizitare vizitar e se face imediat după constatarea deteriorării sau lipsei acestora. În cazul conductelor situate pe străzi care urmează a fi supuse modernizării se verifică, în prealabil prin sondaj, starea tehnică a conductelor stabilindu-se măsurile necesare pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă. Întreruperea planificată a alimentării cu gaze naturale pentru efectuarea de lucrări pe o conductă sau o porţiune din reţeaua de distribuţie se face numai după anunţarea consumatorilor afectaţi de întrerupere, înainte cu minimum 48 de ore. Perioada minimă de întrerupere a alimentării cu gaze naturale este de 3 ore. În cazul întreruperilor accidentale, reluarea alimentării cu gaze naturale se face după anunţarea prealabilă a consumatorilor afectaţi de întrerupere cu minimum 3 ore. 




267

12.6.2. Defectele din instalațiile de utilizare Defecte la armături. Aceste Aceste defecte defecte apar la robine robinetel telee ( cep de la contor contor sau de incend incendiu, iu, precum precum si la robinetele robinetele cu cep de manevră sau de siguranţă. Acestea pot prezenta defecte de fabricaţie (vicii ascunse), care se referă atât la calitatea materialul (incluziuni de corpuri străine în material), cât si la tolerante prea mari, neobservate de controlul de calitate din uzină, precum si de controlul efectuat cu ocazia operaţiilor de verificare sau de revizii:  execuția necorespunzătoare a montajului;  neetanşeităţi la locurile de îmbinare a robinetului cu capetele de țeavă;  strângerea sau slăbirea necorespunzătoare a piuliței de fixare a cepului în corpul robinetului, ceea ce poate avea ca urmare fie blocării cepului într-o anumita poziție, fie un joc prea mare între cep si locașul lui, rezultatul fiind pierderea unor cantităţi de gaze în această zonă. În timpul exploatării, armăturile pot suferi unele defecţiuni defecţiuni cum sunt: 1. Coroziunea materialului 2. Accidente de exploatare (variații bruște de presiune, lovituri accidentale etc.). La robinetele cu cep se, poate slăbi piuliţa de fixare a cepului sau se poate uza pătratul pentru fixarea şaibei de siguranţă, ceea ce duce la imposibilitatea de fixare a cepului în poziţia închis sau deschis. 3. Blocarea robinetului (înţepenirea), datorită depunerii produselor de coroziune între suprafața cepului si suprafața locașului sau. Acest lucru se petrece, mai ales, la robinetele care n-au fost manevrate un timp mai îndelungat. 4. Deformarea suprafeței cepului, ca urmare a manevrării repetate. Toate aceste defecțiuni sunt urmate de pierderi de gaze, ceea ce pune în pericol securitatea imobilului si a locatarilor. Remedierea se face prin strângerea piuliței pentru fixarea cepului, când aceasta este slăbită, până ce este posibilă o manevrare uşoară, dar fără joc. Când pătratul cepului de fixare a şaibei de siguranţă este uzat, se înlocuieşte robinetul complet. Dacă cepul prezintă deformaţii pe suprafaţa si nu mai poate asigura închiderea perfectă, se şlefuieşte cu pastă până ce închiderea se realizează perfect. Dacă uzura este prea mare, se înlocuieşte robinetul. În cazul blocării cepului se procedează la demontarea si șlefuirea lui cu pastă abrazivă, la început cu granulaţie mare şi apoi, treptat, cu o granulaţie foarte fină pentru a se asigura a suprafaţa fără asperități, care să permită o etanșare perfectă. Ş1efuirea se realizează prin ungerea suprafeţei cepului cu pastă, respectiv introducerea în locaşul lui, după care cepul se roteşte alternativ, în ambele sensuri, prin apăsare. Dacă uzura este accentuată si nu se poate înlătura, se înlocuieşte robinetul. Nu se admite rectificarea prin strunjire a armaturilor montate în instalaţiile i nstalaţiile de gaze. Defecte la conducte (neetanșeități la îmbinări cu fitinguri, mufe, coturi, racorduri etc.). Remedierea se face prin controlul porțiunii de conducta cu spumă de săpun, localizarea si apoi remedierea defectului. Dacă un cot, o mufă sau un racord sunt neetanşe din cauza garniturii se demontează, se înlătură garnitura veche din cânepă cu o pânză de ferăstrău metalic si cu peria de sârma după care se înfăşoară altă garnitură nouă de cânepă, se impregnează cu soluţie de etanşare, se înşurubează si se strânge corespunzător cu cleştele de ţevi, după care se pune instalaţia în funcţiune, controlându-se etanşeitatea cu spumă de săpun. Dacă una din piese este spartă sau fisurată se înlocuiește. De asemenea, conducta de gaze dacă este fisurată se demontează si se înlocuieşte porțiunea respectivă.

12.6.2. Exploatarea instalaţiilor de utilizare Exploatarea corectă a aparatelor de utilizare constă din efectuarea următoarelor operaţiuni:  aprinderea şi stingerea focului se fac în funcţie de caracteristicile specifice ale aparatului de utilizare;  supravegherea arderii şi respectarea parametrilor tehnologici pentru funcţionare în condiţii optime;  supravegherea aparatelor de măsură şi control şi a echipamentelor de siguranţă;  supravegherea instalaţiilor de automatizare;  anunţarea echipei de întreţinere pentru remedierea defecţiunilor constatate şi scoaterea din funcţiune a instalaţiilor defecte. Întreţinerea instalaţiilor instalaţiilor de utilizare constă din efectuarea următoarelor operaţiuni:  controlul eventualelor scăpări de gaze la intervale de cel mult 72 de ore;  supravegherea, întreţinerea curentă, vopsirea părţilor aparente;  verificarea şi repararea aparatelor de utilizare prin unităţi specializate, autorizate de ISCIR;  verificarea instalaţiilor de utilizare o dată la 2 ani;  revizia instalaţiilor de utilizare o dată la 10 ani.




