UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI Regele Mihai I al României din Timișoara FACULTATEA DE MANAGEMENT AGRICOL
SPECIALIZAREA INGINERIE ȘI MANAGEMENT ÎN INDUSTRIA TURIMULUI
REFERAT la disciplina PROTECȚIA MEDIULUI ȘI ECOLOGIE
Coordonator
Student
S.L.Dr.Ing. Monica Hărmănescu
Marcu Larisa
Timișoara 2014
1
TEMA REFERAT FACTORI OROGRAFICIAI ECOSISTEMULUI COMPONENTELE RELIEFULUI ȘI INFLUENȚA LOR ASUPRA BIOCENEZEI
2
CUPRINS Rezumat………………………………………………………………… Reprezentarea schematică a conținutului referatului…………………... Noțiuni introductive……………………………………………………. Terminologie…………………………………………………………… Cuprins…………………………………………………………………. Concluzii……………………………………………………………….. Bibliografie…………………………………………………………….
3
4 6 7 9 13 16 19
REZUMAT Prin resursele sale naturale, ale solului si ale subsolului, relieful este in măsură să influențeze gradul de dezvoltare a societății omenești. Nu întâmplător marile concentrări umane sunt prezente în câmpiile fertile, pe litoral și în regiunile cu resurse minerale. Apariția unor mari civilizatii reflecta o adaptare si o valorificare perfecta a mediului natural. Civilizatia mesopotamiana este legata de campie, cea egipteana de fertila vale a Nilului, cea greaca si cea romana de litoral si de munte. Elementele cadrului natural ( relieful, clima, hidrografia, flora, fauna, solurile) constituie obiectul de studiu al geografiei fizice Populația, așezările, resursele și dezvoltarea economica constuie obiectul de studiu al geografiei economice. RELIEFUL reprezinta totalitatea neregularitatilor scoartei terestre sub forma de ridicaturi sau adancituri. Unitatea de relief este o forma de relief care se deosebeste de cele din jur prin trasaturi caracteristice : asezare geografica, altitudine, alcatuire petrografica. Treapta de relief este asezarea reliefului dupa altitudine de la nivelul marii – 0m țărmul, delta, luncile, câmpiile, dealurile, podișurile și munții. Raportat la suprafața relativ mică a României, relieful se caracterizează printr-o mare diversitate și complexitate. Din întreaga suprafață a României, 28% este ocupată de munți (peste 800 m altitudine), 42% de dealuri și podișuri (200–800 m altitudine) și 30% de câmpii (sub 200 m altitudine). Relieful este axat pe arcul Carpaților. În centrul teritoriului se află Podișul Transilvaniei, înconjurat de lanțurile muntoase aleCarpaților Orientali, Meridionali și Occidentali, la exteriorul cărora se întind, ca o treaptă mai joasă, podișuri și câmpii, către care trecerea se face prin intermediul dealurilor subcarpatice. Diversitatea tipurilor genetice de relief este caracteristică și spațiului românesc. Relieful structural este pus în evidență de abrupturi și denivelări în Carpați și Podișul Dobrogei de Nord. De asemenea, horstul dobrogean s-a constituit pe resturi hercinice în condițiile eroziunii diferențiale a peneplenei. Relieful petrografic este dezvoltat pe roci cristaline în Carpați și Podișul Dobrogei. Relieful dezvoltat pe roci solubile reprezintă peste 20 % din teritoriul țării, mai relevant fiind relieful carstic din aria carpatică. Tot în Carpați este 4
specific și relieful dezvoltat pe gresii și conglomerate, în ariile de orogen, alături de care evoluează relieful vulcanicși cel grefat pe roci metamorfice. Pe spațiile mai joase se afla relieful dezvoltat pe argile, marne, nisipuri și depozite leossoide.Relieful glaciar este bine reprezentat în părțile înalte ale Carpaților Meridionali și în Munții Rodnei, prin circuri glaciare, în timp ce relieful periglaciar este distribuit, în mod variat, pe întreg teritoriul țării. De asemenea, relieful fluviatil și cel litoral au o reprezentare specifică pe teritoriul României.(imaginea 1). Imaginea 1 Relieful României
