Absolvent: Absolvent: Spătar Roxana Claudia
pag 3
1.
1.1
Prezentare generală
3
1.2
Scurt istoric Date geografice
5
1.3
7 9
1.4
10
2.
2.1
Centrul istoric
2.2
Muzee din Sibiu Parcuri şi zone de agrement Cetatea Sibiului
2.3 2.4
10 13 15 19 22
3.
3.2
Parcuri naturale Rezervatii naturale
23
3.3
Monumente Monumente ale naturii
25
3.1
22
27
4.
4.1 4.2 4.3
Ocna Sibiului Statiunea Paltinis Marginimea Sibiului
27 28 29 31
2
Aşezat în inima ţării, la răscruce de drumuri, Sibiul închide sudul Transilvaniei, asemenea unei fortăreţe, pe care timpul nu a reuşit niciodată să o distrugă. Începuturile Începuturile Sibiului se pierd în negura vremurilor. Cert rămâne faptul că, primele pagini ale cronicii oraşului se leagă de coloniştii saşi, chemaţi aici de regii unguri, care doreau să-şi consolideze stăpânirea asupra Transilvaniei. Când au venit saşii pe aceste locuri, în secolul al XII-lea, au adus cu ei standarde de civilizaţie pe care le-au sădit într-o zonă eminamente rurală. Înflorirea meşteşugurilor meşteşugurilor şi a comerţului pe care saşii leau promovat cu stăruinţă a condus la o prosperitate a întregii comunităţi. comunităţi. Dezvoltarea vertiginoasă şi constantă constantă a Sibiului l-a transformat, transformat, timp de trei secole, în cea mai importantă cetate a Transilvaniei, unul dintre cele mai înfloritoare şi prospere oraşe din această parte a Europei. Cetatea Sibiului sau Hermannstadt-ul cum s-a impus i mpus în conştiinţa europenilor a fost, dintotdeauna dintotdeauna cel mai important centru al populaţiei germane din Transilvania. Acest lucru a determinat Sibiul să ofere o lecţie de toleranţă şi comuniune interetnică, atât între cele trei culturi majore (română, maghiară şi germană) cât şi la nivelul minorităţilor. Un alt fenomen caracteristic Sibiului, uşor de descifrat în creaţiile culturale şi în monumentele monumentele sale, este asimilarea curentelor de idei şi a stilurilor arhitectonice occidentale şi îmbinarea acestora cu elemente ale artei şi arhitecturii de tip bizantin, de factură ortodoxă, datorată permanentelor permanentelor legături ale Sibiului cu Ţara Românească şi Moldova. Sibiul este, în fapt, cea mai de seamă rezervaţie de arhitectură naţională, nu atât în ceea ce priveşte întinderea cât mai ales în privinţa bogăţiei şi complexitaţii urbanistice precum şi a elementelor arhitecturale păstrate. Fiind situat la graniţa Regatului Ungariei, Sibiul a fost considerat multă vreme oraşul de la marginea Europei. Din această cauză 3
era cel mai fortificat burg al principatului, un veritabil bastion al creştinismului. Epoca modernă, în perioada habsburgică găseşte Sibiul drept al doilea oraş al Imperiului, după Viena, aşezarea sa strategică la “porţile Orientului” fiind una dintre cauze. Începând cu secolul al XVIII-lea copiii aristocraţiei pastorale româneşti au început să plece la studii la Viena sau in alte mari centre europene. Se întorceau nu doar mai educaţi ci şi îmbrăcaţi după ultima modă austriacă impunând astfel un veritabil port tradiţional (care se poate vedea şi astăzi la Răşinari). Pe de altă parte Imperiul îşi trimite aici drept reprezentanţi oameni valoroşi care ocupă diferite posturi administrative şi au o puternică influenţă asupra evoluţiei oraşului. În tot acest context de efervescenţă culturală nu e de mirare că unii fii ai Sibiului ajung să lege numele oraşului de momente importante pentru istoria întregii civilizaţii umane. Aici s-a născut unul dintre cei mai mari fizicieni ai secolului trecut, părinte al astronauticii, Conrad Haas, care a inventat racheta în trepte, dar şi personalităţi ale culturii europene precum Nicolaus Olahus sau Emil Cioran. De asemenea, aici a fost descoperit elementul chimic telur şi tot aici a activat, pentru o vreme, S. Hahnemann-fondatorul homeopatiei. În Sibiu a trăit, a studiat sau a creat o întreagă pleiadă de mari scriitori, filosofi, oameni politici, artişti. În acest context nu e de mirare că Sibiul a fost, de-a lungul istoriei, scena de desfăşurare a nenumărate premiere din spaţiul românesc:prima farmacie (1494), prima bibliotecă (1300), primul spital (1292), prima librărie (1778), prima manufactură (1788), primul spital de neuropsihiatrie, primul paratrăznet, primul ziar (1852), primul tramvai electric (1904) respectiv cel mai mare muzeu în aer liber (Muzeul Civilizaţiei Tradiţionale Populare-ASTRA) din sud-estul Europei. Astăzi, Sibiul îşi atrage turiştii nu numai prin farmecul său medieval ori prin şarmul irezistibil al vieţii sale culturale ci prin arta gastronomică rafinată care reuneşte întrun misterios creuzet tradiţia milenară daco-romană şi influenţele exercitate de-a lungul veacurilor de popoarele stabilite pasager sau definitiv pe aceste meleaguri.