268

Aceste termene sunt maximale, consumatorul putând stabili intervale de timp mai scurte, în funcţie de:  complexitatea instalaţiei;  procesul tehnologic;  posibilitatea scăpării şi infiltrării gazelor. Revizia instalaţiilor de utilizare este obligatorie la termenul prevăzut mai sus şi în următoarele situaţii :  după întreruperea utilizării instalaţiei pentru o perioadă timp care depăşeşte 6 luni;  după orice accident produs în clădire care ar fi putut afecta instalaţia de utilizare gaze naturale. Verificarea periodică a instalaţiilor de utilizare se face conform instrucţiunilor specifice şi constă din efectuarea următoarelor operaţiuni:  verificarea arzătoarelor şi a stării îmbinărilor şi garniturilor de etanşare aferente;  verificarea stabilităţii conductelor montate aparent pe suporturi;  verificarea etanşeităţii îmbinării conductelor şi armăturilor la presiunea de lucru a gazului din instalaţie, cu spumă de apă cu săpun;  verificarea funcţionării echipamentelor şi dispozitivelor auxiliare din componenţa instalaţiei de utilizare şi a instalaţiei de alimentare cu energie electrică a acestora, după caz;  verificarea funcţionării aparatelor de măsurare, control, reglare şi de siguranţă; demontarea / debranşarea punctelor de consum fără aprobare legală şi a conductelor de alimentare aferente;  verificarea funcţionării echipamentului de reglare din instalaţiile de utilizare ale beneficiarului;  verificarea stării răsuflătorilor şi a căminelor existente;  verificarea tirajului coşurilor şi canalelor de evacuare a gazelor arse şi prezentarea de către consumator a dovezii de curăţire a acestora de către un agent economic autorizat conform reglementărilor în vigoare;  verificarea stării construcţiilor care adăpostesc staţiile de reglare-măsurare şi posturile de reglare.

Verificarea aparatelor de măsurare supuse controlului metrologic obligatoriu al statului, se efectuează în conformitate cu prevederile reglementărilor metrologice în vigoare. Revizia periodică a instalaţiilor de utilizare constă în:  efectuarea tuturor operaţiunilor prevăzute la verificarea periodică, revizia din anul respectiv înlocuind verificarea;  efectuarea probei de rezistenţă numai pentru partea de instalaţie la care s-au făcut înlocuiri şi/sau modificări;  efectuarea probei de etanşeitate a întregii instalaţii. Remedierile defecţiunilor defecţiunilor constatate şi înlocuirea elementelor defecte sunt obligaţia beneficiarului şi se realizează de către agenţi economici autorizaţi de ANRGN. Sunt interzise soluţiile provizorii de remediere a defectelor. Probele de presiune se efectuează conform prevederilor din ”Norme tehnice pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale”. Verificarea şi revizia instalaţiilor de utilizare gaze naturale care nu necesită modificări se efectuează pe baza documentaţiilor tehnice existente la operatorul sistemului de distribuţie şi la consumator. Pentru probele de presiune se întocmeşte proces verbal de recepţie tehnică conform prevederilor din ”Norme tehnice pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale”. Efectuarea verificărilor şi a reviziilor se consemnează în “Fişa de evidenţă a lucrărilor periodice de verificare tehnică a instalaţiilor de utilizare gaze naturale aparţinând consumatorilor persoane juridice” care se păstrează la consumator, executantul lucrării şi operatorul de distribuţie. Repunerea în funcţiune a instalaţiilor verificate sau revizuite la care s-au efectuat şi modificări de traseu, se face în aceleaşi condiţii ca şi pentru instalaţiile instalaţiil e noi. Repunerea în funcţiune a instalaţiilor după efectuarea reviziei , după repararea unei defecţiuni şi/sau întreruperi accidentale, se face conform instrucţiunilor specifice de utilizare şi exploatare, numai după:  efectuarea controlului funcţionării aparatelor / echipamentelor de măsură, control, reglare şi siguranţă din componenţa instalaţiei de utilizare gaze naturale;  verificarea punerii în poziţia închis a tuturor armăturilor de la aparatele de utilizare. Consumatorii stabilesc planuri de acţiune pentru prevenirea accidentelor în alimentarea cu gaze naturale, care pot provoca pierderi umane şi/sau materiale, instruind personalul propriu în vederea aplicării lor. La întreruperea accidentală a furnizării gazelor naturale, consumatorii trebuie să închidă robinetele de pe conductele de alimentare şi iau măsurile prevăzute în instrucţiunile tehnice proprii de exploatare.