Sursa:www.romgeoo.ro
5
REPREZENTAREA SCHEMATICĂ A REFERATULUI
6
Sursa:www.romgeoo.ro
1.NOȚIUNI INTRODUCTIVE Ecologia s-a născut ca o ramură a biologiei şi ea a rămas multă vreme ca o ştiinţă pur teoretică, până la jumătatea secolului XX când specialiştii din diverse
7
domenii învecinate (meteorologi, hidrologi,medici) au remarcat că societatea industrială se confruntă cu problem ce se regăsesc în principiile ecologiei.1 Ecologia presupune cunoştinţe din diverse domenii: ştiinţele naturii, economie, sociologie etc.. De aceea, ecologul trebuie să fie un enciclopedist; el trebuie să cunoască taxonomie, genetică, biochimie, anatomie, morfologie, fizică, chimie, economie, antropologie, etnologie, etologie etc., motiv pentru care se impune munca în echipă, cu diverse categorii de specialişti. Ecosistemul este unitatea structurală şi funcţională a ecosferei ce cuprinde biocenoza si biotopul. Ecosistemele sunt sisteme dinamice ale biosferei în care speciile sunt producătoare si consumatoare, între ele stabilindu-se relaţii sub formă de lanţuri si reţele trofice.2 Termenul biocenoză (din greacă koinosis - a împărți) reprezintă un nivel supraindividual de organizare a materiei vii și descrie totalitatea organismelor vii, vegetale (fitocenoză) și animale (zoocenoză), care interacționează între ele și care conviețuiesc într-un anumit mediu sau sector din biosferă (biotop), formând cu el un tot unitar și care se află într-un echilibru dinamic dependent de acel mediu. Ea se caracterizează printr-o anumită structură și funcționare dată de modelul circulației materiei, energiei și informației. (imaginea 2) Imaginea 2
Termenul de biocenoză a fost propus de Karl Möbius în 1877.
Caracteristicile unei biocenoze: 1 Aurel Maxim, Ecologie generală și aplicată, Editura Riso Print, Cluj Napoca, 2008, ISBN 978*973-751-739-5, pag 50-60 2 Aurel Maxim, Ecologie generală și aplicată, Editura Riso Print, Cluj Napoca, 2008, ISBN 978*973-751-739-5, pag 50-60 8
frecventa (proportia dintre numarul de probe continand specia data si numarul total de probe adunate in acelasi timp) constanta (consecventa speciilor in biocenoza) abundenta (proportia dintre numarul si greutatea indivizilor unei specii fata de a celorlalte specii dintr-o proba)
dominanta ( prezenta majoritara a unei specii in biocenoza)
diversitatea ( numarul de specii din structura biocenozei) Factorii geografici (orografici) Aceşti factori se referă la poziţia geografică pe glob, altitudine, pantă şi expoziţie geografică şi au o influenţă indirectă asupra vieţii dintr-un ecosistem prin modicările aduse regimului de lumină, umiditate, temperatură, umiditate relativă a aerului etc. De exemplu, la aceeaşi latitudine şi longitudine, altitudinea poate schimba radical condiţiile climatice ale ecosistemului.3 Poziţia geografică pe glob (latitudine şi longitudine) determină încadrarea fiecărui ecosistem într-o zonă climatică. Altitudinea influenţează structura biocenozelor din aceeaşi zonă climatică, deoarece odată cu modificarea ei se produc şi schimbări ale factorilor climatici: temperatură, presiune atmosferică, vânt, intensitatea