CUPRINS
Cuvânt înainte (Sorin Paliga)
Scrierea i transcrierea cuvintelor slave (SP)
III VII
1. Note introductive (Eugen S. Teodor)
1
2. Indoeuropenii i Vatra Str bun (SP)
13
2.1. Indo european i indo europeni
13
2.2. „Vechii Europeni”
17
2.3. Teoria proto boreal
21
2.4. Reconstituirea tabloului preistoric
23
2.5. Ce este satem i centum?
24
2.6. Teoria balto slav
29
2.7. Janua linguarum: poarta limbilor
32
2.8. Janua sclavenorum
38
3. Ethnos i ethos (SP)
41
3.1. Generalit i
41
3.2. Definirea „grupului etnic”
45
3.3. Apari ia, evolu ia i tipologia grupurilor etnice
53
3.4. Etnonimele slave
55
3.5. Hasdeu i clasificarea limbilor slave
60
3.6. Exist un „model etnic slav”?
62
4. Venedi. Venethi. Anti. Sclaveni. Sclavi (SP)
67
4.1. P durea deas a incertitudinilor
67
4.2. Sclavus/ Sclavenus – aqlab – Shqip
77
4.3. Încercare de concluzii
83
5. Izvoarele literare. O vizit de curtoazie (EST)
85
6. Breviar de arheologie a slavilor timpurii (EST)
113
6.1. Cadru general; defini ii „etnice” prin exemple
113
6.2. A ez ri i locuin e
115
6.3. Cel mai important marker cultural: ceramica
126
6.4. Configurarea unei noi identit i: fibulele „slave”
157
6.5. Orizonturi funerare
163
6.6. Moneda în societatea slav timpurie
170
6.7. Încheieri arheologice i deschideri istorice
175
7. O sut de r d cini slave vechi, 10+2 numerale i câteva analize (SP)
185
7.1. Premise
185
7.2. 100 de r d cini slave vechi. Mic lexicon etimologic
186
7.3. 10+2 numerale slave
198
7.4. Analiza datelor lingvistice
200
7.5. Grupurile nord tracice i etnogeneza vechilor slavi
204
7.6. Elemente vechi romanice (protoromâne ti)
209
7.7. Câteva concluzii lingvistice
210
8. Religie i identitate etnic
213
8.1. Credin e, mitologie, religie (SP)
213
8.2. Zeul Suprem, mai marele sau Dumnezeu (SP)
214
8.3. Cei apte zei (SP)
216
8.4. Alte divinit i ale vechilor slavi (SP)
222
8.5. Rituri, credin e, zâne i zmei (SP)
226
8.6. Un lucru fundamental: triparti ia func ional (EST)
231
8.7. Despre fra i (EST)
243
8.8. Teama de cel lalt. Eseu de arheologie a basmului (EST)
252
9. Concluzii
257
Referin e bibliografice
273
Anexa 1. Culturi arheologice (EST)
291
Anexa 2. Glosar de termeni
299
Anexa 3. Distribu ia numelui Moldova (EST)
317
Anexa 4. Pururi (SP)
319
Anexa 5. Venedi, Wandali, Winidi (EST)
323
Anexa 6. Lista ilustra iilor i lista tabelelor
329
Cuvânt înainte
În urm cu mai mul i ani, s fi fost prin 2001 sau, poate, prin 2002, eful Catedrei de Limbi i Literaturi Slave de atunci, prof. dr. Dorin G mulescu, m a întrebat dac a fi dispus s predau istoria vechilor slavi anului de masterat care se constituise atunci. Cum, anterior, scrisesem mai multe articole i studii referitoare la rela iile slavo române, la influen a substraturilor în sud estul european (lucrarea de doctorat se nume te Influen e romane i preromane în limbile slave de sud), publicasem – mai ales în Linguistica i în Slavisti na Revija, ambele ap rând la Ljubljana – diverse studii, de dimensiuni variabile, privind rela iile româno slave i influen a substratului în limbile slave, am acceptat propunerea. Am f cut îns pasul nu f r oarecare emo ie, deoarece nu mi propusesem niciodat pân atunci s scriu o istorie a slavilor în adev ratul sens al cuvântului i în sensul „clasic”. Cu acea ocazie, am început s rev d fi ele strânse de a lungul anilor ’80 i ’90, s le completez, s aduc la zi bibliografia, s rev d bibliografia istoric i arheologic i – în m sura în care este posibil – s încerc i o abordare interdisciplinar . Citisem anterior destul de multe studii i lucr ri de arheologie, f r s fiu arheolog, dar c p tând o pasiune „de bibliotec ” pentru aceast disciplin . Într una din zile, la circa o lun dup începerea cursurilor, am luat leg tura cu Muzeul Na ional de Istorie a României, cu rug mintea ca una dintre lec ii s o inem acolo, iar un arheolog, sugerat de conducerea Muzeului, s le vorbeasc masteranzilor despre arheologia vechilor slavi. A a l am cunoscut pe Eugen Silviu Teodor, ale c rui articole le mai citisem, dup cum „mai citisem”, nesistematic, i alte studii referitoare la arheologia vechilor slavi, f r s am o lectur complet a domeniului i f r s aspir, pe atunci, la o lucrare mai ampl . El le a vorbit studen ilor despre vechii slavi a a cum apar sau cum pot ap rea unui arheolog, le a ar tat masteranzilor diverse volume, ceva ilustra ii, în final au fost discu ii, pe alocuri divagând de la subiectul propriu zis. De atunci încoace, am avut câteva întâlniri cu Eugen S. Teodor, am schimbat idei, p reri i, în final, am ajuns la concluzia c datele lingvistice nu le contrazic deloc pe cele arheologice, din contra, ambele discipline ofer date care se completeaz reciproc i, la urma urmelor, pot conduce la clarificarea unor probleme legate de istoria vechilor slavi i, în general, legate de fr mântatul mileniu întâi de dup Christos.
slavii timpurii Astfel, prin 2006, dup câ iva ani de discu ii, timp în care fiecare i a v zut de ale sale, s a conturat ideea unei lucr ri comune, interdisciplinare. Între timp, Florin Curta publicase ampla sa lucrare dedicat arheologiei slavilor, iar Eugen Silviu Teodor o tradusese în român , publicat la Târgovi te în acela i an. M rturisesc faptul c , dup lectura acestui amplu volum am r mas i impresionat, dar i pu in nedumerit: Curta evitase orice referire la romanitatea r s ritean , la români (sau, dac vre i, la protoromâni), evitase – de asemenea – s analizeze ceea ce am numit conven ional „etnogeneza slavilor” în raport cu alte procese similare, istorice i culturale, ale primului mileniu. Mi s a p rut, cel pu in din acest unghi, pu in nefireasc abordarea, deoarece rezulta – implicit, dac nu explicit – c etnogeneza slavilor (sau cum am numi acel proces îndelungat i complex), ar fi „ceva special”, c slavii ar fi ap rut ca ceva cu totul aparte în peisajul etno lingvistic al acelor timpuri. C slavii erau alt grup etnic decât ceilal i, decât vecinii, era clar. Erau altfel pentru c trebuia s fie altfel, fiindc fiecare grup etnic („popor” zicem noi ast zi) este altfel decât alt grup etnic. Dar aveau slavii „ceva special”? Nu cumva aura aceasta de mister, care îi înv luia – i care înc le înv luie apari ia, pe la jum tatea primului mileniu – era ceva „construit”? Dar, la urma urmei, ceea ce este mai enigmatic este cel pu in i mai interesant... Mi s a p rut util, cel pu in ca urmare a acestor constat ri, s compar datele prezentate i analizate de Curta cu cele accesibile prin analiza lingvistic i, astfel, s încerc reconstituirea unui tablou plauzibil al secolelor V–IX p. Ch. De altfel, despre slavi, despre rela iile slavo române, despre substraturile preslave, despre substraturile lingvistice, în general, publicasem sute de pagini i înaintea lucr rii lui Curta. La urma urmelor, dincolo de secile dovezi arheologice ori lingvistice comparative, cel mai interesant este s încerc m o reconstituire a societ ii acelor timpuri: cine erau slavii? cum tr iau ei? unde s au format? etnogeneza slav i expansiunea lor urmeaz liniile cunoscute în alte epoci istorice (de exemplu, se aseam n expansiunii romane? sau arabe?) ori urmeaz alte coordonate? dac da, cum am putea urm ri aceste coordonate? ce idiom sau ce idiomuri au stat la baza „limbii slave comune”? sau nu a existat nicio „limb slav comun ”? ... Nu erau i nu sunt întreb ri c rora s li se dea un r spuns rapid, clar i conving tor pentru toat lumea. În fond, i lingvistica i arheologia folosesc date interpretate i interpretabile; nu putem vorbi de „dovezi incontestabile”. Ajun i aici, nu putem ocoli nici realitatea Europei ultimului secol: intruziunea brutal a politicului în tiin a istoriei. Este drept, nu numai Europa Central i de Est au fost victima unor viziuni politizate i politizante, dar niciunde mai mult decât aici istoria nu a fost mai deformat , mai interpretat i mai „prelucrat ideologic”
iv
cuvânt înainte pentru a corespunde contextului politic. Acele timpuri au trecut, cu speran a c nu vor mai reveni sau, m car, c nu vor mai reveni la fel de brutal i de inuman. De i tân ra genera ie de ast zi poate zâmbi ori poate râde copios citind texte scrise nu cu mult timp în urm , îi asigur de faptul c , pe atunci, nu era nimic amuzant. Au fost oameni care au f cut ani grei de închisoare din cauza unor „viziuni istorice necorespunz toare”. În anii ’50, bun oar , cli eul uzual în lumea comunist era c slavii erau un popor blând i prietenos, evident în opozi ie cu germanii brutali i cruzi, care tocmai fuseser învin i în al doilea r zboi mondial. Ce se întâmplase în anii ’30 i ’40 se proiecta automat pe la jum tatea mileniului întâi. În secolul al XIX lea, în epoca romantic i postromantic , cli eul uzual – mai ales în unele ri slave, purt toare de stindard al biruin ei panslavismului – era c slavii sunt un popor str vechi, cel pu in la fel de vechi ca grecii, ca romanii, ca cel ii ori ca vechii indieni. Pe atunci, hiti ii erau considera i un popor semit, ipotez care a fost spulberat abia în august 1915, când Bed ich Hrozný (orientalist, profesor la Universitatea din Viena, dar ceh, n scut în Nysá nad Labem, Nisa de pe Elba, la circa 30 km nord est de Praga) a publicat primul s u articol unde dovedea originea indo european a hiti ilor. În perioada interbelic , de ascensiune a ideologiilor de extrem dreapt , se modifica iar viziunea asupra istoriei, afectând grav – implicit i inevitabil – i modul cum era analizat istoria vechilor slavi. Avem speran a c ast zi, la începutul mileniului al III lea, putem fi mai deta a i, putem aspira la o reconstituire plauzibil a societ ilor mileniului I. Semnal m, în context, c – de circa 8 ani – Muzeul Jude ean Prahova organizeaz , în iulie sau în august, un simpozion dedicat tocmai mileniului I. La dou dintre aceste reuniuni a participat i autorul acestor rânduri, prezentând date – mai ales de caracter lingvistic i comparativ – referitoare la limbile vorbite în mileniul I p. Chr. i la concluziile ce se pot desprinde de aici. Discu iile avute cu participan ii la aceste simpozioane au contribuit, de asemenea, la clarificarea unor probleme prezentate i în acest volum. Deocamdat , am fost i unicul lingvist participant la acest simpozion dedicat primului mileniu. O spunem cu mâhnire... A adar, prin 2006 am decis, în acord cu coautorul Eugen S. Teodor, s elabor m independent cele dou p r i principale ale lucr rii, cea dedicat aspectelor lingvistice i cea dedicat arheologiei i istoriei, pentru a evita s ne influen m reciproc, respectiv pentru a evita concluzii pripite i de compromis. Am sus inut ideea c lingvistica i arheologia, folosind materiale complet diferite, nu pot conduce la concluzii diferite, ci la concluzii complementare: este sarcina arheologiei s identifice, dac este posibil, situri slave vechi, dup cum lingvistica
v
slavii timpurii poate oferi sprijin, analizând – de exemplu – toponimia i hidronimia unei anumite zone. Ca atare, ne am întâlnit de relativ pu ine ori, mai degrab pentru a conveni chestiuni generale de redactare i mai pu in pentru a ne coordona. Sigur, nu putem ocoli observa ia c fiecare autor are stilul s u i convingerile sale. Nu am c utat s ne armoniz m cu orice pre concluziile, în m sura în care acestea erau diferite, ci – într o asemenea situa ie – mai degrab s subliniem dificultatea analizei, s l s m viitorului sarcina de a clarifica ceea ce nu este – deocamdat cel pu in – clar ori concludent. În sensul celor spuse mai sus, volumul de fa , primul de acest fel care apare în România i, din câte tim, între foarte pu inele de acest fel care au ap rut în lume, nu î i propune nici s fie un ultim cuvânt în domeniu, nici s fie polemic cu orice pre . De altfel, cercet rile din ultimii ani i atmosfera politic mai lini tit de dup 1990 permit analize mai deta ate, discu ii neafectate de contextul politic imediat. Desigur, nu ne putem face iluzia c autorii acestui volum se pot deta a complet de un anume context social. Analiza istoric este ori poate fi acum influen at , inclusiv ca reac ie la agresiunile ideologice ale trecutului, de „o viziune integralist european ”, care ar considera c , de vreme ce tendin a Uniunii Europene este de a unifica economic i cultural popoarele europene, o astfel de tendin va fi existat întocmai i în trecut; altfel spus, tendin a de a interpreta trecutul prin viziunea ideologic a prezentului. Nu altfel s a întîmplat, de exemplu, în secolul al XIX lea i, mult mai agresiv, în perioada nazist ori comunist , dar în sens invers tendin ei actuale. În ansamblu, dup ampla lucrare a lui Florin Curta, al i doi autori români – un lingvist i un arheolog – încearc s contribuie, pe alt plan, sau poate în acela i plan, la descifrarea originii i expansiunii slavilor. Nu a fost i nu este o sarcin u oar . Datele, adesea lacunare ori ambigue, ori interpret rile marcate de sensibilit i na ionaliste – înc puternice pe alocuri – pot influen a analiza, o pot conduce pe f ga e gre ite, indiferent de dorin a exprimat de autori pentru o viziune „obiectiv ”, deta at de patimi ideologice sau patriotice. Sorin Paliga aprilie 2009
vi
Scrierea i transcrierea cuvintelor slave
Dat fiind faptul c în lucrare apar numeroase cuvinte slave, trebuie s facem câteva preciz ri cititorilor nefamiliariza i cu normele uzuale în asemenea situa ii. La urma urmei, lucrarea este destinat – mai ales – acestei categorii de cititori. Ca atare: • în cazul limbilor slave care folosesc alfabetul latin (ceh , croat , slovac , polon ), se folose te forma din limba de origine; • în cazul limbii sârbe, se folose te varianta cu litere latine care, în cele mai multe cazuri, este identic formei croate; • în cazul formelor din limbi slave care folosesc alfabetul chirilic (rusa, ucraineana, bulgara, macedoneana) se folose te transcrierea fonetic interna ional ; • formele uzuale, deja românizate, se vor folosi ca atare: Moscova nu Moskva, Praga nu Praha, Var ovia nu Warszawa etc. O list sumar a normelor i a conven iilor de transcriere este urm toarea:
Vocalele vocalele cu accent ascu it (á, é, í, ó, ú, ý) i cu cerc deasupra (numai , în ceh ) apar în ceh i în slovac i noteaz vocale lungi (nu accentuate, accentul tonic fiind – în aceste limbi întotdeauna pe prima silab ); în polon , ó noteaz vocala u, care alterneaz cu o în cursul flexiunii (numele ora ului ód se pronun wuci, cu w ca în englez , dar w odzie, v wogie, la ód ). vocala ä apare în slovac (ceh precedente.
i noteaz un e deschis, ca în german (Umlaut).
i transcriere chirilic ) noteaz secven a ie i înmuierea consoanei
slavii timpurii vocalele nazale slave vechi se transciu uzual printr un diacritic, numit ogonëk, sub vocalele e i o, a adar (în ordinea de mai sus) j j , unde j arat c este vorba de o vocal preiotat (precedat de semivocala i); în polon , nazala este notat . Polona – i, dialectal, bulgara – sunt singurele limbi slave care mai p streaz vechile vocale nazale. Ierul mare ( ) i ierul mic ( ) nu s au p strat în limbile slave moderne. Se pronun au, probabil, ca (u scurt), respectiv ca (i scurt). Atunci când sunt folosite în limbile moderne care folosesc alfabetul chirilic, ele noteaz alte sunete decât în slava veche; astfel, bulgar noteaz sunetul , iar rus i bulgar noteaz înmuierea consoanei precedente. Le folosim aici numai când facem referire la forme vechi slave. Este de preferat s transcriem, de exemplu, s to ‘o sut ’, deoarece transcrierea s to, folosit într o vreme, a condus la o iluzie grafic , anume c acel ar fi fost împrumutat în român ca u, eroare care a condus i la false concluzii etimologice.
Consoanele c noteaz sunetul românesc în toate limbile slave care folosesc alfabetul latin i tot astfel când se transcrie din chirilic. secven a ch noteaz sunetul h din român (ceh , polon , slovac ). h noteaz acela i sunet ca în român în cazul transcrierii formelor chirilice precum i acela i sunet în sârb croat sau un h sonor gutural (ceh , slovac , ucrainean ) fa de ch care noteaz sunetul similar din român ; pentru a evita confuzia ch/h, vom nota prin ch sunetul h din român în cazul transcrierii formelor chirilice, iar h va nota sunetul gutural sonor din ceh , slovac i ucrainean . (ceh , slovac , croat , sârb ) noteaz sunetul ce, ci din român ; forma apare în sârb croat i polon i noteaz un înmuiat care, de asemenea, în polon apare i în secven a ci. , b n ene.
(ceh ) noteaz d i t palatalizate (înmuiate), asem n tor pronun iei
j noteaz totdeauna în limbile slave semivocala i (ca în rom. iar, iat ); în unele gramatici slave, cum ar fi gramatica ceh , semivocala j este considerat consoan . k este totdeauna dur, ca în cas , care.
viii
transcrierea numelor slave grafemul , apare numai în polon i noteaz semivocala w ca în eng. water (provine din evolu ia lui l, pronun at ini ial emfatic, ca în rus i în englez ). noteaz un n moale (ceh ) ca i
(polon ).
(ceh ) noteaz un sunet aproximabil secven ei rj din român . š noteaz rom. ; polon
i secven a si noteaz un moale.
ž noteaz rom. j (ca în jar, jale); pol. noteaz tot sunetul ž (rom. j) dur, iar noteaz un ž (j) moale.
Accentul În ceh i în slovac este totdeauna pe prima silab (ca în maghiar i în finlandez ). În polon este, aproape totdeauna, pe penultima silab (accent paroxiton). În celelalte limbi slave, este variabil (poate fi pe orice silab ) i mobil (se poate schimba în cursul flexiunii i pe alte silabe). În general, accentul nu este marcat în scris, cu excep ia primelor lec ii din manuale, când – din ra iuni didactice – este marcat grafic, de regul prin accentul ascu it (´). Slovena, croata i sârba au i accent tonic i accent muzical; dac acesta este notat, atunci poate fi notat prin diverse conven ii grafice care s marcheze cele dou tipuri de accent (în slovena literar ) sau patru tipuri de accent (sârb i croat precum i dialectele slovene). Reamintim c , în ceh i în slovac , accentul marcheaz o vocal lung , nu accentul tonic, care este, totdeauna, pe prima silab . Conform uzan elor din literatura de specialitate, formele arhaice precedate de asterisc (*) sunt forme preistorice reconstituite pe baza analizei comparate, dar neatestate. De exemplu, r d cina indo european *weid , *wid „a vedea; a ti”.
ix
slavii timpurii
Figura 1. Coperta lucr rii lui God owski (2000), rezumând viziunea autorului asupra zonei de formare a slavilor i direc iile de migra ie. Vatra de formare a slavilor ar fi fost o zon delimitat de cursul superior al Niprului, Pripetului i Desnei, respectiv nordul Ucrainei moderne.
x
CAPITOLUL 1
Note introductive Istoria slavilor este, pentru oricare intelectual român, obiectul unei atrac ii speciale, pe care autorii, în virtutea datelor geopolitice, nu se simt obliga i s o expliciteze. Ast zi, într un context în care amenin rile strategice din partea vecinilor sunt – sau cel pu in par – mai mici decât oricând, aceast fascina ie ar trebui desigur s lase loc unei priviri mai deta ate. Nu ne îndoim c cititorul ar dori s ajung cât mai repede la concluzii, îns nu sf tuim pe nimeni s fac obi nuitul salt peste introducere, mai ales dac nu are preg tire de specialitate în domeniile enun ate în titlu, lingvistic i arheologie. Cartea se adreseaz publicului cu cuno tin e mediu superioare, nu neap rat speciali tilor consacra i, care vor trebui s suporte i câteva explica ii de care nu au strict nevoie. Vom încerca, pe de alt parte, s venim i în întâmpinarea speciali tilor, în special prin intermediul aparatului critic, unde vom face trimiterile necesare la lucr ri care augumenteaz i probeaz , oprindu ne îns numai la lucr rile cu contribu ii esen iale 1 . Pe de alt parte, nu avem nicio îndoial c unele argumente vor fi dificile pentru publicul larg, motiv pentru care ne cerem scuze cu anticipa ie. Scriem cu gândul, în primul rând, la dezbaterile tiin ifice din România, pe tema enun at , iar densitatea argumentelor venite din bazinul Dun rii de Jos va fi neîndoielnic mai mare; sper m sincer îns ca dezbaterea pe care o încerc m s fie interesant i pentru speciali tii str ini, în primul rând slavi. Aceast carte deschide un nou capitol în evolu ia tiin elor omului, cel pu in în România, acolo unde, pân recent, cooperarea între arheologi (sau, mai larg, istorici) i lingvi ti a r mas un pios deziderat al „cercet rii interdisciplinare”. Acest din urm concept, ap rut la noi mai degrab ca efect al imita iei – cât de mult ne am schimbat din veacul XIX? –, înc încearc a i face loc în mintea 1
O bibliografie cât de cât complet a problemei ar trece mult peste o sut de pagini. Florin Curta a publicat recent (2008) o astfel de bibliografie, pentru anii 500 1000, întins pe 83 de pagini, font mic, din care lingvistica este prezent numai pe trei pagini. Este din ce în ce mai greu s se realizeze o referen iere cât de cât complet , pe indiferent care subiect, iar publicarea unor astfel de bibliografii, fie pe hârtie, fie ca baze de date pe Internet, pare un soi de solu ie. Se simte lipsa unor lucr ri de tip „recenzie”, dup modelul tiin elor experimentale, care s rezume datele pentru un domeniu, la un moment dat. Apari ia unor astfel de lucr ri ar reprezenta o solu ie alternativ i ar simplifica aparatul critic.
slavii timpurii speciali tilor, înainte de a adeveni institu ional operativ. Pentru cine eventual nu a reflectat serios la „cercetarea interdisciplinar ”, trebuie spus, fie i sumar, c este r spunsul necesar la explozia informa ional de dup jum tatea veacului XX; nu este vorba, strict, de progresul tehnicii informatice, mai ales din ultimele dou decenii ale mileniului trecut, ci de chiar expansiunea geometric a cunoa terii sociale. Dac , de pild , lingvistica este un domeniu ceva mai vechi, „arheologia migra iilor” s a afirmat numai dup al Doilea R zboi Mondial. Pentru maestrul începuturilor, Ion Nestor, un calculator, dac ar fi existat, probabil c mai mult ar fi încurcat, fiindc totul se reducea la 10 15 antiere arheologice aflate în faze de cercetare incipiente; arheologul care se formeaz jum tate de secol mai târziu are de negociat cu o bibliografie covâr itoare, i teoretic i practic de neparcurs, în integralitatea ei; nu este ast zi complet neobi nuit ca o carte cu text de 400 de pagini s aib i 60 de pagini de bibliografie 2 , fapt care ilustreaz stress ul informa ional... În astfel de condi ii, natural, idealul „enciclopedist”, mort de mult i dezgropat de câteva ori, este de evitat din motive de sanitate. Singurul mod relativ asigurat de a recompune o imagine „interdisciplinar ” este cooperarea între speciali ti cu forma ii diferite, de i suntem înc martorii unor eforturi considerabile ale unor distin i înv a i de a (se) privi singuri în globul de cristal. Explica ii mult mai laborioase au autorii de dat pentru restul titlului de pe copert . Între speciali ti se vehiculeaz mai mul i termeni, pe care ar trebui s i explic m de la început. Unul dintre ei este „proto slavii”. Prefixul acesta, proto , e bucluca de felul lui. „Proto istoria” este, simplu, ceva care nu este nici preistorie, nici istorie, iar pre iosul compus tiin ific nu face decât s încapsuleze nehot rârea; exist deci izvoare istorice pentru perioada în cauz (de exemplu pentru regatul dacic), dar nu decisive pentru cunoa terea epocii, iar aportul arheologiei nu are a fi altfel decât preponderent. Ve i mai vedea, pe parcursul lucr rii, c „proto bulgarii” nu înseamn „bulgarii” (cel pu in nu în sensul de ast zi). Tot a a cu „proto slavii”. Teoretic, conceptul ar trebui s îndrume efortul de identificare a celor care au premers slavilor, dar ceva atât de ambiguu nu poate produce decât abuzuri... Între termenii vehicula i, s ar mai afla „cultura slav primitiv ” (în sensul de arhaic ), care adreseaz fenomene în primul rând arheologice, contemporane primelor men iuni ale izvoarelor literare i „migra iei slave” (rostul ghilimelelor se va vedea, în timp), respectiv veacurile VI VII. Un al treilea termen de interes ar fi „cultura slav veche”, care se refer la situa ia post „migra ie”, la popula ii relativ u or de identificat, cu nume, loca ie i datare, interval care începe cu secolul VIII i se termin , gradual, cu constituirea statelor de limb slav i cu 2
Curta 2006.
2
note introductive trecerea acestora la cre tinism. Am preferat în titlu expresia „slavi timpurii”, care este i cea mai accesibil publicului, are sensul cel mai pu in restrictiv, sau specializat, dar i fiindc acoper cel mai bine tematica i cronologia discutat aici. Subtitlul – o alt vedere de la Dun rea de Jos – marcheaz importan a din ce în ce mai mare a zonei geografice men ionate în explica iile cele mai recente legate de na terea slavilor, dar i raportarea la cartea deja citat a lui Florin Curta, care reinterpreteaz zona dintr una secundar în etnogeneza slavilor – în chiar nucleul evenimentelor. Prin natura competen elor noastre, faptele legate de istoria Dun rii de Jos nu pot avea decât o pozi ie central , i, lipsi i de orgoliul unor explica ii finale, dorim s contribuim la clarificarea rolului pe care aceste teritorii l au jucat în apari ia celui mai numeros grup lingvistic al continentului. Chestiunea este deocamdat marcat de serioase controverse tiin ifice. Studiile de slavistic au debutat în veacul al XIX lea, într un context politic agitat, în care „Sfânta Alian ” – reunind Imperiul arist, Imperiul Habsburgic i Regatul Prusac, principalele beneficiare continentale ale înfrângerii lui Napoleon – încerca s conserve „drepturile legitime” ale celor mari împotriva preten iilor emergente ale popoarelor. Acel veac avea s intre în istorie drept secolul na iunilor, când visurile de prop ire na ional ale neamurilor central europene tocmai ie iser din cafeneaua literar în strad , u or turmentate, foarte entuziaste i cam g l gioase. Slavistica avea s poarte mult vreme semnele începutului, idealismul social i romantismul f r leac („slavul cel blajin” versus „germanul cel crud”). Deloc întâmpl tor, primul Congres de slavistic avea loc la Praga, în chiar zilele Revolu iei Pa optiste. Praga „habsburgic ” n tea studiile de istorie slav , a a cum Praga „nazist ” avea s nasc , aproape un veac mai târziu, arheologia slavilor. Problema de care primii slavi ti s au lovit – i de care, pe cât ne d m seama, înc nu au sc pat – este c dac toate neamurile Europei se puteau mândri cu o antichitate venerabil – fie i prin derapaje nominale, ca în cazul Hungariei – sau m car precizabil , slavii nu puteau invoca, dintru început, un anume popor antic care ar fi premers. Chestiunea a fost abordat de lingvi ti, în primul rând, a a cum era i normal, iar indo europenistica avea s le fie de mare ajutor. Indo europenii, un concept de reconstruc ie istoric , ar trebui s fi fost un mare popor, n scut departe, undeva în largile z ri ale Eurasiei, la nord de Mun ii Caucaz, nu se tie când. Cel pu in teoretic, cândva pe la începutul mileniului III înainte de Christos, foarte probabil sub influen a unei schimbari majore de clim – în curs de înc lzire, ca ast zi –, care a afectat, la fel de dramatic, i Peninsula Arab , dar i actualul de ert Sahara, o fost întins Gr din , indo europenii au început procesul de „roire”; termen inspirat, care ilustreaz migra iile prin analogie cu ceea ce se întâmpl cu roiurile de albine când î i aleg regine noi... A a încât,
3
slavii timpurii alunga i de secet , indo europenii au plecat care încotro, urmând conduc tori charismatici, i au ajuns s populeze o mare parte a lumii cunoscute: unii în nordul peninsulei indiene, n scând civiliza ia hindus , al ii în mun ii Iranului, c rora le au dat i numele, al ii prin mun ii Anatoliei, înfiin ând temute imperii, precum cel al Hitti ilor; al ii au ajuns, misterios ( i inexplicabil, pentru o popula ie în principiu „terestr ”), „Popoare ale M rilor”, tulburând lini tea milenar a faraonilor. Alte triburi au contribuit la dezagregarea minunatelor culturi neolitice ale sud estului european, aducând semin ia cea s lbatic i r zboinic pân pe stâncile Greciei, pe insulele Egeii i între ruinele palatului din Cnossos. Alte neamuri europene, de care izvoarele istorice vorbesc mai târziu, au ocupat restul continentului verde, i chiar insulele de la marginea lui. Desigur, nu vom descrie aici tot procesul. Ei bine, dac a a este, atunci to i europenii s au n scut deodat , dar vorbesc limbi care s au diferen iat în timp, fiind, toate, mo tenitoare ale unei unice limbi primordiale. Primordialitatea este, i ea, un termen obsedant, dar destul de obscur... Atunci, slavii – ca s revenim la problem – din ce trib european provin?... Lingvi tii au f cut i ei ce au putut, analizând lexicul limbilor slave – de o net g duit înrudire, m rturie a unei limbi proto slave unice i deloc vechi – cu toate limbile de contact, în primul rând cu limbile baltice, cu cele germanice, cu cele iraniene. Cele din urm aveau, la nordul M rii Negre – nume predestinat nefericirii... – un important reprezentant, prin grupa scito sarmatic , limb stins în vremurile moderne, pe acele meleaguri, dar ai c ror vorbitori au fost st pânii necontesta i ai pustei pentru cel pu in un mileniu, locuind nem surate p mânturi, de la grani ele Chinei la Dun rea de Mijloc...; mai mult, influen ele exercitate de limbile iraniene par a fi substan iale, venind, ca importan , imediat dup cele baltice; sau, cel pu in, aceasta era teoria când am început noi aceast carte. În fine, mult mai târziu a venit rândul compara iilor cu româna, cu limba tracilor, sau cu limbile turcice vorbite de nomazi care au ap rut în stepele Donului la vremea form rii statelor ruse ti, precum pecenegii i cumanii; nici compara ia cu limba chazarilor – primul St pân – nu ar trebui neglijat . Cu limba român a fost o vreme destul de simplu... S a considerat c toate cuvintele comune, absente din latin , sunt împrumuturi realizate din slav . Cine tie aria de r spândire a limbilor slave cu greu ar putea gândi altfel. Limba român , oricum, este i ea o limb târzie, ca produs final, o limb „secundar ”, un produs de sintez al mai multor limbi europene vechi. Cu tracica lucrurile ar putea fi mult mai interesante. Deocamdat disputa asupra originii neo ilire sau neo tracice a limbii albaneze nu este solu ionat ; teoria preferat a albanezilor în i i este cea a continuit ii ilire, în timp ce mai
4
note introductive mul i lingvi ti str ini tind s le aloce mai degrab un trecut tracic, eventual de sorginte nordic 3 . Solu ia de continuitate ilir peste opt secole de ocupa ie roman este destul de greu de acceptat, în ciuda contra exemplului britanic (patru secole i ceva). Nici teoria nord tracic nu este cu mult mai facil ; num rul cuvintelor comune între român i albanez , respectiv a celor care nu au nici origine latin , nici slav , nu este suficient de mare pentru a fundamenta o unitate lingvistic ini ial . O foarte interesant problem , în cazul împrumuturilor albaneze identificate în limbile slave, este cum anume ar fi putut difuza aceast influen . Pentru a r spunde ra ional la întrebare, trebuie s admitem una din dou : fie slavii sunt de origine balcanic , fie albanezii sunt de origine nord dun rean . O cert dinamizare a discu iei despre rolul limbilor tracice în na terea lumii slave s ar produce dac am admite c o bun parte a celor câteva mii de cuvinte (dou ? trei?) din lexicul de baz al limbii române, cu etimologie necunoscut sau discutabil , ar putea fi – ce altceva? – tracice. Lingvistica comparat a putut (sau ar putea) stabili, deci, câteva lucruri. Cel mai important este apartenen a limbii slave primitive (sau slava comun ) – acea limb ce va fi fost, la începuturi, teoretic nediferen iat , din care au ap rut apoi limbile slave cunoscute în evul mediu – la grupa limbilor europene satem ( al turi de limbile baltice, iraniene, româna, albaneza), înrudirea fiind rezident mai ales la nivel fonetic. S a mai stabilit apoi c limbile baltice sunt cele mai înrudite cu cele slave, c apoi, în ordine, influen e semnificative s au înregistrat din partea limbilor iraniene, germanice, existând i o larg palet de alte influen e sau remanen e, inclusiv pre indo europene. Cele de mai sus sunt un bun câ tigat, de i perfectibil, dar nu reprezint decât o jum tate de r spuns. Când s au întâmplat aceste lucruri? Lingvistica poate încerca r spunsuri, dar cronologia pe care o poate oferi nu poate fi decât foarte relativ . Pentru ca fenomenele lingvistice s poat fi datate, este necesar documentul scris, martorul de limb al unui moment dat. Or, primul document scris, de o întindere convenabil , este Biblia lui Kiril i Metodiu, dinspre finalul veacului IX. Dar înainte – ce a fost? Aici venea rândul istoricilor. Prima men iune a slavilor în izvoarele scrise o dator m lui Procopius, autor roman târziu de expresie elin , care a scris pe la jum tatea veacului VI. Aici sunt imediat de f cut dou amendamente. Prima se refer la numele vehiculat de Procopius – folosit i de urm toarele dou genera ii de scriitori bizantini – i anume sklavenoi, nume sub care modernii s au gr bit s citeasc „slavi”; secundo – evenimentele cele mai timpurii la care se refer izvorul
3
Discu ia este dezvoltat în câteva locuri din aceast carte: sec iunile 2.7, 4.2 4.3. 7.4.
5
slavii timpurii sunt r zboaie ale romanilor la nordul Dun rii de Jos (deci undeva în estul României de ast zi, sau în Basarabia), purtate în intervalul 528 530, împotriva unei confedera ii de triburi barbare plecate la jaf, care provocaser oarece deranj cet ilor din dreapta Dun rii. Foarte clar, acestea sunt primele împrejur ri istorice sub care se vehiculeaz un nume pus apoi în direct leg tur cu slavii. În acelea i împrejur ri sunt aminti i an ii (antes), o popula ie prezumtiv înrudit sclavenilor – cel pu in conform m rturiilor lui Procopius i Iordanes, în acela i perimetru geografic vag definit –, aflat îns mai la r s rit de sclaveni. Atât sclavenii cât i an ii sunt atesta i de numeroase izvoare contemporane, iar istoricitatea lor este deasupra oric rei îndoieli. Vorbim despre îndoieli pentru a introduce o chestiune aflat într un grav dezacord tiin ific: poporul vene ilor. Vene ii sunt adu i în disputa istoric de cel care a devenit – în bun m sur pe nedrept – paradigma „iordanelor”, scriitorul de origine gotic i expresie latin , Iordanes. Cre tin fervent i mare admirator al antichit ii clasice, Iordanes este un erudit care nu credea c ar exista ceva „nou sub soare”, credo cu consecin e mai mult decât determinante în redactarea unui text istoric. Dac Procopius îi trata pe zurbagii drept noi veni i, i de abia dac i punea problema de unde veniser , alocându le ni te înainta i mitici numi i spori, despre care nu se poate spune decât c erau foarte primitivi, i despre care s a inventat o etimologie cu totul fantast (cum c ar fi locuit sporadic), Iordanes nu putea accepta a a ceva, fiindc toate cele de ast zi sunt consecin a i umbra celor de ieri. Drept urmare, preacucernicul ne spune o poveste despre un trib numit venethi, decalc transparent dup venedi din izvoarele cu câteva veacuri mai vechi 4 . Problema este c uneori ne spune c ace ti vene i ar fi unul dintre cele trei triburi înrudite (al turi de sclaveni i anti) 5 , sau un nume comun al celorlalte dou 6 , alteori sugereaz c ar fi str mo ii acestora (de vreme ce au luptat cu Hermanaric, regele ostrogo ilor din vremea n valei hunice 7 ), f când trimitere direct la popoarele care au tr it în vechime. Încurc turile create de aceste sumare trimiteri sunt mai multe decât ar fi rezonabil de crezut. În primul rând, Iordanes este singura surs de secol VI (sau mai târziu) care a pomenit vene ii; în al doilea rând, ei nu sunt pomeni i decât în Getica – lucrare care pream rea faptele de vitejie ale go ilor , dar nu i în Istoria roman a aceluia i autor, care trateaz , în general, subiecte mai recente. În al treilea rând, este clar c Iordanes nu avea niciun fel de informa ie direct despre vene i, rezumându se la cât a în eles din Tacitus (care a scris la sfâr itul veacului I p. Ch.), trimi ându i undeva la izvoarele Vistulei; adic tot pe 4
Tacitus, Germania, 46; Pliniu cel B trân, Istoria Natural IV, 97; Ptolemeu, Geographia, III 5.18.
5
Iordanes, Getica, 119.
6
Iordanes, Getica, 34.
7
Iordanes, Getica, 119.
6
note introductive unde vor fi tr it venedi pomeni i de clasici 8 . În al treilea rând, zona de referin fusese locuit , la vremea respectiv , de triburi celtice, precum i acei de au creat, apoi, ora ul Vene ia, numele însu i fiind celtic. Toate aceste argumente nu au cânt rit îns suficient pentru istoricii i arheologii slavi, care au inclus venethi în lista înainta ilor slavi antici; ceea ce se întâmpl i în zilele noastre 9 ... Nu putem abandona subiectul f r a men iona cel lalt hapax al lui Iordanes, care, în aceea i Getica (247), pomene te pe Boz, un rege mitic al anti lor (nimic nu poate fi nou, deci antes trebuie s fi existat pe vremea b trânului Vinitharius), doar pentru a ne comunica c au fost crunt b tu i de str mo ii lui go i. Credibilitatea povestioarei este stra nic cl tinat de un fapt binecunoscut de speciali ti (dar uitat oportunistic), i anume c vechii slavi erau anomici, c nu respectau niciun conduc tor, iar institu ia regalit ii – fie i într o form foarte primitiv , avea s fie creat , cu greu, spre finalul veacului VI; cu atât mai pu in ar fi putut exista dou veacuri mai devreme. Departe de noi gândul de a contribui la def imarea postum a lui Iordanes. De i nu ne îndoim de pioasele sale inten ii, trebuie s repet m c nicio alt surs de secol VI nu pomene te vene ii. Mecanismul dezinform rii involuntare pare desul de clar; este general admis c cuno tin ele istoricilor civiliza iilor mediteraneene despre popula iile de dincolo de Dun re au fost totdeauna foarte 8
Eugen Cizek, cel care a îngrijit o recent traducere a Germaniei, îi pozi ioneaz pe venedi undeva la Vistula mijlocie (Publius Cornelius Tacitus, Germania; Dialogul despre Oratori, Ed. Paideia, Bucure ti 2004, p. 57, nota 87); traduc torul face acest lucru deoarece Tacitus însu i nu spune nimic despre geografia venedi lor, ci se mul ume te doar s i aminteasc între peucini, zi i i bastarni, i fenii. Bastarnii locuiau în Moldova de ast zi, iar fenii ar trebui s fie str mo ii finlandezilor, care tr iau într un nord destul de mitic i cu des vâr ire s lbatic. Împotriva loca iei venedilor în bazinul mijlociu al Vistulei se ridic cel pu in dou argumente: zona se afl prea departe de s la urile sarma ilor, situa ie în care enun ul lui Tacitus – „Venedii au împrumutat multe dintre obiceiurile sarma ilor” – nu ar putea fi adev rat; un alt pasaj al sursei spune c „ei cutreier i jefuiesc în l imile, mun ii i p durile care se g sesc între peucini i feni”, descriere improprie podi urilor din bazinul mijlociu al Vistulei. În concluzie, venedi i venethi sunt localiza i în exact acela i perimetru, în jurul izvoarelor Vistulei, fapt care îns , în sine, nu probeaz nimic. Vezi îns excursul de la Anexa 5 a c r ii.
9
Etimologia cuvântului „venetic” este pus pe seama unui împrumut din neogreac sau turc (vezi DEX), însemnând „str in”, cu trimitere la negu torii vene ieni, deci f r leg tur cu vene ii lui Tacitus sau Iordanes, dar i f r r d cini în limba vernacular (decât în discutabila derivare venetus > vân t). Pe de alt parte, cuvântul exist i în finlandez , ceea ce complic lucrurile considerabil. Oricum, grecii antici au cunoscut cuvântul (reprodus de Pliniu cel B trân sub forma eneti – Naturalis Historia XXXVII, 43), a a încât prezum ia c în neogreac ar fi un produs târziu, datorat contactului cu negu torii vene ieni – nu se sus ine. Mai interesant, aici, ar fi observa ia c veneti lui Pliniu (trâind pe rmurile Adriaticii) nu par aceea i cu venedi lui Tacitus, de i cei doi autori sunt relativ contemporani, iar numele sunt virtual identice.
7
slavii timpurii limitate. Iordanes, un scriitor de cabinet, care i a produs opera la Constantinopole, trebuie s fi auzit îns c poporul n stru nic al sclavenilor va fi locuit pân departe, la izvoarele Vistulei, adic în Carpa ii nordici, zon a c rei geografie era extrem de aproximat 10 . Dar Iordanes era un om cultivat, cu respectul valorilor consacrate, i tia de la Tucidide, Ptolemeu, Strabo sau Priscus Panites (posibile i alte surse, precum Cassiodor) c pe acolo pe undeva locuiau vene ii, înc din vechime. Fiindc istoria zilelor noastre este rezultatul istoriilor de demult – atrage aten ia moralistul înv at –, vene ii sunt cei care s au r zboit cu go ii, iar acum (urma ii lor) fac necazuri romanilor 11 ... ...Istoricii î i f cuser deci datoria. Înc din Antichitate. R mânea nefericirea c triburile ce vor fi preces slavii atesta i de izvoarele literare tr iser , întru început, prea departe de lumina culturii scrise. Natural, cronicarii antichit ii nu aveau de unde s tie câte neamuri slave vor fi fost, i pe unde, i cu atât mai pu in cum vor fi tr it. i apoi, toate popoarele ilustrei antichit i se bucurau, în vremurile moderne, de spa ioase muzee. A venit deci rândul arheologilor s contribuie la aprofundarea cuno tin elor despre vechii slavi. Sau, mult mai bine, proto slavi. În 1940, în plin ocupa ie german , Ivan Borkovský publica, la Praga, o lucrare monografic de larg respira ie. Era vorba despre o colec ie de antichit i considerate slave, mai exact câteva zeci de forme ceramice, toate modelate manual – deci f r ajutorul ro ii olarului. Colec ia provenea din chiar împrejurimile ora ului Praga, iar tipul ceramic respectiv a fost numit, corespunz tor, „ceramic tip Praga”. Lucrarea a stârnit un asemenea entuziasm, încât a fost considerat subversiv i retras din libr rii de autorit ile naziste. Dup r zboi, în plin ocupa ie sovietic , în Europa muncitorilor i ranilor, c utarea i studierea „ceramicii de tip Praga”, care ilustra vechimea slavilor pe acele meleaguri (meleagurile erau multe, inclusiv Germania), devenise un soi de hobby multi na ional; pardon: interna ionalist. Ceva totu i nu corespundea a tept rilor. Ca peste tot în Europa r s ritean (cum se spunea pe atunci), în Uniunea Sovietic , pe cât se apropia ziua victoriei finale a comunismului, cel în care toate contradic iile sociale erau îngropate, inclusiv na ionalismul, pe atât mai tare se aprindeau pasiunile legate de zorii marelui popor slav (sau, mai degrab , a poporului unic, muncitor). Fiindc nu aici vom veni cu detaliile arheologice, aflându ne deocamdat în interiorul notelor introductive, vom spune doar c , de a lungul i de a latul p r ii europene a Uniunii Sovietice, se s pa de zor, cu
10
O detaliat disec ie a acestor cuno tin e, ca i a surselor erorii, la Curta 2006, 34 35.
11
Pentru o tentativ de tratare ceva mai sistematic a problemei vezi Anexa 5 a prezentului volum.
8
note introductive pu in aten ie pentru detalii, ci cu gândul la... produc ie. Momentul de apogeu îl reprezint , probabil, cele dou c r i ale Irinei Rusanova 12 , care ilustrau cu o aparen tiin ific impecabil , o no iune deja vehiculat : cultura Jitomir Korceak (Žitomir Kor ak). Aceasta ar fi fost cea mai veche cultur slav , deci cu toate atributele considerate standard ale culturii materiale slave vechi. Acele forme ceramice erau cele mai timpurii, toate celelalte, inclusiv cele „de tip Praga”, nu erau decât ni te derivate. Marele popor se n scuse deci pe malurile Pripetului, într o zon suficient de ml tinoas pentru a satisface notorietatea expresiei copiii mla tinii (slavii adic ), undeva la grani a dintre Ucraina i Bielorusia. De acolo migraser slavii, molcom, alunga i de clima haín ; alunga i, dar nu de tot. Clima îns , bat o vina, i a f cut pe slavi s se r spândeasc în toate z rile, pân pe malul Bosforului sau ale Adriaticii. Doar cu titlu de amuzament, trebuie spus c au existat cercet tori sovietici care au c utat antropofagii lui Herodot, au g sit slavi de epoca bronzului (adic eroii epopeii indo europene), sau, i mai n stru nic, pe ru ii de neolitic, respectiv ni te ru i a priori 13 . Este îns imediat de discutat aici cât a fost entuziasm i cât deturnare de bani publici cu acte în regul . Fiindc , ce anume putea aduce unui antier arheologic bani i faim , iar cercet torilor – putere i influen , dac nu „descoperirea” unor slavi „înc i mai vechi”? Întorcându ne la lucruri serioase, trebuie spus c , dup ceva timp de gândire, coala sovietic – inclusiv Rusanova – i a dat seama c este ceva putred la Korceak. S nu mai vorbim de Jitomir, sau Hotomel... Cronologia, în primul rând 14 . Stratigrafia * folosit de s p tori nu era tocmai de încredere, fiindc 12
Rusanova 1973 i 1976.
13
Kazanski 1999, 33 pentru localizarea „antropofagilor”. Pentru cititorii mai pu in aviza i doresc s precizez c multe dintre ciud eniile relatate de tradi ia greac (nemuritorii boreali, amazoanele, mânc torii de lotus, pentru a da doar câteva exemple) ar trebui în elese sub o perspectiv pur antropologic , de prilej de filosofare social pe marginea legendelor, i nu a unor „realit i” pe care le am putea g si pe teren, arheologic, de pild . Vezi Barford 1994 pentru c utarea celor mai vechi slavi; pentru slavii din neolitic vezi (critic) Curta 2006, 8.
14
Curta 2005, 202 203, arat c în analiza „ceramicii slave timpurii” sc paser câteva frumoase vase decorate cu brâuri, ceea ce, cu îng duin , însemna c erau cu trei patru veacuri mai b trâne. Critica s ar putea îns s fi fost nedreapt . Asemenea amintiri ale vechilor culturi La Tène sunt de reg sit pe numeroase situri din secolele VI VII, pe tot teritoriul de la nordul M rii Negre (vezi de ex. Prihodniuk 1998), pân departe în stepa Niprului. Ceea ce nu înseamn îns c stratigrafia sovieticilor era în regul , cronologia propus fiind mai degrab o schem abstract i, din nefericire, înc neverificabil .
*
Stratigrafia este un principiu fundamental al cercet rii arheologice de teren, postulând c , într un perimetru nederanjat de interven ii mai târzii, straturile mai adânci sunt i mai vechi (idee împrumutat de la geologi, desigur). S p tura arheologic trebuie organizat în a a fel încât, cel pu in în principiu, con inutul fiec rui strat s fie clar individualizat.
9
slavii timpurii permitea din start amestecarea materialelor de vârste diferite; deci – nici rezultatele. În fine, în zon fusese s r cie totdeauna, iar materialele arheologice cu datare relativ bunicic – adic cele mai de soi – lipseau cu des vâr ire. A a c arheologii sovietici i au îndreptat aten ia spre orizonturi culturale cu o cronologie mai clar . A a a devenit Bucovina de nord cea mai cercetat provincie a Europei. Dup s p turi mai mult decât extensive, la finalul anilor ‘70 i începutul anilor ‘80, au fost identificate mai multe situa ii, în mai multe situri, în care ceramica lucrat cu mâna, considerat slav pe ner suflate, se g sea în asociere cu piese de metal (mai ales fibule, cu o cronologie mai bine definit ), sau cu ceramic cenu ie mai fin , lucrat la roata olarului, ambele permi ând o datare mai sigur pe la mijlocul veacului V. În linii generale, lucruri asemenea se întâmplau în toat Europa r s ritean . De exemplu – echivalen a „ceramic lucrat cu mâna” „ceramic slav ”, numit brambura, când „tip Praga”, când „Jitomir”, când „Korceak”, când „Suceava” (versiunea româneasc ), însemna totdeauna identificarea fratelui cel mare. Peisajul este pu in diferen iat în România, Bulgaria, sau Germania r s ritean , de exemplu. Echivalen a era considerat atât de sigur încât exemplare ceramice recuperate din cet i romane târzii de la Dun re erau i ele atribuite „slavilor în migra ie”, sau „asediatorilor” 15 ; o prejudecat de aceea i valoare, dar de semn contrar, considera imposibil ca romanii s produc a a ceva. A nu se crede c nu a existat cârtire. Ion Nestor, creatorul colii de arheologie medieval timpurie de la Bucure ti, a fost primul care a gândit cu voce tare, spunând c nu toate formele ceramice modelate manual ar trebui atribuite slavilor, fiindc unele au antecedente clare în civiliza ia dacic 16 . Sârbul Kova evi a mers i mai departe, exprimându i convingerea – în baza unei observa ii similare, dar cu o întors tur nea teptat – c dacii ar fi str mo ii slavilor, sau c , cel pu in, ceramica dacic a fost modelul ceramicii slave 17 . Au aparut i alte teorii cu sonorit i u or fantaste – nu pentru c ar fi fost pur i simplu prostii, ci fiindc au sunat, i înc mai sun , straniu. De exemplu, un înv at bulgar sus inea o teorie pe care a numi o a „gemenilor desp r i i”; în virtutea acesteia, popoarele
15
Barnea 1966.
16
Nestor 1961, 1963. Pentru contribu ii recente care analizeaz impactul politicului asupra arheologiei, vezi Curta 1994 i Madgearu 2007a.
17
Barford 2001. Intui ia lui Jovan Kova evi era mai greu de ilustrat în fosta Iugoslavie, întâi pentru c nu prea exista ceramic dacic propriu zis , apoi fiindc colonizarea slav a zonei este relativ mai târzie decât a altor p r i ale Balcanilor. În consecin , ipoteza lui de lucru nu a fost luat prea în serios.
10
note introductive bulgar i român ar fi fost, la origine, unul i acela i lucru, îns împrejur rilor diferite au ajuns s vorbeasc limbi diferite 18 .
datorit
Dar cea mai aprig rezisten a venit – de unde altundeva? – din Polonia. coala de la Pozna (Józef Kostrzewski, Witold Hensel) s a opus interpret rii plate a etnogenezei slave prin migra ie, afirmând r d cinile autohtone ale culturii Sukow Dziedzice (nordul i nord vestul Poloniei de ast zi, dar i p r i din Germania de nord); vezi harta de la fig. 17, la pag. 127) 19 . Dincolo de resorturile na ionaliste, pozi ia colii de la Pozna are la baz o real disimilitudine între ceramica nord polonez i cea cunoscut drept „Praga”, „Korceak” sau „Mogi a” (sudul Poloniei), derivarea ceramicii Sukow din celelalte fiind imposibil . Cu excep ia notabil a colii de la Poznan, imensa majoritate a arheologilor care au teoretizat eviden a arheologic a epocii, dincolo de diferen e de detaliu, au îns în comun dou lucruri: to i consider c expansiunea slav a fost rodul unei migra ii, dar i c slavii provin to i dintr o singur tulpin , de origine relativ recent ; ei s ar fi format, deci, într un anumit teritoriu, iar de acolo ar fi migrat, cam în toate direc iile, pentru a deveni popula ia cea mai numeroas a Europei. Solu ia concret a „teritoriului originar” a variat, a a cum deja am ar tat pe scurt, dar, f r excep ie, to i arheologii care au c utat o solu ie cvadraturii cercului au indicat o singur cultur arheologic prealabil , din care ar fi emers, apoi, numerosul popor al slavilor. Con tient sau nu, toate aceste teorii, de i emise de arheologi comuni ti (cel pu in în sensul c erau slujba ii comuni tilor), erau emule ale teoriilor lui Gustav Kossina 20 , cel care fondase bazele teoretice ale arheologiei... naziste. Modelul lui Kossina era extrem de coerent 21 , de aceea greu de p r sit, iar genera ia lui Nestor i Godlowski datora foarte mult colii germane, în primul rând la nivelul form rii. Exist ceva mai important?... Dac aceste premise sunt sau nu adev rate – vom încerca s analiz m în capitolul dedicat arheologiei slavilor. Vom spune aici doar c problemele cele mai spinoase sunt legate de istoria foarte timpurie a slavilor, care se încheie o dat cu
18
Krandžalov 1965.
19
Barford 2001, 41, 65 66.
20
Anghelinu 2003, 109 110; Curta 2006, 21 24.
21
O anume combina ie de obiecte arheologice, g site în asociere, define te o anume cultur arheologic (vezi Anexa 2, s.v. cultur ), care este manifestarea material a spiritului unei entit i na ionale anume; cea din urm este mai degrab un concept metafizic, echivalând „germanii” epocii bronzului cu germanii contemporani lui Hitler. Ecua ia dintre cultur material i popor este un model reduc ionist al unei judec i arheologice altminteri utile, îns simplitatea lui explicativ l a f cut nu numai foarte popular, dar i rezistent la critici. Concepte ulterioare, precum acultura ia sau etnicitatea dinamic , de i sunt modele explicative mult mai aderente realit ii istorice, au „legit i” mult mai pu in clare.
11
slavii timpurii instalarea lor în Peninsula Balcanic , odat cu expansiunea lor pân în centrul Germaniei, adic în cursul veacurilor VI VII. Dificil este, îns , într o m sur mai mic , i perioada imediat urm toare, în care triburile ruse ti progreseaz în p durile nesfâr ite ale Niprului, perioad în care se înfirip , peste tot, structuri statale incipiente. Informa ii mult mai bune exist începând cu a doua jum tate a secolului al IX lea când, una câte una, forma iunile politice slave adopt cre tinismul, fie el de rit r s ritean sau apusean; de i Marea Schizm nu avusese înc loc (1054), rela iile între Roma i Constantinopol erau mai mult decât încordate, între cele dou scaune majore ale Bisericii dându se o lupt surd pentru împ r irea sferelor de influen . Secolele VIII IX sunt o vreme a stabilit ii. Nu înseamn c acum nu se petrec lucruri cu adev rat de re inut (precum pr bu irea Imperiului avar sau na terea Imperiului Carolingian), îns , prin compara ie cu veacurile anterioare, mi c rile de popula ie sunt mai pu in ample. Numeroase argumente pot ilustra aser iunea. În primul rând, un progres demografic remarcabil, care poate fi demonstrat pentru oricare segment geografic al Europei; sau aproape, dac scoatem misterioasa Muntenie din discu ie. Cultura material , la rândul ei, se uniformizeaz , pe suprafe e largi, putând vorbi acum, pentru prima oar , dup pr bu irea Romei, de o cultur „pan european ”; o cultur foarte modest , îns m rturisind o anume sedimentare, o îndulcire a contrastelor, un schimb de idei i practici mai permisiv. Vechile culturi preistorice, particularinzând arii foarte restrânse i generând o hart fragmentat , cedeaz loc la doar câteva aspecte culturale, nu foarte diferite. O cultur r s ritean , s rac i simpl , întinzându se de la Donul mijlociu la Dun rea inferioar ; o cultur balcanic , sub influen bizantin , extins pân în zona Cazanelor Dun rii, dar, izolat, i mai departe spre nord; o cultur a Europei Centrale, aflate la început sub semnul avarilor, apoi a francilor, i o cultur occidental , germanic , suprapunând, mai mult sau mai pu in, domeniul carolingian i al succesorilor. Exist , desigur, i alte aspecte regionale, nerelevante în contextul de aici. În limbaj arheologic, aceasta perioad (secolele VIII IX) a fost numit a slavilor timpurii, fiind i prima în care putem fi destul de siguri c vorbim despre „slavi”, nu despre „sclaveni”, „an i” sau alte entit i cu con inut discutabil. A a cum am încercat deja s sugerez, no iunea de slavi timpurii este îns folosit aici într un sens extensiv, cu referire la toate forma iunile slave – sau presupus slave – prestatale.
12
CAPITOLUL 2 Indo europenii i „vatra str bun ” (Urheimat, Homeland, Pravlast)
Înainte de abordarea problemei originii slavilor, inclusiv a problemei originii limbii slave str vechi, trebuie clarificat sensul unor termeni aparent banali, dar care – printr o utilizare neadecvat – pot conduce la neîn elegeri i la interpret ri nedorite. De asemenea, trebuie clarificat contextul etno cultural în care au evoluat grupurile slave (a a cum putem reconstitui realitatea lingvistic a acelor timpuri), precursorii lor i, desigur, vecinii lor. Slavii, în defini ia curent , sunt o ramifica ie est central european , de tip satem 1 , a marelui grup indo european. Aceasta nu spune, în sine, foarte mult, deoarece tot de origine indo european sunt cele mai multe grupuri etnice europene, precum i multe grupuri etnice din Asia. Din perspectiva originilor, pu ine grupuri europene, cum ar fi eskimo ii, laponii, finlandezii, estonii, maghiarii, bascii, o parte dintre popoarele caucaziene, nu sunt de origine indo european . Nu erau indo europeni nici etruscii, grup etnic deja stins în sec. I p. Chr., dup cum nu erau indo europeni nici cei care creaser cultura Hatti, precursorii hitti ilor anatolieni.
2.1. Indo european i indo europeni Termenul indo european s a n scut acum circa dou secole. Gradual, europenii – ajun i pe toate continentele în urma marilor descoperiri geografice – au început s înve e limbile localnicilor, iar când misionarii englezi au început s înve e limbile vechi indiene, au constatat uimi i c multe cuvinte vechi indiene i sanskrite sunt asem n toare cuvintelor grece ti i latine, limbi pe care ace tia le st pâneau foarte bine. Se consider c data de na tere a sintagmei indo european este 2 februarie 1786, când orientalistul i juristul britanic Sir William Jones a inut o faimoas cuvântare la Calcutta, în cadrul Asiatick [sic] Society (vezi p. 16): 1
Termenii specifici vor fi explica i în continuare, iar unii dintre ace tia, cei considera i esen iali, se g sesc în glosarul de la finalul volumului (vezi Anexa 2).
slavii timpurii
Tabelul 1A. Schema de principiu a ramurilor, grupelor i subgrupelor limbilor indo europene. subgrupa nord germanic vest germanic est germanic goidelic britonic
grupa
ramura
ramura
germanic
grupa
subgrupa baltic
balto slav slav
tracic (> albanez )
celtic traco ilir
latin falisc osc umbrian
ilir italic CENTUM
SATEM
frigian A
frigian B (centum)
armean
armean
dardic
dard
sicul (ionian ) (attic )
greac
toharic A toharic B
toharic
lician luvian lidian palaic hittit
14
sanscrit indo iranian iranian
anatolian
indo europenii i vatra str bun
Tabelul 1B. Detaliere a subgrupei lingvistice balto slave . subgrupa
aria
baltic
limba veche prusian lituanian leton
sud slav
(slava veche) bulgar macedonean sârbo croat sloven
vest slav
sârba luzacian ceh slovac polon
est slav
ucrainean rus bielorus
slav
Comentarii la tabel: Schema deriv rii i r spândirii limbilor indo europene, prezentat în form tabelar . Schema este preluat , în esen , dup o schi mai veche a lui Calvert Watkins, procesat de autor mai ales în ceea ce prive te originea i evolu ia unor grupuri etnice în jurul c rora s au purtat discu ii aprinse, cum ar fi albanezii, ilirii, tracii, dar i slavii. De exemplu, în varianta ini ial a acestei scheme, albaneza era considerat un descendent direct din indo european , ceea ce este imposibil. Aici, am prezentat albaneza ca fiind un descendent de tip neo trac al grupului indo european, configurat în forma actual dup influen a romanic de tip dalmat (ilir romanizat) i de tip românesc. Dat fiind limitarea dat de o schi de acest tip, nu am putut prezenta aici detaliile privind componentele care au concurat la conturarea profilului slav arhaic. Le vom discuta îns mai departe, în cuprinsul lucr rii. Problema vechimilor indo europene din perspectiv lingvistic a fost discutat , de a lungul anilor, de numero i autori, vezi, de exemplu: Mallory 1973; Ve erka i colectiv 2006; Wald i Slu anschi 1987; Simenschy i Iv nescu 1981 (lucrare ampl , de referin , din p cate cu numeroase erori tipografice).
15
slavii timpurii The Sanskrit language, whatever be its antiquity, is of a wonderful structure; more perfect than the Greek, more copious than the Latin, and more exquisitely refined than either, yet bearing to both of them a stronger affinity, both in the roots of verbs and in the forms of grammar, than could possibly have been produced by accident; so strong, indeed, that no philologer could examine them all three, without believing them to have sprung from some common source, which, perhaps, no longer exists. Pe parcursul a mai mult de 200 de ani, limbile indo europene au devenit cele mai analizate i mai cunoscute limbi ale globului. Ramura r s ritean a limbilor indo europene a fost numit satem (de la cuvântul avestic sat m „o sut ”), iar ramura occidental centum (de la cuvântul latin centum „o sut ”). Limbile slave, al turi de limbile baltice, trac , ilir i indo iranic , fac parte din grupa r s ritean satem. De la aceast descoperire pân la na terea termenului indo european nu mai era decât un pas, iar definirea termenului p rea simpl : un grup lingvistic r spândit din Europa pân în India 2 . Urm torul pas a fost, desigur, o proiec ie spa io temporal , ceea ce presupunea r spunsuri plauzibile la câteva întreb ri: cine au fost ace ti indo europeni? unde s au format, adic unde va fi fost „vatra de formare” sau, folosind un termen german consacrat, unde va fi fost acea „patrie primitiv ” (Urheimat)? cum i când s au r spândit? R spunsurile la asemenea întreb ri (precum i la altele, mai mult sau mai pu in legate de acestea) nu au fost i nu sunt u oare. Totu i, cu ezit ri, pe la jum tatea secolului al XIX lea r spunsurile se conturaser deja, astfel c Hasdeu putea face asocieri etimologice str lucite, precum compara ia dintre formele române ti doin , dialectal dain i lituanian daina, leton dai a 3 . Tot de pe atunci era cât se poate de clar c indo european se referea la o tradi ie lingvistic , nicidecum la rase, deoarece – din punctul de vedere al antropologiei fizice – era evident înc
2
În rile de limb german , se folose te – mai ales – sintagma indo germanisch. Despre indo europeni i despre originea lor exist o bibliografie impresionant , pe care nu o putem analiza aici. Din lucr rile mai recente amintim: Gamkrelidze Ivanov 1984; Lehmann 1987; Skomal Polomé 1987 (culegere de studii în onoarea Marijei Gimbutas); Gimbutas 1989 (o selec ie în limba român din câteva studii relevante ale sale); în limba român , Simesnchy Iv nescu 1981 (lucrare fundamental ) i, la un nivel mai acesibil, Wald Slu anschi 1987. Vezi la Paliga 1991 i 1992 o privire asupra problemelor substratului în român i în limbile slave. Hasdeu vorbea de principii de lingvistic ario europe ; pe vremea aceea, termenul arian nu se compromisese prin folosirea sa de nazi ti, c p tând o cu totul alt conota ie. Arienii au fost popula iile din vechiul Iran, de unde i numele rii.
3
Cele mai importante lucr ri filologice i lingvistice ale lui Hasdeu au fost adunate în Studii de lingvistic i filologie, ed. îngrijit de Grigore Brâncu , 1988 (dou volume).
16
indo europenii i vatra str bun de pe atunci c , „rasial”, finlandezii i estonii (reprezentan ii subgrupei finice a grupului ugro finic) sunt apropia i de grupul baltic scandinav al indo europenilor, nu de „rudele” lor stabilite în Europa Central , maghiarii. Dac , a adar, înrudirea dintre unele limbi vechi indiene 4 i majoritatea limbilor europene era evident înc de acum dou secole, unde putem plasa acea vatr de formare a indo europenilor? Nici pân azi nu exist un r spuns acceptat de to i cercet torii, dup ce, de a lungul timpului, acea Urheimat a fost localizat când mai spre nord, în zona baltic , când mai spre sud, la nord i nord est de Marea Neagr , ba chiar în Asia Mic (teoria Gamkrelidze Ivanov, expus în lucrarea publicat în anul 1984), ca s nu mai amintim de teoria „vetrei indo europene din Balcani” (cândva cu adep i deloc de neglijat, mai ales în coala bulgar de lingvistic 5 ). Ast zi, majoritatea cercet torilor înclin s admit c acea mult c utat Urheimat (homeland, vatr , pravlast) indo european va fi fost într adev r la nord i nord est de Marea Neagr , într un spa iu vast, între Marea Neagr , Mun ii Caucaz, Marea Caspic i Mun ii Urali, denominat adesea în expresia zona nord caucazian . Nici nu poate fi vorba de a trasa frontiere politice pentru acele timpuri, ci numai de a schi a, pe baza analizei comparative coroborate cu descoperirile arheologice, un teritoriu unde s ar fi putut dezvolta cultura primilor indo europeni. Sigur, nu este vorba de o vatr limitat de ni te coordonate geografice clare, precise, ci de un vast spa iu geografic unde, gradual, a avut loc o tendin unificatoare în jurul unei ideologii de cuceritori r zboinici în permanent mi care.
2.2. „Vechii Europeni” Una dintre teoriile mult discutate în ultimele decenii îi apar ine Marijei Gimbutas, arheolog de origine lituanian , care în ultima parte a vie ii a activat la Universitatea Californian de la Los Angeles (UCLA). De i nu to i arheologii sunt de acord cu reconstruc ia propus de Gimbutas, trebuie s admitem c – mai mult decât al i autori – a reu it s provoace discu ii aprinse în lumea tiin ific , mai ales în anii ’70 i ’80 ai secolului trecut. Cum niciun alt autor nu a reu it s propun o alt teorie mai bun i mai conving toare, de i mul i au criticat o, încerc m s o relu m aici pe scurt 6 .
4
Limbile din sudul Indiei, a a numitele limbi dravidiene, nu fac parte din marele grup indo european.
5
Vezi, mai ales, Georgiev 1958 i, corectat, 1971.
6
Cititorul român are la dispozi ie dou volume reprezentative ale Marijei Gimbutas în traducerea noastr (Sorin Paliga). De asemenea, în câteva ocazii, am discutat unele detalii,
17
slavii timpurii Gimbutas opune, de fapt, dou entit i culturale: 1. Vechea Europ (Old Europe) sau Vechea Civiliza ie European (Old European Civilization), definit ca un grup cultural ne indo european care s a dezvoltat, ca urmare a „revolu iei neolitice”, mai întâi în Anatolia, iar de acolo, începând cu mileniul al VII lea a. Chr., a migrat spre sud estul European unde, gradual, a c p tat contururile specifice unei înalte civiliza ii agricole. Marile culturi neolitice i eneolitice dintre Marea Egee, Adriatica i Carpa i, dezvoltate în intervalul mileniilor VII–IV a. Chr. ar fi „vechi europene”, respectiv „pre indo europene”. Ace ti „vechi europeni” s au sedentarizat gradual, trecând de la culesul fructelor s lbatice i de la vânat la o agricultur primitiv , la domesticirea animalelor i, ceva mai târziu, la prelucrarea metalelor (aurul i cuprul). Era, sus ine Gimbutas, un tip de societate în care statutul social al femeii era superior fa de ceea ce cunoa tem din epoc istoric pentru a ez mintele sociale ale europenilor, societate numit de autoare matrifocal . Sintagma gimbutasian vechi european (în englez Old European), care define te, a adar, un complex cultural i civiliza ional pre indo european, corespunz tor neoliticului i eneoliticului, NU trebuie confundat cu sintagma lui Hans Krahe alteuropäisch i care, în traducere, înseamn acela i lucru, „vechi european”. Aceasta din urm se refer la cel mai vechi strat lingvistic indo european, pe care Krahe îl identific în cazul unor hidronime arhaice, dar nu pre indo europene, ci indo europene 7 . 2. Mai la est de acest bloc cultural, afirm – pe de alt parte – Gimbutas, la nord i nord est de Marea Neagr i în imediata vecin tate a Mun ilor Caucaz, începând cu mileniul al V lea a. Chr. se contureaz un alt grup cultural, complet diferit de „vechii europeni”: r zboinic, venerând zeul cerului senin i al fulgerului, cu rolul preponderent al b rbatului în societate („societatea patrifocal ” definit de sintagma pater familias „st pânul casei”, b rbatul în calitate de ef), care – dup ce i a însu it domesticirea calului de la popula iile transuralice i procesarea bronzului (ini ial ca aliaj cupru arsenic) de la popula iile caucaziene, se pare – s a mi cat „în valuri” (wave migrations). Ace tia ar fi proto indo europenii sau, cum sus ine Gimbutas – preluând un termen al lui V. Gordon Childe – „popula ia kurganelor”: conduc torii tribului erau înmormânta i în morminte somptuoase peste care se ridica o movil (kurgan 8 ). Tradi ia kurganelor ar fi, sus ine Gimbutas, tradi ia indo european a deloc comode, ale teoriei Gimbutas. Pentru aceasta, vezi referin ele bibiliografice, Gimbutas 1989 i 1997. 7
Vezi, mai ales Krahe 1925 i 1942.
8
Kurgan este termenul din limba rus ; înseamn „gorgan, movil de p mânt” i simbolizeaz , în contextul teoriilor gimbutasiene, tradi ia funerar a indo europenilor.
18
indo europenii i vatra str bun „r zboinicilor c lare”, care î i îngropau mor ii în kurgane, adesea cu amenaj ri subterane somptuoase, în cursul ritualului funerar fiind sacrificate nu numai animale, ci i una sau mai multe femei. Ace ti „cavaleri r zboinici” au cucerit ulterior vastul spa iu euro asiatic, din India pân la Marea Baltic , la Atlantic i la Marea Egee. Gimbutas i a bazat ipoteza referitoare la „popula ia kurganelor” pe observa ia multor antropologi c , de a lungul timpului, riturile de înmormântare sunt deosebit de conservatoare, transmi ând astfel, peste secole i peste milenii, cutumele din vechime. Desigur, kurgan este folosit aici ca termen generic, drept simbolul unor tradi ii: r zboinicul necru tor ce tr ia într o societate patriarhal , în care femeia nu avea doar un rol secundar, ci era supus absolut b rbatului. Nu rareori, o femeie sau mai multe femei erau sacrificate la moartea b rbatului: ritualul suttee (folosindu se un termen din tradi ia indian ), pe care l au practicat mai multe grupuri indo europene, inclusiv – conform unor relat ri credibile din documentele arabe – i slavii precre tini, prin secolele VIII–IX p. Chr. În esen , Gimbutas propune un tablou complex a dou tipuri de civiliza ie: • O civiliza ie matrifocal , a neoliticului i eneoliticului central i sud est european, o civiliza ie pre indo european , axat pe rituri ale fecundit ii i ale recuren ei naturii, o societate non violent , ap rut ini ial în Anatolia dup circa 8.000 a. Chr. i apoi r spândit în tot sud estul european, de la Marea Egee i Adriatica pân dincolo de Carpa i, în Europa Central i Central R s ritean . Marile culturi neolitice Cri , Star evo (Serbia), Gumelni a, Karanovo I IV (Bulgaria), Cucuteni etc. sunt civiliza ii „vechi europene”, cu alte cuvinte pre indo europene. • O civiliza ie r zboinic a „tradi iei kurganelor”, ap rut i dezvoltat mai târziu i la r s rit de arealul „vechi european”, începând cu mileniul al V lea a. Chr. Este, sus ine Gimbutas, faza cea mai veche a proto indo europenilor, al c ror areal trebuie s fi fost la nord de Marea Neagr , dar interferând cu zona caucazian (de unde au preluat tehnologia aliajului cupru arsenic) i cu Uralii, de unde vor fi înv at domesticirea calului. Armele de lupt i viteza dobândit prin domesticirea calului par a fi fost avantajele decisive ale acestor grupuri umane r zboinice, care, în valuri, vor fi cucerit i supus vaste spa ii din Europa i din Asia. Din punct de vedere lingvistic, teoria Marijei Gimbutas numit , conven ional, Vechea Civiliza ie European (Old European Civilization), a adar a vechilor culturi pre indo europene, nu este deloc surprinz toare sau, poate mai nimerit, nu ar trebui s fie surprinz toare, fiindc cel pu in datele lingvistice o sprijin pe deplin. Înc din perioada interbelic – mai ales în Italia, ulterior îns i în alte ri – eminen i lingvi ti începuser s studieze mo tenirea pre indo
19
slavii timpurii european a limbilor greac i latin , pentru ca, dup al doilea r zboi mondial, cercet rile s se extind i asupra altor regiuni, cum ar fi Fran a, Spania, sud estul european (Balcanii de azi), România, Europa Central . Treptat, se contura o „lingvistic pre indo european ”, pe baza materialul cules, în primul rând, din limbile greac i latin , iar aici, nu în ultimul rând, din toponimie. De fapt, ipoteza Gimbutas nu f cea decât s încerce o sincronizare a datelor arheologice, ce luaser un avânt extraordinar dup al doilea r zboi mondial, cu datele lingvisticii comparate care, cu câteva decenii mai devreme, postulaser i, nu rareori, deja demonstraser , existen a unor idiomuri str vechi pre indo europene 9 . Cu problemele lingvisticii indo europene în general clarificate, unii cercet tori doreau s clarifice problema mo tenirii pre indo europene: ce au p strat limbile vechi (greaca, latina, limbile celtice, tracica etc.) din aceste str vechi limbi de substrat? R spunsul nu era u or, dar deja se conturase înc înainte de al doilea r zboi mondial, urmând a se nuan a ulterior: da, limbile europene au o mo tenire pre indo european , variabil de la limb la limb i variabil în timp, mai mare în greaca veche (circa jum tate din lexic este pre indo european, pre hellenic 10 ), ceva mai mic , dar deloc de neglijat, în latin . i limba hittit va fi avut o important component pre indo european , nu altfel tracica, pe cât putem azi analiza resturile de limb tracic . Dar poate cel mai interesant detaliu este c ceea ce s a numit „teoria Gimbutas” (bazat , preponderent, pe argumente arheologice coroborate cu tradi ia istoric a grecilor, romanilor, vechilor indieni i iranicilor) este sprijinit i completat de teoria lingvistului rus Nikolaj Dmitrievi Andreev referitoare la grupul lingvistic proto boreal. Dat fiind faptul c , dup cum se pare, Gimbutas i Andreev nu par a fi dialogat vreodat (în orice caz, nu se citeaz reciproc, de i – în mod evident – teoriile lor sunt complementare i mutual sustenabile), ne facem datoria de a prezenta pe scurt i aceast teorie.
9
Am discutat în câteva rânduri problema mo tenirii indo europene în Europa i, mai ales, în sud estul european. Vezi, în acest sens, Paliga 1991, 1992, 1994. O parte dintre studii au fost culese în volumul din anul 1999. În limba român , a se vedea i studiile lui Gh. Mu u.
10
Chantraine 1968–1980, introducerea. Câteva forme pre hellenice au fost analizate de Mu u în câteva dintre lucr rile sale publicate în anii ’70 i ’80.
20
indo europenii i vatra str bun 2.3. Teoria proto boreal Andreev i a dezvoltat ipoteza de baz într o lucrare (se pare cenzurat , conform spuselor autorului) ap rut în anul 1986 i ulterior completat de dou studii 11 . De fapt, Andreev a încercat ( i, în opinia nostr , a reu it) s reconstituie un stadiu lingvistic înc mai vechi decât cel uzual numit indo european, respectiv a propus ceea ce el nume te grupul proto boreal, c ruia îi poate reconstrui – cel pu in în acest stadiu al cercet rilor – 203 r d cini comune; din aceast faz corespunz toare mezoliticului est european, a adar databil în intervalul mileniilor X–VII a. Chr., s au dezvoltat ulterior limbile indo europene, uralice i altaice. Altfel spus, în aproximativ acela i spa iu est european propus de Gimbutas pentru apari ia i evolu ia grupurilor indo europene, Andreev propune o „patrie primitiv ” (homeland, Urheimat, pravlast) comun nu doar unui singur grup lingvistic, ci celor trei mari grupe lingvistice r spândite pe vastul spa iu euro asiatic: indo europenii, uralicii i altaicii. Ulterior, într unul dintre studii, Andreev propune ca i limba coreean s fie considerat tot de origine european , adic derivat din acel grup proto boreal, prin migrarea unor grupuri umane spre est, traversând Uralii. Teoria lui Andreev nu este, la rigoare, nici nou , nici original . i al i lingvi ti au considerat c , undeva în preistorie, trebuie s fi existat o comunitate lingvistic mai mare, care ar putea explica asem n rile dintre limbile indo europene, uralice i altaice. Urma ele de azi ale acelei postulate limbi proto uralice sunt limbile finice (finlandeza i estona), limbile ugrice (maghiara i alte câteva limbi azi dispersate prin Rusia european ) precum i – probabil – idiomurile laponilor. Limbile altaice mai sunt numite i turcice sau turco t tare, având – dup limbile indo europene – o mare r spândire; dac , într adev r, i limba coreean ar fi încadrabil în acest grup, atunci, prin r spândirea lor – produs tot în preistorie, paralel expansiunii indo europene – avem un tablou impresionant al marilor migra ii preistorice în spa iul euro asiatic. i Bojan op (Slovenia) i Illi Svity 12 (Rusia) scriseser mult despre acest subiect. Ei 11
Aducem pe aceast cale mul umiri dnei prof. dr. Lucia Wald, care ne a pus la dispozi ie câteva lucr ri ale lui Andreev, altfel greu accesibile. Am rediscutat pe larg i cu date noi teoria lui Andreev în comunicarea pentru Congresul Interna ional al Slavi tilor, Ljubljana, august 2003 i recent republicat în volumul Lexicon proto borealicum et alia lexica etymologica minora, cu complet ri i ad ugiri. Am avut la dispozi ie lucr rile lui Andreev 1986, 1986b i 1987.
12
Între altele, autorul teoriei nostratice – termen derivat de la lat. noster, nostra, nostrum „(al) nostru” – care postula tot originea comun a limbilor indo europene, uralice i altaice, adic originea comun a „limbilor noastre”, a limbilor vorbite în Europa. Vezi Illy Svity 1971. Alte lucr ri: Delitzsch 1873 (propunea r d cini comune limbilor indo europene i semite); Oštir 1921.
21
slavii timpurii aduseser argumente deloc de neglijat în favoarea unui fond foarte vechi, comun limbilor vorbite în spa iul european. Acest fond arhaic a fost numit, conven ional desigur, „pre indo european”, uneori „mediteraneean”. Formula nu este cea mai fericit dar, în lipsa unei teorii unitare i coerente privind idiomurile vorbite în neolitic, poate fi acceptat .
Figura 2. Încercare de reconstituire a principalelor grupuri etno lingvistice din Europa i din Orientul Apropiat la orizontul mileniului V a. Chr. Conform unor ipoteze din ce în ce mai bine argumentate, proto indo europenii, proto altaicii i proto uralicii formau grupul proto boreal, de vorbitori ai unor idiomuri înrudite, cu evolu ii divergente ulterioare. Coreeana ar fi, de asemenea, un derivat relativ timpuriu al unui str vechi idiom manciurian.
Meritul lui Andreev const în prezentarea coerent a acestui bogat i vast material lingvistic, urmând i completând încerc rile anterioare datorate lui op, Illi Svity i altora 13 . Ni se pare evident i conving tor c reconstruc ia sa
13
În ultimii ani, lingvistul ceh Václav Blažek, de la Universitatea din Brno, a reluat – cu date noi – materialele referitoare la o ampl uniune lingvistic , numite fie nostratic , fie proto boreal .
22
indo europenii i vatra str bun completeaz cât se poate de bine teoria Gimbutas, bazat – preponderent – pe material arheologic, dar inând seama i de datele lingvisticii comparate i ale mitologiilor comparate. De asemenea, Andreev a subliniat, a argumentat i a demonstrat c ceea ce numim dihotomia satem centum din limbile indo europene î i g se te un echivalent exact în limbile uralice i în limbile altaice. La dihotomia satem centum vom reveni imediat.
2.4. Reconstituirea tabloului preistoric Dac am încerca s rezum m datele arheologice i cele lingvistice, tabloul ar fi urm torul. Cândva, dup mileniul al X lea a. Chr., în Anatolia a început a a numita „revolu ie neolitic ”, care s a r spândit, pân în mileniul al VII lea a. Chr., spre Europa de Sud Est i, ulterior, dup mileniul al VI lea, i spre Europa Central . Aceasta ar fi „Vechea Europ ” (ne indo european ), creatoarea acelor superbe culturi neolitice i eneolitice, inclusiv de pe teritoriul României. Oarecum paralel, dar independent, la est de aceast zon , în vastul spa iu dintre Volga, Urali, Marea Neagr i Marea Baltic , s a conturat un alt grup lingvistic, cel numit de Andreev „proto boreal”, din care – ulterior – s au desprins grupurile indo european, uralic i altaic. Deja în mileniul al V lea a. Chr., indo europenii î i conturaser acea „ideologie a kurganelor” (a mormintelor princiare), respectiv ceea ce s a mai numit, de o manier mai degrab conven ional , ideologia c l re ului r zboinic 14 , bine cunoscut , de altfel, din antichitatea greco roman , dar i din scrierile vechi indiene. Din perspectiva teoriei proto boreale, nu pare deloc surprinz tor s constat m c i uralicii i altaicii erau, la rigoare, tot „popula ii ale kurganelor”, în mod cert provenind din aceea i tradi ie a agresivit ii r zboinice, pe care o cunoa tem din cele mai vechi texte istorico literare hittite, grece ti, romane ori vechi indiene. Indo europenii (sau „popula ia kurganelor”, Kurgan People), pentru a ne referi acum doar la ace tia, sus ine Gimbutas, au început s migreze „în valuri” 15 ,
14
Timp de milenii dup domesticire caii nu au fost c l ri i, ci folosi i pentru trac iune, inclusiv în r zboi. Eroii din Iliada foloseau care de lupt , mai degrab pentru a marca prestigiul social, decât pentru avantajul tactic. Cam la aceea i epoc (începutul sec. XII a. Chr.), invaziile numite „ale popoarelor m rilor” produc sfâr itul brutal al mai multor regate din Mediterana oriental (micenian, hittit, mitanian, dar i Hatti, Ugarit, Ashkelon i Hazor – vezi Bryce 1974), moment istoric în care sursele amintesc frecvent despre confrunt ri cu care de lupt . Imaginea r zboinicului c lare nu pare mai veche decât popula ia nord pontic a sci ilor, dinspre mijlocul mileniului I a. Chr.
15
Sau „s roiasc ”, pentru a folosi un termen apicol, preferat de unii arheologi. În general, indiferent de nuan e, majoritatea arheologilor este de acord cu ipoteza c indo europenii
23
slavii timpurii autoarea propunând trei valuri preistorice (4400 4200, 3400 3200 i 3000 2800 a. Chr., ani radiocarbon calibra i 16 ) i un al patrulea „val protoistoric”, de data aceasta de origine central european , databil în jur de 1400 1200 a. Chr., r spunz tor de „invazia dorian ”. Primul val nu pare a fi afectat major structura societ ilor eneolitice, cum ar fi Cultura Cucuteni, unde apare acel intrusiv tip ceramic C, de origine r s ritean . În schimb, valurile al doilea i al treilea au avut urm ri catastrofale pentru civiliza iile eneolitice europene, sfâr ind prin „kurganizarea” (indo europenizarea) unui vast spa iu euro asiatic. În jur de 2500 a. Chr., aproape întreaga Europ , bun parte din Asia central i nordul Indiei fuseser aculturate, respectiv fuseser convertite la ideologia indo europenilor i, evident, la limbile pe care le vorbeau, derivate din acel prototip conven ional numit „proto indo european” sau „indo european comun”. Al patrulea val migrator indo european, pornit din Europa Central , nu f cea decât s definitiveze marea expansiune indo european i s reconfigureze destinul spa iului euro asiatic. Acest al patrulea val, pornit din Europa Central , pare a fi dovada c , la mijlocul celui de al doilea mileniu a. Chr., se conturase o patrie indo european secundar (secondary homeland la Gimbutas), posibil nucleul limbilor indo europene de tip centum, specifice Europei Occidentale i zonei vestice a Europei Centrale, în timp ce spa iul r s ritean, Ucraina i Rusia European de azi, este nucleul limbilor indo europene de tip satem 17 .
2.5. Ce este satem i centum? Înc de la jum tatea secolului al XIX lea, lingvi tii foloseau deja termenii satem pentru a se referi la ramura r s ritean a limbilor indo europene i centum pentru a se referi la ramura occidental a indo europenilor. Sunt, evident, conven ii lingvistice, iar termenii folosi i se refer la pronun area numeralului „o sut ” în limbile indo europene. În vechea persan , forma pentru „o sut ” era sat m, cu grafie simplificat satem; limbile din aceast ramur r s ritean a limbilor indo europene (vechea indian , persana, limbile baltice, limbile slave,
„s au mi cat”, fie în valuri, fie prin roire, fie prin alte moduri reconstituite prin analiz antropologic istoric . 16
Nu intr m aici în lungile discu ii privind cronologia radiocarbon (C14) necalibrat i calibrat , care a condus la lungi i aprinse discu ii dup 1960, când a început s fie folosit pe scar tot mai larg . În esen i pe scurt, cronologia cu radiocarbon a ar tat c neoliticul european este cu circa 1500 2000 de ani mai vechi decât se credea anterior implement rii acestor dat ri.
17
A se vedea studiile Marijei Gimbutas traduse în limba român , volumul din anul 1989, publicat la editura Meridiane.
24
indo europenii i vatra str bun tracica 18 i, probabil, ilira) fac parte din acest subgrup r s ritean conven ional numit satem. Caracteristica de baz a acestui subgrup este inventarul fonetic mai bogat, cu consoane fricative i palatale ( , š, ž, ts, dz etc.) i cu cel pu in o vocal neutr , cum ar fi , aproximativ din român , ë din albanez ori din bulgar . Alte limbi satem au alte foneme vocalice „neutre”, cum ar fi slav y (aprox. î, â din român ). Spre deosebire de acest grup r s ritean, grupul occidental centum, nume luat dup numeralul „o sut ” în latin , era format din latin , greac , limbile celtice (de o mare r spândire în antichitate) i limbile germanice. Acest subgrup lingvistic occidental se caracterizeaz printr un inventar fonetic mai s rac, f r consoane palatale i fricative. Sunt limbi indo europene precum hittita sau armeana care cu greu ar fi încadrabile în categoria „pure centum” sau „pure satem”. Din acest motiv, unii lingvi ti au avut tendin a s minimalizeze importan a dihotomiei satem centum. Totu i, argumenteaz Andreev cu referire la fonetica grupului proto boreal, acela i tip de dihotomie de tip satem–centum (respectiv „limbi cu inventar fonetic mai bogat” v. „limbi cu inventar fonetic mai s rac”) apare i în cazul limbilor uralice i altaice; maghiara ( i grupul ugric) ar fi, astfel, o limb (limbi) de tip satem, iar finlandeza ( i grupul finic) de tip centum. Observa ia lui Andreev a trecut, din p cate, neobservat , de i noteaz i analizeaz un fenomen fonetic deosebit de important i care poate fi decisiv atunci când dorim trasarea unor contururi mai clare ale acelor grupuri lingvistice din preistorie. De i dihotomia satem centum nu este, în sine, un argument decisiv în favoarea ori în defavoarea unei anume ipoteze, aceasta nu poate fi nici ignorat , nici minimalizat . Ea arat c , undeva dup mileniul al IV lea a. Chr., dar înainte de mileniul al II lea a. Chr., sub influen a (probabil ) a unor limbi de substrat i/sau a unor evolu ii specifice, se produsese o dihotomie în vastul areal indo european i chiar în i mai vastul areal proto boreal, cum îl define te Andreev, în sensul c limbile r s ritene dezvolt un inventar fonetic mai bogat fa de arealul occidental, care se limiteaz la un inventar fonetic mai s rac, f r vocale închise (precum i â/î din român etc.) i f r consoane fricative ori palatalizate (precum , , , š, etc.) Pare tot mai clar acum c acel areal central european, de unde va fi pornit al patrulea val propus de Gimbutas, trebuie considerat arealul centum, respectiv zona unde s a constituit, undeva pe la începutul celui de al treilea mileniu a. Chr., o vatr indo european secundar , de unde s au r spândit gradual vorbitorii limbilor celtice, limbilor indo europene italice (nu i ai etruscei, idiom indigen ne indo european) i ai idiomurilor germanice – limbile centum. Tot de aici trebuie s 18
Nu mai poate fi dubiu c traca era un idiom satem, de i câteva forme clasificabile drept trace par de origine centum, a adar posibile împrumuturi dintr un idiom indo european centum.
25
slavii timpurii fi pornit i acel grup indo european ce s a stabilit în Grecia i care trebuie s fi fost r spunz tor de marile distrugeri ale palatelor princiare edificate anterior invaziei. Abia dup aceast mare invazie dinspre Europea Central se contureaz profilul grec cunoscut din istorie, în opozi ie cu tracii mai nordici, de tradi ie satem. Înspre r s rit, indo europenii dezvolt un grup de limbi încadrate în arealul satem, a adar limbi cu un inventar fonetic mai bogat: limbile balto slave, limbile iranice i limbile nord indiene (limbile dravidiene din sud nu sunt de tradi ie indo european ). i tracica apar ine grupului satem; ast zi putem aprecia c i ilira apar inea tot grupului r s ritean satem, i nu celui occidental centum. În lumina cercet rilor din ultimele decenii, ilira i tracica vor fi avut numeroase tr s turi comune, fiind – probabil – limbi mutual inteligibile 19 sau, în orice caz, nu foarte diferite, nici structural, nici ca lexic. I. I. Russu a adus – credem – argumente serioase în acest sens, de altfel rar i pu in discutate între timp. Indiferent de pozi iile pe care le au adoptat (sau le ar putea adopta) lingvi tii fa de dihotomia satem centum (argumentat acum suplimentar de Andreev prin extinderea acestei opozi ii i în cadrul limbilor uralice i altaice), un lucru pare clar: limbile slave, derivate (sau derivabile) dintr un presupus idiom balto slav, sunt de tip satem, respectiv limbi cu un inventar fonetic bogat, cu numeroase consoane palatale i fricative i, în general, limbi arhaice, cu o bogat flexiune nominal ( apte cazuri) i cu o relativ bogat flexiune verbal , mult simplificat în majoritatea limbilor slave moderne, mai pu in în bulgar i în macedonean , care p streaz structura arhaic a aoristului, a imperfectului i a mai mult ca perfectului. Cele mai vechi texte slave, scrise imediat dup anul 860 p. Chr., atest un idiom satem arhaic, apropiat evident de limbile baltice, reprezentate azi de lituanian i de leton , iar – pân în secolul al XVII lea – i de vechea prusian , limb azi disp rut . Limbile indo europene sunt, f r îndoial , cel mai mult i cel mai intens studiate. Dup dou secole de lingvistic indo european , avem la dispozi ie mii i mii de pagini în care toate limbile indo europene cunoscute au fost analizate, clasificate, studiate. Nu a fost evident u or i nici ast zi nu putem spune c tim totul despre limbile indo europene i nici despre certele sau posibilele rela ii cu alte grupuri lingvistice, în primul rând cu celelalate dou grupe lingvistice cândva înrudite, limbile uralice i limbile altaice. De i oricând pot ap rea noi date care s nuan eze i, eventual, s corecteze ceea ce se tie despre aceste grupuri 19
Nu neap rat ca pur specula ie, ni se pare important s suger m, fie i ca simpl ipotez de lucru, care poate conduce la discu ii pro sau contra, c tracica i ilira vor fi fost „limbi mutual inteligibile”, a a cum sunt ast zi ceha i slovaca ori bulgara i macedoneana. Vezi discu iile la Russu 1969; de asemenea, Velkov 1972.
26
indo europenii i vatra str bun lingvistice, cum a fost – relativ recent – clasificarea propus de Andreev i cum a fost, ceva mai de mult, descifrarea scrierii hittite 20 , datele de care dispunem ast zi sunt suficiente unei bune analize, cu condi ia ca acestea s fie „bine puse în ecua ie”. Cum vom încerca s argument m mai jos, nu este chiar cel mai simplu lucru. Distribu ia spa io temporal a limbilor indo europene precum i a limbilor cândva înrudite, uralice i altaice, ne arat cum, dintr o tendin de unificare lingvistic a unor idiomuri vorbite pe un vast spa iu est european, aproximativ între Nipru i Urali pe axa est vest i între Marea Baltic i Marea Neagr , pe axa nord sud, au ap rut gradual, prin mi c ri de popula ie i amalgamare cultural , varii grupuri etnice. Un anume nucleu convergent „proto boreal”, pe care îl putem considera baza celor trei mari grupuri lingvistice europene (indo european, uralic i altaic), se contura în mezoliticul nord pontic, a adar cândva dup anul 10.000 a. Chr., pentru ca – pe la începutul celui de al V lea mileniu a. Chr. – s putem vorbi de un nucleu indo european (sau „kurgan” în teoria Gimbutas). Expansiunea indo european „în valuri” (sau „prin roire”) nu a fost singular . Mi c ri similare de popula ii au avut loc i ulterior, în diverse perioade istorice. Chiar dac acestea nu au fost identice, nici ca motiva ie, nici ca desf urare, ne arat cum – de a lungul mileniilor – diverse grupuri etno sociale s au deplasat pe distan e mari, unele impresionante chiar din perspectiva omului modern. De altfel, asemenea mi c ri de popula ie trebuie presupuse chiar i pentru purt torii culturilor neolitice, altfel nu putem explica, pe de o parte, anumite tradi ii culturale, iar – pe de alt parte – r spândirea unor forme ceramice similare ori identice pe vaste areale, din Spania pân la Carpa i i la Egee. Putem considera c , începând pe la jum tatea mileniului al cincilea a. Chr. i, mai ales, ceva mai târziu, expansiunea indo european a fost r spunz toare de marile muta ii etno culturale ale preistoriei europene. Grecii i latinii nu sunt altceva decât expresia unor ample deplas ri de popula ie ce avuseser loc cu câteva milenii mai înainte; ideologia r zboinicului, a a cum ni s a p strat în Iliada
20
În luna august a anului 1915, în plin r zboi mondial, lingvistul ceh Bed ich Hrozný demonstra, spre uluirea i ocul întregii lumi tiin ifice de atunci, c limba hittit este o limb indo european i nu, cum credeau aproape to i pe atunci, o limb semitic . Ulterior, prin studiile publicate, se dovedea c postulatul fonem specific unei faze str vechi a limbilor indo europene, numit laringal , era atestat în hittit (notat azi prin ). Andreev (1986) a numit acest fonem spirant velar i i a demonstrat existen a în fazele foarte vechi ale limbilor uralice i altaice. Andreev noteaz acest fonem prin X.
27
slavii timpurii i în Odiseea, este expresia tipic a acestui model de civiliza ie 21 , înc foarte tân r , care tia ru inea (de a nu fi suficient de viteaz!), dar înc nu aflase mila. De fapt, aproape tot ceea ce tim ast zi despre popula iile antice ne îndrum spre obscurele începuturi ale indo europenilor, dar i spre (înc ) enigmaticii etrusci, ne indo europeni, veni i de undeva din vechimi europene imemoriale, dar care au influen at decisiv civiliza ia roman iar, prin romani, au transmis mai departe popoarelor neo latine numero i termeni de cultur i de civiliza ie. i cel ii i germanicii erau expresia acelei formidabile expansiuni indo europene, dup cum, mai la est, vechii indieni i persanii reprezentau ramura r s ritean a indo europenilor. De asemenea, hitti ii anatolieni reprezentau componenta sudic , altoit peste mai vechea civiliza ie ne indo european hatti, dup cum romanii s au altoit peste str vechii etrusci. Toate aceste grupuri etnice manifestau elemente de amalgam cultural, de elemente autohtone ne indo europene (sau „vechi europene”) i de elemente indo europene, în diverse propor ii i la diverse niveluri. Elementul autohton pre indo european este impresionant în greaca veche, de exemplu, unde mai mult de jum tate din lexic este ne indo european. i limba str mo ilor traco daci avea urme însemnate ale mo tenirii autohtone pre indo europene 22 , a a cum am ar tat în câteva rânduri (vezi referin ele). De altfel, elemente esen iale ale culturii i ale civiliza iei tracilor nu se pot explica f r a lua în considera ie mo tenirea pre indo european . În tot acest peisaj complex i complicat, unde se plaseaz slavii? Sunt ei un grup la fel de vechi precum vechii indieni ori hitti ii ori grecii ori tracii? Unde s au conturat ca grup etnic aparte i cum s au r spândit pe un areal impresionant? i când? Am v zut c , pe la jum tatea mileniului al treilea a. Chr., putem vorbi de o consolidare a grupurilor indo europene, pentru ca în mileniul al doilea a. Chr. s avem atestate, în anumite zone, înfloritoare civiliza ii, cum a fost Imperiul Hittit din Podi ul Anatoliei de ast zi.
21
Dodds 1998.
22
Gh. Mu u a scris câteva lucr ri despre persisten a substratului pre indo european în sud estul european, inclusiv în tracic .
28
indo europenii i vatra str bun 2.6. Teoria balto slav Deja acum mai bine de un secol, prin analiza comparat a limbilor indo europene, mai ales, dar i a altor grupe lingvistice (semitice, uralice, altaice) se putea afirma c , în preistorie, din marele grup preistoric indo european, s a desprins mai întâi o ramur r s ritean (grupul satem) i, ceva mai târziu, o ramur occidental (centum); aceasta din urm i a conturat, se pare, o „patrie primitiv secundar ” (secondary homeland) în Europa Central . Pe parcursul a câtorva milenii, aceste dou mari subgrupe au continuat s se divizeze în mai multe ramuri, una dintre acestea fiind cea numit conven ional balto slav , din care – la o dat neprecizat – s ar fi desprins un grup mai nordic baltic i un grup mai sudic slav (ori proto slav). Aceast „dat neprecizat ” a dus i a condus la mari dispute: limba proto slav era un simplu derivat tardiv al grupului balto slav ori, din contra, o limb la fel de veche precum vechea indian sau vechea persan ? Întreg secolul al XIX lea i aproape întreg secolul al XX lea au fost marcate de aceste dispute i de aceste discu ii, care indicau – mai degrab – o abordare mitologic ori mistic religioas (cu sau f r similitudini în Europa Central i Ocidental , unde celtomania ori etruscomania aveau, din epoca romantic încoace, adep ii lor ferven i), decât una tiin ific . Nu trebuie uitat îns c Romantismul a adus cu sine i asemenea abord ri (inclusiv în cazul istoriei românilor), astfel c , din acest punct de vedere, nu ar fi nimic nefiresc. A c uta origini legendare, mistice era firesc pe atunci, în secolul al XIX lea. Nu adev rul tiin ific ori istoric era important, ci sentimentul uman circumscris acestor abord ri 23 . Cu diferen e mai mult sau mai pu in importante, asemenea abord ri s au f cut i dup aceea, de exemplu în timpul Germaniei naziste ori în anii na ional comunismului. Slavii erau, al turi de baltici – cu care formaser , pân la un anume moment al istoriei, o comunitate etno lingvistic mai mare – înrudi i cu vechii indieni i cu persanii. F r mare dubiu, într o form sau alta, indiferent de detalii i de coordonatele spa io temporale, slavii reflect continuitatea unor grupuri etnice relativ disparate, f r un anume contur arheologic, reprezentând comunit i umane de la nord de arealul daco get, localizabili undeva la nord de Bucovina de azi. Acesta ar fi un tablou aproximativ, deja conturat acum un secol i jum tate i care, la rigoare, este i relativ corect. Astfel prezentat, este îns un contur oarecum stângaci i vag, nesatisf c tor din perspectiva apeten ei omului contemporan pentru acurate e i pentru detalii. Cert este c , despre slavi, anticii nu tiau mai nimic, cel pu in nu într o form pe care noi s o putem aprecia drept „ tiin ific ” ori „credibil ”. Când 23
Vezi la Geary 2007, inclusiv prefa a traduc torului c r ii, Alexandru Madgearu.
29
slavii timpurii Tacit, în Germania, capodoper a antropologiei antice, men ioneaz c la r s rit de germani se afla un grup numit de el Venedi, adic – au interpretat modernii – precursorii slavilor, creiona de fapt un detaliu imposibil de analizat. De i nu putem avea îndoieli c Tacit nota o realitate (va fi existat un grup etnic cu acest nume ori aproximativ cu acest nume), este prea pu in pentru o analiz aprofundat i inadmisibil de pu in pentru a dezvolta o teorie. Tacit scria Germania prin anul 98 24 , a adar câ iva ani înainte de cucerirea Daciei. De i aproape de ceea ce noi am putea reconstitui drept arealul slav str vechi, Tacit avea doar o foarte vag idee despre grupurile etnice de la est de germanici, unde vor fi fost i precursorii slavilor sau unde se b nuie te c ar fi fost ace tia. Dar ace ti precursori pot fi considera i într adev r str mo ii slavilor? R spunsul la asemenea întreb ri nu este chiar simplu i cu atât mai pu in tran ant. Da, în principiu, precursorii unui grup etnic pot fi considera i popula ia de substrat care, tot în principiu, transmite urma ilor anumite elemente de cultur i de civiliza ie. Au fost ace ti venedi totuna cu proto slavii? Dac da, care ar fi argumentele? Dac nu au fost venedii nota i ca atare de Tacit, atunci care grup, indiferent de numele pe care l ar fi purtat, poate fi considerat precursor al grupului slav? Dar au fost oare precursori? i, dac da, unde? Din punct de vedere strict lingvistic, se conturaser r spunsuri la aceste întreb ri: slavii sunt un popor vechi, a c ror vatr de formare trebuie s fi fost fie în sudul i sud estul Poloniei istorice (deci incluzând i sud vestul Ucrainei de azi), fie ceva mai la est, în zona vest central a Ucrainei de azi. Fie, ca un compromis, pe tot acest spa iu vast de la nord i nord est de Carpa i. Paradoxal sau nu, pân la al doilea r zboi mondial istoria slavilor a fost eminamente, dac nu exclusiv, o chestiune lingvistic . Da, în linii mari, acesta trebuie s fi fost spa iul pe care s au dezvoltat i au ap rut grupurile slave. Este, în lumina celor prezentate mai sus, un teritoriu relativ aproape de acea presupus i fascinant patrie primitiv indo european sau, dac vre i, f când parte din acel înc mai fascinant areal proto boreal, astfel definit de Andreev. Totu i, cercet torul de azi simte nevoie unor preciz ri, unor detalii care s clarifice ce anume au slavii specific în raport cu vecinii, mai ales ce îi diferen iaz de baltici, de vecinii lor de la nord? Dac slavii ar fi fost un soi de baltici din sud, pur i simplu, nu am fi vorbit ast zi de limbi baltice i de limbi slave, ci de o singur familie lingvistic . Dac ne uit m la tabloul etno lingvistic al Europei secolului VI p. Chr., observ m c , pe areale vaste, de la Atlantic la Adriatica i la Egee, de la Marea Baltic la Mediterana, pentru a ne limita la spa iul european, avem mari muta ii 24
Titlul complet, neabreviat, este de origine et situ Germanorum „despre originea i a ezarea germanilor”. Este citat uzual ca Germania.
30
indo europenii i vatra str bun etno lingvistice. Pe de o parte, pe ruinele Imperiului se contureaz treptat noile limbi romanice; grupurile trace, inclusiv traco dacii, sunt – în bun parte – romanizate, persistând grupuri trace neromanizate pe versantul r s ritean al Carpa ilor i în Maramure . Aceste grupuri tracice neromanizate vor continua s prezinte un mare pericol pentru romanii altminteri victorio i. Aceste grupuri tracice trebuie s fi avut, deductiv cel pu in, o anume contribu ie, al turi de iranicii occidentali, în etnogeneza slav , m car pentru faptul c erau vecini i, totdeauna, vecinii se influen eaz reciproc. Vom vedea mai jos dac aceste premise se verific sau nu în fapte. Erau acolo, ceva mai la vest de presupusul nucleu slav, i germanicii. Ace tia începuser s se mi te, înc de prin prin secolul al II lea, pe mari spa ii i conduc la fenomene ample de acultura ie. Cel ii sunt asimila i treptat i aproape complet, ast zi fiind doar insule lingvistice cu pu ini vorbitori; diverse neamuri altaice i uralice se deplaseaz pe spa ii imense, unele disp rând complet din istorie. Acum, pe la prag de secol VI p. Chr., nu mai putem vorbi de limbi indo europene „pure”, dihotomia – a a de important în vechime – satem v. centum devenind irelevant . Limbile sunt în rapid i inexorabil transformare, via a urban decade i, în anumite zone ale Europei, dispare complet 25 . Sunt vremuri tulburi i grele, iar limbile reflect aceste noi realit i înconjur toare. Aici, la nord i la nord est de Carpa i, apoi mi cându se spre sud, pe la începutul celui de al aselea secol dup Christos, apar sclavenii. Slavii s fie ace tia?
25
Ni s a p rut totdeauna exagerat afirma ia, sus inut cu sau f r argumente, mai mult sau mai pu in serioase, de diver i autori, c în secolele V X p. Chr., în Europa s ar fi pr bu it total via a urban . Astfel, Russu 1981, în introducere, afirm – f r argumente i f r nicio demonstra ie, fie i minimal – c via a urban s a n ruit complet în Dacia, motiv pentru care româna nu mai p streaz din substratul traco dacic niciun toponim. Cel pu in din perspectiva lingvistic a toponimiei autohtone, pre romane, afirma ia nu se poate sus ine. Exist nu pu ine toponime, hidronime i oronime de origine traco dacic în român , iar câ iva termeni fundamentali de organizare social i administrativ arat , din contra, o cert continuitate, nu numai de habitat, ci i civiliza ional . Nici ora nu este, cum profund eronat cred mul i lingvi ti, de origine maghiar . De altfel, ar fi i imposibil, deoarece maghiarii nu au avut a ez ri urbane pân la stabilirea în Pannonia, astfel c , de la bun început, ipoteza unui termen vechi maghiar referitor la a ezarea urban este o total absurditate, în ciuda insisten ei cu care to i lingvi tii maghiari sus in acest lucru, iar cei români îi preiau necritic. i latina l a împrumutat pe urbs, urbis de la etrusci, iar grecii au preluat termenul specific asty de la popula iile indigene pre indo europene. Despre situa ia de la sud de Dun re, vezi Velkov 1972.
31
slavii timpurii 2.7. Janua linguarum: poarta limbilor Suntem, a adar, pe la jum tatea mileniului I p. Chr., mileniu agitat i, în felul s u, fascinant: a cunoscut apogeul Imperiului, dar i dec derea sa; începe printr o Crucificare i sfâr e te prin victoria cre tinismului asupra tuturor p gânilor; este m cinat de mari mi c ri de popula ii, uneori deplasându se pe mii de kilometri i sfâr e te prin sedentarizarea tuturor acestora, dac nu cumva pieriser între timp, de prea multele deplas ri i prea înaltele ambi ii. Ce limbi se mai vorbeau în Europa? i ce limbi începeau s se vorbeasc ? Latina, limba oficial a imperiului 26 , începea s se retrag din Britannia i din Germania, disp rea treptat din nordul Africii i din Orient, l sând locul altor purt tori de confesiune monoteist , musulmanii. Totu i, latina r mâne limba principal de comunicare politic , i va continua s fie astfel, de i nu mai era vorbit nativ, timp de multe secole. În Balcani i în spa iul Carpatic ea a r mas, nu ne putem îndoi, principala limb de comunicare între feluritele semin ii ce s au perindat. Chiar dac din secolul VII limba de stat Imperiului a devenit greaca, dup câteva secole de domina ie absolut a latinei, limba romanilor va continua s persiste în zon i, treptat, se va transforma în dalmat (de a lungul coastei adriatice) i în român , peste tot spa iul balcanic i la nord de Dun re. Chiar dac i s a anulat statutul de limb oficial , ea a continuat s fie limba vorbit pe întreg spa iul sud est european i într o bun parte a arealului romanic occidental (altfel numit Romania occidental ). Greaca a devenit oficial limba Imperiului, stat care continua, formal, s se numeasc roman ( i pe care noi, din epoc modern , îl numim bizantin), pe la jum tatea secolului al VII lea. Limba greac este singurul idiom al sud estului european cu o neîntrerupt tradi ie cultural de peste trei milenii. Europa datoreaz prea mult culturii i civiliza iei grece ti pentru a trata aceast limb ca pe un caz oarecare. Adoptare statutului de limb oficial a Imperiului roman este ceva firesc, cât vreme imperiul fusese redus la teritoriile sale grecofone din Anatolia i pierduse controlul fostelor provincii latinizate din Europa. Nu ne putem îndoi c edictul de adoptare a limbii grece ti drept limb principal de
26
Imperiul Bizantin este o sintagm istoric ap rut în sec. al XVII lea. Pe vremea aceea, termenul folosit era , traducere a formei latine Imperium Roman rum sau, pe scurt, Rh mania. Forma Byzantium aminte te de semilegendarul trac Byzes, care fondase a ezarea, numit ulterior Constantinopol „ora ul lui Constantin”. Acel nume trac Byzes trebuie s fi fost unul relativ frecvent la traci, dup cum arat co radicalul s u Buz u ori numele de familie Buzea, Buzatu ori Buzescu precum i, evident, buz – toate elemente autohtone traco dace ale limbii române.
32
indo europenii i vatra str bun comunicare a avut efecte asupra întregii zone; este greu de spus ce s ar fi întâmplat dac latina ar mai fi r mas, timp de alte câteva secole, limba oficial . În fapt, limba latin fusese folosit , în ultimul veac, aproape exclusiv în armat , ca limb de comand , de i pu ini solda i mai puteau conversa în acea limb . Este, de altfel, o reform mai ampl , care marcheaz distan area de tradi iile romane, p r sirea sistemului administrativ roman, inclusiv îndep rtarea de scaunul apostolic al Romei. Reforma nu f cea, de fapt, decât s consfin easc o stare de fapt; grecizarea nu a fost rezultatul reformei, ci reforma a fost rezultatul greciz rii. P strarea limbii latine ca limb de comand , în armat , avusese sens doar atâta vreme cât armata roman târzie î i p strase profilul multi na ional (germani, britani, iberici, armeni, huni, sclaveni, etc); la mijlocul veacului VII, îns , armata imperiului este reformat , devenind o armat de stratiotai, de rani greci anatolieni, care nu mai luptau pentru bani, ci pentru dreptul de a i lucra p mântul. Soarta latinit ii balcanice se jucase, pe câmpul de lupt , în secolul anterior; marile ora e latine (Sirmium, Singidunum, Viminacium, Naissus, Justiniana Prima, Serdica) fuseser fie distruse i ocupate de inamic, fie izolate de restul imperiului (Salona). Ilira nu se mai vorbea în sud estul european, de a lungul Adriaticii, de prin secolul al II lea p. Chr. Cert, la sosirea slavilor la sud de Dun re, pu in înainte de anul 550, nimeni nu mai vorbea ilira; aceasta disp ruse de mult, termenul Illyria fiind folosit – ulterior secolului al doilea de dup Christos – cu o conota ie pur geografic i administrativ , nicidecum cu sens etno lingvistic 27 . Albaneza, a a cum vom încerca s ar t m în continuare, nu poate fi un idiom „pur neo ilir”, ci reconfigurat pe baza ilirei romanizate prin aflux de elemente tracice tardive venite dinspre nord, fie dinspre mun ii Haemus, cum sugereaz tracologii bulgari, fie – cum sus inuse fervent istoricul epigrafist I. I. Russu – de la nord de Dun re, dinspre zona carpic , de pe versantul estic al Carpa ilor. Problema originii limbii albaneze este prea complex i prea înc rcat de politicul postbelic pentru a încerca aici s o clarific m în doar câteva rînduri 28 . Am men ionat aici „chestiunea albanez ” doar pentru a ar ta c originea limbii albaneze, ca i a limbii române ori a limbii slavilor, sunt fe ele aceleia i probleme, a marilor transform ri etno lingvistice din intervalul secolelor V X p. Chr. Nu
27
Tot astfel s a întâmplat i cu alte etnonime antice. Cu trecerea timpului, Macedonia, Thracia, Dacia, Illyria etc. devin simple concepte geografice, f r nicio conota ie etnic . În orice caz, ar fi o eroare s credem c , în secolul V p. Chr., Illyria mai avea vreo – fie i aproximativ – conota ie etnic .
28
Vezi, de exemplu, Anamali 1985, Dhima 1984, Domi 1983; Hänsel i Althammer 1987; Ködderitzsch 1988; Komata 1983.
33
slavii timpurii putem discuta i clarifica originea slavilor f r a discuta, fie i succint, originea albanezilor i a românilor, cel pu in. Chestiunile sunt legate, între esute i a ne preface c le l s m deoparte nel murite în numele unei „obiective abord ri tiin ifice” este o iluzie. Riscul este imediat: încercând s evit m o fa et a problemei risc m s nu l murim nimic; pe de alt parte, complexitatea problemelor globale ale etnicit ii balcanice, în a doua jum tate a mileniului I p. Chr., poate crea mari probleme în tentativa de a r mâne coerent. Dac ilira va fi disp rut prin secolul al II lea ca idiom viu, tracica 29 trebuie s se fi vorbit înc multe secole dup cucerirea Daciei i înc se va fi vorbit i dup retragerea aurelian . Grupurile carpice au reprezentat o amenin are pentru Imperiu pân prin secolul al IV lea p. Chr. i avem toate motivele s credem c grupuri mai mult sau mai pu in compacte de traci înc neromaniza i au supravie uit atât la nord, cât i la sud de Dun re. Unde? Evident, acolo unde armata roman nu ajunsese, în Maramure i pe versantul estic al Carpa ilor, în fostele teritorii carpice. Cultura carpic , în opinia noastr – ca principal reprezentant al culturii traco dacice tardive, post romanizare – trebuie s fi avut o contribu ie esen ial la perpetuarea unor elemente autohtone în român , ce se vor fi integrat pe parcursul a mai multe secole, poate pân prin secolele VI–VII ale erei cre tine, când înc avem ritualuri târzii de tip nord tracic, dacic, diferite de cele slave timpurii. Faptul c i tracii i slavii practicau incinera ia nu ne poate împiedica s discrimin m atent cele dou tipuri de ritualuri. Am analizat în repetate rânduri problema mo tenirii autohtone a românei 30 . Deocamdat facem observa ia, esen ial , c tracica înc se vorbea pe când grupurile slave începeau deplasarea spre sud. Se vorbea, cert, la nord de Dun re. Se vorbea, sus in tracologii bulgari, i la sud de Dun re, în zonele muntoase i relativ izolate din Stara Planina 31 . Pe la jum tatea
29
Folosim aici termenul trac , tracic în sens pur lingvistic, nu geografic ori politic. Avem toate informa iile i argumentele s consider m c limba trac (traca, tracica) se va fi vorbit pe un areal vast, incluzând teritoriile moderne ale României, Republicii Moldova, Bulgariei, estul Ungariei, estul Slovaciei, p r i ale Ucrainei sudice, Serbia. Dac accept m ipoteza c i macedoneana veche era de caracter tracic, avem un „spa iu tracic” într adev r vast. Vorbim aici de vastitatea unui spa iu cultural lingvistic, f r nicio conota ie imperialist i f r niciun subtext politic subversiv.
30
Vezi referin ele bibliografice, s.v. Paliga.
31
Exist numeroase studii care abordeaz problema limbii tracice de la sud de Dun re, în Bulgaria de ast zi. Vezi, de exemplu, Duridanov 1960, 1969, 1975, 1986, 1989, 1995 etc. De asemenea, Dimitrov 1994 i, mai ales, Fol 2000 i 2002. A se compara cu viziunea tradi ionalist a lui Condurachi 1969 i 1971, pe de alt parte.