269

12.6.3. Montarea, întreţinerea şi verificarea contoarelor / echipamentelor şi instalaţiilor de măsurare gaze naturale Montarea, întreţinerea şi verificarea contoarelor / echipamentelor şi instalaţiilor de măsurare gaze naturale din sistemul de alimentare cu gaze naturale se realizează de către personalul autorizat al operatorului licenţiat de distribuţie sau cu acordul acestuia, de agenţi economici autorizaţi conform prevederilor legislaţiei şi reglementărilor în vigoare. Întreţinerea contoarelor/echipamentelor contoarelor/echipamentelor şi instalaţiilor instalaţiilor de măsurare gaze naturale se face prin:  respectarea instrucţiunilor de întreţinere date de producătorul contoarelor/ echipamentelor şi instalaţiilor de măsurare gaze naturale;  verificarea vizuală cu ocazia citirii şi o dată la 24 de ore pentru înregistratoarele cu diagramă circulară, cu ocazia schimbării diagramei;  verificarea metrologică periodică la scadenţele stabilite prin reglementările de specialitate. Modul de efectuare a verificărilor metrologice, ocazionate de defectarea aparatelor sau la solicitarea consumatorilor este precizat în contractul de furnizare gaze naturale şi în ”Regulamentul de măsurare a cantităţilor de gaze naturale tranzacţionate la consumatorii captivi”. Verificarea contoarelor/echipamentelor şi instalaţiilor de măsurare gaze naturale se face numai în laboratoare autorizate, în conformitate cu reglementările de metrologie legală în vigoare.




270

12.7. EXEMPLE DE ERORI DE PROIECTARE, PROIECTARE, EXECUŢIE, DE EXPLOATARE EXPLOATARE Din cauza erorilor de proiectare şi execuţie, dar şi a celor de exploatare, în domeniul instalaţiilor de gaze naturale au loc uneori evenimente care se soldează cu victime omeneşti. Următoarele exemple de rea practică se bazează pe întâmplări reale, ilustrând fenomenul nerespectării unor principii şi reguli elementare.

Exemplul 1 Este vorba despre o construcţie care iniţial a fost concepută pentru reparaţii auto. Aceasta avea o suprafaţă dreptunghiulară de 6 x 4 m şi un singur geam, cu un singur canat de 0,8 x 0,9 m. Volumul încăperii era de 86 m 3. Încăperii i s-a schimbat destinaţia, fiind transformată în spaţiu de închiriat. S-a montat un perete despărţitor din rigips de 2 cm, cu o uşă spre cameră, pentru a se obţine în acest fel o cameră de 4 x 4 m şi o baie de 2 x 4 m (fig. 8.35). În acest fel, baia a rămas fără nici un geam. În ea a fost montată o microcentrală m icrocentrală termică cu tiraj natural, legată la un burlan. Când centrala termică a fost pornită, ea nu a funcţionat. A fost căptuşit burlanul pentru a creşte tirajul. Nici după această operaţiune microcentrala nu a funcţionat. A fost dezafectat senzorul pentru evacuarea gazelor de ardere. În acest fel, microcentrala a putut fi pusă în funcţiune. Ca urmare a acestui fapt două persoane au decedat . Motivul principal a principal a fost lipsa oxigenului şi intoxicarea cu monoxid de carbon.

Schimbarea destinaţiei unor încăperi Cauze:  inexistenţa documentaţiei tehnice aprobate;  inexistenţa orificiului pentru admisia aerului de combustie;  inexistenţa suprafeţelor vitrate;  dezafectarea senzorului pentru funcţionarea în siguranţă a microcentralei termice.

Exemplul 2 O persoană a observat că după ce a făcut baie, copilul lui în vârstă de 17 ani, odată întors în dormitor a leşinat. A fost chemată de urgenţă Salvarea şi copilul a fost dus la spital. I s-au făcut investigaţii al căror rezultat a condus la concluzia: copilul este perfect sănătos. Cu toate acestea, faptele s-au repetat. În cele din urmă, ”misterul” acestor leşinuri a fost elucidat: montarea unui preparator de apă caldă menajeră în baie, într-un spaţiu inadecvat, fără priză de aer de combustie.




271

Exemplul 3 Într-o hală industrială modernă din panouri tip sandwich, cu geamuri etanşe, a fost montată o instalaţie de încălzire cu panouri radiante. La punerea în funcţiune s-a observat că părţile metalice ale clădirii precum şi utilajele erau ude, iar de pe tavan picura apă. Deoarece clădirea nu era prevăzută cu luminatoare mobile, aceasta a trebuit să fie modificată pentru a se crea spaţii pentru evacuarea aerului. După ce s-a făcut acest lucru, s-a constatat că în încăpere nu mai era asigurată temperatura de confort corespunzătoare. Erori:  nu s-a ţinut cont de faptul că la panourile radiante, având o ardere atmosferică, umiditatea rezultată în urma combustiei trebuie să fie eliminată printr-o rată de schimb de aer de câteva ori mai mare decât în cazul în care gazele de ardere sunt evacuate în exterior.  nu s-a ţinut cont de faptul că rata mare de schimburi de aer aduce cu sine un consum important de combustibil, implicit necesitatea montării unor suprafeţe radiante suplimentare.

Exemplul 4 Se utilizează racordarea cu tub flexibil sau furtun de cauciuc neomologate. Materialul acestora însă îmbătrâneşte în timp, putând avea loc scăpări de gaz cu consecinţe uneori tragice.

Exemplul 5 Probleme legate de numărul de coloane pe casa scării şi de traversarea planşeelor: În blocurile blocuril e de locuinţe, nu este recomandat ca pe casa scării să se monteze decât o singură coloană. Proiectul Pro iectul este bine să se facă de acelaşi proiectant, iar execuţia de acelaşi executant. Dacă totuşi se fac 2 coloane, este bine ca apartamentele de pe o parte să fie alimentate de la o coloană, iar cele de pe partea cealaltă la cealaltă coloană. Nu se recomandă să se lege consumatorii intercalat, deoarece în caz de pericol, măsurile care se impun se pot lua cu greutate. Tubul de protecţie la trecerea conductei prin pereţi sau planşee se va monta înainte de montarea conductei şi se va ridica cu circa 1 cm faţă de nivelul pardoselii, deoarece s-a constatat că apariţia coroziunii ţevilor este maximă în tubul de protecţie. Acest lucru se întâmplă deoarece acolo intră apă atunci când se spală pe jos .

