1
Oliver Lustig - supravie uitor uitor Birkenau-Auschwitz 1. Va rog sa ne creionati citeva portrete de SS-isti, ca sa ne putem imagina cum aratau acele bestii, cum gindeau acei criminali care s-au lepadat de tot ce-i omenesc dar se considerau „oameni superiori”. ................................ 1 2. In ce consta esenta teoriei teoriei naziste a rasismului? Ce progaga ea? .................. 16 3. Care a fost cea mai teribila si constanta suferinta in lagarele de concentrare prin care ati trecut? ..................................................................... 19 4. Descrieti, va rog, cum se desfasura selctionarea pentru camerele de gazare in lagarul in care ati fost ................................................................. 21 5. Este adevarat ca in unele lagare s-au facut „experiente pe oameni vii”? vii”? ....... 23 6. La ce se refera, ori mai precis ce anume vrea sa spuna, ori sa ascunda atit de frecvent folositul cuvint „Sonderbehandlung”? ................................... 26 7. In lagarele prin care ati fost, ati intilnit si oameni apartinind apartinind altor nationalitati? .................................................................................................... 28 8. Care pot fi motivele si scopul actiunilor de contestare a insasi existentei camerelor de gazare? ....................................................................................... 30 9. Ce era mai greu in lagarul de concentrare? Sa traiesti sau sa mori? ............... 36
Întrebare: Vă rog să ne creionai câteva portrete de SS-işti pentru a ne putea imagina cum arătau acele bestii, cum gândeau acei criminali care s-au lepădat de tot ce-i omenesc dar se considerau „oameni superiori”. Răspuns: HIMMLER Călău prin vocaie, Heinrich Himmler organiza asasinatele din pasiune şi calcul. Contrar lui Göring, nu-i pl ăcea să se afişeze în public, s ă facă paradă de ranguri, titluri, decora ii şi bogăiile jefuite. Instalat în camera nr. 318, la etajul IV, în faimoasa cl ădire de pe Prinz Albertstrasse nr. 8, din
2
Berlin, dirija asasinatele – de la uciderile individuale pân ă la exterminările în masă – în toată Europa şi chiar pe celelalte continente. Îşi privea subordonaii cu ochi fic şi, acoperii de lentilele pince-nezului, şi le ordona – în timp ce- şi mângâia mustăcioara – locul, propor iile şi ritmul extermin ărilor. Uneori avea senzaia că sângele victimelor îl stropesc, îl mânjesc. „Inima lui de măcelar”, cum i-o caracterizase unul din fondatorii partidului nazist, Gregor Strasser, nu se sinchisea; îl deranja totu şi, pedant cum era, c ă cineva ar putea observa petele de sânge de pe trupul s ău. De aceea, locul s ău preferat pentru studierea dosarelor şi hotărârea execuiilor nu era camera nr. 318 de la etajul IV, ci un apartament compus din dou ă mici încăperi amenajate la subsolul aceleiaşi clădiri. Îşi aroga descoperirea c ă asasinatele cu cât sunt de propor ii mai mari cu atât se cer ini iate, planificate şi dirijate mai pe ascuns, în tain ă. Nu avea nici 30 de ani când, în 1929, s-a coco at în vârful SS-ului. În 1927, la întemeierea sa, Schutz-Staffel -ul, SS-ul, cuprindea abia 280 de membri. Peste doi ani, num ărul lor crescuse la 52 000. Heinrich Himmler a f ăcut apoi din SS cea mai monstruoas ă institu ie de teroare, un aparat de ucidere cu zeci şi zeci de ramifica ii, dispunând de o armat ă de ucigaşi ce ajunsese la câteva sute de mii. Acaparase şi înglobase Gestapo-ul şi SD-ul, toate organismele, şi nu erau puine, ce se ocupau de supravegherea şi lichidarea oamenilor care aveau, erau denun ai ori b ănuii c ă au în cap alte idei, alte gânduri decât cele debitate de Führer . La baza SS-ului a pus dou ă principii: selecia rasială şi supunerea oarbă. Cel care va fi necredincios, fie numai cu gândul, va fi izgonit din SS şi vom avea grijă – amenina lugubru Himmler – să dispară din lumea celor vii. Ober -c -călău peste o armat ă de călăi, Himmler î şi asumase o grămadă de funcii; Reichsführer SS, şef al Gestapo-ului, ministru de interne, Reischsleiter al partidului nazist, comandant- şef al grupului de armate Vistula … Dar funcia lui cea mai de temut, pentru care to i din Reich, inclusiv toi potentaii, tremurau în fa a lui era alta: Heinrich Himmler reprezenta „ochii, urechile şi biciul” lui Hitler. Participant şi părtaş la „ Bierputsch” -ul din 9 Noiembrie 1923, s-a apucat, de pe atunci, s ă întocmească liste de dosare. În şira la nesfârşit numele adversarilor lui Hitler. Începând cu 1929, ajuns Reichsführer SS, a condus nemijlocit toate asasinatele, ciocnirile şi răfuielile cu cei care se opuneau nazismului. După venirea la putere a lui Hitler, Himmler şi-a continuat cu zel sporit meseria.
3
Adept al unei r ăfuieli de propor ii, bruşte şi radicale cu to i adversarii poteniali ai Führer -ului -ului şi ai lui personal, s-a num ărat printre ini iatorii itelor lungi ” (30 Iunie 1934). SS-iştii şi Gestapo-viştii, faimoasei „nop i a cu itelor în echipe de câte doi, sunau la u şa cabinetelor de lucru sau a apartamentelor unor generali şi foşti miniştri, directori şi avocai, politicieni şi nazişti care cunoşteau prea multe despre trecutul mi şcării şi nu-şi ineau gura. SS-iştii şi Gestapo-viştii aşteptau să li se deschidă uşa şi, în loc de salut, ap ăsau pe trăgaci. Lăsau victimele să se zbată pe covor într-o balt ă de sânge şi ei plecau repede. Nu că le era frică. Dar aveau multe cabinete şi apartamente la care trebuiau să sune. Listele cu adrese fuseseră alcătuite din vreme. Himmler şi-a perfecionat această îndeletnicire toat ă viaa. Întocmea dosare despre toi şi despre toate. Despre vârfurile ierarhiei naziste, despre şefii mai mari şi mai mici, despre oameni de rând. În aceste dosare se înregistra totul. Cine cu cine se întâlne şte, când, unde şi ce vorbeşte. Cine ce slăbiciune are, ce aventuri extraconjugale a avut; cui îi plac banii, cui jocul de c ări, cui femeile. Cine a ascuns o urmă de impuritate în sânge, chiar dac ă acel sânge „străin” a pătruns cu trei sau chiar cu patru genera ii în urmă. Cu aceste dosare, Himmler esea intrigi, şantaja, teroriza, stăpânea. Era cel mai temut din Reich, după Hitler. Marea pasiune a lui Himmler , pe lângă multiplele treburi poli ieneşti, bermensch-ilor. A conceput a fost şi a rămas apărarea „purităii sângelui” bermensch SS-ul „ca un centru de iradiere a rasei pure.” O fat ă pentru a se putea căsători cu un simplu SS-ist sau cu un subofi er trebuia să dovedească ascendena sa ariană până în 1800 şi până în 1750 dacă vroia să devină soia unui ofier din SS. Pentru a gr ăbi înmulirea rasei a fost gata s ă introducă poligamia şi a aprobat ca la Birkenau, Häftling-ii să fie supuşi unor degradante şi chinuitoare experien e ce urmăreau sporirea fertilit ăii femeilor germane. Şi tot sub pretextul ap ărării sângelui şi rasei pure s-a ocupat nemijlocit de organizarea lagărelor de concentrare, de buna func ionare a tuturor fabricilor morii. A iniiat şi patronat toate experien ele pe oameni vii. Mai mult, îi plăcea să fie considerat chiar autorul unor idei inedite în materie. Urm ărind experienele lui Rascher, la Dachau, de îngheare a oamenilor, a sugerat ca readucerea lor la via ă să se încerce prin obligarea a câte două femei goale să se lipească de trupurile congelate ale victimelor. În acest scop a dispus s ă se trimit ă la Dachau deinute din lag ărul de femei de la Rawensbrück . A inspectat personal KZ Birkenau şi a urmărit prin vizet ă cum se sufocă deportaii în camerele de gazare; la Mauthausen a asistat la o execu ie în masă prin împuşcare; după ce a vizitat Rawensbrück -ul, -ul, s-a introdus şi în acest lagăr de femei metoda împu şcării în ceaf ă; zilnic, cel puin 50 de
4
deinute trebuiau exterminate astfel. inea legături directe şi permanente cu comandanii principalelor lag ăre de concentrare. Anii treceau, lag ărele se înmuleau, exterminările se amplificau. El participa nemijlocit la ele şi le urmărea cu aceeaşi insensibilă „inimă de măcelar”, cu aceeiaşi ochi ficşi, ascunşi sub lentilele pince-nez-ului, mimând acelaşi zâmbet dulceag în timp ce- şi mângâia mustăcioara. Se simea călit. Se adersa emfatic, arogant SS-iştilor; „ Majoritatea dintre voi ştie ce înseamnă 100 de cadavre a şezate unul lâng ă altul, 500 sau 1 000 de cadavre. Am rezistat la aceasta pân ă la capă t ... Aceasta ne-a c ă lit lit ”. ”. În realitate, când a ajuns la cap ăt, când Reich-ul s-a prăbuşit, călitul Ober -c -călău a luat-o la fug ă ca un iepure; a încercat s ă se ascundă ca un laş. Şi-a ras mustăcioara pe care o mângâia cu atâta tandre e când asista la execuii, şi-a aruncat pince-nez-ul prin lentilele c ăruia privea cu ochi fic şi, de plumb, cum se zbat în chinurile mor ii Häftling -ii asfixiai şi şi-a legat un ochi cu o band ă de pânză neagră; dar pe trup simea mai tare ca oricând pete de sânge şi-l chinuia ideea c ă acele pete de sânge s-ar putea vedea prin uniforma lui neagr ă de Reichsführer; brusc, a rupt-o de pe el şi s-a îmbrăcat cu nişte pantaloni civili, cu o tunic ă de simplu soldat al Wermacht -ului -ului şi a pornit-o spre apus, în mijlocul unui torent de refugia i. O viaă întreagă a minit, a înşelat şi s-a pref ăcut. Era sigur că-i va reuşi şi de data aceasta să mintă, s ă înşele, să se prefacă. Ajuns în faa unui post de control britanic, s-a gr ăbit să întindă un bilet de liber ă trecere pe numele de Heinrich Hitzinger. Era sigur de sine, biletul era nou nou . Or, tocmai acest lucru a generat suspiciune. În mul imea aceea pestriă, aproape toi erau f ără acte. Până la clarificare a fost trimis în cel mai apropiat lag ăr şi închis într-o celulă. S-a lăsat percheziionat, dar, când i s-a spus s ă deschidă gura, a zdrobit brusc între din i o fiolă de cianură şi, peste câteva secunde, Ober -c -călăul în faa căruia a tremurat o ară, o Europă întreagă - era întins pe cimentul celulei, cu picioarele pu in chircite, ca orice câine otr ăvit.