34
indo europenii i vatra str bun mileniului I p. Chr., dialecte nord tracice, de tradi ie carpic 32 , se vor fi vorbit în zona adiacent arealului balto slav, adic tocmai în apropierea acelui areal de care vom vorbi mai jos, al vetrei de formare a vechilor slavi, al zonei de etnogenez . Idiomurile celtice erau în regres, cel ii fiind în bun parte romaniza i. Nu disp ruser , totu i, dar nu apare nicio dovad cât de cât concludent c vechii slavi s ar fi întâlnit cu cel ii. Urme celtice în lexicul vechi slav nu sunt, iar toponimele celtice din arealul vest slav, din Cehia i din Slovacia, nu sunt neap rat dovada c slavii ar fi asimilat direct grupuri celtice central europene, de i acest lucru nu este exclus 33 . La ora la care slavii ajung în Europa Central , dup jum tatea celui de al aselea secol al erei cre tine, este pu in probabil s mai fi existat grupuri celtice compacte i/sau care s fi putut avea un rol cât de cât important în etnogeneza slav , în general, ori m car a grupurilor vest slave. Singurul detaliu care face din grupul slav ceh i slovac un grup aparte este accentul invariabil pe prima silab , ca în limbile ugro finice. Dar nici ugro finezi nu vor fi fost pe acolo în prima faz a expansiunii, iar ulterior, dup a ezarea maghiarilor în Pannonia, nu avem dovezi c grupuri compacte de maghiari ar fi fost asimilate de str mo ii cehilor i ai slovacilor. Dac vor fi fost grupuri ugro finice asimilate de slavii occidentali, atunci acestea trebuie s fi cunoscut un asemenea proces de acultura ie mai devreme, înaintea expansiunii propriu zise, pe când slavii erau înc în zona pre expansiune, unde vecin tatea grupurilor balto finice este probabil . Cum nu putem identifica grupuri ugro finice în zon , pare mai probabil s explic m accentul invariabil pe prima silab din ceh i din slovac mai degrab ca o tendin de uniformizare a accentului în arealul slav occidental, polona evoluând spre accent tonic pe silaba penultim . Nici macedoneana veche nu se mai vorbea la jum tatea primului mileniu cre tin. Limba lui Alexandru cel Mare intrase de mult sub sfera cultural a limbii grece ti, fiind treptat înlocuit , începând cu secolul al IV lea a. Chr., deci
32
Vezi lucr rile „clasice” ale lui Gh. Bichir dedicate carpilor i dacilor liberi în general: Bichir 1973, 1981, 1983, 1984. De asemenea, Mitrea 1980 i 1994; Mitrea, Eminovici i Momanu 1987. Despre riturile funerare din Dacia cucerit i din afara sa, de exemplu Nica Câmpeanu 1979.
33
Am analizat câteva toponime preslave din arealul ceh i slovac, inclusiv toponime de cert ori probabil origine celtic , în Paliga 2006b, 319–326. Anterior, studiul a reprezentat o comunicare la Simpozionul de etimologie de la Brno din anul 2002. Nu este un studiu exhaustiv, desigur. Ni se pare interesant a sublinia c unele forme arhaice preslave sunt înrudite, mai degrab , cu elementele pre indo europene din spa iul carpato egeean, nu cu cel celtic occidental. Detaliul este firesc pentru o zon de interferen celto tracic . Ceva mai la est, în Slovacia, num rul de toponime de tip tracic este mai mare.
35
slavii timpurii mult înainte de era cre tin , de dialectul attic. În actuala Macedonie, toponimele str vechi preslave, pe care le am analizat cu alt ocazie în contextul toponimiei preslave de la sud de Dun re 34 , nu s au perpetuat direct din macedoneana veche, care nu mai era de mult vorbit la sosirea slavilor, ci prin intermediar grec, apoi romanic. Diver i cercet tori au polemizat în ceea ce prive te caracterul limbii vechi macedonene: un idiom de tip ilir, un idiom de tip tracic, un idiom de tip traco ilir, cu sau f r influen e grece ti, un idiom de tip grecesc, ap rut în urma marii invazii doriene dinspre Europa Central . Din punctul de vedere al demersului nostru, nu este important s stabilim originea i tipul limbii macedonene antice. Este important s ar t m c aceasta nu se mai vorbea de mult, de vreo opt nou secole, la sosirea slavilor. Asem n rile evidente cu limba bulgar modern , cu care este mutual inteligibil , arat c str mo ii slavi ai bulgarilor i ai macedonenilor slavi trebuie s fi f cut parte din acela i grup slav, dup cum substratul pare s fi fost acela i i în cazul Bulgariei de azi i în cazul Macedoniei: substratul tracic, eventual un amestec traco ilir. Noi credem c macedonenii vechi erau de origine tracic , dup cum tot tracic era i popula ia de substrat din Bulgaria de ast zi i din mare parte a Serbiei moderne 35 . Limbile germanice, ini ial r spândite în Europa Central , au migrat, prin go i – gotica fiind singurul idiom est germanic cunoscut prin documente relativ importante – i prin alte grupuri, cum ar fi burgunzii i vandalii, spre est i sud est. În secolul al VI lea, cînd slavii apar la Dun rea de Jos, go ii nu mai erau acolo, iar alte grupuri germanice nu par s fi fost relevante, în acel moment, etnogenezei slavilor. Ast zi, doar toponimul Burgas de pe coasta bulgar a M rii Negre mai aminte te prezen a acelor grupuri germanice în zon 36 . Din perspectiva noastr , activitatea lui Wulfila (sau Ulfilas), de rit arian – ca, de altfel, mul i germanici ai acelor timpuri – din Moesia are importan istoric i cultural , dar urme importante, în român sau în limbile slave din zon , nu exist . Grupurile slave 34
În lucrarea noastr Influen e romane i preromane în limbile slave de sud din anul 1996, recent retip rit cu câteva ad ugiri. Vezi i anexele A, B i C din Paliga 2006b.
35
Pentru o succint istorie a Macedoniei i a „problemei macedonene” vezi Kyçyky 2003. Marele lingvist italian Giuliano Bonfante sus inea ipoteza caracterului tracic al limbii macedonene vechi (comunicare personal ). Vezi i studiile sale din Bonfante 2001.
36
i, poate, alte câteva toponime presupus gotice, firav r spândite prin sud estul european i insistent c utate într o vreme, pe când se presupunea c persisten a acestora ar demonstra continuitatea de habitat a românilor pe arealul actual. De fapt, prezen a ori absen a gotismelor în arealul sud est european nu demonstreaz , în sine, nici continuitatea, nici discontinuitatea de habitat a românilor. Era o obsesie a perioadei interbelice i, par ial, i a celei postbelice, când problema continuit ii de habitat devenise o obsesie politic a epocii Ceau escu. Gotismele au disp rut aproape integral din zon odat cu dispari ia purt torilor acelei culturi, deoarece a disp rut motiva ia cultural a perpetu rii lor.
36
indo europenii i vatra str bun care s au deplasat spre vest, spre teritoriile ini ial locuite de germanici, unde au g sit zone pustii ori aproape pustii; germanii le p r siser înainte de sosirea slavilor: grani ele imperiului occidental se pr bu iser , iar ei au profitat pentru a se înst pâni în teritorii bogate i civilizate, devenind, adic , aristocra i. Slavii au avut leg turi timpurii cu grupurile germanice, dup cum arat cele câteva elemente germanice r spândite în toate limbile slave. Acest lucru înseamn contacte i înainte de secolul al VI lea p. Chr., prin împrumutarea unor elemente de diverse categorii: cuvinte negustore ti (Al. Graur le ar numi „c l toare”), administrative, culinare („pâine”) etc. Vom reveni mai jos asupra germanismelor din limbile slave precum i asupra rela iilor lingvistice str vechi dintre slavi i germanici. La nord de arealul slav arhaic erau vorbite, nu ne putem îndoi, limbile baltice, respectiv faze vechi ale limbilor lituanian i leton precum i o faz veche a limbii prusiene, azi disp rut (ultimii vorbitori se crede c au tr it pe la începutul secolului al XVIII lea). Asem n rile mari dintre limbile slave i limbile baltice arat c , în vechime, va fi existat un habitat apropiat, poate chiar comun, cândva în preistorie. Limbile baltice au avut o r spândire mult mai mare decât ast zi, fiind vorbite pe un teritoriu ce cuprindea bun parte din Polonia, Belarus i Ucraina nordic de ast zi. tim acum, prin mig loase analize lingvistice, c limba tracilor se va fi înrudit destul de mult cu limbile baltice, dup cum arat câteva coresponden e izbitoare, unele observate i analizate înc de Hasdeu în a doua jum tate a secolului al XIX lea. Curios, poate, tracica se va fi asem nat mai mult cu limbile baltice decât cu dialectele slave, de i acestea din urm vor fi fost, la un moment dat, învecinate idiomurilor tracice din nord. Cel pu in a a ne arat analiza comparat a acelor elemente tracice p strate în documentele antice i comparate cu elemente tracice ale românei i ale albanezei. Problema este complicat i am analizat o cu alte ocazii 37 . Limbile ugro finice se vor fi vorbit pe atunci, la jum tatea primului mileniu cre tin, la nord est de arealul proto slav. Cele câteva coresponden e dintre limbile slave i limbile uralice, din care fac parte i limbile ugro finice,
37
R dulescu (1981) a analizat coresponden ele lingvistice traco baltice (lituaniene, mai ales). Am ad ugat i noi, în studiile publicate de a lungul anilor, alte i alte coresponden e evidente, de exemplu rom. erete – lit. erelis „uliu”, rom. o – lit. u „câine” etc. Anterior, o clarificare a problematicii f cuse i Vraciu 1965. Vezi i Paliga 2006b, prima parte.
37
slavii timpurii arat un areal de habitat învecinat i care a continuat s fie învecinat pân ast zi cu grupurile slave de r s rit, cu ru ii i cu bieloru ii 38 . În sfâr it, la est i la sud est de zona proto slav se vor fi vorbit idiomuri vest iranice din familia scito sarmatic . Urma ii acestor grupuri sunt, probabil, osetinii din Caucaz, de i nu to i cercet torii sunt de acord cu aceast ipotez . În orice caz, slavii trebuie s fi fost vecini cu ei, dup cum arat cei câ iva termeni importan i din sfera sacrului i ai religiosului. Aceste idiomuri vest iranice trebuie s se fi vorbit aproape i de teritoriile ugro finezilor, dup cum arat numeralul finlandez sata i numeralul maghiar száz ‘o sut ’, ambele împrumutate dintr un idiom iranic, din forma sata. i slavii vor împrumuta numeralul ‘o sut ’, dar nu de la iranici, ci de la tracii de nord, de la grupurile daco ge ilor de prin nordul Moldovei de azi. i nu numai acest numeral...
2.8. Janua sclavenorum În perspectiva celor spuse i analizate aici, rezult – deocamdat printr o analiz mai degrab circumstan ial – c vatra de formare a slavilor trebuie s fi fost: la est de grupurile germanice din Europa Central ; la sud de baltici, cu care se înrudeau îndeaproape; la sud vest de grupurile uralice, reprezentate de str mo ii finlandezilor i ai estonilor de azi; la vest de grupurile vest iranice, scito sarmatice, de la nordul M rii Negre, care – totodat – nu puteau fi prea departe nici de ugro finici 39 ; la nord i est de grupurile traco dacice nordice, înc neromanizate, dar nu prea departe de romanicii r s riteni sau, altfel spus, nu prea departe de proto români, de la care încep s împrumute unele cuvinte specifice, cum ar fi k motra < cum tr < lat. pop. kumatra, lat. clasic commater (francez commère, spaniol comadre etc. 40 ).
38
Despre limbile uralice, din care fac parte i limbile ugro finice, vezi lucr rile lui Björn Collinder din 1957 i 1960.
39
Cum arat numeralul finlandez sata „o sut ” i maghiar száz „o sut ” împrumutate din iranic sata. Vom reveni imediat asupra acestei importante chestiuni.
40
Vezi Paliga 2006c, pag. 54 i urm toarele. i asupra acestei forme, dar i a altora, vom reveni.
38
indo europenii i vatra str bun Pân acum nu am spus – se pare – mai nimic foarte nou, aproape nimic spectaculos, exceptând, poate, afirma ia – deocamdat nedemonstrat – c slavii ar fi împrumutat multe cuvinte de la traco dacii neromaniza i – chestiune crucial la care vom reveni mai jos. Cu toate acestea, am pus într o ecua ie, fie i aproximativ , coordonatele spa io temporale ale slavilor: un grup de vorbitori desprin i din ramura sudic conven ional numit balto slav , la rândul s u reprezentant a ramurii r s ritene satem a limbilor indo europene, înrudit – a adar – cu vechea indian , cu sanskrita, cu idiomurile iranice, cu tracica. Când va fi avut loc aceast transformare gradual , care îi face pe slavi, la un moment dat, diferi i i de rudele baltice de la nord, dar i de iranicii occidentali ori de ultimele grupuri traco dace târzii, înc neromanizate? Fa de ipoteza mai veche ce sus inea c slavii ar fi fost un grup str vechi, desprins direct din trunchiul indo european, la fel de vechi precum vechii indieni ori precum hitti ii, prefer m ipoteza mai echilibrat care îi consider un grup mai nou, de sintez cultural , ap rut pe la jum tatea primului mileniu cre tin, în urma sl birii Imperiului i în urma marilor mi c ri de popula ii, de diverse origini, ce încep la sfâr itul secolului al IV lea i se termin odat cu a ezarea ungurilor în Pannonia. Da, slavii trebuie s se fi consolidat ca grup aparte în jurul anului 600 p. Chr., iar aceast tendin etnogenetic continu „în mi care”, odat cu marea expansiune de dup anul 600 i un timp dup aceasta. Este, am zice pe scurt, o „etnogenez sintetic ” de secol VI al erei cre tine i care continu „în mi care”, cum spune arheologul polonez Kazimierz God owski 41 (vezi fig. 1). Acum, nu mult dup anul 500, slavii intr în istorie, apar în documente: sclavenii. Suntem la circa cinci milenii de atestarea arheologic a nucleului indo european i la 6–7 milenii de proiec ia spa io temporal a a a numitului nucleu proto boreal. Timpul trecuse peste multe evenimente ale lumii, iar – pe de alt parte – câteva grupuri umane supravie uiser . Unele dintre aceste grupuri erau i str mo ii slavilor de azi. i supravie uiser nu departe de presupusul areal indo european arhaic, la nord de Marea Neagr i la vest de Urali.
41
De altfel, God owski i a dedicat întreaga activitate s p turilor arheologice privitoare la slavii vechi. Vezi God owski 2000, în limba polon , lucrare care reune te aproape toate articolele esen iale privind siturile slave vechi. O reconstituire a realit ilor slave de dinainte de a ezarea lor în Peninsula Balcanic la Grafenauer 1979 (în sloven ).
39
slavii timpurii
Figura 3. Una dintre temele iconografice care str bat secolele: reprezent rile de taurine. 1 5 – culturi slave; 6 9 – cultur getic ; 10 – scut de fier dacic; 11 – inel gotic. Motivul de la 5 sunt cabalinele; 3 i 4 sunt cornnute mai greu de identificat (îns într o bun tradi ie a artei stepelor)
40
CAPITOLUL 3 Ethnos, ethno genesis, ethos: clarificarea unor defini ii
3.1. Generalit i Ne oprim pu in din povestea despre indo europeni, despre uralici i despre altaici, despre str vechiul grup proto boreal, despre romanizare i despre migra ii. Înainte de a merge mai departe, s încerc m o definire a etnicului. Poate p rea plictisitor s abord m, fie i succint, chestiunea legat de ethnos (etnie, grup etnic, popor, na iune) i de etnogenez . Ne am propus s c ut m sursele primordiale ale originii slavilor i ale limbilor slave, adic s descifr m etnogeneza slav . Preciz m, în context, c analiza comparat a limbilor indo europene – unde se încadreaz , desigur, i analiza comparativ etimologic a limbilor slave – este un demers referitor exclusiv la tradi ia lingvistic , nu la „rase” i nici la caracteristici ale ADN ului, analizabile acum în urma descoperirilor arheologice. Acestea sunt abord ri mai noi, cu rezultate mai mult sau mai pu in spectaculoase, dar care – deocamdat – nu pot intra într o ecua ie tiin ific . În ciuda aparen elor, definirea unui ethnos, a unui grup etnic, nu este deloc u oar , mai ales dac inem seama de faptul c – de a lungul mileniilor – pe acela i teritoriu, ales ca punct de referin , au avut loc mai multe „etnogeneze”. Ad ug m i detaliul c , referindu ne doar la grupe etnice contemporane nou , defini ia ethnos ului nu este deloc u oar 1 . Este un mod delicat de a spune c , de i intens folosi i, termeni precum popor ori na iune nici nu mai sunt defini i, fiind clar „de la sine”, de exemplu, c neam ul e neam , iar românul – român! Dar este oare a a de clar? De fapt, ce îi diferen iaz , în afar de limb care, a a cum vom ar ta i cum am men ionat deja în capitolul anterior, nu este totdeauna un element definitoriu, de i este – f r doar i poate – elementul cel mai frecvent folosit în identific ri etnice.
1
A se vedea acum foarte instructiva lucrare, al turi de foarte condensatul studiu introductiv datorat lui Alexandru Madgearu, Geary 2007. Am spune, poate, mai ales studiul introductiv, lucrarea suferind de o anume abordare haotic a temelor, ceea ce nu le face, totu i, mai pu in interesante. Sau poate tocmai de aceea, cititorul având rolul de a discerne ceea ce este important într o evolu ie multisecular a conceptului de na iune i de etnic, etnie. Este, în orice caz, o lectur util , m car pentru a observa i a nota uria ele deosebiri de abordare a conceptului de etnie din diverse perspective culturale.
slavii timpurii În termeni azi uzuali, un popor (grup etnic, mai degrab ) este definit ca o comunitate care folose te aceea i limb , împ rt e te acelea i cutume sociale, acelea i credin e. În DEX 2 , etnie este extrem de vag definit („comunitate etnic ”), în schimb avem o defini ie considerabil mai ampl pentru popor: Form istoric de comunitate uman , superioar tribului i anterioar na iunii, ai c rei membri locuiesc pe acela i teritoriu, vorbesc aceea i limb i au aceea i tradi ie cultural . Este, de fapt, defini ia marxist leninist , pe care genera ia mea a pritocit o în coal de a lungul anilor. i, pentru a fi drep i, nu este foarte diferit de cea oferit de American Heritage Dictionary (AHD) 3 : Ethnic: […] Being a member of a particular ethnic group, especially belonging to a national group by heritage or culture but residing outside its national boundaries: ethnic Hungarians living in northern Serbia. Ethnicity: 1. Ethnic character, background, or affiliation. 2. An ethnic group. Nation: A people who share common customs, origins, history, and frequently language; a nationality: “Historically the Ukrainians are an ancient nation which has persisted and survived through terrible calamity” (Robert Conquest). People (cu sensul de „popor”): A body of persons sharing a common religion, culture, language, or inherited condition of life. Dac l s m deoparte aluziile politice evidente în exemplele din interiorul defini iilor, observ m c , în general, grupul etnic (de i nu e definit ca atare, ci poporul) este în eles ca o comunitate care are tr s turi împ rt ite, în primul rând limba, cultura, tradi iile. Defini ii similare ori identice g sim i în dic ionarele altor limbi. Observ m îns c nu totdeauna limba este considerat un element definitoriu (AHD men ioneaz acest detaliu în mod expres: A people who share common customs, origins, history, and frequently language), ceea ce înseamn c , în opinia autorilor, limba ar putea s nu fie un element totdeauna definitoriu. Evident, au în vedere situa ia limbii engleze, comun mai multor popoare sau na iuni; niciun austriac nu s ar defini drept „neam ”, de i str inii ar avea tenta ia s fac aceast eroare. Cu atât mai pu in se definesc drept „nem i” elve ienii de limb german .
2
Folosim, pentru comoditate i pentru caracterul sintetic, edi ia online (www.dexonline.ro).
3
Tot pentru comoditate i actualitate, folosim edi ia online, care se poate g si, al turi de numeroase alte dic ionare online ale limbii engleze, la http://www.bartleby.com/ .
42
ethnos, ethos Procesul etnogenezei este, de fapt, continuu în istorie, iar ultimele secole, ba chiar ultimii ani, ne arat i cum au ap rut ( i continu s apar ) noi grupe etnice: ethnos ul american este un rezultat relativ recent, dar i mai recent este apari ia unor „popoare” noi, cum ar fi kosovar sau bosniac, anterior nume de regiuni, nu de grupe etnice 4 . Comunitatea de limb , de i crucial – de cele mai multe ori – în definirea unui grup etnic, nu este totdeauna sinonim cu apartenen a la un anume grup etnic, dup cum nici confesiunile religioase diferite nu înseamn automat c reprezentan ii acestora ar trebui s fie în conflict etnic sau etnico religios, de i uneori se poate întâmpla i astfel. Diferen ele confesionale i culturale, nu îns i lingvistice, dintre sârbi i croa i, au putut produce fracturi violente într o societate iugoslav ce p rea c uitase asemenea fenomene, dar diferen ele confesionale dintre albanezii musulmani (circa 90 %) i albanezii cre tini (circa 10 %) nu par a avea, cel pu in deocamdat , niciun fel de relevan . Nici nord americanii nu par a da vreo semnifica ie multitudinii confesionale din Statele Unite i este pu in probabil ca rela iile ori atitudinile interconfesionale de acolo s se acutizeze în viitorul apropiat, de i unele analize sociologice pesimiste anticipeaz i o asemenea evolu ie drept posibil . Am f cut acest demers pentru a sublinia c , în definirea unui grup etnic, este esen ial felul în care individul se identific (sau, la rigoare, nu se identific ) în ansamblul unui grup sau într un ansamblu de grupuri, pe care noi le numim grupuri etnice. Pentru perioada avut aici în vedere, etnogeneza slavilor sau, în termeni largi, perioada delimitat aproximativ de secolele V–X p. Chr., termenii romantici i postromantici na iune i popor sunt anacronici. De altfel, i uzul în limbile moderne este variabil: na iune nu este chiar identic formei engleze nation, iar popor nu este deloc traducerea exact a formei engleze people. Putem continua asemenea analize „subtile”, dar este preferabil s ne oprim pentru a preciza c vom alege sintagma grup etnic, u or echivalabil în orice alt limb (ethnic group, groupe ethnique etc.) i care este mai aproape de realitatea social a perioadei alese pentru studiu, secolele V–X p. Chr., fiind o sintagm potrivit i pentru realitatea perioadelor istorice anterioare. Cititorul poate compara diversele defini ii date termenilor etnic, etnie, na iune, popor, a a cum ar tam, succint, mai sus.
4
Folosim exemple din spa iul iugoslav f r nicio tentativ de politizare a discu iei, ci datorit faptului c sunt relevante demersului nostru, fiind i relativ u or de în eles de cititorii români. O monografie excep ional despre grupurile etnice antice din regiunea central balcanic este Papazoglu 1969, deocamdat nedep it în anvergur i în complexitatea analizei (în sârb croat ). O privire de ansamblu asupra lumii trace, nord i sud dun rene, la Oppermann 1984.
43
slavii timpurii Putem defini grupul etnic, a adar, drept o comunitate (în general) numeroas , r spândit pe un anume teritoriu i care împ rt e te un set de elemente comune: limb (care poate fi diferen iat dialectal, mai mult sau mai pu in), obiceiuri, credin e, dar i – inevitabil – o a a numit „con tiin de neam”. Am spune chiar c niciun grup etnic nu se poate defini ca atare f r acea „con tiin de neam”, indiferent de contextul istoric în care analiz m evolu ia acelui grup. Ar mai trebui precizat, poate, c aspectul demografic (un anume grup etnic este numeros ori mai pu in numeros) este variabil de a lungul istoriei. Pe atunci, în secolele V–X p. Chr., câteva zeci de mii de reprezentan i ai unui grup etnic însemna mult. În acele timpuri de r zboaie, calamit i, boli, recolte proaste, care puneau în pericol îns i supravie uirea grupului, adesea num rul locuitorilor sc dea ori putea s scad la niveluri alarmante. Nu rareori, prin asimilare sau, pur i simplu, prin împu inare, unele grupuri etnice au disp rut din istorie. Sunt prea numeroasele cazurile pentru a tenta m car o list sumar . Au disp rut din istorie chiar grupuri etnice cândva foarte puternice, adev rate imperii, cum a fost Regatul Hittit de la jum tatea mileniului al doilea a. Chr. despre care nici grecii vechi nu mai tiau nimic. Pe de alt parte, orice grup etnic are un ethos, un fel de a fi, un set de valori fundamentale împ rt ite de întreg grupul i care fac parte din defini ia sa 5 . De i limba este, adesea, principalul element definitoriu al unui grup etnic, avem exemple – pres rate de a lungul istoriei – care ne arat c nu limba a fost totdeauna elementul coagulant. Grecii vechi, de i vorbitorii aceleia i limbi i de i adoratori ai acelora i divinit i, preferau s se organizeze în grupuri relativ mici, adesea rivale; austriecii de azi nu se identific germanilor, de i vorbesc aceea i limb ; elve ienii, pe de alt parte, se consider acela i grup etnic, de i vorbesc patru limbi diferite i au confesiuni religioase diferite. Ceea ce îi apropie pe ace ti oameni este ethos ul, nu neap rat limba, nu neap rat confesiunea i nu neap rat obiceiurile (care, în unele cazuri, pot fi chiar radical diferite). Ecua ia etnicului, s spunem a a, este complex , f r a exista o re et miraculoas care s i defineasc pe to i reprezentan ii unui anume grup etnic în toate timpurile istorice. Esen ial este s not m ethosul etnicului, preluând i al turând doi termeni fundamentali ai culturii i ai limbii grece ti. Ethosul
5
Prelu m aici inspiratul titlu Ethosul daco ge ilor folosit de Stelian Stoica în lucrarea sa publicat în anul 1982. Din p cate, volumul p c tuie te prin concesiile prea mari f cute contextului politic de atunci. Dat fiind c rela ia ethos ethnos ni se pare într adev r bine analizat i, în orice caz, bine observat , a îndr zni s i sugerez autorului o nou edi ie a acelui volum în mare parte interesant. Ast zi, poate, l ar scrie altfel, mai bine, dezb rat de povara anilor ’80 ai secolului trecut.
44
ethnos, ethos înseamn „caracter” 6 , acel fel de a fi al unei persoane i, prin l rgirea domeniului, acel specific, acel fel de a fi al unui grup etnic.
3.2. Definirea „grupului etnic” Ce este, a adar, un „grup etnic”? De i antropologii sunt, în general, de acord c grupurile umane s au dezvoltat ca etnii, deci într un anume ansamblu cultural, religios i social, nu este deloc u or s define ti etnia (ethnie). Engleza contemporan nici nu are vreun termen echivalent celui din francez sau din român , dovad evident a faptului c vorbitorii de limb englez dau o cu totul alt conota ie sferei semantice „grup etnic” decât al ii, cum ar fi vorbitorii limbilor neolatine. Nu avem cuno tin de o lucrare sau de lucr ri care s abordeze, cât de cât unitar i analitic, geneza i dezvoltarea numelor etnice, fie i pe un teritoriu limitat, cum ar fi Europa sau doar o parte a Europei. Lipsa unor asemenea lucr ri de sintez nu poate fi un avantaj, nici pentru autor, nici pentru cititor: autorul presupune, adesea eronat, c cititorul este familiarizat cu asemenea concepte sau, mai grav, c îi d acelea i sensuri cu care autorul s a obi nuit. Cel mai adesea, lucrurile stau diferit. Este „evident”, par a gândi cei mai mul i, c francezii sunt... francezi, vorbesc o limb neo latin (romanic ) i tr iesc în Fran a; finlandezii sunt, evident, finlandezi, vorbesc finlandeza (idiom finic înrudit cu estona) i tr iesc în Finlanda etc. N a fost îns totdeauna a a. Este i motivul pentru care perioada secolelor IV–X p. Chr. este considerat , de mul i autori, mai ales de viziune tradi ionalist , drept „epoca etnogenezelor”; concomitent cu marile mi c ri de grupuri etnice (incorect numite „popoare”, inclusiv în sintagma „migra ia popoarelor”) sau în urma acestora, pe fondul sl birii graduale a Imperiului roman i a degringoladei administrativ militare, a amestecului de popula ii, a marilor schimb ri de mentalitate, prin victoria gradual a cre tinismului, în decurs de câteva secole apare reconfigurarea etnic i lingvistic a Europei, proces extrem de complex i de îndelungat. Dac simplific m fenomenul la maximum i accept m (doar conven ional, nu i de facto) c , în secolul X, se încheie acest proces etnogenetic 7 , avem circa ase secole de fr mânt ri, de
6
Grec ethos „caracter, particularitate, fel de a fi”, din particula indo european *s(w)e din care provin i formele latine se, sese ori englez self „sine”. Grec ethnos „grup etnic, popor”.
7
Nu este o simplificare grav , deoarece – începând cu secolul X p. Ch. – se încheie marile transform ri rapide ale etnicului european. Ulterior, fenomenele curg mult mai lin, organizarea administrativ tot mai coerent i mai închegat precum i r spândirea gradual ,
45
slavii timpurii deplas ri, de mixaje, de transform ri. Doar o perspectiv deformat a istoriei ar putea conduce la ideea c ase secole înseamn pu in. Este enorm. Presupunem aceast simplificare numai pentru a sublinia faptul c , în decursul acestor secole, IV–X p. Chr., „fenomenul etnogenetic” este oarecum special, în orice caz mult mai rapid. Nu trebuie îns pierdut din vedere c etnogeneza i transform rile etnogenetice sunt continue în istorie, nicidecum oprite undeva departe în trecut. Încerc m s trecem în revist doar câteva cazuri. Poate, cândva în viitor, vom avea i timpul i energia s facem o discu ie mai ampl asupra fenomenelor etnogenetice europene în ansamblul lor. Deocamdat , ne limit m în a sublinia câteva situa ii specifice. Accentu m: specifice, nu „speciale”, c ci fiecare fenomen etnogenetic este, în felul s u, „special”, fiecare grup etnic este „altfel decât cel lalt”, oricare ar fi acel „cel lalt” luat ca punct de referin . S trecem, a adar, în revist câteva situa ii exemplare. Francii. Grup germanic ce f cea parte din ramura occidental (din care, ulterior, prin complexe procese etnogenetice, au derivat i grupurile vorbitoare de englez , olandez , afrikaans i germana modern sau Hochdeutsch), ei sunt consemna i a locui în preajma Rinului la mijlocul veacului al III lea. În secolele urm toare, ei î i consolidau puterea i extindeau influen a, pe fondul sl birii puterii imperiale. Clovis (numele latin sub care este cunoscut Chlodwig) unific triburile francilor i le cre tineaz , la limita secolelor V VI, extinzându i domina ia asupra unui teritoriu imens, similar limitelor moderne ale statului francez. Este un prim moment important al istoriei agitate i oscilante a francilor pân la glorioasa epoc a lui Carol cel Mare 8 . Ei vorbeau un idiom germanic cunoscut doar fragmentar. Deja în curs de romanizare, înc din vremea lui Clovis 9 , conversia lor la o cultur neolatin nu reprezint tocmai o surpriz , ei „transferând” numele lor etnic noului ansamblu etnic – francezii, în care vechii germani reprezentau o minoritate, dar una semnificativ (mai ales social). Din vechea limb franc (germanic ), franceza a p strat circa 200 de cuvinte, cum ar fi: baron, dintr o esen ial „serios”; societ ii
form reconstruit *baro „om liber” (adic nu sclav, opozi ie în acele timpuri), cf. vechi englez beorn „nobil”, olandez bar cuvântul este absent în latin , reflectând evolu ia social a occidentale postclasice. Termenul nu a p truns în romanitatea
de i nespectaculoas , a scrisului i a cititului, au condus la evolu ii etno lingvistice mult mai lente, cel pu in în compara ie cu perioada anterioar . 8
742 (sau 747, cel mai târziu) 814, cel mai important împ rat al primului mileniu cre tin dup c derea Imperiului Roman. Este considerat fondatorul Europei moderne. A întreprins reforme radicale în administra ie i în cultur . Dup moartea sa, Imperiul creat se destram .
9
James 1985, 155, n. 12 (la momentul conversiei venerau zeii romanilor).
46
ethnos, ethos r s ritean (protoromân ), deoarece aici au persistat câ iva termeni traco daci ori au evoluat unii termeni romanici specifici, ca inova ii independente locale (vezi mai jos). bleu „albastru”, franc timpuriu (vest germanic) *blao, care înlocuia forma latin caeruleus „albastru deschis” i lividus „albastru închis”. Nici româna nu p streaz acest adjectiv 10 . bois „lemn; p dure” < vest germanic busk „tufi , tuf ”, olandez bos „tuf ”, englez bush. franc (îns i forma care st la baza etnonimului modern) „liber, om liber; om drept”, preluat i în latina postclasic în forma francus „n scut liber (= nesclav). Cuvântul a circulat, f r doar i poate, fiind unul dintre cele trei etnonime str vechi ale limbii române: frânc „romanic occidental” spre deosebire de rumân (< latin Romanus) „romanic de al nostru, romanic din zona noastr ”. Pe atunci, pân târziu în secolul al X lea, nu exista opozi ia „ortodox” v. „catolic”, deoarece bisericile nu se separaser oficial. Ast zi, cuvântul se folose te doar ca antroponim (nume de familie). guerre „r zboi” < *werza „confuzie, tumult”, de aici *werra „r zboi”. Pe atunci, idiomul germanic folosit ca surs pronun a un fonem auzit de romanici ca un g gutural i pe care l au preluat ca g, grafiat gue. Este înrudit cu englez war. Cuvântul a fost preluat în toate limbile romanice occidentale, de unde spaniol guerra i, de aici, guerrilla. jardin „gr din ” < vest germanic franc *gardo din indo european *gher 1 de unde, pe de alt parte i independent, i traco dac gar d > român gard fa de forma panslav *gord „împrejmuire, cetate”, slav modern grad, ceh i slovac hrad (cu h sonor gutural). Analiza atent ne arat cum rom. gard nu este o form slav preluat de români „la o dat veche”, prin secolele VI– VII p. Chr. Este unul dintre exemplele care arat cum s a ajuns la concluzii eronate ca urmare a unei analize etimologice eronate. Albanez gardh ar putea fi împrumut din (proto?) român , nu str vechi 11 . maçon „zidar” < vechi franc *mattio < indo european *mak „a fr mânta, a amesteca” (de exemplu “a fr mânta aluatul”); „a modela, a face”, de unde
10
Facem precizarea c , de a lungul timpului, sensul adjectivelor referitoare la culori s a schimbat mult. Anticii i chiar medievalii „vedeau” altfel culorile decât le vedem i le grup m noi ast zi.
11
Nu intr m aici în detalii privind rela iile dintre albanez i român . Atragem aten ia doar asupra erorii, înc frecvente, de a se considera mai vechi elementele albaneze decât cele din român , în cazul acelor elemente considerate autohtone traco dace, respectiv ilire în cazul albanezei.
47
slavii timpurii i german machen, englez make „a face”. Tot de la aceast r d cin trebuie s provin i elementul autohton (traco dac) românesc a mig li, migal , mig los 12 . poche „buzunar” < vest germanic *poka, englez pouch, german dialectal Pfoch „pung , desag ”. A se observa c nici româna nu mai p streaz forma latin bulga, latin postclasic bursa, ci inoveaz pe baza elementului autohton (traco dacic) buz , de unde buzunar 13 . Elementele germanice au relevan , a a cum vom vedea în continuare, deoarece – pe de o parte – reprezint o component relativ important a lexicului romanic occidental, mai ales al limbii franceze (dar nu numai); pe de alt parte, cele câteva elemente germanice ale limbilor slave, nici ele de neglijat, de i nu foarte numeroase, ne ajut s creion m coordonatele spa io temporale ale evolu iei limbilor slave. Aici, relevant demersului nostru, este cum – în anumite circumstan e istorice – a avut loc un „transfer etnic” de la grup germanic spre un grup ce vorbea o alt limb , respectiv latina popular , i care avea cu totul alte cutume sociale. Dup acest transfer, treptat, prin franc nu se mai în elegea un grup etnic germanic, ci unul romanic i catolic. Treptat, idiomul franc i a restrâns uzul, pân la a ajunge s nu mai fie folosit i s se perpetueze doar în elemente disparate de lexic în idiomurile ivite pe fondul latin popular, mai ales în francez . Ace tia au fost str mo ii (germanici) ai francezilor de azi, sau, mai exact, un grup germanic occidental care a dat numele unui popor nou, neo latin. Acest sens, „romanic de al lor” (poate i „catolic”), l au p strat i românii sub forma frânc, azi folosit numai în antroponime. Vlach, Va lach. Este interesant, în contextul discutat aici, s amintim pe scurt i problemele ridicate de etnonimul vlach, valach. Exist practic unanimitatea cercet torilor c etimonul cuvântului este, în ultim instan , etnonimul Volcae, un nume dat de latini unui grup celtic din Europa central . Numele a fost p strat, pe de o parte, în numele actual al rii Galilor, Wales, popula ia i limba fiind numite Welsh. Cuvântul s a transmis prin intermediar vechi german de sus (althochdeutsch) wal(a)hisc, walesc (german wälsch, welsch) „roman, italian,
12
Vezi discu ia la Paliga 2006b, prima parte, dic ionarul etimologic, s.v. P strarea lui l intervocalic într un element autohton traco dac este normal , unde niciodat nu rotacizeaz .
13
În mod inexplicabil, considerat de autorii DEX ca fiind împrumut din neogrec buzunara. Este evident c buzunar este derivat din buz , iar în neogreac este un românism. Familia de cuvinte a formei buz –Buz u, Buzea–buzunar este relevant în român , nu în neogreac . Vezi alte forme derivate din radicalul autohton traco dac buz la Paliga 2006b, partea întâi.
48
ethnos, ethos francez”, a adar „vorbitor al unei limbi romanice”, din germanic *wal az „str in”, form ce reflect lat. Volcae. Tot de aceea i origine este ultimamente i etnonimul valon: fr. Vallon, eng. Walloon. Aceea i form germanic a fost împrumutat i de slavi (nu se poate preciza când, în orice caz înainte de metateza lichidelor, a adar înainte de secolul al VIII lea p. Chr.), cu acela i sens care se r spândise deja i în Occident: denumirea unei popula ii romanice. Pentru faza cea mai veche a împrumutului în slav , se poate reconstitui forma *volch . Popoarele slave moderne au folosit acest cuvânt pentru a denumi poporul neolatin cu care aveau contactele cele mai apropiate. În sloven (Làh, Vlàh), polon (W och) i ceh (Vlach), cuvântul se refer la italieni; în bulgar (vlach) i sârb croat (Vlah, pl. Vlasi) cuvântul se refer la români. Cât prive te forma Valach, aceasta trebuie s fi ap rut în maghiar , prin epentez vocalic (svarabhakti), fenomen fonetic specific maghiarei 14 . Ar fi de subliniat aici câteva chestiuni relevante demersului nostru. În primul rând, înrudirea etimologic a formelor vlach , pe de o parte, i Wales, Welsh pe de alt parte, celtisme la origine i unele i altele, r spândite la multe sute de kilometri distan . Nu diferit ar fi, ca o paralel , situa ia formelor Venedi, Venethi: unii ar fi presupu ii precursori ai slavilor, localiza i undeva la est de germanici, al ii ar fi grupul celtic de la Adriatica. Sau s fi fost acela i grup, atestat la date diferite? Un lucru e clar, totu i: cel ii s au deplasat pe distan e mari, uneori de peste o mie de kilometri, ajungând foarte departe de punctul de plecare. Nu este deloc clar dac acei Venedi precursori ai slavilor vor fi fost cel i: nu exist nici urm de celtisme în lexicul slav arhaic, or – de ar fi fost cel i acei Venedi – tot ar fi l sat câteva urme în limba vechilor slavi. Interesant poate fi i asocierea, sugerat de co autorul acestui volum, cu divinitatea Volos i, ulterior, cu Sf. Vlasius/Blasius. Este posibil, la nivel popular, ca slavii, dup împrumutarea cuvântului, s fi asociat forma *volch cu vol „bou, vit ” românilor, ca fiind cresc tori de vite i, a a cum bine tim din analiza comparat a civiliza iilor, turmele – de oi i de vite – sunt simbolul bog iei, al prosperit ii. Analiza etimologic a formei vol nu este chiar confortabil . Cuvântul ar putea fi derivat cu radical (ini ial) u (ulterior u > o) din aceea i r d cin ca i velik „mare”; ar putea fi înrudit cu german (sch)wellen, eng. to swell „a se umfla” (cum crede Machek), posibil de la faptul c , dup castrare, se îngr au mult. Acestea ar putea fi îns doar presupuneri. Cert este c , de la bun început, slavii îi vor fi asociat pe români cu cre terea animalelor, oi i vite.
14
Alte discu ii la Machek 1971, 675; Rosetti 1986, 198.
49
slavii timpurii Originea boieriei i a boierilor, despre care am scris cândva extensiv, ar putea fi o bun dovad în acest sens 15 . Câteva alte exemple de grupuri etnice: Finlandezii – suomalaiset, suomalaisia. Finlandezii perpetueaz o ramur numit conven ional „finic ” a mai marelui grup ugro finic (din ramura ugric descinzând ungurii sau maghiarii), i fenicii 16 i ugricii (sau ugrienii) descinzând din mai marele grup uralic. Finlandezii se numesc pe ei în i i suomalaiset, suomalaisia i tr iesc în ara Suomi, vorbind limba suomi (finlandeza). Numele folosit de str ini a fost dat de vecinii germanici scandinavi, sub influen a c rora s au aflat timp de secole. Originea formei germanice nu este clar 17 i, de asemenea, nu este clar de ce vecinii nu au preluat, cum se face de obicei, forma folosit de finlandezii în i i. Situa ia etnonimului suomalainen, pl. suomalaiset, suomalaisia în raport cu fin, finlandez, Finlanda este alta decât a etnonimului franc–francez analizat mai sus; probabil perpetueaz o form str veche, de origine necunoscut , precum grecii – care se numesc pe ei în i i hellenoi – i precum bascii. Bascii – euskara . De ce str inii îi numesc pe locuitorii din nord vestul Spaniei i din sud vestul Fran ei basci, dar ei se identific drept euskara? Este alt caz, în plin Europ Occidental , într o lume de timpuriu cucerit de romani i tot de timpuriu cre tinat . Cum de n au fost romaniza i bascii (euskara)? Este un alt caz, nu mai pu in interesant. Albanezi – shqip, shqipta r. i de ce str inii îi numesc albanezi, dar ei se numesc pe ei în i i shqiptar, vorbind gjuha shqipë (limba albanez )? Iat alt caz, cu nimic mai prejos decât celelalate enumerate mai sus. Este u or s observ m c fiecare dintre aceste cazuri, ca i altele similare, au istoria sa, specificul propriu. Neromanizarea bascilor i supravie uirea lor între dou grupuri romanice puternice (spaniolii i francezii) nu este cu nimic mai pu in spectaculoas decât supravie uirea românilor „în masa slav ”, ori decât supravie uirea albanezilor între greci i slavi. Fiecare asemenea caz are istoria sa
15
Paliga 2006c, 78 i urm toarele iar, în contextul altor forme vechi, întreg capitolul respectiv, începând cu pag. 54.
16
Reprezentan ii cei mai importan i ai grupului finic sunt ast zi finlandezii i estonii. Finlandeza este o limb pe care, în general, un eston educat o în elege f r mari dificult i.
17
Ar putea fi Fenni (Tacitus, Germania, XLVI, 1, 3), dar originea acestei denumiri este doar posibil german .
50
ethnos, ethos „fireasc ” sau este, dac dorim s c ut m senza ionalul, „spectaculos”. Noi îns nu urm rim nimic spectaculos aici, ci creionarea unor coordonate spa io temporale, culturale, antropologice care s ne permit , prin analiza datelor, dar i prin analiz comparativ , s explic m în ce împrejur ri i în ce coordonate spa io temporale au ap rut i s au dezvoltat grupurile slave. În elegem c este datoria noastr s analiz m acest complex fenomen cultural, istoric i antropologic în rela ie cu alte fenomene similare ce au avut loc aproximativ în aceea i perioad istoric . Odat corect analizat în context, credem c ceea ce am numit „etnogeneza slav ” nu are nimic spectaculos ori nefiresc, ci este – într adev r altfel, dar nu nenatural – un alt fel de etnogenez . Un „alt fel” este un mod de a spune; slavii sunt altfel pentru c nu sunt nici germanici i nici romanici, nu sunt nici basci i nici finlandezi. Acesta a fost i scopul declarat al acestor pagini: ce anume au slavii diferit, ce îi diferen iaz de alte grupuri etnice, în ce împrejur ri i de ce s a ajuns la diferen ierea lor în contextul etno lingvistic de atunci? Nu insist m asupra altor exemple, deoarece risc m s ne abatem prea mult de la ceea ce ne am propus: analizarea premiselor i a condi iilor în care au ap rut, au migrat (ori, am putea spune, s au mi cat) i s au dezvoltat grupurile slave sau grupurile pe care le putem considera precursorii slavilor. Scurta analiz de mai sus arat , iar aceasta se poate u or completa prin alte exemple, c sunt felurite moduri în care au ap rut, s au format i s au dezvoltat grupurile etnice, nu numai în perioada amintit , mileniul I p. Chr., ci mult mai înainte, din preistorie. În literatura de specialitate, lingvistic ori arheologic , folosirea unor termeni precum indo european, pre indo european, „popula ia kurganelor”, „vechii europeni”, proto boreal, nostratic etc. indic , pe de o parte, lipsa unor izvoare mai clare, mai bogate, mai concludente; pe de alt parte, indic nevoia cercet torilor de a g si coordonate generale, de a face generaliz ri valabile i în alte epoci istorice. Ace tia sunt termeni generici, evident abstrac i, generaliz ri izvorâte din ignoran a noastr , nu neap rat dintr un me te ug original. Folosim – mai mult sau mai pu in conven ional – termenul etnogenez , deoarece mul i apreciaz c , în anumite perioade istorice, mai mult decât în altele, fenomenele etnogenetice sunt mai puternice, mai rapide, mai persistente. Se consider , practic de to i cercet torii, c trecerea de la Antichitate al Evul Mediu, plasat conven ional în sec. V p. Chr., a fost marcat de puternice fenomene sociale, economice i politice care au condus, pe parcursul câtorva secole, la reconfigurarea conturului etno lingvistic al Europei. Sl birea for ei sale militare a Imperiului roman, pr bu irea Imperiului occidental, ascensiunea cre tinismului, amplele mi c ri de popula ii din afara Imperiului, r zboaiele nesfâr ite, c s toriile mixte, toate au contribuit la dispari ia unor limbi i unor culturi i la apari ia altora.
51
slavii timpurii Este perioada în care, pe de o parte, se reconfigureaz noile popula ii romanice, care vor vorbi limbi derivate din latina popular ; pe de alt parte, amplele mi c ri de popula ie conduc la apari ia unor noi limbi, unele bazate pe nuclee lingvistice foarte dep rtate de patria primitiv . Nu toate aceste limbi i nu toate aceste culturi vor rezista timpului. Din marele kaganat hun nu a mai r mas nimic. Din limba vorbit cândva de puternicii bulgari (numi i adesea în literatura de specialitate, poate nu tocmai fericit, proto bulgari – adic bulgarii altaici 18 al c ror nume st la baza bulgarilor slavi din epoca medieval i modern ) a r mas un singur cuvânt, numele Bulgariei i al bulgarilor de azi, alt „transfer etnic”, c tre popula ia slav sud dun rean , care a avut un rol crucial în apari ia i dezvoltarea culturii slave scrise, dup anul 860. Astfel, „transferul etnic” al francilor germanici asupra popula iei romanizate din Fran a de ast zi î i are o paralel în alt „transfer etnic”, dinspre bulgarii altaici spre grupurile slave sud dun rene, bulgarii de azi. În acele timpuri de ample deplas ri de popula ie, de r zboaie i de rapide transform ri sociale, politice i militare, asemenea fenomene nu au fost deloc rare. De fapt, de a lungul istoriei putem observa câteva „perioade etnice” 19 majore i, de fapt, un continuu proces de etnicizare ori de re etnicizare, practic f r frontiere spa io temporale. Grupurile etnice nu sunt eterne, de i unora li se poate trasa o istorie multimilenar ; grecilor moderni i limbii pe care o vorbesc li se poate atribui o istorie de cel pu in trei milenii, de i – evident – grecii moderni au cu totul alt mod de via decât str mo ii lor, alt ethos; chinezii au istorie înc i mai veche. Putem afirma, doar ca exemplu, c teritoriul României a cunoscut cel pu in trei „perioade etnice”, dac ar fi s folosim o clasificare tradi ional : 1. Culturile neolitice i eneolitice, reprezentate – Cri , Turda sau Cucuteni, pentru a le numi doar reprezentan ii acestor culturi vorbeau (nu mai pre indo europene. Ar fi faza „veche european ” pre indo european .
între altele – de culturile pe cele mai cunoscute; poate fi dubiu) limbi ori, lingvistic vorbind,
18
Folosim aici sintagma bulgari altaici, în sensul definit mai sus, ca grup etnic din familia turcic , adic altaic , a a cum apare, de exemplu, la N. D. Andreev, despre a c rui teorie vorbeam mai sus.
19
Împrumut m sintagma perioad etnic din lucrarea lui Raevskij, Contactele romanicilor r s riteni cu slavii, 1988. O împrumut m deoarece ni s a p rut interesant , nu i pentru c am sus ine ipotezele avansate de autor acolo, mult prea influen ate de contextul sovietic, fie el i din epoca gorbaciovian . E drept, nici ipotezele sus inute de lingvi tii din România nu erau i, din nefericire, nu sunt mult mai potrivite. A se vedea, totu i, o mai echilibrat viziune arheologic istoric la Mircea Rusu (1979).
52
ethnos, ethos 2. Tracii (traco dacii) care vorbeau o limb de tip satem (vezi mai sus), ei fiind urmarea amplului proces de acultura ie ca urmare a expansiunii indo europene; tracica amalgama elementele autohtone pre indo europene cu cele „intrusive” indo europene. Însu i etnonimul trac (thraex, thraeces, thrakoi) este de origine pre indo european , f r dubiu. 3. Romanizarea, ca urmare a r zboaielor din anii 101–102 i, decisiv, din 105–106; din amalgamarea elementului cultural i lingvistic „intrusiv” roman cu cel autohton dacic, la rândul s u rezultatul unei „amalgam ri” etno culturale, a rezultat un alt grup etnic, românii (pentru primele secole ale erei noastre, am putea folosi i termenul proto români).
3.3. Apari ia, evolu ia i tipologia grupurilor etnice Geneza i evolu ia grupurilor etnice este diferit de la zon la zon , neexistând un „model unic”, aplicabil pretutindeni i oricând. Fiecare situa ie trebuie analizat într un anume context, luând în calcul toate componentele relevante. „Transferul etnic” ce a f cut din Francus, ini ial aplicat unui grup germanic, etnonimul tipic pentru un mare grup romanic, este un exemplu tipic; bulgarii au fost, ini ial, un grup altaic (turcic), dar i au „transferat numele” asupra unui grup slav; de altfel, bulgar pare a fi singurul cuvânt p strat în bulgara modern din acel idiom turcic. Vlah este alt transfer etnic, un nume dat grupului celtic al volcilor, atestat în mai multe p r i ale Europei, probabil originar de pe teritoriul Cehiei de azi. Am putea spune, un alt „transfer etnic”, de asemenea „spectaculos”. Cititorul a observat, f r îndoial , c deja s au acumulat multe elemente „spectaculoase”: supravie uirea românilor în masa slav este, evident, cel pu in un lucru de mirare; i bascii supravie uiesc nevorosimil între spanioli i francezi; gruzinii sunt o curiozitate în Caucaz; albanezii sunt i ei (cum altfel?) un grup etnic de coloratur în Balcani... Între atâtea lucruri spectaculoase, s vedem – totu i – ce era specific atunci, în mileniul I p. Chr., i ce elemente ne conduc ori ne pot conduce spre reconstituirea unor realit i etno lingvistice specifice. Slavii apar în istorie ceva înainte de anul 550 p. Chr. Aici nu ar fi nimic „spectaculos”: era perioada când Europa i Asia au cunoscut mari mi c ri de varii grupuri etnice, deplasate pe spa ii mai mici sau mai mari, uneori pe mii de kilometri fa de punctul de plecare. Între secolele al IV lea i al X lea s au deplasat – pe spa ii cu adev rat impresionante – grupuri germanice, altaice (turcice), slave i ugrice. Abia odat cu stabilirea ungurilor în Pannonia se ajunge la o anume stabilitate etno lingvistic , situa ie care – în linii mari – nu a mai
53
slavii timpurii cunoscut modific ri esen iale în ultimul mileniu. Este evident c „tipologiile expansiunii” au fost foarte diferite de la grup la grup, de la raidurile de jaf i ucideri pân la expansiune în vederea cre rii unei anume structuri politico administrative (cazul hunilor sau al bulgarilor altaici). Unele asemenea grupuri etnice au disp rut în neantul istoriei, în ciuda faptului c au reprezentat, la un moment dat, mari puteri politico militare. Vechii greci nu mai tiau nimic de marele imperiu hittit de la jum tatea mileniului al doilea a. Chr., dup cum azi nu a mai r mas mai nimic din marele kaganat bulgar 20 sau din regatul hunilor. i cât de puternice au fost cândva... S încerc m, fie i succint, s tras m câteva linii directoare privind apari ia etnonimelor. Câteva exemple doar numai pentru a sublinia complexitatea demersului. 1. Etnonime arha ice, perpetuate de la popula ii preistorice. Hellenoi „greci” este un etnonim pre indo european, de origine neclar . Romanii i au numit Graeci, folosind a adar un alt cuvânt decât cel folosit de grecii în i i. Euskara „basc”, grup etnic arhaic, continuând – cel mai probabil – grupurile etnice ale neoliticului iberic. Suomi „Finlanda” (scris cu liter mic se refer la limba finlandez ), suomalainen „finlandez”. Hay „armean”, Hay astan „Armenia” ( ara Hay). Aceasta ar fi categoria etnonimelor arhaice, de origine foarte veche, fie pre indo european (Hellenoi, euskara, hay etc.), fie – în orice caz – ne indo european (suomi, suomalainen, Suomi). Observ m aici o categorie de grupuri etnice vorbind limbi arhaice. Greaca veche, singurul idiom indo european dintre cele citate mai sus, are peste 50% cuvinte de origine ne indo european . Doar câteva reflect împrumuturi din limbile semite ori din alte limbi vecine, restul reflect , nu ne putem îndoi, urme ale idiomurilor vorbite în neoliticul egeean. A a cum ar tam într un studiu, Dacus, pl. Daci, Dacisci (gr. Dakoi) i Geta, pl. Getae (gr. Getai) reflect , probabil, numele pe care i l d deau dacii în i i fa de, respectiv, numele pe care l foloseau str inii (care, a a cum observ m, uneori este diferit de cel folosit de cei la care se refer ). Geta, pl. Getae nu are etimon analizabil 21 . 2. Etnonime provenite din „transferuri etnice”. Francus, p strat în român ca frânc „romanic occidental” (deci nu romanic de al locului) reflect , la
20
Bulgar altaic, cum spuneam mai sus, sau, în termeni tradi ionali, proto bulgar. Sintagma „proto bulgar”, de i incorect , este înc folosit în literatura de specialitate.
21
Vezi studiul dedicat doinei în volumul Paliga 2007a. În acela i studiu sugeram i posibilitatea ca dacus i dain s fie coradicale.
54
ethnos, ethos origine, un reprezentant al unui grup germanic. Ulterior, etnonimul se „transfer ” asupra popula iei romanizate din Gallia roman , iar referin a la grupul germanic dispare cu totul. Bulgar aduce aminte, desigur, de puternicul grup al bulgarilor altaici. Numele lor etnic a fost transferat popula iei slave sud dun rene. Este, se pare, singurul cuvânt p strat în bulgar din limba acestui grup etnic disp rut din istorie. i vlah este un „transfer etnic”. Pornind de la numele celtic al volcilor, romanizat, etnonimul este preluat de germanici, iar de acolo de slavi. În limbile slave moderne, prin vlah grupurile slave occidentale (cehii, slovacii, polonii, slovenii) se refer la italieni, în timp ce grupurile slave r s ritene (ortodoxe) se refer la români. 3. Etnonime provenite din nume tribale i/sau din „etnicizarea” unei denumiri geografice. Este, probabil, grupul cel mai numeros. Etnicizarea, astfel definit , este continu în istorie. A aminti aici procesele relativ recente ori foarte recente de etnicizare din spa iul fost iugoslav sau din alte zone ale Europei moderne i contemporane. În epocile modern i contemporan , etnicizarea a mers al turi de crearea unor limbi literare na ionale, fenomen care a consolidat i a urgentat aceste fenomene. Dar, a a cum am v zut mai sus, i etnonimul francez (français) este, la origine, tot un nume tribal, al grupului vest germanic care a dat, prin „transfer etnic”, numele francezilor de azi.
3.4. Etnonimele slave 22 Nu este lipsit de interes s trecem în revist numele etnice slave moderne i, pe scurt, s încerc m a schi a originea lor. Vom vedea c acestea nu difer esen ial de modul în care au ap rut i s au consoliat alte denumiri etnice europene. 3.4.1. Grupul slav sudic 3.4.1.a. Subgrupul r s ritean (bulgar macedonean) Bulgar ( , : b lgarin, pl. b lgari; b lgarski ezik „limba bulgar ”) este un nume etnic preluat de la grupul a a numi ilor proto bulgari sau bolgari, de origine probabil turcic (altaic ), originari din Asia Central i care, înfrân i de chazari, se deplaseaz spre vest, undeva aproape de gurile Dun rii. În 22
Exist numeroase lucr ri care clasific limbile slave. Am urmat aici, în linii mari, clasificarea dintr o lucrare relativ recent ap rut în Slovacia: Krupa i Genzor 1996. Vezi i Ve erka i colectiv 2006.
55
slavii timpurii urma unei confrunt ri decisive cu bizantinii, la 679 680, se înst pânesc pe Bulgaria nord estic din zilele noastre. Teorii mai noi, lansate de nelingvi ti dup 1990, ar sus ine ideea unei origini iranice a vechilor bulgari (proto bulgari), ipotez care nu poate fi acceptat . Makedonec (makedonski j zik, chirilic ) a fost, ini ial, un termen geografic. Cu timpul, de a lungul Evului Mediu i în epoca modern , grupurile slave de acolo i au c p tat treptat o con tiin etnic aparte, astfel c , pân la dezmembrarea fostei Iugoslavii, macedonenii moderni (slavi) erau considera i cel mai tân r popor din Europa. Limba macedonean este foarte apropiat de bulgar , cele dou idiomuri fiind mutual inteligibile, ca i ceha i slovaca, de altfel. Dat fiind c dezmembrarea fostei Iugoslavii este înc prea recent , iar urm rile acestei fracturi violente înc nu s au încheiat, l s m problema spre analiz , mai degrab , politicienilor 23 . 3.4.1.b. Subgrupul de sud vest Grupeaz , pe de o parte, arealul sârb croat (pân la dezmembrarea fostei Iugoslavii limba era numit sârbo croat ) i, pe de alt parte, limba sloven . Indiferent de unghiul de analiz , politic ori nepolitic, sârba i croata sunt mutual inteligibile i, pentru aproape to i lingvi tii neiugoslavi, s spunem a a, este aceea i limb , chiar dac putem vorbi, la rigoare, de o cultur i de tradi ie sârb , pe de o parte, i de o cultur i de o tradi ie croat , pe de alt parte. Cum nu este locul aici s dezbatem chestiuni politice prea recente i nefinalizate, chiar dac faza acut conflictual s a încheiat (ori pare a se fi încheiat), ne vom opri numai asupra chestiunilor strict tiin ifice. Slovenii (în limba sloven slovenec, adj. slovenski, subst. slovenš ina „limba sloven ”) sunt, al turi de slovaci (vezi mai jos), grupul slav care perpetueaz numele vechi pe care i l au dat slavii i, în orice caz, pe care l au folosit grupurile slave care au intrat în contact cu romanitatea r s ritean i cu bizantinii. Nu trebuie uitat c , pân în secolul al IX lea, slovenii ocupau – probabil – un teritoriu mai întins, inclusiv în Pannonia, unde se învecinau cu str mo ii slovacilor. A ezarea maghiarilor pe cursul mijlociu al Dun rii i a împins pe sloveni spre sud vest, astfel c lumea slav occidental i sudic s a fracturat de a lungul Dun rii mijlocii. Numele slovenilor i al slovacilor este derivat de la slovo „cuvânt”, în opozi ie cu numele germanilor, în slav n m c , derivat de la adj. 23
Vezi o succint sintez asupra istoriei Macedoniei i a macedonenilor la Kyçyku 2003.
56
ethnos, ethos n m „mut”. Opozi ia era, a adar, „ai no tri = vorbitorii, cuvânt torii” versus „ei = mu ii”, adic cei ce vorbesc un idiom „mu esc”, de neîn eles. Vom reveni imediat asupra acestor forme, dar în alt context. Opozi ia „noi, vorbitorii unei limbi pe care o în elegem («noi slavii»)” versus „ceilal i, mu ii, adic vorbitorii unei limbi de neîne eles” (voi nem ii, adic «mu ii»), repet , în alt context istoric, opozi ia hellenos, grec versus barbaroi, barbarii, adic „bâlbâi ii, cei ce vorbesc o limb bâlbâit , de neîn eles” (vezi Barbaricum în glosarul de la sfâr itul volumului). Numele etnic al sârbilor (Srbi, ) deriv de la srp „coas ” < *s rp , înrudit cu leton sirps, sirpe, sensul de baz „a t ia, a secera”. Sârbii erau a adar „cosa ii”. De origine necunoscut este îns originea celuilalt nume etnic învecinat, hrvat „croat”, hrvatski jezik „limba croat ”. Este posibil ca nici teritoriul ini ial de migra ie al sârbilor i al croa ilor s nu fi fost acela i, uniformizarea lingvistic realizându se i ulterior, prin schimb cultural, dup a ezarea lor pe teritoriile actuale.
3.4.2. Grupul slav occidental 3.4.2.a. Subgrupul ceho slovac 24 Cehii i slovacii formeaz un grup aparte în arealul slav occidental, vorbind limbi mutual inteligibile. A a cum ar tam mai sus, pân la a ezarea maghiarilor în Pannonia, str mo ii slovacilor i ai slovenilor se învecinau, fapt ce explic – fie i par ial – p strarea formelor sloven (slovenec, slovenski jezik „limba sloven ”) i, respectiv, slovac (Slovák, slovenský jazyk „limba slovac ”). Originea etnonimului ceh ( ech, eský jazyk „limba ceh ”, echy „ rile Cehe, Cehia”) este necunoscut , în mod cert neslav (preslav ). A a cum ar tam într un studiu anterior 25 , etnonimul ech pare înrudit cu formele române ti vechi ceh, ce exemplu Cehu Silvaniei, la rândul s u înrudit cu ceaf , inclusiv cu sens toponimic „ceaf de munte = deal, în l ime”, aici i Ceahl u, cu alternan a f~h (cf. i albanez qafë „ceaf ”). Aceste forme par vechi în acest areal, preslave i preromanice, probabil de origine trac ori, eventual, celtic . Toponimele preslave de origine celtic sunt relativ bine reprezentate în arealul ceh, fiind rare, e drept, în Ardeal (totu i, Iza pare un hidronim de origine celtic ). Celtice sunt i toponimele derivate de la r d cina gal , cum ar fi Gala , Gala i, Galata etc. r spândite pe un vast areal.
24
Chiar i dup divizarea Cehoslovaciei, termenul folosit în literatura de specialitate este subgrupa ceho slovac sau subgrupul ceho slovac (vezi, de exemplu, Krupa i Genzor 1996, 78, esko slovenská podskupina).
25
Paliga 2006b, lexiconul D, referitor la toponimele arhaice pre slave din arealul ceh i slovac.
57
slavii timpurii 3.4.2.b. Subgrupul lehitic (lechicki, lechický) Numele grupului este luat de la Lech < L ch „polonez”, ucrainean Ljach (cite te liah), ini ial cu sensul „locuitor de la câmpie, câmpean”. Sensul este în acord cu sensul de baz al etnonimului polon, polonez: 3.4.2.b1. Polon Cel mai mare grup slav occidental este reprezentat de polonezi (Polak, Polska „Polonia”, j zyk polski „limba polon ”), ce î i trag numele de la pole „câmp (nearat), câmpie”, în opozi ie cu „munte, deal”. Polonezii sunt, a adar, „câmpenii, locuitorii de la câmpie” în opozi ie cu „muntenii, locuitorii de la munte”. Acela i sens l a avut i etnonimul Lech < l ch , de aici i maghiar Lengyel. i româna p streaz , la nivel dialectal, forma leah, pl. le ( i cu un singular ref cut dup plural, le ; vezi i patronimicul Leahu). 3.4.2.b2. Alte grupuri slave lehitice Sunt incluse aici limbi slave vii sau stinse, care nu au avut statut de limbi de stat ori de limbi oficiale. O astfel de limb , ast zi cu peste 50.000 de vorbitori conform ultimului recens mânt, este limba ca ub (kaszëbsczi jäzëk sau kaszëbskò s owi sko mòwa „limba ca ub ”), care i a câ tigat recent (din 2005) statutul de limb , nu de dialect al limbii polone. Slovina sau slovena de nord 26 (din grupul pomeran, al turi de ca ub , considerat uneori i un dialect ca ub 27 ), sileziana i polaba (vorbit pe cursul Elbei, cum îi arat i numele), azi stins , completeaz tabloul slav lehitic. 3.4.2.c. Subgrupul luzacian Un alt grup vest slav este reprezentat de a a numi ii sorbi, locuitori din regiunea Serbja sau Serby din Lusatia (Lusacia, Luzacia), o regiune de la frontiera germano polon . Sunt numi i i sârbi luzacieni. Asocierea etimologic dintre acest grup slav, care nu i a constituit o limb de stat, i sârbii balcanici nu poate fi întâmpl toare. Sârbii „balcanici” vor fi fost acei sârbi albi (Beli Srbi) sau protosârbi care, la un moment dat, s au separat de str mo ii sorbilor (sau sârbilor lusacieni). Migra ia spre sud este databil dup anul 610. Sorbii sau sârbii lusacieni s au a ezat de a lungul râurilor Elba, Spree i Neisse (Neiße, ceh Nisa, polon Nysa 28 ).
26
Severní slovinština, severná slovin ina (la Krupa i Genzor 1996, 78).
27
În situa ia în care îns i ca uba a fost adesea considerat un dialect al limbii polone.
28
Vechi hidronim indo european, dificil de spus dac de origine slav ori germanic , cf. ora ul Niš la sud de Dun re, în Serbia, antic Naissos; râul pe care este a ezat ora ul este Nišava.
58
ethnos, ethos Subgrupul luzacian are dou ramuri, superior sau „de sus” (gornolužicki, hornolužický) i inferior sau „de jos” (dolnolužicki). 3.4.3. Slavii de r s rit Sunt reprezenta i de ru i, de bieloru i („ru ii albi”) i de ucraineni, care s au desprins ulterior din grupul slav r s ritean. Nu trebuie uitat detaliul c nucleul slav i, ulterior, nucleul slav r s ritean i a avut vatra de formare (Urheimat, pravlast) pe teritoriul Ucrainei de ast zi. Numele de azi al Ucrainei (Ukrajna, transliterat uneori Ukrayina, chirilic ) reflect o gradual organizare administrativ a arealului slav r s ritean. Numele este derivat de la kraj, kroj „t ietur ; limit , margine; frontier ”, prefix u krajiti, u krojiti „a t ia; a delimita, a trasa limitele”. Dac etimologia formei Ucraina este relativ clar , nu astfel este etimologia formei rus, Rusia. Dat fiind c discu iile au luat, adesea, turnur na ionalist , pe care nu dorim s le relu m aici, semnal m discu iile pe care le face Tamara Kondratieva pe aceast tem 29 . În esen , polemica s a purtat în jurul a dou abord ri radical diferite: statul vechi rus, Rusia Kievean , este rezultatul „chem rii varegilor”, un grup germanic care, dup anul 882 (sau 886, conform textelor), ar fi avut o contribu ie esen ial la consolidarea puterii administrative i militare a slavilor de r s rit. Ace ti varegi germanici, numi i ruotsi în finlandez (str mo ii suedezilor de ast zi), ar fi dat i numele etnic al ru ilor. În perioadele de na ionalism rus, o asemenea teorie era ferm respins , iar pendularea între teoria germanic („vareg ”) i cea autohton continu de circa dou secole. Nu ne propunem aici s stimul m nici flac ra na ionalismului rus, nici a atitudinilor antiruse ti. Dorim doar s atragem aten ia asupra unui detaliu pur istoric: diversele grupuri germanice au avut o contribu ie mai mult sau mai pu in important în amplul i complexul proces etno lingvistic din Europa secolelor IV–X p. Chr. Unele grupuri germanice au disp rut complet din istorie, f r a l sa urme semnificative, cum au fost go ii. Altele, cum au fost francii, i au „transferat” numele etnic asupra unui grup romanic, str mo ii francezilor. Alte grupe germanice nordice, tim ast zi, au atins coastele nordice al Canadei, descoperind, f r s tie, continentul american. În sfâr it, grupurile germanice ale a a zi ilor varegi scandinavi (ruotsi „suedez” în finlandez fa de venäjä „rus”) trebuie s fi avut o anume contribu ie ini ial în organizarea administrativ i militar a slavilor de r s rit, sfâr ind prin a fi complet asimila i de grupurile slave, dup cum au fost asimilate i alte grupuri etnice de origine iranic , finic , ugric . Soarta grupurilor germanice „varege” din arealul slav r s ritean are
29
Kondratieva 2000, mai ales pagina 24 i în continuare.
59
slavii timpurii multe puncte comune cu soarta altor grupuri germanice, ca atare nu vedem de ce ar trebui s invoc m aici teorii na ionaliste de respingere a rolului acestor grupuri germanice. În orice caz, erau grupuri germanice de cu totul alt origine decât cele cu care slavii se vor fi învecinat la vest, înainte de expansiune. Etnonimul bielorus „rus alb”, cu câteva variante grafice (belarus, belorus, „limba bielorus , limba ru ilor albi”) reflect o evolu ie etnico lingvistic îndelungat i complicat . În esen , actualul teritoriu belarus a apar inut, de a lungul timpului, unor varii forme administrativ politice, fapt ce a contribuit la o complicat istorie. Conform diviziunii actuale acceptate, idiomurile slave de r s rit sunt, a adar: • Vechea rus sau vechea slav de r s rit (idiom stins) • dialectul din Vladimir Suzdal (idiom stins) • rusa (modern ) • rutena (idiom stins) • ucraineana • rusina (idiom sau, dup unii cercet tori, dialect ucrainean vorbit în Ucraina transcarpatic ) • bielorusa • Vechiul idiom (dialect) de Novgorod (idiom stins)
3.5. Hasdeu i clasificarea limbilor slave Clasificarea limbilor slave a fost, de a lungul timpului, subiect de discu ii. Nu vom intra aici în detalii. Cert este c simpla clasificare dup criteriul geografic – care este, în bun parte, i cel politic – nu corespunde totdeauna realit ilor din vechime. Este drept c nu este u or s tras m ast zi mi c rile grupurilor slave, fie prin analiz lingvistic etimologic , fie prin analiz arheologic . Totu i, sunt necesare câteva preciz ri. Hasdeu critica, acum mai bine de un secol, simpla împ r ire a limbilor slave în dou grupe: una occidental (polona i grupul ceho slovac) i alta oriental (rusa, bulgara i sârba). Nici clasific rile de ast zi, în trei grupe, nu sunt mult mai fericite: arealul sudic: bulgara, macedoneana, sârba croata (sau sârbo croata 30 ), slovena; 30
Disolu ia vechii Iugoslavii a condus la discu ii aprinse privind rela iile dintre sârb i croat . Tradi ional, termenul folosit era, pân în 1991, sârbo croat . Ulterior, s a încercat acreditarea ideii c ar fi o limb croat diferit de sârb . În general, lingvi tii str ini i chiar unii lingvi ti
60
ethnos, ethos arealul occidental: ceha, slovaca, polona ( i idiomurile conexe amintite mai sus, cum ar fi ca uba). arealul r s ritean: rusa, bielorusa, ucraineana. Sigur c îndelungata convie uire a unor grupuri slave învecinate, precum bulgarii i sârbii, ori cehii i polonii, au condus la evolu ii convergente. Aceste limbi au îns radicale i esen iale diferen e, chiar dac , la rigoare, pot fi, cu pu in educa ie auditiv , mutual inteligibile. De i ipoteza Hasdeu nu ar putea fi azi acceptat în totalitate, nu putem trece u or peste observa ia c el propunea lumii tin ifice o alt clasificare bazat pe argumente, pornind – mai ales – de la tr s turile fonetice arhaice ale limbilor slave. El grupa, astfel, polona al turi de bulgar i ceha al turi de sârb , observând c a ezarea maghiarilor în Pannonia a condus la redisloc ri de popula ii slave i, în final, la fracturarea continuit ii de habitat a grupurilor slovac i sloven, care se învecinau undeva de a lungul Dun rii mijlocii 31 . În plus, detaliu extrem de important, Hasdeu a inut totdeauna seama de influen a substraturilor în conturarea realit ilor contemporane (sigur, contemporane lui, dar principiile sunt acelea i). Din p cate, ulterior, aproape to i slavi tii români i, în general, aproape to i lingvi tii români au ignorat problema crucial a substraturilor, atât în cazul limbii române, cât i în cazul limbilor slave. Nu dorim s intr m aici într o polemic inutil i steril . Am discutat câteva dintre aceste cazuri în alte lucr ri 32 i vom reveni asupra unora dintre ele, concret, mai departe. Men ion m doar c slavi ti str ini de elit , cum ar fi Petar Skok (Croa ia), France Bezlaj i Bojan op (Slovenia), Václav Machek i mai tân rul s u cona ional Václav Blažek (Cehia, profesor de lingvistic indo european la Universitatea Masaryk din Brno), Ivan Duridanov i mai tân rul Pet r Dimitrov (Bulgaria) etc. au inut totdeauna i constant seama de influen a substraturilor în evolu ia lingvistic . Continu s fie de referin lucrarea lui Petar Skok dedicat toponimiei insulelor adriatice (Skok 1950); clasificarea toponimic propus de din rile slave respective sunt mai pu in dispu i s accepte asemenea propuneri înc insuficient argumentate, mai ales c ele au un evident impuls politic i deloc argumentare tiin ific . Putem vorbi f r dificultate de o cultur sârb i de o cultur croat , este îns greu acceptabil ideea unei limbi croate i a unei limbi sârbe. În publica iile Linguistica i Slavisti na Revija, ambele publicate la Ljubljana (Slovenia), se folose te – în ultimii ani – sintagma Serbian Croatian (în loc de mai vechea sintagm Serbo Croatian). În român am putea folosi, prin calchiere, sârb croat sau limba sârb croat , în locul mai vechii sintagme sârbo croat , limba sârbo croat . Ni se pare un compromis rezonabil, pe care sper m s l accepte atât lingvi tii sârbi, cât i lingvi tii croa i. Krupa i Genzor 1996, 78 vorbesc de „limba sârbocroat ” (în slovac srbochorvát ina). 31
Vezi, pe larg, la Poghirc 1968, 163–165.
32
Vezi referin ele, de exemplu Paliga 1991, 1992, 1997 (prima edi ie, reeditare 2006c) etc.
61
slavii timpurii Skok pe atunci este perfect valabil i ast zi i, cu mici adapt ri, se poate folosi ca o clasificare universal a tipologiei toponimice europene. Str lucitul impuls dat de Hasdeu studiilor de slavistic , dar i de tracologie i de studii comparate indo europene, aproape s a risipit dup moartea sa, în România nefiind ref cut nici ast zi o tradi ie lingvistic a cercet rii substraturilor din sud estul european. Tentativele au fost rare, aleatorii i, în final, încununate de un succes relativ i inconsistent. Nu putem ascunde realitatea c i acest volum sufer (sau, teoretic, ar trebui s sufere) de pe urma acestei situa ii. Dup un impuls semnificativ la începutul anilor ‘70 ai secolului trecut, prin crearea Institutului de Tracologie, în ultimii 20 de ani cercet rile de lingvistic comparat i de etimologie în domeniul substraturilor au disp rut aproape complet, tentativele fiind izolate i, în orice caz, f r nicio perspectiv de a deveni acceptate la nivel na ional, în cadrul unui program coerent de cercetare. Ne oprim aici din aceste considera ii, tr gând îns un clar i ferm semnal de alarm privind disolu ia inevitabil a unei tradi ii lingvistice, oricum nu foarte dezvoltate i, în orice caz, mult sub nivelul atins în alte ri, inclusiv în ri vecine.
3.6. Exist un „model etnic slav”? Am analizat mai sus câteva exemple tipice de etnonime i câteva cazuri relevante. Credem c este suficient de clar, pe de o parte, c nu exist un model de „etnicizare”: tradi ia istoric , rela iile cu vecinii, conflictele militare, r zboaiele economice i, desigur, hazardul – toate au rolul lor în conturarea unui anume etnonim. Perioada cea mai interesant , din acest punct de vedere, este – f r îndoial – intervalul dintre secolele V i X p. Chr. când, pretutindeni în Europa, dispar unele etnonime vechi i se reconfigureaz altele noi. Acum, de exemplu, vecinii mai sudici ai nucleului vechi slav, dacii/ge ii (numi i în literatura de specialitate i traco daci, traco ge i, geto daci, daco ge i) cunosc un complex proces de acultura ie, romanizarea, fapt ce a condus i la o reconfigurare etnic . Drept urmare, românii p streaz pân ast zi, pentru a se defini i a se delimita fa de vecini i fa de alte grupuri etnice, forma Romanus > rumân; forma român a fost readus la forma etimologic prin tradi ie livresc în sec. al XIX lea. Mai la sud, pe coasta M rii Adriatice, etnicii iliri dispar din documente înc de prin sec. II p. Ch; datarea este una relativ , fiindc dup acest moment este greu de distins între etnicii iliri i locuitorii Iliriei. Nu poate fi dubiu c au fost integral romaniza i, urma ii lor de ast zi – albanezii i croa ii – continuând, de
62
ethnos, ethos fapt, o tradi ie ilir romanizat , nu un ilirism direct 33 . A a cum vom ar ta i în continuare, nu avem niciun argument serios c albaneza ar fi un idiom neo ilir ci, mai degrab , un idiom neo tracic, cu numeroase elemente romanice, iar acestea, la rândul lor, de dou tradi ii: dalmat i proto româneasc . Tradi ia imperial a Romei dispare chiar i în leag nul imperiului, la Roma, noul popor ivit pe ruinele Imperiului fiind numit italian, nu roman, epitet glorios pe care îl vor p stra, periferic, românii i roman ii (Romansh, Romansch, Romanche, Rumantsh) un mic grup romanizat din Elve ia, ce face parte din grupul de dialecte reto romane sau ladine (friulana, ladina dolomitic , ladina din Nones, ladina din Solandro). În esen , apari ia i, de a lungul secolelor, consolidarea „con tiin ei na ionale” este un fenomen îndelungat, complex, continuu. Slavii nu se abat, a a cum am v zut, din modelele culturale europene, iar faptul c , de a lungul istoriei, au avut o evolu ie aparte este natural, deoarece tocmai de aceea exist grupe etnice, popoare, na iuni, fiecare dintre acestea având istorie aparte, specific , dac vre i, „special ”. Slovanstvo, adic „slavitatea, caracterul slav, sufletul slav” sunt termeni care evolueaz de a lungul secolelor, c p tând contur abia în epoca romantic i postromantic , în secolul al XIX lea, deloc întâmpl tor „secolul na iunilor”. În lumea slav sunt, a adar: Etnonime vechi, precum slovacii (Slovák, slovenský) i slovenii (Slovenec, slovenski); acesta trebuie s fi fost i etnonimul auzit i de romanicii r s riteni prin secolul al VI lea i pe care l au deformat în forma sclavenus, sclavinus, sclavus, cum vom vedea mai departe. Perpetuarea lor pân ast zi arat cum anumite grupuri slave, care vor fi fost mai numeroase în primul mileniu, au folosit efectiv acest etnonim derivat de la slovo „cuvânt”. Nu trebuie uitat c , pân la stabilirea maghiarilor în Pannonia, str mo ii slovenilor i ai slovacilor se învecinau de a lungul Dun rii mijlocii, chiar dac acolo putem admite i popula ie romanizat 34 . 33
Vorbim, evident, de o cert continuate de habitat care, repet m i accentu m, nu este totdeauna i continuitate etno lingvistic . În zona noastr , doar grecii pot fi considera i a reprezenta i continuitate etno cultural lingvistic , i continuitate de habitat. Dar grecii au un statut cu totul aparte.
34
Se vorbe te i de o limb romanic azi disp rut , idiomul vorbit în Pannonia, cunoscut cu totul fragmentar din câteva inscrip ii foarte scurte. Trebuie s fi fost de tip proto românesc, f când leg tura cu idiomurile de tip ladin i reto roman din Europa Central Alpin . Vezi la Poghirc 1976 i 1987. Problemele generale ale substratului limbii române fuseser analizate anterior în Poghirc 1969. Analize similare, cu multe date inedite, au f cut i Vraciu (1972, 1976, 1980) i R dulescu (1984, 1987).
63
slavii timpurii Etnonime derivate de la cuvinte în uz, cum ar fi polonezii (Polak, polski) < pole “câmp”, polonezii fiind – a adar – „câmpenii” (în opozi ie cu locuitorii de la munte, „muntenii”) i sârb (srp, srpski) „cosa ii”. i unii, i al ii p streaz pân azi nume derivate de la forme comune i ar tând o specializare agricol pentru care slavii sunt bine cunoscu i. Etnonime de origine necunoscut : ech, echy (ceh, Cehia) i hrvat, hrvatski, croat. Dac etnonimul hrvat este, într adev r, neanalizabil etimologic, etnonimul ech, echy, eský trebuie s fie înrudit cu familia de cuvinte reprezentat de rom. ceaf – alb. qafë, Ceahl u, Cehu Silvaniei. A a cum ar tam cu alt ocazie, alternan a f~h~v~s~ din român este dovada existen ei unui fonem specific românei str vechi, mo tenit – nu ne putem îndoi – din traco dacic : o spirant velar sau, conform altor teorii, o laringal . Noi credem, cu argumente pe care nu le mai repet m aici, c tracica i, pân la un moment dat, i protoromâna, au avut o spirant velar 35 . Problema spirantei velare (ori a laringalei) în tracic i, apoi, în protoromân este, pe de o parte, prea important i, pe de alt parte, prea complex pentru a o dezvolta aici. Acest detaliu este esen ial pentru a în elege unele fenomene fonetice vechi, care afecteaz , în câteva cazuri, i împrumuturile slavo române. Dac etnonimul ceh, Cehia se poate explica a a cum am sugerat noi ( i nu, cum sus in al ii, de exemplu Blažek i Klain în studiul lor din anul 2002) apar probleme serioase de interpretare istoric , fiindc etnonimul ceh, Cehia este, mai degrab , înrudit cu toponimele din zona Carpa ilor române ti i nu este, cum ne am a tepta în cazul unei forme neslave, de origine celtic ori germanic ; în consecin , apare problema locuitorilor i a limbii de substrat de la care slavii au preluat numele 36 . Altfel, faptul c un etnonim slav din Europa Central ( ech, echy), iar un altul din arealul de sud vest (hrvat, hrvatski) nu sunt de origine slav , ci de alt origine, probabil preslav (în orice caz, neslav ), nu are nimic spectaculos în sine, deoarece situa ii similare se întâlnesc în varii locuri ale Europei i în varii contexte istorice. Dac ar fi s încerc m, în finalul acestui capitol, un r spuns la întrebarea: erau acei venedi slavii cei vechi, de dinainte de secolul al VI lea p. Chr.? Am putea r spunde cu o întrebare ajut toare: era francii din vremea lui Clovis, la început de secol VI, str mo ii francezilor de azi? Mai degrab nu, de i – cum am v zut –
35
Paliga 2002a, 2004a, 2006b, 2007b.
36
Toponimia preslav din arealul ceh este, în bun parte, celtic , iar în arealul slovac celtic i tracic . Vezi alte discu ii la Paliga 2006b, Anexa D, p. 319–326. A se compara cu structura toponimelor preslave din arealul slav sudic (vezi, în acela i volum, anexele A, B, C).
64
ethnos, ethos francii i au transferat numele asupra popula iei romanizate din Fran a de azi. Dar acel trib romanizat al volcilor erau oare str mo ii românilor? Evident, nu, de i vlah – printr o complicat filier de împrumut – se refer i la români. În lumina acestor considera ii, am fi înclina i s spunem c acei venedi men iona i de Tacit la est de germanici nu pot fi considera i cea mai veche atestare a slavilor. Nu exist nicio dovad c ar fi vorbit un idiom de tip balto slav i nicio alt dovad c ar putea fi asocia i unui slovanstvo protoistoric. Acei venedi trebuie s fie unul dintre grupurile etnice care, la un moment dat, a contribuit – într un fel sau altul – la constituirea unei culturi slave la est de grupurile germanice. C vor fi fost slavii secolului I al erei cre tine este îns improbabil sau, în orice caz, nedemonstrabil. Cu aceste considera ii, ne am apropiat foarte mult de esen a chestiunii: sclavenii.
65
slavii timpurii
Figura 3a. În culturile europene portul i podoabele feminine exprim cel mai fidel apartenen a etnic . Slavii nu fac excep ie. Într o geografie imaginar i ideal , colajul de mai sus red portul feminin de la lacul Ladoga la cataractele Niprului, pentru ultima treime a mileniului I p. Chr.
66
CAPITOLUL 4. Venedi, Venethi. Anti. Sclaveni, Sclavi
4.1. P durea deas a incertitudinilor Etnonimul postclasic Sclavini, Sclaveni (folosit apoi în majoritatea documentelor, când se generalizeaz ) i, se pare ceva mai târziu, Sclavus, pl. Sclavi (folosit în unele documente) a ap rut pe la jum tatea secolului al VI lea i este asociat – de regul – expansiunii slavilor. Alte surse vorbesc despre Anti, iar documente chiar mai vechi, cum ar fi lucrarea lui Tacitus De origine et situ Germanorum (cunoscut mai mult sub numele scurt – Germania), vorbe te de Venedi. Se consider c toate trei se refer la grupurile slave, de i – evident, am zice – cele trei forme sunt discriminate cronologic i, probabil, au avut sensuri diferite de a lungul timpului. Erau oare Venedi lui Tacitus precursorii sclavenilor ori ai sclavinilor de mai târziu? Am r spuns deja c probabil nu, dar, dac totu i da, cum am putea trasa conturul evolu iei lor? Ce fel de ethnikon va fi fost Sclaveni, Sclavini? O întrebare poate bizar , dar – cum vom încerca s argument m mai jos – deloc inutil . Forma apare în textele bizantine ale secolului al VI lea i, de atunci încolo, se va folosi tot mai des, deoarece i sclavenii începuser s devin o preocupare constant a bizantinilor. Analiza comparativ ne arat c sursele nu indicau un ethnikon în sensul în care am fi tenta i s l folosim ast zi. Sensul ini ial, a a cum poate fi dedus din documente, pare a fi fost „grupuri venite dinspre nord, probabil de peste Dun re, cu care bizantinii începeau s aib conflicte militare tot mai dese”. Florin Curta, în mod repetat pe parcursul amplei sale lucr ri dedicate slavilor, observ just c nu putem vorbi de „slavi” în secolul al VI lea, în exact sensul pe care îl atribuim ast zi cuvântului. Dar ce va fi însemnat sclaveni? 1. Sclaveni, din punctul de vedere al bizantinilor, erau de origine nordic , venind de peste Dun re. Ulterior, ei s au a ezat i la sud de Dun re. Mai pe scurt, veneau din Barbaricum 1 , adic erau barbari.
1
Folosim termenul Barbaricum în sensul uzual în lucr rile tiin ifice actuale, f r sens peiorativ, desigur. Vezi glosarul de la finalul volumului (Anexa 2). O remarcabil introducere în problematica perioadei migra iilor la Bedna íková 2003 (Migra ia popoarelor) i Bedna íková, Homola i M ínský 2006 (Migra ia popoarelor i Europa de R s rit) – ambele în limba ceh . Tot în limba ceh , o recent lucrare de analiz contextual : eška 2000 (Declinul lumii antice).
slavii timpurii 2. Nu erau cre tini, detaliu crucial pentru acele vremuri.
Fig. 4. Localizarea schematic a grupurilor lingvistice din Europa est central i formarea grupului protoslav.
3. Vorbeau limbi i/sau dialecte mai mult sau mai pu in înrudite, percepute de bizantini globalizator, nediferen iat. Vor fi fost, a a cum vom încerca s argument m mai jos, grupuri proto slave propriu zise, dar i carpi ori alte grupuri de traci neromaniza i ori par ial romaniza i. inând cont de ipoteza Curta, conform c reia pe teritoriul chaganatului avar un idiom slav va fi fost
68
Venedi, Anti, Sclaveni folosit drept lingua franca 2 , adic limb de comunicare, pentru a facilita leg turile sociale ale unui corpus politico militar multi etnic i multi lingvistic, atunci întrevedem i mecanismul prin care grupuri care, cel pu in la origine, pot s fi fost foarte diferite, pot fi considerate asemenea, atât din perspectiva celorlal i, cât i din perspectiv proprie. Nu ne putem îndoi c , la început cel pu in, bizantinii nu în elegeau diferen ele dintre graiurile vorbite de barbari, mai ales cei considera i recen i de a lungul grani elor. Chiar dac majoritatea vorbitorilor pot fi b nui i a fi vorbit dialecte de tip slav, cu siguran nu to i acei sclaveni ori sclavini vorbeau idiomuri calificabile generic drept balto slave. În orice caz, pentru bizantini, apartenen a lingvistic i cultural a sclavenilor era, dac nu irelevant , atunci cel pu in obiectul unor confuzii 3 , astfel c m rturiile valorizate etnic de istoriografia modern nu sunt de preluat necritic. Rezumativ – clamarea unit ii lingvistice în baza m rturiilor literare bizantine este departe de a reprezenta o baz solid , indiscutabil . 4. Din punct de vedere militar, acei sclaveni erau du mani, detaliu esen ial, care îi deosebea pe sclaveni de alte grupuri etnice ale acelor timpuri, de exemplu de Anti, se pare tot grupuri proto slave, dar în rela ie de alian cu bizantinii. Dihotomia sclaveni (du mani ai Imperiului) – anti (alia i, prieteni) era suficient i reflecta preocuparea bizantinilor pentru aspectul militar al raporturilor, i mai deloc pentru a analiza familia lingvistic a dialectelor vorbite de ace tia! Pentru bizantini, acei nou veni i dinspre nord, de peste Dun re, erau – în primul rând – o preocupare militar , o amenin are. Familia lingvistic ori, mai bine la plural, familiile lingvistice în care puteau încadra dialectele vorbite de ace tia nu aveau nicio importan . i de ce ar fi avut? Erau vremuri grele, de restri te, ce anun au vremuri înc i mai grele, iar limba armelor era singura important . Pe scurt, sclavenii erau du mani din Barbaricum, p gâni veni i de undeva din nord, de peste Dun re. Vorbeau limbi de neîn eles, aveau obiceiuri specifice, nu erau de încredere, adic str ini, barbari, necre tini – sau portretul du manului tipic. A a cum vom încerca s ar t m, între acei sclaveni, sclavi ai secolului al VI lea i de mai târziu, putem discerne:
2
Curta 2004, 143 144, unde comenteaz un pasaj din Via a Sf. Pancratius (sf. sec. VII), despre ni te prizonieri avari captura i la Dyrrachium, du i în Sicilia, unde sunt interoga i cu ajutorul unui translator localnic; credin ele m rturisite de aceia (în sabie, foc i ap ) sunt tipice pentru avari, a a încât identitatea lor etnic este cert ; cu mare probabilitate, translatorul era slav, iar limba de comunicare era un dialect slav. Vezi i Curta 2006, 299.
3
Vezi, în acest volum (p. 93 94), considera iile lui E.S. Teodor despre credibilitatea „excursului etnografic” al lui Procopius sau a detaliilor despre nord dun reni oferite de Strategicon, tratatul militar considerat îndeob te drept surs „de prim mân ”, a unui martor ocular.
69
slavii timpurii Vorbitori ai unor idiomuri calificabile drept proto slave, un amalgam predominant de elemente balto slave, dar i vest iranice i nord dace. Ace tia trebuie s fi fost cei mai numero i, deoarece – treptat – se impun ca fiind „slavii tipici”, sclaveni. Vorbitori ai unor idiomuri de tip tracic ori chiar de tip dacic, nord dun rean, poate carpi i costoboci înc neromaniza i. Aceste grupuri, nu totdeauna u or de identificat în raport cu ceilal i, îi vor fi înso it pe slavi i vor fi fost asimila i acestora, cu sau f r motiv militar ori social 4 . Posibil alte grupuri de origine etnic diferit , din conglomeratul avar.
Fig. 5. Evolu iile etnolingvistice dup secolul V (schi ). 4
Este ceea ce sus inea I. I. Russu în studiile sale publicate în anii ’80: grupuri relativ compacte de carpi s au deplasat la sud de Dun re, fiind elementul principal ce a condus la configurarea limbii albaneze moderne. Rela ia acestor grupuri cu sclavenii poate fi considerat , deocamdat , un subiect de reflec ie i de studiu, atât pentru lingvi ti cât i pentru arheologi.
70
Venedi, Anti, Sclaveni Cine vor fi fost, în opozi ie, acei Anti? 1. i Anti erau de origine mai nordic , iar surse relativ credibile îi localizeaz în regiunile nord estice, aproximativ la estul teritoriului României de ast zi, pe locurile unde fuseser atestate anterior grupurile vest iranice. Ei se aflau într o rela ie de vecin tate relativ cu bizantinii 5 . 2. Nu erau cre tini. Ca i sclavenii, erau reprezentan i ai acelui Barbaricum de care vorbeam mai sus. 3. Sursele ne ar l sa s în elegem c sclavenii i an ii vorbeau aceea i limb sau, mai aproape de realitate, credem noi, vorbeau idiomuri înrudite, probabil de tip proto slav. Putem presupune c începuse un proces de coagulare a unui nucleu lingvistic slav, care îi grupa pe venedi, pe anti i pe sclaveni. 4. Din punct de vedere politic i social par s fie mai avansa i decât sclavenii; pentru istoria mai timpurie (sec. IV), Iordanes îl aminte te pe „regele Boz”, detaliu istoric care nu poate fi verificat „din surse independente”, iar veritatea sa este pus la îndoial 6 ; semnifica ia politic a relat rii este îns transparent : anti sunt structura i politic, reprezint o mas de oameni care au reprezentan i cu care se poate negocia, spre deosebire de sclaveni cei anomici. Morala: ei deci îndeplinesc ni te cerin e minimale pentru a putea fi alia ii romanilor. 5. Din punct de vedere militar, exist i episoade de adversitate cu Imperiul, mai ales la început, înainte de 545. Avem toate motivele s credem c , dup aceast dat , pentru bizantini, principala diferen dintre sclaveni i anti era c unii (sclavenii) erau du mani, inamici, pe când ceilal i erau alia i. Principala dihotomie sclaveni anti va fi fost, a adar, du man aliat al Imperiului, chiar dac , lingvistic vorbind, putem presupune c vorbeau dialecte înrudite, mutual inteligibile. Nu poate fi vorba de a aduce argumente decisive în sensul c sclavenii i an ii ar fi fost homoglotici, adic vorbeau aceea i limb . Opozi ia sclaveni anti este doar un fel a spune c acolo, la nordul Dun rii exist barbari, dar de dou feluri: unii cu care te po i în elege, iar al ii cu care este imposibil s tratezi. C aceast informa ie ar putea avea valoare „etnic ”, în sensul în care noi definim ast zi „etnicul” – e discutabil.
5
Sudul Basarabiei nu era locuit în epoc . Asupra cet ii Turris primite în dar de la imperiali, ca pre al feodus ului din 545, exist înc dispute tiin ifice asupra identific rii (Isaccea, Barbo i sau Cetatea Alb ).
6
Curta 2006, 30, 33, 79, 101. Relat ri istorice din veacul VI (Menander Protector) amintesc de existen a unei clase aristocratice (precum ambasadorul Mezamer, care reprezint interesele poporului în negocierile cu avarii), detaliu având aceea i semnifica ie.
71
slavii timpurii În orice caz, termenul „de succes” din documente va deveni sclaveni, sclavini, iar sclavus forma r spândit la nivel colocvial. Erau grupurile slave cu care bizantinii vor avea, începând cu secolul al VI lea, un contact permanent i mai tot timpul tensionat, când nu de a dreptul conflictual.
Fig. 6. Evolu ia grupurilor etnice est central europene (schem de principiu pân în sec. X). S ge ile sugereaz direc ii de deplasare.
72
Venedi, Anti, Sclaveni Cine vor fi fost acei Venedi? Tacit îi localizeaz la est de grupurile germanice, ceea ce a fost interpretat, mai degrab prin deduc ie decât cu argumente peremptorii, c ar fi fost proto slavi sau, în orice caz, c ar fi reprezentat ni te grupuri neslave, de origine incert , ce vor fi avut o contribu ie esen ial în etnogeneza slavilor. Venedi, spre deosebire de sclaveni i de anti, par mai degab un grup legendar sau semi legendar. Paradoxal, de i vag definit de Tacit, pare un etnonim mai aproape de normele noastre etnice, de în elegerea noastr . În ciuda v lului relativ enigmatic din jurul venedilor, pare s fi fost efectiv un grup etnic localizat la est de germanici, dup cum dovede te, peste secole, forma greac venetikós „venetic, necredincios = p gân”; finlandezii folosesc i azi forma venäjä în expresia „limba rus ”, Venäjä Rusia, perpetuând – nu ne putem îndoi – o form veche, derivat din cea men ionat de Tacit 7 . Finlandezii au fost totdeauna relativ aproape de vatra de formare a slavilor, cel pu in în faza de post expansiune. Nu putem pune la îndoial detaliul c forma venäjä reflect vecin tatea cu acel grup fie proto slav, fie neslav dar care, la un moment dat, prin acultura ie, s fi avut o contribu ie la etnogeneza slav . Acei Venedi men iona i de Tacit erau, în principiu, al ii decât grupul celtic 8 Veneti care a dat numele ora ului Venezia, sau, oricum, geografia lor pare distinct . S fi fost acei nordici Venedi tot ni te cel i? Pu in probabil: nu exist nicio urm de celtism în proto slav . Or, de vor fi fost cel i, ne am fi a teptat la câteva urme de substrat celtic, oricât de firave ar fi fost acestea. S fi fost vreun grup finic? Pu in probabil, fiindc finicii nu au fost niciodat atesta i în zona Vistulei, istoric sau arheologic. În zon situa ia este, cel pu in din punctul de vedere al etnonimelor, destul de confuz , fiindc avem atestat, tot la Tacit, grupul aesti, considerat de to i istoricii i arheologii a fi popula ia de culeg tori de chihlimbar, de pe coasta Balticii, la est de gura Vistulei 9 . Caracteristicile arheologice ale acestei popula ii le consacr locul printre popula iile baltice, de i numele lor a dat, în epoc istoric , poporul estonilor, care vorbe te o limb finic ...
7
În cuvintele finlandeze vechi, nu exist fonemul d. De remarcat c , aproape în acela i timp cu Tacitus, Pliniu cel B trân (Hist. Nat. XXXVII, 43) atest forma veneti, ceea ce ar simplifica explica iile fa de venetikós.
8
Sau celto italic. Apartenen a etnic a venetilor nord italici este ea îns i subiect de discu ii; cândva, erau considera i, poate, iliri, ceea ce face întreg acest tablou etnic înc mai obscur.
9
Kulakov 2005. Cartea este dedicat integral arheologiei aesti lor în epoc roman . Nu exist nici m car ipoteza unei origini finice. Toat literatur arheologic este unanim c în zon existau popula ii baltice, nu finice (de c utat câteva sute de kilometri mai la est i nord).
73
slavii timpurii Este totu i cert c un anume grup etnic notat de Tacit drept Venedi, de Pliniu drept Veneti, de Iordanes drept Venethi, posibil venetikós 10 din documentele grece ti i venäjä din finlandez , va fi existat la est de germanici i, dac nu vor fi fost proto slavi, au fost acultura i la un moment dat i au contribuit la r spândirea slavilor spre est i spre nord. Este posibil, a a cum crede Samsonowicz 11 , ca venedi, anti i sclaveni (sclavini) erau trei denumiri sub care erau cunoscu i slavii de apus (venedi), de r s rit (anti) i, respectiv, de sud (sclaveni). Nu ar fi o ipotez de respins f r analiz , îns are o vizibil sl biciune, proiectând înapoi în timp, la nivelul secolelor VI–VIII, realit i slave moderne i contemporane, respectiv diviziunile limbilor slave a a cum se fac ast zi i care, dup cum ar tam, sufer de exces de rafinament, cum de altfel critica deja Hasdeu acum mai bine de un secol. În plus, amestec informa ii i evenimente din secolele I, IV i VI. Nu este niciun impediment s accept m ideea c un grup etnic este cunoscut de str ini sub alt nume decât cel folosit de chiar acel grup etnic. Am ar tat mai sus câteva exemple relevante, când un grup etnic este cunoscut de str ini sub alt nume decât cel folosit de ei în i i; am avea aici trei, nu dou denumiri care referen iaz , probabil, acela i grup etnic: venedi, anti i sclavini se refer la unul i acela i grup etnic, la slov ne. Nefiind vorba înc de consolidarea ideii de slovanstvo, de „lume slav ” 12 , a folosi trei denumiri pentru a ne referi la trei subgrupe ale aceleia i grupe etnice mai mare nu este un impediment major în sine, dac ar fi sprijinit i de alte dovezi – istorice, arheologice ori lingvistice. Numai c asemenea dovezi nu exist , deocamdat cel pu in... Noi credem c venedi, anti i sclaveni se refer la realit i istorice ini ial discriminate cronologic, chiar dac ulterior încep s se confunde i s fie folosite f r mare acribie documentar . Am ar tat mai sus i insist m asupra acestui detaliu: în primele secole ale primului mileniu, fostele etnonime i numele de ri asociate lor (illyri Illyria, thraces Thracia, daci Dacia, getae Getia, dardani Dardania etc) î i pierd gradual denota ia ini al , c p tînd conota ie pur geografic , chiar dac unii autori înc le folosesc în contexte etnice. Este relativ clar c , dintre cele trei etnonime folosite cu referire la slavi, unul singur (sclavenus, sclavus) are un etimon cunoscut i acceptat: chiar numele folosit de unele grupuri slave, f r îndoial cele care au intrat în contact i cu romanitatea r s ritean i care p streaz numele pân azi: slovenii i slovacii. 10
Ace ti venetikoi nu pot fi „vene ienii” propriu zi i, cum ne ar l sa s credem o etimologizare pripit . Confuzie sau nu, „venetíci” vor fi fost acei str ini, probabil p gâni, persisten i în memoria colectiv , ca vandalii (de unde a vandaliza) ori avarii (de unde avari ie).
11
Samsonowicz et alii 2007, 15.
12
Care este un fenomen contemporan cu epoca romantic
74
i postromantic , în sec. al XIX lea.
Venedi, Anti, Sclaveni Explica iile etimologice sunt mult mai dificile în cazul formelor Venedi/Venethi i Anti, deoarece o bun analiz etimologic presupune i cunoa terea contextului în care este folosit un cuvânt, un termen, un etnonim. Or, tocmai asemenea detalii lipsesc. Nu tim c rui grup etnic pot fi asigna i Venedi, presupunem doar c nu pot fi aceia i Veneti din nordul Italiei. Ar fi, eventual, un alt grup de idiom centum, iar dac este a a, atunci cel i s fie, c ci germanici – ne spune Tacit – nu ar fi. Da, dar dac ar fi fost cel i, unde sunt celtismele din fondul arhaic al slavei? S nu fi l sat absolut nicio urm acei Venedi cel i ce ar fi fost ulterior acultura i i slaviza i? Greu de crezut. Ne tiind sigur c rui grup ar putea fi asigna i, nici etimonul nu poate fi sugerat. A nu avea un etimon plauzibil pentru etnonimul venedi nu este un mare impediment în sine, existând numeroase grupuri etnice, unele vechi, al c ror nume, de i vechi, nu poate fi „descifrat”, „tradus”. Deloc mai simpl este analizarea formei Anti. De i mai nou , la un moment dat, la nivelul secolului VI, apare – în pu ine cazuri, totu i de neignorat – al turi de Venethi pentru a se referi tot la slavi. Alt grup etnic? O evolu ie? Anti, dat fiind secven a foarte scurt , este înc mai greu de analizat. Diver i autori au sugerat, f r argumente, origine iranic , altaic (turcic ) 13 sau nu au tentat nicio etimologie. Nu ar fi nici primul nici ultimul grup etnic al c rui nume nu poate fi analizat etimologic. De exemplu, în context, nici etnonimele slave ech „ceh” i Hrvat „croat” nu pot fi explicate etimologic. Noi credem, mai degrab , c Anti i Venedi sunt grafii ale aceleia i forme i cu referire la acela i grup etnic. Dac accept m, ca ipotez de lucru i bazându ne pe datele lingvisticii comparate, c v în venedi se pronun a, de fapt, w (semivocalic, ca în englez window, widow), atunci o pronun ie *wenedi, *wendi putea fi auzit de „urechi str ine” drept *wandi, *andi, *anti; sau, poate, v/w ini ial nota un fonem inexistent în latin i/sau greac , poate o laringal ori o spirant velar 14 . Acest lucru nu clarific etimologia formei venedi, dar reduce num rul necunoscutelor de la trei la dou . Dac , a a cum ne ar sugera datele istorice, acei venedi semilegendari se vor fi deplasat înc mai spre est, atunci nu ar fi deloc enigmatic ca ei s fi fost cunoscu i sub numele de anti, în fapt o grafie deformat a mai vechii forme venedi, adic , într o pronun ie reconstituit , *wen(e)di, *wandi, *wanti, 13
International Encyclopaedia for the Middle Ages Online, s.v. Antes. Archaeology (F. Curta) pentru originea iranian a numelui. În schimb, R. Steinacher (2002, 48) e categoric în a afirma c anti ar fi însemnat “Schwurverband” (fr ia jura ilor) i c ar fi de origine altaic ! Ne am fi bucurat dac autorul ar fi i argumentat minimal aceast afirma ie. Mai departe, la p. 53, prezint cum vandalii i venzii (vendi) încep s fie confunda i în sec. VIII IX. Observa ia este corect , deja forma sclaveni câ tigase gradual importan , iar curând va deveni etnonimul specific folosit cu referire la slavi. Dup 860 încep s se cre tineze, fapt istoric care a accelerat intrarea slavilor în „lumea bun ” a acelor timpuri.
14
Vezi mai sus, capitolul dedicat proto indo europenilor.
75
slavii timpurii grafiat anti. A se re ine c forma venedi apare în documente (mult) înainte de anti, ca atare ni se pare cu atât mai logic s presupunem c este vorba de dou grafii ale aceleia i forme, nu de dou forme diferite. Un argument în sprijinul ipotezei c , la un moment dat, evolu ia fonetic a fost *wend > *wand este dat de antroponimul Vanda, Wanda, r spândit i la alte popoare europene ca nume feminin de botez. O edi ie mai veche a American Heritage Dictionary, din 1979, unde partea etimologic a fost coordonat de Calvert Watkins, consider c , în englez , antroponimul Wanda este de origine slav . Etimonul ar fi IE. *wen „a dori”, de unde i latin Venus i, continu Watkins, etnonimul Veneti, cu referire la grupul din nordul Italiei. Forma lipse te acum din edi ia online a dic ionarului; în schimb, dic ionarul etimologic online al American Heritage Dictionary, care poate fi considerat de maxim autoritate, cel pu in cu referire la limba englez , asociaz etnonimul medieval Wend, vend grupului lehitic al sorbilor, deci unui grup slav înrudit cu polonezii (vezi mai sus). Trimiterea este tot la IE *wen „a dori”. Faptul c Iordanes a folosit simultan trei etnonime care se refereau, de fapt, la acela i grup etnic, nu ni se pare deloc nefiresc, într o perioad de mari transform ri etno lingvistice, în care multe etnonime erau folosite vag i f r nicio acribie tiin ific . În Cronica lui Fredegar, de exemplu, pasajul ce relateaz evenimente de dup anul 585, cartea a IV a spune c acum hunii sunt numi i slavi (sclaveni), iar Pannonia se nume te acum S(c)lavonia. Iordanes spune c cei ce locuiau pe Vistula sunt cunoscu i sub mai multe nume, dar mai ales Sclaveni i Antes 15 , dar Antes ar fi cei mai puternici dintre ei (Antes vero, qui sunt eorum fortissimi). Detaliul c slavii sunt cunoscu i sub mai multe nume (a se citi: mai multe nume tribale) este extrem de important. Nici nu putea fi altfel, c ci suntem înc foarte departe de momentul în care slavii încep s con tientizeze apartenen a la un mare grup etno lingvistic. Acest lucru se produce circa trei secole mai târziu, mai ales dup 860, dup începutul procesului de cre tinare. Dintre aceste trei etnonime, treptat, câ tig tor va fi sclaveni, sclavi, ca form adaptat dup originalul slav: Slov nin, pl. Slov ne, în timp ce, tot treptat, venedi (Wendi, Venethi) i Anti, Antes devin termeni istorici i, la un moment dat, dispar din documente. Nu dispar îns definitiv. Prin tradi ie cult , c rtur reasc , vendi, venedi, Wendi, antroponimul Vanda, Wanda aduc aminte de timpurile trecute.
15
Getica, 34 35: […] ab ortu Vistulae fluminis per inmensa spatia Venetharum natio populosa consedit, quorum nomina licet nunc per varias familias et loca mutentur, principaliter tamen Sclaveni et Antes nominantur, Sclaveni a civitate Novietunense et laco qui appellatur Mursiano usque ad Danastrum et in boream Viscla tenus commorantur: hi paludes silvasque pro civitatibus habent. Antes vero, qui sunt eorum fortissimi, qua Ponticum mare curvatur, a Danastro extenduntur usque ad Danaprum […]
76
Venedi, Anti, Sclaveni
Fig. 7. Dispunerea schematic a grupurilor slave moderne.
4.2. Sclavus/ Sclavenus – aqlab – Shqip Revenim acum la formele sclavenus, apoi sclavus, i încerc m s descifr m sensul lor ini ial. Termenul este post clasic i apare în asociere cu noile grupuri etnice ce apar pe la mijlocul secolului al VI lea p. Chr. Etnonimul va fi circulat, nu ne putem îndoi, la nivel colocvial, dup cum st m rturie forma româneasc chiau, pl. chei, perpetuarea formei latine colocviale sclavus, sclavi. Forma este ast zi învechit , dar se p streaz în toponime, cel mai cunoscut fiind cheii Bra ovului „slavii din zona Bra ovului”. Documentele bizantine folosesc formele , Sklavoi, când grec era deja pronun at v 16 . Se pare c , urmând i 16
Nu exist , din câte tim, o dat precis când putem considera c vechiul fonem grec se pronun a deja v, dar, în secolul al VI lea, fenomenul era deja curent, dup cum arat grafia cu pentru v din forme comparabile i analizabile.
77
slavii timpurii cronologia textelor, mai întâi a început s circule forma sclavenus, sclavinus, care reflecta adaptarea formei auzite chiar la slavi, adic slov nin , pl. slov ne, pentru ca ulterior, la nivel colocvial, s se r spândeasc forma sclavus, pl. sclavi. Cuvântul este preluat relativ repede de arabi în forma aqlab ( iqlab, aql b), pl. aq liba, c ruia îi dau îns un sens nou: „sclav blond”. Orientalistul slovac Ján Pauliny a explicat conving tor evolu ia formei arabe 17 : Trebuie s ad ug m c slavii au fost primul grup etnic cu pielea alb pe care l au întâlnit arabii. Acesta va fi fost motivul pentru care unii scriitori arabi au folosit termenul aq liba cu referire la grupurile etnice din nord i din est deopotriv . (s.n.) Unii autori au presupus c Germanii (în originalul arab N m in sau N m n) erau tot slavi, deoarece aveau pielea alb i p rul blond, locuind în vecin tatea slavilor. Remarcabila lucrare a lui Pauliny, din p cate pu in cunoscut dincolo de hotarele Slovaciei, clarific numeroase aspecte generale i de detaliu privind „imaginea” sclavenilor în documentele arabe. Nu putem cita in extenso lucrarea, desigur. Ne limit m doar a sublinia c etnonimul aq liba era folosit cu referire la grupuri etnice complet diferite, dar care aveau o tr s tur comun : erau sclavi blonzi, cu pielea alb . A a se explic de ce, de foarte timpuriu, slavii s au asociat i no iunii de „sclav”, dup cum arat i consonan a, nefortuit , slav–sclav. Sclavenii î i vindeau copiii ca sclavi, mod de subzisten ce corespundea acelor timpuri tulburi i grele. Revenim la forma sclavus, pl. sclavi. Curta consider c ar fi un „construct bizantin”. Ar tam mai sus c sclavus era un termen postclasic. Putem b nui c primii care au folosit forma sclavus cu referire la nou veni ii dinspre nord, din Barbaricum, vor fi fost romanicii r s riteni, protoromânii. Etimonul pare s fie chiar slav slov nin , pl. slov ne „slav”, deformat ca sclavenus, sclavinus, pl. sclaveni, sclavini. E drept, acel c epentetic (neetimologic) nu este comod, dar – dup tiin a noastr – este singura etimologie acceptabil . P strarea acestei r d cini, derivat de la slovo „cuvânt”, ar fi un argument suficient pentru a postula ideea c , în secolul al VI lea, grupurile slave care au intrat în contact cu romanitatea r s ritean foloseau efectiv acest nume ca epitet tribal: „cuvânt torii”, adic 17
Pauliny 1999, 35 sq. „Treba však poveda , že Slovania boli prvým svetovlasým európskym etnikom s bielou pokožkou, s ktorým sa Arabi stretli. Azda preto niektori arabski spisovatelia používali pomenovanie aq liba aj na ozna enie národov, ktoré žili na severe a východe Európy. [...] Medzi Slovanov niektori autori po ítali aj Nemcov (v arab. orig. N m in alebo N m n), lebo mali bielu kožu a svetlé vlasy a žili v susedstve Slovanov.”
78
Venedi, Anti, Sclaveni „de ai no tri, cei cu care ne putem în elege”. Formele maghiare magyar i magyarázni „a explica = a vorbi clar” pot fi invocate ca alt argument care sprijin indirect ipoteza c numele etnic al slavilor deriv de la slovo „cuvânt”, demonstrând un tipar comportamental comun epocii, anume autoidentificarea etnic func ie de vorbirea comprehensiv . Romanicii, care nu pricepeau dialectul vorbit de acei oameni, dar în elegând aproximativ c î i spuneau slov ne, au produs o interpretatio romana absolut clasic , spunând, pre limba lor, sclavenus, pl. sclaveni. Aceasta este forma cea mai veche din documentele epocii, pentru ca ulterior s avem i forma sclavus, cert devenit forma colocvial , cum arat p strarea formei chiau, pl. chei în român . Asemenea deform ri fonetice ni se par fire ti pentru acele vremuri, când aveau loc primele contacte dintre romanicii r s riteni i sclaveni. Sigur, putem admite i o alt origine a formei sclavus. Dac este s presupunem preluarea i, eventual, deformarea unui cuvânt slav, nicio alt form de baz nu pare plauzibil în urma unui demers etimologic. Indiferent cum vor fi stat lucrurile, este suficient s accept m ideea c forma sclavus, sclavenus, sclavinus apare în romanitatea r s ritean , de unde este apoi adoptat i de documentele bizantine. În fond, nu etimonul este ceea ce îi preocupa pe bizantini, ci realitatea acoperit de acest nou etnonim. Este destul de clar c , ini ial, ceea ce se va consolida ulterior drept etnonim are ini ial, mai degrab , sens social i militar (grup coborât din Barbaricum, necre tini, du mani) i abia în al doilea rând un sens etnic ceva mai precis, de altfel abia în curs de consolidare pe la jum tatea secolului al VI lea p. Chr. P rerea noastr este c , dac nu se pot eventual aduce contraargumente solide, sclavus, sclavenus, sclavinus sunt forme ap rute în romanitatea r s ritean prin deformarea formei Slov nin , pl. Slov ne auzit de romanici de la acele noi grupuri cu care intrau în contact. Faptul c româna p streaz formele chiau, pl. chei este dovada peremptorie c s au folosit la nivel colocvial i denotau o realitate a acelor timpuri. Reconstituirea evolu iei formelor ar fi: *scla w us (sclavus) > *sklya w us > *škia ( chiau, pl. chei). Ceva mai târziu, forma bizantin Sclavus a fost împrumutat de arabi ca aqlab ( iqlab, aql b), pl. aq liba. A a cum noteaz Ján Pauliny, nici în arab nu avem, ini ial cel pu in, un „etnonim pur” ci, ca i „în original bizantin”, mai degrab un termen social: „supus, sclav”. Erau îns , din perspectiva arabilor, ni te sclavi aparte, am spune chiar ni te „sclavi speciali”: sclavi cu pielea alb , sclavi blonzi i cu ochii verzi ori alba tri. Evident, nu erau numai slavi ori proto slavi printre ei: orice sclav cu pielea alb , blond i cu ochi verzi alba tri era un aqlab. Un grup de asemenea sclavi blonzi era numit aq liba.