4
Prima menţiune documentară referitoare la ţinuturile sibiene datează din 20 decembrie 1191, când papa Celestin al III-lea confirma existenţa prepoziturii libere a germanilor din Transilvania, prepozitura care şi-a avut sediul la Sibiu. Menţionat încă sub numele de Hermannsdorf în anul 1321, în a doua jumătate a secolului Sibiul obţine calitatea de civitas, într-un document din 1366 fiind pomenit numele localităţii prima dată sub forma Hermannstadt. Spre sfârsitul secolului al XV-lea se formează instituţia numită Universitatea săsească, aflată în fruntea ierarhiei administrative a tuturor sasilor, condusă de un jude regal, mai târziu comite al sasilor. Perioada medievală se caracterizează în Sibiu printr-o dezvoltare economică continuă, marcată de activitatea breslelor. Primele statute ale acestora (1376) enumereaza 19 bresle cu 25 meserii; Numarul breslelor a crescut treptat, în a doua jumatate a secolului al XVI-lea existând 29 de bresle, iar spre 1780 erau atestate 40, într-o perioadă în care deja crescuse considerabil rolul manufacturilor. Sfârsitul secolului al XVI-lea şi începutul celui următor au fost marcate de conflictele militare care vor influenţa si evoluţia vieţii economice si sociale din Sibiu. Ne referim aici, mai întâi, la evenimentele legate de campaniile lui Mihai Viteazul, la bătălia de la Selimbăr (1599) si la asediul la care este supus Sibiul intre 1601-1603 de către trupele lui Sigismund Báthory. Peste mai puţin de un deceniu (1610) Sibiul este ocupat de armata principelui Gabriel Báthory. Odată cu înfrângerea turcilor de către austrieci la sfârşitul secolului al XVII-lea, Transilvania devine mare principat în cadrul Imperiului Habsburgic cu capitala la Sibiu. În prima jumatate a sec. XIX un nou val de colonisti, landlerii, se asează in Sibiu, mai precis in Neppendorf. Treptat prezenţa populaţiei româneşti in oraş este tot mai vie, Sibiul devenind spre mijlocul secolului al XIX-lea, centrul spiritual al luptei pentru emanciparea acestei naţiuni. În cadrul luptei de eliberare naţională a românilor, la Sibiu este redactat de către Simion Bărnutiu manifestul – proclamaţie către români citit la Blaj, şi tot la Sibiu îşi va avea sediul Comitetul naţional 5
permanent român sub preşedenţia episcopului Andrei Şaguna. În 1863 îşi deschide aici lucrările Dieta Transilvaniei care votează legea privind egala îndreptăţire a naţiunii române si a confesiunilor sale. Din Sibiu activează Partidul Naţional Român din Transilvania, care declanşează cea mai amplă mişcare social-politică din a doua jumătate a secolului al XIX-lea Mişcarea memorandistă în condiţiile în care, începând cu 1867 Transilvania a fost anexata Ungariei în cadrul Imperiului AustroUngar. A doua jumatate a secolului al XIX-lea si primul sfert al secolului XX sunt caracterizate de o dezvoltare economică şi socială fară precedent în Sibiu. La inceput de secol XX, Sibiul este un oraş vibrant in pas cu vremea: este al 3-lea oraş din Imperiul Austro-Ungar iluminat electric şi al doilea în care se introduce tramvaiul electric. Primul cinematograf se deschide in 1909. Dezvoltarea urbanistică, economică şi socială de care se bucură Sibiul la inceputul sec. XX, este frânată de izbucnirea primului razboi mondial. Denumirea oraşului se schimbă oficial în Sibiu in 1919, iar strazile primesc denumiri româneşti. În 1945, după al doilea război mondial, începe deportarea saşilor spre URSS. 2800 persoane de etnie germană au fost deportati, mulţi dintre ei nu s-au mai întors niciodata. Sistemul comunist cu mici excepţii nu s-a atins de oraşul vechi, iar Sibiul devine reşedinta judetului cu acelaşi nume in 1968. La 21 decembrie 1989 încep la Sibiu demonstraţiile anticomuniste continuate în 22 decembrie, soldate cu 89 morţi si sute de răniţi.Sibiul a fost al doilea oraş, cronologic dupa Timişoara, care s-a ridicat împotriva dictaturii comuniste.
6
În cadrul judeţului se întâlnesc două trepte principale de relief - masive montane, aparţinând Carpaţilor Meridionali (21%) şi podiş (inclusiv dealuri şi depresiuni), respectiv subunităţi ale Pod. Târnavelor. Altitudinile maxime de peste 2500 m aparţin Munţilor Făgăraş (Vf. Negoiu - 2535m şi Vf. Vânătoarea lui Buteanu -2508 m). Altitudinile minime de 28 m sunt specifice Culoarului Depresionar Târnava Mare.
Este formată în principal de râul Olt şi afluenţii săi de pe tronsonul aval confl. Uceaaval confl. Vadu, între care important este Cibinul. La aceasta se adaugă sectorul median al râului Târnava Mare şi o mică suprafaţă din bazinul hidrografic al Sebeşului, prin izv. Râurilor Secaş şi Dobra. Densitatea reţelei hidrografice variază între 1,4 km/km2 pe versantul nordic al M. Făgăraş, până la 0,4 km/km2 şi chiar sub această valoare în Depresiunea Sibiu. Râul Olt străbate teritoriul judeţului pe o lungime de 56 km, Cibin 80 km, Hârtibaciu 88km, Târnava Mare 75 km, Sadu 45 km. Lacurile naturale sunt de tip glaciar, fiind amplasate în Munţii Făgăraş (Podragul, Podrăgelul, Bâlea, Doamnei, Avrig) şi Munţii Cindrel (Iezerul Mare, Iezerul Mic, Jujilea). Dintre lacurile antropice se menţionează cele 15 lacuri instalate în vechile exploatări de sare din zona localitaţii Ocna Sibiului (Lacul Avram Iancu este cel mai adânc lac de ocnă din ţara - 126 m). De evidienţiat sunt lacurile artificiale de acumulare Negovanu-Sadu pe Sadu, Gura Râului pe Cibin, Brădeni I şi Brădeni II pe râul Hârtibaciu şi Ighiş.
7
Teritoriul judeţului Sibiu aparţine în proporţie de cca 75% sectorului cu climă continental-moderată (ţinutul cu climă de dealuri) şi în proporţie de cca 25% sectorului cu climă de munte. Mediile anuale ale temperaturii aerului oscilează în jurul valorii de 9,0 o C, în partea joasă a judeţului (9,4 o C la Boiţa şi 8,9 o C la Sibiu), coboară sub 5 o C, pe pantele munţilor mijlocii (4,3 o C la Păltiniş) şi sub 0,0 o C pe culmile munţilor înalţi. Cantităţile medii anuale ale precipitaţiilor atmosferice totalizează 652,9 mm. Vânturile sunt predominante din NV şi SE şi au o viteză medie anuală care oscilează între 1,8 şi 4,5 m/s la Sibiu şi 1,5 şi 6,5 m/s la Păltiniş.