EICHMANN Numărul criminalilor de r ăzboi care şi-au mânjit nemijlocit mâinile, trupul întreg şi conştiina cu sângele a milioane de evrei nevinova i este extrem de mare. O ierarhizare a lor este imposibil ă. Pe „cea mai de sus” treaptă a josniciei şi mârşăviei stă, f ără îndoială, Adolf Eichmann, locotenent-colonelul în SS, fostul şef al seciei IV.B.4 însărcinat cu „rezolvarea definitiv ă” a problemei evreie şti. Şi-a consacrat întreaga carieră asasinatelor; n-a avut alt scop în via ă decât moartea. A acionat cu atâta convingere şi însufleire, încât la apropierea pr ăbuşirii Reich-ului, când până
5 şi criminali de talia lui Himmler încercau s ă ascundă urmele f ărădelegilor ri zâmbind în mormânt cu săvârşite, Eichmann declara emfatic: „Voi să ri
satisfac ia ia că am pe con ştiin ă cinci milioane de evrei ” Dimensiunile halucinante ale asasinatelor pe care le-a organizat nemijlocit nu l-au speriat niciodată. Se liniştea şi î şi liniştea colaboratorii: „O sut ă de mori reprezintă o catastrof ă; cinci milioane – o cifr ă statistic ă”. S-a pregătit pentru îndeplinirea macabrei misiuni cu sârguin ă, cu meticulozitate tipic nazist ă. A f ăcut, prin 1937, o c ălătorie în Palestina pentru a studia la fa a locului iudaismul. A solicitat oficial fonduri pentru a învăa ebraica cu un rabin. Instalat la Berlin, în cl ădirea de pe Kurfürstenstrasse nr. 116, la etajul II, în camera oglinzilor, Eichmann devine principalul expert al Reich -ului în probleme evreieşti, şeful absolut al tuturor evreilor din Europa, având dreptul şi sarcina să-i descopere, să-i izoleze, să-i deporteze şi să-i lichideze pe toi care trăiesc în Reich, în ările cotropite de el şi în cele de sub influen a acestuia. Cu două decenii mai târziu, închis într-o cu şcă de sticlă incasabilă, Eichmann a încercat să se eschiveze de la gravele acuza ii ce i se aduceau (mărturiile scrise prezentate la proces cânt ăreau 330 de tone), f ăcând pe modestul, repetând la nesfârşit că a fost un om mărunt, neînsemnat, un simplu şi umil executant. Dar atunci, când era şef pe Kurfürstenstrasse nr. 116, f ăcea pe grozavul. Era nelipsit de la dejunurile oferite zilnic de Himmler principalilor s ăi colaboratori. În timp ce se aprecia calitatea caşcavalului, aroma fructelor sau t ăria coniacului, se discuta şi eficiena diferitelor metode de exterminare în mas ă. Eichmann î şi etala cunoştinelor în materie şi spiritul de ini iativă direct în faa lui Kaltenbruner şi a lui Himmler. Când la 31 Iulie 1941, Göring i-a cerut în scris lui Heydrich s ă facă propuneri privind organizarea şi asigurarea „rezolv ării definitive” a problemei evreieşti, a devenit evident c ă detaşamentele speciale existente nu puteau face faă ritmului şi dimensiunilor extermin ării preconizate. Se căutau răspunsuri cu febrilitate la trei întreb ări: a) care să fie modalitatea exterminării? b) unde s ă aibă loc? c) cum să fie transportate victimele la locul supliciului? Eichmann s-a putut lăuda că le-a rezolvat pe toate trei. În acest scop, nu s-a cruat. A dovedit mult ă tenacitate. Înainte de a decide, s-a deplasat personal de două ori în Polonia. Prima dat ă a asistat, la Lodz, la o gazare în masă cu gaze de eşapament. A mărturisit la proces: „ Într-o încă pere, care, dacă îmi amintesc bine, a fost de 5 ori cât aceasta, evreii au trebuit s ă se dezbrace, apoi a sosit un camion care s-a oprit în fa a unei intr ă ări. ri. Am
6
deschis u şa camionului. Evreii, în pielea goal ă , au trebuit să urce în camion”. Eichmann a urmărit camionul cu ma şina personală şi după cum a declarat în continuare: „camionul s-a oprit lâng ă un şan lung, s-au deschis u şile şi în şan au început s ă fie aruncate cadavre. P ă reau reau încă vii, atât de flexibile le erau membrele ... Am mai v ă zut cum un civil le smulgea, cu un cle şte, din ii ii de aur din gur ă ă ... Apoi, deprimat, m-am urcat în ma şină ...” „Deprimarea” aceasta însă i-a trecut repede. Înc ă în toamna aceluiaşi an s-a deplasat la Auschwitz pentru a se sf ătui cu Höss, comandantul acestui lagăr, despre „cum s-ar putea duce la bun sfâr şit exterminarea total ă a evreilor din Europa ”. În 1946, Höss, înainte de a fi spânzurat, a declarat în scris: „ Potrivit pă rerii rerii lui Eichmann, asasinarea oamenilor în camere de baie cu monoxid de carbon ar necesita procurarea unor instala ii ii complicate, inând inând seama de masele de oameni care urmeaz ă să fie asfixiate, iar procurarea gazului, ar fi foarte grea .... Eichmann se interesa de un asemenea gaz care se poate procura u şor şi nu necesita instala ii ii speciale ... Am calculat împreun ă că , inundând cu gaz potrivit înc ă perile la dispozi ie, ie, s-ar putea extermina simultan 800 de persoane ”. Înainte de a fi spânzurat, în cu şca sa de sticlă incasabilă Eichmann şi-a impus, şi a reuşit, să asculte cu calm, indiferent, acuza iile. Muşchii feei sau supus. Numai mâinile nu şi le-a putut st ăpâni; degetele îi zvâcneau spasmodic. Da, mâna dreapt ă, cea care atât de hot ărât a ridicat-o în aer, Birkenau), arătând unde să se întindă cel mai mare lagăr de exterminare ( Birkenau unde să fie amplasate crematoriile, acum nu-l mai asculta. Laş, copleşit de probele zdrobitoare, Eichmann repeta cu neruşinare: „nu-mi amintesc ... nu ştiu, nu cunosc .... n-a intrat în competen a mea ... a trebuit s ă execut ... purtam uniform ă , trebuia să mă supun ... “. În realitate, atunci când purta uniforma SS se simea atotputernic. Şi era. Ca împuternicit special al lui Heydrich pentru „solu ia finală”, el a fost, în fapt, executorul oficial al planului de exterminare a evreilor din Europa. Aşa cum l-a caracterizat Kurt Becher, împuternicitul lui Himmler pentru faimoasa tranzac ie „Marf ă contra sânge”, „ Nu Eichmann a fost tat ă ăl spiritual al planului (de exterminare a evreilor nn), dar el a fost executorul fanatic al acestuia .” Sosit la Viena, imediat dup ă Anschluss, ine un discurs: „ Acum, desigur, fiecare evreu ştie că i-a sunat ceasul ” şi telegrafiază la Berlin: „ Îi in total în mâinile mele ”. La Therezienstadt declară: „ Listele cu numele in evreilor deceda i constituie lectura mea preferat ă ă.” .” În 1939, sosind la Praga, ordonă: „Evreii trebuie s ă plece. Şi încă repede.” A doua zi, primul convoi de evrei cehi pleca spre un lag ăr de concentrare.
7
În fanatismul s ău, Eichmann urmărea cu aceeaşi scrupulozitate sadică lichidarea unor indivizi care erau pe punctul de a fi exceptai, ca şi a unor mari colectivităi. Nu se lini ştea până nu-i ştia pe to i evreii depistai, trimişi spre camerele de gazare. „Eu am organizat doar transporturile – a încercat să se apere Eichmann când s-a aflat pe banca acuza ilor. Accept că le-am şi pornit. Da, am ştiut ş şi unde se vor opri. Dar ce-s eu vinovat de ce s-a întâmplat dup ă ce s-au oprit trenurile pe ramp ă ? Lagă rele rele nu-mi erau subordonate. Lag ă rele rele n-aveau nimic comun cu sec ia ia pe care o conduceam. Eu m ă ocupam doar de transmutare, de cur ă irea spa iului, iului, de ritmicitatea transporturilor, de ă irea sosirea lor la timp pân ă în poarta lag ă relor. relor. După aceea, dincolo de ramp ă , dincolo de poart ă ă , au r ă ăspuns spuns şi trebuie s ă r ă ăspund spund ă ă al iiii.” În realitate, Eichmann ştia mai bine ca oricare altul din ierarhia SSului ce se întâmpl ă dincolo de porile KZ -urilor, -urilor, în dosul sârmelor s ârmelor ghimpate. El personal a dat dispoziii comandantului lag ărului Birkenau-Auschwitz pentru folosirea gazului Zyklon B şi, din 1942 pân ă în 1944, a asigurat cantitatea de gaz necesară asfixierii milioanelor de deporta i. De altfel, Eichmann însuşi a mărturisit într-un interviu imprimat pe bandă de magnetofon înainte de a fi arestat: „ Eu n-am fost un oarecare. Am fost cineva. Am ştiut ce vreau. Am avut convingeri. Am ac ionat ionat a şa cum mia dictat con ştiin a. a. Am fost o personalitate. I –am influen at at şi pe al ii, ii, Rudolf Höss mi-a fost recunoscă tor tor că l-am ajutat şi îndrumat. I-am dat siguran ă . I-am inoculat convingerea c ă serve şte o mare cauz ă .... Mi se imput ă rii ă că am aprobat, c ă am contribuit la introducerea gaz ă rii moderne în mas ă , dar nimeni nu se gânde şte câ i SS-i ş şti am salvat de la degradare, i-am ferit de sentimentul c ă sunt ni ş ii, şte asasini ordinari, pe al ii, mai slabi de înger, i-am salvat de la ve şnicele mustr ă ări ri de con ştiin ă , inevitabile în condi iile iile asasină rii rii rudimentare de dinainte de construirea crematoriilor la Birkenau la Birkenau. Eu n-am ucis. Mi se imput ă r. Într-adevă r, r, l-am ă moartea unui tân ă r. izbit de câteva ori cu o bât ă . Ce sunt eu de vin ă dacă reprezentan ii ii acestei rase degenerate n-au pic de rezisten ă , mor ca mu ştele.” La proces, Eichmann a chelălăit ca un câine speriat: „ Am fost doar o mică roti ă ă în marele mecanism ”. Adevărul este că el însuşi a conceput, a pus la punct şi a asigurat func ionarea impecabilă a mecanismului exterminării în lag ărele de concentrare. Sincronizând cu sânge rece durata de asfixiere a unei serii în camerele de gazare şi capacitatea de absorb ie a lagărelor cu mărimea convoaielor de deporta i şi posibilităile de transport ale căilor ferate. Experien a de „înalt funcionar al mor ii” dobândită în
8
Austria, Cehoslovacia, Polonia etc. a valorificat-o cu o însp ăimântătoare duritate în Ungaria şi în teritoriile ocupate de horthy şti. Cu toate greutăile războiului, Eichmann obine de la guvernul horthyst 110 trenuri cu câte 40 – 50 vagoane şi, în mai puin de două luni, numai între 14 Mai şi 9 Iulie 1944, trimite spre Auschwitz 431.351 de evrei. La un moment dat, diagrama deport ărilor e pusă în pericol. La 2 Iunie 1944, englezii şi americanii bombardeaz ă principalele noduri de cale ferat ă. Plecarea spre Auschwitz a transporturilor de deporta i planificate pentru noaptea de 2 spre 3 Iunie se opre şte. Printre acestea şi cel de al 5-lea transport din ghetoul din Cluj, în care trebuia s ă intru şi eu cu întreaga familie. Eichmann spumegă de furie, nu admite nici o dereglare. „ Dacă sunt bombardate liniile ferate, convoaiele s ă plece pe jos”. Se fac eforturi disperate şi, în numai 3 zile, totul reintr ă în normal. La 6 Iunie, trenul cu cel de al 5-lea transport de deporta i din Cluj urmează celelalte „trenuri ale morii” ce gonesc spre Auschwitz. Da, aceasta este realitatea. Pe baza ordinelor lui Eichmann, detaşamentele speciale scotoceau Europa în lung şi în lat, ca nici un evreu s ă nu scape; trenuri nesfârşite porneau din toate col urile bătrânului nostru continent spre Auschwitz , la ordinele lui intrau în func iune camerele de gazare, se aprindeau focurile în crematorii. Semn ătura lui însemna condamnarea la moarte a zeci şi zeci de mii de oameni nevinova i. La proces, procurorul general a fost pe deplin îndreptăit să afirme: „Eichmann este la fel de vinovat ca şi cum el însu şi ar fi spânzurat, ca şi cum ar fi biciuit cu propria lui mân ă , ca şi cum el ar fi gonit victimele în camerele de gazare, ca şi cum el le-ar fi împu şcat în ceaf ă ş ă şi aruncat în urile pe care tot ele au fost obligate s ă ş şan urile ă şi le sape cu câteva clipe înainte.”
HÖSS SS-iştii din Totenkopfeinheiten (unităi „Cap de mort”) au fost ni şte ucigaşi. Au ucis to i, f ără excepie. Unii cu ură, alii cu nepăsare. Au ucis din sadism sau din plăcerea de a vedea cum âşneşte sângele, din invidie neputincioas ă, spirit de r ăzbunare sau pentru a- şi refula rat ările anterioare; din obişnuină sau din dorina de a urca în ierarhie. Cei mai mul i dintre ei însă au practicat asasinatul ca pe o meserie: cu inventivitate, cu calm, cu meticulozitate. Prototipul acestora a fost SS-Standartenführer- ul Rudolf Höss, comandantul lagărului Birkenau-Auschwitz .