luminii, umiditate relativă a aerului. România este situată în emisfera nordică aproximativ la jumătatea distanței dintre Ecuator și Polul Nord, astfel paralela de 45 o trece prin jumătatea de sud a României (acest fapt determină un climat temperat). Prin partea centrală a țării trece paralela de 46o pe linia localităților Variaș, Zane, Vântu de Jos, Agnița, Tg Secuiesc, Soveja, Pafești și Suceveni. În longitudine România este situată în emisfera estică, prin centrul țării trecând meridianul de 25o longitudine estică pe linia localităților Lunca Evei, Sovata, Făgăraș, Roșiorii de Vede, Ciuperceni. Cele două linii (paralela de 46o și meridianul de 25o) se intersectează în partea centrală a României la 20km nord de Făgăraș (în Podișul Hârtibaciului). Față de acest punct central al României distanța până la extremită țile continentului sunt aproximativ egale pe cele trei direcții (vest, nord și est). Până la Oceanul Atlantic, pe coastele de vest ale Irlandei distanța este de circa 2700km, spre nord de 2800km (până la Capul Nord) și de 2600km până la 3 Aurel Maxim, Ecologie generală și aplicată, Editura Riso Print, Cluj Napoca, 2008, ISBN 978*973-751-739-5, pag 50-60 9
Munții Ural. Singurul punct extrem mai apropiat este cel sudic, 1050km până la Capul Matapan. Poziția matematică a României este legată de coordonatele punctelor extreme – în latitudine România se desfășoară între 43 o37’7’’ latitudine nordică în punctul extrem sudic în dreptul localității Zimnicea și 48 o15’06’’ latitudine nordică pe Prut în dreptul localității Hodoriștea. În longitudine – 20o15’44’’ longitudine estică la vest de localitatea Beba Veche și 29 o41’24’’ longitudine estică la țărmul Mării Negre în dreptul localității Sulina. România se desfășoară pe aproape 5o latitudine și peste 9o longitudine, având o extensie în latitudine de 525 km și în longitudine de 740 km. CONSECINȚELE POZIȚIEI PE GLOB Poziția în latitudine determină climatul de tip temperat. Extensia pe aproape 5o latitudine determină o durată inegală a zilelor și nopților, astfel, durata cea mai mare a zilei se înregistrează la solstițiul de vară, având durata maximă în punctul extrem nordic de 16 ore și 3 minute fa ță de 15 ore și 26 minute la Zimnicea. Ziua cea mai scurtă se înregistrează la solsti țiul de iarnă când în nordul extrem durata zilei este de 8 ore față de 8 ore și 56 minute în punctul extrem sudic. Extremele altitudinii
cel mai jos punct: Marea Neagră, 0 m
cel mai înalt punct: Vârful Moldoveanu, 2.544 m
Extremele geografice
cel mai vestic punct: Beba Veche, Timiș (20°17′58″E)
cel mai sudic punct: Zimnicea, Teleorman (43°39′12″N)
cel mai estic punct: Sulina, Tulcea (29°39′10″E)
cel mai nordic punct: Horodiștea, Botoșani (48°14′41″N)
Panta influenţează vegetaţia prin modificarea umidităţii, expunerea solului la fenomenul de eroziune, etc.. Panta determină modul de folosire a terenului şi sistemul de cultură. De exemplu terenul arabil nu este indicat să se afle pe pante prea înclinate, unde sunt potrivite pajiştile sau terasele cu pomi şi viţă-de-vie. Peste o anumită pantă este recomandată pădurea, 10
care ocroteşte cel mai bine solul la eroziune. Pajiştile de pe pantele prea mari vor fi mult mai expuse eroziunii dacă sunt exploatate prin păşunat. Expoziţia, determină valori foarte diferite ale regimului hidric, al luminozităţii, al vânturilor etc., care vor influenţa structura ecosistemului.