Gazele naturale (metan). Pe teritoriul judeţului Sibiu se găsesc cam ¼ din structurile gazifere ale Transilvaniei (de ex. anticlinalul Ruşi, Copşa Mica, Nou Săsesc, Bazna etc.). Roci utile şi materiale de construcţii se întâlnesc în zona montană şi anume calcare cristaline marmoreene (lângă Porumbacu de Sus, Poplaca, Sibiel etc.), calcare tectonice pentru var la Cristian. In zona sedimentară sunt prezente argilele comune la Dumbrăveni, Mediaş, Bazna, Agnita , nisipuri şi pietrişuri în albia minoră şi majoră a râurilor Olt, Cibin, Hârtibaciu, Sadu.
Fragmentarea puternică a reliefului, ca şi diversitatea acestuia (munte, dealuri, arii depresionare, culoare de văi), la care se adaugă condiţiile variate de climă şi vegetaţie au dus la formarea unei game largi de soluri în limitele judeţului.
8
Configuraţia reliefului şi diferenţele altitudinale imprimă etajarea clară a vegetaţiei (etajul pădurilor de foioase, etajul pădurilor de molid, etajul subalpin şi etajul alpin). De asemenea se întâlneşte şi vegetaţie azonală (vegetaţie de luncă dezvoltată în lungul Oltului, Hârtibaciului, Cibinului, Secaşelor şi Târnavelor).
Prezenţa unor plante şi asociaţii vegetale rare, a unor forme de relief ori a unor depozite geologice specifice a permis delimitarea în cadrul judeţului a unor rezervaţii naturale, dintre care amintim complexe - Iezerele Cindrel, Gura Râului, lacul şi golul alpin Bâlea, botanice - dealul Măgura, calcarele fosilifere de la Cisnădioara şi Turnu Roşu, vulcanii noroioşi de la Haşag şi Lacul fără Fund de la Ocna Sibiului.
Populaţia oraşului este de 170000 locuitori (2001/2002) Structura etnică a populaţiei este urmatoarea: - 95 % sunt români - 2 % sunt maghiari - 1,6 % sunt germani - 1,4 % sunt de alte nationalităţi Catolicii si protestanţii reprezintă 4 % din populatie iar majoritatea populatiei este de religie ortodoxă.
9
Centrul istoric al Sibiului este alcătuit din cele trei pieţe celebre ale oraşului, Piaţa Mare, Piaţa Mica si Piaţa Huet, care sunt inconjurate de centuri de fortificaţi. sau era loc de intâlnire si serbări. Clădirile ce o inconjoară au înfaţişări multiple, cu arcade mari la porţi şi acoperişuri înalte, cu lucarne specifice.
Cele mai reprezentative edificii ale acestei piete sunt: , reconstruit in 1588, face legătura între Piaţa Mare si Piaţa Mica. Această construcţie completează şi modifică turnul ce făcea parte din a doua linie de fortificaţii datând din secolul al XIII-lea. Deasupra contraforturilor de la faţada dinspre Piaţa Mare străjuiesc doi lei din piatră, urme ale stilului romanic. Prin renovarea din 1824 i s-a dat aspectul de astazi. a fost construită de calugării iezuiţi, în stil baroc, între anii 1726 - 1728. Este realizată sub forma unei biserici-sală, acoperită de o boltă susţinută de arcuri largi, care se reazăma pe coloane. În interior şi exterior are ornamente în stil baroc. Se remarcă stilul sobru al faţadelor şi plafoanelor. (Piaţa Mare, 10) a fost construită în 1470 în stil gotic. În secolul al XVI-lea a fost renovată şi atunci apar elemente ale Renaşterii mai ales la portal, unde se vede şi stema lui Petrus Haller. Printre alte elemente constructive se remarcă stâlpişorul cu blazon care flanchează balustrada scărilor şi cadrul bogat ornamentat al uşii de la intrare.
10
(Piata Mare, 16) are un frumos portal din piatră executat in 1652 de sculptorul Elias Nicolai. Pe coridorul de intrare, încastrat cu peretele stâng se gaseşte un cadru de piatră, pe al cărui prag superior în formă de arhitravă este redat un scut ce poartă data de 1582 si monograma proprietarului. (Piaţa Mare, 4) a fost construit între anii 1781-1785 în stilul barocului târziu. Portalul de piatra este împodobit cu stema lui Samuel Brukenthal. În lapidariul feudal se gaseşte o serie de lucrări in piatră (gotice, baroce si renascentiste), reprezentand blazoane, statui, epitafuri, cadre de usi. Deosebit este portalul de piatră, datat 1577, care a fost sculptat de Thomas Lapicida în stilul Renaşterii. În anul 1817 sa organizat la acest palat primul muzeu de artă plastică accesibil publicului. sau construit în sec XIV-XVI este vechiul centru comercial al cetăţii fortificate. Odinioară era înconjurată de arcade sub ale căror bolţi breslaşii îşi aveau atelierele şi îşi desfăceau produsele. Majoritatea clădirilor mai păstrează atmosfera epocii. Privita din Turnul Sfatului, această piaţă câstigă prin varietatea si alternanţa acoperişurilor cu pinioanele gotice şi baroce ce dau ansamblului o notă deosebită. Edificiile importante ale acestei pieţe sunt: -
din secolul al XIV-lea
(Piaţa Mică, 31). De remarcat, plafonul casei cu însemnul breslei din stucatura, executat în 1745. (Piaţa Mică, 21) este hala veche a orasului. Atestată documentar din 1370, i s-au făcut in timp diferite transformări. Construcţia este cu parter si etaj cu acoperiş gotic. La parterul clădirii se află o frescă din 1631, iar stema oraşului datează de la restaurarea din 1787.