9
Zilnic asista la câteva execuii, urmărea ordinea în care coloanele de deinui se târau de la ramp ă spre camerele de gazare sau inspecta cum funcionează crematoriile, apoi trecea pe la locuin a sa aflată în incinta lagărului, să-şi vadă soia şi copii. Stătea doar câteva minute. Avea multe treburi. Abia seara târziu, când se convingea c ă toate transporturile de deinui au fost triate dup ă indicaiile sale, că toi cei inapi pentru muncă au fost lichidai, că nici un copil pân ă la 14 ani n-a r ămas în viaă,se întorcea, în sfârşit, acasă şi se juca în tihn ă cu cei cinci copila şi ai săi. Rudolf Franz Ferdinand Höss s-a n ăscut în 1900 la Baden-Baden. La 15 ani a plecat voluntar pe front. La 17 ani era cel mai tân ăr subofier din armata Kaiser -ului. -ului. În 1923 se afla deja în închisoare. Noaptea, într-o pădure, după un chef monstru, a ucis împreun ă cu ali camarazi un tânăr. Deşi condamnat la 10 ani, dup ă o deteniune de 6 ani a fost amnistiat. Cu aceste antecedente, la insistenele lui Himmler, intr ă în 1934 în SS. Începe de jos: Blockführer la Dachau. Ca toi SS-iştii plini de zel criminal, cunoaşte o ascensiune fulger ătoare. Peste 4 ani este comandant adjunct la Sachsenhausen, iar peste ali doi, la 1 Mai 1940, este numit comandant al celui mai mare lag ăr de exterminare: Birkenau-Auschwitz . Mai trec trei ani şi este promovat în centrala lag ărelor de concentrare. Alegându-şi asasinatul drept meserie, Rudolf Höss, în depoziia sa f ăcută în închisoare, descrie calm, cu sânge rece, f ără jenă şi remuşcări, cu satisfacia lucrului bine f ăcut, cum a organizat el exterminarea pe band ă rulantă, ce perfecionări substaniale a adus în compara ie cu procedeele primitive, insuficient de eficace pe care le-a studiat la Treblinka. A înlocuit gazul monoxid cu Zyklon B, acid cianhidric cristalizat, mult mai puternic şi mai eficace; a construit camere de gazare de 10 ori mai mari (la Treblinka existau 10 camere în care nu înc ăpeau mai mult de 200 de oameni, pe când într-una singur ă construită de el intrau deodat ă 2 000); a ridicat crematorii utilizând o tehnic ă modernă, la zi. Höss nu se sfieşte să se plângă, în depoziia sa, cât de greu era Rudolf Höss să fii asasin-şef la Birkenau: „Eram obligat s ă particip la toate etapele. Ziua sau noaptea, trebuia s ă fiu de fa ă la primirea în lag ă r, r, trebuia să asist la arderea cadavrelor, la scoaterea din ilor, ilor, la t ă iatul pă rului, rului, să fiu ore ă iatul întregi martorul tuturor acestor groz ă vii. vii. Trebuia s ă suport, ore întregi, mirosul îngrozitor, de nedescris din timpul dezgrop ă rii rii cadavrelor din gropile comune şi din timpul arderilor. Trebuia s ă urmă resc resc prin vizor chiar şi moartea celor din camerele de gazare, fiindc ă medicii m-au f ă ăcut cut atent asupra acestui lucru. Trebuia s ă fac toate acestea – pentru c ă eu eram acela asupra că ruia ruia se îndreptau toate privirile, pentru c ă trebuia să le ar ă ăt t tuturor că eu nu sunt numai cel ce d ă ordinele şi stabile şte ce este de f ă ăcut, cut,
10
ci că sunt gata s ă particip eu însumi la toate, a şa cum o ceream celor pe care îi conduceam .” În ciuda „greut ăilor meseriei” asasinul- şef de la Birkenau/Auschwitz reuşea totuşi s ă se consoleze gândindu-se la faptul că familia sa trăieşte f ără griji, pe deplin mul umită. „ Da, familiei mele – recunoaşte el – i-a mers bine la Auschwitz. Fiecare dorin ă pe care au avut-o so ia ia şi copiii mei le-a fost îndeplinit ă ia mea avea ă. Copiii au putut tr ă ăi liberi şi neconstrân şi. So ia paradisul ei de flori ... În timpul verii, copiii se scă ldau ldau în bazinul din gr ă teau în solar. Cea mai mare bucurie a lor era când se ădin dină sau st ă ă teau scă ldau ldau împreun ă cu t ă ticul. Dar acesta avea prea pu in in timp pentru ă ticul. asemenea bucurii copil ă re re şti.” În exercitarea meseriei sale de asasin-şef al celui mai mare lag ăr de exterminare, pe Höss îl deranja nu numai lipsa de timp pentru familie. Uneori i se înfigea ca un ghimpe în inim ă presimirea că banda morii atât de meticulos pusă la punct nu va rula totu şi în vecii vecilor. S-ar putea opri ... şi atunci s-ar termina şi cu viaa f ără griji a familiei sale. ia mea era El notează: „ În timp ce copii no ştri se jucau voio şi, iar so ia peste mă sur sur ă scut, îmi venea adesea în minte ă de fericit ă ă cu ultimul n ă scut, întrebarea: cât va mai dura fericirea voastr ă ?” Höss a contopit până într-atât asasinatul cu o meserie oarecare încât, înapoindu-se din sala tribunalului în celula cel ula sa, a notat: „ Opinia public ă n-are decât să continue netulburat ă ă să mă considere drept un monstru însetat de sânge, un sadic, asasin, a milioane de fiin e omene şti, pentru c ă mul imea imea nu- şi poate face câtu şi de pu in in o alt ă ă imagine despre comandantul de la Auschwitz. Niciodat ă elege că ş ă ea nu va putea în elege şi el a avut o inim ă ş şi că n-a fost un om r ă u.” ă u. SS-Standartenführer- ul Rudolf Höss, pe măsură ce se apropia ziua execuiei prin spânzur ătoare – condamnarea se pronunase la 2 Aprilie 1947 – a început să se autoînduioşeze gândindu-se, în încheierea memoriilor sale, la unele greutăi pe care le-a întâmpinat în exercitarea meseriei de asasin: cere să vezi mun i de „Pute i să mă crede i că nu era întotdeauna o pl ă cere cadavre şi să sim i în permanen ă mirosul trupurilor care ardeau. ”
MENGELE La Birkenau-Auschwitz erau sute de călăi care ucideau direct, cu propriile lor mâini: strangulând, împu şcând în ceaf ă, torturând, injectând fenol în inimi, selec ionând oamenii pentru camerele de gazare, împingândui în cuptoarele crematoriilor.
11
Alte sute ajutau la exterminare. Multe alte sute p ăzeau cu mâna pe automat, zi şi noapte, ca totul s ă se petreacă în cea mai perfect ă ordine. Numele lor nu le-am cunoscut. Unele, câteva, extrem de pu ine, le-am aflat ulterior, dup ă eliberare, din documentele publicate. Numele unui singur c ălău l-am ştiut încă de atunci, acolo , la Birkenau. Al celui mai mare: SS-Hauptsturmführer dr. Josef Mengele. Lagerarzt . Medic-şef al lagărului. Călăii nu puteau fi cunoscu i de toi Häftling-ii. Victimele, asfixiate şi arse în crematoriul numărul 1, n-aveau cum şi când să-i vadă la faă pe călăii crematoriilor 2, 3, şi 4. Nici o victim ă ucisă într-un crematoriu nu a cunoscut zbirii de la celelalte crematorii. Unul singur a fost v ăzut şi cunoscut de toi cei peste 4 milioane de Häftling-i exterminai la Birkenau-Auschwitz , de toi supravieuitorii acestui lagăr: căpitanul SS dr. Josef Mengele. S-a născut la Günzburg, în Bavaria, la 16 Martie 1911. El n-a fost prins în via ă. Dacă ar fi fost prins şi judecat, atunci – în imaginaia mea – peste un milion şi jumătate de Häftling -i ucişi, asfixiai, arşi la Birkenau-Auschwitz sar fi întrupat din cenu şa lor şi ar fi ar ătat cu degetul spre el. Peste un milion şi jumătate de degete, într-un gest încremenit pe veci, ar fi atestat c ă el este SS-Hauptsturmführer dr. Josef Mengele, fostul Lagerarz la Birkenau Auschwitz . Pe peronul Birkenau-ului se opreau, puf ăind din greu, locomotive pornite din oraşele tuturor ărilor Europei cotropite de nazi şti. De-a lungul a patru ani, din vagoanele desferecate au coborât pe acel peron de la cap ătul vieii peste 4 milioane de deporta i. Aproximativ dou ă treimi din cei proaspăt sosii erau exterminai în câteva ore. Câ i şi cine anume tebuia s ă meargă de pe peron direct în camerele de gazare stabilea de cele mai multe ori – indiferent câte trenuri soseau într-o zi sau într-o noapte – unul şi acelaşi: căpitanul SS dr. Josef Mengele. La selecionarea pentru crematoriu a celor l ăsai iniial în viaă stăteam aliniai în front, în pielea goal ă. Cineva trecea prin fa a noastră şi cu mâna dreaptă înmănuşată, orientată spre noi, având patru degete u şor îndoite, indica, mişcând abia perceptibil ar ătătorul, cine s ă iasă din rând, din via ă şi să intre în coloana mor ii, aşteptată cu uşile camerelor de gazare deschise. Acel cineva era de regu şă SS-Hauptsturmführer dr. Josef Mengele. În puterea vârstei, trecuse de 30 de ani, înalt, zvelt, prestant, c ăpitanul SS dr. Mengele venea de fiecare dat ă să selecioneze pus la punct ca pentru o ceremonie: proaspăt bărbierit, uniforma c ălcată impecabil, cizmele lustruite lună, mănuşi fine, din piele de c ăprioară. Pedant, meticulos, niciodat ă grăbit,
12
fredona dezinvolt o melodie şi, cu faa senină, aproape zâmbind, indica, mişcând abia perceptibil ar ătătorul de la mâna dreapt ă ridicată la înălimea umărului şi îndreptat ă spre noi, cine să iasă din rând, din viaă. Îşi mişca degetul firesc, calm, degajat, ca un regizor care face semn unui actor s ă iasă din scenă.
ILSE KOCH Ilse Koch era numele cu care figura în actele de identitate. Ilse îi spunea Karl Otto Koch, b ărbatul ei, comandant al lag ărului de concentrare Buchenwald. Tot Ilse o alintau SS-iştii superiori şi inferiori din comanda lag ărului. Häftling-ii îi spuneau: că ea. ea. A devenit cunoscută în toate lagărele de concentrare şi, ulterior, în eaua de la Buchenwald . Europa şi în întreaga lume sub numele: că eaua Ilse avea multe capricii. Pe cât de extravagante, pe atât de criminale. Şi toate i-au fost satisf ăcute. Îi plăcea să călărească. Un grup de aman i i-a oferit – cadou colectiv – o mânză. A cerut să i se construiască, cât ai bate din palme, un manej. Häftling-ii au lucrat zi şi noapte, izbii f ără întrerupere cu bâtele de c ătre Kapo, cu cravaşele de către SS-işti, să nu slăbească ritmul. 30 de Häftling -i au plătit cu viaa, dar manejul, împodobit cu lambriuri şi oglinzi, a fost gata la termenul dorit. Ilse şi-a putut începe evolu iile admirată de amani şi acompaniată de corul Häftling -ilor înghionti i mereu cu patul puştii să cânte cu mai multă vigoare. Ilse se da în vânt dup ă aur, după bijuterii, dup ă valută forte. Ca să-i satisfacă şi această dorină, bărbatul ei, Karl Otto Koch, comandantul lagărului, a furat asemenea cantit ăi de aur, provenIt din dantura cadavrelor, şi-a însuşit atâtea inele, smulse din degetele victimelor, şi atâia cercei, rupi din urechile deinutelor, încât pân ă şi SS-ul – corupt în to i porii lui, de jos de la ultimul Scharführer până la cel mai simandicos Brigadenführer – s-a simit obligat s ă-l aresteze, să-l judece şi să-l împuşte. Comandanta cobora des printre deinui. Suferinele la care erau supuşi, groaza care li se citea în ochi, ipetele lor de durere o excitau, îi dădeau vitalitate, o f ăceau să se simtă stăpână. O deranja doar mirosul lagărului. Un miros de sânge amestecat cu duhoare de cadavru. Îl sim ea şi după ce părăsea lagărul. Scăpa de el umplându- şi baia nu cu apă, ci cu vin de Madera. Uneori cu lapte. Dar baia în vin de Madera îi pl ăcea mai mult. Îi aâa pielea.
13
elei de la Buchenwald au fost însă, de la bun Marea plăcere a că elei început, şi au rămas bibelourile din piele de om tatuat ă. SS-iştii din comanda lag ărului, de la aman i până la so, vrând să-i intre în gra ii sau să i le plătească, au dezvoltat o adev ărată manufactură a acestor obiecte. Se confec ionau din piele de om învelitori de pudriere şi abajururi pentru veioze, coper i de cări şi portmonee, tocuri de bricege şi mănuşi de damă, fel defel de suveniruri. Pieile jupuite de pe cadavre erau t ăbăcite în baraca nr. 2. Bibelourile confecionate se ofereau cadou înalilor oaspei din SS. Ele constituiau specialitatea lagărului. Invenia-capriciu a Ilsei Koch. Pentru lampa de pe biroul so ului ei, Ilse a pus să se tăbăcească o suprafaă mare de piele de om, s ă se tatueze şi să se confecioneze din ea un abajur unicat. Drept suport a indicat un femur. Considera îns ă că tatuajul f ăcut pe o piele tăbăcită nu se poate compara cu cel natural, adic ă cu cel eaua de la Buchenwald aplicat pe o „piele vie”. De aceea, în colec ia ei, că eaua nu admitea decât obiecte din piele de om tatuat ă „pe viu”. Ştiind acest lucru, SS-iştii şi, îndeosebi doctorul Hoven Wlademar, amantul nr. 1 al Ilsei, analiza cu grijă trupurile despuiate ale de inuilor nou sosii la Buchenwald. Când descoperea „scene artistice” ori simple inscripii tatuate pe diferite pări ale corpului, cazurile erau prezentate Ilsei. Fosta dactilograf ă, angajată la o fabrică de igări, ajunsă comandant ă ă , decidea dacă-i place sau nu tatuajul. Preferin a ei era fatală. Häftling-ului i se ordona s ă se prezinte la infirmerie. Acolo, Karl elei de la Buchenwald , îi f ăcea o injecie cu Beigs, Kapo-ul favorit al că elei fenol în inimă. Încă în aceeaşi zi, cadavrul era dus în sala de disec ie. SSiştii, specialişti în domeniu, jupuiau suprafa a de piele tatuat ă şi o trimiteau la tăbăcit ca apoi să fie oferită Ilsei. Cu cizme de călărie în picioare, cu mănuşi din piele de om în mâna stângă (avea trei perechi şi toate trei erau confec ionate din piele de om eaua de la tatuată „pe viu”), în dreapta cu o crava şă din vână de bou, că eaua Buchenwald se simea curajoasă: era arogant ă şi sfidătoare. În 1947, în fa a tribunalului – a fost judecat ă în zona american ă – i-a pierit curajul şi, pentru a scăpa, a trişat, ca orice cocot ă. Deşi bărbatul ei fusese de mult împu şcat, deşi se afla de mai bine de un an izolat ă într-o celulă a închisorii, ea a r ămas însărcinată şi, în virtutea legilor americane, na putut fi condamnat ă la moarte. După doi ani a fost pus ă în libertate. Ulterior, după constituirea Republicii Federale Germania a fost din nou arestată şi judecată. Condamnată la închisoare pe via ă, s-a sinucis în 1967.