2.TERMINOLOGIE Ecologie. Prima definiție a ecologiei a fost dată de Ernst Haeckel în 1866.Ecologia este ș tiin ț a ce se ocupă cu studiul relațiilor complexe, directe si indirecte, care au la bază lupta pentru existența. În definiție, accentul principal se pune pe indivizii biologici cu evidențierea relațiilor complexe, directe si indirecte, ale animalelor cu mediul înconjurător, anorganic și organic, în care intervine lupta pentru existență.4 Biocenoza este alcătuită din totalitatea populațiilor din specii diferite de plante și animale dintr-un biotop. Substratul biotopului poate fi de trei feluri, dupa natura sa: solid (solul), lichid (apa) si gazos (atmosfera) ; deci si biotopurile sunt de trei feluri: terestru (de exemplu parcul, avand ca substrat solul), acvatic (de exemplu balta, avand ca substrat masa apei si substratul solid de pe fundul apei) si biotopul aerian, avand ca substrat atmosfera. Relief- configurație a suprafeței terestre constituită din totalitatea neregularităților de forme positive sau negative, considerate față de un plan de referință, general sau local. Ridicătură proeminentă pe o suprafață. Ecuator- este paralela de 0°. La 0° nu se mai specifică dacă este vorba de latitudine nordică sau sudică. Cele două emisfere imaginare formate de ecuator sunt numite boreală (cea nordică) șiaustrală (cea sudică). Tropicele sunt cele două paralelele de 23°27′ latitudine nordică și respectiv sudică. Paralela de 23°27‘N se numește „tropicul de nord”, „ tropicul racului” sau, mai rar, și „tropicul cancerului”. Paralela de 23°27′S se nume ște „tropicul capricornului” sau și „tropicul de sud”. Punctele de pe tropicul de nord au Soarele la zenit la momentul amiezii la solstițiul din iunie (solstițiul de vară pentru emisfera nordică). Punctele de pe tropicul de sud au Soarele la zenit la amiază la solstițiul din decembrie (solsti țiul de iarnă pentru emisfera nordică). În punctele de pe Pământ situate între cele două tropice, Soarele se află la amiazăla sud de zenit în timpul unei părți din an și la nord de zenit în restul anului. Pentru punctele situate la nord de 4 Oprea L, Note de curs, Universitatea Dunărea de Jos, Galați, 2010, pag 5 11
tropicul de nord, Soarele se află la amiază totdeauna la sud de zenit, iar pentru punctele situate la sud de tropicul de sud, Soarele se află la amiază la nord de zenit. Denumirile tropicelor (racului și respectiv capricornului) provin de la numele constelațiilor în care se află Soarele în momentul solstițiilor de vară nordică, respectiv iarnă nordică, conform zodiacului european. Cercurile polare sunt cele două paralele de 66°33′ latitudine nordică și respectiv sudică. Paralela de 66°33′ latitudine nordică se numește cercul polar de nord sau, uneori, cercul polar arctic. Paralela de 66°33′ latitudine sudică se numește cercul polar de sud sau, uneori, cercul polar antarctic. Punctele de pe Pământ situate la nord de cercul polar de nord și cele situate la sud de cercul polar de sud au o perioadă, în jurul solstițiului de vară, în timpul căreia soarele nu apune deloc câteva zile la rând. Această perioadă se numește zi polară. Similar, în jurul solstițiului de iarnă există o perioadă numită noapte polară, în timpul căreia soarele nu răsare câteva zile la rând. Altitudine- Înălţime a unui punct de pe suprafaţa pământului, considerată în raport cu nivelul mării sau faţă de alt punct de pe suprafaţa terestră. Latitudine este una dintre cele două coordonate geografice care descriu poziția unui punct de pe suprafața Pământului. Latitudinea unui punct este unghiul dintre direcția de la centrul Pământului spre acel punct și planul ecuatorului. Dacă punctul este situat la nord de ecuator, latitudinea se numește latitudine nordică, notată N, sau se dă cu semnul plus; dacă punctul este situat la sud de ecuator, latitudinea se numește latitudine sudică, notată S, sau se dă cu semnulminus. Latitudinea este una dintre cele două coordonate geografice care descriu poziția unui punct de pe suprafața Pământului. Latitudinea unui punct este unghiul dintre direcția de la centrul Pământului spre acel punct și planul ecuatorului. Dacă punctul este situat la nord de ecuator, latitudinea se numește latitudine nordică, notată N, sau se dă cu semnul plus; dacă punctul este situat la sud de ecuator, latitudinea se numește latitudine sudică, notată