lucrare atestat pictura

-lucrare de atestatSecția: Patrimoniu Cultural

ALTARUL,SEMNIFICAŢIE LITURGICĂ

Prof. coordonator:

Elev:

Prof. SofragiuPetru

ConstantinAndreea Loredana

2014-2015 Iaşi

Cuprins:

I. Argument II. Altarul, noţiuni arhitectonice generale III. Altarul, noţiuni iconografice.

IV.Altarul, noţiuni liturgice IV.1.Împărtăşirea Apostolilor 

IV.2. Cortegiul Sfinţilor Ierarhi IV.3.Încăperile anexe IV.4. Decorul încăperilor anexe V. Etape de lucru a picturii murale VI. Comentariu plastic al compoziţiei VII. Cocluzii VIII. Bibliografie

II. Altarul, noţiuni arhitectonice generale.

Absida principală este partea cea mai semnificativă din punct de vedere arhitectonic, iconografic şi liturgic. În spaţiul eclezial , decoraţia murală este parte integrantă a arhitecturii. Bisericile creştine sunt ,,orientate”, adică sunt dispuse pe direcţia unui ax longitudinal , apus răsărit .Partea dinspre răsărit descrie , în arhitectura de tradiţie bizantină, o formă poligonală sau semicirculară.Acest

spaţiu

închis

spre

apus

de

,,peretele”tâmplei

,

formeazăîncăpereanumităabsida de răsăritsauabsidaprincipală. În centrul absidei este situat altarul , adică Sfânta Masă, termen care este adesea confundat cu întreaga încăpere. Altarul aminteşte ,,Mormântul lui Hristos”şiadăpostea , înbisericilepaleocreştine (încelemartiriale), rămăşiţelepământeşti ale muceniculuicăruiaîi era închinatedificiulrespectiv. Primele biserici de tip central (martyria) aveau în plan forma unui cerc sau a unui poligon regulat

, dar probabil că prin extindere , s-a ajuns la conturul poligonal al absidei principale. În unele construcţii, conca (numită şi cu termenul de calotă, de forma unui sfert de sferă , care reprezintă boltirea absidei centrale), este suprapusă peste peretele vertical, arcuit în semicilindru al absidei (numit hemiciclu) se prelungeşte cu o altă boltă , ,,în leagăn”(de forma unui semicilindru dispus orizontal), care acoperă extensiunea încăperii de plan rectangular.

III.

Altarul, noţiuni iconografice.

Pictura absidei principale a evoluat în timp de la o formulă în care, la origine , apărea reprezentat Hristos , de exemplu în secolul al IV-lea , la Santa Pudentianta , în Roma.Mântuitorul este

înconjurat , în această redactare iconografică , de apostoli.În fundal se distinge Crucea gemată şi zidurile Ierusalimului.Uneori, figura antropomorfă a lui Hristos a fost înlocuită cu o reprezentare simbolică a Fiului lui Dumnezeu în chipul unei Cruci, încadrate de apostolii simbolizaţi printr -o turmă de oi(de exem plu la San Apollinare în Classe din Ravenna). La San Vitale, la Ravenna , pe bolta absidei Hristos stă aşezat pe globul pământesc, încadrat de doi îngeri . Picioarele i se odihnesc pe câmpul de flori al raiului iar bustul se profilează pe un cer de aur. Tr ebuie menţionat faptul că înainte de formula iconografică a figurării Mântuitorului în imaginea

consacrată, cele mai vechi decoruri prezentau pe bolta absidei principale ,,vedenia lui Iezechiel”1 Din veacul al VI-lea (de exemplu la Parenzo,în Istria) locul Mântuitorului este preluat de către imaginea Fecioarei Maria purtându-l pe Hristos la piept şi stând pe tron ca o împărăteasă

 bizantină.Maica Domnului este încadrată de doi îngeri dorifori(purtători de lance) şi de alţi doi sfinţi , ci ghirlande de flor i în mâini.Practica se răspândeşte în Bizanţ, la ,,Sfântul Luca”, în Focida (Grecia), şi în alte părţi. Izvorul temei este reprezentat de ideea că Sfânta Fecioară este mijlocitoarea rugăciunilor aduse de credincioşi , înaintea Fiului ei.Temaintercensiunii Fecioarei, legată de Parusie , este cuprinsă şi explicată prin cuvintele liturgice din rugăciunea de la sfârşitul Utreniei şi reluată la începututl rânduielii Proscomidiei (Regina a stat de-a dreapta ta , îmbrăcată în veşmânt de aur...2). În bolta absidei  principale a fost rezervată la origine lui Hristos şi scenelor inspirate din

Apocalipsă (vedenia lui Iezechiel) şi de cea de- a doua venire a Domnului. Începând din veacul al VI- lea, Mântuitorul şi cetele îngereşti , patriarhii, proorocii, apostolii, sfinţii ierarhi (cu alte 1

Iezechiel, c 1, 5-22;26-28.

,,Defaţă a stat împărăteasa , de -a dreapta Ta,  înhainăaurităîmbrăcatăşipreaînfrumuseţată”(rânduialaDumnezeieştiiProscomidii, înmomentulîn care preotulscoatepărticicaînchinatăSfinteiFecioareşi o aşează de -a dreaptaSfântuluiAgneţ). 2

cuvinte Biserica Triumfătoare) au trecut în cupola centrală a naosului. Locul Pantocratorului a fost preluat de imaginea Fecioarei Maria zugrăvită în picioare , foarte rar în bust , sau aşezată pe tron ca o împărăteasă.