14
AUFSEHERINEN Reprezentantele tipice ale criminalilor nazi şti de sex feminin au fost, incontestabil, die Aufseherinen, gardienele din lagărele de concentrare. Când fostele prostituate, vagaboande, slujnice alungate din case pentru furt, cu copii abandona i în parcuri, buc ătărese dovedite a fi hoae de meserie se vedeau îmbrăcate pentru prima oar ă în uniforma gri-verzuie, impecabil călcată, simeau brusc cum în venele lor zvâcneşte „sângele pur arian de bermensch”, ca în trupul oric ărui SS-ist din Totenkopfeinheiten, unităi SS bermensch” cap de mort. Isterice şi sadice, arogante şi neîndurătoare în cruzimea lor, die Aufseherinen , gardienele din lag ărele de concentrare, batjocoreau, torturau şi ucideau în bătaie pe deinute. Traversau în lung şi în lat lagărul, lovindu-şi ritmic carâmbii cizmelor noi cu crava şa, iar în ochii lor tulburi se învălmăşeau ura, cinismul, dispre ul, setea turbat ă de răzbunare. Pentru trecutul lor murdar, pentru tot ce-au ratat, pentru toate umilin ele pe care leau îndurat trebuiau s ă plătească deinutele din lagăr. Căutau, cu ochi r ăi, femeile slăbite, înspăimântate şi se năpusteau asupra lor. Unele, dimpotriv ă aâate de o invidie s ălbatică, preferau să le calce în picioare pe cele care erau în putere, iar lag ărul nu reuşise să le anuleze întreaga frumuse e. Sadismul şi ferocitatea nici unui SS-ist nu puteau egala cruzimea unei Aufseherin , unei gardiene, cruzime generat ă pur şi simplu de Schadenfreude , ut ă de bucuria r ă ă ut ăcioas cioasă prilejuit ă ă de nenorocirea altuia . SS-istul care bătea un Häftling pentru a-şi potoli furia, dup ă 20, după 40 de minute obosea şi se calma. Cel care lovea pentru a pedepsi, când v edea âşnind sângele victimei considera că scopul a fost atins. Die Aufseherin , gardiana care bătea o deinută din Schadenfreude , nu cunoştea nici o limit ă. Nu putea trece pe lângă o deinută să n-o înjure, s ă n-o izbească, să n-o umilească, să nu-i pricinuiască o durere care s ă-i menină elixirul vieii: die Schadenfreude. Pe deinutele de la Rawensbrück le cuprindea groaza când, printre ele, apărea die Aufseherin , gardiana Dorothea Binz. Traversa lagărul, trecea printre barăci şi izbea pe oricine întâlnea în cale. Izbea cu bâta, cu crava şa, cu centura. Ochii îi scânteiau de Schadenfreude , de o bucurie răutăcioasă, ori de câte ori lovea. Altfel avea o privire tulbure. Într-o singur ă împrejurare îi scânteiau ochii f ără să lovească. Când câinii-lup, asmu ii de ea, sfâşiau trupul unei deinute.
15
O supravieuitoare, Olga Golovina, care la vârsta de 21 ani ajunsese deinută la Rawensbrück, avea s-o descrie, peste 39 de ani, astfel: „ Îmi amintesc cum se plimba prin lag ă r supraveghetoarea Dorothea Binz. O v ă d d inut ă inuta şi acum în fa a ochilor. În întâmpinarea ei vine o de inut ă . Istovit ă ă , de inuta se împiedică , cade. Cu eforturi supraomene ş şti se ridică ş ă şi merge mai departe. Era suficient ca Dorothea s ă vad ă sa pe pedalele ă o scenă ca asta. Apă sa bicicletei şi o trântea la p ă mânt mânt pe nefericit ă ă. Apoi chema câinii şi-i asmu ea ea asupra victimei. Erau ni şte câini r ă ăi, i, înfior ă ători, tori, dresa i să sfâ şie omul în buc ă i până când acesta înceta s ă respire! ” Germaine Tillion, în cartea sa „Rawensbrück”, o surprinde pe Dorothea Binz, într-una din ipostazele ei obi şnuite, după aplicarea tate faimoaselor 25, 50 sau 75 de lovituri cu bâta. „ Victima era pe jum ă tate goală , culcat ă mânt aparent f ă ă la pă mânt ăr r ă ă cuno ştin ă ş ă şi plină de sânge de la glezne până la mijloc. Binz o privea, apoi, f ă ăr r ă ă să spună un cuvânt, s-a urcat cu picioarele pe pulpele ei însângerate, cu c ă lcâiele lcâiele pe una iar cu vârfurile pe cealalt ă sându-se ă , şi a început s ă se legene din fa ă în spate, l ă sându-se cu toat ă ă greutatea corpului când pe vârful picioarelor, când pe câlcâie. Femeia poate c ă era moart ă ă , oricum era complet le ş şinat ă ă , fiindcă n-a reac ionat ionat deloc. Dup ă câteva clipe, Binz a plecat cu amândou ă cizmele nă cl clă ite ite de sânge. ” Se amuza inând deinutele ore întregi în pozi ie de drepi şi pălmuindu-le. Distrac ia ei preferată a rămas însă intrarea cu bicicleta într-un grup de deinute. Când trecea peste trupurile celor ce se pr ăbuşeau, izbucnea în hohote de râs. Acel râs drăcesc, alimentat de elixirul vie ii ei, die Schadenfreude , bucuria răutăcioasă la nenorocirea altuia, n-a fost curmat ă definitiv decât în 1947, când a fost spânzurat ă. Spaima deinutelor de la Birkenau – pe care le b ătea cu cravaşa, le izbea cu cizmele ei impecabil lustruite, le tortura cu ferocitate – a fost Marie Mandel, şefa tuturor Aufseherin-elor din toate lag ărele de femei de la Birkenau-Auschwitz . La trierea mamei şi frailor mei pentru camerele de gazare a stat în dreapta lui Mengele. A asistat, pe rampa mor ii, la toate trierile deporta ilor din nordul Transilvaniei cotropite de horthyi şti. A fost condamnată la moarte în Decembrie 1947 de Tribunalul popular suprem din Cracovia. Reproduc din motivarea sentin ei: „ A ales personal pentru experien ele ele medicale 80 de de inute inute .... Acuzata, împreun ă cu medici şi ofi eri, stabilea victimele destinate gaz ă rii rii în timpul eri, extermină rii rii în mas ă a evreilor din Ungaria. ... La sosirea transportului de
16
femei ruse din Vitebsk a smuls copiii din bra ele ele mamelo lor ş şi i-a aruncat în camioane ca pe ni şte pietre. Din proprie ini iativ iativă , acuzata a trimis la moarte în camerele de gazare sau prin injec ii ii cu fenol femeile gravide ... A efectuat în lag ă rul rul de femei Birkenau , în Decembrie 1942, pe un ger nă prasnic, deparazitarea femeilor. Baia a durat de diminea ă până la orele 16. Acuzata se plimba cu o crava şă în mână printre de inutele inutele goale şi nemâncate, silite s ă stea ore în şir, în gerul puternic de afar ă . Cel pu in in un sfert din aceste femei, înghe ate ate şi înfometate, au fost duse cu autocamioanele. Cele mai multe dintre ele au murit ... Acuzata a ordonat la scu ii ii să fie ar şi în cuptoare, iar sugacii s ă fie lua i de la Birkenau ca nou-nă scu mamele lor ş şi uci ş şi ...” Nici cea mai complet ă sentină de condamnare la moarte şi nici toate câte s-au pronunat la un loc n-au putut cuprinde şirul nesfârşit al f ărădelegilor săvârşite de reprezentantele tipice ale criminalilor nazi şti de die Aufseherinen , gardienele din lag ărele de concentrare. sex feminin: die Aufseherinen
Întrebare: În ce consta esen a teoriei naziste a rasismului? Ce propaga ea? Răspuns: Ideile, planurile, ac iunile naziştilor au fost sângeroase, cumplit de sălbatice. Ele s-au materializat într-un nesfâr şit val de crime. Dintre toate, cea mai sângeroasă, cea mai sălbatică a fost teoria nazistă a rasismului. Ea a alimentat şi amplificat toate celelalte idei, planuri şi aciuni criminale. Der Rassismus, rasismul nazist, propov ăduia: • Primordialitatea sângelui pur, a sângelui nordic, de arian • Superioritatea rasei germanice, ras ă de stăpâni, singura capabil ă să bermensch-i, supraoameni degenereze bermensch • Menirea acestei rase de a- şi impune voin a, legile ei Untermencsh ilor, suboamenilor, degenera ilor din rasele corcite, inferioare. Spunându-li-se că sunt prototipul rasei superioare, menit ă să domine Europa, naziştii, înregimenta i în zeci şi sute de divizii, au pornit s ă calce în picioare, să distrugă, să nimicească tot ce era curat, nobil şi măre, dar aparinea altor popoare declarate inferioare. Naziştii ucideau, distrugeau, incendiau tot ce întâlneau în cale urlând: „ Dacă lumea-ntreag ă va zace în ruine, La dracu, nou ă pu in in ne pas ă ;
17
M ă lui-vom lui-vom mai departe, ăr r şă C ă ine Germania, ăci ci azi ne-apar ine Iar mâine lumea întreag ă ” Der Rassismus, rasismul, propagat de nazi şti, urmărea ca fiecare german – simind că în vine îi curge „sângele pur al unei rase superioare”, c ă bermensch, un supraom – s ă comande f ără să şovăie, să ucidă cu este bermensch, ionă m o p ă tură sânge rece, f ără scrupule. „ Noi vrem , declara Hitler, s Hitler, să selec ion de stă pâni noi, str ăini de morala milei, o p ă tură care va fi con ş tientă că , pe baza apartenen ei ei sale la rasa superioar ă , are dreptul să stă pânească şi va ină f ă ră ş ovăial ă domina ia ia asupra masei ş ti să- şi instaureze şi s ă- şi men in largi.” „Crema” acestei pături superioare de st ăpâni noi o alc ătuiau SS-iştii. Ei, strângând într-o mân ă automatul şi în cealalt ă cravaşa, se simeau f ără bermensch-i, supraoameni, şi, într-adevăr, nu le tremura doar şi poate bermensch-i, mâna pe trăgaci, nu-i impresionau, a şa cum le cerea Himmler, „ nici valurile de sânge, nici mun ii ii de cadavre.” Teoria rasismului nazist nu se putea lipsi de asemenea ucigaşi de profesie, deoarece ea presupunea nu doar protejarea bermenschi-ilor germani , , ci şi înmulirea pe toate căile a rasei superioare, a bermenschi şi exterminarea necru ătoare, în masă, a celor de ras ă inferioară. Hitler a r ă explicat f ără echivoc: „ După veacuri de lament ă ări ri pe tema ap ă r ării rii celor să raci raci şi umili rarea celor puternici împotriva i,i, a venit vremea s ă luă m ap ă rarea celor inferiori. Una din principalele sarcini ale activit ă ii ii de stat germane pentru tot timpul va fi să prevenim prin toate mijloacele de care dispunem înmul irea rasei slave. Instinctele naturale poruncesc tuturor fiin elor elor vii nu irea numai să -i -i cucerească pe du şmani, ci să -i -i şi nimicească . În vremurile trecute, una din prerogativele înving ă torului torului era de a distruge triburi şi popoare întregi.” Himmler Himmler a formulat toate acestea mult mai simplu şi mai concis, ca să elegem: zecile de ani care vor urma fie pe înelesul fiecărui SS-ist: „Să ne în elegem: n-au ca obiect discu ii ii în legă tur tur ă ă cu politica extern ă susceptibil ă sau nu de a fi dus ă de Germania: ele înseamn ă lupta pentru exterminarea oamenilor de rasă inferioar ă ă din întreaga lume .” Da, Himmler considera că e suficint dacă din tot rasismul, SS-istul de rând înelege că el aparine unei rase superioare şi trebuie să-i ucidă, f ără milă, pe toi cei care fac parte dintr-o ras ă inferioară. Vorbind în faa generalilor SS, Heinrich Himmler a încercat s ă fie mai convingător, vădind chiar pretenii de „mare orator”: „Cum o duc ru şii? Cum o duc cehii? Mi-e perfect indiferent. Nu m ă intereseaz ă dacă celelalte popoare tr ă ăiesc iesc bine sau crap ă de foame: important este doar s ă avem noi
18
sclavi pentru culturile noastre. Ce-mi pas ă mie că , să pând la un şan antitanc, zece mii de rusoaice cad gr ă ămad mad ă ă de epuizare? Singurul lucru care mă intereseaz ă este să fie gata şan ul, ul, în folosul Germaniei” . Propagând der Rasismus, rasismul, mai-marii de la Berlin puneau principalul accent pe inocularea dispre ului faă de popoarele declarate de rasă inferioară, pe îndemnul la exterminarea lor ca o condi ie sine qua non a bermenschi-ilor germani. afirmării rasei superioare, a bermenschi La 2 Octombrie 1940 a avut loc o consf ătuire la Hitler. Discu iile au fost consemnate de Borman însu şi. În documente se arat ă: „ Nu trebuie să existe st ă si ă pâni polonezi: acolo unde vor fi gă si i,i, ei trebuie s ă fie nimici i,i, oricât de crud ar p ă rea rea acest lucru ... ” „To i intelectualii polonezi trebuie s ă fie nimici i.i. Aceasta pare o cruzime, dar a şa cere legea vie ii ii ...”. „… Preo ii ii vor fi pl ă ti ti duiască ceea i de noi şi, în schimb, vor trebui s ă propovă duiasc ce le vom cere noi. Dac ă se va gă si si vreun preot care s ă procedeze altfel, vom fi necru ă tori tori cu el. Sarcina preotului este de avea grij ă ca polonezii s ă r ă mână lini ş ă mân şti i,i, de a-i prosti şi îndobitoci. Aceasta este tot în interesul nostru...” Comisarul Reich-ului pentru Ucraina, Erich Koch, a declarat într-o cuvântare publică inută la Kiev: „Suntem un popor de st ă ă pâni, asta înseamnă că cel mai neînsemnat muncitor german este din punct de vedere rasial şi biologic de o mie de ori mai valoros decât popula ia ia de aici .” Der Rassismus, rasismul nazist, s-a dovedit a fi cel mai necru ător, cel mai feroce fa ă de evrei. Popoarele slave le vroia crunt decimate. Pe evrei însă pretindea să-i nimicească până la unul. Dacă pe slavi îi decima prin represalii şi înfometări, în mod arbitrar şi abuziv, pe evrei îi extermina organizat şi metodic, pe bază de legi rasiale adoptate oficial şi date publicităii, elaborându-se un program concret de exterminare ce viza 11 milioane, adică toi evreii din Europa. Într-o prim ă etapă, naziştii şi-au propus ca din popoarele slave s ă nimicească numai o parte. Într-un discurs, Himmler a preconizat s ă se înceapă cu un lot de 30 milioane de slavi. De-a lungul şi de-a latul marelui Reich, nicăieri, der Rassismus, rasismul nazist, nu se simea mai la el acasă decât în lagărele de concentrare. Acolo, în vecinătatea gardurilor de sârm ă ghimpată, a camerelor de gazare şi bermenschi-i, crematoriilor, SS-iştii aveau realmente sentimentul c ă sunt bermenschi iar miile, milioanele de Häfting -i nişte Untermensch-i, nişte suboameni, care puteau fi oricând batjocori i, bătui, schingiuii, împuşcai, spânzurai, gazai sau pur şi simplu „strivi i sub bocanci ca ni şte viermi”. Monstruoasele experiene pe oameni vii efectuate în lagărele de concentrare aveau la baz ă tot der Rassismus, rasismul. În fa a tribunalului, chemat să dea socoteală pentru crimele sale, dr. Kurt Hessmeyer a declarat
19
că el nu f ăcea deosebire „între animalele de experien ă ş ă şi copiii evrei. Pe atunci, punctul de vedere era c ă de inu inu ii ii din lag ă rele rele de concentrare nu au valoare ca oameni .” La Nürnberg, în timpul procesului, Bach Zelewsky a fost întrebat: „Considerai că discursul lui Himmler, în care cerea exterminarea a treizeci de milioane de slavi, ar exprima propriile sale convingeri sau este, dup ă părerea dv., doar o expresie a concep iei naional-socialiste?” ă zi sunt convins că era o consecin ă logică a Bach Zelewsky: „ Ast ă concep iei iei noastre. Când predici ani de-a rândul, zeci de ani de-a rândul, c ă slavii sunt o ras ă inferioar ă car nu sunt oameni, fire şte că ă , că evreii nici m ă car se ajunge pân ă la urmă la o asemenea explozie. ”
Întrebare: Care a fost cea mai teribil ă şi constantă suferină în lagărele de concentrare prin care a i trecut? Răspuns: În lagărele de concentrare, SS-iştii au adunat, au provocat toate suferinele care l-au încercat pe om de-a lungul timpurilor şi le-au prăvălit peste deinui, zdrobinu-le trupurile, strivindu-le sufletele. Fiind amplificate la maximum, nu puteau fi ierarhizate. Toate erau insuportabile. Şi totuşi, una din ele s-a deta şat.Numele ei, Hunger . Foame. La Birkenau-Auschwitz , în umbra crematoriilor, fiecare suferin ă era dusă până la limita extremă: şi setea şi bătaia, şi schingiuirile, şi umilina. Şi totuşi, setea, oricât de chinuitoare, nu era permanent ă. Când ploua, i-o puteai astâmp ăra. Foamea, niciodat ă. Din momentul intr ării în lagăr nu înceta să te tortureze: zile, s ăptămâni, luni, ani. Atât cât erai în via ă. Bătăile, în toate lag ărele de concentrare, erau cumplite. Exista totu şi o limită, după care deinutul leşina şi nu mai simea nici arsura cravaşei, nici loviturile de bocanc. La fel se întâmpla în timpul schingiuirilor. Der Hunger , foamea însă era permanentă. Nimic n-o oprea, nici măcar pentru o secundă. Umilina – dusă de SS-işti până dincolo de orice extremă imaginabilă – era greu, era imposibil de suportat. Cei mai mul i dintre cei care şi-au pus capăt zilelor au fost împin şi spre sârma ghimpat ă, prin care trecea curent de înaltă tensiune, de şirul infinit al umilin elor pe care nu le-au mai putut îndura.