79
slavii timpurii De vreme ce sclavenii erau, prin defini ie, du mani ai imperiului, iar unii fuseser înfrân i, au intrat în sclavie. Documentele arabe sunt destul de clare aici, ar tând cum, în timp, asocierea slav sclav s a consolidat. Odat intra i în sclavie, ei erau vându i, între altele i arabilor. Pe de alt parte, unii dintre ace ti sclavi blonzi vor fi provenit din acei copii vându i chiar de sclaveni. Sensul formei otrok din ceh „sclav” i din sloven „copil” arat , peste secole, cum, la începuturi, otrok va fi avut sensul „copil” i „sclav’” totodat . Slovena a p strat sensul „copil”, iar ceha sensul „sclav” (pentru sensul „copil” folosindu se forma dít , pl. d ti). Este interesant, ca un subcapitol al istoriei mentalit ilor, c pentru arabi nu vreun anume sens militar al formei sclavus/ aqlab ar fi avut vreo relevan , ci aspectul, pielea alb i p rul blond asociate sensului de „sclav”. Este firesc s fie a a, deoarece pentru ei sclavenii nu prezentau nicio relevan militar ; din contr , erau, mai degrab , o curiozitate estetic . Dup ce am încercat s descifr m apari ia i evolu ia formelor în romanitatea r s ritean i în arab , s încerc m acum un ultim pas, relevant – credem – demersului nostru: formele albaneze: shqip, shqipë (adj.) „albanez”. Avem situa ia deja descris mai sus, când vorbitorii unei limbi se numesc pe ei în i i printr o alt form decât cea sub care sunt cunoscu i de str ini (asemeni grecilor, finlandezilor, bascilor, gruzinilor, armenilor). Cit m (rezumativ), dup V t escu 1997, 437: chiau drom. s.m. „slav”, arom. cl’eá „servitor, sclav”; [...] cheia (Suceava), chei (Bra ov), toponime derivate de la chiau. Din lat. sclavus s.m.; form p strat în italian , francez , spaniol i portughez cu sensul „sclav”. [...] Sclavinica, numele bizantin al regiunii Dardania, s a p strat în alb. Shqinikë „Bulgaria’ 18 . Alb. Shqa s.m. „bulgar; grec ortodox; eretic”; de asemenea, Shkla, pl. Shkle „bulgar”; dialectul vechi gheg Shqeni „Sclavonia, Schiavonia” < shqe pl.; forma tosc este Shqeri. Noi ad ug m i forma shqip „albanez”, care nu este asociat uzual, de c tre cercet torii albanezi, grupului de forme derivate de la latin postclasic sclavus. Noi credem, în acord cu cele discutate i argumentate aici, c alb. shqip
18
Este destul de clar, credem noi (S.P.), c forma albanez Shqinikë, ca toponim, poate fi comparat cu toponimele române ti derivate de la chiau, chei. O analiz a etimologiei i a foneticii albaneze la Huld 1984 (de citit îns cu aten ie, autorul f când destule afirma ii cel pu in discutabile; altminteri, lucrare util în cercetarea comparativ ).
80
Venedi, Anti, Sclaveni deriv din *skljab, *skljap, la rândul lor variante colocviale ale formelor *scla w us, *skl ya , ulterior *škya . Avem aici i pronun ia oscilant , tipic postclasic , a lui b/v intervocalic, pe care am analizat o, cu detalii, în alt lucrare, i nu insist m aici 19 . Noi credem, a adar, c formele albaneze shqip, shqa/shkla shkle, Shqeni, shqe, shqeri deriv din aceea i form latin popular postclasic sclavus, fiind – a adar – înrudite cu rom. chiau, chei. Aceste forme confirm , dup p rerea noastr , ipoteza avansat în 1982 de I. I. Russu: profilul etno lingvistic al albanezilor s a definitivat dup ce, peste grupul iliric romanizat de pe teritoriul actualei Albanii, s a stabilit un grup mai nordic de traci, mai exact de carpi. Ace tia, sus ine Russu, nu erau înc romaniza i i s au deplasat spre sud odat cu primele grupuri slave. Ipoteza c limba albanez ar fi, în esen , un idiom neo trac (nu neo ilir) este ast zi sus inut de to i tracologii bulgari, cu nuan a c ei consider o origine tracic „autohton ” albanez , nu a unui grup traco dac nord dun rean, cum credea I. I. Russu i cum credem, de altfel, i noi. Am putea, eventual, accepta c dou grupe tracice au contribuit la conturarea actualului profil etno lingvistic al albanezilor: un grup tracic sudic („propriu zis”, Ivan Duridanov ar fi spus „echtthrakisch”, pur tracic), deci influen a unui grup tracic provenind din zona muntoas a Bulgariei de ast zi; un alt grup tracic, mai nordic, nord dun rean, probabil un grup carpic (ipoteza Russu). Cele dou dialecte albaneze, gheg i tosc, ar putea reflecta tocmai originea acestor dou grupuri tracice, unul est carpatic (carpii), altul sud dun rean, un grup tracic din Stara Planina 20 . A a cum reiese din compararea datelor, i ace ti str mo i „mai nordici” ai albanezilor, fie c i socotim nord dun reni (carpi, ipoteza Russu), fie sud dun reni (ipoteza colii bulgare de tracologie), fie – ca un compromis istoric politic — i sud i nord dun reni, respectau defini ia sclavenilor, a a cum ar tam mai sus: 1. Aveau origine (mai) nordic – în raport cu bizantinii, desigur – ceea ce ar conduce mai degrab spre ipoteza Russu, adic o origine nord dun rean . 2. Nu se cre tinaser . 3. Vorbeau limbi ori dialecte mai mult sau mai pu in înrudite, pe care bizantinii le aproximau cu cele vorbite de sclaveni. În context, ceea ce a facilitat confuzia bizantinilor este faptul c i proto slavii (adic nucleul majoritar sud baltic, calificabil drept Proto Slav A 21 ), i traco dacii nordici (carpii i alte grupuri nord trace) i vest iranicii vorbeau idiomuri de tip satem, a adar din 19
Paliga 2006b, partea dedicat foneticii i Paliga 2006c, reeditarea edi iei din 1997, dar cu unele complet ri importante, de exemplu capitolul despre boier i boierie.
20
Un punct de vedere albanez asupra chestiunii la Dhima 1984.
21
Despre straturile i componentele lingvistice ale limbii protoslave vezi în continuare.
81
slavii timpurii ramura r s ritean a limbilor indo europene, limbi cu clare i dovedite afinit i, chiar dac ast zi le cunoa tem doar fragmentar i incomplet. Nu poate fi dubiu c , pentru un str in, sunau la fel ori asem n tor, dup cum i ast zi, în epoca televiziunii i a comunica iilor instantanee, un str in, care n a auzit vreodat vreo limb scandinav , nu ar diferen ia suedeza de norvegian i nici chiar daneza de finlandez . Cel pu in la început. 4. Din punct de vedere militar, erau du mani. Dac este s ne referim doar la carpi, ace tia au reprezentat un pericol constant pentru Imperiu cel pu in pân în secolul al IV lea p. Chr. 22 Problema originii albanezilor a constituit, dup al doilea r zboi mondial, tema multor polemici, cu sau f r substrat politic (dar ce nu era substrat politic pe atunci?). De i ast zi tinerei genera ii asemenea polemici îi pot p rea fie hilare, fie inutile, a reaminti c în urm cu numai dou decenii polemicile privind primordialitatea de habitat într o anume zon (în Albania, în Transilvania...) încingeau spiritele istoricilor, lingvi tilor i arheologilor. Acele vremuri au trecut, nu îns întru totul i mo tenirea lor. Inten ionat sau nu, în anumite perioade istorice, s a pus un semn egal între continuitatea de habitat i tradi ia lingvistic . Uneori, da, între acestea se poate presupune o egalitate: grecii moderni îi continu pe cei vechi. Grecii îns sunt un caz aparte. Nu totdeauna îns se întâmpl astfel, am spune – mai degab – c , în majoritatea cazurilor, continuitatea de habitat se îmbin cu tradi ii lingvistice diferite, uneori radical diferite. Astfel, ca un exemplu, poate tipic, pe teritoriul Pannoniei istorice, Ungaria de azi, a existat continuitate de habitat din neolitic pân ast zi, dar tradi ia lingvistic s a schimbat de câteva ori: teritoriul era ocupat de grupuri tracice în est i de grupuri celtice în vest; apoi a fost romanizat (un idiom pannonic, f r atest ri, este probabil); pentru câteva decenii zona a fost intens populat de germanici (gepizi i langobarzi) pentru ca ulterior s înceap s se infiltreze slavii, pentru ca apoi, din secolul X, maghiarii s produc o nou dislocare etno cultural , fie asimilând, fie dislocând grupurile romanice i slave. Niciun cercet tor serios nu ar putea afirma c nu exist continuitate de habitat pe teritoriul Ungariei, i aceasta de mii de ani. Continuitatea de habitat nu este îns identic tradi iei culturale i lingvistice care, am v zut, s a modificat de câteva ori. Similar, la sud de Dun re, teritoriile slave i teritoriul albanez au cunoscut mai întâi romanizarea zonelor ilire, apoi tracice, pentru ca ulterior s fie, în majoritate, aculturate din nou, de grupuri tracice mai nordice (Albania) i de 22
Despre carpi i despre „problema carpic ” de dup secolul al II lea p. Chr. s au scris numeroase studii i lucr ri de valoare, vezi – de exemplu – studiile „clasice” datorate lui Gh. Bichir.
82
Venedi, Anti, Sclaveni grupuri slave începând cu sec. VII p. Chr. (Bulgaria de azi, Macedonia, Serbia, Croa ia). Modelul unei acultura ii repetate pe un fond romanizat ni se pare modelul cel mai plauzibil pentru zonele sud dun rene slave i pentru Albania. Aceasta explic cel mai bine, pe de o parte, tradi ia ilir romanizat , pe de alt parte caracterul neo tracic (nord tracic) al albanezei i, nu în ultimul rând, marele num r de cuvinte romanice, de caracter atât proto românesc, dar i proto dalmat autohton 23 . Cercet rile viitoare vor confirma (ori infirma) cele spuse în lucrarea de fa . Pân la contrargumente serioase i conving toare, acesta este modelul propus de noi aici: albaneza este un idiom de tip neo tracic (neo dacic, carpic) care asimileaz un fond autohton ilir romanizat de tip dalmatic, dar împrumut i elemente protoromâne ti.
4.3. Încercare de concluzii Putem accepta cu relativ u urin , în ciuda unor neclarit i de detaliu, ipoteza c formele bizantine sclavenus, apoi sclavus reflect o adaptare a formei auzite la primele grupuri slave care se numeau pe sine, probabil, slov nin , pl. slov ne. Cum i slovenii i slovacii p streaz , pân ast zi, numele etnic derivat de la aceast r d cin , nu putem avea mari dubii c , la nivelul secolelor VI–VII, unele grupuri slave se denumeau pe sine astfel. Forma latin postclasic , popular , sclavus a avut, de asemenea, o soart oarecum paralel , continuând s fie folosit i în român i în albanez : chiau, pl. chei, respectiv Shkla, Shqinikë, dar i Shqip, shqiptar. Doar ultima dintre acestea este uzual , toate celelalte sunt istorice i învechite. Mai dificil de explicat sunt dubletele Venedi–Veneti care se pot referi sau nu la acela i grup etnic, unul localizat de Tacit la est de germanici, cel lalt la Adriatica. Distan a dintre cele dou zone nu este chiar a a de mare, circa 700 de km, ceea ce, pentru amplele migra ii din acele timpuri, nu ar avea nimic extraordinar. Teoretic, putea fi acela i grup etnic, celtic – cea mai confortabil ipotez – sau neceltic, ipotez pe care pu ini au luat o în calcul. Pe de alt parte, dac un grup celtic, indiferent care ar fi fost acela i sub ce nume ar fi fost consemnat, ar fi avut un rol cât de cât important în etnogeneza slav , este de presupus c ar fi l sat m car câteva urme, fie i firave, în lexicul slav arhaic; or, asemenea urme nu pot fi identificate. Concluzia pare a veni de la sine: niciun
23
Vezi densele i consistentele studii ale lui Giuliano Bonfante adunate în volumul Studi romeni, traducere româneasc , 2001. (Traducerea originalului italian s a f cut prin sintagma „studii române”, corect era „studii române ti” sau, cu adev rat corect, „studii de limba român ”).
83
slavii timpurii grup celtic nu pare a fi avut un rol cât de cât semnificativ în etnogeneza slav . Dup p rerea noastr , trebuie exclus ipoteza c acei Venedi, precursorii slavilor, vor fi fost cel i. Ipotez nu rezist nici unei analize lingvistice. Îi putem considera fie un grup vorbitor al unui idiom satem, din grupa balto slav , fie un grup etnic ne indo european, poate finic, poate de alte origini, vorbind un idiom pre indo european. Analiza lexicului slav arhaic ar l sa mai degrab loc unei asemenea ipoteze decât ipotezei celtice, pentru care nu exist niciun sprijin. Deloc confortabil este forma Anti, al treilea nume sub care sunt atesta i slavii. Sau s fie doar o alt grafie a formei Venedi Venethi, etnonim care se va fi pronun at, de fapt ,*wenedi, *wendi (w noteaz semivocala w ca în englez widow), mai târziu sau la alte grupuri înrudite ori derivate pronun ia fiind *wanti, auzit i consemnat în scris sub forma anti? Noi înclin m s credem c este vorba, mai degrab , de aceea i form de baz , dar grafiat diferit. Astfel consemnate, nu a fost decât un pas pentru a fi gradual acceptate ca trei grupuri diferite de i, în principiu, i oamenii acelor timpuri îi asignau i pe venethi i pe anti grupului sclavenilor, deci grupului slav. Într o perioad de accentuat instabilitate militar i politic , de profunde transform ri etno lingvistice, o asemenea evolu ie se înscrie în firescul acelor timpuri. Dintre etnonimele referitoare la slavi, sclaveni/sclavini, sclavi (cert forma colocvial , popular ), venedi i anti, s a impus definitiv, pân în zilele noastre, cea derivat chiar de la cuvântul folosit i de acele grupuri slave care au intrat în contact cu bizantinii i cu romanitatea r s ritean în general: slov ne, adic sclaveni, sclavini. Tabel 1. Principalele forme derivate de la Sclavus, Sclavenus, Sclavini Slav
Byzantium
Arab
Est romanic – român
slovo ‘cuvânt’ > chiau, pl. chei (< Slov nin , pl. sclavus, sclavi) ‘slav’, Sclaveni, Slov ne; form învechit , azi Sclavini (cele aqlab, numai în toponime: mai vechi), forme slave iqlab, cheia, cheii Bra ovului , aql b, moderne: sloven apoi Sklavoi, slovenec, pl. aq liba etc. slovenski; slovac Sclavus;* Arom. c eá ‘servitor, Slovák, slovenský. erb.
Albanez Shqip ‘albanez’ (adj.), Shqiptar (* sklya b ); Shqinikë < Sclavenica (Dardania, i.e. regio sclavenica); Shqa, Shkla, Shkle ‘bulgar’ **
* Formele române ti arat c sclavus, sclavi au fost formele colocviale, populare. ** Formele albaneze arat , între alte dovezi, c în spatele etnonimului Sclavus, Sclavenus se „ascundeau” i alte grupuri etnice.
84
CAPITOLUL 5
Izvoarele literare. O vizit de curtoazie. O lucrare de sintez , prin natura ei, nu i propune epuizarea subiectelor la nivel de detaliu. Pentru exemplificare, autorul acestor rânduri a publicat, în trei numere consecutive ale Muzeului Na ional, un studiu de peste 100 de pagini despre izvoarele literare ale veacului al VI lea, de i î i propusese modesta sarcin de a identifica doar bazele geografice de ac iune ale popula iilor care asaltau grani ele Imperiului romano bizantin, cât i o relativ cronologie a ac iunilor 1 . Pentru a da un singur alt exemplu recent, Florin Curta dedica în cartea sa dou capitole mari aceluia i perimetru geografic i temporal, i secven e semnificative din alte capitole 2 . Nici m car literatura problemei nu poate fi amintit aici in extenso, pentru c ar dep i dimensiunile textului. Exceptând chestiunea deja abordat a vene ilor (vezi Note introductive), primele men iuni literare ale popula iilor care pot fi considerate precursoare ale slavilor dateaz dinspre mijocul secolului al VI lea i se refer la evenimente doar cu vreo dou decenii mai timpurii. Primele texte de care unii comentatori s au legat au fost cele ale lui Marcelinus Comes (Cronica, anul 517), care vorbe te de o invazie a „c l re ilor ge i”, care au devastat cele dou provincii, Macedonia i Thessalia (vezi fig. 8). Obiceiul vechilor cronicari de a pune faptele prezentului pe seama unor popula ii faimoase (adic vechi), mai ales atunci când nu au în eles exact ce s a întâmplat, este un loc comun; motiv pentru care Vladimir Dumitrescu considera, ezitant, c ar fi vorba despre bulgari sau slavi, iar Dan Teodor nota c ar fi prima invazie slavo cutrigur 3 , ceea ce ar fi cam acela i lucru cu alte cuvinte. Pentru clarificarea expeditiv a termenilor, „bulgari” nu ar fi, aici, vecinii de la sud ai românilor de mai târziu, ci o popula ie nomad , turanic , iar „cutrigurii” sunt o alt popula ie nomad , cel pu in înrudit , dac nu identic (sub un alt nume), cu „bulgarii”. De ce bulgarii i de ce slavii? Bulgarii – fiindc erau lupt tori c lare, iar textul men ioneaz expres acest lucru (demn de re inut, ge ii în i i luptau pedestru; dar cine mai tia acest lucru dup cinci veacuri?). Slavii –
1
Teodor E. 2002 2004.
2
Curta 2006, capitolele 3 4 (p. 65 164), îns capitolul 2 (p. 31 64) se refer la izvoarele bizantine i, practic, la acela i teritoriu.
3
V. Dumitrescu în FHDR II, 36, nota 51. Teodor D. 1995, passim, cu men iunea c dateaz evenimentele în 515.
slavii timpurii doar pentru c ar fi trebuit s fie pe acolo, de i, la rândul lor, exceleaz în lupta pedestr . Direc ia de atac men ionat de izvor (Macedonia Thessalia), presupune, chiar i la o privire sumar a h r ii, un atac care a debutat din bazinul Dun rii mijlocii, nu al Dun rii inferioare, cum s a presupus dintr un soi de reflex (c toate relele vin de aici...); atacatorii, la epoca respectiv , nu puteau fi decât gepizii, lupt tori c lare, rude cu go ii, cei repetat identifica i de antichitatea târzie ca urma i ai ge ilor (subiect exploziv; nu insist m îns , pentru a nu ne abate foarte tare...) 4 , i care controlau la momentul istoric respectiv bazinul mijlociu al Dun rii, inclusiv vadul strategic de la Sirmium (Banska Mitrovi a de azi, la vest de Belgrad). Urm toarea men iune este referitoare la chiar anul urm tor, 518, doar c provine dintr un izvor mai târziu, Iordanes; acesta ne spune c „an ii, care locuiesc aproape de sclaveni”, au trecut Istrul i au f cut mult pagub , dar au fost m cel ri i de generalul Germanus, comandantul diocezei Thracia. Luptele s au purtat de aceast dat într o zon proxim M rii Negre, iar an ii sunt aici pomeni i foarte clar. Cât de mult sau de pu in sunt an ii precursori ai slavilor – vom mai avea ocazia s discut m; c ei s ar pozi iona geografic „aproape de sclaveni”, pare mai degrab o informa ie adresat contemporanilor, ceea ce ar vrea s spun c la momentul la care scria Iordanes (trei decenii dup evenimente) an ii erau vecinii sclavenilor. Dup invaziile de mai sus, facilitate în fapt de r zboiul religios civil din Balcani (o afacere intern a Imperiului, deci), a existat i un deceniu de pace; probabil singurul al agitatului veac VI. La 528 o nou hoard a „hunilor”, nume sub care se drapa o alt popula ie nomad , nu foarte bine cunoscut , trece Dun rea i administreaz armatei romane grele înfrângeri 5 , de i finalmente sunt 4
Mundus, general roman de origine gepidic , este numit el însu i, „get”, de un alt cronicar al epocii (Marcelinus Comes); în ce m sur acest fapt s ar datora „confuziei” dintre ge i i popoarele germanice din Carpa i, sau, pur i simplu, faptului c gepizii secolului al VI lea ocupau vechile teritorii ale ge ilor (în cazul în care accept m echivalen a dac = get), m tem c nimeni nu ar putea preciza. Faptul c Mundus „getul” respingea o incursiune „getic ”, nu constituie nimic excep ional, r zboaiele fraticide fiind uzuale; numero i barbari au ajuns la comanda unor armate romane, confruntându se cu proprii cosângeni (ex. Chilbudios îi învinge pe an i, iar Ascum pe „huni”). Mundus însu i a murit în luptele cu veri orii ostrogo i, în slujba c rora a i fost, o vreme. De notat, de asemenea, c dac „confuzia” clasic , în antichitatea târzie, se face între go i i ge i (fiind i nume apropiate), gepizii fac i ei obiectul substitu iei. Detalii la Teodor E. 2002.
5
Malalas XVIII, 437 438. Aceea i invazie (cu cronologie gre it ) este relatat i de o surs mai târzie, Theophanes Confessor (Chronographia 6031, 26 29 De Boor, FHDR II p. 599), care îi considera pe invadatori „bulgari”, înc o dovad a maximei confuzii a numelor triburilor nomade, dar i a modelor, fiindc „bulgarii” veacului VIII bizantin erau pentru bizantini cam ce ar fi ast zi irakienii pentru americani, adic o obsesie, sursa relelor...
86
izvoarele literare
Figura 8. Peninsula Balcanic i organizarea administrativ a Imperiului roman târziu
respin i. A a începe o nou perioad tulbure la Dun rea de Jos. Procopius aminte te dou cet i de la Dun rea inferioar , Adina i Ulmetum, care erau bântuite de briganzi sclaveni. Nu este vorba despre cet i de margine, expuse nemijlocit vecin t ii barbare, ci despre dou mici fortifica ii de interior, din linia a doua, pe drumurile c rora se petreceau diverse blestem ii, mai u or de descris drept ambuscade întinse trec torilor, decât batalioanelor. Episoadele nu sunt datate, dar ar trebui s se fi petrecut în jurul anului 530 6 ; probabil vorbim aici despre unit i de federa i, adic barbari angaja i în slujba imperiului, care slujeau statul dar jefuiau cet enii. Rolul ambiguu al unor alia i, precum gepidul Mundus, care deveneau peste noapte din înger – demon (dar i vice versa...), erau un fapt relativ obi nuit pentru o societate bazat mai ales pe mercenariat.
6
Am propus în jur de 530 doar pentru c ar fi greu de presupus altceva. O datare mai timpurie nu s ar sprijini pe niciun argument, iar o datare dup 535 – momentul când începe refortificarea Dun rii, tocmai pentru a repara astfel de stric ciuni – ar fi inoportun ; cel mai probabil a a ceva s ar fi putut întâmpla înainte de eroicul episod al generalului Chilbudios (530 533).
87
slavii timpurii Prin 530, adic la aceea i vreme, în Balcani reîncepe seria invaziilor i a luptelor, cu adversari i eroi diferi i, func ie de cronicarul care relateaz . La Dun re apare un comandant roman de poveste, ultimul care avea s fie astfel, pentru mult vreme. Numele lui este Chilbudios, nume care este de origine ant , sau eventual sclaven , în ciuda sufixului grecesc. Trei ani au durat luptele, pe rmurile Istrului, iar noul comandant al Thraciei – dioceza din care f cea parte Dun rea de Jos – a administrat severe corec ii invadatorilor. Cum se întâmpl îns cu eroii, Chilbudios s a avântat în teritoriul inamic, a fost încercuit de du mani f r num r i a fost lichidat. Despre cei trei ani de lupte nu tim decât c s au purtat împotriva unei confedera ii de cutriguri (foarte plauzibil conduc tori), an i i sclaveni; îns în scena luptei finale sunt pomeni i, în mod expres, sclavenii. Este, practic, prima men iune explicit a sclavenilor care poart o lupt de sine st t toare în zona Dun rii de Jos. Aceast tragedie este momentul când Imperiul p r se te strategia activ , combatant – angajarea inamicului în câmp deschis, conform vechilor precepte militare romane –, i adopt o strategie defensiv , dar i exclusivist , constând în separarea domeniilor sud i nord dun rene printr o linie de fortifica ii care nu mai reprezenta doar un „dormitor al trupelor”, ci o linie fortificat similar , prin multe, Liniei Maginot; o veritabil t iere a cordonului ombilical, o separa ie brutal a celor dou lumi – lumea civiliza iei i lumea barbariei, un cordon sanitar care încerca s salveze vechea civiliza ie de vitalitatea grobian , prin monumentale lucr ri de fortifica ie 7 . Lupte la Dun rea de Jos, cu adversari diferi i, au continuat în anii ‘30, cu sor i schimb tori. Cât de grav devenise situa ia – o relev o lege a lui Iustinian, din 538/539, care amenin a ofi erii superiori din Orient, pentru abateri financiare grave, cu mutarea lor la nord de Dun re, pentru supravegherea barbarilor 8 . Este unul dintre argumentele celor care insist asupra „revenirii” iustiniene la nordul Dun rii; pe de alt parte, limpede, viitoarele „plaiuri mioritice” deveniser deja, pentru armata roman târzie, un soi de Bau Bau al Mla tinilor, pentru c altminteri amenin area nu ar face sens (alternativa la mutarea la nord de Dun re era chiar moartea).
7
Despre planul lui Iustinian de a separa Imperiul de Barbaricum printr un limes consolidat – v. Florin Curta (2006, 131 134). Ac iunea lui Iustinian era mult mai grav decât ar putea s par la prima vedere. Imperiul Roman a ajuns întotdeauna la un modus vivendi cu vecinii, pentru c , într un fel sau altul, reprezenta pentru barbari o surs de subzisten , pe multiple c i (sold pentru mercenari, tribut i „cadouri”, jafuri, sau pur i simplu comer ). „Blocarea por ilor” imperiului nu avea cum s fie o veste bun pentru barbari (imagina i v c rile dezvoltate ar hot rî s nu mai primeasc for de munc str in ...), i avea s produc reconfigur ri dramatice în Barbaricum. Asupra chestiunii va trebui s revenim.
8
Corpus Iuris Civilis, Nov. Edict XIII, Cap. XI.
88
izvoarele literare La cam aceea i vreme sunt consemna i mercenari sclaveni i an i în armata roman , în leg tur cu campaniile italiene ale r zboiului cu go ii. Înainte de a purcede la sumara analiz a relat rilor despre ace tia, se cuvine a face câteva men iuni legate de terminologie. De i Imperiul î i mutase capitala la Constantinopole cu dou veacuri în urm , iar în secolul al VI lea procesul de grecizare era în plin desf urare – având a fi maturat 100 de ani mai târziu, el se numea, oficial, tot Imperiul Roman, iar armata era „roman ”; mai mult, armata avea s fie ultimul lucru grecizat, latina fiind – printr o lung tradi ie – Fig. 9. R zboaiele italiene. Trupele generalului limba de comand , inclusiv bizantin Belisarius apar Roma. pentru unit i ai c ror combata i aveau pu ine afinit i cu latina. Istoriografia modern demonstreaz mult inconsecven atunci când face referiri la perioad , care se nume te, cel mai adesea, „romano bizantin ”, sau, pur i simplu, „bizantin ”; cel din urm termen este abuziv, când nu doar neglijent, chiar dac frecvent angajat în texte din cele mai universitare, mai ales când se refer la Imperiul Roman târziu, dup adoptarea oficial a cre tinismului (un proces care se concluzioneaz la 325, cu ceva convulsii ulterioare). Calificativul „bizantin”, un cuvânt modern, pe care „bizantinii” nu l foloseau, pare mult mai adecvat pentru ceea ce r mâne dup domnia – eroic i nefericit – lui Heraclius (mort în 641), sub care se n ruise tot ce mai r m sese „roman” (justi ia, administra ia, organizarea teritorial , în fine, armata), moment din care avem un imperiu pur grec, care „merit ” un nume nou. Iat acum ce relateaz Dun re pe frontul italian:
9
Procopiu 9 despre prezen a mercenarilor de la
Procop., De Bello..., V, 27, 1 2.
89
slavii timpurii Dou zeci de zile dup c derea cet ii Portus (...) sosir Martinus i Valerianus, aducând 1600 de solda i c l ri. Cei mai mul i dintre ei erau huni, sclavini i an i, care î i au s la urile dincolo de fluviul Istru, nu departe de rm. Ceea ce putem remarca imediat este acela i amestec exploziv din relatarea luptelor purtate de generalul Chilbudios patru ani mai devreme. Inamicul pacificat intrase în solda Imperiului. A doua observa ia ar fi c ei sunt mai degrab pu ini. Al treilea fapt de marcat ar fi c armata roman era, de mult vreme, o armat cu adev rat multietnic , pe frontul din Italia fiind mult mai des pomeni i huni, masage i, heruli, mauretani, isaurieni, armeni, traci (ace tia îns u or de confundat cu nativi ai diocezei tracice, vorbitori de limb greac ), decât sclaveni sau an i. O alt chestiune, aici, ar fi c Procopiu se referea la evenimente din 537, dar scria pe la 550; circumstan ierea „s la urile nu departe de Istru” pare s adreseze mai degrab cuno tin ele i emo iile publicului din momentul scrierii, i vom vedea c emo iile erau substan iale. În fine, dac pentru sclaveni i an i ar putea fi înc un teren de disput prezen a lor „nu departe de Istru”, pentru „huni” (afla i în aceea i fraz ) este doar un basm pentru contemporani nevrico i; nomazii nu au stat niciodat aproape de malurile Dun rii, tocmai fiindc se temeau de riposta roman i nu doreau s i pun familiile în pericol. Afirma ia nu este o deduc ie a unui alt nevropat, ci o realitate cu substan arheologic . Pe scurt – nomazii nu au locuit niciodat în mas dincoace de Nistru. Cât despre a ez rile an ilor, cele mai apropiate se afl la cca 150 de km de Dun re, în Basarabia central , sudul fiind complet nelocuit la epoca respectiv (normal: cine se culc pe calea ferat ?...). Preten iile de enciclopedist ale lui Procopius sunt de luat cum grano salis i cu necesara completare: î i au s la urile dincolo de fluviul Istru, nu departe de rm, dar nici aproape. Anii ace tia, înainte de jum tatea veacului VI, au adus romanilor numai probleme: în 540 un atac convergent al „hunilor” (aceia i) i al sclavenilor, se pare din ambele bazine dun rene de referin , respectiv i Dun rea de Jos, i Dun rea de Mijloc, converg spre capital , trec de Zidurile Lungi – r mase în paragin – i se opresc la por ile Ora ului; acestea din urm , îns , aveau s mai reziste multe veacuri. Pu ini ani mai târziu, la Dun rea de Jos se încaier vechii alia i – i pretin i cosângeni – sclavenii i an ii. Motivul, posibil, va fi fost inten ia an ilor de a încheia o pace cu romanii, respectiv ceea ce am numi ast zi un tratat de alian , ceea ce nu putea stârnii decât gelozie (economic , înainte de orice) i grave resentimente. De i sclavenii sunt victorio i, la 545 an ii semneaz un foedus cu Imperiul, primind în dar i un ora (Turris, obiect de disput între înv a i, fiindc s au propus mai multe loca ii, precum Barbo i sau Noviodunum Isaccea;
90
izvoarele literare cel mai probabil Tyrras Cetatea Alb , lâng Tyraspol). Aceast alian avea s fie, pentru urm torii 55 de ani, cel mai stabil element de politic european . R spunsul sclavenilor nu s a l sat a teptat. Un puhoi de oameni a trecut Dun rea i s a pus pe jaf. Balcanii erau aproape f r paz , fiindc toate trupele disponibile erau plecate în nesfâr itul r zboi italian, a a c mareea barbar a fost înfruntat de o mic trup de heruli (neam germanic în sold roman ), foarte probabil deta at din Illyricum (Balcanii de vest), care ob ine un succes nea teptat. Dispropor ia dintre num rul trupelor combatante i rezultat ne arat c sclavenii erau deocamdat novici în ale r zboaielor balcanice, pleca i mai mult la refacerea proviziilor de iarn decât la lupt . Situa ia nu avea îns s dureze. La 548, o hoard sclaven , pornit , pe cât se pare, de pe Sava, pustie te tot vestul Balcanilor, pân la Epidamnum. Nu atât vitejia sclaven pare remarcabil , cât deductibilele complicit i ale regatelor longobarde i gepide (care controlau grani a roman ), dar posibil i a armatei „romane” din Illyricum, care a preferat s asiste pasiv la jefuirea civililor. Doi ani mai târziu, un contingent de vreo 3000 de sclaveni se avânt departe în teritoriul inamic, plecând de aceast dat de la vadurile Dun rii de Jos, i ob ine succese cu adev rat neverosimile, zdrobind în întâlniri separate armatele diocezelor Thracia i Illyricum, adic toat suflarea balcanic sub stindarde, i cucerind „prin asediu o mul ime de cet i, m car c nu luptaser mai înainte pe ziduri i nici nu cutezaser s coboare în câmpie” 10 . Vom ine cont de tonul melodramatic i de exager rile moralizatoare, asupra unor evenimente recente, înc fierbin i în mintea contemporanilor, pentru a presupune c nici sclavenii nu vor fi fost atât de pu ini, nici pagubele invocate atât de mari, dar tot avem de f cut dou observa ii. Una ar fi c sclavenii din 550 nu mai sunt chiar o „gloat ” precum cei din 545, ci o armat în toat puterea cuvântului, capabil s for eze zidurile unor cet i; experien a mercenariatului nu avea cum s nu produc asemenea efecte, mai devreme sau mai târziu barbarii deprinzând tehnicile romane de lupt . O a doua observa ie, mult mai interesant , este finalul pasajului reprodus: „...nici nu cutezaser s coboare în câmpie”. Cum adic ? Dar sclavenii erau o popula ie de câmpie, locuind în preajma Istrului, conform relat rilor aceluia i Procopiu... Iar autorul nu se contrazice numai o dat , fiindc tot el scria cum, doi ani mai devreme, sclavenii cuceriser cet i, în Illyricum. O fi uitat?... Nu se refer la aceia i sclaveni?... Retorica face din nou dificult i, ne tiind ce s lu m din discursul lui Procopiu mai întâi: lamenta ia lumii dec zute, în care s lbaticii d râm ziduri romane, sau realitatea c sclavenii deveniser ni te lupt tori de prim mân . Între atâtea incertitudini presupunerea unei c i de mijloc pare singura atitudine eligibil .
10
Procop, De Bello..., VII, 38, 1 8; 23.
91
slavii timpurii
Fig. 10. Nicopolis ad Istrum – reconstituirea fortifica iei de la începutul sec VI
Episoadele militare în Balcani sunt numeroase, pentru ace ti ani, i nu ne am propus analiza lor, nici m car un inventar complet. Exist totu i câteva lucruri remarcabile. În aceia i ani se produce prima iernare a sclavenilor la sud de Dun re (551/552), isprav pe care o dator m îns unei bande pornite de la Dun rea Mijlocie. Urmeaz câ iva ani de relativ acalmie, îns era doar lini tea dinaintea furtunii. Ca o prevestire a tuturor nenorocirilor, în 558 apare la Constantinopole prima solie a unui neam practic necunoscut, avarii; erau înc foarte departe, dincolo de Don, îns vizita lor în Ora avea s se demonstreze deloc întâmpl toare. Tot atunci s a ab tut asupra Dun rii de Jos cea mai mare urgie pe care nefericitul veac ase avea s o cunoasc : invazia cutrigurilor. i ace tia veneau de departe; de neam erau „huni”, adic bulgari turanici, zic majoritatea înv a ilor de ast zi, posibil chiar urma i ai hunilor. Au dat n val pe Dun rea înghe at i au pus la p mânt tot ce era zid, pân în Capital . Nu numai m rturiile contemporanilor sunt dovada unui co mar insuportabil; de aceast dat arheologia vine s confirme groz via, fiindc aproape toate cet ile cercetate au documentat câte un nivel de incendiu – cu refaceri ulterioare, care s au mai ref cut – datat în 558/559. Iustinian nu a putut potoli furia stepelor decât chemând alte furii: utigurii, fra ii r s riteni ai cutrigurilor; scenariul de învr jbire este cel clasic: pâra i minciuna. Iustinian ar fi vrut s trimit utigurilor muuulte daruri (adic aur), dar au venit cutrigurii i l au jefuit... A ie it un m cel crâncen, care a aneantizat puterea combatan ilor. S a creat astfel o fisur , pe care o vor folosi avarii, cu mult abilitate. În 562 – ace tia î i fac apari ia în jurul gurilor Dun rii; pu in vreme apoi, ei se amestec în rivalit ile intergermane de la Dun rea Mijlocie. În 567, avarii devin st pânii din Câmpia Tisei, desfiin ând regatul gepidic i alungându i pe longobarzi în pribegie, spre Italia. În anul
92
izvoarele literare urm tor, ei asediaz Sirmium, cheia strategic a Balcanilor de vest. Iustinian murise, din fericire pentru el, i nu mai vedea cum se alesese praful din m iastra lui politic de învr jbire; imperiul nu mai avea acum, în Europa, mai mul i du mani mici, ci unul foarte mare, care cerea tribut pe m sura apetitului i poten ei. i cum nenorocirile nu vin singure, în Orient începe r zboiul cu persanii, ce avea s se încheie tocmai în 591... Avarii aveau s lase romanilor impresii de ne ters. Una dintre ele a intrat în lexicul pan european i se nume te avari ie. Acesta este contextul în care se configureaz etnia sclaven , cel pu in conform izvoarelor. Un context terifiant, în care supravie uiau numai cei foarte puternici, de o violen i cruzime rar întâlnite în istorie. Despre slavi, ca oameni i ca societate, izvoarele scrise sunt, în multe privin e, contradictorii; imaginea de ansamblu este una negativ (din perspectiva grecilor!), f r ca notele de admira ie sau team s lipseasc , pe chestiuni punctuale sau contexte retorice. Sunt descri i ca lupt tori înal i i voinici, ro covani, îns nu cu pielea foarte alb , strigând unii la al ii „ca lupii”. Locuiau în „colibe jalnice”, departe unii de al ii i mutându se frecvent. Erau murdari „ca masage ii” (expresia cea mai de jos a barbariei) i purtau doar ni te pantaloni „prin p r ile ru inoase”. Luptau, cei mai mul i, pede tri, înarma i u or, cu suli e, încadrându se deci în categoria infanteriei u oare, f r scut, trupe considerate, în general, de joas calitate. Exist i câteva relat ri asupra unor sclaveni c lare, îns caii par a fi folosi i fie numai de c petenii, fie de unit i de cercetare, i, oricum, numai pentru deplasare, fiindc de fiecare dat r zboinicii desc lecau pentru a lupta (ceea ce îi distinge net de nomazi). Specialitatea recunoscut a lupt torilor sclaveni era ambuscada, în special în zone împ durite sau ml tinoase; se relateaz , de pild , c se scufundau în ap , respirând printr un tub de trestie, apoi s rind la lupt pe nea teptate, cu strig te înfrico toare; dac inamicul se speria i fugea, atunci era de r u, fiindc , sprinteni i u or înarma i, î i ajungeau i doborau inamicii, urm rindu i nemilos; dac inamicul avea timp s se organizeze în linii de b taie, preferau s o ia ei la s n toasa. Despre ei se spun lucruri demne de opere de groaz : c se îmb tau i î i ucideau conduc torii dintr o ceart , c sf râmau sc fârliile copiilor ca pe bostani i c mâncau sânii femeilor care al ptau fiindc le pl cea... laptele, sau c tr geau prizonierii în eap , supliciu pe care probabil l au introdus în Balcani. Procopius este primul care relateaz o astfel de întâmplare, cu detalii procedurale, foarte probabil pentru c tehnica de execu ie era necunoscut ; dar cum obiceiurile rele se înva repede, jum tate de veac mai târziu comandan ii romani pedepseau astfel g rzile care dormeau în post 11 ....
11
Procopius, excursul etnografic despre slavi: De Bello..., VII 14.22 30; torturi i execu ii: VII, 38, 20 21.
93
slavii timpurii Despre credibilitatea acestor relat ri trebuie s spunem c nu este tocmai f r pat . Exist aspecte care ast zi pot fi atacate prin eviden a arheologic . De exemplu, preten ia c sclavenii ar fi locuit „pe malurile Istrului” nu are decât un palid corespondent, majoritatea a ez rilor de epoc aflându se la cel pu in 30 de kilometri de fluviu, iar excep iile referindu se, cu totul, la vreo 5 locuin e...; zonele cele mai plauzibile a fi locuite de slavi, prin prisma izvoarelor literare, ar fi între Olteni a i Gala i, dar nici în zona din amonte de Gala i, nici pe tivul Dun rii, nici în interior, nu exist nicio locuin , darmite vreo a ezare. A ez rile lor – sau, în elege i, cele pe care arheologia le a cercetat, în Câmpia Român – nu sunt r zle ite, ci, din contr , foarte adunate (prin compara ie chiar cu un sat din zilele noastre). Acelea i a ez ri slave, conform izvoarelor 12 , ar trebui s aib multe gropi în care sclavenii i ar fi p strat avu iile (de frica jefuitorilor); asemenea obiceiuri sunt cunoscute, pentru Barbaricum, inclusiv pentru epocile anterioare, doar c nu se potrivesc deloc cu peisajul arheologic al epocii i al locului, gropile de provizii fiind, din contr , foarte rare. În fine, a ez rile epocii sunt mai degrab pu ine i mici, a a încât nu prea rezult de unde ar fi provenit puhoaiele barbare care au tot invadat Balcanii; cât despre fabuloasele tezaure de aur i argint pe care sclavenii le ar fi dus peste Dun re – nici strop... Se cunosc cu totul vreo 4 tezaure de moned divizionar , de bronz, cu care abia ar putea cineva pl ti vreo cinci pâini! Contradic iile între ceea ce spun cronicarii epocii i ceea ce se poate verifica în zilele noastre sunt destul de multe, a a încât tot ceea ce putem citi trebuie tratat cu atât de mult pruden cât putem avea (vezi fig. 16). Despre a ez mintele sociale ale slavilor, toat istoriografia sovietic s a folosit, cu mândrie, de pasajele care invocau democra ia sclavenilor, faptul c „ei nu ascultau de nimeni”, iar c toate hot rârile importante erau luate de „poporul” înarmat (care va s zic „democra ia militar ” a lui Engels). Aceste comentarii proletcultiste obliterau un lucru foarte important, i anume c scriitorii epocii tr iau într o societate autoritarist , a ezat , de veacuri, într o monarhie absolut , care era considerat singurul model de civiliza ie acceptabil; drept urmare, „democra ie”, în secolul al VI lea p. Chr., era echivalentul anarhiei (cuvânt angajat explicit pentru a descrie societatea barbarilor sclaveni). Conduc torii lor se impuneau cel mai adesea doar prin for a bra ului i prin viclenie, lipsind orice no iune de legitimitate; în consecin , nu existau nici legi, nici tratate, iar conduc torii se cam schimbau de s rb tori, a a încât dac vreun roman i ar fi propus s negocieze ceva – nu ar prea fi tiut cu cine, sau nu ar fi tiut pân la care s rb toare în elegerea ar fi fost eventual valabil . Ei nu in jur mintele, pleac la r zboi „f r vreun motiv” (cite te „pretext” invocat pentru
12
Strategikon XI 4.5 i 8.
94
izvoarele literare declan area unui r zboi, conform uzan elor din lumea civilizat ), i nu l încheie decât în puterea lancei, armele fiind unicul judec tor. Tot prin contrast cu societatea mediteranean , sclavia cunoscut la ace ti barbari era una mai degrab blând ; în sclavie se ajungea, cel mai frecvent, pe calea r zboiului, sclavii fiind prin ii care au avut bafta de a fi cru a i. Un lupt tor capturat putea fi eliberat fie pe bani (sem nau i sclavenii la ceva cu bizantinii...), r mânând în slujba st pânului o vreme, dup care putea fi eliberat, eventual r scump rându se (deci aveau dreptul la mici „propriet i”, lucruri personale pe care le puteau acumula). Nu tim, dar este mult mai pu in probabil ca femeile s fi fost eliberate, pentru simplul motiv c f ceau copii, deci cre teau progeniturile st pânului; nu tim ce se întâmpla cu femeile, pentru c nici cronicarii nu erau prea interesa i s relateze, poate pentru motivul c era un lucru de la sine în eles... Nu pare s fi existat o distinc ie clar între familia „de sânge” i ceilal i supu i, pentru c nici nu prea exista, i unii i ceilal i fiind proprietatea r zboinicului, care avea asupra tuturor dreptul de via i de moarte. Din acest motiv este mai greu s spunem dac presupu ii înainta i ai slavilor erau monogami; mai degrab nu. Ceea ce tim, din mai multe surse, este c , cel pu in r zboinicii mai de soi, se îngropau înso i i de cea mai drag femeie, care era sacrificat 13 i pus pe rug, al turi de, eventual, al i sclavi, i c aceast soart era considerat drept o onoare la care oricare femeie decent ar fi trebuit s viseze. Cele care nu erau astfel onorate deveneau proprietatea fra ilor defunctului, al turi de toate cele mi c toare i nemi c toare. S nu î i imagineze cineva c pu in m gulitoarea descriere a slavilor ar trebui pus cu totul pe seama spiritului mali ios al bizantinilor. Lucruri destul de asem n toare spun cronicile ruse ti cele vechi, o jum tate de mileniu mai târziu. C lug rul Nestor, cel care a l sat Povestea vremurilor trecute, scria în mijlocul tribului polianilor, pe care îi descria cu candoare drept absolven i ai cursurilor de bun purtare; despre ceilal i slavi, îns (derevliani, radimici, viatici, severiani), Nestor nu spune deloc de bine: nu cunosc c s toria, ci r pesc femeile de care au nevoie, eventual mai multe, tr iesc precum vitele, sau ca bestiile din p dure i m nânc lucruri necurate, nu tiu cuviin a în fa a p rin ilor sau a nurorilor, etc. Asemenea vitupera ii nu sunt de luat întocmai, ci m rturisesc o caracteristic universal : alteritatea celuilalt (pleonasm necesar). Modelele moralizatoare se folosesc de ceilal i pentru a condamna practici sociale proprii. Lumea „civilizat ” se construie te prin diferen i prin puterea exemplului, bun sau r u. Nici grecii arhaici nu procedau altfel, descriind periplul legendar al lui Odiseu, care i cauta drumul spre cas prin locuri anormale, având de a face cu antropofagi, lotofagi i 13
Strategikon, surs contemporan (sfâr itul veacului VI), pretinde c femeile se sinucideau la mormânt (apud Curta 2006, 44).
95
slavii timpurii vr jitoare, adic nu foarte diferit de lumea basmelor în care cealalt lume este de andoaselea, cu r d cinile copacilor în aer. Cu nimic diferi i erau grecii epocii lui Iustinian, ricanând democra ia sclavenilor. Peisajul pictat de bizantini este cel al unei societ i foarte simple, naturale, cu legi aspre, cele ale supravie uirii; absen a unor institu ii de drept care s reglementeze proprietatea (fie i asupra persoanelor) este caracteristica unei societ i primitive, în care puteai avea ceea ce puteai lua, adic lucruri în general mobile. Proprietatea asupra p mântului nu era înc un fapt reglementat în veacul IX, stârnind mirarea bizantinilor; ceea ce, negre it, s a transformat în literatura sovietic (inclusiv cea scris în occident) drept un semn distinctiv al sim ului de dreptate cu care slavii s au n scut; fiindc unde nu este proprietate nu exist nici nedreptate, nu i a a? Engels dixit. Nu cunoa tem nicio personalitate a sclavenilor apar inând primei genera ii care a f cut panic la Dun re. Sclavenii sunt un soi de personaj colectiv, turlubatec i intratabil. Primul conduc tor pe care îl cunoa tem, pe nume, este Dauretas (cu o r d cin mai degrab iranian , nu i a a?), localizat, cu ai s i, undeva la nordul Dun rii de Jos. La 578 sclavenii lui Dauretas întreprind o nou expedi ie memorabil , ducând din nou în ruin provinciile europene ale Imperiului. Succesul, pe cât de mare, pe atât de nea teptat, a stârnit nu numai mânia romanilor, dar i invidia khaganului avar; lacom ca oricare ef care se respect , st pânul Dun rii de Mijloc trimite la Dauretas un sol, cerându i partea. Scena reprodus de Menander aduce negre it aminte de înfrunt rile homerice, care începeau cu un festival de amenin ri i se încheiau într o baie de sânge; a a c , dup ceremoniosul schimb de sud lmi, Dauretas taie solii. F r trupe în Balcani – plecate, de aceast dat , nu în Italia, ci la cel lalt cap t al lumii, în Armenia – romanii se ofer s i ajute pe avari s se r zbune, i transbordeaz câteva zeci de mii de c l re i de la Dun rea Mijlocie pân la unul din vadurile de la Dun rea de Jos, foarte probabil cel de la Carsium (Hâr ova Vadul Oii). Urmeaz obi nuitul pârjol, pe un teren a c rui descrip ie sugereaz dealurile Buz ului (cu „p duri i v g uni”), curajo ii sclaveni risipindu se ca potârnichile. Acesta pare a fi momentul când avarii devin st pânii de facto ai întregului curs al Dun rii, pe segmentele mijlociu i inferior, aducând în ascultare sclavenii din ambele bazine, al turi de mul i al ii (gepizi i cutriguri în primul rând). La întoarcere, drept recuno tin pentru ajutorul acordat de romani, avarii pr p desc tot Illyricum, evenimentul fiind marcat de încetarea existen ei unor cet i, dar i de îngroparea a numeroase tezaure monetare ( i, în elege i dumneavoastr , dragi cititori, de ce nu au mai fost recuperate din ascunz tori...). 14 14
Chiriac 1993.
96
izvoarele literare Anii ‘80 ai veacului VI sunt începutul sfâr itului pentru civiliza ia roman în Balcani. De i tributul cerut de avari a crescut la cote astronomice, iar romanii au tot pl tit, foamea avar era tot mai mare. Rând pe rând, cet ilor dun rene le vine rândul la pârjol, iar apoi urmeaz alte ora e din interior. La aceste ac iuni par s fi participat, pe baze sistematice, atât slavii din bazinul mijlociu al Dun rii, cât i cei de la Dun rea inferioar . Cei dintâi sunt aminti i explicit, având ca sarcin de a organiza travers rile Dun rii – una dintre calit ile recunoscute ale sclavenilor fiind aceea de navigatori pricepu i, chiar dac numai în canoe...; cu siguran , au avut i alte sarcini, tipice „c rnii de tun”. Campaniile avare sunt purtate cu m iestrie, folosind întotdeauna diversiunea fronturilor secundare, atr gând într o direc ie fals sub iatele trupe balcanice. Ba invadau cutrigurii în Dalmatia, ba slavii de Fig. 11. Turn de asediu gigantic, vest t b rau în jurul Thessalonicului, cel dotat cu catapulte. mai important ora balcanic, ba n v leau slavii prin vadurile Dun rii de Jos i pârjoleau rmul M rii Negre. Abia apoi venea lovitura de gra ie a cavalerilor r s riteni, care ac ionau energic, pr p dind câte un ora pe s pt mân , precum un nor de l custe care tunde vegeta ia pân la rân , apoi î i ia zborul, întunecând soarele... În aceste împrejur ri se produce prima a ezare a sclavenilor în Balcani. Data exact face înc obiectul disputelor, îns multe opinii înclin c tre anul 584/585 15 . Loca ia noilor „coloni ti” nu este, cum poate ar trebui s ne a tept m, pe cel lalt mal al Dun rii, ci vreo 600 de km mai la sud, în împrejurimile ora ului Thessalonic (ast zi Salonic). S a p strat o cronic , de sorginte ecleziastic , ce evoc grelele încerc ri la care au fost supu i locuitorii cet ii, care au rezistat numai datorit interven iilor miraculoase ale Sf. Dimitrie, patron al ora ului. Se înregistreaz mai multe asedii, din care unul pe timp de noapte – una dintre
15
Anul bizantin începea la 1 septembrie, a a încât emisiunile monetare, cât i multe dintre documentele epocii se dateaz între septembrie i august anul urm tor.
97
slavii timpurii specialit ile sclavene –, sus inut de o trup relativ mic , compus se pare doar din slavi, i un alt asediu – „asediul de o s pt mân ” – întreprins de o mare armat , condus de khagan însu i, în care slavii constituiau doar o parte a asediatorilor. De i armata ora ului era plecat , iar or enii trebuiau s se apere singuri, zidurile au rezistat iar invadatorii au trebuit s plece; dar nu foarte departe. Cel pu in o parte a corpului expedi ionar s a a ezat în împrejurimile ora ului, în inuturile muntoase dinspre vest. Îi g sim tot acolo, aproape un veac mai târziu, la asediul din 677, conform unei continu ri anonime a Miracolelor Sfântului Dimitrie. De aceast dat sclavenii sunt un fel de rani enerva i, care i ap r pe mitocanul lor rege Perbundos, cel care vorbe te i se îmbrac eline te, dar consum cre tini la micul dejun. Ora ul este din nou asediat, dar Sf. Dimitrie intervine din nou, infailibil, luând min ile me terului care construise un turn de asediu (fig. 11). Inamicii nu mai apar aici ca ni te barbari de co mar, ci ca ni te vecini pricino i, dar nu tocmai lipsi i de resurse, cu ogoare întinse i cu hambarele pline, mânuind grele scule de asediu; ei îns nu reprezint o comunitate concurent i coerent , condus de un singur om (Perbundos era doar unul dintre „regii” slavi, cuvâtul nefiind altceva decât o g selni a vocabularului grec, îndrumând c tre minusculele regate ale arhaicului), ci o sumedenie de triburi, care ac ioneaz fiecare pe cont propriu, când unite, când dezbinate. Nu întâmpl tor, unii dintre vecinii slavi asaltau zidurile, înfometând cet enii ora ului, în timp ce al ii aduceau în portul asedia ilor vitalele grâne, desigur nu pe gratis. Pentru a încheia periplul sud balcanic, s spunem c slavii sunt semnala i în Macedonia i Grecia pân târziu, prin veacul al IX lea, unde ar fi fost, se presupune, chiar element etnic dominant, o parte a popula iei grece ti fiind refugiat temporar, din cauza urgiei slavo avare, tocmai în Magna Graecia, adic în Italia de sud i Sicilia. Izvorul de referin – Cronica din Monemvasia – nu reprezint tocmai un izvor istoric dezinteresat, a a c acurate ea informa iilor transmise poate fi pus sub semnul întreb rii. Oricum, prezen a slavilor ( i a avarilor?) în Grecia central se sus ine a fi atestat prin prezen a unor necropole de incinera ie, în urne modelate manual sau pe roata lent , precum cele de la Olympos, Argos sau Corinth. Atribuirea acestor obiective invadatorilor slavi s a f cut cu mult entuziasm 16 , mai ales în baza faptului elementar c grecii erau cre tini de cel pu in dou veacuri, iar cimitirele lor erau cele binecunoscute, de înhuma ie, cu orientare vest est, iar ceramica grecilor nu ar fi putut fi atât de primitiv . Echipele de arheologi implicate în aceast cercetare nu aveau îns niciun fel de experien pe obiective i materiale considerate îndeob te „slave” (ceramic tip Praga, sau tip Korceak), a a c au atribuit slavilor forme ceramice i
16
Critica la Curta 2006, 205.
98
izvoarele literare tipuri decorative complet necunoscute în „teritoriile de ba tin ”; pentru a exemplifica doar, unele dintre urnele din necropolele „slave” din Grecia au decor realizat prin incizare superficial cu m turica, procedeu decorativ complet necunoscut în teritoriile nord dun rene, nici m car în Pannonia, respectiv în zonele de unde, prezumtiv, proveneau „migratorii”. Care ar fi adev rul? Exist argumente în ambele sensuri... Slavii ar fi putut deprinde unele caracteristici culturale locale, ca de pild decorul cu m turica; oricum, e pu in probabil ca r zboinicii s fi produs ceramic (me te ugurile erau rezervate oamenilor de la marginea societ ii; doar me te ugul armelor era demn de un b rbat...), iar atunci interven ia unor produc tori locali nu poate fi exclus . Ceramica modelat manual define te, în primul rând, popoarele barbare; exist îns tot mai multe indicii c , în vremuri de restri te, civiliza ii cet eni romani manufacturau i ei astfel de produse barbare, de nevoie. De altfel, secolul VII este perioada când, pe întinse suprafe e ale Imperiului (dar i în afara lui, precum în Muntenia i Transilvania), produc ia de serie a ceramicii modelate pe roata rapid a olarului cedeaz locul model rii pe roata lent , mult mai primitiv i ca tehnologie, i ca rezultat; a existat chiar un hiatus de câteva decenii, când ceramica modelat f r ajutorul ro ii olarului pare s fi avut exclusivitatea; fenomenul este bine documentat în Muntenia i sudul Transilvaniei, este relativ clar pentru teritoriul nordic al Bulgariei, i nu poate fi decât asem n tor în alte zone din Balcani. În fine – ar fi cu totul exclus ca o parte a popula iei cre tine, lipsite de asisten a i autoritatea bisericii, s se fi întors la practici p gâne? Unii spun c ar fi exclus 17 ... Dar ce este exclus în comportamentul uman? Revenind la Dun re i la r zboaiele slavo avaro romane, apogeul a fost atins în ultimul deceniu al veacului al VI lea. În 591 Imperiul încheie pacea cu persanii, dedicându se solu ion rii cronicei crize dun rene. Dup ase decenii de pasivitate, armatele romane sunt trimise dincolo de fluviu, cu misiunea clar de a i extermina pe opozan i. Sesizând valoarea strategic a diversiunilor întreprinse de slavii de la Dun rea de Jos, romanii par deci i a le lua avarilor acest pion strategic, cu orice pre . Prima victim este Ardagast 18 , cel care haiducise, în anii ‘80, pân la Adrianopole. Teritoriul s u se afl imediat dincolo de Dun re, iar pentru a în elege c surpriza a fost real , ar trebui s ne imagin m apropierea de cel mai frecventat vad al Dun rii, cel de la Silistra (C l ra i, pe malul românesc). 17
Barnea, tef nescu 1971, 62; Stanilov 1987, 40, pe motivul c dup trei veacuri de cre tinism nu se putea renun a la credin (nu mi este clar care este de fapt argumentul). Zugravu 1997 (103 105) exclude practicarea incinera iei de c tre cre tini, de i recunoa te c Biserica nu a întocmit nicio norm cu valoare dogmatic privind ritul, în mileniul I (id, 427).
18
Un nume cu sonoritate germanic , nu? Exist îns un râu Arda în Bulgaria. Toponimul nu este îns considerat nici germanic, nici slav, ci pre indo european sau tracic (Paliga 2006 c, 130).
99
slavii timpurii Durata i anvergura confrunt rii nu las dubii asupra faptului c teritoriul controlat de Ardagast, ca i resursele sale umane, erau foarte reduse. Imediat apoi este atacat teritoriul lui Musokius 19 , aflat undeva mai în interior, dar nu mai departe de dou zile de mar . Romanii, nici foarte mul i, nici foarte siguri de ei, într un teritoriu s lbatic i necunoscut, recurg la orice tertip pentru a i lua inamicul pe nepreg tite. Întâi vine tr darea, un supus gepid al lui Musokius (foarte probabil sclav, captiv de r zboi) le spune romanilor ce i cum, apoi se i ofer a i dezinforma st pânul; acesta afl c dincolo de un râu (Ialomi a?) s ar afla refugia i sclaveni, din comunitatea lui Ardagast, care ar fugi de romani, i care au nevoie de canoe pentru a sc pa dincoace de râu; fugarii nu erau fugari i nu erau sclaveni, ci solda i romani care traverseaz râul în puterea nop ii i cad asupra sclavenilor la sfâr itul unei serb ri bahice (Musokius tocmai î i îngropase un frate 20 ). A a c iese m cel pe cinste. i se mai face o s rb toare, cu b utura mor ilor, atât de r u încât santinelele adorm, iar romanii, be i în satul sclavenilor mântui i, cad prad r zbun rii vecinilor. Cu acest prilej se poveste te c comandantul Priscus ar fi tras în eap santinelele adormite ale romanilor, folosind adic un supliciu sclaven... Se schimb comandantul armatei balcanice i direc ia de lovitur . Noul comandant, Petrus, fratele împ ratului Mauricius, porne te de la Odessos, de pe rmul M rii Negre. Dup pu in vreme avangarda surprinde câteva sute de sclaveni, care aveau bra ele prea pline de prad pentru a se mai putea ap ra; ceea ce nu înseamn c nu au încercat. Mergând mai departe spre vest, Petrus d de o trup de bulgari, care se plimba la pas, iar nomazii nu în elegeau sup rarea romanilor, fiindc ei tiau c se afl pe p mânt... avar. E destul de limpede c ne afl m într o perioad când nimeni nu mai tie unde este grani a, i nici m car un „râu” ca Dun rea nu pare un reper suficient de respectabil; confuzia, ce poate s fi fost real , este c romanii sc paser de mult h urile la Dun rea mijlocie, controlul în jurul Cazanelor Dun rii fiind mai mult o amintire, ca mai tot Illyricum, iar întîlnirea cu pricina se afla aproape de grani a acestei dioceze cu Thracia. Nu ar trebui s ne mire c bulgarii nu aveau cuno tin e prea exacte în materie, cât vreme i cronicarii bizantini mai încurcau lucrurile...
19
Un nume pe care nu ne putem ab ine s nu l leg m de anticul Mousaios, fiindc , oricum, analiza Jurnalului de Front transmis de Theophylact Simocatta indic ac iuni într o zon geografic proxim actualului râu Buz u (Curta 2006, 89, nota 87). Nu este clar dac acesta era numele real al c peteniei sclavine, sau o porecl dat de bizantini, dup numele râului.
20
Corela ia dintre festivit ile funerare i consumul zdrav n de alcool este în perfect acord cu relat rile Cronicii lui Nestor, 500 de ani mai tâziu.
100
izvoarele literare
Fig. 12. Ora e i fortifica ii importante de pe Limes i din Peninsula Balcanic .
Urm toarea expedi ie roman nord dun rean porne te, cu acela i prilej, de undeva de la gura Oltului. Trupa roman de recunoa tere trece fluviul, apoi se odihne te, atât de adânc încât este capturat de c l ra i sclaveni (se vede treaba – tot o trup de recunoa tere, trimis pe malul Istrului fiindc foiala de la romani era prea evident ). Petrus hot r te totu i s for eze fluviul cu grosul trupelor, de i efectul surpriz fusese ratat. Sclavenii se ap r de pe mal, cu o ploaie de s ge i, i nu se tie cum s ar fi terminat t r enia dac o s geat nu ar fi lovit mortal c petenia sclaven , Piragast 21 . Rezisten a sclaven pe mal se destram , i începe urm rirea, într un necunoscut teritoriu din interior. Dar, în graba lor, romanii nu avuseser timp s treac i caii peste Dun re, a a c urm rirea pe jos a sclavenilor se transform într o înaintare de a Baba Oarba. Condu i de un ghid dubios, romanii merg trei zile i nu dau de fir de ap , ceea ce cam sun a basme (unde ar putea aceasta p i cineva, oriunde în sudul României? nici m car între dunele de nisip din Oltenia!), mai exact a explica ie pentru împrejur ri ru inoase.
21
Pentru o sugestie asupra etimologiei numelui – vezi Anexa 4.
101
slavii timpurii În fine, armata deshidratat ajunge la o balt 22 , în marginea unei p duri, prilejuind cronicarului Simocatta lamenta ia c solda ii romani aveau de ales între moartea de fier i moartea de sete. Ca într o b t lie în care fiecare dintre p r i încearc s întoarc flancul stâng al adversarului, avarii r spund aventurilor muntene ale romanilor prin contra atacuri la sud de fluviu. Întâi de toate – trimit cutrigurii la Singidunum, iar ace tia f râm zidurile. Priscus, revenit la comand dup înfrâgerea lui Petrus, r spunde cu un nou raid surpriz . Din câte ne d m seama, romanii nu mai controlau la acea dat nici culoarul strategic principal Serdica Naissus (adic Sofia Ni , vezi fig. 12), nici culoarul secundar al drumului s pat în stâncile Cazanelor, pe dreapta Dun rii. A a c armata roman trece din nou fluviul, undeva în aval de Cazane, face mar for at înspre vest, apoi traverseaz înapoi, la sud, în dreptul localit ii Novae din Moesia Prima (în Serbia, în amonte de Cazane; a nu se confunda cu Novae din Moesia Secunda, respectiv Bulgaria), de unde ajunge în insula fort rea Viminacium. De acolo se deplaseaz pe Dun re spre Constantiniana, pentru tratative (e uate) cu khaganul, iar la întoarcere, de sup rare, pr je te i el Singidunum (Belgradul zilelor noastre), cu cutriguri cu tot. Iarna întrerupe partida, care îns continu vioi, de îndat ce va fi posibil. Avarii nu puteau s agreeze uria ul tupeu al lui Priscus, care se avânta cu ceva mai mult de o poter la doi pa i de centrul puterii avare (Tisa inferioar ), i înc pe poteci atât de neortodoxe. A a c urmeaz un r spuns pe m sur : armata avar face o excursiune în josul Dun rii, alegând ca el final ora ul Tomis 23 .
22
Pentru exactitate, cronicarul (sau, mai exact, acel jurnal militar pe care l a folosit, v. Theophylact Sim. VII, 5) se refer la un râu pe nume Ilivakia. Cei mai mul i autori prefer s identifice acest curs de ap cu Ialomi a, numele râului ap rând i într unul din episoadele nord dun rene ale lui Priscus. Personal cred c fie sursa se în ela asupra cursului de ap , fie Simocatta credea c toate râurile nord dun rene se chemau Ilivakia, fie este un substantiv comun pe care romanii întâi l au pocit, apoi l au luat de nume propriu, fie, în fine, existau dou râuri cu acela i nume (ast zi, de exemplu, exist un C lm ui în zona din B r gan unde ac ionase Priscus, iar un alt C lm ui imediat în stânga gurii Oltului, adic în zona unde, probabil, luptaser solda ii lui Petrus). Toate acestea pentru simplul motiv c zonele de concentrare ale armatei romane, în cele dou campanii, erau prea deosebite pentru a se încheia cu b t lii pe malul aceluia i râu. Ar fi oricum destul de pu in probabil ca comunit ile slave din zona pr p dit de Priscus s mai fi avut resurse, doi ani mai târziu, de a administra o înfrângere succesorului s u.
23
Izvorul vorbe te despre Tomea (Theoph.Sim. VII 13), ortografie care stârnit nesfâr ite comentarii. Nu este ceva neobi nuit ca un ora s fie cunoscut în 4 sau 8 ortografii diferite, pe parcursul a câteva secole. În acest caz s a propus o localitate minor din Moesia Prima. Personal cred c armata palatin nu s ar fi deranjat pentru atâta lucru, iar capacitatea bizantinilor de a avea date corecte de pe frontul din Illyricum pare foarte discutabil , la acest moment istoric. Poate fi vorba îns i despre o confuzie a sursei, care pomene te de Tomea în
102
izvoarele literare Evident, romanii se impacienteaz , alertând armata capitalei, sub comanda lui Comentiolus, i chemându l pe Priscus mai aproape de front, adic f când exact ceea ce avarii urm reau, s li se scoat acul din coast . La Tomis situa ia devenea destul de încurcat , fiindc ora ul era încercuit de avari, dar avarii erau încercui i de armata roman ; adversarii ajunseser într un enervant zugzwang, în care cine muta primul pierdea. Foametea scoate combatan ii din încurc tur , fiindc ofer prilejul tratativelor: avarii aveau s dea mâncare romanilor (ce umilitor, i cât de pe dos!), iar romanii l sau avarii s ias din încercuire. Doar c , dup perfectarea schimbului, sc pa i la larg, avarii încep s fac ceea ce tiau mai bine: jefuiesc. Comentiolus, în fruntea rezervei imperiale, le ine calea, în pasul Kotel, teoretic o pozi ie defensiv greu de covâr it, îns lucrurile ies din nou anapoda iar romanii sunt m cel ri i, iar Cometiolus scap cu fuga (vreo s pt mân nu s a oprit...). Romanii p reau într o situa ie f r speran , incapabili s r zbeasc vr jm ia dun rean ; iar, în urma ultimei înfrângeri, aveau s mai treac vreo doi ani înainte de a mai încerca ceva. În 599 armata palatin , sub conducerea acelora i generali Priscus i Comentiolus, apare din nou în Illyricum, oprindu se în acela i avanpost din insula Viminacium. De aici trupele trec din nou pe „continent”, zice cronicarul, iar din context în elegem c este vorba despre malul drept, mi care interpretat de toat lumea drept o declara ie de r zboi (deducem o în elegere de pace, între timp, dar i faptul c avarii se considerau st pâni pe ambele maluri ale Dun rii). Khaganul î i las o parte a oastei s p zeasc malul stâng al Dun rii, sub comanda fiilor s i, i pleac cu grosul trupelor într un mar ocolitor, dar obligatoriu, peste Tisa, Dun re, Sava, apoi din nou peste Dun re, spre Singidunum, pentru a ajunge în spatele inamicului, a l separa de restul imperiului i de eventualele ajutoare. Cum Comentiolus s a îmboln vit subit, r mâne în Viminacium cu garnizoana, l sându l pe Priscus s se descurce. Încercatul general avea de ales între a muri de foame la Viminacium sau a da piept cu cele mai bune trupe avare, pe „continent”, pentru a ie i din încercuire; alternativele nu i au pl cut, a a c a for at Dun rea, spre inima khaganatului avar, într o ac iune aparent sinuciga . În aproximativ dou s pt mâni au loc cel pu in apte b t lii între armata condus de Priscus i fiii khaganului, care pier în lupt rând pe rând, al turi de oamenii l sa i în grij . Khaganul însu i bate tot lungul drum înapoi, pentru a mai salva ce se mai putea. Are loc o ultim b t lie, în apropierea Tisei inferioare, în urma c reia romanii iau un mare num r de prizonieri, iar cronica d i ni te cifre: 3000 de avari, 6200 de „al i barbari” i 8000
dou locuri (v. i VIII 3 4; pe larg la Teodor E 2003), îns conjuncturile fac pu in probabil s fie vorba despre acela i ora . Aceast disput are îns pu in relevan în contextul discu iei noastre de aici.
103
slavii timpurii de sclavini 24 . Structura etnic a prin ilor d o bun m sur a ceea ce numim, în general, „armata avar ”: avarii propriu zi i, respectiv cavaleri nomazi, reprezint doar 17%; sclavenii, din contr , reprezint doar ceva mai pu in de jum tate (46,5%), adic majoritatea relativ a „armatei avare”. Ce reprezint îns acea categorie a „altor barbari”? Cu siguran ceva cutriguri (cei care arseser Singidunum câ iva ani mai devreme), ceva gepizi (care locuiau în chiar zona de conflict, trei comunit i gepide fiind m cel rite cu doar câteva zile mai devreme), i, destul de sigur, i al ii, fiindc statul avar era un cazan al popoarelor – to i b tu ii khaganului de a lungul timpului. Lista ne arat ceea ce trebuie s tim, adic avarii, apoi sclavenii, apoi ceilal i, cei care nu conteaz militar i politic, i nu trebuie s ne înc rc m mintea cu a a ceva. Iat de ce, pentru scopurile propuse de noi, prezentarea mai detaliat a r zboaielor avaro romane este un obiectiv demn de aten ie. Niciodat nu p ruse steaua romanilor mai str lucitoare pe cer... Într un blitzkrieg de 20 de zile generalul Priscus aneantizase puterea avar , incapabil , de acum, de a i ap ra propriul teritoriu i familiile. Sau a a p rea... Dar sor ii se aleseser altfel, iar zilele st pânirii romane la Dun re erau num rate... Mesagerul trimis la Constantinopol pentru a anun a epocala victorie avea s nu ajung niciodat ; ajungea în capitala Bizan ului, în schimb, solul avar, care avea s prezinte situa ia în propria viziune: Priscus stricase bun tate de pace, neprovocat, pricinuise supu ilor avari multe nepl ceri; în consecin , dac nu era retras iar prizonierii nu erau elibera i – avea s fie vai i amar; sau avar. Împ ratul Mauricius, singurul care avusese curajul de a provoca avarii la o lupt decisiv , s a l sat intimidat i a dat ordinele de rigoare: Priscus era demis, prizonierii vor fi elibera i, armata va p r si teritoriul avar, dar i Illyricum, pentru a salva pacea... Comentiolus, care i revenise din greaua suferin pentru a prelua comanda, conduce înc o retragere dezastruoas ; în drumul spre cas , încercând s evite ciocnirile cu barbarii care zumz iau cam peste tot, alege un drum p r sit de un veac, Pasul lui Traian, un pasaj montan înalt; i, cum se întâmpl când lucrurile merg prost, iarna a venit o lun mai devreme, degerând trupurile istovite ale eroilor de pe Tisa. Cu Priscus c zut în dizgra ie, cu un Comentiolus b tut de z pad , la comanda trupelor balcanice se întoarce Petrus. Chiar i un naiv ar în elege c urmeaz o nou nenorocire; dar pu ini ar b nui o catastrof demn de orele astrale ale omenirii... R zboaiele neîntrerupte, pentru aproape un deceniu, creaser o situa ie f r precedent: armata nu mai avea mâncare. E greu de spus c autorit ile se
24
Theoph. Sim. VIII, 3.
104
izvoarele literare temeau c armata î i va jefui propriii cet eni; se mai întâmplase. Autorit ile se temeau, mai degrab , c de la cet enii romani nu mai era nimic de luat. i atunci împ ratul se decide s trimit armatei un ordin de care se temea toat lumea: s treac Dun rea i s ierneze acolo; adic s m nânce de la gazde. Militarii „romani” aveau acum de ales între a muri de foame acas , sau a muri de ger i pi c turi de suli , la vecinii nord dun reni; militarii au ales îns ceea ce li se p rea cel mai pu in periculos: s l lichideze pe împ rat! Un ofi er inferior, pe nume Phocas, preia comanda trupei, ofi erii „recalcitran i” sunt aresta i sau h cui i, iar rebelii iau calea capitalei, îl dibuiesc pe Mauricius, iar ofi irul cel belicos, Phocas, devine împ ratul romanilor... 25 Aceast teribil întâmplare, din anul 602, a fost mult vreme considerat sfâr itul st pânirii romano bizantine în Balcani. Deduc ia istoricilor, care presupuneau c , în absen a armatei de la Dun re, avarii i sclavenii ar fi profitat, pentru a organiza o invazie f r precedent, s a demonstrat ulterior a fi doar una dintre multele supozi ii plauzibile, dar neadev rate. Dintr un motiv sau altul, fioro ii du mani dun reni au hot rât ca nu este cazul; posibilele motive ar fi mai multe, între care ra ionamentul simplu c , dac solda ii romani f ceau foame la sudul Dun rii, i avarii ar fi p it la fel ( i cine ar jefui o fost banc ? m rog, s a mai auzit...); nici resursele lor nu erau inepuizabile, iar pentru a organiza campanii de anvergur trebuiau s a tepte s le creasc pruncii, fiindc pierderile pricinuite de Priscus fuseser considerabile... ...Sau, oricum, cronicile nu mai men ioneaz niciun eveniment balcanic major, pentru peste un deceniu. Avea s fie în iarna anilor 613 614 când urgia avar avea s se abat iar i asupra Balcanilor debili. Acum aveau s piar ultimele baricade ale romanit ii balcanice, precum Naissus i Serdica, iar cronicile atest valuri de refugia i, fugi i din mun ii Balcani tocmai pân pe rmurile M rii Egee. Acesta pare momentul final i pentru cet i din Dobrogea, precum Histria (cu istoria ei de 12 veacuri), Halmyris sau Capidava. Pentru anii imediat urm tori se mai cunosc incidente „minore” care afecteaz Balcanii, îns vestea cea mai proast avea s vin de la mari dep rt ri: persanii au cucerit Egiptul în 619. ara d ruit de Nil era un soi de „perl a coroanei”, iar pierderea ei avea aceea i semnifica ie a disolu iei unui imperiu, ca i pierderea Indiei de c tre monarhia britanic . Dincolo de alterarea enorm de prestigiu, imperiul pierdea principalul s u grânar, locul de predilec ie de unde era alimentat armata balcanic . Nu i vorb , aceast armat nu mai exista din 605, când noul împ rat, Phocas, încheiase cu avarii o pace „etern ”, pentru a i putea folosi toate resursele împotriva inamicului principal, persanii, trupele fiind
25
Detalii la Teodor E 2003.
105
slavii timpurii mutate în Asia. Acolo aveau s r mân , pân spre sfâr itul veacului, iar unul dintre motive a fost tocmai imposibilitatea logistic , al turi de ruina strategic . Este cazul s subliniem aici c pr bu irea st pânirii Imperiului roman în Balcani are cauze multiple, nu doar asediul neobosit al barbarilor transdanubieni. Sc derea resurselor economice i e ecurile militare s au alimentat reciproc, constituind un ghem de cauzalit i greu de descurcat. Anul 626 este printre acele pu ine repere pe care un amator de istorie nu ar trebui s l uite... Figura împ ratului erou c zuse nu numai în desuetitudine, dar i în ridicol, odat cu uciderea lui Valens de c tre go i, pe câmpul de la Adrianopole, în 378. În 610, îns , pe tronul lui Constantin cel Mare se suise un nou împ rat, Heraclius, aflat într o situa ie mult prea disperat pentru a mai ine cont de ridicol. Imperiul pierduse practic controlul în Balcani, iar posesiunile lui asiatice se duceau, rând pe rând (Siria, Palestina, Egiptul, etc). A hot rât c va pl ti pre ul cerut de avari pentru pace, oricare va fi el, iar în 622 a p r sit capitala, pentru mult vreme, punându se în fruntea armatei bizantine. Patru ani mai târziu, el înc se str duia s g seasc punctul slab al ap r rii persane, i se afla tocmai prin... Georgia de azi. Blocat în asedii care nu mergeau, a sc pat din aten ie c o armat persan se îndrepta spre Constantinopole. Vestea cea mai proast avea s vin : o alt armat se îndrepta spre capital , i era vorba despre armata avar . Asediul avea s fie proba de via i de moarte a metropolei de la por ile Europei. Ap rarea avea s fie condus de patriarhul de Constantinopole, evenimentul devenind un veritabil „r zboi de ap rare a patriei”, în care a luptat orice om valid. Situa ia era extrem de grea, capitala fiind separat de restul imperiului, i pe ap i pe uscat, avarii, slavii i bulgarii asaltând zidurile europene, iar persanii încercând s for eze Bosforul. Numeroasa dar primitiva flot slav a fost scufundat în chiar tentativa de a penetra portul ora ului, apoi barbarii dun reni au fost respin i i pe uscat. Campania s a transformat într un dezastru pentru barbari, slavii fiind m cel ri i i de propriii alia i i st pâni avari, dup acuza ia de la itate. R ma i singuri, persanii s au retras i ei. Consecin ele e ecului aveau s fie dezastuoase pentru asediatori. În chiar anul urm tor armata persan avea s fie pulverizat de împ ratul Heraclius, imperiul persan având a i g si un subit sfâr it. Avarii aveau s i ia i ei por ia de am r ciune în jurul anului 630, când o revolt a slavilor de vest va distruge renumele fioros al nomazilor, i îi va diminua sever influen a. Lucrurile p reau s mearg foarte bine pentru Heraclius. Îns doar p reau. Soarta lui era schimb toare i crud precum a unui erou mitic, salvat din ghearele disper rii doar pentru a se pr bu i când p rea invincibil, i r mâne cu destul timp pentru a i savura dezastrul. În vidul de putere l sat de pr bu irea persanilor avea s se ridice furtuna de ertului: arabii. Nicicând un imperiu atât
106
izvoarele literare de mare nu s a ridicat atât de repede... Ceea ce pentru bizantini p rea un succces deplin, la 630, avea s se arate a ruin deplorabil la 640, imperiul fiind, din nou, redus la teritoriile sale anatoliene. 26 Cam la aceea i epoc lucrurile luau o întors tur nea teptat i în centrul Europei. Înfrângerea coali iei avare în fa a Constantinopolului avea s aduc mult frustrare i instabilitate. Detaliile r zboiului civil care va fi izbucnit în Avaria nu se cunosc, ajungând la noi doar ceva din urm ri. Din aceste confrunt ri a rezultat un organism politic nou, atribuit venzilor, la marginile nord vestice ale imperiului avar. Popula ia cu acest nume s ar fi r sculat, sub conducerea unui negustor franc, pe nume Samo, noua încropire fiind cunoscut sub numele de statul lui Samo. Într un r stimp foarte scurt, pân la cel mai târziu 631 632, noul stat respinsese mai multe tentative avare de a i readuce sub ascultare, dar, i mai r sun tor, învinsese chiar pe regele francilor Dagobert I, impunându se pe e ichierul politic european ca un factor decizional, care nu a ezitat s se amestece, ulterior, în complicatele chestiuni succesorale din regatele francilor 27 . Vorbim îns , din nou, despre o atribuire etnic incert . Slavii erau renumi i, pân atunci, prin incapacitatea lor de a se organiza, de a lupta singuri i de a i ap ra cauza; victoria împotriva celor mai importante armate de pe continent nu poate decât ului. Exist i premize care ar explica par ial situa ia: Fredegar, cronicarul (franc i el) de la care tim povestea, relata c r scula ii erau befulci, un cuvând de origine german însemnând gard , paz , respectiv unit i de gard ale avarilor 28 ; c ei purtaser efectiv acel nume, sau este doar o „traducere” occidental – nu se poate preciza; devine îns destul de clar de unde resursele militare, de organizare i capacitatea de ac iune. Un alt detaliu ne re ine îns aten ia: numele lor – wend, care se leag de venethi, cei aminti i, cu minime varia ii ortografice, i de Tacitus (sec. I), i de Iordanes (sec. VI), cu referire la un perimetru geografic cel pu in similar. Despre nume s a speculat îndelung, dar explica ia cea mai credibil a originii numelui r mâne cea celtic (vezi Vene ia) 29 . Întreaga zon despre care vorbim – Moravia, Boemia, Austria inferioar – are o important istorie celtic . Foarte adev rat, Fredegar însu i îi considera slavi, în bun tradi ie bizantin , dar avem serios a ne întreba ce în elegeau intelectualii secolului VII din acea no iune. Cel mai probabil, slavi erau, printr o defini ie negativ , cei care nu erau nici romani, nici germani, nici nomazi, nici cre tini. Exist riscul ca ceea ce se în elegea în epoc prin „slav” s nu acopere – decât prin indistinc ie – sensul modern i mult mai precis pe care noi îl atribuim cuvântului.
Detalii la Brezeanu 2007, 108 111. Kazanski 1999, 77 (cu gre eli); Barford 2001, 79. 28 Curta 2006, 51. 29 Vezi, pentru detalii, Anexa 5 la prezentul volum. 26 27
107
slavii timpurii Statul lui Samo nu a supravie uit întemeietorului (cca 659) i avea s treac mult vreme pân la urm toarea ini iativ asem n toare, în chiar acela i perimetru, numit Moravia Mare (secolele IX X). Una dintre cele mai controversate chestiuni legate de etnogeneza popoarelor slave se refer la migra ia croa ilor i a sârbilor. Cel mai important document în materie este De Administrando Imperii, lucrare scris de împ ratul bizantin Constantin Porphyrogenitos (sau Porfirogenetul), cam trei sute de ani dup evenimente. Ceea ce afirma, în esen , c rturarul încoronat este c împ ratul erou Heraclius permisese acelor str ini s se a eze, spre mijlocul veacului al VII lea, în Dalmatia, adic în vestul Balcanilor, pentru a repopula ara. Nu numai c fenomenul este slab documentat istoric ( i foarte greu de ilustrat arheologic), îns textul lui Constantin este b nuit a avea vinovate implica ii politice, legate de repetatele tentative de reluare a suzeranit ii în zon , dar s a vorbit i de un text interpolat în scrierea ini ial , dup 950. Mai r u, una i aceea i surs relateaz migra ia croa ilor în dou feluri diferite i incompatibile. Niciun document care se refer la croa i nu este mai timpuriu de mijlocul veacului IX, iar simpla enumerare a teoriilor despre originea lor poate s exaspereze pe oricine prin jocul de contradic ii. Exist o teorie iranian , în baza specula iilor legate de chiar numele lor (hrvat); exist o teorie autohtonist care sus ine c sunt localnici slaviza i; exist o teorie care îi aduce de la est de Vistula, unde s ar fi aflat Croa ia Alb , de i nu este clar nici m car dac o asemenea entitate va fi existat; pe de alt parte, exist documente care îi prezint ca locuind teritorii aflate mult spre vest, între Ungaria i Bavaria 30 ; oricum, tot de acolo vor fi venit i sârbii (v. sorbi, Sorbia), iar cvasi identitatea lingvistic las pu ine dubii asupra originii comune. Secolul VII este cel în care se ini iaz i istoria bulgarilor, la Dun rea de Jos. Poporul slav al bulgarilor este doar unul dintre popoarele Europei moderne care au un nume de împrumut (precum ru ii, francezii sau lombarzii). Vechii bulgari era o popula ie turcic alungat de chazari din stepele nord pontice, spre vest. În deceniul opt al al secolului al VII lea s au a ezat în zona Deltei Dun rii, sub conducerea lui Asparuch, al c rui nume m rturise te influen e iraniene (cam ca tot ce venea din pust ...). O vreme nu au fost deranja i de bizantini, prea ocupa i cu scoaterea capitalei dintr un asediu arab. Confruntarea a avut loc în 680, probabil undeva în Dobrogea, i a avut un rezultat în care probabil nu crezuse nimeni: bulgarii au câ tigat i au ocupat toat Bulgaria de NE din zilele noastre; mai r u, bizantinii s au v zut chiar obliga i de a pl ti tribut, în schimbul p cii. La evenimente au participat i triburile slave ale severianilor i a a numitelor apte
30
Curta 2006, 55 57.
108
izvoarele literare triburi. Foarte probabil, ele se aflau de ceva vreme în zona gurilor Dun rii, schimbând, cu aceast ocazie, doar st pânul. Sigur este c numele severienilor este cunoscut i din surse ruse ti de mai târziu, fiind unul dintre componentele etnice de baz din sud; sudul Rusiei.
Fig. 13. Schema distribu iei principalelor elemente etnice din Europa central i de est, în secolele VIII IX. În paranteze rotunde – nume atestate ceva mai târziu. În paranteze p trate – grupuri etnice non slave. În ha ur – distribu ia monedelor arabe, m rturie a comer ului vareg.
109
slavii timpurii Unul dintre cele mai curioase aspecte ale istoriei foarte timpurii a slavilor este duplicarea numelor etnice – dar i a hidronimelor – pe întinse suprafe e geografice. Croa ii sunt pomeni i pe coasta dalmat , pe Elba superioar , dar i pe Done ul superior (peste 2000 km mai la est!); sârbii sunt cunoscu i de pe Elba mijlocie (în centrul Germaniei!) 31 , dar i la Cazanele Dun rii; tot ei par „vinova i” de duplicarea numelui Moravei, cea din Cehia i cea din Serbia; exist un fluviu Bug de sud i unul de vest, într o maxim criz de inspira ie; exist dregovici (sau dragovichi) în Bielorusia, dar i în nordul Greciei. Exemplele ar putea continua, îns cel mai important este, probabil, cazul popula iilor care poart un nume apropiat de numele generic: slovenii – la Adriatica, slovacii – în Europa central 32 , i slovianii în nordul Rusiei, în jurul Novgorodului. S a observat c este vorba despre grupuri marginale, de la limita geografic a neamurilor slave, datorându i numele, în primul rând, vecinilor care i au numit astfel; dintr o asemenea perspectiv , este interesant de observat c , la margini atât de diferite, precum lacul Ladoga sau Marea Adriatic , slavii se numesc la fel. Alternativa la o asemenea curioas explica ie ar fi s accept m c numele „slav”, derivat din slova, sau altceva, era un nume generic cunoscut i folosit de slavi în contactul direct cu neamuri net distincte. Oricum, „con tiin a de sine” a slavilor este contestat , cel pu in pân la intrarea în al doilea mileniu cre tin 33 . Chestiunea numelor duplicate pare s confirme teoriile migra ioniste. Doar c direc ia sugerat este una mai degrab confuz . Dac în cazul sârbilor i croa ilor, limpede, a existat o migra ie de la nord la sud, cel pu in în cazul slovianilor i a severianilor direc ia sugerat este invers , fiindc sunt certifica i în zona Dun rii mult înainte de a fi pomeni i în cîmpiile ruse. Pe de o parte, duplicarea numelor m rturise te o anume nelini te i instabilitate social , ceea ce nu este neap rat ceva surprinz tor. Îns interpretarea migra ionist nu este singura posibil . Este la fel de posibil ca aceste nume s fi fost destul de generice, s fi fost ni te „substantive comune” care s au putut duplica f r a fi necesar deplasarea oamenilor. De exemplu, numele polianilor înseamn „cei care des elenesc” (câmpurile), iar numele derevlanilor ar fi doar „oamenii din p dure” 34 . În fine, este posibil i o a treia abordare, de ordin sociologic i 31
Sub numele de sorbi. Numele sârbilor este un bun exemplu de interpretatio romana, fiind uneori derivat de la servus (persoan de condi ie servil , de unde medievalul erb); de fapt, i sârbii i sorbii se numesc pe sine srpi, de la srp „coas ”, deci „cosa ii” (comunicare personal Sorin Paliga). Lec ia ar trebui re inut pentru discu ia sclavus sclaveni.
32
Slovenii i slovacii vor fi putut reprezenta, înainte de venirea maghiarilor, o singur popula ie, locuind de o parte i de alta a Dun rii de Mijloc. Mul umesc lui Sorin Paliga pentru justa observa ie.
33
Curta 2006, 298 300, 304.
34
Barford 2001, 237.
110
izvoarele literare antropologic. Eventuale a ez minte de tip matriliniar (neatestate decât în basme!), sau chiar o institu ie a „cade ilor” (ceea ce este totu i foarte dificil de imaginat într o societate f r drepturi de proprietate reglementate) ar putea explica r spândirea unor termeni, i nu numai. O asemenea explica ie, odat documentat (nu avem aici decât ipoteze), ar putea explica mult mai multe decât duplicarea numelor tribale: ar explica chiar tulburatoarea unitate cultural i lingvistic a lumii slave. Deocamdat r mânem doar cu multe ipoteze concurente. Evenimente cruciale, pentru etnicii slavi, se petrec dup jum tatea veacului IX i sunt legate de activitatea a doi fra i din Thessalonic, Chiril i Metodiu. Din locul celor mai crâncene i prelungi confrunt ri, între grecii din ora i slavii din împrejurimi, aveau s vin cei doi c rturari care vor realiza imposibilul – evanghelizarea slavilor. Chiril i Metodiu au primit o educa ie bisericeasc de cel mai înalt nivel, fiind coopta i, de tineri, în importante opera iuni diplomatice ale Bisericii i Imperiului, în rela ia cu califatele arabe, cu evreii i cu Imperiul chazar. Dac aceste prime misiuni pot fi calificate mai degrab drept e ecuri, misiunea încredin at lor la 862 urma s fie un succes care avea s i înal e la un renume echivalent cu p rin ii bisericii cre tine. La acea dat regele Rastislav al Moraviei Mari a cerut asisten împ ratului Mihail al III lea pentru evanghelizarea supu ilor s i slavi, demers care era legat de disputele de suprema ie în Europa central , nu de credin . Oricum, fra ii Chiril i Metodiu, buni cunosc tori ai slavilor – dac nu bulgari, ei în i i – i au început misiunea cu conceperea unui nou alfabet, numit glagolitic, derivat al celui grec, prin care încercau s adapteze scrisul elin la fonetismul specific limbii slave. Cititorii de limb român ar trebui s priceap repede problema, fiindc este aceea i: alfabetul grec i roman erau destinate s exprime limbi de tip centum, în timp ce slava – ca i româna – sunt limbi de tip satem, care necesit adaptarea alfabetelor „occidentale”. Cu aceast nou unealt , cei doi înv a i au tradus p r i importante ale bibliei, precum Noul Testament, Psalmii, dar i p r i ale Liturghiei, pentru ca Cuvântul bisericii s poat ajunge la mintea i sufletul slavilor. Misiunea lor în Moravia a fost încununat de succes, urmat aproape imediat de evanghelizarea principatului de la lacul Balaton. Sigur, reu ita nu avea s r mân f r r spuns din partea Romei i a prela ilor subordona i, iar reac iunea energic avea s le anuleze eforturile, Moravia Mare trecând înapoi în subordinea bisericii occidentale. Opera lor avea s triumfe prin activitatea discipolilor care, de i alunga i din Moravia, vor continua pe linia mae trilor, prin simplificarea alfabetului glagolitic, care evolueaz spre forma cunoscut , sub
111
slavii timpurii numele de alfabet chirilic 35 , prin continuarea traducerii textelor sacre – adic la dezvoltarea unei limbi literare i culturi slave scrise, dar i prin activitatea misionar care avea s se concretizeze prin evanghelizarea Bulgariei. Procesul, început mai de mult vreme (863, când arul Boris ia numele cre tin Mihail), condus când de trimi ii Romei, când de emisarii de la Constantinopole, se demonstrase dificil. În 885 biserica bulgar ofer refugiu urma ilor lui Chiril, moment decisiv urmat de conciliul de la Preslav care adopt ca limb a bisericii limba vernacular (vorbit de popor) 36 . Cre tinismul a fost adoptat de slavi prin decizii ale puterii centrale. La baza acestor decizii au stat intense i îndelungi presiuni exercitate de imperiile care serveau biserica occidental i biserica oriental , care lucrau separat i concuren ial, dar cu atât mai nemilos. Conduc torii p gâni ai forma iunilor statale slave au avut totdeauna o problem cu credibilitatea lor în ochii puterilor cre tine, care au refuzat sistematic a i recunoa te înainte de conversie. Handicapul era destul de vechi. Prea puternicul Samo propusese regelui francilor Dagobert I o alian , dar i se replicase, nedelicat, c „cre tinii i slujitorii Domnului nu pot face alian cu câinii”. Mult mai târziu aceea i separa ie neînduplecat avea s func ioneze în chiar interiorul lumii slave: când regele Poloniei Miezko I a cerut o pe prin esa Dobrava a cehilor, a trebuit întâi s se boteze. Lucrurile aveau s se repete întocmai, un secol mai târziu, în 987, când arul Vladimir al ru ilor o ceruse pe sora lui Vasile al II lea al Bizan ului, Ana. În spatele acestor conversii i c s torii stateau interese politice capitale; iar în fa a acestor necesit i principii pagâni au aruncat idolii f r mult ezitare. Noua religie a fost impus cu for a. Noua religie avea îns s dea acestor state for a de a trece prin istorie, for a de a crea cultur , dar i un anume sens al unit ii, intermediat de chiar limba bisericii. Pentru românii care citesc aceste rânduri poate nu este neinteresant s le aducem aminte c i în rile române biblia i liturgherul au fost slavone, pentru cel pu in dou veacuri, iar litera slavon a r mas în uz pân în veacul al XIX lea. Aici îns lucrurile au evoluat altfel. Nu are rost s explic m de ce. Nu aici.
35
Speciali tii vorbesc, mai exact, despre dou alfabete diferite, care se afl (sau nu) în succesiu ne cronologic , cel chirilic fiind probabil mai târziu, numit astfel de emulii lui Chiril în amintirea maestrului. Alfabetul chirilic – finalizat probabil de misionarii de la Preslav – este mult mai apropiat de alfabetul grec i este mai simplu, deci mai u or de utilizat. Comunicare personal Sorin Paliga.
36
Pentru o relatare mult mai detaliat a împrejur rilor cre tin rii slavilor v. Barford 2001, 210 226.
112
CAPITOLUL 6
Breviar de arheologie a slavilor timpurii
6.1. Cadru general; defini ii „etnice” prin exemple Arheologul este asociat, în ochii opiniei publice, de sarcofagele mumiilor, blesteme ale mor ilor, obiecte de aur, în cel mai r u caz de monede fabuloase, care cost , fiecare, cât o ma in bun . Nimic mai fals, mai ales atunci când vorbim despre arheologia slav . Nu exist , din câte îmi dau seama, niciun domeniu al arheologiei care s opereze cu obiecte mai urâte, lipsite aproape cu totul de valoare intrinsec ; de i se pot men iona excep ii, acestea nu schimb fondul problemei. Arheologia slav este legat nu de pre ioase obiecte, ci de misterul apari iei celei mai mari etnii din Europa. Am spus „mister” i nu „fenomen”, fiindc ceea ce poate oferi arheologia slav , pân acum, este departe de a se constitui într o descriere coerent a unei societ i, i cu atât mai pu in a unei istorii care s suplineasc precaritatea relat rilor scrise despre etapele cele mai vechi. Cei care au citit cu aten ie capitolul dedicat izvoarelor literare trebuie s fi remarcat c acestea se rezum la evenimente proxime Imperiului (proto ) bizantin, sau la câteva date despre evenimentele din Europa central , care s a întâmplat s conteze pentru regatele francilor sau ora ele nord italiene. Cronicile ruse apar în jurul anului 1100 i se refer la evenimente care deja, în general, nu mai fac obiectul de analiz al acestei c r i. Vorbim deci despre un teritoriu care se întinde de la fluviul Don, la r s rit, la fluviul Elba, la apus (la jum tatea Germaniei de azi), la Marea Egee, în sud i la cursul mijlociu al Vistulei i râul Pripiat (la grani a dintre Ucraina i Bielorusia de azi; ulterior i la nord de aceast linie), la nord, în care, timp de 500 de ani, au tr it oameni, au construit case i cet i de p mânt, au f cut r zboaie, au cântat, au murit i au fost jeli i, adic un gigant spa io temporal despre care nu tim mare lucru, iar arheologia este chemat s r spund la prea multe întreb ri. Undeva în acest spa iu s a n scut etnia slav , r spândindu se, apoi, mult în afara lui. Fiindc cultura material a slavilor era practic o necunoscut la jum tatea secolului XX, ea s a constituit, în mintea arheologilor, mai degrab prin diferen , a a cum s a întâmplat cu mult vreme în urm i cu c rturarii bizantini. Ceea ce nu era „roman”, i nici „germanic” nu p rea s fie, a fost atribuit slavilor, punctul de plecare fiind, natural, o cunoa tere prealabil mult mai bun a culturilor
slavii timpurii „roman ” i „germanic ”. Obositoarele ghilimele sunt destinate s avertizeze cititorul c între cuvinte i con inutul real al fenomenelor studiate exist o diferen prea mare pentru a nu fi marcat ; în al doilea rând, exist un sens conven ional al termenilor folosi i, fiindc nimeni nu poate garanta c obiecte apar inând culturi materiale romane au fost utilizate de cet eni romani (vorbitori sau nu ai limbii latine) sau de r zboinici de veche tradi ie – i limb – germanic . Mai r u, termenii cu con inut etnic („german”, „slav”), de i „clari”, nu sunt decât tot ni te conven ii, fiindc niciun istoric sau arheolog din zilele noastre nu i imagineaz c vechile societ i erau omogene, pure precum ni te subtan e chimice cu standard de calitate ISO. Sau cel pu in a a sper. Chiar i atunci când au aparen a unor studii etnografice – precum celebra Germania a lui Tacitus – sursele culturilor mediteraneene opereaz cu o terminologie simplificatoare, esen ialmente politic , fiindc cine nu i a f cut niciodat necazuri nu merit luat în seam . Lumea barbar european – adic cei care nu împ rt esc valorile civiliza iei i moravurilor grece ti i romane – era împ r it în doar câteva grupe majore, în primul rând func ie de percep ia romanilor, i abia apoi func ie de particularit ile – de multe ori legendare – ale popula iilor despre care se f cea vorbire. Cel ii erau primii cu care romanii avuseser de a face, în Italia nordic mai întâi, apoi în toat Europa de vest; ei erau asocia i lumii agreste, agricole, o lume ciudat , în care munca asidu i eroismul absurd se împleteau cu cântece frumoase i practici îngrozitoare; ei în i i sângero i i cruzi, romanii se declarau oca i de sacrificiile umane i de cultul capetelor practicate de cel i... Germanii au fost urm torii care s au prezentat în Italia, prin co marul cimbro teutonic 1 , lega i pentru totdeauna de aspra clim a nordului, de p duri f r sfâr it, de o putere fizic animalic i de moravuri pe m sur , toate amestecate cu bere. Germanii sunt r zboinicii prin excelen , folosi i ca atare de toat istoria imperial a Romei. Tracii erau cuno tin e vechi, cel pu in prin intermedierea elenic , în a c ror istorie tracii sunt implica i înc din r zboiul troian. Se preiau, natural, i locurile comune ale culturii elene, principala proiec ie mental fiind aceea a excesului. Tracii, inclusiv rudele lor nordice, ge ii, sunt fie excesiv de be ivi, fie excesiv de creativi, sau excesiv de viteji, sau excesiv de credincio i 2 . Tot ce f ceau tracii era excesiv, iar cine este familiarizat cu mentalul grec tie c nu are cum s fie de bine.
1
2
Plutarh, Vie i paralele, Marius. Asupra cimbrilor atârn b nuiala c nu ar fi fost tocmai germani; evenimentul s a petrecut în ultimul deceniu al veacului II a. Chr. Petre 2004.
114
breviar arheologic Urm toarea grup de popula ie, spre r s rit, ar trebui prezentat aici ca o grup nomad . Acolo, la nordul M rii Negre, se aflau, înc de la începutul prezen ei romane în zon , sarma ii. Rude i urma i ai sci ilor, ei reprezentau aristocra ia stepelor, dominând mari întinderi de p mânt, de la Volga la Dun rea Mijlocie. Întreaga zon a reprezentat un teren al ve nicelor amestecuri, intersectând influen e grece ti i romane din porturi cu tradi ii i obiceiuri persane (sarma ii fiind, ei în i i, rude cu ace tia), dar i cu mai vechi neamuri getice, i cu mai noi neamuri ale germanilor r s riteni, apoi i grupe de popula ie turcice din Asia Central , din ce în ce mai multe, odat cu trecerea timpului. Poate c sarma ii în i i s ar fi sedentarizat, iar via a pe rmurile Pontului s ar fi schimbat, îns dinspre r s rit au venit, în valuri succesive, noi popula ii nomade: hunii (sec. IV), avarii (sec. VI), bulgarii (sec. VII), maghiarii (sec. IX), pecenegii (sec. X), cumanii (sec. XI), t tarii (sec. XIII). To i nomazii au avut câteva caracteristici comune, precum absen a unor locuin e permanente, economia axat pe binomul cre terea vitelor r zboi (jaf), fiind defini i cultural prin r zboinicul c lare i ritul înhum rii. Asem n rile modului de via i de lupt , cât i tradi ionalismul intelectual al istoriografiei romane, a f cut ca între aceste neamuri s se produc destul confuzie, iar lucrurile au r mas confuze pân în zilele noastre. Despre „de ertul scitic” (pusta de la nordul M rii Negre) s a vorbit pân la sfâr itul antichit ii, iar o provincie roman s a numit „Scythia” (Dobrogea româneasc i bulg reasc , împreun , ca o aproximare) mult vreme dup ce sci ii r m seser o amintire, iar numele fioros al hunilor s a pomenit vreo dou veacuri dup ce hunii încetaser a reprezenta o entitate politic , fiind atribuit unor neamuri asem n toare, i, de ce nu, poate înrudite. Teroarea anticilor este cred de în eles, cât vreme „Biciul lui Dumnezeu”, Atilla, a r mas în con tiin a popular drept blestemul suprem (înso it mai nou de Stalin i Puterea Sovietic ). În tot acest peisaj pestri , slavii reprezint noutatea, atât pentru istoricii romano bizantini, cât i pentru arheologia veacului XX. Acesta este i motivul pentru care spuneam c cultura material slav a început a fi cunoscut mai degrab prin diferen ; tot ceea ce nu putea fi identificat era alocat noilor veni i.
6.2. A ez ri i locuin e Locuin ele romane cele mai tipice erau construite din piatr i c r mid , folosind ca liant mortarul, sau chiar numai argila, mai ales în etapele mai târzii. În practica arheologic , pot fi întâlnite i amenaj ri de locuire mai modeste, ridicate pe o structur de lemn, cu pere ii realiza i din diverse materiale de umplutur , inclusiv „clasicul” chirpici. Tot ca o regul general , locuin ele romane nu erau
115
slavii timpurii înc lzite, fiind un produs cultural al însoritei Mediterane. Casele aristocra ilor – sau a oamenilor boga i, pur i simplu –, îns , f ceau excep ie, fiind dotate cu sofisticate sisteme de înc lzire, analoage cu „înc lzirea central ” de ast zi, doar c în sistem circula aer cald, nu ap fiart . Sistemul hypocaustum era bazat pe o surs de c ldur – un cuptor mare, amenajat la exteriorul cl dirii – i pe un sistem de distribu ie a c ldurii, fie prin podea dubl , fie prin pere i dubli (în zilele noastre nout i fancy pentru casele noii aristocra ii...). Germanii, de i popula ie nordic , construiau locuin e – de suprafa , sau adâncite în p mânt – de lemn, din care lipseau sursele de c ldur ; ideea ar putea p rea cam aspr , dac nu am ti c finii (sau feni), care locuiesc în zone i mai înghe ate, procedau la fel. Amenaj ri asem n toare erau folosite de ge i i daci, de i se pot cita exemple, mai ales în epoc târzie, când astfel de locuin e erau prev zute cu vetre sau cuptoare. Nomazii, indiferent de numele lor sau epoc , au tr it în corturi. Despre traiul în cort europenii au prejudec i de în eles, înc din antichitate; au folosit i ei corturi atunci când nu au avut de ales, de pild în campanii militare; în interiorul unui castru roman de mar , de exemplu, se g seau doar corturi. Când vorbim despre nomazi, îns , vorbim despre altfel de corturi; vizitarea unui cort mongol din zilele noastre ar putea convinge pe oricine c traiul nomad nu reprezint lips de civiliza ie, c poate fi cât se poate de rafinat, i chiar confortabil, reprezentând o adaptare a societ ii umane la anumite condi ion ri economice. Asemenea amenaj ri de locuire, oricum, nu pot fi identificate arheologic, în principiu, fiindc urmele lor 3 – cât i inventarul r mas pe loc – se risipesc pe suprafa a solului, mai ales ca urmare a lucr rilor agricole ulterioare sau a apei pluviale. Acesta este motivul pentru care nu exist o arheologie a a ez rilor hunice, avare, bulg re ti, etc, aceste popula ii fiind identificate aproape exclusiv dup orizonturile funerare specifice. Am f cut aceast scurt descriere pentru a deveni evident, pentru oricine, c principalele grupe de popula ie ale antichit ii, din zona Dun rii Inferioare i Mijlocii, aveau comportamente habita ionale care le fac relativ u or de distins. ... Ei bine, cândva dup jum tatea veacului V se generalizeaz , în aceast parte a Europei, un model nou de locuin , de tip adâncit, numit, de obicei,
3
Exist tipuri de corturi, mai ales din cele mongole, care ne intereseaz aici, a c ror montare nu presupune niciun fel de lemne introduse în p mânt, schema lor de rezisten bazându se exclusiv pe robuste ea cercului. E de la sine în eles c asemenea instala ii nu las niciun fel de urme. Oricum, urmele l sate de orice fel de cort sunt mult prea discrete pentru a fi surprinse prin s p tur arheologic . Singurele urme depistabile, eventual, sunt cele provenite de la resturile menajere, îns i acestea pot „reprezenta” forma unui cort numai în cazul s p turilor dezvoltate în suprafa (nu foarte uzuale, cel pu in în România).
116
breviar arheologic bordei 4 , prev zut totdeauna cu un cuptor. Nivelul de îngropare al locuin ei variaz , de la loc la loc i chiar de la o perioad la alta, de la sub jum tate de metru – la un metru i jum tate. P mântul care se scotea din s p tur se distribuia în jurul viitoarei construc ii, asigurând astfel un parapet împotriva apei de ploaie. Casa avea structur de lemn, care sus inea un acoperi în dou ape (în principiu) sprijinit pe p mânt; acoperi ul era constituit din crengi acoperite cu p mânt, din care cre tea, neîndoielnic, iarb , a a c un bordei lasa privitorului din afar doar aspectul unei movile de iarb . Singura surs de lumin natural era u a, eventual i o trap deschis în acoperi (pe unde se ridica i fumul). Pere ii, sub nivelul solului, erau amenaja i cu scânduri de lemn, pentru a preveni surparea malurilor, aceasta chiar dac , arheologic, acest lucru se poate constata foarte rar (lemnul nu se conserv la adâncimi mici sau în sol uscat). Deasupra nivelului solului, structura de rezisten a, realizat din stâlpi de lemn, era completat cu împletitur de nuiele i chirpici (amestec de argil , baleg i vegetale).
Fig. 14. Bordei din epoca migra iilor. Reconstruc ii arheologice.
Bordeiul a fost considerat de c tre cercetarea arheologic , din motive care mie îmi scap , o amenajare primitiv , iar diversele momente de pasaj spre locuin e de suprafa au fost salutate ca o victorie a progresului. Nimic mai fals. Experimente tiin ifice realizate în Cehia 5 au demonstrat c bordeiele se construiesc de dou ori mai greu decât locuin ele de suprafa , necesit deci o
4
Mul i arheologi î i arat tiin a învârtind cuvinte. A a se face c numero i colegi de breasl folosesc o f c tur lingvistic , „semi bordei”, dorind s arate astfel, doct, c respectiva locuin nu era îngropat decât de jum tate. Conform dic ionarelor, îns , bordei este o locuin total sau par ial realizat sub nivelul solului. Defini ia are propria ei problem , pentru c locuin e complet îngropate sunt rarissime, inclusiv în peisajul etnografic, constituindu se în excep ii ( i, ca atare, nu beneficiaz de o defini ie specific , nici de un cuvând dedicat).
5
Pleinerová 1986.
117
slavii timpurii investi ie mai mare de timp, presupunând, fire te, inten ia de a r mâne acolo mai mult vreme, fiind marca cultural a popula iilor stabile. Pe de alt parte, este de asemenea demonstrat c randamentul termic al bordeielor este net superior locuin elor de suprafa , atât iarna, când se consuma mai pu in lemn de foc, cât i vara, când bordeiele asigur un confort termic inegalabil. De unde atunci dispre ul? Probabil din faptul c , pân târziu în epoc modern , bordeiele au caracterizat a ez rile rurale, iar locuin ele de suprafa – pe cele urbane. Trebuie îns spus c aceast separa ie avea un motiv pragmatic, nefiind o op iune de calitate a vie ii: bordeiele cele mai bune se fac pe sol neumblat, pentru ca pere ii s fie mai rezisten i, s nu se surpe; pentru arheologi este evident efortul pe care cei vechi îl f ceau pentru a g si un petec „curat”, iar faptul c nu totdeauna se întâmpla astfel este doar datorit faptului c nici ei nu vedeau prin p mânt... Este îns imposibil s g se ti, într un mediu urban dens – aglomerat deci, supus frecvent n pastei incendiului, unde se construie te de multe ori pe acela i loc – un petec de p mânt neumblat, i de aici necesitatea de a construi locuin e la suprafa , pe podine de lut depus. Acest model, r spândit de nevoie în zona urban , a fost apoi urmat i de gospodarii satelor, imita ia fiind unul dintre motoarele civiliza iei, iar imita ia ora ului – un fenomen pe care îl vedem în via a de zi cu zi, iar unii dintre noi îl i deplângem. Foarte adev rat, experimentul cehilor nu a fost suficient de lung pentru a testa cât de grav este reumatismul unor locuitori ai bordeielor, situa ie u or de intuit dac tim c nivelul de umiditate al subsolului este mai mare decât cel atmosferic. Pentru o popula ie a c rei expecta ie de via era undeva în jur de 35 de ani, confortul termic pare mai important decât devastatoarele consecin e ale reumatismului. Simplu, ace ti oameni mureau de obicei mult înainte de a fi cu adev rat chinu i de aceast sâcâitoare boal . În aceste bordeie exista loc cât s te învâr i pe loc, dac nu mai st tea nimeni în picioare. Media spa iului locativ m surabil este în jur de 15 metri p tra i, existând i locuin e de numai 10 m2, dar i, rar, de peste 20 m2, spa iu compus, aproape f r excep ie, de o singur înc pere multifunc ional . Piesa cea mai vizibil a interiorului este cuptorul, plasat de obicei spre un col , pe latura opus intr rii. Situa ia cea mai obi nuit este a unei intr ri pe latura de sud, pentru a beneficia de cât mai mult lumin , col ul cuptorului fiind cel de nord est, pentru a înc lzi peretele cel mai expus la criv . De la aceast schem de principiu exist multe derog ri, func ie de înclina ia terenului (u a trebuia s fie în pozi ia cea mai joas , pentru a nu se scurge apa în untru) sau de vânturile dominante în zona respectiv . Orientarea locuin elor depidea mai pu in de gruparea locuin elor, sau eventuala lor aliniere, neexistând no iunea de aliniament stradal. A ez rile cunoscute sunt mai degrab de tip grupat, pentru simplul motiv c a ez rile dispersate sunt greu de surprins arheologic. Exist
118
breviar arheologic doar dou tipuri majore de grupare, sau aranjare a locuin elor în a ezare: unul circular, în jurul unui loc mai mult sau mai pu in gol (o „pia ”, în termenii no tri, adic un „spa iu public, comunitar”); un al doilea, pe „cuiburi” de 4 5 locuin e; exist i combina ia celor dou modele, cu 3 4 cuiburi dispuse în jurul unui loc central. Se cunosc i a ez ri cu dispunere liniar (de pild Ra cov, în Bucovina nordic ), dar ele sunt mai degrab rezultatul unei anume configura ii a terenului. Se în elege, comunit ile erau foarte mici. Este practic imposibil s ne imagin m c într o asemenea locuin ar fi putut înc pea mai mult de 5 oameni (iar dac ne folosim creativitatea intensiv, conform unor ra ionamente care nu au fost înc deconspirate, maximum 7). Cum m rimea medie a a ez rilor epocii se afl undeva pe la 12 13 locuin e, o comunitate nu era mult mai mare de 60 70 (90) de oameni, trecând de 100 doar în cazuri excep ionale. La asemenea dimensiuni, no iunea de „ob te teritorial ” i cea de „ob te gentilic ” tind s devin acela i lucru, iar toat vorb ria despre ele, la acest moment istoric, este ap sfin it academic. Evident, membrii unei comunit i atât de mici erau rude, mai mult sau mai pu in. Locuin ele mici recomand familia „mic ” (pereche) drept unitatea social de baz , îns toate celelalte indicii sunt în favoarea unei societ i patriarhale, în care utilit ile erau comune (de pild cuptorul de f cut pâine, probabil unul singur pentru o faz de locuire), rezervele erau comune (gropile de provizii sunt grupate, fie undeva la margine, fie într o singur locuin ), recomandând o „proprietate” dev lma asupra p mântului (ghilimelele adreseaz dubiul asupra matur rii no iunii de proprietate, pentru astfel de comunit i) 6 . O alt consecin a dimensiunii a ez rilor ar trebui s fie c s toria exogam , fapt care a sc pat cu totul arheologilor, de i este o explica ie cheie pentru în elegerea fenomenelor de acultura ie, despre care arheologii fac vorbire tot timpul. Cuptoarele din locuin e erau de dou feluri... Dar pe cine intereseaz aceasta? Pe arheologi, evident, în jurul celor dou tipuri curgând tone de cerneal ... Primul tip de cuptor era construit din pietre (de unde no iunea de „pietrar”, în jurul c reia s au purtat aprige lupte... lingvistice, fiindc unii colegi s au temut s nu confund m cuptorul construit din pietre cu muncitorul la cariera de piatr ), pe un plan rectangular, cu pere i construi i din piatr lipit cu lut, f r bolt , eventual cu o tav mare, de lut ars, pus peste cuptor ca un capac, tav pe care, în principiu, se decorticau cerealele sau se înc lzea cina. Al doilea tip este a a zisul cuptor cotlonit, realizat prin scobire într un calup de lut cru at la s parea bordeiului, de plan elipsoidal, cu cupol , ca regul general . Fiecare 6
Descrierea adreseaz bordeiele din Muntenia. Ar fi nerezonabil s intr m aici în toate detaliile deosebirilor regionale, de i asupra chestiunii voi reveni, atunci când va fi necesar.
119
slavii timpurii dintre aceste tipuri au fost considerate, la momente diferite i de diver i autori, ca „tipic slave”. Pentru a rezuma o discu ie inacceptabil de lung , „pietrarul” este modelul cel mai r spâdit în lumea slav . Cine ar avea r bdarea de a face o cartare a acestor complexe 7 (v. fig. 15) ar constata c „pietrarul” domin copios zona colinar , iar cuptorul „cotlonit” – câmpia, condi ionarea geologic fiind foarte evident ; e nevoie de pietre ca s faci un „pietrar”, dar în structura geologic a câmpiei nu exist a a ceva; invers, e nevoie de circa o jum tate de metru cub de argil relativ compact i omogen , pentru a putea cotloni ceva... i atunci – slavii au migrat numai pe dealuri? Nu ar trebui s fie ei în câmpie, acolo unde romano bizantinii îi descriu a fi, în mod repetat? Sunt doar exemple despre cât de tare ne pot încurca întreb rile.
Fig. 15. Locuin e i surse de înc lzire (sec. VI VII). Cerc: cuptoare de lut; p trat: cuptoare de piatr ; triunghi: cuptoare de c r mid ; stea: sursa de înc lzire lipse te. 7
O no iune arheologic foarte frecvent folosit , motiv pentru care o introducem cititorului: „complexul” reprezint un set de situa ii arheologice care alc tuiesc împreun un ansamblu func ional (o locuin , un mormânt, o groap , un cuptor, etc).
120
breviar arheologic Este pentru mine evident c discu ia asupra apartenen ei etnice a unui tip de cuptor sau a altuia este un drum înfundat, i nu am reprodus aici termenii majori ai disputei decât pentru a ilustra câte energii se pot consuma pe direc ii compromise, chiar dac într o bun tradi ie arheologic , aceea de a încerca atribuirea fiec rei componente a culturii materiale unei „culturi” anume. În fine, se spune c i rezultatele negative sunt rezultate, iar eviden a e ecurilor unui experiment poate îndruma mai fericit experimentele urm toare. i a a ar trebui s fie. În fine, discu ia arheologilor poate fi cu mult mai specioas de atât. S a ajuns la num rarea stâlpilor care sprijin acoperi ul, sau la calcule de medie a suprafe elor locative. Nu râde i... Doar ie ind din discu ii generice (de genul opozi iei „pietrar” „cuptor cotlonit”), spre argumente specifice, se poate spera un oarecare progres al cunoa terii. Tot a a, dac sc p m de „reguli” de minim rezisten , de genul „bordeiul cu cuptor este slav”, începem s putem defini caracteristicile unei culturi arheologice. Mici studii comparate 8 arat diferen e de detaliu, la nivel constructiv, între bordeiele din zona Bucovina Basarabia nordic , i cele din Muntenia. Astfel, primele sunt, în medie, mai mari, ceea ce ar însemna c au de ad postit o popula ie mai dens , cu o medie mai mare de membri per familie. O a doua diferen notabil ar fi c primele au aproape totdeauna urme reperate ale stâlpilor de sprijin a acoperi ului, iar cele din urm , ca regul general , nu prea au. Nu prea, fiindc este loc de prea multe nuan e. Nici în Moldova nordic , nici în Muntenia, nu exist ceea ce am numi ast zi un proiect standard. Stâlpii respectivi (s ne în elegem: e vorba doar de urmele lor în p mânt) pot fi doi, trei, patru, cinci (etc), în toate combina iile imaginabile de pozi ie; fire te, cel mai adesea la col uri. Nici arheologii nu au în eles câteva aspecte absolut critice ale arheologiei bordeielor. În primul rând, groapa bordeiului este mai totdeauna confundat cu „suprafa a locuit ”; or, în realitate, groapa care se sap este necesar pentru amenajarea cuptorului, cât mai departe de acoperi , reprezentând probabil singurul loc din bordei unde o persoan nu foarte înalt putea sta în picioare; partea nes pat din jur putea reprezenta, la fel de bine, „lavi e” sau „priciuri”, fiind foarte greu de precizat cât de mare era construc ia, de fapt; în concluzie, o groap mai mic în centrul bordeiului nu înseamn c locuin a era mai mic 9 . Putem avea o oarecare certitudine c pere ii locuin ei se
8
Nepublicate; vezi totu i M gureanu, Szmoniewski 2003 cu bibliografia, pentru problematica locuin elor epocii.