Reprezentarea Maicii Domnului. Atunci când iconografia altarului prezintă doar bustul Sfintei Fecioare , Maica apare închipuită cu braţele ridicate simetric , în rugăciune, în dreptul umerilor , avându-l pe pruncul Iisus( şi acesta figurat în bust , reproducând ge stul orantei).În cele mai multe cazuri însă Fecioara Maria apare în întreaga ei înfăţişare purtându-l în poală pe prunc.Decoratorii amintesc Întruparea lui Hristos iar din această pricină, Maria poartă pe Iisus pe braţul stâng, pe cel drept sau pe genunchi; de fiecare dată apar anumite nuanţe de diferenţiere.Purtat pe braţul stâng, Hristos este ocrotit duios de Maica Sa (Eleusa); pe braţul drept , e prezentat lumii ca Mântuitor ,

care se jertfeşte. Susţinut cu ambele braţe, în picioare , ori aşezat pe genunchiul Maicii care stă  pe tron ,aminteşte de închinarea magilor şi de omagiul credincioşilor .Adoraţia magilor a reprezentat o temă preferată de iconografii creştini, încă foarte din timp , în arta catacombelor. Scena a dobândit semnificaţii profunde: afirmarea credinţei că ,,neamurile” sunt şi ele chemate să-l adore pe Fiul lui Dumnezeu . Prin urmare, această scenă dă glas convingerii în legitimitatea unei biserici creştine a celor chemaţi dintre neamuri şi exprimă deci, esenţa însăşi a Teologiei Bisericii, care conduce în chip direct către Fiul lui Dumnezeu şi implică trei motive : creştinii chemaţi dintre neamurimotivul adorării; Pruncul ; şi un al patrulea motiv, ce decurge logic din primele trei este acela de slavă. O altă reprezentare a Maici Domnului în absidă este aceea a Fecioarei aşezată pe tron încadrată de îngeri .Această reprezentare s-a răspândit în toate regiunile imperiului bizantin. Una dintre cele mai vechi icoane de acest tip se păstrează la mănăstirea Sfânta Ecaterina din  Muntele Sinai, fiind datată pentru secolul al VI-lea . De asemenea, în bisericile de la Muntele Athos, Theotokos , înconjurată de îngeri e numită ,,Maica lui Dumnezeu cea mai presus de cetele îngereşti”, ,,cea mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită , fără de asemănare   decât

serafimii...”.În Moldova, îngerii poartă ripide.

Se cuvine observat că decoratorii s-au inspirat şi în cazul acestei teme magistrale a iconografiei absidei principale, din Sfânta Liturghie , accentuând ideea ,,jertfei fără sânge”.De

exemplu, la mănăstirea Dobrovăţ  (monument decorat în veacul al XVI-lea ), Fecioara Maria apare în conca absidei în legătură cu Întruparea lui Iisus Hristos şi jertfa liturgică. Înţelesul temei este explicat de inscripţia în paleoslavă, în care se poate citi : ,,Ceea ce eşti masă preacurată a  pâinii vieţii, care s-a pogorât de sus pentru milă şi a dăruit lumii viaţă nouă ...”.Textul este  preluat din rânduiala Împărtăşaniei. ,,Pâinea vieţii ” este Hristos . ,,Masa preacurată” este Maica , Maria care l-a purtat , cum poartă ,,Sfânta Masă” Trupul şi Sângele, sub forma Pâinii şi Vinului.

Sfânta Fecioară în conca absidei este asociată Tainelor care se celebrează în acest spaţiu de teofanie esenţială , în care Dumnezeu se descoperă credincioşilor săi prin mijlocirea ritualului liturgic.Imaginea Fecioarei , prin locul şi importanţa pe care o ocupă , domină întregul decor: Fecioara stând în picioare , purtându-l pe Prunc sau Fecioara tronând , cu Pruncul în braţele sale;

această viziune sfântă şi solemnă a lui Theotokos este mărturisită şi venerată de îngerii care o însoţesc. Anumite biserici din secolul al VI-lea , de la Ravenna , din Cipru şi Saqqara (în Egipt), o

figurează astfel pe Sfânta Fecioară în locul Fecioarei în Taina Întrupării, şi de asemenea locul ocupat în cadrul Liturghiei: el lămureşte sensul conferit de pictori Fecioarei figurată în absidele  principale ale bisericilor bizantine.Rolul jucat de teologii iconofili în succesul acestei teme

absidiale a fost ,,decisiv”3: ei au insistat îndelung , din raţiuni polemice, asupra locului cuvenit Întrupării în iconomia Mântuirii; această Taină a reabilitat natura omenească , a transfigurat-o , a apropiat-o de cea a îngerilor; Întruparea lui Dumnezeu îi permite omului să se alăture în adorare

 puterilor cereşti şi să se împărtăşească din Tainele dumnezeieşti .Această semnificaţie a absidei dobândeşte prin urmare un sens liturgic: Întruparea a făcut posibil ca omul să celebreze Jertfa lui Hristos , să participe la ospăţul euharistic. Imaginea lui Theotokos semnifică această reconciliere definitivă a oamenilor cu Dumnezeu şi corespunde sensului profund al Liturghiei. Nicolae Cabasilascomentează în a sa Tâlcuire a DumnezeieştiiLiturghii , doxologia trinitară iniţială: ,,În

 primul rând datorită Întrupării Domnului oamenii au aflat că există trei persoane în Dumnezeu. Or, ritualurile care se cuvin împlinite sunt o introducere în taina acestei Întrupări a Domnului”. 3SfântulTeodorStuditul,

aratăîn a sa AntirrheticusîncefelnaturaumanărestauratăprinÎntrupareîlpoatecontemplapeDumnezeu, Antirrheticus , MIGNE, P. G.,XCIX, col. 395-414.

IV. Altarul, noţiuni liturgice.

IV.1. Împărtăşirea Apostolilor.

Tabernacolul evocă, între subiectele hermicului , sacrificiile legii vechi (ale vechiului Legământ) şi, în mod evident , dată fiind şi amplasarea în acest compartiment al bisericii, Jertfa care se săvârşeşte pe Sfântul Altar, gesturile pe care reproduc preoţii şi ceilalţi slujitori. Legătura este nu mai puţin strânsă între slujirea Liturghiei şi ,,Cuminecarea Apostolilor”, subiect des figurat în acest amplasament , încă din secolul al XIV-lea : reprezentând imaginea instituirii acestei Sfinte Taine, chemarea adresată de Hristos Apostolilor de a relua (si transmite mai departe) ceea ce i-a învăţat şi de a dărui (altora Darul Său), aşa cum El însuşi S -a dăruit lor, sub

forma Pâinii şi a Vinului . Miniatura care corespunde acestui subiect evocat în ,,Ruloul de la Ierusalim”4 lămureşte semnificaţia temei, şi prin textul care însoţeşte imaginea şi care pune accentul tocmai pe conţinutul sacramental al scenei. ,,Împărtăşirea Apostolilor” reprezintă o temă esenţială de decor a absidelor principale . Se desfăşoară , de obicei, primul sau al doilea registru al peretelui de răsărit (hemiciclu). La fel cu scena ,,Liturghiei îngereşti ”, aceasta prezintăun pronunţat caracter liturgic, legat de Taina Sfintei Împărtăşanii. Scena se petrece ,,în ceruri”, unde Apostolii (asemeni îngerilor din tema ,,Liturghiei îngereşti”) liturghisesc cu Hristos , Marele Preot. Hristos nu S-a preaslăvit pe Sine însuşi, şi ca să Se facă arhiereu, ci Cel ce a grăit către El : ,, Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut” din Epistola către  Evrei a Sfântului Apostol Pavel(v.6).