S, sau se dă cu semnul minus. Longitudine-distanța în grade, măsurată pe Ecuator dintre meridianul care trece printr-un punct oarecare de pe glob și primul meriadian (meridianul 0 care trece prin Greenwich ), constituind una dintre cele două coordinate geografice. Longitudinea este una dintre cele două coordonate geografice care definesc poziția unui punct de pe suprafața Pământului. Longitudinea unui punct este unghiul dintre proiecțiile pe planul ecuatorului ale direcțiilor de la centrul Pământului către punctul dat și, respectiv, către un punct de pe Pământ ales convențional ca origine a longitudinii (longitudinea 0°). Echivalent, longitudinea 12
unui punct este unghiul diedru dintre cele două semiplane sprijinite pe axa Pământului și conținând, primul, punctul dat, iar al doilea punctul ales ca origine a longitudinii. Dacă punctul considerat se află la est față de originea longitudinii, longitudinea lui se numește „estică”, notată „E”. Dacă punctul considerat se află la vest de originea longitudinii, longitudinea lui se numește „vestică”, notată „V”. Faptul că longitudinea este estică sau vestică nu contează pentru punctele cu longitudine egală cu 0° sau 180°. Coasta (numită și pantă sau povârniș) este un element al unei forme pozitive sau negative de relief, așezat înclinat față de orizontală. Coastele sunt cele mai instabile părți ale formelor de relief, unde au loc procese de eroziune, alunecări de teren, surpături, păbușiri, avalanșe, etc., aspect care complică valorificarea lor. În oceanografie, coasta reprezintă o fâșie de uscat prin care o insulă sau un continent vine în contact cu oceanul planetar sau cu un rezervor de apă interior (lac). În acest caz, i se mai spune mal,țărm, litoral. Altitudinea este înălțimea unui punct de pe suprafața pământului, considerată în raport cu nivelul mării sau față de alt punct de pe suprafața terestră.În România nivelul zero este Marea Neagră, iar cel mai inalt punct se află în Vârful Moldoveanu din Carpații Meridionali, cu 2544 m. Temperatura este proprietatea fizică a unui sistem, prin care se constată dacă este mai cald sau mai rece. Astfel, materialul cu o temperatură mai ridicată este mai cald, iar cel cu o temperatură joasă mai rece. Ea indică viteza cu care atomii ce alcătuiesc o substanță care se mișcă, în cazul încălzirii viteza lor crescând. Oamenii de știință afirmă că la o temperatură extrem de scăzută, numită zero absolut, atomii sau moleculele și-ar înceta mi șcarea complet. Temperatura împreună cu lumina face parte din factorii ecologici.
13
3.CUPRINS Termenul de biocenoză a fost introdus in ştiinţă de către Karl Mobius in 1877 şi derivă de la cuvintele greceşti "bios" = viaţă şi "koinos" = comun, desemnand: totalitatea organismelor vegetale şi animale care populează un anumit biotop, cu condiţii de existenţă mai mult sau mai puţin uniforme, create în mod natural sau artificial (pe cale antropică).5 Poziţia geografică pe glob (latitudine şi longitudine) determină încadrarea fiecărui ecosistem într-o zonă climatică 6. La început forma pământului a creat probleme serioase la întocmirea unor hărți geografice exacte, primul care realizeză proiecția globului pe o suprafață plană este cartograful Mercator. Ulterior apar o serie de sisteme geodezice de întocmirea hărților. latitudinea (Lat.) este unghiul dintre orice punct și ecuatorul. Liniile cu o latitudine constantă sunt numite paralele. Ele trasează cercuri pe suprafața Pământului, dar singura paralelă care este un cerc mare esteecuatorul (latitudine=0 grade), cu fiecare pol geografic aflat la 90 de grade (Polul Nord 90° N; Polul Sud 90° S). longitudine (Long.) este unghiul spre est sau vest al unui punct arbitrar de pe Pământ: Observatorul din Greenwich (Marea Britanie) este considerat punctul internațional cu longitudine 0 grade. Anti-meridianul Greenwich este atât 180°V cât și 180°E. Liniile de longitudine constantă sunt numite meridiane. Meridianul care trece prin Greenwich este meridianul primar. Spre deosebire de paralele, toate meridianele sunt jumătăți de cercuri complete și nu sunt paralele: ele se intersectează la polul nord și la cel sud. 5 Vântu V, Ecologie și protecția mediului, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași, 2000, ISBN 0-415-31748-7 6 Aurel Maxim, Ecologie generală și aplicată, Editura Riso Print, Cluj Napoca, 2008, ISBN 978*973-751-739-5, pag 50-60 14
