Influențe romane și preromane în limbile slave de sud

Sorin Paliga

Influen!e romane "i preromane în limbile slave de sud

Dr. Sorin Paliga este profesor de limba ceh! "i de lingvistic! general! comparat! la Catedra de limbi "i literaturi slave a Universit!#ii din Bucure"ti. De asemenea, sus#ine cursul de istoria veche a slavilor (de la etnogenez! pân! în secolul X) pentru masteranzi. Lucrarea de fa#! reprezint! o edi#ie revizuit! "i ad!ugit! a lucr!rii sale de doctorat (prima edi#ie a ap!rut în anul 1996). A tradus numeroase lucr!ri din limbile ceh! (Karel $apek, Václav Havel, Vladimír Holan, Bohumil Hrabal), englez! (Marija Gimbutas, Larissa Bonfante etc.) "i francez! (Isabelle Klock-Fontanille). Este c!s!torit cu Rodica Paliga din anul 1985 "i au trei copii.

Influen#e romane "i preromane __________________________________________________________________

__________________________________________________________________ 2

Influen!e romane "i preromane în limbile slave de sud Edi!ia a I I - a

Apari!ia lucr"rii s!a bucurat de sprijinul pre!ios al S.C. ROSAL GRUP S.R.L. – Bucure#ti Coperta: Sorin Paliga Ilustra!ia copertei: Peninsula Balcanic" în perioada romano!bizantin" Revizia #tiin!ific" #i tehnoredactarea apar!in autorului Redactor #ef: Elena Tutungiu Consilier tehnic: Lucian Luca#ciuc

© Funda!ia Evenimentul 2006 Str. Logof"t Luca Stroici nr. 13, Sector 2, Bucure#ti – România telefon: (4)021 / 781 2490; fax: (4)021 / 211 4779 Director General: Paul Tutungiu, Pre#edintele Funda!iei „Evenimentul” pentru Cultivarea P"cii #i a Spiritului Tolerant

Sorin Paliga

Influen!e romane "i preromane în limbile slave de sud Edi!ia a II-a, rev"zut" #i completat"

Funda!ia Evenimentul Bucure"ti 2006

Lucrarea, în forma sa actual", a fost elaborat" #i revizuit" de autor în cursul anului 2003, având la baz" textul primei edi!ii din anul 1996, c"ruia i s!au adus unele complet"ri #i corecturi. O nou" revizuire a materialului a fost f"cut" în lunile iunie–iulie 2006, înainte de predarea lucr"rii c"tre tipografie. Cu aceast" ocazie au fost ad"ugate numeroase note #i clarific"ri, în lumina ultimelor cercet"ri. În esen!" îns", nu au fost aduse modific"ri radicale, textul de baz" fiind – în linii generale – nemodificat. Ortografia folosit" este cea de dinaintea ultimelor modific"ri, ocazionate de DOOM2.

Cuvântul autorului la a doua edi!ie

Influen!e romane "i preromane în limbile slave de sud, edi!ia a II-a, reproduce, cu unele modific"ri, prima edi!ie din anul 1996 (Bucure#ti, Editura Lucretius). Fa!" de prima edi!ie, am f"cut unele corecturi de detaliu, am ad"ugat unele l"muriri, de asemenea am ad"ugat câteva lucr"ri ap"rute dup" elaborarea primei edi!ii. Câteva complet"ri au fost aduse capitolului dedicat foneticii, insistînd asupra probabilei existen!e a unei laringale (spirante velare) în trac" #i, pân" la un moment dat, #i în proto!român". Acest capitol reprezint", în linii mari, versiunea în limba român" a capitolului Some Basic Problems of Phonetic Evolution din lucrarea Etymological Lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian (Funda!ia Evenimentul, Bucure#ti 2006), pp. 231 #.u. Dat fiind faptul c" lucrarea noastr" este, pe de o parte, o încercare de a sintetiza cercet"ri ap"rute în !"ri diferite, reprezentând concep!ii diferite, a fost sarcina noastr" de a le aduce la un numitor comun #i, pe de alt" parte, de a face observa!ii, complet"ri #i, în multe cazuri, de a propune explica!ii diferite de ale majorit"!ii cercet"torilor. Timpul va decide dac" am f"cut erori, mai mari sau mai mici, #i dac" cercet"rile se vor putea extinde pornindu-se de la baza de date #i de la ipotezele prezentate. Mul!umesc tuturor celor care m-au sprijinit, de-a lungul anilor, în elaborarea lucr"rii. Sorin Paliga 24 ianuarie 2003; septembrie 2003; iulie 2006

Sumar __________________________________________________________________

Sumar Abrevieri 9 Introducere 13 Probleme generale 13 Probleme terminologice 16 Structura #i scopul lucr"rii 20 Etnogeneza românilor, slavilor "i albanezilor 21 Probleme #i rezultate 21 Grupul tracic 22 Slavii 32 Problema lui Vlach, Valach 36 Albanezii 37 Alte grupuri etnice 42 Concluzii 44 Plan#a 1. Grupele etnice europene în primele secole p. Ch. 46 Harta 1. Peninsula Balcanic" în perioada romano!bizantin" 48 Termeni referitori la organizarea social# 51 Considera!ii preliminare 51 Termeni referitori la rela!iile social-familiale 54 Termeni referitori la rela!iile de proprietate #i de autoritate statal" 62 __________________________________________________________________ 6

Sumar __________________________________________________________________

Este boieria o institu!ie împrumutat"? 78 Termeni referitori la locuin!e #i la activit"!i tradi!ionale 92 Termeni mitologici "i religio"i 99 Probleme generale 99 Termeni 105 Toponime "i antroponime preslave 115 Probleme generale 115 Clasific"ri #i principii de analiz" 118 Stratificarea toponimic" #i cercetarea lingvistic" 123 O privire de ansamblu 126 Lexiconul toponimic. Premise 127 Lexicon A. Toponimele preslave din Peninsula Balcanic" 129 Lexicon B. Elementele preslave din toponimia insulelor adriatice 154 Relicte antroponimice în limbile slave de sud 173 Un caz special: numeralul *s!to 183 Probleme de evolu!ie fonetic# 197 Concluzii "i observa!ii finale 215 Referin!e 221

__________________________________________________________________ 7

Abrevieri __________________________________________________________________

Abrevieri ahd alb. arm. b. BER

althochdeutsch (vechea german" de sus) albanez, limba albanez" limba armean" bulgar, limba bulgar" (slav") Georgiev et al. 1971 sq.

c.

ceh, limba ceh"

ca#. cr.

ca#ub(ian) croat (varianta croat" a limbii sârbo-croate, cf. s., s.-cr.).

dalm. DLR

DOR

dalmat, limba dalmat". Dic!ionarul limbii române ed. de Academia Român" începând cu anul 1913 sub redac!ia lui Sextil Pu#cariu (serie veche), apoi serie nou" din 1948. Constantinescu 1963

eng. fin. frl. G

englez, limba englez" finlandez, limba finlandez" friulan, limba friulan" germanic

gm. gr. ie.

german, limba german" grec, limba greac" indo-european

ill.

il(l)ir

it.

italian(")

lat.

latin, limba latin"

__________________________________________________________________ 8

Abrevieri __________________________________________________________________

lat. pop.

latin" popular", colocvial" (pentru defini!ie, vezi Introducerea).

let. lit. log.

leton, limba leton" lituanian, limba lituanian" logudorez

mac. mag. mes.

macedonean, limba macedonean" (slav")1 maghiar(") messapic

mhd

mittelhochdeutsch (germana medie de sus)

mrom.

macedo-român

ND

nomen dei (nume de divinitate, teonim)

NFl

nomen fluminis (nume de râu sau de fluviu, hidronim)

nhd ngr. NI

neuhochdeutsch (germana nou" de sus) neo-grec, limba greac" modern" nomen insulae (nume de insul", în toponimie)

NL

nomen loci (nume de loc sau de localitate, toponim)

NM

nomen montis (nume de munte, oronim)

NP NPp

nomen personae (nume de persoan", antroponim) nomen populi (nume de popor, de grup etnic; etnonim)

NR NSt

nomen regionis (nume de regiune sau de !inut, în toponimie) nomen stagni (nume de lac)

PIE

proto-indo-european

1

Macedonia a fost #i este, mai degrab", un termen geografic, mai pu!in un termen lingvistic. Limba modern" macedonean", a c"rei form" literar" s!a consacrat începând cu anul 1941, este un idiom slav înrudit cu limba bulgar". Limba macedonean" antic" nu ne este cunoscut"; unii lingvi#ti o consider" un idiom de tip ilir sau de tip trac. A se vedea acum Kopi Kyçyku, Istoria Macedoniei, Bucure#ti 2003: ed. Corint. __________________________________________________________________ 9

Abrevieri __________________________________________________________________

pers. pol. plb. preie.

persan(") polon, limba polon" polab, limba polab" pre-indo-european2

protorom. protoromânesc, protoromân" (pentru defini!ie, vezi Introducerea). r. rom. s.

rus("), limba rus" român, limba român" sârb (varianta sârb" a limbii sârbe-croate, cf. cr., s.-cr.)

s.-cr. Skok

sârb-croat, limba sârb"-croat"3 Skok 1971-1974

skr. slc. slv. tc. Tomaschek

sanskrit(") slovac, limba slovac" sloven, limba sloven" turc" (otoman") Tomaschek 1893–1894

ucr. v. ...

ucrainean, limba ucrainean" vechi ... (precede abrevierea folosit" pentru un idiom: v.sl. „vechi slav”; v.slv. „vechi sloven” etc.).

2

Termen generic; se refer" la idiomurile vorbite în neoliticul #i eneoliticul european, înainte de invazia indo!europenilor. (Paliga 1989 c). 3

La începutul anilor ’90, când elaboram primele pagini ale acestei lucr"ri, am adoptat formula uzual" înainte de divizarea fostei Iugoslavii: sârbo-croat, limba sârbo-croat". Ulterior, au devenit uzuale formulele limba sârb" #i limba croat". Prestigioasa publica!ie Linguistica (Ljubljana), în studiile publicate în limba englez", folose#te, în ultimul timp, sintagma Serbian-Croatian language = limba sârb"-croat". Ni se pare, în contextul dat, cea mai bun" formul" #i poate fi recomandat" ca standard lingvistic, cel pu!in pân" când – printr!un eventual consens al lingvi#tilor sârbi #i croa!i – s!ar g"si o alt" formul". __________________________________________________________________ 10

Influen!e romane "i preromane în limbile slave de sud

Introducere __________________________________________________________________

Introducere

Probleme generale Rela!iile dintre popula!ia romanizat" din spa!iul carpato!balcanic #i slavi au fost mult analizate de cercet"tori. O bibliografie impresionant" st" m"rturie în acest sens. Lingvi#tii au abordat mai ales problemele legate de influen!a slav" asupra limbii române, mult mai pu!in s!a discutat despre influen!ele limbii române (sau ale limbii dalmate în zona litoralului adriatic) asupra limbilor slave. În primele secole ale erei cre#tine, popula!ia romanizat" era r"spândit" în tot spa!iul carpato!balcanic, existând un continuu de popula!ie romanizat" din Dacia #i Tracia pân" în Iberia. Ca atare, într!o perspectiv" diacronic", trebuie s" !inem seama de realitatea demografic" a secolelor V–VII p. Ch., respectiv de realitatea socio!politic" ce reflecta primele contacte strânse dintre romanitatea r"s"ritean" #i primele grupuri slave. Este vorba, desigur, de slavii care, traversând teritoriul românesc nord!dun"rean, s!au stabilit la sud de Dun"re, constituind nucleul de baz" al popoarelor #i al limbilor sud!slave. Ne!am propus ca, în paginile ce urmeaz", s" discut"m problema celor mai vechi împrumuturi romanice (protoromâne#ti #i protodalmate) în limbile slave, în primul rând în limbile sud!slave, f"r" a ocoli cazurile în care unele cuvinte au cunoscut o r"spândire mai larg", fiind împrumutate #i de alte grupuri slave (occidentale sau orientale) sau de maghiari. În al doilea rând, am considerat util s" rediscut"m problema elementelor autohtone preromane (#i, desigur, preslave), a#adar problema relictelor trace #i __________________________________________________________________ 13

Influen!e romane "i preromane __________________________________________________________________

ilire. A#a cum vom încerca s" ar"t"m în lucrarea noastr", chestiunea influen!ei substratului asupra limbilor moderne pune unele probleme deosebite. Pe lâng" dificultatea de a analiza influen!a unor limbi (traca #i ilira) neatestate în texte antice, cunoscute nou" doar prin analiza mig"loas" a unor relicte, în principal onomastice, notate întâmpl"tor, inconsecvent #i aproximativ, apare – nu de pu!ine ori – dificultatea de a alege între ipoteze diverse, unele ireconciliabile. Astfel, majoritatea covâr#itoare a lingvi#tilor români consider" c" toate elementele trace din limbile sud!slave s!au transmis prin intermediar romanic (proto!românesc), pe când unii lingvi#ti bulgari, sârbi, croa!i #i sloveni afirm" din ce în ce mai des c", cel pu!in uneori, unele cuvinte din substratul trac s!au putut transmite limbilor slave #i direct, f"r" intermediar romanic. Argumentul invocat este c", la orizontul secolelor V–VII p. Ch., limba trac" era înc" vorbit" în zone izolate din Mun!ii Balcani, astfel c" primele grupuri slave (str"mo#ii bulgarilor #i sârbilor) au putut împrumuta unele cuvinte trace direct. În ultimii ani, #i unii arheologi români consider" c" grupuri nord!trace, mai precis carpii de pe versantul estic al Carpa!ilor, înc" î#i practicau rituri specifice în secolele V–VI p. Ch., posibil chiar mai târziu, pân" prin secolele VIII–IX, ceea ce ar implica faptul c" ei înc" vorbeau un idiom tracic, fire#te pe cale de dispari!ie, de romanizare. Fenomenul acultura!iei la orizontul secolelor IV–IX p. $ Ch. pare mult mai complex decât s!a considerat pân" nu de mult, rela!iile dintre grupurile trace (inclusiv traco!dace), romanice #i, ulterior, slave fiind mai îndelungate, cu persisten!a elementului autohton. De altfel, importan!a fondului autohton în întreaga Romanie a fost subliniat" de mult (Tagliavini 1977: 65 sq., în special § 27 #i 28, p. 112 sq., care se refer" la problema substratului trac #i ilir). Este motivul pentru care am considerat util ca, în prima parte a lucr"rii noastre, s" trecem în revist" principalele probleme legate de etnogeneza sud!est european". Am pornit discu!ia de la premisa c" datele arheologice pot sprijini demersul etimologic!lingvistic, clarificând unele puncte obscure din cercetarea lingvistic". __________________________________________________________________ 14

Introducere __________________________________________________________________

Am luat în discu!ie acele cuvinte care, în urma analizei, reflect" cel mai vechi strat al împrumuturilor romanice sau, într!o formulare mai nuan!at", cel mai vechi strat al împrumuturilor romanice #i preromanice (trace #i ilire sau traco!ilire) în limbile slave de sud. Orizontul avut în vedere este cel al secolelor V–VII p.$Ch., altfel spus intervalul de circa dou" secole în care limba vorbit" de popula!ia romanizat" sud!est european" a influen!at limba grupurilor slave ce au intrat în contact cu romanicii r"s"riteni. Este adev"rat c" uneori, în stadiul actual al cercet"rilor, nu este posibil" o cronologie precis", fiind a#adar posibil ca unele elemente vechi române#ti s" se fi integrat limbilor slave mai târziu, dup" cum este posibil ca unele elemente de substrat traco!dac s" fi fost împrumutate de slavi înc" înainte de expansiune, a#adar înainte de secolul V p. $ Ch. Acest lucru era posibil, deoarece patria slav" primitiv" (Urheimat) se învecina la sud cu ramura cea mai nordic" a traco!dacilor, cu costobocii din teritoriul Bucovinei de azi #i cu grupurile dace din Maramure#. Apreciem c" adesea a fost exagerat" importan!a influen!ei slave asupra limbii române. Faptele arat" c", în multe cazuri, sensul de împrumut a fost invers, din român" (protoromân") spre limbile slave (#i spre maghiar"). Este un motiv suplimentar pentru a rediscuta problema rela!iilor lingvistice în sud!estul european. De altfel, înc" din 1966, Giuliano Bonfante atr"gea aten!ia asupra faptului c" protoromâna (le protoroumain) a influen!at protoslava (le protoslave). Lingvistul italian invoca, mai ales, argumente din sfera foneticii. În lucrarea noastr" vom aduce noi argumente care sprijin" aceast" ipotez".

__________________________________________________________________ 15


Probleme terminologice Pornind la strângerea materialului #i întocmind fi#ele pentru elaborarea lucr"rii de fa!", am constatat c" exist" discrepan!e terminologice între diver#i autori. Pentru a clarifica de la bun început op!iunile noastre, consider"m c" este util a trece în revist" principalele probleme. Limb# „vulgar#”, limb# popular#, limb# comun#, protolimb#. Într!un studiu relativ recent, Cicerone Poghirc (1987) consider" c" termenul „român" comun"” este inadecvat, propunând formula „latin" balcanic"”. Fischer (1985) folose#te termenul „latin" dun"rean"”, Pu#cariu (1976) termenul „str"român"”, iar alteori (p. 244) termenul „latin" vulgar"”. Ivan Duridanov, în articolele în german", folose#te termenul „Urrumänisch”, ceea ce s!ar traduce prin „str"român"” sau prin „protoromân"”. Iv"nescu (1980: 194 #i passim) folose#te termenul „latin" meso!dacic"” ce a suferit apoi o „balcanizare”. Anterior (p. 94 sq.) vorbea de „latin" popular"”. A#a cum am ar"tat, Giuliano Bonfante folose#te termenii „protoromân"” #i „protoslav"”. Rosetti (1986: 321 sq.) adopt" termenul „latin" vulgar"”. Dimitrescu (et al. 1978: 75) trece în revist" #i al!i termeni sau alte sintagme folosite în literatura de specialitate pentru a desemna anumite faze ale latinei din spa!iul carpato!balcanic: „romanic" balcanic"” (Ovid Densusianu), „român" primitiv"” (Alexandru Philippide), „român" primitiv" comun"” (Macrea), „traco!român"” (Ion Coteanu). Sintagma „limb" comun"” a fost uneori criticat", cu referire la diverse areale lingvistice. Astfel, Tagliavini (1977: 67, n. 9) scrie: „La pr"bu#irea mitului unei limbi italice comune au contribuit în special cercet"rile lui G. $ Devoto”. În acord cu Poghirc, Tagliavini #i Devoto, consider"m c" sintagma „român" comun"” este inadecvat", dup" cum sunt inadecvate sintagmele „indo!european" comun"”, „slav" comun"”, „germanic" __________________________________________________________________ 16

Introducere __________________________________________________________________

comun"” etc. Limbile au tendin!e convergente #i/sau divergente. Remarcabila unitate a limbii engleze nu se explic" printr!o „englez" comun"”, dup" cum nici portugheza ori spaniola, vorbite în diverse regiuni ale globului, nu se explic" printr!o „portughez" comun"”, respectiv printr!o „spaniol" comun"”. Unitatea limbii române, inclusiv a dialectelor sud!dun"rene, nu se poate explica printr!o „român" comun"”, ci prin elemente majore de convergen!" spiritual", civiliza!ional" #i lingvistic". A#a s!a întâmplat uneori în istorie, dup" cum au fost cazuri inverse, de exemplu limbile sud!slave, unde – pe teritorii mult mai restrânse decât ale românei – au prevalat elementele divergente, ce au condus – la sud de Dun"re – la apari!ia mai multor limbi slave pe un teritoriu mai mic decât în cel locuit compact de români în epoca modern", la nord de Dun"re. Aceast" diversitate terminologic" dovede#te nu atât diferen!e de esen!" ori de viziune lingvistic", ci – mai degrab" – dorin!a autorilor de a folosi un termen cât mai simplu #i, în acela#i timp, cât mai precis. Desigur, între faza latinei populare de la orizontul secolelor II–IV p. $ Ch. #i faza românei moderne (cu variantele sale nord! #i sud!dun"rene) au existat faze intermediare, ce pot fi cronologizate astfel: (1) sec. II–V: de la cucerirea Daciei pân" la sosirea primelor grupuri slave. (2) sec. VI–VII: perioda de circa dou" secole când au avut loc primele contacte intense între popula!ia romanizat" – al"turi de care este posibil, conform ipotezelor avansate de unii autori, s" se fi men!inut grupuri relativ compacte de traci, atât la nord, cât #i la sud de Dun"re) – #i slavi. Consider"m c" în aceast" perioad", de circa dou" secole, a avut loc o puternic" influen!" romanic" (protoromâneasc") asupra slavilor. (3) sec. VIII–X: continuarea #i încheierea etnogenezei sud!est europene; cre#tinarea slavilor; consolidarea statelor slave; dup" aceast" perioad", începe influen!a slav" asupra limbii române. Unii autori (de __________________________________________________________________ 17


exemplu Rosetti 1986: 318) consider" c" influen!a slav" asupra limbii române este anterioar" secolului X, cele mai vechi împrumuturi române#ti din slav" (st!pân, jupân, stân!, stânc!, sut! etc.) fiind datate de autor chiar înainte de sec. VII. Al!i autori (Mih"il" 1971) au ar"tat c" nu exist" nici un argument care s" sprijine ipoteza c" ar exista cuvinte slave împrumutate de român" înainte de sec. XI–XII. Înclin"m spre aceast" a doua ipotez". A#a cum vom încerca s" ar"t"m în continuare, cele câteva cuvinte considerate de Rosetti (#i de al!i autori) a fi de origine slav" sunt, de fapt, împrumutate de slavi fie din român" (protoromân"), fie direct din trac". În unele cazuri, este într!adev"r posibil ca slavii s" fi împrumutat unele cuvinte direct din trac". Ne!am propus ca, în lucrarea noastr", s" rediscut"m situa!ia acestor cuvinte, sugerând – atunci când este cazul – noi explica!ii etimologice. Se consider" (Dimitrescu et al. 1978: 38) c" româna – de fapt, în acord cu terminologia adoptat", protoromâna – #i!a dobândit caracterul specific „pân" cel târziu în sec. VIII”, iar mai departe (p. 42) se afirm", mai clar, c" „latina popular" r"mâne unitar" pân" în sec. IV (în Orient) #i pân" în sec. VI (în Occident)”. A#adar, se poate admite c", în sec. V p. $ Ch., protoromâna c"p"tase deja însu#iri specifice. În cuprinsul lucr"rii, vom încerca s" ar"t"m c" aceast" cronologie este justificat". În acord cu scopul propus, de a discuta #i rediscuta influen!a romanic" (proto!româneasc") asupra limbilor slave, am încercat s" ne încadr"m în orizontul secolelor V–VII p.$Ch. Consider"m (#i vom sublinia acest lucru pe parcursul lucr"rii) c" protoromâna s!a dezvoltat pe parcursul a circa cinci secole, având dou" faze principale: (1) incipient", secolele V–VII, analizat" preponderent de noi; #i (2) tardiv", secolele VIII–X. Ultima faz" a protormânei face trecerea spre faza românei vechi. Adoptând aici termenul protoromân!, nu respingem ceilal!i termeni folosi!i în literatura lingvistic". Este o op!iune – între altele posibile – ce ni se pare adecvat" demersului nostru. De asemenea, am adoptat sintagma latin! popular!, nu latin! vulgar!. __________________________________________________________________ 18

Introducere __________________________________________________________________

De altfel, alegerea noastr" este justificat" #i de formulele echivalente folosite de slavi#ti: praslovansk!, praslovanski, respectiv protoslav, Urslavisch, cu referire la faza cea mai veche a limbii slave comune. În Paliga 1988 b am folosit termenul slava pre!expansiune (SPE), în englez" Pre!Expansion!Slavic (PES), echivalent al termenilor Urslavisch sau Proto!Slavic. Optând pentru ace#ti termeni, încerc"m s" adopt"m un limbaj terminologic uniform, de exemplu proto!indo!european/ protoromân" (protoromânesc)/ protoslav/ protogermanic etc., respectiv termeni ce se refer" la faza cea mai veche a unui idiom. A#adar, vom folosi în continuare sintagma latin! popular! atunci când ne referim la limba vorbit" în întreaga Romanie, inclusiv în spa!iul carpato!balcanic. Termenul protoromân" (Urrumänisch) se refer" la limba vorbit" începând cu secolul V pân" în secolul X p.$Ch., cu cele dou" faze (incipient" #i tardiv"). Aten!ia noastr" se va concentra mai ales asupra intervalului cuprins între secolele V–VII p.$Ch. Trebuie precizat c" nu exist" „frontier"” între latina clasic", latina popular" (sau „vulgar"”, altfel spus „colocvial"”) #i limbile romanice sau neolatine. O admirabil" demonstra!ie în acest sens a f"cut G. Bonfante (1994). De#i analizeaz" #i cuvinte într!adev"r vulgare (cunnus, cauda, caco, merda etc.) în poemele lui Hora!iu, autorul folose#te, #i pe drept cuvânt, sintagma „lingua parlata”, nu „lingua volgare”. Nu exist", a#adar, nici o întrerupere între latin" #i romanic" (Tagliavini 1977: 65). În acest sens trebuie s" privim #i delimit"rile latin popular – latin meso!dacic – protoromân". Ultimul termen s!ar putea traduce prin „latina popular" (vulgar") vorbit" în arealul carpato!balcanic #i care a evoluat spre o faz" incipient" a limbii române, numit" conven!ional protoromân"”.

__________________________________________________________________ 19


Structura "i scopul lucr#rii (1) Etnogeneza în sud!estul european, (2) lexicul referitor la organizarea social", (3) lexicul mitologic #i religios, (4) toponimia #i antroponimia preslav", (5) problema numeralului sut!, (6) fonetica sunt capitolele ce încearc" s" cuprind" problemele de baz" ale cercet"rii lingvistice referitoare la influen!a roman" #i preroman" (trac" #i/sau ilir") asupra limbilor slave. Ori de câte ori am considerat oportun, am f"cut referiri la rezultatele cercet"rilor din alte discipline, cum ar fi arheologia, istoria, folcloristica, antropologia. A#a cum am amintit, ne vom concentra, mai ales, asupra acelor cuvinte ce reprezint" cel mai vechi strat al împrumuturilor romanice (protoromâne#ti #i protodalmate) în limbile sud!slave, respectiv asupra acelor cuvinte ce au fost împrumutate în intervalul secolelor V–VII p.$Ch. Nu întotdeauna am putut prezenta o cronologie precis" ori satisf"c"toare, men!ionând acest lucru ori de câte ori a fost necesar. Sper"m ca rezultatele la care am ajuns s" impulsioneze noi abord"ri #i s" deschid" noi perspective în cercetarea lingvistic".

__________________________________________________________________ 20

Etnogeneza __________________________________________________________________

Etnogeneza românilor, slavilor !i albanezilor Probleme !i rezultate Într!un interval de numai cinci!!ase secole (I–VII p. " Ch.), Europa a cunoscut o evolu#ie social$ deosebit$, iar mi!c$rile etnice au fost, de asemenea, ample !i esen#iale în evolu#ia ulterioar$ a continentului. Pe de o parte, r$zboaiele purtate de Roma au condus la un proces complex, dar relativ rapid, de romanizare. Astfel, la începutul secolului II, putem vorbi de o extraordinar$ expansiune a limbii latine, proces ce va avea drept rezultat apari#ia treptat$ a idiomurilor romanice cunoscute azi (ansamblul problematicii este analizat de Tagliavini 1977). Acest amplu proces de romanizare a afectat treptat, dar ferm, !i popula#iile de limb$ trac$. Pornit$ dinspre sud, din Illiria, Tracia !i Moesia, romanizarea a continuat, din anul 106, !i în teritoriile nord!dun$rene: Dacia. Este interesant de observat c$ nu tot teritoriul nord!dun$rean a fost colonizat !i administrat de Roma; acest fapt nu a împiedicat îns$ romanizarea întregului spa#iu daco!getic. Pe de alt$ parte, mi!c$rile unor grupuri etnice, începând cu secolul IV, au produs noi fenomene politico!militare, a c$ror component$ etnolingvistic$ !i!a pus amprenta în mod diferit asupra evolu#iei ulterioare. Astfel, aportul a!a!numi#ilor daci liberi (daci liberi), reprezenta#i – mai ales – de carpi (ce locuiau pe versantul estic al Carpa#ilor, în Moldova de azi) !i de costoboci (reprezentând ramura cea mai nordic$ a traco!dacilor, fiind localiza#i aproximativ în Bucovina de azi), nu poate fi subestimat (Bichir 1981, unde analizeaz$ cazul dacilor liberi din Muntenia; 1973 !i 1983, în care analizeaz$ rolul extrem de important al carpilor). __________________________________________________________________ 21

Influen"e romane !i preromane __________________________________________________________________

Începând cu a doua jum$tate a secolului V, începe expansiunea slavilor, care va conduce la o nou$ modificare a configura#iei etnice din Europa central$, r$s$ritean$ !i de sud!est, deja afectat$ în secolele precedente de cuceririle Romei !i, ulterior, de migratori. Din perspectiva ce o propunem aici, raporturile dintre slavi !i popula#ia romanizat$ sunt cele mai interesante, dar aportul altor popula#ii, în principal germanice !i turcice, care au afectat sud!estul european, într!o m$sur$ mai mare sau mai mic$, nu poate fi ignorat. În continuare, ne vom concentra asupra celor trei componente principale ale etnogenezei sud!est europene: trac$ (inclusiv traco!dac$), roman$ !i slav$, cu observa#ia c$ r$zboaiele purtate de Roma !i cuceririle teritoriale ce au urmat nu au avut, respectiv nu au implantat o component$ etnic$ uniform$. Roma a însemnat, înainte de toate, o uniune civiliza#ional$ !i lingvistic$. Grupul tracic. În marele grup tracic sunt incluse numeroase triburi, uniuni tribale sau alte forma#iuni etnice de tip civitas, care – exceptând perioada lui Burebista, ce a unificat sub autoritatea sa grupurile nord!trace, daco!getice – nu au format un stat unitar. În general, se admite unitatea lingvistic$ !i, într!o anumit$ m$sur$, unitatea cultural!civiliza#ional$ a lumii trace (Vulpe 1974; Oppermann 1984; Daicoviciu 1965; rolul tracilor veni#i ori coloniza#i în Grecia a fost recent analizat de Samsaris 1993). Diferen#ele nord v. sud în lumea trac$ s!au datorat faptului c$ ramura sudic$ a asimilat gradual elemente elenistice, în timp ce ramura nordic$, daco!getic$, a fost supus$ unei influen#e central!europene de tip La Tène, începând, cel mai târziu, cu secolul III a. Ch. Au fost îns$ !i încerc$ri de a se sus#ine o puternic$ diferen#iere lingvistic$ a arealului tracic: o limb$ trac$ propriu!zis$ (în sud) !i o alt$ limb$ daco!moesic$ (în nord). Ipoteza a fost sus#inut$, cu argumente neconving$toare, de unii lingvi!ti bulgari, în special __________________________________________________________________ 22