A. Grabar, Rouleauliturgique, n. 13, pp. 174-175, 178, 187-188,

4

apud , S, Dufrenne , op.cit.

În centrul scenei este prezentată Sfânta Masă acoperită de un ,,ciborium”(baldachin) iar

Hristos este reprezentat de două ori: la dreapta Sfintei Mese şi la stânga acesteia.Înaintea Lui stau doi îngeri înveşmântaţi în straie de diaconi. În partea dreaptă, Mântuitorul ridică potirul, oferind vinul euharistic discipolilor Săi, care se înşiră , unul în spatele celuilalt. În partea stângă Hristos înalţă patena (Sfântul Disc) oferind pe ea Pâinea, Trupul Său, Apostolilor, rânduiţi în aceeaşi manieră, ca în partea dreaptă. Apostolii se apropie de Mântuitorul în atitudini de reveren ţă.Primul dintre ei, în partea

dreaptă, se apropie Sfântul Pavel în timp ce, din stânga, cel dintâi apostol este Sfântul Petru. Le urmează cele două flancuri, câte cinci alţi apostoli şi cei mai tineri închid cele două şiruri. Inscripţia din partea dreaptă a compoziţiei transcrie cuvintele: ,, Se dăruieşte”, sau ,,Beţi dintru acesta, toţi: Acesta este Sângele Meu”; cea din stânga : ,,Se împarte”, sau ,, Luaţi mâncaţi: Acesta este Trupul Meu ”. Imaginea este inspirată din episodul evanghelic al ,, Cinei celei de Taină” (Matei, c. 26, v.20-28; Marcu, c. 14, v. 14-15; Luca ,c. 22, v.11-12). Spre deosebire însă de icoana ,, Cinei”, ,,Cuminecarea Apostolilor”, pictată în absida principală, se petrece nu într -o casă, ci într -o

 biserică (mai precis , în sanctuar), inde Sfânta Masă, altarul înlocuieşte masa obişnuită a cinei evanghelice. Se accentuează astfel, că evenimentul figurat în ,,Împărtăşirea Apostolilor” transcende limitele timpului şi spaţiului, petrecându-se, nu pe pământ, ci în Ceruri şi, în mod Tainic, reluându-se la fiecare Liturghie Euharistică. În Liturghiile de rit bizantin, când slujeşte un arhiereu şi se ajunge la ceremonia

împărtăşirii, acesta ia de pe disc părticica însemnată cu literele XC . Cu ajutorul copiei, o împarte în atâtea bucăţi, câţi coliturghisitori (preoţi şi diaconi, ori arhierei) se află. Se închină către toţi ,,îşi cere iertare” şi se împărtăşeşte cu părticica rezervată lui însuşi. Cheamă apoi pe preoţi şi pe diaconi. Aceştia se prezintă pe rând, în ordine ierarhică, şi primesc pe mâinile (palmele) aşezate una de-asupra celeilalte, în chip de ,,tron”, ,,Sfântul Trup” rezervat fiecăruia. Episcopul şi coliturghisitorii iau ,,Sfântul Trup” , după ce au recitat în taină şi rugăciunea Sfântului Ioan Gură

de Aur, urmată de o a doua . I a în mâini potirul şi procovăţul (acoperământul brodat al acestuia). Bea de trei ori, îşi şterge buzele cu vălul şi sărută potirul. Îl întinde apoi preoţilor şi diaconilor, care beau din el. Picturile ilustrează tocmai sursa acestui ritual liturgic, explicându-l.

Una dintre cele mai complexe redactări iconografice bizantine, este la biserica domnească ,,Sfântul Nicolae” de la Argeş, unde altarul (Sfânta Masă) umbrit şi adăpostit de un ciborium, apare în centrul scenei. Hristos, în veşminte antice drapate este pictat de două ori, în stânga şi în dreapta ,,Sfintei Mese ”. Îngeri- diaconi cu ripide (evantaie liturgice) împodobite cu chipuri de serafimi, stau în dreptul Său şi Apostolii formează două cete.

IV.2. Cortegiul Sfinţilor Ierarhi.

În zona inferioară, a altarului tradiţia iconografică a aşezat încă din epoci îndepărtate, şi  până astăzi, chipuri de episcopi şi arhidiaconi, în picioare şi în veşminte liturgice episcopale, pe care le putem distinge în special prin crucile – engolpion.

În biserica domnească de la Argeş, în conca altarului apar Sfântul Nicolae şi Sfântul Ioan Gură-de- Aur , de o parte şi de alta a imaginei Maicii Domnului, însoţindu-i, în închinare, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil . În marea majoritate a monumentelor de tradiţie bizantină, episcopii sunt zugrăviţi în picioare şi în veşminte de slujbă .Aceştia poartă în mâini cărţi (Evangheliile) închise sau rotuli (suluri de pergament) desfăşuraţi, pe care se citesc rugăciuni tainic sau vosglasuri (ecfonisuri) liturgice. Mitra apare în epoci târzii, începând din a doua

 jumătate a secolului al XVII-lea . Sunt înveşmântaţi în feloane brodate cu motive cruciforme şi cu omoforul pe umeri.

Criteriul după care au fost alese chipurile unora sau altora dintre sfinţii ierarhi, către mijlocul Evului Mediu , în secolele XI-XII , apar,de obicei, portretele episcopilor-doctori ai

Bisericii, teologi, autori de scrieri şi oratori. În şirul Sfinţilor Părinţi , un loc de frunte îl ocupă Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Gură -de-Aur ( ca autori de Liturghii) , apoi Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Chiril al Ierusalimului şi Sfântul Chiril al Alexandriei (angajaţi în luptele pentru conturarea doctrinei ortodoxe la Sfintele Sinoade). Uneori, alături de aceştia se adaugă chipul Sfântului Patriarh Gher man al Constantinopolului.