Combinând aceste două unghiuri, poate fi specificată poziția orizontală a oricărui punct de pe Pământ. Ecuatorul este evident o parte importantă a sistemului de coordonate, reprezentând punctul zero al unghiului latitudine și punctul aflat la jumătatea dintre poli. El este planul fundamental al sistemului geografic de coordonate. Valorile de latitudine și longitudine sunt stabilite printr-un sistem geodetic asociat, cum ar fi WGS84. Unui același punct de pe Pământ îi pot corespunde diferite latitudini și longitudini, în funcție de sistemul geodetic folosit. Altitudinea influenţează structura biocenozelor din aceeaşi zonă climatică, deoarece odată cu modificarea ei se produc şi schimbări ale factorilor climatici: temperatură, presiune atmosferică, vânt, intensitatea luminii, umiditate relativă a aerului. De regulă, pe măsură ce altitudinea creşte, scade temperatura. La noi în ţară, Cotigă (1998) constată că la fiecare sută de metri altitudine, temperatura medie scade cu 0,5 – 0,6oC. Există însă şi excepţii, atunci când roca se încălzeşte mai uşor influenţând vegetaţia. De exemplu, la Predeal se găsesc păduri de molid, la o altitudine mai mică decât la Pasul Fundata, unde se găsesc păduri de fag. Altitudinea influenţează factorii climatici temperatură, umiditate, luminozitate şi vant. De exmplu, creşterea altitudinii determină scăderea temperaturii şi creşterea umidităţii, ceea ce determină procesele de levigare şi podzolire in sol. Rezultatul este etajarea vegetaţiei in funcţie de altitudine. Expoziţia, determină valori foarte diferite ale regimului hidric, al luminozităţii, al vânturilor etc., care vor influenţa structura ecosistemului. Între ecosisteme cu expoziţii diferite pot apărea diferenţe semnificative. De exemplu, în zona dealurilor, pe versanţii nordici creşte o vegetaţie mezofită, reprezentată prin păduri de stejar sau fag, în timp ce, pe versanţii sudici creşte o vegetaţie xerofită, specifică câmpiei. Inclusiv evoluţia bolilor şi a dăunătorilor la plantele de cultură este influenţată de expoziţie, între versanţii cu expoziţii diferite putând apărea diferenţe de câteva zile între stadiile vulnerabile ale paraziţilor, când se impune intervenţia fitosanitară. De aceea, în unităţile cu orografie foarte variată a terenului, expoziţii şi altitudini diferite, la stabilirea ordinii în care vor fi stropite parcelele vor fi luate în calcul şi aceste aspect.7 Expoziţia influenţează temperatura şi umiditatea aerului. Astfel, pe pantele sudice temperatura este ridicată şi umiditatea este scăzută; aceasta va determina o vegetaţie termofilă şi xerofilă. Pe pantele nordice, temperatura este 7 Aurel Maxim, Ecologie generală și aplicată, Editura Riso Print, Cluj Napoca, 2008, ISBN 978*973-751-739-5, pag 50-60 15
mai coborată şi umiditatea este mai ridicată; aceasta va determina o vegetaţie mezofilă. Înclinarea pantei influenţează atat factorii climatici cum sunt insolaţia şi umiditatea, cat şi factorii edafici. Astfel, cu cat inclinaţia este mai mare, cu atat insolaţia este mai puternică, iar capacitatea de reţinere a apei şi acumularea substanţelor organice in sol este mai redusă, in timp ce o parte din sol este spălat. Un rol deosebit in inlăturarea acestor efecte il are vegetaţia lemnoasă, care reduce insolaţia, fixează solul şi il fereşte de eroziune. Despăduririle masive ce s-au realizat pe unii versanţi de munte şi de deal au dus la puternice alunecări de teren şi fenomene de eroziune.8 Morfodinamica actuală din Carpaţi este influenţată de mai mulţi factori: - pantele mari (unitatea naturală cu cele mai mari pante din ţară, ceea ce favorizează în general o dinamică activă a reliefului); - cantităţile mari de precipitaţii (unitatea cu cele mai mari cantităţi, ceea ce de asemenea favorizează procesele actuale); - etajarea pe altitudine a principalilor parametri climatici şi a vegetaţiei şi solurilor (acestea induc şi o etajare a morfodinamicii actuale); - solurile cu textură în general uşoară, cu mult schelet şi cu puţin humus amestecat intim cu partea minerală (acest fapt favorizează spălarea, erodarea rapidă şi eolizaţia, mai ales dacă solul este văduvit de învelişul vegetal protector); - prezenţa argilelor şi a marnelor pe spaţii mari în arealul flişului şi în celelalte areale cu roci sedimentare (ceea ce explică incidenţa mare a alunecărilor de teren în aceste spaţii); - prezenţa calcarelor pe areale uneori foarte compacte şi extinse (în aceste spaţii este specifică o modelare de tip carstic); - păşunatul vitelor (activitate de mare tradiţie, dar care favorizează mult eroziunea actuală); 8 Vântu V, Ecologie și protecția mediului, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași, 2000, ISBN 0-415-31748-7 16