Trecerea conductelor prin planşee 1 - planşeu 2 - tub de protecţie 3 - conducta de gaze

Nu se vor pune tuburi de protecţie întrerupte sau secţionate în lung. Probleme legate de prezenţa contoarelor în balcoane: Contoarele NU se vor monta în balcon (deşi se cunosc destule cazuri) din următoarele motive :  după un timp, unele persoane îşi închid balcoanele, iar contorul se va găsi într-un spaţiu închis, ceea ce este interzis;  dacă există scăpări de gaz la contor, acestea se vor prelinge în balconul vecinului de sus;  în balcon locatarii depozitează uneori substanţe combustibil e;  nu există acces liber la citirea şi înlocuirea contoarelor .

Exemplul 6  

robineţii se montează fără a fi gresaţi, astfel că în timp ei se blochează şi nu mai pot fi acţionaţi; robineţii se montează în spaţii inaccesibile sau cu capul de manevră într-un loc inaccesibil (de exemplu spre perete).




272

Exemplul 7 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.

9.

Corelarea raportului Volum/Suprafaţă vitrată nu este respectată; Se modifică vitrarea după ce instalaţia de gaz a fost executată şi recepţionată; Se pune geam cu altă grosime decât cea normală (4 mm); Se pune fereastră cu ramă metalică; Proiectantul de instalaţii nu colaborează cu arhitectul pentru ca acesta să prevadă o fereastră corespunzătoare (cu toate că primul o prevede în proiectul de gaz); Cel care recepţionează instalaţia de gaz nu măsoară suprafaţa vitrată; Sunt executate lucrări fără autorizaţie. În caz că au loc explozii, în loc să sară geamurile în aer, se dărâmă construcţia. Aparatele de utilizare se montează în alte locuri decât cele normale – cum ar fi montarea preparatoarelor de d e apă caldă şi microcentralelor de apartament în baie. În acest fel există pericolul intoxicării cu monoxid de carbon şi a consumării oxigenului din încăpere. Deşi pe proiecte se prevăd prize pentru aer de combustie, ele nu se execută, sau se montează un geam care poate fi închis.

10. Se pun canapele în încăperi care au montate în interior centrale termice.

Exemplul 8 Deschiderea pentru evacuarea gazelor arse este un geam care se poate închide.

Exemplul 9 Datorită umplerii cu moloz din pod a coşului, s-a obturat orificiul pentru evacuarea gazelor arse. Problemele au început cu o doamnă în vârstă, căreia i s-a făcut rău. A fost chemată Salvarea, care a dus-o la spital. A doua zi, fiica împreună cu cei 2 copii şi soţul, sosesc în aceeaşi încăpere unde era soţul femeii în vârstă. În timp ce stau de vorbă, unul dintre copii leşină, apoi leşină succesiv tatăl copilului şi cel de-al doilea copil. Când uşa de la cameră a fost lăsată larg deschisă, cei 3 şi-au revenit din leşin. Nu a murit nimeni. Cauza: Cauza: obturarea cu moloz a evacuării gazelor arse. Acestea au rămas în încăpere, iar monoxidul de carbon a intrat în acţiune.

Blocarea coşului de fum cu tencuială căzută 1 - sobă cu plită 2 - burlan 3 - zid 4 - spaţiu pentru evacuarea gazelor de ardere 5 - zidărie 6 - tencuială 7 - uşiţa de curăţire




273

Exemplul 10 Într-un apartament, o sobă de teracotă dintr-o cameră şi o sobă cu plită din bucătărie aveau coşuri de fum individuale până în pod. De aici, pentru a evita ieşirea pe acoperiş de două ori, s-a construit un singur coş, aşa cum se poate vedea în figura de mai jos.

Legarea incorectă a doi consumatori de gaze diferiţi la un coş de fum 1 - planşeu 2 - pod 3 - acoperiş 4 - coş de fum 5 - uşiţa de curăţire 6 - moloz 7 - coş de fum de la soba cu plită 8 - coş de fum de la soba de teracotă

Exemplul 11 O casă era încălzită cu convectoare. Seara, după orele 20, într-una din camere merg să se culce doi tineri, soţ şi soţie. Dimineaţa la orele 10, nu s-a observat nici o mişcare dinspre acea cameră. S-a încercat intrarea în cameră, însă uşa era încuiată. În schimb, clanţa era fierbinte. Dinăuntru se auzea un horcăit. A fost spart geamul de la uşă şi s-a intrat în încăpere. Bărbatul era mort, iar femeia era în comă. Gazul de la convector era deschis la maxim. Înăuntru era o căldură insuportabilă. Diagnosticul a fost intoxicare cu CO. Erori: burlanul era fixat doar în perete, iar în convector el era introdus până la nivelul capacului de protecţie  emailat, rămânând între ştuţul de ieşire din convector şi capătul burlanului un spaţiu de aproximativ 1,5 cm; burlanul, fiind prea scurt, nu a putut fi legat cu colier;  convectorul nu avea senzor de întrerupere a gazului la supraîncălzire;  în proiect era depus un prospect pr ospect pentru un tip de convector cu ieşire laterală, lat erală, dar în realitate reali tate era montat unul  cu ieşire la partea superioară.