A doua grupă de episcopi este alcătuită de Sfântul Nicolae al MyrelorLyciei şi Sfântul Spiridon al Tremitundei ; aceştea au luptat pntru dreapta credinţă la Sinodul Ecumenic de la  Niceea. O a treia categorie de episcopi este formată din autorii Liturghiei Sfântul Vasile cel

Mare , Sfântul Ioan Gură-de-Aur şi Sfântul Grigorie Dialogul. A patra categorie cuprinde episcopi ,,mărturisitori” ai credinţei ortodoxe. Sfinţii diaconi sunt pictaţi la miazănoapte şi la miazăzi în stihare diaconeşti, cu orarul având în mâini cadelniţe . Adesea umărul şi braţul stâng le sunt acoperite de văluri liturgice  brodate, mâinile astfel învelite ţinând pixide (cutii de aur), care conţin tămâie şi smirnă, alteori,  prezentând chivoturi de biserici. De obicei, au fost pictaţi Sfinţii Arhidiaconi: Ştefan, Laurenţiu,

Roman şi Euplos, Rufin, etc. Erminia de la Athos numeşte tot şapte diaconi : pe Ştefan, Roman, Euplu, Laurenţiu, Rufin, Veniamin şi Chiril. Suita de episcopi, condusă de autorii celor două Litur ghii bizantine, Sfântul Ioan Chrysostom şi Sfântul Vasile cel Mare, formează o legătură între trecutul5 (post-evanghelic, de această dată , şi nu vetero-testamentar, ca în cazul Tabernacolului sau evanghelic, ca în cazul Împărtăşirii Apostolilor) şi Liturghia care se celebrează în spaţiul absidei. Tradiţia portretelor antice a Apostolilor se completează prin imaginea autorilor Liturghiilor care se oficiază pentru a înconjura altarul cu aceşti slujitori-model, care par să coliturghisească împreună cu Apostolii şi cu mulţimea de Sfinţi Ierarhi, care îi acompaniază. Însă prezenţa la bisericile din Mistria, la fel ca şi în emiciclul altor biserici, a temei Amnos ( Mielul lui Dumnezeu, scenă pe care o vom analiza în continuare)  pe altarul pe care oficiază Sfinţii Episcopi, asistaţi de îngeri în chip de

diaconi, oferă un fel de comentariu teologic ceremoniei Mélismos6 (frângerea, împărţirea) : nimic nu poate face să fie confundată cu un simplu ritual de aducere aminte, de simbol al sacrificiului vechi: viziunea lui Hristos ca jertfă aminteşte realitatea sacrificiului liturgic: imaginea PrunculuiDumnezeu pe altar, figurat astfel în locul Pâinii şi Vinului reprezintă un fel de echivalent al

cuvintelor lui Nicolae Cabasilas care stabileşte, în a sa  Explicare a Sfintei Liturghii, 7  , obiectul şi MILLET, Art byzantin, pp.191- 192, a notatcăimagineaideală a Euharistiei,

5

figuratăînmăreţiaeicereascăprinscenaÎmpărtăşiriiApostolilor, conferă un senseuhari sticfigurilor care formeazăsui ta care îiînsoţeştepeApostoli, maripreoţi, predecesoriailuiHristos, episcopişidiaconi, nemaifiindreprezentată de sfinţiilocali, ci de mariidoctoriaiBisericii din secoleletrecute. 6

BRIGHTMAN, EasternLiturgies, p. 393 CABASILAS, Dumnezeiasca Liturghie : MIGNE, P.G., CL, col.440 C; SALAVILLE, BORNERT, GOUILLARD, PERICHON,

7

XXXII, 10. p.104, care oferă, la pagina 205, traducerea următoare a acestui pasaj: ,,Că acest sacrificiu nu este o

realitatea sacrificiului care se împlineşte în momentul sfinţirii (Darurilor). Un alt text a cărui datare coboară în timp, până către secolele VIII-IX,  Logos historikos, furnizează un comentariu analog şi încă mai explicit imaginii Mérismos-lui (,,frângerea pâinii”, Pruncul culcat pe disc, acoperit de procovăţ): minunea la care a asistat sarazinul, care, lipsit de credinţă, a intrat într -o  biserică, şi a văzut, în trei rânduri în timpul desfăşurării Liturghiei, Sângele Pruncului curgând în  potir şi trupul Acestuia strălucind pe disc. Miracolul a fost explicat de către preot celui căruia această vedenie îi va deschide accesul către realităţile credinţei creştine: această viziune i -a revelat necredinciosului Taina, ascunsă sub forma Pâinii şi Vinului, cum o proclamă credinţa. Această Taină, pentru care mărturisesc Sfinţii Părinţi, este cea pe care imaginile o traduc pe  pereţii bisericilor. Scena cu Iisus-Prunc, culcat pe disc, este zugrăvită într -o mică nişă din peretele hemiciclului, pe axul meridian al acestuia, chiar sub fereastra absidei centrale. Ierarhii se dispun

de o parte şi de alta a acestei imagini. O inscripţie lămureşte, în unele decoruri, sensul scenei: ,,Se sfărâmă şi se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfărâmă şi  nu se desparte, Cel ce se mănâncă pururea şi niciodată nu se sfârşeşte, ci pe cei care se împărtăşesc îi sfinţeşte”. Aceasta este o rugăciune rostită în gând, în Altar de preotul liturghisitor, în timpul Sfintei Liturghii, după momentul Sfinţirii darurilor, când se separă pe disc părticica din Agneţ destinată împărtăşirii  preotului (după formula : ,, să luăm aminte...., Sfintele Sfinţilor ”). Ierarhii sunt înfăţişaţi, aşa cum am arătat, înclinându-se pios către imaginea lui Hristos astfel reprezentată în nişă. Aceştia au în mâini rotuli, pe care sunt înscrise fragmente din rugăciunile rostite la Liturghie. Sunt astfel re prezentaţi, ca nişte coliturghisitori, oficiind în momentul Sfintei Taine a Euharistiei. Pe rotulul

Sfântului Vasile cel Mare e scris: ,,Nimeni din cei legaţi cu pofte şi cu desfătări trupeşti nu este vrednic să vină, să se apropie, sau să slujească Ţie, Împărate a Slavei”(rugăciunea din timpul cântării heruvimice).

imagine ori o figură a jertfei, ci o jertfă veritabilă; că nu pâinea reprezintă obiectul sacrificiului, ci trupul însuşi al lui Hristos; şi mai mult, că nu există decât o singură şi unică jertfă a Mielului lui Dumnezeu, care a fost împlinită o singură dată”.

