Elev: Savulescu George Claudiu
24.10.2011
Clasa a VIII-a B
Limbile romanice Limbile romanice sau neolatine sunt toate limbile derivate din latina populara. Fac parte din
subfamilia italică a limbilor indo-europene. Au mai mult de 700 de milioane de vorbitori nativi răspândiți în întreaga lume, mai ales în Europa, America de Sud și Africa. Limbile romanice își au rădăcinile în sociolectul popular al limbii latine vorbit de legioniști, Roman, deosebit de limba clasică folosită de clasele colonizatori și comercianți ai Imperiului Roman, superioare ale societății. Între anii 350 î.Hr și 150 expansiunea Imperiului a dus la aceea că latina a devenit limba dominantă a Europei de Vest și de Sud continentale, influențând de asemenea dialectele folosite în Marea Britanie, Britanie, Africa de Nord și partea de nord a Balcanilor. În timpul căderii Imperiului și după împărțirea lui în secolul al V-lea, dialectele latine au început să se diferențieze ducând la apariția limbilor noi. Imperii de peste mări create de Portugalia, Spania și Franța au dus la răspândirea limbilor romanice în lume. Acum peste 70% din vorbitorii limbilor neolatine trăiesc în afara Europei. În ciuda influențelor din limbile germanice și cele preromane, iar în cazul limbii române din cele slave – slave – fonologia, fonologia, morfologia, lexica lexica și sintaxa tuturor limbii romanice au evoluat în cea mai mai mare parte din latina populara. populara. Toate au pierdut sistemul de d e declinare al limbii latine (totuși româna șiși-a dezvoltat unul prin punerea pronumelor demonstrative latine la sfârșitul cuvintelor) și prin urmare folosesc mai multe prepoziții. prepoziții.
Evolutia limbilor romanice in comparatie cu limba latina si raspandirea acestora pe glob 1.Limba sardă: sardă: 8%; sarda) este principala limbă vorbită în Sardinia, Italia și Limba sardă (în sardă: limba sarda) este considerată a fi cea mai conservatoare limbă romanică. romanică. Datorită acestei istorii a insulei, care a fost izolată iz olată de continent pentru mii de ani, și doar în vremurile recente a fost mai ușor de comunicat cu continentul, a fost posibil să se mențină anumite caracteristici ale limbii latine vulgare arhaice dispărute în alte zone.
Una din caracteristicile acestei limbi este lipsa cuvintelor de origine grecească, care sunt prezente în toate celelalte limbi romanice. De asemenea, limba sardă are și multe cuvinte care sunt mai apropiate de cele din limba română decât de latină sau italiană, deși influența acestor două limbi exercitată asupra sarzilor a durat sute de ani.
2.Limba italiană: 12%; Limba italiană (italiano, lingua italiana) este o limbă romanică din
subgrupul italodalmat vorbită de aproximativ 62 de milioane de oameni, din care majoritatea locuiesc în Italia.[1] Se bucură de statutul de limbă oficială în trei țări — Italia, San Marino și Elveția (împreună cu franceză, germană și retoromană)] și este folosită auxiliar în Vatican. Deține de asemenea statutul de limbă de minoritate în părțile Croației și Sloveniei situate pe Istria. Limba italiană standard se bazează pe dialectele folosite în Toscana și este asemănătoare atât cu limba latină cât și cu alte limbi romanice. Similitudinea lexicală cu franceză este estimată la 89% (Matteo Bartoli le numește pe italiana și franceza „limbi inovative”, în opoziție cu limbile Peninsulei Iberice și româna), la 87% cu catalană, la 85% cu sardă, la 82% cu spaniolă, la 78% cu ladină și la 77% cu româna. Printre limbile romanice mari, este și cea mai asemănătoare cu limba română. Se caracterizează prin păstrarea consoanelor și vocalelor duble și accentului cu rolul distinctiv. Influența italienei pe alte limbi a fost moderată și este vizibilă cel mai puternic în artă, mai ales în muzică. Ideile Școli Ardelene și latinismului au dus la mărirea numărului cuvintelor de origine italiană în limba română. Astăzi, cuvintele care intră în lexicul altor limbi se referă mai ales la artă culinară, exemple românești fiind pizza, pastă sau spaghete.