274

Legarea incorectă a convectorului de gaze la burlanul coşului de fum 1 - convector 2 - ştuţ de ieşire a gazelor arse din convector 3 - burlan

Exemplul 12 La turnarea asfaltului, răsuflătorile rămân îngropate în asfalt; în acest fel, gazele care scapă pot să migreze spre alte reţele edilitare, cum sunt cele de canalizare. Astfel se pot întâmpla tragedii prin acumularea gazelor în subsoluri sau în cămine de canalizare.

Răsuflătoare acoperită cu asfalt 1 - conductă 2 - răsuflătoare 3 - capac 4 - asfalt

Exemplul 13 O persoană la atelier a constatat că nu are gaz la soba tip plită pe care o folosea pentru încălzire. A văzut că în stradă lucrau nişte muncitori la o conductă de canalizare paralelă cu cea de gaz, la o distanţă de 4-5 m. Plouase mult, pământul era îmbibat cu apă. Din cauza transportului greu de pe stradă, pământul s-a deplasat spre şanţul săpat, rupând branşamentul de gaz. Conducta secţionată s-a deplasat cu 10 cm. Gazul se scurgea în pământ, iar atelierul nu era alimentat cu gaz. A fost anunţată societatea de gaz. Echipa de intervenţie a săpat la teul de branşament şi a sudat 10 cm de conductă pentru a reface legătura la branşament. Cum pământul a alunecat mai departe, conducta s-a rupt din nou . Persoana , venind a doua zi la atelier, a anunţat din nou societatea de gaz. Echipa de intervenţie a început început să sape din nou, iar persoana s-a apucat de lucru la maşina de cusut. Branşamentul a fost reparat. Gazul a început să se scurgă în încăpere, deoarece robinetul de la sobă era poziţionat pe ”deschis”. În timp ce persoana muncea la maşină, la un moment dat a avut loc o explozie. Scânteia Scântei a a fost generată de o perie colectoare a motorului electric al maşinii de cusut. Explozia a fost foarte violentă, ceea ce denotă faptul că concentraţia s-a situat la limita minimă de explozie (puţin peste 5 %). Toată clădirea, împreună cu pereţii laterali şi acoperişul, s-a prăbuşit. Tavanul a căzut peste maşini şi astfel persoana a scăpat cu viaţă. Au existat doi vinovaţi în acest incident: constructorul, care nu a sprijinit săpătura, permiţând pământului să se deplaseze; o utilizatorul, care a uitat deschis robinetul de gaz. o




275

Exemplul 14 S-a constatat o defecţiune la o vană dintr-un cămin de vizitare, gazul scăpând pe la presetupă. În aceste cazuri, în general se lucrează ”pe viu”, fără întreruperea gazului, schimbându-se presetupa. Este nevoie de cel puţin trei persoane, astfel încât: o persoană lucrează în interiorul căminului; o altă persoană îl ţine pe cel ce lucrează de frânghia care este legată la centura de siguranţă; o a treia persoană le aduce scule. Cel care ţine frânghia are rolul de a întreţine o conversaţie cu primul. În cazul în care nu răspunde la întrebări, trebuie tras de frânghie afară. Persoana care intră în interiorul căminului este obligată să poarte mască de gaze. Revenind la întâmplarea tragică petrecută, la un moment dat persoana care era în cămin, nu a mai răspuns la întrebări. Al doilea muncitor a intrat în cămin să-l scoată, dar a rămas şi el acolo. Cel de-al treilea treile a muncitor era plecat după mâncare... Când a venit, a anunţat şoferul maşinii, au luat masca de gaze (care era în maşină!) şi i-au scos din cămin pe primii doi. I-au dus la spital, dar nu au mai putut fi salvaţi. Erorile care au fost săvârşite:  nu au utilizat măşti de gaze, deşi le aveau la îndemână;  nu au utilizat frânghia şi centura de siguranţă;  a treia persoană a părăsit locul de muncă.

Exemplul 15 Un exemplu eronat de cuplare a branşamentului la reţeaua stradală. Deoarece în acea perioadă pe strada respectivă s-a întrerupt furnizarea gazului pentru efectuarea de lucrări, lucrurile s-au precipitat şi lucrarea a fost executată de o echipă care nu cunoştea configuraţia reţelei stradale. Muncitorii au săpat şi au găsit o ţeavă de oţel Φ 168 mm. Au sudat teul de racord, au cuplat, au acoperit şanţul şi au aşteptat să se dea drumul la gaz. După reclamaţiile locatarilor care tot nu aveau gaz, s-a constatat că în acea zonă conducta de gaz era montată în tub de protecţie. De fapt, teul de racord a fost sudat pe tubul de protecţie, nu pe conductă (era vorba de un tub de protecţie pentru o trecere peste cabluri electrice).

Teu de branşament montat pe tubul de protecţie 1 - tub de protecţie 2 - conductă de gaz 3 - teu de racord

Erori:   

muncitorii au lucrat în grabă, fără să consulte documentaţia tehnică; nu au chemat maistrul după ce au descoperit conducta; se putea deduce faptul că era vorba de tubul de protecţie şi după calitatea izolaţiei; după ce au decupat conducta, nu au introdus o sârmă sau un electrod pentru a verifica dacă intră până la peretele opus al conductei.




276

Exemplul 16 Un exemplu de branşament de apă trecut peste conducta de gaz. Pe o stradă s-a intervenit la conducta de gaz, care a fost tăiată şi înlocuită. Din greşeală, a fost agăţat şi rupt branşamentul de apă. Conducta de gaz a fost umplută cu apă. În acest fel, gazul a antrenat vapori de apă, care în perioada de iarnă blochează regulatoarele de presiune de la instalaţii le de utilizare, creând mari probleme.