20 Şi
totuşi, noaptea, în somn, uitam umilin a, unii se visau din nou liberi. Foamea, îns ă, nu înceta nici noaptea. Istovi i, sleii de orice vlag ă, ne prăbuşeam pe cimentul gol şi adormeam imediat. În somn uitam de crematorii, de SS-işti, de rănile de peste zi. Dar foamea ne durea atât de tare, încât ne trezeam plângând în plin ă noapte. Eram stăpânii de o foame îndelungat ă, statornică, totală, cumplită, feroce. Era o foame care î i anihila raiunea, te desprindea din spe a umană, te transforma în fiar ă. La Birkenau-Auschwitz, în celelalte lagăre de concentrare erau mii, zeci de mii, sute de mii de Häftling -i care de un an, de doi, de trei, unii de patru sau cinci ani nu mâncaser ă o singură dată pe săturate. Când o coloană de Häftling-i, trecând pe lâng ă o clădire în care erau cazai SS-işti, zăreau nişte coji de cartofi aruncate la gunoi, se n ăpusteau asupra locului sfidând orice pericol. Şi oricât de turbat lovea Kapo cu bâta lui noduroasă peste trupurile înv ălmăşite, ordinea nu se putea restabili pân ă nu terminau de scotocit întreaga gr ămadă de gunoi. Am văzut nu puini deinui care nu s-au l ăsat călcai în picioare, care au rezistat tuturor loviturilor, p ăstrându-şi verticalitatea şi care au fost frân i de SS-işti, în cele din urmă, prin Hunger , prin foame. Da, au fost Häftling -i care au asistat la exterminarea întregii lor familii şi au continuat s ă înfrunte cu capul sus nazismul; Häftling -i care, supuşi la cele mai infernale torturi, au continuat să-şi p ăstreze demnitatea, n-au cedat, n-au tr ădat, dar care, pân ă la urmă, după ani de foame animalic ă, chinuitoare, dezumaniza i, au decăzut în aşa grad încât au fost în stare s ă fure unicul cartof din mâna bolnavilor, a muribunzilor. După Zyklon B, folosit în camerele de gazare de la Birkenau Auschwitz , der Hunger , foamea, a f ăcut cele mai mari ravagii în rândurile Häftling -ilor. Au murit de foame cu zecile, cu sutele, cu miile în toate lagărele de concentrare. De la înfiin area şi până la prăbuşirea lor. Şi încă o zi şi o noapte după aceea …. La Landsberg , în dimineaa zilei de 27 Aprilie, când şi-au dat seama că turnurile de pază sunt goale, deinuii s-au năpustit asupra magaziei de alimente a SS-iştilor. Au început s ă mănânce. Mâncau cu o lăcomie feroce. N-aveau răbdare să mestece. Înghieau bucăi enorme de pâine, de margarină, de crenvurşti, de marmelad ă. Apoi au dat de conserve. Le-au spart cu toporul şi au început să le înfulece. În sfâr şit, au găsit carnea. Au fript-o la focul bar ăcilor ce ardeau (dinamitate de ultimii SS-işti care au părăsit lagărul). Ospăul a continuat până s-a lăsat întunericul. O dat ă cu noaptea, foştii deinui au început s ă fie chinuii de nişte crampe de o violenă insuportabil ă. Chircii de durere, urlau neputincio şi. Unii dintre ei,
21
până să se lumineze de ziu ă, până să vină Crucea Roşie, n-au mai fost în viaă …. Der Hunger, teribila foame din lag ărele de concentrare, şi-a completat victimele încă o zi şi o noapte după eliberare.
Întrebare: Descriei, vă rog, cum se desf ăş ăşura „selecionarea” pentru camerele de gazare în lag ărul în care ai fost? Răspuns: O mie cincizeci şi doi de Häftling-i, tineri între 14 şi 20 de ani, stăm aliniai în rânduri de câte cinci, pe platoul din fa a barăcii numărul 21 din lagărul E . Stăm dezbrăcai în pielea goală, în poziie de drepi. În faa noastră, căpitanul doctor SS Mengele şi suita sa. Începe die Selektion , selecionarea pentru crematoriu. Din noi au disp ărut amintiri, gânduri, dorin e. Din noi a disp ărut tot ce-i viaă. N-a mai rămas decât frica de moarte. ………………………………………………………………… Sunt cel mai slab şi cel mai mic de statur ă din rând. Tremur nu numai pentru mine, ci şi pentru ceilali patru. Dacă rândul nostru va fi selec ionat, ei vor pieri din cauza mea. Dac ă luau un altul, mai în puteri şi un pic mai înalt, ar fi fost în afara primejdiei. Eu n-am vrut s ă stau cu ei. Am şi pornit spre cei la ferl de sl ăbii ca mine. Dar ei nu m-au l ăsat. M-au prins de mân ă şi m-au adus înapoi, în rândul lor. În fa a mea s-a aşezat cel mai lat în piept. El este paravanul trupului meu numai oase şi piele. Mengele aruncă o privire foarte superficial ă asupra noastră. De regulă, dacă primul din rând e voinic, înalt, scapă tot rândul. Un singur lucru mă îngrozeşte. Sunt prea mic de statură. Asta se observă uşor. S-a comandat stillstand!, drepi! Orice mi şcare se pedepseşte cu moartea. Eu n-am ce pierde. Trupul îmi este încremenit, dar cu degetele de la picioare încerc s ă adun sub tălpi nisip. S ă mă înal ... cât de pu in .... dar trebuie să mă înal .... altfel sun pierdut .... şi-i voi trage dup ă mine, în moarte, şi pe ceilali patru. Ultimii mei prieteni ... Mengele s-a răzgândit. Nu va mai trece prin faa frontului. S-a oprit în mijlocul platoului şi a ordonat să defilăm prin faa lui, în pielea goal ă, prin flanc câte unul.
22
În dreapta şi stânga lui Mengele, SS-iştii au f ăcut un cordon. Cinci sunt în afara cordonului. Urmăresc arătătorul de la mâna dreapt ă a lui Mengele. O mică tresărire a degetului înseamn ă că cel ce trece în clipa aceea prin faa lui este selecionat. Cei cinci SS-işti sar spre el, îl în şfacă şi-l aruncă în spatele cordonului. Soarta lui este pecetluit ă. Şansele mele s-au spulberat. Nu mai exist ă! Sunt hotărât totuşi să nu mă dau bătut. Voi păşi pe vârfuri. Îmi voi aduna ultimii stropi de energie şi voi pluti prin fa a lui ca un balerin. Totul e s ă mă ridic. Cât de pu in, dar să mă ridic. Dacă nu reuşesc să mă înal, cât de cât, sunt pierdut .... sunt mort. Dar de unde puteri s ă păşesc pe vârfuri, când eu abia m ă in pe picioare? Am aşteptat comisia, în pozi ie de drepi, în pielea goal ă, aproape trei ore. Tremur ca scuturat de friguri. De oboseal ă? De frică? Nici eu nu ştiu. Înaintez în neştire. Mă apropii de Mengele. În fa a mea, doi frai. Primul e Avram. Înalt, bine legat, trece eapăn prin faa lui Mengele. A scăpat. Groaza abia acum îl cuprinde. Î şi opreşte respiraia. Îşi încordează auzul. Vrea să desluşească în urma lui pasul fratelui s ău. Vrea să se întoarcă. Nu îndrăzneşte. În clipa aceea se cutremur ă. Mii de bubuituri îi sparg timpanele. Era tropotul celor cinci SS-işti care s-au repezit s ă-i înşface fratele. Avram se întoarce şi vrea să se repeadă spre cei din spatele cordonului. Nu-şi poate lăsa frăiorul singur în drum spre moarte. Acesta îi sesizează intenia şi urlă din toate puterile: Nuuu! Rămâi acolo! Trebuie s ă trăieşti! Barem unul din toat ă – familia trebuie s ă supravieuiască. Mengele, surprins de îndr ăzneala Häftling-ului, se întoarce spre unul din SS-işti şi ordonă scurt: − Schlag ihn tot! Omoar ă-l! În clipa aceea eu trec prin fa a lui. Mai fac trei pa şi şi mă prăbuşesc. De emoie? De bucurie? Sleit de puteri? Cine poate stabili? Cei ce vin dup ă mine mă prind şi mă trag după ei în baracă. Am scăpat ! Până când? Până la viitoarea selecionare. Care va fi poimâine sau chiar mâine. Ori poate peste câteva ore, spre sear ă. Imediat dup ă Appell. Poimâine, mâine ori peste câteva ore vom sta din nou alinia i în rânduri de câte cinci, în pozi ie de drepi, în pielea goală. În faa frontului va apărea iarăşi Mengele cu suita lui. Din nou vor dispărea amintiri, gânduri, dorin e. Va dispărea tot ce-i viaă. Va rămâne doar frica de moarte.