Etnogeneza __________________________________________________________________

de Georgiev (1957; vezi !i pozi#ia lui Poghirc 1969; 1976). A fost avansat$ chiar ipoteza existen#ei „a cel pu#in trei idiomuri de tip tracic” (Schütz 1984). Este clar c$ vor fi existat dialecte de tip tracic, dat fiind faptul c$ traca se vorbea pe un areal considerabil, din estul Slovaciei de azi pân$ în sud, în Balcani. Ast$zi este îns$ greu de trasat isoglose dialectale trace. Unele diferen#ieri de tratament fonetic sunt depistabile (Paliga 1988 b; 1991 a), altele doar b$nuite. În orice caz, nu rezist$ unei analize de am$nunt ipoteza conform c$reia limba trac$, în opozi#ie cu limba daco!mesic$, s!ar fi deosebit net de!a lungul unei isoglose pentru termenul ‘a!ezare urban$, ora!’; conform acestei ipoteze, ar fi existat un areal nordic (daco!getic) opus net unui areal sudic (trac propriu!zis; vezi alte discu#ii la Poghirc 1976 !i Paliga 1987 a). În ansamblu, discu#iile privind o împ$r#ire dialectal$ cât de cât precis$ a dialectelor trace, ba mai mult, încerc$rile de a vorbi despre o limb$ daco!moesic$ net diferit$ de o limb$ trac$ propriu!zis$ ni se par o#ioase, atâta timp cât nu s!au luat în considera#ie toate datele de care dispunem la ora actual$. Acestea nu sunt abundente, dar permit unele concluzii importante. Una dintre aceste concluzii este c$ nu putem vorbi de mai multe idiomuri de tip tracic, ci de o limb$ trac$ diferen#iat$ dialectal (alte discu#ii la Paliga 1988 b; 1989 a; 1989 c; 1991 a). Relevante, atunci când se abordeaz$ specificul civiliza#iei trace (în general) !i traco!dace (în special), sunt aspectele legate de religia !i de credin#ele tracilor (Mu!u 1972, 1973, 1982; autorul utilizeaz$ metoda comparativ$, lingvistic$ !i mitologic$). În al doilea rând, cercet$rile arheologice ofer$ un bogat material de care trebuie s$ #in$ seama !i cercet$rile lingvistice (vezi recent Sîrbu 1993; autorul semnaleaz$ o bulversare extraordinar$ a vechilor practici funerare începând cu sfâr!itul secolului III !i începutul secolului II a. Ch., traco!dacii revenind la vechile ritualuri abia în sec. II p."Ch., a!adar dup$ cucerirea roman$). Consider$m __________________________________________________________________ 23


c$ datele lingvistice !i arheologice se completeaz$ reciproc, conducând – în ultim$ instan#$ – la conturarea unui tablou general veridic a ceea ce a fost civiliza#ia tracilor. În acest sens, se observ$, în primul rând, existen#a unei divinit$#i supreme a ramurii nordice a tracilor, daco!ge#ii, numit$ în textele antice Zalmoxis, Zamolxis, Salmoxis (Mu!u 1972). Caracteristica fundamental$ a religiei traco!dace este aniconismul. Nu exist$ reprezent$ri vizuale ale marilor zeit$#i trace ori traco!dace, ci – începând cu secolul IV a. Ch. – reprezent$ri cu caracter mitologic. În faza tardiv$, sunt atestate reprezent$ri vizuale de influen#$ elenistic$ !i roman$, cum este Cavalerul trac ori cum sunt zeit$#ile, probabil autohtone, în interpretatio romana (de pild$ Bendis, o veche divinitate autohton$ a #es$turilor !i a sor#ii, a!a cum a ar$tat Mu!u 1982). În general, reprezent$rile mitologice vizuale atest$ unele diferen#e între daco!ge#i !i traci. De asemenea, trebuie observat c$ termenul traco!dac este adecvat, mai ales, atunci când ne referim la aspectul lingvistic. Din punct de vedere arheologic, este preferabil s$ utiliz$m termeni precum dacic, getic, daco!getic fa#$ de trac, tracic, în ultimul caz cu referire la ramura sudic$ a grupului tracic. Aceste date, foarte succint prezentate aici, arat$ c$, spre sfâr!itul antichit$#ii clasice, dup$ ce tracii au intrat în contact mai strâns cu civiliza#ia elenistic$, dar !i cu civiliza#ia roman$ (rezultatul final fiind, desigur, romanizarea) specificul tradi#ional (între care !i aniconismul) se estompeaz$. Cum, în ansamblu, tracii tr$iau într!un sistem tribal, cu alian#e temporare ori chiar cu o ampl$ alian#$ ce a condus la unificarea majorit$#ii triburilor daco!getice în timpul lui Burebista, existau – f$r$ îndoial$ – nu numai diferen#e dialectale, ci !i unele diferen#ieri religioase. Nu exist$ nici o dovad$, de exemplu, c$ marele zeu Zamolxis ar fi fost adorat !i de ramura sudic$ a tracilor (de!i, eventual, este posibil s$ accept$m o asemenea ipotez$), ceea ce înseamn$ c$ – din punct de vedere religios – exista o __________________________________________________________________ 24

Etnogeneza __________________________________________________________________

diferen#iere important$ între tracii de nord (daco!ge#ii) !i tracii sudici. Pe de alt$ parte, trebuie s$ fi fost elemente convergente în ansamblul lumii trace; altminteri, Herodot !i al#i istorici antici – care semnaleaz$ unele diferen#e între ge#i !i traci (tracii sudici) – nu i!ar fi prezentat pe ge#i drept „cei mai drep#i !i cei mai viteji dintre traci”. Trebuie s$ admitem c$ informa#iile prezentate reflect$ o realitate greu de pus la îndoial$. Exist$ numeroase lucr$ri care au abordat specificul civiliza#iei traco!dace în ansamblul lumii trace. Astfel, s!au analizat a!ez$rile urbane ale dacilor (Glodariu, Iaroslavschi !i Rusu 1988) precum !i, ulterior, fenomenul romaniz$rii în mediul urban dacic (Branga 1980; Toropu !i T$tulea 1987: cetatea Sucidava!Celei; Gudea 1986: Porolissum; Davidescu 1989: Hinova). Rolul italicilor !i al veteranilor din Dacia în procesul romaniz$rii a fost de asemenea studiat (Branga 1986). Pe de alt$ parte, avem acum la dispozi#ie studii privind, de exemplu, importan#a militar$ a traco!dacilor (Vulpe !i Zahariade 1987) ori privind epoca lui Decebal, ultima expresie a civiliza#iei dace înainte de romanizare (M$rghitan 1987). Romanizarea grupului tracic a pornit dinspre sud, din Tracia !i Moesia, extinzându!se !i la nord de Dun$re dup$ anul 106 p. " Ch. Primele cuceriri romane au atins litoralul adriatic în anul 229 a. Ch., iar în 27 a. Ch., sub Augustus, a fost cucerit$ Pannonia, ulterior reorganizat$ în Pannonia Superior !i Pannonia Inferior în anii 103 !i 107. Prin urmare, cucerirea spa#iului iliro!tracic s!a f$cut gradual, timp de aproape trei secole !i jum$tate (Mih$escu 1978: 37–41). În intervalul 106–271, romanizarea Daciei a fost relativ rapid$, profund$ !i ireversibil$. Pe de alt$ parte, nu trebuie minimalizat$ importan#a dacilor liberi – reprezenta#i, mai ales, de carpi !i de alte etnii încadrabile în grupurile daco!getice – în intervalul secolelor II–IV. Costobocii reprezentau, probabil, ramura cea mai nordic$ a dacilor. Aceste grupuri de daci liberi au reprezentat o problem$ constant$ a Imperiului. În intervalul 280–300, dup$ __________________________________________________________________ 25


ce administra#ia roman$ p$r$se!te Dacia, are loc o revenire a acestor grupuri de daci liberi în Transilvania, dup$ cum atest$ siturile de la Reci (Covasna) !i Soporu de Câmpie (Cluj). Are loc ceea ce arheologii numesc „retracizarea Daciei”. Importan#a militar$ a carpilor este dovedit$ !i de faptul c$, în intervalul 195–197, în urma luptelor duse la Dun$rea de Jos, Galerius ia de !ase ori titlul de Carpicus Maximus. Carpii sunt men#iona#i pentru ultima oar$ în scrierile antichit$#ii târzii de istoricul Zosimos, în anul 381, când el descrie o invazie a hunilor !i a scirilor în Imperiu. Este, desigur, data ultimei atest$ri a carpilor în documente, ceea ce nu înseamn$ c$ grupuri mai mult sau mai pu#in compacte de carpi ori de costoboci nu !i!au mai putut p$stra identitatea etnic$; este îns$ greu de spus pân$ când s!au mai p$strat, relativ neafectate (ori mai pu#in afectate) de romanizare, asemenea grupuri de daci liberi. Problema este disputat$ de arheologi. În orice caz, puternice elemente carpice sunt bine atestate pân$ în secolul IV (Bichir 1973; problematica dacilor liberi din Moldova este constant prezent$ în articolele publicate în Carpica). Exist$ numeroase studii privind aportul dacilor în cristalizarea unei civiliza#ii originale, de factur$ romanic$, dar unde elementul autohton a avut o importan#$ deosebit$ (Protase 1976, unde analizeaz$ un cimitir dacic din epoca roman$; Protase 1980, unde analizeaz$ importan#a autohtonilor în epoca roman$). Începând cu secolul IV, pe teritoriul României, mai întâi în regiunile extracarpatice, apoi !i în Transilvania, cercet$rile arheologice au revelat existen#a unei culturi relativ uniforme numit$ Sântana de Mure!, de la situl eponim din jude#ul Mure!. Se folose!te !i denumirea mai cuprinz$toare Sântana de Mure!!Cerneahov (%ernjahov). Ap$rut$ ini#ial la Dun$rea de Jos !i pe litoralul nord pontic, aceast$ cultur$ nu era uniform$ din punct de vedere etnic, în componen#a sa intrând elemente germanice !i sarmatice. În anii ’50, se considera c$ !i elementele slave !i!ar fi adus o contribu#ie la aceast$ cultur$. Ultimele cercet$ri infirm$ asemenea ipoteze. Dac$ slavii vor __________________________________________________________________ 26

Etnogeneza __________________________________________________________________

fi avut o anume influen#$ în aceasta cultur$, aceasta a fost irelevant$ din punct de vedere arheologic. Pe teritoriul României, se consider$ c$ elementul de baz$ era germanic!gotic, al$turi de elemente romanice !i carpice. Siturile de la Sântana de Mure!, Span#ov (Ilfov), Independen#a (Ialomi#a), Olteni (Teleorman), Izvorul (Ilfov) atest$ c$ asupra acestei culturi s!a exercitat o puternic$ influen#$ romanic$ local$ (Popilian, Bichir !i Diaconu în Vulpe !i Poghirc, ed. 1976: 279 sq.). Cultura nu mai este documentat$ arheologic începând cu a doua jum$tate a secolului IV, când are loc invazia hunilor. Romanizarea complet$ a zonelor neocupate niciodat$ de administra#ia roman$, în esen#$ Moldova !i Maramure!ul, trebuie explicat$ diferit, printr!un proces complex !i mai îndelungat. Arheologii nu sunt unanimi în opinii. Plecând de la considera#iile privind elementul carpic, pe care le!am amintit, romanizarea carpilor trebuie privit$ ca un proces de romanizare secundar$, având focarul principal în Transilvania !i focare secundare pe litoralul pontic. „Romanizarea popula#iei dacice de la est de Carpa#i nu poate fi conceput$ în acela!i fel cu aceea din interiorul provinciei. Aici, romanizarea se face într!un ritm mai lent !i dureaz$ mai bine de patru secole. Elementele provinciale romane sînt de o mare diversitate !i p$trunderea lor se face numai prin adoptare benevol$” (I. Ioni#$ 1982: 119; Ioni#$ !i Ursachi 1988: 98). Autorii nu indic$ o dat$ limit$, fie !i aproximativ$, pân$ la care se poate considera încheiat procesul de romanizare. „Cel pu#in patru secole” este o cronologie cât se poate de imprecis$, dar arat$ implicit c$, din punct de vedere arheologic, popula#ia autohton$ este atestat$ pân$ cel pu#in în secolul VI p."Ch., dac$ nu chiar mai târziu. Al#i autori, care au studiat aceast$ perioad$, nu avanseaz$ nici o dat$ limit$ când autohtonii au fost complet romaniza#i (de exemplu, Sanie 1981; la p. 226, autorul consider$ c$ via#a societ$#ii romane era deosebit de atractiv$ pentru aristocra#ia geto!carpic$, acest fapt impulsionând romanizarea indirect$, a!a cum o prezint$ !i I. Ioni#$). __________________________________________________________________ 27


În general, se poate observa c$ romanizarea Moldovei a atras aten#ia multor cercet$tori, tocmai datorit$ faptului c$ aici procesul romaniz$rii a fost complex, mai lent !i, f$r$ îndoial$, s!a produs prin adoptarea benevol$ a romanit$#ii (vezi alte discu#ii la Teodor 1981, 1984; Giurescu, ed. 1992). Atunci când ne referim la romanizarea Moldovei, trebuie s$ #inem seama de fenomenul acultura#iei, de penetrarea gradual$, dar ferm$, a cre!tinismului precum !i de mi!c$rile secundare ale popula#iei autohtone romanizate care, retr$gându!se temporar !i periodic spre mun#i !i spre Dun$re, l$sa un „culoar de trecere” migratorilor, pentru ca apoi s$ revin$ pe acelea!i locuri cu un nou aport de romanitate. Al#i cercet$tori au ar$tat c$, la nivelul secolului VII p."Ch., pe teritoriul României apar trei culturi având caracteristici convergente, toate dovedind tr$s$turile unei civiliza#ii de tip romanic, precursoarea civiliza#iei medievale române!ti. Este vorba despre culturile Costi!a!Boto!ana (r$spândit$ în Moldova), Bratei (în Transilvania) !i Ipote!ti!Ciurel!Cânde!ti (la sud de Carpa#i). Acestea reprezint$, în fapt, civiliza#ia veche româneasc$ (protoromâneasc$) (Mitrea, Eminovici !i Momanu 1987). Aceste trei culturi (de fapt, trei aspecte ale unei civiliza#ii uniforme) se afl$ în continuarea culturii Sântana de Mure! din secolul IV. Cercet$rile recente confirm$ aceste date. La Davideni, jud. Neam#, s!a descoperit o a!ezare datat$ în intervalul secolelor"V– VII. La începutul acestui interval, ceramica slav$ nu este atestat$. Ea apare începând cu a doua jum$tate a sec. VI !i prima jum$tate a sec. VII. În ansamblu îns$, situl este de factur$ clar autohton$, daco!roman$, având coresponden#e în lumea bizantin$. De asemenea, procesul de cre!tinare al popula#iei autohtone era în curs (Mitrea 1994). În aceea!i zon$, este atestat situl de la Borni!!V$r$rie, datat în intervalul secolelor VIII–IX, precursor al culturii vechi române!ti Dridu (sec. X–XI) (Teodor !i Popovici 1994). P$rerile arheologilor sunt a!adar împ$r#ite într!o chestiune de detaliu: data limit$ când vor fi fost complet romanizate ultimele grupuri relativ __________________________________________________________________ 28

Etnogeneza __________________________________________________________________

compacte de daci, în context ultimele grupuri de carpi !i de costoboci, eventual !i alte grupuri de daci liberi. A!a cum am ar$tat, unii autori consider$ c$ elementul autohton traco!dac a supravie#uit pân$ cel pu#in în secolul VI (I. Ioni#$), al#ii consider$ c$ în secolele V–VII se poate deja vorbi de o civiliza#ie romanizat$ complet !i uniform$ pe întreg arealul românesc (I. Mitrea). Chiar în comunic$rile aceluia!i autor se constat$ o anume evolu#ie. Astfel, ini#ial, Ligia Bârzu (1973) semnala o anume persisten#$ a civiliza#iei autohtone traco!dace în sec. IV–V, f$r$ a trage concluzii ferme. Ulterior, aceea!i autoare (1979, 1980) înclin$ mai decis spre ipoteza c$, din punct de vedere arheologic, urmele de civiliza#ie daco!getic$ sunt atestate relativ bine pân$ dup$ sec. VI, disp$rând complet abia în sec. IX. Cercet$rile sunt în curs, nefiind posibil deocamdat$ s$ tragem concluzii definitive. În orice caz, cercet$rile din ultimii ani arat$ clar c$ fenomenul romaniz$rii a fost complex, îndelungat, ireversibil, dar cu îndelungate influen#e ale elementului autohton trac !i/sau traco!dac, atât la nord cât !i la sud de Dun$re. Consider$m c$ cele dou$ puncte de vedere nu sunt ireconciliabile, deoarece – începând cu secolele V–VI – cultura material$ atestabil$ arheologic devine tot mai uniform$ în întreg spa#iul sud!est european, astfel c$ – începând cu secolul X – numai datele arheologice, dac$ nu sunt coroborate cu alte informa#ii, nu permit elaborarea unei ecua#ii plauzibile cultur! material! = grup etnic. Desigur, o asemenea ecua#ie nu este u!or de rezolvat totdeauna, inclusiv pentru perioadele mai vechi, ale Neoliticului !i, ulterior, ale Epocii Bronzului. În orice caz, de!a lungul Evului Mediu, sunt atestate „desc$lec$rile” dinspre Ardeal spre Moldova. Se pare c$ acest sens de deplas$ri ale popula#iei ardelene !i maramure!ene a existat în diverse perioade istorice, mergând pân$ în preistorie (dac$ ne gândim la faptul c$ originile culturii Cucuteni se afl$ în sud!estul Transilvaniei). Persisten#a elementului autohton, ini#ial neromanizat – reprezentat de carpi !i de __________________________________________________________________ 29


costoboci – este incontestabil$, dup$ cum este incontestabil$, într!o faz$ ulterioar$, romanizarea acestor grupuri de daci liberi. De fapt, în acest caz, am putea folosi termenul protoromânizare, deoarece – în secolele III–IV !i dup$ aceea – nu mai era un proces de romanizare direct$ prin administra#ia roman$. Pe de alt$ parte, acest proces complex nu poate fi explicat decât prin existen#a unui intens focar de romanizare în Transilvania !i care a permis expansiunea romanit$#ii spre r$s$rit !i spre nord, chiar dup$ retragerea administra#iei romane. Romanizarea din arealul sud!dun$rean s!a petrecut în forme asem$n$toare. Numeroase studii publicate în Bulgaria !i în Iugoslavia (fosta Iugoslavie) au abordat problema din diverse puncte de vedere (a se vedea periodicele Thracia, Byzantinobulgarica, Balkansko Ezikoznanie/ Linguistique Balkanique, Studia Balcanica, !iva Antika etc.). Papazoglu (1969), într!un studiu fundamental privind distribu#ia etnic$ la sud de Dun$re, a ar$tat c$, pe lâng$ tracii propriu!zi!i !i iliri, alte cinci grupuri etnice ! tribalii, autaria#ii, dardanii, scordiscii !i moesii ! au jucat un rol mai mult sau mai pu#in important în etnogeneza sud!est european$ din mileniul I p."Ch. Dintre aceste cinci grupuri etnice sud!dun$rene, moesii !i dardanii erau traci, autaria#ii iliri, scordiscii cel#i, iar tribalii1 tr$deaz$ atât elemente civiliza#ionale trace cât !i ilire. Este interesant de remarcat c$ !i la sud de Dun$re, în ciuda faptului c$ romanizarea a fost mai timpurie, se constat$ c$ în secolele V–VII p. " Ch. existau vorbitori de limb$ trac$, mai ales în zonele rurale izolate din sudul Balcanilor (T$pkova!Zaimova 1962; Velkov 1962). Astfel, la sosirea slavilor, înc$ existau vorbitori de limb$ trac$ la sud de Dun$re (Velkov 1

Numele tribalilor trebuie s$ fi însemnat ‘trei balauri’, fiind unul dintre argumentele originii traco!dace a cuvintelor române!ti bal!, balaur, cu p$strarea normal$ a lui b/v în pozi#ie intervocalic$. Vezi alte discu#ii privind grupurile etnice din sud!estul european la Papazoglu 1969. __________________________________________________________________ 30

Etnogeneza __________________________________________________________________

1972). Persisten#a tracilor ca grup etnic este men#ionat$, destul de rar, !i de unii autori ai antichit$#ii tardive; totu!i, în unele cazuri, este vorba doar de perpetuarea unor denumiri geografice, nu de supravie#uirea unor traci, astfel încât concluziile trebuie trase prin coroborarea datelor mai multor discipline (T$pkova!Zaimova 1972). În ansamblu îns$, situa#ia de la sud de Dun$re nu difer$ esen#ial în ceea ce prive!te „distribu#ia în teren” a popula#iei romanizate, dar !i a grupurilor trace, respectiv traco!dace, înc$ neaculturate complet (vezi !i Studia Balcanica 5/1971, unde sunt cuprinse câteva puncte de vedere; între acestea, studiul lui Emil Condurachi, pp. 249–269, !i cel al lui Vl. Georgiev, pp. 155–170, ultimul fiind un punct de vedere lingvistic. A se compara cu punctele de vedere mai noi din Hänsel !i Althammer, ed. 1987). Perspectiva lingvistic$ a etnogenezei sud!est europene a constituit subiectul nr. 20, 1–2/1977 al periodicului Linguistique Balcanique. Se poate aprecia c$, spre sfâr!itul antichit$#ii, romanizarea întregului spa#iu sud!est european era avansat$, persistând totu!i grupuri mai mult sau mai pu#in compacte de traci, la sud de Dun$re, !i de traco!daci, reprezenta#i mai ales de carpi !i de costoboci, la nord de Dun$re în arealul de la r$s$rit de Carpa#i. Limba vorbit$ în acest vast areal era de tip latin popular. Cu timpul, în sud!estul european s!au diferen#iat dou$ grupuri neo!latine strâns înrudite: dalmat, acolo unde substratul a fost ilir, cu unele influen#e celtice, mai ales în nord, !i românesc, acolo unde substratul a fost tracic. Frontiera dintre dalmat$ !i român$ poate fi trasat$ aproximativ de!a lungul Drinei (Mih$escu 1978: 50), ceea ce corespunde – în linii mari – frontierei dintre traci !i iliri. Grupul est!romanic protoromânesc era cel mai r$spândit: din arealul carpatic pân$ în sud la mun#ii Haemus !i de la Marea Neagr$ pân$ aproape de litoralul adriatic. Limba trac$ a reprezentat substratul cel mai r$spândit al latinit$#ii sud!est europene, atât la nord cât !i la sud de Dun$re. Ilira a reprezentat substratul romanit$#ii dalmate, de!a lungul coastei adriatice. Nu exist$ nici un argument care s$ permit$ presupunerea c$ __________________________________________________________________ 31


protoromâna sud!dun$rean$ ar fi diferit în mod esen#ial de varianta sa nord!dun$rean$ sau, altfel formulat, c$ ar fi fost vorba de dou$ limbi romanice diferite. A!adar, la începutul secolului VI p."Ch., romanizarea – atât la nord, cât !i la sud de Dun$re – era într!o faz$ avansat$, persistând îns$ grupuri relativ compacte de vorbitori de limb$ trac$, mai ales în mediul rural sau acolo unde romanizarea a fost indirect$ (cazul zonei carpice din Moldova de azi). Acum î!i face apari#ia un alt grup etnic, a c$rui expansiune extraordinar$ va produce o nou$ bulversare etno!lingvistic$ în întreaga Europ$ central!r$s$ritean$: slavii. Slavii. Mult timp, problema patriei primitive (Urheimat, homeland) a slavilor a constituit un subiect de dispute, dup$ cum – timp de multe decenii – îns$!i patria primitiv$ a indo!europenilor a fost plasat$ în diverse areale. Nici ast$zi discu#iile nu au încetat. Cercet$rile din ultimele decenii, coroborând argumentele hidronimiei cu datele arheologice, au ar$tat c$ patria primitiv$ a slavilor trebuie plasat$ la nord de arealul daco!getic, la est de arealul celtic !i germanic, la sud de baltici !i la vest de grupurile iranice (Gimbutas 1971; Vá&a 1983; Beranová 1988). Analiza comparativetimologic$ a ar$tat c$ limba slavilor era (respectiv limbile slave moderne sunt) de tip satem, a!adar apar#inând ramurii r$s$ritene indo!europene, al$turi de traco!dac$, baltic$, iranic$ !i vechea indian$. În antichitate, slavii nu apar men#iona#i în documente. Pentru antichitatea târzie, se admite în general c$ numele Anti !i Venedi (uneori grafiat !i Veneti) se refer$ la slavi (grafia Veneti nu trebuie confundat$ cu omograful referitor la o popula#ie italic$ ce a dat numele Vene#iei) (Vá&a 1983). Într!adev$r, este plauzibil s$ credem c$ anticii au notat cu destul$ acurate#e o denumire în uz cel pu#in la unele triburi slave. O confirmare o __________________________________________________________________ 32

Etnogeneza __________________________________________________________________

g$sim în aceea c$, în finlandez$, ru!ii sunt numi#i venäjä, pe când suedezii sunt numi#i ruotsi. Acest fapt se explic$ printr!un contact timpuriu dintre grupul finic (protofinlandez) !i grupul slav ce a stat la baza etnogenezei ruse!ti, înainte s$ apar$ etnonimul ruskij, de origine probabil germanic$. 'i etnonimul românesc venetíc ‘str$in’, explicat prin turc venedik (DEX, sub acela!i cuvânt, înregistreaz$ !i sensul ‘moned$ vene#ian$’, care îns$ reflect$ o influen#$ mai nou$ prin filier$ greac$, venétikos), indiferent de felul în care s!a transmis cuvântul, trebuie s$ fie pus în leg$tur$ cu o veche denumire a slavilor. (A se compara acest etnonim cu situa#ia lui vân!t < lat. venetus ‘vene#ian’, de culoarea specific$ adus$ de negustorii vene#ieni). Georgiev (1968) a încercat o solu#ie etimologic$ a etnonimului Veneti, Venedi, apropiindu!l de Wenden, Venda !i, eventual, de antroponimul vechi ceh Vence!slaus (modern Václav), rus Vja"e!slav. Problema r$mâne deschis$ discu#iilor, deoarece înse!i componentele etnogenezei slave nu sunt înc$ pe deplin clare; vezi o aducere la zi a discu#iilor în Paliga 2001 a. O situa#ie specific$ reflect$ !i rom. #chiau, pl. #chei (din #chiai) ‘slav, vorbitor al unei limbi slave’. Echivalentul albanez al etnonimului este shqa ‘bulgar, grec schismatic, de rit bizantin’, spre deosebire de albanezi – mai bine zis, de protoalbanezi – care, atunci, erau de rit roman (alte discu#ii la Iv$nescu 1980: 280; Rosetti 1986: 264, de asemenea 345 !i 772). $chiau, #chei este prezent !i în toponimie, în diverse p$r#i ale României, p$strând amintirea unor zone în care s!au stabilit cândva slavi (Pu!cariu 1976: 300). Etimonul este lat. sclavus ‘sclav’, ceea ce arat$ c$ în romanitatea r$s$ritean$ a circulat aceast$ denumire la nivel popular, colocvial, nu ca termen cult de cancelarie, ce s!a generalizat mai târziu sub forma Sclavini, uzual în textele medievale timpurii (de exemplu la Anonymus). Sclavus trebuie s$ fi fost folosit în opozi#ie cu Francus > frânc, veche denumire generic$ folosit$ de români pentru a!i desemna pe vorbitorii occidentali ai unei limbi romanice. __________________________________________________________________ 33


'i acest cuvânt arat$ un fonetism vechi, dovad$ existen#a !i folosirea sa înc$ înainte de secolul X. Francii erau ini#ial o popula#ie germanic$, dar sensul din român$ arat$ c$ s!a folosit dup$ romanizarea francilor. Un reper istoric relativ sigur este perioada anilor 795–796; francii (str$mo!ii francezilor de azi, la acea dat$ incomplet romaniza#i), condu!i de Charlemagne (Carol cel Mare), au întreprins o campanie în Pannonia când i!au învins definitiv pe avari. R$m$!i#ele acestei popula#ii nimicite de franci s!au refugiat spre r$s$rit, disp$rând complet din istorie în secolul IX. A!adar, aproximativ în aceast$ perioad$, !i dup$ aceea, trebuie s$ se fi impus la popula#ia româneasc$ etnonimul frânc. De altfel, cu pu#ine excep#ii (cum ar fi etnonimul hellenoi ‘greci’), etnonimele europene medievale s!au format ori s!au transformat, uneori cu spectaculoase transferuri semantice, în perioada secolelor V–X; în acest context trebuie în#eleas$ !i analizat$ situa#ia etnonimului Sclavus, Sclavini (termenul latin medieval), #chiau, pl. #chei ‘slav’ (termenul colocvial românesc), respectiv Slov%nin", pl. Slov%ne, termenul pe care l!au folosit – la un moment dat – slavii în!i!i2. Atunci, numele francilor germanici s!a referit ulterior la popula#ia romanizat$ din Galia, numele volcilor cel#i a c$p$tat gradual sensul de ‘popula#ie romanizat$’ !i s!a aplicat ulterior italienilor !i/sau românilor etc. (vezi mai jos). Atât #chiau, #chei ‘slav’ cât !i frânc ‘franc’ arat$ c$, în aceast$ perioad$ !i înainte de aceasta, trebuie s$ fi existat constante leg$turi între popula#ia romanizat$ din Dacia, Moesia !i Tracia, pe de o parte, !i romanitatea occidental$, altminteri nu s!ar fi putut impune !i p$stra aceste etnonime cu etimon clar latin, dar desemnând o realitate postclasic$!medieval$ timpurie. Tabloul tradi#ional, conform c$ruia popula#ia romanizat$ din Dacia ar fi r$mas izolat$, timp de secole, nu poate fi real !i, la rigoare, nici nu este confirmat de cercet$rile din ultimii ani. Asocia#ia sclavus!slav trebuie explicat$ printr!o etimologie popular$, bazat$ 2

Vezi alte discu#ii, cu bibliografie, în Paliga 2001 a.