9
Este absolut necesar clarificarea unui aspect tehnic. Gropile de stâlp de pe fundul locuin ei sunt u or de identificat, fiindc se afl la cel pu in un metru sub sol, înfigându se, vizibil, în solul „viu”, argilos. Eventualele gropi de stâlp aflate la exteriorul gropii bordeiului se afl
121
slavii timpurii ridicau în prelungirea gropii bordeiului doar atunci când g sim urmele stâlpilor de sus inere pe toate laturile, respectiv la toate col urile; dar nici atunci nu putem fi absolut siguri. Al doilea aspect major de clarificat este cel legat de sistemul de sprijin al acoperi ului. Deoarece nivelul de c lcare interior era cu jumate de metru ( i nu mai mult de un metru, obi nuit) mai jos decât nivelul de c lcare de la exterior, aceste case erau foarte joase; a a stând lucrurile, acoperi ul putea fi sprijinit „clasic”, ca al unei locuin e de suprafa , pe un sistem de stâlpi i grinzi, dar putea, la fel de bine, s fie sprijinit direct pe sol. Eventualele curb ri excesive ale structurii acoperi ului se puteau evita nu numai prin stâlpi ridica i din groapa bordeiului, dar la fel de bine cu stâlpi în afara gropii, mai ales dac groapa este mic . Acesta pare cazul în Muntenia, iar apari ia multor gropi de bordei neregulate (deci ne rectangulare), care au nedumerit (inutil) mul i arheologi, pare s fac astfel mai mult sens. Pe de alt parte, de abia acum parc în elegem zeflemeaua cu „jalnice colibe” 10 , fiindc acesta este aspectul exterior al acestor amenaj ri: colibe (revezi fig. 14). Valoarea etnografic a unor asemenea detalii este discutabil . Arheologii pot, cel mult, s contabilizeze astfel de diferen e, f când compara ii între zone, urmând ca o eventual concluzie s fie formulat pe un set de date mult mai complex, urm rind rezonan a unor argumente diferite. Construind îns un ra ionament arheologic cât se poate de tipic, asemenea diferen e marcheaz o diferen „cultural ”, deci un r spuns diferit la o problem identic , diferen a provenind din experien a specific a comunit ilor. i a a, ceea ce pare „la fel” din perspectiva enun ului „bordei cu cuptor”, pare „diferit” din perspectiva a sistemului constructiv specific. Evident, ambele enun uri sunt adev rate, i r mâne de judecat „rezolu ia” la care dorim s vedem faptele; de „judecat”, fiindc avem de precizat, la un moment dat, ceea ce este definitoriu i ceea ce este un detaliu de culoare, pentru fenomenele arheologice în discu ie. S ne întoarcem la pu inul pe care l am aflat de la izvoarele antice despre a ez rile slavilor. El s ar putea reduce la urm toarele: slavii locuiesc aproape de malurile Dun rii, r zle it, dar nu departe unii de al ii, în „colibe jalnice”, au multe animale i bucate din abunden , ascunse în gropi, dar i mun i de bunuri jefuite din Imperiu 11 . S vedem mai departe ce r mâne din aceste câteva informa ii, la o confruntare cu datele arheologice disponibile... aproape de nivelului solului (atât antic, cât i actual), i a suferit, de a lungul timpului, numeroase ar turi i interven ii. Posibilitatea practic de a observa asemenea interven ii este foarte mic . 10
Procopius, De Bello, VII, 14, 24.
11
Procopius, De Bello, VII, 14, 22 30.
122
breviar arheologic Cu excep ia a trei a ez ri foarte mici, din apropierea gurii Arge ului (toate pe partea dreapt ), din care dou par mai târzii decât izvoarele în cauz , nu exist nicio a ezare de secol VI mai aproape de 35 de km de Dun re; mai r u, în perimetrul Olteni a C l ra i Gala i Buz u nu exist nicio a ezare, nici în lunc , nici în interior, nici pe malurile Ialomi ei, adic într o zon în care to i comentatorii moderni ai relat rilor despre campaniile nord dun rene ale lui Priscus sau Petru au plasat principalele episoade. Fig. 16. Harta arheologic a rii Române ti, pentru secolele IVVI. Elemente esen iale.
123
slavii timpurii Noi cunoa tem doar a ez ri grupate, nu r zle ite... În fine, poate c sursele doreau a spune c a ez rile nu sunt departe una de alta, ceea ce, în zona din jurul Bucure tiului, de pild , ar fi adev rat. „Colibe jalnice” nu comunic nimic, deoarece, crescu i într o civiliza ie a monumentului de piatr , bordeiele de chirpici nu puteau s par grecilor altfel; în plus, colib ar putea însemna cam orice, i nu reprezint un indiciu. S a observat îns c acel cuvânt grecesc 12 era folosit, în unele împrejur ri, pentru a denumi corturile solda ilor romani, ceea ce începe de devin interesant, din motive care, sper, vor deveni la un moment dat evidente. C slavii ar fi avut multe animale – este posibil, dar la aceast or e greu de probat. Atât stilul de s p tur , din ultima jum tate de veac, cât i lipsa de disponibilitate pentru cercet rile multidisciplinare, au f cut ca rapoartele de osteologie animal s fie i pu ine, i lipsite de credibilitate. Ca impresie de ansamblu, oasele de animale din a ez rile veacului VI sunt mai degrab pu ine decât multe, reflectând distribu ia tipic a unor popula ii stabile, cu un consum de carne axat pe vite (în special mari), i secundar porcine i p s ri, din care nu lipse te nici vânatul (dar pu in, într o propor ie similar , sub 5%, caracteristic i siturilor romane de la sudul Dun rii). S p tura neglijent , care „vede” doar oasele mari, în care se opre te cazmaua, face ca procentele pentru vitele mari s fie supraevaluate, iar alimenta ia cu pe te s lipseasc aproape cu totul, ceea ce ar fi absurd pentru ni te speciali ti ai canoelor sau b l ilor, dup cum am aflat tot de la Procopius, i nu numai. În fine, putem suspecta autorii bizantini, în special cei din mediul militar (autorul Strategikon, de pild ), c sugereaz solda ilor romani c la nord de Dun re curge lapte i miere, prilej deci de a i îmbun t i dieta, bun starea slavilor fiind, deliberat, cu mult supraestimat ... Bucatele din abunden , ascunse în gropi 13 – reprezint deja o indica ie clar , care poate fi verificat arheologic. Trebuie spus c gropile de provizii sunt un loc comun al tuturor societ ilor „necivilizate”, fiind, de exemplu, extrem de abundente în a ez rile geto dacilor... Pentru epoca noastr de referin exist câteva nuan e interesante. Asemenea a ez ri, cu multe gropi, exist , dar sunt taaare departe de Dun re, în Bucovina sau în Basarabia de nord, sau prin Cehia, dar aceasta nu ar mai conta... Cât despre cele din Muntenia, care ar fi putut face obiectul descrierilor ofi erilor romani – nici vorb ! Dac pentru a ez rile bucovinene avem situa ii în care, în medie, la o locuin avem dou trei gropi (în principiu – de bucate), în Muntenia, la circa 10 locuin e poate fi depistat cel mult o groap ... La aceasta se mai adaug , eventual, o groap sau dou în interiorul unor locuin e ceva mai mari, având în principiu acela i scop. Mai r u, extinzând , v. Curta 2006, 32. Vezi i Paliga 2006c, 94.
12 13
Strategikon XI.4.1, 8.
124
breviar arheologic studiul la vasele de mari dimensiuni, care ar fi putut juca acela i rol, constat m c sunt foarte pu ine. Impresia de ansamblu este c resursele vitale ale acestor a ez ri muntene sunt mai degrab s race, ca s nu spunem foarte s race... Caracteristicile lor globale indic nu numai penuria, ci i improviza ia. Dac a ez rile bucovinene (zon intens cercetat de arheologia sovietic , în speran a descoperirii „patriei originare”, deci un bun termen de compara ie) au „nivel” (o depunere antropic , rezultat al locuirii mai îndelungate; sunt, simplu, diverse de euri compactate prin c lcare), uneori destul de consistent (în jur de 20 cm grosime), cele din Muntenia nu au „nivel”, decât excep ional (a ezarea de la B leni Români, din jude ul Dâmbovi a, sau – discutabil – unele situri din Valea Budureasca), reflectând o locuire de scurt durat . Nefiind a ez ri de r zboinici, care se mutau mai aproape de prad (armele lipsesc aproape cu des vâr ire), schimbarea frecvent a locului a ez rii a fost pus pe seama necesit ilor agricole, ceea ce vrea s spun c o agricultur extensiv folose te un teren pân se epuizeaz , apoi îl p r se te, fie i provizoriu. Astfel de argumenta ie, aparent corect , neglijeaz un fapt simplu: popula ia Munteniei era extrem de pu in (estimare? 10.000 20.000 de suflete), iar terenul disponibil, în jurul a ez rii, la absolut discre ie (de cât p mânt ai nevoie s hr ne ti 70 de guri?). Explica ia mult mai plauzibil este insecuritatea. Micile a ez ri se mutau des (5 10 ani) pentru a fi mai greu de g sit. i nu vorbim despre a ez ri de lâng Dun re (care, am v zut, nu existau), ci de a ez ri aflate i la mai mult de 50 de km de fluviu. Care erau anume amenin rile – raidurile romane, slave, sau nomade – cred c nu mai import . Ar exista totu i o explica ie alternativ , pe care înc nu a încercat o nimeni, cel pu in dup tiin a mea. Aceast ipotez pleac de la premiza c aceste popula ii î i duceau traiul, în primul rând, de pe urma cre terii vitelor. P unatul intensiv poate fi mult mai p gubitor, pentru natur , decât agricultura extensiv . Acesta putea deveni resortul mut rii frecvente a vetrei satului, mai aproape de p uni mai promi toare. Iar dac tot vorbim despre cresc tori de animale, mobilitatea acestora este una principial mai mare decât a unor agricultori. Având în vedere conjunctura istoric nefericit , cu frecvente raiduri militare ale diver ilor, aceast proprietate „pe copite” era mult mai u or de protejat decât câmpurile cu recolte sau gropile cu bucate. Doar c , din nou, ne îndep rt m de povestea lui Procopius. Am ajuns la incomensurabilele pr zi ale slavilor, luate de la sud de Dun re, adic din Imperiu. Suntem, la capitolul compara ii, în plin ridicol. Exist patru cinci „tezaure” de moned divizionar („m run i ”) de bronz, pozi ionate geografic acolo unde am a tepta slavii, adic la marginea luncii Dun rii. Cu „banii” ace tia nu po i hr ni un batalion de diminea pân seara. Unde sunt enormele pr zi ale barbarilor? Pot exista ni te explica ii par iale: c exist o
125
slavii timpurii binecunoscut reciclare a metalelor, în special a celor pre ioase, care devin – mereu alte – bijuterii; exist îns i o constant , aceea a pierderilor, stabilit de numisma i undeva la 3%. Ea se enun simplu: la 100 de monede aflate în circula ie, dou trei se pierd, urmând a fi g site mai târziu (mai r mâne întrebarea câte din cele pierdute sunt g site, i în ce timp, dar nu cunosc s fi formulat cineva un r spuns, iar problemele noastre nu vor fi schimbate cu nimic). Ceea ce este valabil pentru bani, ar trebui s fie valabil i pentru bijuterii i accesorii vestimentare. Dar obiectele de argint sunt extrem de pu ine, iar cele de aur lipsesc. Unde s fie acele averi fabuloase? Le au dus slavii mai departe de inamic, în Moldova, de pild ? Nici vorb ! Nici acolo nu sunt. Tezaure care s i merite numele, cel pu in în percep ia public a cuvântului, exist în Ucraina, pe linia de separa ie a pustei cu p durile, adic undeva la 200 300 km de plajele M rii Negre, i la 500 600 km nord est de gurile Dun rii; multe din acele tezaure par îns mai târzii (din veacul VII), iar indiciile existente îndrum mai degrab spre concluzia c ar fi „cadouri diplomatice” ale Imperiului, decât produsul jafului cu arma în mân ; oricum, zona pare controlat de nomazi, nu de „slavi”.
6.3. Cel mai important marker cultural: ceramica Este un loc comun pentru arheologi: ceramica este cea mai important „fosil directoare” în judecarea unei culturi materiale arhaice. Spunând arhaice excludem societ ile „clasice”, precum cea antic mediteranean sau cea medieval european , arab sau chinez ; spunând arhaic nu ne referim doar la arhaicul grec, ci în primul rând la toate societ ile aliterate, care au l sat pu ine informa ii factice despre istoria lor, incluzând aici epoca marilor migra ii, chiar dac ea urmeaz , temporal, epocii romane clasice. De altfel, un alt termen asociat, cel de arheologie protoistoric , este aplicat de una dintre cele mai moderne i dinamice coli de arheologie, cea britanic , inclusiv perioadei saxone, care începe odat cu sfâr itul domina iei romane i se încheie cu cucerirea normand , în cel lalt mileniu, adic într o perioad în care sursele scrise interne nu lipsesc. Spunând fosil directoare ar t m înc o dat dependen a conceptual a arheologiei de geologie; zicala, întreag , vrea s spun c , odat identificat într un nivel geologic o fosil cunoscut , datat , ea poate contribui la încadrarea cronologic a celorlalte fosile, eventual complet necunoscute, dar, indirect, i a straturilor superioare i inferioare. Se mai spun i alte lucruri, între arheologi, mucali i i intransigen i de felul lor. „Iat oala, iat blidu’/ Asta e cultura Dridu!” – e doar un exemplu. Cultura Dridu a fost definit pentru secolele VIII X, în Muntenia, i, a a cum stihul sintetizeaz necru tor, se cam reduce la oale i blide; mai ales oale. Pentru astfel
126
breviar arheologic de culturi, cunoa terea ceramicii devine un subiect major, aproape singurul. Dac îns ar fi s facem o compara ie, pentru perioada imediat anterioar (sec. VI VII), definit cultural, pentru acela i teritoriu, drept cultura Ipote ti Cânde ti, lucrurile stau chiar ceva mai prost, varietatea ceramic fiind chiar i mai mic . Evident, o asemenea s r cie de expresie poate crea mari probleme arheologului care încearc s interpreteze datele din teren, concluziile fiind pândite de provizorat i derizoriu. Un alt stih profesional, sec dar expresiv i misterios precum un haiku, spune: „Ipote ti Cânde ti...; când e ti – când nu e ti...”. Cum se poate exprima mai plastic incertitudinea legat de aceast perioad ?
Fig. 17. Europa est central în jurul anului 600. Cursive – culturi arheologice; capitale – popula ii atestate; dioceze romane; ha ur – aria hidronimelor baltice.
127
slavii timpurii Acesta este „terenul de joac ” pe care ne mi c m... E noroios. În 1940 arheologul ceh Ivan Borkovský publica o monografie care avea s devin celebr , con inând câteva zeci de vase întregi sau întregibile, descoperite în împrejurimile ora ului Praga. Toate acele vase erau modelate manual, adic f r ajutorul ro ii olarului, sau, în argoul profesional, ceramic „f cut cu mâna”. De i contextele de descoperire erau departe de a fi clare, iar asocierile de materiale – deloc conving toare, acest lot ceramic a fost atribuit fazei celei mai vechi de evolu ie a slavilor i datat în veacul al VI lea. Nimic nu putea fi mai urât decât acele recipiente brune, strâmbe i nedecorate, îns nimic nu a stârnit mai mult entuziasm, fiindc , nu i a a? erau cele mai vechi relicte ale marelui popor. Dup ce entuziasmul a trecut, au început geloziile; era foarte bine c primii slavi fuseser descoperi i în coasta occidentului, dar nu ar fi fost mai bine s fi fost descoperi i mai aproape de Mama Rusia, sau m car pe teritoriul URSS?... E plin literatura de specialitate a anilor ‘50 de exemple de analize a unor materiale arheologice descoperite în România, clasificate drept „ceramic Praga”, dar ale c ror analogii erau g site nu în Cehia, ci în Ucraina. În Ucraina nordic i în Bielorusia sudic erau cercetate, într o grab specific cincinalului care trebuia dep it, mari ansambluri arheologice, precum cele de la Jitomir, Korceak sau Khotomel. A a s a n scut „cultura Jitomir Korceak” (Žitomir Kor ak) 14 , care acum era considerat , ea i nu alta, cel mai vechi aspect de cultur material slav , nici aceasta îns mai veche de veacul VI. Considerentul vechimii era unul pur politic, fiindc demonstra iile arheologilor sovietici nu au convins decât prietenii. În 1973 i 1976 cercet toarea Irina Rusanova publica dou c r i care aveau s „bat în cuie” acele „realit i incontestabile”, utilizând o argumenta ie cu poleial de tiin . Rusanova promova studii de morfologie bazate pe recoltarea câtorva m sur tori (în l ime, diametrele la gur , la gât, pe pântec, la baz , i în l imea vasului la pântec), proiectate apoi, ca propor ii, pe un grafic cu dou coordonate. De exemplu, pe axa X putea fi în l imea inferioar (pân la pântec) raportat în l imii totale, iar pe axa Y putea fi diametrul la gât raportat diametrului la pântec (vezi fig. 18). Pe astfel de grafice au fost redate caracteristicile ceramicii ucrainiene, identificându se cinci grupe aparente, numite apoi tipuri, botezate cu primele cinci litere ale alfabetului chirilic. Nimic r u, pân aici (aparent, c de fapt era, deja). Dar acela i tratament a fost aplicat apoi formelor ceramice de vârste apropiate, g site în toate rile „prietene”, constatându se c multe dintre vasele din Germania, sau România (etc), se încadreaz într una din cele cinci grupe Korceak. Procedeul era la fel de tiin ific precum postulatul c dac am g sit zece b rba i români înal i de 1,80 m,
14
Teodor E. 2007 2008, 581 582.
128
breviar arheologic cu 77 de kg, atunci to i b rba ii din Ungaria 1,80 m i 77 kg ar fi, de fapt, români (dezna ionaliza i)... Unde este eroarea? Sunt în realitate mai multe, dar nu a dori s mergem foarte în adâncime cu un subiect care îi sperie i pe arheologi... Procedura ini ial a Rusanovei, de a m sura i de a compara, era corect ; dar mult prea rudimentar . Pentru a ob ine informa ie specific , deci capabil de a surprinde caracteristici particulare ale obiectelor, avem nevoie de mult mai multe repere, nu de ase; exemplul antropologiei fizice este unul edificator: pentru a stabili caracteristicile rasiale ale unui popor (trib, popula ie dintr o zon oarecare) sunt necesare zeci de m sur tori pentru fiecare individ, pe o serie statistic foarte mare, cel pu in de ordinul sutelor... Mai r u, Rusanova nu a f cut niciun efort de a surprinde grupajele naturale, reale, ale obiectelor studiate, stabilind, arbitrar, c „oamenii peste 1,7 m sunt înal i, iar cei sub 1,7 m sunt scunzi” (muta i ceea ce este de mutat). Desigur, Rusanova nu descoperea, astfel, decât propriile grupe, cele inventate în birou, cu ajutorul riglei cu care a trasat graficul.
Fig. 18. Prelevarea m sur torilor propuse de Rusanova (stânga) i confruntarea rezultatelor pe un grafic cu dou coordonate.
Îmi închipui doar c nu toat lumea era fericit cu produsul Rusanovei, îns modelul de cercetare s a folosit ani de zile, de bun. Sl biciunile sistemului, chiar dac nu atacate frontal, au fost sim ite, i cel pu in o parte din ele corectate, mai ales la nivel de inten ie. Astfel, dup c derea Zidului, în 1993 i 1994 au ap rut dou foarte utile monografii ceramice, din Polonia i Slovacia 15 , care, ambele, foloseau o metodologie de studiu derivat din cea a Rusanovei, cu mai multe criterii morfologice, capabile deci de a surprinde mai multe detalii. Nici una din aceste dou încerc ri nu a în eles îns nocivitatea clasific rilor procustiene, pe m suri fixe, aplicabile indiferent de sit, ca i cum ar fi cercetat o societate industrializat , standardizat , în care toate obiectele puteau fi 15
Parczewski 1993 pentru Polonia; Fusek 1994 pentru Slovacia.
129
slavii timpurii comparate cu aceea i m sur . Din fericire, ambii autori s au oprit cu studiul la teritoriile na ionale, fiindc altfel am fi aflat, oca i, c to i ru ii sunt polonezi, sau to i ungurii – slovaci. F r s cunosc în timp util aceste dezvolt ri, în 1994 am generat propriul sistem de studiu al morfologiei ceramice, probabil din acelea i motive ca to i ceilal i cercet tori est europeni care au urmat aceast cale: dorin a de a ob ine ni te clasific ri cât mai bune, cât mai realiste i obiective, care s reflecte mi c rile de popula ie i influen ele reciproce 16 . Nu am s intru aici în detalii tehnice, nici m car într un rezumat al lor; am s men ionez doar numele sistemului de studiu, care, f r nicio leg tur cu simbolistica Germaniei democrate, sau cu bazele de date ale British Museum (care aveau s apar în 1996), s a numit Sistemul Compas. Este un sistem integrat, care permite, în module diferite de lucru, analiza morfologic , calculul de volume utile, analiza fabrica iei i decorului. În 2001 am sus inut o tez de doctorat referitoare la ceramica din Muntenia, pentru intervalul cuprins între sfâr itul veacului V i mijlocul veacului VII; în ciuda titlului, lucrarea lua ca obiect de compara ie ceramic din secolele I VIII, de pe un teritoriu care dep e te de câteva ori pe cel al României, din dorin a, evident, de a putea exprima un punct de vedere asupra fenomenelor de migra ie. Ulterior, am încercat s perfec ionez uneltele de studiu morfologic, ie ind cu totul din plasa colii r s ritene i încercând o analiz multifactorial 17 , despre care, iar i, nu am s vorbesc aici nimic. Am s încerc s folosesc îns aceste experien e pentru a facilita marelui public în elegerea unor fenomene cheie în judecata arheologic asupra apari iei slavilor. Figura 19. Schema de principiu a reperelor descriptive în Sistemul Compas, care permite operarea cu un num r mare de variabile (16 sau mai mult).
O prim concluzie important este c tentativa de a da ceramicii considerate slave (primitive) un nume, un singur nume, este sortit e ecului, fie c el este „Praga”, „Korceak”, sau altul. Dincolo de asem n ri generice, de aceea i calitate ca cele enumerate în analiza
16
Teodor E. 1996; Teodor E. 2001, capitolul 1 (morfologie), cap. 2 (capacit i), cap. 3 (analize alfa numerice).
17
Teodor E. 2005. Metoda distan ei cumulate.
130
breviar arheologic bordeielor „slave”, ceramica atribuit primilor slavi are caracteristici regionale clare, care pot distinge – dac mai greu cu ochiul liber, atunci cu aplica iile computerizate – formele din Cehia de cele din Slovacia, de cele din Polonia, i cu atât mai mult de cele din Ucraina. În general, asem n rile respect regula proximit ii, respectiv teritoriile al turate seam n mai mult decât cele dep rtate; este o constatare cu urm ri, fiindc favorizeaz mai degrab o dezvoltare separat a respectivelor teritorii, decât teoria originii comune. Între arheologii de origine slav , de i exist teorii divergente în leg tur cu teritoriul originar, exist cvasi consensul migra iei, respectiv c toat cultura material slav provine din aceea i „surs ”, care s a difuzat dintr un punct, spre toate teritoriile locuite de slavi. Chiar cu riscul de a devia, trebuie s subliniez c punctul de plecare al teritoriului originar este lingvistica, nu arheologia; str vechea teorie a migra iei dintr un teritoriu unic este foarte puternic impregnat în cultura cercet torilor slavi, contrariul neputând fi conceptualizat; este, la urma urmei, un model suficient de simplu pentru a fi în eles de toat lumea. Credin a în r spândirea popoarelor slave prin migra ie a fost reafirmat inclusiv în studii recente, semnate de autori de marc 18 . Ei bine – foarte probabil – nu. Scriam înc în teza de doctorat 19 c diferen ele semnalate într o compara ie direct a formelor ceramice din sudul Poloniei cu cele din nordul Ucrainei, c de i influen ele reciproce se v d (mai ales pe sensul dinspre Ucraina spre Polonia), cea mai mare parte a loturilor comparate au constitu ii prea diferite pentru ca diferen ele s poat fi puse pe seama unor evolu ii recente (fig. 20). Pentru a în elege mai bine logica schimb rii pe diverse materiale arheologice, trebuie spus c , într o mare similitudine cu epoca noastr , doar c la viteze mult mai mici, imita ia cultural are la baz prestigiul (se imit deci modele consacrate), iar ea afecteaz în primul rând p turile superioare. În consecin , cu cât un obiect este mai valoros (aici avem o problem , fiindc trebuie s deducem ce era valoros pentru cei vechi; exist totu i un criteriu care ne poate ghida: ceea ce este rar), cu atât el poate fi suspectat a urma (copia) un model de mare succes. Viteza îns i de asimilare a modelelor str ine este, i ea, un atribut social. Familiile puternice au i oportunitatea de a cunoa te modele de succes, i interesul de a le implementa, f când parte din politica lor de prestigiu. Or, în ierarhia obiectelor de provenien arheologic , aceste oale urâte se afl pe un loc coda . Departe de a fi doar o teorie „care urmeaz a fi verificat ”, aceasta este de mult, pentru mine, o concluzie tiin ific : ol ria modelat manual, de uz casnic, folose te modele care erau în vog cu ... sute de ani înainte.
18
Fusek, Záboinik 2003, care reafirm originea ucrainean a culturii slave din Slovacia.
19
Teodor E. 2001, 91.
131
slavii timpurii Dac deci timpul de reac ie, timpul de asimilare a unor forme, sau de apari ie a unor noi modele, este de ordinul veacului, nu prea avem cum s explic m, pe de o parte, o migra ie a slavilor (neatestat în vreun fel înaintea secolului VI, de i posibil de sec. V), dar i o diferen iere a formelor ceramice, proces care în sine dureaz destul de mult.
Is/I
Penkovka
0.6
Polonia1-2
0.55
Polonia 3 Korceak
0.5 0.45 0.4 0.35 0.3 0.25 0.2 0.15 0.5 0.6 0.7 0.8 0.9
1
1.1 1.2 1.3 1.4 1.5 1.6
I/a
Fig. 20. Compara ii morfologice în Sistem Compas, demonstrând c principalele tipuri morfologice considerate slave pot fi descrise i individualizate.
M tem c tot aici va trebui s mai deschid o parantez , legat de produc ia ceramic . Ea este esen ial în fenomenele de acultura ie, sau, simplu, în portretizarea imita iei. Apari ia ro ii olarului a fost capital pentru produc ia olarului, ap rând, gradual, în etapele mijlocii ale celei de a doua vârste a fierului, numit La Tène, respectiv prin veacul al doilea a. Chr. Nu a fost îns doar o „inven ie”, fiindc , asemeni curentului electric, pentru a deveni un bun social, a solicitat societ ii ajust ri economice i sociale semnificative (s au construit centrale electrice, iar unii oameni au devenit energeticieni, s au construit re ele de distribu ie, s au produs i pus în vânzare aparate electrice, etc). Roata olarului nu a fost folosit decât în societ i organizate, cu o bun coordonare social i cu diviziune a muncii, cu roluri pe care oamenii le aleg, le accept sau li se impun. Cu siguran , acest gen de meserie nu s a putut practica, pe termen lung, în condi ii de troc, luând avânt numai în societ i în care rela ia marf bani (sau substitute convenabile) a fost o realitate. De altfel, chiar performan ele diverselor
132
breviar arheologic civiliza ii (greac , roman , celtic , germanic , etc) în materie de ol rit se pot pune pe dou coloane, într o compara ie direct cu masa monetar în circula ie, pentru a proba rela ia de determinare. Exist o dinamic a produc iei ceramice, în primele secole, începând cu civiliza ia dacic , în care, grosso modo, cam jum tate din recipiente erau modelate pe roat 20 , o civiliza ie roman în care, virtualmente, toat produc ia ceramic era una de atelier specializat (ateliere pentru amfore, pentru opai e, pentru vesel de mas , ceramic de lux, de genul terra sigillata, altele) 21 , societ ile locale de la periferia lumii romane (precum cultura Chilia Militari din Muntenia secolelor II III) 22 , în care produc ia la roat era predominant , apoi cultura Cerneahov 23 (denumire în spatele c reia se g se te imperiul multietnic condus de go i), în care, din nou, ceramica de atelier este în progres, dominând categoric, pentru ca apoi, probabil la jum tatea veacului V, s se produc un recul brutal al produc iei. Este vorba nu numai despre o sc dere a produc iei de atelier, în cultura Ipote ti Cânde ti, la o medie reprezentând aproape jum tate din ceramica utilizat , dar i de alte elemente care m rturisesc dec derea me te ugului, între care dispari ia celor mai multe forme ceramice consacrate (farfurii, castroane, ulcioare, etc), în favoarea unui singur produs realizat pe roat – oala simpl , f r mâner. Este un recul al produc iei, datorat plec rii go ilor ( i a me terilor lor), sau un recul al infrastructurii sociale care asigur comanda produc iei? Foarte probabil ambele, dar a sublinia mai ales a doua explica ie. Produc ia secolului al VI lea este nu numai mai redus , de o calitate tehnic mai slab , dar recipientele însele sunt, în medie, din ce în ce mai mici, ceea ce reflect , în opinia mea, comunit i emaciate, cu familii mici. Exist o dinamic intern a culturii Ipote ti Cânde ti, care se exprim printr o u oar cre tere a performan ei în perioada ini ial (aici m risc, spunând pân c tre 535 540), i o dec dere destul de abrupt apoi; dinamica intern se refer i la mari discrepan e între aspectele r s ritene i cele occidentale, în sudul României. Discrepan ele sunt i mai mari dac analiz m comparativ i alte teritorii ale rii, precum Moldova; ceea ce nu vom face, fiindc urm rim aici doar evolu ii cu caracter de generalitate, în descrierea situa iei arheologice de la Dun rea de Jos. Exist i un revers nea teptat al acestor considerente. Dac argumenta ia de mai sus este corect , atunci în Muntenia veacului VI existau forma iuni politice capabile de a între ine produc ia ceramic de atelier, fie i la un nivel de avarie.
20
Cri an 1969.
21
Popilian 1976; Viorica Rusu Bolinde 2008.
22
Bichir 1984.
23
În formulare complet , Sântana de Mure Cerneahov. În literatura interna ional se folose te, de obicei, doar Chernjakhov (localitate din sud vestul Ucrainei), care i reflect un stadiu mai timpuriu. Nu exist o sintez de limb român ; vezi totu i o lucrare clasic : Diaconu 1965.
133
slavii timpurii Lucrul este interesant, fiindc nu exist înc nicio teorie care s argumenteze, cumva, existen a unor organisme politice în zon 24 . C aceste organisme ar fi „slave” – e destul de greu de presupus, m car c produc ia ceramic s a (re ) organizat înainte de atestarea sclavinilor la nordul Dun rii. Sudul României de ast zi – nominalizat implicit în expresia cultura Ipote ti Cânde ti – se diferen iaz , prin conservarea produc iei ceramice de atelier, de toate celelalte teritorii din barbaricum, în aceast parte a continentului. Fenomenul se mai întîlne te i în câteva teritorii adiacente, îns cu particularit i care fac compara ia direct invalid . Ceramic lucrat la roat mai exist în a a numita cultur Bratei 25 , din Transilvania (în sens tradi ional, adic Transilvania intracarpatic ), unde ea se leag de mediul gepidic, i reprezint o continuare a tipului de produc ie (german) din veacul anterior, disp rând din zonele pe care gepizii le p r sesc (de pild chiar la Bratei, în fazele târzii, de secol VII). Ceramic de bun calitate, lucrat la roata rapid , se poate g si i în Moldova, pân sus în nord 26 ; nu numai c aici este îns foarte pu in , dar, de i de un tip asem n tor celei din Muntenia, aceast ceramic pare neintegrat cultural, ceramica la roat i cea modelat manual alc tuind serii care, pe morfologie, nu au nicio leg tur (sunt produse reciproc str ine). Prezen a ceramicii de atelier, în Muntenia, a încurcat r u pe to i cei care au încercat s integreze Muntenia în istoria timpurie a slavilor; s recunoa tem faptul simplu c nu exist slavi timpurii f r Procopius (sau Strategikon), iar când spunem Procopius ne gândim, imediat, la malurile Dun rii. Ei bine, s au încercat varii solu ii. Cea mai caraghioas dintre ele a pretins c slavii erau elevi buni i înv au repede 27 ; problema este c o asemenea explica ie nu poate r spunde pentru dispari ia acestui produs în veacul VII; altfel – ce s credem? c erau elevi silitori dar uitau repede? O explica ie care s a dorit mai plauzibil aducea ceramica lucrat la roat din import, de dincolo de Dun re, i nu era vorba atât de importul fizic (costul transportului ar fi fost mai mare decât al produsului), ci de me teri olari adu i în slujba altor st pâni (de pild în prizonierat). Chestiunea poate p rea plauzibil pân dup primele 10 minute de studiu comparat al
24
O demonstra ie asem n toare s a realizat îns recent (noiembrie 2006, teza de doctorat sus inut de Daniela T nase, de la Muzeul Banatului) pe studiul distribu iei uneltelor de f urar, ale c ror concentr ri teritoriale sugereaz grupuscule politice în anume perimetre (zona Bucure ti, zona Buz u, zona Suceava, etc).
25
Bîrzu, Brezeanu 1991, 201 207.
26
La Boto ana, de pild (Teodor D. 1984).
27
Mijatev 1948 (în esen teze de bun sim referitoare la influen a roman asupra culturii materiale slave). Barford (2001, 48 49) rezum dificult ile colii slave de a explica prezen a ceramicii lucrate la roat , la nordul Dun rii de Jos.
134
breviar arheologic formelor i decora iei produselor sud i nord dun rene. Produc ia atelierelor ceramice nord dun rene era de inspira ie roman , într adev r, dar se imitau modele din secolul... III, la nivelul formelor; la nivelul decorului se întâmpl ceva mai ciudat, modelele sunt mai degrab de secol VI, dar zona de inspira ie se afl departe, pe la Por ile de Fier, adic nu în zona predilect de ac iune a slavilor de la Dun rea de Jos, ci a avarilor, eventual a slavilor de la Dun rea Mijlocie 28 . Explica ia acestei preferin e decorative occidentale st în observa ia c multe lucruri veneau atunci de la vest, nu de la sud, adic de unde ar fi fost de a teptat. Cultura Ipote ti Cânde ti se compartimenteaz , într o manier u or reduc ionist , în trei areale distincte: zona de vest, cuprinzând Oltenia de est (despre cea de vest nu prea tim mare lucru...) i Muntenia de Vest (siturile de la Dulceanca, dar i altele din zon ); zona central , cuprinzând ca repere majore a ez rile de la B leni Români (jud. D mbovi a) i mai multe situri bucure tene, mai ales de pe râul Dâmbovi a sau zona (Militari, Ciurel, Soldat Ghivan); zona de est (care, aten ie, nu se întinde i în B r gan), cu evidente influen e moldovene ti, în special cele de pe Colentina – Str ule ti, C elu Nou, eventual i siturile de la Budureasca, din dealurile subcarpatice, eventual i marea necropol de la S rata Monteoru (jud. Buz u; revezi fig. 16) Dac zona din centrul Munteniei are i caracteristici mijlocii, atunci merit s expunem marile diferen e dintre arealele de vest i de est. În vest, ceramica lucrat la roat este i mai mult , i de factur mai bun , frecvent decorat cu incizii în form de val, tem de inspira ie iliric (de la Dun rea Mijlocie). Analogia formelor din arealul vestic adreseaz , în 70 80% din cazuri, ceramica roman timpurie (din vremea provinciei traiane!). Unul dintre cele mai interesante fenomene este imita ia frecvent a formelor de atelier pe oalele modelate manual, ceea ce ilustreaz faptul c modelul cultural, i al me terilor, i al produc torilor casnici (femei, în principiu), este acela i, i este foarte vechi. Zona de r s rit a culturii Ipote ti Cânde ti are complet alte repere, dincolo de vechile jocuri de societate ale arheologilor (cu amot ...., f r amot ..., vezi infra). Ceramica lucrat la roat este mai rar , apari ia decora iei în val este sporadic , iar ceramica lucrat cu mâna nu are nicio leg tur morfologic cu cea lucrat la roat . S ar putea crede c este vreo popula ie nou , care nu a avut timp s deprind fine urile arcurilor romane, dac nu am ti c acele forme înalte ale ceramicii lucrate cu mâna, specifice unor vechi tradi ii moldovene ti, nu sunt 28
Teodor E. 2001, 177 179.
135
slavii timpurii deloc noi în împrejurimile nordice ale Bucure tiului, fiind probabil aceea i popula ie carpic , cunoscut acolo din veacul III 29 . Unii sunt mai c po i... Vechii du mani ireductibili ai romanilor, care îi f cuser pe st pânii lumii s renun e la posesiunile lor nord dun rene (mai ales în urma invaziei n ucitoare din 247 248), nu se dezic nici trei veacuri mai târziu: foloseau i ei ol rie roman , dar când fr mântau ei argila ... ( ti i bancul cu muncitorul de la fabrica de biciclete, presupun; oricum monta piesele furate – tot AKM era) tot form carpic ie ea. Rela iile privilegiate între tradi iile romane ale ol riei i barbaricum nu se reduc îns la situa ia mai special din Oltenia – fost provincie roman ; atrac ia valorilor unei civiliza ii superioare nu s a manifestat doar acolo unde presupunem noi c s a produs romanizarea, în baza unei judec i lingvistice superficiale, ci la toate grani ele imperiului. Un experiment tehnologic a permis compararea penetr rii morfolologiei romane timpurii în diverse teritorii din barbaricum, pentru teritorii din Europa central i de r s rit, din secolele VI VII (prima parte), rezultând urm torul clasament (doar analogii directe, foarte strânse): Tabel 2. Analogii în Barbaricum (sec. VI VII) ale ceramicii romane timpuri Oltenia
30,3%
Ungaria de vest
26,3%
Muntenia de vest
18,6%
Moravia
18,3%
Slovacia de vest
16,4%
Polonia de sud
10,0%
Polonia de sud est
0
Ucraina
0
Muntenia central r s ritean
0
Înv mintele posibile din studiul acestui tabel pot fi importante. Nu numai Oltenia a fost provincie roman , dar i Ungaria de vest a fost, aproape cinci veacuri, i se vede; în compara ie nu au intrat oale modelate la roat , ca s
29
Bichir 1984.
136
breviar arheologic suspect m prezen a unor me teri în captivitate slavo avar , ci ol rie modelat manual, deci „barbar ” i cu singuran local . Slovacia i Moravia nu au fost provincii romane, ci vecini direc i al Imperiului, tot a a, mai multe veacuri; în arheologia slovac exist chiar o no iune, perioada roman , care denume te secolele III V, ar tând c influen ele masive primite de dincolo de Dun re au fost observate i de colegii slovaci, observa ii valorificate într un concept arheologic ce nume te chiar perioada istoric . Problema noastr , acum, este c dac slavii din Slovacia ar fi fost ni te nou veni i, a a cum persevereaz a crede coala slovac , cum ar fi putut ei suferi influen e atât de semnificative, acum, în veacul VI, când grani ele imperiului se aflau departe, dincolo de Drava, adic la vreo 250 de km spre sud?... Observ m, iar i, c valorile de influen diminueaz cu cât ne dep rt m de fostele grani e imperiale, cifrele sc zând la 10% pentru Polonia de Sud, apoi la zero pentru Polonia de SE, r mânând zero pentru toate teritoriile aflate spre r s rit, cu unele excep ii izolate în Bucovina sau alte teritorii r s ritene, din preajma M rii Negre (cultura Penkovka, de pild ), care au intrat în compara ie cu prea pu ine obiecte clasificate pentru a putea specula statistic, i pentru care influen ele romane (slabe, oricum) au alt explica ie decât proximitatea unei grani e; e vorba totu i tot de o mo tenire roman , cea mediat de cultura Cerneahov. Tot a a, prin compara ie, Muntenia central r s ritean face o figur complet barbar , prin compara ie cu teritoriile slave de la Dun rea Mijlocie... Aproape indiferent de autor, s a presupus o oarecare contribu ie slav la via a comunit ilor Ipote ti Cânde ti; disputele s au limitat la adjudecarea elementelor timpurii, la momentul na terii acestei culturi arheologice, puse de arheologii români exclusiv pe seama „autohtonilor” 30 . Dac a a este, atunci ar trebui s g sim pe ceramica Ipote ti Cânde ti elemente clare de referen iere a ceramicii slave contemporane din teritoriile slave; mai exact, dac am da credit scenariilor împ rt ite de cea mai mare parte a arheologilor – români i str ini deopotriv – direc iile din care am a tepta influen e slave ar fi Polonia sudic i Ucraina central nordic (dar i elemente ale culturii Penkovka, din sudul Ucrainei i Basarabia central ). i fiindc tot am spus c acum suntem capabili de a face distinc ie între formele presupus slave din teritoriile respective, ar trebui s prob m teoriile mai vechi cu argumente noi.
30
O alt no iune vag cu care ne lupt m f r spor; de exemplu, sarma ii, care se aflau la Dun rea de Jos din sec. II – erau „autohtoni”?
137
slavii timpurii
Figura 21. Forme ceramice slave timpurii (sec. VI VII). Inscrip ion rile reprezint , pe rând, num rul grupei, num rul de piese într o grup i m rimea recipientului, în litri. Desenele sunt realizate dup mediile de grup .
138
breviar arheologic
Figura 22. Forme ceramice ale culturii Ipote ti Cânde ti. Semnifica iile înscrisurilor sunt identice cu cele de la figura precedent .
139
slavii timpurii Pentru aceasta am realizat un alt experiment, special pentru aceast ocazie. Am folosit grupele morfologice realizate cu ajutorul celei mai noi unelte, metoda distan ei cumulate. Prin aceasta se ob in „distan e” între formele memorate în baza de date, raportându se reciproc, una la alta, fie printr o analogie foarte strâns (realizând împreun o grup morfologic cu prefixul A) 31 , fie una ceva mai larg , a c rei relevan ar putea fi discutabil (formând grupe cu prefixul B), fie o analogie i mai larg , orientativ (cu prefixul C), pentru a fi luat în vedere „cu titlu de inventar”, fie, în fine, pentru unele forme nu se ob ine niciun fel de analogie, piesele r mânând neclasate 32 . Comparând doar formele clasate A, pentru o provincie istoric sau alta, analogiile în alte zone geografice (sau, pur i simplu, în alte culturi), sunt foarte rare, fiind relativ inexpresive la nivel statistic. Folosind toate grupele pentru compara ie (toate cele clasate A, B i C, reprezentând 80 de „familii morfologice”), se ob in, din contr , analogii foarte multe; tim îns , deja, c analogiile tip C nu sunt tocmai de încredere; am ales, deci, varianta mijlocie, comparând doar grupele tip A i B din câteva teritorii cheie, pentru a încerca s suger m rela iile reciproce ale acestor teritorii, sau, într un limbaj cât mai explicit, cât sunt ele de asem n toare. Au rezultat datele din tabelul de mai jos, studiind analogiile pentru Oltenia veacului al VI lea (tabelul 3, coloana a treia), dar i pentru zona Bucure tiului (coloana a patra), pentru aceea i perioad . Pentru a nu ne crispa în fa a cifrelor este necesar s în elegem c asem n rile nu comport , obligatoriu, „migra ie”, sau, oricum, nu neap rat evenimente recente. Asem n rile între oalele epocii, atât de inexpresive i de otova pentru oricare outsider, sunt naturale. Ceea ce import , la tabelul de mai jos, sunt doar valorile mari i valorile mici. Ei bine, oricât ar p rea de ciudat, analogiile Olteniei veacului VI sunt conduse de ceramica de „tip Praga” din Ungaria occidental , din vremea imperiului avar (care este, i ea, „slav primitiv ”), la mare distan fa de al turata Muntenie de vest. Mai mult, a doua cifr vine tocmai din Bucovina, a c rei apartenen discutabil la tipul cultural Korceak a fost marcat prin semnul întreb rii. A treia cifr din tabel vine din Slovacia de Vest (singura zon a rii bine cunoscut arheologic). Abia apoi vin lucruri care ar fi trebuit s fie mult mai apropiate, precum ceramica roman târzie din Dobrogea (un lot foarte interesant, din fortifica ia de la Capidava, cu ceramic lucrat cu... mâna), ceramica grupului cultural Garv n (considerat expresia primei culturi slave în Bulgaria, din a doua parte a sec. VII). La polul
31
Teodor E. 2009.
32
Este o expunere extrem de sumar dar i grosier a sistemului de clasare; cei care doresc s în eleag cu adev rat cum func ioneaz aplica ia, i se tiu oameni r bd tori, vor trebui s consulte forma extenso, aflat pe web (Teodor E. 2005).
140
breviar arheologic opus, a unor rezultate foarte dep rtate, se afl ceramica de tip oriental din estul Ungariei (colportat de grupurile de nomazi ale confedera iei avare), ceramica slav din Ucraina (Korceak) i ceramica presupus slav din nord vestul României. Tabel 3 Analogii pentru Oltenia i Muntenia central , sec. VI VII, (grupele „distan ei cumulate” A i B) provincie
grupa cultural
analogie
analogie Muntenia C. 34.48%
Bucovina
Korceak (?)
Oltenia 48.28%
Bulgaria NE
Garv n
37.50%
50.00%
Dobrogea
33.33%
33.33%
Muntenia Central
roman târziu (Capidava, arhaic ) Ipote ti Cânde ti
Muntenia Nord
Ipote ti Cânde ti
38.24%
67.65%
Muntenia Vest
Ipote ti Cânde ti
39.47%
52.63%
Oltenia
Ipote ti Cânde ti
Polonia Sud
slav primitiv
30.77%
38.46%
Polonia SE
slav primitiv
37.50%
25.00%
Slovacia Vest
slav primitiv
42.86%
53.25%
Some inferior
slav primitiv
21.43%
42.86%
Ucraina
Korceak
21.05%
68.42%
Ungaria
orientali
19.35%
61.29%
Ungaria Vest
Praga
58.33%
29.17%
31.82%
25.00%
Trecând acum la lectura ultimei coloane – analogiile pentru Muntenia central , adic situri din împrejurimile Bucure tiului – nu putem s nu remarc m conversia valorilor minime, de pe coloana stâng , la valori maxime în dreapta, în special pentru ceramica de tip Korceak din Ucraina i cea de tip „oriental” din Ungaria (nu e tocmai din China...; sunt forme cu analogii pe un teritoriu foarte întins, la nord de Marea Neagr , pân la Volga). Din contr , acum avem valori foarte mici pentru ceramica „Praga” din Ungaria. Mai avem valori mari pentru rela ia cu Muntenia nordic i vestic , dar sunt rela ii normale între vecini. Ar mai fi de remarcat jum tatea exact a analogiei spre orizontul cultural Garv n, din nord estul Bulgariei. Asemenea date nu sunt tocmai u or de „citit”, chiar cu antrenament. Oricât am încerca s ra ionaliz m realitatea, ea p streaz zone obscure, cu mecanisme
141
slavii timpurii incomplet intuite i cu atât mai pu in în elese. Totu i, sistemul de opozi ie între cei doi termeni majori ai compara iei – Oltenia i Muntenia central – este destul de evident, i atunci putem construi o „schem ”; ne aducem aminte c , totu i, Oltenia este o fost provincie roman , i am enun at anterior c ea p streaz cele mai bune conexiuni cu trecutul roman, dar i cu alte foste provincii; suntem con tien i c i acolo, în Oltenia, lucrurile sunt destul de amestecate i c , al turi de tradi ia roman se mai „v d” i altele; dar hai s uit m detaliile pentru o clip , i s vedem lucrurile mari: Oltenia veacului VI realizeaz , în termeni generali, o „alian ” cu o fost provincie roman (Pannonia, sau Valeria, în epoc târzie), fie ea acum i „slav ” (sau „Praga”), având în schimb o rela ie foarte slab cu elementele „orientale” din tabel. Din contr , zona din jurul Bucure tiului realizeaz o veritabil coali ie „oriental ”, i pare s stea sub semnul orientului... Singura neclaritate major este analogia mare a Bucovinei cu Oltenia... Crede i c degeaba am pus acolo semnul întreb rii ( i nu de azi, de ieri)?... Dar s nu ne înfierbânt m... De i tabelul de mai sus sugereaz c Muntenia central a fost subiectul unei migra ii ( i nu ar fi chiar o surpriz , nu i a a?), exist câteva argumente care ar putea contrazice aser iunea. Metoda distan ei cumulate surprinde analogia generic (alura general a formei, de exemplu înalt , supl , sau pântecoas , etc), f r a face referiri la micile detalii care fac deliciul arheologului, precum forma buzei vasului, a bazei vasului i alte hachi e asemenea. C arheologii au asemenea pasiuni – ar fi cazul s încerca i s i în elege i... Un vas întreg se g se te într o campanie întreag , dac ai noroc, dar fragmente diverse – sunt gârl , iar arheologii î i exerseaz spiritul de observa ie pe ele (chit c nu am auzit s r stoarne cineva tiin a cu a a ceva...). Ei bine, pe forma buzelor de vas ar cam fi ni te diferen e semnificative între prototipurile „slave” tradi ionale i dubitabilele noastre produse muntene. Tabelul urm tor (nr. 4) ne va lumina pu in; el se ocup cu o chestiune în principiu destul de simpl , i anume cât de mult se întoarce buza vasului spre exterior. Pe prima coloan vedem teritoriul de referin , pe a doua – cultura de referin (cele mai timpurii de secol VI sunt specificate; unele urc i în sec. VII); pe coloana a treia avem înclina ia buzei, fa de orizontala intern , în grade, situa ie în care 90o exprim o „buz vertical ”, iar cifrele mai mari – întoarceri progresive spre exterior; pe coloana a patra avem o chestiune doar ceva mai complicat , i anume curbura complet a secven ei um r buz , tot în grade 33 ; ordonarea este descendent , dup coloana 4 (unde valorile mari se interpreteaz c o margine frumos modulat , arcuit spre gât, apoi spre afar , iar valorile mici se interpreteaz ca un aspect otova, tip „sac”): 33
La fig. 19 „unghiul buzei” este unghiul din C, iar „modulare total” este unghiul C minus unghiul B.
142
breviar arheologic Tabel 4 Compara ie pentru modularea buzei de vas. Medii. provincie
grupa cultural
unghi buz
modulare total
Bulgaria (Iatrus)
roman târziu (IV VI)
127.36
65.20
Oltenia
roman timpuriu (sec. II III)
130.26
63.05
Muntenia
Chilia Militari (sec. II III)
122.86
58.90
Slovenia
slav primitiv (? mijloc VII)
118.67
51.50
Transilvania
Bratei (început VII)
116.80
49.80
Bulgaria NE
Garv n (mijloc VII)
113.88
46.75
Muntenia Vest
Ipote ti Cânde ti
110.35
44.73
Capidava
roman târziu, ceramic modelat manual (VI)
114.17
44.67
Ungaria
orientali
111.92
43.37
Muntenia Centru Ipote ti Cânde ti
112.10
42.45
Oltenia
Ipote ti Cânde ti
114.81
42.31
Slovacia Vest
slav primitiv
107.37
39.29
Muntenia Nord
Ipote ti Cânde ti
105.52
37.70
Bucovina
Korceak (?)
103.96
32.04
Ungaria Vest
Praga
97.02
29.06
Some inferior
slav primitiv (?)
101.71
28.71
Moravia
Praga
98.61
27.55
Muntenia NE
Ipote ti Cânde ti
101.33
26.89
Pol. SE
slav primitiv
97.00
26.75
Ucraina step
Penkovka
102.00
26.50
Polonia Sud
slav primitiv
97.62
24.69
Ucraina
Korceak
98.84
21.53
L a i studiat? Nu i a a c acum e mai clar? Ar trebui s fie. Tabela este condus , la mare distan , de loturi romane, târzii i timpurii, ca s în elegem clar specificul (sunt medii pe zeci de vase, pentru fiecare caz; pentru claritate, am ales exact acela i lot de piese clasate, discutate mai devreme). Urmeaz culturi de influen roman cert , între care, foarte interesant, dou dintre aspectele culturale considerate implant ri timpurii ale slavilor în fostele teritorii ale Imperiului roman (Slovenia i Bulgaria de nord est); s ar p rea c slavii erau, într adev r, elevi buni (probabil... copiau; dar discut m alt dat ). Urmeaz un
143
slavii timpurii calup „normal” – Muntenia de vest i central , Oltenia, lotul de ceramic manual de la Capidava (modelat cu mâna...; de garnizoana „roman ”; film de groaz !), între care se intercaleaz ceramica „oriental ” din Ungaria. Imediat apoi, cifrele cad brusc, ajungând la alt categorie, perimetru în care deja putem vorbi i de ceramic „slav ”, definit , de to i cercet torii fenomenului, ca având buza pu in r sfrânt , cel pu in la acest palier cronologic. În elege i acum de ce spuneam c nu trebuie s ne înfierbânt m?... Din acest palier face parte, la limit , Muntenia nordic , al turi de Slovacia (care, am mai spus, are cel pu in un bunic roman...), apoi vin rezultatele de jos, între altele cu Muntenia de nord est, adic material din cimitirul de la S rata Monteoru, care este, simplu, o necropol slav (nu f r probleme...; revenim). Diferen e la fel de categorice s ar putea surprinde, între obiectele culturii Ipote ti Cânde ti i cele ale culturilor slave primitive, studiind alte „detalii”, precum sec iunea buzelor, forma bazelor, regimul decorativ, fabrica ia ceramicii, unele forme precum t vi ele... Multe, foarte multe argumente se opun unei înregiment ri plate a culturii Ipote ti Cânde ti între fenomenele arheologice atribuite îndeob te culturilor slave primitive. Pentru a nu transforma o discu ie prieteneasc într o crâncen dezbatere tiin ific , va trebui s m crede i pe cuvânt, iar cei mai ambi io i i mai pu in creduli nu au decât s caute (fiindc vor g si) 34 . M voi rezuma aici s fac o scurt descriere a acestor diferen e, f r a mai apela la multe cifre... Ce i aceea sec iune de buz ? Presupunând c a i spart o sticl i a i dori s v sinucide i din acest motiv, întorcând ciobul spre beregat a i putea observa în ultima clip c t iosul obiect are i oarece grosime, mai mult, c acea grosime este variabil , închipuind forme la care nici nu v a i gândit; observa ia v ar salva via a, fiindc preocupat de acele noi forme ale materiei ve i uita s v sinucide i. Este exact ceea ce au p it mul i arheologi, care aveau sarcina mult mai ingrat de a se sinucide cu cioburi ceramice, prea groase i nu totdeauna rezistente. Ei bine, pe seama morfologiei sec iunilor de buz s au consumat milioane de or munc , împ rt ind i eu, din spirit de breasl , ceva din aceast soart . Nenorocirea este c discut m, în primul rând, despre forme extrem de neregulate, greu de descris i aproape imposibil de formalizat. Presupunând c totu i am reu i s facem acest lucru, v pute i întreba dumneavoastr , pe bun dreptate, pe cine i de ce ar putea interesa a a ceva, atâta vreme cât utilizatorul obiectului nu vede niciodat acest lucru (decât, de obicei, când este prea târziu). R spunsul se afl în zona crepuscular a tehnologiilor i func ionalit ilor, fiindc o buz „plat ”, sau „îngro at exterior”, sau în „form de S”, poate deconspira, în primul rând, o anume necesitate (încerca i s turna i ap dintr un vas cu buz plat ; face i 34
Teodor E. 2000. Pentru t vi e vezi Curta 2006, 254 256.
144
breviar arheologic experimentul în baie!); de pild , buzele „în S” tr deaz inten ia utiliz rii unui capac, la oala respectiv (a nu se dogmatiza informa ia; exist multe ulcioare frumos arcuite în S, i totu i nu aveau capac; poate aveau totu i un cep...). Exist i situa ii când avem multe oale cu „buz în S”, de pild în cultura Ipote ti Cânde ti, dar nu exist ... capace. Cine s în eleag ? S facem un efort... i dac , pur i simplu, se urma o tradi ie, al c rui rost nu mai era bine în eles? Pare exact cazul nostru. Situa ia se interpreteaz în sensul c produc torul vine dintr o societate care în trecut folosea capace la oal . Indica ie interesant , i absolut înduio toare când fenomenul este constatat pe ceramica modelat de mân (s te chinui s faci a a ceva, doar pentru a imita ceva...). În felul acesta, de exemplu, putem spune c produc torul acelei oale nu este un migrator venit de la Polul Nord, ci apar ine unei civiliza ii peri danubiene. Proba se poate face pe toat ceramica din Ucraina, sau Polonia, de exemplu, pe care nu exist nici m car vreo schi de inten ie pentru o arcuire a buzei de tip S... Cu alte cuvinte, unele caracteristici ale unor fragmente pot deconspira apartenen a la o cultur sau alta, cel pu in dac culturile originare sunt suficient de diferite. Or, compara ia direct a ceramicii lucrate cu mâna, din Muntenia, inclusiv din zona Bucure tiului, demonstreaz uzan e str ine ceramicii de tip Korceak sau Praga. A a spune statistica. Nu este vorba despre rezultate exclusiviste, ci de tendin e specifice, pentru un areal sau altul, care fac diferen a. Printre tonele de cioburi ceramice rezultate anual de pe antierele arheologice, printre numeroasele fragmente care pot „vorbi”, se num r i bazele de vas. În arheologia româneasc s a repetat pân la sa ietate c ceramica slav este mai grosier , fiindc reprezint o civiliza ie inferioar , i c , în consecin , bazele de vas foarte groase reprezint ace ti intru i. Ce înseamn „groase”? Vreo Fig. 23. Schema unei oale cu buz în S 3 milimetri, sau 5, 8, 12...? Dar la ce ne i capac. referim? La un ibric, sau la un transatlantic? Pu in lume i a pus aceast din urm întrebare. Fundurile de vas slave par mai groase, eventual fiindc provin de la recipiente mai mari, dar, la scara dimensiunilor concrete, bazele de vas ale culturilor slave sunt propor ional mai sub iri decât cele „autohtone”... E demonstrat statistic 35 ! Tare a vrea s i v d pe arheologii români cum scot c me a
35
Teodor E. 2003 b.
145
slavii timpurii cu „civiliza ia superioar ”... Clar – explica iile sunt de c utat în alt respectiv tehnologia de produc ie.
zon ,
Bazele de vas mai au o proprietate pe care arheologii o studiaz : uneori panoul inferior al corpului se recurbeaz spre exterior, facând un soi de „picior” (terminologia ceramistic e super antropologizat ; vorbim de cap, gât, um r, pântece..., fill in the blanks), uneori ie it spre afar , precum al unui pahar de ampanie, situa ie numit , expresiv i excesiv, „talp ”... Ei bine, statistic vorbind, oalele culturii Ipote ti Cânde ti au aceast conforma ie în propor ie considerabil (dou treimi au picior, iar o treime din ele au i talp ) 36 . În aproape toate teritoriile cu ceramic considerat slav – aceste conforma ii lipsesc. Excep ia o constituie cultura Korceak, pentru care inclusiv datele statistice concord , pân la un punct (procentul la „talp ” trece de 42%). De unde ar veni o astfel de caracteristic pentru ceramica lucrat cu mâna? S a spus c pentru a conferi vasului mai mult stabilitate; cam i cum ceilal i slavi erau chiar b tu i în cap... E mult mai probabil c vorbim tot despre o imita ie. În epoca anterioar , toat jum tatea de est a României, dar i o bun parte a Ucrainei de ast zi, adic în arealul culturii Cerneahov, erau frecvente vasele cu „fund inelar” (exact a a, un inel de ceramic lipit pe fundul oalei, înainte de ardere); baza inelar era destinat de a da recipientelor mai mult rezisten , prevenind spargerea accidental la întâlnirea cu o pietricic (privi i fundul unei sticle din c mar ; ideea este aceea i). În secolul VI nu mai existau funduri inelare, iar l irea bazei nu prevenea deloc spargerea, dar... sugera asem narea cu acele produse minunate, de demult... Curios este c nu toate teritoriile care preluau succesiuni Cerneahov au preluat i „talpa” ca imita ie a bazei inelare; în cultura Penkovka, ce acoper cea mai mare parte a fostului imperiu gotic, formele cu picior sunt rarissime. S concluzion m ce am înv at despre buzele i bazele de vas. În privin a primelor – nimic nu este mai diferit decât Muntenia i Ucraina. În privin a bazelor de vas – nimic nu este mai asem n tor decât Muntenia i Ucraina. În elege i ceva? Am ajuns la decora ia ceramicii epocii migra iilor... Decora ia vaselor ceramice a fost, în istoria arheologiei, principalul mijloc în definirea stilurilor culturale. De i în limbajul cotidian stilul este doar ceva mai mult decât o mod , sau o abordare mai personal a modei, se poate demonstra c nevoia de a înfrumuse a, f r nicio leg tur cu utilitatea, este o caracteristic general uman , c stilul este mai pu in dependent de mode, în general, cât de experien a cultural a subiectului, fie el individ sau colectivitate. Dac înlocuim experien a cultural cu 36
Privind din nou fig. 19, conforma iile care au segmentul GH au „picior”, iar cele care au segmentul HK au i „talp ”.
146
breviar arheologic trecutul istoric, suntem deja la lec ia de arheologie, iar stilul poate identifica con inutul unei societ i, prin descriptori stilistici. Exist stiluri „clasice”, aerisite Figura 24. i simetrice, i stiluri baroce, Decor incizat pe ceramic fragmentar decadente, aglomerate i/sau lucrat la roat (stânga) i cu mâna liber absconse. Epoca noastr de referin (dreapta). Ambele fragmente provin din nu este îns nici una clasic , nici una acela i sit – Dulceanca IV. decadent , fiindc în istoria omenirii, din câte tim, s a întâmplat doar de dou ori ca societatea s „moar ” i s „învie”, goal ca un nou n scut; prima oar – la tranzi ia de la neolitic la epoca bronzului; a doua oar , înc i mai brutal, la pr bu irea ordinii romane. Cam a a este decora ia epocii de migra ie a slavilor, purtând, cel mult, un semn pe frunte. Ceramica lucrat la roat rapid nu face cu adev rat obiectul unei discu ii, apartenen a ei la tradi iile romane fiind clar . Frecvent nedecorat , ca i ceramica roman de pe malul drept al Dun rii, ea poart uneori, cum am mai spus, un val trasat cu o unealt cu din i (piepteni? nu prea tiu piepteni la epoca aceasta, în extracarpatic), însemnând incizarea discret a suprafe ei ude, în timp ce roata olarului se învârte te; pute i vedea scena la orice târg de olari. Tema este de veche sorginte La Tène, adic preroman , obi nuit la cel i i daci, i se întâlne te, la sud de Dun re, în situri romane, pe vasele mari, de provizii; la nord de Dun re tema se g se te pe vase de oricare dimensiuni, i este mai frecvent în teritoriile vestice, pentru c pare a se r spândi de la vest spre est, provenind, ca „mod ”, de undeva de dincolo de Por ile de Fier.
Fig. 25. Exemplu de decor alveolat.
Mult mai incitant este decora ia ceramicii modelate cu mâna, dac trecem peste faptul c nou zecimi este complet nedecorat ... i aici avem dou categorii, ca i în cazul formelor. În primul caz – sunt exemplarele la care produc torul s a chinuit s copieze decora ia recipientelor modelate la roat ; rezultatul e foarte strâmb (fig. 24), dar semnifica ia lui – de copie a produc iei de atelier – este în afara îndoielii; astfel de exemplare sunt totu i rare (undeva în jur de 15% din cele decorate). În al doilea caz, avem
147
slavii timpurii decora ii de tip punctiform, realizate numai pe buza vasului; pe aceasta se realizeaz un ir de impresiuni, mai rare sau mai dese, la intervale relativ regulate, fie cu unghia, cu buricul degetului, cu o vergea sau cu un cu it. Tipul decorativ a intrat în literatur sub numele de decora ie alveolat sau crestat , i este considerat ornament caracteristic, f când obiectul multor analize (fig. 25). Ca s spunem lucrurilor pe nume, cât mai simplu, i aceasta este o modalitate str veche de decorare, de provenien r s ritean , absolut uzual în epoca dacic ( i anterior), când îns se aplica, op ional, i pe alte p r i ale recipientului. Caracterul disputabil al tipului de decor alveolat este cvasi dispari ia sa în orizonturile arheologice anterioare (perioad roman , Cerneahov), reapari ia fiind pus pe seama unor noi influen e r s ritene (probabil corect). Acest tip de decor se întâlne te pe suprafe e geografice foarte mari, de la rmul M rii Negre, pân la Bugul de vest, înc de la nivelul secolului al VI lea, i este considerat o „semn tur ” a culturii slave emergente. Acest din urm fapt este adev rat doar cu mult sare i piper, în sensul c în unele culturi materiale slave (cele r s ritene), acest tip de decor va deveni endemic, dar mult mai târziu, în secolele VIII IX. Cart rile care s au f cut, deja, demonstreaz c fenomenul este îns generat în spa iul extracarpatic, unde are maxim densitate în veacurile VI VII.
Fig. 26. Cartarea comparat a decorului tampilat (p trate) i alveolat (cercuri), pentru secolele VI VII
148
breviar arheologic Interesant este ce se întâmpl cu acest decor dup secolul VII. În Muntenia – dispare pentru o bun bucat de vreme, iar când reapare (începutul sec. XI?) indic un nou val r s ritean. În intracarpatic – r mâne o tem decorativ izolat . În Moldova, în schimb, ajunge s reprezinte, în sec. VIII IX, cvasi totalitatea ceramicii; ca i în teritoriile de la nord i est, demonstrând afinit i reale cu culturile tipic slave... Un aspect particular al decorului îl reprezint crucile incizate în pasta crud . Crucile sunt de mai multe tipuri (simple, în X – sau crucea Sf. Andrei –, zvastic , sau cruci la care se adaug o „codi ” v lurit ). Caracterul cre tin a fost contestat, îns sunt câteva observa ii importante de f cut. În primul rând, aria de r spândire a acestui motiv (cel mai desea reprodus o singur dat , nerepetitiv, la limit – un semn non decorativ) se limiteaz la extracarpatic (Oltenia, Muntenia, Moldova; cîteva exemplare totu i în Transilvania de SE i sud), cu toate caraceristicile sale (incizie relativ mare, pe um rul vasului), fiind de g sit i în afara acestui perimetru, dar fie pe alte obiecte (fusaiole), fie în alte p r i (pe baz ), fie cu alte mijloace (împuns i nu incizat), i este un marker cultural care individualizeaz teritoriile extracarpatice de toate celelalte teritorii „slave” 37 . Poate c alte argumente s fie mai greu digerabile; voi aminti aici suplimentar doar faptul c se cunosc aproape 50 de astfel de oale i fragmente, din cca 30 de localit i diferite. Dac punem în balan c în acela i perimetru se mai g sesc, în exclusivitate (pentru barbaricum), cruciuli e de bronz i tipare pentru turnarea cruciuli elor, atunci poate c ne mai gândim la caracterul cre tin al acestor semne. Un al doilea aspect legat de distribu ia acestor vase este frecven a extrem de redus (sugestia ar fi c exist un singur vas pentru un nivel de locuire, sau, mai simplu, pentru o genera ie), dar i faptul c nu exist a ezare care s fi fost cercetat mai serios i care s nu fi produs cel pu in un exemplar; nu lipse te nic ieri. Raritatea, în interiorul a ez rilor, dar i ubiguitatea, în interiorul zonei delimitate, precum i aspectul explicit non decorativ, fac din aceste recipiente candida i serio i pentru vase de cult (probabil cre tin; vezi fig. 27). Fenomenul define te secolul VI, nefiind clar dac exist i recipiente cu asemenea decora ie, în veacul urm tor; oricum, nu mai apare apoi. Decora ia ceramic , pu in important în economia ansamblului, ofer deci suficiente elemente de particularizare pentru teritoriile de la Dun rea de Jos, contribuind la argumentarea neapartenen ei lor la aria ini ial de formare a slavilor. Niciun set de argumente, îns , dintre cele discutate (morfologie general , sec iuni de fragmente, decora ie, etc), nu ar trebui considerat decisiv. Doar ansamblul acestor analize ar putea sta la baza unei judec i cu valoare istoric . Dar pân acolo mai este... 37
Teodor, Stanciu 2009.
149
slavii timpurii
Fig. 27. Oale lucrate cu mâna, decorate cu diverse tipuri de cruci. În ordine: B leni (Dâmbovi a), Dulceanca (Teleorman), S la uri (Mure ), Bratei (Sibiu), Budureasca (Prahova), Horga (Vaslui).
Fabrica ia este un concept de sorginte britanic ; el se refer , global, la toate procesele tehnologice prin care materia prim – argila – i alte materiale ad ugate (numite, ca la buc trie, ingrediente) devine produsul finit, respectiv produsul ceramic. Procesul tehnologic al producerii ceramicii dureaz , în integralitatea lui, aproximativ o lun ; el începe prin alegerea i transportarea argilei, depozitarea în anumite condi ii de temperatur i umiditate, preg tirea amestecului plastic ce va fi modelat, prin fr mântare, modelarea, uscarea par ial , decorarea, arderea în cuptor, r cirea,... pentru a r mâne doar la evocarea etapelor principale. Fabrica ia ceramic este, probabil, subdomeniul ceramisticii în care arheologia occidental a realizat cele mai spectaculoase progrese, în postbelic, i în care, neîndoielnic, arheologia r s ritean – cele mai pu ine. Dac arheologii occidentali au dezvoltat proceduri care aduc acest domeniu aproape de statutul de tiin exact (din clasa statisticii, pentru a fi mai specific), coala sovietic i asocia ii au r mas la nivelul unui limbaj globalist i greu de conceptualizat. Diferen ele vin, fire te, din contextele profesionale atât de diferite; ar fi de amintit aici, în primul rând, informatizarea tardiv (analizele de fabrica ie produc foarte multe date, care nu pot fi prelucrate altfel), o anume încremenire în modelul arheologului dumnezeu, care le tie pe toate ( i ce nevoie are Dumnezeu de chimi ti i fizicieni?), cât i
150
breviar arheologic conceptele gre ite cu care a operat întreaga societate (unde se vorbea de policalificare când occidentul vorbea de specializare). În arheologia româneasc – asemeni suratelor est europene – folosim deocamdat termeni precum „ceramic fin ” sau „ceramic grosier ” (cu subtilit i de genul „semi grosier ” sau „ fin ”) f r a ne întreba ce înseamn fin , deci care ar fi limitele fizice ale conceptului, dovad clar c nu de concepte avem parte, ci de vorbe. Nu reu im deocamdat s facem distinc ia între culoarea argilei i colorant, între compozi ia argilei i aditivi (sau ingredien i), i sunt destui arheologi cu acte în regul care nici nu i au pus vreodat problema. Evident, nu am s intru aici în alte detalii. Este la fel de evident c datele pe care le putem furniza la acest moment sunt departe de a constitui argumente într o dezbatere serioas . Ceea ce putem livra ast zi sunt doar ni te aproxim ri. Toat ceramica „slav ” se încadreaz în categoria „nisipoas ”, respectiv fie o argil care con ine nativ mult nisip, fie c acesta a fost ad ugat. Toat ar intra, dup criterii „clasice” (ale arheologiei romane, de exemplu), în categoria ultra grosier , ceea ce exprim realitatea ultim – „mai r u de atât nu se poate”. Toat ceramica slav a fost ars în condi ii improvizate, f r cuptoare specializate (de „olar”), fie într un cuptor oarecare, fie într o groap , fie de a dreptul pe p mânt, sub o ir de paie (precum porcul de Cr ciun), a a încât este relativ friabil , are o culoare incert (un brun care poate vira în orice direc ie, pe unul i acela i vas), o form strâmb , asimetric (rezultat nu atât din neîndemânarea olarului la momentul model rii, cât din lipsa unei tehnici adecvate de uscare). Exist destule excep ii de la acest tablou de ansamblu, dar ele sunt de discutat într un cadru strict profesional. Din punct de vedere al compozi iei lutului, exist doar dou categorii majore: una strict cu nisip (prost sortat, deci cu destule pietricele), care caracterizeaz aria occidental (tip Praga), iar una cu mult ceramic pisat în compozi ie (numit de basarabeni „ amot ”, cu adaptarea termenului rusesc), care define te aria r s ritean (tip Korceak); acest din urm tip poate con ine sau nu pietri , dar are mult „ amot ”, uneori ca singurul „degresant” (argila ud e cleioas i nu se poate lucra). Ei bine, cele dou categorii exist , ca atare, i în extra carpatic, împ r ind, simetric, cultura Ipote ti Cânde ti în aria occidental (Ipote ti), cu past nisipoas , i aria oriental (Cânde ti), cu „ amot ”, caracteristic de reg sit i în toat Moldova. Pân aici lucrurile par clare, mai ales c analiza morfologic a demonstrat electivit i similare. Problemele apar îns de la constatarea c pasta cu cioburi pisate nu este o noutate în arheologia Dun rii de Jos, fiind cunoscut ca re et tradi ional i în civiliza ia getic i carpic , pentru produc ia ol riei „de buc t rie”. Teritoriile vestice, pe de alt parte, sunt foste provincii romane, i au continuat tradi ii care excludeau „ amota” dintre degresan i. Experien e
151
slavii timpurii personale, recente, pe situl de la R cari, din centrul Olteniei, demonstreaz c între fabrica ia ceramicii romane de serie i cea a veacului VI exist diferen e abia perceptibile (mai evidente doar la nivelul culorii, datorit calit ii diferite a cuptoarelor). i atunci?... A a cum am încercat s ar t mai devreme, nu a venit momentul r spunsurilor tran ante, în materie. A spune totu i c , pe teren (la Militari, în Bucure ti, de exemplu), se pot separa dou subcategorii foarte distincte de past cu „ amot ”; una în care fragmentele de ceramic pisat sunt de abia vizibile, i care se asociaz cu forme i decor absolut normale i comparabile cu ceramica strict „nisipoas ”, i o a doua categorie, foarte grosier , la care cioburile din past se v d de la mare distan , i care se asociaz cu forme i decor (mai ales crestat) mai pu in uzuale. Intruziunea unor elemente noi pare sesizabil , dar extensiunea ei de ansamblu nu poate fi precizat mai departe decât drept „foarte restrâns ”. Vechiul model explicativ, al slavilor s raci i jum tate s lbatici, care s au alipit la comunit ile „mai dezvoltate de romanici”, a a cum s a propus în arheologia româneasc , nu poate fi acceptat nici din motive antropologice (cuceritorii nu sunt deloc mode ti), nici arheologice (fiindc nu se separ complexe cu aspect de inser ie, ci materiale izolate); este mult mai plauzibil ca vehicolul intruziunii s fie unul cât se poate de oficial, de genul c s toriei exogame (prizonieratul fiind i el de evitat, ca explica ie). Sistemul c s toriilor exogame, specific mai ales comunit ilor mici, este mult mai mult decât evitarea consagvinit ii; este o modalitate concret de a opera ceea ce antropologii numesc „schimburi de servicii” între module diferite ale societ ii. Schimbul se poate referi la femei (sau b rba i!), produse (grâne contra animale) sau servicii, precum livrarea unor materii prime, sau... protec ie. Jum t ile de clan, sau de trib, cum sunt ele numite de antropologia structural ( i care pot fi sferturi sau optimi în sistemele mai complicate), sunt legate nu numai de astfel de schimburi (care compenseaz puterile prea mici ale unei comunit i restrânse), ci de faptul elementar c , prin leg turi matrimoniale, devin rude de sânge, adic solidare în limbajul p cii i al r zboiului... Acest lucru era cu atât mai adev rat pentru societ ile în care b rbatul mergea în jum tatea so iei, i nu invers, fiindc drepturile de b rbat, adic de r zboinic, r mâneau în comunitatea unde se n scuse, iar în caz de r zboi ar fi trebuit s i ucid propria familie... Exist destule indicii (în antroponimie i în basmele române ti) c asemenea aranjamente s au cunoscut i pe „plaiurile noastre”, dar nu este cazul s dezvolt m aici... Mecanismul exogamiei a fost, cu siguran , principala metod de coagulare a imperiilor nomade, fapt demonstrat pe necropole de înhuma ie din Ungaria i Bulgaria, pe care s a putut constata, în etapele timpurii ale
152
breviar arheologic coexisten ei nomado slave, non identitatea sexelor din punct de vedere rasial (comunit i turcice au neveste europene, dar i invers, câteodat ) 38 . Principala problem , în arheologia de la Dun rea de Jos, este c lipse te o... jum tate, respectiv pandantul a ez rilor „romanice cu elemente slave” (de i s a încercat i precizarea unor situri în care elementul slav ar fi fost dominant) 39 . Singura explica ie posibil , acum, este ca acea jum tate s fi locuit pe suprafa , adic s fi fost de tip nomad; doresc imediat s precizez c nu exclud s fi fost vorba chiar de „slavi”, în ciuda unei alte prejudec i, c ei ar fi locuit numai în bordeie. Amestecul de materiale, în acela i complex de locuire, presupune nu numai exogamia, dar i poligamia, fiindc exist un relativ acord asupra faptului c ol ria „casnic ” era un atribut feminin. Este limpede, cel pu in pentru slavi, c au fost poligami, existând destule relat ri ale surselor scrise 40 . Nu putem exclude ca asemenea a ez minte s fi fost cunoscute i la alte popula ii din barbaricum. În fond, pentru a fi clar, nici în societatea roman nu era mult diferit, fiindc un b rbat putea avea, în fa a legii, o singur nevast , dar putea avea oricâte iitoare (eventual sclave) î i putea permite, legea pedepsind doar adulterul feminin. Un alt aspect care diferen iaz teoretic ceramica „slav ” de cea „romanic ” este un fapt foarte simplu: în zona prezumtiv romanic se cunosc cuptoare de olar; sunt cele mai proaste cuptoare de olar posibile, unele chiar discutabile ca func ionalitate, dar exist 41 ! În zonele locuite de slavi acestea lipsesc, ap rând mai târziu, din secolul VIII sau mai târziu. În fine, un ultim aspect al chestiunilor din zona „fabrica iei”, ar fi cea a tehnicilor specifice de modelare manual . Numero i autori slavi au subliniat particularitatea realiz rii ceramicii „slave” din colaci de argil ; procedeul presupunea în l area formei prin ad ugarea succesiv unor „burlane”, care erau lipite i ajustate reciproc. Tehnica aceasta, din câte îmi dau seama, era util mai ales pentru realizarea unor vase de capacitate mare. Personal, de i am v zut destul de mult ceramic , în depozitele din sudul rii, nu am v zut niciun caz care s permit , cu claritate, ipoteza unei construc ii din „colaci”. Dup toate probabilit ile, procedura consacrat a produc iei ceramice manuale presupunea, aici, modelarea unui singur bulg re de argil , pân la ob inerea formei dorite;
38
Boev et al. 1987 (Bulgaria precre tin ); Lipták 1983 (necropole avare).
39
Teodor D 1994. Exemplific rile nu sunt concludente, dup p rerea mea, îns ele reflect o realitate: ar fi trebuit s fie acolo.
40
Colectate la Nicolaescu Plop or, Wolski, 1975, 282.
41
Ferche 1984.
153
slavii timpurii sigur, în acest proces nu putem exclude unele „lipituri”, dar cu siguran au form concentric , în plan.
ele nu
Printre obiectele ceramice considerate emblematice pentru cultura slav timpurie sunt i ni te obiecte care, în argoul arheologic se numesc chiar a a – t vi e slave. Acestea ar fi ni te obiecte de plan rotund, cu diametre obi nuit între 20 i 25 cm, cu o margine înalt de 4 6 cm, aproape vertical , u or evazat . Utilizarea presupus se refer la coacerea lipiilor, respectiv a pâinii f r drojdie; acest ultim detaliu este sugerat chiar de forma joas a t vi ei, de i acum stau s m întreb când i cum s a împrumutat din limbile slave cuvântul (drojdie). Spunând emblematice – nici nu ricanam, nici nu exageram; termenul este folosit – mai ales în str in tate – pentru a indica obiecte care fac obiectul diferen ierilor între mai multe culturi arheologice, care, teoretic, ajut la identificarea unui specific etnic. Ca obiect utilitar, t vi a slav reprezint o noutate în secolul VI, de i ar avea oarece analogii formale, de exemplu în cultura roman , unde îns este mai mare i are cu totul alte func ii (de pild pentru servirea c rnii). Situa ia acestui obiect, foarte reprezentativ pentru culturile slave timpurii, nu poate fi contestat , el fiind unul foarte frecvent între inventarele arheologice recuperate din a ez ri slave, mai ales pentru secolele VII IX. Singura problem legat de acest obiect este c s a demonstrat, deasupra oric rei îndoieli, c el apare în conjuncturi Fig. 28. Exemple de t vi e slave. foarte timpurii, în zona Dun rii inferioare, în orizonturi care preced aproape cert orice contribu ie prezumtiv slav în zon ; mai mult, studiul de distribu ie, la nivelul siturilor din secolul al VI lea, demonstreaz o concentrare foarte evident în extracarpatic, i o prezen foarte diluat în afara acestui spa iu (vezi fig. 29). C acest obiect avea s devin emblematic în lumea slav , e adev rat, îns este la fel de adev rat c el pare generat în afara lumii slave, r mânând de discutat mecanismele de împrumut i de distribu ie (pe arii foarte largi; problem generic a oric rui subiect „slav”). Am terminat aici periplul detaliilor legate de material arheologic ceramic care poate face obiectul specula iilor „culturale”, recte etnice. Înainte de a încerca concluzii, poate ar trebui s încerc m s l murim rela ia dintre cultur arheologic i identificare etnic . Despre prima no iune arheologii vorbesc foarte mult; ea reflect , simplu, c un anumit set de date, de caracteristici (locuin e, forme
154
breviar arheologic ceramice, etc) se reg sesc într un anumit spa iu geografic i între anumite limite cronologice. Ce anume i a f cut pe membrii acestor comunit i (din interiorul unei „culturi”) s semene între ei, în sensul c au un „comportament cultural” asem n tor, i diferit de ceilal i? Sigur, cea mai bun prezum ie este omogenitatea etnic . Uzan a modern a termenului etnic ne joac îns feste, fiindc termenii asocia i, în mintea noastr , ar fi „român”, „polonez”, „ucrainean”, etc, în timp ce pentru judecarea realit ilor antice ar fi mult mai adecvat s ne gândim la o serie de genul „muntean”, „oltean”, „moldovean”, etc, ca s nu spun c , aici, patriotismul local ar fi la el acas („buzoian”, „bistri ean”, „gorjean”, etc). Obiectul de studiu propus de o discu ie asupra culturilor este tocmai sesizarea particularit ilor unei culturi, cât i aria sa de r spândire. Rela ia dintre cultur material i identitate etnic , pe de alt parte, nu este nici una perfect clar , nici sigur , fiind mai degrab o chestiunea asumat explicit de arheologia interbelic , i implicit – de cea post belic . Lucrurile sunt îns cu mult mai complicate decât par, fiindc , pe de o parte, adoptarea unei forme ceramice, sau a unei arme anume, de exemplu, poate s nu aib nicio leg tur cu mediul cultural unde adop ia se petrece, fiind, pur i simplu, o op iune pragmatic ; pe de alt parte, apartenen a la un mediu cultural material (constatabil arheologic, nu?) nu are obligatoriu leg tur cu limba vorbit de subiec ii sociali; mai r u, este foarte clar ast zi c limba este doar un aspect al apartenen ei etnice, comunit ile etnice coagulându se în jurul unor interese, fie ele i conjuncturale, dar foarte puternice (frica de un du man comun, de exemplu). Bariera lingvistic nu impieteaz comunicarea social decât de a lungul unei genera ii, cel mult, fiindc oamenii sunt animale sociale adaptabile. F r îndoial , reconfigur rile etnice nu se petrec în condi ii obi nuite, ci mai degrab în situa ii de criz major , îns tocmai despre acest lucru vorbim: despre „epoca migra iilor”, despre un recul demografic dramatic, la mijlocul procesului, despre un regres civiliza ional care reflect un moment de criz major , de societ i care mor i renasc din propria cenu . Trecând la concluziile pe care studiul ceramicii le poate sugera fa de geneza etniilor medievale, în aceast parte a Europei, a pune pe primul loc ideea c , de i asem n rile dintre diversele culturi „slave primitive” (ale discursului arheologic) sunt evidente, este la fel de evident c teoria „patriei primitive” nu mai poate fi p strat în termenii consacra i. Între culturile slave cunoscute exist diferen ieri prea mari pentru a accepta o singur surs i un singur teritoriu de origine, la nivelul secolelor V VI. Sursa „unic ” ar putea exista, dar ar trebui s fie ceva mai mare, i ceva mai veche. Ar fi foarte util s în elegem aici c no iunea de „popor” („trib”, etc) are foarte pu in de a face cu biologia, cu „continuitatea”, cu rela ia de rudenie real , i foarte mult de a face cu mentalul, cu sentimentul apartenen ei sau mitul apartenen ei la o anume comunitate, ceea ce este cu totul altceva, fiindc explica iile se mut din biologie la nivelul mitologiei, al
155
slavii timpurii politicului i al manipul rii con tiin elor. Cu alte cuvinte, nu este necesar ca membrii unui popor s fie rude, este necesar doar s fie convin i c sunt rude. Iar într o societate aliterat memoria colectiv este u or de alterat; e suficient ca cineva s tot repete ceea ce dore te s fie realitatea.
Fig. 29. Distribu ia t vi elor slave în secolele VI VII.
F când înc un pas spre dezlegarea originii slavilor, ei ar trebui s fie parte a lumii antice, s reprezinte o etnie mare (eventual sub alt nume), o grup lingvistic suficient de numeroas pentru a putea genera întinsul popor al sklavinilor veacului al VI lea. Încercând un r spuns la întrebarea dac teritoriile intra i extracarpatice au f cut parte din nucleul ini ial al acestei lumi noi, am putea aproxima c acele teritorii care nu au f cut parte din Imperiul roman sunt, prezumtiv, eligibile acestui grup; estimarea de mai sus nu are nimic a face cu opozi iile clasice roman versus barbar sau romanic versus slav, ci doar cu realit ile arheologice ale veacului VI; ce este „coinciden ” i ce este „determinism”, în aceast constatare, v las s decide i... Oricum, teritoriile extracarpatice alc tuiesc împreun o unitate relativ (vezi i figura de mai sus), distinct , din multe puncte de vedere, comparativ cu celelalte teritorii de genez a popoarelor slave; dar, tocmai spuneam, mai devreme, toate teritoriile slave au tras turi care le individualizeaz ; simplu,
156
breviar arheologic constatarea acestor particularit i nu scoate teritoriile extracarpatice (mai ales cele la r s rit de râul Arge ) din zona geografic în care geneza popoarelor slave ar fi fost posibil . Comportamente culturale clasificabile drept slave se cunosc i în interiorul fostei provincii traiane, îns acestea sunt toate mai târzii (secolul al VIII lea, eventual final de secol VII).
6.4. Constituirea unei noi identit i: fibulele „slave” Fibulele sunt printre cele mai caracteristice obiecte ale antichit ii; cunoscute înc de la sfâr itul epocii bronzului, ele devin mai frecvente în a doua epoc a fierului (sau La Tène), disp rând ca utilitar de îmbr c minte spre sfâr itul veacului VII (în arheologia proxim , fiindc pe rmurile Balticei mai sunt de g sit câteva veacuri), adic în zorii evului mediu. Echivalentul actual ar fi banalul ac de siguran , care îi demonstreaz utilitatea; nu mai departe de acum o genera ie, cucoanele mai purtau bro e, obiecte care sugereaz mai clar func ia de limbaj social a fibulelor. Ele au fost, pentru aproape dou mii de ani, substitutul nasturilor i copcilor; mai toate porturile antice înv luiau trupul, peste um r, legând partea din spate de cea din fa , undeva pe um r sau pe piept. Dincolo de utilitatea evident a acestui accesoriu, fibula a jucat un rol social, indicând rangul purt torului s u. Între speciali ti exist înc neclarit i asupra rigorii acestui cod de reprezentare, dac el era mai important pentru femei sau pentru b rba i, dar un lucru este sigur: nu toat lumea î i permitea o fibul , iar fibulele foarte speciale apar numai în împrejur ri foarte speciale. De exemplu, cele mai cunoscute piese din cel mai faimos tezaur european, numit popular „Clo ca cu puii de aur” (Tezaurul de la Pietroasa, jud. Buz u), adic exact „clo ca” i „puii”, sunt nimic altceva decât ni te fibule foarte mari. Valoarea acestor piese nu este doar ast zi „inestimabil ”, ci i în vechime, înainte de a fi îngropate, vor fi fost considerate astfel, echivalentul unui „tezaur na ional”, obiecte de reprezentativitate na ional , indicând un nivel monarhic. Fiind, i ast zi, la aproape dou veacuri de la descoperire, cea mai important relicv istoric ce a ie it de sub p mânt, pe întinsul continentului, a fi tentat, personal, s o ata ez unui nivel mai înalt decât oricare dintre ramurile gotice ale vremii, pentru a le atribui, fie i cu totul ipotetic, puterii hunice în agonie, adic unei puteri imperiale. Nu cred c risc m nimic atribuind celor vechi reflexele noastre în fa a unor tezaure fabuloase, respectiv anticilor, care, cu siguran , le priveau cu o venera ie de nimic egalat ; deloc întâmpl tor, poate, în con tiin a popular tezaurul de la Pietroasa s a fixat exact prin imaginea fibulelor, i spun deloc întâmpl tor fiindc ele erau simbolurile nemijlocite ale puterii imperiale. Am f cut aceast
157
slavii timpurii introducere, vorbind despre Tezaurul de la Pietroasa, pentru a facilita cititorului intuirea semnifica iilor sociale profunde pe care le reprezentau fibulele; prin valoarea i frumuse ea lor ele exprimau vizibil – pe um rul purt torului – rangul social al persoanei, atât cât era. Cele mai multe dintre fibule erau îns cu mult mai pu in valoroase i mult mai mici. Materialul cel mai obi nuit din care se fabricau asemenea obiecte era bronzul, fiind îns cunoscute i obiecte de argint, dar i de fier (cele mai rudimentare). Dimensiunile lor obi nuite erau de sub 10 cm în l ime, l imile variind func ie de tip. Exist sute de feluri (majore!) de fibule, din cele mai diferite, ca form ; cel mai obi nuit, îns , ele aveau la vedere o plac metalic decorat , care ascundea privitorului „acul de siguran ”, respectiv arcul, acul, i loca ul de asigurare a acului. Fibulele „slave” (atribuite deci slavilor, cel mai frecvent) sunt un derivat al unui tip de fibul germanic (modelul pe care îl aleg oamenii este întotdeauna interesant...), ambele numite, în limbaj Fig. 30. Fibul slav simpl . muzeografic, fibule digitate. Numele li se trage de la faptul c peste „capul” semicircular (zona sub care se afl arcul) se ridic câ iva lobi, cel mai obi nuit în num r de cinci, asem n tor palmei umane, cu degete (dispuse îns regulat). Distinc ia dintre fibulele digitate germanice (mai timpurii; exist din sec. V, continuând tipuri i mai vechi) i cele slave este una relativ dificil pentru marele public, i cred c ar fi nerelevant în acest cadru s insist asupra lor. Numele sub care sunt cunoscute între arheologi, fibule slave, îl dator m primului arheolog care le a prezentat de o manier sistematic , Joachim Werner, el datându le în veacul VII. De atunci s au scris sute de studii dedicate numai acestui subiect, care reprezint o specialitate de sine st t toare în lumea arheologiei slave. De i unele lucruri i accente au fost schimbate în aceast peste o jum tate de veac, terminologia i clasificarea lui Joachim Werner este înc în uz, în ciuda faptului c au ap rut între timp alte sute (mii?) de piese, iar aria lor de r spâdire, cât i datarea, au suferit modific ri.
158
breviar arheologic Am s urmez aici câteva dintre concluziile pe care unul dintre speciali tii actuali ai problemei, Florin Curta, le a formulat fa de originea i evolu ia fibulelor slave 42 . Doar cu titlu informativ, ele fac parte din dou mari clase: I – având o reprezentare de cap uman pe piciorul fibulei (precum la fig. 31); II – având o reprezentare animal pe acela i lob inferior. Fiecare dintre subtipurile acestor clase sunt numite prin litere, având, fiecare, propria hart de distribu ie, propria cronologie, i propriile... dispute. Aceste fibule se g sesc pentru o bun parte a Europei centrale i r s ritene, îns cartarea lor a permis observarea unor concentr ri deosebite ale acestor piese; aceste trei zone sunt, în ordinea importan ei, ara Ambrei 43 , Peninsula Crimeea i împrejurimile, cât i teritoriile extracarpatice ale României. Fig. 31. Fibul slav de rang Interesant i foarte expresiv, niciunul dintre princiar (din Tezaurul de la cele trei teritorii nu se afl între cele care ar fi Co oveni, sec. VII). reprezentat, în opinia diver ilor autori de teorii ale na terii slavilor, un Homeland, adic teritoriul de origine. Excep ie ar face Florin Curta, care consider Dun rea inferioar drept leag nul „slavilor” (a a, cu ghilimele). Studiul detaliat al acestor piese a reu it s discearn teritoriile de origine ale fiec rui tip i subtip de fibul slav , de cele în care respectivul tip s a r spândit ulterior. i din acest punct de vedere, locul teritoriilor extracarpatice este unul, prin compara ie cu celelalte dou , mai modest. Nu este deloc neinteresant c unul dintre aceste subtipuri (I F în clasificarea Werner) ar fi, totu i, originar din Carpa i. i mai important, teritoriile extracarpatice sunt singurul teritoriu din
42
Curta 2006, 217 239. Vezi i Curta 2005.
43
Sau de chihlimbar, pe coasta M rii Baltice, la nord de Lacurile Mazuriene, într un teritoriu aflat în fosta Prusie oriental , actualmente provincia ruseasc Kaliningrad, la grani a Lituaniei.
159
slavii timpurii Europa din care nu lipse te nici m car unul dintre numeroasele subtipuri de fibule slave 44 ... Care ar fi semnifica iile acestor constat ri? Despre ara de Chihlimbar se poate spune, cu siguran , c nu are nicio leg tur cu geneza slavilor; zona este locuit , din vechime, de popula ii baltice, înrudite cu slavii, f r a se putea demonstra în vreun fel (arheologic) implicarea lor în etnogeneza slav ; în ultimele veacuri în zon se afla i popula ie germanic , de origine scandinav , foarte probabil dominant , care organizeaz un foarte profitabil comer cu mult dorita piatr translucid , cu germanicii de la Dun rea Mijlocie, de unde marfa parvenea civiliza iei mediteraneene. Peninsula Crimeii este, prin defini ie, o zon a amestecurilor de popula ii i influen e; aici au fost, din vechi timpuri, sci i i greci, ge i i romani, sarma i i go i; i aici, în veacul VI, se poate infera o important comunitate germanic , de aceea i origine, sau similar , cu cea din ara Chihlimbarului. Despre teritoriile extracarpatice tocmai încerc m s afl m ce au fost, i ne vom ab ine aici de la calificative; nu ne ab inem totu i de a remarca faptul c jum tatea r s ritean a României de ast zi a fost i ea parte a imperiului gotic, ceea ce înseamn c cele trei teritorii au cel pu in un termen comun: go ii. Go ii au supravie uit înfrângerii de c tre huni, i, de i majoritatea lor a p r sit zonele de la nordul Dun rii de Jos înaintea sfâr itului veacului IV, cel pu in câteva enclave importante au r mas, în zona Buz ului, a Sucevei i probabil a Clujului, pân dup sfâr itul imperiului hunic, la mijlocul veacului al V lea. În ce a constat prezen a gotic , la Dun rea de Jos, dup aceast dat , este mult mai greu de spus; chiar aceast situa ie, a distribu iei fibulelor slave, sugereaz c este posibil s mai fi r mas aici m car ni te me teri prip i i 45 . Cum se face deci c fibulele slave s au n scut în teritorii care nu sunt parte a teritoriului originar prezumtiv al slavilor, ci mai degrab arat componentele dezasamblate ale vechiului imperiu gotic? Ori de câte ori vorbim despre fenomenele produc iei i distribu iei unor bunuri trebuie s facem distinc ia între produc tori i beneficiari. Cine fumeaz ig ri americane nu este neap rat american, dup cum cei care poart tene i nu sunt neap rat chinezi sau olteni. Glumi a este necesar pentru a în elege faptul c utilizatorii obiectelor manufacturate fac, la rândul lor, ni te op iuni, care pot fi, i sunt diferite, de la o comunitate la alta, de la un teritoriu la altul. Nu este necesar ca aceste fibule s fie 44
Curta 2006, 239; vezi i Barford 2001, 345, fig. 21 (preluare dup L. Vagalinski), pentru distribu ia fibulelor slave. Nu exist diferen e notabile (la acest nivel al discu iei) între cartarea Curta i cartarea Vagalinski.
45
Exist i teorii mult mai curajoase, chiar prea curajoase, a a cum ar fi cea emis de unul dintre patriarhii arheologiei române ti de ast zi, Petre Diaconu (2000), care punea na terea elementelor non slave din cultura Ipote ti Cânde ti pe seama go ilor (sau gepizilor, rudele lor). Punctul de vedere, pe care m limitez s l men ionez aici, nu poate fi sus inut cu argumente serioase.
160
breviar arheologic produse de slavi, pentru a fi fibule slave; este suficient ca ele s fi exprimat necesit i ale societ ii slave. A a cum am încercat s sugerez i mai devreme, fibulele fac parte din limbajul epocii, pentru a transmite mesaje de genul bog iei i afilierii „politice” a purt torului, precum insignele din vremurile noastre. Studii realizate pe diferite zone geografice sau perioade cronologice au demonstrat c fibulele au jucat un rol cheie în constituirea unei identit i etnice, mai ales în perioade tulburi, cu riscuri de securitate majore. Dac armamentul tindea s se uniformizeze, de a latul Europei, pentru bunul motiv c armele erau alese dup criteriul eficien ei, podoabele i accesoriile vestimentare au preluat func ia identificatorului social (om bogat? om s rac?) i etnic (prieten? sau du man?). Rezultatul paradoxal, dar edificat pe multe culturi arheologice ale momentului, este c de i b rba ii f ceau „politica”, având decizia, femeile i portul feminin au devenit depozitarele „tradi iilor na ionale”. Fiindc femeile fac obiectul acelui schimb de servicii de care vorbeam mai devreme, portul feminin devine i vehiculul obiectelor semnificative (inclusiv arheologic), aria de r spândire a unui obiect marcând secretele alian e din barbaricum, acelea care nu au fost niciodat consemnate în scris, dar care au f cut istorie pe câmpul de lupt . Iat de ce distribu ia unor piese de port face obiectul unui perseverent studiu al arheologilor. Prin prisma celor de mai sus, faptul c din zonele extracarpatice nu lipse te nici m car unul dintre subtipurile fibulelor slave demonstreaz c teritoriul respectiv a fost în centrul unor multiple combina ii politice, prilejuind, prin c s toriile la distan a copiilor unor c petenii, prin institu ia cadoului de prestigiu (foarte aproape de practicile cadourilor de protocol din zilele noastre), dar i prin vânzarea unor me teri (aproape cert de condi ie servil , ca mai to i me terii epocii 46 , i aceast situa ie paralel practicilor recente asupra drepturilor de fabrica ie), un schimb „comercial” foarte activ. Din ce motive se afla acest teritoriu în centrul evenimentelor? Vecin tatea cu Imperiul roman era factorul decisiv. Zona Dun rii mijlocii, ocupat pân la r zboiul din 567 de popula ii germanice (gepizii i langobarzii, sau lombarzii), a fost din acel moment luat în ferm st pânire de cruzii i gelo ii avari, care aspirau i tributurile, i aurul, dar i bunurile mai modeste ale romanilor; crede i c degeaba a devenit avari ie o expresie cu sens în toate limbile europene? Dac pân la 567 Dun rea mijlocie a 46
De curând s au enun at opinii distincte asupra problemei (Daniela T nase, sus inerea tezei de doctorat, 23 noiembrie 2006), în baza unor morminte de artizani relativ bogate, din mediul gepidic de epoc avar timpurie, de la Band i Felnac. Dac interpretarea acestor situa ii este corect , atunci putem vorbi despre influen e orientale, tiin a focului fiind asociat puterilor amanice. Locul me te ugarilor în societatea european , îns , era unul marginal, a a cum o demonstreaz cultura greco roman , sau legisla ia medieval european , excluzând me terii de la rangurile nobiliare.
161
slavii timpurii putut juca rolul unui releu între enclavele germanice aflate departe, în interiorul continentului, i lumea Mediteranei, dup acest moment singura zon posibil de tranzit devenea cea de la Dun rea de Jos. E de la sine în eles c importan a strategic a mla tinilor muntene a crescut cu mult, spre finalul veacului VI, fiind terenul confrunt rii militare cu Imperiul roman, cel târziu i aproape bizantin. Ei bine, toate aceste elemente turbulente, stârnite de interese care veneau de foarte departe, s au numit „sclaveni”; mai exact, sursele literare bizantine le au numit astfel. Chiar numele unor conduc tori sclaveni, consemnate de izvoarele antice, ne dau unele indica ii asupra diversit ii etnice a acestora. Ardagast are o oarecare sonoritate germanic (neexluzând alte etimologii), Musokius are nume de aparent tradi ie tracic , iar Dauretas un nume mai degrab de tradi ie scito sarmat . Dar ei erau „sclaveni”, ca i Piragast, alt erou nord dun rean – un alt nume care se preteaz la specula ii etimologice (vezi Anexa 4). Tot lui Florin Curta dator m urm toarea explica ie: vecin tatea relativ binevoitoare a Imperiului roman se încheie în jur de 535 540. Imperiul nu fusese niciodat „impermeabil”; zona de grani avea doar rolul supravegherii fluxurilor umane i de m rfuri, func ie pe care o recunoa tem i grani elor actuale ale statelor. Peste aceast grani oamenii circulau, cu diverse interese, toate cu semnifica ie economic . Barbarii au avut acces, de timpuriu, la serviciul militar în favoarea statului roman, ca mercenari. Mercenariatul a fost unul dintre motoarele economice ale popoarelor barbare, care i procurau numeroase bunuri str ine, investite cu prestigiu social. Chiar mecanismele de dominare social , în barbaricum, erau intermediate de bunuri de origine str in , cel mai adesea provenite din Imperiu; foarte simplu, chiar accesul la aceste bunuri le asigura micilor efi locali suprema ia asupra vecinilor. Dac , prin absurd, sursa de bunuri de prestigiu ar fi disp rut, chiar ordinea social ar fi fost în pericol; or, efii au totdeauna grij ca a a ceva s nu se întâmple.... Ei bine – situa ia absurd s a întâmplat, dup 535 47 . Iustinian, deranjat de tulbur rile de dincolo de Dun re, de la începutul anilor 30, a luat o hot râre cu consecin e mult mai ample decât, probabil, i a dat seama. Împ ratul, preocupat doar de conflictul major cu go ii din Italia, a dorit s aib lini te la Dun re, i a conceput cel mai amplu sistem de fortifica ii pe care îl v zuse Dun rea vreodat . Gestul imperial avea sensul excluderii nord dun renilor de la orice rela ie sau beneficiu, prin impermeabilizarea grani elor. Exact acest lucru avea s genereze tulbur ri f r precedent... Închipui i v c Uniunea European ar hot rî s i închid grani ele... Acum se creaz premizele apari iei unui stil cultural al confrunt rii între cele dou lumi, cea roman , i acel imens barbaricum; foarte probabil, venirea avarilor avea s încrânceneze spiritele i mai mult, fiindc se ad uga înc un 47
Curta 2006, 296.
162
breviar arheologic pericol letal. To i cei care nu erau nici romani, nici avari, aveau suficiente motive de îngrijorare, i acesta este vehiculul cre rii unei noi identit i, sclavene, o identitate de criz ce avea s i ilustreze existen a inclusiv sub aspectul culturii materiale. De un real folos ar fi s încerc m acum o compara ie între concluziile prilejuite de analiza ceramicii, i de scurta expunere a problematicii fibulelor slave. Am spus, în primul caz, c exist o evident regionalizare a formelor i practicilor (decorative, de fabrica ie, etc), c fiecare zon geografic are un profil de sine st t tor. Spunem acum c , din contr , tipurile de fibule se r spândesc, cvasi identice, pe suprafe e uria e, la multe sute de kilometri, construind o nou identitate, cel pu in la nivelul conduc torilor; dar ace tia sunt cei care dau i numele i substan a forma iunilor politice amintite de izvoarele antice. Cele dou seturi de concluzii nu sunt contradictorii, decât la o prim privire; ele exprim , în fapt, realit i de la paliere sociale net distincte. Ol ria reprezint cel mai direct zona cea mai umil a societ ii: femeile i me terii olari, cel mai proabil de condi ie umil sau servil . Fibulele, chiar dac produse de me teri servili, sunt realizate la comand , trebuind s reflecte gusturile i poten ialul comanditarului. Este foarte greu de crezut c , în via a de zi cu zi, cineva ar fi atribuit vreunui obiect ceramic vreo importan anume (scoatem aici din discu ie o eventual amfor roman , care, prad fiind, sau cadou fiind, ilustrau puterea st pânului lor); este la fel de clar, pe de alt parte, c fibulele erau purt toarele unui mesaj social, indicând nu numai st pânii, dar chiar filia ia lor cu al i st pâni, înc i mai mari, afla i peste m ri i ri. Nu putem p r si tematica fibulelor f r a men iona c în veacul VI au circulat, în paralel, i a a numitele fibule romano bizantine, de cert origine sud dun rean , pe tot teritoriul extracarpatic; doar ceva mai pu ine decât cele slave, fibulele romano bizantine (numite i „cu piciorul întors pe dedesubt”) 48 ilustreaz insolvabila ambiguitate a acestor teritorii, aflate totdeauna la o grani de ceva, amestecând stiluri i simboluri. 6.5. Orizonturi funerare Relictele practicilor funerare fac obiectul unei intense preocup ri ale arheologilor. A a cum deja scriam mai devreme, arheologia funerar este aproape unicul mijloc de cercetare a unor societ i, precum cele nomade. Pentru toate societ ile umane, confruntarea cu moartea, atât la nivel psihologic, cât i pragmatic, r spunsul la problemele pe care moartea le ridic , reprezint un modus operandi care poate particulariza o anume societate. 48
Teodor D. 1988; M gureanu 2008.
163
slavii timpurii Ca regul general , de a lungul antichit ii popula iile sedentare au practicat incinera ia, iar nomazii au practicat înhuma ia. Sub influen a cre tinismului, începând cu veacul al treilea, pe teritoriul Imperiului roman începe s se generalizeze înhuma ia, proces des vâr it la jum tatea secolului IV. În barbaricum, sub dubla influen a nomazilor (precum sarma ii) i a tendin elor din Imperiul roman, o parte a germanilor (ostrogo ii, în aceast zon ) trec la înhuma ie, în timp ce al ii (vizigo ii, probabil – m refer la marea mas , necre tinat – i taifalii, pentru a r mâne în zon ) r mân la practicile tradi ionale ale incinera iei, cel pu in de a lungul veacului IV. Teritoriile de la Dun rea de Jos mo tenesc o istorie a mor ii cel pu in ciudat i, a a cum vom vedea, cu consecin e. Despre practicile funerare ale ge ilor i dacilor avem informa ii mai consistente doar pân la nivelul veacului al II lea a. Chr., moment la care ei î i incinerau mor ii. De la acest moment – care corespunde, relativ, domniei lui Burebista – cimitirele... dispar! Cei renumi i în antichitate drept practican i ai nemuririi 49 , în sensul cultelor religioase care ar fi asigurat nemurirea, par s fac o lung aplica ie practic , iar mor ii lor dispar! Ei bine, aceast situa ie nu este chiar a a de curioas cum ar putea s par , f când parte din a a numitele practici funerare discrete. Practicile discrete sunt cele care nu las urme constatabile arheologic, precum mai cunoscuta înmormântare marin a normanzilor, sau precum obiceiul persan de desc rnare a cadavrelor, l sate prad vulturilor; ne putem imagina i altele, precum împr tierea cenu ei în vânt, sau v rsarea resturilor cinerare într o ap curg toare sau într un lac sfânt. Acest comportament funerar ar putea fi legat de reformele religioase ini iate de Deceneu, în vremea lui Burebista; el înso e te o serie de manifest ri cu semnifica ie religioas evident , precum construc ia marilor sanctuare de piatr , apari ia gropilor sacrificiale (unde erau depuse, de multe ori, doar p r i ale victimelor umane), sau gropile cu câini îngropa i ritual. Excep iile de la comportamentul funerar standard apar, a a cum era de a teptat, doar la periferia lumii geto dacilor, în Oltenia de sud vest (unde, sub influen a cel ilor scordi ti, se practica incinera ia în groap simpl , detaliu mult mai interesant decât s ar putea crede), în Dobrogea nordic roman (Enisala) sau pe Nistrul superior, în necropolele tip Lipi a, unde predomina incinera ia în urn , urmat de cea în groap simpl . Nu doresc s plictisesc cititorul cu tehnicalit i inutile. Doresc totu i s men ionez c exist numeroase variante rituale ale înmormânt rilor de incinera ie; toate se organizeaz îns în dou mari grupe, respectiv incinera ie în urn (resturile cinerare sunt introduse într un vas, care joac rol de urn , iar urna
49
Petre 2005.
164
breviar arheologic este îngropat ), sau în groap (situa ie în care resturile de la incinera ie sunt introduse direct în groap ; pot exista i în acest caz, în mormânt, vase sau fragmente, îns ele nu au rol de recipient al cenu ei). Mai exist dou mari grupe, func ie de faptul c rugul a fost organizat direct deasupra gropii, sau în alt parte, îns ne intereseaz aici mai pu in, regula general , pentru cimitirele slave, fiind c rugul se afl în alt parte decât mormântul. O alt clasificare a mormintelor este legat de organizarea sau nu, deasupra gropii, a unui tumul, respectiv a unei gr mezi de p mânt/piatr , care acoper mormântul, sau mai multe morminte o dat . Mormintele tumulare se g sesc i în lumea slav , existând presupunerea c ele reflect un început de diferen iere social (mormintele tumulare apar preferen ial la popula ii r zboinice, în leg tur cu r zboinicii sau cu aristocra ia, în general, de exemplu aristocra ia getic timpurie, din veacurile V IV a. Chr.); ca urmare, ele i sunt în general ceva mai târzii decât mormintele plane (cele f r tumul). Dup dezmembrarea statului dacic al lui Decebal, lipsi i de suportul statal i organizarea religioas , teoretic astfel de manifest ri ar fi trebuit s dispar ; evident, vorbind aici despre practici discrete, nu putem verifica ipoteza, nemijlocit. Ceea ce se poate constata arheologic este dispari ia sanctuarelor dacice, a sacrificiilor umane i reapari ia necropolelor de incinera ie, de o mare diversitate tipologic , urmare chiar a coloniz rii fostului regat dacic cu oameni din toate col urile lumii. Între acestea, se deta eaz câteva necropole în interiorul c rora arheologii au definit elemente carpice în mediu roman, precum la Locusteni (jud. Dolj), Soporu de Câmpie (jud. Cluj) sau opteriu (jud. Bistri a N s ud) 50 . În toate cimitirele autohtone de epoc roman , inclusiv la Enisala, în Dobrogea, predomin ritul incinera iei în urn , urmat statistic de incinera ia în groap simpl , la care se adaug o mic minoritate de morminte de înhuma ie, totdeauna copii sub 7 ani. Cu alte cuvinte, dup cucerirea roman , lipsi i de asisten a religioas a preo ilor din Mun ii Or tiei, localnicii revin la cutume funerare mai vechi, sau adopt reguli de la marginile regatului lui Burebista, precum cele ale carpilor; î i fac loc i unele inova ii, precum cazul copiilor înhuma i, dac nu avem cumva aici, ascuns , o sumbr amintire a sacrificiilor umane; motivul? Rata mortalit ii infantile este foarte mare, iar la nivelul evului mediu, de pild , copiii sub 7 ani reprezint propor ii între o cincime i o p trime; spre compara ie, la Soporu de Câmpie ei ar reprezenta 10,6%, la Locusteni – 25,9% (corect!), dar la Obreja (Alba) – numai 2,9%; chestiunea nu pare clarificat , deocamdat ... Oricum, obiceiul dispare în cursul veacului III. Este greu de spus dac în cazul necropolelor de la Soporu sau Locusteni este vorba despre carpi coloniza i for at de romani în imperiu, în speran a de a i 50
Protase, Suceveanu 2001, 146 149.
165
slavii timpurii pacifica, sau despre carpi infiltra i în imperiu (în ce formul juridic ?). Carpii sunt neamul dacic cu cea mai tardiv apari ie în izvoarele antice, cunoscu i pentru raiduri teribile împotriva Imperiului, cel din urm datând din 381, sub comand hunic 51 . Dup aceast dat dispar i din izvoare, i din eviden a arheologic direct , fiindc necropolele lor de incinera ie nu mai sunt de g sit; este plauzibil s fi fost disloca i de huni, la începutul veacului V, în Pannonia. În fine, simplul fapt c ei practic alte rituri funerare decât masa geto dacilor arunc o umbr de îndoial asupra apartenen ei lor la lumea dacic , ceea ce, desigur, nu ne va împiedeca s i consider m o popula ie înrudit , m car pe alte considerente arheologice, i, pân la proba contrarie – tracic . De altfel, detaliile majore ale practicilor funerare îi claseaz explicit în rândul popula iilor geto dacice. Ca i ge ii liberi din Muntenia, din secolele II III (în necropolele culturii Chilia Militari), sau ca dacii liberi din nord vest (necropola de la Medie ul Aurit, jud. Satu Mare), la carpi predomin ritul incinera iei cu depunerea resturilor cinerare în urn , cu practica cunoscut , dar secundar , a depunerii resturilor crema iei direct în groapa simpl , aproape f r inventar funerar 52 . Cimitirele de tip cerneahovian i post cerneahovian, care se consider c au fost folosite i de alte elemente etnice, în afara germanicilor, inclusiv de elemente getice, sarmatice (sau mixte?), înceteaz în prima parte a veacului al V lea. Din acest moment dispare i orizontul funerar asociat, în mod normal, a ez rilor de epoc . Fenomenul care se petrece în extracarpatic este unul absolut f r corespondent în lumea „slav ” din teritoriile învecinate, de i arheologii slavi suspecteaz , chiar i în cazul lor, practici funerare „discrete” 53 . În aceste teritorii exist destul de multe cimitire, de i marea majoritatea sunt foarte mici, în jur de 10 20 de complexe, dintre care îns foarte pu ine cercetate exhaustiv. Se cunosc, în extracarpatic, peste o sut de a ez ri sigure ( i nu m refer i la alte câteva sute de perigheze cu rezultate incerte), din care câteva zeci bune au f cut cel pu in obiectul unor sondaje de informare care au confirmat apartenen a respectivelor situri la ansambluri de locuire din secolele VI VII. La o asemenea
51
Zosimos IV, 34, unde se folose te termenul curios de „carpo daci”; printre explica iile încercate a fost tentativa de a exprima ideea „carpi din Dacia”; tot acest termen a fost utilizat pentru a „demonstra” apartenen a carpilor la lumea dacic ; este îns un argument extrem de palid, care d cap în cap cu argumentul de mai sus. Interesant este c ambele argumente sunt folosite de acela i autor, la distan de câteva rânduri (Gh. Bichir, în EAIVR 1994, s.v. „carpi”).
52
Pentru dacii liberi v. Tratatul de istorie a românilor (Protase, Suceveanu 2001), partea a III a (sub semn turile lui I. Ioni i S. Dumitra cu).
53
Barford 201 202; una dintre aceste forme discrete este a ezarea urnelor pe stâlpi, de a lungul drumurilor.
166
breviar arheologic mas de cuno tin e legate de a ez ri, nu puteam pune pe cel lalt talger decât câteva necropole, de m rimi i valori foarte inegale. În vestul Olteniei, la Dun re, avem o necropol închipuit de arheologi, în Ostrovul Banului 54 (care este, sigur, a ezare de bordeie) i o „necropol ” de incinera ie alc tuit din dou morminte, descoperit înainte de al doilea r zboi mondial, la Balta Verde; din descrierile existente nu rezult dac sunt morminte de incinera ie „în urne”, sau „în groap ” (detaliu mai interesant decât s ar putea crede), iar zona a cunoscut destule „prefaceri” în Epoca de aur pentru a nu mai putea identifica locul. Pe scurt – nu avem nimic. Între vestul extrem al Olteniei i estul Munteniei, avem dou morminte, i acelea discutabile, în a ezarea de la Dulceanca 55 (jud. Teleorman), aproximativ sub pragul unei locuin e; personal nu cred c acele complexe sunt morminte de incinera ie, dar sunt de acord c este o situa ie mai ciudat ; c resturile incinerate ar fi umane sau animale – nu vom mai afla niciodat . Este îns relativ sigur c suntem în prezen a unui comportament sacrificial (a a numitul sacrificiu de funda ie), care, îns , nu este un fenomen funerar. Simetric, atunci când vorbeam despre absen a necropolelor dacice de epoc clasic , am f cut abstrac ie de zecile de gropi cu r m i e umane (cel mai adesea dezmembrate), fiindc nu sunt un fenomen funerar. În zona subcarpartic de curbur , de o parte i de alta a marii necropole de la S rata Monteoru, avem, cu totul, dou „necropole” cu trei schelete, deci morminte de înhuma ie. Ele apar in, foarte probabil, epocii migra iilor, sunt de înhuma ie, i, cum deja cred c a devenit foarte clar, nu se leag de nimic, reflectând doar trecerea unor nomazi (încerc rile de a atribui aceste complexe „popula iei locale cre tine” sunt penibile), i aceia foarte mode ti. Necropola de la S r ta Monteoru (jud. Buz u) este, cu adev rat, un monument arheologic excep ional, din p cate înc nepublicat, dup jum tate de veac de la cercetare. Caracterul excep ional este dat de faptul simplu c este de zece ori mai mare decât necropolele slave mari cunoscute, respectiv în jur de 1700 de morminte de incinera ie. Putem spune, în aceste condi ii, c nu avem necropole?... Da, putem. Necropola a func ionat, cel mult, vreo 90 de ani, între aproximativ 540 i 630, acoperind deci, la o speran de via care nu putea trece mult de 30 de ani (medie), trei cicluri de existen , func ionând pentru o comunitate între 550 i 600 de oameni. Acesta ar fi primul lucru interesant, i anume c nu a fost locul de îngrop ciune al unei singure comunit i, a a cum în elegem noi situa ia, ca arheologi, ci a ase sau apte sate – sau comunit i – ale
54
Boronean , Stâng 1978. Critica la Fiedler 1992, 345; Teodor E. 2001, 153 154.