Montarea branşamentului de apă deasupra celui de gaz 1 - şanţ 2 - branşament de gaz 3 - branşament de apă

Erori:  

instalaţia de apă a fost pozată peste cea de gaz; s-a făcut cuplarea înainte de a fi descoperit tot traseul conductei.




277


TERMENI . FIŞE TEHNICE. FIŞE TEHNOLOGICE. FAZE EXECUŢIE ÎN DOMENIUL INSTALAŢIILOR DE GAZE 13.1. 13.1. GLOSAR GLOSAR DE TERMEN TERMENII ABONAT APARAT DE UTILIZARE ARZĂTOR

BRANŞAMENT BTU (British Thermal Unit) CONDUCTA DE TRANSPORT CONSUMATOR DEBIT DE CALCUL DEBIT INSTALAT DEBIT NOMINAL (m3 N/h) ECHIPAMENT DE MĂSURARE FACTOR DE ÎNCĂRCARE INSTALATOR AUTORIZAT

INSTALAŢIE DE UTILIZARE ÎNCĂRCARE EFECTIVĂ ÎNCĂRCARE NOMINALĂ INSTALAŢIE EXTERIOARĂ INSTALAŢIE INTERIOARĂ

LOC DE CONSUM

consumatorul sau grupul de consumatori care are relaţii contractuale directe cu unitatea de transport sau de distribuţie a gazelor naturale; sistemul mecanic complex destinat să consume gaze naturale în condiţii igienice, economice şi de siguranţă; construcţie mecanică destinată să consume gaze naturale combustibile în condiţii igienice, economice şi de siguranţă, într-un focar sau într-o incintă; conducta de legătură prin care circulă gaze naturale nemăsurate de sistemul de distribuţie, până la ieşirea din robinetul de branşament, staţia sau postul de reglare; cantitatea de căldură necesară pentru a creşte temperatura unui pound (453.6 g) de apă cu 1 grad Fahrenheit, la presiune atmosferică; conducta prin care gazele sunt aduse de la locul de producere până la staşiile de predare persoana fizică sau juridică, beneficiarul instalaţiei de utilizare, racordată la reţeaua furnizorului, prin care primeşte gaze naturale; produsul între suma debitelor nominale ale aparatelor de utilizare alimentate şi factorul de încărcare corespunzător numărului de aparate; suma debitelor nominale ale aparatelor de utilizare existente într-o instalaţie de utilizare sau debitul nominal al unui aparat de utilizare; cantitatea de gaze naturale în volum normal (273.15 K şi 1.01325 bar absolut) care trece într-o oră printr-un aparat (contor, regulator, aparat de utilizare, etc.) la presiunea nominală de funcţionare; aparatura şi ansamblul instalaţiilor unui consumator în vederea măsurării gazelor naturale furnizate; raportul dintre încărcarea efectivă şi încărcarea nominală sau debitul nominal; persoana fizică cu pregătire şi experienţă în specialitate, care posedă autorizaţie emisă de regia de gaze naturale sau unitatea de distribuţie a gazelor, cu competenţe în limitele gradului obţinut; ansamblul de conducte, aparate şi accesorii montate în incinta unui consumator, în aval de robinetul de branşament, inclusiv focarul şi coşul de evacuare a gazelor de ardere; cantitatea efectivă de gaze care trece într-o oră prin elementul de instalaţie considerat; cantitatea de gaz în volum normal care trece într-o oră prin conducta considerată, în condiţii nominale de funcţionare; partea din instalaţia de utilizare care se găseşte în exteriorul clădirilor, între robinetul de branşament, între staţia sau postul de reglare şi robinetul de incendiu montat la intrarea conductei în clădiri; parte din instalația de utilizare, din interiorul clădirilor, între robinetul de incendiu si aparatele de utilizare, inclusiv focarul si coșul de e vacuare a gazelor de ardere. ar dere. Presiunile de regim, admise în instalațiile de utilizare sunt: medie. redusă, intermediară si joasă. Alegerea tipului de reţea si a presiunilor maxime de regim se va face pe considerente tehnico-economice pentru fiecare caz în parte, la instalațiile interioare interesând si presiunea nominala la care funcționează aparatele de utilizare amplasamentul instalaţiilor de utilizare ale unui consumator, prin care se consumă gaze naturale;