11
, sau cum i se mai spune, realizat in 1859, este primul pod de acest fel din tara.
are edificii importante din secolele XVI-XVII.
restaurat în ultimul timp, apartine celui de-al treilea cordon de apărare. Construit in sec. XIII-lea, sprijinit pe puternice arcuri butante, este locul cel mai pitoresc si caracteristic al Sibiului vechi. este considerată a fi construită pe o veche fundaţie romanică. De reţinut portalul de la intrare executat la începutul secolului al XVI-lea în stil gotic. Deasupra portalului se gaseşte o placă sculptată în 1502 purtând blazonul plebanului de Altana. Placa prezintă elemente specifice Renaşterii. (Piaţa Huet, 3) construit în sec al XIII-lea în stil romanic, reprezintă una din intrarile în vechea incintă şi făcea parte din prima centură de apărare. Odată cu renovările din 1542 şi 1862 turnul suferă o serie de transformări. Scara actuală a fost construită în sec. al XIX-lea. a fost construită pe ruinele unei bazilici romanice la mijlocul sec. al XIV-lea şi terminată în 1520. Cele mai vechi părţi sunt corul, o parte a sacristiei si transeptul. Biserica nu este bogat impodobită, reţin insa atenţia linia zveltă 12
a ferestrelor, nervurile si cheiurile de boltă frumos lucrate. Se remarcă fresca de pe peretele nordic realizată în 1445 de Iohanness de Rouseman. Orga din 1585 este inlocuită in 1672 cu una bogat decorată in stil baroc. De incontestabilă valoare sunt portalele executate în stilul Renaşterii de vestitul sculptor Elias Nicolai.
Sibiu, Piaţa Mare, nr 1
Arta plastică, istorie, stiinţele naturii, arheologie, numismatică, arta decorativă. A fost înfiinţat în 1817, având la bază fostele colecţii Brukenthal, la care s-au adăugat colecţiile Muzeului Societăţii Carpatine.
Sibiu, Pădurea Dumbrava
Oraşul Sibiu deschide spre vizitare, unul dintre cele mai mari muzee în aer liber din Romania şi din sud-estul Europei, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA. Acesta este situat in Padurea Dumbrava, la 4 km de orasul Sibiu.
13
Sibiu, Strada Mitropoliei, nr 2
Complexul de clădiri al Primariei Vechi (numit si Casa Altemberger - Pempfflinger), compus din opt corpuri de clădire, este poate cel mai important ansamblu de arhitectură civilă gotică din Transilvania.
Sibiu, Strada Cetăţii Nr. 1
Bazele acestui muzeu au fost puse înca din 1849, prin înfiinţarea Societăţii Ardelene de Ştiinţe Naturale din Sibiu (Siebenburgischer Verein fur Naturwiessenschaften zu Hermannstadf).
Sibiu, Strada Şcoala de înot Nr 4
Expoziţia Arme si trofee de vânătoare a fost deschisă pentru public in 1966 şi reorganizată în 1981 în Casa Spiess de către muzeografii complexului naţional Muzeal Brukenthal.
14
Sibiu, Piaţa Mică Nr. 11 - 12
Muzeul de Etnografie Universală Franz Binder este găzduit de o construcţie neogotică, fosta Casă a Asociaţiei Meseriaşilor, ridicată în 1867 pe locul unei clădiri care i-a avut printre proprietari pe cornitele saşilor Valentin Franck von Franckenstein
Este unul dintre cele mai vechi parcuri din România fiind înfiinţat în 1856. Inginerul Seifried a fost însărcinat cu elaborarea proiectului şi conducerea lucrărilor. În 1857-1858 sunt trasate cele două alei principale de-a lungul fostului canal de pe str. Şcoala de Înot şi al pârâului Sevis. Concomitent au început acţiunile de plantare cu diverse specii de arbori. În 1859 este construit digul iar un an mai târziu podul peste pârâul Trinbach. În 1865 s-a deschis restaurantul Sub Arini (Bolta Rece). Din 1881 parcul s-a aflat în grija Societăţii pentru înfrumuseţarea oraşului care a continuat acţiunea de plantare de copaci. În 1883 este construită sera iar prima fântâna arteziană sa realizat în 1894. În 1898 a fost construit Pavilionul de muzică folosit pentru fanfara militară care concerta aici în fiecare duminică, iar în 1904 s-a introdus iluminatul electric. În 1927 pe latura sudică a parcului s-a dat în folosinţă stadionul municipal cunoscut la început sub numele de Stadionul de 15
educaţie fizică. În 1938 s-a dezvelit monumentul lui Mihai Eminescu executat de sculptorul Radu Moga. În prezent parcul are 22 de hectare pe care cresc peste 68 specii lemnoase, dintre care 30 exotice şi 38 autohtone. Unele sunt originale din Japonia, China, Himalaia, Asia Mică, America de Nord, America Centrală, Algeria sau din zona Alpilor. Dintre acestea amintim Stejarul roşu american, Mahonul, Bradul argintiu, Plopul alb de Himalaia, Pinul negru austriac, brad de Caucaz, Eronimus Radicans – Japonia, ienupăr de Virginia.
Parcul este situat în inima oraşului, delimitat de străzile Mitropoliei, George Bariţiu, Ioan Lupaş şi Piaţa Unirii. Ideea înfiinţării unui parc în urma demolării zidurilor cetăţii de pe această parte datează din 1869 şi se materializează în 1879, odată cu întemeierea Societăţii pentru înfrumuseţarea oraşului, parcul fiind prima realizare de seamă a acesteia. Parcul găzduieşte 9 busturi ale celor mai importante personalităţi româneşti grupate în jurul Asociaţiei ASTRA: Gheorghe Bariţiu, Badea Cârţan, Timotei Cipariu, Octavian Goga, Gheorghe Lazăr, Andrei Mureşanu, Andrei Şaguna, Ioan Slavici şi Emanuil Gojdu. Bustul lui Bariţiu, cea mai impunătoare realizare, situat exact în fata intrării în Palatul ASTRA, a fost realizat de Oskar Späthe în 1912 şi adus în parc în 1924. Bustul lui Goga a fost realizat de Ada Geo Medrea, soţia sculptorului Corneliu Medrea. În partea stângă a parcului se afla Policlinica de copii. Următoarea clădire este Palatul Asociaţiunii, inaugurat în 1905, adăpostea o sala de conferinţe, biblioteca, prima sală de teatru românesc şi Muzeul de etnografie şi pictură românească. În prezent ea găzduieşte Biblioteca Astra, cea mai importantă bibliotecă a oraşului. Intrarea în clădire se face pe poarta 16
străjuită de doi atlanţi. Fosta sală de teatru este actuala sală de lectură şi impresionează prin atmosfera victoriană şi decoraţiile interioare bogate. Corpul B al Bibliotecii ASTRA a fost ridicat in partea de nord a parcului, la intersectia cu strada Mitropoliei, fiind inaugurat in 2007. Lângă palat este fosta Şcoală normală de fete, azi Şcoala ajutătoare de hipoacuzici. Latura de est a parcului include o serie de clădiri din sec. XIX.. Clădirile de la nr. 1 şi 3 datează de la începutul sec. XX şi sunt realizate în stil Art Deco.