IV.3. Încăperile anexe

Absida principală avea la origine două firide săpate în peretele ei. Cea aşezată la nord,  purta numele de ,,prothesis” sau firidă a Proscomidiei iar cealaltă, aflată la miazăzi păstra obiectele bisericeşti necesare cultului (vase,cărţi şi veşminte liturgice, smirnă, tămâie, etc.). Aceste firide s-au extins în timp, trasformându- se în încăperi anexe absidei: proteza

(proscomidiarul) se află la nord, iar diaconiconul (veşmânteria sau sacristia), la sud (se poate ca în unele biserici ordinea să fie schimbată). Explicarea simbolică a fiecăreia din cele două încăperi o găsim la patriarhul Gherman al Constantinopolului. Sfântul Gherman spune: ,, Proscomidia (masa punerii înainte), reprezintă locul Căpăţânii,  pe care s-a răstignit Hristos, unde se zice că se află craniul protopărintelui Adam; acest loc al

Căpăţânii a fost preînchipuit de Avraam când a făcut, după porunca lui Dumnezeu, un altar de  piatră pe munte, a pus de-asupr a lemne şi a aşezat de-asupr a fiului său, dar în locul lui a adus ca  jertfă lui Dumnezeu un berbec. Astfel, şi Dumnezeu-Tatăl, Cel fără de început şi Vechi în zile, a dat spre jertfire, la plinirea vremii, pe Fiul Său Cel fără de început care S-a întrupat din Fecioara,  Născătoare de Dumnezeu, care este din coasta lui Avraam, după făgăduinţa jurământului pe care l-a făcut acestuia. Pentru neamul omenesc, nu a cruţat pe Fiul Său Cel iubit şi Unul Născut, ci l a dat pentru noi, oamenii (Romani, 8, 32)8 şi a suferit ca un om în trup, dar a rămas fără suferinţă

în ceea ce priveşte dumnezeirea. Căci Hristos mergând la răstignire, şi -a purtat Crucea; şi în locul berbecului, şi-a jertfit trupul Său cel fără nici o vină, ca un mielcăruia i se străpunge coasta cu lancea...”. Simeon Tesaloniceanul lămureşte, la răndul său , semnificaţia simbolică a proscomidiarului şi a ritualului săvârşit aici. Proscomidiarul, spune acesta, aminteşte Bethleemul şi grota Naşterii Domnului. Este plasat în proximitatea sanctuarului pentru a marca faptul că Bethleemul este în

vecinătatea Ierusalimului şi a Sfântului Mormânt al Mântuitorului. În cadrul slujbei, se separă ,, El, Care peÎnsuşiFiulSău nu L -a cruţat, ci L-a datmorţii, pentrunoitoţi , cum nu ne va da oare, toateîmpreună cu El?” 8

(de către preot) părticica destinată Mielului (Amnos) din pâine, pentru a ne aminti că Cuvântul lui Dumnezeu s-a născut din Sfânta Fecioară. Se acoperă apoi steluţa, pentru a figura astfel

steaua care a strălucit în noaptea Întrupării Domnului. Se folosesc trei acoperăminte: două dintre ele (procoveţele), acoperă fiecare în parte, potirul şi Sfântul disc. Un al treilea văl, ,,Sfântul Aer” se a şează peste amândouă vasele. Ele simbolizează scutecele în care a fost învelit Pruncul. Sunt

figurate de asemenea, darurile Magilor : patena şi potirul, corespunzând aurului, sfintele daruri pâinea şi vinul, smirnei şi tămâiei. Proscomidia reprezintă în acelaşi timp, locul unde este sacrificat, în chip simbolic, Mielul lui Dumnezeu. Aminteşte totodată Golgota, locul Răstignirii şi punerii în mormânt a Domnului.

VI.4. Decorul încăperilor anexe

Cu toate că slujba (rânduiala)  proscomidiei nu s-a statornicit mai devreme de vaecul al VIII-lea, puţinele picturi care s-au păstrat din decorul încăperilor anexe sanctuarului, în bisericile

 paleocreştine demonstrează că încă dintr -o perioadă foarte veche, funcţiunea liturgică a acestor  compartimente distincte a determinat în chip direct construirea decorului mural.

Temele sunt legate direct de Jertfa Euharistică, şi s-au propagat, pornind din absidă, către încăperile anexe. Între imaginile caracteristice capelei anexe de la nordul absidei principale, câteva scene se regăsesc, cu rare excepţii în aproape toate cazurile: ,,Iisus-copil întins pe disc”, ,,Iisus în mormânt” şi ,,Viziunea Sfântului Petru din Alexandria”-simboluri ale Jertfei Euharistice; iar în diaconion: figuri ale Învierii, ,,Crucea cu vrejuri”, ,,Iisus Emanuel”. Un număr

mai mare sau mai mic de teme pot să întregească, în unele cazuri, decorul pastoforiilor. Iisus-  prunc pe patenă (culcat pe disc) poate fi asociată ca temă, Liturghiei şi ideii de

Jertfă. Figurarea lui Hristos tânăr (copil) se leagă, fără îndoială, de un tip (iconografic) consacrat al lui Hristos-Mesia, şi prin aceasta, de tema Întrupării; instrumentele Patimilor, purtate de

îngeri, amintesc de Jertfa răscumpărătoare; iar în cadrul arhitectonic şi peisajul din fundal evocă Împărăţia paradisiacă.

