Macroeconomie - Inflatia in Romania Intre Anii 1980 - 2000

UNIVERSITATEA GEORGE BARITIU CENTRU DE STUDII FOCSANI

REFERAT LA DISCIPLINA DISCIPLINA ECONOMIE POLITICAMACROECONOMIE -INFLATIA IN ROMANIA INTRE ANI 1980 – 2000

STUDENT:

ANUL: I SPECIALITATEA: CIG

1

The world's largest digital library

Try Scribd FREE for 30 days to access over 125 million titles without ads or interruptions! Start Free Trial Cancel Anytime.





1.DEFINIREA NOTIUNII DE INFLATIE

2.INFLATIA ANILOR 1980 –1990

3.INFLATIA ANILOR 1990 - 2000





NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Inflaţia s-a situat în prim planul dezbaterilor de teorie politică din ultimele u ltimele decenii, elaborându-se numeroase definiţii mai mult sau mai puţin complete, dar abordate mai ales sub aspectul ei de proces al creşterii preţurilor: - proces de creştere a nivelului general al preţurilor de scădere a puterii de cumpărare a monedei; proces genera generall atempo atemporal ral şi aspaţ aspaţial ial,, care care presupu presupune ne că nivelu nivelull genera generall al - proces preţurilor este în creştere; - creştere anormală a preţurilor; - stare a economiei în care creşte continuu şi anormal indicele general al preţurilor; - formă specială de creştere a preţurilor naţionale mai puternică decât cea a preţurilor internaţionale. internaţionale. Inflaţia contemporană – reprezintă un dezechilibru structural monetaro-material, care exprimă existenţa în circulaţie a unei mase monetare ce depăşeşte nevoile economiei, fapt ce antrenează creştere durabilă şi generalizată a preţurilor. Manifestări ale inflaţiei: - inflaţia prin monedă - inflaţia prin cerere - inflaţia prin monedă - inflaţia prin credit - inflaţia prin costuri Tipuri de inflaţie. Literatura de specialitate abundă în sintagme prin care se încearcă o delimitare a tipurilor de inflaţie după gradul de intensitate din care, se prezintă următoarele: -inflaţie moderată (controlată, (controlată, stăpânită de către decidenţii), când are loc o creştere economică neinflaţionistă , deci ritmul de creştere a producţiei de bunuri economice este cel mult 3% mai mic decât rata inflaţiei: - inflaţie rapidă care presupune o creştere economică inflaţionistă, deci rata inflaţiei este cu circa 6% mai mare decât rata de creştere economică: - stagflaţia este o inflaţie rapidă (cca. 8%) însoţită de stagnarea ritmului de creştere a producţiei de bunuri economice: - inflaţie galopantă , este o inflaţie foarte rapidă când creşterea indicelui preţurilor de consum consum depăşe depăşeşte şte 10% fiind fiind consider considerată ată deoseb deosebitit de pericu periculoa loasă să prin prin declinul economic pe care îl provoacă: - hiperflaţie care începe în luna în care IGP este mai cu 50% şi se termină în luna anterioară anterioară celei în care revine sub această limită. Pentru combaterea inflaţiei factorii de decizie trebuie să aibă în atenţie frânarea masei monetare şi a preţurilor , atragerea economiilor băneşti şi transformarea lor în capita capitalur lurii active active,, revalo revaloriz rizare areaa banil banilor or,, reduce reducerea rea cereri cereriii agreg agregat at,, reduce reducerea rea incertitudini. Succesul presupune înglobarea unor astfel de măsuri în pachete care să se completeze cât mai bine pe termen lung.