55
Dolinescu Ferche 1992, 134 135. Critica la Teodor E. 2000, 306 307.
167
slavii timpurii epocii, ilustrând un început de agregare social i politic superioar nivelului sugerat de izvoare, i înc de o durat apreciabil . Un al doilea lucru interesant, ca s nu spun curios, este c eforturile de pân acum de a g si cele 6 7 sate nu s au fructificat deloc, element pe care va trebui s l re inem. În zon exist câteva a ez ri de epoc cunoscute, dar din pu inul publicat, i mai ales dintr un manuscris nepublicat, deducem c au fost anterioare necropolei 56 . De la ce distan puteau fi adu i mor ii pentru a li se aduce un ultim onor? Cu siguran nu mai de departe decât o zi de mers, adic vreo 20 de km... i atunci – unde sunt necropolele de la Buz u pân la Craiova? (vezi fig. 16 sau 32) Apartenen a necropolei de la S rata Monteoru la lumea slav nu este problematic , de i problemele nu lipsesc. S a remarcat, de pild , c unele urne (pu ine, e drept) au fost modelate pe roata rapid , în bun tradi ie roman ; mai mult, exist alte câteva forme – din cele vreo 15 publicate – care sugereaz leg turi mai degrab cu Câmpia român , decât cu mla tinile Pripjatului. Dac ne amintim cele spuse mai devreme, i anume c produc ia ceramic este atribu ia celor umili – nu vom avea nicio neclaritate. Prezen a unei mase mari – majoritare, în fapt – de supu i, foarte probabil de alt origine, este pus în eviden i de structura ritual a necropolei. Necropolele slave prezint , în mod obi nuit, un amestec de morminte de incinera ie în urn i incinera ie în groap , dar de obicei raportul este favorabil primelor; excep ii exist , dar dincolo de Niprul mijlociu, i nu prea face sens s ne uit m atât de departe (nu exist decât extrem de pu in lucruri – pu in ceramic i anume tipuri de fibule care ar putea eventual proveni de acolo). O situa ie similar se întâlne te în necropolele din Bulgaria, de la mijlocul veacului VII în sus, adic în zona unde, teoretic, a migrat comunitatea de la S rata; situa ia cea mai obi nuit este predominarea mormintelor de incinera ie în urn . Dac , pentru simplificare, vom considera c raportul normal este cel de paritate, atunci la cele 270 de morminte în urn , de la S rata Monteoru, ar trebui s corespund alte 270 de morminte de incinera ie în groap . Doar c sunt... cca 1200! Avem deci 1200 de deceda i care apar ineau unei popula ii care avea, la origine, alt obicei funerar, respectiv incinerarea în groap . Aceast popula ie ne o putem imagina ca fiind adus de dincolo de Niprul mijlociu (unde exista obiceiul), dar ar fi mai firesc s credem c era popula ie local , în slujba 56
Manuscris nepublicat al lui Victor Teodorescu, „na ul” culturii Ipote ti Cânde ti, care a s pat foarte mult în zon , la sfâr itul anilor ‘50 i începutul deceniului urm tor, i din care a publicat destul de pu in. Am avut ocazia, cu câ iva ani în urm , de a citi un manuscris al lui Teodorescu, la baza arheologic din Valea Budureasca. Manuscrisului îi lipse te ilustra ia, dar, chiar i a a, pentru un cunosc tor al epocii, prezint descrieri tipice i relativ u or de interpretat. În aceast baz (de exemplu frecven a mare a ceramicii lucrate la roat , în a ez rile din zon , în special Cânde ti) afirm c ele au preces marea necropol de la S rata Monteoru.
168
breviar arheologic r zboinicilor slavi. Este, de altfel, singurul exemplu de agregare multi cultural pe care l am putut pune în eviden în întreaga zon de sud a României de ast zi, cu suficient claritate 57 . Practicau deci localnicii incinera ia în groap simpl ? Exist pu ine elemente de sprijin pentru asemenea ipotez ; cel mai important este necropola de la Lozna, din nordul Moldovei. Ea a fost descoperit întâmpl tor, în timpul cercet rii unei a ez ri databile în secolele VII VIII, observându se pe profilul unei sec iuni u oare alveol ri, sub nivelul a ez rii; continuâdu se s p tura cu aten ie sporit , s a constatat c erau morminte de incinera ie în groap , fiind cercetate 20 astfel de complexe (dar cimitirul fusese, cu siguran , mai mare); aveau forma i dimensiunile unui lighean, cu o umplutur vag cenu oas . Lucru bine cunoscut, în cele mai multe cazuri, pentru aceast epoc , la groap era adus o mic parte a r m i elor rugului funerar, mai degrab ca un gest simbolic. De aici i dificultatea de a repera astfel de complexe discrete; în cazul în spe , de i stratigrafic era clar c necropola este anterioar a ez rii, vechimea ei efectiv era o problem ; o singur aplic de bronz cordiform a demonstrat arheologului cronologia mai exact a descoperirii, respectiv spre finalul veacului VI, poate prima jum tate a veacului urm tor 58 . E clar, deci, c asemenea obiective, dac exist , sunt extrem de greu de identificat, i doar în condi iile favorizante ale unei s p turi sistematice proiectat în acel loc din cu totul alte motive. Situa ia nu se schimb semnificativ nici în veacurile urm toare. Se cunosc necropole gepide (cu elemente avare, eventual i „autohtone”) în Transilvania, apoi necropole slave timpurii (începând cu sfâr itul secolului al VII lea), tot acolo, i deja avem mai multe, fiind suficient s exemplific m cu necropola 2 de la Bratei (sec. VIII), cu cea de la Ocna Sibiului (sec. IX X), sau cu necropola tumular de la Nu fal u (final de sec. VII?) 59 . La exteriorul Carpa ilor, singurele necropole clare sunt cele care se pot atribui bulgarilor turcici, sau, pentru exactitudine, supu ilor acestora, începând cu finalul veacului VII; necropolele bulg re ti sunt mixte, sau, în limbajul arheologic, birituale, respectiv au i morminte de incinera ie, i morminte de înhuma ie, doar aceastea din urm fiind specifice nomazilor turanici; astfel de situri se g sesc pe malul Dun rii – mai exact pe primele terase neinundabile, deasupra luncii (Izvoru, Sultana, Obâr ia Nou ), doar în ultimii ani fiind reperate mai multe asemenea obiective, în special în
57
Putem ad uga, în geografia proxim , mica necropol de la Cânde ti Vrancea, compus din 3 morminte de incinera ie „în urn sau groap ” (Teodor D. 1997, 63).
58
Mul umesc profesorului Dan G. Teodor pentru a mi fi relatat detaliile acestei descoperiri, înc incomplet publicate. Am aflat recent c cercet rile de la Lozna sunt preg tite pentru publicare.
59
Bratei 2: Zaharia 1977; Ocna Sibiului: Protase 2005; Nu fal u: Com a 1961.
169
slavii timpurii jude ele C l ra i i Ialomi a, iar unul dintre ele, foarte mare, necropola de la Platone ti, a fost complet cercetat în ultimul deceniu 60 . În interior, îns , acolo unde cunoa tem grosul a ez rilor culturii Dridu, inclusiv a ezarea eponim , nu exist nicio necropol , nici mare, nici mic . Vorbim despre secole de evolu ie a societ ii umane: VIII, IX, X, XI, XII,... ... Se vorbe te, cu entuziasm i insisten , inclusiv între istorici profesioni ti, despre „poporul român, n scut cre tin”... Poate. Dar despre copil ria lui nu tim mare lucru...
6.6. Moneda în societatea slav timpurie Printre alte lucruri care se spun, sau pur i simplu se tiu, ar fi i pretinsa opozi ie între barbari i moneda de bronz. Unul dintre argumentele considerate infailibile, în favoarea „continuit ii”, ar fi persisten a „circula iei monetare”, dup p r sirea provinciei traiane de c tre administra ia i armata imperial , cu referire mai ales la moneda de bronz, divizionar . Vom vedea imediat c infailibilul argument nu este decât una dintre numeroasele prejudec i de minim rezisten , care ar trebui s ne scuteasc de a gândi prea mult. F r a intra aici în subtilit i ale finan elor, se poate spune c moneda define te societ i aflate dincoace de pragul civiliza iei, fiindc ofer „pie ei” un substitut i un echivalent al tuturor bunurilor, u urând orice tranzac ie. Ea reprezint , pentru emitent, i un atribut al suveranit ii, i un mijloc concret de exprimare a suveranit ii; sau mai degrab invers... Valoarea nominal a unei monede, „garantate de stat”, a fost rareori respectat , fiindc , ve nic, trezoreriile aveau de f cut fa unor pl i mai mari decât posibilit ile, fiindc efii de stat aveau tot timpul de purtat un r zboi neplanificat; solu ia curent era diminuarea discret a greut ii standard, sau a compozi iei originare a metalului, existând o enciclopedie (înc nescris ) a falsurilor... oficiale. Ca urmare, valoarea nominal a unei monede putea fi respectat , în cel mai bun caz, pe teritoriul statului emitent, prin chiar for a coercitiv a statului, dar nu i în afara grani elor. Aici ea mai avea doar valoarea intrinsec a metalului con inut, respectiv aur, argint sau bronz, cât era, putând fi convertit în podoabe i diverse obiecte utilitare. Func ie de raritatea metalului respectiv, într un teritoriu oarecare, valoarea unitar a unei monede putea fi mai mic sau mai mare decât valoarea nominal , fiind obiect de negociere.
60
Pentru o scurt sintez a problemelor funerare în extracarpatic, pentru sec. VIII X: Luca, M ndescu 2001. Necropola de la Platone ti nu este publicat .
170
breviar arheologic Pentru a putea vorbi despre „circula ie monetar ”, ar trebui, mai întâi, ca într un teritoriu oarecare s existe o mas monetar suficient pentru a reprezenta echivalentul de bunuri i servicii care ar putea fi scoase la vânzare; or, „densitatea” monedelor, în teritoriile de la nord de Dun re, pentru secolul VI 61 , de pild , adic una dou monede pentru fiecare an (ca o aproximare suficient de fin ), indic limpede c nu suntem într o asemenea situa ie, utilizarea conceptului de „circula ie monetar ” fiind un abuz intelectual, ca s nu spun un fals... oficial. Valoarea de întrebuin are a monedelor nu mai era, deci, una de „schimb”, deci monetar , ci reprezenta, pur i simplu, un mic lingou de metal la purt tor. Metalele monetare erau relativ rare i aveau c utare doar pentru c reprezentau materia prim pentru podoabele efilor de toate rangurile. Acest lucru era valabil inclusiv pentru bronzuri, despre care s a spus insistent c aveau c utare numai la „romanici”, din... obi nuin . Ca i cum romanicii ar fi avut o pia financiar , deci o întrebuin are monetar ... Mitul autohtonului numismat, fin cunosc tor al monedei divizionare romane, adic a m run i ului, folosit, cic , în tranzac ii modeste, este legat, prin opozi ie, de faptul bine cunoscut de istorici al stipendiilor în metal pre ios, pl tite de romani popula iilor de la frontiere, sub pretextul serviciilor militare prestate; cu vremea, aceste stipendii au ajuns s r spl teasc mai degrab huzurul, adic vecinii erau pl ti i s nu lupte, „pensia” asigurându le efilor barbari minimul de subzisten i prestan , care s le îmblânzeasc înn scuta rapacitate. Aceste subven ii s au pl tit în moned de aur, pân în veacul VI, apoi în argint, din veacul VII în sus. Schema clasic propus de istorici era c „barbarii” foloseau moneda de metal pre ios, iar „autohtonii” – pe cea de bronz. În ceea ce prive te moneda de aur, cât i piesele de podoab din aur, avem o reprezentare mult mai bun în prima jum tate a veacului V, decât apoi, ilustrând tributul pl tit de romani hunilor i alia ilor lor din zon , r m i e ale ostrogo ilor de odinioar . Moneda de aur, reprezentând subven ii romane c tre elementele politice dominante de la grani e, este suficient de pu in , în veacul al VI lea, în bazinul Dun rii Inferioare, pentru a nu avea un obiect de discu ie, la nivelul unei sinteze de popularizare. Un singur lucru ar fi de spus: în Muntenia, acolo unde am a tepta marile confedera ii slave care s au luptat cu romanii, exist cele mai pu ine descoperiri de moned de aur, ceea ce semnific , simplu, c în viziunea politic bizantin importan a strategic a Munteniei era inferioar Moldovei sau Transilvaniei. O situa ie ceva mai interesant se ive te la nivelul distribu iei monedei de bronz, pentru aceea i epoc . Invazia hunic a fost plin de consecin e, una dintre 61
Pentru o prezentare general a perioadei din punct de vedere numismatic v. Oberländer Târnoveanu 2002. Mai accesibil, probabil, Curta 2006, 147 159, sau Teodor E. 2001, 241 245.
171
slavii timpurii ele fiind întreruperea circula iei monetare, inclusiv în zone tradi ional aflate sub control roman, la nord de Dun re, precum Sucidava sau Drobeta. Pentru societatea roman , oprirea afluxului monetar, pentru o perioad mai lung , are semnifica ia limpede a pierderii controlului, a p r sirii garnizoanelor, fiindc armata era pl tit în solidi (moned de aur). Situa ia de extrateritorialitate, pentru enclavele romane de la nord de Dun re, s a p strat pân în primii ani ai veacului al VI lea, dup 507 cifrele statistice ajungând similare cu cele din provinciile sud dun rene. Prezen a armatei romane în garnizoanele nord dun rene, de a lungul veacului VI, reprezint o constant , un factor de influen (de i, am v zut, pe ceramic , nu o influen semnificativ ). i aici, îns , în ciuda unei frecven e bune, structura pe monet rii, cu predominarea emisiunilor de Constantinopole, reflect mai degrab pl i ale statului, c tre armat , i în mult mai mic m sur opera iuni comerciale propriu zise. Dac în câteva loca ii din sudul Olteniei fluxul monetar (reprezentând graficul de frecven anual , graficul de prezen a diferitelor monet rii romane) este similar situa iei din Imperiu, în Muntenia, din contr , fluxul monetar demonstreaz , i prin frecven (foarte mic ), i prin distribu ie de flux, c ne afl m în barbaricum. Fluxurile monetare nu mai sunt cele stabilite de numisma i, pentru provinciile de la sud (Moesia Secunda, în primul rând), ci prezint întreruperi sau cre teri care reflect propriul grafic, în direct dependen de evenimente militare, i mai pu in de fluctua iile proprii ale Imperiului. Moneda de bronz reintr în Muntenia spre sfâr itul domniei lui Anastasius, continuând, într un progres lent, pe parcursul domniilor lui Iustin i Iustinian. Vârful de moned de bronz se înregistreaz pentru anii 532 537, ceea ce sugereaz , pe de o parte, c luptele purtate de generalul Chilbudios nu se desf oar pe teritoriul Munteniei, respectivele episoade (530 533) fiind de împins c tre Moldova, sau în extremitatea r s ritean a Munteniei. Primul hiat semnificativ se întregistreaz între 545 553, perioad pentru care, deci, înceteaz p trunderea de moned . Nu este doar momentul la care, dup opinia multor istorici, are loc prima implantare slav în teritoriu, dar i efectul, probabil, al politicii de izolare a Munteniei (adic a barbarilor de acolo), prin fortificarea grani ei, rezultat al noii politici a lui Iustinian. Absen a monedei – al turi de care ar trebui s presupunem absen a importurilor, în general – trebuie s se fi reflectat, în societatea local , drept un moment de criz , care va preg ti marile invazii de mai târziu; când spunem criz nu ne gândim la o penurie alimentar , fiindc barbarii nu tr iau din venituri câ tigate din imperiu, ci o criz a bunurilor cu valoare de prestigiu, ceea ce, pentru o societate ierarhizat în primul rând pe asemenea criterii, poate fi o problem mai mare decât s ar putea crede (ce fel de conduc tori sunt aceia care nu i pot asigura prestigiul?). Dac vorbim despre invazii, trebuie s spun c este foarte curios c eviden a numismatic nu reflect marea invazie sclavin din anii
172
breviar arheologic 550 551, aceea în timpul c reia se înregistreaz i prima iernare a slavilor la sud de Dun re. Din aceast situa ie nu ar putea rezulta decât dou posibile interpret ri: fie acei slavi au r mas la sud de Dun re (fiindc rezultatul jafurilor sud dun rene nu se reflect deloc în structura descoperirilor din Muntenia), fie acei slavi nu au avut nici ca punct de plecare, deci nici ca punct de sosire, câmpia de la Dun rea de Jos. O nou întrerupere a p trunderii monedei este datorat marii invazii cutrigure (558/559), îns de aceast dat fenomenul este în mult mai mare m sur explicabil, deoarece bazele de plecare, i de întoarcere, ale nomazilor, erau departe de gurile Dun rii, spre r s rit. ocul cutrigur este recep ionat în plin, cu un nou hiat, care avea s dureze câ iva ani. Situa ia ar trebui s dea de gândit, cu atât mai mult cu cât i cifrele pentru Oltenia sunt considerabil mai mici decât cele normale, pân c tre 566. Invazia cutrigur este cel mai semnificativ dezastru pe care l a suferit Scythia Minor (Dobrogea), într un singur an, iar distrugerile sunt bine documentate arheologic. Nu exist informa ii asupra unor ac iuni cutrigure i în amontele fluviului, dar indicii monetari sc zu i sau nuli din Muntenia i Oltenia sugereaz c pr p dul a lovit nediferen iat, i barbari i romani. C asemenea pauze în alimentarea cu moned s ar putea pune pe seama unor dezastre locale, i nu a unor conjuncturi nefavorabile în rela ia cu Imperiul, o sugereaz situa ia din anii 578 581, perioad care începe cu ac iunea de represalii avare în Câmpia Român (578/579). Sinonimia celor dou situa ii, de la 558/559 i 578/579, sugereaz ca posibilitate de luat în considera ie i ipoteza ca invazia cutrigur s fi lovit, la fel de sever, i Muntenia, nu numai Dobrogea. Aceste dou episoade majore, la care se adaug marile campanii romane la nord de fluviu, dup 593, sunt premizele unui deficit demografic, sesizabil pe sc derile de capacitate ale recipientelor ceramice, pentru finalul culturii Ipote ti Cânde ti, dar i împu inarea complexelor de locuire din aceea i perioad . De la acest moment în sus, monedele de bronz p trund în Muntenia mai degrab sporadic, pân în jur de 613/614, an în care, spuneam mai devreme, sucomb ultimele redute bizantine din zon . De aceast dat procesul love te toat peninsula Balcanic , marcând colapsul financiar al Imperiului, i tocmai de accea graficul intr rii de moned este mai greu de folosit în scopul reconstituirii marilor evenimente de la Dun rea de Jos. Unul dintre cele mai curioase aspecte ale distribu iei monedelor de bronz în Muntenia este completa separa ie între zona din care s au recuperat monede izolate (care coincide cu cea a a ez rilor), i zona unde au fost g site cele 4 tezaure monetare (vezi fig. 32, p. 175). Unul dintre acestea (Gropeni) se încheie cu moned din 578 i este martorul expedi iei avare de pedeaps , de care vorbeam mai sus. Celelalte trei, de la Unirea, Ulmeni (tezaur incert, presupus) i Troianul,
173
slavii timpurii se încheie toate cu monede din ultimii ani ai secolului i sunt cu siguran ascunse în momentele de cump n create prin repetatele expedi ii nord dun rene ale romanilor. Ei bine – toate acestea se g sesc aproape în banda luncii Dun rii, adic într o zon în care nu se g sesc a ez ri; Ulmeni se afl dincolo de gurile Arge ului, într o zon cu siguran greu accesibil , iar a ez rile de la vest de Arge aproape sigur nu sunt contemporane evenimentelor (un semn de întrebare avem, totu i, pentru uvi a Hotarului). A ezarea de la Vadu Anei, cea mai r s ritean din Muntenia, este i ea posterioar evenimentelor, deci nu se afla acolo când s au îngropat tezaurele de moned de bronz. Troianul se pozi ioneaz cel mai adânc în interior, dar i acesta este exterior liniei a ez rilor cunoscute; i aici ar putea fi în discu ie, cronologic, o a ezare identificat recent în ora ul Alexandria (nepublicat ), dar i aceea pare ulterioar r zboaielor din ultimul deceniu al veacului VI. Privind harta, am putea vorbi chiar despre o exclusivitate a zonei a ez rilor i a zonei tezaurelor. Evident, un tezaur nu se ascunde într o a ezare (în principiu); dar cât de departe se ascunde??... O alt problem sesizat de numisma i a fost necongruen a distribu iei monedelor izolate, prin compara ie cu monedele din tezaure. Dac monedele izolate reflect alt mod de compunere decât descoperirile similare de la sud de Dun re, structura tezaurelor sugereaz , din contr , c ele au fost constituite la sud de fluviu, ajungând pe malul nordic, cel mai probabil, prin jaf. Tezaurul de la Troianul, compus din multe monede divizionare foarte mici, unele foarte vechi (au sute de ani...), practic f r alt valoare decât cea... numismatic , nu putea fi constituit decât de un bun cunosc tor al sistemului metrologic roman, dar i al istoriei sale. Nord dun renii nu ar fi putut avea asemenea cuno tin e, iar jefuitorul clar nu a în eles c a luat o colec ie, poate pre ioas documentar, dar nu o avere... E drept, i am mai spus, aceste tezaure de moned de bronz au valoare total foarte mic , i nu reflect decât într o m sur foarte palid incomensurabilele pr zi pe care slavii le ar fi f cut în Imperiu. Pe de alt parte, exclusivitatea lor teritorial , precum i proximitatea lor cu Dun rea Inferioar , dau parc o mult mai bun aproximare a descrierii lui Procopius, a slavilor locuind aproape de fluviu, acolo unde îi c utau i raidurile romane de o noapte, relatate de Theophylact Simocatta, dou genera ii mai târziu. Neîndoielnic, undeva pe aproape ar fi trebuit s se g seasc i colibele am râte. Dac nu au fost g site pân acum, nu putem concluziona decât c i ele reprezint un fenomen arheologic discret, sau, ca s o spunem pe leau, ace ti slavi locuiau în corturi, nu în bordeie.
174
breviar arheologic
Fig. 32. Detaliu m rit al h r ii de la fig. 16, pentru compara ia distribu iei a ez rilor i a tezaurelor monetare; din zona Bucure tiului – doar câteva situri importante.
6.7. Încheieri arheologice i deschideri istorice Analiza habita ional relev un larg areal, în centrul i estul Europei, unde apar, în a doua parte a veacului V, locuin e de tip bordei dotate cu cuptoare (de piatr sau de lut). Aceast modificare major a comportamentului de amenajare a locuirii a fost explicat , tradi ional, prin migra ia slavilor. Nimic nu ne poate împiedeca îns s nu remarc m c acela i areal este definit de geografi drept zona de clim continental , cu veri calde i uscate, dar cu ierni aprige. Exist indicii – înc insuficient de explicite – c Europa trecea printr un proces accentuat de r cire, care acoper o bun partea a evului mediu timpuriu (pân prin veacul X), care i mai merit , înc o dat , renumele de veac întunecat. Or, locuin ele bordei prev zute cu cuptor par s r spund cel mai bine acestei clime aspre i
175
slavii timpurii contrastante. ocul termic negativ avea s se încheie la trecerea dintre milenii, secolul XI fiind considerat de „optim climateric”, adic o temperatur medie mai mare decât cea m surat în sec. XX. În ce m sur modificarea amenaj rilor de locuin e este rezultatul unui nou context cultural, sau unui nou context climateric, este greu de r spuns acum. Cert este un singur lucru, i anume acela c fenomenul nu poate fi pus exclusiv pe seama migra iilor, respectiv al expansiunii unui nucleu proto slav, pentru simplul motiv c ar trebui s presupunem un progres demografic f r precedent, practic imposibil pentru rasa uman , mai ales în condi ii istorice dintre cele mai adverse, cu numeroase r zboaie; e împotriva firii, dar i a experien ei istorice, s presupunem un asemenea progres demografic în condi iile r zboiului endemic. Pe aproximativ acela i areal se generalizeaz , în cursul veacului al VI lea, o ceramic lucrat cu mâna, prost modelat i ars , cunoscut fie sub numele de „ceramic tip Praga” (mai ales în vestul zonei amintite), fie „tip Korceak” (cu variante nominale, mai ales în zona oriental a perimetrului). În interiorul zonei bordeielor cu cuptor exist îns tradi ii ceramice, precum cea din Germania r s ritean (Sukow), care nu au nicio rela ie morfologic cu ceramica tip Praga, fiind mult mai asem n toare, de pild , cu tradi ia culturii Penkovka, sau cu mai vechile culturi Cerneahov (din zona M rii Negre) i Przeworsk (de pe Vistula), cu tradi iile scandinave sau baltice 62 . Alte specii ceramice sunt, prin natura lor, cert non slave, precum ceramica lucrat la roata rapid , cunoscut în extracarpatic ca tradi ie romanic , iar în interiorul arcului carpatic, drept tradi ie gepidic (de unde au înv at germanicii s lucreze la roata rapid – este alt discu ie, care nu are relevan în acest context). Explica ia care s a încercat, de a aduce aceste produse de peste Dun re, prin import, nu rezist analizei, trebuind s accedem la concluzia c este produc ie local , organizat de corpus uri social politice locale. Analiza detaliat a ceramicii modelate cu mâna, în arealul respectiv, surprinde suficiente elemente de particularitate local , care exclud existen a unui singur nucleu recent (nu mai vechi de un secol). Unele particularit i statistice ale formelor din Ucraina de nord, precum prezen a piciorului, elimin aceast zon ca poten ial teritoriu originar, fiindc aceast particularitate lipse te în Polonia i în toate celelalte teritorii occidentale. Bucovina, la rândul ei, care are bune analogii cu toate celelalte teritorii slave, are o diversitate morfologic i tehnologic cu mult superioar celorlalte teritorii de referin , excluzându se astfel ca pretendent la Homeland, fiindc ar fi fost imposibil s distribuie, în unele direc ii – unele 62
coala polonez de la Poznan, spre deosebire de cea de la Cracovia, este adepta unui punct de vedere autohtonist, afirmând, în esen , c ceramica vest polonez de sec. VI VI este produsul unei continuit i culturale (comunit i germano celtice str vechi), ei fiind „slaviza i” (detalii la Barford 2001, 41), cu referire, îns , la cultura Przeworsk.
176
breviar arheologic caracteristici, iar în alte direc ii – alte caracteristici; Bucovina, în schimb, pare cel mai bun exemplu al diversit ii epocii, fiind un teritoriu de tranzi ie, de contacte culturale multiple, fiind, eventual, un produs de acultura ie, la limit – al migra iilor, dar fiind astfel exclus de la condi ia de t râm originar. Caracterul de zon de interferen cultural nu este îns unul nou pentru Bucovina, fiind chiar produsul pozi iei sale geostrategice. Existen a unor imperii nomade la Dun rea mijlocie, unul în prima jum tate a veacului V, respectiv confedera ia hunic , altul din ultima treime a veacului VI, respectiv confedera ia avarilor, implic neîndoielnic mari mi c ri de popula ie, în special masculin , dând substan „epocii migra iilor”. Tocmai existen a acestor imperii pune sub semnul întreb rii posibilitatea unor „migra ii” independente, ale unor popula ii cu poten ial militar propriu discutabil. Astfel de mi c ri se pot intui, totu i, în momentele de criz ale imperiilor nomade, cum a fost pr bu irea statului hunic, dup 454, r zboaiele civile din imperiul avaric din jurul anului 630, p trunderea bulgarilor, în jur de 680, sau pr bu irea imperiului avaric, dup anul 800. Aceste momente pot fi îns r spunz toare de redistribuiri ale masei de popula ie slav , f r a afecta major procesul de formare a etnicului slav primitiv. Analiza ceramicii considerate slave recomand mai degrab procese evolutive locale, decât migra ii. Fibulele demonstreaz , din contr , conexiuni la mare distan , care îns nu ilustreaz migra ii (conexiunile acestea se realizeaz pe toate direc iile!), ci întinsele rela ii sociale i politice ale puternicilor acelor zile, în Barbaricum. Foarte interesant, dar principalele areale de produc ie i distribu ie ale acestor piese semnificative se afl în afara zonelor suspectate ini ial a fi patria originar a slavilor; astfel de piese se întâlnesc în toate teritoriile considerate a face parte din zona de genez (s spunem secundar , în cazul în care patria originar ar exista) a neamurilor slave, îns densitatea lor este mult inferioar centrelor de la Marea Baltic , Peninsula Crimeea sau Extracarpatic, teritorii de mai veche domina ie a go ilor; având în vedere prezen a unor elemente gotice, de a lungul veacului VI, în celelalte zone de produc ie, ar trebui poate s ne întreb m dac ele nu subzistau, într o form sau alta, i în teritoriile de pe exteriorul Carpa ilor R s riteni i Meridionali. Evident, ar mai trebui s ne întreb m ce rol au jucat ele, mai ales la nivelul produc iei, în generarea fibulelor „slave”, despre care deja am mai spus c nu sunt decât tipuri derivate din modele germanice anterioare. Dac ar fi s definim cumva zona Dun rii de Jos, aceea în care sursele antice i cercet torii moderni vedeau mul i sclavini r zboinici, ar trebui s o definim, arheologic, drept de ertul scitic. La est de situl de la Br ne ti Vadu Anei, aflat la 12 km est de Bucure ti, pe Autostrada Soarelui, nu mai exist nimic, cu excep ia a dou tezaure monetare de bronz, în apropierea Dun rii. Nimic, adic
177
slavii timpurii nicio necropol , niciun bordei, nici m car o fibul r t cit . Este vorba despre vreo 12000 km2 sau trei jude e ale României de ast zi (C l ra i, Ialomi a, Br ila), adic mai mult decât noul stat european Kossovo. Sudul Moldovei nu a fost niciodat controlat corespunz tor, îns de ertul scitic pare a caracteriza i jude ul Gala i. Situa ia de pe Dun rea maritim , ast zi apar inând Ucrainei, este absolut clar , în sensul c nu exist situri arheologice alocate veacului al VI lea 63 . Este limpede c avem teritorii improprii unei locuiri de durat , stabile, în tot segmentul dun rean aflat în aval de râul Arge , zone care au f cut obiectul unui culoar strategic pentru toate armatele epocii, i c tot ce raportau iscoadele bizantine nu se putea referi decât la improviza ii de campanie, i nu la a ez ri de tipul celor cunoscute în interiorul Munteniei, în Bucovina, Ucraina nordic , Polonia, etc. Dac ar fi s definim zonele periferice de ertului scitic, cea mai bun descriere a lor ar fi termenul exclusivism. În arealele periferice „golului” se întâmpl lucruri cel pu in ciudate: avem, pe de o parte, multe a ez ri f r cimitire, apoi, separat, o mare necropol f r a ez ri; zona în care au fost g site monede izolate de bronz – care corespunde a ez rilor cunoscute – este separat de zonele proxime Dun rii, unde s au g sit aproape numai tezaure de moned de bronz, dar nu i moned izolat (sau, oricum, foarte pu in , f r a exclude posibilitatea de a proveni din tezaure risipite). O defini ie secundar ar muta accentul pe – culmea – ambiguitate. Întâlnim, pe acela i teritoriu, ceramic de bun tradi ie roman , dar i ceramic cât se poate de barbar ; avem i simboluri cre tine indiscutabile, precum cruciuli ele de bronz, tiparele în care se turnau acestea, vase de cult cu simbolul crucii, dar i vase marcate cu crucea gamat (sau zvastica), un însemn tipic al credin elor nomade, solare, f r nicio leg tur cu cre tinismul, uneori în una i aceea i a ezare 64 . Mai departe, efii acestor comunit i purtau, cu mândrie, când fibule „slave”, când fibule „romano bizantine”; dac difuziunea fibulelor „slave” reflect procesul de cristalizare a unei noi con tiin e comunitare, deci unei noi identit i etnice, ne putem întreba, justificat, ce simbolistic era anexat fibulelor romano bizantine, mai ales c procesele sunt contemporane i paralele, în acela i spa iu geografic, pentru cel pu in o jum tate de veac.
63
Mustea
64
Caracterul nomad al zvasticilor ap rute pe ceramica de la Dun rea de Jos a fost zdruncinat de analize recente; este posibil ca ele s m rturiseasc o anume etap (timpurie) de p trundere a simbolismului cre tin (Teodor, Stanciu 2009).
178
2005, 34.
breviar arheologic
Fig. 33. Europa est central în jurul anului 350. Cu majuscule – popula ii documentate istoric. Cu minuscule cursive – culturi arheologice.
Revenind la problematica strict a apari iei slavilor, elementul decisiv nu este unul arheologic sau lingvistic, ci unul statistic i demografic. În istoria umanit ii nu se cunoa te un progres demografic natural mai mare de 16‰. Dac acest lucru s ar întâmpla sistematic, de a lungul unui secol, popula ia s ar multiplica de peste patru ori. Acest fel de cre tere nu este îns cunoscut în istoria umanit ii, fiindc fenomenul este întrerupt de perioade de r zboi, de secet i alte cataclisme. Ar fi cu totul nerezonabil s ne imagin m c o popula ie de la sfâr itul antichit ii ar putea ob ine un spor natural mai mare decât dublu, de a lungul unui secol, fiindc numai un scor de peste 30‰ ar putea explica o asemenea expansiune. În aceste condi ii, c utarea patriei originare într un
179
slavii timpurii perimetru cultural de m rimea Bucovinei, sau a satelor de pe malurile Pripjatului, din Nordul Ucrainei, este o întreprindere imposibil , statistic vorbind. Zona de expansiune a slavilor, pân spre sfâr itul veacului al VI lea, este de 15 20 de ori mai mare decât perimetrul suspectat a fi rezervorul uman ini ial. De aceea, popula iile proto slave (care ar fi constituit masa pur biologic a „organismului” etnic de mai târziu) ar trebui c utate într un context habita ional mult mai semnificativ, a a cum nu a fost, în zon , decât complexul cultural Cerneahov, care s a întins pe jum tate din Ucraina de ast zi, Basarabia i jum tate din România zilelor noastre. Acest fenomen arheologic, numit cultura Cerneahov (sau Cerneahov Sântana de Mure ; vezi fig. 33) 65 , define te popula iile care au alc tuit imperiul gotic de la Marea Neagr . În afara elementelor germanice dominante, nou ap rute în zon , la finalul veacului al II lea, eventual al elementelor germanice mai vechi, asociate (taifalii, din Polonia de sud est), imperiul a fost constituit pe baze demografice locale, compuse din sarma i, carpi, i eventual elemente getice minoritare, a ezate din vechime în apropierea rmurilor M rii Negre. Am mai putea ad uga, cu titlu ipotetic, prezen a unor elemente baltice, aduse sau atrase de noii st pâni go i, îns prezen a acestor elemente în perimetrul cerneahovian ar trebui mai întâi demonstrat ; nu este îns deloc simplu, fiindc noua cultur material , format în Imperiul gotic, este de o remarcabil unitate, l sând pu ine posibilit i – legate mai ales de practicile funerare – de a identifica elementele etnice ini iale. Aceasta este singura mas uman eligibil pentru a constitui, mai târziu, etnia primitiv slav . Redistribu ia în spa iu a acestei mase umane este legat de invazia hunilor, 376, care a spulberat confedera ia gotic . Ostrogo ii au opus rezisten , dar au fost înfrân i i supu i, sp rgându se în mai multe nuclee, cu istorie ulterioar foarte diferit ; vizigo ii au plecat, în mas , în Imperiul roman. A r mas probabil pe teritoriu o mare parte a popula iei (cultura Cerneahov are o densitate uman remarcabil ), dislocat , cel pu in par ial, de plecarea hunilor în Câmpia Pannonic , în 410 420. Acolo, între Dun re i Tisa mijlociu inferioar , a fuzionat probabil cu alt popula ie sarmatic (iazigii), prezent în zon înc de pe vremea lui Decebal. În zona nordic , pe Tisa mijlociu superioar , exista deja în zon o popula ie care ar putea fi eventual arondat no iunii de „daci liberi”, în amestec cu popula ii germanice, precum vandalii. Cu alte cuvinte, structura ini ial a imperiului cerneahovian sem na destul de bine cu structura noului imperiu hunic, inclusiv în noua loca ie din Ungaria de est, popula ii transferate i dincolo de Dun rea mijlocie, în vechea provincie roman Pannonia. R zboiul civil care pune cap t confedera iei hunice a fost, neîndoielnic, un alt moment de 65
i nu Sântana de Mure Cerneahov, cum apare sistematic în literatura arheologic româneasc , datorit preceden ei cronologice a necropolei din Ucraina, fa de cea din Ardeal.
180
breviar arheologic dislocare demografic , dac nu ar fi s ne gândim decât c valea Tisei devine posesiune gepidic , for ând exodul vechilor locatari (care dispar din documenta ia arheologic ). Ce limb vorbea aceast popula ie care tot schimb st pânii, i care la origine este un amestec sarmato tracic, este peste puterile arheologiei de a preciza. Trebuie s remarc m îns c sarma ii, una dintre op iunile preferate pentru calitatea de popula ie proto slav , practicau ritul funerar al înhuma iei, deriva ia sarmatic > proto slav nefiind dintre cele mai facile, decât dac am admite un intermediar, precum carpii. Riturile funerare sunt printre cele mai conservatoare acte sociale; ele se schimb , foarte rar, dar se schimb , iar uneori chiar subit. Iar secolul V este caracterizabil, la nivel aproape continental, drept o perioad a schimb rilor de orizont funerar, semnul sigur al seismelor sociale; dac schimbarea cultural din jum tatea de est a continentului a fost pus pe seama expansiunii slave, schimb rile radicale din orizontul funerar germanic, din jum tatea vestic a continentului, sunt ast zi explicate prin mecanisme ceva mai subtile, inând de redefinirea germanilor fa de ei în i i i fa de lume 66 . Chiar dac ar putea s par un ocol obositor i f r sens, în elegerea mecanismului Fig. 34. La Dame de Grez modific rilor din orizonturile funerare Doiceau – sau puterea de seduc ie a aristocra iei. occidentale poate fi util pentru reinter pretarea unor realit i est europene. Ei bine, dac germanii au ap rut în „istorie” (= surse scrise) în umbra romanilor, domina i i fascina i de marea civiliza ie mediteranean , pe care au servit o, cel mai adesea, ca bra ul înarmat din afar , apoi i din l untru, la jum tatea veacului V, o dat cu disolu ia structurilor administrative imperiale din vest, triburile germanice s au trezit, dintr o dat , f r st pân, mai mult, st pâne pe o mare parte a lumii vechi. Asemenea treceri, metamorfoze statutare, sunt marcate totdeauna pe t râm simbolic, iar pentru a în elege mai u or fenomenul ar fi suficient s ne gândim ce 66
Brather 2005.
181
slavii timpurii înseamn în via a unui om „majoratul”, marcat, mai ales în societ ile tradi ionale, de schimb ri vizibile ale îmbr c min ii i obiectelor definitorii (portul armelor sau al pantalonilor lungi, de exemplu). Orizontul funerar germanic se schimb atât de mult (de pild orientarea mormintelor, din nord sud, devine vest est, gre it legat exclusiv de trecerea la cre tinism 67 ), încât, dac nu am fi avertiza i de izvoarele literare c avem aproximativ acelea i popula ii precum cele ale veacului IV, i dac , de exemplu, am constata acelea i schimb ri pentru neolitic sau epoca bronzului, am putea crede c sunt cu totul alte popula ii 68 . Acest am putea s credem este un fapt de re inut. Dar oricare trecere, sau schimbare major de statut, inclusiv una negativ , poate s fie i chiar este marcat ritual. S ne aducem aminte c înhuma ia a caracterizat neamurile nomade, care va s zic r zboinice, cu statutul social cel mai înalt, în limbajul vremii (noi suntem tenta i s confund m nomadismul istoric cu cel contemporan nou , aflat aproape în afara societ ii), sau neamuri germane extrem de r zboinice i renumite, precum ostrogo ii. Or, sarma ii dispar întâi ca nume (aproximativ în acela i timp cu carpii), statutul lor de r zboinici p le te, în fa a noilor st pâni huni, iar lunga convie uire cu popula ii de origine tracic poate produce, finalmente, absorb ia lor cultural , marcat inclusiv prin abandonarea practicilor funerare tradi ionale. Desigur, un asemenea proces nu putea avea loc f r contamin ri, inclusiv lingvistice... Cert este c în rândul vechilor convivi tracici (fie ei ge i, daci sau carpi) ai sarma ilor g sim ambele variante rituale funerare cunoscute în lumea slavilor, respectiv incinerarea cu depunerea r m i elor în urn , sau direct într o groap simpl , în aceast ordine statistic . Putem spune c între practicile funerare ale traco ge ilor i ale slavilor primitivi nu g sim diferen e semnificative; i la unii, i la ceilal i, apar i morminte tumulare, atribuite aristocra iei. Revenind, nu este exclus ca sarma ii, atât cei r s riteni (roxolanii), cât i cei occidentali (iazigii) s fi fost asimila i de geto daco carpi (nu prea tim cum s le spunem, c numai liberi nu erau...), adoptând traiul stabil, economia agrar i incinera ia; dar ceilal i ce vor fi luat? Fiindc trebuie s fi luat ceva... Supravie uirea fizic a urma ilor sarma ilor este un lucru pe care nu îl putem demonstra nemijlocit (decât, poate, într un viitor nu foarte îndep rtat, cu ajutorul geneticii), în aceea i logic aplicat dacilor: un popor mare nu poate pieri, pur i simplu; i se poate pierde doar urma, îmbr când o alt identitate. Trebuie s presupunem c i sarma ii au avut un rol la na terea Europei medievale, cel pu in 67
Vezi cazul necropolei merovingiene de la Grez Doiceau, cu orient ri diferite (mrw.wallonie.be/dgatlp/dgatlp/pages/patrimoine/Dwnld/OR%20SOUS%20LA%20ROUTE%20dos sier.pdf); Brather 2005, 162.
68
Brather 2005.
182
breviar arheologic pentru motivul c lingvi tii ne asigur c limbile din grupa persan au jucat un rol notabil la formarea limbilor slave (pentru limba român problema nu pare studiat ); f r alte ocoli uri, singura popula ie înrudit cu vorbitorii persanei, în aceast zon a lumii, sunt sarma ii. Dac este a a, iar sarma ii pot fi considera i ni te supravie uitori, doar în baza unui argument lingvistic, ce ne împiedic s credem acela i lucru, în baza cel pu in la fel de ferm a unor obiceiuri funerare cvasi identice? Altfel, vom continua s ne îmb t m cu ap rece, întrebând retoric murit au dacii?... Niet!... i sarma ii, i dacii, la ora aceasta târzie a antichit ii, modelau ceramica manual (ceramica lucrat la roat fiind preluat de ateliere specializate ale go ilor), folosind pasta cu cioburi pisate în compozi ia lutului, doar c cei afla i în zonele occidentale, la marginile lumii romane, au adoptat tehnologia local , a pastei nisipoase; iar decorul crestat al buzelor a fost i va r mâne un model comportamental r s ritean. Distribu ia acestui decor, în secolele VIII IX, este o prob clar a faptului c unul i acela i popor – slavii timpurii –, înc nediferen iat lingvistic, poate produce forme de cultur material destul de str ine... O concluzie care îi va interesa mai ales pentru arheologii preistoricieni. Ceea ce constat m noi, la nivel istoric, de a lungul tumultosului veac V, este c dou ramuri indo europene majore, sarma ii i tracii, dispar cu totul; pentru sfâr itul aceluia i veac arheologii slavi vorbesc despre primele complexe atribuite (cam în grab ...) celor mai vechi slavi. Or, popula ii de m rimea acestor dou grupe nu „dispar” la modul fizic; ele „dispar” din izvoare, dispar ca organisme sociale i politice, adic sunt asimilate altor organisme sociale i politice. Acest lucru se întâmpl exact atunci când o alt grup mare de popula ie, cea mai numeroas a Europei moderne, tocmai apare, din „nimic”. i cam în acela i loc, nu i a a? Desigur, g sirea altei „urm ri” epopeii dacice, decât cea furnizat de Iordanes i compania (companie numeroas : vreo duzin de cronicari romani i alte câteva duzini de cronicari germanici, mai ales nordici, în evul mediu), nu înseamn neap rat negarea „filierei” geto gotice. Performarea unei ecua ii, în în eles na ional (conform percep iei de ast zi a termenilor), identificând ge ii i go ii în exact termenii lui Iordanes (sau a dacilor i danilor, în reveriile înv a ilor normanzi), ar fi o copil rie. Personal îns nu am niciun dubiu c sâmburele de adev r este suficient de tare cât s ne spargem smal ul. Dac încerc m o cheie dinastic – s ar putea s ne r zgândim. Ge ii i go ii au convie uit, în zonele din r s ritul României de ast zi, i mai departe, pe întinsele rmuri ale M rii Negre, aproape dou sute de ani, între venirea go ilor i venirea hunilor. Adic mai mult decât au stat romanii în Dacia, nu i a a?... Este imposibil s nu ne gândim c coabitarea a 10 genera ii de oameni a prilejuit destule contracte nup iale, iar dac
183
slavii timpurii romanii nu au reu it s stârpeasc orice os domnesc – i nu au reu it, m car c nu toate neamurile getice s au opus romanilor, iar represaliile nu s au ab tut, sistematic, decât asupra celor care avuseser neinspira ia s li se opun cu arma în mân – atunci acest fapt avea s fie o ocazie nesperat , pentru noii st pâni, de a i aduce în linia de sânge pe urma ii celor care învinseser pe Domitian i se opuseser eroic marelui Traian, cel mai temut imperator. Un neam nou, victorios i puternic, dar no name, avea ocazia de a i pune pe scut sica lui Decebal (sau un cap de lup, sau unul de bour, de ce nu...). Dac dumneavastr a i fi un rege ostrogot, ce a i face?... S nu crede i c socotelile de încuscrire s au schimbat cu ceva în ultimii 2000 de ani... Cine ar putea crede c Iordanes, n scut pe malurile Dun rii, din familie gotic , vorbe te chiar prostii, uit un lucru: Iordanes era un om credincios i este foarte greu de crezut c pur i simplu min ea; mai degrab el exprima convingerile societ ii în mijlocul c reia se n scuse. A a cum am mai spus, nu înrudirea biologic este important , ci convingerea existen ei acelei înrudiri. Este tocmai ceea ce ne poveste te Iordanes.
Figura 35. Fibul digitat de tip germanic. Bratei (jud. Sibiu), cimitirul 3. Prima jum tate a sec. VI.
184
CAPITOLUL 7 100 de r d cini slave vechi, 10+2 numerale i câteva analize
7.1. Premise În acest capitol ne propunem s ar t m, pe baza unei selec ii reprezentative a o sut de r d cini slave arhaice, cum s a structurat lexicul slav: care au fost componentele sale de baz , cum au rela ionat slavii cu unele grupuri învecinate, cum au evoluat ace ti termeni, ce concluzii putem trage din analiza etimologic i structural . Nu ne am propus s întocmim un lexicon exhaustiv i nici m car unul amplu, de altfel acest lucru ar dep i cu mult scopul propus, ci de a sublinia elementele componente de baz ale lexicului slav. Pe baza acestei analize, putem stabili, cu relativ ori cu suficient precizie, limitele spa io temporale plauzibile ale vechilor slavi: perioada aproximativ de consolidare a unui lexic specific i spa iul în care a putut evolua presupusul idiom slav arhaic (protoslav , numit uneori slava pre expansiune) 1 . A a cum vom încerca s ar t m mai jos i a a cum, sper m, va reie i cu suficient claritate din lista urm toare, se desprind urm toarele straturi lingvistice importante: A. Ba lto slav sau proto slav A. Cel mai numeros i reprezentativ pentru încadrarea global a limbilor slave în context indo european satem. B. Vest iranic sau proto slav B. De i nu foarte importat numeric, include câ iva termeni importan i din sfera religioas . C. Nord tracic sau proto slav C. Cel mai interesant i din perspectiva istoriei limbii române, dar i cel mai incoerent i inconsistent analizat. D. Elemente germanice (D). E. Elemente est ro manice sau protoromâne ti (E). De asemenea, strat interesant i din perspectiva istoriei limbii române. F. Elemente uralice, ma i ales ugro finice (F). G. Elemente de origine necunoscut , dificil de analizat ori 1
Autorul acestor rânduri (S.P.) a mai folosit sintagma „slava pre expansiune”, englez Pre Expansion Slavic sau PES, într o serie de studii publicate în anii ’90 în Slavisti na Revija, Ljubljana. Formula este criticat deoarece sugereaz c slava ar fi existat înainte de expansiune. Explica ia concurent este c slava este tocmai produsul expansiunii.
slavii timpurii neanalizabile: elemente arhaice pre indo europene, elemente preluate din idiomuri greu de identificat etc. Micul glosar de mai jos ar putea s par unora plictisitor. Dac este a a, atunci se poate s ri peste lectura celor câteva pagini ale acestui glosar i se poate trece direct la analiza glosarului i la concluziile aferente.
7.2. 100 de r d cini slave vechi. Mic lexicon etimologic 2 1. ablo „m r”. Înrudit cu lit. abúolas, german Apfel, englez apple, vechi irlandez abhall, ubhal. Formele sunt atestate numai în limbile indo europene din Europa, deci ar putea fi preluate dintr un idiom pre indo european indigen. 2. aje „ou”; în limbile slave moderne precedat de j (iot) sau de v precum i cu sufixul diminutival ce: jajca, vejce. IE * v o jom „ou”. Unii lingvi ti consider c , prin legea lui Vrddhi, ar fi un derivat de la un cuvânt str vechi cu sensul „pas re” ca în latin avis. Alte forme înrudite sunt armean ju i irlandez og, dar este dificil de reconstruit o r d cin arhaic proto indo european (în continuare PIE). 3. boja ti s „a se teme; a i fi fric ”. IE *bhey , p strat i în lituanian bijoti s „a se teme; a i fi fric ”, bajus „înfrico tor”. 4. baran, bera n „berbec”. Str veche form pre indo european p strat izolat, ca element arhaic, în unele limbi, de exemplu rom. bîr „apelativ pentru oaie” (vezi i NL, NM Bîrsa), basc baran „berbec”. 5. b l „alb”. IE *bhe „a str luci, a fi luminos”, lit. baltas „alb”, leton balts „alb”, de unde i numele M rii Baltice. Înrudit cu rom. b l, b lan „blond, cu p r b lai”, element tracic, cu p strarea normal a lui l intervocalic într un element autohton 3 . 6. berg „1. malul unui râu; 2. pisc, vârf”. Înrudit cu arm. berj „pisc, culme”, germ. Berg „munte”. Forma a teptat în slav ar fi fost *berž , astfel c putem presupune influen a unui idiom centum, care nu poate fi decât un idiom germanic. Cf. Rom. NM Bârg u. • Toponimul Burgás de pe coasta M rii Negre în Bulgaria este considerat de origine germanic , probabil gotic . 7. bog „zeu”, apoi „Dumnezeu” (cre tin). Reflect o form vest iranic , fiind totodat i unul dintre argumentele c aceste grupuri
2
Am folosit lucr rile de referin citate la biliografie sub rubrica enciclopedii, dic ionare. Exist , pe de alt parte, numeroase lucr ri privind limbile slave, de exemplu De Bray 1980. Rela iile dintre lexic i via a material au fost analizate de Moszy ski 1962.
3
Vezi discu iile privind formele cu l intervocalic în elementele autohtone la Paliga 2006b.
186
r d cini i numerale vest iranice de tip sarmatic sau alanic, cf. neopersan ba „zeu”, sensul str vechi fiind, se pare, „cel care d , cel care este generos”. 7 a. bo ga t „bogat” este un derivat al r d cinii bog , bog Bog ia era v zut ca un dar al zeilor.
„zeu”.
8. bolto „balt ”. Înrudit cu lit. bala „mla tin ”; cf. b l . Sufixul t o este neclar. Forma este clar înrudit cu rom. balt , alb. baltë „balt ”. Nu se mai poate admite azi, cum se considera ini ial, c forma româneasc ar fi împrumutat din slav . Înclin m spre ipoteza unui împrumut dintr un idiom nord tracic în slav , eventual spre o form p strat independent în nucleul slav din fondul balto slav, de i lipse te dovada în limbile baltice. 9. bratr , brat „frate”. IE *bhrater, lat. frater, eng. brother, germ. Bruder etc. Termen indo european fundamental al rela iilor familiale; cf. sestra 4 . 10 . brazda „brazd ” (= s p tur în p mânt). Vechi termen european al lexicului agricol, probabil de origine pre indo european , cf. lit. biržis, leton birze „id.”, gallic rica „id.” Vezi mai jos i plug . 11 . buk „fag” (copacul fagus). Considerat un cuvânt esen ial în stabilirea patriei str vechi slave. R spândirea actual este la vest de axa Kaliningrad Delta Dun rii. Înrudit cu germ. Buche, eng. beech; unii lingvi ti consider c slavii ar fi împrumutat cuvântul de la germanici, vezi în acest sens i chl b , mai jos. 12 . byti „a fi”, sensul arhaic pare s fi fost „a cre te; a se ivi, a ap rea”, înrudit cu lat. fu „am fost, fusei”, vechi indian bh vati „se întâmpl , exist ” (cf. forma slav frecventativ byvati). 13 . b rati „a purta, a duce”. IE *bher „a purta, a duce”, de aici i lat. fero, Arm. berem, eng. to bear etc. 14 . c na „pre ”, sens arhaic „compensare pentru o ran sau pentru un r u f cut altuia”, cf. lit. dial. kaina „r zbunare; pedeaps ” 5 . 15 . ar , ar „vraj , vr jitorie”. Înrudit cu lit. keri, kereti „a deochea pe cineva”, probabil o evolu ie specific a r d cinii IE *ker „a face, a crea”. 16 .
as
„timp, interval de timp”. Se pare înrudit cu forma esati „a se
4
Pentru analiza termenilor referitori la rela iile de rudenie în limbile slave vezi Šaur 1975.
5
Vezi i rom. chin, dup p rerea noastr incorect considerat un element împrumutat din turc , fiind – mai degrab – o form autohton traco dac . În orice caz, trebuie explicat asem narea izbitoare dintre rom. chin i lit. kaina. Cf. a c ina, explicat ca slavism, dintr o form *kajan derivat dintr un verb kajati s [?]. Cercet rile viitoare vor trebuie s clarifice rela ia chin – c ina, pe de o parte, i lit. kaina, pe de alt parte. De asemenea, trebuie clarificat originea invocatei forme kajati s .
187
slavii timpurii gr bi, a m ri viteza”; f r etimon, cuvânt obscur. 17 . elo ‘frunte’. Origine necunoscut , probabil înrudit cu forma româneasc chel, autohton traco dac . Dac ipoteza noastr este acceptat , atunci formele ar fi înrudite cu german gelb „galben”, eng. yellow. 18 . rn „negru”. Probabil deriv dintr o str veche r d cin IE ce denot culori închise, de exemplu rom. cioar , de origine traco dac , alb. sorrë „cioar ”. Despre rela ia rom. – alb. s am discutat în alte ocazii 6 • Hidronimul Cerna din Banat este atestat în antichitatea preslav ca Dierna, detaliu ce ar reconfirma vechimea r d cinii în român înainte de expansiunea slav 7 . 19 . dati „a da”: dam , dasi, dast , dam , date, dad t „dau, dai etc.” Din aceea i str veche r d cin IE din care a derivat i lat. do, dare etc. 20 . d kti „fiic ”. Înrudit cu eng. daughter, german Tochter etc., toate din IE *dhugh ter „fiic ”. 21 . d n , gen. d ne „zi”, sens ini ial „partea str lucitoare, luminoas a zilei” în opozi ie cu noaptea, partea întunecat a zilei astronomice. Genul gramatical masculin al p r ii str lucitoare a zilei este opus genului gramatical feminin al noc „noapte”, ca în german Tag „zi” (masc.) v. Nacht „noapte” (fem.). Veche r d cin IE *dei eu, *dj eu ca în lat. dies „zi”. La vechii indo europeni, Jupiter Zeus este zeul al c rui atribut fundamental este fulgerul. Asocierea dies Zeus nu este întâmpl toare, dar nici nemijlocit ; ar trebui s ne imagin m, pentru r d cina arhaic , un sens cu func ie de numitor comun (precum „lumin ”). 22 . d rz „dârz, curajos”. Înrudit cu lit. dr s „curajos, brav”, avestic daršyu „puernic, curajos”, gr. „curajos”. Forma a teptat pe baza analizei comparative ar fi fost *d rs care, ulterior, ar fi evoluat la *d rch . Noi consider m, în opozi ie cu majoritatea cercet torilor, c forma slav reflect un element preluat din trac , cf. divinitatea trac Derzelas „(prea) puternicul” i rom. dârz, dîrz. Altfel spus, nu româna a împrumutat cuvântul de la slavi, ci slavii l au preluat dintr un idiom nord tracic (dacic). În român , forma dârz este, mai degrab , element de substrat, nu împrumut slav. Vezi i s to (mai jos, în lista numeralelor) i k motra. 23 . dr vo, gen. dr va i dr vese „lemn”. Forma arhaic trebuie considerat *dervo, gen. derva, pl. dr va. Înrudit cu lit. dervà „lemnul plantei Vaccinium”, gotic triu „copac; lemn”, eng. tree „copac, pom” etc. R d cina IE este 6
Paliga 1991; 2006c.
7
Prof. Mihai Mitu ne sugereaz o derivare din r d cina indo european *dra „a trage” (cf. englez to draw < vechi englez dragan; de asemenea to drag „a trage, a târî”) pentru forma Dierna (cf. i Drencova).
188
r d cini i numerale reconstruibil *der u sau *dor u . 24 . d b „stejar”. Înrudit cu germanic *tanw „brad” i finlandez tammi „stejar”. În lumina teoriei proto boreale a lui Andreev, putem considera aceste forme ca fiind r spândite dintr un idiom arhaic vorbit în mezoliticul european. 25 . duch „spirit, duh” i duše „suflet”; înrudit cu aceste forme este dychati „a respira”. Termen arhaic referitor la via i la respira ie, în opozi ie cu moartea. Forme înrudite sunt lit. dvãsas „id.”. Pentru sfera semantic „suflet” – „a respira”, formele arhaice IE trebuie s fi fost *dousos i, respectiv, *dous j . Se pare c indo europenii aveau dou forme de baz : (1) „suflet, respira ie” ca în OHD * tum, Lat. anima (de aici i rom. inim ), gr. i (2) „spirit, duh” ca în german Geist i hitit ištanza. Nu este clar rela ia dintre forma hitit i maghiar Isten [išten] „zeu, dumnezeu”, folosit i în vocabularul cre tin. 26 . gad „ arpe”. Termen asociat multor credin e populare. Origine necunoscut , form izolat , posibil termen pre indo european. 27 . golva „cap”. Înrudit cu formele lituanian i leton galva, poate i cu lat. calva „cap, east ”. Nu se poate stabili o alt rela ie în afara acestui grup, posibil termen arhaic pre indo european specific numai unor limbi din Europa. Dup metateza lichidelor i conform legii silabelor deschise *golva > glova, glava, rus. golova, cu epentez vocalic . 28 . gl do , gl d ti, iter. gl dajo , gl dati „a privi la/pe; a scruta cu privirea”. Înrudit cu leton glend t „a privi, a scruta, a c uta”, ir. in glennat „(ei) caut ”, eng. mediu glenten > glean „a culege (recolta)”, de aici „a pricepe, a deduce”. Sensul arhaic trebuie s se fi referit la o ac iune mental de analiz , de recunoa tere. 29 . glo bok „adânc”. Dezvoltare a r d cinii + ok , de exemplu ca în šir ok „larg, cuprinz tor” i vys ok „înalt”, a adar sufixul ok va fi fost asociat no iunii „vast, mare, adânc”. Singura rela ie etimologic a r d cinii gl b ar putea fi cu vechi indian gambh „adâncime”. 30 . g nati, goniti „a merge repede, a alerga, a goni”. R d cina IE este *gen . Înrudit cu lit. genù, giñti „a alerga”, leton dzenu, dzìt i gan t, vechi prusac guntwei „a alerga, a fugi”. 31 . gn v „furie”. Origine neclar . Cuvintele din sfera semantic „furie” erau asociate influen ei benefice ori malefice a zeilor 8 . 32 . gora „munte, pisc”; uneori „p dure”. Formele înrudite par a fi doar vechi indian giri, avestic gairi „deal, munte”, lit. gìr , girià „p dure”. Pe de alt parte, formele slave se pot asocia câtorva forme de probabil origine 8
Dodds 1998.
189
slavii timpurii pre indo european , radical *K R , *G R . Cf. rom. grui, frecvent NP Gruia. 33 . gor ti „a arde”. Înrudit cu gr. fierbinte” etc.
i în toponime,
„m înc lzesc”,
„cald,
34 . gospod „domn, st pân”, în vechea slav deja cu sens cre tin „Domnul meu = Dumnezeu”. În unele limbi slave moderne, de sud i de est, „domn” (termen de polite e). Este, se pare, un compus str vechi de la *gos din *ghosti i pod din potis „st pân”; forma arhaic trebuie s fi fost *ghostis potis „st pânul oaspetelui, st pânul str inului = st pânul casei, al re edin ei care g zduie te un str in”. IE *ghostis însemna „str in” dar i „oaspete”; ulterior, unele limbi IE au agravat sensul, iar „str in” a evoluat spre sensul „du man str in”, apoi „du man” în general. Slav gost „oaspete” este înrudit cu latin hostis „du man” (de aici sensul modern livresc ostil; româna p streaz de aici oaste), dar englez guest p streaz sensul apropiat celui din slav . 35 . gov do „vite”. Înrudit cu lit. galvìas „vite” i german Kalb „vi el”, engl. calf. În slav a avut loc o disimilare l n > n, iar sufixul do este izolat i neclar. Ca i în alte cazuri, era un colectiv cu form gramatical de singular, precum tel , la cazurile oblice (genitiv, dativ, locativ i instrumental) în t a, ulterior da, de aici ref cându se un singular do. Se poate presupune c forma gov no „excrement (animal)” deriv din aceea i r d cin gov ; nu to i lingvi tii sunt îns de acord cu aceast ipotez . 36 . gov r > g vo r „zgomot” > „vorbire, grai”; g voriti, govoriti „a vorbi”. Sensul arhaic trebuie s fi fost „a face un zgomot mare, a urla, a ipa”; formele slave par izolate, posibil s fie înrudite cu gr. thórybos „zgomot” din IE *ghworub os; dac este a a, atunci cu alternan a b/v în slav . 37 . gord „fort rea , cetate”; sensul vechi a fost „a împrejmui cu un gard, a face o zon protejat ” a a cum indic verbele prefixate derivate de la aceast r d cin (o graditi, pre graditi, za graditi). Înrudit cu hitit gurta „fort rea ”, AHD garto, german modern Garten „gr din ”, lat. hortus „gr din ”. Rom. gard (de aici i a îngr di, îngr ditur ) nu reflect un împrumut slav, cum eronat au considerat unii lingvi ti, ci element autohton traco dac, cf. alb. gardh „gard”. În limbile slave moderne, cu metateza lichidei *gord > grad , rus gorod, cu epentez vocalic . 38 . g rdlo „gât, grumaz”. Sensul ini ial trebuie s fi fost „a mânca” p strat în ž r , žr ti „a mânca, a înfuleca”, r d cina IE *gwer ; g rdlo dezvoltat cu sufixul dlo; se consider c diferen a de tratament fonetic g r v. ž r , žr ti s ar fi datorat tonului închis al lui r în PIE, p strat în dialectele satem ce au stat la baza limbii slave arhaice. Este posibil îns ca r d cina g r < gur s fie împrumutat dintr un idiom învecinat, cf. grumaz, element autohton traco dac în român ,
190
r d cini i numerale radical gru < gur , alb. gurmas i grumas, radical IE *gwer „a înfuleca, a mânca”, grad zero i evolu ie *gur > gru . Tot de aici, posibil s fie derivat i grai. Noi credem, a adar, c forma g rdlo (g r dlo < g r dlo) reflect o form tracic , în timp ce ž r , žr ti p streaz evolu ia fonetic cu palatalizare. 39 . gruša „par ”. Înrudit cu lit. griauš , acela i sens. Nu se pot identifica alte forme înrudite, posibil termen arhaic pre indo european. 40 . gv z da, zv z da (vechi slav dzv zda ) „stea”. Limbile slave moderne au p strat fie formele cu gv ini ial (în ceh i slovac este evolu ia g > h, care noteaz o spirant glotal , opus lui ch, surd) fie cu zv ini ial: ceh hv zda, slovac hviezda, polon gwiazda; rus zvezdá, ucrainean zvizdá; bulgar , sârb i sloven zvezda, croat zvijezda. • Îndeaproape înrudite cu formele baltice reprezentate de lit. žvaigžd , leton zvaigzne, acela i sens. Sensul ini ial va fi fost „a str luci, a lic ri”, pierdut în slav , dar p strat în lit. dvazg ti; de aici s a derivat *dvazg j , apoi j a fost anticipat în prima silab (*dvaizg ), urmat de evolu ia grupului d g la g d: *gvaizd > gv zda. În grupul estic i sudic, s a produs a doua palatalizare, iar grupul gvai a evoluat la dzv , deci dz > z. 41 . gold , vechi slav glad „foame” (cu metateza lichidei). Considerat înrudit cu žl d ti, s. cr. žudim, žud(j)eti „a c uta, a fi lacom”; gotic gr dus „foame”, înrudit cu eng. greed „poft , l comie” ar putea fi de asemenea înrudite. Nu se pot stabili alte rela ii în afara arealului slav i germanic. 42 . cholp „b rbat matur; b rbat în general; b rbat tân r i puternic”. În unele limbi slave moderne, cu metateza lichidei (*cholp > chlap ), sensul variaz : „tân r”, dar i „b rbat matur” (ceh dialectal), „ ran” (polon ), „idiot” (ucrainean ). Etimonul este dificil, posibil înrudite cu vechi nordic garpr „b rbat curajos”, Icelandic garpur „fl c u brav, curajos”, a a cum consider Machek. 43 . chl b „pâine”. Împrumutat din germanic ori înrudit cu formele sud germanice *hlaiba , gotic hlaifs, formele sud germanice pentru „pâine”, spre deosebire de cele nord germanice Brot, eng. bread. Nu exist niciun argument decisiv pentru sau împotriva împrumutului din germanic , de i majoritatea lingvi tilor accept ipoteza împrumutului. În orice caz, asem narea evident arat coabitarea celor dou grupuri etnice, înainte de expansiune i scurt timp dup aceasta. Cf. buk i situa ia numeralului „1000”, mai jos. 44 . ch me „hamei”; element esen ial al prepar rii berii. Unii consider c ar fi un termen împrumutat dintr un idiom oriental ori caucazian, r spândit – poate – prin bulgarii altaici (protobulgari) spre Europa. Forme similare ale termenului se g sesc în multe limbi europene. Doar investiga iile paleobotanice ar putea clarifica zona de origine a plantei i, implicit, i originea termenului. Nu exist argumente care s sprijine ipoteza c hameiul ar fi fost adus în Europa de grupuri etnice orientale. Mai degrab putem accepta ipoteza
191
slavii timpurii unui termen arhaic, r spândit deja în preistorie pe un vast spa iu euro asiatic. 45 . chod „mers pe jos; plimbare”, choditi „a merge pe jos (intensiv, iterativ)”. IE *sod o s, din r d cina *sed „a merge pe jos”, Gr. hodós, acela i sens; compar gr. ex odos i slav is chod „ie ire”. Cele mai multe limbi slave diferen iaz sensul „a merge pe jos” v. „a merge cu un vehicul”, ini ial opozi ia fiind „a merge pe jos” v. „a merge pe cal ori tractat de cal”. Vezi i j d , iti. 46 . chorm „cl dire mare, solid ; catedral ” (cu metateza lichidei chram în limbile slave moderne). Form se pare înrudit cu hitit karimmi, genitiv karimnaš „templu, loc de cult”, vechi indian harmyá „cl dire solid , fort rea ”. Vechi indian h i hitit k ar putea indica un gh ini ial în PIE; forma slav arhaic trebuie s fi fost *gorm > *chorm . 47 . cho o , chot ti „a dori”. Înrudit cu lit. ketù, ketéti „a avea în minte, a pl nui” i grec (< *khatei ) „a dori intens, cu patim ”. Forma slav arhaic va fi fost *kot ti cu sens de „a dori acut, cu patim ” fa de r d cina vel , voliti „a dori, a vrea (neutru, f r patim )” ca în latin volo, velle „a vrea, a voi”. 48 . jar „an; prim var ”. În limbile slave moderne, de gen neutru ori feminin. Sensul arhaic va fi fost „an”, deci este înrudit cu german Jahr, eng. year etc. < IE *j r . Sensul mai nou „prim var ”, ca în ceh i în slovac , arat c Anul Nou Tradi ional începea la 1 martie. 49 . jeb , *jebti (jebati) Înc socotit cuvânt tabu: „a îndeplini actul sexual”. P strat în majoritatea limbilor slave, cu acest sens în sârb croat i în sloven ; în ceh , dialectal. Verb uzual colocvial, specific – mai ales – limbajului b rba ilor. Se pare înrudit cu „a avea rela ii sexuale cu” (numai cu referire la oameni; când era vorba de animale, grecii foloseau verbul ); cu sensul din slav i în sanskrit yábhati . 50 . jezero i jezer „lac”. Înrudit cu lit. žeras, leton ezers „lac”; nu se pot stabili alte rela ii etimologice în afara arealului balto slav. A. Vaillant crede c este derivat din jez „dig, z gaz”, considerând c lacurile era create artificial prin îndiguirea unor râuri. Ipoteza este discutabil . 51 . j zyk „limb (organ al gustului i al vorbirii)”, de asemenea „grai, limbaj”. Înrudit, se pare cu latin lingua, dar este dificil de reconstruit forma arhaic din protoslav . Cuvântul a fost, f r doar i poate, supus tabu ului. Posibil înrudit cu z k „îngust”, dar aceasta ar putea fi o simpl asem nare fortuit . 52 . j tro „ficat”. Înrudit cu vechi indian antrá „organe interne”, latin interior, grec ’ < IE *en tero , *entr „parte intern ” de aici „organ vital”. 53 . j d , iti „a mege pe jos”. Sufixul d p streaz probabil imperativul IE arhaic *i dhi! R d cina IE a fost *ei/i, *ei mi, pl. *i mes. Înrudit cu lat. eo, ire etc.
192
r d cini i numerale Vezi i chod . 54 . j go (din *j go) „jug”. Termen arhaic esen ial al activit ilor umane, înrudit cu lat. jugum, gr. , germ. Joch etc. < IE *jug o m, *yeug „a priponi, a lega (un animal), a înjuga”. 55 . j m , j mene „nume”. Sunt neclare leg turile etimologice cu alte forme; lat. n men i vechi indian n ma aveau r d cina *n , pe când grec ’ avea o protetic etc. Alte forme derivate sugereaz c originea poate s fi fost un verb cu sensul ini ial „a vorbi, a comunica, a deosebi folosind un nume diferit”, dar aceasta este doar o ipotez . 56 . kamy, kamene „piatr ”. Forma arhaic va fi fost * m n, gen. * men es, cu alternan a o/e, cf. lit. akmu›, gen. ak me s, leton akmens, vechi indian a man, avestic asman „piatr ” etc. Cuvântul este arhaic, iar unele sensuri coboar spre epoca neolitic . R d cina PIE a fost *a , ca atare p strarea fonemului indo european > k într un idiom satem trebuie explicat fie ca o excep ie (deci o evolu ie de tip centum), fie influen a fonemelor învecinate a i m. Putem presupune i o r d cin arhaic IE *ak al turi de *ak . 57 . kol no „genunchi”. Înrudit cu lit. kelenas „genunchi”, poate i cu irlandez cenél „îngenunchere; venera ie”. Nu se pot identifica alte forme posibil înrudite. 58 . ko „cal”. Probabil o form abreviat dintr una mai veche *komo , care – la rândul s u – ar putea fi înrudit cu lat. caballus (cu alternan a b/m). Cuvântul ar putea fi ne indo european sau, cel pu in, nu din acel fond arhaic PIE, din care au evoluat lat. equus, gr. , lit. ašva, etc. 59 . koza „capr ”. Animal sacru, înc asociat în multe credin e populare diverselor ritualuri anuale. Posibil înrudit cu vechi indian aj „capr ”; altfel, f r alte forme înrudite identificabile. 60 . kupiti, kupovati „a cump ra, a achizi iona”. Din germanic *kaupjan, german kaufen, la rândul s u derivat din koufo „negustor, negu tor”, gotic kaup n „a face nego , a fi negustor” < latin caup , nis „proprietar de dughean , mic negustor”. Etimonul este necunoscut, dar a intrat în latina popular postclasic , iar de aici a c l torit pretutindeni în Europa, ajungând chiar în Scandinavia, precum finlandez kauppa, de aici kaupunki „ora ” („loc unde se face nego ”) i kauppala „ora , târg”, ini ial „târg, loc de nego ”. 61 . k pati, k p „a face baie, a se sc lda”. Origine necunoscut , poate înrudit cu r d cina kon „cânep ”, asociere ce a pornit de la observa ia c sci ii nu se îmb iau, ci foloseau ceva asem n tor saunei finlandeze, unde cânepa era asociat unor ritualuri purificatoare. Explica ia în sine este pu in plauzibil , mai degrab putem presupune c termenul provine din limbile arhaice de substrat
193
slavii timpurii pre indo european. 62 . k my, k mene „trunchi (de copac)”; de aici, „trunchi familial”; „grup etnic”. Sensul arhaic va fi fost cel reflectat de IE *teut , p strat i în limbile slave (vezi tud , ud ). Aceast sfer semantic a fost înlocuit de k my, k mene i de plem • Înrudit cu gr. k ma din IE *ku m n, grad zero ca în *ku m . Înrudit este i forma lituanian kamenas, cu acela i sens ca în limbile slave. 63 . k n dz „cneaz, principe”, termen tipic al conduc torului de oaste. Ulterior, termenul a fost înlocuit de al i termeni bizantini ori occidentali. Împrumutat din germanic kuning (german modern König). Tot de la germanici au împrumutat cuvântul i finlandezii, kuningas „rege”. 64 . k iga, k iga „ceva scris; carte”. Pan slav, dar nu protoslav. Etimon dificil, pare înrudit cu maghiar könyv „carte”. Grafia veche slav bisericeasc k n este o simpl conven ie, deoarece nu se puteau grafia kn, ci numai k n • Unii lingvi ti mai îndr zne i au propus chiar un împrumut din chinez king, ceea ce ar fi singurul cuvânt chinez preluat de slavi, pe filierea chinez > protobulgar (idiomul bulgar altaic) > maghiar > slav (aberant – f r alte comentarii). De i rela ia cu maghiar könvy poate fi considerat cert , ipoteza unui termen chinez este extrem de pu in plauzibil , iar asem narea cu limba chinez este, mai degrab , o iluzie, deoarece king este transcrierea simplificat , pronun ia este ’ng. Noi consider m, mai degrab , c este un termen izolat uralic slav, explicabil, mai degrab , în lumina teoriei proto boreale a lui N. D. Andreev. 65 . led „ghea ”. Înrudit cu lit. l das, leton ledus. Nicio alt înrudire nu poate fi identificat în afara arealului balto slav. 66 . l s „p dure, codru”. Sensul arhaic pare s fi fost „teren cu multe frunze”, ca atare termenul poate fi înrudit cu lat. l cus < IE *loi o s; forma lit. šilas poate fi derivat din aceea i r d cin , cu metateza *les /leš > šil , cum cred unii lingvi ti, de i pare pu in plauzibil. Termen obscur, dificil de analizat, izolat. 67 . l to „an; var ” (< „partea cea mai bun , fertil a anului”). Origine necunoscut , termen izolat, neanalizabil etimologic. 68 . lipa „tei (copacul Tilia)”. Din *l ip , singura rela ie posibil putând fi Cymric llwyf „ulm (copacul Ulmus)”. Altminteri, cuvânt izolat, dificil de analizat. 69 . ud , ud je „oameni, grup etnic, na ie; grup uman”. Sensul de baz trebuie s fi fost cel p strat în vechi rus ljudin „om liber” în opozi ie cu knjaži muže „oameni afla i în slujba unui k n dz (vezi mai sus)”. Înrudit cu lit. liáudis (de gen feminin), leton laudis (gen masculin), OHD liut (german Leute), lat. l ber „liber”, Greek (e leut eros) „liber”. Formele par a reflecta o
194
r d cini i numerale opozi ie arhaic *teut „om, b rbat” (singular) – *leudh „oameni, grup uman” (plural); vezi i s.v. tud , ud . 70 . med „miere (de albine)”. Vechi termen arhaic, înrudit cu vechi indian mádhu „hidromel, b utur din miere”, Gr. „b utur alcoolic , fermentat ; vin”, lit. medùs, leton medus. Sensul arhaic trebuie s fi fost „hidromel, b utur fermentat din miere”, apoi (ca urmare a unui tabu lingvistic?) „miere”. Termenul PIE pentru „miere” se p streaz în latin mel i în grec . Forme similare se g sesc în finlandez mete, maghiar méz, mordvin m’ed’, lapon m tt, care sprijin ideea unei înrudiri arhaice în cadrul lexicului proto boreal analizat de Andreev • Slav medv d „urs” (lit. „mânc torul de miere”) este form eufemistic pentru un animal tabuat. 71 . melko „lapte”. Forme înrudite numai în germanic : eng. milk, german Milch. Poate un împrumut din germanic , poate termeni înrudi i p stra i în cele dou areale lingvistice. Vezi mai sus i buk , chl b . În limbile slave moderne, cu metateza lichidei, mleko, mljako; în rus molokó cu epentez vocalic . 72 . m so „carne”. Înrudit cu gotic mimz, leton miesa, forme arhaice reconstruite *m s ro i *mems ro . 73 . mo ld „tân r”. Sensul arhaic trebuie s fi fost „pl pând, fragil”. Termenul IE pentru sensul „tân r” era *younos > slav jun , eng. young etc.), opusul lui star „b trân”. Înrudit cu lat. mollis < IE * dv i s „moale, pl pând”. În limbile slave moderne, cu metateza lichidei: mlad , rus molodój. 74 . molj , mo liti „a se ruga (pentru sine), a invoca voia zeilor”, ulterior cu sens cre tin. Forma reflexiv este o inova ie ulterioar , poate sub influen a formei române ti a se ruga (fa de cea nereflexiv a ruga < lat. rogo, rogare). Înrudit cu lit. melždi, melsti „a se ruga, a cere ceva”, maldà „rug ciune”, hitit malda(i) „a solicita o promisiune, a cere ceva zeilor, a oferi un sacrificiu zeilor”. Bulgar molja are sens profan, nu religios. 75 . mysl „gânduri, în elegere, noim ”, de aici mysliti, mysl ti „a gândi”. Se pare înrudit cu grec „gândire”, apoi „vorb ; poveste”. 76 . m lviti, ml viti „a vorbi; a scoate sunete pe gur ”. Se pare înrudit cu vechi indian brav ti „(el) spune, zice” (< *mlav ), PIE *mlew , slav *m v , atematic. Ca multe cuvinte din aceast categorie verbal , la origini vor fi fost onomatopeice, cf. ceh mumlat, rom. a morm i; r d cina str veche indo european *ga , *g(h)a g(h)a a evoluat spre forme precum englez goose, slav g s , rom. ga ga etc. 77 . nag „nud, dezbr cat”. Înrudit cu lit. nuogas, leton nuôgs, german nackt, eng. naked etc., IE *nog cu numeroase dezvolt ri prin diverse sufixe. 78 .
nebo, gen. nebese „cer, ceruri (în sens religios)”. Înrudit cu hitit
195
slavii timpurii nepis „cer”, vechi indian nábhas „cer; nor; loc în ceruri”, Gr. nor”. Dup cre tinare, cuvântul cap t noi sensuri, cf. raj .
„cer înnorat,
79 . nokt „noapte”. IE *nogh t , *nokt ca în lat. nox, noctis, gr. , gotic nahts, lit. naktìs, leton nakts.
,
80 . noga „picior”. Cuvânt izolat, posibil înrudit cu vechi nordic knakkr „piciorul mesei”, norvegian knakk „picior de animal”. Vechea r d cin IE pentru „picior” s a p strat în lat. p s, gr. , german Fuß, eng. foot, feet, care s a p strat în slav ca adverb p š , se pare din *p š j „pe jos” („a merge pe jos” opus sensului „a c l ri”). 81 . p j , piti „a bea”. De aici pivo „bere”. Veche r d cin reconstruibil *p (lat. p tus „b utur ”) i *p (gr. ).
IE,
82 . p u a n. pl. „pl mâni”. Limbile slave moderne au p strat fie forma arhaic de plural ori au creat un singular prin analogie. Înrudit cu lit. pla iai, leton plauši, ambele forme masculine la plural, înrudite cu gr. i lat. pulm , cu acela i sens. Acestea trebuie asociate r d cinii *pneu „a sufla, a r sufla”, a adar o alternan preistoric *pleu / *pneu . 83 . plod „progenitur (fiu sau fiic ); fruct” ( i cu sens figurat). Înrudit cu vechi englez bloed „fruct”, MHD bl t „recolt ”; francez blé „grâu” este din franc (germanic) *bl d. Nu exist asocieri etimologice plauzibile în afara lumii slavo germanice, ca atare pot fi considerate forme arhaice, posibil pre indo europene sau preluate de la alt grup etnic de substrat ori învecinat. 84 . plug „plug”. Forme identice ori asem n toare sunt în germanic (germ. Pflug, eng. plough), baltic (lit. pl gas) i în român (plug). Forma din român este considerat , tradi ional, ca fiind un împrumut din slav , în timp ce forma slav ar fi împrumutat din germanic sau ar fi indigen , înrudit cu cea din germanic . Originea slav a termenului românesc este cel pu in discutabil , deoarece un termen precum grap este autohton traco dac (cu paralel albanez grep, gërepë „ac de pescuit”), iar a ara este de origine latin . Nou ni se pare, mai degrab , c româna (ca mo tenire autohton ), limbile baltice, limbile germanice i limbile slave p streaz forme arhaice, probabil pre indo europene, r d cina *P L „piatr , stânc ”, care coboar spre plugurile din piatr ale neoliticului european. Acela i lucru despre brazda (vezi). 85 . prav „drept (din partea opus stângii); drept (necurb)”. Tot din aceast r d cin este derivat forma pravda „adev r” i praviti „a face ori a spune ceva drept”. Forme izolate, probabil derivate de la r d cina *pr „înainte, drept în fa ”. 86 . piš , p sati, pisati „a scrie”. Înrudit cu lit. pieši, pi šti „a picta colorat, a trasa linii în c rbune”, lat. ping „pictez” < IE *pei . În slav , verbul s a
196
r d cini i numerale asociat formei ber , b rati „a duce, a purta, a c ra”, care a creat perechea piš , p sati fa de cea a teptat piš , pisati. 87 . raj „paradis, rai”. Origine neclar , dar precre tin . Sensul arhaic trebuie s fi fost „loc binecuvântat în Ceruri, acolo unde locuiesc zeii”, cf. nebo, nebese. Conform unei ipoteze tradi ionale, cuvântul ar fi de origine iranic , avestic ray „bog ie, bucurie, fericire” (conform viziunii tradi ionale c bog ia înseamn fericire!), latin r s „lucru; proprietate”. 88 . r ka „mân ”. Numai cu paralele baltice: lit. rank , leton ruoka, vechi prusac rancko i forma izolat galo romanic branca „lab ”, de aici peiorativ „mân ” (derivat este i rom. pe brânci „pe toate cele 4 mâini”). Limbile IE au dezvoltat termeni locali pentru sensul „mân ”, cuvânt tabu. Formele slave, baltice i cea galo romanic r ka reflect probabil IE *wer , *wren k „a îndoi, a curba”, mâna fiind, a adar, „cea care se îndoaie”, eufemistic. 89 . s k , s šti „a t ia”; sekyra „secure”. Înrudit cu vechi lit. sekti, iš sekti „a t ia, a reteza” i lat. seco „(eu) tai”. Alte forme înrudite nu sunt clare. 90 . s m „s mân ” < IE *s men, ca în lat. s men etc. Vechi termen IE referitor la agricultur . 91 . sestra „sor ” dintr o form mai veche *sve sr (cu t epentetic) < IE *swe s (r); înrudit cu lat. soror, lit. sesuõ, gen. sese s etc. Acel t în secven a sr ar indica, mai degrab , o influen trac (cf. IE. *sr eu „a curge” > trac *str , de exemplu Strymon 9 , Strei, Strem , hidronime). Cf. bratr , brat . 92 . syn < IE *s nu s.
„fiu”; înrudit cu lit. s nus, gotic sunus (german Sohn, eng. son)
93 . s ln ce „soare (soarele de pe cer)”, de gen neutru, înrudit cu lit. saul , de gen feminin, leton saule, lat. s l, de gen masculin. Genul (gramatical) netru s ar explica prin aceea c slavii ar fi venerat soarele atât ca divinitate masculin , dar i feminin . 94 . s rebro „argint”; înrudit cu lit. sidabras i cu gotic silubr (germ. Silber, eng. silver). Nu se pot identifica alte forme înrudite. 95 . tud , ud „str in”. Derivat, cu sufixul j , din r d cina IE *taut , *teut „grup etnic str in, na ie str in , alogen ”, de aici lit. tautà „na ie”, osc touto „trib, grup”. De aici deriv i numele teutonilor precum i formele germanice Deutsch i Dutch, posibil i latin t tus „tot” (< „întreg tribul, toat suflarea tribului”). 96 .
9
t rg
„târg, loc pentru nego ”. Se consider c lit. turgs, leton tirgus
Azi râul Struma din Bulgaria.
197
slavii timpurii i rom. târg ar fi împrumuturi din slav . Originea i evolu ia sensului par îns mai complicate. Cele mai vechi forme atestate sunt ilir Tergeste, de aici Tergitio 10 . Cum un împrumut direct din ilir în slav este imposibil (ilira dispare ca idiom viu în secolul II p. Chr.), singura ipotez plauzibil ar fi existen a unei forme tracice similare ori identice celei ilire. Româna a p strat forma din substrat, înt rit apoi prin prezen a sa i la slavi. Se poate admite c formele baltice (lituanian i leton ) sunt împrumutate de la slavi. Originea ultim ar putea fi r d cina pre indo european *T R „stânc , munte”, bine reprezentat în toponimia sud estului european. 97 . ucho, dual uši „ureche”. Vechi cuvînt IE p strat în multe limbi, de exemplu gotic aus , gen. ausins < IE *aus, *ous, lat. auris, eng. ear etc • Similar oko, dual o i (lituanian aki) „ochi” < IE *ok u . 98 . usta „gur ” (neutru plural), form veche IE, adesea de gen neutru, ca în indo iranic i în italo celtic , de exemplu lat. s, oris i vechi irlandez á < IE * s. 99 . ve er „sear ”. Înrudit cu lit. vãkaras (< *wekeros) i cu armean gišer, dar lat. vesperos, gr. ‘ i cymric ucher ar cere o form arhaic *wesperos fa de *wekeros. Putem presupune forme paralele indo europene, care au evoluat la *we kseper o s, apoi *wekeros i/sau *wesperos. 100 . vid ti „a vedea”. Veche r d cin IE *weid , *wid „a vedea”, de aici i sensul derivat „a ti, a cunoa te”, la slavi v d ti „a ti”.
7.3. 10+2 numerale slave jed n , jedin „unu”. Nu pare s fi fost un termen unic „unu” în limba proto indo european , ca atare diversele limbi IE au derivat forme specifice. Construc ia arhaic l a interpretat pe „unu” ca „o parte, o component a unei perechi”, în vremea când num rul dual era opus atât lui „unu” cât i no iunii „mai mult de doi, cel pu in trei sau mai mul i”. Forma slav se bazeaz pe una mai veche *ede in , de aici j ed in . Prima parte a compusului, ed , pare înrudit cu lat. dam în forme precum quidam, idem. d va, d v „doi, dou ” (masculin i, respectiv, feminin). PIE *d(u)v , cf. gr. , lat. duo, duae, eng. two etc. Numeralul era asociat num rului dual al substantivelor i al verbelor. Slovena este singura limb slav care p streaz pân azi num rul dual. tr je, tri „trei”. PIE *tr ei es, vechi indian tráyas, lat. tr s, eng. three, germ.
10
Italian Trieste, sloven Trst (cu r vocalic, se pronun
198
rulat).
r d cini i numerale drei. tyr
„patru”. PIE *kwet wor es, gr.
, lat. quattuor etc.
p t „cinci”. PIE *penkwe, de aici gr. , arm. hing, în timp ce lat. quinque are qu sub influen a secven ei urm toare qu ; gotic fimf (germ. fünf, eng. five) au al doilea f sub influen a primului. šest „ ase”. Forma arhaic va fi fost *kseksti, cf. lit. š stas; de asemenea lat. sex, ir. sé, gotic saíhs. Conform teoriei laringalelor, forma primitiv putea fi *s Hwe ks, unde H nota laringala; s este fluctuant; k(e)s putea însemna „trei”; Hwe va fi însemnat „doi, dou ; pereche”. Pe ansamblu, forma primitiv va fi însemnat „pereche de trei, de dou ori trei” • Teoria laringalelor are o frumoas istorie, dar – în cazul de fa – ipoteza („de dou ori trei”) nu pare foarte conving toare ori foarte atractiv , de i – pe ansamblu – teoria laringalelor nu poate fi respins , mai ales în urma noilor argumente ale lui N. D. Andreev (care nume te laringala cu alt termen, spirant velar ). sedm
PIE *septm „ apte”, de aici i vechi indian sapta, lat. septem, ir. secht.
osm „opt”. PIE *ok’t (u) „opt”, vechi indian ašt , ašt u, avestic ašta, lat. oct etc. Unii lingvi ti consider c termina ia (u) este aceea i ca i cea de nominativ acuzativ dual, a adar ini ial sensul ar fi fost „un dual tetraedric”, „de dou ori patru” (vezi mai sus discu ia sub numeralul „ ase”). Forma IE reconstituit este *ambhi t (u), redus (simplificat ) la nivel colocvial în *o t (u). dev t „nou ”. IE *neu , de aici vechi indian náva, lat. novem, se pare înrudit cu *newos „nou”, a adar numeralul „nou ” ar fi primul numeral dup „de dou ori patru” = „opt”. Forma slav arhaic va fi fost *dev . des t „zece”. Numeral fundamental de origine IE, eng. ten, lat. decem etc. Evolu ia fonetic în limbile slave arat c poate fi considerat un numeral arhaic, spre deosebire de s to „100”, de origine fie nord trac , fie protoromâneasc . Pentru faza PIE putem reconstrui forma *de k’mt m „10” i *k’mt m „100”. În limbile slave i în limbile germanice, „1000” este derivat din numeralul „100” i a însemnat, probabil, „sut mare”. Nu se poate reconstrui nicio form arhaic PIE pentru numeralul „1000”, acesta fiind dezvoltat ulterior, la nivel local. s t „o sut ”. Forma a teptat ar fi fost *s t , dac o compar m cu numeralele „10” i „1000” (vezi). Aceast form pare s fi existat în dialectele arhaice ce au stat la baza idiomurilor balto slave, dar a fost la un moment dat înlocuit cu o form împrumutat fie de la un grup nord tracic, fie protoromânesc, cf. rom. sut „100”, de origine cert autohton în român , nu de origine slav , cum eronat s a crezut mult timp. Acest numeral este singurul cu form de substantiv, fiind încadrat formelor neutre în o. Pe ansamblu, numeralul
199
slavii timpurii slav s t se comport ca un substantiv, ca în român i în albanez (vezi cazul numeralor „10”, „100” i „1000”), sistem radical diferit fa de sistemul slav de numera ie, unde singura form care se comport astfel este „intrusiva” s t . 11 tys šta, tys šta „o mie”. Ca în limbile germanice, numeralul „1000” a fost considerat „sut mare, sut m rit ”, fiind format prin prefixul *tu > Sl. *ty + numeralul „100”. Numeralul slav „1000” p streaz , spre deosebire de numeralul „100”, vechea form *s t , cu š epentetic neexplicat, precedat de prefixul ty . Numeralele slave „10” i „1000” arat clar c numeralul slav „100” este împrumutat.
7.4. Analiza datelor lingvistice Analizarea celor 100 de r d cini arhaice precum i a numeralelor, dar i analiza altor forme pe care le am prezentat mai sus ne arat c : Elementele comune cu limbile baltice (lituaniana, letona i, uneori, i cu prusiana, idiom disp rut deja în sec. al XVII lea) sunt cele mai numeroase. Este un detaliu crucial, care arat c , a a cum s a considerat înc din a doua jum tate a secolului al XIX lea, balticii i grupurile protoslave, indiferent de numele ce i l vor fi dat, vor fi avut un areal învecinat de habitat. Mai mult, se poate considera c , din str vechiul trunchi indo european, se va fi desprins mai întâi un trunchi comun balto slav, apoi, din acesta, un grup mai nordic (baltic) i unul sudic, protoslav. Observ m aici fie forme asem n toare celor din limbile baltice dar i celor din alte limbi indo europene, situa ii care arat caracterul indo european al limbilor slave. Sunt îns i situa ii când formele balto slave sunt fie izolate (numai în aceste limbi), fie cu pu ine paralele, de exemplu doar în limbile germanice. Dintre formele comune limbilor slave i limbilor baltice, dar relativ rar atestate în alte limbi am putea aminti: ablo „m r”; berg „1. malul unui râu; 2. pisc, vârf” (slav , armean , germanic ); c na „pre ”, sens arhaic „compensare pentru o ran sau pentru un r u f cut altuia”; golva „cap”; gov do „vite”; gruša „par ”; gv zda, zv zda (vechi slav dzv zda) „stea”; gold , vechi slav glad „foame”; cho o, chot ti „a dori”; jezero i jezer „lac”; kol no „genunchi”; led „ghea ”; m so „carne” ( i germanic); s rebro „argint” ( i germanic) etc.
11
Despre numeralul slav s to, pe larg, în Paliga 1988 (în sloven , cu un rezumat în englez ). Anterior, tot în sensul discutat de noi, se pronun ase i Mih il 1971. Din punctul nostru de vedere, problema originii dacice ori protoromâne ti a formei slave s to este clar . Este de asemenea evident c slav s to „o sut ” este un numeral care se abate de la sistemul de numera ie slav, fiind suficient s l compar m cu formele pentru „10” i pentru „1000”.
200
r d cini i numerale Dintre formele r spândite pe un areal larg, a adar nu numai în limbile slave i baltice, ci i în alte limbi indo europene, putem cita multe exemple: aje „ou”; bratr , brat „frate”; byti „a fi”; b rati „a purta, a duce”; dati „a da”; d kti „fiic ”; d n , gen. d ne „zi”; dr vo, gen. dr va i dr vese „lemn”; duch „spirit, duh” i duše „suflet”; gospod „domn, st pân”; chod „mers pe jos; plimbare”, choditi „a merge pe jos (intensiv, iterativ)”; chorm „cl dire mare, solid ; catedral ”; jar „an; prim var ”; j tro „ficat”; j d , iti „a merge pe jos”; j go (din *j go) „jug”; kamy, kamene „piatr ”; k my, k mene „trunchi (de copac)”; de aici, „trunchi familial”; „grup etnic”; ud , ud je „oameni, grup etnic, na ie; grup uman”; med „miere (de albine)”; molj , moliti „a se ruga (pentru sine), a invoca voia zeilor”; nag „nud, dezbr cat”; nebo, gen. nebese „cer, ceruri (în sens religios)”; nokt „noapte”; p j , piti „a bea”; p u a n. pl. „pl mâni”; piš , p sati, pisati „a scrie”; r ka „mân ” (cuvânt tabu); s k , s šti „a t ia”; sekyra „secure”; s m „s mân ”; sestra „sor ” (sau, poate, împrumutat dintr un dialect nord tracic?); syn „fiu”; s ln ce „soare (soarele de pe cer)”; ucho, dual uši „ureche”; usta „gur ”; ve er „sear ”; vid ti „a vedea” etc. Concluzia este c nucleul de baz , cel care a dat conturul principal limbilor slave istorice, este cel balto slav, respectiv din acel presupus grup satem balto slav, la un moment dat, pe la începutul erei cre tine, se va fi desprins un grup sudic, cel care – în amestec cu alte elemente – va fi condus la apari ia idiomurilor slave istorice. Elemente iranice: bog „zeu”, apoi „Dumnezeul cre tin” (de aici bogat „bogat”); raj „paradis, rai”. De i elementele iranice (vest iranice) nu sunt numeroase în limbile slave, nu putem ignora ori minimaliza importan a termenilor din sfera sacrului, cum sunt i cei men iona i mai sus. Este clar c nu putem analiza ace ti termeni tot a a cum analiz m termenii comerciali (din sferele semantice negustor, a cump ra) ori termenii politico administrativi, precum k n dz „cneaz”, despre care vom vorbi mai departe. Prezen a unor termeni esen iali din sfera credin elor ne arat c trebuie s fi existat o important convie uire slavo iranic , f r de care nu putem explica prezen a acestor cuvinte. Elemente germanice sigure ori care, de i str vechi, atest o convie uire îndelungat a str mo ilor slavilor cu grupurile germanice: buk „fag” (copacul fagus); c sar „împ rat”; d b „stejar”; chl b „pâine”; kupiti, kupovati „a cump ra, a achizi iona” (termen de origine necunoscut , intrat în latina popular postclasic , apoi în germanic , de unde l au împrumutat i slavii); k n dz „cneaz, principe”; melko „lapte”; plod „progenitur (fiu sau fiic ); fruct”; plug „plug” (forme slave, germanice i român ); tys šta, tys šta „o mie” (improbabil s fie împrumut din germanic ) etc. Aceste forme reflect , pe de o parte, termeni
201
slavii timpurii comerciali ori de organizare administrativ , preluate de slavi de la germani (cert ori probabil: kupiti/kupovati, c sar , k n dz etc.) ori care atest , mai degrab , termeni comuni, nu neap rat împrumuta i, cum ar fi termenii evident vechi buk , d b , melko, plod . Pozi ia acestora în lexic, ca elemente referitoare la via a de zi cu zi, fac destul de dificil acceptarea ipotezei unor simple împrumuturi. Doar cuvântul chl b „pâine” ar putea fi, eventual, un împrumut, dar numai dac accept m ideea c reflect un anume proces specific de preparare a unui aliment fundamental i sacru, pâinea, proces pe care slavii vechi l ar fi preluat de la germanici. Sunt, desigur, simple supozi ii, cu argumentare ubred . Câteva elemente (pu ine) sunt comune cu limbile uralice, mai ales cu cele ugro finice: k iga, k iga „ceva scris; carte” (maghiar könyv); slav slovo „cuvânt” (din care, probabil prin deformare, est romanicii vor fi creat forma sclavus, cum ar tam mai sus) – maghiar szó, pl. szavak „cuvânt”, finlandez sana „cuvânt”. De i limitate ca num r, coresponden ele dintre limbile slave i cele uralice (ugro finice), ne arat c va fi fost o convie uire suficient de îndelungat între str mo ii vechilor slavi i unele grupuri uralice (ugro finice). Cuvinte precum „carte” i „cuvânt, vorb ” nu fac parte din categoria „cuvintelor c l toare”, negustore ti, ca atare trebuie s inem seama de acest detaliu atunci când creion m limitele spa io temporale ale etnogenezei slave. Vecin tatea de habitat a continuat i dup expansiune, practic f r întrerupere, între finezi i estoni, pe de o parte, i ru i (slavii de r s rit), pe de alt parte. Rusa are mai multe elemente comune cu limbile uralice decât celelalte limbi slave, de exemplu absen a verbului „a avea” (se spune „la mine este” ), ca în finlandez (minulla on) i în maghiar . Acest detaliu referitor la structura limbii arat c str mo ii ru ilor au asimilat diverse grupuri ugro finice, iar acestea î i vor fi l sat amprenta asupra structurii limbii. Cuvinte obscure, greu de analizat, dar vechi: as „timp, interval de timp”; gad „ arpe”; gn v „furie”; gov r > g vor „zgomot” > „vorbire, grai”; ch me „hamei”; ko „cal”; koza „capr ”; k pati, k p „a face baie, a se sc lda”; l s „p dure, codru”; l to „an; var (<„partea cea mai bun , fertil a anului”); noga „picior”; prav „drept (din partea opus stângii); drept (necurb)”; t rg „târg, loc pentru nego ” (este improbabil originea slav în român , în ciuda r spândirii largi a acestei ipoteze). Aceste forme arat , în unele situa ii, fie perpetuarea unor posibile ori probabile forme arhaice, poate chiar de origine pre indo european ; fie, cum este cazul formei t rg „târg”, mai degrab un împrumut mai recent, dup începerea procesului de expansiune. Cuvântul pare a fi de origine ilir , r spândit i în spa iul sud est european, cel mai probabil înainte de venirea slavilor. Nu trebuie uitat c ilira dispare ca idiom viu prin
202
r d cini i numerale secolul al II lea p. Chr., ca atare, dac accept m ipoteza unui termen „tehnic” (târgul ca termen specific de nego ) de origine ilir , atunci trebuie s l accept m intrat, mai întâi, în romanitatea r s ritean ori dalmat 12 , iar de acolo r spândit, de români i de slavi, pe un spa iu vast. A adar: Vechii slavi vorbeau un idiom ce avea asem n ri clare cu limbile ori, mai bine, cu dialectele vorbite de vecinii dinspre nord, a a numitele limbi i popoare baltice. Teoria balto slav este astfel confirmat la peste un secol de la postularea ei. Totu i, acest lucru nu este suficient, deoarece limbile slave nu reprezint ni te simple dialecte sudice ale limbilor baltice. Putem discerne în vocabularul arhaic influen e vest iranice, mai ales în câ iva termeni esen iali ai lexicului religios. Nu este vorba, a adar, de „cuvinte c l toare” de tip negustoresc, ci de elemente care au intrat în structura intim a limbii. Acest detaliu ne arat c nucleul slav arhaic se învecina la r s rit i miaz zi cu grupuri iranice. Discernem, totodat , elemente germanice. Unele fac parte din categoria cuvintelor negustore ti, deci „c l toare”; altele îns , cum ar fi termenii pentru pâine, lapte, progenitur /fiu, plug arat o convie uire (relativ) îndelungat , în orice caz o proximitate de habitat. A adar, putem spune c nucleul slav se învecina cu grupuri germanice, iar dac vorbim despre go i ar fi vorba chiar despre o coabitare. În sfâr it, mai avem în acel vocabular vechi i câteva (nu multe, dar relevante) elemente uralice, mai ales ugro finice. Arealul vechi slav astfel creionat corespunde, în linii mari, unei regiuni aflate la nord de Bucovina de azi, adic pe teritoriul sau în imediata proximitate a grupurilor germanice care alc tuiau imperiul gotic, învecinându se la nord cu grupuri baltice, la nord est cu grupuri uralice (ugro finice), la est cu grupuri vest iranice, iar la sud vest cu grupuri nord trace (carpii în primul rând), ulterior cu proto românii. Ne mai r mâne acum, pentru a avea un contur cât mai clar al schi ei noastre, s analiz m ceva mai detaliat rela iile protoslavilor cu grupurile nord trace i, ulterior, cu protoromânii. Este, dup p rerea noastr , lucrul cel mai dificil: niciun alt demers nu a fost pres rat, de a lungul unui secol i mai bine, de atâtea erori, de idei preconcepute i de intruziuni politice decât rela iile dintre grupurile nord tracice i vechii slavi.
12
Mih escu 1978, o lucrare „clasic ” dedicat romanit ii sud est europene.
203
slavii timpurii 7.5. Grupurile nord tracice i etnogeneza vechilor slavi În mai bine de un secol i jum tate de analiz a structurii, originii i evolu iei limbilor slave, extrem de rar putem întâlni studii ori lucr ri care s analizeze influen a grupurilor nord tracice (traco dacice) i apoi a romanit ii r s ritene asupra limbii vechilor slavi. Aproape toate lucr rile au analizat i au discutat influen a slav asupra limbii române, nu rareori cu exager ri i postulând ca fiind demonstrat chiar ceea ce trebuia demonstrat. Simpla prezen a unui cuvânt într o limb slav era suficient pentru a considera originea slav a formei. Nu ne propunem aici s neg m influen a slav asupra limbii române, ci s o aducem la dimensiunile sale normale, s punem în eviden erorile i exager rile, s le corect m i, sper m, s le înlocuim cu o interpretare mai bun i corespunz toare cercet rilor din ultimii ani. Cit m aici doar trei lucr ri: 1. Studiul marelui lingvist italian Giuliano Bonfante din anul 1966 Influence du protoroumain sur le protoslave, inclus ulterior în volumul s u Studi romeni (traducere româneasc Studii române, 2001). Aici, Bonfante prezint i demonstreaz cum structura fonetic a limbii române a influen at fonetica slav arhaic , inclusiv a condus la deschiderea silabelor (vezi „legea silabelor deschise”). 2. Studiul acad. Gheorghe Mih il din anul 1971, în care a ar tat c a a numita list de „termeni vechi” slavi din limba român , ce ar fi fost împrumuta i în secolele VI–VII p. Chr., este o iluzie i o eroare. Toate cuvintele astfel considerate sunt, de fapt, elemente autohtone traco dace: gard, jupân, st pân, sut etc. De fapt, arat autorul, în limba român nu exist slavisme împrumutate înainte de sec. XII, poate chiar începutul secolului al XIII lea 13 . Cei care i au bazat argumenta iile lingvistico istorice pe premisa c am avea slavisme a a de vechi în limba român au comis o eroare fundamental , inclusiv una de metod tiin ific : au considerat ca fiind demonstrat ceea ce trebuia, de fapt, demonstrat. Aproape întreaga coal lingvistic româneasc de dup Hasdeu a mers pe aceast cale gre it , cu rare excep ii i acestea ap rute târziu, abia în ultimele decenii.
13
Exist înc discu ii privind datarea „celor mai vechi elemente slave” din limba român . Este clar c nu exist „slavisme (str )vechi”, a adar împrumutate în secolele VI–VII, nici m car mai târziu, în secolele imediat urm toare, VIII–X. La ora actual , exist un consens al slavi tilor români c cele mai vechi slavisme din român , de factur bulg reasc , pot fi datate – cel mai devreme – în secolul al XI lea, sau mai degrab în secolul al XII lea. Consecin ele acestor noi analize i noi interpret ri etimologice sunt cruciale. Nu le putem analiza aici în detaliu, doar le semnal m.
204
r d cini i numerale Studiul a fost retip rit i augmentat în Mih il 1973, prima parte. Ar fi de men ionat faptul c , înc de pe atunci, era clar specificat, chiar la începutul studiului, c trebuie s fi existat o influen nord tracic (dacic ) asupra vechilor slavi. În continuare, studiul exemplific i câteva situa ii, mai ales prin respingerea ipotezelor care sugerau o influen slav asupra limbii române anterioar chiar secolului al VIII lea. Cele dou studii reprezint pân ast zi modele pentru slavistica româneasc . 3. Cu voia cititorilor, studiul nostru Influen e romane i preromane i limbile slave de sud, având dou edi ii (1997 i, cu câteva ad ugiri i corecturi, 2006c). De fapt, am extins discu iile i asupra altor areale slave, nu numai asupra celui slav de sud, deoarece câteva forme au r spândire mai mare. Facem aceste preciz ri nu pentru a redeschide o polemic ceva mai veche, ap rut prin anii ‘70, odat cu tentativele de a crea o coal de tracologie lingvistic româneasc , pornindu se – probabil – de la speran a c atmosfera de na ionalism intern de dup 1968 ar u ura o asemenea abordare. tim c încercarea nu a reu it, iar Institutul de Tracologie, înfiin at la începutul anilor ‘70, ast zi nu mai exist ca atare, fiind contopit relativ recent cu Institutul de Arheologie i, practic, încetând s mai aib un rol în dezvoltarea unei coli române ti de tracologie lingvistic . Din lista de 100 de cuvinte analizat mai sus, c reia i am ad ugat numeralele, vom extrage doar acele exemple relevante i vom mai ad uga alte câteva pentru a putea avea un tablou cât mai clar al situa iei. A adar: Rom. sut , mult timp considerat un împrumut slav în român , este – nu ne putem îndoi azi – de origine tracic , a a cum a ar tat acad. Gheorghe Mih il la începutul anilor ‘70 ai secolului trecut. i autorul acestor rânduri a scris pe larg ( i în repetate rânduri) despre acest numeral slav, de un caracter cu totul aparte în ansamblul numeralelor slave. Cititorul interesat s aprofundeze situa ia numeralului sut , respectiv slav s to, va g si date în alte lucr ri ale noastre 14 . 14
Vezi Paliga 1988. A nota doar critica adus de Marko Snoj, în calitate de co autor i de co editor (al turi de Meta Furlan) al volumului postum Etimološki slovar slovenskega jezika (Dic ionarul etimologic al limbii slovene) ini iat de France Bezlaj i neterminat în timpul vie ii. Snoj scrie, cu referire la studiul nostru referitor la numeralul s to (traducem din sloven ): „Înc mai neîntemeiat este ipoteza conform c reia vechi slav *s to ar fi împrumutat din dac *su(m)t < *k tom, care este p strat i în rom. sut i în antroponimul trac .” Da, ipoteza noastr ar putea fi eronat , numai c , în discu ia pe care o face, Marko Snoj ignor , inten ionat sau nu, câteva detalii care anuleaz de plano ipoteza unui slavism în român . În fapt, situa ia a fost exact invers : slavii au împrumutat numeralul fie direct dintr un idiom nord dacic neromanizat, fie, cel mai târziu, din proto român , dar înainte de marea expansiune, a adar înainte de secolul al VI lea. O dat mai târzie este imposibil , dat fiind faptul c numeralul este prezent în toate limbile slave.
205
slavii timpurii Nu sunt de origine slav în român nici acele a a zise „vechi elemente slave din român ”, împrumutate, se considera, în sec. VI–VII. Toate sunt elemente de substrat traco dac, cum ar fi gard, st pîn, jupîn etc. Multe elemente comune limbilor slave elemente de substrat traco dac, nu slavisme: elo „frunte” fa
i românei sunt, mai degrab ,
de rom. chel, cf. german gelb „galben”.
rn „negru” în raport cu hidronimele de tip Cerna; tim acum c cel pu in hidronimul Cerna din Banat, atestat în antichitate sub forma Dierna (unde grupul die noteaz , probabil, fonemul originar = ce, ci), continu un hidronimc traco dacic, nu este un slavism. Nou ni se pare clar aici c forma slav a înt rit forme preexistente preluate din substrat. d rz „dârz, curajos” fa de rom. dârz, cf. zeul trac Derzelas. Avem toate motivele s credem c forma româneasc reflect o form de substrat. Forma slav , cel mult, a mers paralel celei române ti de substrat i, eventual, i a consolidat pozi ia în limb . gord „fort rea , cetate” în raport cu gard. S a considerat mult timp, pân la studiul lui Gh. Mih il citat mai sus, c forma româneasc gard ar fi una dintre acele forme împrumutate foarte de timpuriu de la slavi, în secolele VI–VII. A a cum s a ar tat, nu exist slavisme a a de vechi în român , iar gard este, cert, element de substrat, nu slavism. s t „o sut ” în raport cu rom. sut . Cert autohton traco dac în român , de origine nord tracic ori protoromâneasc în slav . Este suficient s compar m forma s t cu des t „zece” i cu tys šta, tys šta „o mie” pentru a observa diferen a fundamental : în timp ce numeralele 10 i 1000 p streaz o form a teptat de evolu ie de la proto indo european la slav , numeralul 100 se abate de la aceast evolu ie: nici fonemul radical , nici termina ia de substantiv nu l recomand a fi un element vechi, ci unul împrumutat. În acela i timp, formele române ti zece, o sut , o mie reflect o tipologie aparte, ca – de altfel – i sistemul de numera ie de la 11 la 19, comportamentul de substantiv al zecilor (zece, dou zeci, trei zeci etc.), folosirea prepozi iei de începând cu numeralul 20, dovada unui sistem arhaic vigesimal etc. Iar i au gre it fundamental cei care au postulat, f r s demonstreze, o influen „masiv ” a sistemului slav de numerale asupra limbii române. Interesant este forma slav tr g împrumutat , se pare, dintr un idiom sud dun rean greu de precizat. În orice caz, toponimul ilir Tergeste (a a apare la
206
r d cini i numerale Caesar, De bello gallico) 15 , derivat din aceast r d cin , pare a sugera o origine mai degrab tracic , dat fiind c ilira era deja un idiom stins în sec. II p. Chr. Slavii nu puteau auzi ilira în sec. VI. Noi credem c formele moderne au preluat un element „balcanic”, probabil de origine ilir , preluat apoi i de traci, apoi intrat în romanitatea r s ritean ca element tardiv, postclasic. R spândirea cuvântului în limbile slave i în român nu este – în sine – un argument în favoarea originii slave. Toate c ile indic , mai degrab , un element împrumutat foarte de timpuriu din romanitatea r s ritean . Originea sa ultim nu este foarte important în demersul nostru, indiferent dac îl accept m ilir ori tracic. Împrumuturile vechi, de origine tracic i/sau de origine protoromâneasc , în limbile slave sunt importante i (relativ) numeroase 16 . Le am analizat extensiv, nu îns i exhaustiv, în lucrarea noastr Influen e romane i preromane în limbile slave de sud. Nu putem relua aici întreg demersul de acolo, dar putem ad uga i câteva exemple noi, neanalizate cu acea ocazie. Cazurile cele mai discutabile, care au stârnit i, nu ne putem îndoi, vor stârni i în continuare discu ii, sunt cele asem n toare (ori chiar identice) i în român i în limbile slave, astfel c prima reac ie ar fi s le consider m automat slavisme. Situa ia este mult mai complex decât au analizat o mul i lingvi ti de dup Hasdeu. Simpla prezen a unui cuvânt în român i în limbile slave (în unele limbi slave i chiar în toate limbile slave!) nu este neap rat indiciul c acel cuvânt este împrumutat în român de la slavi, de i putem avea i asemenea situa ii. Am ar tat mai sus (sper m conving tor), c nici sut , nici gard, nici târg i nici alte forme, asupra c rora vom reveni mai jos, nu sunt slavisme, în ciuda faptului c sut „pare a a de slav”. De altfel, originea termenului „negustoresc” ori administrativ târg este necunoscut . A a cum spuneam, este – în ultim instan – un probabil (ori m car posibil) element ilir, intrat deja în latina tardiv , postclasic (asemeni multor altor forme), de aici în protoromân i, de aici, preluat i de slavi. Este cert c slavii nu puteau prelua termenul direct din ilir , ci numai din romanitatea r s ritean , eventual din tracic , de i nu avem dovada c tracii vor fi folosit cuvântul în perioada lor
15
Azi Trieste (forma italian ), Trst (forma sloven Marea Adriatic .
i croat ), ora la frontiera italo sloven la
16
Evident, ar trebui definit i/sau explicat ce în elegem prin „numeroase”. În condi iile în care, de peste un secol, aproape to i cercet torii au analizat preponderent, dac nu exclusiv, numai influen a limbilor slave asupra limbii române, atunci i numai câteva sensuri inverse de împrumut pot fi considerate importante i numeroase. Este prematur s facem estim ri numerice ori grada ii axiologice, este mai important acum s facem analize de situa ii i studii de caz. Va veni, la un moment dat, i vremea bilan urilor. În stadiul actual al cercet rilor, ni se pare mai util s dep im un moment dificil al a tept rilor i mai pu in util ori mai pu in important s num r m exemplele, oricâte vor fi acestea, multe sau pu ine.
207
slavii timpurii „clasic ”, i nici c alte grupuri târzii neromanizate l ar fi folosit (de exemplu carpii). Este drept, pe de alt parte, c este dificil , dac nu de a dreptul imposibil , trasarea unor repere cronologice în cazul limbilor f r atestare scris , unde notarea unor forme este aleatorie sau reflect interesul autorului respectiv care, adesea, era cu totul altul decât interesul nostru ast zi. Seria ban, jupân (< giupân), st pân, v taf i boier, cu alte cuvinte termenii referitori la organizarea administrativ i politic , este deosebit de important în stabilirea specificului zonei. Red m în continuare, foarte pe scurt, cele prezentate detaliat în lucrarea noastr Influen e romane i preromane în limbile slave de sud 17 . Am ar tat mai sus cum baron „om liber” este unul dintre termenii germanici care s au impus ca element esen ial de lexic în organizarea social i administrativ occidental . Ce termeni s au folosit îns în estul i în sud estul Europei? Avem, pe de o parte, seria reprezentat de ban i de derivatele sale jupân < giupân (în transcriere fonetic riguroas up n, la slavi župan) i st pân. De i uneori considerate elemente slave, f r argumente, termenii sunt, a a cum am ar tat, elemente de substrat tracic. Este interesant c , dintre toate aceste forme, doar st pân a fost uneori b nuit element de substrat. Este evident, dup p rerea noastr , c ban (forma de baz ), jupân ( upân) i st pân formeaz un „bloc etimologic”, în care forma de baz ban este urmat de celelate dou elemente în cuvinte compuse: u pan i st p n, cu alternan a b/p. Toate cele trei forme atest sufixul arhaic n , „sufixul st pânirii” sau, folosind un termen din lingvistica german , Herrschersuffix, despre care am scris, relativ pe larg, nu cu mult timp în urm 18 . Nu întîmpl tor, toate trei formele au fost r spândite în arealul est i sud est european, inclusiv la slavi, drept termeni de organizare social i administrativ . i v taf (dialectal v tav, v ta ), bulgar vatah, sârb croat vatak, ucrainean vataha, polon wataha este element de substrat traco dac, din aceea i r d cin din care avem Vetespios, Betespios, un epitet al lui Heros (Cavalerul Trac); antroponime Vitupaus, Vithopus. A a cum ar tam i cu alte ocazii 19 , tracica i protoromâna au avut o laringal sau, mai degrab , o spirant velar , pe care al i lingvi ti au numit o laringal . Prin aceasta, am reconfirmat marile apropieri 17
Acum la a doua edi ie rev zut
18
Paliga 2002b: Herrscherschaft and Herrschersuffix in Central East European Languages. Am dezvoltat aici pe tema unei observa ii mai vechi, referitoare la limba hittit , datorate dnei Isabelle Klock Fontanille, profesor de limbi clasice i de limba hittit la Universitatea din Limoges, c reia îi mul umesc i pe aceast cale pentru sugestii. Este un alt caz în care hittita i tracica dovedesc tr s turi similare.