Se întinde pe 960 hectare şi este situat la 4 km de centrul oraşului în direcţia sud-vest de-a lungul şoselei care merge spre Răşinari. Este traversat de pârâul Trinkbach, care formează pe cursul său trei lacuri de origine antropică: unul la Muzeul Tehnicii Populare şi două în Grădina Zoologică. Pădurea Dumbrava este un stejăreţ de terasă, în care, pe lângă stejar, vegetează foarte bine carpenul, cireşul pădureţ, ulmul, jugastrul şi teiul. Sporadic apar gorunul, frasinul, arţarul şi scoruşul. Dintre arbuşti cresc aici lemnul câinelui, păducelul, porumbarul, sângerul, măceşul, salba moale, cruşinul, călinul, verigariul. În zona lacului cu bărci există un exemplar de stejar vechi de peste 400 de ani. În stratul ierbos al pădurii cresc peste 100 de specii de plante cu flori, dintre care mai rare sunt: opaiţa, brânduşa, lăcrămiţa, iarba albastră, salata iepurelui. În Pădurea Dumbrava trăiesc căpriori, veveriţe, arici, mistreţi, şoareci, pârşi, vulpi şi următoarele păsări: piţigoiul mare, mierla, presura, ciocănitoarea mare, gaiţa, turtureaua, bufniţa, pupăza, cucul, cinteza, sticletele, vrăbii, corb şi un număr foarte mare de specii de insecte şi alte nevertebrate terestre. 17
Pădurea Dumbrava a fost locul preferat de promenada pentru sibieni încă din sec. al XVIII-lea, astăzi fiind renumită prin Muzeul Civilizaţiei Populare ASTRA care se află aici. Sunt trei lacuri amenajate, unul în muzeu, altul la Grădina Zoologică, care oferă plimbări de agrement cu barca sau hidrobicicleta. Paralel cu şoseaua se află linia de tramvai care leagă Sibiul de Răşinari. La limita pădurii, în partea de sud, se găseşte „Monumentul eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale” si Cimitirul Municipal, deschis în 1907.
În 1929 s-a deschis în padurea Dumbrava prima Grădină Zoologică din România de către Întreprinderea de electricitate la iniţiativa inginerului Szekely căruia i-a venit ideea dupa ce a găsit nişte vulpi pe când efectua lucrări de reparaţii la barajul de la Sadu. Dupa înfiintare, Grădinii Zoologice i-au fost donate mai multe animale şi păsări, cum ar fi o pisică sălbatică, o lupoaică donată de Obert von Spiess din partea Regelui, un lup donat de Asociaţia "Şoimii", un vultur, un cerb carpatin donat de vânătorii din Tălmăcel, mistreti. În 1930 a fost donat primul urs. În prezent Grădina Zoologică Sibiu are o suprafaţă de 15 ha, adăposteşte 135 de animale si păsări din 35 de specii: maimuţe, ursi, lupi albi, lupi carpatini, vulpi, tigri, lei, jaguar, pume, mistreţi, lame, cerbi carpatini, cerbi lopătari, căprioare, bivoli albi, ponei, piton reticulat, crocodil (lung de 2 m este cel mai mare din România), fazani, papagali, păuni, porumbei. De menţionat stejarul de la intrarea în gradină, batrân de peste 400 de ani.
18
De-a lungul Bld. Coposu, a 3-a centură de fortificaţii se poate vedea în toata splendoarea ei. Între partea carosabilă şi zid se află o zonă verde cu copaci amenajată în 1791 prima dată între Bastionul Haller şi Turnul Gros, ulterior prelungită până la Bastionul Cisnădiei, şi este cunoscută sub numele de promenada. La capătul spre Piaţa Unirii, zidul este străpuns cu o boltă semicirculară pentru a permite trecerea pietonilor, la fel şi lângă Turnul Gros. Pe acest segment de zid, la mijloc se află un monument ridicat în 1828 cu ocazia vizitei la Sibiu a împaratului Francisc I. În faţa monumentului se află o stelă cu partea superioara lenticulară decorată cu motive militare. O placă de marmură specifică că a fost ridicată tot în 1828 iîn onoarea lui Johannes Vecsey. Între monument si stelă s-a ridicat în 1981 o fântână arteziană după proiectul arhitectului Dan Fraticiu. La intersecţia str. Filarmonicii cu Bld. Coposu, zidul a fost spart pentru a permite trecerea maşinilor. Aici a fost fosta Poartă a lesurilor, deschisă în zid în 1554 în timpul epidemiei de ciumă.
19
Porţiunea zidurilor de fortificaţie dintre turnurile Dulgherilor si Olarilor a scapat de "sistematizarea" din sec. XIX. În prezent zidul are aspectul avut în a doua jumatate a secolului al XV-lea, când a fost refăcut din caramida si prevăzut înspre interior cu ample arcade care susţin drumul de strajă. Acesta are un parapet din lemn şi acoperiş într-o apă susţinut de stâlpi din lemn. În dreptul accesului în turnul Dulgherilor, spre interior, apare un fel de balcon, turnul fiind plasat în exteriorul zidului, având rol de flancare. Lăcaşurile de tragere ale zidului sunt adaptate archebuzelor, cele initiale, metereze pentru tir cu arcul fiind lărgite dar si micşorate în înaltime. De la bastionul Haller porneşte latura de nord a cetăţii cu zidurile păstrate de-a lungul străzii Manejului până la Biserica Ursuline. Zidul a fost ridicat între 1357-1366. La capatul spre Ursuline, zidul formează două arcade care susţin o galerie de trecere spre curtea cândva numită a călugărilor. În prezent, face legătura cu strada Constituţiei. Pe vremuri aici se afla Turnul Barbierilor, aproape de Poarta Sarii. Porţiunea de zid de-a lungul străzii Manejului se prezintă ca o suită de bolţi semicirculare care aveau rolul de a susţine galeria de strajă. A fost restaurat la forma iniţială în 1976, doar o porţiune de cca 50 m a fost păstrat aşa cum arăta înainte. Paralel cu zidul de pe strada Manejului se văd fragmente dintrun alt zid, paralel cu acesta care a fost o dublura. În Piaţa Huet, în curtea de la nr. 2, de la Turnul Scării şi Casa capitulară se află o porţiune de 30 m din zidul de apărare din incinta a II-a, ridicat in sec. XIII
Se gaseşte între străzile Odobescu si Tribunei, a fost
20
ridicat între 1357-1366 şi transformat in sec. XVIII Tronsonul are o lungime de peste 200m, situat în zona de denivelare între Oraşul de Jos şi Oraşul de Sus. Înalţimea maximă este de 10m în partea mediană, unde s-au amenajat scarile "POSCHEN" care fac legătura între cele două cartiere ale oraşului vechi. Pe strada Ioan Lupaş, între bastionul Soldish şi strada Mitropoliei, se gaseşte un zid de apărare construit între 1357 şi 1366 care a aparţinut celei de-a III-a incinte de fortificaţii.