- activităţile turistice (uneori un turism haotic, scăpat de sub control, care de asemenea favorizează eroziunea accelerată, cum se întâlneşte de exemplu pe platoul Bucegilor); - expunerea versanţilor (versanţii cu orientări însorite sunt expuşi la mai multe cicluri gelivale, ceea ce determină retragerea lor mai rapidă în comparaţie cu cei umbriţi); - suprafaţa mare împădurită (în general pădurea încetineşte, uneori foarte mult, morfodinamica actuală); - duritatea în general mare a substratului, ceea ce încetineşte ritmul eroziunii; - frecvenţa mare a rocilor gelive (roci vulnerabile la dezagregarea prin îngheţ – dezgheţ, de obicei rocile dure şi cu fisuraţie avansată);9 - caracterul torenţial al ploilor, mai mare pe versantul exterior al Carpaţilor Orientali şi al celor Meridionali, specific mai ales climatelor cu influenţe continentale accentuate; astfel, agresivitatea pluvială este mai mare în munţi precum Stânişoara, Ceahlău, Goşmanul, Berzunţi, Vrancei, Penteleu, Siriu, Ciucaş şi mai mică în masive precum Retezat, Semenic, Poiana Ruscă, Vlădeasa, Bihor, Şureanu, Rodnei. Factorii fizico-geografici, care tin de caracteristicile suprafetei terestre, nuanteaza foarte mult elementele climatice si tipurile de clima. Cei mai semnificativi sunt: - raportul dintre uscat și apă (oceane si mari) - relieful (prin altitudine, expunere, orientarea maselor montane) - curenti aceanici - lacurile si fluviile mari - stratul de zapada si gheata - vegetatia - activitatile societatii omenesti10 9 Badea, L., Gâştescu, P., Velcea, V. (1983), Geografie României, Geografia Fizică, Editura Academiei, vol. I.
10 Ghinea, D. (1996), Enciclopedia geografică a României, Vol. I, Editura Enciclopedică, Bucureşti 17
4.CONCLUZII Relieful reprezintă baza desfăşurării oricăror activităţi ale societăţii umane şi implicit a turismului. În ansamblu, relieful reprezintă suportul tuturor componentelor mediului geografic. Relieful este suport pentru turism atât prin valoarea potenţialului său de atractivitate, prin faptul că în România relieful este variat, având în componenţă toate formele majore de relief (munţi, delauri şi 18
podişuri şi câmpii), cât şi prin elementele climatice care sunt etajate în funcţie de altitudine (se desfăşoară între 0 m, în Delta Dunării şi litoralul Mării Negre şi 2544 m – vf. Moldoveanu din Munţii Făgăraş). Satele din Carpați pot fi clasificate după: 1. Forma de relief pe care se află: Sate din depresiuni, cele mai extinse și cu potențial economic diversificat; Sate în văi, cu două subtipuri – în văi largi cu terase și glacisuri de contact și – în văi înguste (dezvoltarea gospodăriilor se realizează și pe baza versanților și pe conurile aluviale), cu configurație alungită și activități economice limitate, dependente de condițiile naturale; Sate înscrise în bazinele de obârșie ale unor văi secundare – sunt poziționate lateral și la distanțe diferite de căile de comunicație, ceea ce determină un nivel restrâns de evoluție; Sate pe poduri interfluviale, în general la baza unor culmi montane înalte (caracter de adăpost) și cu expuneri favorabile (spre sud, sud-est, sudvest). 1. După altitudinea la care se află: o Sate cu vatra la sub 700 m – în depresiuni, pe văile principale, pe contactul Carpaților cu unitățile limitrofe; sunt cele mai numeroase, au extindere mare, legături multiple și potențial de dezvoltare însemnat; o Sate cu vatra între 700 și 1000 m – pe văi secundare, pe culmi și prispe la marginea muntelui; au extindere limitată și un specific economic legat de creșterea animalelor sau legat de activitățile silvo – pastorale și minerit în trecut; posibilitățile de dezvoltare sunt limitate; o Sate cu dezvoltare la peste 1000 m (ajung, în Apuseni, până la 1600 m) – sunt legate de plaiuri și suprafețe de eroziune; au legături limitate cu exteriorul, specific economic dependent de creșterea animalelor; unele sunt în proces de degradare, iar altele – de stagnare.