__________________________________________________________________ 34

Etnogeneza __________________________________________________________________

pe relativa asem$nare dintre acest cuvânt !i denumirea pe care !i!o d$deau slavii în!i!i (ori m$car unele grupuri slave), dar !i prin – ini#ial – nivelul inferior de civiliza#ie al slavilor în raport cu nivelul civiliza#iei daco!romane din secolele V–VII, când are loc primul contact intens, bine documentat arheologic, între slavi !i popula#ia romanizat$. Nivelul culturii slave Praga!(itomir!Kor)ak apare, la orizontul secolelor VI–VII, inferior celui al culturii romanice!bizantine din spa#iul carpatic. În orice caz, denumirea latin$ tardiv$ sclavus pentru ‘slav’ avea o conota#ie peiorativ$. (Triburile slave care ierneaz$ pentru prima oar$ în imperiul romano!bizantin sunt consemnate în anul 550!551). Aceasta #ine de o realitate extralingvistic$, specific$ tuturor perioadelor istorice: popula#ia mai dezvoltat$ social, economic sau politic are o atitudine arogant$ fa#$ de un alt grup etnic, considerat inferior. Aceasta este !i motiva#ia evolu#iei de sens din francez$: chrétien ‘cre!tin’ a evoluat, ini#ial în zona Alpilor, spre sensul crétin ‘prost, idiot’, desigur la ora la care puternicii zilei înc$ nu se cre!tinaser$, dar îi considerau pe cre!tini, adesea oameni umili, ‘pro!ti’. Romanus > rumân, remodelat în epoca modern$ sub forma român, este tot un etnonim vechi, dup$ cum arat$ alb. rrëmër ‘român’ !i ‘p$stor transhumant’ (Rosetti în LB 20, 1–2/1977: 81). Rumân era în opozi#ie, pe de o parte, cu #chiau ‘slav’, iar pe de alt$ parte cu frânc ‘romanic occidental’. Cele trei forme (#chiau, frânc, rumân) reprezint$ cele mai vechi etnonime folosite de popula#ia romanizat$ din spa#iul carpato!balcanic. În sensul celor discutate mai sus, !i rumân, într!un anume moment al Evului Mediu, a c$p$tat sensul, tot peiorativ desigur, de ‘!erb, supus’. Era perioada când, practic, to#i românii tr$iau sub domina#ie str$in$ (Paliga 2001 a). Am ar$tat mai sus c$ slavii au fost consemna#i ini#ial, în documentele antichit$#ii postclasice, sub numele de Anti !i Venedi, Veneti. În analele lui Flodoard (894–966), ora!ul Praga este Wenedorum magna urbs (Bláhová 1986: 78; a!adar, în secolul X, înc$ nu se generalizase etnonimul Sclavini; __________________________________________________________________ 35


aceea!i autoare citeaz$, p. 95, !i câteva nume de ora!e sud!dun$rene ca Split, Trogir, Umag, #ovi Grad, Sipar, Rovinj, Zadar, unde se stabiliser$ grupuri slave din ramura sudic$). În documentele antichit$#ii târzii apare !i etnonimul Sclavini. Este a!adar greu de precizat dac$, prin secolul V p.Ch ori înainte, slavii vor fi avut o denumire generic$ prin care ei în!i!i s$ se diferen#ieze fa#$ de celelalte popoare vecine. Dac$ va fi existat un asemenea etnonim folosit chiar de slavi, atunci acesta trebuie s$ fi fost *slov%n!, în cele mai vechi texte slave ap$rând forma slov%nin", pl. slov%ne, în rela#ie cu slovo ‘cuvânt’ !i în opozi#ie cu n%m$c$ ‘german’, din n%m" ‘mut’; a!adar, o opozi#ie ‘vorbitorii (aceleia!i limbi)’ în contrast cu ‘mu#ii’, adic$ ‘vorbitorii unei limbi str$ine, de neîn#eles pentru slavi’. Acest etnonim, probabil prin consonan#a sa fortuit$ cu sclavus, a condus la generalizarea acestui cuvânt latin pentru a!i desemna pe slavi (alte discu#ii la Popovi! 1960: 116; Grafenauer 1979). Problema lui Vlach, Valach. Este interesant, în contextul discutat aici, s$ amintim pe scurt !i problema pe care o ridic$ etnonimul vlach, valach. Exist$ practic unanimitatea cercet$torilor c$ etimonul cuvântului este, în ultim$ instan#$, etnonimul Volcae, un nume dat de latini unui puternic grup celtic din Europa central$. Numele a fost p$strat, pe de o parte, în numele actual al #$rii Galilor, Wales, popula#ia !i limba fiind numite Welsh. Cuvântul s!a transmis prin intermediar vechi german de sus (althochdeutsch) wal(a)hisc, walesc (german wälsch, welsch) ‘roman, italian, francez’, a!adar ‘vorbitor al unei limbi romanice’, din germanic *walcaz ‘str$in’, form$ ce reflect$ lat. Volcae. Tot de aceea!i origine este ultimamente !i etnonimul valon: fr. Vallon, eng. Walloon. Aceea!i form$ germanic$ a fost împrumutat$ !i de slavi (nu se poate preciza când, în orice caz înainte de metateza lichidelor), cu acela!i sens care se r$spândise deja !i în Occident: denumirea unei popula#ii romanice. Pentru faza cea mai veche __________________________________________________________________ 36

Etnogeneza __________________________________________________________________

a împrumutului în slav$, se poate reconstitui forma *volch". Popoarele slave moderne au folosit acest cuvânt pentru a denumi poporul neolatin cu care aveau contactele cele mai apropiate. În sloven$ (Làh, Vlàh), polon$ (W&och) !i ceh$ (Vlach), cuvântul se refer$ la italieni; în bulgar$ (vlach) !i sârb$!croat$ (Vlah, pl. Vlasi) cuvântul se refer$ la români. Cât prive!te forma Valach, aceasta trebuie s$ fi ap$rut în maghiar$, prin epentez$ vocalic$ (svarabhakti), fenomen fonetic specific maghiarei (alte discu#ii la Machek 1971: 675; Hoad 1993: 537; Tagliavini 1977: 124–126; Rosetti 1986: 198). Albanezii. De!i etnogeneza albanez$ poate fi discutat$ separat de cea a altor popoare sud!est europene, consider$m c$ este util s$ trecem succint în revist$ principalele repere. În primul rând, trebuie ar$tat c$ cercet$rile recente au subliniat, f$r$ putin#$ de îndoial$, c$ pe teritoriul Albaniei a existat o continuitate de habitat (Anamali 1985; Dhima 1984; Domi 1983; Ködderitsch 1988; Komata 1983; Meksi 1989. A se vedea, în general, studiile ap$rute în revista Illiria). Cu toate acestea, problemele persist$. Trebuie ar$tat c$ !i în Albania, în anii ’70 !i ’80, a existat aceea!i preocupare pentru a sublinia continuitatea de habitat. Dup$ p$rerea noastr$, elementul continuitate/acultura#ie/etnogenez$ nu este specific numai Albaniei !i, implicit, limbii albaneze. Întreg teritoriul european a fost locuit din neolitic pân$ ast$zi, continentul nostru cunoscând periodice muta#ii culturale !i etnice. Pentru a da un singur exemplu, Pannonia a fost continuu locuit$ de mii de ani, ceea ce nu înseamn$ c$, la un moment dat, nu a fost posibil$ o muta#ie etnic$ !i civiliza#ional$ ca rezultat al migra#iei ungurilor. Acela!i lucru se poate spune despre teritoriile Iugoslaviei, Bulgariei, României, Fran#ei etc. În zona noastr$, doar Grecia perpetueaz$ o limb$ trimilenar$, iar în occident bascii sunt, foarte probabil, descenden#ii unei popula#ii neindo!europene foarte vechi. În cazul teritoriului românesc, cea __________________________________________________________________ 37


mai important$ muta#ie etnic!civiliza#ional$ din ultimele dou$ milenii a fost, desigur, romanizarea. Acest lucru nu înseamn$ c$, înainte de venirea romanilor, nu a existat aici o civiliza#ie original$ !i care, prin amalgamarea cu elementele romane, a condus la apari#ia unui nou popor: românii. Am f$cut aceste preciz$ri pentru a ar$ta c$ simpla dovad$ arheologic$ a continuit$#ii în primul mileniu al erei noastre nu poate explica, prin sine, toate chestiunile legate de originile limbii albaneze !i, implicit, de originea albanezilor. În acest sens, ni se pare util a prezenta pe scurt ipoteza lui I.I. Russu privind originea albanezilor. Ipoteza Russu. La 4 aprilie 1981, I.I. Russu a sus#inut o conferin#$ în aula Academiei Române. Cu aceast$ ocazie, trecând în revist$ principalele ipoteze avansate privind originea limbii albaneze !i etnogeneza albanez$ (a se vedea !i lucr$rile sale dedicate limbii traco!dace, etnogenezei române!ti !i ilirilor citate în bibliografie), a expus ipoteza sa. Principalele repere ale teoriei sale sunt urm$toarele: (1) Nu poate fi vorba de o discontinuitate de habitat pe teritoriul albanez, în acord cu rezultatele cercet$rilor arheologice (vezi mai sus). (2) Este clar atestat$ romanizarea ilirilor; procesul a fost atât de rapid !i de profund, încât ilirii nu mai sunt consemna#i ca grup etnic aparte începând cu sec. II p. " Ch. Este pu#in probabil ca un grup etnic aflat în imediata vecin$tate a grecilor s$ nu fi fost consemnat de autorii antici; lipsa oric$rei men#iuni referitoare la iliri nu se poate explica decât prin romanizarea lor complet$ !i profund$. (3) Dat fiind faptul c$ albaneza este un idiom cu o structur$ deosebit$, având unele asem$n$ri cu româna, dar !i diferen#e ce nu pot fi ignorate, un idiom de tip neo!ilir ori neo!trac, este necesar s$ identific$m acel areal în care se putea p$stra, în primele secole ale erei noastre, un grup etnic (trac ori ilir) neafectat mult timp de romanizare !i, în orice caz, ce !i!a p$strat identitatea etnic$ !i cultural$ timp de alte câteva secole. Procedând prin __________________________________________________________________ 38

Etnogeneza __________________________________________________________________

eliminare, I.I. Russu a ar$tat c$, la sud de Dun$re, singurul popor neromanizat au fost grecii, a!adar este pu#in probabil ca aici s$ mai fi putut supravie#ui o insul$ neromanizat$; iar dac$ ar fi putut supravie#ui, ar fi fost probabil men#ionat$ în documente. (Afirma#ia este, desigur, prea categoric$; a!a cum am ar$tat, grupuri relativ compacte de traci sunt atesta#i relativ târziu !i la sud de Dun$re). Continuându!!i demonstra#ia, I. I. Russu a ar$tat c$ !i la nord de Dun$re romanizarea a fost puternic$, rapid$ !i profund$. A existat totu!i, a conchis Russu, zona Moldovei !i Maramure!ului, unde cercet$rile arheologice au ar$tat c$ dacii liberi !i!au continuat un timp modul tradi#ional de via#$ (vezi mai sus). Ca atare, Russu consider$ c$ numai grupuri relativ compacte de daci liberi, reprezentate mai ales de carpi !i de costoboci, sub presiunea expansiunii slave ori a altor migratori, s!au deplasat spre sud, ajungând la sud de Dun$re. Aici, în amestec cu popula#ia local$ ilir$ romanizat$, au f$cut s$ apar$ un nou popor: albanezii. (4) Limba albanez$ trebuie a!adar privit$ a avea câteva componente: (a) autohton! ilir!, (b) latin! popular! (ca rezultat al romaniz$rii ilirilor), (c) nord!trac! (probabil carpic$, deoarece carpii au fost cel mai tenace grup tracic neromanizat pân$ relativ târziu !i care este consemnat în documente pân$ în secolul V) !i, în sfâr!it, (d) protoromâneasc!. Numai o asemenea stratificare etno!lingvistic$ poate explica, pe de o parte, asem$n$rile dintre român$ !i albanez$ (atât în ceea ce prive!te mo!tenirea autohton$, cât !i elementele romanice), dar !i deosebirile. De fapt, la orizontul secolelor IV–VI, posibil chiar mai târziu, exist$ dou$ areale unde se puteau perpetua grupuri trace relativ compacte: arealul carpic!costoboc (Moldova de azi) !i un areal sud!dun$rean localizat în sudul Bulgariei moderne. Ipoteza Russu !i ipoteza !colii bulgare încearc$ s$ concilieze teorii aparent ireconciliabile care, pe de o parte, îi consider$ pe albanezi exclusiv iliri romaniza#i (în general, !coala albanez$) ori, pe de alt$ parte, de origine __________________________________________________________________ 39


trac$ (Ködderitzsch 1988). Exist$ argumente istorice !i arheologice ce sprijin$ una dintre aceste ipoteze: albaneza reflect$, f$r$ îndoial$, o influen#$ trac$, fie nord!trac$ (de tip carpic), fie trac$ propriu!zis$ (sud!trac$). Nu poate fi vorba de o discontinuitate de habitat în teritoriul albanez, ci de a identifica (dac$ a existat) un grup etnic neromanizat ori doar par#ial romanizat ce a putut juca un rol important în etnogeneza albanez$. Acest grup etnic nu putea fi reprezentat decât de traci. Întrebarea care se ridic$ este în ce m$sur$ este mai plauzibil s$ credem c$ un grup carpic, nu sud!tracic, acesta din urm$ fiind mai aproape de teritoriul albanez, a putut un juca un rol esen#ial în etnogeneza albanez$. Principiul geografic al proximit$#ii se opune ipotezei Russu, sprijinind implicit ipoteza influen#ei sud!trace. Nu ne putem pronun#a aici categoric în favoarea unei ipoteze în defavoarea celeilalte. Nu este exclus ca, la etnogeneza albanez$, s$ fi contribuit atât elemente nord!trace (carpice), cât !i sud!trace. Deosebirile dialectale dintre gheg$ !i tosc$ ar putea reflecta tocmai acest lucru. Esen#ial ni se pare faptul c$ albaneza nu poate fi considerat$ exclusiv un idiom neoilir, ci un amestec de elemente ilire, romanice (sau ilire romanizate) la care se adaug$ ulterior elemente trace precum !i elemente protoromâne!ti, pe m$sur$ ce procesul de romanizare avansa. Exist$ câteva argumente lingvistice, înc$ disparate ori insuficient exploatate, de care trebuie s$ #inem seama. Astfel, Landi (1986) a ar$tat c$ alb. mbret ‘împ$rat’ nu poate fi explicat ca o evolu#ie direct$ a formei latine imperatorem, ci reflectând un intermediar vechi românesc împ!rat (*!p"rat). Cercet$toarea italian$ aduce argumente în sprijinul ideii c$ nu toate elementele romanice ale albanezei pot fi explicate direct din latin$, ci prin intermediar românesc. Dac$ lat. imperatorem ar fi fost transmis direct în albanez$, atunci forma a!teptat$ trebuia s$ fie *mbërdur (*mbrëtur, *mbrëtuor, *mbrëtuer). Autoarea nu citeaz$ în analiza sa !i alte exemple posibile. Pe de alt$ parte, exist$ în albanez$ elemente romanice ce nu pot fi __________________________________________________________________ 40

Etnogeneza __________________________________________________________________

explicate decât direct din latin$, cum ar fi kryq(ë) ‘cruce’, kjel ‘cer’, kreshmë ‘p$resimi’, rërë ‘arin$, nisip’ (< lat. arena), mik, pl. miq < lat. amicus, pëlqenj ‘a pl$cea’, qytet (de gen masculin) ‘cetate’, qind ‘sut$’, fruer ‘februarie’, fshat ‘sat’ (< lat. fossatum), kendoj ‘a cânta’ etc. Un tablou comparativ actualizat al coresponden#elor mo!tenirii latine în român$ !i în albanez$ se g$se!te acum la V$t$!escu 1997. Un alt aspect, de care trebuie #inut seama când se discut$ originea albanezilor, este aportul fondului ilir. Un argument lingvistic clar al continuit$#ii de habitat, pe lâng$ argumentele arheologice, îl constituie toponimia !i hidronimia antic$ p$strat$ în albanez$, conform evolu#iei fonetice specifice: Scupi ! Shkup, #aissus ! #ish, Astibus ! Shtip, Scardus (mons) ! Shar (cf. %ar în România), Scodra !

Shkodra, Lissus !

Lesh,

Ulcinium ! Ulqin, Dyrrachium ! Durrës, Aulona ! Vlorë etc. (Domi 1983: 32; asupra toponimiei romane !i preromane sud!dun$rene vom reveni într!un capitol aparte). În privin#a elementelor autohtone ale românei !i albanezei, faptele !i argumentele lingvistice !i arheologice, nu în ultimul rând datele semnalate de Landi, sugereaz$ c$ trebuie identificate atât acele elemente vechi autohtone din albanez$, de origine ilir$, cât !i acele elemente trace, transmise albanezei de vorbitorii unui dialect tracic ce au contribuit la etnogeneza albanez$, al$turi de acele elemente romanice reprezentând un stadiu foarte vechi al românei (cazul mbret, semnalat de Landi). Cercet$torii au semnalat deja c$, în cazul formelor evident înrudite din român$ !i din albanez$, exist$ un tablou derutant de coresponden#e fonetice. Aceste coresponden#e fonetice, aparent inconsecvente, î!i g$sesc explica#ia în diversele componente etno!lingvistice ce au contribuit la etnogeneza albanez$. Coresponden#ele româno!albaneze în cazul elementelor autohtone au fost reanalizate relativ recent de Brâncu! (1983), care semnaleaz$, în acord cu argumentele lingvistice !i arheologice, c$ albaneza con#ine __________________________________________________________________ 41


fonetisme atât satem, cât !i centum (p. 18), f$când apoi considera#ii privind fonetica veche româneasc$ !i albanez$ (pp. 19–27; alte discu#ii la Rosetti 1986: 241–244). Pe scurt, se poate afirma c$ limba albanez$ este o sintez$ multilingvistic$, o stratificare etno!cultural$, aparent derutant$, dar având – la o analiz$ atent$ – logica sa interioar$. De altfel, tot spre ipoteza unui idiom multistratificat se pronun#$ !i Huld (1984: 1–14). Alte grupuri etnice. Pentru a avea un tablou complet asupra marilor mi!c$ri de popula#ie din intervalul secolelor IV–X, enumer$m în continuare principalele repere (urm$m datele din Giurescu, ed. 1992). În 375, hunii distrug regatul ostrogot condus de Ermanarich de la nordul M$rii Negre. Este anul care marcheaz$ începutul unei lungi perioade de invazii !i de instabilitate. Totodat$, este anul ce marcheaz$ apari#ia popoarelor turcice în Europa. Hunii vor reprezenta o amenin#are major$ pân$ la moartea lui Attila, în 453. Un alt popor turcic sunt avarii, semnala#i în jurul anului 561 la Dun$rea de Jos. Dat fiind faptul c$, uneori, slavii au fost alia#i cu avarii, fiind identificabile chiar cimitire „slavo!avare”, o bun$ analiz$ a perioadei, din perspectiv$ arheologic$ mai ales, nu poate evita acest detaliu important pentru reconstituirea plauzibil$ a acelei perioade. Popoarele germanice ce au atins regiunile noastre au fost reprezentate de diverse ramuri gotice !i de gepizi. În anul 376, vizigo#ii condu!i de Frithigern !i de Alaviv se refugiaz$ în Imperiul Roman. O alt$ ramur$ vizigot$ condus$ de Athanaric încearc$ o rezisten#$ armat$ în Caucaland, identificat ipotetic cu zona Buz$ului. Lor li se atribuie tezaurul numit Clo#ca cu puii de aur. În 386, ostrogo#ii condu!i de Odotheus încearc$ s$ se refugieze în Imperiu. Gepizii, tot un grup etnic germanic, sunt men#iona#i pe cursul Tisei. Dup$ înfrângerea lui Attila, ei reu!esc s$ controleze un timp zona Ardealului, având un centru militar în Apuseni. __________________________________________________________________ 42

Etnogeneza __________________________________________________________________

Dintre toate popoarele migratoare care au fost semnalate pe teritoriul României, grupurile de germanici au suscitat cel mai mult aten#ia cercet$torilor, plecându!se de la ideea c$ în român$ ar trebui s$ existe cuvinte vechi germanice. Este adev$rat c$ într!o vreme s!au exagerat posibilele influen#e germanice (în primul rând gotice) asupra limbii române (Diculescu 1922; Gamillscheg 1935); totu!i, problema acestei influen#e asupra limbii române r$mâne deschis$ (vezi Poruciuc 1990, care analizeaz$ cuvântul teaf!r, considerat de autor a fi de origine veche germanic$). Majoritatea cuvintelor considerate cândva a fi de origine gotic$ a fost explicat$ altfel, în special prin influen#a autohton$ (vezi acum Paliga 2006 b). Un eveniment important, cu implica#ii majore în etnogeneza sud!est european$, este cre!tinarea hanului bulgar Boris (852–889) în anul 864/865, împreun$ cu o parte a elitei politice bulgare. Cu aceast$ ocazie, el adopt$ titlul de #ar3. În acest fel s!a accelerat simbioza dintre bulgarii de origine turcic$ !i slavii sud!dun$reni, ducând la apari#ia unui nou popor: bulgarii. Ulterior, prin activitatea preo#ilor Clement !i Naum, discipoli ai fra#ilor Chiril !i Metodie, în ultimele dou$ decenii ale secolului IX, se generalizeaz$ alfabetul chirilic, care se va r$spândi apoi !i la sârbi, români !i ru!i. Se poate afirma c$ intervalul dintre secolele VI–VIII p. " Ch. a fost esen#ial în etnogenza european$ în general. În ceea ce prive!te sud!estul european, dup$ succesul romaniz$rii din primele secole ale erei noastre, expansiunea slav$ va produce o nou$ muta#ie etno!lingvistic$ major$ (cf. considera#iile recente privind etnogeneza sud!est european$ în volumul colectiv editat de Hänsel !i Althammer 1987). Ultima muta#ie etno!lingvistic$ major$ din arealul central!european va fi cauzat$ de maghiari, în secolele IX–X. 3

Cuvântul este de origine latin$ – Caesar – împrumutat de slavi prin intermediar germanic sau, dup$ cum crede P. Skok, derivat direct din lat. caesarius. __________________________________________________________________ 43


Concluzii Trei elemente etnice!lingvistice au avut un rol decisiv în etnogeneza sud!est european$: tracii, coloni!tii romani (neuniformi din punct de vedere etnic, dar impunând limba latin$) !i slavii. Aportul fiec$rui grup a fost diferit, neexistând înc$ un consens asupra unor chestiuni de detaliu, dar – în general – existând consens în chestiunile esen#iale. Astfel, administra#ia !i armata romane nu au reprezentat un factor etnic uniform, ci un esen#ial factor lingvistic !i de civiliza#ie, ale c$rui urm$ri se v$d !i ast$zi: persisten#a unui popor romanic în sud!estul european, ast$zi compact pe un vast areal nord!dun$rean !i disipat în câteva areale sud!dun$rene. Referitor la influen#a autohton$, traco!dac$, asupra limbii !i civiliza#iei române!ti, dar !i asupra altor limbi învecinate, au existat diverse opinii. Am ar$tat mai sus perspectivele istorice !i arheologice relevante demersului nostru, semnalând !i câteva date lingvistice. Asupra altor date, lingvistice mai ales, dar !i mitologic!religioase, vom reveni mai departe. Din punct de vedere arheologic, exist$ suficiente dovezi care arat$ persisten#a elementului autohton trac !i/sau traco!dac, atât la nord cât !i la sud de Dun$re pân$ relativ târziu, cel pu#in pân$ în sec. V p. " Ch., posibil chiar mai târziu. Din aceast$ perspectiv$, nu poate fi surprinz$toare influen#a autohton$ asupra limbii române, dar !i asupra limbilor vecine, mai ales asupra limbilor slave de sud, vorbite într!un areal locuit cândva de traci !i de iliri. Asem$n$rile dintre trac$ !i ilir$ erau mari, a!a cum rezult$ în urma analiz$rii toponimelor, antroponimelor !i teonimelor. Este înc$ neclar în ce m$sur$ slavii, în expansiunea lor spre sud, au intrat în contact direct cu vorbitori de limb$ trac$. Acest lucru a fost posibil pe teritoriul actualei Moldove !i în Maramure!, dar !i la sud de Dun$re, mai ales în sudul Balcanilor, dup$ cum au ar$tat cercet$torii bulgari. Câteva dovezi arheologice (amintite mai sus) sprijin$ ipoteza de lucru c$, în primele __________________________________________________________________ 44

Etnogeneza __________________________________________________________________

decenii ale expansiunii slave spre sud, poate timp de unu!dou$ secole, grupuri relativ compacte de carpi (!i de al#i daci liberi) precum !i de traci înc$ vorbeau un dialect trac local !i înc$ practicau ritualuri specifice. Din punct de vedere arheologic, sunt atestate riturile de înmormântare. Exist$ îns$ în credin#ele populare române!ti !i sud!slave rituri precre!tine, f$r$ îndoial$ de origine traco!dac$. Problema r$mâne înc$ deschis$ discu#iilor !i cercet$rilor viitoare. În orice caz, cercet$rile din ultimii ani, inclusiv cercet$rile noastre, unele prezentate în acest volum, arat$ c$ atât tracii/ traco!dacii, cât !i popula#ia romanizat$ (proto!românii) trebuie s$ fi avut un anume rol în etnogeneza slav$, dup$ cum dovedesc unii termeni prelua#i de slavi înainte – se pare – de secolul VII p."Ch. Câ#iva dintre ace!ti termeni vor fi analiza#i !i de noi mai jos. La orizontul secolelor IV–V, se constat$ a!adar o puternic$ romanizare a Daciei !i Traciei, dar !i persisten#a unor elemente autohtone. Romanizarea zonelor necucerite de romani – Moldova, Maramure!ul – nu se poate explica decât printr!un proces mai îndelungat de romanizare secundar$, având un puternic focar de iradiere dinspre Transilvania spre est !i spre nord, prin „desc$lec$ri”, cunoscute ca atare în Evul Mediu. Expansiunea slavilor a fost ultimul element important al etnogenezei sud!est europene. Interferen#ele slavo!române sunt clare, atestate atât prin cercet$rile arheologice, cât !i prin existen#a unei influen#e slave asupra limbii române. În lucrarea noastr$, vom aborda cel$lalt sens de influen#$: al popula#iei !i limbii autohtonilor, tracii !i traco!dacii, ulterior romaniza#i, asupra limbilor slave. Avem speran#a c$ exemplele analizate !i discutate aici ofer$ suficiente argumente pentru reconsiderarea radical$ a raporturilor dintre români !i slavi în orizontul secolelor VI–X p. Ch., iar cercet$rile viitoare vor putea clarifica unele chestiuni de detaliu.

__________________________________________________________________ 45


Not" final" (iulie 2006) Problema etnogenezei românilor în raport cu etnogeneza slavilor #i a albanezilor, pentru a ne referi doar la vecini, este una dintre cele mai interesante #i, evident, dintre cele mai discutate (#i disputate). Fa$" de cele scrise acum mai bine de zece ani, vor fi necesare unele recreion"ri de detaliu, necesare – credem – mai ales în urma public"rii versiunii române#ti a lucr"rii lui Forin Curta, The Making of the Slavs, dar #i în urma altor cercet"ri, inclusiv ale noastre (vezi bibliografia suplimentar").

__________ Plan#a 1 (pagina al"turat") Grupele etnice europene la începutul erei noastre. „Proto-slavii” reprezint$ nucleul de tip sud-baltic care, al$turi de elemente vest-iranice !i nord-trace, au fost cunoscu#i ulterior, începând cu secolul al VI-lea e.n., drept slavi (Sclavi, Sclaveni, Sclavini).

__________________________________________________________________ 46

Etnogeneza __________________________________________________________________

__________________________________________________________________ 47


Harta 1 Peninsula Balcanic$ în perioada romano!bizantin$4 Praefectura Orientalis Dioceza Thracia 1. Europa; 2. Rhodopa; 3. Thracia; 4. Haemimontus; 5. Moesia Secunda; 6. Scythia. Praefectura Illyrici Dioceza Macedonia 7. Macedonia Prima; 8. Macedonia Secunda; 9. Thessalia; 10. Epirus Vetus; 11. Epirus Novum. Dioceza Dacia 12. Dacia Mediterranea; 13. Dacia Ripensis; 14. Dardania; 15. Praevalis; 16. Moesia Prima. Praefectura Italiae Dioceza Pannonia 17. Pannonia; 18. Dalmatia

4

Aducem mul#umiri dr. Silviu Teodor, Muzeul Na#ional de Istorie !i Arheologie din Bucure!ti, pentru amabilitatea cu care ne!a pus la dispozi#ie materialul ilustrativ. __________________________________________________________________ 48

Etnogeneza __________________________________________________________________

__________________________________________________________________ 49

Organizarea social! __________________________________________________________________

Termeni referitori la organizarea social!