19
Paliga 2006b, 233 . u.
208
i ad ugit cu noi elemente, Paliga 2006c, p. 56 . u.
r d cini i numerale dintre tracic i hittit . În lumina teoriei laringale sau, cum credem, a teoriei spirantei velare, alternan a f/h/v/s/ din formele v taf, v tav, v tah, v ta arat tocmai prezen a ini ial a acestui fonem arhaic, disp rut – la un moment dat – din protoromân , unde fusese perpetuat din tracic i p strat numai în elementele autohtone ale limbii române. În protoromân , spiranta velar era probabil pronun at ca un fonem incert h/f gutural.
7.6. Elemente vechi romanice (protoromâne ti) Boier. De peste un secol i jum tate, diver i cercet tori au observat importan a acestui termen în structura societ ilor medievale est i sud est europene. În mod cu totul inexplicabil, a fost presupus o influen turcic , anterioar influen ei otomane, deci o form împrumutat , cândva înainte de secolul X, dintr un idiom altaic vorbit în sud estul european. A a cum am ar tat 20 , cu argumente pe care le consider m în continuare valabile i solide, boier nu poate fi termen turcic, din simplul motiv c boieria este o form de organizare specific romanit ii r s ritene – românilor –, de unde a fost preluat i de vecinii slavi. Termenul boier este, pur i simplu, derivat de la bou tot a a cum oier este derivat de la oaie i a însemnat „proprietar de vite” = „om înst rit”. Nu mai este nevoie, credem, s accentu m ceea ce tim din studiile comparate: turmele de vite i de oi erau simbolul bog iei în toate societ ile tradi ionale. Lat. pecus, pecoris „turm ” a dat, ulterior, termenul pecunia „bani” i, de aici, termenul pecuniar din toate limbile moderne. Între cuvintele de origine latin care s au p strat în protoromân , iar de aici au fost împrumutate i de slavi este k motra, împrumut din rom. cum tr < latin postclasic *komatra, *kumatra, clasic commater. Trebuie considerat un împrumut relativ timpuriu, chiar în secolul al VI lea, de dinainte de expansiune. În albanez este kuma, form întâlnit i în limbile sud slave. Petar Skok o consider form hipocoristic . Noi credem c aceast form , al turi de sut i de târg, între altele (dar nu singurele), atest un contact timpuriu cu romanitatea r s ritean , înc înainte de expansiune i/sau imediat dup începutul acesteia, a adar pe la începutul secolului VI p. Chr. 21
20
Paliga 1990: Este boieria o institu ie împrumutat ? Revista Arhivelor LXVII, vol. 52, 3: 250–260. Studiul a fost republicat, cu ad ugiri i corecturi, în Paliga 2006c: 78–91. Termenii boier, boierie sunt, în esen , un capitol al sensului propriet ii. Problema este complex , având leg turi cu puterea administrativ i politic ; vezi, de exemplu, Dondin Payre 1993. Pentru societatea medieval românesc , vezi la Sachelarie i Stoicescu 1988.
21
Vezi, pe larg, la Paliga 2006c, 55 . u. Reflectarea cuvântului cum tr în limbile slave este important în stabilirea unei cronologii plauzibile a împrumuturilor din protoromân .
209
slavii timpurii 7.7. Câteva concluzii lingvistice Analiza celor 100 de r d cini de baz , a numeralelor (mai ales a numeralului „100” în raport cu numeralele „10” i „1000”) precum i a altor termeni relevan i, cum ar fi cei referitori la organizarea social i administrativ , ne arat c : 1. Lexicul slav majoritar este de tip balto slav – stratul lingvistic A. Putem discerne, în cadrul acestui strat lingvistic, elemente comune întregului areal indo european, dar i elemente de r spândire restrâns , fie numai în limbile slave i în limbile baltice, fie – eventual – i în limbile germanice ori celtice. Este posibil ca unele dintre aceste forme s fie, de fapt, de origine pre indo european . 2. Câteva elemente, mai ales din sfera religiosului, sunt de origine vest iranic . În orice caz, chiar dac le admitem ca neîmprumutate, sunt comparabile numai cu elemente din arealul iranic. Între acestea, bog „zeu” apoi „Dumnezeul cre tin” i raj „rai, paradis”. Este stratul lingvistic B. 3. Elementele de origine tracic , de fapt nord dacic . Nucleul slav se va fi învecinat la sud cu costobocii, un grup nord tracic (dacic) neromanizat, asemeni carpilor, pe versantul r s ritean al Carpa ilor R s riteni. Dup p rerea noastr , acest strat lingvistic (numit aici, conven ional, stratul C) este – i din perspectiva istoriei limbii române – cel mai interesant i, în acela i timp, cel mai pu in studiat. Mul i lingvi ti români înc accept formula stereotip , dar incorect , c româna ar fi suferit o mare, chiar masiv , influen slav . Chiar lingvi ti cândva foarte influen i, cum ar fi Al. Rosetti, au acreditat ideea unor „termeni slavi foarte vechi” (st pân, jupân, gard, sut etc.), prelua i în intervalul secolelor VI–VII. A a cum s a dovedit ulterior, nici unul dintre aceste presupuse slavisme nu este, de fapt slavism (toate sunt, de fapt, elemente autohtone). Analiza slavismelor din limba român arat c acestea sunt integrate limbii române abia începând cu a doua jum tate a sec. al XII lea p. Chr., dac nu cumva chiar începutul sec. al XIII lea. 4. Elementele germanice, stratul D, reflect influen e variate, de la cuvinte folosite în activitatea de zi cu zi (chl b „pâine”) la termeni de organizare social i administrativ , cum ar fi k n dz „cneaz” (din kuningas „rege”) sau kupiti, kupovati „a cump ra” (de fapt, termen intrat în latinitatea postclasic ). Interesant este i construc ia numeralului „1000”, cu prefixul *tu urmat de numeralul „100” care indic , mai degrab , calchierea unui model mai vechi, de la o limb de substrat. 5. Elementele est romanice sau protoromâne ti, cum ar fi cum tr (francez commère, sp. comadre etc.) sau boier „proprietar de vite”, apoi „om înst rit, proprietar de p mânt” (nicidecum un element altaic, cum eronat au crezut mul i
210
r d cini i numerale cercet tori). Acestea sunt deosebit de importante în trasarea unei cronologii mai precise, în condi iile în care nici elementele autohtone, nici elementele slave arhaice („slava pre expansiune”) nu au atest ri scrise, decât aleator i izolat. P trunderea unor elemente protoromâne ti p strate în toate limbile slave sau pe un vast areal slav arat c romanizarea avansase – la nivelul secolelor V–VI p. Chr. – pân în zonele învecinate slavilor. De fapt, elementele protoromâne ti (stratul E) sunt împrumutate de grupurile slave arhaice în continuarea i, uneori cel pu in, împreun cu elementele traco dace (stratul C). Din coroborarea datelor oferite de analiza lingvistic i arheologic , ni se pare relativ clar c tracica înc se vorbea în secolul al VI lea p. Chr. i se va fi vorbit înc cel pu in un secol dup aceea, pân cel pu in prin secolul al VII lea, dac nu cumva chiar mai târziu. A determina data pân la care se vor fi vorbit idiomuri de tip tracic are o importan crucial i pentru istoria limbilor slave i pentru istoria limbii române i pentru istoria limbii albaneze – într un cuvânt, pentru istoria întregului spa iu central i est european. Este clar, cu zeci, dac nu sute de dovezi, c elementele autohtone traco dace s au integrat limbii române pe parcursul a câteva secole, nu numai în intervalul a circa un secol i jum tate, pân la retragerea aurelian . Cei care v d altfel devenirea etno cultural a zonei carpato danubiene nu fac decât s creioneze primitiv o realitate mult mai complex . 6. Elementele uralice, mai ales ugro finice, sunt relativ pu ine în lexicul slav arhaic, totu i nu pot fi ignorate (stratul F). Nu poate fi ignorat nici influen a unor grupuri uralice asupra limbii ruse, deci numai în arealul slav r s ritean, influen care face din rus o limb slav aparte, cu multe elemente care se abat de la structura slav arhaic , cum ar fi epenteza vocalic i absen a verbului a avea. 7. În sfâr it, elemente de origine necunoscut , elemente neanalizabile, pentru care s au propus mai multe explica ii i al c ror etimon va putea fi clarificat prin cercet ri viitoare. Aici intr nu numai elemente mai noi de lexic, ci i posibile elemente arhaice, cum ar fi ryba „pe te”, pe care noi îl socotim element pre indo european 22 . Analiza vocabularului slav arhaic confirm , a adar, ceea ce conturasem deja din prima parte a lucr rii: un ansamblu de idiomuri arhaice, de structur indo european satem, cu relativ numeroase împrumuturi din dialectele nord tracice (costoboci, carpi), cu relativ numeroase elemente germanice (sau, uneori, cu elemente comune limbilor germanice, f r a putea stabili sensul de
22
Al turi de alte elemente de lexic. Nu intr m aici în detalii. Cititorii interesa i de problema influen ei pre indo europene asupra limbilor slave pot g si informa ii bogate în alte studii alte noastre, de exemplu Paliga 1992, 2002a, 2002c, 2004a etc.
211
slavii timpurii împrumut de la slavi la germanici sau invers, de la germanici la slavi), cu câteva elemente iranice i ugro finice. Un idiom dezvoltat la confluen a limbilor baltice la nord, iranice i urgo finice la nord est i la est, germanice la vest, traco dacica la sud. Dup expansiune i odat cu aceasta, a adar începând cu secolul al VI lea, limbile slave continu s preia i elemente protoromâne ti, pân la relativa consolidare statal din secolele IX–X i, pentru unele grupuri slave, i dup acest secol. Consolidarea statal a mers, evident, mân în mân cu r spândirea cre tinismului, literalmente cum manu christiana. Ini ial, începând cu sfâr itul secolului al XIX lea, se accepta ideea – nedemonstrat , dar de larg r spândire – c limbile slave au avut o masiv influen asupra limbii române i c cele mai vechi slavisme ale românei ar data chiar din secolele VI–VII. Cercet rile din ultimii 30–40 de ani au infirmat asemenea ipoteze. Cele mai vechi slavisme ale limbii române se pot data, în lumina ultimelor cercet ri, în secolul al XII lea, în orice caz nu mai devreme de sfâr itul secolului al XI lea i nici, tot probabil, mai târziu de începutul secolului al XIII lea. Problema este complex i nu poate fi discutat aici în detaliu. În orice caz, nici unul dintre a a numitele cândva „slavisme vechi”, a adar databile ca împrumuturi în sec. VI–VII, nu sunt, de fapt, slavisme. R mâne deschis problema toponimelor slave în contextul toponimiei române ti (de pild hidronimele slave din Transilvania, care ar trebui s fie, din ra iuni istorice, anterioare veacului X) i sud est europene în general. Nici aici lucrurile nu sunt prea clare, deoarece lipse te o lucrare de sintez privind toponimia central i sud est european . Or, f r o privire i o discu ie de ansamblu, nu se poate face o analiz serioas , care s ia în calcul toate straturile lingvistice. Dar aceasta este deja o alt perioad istoric
23
23
.
Despre câteva influen e ale limbilor slave asupra limbii române vezi, relativ recent, Mitu 2001. Altfel, pagini despre acest subiect se vor g si, din abunden i chiar în exces, în toate istoriile limbii române. O excep ie demn de men ionat este Istoria limbii române a lui Gh. Iv nescu (1980). Versiunea ap rut atunci reprezint – se pare – circa o treime din manuscrisul autorului (informa ie personal de la Cezar Iv nescu, nepotul autorului). Poate vremuri mai bune vor permite tip rirea integral a acestei lucr ri de referin a culturii române.
212
CAPITOLUL 8 Religie i identitate etnic
8.1. Credin e, mitologie, religie 1 În ultima parte a demersului nostru, nu pot lipsi paginile dedicate credin elor vechilor slavi. Credin ele, ansamblul mitologic i religia – dac se atinge acel stadiu – unui grup etnic ne pot spune multe despre structura social a acelui popor de a lungul timpului, ne pot oferi informa ii privind modul de a percepe i de a în elege lumea. Mai întâi, s încerc m o defini ie a domeniului cercetat. Ansamblul credin elor populare este un corpus neorganizat institu ional; acesta reflect – în primul rând – tradi ii i obiceiuri, adesea înso ite de anumite ritualuri i de invoca ii. Dintr un asemenea ansamblu se poate contura, într un moment istoric, o structur religioas de tip institu ional, a a cum s a întâmplat, într o evolu ie natural , în lumea Antichit ii grece ti i romane. Tot astfel, s a întâmplat – dar într un alt context – la vechii evrei, care au elaborat un sofisticat sistem religios i care, ulterior, a avut o contribu ie esen ial la conturarea cre tinismului drept religia predominant în Europa. Nu este u or a reconstitui acel ansamblu de credin e i de obiceiuri ale slavilor. Cre tinarea acestora a început în 860 i s a încheiat, în liniile sale majore cel pu in, un secol i jum tate mai târziu. Unii slavi s au cre tinat mai devreme decât cre tinarea oficial a conduc torilor, a a cum ne las s în elegem, ori s deducem c s ar fi întâmplat astfel, unele documente timpurii. Totu i, ca i în cazul altor popoare ale Europei, vechile credin e au supravie uit. Pentru a merge înapoi în timp i a tenta o reconstituire plauzibil , avem la dispozi ie: • câteva izvoare istorice medievale, limitate ca num r informa ii insuficiente i contradictorii;
i, adesea, cu
• analiza comparat a ansamblului spiritual european de a lungul timpului; • culegerile de folclor; 1
Red m aici, abreviat i cu unele modific ri, textul din Paliga 2006a. Despre mitologia vechilor slavi s au scris numeroase lucr ri, inclusiv în limba român : Ovsec 1991 (în limba sloven , cea mai ampl , de asemenea cu numeroase referin e la influen ele române ti asupra mitologiei slavilor); Gieysztor 1986 (lucrare „clasic ”); ajkanovi 1973 (credin ele sârbilor); Vlahovi 1972 (credin ele popoarelor sud slave). În român , de exemplu Ionescu 1999.
slavii timpurii • analiza lingvistic unor cuvinte.
i etimologic , pentru a identifica sensul str vechi al
Pentru a nu complica h i ul cercet rilor, deloc u oare în acest domeniu, ne vom opri numai asupra acelor date pe care le consider m importante, esen iale în descifrarea unor realit i preistorice i care au supravie uit de a lungul secolelor. A a cum am încercat s ar t m pân acum, slavii se contureaz ca un grup etnic aparte nu mai devreme de începutul secolului al VI lea, fiind – nu ne mai putem azi îndoi – un grup „sintetic”, a a cum sunt, de altfel, majoritatea grupurilor etno lingvistice ale Europei medievale i moderne. Chiar i grupurile etnice care au o tradi ie îndelungat , cum sunt grecii, au cunoscut transform ri esen iale, fundamentale, în primul mileniu cre tin. În continuare, vom analiza, pe scurt, termenii relevan i. Câ iva au fost deja analiza i în capitolul dedicat celor „o sut de r d cini slave”.
8.2. Zeul Suprem, mai marele sau Dumnezeu: bog (
,
)
Fiind, prin excelen , un termen specific vocabularului cre tin dar, în acela i timp, de origine precre tin , trebuie s începem cu acesta. Termenul bog „Dumnezeu; zeu” pare înrudit cu termenii mai r s riteni iranici sau, mai degrab , împrumutat dintr un idiom iranic (scitic ori, mai degrab , „scitoid”), cea mai apropiat form analizabil fiind neo persan ba „Dumnezeu, zeu”, cu sensul primitiv „cel care d , cel generos, cel puternic”. De la aceast r d cin este derivat i adjectivul bogat „bogat”. Dac analiza etimologic este corect , evolu ia de sens a fost „prea puternicul” = Zeul cel mare, puternicul, generosul, iar de aici sensul „bogat”, ca un atribut esen ial al divinit ii. Dup cre tinare, sfera semantic s a transferat în contextul noii ideologii, dar trebuie s fi fost circumscris sferei sacrului i înainte de cre tinare. Un rol esen ial trebuie s l fi avut aici primii traduc tori ai Bibliei, fra ii Chiril i Metodie, al turi de discipolii lor, care – de la început – au transferat noii ideologii un termen deja consolidat în vocabularul sacru. Era, de altfel, „metoda consacrat ” a misionarilor cre tini care, pe cât posibil, foloseau termeni i asocia ii „p gâne”, pentru a facilita i accelera aderarea la noua credin . Nu avem niciun motiv s credem c fra ii Chiril i Metodie ar fi procedat altfel. De altfel, i limbile romanice au cunoscut aceea i evolu ie semantic a termenului deus „zeu”, apoi deus supremus „Dumnezeu”. Forma româneasc dumnezeu reflect apelativul domine deus, la vocativ, „Doamne Zeule (suprem)” = Dumnezeu, în sensul cre tin.
214
religie i identitate etnic Acest termen a fost în concuren cu gospod „domn, st pân”, în textele vechi slave biserice ti cu sensul „Dumnezeu”. Am putea identifica aici, ca i în alte cazuri amintite, poate o paralel cu rom. domn – domnitor – Doamne (vocativ) = Dumnezeule. În unele limbi slave moderne (de sud i de r s rit), sensul este „domn, domnule” (apelativ de polite e). Din punct de vedere etimologic, provine din vechile r d cini indo europene *gos din *ghosti i pod din potis „st pân” (vezi discu ia s. v. 34. gospod „domn, st pân” de la capitolul anterior). Termenul raj „paradis, rai” nu este mai pu in interesant i relevant, deoarece – asemeni formei bog – nu are origine clar , dar este tot un termen precre tin. Sensul originar trebuie s fi fost „loc binecuvântat în ceruri, acolo unde tr iesc zeii” (vezi capitolul precendent, s. v. 87. raj „paradis, rai”). molj , moliti „a se ruga, a invoca zeii, a invoca voin a zeilor”; ulterior, verbul a devenit reflexiv, poate urmând i modelul românesc a ruga – a se ruga. Etimologic, este înrudit cu lituanian melždiù, melsti „a ruga, a cere ceva”, maldà „rug ciune”, hitit malda(i) „a face o promisiune; a cere ceva zeilor; a oferi un sacrificiu zeilor”. Termenul div „minune” este apropiat de unii cercet tori de formele reprezentate de latin divus „divin”, vechi indian deva, iranic div, daeva 2 . Totu i, se pare c este un derivat din r d cina verbului divati „a privi, a se uita”, sensul de baz fiind a adar „lucru demn de a fi privit, minunat; minune”. Este posibil ca acest termen s fi avut i conota ii sacre, totu i nu pare s apar in vocabularului sacru primitiv, ci s fi c p tat ulterior i asemenea valen e. Totu i, unele tradi ii ale popoarelor slave ar indica un termen str vechi bazat pe perechea Div (masculin) – Diva (feminin), ceea ce ar conduce iar i spre ipoteza încadr rii sale în familia reprezentat de deus „zeu” 3 . P strarea în multe limbi slave moderne a termenilor diva, samodiva „zân ” ar pleda pentru vechimea acestui termen în vocabularul sacru al slavilor. „Cre tinarea” unor termeni religio i precre tini s a produs i în alte areale lingvistice: englez Easter „Pa te” reflect numele zei ei Eostra, care se s rb torea aproximativ în perioada Pa tilor; iar rom. Cr ciun (dialectal având i sensul de „butuc, buturug ”) reflect , mai degrab , o înrudire cu forma albanez kërcú
2
Astfel la Vá a 1983, 83.
3
Ionescu 1999, 150.
215
slavii timpurii „butuc, buturug ” decât continuarea formei latine creatio, creationis, care nu are sens în contextul dat 4 . P strarea acestor termeni pân în limbile slave moderne atest , pe de o parte, un vocabular sacru original i interesant, în care elementul autohton de tip balto slav se al tur elementelor împrumutate dintr un idiom vest iranic. Acest „amalgam” este confirmat i de alte exemple, din alte domenii ale vocabularului arhaic slav.
8.3. Cei apte zei Conform tradi iei, lumea slavilor de r s rit – str mo ii ru ilor, bieloru ilor i ai ucrainenilor de azi – era dominat de apte mari zei, dintre care primul era marele zeu Perun, iar – între ace tia – o singur zei , Mokoš. Unele divinit i au fost probabil venerate i de alte grupuri slave, de i nu sunt dovezi clare în acest sens. S încerc m o trecere în revist a principalelor atribute ale acestui prim grup de divinit i. 1. Peru n . Cele mai vechi documente vorbesc despre marele zeu Perun. Conform unei asocieri din secolul al XIX lea, marele zeu al slavilor ar fi fost „înrudit” cu zeul lituanian Perk nas, zeul tunetului (în lituanian , perk nas 5 înseamn „tunet”). La baltici, zeul Perk nas face parte dintr o mare triad , al turi de zeii Patrimpas i Patolas 6 . Date fiind, în general, asem n rile clare dintre limbile baltice (lituanian , leton i azi extincta limb prusian ), pe de o parte, i limbile slave, pe de alt parte, o asemenea apropiere era i este plauzibil . În ultimii ani îns , aceast etimologie „consacrat ” a fost pus sub semnul îndoielii, în ciuda asem n rii formale izbitoare. Ca alternative, s a propus o apropiere de oronimul Pirin (Bulgaria, la frontiera cu Macedonia). Explica ia a fost propus de Al. Fol cu ocazia Congresului de tracologie de la Sofia, septembrie 2000. Pirin este un oronim 4
Exist numeroase studii care au abordat, direct sau tangen ial, problema originii formei române ti Cr ciun, în contextul terminologiei cre tine a limbii române. Noi ne men inem p rerea, argumentat în numeroase ocazii, c rom. Cr ciun este un element autohton traco dacic. Nu este locul aici s intr m în detalii ori în dezbateri polemice, ne facem doar datoria de a semnala acest detaliu i, totodat , de a corecta o explica ie frecvent , dar eronat , care consider c rom. Cr ciun ar reflecta lat. creatio: nici evolu ia fonetic , nici contextul spiritual al ultimelor dou milenii nu sprijin aceast ipotez .
5
Vocala
6
Despre mitologia lituanian exist acum i versiunea româneasc a celebrei lucr ri a lui Algirdas Julien Greimas Despre zei i despre oameni, Bucure ti, Editura Meridiane 1997.
216
noteaz un u lung, echivalent vocalei cehe ú, .
religie i identitate etnic str vechi, de origine tracic , iar aici tracii, venerând acest munte (litolatrie), i au impresionat pe mai nou veni ii slavi care ar fi împrumutat numele muntelui i l ar fi transformat în zeu. De la acest grup slav sudic, adic str mo ii bulgarilor, zeul s ar fi r spândit i la alte grupuri slave. De i avansat de un reputat tracolog bulgar, ipoteza nu pare a rezista unei analize de detaliu: nici datele de care dispunem, oricât ar fi de limitate i de lacunare, nici contextul istoric, nici analiza contextului cultic nu permit acceptarea unei asemenea ipoteze. Recent, i Ivan Duridanov se îndoie te de asocierea dintre zeul slav Perun i zeul lituanian Perk nas (Duridanov 1999 2000), concluzionând – chiar din titlul articolului, scris în limba german – c asocierea slav Perun – lituanian Perk nas este „sfâr itul unui mit” (das Ende eines Mythos). Tot relativ recent, Anca Irina Ionescu 7 sugereaz o posibil sau chiar probabil apropiere etimologic i cultic între zeul Perun i Peperude, P p rude. Noi credem, cu argumente pe care le vom invoca mai jos, c nu exist nici leg tur , etimologic ori cultic , între zeul Perun i peperude, p p rude; acestea din urm reflect , mai degrab , influen a credin elor autohtone ale traco dacilor, p strate atât la români cât i la slavii de sud 8 . Am putea admite o asemenea ipotez doar în m sura în care accept m i ideea unei importante influen e traco dacice asupra slavilor i, într un asemenea context, putem accepta o asociere etimologic primar între Perun i peperude, p p rude, dar nu ca influen slav asupra limbii române ci, invers, ca o influen traco dacic asupra lexicului mitologic românesc i slav deopotriv . Zeul slav Perun era zeul fulgerului i al tr znetului i, dup cum se vede, i sensul îl apropie de sensul din limbile baltice. În general, zeii supremi ai popoarelor indo europene erau asocia i fulgerului i tunetului. Ca atare, în m sura în care informa iile sunt corecte, nu este de mirare c i zeul suprem al slavilor r s riteni a fost asociat unor fenomene care i au impresionat dintotdeauna pe oameni: fulgerul, tunetul i tr znetul. Dificult ile în explicarea sensului str vechi al r d cinii per sunt complicate i de faptul c unii cercet tori au fost tenta i s pun laolalt , în aceea i familie etimologic , cuvinte asem n toare, cum ar fi Perunin v rh „piscul/culmea lui Perun” sau Perunin d b „stejarul lui Perun”, amintitul oronim Pirin sau cultul p p rudelor. Dac stejarul a fost i este într adev r copacul sacru al slavilor 9 , iar o posibil transmitere a unor vechi credin e legate de cultul
7
Ionescu 1999, 85.
8
Despre aceasta, în lucrarea noastr Mitologia tracilor, Ed. Meteor Press 2008.
9
Reamintim c , în contrast, copacul sacru al românilor este bradul i, prin asem nare, molidul.
217
slavii timpurii stejarului s fie acceptabil , diverse alte asocieri, rezultat evident al hazardului i/sau al etimologiei populare, nu pot fi acceptate ori acceptabile. Între atâtea ipoteze privind originea numelui, iat înc una, a noastr . Pornind de la atributele zeului suprem ca „zeu al cerului, zeu al fulgerului i al tunetului”, cum era la mai toate popoarele indo europene, nu poate fi de mirare c i slavii aveau un mare zeu cu acest în eles, radicalul per „foc”, mai exact „focul fulgerului, focul sacru din ceruri” poate reflecta radicalul indo european pur „foc”, de unde a derivat i grec pyros „foc”, ceh pý „cenu aprins , jar”. Din radicalul indo european pur , a derivat mai întâi un radical vechi slav *p r > *p r „foc”, iar – dup vocalizarea ierului mare ( ) *per , *par , *pjor în func ie de idiomul slav. Perun va fi fost, a adar, în acord i cu solu ia noastr etimologic , dar i cu textele vechi, „zeul focului [de pe cer], zeul fulgerului i al tunetului”. Forma cea mai veche a teonimului trebuie s fi fost *P r un, apoi *P r un > Perun 10 . Este posibil, de i înc dificil de demonstrat, ca slavii s fi preluat dac nu divinitatea ca atare, cel pu in r d cina pur „foc” de la vecinii traco daci mai sudici. Dat fiind faptul c o serie de forme tracice cu radical pur conduc spre aceast r d cin str veche, o asemenea ipotez ne apare azi plauzibil . Am v zut de altfel, în capitolul precedent, c terminologia sacr a vechilor slavi s a cristalizat i pe baza unor împrumuturi din limbile vecine, cum ar fi cele de origine iranic . A adar, cel pu in slavii de r s rit au venerat un mare zeu Perun, al c rui cult se pare c era înc viu în perioada cre tin rii. Cneazul Vladimir ini ial sprijin venerarea zeului, dar tot el porunce te distrugerea vechilor statui ale zeilor p gâni dup cre tinare. Chiar dac asocierea dintre zeul slav Perun i zeul lituanian Perk nas a fost pus la îndoial recent de unii cercet tori i, la rigoare, este posibil s ne afl m în fa a unei simple asem n ri întâmpl toare, câteva izvoare ne arat c într adev r Perun a fost zeul suprem al slavilor de r s rit, posibil i al altor grupuri slave, chiar dac nu exist dovezi în acest sens. Iar, dac explica ia nostr etimologic este acceptat , atunci Perun a fost „zeul focurilor de pe cer, zeul focului sacru i etern”. Nu trebuie uitat detaliul, asupra c ruia vom reveni mai jos, c vechii slavi – asemeni altor grupuri etnice din vechime – î i incinerau mor ii, ca atare „focul sacru” – în diverse ipostaze – trebuie s fi avut o importan cu totul aparte în universul lor cultic.
10
Tot de la acest str vechi radical deriv i forma româneasc pur uri, ini ial pluralul lui pur „foc [sacru], foc etern”, de origine autohton traco dac ; pur uri însemna ini ial „focuri”, adic „focuri sacre i eterne”; cu timpul, sensul str vechi s a pierdut, iar pururi a devenit un adverb. Alte discu ii despre acest cuvânt str vechi în studiul reprodus aici, ca Anexa 4.
218
religie i identitate etnic 2. Veles sau Volos. Zeul cirezilor i, în general, al animalelor domestice. În cele mai vechi documente ruse ti, apare mai totdeauna al turi de marele zeu Perun. Era a adar un zeu al prosperit ii domestice, tiut fiind faptul c , în societ ile tradi ionale, asocierea turme prosperitate f cea parte din sistemul economic esen ial 11 . Un alt argument în sprijinul ideii c Veles, Volos ar fi fost „zeul turmelor, zeul animalelor domestice” este c , dup cre tinare, atributele zeului au fost „transferate”, conform unui frecvent „mecanism cultic” în perioada adopt rii cre tinismului de diverse popoare, sfântului Vlas sau Vlasius, protectorul animalelor. Originea cuvântului, care ar putea l muri i semnifica ia originar , nu este îns deloc clar . Sunt doar ipoteze. Astfel, Anca Ionescu, citându l pe Machek, marele etimologist ceh i autor al unuia dintre cele mai bune dic ionare etimologice ale limbilor slave, sugereaz c forma intermediar ar fi fost vels , la rândul s u o metatez din selv , ca rezultat al legii tabu ului lingvistic, în mod special func ional în sfera sacrului. Conform acestei ipoteze, forma cea mai apropiat de cea slav ar fi avestic Sarva, un supranume al zeului indian Rudra 12 . Acela i autor men ioneaz i alte ipoteze: sensul prim ar fi fost „vr jitor” sau, dac s ar accepta leg tura cu r d cina volst , care în limbile slave moderne este baza unor cuvinte circumscrise sferei semantice „regiune, inut, zon administrativ ”, sensul prim ar fi fost legat de o anume viziune privind administrarea unei regiuni. Dup p rerea noastr , nici una dintre aceste ipoteze nu au anse reale de a fi acceptat . Dac sensul prim al puterilor zeului se afl circumscris no iunii de „protector al vitelor, protector al turmelor”, atunci r d cina cea mai logic , cel pu in din punct de vedere strict etimologic, ar fi vol „bou”, generic „vit , turm ”; forma slav pare din aceea i r d cin indo european ca german schwellen i englez to swell „a (se) umfla”, categorie semantic aplicat de omul arhaic formelor „grase” ale naturii. Astfel, putem explica i atributele zeului, în acord cu ceea ce tim din datele gramaticii istorice i comparative. O asemenea referin ar fi în acord cu atributele zeului i cu sistemul cultic al popoarelor vechi. 3. Ho rs (Chors). Este unul dintre zeii „enigmatici” ai panteonului slav. Nici analiza etimologic a numelui, nici sumarele date despre acest zeu nu permit
11
Am analizat în alte ocazii asocierea dintre vite, turme i bog ie. A se vedea studiile noastre, mai ales: The social structure of the southeast European societies in the Middle Ages. A linguistic view (Paliga 1987); Este boieria o institu ie împrumutat ? (Paliga 1990) i Influen e romane i preromane în limbile slave de sud. Bucure ti 1997: Editura Lucretius, reeditare corectat i completat în 2006 (Paliga 2006c).
12
Ionescu 1999, 89.
219
slavii timpurii fie i o creionare aproximativ a atributelor sale. Înrudit cu numele zeului ar fi doar vechiul antroponim sârb croat Chr s, detaliu cu totul insuficient pentru o analiz cultic ori lingvistic etimologic . Ar mai fi posibil apropiere de rus horošij „bun”, dar care poate fi o simpl asem nare întâmpl toare. Cei mai mul i istorici ai mitologiei slave înclin spre o origine iranic , deoarece influen a iranic este atestabil în câteva cuvinte din sfera sacrului (vezi mai sus cazul lui bog i al lui raj). Majoritatea cercet torilor înclin spre ipoteza de a l considera pe Hors un zeu al soarelui, eventual personificarea soarelui însu i. 4. Dažbog este un alt zeu venerat în timpul cneazului Vladimir. Din analiza cronicilor celor mai vechi, ar fi tot o divinitate solar , de i acest lucru este mai degrab dedus din echivalarea dintre grecul Helios „soarele” i Dažbog. Ca antroponim, era în trecut relativ frecvent i la alte grupuri slave, cum ar fi polonezii, de i aici nu avem niciun document care s ateste i un zeu cu acest nume. Din punct de vedere etimologic, analiza nu pune probleme: este un compus din verbul da ti „a da” i bog „zeu” de care aminteam mai sus. Este astfel una dintre formele sacre compuse cu bog în partea secund a cuvântului. Sensul primar ar fi a adar „zeul darnic, zeul d ruitor”; atributul de divinitate solar , dac este s îl accept m, îl va fi c p tat prin asocierea „soarele darnic, roditor” – „zeul darnic, zeul roditor”. 5. Stribog este alt mare zeu, al treilea ca importan , din seria celor apte venera i de slavii de r s rit. Rolul s u între ceilal i zei nu este clar, deoarece majoritatea documentelor, nu foarte numeroase oricum, nu îl men ioneaz . În vechile texte ruse, atunci când apare, se afl în leg tur cu Dažbog. Analiza etimologic ar conduce, tot prin frecvent invocata filier iranic , spre o înrudire cu iranic ri „sl vit, venerat”, sensul prim fiind a adar „prea veneratul zeu”. Alte tentative etimologice sunt înc i mai pu in conving toare. Dac ar fi s ne referim la apropierea de forma iranic , zeul pare – mai degrab – un epitet13 al zeului suprem, nu un zeu de sine st t tor i cu atribute clare. Secven a stri a r d cinii se poate explica în multe feluri. i în tracic avem atestate multe forme cu radical stre , stri , între acestea i hidronimul Strymon, azi Struma, în Bulgaria; înrudite i derivate din radicalul indo european *sreu „a curge; râu, fluviu” sunt i hidronimele române ti Strei i Strem . Dac accept m ipoteza c grupuri nord trace (costobocii sau al ii) au avut o anume contribu ie în 13
Zeii au, în toate sistemele religioase, cel pu in un epitet, o „defini ie” ori clarificare a atribu iilor sale. Gebeleizis era, de exemplu, epitetul lui Zamolxis i însemna „str lucitul, str luminatul”. Unii cercet tori îl consider , profund eronat, un alt zeu.
220
religie i identitate etnic etnogeneza slav , cum înclin m s credem, atunci prima parte a compusului ar indica, mai degrab , un radical de origine traco dacic , având sensul „ap curg toare, râu”. În aceast perspectiv , Stribog ar fi, dac accept m o asemenea ipotez , un zeu venerat pentru protec ia pe care o asigur apelor curg toare. A a, cel pu in, ne face s credem analiza etimologic 14 . Dac o asemenea explica ie este acceptat , atunci ar fi „zeul apelor curg toare [ i roditoare], zeul apelor vitale”, în acord cu sistemul sacral al vechilor slavi. 6. Sema rgl, Sima rgl este penultima divinitate din seria celor „mari apte” a vechilor slavi de r s rit. Apare rar în documente, iar în unele documente mai târzii chiar ca doi zei, Sim i Rigl! Cum datele sunt sumare i neclare, unii cercet tori au sperat c iar i analiza etimologic ar putea aduce lumin . Astfel, s a afirmat c forma str veche ar fi fost *sedmor golv „[cel] cu apte capete”, apoi – prin succesive transform ri fonetice neclare – s ar fi ajuns la forma atestat în documente. De i demersul etimologic este ubred, r mâne într adev r valabil observa ia c slavii (de i nu cei de r s rit în primul rând) au venerat zei policefali, cum ar fi slavii din zona M rii Baltice (despre tricefalul Triglav vom vorbi mai jos). Nu mai men ion m alte tentative etimologice, deoarece toate sunt în sfera posibilit ilor nedemonstrabile sau neconving toare. Indiferent de originea numelui, r mâne un zeu enigmatic sau, eventual, doi zei Sim i Rigl, cu atribute i cu func ii înc i mai obscure. 7. Mokoš este singura divinitate feminin din seria celor „mari apte zei” ai slavilor de r s rit. Mokoš este cea „care toarce lân ” i este imaginat cu capul mare i cu mâinile lungi. În calitate de „torc toare” ar fi echivalent cu marea zei tracic Bendis, „torc toarea” tracilor, de asemenea cea care „înnoad soarta oamenilor”, a adar zei a sor ii. Spre deosebire de to i ceilal i mari zei ai vechiului panteon slav, zei a Mokoš nu a fost uitat de a lungul secolelor. De asemenea, un munte din apropierea ora ului Praga, Mokošín, aduce aminte de timpurile trecute. Originea cuvântului a fost, de asemenea, mult discutat , f r a exista un consens al speciali tilor privind sensul prim. Ar fi a adar o r d cin balto slav mokoš „tors, împletire”, care ar fi în acord cu ceea ce se tie despre atributele zei ei; o derivare de la radicalul slav mok „ud, umed” ar fi de asemenea posibil , zei a fiind astfel în eleas drept „roditoarea, zei a fertil a câmpului ud i fertil”; Machek, marele etimologist ceh, apropie forma de vechi indian makha „nobil, bogat, generos”; Vá a (1983, 87) sugereaz o posibil origine finic .
14
Vezi mai jos alte exemple, unele certe, altele posibile, ale influen ei traco dacice asupra slavilor.
221
slavii timpurii 9.4. Alte divinit i ale vechilor slavi Svarog i fiul s u Svaroži ocup un loc aparte în ceea ce s a numit conven ional „panteonul vechilor slavi”. De i nu apar al turi de ceilal i apte Mari Zei aminti i mai sus, trebuie s fi avut atribu ii importante, fiind asocia i cultului focului. Din extrem de pu inele date transmise, cei doi par s fi fost un fel de duhuri ale focului. Venerarea focului trebuie s fi avut un loc aparte în lumea slavilor fiind legat , între altele, de practica incinera iei. Dat fiind c în documente mai multe divinit i sunt asociate focului, trebuie s deducem de aici c fiecare zeu astfel definit se asocia unei anume manifest ri a focului: focul de pe cer (fulgerul i, consecin a sa, tunetul) se asocia marelui zeu Perun, iar perechea Svarog i Svaroži trebuie s fi fost asociat focului din vatr (prepararea hranei) i/sau focului din cuptorul metalurgic. În aceast din urm ipostaz , ca divinit i ale prelucr rii metalelor, pot fi echivalate grecului Hephaistos sau romanului Vulcan. Perechea Svarog Svaroži apare men ionat i la alte grupuri slave, la grupul baltic i la cel occidental (str mo ii polonezilor, cehilor i slovacilor de azi) – sub numele de Svarasi (în documentele latine medievale grafiat Zuarasici, Zuarasiz). La aceste grupuri, Svaroži pare s fi fost i zeul r zboiului i al jertfelor 15 . În cronica despre domnia cneazului Vladimir, acesta ar fi edificat un templu în anul 980 unde se venerau Perun, Veles/Volos, Dažbog, Hors (Chors), Stribog, Simargl i Mokoš (singura zei men ionat în documente); aici, slavii î i sacrificau fiii i fiicele. Mai târziu, pe locul acestui templu „p gân”, aflat în zona Kievului de azi, s a ridicat Catedrala Sf. Vasile. Atributele originare ale perechii Svarog Svaroži s ar putea explica i prin demersul etimologic, dar – ca i în alte cazuri amintite – nici aici nu exist consensul speciali tilor. Petar Skok, autorul dic ionarului etimologic al limbii sârbo croate, consider c r d cina svar din numele perechii divine trebuie asociat verbului svariti, care ar fi împrumutat din goticul swaran (german modern schwören, englez to swear „a jura”), înrudite cu latin sermo, dintr o r d cin indo european *swer „a vorbi, a cuvânta”. Acest demers etimologic nu explic , din p cate, de ce perechea Svarog Svaroži ar fi fost asociat cultului foculului. Ca atare, pare mai probabil derivarea din verbul svariti (prefix s i r d cina verbal var „a fierbe, a prepara hrana pe foc”), care s a p strat pân azi în limbile slave moderne. Unii cercet tori îns resping aceast explica ie, considerând c ar fi o simpl etimologie popular , cu alte cuvinte c numele zeului, având o origine str veche în tradi ia indo european a vener rii focului, a fost doar ulterior asociat acestei r d cini verbale, când tradi ia str veche s a 15
Beranová 1988, 218, o lucrare „clasic ” i excelent documentat despre lumea vechilor slavi, cu numeroase reedit ri i dup 1990.
222
religie i identitate etnic pierdut treptat dup r spândirea cre tinismului 16 . De i, în istoria unei limbi, etimologiile populare (a adar falsele apropieri etimologice) sunt uzuale, înclin m s credem c explicarea numelui zeului din r d cina s var este cea mai probabil . Svantevit (sau Svjantovid, Znantevith, Zuantevith, Svetovid) este o divinitate atestat la slavii baltici i din zona Elbei (la polabi, etnonim compus din prefixul po i forma slav a hidronimului Elba = Labe). Din documente reiese c ar fi fost marele zeu la grupurile slave amintite. La sloveni, la sârbi i la croa i forma uzual este Svetovid. Templul cel mai mare era la Arkona (toponim grafiat în documentele medievale i Archon, Arcon, Arekunda, Arekonda), iar – conform tradi iei – zeul Svantevit avea patru capete pentru a privi spre cele patru puncte cardinale. De altfel, policefalia – atestat în diverse ipostaze la multe divinit i slave – pare s fi fost specific divinit ilor slave din zona baltic sau, cel pu in, documentele medievale atest aceast credin str veche. Conform tradi iei, negustorii nu puteau nici vinde, nici cump ra produse pân când nu aduceau ofrande marelui Svantevit. Din documente reiese c Svantevit ar fi avut atribu ii atât solare cât i vegetale, iar templul de la Arkona ar fi fost, mai ales, dedicat cultului agrar sau ipostazei agrare a zeului. Din punct de vedere etimologic, numele zeului este derivat asemeni formelor Jarovit, Gerovit, Porevit, Darovit, Ljudevit etc. (vezi mai jos). Prima parte a formei compuse este sv t „sfânt” (se pronun a, probabil, svent 17 ). Partea a doua a compusului, vit sau vid (conform celor mai vechi grafii din textele medievale) conduce spre r d cina v d „a ti” (p strat în limbile slave moderne) i, asemeni r d cinii vid „a vedea”, derivat din indo european *weid , *wid „a vedea; a ti” (de aici sanskrit Veda i latin video „a vedea”), conform unei paralele arhaice „a vedea – a ti”. Dac este a a, numele zeului s ar traduce „Sfântul tie, Sfântul Atot tiutor”, care este o reconstruc ie plauzibil , în acord cu datele oferite de analiza comparat a credin elor. Ulterior, când cultul zeului a intrat în amurg, este probabil c partea a doua a numelui a fost asociat , prin etimologie popular , numelui Sf. Vitus (Vit, Vid), venerat i azi la slavii occidentali; una dintre marile catedrale din Praga se nume te Chrám Svatého Víta „Catedrala Sfântului Vitus”). Nu to i cercet torii sunt de acord cu aceast explica ie, dar – a a cum am v zut i în multe alte cazuri – etimologia nu este totdeauna un argument decisiv, atât timp cât datele istorice sunt sumare i limitate.
16
Alte discu ii la Ovsec 1991, 123 .u.
17
Vezi în partea introductiv (transcrierea formelor slave), despre pronun ia celor dou ieruri i .
223
slavii timpurii Rujevit, Gerovit i Po revit sunt atesta i în Carentia (Graz). Ar fi fost acolo un sanctuar dedicat celor trei divinit i. Unii cercet tori consider c ar fi trei epitete sau trei „întruchip ri” locale ale lui Svantevit 18 . Numele sunt compuse, având aceea i parte final vit ca în cazul divinit ii Svantovit de care aminteam. Gerovit ar fi echivalent cu zeul roman Marte i era venerat în regiunea Havelsberg pe râul Havel, în locul unde se v rsa în Elba. Gerovit ar fi, dup unii cercet tori, o variant a lui Jarovit. Knytlinga Saga men ioneaz divinit ile rnoglav „cap negru”, grafiat Tiarnaglofi (vezi mai jos rnobog), apoi Rinvit, Puruvit, Turupit i Pizamar. Dac admitem grafiile aproximative precum i imposibilitatea de a nota sunetele specifice idiomurilor slave, atunci ar fi posibile echival rile Rujevit = Rinvit, Puruvit = Porevit. În orice caz, teonimele compuse cu vit sunt atestate de surse diferite i, ca atare, trebuie s fi existat în credin ele vechilor slavi. Pizamar, în ciuda numelui oarecum ciudat în ansamblul divinit ilor slave, pare s fi fost o autentic divinitate. De asemenea un compus, cu partea a doua mar atestabil i în alte nume de persoan . Ovsec, citându l pe Pisani, crede c r d cina piz din teonimul Pizamar ar putea avea accea i origine ca pizm (slavism în limba român ), a adar ar fi fost „zeul r zbun rii” 19 . Skok crede îns c forma pizma este un grecism balcanic, iar de aici – la nivel popular – s ar fi r spândit i la alte grupuri slave. Triglav este, a a cum arat i numele, „[zeul cu] trei capete”; un compus din r d cina tri „trei” i glava (din r d cina arhaic *golva) „cap”. Era venerat în regiunea ora ului Szczecin i al râului Volin din Polonia de azi. Era de asemenea venerat la slavii stabili i în regiunea Brandenburg din Germania, unde se afl , pân azi, comunit i slave. Era imaginat cu capetele acoperite de un fel de tiar de aur. Unii cercet tori cred c era zeul r zboiului i c era probabil venerat i de alte grupuri slave. De asemenea, este posibil ca aici, în zona amintit , Triglav s fie un zeu solar, asemeni zeilor Radogast, Redegast (venerat la Retra), Sventovit, Sventevit (venerat la Arkona), Gerovit i Rujevit. Detaliul c în templul de la Szczecin (Polonia) zeul Triglav avea chipul din argint, nu din aur, ar contrazice interpretarea c ar fi fost un zeu al soarelui, deoarece argintul era asociat lunii, nu soarelui. De men ionat c zeit ile policefale sunt o caracteristic bine documentat la triburile celtice; zona geografic de referin este i ea una în care astfel de influen e – fie i mai vechi – sunt posibile. Este posibil ca, sub influen a slavilor de sud, afla i într un contact mai strâns cu popula ia romanizat , s se fi produs o interferen dintre divinitatea 18
Ovsec 1991, 151.
19
Ovsec 1991, 152.
224
religie i identitate etnic Trojanus i Triglav 20 . Forma Trojanus aminte te de împ ratul Traianus, atestat în perioada postclasic i în forma Troianus; în limbile slave, numele a fost asociat – prin etimologie popular – de r d cina tri , troj „trei”, aceea i ca în forma compus Tri glav „[zeul cu] trei capete”. Este o explica ie plauzibil , dat fiind faptul c – dup moarte – unii împ ra i romani erau diviniza i pentru faptele lor trecute, iar împ ratul Traian – în timpul c ruia Imperiul a atins maxima sa expansiune – a fost unul dintre ace ti împ ra i legendari. rnobog, literalmente „zeul negru” era, conform unor documente, „zeul cel r u” al slavilor, echivalent al lui diabolus „diavolul”. Numele este clar: un compus din r d cina rn „negru” i bog (vechi slav bog , „zeu; Dumnezeu”, vezi mai sus). Diverse alte grafii ale numelui reflect pronun ia din limbile slave moderne sau din german : ernebog, ernoboh, Crnobog, ernyjbog, Czerneboch, Zernebuch etc. Probabil c aceast divinitate reflect , mai degrab , faza de cohabitare dintre slavii necre tini i slavii deja cre tina i, când numele diavolului (tabu) a fost tradus prin „zeul negru” 21 . Prove, Siva , Pripegala i Podaga ar fi ultimele divinit i atestate la slavii din zona baltic . Prove era venerat în regiunea dintre Kiel i Lübeck (Germania de azi). De i unii cercet tori au considerat c ar fi o în elegere gre it a cuvântului slav pravo „drept” sau pravda „adev r”, totu i o asemenea divinitate este încadrabil în concep ia general a religiilor precre tine, a adar posibil . Siva ar fi fost o zei i ar fi astfel singura divinitate feminin atestat în zona slavilor baltici (dup cum, a a cum ar tam mai sus, Mokoš este singura zei atestat la slavii de r s rit). Unii cercet tori au încercat s apropie forma de indicul iva, pe când al ii cred c ar fi o simpl deformare grafic a r d cinii slave živ „viu”. O asemenea etimologie pare plauzibil , iar Siva, al c rei nume era probabil pronun at *Živa, ar fi fost zei a fertilit ii, a vie ii, un echivalent al zei ei romane Ceres. Despre Pripegala i despre Podaga informa iile sunt înc mai sumare, iar creionarea atribu iilor ar sta prea mult sub semnul hazardului. Numele acestor divinit i ne arat c , în perioada când au fost înregistrate în documentele medievale, respectiv în perioada când cre tinismul devenise deja religia adoptat i de slavi, erau în amurg. Nu tim i, probabil, nu vom ti niciodat ce divinit i „autentice”, neinfluen ate de contactul cu alte grupuri 20
Cum crede Ovsec 1991, 148. Ipotezele autorului celei mai ample mitologii slave nu pot fi trecute cu vederea.
21
Tabu area numelui diavolului era curent în trecut. A a se explic Necuratul, Ucig l toaca, Scarao chi, Naiba (din n aib = n aib parte) etc.
i formele române ti
225
slavii timpurii etnice învecinate, vor fi venerat slavii în perioada pre expansiune, respectiv aproximativ în intervalul secolelor IV–VI p. Chr. Speciali tii, unii cu autoritate, au propus diverse etimologii pentru acela i teonim. Tendin ele etimologice corespundeau, fire te, ideologiei timpului: în secolul al XIX lea, istoria slavilor îi fascinase pe europeni, inclusiv pe c rturarii din Occident, iar concep ia conform c reia slavii erau un popor str vechi, asemeni vechilor indieni, iranienilor, grecilor, cel ilor i romanilor, se r sfrângea automat i în etimologiile propuse, ce încercau cât mai multe apropieri de vechea indian , de sanskrit i de iranic . De i, în câteva cazuri, asemenea apropieri par plauzibile i singurele rezonabile (cazul formelor bog i raj ), în alte cazuri asemenea aproprieri sunt improbabile, dac nu de a dreptul imposibile.
8.5. Rituri, credin e, zâne i zmei Dac despre divinit ile vechilor slavi exist documente – relativ pu ine, nu toate credibile i cu relat ri sumare, a a cum am v zut – despre riturile i ritualurile care acompaniau aceste credin e i care marcau – precum la toate grupurile etnice cunoscute din istorie – marile s rb tori ale anului tim înc i mai pu in. Practic, reconstituirea acelui ansamblu de credin e i de practici rituale preistorice este posibil doar din analiza comparat a tradi iilor populare i din analiza etimologic a unor termeni care, cândva, trebuie s fi avut un alt rol decât cel de azi. Cum analiza comparat a folclorului popoarelor slave moderne ar dep i cu mult scopul propus, ne propunem doar s subliniem acele elemente care pot constitui bazele unui sistem sacru altfel imposibil de reconstituit. În principiu, tentativele de a reconstitui un posibil sistem mitologic arhaic bazându ne doar pe datele folclorului trebuie respinse de la bun început, indiferent de spa iul cultural supus analizei. Pe de alt parte, unele tradi ii populare reflect posibile supravie uiri ale unui ansamblu cultic i sacru. Identificarea acestor elemente i „decriptarea” lor nu este îns lucrul cel mai u or. De a lungul secolelor multe conota ii s au pierdut, iar aplicarea automat a datelor cunoscute din alte sisteme sacre poate conduce la false concluzii. Cercet rile arheologice din ultimele decenii au confirmat ceea ce cercet torii sugeraser de mult: slavii î i incinerau mor ii înainte de adoptarea cre tinismului. Este un detaliu esen ial în în elegerea sistemului sacru al vechilor slavi. Nu trebuie uitat c ritualurile de înmormântare sunt cele mai conservatoare i, în majoritatea cazurilor, definesc tipul unei culturi 22 . Incinera ia – ca practic uzual a vechilor slavi – nu era izolat în lumea veche. i traco dacii î i incinerau 22
A se vedea partea dedicat arheologiei vechilor slavi, în special sec iunea 6.5.
226
religie i identitate etnic mor ii, dup cum i alte popoare – ca principiu, popoarele sedentare – practicau acest obicei. Incinera ia f cea parte dintr un complex cultic bazat pe venerarea focului în diversele sale ipostaze: focul de pe cer (fulgerul i consecin a sa – tunetul), focul vetrei (prepararea hranei), focul metalurgic etc. Omul primitiv avea câ iva termeni pentru a desemna, concret, ipostazele focului, ipostazele apei i diverse alte ipostaze pentru care, în limbile moderne, avem un singur termen generic. În acest context, nu poate fi surpinz tor detaliul descris de c l torul arab Ibn Fadl n în anul 922, a adar înainte de adoptarea oficial a cre tinismului. Decedatul, persoan de vaz , era ars pe o corabie, al turi de numeroase ofrande i de o sclav vie. Sacrificarea unei femei – so ia principal , sclava principal – la moartea b rbatului este în buna tradi ie a indo europenilor, iar acest ritual este cunoscut sub numele de ritualul suttee, cuvânt englezesc împrumutat din terminologia indian a sacrific rii unei femei la moartea so ului. În acest context, sacrificarea v duvei la moartea so ului este încadrabil unei str vechi tradi ii indo europene a sacrificiului uman i, ca atare, informa ia este credibil i plauzibil în contextul religiilor i credin elor comparate. Pe de alt parte, influen a vareg a ritualului descris este destul de evident 23 . Cum incinerarea, iar apoi depunerea cenu ii în urn , nu poate aduce mari clarific ri (antropologice, de exemplu), decât eventual din punct de vedere arheologic, atrag aten ia unele detalii rituale; astfel, monedele din gura sau din mâna decedatului – care apar dup ce incinera ia începe s fie treptat înlocuit cu inhuma ia, sub influen a cre tinismului – conduc spre ideea unei credin e similare celei a grecilor i a romanilor: obolul dat celui care îl conduce pe mort în lumea de dincolo, obicei ce va fi fost mo tenit nemijlocit, din epoca roman târzie. Coabitarea dintre cre tinism i cultele str vechi „p gâne” (precum „obolul lui Charon”) a fost îndelungat , iar persisten a acestor credin e pân azi, la toate popoarele europene, face ca asemenea „relicte spirituale” s fie esen iale în în elegerea unor timpuri pentru care nu avem documente scrise. Slavii venerau, f r îndoial , i unele vie uitoare. La Mikul ice (Republica Ceh ), în stratul arheologic care corespunde perioadei de dinaintea Marii Moravii, s a descoperit un loc de cult cu numeroase figurine de lut care redau animale, p s ri i capete de vie uitoare. Calul – animalul venerat al indo europenilor – era cu siguran venerat i de slavii baltici. S au descoperit, de altfel, numeroase figurine de cai (din lemn, din plumb i din alte metale) în apropierea localit ilor
23
Elemente ale acestei descrieri se întâlnesc îns în surse mai timpurii, care predateaz varegii (vezi nota de la p. 95).
227
slavii timpurii Branibo i Opole 24 . Ou le i g inile foloseau de asemenea ca ofrande, chiar în morminte din secolele X–XI, a adar dup cre tinarea popula iei slave locale, a a cum atest un mormânt descoperit la Hrad ul din Praga. Persisten a tradi iei str vechi precre tine este remarcabil , obiceiul fiind bine atestat în necropolele de pe întinsul imperiul gotic din secolele III IV. Ursul a fost venerat de slavi, cea mai bun dovad fiind forma tabu a termenului: medv d , un compus din med „miere” i r d cina d , jed „a mânca”; ursul era, a adar, „mânc torul de miere”. Asemeni altor popoare, slavii venerau p durile sacre, anumi i copaci, precum i unele izvoare 25 . O astfel de descoperire provine de la Stará Kou im (Cehia), asociat unor vetre, parte – presupunem – a ritualurilor de purificare. Ulterior, în acest loc s a construit o biseric de lemn, semn clar c vechile tradi ii au fost înlocuite de cre tinism. Asocierea dintre izvoare (sau rezervoare de ap ) i biserici este i ea cunoscut din mediul roman, fiind chiar una uzual (exemple la Histria i la Tropaum Traiani, în Dobrogea), înc o dovad c pe t râmul credin elor exista mult mai mult consens decât în istoria politic . Este plauzibil s credem c vechii slavi venerau for ele naturii roditoare. Cunoscutul idol descoperit la Altfriesack avea o fant pentru falus i era folosit, nu ne putem îndoi, în ceremonii legate de culte erotice. Cercetarea comparat arat c Sf. Ioan Botez torul a preluat câteva dintre func iile precre tine ale cultului roditor. Chiar pân târziu în Evul Mediu, unele s rb tori înc venerau for a viril a sfântului, pân când asemenea ceremonii au fost interzise oficial 26 . Multe dintre personajele populare continu , f r s mai fie posibil azi o reconstituire a fazelor str vechi, diverse alte chipuri majore i minore ale unui sistem sacru disp rut de secole, dar care supravie uie te în forme noi. Astfel, avem – la unele popoare slave ori chiar la toate popoarele slave moderne – termeni precum rusalka sau diva, samodiva, la cehi vila, samovila, ultimele fiind echivalente termenului românesc zân . Vârcolacul a fost, f r îndoial , o figur emblematic a credin elor medievale ale slavilor. Forma româneasc pare o deformare a formelor slave volkodlak, vlkodlak, unde prima parte reflect forma vlk, volk „lup”. Lupul a fost un animal venerat de indo europeni, iar slavii trebuie s fi continuat aceast tradi ie multimilenar . Conform acestei tradi ii, vârcolacii erau demoni ai r ului, imagina i fie ca lupi întruchipa i în oameni, fie ca demoni care îi fac pe oameni s îndeplineasc voin a unui lup. Credin a în verwolfen
24
Beranová 1988, 231.
25
Vezi mai sus rela ia posibil dintre zeul Stribog i ap , mai ales apele curg toare.
26
Beranová 1988, 234.
228
religie i identitate etnic „oamenii lupi” a germanicilor, de i nu identic r spândirea larg a acestor concep ii.
celei a slavilor, confirm
Vampirul (cunoscut la popoarele slave sub nume similare, de exemplu upir, upior, vampir, v mpir etc.) pare a reflecta tot un vechi duh al r ului. Tradi ia dispare la ru i, dar reapare sub influen a ucrainean , unde vampirul – ca i la polonezi, de altfel – pare a continua o tradi ie foarte veche. Imagina ia popoarelor slave îi descrie pe vampiri sub diverse metamorfoze i sub felurite reprezent ri, în general în contextul mor ii i al r ului din univers. Se pare c termenul este slav, forma cea mai veche fiind reconstituit ca *opir . Limbile occidentale au preluat forma tardiv medieval vampir, preluat – se pare – de la sârbi, în contextul în care se r spândiser pe atunci zvonuri sau chiar „articole tiin ifice” despre cazuri de vampirism. De fapt, s a petrecut un fenomen similar personajului Dracula care, de la un vag i aproximativ cadru istoric real, s a transformat rapid într un personaj demonic, recreat conform gustului epocii. Zmeul (zmej, zmij) este un termen care porne te de la sensul de baz „ arpe” al r d cinii. La slavii de sud, exist o evident contaminare dintre forma i tradi ia româneasc a zmeului i tradi ia slav a arpelui protector al c minului. De i exist r spândit tendin a de a explica termenul românesc zmeu ca reflectând slav zmej, zmij, noi credem c aceast explica ie este eronat , nef când decât s confunde dou tradi ii diferite, doi termeni eventual diferi i, dac nu cumva slav zmej, zmij a fost – pur i simplu – împrumutat din român sau din trac . Nu putem extinde aici dezbaterea acestei teme etimologice complexe; dorim doar s atragem aten ia asupra faptului c , la slavi, zmeul a evoluat de la sensul mai vechi de „ arpe” spre cel de „spirit (benefic) al casei”, dar ulterior interferând cu alte credin e i obiceiuri, ceea ce face analiza cultic i etimologic mult mai dificil 27 . Zânele, cu alte cuvinte divinit ile feminine, cu rol benefic ori malefic, sunt cunoscute de slavi sub numele de diva ori de samodiva. Am ar tat mai sus, c termenul div , indiferent de etimologia admis , este bine consolidat în limbile slave, iar persisten a acestui termen, mai ales la genul feminin, arat c trebuie s l consider m arhaic. La slavii de sud, samodivele sunt, mai ales, divinit i malefice, care „iau min ile”. Rar, doar la cehi, apare i termenul víla, iar la polonezi termenul wi a înseamn „nebun”; verbul wi owa înseamn „a înnebuni,
27
Despre zmeu i „ruda” sa neidentificat zmeura, dar i despre forma lituanian mon „om”, pl. mones „oameni” în lucrarea noastr Mitologia traco dacilor. Deocamdat , a se re ine c explicarea formei române ti zmeu ca împrumut din slav zmej, zmij este gre it .
229
slavii timpurii a i ie i din min i” 28 i pare o derivare precum rom. zân –z natic, unde z natic are, evident, sensul de „r t cit, nebun, cu mintea r t cit ” 29 . Tot în categoria demonilor feminini este mora (ceh m ra), atestat la to i slavii, inclusiv la slavii de sud. La români, termenul moroi pare derivat din aceea i r d cin , care nu poate fi decât aceea i din lat. mors, mortis > rom. moarte. Originea termenului slav este relativ clar , r d cina indo european *mer , *mor „moarte” (de aici i german Mahr, englez night mare „co mar”). Pe de alt parte, de i într un context arhaic evident, formele din limbile slave par mai degrab a reflecta un împrumut. Din vechea r d cin indo european , în limbile slave avem, pe de o parte, verbul m r , mr ti i forma imperfectiv umirati „a muri”, pe de alt parte *s m rt , unde –m r este gradul zero al r d cinii indo europene *mer , iar prefixul s avea sensul echivalent al grec eu „bine, pl cut”; la slavi, a adar, s m rt era moartea fireasc , f r dureri, moartea natural , nu violent ori ca urmare a unei boli îndelungate i dureroase (Machek). Este posibil ca, din aceea i r d cin , s se fi p strat, prin intermediar tracic, rom. moroi, radical mor , de unde vor fi fost preluate i formele slave. La slavi, exist credin a c noaptea sufletele mor ilor se transform într un fluture 30 . Ajun i aici, ar fi locul s r spundem unor întreb ri: au existat influen e române ti (a se citi „vechi române ti”, adic protoromâne ti) în limbile slave? Are ansamblul credin elor slave urme de influen e vechi române ti? R spunsul la aceste întreb ri depinde esen ial de r spunsul la o întrebare veche, dar f r solu ie clar : a avut limba român o anume influen i, dac da, cât de mare asupra limbilor slave? În general, majoritatea covâr itoare a cercet torilor a subliniat influen a slav asupra limbii i culturii române care, evident, nu poate fi negat . Extrem de rar în trecut, dar tot mai frecvent în ultimele decenii, unii cercet tori discut i despre sensul invers de influen , respectiv dinspre limba român spre limbile 28
Ionescu 1999, 154.
29
De i nu este nici locul, nici timpul pentru detalii, preciz m c rom. zân nu poate reflecta lat. Diana, cum apare – din p cate – în multe lucr ri. Este, cum am scris în alte rânduri, un element autohton traco dacic, având sensul ini ial „femeie”, de aici, prin eufemism i tabu lingvistic, „femeie divin = zân ” (Paliga 1989).
30
Alte discu ii la Ovsec 1991, 444 (vezi i indicele, cu trimiteri i la alte contexte ale credin elor în mora). Discu ii privind originea formei slave mora, m ra la autorii tuturor dic ionarelor etimologice; am preluat, mai ales, faptele prezentate de Machek. În general, slavi tii înclin spre ipoteza perpetu rii unor forme vechi indo europene, de i analiza etimologic de am nunt indic , mai degrab , un împrumut dintr un dialect nord tracic. În orice caz, rom. moroi nu pare împrumut dintr un idiom slav, în ciuda p rerii foarte r spândite c ar fi un slavism în român .
230
religie i identitate etnic slave. Azi nu ne mai putem îndoi de faptul c primul popor romanic pe care l au întâlnit slavii în expansiunea lor au fost protoromânii, mai exact i mai corect „popula ia romanizat din Dacia i din Tracia”. Noi consider m, în deplin acord cu cele spuse de Giuliano Bonfante în Studi Romeni, c influen a veche româneasc asupra limbilor slave, inclusiv asupra sistemului sacru al slavilor, a fost mult mai mare decât se accept în mod uzual, iar unele grupuri nord tracice, probabil carpii, sau alte grupuri din Bucovina i din Maramure ul de azi, vor fi participat chiar la etnogeneza slav . Am analizat cu alte ocazii asemenea posibile influen e i vom mai reveni asupra lor cu alte ocazii. Din punctul de vedere al terminologiei sacre la slavi, consider m c peperude, termen frecvent la slavii de sud, reflect rom. paparude, p p rude, de i unii cercet tori – din p cate, f r o analiz atent a originii termenului – consider c termenul românesc ar fi de origine sud slav . Noi credem c este un termen arhaic sud est european, având mai degrab origine tracic . Nici slav zmij, zmej nu poate fi str vechi, ci reflect rom. zmeu, nu invers. De asemenea, rom. Cr ciun a fost împrumutat – fie ca termenul Kra un, Kro un la slavi ori Karácsony la maghiari – de multe popoare vecine. La bulgari, termenul este utilizat cu sensul prim b dni ve er „s rb toarea buturugii” = Cr ciunul, deoarece la solsti iul de iarn se ardeau mari focuri pentru a implora soarele s revin i s lumineze p mântul 31 . La albanezi, marea s rb toare a arderii focurilor de Cr ciun este nata e buzmit „s rb toarea buturugii”. A adar, de i doar creionate în ultimii ani, ipotezele privind influen a – la diverse niveluri ale vocabularului i cu varii intensit i – limbii vechi române ti (latina r s ritean ) i, cum înclin m s credem tot mai mult, a limbii tracice asupra limbii slave arhaice trebuie admise ca un nou punct de pornire. Cercet rile viitoare vor putea confirma sau infirma aceste tendin e. Cercet rile din ultimele decenii au clarificat i au explicat multe necunoscute. Nu au putut explica, desigur, toate necunoscutele.
9.6. Un lucru fundamental: triparti ia func ional Datele existente despre panteonul slav sunt târzii i posdateaz conversia cre tin . Se cunosc mai multe nume de zei 32 , îns doar despre trei dintre ei exist date descriptive cât de cât utilizabile. Perun este primul dintre ei i e probabil cel mai important. El se încadreaz într o categorie adesea numit de antropologi zeitate meteorologic , atribut ce ar 31
Vezi i Duridanov 1993, despre B dni ve er „noaptea buturugii”.
32
Vezi sec iunea 3 a acestui capitol, semnat de Sorin Paliga.
231
slavii timpurii putea îndruma gre it cititorul c tre partea final a tirilor televizate. Perun este st pânul fulgerului, ceea ce, fie i prin analogie, îl a az printre st pânii orizontului spiritual al celor mai importante culturi antice europene: Zeus al grecilor, Jupiter al romanilor, dar i Gebeleizis al dacilor. Legat de furtuni i ploi, el este r spunz tor de fertilitatea p mântului, adic de chiar via a comunit ilor agrare. L ca ul lui p mântean pare s fi fost stejarul, adic acel copac cel mai frecvent lovit de tr znet, ca epifanie a puterii 33 . El a fost adoptat ca zeu protector al dinastiei prin ilor varegi de Kiev, care i au i ridicat, la Kiev i Novgorod, statui impresionante, cu pu in vreme înaintea trecerii lor la cre tinism. Mai târziu a fost echivalat cu Sf. Ilie, care c l tore te prin cer cu calea ca lui de foc 34 (cunoa tem, nu? este figur de prim m rime în credin ele populare ale românilor). Soarele pare s fi fost al doilea element dominant al credin elor slavilor. Din Polonia, Belarus i Ucraina s au p strat rug ciuni pentru R s rit i Apus. Soarele pare s fi fost întruchipat de zeul Svarog, pomenit de surse din Rusia i Pomerania. Zeu al soarelui, este probabil i zeu al focului, inclusiv al C minului (ceea ce este u or confuz). Lumina astrului diurn este uzual asociat , în toate mitologiile europene, cu ra ionalitatea zilei, prin contrast cu spaima nop ii, cu protec ia civiliza iei, prin contrast cu pericolele naturii virgine, dar nu este sigur c asemenea generalit i mediteranoide se potrivesc sufletului slav. Svarog a mai fost asociat de comentatori agriculturii, datorit rolului benefic al luminii, îns asocierea pare destul de precar , ca i cea care coreleaz energia solar c ldurii C minului (focul protector al c minului i focul care îl distruge nu pot fi în aceea i ordine de idei). Caracterul militar foarte manifest este relevat de templul de la Radgoszcz, din Polabia (vestul Poloniei) secolului XII, care con inea o statuie a zeului, echipat cu casc i cuiras . Importan a zeului variaz semnificativ func ie de surs : în timp ce Cronica lui Nestor nu îl aminte te între primii apte zei ai slavilor, o surs german din sec. XI considera c Svarog ar fi chiar zeul suprem 35 . Un alt zeu puternic, cunoscut de aceast dat numai din surse ruse ti, este Volos, care este zeul turmelor 36 . Un demon al cehilor poart acela i nume, ceea ce
33
Vezi stejarul din Dodona, închinat lui Zeus.
34
Datele de baz asupra panteonului slav sunt, aici, dup Barford 2001, 194 195. Vezi i Eliade 1992 § 249 250.
35
Eliade 1992, § 250, p. 37, despre Thietmar von Merseburg.
36
Numele lui Volos este amintit de Cronica lui Nestor, între cei apte zei ai slavilor, imediat dup Perun (Cross, Sherbowitz Wentzor 1953). Importan a primilor doi zei rezult i dintr un fapt anectodic: la încheierea tratatului cu bizantinii, din 971, Sviatoslav s a jurat c va p stra pacea sau va atrage mânia zeilor Perun i Volos (Barford 2001, 245).
232
religie i identitate etnic poate semnifica o r spândire ini ial mai mare a cultului s u. S a mai speculat c numele portului pomeranian Wolin ar putea veni tot de la Volos (dar mai probabil nu). Rolul s u de protector al turmelor poate fi mult mai important decât ar putea s par la prima vedere, vitele fiind principala avu ie a comunit ilor, dar i un criteriu de evaluare social , pân în plin epoc modern . Se speculeaz posibilitatea existen ei unui cult al capetelor (de taurine, cu importante analogii antice 37 ), dar i un cult subsecvent al str mo ilor (taurina fiind, aici, o figur totemic ). Cel mai interesant aspect, din punctul nostru de vedere, într un studiu de tip istoric, este echivalarea sa ulterioar cu Sf. Blasius al bizantinilor (Vlas sau Vlah în liturghia slavon , Vlasie ca patronim românesc), i el protector al vitelor. Asocierea Volos Vlah nu este deloc întâmpl toare, de i, cum vom vedea, ne va face mari probleme de interpretare. Vechea cronic rus pomene te, la marginile sud vestice ale p mânturilor locuite de ru i neamul „volohilor”, aflat undeva pe cursul superior al Nistrului sau pe cursul superior al Tisei. Cronica 38 îi aminte te printre triburile care au f cut necazuri slovianilor, la Dun re, referindu se aici la ceea ce noi ast zi numim slovaci. Tot volohii i slovianii sunt apoi amin i opunându se trecerii maghiarilor prin pasurile Carpa ilor nordici, atunci când aceia hot râser c Pannonia va fi noua lor ar . Aceasta aminte te de Cronica lui Anonymus 39 , care spune c maghiarii au g sit, în Pannonia, pe olahi, p storii romanilor 40 . Sigur, ar putea fi îns dou popula ii diferite, în geografie diferit . „Vlah” este numele folosit de toate popula iile balcanice pentru a denumi un vorbitor de limb neolatin , cu derivativul semantic (peiorativ) „p stor, cioban”. O form doar u or alterat , „valah”, se întâlne te în limba ceh , practic identic cu forma german care – se pare – se afl la originea tuturor, „Walach” 41 , care desemneaz , similar, un vorbitor de limb latin (fie i celt latinizat), care a 37
Vezi mormântul de la Sve tari (Delev 2000, 396 397, în special nota 2), Bulgaria, dar exemplele pot fi periculos de multe, mai ales în mediu getic. Vezi i 3, p. 66.
38
Cunoscut i sub numele de Povestea vremurilor de demult, sau Cronica lui Nestor, a c rei redactare s a încheiat înainte de 1118.
39
Cronicarul anonim al regelui ungur Bela (al IV lea, probabil, la începutul veacului XIII).
40
Bîrzu, Brezeanu 1991, 245 i urm toarele.
41
A c rui etimon îndep rtat, în germana veche, ar fi wahl „str in, vorbitor al unei limbi str ine” (Online Etymology Dictionary, Douglas Harper 2001, s.v. Walach). Una dintre variantele ortografice ale cuvântului Walach poate fi întâlnit în toat literatura medieval , cu trimitere la români; interesant este îns forma walati, întâlnit în chiar primul document papal referitor la românii extra carpatici (1234, despre nou înfiin ata episcopie a cumanilor, v. Bîrzu, Brezeanu 1991, 245); aceast form latin sugereaz c , în epoc , forma german era foarte asem n toare cu cea de ast zi, Walachen.
233
slavii timpurii dat îndep rtatul Welsche (popula ie rheto roman , sau chiar italian sau francez ), numeroase compuse toponimice precum Walensee, Walenstadt, dar i Wales, Welsh, i chiar sufixul din Corn wall. Revenind la cehi, nici lor nu le lipsesc sensurile peiorative, precum „lene ”, dar i o necesar clarificare ocupa ional : „cresc tori de cai”. Polonezii folosesc atât numele în forma germanic – walach – dar i numele de form oriental , „voloh”, împ rt it cu vechea rus i ucrainian . Dac Volos este o trimitere transparent la volohi 42 , probabil un zeu al acestora, asimilat de slavii de est (cel pu in), ce indicii „etnice” am putea avea pentru Perun i Svarog? Putem oare „demonta” panteonul slavilor în elementele sale native? Surprinz tor, nici m car nu este greu, lucrurile fiind chiar foarte transparente. Perun are un frate lituanian, Perkunas 43 pe nume, cu acelea i atribute, existând i o replicare leton (Perkuons). Numele s u str luce i în cuvântul polonez pentru „fulger” – piorun. Referin a sa nordic – dar, aten ie, nu maritim , fiindc lipsesc atributele – este, în cazul lui Perun, foarte clar . Cât despre Svarog 44 , numele s u a fost recunoscut deja de lingvi ti ca fiind unul de sorginte iranian , adic sarmatic . Nici istoricii nu pot avea probleme în identificarea personajului, fiindc singura popula ie antic din zon cunoscut a purta cuiras sunt sarma ii (faimoasa cavalerie catafractar de pe Columna lui Traian), iar cultul solar este tocmai cel caracteristic pentru toate popula iile iraniene. Nu putem s nu ne evoc m aici legendele paraistorice ale nobilimii poloneze, în evul mediu, care sus inea c se trage din cavaleria sarmatic , nu din slavi, ca prostimea. Ceea ce, dup atâta desconsiderare, pare acum cel pu in verosimil.
42
La aceast popula ie ne slav din zona Carpa ilor nordici face referire Cronica lui Nestor în mai multe rânduri (de ex. 4.11, 6.6), relatându se c au fost în conflict cu slavii de la Dun rea mijlocie, apoi c s au opus trecerii maghiarilor în Pannonia, prin pasurile mun ilor. Vezi edi ia critic Ostrowski 2003. Dosarul popula iilor presupus latinofone, în zona Carpa ilor nordici, este îns unul substan ial (Bratianu 1980, 164 171), vehiculând i alte nume, precum bolohovenii (un nume asem n tor). Într o zon apropiat , de pe Nistrul i Bugul mijlociu, sunt amintite alte popula ii pe care Cronica lui Nestor le consider ne slave i cu care conduc torii de la Kiev au purtat r zboi, tiver ii i uli ii, care dispar îns din izvoare dup secolul X. Critica recent de limb român consider c tiver ii erau români (Postic 2006, 184, cu bibliografia). tim sigur c nu erau slavi; mai mult îns nu tim.
43
Vezi avertismentul formulat de Sorin Paliga în sec iunea 3 a acestui capitol, cu privire la posibilitatea ca Perun i Perkunas s fie doar o consonan întâmpl toare, avertisment rezultat din opinii exprimate în literatura interna ional . Sigur – pruden a este necesar în tiin ; pe de alt parte, coinciden ele trec mult dincolo de nume.
44
Vezi considera iile despre Perun i Svarog din sec iunea a treia a acestui capitol.
234
religie i identitate etnic Desigur, panteonul slav vechi nu constituie un sistem coerent de cuno tin e, motiv pentru care orice vorbire sistemic despre el este, din start, o specula ie. Vom duce mai departe îns aceast specula ie, fiindc nu avem niciun indiciu mai bun de atât... În anii 20 ai veacului XX Georges Dumézil a f cut o descoperire epocal , contestat ca toate marile construc ii teoretice. În esen , el a constat c mitologiile indo europene, de la arienii hindu i la cel ii irlandezi, au o structur de baz tripartit , guvernat de principalele func iuni sociale: A) func iunea sacr i suveran ; B) func iunea mar ial ; C) func iunea de subzisten . Vom lua cu titlul de exemplificare, aici, triada precapitolin a romanilor: Jupiter, Mars i Quirinus 45 . Dac Jupiter i Marte fac o paralel evident la Perun i Svarog, cu Quirinus va fi un pic mai complicat. Quirinus este, de altfel, o figur arhaic i relativ tears în mitologia roman , i doar apari ia lui în Triad ne avertizeaz asupra rolului s u fundamental pentru perioada arhaic a cet ii. A fost identificat – probabil gre it, dup cum credea i Dumézil – cu un zeu militar. Quirites erau cet enii pa nici, iar o astfel de adresare c tre un militar era o jignire grea. Func iile legate de preotul lui Quirinus au mai degrab leg tur cu divinit ile agrare, sau chiar cu practicile funerare. Zeul este oricum de origine sabin , apar inând deci celor deposeda i, i nu ar putea fi, de aceea, un zeu militar în exerci iu, chiar dac putem presupune asemenea origini, sau specula asupra faptului c lucrarea p mântului însemna i ap rarea recoltelor. Un aspect interesant al lui Quirites este asocierea i identificarea lui ulterioar cu Romulus, de unde i caracterul de erou civilizator, de fondator al spa iului public. Nu ne putem a tepta, pentru mitologia slav veche, n scut în cu totul alte condi ii, de a reproduce în oglind triada roman cea mai timpurie. Rolul agrest i, secundar, funerar 46 , al lui Volos este îns suficient de clar. Doar c problemele noastre de abia aici încep. Pe stema Moldovei g sim un bour 47 , nu i a a?... Legenda fond rii statului moldovean este aceea a unui st pânitor din Maramure , 45
Eliade 1992, § 166, care vorbe te îns despre prima triad capitolin .
46
Am evocat deja decorul cu bucranii al mormântului princiar getic de la Sve tari (nordul Bulgariei; vezi Delev 2000).
47
Neculae Costin nu nume te animalul h ituit, spunându i doar hiar , deci o s lb ticiune; nu las îns loc de neclarit i, amintind numele locului unde hiara a fost doborât : Boureni. Interesant este i detaliul etnografic al întâlnirii dintre vân tori i rusneacul Ia co de la prisac . Un alt detaliu etnografic adaug Miron Costin, spunând c sala ul lui Ia ko a devenit Suceava, nume pe care îl explic a fi fost dat de ni te cojocari unguri, limb în care cojocarul se cheam soci (Xenopol 1986, 32). Ad uga i numele german al câinelui. Nu are aici nicio importan dac relat rile sunt corecte; mult mai important este sugestia multina ional pe care relat rile legendare o degaj , reflectând percep ia comun a unui teritoriu la r scruce. Faptul poate fi sus inut de discursul arheologic.
235
slavii timpurii Drago , care pornise la vân toare, înso it de c eaua lui, Molda 48 . Vân torii au dibuit un bour, pe care l au urm rit peste mun i (scenariu obi nuit al miturilor de întemeiere, de reg sit la huni, croa i, maghiari, etc, care dep esc un obstacol ghida i de un animal h ituit) 49 , pân la o ap unde c eaua i a dat duhul, de oboseal (tema sacrificiului, care revine obsedant în cultura român ; câinele era animalul preferat pentru sacrificii, la ge i) 50 . În amintirea c elei, vân torul a numit râul Moldova, compunând cu numele câinelui i un sufix slavon aproape tipic (vezi Poltava, Ostrava, Vltava, etc, dar i Suceava). Pe scutul s u a pus apoi imaginea pr zii, capul de bour (vezi cultul capetelor), care simboliza ara luat în st pânire, cu un nume latin (dar, la fel de bine, celtic asimilat, deci autohton). ara Bourului 51 . Fiindc – nu i a a? – nu se poate vâna un bou de arat. Leg tura cu turmele lui Volos este clar , doar c se exprim în alt limb i într un cadru deliberat mitic, de întemeiere, în care fiara s lbatic este dovedit de erou. Principalele zeit i slave orientale i nordice se încadreaz în schema trifunc ional indo european propus de G. Dumézil. Perun reprezint puterea suveran , legitim i sacr . Svarog este bra ul înarmat. Volos este p storul, ca expresie a „poporului”, a celui care asigur hrana; trimiterea la turme nu este îns una oarecare. Într o societate premonetar turmele de vite reprezentau chiar „valuta”, expresia metaforic a bog iei 52 , Volos având deci o valoare apropiat de Hermes, ca zeu al „comer ului”, fiindc pecunia guverneaz orice schimb.
48
Numele are numeroase corespondente în toponimia german (vezi Anexa 3). Etimologia slav nu poate fi exclus (vezi 100 de r d cini slave, în acest volum, respectiv mold), îns având în vedere c numele râului precede numele statului, semnifica ia „tân r” este totu i irelevant , cea legat de „vâltoare” (din german ) fiind mult mai potrivit unui râu de munte. Prima men iune, cea din diploma regal maghiar din 20 martie 1360, folose te forma numelui care preia în r d cin integral numele câinelui (Terrae nostrae Moldavanae; vezi notele lui N. Stoicescu în Xenopol 1986, 57, nota 61), semn c numele a fost înv at pe filier german .
49
Br tianu 1980, 129 130, care subliniaz caracterul nomad al mitului primitiv, fiindc , simplu, doar nomazii tr iesc urmând animalele (semi domestice sau s lbatice), iar scenariul carnasierului care urm re te un rumeg tor are solide precedente în cultura de step , reprezentând chiar mitul de baz al cuceririi unui teritoriu. V. i Iordanes, Getica, 123 124, despre hunii care au fost ghida i prin mla tinile meotice de c tre o cerboaic , descoperind astfel drumul spre Europa central .
50
Sârbu 1993.
51
in s men ionez c cunosc tentativa de a deriva numele Moldovei din Mol dava, care mi se pare interesant , dar pu in plauzibil . Argumentele s au adus deja: absen a unui patronim, toponim sau hidronim antic Mol , dar i evolu ia presupus diferit (Deva, dova), greu de explicat.
52
În limbile moderne, pecuniar vine din lat. pecuarius – cresc tor de vite, prin intermediul pecunia – avere, bani.
236
religie i identitate etnic Un nesperat suport explicativ primim de la a ez mintele sociale ale cel ilor, care împ r eau societatea în druizi, adic preo i, aristocra ie militar i bó airig, adic oameni liberi (airig) posesori de vite (bó) 53 . i aici clasa inferioar , productiv , este simbolizat de proprietatea asupra vitelor. În ciuda relat rii lui Strabon (VII, 3, 11) conform c reia Burebista ar fi spulberat i desfiin at neamurile celtice ale boiilor i taurisciilor, cei din urm sunt aminti i de Ptolemeu, un veac mai târziu, ca locuind teritorii de la marginea nordic a Daciei, înainte de cucerirea roman 54 . Ei populau deci teritorii pe care, un mileniu mai târziu, erau aminti i volohii, adoratorii lui Volos. Iar numele celor dou triburi celtice fac explicit trimitere la aceea i bog ie – vitele. În fine, de la bó airig la boiar nu ar fi deloc departe, i c deriv m direct din celtic , sau pe filier nord tracic 55 – ar fi tot acolo: o institu ie local , de continuitate (cel pu in lingvistic ) i nu un împrumut slav tardiv. Cele trei zeit i principale ale vechilor slavi par s contureze îns mai mult decât schema social tipic a indo europenilor, relevând chiar sorgintea etnic a adoratorilor. Perun este baltic. Svarog este sarmat. Volos este... român. Mare încurc tur ... Foarte adev rat, numele de vlah (cu toate formele sale) nu este atestat, nici în sursele bizantine, nici în cele ruse ti, înainte de veacul XI. Pe de alt parte, el a fost preluat de maghiari, cu minime modific ri 56 , semn c el era deja uzual în a doua parte a sec. IX, când c l re ii au ad stat pentru prima oar în zon , undeva în ara Volohilor din Carpa ii nordici. Forma maghiar m rturise te, de altfel, împrumutul pe filier oriental (olah nu poate veni din vlah, ci din voloh 57 ). Pe de alt parte, ar trebui discutat unde i cum va fi ap rut numele vlahilor. Complica ia este creat de ipoteza originii germane – foarte greu de contrazis – i 53
Eliade 1992, § 63.
54
Nemeti 2006, 277 278. De boii se leag numele Boemiei moderne, ca i acela al Bavariei (ai c ror vechi locuitori erau numi i baiovarii, i acest nume cu o surprinz tor de apropiat consonan de boiarii pe care îi invoc mai jos). Evident, transmiterea numelui implic acela i fapt, i anume c au supravie uit confrunt rii cu Burebista (alt nume suspectat a avea leg tur cu boii: înving tor al boii lor), cel ortografiat uneori Boerebista. Potriveal sau nu, în aceea i zon geografic cunoa tem burii germanici.
55
Paliga 1990.
56
„Oláh” pentru români i „Olasz” pentru italieni, dar i „Vlachok” pentru vlahi în general. Ar fi interesant de stabilit care este cel mai timpuriu, fiindc asimilarea termenului are dou forme distincte; teoretic – ultimul este cel mai târziu, fiindc vlahii sud dun reni par ultimii cu care ungurii se vor fi întâlnit, iar preluarea este mai „curat ”, semn al adapt rii cu limbile vecinilor; o alt ipotez este c au adoptat aceast din urm form de la germanici.
57
Eu nu uit c este doar opinia unui arheolog. Vezi i explica iile de specialitate – diferite – ale lui Sorin Paliga, în capitolul despre ethnos, subtitlul vlach.
237
slavii timpurii de cronologia impus de o astfel de ipotez . În cazul în care am presupune o sorginte în zona Dun rii de Jos, fie la stânga sau la dreapta fluviului, ea nu ar putea fi mai târzie de a doua parte a secolului V, moment în care zona este p r sit de principalii actori germani. Aceast ipotez este pu in plauzibil ; fie i în plin criz i sub teroarea hunilor, romanii erau înc st pânii lumii, fiind greu de crezut c ar fi ap rut – aici – acest al doilea nume, cam în derâdere. În acela i secol V insulele britanice, p r site de trupele romane, intrau sub asediul triburilor germanice ale sco ilor, iu ilor i saxonilor, un eventual nou nume al cel ilor insulari putând apare acolo i atunci. Precum valah, welch 58 este un exonim (saxonic), vel ii numindu se pe sine Cymry (plural), iar ara Cymreig 59 . Pare probabil ca numele s fi ap rut în Europa central , pe linia de fric iune a neamurilor vorbitoare de limbi germanice i latine (v. valon), pe Rin sau pe Dun rea superioar , de unde ar fi putut fi preluat de slavii de pe Oder. O astfel de filia ie ar explica mai bine secven a Walach voloh/vlah. O crea ie vest european este mai credibil , fiindc acolo autoritatea roman intr în proces de descompunere mai timpuriu, de a lungul veacului V, germanicii având acum a numi nu statul roman – care nu mai exista – ci persoanele care vorbeau o limb latin , demne de dispre , ajunse în puterea barbarilor. Problema cu aceast ultim ipotez , coerent pân la un punct, este c nu ne putem explica mecanismul de difuziune a numelui între neamurile slave. Conform teoriei larg acceptate, slavii migreaz dinspre est spre vest, nu invers... i ce stimul ar fi avut slavii de pe Elba – obodri ii, de pild – în a difuza numele latinofonilor, când, în fapt, în zona lor geografic nici m car nu prea existau latinofoni?... Constatarea anterioar poate avea i partea ei bun : ar explica de ce slavii de vest au împrumutat numele de la germanici. Din zona respectiv provin sârbii i croa ii, care ar fi putut vehicula numele în Balcani, în cursul migra iilor veacului VII. Ar r mâne de l murit chestiunea împrumutului numelui la slavii de r s rit, care au adoptat cuvântul independent de slavii de sud, fiindc voloh pare a proveni direct din Walach, nu din vlah.
58
T.F. Hoad, în The Concise Oxford Dictionary of English, 1996, consider cuvântul ca fiind de origine necunoscut , dar majoritatea comentatorilor actuali sunt de alt p rere, confirmând specula iile privind originea comun , vest saxon , pentru Wahl, Walah (= celt, roman, galez), prezint i alte forme ale cuvântului valach (dan. vaelsk = italian, francez, sudic) i reiau ipoteza form rii cuvântului de la vechiul trib celtic al Volcae, din sudul Galiei, pomenit i de Caesar. Douglas Harper, Online Etymology Dictionary; Random House Dictionary, 2009, d i origine înaintea anului 900. Dictionary of the English Language, Houghton Mifflin Company, 2006, adaug i nelipsitul sens peiorativ – persoan care nu i pl te te datoriile, p cat celebru al sco ienilor, i ei cel i la origine (în ciuda numelui).
59
Webster’s Revised Unabridge Dictionary 1998.
238
religie i identitate etnic Poate ar trebui s încerc m altceva... Numele sub care grupurile umane sunt identificate pot fi în el toare. „Nem enii” sunt locuitori ai inutului Neam , i nu sunt nem i deloc. „Ungurenii” sunt români veni i din „Ungaria”, adic din Transilvania, spunându li se astfel inclusiv în zilele noastre. Dac volohii nu sunt români, ci oameni veni i din ara valahilor? Ar putea fi i a a, i am sc pa de o mare problem , îns se opune identificarea Volos = Blasius, statutul s u de protector al turmelor i polisemantismul vlah = p stor, prezent în toate limbile de contact. Am ajuns de unde am plecat. Volohii ar putea s nu vorbeasc române te, fiind doar un nume care marcheaz o vecin tate, dar Volos este chiar sufletul i întruchiparea vlahilor... Iar efigia lui, capul de bour, st pe stema Moldovei... Numele vlahilor mai apare, în afara surselor bizantine (sec. X) 60 i ruse ti (sec. XII), în izvoare armene (sec. IX – cea mai timpurie!), turce ti (sec. XI) i scandinave (sec. XI) i altele, îns discutarea lor nu ar aduce nimic nou. Ca i în cazul welsh ilor, numele nu poate fi atestat înaintea veacului IX, fapt explicabil i prin raritatea izvoarelor scrise din veacurile VII VIII, iar adoptarea lui, cu referire la românii de la Dun rea de Jos nu poate fi mai timpurie de sec. VI VII 61 . A a pare s fie, deoarece existen a unei popula ii latinofone suficient de compacte pentru a merita un nume, înaintea veacului VI, este destul de greu de imaginat, cu atât mai pu in pentru Moldova, zon critic pentru aceast discu ie, a interferen ei valahilor cu slavii timpurii. Prezen a lui Volos în panteonul slav este dificil de conceptualizat. Influen a latinei, ca i a celtei, în formarea limbilor slave, este în general considerat neglijabil , motiv pentru care accentul ar trebui probabil deplasat de la sensul de „latinofon”, la cel de „p stor”, „posesor de vite”. În ciuda înver un rii cu care istoriografia româneasc ap r pozi ii pierdute, precum „statornicia” pe „vatra str mo easc ” (à propos: vatra este un utilitar cât se poate de... nomad, chiar dac etimologic o dator m dacilor), cât i atitudinea arogant fa de orice fel de nomadism, consensul semantic al unei duzini de limbi europene ar trebui s ne fac mai aperceptivi asupra faptului c valahii erau, înainte de orice, oameni care 60
Curioas este „atestarea” unor anume vlacho rynchini, pentru mijlocul secolului al IX lea, prin intermediul unui document al m n stirii Castamonitou din secolul... XVII (Brezeanu 2007, 146). i mai curioas este explica ia c ar fi vlahii de pe râul Rynchos (care devine Rhino, în compila ia unui tân r coleg pe care a prefera s nu l numesc), care tr iau cu saguda ii, când tim, cel pu in pentru sfâr itul veacului VII, c rynchinii sunt slavi din jurul Thessalonicului, cei care au i provocat asediul ora ului, la 677 (Curta 2006, 97), prieteni cu saguda ii, într adev r..., m rturie clar a confuziei în care se afla izvorul... Este vorba despre o interpolare târzie în textul Miracolelor Sf. Dimitrie (Madgearu 1997, 191 193), atestând, cel mult, existen a unor vlahi în jurul Thessalonicului, prin sec. XII. Stelian Brezeanu prefa eaz cartea lui Madgearu, citat supra, publicat cu 10 ani mai devreme...
61
Bârzu, Brezeanu 1991, 322 324.
239
slavii timpurii tr iau mai ales pe seama cre terii vitelor – a celor mari în zonele întinse de la r s rit, a celor mici în preajma Carpa ilor i a Balcanilor. Pentru a putea admite apari ia lui Volos între figurile centrale ale credin elor slave p gâne, trebuie s identific m elemente care ar fi putut asigura o anume sensibilitate pentru un anume stil de via . Ace tia cu greu ar putea fi volohii, ap ru i prea târziu (ca identitate etnic ) pentru a contribui la formarea neamului slav. Tot greu ar fi s vorbim, nemijlocit, despre geto daci, fiindc profilul agricol i sedentar al acestei popula ii cu greu ar putea fi contestat, pe cale arheologic . Problema este c cuno tin ele noastre despre economia geto dacilor se cam rezum la perioada de dinaintea cuceririi romane, cât i la cercetarea preponderent a unor mari davae. Cercet rile arheologice preventive de amploare, prilejuite de Autostrada Transilvania, ne au ar tat îns o cu totul alt arheologie decât cea pe care o tiam, cu numeroase s la uri temporare, din epoci din cele mai diferite. Chestiunea nu este adus aici întâmpl tor. Concluziile pe care arheologia clasic le poate produce sunt dependente de sub irimea fondurilor de cercetare, ceea ce face ca ele s fie dirijate spre obiective fundamentale (precum Sarmizegetusa); ceea ce afl m din astfel de cercet ri este semnificativ, dar numai pentru a ez rile fanion, nu i pentru economia societ ii respective în ansamblu. În ciuda rezultatelor arheologiei „sistematice”, este ast zi cât se poate de plauzibil ca economia dacilor s fi fost, în esen , o economie pastoral i nu agricol . Ne este destul de greu s ne reprezent m ce s a întâmplat cu acest mare popor, înfrânt într un r zboi pe via i pe moarte i alungat din ara lui, cum î i va fi gestionat supravie uirea, la nivel individual sau comunitar. Pierderea p mânturilor, a templelor, a elitelor sociale i religioase, vor fi avut consecin e enorme asupra stilului de via . Trecerea la un stil de via pastoral, urmând singura parte amovibil a averii – vitele – este singurul r spuns adecvat la chestiunea supravie uirii. Rudele r s ritene ale dacilor, carpii, au fost sigur parte a imperiului gotic de pe vremea lui Constantin cel Mare, cunoscut ca Imperiu al Amalilor, dar i sub numele arheologic al culturii Cerneahov, întins de la Nipru la Olt. Profilul lor funerar este mult mai apropiat de cel al slavilor de mai târziu. Carpii au avut o lung convie uire cu elementele sarmatice din zona proxim M rii Negre. Vorbind în termenii asimil rii, sarma ii sunt cei care î i pierd ritualul funerar tradi ional; r mâne Svarog, ca o amintire a r zboinicilor de demult, dar poate i ca reactivare a spiritului militar nobil („cavaleresc” am spune, în Occident; doar c suntem în Orient). A a cum deja s a argumentat, calitatea de „daci” a carpilor nu poate fi testat pe cale lingvistic (analogia cu corpilii din Mun ii Rhodope este una sub ire) sau prin m rturia izvoarelor scrise (carpodakai r mânând un concept discutat), ci doar pe cale arheologic , domeniu în care înrudirea este, realmente, suficient de clar . În ciuda diferen elor funerare, exist elemente comparative pe t râmul credin elor i practicilor religioase
240
religie i identitate etnic (gropile de sacrificiu cu câini, de pild ) 62 , ca i înhumarea copiilor mici, dincolo de similitudinile culturii materiale. Pe de alt parte, cvasi uniformitatea culturii materiale nu asigur nimic în materie lingvistic , a a cum nici contrastele arheologice nu sunt o garan ie a unor popula ii diferen iate lingvistic. Un obiect de factur roman , sau un întreg complex funerar, nu asigur asupra faptului c beneficiarul fusese vorbitor de limb latin . Similar, despre purt torii culturilor Praga i Penkovka se spune, aproape la unison, c sunt comunit i proto slave, de i culturile arheologice respective sunt mult prea diferite pentru a admite o origine comun , cel pu in la nivelul culturii materiale. A a încât, de i similitudinea cultural dintre geto daci i carpi este real , nimic nu ne garanteaz faptul c vorbeau aceea i limb , sau m car dialecte înrudite. Compara ia cu prima triad roman ar putea fi, pân la urm , cea izb vitoare. Quirinus este efigia binevoitoare i protectoare a bunicului matern, a celor deposeda i de copilele crescute, în schimbul p cii, este imaginea din spatele chipului mamei, este pietatea pe care o dator m pâinii de pe mas . Volos este un actor nou, un nume nou dat unei realit i care nu poate fi decât mult mai veche, fiindc este constitutiv . Iar cum au ajuns p storii s vorbeasc latine te este o alt problem , care nu face obiectul acestei c r i. Despre apari ia latinit ii orientale s au folosit deja atributele de enigm i miracol 63 ; miracol este un cuvânt din panoplia credin ei, necesar atâta vreme cât, în termeni pur ra ionali, este doar o consecin care nu rezult din premize, adic o enigm (fiindc , nu i a a, nu poate fi o eroare). Ar fi interesant dac am putea face o evaluare a importan ei zeului Volos pentru slavi. O resurs de cercetare u or accesibil ast zi, pe Internet, este toponimia, respectiv nume de localit i. O astfel de investiga ie are a r spunde dac numele are înc rezonan i, suplimentar, de a preciza geografia specific . Este acest nume unul izolat, într un col al lumii slave, eventual în apropierea grani elor etnice cu românii, sau, din contr , ar fi o realitate pan slav ? La ancheta privind r d cina Volos au r spuns nu mai pu in de 64 de localit i, aproape toate din Rusia, Bielorusia i Ucraina. R spândirea pare uniform , pentru toate teritoriile slavilor de r s rit (r d cina este est slav ), întinzându se de la Arhanghelsk, Leningrad i Novgorod, pân dincolo de Moscova, în regiunea Vladimir, i pân la îndep rtatele Rostov i Voronej din preajma Donului. G sim astfel de nume i în preajma grani elor României, precum Volo cha (un diminutiv din zona Lvov ului, vechea Lipsca) sau
62
Sîrbu 1993.
63
Gh.I. Br tianu – O enigm
i un miracol istoric: poporul român, Bucure ti 1940.
241
slavii timpurii Volo kova, din regiunea Cern u i (la extremitatea estic , spre Nistru). Accidental, numele lui Volos este de reg sit în Serbia (Volo inovo – o implantare deci recent ), dar i în Grecia, Thessalia mai exact, unde se nume te, simplu – Volos (amintire a ocup rii nordului Greciei de c tre slavi la începuturile evului mediu?). Ar mai putea fi eventual luat în discu ie localitatea Volov , din jude ul Suceava. Numele volohilor sunt, i ele, de reg sit în nu mai pu in de 39 de localit i din Rusia, Bielorusia i Ucraina, avertizând asupra faptului c , dincolo de apartenen a la o fac iune etnic , de la începuturi, numele ar putea reprezenta, la fel de bine, pe adoratorii lui Volos. Unele din aceste 39 de localit i au forme la feminin, precum Voloka (imediat la sud de Cern u i), alte patru fiind în Rusia, dou – în Ucraina, iar un caz – în Bielorusia. Absolut remarcabil – distribu ia acestor nume nu are nici relevan fa de apropierea sau dep rarea de grani ele etnice ale volohilor. Caracterul lor pastoral, semi nomad, poate fi responsabil de o astfel de distribu ie regulat , pe mari suprafe e. Un alt resposabil al unei astfel de expansiuni este chiar tendin a de cucerire a unor noi spa ii vitale, spre nord, în secolele VIII X, pornind de la nucleele apropiate M rii Negre. Aceast interpretare ar sugera, totodat , c numele volohilor a fost cunoscut i întrebuin at înc din veacul VII, cel mai târziu. O distribu ie foarte bun are i varianta numelui sudic al lui Volos, respectiv Vlas (Vlasie). Din Grecia pân în Cehia exist peste 100 (!) de localit i care poart un nume compus sau derivat din Vlas . Exist chiar i o Valahie Morav , pe valea Moravei, aproape de grani a slovac , putând fi acolo un rest de popula ie a celor care f ceau probleme „slovenilor” (dar i o implantare modern ). Densitatea cea mai mic a numelui se g se te în România, mai exact în sudul României. Avem, astfel, un fost jude , din perioada interbelic , numit Vla ca, un sat din Dolj, azi desfiin at, cu acela i nume (ast zi Golfin, com. Rob ne ti); exist un Vlasin în jud. Giurgiu (fostul jude Vla ca...); avem dativul feminin Vl siei (Moara Vl siei, P durea Vl siei), la nord de Bucure ti; Vl sceni – sat în Dâmbovi a i Vl scu a – din Arge . Dup cum se vede, apari ia din Dolj este izolat i poate constitui o colonizare la mâna a doua. Nucleul esen ial este cel de pe Arge ul inferior, singurul, de altfel, pe tot teritoriul rii. Ne referim la nume care adreseaz zeul (respectiv sfântul), nu oamenii, fiindc distribu ia acelor nume este alta (un sat Vlaha se afl lâng Cluj, locuit integral de... maghiari). Vom reveni amintind aici i patronimele derivate, precum Vl sceanu, Vlasie sau Vl sie, neîndoielnic legate de locuitorii satelor respective. Faptul c densitatea cea mai mic a loca iilor dedicate lui Vlas este în România nu ar trebui s mire. Aceast zeitate este una slav , nu româneasc . O zeitate a turmelor i a p storilor, posibil români. Prezen a lor indic inserturi de
242
religie i identitate etnic popula ie sud dun rean , probabil în plin ev mediu. Interesant este i desinen a feminin a acestor nume, remarcat i la slavii r s riteni, ceea ce ar duce cu gândul la o „doamn ” Vlas, fie ea preoteas sau altceva, de o tradi ie cert precre tin . Vom concluziona c numele lui Volos Vlas este unul pan slav, iar urmele sale în toponimie sunt înc extrem de conving toare, sugerând c , în ciuda numelui cu transparent adresare a vorbitorilor unei limbi latine, figura zeului/ sfântului este una de prim importan în configurarea etnicit ii slave.
8.7. Despre fra i O anchet pluridisciplinar a numelor unor zeit i slave timpurii, a a cum sunt consemnate de izvoare, este pe cale de a furniza informa ii relevante despre procesul de formare a neamurilor slave. Concluziile, pân aici, sunt interesante, îns am r mas i cu o mare nedumerire. Principalele elemente constitutive ini iale sunt baltice, sarmatice i române ti. Atât istoricul cât i arheologul sunt nedumeri i. Procesul de constituire a unei etnii noi, latinofone, care ar satisface sensul termenului generic vlah, nu poate s se fi încheiat înaintea secolului VI, moment din care emerge, în zon , o nou entitate etnic , cunoscut din izvoarele bizantine drept sclavene, interpretat de toat istoriografia modern drept mugurele popoarelor slave de mai târziu. Nici lingvistul nu are cum s se simt mai comod cu astfel de concluzii, cât vreme componenta latin (sau chiar celtic ) identificat în slavon este foarte modest i nu ar putea justfica locul proeminent al lui Volos în sistemul de credin e ale slavilor precre tini. i istoricul i lingvistul s ar fi a teptat, poate, ca a treia component ini ial a conglomeratului slav s fie dacii, sau m car ramura nord estic a acestora, carpii (sau, îndoielnic, costobocii?). Venind apoi strict dinspre antropologie, exist , cel pu in aparent, o neconcordan între arheologia dacilor, consacrând o economie în baz agrar , cu caracterul pastoral al vlahilor. Aceast din urm neconcordan dispare îns la examinarea lingvistic . Dup cum se tie, în limba român au supravie uit un num r de cuvinte care provin din substratul dacic. Func ie de specialist i de orientarea lui teoretic , acest num r este mic sau foarte mic. Linia cea mai restrictiv , cea care consider certe doar cuvintele care se p streaz i în albanez , cu sens identic sau similar i care nu provin din latin , este i linia oficial ast zi în România, reprezentat la cel mai înalt nivel în institu iile academice, de sorginte latinist . Conform acestei
243
slavii timpurii abord ri 64 , nu exist mai mult de 70 de cuvinte certe de origine dacic . Dintre acestea, majoritatea se refer la mediul natural (precum mal, m gur , brad, brusture, ghimpe, mugure, sâmbure, viezure, balaur, n pârc , opârl ), sau la zona animalier asociat nomadismului ( ap, balig , murg, c pu ) sau i mai explicit la traiul ciobanilor (brânz , urd , z r, brâu, c ciul , c tun, vatr , gard, probabil i colib 65 ). Pân i sistemul numeral, vorbind de numerele de la 11 la 19, cu o construc ie neobi nuit în român („unu spre zece”, cunoscut îns i în albanez !), poate fi explicat, între alte ipoteze, prin sistemul de r boj folosit de ciobani. Nu am evocat cele de mai sus decât pentru a suplini informa iile arheologice insuficiente în materie, pentru a sprijini argumenta ia c traiul caracteristic al vlahilor, p storitul, nu este un element de noutate, ap rut doar odat cu etnia cea nou a latinilor est europeni, ci o mo tenire din ceea ce lingvistica nume te substrat, termen care ar putea fi însu it, cu un sens mai generalist, sub specie cultural . Dup cum orice om de bun sim în elege, fie i doar intuitiv, în Europa nu exist popula ii noi; exist doar etnii noi, iar etniile nu sunt decât realit i sociale reciclate. Balticii i sarma ii sunt componente antice ale lumii est europene. Nici al treilea termen, volohii, de pild , nu pot reprezenta o realitate de ultim clip , chiar dac , în acest caz, vorbim despre o etnicitate recent constituit . Substratul volohilor este ceea ce generic se nume te dacii liberi, expresie care trebuie citit restrictiv, în sensul c nu sunt supu i romani. Ei sunt locuitorii antici ai teritoriilor nord moldave i a dealurilor Carpa ilor nordici, zona cea mai plauzibil în care s ar fi putut forma primele nuclee proto slave. Mi am adus aminte, la acest punct, c scriu o carte pentru amatorii de istorie, ceea ce m a obligat s reevaluez trasparen a no ional . De i „etnic” este un cuvânt banalizat în discusul public, creând oricui impresia c îl st pâne te, am îndoieli c ar fi chiar a a. Manualele de istorie, cel pu in acelea pe care le cuno team eu, pân în anii ‘90, erau tributare conceptelor lui Engels, chiar dac tonul lor general era – pretins – unul anticomunist. Aceste concepte sunt trib – popor – na iune, explicându se c ele „corespund unui anume nivel de dezvoltare a societ ii”; c adic , la nivel de sugestie (fiindc teoria marxist avea i ea „fine urile” ei, în care nu vom intra, fiindc nu avem nimic de câ tigat), ar fi ceva ce rezult una din alta, organic, precum pu tiul c ruia la un moment dat îi r sar tuleiele, iar apoi face armata i se însoar . Nimic mai fals. Cele trei concepte 64
Marius Sala, în Tratatul de istoria românilor (Pa cu, Theodorescu, 112).
65
Seria îns se cere completat cu cuvintele care absenteaz în albanez , dar sunt destul de sigur autohtone, precum stân , strung sau arc (Paliga 2006c, 92 96).
244
religie i identitate etnic de mai sus chiar nu sunt în aceea i ordine de idei. Dac despre un trib se poate spune c este o celul social organic , dezvoltat mai mult sau mai pu in din acela i nucleu biologic, sau cel pu in din clanuri care au un trecut comun (fie i prin încuscrire, ceea ce în limbaj antropologic se nume te exogamie), tot ceea ce transcende nivelul tribului este un ansamblu mai complicat, care trece mult dincolo de regulile biologice ale înmul irii sau de jocul progresiei aritmetice. Exist înc o percep ie public a afacerilor etnice care ia la propriu limbajul politic metaforic, precum în expresia „fra i români”. Aceast percep ie este, în fapt, una destul de asem n toare cu cea str veche, antic de pild (dar în barbaricum), motiv pentru care demontarea mecanismelor etnice str vechi este aproape imposibil (cum explici unui copil existen a aerului?). Gluma despre originalitatea poporului român, n scut din doi b rba i, Decebal i Traian, este gre it doar în sensul c nici vorb despre originalitate (exempli gratia Romulus i Remus); în rest – percep ia este una suficient de primitiv încât cet eni ai secolului XXI s se simt obliga i a i judeca pe romani pentru cucerirea „gliei” dacice, ca s nu mai spun c în recens mintele oficiale au reap rut „dacii”, ca locuitori al României. Am putea vorbi chiar de o nevroz , datorat faptului c subiec ii î i reneag un p rinte, precum în cazurile de viol. Asemenea patimi au la baz , neîndoielnic, o în elegere precar a realit ilor etnice, de aceea i calitate cu mai sinistrul ideal hitlerist pentru p strarea „purit ii” rasiale. Astfel de fenomene pot caracteriza unele minorit i sociale în oricare moment istoric, dar cresc în intensitate atunci când coeziunea social scade. Scandarea „câine pân la moarte!” nu exprim o laten (nu este clar dac se refer la moartea natural , sau la sacrificiu), ci dorin a stabilit ii emo ionale, sentimentul gregar c mul imea este confortabil i este vibrant , vie, sentimente uneori cople itoare, care se convertesc cu destul u urin în „ideal” (mai ales manipulate profesional). A doua venire a lui Deceneu poate fi un motiv la fel de bun precum a doua venire a lui Christos, sau a lui Vlad epe , pentru a c uta o nou identitate, dac cea prezent este fie neclar , fie nemul umitoare. Surprinz tor, poate, persoanele cu accente identitare foarte stridente sunt exact cele cu probleme de identitate, profund nemul umite de statutul lor social. Acest fapt a fost valabil totdeauna, motiv pentru care momentele de slab coeziunea social (de exemplu dup un r zboi catastrofal, precum cel al lui Decebal) reprezint un poten ial enorm de instabilitate, de agita ie, de c utare... a unei noi identit i. Popoarele – principalele entit i depozitare ale etnicit ii – sunt, a a cum deja am sugerat, realit i mult diferite de simpla înmul ire a oamenilor, prin c ile cunoscute. Ele sunt totdeauna rezultatul unor aranjamente politice. Aceste aranjamente se numesc diferit: fraternizarea în fa a unui du man comun (de unde legenda a doi fra i care...), supunerea de bun voie în fa a celui mai puternic (de unde povestea cu cei trei fra i, din care Prâslea...), sau contractul c s toriei, adic
245
slavii timpurii o capitulare elegant (iar împ ratul Ro ’ i a dat fata de so ie...). i fiindc totul este despre coeziunea social , factorii responsabili vor g si totdeauna un bard care s modifice genial o legend (sau bardul îi va g si pe ei), a a încât orice aranjament s sune bine. Cine î i imagineaz c politica s a inventat în secolul trecut se în al . Desigur, putem inspecta i cealalt fa a lucrurilor: st pânii sunt responsabili pentru sufletele ce le sunt date în grij i vor g si totdeauna solu ia cea mai bun (de care sunt capabili), indiferent care. Alian ele militare, matrimoniale sau în pur scop comercial (jefuirea unui vecin mai bogat, de exemplu), reprezint tot atâtea r spunsuri în fa a lipsei alimentelor, a materiilor prime, a accesului la c i navigabile, a fricii de molim sau de comet . Sigur, explica iile de mai sus sunt – deliberat – simplificatoare. Mecanismele politice de care vorbeam nu apar in „popoarelor”, ci diverselor organisme statale, mai simple sau mai complexe, mai durabile sau mai trec toare, iar legendele lor sunt pe m sura durabilit ii. Reversul este îns adev rat: construc iile statale inventeaz totdeauna un „popor”. Pentru a exemplifica cu o poveste relativ cunoscut , s lu m exemplul imperiului Amalilor. Locuitorii întinsului spa iu, de care am vorbit de multe ori, dintre Nipru i Olt, se considerau, foarte probabil, membri ai aceluia i popor, gotic în cazul nostru (sau getic; e la fel). Nu avem probe directe, dar probele indirecte sunt suficiente. O întreag tradi ie istoric ce debuteaz – deloc întâmpl tor – în secolul IV, reprezentat ast zi de autorul cel mai cunoscut, Iordanes, anexeaz întreaga istorie a ge ilor la imperiul go ilor, iar scrierea ce pream rea regii go ilor se intituleaz chiar „Despre originea i faptele ge ilor”, mai cunoscut sub prescurtarea Getica. De i asemenea preten ii au fost catalogate în epoc modern (pripit) drept „iordane”, exist cel pu in zece autori antici, majoritatea anteriori lui Iordanes (care a tr it în sec. VI) care sus in acela i lucru, iar informa ia era considerat , în epoc , moned curent , ceva la fel de clar precum faptul c romanii sunt st pânii. Înc la sfâr itul veacului XVI, dup un mileniu, nu se îndoia nimeni de acurate ea informa iei, iar ge ii erau considera i germanici. Nu am s intru aici într o discu ie despre cine are dreptate i cine se în al (de i ar fi interesant ), fiindc singurul motiv pentru care am invocat aici chestiunea este de a demonstra cum tradi ia istoric este capabil s creeze realit i de care nu se îndoie te nimeni. Etnicitatea este, la urma urmei, o chestiune de percep ie. Or, simplu: ce este mai important? C doi oameni sunt fra i? Sau c ei sunt convin i c sunt fra i? Dac tot vorbeam despre percep ie: psihologii ne spun c autopercep ia i percep ia celorlal i sunt totdeauna lucruri diferite. În cazul popoarelor acest lucru este înc i mai adev rat. Sciziunea între autopercep ie i p rerea celorlal i se concretizeaz uneori în nume etnice diferite, pentru una i aceea i realitate din teren (dar nu i realitate mental ), cum ar fi cazul celor numi i de occidentali, cu
246
religie i identitate etnic relativ respect, germani („fra i” – à propos de popoare care provin din doi b rba i), de slavi cu nedisimulat antipatie, în expresia nem i („mu i”), în timp ce ei în i i folosesc un cuvânt complet diferit – Deutch, adic înrudit cu al olandezilor, care se numesc ei în i i – diferit de numele care li se aloc – Dutch 66 . A a s a întâmplat i cu românii, care se numesc pe sine, de obicei, dup numele provinciei (b n eni, olteni, etc), dar care recunosc un nume comun, de rumân, ilustrat de numeroase izvoare literare din evul mediu. Sunt numi i, în schimb, de tot continentul, cu alt nume, o variant sau alta derivat din walach. Asemenea dualism poate semnifica o vecin tate tensionat , dar i o real lips de consens semantic, adic de percep ie. Pe de alt parte, a considera perechea de nume, exonim endonim , perfect echivalent , ar fi o gre eal i ne ar împiedeca s mergem mai departe. Cuvântul walach, în diferitele sale pronun ri, nu se refer doar la români, ci i la italieni, unele grupuri de popula ie din Elve ia, de pe Rin, sau vel ii din vestul Angliei. Nu mai pu in, sub forma vlah apelativul define te toate grupurile latinofone din Balcani, din care doar unul (aromânii) folose te numele de român ca identificator etnic (alternativ). Români, îns , sunt doar latinii de la Dun rea de Jos i cei din interiorul arcului carpatic (cu extensiile geografice pe care nu are rost s le mai numesc). La ce ne poate servi aceast observa ie?... Acum aproape o jum tate de veac, un arheolog bulgar, Dimitr Krandžalov, lansa o ipotez ocant , care a trecut complet neobservat , în sensul c nimeni nu a comentat nimic; i nimic mai firesc: ipoteza l sase audien a perplex . G selni a poate fi subsumat unui titlu de oper soap care ar suna Ipoteza gemenilor desp r i i. Ce spunea, în esen , înv atul bulgar? Un lucru senza ional: c românii i bulgarii sunt unul i acela i popor (la origini!), care îns , sub efectele evolutive ale istoriei, a ajuns s vorbeasc dou limbi diferite: bulgara i româna... Tr znita ipotez ne va ajuta îns a ie i din încurc turile pe care le a provocat apari ia lui Volos în panteonul slav. Va fi îns necesar o relativ lung digresiune... Enun ul cu sonoritate u or lozincar , „românul s a n scut cre tin” (produs de Radu Vulpe, cred), a generat destul fervoare i excese argumentative. Principala problem , rezultat chiar din enun , nu este îns când s a cre tinat (cum, gre it, s a orientat tematica cercet rii), ci când s a n scut/ap rut. Problematica cre tinismului timpuriu pe teritoriul României (excluzând Dobrogea) se poate rezuma la urm toarele chestiuni: în primul rând, Dacia traian a fost p r sit de administra ia i armata roman (cca 271) înainte de conversia Imperiului la cre tinism (în aceast parte a Europei – dup 324); în consecin , nu exist monumente cre tine (sigure) care ar putea data înainte de 271. Curios este c
66
S a speculat în leg tur cu cvasi identitatea fonologic între Dutch i daci. Prefer s nu citez.