Dincolo de aceste teme generale cu care se asociază anumite nuanţe ale subiectului, sunt lămurite de textul biblic, preluat de ritualul liturgic. Este vorba de inscripţia care însoţeşte în mod obişnuit această imagine curioasă, un fragment inspirat din profeţia lui Iacov (Geneză, 49, 9-10)9 , reproducând-o cu mai multă ori mai puţină fidelitate: ,,El a îndoit genunchii şi s -a culcat ca un

leu, ca o leoaică...Cine-l va deştepta?”, ori din ,,proorocia lui Varlaam”, în Numeri,24: ,,(9)Plecatu-s-a şi s-a culcat ca un leu şi ca o leoaică; cine-l va scula?...(17) Îl văd, dar acum încă

nu este; îl privesc, dar nu de aproape; o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel şi va lovi pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fii lui Set îi va zdrobi ”. Încă din cea mai veche perioadă, Sfinţii Părinţi au fost tentaţi să explice acest text făcând apel la bestiar: leul, când doarme, îşi ţine ochii deschişi, la fel ca Hristos care doarme în felul omului şi veghează ca un Dumnezeu. O asemenea lucrare, Physiologul, lămureşte textul din Geneză, trimiţând la Psalmul 120, 4: ,,Iată, nu va dormi, nici nu va adormi Cel ce păzesşte pe Israel”.Or, acest psalm este recitat în cadrul vecerniei şi o parafrazare a pasajului amintit din Geneză (49, 9), este rostită în Liturghia Sâmbetei Mari. Astfel, imaginea ,,ochiului care veghează” (aşa cum mai este numită această scenă) se află într -un raport strâns cu slujba liturgică din cadrul Săptămânii Mari, deci cu ideea celebrării Jertfei Mântuitorului. La biserica Ljboten, în Serbia, pe peretele proscomidiarului, este figurată Sfânta Masă (altarul) şi patena (discul), pe care este culcat Iisus -Prunc. Doi Sfinţi Ierarhi se închină deasupra lui. Cel din dreapta ţine lancea cu care îl străpunge pe prunc. Cel din stânga îl binecuvintează (scena ar putea transmite ilustrarea momentului din rânduiala Proscomidiei, când preotul

împunge cu copia agneţul). O redactare a scenei Hristos mort , în care Mântuitorul apare figurat în sarcofag, încadrat de Sfânta Fecioară şi de Sfântul Ioan Evanghelistul, situaţi în afara mormântului. Apare astfel la Hurezi, în Muntenia, în veacul al XVII- lea. În mai multe monumente moldoveneşti, Sfânta

Fecioară îl cuprinde într -o îmbrăţişare pe Fiul ei. Este de plidă, cazul picturii din proscomidiarul de la Părhăuţi, Moldoviţa, ,,Sfântul Gheorghe” din Suceava.

9.,,Şi a zis Dumnezeu: ,,Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul! Şi a fost aşa şi s -au adunat apele cele de sub cer la locurile lor şi s -a arătat uscatul.” 10. ,,Uscatul l- a numit Dumnezeu pământ,iar adunarea apelor a numit -o mări. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.” 9

De această dată, imaginea îşi are temeiul în Liturghie. Prezenţa sa în proscomidiar este  justificată:,,...Scoţând din prescura întreagă partea pe care o face dar, (preotul) înscrie pe ea  patima şi moartea, ca o tăbliţă. Toatr câte săvârşeşte preotul atunci, spune Nicolae Cabasila, ...au această semnificaţie: Ele alcătuiesc o istorisire, prin acte simbolice, a patimilor şi a morţii lui Hristos”.10 Proscomidia e consacrată ca parte a slujbei, pregătirii darurilor, însă în dar este întipărită deja jertfa şi patimile care vor urma. Altarul, Sfânta Masă, reprezintă locul jertfei. Luând  prescura, preotul scoate Sfântul Agneţ, rostind vorbele:,,Întru pomenirea Domnului şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos ”.Pentru acest motiv, care să aducă aminte de Jertfă, scena este

 pictată pe conca proscomidiarului. Jertfa lui Avraam este în tradiţia patristică unanimă tipul însuşi prin excelenţă a Sacrificiului divin. Iconografia a preluat această temă foarte devreme şi o întâlnim într -o pictură

din secolul I, pe pereţii catacombelor romane, la Capell Graeca. Cele mai vechi liturghii, a căror tradiţie s-a păstrat în canonul roman, aduceau aminte, în momentul sfinţirii darurilor, de jertfele lui Abel, Avraam şi Melchisedec. Sacrificiul lui Avraam apare în proscomidiar în cea mai veche redactare cunoscută la Catholiconul Lavrei (la Athos), pe peretele de vest (al prothesis-ului). Avraam îl leagă pe Isaac,

 pregătindu-se să-l aducă jertfă. Un înger se arată din cer, un berbec se vede pe colina din stânga. În alte monumente athonite, şi în redactări din bisericile moldoveneşti, tema este redată în desfăşurarea mai multor episoade (la Popăuţi şi Dobrovăţ). Cei trei tineri evrei în cuptorul încins sunt c itaţi de specialiştii iconografiei, ca făcînd  parte din seria temelor legate de Euharistie.

,,Cei trei sfinţi tineri”, sunt amintiţi în suita profeţilor, în frunte cu David, de către preotul slujitor, care extrage partea din Agneţ în amintirea Sfântului Ioan Botezătorul. Sidrac, Misac şi Abdénago fuseseră azvârliţi în cuptorul încins la ordinul lui Nabucodonosor, însă ei au trecut în mod miraculos, nevătămaţi prin flăcări, lăudându-l pe Dumnezeu şi binecuvântând numele Său (Daniel cap. 3).  Nicolae Cabasila , Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii” , Editura Arhiepiscopiei Bucureştilor, 1989,cap. VI, p.35

10

Cântarea lor ,  preluată în cadrul Liturghiei, este în sine o proslăvire şi o acţiune a slavei;

este , pe de altă parte, precedată în textul de la Daniel, de un fel de cânatre de pocăinţă în care cei trei tineri evrei, câtă vreme nu mai există nici ,,ardere -de-tot, jertfă, nici tămâie, (nici) loc în care să-ţi fie oferite cele puse -înainte”, se dăruiesc ei înşişi în sacrificiu ; ,,Însă cu o inimă frântă şi cu duh umilit...sâ-şi fim plăcuţi ţie precum aredrile-de-tot de berbeci şi de tauri, precum miile de

miei graşi; aşa să fie jertfa noastră de astăzi înaintea Ta...”. Acest apel la sacrificiile din trecut corespunde nevoii de a înrădăcina cât mai în  profunzimea promisiunilor făcute celor vechi, taina, înfricoşătoare şi sfântă reînnoită de preot şi, de asemenea, nevoii de a evoca realitatea totală a jertfei lui Hristos, care a recapitulat în viaţa sa,