OCOLITOR

REGLARE

POST DE PRESIUNE MINIMĂ DE AVARIE POST DE REGLAREMĂSURARE PRESIUNE MINIMĂ TEHNOLOGICĂ RACORD REFULATOR

REŢEA DE DISTRIBUŢIE

REȚEAUA DE REPARTIȚIE ROBINET DE BRANŞAMENT

ROBINET DE INCENDIU SISTEM DE ALIMENTARE

STARE NORMALĂ STARE DE REFERINŢĂ (STANDARD) STAŢIE DE PREDARE/PRIMIRE

STAŢIE DE REGLARE MĂSURARE

STAȚII DE REGLARE DE SECTOR

278

un tronson de țeavă, prevăzut cu robinete de închidere, care face legătura între conducta de intrare si cea de ieşire a unui contor, a unei staţii (post) de reglare regl are sau a unui un ui panou p anou de r eglare sau sau de măsurare, măsurare, permiţând permiţând scoaterea scoaterea din circuit a elementului respectiv de instalaţie si alimentarea directă a consumatorului ansamblul de aparate, armături şi accesorii, amplasat într-o firidă sau cabină, sau direct pe agregate tehnologice, prin care se face reducerea şi reglarea presiunii gazelor naturale; presiunea minimă necesară pentru menţinerea în funcţiune a agregatelor şi instalaţiilor, care condiţionează securitatea acestora şi a personalului; ansamblul de apara te, armături arm ături si accesorii, accesorii, amplasate amplasate într-o într-o cabină cabină sau direct direct pe agrega agregate te tehnolo tehnologic gicee prin care se face face reducer reducerea ea si reglare reglareaa presiu presiunii nii într-o într-o singură treaptă, precum si măsurarea debitelor de gaze. presiunea minimă necesară în regim de limitare la consumator, pentru menţinerea în funcţiune în condiţii de siguranţă, numai a agregatelor şi i nstalaţiilor impuse tehnologic pentru a evita pierderi de producţie nerecuperabile; conducta de legătură între o ramură a instalaţiei exterioare şi instalaţia interioară dintr-o clădire, pavilion, secţie, etc.; dispozitiv alcătuit în principal din două robinete montate la un ştuţ vertical sudat pe conductă, care serveşte la evacuarea în atmosferă a gazelor dintr-o instalaţie; ansamblul de conducte şi accesorii în aval de staţiile de reglare de sector, până la robinetele de branşament ale consumatorilor alimentaţi cu gaze la presiune joasă, respectiv până la ieşirea din posturile sau staţiile de reglare de la capetele branşamentelor; rețe aua ali menta tă din staţi ile de ali mentare, desti destinat natăă să alime alimente nteze ze staţ staţiil iilee de reglare ale consumatorilor importanţi respectiv staţiile de r eglare de zonă robinetul montat la capătul branșamentului de la care se poate opri în întregime, alimentarea cu gaze a unui consumator. Branșamentele se execută în exclusivitate numai de către întreprinderile distribuitoare si, indiferent de modul de finanțare, devin mijloacele de baza ale acestora. În aceste condiții, înlocuirea, în caz de avarie, sau orice alte operații de intervenție la branșamente, este de competenta întreprinderii distribuitoare, distribuitoar e, prin personalul sau de speciali specialitate tate robinetul montat în exteriorul clădirii, la intrarea instalaţiei de utilizare în clădire, de la care se poate opri în întregime furnizarea gazelor naturale în clădirea respectivă, hală industrială, etc.; ansamblul compus din conducere, aparate, instalaţii de măsurare şi accesorii, situat între staţiile de predare şi coşurile de evacuare a gazelor de ardere, inclusiv instalaţiile şi construcţiile aferente, destinat să asigure alimentarea cu gaze naturale a consumatorilor dintr-o localitate; stare termodinamică definită prin condiţiile: T = 273.15 K şi P = 1.01325 bar absolut (aproximativ 760 mm Hg); stare termodinamică definită prin condiţiile: T = 288.15 K şi P = 1.01325 bar absolut; ansamblul instalaţiilor de reducere şi reglare a presiunii, măsurare a debitului, filtrare şi odorizare, prin care gazul din conductele de transport intră în sistemul de distribuţie sau în instalaţia de utilizare a unor consumatori; ansamblul de aparate, armături şi accesorii de reducere/reglare a presiunii şi măsurare a consumului, amplasat într-o construcţie separată, prin care gazele naturale trec din reţeaua de repartiţie în reţeaua de distribuţie (staţie de reglare de sector) sau din sistemul de distribuţie în instalaţiile de utilizare ale consumatorului (staţie de reglare la consumator); prin care se face trecerea din rețeaua de distribuție direct la un număr anumit de consumatori dintr-un sector sau dintr-un cartier, care vor fi alimentați cu presiune joasa, fără a fi nevoie de montarea unui post de reglare la fi ecare abonat în parte din zona sau cartierul respectiv




TEU DE BRANŞAMENT

piesa de legătură între conducta de distribuţie şi conducta de branşament;

TREAPTĂ (REGIM) DE PRESIUNE

intervalul dintre limita maximă şi minimă a presiunii admise în reţele şi instalaţii; În sist emele eme le de ali mentar men tar e cu gaze gaz e naturale nat urale (STAS 8281-76) se folosesc următoarele trepte de presiune: înaltă peste 6 bar; o medie, între 2 si 6 bar; o redusă, între 0,2 si 2 bar; o intermediară, 0,05-0,2 bar; o H2O . o joasă, 0,05 bar=500 mm H2O. tub care canalizează spre puncte stabilite eventuale pierderi de fluid sau protejează conductele împotriva unor acţiuni mecanice sau electrice, care pot conduce la degradarea izolaţiei anticorozive sau a conductei, la trecerea prin elemente de construcţie sau la traversarea sau trecerea pe lângă alte reţele / construcţii subterane.

TUB DE PROTECŢIE



279


280

13.2. FIŞE TEHNOLOGICE FIŞA TEHNOLOGICA Fixarea conductelor cu brăţări şi console

DENUMIREA PRODUSULUI Fixarea conductelor cu brăţări sau console MATERIAL Brăţări, console, ipsos, apa

OPERAŢII DE EXECUŢIE 1. Trasarea găurilor

PRESCRIPŢII TEHNICE Executarea găurii în perete trebuie astfel făcută încât brăţara (consola) sa poată fi fixată rigid. Se va respecta distanţa între conducta si perete (3 cm) sau cea prescrisă în proiect.. Se vor folosi brăţări sau console dimensionate corespunzator

Brățara PLANIFICAREA EXECUŢIEI Timp pentru o Nr. de Timp total operaţie (min) Operaţii (min) 5’ 2 10’