3.Limba spaniolă: 20%; Limba spaniolă (lengua española, español), numită uneori și limba castiliană
(castellano), este o limbă romanică din subgrupul iberic. Este una dintre cele șase limbi oficiale ale Organizației Națiunilor Unite. Spaniola se situează pe locul doi ca cea mai vorbită limbă în lume conform numărului vorbitorilor care o au ca limbă maternă, fiind precedată doar de chineza mandarină. O vorbesc ca prima și a doua limbă între 450 și 500 milioane de persoane. Se plasează pe locul trei ca cea mai folosită limbă atât maternă, cât și străină, fiind întrecută de chineza mandarină și de engleză. Spaniola ocupă, de asemenea, locul doi în topul celor mai studiate limbi din lume, fiind învățată de cel puțin de 14 milioane de studenți. Conform altor surse, acest număr depășește 46 de milioane de studenți distribuiți în 90 de țări
4.Limba română: 23,5%; Limba română este o limbă indo-europeană, din grupul italic și din subgrupul oriental al
limbilor romanice. Printre limbile romanice, româna este a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei și italienei. Din motive de diferențiere tipologică limba română mai este numită în lingvistica comparată limba dacoromână sau dialectul dacoromân. Uneori, din motive politice, autoritățile Republicii Moldova folosesc denumirea de limbă moldovenească. Limba română este vorbită în toată lumea de un număr de persoane între 23,4 și 28 milioane. Dintre acestea, circa 20 de milioane se află în România, unde româna (dialectul dacoromân) este limbă oficială și, conform recensământului populației din 2002, este limbă maternă pentru peste 90% din populație). Sub denumirea de limba moldovenească, limba română se bucură de statutul de limbă de stat și în Republica Moldova, fiind limba maternă pentru 75% din populație; în schimb, „limba de comunicare interetnică” este limba rusă, ceea ce în practică obligă majoritatea băștinașă să cunoască rusa și îi scutește pe minoritari să cunoască limba de stat. Limba română este una dintre cele șase limbi oficiale ale Provinciei Autonome Voivodina (Serbia). De asemenea este limbă oficială sau administrativă în câteva comunități și organizații internaționale, precum Uniunea Latină sau Uniunea Europeană (de la 1 ianuarie 2007).
Limba occitană (provensală): 25%; Occitana sau limba òc (occitan, lenga d'òc, cuvântul òc însemnând „da”) este o limbă romanică vorbită în partea de sud a Franței, în Italia de nord-vest (Văile Occitane și Guardia Piemontese) în Spania de nord (Vall d'Aran) și în Monaco. Spațiul lingvistic și cultural occitan se numește Occitania. Dialectele occitanei includ auvergnat (auvernhat), gascon, languedocien (lengadocian), limousin (lemosin), provençal (provençau) și vivaro-alpin (vivaroalpenc).[2][3] Occitana este atât o limbă orală vorbită de către milioane de oameni până astăzi și o limbă literară folosită în artă (mai ales poezie, vedeți articolul trubadur) și administrare deja în Evul Mediu, concurând la început cu latina și mai apoi fiind ștearsă progresiv de franceza. Dispăriția modului oficial de scriere a precedat cea de a uzului oral cotidian. Politica de devalorizare și represiuni față de limba occităna a pus-o pe cale de dispariție completă. Occitana prezintă mare diversitate – sunt șase dialecte și mai multe norme literare accentuate prin coexistența mai multor versiuni de ortografie. Este o limbă de o tradiție literară f oarte lungă. Nu există însă normele unificate de scriere și pronunție, așa că un vorbitor de occitană vorbește de fapt unul dintre dialectele ei.