Considera"ii preliminare Problema rela!iilor sociale, în mod special din perioada istoric" ce o analiz"m aici, de dinaintea secolului X p.#Ch., a atras aten!ia cercet"torilor în numeroase rânduri. Datele de care dispunem la ora actual" ne permit reluarea discu!iilor, o dat" cu reliefarea unor detalii pe care le consider"m esen!iale ori care trebuie rediscutate în lumina ultimelor cercet"ri. Analiza ce o propunem în continuare porne$te de la observa!ia c" proprietatea este elementul central, fundamental ce a afectat rela!iile interumane $i interstatale de!a lungul timpului. Înse$i documentele cele mai vechi, din lumea roman" de exemplu, relevante abord"rii ce o propunem aici, arat" c" problema hotarelor, a marginilor unui teritoriu, unei propriet"!i a fost central": „Istoria roman" debuteaz" sub semnul obsesiei hotarelor («l’obsession des confins»). A delimita, a marca propriul teritoriu, iat" esen!a fond"rii Ora$ului [Roma] $i a oric"rui alt ora$” (Moatti 1993: 3). %i în teritoriul locuit de români situa!ia este asem"n"toare. În Evul Mediu, $i &"rile Române urmeaz" – în general – liniile evolutive din Europa, cu unele particularit"!i îns", unele importante. Astfel, societatea medieval" occidental" perpetueaz" structura trinar" belatores (cavalerii, lupt"torii), oratores (oamenii bisericii) $i laboratores (oamenii de rând). %i aici, esen!a problemei este st"pânirea p"mântului (Pop 1991: 9). Una dintre caracteristicile esen!iale ale societ"!ii române$ti medievale, care a dat acea forma mentis specific", este „dreptul p"mântului” sau „obiceiul din mo$i!str"mo$i”, numit în documentele medievale jus __________________________________________________________________ 51

Influen"e romane #i preromane __________________________________________________________________

Valachicum sau lex Olachorum, cu alte cuvinte tradi!ia oral". Acest fapt excep!ional – oralitatea – a fost relativ recent reanalizat într!un dic!ionar al institu!iilor feudale române$ti (Sachelarie $i Stoicescu 1988, mai ales pp. 330–332, articol semnat de Dan L"z"rescu). În introducerea aceleia$i lucr"ri, Val. Al. Georgescu prezint" succint principalele probleme cu care s!au confruntat autorii în elaborarea dic!ionarului. Câteva idei apar îns" clar reliefate, sprijinind $i discursul nostru mai departe. Astfel, institu!iile medievale, precursoare ale celor moderne, au avut un rol ce nu poate fi neglijat. În ceea ce prive$te concret societatea româneasc" medieval", autorul amintit subliniaz" amploarea $i importan!a termenilor!cheie deriva!i din lat. lex $i judex (p. XII); vechimea cuvântului hotar, cu paralel" în albanez": hátër, hatër1. (În aceast" perspectiv", credem c" ipoteza originii maghiare a termenului hotar, magh. határ, trebuie reconsiderat", deoarece în albanez" nu exist" cuvinte de origine maghiar"; cercet"rile viitoare vor clarifica situa!ia acestui cuvânt). Acela$i autor aminte$te $i de originea probabil traco!dac" a unor termeni române$ti (ulterior, o dat" cu organizarea institu!ional" medieval", deveni!i termeni institu!ionali), f"r" a aprofunda îns" acest drum, larg deschis cercet"rii $i discu!iilor (vezi mai jos). Apoi, nu trebuie subestimat" importan!a social!institu!ional" a unor termeni din sfera rela!iilor interumane!familiale, cum este b!trân $i care, pe lâng" sensul cunoscut, uzual, are $i sensul institu!ional „corp de mo$ie de neam”, oglindind un proces complex $i îndelungat de continu" privatizare a st"pânirii (p. XIII). 1

Atragem aten!ia asupra faptului c" alb. hatër îmbin" dou" sensuri cu dou" origini diferite: 1. ‘margine, hotar’ (probabil de origine!traco dac") $i 2. ‘pl"cere, hatâr’, evident înrudit cu rom. hatâr. Sensul secund este de origine turc"; avem dubii c" $i primul sens ar reflecta aceea$i origine, de$i dic!ionarele nu par a diferen!ia cele dou" sensuri $i origini. Noi credem c" hatër ‘margine, hotar’, rom. a hot!rî, hotar par a fi de origine autohton", traco!dac". Cercet"rile viitoare vor trebui s" clarifice aceste detalii. __________________________________________________________________ 52


Analizei structurii social!institu!ionale de!a lungul timpului i se opune – în general – tipul analizei!eveniment, de tip „senza!ional, ie$it din comun”. Acest din urm" tip este cel mai frecvent în documentele istorice, pe când analiza institu!iilor ori a rela!iilor interumane, familiale, intra – din punctul de vedere al istoricilor acelor timpuri – în sfera banalului, al faptului ce nu merita consemnat pentru viitor. Aceast" indiferen!" ori lips" de preocupare pentru „banal” este un fenomen specific societ"!ilor antice în general (cf. Dondin!Payre 1993: 299–300; lucrarea analizeaz" destinul Glabrionilor în societatea roman" pe parcursul a nu mai pu!in de opt secole, remarcându!se – în ciuda s"r"ciei informa!iilor pentru faptele „banale” – tocmai perpetuarea unei familii ce a avut un rol important în Roma antic"). Termeni precum familie, institu"ie, organizare social!, grupuri sociale, societate, stat („summa institutio”) sunt esen!iali într!o abordare din perspectiv" diacronic" ori sincronic". Nu putem dezvolta aici dezbaterile privind terminologia, mai ales c" cercet"rile de la noi au fost marcate de presiunile ideologice $i ideologizante de dup" al doilea r"zboi mondial, iar datele de care dispunem pentru realit"!ile din Romania occidental" nu se pot aplica automat realit"!ilor din spa!iul românesc, de$i multe elemente sunt, desigur, comune, iar generaliz"rile posibile. A$adar, ca punct de plecare, accept"m defini!ia conform c"reia institu"ia este un ansamblu coerent, pân! la a deveni sistemic, de elemente ale organiz!rii sociale (Val. Al. Georgescu în Sachelarie $i Stoicescu 1988: XIV). Desigur, institu!iile medievale s!au cristalizat treptat, dup" sec. X, dar ele au avut precursori în organizarea social" anterioar" precum $i în terminologia corespunz"toare. Vom încerca, a$adar, s" proiect"m un tablou cât mai coerent al societ"!ii daco!romane/protoromâne$ti în evolu!ia sa pân" la realit"!ile medievale târzii, mai bine cunoscute din izvoare. Este vorba – $i aici compara!iile cu realit"!ile occidentale sunt posibile – de un proces de evolu!ie, de continuitate, dar $i de discontinuitate, de adapt"ri continue la __________________________________________________________________ 53


impulsurile sociale, politice $i civiliza!ionale din jur, toate grefate pe un fond autohton, a c"rui importan!" – dup" cum sper"m c" va reie$i din analiza noastr" – nu mai poate fi ignorat" ori minimalizat" în favoarea importului (institu!ional, terminologic, confesional, politic ori de alt fel). Este, pe scurt, un proces de continuitate!adaptare!transformare; altfel spus, o „continu" reformare”. Dac" încerc"m o nou" paralel" la realit"!ile antice din Imperiul Roman, de exemplu în chestiunea raportului continuitate/ inova!ie din sec. IV p.#Ch. (a$adar tocmai în perioada când etnogeneza româneasc" era în curs), se observ" continuitatea vie!ii politice tardive, se constat" existen!a unor r"d"cini adânci în vechea tradi!ie roman" (Claude Lepelley în Christol et al. 1992: 353). Se pune întrebarea în ce m"sur" asemenea afirma!ii!constat"ri se verific" $i în cazul provinciilor de r"s"rit ale Imperiului, în Dacia (de$i în aceasta din urm" nu mai exista oficial o administrare roman" direct") ori, în general, în întreg spa!iul sud!est european, unde se poate vorbi de procesul etnogenezei române$ti, ulterior $i de etnogeneza sud!slav". Pentru o mai clar" prezentare a datelor, propunem s" delimit"m analiza $i discu!iile în trei sfere: a rela!iilor familiale (incluzând aici $i rela!iile de rudenie), a celor administrativ!politice $i a termenilor referitori la locuin!e $i/sau anexe ale locuin!ei. Termeni referitori la rela"iile social!famiale Majoritatea covâr$itoare a termenilor referitori la familie este, în limba român", de origine latin". Gradele de rudenie, atât pe linie feminin" cât $i pe linie masculin", reflect" un sistem arhaic, de origine indo!european", dar având unele inova!ii ce merg, în general, în direc!ia simplific"rii (cf. 'aur 1975, unde se analizeaz" situa!ia din limbile slave în compara!ie cu celelalte limbi indo!europene). __________________________________________________________________ 54


O simpl" enumerare este suficient" pentru a ar"ta caracterul preponderent romanic al cuvintelor referitoare la familie. Mam! ($i mum!2, care pune o important" problem" de evolu!ie fonetic"; de asemenea, maic!, de origine sud!slav"); tat!; so", so"ie; fiu (a înfia), fiic!; fiastru ‘fiu vitreg’; f!t, fat! (în româna literar", f!t nu mai este folosit ca masculin al lui fat!), fecior; geam!n(!); fin; v!r (veri#or), var! (veri#oar!); cumnat(!); socru, soacr!; cuscru, !!; nor!; ginere; a se c!s!tori, c!s!tor (înv. ‘so!’ < cas!), c!s!torie; a se însura ( <*inuxorare; atestat în romanitatea sud!est european", cf. Mih"escu 1978: 294); a se m!rita, m!riti# (româna are, a$adar, trei cuvinte cu sensul ‘a se c"s"tori’, unul general – aplicabil atât femeii cât $i b"rbatului – $i alte dou", unul numai pentru femeie, cel"lalt numai pentru b"rbat; perpetuarea unui model arhaic, doar par!ial reflectat $i în alte limbi neolatine, este evident"); na#, na#!; m!tu#!; unchi; nepot, nepoat!. (Alte discu!ii la Com$a 1982, un demers arheologic!lingvistic privind terminologia rela!iilor de familie). Aici trebuie ad"ugat" $i întreaga terminologie a nun!ii (vezi $i Brâncu$ 1991: 82–87). O discu!ie aparte o necesit" formele derivate din lat. pop. *cumatra (lat. clasic commater, ac. commatrem). În general, caracterul romanic al cuvântului a fost observat de mult (Miklosich 1886: 154, care compar" formele române$ti $i slave, propune explicarea formei slave k!motr! din lat. compater, concluzionând c", în limbile slave, este vorba de ein pannonisches Wort, un cuvânt panonic, cu alte cuvinte împrumutat din romanitatea panonic"). Pe de alt" parte, Rosetti (1986) nu discut" cuvântul, al c"rui sens general este ‘persoan" care asist" la botez, na$(")’. Machek (262), dup" ce men!ioneaz" limbile slave ce p"streaz" acest cuvânt (vsl. k!motra, c. kmotr, kmotra, slc. kmotor, kmotra, v. rus $i r. dial. kmotr, pol. 2

De origine traco!dac", *m$ma, având evolu!ia specific" nord!trac (daco!misic) $ > rom. u $i, uneori, o. Vezi capitolul final dedicat evolu!iei fonetice. __________________________________________________________________ 55


kmotr, kmotra, luz. de sus kmótr, kmótra, luz. de jos kmot", kmot"a) a ar"tat c", la baza formelor slave, se afl" o form" latin" popular" *kumater (lat. clasic commater), împrumutat" de slavi, evident la o dat" timpurie, dup" cum atest" r"spândirea cuvântului. Mih"il" (1974: 93) consider" c" româna mo$tene$te cuvântul direct din latin", f"r" intermediar slav. Originea latin" popular" este incontestabil", dup" cum reiese $i din paralelele romanice occidentale (fr. commère, sp., port. comadre). În stadiul actual al cercet"rilor, se poate afirma c" româna $i limbile romanice occidentale concord" întru totul în p"strarea unei forme derivate din lat. (clasic) commater, acuzativ commatrem, cu observa!ia c" în latina popular" de la baza românei s!a extins o form" *comátra (nu *kumáter, cum reconstituia Machek), prin încadrarea cuvântului în categoria declin"rii I, foarte productiv", deoarece marca de feminin era clar": !a. (Cf. situa!iile asem"n"toare mân! – manus, sor! – soror, dar surori – sorores, soru!mea). Existen!a cuvântului în romanitatea sud!est european" a fost semnalat" de Mih"escu (1978: 241/ par. 230 $i 292/ par. 300). O ampl" discu!ie privind situa!ia cuvântului românesc în raport cu situa!ia din limbile slave $i ar"tând c" în român" nu poate fi vorba de o form" transmis" prin intermediar slav, ci de o transmie direct" de la latina popular" la român", a f"cut!o Pu$cariu (1943). Demonstra!ia sa se refer", în principal, la motivele pentru care, în român", întâlnim ! sub accent, explicat printr!un accent ini!ial pe prima silab" (cúm!tr!). Reamintim c" ! sub accent apare în diverse pozi!ii în român", de exemplu a vedea!v!d, f%r!, m%tur!, m%lur! (accentuat $i m!lúr!) etc. Cazul cum%tr! pare apropiat formelor m%tur! $i m%lur!, în secven!a ! accentuat urmat de r în silaba urm"toare, neanalizat" – din informa!iile noastre – de cercet"tori. Vom reveni asupra acestei probleme în capitolul dedicat foneticii. În orice caz, nu poate fi sus!inut" ipoteza originii slave a formei române$ti cum!tr!, respectiv c" un idiom slav ar fi fost intermediarul între latina colocvial" $i român". Cuvântul se refer" la rela!iile __________________________________________________________________ 56


familiale fundamentale, având – de timpuriu – $i conota!ii cre$tine. R"spândirea sa în limbile slave arat" o influen!" protoromâneasc" timpurie asupra idiomurilor slave. Singurul idiom romanic din care slavii puteau împrumuta cuvântul era protoromâna (str"româna), dintr!o form" *cumátra, cu redarea lui u prin !, tratament fonetic pe care l!am analizat $i într!o alt" situa!ie (Paliga 1988 b; vezi mai jos capitolul dedicat numeralului s&to). A$adar, o form" latin" popular" *cumatra < *comatra (fa!" de commatrem în Romania occidental") st" la baza formei române$ti $i tot aceast" form" a fost împrumutat" $i de slavi: k!motra. Forma de feminin este cea mai veche, masc. cum!tru fiind analogic, dup" modelul cuscru – cuscr!, socru – soacr!. Forma masculin" slav" k!motr! reflect", de asemenea, derivarea din forma de feminin, calchiind – probabil – modelul românesc. Masc. k!motr! poate fi îns" explicat $i ca o crea!ie intern", cf. $i derivarea v#dova > v#dov#c# ‘v"duv"’ > ‘v"duv’. %i în acest caz, forma de feminin este cea mai veche, cea de masculin fiind derivat" prin sufixare. Un alt grup de limbi slave perpetueaz" o form" abreviat": s.!cr. kûm (pl. kùmovi, f. kúma), slv. kûm, f. kûma, mac., bg. kum, r. kum (gen. kúma, kumá), ucr. kum, kumá. Se observ" c" aceast" form" abreviat" este specific", mai ales, limbilor sud!slave, dar $i rusei $i ucrainenei (în rus" se p"streaz", dialectal, $i formele neabreviate) (Skok 1971–1974, 2: 231–232: „hipocoristic”; Bezlaj 1976–1982, 2: 109; Gluhak 1993: 358). Aceste forme preponderent sud!slave nu pot fi discutate independent de formele albaneze kúme = kumtër (kumptër) ‘cum"tru’, f. kumë ‘cum"tr"’. Probleme cronologice. Pentru a încerca delimitarea perioadei în care *cumatra a fost împrumutat de slavi, trebuie s" proced"m prin eliminare, mai precis prin eliminarea perioadelor extreme când era posibil împrumutul. Astfel, având în vedere r"spândirea cuvântului în polon" $i în rus", exist" __________________________________________________________________ 57


posibilitatea avans"rii ipotezei unui împrumut foarte timpuriu în perioada preexpansiune, adic" în intervalul secolelor IV–V p.#Ch. Contraargumentul este c", la acea dat", nu existau contacte strânse între popula!ia romanizat" din Dacia $i slavi. La cealalt" extrem", poate fi avansat intervalul secolelor VIII–X p. # Ch., dar un împrumut la aceast" dat" nu poate explica în mod satisf"c"tor r"spândirea cuvântului în polon" $i în rus". Prin urmare, intervalul cel mai probabil când *cumatra a fost împrumutat de slavi este în secolele VI–VII, adic" imediat dup" expansiunea spre sud, când au existat contacte intense între popula!ia romanizat" din Dacia $i slavi. De altfel, a$a cum se va vedea mai jos, cronologia propus" de noi este confirmat" $i de alte exemple. Acest interval este perioada în care slavii, imediat dup" expansiune, au împrumutat o serie de termeni de civiliza!ie din romanitatea r"s"ritean", singurul areal romanic cu care slavii au intrat de timpuriu în contact direct. În cazul formei k!motra, k!motr!, nu poate fi admis" posibilitatea unui împrumut cult pe cale livresc". În ansamblu, trebuie respins" ipoteza c" rom. cum!tr! (forma de baz", cea de masculin fiind o crea!ie analogic") ar fi fost împrumutat din slav" (DEX). A$a cum a ar"tat majoritatea cercet"torilor aminti!i, formele române$ti perpetueaz" direct realitatea latinei populare din Dacia $i din zona balcano!dun"rean". Este probabil c" formele preponderent sud!slave kum, kuma (sârb"!croat", sloven", bulgar", macedonean"), atestate $i în rus", dar având paralele $i în albanez", reflect" o inova!ie de tip hipocoristic!afectiv (ipoteza lui Skok), fiind îns" dificil de apreciat dac" aceast" abreviere a ap"rut la popula!ia de limb" latin" (protoromânii) sau ulterior, o dat" cu împrumutarea cuvântului de slavi. Formele din albanez" pledeaz" pentru prima ipotez". Nan", nene pun câteva probleme dificile. Nan!, termen respectuos de adresare unei femei mai în vârst", se reg"se$te în bulgar" $i s.!cr. (nana) __________________________________________________________________ 58


precum $i în albanez" (nanë ‘mam"’). Cuvântul trebuie apropiat de nene, termen respectuos de adresare unui b"rbat mai în vârst", prezent $i în bulgar" (nenja) $i s.!cr. nena. Cuvintele sunt specifice limbilor sud!est europene. Forme apropiate întâlnim $i în greac": $%$$&' ‘unchi’. Chantraine (1968–1980: 744) citeaz", în afara formelor grece$ti, skr. nana ‘mam"’, pers. nana, s.!cr. nana ‘mam"’, rus njanja ‘doic"’, lat. nonnus, nonna ‘c"lug"r, c"lug"ri!"’ (> rom. nun, nun!), gr.!biz. nónnos, întrebându!se, în concluzie: „dans quel sens s’est fait l’emprunt?”. De$i Chantraine nu discut" nici formele române$ti, nici pe cele albaneze, este evident c" avem de!a face cu o larg" r"spândire, din sanskrit" pân" în sud!estul european, a unor forme identice ori foarte asem"n"toare. Identitatea de sens din sanskrit" $i din albanez" (‘mam"’) nu poate fi pus" în seama hazardului. Cuvântul este atestat într!o inscrip!ie (nedatat") de la Philippi, Macedonia: $($$) *+,-&$.(' (Mih"escu 1978: 293; acest autor discut" cuvântul în categoria termenilor romanici populari referitori la familie; cf. NPp antic /anea, discutat de Papazoglu 1969: 179). Sunt atestate antroponime trace $i illire ce trebuie discutate în acest context: NP ill. /anea (Russu 1969: 227), NP tr. /ana, /anea, f., /anas, m.3 (De(ev 1957: 327). Este, în acest caz, o situa!ie special": familia etimologic", de mare r"spândire, este clar"; este de asemenea clar" atestarea cuvântului în romanitatea sud!est european". În schimb, nu este clar din ce idiom s!a r"spândit cuvântul în sud!estul european. Chantraine nu avanseaz" ipoteza c" greaca ar fi limba!surs" de iradiere, de$i o asemenea ipotez" nu poate fi exclus". Pe de alt" parte, existen!a cuvântului în albanez" $i în român" conduce la ipoteza de lucru c", în traco!dac" $i în ilir", exista o form" *nan(n)a, *na(n)n', fem., *nen(n)!, masc., având sensul ‘femeie în vârst", mam"’. Ipoteza este sprijinit" de 3

Vezi mai jos lexiconul antroponimic, unde rediscut"m aceste forme. __________________________________________________________________ 59


antroponimele citate. Pentru limba român", credem c" trebuie pornit de la o form" traco!dac" *nen(n)! > *nean! > nan!, masc. nene. Ar fi fost de a$teptat o form" *nân!, dac" pornim de la un prototip *nana. Absen!a nazaliz"rii nu poate fi explicat" decât pornind de la vocalism radical !e!. Cum îns" vechimea cuvântului în romanitatea sud!est european" este dincolo de orice îndoial", consider"m c" nu exist" argumente care s" se opun" ideii c" este vorba de un cuv"nt vechi românesc. Având în vedere caracterul uzual al cuvintelor din aceast" categorie, a rela!iilor social!familiale, nu consider"m c" este acceptabil" ipoteza unui intermediar slav care s" explice nenazalizarea; trebuie pornit de la premisa c" este vorba de un fenomen fonetic specific în trecerea de la traco!dac" la romanitatea sud!est european", apoi la român". De altfel, formele nanna, ninna, nonna sunt citate în REW ca apar!inând latinei populare în general, nu numai latinit"!ii balcanice în sens limitativ. Astfel, sub acest cuvânt, pentru român" se citeaz" formele nani, comparate cu pg. nina nana ‘nani nani’, v. it. ninna ‘fat"’, dar $i rom. a anina, dintr!un sens ini!ial ‘a ag"!a la leag"nul copilului’. De asemenea, formele na#(!), n!na#(!) sunt considerate derivate tot din acest radical. Nu este citat" totu$i forma nan!, probabil deoarece la data elabor"rii dic!ionarului (1935), înc" nu era clar" situa!ia formelor intrate în latinitatea sud!est european". Nici ast"zi, originea acestor forme nu este întru totul clarificat"; este îns" dincolo de îndoial" faptul c" ele s!au integrat de timpuriu latinei populare din zona avut" în vedere aici, sud!estul european. Consider"m a$adar c", în limbile sud!slave, este vorba de un element romanic (protoromânesc), indiferent de limba (greac", ilir", trac") ce a impus cuvântul în romanitatea sud!est european"; inscrip!ia de la Philippi este un argument suplimentar. În albanez" $i în român", formele trebuie explicate prin perpetuarea unui element latin popular, eventual autohton trac __________________________________________________________________ 60


($i/sau ilir în albanez", dac" nu cumva este vorba de un element protoromânesc în aceast" limb", deoarece, în ipoteza unui element vechi, evolu!ia fonetic" ar fi condus la o form" *nërë! vezi discu!ia din capitolul dedicat etnogenezei sud!est europene). Cât prive$te forma din rus", nu exist" argumente care s" se opun" ideii c" este tot un element vechi românesc (protoromânesc), deoarece am mai amintit aici asemenea cazuri (de exemplu, r"spândirea formelor derivate din *kumatra, discutate mai sus). Nu este plauzibil s" credem c" ar fi vorba de perpetuarea independent" a unei forme vechi slave în continuarea mo$tenirii indo!europene, deoarece nu exist" argumente care s" sus!in" existen!a acestei forme în slava preexpansiune. Copil, de asemenea $i cópil, cupil, cu numeroase derivate: copil!ros, a copil"ri, copil!rie etc. alb. kopíl ‘b"iat, bastard, slug"’; s.!cr. kòpil, kòpile ‘bastard’, b. kòpile, kopele, kòpelja ‘spurius’, mac. kópile ‘copil nelegitim’, kópiljak ‘co!car’ $i/sau echivalent cu forma precedent", kópili se ‘a fi gestant" înainte de perioada fireasc"’ (despre animale domestice: vaci etc.); ngr. kopeli ‘b"iat, valet’, kopelos ‘spurius’. Brâncu$ (1983: 68–70) consider" c" în limbile slave a p"truns din român" cu accentul pe prima silab", cópil. În general, numero$i cercet"tori consider" c" este un cuvânt din fondul preroman, tracic sau ilir (Pu$cariu 1976: 171; Rosetti 1986: 248; Poghirc 1969: 340; Brâncu$, loc. cit.; Russu 1981: 295–297 îl include în categoria cuvintelor autohtone, iar în albanez" ar fi, poate, împrumutat din român"4). În BER (2: 613), este considerat vechi în bulgar", de origine obscur". Skok (2: 147) îl define$te drept element „panbalcanic, de origine neclar"”. Reichenkron (1966: 112) îl consider" dacic. O)tir (1921: 46) avanseaz" ipoteza c" ar proveni din stratul „alarodic” (pre!indo!european), 4

Problema românismelor din albanez" este o tem" înc" rar abordat" în literatura de specialitate, de$i perspectivele ni se pare cel pu!in interesante. __________________________________________________________________ 61


explicabil totu$i prin albanez", prin compunere cu prefixul ko! $i pjell ‘a rodi, a na$te’, dar comparându!l $i cu alte forme, ca basc kume ‘copil’, lycian kbatra ‘fiic"’ etc. Mih"il" (1974: 90) consider" c" este de origine necunoscut", precizând îns" c" din român" s!a r"spândit în limbile vecine. G"mulescu (1983: 244) discut" cazul antroponimului Kopila"i, o familie din Bela Reba. Cuvântul este, dup" cum au ar"tat cercet"torii, str"vechi, existând discu!ii privind posibilul idiom!surs", trac" $i/sau ilir", în aceste limbi eventual dintr!un idiom pre!indo!european. De$i originea pre!indo!european" este dificil de probat, aceasta poate fi luat" în considera!ie (vezi capitolul dedicat toponimiei sud!slave, unde cit"m alte exemple de origine posibil preie.; cf. Paliga 1993 c). În lumina cercet"rilor de pân" acum, majoritatea lingvi$tilor consider" c" este vorba de un element autohton, trac sau traco!ilir. Termeni referitori la rela"iile de proprietate #i de autoritate statal! Rela!iile de proprietate $i de autoritate statal" din perioada care ne intereseaz" aici, înainte de sec. X p. # Ch., nu sunt reflectate în documente. Problema care se pune este de a încerca reconstituirea unui tablou istorico!social plauzibil al acestei perioade. Pentru a propune o imagine conving"toare, se impune mai întâi a elimina din discu!ie acei termeni ce reflect" o evident" influen!" târzie – sud!slav", turc", maghiar". În acest sens, un ajutor substan!ial îl constituie relativ recentul dic!ionar întocmit de Sachelarie $i Stoicescu (1988). Pentru discu!ia de mai jos, am eliminat termenii mai recen!i. În al doilea rând, am eliminat acei termeni de clar" influen!" slav", deoarece ne intereseaz" aici direc!ia invers" de influen!": dinspre român" (proto!român") spre limbile slave. În al treilea rând, am selectat numai acei termeni ce se refer" explicit la rela!iile sociale de __________________________________________________________________ 62


proprietate ori de autoritate statal". Nu toate cuvintele ce le vom enumera în continuare vor fi analizate în detaliu $i nu toate au o etimologie clar". Lista ce o propunem îns" mai jos poate fi un util punct de plecare $i pentru alte discu!ii. Cuvintele notate în aldine cursive vor fi discutate în continuare. Adunarea st!rilor, arma#; ban (1). Marele dreg"tor al Olteniei, al Severinului ori al Craiovei; mare dreg"tor în Moldova; ban (2), moned"; b!trân (Moldova, echivalent cu mo# în !ara Româneasc"), vechi subdiviziuni teritoriale, care priveau o racl" (‘subb"trân’) sau întregul hotar al satului; blestem, form" tehnic" fundamental" a dreptului feudal, cu conota!ii mistice $i religioase; boier; carte (document); c!mar!, c!m!ra#; cetate; curte, curtean; domn, domnitor, domnie; dreg!tor (< a drege); fân (produs de baz" al economiei feudale); fug!; fur, furt; hotar5, hot!rnicie; ierb!rit (< iarb!) ‘dare pe vitele $i turmele str"inilor’; iertare; împ!care, împ!ciuire; împrumut; închisoare (< închide); în#elare, în#el!ciune; jude, judec ! termen fundamental (< lat. judex), p"strat în toate limbile romanice; de aici, judecat!, judec!tor, jude"; jupân (giupân); jura, jurat, jur!tor, jur!mânt (jur!mânt cu brazda în cap, jur!mânt cu traista cu p!mânt la spinare, pe umeri etc.) – termeni fundamentali ai dreptului tradi!ional românesc; formele vechi române$ti sunt giura, giurat etc.; lege; martur, martor, m!rturie, m!rturisire; m!sur!; mo#nean (mo#inean, mo#ina#) în !ara Româneasc", echivalent cu r!ze# în Moldova, opus termenilor rumân $i vecin; mo#tenire (< mo#tean = mo#nean), mo#tenitor (termen fundamental); oameni buni #i b!trâni (cu rol esen!ial în societatea tradi!ional"); oaste, osta#, o#tire, o#tean; pit!6, pitar (etimologie obscur", origine slav" incert"; 5

Alb. hatër 1. ‘hatâr, poft"’; 2. ‘parte; p"rtinire’ pare a unifica dou" cuvinte ini!ial diferite: unul autohton (sensul ‘parte, margine’), iar cel"lalt de origine turc" (de unde $i rom. hatâr). 6

Probabil din acela$i etimon ca it. pizza. __________________________________________________________________ 63


este posibil" originea trac" $i/sau illir"); splai, plai, pl"ie#; r!ze# (< raz!, nu de origine maghiar"; discu!ii la Iv"nescu 1980); rumân, rumânie7 (vecin în Moldova $i iobag în Transilvania); sat, s!tean; scaun (cetate de scaun, a însc!una); schimb (în sensul comercial); scut, a scuti, scutelnic; st"pân, a st"pâni; stân", stânit; str!in; strung" (datul strungii); sulgear, sluger, dreg"tor în &ara Româneasc" $i în Moldova îns"rcinat cu aprovizionarea cur!ii domne$ti $i a armatei (etimologie dificil", vezi Mih"il" 1973: 160); #erb, #erbie; tâlhar; tr!dare, tr!d!tor; "ar!, "!ran; "inut (< a "ine); uciga# (< ucide); v"taf, v"tah, v"ta#, v"tav; vinde, vânzare; zestre8. A$a cum se poate observa din lista selectiv" de mai sus, originile acestor termeni specifici societ"!ii române$ti medievale sunt diverse: latin" (majoritatea, cum este $i firesc), autohton" traco!dac" (urmând, ca importan!" cel pu!in, primei categorii, ceea ce este de asemenea firesc), slav" (de$i în unele cazuri ar fi vorba, mai degrab", de slav" ca intermediar între un strat mai vechi, dac" nu cumva trebuie rediscutat" situa!ia în ansamblu), turc", neo!greac". Vom reveni mai jos asupra unor forme relevante sau care necesit" discu!ii suplimentare. Plai, splai (derivat pl"ie#) reflect" forma latin" popular" *plagium ‘coast", !"rm’ < gr. plagios ‘oblic, înclinat’. Cuvântul este frecvent întâlnit în toponimia sud!slav" (Plaj; alte exemple în capitolul dedicat toponimiei). Semnal"m aici doar faptul c" paralela din român" plai/splai se reg"se$te în 7

Sens ap"rut în perioada când românii erau sub ocupa!ie str"in" (vezi discu!ia în partea introductiv" a lucr"rii). 8 De$i nu discut"m aici acest cuvânt, consider"m c" etimologia uzual", lat. dextra, nu se poate sus!ine. Noi credem c" este un element autohton, derivat de la ie. g( hesr!e ‘mân"’, cu evolu!ia !sr! + vocal" în !str! + vocal". Sensul str"vechi al formei zestre trebuie s" fi fost ‘ceea ce se aduce în mân"’ = ‘avere’, mai exact ‘averea miresei’. Preciz"m doar c" nu exist" un cuvânt reconstruibil pentru faza str"veche indo!european", deoarece mân! era cuvânt tabu; traca se apropie aici de greac": 0+1-. __________________________________________________________________ 64


italian": piaggia ‘coast", !"rm’ – spiaggia ‘plaj"’. Este un argument suplimentar al vechimii cuvântului în român". În Evul Mediu, plai $i pl!ie# erau termeni de organizare administrativ". Vechimea lor este incontestabil", având paralele evidente în sud!estul european $i în italian". Ipoteza originii slave trebuie respins" cu des"vâr$ire, nefiind sus!inut" de nici un argument. În continuare, vom analiza în detaliu câteva dintre cuvintele relevante demersului nostru. Ban, giupân/jupân (!upân), st"pân Formele discutate mai jos se pot încadra într!o sfer" semantic" asem"n"toare, ‘conduc"tor, st"pân’: (1) ban1 ‘st"pân, conduc"tor’ $i ban2 ‘moned"’; (2) giupân, ulterior jupân, cu un sens aproximativ asem"n"tor lui ban1; (3) s t ! p â n . Toate aceste forme par a avea un element comun: !ban, !pan > !pân, al c"rui sens poate fi reconstituit ‘conduc"tor (local), $ef al unei comunit"!i’. O prim" întrebare se impune: sunt aceste forme înrudite, reflect" o mo$tenire veche? S" încerc"m o trecere în revist" a principalelor forme. Ban; cr. ban, b. ban ‘conduc"tor’; pol. ban ‘moned"’ (învechit); mag. bán ‘conduc"tor de la frontiera Ungariei’ (Croa!ia). Cuvântul este ast"zi folosit uzual numai în român" cu sensul ‘moned"’; sensul ‘conduc"tor’ apar!ine terminologiei sociale medievale, în toate aceste limbi. Ban1, cu dou" sensuri: ‘conduc"tor’ $i ‘moned"’. În general, cuvântul a fost analizat separat pentru cele dou" sensuri, a$adar considerîndu!se c" este vorba de dou" cuvinte diferite. Astfel, pentru primul sens ‘conduc"tor’ s!au propus explica!iile urm"toare: (a) Origine slav" (Cihac 1870–1879, II: 8; Macrea 1958: 66; Rosetti 1978: 297, 431). Aceast" ipotez" s!a bazat, probabil, pe faptul c" exist" forme asem"n"toare în sârb"!croat", bulgar" $i maghiar" (ban, bán). __________________________________________________________________ 65