Întrebare:
23
Este adevărat că în unele lagăre s-au f ăcut “experiene pe oameni vii ”? Răspuns: Vaietele deznăduiduite şi ipetele de durere ale miilor de oameni nevinovai, deportai şi închişi în lagărele de concentrare naziste, plânsetele, blestemele şi urletele lor se amestecau, toate, într-un singur şi neîntrerupt vuiet al durerii şi disperării, al revoltei şi neputinei. Şi totuşi, în acest unic şi neîntrerupt vuiet s-au auzit, de-a lungul întregii nop i fasciste, nişte ipete distincte, sfâşietoare, de o intensitate gregară …. La Dachau ipau, urlau cu o intensitate gregar ă deinuii scufundai în căzi de lemn pline cu ap ă, în care pluteau sloiuri de ghea ă, şi în care erau inui până îngheau, mai precis, până inima lor înceta s ă mai bată. La Buchenwald ipau, urlau cu o intensitate gregar ă Häftling-ii din baraca nr. 46 – lega i cu lanuri de scaunele lor – în momentul în care, cutiile fixate cu cauciucuri pe pulpele lor, între coapse, erau deschise de c ătre un Kapo şi miile de păduchi infectai cu tifos exantematic le n ăpădeau trupurile. La Birkenau ipau, urlau cu o intensitate gregar ă deinutele cărora, după injecia de sterilizare, li se scoteau ovarele f ără anestezie, bărbaii supuşi iradierii pentru a fi castra i, perechile de gemeni for ai cu brutalitate să se împerecheze. La Rawensbrück ipau, urlau cu o intensitate gregar ă deinutele cărora li se extrăgeau fragmente de oase în scopul transplant ării; erau aduse direct de la lucru, erau legate strâns de masa de opera ie şi intervenia chirurgicală începea f ără să li se scoată măcar saboii. La Dachau, la Buchenwald , la Auschwitz , la Rawensbrück... , medicii SS-işti f ăceau Experimente an lebendingen Menschen , experiene pe oameni vii, iar victimele ipau, urlau cu o intensitate gregar ă …. Se experimenta rezisten a organismului uman la joasă presiune, la frig, la otrăvuri, la gloane trase din diferit unghuri, în diferite puncte ale corpului. Se f ăceau experiene cu tifos exantematic, cu hormoni sexuali, cu friguri palustre, cu febr ă tifoidă, cu holeră, cu tuberculoză, cu difterie. Se experimentau sterilizarea femeilor, castrarea b ărbailor, înmulirea gemenilor. Se practicau transplantarea oaselor, infectarea r ănilor deschise cu bacili de gangrenă gazoasă şi tetanos, provocarea de arsuri cu fosfor. Începutul experienelor an lebendingen Menschen a fost timid. Doctorul Rascher, unul dintre ini iatori, adresându-se, la 15 Mai 1941, Reichsführer -ului -ului SS Himler şi explicând „lipsa de material uman” întrucât uman” întrucât
24
„aceste experiene sunt foarte primejdioase şi nimeni nu li se supune de bunăvoie”, nu îndrăzneşte s ă ceară decât 2-3 oameni. „Aceste experien e, în cursul cărora persoanele ... ar putea, bineîn eles să moară – preciza, în continuare, Rascher – urmeaz ă să fie efectuate cu colaborarea mea”. În numai 7 zile a sosit aprobarea lui Himmler: „... de inuii vor fi pu şi la dispoziia dvs. cu plăcere ....” Asta a fost la început. Ulterior, Himmler nu aproba decât genul de experiene, iar deinuii erau puşi la dispoziia medicilor cu zecile, cu sutele, cu miile, de comandan ii lagărelor. ipetele şi urletele gregare ale victimelor f ăceau să încremenească întreg lagărul. Şi această încremenire speria sau, în orice caz, deranja pe medicii SS-işti, ea se putea transforma într-un „gest colectiv necontrolat”. Nu întâmplător, doctorul Rascher îi scrie „mult stimatului s ău Reichsführer ” şi-i cere să-i permită continuarea experien elor de la Dachau, de congelare a oamenilor vii, la Auschwitz . Medicul SS-ist argumentează cu nostalgie că „dintre toate centrele de experien e asemănătoare, Auschwitz-ul este mai convenabil decât Dachau-ul în toate privin ele”. În primul rând, pentru c ă acolo, adică la Auschwitz, este mai frig, iar datorit ă dimensiunilor sale, ipetele muribunzilor pot fi mult atenuate, dac ă nu chiar absorbite de spa iile incomparabil mai mari, c ăci, recunoaşte Rascher, „… persoanele pe care se fac experienele brüllen , urlă când îngheaă”. Medici şi profesori universitari ai celui de-al III-lea Reich efectuau Experimente an lebendingen Menschen , experienele pe oameni vii f ără să le tremure mâna. Nici con ştiina. Ei s-au complăcut în a considera c ă deinuii din lagărele de concentrare nu sânt oameni, ci suboameni, un fel de animale, nişte fiine lipsite de orice valoare. Doctorul Kurt Heissmeyer a declarat la proces: „ Era limpede pentru mine că utilizarea pe oameni a culturii de bacili pe care o aveam la dispozi ie nu ar fi putut fi justificat ă din cauza unor consecin e probabile. ie Am fost de pă rere rere că , în lagă rul rul de concentrare, pot justifica o asemenea activitate, deoarece, potrivit atitudinii mele de atunci, na ional-socialist ional-socialist ă ă , şi eu vedeam în de inu inu ii ii lagă rului rului de concentrare oameni de categoria a doua. Pe atunci, punctul meu de vedere era c ă de inu inu ii ii din lag ă rul rul de concentrare nu aveau valoare ca oameni “. Călăuzii de astfel de concep ii, medici şi profesori universitari nazi şti chinuiau şi asasinau deinuii cu sânge rece, cu brutalitate, cu o cruzime incredibilă. Doctorului Heissmayer, „preocupat” de combaterea tuberculozei, i s-a trimis de la Birkenau, la 27 Noiembrie 1944, un lot de 20 copii între 5 şi 12 KZ Neuengamme complet sănătoşi. Erau copii ani. Copiii au sosit în KZ Neuengamme
25
frumoşi, normali, deştepi, aveau să declare martorii la proces. Au început imediat şi experienele. Copiilor li s-au f ăcut mici incizii sub bra şi pe piept, prin care le-au fost introdu şi bacili de tuberculoz ă. Înainte de sfârşitul războiului, pentru a înl ătura urmele experien elor, toi cei 20 de copii au fost spânzurai. Profesorul SS-ist Karl Gebhardt a condus experien e vizând vindecarea arsurilor prin gaze, arsuri ce apar dup ă rănirea cu armee de foc. Pentru a se crea „condi ii existente pe front”, asupra Häftling -ilor selecionai drept cobai se trăgea cu arme de foc din cele mai diverse unghiuri, în cele mai diferite p ări ale corpului. Echipa profesorului Gebhardt se ocupa şi de vindecarea fracturilor care erau provocate artificial. Deinute absolut s ănătoase erau introduse în cabinet şi aşezate pe masa de operaie. Cu un ciocan li se sp ărgeau gambele ori li se rupeau bra ele. Erau preferate fete foarte tinere, liceene ori studente. Multor deinui li se scoteau diferite oase pentru a fi transplantate unor rănii pe front. Dup ă scoaterea oaselor necesare, Häftling -ii erau uci şi. Deosebit de revelatoare pentru atestarea die Experimente an lebendingen Menschen , a experienelor pe oameni vii, sunt m ărturiile şi recunoaşterile din cadrul proceselor intentate dup ă eliberare. Procurorul: Baumkötter, vă este cunoscut în ce constau experienele cu flegmoane? Baumkötter : …. Se f ăceau incizii pe coapsele de inuilor destinai pentru aceasta, iar inciziile se umpleau cu cârpe vechi şi paie murdare. Aceasta provoca septicemia urmărită, în urma c ăreia au murit mul i oameni. Procurorul: S-au f ăcut experiene cu cianură de potasiu? Baumkötter: Da! Aceasta s-a întâmplat la sfârşitul anului 1944 sau la începutul anului 1945, când, în lagăr, a venit inspectorul sanitar al lag ărelor de concentrare, Standartenführer -ul -ul SS Nolling. Înc ă înainte de aceasta, un deinut fusese ales pentru o experienă specială. A trebuit s ă-l conduc pe inspectorul sanitar la crematoriu. Pe drum, Nolling a scos din tabacher ă o mică fiolă de 1 cm3; fiola a fost introdus ă în gura deinutului respectiv şi acesta a trebuit s-o sf ărâme între din i. Procurorul: După cât timp a intervenit moartea? Baumkötter: Am constatat că moartea intervenise dup ă numai 15 secunde. În privina experienelor cu hormoni sexuali, La Nürnberg a avut loc următorul dialog: M. Dubost: Întotdeauna mortale? Fiecare experien ă trebuie, deci, asimilată cu un asasinat ....
26
Balachowsky: În blocul 50 am v ăzut fotografii ale unor arsuri fosforice f ăcute în blocul 46. Nu trebuie să fii specialist ca să-i dai seama ce aveau de suferit ace şti oameni, a căror carne a fost ars ă până la os. După 3 luni, când experienele au luat sfârşit, toi supravieuitorii au fost lichida i.
Întrebare: La ce se referă, mai precis ce anume vrea s ă spună, ori s ă ascundă atât de frecvent folositul cuvânt Sonderbehandlung? Răspuns: SS-iştii asasinau f ără reineri. Nici în alegerea metodelor nu aveau nici un fel de scrupule. Ucideau f ără să obosească, f ără să le pese de urmări. Nu se temeau de nimeni şi de nimic. Totuşi, când se refereau la activitatea lor l or de asasini deveneau pedani, î şi alegeau cuvintele, se d ădeau în vânt după eufemisme. Ei nu pomeneau niciodat ă despre deport ă ări ri, ci vorbeau discret, pedant, ri” şi rar de tot despre „expulză ri ri despre „mut ă ări” ri”, „str ă ămut mut ă ări”, ri”, „evacuă ri” spre Ră să rit” rit” . Exterminarea în mas ă a evreilor începuse s ă funcioneze pe bandă rulantă, în adevărate fabrici ale mor ii. Numai la Birkenau-Auschwitz, în cele patru clădiri uriaşe care îngemănau fiecare câte o hal ă uriaşă (în care puteau fi înghesui i 2000 de oameni pentru a fi gaza i) cu câte 15 cuptoare (zidite la etajul superior) transformau în fum şi cenuşă 12 000 de oameni în 24 de ore. La 6 Iunie, când eu, întreaga mea familie am sosit la Auschwitz, toate cele 4 crematorii func ionau zi şi noapte. ri şi Naziştii continuau s ă nu pomenească despre „extermină ri lichid ă iuni speciale”, despre ări”, ri”, ci vorbeau discret, pedant despre „ac iuni „tratament special”, despre „cazare specială ”. ”. Din intenia lor de a lichida pân ă la unul evreii din Europa, nazi ştii nau f ăcut niciodată un secret. Totuşi, ei ocoleau expresia „exterminarea total ă a evreilor” şi vorbeau eufemistic despre „solu ia finală”, despre „rezolvarea definitiv ă a problemei evreie şti ”. S-a acordat Gesonderte Unterbringung , cazare specială la 21 ianuarie 1943 unui număr de 1 582 de persoane, dintre care 602 b ărbai şi 980 de femei şi copii; la 24 ianuarie 1943 unui num ăr de 1 801 persoane, dintre dint re care
27
623 bărbai şi 1 178 de femei şi copii; la 27 ianuarie 1943 unui număr de 709 persoane, dintre care 197 b ărbai şi 512 de femei şi copii. Gesonderte Unterbringung, cazare specială s-a acordat bărbailor datorită slăbiciunii fizice, iar femeilor în majoritate deoarece au fost cu copii. Am stat aproape 4 luni în lag ărul „E”- Birkenau şi am urmărit zilnic convoaiele ce se îndreptau spre camerele de gazare spre a li se aplica Sonderbehandlung, tratament special ori Gesonderte Unterbringung, cazare specială. Aproape 4 luni am urm ărit zi şi noapte cum izbucnea fumul pe coşul crematoriilor dup ă fiecare convoi. Firele de cenu şă fină spulberate de vânt mi-au pătruns în ochi, în urechi, în gur ă. Şi, totuşi, şi acum, după 63 de ani nu pot s ă nu mă cutremur amintindu-mi cinismul, sadismul cu care SSiştii au fost în stare într-o coresponden ă oficială să scrie limpede, f ără echivoc drept motiv al extermin ării prin gazare a mii de femei: „deoarece au fost cu copii”. Da, şi mamei mele i s-a aplicat Sonderbehandlung , exterminare prin gazare, deoarece au fost cu trei copii lâng ă ea – fra iiii mei mai mici. Dintre toate eufemismele cel mai frecvent întrebuin at a fost Sonderbhandlung (SB), tratament special. „Pentru a se înl ătura orice posibilitate de în elegere greşită”, încă la 20 Septembrie 1939, Reinhardt Heydrich, într-o circular ă adresată „ tuturor oficiilor de conducere şi oficiilor poliiei de stat” preciza urm ătoarele la punctul 4: „.... se va face deosebire între cei ce pot fi lichida i pe calea obi şnuit ă ă de până acum şi aceia care trebuie supu şi unui Sonderbhandlung , unui tratament special. În cazul din urmă este vorba de asemenea st ă ări ri de fapt care – datorit ă ă caracterului lor reprobabil, periculozit ă ă iiii lor sau efectului lor propagandistic – se cuvin a fi înlă turate turate printr-o procedur ă ie, f ă ine ă brutal ă , anume prin execu ie, ăr r ă ă a se ine seama de persoan ă ”. ”. Într-un ordin circular al lui Heinrich Himmler din 20 Februarie 1942, la punctul 5 se preciza: „Die Sonderbehandlung , tratamentul special se efectuează prin ştreang…. ” Când naziştii trec la exterminarea în mas ă a evreimii şi, îndeosebi, după ce pun la punct exterminarea prin gazare, lichidarea unor transporturi întregi de evrei ori nimicirea unor mari mase la faa locului, aciunea era invariabil denumit ă prin expresia Sonderbehandlung, tratament special. În raportul „asupra evenimentelor din U.R.S.S. nr. 124” din 25 Octombrie 1941 la pagina 6 se arat ă: „ Din cauza extremei primejdii de epidemii, la 8 Octombrie 1941 a început lichidarea pân ă la ultimul om a evreilor afla i în ghetoul de la Vitebsk. Num ă rul rul evreilor care vor fi supu şi Sonderbehandlung , tratament special, este de circa 3 000 ”.
28
La 1 Mai 1942 guvernatorul şi Gauleiter -ul -ul de atunci al districtului Watheland, Arthur Greiser, raporta lui Himmler: „Ac iunea de Sonderbehandlung, tratament special a 100 000 de evrei din teritoriul districtului meu, aprobat ă de dv … va putea fi încheiat ă în următoarele 2-3 luni.” La Birkenau-Auschwitz , Sonderbehandlung, tratament special – indiferent că se referea la un de inut, la o baracă ori la un întreg transport – echivala cu: lichidare prin gazare. O. Kraus şi E. Kulka î şi amintesc: „Când blocul nr 7 se umplea de bolnavi – şi aceasta se întâmpla o dat ă ă la 2 -3 să pt ă mâni, iar uneori în fiecare s ă pt ă mână – venea ordinul de alc ă tuire tuire a ă mâni, ă mân a şa-zisului transport pentru Sonderbehandlung , tratament special. ” SS-istul însărcinat cu supravegherea infirmeriei ( Sanitätsdienstgehilfe = S.D.G.), sau uneori chiar medicul SS stabilea num ărul celor cărora urma să li se aplice tratamentul special. De inuii cu funcii din infirmerie erau obligai să livreze într-un termen scurt numărul respectiv de bolnavi. Uneori expresia Sonderbehandlung, tratament special era înlocuită cu una şi mai cinică: Gesonderte Unterbringung, cazare specială. Din înseşi documentele oficiale naziste reiese c ă şi prima şi a doua expresie semnificau acelaşi lucru: asfixiere în modernele camere de gazare ale Birkenau-ului.