INFLAŢIA 1980-1990

Deşi inflaţia a fost fost „mascată” , pe parcursul acestei acestei perioade , putem totuşi totuşi să formulăm formulăm o imagine imagine asupra ratei inflaţie inflaţieii pentru pentru perioada perioada 1980-1990 cu ajutorul ajutorul datelor furnizate de Banca Mondială. Pe baza analizei dezechilibrelor dintre masa monetară şi preţurile mărfurilor pe teritoriul ţării noastre de-a lungul timpului , efectuată anterior putem sintetiza principalele cauze ale inflaţiei în România din ultimele patru decenii şi care, la rândul lor au generat noi tensiuni inflaţioniste şi au contribuit la adâncirea crizei economice. Una din cauzele inflaţie o constitui disproporţia dintre oferta de mărfuri şi masa monetară în circulaţie. Pe aces acestt fond fond numă număru rull popul populaţ aţie ieii prec precum um şi depun depuner erililee C.E. C.E.C C au cres crescu cutt cont contin inuu uu,, dezechilibru dintre dintre capacitatea de cumpărare cumpărare a populaţiei şi volumul mărfurilor mărfurilor aflat pe piaţă, atingând după 1980 punctul critic . Elocvent în această sens este faptul că potenţialul de acoperire cu mărfuri şi servicii a fost, de aproximativ 75% faţă de volumul masei monetare, disponibilităţile băneşti ale populaţiei apropiindu-se de 300 Miliarde lei, din care 200miliarde lei, depuneri la C.E.C 1. O altă cauză a inflaţiei a constituit-o dezechilibru structural privind oferta de mărfuri şi servicii-această situaţie a fost determinată de disproporţia dintre ramurile producătoare de factori primari şi energie şi cele ce consumă şi valorifică energie. O a treia cauză o constituie necorelarea volumului fizic , sortimental de bunuri de consum cu cerinţele pieţii. O altă cauză a inflaţiei inflaţiei este modul subiectiv , arbitrar arbitrar de formare a preţurilor. preţurilor. Stabilirea preţurilor nu reflectau starea reală , beneficiul ce trebuie încasat nu provenea din relaţia firească generată de mecanismul pieţii. Toate aceste au condus la manifestarea mai multor forme de inflaţie: -Inflaţia reală care s-a manifestat atât direct prin creşterea efectivă a preţurilor şi tarifelor pentru produsele ce nu aveau preţuri fixe, cât şi sub forma larg răspândită a unor creşterii semioficiale. -Inflaţia ce constă în penuria de mărfuri şi economii forţate ale populaţiei. Menţinerea fixă a preţurilor la majoritatea produselor, a făcut ca inflaţia să nu se manifeste în mod deosebit prin creşterea vizibilă a preţurilor ci mai ales prin epuizarea rapidă a bunurilor din magazine. Inflaţia s-a manifestat nu numai sub forma pieţei subterane, ci şi prin creşterea depunerilor C.E.C deci sub forma de economiilor forţate. forţate. Încercând să mascheze şi să stăpânească cât de cât inflaţia vechiul regim a recurs la diferite metode dintre care amintim: majorarea impozitelor, schimbării fictive de denumiri ale produselor, introducerea obligatorie a părţilor sociale, acceptarea tacită a pieţii negre, condiţionarea retribuţiei de îndeplinirea unor planuri nerealizabile, generarea





comandă nu poate asigura orientarea energiilor creatoare ale naţiunii spre satisfacerea nevoilor nelimitate şi în continuă diversificare.