(b) O versiune a acestei ipoteze consider" c" în român" cuvântul ar trebui explicat ca influen!" maghiar" (Tiktin 1903–1925: 152; DA I: 471; Iorga 1905, I: 135; %"ineanu 1929: 52; Cioranescu 1960 sq.: 64, cu ezit"ri; Tamás 1967: 90; Mih"il" 1973: 74). (c) Origine slav" sau maghiar" (Coteanu et al. 1975: 72). O asemenea ipotez" indecis" î$i are explica!ia, probabil, în faptul c" formele nu sunt satisf"c"tor explicate nici în limbile slave, nici în maghiar". Pe de alt" parte, analizele etimologice comparative, propuse pentru a explica aceste forme r"spândite pe un teritoriu vast, sud!est european, nu aduc dovezi conving"toare. (a) Cuvântul ar fi de origine persan", iar de aici ar fi fost transmis în Europa de turci (Miklosich 1884, I: 11; 1886: 7; Matzenauer 1870: 103). Ipoteza nu este u$or de acceptat. Forma turc" ban este rar". În plus, influen!a turc" asupra limbilor europene este târzie $i, evident, nu putea impune un termen esen!ial de structur" social", în fapt de institu!ie. Pe de alt" parte, maghiar bán este ‘un guvernator de la frontiera Ungariei’ (Benk* et al. 1967 s.v.). (b) Slav ban ar fi de origine mongol", forma de referin!" fiind bojan, de aici ban (Berneker 1908!1913: 42; Bezlaj 1976 sq.: 10). Schimb"rile fonetice nu sunt îns" consistent argumentate, astfel încât aceast" ipotez" nu s!a impus. (c) S!a avansat $i ipoteza c" ban ar fi de origine persan", cuvântul ajungând în limbile europene prin intermediar avar (Onions 1969: 72). Ban (2) ‘moned"’. În român", form" vie $i mult folosit"; cuvântul mai este atestat în bulgar" $i polon", dialectal $i învechit. (a) Unii lingvi$ti consider" c" este vorba de „un element vechi slav” (Cihac 1870!1879, II: 8). Este dificil de acceptat aceast" ipotez", în __________________________________________________________________ 66


primul rând deoarece sensul ‘moned"’ nu este specific limbilor slave, din contra. Distribu!ia în teren a termenului ne arat" c" discu!iile nu pot porni de la teritoriile polon $i bulgar. (b) Una dintre cele mai interesante explica!ii a fost dat" cu mai bine de un secol în urm": „Ban este moneda emis" sub autoritatea unui ban, tot a$a cum la italieni întâlnim forma ducato, iar la englezi forma sovereign” (Hasdeu 1887–1898: 2448). Aceast" explica!ie a fost acceptat" de al!i lingvi$ti (Tiktin 1903!1925: 151; %"ineanu 1929: 52; Macrea 1958: 66). O versiune a acestei ipoteze este c" forma româneasc" este de origine maghiar", idee sus!inut", evident, de lingvi$tii maghiari (Tamás 1967: 91; ipoteza este acceptat", f"r" o argumenta!ie necesar", de Rosetti 1986: 384). Dificultatea const" $i aici în faptul c" sensul ‘moned"’ nu este specific maghiarei. (c) O ipotez" foarte interesant", rareori discutat", a fost expus" de S.#Pu$cariu (DA I: 472; Pu$cariu 1923) care consider" c" rom. ban ‘moned"’ trebuie explicat prin apropiere de arom. a b!ná ‘a tr"i’ (cf. Papahagi 1974: 191); aceast" form" ar fi, dup" p"rerea lui Pu$cariu, de origine pre!roman", reconstituind o form" traco!dac" *bann! ‘via!" – vite – bani’. Conform acestei ipoteze, nu ar fi nici o leg"tur" între sensurile ‘st"pân’ $i ‘moned"’, asem"narea fiind – deci – un rezultat al hazardului. Pe de alt" parte îns", Pu$cariu consider" c" este vorba de un cuvânt str"vechi, traco!dac. Este ceea ce credem $i noi, dar aducînd argumente de alt" natur". De fapt, o form" trac" *bann!, cu sensul reconstituit de Pu$cariu, nu este u$or de acceptat; exist" îns", a$a cum vom ar"ta în continuare, forme trace – atestate de scriitorii antici – ce sprijin" într!adev"r esen!a ipotezei lui Pu$cariu: un element autohton, traco!dac. (d) În sfâr$it, al!i autori consider" cuvântul de origine necunoscut" (Cioranescu 1960 sq. 65; 2002: 76; Coteanu et al. 1975: 72). __________________________________________________________________ 67


Dup" p"rerea noastr", putem explica atît sensul ‘st"pân’ cât $i sensul ‘moned"’. Înainte de a trece la discutarea celorlalte forme, consider"m c" într!adev"r cuvântul este – a$a cum a sugerat Pu$cariu – de origine traco!dac", dar dintr!o form" *ban!, înrudit cu persan ban ‘st"pân’, de asemenea ‘cas"’ (Horn 1893: 40), dar $i pan, cu alternan!a p/b, deja analizat" de Benveniste (1962: 168) pentru r"d"cina *peH3 > *po! ‘a bea’. Revenind la formele pe care le discut"m în acest context, r"d"cina ie. reconstituit" este *pa! ‘a proteja, a hr"ni’, iar pe de alt" parte *poi! ‘a proteja vitele, a duce la p"scut’. Aceste dou" r"d"cini sunt analizate separat de Pokorny (1959: 782, 839), de asemenea separat, dar observîndu!se înrudirea lor ini!ial" probabil", în Morris et al. (1979: 1532, 1535). În al doilea rând, sensul ‘moned"’ pentru ban pare a avea „rude” în vechea indian": pana2!‘un fel de moned"’ (Mayrhofer 1953, II: 196), pan ‘a # onora; a cump"ra, a negocia’, pana ‘a juca pentru câ$tig; moned"; cas"’ (Monier 1976: 580). Consider"m c" asem"narea dintre aceste forme nu este un rezultat al întâmpl"rii. În acest sens, ipoteza lui Hasdeu c" ,,banul este moneda emis" sub autoritatea unui Ban” cap"t" astfel un contur mult mai precis, fiind una dintre numeroasele ipoteze admirabile avansate de Hasdeu. Acum putem îns" observa c" paralela semantic" $i formal" ‘st"pân’ !!‘moned"’ trebuie explicat" ca o inova!ie independent" în cele dou" areale lingvistice, nu de p"strarea unei paralele str"vechi la nivel indo!european, deoarece nu existau monede la acea dat". Valoarea produselor era dat" prin troc. $upan", v.sl., ‘conduc"tor al unei regiuni’, $upa ‘regiune, !inut’; slv. $upan, înv. ‘conduc"tor’, mod. ‘primar’ (singura limb" în care cuvântul este înc" folosit); s.!cr. $upa ‘regiune’, $upnik ‘preot’; mac. $upan ‘jupân’, $upnik ‘preot catolic’; c., slc. $upan ‘conduc"tor’; pol. #upnik ‘distribuitor de sare’. Cuvântul este r"spândit $i în maghiar" (ispán ‘conduc"tor’) precum __________________________________________________________________ 68


$i în lituanian" ()iupon3 ‘doamn"’). Rom. jupân (vechi giupân). Formele sunt învechite, cu excep!ia limbii slovene. (a) Pentru român", unii autori au considerat c" termenul este de origine slav" (Cihac 1870–1879, 2: 161; Tiktin 1903!1925: 880; Dragomir 1921: 147, 165; %"ineanu 1929: 351; Rosetti 1978: 318, 344). Uneori s!a subliniat faptul c" forma cea mai veche din român", giupîn, a$adar cu fonemul *, este un detaliu fonetic dificil, care îngreuneaz" în mod evident simpla derivare sl. ) > rom. 4 (grafiat gi). Ca atare, unii autori, care sus!in tot ipoteza originii slave a cuvântului, au presupus „un împrumut imediat de la slavi” (Skok 1936: 34; Popovi! 1960: 609; Duridanov 1991: 3 sq.). Mih"il" (1971: 360 sq.; 1973: 16 sq.) a ar"tat c" ipoteza unei serii de „împrumuturi imediate” de la slavi în român" (în care ar intra, pe lîng" aceast" form", $i sut!, st!pân, stânc!, smântân!, m!tur!, balt!, gard etc.) nu este u$or de admis. Fiecare din exemplele invocate c" ar reprezenta o serie de „împrumuturi imediate” pune anumite probleme de detaliu, de evolu!ie fonetic" în primul rând, dar $i privind idiomul de origine. În general, nu exist" nici un argument conving"tor c" în român" ar exista elemente slave împrumutate anterior secolului X. (b) Din cauza detaliilor de evolu!ie fonetic", al!i autori consider" c" este vorba de un cuvânt de origine necunoscut" (Giuglea 1922: 361; Pu$cariu 1976: 256; Cioranescu 1960 sq.: 458; Coteanu et al. 1975: 482). Dup" cum se $tie, sub eticheta „origine necunoscut"” (foarte frecvent" în DEX, de exemplu) se afl" $i cuvinte de origine traco!dac". (c) S!a avansat chiar ipoteza unei origini latine, dintr!o form" popular" reconstituit" *giupanus < gr. 567) + !anus (Giuglea 1923: 604; rediscutat" de Diculescu 1927). Este, desigur, o ipotez" greu admisibil"; ea este îns" relevant" pentru eforturile de a se încerca o alt" explica!ie, sesizându!se, probabil, dificultatea explica!iei ca „împrumut imediat de la slavi”. __________________________________________________________________ 69


(d) Revenind la ipoteza sa mai veche, Giuglea consider" c" jupân trebuie discutat în rela!ie cu st!pân, pentru ambele avansând ipoteza unei origini autohtone, traco!dace (Giuglea 1988: 32; studiul a fost publicat ini!ial în anul 1944, în limba german"). Trebuie ar"tat aici c" – indiferent de etymonul cuvîntului – formele ceh" pan, pán, slovac" pán $i polon" pan sunt derivate din )upan. Schimb"rile fonetice au avut loc în arealul ceho!slovac: )upan > *"pán > pán, cu lungirea compensatoare a vocalei, în unele din aceste forme (a > á), din cauza c"derii lui u (Brückner 1970: 393). Explica!ia dat" de Machek (1971: 731), care consider" pentru ceh" o derivare de tipul )upy pán ‘st"pânul unui !inut’ > )upan, este neconving"toare, cum tot neconving"toare este $i alternativa de explicare )upa ‘!inut’ + !an! > *)upan. Sl. )upa ‘!inut aflat sub autoritatea unui )upan’ trebuie explicat ca un derivat regresiv: )upa < )upan. Propunem a$adar reconstituirea unei forme trace *4upan!, posibil $i *4up8n!, acceptând ideea c" traco!daca avea cel pu!in o vocal" neutr" de tipul /8/. Vom reveni asupra acestor detalii în capitolul dedicat foneticii. Cea mai timpurie atestare în epoca medieval" timpurie pare a fi inscrip!ia de pe un vas datat în secolele IX–X, descoperit la Sânnicolau Mare. S!au purtat numeroase discu!ii privind provenien!a acestui artefact. El a fost descoperit în contextul unor obiecte ce au apar!inut unei popula!ii turcice (Olteanu 1983: 166; Teodor 1981: 65–66 $i pl. 22–24). Nu este de competen!a noastr" s" ne pronun!"m asupra provenien!ei vasului. Inscrip!ia este urm"toarea: !"#$%&.'(&)&*.+&$,-..#/0+"$/!"#+&"#%. '(&)&*. +&/1"/-. -+'$/-. +&$,Buila zoapan täsi dügätugi Butaul zoapan ta+ru+i itzigi täsi

__________________________________________________________________ 70


Traducerea literal" ar fi (dup" Németh 1932): Buila jupân a f"cut cupa Butaul jupân a pus [s" fie] adaptat" pentru ag"!at. Grafia ,-./.0 nu poate reflecta decât formele giupân/jupân $i/sau )upan, deja r"spândite la români $i la slavi. *Stopan", v.sl., ‘conduc"tor’; b. stopan(in) ‘domn, so!’, stopnica, stopanina ‘so!ie’; mac. stópan ‘proprietar; capul familiei; st"pân; so!’; s. stopanin ‘st"pânul casei’; alb. stopan ‘st"pân al ciobanilor’. Rom. st"pân. Acest cuvânt poate fi acum analizat cu mai mult" claritate în contextul formelor din sfera semantic" ‘st"pân, conduc"tor local’. (a) Ca $i în cazul formei înrudite jupân, s!a avansat ipoteza c" este un cuvânt de origine slav" în român" (Cihac 1870–1879, 2: 351; Tiktin 1903– 1925: 1483; %"ineanu 1929: 613; Rosetti 1978: 320; 1986: 287). (b) S!a sugerat $i o origine latin", din forma reconstituit" *stipanus < stips ‘moned" mic"’ + !anus (Giuglea 1923, ipotez" rediscutat" de Pu$cariu 1976: 283). O ipotez" asem"n"toare (originea latin") a fost sugerat", cum am ar"tat, $i în cazul formei jupân. Lingvi$tii care au propus asemenea ipoteze au sesizat vechimea cuvântului în român". (c) Tot o origine latin", dar din hospitanus, a fost avansat" de Bari! (1919: 93!94). (d) Origine necunoscut" (Coteanu et. al. 1975: 189). (e) Origine trac", dintr!un prototip înrudit cu german Stab, skr. sthapáyami (Philippide 1923 –1928, 2: 14; Pârvulescu 1974: 28; Iv"nescu 1980: 254; Brâncu$ 1983: 147). De asemenea, Giuglea (1988: 32) revine la ipoteza avansat" anterior, considerând cuvântul de origine autohton" __________________________________________________________________ 71


traco!dac" $i discutându!l în leg"tur" cu forma jupân (vezi mai sus). Skok (3: 339) îl consider" iliro!tracic, probabil înrudit cu sl. stana, rom. stân!. Este interesant de observat c", dintre toate formele (probabil înrudite) analizate în acest context, mai ales aceasta este considerat" de tot mai mul!i cercet"tori a fi de origine trac", în ciuda asem"n"rii frapante dintre formele ban, giupân/jupân, st!pân. Este de semnalat faptul c" Giuglea a revenit ulterior asupra ipotezei sale ini!iale, observând asem"narea dintre jupân (giupân) $i st!pân. Într!adev"r, formele cele mai apropiate de cea româneasc" sunt skr. stapháti, sthapana ‘a sta, a men!ine, a p"stra’, sthapin ‘f"uritor de imagini’ (Monier 1976: 1262). Prima parte a compusului reflect" r"d"cina ie. *sta! ‘a fi, a sta’ (Pokorny 1959: 1004; Morris et al. 1979: 1542). A doua parte a compusului (!pân în român", !pan la vorbitorii de idiomuri slave) reflect" aceea$i form" !ban, !pan analizat" mai sus. Atestarea formelor trace. Un argument decisiv în demersul nostru ar fi atestarea formelor trace. Avem acum la dispozi!ie un corpus important de forme trace reprezentate, mai ales, de antroponime $i de toponime. O prim" observa!ie, pe care o relu"m cu argumente suplimentare în capitolul dedicat foneticii, este aceea c" scriitorii greci $i latini, care ne!au transmis aceste forme trace în textele lor, nu puteau reda cu acurate!e fonemele (sunetele) specifice trace, cum sunt 1, 4, 2, ), ts ("), ' (! în român", ë în albanez", ! în bulgar") etc. Este un punct de plecare extrem de important, în general cunoscut. Evident, scriitorii greci $i latini nu pot fi blama!i pentru incorectitudine sau superficialitate; ei – pur $i simplu – notau un cuvânt str"in, în context un toponim ori un antroponim trac, în func!ie de posibilit"!ile practice ale alfabetului grec ori roman. __________________________________________________________________ 72


Astfel, formele trace reconstituite de noi *ban!, *pan!, poate $i *p'n! sunt atestate ca antroponime trace 97($+6', 97($+', 97($(', 97($(.' (De(ev 1957: 42, cu referire la r"d"cina ie. *pa! ‘a pa$te’, sugerat" $i de noi mai sus). Aceste forme trebuie apropiate $i de antroponimul illyr Panes (Russu 1969: 231). Cât prive$te formele paralele cu alternan!a p/b, postulat" de noi, apar cu sensul de ‘fort"rea!"’ (cf. sensul ‘cas"’ v. ‘st"pân’ din persan" pe care l!am amintit deja) în exemple precum NL :($+' în Dacia Mediterranea sau NPp :($,.&. (De(ev 1957: 42). Cu grafia p, acela$i în!eles apare în forma Panion, un ora$ din Propontis, cu ethnikonul corespunz"tor 7($.,)', dac" aceste forme sunt într!adev"r trace, posibil scitice sau „scitoide” (De(ev 1957: 355). Înrudirea dintre trac" $i scitic" era, probabil, destul de mare. Mai interesante îns", în acest context, sunt formele albaneze banák ‘teac"’, bánë, banésë ‘locuin!"’ (cf. aici persan ban ‘cas"’). Sensul primitiv ie. ‘a # proteja’, specific r"d"cinii discutate mai sus, este bine p"strat (cu unele dificult"!i în explicarea evolutiei fonetice, deoarece – în cuvintele vechi – n intervocalic rotacizeaz" în albanez"). Discutabil", totu$i posibil", este rela!ia dintre formele albaneze $i arom. a b!na ‘a tr"i’, ban! ‘via!"’ (cf. Papahagi 1974: 191). Giupân, pentru care reconstituim un prototip *4upan!, de asemenea $i *gup'n!, este frecvent atestat, dac" – lucru foarte important – nu suntem în$ela!i de grafiile antice, ce nu puteau nota riguros unele sunete specifice. Astfel, întâlnim grafii precum NP Diuppaneus, Diopanes, Dorpaneus, Diurpaneus $i, în grafii grece$ti, ;6-7($(.', ;&-7($(' (De(ev 1957: 141, 150; Russu 1967: 104 – ipoteza acestuia din urm", ce propune pentru toate aceste forme o explica!ie din r"d"cina ie. *derep! ‘a vedea’, este desigur greu de acceptat; este totu$i surprinz"tor c" nici De(ev, nici Russu nu au sesizat rela!ia – evident" în opinia noastr" – dintre giupân $i formele trace __________________________________________________________________ 73


men!ionate). Acest antroponim, bine atestat, este cunoscut mai ales ca numele regelui dac Duras Diurpaneus, amintit în texte a fi domnit cândva dup" moartea lui Burebista $i înainte de urcarea pe tron a lui Decebal. Trebuie observat c" oscila!iile grafice diu!, dio!, dyr!, dor! reflect" încerc"ri de a se nota un sunet specific tracei, dar inexistent în latin" sau greac". A$adar, grafia cu r, ce apare în unele forme (accentu"m, numai în unele), nu reflect" existen!a real" a acestui sunet, ci încercarea de a nota un sunet specific, inexistent în greac" sau latin". St!pân pare a nu avea atest"ri clare în textele antice (de$i, oarecum paradoxal, tocmai acest cuvânt a fost primul pentru care unii lingvi$ti au admis originea autohton"). Totu$i, un toponim grafiat <,+$+' este atestat în teritoriul trac (Procopius, De aedificiis 4. 4), foarte probabil coradical cu forma româneasc" stân", cuvânt de altfel r"spândit pe un areal vast sud!est european (vezi mai jos). Revenind la forma giupân, trebuie amintit c" aceasta este atestat" în inscrip!ia descoperit" la Sânnicolau Mare, analizat" de noi mai sus. În aceast" inscrip!ie, grafiile ,3./.0 $i ,-./.0 au fost considerate de Németh (1932) a nu avea nici o leg"tur" cu slav )upan, el reconstituind o pronun!ie *1aban. Noi consider"m, din contra, c" grafiile nu pot reda – în litere grece$ti – decît forma jupân, respectiv giupân ori pronun!ia slav" )upan. De asemenea, consider"m c" este vorba despre forme atestate înc" din antichitate, este adev"rat cu grafii str"ine, inevitabil aproximative, totu$i suficient de clare pentru a permite o analiz" etimologic". Dorim s" amintim, în treac"t, c" numele teonimului grec Pan nu a fost înc" satisf"c"tor explicat (Chantraine 1968–1980: 855; Frisk 1960: 470). Dup" p"rerea noastr", teonimul avea sensul de ‘st"pân (de turme)’ $i este, din punct de vedere etimologic, înrudit cu formele trace ban, pan analizate mai sus. Nu este exclus" o origine trac" a acestui teonim grecesc ori o __________________________________________________________________ 74


perpetuare a unei str"vechi forme dintr!un idiom numit conven!ional pelasgic, etichet" sub care pare a se ascunde un idiom satem înrudit cu o faz" arhaic" a tracei, de dinaintea marii invazii doriene ce a impus în Grecia un idiom centum. V"taf, regional $i învechit $i v"tav, v"ta#, v"taj, v"tah. Cuvântul apare $i în ucrainean" (vataha), polon" (wataha), bulgar" (vatah) $i sârb"!croat" (vatak). În limbile slave, sensul este ‘$ef, conduc"tor’; româna are cea mai larg" sfer" semantic": (1) supraveghetor al servitorilor la curtea unui boier ori la m"n"stire; (2) conduc"tor al unui grup de curteni sau de o$teni ai domnului; (3) un personaj important în jocul C"lu$ului. Atât în român" cât $i în limbile slave, formele sunt ie$ite din uz. F"r" îndoial" îns", în Evul Mediu, era un termen frecvent folosit. Cuvântul a ridicat nu pu!ine probleme de etimologie (vezi discu!iile la Vasmer REW 1: 172; Brückner 604; Tiktin 1719). Capidan (DR 3: 191) $i %"ineanu (DU 691) au înclinat spre o explica!ie prin turc vattas ‘cioban’. Skok (1971!1974, 3: 568) a respins ferm aceast" explica!ie, deoarece – în nici unul din idiomurile balcanice $i nici în român" – cuvântul nu are sensul de ‘p"stor, cioban’; de asemenea, Skok a criticat $i eventuala explica!ie prin s.!cr. hvatati ‘a în!elege, a concepe’. Credem c" explica!ia propus" de Bari! (IF 5: 297), mai exact apropierea de alb. vetë ‘însu$i, ins’, se îndrepta spre un drum corect: mo$tenirea autohton" preroman", trac", eventual traco!ilir". Consider"m, pe de alt" parte, c" nu alb. vetë l"mure$te situa!ia formelor discutate aici, deoarece sensul cel mai vechi al cuvântului trebuie c"utat în sfera semantic" ‘$ef, conduc"tor, persoan" de vaz"’, dup" cum vom încerca s" ar"t"m în continuare. Înainte de a avansa ipoteza noastr", este necesar s" cit"m, înainte de toate, câteva forme trace atestate în grafie latin" sau greac", relevante – în opinia noastr" – pentru explicarea lui v!taf, v!ta# etc. Exist", în contextul subliniat, câteva forme trace relativ bine atestate. În primul rând, __________________________________________________________________ 75


=6+,+>7.&', :+,+>7.&' (Vetespios, Betespios) ‘un epitet pentru Heros’, cu alternan!a grafic" b/v (despre asemenea situa!ii vom discuta într!un capitol separat). De(ev (1957: 56), reluând o ipotez" a lui Kretschmer (Glotta l4, 1925: 103), apropie cuvântul de alb. vetë, f"când astfel o asociere, probabil independent", cu ipoteza lui Bari+, despre care am amintit mai sus. A$adar, combinând ipoteza Bari+ cu ipoteza Kretschmer!De(ev, pare fireasc" apropierea v!taf, v!ta#, v!taj, pe de o parte, de formele trace Vetespios, Betespios; nu consider"m îns" corect" raportarea la alb. vetë. În sfâr$it, Russu (1967: 127), consider" c" teonimul trac trebuie explicat prin formula *vet!espos, respectiv ie. *wet! ‘an’ $i *espos ‘cal’, a$adar ‘cal de un an’. Nici aceast" explica!ie nu poate fi acceptat". Înainte de a expune ipoteza noastr", credem c" nu trebuie ignorate nici alte forme trace, posibil înrudite cu Vetespios: NP Vitupaus, Vithopus, :+.?.7)' (De(ev 1957: 47). Pornind de la un sens primar în sfera ‘conduc"tor, $ef, st"pân’, consider"m c" trebuie s" ne raport"m la r"d"cina ie. *wat!, *wet!, wot! ‘a inspira, a eleva spiritual’. Câteva forme derivate din aceast" r"d"cin" sunt elocvente: lat. vates,!is ‘profet, în!elept, poet’; galez &6(,+.', nom. pl. = lat. vates, v. irl. faith ‘vizionar, profet’. Tot de la aceast" r"d"cin" este derivat $i teonimul germanic Woden, de aici $i eng. Wednesday ‘ziua zeului Woden, miercuri’; strâns înrudit cu aceast" form" este teonimul nordic Odhinn, zeul suprem $i creatorul cosmosului $i al omului, zeul în!elepciunii, r"zboiului, artei, culturii $i al mor!ilor, adesea identificat cu zeul teuton Woden (vezi formele la Pokorny 1959: 1113 $i în AHD 1547). Pe linia mo$tenirii traco!dace, teonimul Vetespios (eventual $i antroponimele Vitupaus, Vithopus) ni se pare apropiat de formele amintite mai sus, în mare parte tot teonime ori în sfera semantic" ‘persoan" inspirat", de vaz"’, a$adar în sensul anticipat de noi mai sus. Sensul str"vechi, în sfera cultic!religioas", este perpetuat în Jocul C"lu$ului, a c"rui vechime este __________________________________________________________________ 76


incontestabil". Atest"rile formelor antice sunt, credem, foarte aproape de pronun!area real" din trac", ce se poate reconstitui – coroborând atest"rile antice cu formele moderne din român", bulgar", sârb"!croat" $i ucrainean" – ca *Vete"pios, *Vate"pios, *Vatethpios9. Vom reveni asupra acestor forme în subcapitolul dedicat antroponimiei preslave. Baci ‘v"taful stânei, v"taful ciobanilor’; b. ba% ‘p"stor alpin’, ba%o, ba%jo ‘nene’; mac. ba% ‘baci’; s.!cr. ba% ‘p"storul!$ef al unei ba%ija’. R"spândit la nivel dialectal $i în ceh" (ba%a), polon" (baca, bacza), ucrainean" (bac); de asemenea, în maghiar" (bács ‘p"stor’ $i bácsi ‘nene’, cf. situa!ia din bulgar") $i neogreac" (µ7(>.&'). Brâncu$ (1983: 31!32) a analizat situa!ia formelor în arealul sud!est european, ar"tând c" în albanez" forma baç, rar", este echivalent" cu djathar < djathë ‘brânz"’. R"spândit în toponimie $i onomastic" (Dr"ganu 1933: 71!72 $i Iordan 1963, s.v.). Nu este admisibil" originea maghiar", a$a cum sugereaz" Tamás (1967: 86), preluând necritic ideea avansat" ini!ial de Pu$cariu în DA. Bari+ (1919: 2) crede c" formele s!ar fi r"spândit din albanez". Cercet"rile mai noi au subliniat, în general, caracterul autohton traco!dac (eventual traco!ilir) al acestor forme (Russu 1981: 253; Rosetti 1986: 244; Poghirc 1969: 335, „neclar, probabil autohton”; Iv"nescu 1980: 255). Pentru arealul ceh, Machek (1971: 41) consider" c" este vorba de un „termen p"storesc carpatic”, de origine neclar" (cf. Holub!Kope(n,). Skok (1: 85) consider" c" în sârb"!croat" este un element de origine româneasc", accentuând ideea c" românii sunt cei ce au r"spândit formele pe un areal vast. În schimb, BER (1: 37, sub redac!ia lui Vl. Georgiev), consider" c" în bulgar" este de origine sârb"!croat", aici fiind de origine maghiar". 9

În Paliga 2006 b, s.v. v!taf am ar"tat c" rom. f reflect", mai degrab", o str"veche spirant" velar" (ori o laringal") astfel c" forma trac" ar trebui reconstituit" ca *v'taX, unde X noteaz" spiranta velar". __________________________________________________________________ 77


Ipoteza cea mai plauzibil", acceptat" azi de tot mai mul!i cercet"tori, este c" formele reflect" un vechi element trac sau traco!ilir, intrat de timpuriu în romanitatea sud!est european". Exist" numeroase toponime derivate de la acest cuvânt; pe acestea le analiz"m într!un capitol separat, unde suger"m $i posibile forme antice trace $i ilire, ce sprijin" $i mai mult ipoteza originii traco!ilire. Asem"narea cu ban, discutat mai sus, este probabil întâmpl"toare, de$i nu poate fi exclus un etimon comun. Este boieria o institu"ie împrumutat!?10 Într!un discurs parlamentar din aprilie 1918, N. Iorga încerca s" defineasc" ceea ce era la începuturi boierul din &"rile Române: „Iat" cum se purta boierul de odinioar": î$i cre$tea copiii lui, în !ara lui, în casa lui, pe mo$ia lui, lîng" biserica lui – era o transmisiune continu" de suflet din genera!ie în genera!ie” (Iorga 1981: 455–456). Avem în fa!", f"r" îndoial", o defini!ie oarecum idealizat" a boierului; este totu$i o defini!ie exact", în esen!", chiar dac" în epoca modern" institu!ia boieriei devenise anacronic", ea trebuind s" dispar" o dat" cu reforma agrar". La polul opus al defini!iei lui Iorga, mi$carea socialist" considera boieria $i (evident, pe boieri), o institu!ie anacronic", a$a cum reiese dintr!un raport al Intelligence Bureau din 24 mai 1917 referitor la starea de spirit din România, aflat" în plin" încle$tare cu inamicul $i când guvernul român anun!a proiectul reformei agrare ce urma s" fie aplicat" la încheierea 10

Este boieria o institu!ie împrumutat"? Revista Arhivelor 67, vol. 52, 3 (1990): 250–260. Studiul de fa!" fusese inclus în capitolul dedicat terminologiei organiz"rii sociale $i administrative. Ulterior, la sugestia comisiei, a fost înl"turat, de team" c" ipoteza avansat" ar putea crea probleme în acceptarea lucr"rii. Dup" ani de la elaborarea acestui studiu, consider"m c" locul s"u este aici, în contextul altor termeni similari analiza!i în acest volum. Ipoteza noastr" ar putea explica acest termen fundamental al sud!estului european. __________________________________________________________________ 78


ostilit"!ilor (Arhivele Na!ionale Bucure$ti, colec!ia Microfilme Anglia, rola 256, c. 483, Public Office, London: Foreign Office 371/2884). Pornind de la aceste date, este necesar a merge înapoi în timp pentru a c"uta geneza, rolul #i func"iile boieriei, dat fiind c" aceast" institu!ie a avut un rol deosebit de important în tot evul mediu românesc $i sud!est european, încercând s" clarific"m totodat" câteva aspecte ale structurii sociale române$ti medievale. Ca în orice abordare a unui subiect, mai ales a unuia atât de complex, cum este acela legat de originea clasei boiere$ti, este util, în primul rând, s" definim termenul. A$adar, ce este boierul $i, apoi, ce este boieria? Una dintre cuceririle cele mai importante ale istoriografiei române$ti este aceea de a fi clarificat, cât se poate de conving"tor, faptul c" – spre deosebire de situa"ia din Europa occidental! #i central! – clasa boierilor (deci, într!o prim" aproxima!ie, a st"pânilor, de$i – cum vom vedea mai jos – boier $i st!pân nu sunt sinonime perfecte) nu era legat! de titluri nobiliare, care nu au existat la români. A$a cum a ar"tat exemplar C. Giurescu, boierii erau, în totalitate, proprietari de p"mânt, f"r" excep!ie, inclusiv r"ze$ii. „Pentru acei boieri care nu aveau slujbe, mo#ia – oricare va fi fost întinderea ei – constituia semnul noble"ei”[…] Clasa boiereasc! cuprindea, prin urmare, pe to"i proprietarii agrari, indiferent dac! erau mari ori mici, boga"i sau s!raci, cu dreg!torie sau f!r! [...]. Cine are sau cump!r! p!mânt este boier (Giurescu 1943: 228– 229 $i 278–279). Întâlnim în aceast" defini!ie câteva puncte cheie: (1) Boierul este cel care are mo#ie (deci proprietate), boier poate fi $i r"ze$ul, boierul este stricto sensu un r"ze$ „mai avut”, eventual (dar nu obligatoriu), $i cu func!ii dreg"tore$ti. __________________________________________________________________ 79