Construit în 1552 la capatul Bld. Coposu. Construcţia în formă de pică este iniţiată de generalul austriac Castaldo în timpul primariatului lui Petru Haller; arhitect Alessandro Clippa, mesteri Peter Nürnberger şi Georg Waahll. A fost terminat în 1553. Bastionul este construit din caramida şi umplut cu pământ, având zidurile cu o lungime totală de 223 metri şi înăltimea maximă a zidului de 9 metri. Pentru o mai bună apărare, zidurile erau prevăzute la cca 1 metru de limita superioară cu distanţiere, realizate din piatra, pentru a împiedica instalarea scarilor de asediu. Se păstrează deschiderile cazematelor pentru tunuri, atât spre Turnul Gros (două) cât si spre str. Manejului (trei). În 1771 pe bastion se construieşte şcoala de calarie (manejul), iar în primul deceniu din secolul XX se ridică edificiul actual al Spitalului de neurologie.
21
Acesta reprezintă o zonă complexă de floră, faună, geomorfologică şi hidrografică cuprinzând culmi netede şi circuri glaciare.Parcul se află la limita sud-vestică a teritoriului administrativ al judeţului Sibiu, având o suprafaţă de 9.043 ha. Arealul conferit acestei zone este delimitat de Vf. Piatra Albă (2178 m) în sud, Vf. Iujbiţa (1989 m) în est, Vf. Rozdeşti (1954 m) în nord-est până în Vf. Foltea (1963 m) continuând cu Vf. Şerbota Mare (2016 m) înspre vest.Parcul este situat în arealul comunelor Gura Râului, Răşinari, Tilişca şi Jina. Accesul se face din Sibiu DJ 106A - Răşinari - Păltiniş - Poiana Găujoara - Şaua Bătrâna - Cindrel (traseu marcat: triunghi roşu, bandă roşie).
Arealul celor 6989 ha ale parcului se află pe faţa nordică a masivului ocupând o parte din sectorul glaciar central al masivului Făgăraş, limitele parcului se desfăşoară între vârfurile Podragu şi Suru.Parcul Natural Golul Alpin al Munţilor Făgăraş reprezintă o zonă protejată complexă din punct de vedere geologic şi hidrografic (densitatea reţelei hidrografice fiind cea mai intensă din Carpaţii României), parcul adăpostind cele mai pitoreşti lacuri glaciare din masivul Făgăraş.Vegetaţia reflectă zonalitatea altitudinală a feţei nordice a masivului, marcată distinct de flora pajiştilor alpine şi de cea a vegetaţiei lemnoase.Fauna prezentă, în special în zona crestei înalte, este marcată frecvent de avifauna caracteristică întregului masiv (şoim, gaiţa de munte). Adesea pot fi întâlnite capra neagră, vulpea, ursul, lupul, jderul, mistreţul. Accesul se face din DN 1(E68) Sibiu - Şelimbăr - Turnu Roşu - traseu marcat sau DN 1 (E68) Sibiu - Şelimbăr - Avrig - Porumbacu de Sus - traseu marcat.
22
Este o rezervaţie mixtă prezentând valori geologicopeisagistice, floristice şi faunistice unitare având o suprafaţă totală de 609,6 ha. Rezervaţia cuprinde lacurile glaciare Iezerul Mare, situat la o altitudine de 1999 m, suprafaţa fiind de 3 ha, iar adâncimea maximă 13,30 m. Forma aproape ovală a lacului măsoară 320 m în lungime şi 189 m lăţime. Iezerul Mic este situat la 1946 m altitudine, are o formă aproape dreptunghiulară, măsurând doar 80 m lungime, 58 m lăţime şi având o adâncime maximă de 1,7 m. Accesul se face din Sibiu DJ 106 A - Răşinari - Păltiniş - Poiana Găujoara - Şaua Bătrâna Cindrel - Iezere (traseu marcat: triunghi roşu, bandă roşie).
Rezervaţia Naturală Lacul şi Golul Alpin Bâlea însumează o suprafaţă de 180 ha fiind cuprinsă între Vf. Paltinul (2399 m), Iezerul Caprei (2421 m), Vf. Vânătoarea lui Buteanu (2507 m) şi Muchia amplă Buteanu-Netedu.Lacul Bâlea are o suprafaţă de 46.508 mp şi adâncimea de 11, 35 m fiind cel mai mare lac al masivului situat la 2034 m altitudine. Cascada Bâlea reprezintă cea mai spectaculoasă cădere de ape din întregul lanţ al Carpaţilor Meridionali. Vegetaţia este caracteristică climatului alpin, predominantă fiind vegetaţia păşunilor. Din punct de vedere faunistic importantă de menţionat este prezenţa caprei negre. Accesul se face dinspre nord, din Sibiu - Cârţisoara (DN 7C) - Transfăgărăşan (Poarta Geniştilor, Poarta Întâlnirii) Valea Bâlii - trasee montane marcate.