INFLAŢIA 1990-2000

După mai bine de 40 ani de economie centralizată de tip socialist la 22 Decembrie 1989 România intră într-o perioadă de tranziţie economică ce are ca scop trecerea la economia de piaţă liberă , concurenţială social umanistă. Poporul român a optat definitiv pentru economia de piaţă şi mecanismul ei funcţional . Revoluţia din decembrie 1989 are meritul de a-l fi ajutat să înţeleagă rapid, aproape instantaneu că sistemul economic bazat pe monopolul absolut al proprietăţii socialiste de stat s-a dovedit a fi falimentar , că mecanismul economic de comandă nu mai putea asigura orientarea energiilor creatoare ale naţiunii pe făgaşul lor normal, spre satisfacerea nelimitate şi continuă diversificare. Opţiune ţării noastre pentru un asemenea tip de economie s-a bazat deci în primul rând , pe experienţa nemijlocită a maselor, care au ajuns la concluzia că sistemul ce-i fusese impus nu răspundea criteriilor de raţionalitate şi eficie eficienţă nţă.. Ruptur Rupturaa hotă hotărât râtăă cu trecut trecutul ul econom economiei iei „socia „socialis liste” te” s-a făcut făcut pe baza baza constatărilor constatărilor directe ale lipsei de funcţionalitat funcţionalitatee a vechiului mecanism, constatări constatări făcute pe viu de către fiecare dintre cetăţenii ţării şi de toţii laolaltă. Calea de urmat pentru a lichida structurile vechi şi a crea cadru instituţional necesar opririi căderii economiei naţio naţiona nale le aflat aflatee într-o într-o profun profundă dă criză criză şi deschi deschider deriiii ei spre spre o evoluţ evoluţie ie norma normală lă pe traiectoria progresului nu mai poate fi găsită spontan, pe baza sumei entuziasmului revoluţionar al tuturor. Economia de piaţă contemporană este deosebit de complexă şi de variată , interesele agenţilor economici sunt nu numai foarte diferite ci şi divergente. De aceea fundamentarea ştiinţifică a unei strategii de înfăptuire a economiei de piaţă în România s-a dovedit a fi obligatorie , problemă ce a presupus analize şi dezbaterii ample. Acestea au fost concretizate în obiective şi strategii ale guvernelor ce s-au succedat pe parcursul ultimului deceniu. Din punct de vedere inflaţionist în perioada 1990-2 1990-2000 000 România România a avut avut o infla inflaţie ţie galopan galopantă tă (denumi (denumită tă şi cu două două cifre) cifre) , când când creşterea preţurilor este mai mare de 10% anual. Cauzele inflaţiei fiind : -Emisiunea excesivă de monedă peste oferta de bunuri şi servicii . Aceasta atrage după sine un „surplus de cerere” şi ca urmare creşterea ansamblului preţurilor. Mărirea preţurilor are loc nu prin simpla sporire a cantităţilor de bani , ci prin creşterea cererii pe care acesta o face posibilă. -Excedent de cerere agregat (inflaţie prin cerere) . Ea apare datorită creşterii cererii agregate, agregate, în condiţiile în care oferta agregată rămâne în urma cererii sau se micşorează. Cererea Cererea agregată agregată poate să crească crească . Inflaţia Inflaţia prin cerere presupune presupune situaţia în care nu este este posibi posibilă lă mărire mărireaa coresp corespunz unzăto ătoar aree a ofert ofertei ei dato datorit rităă capac capacită ităţil ţilor or de produc producţie ţie limitată limitată , în conseci consecinţă nţă ajustăr ajustările ile au loc loc prin creşter creşterea ea preţurilo preţurilorr şi nu prin sporir sporirea ea