2. Executarea găurilor cu dalta şi ciocanul 3. Verifi Verificar carea ea dimens dimensiun iunilor ilor găuri şi rectificarea eventualelor abateri 4. Montarea brăţării pe ţeavă

10’

2

20’

3’

2

6

2’

2

4’

5. Astuparea găurii cu mortar de ipsos şi finisarea ei

5’

2

10’


Consola EŞALONAREA OPERAŢIEI

SDV-uri folosite

Găurile se trasează ţinând cont de lungimea liberă a conductei, dar nu mai puțin de 2,5ml una de alta, lângă armături şi schimbări de direcţie Executarea găurilor se face în elementele de construcţie de închidere, nu se fac în elementele de rezistentă. Executarea găurilor trebuie să se facă sub forma de trunchi de piramidă cu baza mare în interior

Metru (ruleta), creta de trasat

Brăţara trebuie să se fixeze rigid cu șuruburi de prindere iar între ţeavă şi brăţară trebuie să fie un strat de cauciuc Gaura se umezește, se prepară mortarul de ipsos, se introduce în gaură cu şpaclu, daca gaura este mare, se introduc şi colţuri de cărămidă pentru completarea şi mărirea rezistenţei


Dalta, şpit, ciocan, sau maşina de găurit rotopercutor Brăţări sau console pentru dimensiuni de ţeavă Cheie fixă Canciog, şpaclu, gletieră


DENUMIREA PRODUSULUI INTERCALARE TEU PE O CONDUCTĂ

FISA TEHNOLOGICA INTERCALAREA TEULUI DE RAMIFICAŢIE PE O CONDUCTĂ

281

PRESCRIPTII TEHNICE

SE VA INTERC INTERCALA ALA TEUL PRIN PRIN INTERMEDIUL UNEI PIULUŢE OLANDEZE

MATERIAL

PIULIŢĂ OLANDEZĂ TEU, CÂNEPĂ, GRUND SE VA VERIFICA GARNITURA DE ETANŞARE A PIULIŢEI OLANDEZE SE VA RESPEC RESPECTA TA ORDINE ORDINEA A SE MONTAJ A ÎMBINARII

OPERAŢII DE EXECUŢIE 1. Se însurubeaza pe ţeavă corpul filetat al piuliţei olandeze 2. Se însurubează în teu corpul cu piuliţă al racordului olandez 3.Se însurubează teul în cealălaltă ţeavă 4. Se introd introduce uce garnitur garnituraa în piuliţa oladeză şi se strânge 5 Se verifică îmbinarea şi poziţia corectă a teului în îmbinare

PLANIFICAREA EXECUŢIEI Timp pentru o Nr. de Timp total operaţie (min) Operaţii (min)

EŞALONAREA OPERAŢIEI

SDV-uri folosite

5’

1

5’

Se verifică filetul pe capătul ţevii, se verifică filetul interior al corpului filetat al racordului olandez

Cleşte universal de ţevi, cheie franceză

5’ 5’

1 1

5’ 5’

Se verifică filetul exterior al corpului cu piuliţă al racordului olandez se verifică filetul interior al teului Se verifică filetul exterior al ţevii.

5’

1

5’

Cleşte universal de ţevi, cheie franceză Cleşte universal de ţevi, cheie franceză Cleşte universal de ţevi, cheie franceză Metru (ruletă)

2’

1

2’


Se verifică paralelismul dintre flanşele racordului olandez, se introduce garnitura în stare bună Se verifică dacă poziţia ieşirii laterale a teului corespunde ce cea din proiect



13.3 . DIVERSE SCHEME DETALII DE EXECUŢIE PENTRU TEU DE BRANŞAMENT ŞI POST DE REGLARE - MĂSURARE

D dn S1 S2 r N T R F Cv Rc f L1,L2

DETALII DE MONTARE BRANŞAMENT DE GAZ DIN POLIETILENĂ SUPORT CURS CALIFICARE nivel 2


282




283


DETALII DE MONTARE RĂSUFLĂTORI ŞI INTERSECŢII CU ALTE REŢELE EDILITARE



284




285


13.4. FIŞE TEHNICE SC „ARMĂTURA” FIŞA TEHNICĂ Cluj-Napoca, FITINGURI DIN FONTĂ MALEABILĂ, Fmn 300 Str. Gării nr. 19, tel. Domeniu de utilizare: Îmbinarea conductelor o Caracteristici tehnice: o Fluid: apa rece, apa caldă, agent termic de încălzire, gaz; Presiune nominală: P n=25 [bar], pentru 3/8” - 3/4” o Pn= 16 [bar], pentru 1” – 1¼”; Temperatura maximă: +300 [oC]; o Material de bază: Fonta maleabilă o


Cod. (articol)


286


Cod. 1.5450 FIŞA TEHNICĂ ROTENBERGER DISPOZITIV CU ACUMULATOR PENTRU PRESAREA 1.5440 FITINGURILOR 1.5420 Domeniu de utilizare: îmbinarea prin presare a conductelor din cupru (sau PEXAL) Echipare:1.5420-în Echipare:1.5420-în cutie fără bacuri; 1.5450-cu bacuri M 15-22-28; 1.5440-cu bacuri SV 15-22-28 Caracteristici tehnice:tehnice:- acumulator-12 V / 2.0 Ah, Ni-Cd, sau 12 V / 3.0 Ah, NiMH; - uşor de mânuit şi puternică; - nu depinde de reţeaua electrică; - permite lucrul în poziţii dificile; - permite rotirea capului de presare până la 270 o; - controlul electronic asigură realizarea presiunii necesare .



287




288

Tot Instalatii Sanitare Si Gaze

Recommend Documents