(2) Boieria NU era un titlu nobiliar (ca în Occident), ea se câ$tiga ($i, fire$te, se pierdea) în func!ie de posedarea (respectiv pierderea) mo$iei. Este cât se poate de clar c", ini!ial, boieria nu avea nuan!" militar" (de obliga!ii fa!" de domn), ci un în!eles eminamente rural: mo#ia. O prim" defini!ie, succint", a boierului ar fi a$adar: (1) boierii erau proprietari de mo#ii; (2) calitatea de boier nu era legat! de titluri nobiliare, inexistente la români; (3) semnul distinctiv era mo#ia. Spre o atare defini!ie converg, cu mici deosebiri de detaliu, to"i istoricii români care au analizat func!iile boierilor (de exemplu Arion 1940: 11–12; Filitti 1925: 3–4, 13; idem, 1935: 66; Sachelarie $i Stoicescu 1988: 52 etc.). Cu timpul, boierii cap"t" o nuan!" etnic" de „oameni ai !"rii” (în sensul de homines terrae, „oameni ai p"mântului”), având $i obliga!ii militare fa!" de domn, consecin!" fireasc" $i logic" a faptului c" aveau mijloacele necesare pentru o atare îndatorire (dup" DA, vol. I: 600 ed. de Sextil Pu$cariu). Din ceea ce ne las" s" în!elegem documentele, institu!ia boieriei apare ca o realitate puternic" a evului mediu românesc din &ara Româneasc" $i din Moldova, unde termenii sunt atesta!i în anii 1389 $i, respectiv, 1392 (Sachelarie $i Stoicescu 1988: 52). În Transilvania, termenul este bine atestat în &ara F"g"ra$ului, fapt deloc surprinz"tor, date fiind leg"turile strânse avute de aceast" regiune cu Muntenia (Pascu 1972: 37–39, 56–58, 399 $i n. 68; Todera$cu 1988: 133). Intrând în sfera de atrac!ie a institu!iilor apusene, în Transilvania termenul nu a avut o mare circula!ie în documente (redactate în cancelarii unde românii nu au avut acces), dar el trebuie s" fi fost uzual în graiul poporului, a$a cum ne dovedesc toponimele Boierine#ti (atestat în anul 1594: Boierinest), localitate din Banat, azi disp"rut", $i Râul __________________________________________________________________ 80


Boierului (atestare din anul 1584: Boierpataka), localitate în Maramure$, azi disp"rut" (Suciu 1967, 2: 300). Detaliul, se pare neobservat pân" acum (mai exact, neinterpretat în mod corespunz"tor), este pre!ios, c"ci ne arat" faptul c" trebuie s" fi existat boieri $i în Ardeal, pân" departe în Maramure$, chiar dac" termenul nu $i!a g"sit locul în a desemna $i o institu!ie corespunz"toare. Cum vom vedea mai jos, sensul str"vechi al termenului nu presupune nici o institu!ie paralel". A$adar, o alt" observa!ie pre!ioas": Transilvania a cunoscut $i ea boieri nu numai în &ara F"g"ra$ului, ci, nu ne putem îndoi, pretutindeni. Aceasta trebuie s" fi fost o realitate anterioar" cu mult datei atest"rii localit"!ilor respective, c"ci drumul de la nume la toponim este îndelungat, de câteva genera!ii. Vom reveni mai jos asupra perioadei când va fi ap"rut termenul. Boier este deci un termen „popular”, general românesc, pentru a desemna o realitate vie a evului mediu. Se pune întrebarea fireasc": cât de românesc este termenul $i cât de româneasc" institu!ia? Este oare vorba de un termen împrumutat de la slavi, cum încearc" s" acrediteze, implicit sau explicit, mai mul!i autori? Al!i autori, pruden!i, nu discut" originea termenului ori iau o marj" de siguran!" prin afirma!ia c" „numele nu dovede$te întotdeauna originea institu!iei” (N. Stoicescu 1970: 307; Spinei în Edroiu, R"du!iu $i Teodor, ed. 1982: 66–79 etc.; asupra altor aspecte vom reveni mai jos). Am amintit, în treac"t, c" înainte de Regulamentul Organic, a existat $i învestitura cu caftan a boierilor mari, altfel spus acoperirea capului ca semn al distinc"iei, respectiv al averii (Nistor 1944: 29). Este vorba, f"r" îndoial", de un obicei str"vechi despre care se poate discuta, în plan comparativ, dintr!o alt" perspectiv". Termenul boier are o r!spândire cu adev!rat impresionant!, pe un areal vast, est $i sud!est european, el fiind folosit ca termen specific pentru a desemna o realitate specific" în sârb"!croat" (bòljarin, pl. boljári), albanez" __________________________________________________________________ 81


(bujar) rus" (bujarin), ba chiar $i în lituanian" (bajoras). În alte limbi, el se refer" la institu!ia existent" în zone vecine: maghiar bo(j)er, turc boyar, polon bojár, latin medieval boierones, boiarones, institu!ia fiind numit" bo(i)eronatus. A$adar ne afl"m în fa!a unui adev"rat termen „interna!ional”, a c"rui importan!" în a desemna o realitate medieval" specific" nu mai este nevoie s" fie subliniat". Se pune întrebarea esen!ial": care este originea termenului? Un studiu „clasic” privind institu!ia boieriei la slavii din sud (în special la sârbi) subliniaz" c" termenul este atestat timpuriu la Constantin Porfirogenetul, care a tr"it între 905–909 (De ceremoniis aulae byzantinae, I), unde se precizeaz" c" „primii $ase boieri @&A.(B+' erau cei mari (µ+5CA&. @&A.CB+')”. În general, termenul a fost considerat turcic (Novakovi+ 1913: 210–255). Deci, deja în secolul al X!lea, termenul pare a se fi consolidat a$a de bine, încât el este atestat chiar în Bizan!. Problema îns" de abia acum cap"t" valen!e noi $i deloc u$or de rezolvat. Ideea c" boier (respectiv boljar, boljarin, bojarin etc.) ar fi un cuvânt turcic o sus!inuse înc" din secolul trecut un erudit ca Franz Miklosich (1886: 17), care f"cea leg"tura cu radicalul turcic bojlu, ‘înalt’, de aici ‘persoan" de vaz", boier’. Ipoteza originii turcice (b"nuit" probabil, peceneg" $i/sau cuman", dat fiind c" termenul apare consolidat înaintea sosirii turcilor otomani în Europa) era, într!adev"r, tentant" $i ea nu a fost aproape niciodat" contestat", cunoscând diverse variante de explicare. Spre exemplu, într!o alt" versiune, r"d"cina turcic" ar fi baj, boj, bat ‘înalt, bogat’, de aici cazac bajon ‘persoan" bogat"’. De la cazaci cuvântul ar fi fost împrumutat de ru$i $i apoi r"spândit în toat" Europa (Vámbéry 1878: 193/§ 205). Nu ni se explic" cum forma cazac" bajon ar fi fost împrumutat" de ru$i ca bojarin: incoeren!a unor coresponden!e fonetice plauzibile face ipoteza greu admisibil". __________________________________________________________________ 82


Tot spre ipoteza unei origini turcice se îndreapt", mai recent, Petar Skok (1971–1974, 1: 186), care presupune un proto!bulgar (turcic) boila cu un formans !lar, deci boila!lar > boljar; ipoteza este la fel de neconving"toare ca $i celelalte. Dup" p"rerea noastr", ipoteza unei origini turcice (în oricare din versiunile ar"tate ori altele posibile) nu poate fi sus!inut" cu argumente plauzibile, dintr!un motiv cât se poate de simplu: boieria (#i termenul boier) nu exist! la popoarele turcice ca institu"ie, deci nu etniile turcice puteau impune sud!estului european un termen care lor nu le era specific. Nu este de mirare c" în turca otoman" boyar are un sens cât se poate de neechivoc: ‘nobil proprietar de p"mânt în Valahia’ (Redhouse Turkish!English Dictionary, Istanbul 1968: 193). În ceea ce prive$te formele în câteva limbi central!europene, situa!ia este cât se poate de limpede, totu$i insuficient" pentru a clarifica problema în ansamblul ei. Astfel, maghiara a împrumutat termenul din român", iar în german" Bojar(e) se refer" la un ‘nobil rus, nobil proprietar de teren’. În polon", bojar se refer" tot la boierii ru$i. Forma latin" medieval" boierones, boiarones reflect", fire$te, aceste realit"!i, dar poate fi influen!at" (prin etimologie popular") de termenul barones (Benk* et al. 1967–1976, 1: 324; Sadnik $i Aitzetmüller 1955: 217; Mladenov 1941: 40; Vasmer 1953–1958, 1: 114; pentru situa!ia specific" a termenul boier în Ardeal, vezi Pascu 1972–1989, 3: 58–59). Într!o prim" aproxima!ie, a$adar, situa!ia s!ar putea rezuma astfel: (a) Institu"ia boieriei este specific! sud!estului european, în special românilor, sârbilor $i albanezilor, fiind de asemenea r"spândit" la ru$i $i chiar la lituanieni. În lituanian", cuvântul este considerat de origine rus" $i bielorus" (Fraenkel 1955–1965: 30). Nu am avut la dispozi!ie vreo lucrare privind atestarea timpurie a cuvântului în albanez", dar acesta este men!ionat în dic!ionare, chiar în cele curente cum este Buchholz, Fiedler $i Uhlisch 1977 __________________________________________________________________ 83


s.v. În orice caz, clarificarea originii cuvântului nu poate veni dinspre albanez". (b) În celelalte limbi (turc", maghiar", polon", latina medieval") termenul nu denot" realit"!i institu!ionale specifice locului de atestare al termenului, ci se refer" la institu!ii str"ine, române$ti, ruse$ti sau sârbe$ti. (c) Termenul boier (bujar, bojarin, boljarin) nu poate fi turcic, din simplul motiv c" boieria nu este atestat" ca o institu!ie specific" vreunui grup etnic turcic. (Atest"rile din secolele IX–X din Bizan! $i Banat, la care revenim mai jos, reflect" – nu ne putem îndoi – un termen împrumutat). Asem"narea dintre boier $i turcic bojlu nu poate fi decât o consonan!" fortuit". (d) Nu ru$ii puteau r"spândi termenul, deoarece influen!a limbii ruse asupra altor limbi europene este târzie, în orice caz cu câteva secole mai târzie decât atestarea termenului în alte limbi europene. În sfâr$it, trebuie amintit" o ipotez" care sugereaz" foarte bine în!elesul termenului boier; cuvântul ar fi, potrivit unei ipoteze izolate, compus din celtic bò ‘vac"’, $i aire ‘nobil’, deci sensul general ar fi ‘proprietar de vite’ (citat de Vasmer op. cit. cu referire la 'achmatov în Archiv XXXIII: 86, lucrare inaccesibil" nou"). Este evident c" boieria nu poate fi de origine celtic" din acela$i motiv din care nu poate fi de origine turcic": aceast" institu!ie nu este atestat" la nici un grup celtic, condi!ie minim" $i esen!ial" pentru a b"nui c" ea s!ar fi putut eventual împrumuta $i altor popoare cu care cel!ii ar fi intrat în contact. Altfel spus, în aceast" perspectiv", boieria ar fi trebuit s" devin" o institu!ie specific" Europei occidentale, unde cultura celtic" a constituit un substrat de civiliza!ie $i lingvistic puternic; or, realitatea este exact opus": boieria a fost o institu!ie specific" sud!estului european. Dar, de$i incorect", ipoteza aceasta sesiseaz" (sau, pur $i simplu, ghice$te!) sensul prim al termenului: ‘proprietar de vite’. Ea mut", în plus, locul de genez" al cuvântului în Europa, de$i „vatra” de genez" nu este Europa occidental", ci sud!estul european. __________________________________________________________________ 84


Ipoteza noastr!. Situa!ia termenului cheie boier, realitate puternic înr"d"cinat" în istoria noastr", reiese, cu claritate din al"turarea formelor urm"toare: boier, cu sensul discutat de noi mai sus; boier, form" dialectal", echivalent" cu bouar, boar ‘p"zitor de vite’, dar uneori $i ‘proprietar de vite’ (DA, lit. B, s.v.). De$i forma (b) este atestat" târziu, în secolul al XIX!lea, ea ne d" cheia întregului proces care a dus la cristalizarea termenului boier cu sensul analizat de noi aici, astfel: bou, pl. boi, derivat boier, care poate însemna, a$adar, ‘p"zitor de vite’ (echivalent cu boar/ bouar, care continu" forma latin" boarius), dar $i ‘proprietar de vite’. Acela$i proces de derivare se observ" $i în cazul oaie, pl. oi, derivat oier ‘proprietar de oi, cioban’. În aceast" perspectiv", boier este deci un derivat românesc (mai exact proto!românesc)) ap"rut, cu siguran!", la o dat" timpurie, înainte de secolul al X!lea. În acest sens, trebuie precizate câteva detalii. În primul rând, sfera semantic" a cuvântului, mai precis rela!ia dintre ‘vite, boi’ $i ‘avere, bog"!ie’. Cel mai bun exemplu, în acest sens, ni!l ofer" limba latin", prin familia de cuvinte care are la baz" sensul „turm"”: pecus ‘turm"’, uneori ‘oaie’ pecunia ‘avere, bani’, de aici pecuniosus ‘bogat în turme’, ‘bogat în general’ (formele sunt citate dup" Gu!u 1983: 871–872). Rela!ia dintre ‘vite’ $i ‘bog"!ie’ reflect" un mod de gândire al unei societ"!i tradi!ionale. Nu este de mirare c" într!o regiune dep"rtat" de sud!estul european, în India, întâlnim o derivare asem"n"toare: gaekwar ‘conduc"tor’, ini!ial ‘paznic de vite’ (citat dup" Macdonald, ed. 1972: 530). Sensurile acestea ap"rute în arii dep"rtate geografic, ne dau garan!ia caracterului lor tradi!ional, dezv"luind totodat" procesul de apari!ie al termenului: paznic de vite – proprietar de vite – om bogat. __________________________________________________________________ 85


În lumina acestor date este clar, înc" o dat", c" boieria a avut ini"ial o conota"ie rural!, a omului înst!rit de la "ar!. Boieria nu a fost, precum ne arat! originea termenului, o institu"ie impus!, ci s!a creat din realitatea specific! a satului tradi"ional al romanit!"ii r!s!ritene. Leg"tura dintre acest termen $i onomastic" este un alt aspect interesant. Trebuie subliniat faptul c" exist" o evident" leg"tur" între no!iunea de ‘proprietar de vite, de boi’ $i câteva antroponime. Astfel, o veche familie boiereasc" din Muntenia se chema Buicescu (de aici toponimul Buice#ti, Olt) $i un alt toponim Buice#ti (în Mehedin!i; vezi Stoicescu 1971: 129–130). Un alt exemplu, care ne arat" c" la origini boierii erau, pur $i simplu, ‘v"cari’ este antroponimul V!c!rescu, atestat la 28 februarie 1688 (Stoicescu 1971: 352–353). Sunt de asemenea atestate nume de boieri ca Boul (1628–1630; vezi Stoicescu, ibidem). De o importan!" aparte sunt toponimele derivate de la antroponime, la rândul lor derivate de la bou, unele de la boier. Deosebit de important" este existen!a acestora în Ardeal, unde boieria este atestat" ca institu!ie în F"g"ra$, dar unde ea trebuie s" fi existat pân" la apari!ia institu!iilor impuse de expansiunea ungureasc", la ace$tia fiind de origine central!european". Astfel, a$a cum ar"tam mai sus, toponimul Boierine#ti este atestat în Banat, iar în Maramure$ întâlnim Râul Boierului. Tot în Ardeal sunt frecvente toponime de tipul Boia, Boi"a, Boiu, Bou"arul (grafiat $i B!u"arul, prin apropiere de forma b!ut/a bea), V!c!re#ti, Vaca (Suciu 1967: s.v.). Alte antroponime române$ti cu aceea$i r"d"cin" $i cu acela$i în!eles sunt înregistrate $i de Iordan (1983 s.v.). Un antroponim Boer în &ara Oltului (Boer alias Barbat) îl g"sim analizat $i de Pa$ca (1936: 181) care face apropieri cu nume bulg"re$ti pe care le deriv" de la boj ‘lupt"’, ceea ce este discutabil pentru bulgar" (vezi discu!ia s.v. Bojana în Lexicon A) $i sigur imposibil pentru român". În sfâr$it, datele expuse aici nu contrazic ipoteza c" originea boierimii moldovene este ardelean", cum crede Iv"nescu (1980: 502). __________________________________________________________________ 86


Toate aceste forme, de$i nu totdeauna legate în mod explicit de termenul boier în în!elesul de ‘proprietar’, ne arat" cât de puternic" a fost derivarea antroponimelor de la radicalul bou/boi, în contextul unei societ"!i de tip tradi!ional axat" pe cre$terea vitelor. Un alt detaliu care trebuie clarificat este grafia cu lj în sârb"!croat": reflect" ea o realitate etimologic"? Aparent, aceast" grafie s!ar opune ideii c" la baz" am avea o form" cu j (i semivocalic). %i totu$i, grafia cu lj nu este altceva decât o pronun!are emfatic" a lui j a$a cum apare $i în alte cazuri. V!trai, derivat evident de la vatr! (de origine autohton" traco!dac" în român" $i, din român" sau chiar direct din trac", s!a r"spândit $i la sud de Dun"re), apare în bulgar" sub forma v!tral, iar în s.!cr. vàtral. Faptul c" grafia cu lj nu este originar" $i etimologic" a fost bine observat de Machek (1972: 59). În sfâr$it, o problem" extrem de important" este legat" de atestarea termenului. Din ceea ce $tim la ora actual", cea mai timpurie atestare pare a fi, într!adev"r, cea de la Constantin Porfirogenetul amintit" mai sus, $i ea influen!at" de pronun!area emfatic" cu l (lj), fapt ce denot" pronun!ia unei popula!ii slave. (La aceast" atestare se refer" probabil $i Sachelarie $i Stoicescu, op. cit. atunci când discut" termenul boier. Grafia boliades trebuie în!eleas" ca o adaptare la pronun!area greac" a pronun!iei în uz la slavii de sud). Dac" ar fi îns" s" ne referim la derivarea unor nume de la sensul prim ‘proprietar de boi, de vite, în general’, atunci cea mai timpurie atestare poate fi invocat" inscrip!ia de pe vasul datând din secolele IX–X, descoperit la Sânnicolau Mare. Am analizat mai sus aceast" inscrip!ie. Din perspectiva expus" aici, inscrip!ia este intersant" dintr!un alt punct de vedere: forma Buila. J. Németh transcrie gr. @ prin b, pe când %t. Olteanu opteaz" pentru transcrierea prin v . Datele comparative înclin", într!adev"r, pentru transcrierea prin b. Dac" admitem c" Buila noteaz" un antroponim Buil! sau Boil! derivat – evident – de la bou, atunci textul devine: Jupânul __________________________________________________________________ 87


Boil" a f"cut cupa etc. De$i nu este o atestare direct" a lui boier, inscrip!ia este pre!ioas", c"ci indic" existen!a unui antroponim, f"r" îndoial" românesc (deloc turcic cum credea Németh) derivat de la bou. Mai mult, este vorba de numele unui conduc"tor local al românilor din secolele IX–X. Pe de alt" parte, trebuie observat c" atari antroponime s!au p"strat pân" azi în român", argument clar al caracterului românesc al numelor: Boil!, Boicescu / Buicescu etc. Atestarea numelui Boila în secolele IX–X reflect" numele frecvent întâlnit la români Boil!; cf. $i Boia, Boiarul, Boiceanu, Buiceanu, Boierescu, Boieru etc.; (vezi Iordan 1983 s.v.). Cât prive$te antroponimul Butaul, se poate presupune c" acesta ar fi turcic. Cu toate acestea, $i în contextul respectiv, termina!ia !u tr"deaz", mai degrab", articolul definit românesc. În ansamblu, grafia este, cum s!a observat, aproximativ", forma real" reconstruibil" fiind, foarte probabil, derivat" de la o baz" antroponimic" Bot!: Bot, Botea, Botu(l), nume bine atestate la români. De altfel, contextul acestei inscrip!ii arat" c" atât termenul jupân/*upân cât $i alte forme, cum ar numele de persoane, se refer" la realitatea locului, respectiv la jupanat $i la boierie. Dac" se accept" ipoteza noastr" (l"sând discu!ia deschis" pentru turcologi, care trebuie s" aib" ultimul cuvânt), atunci traducerea textului în ansamblu este: Jupânul Boil" a f"cut cupa Jupânul Botul a [dis]pus [s" fie] adaptat" pentru ag"!at. Cu aceste preciz"ri, putem face înc" un pas mai departe, propunându!ne s" r"spundem la câteva întreb"ri esen!iale: (1) când s!a constituit termenul boier? (2) în ce areal? $i (3) cum se explic! r!spândirea sa pe o arie atât de vast!? __________________________________________________________________ 88


Vatra de formare a termenului #i aspecte cronologice. Am ar"tat mai sus c" asocia!ia ‘vite (mari)’ ori ‘turm"’, în general ‘bog"!ie’ este tipic" unei societ"!i tradi!ionale: la romani, apoi la români $i în romanitatea r"s"ritean", în general în India etc. Altfel spus, vitele erau moneda acelor timpuri, precum indic" $i neologismul pecuniar derivat de la sensul de ‘turm", vite’. În acest context, apari!ia unui termen ce denot", în acela$i timp, proprietatea asupra vitelor, dar $i un statut social aparte (mo$ia $i, implicit, func!ii cu atribu!iuni politice) este, am putea spune, în firea lucrurilor, în contextul social!istoric respectiv. Tot din cele expuse pân" acum rezult" cu suficient" claritate c" termenul boier a intrat în uz în cadrul romanit"!ii r"s"ritene, a$adar la proto!români. Cu alte cuvinte, boier trebuie s" se fi r"spândit înainte de secolul al X!lea. Dat fiind c" ne afl"m într!o perioad" f"r" texte scrise, se pare c" o delimitare cronologic" precis" nu este posibil". %i totu$i, r"spândirea formelor la slavi ($i, prin ace$tia, ajungând pân" la popoarele baltice) este de un ajutor pre!ios pentru o cronologie cât se poate de precis". Noi credem c" boier, ca termen specific romanit"!ii r"s"ritene, a fost preluat de slavi aproximativ în aceea$i perioad" când au fost împrumuta!ii termenii k!motra, s!to etc. pe care i!am analizat aici. Termenul boier trebuie s" fi f"cut parte din acel inventar de termeni fundamentali ai organiz"rii sociale, familiale $i politice pe care romanitatea r"s"ritean" i!a impus $i slavilor într!o perioad" foarte veche, posibil înainte de secolul al VI!lea p. Ch. Este probabil c" boieria a existat ini!ial ca institu!ie înc" în perioada slav" comun" $i a fost dus" cu sine de to!i slavii. Cu toate acestea, la slavii occidentali boieria a disp"rut sub presiunea organiz"rii medievale de tip apusean a societ"!ii, tot a$a cum s!a întâmplat $i în Ardeal, unde existen!a originar" a boieriei mai este direct atestat" doar în F"g"ra$, în rest având la dispozi!ie doar dovada toponimelor. Este îns" interesant c" termenul $i __________________________________________________________________ 89


institu!ia boieriei s!au putut impune departe de locul de genez", la popoarele baltice. Pentru a în!elege cum a fost posibil acest lucru, trebuie invocat, în primul rând, caracterul profund tradi!ional $i conservator al acestor popoare. În sfâr$it, nu trebuie uitat c" r"spândirea mai mare a balticilor în evul mediu, atingând cursul superior al Nistrului, putea crea premisele ca balticii s" fi luat institu!ia direct de la proto!români $i nu neap"rat prin intermediar slav. Acesta este, desigur, un aspect secundar care va putea fi analizat suplimentar prin cercet"ri viitoare. În sfâr$it, trebuie subliniat faptul c" datele arheologice sprijin" în mod decisiv observa!iile de mai sus. În secolele V–VII, animalul domestic cel mai bine atestat este bos taurus (50% dintre oasele de animale), urmat de sus domesticus (25%), ovis capra (6,5%), equus caballus (6,5%). Aceast! preponderen"! cople#itoare a boului, deloc surprinz!toare, este confirmat! #i de observa"ia c! economia dacilor din secolul II e. n. era bazat! pe agricultur! #i pe cre#terea vitelor mari, în primul rând pe bos taurus (Dolinescu!Ferche 1984: 117–147, mai ales 139 $i 142). Originea boieriei române$ti – a cresc"torilor $i proprietarilor de boi, de vite mari, în general – se afl", f"r" îndoial", în aceast" perioad" de profunde muta!ii socio!politice $i etnice în care factorul discontinuitate este altoit pe un factor, înc" mai solid, de continuitate etnic", lingvistic" $i de civiliza!ie. În cazul de fa!" este vorba, f"r" îndoial", de continuitatea institu!ional". Nu poate fi îndoial" c" boieria, puternic" realitate a romanit"!ii r"s"ritene, se înscrie pe linia continuit"!ii sistemului economic $i social traco!dac, apoi daco!roman $i, în sfâr$it, românesc. Indiferent de eventualele puncte neclare care mai pot persista în discu!iile privind originea boieriei, este clar c" aceasta nu este nicidecum o institu!ie împrumutat", ci o institu!ie n"scut" $i dezvoltat" din realit"!ile romanit"!ii r"s"ritene. Institu!ia boieriei $i, implicit, termenul corespunz"tor, s!au impus pe un vast areal sud!est $i est european deoarece __________________________________________________________________ 90


corespundeau realit"!ilor economice ale timpului $i, nu în ultimul rând, datorit" prestigiului civiliza!iei daco!romane, mai mult sau mai pu!in „provinciale”, în!elegând prin „provincie” reflexele locale ale emana!iei civilizatoare de la Roma care se manifestau în condi!iile specifice ale spa!iului carpato!danubian. Datele prezentate aici ne permit s" r"spundem la întrebarea din titlu: nu, boieria nu este o institu!ie preluat" de români, ci – din contra – este preluat" de la români, mai exact din romanitatea r"s"ritean", proces care a început în secolele III–IV e. n. Geneza termenului în spa!iul carpatic ni se pare singura plauzibil", a$a cum ne arat" ansamblul datelor discutate aici. Originea boieriei $i a termenului boier nu trebuie c"utat" la popoarele turcice, unde nu exist" nici institu!ia, nici termenul corespunz"tor. Putem afirma cu toat" certitudinea c" radicalul turcic baj!, boj! ‘înalt’, invocat cândva în explicarea termenului, nu poate avea nimic de!a face cu termenul boier, fiind vorba de o asem"nare fortuit", în cel mai bun caz de o asocia!ie ca rezultat al acestei consonan!e. Geneza boieriei, ca realitate puternic", bine consolidat" în Europa r"s"ritean" $i balcanic", corespunde unei mentalit"!i tradi!ionale: asocierea dintre turmele (pecora) de vite $i avere sau bani (pecunia). Paralela din latin" (pecus ! pecunia) este semnificativ" $i ne arat" cât se poate de clar care a fost mecanismul apari!iei termenului boier. Indiferent de datele $i detaliile noi care vor putea fi revelate prin cercet"ri viitoare, putem conchide c" boieria – atât ca realitate specific" a romanit"!ii orientale, de unde s!a r"spândit pe un areal vast, cât $i ca termen ap"rut în latina vorbit" din Dacia – arat" continuitatea noastr" institu!ional", precum $i rolul civilizator – în contextul timpului respectiv – al romanit"!ii r"s"ritene.

__________________________________________________________________ 91


Not! final! De$i nu afectez" ipoteza noastr" ($i, implicit, nici demonstra!ia pe care am încercat!o aici), suger"m cercet"torilor din domeniul heraldicii s" priveasc" stema Moldovei, în lumina celor spuse de noi aici, respectiv ca reflectând – pur $i simplu – un bou, simbolul boierilor de odinioar", nu un bour (animal s"lbatic), cum se crede în mod uzual.