247
slavii timpurii astfel de semne pot fi identificate imediat dup plecarea armatei, semn c persecu iile anticre tine fuseser un factor real de inhibare. De a lungul sec. IV cele mai importante m rturii ale existen ei unor elemente cre tine sunt de g sit în perimetrul fostei provincii romane, mai ales în Transilvania, ceea ce înseamn , simplu, c popula ia romanizat (indiferent de originea ei, tracic sau alta) r mas în fosta provincie r m sese relativ conectat la evolu iile din Imperiu, iar conversia acestuia produsese o considerabil rezonan dincolo de Dun re. În sec. V romanii pierd Pannonia definitiv, ceea ce sl be te conexiunea occidental a romanicilor ardeleni, conexiune care a definit provincia intracarpatic , înc de la început. Mai mult, Transilvania intr într o er cât se poate de germanic , în special de nuan gepidic , elementul dominant dup înfrângerea hunilor. Gepizii erau ei în i i cre tina i, în rit arian, ceea ce îns nu prea pare s aib vreo leg tur cu dovezile cre tinismului romanic. În consecin , centrul de greutate al m rturiilor cre tine, în secolul VI, se mut în extra carpatic, adic în zonele aflate mai aproape de influen a romanilor de la Dun rea de Jos. Aceste m rturii nu sunt tocmai multe, dar suficiente pentru a proba existen a unor mici comunit i cre tine; este vorba, în primul rând, de descoperirea de cruci pectorale, pe tot teritoriul Moldovei i a Munteniei, fapt în sine semnificativ, cât vreme cruciuli ele se distribuie conving tor 67 numai în teritorii cre tinate. O prob suplimentar , probabil decisiv pentru a proba o „necesitate”, este descoperirea mai multor tipare pentru turnat cruciuli e, în acela i spa iu geografic. Complementar, s au descoperit aproape 50 de vase ceramice cu cruci incizate în pasta ceramic umed , înainte de ardere, fenomen care, i el, se localizeaz aproape exclusiv în teritoriul men ionat, fiind de g sit în aproape toate a ez rile cercetare mai temeinic, la care se adaug o „pung ” în sudul i sud estul Transilvaniei. Analiza detaliat a acestui set de materiale a demonstrat, f r loc de îndoial , c ele in de practici cre tine, din teritorii exterioare domina iei gepidice (ulterior avare) 68 . Teoria cre tinilor nord dun reni ai veacului VI are înc de înfruntat dificult i considerabile, între care absen a unor morminte care, conform normelor din Imperiu (sau din Gepidia), ar putea fi considerate cre tine. De altfel, constatarea arheologic a unor m rturii despre practicarea credin ei cre tine nu garanteaz nimic altceva, respectiv existen a unor loca uri de cult (identificabile cu certitudine), existen a unei organiz ri institu ionale, sau racordarea la temele, temerile i conflictele teologice din Imperiu. Este ceea ce s a
67
Adic nu întâmpl tor sau nesemnificativ, ceea ce înseamn , în limbaj arheologic, i pentru o astfel de categorie de material, mai mult de un exemplar sau dou pentru o provincie i o perioad bine definit – aici, secolul VI. Despre distribu ia i semnifica ia acestor piese vezi Madgearu 2007b.
68
Teodor, Stanciu 2009.
248
religie i identitate etnic numit cre tinism popular 69 . Conceptul, în sine, a provocat destule controverse, fiindc , de regul , cre tinismul a fost impus prin voin statal , iar modelul cre tinismului popular nu este u or de conceptualizat (când nu este negat pur i simplu). Nu ar trebui nici s ne imagin m o na ie de habotnici, fiindc ar fi prea departe de realitate; înc la începutul veacului XIV patriarhul Athanasie de Constantinopol se plângea de credin a dun renilor, spunând c , probabil, în afara numelui lui Chirstos nu respect , din dogmele i practicile cre tine, nimic altceva 70 . Aici deja se ive te o încurcat întrebare: dac nu a existat o autoritate public doritoare de a impune cre tinismul, ca set religios definitoriu, ce anume a determinat poporul s adopte acel set? R spunsul cu voca ia este cel de minim rezisten i de inflamare a valorilor na ionale. Istoria comparat a apari iei unor noi entit i etnice, în epoc (dar i în zilele noastre!), poate oferi sugestii mult mai interesante, probabil i mai credibile. Nu numai sclavenii apar „din nimic”. Au fost destule probleme i cu alte entit i europene, atât de celebre precum francii; germanii franci. Ei apar brusc pe Rin, la grani ele Imperiului, cândva în secolul III. Sutele de ani de când se pune întrebarea a produs un num r considerabil de r spunsuri, aducând francii din cam toat Europa barbar . R spunsul mai recent este c nu au venit de nic ieri; erau acolo de mult vreme, doar c , într o zi, au hot rât c ei sunt „franci” 71 . Un detaliu semnificativ este contextul istoric general, marcat de profunda criz a Imperiului, intrat în c r ile de istorie drept „criza secolului III”, adic un interminabil ir de r zboaie civile, determinate de numero ii pretenden i ridica i de diverse corpuri de armat . Contextul, la marginile imperiului, era unul confuz, creând lungi incertitudini asupra chestiunii de baz – cine este eful de fapt. Fiindc germanii au fost defini i, din chiar prima clip , drept interfa a Imperiului roman cu barbaria, scutul i bra ul înarmat de dincolo de limes. Nu exist niciun dubiu asupra faptului c popoarele „noi” nu apar niciodat pe vreme frumoas . Popoarele „noi” ale Europei, la limita dintre mileniile II i III, sunt cele mo ite în condi ii de maxim ostilitate i instabilitate, precum popoarele moldovean, transnistrean, bosniac, macedonean, kosovar. Poporul sclavenilor ap rea, i el, în condi ii istorice dificile (pe care deja le am discutat), atunci când, prea ocupat cu r zboaiele italiene, Iustinian se gânde te s „sigileze” Dun rea inferioar cu masive lucr ri de ap rare, excluzând barbarii nord dun reni din „Europa civilizat ”. Ce revolt tor! Replica a fost pe m sura revoltei, având a provoca, în final, distrugerea acelei arogante centuri de ziduri. 69
Zugravu 1997.
70
Madgearu 1997, 92.
71
Geary 2007, 118.
249
slavii timpurii Metafora Zidului este una prea bine cunoscut , în zilele noastre, pentru a o mai comenta. Acesta este contextul istoric în care apare i etnia rumânilor. O foarte lung tradi ie popular , reluat de zeci de c l tori str ini, de a lungul evului mediu, dar i de c rturarii români dinspre sfâr itul evului mediu, apoi i de coala Ardelean , consacr ideea c românii sunt coloni tii lui Traian. Ideea în sine este, tehnic vorbind, par ial corect . Incorect este ideea c i ar trage numele de la Râm (numele medieval al Romei, în limba român , slavizat adic ); din nefericite, niciun lingvist nu a avut deocamdat curajul de a spune cu voce tare c rumân nu poate fi un derivat al lui Râm, fiindc ne am a tepta la Râmân. Numele rumân a fost deci achizi ionat înainte de alterarea fonetic a numelui Romei, iar cele dou no iuni nu au nici o leg tur (c ci ar fi evoluat la fel). În acela i agitat context al secolului VI, care avea s fie decisiv pentru aspectul etnic al Europei de est, sensul termenului roman cunoscuse o alunecare semantic pe care istoricii o tiu foarte bine. Pe fondul trecerii oficiale a Imperiului la religia cre tin , de la Constatin cel Mare citire, dar mai ales de la declan area prozelitismului cre tin, de la Theodosius cel Mare încolo (nu mai pu in virulent decât persecu iile anticre tine anterioare...), conflictele militare ale Imperiului de R s rit iau tot mai mult aspectul unor r zboaie religioase (cele mai crâncene – nu e un secret pentru nimeni). Fie c aveau în fa popoare p gâne, precum avarii sau slavii, fie c încruci au spada cu regate germanice, cre tine de rit arian (deci schizmatice), imperialii i au croit noile politici în termeni religio i. A a se face c romanus, la acest moment, încetase a mai fi un termen care s fac referire la Roma, devenind un sinonim acoperitor pentru christianus. Similar, barbarus i paganus însemnau acela i lucru 72 . Acesta este contextul general în care apar, la nordul Dun rii, acele cruciuli e de metal, dar i acele relativ numeroase vase ceramice sfin ite, în vreo 30 de situri diferite. Cam din nimic. Cam nu rezult din premize, la o eventual analiz a antecedentelor, în acelea i teritorii. Ce anume putea produce o asemenea reac ie, într un teritoriu considerabil, întinzându se în banda muntelui pe o lungime de circa 600 de km? R spunsul corect este Frica. Prin i între turbulen ii sclaveni i raidurile de pedeaps romane (care considerau suspect orice nord dun rean) 73 , localnicii luau de partea lor Dumnezeirea i promisiunea c , m car pe Cealalt lume, va fi mai bine. Acesta este momentul când rumânii 74 72
Zugravu 1997, 306, 360.
73
Conform tratatului de art militar , scris la sfâr itul veacului VI, cunoscut drept Strategikon (XI, 4, 31, referindu se probabil chiar la cet eni romani reziden i la nordul Dun rii, expresia folosit fiind aceea de refugia i).
74
Pronun area originar , înainte ca coala Ardelean s considere c „român” ar fi mai „corect”.
250
religie i identitate etnic î i iau numele, pentru a se ap ra de n pasta lancei i a suli ei; lancea roman i suli a sclaven .... Faptul în sine nu are nici leg tur cu limba latin vorbit de noii drept credincio i, alta decât faptul c astfel puteau în elege mult mai u or noile concepte. C „profesorii” vor fi fost misionari, în adev ratul sens al cuvântului, sau prizonieri de r zboi, este aici o chestiune secundar . Interesant este altceva: adoptarea limbii latine ca limb comunitar (într un mediu neîndoielnic foarte pestri ) pare mai degrab consecin a adopt rii noii religii, decât condi ia ei. Aceast afirma ie poate s par surprinz toare, dar este de exact acela i tip cu consecin ele predic rii cre tinismului dup buchia lui Kiril, în mediul slavon dinspre sfâr itul veacului IX; r spândirea evangheliei slavone a produs o regularizare a limbii slavone, fiind chiar piatra de temelie a limbilor slave moderne, care nu sunt decât dialecte ale slavonei. Singura diferen , în cazul rumânilor, este c vorbim despre o tradi ie oral , dar despre for a tradi iei orale, în evul mediu de început, poate nu este cazul s argument m, lucrurile fiind – sper – foarte clare. Atât argumentul cu biblia chirilic , sau cel cu prezumtiva tradi ie oral a rumânilor (f r de care terminologia latin a credin ei nu ar fi putut ajunge la noi, nu i a a?), sunt de acela i tip cu cele angajate atunci când explic m rolul na iunilor moderne, care impun o standardizare etnic , având ca vehicul coala, presa sau tradi ia universitar ( i, era s uit: biserica). Ca s nu las cititorul nedumerit în leg tur cu numele românilor, am s încerc o foarte scurt explica ie 75 : numele lor vine de la romanus (cu semnifica ia cre tin), ceea ce explic reduc ia la rumân (prin c derea desinen ei latine, fenomen general, cu tranzi ie prin rumânu), în pronun area latin de la sfâr itul antichit ii, care a generat în toate limbile balcanice forme cu u în r d cin (turk. i bulg. Rumelia, alb. Rumeli, grec. Roumeli – toate pentru numele Imperiului roman, apoi al provinciei de la nord de Constantinopole), deci i rumanus > rumân. Nu numai c românii reprezint romanitatea oriental , dar chiar numele lor este un produs al foneticii balcanice. Oricât ar p rea de ciudat, aceasta nu prea are nimic a face cu Roma, decât în m sura în care numele ora ului a dat numele unui stat care, finalmente, a uitat s vorbeasc latine te; se întâmpla, oficial, în veacul VII. Rumânii i sclavenii sunt popoare care se nasc la acela i moment, într o aspr antinomie, uitându se unul la cel lalt i urându se de moarte. Începem s în elegem un lucru care ne apropie de o explica ie mult mai coerent a celor spuse despre elementele constitutive ale poporului sclaven: rumân i vlah (voloh) nu înseamn tocmai acela i lucru, chiar dac vorbesc cam aceea i limb ; este exact explica ia pe care Procopius ne o servea vorbind despre sclaveni i an i. Primii – du manii neîmp ca i ai romanilor; cei din urm – alia ii de n dejde, care aveau s piar , i ei, odat cu limes ul (ce rost ar mai avea ni te alia i, când limes 75
Am detaliat în Teodor, Stanciu 2009.
251
slavii timpurii ul roman nu mai exist ?). Rumânii sunt cre tini, adic du mani; du m nia nu poate d inui niciodat unilateral. Vlahii volohii sunt ni te p stori care vorbesc, cel pu in ini ial, o limb mai ciudat ; c aceast limb era exact una latin , ne putem îndoi mai departe; dar ei sunt b ie ii buni, de ai no tri (slavii). La urma urmei, germanicii au folosit cuvântul nu strict fa de romani sau latini, ci i fa de cel ii mai mult sau mai pu in romaniza i (cât de romaniza i sunt vel ii?). Sclavenii nu prea aveau, în zona lor de formare, prea mul i str ini în preajm , a a încât aceast popula ie care – vai – r mâne incert , posibil vag latinizat , putea fi, de ce nu – i voloh, un nume de str in, la urma urmei 76 . Condi iile de plecare, în istoria celor dou popoare, erau foarte asem n toare. Unii dintre oamenii din c tun vorbeau latina popular , iar ceilal i o limb nou , de amestec, dar i unii i ceilal i rupeau ceva pe tracic . Evolu ia a fost diferit , pentru c o societate, pentru a i p stra coeren a, are nevoie (între altele) de o anume uniformitate. Mai devreme sau mai târziu cei pu ini se vor hot rî s vorbeasc limba celor mul i, pentru c ei sufer , cel mai des, de probleme de comunicare. Iat deci c Krandžalov avea dreptate: românii i bulgarii sunt asemeni gemenilor, n scu i din aceia i p rin i, la acela i ceas, deschizând ochii cu ur i ipând ca din gur de arpe; lumea p rea prea mic pentru amândoi. Nu a fost a a. Amândoi au supravie uit i au crescut mari, p strându i ranchiun , chiar dac nu mai in minte de ce. Fiindc ... nu tiu c sunt fra i.
8.8. Teama de cel lalt. Eseu de arheologie a basmului. Arheologul este, prin defini ie, un sclav al faptelor; fapte multe, disparate, greu de pus cap la cap, dar fapte. Am r mas îns cu nostalgia altui fel de ghicitori, ca un ecou al cursurilor de antropologie sus inute de Zoe Petre în anii ‘80. O parte din mine ar fi vrut s fie antropolog, nu arheolog; doar c împrejur rile decid adesea în locul nostru. A r mas doar promisiunea glumea c , la pensie, am s repovestesc basme, nepo ilor, dac îi va interesa, sau câinelui de companie, care este mai îng duitor din fire. Dar s fim aten i ce ne dorim... A venit vremea primului exerci iu, mult mai devreme decât a teptam. Câteva nume i cuvinte mi au dat ghes. Care sunt cele mai cunoscute personaje ale basmelor române ti? F t Frumos este, de departe, personajul cel mai popular. Din p cate, doar un român 76
O situa ie de acest gen este cea a cuvântului „welsh” din limba englez , care nu înseamn numai „locuitor din Wales” sau „galez”, ci str in de neam latin sau celtic (deci i italian sau francez).
252
religie i identitate etnic va în elege ce nume minunat are. „F tul meu” este exprimarea de alint a unui om b trân fa de un tân r, în principiu copil sau nepot; originea latin a numelui – f t > foetus – nu face nici problem . „Frumos” ar fi i el din latin (formosus), a a c , limpede, F t Frumos este b iatul bun din acest film. În limba român exist o explicit conota ie moral a frumuse ii, explorabil în expresii precum „a te purta frumos”, adic sociabil, conform normelor sociale; în virtutea unei vechi uzan e lingvistice, nu po i fi frumos f r a fi bun i ponderat. El este, în limbajul basmelor, eroul civilizator, cel care î i asum r spunderea i riscurile pentru a sc pa muritorii de n paste; întotdeauna cel mic, ultimul n scut (paradigmatic cel slab i f r ap rare), are voca ia salv rii, ca o aproximare popular a izb virii prin credin ; este tot Fiul, dar cel mic. Supus numeroaselor teste ini iatice, cum st bine unui tân r, este totdeauna înving tor, respectiv totdeauna fericitul câ tig tor al galnicei Ileana Cosânzeana. Nefiind lingvist, pot doar s b nuiesc c numele Ilenei este cu probleme. Numele, cât se poate de interna ional, vine din familia Elenei (eterna seduc ie), fiind de reg sit în forme apropiate în limbi slave sau în maghiar . Doar diftongul ea mi se pare cât se poate de românesc; adic sufletul numelui. Cu Cosânzeana este i mai grav. Prefixul intermediar sân ne arat c este o sfânt 77 , de i „pân la adânci b trâne i” va face mul i copii. Cu zeana pare mai complicat 78 . Este deci zâna, cea care face farmece – o fiin periculoas . Apari ie floral i blond , este destul de greu de caracterizat mitologic. Asociat fiind cu florile – este o crea ie htonian , evocând ciclul natural al mor ii i al vie ii, tema resurec iei i perenit ii naturii; oricum, ea nu vine din „sat”, din „civiliza ie”, ci din „p dure”, cel mult din „poian ”, fiind un produs natural, s lbatic, iar vraja nu este decât irul de cuvinte îngânate atunci când se face pomada, cea de legare sau de dezlegare. Sfetnicul i vehiculul ei, calul n zdravan care zboar , este care va s zic animalul psihopomp al mitologiei greco romane, cel care te duce pe cealalt lume, de unde câteodat te i aduce. Înc rc tura acestei descrip ii este una foarte arhaic , cu trimitere la practicile religioase neolitice. Doar c , vezi, Ileana este blond . Arian
77
Am dat i eu un exemplu de „etimologie popular ” (proprie). Mai conving toare este probabil varianta propus de Laz r ineanu, pentru prefixul cosân , de la slavon kosa – „coad de p r împletit” (Kernbach 1989, s.v. Ileana Cosînzeana), port popular cât se poate de obi nuit i la români, i la ucrainieni. Cosânzeana este atunci, deja, un produs finit al convie uirii româno slave (de i daco slave, sau chiar daco baltice ar fi mai corect). Ce ne facem îns cu cosi i cum se formeaz , paralel, cosân?... Pe de alt parte, exist forma Sânziana (v. nota urm toare), care complic din nou lucrurile. Nu exclud ca cele dou forme s se fi n scut independent (la nivel etimologic), de i ideea pare aceea i.
78
Paliga 2008, 53 62, unde, dup expunerea tuturor ipotezelor, autorul opteaz pentru originea autohton , tracic . Vezi i mai multe variante de explica ie la Vulcanescu 1985, 396 397, care pe mine nu m au convins.
253
slavii timpurii deci. Ca i zeana, cu acela i diftong din Ileana. Unii lingvi ti presupun, pe bun dreptate, o sorginte tracic . Pentru a rezuma: Ileana Cosânzeana este o fiin pluristratificat : natural i s lbatic , frumoas i delicat , otr vitoare sau izb vitoare, doctoressa farmacopeii, legat prin o mie de fire de Lumea de Dincolo, de moarte i de înviere. Ca mai toate zânele 79 , ar fi de g sit pe lâng ape, în r coarea p durii, acolo unde nu ar fi bine s te aventurezi. Din Lumea de Dincolo vine Zmeul. Personajul, pe care aparent îl cunoa tem foarte bine, este greu de descris. El nu are „fa ”. E doar mare, puternic i agil, cu înf i are groaznic , cu voce tun toare, crud i lacom, puternic peste fire dar i viclean când trebuie; are sim uri ascu ite, ca animalele, i poate mirosi „carnea de om” de la „o po t ” (deci cale de o zi). S l luie te pe cea lume, departe, peste apte m ri i ri, i se încuie într un castel înalt. Are buzdugan fermecat, care love te în poarta de bronz (fier) i se întoarce în mâna lui, truc demn de un aman; este, care va s zic , un r zboinic, dar unul care î i poate schimba înf i area dup nevoie, ca s în ele du manul. Func ia lui, în conflictul din basm, este de zeu al mor ii, al tenebrelor subp mântene. El are o ve nic neterminat treab : s o r peasc pe Ileana, cr iasa florilor, i s o duc în împ r ia sa, locul unde toate lucrurile sunt de a ndoaselea, unde lupii vorbesc iar porcul zboar . Este personajul cel r u din ciclul anotimpurilor, locuind – unde altundeva – în nord, la marginea lumii, sau chiar dincolo de ea. Schema este str veche i universal . Vegeta ia d t toare de via este r pus de frig i întuneric, îns e salvat de un tân r curajos i adus înapoi, spre bucuria muritorilor. Ciclul este valorizat moral, r pitorul fiind r u, iar aduc torul bun. O ideologie simpl i cu siguran mai veche decât a misteriosului Zamolxe 80 ; o ideologie tanatofob , în orice caz, deci opus sofisticatului deus otiosus (zeu retras). 79
Kernbach 1989, s.v. zîne.
80
Urm rit de umbra ursului, în ortografia Zalmoxe, explicat de Porphyrios de la zalmos – piele i olxis urs, în care ar fi fost învelit dup na tere (Kernbach 1989, s.v. Zamolxis). Nu putem s nu remarc c cealalt ortografie acceptat , Zamolxe, are în r d cin exact acel IE *zm , p mânt (vezi infra), din care provine i zmeul. În m sura în care grafiile eline ale numelor tracice pot fi credibile, solida atestare a ambelor forme poate fi datorat faptului c ambele nume f ceau sens, la nivel de comunicare, dar i c proveneau din tradi ii mitologice diferite, Zalmoxe Zamolxe fiind, i el, o zeitate sincretic , precum atâtea altele. Ambele tradi ii au îns clare conexiuni htoniene, de i interpret rile de alt natur (celest, atmosferic, etc) nu lipsesc. Cea mai interesant interpretare, în acest context, este cea a lui Romulus Vulc nescu, pentru care Zamolxe este un zeu totemic întruchipând ursul (Vulc nescu 1985, 92 93, cu bibliografia, ideile despre valoarea totemic a ursului fiind mai vechi). Având în vedere c cultul lui Zamolxe pare s fi c zut în desuetitudine mult înaintea cuceririi romane, cred c vorbim aici despre alt urs (valorizarea este distinct ). Ceea ce avem în comun este, totu i, r d cina indo european .
254
religie i identitate etnic Foarte interesante – i finalmente fructuoase – mi se par discu iile lingvi tilor în jurul etimologiei zmeului 81 . Cuvântul ar veni dintr o r d cin indo european cu semnifica ia „p mânt”. În slav a ap rut cuvântul zmîi, cu semnifica ia arpe, dragon, balaur 82 , adic o fiin care tr ie te în p mânt i se t râie pe el. Având în vedere c balaurul este un personaj distinct al basmelor române ti, nu m a gr bi s consider c sensurile din limbile slave i cel din român ar fi tocmai corespondente, deci nici c , în acest caz, s ar putea vorbi despre un împrumut, într o direc ie sau în cealalt . Aceea i r d cin IE ar fi dat, în lituanian , cuvântul žmuo, cu semnifica ia om, apropiat cu cel din prusian (limb baltic extint ), smoy, cu acela i în eles. Eventuala nedumerire legat de conexiunea p mânt om poate fi repede risipit , aducându ne aminte c Adam a fost f cut din argil sau evocând rela ia humus – homo – humanus, din latin . Exist i un corelativ feminin surpriz al zmeului, neobservat de lingvi ti pân recent: zmeura. Leg tura nu este deloc întâmpl toare, fiind demonstrat de existen a unor compu i similari în alte limbi, precum žem uoga (lit. „fragi”) sau erd beer (germ. „fragi”, literal „fructul p mântului”). Avem poate de clarificat suplimentar rela ia dintre zmeu i p mânt. O interesant sugestie vine de la cuvântul slav pentru „urs”, medv d 83 , însemnând, literal, „mânc torul de miere”. Cel mai puternic animal al p durilor este puternic tabuizat, pronun area cuvântului fiind interzis (pentru a nu l invoca); de aceea, este folosit o perifraz eufemistic . În cazul nostru, deci, zmeul este mânc torul de zmeur . Este atunci zmeul totuna cu ursul 84 ? Ni te puncte de convergen ar exista. Este puternic, mare, insa iabil, egoist, i, mai important decât orice, doarme câteva luni sub p mânt, iarna, anotimpul în care vegeta ia este moart . În fine, mama zmeului este... Muma P durii... Ar fi îns p cat s ne oprim aici, f r a lua în considerare i fa etele umane ale zmeului. La urma urmei este un r zboinic, cu palo i buzdugan, are un castel, uneori c l re te, i i dore te, cel mai mult, o fiic de p mântean care s i
81
Paliga 2008, 61 62.
82
Fortifica iile ridicate de ru i la sud de Kiev, în veacul X, pentru a se pune la ad post de raidurile pecenege, constând în dou sute de km de val i an , se cheam , în chiar Cronica lui Nestor, zmievy valy (Barford 2001, 247). Enorma fortifica ie este deci „dragonul”, „balaurul”, arpele uria , sau, ad litteram, valul uria (ca un balaur).
83
Vezi, în aceast carte, 100 de r d cini slave, cuvântul med.
84
Pastoureau 2007 – un eseu de istorie (cultural deci) a ursului. Am s redau aici doar dou citate care prefa eaz cartea, ca interesante indicii ale viziunii anticilor fa de acest „leu al nordului”: Niciun alt animal nu este mai abil în a face r u (Pliniu cel B trân, Istoria Natural ); Ursul este Diavolul (Sf. Augustin, Predica despre Isaia).
255
slavii timpurii preg teasc masa. Cine este acest om urs 85 ? Este el oare corespondent oamenilor lupi din mitologia european ? 86 . Ritualurile de identificare cu un animal de prad sunt ritualuri de ini iere ale grupurilor de r zboinici. Ace ti oameni se poart ca lupii, strig precum lupii (spuneau i bizantinii despre sclaveni...) 87 , sfâ ie ca lupii, i cer tribut, cum face i zmeul câteodat . Categoric, cine cere tribut este om, nu zeu, fiindc oamenii nu pot înfrunta zeii, nici m car în basme. Portretul lui este teribil, o dihanie sc pat din p durile nordului înghe at, care r pe te fete i omoar fe i. i a a, cuvântul cu care un baltic se recomand , žmuo, ca fiind om, devine în române te zmeu. Este omul urs, puternic i necru tor, care vine s i ia partea din bucate i din copii. Con inutul xenofob 88 al personajului este indiscutabil, fiindc intr într o schem rela ional cu stridente accente etnice. F t Frumos se cheam pe latine te, Ileana Cosânzeana – pe limba autohtonilor daci, iar Zmeul nu poate fi decât Str inul nepoftit. Personajele cheie ale basmului românesc sunt elementele unui dificil menage à trois, în care rolurile sunt clar împ r ite: tim cine este b iatul bun i tocmai am aflat cine este b iatul r u. Ar mai fi un lucru. Sistemul nu este foarte vechi, chiar dac unele elemente sunt. F t Frumos este românul, iar românul nu este foarte b trân. Rolurile personajelor din basmele românilor au fost distribuite cam în acelea i zile în care se desenau cruci pe pasta înc ud a oalelor, ca un sistem de valori paralel cu tezele cre tine 89 . Dac etnia rumânilor s a închegat în zorii migra iei slave, prin contrast cu noii veni i, adic prin cre tinism popular, tot atunci se va fi definitivat „panteonul” p gân care a supravie uit în basme, ca reflex al acelora i temeri. Opozi iilor din cultura material , demonstrate de studiul arheologiei, destinate a preciza limitele etnice prin limbajul obiectelor, li se adaug opozi iile culturii orale, cele care definesc locul oamenilor în lume: cu noi sau împotriva noastr !
85
Culte p gâne ale omului urs, ca model des vâr it al r zboinicului, erau r spândite, în secolul VIII, la saxoni (cei din nordul Germaniei) i slavi (Pastoureau 2007, 17 18).
86
Eliade 1980, cap. I; Kernbach 1980. s.v. lycantropie; Vulc nescu 1985, 267 268.
87
Pseudo Caesarius (Riedinger 1969, 302).
88
O exemplificare similar a unei interpretatio romana nevricoase, când vine vorba despre nordici, este cazul Spiritului p durii ( i st pân al animalelor), în credin ele slavilor (rus. le î, biel. le uk; Eliade 1992, § 251), care devine, la moldoveni, numele etnic al polonilor (le i). Rela ia dintre nordici i p dure este astfel consolidat , în termeni negativi.
89
Vulc nescu (1985, 388 389) eviden iaz caracterul solar al lui F t Frumos (perfect coerent cu interpretarea de mai sus), prin opozi ie cu „fiin ele infernale” cu care se confrunt , dar i c ar fi ipostaza uman (cite te semi divin ) a lui Isus Christos.
256
CAPITOLUL 9 Concluzii Formularea concluziilor ar trebui s fie lucrul cel mai simplu; cartea este deja scris , faptele sunt deja prezentate. Urmeaz doar rezumarea câtorva idei for , care s scoat în eviden p r ile cele mai reu ite, l sând cititorului gustul amar c scriitorul a tiut tot timpul cine este criminalul, dar nu a vrut s spun . Sugestia de mai sus este aproape complet fals , cel pu in din perspectiva unei c r i din perimetrul tiin elor sociale. Dac lectura unei c r i ne schimb , faptul este cu atât mai adev rat când vine vorba despre a scrie o carte. Lucrurile pe care ai a le spune la final nu sunt tocmai echivalente cu cele pe care doreai s le spui la început. F r a dori o abordare ieftin a filosofiei tiin ei, dar i f r a insista pe detalii, trebuie subliniat c tiin a nu este referitoare la un set de date, ci la procesul achizi ion rii lor. Un proces nu este totdeauna un lucru simplu, chiar atunci când „dosarul este complet”, fiindc datele prezentate de p r i sunt contradictorii, ca i interesele. A judeca nu este greu fiindc presupune efort intelectual, ci pentru c implic responsabilit i de solu ionare. Ideea generatoare a acestor concluzii a venit atunci când cartea era, într adev r, scris . Prin tradi ie, lingvistica este cea chemat s dea r spunsurile fundamentale în materie etnic . Am profitat de existen a unui corpus de r d cini slave vechi pentru a încerca o cuantificare a datelor, a ob ine deci un r spuns, fie i provizoriu, la întrebarea cât de mult. C limbile slave sunt un mix de limbi indo europene – este clar de mult vreme; care este ponderea acestor elemente – este chestiunea esen ial de la care trebuie s plece oricare r spuns în tentativa de dezlegare a procesului de formare. În consecin , cele 100 de r d cini slave au fost transcrise pe o foaie de calcul, consemnând analogiile etimologice i, totodat atribuindu le un punctaj de „credibilitate”. A rezultat un clasament al elementelor linvistice care constituie baza limbilor slave. Experimentul nostru a confirmat ceea ce tiam cu to ii, anume ponderea decisiv a cuvintelor baltice în corpus ul analizat (27%). De aici încolo, îns , ponderea urm toarelor elemente nu este cea a teptat . De exemplu, analogiile cu limbile iranice adun cu totul 2%, ceea ce nu confirm rolul presupus preeminent al neamurilor iraniene (sarma i sau alani) în procesul de formare a limbii slave primitive. Sigur, prezen a unor cuvinte foarte puternice i semnificative, în orizontul spiritual, precum bog sau raj , nu poate s nu atrag aten ia; a venit îns vremea s ne întreb m dac aceste cuvinte au fost împrumuturi directe, sau prin intermediar; i, dac i a a – care este intermediarul.
slavii timpurii Surpriza tabelului de sintez este procentul remarcabil al cuvintelor de origine germanic , respectiv 15%, ponderea acestora fiind mai mare de jum tate din cea a cuvintelor partajate cu limbile baltice. Mai mult, dac am lua în considerare numai cuvintele care au analogii exclusive în zona baltic sau germanic , raportul ar fi aproape identic, respectiv 4% pentru analogii baltice i 3.5% analogii pentru limbile germanice. Avem acum a ne întreba foarte serios dac contribu ia germanic este una de adstrat, admis pân acum, sau de substrat, ceea ce, de acord, poate suna straniu; problema risc s fie una teoretic , cât vreme influen a germanic s ar fi putut manifesta în oricare dintre momentele genezei, din orizontul culturilor Przeworsk sau Cerneahov, adic din secolul II în sus, dar i în secolul VIII, a a cum demonstreaz cuvântul crai, derivat al numelui lui Carol cel Mare, dar înc i mai târziu, în epoca varegilor. Influen ele asupra lexicului de baz pot p trunde i apoi, îns o cronologie individual nu este posibil . O alt surpriz este pozi ia a treia ocupat de analogiile în limb român , respectiv 13% din punctele acordate. În ciuda punctajului mare, asem n tor limbilor germanice, putem aici surprinde o diferen calitativ , fiindc analogiile exclusive sunt foarte pu ine, de valoarea a 0.5%. Cuvintele care se reg sesc i în român i în limbile slave (fondul vechi de cuvinte) sunt în general termeni pan europeni, fiindc se reg sesc i în alte grupe de limbi, precum grupul baltic, grupul germanic, sau chiar limba armean ; circa o treime dintre termenii existen i i în român i în limbile slave se g sesc i în limbile germanice, ceea ce face dificil alocarea unei origini anume sau direc ia exact a împrumuturilor, fiindc arhaismele de origine germanic puteau intra în limba român direct, f r intermediar slav. De asemenea, este dificil de precizat în ce direc ie s a produs preluarea; excep iile sunt reprezentate de r d cinile comune din român i limbile slave, pentru care s a stabilit un etimon tracic comun, cuvinte pentru care putem înl tura teoria împrumutului în favoarea unui str mo comun. A a cum era de a teptat, fondul tracic care a putut fi surprins este mic, respectiv 3% dintre punctele de ansamblu acordate. Jum tate dintre r d cinile tracice identificate în limbile slave sunt identificate i în român . O observa ie totu i necesar ar fi îns c cel pu in unele dintre cuvintele române ti cu analogii în limbile slave ar putea avea un etimon final tracic, deci raporturile statistice sunt, pe mai departe, principial supuse schimb rii, pe m sur ce lingvi tii î i precizeaz noi pozi ii, teorii i ipoteze. Cândva pe la sfâr itul secolului al V lea cre tin sau, mai degrab , pe la început de secol VI, din amalgamarea a trei idiomuri indo europene satem (balto slav, vest iranic i nord tracic, respectiv proto slav A, B i C, folosind formula
258
concluzii propus de lingvistul sârb Aleksandar Loma) se încheag relativ repede i, nu peste mult timp, în migra ie tranzitorie, un nou idiom, numit conven ional proto slav sau slav arhaic sau, poate mai potrivit contextului analizat, un idiom slav pre expansiune. Înc într o faz veche, anterioar epocii migra iilor, trebuie s fi avut loc destul de consistente rela ii cu grupurile germanice iar, la o dat greu de precizat, poate pe baza unui substrat ini ial, i cu grupuri uralice, mai ales ugro finice pentru ca, pe la jum tatea secolului al VI ori ceva mai devreme, s înceap i leg turi destul de strânse cu popula ia romanizat (sau protoromâneasc ). Început într un areal localizabil la nord de Nistrul superior, din acest nucleu slav arhaic originar încep s se desprind gradual grupurile slave ce încep s fie atestate pe la jum tatea secolului al VI lea în Imperiul Bizantin, mai ales sub numele de sclaveni, sclavini, apoi i sclavi, al turi de anti, considera i i ei o popula ie înrudit cu sclavenii, dar i sub un numele semi legendar venethi – cu mare probabilitate alt grup decât vene ii celtici ce au dat numele Vene iei de ast zi. Doar aparent avem de a face cu un grup etnic „ivit ca din p mânt”, f r preistorie, f r istorie timpurie. Nucleul slav arhaic, constituit de elemente a a numit balto slave dar i cu influen e vest iranice i nord trace, arat o structur indo european conservatoare, apropiat de latin , de greac , de vechea indian , p strat – de i cu numeroase simplific ri, mai mult sau mai pu in importante – pân în limbile slave moderne: idiomuri de tip sintetic, cu flexiune nominal bogat (6 7 cazuri), cu dezvoltarea opozi iei aspectuale imperfectiv–perfectiv în sfera verbal (ca inova ie specific , înc nefinalizat în vremea primelor texte slave de dup anul 860), dar i cu idiomuri ce au suferit o semnificativ influen romanic – bulgara i macedoneana – care simplific radical flexiunea nominal , p strând îns o bogat flexiune verbal , asemeni limbilor romanice. În ciuda unor p reri larg r spândite, slava nu a exercitat o „masiv influen asupra limbii române înc de timpuriu”, nici m car una cât de cât semnificativ , înainte de secolul al XII lea când, într adev r, influen a slav asupra românei devine nu numai semnificativ , ci chiar atinge unele domenii importante, mai ales de organizare ecleziastic , dar inând i de alte sfere ale culturii i ale civiliza iei acelor timpuri. Nu se verific , la o cercetare atent i serioas , nici ipoteza c ar fi existat câteva elemente slave (foarte) vechi, împrumutate de român „imediat dup expansiunea slav , adic prin secolele VI–VII”. Acele a a zis „slavisme vechi” (st pân, jupân, sut , gard etc.) sunt fie elemente de substrat (tracisme) – dac nu toate, în orice caz aproape toate 1 , fie
1
Asta pentru a fi concesivi. Dup p rerea noastr (S.P.), pe care ne o asum m integral i f r ezit ri, noi credem c toate acele a a zis slavisme vechi ale limbii române sunt tracisme, f r
259
slavii timpurii elemente intrate în latinitatea postclasic r s ritean , de multe ori f r a li se putea trasa originea absolut : tr g /târg, bordei/bordello, pit /pizza etc. Unele vor fi fost integrate romanit ii, mai ales romanit ii r s ritene, din ilir , altele din idiomuri celtice, altele din trac , altele din idiomuri neidentificabile azi. Consecin ele nu sunt lipsite de importan ba, am spune, consecin ele unei asemenea aser iuni pot fi considerate, uneori cel pu in, inconfortabile. Aceste influen e slave asupra limbii române exist , numai c sunt considerabil mai târzii i, pe ansamblu, rela iile româno slave ofer situa ii de analiz i de studiu mult mai complexe decât a p rut la un moment dat. Pe de alt parte, tendin a actual a lingvisticii române ti de a împinge momentul în care cre te influen a graiurilor slave asupra limbii române spre zorii organiz rii statale din teritoriile extracarpatice ar trebui pus în concordan cu conjuncturi istorice greu de ocolit, precum mul imea remarcabil a hidronimelor slave din Transilvania; achizi ia acestora poate fi explicat numai într un context care premerge cuceririi maghiare, deci anterior secolelor X XI. Am încercat s ar t m, i în acest volum, c numai clarificarea problemelor complexe legate de influen a substraturilor în sud estul european i în Europa, în general, va putea conduce la clarificarea problemelor legate de etnogenez , fie c este vorba de etnogeneza slavilor ori a altor grupe etnice ale acelui mileniu convulsionat – primul mileniu al erei cre tine. Ni s a p rut util s eviden iem c , în esen , etnogeneza slavilor nu are nimic senza ional ori spectaculos, c senza ionalul i spectaculosul reflect , mai totdeauna, ignoran a noastr . Nu ne putem face iluzia c datele prezentate aici reprezint ultimul cuvânt în domeniu. Avem doar speran a c am adus argumente în sensul clarific rii unor locuri anterior obscure. Sper m, de asemenea, c prezentarea paralel a datelor lingvistice i istorico arheologice arat c avem, efectiv, o completare reciproc de informa ii, c dialogul arheologilor i al istoricilor, pe de o parte, i al lingvi tilor, pe de alt parte, produce convergen ; chiar i atunci când punctele de vedere sunt divergente, acest dialog este util, fiindc sunt astfel identificate caren ele explicative, lucruri de l murit, fie i într un viitor nedefinit. Dac dialogul, în general, este necesar – fiind definitoriu fiin ei umane –, atunci cu atât mai mult dialogul interdisciplinar, atunci când sper m la un progres al cunoa terii. Sigur, nu ne putem face iluzia c vom ti totul i toate, dar ni se pare evident c suntem deja pe un teren mai ferm, cu mai pu ine enigme i mai pu ine neclarit i, chiar dac , a a cum spuneam, concluziile noastre se opun majorit ii ipotezelor vehiculate de a lungul a mai multe decenii: nu, româna nu a avut o masiv excep ie. De altfel, acesta este i sensul formul rii din Mih il 1971 i 1973, de i mai elegant decât scriem noi aici.
260
concluzii influen slav în primele secole ale expansiunii. Din contr , atât o faz tardiv a limbii trace, ce înc se mai vorbea – nu ne mai putem îndoi acum – prin secolele V–VI p. Chr., cât i protoromâna vor fi influen at mult acel idiom protoslav în formare. A a cum bine observa Giuliano Bonfante înc din anul 1966, este probabil c tendin a spre silabele deschise din slava arhaic se datoreaz influen ei protoromâne ti, dup cum tot acestei influen ei se datoreaz unii termeni esen iali de organizare social , de exemplu boier; iar limbii traco dacice i se datoreaz i o alt serie de termeni administrativi i juridici precum župan (jupân) i stopan (st pân). Dar lista ar fi prea lung pentru ni te concluzii. O problem asociat slaviz rii Balcanilor este etnogeneza albanezilor. În acel conglomerat sclaven multietnic, vor fi fost i str mo ii albanezilor, poate, mai corect spus, acea component mai nordic , de origine tracic – probabil carpic , mai pu in probabil traci supravie uitori din Stara Planina, cum cred tracologii bulgari. Mâna i de vântul migra iilor, poate premergând grupurilor slave propriu zise, poate folosi i drept c l uze, ca unii care cuno teau mai bine realit ile imperiale, s au a ezat în zona muntoas a Albaniei de azi, al turi de grupurile slave propriu zise, dar nu împreun cu ele, c ci ar fi fost asimila i de mult. Nu numai c nu au fost asimila i, dar – preluând civiliza ia local ilir romanizat i amestecându se cu indigenii – au condus spre formarea unui nou grup etnic, shqip, ë, Shqipar, etnonim ce vine tot din vechimea acelui sclavus, sclavi de secol VI 2 , dup cum tot de acolo vine i chiau, chei. Trebuie s fi fost un lung i mocnit conflict între acele grupuri tracice i grupurile slave, conflict perpetuat peste secole, pân ast zi. În acele zone izolate i s lbatice, departe de civiliza ia bizantin (de i aproape, în termeni geografici), timpul s a scurs altfel, p strând mai mult din cruzimea acelor secole de început. Modelul etnogenetic propus de Florin Curta a produs nedumerire, când nu stupoare. El aduce teritoriul de origine al slavilor la Dun rea de Jos, sup rând i arheologia român , i pe cea slav . Totu i, propunerea este cea mai aproape de termenii izvoarelor scrise ale epocii, care vorbesc despre slavi ca despre ni te riverani dun reni. Pe de alt parte, atrage aten ia Curta, nu vorbim despre slavi, ci despre sclaveni, care nu ar fi chiar o descriere dup natur , ci un produs al diploma iei bizantine, care trebuia s dea un nume acelei categorii de barbari intratabili, unici în felul lor. Sclaveni au tr it îns i la Dun rea mijlocie, dup cum atest i izvoarele istorice, cel pu in pentru ultimul deceniu al veacului VI, 2
Vladimir Orel (1998, 434) este foarte aproape de explicarea corect a etnonimului shqipe, adj. shqip, ë. De altfel, multe dintre explica iile sale etimologice sunt cel pu in discutabile, aproape totdeauna când vorbe te, dep it de fapte, de „împrumuturile albaneze ale românei”. Dar nu numai.
261
slavii timpurii iar mai recent i arheologia 3 , iar num rul lor mare, considerat dup structura etnic a prizonierilor lui Priscus, poate justifica ideea c o limb slav incipient ar fi fost folosit în Avaria drept lingua franca 4 . Ideea unei limbi comune, într un imperiu multietnic precum cel avar, este nu numai plauzibil , dar ar explica oarecum i expansiunea foarte rapid a vorbitorilor de limb slav , în veacul VII. Totu i, teoria lui Curta nu este f r probleme. A ez rile analizate de el drept sclavene nu corespund cu totul descrierii izvoarelor bizantine. Satele respective nu sunt deloc „r sfirate”, ci chiar foarte grupate; lipsesc numeroasele gropi de bucate care ar trebui s descrie o societate agrar înfloritoare, pretextul folosit adesea de comandan ii romani când d deau ghes trupelor s treac Dun rea. În a ez rile respective cam jum tate din ceramic este realizat la roata olarului, în bun tradi ie roman , în condi iile în care Dun rea era „sigilat ”, iar contactul i schimbul cultural este presupus la un nivel foarte modest, iar ceramica lucrat la roat nu este de întâlnit nic ieri în barbaricum, dincoace de Elba. În fine, în acelea i a ez ri se purtau cruciuli e de metal, dar se i fabricau astfel de cruciuli e, i exist vreo 50 de vase decorate cu cruci, înainte de ardere, g site în circa 30 de localit i diferite, foarte probabil folosite în cult, indicii suficient de solide c acea popula ie era cre tin , statut incompatibil cu uzul no iunii de „barbar” în veacul VI (era sinonim cu „p gân”). Arheologia ultimei jum t i de veac distinge, în Câmpia Român , dou zone distincte, complet separate: zona de la est de Bucure ti, în care nu exist a ez ri, dar exist tezaure monetare; este i zona în care se g sesc dou dintre cele trei vaduri majore ale Dun rii inferioare (Durostorum Silistra i Carsium Hâr ova); la nordul acestei zone se afl i singura necropol veritabil din zona Dun rii inferioare, cea de la S rata Monteoru, de bun factur slav 5 . Exist apoi zona central i de est a Munteniei, în care se concentreaz câteva zeci de a ez ri, dar în care nu exist nicio necropol i niciun tezaur. Care ar fi sursa nepotrivirilor? De ce ne spun istoricii bizantini c satele sclavene sunt pline de bucate ascunse de ochii du manilor, în gropi? Despre Procopius tim sigur c nu a c lcat în preajma Dun rii. El a participat îns la nesfâr itele r zboaie italiene, al turi de r zboinici sclaveni, ale c ror deprinderi mar iale le a v zut cu ochii lui. S a comentat îndelung faptul c a a numitul excurs etnografic al lui Procopius nu poate avea alte surse decât interviuri luate militarilor „romani” de pe frontul italian. Ei bine, dac în percep ie bizantin
3
Teodor E. 2009.
4
Curta 2006, 299.
5
Singura „excep ie” ar fi „necropola” de la Cânde ti Vrancea, compus din trei morminte de incinera ie „în urne de lut sau în gropi simple” (Teodor D. 1997, 63).
262
concluzii sclavenii locuiau pe malurile Dun rii este pentru c oricine trecea Dun rea se expunea armelor sclavene; cei numi i astfel puteau îns locui chiar departe de malurile fluviului. Cele mai apropiate a ez ri contemporane care corespund descrierii se afl la cca 300 km nord de gurile Dun rii, în Bucovina i Basarabia de nord. Strategikon, un tratat militar scris la sfâr itul veacului VI i creditat ca o surs de încredere, repet informa ia cu satele sclavene pline de mâncare. Poate c am fi dispu i s credem, dac nu am b nui inten ii vinovate. Chestiunea bog iei sclavene (contrazis flagrant de toat arheologia, mai ales când vine vorba despre metale pre ioase!) devenise loc comun, datorit celebrului Procopius. Mai mult, problema iern rii la nordul fluviului era deja subiect de dezbatere cel pu in din deceniul IV al veacului VI, atunci când m re ul Iustinian amenin ase ho ii din armat c îi disloc la nordul Dun rii, ca m sur de pedeaps alternativ la moarte. Îl ultimul deceniu al veacului, atunci când probabil Strategikon se scria, ordinul de trecere al fluviului a fost dat de mai multe ori i de mai multe ori revocat; ultima dat a provocat moartea unui împ rat; iar revolta solda ilor putea fi provocat nu numai de fric , ci i de foame. O alt surs militar contemporan , jurnalul militar pe care l a urmat Theophylact Simocatta în redactarea istoriilor sale, în care se povestesc campaniile nord dun rene ale lui Priscus i Petru, este chiar un text descriptiv tactic, nu un manual cu manevre de câmp. Ei bine, Jurnalul de front folosit de Simocatta aminte te, între bunurile sclavenilor, de numeroasele canoe, pe care chiar romanii le ar fi folosit s i surprind du manul, dar i de b utura jefuit de solda ii lui Priscus de la sclavenii omorâ i, cu care au i uitat de necazuri o jum tate de noapte; dar Jurnalul nu ne spune, nici m car în treac t, c trupele ar fi g sit de mâncare. Despre acurate ea acestor rapoarte militare, în interpretarea unor realit i sociale, s ne fie permis s ne îndoim. Un alt episod povestit de Simocatta este un bun exemplu. Era în zilele eroice când trupa lui Priscus f cea ispr vi la Tisa inferioar , în plin teritoriu avar. Atunci au surprins trupele bizantine trei sate gepide, care erau în s rb toare, i le au m cel rit. Ce fel de s rb toare? Jurnalul militar nu spune, fiindc nu conta. Gepizii erau îns cre tini de vreun secol, iar s rb toarea nu putea fi decât cre tin (fie i schizmatic ). A contat asta pentru trupele cre tine? Vezi bine c nu... Ne putem a tepta deci, de la redactorii unor astfel de rapoarte militare, la detalii de genul cruciuli elor pectorale sau a vaselor sfin ite? Nici vorb . Jurnalele militare sunt în schimb pline de lucruri suspecte, între care lunga plimbare prin de ertul din preajma Ilivakiei, unde trupa era deshidratat i disperat . Este doar o jalnic scuz pentru înfrângere; nu exist un asemenea de ert în Muntenia. Canoe i de ert sunt dou no iuni care nu se asorteaz , fiindc nu suntem în delta Nilului.
263
slavii timpurii Ceea ce rândurile de mai sus doresc s spun este c dependen a de izvoare literare poate cauza grave probleme de s n tate istoric . Florin Curta are dreptate, în esen , spunând c sclavenii sunt un produs bizantin de cabinet i c ar mai fi de a teptat vreo câteva veacuri pân când aceste popula ii s se autoidentifice drept slaviani (în Cronica lui Nestor). Popula iile numite de bizantini sclaveni pot fi, desigur, printre cele care au premers, într un fel sau altul, slavilor de mai târziu; îns ele nu sunt slavii. Aceasta este esen a teoriei Curta, iar sup rarea speciali tilor pare mai degrab bazat pe neîn elegere decât pe dezacord. R mân îns de solu ionat numeroase probleme. Preten ia arheologiei slave de a considera Muntenia între teritoriile de ba tin ale slavilor, fie i de genera ia a doua, pare a intra în coliziune direct cu cea mai mare parte a colii române ti de arheologie, care consider cultura Ipote ti Cânde ti un fenomen autohton. Nu e chiar a a, decât dac polemica ar fi un scop în sine. Preten iile arheologiei slave se bazeaz pe o lectur romantic a surselor bizantine, dar i pe o în elegere superficial a arheologiei române ti, probabil datorit barierei lingvistice. Pe de alt parte, preten iile arheologiei române ti pe linia autohtonismului au la baz o ideologie na ional confuz , care ador tracismul, dar vrea s demonstreze romanizarea; locul slavilor în proces nu putea fi decât unul modest, pe m sura culturii materiale s r c cioase a „migratorilor”. Printre cele mai otr vitoare concepte se num r „statornicia”, caracterul sedentar al popula iei „romanice”, prin opozi ie cu „migratorii”. O analiz lucid a a ez rilor din Câmpia Român conduce la concluzia c erau vetre de locuire de foarte scurt durat , de maximum 10 ani, dar probabil mult mai pu in. O analiz demografic în baza strict a acestor a ez ri ar conduce la încheieri catastrofale: aceast popula ie nu putea trimite peste Dun re nici 500 de b rba i, darmite 5000 sau mai mult. Arheologii ar trebui s se resemneze cu ideea c ceea ce pot cerceta, prin metodele lor, nu reprezint decât o mic parte din ceea ce va fi fost; c lipse te cu totul arheologia montan , i nu are cum s fie bine, creând impresia c unele lucruri apar din senin (sau din... migra ie), sau dispar în neant. Cerbicia arheologiei slave de a considera c sclaveni ar fi cei din bordeiele bucovinene – este la fel de p guboas , fiindc sclavenii lui Ardagast i Piragast refuz s apar , iar puhoaiele slave din Balcani au fost cu siguran teleportate de pe Pripiat, fiindc alt explica ie nu mai exist ... Ba da. Doar c acele explica ii nu sunt cele pe care colegii arheologi ar fi dispu i s le accepte. Dac tot vorbim despre „epoca migra iilor” ar trebui s în elegem c o popula ie care „roie te” nu se îngroap în bordeie, iar profilul fundamental este cel de popula ie nomad , nu agricol . Nu este, desigur, un nomadism de format asiatic, tradi ional, cu o economie i un stil de lupt nomad; este un nomadism de tranzi ie, cu o economie amestecat , în care
264
concluzii îns principalul sector de „produc ie” era jaful. Nu o fi „politic corect”, dar pare corect faptic. Hiaturile despre care vorbim, analizând arheologia muntean , la diverse paliere (absen a a ez rilor de secol V, absen a necropolelor, etc), nu sunt îns specifice doar Munteniei. Golurile documentare trec Dun rea, acolo unde ar trebui s g sim slavii ce au r pus Imperiul, îns a ez rile i necropolele lor din prima jum tate a veacului VII refuz s apar . O cultur slav timpurie prebulgar nu prea exist , dac exist 6 . Doar invazia migratorilor bulgari pare a schimba lucrurile; dup 680 Bulgaria de nord est se populeaz brusc i bicolor, frecven a monumentelor arheologice de la grani a veacurilor VII VIII p rând remarcabil . Situa ia poate fi interpretat în sensul c turanicii i au obligat pe supu ii lor s se a eze, pentru a fi mai u or de controlat, dar i de exploatat; în acela i timp, apari ia noii puteri de la Dun rea de Jos a creat i condi iile de securitate necesare sedentariz rii. E paradoxal, de acord, dar nu imposibil, ca tocmai „migratorii” s fi fost factorul determinant al sedentariz rii. Dup veacuri de nelini te, la Dun rea de Jos exista un singur st pânitor. Puterea bulgar pune cap t acestui nomadism de tranzi ie, dar strict în zonele dominate de primul arat, fiindc p storii vlahi, refugia i spre sudul peninsulei, aveau s r mân credincio i unui stil de via care le asigurase supravie uirea. În acest fel au i intrat în con tiin a colectiv a Balcanilor. Mobilitatea sporit a unei popula ii în „roire” poate fi responsabil pentru unele anomalii arheologice, precum absen a necropolelor (inclusiv în multe teritorii din Europa nord estic ) din zone altminteri locuite. Este vorba despre popula ii ale c ror tradi ii funerare erau legate de incinera ie; popula ii care, dintr un motiv sau altul, î i schimb s la ul des, care nu mai au probabil „locuri sfinte” sau nu mai locuiesc în preajma lor i pentru care cultul str mo ilor ar trebui legat de feti uri portabile, nu de p mânt. Motiva ia unor astfel de popula ii de a mai constitui „necropole” este greu de argumentat. De altfel, cele mai multe dintre necropolele cunoscute pentru secolele VI VII sunt foarte mici, în jur de 20 de morminte, ceea ce, în esen , vorbe te tot despre durate de func ionare foarte mici ale a ez rilor. Arheologia nu ne poate duce mult mai departe de atât. Cel pu in deocamdat . De aici i necesitatea unor studii interdisciplinare. Analiza elementelor de credin p gân slav ne a produs surpriza de a descoperi, în chiar nucleul de baz , pe Volos i pe admiratorii lui, volohii; surpriz – cât vreme Cronica lui Nestor nu numai c nu i enumer pe volohi între neamurile slave, dar chiar îi aminte te între du manii slavilor de la Dun rea mijlocie. Nestor vorbea
6
Koleva 1992; Curta 2006, 203 204; Teodor 2005b, 234.
265
slavii timpurii îns , probabil, cam din auzite, despre evenimente petrecute cu mai mult de dou sute de ani mai devreme, i nici Volos nu mai era de actualitate, de peste un veac, a a c ar fi greu s l acuz m de incoeren . Lucrurile deja „nu se mai vedeau”. C ace ti volohi erau sau nu „români” este probabil dependent de cum definim românismul, iar aceasta dintr un unghi de vedere slav. Volohii erau, ca i vel ii pentru saxoni, ni te str ini al turi de care îns au tr it, în condi ii mult mai cordiale decât saxonii i vel ii, i ale c ror credin e, obiceiuri i cuvinte le au asimilat. Fiindc este destul de greu de imaginat o popula ie romanizat la nordul Carpa ilor nordici, ar fi mai rezonabil s credem c erau daci liberi, fie i într un vechi amestec cu cel i sau germanici, care nu au lipsit în zon . Analiza principalelor personaje ale basmelor române ti relev o lume clivat , împ r it între buni i r i, adic Fe i Frumo i latinofoni i Zmei nordici. La mijloc – Ileana Cosânzeana, zâna tracilor, care este tocmai terenul de disput . Povestit astfel, fiin a na ional româneasc pare un produs al ostilit ii în fa a str inului; o team convertit în credin a c lucrurile frumoase i bune ar putea asigura izb virea. Aici se închide cercul i ne întoarcem la arheologie. Cruciuli ele de bronz purtate la piept sau vasele ceramice pe care erau desenate cruci cu degetul sunt contemporane cu gloatele sclavene care speriau Balcanii. Românii se definesc nu ca urma i ai Romei, cum s a tot spus, ci ca cre tini – Romani – prin contrast cu acele fiin e s lbatice i feroce, puternice ca ursul i necru toare ca fiarele p durii. Iar visul oric rui copil este s devin F t Frumos. Amestecul de teme cre tine i p gâne nu este deloc o problem ; este chiar defini ia cre tinismului popular. Pe dos, dar în acela i fel, identitatea sclaven se constituie din ur i prin diferen fa de tot ce este roman, inclusiv cre tin. Sclavenii au fost spaima imperiului romano bizantin, iar orgoliul de a te numi spaim este probabil un motiv suficient de a tr i. Vor fi necesare trei veacuri pentru a face uitate aceste resorturi ini iale, pentru a împ rt i valorile cre tine, mai mult de nevoie decât din convingere. Adev rata identitate slav este îns cea ob inut dup conversie, care a dat societ ii slave consisten , reguli i necesara respectabilitate, un profil cultural distinct i respectat. Acesta este motivul pentru care slavii timpurii nu sunt tocmai slavii la care ne gândim noi. „Au avut vechii slavi o mitologie?”, mai exact „au avut ei o mitologie în sensul specific al termenului, o mitologie asemeni grecilor sau romanilor?” . R spunsul pare a fi simplu: nu, un asemenea sistem mitologic nu au avut sau, în orice caz, nu îl mai putem reconstitui ast zi. Este drept c termenul mitologie, mitologic este adesea folosit inconsecvent, nu numai cu referire la
266
concluzii mitologia vechilor slavi. Aceea i întrebare s ar putea pune, spre exemplu, cu referire la „mitologia românilor” ori la „mitologia francezilor” etc. A a cum am ar tat mai sus, limba slav arhaic (sau „primitiv ”) s a constituit pe un fond balto slav sudic, cu elemente vest iranice, nord trace (traco dacice) i germanice, c rora ulterior li s au ad ugat elemente vechi române ti (mai ales în limbile slave de sud). Mai târziu, noile grupuri slave cre tinate au interferat permanent cu alte culturi i au fost influen ate de acestea. Nu altfel este tabloul divinit ilor slave i, în general, cuvintele din sfera sacrului: acestea confirm cele spuse mai sus, în capitolul dedicat analizei etimologice. Câteva forme sunt slave, deoarece numele i semnifica ia lor pot fi „traduse” prin termeni uzuali i în limbile slave moderne de i, uneori, interferen a lingvistic i etimologia popular pot conduce spre false etimologii i, implicit, spre false interpret ri. Sunt apoi termeni care atest o destul de clar influen iranic , cum ar fi bog i raj , detaliu extrem de important în în elegerea etnogenezei slave, deoarece ace tia sunt termeni ce apar in vocabularului sacru, nu termeni comerciali ce pot migra u or prin negustori i prin c l tori. În sfâr it, dup marea migra ie slav i dup consolidarea statelor slave medievale, fiecare grup slav a interac ionat cu alte grupuri etnice, iar sfera sacrului nu putea face excep ie. Astfel se explic , de exemplu, mai marea influen româneasc în limbile slave de sud, nefiind exclus i o influen direct a limbii trace asupra primelor grupuri de slavi stabili i la sud de Dun re, teorie tot mai frecvent sus inut de cercet torii bulgari. De atlfel, în Bulgaria tendin a din ultimul timp este de a reconsidera cultura bulgar ca având dou valen e: una veche slav , iar o alta str veche tracic . În ultimele decenii, cercet torii bulgari au analizat relativ frecvent problema mo tenirii tracilor în Bulgaria i influen a sa asupra limbii bulgare i asupra altor limbi sud est europene, preponderent româna i albaneza. Deocamdat , nu putem trage concluzii ferme, dar ni se pare important a sublinia, înc o dat , c influen a substratului tracic asupra sud estului european trebuie s fi fost considerabil 7 , fapt reflectat i în lexicul sacru. Cert este c o tradi ie „mitologic ” autentic i direct , dinspre vechile tradi ii slave spre tradi iile noilor grupuri slave moderne, nu este atestat . Nu trebuie s confund m un anume sistem mitologic i/sau religios cu unele tradi ii populare, chiar dac unele dintre aceste tradi ii pot reprezenta relicte ale unui
7
În Bulgaria, s au publicat numeroase lucr ri dedicate influen ei tracice în sud estul european. Vezi, de exemplu, Dimitrov 1994; Duridanov (numeroase studii i lucr ri, vezi referin ele bibliografice); Fol (inclusiv ca editor al lucr rilor Congresului de Tracologie de la Sofia Jambol, sepembrie 2000); Georgiev (numeroase lucr ri, mai ales 1971 i ca editor principal al dic ionarului etimologic al limbii bulgare; v. BER); T pkova Zaimova 1962 i 1972 etc. Discu ii ample am f cut, despre acest subiect, în Paliga 2006b i 2006c.
267
slavii timpurii str vechi sistem. Din complexa mitologie greac a antichit ii grecii moderni au p strat elemente de tradi ie popular , nu sistemul în sine. Acela i lucru îl putem afirma despre italieni în raport cu mitologia latin . Pe de alt parte, un studiu aprofundat al credin elor locale asupra sfin ilor cre tini conduce mai degrab la concluzia supravie uirii preistoriei între pere ii catedralelor, decât la încheierea c 8 antichitatea a fost pur i simplu uitat . Ast zi, nu putem reconstitui un panteon slav în sensul panteonului grec i roman. Datele sunt prea sumare i este pu in probabil ca viitorul s aduc dovezi spectaculoase în acest sens. Este îns perfect normal i plauzibil s încerc m reconstituirea unui sistem sacru al vechilor slavi bazat pe principiile tradi iilor indo europene cunoscute. De i asemenea încerc ri sunt întemeiate, evident, pe extrapolarea unor date din alte orizonturi culturale, în lumea vechilor slavi, asemenea reconstituiri se bazeaz pe datele comparate ale altor discipline, iar plauzibilitatea este relativ ridicat . O asemenea abordare este citat de Beranová (1988, 233): legendarii P emysl i Libuše din tradi ia cehilor ar fi fost, de fapt, dou divinit i, iar nunta lor simboliza – în fapt – cultul fertilit ii p mântului. Noi vedem aici, mai degrab , tendin a re mitologiz rii trecutului, început în sec. al XIX lea. De altfel, tot atunci s a remitologizat i trecutul celtic, iar – în alt plan – falsurile de artefacte etrusce erau la mod . Tendin a falsific rii trecutului, în conformitate cu moda i cu gusturile secolului al XIX lea, era r spândit în toat Europa, ca atare i tendin ele re mitologiz rii credin elor slave trebuie în elese în acest context, cu reverbera ii pân azi. Dac ar fi s schi m în câteva cuvinte ansamblul credin elor vechilor slavi, atunci putem reconstitui o lume arhaic , axat pe cultul focului ipostaziat ca focul de pe cer (fulgerul i consecin a sa, tunetul), focul din vatr (focul prepar rii pâinii i al hranei în general), focul metalurgic (procesarea metalelor), cu siguran i alte ipostaze ale focului azi necunoscute ori greu reconstituibile (cum ar focul incinerant, focul purificator). Dac ad ug m detaliul c slavii î i ardeau (incinerau) mor ii i, probabil, sacrificau fie o sclav , fie o so ie a decedatului, avem tabloul unei societ i arhaice autentice, în bun tradi ie indo european , când – la moartea st pânului casei – cel pu in una dintre femeile acestuia era sacrificat . Cum poligamia era uzual în acele timpuri, iat cum cercetarea arheologic , cercetarea lingvistic i alte tipuri de cercet ri comparate îi plaseaz pe vechii slavi în lumina fireasc a unei societ i tradi ionale de tip arhaic, aflat deja în disolu ie când primele texte ne dau informa ii despre slavi i despre concep iile lor. Dup anul 860, o dat cu traducerea Bibliei i cu r spândirea gradual a
8
Exemplul lui Sf. Gheorghe, cel mai important sfânt militar, este poate cel mai la îndemân ; el preia tradi ia eroilor cavaleri, care precede cu mai multe veacuri cre tinismul, la Dun rea de Jos, iconografia antic p gân i medieval cre tin fiind extrem de asem n toare.
268
concluzii cre tinismului, aceast lume se transform rapid într o lume a societ ii medievale tipice, unde noua religie dominant coabiteaz cu vechile tradi ii, iar vechiul reu e te s supravie uiasc pân azi în concep iile uzuale despre zâne, demoni i vârcolaci, metamorfozând i reîntruchipând str vechile spaime ale omului în fa a naturii dezl n uite i a cosmosului de necuprins cu mintea omeneasc . C ci credin ele, mitologia i religiile nu reflect altceva decât str dania omului de a în elege i de a controla – eventual chiar a influen a – uria ele for e ale universului, iar sistemul credin elor religioase ale vechilor slavi reflect – pe cât putem interpreta i în elege ast zi – felul cum acei oameni percepeau cosmosul i puterile aferente. Pentru a conclude i acest aspect, sistemul credin elor religoase pre cre tine ale slavilor vechi, atât cât poate fi reconstituit, nu este prin nimic deosebit, sau disonant, comparativ cu ceea ce tim despre credin ele altor popoare europene. Concluzia este important pentru a atenua din alteritatea pe care o sugereaz studiul izvoarelor scrise timpurii, care reflect nimic altceva decât opinia unor scriitori forma i în alte culturi, alteritate care poate fi sus inut , aproape în egal m sur , de studiul culturilor arheologice, în rândul c rora culturile slave timpurii se deta eaz printr o austeritate unic . Probabil nu am r spuns înc explicit la întrebarea care îi fr mânt cel mai mult pe istorici: este apari ia slavilor un fenomen pe care îl dator m marilor migra ii? R spunsul este „da”, îns avem nevoie de câteva nuan e fundamentale: marile migra ii – pe care nu proto slavii le au provocat, ci go ii i hunii – au creat condi iile pentru ca etnia slavilor s apar ; presiunile asupra grani ei romane – pentru care sclavenii sunt vinova i, dar nu singurii vinova i – au sugerat lui Iustinian acea nefericit m sur a „sigil rii” Dun rii, cu rezultate acceptabile pe termen scurt, dar dezastruoase pe termen lung, fiindc presiunea a devenit teribil ; imperiul nomad al avarilor – i el parte a marilor migra ii – a creat nevoia unei limbi de comunicare, explicat de unii în termenii unei lingua franca, de al ii drept o „limb creol ” 9 , adic un mix spontan i ireversibil, în care rezultatul nu mai are decât o asem nare distant fa de elementele native, precum o reac ie chimic generatoare a unei substan e principial noi. În vâltoarea unei epoci în care r zboiul a fost regula, iar pacea doar un time out, identific rile etnice aveau mult de a face cu supravie uirea, fie c vorbim despre d inuirea prestigiului unor c petenii locale, capabile de a i conduce tovar ii în raiduri de prad , fie c vorbim despre supravie uirea unor popula ii lipsite de ap rare. Politica de prestigiu se marca prin însemne ale puterii, precum fibulele, fie prin ritualuri funerare specifice, sau prin s rb tori p gâne fastuoase. În fa a agresiunii – cei f r
9
Barford 2001, 34.
269
slavii timpurii de putere se ap rau prin credin , prin simboluri generatoare de speran , i se identificau cu ele. Vechile teorii arheologice, care postulau migra ia slav în baza studiului ceramicii, nu se mai sus in ast zi; din contr , studiul aprofundat al ceramicii sugereaz mai degrab specificitate regional , deci elemente de continuitate în practicile me te ug re ti, decât forme i elemente decorative care s fi fost „distribuite” prin vehicolul migra iei (de i acestea nu lipsesc!). Aceste observa ii pur arheologice trebuie îns asezonate cu judec i mai degrab antropologice, în virtutea c rora între activit ile r zboinice i cele me te ug re ti nu exist o rela ie nemijlocit i c , în consecin , produc ia ceramic este irelevant în context. Sigur este doar c imaginea idilic a „slavului blajin”, care merge în urma c ru ei plin cu femei, copii i b trâni, al turi de „c el i purcel”, nu se poate documenta 10 . „Migratorii”, câ i vor fi fost, par mai degrab grupuri mici de aventurieri, pleca i dup prad i r ma i prin locuri str ine, noile „entit i etnice” fiind mai degrab rezultatul unor expediente. De altfel, o astfel de imagine idilic , similar pionierilor care au cucerit Vestul S lbatic, nu r zbate din izvoarele scrise; se poveste te despre „sate” i „gropi de bucate”, dar din aceste sate lipsesc i copiii, i femeile, i b trânii. Primele a ez ri umane care par s merite acest nume sunt legate de evenimente din preajma Salonicului, spre finalul sec. VII, dar nu tim nimic despre cum s a constituit acele comunit i. În zon , ast zi, singura minoritate notabil sunt aromânii. Teritoriile de la Dun rea de Jos pot fi considerate capitale pentru apari ia slavilor, a a cum deja Florin Curta a afirmat. Purtând discu ia prin prisma izvoarelor scrise – nici nu poate fi altfel. Numele sclavenilor este pomenit prima oar în leg tur cu evenimente din aceast zon geografic i nici nu trebui folosit pentru al i „slavi” decât prin extrapolare (cu excep ia slavilor din Pannonia, i aceia cu un profil arheologic jum tate romanizat...). Identitatea r zboinic i „democratic ” a sclavenilor, a a cum este ilustrat de sursele timpurii, este definitorie pentru primul veac de istorie „slav ”. Procesul etnogenetic al slavilor se desf oar îns pe suprafe e mult mai largi, iar diversitatea zeilor cunoscu i de slavii de vest, prin compara ie cu slavii de est, ofer doar o sugestie a diversit ii acelor popula ii numite, din comoditate i
10
Cu o excep ie notabil : Theophylact Simocatta VII, 2 5, cu o secven tipic de „migra ie” cu fortifica ie de care (de tradi ie sarmatic ), în care sunt ad posti i „pruncii i femeile”. Curios, barbarii sunt descri i, la începutul pasajului, drept „sclavini”, dar ceva mai jos sunt numi i „ge i”, cu explica ia c ar fi numele vechi al acelor barbari. Evenimentul se petrecea în 595, în sudul Sci iei Mici, imediat la sud de frontiera româno bulgar din zilele noastre. Mai trebuie f cut precizarea c echivalen a „ge i go i” era una tipic în epoc , cea „ge i gepizi” poate fi i ea argumentat , dar „ge i sclaveni” este înc una la care avem de reflectat.
270
concluzii necunoa tere – „slavi”. A a cum ar tam i mai devreme, adev rata identitate slav a fost îns dobândit numai odat cu Biblia lui Chiril i Metodiu. Finaliz m cartea în împrejur rile create de contestarea în strad a alegerilor parlamentare din Republica Moldova (aprilie 2009), un excelent – de i nefericit – exemplu c realit ile etnice – român, moldovean – nu sunt ni te no iuni tiin ifice abstracte, ci ni te unelte – când nu arme – de lupt politic . Totu i, ceea ce noi am avut de spus a încercat s fie sub perspectiv tiin ific , pe cât posibil în afara patimilor politice sau na ionaliste, în limitele puterilor noastre de muritori. Cu singuran c în aceast materie, a istoriei i etnicit ii, p strarea echilibrului faptelor i interpret rilor este departe de a fi cel mai simplu lucru. Suntem, cu to ii, produsul societ ilor i vremurilor în care tr im, nu numai al c r ilor pe care le citim. Acum, când o parte dintre grupurile slave se reîntâlnesc – în cadrul Uniunii Europene – cu alte grupuri etnice, romanice, germanice, dar i uralice, când logica confrunt rii a cedat loc logicii cooper rii, este momentul rememor rilor: au fost timpuri grele acele secole VI X dup Christos, dar au fost timpurile care au conturat istoria i limbile noastre, ethos ul nostru i, desigur, ethnos ul nostru. Brâncu i spunea c arta este abia la început. Noi am putea încheia spunând c i limbile ori culturile Europei sunt abia la început.
271
slavii timpurii
Fig. 36. Statuie de cult cu patru fe e, g sit în vestul Ucrainei; este înalt de 2.27 m.
272
REFERIN E BIBLIOGRAFICE Izvoare Constantin Porfirogenetul Constantine Porphyrogenitus. De administrando imperio. Ed. Gyula Moravcsik. Trans. R. J. H. Jenkins. Washington, 1967. Cronica din Monemvasia Cronaca di Monemvasia. Ed. Ivan Duicev. Palermo, 1976. FHDR – Fontes Historiae Dacoromanae, II, Bucure ti: Ed. Academiei, 1970. Iordanes Getica – Iordanes, De origine actibusque Getarum, în Izvoarele istoriei românilor, vol. 14, ed. G. Popa Lisseanu, (text latin i traducere româneasc ), Bucure ti, 1939. Getica. De origine Actibusque Getarum. David Popescu (trad.), Bucure ti: Gândirea 2001. http://www.thelatinlibrary.com/iordanes1.html (latin ) Istoria roman – Romana. De origine Actibusque Romanorum. http://www.thelatinlibrary.com/iordanes2.html (latin ). Romana et Getica. Ed. Theodor Mommsen. MGH: AA 5.1. Berlin, 1882. Trad. Charles C. Mierow. Malalas Ioan Malalas – Ioannes Malalas Chronographia, ed. Thurn H., Berlin, New York, 1999. Marcellinus Comes, Cronica – Th. Mommsen, Chronica Minora II, 1894 (Paris 1847). http://www.thelatinlibrary.com/marcellinus1.html (latin ). FHDR II, 359 370 (extrase, bilingv). Nestor (Cronica lui) – The Russian Primary Chronicle, Laurentian text, S. H. Cross, O.P. Sherbowitz Wentzor (ed), Cambridge MA: The Medieval Academy of America, 1953; Donald Ostrowski – The „Povest’ Vremennykh Let”: An Interliniar Collation and Paradosis, Harvard Library, 2003. Pliniu cel B trân – Naturalis Historia, trad. Ioana Costea, vol. VI, Bucure ti: Polirom, 2004. Plutarh – Vie i paralele, trad. N.I. Barbu, Bucure ti 1963. Pseudo Caesarios – Eratopokriseis. Ed. Rudolf Riedinger. Byzantinisches Archiv, 12. München, 1969.
slavii timpurii FHDR II, 483 486. Procopius – Procopius Opera omnia, ed. J. Haury; trad. H. B. Dewing, Cambridge, Massachussets, 1914 28; vol. 5 Procopius – R zboiul cu go ii, H. Mih escu (ed.), Bucure ti 1983. De aedificiis, în Ed. J. Haury. Trad. H. B. Dewing. Cambridge, MA, 1940. Ptolemeu – Geographia Ptolemy s Geography: An Annotated Translation of the Theoretical Chapters. Berggren, J. Lennart and Jones, Alexander, Princeton and Oxford: Princeton University Press, 2000. Strategikon Mauricii Strategicon. Ars militara, Haralamblie Mih escu (ed), Bucure ti 1970 Tacitus – Germania – Publius Cornelius Tacitus. Germania; Dialogul despre oratori. Eugen Cizek (trad, note), Bucure ti: Paideia, 2004 Theophylact Simocatta Teofilat Simocata, Istorie bizantin , H. Mih escu (ed.), Bucure ti 1985.
Enciclopedii, dic ionare American Heritage Dictionary http://www.bartleby.com American Heritage Dictionary. Indo European Roots. http://www.bartleby.com/61/IEroots.html BER – B lgarski etimologi en re nik (dic ionarul etimologic al limbii bulgare) Vl. Georgiev et alii 1971 1979 1986 – (lucrare în curs de apari ie). Sofia: B lgarskata Akademija na Naukite. Berneker, E. 1908 1913 – Slavisches etymologisches Wörterbuch, I (A L). Heidelberg: Carl Winter. Bezlaj, F. 1976 2007 – Etimološki slovar slovenskega jezika (Dic ionar etimologic al limbii slovene) 1 . Ljubljana: Akademska Založba. Brückner, A. 1970 – S ownik etymologiczny j zyka polskiego. (dic ionarul etimologic al limbii polone). Warszawa. Chantraine, P. 1968–1980 – Dictionnaire étymologique de la langue grecque. Paris: Klincksieck. 1
În timpul vie ii, autorul a publicat literele A–O, apoi discipolii s i Marko Snoj i Meta Furlan au preluat sarcina termin rii lucr rii, transcriind fi ele manuscrise i completând datele lips . Ac iunea a fost încheiat în anul 2007, odat cu publicarea indicelui (Kazala).
274
bibliografie The Concise Oxford Dictionary of English http://www.askoxford.com/?view=uk. DEAVR – Radu Florescu, Hadrian Daicoviciu, Lucian Ro u – Dic ionar enciclopedic de art veche a României, Bucure ti: Ed. tiin ific i Enciclopedic , 1980. Dictionary of the English Language, Houghton Mifflin Company, fourth ed, http://www.bartleby.com/61/. Douglas Harper Online Etymology Dictionary – http://www.etymonline.com/ EAIVR – Enciclopedia arheologiei i istoriei vechi a României¸C tin Preda (coord.), Bucure ti: Ed. enciclopedic ; vol I – 1994 (A C); vol II – 1996 (D L); vol. III – 2000 (M Q). ECR – Enciclopedia civiliza iei Romane, Dumitru Tudor (coord.), Bucure ti: Ed. tiin ific i enciclopedic , 1982. Ernout, A., Meillet, A. 1959. Dictionnaire étymologique de la langue latine. Ed. a 4 a, Paris. Fraenkel, Ernst 1955–1965. Litauisches etymologisches Wörterbuch. Heidelberg: Carl Winter. Holub, J., Kope ný, F. 1952 – Etymologickey slovník jazyka nakladatelství u ebnic v Praze.
eského. Praha: Státní
Holub, J., Lyer, S. 1968 – Stru ný etymologickey slovník jazyka eského. Se zvláštním z etelem k slov m kulturním a cizím. (Dic ionarul etimologic al limbii cehe. Cu o privire special asupra cuvintelor str ine i referitoare la cultur ). Praha: Státní pedagogické nakladatelství. (ed. a 2 a, îngrijit de Ivan Lutterer). International Encyclopaedia for the Middle Ages Online. A Supplement to LexMA Online. Turnhout: Brepols Publishers, 2005. Victor Kernbach 1989 – Dic ionar de mitologie general , Bucure ti: Ed. St. Encicl. Lajos, K. 1980 – Földrajzi nevek etimológiai szótára. (Dic ionar etimologic toponimic). Budapest: Akadémiai kiadó. Lexilogos (multilingv) – http://www.lexilogos.com/etymologie.htm Lürker, M. 1984 – Lexikon der Göter und Dämonen. Stuttgart: Alfred Kröner. Machek, V. 1971 – Etymologický slovník jazyka eského (Dic ionarul etimologic al limbii cehe). Praha: Academia. Me ny uk, O. S. 1985 – Etymologi nyj slovnyk ukrajnskoj movi, 2 vols, Kiev. Merriam Webster Online Search http://www.merriam webster.com/netdict.htm Miklosich (Mikloši ), F. 1886 – Etymologisches Wörterbuch der slavischen Sprachen. Wien: Wilhelm Braumüller. Orel, V. 1998 – Albanian Etymological Dictionary, Brill: Leiden – Boston – Köln.
275
slavii timpurii Šmilauer, V. 1970 – Handbuch der slavischen Toponomastik. Praga: Academia. Vanagas, A. 1981 – Lietuvi hidronim etimologinis žodynas (Dic ionarul etimologic al hidronimelor lituaniene). Vilnius: Mosklas. (cu prefa în limbile rus i german ). Vasmer, Max – Dic ionarul etimologic al limbii ruse. http://starling.rinet.ru/cgi bin/query.cgi?basename=%5Cusr%5Clocal%5Cshare%5Cstarling%5Cmorpho %5Cvasmer%5Cvasmer&root=/usr/local/share/starling/morpho Vertemont, J. 2000 – Dic ionar al mitologiilor indo europene, Timi oara: Amarcord Webster’s Revised Unabridge Dictionary (1913): http://www.dict.org/bin/Dict Wickenden of Tanet, Paul. Dictionary of Period Russian Names (and some of their Slavic Roots); http://heraldry.sca.org/paul/
Bibliografie de specialitate ANAMALI, Skënder 1985 – Des illyriens aux albanais. Iliria 15, 1, 211–228. ANDREEV, Nikolaj Dmitrievi Nauka.
1986a. – Ranne indoevropskij prayazyk. Leningrad:
1986b – Correlation between the simplicity of language typology and the attainable degree of formalization in historical linguistics. Symposium on Formalization in Historical Linguistics (Tallinn, November 24–26, 1986), ed. by Mart Remmel. Tallinn: Academy of Sciences of Estonia. 1987 – The importance of Estonian for Boreal reconstruction. Symposium on Language Universals (Tallinn, July 28–30, 1987), ed. by Toomas Help (responsible) and Sirje Murumets. Tallinn: Academy of Sciences of Estonia. ANGHELINU, Mircea 2003 – Evolu ia gândirii teoretice în arheologia din România. Concepte i modele aplicate în preistorie. Târgovi te: Cetatea de Scaun. BARAN, Volodymyr D. 1988 – Prežskaja kul tura Podnestrovja (Po materialem posselenii u.s. Rašcov), Kiev: Nauk. dumka. BARFORD, Paul M. 2001, The Slavs: Culture and Society in Early Medieval Eastern Europe, Ithaca: Cornell University Press BARNEA, Ion 1966 – L incendie de la cité de Dinogetia au VIe siècle, Dacia N.S. 10, 237 259 BARNEA, Ion, TEF NESCU, tefan 1971 – Din istoria Dobrogei, III, Bucure ti: Ed. Academiei.
276
bibliografie BEDNA ÍKOVÁ, Jarmila 2003 – St hování národ Vyšehrad.
(Migra ia popoarelor). Praha:
BEDNA ÍKOVÁ, Jarmila; HOMOLA, Aleš, M ÍNSKÝ Zden k 2006 – St hování národ a východ Evropy. Byzanc, Slované, Arabové. (Migra ia popoarelor i Europa de r s rit. Bizan ul, slavii, arabii.) Praha: Vyšehrad. BERANOVÁ, Magdalena 1988 – Slované (Slavii). Praha: Panorama 2 . BEZLAJ, France 1961 – Die vorslavischen Schichten im slovenischen Namen und Wortschatz. VI. Internationaler Kongress für Namenforschung, München 24.–28. August 1958, hgg. von Karl Puchner, vol. 2: 148–153. 1969 – Das vorslawische Substrat im Slowenischen. Alpes Orientales 5. Acta Quinti Conventus de Ethnographia Alpium Orientalium Tractantis Graecii Slovenorum 29. III–1.IV. 1967. Redegit Niko Kuret. Ljubljana. BICHIR, Gh. 1973 – Cultura carpic . Bucure ti: Editura Academiei. 1981 – Dacii liberi din Muntenia i rela iile lor cu romanii. Thraco dacica 2: 73– 92. 1983 – Ramura nordic a dacilor – costobocii. Thraco dacica 4, 1–2: 59–68. 1984 – Geto dacii din Muntenia în epoca roman , Bucure ti: Ed. Academiei. BÎRZU, Ligia, BREZEANU, Stelian 1991 – Originea i continuitatea românilor, Bucure ti: Ed. enciclopedic . BLAŽEK, Václav, KLAIN, Václav [2002] – Etnonym ech v kontextu slovanských a indoevropských etnonym. (Etnonimul ceh în contextul etnonimelor slave i indo europene). BOEV, Pet r, KONDOVA, Neli, OLAKOV, Slav o 1987 – Données antropologiques sur la population médiévale dans la Bulgarie de Nord Est, în Dobrudza, Études ethno culturelles, D. Angelov (ed.), Sofia: Academia bulgar , 208 219. BONFANTE, Giuliano 1966. Influences du protoroumain sur le protoslave? Acta Philologica 5: 53–69. 2001. Studii române. Bucure ti: Saeculum (Original: Giuliano Bonfante, Studi romeni, Societá Accademica Romena, Collana di studii e saggi, VI, Roma, 1973). BORKOVSKÝ, Ivan – Staroslovánsca keramika ve sredni Europa, Praha 1940. BORONEAN , Vasile, STÎNG Ion 1978 – Cercet rile privind secolul al VII lea de la Ostrovul Mare, comuna Gogo u, din zona hidrocentralei «Por ile de Fier», Drobeta, 3, 87 107.
2
Lucrarea a cunoscut numeroase reedit ri, f r modific ri esen iale.
277
slavii timpurii BRATHER, Sebastian 2005 – Acculturation and Ethnogenesis along the Frontier: Rome and the Ancient Germans in an Archaeological Perspective, în Borders and frontiers in early middle age, Florin Curta (ed), Turnhout: Brepols, 2005, 139 172 BR TIANU, Gh. I. 1980 – Tradi ia istoric despre întemeierea statelor române ti, Bucure ti: Eminescu (dup edi ia din 1945). BREZEANU, Stelian 2007 – Istoria imperiului bizantin, Bucure ti: Meronia. BRYCE, Trevor R. 1974 – The Lukka Problem – and a Possible Solution, Journal of Near Eastern Studies, 33, 4, 395 404. CHANTRAINE, Pierre 1968–1980 – Dictionnaire étymologique de la langue grecque. Paris: Klincksieck. CHIRIAC, Costel 1993 – Expedi ia avar din 578 579 i eviden a numismatic , Arheologia Moldovei, 16, 191 203. COLLINDER, Björn 1957 – Survey of the Uralic Languages. Stockholm Uppsala: Almqvist & Wiksell. 1960 – Comparative Grammar of the Uralic Languages. Stockholm Uppsala: Almqvist & Wiksell. COM A, Maria 1961 – S p turile de la Nu fal u, Materiale i Cercet ri de Arheologie 7, 519 529. CONDURACHI, Emil 1969 – Izvoarele greco latine asupra etnogenezei vechilor popula ii balcanice. Studii i Cercet ri de Istorie Veche, 20, 3: 369–391. 1971 – L ethnogenèse des peuples balkaniques: les sources écrites. Studia Balcanica (Sofia) 5: 249–269. CONNOLY, Peter 1988 – Greece and Rome at War, Londra: Macdonald & Co 1988 CRI AN 1969 – Ion H. Cri an, Ceramica daco getic (cu special privire la Transilvania), Bucure ti: Ed. Meridiane. CURTA, Florin 1994 – The changing image of the Early Slavs in the Romanian historiography and archaeological literature, în Südost Forschungen 53, 235 276. 1997 – Slavs in Fredegar and Paul the Deacon: medieval gens ‘scourge of God’? Early Medieval Europe (Oxford) 6 (2), 141–167. 2004 – The Slavic Lingua Franca (Linguistic Notes of an Archaeologist Turned Historian), East Central Europe, 31, I, 125 148. 2005 – Female dress and „Slavic” Bow Fibulae in Greece, Hesperia 74, 101 146. 2006 – Apari ia slavilor. Istorie i arheologie la Dun rea de Jos în veacurile VI VII, Târgovi te: Cetatea de Scaun (originalul: The Making of the Slavs. History and
278
bibliografie Archaeology of the Lower Danube Region, c. 500–700. Cambridge University Press 2001). 2008 – The History and Archaeology of Early Medieval Eastern and East Central Europe (ca. 500 1000): A Bibliography, în East Central & Eastern Europe in the Early Middle Ages, F. Curta (ed.), 297 380, Ann Arbor: The University of Michigan Press. AJKANOVI , Veselin 1973 – Mit i religija u srba (Mit i religie la sârbi). Beograd: Srpska književna zadruga. EŠKA, Josef 2000 – Zánik antického sv ta. (Declinul lumii antice). Praha: Vyšehrad. DELEV, Pet r 2000 – Lysimachus, the Getae, and Archaeology, The Classical Quarterly, NS 50, vol. 2, 384 401. DELITZSCH, Friedrich 1873 – Studien über indogermanisch semitische Wurzelverwandt schaft. Leipzig: J.C. Hinnisch. DHIMA, Aleksandër 1984 – Continuité des traits anthropologiques chez les albanais. Studia Albanica 21, 2: 199–207. DIACONU, Gh 1965 – Târg or. Necropolele din secolele III IV e.n., Bucure ti: Ed. Academiei. DIACONU, Petre 2000 – Cui apar ine cultura Ciurel?, Istros 10, 491 493. DIMITROV, Pet r 1994 – Paleobalkanskijat vokaliz m (Vocalismul paleobalcanic). Sofia: Universitetsko izdatelstvo Sv. Kliment Ohridski. DODDS, Erik D. 1998 – Grecii i ira ionalul, Bucure ti: Polirom. DOLINESCU FERCHE, Suzana 1974 – A ez ri din secolele III i VI e. n. în sud vestul Munteniei. Cercet rile de la Dulceanca, Bucure ti: Ed. Academiei. 1984 – La culture «Ipote ti Cânde ti». La situation en Valachie, Dacia N.S. 28, 1 2,117 147. 1986 – Contribution archéologique sur la continuité daco romaine. Dulceanca, deuxième habitat du VIe siècle de notre ère, Dacia N.S. 30, 1 2,121 154. 1992 – Habitats des VIe et VIIe siècles de notre ère à Dulceanca, Dacia N. S., 36, 125 178. DOMI, Mahir 1983 – Problèmes de l histoire de la formation de la langue albanaise. Résultats et tâches. Iliria 13, 1, 5–38. DURIDANOV, Ivan 1952 – Mestnite nazvanija ot Lomsko. Sofia: B lgarskata Akademija na Naukite. 1960 – Der thrakische Einfluss auf die bulgarische Anthroponymie. Linguistique Balcanique 2: 69–86. 1969 – Thrakisch dakische Studien, I. Linguistique Balkanique 13, 2.
279
slavii timpurii 1975 – Die Hydronimie des Vardar systems als Geschichtsquelle. Köln Wien: Böhlau Verlag. 1986 – Pulpudeva, Plovdiv, Plovdin. Linguistique Balkanique 29, 4, 25–34. 1989 – Nochmals zum namen PL PDIV , PLOVDIV. Linguistique Balkanique 32, 1, 19–22. 1991 – Die ältesten slawishen Entlehnungen im Rumänischen. Linguistique Balkanique 34, 1–2, 3–19. 1993 – Bulgarian B dni (ve er), b dnik again. Linguistique Balkanique 36, 2: 101– 104. 1995 – Thrak. DEVA, DIVA. Studia in honorem Georgii Mihailov, ed. by Alexandre Fol (ed. in chief), Bogdan Bogdanov, Pet r Dimitrov, Dimit r Bojadžiev. Sofia: Institute of Thracology, Sofia University St. Kliment Ohridski. 1999–2000 – Slaw. *Perun – balt. Perk nas – heth. Peruna? Das Ende eines Mythos. Linguistique Balkanique 40 (1999–2000), 2, 93–108. ELIADE, Mircea, 1980 – De la Zalmoxis la Genghis Han, Bucure ti: Ed. tiin ific enciclopedic (v. i Humanitas 1995).
i
1992 – Istoria credin elor i ideilor religioase, Bucure ti: Ed. tiin ific . 1995 – De la Zalmoxis la Genghis han. Studii comparative despre religiile i folclorul Daciei i Europei Orientale. Bucure ti: Humanitas. (prima edi ie: Bucure ti 1980). FIEDLER, Uwe 1992 – Studien zu Gräberfeldern des 6. bis 9. Jahrhunderts am der unteren Donau, Bonn: Freie Universität, 1992. FIELDS, Nick, DENNIS, Peter 2008 – The Walls of Rome, Oxford New York: Osprey Publishing FOL, Al. (editor principal) 2000 – Ancient Thrace. Sofia: International Foundation Europa Antiqua, Institute of Thracology – Bulgarian Academy of Sciences. 2002 (ed) – Proceedings of the Eighth International Congress of Thracology THRACE AND THE AEGEAN, Sofia Jambol, 25–29 September 2000. Sofia: International Foundation Europa Antiqua Sofia; Institute of Thracology Bulgarian Academy of Sciences, 2 vol. FUSEK, Gabriel 1994 – Slovensko vo v asnoslovanskom období, Nitra: Archeologický ústav Slovenskej Akadémie vied. FUSEK, Gabriel, ZÁBOINÍK, Josef 2003 – Príspevok do diskusie o po iatkoch slovanského osídlenia Slovenska (Contribution to the discussion of beginnings of Slavic settlement in Slovacia), Slovenská Archeológia 51, 2, 319 340.
280
bibliografie GAMKRELIDZE, T., IVANOV, V.V. 1984 – Indoevropejskij prayazyk i indoevropejcy. Tbilisi: University Press. GEARY, Patrick J 2007 – Mitul Na iunilor. Originile medievale ale Europei, Târgovi te: Cetatea de Scaun. GEORGIEV, Vladimir 1957 – Trakiiskijat ezik. Sofia. 1958 – ( inostrannoj literatury.
– ). Moskva:
Izdate stvo
1960a – B lgarska etimologija i onomastika. Sofia: B lgarska Akademija na Naukite. 1960b – Albanisch, dakisch mysisch und rumänisch. Die Herkunft der Albaner. Linguistique balkanique 2, 1–19. 1968 – Illyrier, Veneter und Urslaven. Linguistique Balcanique 13, 1, 5–13. 1971 – L’ethnogenèse de la péninsule balkanique d’après les données linguistiques. Studia Balcanica (Sofia) 5, 155–170. GIEYSZTOR, Aleksander 1986 – Mitologia S owian (Mitologia slavilor). Warszawa: Wydawnictwa Artystyczne i Filmowe. GIMBUTAS, Marija 1971 – The Slavs. London: Thames & Hudson. 1989 – Civiliza ie i cultur . Vestigii preistorice în sud estul european. Bucure ti: Meridiane (texte selectate i traduse de Sorin Paliga). 1997 – Civiliza ia Marii Zei e i sosirea cavalerilor r zboinici (traducere dup manuscrisul autoarei Old Europe and the Advent of the Indo Europeans). Bucure ti: Editura Lucretius. GOD OWSKI, Kazimierz 1983 – Zur Frage der Slavischensitze vor der grossen Slawenwanderung im 6. Jahrhundert, în Settimane di Studio del Centro Italiano di Studi sull’ Alto Medioevo, 30, 257 284. 2000 – Pierwotne siedziby S owian. Wybór pism pod redakcij Micha a Parczewskiego (Primele a ez ri slave. Selec ie de studii sub redac ia lui Micha Parczewski). Kraków: Instytut Archeologii Uniwersytetu Jagiello skiego. GOJDA, Martin 1991 – The Ancient Slavs: Settlement and Society, Edinburgh: E. Univ. Press. GRAFENAUER, Bogo 1979 – Slovani pred prihodom na Balkanski polotok. Zgodovina Slovencev, ed. de Meta Sluga. (Slavii înainte de sosirea lor în Peninsula Balcanic ). Ljubljana: Cankarjeva Založba. GREIMAS, Algirdas Julien 1997 – Despre zei i despre oameni. Bucure ti: Meridiane. (Originalul francez: Des dieux et des hommes, Paris, PUF 1985).
281
slavii timpurii HÄNSEL, Bernhard, ALTHAMMER, Walter (editori) 1987 – Die Völker Südosteuropas im 6. bis 8. Jahrhundert. (Popoarele Europei de sud est în secolele 6–8). Südosteuropa Jahrbuch 17. HARHOIU, Radu 1998 – Die Frühe Völkerwanderungszeit in Rumänien, Bucure ti: Editura Enciclopedic . HASDEU, Bogdan Petriceicu 1973 – Scrieri istorice, I–II, Bucure ti. 1988 – Studii de lingvistic Bucure ti: Minerva.
i filologie. Edi ie îngrijit de Gr. Brâncu , 2 vol.
HULD, Martin E. 1984 – Basic Albanian Etymologies. Columbus (Ohio): Slavica Publishers. ILLI
SVITY , V. M. 1971 – Opyt sravnenija nostrati eskih jazykov (semitohamitskij, kartve skij, indoevropejskij, ura skij, dravidijskij, altajskij). Vvedenie. Sravnite nyj slovar’. Moskva: Nauka.
IONESCU, Anca Irina 1978 – Lingvistic
i mitologie. Bucure ti: Litera.
1999. Mitologia slavilor. Bucure ti: Ed. Lider. IONI
, Ion, URSACHI, Vasile 1988 – V leni. O mare necropol a dacilor liberi. Ia i: Junimea.
IV NESCU, Gheorghe 1980 – Istoria limbii române. Ia i: Junimea. JAMES, Edward 1985 – Gregory of Tours Life and the Fathers, Liverpool: Liverpool Univ. Press. KAZANSKI, Michel 1999 – Les Slaves. Les origines (Ier VIIe siècle après J. C.), Paris: Errance. KÖDDERITZSCH, Rolf 1988 – Gedanken zur Ethnogenese der Albaner (aus sprachlicher Sicht). Linguistique Balkanique 31, 3 4, 105 116. KOLEVA, Rumiana 1992 – Za datiraneto na Slavianskata grupa «Popina Garv n» v severoiztocna B lgaria i severna Dobrudja (About the Date of the Slavic group Popina Garv n...)”, St. Kliment, 84 85, 163 175. KOMATA, Damian 1983 – Të dhëna arkeologjike për qytetin arbëror, shek. VII–XI. Iliria 13, 1, 202 216. KONDRATIEVA, Tamara 2000 – Vechea Rusie. Bucure ti: Corint. (Traducere dup La Russie ancienne, PUF 1996). KRAHE, Hans 1925 – Die alten balkan illyrischen geographischen Namen. Heidelberg: Carl Winter. 1942 – Germanische Sprachwissenschaft. Berlin: Walter de Gruyter. 1955 – Die Sprache der Illyrier. Wiesbaden: Otto Harraschowitz. KRANDŽALOV, Dimitr 1965 – Discussion (à I. Nestor communication, v. Nestor 1965), 176 177.
282
bibliografie KRUPA, Viktor, GENZOR, Jozef 1996. Jazyky sveta v priestore a ase (Limbile lumii în spa iu i în timp). Bratislava: Veda. KULAKOV, Vladimir I. 2005 – The Amber Lands in the Time of the Roman Empire, Oxford: BAR Intl. Ser. LEHMANN, W.P. 1987 – Linguistic and archaeological data for handbooks of protolanguages, in Skomal and Polomé (eds.) 1987, 72–87. LIPTÁK, Pál 1983 – Avars and Ancient Hungarians, Budapest: Akadémiai Kiadó. LUCA, Cristian, M NDESCU, Drago 2001 – Rituri i ritualuri funerare în spa iul extracarpatic în secolele VIII X, Br ila: Istros. LUTTERER, Iv., KROPÁ EK, L., HU Á EK, V. 1976 – P vod zem pisných jmen. Praha: Mladá Fronta. MADGEARU, Alexandru 1997 – Continuitate i discontinuitate cultural la Dun rea de Jos în secolele VII VIII, Bucure ti: Ed. Universit ii. 2007a – The Dridu Culture and the Changing Position of Romania amoung Communist States, Archaeologia Bulgarica, 2, 51 59. 2007b – Semnifica ia purt rii crucilor pectorale descoperite la nord de Dun re în secolele VI VII, Arheologia Moldovei 30, 2007, 129 136. MALLORY, J.P. 1973 – A history of the Indo European problem. The Journal of Indo European Studies 1, 1 2, 21 65. M GUREANU, Andrei 2008 – Fibulele turnate romano bizantine, Materiale i Cercet ri Arheologice, SN, 4, 99 155. M GUREANU, Andrei, SZMONIEWSKI, Bart oliej S. 2003 Domestic dwellings in Moldavia and Wallachia in the initial phases of the Early Middle Ages, Acta Arch. Carpathica, 38, 111 136 MIH ESCU, Haralambie 1978 – La langue latine dans le sud est de l Europe. Bucure ti Paris: Editura Academiei Les Belles Lettres. MIH IL , Gheorghe 1971 – Criteriile determin rii împrumuturilor slave în limba român . Studii i cercet ri lingvistice 22, 4, 351–366. 1973 – Studii de lexicologie i istorie a lingvisticii române ti. Bucure ti: Editura Didactic i Pedagogic . 1974 – Dic ionar al limbii române vechi (sfîr itul sec. X – începutul sec. XVI). Bucure ti: Editura Enciclopedic Român . MIJATEV, Kristo 1948 – Slavyanskata keramika v B lgarija i neinoto znacenie za slavjanskata arheologija, Sofia. MITREA, Ioan 1980 – Regiunea central a Moldovei dintre Carpa i i Siret în secolele VI–IX e.n. Carpica 12, 55–190.
283
slavii timpurii 1994 – A ezarea din secolele V–VII de la Davideni, jud. Neam . Cercet rile arheologice din anii 1988–1991. Memoria Antiquitatis 19, 279–332. MITREA, I., EMINOVICI C., MOMANU V. 1987 – A ezarea din secolele V–VII de la tefan cel Mare, jud. Bac u. Carpica 18–19, 215–250. MOSZY SKI, Kazimierz 1962 – O sposobach badania kultury materialnej Pras owian. Wroc aw–Kraków–Warszawa: Wydawnictwo Polskiej Akademii Nauk. MUSTEA , Sergiu 2005 – Popula ia spa iului pruto nistrean în secolele VIII IX, Chi in u: Pontos. MU U, Gheorghe 1972 – Zei, eroi, personaje. Bucure ti: Editura tiin ific . 1973 – Din formele de cultur arhaic . Bucure ti: Editura tiin ific . NEMETI, Sorin 2006 – Dacia... in formam provinciae redacta, Dacia Augusti Provincia – crearea provinciei, E.S. Teodor, O. entea (ed.), Bucure ti: Cetatea de Scaun, 271 288. NESTOR, Ion 1961 – L établissement des Slaves en Roumanie à la lumière de quelques découvertes archéologiques récentes, Dacia, NS, 5, 429 448. 1965 – Problèmes concernant les rapports entre les Slaves et la population autochtone en Roumanie, în Actes du I er Congrès International d archaeologie slave, vol. III, 174 176. NICA CÂMPEANU, Ioana 1979 – Riturile funerare în Transilvania de la sfâr itul secolului al III lea e.n. pîn în sec. V e.n. Acta Musei Napocensis 16, 157–170. NICOLAESCU PLOP OR, Dardu, WOLSKI, Wanda 1975 – Elemente de demografie i ritual funerar la popula iile vechi din România, Bucure ti: Ed. Academiei. OBERLÄNDER TÂRNOVEANU, Ernest 2002 – La monnaie byzantine des VIe VIIIe siècles au delà de la frontière du Bas Danube. Entre politique, économie et diffusion culturelle, Histoire & Mesure, 17, 3 4, 155 196. OPPERMANN, Manfred 1984. Thraker zwischen Karpatenbogen und Ägäis. (Tracii dintre curbura Carpa ilor i Marea Egee). Leipzig Jena Berlin: Urania. OŠTIR, Karel 1921 – Beiträge zur alarodischen Sprachwissenschaft, I. Wien Leipzig: Beyers Nachfolger. OVSEC, Damjan J. 1991 – Slovanska mitologija in verovanje (Mitologia i credin ele slavilor 3 ). Ljubljana: Domus. PALIGA, Sorin 1987 – The social structure of the southeast European societies in the Middle Ages. A linguistic view. Linguistica 27, 111–126. 1988 – Slovansko *s to – izzivalen problem? (în sloven cu un rezumat în englez : Slavic *s to – a challenging problem?). Slavisti na Revija 36, 4, 349– 358. 3
Cea mai ampl lucrare dedicat mitologiei slavilor, în limba sloven .
284
bibliografie 1989 – Zeit i feminine ale basmelor române ti: zîn , Sînziene. Originea cuvîntului i a cultului profan. Limba român 38, 2, 141–149. 1990 – Este boieria o institu ie împrumutat ? Revista Arhivelor 67, vol. 52, 3, 250–260. 1991 – Aperçu de la structure étymologique du roumain. Linguistica 31, 99– 106 (Paulo Tekav i sexagenario in honorem oblata). 1992 – Ali obstajo ‘urbske’ prvine v slovanskih jezikih? (în sloven cu un rezumat în englez : Are there ‘Urbian’ elements in Slavic?). Slavisti na Revija 40, 3, 309–313. 1993 – Slovani, Romunci in Albanci v 1. tiso letju (Slavi, români i albanezi în primul mileniu p. Ch.). Slavisti na Revija 41, 2, 237–243. 1994 – La divinité suprême des Thraco Daces. Dialogues d histoire ancienne 20, 2, 137–150. 1997 – Influen e romane i preromane în limbile slave de sud. Tez de doctorat. Bucure ti: Lucretius Publishers. 1999 – Thracian and Pre Thracian Studies. Bucure ti: Lucretius Publishers. 2001 – Oris zgodovine Slovanov. Slavisti na Revija (Ljubljana) 49, 4, 327–349 (în sloven cu un rezumat în limba englez : Sketching a History of the Slavs). 2001–2002 – Pre Slavic and Pre Romance Place Names in Southeast Europe. Orpheus (Sofia) 11–12, 85–132. 2002a – Pre Slavic and Pre Romance Place Names in Southeast Europe (South Slavic and Romania) in Fol, Al. 2002. Proceedings of the Eighth International Congress of Thracology THRACE AND THE AEGEAN, Sofia Jambol, 25–29 September 2000. Sofia: International Foundation Europa Antiqua – Sofia; Institute of Thracology, Bulgarian Academy of Sciences: I, 219–229. 2002b – Herrscherschaft and Herrschersuffix in Central East European Languages. Linguistica (Ljubljana), 9–18. 2002c – Archaic Place Names in Slovenia: Pre Indo European, Indo European (Illyrian, Celtic, Thracian), Early Romance. Simpozij Obdobja, Ljubljana. 2004a – The Pre Romance (Thracian) Heritage: Basic Principles for a Good Etymological Dictionary of Romanian. Thracians and Circumpontic World. Proceedings of the Ninth International Congress of Thracology, Chi in u– Vadul lui Vod , ed. by Ion Niculi , Aurel Zanoci and Mihai B , vol. III, 144– 175. 2004b – 100 Slavic Basic Roots: once again on Slavic s to and the Slavic ethnogenesis. Romanoslavica 40 (Bucure ti: Asocia ia Slavi tilor din România), 67–86. 2006a – Mitologia slavilor. Bucure ti: Ed. Meteor.
285
slavii timpurii 2006b – An Etymological Lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian. Ed. Evenimentul. 2006c – Influen e romane i preromane în limbile slave de sud. Edi ia a doua rev zut i ad ugit (prima edi ie: 1997). Bucure ti: Ed. Evenimentul. 2007a – Etymologica et anthropologica maiora. Bucure ti: Ed. Evenimentul. 2007b – Lexikon proto borealicum et alia lexica etymologica minora. Bucure ti: Ed. Evenimentul. 2008 – Mitologia tracilor, Bucure ti: Meteror Press. PAPAZOGLU, Fanula 1969 – Srednjobalkanska plemena u predrimsko doba. (Tribali, Autarjati, Dardanci, Skordisci i Mezi). (Grupuri etnice central balcanice în epoca preroman . Tribalii, autaria ii, dardanii, scordiscii i moesii). Sarajevo: Akademija nauka i umjetnosti Bosne i Hercegovine, Centar za balkanološka ispitivanja. PARCZEWSKI, Miha 1991 – Origins of Early Slav culture in Poland, Antiquity 65, 676 683. 1993 – Die Anfänge der frühslawischen Kultur in Polen, Wien: Österreichische Gesellschaft für Ur und Frühgeschichte. PASTOUREAU, Michel 2007 – Ursul. Istoria unui rege dec zut. Chi in u: Cartier. PAULINY, Ján 1999. Arabské správy o Slovanoch (Documente arabe despre slavi). Bratislava: Veda. PA CU, tefan, THEODORESCU, R zvan, 2001 – Istoria românilor. Vol. III. Genezele române ti, Bucure ti: Ed. Enciclopedic PETRE, Zoe 2004 – Practica nemuririi. O lectur critic a izvoarelor grece ti referitoare la ge i, Bucure ti: Polirom. PLEINEROVÁ, Ivana 1986 – B ezno: experiments with building Old Slavic houses and living in them, Pamatký Archeologické 77, 104 176 POGHIRC, Cicerone 1968 – B. P. Hasdeu, lingvist i filolog. Bucure ti: Ed. tiin ific . 1969 – Influen a autohton , în Rosetti et alii (ed.) 1965–1969, 2, 313–364. 1976 – Thrace et daco mésien: langues ou dialectes? Thraco dacica 1, 335–347. 1987 – Latin balkanique ou roumain commun? Romanica Aenipontana 14, 341– 348. POSTIC , Gh. 2006 – Civiliza ia medieval timpurie din spa iul pruto nistrean (sec. V XIII), Chi in u: Universitatea de stat din Moldova (tez de habilitat). POULTER, Andrew G. 2007 – The Transition to Late Antiquity on the Lower Danube: the City, a Fort and the Countryside, în The Trasition to Late Antiquity, A.G. Poulter (ed.), London: Proceedings of the British Academy, 141, 51 97. POPILIAN, Gh 1976 – Ceramica roman din Oltenia, Craiova: Scrisul românesc.
286
bibliografie PRIHODNJUK, O.M. 1998 – Penkovskaia Kultura kulturno hronologikeski aspect issledovania, Voronej: Voronejskii Universitet. PROTASE, Dumitru 2005 – Cimitirul slav de la Ocna Sibiului (sec. VIII IX), Acta Terrae Septemcastrensis, Arheologie Medieval , 4, 151 209. PROTASE, Dumitru, SUCEVEANU, Alexandru 2001 – Istoria românilor. Vol. II. Daco romani, romanici, alogeni, Bucure ti: Ed. Enciclopedic . RAEVSKIJ, Nikolaj Dmitrievi Chi in u: tiin a
1988 – Contactele romanicilor r s riteni cu slavii.
RAEVSKIJ, Nikolaj Dmitrievi , GABINSKIJ, Mark (ed.) 1978 – Scurt dic ionar etimologic al limbii moldovene ti. Chi in u: Redac ia Enciclopediei Sovietice Moldovene ti. R DULESCU, Mircea Mihai 1981 – Daco Romanian Baltic Common Lexical Elements. Ponto Baltica 1 (Editrice Nagard), 15–113. ROSETTI, Alexandru 1986 – Istoria limbii române, edi ie definitiv . Bucure ti: Editura tiin ific i Enciclopedic . RUSANOVA, Irina P. 1973 – Slavianskie drevnosti VI IX vv. mejdu Dneprom i zapadnîm Bugom. Moskva: Arheologia SSSR. 1976 – Slavianskie drevnosti VI VII vv., Moskva: Akademiia Nauk SSSR. RUSU, Mircea 1979 – Aspecte ale rela iilor dintre romanitatea oriental Musei Napocensis 16, 189–200.
i slavi. Acta
RUSU BOLINDE , Viorica 2008 – Ceramica roman de la Napoca, Cluj Napoca: Mega. RUSSU, Ion I. 1967 – Limba traco dacilor, ed. a doua, Bucure ti: Ed. Academiei. 1969 – Illirii. Bucure ti: Ed. Academiei. 1981 – Etnogeneza românilor. Bucure ti: Ed. tiin ific
i Enciclopedic .
SACHELARIE, Ovid, STOICESCU, Nicolae 1988 – Institu ii feudale din Bucure ti: Editura Academiei.
rile române.
SANIE, Silviu 1981 – Culte orientale în Dacia roman . I. Cultele siriene i palmiriene. Bucure ti: Editura tiin ific i Enciclopedic . SIMENSCHY, Theofil, IV NESCU, Gheorghe 1981 – Gramatica comparat a limbilor indo europene. Bucure ti: Editura Didactic i Pedagogic . SÎRBU, Valeriu 1993 – Sacrificii rituale de animale la traco geto daci, dacii liberi i daco romani (secolele XI î. de H. – III d.H.), Arheologia Moldovei 16, 87 120. SÎRBU, Valeriu, FLOREA, Gelu 2000 – Géto Daces. Iconographie et imaginaire. Cluj Napoca: Fondation Culturelle Roumaine. SKOK, Petar 1950 – Slavenstvo i romanstvo na jadranskim otocima. Toponomasti ka ispitivanja (Mo teniri slave i romanice în insulele M rii Adriatice. Studiu
287
slavii timpurii toponimic). Zagreb: Jadranski institut Jugoslavenske akademije znanosti i umetnosti. 1971 1974 – Etimologijski rje nik hrvatskoga ili srpskoga jezika, I–IV. Zagreb. SKOMAL, S.N., POLOMÉ, E.C. (ed) 1987 – Proto Indo European: the archaeology of a linguistic problem. Studies in honor of Marija Gimbutas. Washington D.C.: Institute for the Study of Man. STANILOV, Stanislav1987 – Le rite funéraire païen dans la Dobrudža du Nord et ‘la culture Dridu’, în Dobrudza, Études ethno culturelles, D. Angelov (ed.), Sofia: Academia bulgar , 36 47. STEINACHER, Roland 2002 – Studien zur vandalischen Geschichte. Die Gleichsetzung der Ethnonyme Wenden, Slawen and Vandalen vom Mittelalter bis ins 18. Jahrhundert. Wien: Kulturwissenschafltliche Fakultät der Universität Wien. STOICA, Stelian 1982 – Ethosul daco ge ilor. Bucure ti: Universitatea din Bucure ti. ŠAUR, Vladimír 1975 – Etymologie slovanských p íbuzenských termín . Praha: Academia. T PKOVA ZAIMOVA, Vasilka 1962 – Sur les rapports entre la population indigène des régions balkaniques et les “barbares” du VIe–VIIe siècle. Byzantinobulgarica 1, 67–78. 1972 – La compétence des sources byzantines sur la survivance de l ethnie thrace. Thracia 1, 223–230. TEODOR, Dan Gh. 1981 – Romanitatea carpato dun rean Ia i: Junimea.
i Bizan ul, secolele V–XI e.n.