19
2. După configurație: o Sate risipite, cu un număr mic de locuitori și frecvente la altitudini ridicate; gospodăriile sunt depărtate între ele, fiind înconjurate de suprafețe întinse cu fânețe sau pășuni;; o Sate răsfirate – se desfășoară frecvent la altitudini de sub 1000 m în lungul văilor, al drumurilor importante, pe glacisuri, în depresiuni, provenind din evoluția satelor risipite prin creșterea numărului de gospodării și a populației, determinate de condiții favorabile de practicare a agriculturii; în depresiunile extinse (Ciuc, Giurgeu, Beiuș, Zarand, Brad – Hălmagiu, Maramureșului etc) au rezultat 2 – 3 aliniamente de astfel de așezări (lateral la contactul șesului cu versanții munților limitrofi și în interior, în lungul drumului principal); prin desfășurare, pot fi lineare, poligonale (vatra este formată din mai multe străzi care se articulează pe drumul principal); prin evoluție, s-a ajuns la cuplarea mai multor sate pe distanțe mari (câmpulungurile din Bucovina, Maramureș, pe văile Buzău, Trotuș, Bistrița ș.a.); o Sate adunate – care constituie o formă avansată de evoluție a așezărilor cu populație mai mare, rezultată printr-o concentrare a construcțiilor într-un spațiu limitat din necesitatea menținerii unor suprafețe agricole cât mai extinse (depresiunile Brașov, Ciuc, în bazinetele din defilee, sau la confluențele mai importante; majoritatea sunt la altitudini sub 700 m). 3. După specificul activităților economice o Sate cu activități dominant agricole – dacă în epocile anterioare acest tip era întâlnit în tot spațiul carpatic, accentul căzând pe creșterea animalelor, în prezent astfel de sate au rămas doar pe plaiurile și interfluviile plate: M. Apuseni, M. Banatului, platformele de la marginea Carpaților, pe rama depresiunilor Dorna, Maramureș, etc; accentul se pune pe creșterea animalelor și pe unele culturi pe areale restrânse (cartof, sfeclă, unele cereale); în satele de la contactul cu dealurile extracarpatice și în unele depresiuni joase (unde condițiile climatice sunt mai puțin vitrege, îndeosebi din Carpații Occidentali) un rol important îl au pomicultura (pruni, meri, nuci) și pe alocuri chiar cultura viței de vie;11 11 Bogdan, O. (1983), Bruma, Geografia României, I, Geografia Fizică, Editura Academiei Române, Bucureşti.
20
BIBLIOGRAFIE 1. Badea, L., Gâştescu, P., Velcea, V. (1983), Geografie României, Geografia Fizică, Editura Academiei, vol. I. 2. Bogdan, O. (1983), Bruma, Geografia României, I, Geografia Fizică, Editura Academiei Române, Bucureşti. 3. Mirela-Valentina Dragnea, Relaţia climă-turism pe teritoriul României –teză de doctorat, Universitatea din București ,Facultatea de Geografie. 4. Ghinea, D. (1996), Enciclopedia geografică a României, Vol. I, Editura Enciclopedică, Bucureşti 5. Aurel Maxim, Ecologie generală și aplicată, Editura Riso Print, Cluj Napoca, 2008, ISBN 978*973-751-739-5, pag 50-60 6. Vântu V, Ecologie și protecția mediului, Editura Ion Ionescu de la Brad, Ia și, 2000, ISBN 0-415-31748-7 7. www.romgeo.ro 8. www.wikipedia.org 9. www.bioterapi.ro 10. www.webdex.ro
21