Întrebare: În lagărele prin care a i fost, ai întâlnit şi oameni aparinând altor naionalităi? Răspuns: Dintre toate lagărele de concentrare naziste, cel mai cumplit a fost KZ Birkenau. Din zecile de lag ăre aparinând de Birkenau, în 1944, iadul l-a reprezentrat lagărul E, supranumit Zigeunerlager , lagărul pentru igani. Din cei peste 200 000 de igani care au c ăzut victimă nazismului, 22 696 au fost duşi la Birkenau-Auschwitz, în lagărul E , de unde şi denumirea: Zigeunerlager. În 1944, când evreii deportai din Ungaria au ajuns în lag ărul E, supranumit Zigeunerlager, mai erau în via ă doar câteva mii de igani. Noi, cei deporta i din nordul Transilvaniei anexate de horthy şti, am fost înghesuii în barăcile din stânga aleii care desp ărea lagărul în două şi de-a lungul căreia se înşiruiau barăcile. Rromiii – în cele aflate de partea cealalt ă. Ei locuiau împreun ă cu familiile şi stăpâneau şi aleea. Nouă ne era teamă să ieşim de pe platourile dintre bar ăci. Abia sosii, încă nu ne
29
dezmeticisem în ce lume am fost arunca i. Iar pe arunci, la începutul acelei veri, toi Blockälteste şi Vertreter -ii, -ii, şefi şi dumnezei atotputernici peste barăcile noastre, erau rromi. Nu rromi oarecare, ci selec ionai dintre cei mai sadici, mai duri. Într-o noapte cu cer înstelat din mijlocul acelei veri fierbin i a lui 1944 s-a ordonat Blocksperre, închiderea barăcilor. Era la ora 22. Apoi, pân ă în zori, lagărul a fost zguduit de uruitul dubelor şi lătratul câinilor-lup, de ipetele SS-iştilor şi urletele rromilor, de r ăcnetele şi blestemele lor. În noaptea aceea interminabil ă, cu cerul înstelat, au fost gaza i şi ar şi, până la unul, toi rromii care mai erau în via ă în lagărul E din Birkenau Auschwitz. Au fost arşi de-a valma copii n ăscui în lagăr şi tinere igănci care mai visau să fie furate de fl ăcăi şi purtate pe armăsari iui ca fulgerul prin pădurile Bavariei, pe c ărări ascunse, numai de ei ştiute; au fost arşi toi: Blockälteste –rii şi Vertreter -ii, -ii, şefii şi dumnezeii atotputernici ai barăcilor noastre, împreună cu igănci care ghiceau în ghioc, ori în bobi şi cări, prezicând până în ultima clip ă că vor mai apuca s ă-şi refacă şatra, ori caravana, că vor mai sălta salbele pe sânii fetelor lor dezl ănuite în dansuri îndrăcite pentru toate nun ile nenuntite şi pentru to i copii nebotezai din clipa în care în câmpiile Saxoniei, în satele Turingiei, la marginea ora şelor Belgiei sau pe drumurile asfaltate ale Olandei, c ăruele, caravanele şi casele lor au fost înconjurate de ma şini şi SS-işti cu automatele gata s ă tragă, iar ei au fost aruncai în camioane şi deportai. Da, în noaptea aceea, urma şii faimoşilor rromi care au f ăcut contrabandă cu mătăsuri de Lyon, ai celor care secole de-a rândul au desf ătat cu cântecele şi jocurile lor castelanii din Valea Rinului, oameni ce nu puteau trăi f ără să se ştie liberi, s ă străbată satele şi oraşele, drumurile, mun ii şi câmpiile când şi cum vor, să iubească şi să-şi facă dreptate după legile şi datinile lor, având martori doar luna şi stelele, au fost duşi toi, până la unul, direct în camerele de gazare. În zori ne-am îmbulzit la marginea platourilor dintre bar ăci – pe aleea din mijlocul lag ărului încă tot nu îndrăzneam să păşim – şi am privit spre barăcile înşiruite de-a lungul celeilalte laturi a aleii. Acolo, nici o mi şcare. Un pustiu înspăimântător. Barăcile, cu uşile lor mari, date în l ături, păreau uriaşe morminte goale, profanate. Sus, cerul nu se s e vedea din cauza unui strat st rat dens de fum negru-vân ăt, înecăcios. Din când în când, stratul acela gros de fum era săgetat de uriaşe limbi de foc şi de scântei ce izbucneau pe coşul crematoriului şi care se ciocneau şi dispăreau ca stelele căzătoare. În noaptea aceea, nimeni nu auzise nici un şuierat de locomotiv ă, nici uruit de ro i. Dar rromii nu mai erau. În partea de lag ăr locuită până atunci de ei nu mai exista nici o mişcare. Doar stratul dens de fum negru-vân ăt,
30
înecăcios se lăsa tot mai jos peste bar ăcile pustii, cu uşile larg deschise, ca nişte uriaşe morminte golite, profanate .... În lagărul E nu mai existau rromi. Nu a mai r ămas în viaă nici măcar unul singur. Dar lag ărului E i s-a zis în continuare Z igeunerlager , lagăr pentru igani. Anul acesta, în fostul lag ăr E, se ridică o statuie pentru cinstirea şi păstrarea memoriei rromilor care au pierit la Birkenau-Auschwitz, în Holocaust.
Întrebare: Care pot fi motivele şi scopul aciunilor de contestare a îns ăşi existenei camerelor de gazare? Răspuns: Deceniile se scurg implacabil şi, odată cu ele, inevitabil, numărul supravieuitorilor Marii Tragedii f ără asemănare numită Holocaust scade mereu apropiindu-se de sfârşit. În acelaşi timp, oricât este de dureros, trebuie să recunoaştem că numărul negaioniştilor – pe alocuri - cre şte, iar unii dintre ei devin chiar mai agresivi. Repetă la infinit aceleaşi idei, fac mereu acelea şi afirmaii, emit teze lipsite de orice temei, f ără nici o argumentare cât de cât credibil ă, născocesc „stări de fapt” de-a dreptul absurde. Fără îndoial ă, una din cele mai intens propagate teze – sus inută cu încăpăânare de către toi negaioniştii – se refer ă la „inexistena camerelor de gazare”. Într-un capitol distinct, cunoscutul nega ionist Jürgen Graf în cartea sa „Holocaust” tradusă, ap ărută şi difuzată în România cu 5 ani în urmă, într-o formă prescurtată, se zbate să convingă că a descoperit “Călcâiul lui Ahile” al tezei existenei camerelor de gazare afirmând c ă nimeni până acum nu a fost în stare să prezinte “nici cea mai mic ă imagine a acestor camere de gazare! ”. După ce înşiră un număr de titluri de autori cunoscu i, el conchide: „După ce am aprofundat c ă r r ile ile men ionate, ionate, chiar dac ă vom mai citi înc ă zece, două zeci, cincizeci sau o sut ă de alte opere monumentale despre Holocaust, nu vom g ă si si nică ieri ieri o descriere tehnic ă a camerelor de gazare” . Afirmaiile de mai sus ale lui Jürgen Graf sunt simple minciuni, la fel ca toate constatările negaioniştilor declarate bombastic şi arogant, dar care
31
n-au nimic comun cu realitatea, cu adev ărul. Sunt zeci, sute, mii de scrieri ăişa cu exactitate, întregul dedicate acestui subiect. Pe baza lor se poate înf ă drum de străbătut, de la primele dube înc ărcate cu fiin e nevinovate care în drum spre groapa ori şanul săpat erau ucise cu gazul de la e şapament introdus printr-o banal ă eavă în maşină, până la ultramodernele camere de gazare de la Birkenau-Auschwitz . Începutul a fost apreciat repede ca primitiv. Metoda avea fel de fel de inconveniente. Şoferii, cât erau ei de SS-işti, auzind cum se zbat victimele în spatele lor, nu reu şeau să apese în mod constant pe accelerator. Şi asupra psihicului echipelor de SS-işti, care aşteptau momentul aruncării victimelor în gropi comune, ipetele şi zvârcolirile celor asfixia i aveau efecte nedorite. Semnificativ în acest sens este raportul înaintat de SS Untesturmführer -ul -ul Becker superiorilor s ăi la 16 Mai 1942: „[ … ] Otr ă cea întotdeauna în modul cuvenit. Pentru a ăvirea virea cu gaze nu se f ă ă cea termina cât mai repede opera ia, ia, şoferii apas ă pe accelerator pân ă la refuz: din aceast ă bu şite, în loc s ă adoarmă , ă cauză , persoanele executate mor înă bu a şa cum prevă d instruc iunile. iunile. Indica iile iile date de mine au avut drept rezultat că , printr-o corect ă fixare a pedalei, moartea survine mai repede, iar de inu inu ii ii adorm lini ştit. Nu s-au mai observat fe e schimonosite şi excremente, a şa cum se observa înainte. [ … ] Pentru a feri oamenii de aceste consecin e d ă toare, a ş ruga să se dea indica iile iile corespunz ă toare. toare. ăun ună toare, ” Prima încercare de a se trece la modernizarea avut loc la Treblinka . Aici au început s ă se construiască camere de gazare prev ăzute cu evi pentru captarea gazelor de evacuare provenite de la motoare de ma şini de transport ori tancuri vechi. Când, în vara lui 1942, Rudolf Höss, comandantul lag ărului Birkenau Auschwitz, a fost trimis s ă studieze la Treblinka modul de exterminare prin gazare, a rămas profund dezamăgit de primitivismul metodei ce i s-a prezentat. După cum el însuşi a mărturisit, înainte de a fi spânzurat, camerele erau mici, motoarele se defectau frecvent, planul nu se s e îndeplinea, ritmul era lent. În 6 luni abia 80 000 de persoane! Întors acasă, la Birkenau-Auschwitz , s-a pus pe treab ă. Ajutat de specialişti – doctori, chimi şti, constructori, to i ucigaşi de profesie – a construit camere de gazare de înalt ă capacitate. „ El (comandantul de la Treblinka – nn) a declarat Höss – folosea în camerele de gazare gaz monoxid, dar mie nu mi s-au p ă rut rut destul de eficiente metodele sale. A şa că atunci când am construit edificiul de exterminare de la AuschwitzBirkenau , am recurs la Zyklon B , un acid cianhidric cristalizat, pe care îl
32
introduceam în camera mor ii ii printr-un mic orificiu. În func ie ie de condi iile iile climaterice, oamenii mureau în 3 pân ă la 15 minute. Ş tiam tiam că sunt mor i de îndat ă ipete. De regul ă lă sam sam să mai treacă vreo ă ce nu mai auzeam ipete. jumă tate tate de or ă rt ă ă până să deschidem u şile şi să îndepă rt ăm cadavrele. Le şurile odat ă ă scoase afar ă ă , deta şamentele noastre speciale le luau inelele de pe degete şi aurul dentar din gur ă ă . Eine andere Verbesserung , o alt ă perfec ionare, ionare, în compara ie ie cu Treblinka a fost înf ă ă ptuit ă ă prin construirea camerelor de gazare care puteau cuprinde deodat ă 2 000 de oameni, pe când cele 10 camere de gazare de la Treblinka nu puteau cuprinde decât 200 de oameni. ” Este de-a dreptul ridicol s ă susii că nu există nici o dovadă, un document, o descriere a camerelor de gazare care s ă ne permită să ne imaginăm cum arătau acestea şi ce se întâmpla în interior. În arhiva Muzeului de la Auschwitz, oricare vizitator poate vedea pân ă şi schemele proiectelor de edificare a fiec ărei clădiri din cele 4 crematorii, inclusiv semnătura proiectanilor. Există şi corespondena dintre comandantul lagărului Auschwitz şi directorul întreprinderii constructoare. După ce negaioniştii au constatat că a nega pur şi simplu existena fizică a crematoriilor şi a camerelor de gazare nu numai c ă nu convinge dar aproape nici nu mai este b ăgată în seamă, au început să spună acelaşi lucru folosind alte cuvinte. Simulând că nu vor altceva decât adev ărul, ei pun aceeaşi întrebare folosind alte cuvinte, încercând s ă pară şi mai preocupai de aflarea adevărului. Cum se poate c ă nu exist ă ă nici un document, nici o schi ă , nici o imagine – întreab ă ei f ă ăr r ă ă să le tremure glasul – care s ă ne sugereze cum arat ă ă interiorul unei camere de gazare, ce instala iiii existau, cum func ionau? ionau? Ce şi cum se întâmpla acolo, c ă intrau în loturi de pân ă la 2 000 de oameni îmbr ă torit, unii chiar ş ăca ca i în hainele cu care au c ă lă torit, şi cu câteva mici bagaje – cele mai multe familii erau alc ă tuite tuite din câte 3 şi chiar 4 genera ii ii – şi în mai pu in in de or ă ă erau transforma i în fum şi cenu şă ? Aş putea să răspund folosindu-mă de descrierea cea mai autorizat ă, adică de mărturia lui Rudolf Höss, comandantul lag ărului care s-a ocupat de construirea întregului complex de exterminare în mas ă prin gazare şi ardere de la Birkenau, a asigurat buna funcionare a tuturor instala iilor, a comandat şi supravegheat întregul proces de la debarcarea deporta ilor (în procent de peste 90% evrei) din vagoane şi până las transformarea, din prima zi a sosirii – a marii lor majorit ăi – în fum şi cenuşă.