înainte de a le fi făcut să transcende prin moartea sa, toate sacrificiile trecutului, aşa cum le celebrează rând pe rând , slujba proscomidiei. Rugul aprins este, la rândul său, o figură a Sacrificiului şi a Întrupării. ,,Cei trei tineri în cuptor” şi ,,Rugul aprins” apar ilustrate, în Catholiconul Lavrei, în calota diaconiconului, însă ele rămân legate de proscomidie. Izvorul temei care redă Rugul lui Moise este în Ieşire (3, 1-7), şi în Faptele Apostolilor (7, 30-34). În pictura murală, una dintre cele mai vechi ilustraţii ale rugului, a fost înfăţişată la

Santa Maria Maggioare (Bazilica Liberiană) din Roma. În scenă apare Moise care-şi veghează turma în tovărăşia unui al doilea păstor (sec. VI ). Într -o miniatură din Interpretarea simbolică a  bisericii de Cosmas Indicopleustes, rugul arde (fără a se mistui) în dreapta imaginii; Moise tânăr, îşi păzeşte turma. Tot el este pictat mai departe, înveşmântat într -o mantie largă şi cu capul încununat de nimb. Într-un mozaic din secolul VI, în Muntele Sinai, la biserica mănăstirii Sfânta Ecaterina, Moise este îngenunchiat înaintea Rugului arzând.

La Ljutibrod, în Bulgaria (sec. XIV), pe peretele diaconiconului, Maria Orantă (figurată în bust ) este zugrăvită în prosomidiar: La fel la Protaton (Athos), unde pictorii au plasat -o în vecinătatea ,,Scării lui Iacob”. La Dionysiu, Maria poartă pe Hristos- Prunc şi este zugrăvită în partea superioară a rugului învăluit de flăcări, pe un timpan din diaconicon.

La fel se întâmplă la Lesnovo, în Serbia. Bisercile moldoveneşti din secolul XVI, leagă tema rugului de Acatistul Buneivestiri, de exemplu la Suceviţa. Aici, rugul lui Moise apare mai întâi în absida principală, lângă Cortul Mărturiei şi filoxenia lui Avraam. A doua oară e figurat în cadrul Acatistului Buneivestiri, care capătă o desfăşurare în pictura faţadelor exterioare. La fel se  petrec lucrurile la Vatra Moldoviţei, tot în secolul XVI (1536).

VI. Etapele de lucru ale com poziției murale cu Maica Domnului Kyriotissa

În acest capitol voi vorbi despre etapele de lucru ale compoziţiei murale cu  Maica  Domnului Kyriotissa  pe care am realizat-o în tehnica al secco pe unul din peretele de lângă

cancelaria profesorilor. Prin pictura al secco se înţelege un gen de pictură murală, cu caracter monumental ca şi al f resco, dar, spre deosebire de aceasta, se execută  pe tencuiala uscată, de unde îi vine şi numele (It. secco=uscat). Am folosit culorile pe bază de acril, recomandate pentru

această tehnică şi care se folosesc frecvent în zilele noastre. Avanatajele acrilicelor sunt: culori elastice, rezistente la fluctuaţii de temperatură și umiditate, aspect plăcut, acestea  păstrează  prospeţimea  în timp (nu se învechesc), se pot curăţa de impurităţi (suntlavabile), permit vernisarea pentru protectie UV, având un timp de execuţie relative scurt. Am ales acest perete datorită spațiului generos, dar și datorită luminii care scoate în evidență compoziția fără să  întunece întreg spațiu. O primă etapă de lucru, după alegerea suprafeței ce a urmat să fie pictată, a fost degresarea peretelui cu emulsie acrilică

(amorsă pentru var lavabil). Am transpus desenul de pe hârtie cu ajutorul grafitului și cărbunelui, trecând ulterior la corectarea fiecărui detaliu al persoanjelor și a elementelor care compun

compoziția. După  transpunerea modelului am incizat contururile sumar, pentru a-mi facilita ulterior realizarea corectă a cutelor  sau umbrelor dar și a blicurilor de lumină de pe eboșe. După aceste etape  premergătoare am trecut la realizare acromatică a compoziției, prin eboșarea

veșmintelor   personajelor, proplasma de la portrete, mâini etc. Culorile folosite au fost în general acrilice, însă uneori le-am mai amestecat și cu pigmenți pentru a crește luminozitatea tonurilor de culoare. În cele ce urmează voi atașa imaginile aferente etapelor de lucru (Fig. 1-5)

VII. Comentariul plastic

Maica Domnulului Kyriotissa

Reprezentarea iconografică a Maicii Domnului a fost realizată pe un suport mural, în dimensiunile de 190x100 , fiind parte structural- componentă a unei compoziţii unde este alături

de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil Tehnica murală aplicată în această lucrare este cea numită al seco, folosind ca materiale recomandate acestei tehnici culorile pe bază de vinilic. Ceea ce recomandă vinilicul în tehnica al

seco sunt proprietăţile sale elastice, rezistența la fluctuaţii de temperatură, lavabilitatea şi rezistenţă în timp. În acelaşi timp, pictura în vinilice dispune de un grad mai mare de facilitate concernând mixtiunea dintre culori şi aplicarea culorii pe suprafaţa picturală mai eficientă în

 privinţa timpului de execuţie. Etapele de execuție: Primul pas în executarea acestei lucrări a fost realizarea desenului  pe suportul pictural, etapă foarte importantă în demersul realizării şi finalizării icoanei, întrucât

tehnica bizantină dă desenului un rol foarte important: proporţiile trebuie să fie în mod obligatoriu corecte şi fixe, de desen depinzând întreaga lucrare ca aspect. Ulterior, spaţiul încadrat de conturile personajului a fost pictat cu primul strat de culoare, numit eboşă, care se aplică pe toată suprafaţa veșmintelor. Maica Domnului Kyriotissa este una din temele preferate din istoria iconografiei, realizată încă din perioada artei catacombelor. Fecioara

 pe tron înconjurată de îngeri, reprezentată în scena de faţă  este o reproducere dupa Maica Domnului Kyriotissa din Sant Apollinare Novo din Ravenna. Imaginea Maicii Domnului pe tron cu pruncul pe genunchi este o variantă a Maicii Domnului Împărăteasa şi se găseşte în biserica de cele mai multe ori în conca absidei. Imaginea măreţiei sale are în comun cu arta egipteană,

greacă şi romană frontaitatea zeităţilor acesteia. De asemenea şi atitudinea, şi gesturile şi trăsăturile sale ţin de sculptura antică. Însă o idee introdusă în reprezentarea de faţă este legată de latură teologică: dogma Întruparii Fiului lui Dumnezeu din Fecioară.