costur costuri). i). În consec consecinţ inţăă prin prin scăder scăderea ea oferte oferteii agreg agregat at atra atrage ge după după sine sine creşte creşterea rea preţurilor. Inflaţia în România în perioada 1990-2000 a cunoscut cinci perioade: 1. Perioada de acalmie a preţurilor pe durata lunilor ianuarie – octombrie 1990. 2. Peri Perioa oada da cupr cuprin insă să într întree noie noiemb mbri riee 1990 1990 şi dece decemb mbri riee 1993 1993,, peri perioa oadă dă caracterizată printr-o inflaţ inflaţie ie galopantă cu teri cifre. 3. Perioadă de dezinflaţie pe parcursul anilor 1994-1996. 4. Anul 1997 199 7 caracterizat printr-o inflaţie galopantă. 5. Peri Perioa oadă dă de dezi dezinf nfla laţiţiee 199 19988-20 2000. 00. Prima perioadă perioadă (respectiv 1990) se caracterizează caracterizează printr-o inflaţie inflaţie relativ relativ mică (5,1 %) , fapt care reflectă o continuitate în economia planificată . Pe fondul unei penurii de pro produse duse cu care care se conf confru runt ntăă piaţ piaţaa inte intern rnă, ă, cere cereri rile le popu popula laţiţiei ei au fost fost „suprasatisfăcute” prin majorările salariale îndeosebi în regii şi întreprinderii de stat (în care grilele de salarizare au scăpat de sub control) prin masive pensionări anticipate cauzate în parte de teama angajaţilor faţă de un previzibil şomaj datorat cerinţelo cerinţelorr de creştere creştere a productivi productivităţi tăţiii şi competiti competitivităţ vităţiiii activităţ activităţiiii productive productive,, prin măsurile cu caracter populist luate luate de guvern (cum ar ar fi restituirea către către salariaţii salariaţii a părţilor sociale , privarea unor persoane de plata taxelor şi impozitelor).În toată această perioadă preţurile au fost ţinute sub control. Această perioadă poate fi definită ca „perioada neagră” pentru preţuri , în condiţiile în care veniturile populaţiei creşteau dar fără liberalizarea preţurilor din partea statului. 2 Astfel , nu putem spune că nu am avut inflaţie întrucât practic piaţa era inundată de cererea manifestată de populaţie pe fondul scăderii producţiei şi creşterii importurilor, a datoriei externe şi a deficitului comercial. Din punct de vedere statistic nu au fost făcute înregistrări pentru evidenţierea creşterii preţurilor. A doua perioadă este perioada cuprinsă între noiembrie 1990 şi decembrie 1993. Această perioadă p erioadă debutează cu procesul de liberalizare a preţurilor de consum la 1 noiem noiembr brie ie 1990, 1990, libera liberaliz lizare are care care reprez reprezent entaa startu startull ofici oficial al pentru pentru fenome fenomenul nul inflaţ inflaţion ionist ist.. Din păcate păcate,, fenome fenomenul nul inflaţ inflaţio ionis nistt nu a mai putut putut fi combăt combătut ut într-o într-o perioadă de peste zece ani, ba mai mult acesta a câştigat teren de la un an la altul. Această perioadă a fost una de declin economic ,eufemistic numit uneori „creştere negativă” în care inflaţia galopantă a devenit hiperinflaţie (în anul 1993 inflaţia atingând nivelul nivelul 256%”. Procesul de liberalizare liberalizare a preţurilor făcut ca numai numai în două luni acesta să crească în medie cu 37,7%. Anii 1991şi 1992 se caracterizează cu o creştere medie lunară a preţurilor care nu a depăşit 10,3%. În anul 1993 după anul electoral 1992 , preţurile sunt din nou în creştere depăşind 12,1 în medie medie pe lună . În toată această perioadă inflaţia a fost generată nu numai de procesul de liberali liberalizare zare a preţuril preţurilor or ci şi de evoluţia evoluţia negat negativă ivă a celorlalţ celorlalţii indicatori indicatori respectiv respectiv defici deficitul tul bugeta bugetarr , defici deficitul tul comerc comercia iall caract caracteri erizat zat prin prin creşte creşterea rea impor importur turilo ilorr şi scăderea exporturilor (în anul 1991 exportul a scăzut la 4,3 mld. USD faţă de 10,2 mld. USD cât reprezenta în anul 1985) , monopolul furnizorilor de energie şi utilităţi etc. În anul 1992 cererea de bani a crescut vizibil în condiţiile în care toată lumea făcea comerţ iar întreprinderile de stat scoteau profit din preţuri şi nu din activităţii economice eficiente. Economiile populaţiei populaţiei se reduc la jumătate faţă de anul 1990, în ţară intra o cantitate foarte mică de valută iar rezerva de băncii centrale scăzuse considerabil (aproape 1mld. USD). Astfel , pe fondul acestor dezechilibre tensiunile