1984a – Civiliza ia romanic la est de Carpa i în secolele V VII e.n. A ezarea de la Boto ana Suceava. Bucure ti: Ed. Academiei. 1984b – Continuitatea popula iei autohtone la est de Carpa i. A ez rile din secolele VI–XI e.n. de la Dode ti Vaslui. Ia i: Junimea. 1988 – Considera ii privind fibulele romano bizantine din secolele V VII în spa iul carpato danubiano pontic, Arheologia Moldovei, 12, 197 224 1994 – Slavii la nordul Dun rii de Jos în secolele VI VII d.H., Arheologia Moldovei, 17, 223 251. 1997 – Descoperiri arheologice i numismatice la est de Carpa i în secolele V XI d. H, Bucure ti: Muzeul Na ional de Istorie a României. TEODOR, Eugen S. 1996 – Sistemul Compas. Studiu de morfologie analitic numeric , aplicat ceramicii uzuale din perioada de migra ie a slavilor, Bucure ti: Muzeul Na ional de Istorie. 2000 – Ceramica a ez rilor din secolul al VI lea de la Dulceanca, în Istro Pontica. Muzeul tulcean la a 50 a aniversare, M. Iabob, E. Oberläander
288
bibliografie Târnoveanu, F. Topoleanu (ed.), Tulcea: Institutul de Cercet ri Eco Muzeale, 295 343. 2001 – Ceramica uzual din Muntenia, de la sfâr itul veacului al V lea pân la mijlocul veacului al VII lea, tez de doctorat, Ia i: Universitatea Al. I. Cuza; http://www.mnir.ro/publicat/TTW/index_est.html. 2002 – Epoca roman târzie i cronologia atacurilor transdanubiene. Analiza componentelor etnice i geografice (partea întâi, de la 469 la 565), în Muzeul Na ional, 14, 3 35. 2003a – Epoca roman târzie i cronologia atacurilor transdanubiene. Analiza componentelor etnice i geografice (partea a doua, de la 565 la 626), în Muzeul Na ional, 15, 3 36. 2003b – About some from Slovenia, Studia Antiqua et Archaeologica 9, 399 410. 2004 – Epoca roman târzie i cronologia atacurilor transdanubiene. Analiza componentelor etnice i geografice (partea a treia, concluzii), în Muzeul Na ional, 16, 3 38. 2005a – Metoda distan ei cumulate i morfologia ceramicii est i central europene în veacurile V VII, eggSTAYonline nr. 5, iulie 2005 (http://egg.mnir.ro/studii/est/mdc_frame.htm). 2005b A shadow of a Frontier: The Walachian Plain during the Justiniaic Age, în Borders and frontiers in early middle age, Florin Curta (ed), Turnhout: Brepols, 2005, 175 204. 2007 2008 – A haunting ghost. Notes for an East European History of Morphology, în Cercet ri Arheologice 14 15, 570 593. 2009 – Pottery shape evidence and the formation of Avaric Khaganat, în Studia Antiqua et Medievalia. Miscellanea in honorem annos LXXV peragentis Professoris Dan Gh. Teodor oblata, în curs de apari ie. TEODOR, Eugen S., STANCIU, Ioan 2009 – About Crosses on wet clay as a cultural marker, în Ephemeris Napocensis, 19, 2009, în curs de apari ie. TRUMMER, Manfred 1997–1998. Die Entwicklung des albanischen Vokalsystems – Versuch eines Modells. Linguistique Balkanique 39 (1997 1998), 3 4, 149 158. VÁ A, Zden k 1983 – Sv t dávných Slovan (Lumea vechilor slavi). Praga: Artia. V T
ESCU, C t lina 1997 – Vocabularul de origine latin din limba albanez în compara ie cu româna. Bucure ti: Institutul Român de Tracologie, Bibliotheca Thracologica XIX.
VE ERKA, Radoslav a kolektiv (Adolf Erhart, Eva Havlová, Ilona Janyšková, Helena Karlíková) 2006 – Uvedení do etymologie. K pramen m slov. (Introducere în etimologie. Spre originea cuvintelor). Praha: Lidové noviny.
289
slavii timpurii VELKOV, Velizar 1962 – Les campagnes et la population rurale en Thrace au IVe–VIe siècle. Byzantinobulgarica 1, 31–66. 1972. Thrakien in der Spätantike (IV–VI Jhdt.). Thracia, 1, 213–222. VLAHOVI , Petar 1972 – Obi aji, verovanja i praznovernice naroda Jugoslavije (Obiceiuri, credin e i s rb tori la popoarele Iugoslaviei). Beograd: Izdava ko grafi ki zavod. VRACIU, Ariton 1965 – Slava i baltica. Problema raporturilor dintre ele în lumina noilor cercet ri. Romanoslavica 12, 283 298. 1972 – Studii de lingvistic general . Ia i: Junimea. 1976 – Sur la méthodologie des recherches dans le domaine des rapports linguistiques du thraco dace et des autres langues indo européennes. Thraco dacica 1 (ed. C. Preda, A. Vulpe, C. Poghirc), 315–326. Bucure ti. 1980 – Limba daco ge ilor. Timi oara: Facla. VULC NESCU, Romulus 1985 – Mitologie român , Bucure ti: Ed. Academiei. XENOPOL Al.D. 1986 – Istoria românilor din Dacia Traian . Vol II – De la întemeierea rilor române pân la moartea lui Petru Rare , 1546, ed. IV (îngrijit de N. Stoicescu), Bucure ti: Ed. tiin ific i Enciclopedic . WALD, Lucia, SLU ANSCHI, Dan 1987 – Introducere în studiul limbii i culturii indo europene. Bucure ti: Editura tiin ific i Enciclopedic . WERNER, Joachim 1950 – Slawische Bügelfibeln des 7. Jahrhunderts, în Reinecke Festschrift zum 75. Geburtstag von Paul Reinecke am 25. September 1947. Gerhard Behrens (ed). Mainz: E. Scheider, 150 172. YOUNG, G.F. 1916 – Eastern half of the Roman Empire, în East and West Though Fifteen Centuries, London: Longmans, Green and Co. ZAHARIA, Eugenia 1977 – Popula ia româneasc în Transilvania în secolele VII VIII (Cimitirul 2 de la Bratei), Bucure ti: Ed. Academiei. ZUGRAVU, Nelu 1997 – Geneza cre tinismului popular al românilor, Bucure ti: Bibliotheca Thracologica.
290
ANEXA 1 Culturi arheologice avaric – Cultur arheologic rezultat din convie uirea avarilor cu popula ii mai mult sau mai pu in locale din bazinul mijlociu al Dun rii (numit uneori i „Bazinul Carpatic”); componentele dovedit orientale sunt surprinz tor de pu ine, având în vedere originea avarilor, între care amintim aici o specie ceramic , modelat cu mâna, care este de tradi ie „oriental ” în sensul c are numeroase analogii în arheologia nord pontic , reprezentând produc ia unor popula ii aduse în siajul cuceritorilor, care tr iesc în chiar nucleul de putere de pe cursul Tisei; se subdivide în perioada avar timpurie (567 630), perioada avar mijlocie (630/640 680/90) i perioada avar târzie (pân în jur de 800); perioada avar timpurie se eviden iaz prin numeroase importuri bizantine, inclusiv moned de aur, dar i prin vizibilitatea elementelor etnice de compunere (romani, slavi, gepizi, orientali); din contr , perioada avar târzie se caracterizeaz prin diminuarea importurilor (acum mai ales central europene) i printr o remarcabil uniformitate de expresie, spre finalul evolu iei, de tip „medieval”. balcanic – Cultur material din secolele VIII X, cu referire mai ales la partea r s ritean i central a Peninsulei Balcanice, ca rezultat al convie uirii dintre triburile bulgare turcice i triburile slave supuse, cu importante elemente de acultura ie bizantin ; istoric suprapune Primul arat bulgar; c.b. este echivalentul arheologiei bulgare pentru ceea ce arheologii români numesc c. ( ) Dridu, asem n rile fiind îns remarcabile (se pot cita i distinc ii); în variante mai avântate, harta Primului arat cuprinde aproape toat România, în afara teritoriilor balcanice (estul i centrul peninsulei), pân în Câmpia Tisei; exist desigur argumente pentru o asemenea construc ie tiin ific , care nu sunt complet conving toare, cât vreme necropolele care pot fi atribuite bulgarilor nu se dep rteaz de Dun rea de Jos; necropolele sunt birituale, în care înhuma ii sunt, cel mai probabil, bulgari turanici, iar incinera ii – elemente slave sau subordonate (români, de pild ); ceramica este destul de asem n toare cu cea din alte culturi contemporane, precum cea ( ) dun rean , sau timpurie polonez , dar cu prezen a distinct a unei specii mai fine, cenu ii, aproximativ „de lux”, probabil de origine ( ) Saltovo. Boto ana – Cultur arheologic definit pentru partea a doua a veacului V i pentru prima parte a veacului VI, în Moldova (mai ales de nord), contemporan deci începutului prezumtivei „migra ii slave”; locuirea este cea tipic , pe suprafe e mari ale Europei est centrale, în bordeie dotate cu un cuptor (de piatr );
slavii timpurii predomin ceramica modelat manual, considerat de mul i arheologi ca „tipic slav ”, îns nu toate formele cunoscute pot fi atribuite „slavilor”, prin analogie arheologic clar ; exist i ceramic lucrat la roat rapid , de cea mai clar factur roman (problema este dac este produs sau nu de acele comunit i, sau de me teri itineran i); absolut remarcabile sunt dovezile referitoare la obiecte i simboluri cre tine (cruciuli e pectorale, tipare pentru producerea unor astfel de cruciuli e, obiecte cu însemne cre tine, între care zeci de vase ceramice cu cruci sau alte însemne clasificate de arheologici ca cert cre tine), remarcabile fiindc astfel de inventare arheologice absenteaz din zonele „slave” proxime (Ucraina central i de vest, Polonia); f r a afecta descrierea cultural generic „mixo slav ”, particularit ile culturii Boto ana demonstreaz emergen a unei alte „etnii”, care, datorit con inutului cre tin, nu poate fi decât „ne slav ”, în termeni etnici fundamentali, la nivelul sec. VI. Bratei – Cultur arheologic bine definit într un grup de situri din comuna Bratei (jud. Sibiu, pe Târnava Mare); pe secven a monumentelor de la Bratei se pot surprinde cel pu in patru faze distincte: faza 1: necropola de incinera ie de la sfâr itul veacului IV ( i ceva din sec. V), cu caracteristici rituale care o ata eaz tradi iilor romane timpurii (romanii contemporani se înhumau); faza 2, reprezentat de grosul a ez rilor cunoscute în zon i de necropola III, de înhuma ie, de caracter precump nitor gepidic (morminte de înhuma ie V E, locuin e f r surs de c ldur intern ); faza 3 (final de sec. VI i prima jum tate a sec. VII) este constituit de ultimele nivele de ocupare din a ez ri, din care elementul gepidic dispare, dominate de ceramic de tip arhaic, de influen r s ritean ; faza 4 se dateaza la sfâ itul veacului VII i începutul veacului VIII, fiind caracterizat în necropola nr. II (de incinera ie în urn ), cea care ilustreaz convie uirea româno slav . Numele culturii Bratei este de obicei legat de prima faz , care ilustreaz „continuitatea elementului autohton”. Cerneahov ( ernjahov) – Cunoscut într o parte a literaturii de specialitate drept cultura Sântana de Mure –Cerneahov; reprezint contrapartea arheologic a Imperiului Amalilor, dinastie gotic reprezentând aripa cea mai oriental a germanilor; infiltrarea go ilor în zone de la nordul M rii Negre, pe cursul mijlociu al Niprului, se petrece spre sfâr itul sec. II, go ii f cându i sim it prezen a în zona Dun rii de Jos înc din primele decenii ale veacului III, prin raiduri de la distan . Instalarea lor în zona Dun rii de Jos are loc îns numai la sfâr itul veacului III, pe fondul diminu rii puterii militare a carpilor, ca rezultat al nesfâr itelor confrunt ri cu romanii; cultura C reprezint o sintez multi etnic remarcabil , cu multe elemente de influen roman , cu prelu ri ale unor elemente culturale din cele mai diverse (carpi, daci liberi, ge i nord pontici, sarma i, germanici din arealul Przeworsk, propriile tradi ii gotice, de origine scandinav ); vechile componente etnice se mai recunosc doar în diversitatea extraordinar a practicilor funerare (înhuma ie i incinera ie, cu extrem de multe variante); statul Amalilor se spulber în fa a hunilor (376),
292
anexa 1 – culturi arheologice îns ecouri ale c. C se pot identifica pân în primul sfert al sec. V, iar drumurile go ilor se separ , vorbind, de la acest moment, despre vizigo i (numi i anterior thervingi) i ostrogo i (anterior i greutungi). Popula ia r mas în urma lor se reorganizeaz în mai multe grupuri culturale distincte, cu evolu ii diferite ( Penkovka, Boto ana, Ipote ti Cânde ti) Chilia Militari – Cultura material a ge ilor din câmpia muntean , în vremea provinciei traianice (sec. II III), reprezentând atât o m rturie de continuitate relativ a locuirii (sunt totu i ge i veni i, probabil dup r zboaiele traianice), dar i a unei acultura ii (v. Anexa 2) romane foarte rapide, cel pu in la nivelul culturii materiale; în zonele r s ritene se observ un foarte evident insert carpic, remanent înc la nivelul veacului VI; necropolele sunt de incinera ie, presupunând reluarea obiceiurilor anterioare lui Deceneu, sau aducerea lor din alte zone. Dridu – Cultur „proto româneasc ” a secolelor VIII X, cunoscut mai ales pentru Muntenia, foarte asem n toare c. ( ) balcanice, dar cu specificit i care au fost exploatate pentru a ilustra o cultur „autohton ”; se întâlnesc acelea i specii ceramice de la sud de Dun re, doar c importurile bizantine sunt mai rare; se cunosc numai a ez ri, fiindc necropolele epocii, concentrate pe linia Dun rii, sunt bulg re ti (pentru care îns nu este clar în ce const orizontul de locuire); se perpetueaz deci incertitudinea legat de obiceiurile funerare ale autohtonilor. dun rean – V. avar ; termen folosit mai ales în expresia „ceramic dun rean ”, cu trimitere la produse târzii de pe teritoriul kaganatului avar, realizate la roata lent , pe o ceramic nisipoas (aspr la pip it), decorat cu pieptenele, cu incizii paralele, liniare sau în val. Hansca (Hanska) – Denumire cultural în uzul unor arheologi români din Republica Moldova, pentru a defini un orizont „romanic” în Basarabia central , în cursul secolelor VI VII; suprapune teritorial conceptul cultural Penkovka, cu care are destule asem n ri, dar i particularit i care au sugerat o denumire de „sintez ” precum ( ) Boto ana Hansca, pan moldoveneasc i filo român . Ipote ti Cânde ti – cultur arheologic edificat pe teritoriul Munteniei, cu extensii dovedite i în Oltenia (provincie pu in cercetat pentru acest orizont cronologic); debuteaz spre sfâr itul sec. V, în contextul generat de migrarea în vest a virtual tuturor elementelor germanice din zon ; ceramica este nisipoas , mo tenind fabrica ia ceramicii romane de buc t rie, ca i o parte a repertoriului de forme de oal , fiind modelat i pe roat , i manual; locuirea se define te ca utilizând locuin e u or adâncite (bordeie), ca fiind de scurt durat , iar densitatea demografic sc zut ; nu se cunosc obiceiurile funerare ale acestei culturi, care practic a a numitele rituri „discrete” (necropola de la S rata Monteoru este slav , iar celelalte „necropole” nu merit discu ia); arheologii slavi au considerat adesea c. I C ca fiind una dintre cele mai vechi culturi slave,
293
slavii timpurii îns dificult ile argumentative sunt de nedep it; diferen ele regionale, în arealele de vest i de est sunt destul de mari, la intersec ia mai multor factori, precum caracterul romanizat al Olteniei sau al p trunderii unor grupuri noi în est; sfâr itul acestei culturi se petrece în prima jum tate a veacului VII, etapa final fiind cea a dispari iei ceramicii lucrate la roat ; dup acest moment ocuparea uman constatabil arheologic se dilueaz foarte mult; între alte deosebiri care se pot sesiza în compara ie cu culturile considerate „slave”, în perimetrul c. I C se poate argumenta o propensiune evident a cre tinismului, într o variant „popular ” i incomplet (lipsesc i monumentele de cult – certe – i înmormânt rile tipic cre tine), caracteristic comun cu a c. ( ) Boto ana din Moldova occidental . Jitomir (Žitomir) – Denumire mai veche a complexului cultural ( ) Korceak; relativ ie it din uz; în m sura în care se mai folose te poate fi o nuan cronologic , respectiv un aspect de tranzi ie de la Korceak la ( ) Luka Raikove kaia. Kiev – Cultur din secolele III IV, cu o considerabil întindere la nord de sta iunea eponim , adic în plin zon a hidronimelor baltice. Este una dintre multele culturi propuse a sta la originea slavilor de mai târziu, îns explica iile sunt mai degrab dificile. Identificarea purt torilor acestei culturi cu venethi lui Iordanes este gratuit , pozi ionarea lor geografic fiind gre it . Casele lor urmeaz înc o mod antic , f r surs de înc lzire intern (ca la daci, germanci sau fini), cel pu in ca model ini ial. Cultura material este una foarte modest , în care interesul este atras de pu inele importuri romane sau cerneahoviene, precum i de armament de tip german, toate obiecte de prestigiu ale unei societ i înc foarte nivelate. Ceramica m rturise te influen e diverse (nordice, adic fino baltice sau Tu emlia, vestice, adic Przeworsk, sudice, adic Cerneahov), f r o not de particularitate bine definit , fiind realizat exclusiv prin modelare manual . Cimitirele sunt de incinera ie, cu depunerea resturilor crema iei în groap . Kolocin (sau Kolot in) Cultur contemporan cu c. ( ) Korceak i ( ) Penkovka, cu care se învecineaz la vest i sud. Se dezvolt , teritorial, pe locul anterioarei c. ( ) Kiev, cu importante elemente de continuitate, precum ceramica înalt , adesea carenat , dar i incinera ia în groap . În locuin e apar totu i vetre, semn al aspririi climei. Tentativa de a aronda c. K. arheologiei slave timpurii se love te de inconsisten a identificatorilor fundamentali pentru „recunoa terea” slavilor vechi: incinerarea în urn i bordeiul cu cuptor. Asem n rile invocate cu c. Penkovka nu se explic obligatoriu prin originea cultural comun , ci i prin rela ia de proximitate, desf urat pe sute de kilometri. Acesta ar fi teritoriul ideal unde am putea presupune o convie uire balto slav , fapt care, în sine, nu explic nimic (vis à vis de etnogeneza slav ), fiindc mi c rile de popula ie, de la acest moment încolo, se petrec de la sud spre nord.
294
anexa 1 – culturi arheologice Korceak (Kor ak) – Cultur arheologic numit dup un sit din sec. VI VII de la grani a Ucrainei cu Belarus, cu extensii pân în Bucovina; este considerat expresia cea mai simp i autentic a slavilor de r s rit (probabil „sclavenii”), cu locuire în bordeie relativ adânci, cu cuptor din pietre, ca regul general ; locuirea este mai îndelungat (cel pu in prin compara ie cu situa ia din Muntenia), iar în jurul locuin elor se g sesc numeroase gropi de provizii (un alt aspect diferen iat); ceramica este exclusiv una arhaic , modelat cu mâna, din past în care de obicei sunt amestecate i cioburi pisate, de o s r cie formal remarcabil ; necropolele sunt relativ rare, dar exist i sunt de incinera ie (în dou variante, distribuite relativ egal, respectiv cu resturile cinerare depuse în urn sau direct în groap ); cunoscut , cu vreo trei decenii în urm i drept c. Jitomir K. Koman – cultur arheologic identificat în partea central vestic a Balcanilor, pe teritoriul de ast zi al Macedoniei, Muntenegrului i Albaniei, în p r ile muntoase, încadrat cronologic în sec. VII, reprezentând un mix cu varii influen e, de la ceramic lucrat la roat , de factur roman , ceramic modelat cu mâna, barbar , podoabe bizantine dar i elemente de port de influen avar . Exist o remarcabil lips de consens asupra interpret rii istorice a culturii arheologice: arheologia albanez o consider o manifestare a popula iei „autohtone” (albaneze, desigur); arheologia sârbeasc a arondat teritoriul culturilor „slave”, îns exist voci autoritare (tot din Serbia!) care o pune în leg tur cu o popula ie romanic . Noi nu putem decât s remarc m asem n rile cu situa ia de la Dun rea de Jos ( Ipote ti Cânde ti) , cu excep ia orizontului funerar. La Tène – Cultur numit dup localitatea omonim din Elve ia, care debuteaz în sec. V a. Chr. i se r spânde te din sec. IV la scar cvasi continental , fiind, în multe teritorii, ultima etap a „preistoriei”; nucleul originar este celtic, îns produse tipice LT difuzeaz pe spa ii mari, inclusiv în zone nelocuite de cel i, precum Moldova (în care îns nu lipsesc deloc toponimele celtice...). Se consider c influen a celtic (sau LT) este decisiv pentru maturizarea cultural (inclusiv tehnologic ) a geto dacilor. În aceast perioad (pân la cucerirea roman ) uneltele i armele de fier difuzeaz în mas (în epoca anterioar fiind rarit i) i apare produc ia ceramic realizat pe roata olarului. Cu toate acestea, pe toat perioada LT continu s fie produse oale lucrate cu mâna, dintr o past ceramic grosier , pe care se lipesc „butoni de apucare”, „brâuri” cu decor alveolat (cu degetul), forme arhaice care vor supravie ui pân în a doua jum tate a mileniului I p. Chr. Lipi a (Lipica) – Cultur arheologic care se încadreaz în primele dou veacuri ale erei cre tine, în zona Carpa ilor nordici (Ucraina de vest i Maramure ), cu o cultur material de tip dacic (locuin e de suprafa i bordeie, gropi de provizii, vetre libere, ceramic tipic ) i necropole de incinera ie (în urn sau în
295
slavii timpurii groap ). Este atribuit carpatici.
costobocilor (v. Anexa 2). Vezi i cultura tumulilor
Luka Raikove kaia (Luka Rajkoveckaja) – este cultura material care succede triadei culturale Korceak Penkovka Kolocin, probabil dup 680, în termenii fundamentali consacra i de arheologia perioadelor precedente: necropole de incinera ie, bordeie cu cuptor, gropi de provizii, ceramic lucrat cu mâna, cu decor alveolat pe buz , t vi e „slave”. Este un aspect cultural „a ezat”, foarte omogen, desf urat pe suprafe e considerabile, m rturisind o perioad mai pu in agitat i progres demografic. Mogi a – „Grup” cultural din sudul Poloniei (Cracovia, Bachorz i altele), suspectat a fi foarte timpuriu (începând chiar din sec. V), dar totu i de origine sau influen Korceak, conform opiniilor exprimate de speciali tii polonezi. Grupul are datele tipice a ez rilor din epoc , dar i câteva particularit i care merit subliniate: absen a cimitirelor i vasele foarte înalte; ambele caracteristici apropie acest grup de culturile contemporane din Moldova, nu de cele din Ucraina. Analizele proprii, mai vechi, arat c grupurile organizate în jurul celor dou centre amintite mai sus (Cracovia i valea superioar a Vistulei, pe de o parte, Bachorz i valea râului San, din sud estul Poloniei, pe de alta) constituie dou entit i culturale distincte; influen e (relativ slabe) ale morfologiei ceramicii ucrainiene pot fi consemnate numai pentru subgrupul Bachorz; tipul ceramic de la Cracovia are îns propor ii care îl fac incompatibil cu ceramica ucrainian , cel pu in în sensul deriv rii grupului M. din cultura ( ) Korceak. Penkovka (Pe kovka) – Cultur arheologic dezvoltat în silvo stepa nord pontic , în veacurile VI i (mai les) VII, atribuit unei popula ii stabile dar nu foarte omogene, caracterizate de locuin e adâncite, cu cuptor în col (atât „pietrare” cât i cuptoare de lut „în col cru at”); apar atât necropole de incinera ie, cât i de înhuma ie (semn al prezen ei nomazilor), îns relativ pu ine, mai ales în perimetrele de vest; cultura acoper o suprafa considerabil , de la Prut pân mult dincolo de Nipru, pe Done ul superior. Aspectul cultural respectiv – al c rei marc este oala cu dimetrul median puternic carenat (unghiular) – a fost atribuit popula iei an ilor (v. Anexa 2) Praga – este versiunea occidental a culturii ( ) Korceak, ceea ce a i produs sintagma „Praga Korceak” (de evitat), din dorin a de a pune semnul egal, ceea ce este totu i foarte greu; între arheologii slavi exist deocamdat serioase contradic ii asupra explic rii na terii acestei culturi, în sec. VI, dac este (varianta cea mai „popular ”) sau nu (op iunea noastr ) rezultatul unei migra ii dinspre r s rit; zonele mai apropiate, precum Slovacia de sud, reflect o „îndulcire” a formelor ceramice, de sorginte roman (sau chiar celtic !), fapt care devine i mai evident în zonele din interiorul fostului Imperiu unde a ap rut ceramic „Praga” (de ex. Pannonia); aceast ceramic „romanizat ” nu reflect
296
anexa 1 – culturi arheologice nicidecum o popula ie „mai pu in slav ”, ci o caracteristic a tuturor culturilor, din toate epocile, respectiv receptivitatea la modele culturale superioare (sau pur i simplu vecine), prin „puterea exemplului”; apar i alte deosebiri fa de cultura arheologic a „slavilor” r s riteni, între care absen a cioburilor pisate din pasta ceramic ; dispari ia acestei culturi se produce lent, pe m sura r spândirii ceramicii lucrate la roat lent , mai timpurie în Europa central fa de Europa r s ritean , în a doua parte a veacului VII, o dat cu generalizarea unei culturi medievale timpurii pan europene, care dilueaz specificit ile regionale. Przeworsk – Cultur arheologic din centrul Poloniei (scris în române te i P evorsk), din secolele I IV, atribuit frecvent vandalilor germanici, dar nu f r contest ri. Conexiunile arheologice, observate de mult vreme, cu arheologia din Iutlanda (nordul Danemarcei) sugereaz o migra ie din aceast zon , probabil în sec. I p. Chr. Aceea i analogie sugereaz i un semnificativ aport celtic la geneza acestei culturi. Deloc întâmpl tor, unii arheologi polonezi au f cut leg tura dintre aceast cultur i venedi lui Tacitus (vezi Anexa 2). În perioada târzie, înainte de plecarea vandalilor c tre vestul Europei (mijlocul sec. V), elemente de sorginte P. au avansat spre sud est i sud, fiind reg site în necropolele de tip ( ) Cerneahov, atribuite taifalilor (mormintele de incinera ie din cultura Cerneahov sunt atribuite, în cea mai mare parte, acestei popula ii). Alte situri de coloratur P. au fost g site mult c tre sud, în Slovacia r s ritean sau chiar în NV României, datând mai ales din sec. IV. Saltovo – sau Saltovo Maia k (Saltovo Majack); cultur dezvoltat în zonele nord caucaziene, în bazinele inferioare ale fluviilor Volga i Don, în secolele VII IX, de o popula ie de origine presupus turcic i de religie mozaic (decizie politic prin care chazarii î i afirmau independen a atât fa de Imperiul Bizantin, cât i fa de califatele arabe); au exercitat o puternic suzeranitate fa de triburile slave estice, din stânga Niprului; elemente ale culturii materiale Saltovo au fost aduse la Dun rea de Jos de bulgarii turcici, spre finalul veacului VII. Sântana de Mure – pandantul vestic i tardiv al culturii ( ) Cerneahov; reprezint extensia culturii C. în interiorul arcului carpatic, dup invazia hunic (376) Suceava – versiune „moldoveneasc ” a culturii ( ) Korceak, cu men iunea c Bucovina a fost, totdeauna, un teritoriu de tranzit i de sintez , care amalgameaz tradi ii foarte diferite (ale carpilor, ale costobocilor, ale cerneahovienilor, ale c. ( ) Przeworsk, i chiar influen e romane, de o consisten superioar unei judec i în termeni pur geografici; reprezint o continuare a c. ( ) Boto ana, dar acum influen ele r s ritene sunt cert mai puternice, pe un trend de „slavizare” a culturii materiale care a durat câteva secole; conven ional – se încheie la jum tatea veacului VII, o dat cu c. Korceak,
297
slavii timpurii moment în care tranzi ia de la antichitate la evul mediu poate fi considerat încheiat . Sukow – sau Sukow Dziedzice. Este „cultura slav ” cea mai departe de modelele „consacrate” precum ( ) Praga sau ( ) Korceak. În primul rând locuin ele sunt de un tip net diferit, de tradi ie mai degrab german (locuin e de suprafa de lungimi mari); exist apoi acele misterioase complexe „în form de copaie” (insuficient explicate), prezente cu totul r zle în alte p r i ale lumii „slave”. Ceramica, la rândul ei, este de o diversitate morfologic i func ional superioar celorlalte culturi considerate slave, având ca tr s turi definitorii o gur foarte larg , un diametrul median foarte sus, dar i o baz foarte îngust ; absen a relativ a mormintelor vine s adauge un plus de izolare a acestei forma iuni culturale considerate, totu i, slave, cel pu in prin prisma izvoarelor occidentale. Cultura S. exclude categoric teoria migra iei generalizate, ca principal factor etnogenetic. Tumulilor carpatici (c.) – Cultur ap rut în vestul Moldovei, caracterizat de morminte de incinera ie (în urn sau în groap ) organizate în tumuli, de unde i numele. Este pu in cunoscut iar vechile prezum ii c ar fi urma a culturii ( ) Lipi a nu se adeveresc nici în termeni teritoriali (sunt cunoscute mai ales obiective din jude ul Neam ), nici cronologici (necropolele tumulare fiind de secol IV). Pozi ia geografic i cronologic ar recomanda un trib asociat Imperiului amalilor (vezi Anexa 2), dar pozi ia periferic i neaderen a la cultura ( ) Cerneahov par s pun la îndoial prezum ia. Tušemlja Bancerov – cultur est baltic din bazinul superior al Niprului. Wielbark – cultur de pe cursul inferior al Vistulei, din sec. I II p. Chr, atribuit go ilor (o ramur veche, indistinct , care probabil îi cuprindea i pe gepizi; vezi Anexa 2), popula ie de origine scandinav . De aici s a realizat o lent infiltrare spre sud est, de a lungul malului estic al Vistulei, spre teritoriile din Ucraina unde a luat fiin noua cultur , ( ) Cerneahov. Zarubincy – cultur de pe teritoriul Ucrainei, din sec. I a. Chr. II p. Chr, considerat de coala sovietic drept cea mai îndep rtat premerg toare a culturilor slave.
298
ANEXA 2 Termeni istorici, arheologici, lingvistici i religio i folosi i în acest volum. List selectiv acultura ie Fenomen cultural care const în metisarea obiceiurilor, credin elor, obiectelor de uz sau de podoab , sub influen a unei convie uiri, vecin t i sau mode mai larg r spândite. Un proces tipic de acultura ie a fost romanizarea, produs pe un spa iu impresionant, i care a condus, în final, la apari ia noilor limbi i culturi neolatine, dar cu consecin e semnificative i pentru neamurile germanice sau chiar slave. Expansiunea germanicilor, a slavilor ori a arabilor sunt alte exemple tipice de acultura ie, fiecare cu particularit ile sale. Expansiunea limbii engleze pe alte continente este alt caz de acultura ie în lumea modern i contemporan . Între limbile slave, rusa este purt toarea unor fenomene specifice de acultura ie. albanezi Grup etnic balcanic de origine controversat . Ipoteza tradi ional este aceea a unei popula ii de continuitate, autohton , vorbind o limb de sorginte ( ) iliric . Pe de alt parte, limba albanez este singura limb vorbit care ofer parelele solide pentru cuvintele de ( ) substrat din limba român , ceea ce ar presupune fie c filia ia real a a. este una ( ) tracic , fie c limbile tracice i cele ilirice erau foarte asem n toare. Ipoteze mai recente atribuie albanezilor o origine nord tracic , mai exact ( ) carpic . Existen a a dou dialecte albaneze permite i ipoteza c ambele teorii de mai sus sunt par ial valabile. Trecerea acestei popula ii la islamism, într o propor ie covâr itoare (cca 90%) s a petrecut târziu, în plin ev mediu, dup ocuparea Peninsulei Balcanice de c tre turcii otomani. altaic – Grup de limbi (limbi altaice) r spândite în estul Europei i în Asia Central . Numite i limbi turcice sau turanice. Cea mai cunoscut limb european care apar ine acestui grup este turca (otoman ). Multe limbi care au apar inut acestei familii sunt azi disp rute (bulgara altaic , hunica, avara, pecenega, cumana etc.). Slavii au intrat de timpuriu în rela ii militare ori economice cu unele grupuri altaice, de exemplu cu avarii. Vezi i proto boreal; uralic. amali – Dinastie fondatoare a Imperiului ( ) gotic din veacurile III IV, de la nordul M rii Negre. Succesiunea amalilor, dup acest moment, se consider a fi pe ramura r s ritean (greuthungi sau ostrogo i) an i – Popula ie amintit de izvoare ca implicat în ac iuni militare la Dun rea de Jos înc din deceniul al doilea al veacului VI p. Chr. Alte surse coboar istoria
slavii timpurii an ilor pân în epoca invaziei hunice (376), când ar fi înfruntat regii ( ) amali (ostrogo i), ca alia i ai hunilor; de i relatarea este contestat ast zi de unii istorici, numele an ilor pare s provin dintr un dialect ( ) altaic, cu semnifica ia „alia i”; unul dintre autorii volumului de fa (S.P.) crede c avem de a face, pur i simplu, cu o alt grafie, deformat , a formei venedi, venethi, variant wendi, wandi, *anti.. Alte polemici sunt legate de ata area lor la istoria timpurie a slavilor (pe seama preciz rilor – discutabile – ale lui Procopius, conform c ruia sclaveni i antes ar fi vorbit aceea i limb ). Un mix de popula ii de origini diverse, sub autoritate politic alan , pare o bun solu ie de compromis. atribut divin – Sintagm frecvent angajat în comentariile mitologice sau antropologice, desemnând un obiect sau vietate care înso esc imaginea zeului, u urând privitorului identificarea personajului, prin intermediul unei conven ii culturale (m nunchiul de fulgere al lui Zeus, scutul Athenei, sandalele lui Hermes, m ciuca lui Herakles, câinele lui Artemis, etc). Uneori atributele pot substitui personajul, precum bufni a Athenei, reprezentându l în lips , provenind, probabil, dintr o tradi ie ( ) totemic . Balcani – Termen creat de geograful berlinez Johann August Zeune în anul 1808 pentru a avea un termen generic referitor la peninsula sud est european . În concep ia sa, Balcanii erau reprezentan i de Bulgaria, Macedonia, Albania i Grecia, cu alte cuvinte zona muntoas de la sud de Dun re, delimitat de Marea Neagr i de Marea Egee la est i de Marea Adriatic la Vest. Termenul a fost creat pornind de la cuvântul turcesc balkan „lan mare de mun i”, cu referire la Stara Planina (Vechiul Podi , Bulgaria), antic Haemus, grec . Termenul Balkanhalbinsel „Peninsula Balcanic ” a avut un succes extraordinar, gradual c p tând conota ii politice, nu rareori peiorative, mai ales în urma unor evenimente politice, cum ar fi evenimentele care au dus la declan area primului r zboi mondial sau conflictele etnice în anii ’90 ai veacului trecut – sângerosul conflict iugoslav. România nu a f cut niciodat parte din ceea ce s a numit Balcani, în ciuda faptului c sintagma Uniunea Lingvistic Balcanic include i limba român . Apartenen a sau non apartenen a la Balcani a românilor reflect , adesea, atitudini politice sau viziuni mai mult sau mai pu in conving toare ale adep ilor teoriei „balcanismului românesc”. Barbaricum – Termen folosit de istorici pentru a desemna lumea din afara Imperiului Roman, ca atare are conota ii variabile, în func ie de contextul istoric folosit. Cuvântul este de origine greac , (bárbaros), care însemna – pur i simplu – „bâlbâit, care vorbe te f r noim ”, termen prin care grecii îi desemnau pe to i negrecii. Cu timpul, sensul devine „necivilizat, necioplit”, iar în primul mileniu cre tin începe s fie folosit cu referire la popoarele necre tine cu care Imperiul începea s intre în conflict. Grupurile germanice ori slave sunt exemple tipice pentru popula ii din Barbaricum.
300
anexa 2 glosar boreal – Vezi proto boreal. carpi – Grup etnic de tip nord tracic, locuind pe versantul estic al Carpa ilor i al c ror nume se înrude te, evident, cu numele Carpa ilor. Carpii au reprezentat o continu amenin are pentru Imperiul Roman dup cucerirea Daciei, fiind atesta i ca un grup compact i puternic pân în secolul IV p. Chr. La nord de teritoriul istoric al carpilor erau ( ) costobocii, alt grup nord tracic. Pentru a preveni raidurile lor devastatoare în Imperiu, grupuri compacte de carpi au fost coloniza i for at la sud de Dun re, unde probabil s au romanizat. Este destul de plauzibil c grupurile nordice ale ( ) dacilor liberi au avut o contribu ie important în a a numita ( ) etnogenez slav , dup cum arat analiza etimologic . Se pare c (alte) grupuri de carpi au luat parte i la ( ) etnogeneza albanez . cel i – Probabil cel mai numeros i r spândit popor european, la începuturile Antichit ii. Cel ii sunt la originea civiliza iei La Tène (v. Anexa 1), care a dominat centrul continentului în ultima jum tate a primului mileniu înainte de Christos. Vorbitori ai unei limbi ( ) centum, vest europene, cel ii sunt renumi i nu numai pentru eroismul lor proverbial, dar i pentru un sim artistic ie it din comun. Aceste frumoase tr s turi s au îmbinat cu ritualuri sacrificiale care i au îngrozit i pe romani. De cel i se leag numeroase episoade celebre ale istoriei timpurii a Romei, dar i importante influen e asupra civiliza iei geto dacice. Rolul lor este considerat minor, în etnogeneza slav , de i una dintre disputatele popula ii proto slave occidentale (venedi, venethi, vene i; posibil i venzi) poart un nume celtic. Cel ii constituie popula ie de substrat pe întinse teritorii ale Europei, între care Fran a, Elve ia, Peninsula Iberic , insulele britanice i Irlanda, dar prezumtiv, i în mai mic m sur , i în alte p r i, precum rile de Jos, Danemarca sau bazinul mijlociu al Dun rii, inclusiv Balcanii de vest. centum – Grupul occidental al limbilor ( ) indo europene, în opozi ie cu grupul r s ritean ( ) satem. Limbile centum se caracterizeaz prin lipsa consoanelor patalale ori fricative, având a adar un inventar fonetic mai s rac. Limbile celtice, limbile germanice, latina i greaca sunt exemple de limbi centum. costoboci – Popula ie traco dacic (sau celtic , dup unii istorici) purt toare a culturii Lipi a (vezi Anexa 1), de pe versan ii Carpa ilor nordici. Au participat la r zboaiele marcomanice, în alian a anti roman , participând în 170 la un mare raid barbar care avea s ajung pân în Attica, în sudul Greciei. Au fost pân la urm înfrân i i coloniza i la sud de Dun re (statutul de colon este unul inferior, de for de munc , mai ales de la aceast epoc în sus), iar ara lor a fost ocupat de hasdingi (germani). cultur
– Termen folosit în sintagma cultur arheologic pentru a desemna un ansamblu de tr s turi comune unor artefacte i unor obiceiuri funerare specifice unui anume comunit i umane. Numele culturilor arheologice este
301
slavii timpurii luat, cel mai adesea, dup numele localit ii reprezentative unde s a putut analiza cultura respectiv sau dup numele localit ii unde acea cultur a fost prima oar identificat . Cel mai dificil lucru, într un dialog interdisciplinar, este de a identifica puntea de leg tur între o anume cultur arheologic i limba vorbit de creatorii unei culturi. Pentru culturi preistorice arhaice, din neolitic de exemplu, acest lucru este imposibil. Tendin a actual a teoriei arheologice este de disjungere complet a celor dou no iuni (cultur arheologic i limb ), „echivalen a” celor dou fiind o „teorie” cu prea multe excep ii. cutriguri – Popula ia nomad turcic , de provenien central asiatic . La începutul veacului VI h l duiau pe stepele dintre Nistru i Nipru, realizând câteva invazii crâncene pe teritoriul bizantin, din care cea mai memorabil la 559. Rivalitatea cu veri orii utiguri (de dincolo de Nipru), de care intrigile bizantine nu sunt str ine, a uzat capacitatea de lupt a c. (sau kutriguri), intrând sub autoritate ( ) avar . O parte dintre cutriguri î i urmeaz noii efi în Câmpia Tisei, dar al ii au r mas în stepele nord pontice, asociindu se ( ) bulgarilor. daci – Vezi traci. daci liberi – denumire generic sub care se face referire la triburi sau grupuri de popula ie getic (în afara arcului carpatic) sau daci care nu au fost cuceri i de romani i nu au recunoscut autoritatea acestora; cucerirea roman a produs importante bulvers ri de popula ie, în zon , Dacii liberi fiind identifica i arheologic în Ungaria, Slovacia sau Polonia, mai ales în sec. II p. Chr. Despre ge i se tie c locuiau, din vechime, întinse teritorii la nordul M rii Negre (tyragetae în jurul Nistrului iar massagetae înc i mai la r s rit), cel mai adesea sub autoritatea unor popula ii nomade, i în amestec cu acestea. Ge ii r s riteni sunt bine documenta i în Republica Moldova, iar Muzeul Na ional de Istorie a Moldovei scoate i o revist de specialitate numit Tyragetia; nu acela i lucru se întâmpl în Ucraina. Dacia – Regatul condus de Decebal, pân la 106 p. Chr. Provincia roman cu acela i nume, pân la cca. 275, care a cunoscut mai multe reforme administrative; cea mai cunoscut împ r ire a Daciei traiane este cea cu trei provincii: D. Porolissensis (Transilvania de NV, la dreapta Mure ului), D. Superior/ Apulensis (Transilvania central i Banatul) i D. Inferior/ Malvensis (Oltenia la est de Jiu, cu tot cursul Oltului i vestul Munteniei). Cu administra ia i armata retras , Aurelian (270 275) a înfiin at o nou provincie D., la sud de Dun re, între ( ) Moesia Superior i Moesia Inferior, cu capitala la Serdica (ast zi Sofia). Prin reforma administrativ ini iat de Diocletian (cca 385) noua provincie sud dun rean este divizat în D. Ripensis (la „râpa” Dun rii) i D. Mediterranea (în interior, în zona Kossovo de ast zi). Dacia s a numit i o diocez (unitate administrativ superioar , cuprinzând mai multe provincii), care ocupa tot centrul Peninsulei Balcanice, pân pe coasta Albaniei din zilele noastre.
302
anexa 2 glosar daco român – Cel mai important reprezentant al romanit ii r s ritene, idiom romanic dezvoltat în spa iul carpato balcanic, cu nucleul în jurul Carpa ilor, pe un substrat tracic i cu elemente ulterioare datoare influen ei slave (cea mai important ), precum i unor influen e secundare, cum ar fi cele turce ti, germane s se ti i maghiare. Vezi i protoromân . dalmat – Idiom romanic vorbit de a lungul coastei Adriaticii, azi disp rut. Elemente de tip dalmat se p streaz îns în albanez (al turi de elemene române ti) precum i în croat . Se consider , f r a putea fi aduse argumente decisive, c unele elemente romanice din limba slav veche ar fi dalmate, cum ar fi križ „cruce”, fa de rom. cruce. datare absolut – Singura metod de datare absolut (în termeni de ani sau chiar jum t i de an) este dendrocronologia, îns utilizarea ei este condi ionat de g sirea, în context arheologic clar, a unor lemne mari i bine conservate (ceea ce se întâmpl rar). Metodele de datare ale fizicii nucleare (C14, thermoluminiscen ) sunt aplicabile aproape oric rei situa ii arheologice, dar au erori sistemice de 5 10%, ceea ce le diminueaz mult utilitatea real (discutabil pentru preistorie; practic inexistent pentru era cre tin ). datare relativ – Metod de datare folosit de arheologi, având la baz înserierea obiectelor arheologice cunoscute, respectiv, simplu, realizarea unei secven e evolutive; cum unele piese din secven pot fi databile conjunctural (înso ite de moned , de exemplu, sau datate C14), celelalte elemente ale secven ei se situeaz înainte sau dup piesa databil , primind astfel o d.r. diocez – Unitate administrativ intermediar , între ( ) provincie i ( ) prefectur , în epoc roman târzie; acest sistem administrativ stufos se datoreaz întinderii Imperiului i are corespondent în organizarea de tip sovietic (descresc tor republic autonom regiune raion). Aten ie: explica iile din DEX sunt gre ite! Cuvântul a fost preluat în organizarea bisericeasc , având o semnifica ie similar , de treapt administrativ intermediar (diecez ). Dominat – Regim politic instituit de Diocletian în 285, prin care, sub influen a regatelor orientale, împ ratul este st pânul absolut (Dominus), singurul reprezentant al divinit ii pe p mânt. Se consider c D. dureaz pân la dispari ia urma ilor lui Constantin cel Mare, respectiv Zenon (474 491). Urmeaz epoca numit , de obicei, ( ) romano bizantin . epifanie – Revelare divin în beneficiul unui credincios. Gr. epi, prefix i phane . epitet (divin) – Adjectiv înso itor; aici îl folosim – mai ales – în sintagma „epitet divin”. Zeul suprem are, în diverse sisteme religioase, epitete precum „marele”, „m ritul”, „(prea)luminosul”, „str lucitul” etc. Vezi i atribut divin. etimon – Gr. etymon „sensul adev rat al unui cuvânt”, din etymos „adev rat, real”. De aici, etimologie, disciplin a lingvisticii care studiaz originea cuvintelor.
303
slavii timpurii etnogenez – Proces de formare a unui popor, a unui grup etnic (grec ethnos „popor”, genesis „genez , apari ie, facere”). Conform teoriilor tradi ionale, în mare vog începând cu secolul al XIX lea („secolul na iunilor”) pân în secolul XX, orice ( ) popor trebuie s fi avut cândva în trecut o perioad de genez , de formare. Se consider c perioada cuprins între secolele IV i X p. Chr. este o perioad cu o dinamic etnogenetic deosebit : pe ruinele fostului Imperiu Roman i în urma amplelor mi c ri de popula ie, are loc un proces îndelungat i complex de reorganizare etno lingvistic a Europei, ce a avut ca rezultat apari ia grupurilor etnice moderne. În ultimii ani, termenul a intrat oarecum în desuetudine, pe de o parte datorit noilor teorii antropologice, ce resping de plano ipoteza c ar fi existat „perioade etnice speciale”, pe de alt parte datorit noilor teorii politice referitoare la o Europ Unit i care evit , pe cât posibil, accentuarea ideilor de diferen iere etnic . federa i Alia i ai Imperiului Roman, care au încheiat cu acesta un tratat de pace (foedus) în virtutea c ruia ofereau servicii militare pentru paza zonelor de grani , în schimbul unor (substan iale) subsidii (adeseori un tribut cosmetizat). Serviciul militar era prestat în unit i proprii, cu comandan i proprii, cu armament specific fiec rui trib, astfel încât federa ii de pe teritoriul Imperiului târziu (mai ales germanici) au avut tendin a de a deveni un stat în stat. frigieni – Vezi phrygieni. gepizi – Popula ie germanic din familia go ilor, deci de provenien scandinav . Gepizii sunt aminti i în leg tur cu conflictele militare de la sfâr itul veacului III p. Chr, cu vandalii i go ii. Istoria real a gepizilor, înainte de jum tatea veacului V, este îns imposibil de urm rit; tim doar c ei sunt capii rebeliunii alia ilor contra hunilor i principalii beneficiari ai victoriei. Spre sfâr itul veacului centrul lor de putere se afla în zona Clujului, de unde provin tezaure de importan continental (Apahida, Some eni). La începutul veacului VI îi g sim pe gepizi în Câmpia Tisei (unde pare a se deplasa centrul de greutate), în competi ie strategic cu bizantinii i ostrogo ii, pentru st pânirea ora ului strategic Sirmium (pe Sava inferioar ). Din anii ‘20 ai veacului rivalitatea cu longobarzii (sau lombarzii) germanici, a eza i de bizantini în Pannonia, ca o contrapondere la gepizi, devine principala problem a regatului gepidic; tot de aici avea s vin sfâr itul statului germanic. La 567 longobarzii se aliaz cu avarii, decizie care avea s îi îndep teze i pe unii, i pe ceilal i, din Câmpia Dun rii de mijloc i a Tisei. Sunt cunoscute necropole gepidice (de înhuma ie, cre tine) inclusiv în epoc avar timpurie, mai ales în Transilvania, cultura lor diluându se treptat, pân la dispari ie, spre finalul veacului VII. Prezen a gepizilor în centrul Transilvaniei a prevenit p trunderea slavilor în acest teritoriu. ge i – Vezi traci i daci liberi.
304
anexa 2 glosar go i – Popula ie germanic originar din Scandinavia, transbordat pe rmul sudic al Balticii probabil în veacul I p. Chr. i infiltrat la mijlocul veacului urm tor la nordul M rii Negre, unde constituie un puternic stat barbar, cu extensii occidentale pân în Muntenia, loc de unde angajeaz mai multe ac iuni militare împotriva Imperiului roman. Go ii reprezint mai degrab un grup germanic (r s ritean), generic sub care se reg sesc mai multe triburi (thervingi, cunoscu i mai târziu drept ( ) vizigo i, greuthungi, cunoscu i apoi drept ( ) ostrogo i, dar i alte neamuri, considerate înrudite, precum herulii sau gepizii). În cursul secolelor IV VI se dezvolt o tradi ie istoric ce coreleaz istoria go ilor la cea, mai veche, a ge ilor, considerat de critica recent doar un abuz dinastic, de arogare a unei istorii str vechi i glorioase. Chestiunea nu este deocamdat suficient de clar . hidronim – Nume de ap , în general curg toare, dar i de lac; nomen fluminis (NFl). Hidronimele i ( ) oronimele sunt de un ajutor pre ios în studierea evolu iei unei limbi pe un teritoriu dat. Zona hidronimiei slave vechi ne poate ajuta în conturarea coordonatelor spa io temporale ale slavilor vechi. hittit (limba; hitit ) – Limb indo european vorbit în Asia Mic (podi ul Anatoliei de ast zi), cu cele mai vechi texte p strate pân ast zi, înainte de jum tatea celui de al doilea mileniu a. Chr. D dovada existen ei unei a a numite ( ) laringale, fonem (sunet) disp rut în aproape toate limbile indo europene. i tracica pare s fi p strat aceast laringal (numit spirant velar de lingvistul rus N.D. Andreev, proto boreal). Pe ruinele imperiului hittit i ale limbii hittite apar, în mileniul I a. Chr. frigienii ( phrygieni). iliri (illyri) – Grup etnic r spândit în vestul Peninsulei Balcanice. Ilirii ( i în ortografia illyrii) au fost complet romaniza i, astfel c limba illyr nu mai este atestat dup secolul II p. Chr. De acum înainte, illyr, Illyria sunt termeni pur geografici sau administrativi ( Illyria), nu etnici ori lingvistici. Substratul illyr romanizat st la baza limbii albaneze, a c rei structur actual s a cristalizat dup stabilirea pe teritoriul vechi illyr a unor grupuri mai nordice de traci neromaniza i ori doar par ial romaniza i. Disputele privind caracterul neo illyr ori neo tracic al limbii albaneze nu s au încheiat. A a cum argument m i în acest volum, albaneza nu poate fi considerat un idiom neo illyr, ci neo tracic, indiferent de unde vor fi venit acele grupuri trace mai nordice: de la nord de Dun re, fiind a adar ( ) carpi (teoria I.I. Russu) sau de la sud de Dun re, fiind a adar ( ) traci neromaniza ii. Illyria (Iliria) – denumire dat de romani teritoriilor locuite de iliri – vestul Peninsulei Balcanice. Dup cucerirea roman numele este folosit în diverse împrejur ri administrative, pentru denumirea unor provincii, înainte de anul 9 p. Chr (ulterior Dalmatia i Pannonia). Prin reforma lui Diocletian (sf. sec. III) Illyricum va fi numele celei mai mari unit i administrative – praefectura, cuprinzând 7 provincii (ini ial mai multe), aflate îns la est de Pannonia. Prin Illyricum sursele
305
slavii timpurii scrise antice târzii în eleg pur i simplu Balcanii de vest (f r Dalmatia), f r a l sa impresia unei referen ieri administrative foarte clare. incinera ie – Rit de înmormântare ce consta în arderea cadavrelor. R spândit la marea majoritate a popoarelor antice sedentare, inclusiv romanii, tracii i slavii; ritul incinera iei dispare treptat sub influen a cre tinismului. Ast zi, incinera ia cunoa te o anume revenire în unele ri. În Republica Ceh , de exemplu, incinera ia are tendin a de a redeveni ritul predominant de înmormântare, nu îns ca perpetuare a unui obicei str vechi, ci ca redescoperirea unui ritual vechi i ca reac ie la catolicismul formal. indo european – Grup de dialecte ori de idiomuri (limbi indo europene), vorbite în preistorie pe un areal vast, la nord de Marea Neagr , pân la Marea Baltic i pân la Urali în est. Denumirea este generic i a fost dat pe baza analizelor comparative. De i nu folosit în forma sa actual , se consider c data de na tere a sintagmei indo european este 2 februarie 1786, când orientalistul i juristul britanic Sir William Jones a inut o faimoas cuvântare la Calcutta, în cadrul Asiatick Society: Pe parcursul ultimilor 200 de ani, limbile indo europene au devenit cele mai analizate i mai cunoscute limbi ale globului. Ramura r s ritean a limbilor indo europene a fost numit ( ) satem (de la cuvântul avestic sat m „o sut ”), iar ramura occidental ( ) centum (de la cuvântul latin centum „o sut ”). Limbile slave, al turi de limbile baltice, trac , ilir i indo iranic , fac parte din grupa r s ritean satem. Proto indo european este termenul care se refer la faza cea mai veche reconstruibil pentru aceast familie lingvistic . Vezi i boreal, proto boreal. laringal – Fonem arhaic presupus a fi existat în proto indo european (PIE), a a cum considera, înc din 1879, Ferdinand de Saussure. S a folosit acest termen deoarece s a considerat c locul de articulare al acestui fonem va fi fost faringele, epiglota sau glota. Acest fonem a disp rut din aproape toate limbile indo europene deja într o faz veche. Urme ale acestuia se g sesc îns în hittit i în alte limbi anatoliene. Teoria laringalelor, a a cum a fost ini ial sus inut de Saussure, a avut mul i continuatori, cum ar fi Jerzy Kury owicz, Oswald Szemerényi, Jaan Puhvel, Winfred P. Lehmann. Relativ recent, lingvistul rus Nikolaj Dmitrievi Andreev demonstreaz înc o dat existen a unui asemenea fonem preistoric, pe care îl identific nu numai în indo europeana arhaic , ba chiar i într un idiom înc mai vechi, numit de el proto boreal, din care vor fi derivat atât limbile indo europene, cât i cele uralice i altaice. Andreev nume te acest fonem spirant velar . Unii lingvi ti au identificat coresponden e i în fazele arhaice ale limbilor semitice • A a cum am ar tat în câteva studii recente (Sorin Paliga), i tracica va fi avut o spirant velar , ale c rei urme se pot identifica pân în protoromân , când dispare, nu f r a l sa unele urme identificabile în alternan a Ø [zero] / f / v / / h. Dac este a a, atunci tracica
306
anexa 2 glosar avea aici afinit i clare cu hittita i cu celelalate limbi din spa iul sud est european, o alt confirmare a sintagmei arealul traco frigian. latin – Limb ( ) indo european de tip ( ) centum, vorbit ini ial doar în Latium, la est i sud de Roma. Prin cuceriri succesive, latina a devenit limba oficial a Imperiului Roman, ulterior limba care, în forma sa colocvial (vorbit ), a stat la baza limbilor romanice. În antichitate, în Peninsula Italic se mai vorbeau alte dou limbi indo europene: osca i umbriana, precum i un idiom arhaic ne indo european, etrusca. legea silabelor deschise – Fenomen fonetic care a afectat un stadiu vechi al limbilor slave, datat la sfâr itul secolului al VIII lea. Fenomenul deschiderii silabelor (orice silab se termin deschis, într o vocal ) se manifest , de exemplu, prin metateza lichidelor (*or > *ro, *ol > *lo), prin polnoglasie (în rus *molko > molokó fa de mleko, mljako în alte limbi slave) i prin nazalizarea unor secven e vocalice (slava veche, polona; majoritatea limbilor slave moderne au pierdut îns nazalizarea). Exist multe ipoteze care încearc s explice aceste fenomene fonetice specifice. Giuliano Bonfante consider c fenomenul deschiderii silabelor reflect influen a direct a limbii române vechi (protoromânei). Majoritatea cercet torilor consider îns c ar fi fost un fenomen fonetic intern. legiune – Unitate militar de baz a armatei regulate romane din epoca ( ) Principatului, compus numai din cet eni romani, cu un efectiv teoretic de 5000 de militari. În epoca ( ) Dominatului efectivele se restrâng la 1000 de militari, i aceia împ r i i în dou pedaturi, având garnizoane diferite; legiunile devin unit i de grani cu rol militar pasiv (paz ). limes – Drum (latin ) amenajat în zona de grani (de a lungul acesteia) pentru patrulare i deplasarea rapid a trupelor. Prin extensie a devenit zon fortificat de grani ; în acest al doilea sens a cunoscut dezvolt ri, în epoc roman târzie, semnificând tot ansamblul de construc ii i amenaj ri defensive, uneori pe o adâncime de sute de kilometri de la grani . De aici a derivat i termenul limitanei solda i din unit ile de grani , cu un statut inferior, similar ranilor. litolatrie – venerarea pietrelor considerate sacre; arabii preislamici erau litolatri, iar venerarea Pietrei de la Meka este o reminiscen a acestei credin e str vechi. Litolatria a fost practicat , de a lungul mileniilor, de diverse grupuri etnice. De i nu avem dovezi, este posibil ca i tracii s fi practicat litolatria, cel pu in în cadrul unor triburi i în anumite perioade istorice. Au existat specula ii, nu îns i dovezi, c Babele din Bucegi i alte forme similare ar fi fost locuri de cult ale str mo ilor traco daci. Gr. litos „piatr ” i latreu „a venera, a considera divin”. macedonean – Macedonia antic a apar inut cultural i economic lumii hellenice, dar limba vorbit de macedonenii antici era cert alta decât greaca, unii considerând o un dialect illyr, al ii – între care i Giuliano Bonfante – de tip tracic. Dup a ezarea slavilor la sud de Dun re, apar dou focare cultural religioase: Salonicul, de unde au plecat fra ii Chiril i Metodiu, i
307
slavii timpurii Ohridul, unde s a consacrat Kliment din Ohrid (Kliment Ohridski), venerat ca mare c rturar atât de bulgari, cât i de macedoneni. Timp de secole, oscilând între diverse interese militare i economice, popula iile Macedoniei nu reu esc s i închege un stat. Abia dup primul râzboi mondial, slavii din Macedonia sunt recunoscu i ca grup etnic slav, ce vorbesc un idiom apropiat de bulgar . Limba literar macedonean este creat abia în anul 1941, în plin r zboi mondial, nu în ultimul rând ca reac ie împotriva nazismului. Limba macedonean (slav , folosind alfabet chirilic) a devenit limb oficial abia dup dezmembrarea fostei Iugoslavii. Macedonia a fost acceptat ca membru O.N.U. în anul 1993, sub numele provizoriu F.Y.R.O.M. (Former Yugoslav Republic Of Macedonia, Fosta Republic Iugoslav Macedonia, la presiunile Greciei, care consider c numele Macedoniei face parte din mo tenirea cultural a Greciei). Asem n rile izbitoare dintre bulgar i macedonean , pe de o parte, i între acestea dou i român i albanez , pe de alt parte, arat c ipoteza lui Giuliano Bonfante, care considera macedoneana antic un idiom de tip tracic, este – probabil – cea mai apropiat de realitate. Numai un substrat arhaic comun poate explica asem n rile izbitoare din cele patru limbi din a a numita Uniune Lingvistic Balcanic : româna, bulgara, macedoneana i albaneza, c rora li se adaug greaca i, uneori, sârba. mezolitic – Etap de tranzi ie între paleolitic, mai exact între paleoliticul final (sau epipaleolitic) i începuturile ( ) neolitiz rii. Dat rile recente ale fenomenului sunt mai apropiate de timpurile noastre (7500 5500 a.Ch.) decât cele „clasice” (10000 8000 a. Chr.) migra ie – Proces prin care un grup uman, de regul un trib sau grupuri de triburi, se mi c dintr o loca ie în alta, uneori la distan e foarte mari de locul de plecare. În general, migra iile trebuie deosebite de coloniz ri, cum a fost colonizarea greac a litoralului M rii Negre ori al M rii Mediterane, de i rezultatul final al celor dou ac iuni este similar. În Europa, perioada cuprins între secolele IV i X este cunoscut sub numele de „epoca migra iilor”, început de grupurile germanice i încheiat odat cu stabilirea maghiarilor în Pannonia (dup alte interpret ri – cu invazia mongol , la 1247). În general, migra iile sunt cauzate de suprapopulare, de boli, de catastrofe naturale (inunda ii, cutremure), r zboaie, dar i de cauze pur economice, precum epuizarea p unilor, st pânirea unor resurse strategice (precum sarea) sau atractivitatea unor zone bogate (precum Imperiul roman). Tendin a actual în cercetarea arheologic este de a c uta i alte resorturi ale ( ) acultura iei decât migra ia. Moesia – Provincie roman din nordul Balcanilor, al c rui nume a fost dat dup unul dintre triburile getice sud dun rene. Provincia a fost ulterior împ r it în dou , folosind, dup obiceiul roman, extensia Superior pentru partea aflat în amonte, pe Dun re (în fa a provinciilor române ti Oltenia i Banat), i Inferior pentru partea fluviului dinspre v rsare. În vremea Dominatului (tetrarhia i urma ii
308
anexa 2 glosar lui Constantin cel Mare) cele dou se vor numi Moesia Prima (în zona Cazanelor Dun rii) i Moesia Secunda (între Dacia Ripensis i Schytia). neolitic – Etap în istoria omenirii cunoscut drept „epoca nou a pietrei”. Nout ile aduse de neolitic, într o perioad relativ scurt (cca. 6000 i 2700 a. Chr.) sunt atât de substan iale încât sunt uneori subsumate expresiei „revolu ia neolitic ”; într o seac enumerare: adoptarea agriculturii ca principal surs de subzisten (în locul vân torii); sedentarizarea; domesticirea unor animale (pentru completarea surselor alimentare); inventarea ceramicii (ca resurs de stocare, în primul rând); forme de locuire compacte i sistematizate (de tip tell, mai ales); o via spiritual bogat i foarte expresiv , dominat de elemente telurice, centrate pe miracolul vie ii i al reproducerii. Specula iile moderne referitoare la un presupus regim matriarhal au fost contestate de antropologia ultimei jum t i de veac; oricum, exist solide prezum ii pentru a presupune o pozi ie social a femeii superioar civiliza iilor de tip indo european, pozi ie conceptualizat sub temele matriloca ie, matriliniaritate, sau (mai nou) matricentrism (matrifocus). NFl – Nomen fluminis, nume de ap curg toare, vezi hidronim. oronim – nume de munte, de lan muntos sau de pisc, de culme. Gr. oros „munte” i nim „nume”. ostrogo i – Ramura oriental a ( ) go ilor. Istoria lor timpurie este pu in cunoscut . Dup zdrobirea lor militar în fa a hunilor, majoritatea au r mas în serviciul înving torilor, contribuind major la domina ia pe care ace tia au impus o Europei. Dup pr bu irea imperiului nomad (454) o parte din ei devin federa i romani în Pannonia, alt parte în Balcani. Cel mai cunoscut ostrogot este Theoderic cel Mare, care la 481 unific grupurile pannonice i balcanice i le îndreapt spre Italia (488), ocup Ravenna (ultimul sediul al Imperiului de Apus), îl ucide pe Odoacru (un alt german celebru) i fondeaz cel mai puternic regat barbar al epocii. palatin (armata) – Trupele imperiale din epoca roman târzie, aflate la dispozi ia împ ratului, care interveneau în provincii numai în situa ii speciale. Sunt atestate i la construc ia fortifica iilor, precum legiunile în epoca ( ) Principatului. policefalie – Caracteristic a unor zei, semizei, personaje legendare sau animale fantastice, care ar poseda mai multe capete. Gr. poly „mai mult, mai mul i” i kephalos „cap”. phrygieni – Phrygienii (frigienii) sunt un grup etnic din Asia Mic , de origine indo european . Este atestat un prim grup phrygian A, ce pare a fi vorbit un idiom indo european ( ) centum, urmat de un grup phrygian B, ce vorbea un idiom de tip ( ) satem, probabil îndeaproape înrudit cu ( ) tracica. Unii speciali ti vorbesc de grupul t(h)raco phrygian sau chiar thraco phrygiano illyr, ce vorbea limbi, idiomuri ori dialecte de tip satem.
309
slavii timpurii polnoglasie – Fenomen fonetic specific limbilor slave de r s rit, altfel numit i pleofonie sau „deplin vocalizare”. Pentru a respecta legea silabelor deschise, în secven e fonetice de tip consoan vocal lichida l / r alt consoan CarC, CerC > CoroC, CereC i CalC / CelC > ColoC. În arealul est slav, polnoglasia se combin i cu a a numita okanie, respectiv pronun ia vocalei o în func ie de pozi ia accentului i cu a a numita iakanie (jakanje, yakanye), pronun area lui a i a lui e dup consoane palatale i înainte de accent. Polnoglasia este, de fapt, un caz particular al epentezei vocalice, fenomen care apare i în alte areale lingvistice, de exemplu în limbile ugro finice. Feluritele forme de epentez vocalic din rus fac ca aceast limb s ocupe un loc aparte în arealul slav. prefectur (praefectura) – cuvânt cu multiple întrebuin ri în limba latin , având toate sensul de punct de comand (sau decizie, în zona civil ); în organizarea administrativ a Imperiului târziu, praefectura era unitatea administrativ major , c reia se subordonau ( ) diocezele. Împ r irea Imperiului în patru prefecturi este legat istoric de ( ) Tetrarhie. Principat – Regimul imperial roman timpuriu se nume te astfel, de la titlul împ ratului, Princeps, denumire care înc reflect institu iile republicane (împ ratul nu era, deci, decât „primul între egali”, adic din clasa senatorial ). A fost instituit de Augustus (anul 15 a. Chr.) i a durat pân la reforma lui Diocletian ( Dominatul). provincie – Unitate administrativ de baz , în lumea roman , reprezentând teritoriile cucerite i colonizate. primitiv (societate primitiv ) – no iune folosit de antropologie pentru a denumi societ ile primare, cele de la începuturi, stadiul prim al societ ii; angajat astfel termenul nu are nimic peiorativ; prin extensie, se poate referi i la alte realit i decât cele ale paleoliticului (de pild ), indicând perioada cea mai timpurie a unui fenomen. De ex. societatea slav primitiv este un construct intelectual vizând o perioad necunoscut sau foarte pu in cunoscut a societ ilor slave de mai târziu. proto boreal – Termen introdus de lingvistul rus Nikolaj Dmitrievi Andrejev, care consider c se poate reconstitui un idiom arhaic, corespunz tor ( ) mezoliticului european, din care ulterior s au dezvoltat limbile ( ) indo europene, ( ) uralice i ( ) altaice, ba chiar i limba coreean . Andreev analizeaz 203 r d cini primitive în toate aceste limbi, concluzionând c dihotomia ( ) centum– ( ) satem din limbile indo europene î i g se te paralel perfect i în limbile uralice (maghiara, de tip satem, fa de finlandez , de tip centum) i în cele altaice. Ipoteza lui Andreev continu , de fapt, ipoteze anterioare avansate i teoretizate i de al i lingvi ti, cum ar fi Bojan op (Slovenia) i Illy Svity (Rusia). Dintre toate aceste teorii, ipoteza lui Andreev este cea mai coerent i mai bine argumentat . Concluzia de baz a teoriei proto boreale este c cele trei mari grupe lingvistice (indo european ,
310
anexa 2 glosar uralic i altaic , poate i a patra, limba coreean ) au origine comun , respectiv o tendin convergent de grupare a unor idiomuri vorbite în spa iul vast cuprins între Europa Central , Baltica, Scandinavia, Mun ii Urali (eventual i alte teritorii mai la r s rit), Caucaz i Marea Neagr . protoromân – Faz veche a limbii române de dinainte de influen a slav . Aceast faz face trecerea de la latina târzie postclasic la elemente de român veche. Mult timp, s a crezut, eronat, c cele mai vechi influen e slave asupra limbii române ar putea fi datate în secolele VI VII (sut , jupân, st pân, gard etc.) În realitate, toate acele a a numite „slavisme vechi” sunt, în cea mai mare parte, tracisme sau, în orice caz, neslavisme. Cele mai vechi influen e slave asupra românei nu pot fi datate înainte de sec. al XII lea. Tot eronat este, în bun parte, i ipoteza conform c reia limba român ar fi prins contur abia dup consolidarea influen ei slave. romano bizantin – Termen modern, conven ional, care define te regimul politic instituit de Anastasius (491 518) i urma ii s i (pân la Heraclius, 610 641). De i mo tene te o tradi ie roman , statul romano bizantin devine, progresiv, un imperiu grec i ortodox (în sensul antic, al „dreptei credin e”). Procesul avea s fie îns încheiat numai de urma ii lui Heraclius, care, pentru a se adapta la situa ia politico militar catastrofal , sunt obliga i la reforme majore, care consfin esc forma medieval propriu zis a statului „bizantin . sarma i Popula ie din grupa vest iranian , înrudit cu sci ii, pe care îi înlocuie te ( i asimileaz ) în stepele nord pontice. Dup informa iile oferite de Strabon (sec. I a. Chr), zona dintre Dun re i Nipru era cunoscut drept pustiul getic, locuit de „tirage i” („ge ii de pe Tyras”) în jurul Nistrului, mai la est erau iazigii, apoi s. regali, iar dincolo de Nipru se aflau s. roxolani. Aceea i surs îi descrie ca fiind nomazi i tr ind în corturi. La jum tatea sec. I p. Chr. s. iazigii se mut în Câmpia Tisei, iar roxolanii spre Nistru, flancând civiliza ia dacic . Roxolanii particip la coali ia antiroman a lui Decebal, continuând a face presiuni asupra Munteniei, în vremea lui Hadrian. În sec. III roxolanii se mut în mas spre vest, împin i de ( ) go i. Importante vestigii sarmatice sunt cunoscute i în zona Dun rii inferioare, dar i în vestul extrem al României, spre Câmpia Tisei, îns dovezi ale unei convie uiri geto daco sarmatice se pot colecta dintr o geografie foarte extins . satem – Grupul r s ritean al limbilor ( ) indo europene, în opozi ie cu grupul occidental ( ) centum. Limbile satem se caracterizeaz prin consoane fricative i palatale, având un inventar fonetic mai bogat decât limbile centum. Vechea indian , sanskrita, iranica, limbile slave, limbile baltice (lituaniana, letona), tracica, ilirica sunt exemple de limbi satem. Unii lingvi ti considerau ilirica drept idiom centum, probabil sub influen a arheologilor, care consider vestul Balcanilor ca fiind puternic celtizat. Ast zi, ipoteza apartenen ei iliricei la grupa centum a fost abandonat de majoritatea cercet torilor.
311
slavii timpurii sclaveni Vezi slavi Scythia – sau „ ara sci ilor”, denumire folosit la începutul antichit ii pentru a indica uria ele întinderi de la nordul M rii Negre, locuite de sci i. Locul sci ilor este luat, în izvoarele istorice, de ( ) sarma i, înc de la începutul erei cre tine, îns denumirea (geografic ) a r mas. Acela i nume a fost folosit la reorganizarea administrativ de la sfâr itul veacului III, pentru partea fostei ( ) Moesia care se întinde între Dun re i Mare (aprox. Dobrogea). Pentru claritate, istoricii folosesc sintagma Scythia Minor Sci ia Mic . slave – Limbi slave. Grup lingvistic indo european, derivat dintr o ramifica ie sudic a unui grup mai mare, numit conven ional balto slav, reprezentant al ramurii r s ritene ( ) satem a limbilor ( ) indo europene. De i asem narea dintre limbile slave i cele baltice (lituaniana, letona i prusiana, ultima azi disp rut ) a fost observat i analizat deja în sec. al XIX lea, au fost multe discu ii privind detaliile referitoare la apari ia i la dezvoltarea limbilor slave. Astfel, în sec. al XIX lea, teoriile na ionalist „patriotice” considerau c slavii sunt un grup lingvistic la fel de vechi precum hitti ii, vechii indieni ori grecii, ipotez azi greu acceptabil de i, evident, limbile slave sunt limbi de structur arhaic , apropiate de structura limbii latine ori a limbii grece ti vechi. Discu ii aprinse sau purtat i privind clasificarea limbilor slave, ast zi fiind acceptat împ r irea dup criterii pur geografice i politice. De exemplu, limbile slave de sud includ, conform acestor clasific ri, slovena, croata, sârba (sau sârba croata, dac elimin m componenta politic recent ), bulgara i macedoneana, în ciuda faptului – evident – c cele trei limbi de sud vest (slovena, croata i sârba) se apropie tipologic de grupul ceho slovac i mult mai pu in de grupul bulgar macedonean. Hasdeu propunea o împ r ire a limbilor slave inând seam de tipologia lor veche i de caracteristici fonetice specifice, nu de actualele frontiere politice. Din p cate, propunerea lui Haseu nu a fost cunoscut str inilor i, ca atare, a r mas f r ecou. Nu trebuie uitat c , pân la stabilirea ungurilor în Pannonia, grupul slav occidental avea continuitate habita ional cu grupul de sud vest, slovenii fiind probabil stabili i, pân s fie disloca i spre sud vest, în actuala Pannonie (teoria pannonic a originii slovenilor). slavi – Cunoscu i ini ial sub numele sclaveni, sclavini, care apar în documentele bizantine începând cu jum tatea secolului al VI lea, apoi în forma abreviat sclavi (din sec. VII), de la care deriv i numele modern, slavii au fost ini ial un conglomerat multi etnic în care intrau proto slavi, grupuri nord trace neromanizate (carpi, mai ales), dar i grupuri de alte origini, care încep s se coaguleze în jurul unor conduc tori locali i pe baza unor dialecte de tip satem sud baltic în amestec cu elemente vest iranice i nord trace, dar i germanice i est romanice (protoromâne ti). În lumea arab încep s fie cunoscu i sub numele generic de aqlab ( iqlab, aql b), pl. aq liba „sclav blond cu pielea alb ”, pseudoetnonim, am zice, în spatele c ruia se ascundeau mai multe
312
anexa 2 glosar grupuri etnice nordice blonde. Treptat, pe parcursul a circa trei secole, grupurile protoslave se consolideaz i încep s capete con tiin a puterii i a importan ei lor, fapt ce u ureaz , dup 860 p. Chr., procesul de cre tinare. Expansiunea pe o suprafa imens , care deja în secolul al X lea cuprindea vaste spa ii cuprinse între Baltica i Urali la nord i la est, pân la Elba, în vest, Marea Egee i Adriatica în sud vest, a condus la reconfigurarea lumii slave în trei mari centre culturale i politice: 1. centrul Salonic Ohrid, bulgar macedonean; 2. Moravia Mare, Cehia i Slovacia de azi; 3. Rusia Kievean • Ini ial, sclavenus, sclavus, avea, a adar, mai degrab conota ie politico militar sau social , abia apoi c p tând sens etnic. Unele grupuri slave erau cunoscute sub numele de anti (an i), localiza i undeva în estul Moldovei. Vezi i vene i. spirant velar Termen folosit de lingvistul rus Nikolaj Dmitrievi Andreev, pe care îl noteaz cu X, pentru a reconstrui un fonem arhaic, de timbru imprecis, pentru o faz mezolitic a complexului ( ) proto boreal. Mai cunoscut este termenul ( ) laringal , folosit – pentru a desemna un asemenea fonem – de majoritatea lingvi tilor de la Saussure încoace. tabu – Set de interdic ii de natur religioas , adesea cu motiva ii obscure, care se refer la consumul unui aliment, la frecventarea unor locuri, purtarea unor lucruri, privirea unor oameni, uciderea a ceva anume, etc. Cuvântul a fost folosit prima oar de James Cook (taboo) în jurnalul s u din anul 1777, cu referire la ceea ce v zuse i auzise în insulele Tonga (pe atunci Friendly Islands, Polinezia): „[taboo] has a very comprehensive meaning; but, in general, signifies that a thing is forbidden…. When any thing is forbidden to be eat, or made use of, they say, that it is taboo.” [Taboo, tabu] are un sens larg, dar – în general – arat c un lucru este interzis... Dac ceva este interzis s fie mâncat sau s fie folosit, atunci se spune c e tabu. Cuvântul a fost apoi mult folosit în studiile de antropologie, mai ales în cele referitoare la credin e. În general, interdic iile religioase ori magice (tabu, taboo) au jucat un rol crucial în istoria omenirii, la toate popoarele. Tetrarhie – Regim politic instituit de Diocletian (293), bazat pe împ r irea Imperiului în patru unit i administrative majore ( prefectur ), conduse de câte un co împ rat. Reorganizarea era legat de dificult ile de administrare a unui Imperiu care putea fi traversat, de cel mai rapid curier, în cca. o lun . Tetrarhia nu a rezistat (Constantin cel Mare cumuleaz din nou puterea imperial complet ), dar sistemul administrativ a r mas în vigoare trei secole. toponimie – Disciplin a lingvisticii care studiaz numele de locuri. În sens larg, prin toponimie în elegem nu numai numele de locuri propriu zise (localit i), ci i nume de râuri (hidronime), nume de lacuri (nomina stagni), nume de mun i, de lan uri muntoase i de piscuri (oronime). Studierea toponimiei ne poate da indica ii pre ioase despre zonele conservatoare, cu persisten a formelor arhaice,
313
slavii timpurii uneori provenind chiar din idiomurile neoliticului (toponimie pre indo european ), fa de zonele unde influen ele mai noi sunt dominante. Toponimia ne ajut , în bun m sur , s stabilim – de exemplu – arealul slav de dinainte de expansiune (arealul de pre expansiune). totem – Animal, plant sau obiect reprezentând, în societ ile ( ) primitive, reprezentarea unui str mo ancestral, conform legendelor tribului; uneori reprezentarea totemului este interzis , tendin care s a tradus în societ ile para istorice în aniconism (a a cum se presupune pentru daci). Thracia (Tracia) – provincie roman înfiin at în anul 46 d. Chr., în partea sud estic a Peninsulei Balcanice, pe un teritoriu locuit de mai multe triburi ( ) tracice. În Imperiul roman târziu T. devine diocez , care cuprinde toat jum tatea r s ritean a Balcanilor. Despre persisten a unor elemente tracice neromanizate, în ciuda a ase secole de civiliza ie roman , se discut , deocamdat , în absen a consensului. Cert este doar c sursele târzii în elegeau prin „traci” locuitori ai diocezei tracice, nu etnici traci. traci – Mare grup etnic, r spândit atât la nord, cât i la sud de Dun re. Grupul nordic era cunoscut în antichitate sub numele ge i (folosit de greci, în surse mai timpurii, înc din sec. V a. Chr.), sau daci (în surse latine, nu mai timpurii de sec. I a. Chr.), care îns f ceau parte tot din marele grup tracic. Unii cercet tori consider c tracii, illyrii i phrygienii vorbeau idiomuri indo europene de tip satem înrudite, existând – a adar – un mare grup traco iliro frigian r spândit de la nord de Carpa i pân la Adriatica în vest i în Podi ul Anatoliei în est • Limba vorbit de traci ne este cunoscut prin atestarea unor toponime, hidronime, oronime i antroponime în texte ale autorilor greci i latini, precum i prin p strarea unor cuvinte de substrat mai ales în limbile român , albanez i bulgar , uneori i în alte limbi învecinate (sârb , ucrainean ). Analiza etimologic ne permite s observ m unele diferen e dialectale în lumea tracic , cum ar fi evolu ia > ô > u, dar > a în dialectele nordice (*D n r > Dun r e, M r is > Mure e etc.), fa de cele sudice, unde evolu ia va fi fost , > a (M r is > Marica, în Bulgaria de azi etc.). Tracica va fi fost vorbit multe secole dup romanizare, atât la sud, cât i – mai ales – la nord de Dun re, în Maramure i în Moldova de azi, necucerite de romani. Analiza etimologic , dar i cercetarea arheologic , arat c putem vorbi de grupuri relativ compacte de traci (carpii, mai ales, pe versantul estic al Carpa ilor) cel pu in pân în secolul al IV lea p. Chr., probabil îns chiar mai târziu. Tracismele s au integrat, a adar, limbii române dar i limbilor vecine, mai ales bulgara, pe parcursul a mai multe secole. Este azi cert c limba tracic înc se vorbea când au început marile migra ii (sfâ itul sec. al IV lea p. Chr.), iar slavii, în mi carea lor spre sud i spre vest au antrenat i grupuri tracice tardive, care vor fi contribuit i la etnogeneza slav . turcic – Vezi altaic
314
anexa 2 glosar ugro finic – Grup lingvistic care al tur subgrupa ugric , cu maghiara cel mai important reprezentant, i subgrupa finic , având finlandeza i estona drept cei mai importan i reprezentan i. Al turi de alte limbi din nordul Europei, cum ar fi lapona, formeaz grupa ( ) uralic . Limbile ugro finice trebuie s fi avut un rol relativ important în conturarea profilului slav vechi, precum arat unele coresponden e, de exemplu sl. k niga „carte, text” – maghiar könyv sau slav slovo „cuvânt” – maghiar szó, pl. szavak, finlandez sana. O mai mare influen ugro finic în structura limbii este observabil în rus , cum ar fi epenteza vocalic i absen a verbului a avea, înlocuit prin sintagma „la mine, la tine etc. este”. De asemenea, accentul fix, pe prima silab , în ceh i în slovac , nu pare str in de influen a unui idiom ugro finic, care trebuie s fie anterioar influen ei maghiare, de i cercet torii consider a fi o simpl evolu ie intern spre stabilizarea accentului pe o anume silab (în polon este pe silaba penultim ). Uniunea Lingvistic Balcanic – Sintagm , nu foarte fericit formulat , care define te un grup de patru limbi – româna, bulgara, macedoneana i albaneza c rora li se adaug greaca i sârba, toate având lexic i structuri apropiate: acela i material sub patru/ ase forme diferite. Unii lingvi ti vorbesc de trei limbi, ignorând macedoneana care, evident, face i ea parte din acest grup. Al ii vorbesc de cinci limbi, ad ugând i greaca modern , al ii de ase limbi, ad ugând grupului i sârba. Este clar c toate aceste limbi au fie ca substrat limba tracic (româna, bulgara, macedoneana), fie tracica a fost un component important al structurii actuale (albaneza). De i sintagma a fost adesea criticat , ea continu s fie folosit în unele lucr ri de specialitate. În ciuda denumirii nefericite (româna nu este, de fapt, idiom balcanic, iar albaneza, pe de o parte, i româna ori bulgara, pe de alt parte, au i mari diferen e unele fa de altele, greaca este i ea mult diferit de toate celelalte), sintagma „uniunea lingvistic balcanic ” surprinde multe asem n ri fonetice, de lexic ori de structur ce nu pot fi ignorate. uralic – Grup de limbi (limbi uralice) vorbit, mai ales, în nord estul Europei, iar – prin maghiari – i în Europa Central . Din aceast familie lingvistic , fac parte: grupul finic (finlandeza, estona i alte limbi vorbite în spa iul fost sovietic), grupul ugric (maghiara i alte limbi de mic r spândire) i lapona. Cel mai bine cunoscut grup al familiei este cel ugro finic (limbi ugro finice). Vezi i proto boreal. vandali – Uniune de triburi germanice (lacringi, lugi, hasdingi, silingi, tervingi), care a locuit în primele patru secole cre tine teritoriul cuprins, cu aproxima ie, între Oder i Vistula. Migreaz spre vest, în jurul anului 400. Timp de aproape trei decenii ocup mare parte a peninsulei hispanice, pe care o p r sesc sub presiunea vizigo ilor ( ), trecând în Africa de nord roman . Romanii nu numai c trebuie s le recunoasc st pânirea, dar le solicit alian a, vandalii devenind i o for naval important în Mediterana. La 455 îns vandalii
315
slavii timpurii jefuiesc Roma atât de temeinic, încât î i las posteriteri ii numele, în expresia a vandaliza. Regatul vandalic nord african a rezistat numai un veac. vatr – Vatra de formare sau arealul de formare al unui grup etnic (german Urheimat, englez homeland etc.) este acel areal considerat de antropologi ca specific unui anume grup etnic într o anume perioad aleas . Conform unor viziuni tradi ionale, pe acela i areal i în acela i interval de timp ales ca punct de referin , nu pot ap rea i nu se pot dezvolta dou sau mai multe grupuri etnice (ast zi – contestabil), iar în zonele învecinate unui areal de formare pot ap rea zone conflictuale. vene i – Popula ie învecinat cu germanii, undeva la est de ace tia, conform m rturiei lui Tacitus (venedi), probabil într o zon de la izvoarele Vistulei. Aproape ase veacuri mai târziu, la mijlocul veacului VI, Iordanes vorbe te despre vene i (în ortografia venethi) ca despre str mo ii legendari ai ( ) sclavinilor i ( ) an ilor, plasându i tot la izvoarele Vistulei. M rturia lui Iordanes este contestat , între altele datorit sonorit ii ( ) celtice a numelui. Exist îns i o m rturie de sec. VII, mai pu in discutat (Iona din Bobbio Via a Sf. Columban), în care se spune despre ( ) venzi Venetiorum qui et Sclavi dicuntur, închizând cercul identific rilor. venzi – Popula ie vest slav , desprins din conglomeratul avar în urma unei revolte, în jur de 630, sub conducerea unui comerciant de origine franc , Samo, care a coagulat în jurul s u un puternic dar efemer regat (Statul lui Samo). Ortografia cronicarului Fredegar (cca. 660), principala surs istoric , este Winedos, cu varia ia Venetiorum, iar în alt surs apar drept Winidi. Fredegar d i echivalen a Sclauos coinomento Winedos. vizigo i – Ramura occidental a go ilor. Au avut centrul de putere ini ial undeva în zona Buz ului. Sunt cunoscu i ca promotorii cre tinismului de tip arian între neamurile germanice, dar i printre primii persecutori ai cre tinilor locali. Au creat mari probleme romanilor, la Dun rea de Jos, purtând r zboaie grele i cu Constantin cel Mare (332), i cu Valens (367 369), dar acestea nu sunt decât episoadele cele mai celebre ale unui lung ir de invazii. În fa a invaziei hunice au preferat, majoritatea, s cear protec ia roman , mutându se în mas la sud de Dun re. Problemele lor cu gazdele au culminat cu dezastrul roman de pe câmpul de la Adrianopole (378 – când moare Valens, ultimul împ rat roman c zut în lupt ), dominând apoi copios armatele „federate” din zon . Cea mai celebr isprav a lor a fost cucerirea i pr darea sistematic a Romei, în 410, dup care au migrat în sudul Galiei, apoi în Peninsula Iberic , unde au fondat un important regat germanic.
316
ANEXA 3 Distribu ia numelui Moldova R spândirea numelui în lumea slavo baltic Râu în Moldova Moldova, Ida Virumaa (county), Estonia (localitate pe
rmul Balticii)
Molodovo – Bucovina – Ucraina (localitate) Moldova Veche/Nou – Cara Severin, Banat Moldovene ti, Cluj (se refer la o popula ie i nu e relevant) Moldoveni, Ialomi a (dar i Teleorman) (se refer la o popula ie i nu e relevant) Moldovi a (Suceava i Cara Severin) (interesant replica din Banat) Moldava, Ústecký, Cehia (la grani a Germaniei, spre Dresda) Moldava, Teplice, Cehia (tot la grani a Germaniei) Moldava nad Bodvou, Košicky (county), Slovacia Moldawin, Szczecin (county), Polonia Moldavanka, reg. Krasnodar, Rusia (localitatea în apropierea coastei M rii Negre, la SE de Marea de Azov) Moldavanka, reg. Orenburg, Rusia (pe Ural, la NNE de Marea Caspic , la marginea stepei Kîrkîz i a statului Kazahstan)
R spândirea numelui în lumea german Moldau – numele german al râului Vltava nu tim ce însemn „Moldau”, dar tim ce înseamn „Vltava” (e din aceea i r d cin cu „vâltoare”); mai tim legenda transmis de Miron Costin, despre Drago , plecat la vân toare din Mun ii Maramure ului, înso it de c eaua Molda, de la care a primit numele râul Moldova (Xenopol 1986, 32 33). Sufixul este slav (precum Vltava, Poltava, etc), dar numele este germanic. Evident, în aceast situa ie consonan a d ava (din unele forme ale numelui) este întâmpl toare i f r leg tur cu a ez rile fortificate ale dacilor. Molde în Norvegia Moldjord, Norvegia
slavii timpurii Moldegard, Norvegia Moldestad, Norvegia Moldrup, provincie în Danemarca Moldbjerg, Danemarca frecven a numelui la grupa german nordic este remarcabil Moldenit, Germania Moldes, Spania Moldones, Spania Moldgreen, Marea Britanie
Comentarii Probabil c ar trebui cercetate i alte r d cini, precum Mulde (râu în Saxonia); Molda boem ar putea proveni din aceea i r d cin cu cuvântul gotic pentru „praf” – Mulda. Interesant de observat – în eles astfel, numele Moldovei nu ar fi decât o traducere german a Prahovei de origine slav – un râu înspumat, care ridic „praf” deasupra lui. Cele ase analogii din zona nord german ar putea sugera o origine german (slav fiind doar sufixul). Inclusiv numele din sudul Rusiei (Orenburg i Krasnodar) ar putea avea i ele origine gotic direct (f r mediere moldav ). Distribu ia numelui pe coasta eston , f r intermediar rusesc (numele lipse te din centrul Rusiei) sugereaz aceea i sorginte gotic . Pentru amintire: go ii reprezint ramura estic a germanilor, îns sunt de provenien scandinav , cel pu in dup variantele cele mai consacrate; înainte de a ajunge la rmul M rii Negre, au stat cel pu in un veac pe rmul Balticii, la gura Vistulei. Distribu ia r d cinii Mold în mediul nord germanic pare s probeze, indirect, aceast teorie. Mai exist o consecin : numele râului Moldova, probabil altfel sufixat, ar trebui s fie mai vechi de sec. V.
318
ANEXA 4
Pururi = „focuri” 1 Pururi este, f r îndoial , unul dintre cele mai importante cuvinte ale limbii române. Analiza originii sale ne va conduce, a a cum vom încerca s ar t m în continuare, spre reconstituirea unei mentalit i arhaice, aflate în lupt atît cu doctrina cre tin (în plin afirmare în primele secole ale erei noastre, „cre tine“) dar i cu numeroase culte orientale, bine atestate în Dacia roman . M rturisim faptul c etimologia lui pururi (aceasta este, cum vom ar ta, forma cea mai veche; de asemenea pururea, de a pururi la care vom reveni mai jos) ne a preocupat de mai mul i ani, dar nu am putut g si o explica ie mai bun decît cea oferit , de mult, de I. I. Russu în Etnogeneza românilor. Nu poate fi îndoial , a a cum a ar tat just regretatul profesor clujean, c ne afl m în fa a unui cuvînt str vechi, probabil de origine traco dac , a a cum ne arat paralela albanez përherë, cu sens identic formei române ti. Mai pu in conving toare au fost demersurile pentru a identifica o r d cin primitiv care s explice formele româneasc i albanez . A adar, pururi pare a fi o mo tenire str veche, dar nu putem argumenta i de ce; doar albaneza ne ar indica faptul c ne afl m, cu mare probabilitate, în fa a unei forme pre romane (au fost, fire te, i alte ipoteze, unele hilare, citate i discutate de I. I. Russu, motiv pentru care nu are rost s insist m nici asupra lor).
R d cina pur „foc” Începem demonstra ia noastr abrupt, cu ceea ce ar trebui s fie, poate, concluzia: pururi înseamn , literalmente, „focuri”: este vorba, altfel spus, de un substantiv neutru plural (a a cum este, de altfel, i forma focuri!), al c rui sens s a pierdut dup romanizare, cînd a fost înlocuit cu foc, din latin focus ce însemna ini ial „vatr ”. Existen a unor forme trace cu radical pur avînd sensul „foc” a fost demonstrat de mult. Astfel, înc din anul 1957, cînd ap rea lucrarea sa de referin Die thrakishen Sprachreste, Dimit r De ev observa (pag. 386) c o serie de nume trace precum i se explic prin radicalul pur „foc”, înrudit cu grec pyr, pyrós „foc”, german Feuer, englez fire etc. Ulterior, Gh. Mu u a reluat discutarea acestor forme în lucrarea 1
Retip rim aici, f r modific ri, studiu lui Sorin Paliga din Academica nr. 8 (20), iunie 1992, p. 14.
slavii timpurii sa de excep ie Din mitologia tracilor (cap. Focul la frigieni, pag. 148 151). Dup cum se observ ( i am putea în irui aici i alte exemple), nu exist , nu pot exista dubii, privind existen a unor forme cu radical pur în limba trac ori traco dac al c ror sens nu putea fi decît „foc” ori un sens derivat, s zicem „ro u ca focul”, „soare”, „însorit” etc. Problema esen ial este de a c uta o motiva ie extralingvistic , anume de ce sensul str vechi „foc” va fi c p tat, în trecerea de la daco roman la daco român , sensul – nea teptat, este drept, dar cu atît mai interesant – „etern”.
Focurile eterne Explica ia nu poate porni decît de la dou componente necre tine ale cultelor din Dacia: o component autohton , traco dac , i o alta oriental , tiut fiind faptul c în Dacia sînt bine reprezentate cultele de origine oriental (în acest sens, r mîne fundamental lucrarea lui Silviu Sanie, Cultele orientale în Dacia roman , ap rut în anul 1981). A adar, pe de o parte, sunt bine cunoscute ritualurile legate de s rb torile focului de la solsti iile de var i de iarn , un loc principal avîndu l aici s rb torile de iarn ale focului celebrate aproximativ la data cînd se celebreaz în lumea cre tin Sf. Ignat (prin etimologie popular apropiat în mod irezistibil de latin ignis „foc”!) i, mai ales, Cr ciunul. (Asupra acestor aspecte deosebit de interesante s a oprit, în cîteva rînduri, regretatul Gh. Mu u, ale c rui lucr ri r mîn, deocamdat neegalate în domeniul tracologiei). În plus, nu putem uita faptul c , pîn tîrziu în sec. V e.n., dacii au fost incineran i, cu alte cuvinte ritualurile lor de înmormîntare se caracterizau prin arderea mor ilor: a adar un alt moment în care apare clar rolul focului în cadrul credin elor autohtonilor. În Dacia este bine atestat venerarea divinit ilor orientale cunoscute sub numele romanizat de Sol Invictus, „soarele neînvins”, cu alte cuvinte „soarele nepieritor”, am putea traduce chiar, în contextul demersului nostru, „soarele de a pururi” (vezi discu ii în lucrarea lui Silviu Sanie deja amintit ). Pe de alt parte, în anul 321 se instituie ziua de duminic drept „zi a soarelui“ (dies solis), zi de odihn (cf. la englezi Sunday „ziua soarelui” ce calchiaz de fapt latinul dies solis). Acestea se întîmplau pe vremea lui Constantin cel Mare, pe atunci împ rat al Occidentului, apoi (în 324), împ ratul unic al Imperiului, o dat cu capturarea i asasinarea lui Licinius. În lumina celor spuse aici, reiese cu destul claritate rolul i locul credin elor legate de foc i de soare (ca simbol al focului etern). De i este imposibil s determin m dac schimbarea de sens „foc” – „etern” s a f cut sub influen a credin elor autohtone ori sub cea oriental , înclin m s credem c influen a oriental , puternic atunci în tot imperiul, a jucat rolul hot rîtor. Este vorba, evident, de o ambian spiritual ce explic un moment din istoria mentalit ilor secolului al IV lea e.n. i, implicit, i un foarte interesant cuvînt românesc.
320
anexa 4 – pururi În final revenim la paralela albanez deja amintit – përhérë, përhéra „etern, de a pururi”. În mod cu totul surprinz tor, cercet torii nu au observat (probabil puternic influen a i de ideea preconceput c sensul prim al al formei pururi trebuie c utat în sfera semantic temporal ) c albaneza mai ofer un exemplu cît se poate de gr itor – përhin „a acoperi cu cenu ”, în mod evident înrudit cu përhérë, în m sura în care eviden a va fi judecat într un larg context comparativ (în context, alb. përhin se apropie semantic de ceh pý „jar acoperit cu cenu ”). Desigur, sunt detalii de coresponden e fonetice româno albaneze ce nu pot fi discutate aici (rom. pur fa de alb. për ). Oricum, forma româneasc pururi trebuie considerat cea mai veche, ea fiind un plural neutru, a a cum este focuri. Plecînd de la forma de baz , pururi, s a creat ulterior i o paralel pururea (cf. de asemeni/de asemenea etc.) i a intrat în uz construc ia de a pururi „de a focuri(le) (eterne)” în care forma pururi apare cu claritate drept un substantiv arhaic, lipsit azi de sens pentru vorbitori, dar perfect analizabil din punct de vedere etimologic. C ci pururi este un relict lingvistic al unor culte necre tine din Dacia i din Imperiu, r spîndite în primele secole ale erei noastre. Pururi aduce aminte de venerarea focului etern.
321
slavii timpurii
Figura 37. Tabula Peutingeriana (sec. IV) Segmentum VIII fragmente (1 i 2 – sus; 3, 4 i par ial 5 – jos)
322
ANEXA 5 Venedi, Wandali, Winidi schi
Chestiunea etnonimelor central europene care începe cu acel Venedi a lui Tacitus i se încheie (?) cu Winidi, la Fredegar, a mai fost atins în acest volum, în cel pu in dou locuri: în Notele introductive, unde încercam s ar t dificultatea restabilirii con inutului real al numelui, cât i a implic rii respectivului grup etnic în proto istoria slav ; în Capitolul 4, care discut diversele nume etnice ale unor popula ii care au avut, sau se presupune c au avut leg tur cu primele manifest ri istorice ale precursorilor slavilor, a a cum rezult din Getica lui Iordanes. Chestiunea a preocupat intens ambii autori ai c r ii, prilejuind mai multe consult ri i schimburi de opinii, cât i câteva runde de cercet ri suplimentare, fiindc numele venedi lor, în diversele forme cunoscute, a fost un nesecat izvor de confuzie pentru istoriografia modern . Încet încet problema a luat contururi mai ferme; chestiunea nu putea fi îns solu ionat în interiorul unui capitol introductiv, nu putea fi discutat nici exclusiv sub specie lingvistic , nici nu era, de fapt, o problem de arheologie, de i este plin de consecin e pentru perspectiva arheologic . Am ajuns astfel la concluzia c alunecoasa problem merit un scurt addendum, la sfâr itul c r ii. Primul nume din titlul acestei schi e de sudiu apare în Germania lui Tacitus, XLVI, pasaj pe care îl reproduc în traducere: 1. Aici se ispr ve te Suebia. Nu prea doresc s scriu despre semin iile peucinilor, venedilor i fennilor, pentru c nu tiu dac sunt germani sau sarma i. De i peucinii, pe care unii îi numesc bastarni, se aseam n germanilor, în privin a limbii, portului, locuin ei i felului de a cl di case. Peucinii sunt cu to ii murdari i l s tori; c peteniile lor, datorit amestecului, prin c s torii, cu sarma ii, se slu esc a a încât s capete înf i area acestora. 2. Venedii au împrumutat multe dintre obiceiurile sarma ilor. Deoarece ei cutreier i jefuiesc în l imile, mun ii i p durile care se g sesc între peucini i fenni. Totu i ei pot fi socoti i germani, întrucât cl desc case statornice, poart scuturi i se bucur când merg pe picioarele lor la iu eal , altfel decât sarma ii, unde nu toate se petrec la fel, dat fiind c ei î i duc via a în car i pe cal. Am transcris acest relativ lung pasaj pentru a da cititorului ocazia de a face propria estimare asupra credibilit ii opiniei exprimate de Tacitus, asupra orient rii
slavii timpurii sale în mediul pe care îl comenta. Din punctul meu de vedere, dincolo de discutabila confuzie între peucini i bastarni, textul este impecabil, relevând o perfect în elegere a diferen elor culturale fundamentale dintre sarma i i germani. Ezit rile sale, exprimate în chiar primele dou linii, nu se datoaz confuziei autorului, ci unei realit i antropologice de frontier , vorbind despre popula ii care nu sunt, în sens deplin, nici germanici, nici sarmatici (vezi craniiile deformate ale peucinilor, dup moda sarmatic ). Pozi ia geografic a acelor venedi am cometat o deja pe larg într o not anterioar (pagina 7, nota 8), respectiv în proximitatea Carpa ilor nordici. Aproape în acela i timp cu Tacitus – în fapt cu o genera ie mai timpuriu – vorbea i Pliniu cel B trân despre aceia i venedi, locuind pe malurile Vistulei (Hist. Nat., IV, 97), în proximitatea sarma ilor, iar Ptolemeu (sec. II, Geographia, III, 5, 21), numindu i u or diferit, ovenedai, îi plaseaz la malurile Balticii, care s ar fi numit chiar Golful Venedic. Acela i Pliniu vorbea îns i despre o popula ie cu nume similar, veneti (si eneti, în vorba grecilor), la care face referire la intermediarii comer ului cu chilimbar (Hist. Nat. XVII, 43); acea popula ie ar fi tr it în vecin tatea imediat a M rii Ioniene, adic Adriatica, la cap tul drumului chihlimbarului, adic în chiar pozi ia ora ului Vene ia. Între venedi baltici i veneti adriatici nu pare s fie vreo leg tur , alta decât cea etimologic (dintr o r d cin IE cu sensul „iubire”...), numele având probabil o veche origine celtic 1 . Tabula Peutingeriana, o colec ie de h r i i rute militare din Imperiul târziu, dar cu datare nu tocmai cert 2 , arat , la chiar începutul segmentului VIII, o popula ie numit venadisarmatae, care s ar afla la nord de (fosta) Dacia traian i la vest i nord de „alpes bastarnice (sic)” 3 , adic , am zice noi, Carpa ii r s riteni. Pe la jum tatea aceluia i segment (VIII, 4) g sim, într o pozi ie marcat imediat la nord i vest de Delta Dun rii, venedi. Sursa este, în linii mari, contemporan imperiului gotic al Amalilor. 1
Influen a cel ilor asupra zonelor nordice ale Europei face obiectul a numeroase dispute tiin ifice, cum ar fi cele legate de cazanul de la Gundestrup. Iat un exemplu, mult mai la r s rit, când Tacitus vorbe te despre aestii: „O prosl vesc pe Mama zeilor. Ca semn al acestor datini, poart chipuri de mistre i” (Germania, XLV, 2). Ambele elemente de mai sus sunt tipic celtice (Vertemont 2000, s.v. „mistre ” i Kernbach 1989, s.v. „mitologie celtic ”).
2
Se pare c documentul a cunoscut cel pu in dou momente de redactare; unele date par a apar ine începutului sec. III (de exemplu localit ile romane din Dacia traian ), îns altele tr deaz interven ii mai târzii (probabil în epoca lui Theodosius II, respectiv prima jum tate a sec. V). Autorii slavi prefer s foloseaasc datarea primului „strat” (precum Kazanski 1999, 37), dintr o pasiune protocronist pe care o în elegem. Pentru accesibilitate – vezi ECR, s.v. Tabula Peutingeriana, bibliografia problemei fiind îns enorm .
3
Astfel, dup o popula ie disp rut deja de vreo trei veacuri, tot a a cum ast zi numim acela i lucru drept „Carpa i”, dup o popula ie disp rut de peste un mileniu i jum tate.
324
anexa 5 venedi Urm toarea surs , i cea mai comentat , de a lungul timpului, este Iordanes, autor cu o faim proast , par ial doar meritat , cum demonstreaz enumerarea, în aceea i fraz (Getica, V, 30), a numelor Tyras (ortografiat Tyram) i a lui Danaster (ortografiat Danastrum), adic numele vechi (grecesc) i nou (celtic? 4 ) al unuia i aceluia i curs de ap , ast zi Nistrul. Iordanes aminte te popula ii cu nume asem n tor, respectiv i veneti, i venethi, sporind confuzia cometatorilor. Este îns de observat c Iordanes nu folose te aceste nume la întâmplare; astfel, forma veneti apare în Getica 148, 219 i 292, numai în leg tur cu zone limitrofe nordului coastelor adriatice 5 , i forma venethi exclusiv în leg tur cu neamurile continentale pe care le leag , într un fel sau altul, de sclaveni i antes. C rela ia dintre cei trei termeni etnici (venethi, sclaveni, antes) e destul de confuz – e just, iar comentarii ample pe acest subiect se g sesc deja publicate de Florin Curta (2006, 34 35). A dori aici s eviden iez un alt fapt, de natur , cred, s ilumineze pu in rela ia dintre etnonime. Numele lui Vinitharius, regele amal al ostrogo ilor de dup invazia hunic , se preteaz unor specula ii, mai ales c ortografia numelui s u fluctueaz , ap rând în cel pu in trei rânduri drept Venetharius (Getica, 248 250). Traducerea încercat a fost înving torul venethi lor i este perfect plauzibil . Problema, cel pu in aparent, este c , din câte tim noi, Vinitharius i a învins pe an i, nu pe venethi. Hermanaric, tat l lui, i a învins pe venethi (Getica 119), dar ar fi fost ciudat s i fi dat fiului un nume de înving tor, de la na tere; este mult mai plauzibil ca Venetharius Vinitharius s i fi luat acest nume de glorie – având curajul s i zdrobeasc pe alia ii hunilor, ceea ce avea s i aduc moartea – dup propria sa isprav . Atunci? Exist o singur explica ie: cei pe care germanii îi numeau venethi erau numi i de huni antes; una dintre etimologiile propuse este referitoare la un termen altaic, cu semnifica ia alia i, jura i, iar el este de explicat în exact conjunctura creat de invazia hunic . Iordanes scria despre aceste lucruri la un veac i jum tate dup evenimente, i nu mai în elegea povestea numelor, tiind doar c se vorbea, în tradi iile germanilor, i despre venethi, i despre antes; numele celor din urm apare îns numai în leg tur cu invazia hunic i pare s fie de origine hunic . Dup plecarea în mas a germanicilor spre vest, numele dat de ei acestei popula ii – venethi – se pierde, r mânând în uz cel folosit de huni, chiar i dup dispari ia acestora ca for militar decisiv (fiindc hunii nu dispar din zon ). Urm toarea ocuren a numelui se datoreaz – întâmpl tor? – unei alte pove ti germane: istoria spus de cronicarul francilor, Fredegar, despre statul lui Samo (franc
4
5
Pare rud bun cu Dun rea. Înc un caz în care putem suspecta cel ii de a fi l sat urme, dac nu în lexic, atunci în toponimie. Iordanes, Getica, despre Ravena (148), despre Aquileia, „metropolis Venetiarum” (219) i despre c l toria lui Theoderic (cel Mare) spre Italiam în secven a Sirmium „vecin t ile Pannoniei” „teritoriul veneti lor” (292).
325
slavii timpurii i el) 6 . Supu ii lui Samo erau sclavi, numi i i Winidos, dup m rturia cronicarului (Chronicon, XLVIII). Povestiri relativ contemporane statului lui Samo documenteaz activit i misionare la nord de Dun rea superioar (mijlocie?), relatând mai multe e ecuri de a i aduce pe barbarii de acolo pe calea cea dreapt , asociind, din nou, numele sclavi i Winidi. Mai ciudat, despre Sf. Rupert (sf. sec. VII) se spune c ar fi predicat la Wandali 7 . Termenul din urm ar trebui s stârneasc stupoare (vandalii erau pleca i în Spania, apoi Africa, de vreo trei veacuri, iar între timp „disp ruser ”), dac nu am ti obiceiul epocii de a „antichiza”, mai ales acela de a folosi numele unor popula ii celebre, din trecut, pentru a nominaliza o regiune geografic , aceea unde popula ia str veche se ilustrase (de exemplu Scythia). Nu avem îns cum s nu remarc m asem n rea frapant a numelor (venethi, venadi, wandali), de unde se rostogolesc alte întreb ri... În perspectiv arheologic , împrejurimile Vistulei sunt caracterizate, în veacurile II IV, prin cultura Przeworsk (vezi Anexa 1). Suntem departe a avea un consens asupra interpret rii etnice a acestei culturi, existând opinii de toate felurile (cel i, slavi, bal i, germanici) 8 , îns opinia curent în arheologia român atribuie aceast cultur vandalilor, grup de triburi est germane (v. Anexa 2, s.v. vandali). Diversitatea acestor puncte de vedere ar trebui s avertizeze asupra faptului c un r spuns univoc este pu in plauzibil. Pân spre anul 400 vandalii au fost grupul germanic continental aflat cel mai departe de grani ele Imperiului roman i, în consecin , informa iile timpurii sunt foarte rarefiate. Dintre numele tribale considerate de istorici drept vandale, Tacitus aminte numai pe lugi 9 , de o manier fugitiv , doar pentru a ne spune c erau vecinii go ilor, rela ie fructificat arheologic în vecin tatea cultural Przeworsk Wielbark. Proximitatea este confirmat de Iordanes, cinci secole mai târziu, vorbind, de aceast dat , de vandali 10 . Când scria Iordanes, îns , vandalii plecaser de mult, deveniser celebri, iar statul vandal era, deja, la jum tatea veacului VI, o amintire consemnat de istorici. Este deci posibil – din nou! – ca Iordanes s fi folosit dou nume – venethi i vandali – pentru una i aceea i realitate? Geografia sugerat de izvoare, pentru cele dou popula ii, este aceea i, pe malurile Vistulei; cronologia lor pare aceea i, i unii i ceilal i având de înfruntat armele go ilor. Desigur, dac vorbim despre vandali ca despre o confedera ie
6
Vezi detalii istorice în capitolul dedicat izvoarelor; vezi i Curta 1997.
7
Curta 2006, 59 cu nota 76.
8
Barford 2001, 24, sugereaz c identificarea cu vandalii se poate baza pe dispari ia subit a necropolelor Przeworsk, la începutul veacului V, sincron cu men iunea migra iei spre vest; vezi îns i p. 41, unde dezvolt tezele autohtoniste ale colii de la Pozna , care leag , în „continuitate”, cultura Lusatian (de epoca bronzului!) de Przeworsk i de slavii timpurii.
9
Tacitus, Germania XLIV.1 (Trans Lygios Gotones regnantur)
10
Iordanes, Getica 26.
326
anexa 5 venedi de triburi, am putea s ne imagin m c ambele sunt parte a acestei confedera ii; pe de alt parte, consonan ele care se rostogolesc peste veacuri – venedi, vandali, venethi, wenidos – sugereaz c avem, înainte de orice, o problem de ortografie, i ne lupt m, al turi de Iordanes, cu tradi ii diferite, în care numele popoarelor se învârtesc pe carusel. i, à propos de carusel i de vertij, a dori s închei cu o genealogie a lui Iordanes, care ne relateaz , în bun tradi ie biblic , ce regi au dat via cui, generând irul (pe care îl reproduc în original, s sim i i i dumneavoastr vertijul): Valaravans autem genuit Vinitharium: Vinitharius quoque genuit Vandiliarium: Vandalarius genuit Thiudemer et Valamir et Vidimir 11 Neamurile amestecate ale Babilonului le g sim, pe numai dou rânduri de regi ai go ilor; numele lor vin pleac , vin pleac , precum valurile care lovesc rmul, esând un poem barbar în limba latin , cu repeti ii hipnotice i viziuni profetice: Valaravans are sonoritate baltic ; Vinitharius – am v zut, este înving torul venethi lor; Vandalarius, natural, este înving torul vandalilor (deci tot dou entit i distincte...); Thiudimer are un nume care însemn , de a dreptul – „st pânul go ilor” 12 ; iar Valamir i Vidimir aduc sonorit i prea bine cunoscute pentru a mai fi comentate; sigur, vandalii sunt, ei în i i, de origine nordic (peninsula Iutlanda), posibil scandinav , iar numele varegilor aveau s semene, cum nu se poate mai natural; dar cum nu se poate mai tulbur tor...
11
Iordanes, Getica, 79 80.
12
Tiudos înseamn în gotic , literal, „poporul”.
327
slavii timpurii
Figura 38. Vandalii – a a cum au intrat în istorie: Anul 455 – jefuirea Romei.
328
ANEXA 6 Ilustra ii – surse Fig. 1
Coperta lucr rii lui God owski (2000), rezumând viziunea autorului asupra zonei de formare a slavilor i direc iile de migra ie.
VIII
Fig. 2
Încercare de reconstituire a principalelor grupuri etno lingvistice din Europa i din Orientul Apropiat la orizontul mileniului V a. Chr.
22
Fig. 3
Una dintre temele iconografice care st bat secolele: reprezent rile de taurine. 1 5 – culturi slave; 6 9 – cultur getic ; 10 – scut de fier dacic; 11 – inel gotic.
40
1 2 – figurine de la Velestino (Grecia, sec. VII), considerate a fi slave (dup Sedov, apud Kazanski 1999, 80); 3 5 – fibule „de tip niprovian” cu elemente zoomorfe; cultura Penkovka, sec. VII (dup Korzuhina, apud Kazanski 1999, 110); 6 9 – reprezent ri de epoc getic (6 = Cucuteni B iceni, sec. IV a. Chr.; 7 = Rogozen, sec. V IV a. Chr.; 8 = Craiova, sec. sec. IV a. Chr.; 9 – detaliu de pe un vas de argint de la Rogozen); dup Sîrbu, Florea 2000, plan e diferite; 10 – scut dacic de fier, Sarmizegetusa, sec. I. a. Chr., dup Sîrbu, Florea 2000, fig. 39; 11 – inel gotic (?), probabil sec. V p. Chr. (Harhoiu 1998, pl. XC/D1). Fig. 3a
În culturile europene portul i podoabele feminine exprim cel mai fidel apartenen a etnic . Slavii nu fac excep ie. Într o geografie imaginar i ideal , colajul de mai sus red portul feminin de la lacul Ladoga la cataractele Niprului, spre sfâr itul mileniului I p. Chr.
66
dup Barford 2001, fig. 36. Fig. 4
Localizarea schematic a grupurilor lingivistice din Europa est central i formarea grupului protoslav.
68
Fig. 5
Evolu iile etnolingvistice dup secolul V (schi ).
70
Fig. 6
Evolu ia grupurilor etnice est central europene
72
(schem de principiu pân în sec. X). Fig. 7
Dispunerea schematic a grupurilor slave moderne.
77
Fig. 8
Peninsula Balcanic târziu.
86
i organizarea administrativ a Imperiului roman
Teodor E. 2001, harta 4.
slavii timpurii Fig. 9
R zboaiele italiene. Trupele generalului bizantin Belisarius ap r zidurle Romei
89
Fields, Dennis 2008, 54. Fig. 10
Nicopolis ad Istrum, reconstituirea fortifica iei de la începutul sec. VI
92
Poulter 2007, plan a. Fig. 11
Turn de asediu cu catapulte
97
Connolly 1988, apend.1, p. 284. Fig. 12
Ora e i fortifica ii importante de pe Limes i din Peninsula Balcanic (sec. VI).
101
Teodor 2001, h r i combinate. Fig. 13
Schema distribu iei principalelor elemente etnice în Europa central de est, în secolele VIII IX.
i
109
dup Barford 2001, cu modific ri; hart blank dup Euratlas.com. Fig. 14
Bordei – reconstruc ie arheologic .
117
Parc arheologic West Stow Country Park, sat anglo saxon (http://www.stedmundsbury.gov.uk/weststow/) i schem a unui bordei slav, Gojda 1991, 70. Fig. 15
Locuin e i surse de înc lzire (sec. VI VII).
120
Curta 2006, fig. 63. Fig. 16
Harta arheologic a
rii Române ti, între secolele IV VI.
123
Teodor E. 2001, harta 2. Fig. 17
Europa est central în jurul anului 600.
127
Surse diverse. Hart blank dup Euratlas.com. Fig. 18
Prelevarea m sur torilor propuse de Rusanova i confruntarea rezultatelor pe un grafic cu dou coordonate.
129
Rusanova 1976: fig. 1 pentru reperele morfologice; fig. 5 pentru grafic. Fig. 19
Schema de principiu a reperelor descriptive în Sistemul Compas
130
Teodor 2001, fig. 1. Fig. 20
Compara ii morfologice în Sistem Compas.
132
Teodor 2001, vol. II, sec iunea 4, grafic 17. Fig. 21
Forme ceramice slave timpurii.
138
Teodor 2005b, 218. Fig. 22
Forme ceramice Ipote ti Cânde ti. Teodor 2005b, 219.
330
139
anexa 6 – ilustra ii i tabele
Fig. 23
Schema unei oale cu buz în S i capac.
145
Fig. 24
Decor incinzat pe ceramic fragmentar lucrat cu roata (stânga) i cu mâna liber (dreapta). Ambele din situl de la Dulceanca IV.
147
Ferche 1992, fig. 17/8 i 18/19 Fig. 25
Exemplu de decor alveolat.
147
Curta 2006, fig. 70. Fig. 26
Cartarea comparat a decorului tampilat i alveolat.
148
Curta 2006, fig. 69. Fig. 27
Oale lucrate cu mâna, decorate cu diverse tipuri de cruci.
150
Teodor, Stanciu 2009 (selec ie din plan e diferite). Fig. 28
Exemple de t vi e slave.
154
Curta 2006, fig. 71. Fig. 29
Distribu ia t vi elor slave în secolele VI VII.
156
Curta 2006, fig. 72. Fig. 30
Fibul slav simpl .
158
Curta 2006, fig. 41/9. Fig. 31
Fibul slav de rang princiar (din Tezaurul de la Co oveni, jud. Dolj, sec. VII), argint aurit.
159
Muzeul Na ional de Istorie a României, inv. 8707. Fig. 32
Detaliu m rit al h r ii de la fig. 16.
175
Fig. 33
Europa est central în jurul anului 350.
179
Young 1916; Barford 2001, 394; cu adapt ri i modific ri; hart blank dup Euratlas.com. Fig. 34
La Dame de Grez Doiceau, sau for a de seduc ie a aristocra iei (mediu merovingian).
181
Grez Doiceau (Belgia), mormântul 146. Reconstituirea „doamnei” de Grez Doiceau, cu podoabele sale. Desen de B. Clarys. Fig. 35
Fibul digitat de tip germanic. Bratei, cimitirul 3, sec. VI.
184
Muzeul Na ional de Istorie a României, inv. C6595. Fig. 36
Statuie de cult cu patru fe e, g sit în vestul Ucrainei; este înalt de 2.27 m.
272
Dup Gieysztor, apud Barford 2001, 380, fig. 58.
331
slavii timpurii Fig. 37
Tabula Peutingeriana, Segmentum VIII.
322
http://www.hs augsburg.de/~harsch/Chronologia/Lspost03/Tabula/tab_ pe09.html; vezi i ECR, s.v. Tabula P., fig. 515 i 515 a.
Fig. 38
Vandalii – a a cum au intrat în istorie: Anul 455 – jefuirea Romei.
328
Gravur de Heinrich Leutemann (1824–1904), c 1860–80.
Tabele num rul
332
titlul
pagina
1
Principalele forme derivate de la Sc lavu s, S c lav en us, S c lav i n i
84
2
Analogii în barbaricum (sec. VI VII) ale ceramicii romane timpuri
136
3
Analogii pentru Oltenia i Muntenia central , sec. VI VII, (grupele „distan ei cumulate” A+B)
141
4
Compara ie pentru modularea buzei de vas. Medii.
143