Lacul este situat în Parcul Public al oraşului Ocna Sibiului, în imediata apropiere a staţiei CFR, de-a lungul timpului fiind cunoscut şi sub numele de "Lacul Lemnelor" sau "Lacul Francisc". Lacul s-a format pe locul fostei saline Francisc închisă şi abandonată din anul 1775. Prin prăbuşirea tavanului salinei sa creat un crater care în timp a acumulat apă. Lacul are un diametru de 40-50 m cu o adâncime maximă de 33-34 m. Concentraţia sării în apă este de 318g/l la adâncime, în timp ce la suprafaţă atinge doar 96g/l. Fiind mai puţin sărat, stratul de
23
la suprafaţă permite pătrunderea razelor de soare, acestea încălzind mai bine particulele de sare dense din stratul inferior. Acesta este fenomenul de heliotermie, motiv principal pentru care lacul a fost declarat rezervaţie naturală.
Rezervaţia naturală botanică Şuvara Saşilor acoperă o suprafaţă de 20 ha pe terasa de 430 m altitudine a râului Sadu în apropierea oraşului Tălmaciu. Prezenţa dominantă a unei specii de graminae cunoscută sub numele de "şuvară" a dat numele generic acestui spaţiu deţinut anterior de saşi. În cadrul acestei rezervaţii se întâlnesc specii floristice şi faunistice rare.
Aceasta se află în centrul Sectorului glaciar central al masivului Făgăraş acoperind o suprafaţă de 736 ha. Rezervaţia faunistică Arpăşel este constituită din păduri de răşinoase, iar la limita inferioară, păduri de răşinoase în amestec de foioase (fag). Din punct de vedere faunistic capra neagră constituie cea mai numeroasă specie, însă tot în acest areal se mai întâlnesc râsul, lupul, jderul, cerbul, cocoşul de munte şi căpriorul. O posibilitatea de a ajunge în rezervaţie este de la calea ferată Sibiu - Braşov cu staţia Arpaşul de Jos. Cu automobilul se poate ajunge din E68 -Şoseaua Sibiu - Braşov - comuna Arpaşul de Jos - apoi pe Transfăgărăşan - trasee marcate.
Monument al naturii ce cuprinde elemente de valoare paleontologică deosebite, numeroase elemente minerale, rocile sedimentare fiind alcătuite din corpurile fosile ale mai multor specii de plante şi animale. Cele mai interesante fosile sunt reprezentate de fragmentele de peşti, reptile, oase de crocodili şi rechini. Rezervaţia se găseşte în partea sud-estică a localităţii Turnu-Roşu, străbătută de Valea Sadului, însumând o suprafaţă de 60 ha.
24
Rezervaţia Naturală Dealul Zakel s-a format în urma evoluţiei milenare a acţiunii factorilor geomorfologici şi climatologici. Aceasta se află în apropierea localităţii Slimnic şi se înalţă cu cca. 100 m deasupra Văii Şarba, ocupând o suprafaţă de 11 ha. Această rezervaţie reprezintă o varietate prin prezenţa unei flore şi faune caracteristice zonei de stepă euro-siberiană. Se întâlnesc numeroase specii de plante din familii diverse. Acest habitat găzduieşte o serie de specii de animale, aici existând peste 400 specii de insecte.
Reprezintă un monument al naturii de valoare paleontologică, cunoscut şi sub denumirea de Piatra Broaştei.Acesta este situat pe Valea de Argint, la aproximativ un km sud-vest de localitatea Cisnădioara. Monumentul se întinde pe o suprafaţă de 0.9 ha şi cuprinde elemente de şisturi cristaline şi numeroase fosile.
Situat în lunca pârâului Visa, la sud de satul Haşag, acest monument al naturii reprezintă un fenomen geologic şi geomorfologic de interes ştiinţific cu valoare peisagistică şi turistică mai ales prin relieful pseudovulcanic remodelat în timp.Prezenţa vulcanilor noroioşi în această zonă explică structura geologică şi existenţa masivului de sare din adânc prezentă pe o mare suprafaţă a Transilvaniei.
Canionul este situat în apropierea comunei Mihăileni pe o suprafaţă de 15 ha. Canionul începe din locul cunoscut sub numele de "Mestecenii lui Drăgan". Desfăşuraţi pe o suprafaţă de jumătate de km de-a lungul malului stâng al pârâului Calva,
25
pereţii laterali ating 20 m înălţime ceea ce-i conferă un aspect spectaculos cu valoare geologică.
Monumente naturale de valoare geologică şi peisagistică reprezentând stânci care se disting prin formă, dimensiuni şi locul în care sunt situate."Masa Jidovului" şi "La Grumazi" se găsesc la sud-vest de comuna Jina şi la cca. 10 km de "Pintenii din Coasta Jinei", aflaţi pe malul pârâului Sihoi la nord-vest de comuna Jina.