Limba portugheză: 31%; Portugheza (português, de asemenea língua portuguesa) este o limbă
romanică originară din nord-vestul Peninsulei Iberice (Galicia și nordul Portugaliei de astăzi). Este unica limbă oficială în Angola, Brazilia, Capul Verde, Guineea-Bissau, Mozambic, Portugalia și São Tomé și Príncipe, iar în Macao și Timorul de Est este co-oficială cu chineza și, respectiv, tetum. Portugheza este oficială și în Guineea Ecuatorială împreună cu limbile spaniolă și franceză. În Galicia (Spania) limba portugheză este oficială sub numele de "limba galiciană" și este scrisă, în varianta sa oficială, cu ortografia spaniolă. Există, însă, o altă ortografie, comună cu altele varietățile a limbii portugheze, susținută de Academia Galiciană a Limbii Portugheze. Portugheza se clasează a șasea între limbile lumii în funcție de numărul de vorbitori nativi (peste 200 de milioane) și prima pe continentul sud-american (186 de milioane, peste 51% din populația continentului). Este de asemenea o importantă limbă de circulație (lingua franca) în Africa. Portugheza s-a difuzat în întreaga lume în secolele XV-XVI, când Portugalia a pus bazele unui vast imperiu colonial și comercial (1415 –1999), răspândindu-se din Brazilia în America până în Macao (China). În perioada colonială, au apărut multe creole portugheze, în mod special în Africa, Asia și Caraibe.
Limba franceză: 44% (français) este o limbă romanică vorbită de 80 de milioane de oameni ca limbă maternă, 190 de milioane ca limbă secundară și de încă aproximativ 200 de milioane ca limbă străină, cu un număr semnificant de vorbitori în 57 de țări. Cei mai mulți vorbitori nativi locuiesc în Franța, unde limba a originat. Restul trăiesc în mare parte în Camerun Canada (în special Quebec, și mai puțin în Ontario și New Brunswick), Belgia, Elveția, Africa, Luxemburg și Monaco. Cei mai mulți oameni care vorbesc franceza ca limbă secundară trăiesc în Africa francofonică, posibil depășind numărul de vorbitori nativi.[1] Republica Democrată Congo este țara francofonă cu cea mai numeroasă populație. Franceza
Limba franceză este descendentă a limbii latine, cum sunt și limbile naționale:
italiana,spaniola, româna și portugheza, și minoritare: catalana, occitana, neopolitana și multe altele. Dezvoltarea limbii a fost influențată de asemenea și de limbile celtice a Galiei romane și limbile germanice ale invadatorilor franci. Este o limbă oficială în 29 de țări, majoritatea formând cea ce se numește, în franceză, La Francophonie, comunitatea țărilor vorbitoare de limba franceză. Este o limbă oficială în toate agențiile ONU și un număr mare de organizații internaționale. Potrivit Uniunii Europene, 129 de milioane (26% din cei 497,198,740) de oameni în cele 27 state membre vorbesc franceza, dintre care 65 milioane(12%) sunt vorbitori nativi și 69 milioane (14%) fie o vorbesc ca limbă secundară sau limbă străină, ceea ce o face a 3-a cea mai vorbită limbă secundară din Uniune,
după germană și engleză. Înainte de mijlocul sec. XX, franceza servea ca limbă principală în relațiile dintre puterile europene și coloniale și de asemenea ca lingua franca printre clasesele educate din Europa. Ca rezultat al ambițiilor coloniale ale Franței între sec. al XVII și sec. XX, Franceza a fost introdusă în America, Africa, Polinezia și Caraibe. Ca urmare, multe limbi creole s-au format prin combinarea limbii franceze cu limbile native.
Diferente lingvistice intre limbile romanice Luam cateva sintagme si le transpunem in mai multe limbi romane 1. Limba latina:Salutem! Limba romana : Salut! Limba italiana:Ciao! Limba spaniola: Hola! Limba portugheza: Ola! Limba franceza: Salut! 2. Limba latina:lingua latine Limba romana : limba latina Limba italiana: lingua latino Limba spaniola:lengua latino Limba portugheza:linguagem latino Limba franceza: la langue latine 3.Limba latina: Linguae romanicae latina e. Limba romana:Limbile romanice provin din limba latina Limba italiana: Lingue romanze derivate dal latino. Limba spaniola: Lenguas romances derivadas del latin.
Limba portugheza: Línguas românicas derivada do latim. Limba franceza:Les langues romanes derivees du latin .