33
Nu-l citez pe Rudolf Höss, deoarece p ărerea lui Jürgen Graf şi aproape a tuturor negaioniştilor este că toate recunoaşterile crimelor s ăvârşite de către căpeteniile nazite la Nürnberg au fost smulse prin tortură. Voi reda cât se poate de concis descrierea camerelor de gazare şi procedeul folosit în prim ăvara şi vara lui 1944, f ăcută de doctorul Nyiszli Miklós (deportat din Oradea cu întreaga familie), în cartea pe care a publicat-o la mai pu in de un an de la întoarcerea acas ă: „ Am fost medic autopsier al doctorului Mengele în crematoriul de la Auschwitz ”. El a rămas la Birkenau-Auschwitz până la 18 Ianuarie 1945 când a fost evacuat întregul lagăr. În tot acest timp, el a stat împreun ă cu cei din Sonderkommando în clădirea unui crematoriu şi avea bilet de liber ă trecere la toate cele patru crematorii. Cartea la care mă refer a fost acceptat ă ca probă de către Tribunalul de la Nürnberg. Iat ă, în rezumat, capitolul consacrat camerelor de gazare. Prima selecionare, f ăcută pe rampa de sosire, imediat dup ă coborârea din vagoane, durează puin. Coloanele din stânga, alcătuite, de fiecare dat ă din mame şi copii până la 14 ani, bătrâni şi bolnavi sunt dirijate direct spre unul dintre cele patru crematorii. Por ile se deschid şi circa 2 000 – din aproximativ 3 000 câi sosesc, de regul ă, cu o garnitură de 50 de vagoane – intră în incinta crematoriului. Ajunsă în faa clădirii, coloana coboar ă 10 -15 trepte de beton spre o imensă hală de la subsol. Deasupra u şii o tablă anună – în limbile german ă, ie”. În mijlocul halei, la franceză, greacă şi maghiară: “Baie şi dezinsec ie” distan e egale, se în şiruie stâlpi de beton. În jurul lor şi a pere ilor ilor laterali bă nci de lemn, deasupra cuiere. Cele ce urmează de aici încolo nu ştie nimeni pe lume, pentru c ă cei ce ştiu şi ar putea povesti prin ce au trecut dup ă ce au parcurs drumul mor ii, adică trei sute de metri de la rampă până aici, nu se mai întorc niciodat ă printre cei vii. Aşadar, coloana din stânga merge de-a dreptul la crematoriu, şi nu într-un lag ăr special pentru b ătrâni, bolnavi şi copii, unde de inuii incapabili de muncă poartă de grijă celor mici, aşa cum le spun santinelele SS oamenilor îngrijora i ce se înşiră în coloana din dreapta. Deportaii păşesc încet, ostenii. Copiii, somnoro şi, se agaă de hainele mamelor lor. Sugarii în fa şă sunt purtai în brae. Însoitorii SS-işti rămân în afara porii. Conform avizului de la intrare, accesul str ăinilor, chiar şi al SSiştilor din exterior, este interzis! Lotul este introdus într-o sal ă lungă de vreo douăzeci de metri, spoit ă în alb şi puternic iluminat ă. Pe mijlocul ei se înal ă un şir de stâlpi de beton. În jurul stâlpilor şi de-a lungul pere ilor laterali se afl ă bănci de lemn.
34
Deasupra băncilor, cuiere şi deasupra fiecărui cuier, un num ăr. Afişe scrise în diferite limbi anună că fiecare ins s ă-şi aşeze hainele şi încălămintera, legate laolaltă, pe câte un cuier şi să ină minte numărul respectiv, ca la întoarcerea de la baie s ă nu se producă învălmăşeală inutilă. În sală se află 2 000 de oameni: b ărbai, femei, copii. Apar solda ii SS. Răsună ordinul: „Toată lumea se dezbracă! Timpul e limitat; zece minute!” Bătrânii, bunicii, so iile, soii, copiii stau încremeni i. Femei, fete pudice schimbă priviri nedumerite, întrebându-se: oare au în eles bine? În zece minute, toat ă lumea e în pielea goal ă. Hainele, încălămintea legată cu şireturile ei, sunt atârnate pe cuiere, şi fiecare om caut ă să memoreze numărul cuierului respectiv .... SS-iştii î şi fac drum prin mul imea înghesuită pentru a ajunge la u şa de lemn de stejar cu dou ă aripi, din fundul s ălii. Uşa se deschide. Oamenii goi se îmbulzesc în sala urm ătoare, de asemenea bine luminată. Pe mijlocul ei, la depărate de câte treizeci de metri, se înal ă de la pardoseala de beton pân ă la plafon patru stâlpi. Nu sunt stâlpi de sus inere, ci burlane sau tuburi p ătrate din tablă, perforate de jur împrejur ca ni şte grătare. Toată lumea a intrat în sal ă. Răsună ordinul: „SS-iştii şi Sonderkommando -ul părăsesc încăperea!” Aceştia ies şi-şi controlează efectivul. Uşile se închid. Lumina se stinge din exterior. În această clipă afară se aude huruitul unui motor de automobil. Soseşte un autoturism cu crucea ro şie, din care coboară un ofier SS şi un SDG Sanitätsdienstgefreiter , caporal sanitar. Acesta din urmă ine în mână patru cutii de tabl ă, vopsite în verde. Cei doi intră pe peluză, unde, la dep ărtare de câte treizeci de metri, ies din pământ nişte coşuri de aerisire joase, construite din beton. Se duc la primul coş. Îşi fixează măştile de gaze. Scot placa de beton cu care este acoperit coşul. Lovesc capacul patent al unei cutii verzi şi toarnă coninutul ei – nişte granule liliachii de m ărimea unui bob de fasole – în gura co şului. Granulele astfel introduse cad în tuburile de tabl ă perforată din încăperea de la subsol, unde sunt prinse f ără posibilitate de împr ăştiere. Este Zyklon B sau clor sub formă de granule, care, de îndat ă ce vin în contact cu aerul, produc gaze. Gazele ies prin perfora iile tuburilor şi în câteva clipe inund ă încăperea plină de oameni. Astfel, în cinci minute, este lichidat un transport. Instalaiile moderne de ventilare evacueaz ă repede gazele din sală, dar mai rămân cantităi mici în spaiile dintre cadavre şi inspirarea, chiar dup ă câteva ore, a acestor resturi de gaze provoac ă o tuse sufocantă. De aceea, echipa din Sonderkommando care intră cu furtunurile de ap ă poartă măşti de gaze. Sala este din nou puternic luminat ă, dezvăluind un tablou îngrozitor.
35
Cadavrele nu zac uniform pe pardoseal ă, ci se înală într-un morman de forma unui turn înalt de câ iva metri. Aceasta pentru c ă gazele ucigătoare emanate de granulele aruncate în tuburile perforate infesteaz ă aerul începând de jos şi saturează treptat atmosfera întregii s ăli. Victimele nenorocite sunt silite să se calce în picioare, c ăutând să se caere peste mormanul de trupuri vii, întrucât cu cât sunt mai sus, cu atât mai târziu inspir ă gazele asfixiante. Ce luptă cumplită pentru viaa pe care şi-o prelungesc cu cel mult unul sau două minute! Dacă ar fi putut gândi, şi-ar fi dat seama că zadarnic î şi calcă în picioare părinii, soiile, copiii. Dar aici nimeni nu mai poate raiona! Aciunile lor sunt reflexe ale instinctului de conservare. Am observat că la baza turnului de cadavre se afl ă sugarii, copiii, femeile şi bătrânii, iar în vârf in şii mai viguroşi. Cadavrele sunt încol ăcite de-a valma; şiroaie de sânge se preling din nas şi din gură. Trupurile sângereaz ă de asemenea, pentru că în lupta cu moartea s-au zgâriat unii pe al ii. Capetele sunt tumefiate şi învineite, figurile, atât de deformate, încât sunt de nerecunoscut. Totuşi, cei din Sonderkommando identifică uneori printre mor i pe membrii familiei familiei lor .... Groaza unei asemenea întâlniri m ă înspăimântă şi pe mine! Deşi n-am nici o misiune, am coborât printre cadavre. M ă simt dator faă de omenire ca în cazul când, printr-o minune, soarta va face s ă scap viu de aici – ceea ce cu mintea limpede nu pot spera – s ă pot relata observaiile unui martor ocular. Un grup de oameni din Sonderkommando , încălai cu cizme de cauciuc înalte, înconjoar ă mormanul de cadavre şi-l inundă cu jeturi puternice de ap ă, pentru a spăla cadavrele de fecalele ce se evacueaz ă în mod normal în cazul mor ii prin sufocare, adic ă prin gaze asfixiante. După această „baie” a cadavrelor – cât ă sfâşiere, câtă detaşare cere această muncă din partea Sonderkommando -ului! – urmeaz ă demolarea mormanului de cadavre. Grea sarcin ă; încheieturile mâinilor încle ştate, cu pumnii strânşi, trebuie prinse în ni şte curele şi astfel cadavrele ude ce alunecă pe pardoseală sunt târâte în sala al ăturată. Aici funcionează patru elevatoare mari. Mor ii sunt încărcai câte douăzeci – douăzeci şi cinci pe o platformă. O sonerie îl anun ă pe manipulant că încărcătura este complet ă. Atunci elevatorul porne şte şi urcă în sala de incinerare, unde se deschid automat aripile unei u şi mari. Acolo a şteaptă echipa de remorcare. Bra ele cadavrelor sunt iarăşi prinse în lan uri pentru a fi trase de-a lungul jgheabului anume construit în pardoseala de beton şi depuse în faa celor cincisprezece cuptoare.
36
Cadavrele bătrânilor, tinerilor, copiilor zac pe beton în şiruri lungi. Din nasul, gura şi trupul lor zdrelit în urma târârii pe pardoseal ă curg şiroaie de sânge care se amestecă cu apa ce curge continuu din robinete montate în pardoseala de beton. Cadavrele sunt întoarse cu faa în sus. O echipă de 8 – 10 Häftling -i cu câte o rangă de fier în mân ă, descleştează maxilarele cadavrelor iar cu un cleşte în cealaltă, extrag, mai exact rup, pun ile, coroanele, lucr ările de aur existente în cavitatea bucal ă şi le aruncă într-o găleată. Apoi, cadavrele sunt aşezate câte 3, pe nişte cărucioare mobile confecionate din pl ăci de oel. Uşile de fier ale cuptoarelor încinse se deschid automat, iar cărucioarele sunt împinse în ăuntru. În dou ăzeci de minute, toate cadavrele sunt transformate în fum şi cenuşi şi un nou lot este introdus. Fiecare crematoriu din Birkenau-Auschwitz avea 15 asemenea cuptoare care puteau func iona zi şi noapte f ără întrerupere.
Întrebare: Ce era mai greu în lag ărele de concentrare? S ă trăieşti sau să mori? Răspuns: În lagărele de concentrare totul era greu, dureros de greu. Şi să flămânzeşti ani de zile, şi să fii schingiuit zilnic, şi să n-ai unde şi cu ce te spăla, şi să pori saboi în picioarele goale, pline de r ăni, şi să nu mai ştii nimic de ai tăi, şi s ă munceşti ca un sclav. Şi s ă fii cobai pentru experien e. Era enorm de greu s ă trăieşti şi aproape imposibil s ă supravieuieşti. Uşor era un singur lucru: s ă mori. Moartea, der Tod , era la ea acasă. În lagărele de concentrare totul era îngrozitor de uniform. Mereu şi peste tot aceleaşi garduri de sârmă ghimpată, aceiaşi stâlpi de susinere încovoiai spre interior, acelea şi turnuri de paz ă cu aceiaşi SS-işti, aceleaşi barăci, aceiaşi Kapo, Block şi Lagerälteste -ri, aceleaşi comenzi, aceleaşi înjurături şi aceleaşi pedepse, aceleaşi mizere porii de mâncare, aceleaşi boli, aceleaşi gemete şi blesteme. Numai der Tod , moartea, era inimaginabil de variat ă. În lagărele de concentrare puteai s ă mori: rupt în b ătăi, călcat în picioare sau izbit cu capul de zidul Bunker -ului. -ului. Puteai s ă mori aruncat în pr ăpastie în timp ce cărai bolovani pe o creastă, aruncat de pe zid ori de pe schel ă sau aruncat peste firele de sârmă ghimpată purtătoare de curent de înalt ă tensiune. Puteai să
37
mori spânzurat de gât, de picioare ori cu mâinile r ăsucite şi legate la spate. Puteai să mori sugrumat, ori înecat într-o balt ă cu mai muli deodată sau singur, într-o g ăleată cu apă. Puteai să mori schingiuit, torturat, sfâ şiat de câini-lup sau îngropat de viu în p ământ, până la bărbie. Puteai s ă mori datorită unor injecii f ăcute cu diferite otr ăvuri în venă, direct în inimă sau în plămâni. Puteai să mori împuşcat în ceaf ă, mitraliat, sfârtecat de grenade sau pârjolit cu arunc ătoarele de fl ăcări. Puteai să mori zăvorât în trenurile mor ii, asfixiat în primitive dube sau moderne camere de gazare. Puteai s ă mori îngheat în căzi cu apă rece ori inut în pielea goal ă iarna, afară, în zăpadă şi stropit din 30 în 30 de minute cu ap ă. Puteai să mori ars în şanuri, pe rug sau în crematorii. În lagărele de concentrare, unde der Tod , moartea, era la ea acasă puteai să mori şi de moarte natural ă. Şi au murit mul i, sute de mii, de moarte naturală: de foame …. de sete …. de epuizare …. de boal ă …. de dor. Dor de copii, de p ărini, de soie, de iubită …. Dor de casă …. de ară …. de libertate …. dor de viaă …. V…I…A……Ă!