26
Staţiunea Ocna Sibiului, denumită şi litoralul Ardealului, este situată la o altitudine de 400 m faţă de nivelul mării în partea nord-vestică a Depresiunii Sibiului, la 15 km de orasul Sibiu. Zona se încadrează în climatul temperat continental de deal şi de podiş cu unele nuanţe locale (inversiuni de temperatură iarna, calm atmosferic, insolaţie puternică), particularităţi climatice care au un rol important în prevenirea şi tratarea unor boli. Ocna Sibiului a fost prima dată atestată documentar în anul 1263 deşi zona este locuită încă din vremea dacilor. Procesul de transformare a minelor în ochiuri de apă sărată a fost continuu şi inevitabil. Minele au fost abandonate rând pe rând, în ciuda eforturilor susţinute ale minerilor, apa de ploaie şi pânza freatică având câştig de cauză în final. În timp, sub influenţa factorilor climaterici, prăbuşirea pereţilor devenea un fapt iminent, salinele transformându-se în lacurile de astăzi, principala atractie a statiunii. Proprietaţile curative ale apei sunt mentionate pentru prima dată în anul 1598 când ambasadorul Împăratului Rudolf al II-lea a descoperit efectul terapeutic al lacurilor, când în drum spre Constantinopol poposeşte aici pentru a face băi. În anul 1820, medicul Pataky Samuel, face o analiză a apei din punct de vedere chimic, dovedind astfel, în mod ştiinţific, puterea vindecătoare a apei datorită diferitelor elemente terapeutice existente. La Ocna Sibiului se tratează, cu rezultate deosebite, bolile aparatului locomotor, reumatismele degenerative cronice, preartrozele şi artrozele, spondilozele, precum şi diferite afecţiuni ginecologice. Elementul hidrologic este bogat reprezentat prin salba de lacuri ce însumează o suprafaţa hidrologică de 35.700 metri pătraţi şi un volum de 265.700 metri cubi. Cele mai importante lacuri sunt: „ ", declarat monument al naturii,
27
cu cel mai puternic fenomen de heliotermie, „ " care are 160 m adâncime fiind cel mai adânc lac antroposalin din România şi „ ”, lacul cu cea mai mare salinitate din statiune,(310 g/l salinitate). În prezent Complexul Balnear Ocna Sibiului este refăcut în întregime, în urma unui proces intens de restaurare ce a urmat îndeaproape linia arhitectonică originală a arhitecţilor vienezi (doar pavilionul central a fost demolat din cauza stării avansate de degradare în care ajunsese nemaiputând fi astfel restaurat)
4.2
Păltinişul este o opţiune interesantă pentru un weekend prelungit destinat sporturilor de iarnă sau plimbărilor prin rezervaţia Iezerele Cindrelului la faimoasele lacuri glaciare. Odată ajuns la Păltiniş, nu ai cum să te plictiseşti. Poţi să schiezi, să urci crestele împădurite din apropiere pe trasee accesibile sau doar să admiri panorama care ţi se deschide în faţă. Poţi să vizitezi Schitul şi Casa memorială Constantin Noica. Fie că stai o zi sau o vacanţă intreagă, un lucru este sigur: te vei bucura, te vei simţi bine iar Păltinişul îţi va rămane mult timp în inimă. Staţiunea a fost întemeiată de Societatea Carpatină Ardeleană a Turiştilor - SKV (Siebenbürgischer Karpatenverein) în 1894 fiind cea mai veche staţiune montană din România. Staţiunea este situată pe coasta de nord-est a munţilor Cindrel (Carpaţii Meridionali), în mijlocul unei păduri de conifere, la 32 km SV de Sibiu, de care este legată printr-o şosea modernizată. Este staţiunea montană situată la cea mai mare altitudine (1442m) din ţară. Climatul montan, cu aerul ozonat, recomandă staţiunea pentru tratarea asteniilor, a bolii Basedow, a sechelelor pulmonare, surmenaj, hipertiroidie benignă. Temperatura medie anuală este de +4 grade Celsius (media lunii iulie este de 12 grade C, iar a lunii ianuarie de - 6 grade C). Ploile sunt frecvente, dar de scurtă durată, iar stratul
28
de zapadă este prezent 120 zile pe an. Un fenomen meteorologic frecvent întâlnit la Păltiniş este inversiunea temperaturii. Condiţiile de schi sunt excelente începând din decembrie şi până în aprilie. Pârtiile din staţiune sunt accesibile pentru toti împătimiţii sporturilor de iarnă. Din nucleul iniţial de vile staţiunea conservă Casa turiştilor (1894), Casa medicilor (1895), Sala Monaco (1898) şi încă o vilă, toate declarate monumente istorice. Un important obiectiv turistic în staţiune îl constituie Schitul, o biserică de lemn ridicată în deceniul trei al secolului XX unde se află mormântul filozofului român Constantin Noica. Lăcaşul de cult a fost ctitorit de mitropolitul Nicolae Balan şi are hramul 'Schimbarea la Faţă a Domnului' şi beneficiază de o catapeteasmă realizată între 1944-1945 de Constantin Vasile în stil neobizantin. Fresca este opera lui Ovidiu Preotescu. Bisericuţa a fost ridicată cu meseriaşi din Răşinari. Dintre obiectele de valoare păstrate în biserică se numară icoana Sf. Paraschiva datată 1904 şi o Psaltire din aceiaşi perioadă.
Mărginimea Sibiului este o zona etnografică unică în România situată la vest de Sibiu, limitată la sud de valea Sadului şi la nord de valea râului Sălişte, ce cuprinde 18 localitati: Boiţa, Sadu, Râu Sadului, Tălmaciu, Tălmăcel, Răşinari, Poplaca, Gura Râului, Orlat, Fântânele, Sibiel, Vale, Sălişte, Galeş, Tilişca, Rod, Poiana Sibiului şi Jina. Pozitia geopolitica a zonei, situată la graniţa de sud a Transilvaniei cu Ţara Românească şi în proximitatea Sibiului, puternic centru meşteşugăresc şi comercial, au oferit Mărginimii Sibiului câteva trăsături definitorii. Localităţile şi-au dezvoltat o economie mixtă, bazată pe agricultură, creşterea animalelor şi meşteşuguri tradiţionale, cu pondere deosebită pe oierit. Cea mai mare parte a satelor din zonă au păstrat puternice tradiţii spirituale şi etno-folclorice. Deşi progresiv 29
construcţiile moderne le-au înlocuit pe cele vechi tradiţionale, atmosfera în Mărginimea Sibiului a rămas neschimbată. Costumele de sărbătoare de o eleganţă rară, brodate în negru şi alb sunt purtate cu mândrie de sărbători iar meşteşugurile moştenite din moşi stramoşi sunt practicate cu succeş şi azi. Încă din cele mai vechi timpuri, aceste populaţii de oieri au fost şi sunt maeştri în prelucrarea lânii şi a pieilor. Pe aceste meleaguri aveţi posibilitatea să găsiţi biserici vechi, muzee (Muzeul Sibiel, unde există cea mai mare colecţie de icoane pe sticlă din Europa, Muzeul Sătesc Răşinari, ce cuprinde piese uzuale din ceramică, mobilier pictat, obiecte gospodăreşti şi meşteşugăreşti, Muzeul din Galeş, cu o impresionantă colecţie de costume populare şi Muzeul Parohiei Ortodoxe din Saliste, ce cuprinde obiecte şi cărţi vechi de cult), case memoriale şi construcţii tradiţionale ţărăneşti. Cu timpul, Mărginimea Sibiului a devenit un punct important al turismului rural românesc, aici dezvoltându-se numeroase pensiuni ce vă pot oferi condiţiile necesare petrecerii unui sejur de neuitat. Atmosfera tipic ţărănească, păstrarea intactă a tradiţiilor şi obiceiurilor, ospitalitatea sătenilor măresc atractivitatea pentru aceste locuri.
30