subvenţiile la preţurile de consum, s-a introdus taxa pe valoare adăugată şi a fost liberalizat adaosul comercial. Prin „terapia de şoc” aplicată dogmatic , nerealist şi inadecvat condiţiilor specifice României , s-a renunţat la utilizarea pârghiilor de influe influenţa nţare re poziti pozitivă vă în econom economiei iei,, s-au s-au manife manifesta statt ingeri ingerinţe nţe admin administ istra rativ tivee în func funcţiţion onar area ea econ econom omie ieii de piaţ piaţă, ă, s-au s-au apli aplica catt măsur măsurii de rest restru ruct ctur urar aree fără fără soluţionarea prealabilă a blocajului economic şi financiar, politici monetar-valutare şi bancare care au condus la de capitalizarea agenţilor economici şi falimentul multora dintre aceştia, precum şi politici fiscale opresive, nestimulative, toate având grave consecinţe reflectate reflectate nu numai prin recesiunea economică economică şi deteriorarea deteriorarea puternică a condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor, dar şi prin compromiterea însăşi a noţiunii de reformă. Cea de-a treia perioadă este perioada de dezinflaţie pe parcursul anilor 1994-1996, când rata medie lunară a inflaţiei nu depăşeşte 4,1%. Anul 1994 debutează cu o inflaţie de 61 %. Ca urmare a unui program coerent de măsuri adoptat de BNR încă din mai 1993, în vederea macrostab macrostabilizăr ilizăriiii sistemice sistemice şi recâştigarea recâştigarea încrederii încrederii în moneda naţională , economia pare a se trezi dar restructurarea întreprinderilor întârzie încă. În anii 1994 şi 1995 , aşa cum am menţionat situaţia în România s-a mai stabiliza stabilizatt prin acţiun acţiunea ea converg convergentă entă a creşter creşteriiii puternice puternice a ratei ratei dobânz dobânziiii la sfârşitul anilor 1993-1994şi prin dimensionarea riguroasă a masei monetare. Printr-o politică a unor dobânzi puternic pozitive în termeni reali s-a reuşit , începând cu anul 1994, recăpătarea încrederii publicului în moneda naţională ,efectuarea pe bază sănăt sănătoa oase se a proces procesulu uluii de remon remoneti etizar zaree şi de „dedo „dedolar lariza izare” re” a econo economie miei.i. În condiţiile din ţara noastră noastră , cursul de schimb a fost determinat în principal de evoluţia inflaţiei şi a pieţei valutare, de unele abateri în respectarea disciplinei financiar – valutare. Un fenomen remarcat încă de la debutul anului 1994, determinat în principal de practicarea de către băncile comerciale a unor dobânzi real pozitive, ăl constituie creşterea economiilor populaţiei. Ratele nominale ale dobânzilor practicate de Banca Naţională au început să scadă din luna mai 1994, pe baza regulii potrivit căruia pentru a fi eficace creşterea dobânzilor trebuie să se producă brusc, iar scăderea gradual, pe măsura atenuării presiunilor inflaţioniste. Cu toate că nivelul ratelor dobânzilo dobânzilorr a fost ridicat ridicat , efectul negativ negativ nu s-a produs. produs. Dimpotrivă Dimpotrivă , economia economia a înregistrat o creştere creştere reală, ca urmare a încrederii populaţiei populaţiei şi a stabilizării condiţiilor condiţiilor în cursul anului 1994. În anul 1995 inflaţia a scăzut şi mai mult până la 27,8%, dovadă faptul că nu „gradualitatea” ci măsurile în forţă , de trecere rapidă către economia de piaţă, dau zulta zultate te bu Însă Însă di feri ferici ci după după t de j tacul tacul te