Culorile folosite sunt cele canonice, conform Erminiei de picture bizantină dintr -o gamă variată, tonuri de roșu, albastru, ocru şi galben, atestând demnitatea și rangul personajului, prin tonurile calde,contrastele mai puțin puternice conturând acest ambient. Sugerarea jocurilor de lumină-umbră, am realizat-o prin deschiderea spre alb a culorii eboșei și crearea iluziei de volumetrie.

Portretele Maicii Domnului și al Pruncului au fost pictate tot în tehnică bizantină,  proplasmei urmându-i carnația, cu luminile și rumeneala, etapă de execuție specifica manierei

 bizantine și neobizantine.

Bibliografie:

1. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Teoctist, cu aprobarea Sfântului Sinod, EIBMBOR , Bucureşti 1992 2. ***Mineul pe luna Noiembrie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 2002 3. Alexandrescu, Constantin , Angelologie - Studiu despre Îngeri, Editura Alfa , Iaşi 2007 4. Bria, Pr.Prof., Ion, Credinţa pe care o mărturisim, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune B.O.R. Bucureşti 1987 5. Boca, Ierom. Arsenie, Cărarea Împărăţiei, editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului, 1995 6. Damaschin, Sf., Ioan,  Dogmatica, Trad. de Pr.D.Fecioru, Ed. Apologeticum Bucureşti 2004 7. Dumitru, Pr. Prof., Radu,  Îndrumări misionare, Ed. Institutului Biblic şi d e Misiune B.O.R. Bucureşti 1986 8. Evdokimov, Paul, Ortodoxia, editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1997 9. Idem, Învăţătura de credinţă ortodoxă, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1978 10. Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sofia, Bucureşti, 2002 11. Krivoşein, Arhiepiscop, Vasili, Îngerii şi demonii în viaţa duhovnicească după învăţătura  Părinţilor Răsăriteni, Editura Sofia, Bucureşti, 2000 12. Matzoukas, Nikos, Teologia Dogmatica şi simbolică, Demonologia, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2001 13. Olar, Ovidiu Victor,  Împăratul înaripat: cultul Arhangelului Mihail în lumea bizantină, Ed. Anastasia, Bucureşti 2004 14. Pleşu, Andrei, Despre îngeri, Ed. Humanitas, Bucureşti 2003 15. Remus Onişor, Cartea lui Enoh şi apocaliptica intertestamentară. Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2000 16. Sfântul Efrem Sirul, Imnele Naşterii şi Arătării Domnului, Editura Deisis, Sibiu, 2000

17. Sfântul Nicodim Aghioritul, Hristoitia, traducere românească, Bucureşti, 1937 18. Stăniloae, Pr. Prof., Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, volumul I, editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2003 19. Teodorescu, Radu,  Arhanghelul Mihail în cultul ortodox, Editura Minerva, Bucuresti 2010 20. Todoran, Pr. Prof . Dr., Isidor şi Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Teologia Dogmatică, manual pt. Seminariile teologice, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca 2000 21. Udriște, Octavian, Cum a creat Dumnezeu universul din nimic, editura Tabor, 1994 22. Minuni ale sfinţilor îngeri, Ed. Bunavestire, Bacău, 2002 23.

7.Comentariul plastic

Maica Domnulului Kyriotissa

Reprezentarea iconografică a Maicii Domnului a fost realizată pe un suport mural, în dimensiunile de 190x100 , fiind parte structural- componentă a unei compoziții unde , alături de

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil Tehnica murală aplicată în această lucrare este cea numită al seco , folosind ca materiale recomandate acestei tehnici culorile pe bază de vinilic.Ceea ce recomandă vinilicul în tehnica al seco sunt proprietățile sale elastice, rezistența la fluctuaţii de temperatură , lavabilitatea și rezistența în timp.În același timp,pictura în vinilice dispune de un grad mai mare de facilitate concernând mixtiunea dintre culori și aplicarea culorii pe suprafața picturală mai eficientă în  privința timpului de execuție. Etapele de execuție. Primul pas în executarea acestei lucrări a fost realizarea desenului pe suportul pictural,etapă foarte importantă în demersul realizării și finalizării icoanei, întrucât tehnica bizantină dă desenului un rol foarte important: proporțiile trebuie să fie în mod obligatoriu corecte și fixe,de desen depinzând întreaga lucrare ca aspect. Ulterior, spațiul încadrat de conturile personajului a fost pictat cu primul strat d e culoare, numit eboșă, care se aplică pe toată suprafața veșmintelor. Maica Domnului Kyriotissa este una din temele preferate din istoria iconografiei, realizata inca din perioada artei catacombelor. Fecioara pe tron inconjurata de ingeri, reprezentata in scena de fata este o reproducere dupa Maica Domnului Kyriotissa din Sant Apollinare Novo din Ravenna. Imaginea Maicii Domnului  pe tron cu pruncul pe genunchi este o variant a Maicii Domnului Imparateasa si se gaseste in  biserica de cele mai multe ori in conca absidei. Imaginea maretiei sale are in comun cu arta egipteana, greaca si romana frontaitatea zeitatilor acesteia. De asemenea si atitudinea, si gesturile si trasaturile sale tin de sculptura antica. Insa o idee i ntrodusa in reprezentarea de față este legată

de latură teologică: dogma Întruparii Fiului lui Dumnezeu din Fecioară. Culorile folosite sunt cele canonice, conform Erminiei de picture bizantină dintr -o gamă variată, tonuri de roșu, albastru, ocru și galben, atestând demnitatea și rangul personajului ,prin tonurile calde,contrastele mai puțin puternice conturând acest ambient. Sugerarea jocurilor de lumină-umbră, am realizat-o prin deschiderea spre alb a culorii eboșei și crearea iluziei de volumetrie.

Portretele Maicii Domnului și al Pruncului au fost pictate tot în tehnică bizantină,  proplasmei urmându-i carnația, cu luminile și rumeneala, etapă de execuție specifica manierei

 bizantine și neobizantine. KYRIOTISSA=MAICA DOMNULUI IN SLAVA IMPARATEASCA ALTE VARIANTE ALE MD: MD HODIGHITRIA= CEA CARE ARATA CALEA SPRE MANTUIRE MD ORANTA=MD A SEMNULUI MD MD ELEUSA= TANDRETEA MATERNA(EX. MAICA DOMNULUI DIN VLADIMIR)