Termeni referitori la locuin"e #i la activit!"i tradi"ionale Arealul vatr"!urd"!strung". Într!un succint studiu, E.P. Hamp (LB 20, 1–2/ 1977: 113–117) a atras aten!ia asupra r"spândirii celor trei termeni pe un areal vast, din sud!estul european pân" în Europa central". În context, Hamp sus!ine ipoteza c" acest areal reprezint" teritoriul locuit în antichitate de traci $i de iliri, iar r"spândirea acestor forme se explic", pe de o parte, prin perpetuarea unor forme arhaice, pe de alt" parte prin influen!ele exercitate de p"storii români transhuman!i. Analizele de am"nunt sprijin" ipoteza lui Hamp. Vatr" este r"spândit în toate limbile vecine românei: b., s.!cr. vatra, c. dial. (Moravia, regiunea Vala#sko11) vatra, slc. vatra, ucr. vatra; de asemenea, maghiar vatra. În toate aceste limbi, sensul este ‘foc’. Sensul din român" se reg"se$te în alb. tosc vatrë, gheg votrë ‘vatr"’. Cercet"rile au ar"tat c" este vorba de un cuvânt str"vechi trac sau traco!ilir cu sensul ‘loc pentru foc’: ‘vatr"’ sau ‘foc’. Forma trac" reconstruit" a fost *atr!a, *watra, 11

Valahia Morav" (Vala)sko) este situat" la nord! nord!est de Brno, la frontiera ceho!slovac". __________________________________________________________________ 92


*wotra (BER 1: 123). Skok (3: 569) consider" c" a intrat în latinitatea balcanic". O trecere în revist" a istoricului cercet"rilor dedicate acestui cuvânt a f"cut Russu (1981: 414!416); lista sa trebuie completat" cu studiul Fr. B"lt"ceanu (C II Trac. 23). Numero$i lingvi$ti au considerat cuvântul de origine trac" (eventual traco!ilir"): Pu$cariu 1976: 171; Poghirc 1969: 353; Iv"nescu 1980: 256; Rosetti 1986: 255. Noi credem, cu argumente expuse pe larg în Paliga 2006 b, c" rom. v reflect" aici spiranta velar" *X, ca atare forma trac" reconstituibil" este *Xatr!' > rom. vatr!, înrudit" cu lat. $trium. Strung", alb. shtrungë; s.!cr. struga, b. str"ga, st"rga, mac. straga, pol. str&ga, slc., ucr. strunga, ngr. >,-&655(. Este un termen pastoral „tehnic”, strunga fiind un loc îngust la stân" pe unde oile trec una câte una pentru a fi mulse. Skok (3: 348) îl consider" „iliro!tracic intrat în latinitatea balcanic"”. Formele au fost analizate din perspectiva mo$tenirii trace sau traco!ilire de numero$i cercet"tori: Russu 1981: 393 sq.; Duridanov 1969: 95; Bari+ 1919: 154 sq.; Philippide 1923–1928, 1: 442: 2: 735; Pu$cariu 1976: 170; Poghirc 1969: 334; Iordan 1960: 80. De fapt, însu$i Tomaschek (II, 2: 82) apropia forma alb. shtrungë de toponimul antic <,-&55+' (Procopius de aed. 4, 4, consemnat la De(ev 1957: 480). Etimologia lui Tomaschek r"mâne $i ast"zi just". Cuvântul este frecvent în toponimie (Petrovici 1970: 271–272). C"tun, alb. tosc katunt, art. katundi, gheg katun, katun(d)ar ‘s"tean’; b. katun ‘ad"post !ig"nesc, cort’; s.!cr. katun ‘sat mic’. BER (2: 277) consider" c" originea ar fi lat. cantone(m) (it. cantone). Skok (2: 64) îl consider" element arhaic, traco!ilir, explicabil prin alb. ka! $i ndejë ‘a$ezare’, înrudit cu lat. pop. *tenda (< tendere) – rom. tind!. Cercet"torii care au analizat situa!ia în limbile sud!est europene îl consider" element __________________________________________________________________ 93


autohton trac sau traco!ilir (Brâncu$ 1983: 58; Russu 1981: 290; Poghirc 1969: 339). R"d"cina ie. *kat!, *kot! este specific" unor termeni referitori la locuin!a de trib arhaic, respectiv la a$ez"rile de tip arhaic. Colib", alb. kolibë $i kalivë (ultima form", cu fonetism neogrec); s.!cr. kòleba, koliba ($i în toponimie); b., mac., v.sl. koliba; de asemenea, c., slc. koliba. Sensul este ‘cas" mic"’. Skok (2: 124) consider" c" originea trebuie s" fie gr. D(AE@), din aceea$i r"d"cin" cu verbul D(AE7,F ‘a acoperi’, de aici $i G(A6HF. BER (2: 555) îl apropie de c. chalupa, pol. chalupa ‘colib"’, forme considerate neclare de Machek $i Holub!Kope(n,. Skok, loc. cit., consider" c", în ultim" instan!", „este un cuvânt grecesc intrat în latinitatea balcanic", posibil prin intermediar tracic”. (Pentru greac", vezi discu!iile la Chantraine 1968!1980: 487, s.v. kalypto). Desigur, nu este exclus" existen!a unor forme paralele în greac" $i ilir", eventual $i în trac"; dac" se admite ipoteza lui Skok, atunci formele trebuie considerate trace, chiar dac" aici ele provin din greac". Cuvântul pune, într!adev"r, probleme de detaliu. Fonetismul cu b, nu cu v (exceptând forma albanez" kalivë), arat" un element vechi grec, nu neogrec. Dac" se admite filiera trac" a cuvântului în latinitatea sud!est european", atunci evolu!ia a>o trebuie explicat" prin limbile sud!slave (dar $i faza tardiv" a tracei cunoa$te o asemenea evolu!ie, a$a cum vom ar"ta în capitolul dedicat foneticii). De asemenea, l intervocalic din român" ar indica un cuvânt intrat în limb" dup" sec. X. Pe de alt" parte, cuvântul este considerat de origine româneasc" în arealul ceho!slovac (Machek 269) $i pare a avea în limb" acela$i statut ca vatr! $i strung!: un termen referitor la locuin!a de tip tradi!ional, arhaic. Aceste fapte fac analiza etimologic" dificil". Poghirc (1969: 329) consider" c" originea ar fi ilir", transmis indirect în român". __________________________________________________________________ 94


Cât prive$te l intervocalic din român", situa!ia este complex", deoarece acela$i caz este întâlnit $i în cuvinte vechi, considerate autohtone traco!dace, cum sunt bal!, balaur, balig! $i c!ciul!. Altfel spus, prezen!a fonemelor b $i l intervocalice nu este, în sine, un argument împotriva vechimii cuvântului în român", deoarece b, v $i l în pozi!ie intervocalic" se p"streaz" întotdeauna în elementele autohtone. (Vezi mai jos alte discu!ii în capitolul dedicat foneticii $i alte exemple în Paliga 2006 b). Bordei pune, la rândul s"u, probleme de analiz" etimologic". În bulgar", forma bordej ‘id.’ este explicat" ca împrumut din român", aici fiind un împrumut din it. bordello ‘bordei’ (BER 1: 68). De asemenea, s.!cr. bordel, burdelj este considerat tot de origine româneasc" (Rosetti 1986: 390 $i 397). Explica!ia unui împrumut din italian" în român" nu este admisibil" pentru un termen referitor la locuin!e de tip arhaic, tradi!ional. Russu (1981: 266) consider" cuvântul românesc autohton, dar termenul lipse$te în listele întocmite de al!i cercet"tori (Brâncu$, Poghirc). Totu$i, asem"narea cu italiana oblig" la depistarea unei surse comune, care s" explice formele la nivelul latinei populare. Gamillscheg (1935, 2: 263) consider" c" este vorba de un element vechi germanic, ceea ce este pu!in probabil. Etimologia r"mâne neclar". Cuvântul ar fi putut intra în latina popular" din ilir" $i/sau din trac". Sunt necesare cercet"ri viitoare pentru a clarifica filiera de transmitere a formelor. Sfera semantic" sprijin" ipoteza de lucru c" ar fi vorba de forme vechi, intrate în latinitatea sud!est european", dar $i în italian", probabil din ilir" $i/sau din trac". Stân" este de asemenea un element vechi autohton traco!dac (Rosetti 1986: 254, dar la p. 309 îl consider" de origine slav"; Poghirc 1969: 356; Brâncu$ 1983: 149, care aduce argumente în sensul c" forma nu pot fi discutat" independent de alte elemente autohtone cum sunt strung! $i "arc; __________________________________________________________________ 95


Russu 1981: 388; Mih"il" 1973: 16 sq.). Cuvântul este întâlnit în s.!cr. sub forma stina, unde se interfereaz" cu stan ‘locuin!", apartament’ (în alte limbi slave, cu sensul ‘cort’). Stân!, sl. stan! sunt coradicale, radical ie. *sta!. Cuvântul trebuie considerat coradical cu prima parte a compusului st!pân, discutat mai sus. Arealul vatr"!urd"!strung" propus de Hamp reprezint", în esen!", arealul tracic $i ilir, iar – în epoca modern" – arealul central!sud!est european. Desigur, cuvintele analizate aici nu pot fi toate explicate ca reflectând direct o influen!" veche, traco!dac" în toate aceste limbi: român", bulgar", macedonean", sârb"!croat", sloven", ceh", slovac", ucrainean", maghiar", neogreac". Se poate b"nui o influen!" direct", din trac" sau din ilir", numai în limbile slave de sud, chestiunea !inând de cronologia admis" pentru dispari!ia limbii trace ca idiom viu (vezi discu!iile din capitolul dedicat etnogenezei sud!est europene). În lumina cercet"rilor actuale, se poate admite c" cele mai multe (dac" nu toate) formele discutate aici au intrat deja în latinitatea sud!est european", unde reprezint" stratul de baz" al românei, de aici fiind apoi transmise limbilor sud!slave, dar $i limbilor slave occidentale $i r"s"ritene (ceh", slovac", polon", ucrainean", chiar $i – în unele cazuri – în rus"). Pe de alt" parte, consider"m – $i accentu"m – faptul c" nu este vorba de simpli termeni ‘pastorali’, reflectând transhuman!a, ci – în unele cazuri cel pu!in – de termeni esen!iali specifici unei civiliza!ii tradi!ionale, de tip arhaic. De altfel, unele forme analizate aici sunt înc" vii, chiar dac" nu fac parte din lexicul cotidian contemporan. Unele neclarit"!i de analiz" etimologic" (întâlnite în colib! $i bordei) nu se pot l"muri decât într!un context larg, care s" !in" seama de ansamblul datelor de care dispunem. Este motivul pentru care unele discu!ii de am"nunt le vom relua în capitolul dedicat foneticii. __________________________________________________________________ 96


Cronologia împrumut"rii acestor forme de slavi se poate face în rela!ie cu alte cuvinte discutate aici. Data aproximativ" de împrumut trebuie plasat" în intervalul secolelor VI–VII p.#Ch., a$adar aproximativ în acela$i interval când au fost împrumutate formele derivate din lat. pop. *kumatra (lat. clasic commater, ac. commatrem), care – dintre toate formele discutate aici – ofer" cel mai clar reper cronologic. În unele cazuri, în special atunci când este vorba de cuvinte autohtone, trace $i ilire, nu este exclus un împrumut chiar mai timpuriu. Slavii, înainte de expansiune, au intrat în contact cu ramura nordic" a traco!dacilor – probabil cu costobocii sau cu un alt grup etnic nord!tracic – a$adar nu poate fi exclus" o datare a împrumut"rii unor cuvinte de origine traco!dac" în slav" înainte de secolul V p. # Ch., iar ramuri ale slavilor sudici au putut intra în contact direct cu vorbitori de limb" trac", aproximativ în intervalul secolelor V–VI. Deocamdat", nu avem la dispozi!ie un criteriu cronologic cert. O cronologie cât de cât precis" trebuie s" !in" seama $i de posibilul consens al arheologilor $i lingvi$tilor în ceea ce prive$te data pân" la care se admite c" au supravie!uit ultimii vorbitori de limb" trac". A$a cum am ar"tat în capitolul dedicat etnogenezei, unii cercet"tori sus!in – cu argumente ce nu pot fi ignorate – c" în secolele V–VI, posibil chiar mai târziu, înc" se vorbea limba trac". Într!o asemenea perspectiv", slavii sudici, dar $i ramuri nordice ce au intrat în contact cu carpii $i cu costobocii, puteau împrumuta unele cuvinte direct din trac", nu prin intermediar românesc. Asemenea detalii trebuie clarificate prin cercet"ri viitoare.

__________________________________________________________________ 97


Not" (iulie 2006) În ciuda unor p"reri larg r"spândite, nici boier, element vechi românesc, creat pe baza mentalit"$ii arhaice tradi$ionale proprietar de vite – om bogat (asemeni asocierii pecus – pecunia), nici jupân %i nici stIpân nu sunt slavisme. Din p"cate, simpla prezen$" a unor termeni în român" %i într!una sau în mai multe limbi slave a p"rut suficient" pentru a postula originea lor slav", f"r" a demonstra acest lucru %i f"r" a aduce argumente. Odat" intrate în „circuitul %tiin$ific”, înc" din secolul al XIX!lea, aceste ipoteze au fost preluate necritic de la autor la autor, adesea f"r" a fi m"car discutate %i argumentate. Problema tracismelor %i a elementelor vechi române%ti (protoromâne%ti) în limbile slave este, credem, mult mai complex" %i mai ampl" decât a p"rut multor lingvi%ti, iar un r"spuns adecvat nu se poate oferi decât dup" reconsiderarea tuturor datelor referitoare la etnogeneza slavilor %i la r"spândirea acestora dup" sec. VI p. Ch. Aici am adus doar câteva argumente, nu ne!am propus tratarea chestiunii în ansamblul s"u. Vom reveni asupra acestei probleme într!o lucrare dedicat" originii slavilor. A se vedea deocamdat" Paliga 2006 a.

__________________________________________________________________ 98

Termeni mitologici !i religio!i __________________________________________________________________

Termeni mitologici !i religio!i Probleme generale1 Religia este un sistem complex, institu!ionalizat "i ierarhic, ce reglementeaz# prin norme stricte rela!iile dintre uman "i divin. Este o defini!ie simpl# "i, în acela"i timp, suficient de precis#, în general acceptat# de cercet#tori, cu unele nuan!e. Gh. Mu"u (1973), c#ruia i se datoreaz# câteva studii fundamentale dedicate marilor sisteme mitologice "i religioase ale antichit#!ii (mitologiile "i religiile greac#, latin#, trac#, slav#) a justificat în scrierile sale aceast# defini!ie. Kernbach (1986: 504 sq.) consider# c# religia este „o form# de refugiu mistic în supranatural, printr!un sistem de credin!e constituit în doctrin# transcendental# ce opereaz# codificarea teologic# a mitologiei”. Într!o lucrare dedicat# spiritualit#!ii Evului Mediu, André Vauchez analizeaz# marile transform#ri religioase "i spirituale ce au avut loc o dat# cu trecerea de la antichitatea târzie la Evul Mediu timpuriu, observând rolul fundamental al oralit!"ii, într!o lume în care analfabe"ii formau majoritatea covâr"itoare a popula!iei, detaliu adesea ignorat de cercet#tori, tenta!i s# proiecteze în trecut realit#!i specifice „Galaxiei Gutenberg”, a"adar caracteristicile civiliza!iei moderne. Vauchez discut# "i rolul practicilor precre"tine, într!o perioad# în care cre"tinismul nu era pe deplin triumf#tor (Vauchez 1994: 5 sq.). Am putea ad#uga chiar c#, pretutindeni în Europa, practicile precre"tine supravie!uiesc pân# ast#zi, în România (Ghinoiu 1988; 1995) ori în Lituania (Greimas 1996). Oralitatea, analfabetismul, influen!a „p#gân#”, precre"tin# – iat# câteva elemente 1

Vezi acum "i Paliga 2006 a. __________________________________________________________________ 99


comune tuturor spa!iilor culturale europene, sarcina cercet#torului fiind aceea de a identifica elementele specifice, locale, influen!ele "i contamin#rile. În acest sens, rela!iile dintre protoromâni "i slavi în intervalul secolelor V–VII pun unele probleme dificile, neputând fi interpretate automat prin raport#ri la realitatea din Europa Occidental#, de"i – accentu#m – numeroase chestiuni generale ori de detaliu nu sunt diferite. Am putea ad#uga aici, preluând o veche observa!ie, c# „religia este un lucru eminamente social” (Durkheim 1995: 22; în versiunea româneasc# a lucr#rii, lucru traduce fr. chose, de"i – în context – ar fi fost mai corect termenul fenomen). Spre deosebire de religie, „mitologia reprezint# ansamblul miturilor unei arii etnice sau sociale” (Kernbach 1986: 356). Este, altfel spus, un ansamblu neinstitu!ionalizat de norme "i de tradi!ii, ini!ial exclusiv orale, doar ulterior ("i doar uneori) consemnate de autorii antici ori medievali. Oralitatea este specific# perioadei "i arealului cultural discutat aici: secolele V–VII, în cazul raporturilor româno!slave. Vocabularul mitologic "i religios (ori mitologic!religios) pune probleme deosebite de analiz# etimologic#, deoarece – adesea – este important s# identific#m "i s# analiz#m mai ales contextul extralingvistic al normelor "i tradi!iilor. Or tocmai acest context nu ne este cunoscut ori este prea pu!in cunoscut. Pentru perioada "i pentru spa!iul geografic avute în vedere în lucrarea noastr#, trebuie deosebite patru straturi cultural!religioase ce "i!au adus contribu!ia la sinteza civiliza!ional# a sud!estului european: (1) religia "i mitologia roman#, cu unele influen!e grece"ti "i apoi orientale; (2) mitologia "i credin!ele autohtone trace "i, în sudul Peninsulei Balcanice, ilire; (3) mitologia slavilor; (4) influen!a cre"tin#. Raporturile dintre diversele straturi lingvistice (roman, traco!ilir, slav, cre"tin) nu sunt totdeauna clare "i, ca __________________________________________________________________ 100


atare, nu sunt nici u"or de analizat, mai ales c# fiecare dintre aceste componente lingvistice, religioase "i culturale are istoria sa, influen!ele sale "i o anume evolu!ie. De exemplu, a"a cum am încercat s# ar#t#m în capitolul dedicat toponimiei, nu exist# o frontier# net# între elementele latine "i neolatine (române"ti sau dalmate) din limbile sud!slave, deoarece nu a existat niciodat# discontinuitate de habitat romanic la sud de Dun#re, dup# cum nu a existat nici la nord de Dun#re. Desigur, dificult#!i similare apar "i în cazul analiz#rii vocabularului mitologic "i religios, accentuate aici de specificul domeniului, unde lingvistul nu propune un raport rezonabil între cuvinte "i lucruri, ci între cuvinte "i lumea mitului "i/sau a divinului. Cu toate acestea, !inând seama de unele puncte neclare, analiza este posibil# "i, pe m#sur# ce datele se constituie într!un corp coerent, neclarit#!ile se reduc treptat, transformându!se în probabilit#!i ori în certitudini pe care analiza lingvistic# nu le poate ignora. Religia "i credin!ele romane au avut o evolu!ie complex# "i complicat#. Nu este în competen!a noastr# s# intr#m aici în am#nunte. De altfel, o asemenea abordare ar dep#"i cu mult scopul ce ni l!am propus. Este cert c# latina a transmis romanit#!ii carpato!danubiene, deci "i românei, termenii fundamentali ai vocabularului religios cre"tin, fapt ce atest# – f#r# dubiu – caracterul roman al influen!ei cre"tine între Carpa!i "i Marea Egee. Influen!a slav#, inclusiv influen!a slav# în lexicul cre"tin, este cu câteva secole mai târzie. Sistemul mitologic!religios trac "i ilir (uneori etichetat traco!ilir) pune probleme specifice de analiz#, în primul rând datorit# caracterului s#u oral. Ca atare, cercet#torul trebuie s# apeleze fie la datele oferite de analiza lingvistic# comparat#, fie la datele oferite de alte discipline: arheologia, folclorul, obiceiurile populare etc., neputând fi ocolite nici informa!iile – __________________________________________________________________ 101


oricât de lacunare ar fi – oferite de scriitorii antici. Nu este u"or îns# a corobora date provenind de la discipline diverse "i nu este totdeauna u"or a trage o linie ferm# de demarca!ie între tradi"ie "i inova"ie. Trebuie precizat c#, deja în secolele V–VII p. $ Ch., avusese loc o sintez# cultural# daco!roman# (ori, în sens larg, traco!roman#), în care elementele lingvistice "i mitologic!religioase au fuzionat pentru a da na"tere fazei incipiente (sau str#vechi) a protoromânei "i a sistemului de norme tradi!ionale române"ti. Jus Valachicum (sau lex Olachorum), de care aminteam în capitolul dedicat structurii sociale, trebuie s#!"i aib# originea în aceast# perioad#, fiind un element definitoriu al civiliza!iei române"ti, ini!ial având valen!e sacre. Analizând ansamblului calendarului tradi!ional românesc "i al obiceiurilor conexe, Ghinoiu (1988; 1995) observ# caracterul arhaic, evident precre"tin, al acestora. Dac# "i analiza lingvistic# aduce date suplimentare în acest sens, atunci concluziile nu pot fi catalogate drept anacronice ori incoerente. Cât prive"te sistemul mitologic slav precre"tin, cu supravie!uiri "i dup# cre"tinare, nu s!au dat r#spunsuri la numeroase întreb#ri. Eliade (1992, 3: 35 sq.) a încercat s# creioneze caracteristicile esen!iale ale mitologiei slave. Cercet#torul sloven Damijan Ovsec (1991), într!o ampl# lucrare de sintez# privind credin!ele slavilor, a ar#tat c# este imposibil# reconstruirea unui sistem mitologic protoslav coerent, ceea ce intr# în contradic!ie cu datele lingvistice, ce permit – cu relativ# u"urin!# – reconstruirea unei faze str#vechi (Urslavisch). Vocabularul cultic protoslav cuprinde, conform datelor lingvistice comparate, relativ pu!ini termeni fundamentali. Bog! ‘Dumnezeu’ (de aici bogat!) "i raj" ‘rai, paradis’ sunt termeni de probabil# origine iranic#2. Celelalte manifest#ri cultice sunt locale, reflectând 2

Între altele, un detaliu crucial în discu!iile privind etnogeneza slavilor.

__________________________________________________________________ 102


importante diferen!e tribale. Dintre vechile divinit#!i, doar Perun! pare s# fi fost venerat de toate triburile slave (alte discu!ii la Paliga 2006 a: 36). Este o ipotez# confirmat# de existen!a teonimului lituanian Perkunas (similar la Gieysztor 1986: 47). Admit de asemenea o explica!ie din str#vechiul fond indo!european termenii moljµ, moliti ‘a (se) ruga (înrudit cu lit. mel#diu, melsti ‘id.’); sv$t! ‘sfânt’ "i duch! ‘duh, spirit’. Credin!ele vechilor slavi par s# fi fost influen!ate, la un moment dat, de manifest#rile cultice ale vechilor finezi, str#mo"ii finlandezilor "i estonilor de ast#zi (Ovsec 1991: 69–70). În ceea ce prive"te rela!iile dintre popula!ia romanizat# "i slavii de sud, Ovsec (op. cit., passim, vezi indicele) subliniaz# importantele influen!e romanice (române"ti, în principal) asupra credin!elor populare sud!slave. Asupra acestora vom reveni mai jos. Vlahovi! (1972: 7–8) clasific# obiceiurile populare sud!slave astfel: (1) sociale; (2) economice; (3) religioase; (4) juridice; (5) medicale. Vom aborda în continuare cu prec#dere aspectele lingvistice ale obiceiurilor religioase, cu observa!ia c#, la orizontul istoric avut în vedere, secolele V– VII p. $ Ch., religiosul era predominant în toate sferele vie!ii sociale. În al doilea rând, trebuie subliniat c# exist# manifest#ri mitologice "i/sau religioase arhaice, chiar dac# acestea nu sunt reflectate printr!un termen corespunz#tor de substrat. Putem cita, de exemplu, cultul focului, al vetrei, „încurarea cailor”, p#storitul de var#, s.!cr. ba%ijanje (Vlahovi! 1972: 38, 67, 73, 87; despre cultul focului "i al vetrei la sârbi vezi "i Kuli%i! et al. 1970: 54–57).

A"a cum rezult# din cercet#rile de pân# acum, sincretismul cultic slavo!protoromânesc ori slavo!dalmat a fost esen!ialmente de factur# __________________________________________________________________ 103


popular#, într!un context civiliza!ional exclusiv oral în intervalul secolelor V–VII. Iat# de ce consider#m c# cei mai vechi termeni din sfera cutumelor populare, a mitului, a religiosului în general trebuie s# fi avut ini!ial un caracter popular, nesofisticat. Abia ulterior, dup# sec. VIII p.$Ch., încep s# apar# influen!ele livre"ti, de factur# cre"tin#. Aceast# „lume de analfabe!i”, cum era – de altfel – pretutindeni în Europa la acea dat#, avea specificul s#u, normele sale, proiec!iile sale în lumea sacrului. Unele au supravie!uit pân# ast#zi, de"i mereu adaptate unor realit#!i sociale periodic ori constant schimb#toare. A"a cum bine a observat Ghinoiu (1988), Cr#ciunul, Boboteaza, M#r!i"orul, Pa"tele, Sânzienele, Sânt#m#ria sunt tot atâtea relicte ale unui calendar arhaic, precre"tin, deosebit de tenace de!a lungul timpului, ce a influen!at uneori "i pe vecinii slavi. În continuare, vom încerca s# analiz#m tocmai acei termeni arhaici, de origine latin# ori autohton#, ce au stat la baza sintezei protoromâne"ti "i care au influen!at "i pe slavi, mai ales pe slavii de sud. Influen!ele în sfera mitologicului pot fi identificate, pe de o parte, în credin!e "i în obiceiuri, pe de alt# parte în lexic. Ne vom referi aici doar la acest din urm# aspect, invocând îns# "i argumente extralingvistice, atunci când acestea sprijin# o anume ipotez#. În conformitate cu tema propus#, vom discuta – în primul rând – influen!ele în limbile sud!slave c#rora li se poate admite o cronologie cuprins# între secolele V–VII p.$Ch. Ca atare, nu vom aborda aici problema lexicului cre"tin, deoarece acesta reflect# o faz# de împrumut mai târzie, pe cale livresc#. Doar kri#" pare a reflecta un împrumut popular, dintr!un idiom nord!est italic, probabil o faz# veche a friulanei (vezi alte discu!ii la Machek, Skok, Bezlaj etc.). Consider#m c# termenii discuta!i mai jos fac parte din cel mai vechi fond preslav din sfera mitologicului "i a religiosului, de origine latin# __________________________________________________________________ 104


popular# ori de origine preroman#, traco!dac# (eventual "i ilir#). Ace"tia trebuie s# fi intrat de timpuriu, în secolele VI–VII, în lexicul mitologic!religios popular al latinit#!ii carpato!dun#rene, de unde au fost împrumuta!i "i de slavi. Formele analizate mai jos sunt specifice, mai ales, slavilor sudici. Nu poate fi îns# ocolit# realitatea c# unele forme (koleda, Kra%un) sunt (ori au fost) r#spândite "i la alte popoare slave. Termeni

B!dni (ve"er), b. ‘seara butucului, seara de Cr#ciun’, b!dnik, b!dnjak ‘butuc de Cr#ciun’; s.!cr. badnjak ‘butuc de Cr#ciun’, badnje ve"e ‘seara butucului, seara de Cr#ciun’. Azi rar, cuvântul era r#spândit în trecut la to!i slavii de sud, dar numai la ace"tia. Termenul este tracic (Vlahovi! 1972: 74 sq., mai ales p. 77; Duridanov 1993). Ar fi o situa!ie rar# când un cuvânt trac ar fi p#strat doar în limbile sud!slave, fiind absent în român# "i/sau albanez#. Consider#m c# înrudit cu forma bulgar# "i sârbeasc# este cuvântul românesc b!d!ran ‘necioplit’, neexplicat pân# acum, al c#rui sens vechi poate fi reconstruit ‘bucat# de lemn brut#, necioplit#’, de aici sensul figurat de ‘persoan# prost crescut#, mitocan’. Formele sud!slave reflect# lexicul esen!ial al s#rb#torilor de Cr#ciun (vezi infra s.v. Kra%un).

Dodola, dudula, dudola, dial. "i vaj!dudule, dudulica, b.; s.!cr. dodola, rom. Dodol!, alb. dudulë, n.gr. Tuntule. Termenul este r#spândit numai la slavii de sud. Dodolele sunt figuri mitice populare asociate cultului ploii. (Gieysztor 1986: 68 "i 260; Ovsec 1991: 170; Georgieva 1993: 233). Explica!ia etimologic# a pus probleme. Gieysztor, loc. cit. "i Kernbach __________________________________________________________________ 105


(1989: 146) cred c# ar fi figuri mitice asociate cultului lui Perun, asemeni peperudelor (infra); Ovsec se îndoie"te de o asemenea asociere "i pe bun# dreptate3. Gieysztor, loc. cit. "i Georgieva, loc. cit., asociaz# forma slav# cu lit. ND Dundulis, dundulis ‘tunet’, ceea ce este posibil. În orice caz, dodolele intr# în categoria mitic# a celor ce asigur# controlul magic al ploii (vezi la Frazer, Creanga de aur, cap. 5, 2). Textele antice stau m#rturie c# în trac# existau antroponime "i toponime cu radical doid!, dyd!, doudou! (de exemplu Doidalsos, Doidalses, Dydalsos, Dudis, Doudoupes etc.; De&ev 1957: 144, 151; alte discu!ii privind aceste forme în Paliga 1994 a). Nu este clar dac# figura dodolelor slave "i române"ti are rela!ii mitice ori, în plan lingvistic, etimologic cu Dordole", înrudit cu durduliu, dial. "i durd (Mu"u 1982: 64 sq.), de asemenea de origine traco!dac#. O asemenea asociere este posibil# la nivelul etimologiei populare. Formele dodola "i dordole" pot fi considerate autohtone. Pentru o asemenea explica!ie pledeaz# atât atest#rile formelor trace, cât "i faptul c# dodolele sunt specifice numai slavilor sudici, unde influen!ele trace ("i ilire) sunt importante.

German, b., s.!cr. !erman ("i slv. D#erman, unde pare îns# împrumut livresc). ‘Divinitate htonian# la sârbi "i la bulgari’ (Gieysztor 1986: 70 "i 261; autorul consider# c# ar fi echivalent cu Trojan, vezi infra). Mai nuan!at# este defini!ia la Ovsec (1991: 287!288): „Pe timp de secet#, fetele "i femeile tinere preg#tesc o p#pu"# mare pe care o îngroap# lâng# un râu sau într!un crâng, dând drumul pe râu unei l#zi într!un ritual de înmormântare simulat#”. Acest Dodole in prporu#e so dekleta ki prosijo za de'. [...] Ali ima beseda kak%no zvezo s Perunom, pa je veliko vpra%anje. Dodolele "i prporu&e!le sunt fete care invoc# ploaia. [...] Este îns# improbabil c# acest cuvânt ar avea vreo leg#tur# cu Perun. 3

__________________________________________________________________ 106


ritual este dedicat divinit#!ii German sau $erman. Tradi!ia este tracic# (Kernbach 1989: 202, care apreciaz# îns# c# nu este exclus# o influen!# german#, prin contaminare cu NP Hermann). Caracterul autohton preslav este confirmat de oronimul "i de hidronimul trac German (vezi discu!ia în Lexiconul A, capitolul Toponime 'i antroponime preslave). Consonan!a cu NP Hermann este, desigur, fortuit#. Cf. ND tr. Germetitha, epitet al Dianei (De&ev 1957: 103, unde se citeaz# "i alte forme trace cu radical ger!). NP rom. Gherman trebuie considerat înrudit cu aceste forme.

Kol$da, v.sl., b. koléda ‘Cr#ciun’, koleduvam ‘a colinda’; s.!cr. koleda ‘mers din cas# în cas# în perioada s#rb#torilor de iarn#, colindat; s#rb#toare !#r#neasc#; cozonac (numit "i bo#i&njak)’, slv. koleda, ‘colind#’, pl. kolede ‘Cr#ciun’, r#spândit "i în alte limbi slave: c., slc. koleda ‘colind#’, r. koljada ‘s#rb#tori de iarn#’. De"i este r#spândit în mai multe limbi slave, termenul este uzual mai ales la slavii de sud. Kuli"i( et al. (1970: 168–170) subliniaz# c#, la sârbi "i la croa!i, koleda se refer# la colindatul dintre Cr#ciun "i Boboteaz# (la sârbi) sau Epifanie (la croa!i). La sloveni, koleda se refer#, mai ales, la colindatul de pe 24 decembrie (Ovsec 1991: 36). Cuvântul a intrat în romanitatea carpato!balcanic# sub forma calendae, s#rb#toare interzis# de Biserica Cre"tin# (Ionescu 1978: 119–122). A"a cum s!a întâmplat îns# adesea, interdic!iile oficiale ale Bisericii nu aveau ecou în rândurile maselor (vezi mai jos Cr!ciun). Slavii de sud au împrumutat cuvântul din latinitatea balcanic# (Skok 2: 124: „Ju'ni Slaveni posudi%e tu rije& iz balkanskog latiniteta”; similar la Bezlaj 2: 55–56; BER 2:551). Cuvântul românesc colind! a fost ref#cut dup# forma de plural colinde, reflectând totodat# un intemediar slav. De fapt, cuvântul s!a __________________________________________________________________ 107


interferat cu o form# veche românesc# p#strat# direct din latin#, dup# cum arat# c!rindar ‘ianuarie’ (conform vechiului calendar, colindatul era în ianuarie) < *c!rind!, rom. dial. (Ardeal) a corinda, corind!, corind!tori (Rosetti 1986: 558). Cuvântul a fost împrumutat de la slavi "i în albanez#: kolendër ‘kleines Weihnachtsgebäck’, nata e kolendrave ‘noaptea de Anul Nou’; kolendarë f. pl. ‘colind#tori’ (Pu"cariu 1976: 205). Alte discu!ii la Vlahovi( (1972: 85).