iniţiative în producţie. Astfel , inflaţia a fost preţul plătit pentru creşterea producţiei şi scăderea şomajului. Dar, aşa cum a arătat experienţa postbelică mondială, nu poate fi vorba de un compromis între inflaţie şi şomaj, decât cel mult pe termen scurt; acce accept ptar area ea infl inflaţ aţiei iei pent pentru ru a limi limita ta prop propor orţiţiililee şoma şomaju julu luii , înse înseam amnă nă de fapt fapt întârzierea restructurării care poate rezolva cauzele de fond ale problemelor economice. Ca urmare „soluţia” inflaţionistă nu are ca efect decât creşterea costului ajustării şi scăderea eficienţei de ansamblu a economiei , ceea ce s-a şi întâmplat. Spre deosebire de anul 1995 (an cu o inflaţie mică, respectiv 27,8%) , în anul 1996 inflaţia s-a dublat în România ca urmare a neconsecvenţei de aplicare a măsurilor de reformă economică . Nivelul de 20% al inflaţiei negociat cu FMI devine, încă de la jumătatea anului „science fiction”. De unde reuşiserăm să fim între primele cinci ţări din fostul bloc socialist cu un nivel al inflaţiei sub 40% , anul 1996 se încheie pentru România cu performanţa dea fi singura ţară care se reîntoarce reîntoarce pe drumul hiperflaţie. A patra perioadă perioadă analizată analizată este cea a anilor 1997-1999, ani ani cu o inflaţie galopantă galopantă cu medii lunare mai mari decât cele anuale în ţările membre ale Uniunii Europene. Nici în aceşti ani salturile spectaculoase ale inflaţiei nu au fost cauzate de mişcările de economie. Preţurile au urcat brusc în trimestru I din 1996 pentru că s-au făcut corecţii decisive. Autorităţile au forţat trecerea la raţionalizarea preţurilor, a cursurilor şi banilor, a dobânzilor, plus deschiderea faţă de investiţiile străine de capital. După ce a trecut şocul, inflaţia a început să intre în normal. Însă, după ce în iunie a coborât sub 1% din august şi-a reluat creşterea până în decembrie. Pe lângă aceasta se remarcă faptul că volumul investiţiilor a scăzut drastic, investiţiile care ar fi ajutat la redres redresare areaa tehno tehnolog logică ică a fabri fabricil cilor or intrate intrate în restruct restructura urare re şi ar fi putut putut duce duce la apariţia de noi locuri de muncă în alte sectoare care să absoarbă o parte din personalul disponibilizat ; pe de altă parte , compensaţiile primite de zecile de mii de salariaţi disponibilizaţii nu au devenit o sursă suplimentară de investiţii, deoarece nu s-a creat un climat investiţional favorabil, iar accentul a fost pus pe importuri în timp ce producţia internă tindea să scadă sau să s ă ajungă în stocuri. Cea de-a cincea perioadă şi ultima analizată este perioada cuprinsă între anii 19992000 , perioadă în care se manifestă procesul de dezinflaţie. Pe fondul unei scăderii continue a producţiei industriale şi agricole , anii 1998-1999 sunt cei în care prin măsuri monetariste se controlează rata inflaţiei cu preţul devalorizării rapide a leului comparativ cu dolarul în condiţiile condiţiile convertibilităţii convertibilităţii totale a acestuia. Dacă pentru anul anul 2000 obiectivul inflaţiei a fost ambiţios (respectiv 27%, care presupunea de fapt înjumătăţirea nivelului din anul precedent), acesta nu a putut fi atins nivelul inflaţiei ajungând la 40,7% 3 .Obiectivul de inflaţie ar fi putut fi atins doar în condiţiile în care moneda EURO ar fi avut o evoluţie de apreciere faţă de dolar inferioare ratei inflaţiei(





menţinerea la nivel scăzut a deficitului bugetar (cca 2,7% în anul 2002 din PIB, faţă de 3,2% în anul 2001) şi finanţarea neinflaţionistă a acestuia din surse preponderent externe; anticipaţiilor inflaţioniste ale agenţilor economici; - reducerea durabilă a anticipaţiilor - reducerea necesarului de corecţii la nivelul preţurilor reglementate pe parcursul intervalului 2001-20002 - limitarea creşterilor salariale în sectorul public. Măsurile menţionate fac parte dintr-o politică defaţionistă. Comba Co mbater terea ea inflaţ inflaţiei iei necesi necesită tă o politi politică că antii antiinf nflaţ laţion ionist istee la nivel nivel macro macroeco econom nomic ic , îndreptată îndreptată simultan atât atât împotriva consecinţelor consecinţelor , cât şi împotriva împotriva cauzelor inflaţiei. inflaţiei. Reprezentarea grafică a inflaţiei dintre anii 1990-2000 arată astfel în care se observă conform datelor statistice analizate că în anul 1993 inflaţia din România atinge cea mai mare valoare valoare de 295,5% şi are o evoluţie aproape liniară liniară cu o valoare valoare cuprinsă între 40,6%-40,7% în anii 1998-2000. -

Rata anuala a inflatiei 400 400 a i t u l

o v e

300 300

295.5 222.8

200 200

199.2 151.4

100 100 61.7

37.7 0 1 %

37.7

2

3

222.8 199 199.2

27.8

56.9

40.6

54.8 40.7

4

5

7

8

9

10

11

295.5

61.7

56.9

151.4

40.6

54.8

40.7

1990-2000

Macroeconomie - Inflatia in Romania Intre Anii 1980 - 2000

Recommend Documents