Kra"un. R#spândit la toate popoarele vecine românilor, inclusiv în maghiar#: Karácsony ‘Cr#ciun’. La slavi, sensurile sunt uneori diferite. La sârbi, kra%un se refer# la ‘ziua butucului’ (badnji dan), când se ardea un badnjak ‘butuc de Cr#ciun’ ()ajkanovi( 1973: 191; Vlahovi( 1972: 74 sq., vezi mai sus s.v. b!dni). Tot la sârbi, seara Cr#ciunului era numit# badnje ve%e ‘seara butucului’; ca toponim, este atestat# forma Kra%uni&te (Kuli"i( et al. 1970: 29). La sârbi "i la croa!i, s#rb#toarea Cr#ciunului se nume"te bo#i(, la sloveni este bo#i%. Kra%un este "i antroponim (nume de botez "i de familie; Skok 2: 175). În s.!cr., kra%un are "i sensul ‘bârn#, canat (la u"#)’; sensul vechi trebuie s# fie ‘bucat# de lemn’ (vezi mai jos). În sloven#, kra%un are sensul ‘z#vor’ sau ‘dinte, zim!’ (Bezlaj 2: 78). La bulgari, kra%un este ‘naroden praznik po leten ili zimen pr#govrat na sl#nceto’ („s#rb#toare popular#, fie la solsti!iul de var#, fie la cel de iarn#”)4, fie o zi din perioada s#rb#torilor de iarn#, B!dni ve%er ‘noaptea buturugii’ (cf. sensul din s.!cr., supra), fie perioada 8–21 iunie (BER 2: 726; Ionescu 1978: 122–123). Cu sensul din român# este "i slc. kra%un. La 4

Sensul din bulgar# confirm# sensul arhaic al Cr#ciunului: o s#rb#toare a focului solar. __________________________________________________________________ 108


ucraineni, kra%un este ‘colacul de Cr#ciun’. În rusa veche, koro%un! se refer# la o s#rb#toare din var#, dup# 15 august; în rusa modern#, kara%un, koro%un se refer# la ziua de 12 decembrie (Ionescu loc. cit.). Aceste sensuri diferite, aparent haotice ori incoerente, au f#cut ca analiza etimologic# s# fie dificil#. În general, sfera semantic# este ‘s#rb#toarea Na"terii Domnului’ sau ‘s#rb#toare în jurul solsti!iului de iarn#’ "i/sau ‘s#rb#toare din perioada solsti!iului de var#’ (rus#, bulgar#), dar – ceea ce este foarte interesant – având "i sensul ‘butuc, buturug#; bucat# de lemn’ în român# (sens absent în DEX, înregistrat îns# în DA "i de *#ineanu DU), dar "i în limbile sud!slave. În esen!#, au fost trei ipoteze privind originea termenului Cr!ciun, f#r# îndoial# împrumutat de slavi din romanitatea carpato!balcanic#. (1) Lat. calatio, !onis ‘strigare’ (Pu"cariu 1976: 281, cu rotacizarea l>r; ipotez# greu de acceptat, dup# cum subliniaz# îngrijitorul edi!iei din 1976, Ilie Dan, p. 435, n. 94). (2) Lat. creatio, !onis ‘crea!ie’, Rosetti (1986: 274), considerând c# forma româneasc# ar fi fost împrumutat# de la slavii de sud, idee reluat# la p. 555, unde consider# c# "i în maghiar# ar fi fost împrumutat tot de la slavii de sud; dar anterior, la p. 386, crede c# în maghiar# ar fi împrumutat din român#. Iv#nescu (1980: 242) înclin# tot sprea ipoteza c# forma româneasc# ar fi fost împrumutat# de la slavii de sud. Nu este de mirare c# etimologi"ti ca Skok, Bezlaj, Georgiev (în BER), de"i admit posibilitatea c# formele sud!slave sunt împrumuturi din latinitatea balcanic#, resping ferm explica!iile prin lat. calatio ori creatio. (3) Aceste ipoteze ignor# îns# tocmai esen!a chestiunii: sensul ‘butuc, buturug#; bucat# de lemn’, atât în român#, cât "i în sârb#!croat# (în sloven#, cu __________________________________________________________________ 109


sensul ‘z#vor’, f#r# îndoial# derivat dintr!un sens vechi ‘bucat# de lemn’). În plus, în albanez# exist# forma kërcú,!ni ‘butuc, buturug#’, nediscutat# de adep!ii explica!iei prin calatio ori prin creatio. Iat# de ce, într!un amplu studiu privind originea Cr#ciunului, Gh. Mu"u (1973: 50 sq. "i 1982: 21 sq.), a ar#tat c# formele române"ti "i slave nu pot fi discutate separat de sensul ‘butuc, buturug#’, de fapt esen!a problemei. Discu!iile trebuie s# porneasc#, în ipoteza lui Gh. Mu"u, de la paralela dintre român# "i albanez#. În primul caz, paralela ‘s#rb#toarea de la 25 decembrie’ – ‘butuc, buturug#’ nu se poate explica nici prin calatio, nici prin creatio. Sensul ‘butuc’ este p#strat în alb. kërcú ‘butuc, buturug#’, dar "i în român# la nivel dialectal, sens esen!ial "i în explicarea credin!elor sârbe"ti. Cuvântul ar fi a"adar de origine trac#, radical ie. *(s)ker! ‘a se curba, îndoi: crac#, bucat# de lemn, butuc, buturug#’, din care deriv# "i NFl Cri'. De fapt, paralela Cr!ciun!butuc este întâlnit# "i în cazul formei italiene ceppo ‘Cr#ciun’ "i ‘butuc, buturug#’. Ipoteza originii trace este sus!inut# "i de Brâncu" (1983: 242). Cuvântul traco!dac ce st# la baza formelor din român# "i din albanez# este a"adar un element str#vechi intrat în romanitatea sud!est european#. S#rb#toarea precre"tin# din perioada solsti!iului de iarn# era, f#r# îndoial#, o realitate persistent# în credin!ele populare. Era o s#rb#toare a focului de iarn#, admirabil descris# de James Frazer în Creanga de aur, capitolul S!rb!torile focului. Astfel se explic# paralela ‘butuc’ – ‘s#rb#toarea Cr#ciunului’, întâlnit# "i în italian#, de fapt ‘s#rb#toarea butucilor’, în albanez# nata e buzmit (Brâncu" 1983: 137). Cât prive"te „Cr#ciunul de var#”, atestat în rusa veche "i în bulgar#, acesta reflect# tot un relict precre"tin, o s#rb#toare a solsti!iului de var#. În sfâr"it, ar fi de ad#ugat c# perpetuarea unui cuvânt precre"tin, în cazul nostru traco!dac, ce se refer# la o mare s#rb#toare cre"tin# nu este un __________________________________________________________________ 110


caz izolat. Cuvântul vechi germanic pentru a desemna s#rb#toarea Cr#ciunului era yule, înlocuit în englez# prin Christmas, dar p#strat în finlandez# sub forma Joulu ‘Cr#ciun’, cuvânt împrumutat din suedez#. De asemenea, cuvântul englezesc Easter ‘Pa"ti’ reflect# numele unei zei!e (Eostre, Eastre) s#rb#torite aproximativ în perioada când cre"tinii au impus Pa"tele. Iat# cum datele comparative mitologice "i lingvistice sprijin# decisiv ipoteza c# termenul Cr!ciun, la slavii sudici Kra%un, este de origine preroman#, traco!dac#, intrat de timpuriu în romanitatea r#s#ritean#, fiind împrumutat ulterior de to!i vecinii românilor. Dar paralela ‘butuc’ – ‘Cr#ciun’ este specific# doar limbilor sud!slave "i românei. Peperuda, b. ‘obicei popular bulgar în timp de secet#’ (Georgieva 1993: 232–233). De asemenea, dialectal, sunt înregistrate "i formele Perperuna, Perepuna, Peperuna (s.!cr.), prporu#e (slv.) (Gieysztor 1986: 49–50; Ovsec 1991: 170 "i 291). Gieysztor înclin# s# explice cuvântul ca derivat

din

ND

Perun; în opinia sa, peperudele fi ind

„cu

siguran!#” (zapewne) „tovar#"ele lui Perun”. Ovsec avanseaz# ipoteza c# ar putea fi explicat prin lat. papilio, it. parpaglione ‘fluture cap!de!mort’. Rom. p!p!rud!, arom. pirpirun! înseamn# ‘divinitate a ploii invocat# de grupuri de femei pentru a veni ploaia când e secet#’ (Ghinoiu 1995: 470). Georgieva, loc. cit., de"i nu respinge ferm explica!ia prin ND Perun, admite c# ar putea fi un relict preslav, tracic, dintr!o r#d#cin# per!. Acesta pare a fi drumul unei explica!ii plauzibile, cf. NP tr. Paparion, înrudit (prin reduplicare) cu ND tr. Papas ‘epitet al lui Zeus "i al lui Attis (divinitate trac#)’ (De&ev 1957: 355–356). Sensul str#vechi al cuvântului nu poate fi reconstituit, dar atestarea unui antroponim tracic înrudit cu un epitet din __________________________________________________________________ 111


sfera mitologicului arat# c# formele Peperud!, P!p!rud! (cu unele variante dialectale) trebuie explicate, mai degrab#, ca relict tracic, nu ca derivat din ND Perun. Pe lâng# atestarea formei trace Paparion, un alt argument este "i r#spândirea formelor doar la slavii de sud "i în rom#n#, respectiv în areale cu o important# influen!# trac# ori traco!dac#.

Rùsalj(e), dialectal "i rusalji, rusàje (cu lj >j), s.!cr. ‘Rusalii’, b. rusal(j)a, rusalka ‘divinitate feminin#, naiad#’, rusalija ‘planta Levisticum officinale, leu"tean’ (Skok 3: 175); de aici este derivat# forma rusalka, r#spândit# la to!i slavii, având sensul general ‘demon al sufletelor femeie"ti ce vat#m# sufletele muritorilor; la slavii balcanici, este o alt# denumire a zânelor’ (Gieysztor 1986: 263). Forma Rusalka este atestat# târziu, dup# sec. 17. Mult mai vechi sunt formele sud!slave rusalj(e) (Ovsec 1991: 365 sq.). Originea este lat. rosalia ‘s#rb#toarea trandafirilor’, atestat# în sec. I p.$Ch. Formele slave sunt „leksi&ni ostatak iz balkansog latiniteta” (Skok 3: 175). Ulterior, dup# r#spândirea cre"tinismului, devine o s#rb#toare de dinainte de Sf. Treime (Ionescu 1978: 125). Cuvântul este atestat "i în albanez#: rrëshajë, rshajë ‘Rusalii’. Cf. v. valon rosailhe mois ‘luna rosaliilor, iunie’, ceea ce arat# c#, în latina târzie, s!a dezvolat un sens asem#n#tor atât în Romania occidental#, cât "i în Romania r#s#ritean# (Skok loc. cit.). Forma româneasc# este influen!at# de pronun!ia slav# (cf. colind!, corind! supra), deoarece forma a"teptat# ar fi trebuit s# fie *rusai.

Trojan. Împ#ratul Traian a fost venerat înc# din timpul vie!ii sale. Nu este deci surprinz#tor faptul c# figura sa legendar# a fost adaptat# vie!ii religioase a slavilor, pe atunci – în secolele V–VII p.$Ch. – înc# necre"tina!i. __________________________________________________________________ 112


Nu este de asemeni suprinz#tor faptul c# figura lui Traian a fost venerat#, mai ales, de slavii sudici, dar cultul s#u este atestat pân# la ru"i. Astfel, la slavii din Bosnia, Trajan era divinitatea protectoare a oamenilor "i, în general, a tuturor fiin!elor (Gieysztor 1986: 126–127). El era imaginat ca o fiin!# înaripat# (idem, p. 263). Cercet#rile arheologice "i pu!inele izvoare scrise i!au permis cercet#toarei bulgare Georgieva (1993: 232) s# afirme c#, înainte de cre"tinare, slavii balcanici îi venerau pe Trajan, Perun "i Hors (Chors). Nu este sus!inut# cu argumente ipoteza lui Gieysztor (1986: 263) c# Trajan ar fi o nou# reprezentare a zeului Veles sau Volos. Este probabil c# slavii au auzit de legendarul împ#rat Traian de la vecinii lor daci romaniza!i (Vá+a 1983: 88), al c#rui nume a fost interpretat, prin etimologie popular#, ca fiind derivat de la r#d#cina tri!, troj! ‘trei’, asimilându!l a"adar cu mai vechiul zeu Triglav, Troglav ‘cel cu trei capete, tricefalul’ (Beranová 1988: 219), tricefalia divin# fiind atestat# în credin!ele vechilor slavi (Kuli%i( et al. 1970: 287–288; Ovsec 1991: 40). Trajan este atestat "i în toponimia sârb#!croat#. Skok (3: 505) consider# c# forma Trojan ar tr#da o transmisiune cult#, deoarece în elementele vechi romanice din sârb#!croat# transmise la nivel popular, lat. j (i semivocalic) ar fi dat #, ca în ma#, ra#a. De fapt, sunt dou# chestiuni de detaliu ce trebuie clarificate. (1) Sensul formei române"ti troian ‘"an!, val natural de p#mânt; ridic#tur# de z#pad#’, ce are parelel# doar rar în toponimia sârb#!croat# (Skok, loc. cit.). (2) Vocalismul o din român# "i din limbile slave. Acest detaliu a f#cut ca Rosetti (1986: 274) s# considere c# rom. troian este împrumutat de la slavii de sud, ca "i Cr!ciun, colind! "i Rusalii. De fapt, Cr!ciun are o situa!ie complet diferit# de formele colind! "i Rusalii (vezi supra). În cazul formei __________________________________________________________________ 113


Trojan, rom. troian, este relevant faptul semnalat recent de Constantin Petolescu (Symposia Thracologica 9/1992: 173) c# grafia Troianus apare deja în inscrip!iile din sec. II–III p.$Ch. r#spândite pe un areal vast: Roma, Ostia, Brigetio, Grammeni, Egipt, Spania, Britania, Noricum, Pannonia, Tracia. Explica!ia const# în aceea c# numele legendarului împ#rat, cuceritorul Daciei, a fost asociat numelui legendarei cet#!i Troia, prin etimologie popular# desigur, tot a"a cum, câteva secole mai târziu, slavii l!au asociat vechiului zeu Triglav, tot printr!o etimologie popular# (vezi mai sus). Într!o asemenea perspectiv#, este discutabil dac# românii au împrumutat cuvântul de la slavii de sud. Este de asemenea discutabil dac# forma sârb#!croat# tr#deaz# o transmitere cult#; ea poate fi, pur "i simplu, de origine româneasc#, transmis# la nivel popular.

__________________________________________________________________ 114

Toponime !i antroponime __________________________________________________________________

Toponime !i antroponime preslave

Probleme generale Toponimia reprezint! un capitol special în mo"tenirea unei limbi. În sens larg, prin toponime se în#eleg atât numele de locuri sau de localit!#i (toponime stricto sensu), cât "i numele de în!l#imi – dealuri, mun#i, piscuri –, a"adar oronimele, precum "i numele de ape curg!toare ori st!t!toare – pârâuri, râuri, fluvii, lacuri, b!l#i –, deci hidronimele. Aceste categorii toponimice fac parte, al!turi de numele de persoane (antroponimele) "i de popula#ii sau de grupuri etnice (etnonimele), din categoria cuprinz!toare a onomasticii. În cazul discutat aici, este vorba despre onomastica de substrat – trac, ilir, chiar celtic – deci despre onomastica de tip relict, toponimic ori antroponimic. Pentru arealul sud!est european, în care intr! româna, albaneza "i limbile slave de sud, este relevant! tipologia trac! (inclusiv traco!dac! sau daco!moesic!) "i ilir!. A"adar, prin „toponim preslav” se în#elege o form! perpetuat! continuu de la popula#iile antice trace "i ilire. De asemenea, tot în aceast! categorie intr! "i elementele romanice ce reflect! faza latinei populare târzii ce a stat la baza românei "i a dalmatei, a"adar idiomul romanic vorbit în sec. VI–VII p. Ch. Dup! aceast! dat!, aproximativ! desigur, se poate vorbi de protoromân!, str!român! sau român! comun! (Urrumänisch: Duridanov 1989: 20), respectiv de protodalmat!. Problemele generale privind etnogeneza sud!est european! au fost discutate într!un capitol separat. Reamintim aici doar c! ilira reprezint! substratul lingvistic în sud!vestul "i vestul Peninsulei Balcanice, respectiv în teritoriile ce corespund Albaniei, Muntenegrului, sudului Serbiei, vestului Bosniei, Croa#iei, Sloveniei precum "i în insulele adriatice. Traca (inclusiv dialectele sale nordice traco!dace sau daco!moesice) este substratul în __________________________________________________________________ 115


teritoriile ce corespund Bulgariei, Serbiei (mai pu#in partea sa sudic!) "i estului Bosniei. Traco!daca reprezint!, de asemenea, substratul limbii române. Macedonia antic! a fost o regiune de interferen#! lingvistic! traco!ilir!. Macedoneana antic! nu ne este cunoscut!, fiind dificil de afirmat dac! era un idiom specific sau unul îndeaproape înrudit cu ilira, cu traca ori, eventual, cu greaca. Drina este considerat! frontiera natural! dintre grupurile trace (la est) "i ilire (la vest). De!a lungul acestui curs, în Bosnia de azi, a existat un areal de interferen#! lingvistic! traco!ilir!. A"a cum vom ar!ta mai departe, toponimia preslav! din Macedonia nu arat! c! în antichitate ar fi existat un grup etnic diferit esen#ial de grupul trac sau de cel ilir. Russu (1969: 100) a ar!tat c! asem!n!rile dintre trac! "i ilir! trebuie s! fi fost mari. Cit!m în continuare câteva exemple: Ilir#

Trac# (traco!dac#)

Abroi

Abre! (NP)

Aplo, Aplus, Apulia

Apuli, Appulus, Apulum

Bilia, Bilios

Bila

Dardi, Dardani

Dardanos, Darda!para

Saprinus

Sapri!sara

Separi

Sapaioi

Sita

Sita, Seita

Tribulium

Triballi, Tribanta1

Zorada

Zar!, Zur! (NP)

Se pot cita "i alte asemenea paralele. Consider!m a"adar – în acord cu Russu, dar "i cu al#i cercet!tori (vezi mai jos) – c! nu putem diferen#ia tran"ant materialul lingvistic preslav de origine trac!, pe de o parte, "i de 1

Numele tribalilor trebuie s! fi însemnat ‘trei balauri’ "i trebuie s! fi fost asociat unui simbol magico!religios. Cf. rom. bal!, balaur. __________________________________________________________________ 116


origine ilir!, pe de alt! parte. Este locul s! preciz!m aici c!, în perioada antichit!#ii târzii – pân! la venirea slavilor "i alte câteva secole dup! aceea, – nu exista discontinuitate de popula#ie romanizat! între Romania r!s!ritean! (spa#iul carpato!balcanic) "i Romania occidental!. La izolarea, relativ! desigur, a vorbitorilor de român! "i de dalmat! (azi disp!rut!), pe de o parte, de vorbitorii celorlalte limbi neolatine, pe de alt! parte, s!a ajuns treptat, în decurs de câteva secole, prin acultura#ie. Fenomenul este universal, spa#iul sud!est european nefiind decât un caz particular. (Problema romanit!#ii r!s!ritene în contextul romanit!#ii în general a fost discutat!, de exemplu, de Carlo Tagliavini în Originile limbilor neolatine precum "i de numero"i al#i autori ca Al. Rosetti ori Gh. Iv!nescu). În prima parte a acestui capitol, vom încerca s! discut!m problemele ridicate de analiza toponimelor preslave din sud!estul european. În partea a doua, vom discuta situa#ia câtorva antroponime. În acest sens, cercet!torul are acum la dispozi#ie atât lucr!ri generale de toponimie, unde sunt discutate mai ales toponimele majore (de exemplu Kiss 1980, un dic#ionar toponimic general de propor#ii medii, sau Lutterer, Kropá$ek "i Hu%á$ek 1976, un dic#ionar selectiv). &milauer (1970) a întocmit un dic#ionar toponimic al limbilor slave, ce prezint! selectiv r!d!cinile slave comune "i reflectarea lor în toponimie. Aici, autorul propune "i o sofisticat! clasificare toponimic! general!, în nou! categorii, fiecare având numeroase subcategorii. În Paliga (1989 c), în acord cu terminologia adoptat! de al#i cercet!tori ai domeniului (Battisti, Duridanov, Georgiev – vezi referin#ele bibliografice), am propus o clasificare toponimic! simplificat!, practic! "i, în acela"i timp, suficient de precis!, pe care o adopt!m în continuare, astfel: ND nomen dei: nume de divinitate, teonim; NFl nomen fluminis: nume de fluviu, de râu sau de pârâu, de ap! curg!toare în general; NI nomen insulae: nume de insul!; NL nomen loci: nume de loc sau de localitate, toponim stricto sensu; NM nomen montis: nume de munte, de deal, de pisc, de în!l#ime în general, oronim; __________________________________________________________________ 117


NP

nomen personae, antroponim;

NPp

nomen populi, nume de grup etnic, etnonim;

NR nomen regionis, nume de regiune sau de #inut, de „#ar!” în sensul medieval; NSt nomen stagni, nume de lac sau de balt!, de ap! st!t!toare în general. Clasific#ri !i principii de analiz# Petar Skok (1950: 256 sq.) a propus un sistem de clasificare "i a enumerat câteva principii de analiz! ale toponimelor preslave din insulele adriatice. Consider!m c! sistematizarea propus! de Skok se poate aplica, eventual cu mici modific!ri de detaliu, în orice demers ce abordeaz! problema toponimelor de substrat în limbile slave sau în orice alt caz similar, cum ar fi – de exemplu – problema toponimelor autohtone din România. Ca atare, ni se pare util a expune rezumativ sistemul s!u de clasificare toponimic!2. Skok împarte toponimele preslave (precroate) în trei categorii, de fapt trei stratific!ri toponimice: (1) preromane; (2) romanice timpurii, de dinaintea stabilirii grupurilor slave nerentiane (rani romanski); (3) romanice (rimski). Aceast! ultim! categorie ar putea fi numit! neolatin!. Stratul preroman (predrimski sloj) cuprinde: (1) toponime str!vechi „mediteraneene” sau pre!indo!europene; (2) toponime ilire de origine indo!european!; (3) toponime grece"ti. Aceast! stratificare presupune un proces continuu, milenar, de asimilare lingvistic! "i de acultura#ie: toponimele pre!indo!europene au fost integrate limbii ilire; acestora li s!au ad!ugat forme noi, de origine indo!european!, cele dou! straturi lingvistice fiind apoi integrate ori 2

Lucrarea lui Skok este complet necunoscut! speciali"tilor români, astfel c! prezentarea sa rezumativ!, pe care o încerc!m aici, ni se pare absolut necesar!. __________________________________________________________________ 118


asimilate de latina popular! ce a stat la baza dalmatei; în sfâr"it, dup! venirea slavilor, toate acestea reprezint! substratul toponimic preslav. Perioada romanic! este împ!r#it!, a"adar, în dou! mari subperioade: (1) precroat! (preslav!) sau timpurie "i (2) contemporan! cu faza croat! (nerentian!), împ!r#it!, la rândul s!u, în patru faze ce corespund unor stratific!ri lingvistice: (1) cre"tin!romanic!; (2) veche dalmat!; (3) a p!storitului valah (românesc); (4) vene#ian!. Cronologia propus! de Skok – care consider! sec. VI p.'Ch. drept linia conven#ional! de demarca#ie dintre „vechi romanic” "i „neolatin”, cronologie admis! "i de al#i cercet!tori3 – se poate aplica f!r! diferen#e majore "i în cazul arealului trac: problema (mult discutat!) a posibilei mo"teniri preie. în arealul trac este identic! celei din arealul ilir; perioada roman! timpurie preslav! din regiunea sud!dun!rean! admite aceea"i cronologie, respectiv dinaintea secolului al VII!lea p. ' Ch.; perioada veche dalmat! din zona adriatic! are coresponden#e în perioada românei comune sau a str!românei; problema „p!storitului valah” se pune în termeni identici, cu deosebirea c! acesta a influen#at mai mult regiunile sud!dun!rene decât insulele adriatice; în sfâr"it, perioadei vene#iene din zona adriatic! îi corespunde perioada veche româneasc!, de dup! sec. VI–VII. Diferen#ele sunt de detaliu. A"a cum vom ar!ta în continuare, vene#ienii au impus vorbitorilor de sârb!!croat! termeni specifici privind naviga#ia "i pescuitul oceanic, în timp ce românii au impus, în toate limbile vecine, termeni specifici privind p!storitul "i organizarea social!familial!. Aceste aspecte le!am discutat în capitolul dedicat structurii sociale (vezi mai sus). Semnal!m aici doar c!, în acord cu cele spuse de noi în capitolul privind 3

În general, secolul V p.'Ch. este considerat limita conven#ional! dintre faza latin! popular! "i protoromanic!. Vezi alte discu#ii în Introducere. __________________________________________________________________ 119


etnogeneza sud!est european! "i în alte capitole ale lucr!rii noastre, Skok (p. 256) consider! c! influen#ele „preslave” (romanice) încep în sec. VI p.'Ch. Exist! argumente care arat! c!, într!adev!r, intervalul secolelor VI–VII a fost decisiv în impunerea unor termeni fundamentali de origine romanic!, latin! popular!, ori autohton!, ilir! "i/sau trac!. Problema mo"tenirii pre!indo!europene este, f!r! îndoial!, între cele mai dificile, mai ales datorit! faptului c! este extrem de rar abordat! în literatura noastr! de specialitate (nu îns! "i în alte #!ri, unde a reprezentat o preocupare constant! a multor lingvi"ti). Referindu!ne la spa#iul sud!slav, numai Georgiev (1961) s!a opus categoric ideii c! s!ar putea identifica elemente preie. în toponimie sau în lexic. El pornea de la ipoteza eronat!, neîmp!rt!"it! de majoritatea covâr"itoare a cercet!torilor, c! Balcanii ar fi fost vatra (Urheimat, homeland) de genez! a popula#iilor indo!europene. Atât Skok (1950: 11 "i 256 sq.) cât "i Bezlaj (1956!1961, 1961, 1969) au ar!tat, cu argumente ce nu pot fi ignorate, c! exist! coresponden#e clare între toponimele pre!indo!europene (numite uneori „mediteraneene”) din Balcani "i cele din Italia ori din Grecia. Asemenea coresponden#e au fost semnalate "i de Battisti (1956), dar "i de al#i cercet!tori – mai ales italieni – de exemplu Bertoldi (1931). În general, cercet!rile publicate în Studi Etruschi, începând cu anul 1927, r!mân puncte de referin#! în abordarea domeniului. De altfel, într!o lucrare fundamental! dedicat! toponimiei provençale, Rostaing (1950) a ar!tat, cu argumente greu de comb!tut, c! mo"tenirea pre!indo!european! este deosebit de bine reprezentat! în aceast! regiune din sudul Fran#ei. Este semnificativ faptul c! dou! treimi din lucrarea lui Rostaing discut! tocmai relictele pre-indo-europene din Provence, autorul alc!tuind totodat! "i cel mai amplu lexicon al r!d!cinilor („baze”, în terminologia sa) preie. din câte s!au încercat pân! acum. Lucrarea sa, frecvent citat! în studiile de toponimie, este util! "i în investiga#iile ce privesc regiunea sud!dun!rean!, deoarece unele relicte preie., analizate ca atare de Bezlaj sau de Skok, î"i g!sesc coresponden#e chiar în toponimele __________________________________________________________________ 120


provençale. De asemenea, este util! – de"i cu unele erori ce #in, mai ales, de folosirea unei terminologii inadecvate ori confuze – lucrarea de pionierat a lui Trombetti (1925). Problema mo"tenirii preie. a devenit un loc comun în numeroase lucr!ri ce analizeaz! toponimia european! (de exemplu Kiss 1980) sau în cele dedicate toponimiei franceze (Dauzat 1947, 1960). Toponimia preie. din sud!estul european, mai ales cea din Grecia, a fost analizat! "i de Mu"u (1981). Alte discu#ii, înso#ite de bibliografie, privind acest domeniu dificil se g!sesc la Paliga (1989 c). Revenind la studiul de referin#! al lui Skok (1950: 256 sq.), prezent!m succint cele "apte principii de analiz! (upore(enja, rapprochements) propuse de autor pentru discutarea toponimelor preslave. 1. Forma grafic! "i posibilele erori ori aproxima#ii sau, folosind un alt termen, identitatea tradi#iei (identitet u tradiciji). Exemplu: grafia Orido în loc de *Drido > Drid; Olentia în loc de *Solent(i)a > Sulet etc. 2. Repetabilitatea toponimelor (opetovanja toponima). Conform acestui principiu, un toponim apare rareori izolat. Cel mai adesea, sunt identificabile forme înrudite, asem!n!toare sau chiar identice. Exemple: Corcyra, Melita (câteva denumiri în sud!estul european); Arba (Adriatica) ! Arva (Hispania Baetica); Cissa ! Cissa (Mauretania Caesariensis); Absorus ! Absaros (Pont); Issa ! Issa (Lesbos) etc. 3. Principiul identit!#ii (princip identi$nosti ili istovetnosti). Ca exemple, Skok enumer! toponimele ilire în !ona, !este, !esta la vene#i, carnieni "i iliri sau toponimele ilire în !entia (de exemplu Solentia) fa#! de elementele grece"ti în !inthos (de exemplu labyrinthos). 4. Identitatea r!d!cinii (identi$nost osnove) este considerat! de Skok principiul „cel mai delicat” (najdelikatniji). Ca exemplu, el face apropierea între toponimele cu radical Crep! "i preroman (probabil preie.) crepp, grepp ‘stânc!, piatr!’. 5. Transmiterea neîntrerupt!, oral!, prin „nara#iune”, a toponimelor din cele mai vechi perioade istorice pân! în zilele noastre (pripovijedanja o __________________________________________________________________ 121


starim imenima), de exemplu Absorus > Osor, Olcinium/Ulcinium > Ulcinj (preie.) etc. 6. Importan#a economic! a locului sau a regiunii respective atrage dup! sine perpetuarea unei forme peste milenii. De exemplu Brattia > Bra$, Curicum > Krk (preie.). În general, afirm! Skok, sunt str!vechi, pre!indo!europene („mediteraneene”) unele toponime majore ce reflect! importan#a locului ori a regiunii. 7. Determinarea originii prin elemente lexicale comparabile, de exemplu preroman (probabil preie.) grippa > cr. dial. fripa, hripa ‘piatr!, stânc!’. Ar fi de ad!ugat faptul c! pot fi vechi (preslave, de origine ie. sau preie., „mediteraneean!”) nu numai toponimele ce reflect! o anume importan#! economic!, ci "i toponimele din zone izolate, în general unele toponime din zone care, de!a lungul timpului, au fost locuri de refugiu. Importan#a acestora nu este strict economic!, ci social!, chiar „strategic!”. Propunem deci înc! un principiu: 8. Caracterul izolat al unei zone ce poate oferi ad!post în vremuri de r!stri"te (r!zboaie, calamit!#i naturale) poate oferi premisele perpetu!rii unor forme str!vechi. Numeroase exemple sunt prezentate de Rostaing (1950) în lucrarea sa dedicat! toponimiei provençale. Pentru alte exemple din arealul sud!slav a se vedea mai jos, în lexiconul toponimic. În sfâr"it, Bezlaj (1956–1961, 1961, 1969) a ar!tat c!, uneori, toponimele vechi sunt supuse unui proces de adaptare prin etimologie popular!. A"adar, înc! un principiu ce trebuie ad!ugat celor "apte propuse de Skok: 9. Substitu#ia etimologic!, o form! a etimologiei populare. Bezlaj semnaleaz!, de exemplu, cazul Postojna < (arae) Postumiae ‘altarele lui Postumius’ asociat formei slv. postojna, o specie de pas!re (vultur). Un caz asem!n!tor este NFl Vrbas < ill. Urbanus, Urpanus, asociat la nivelul sim#ului comun cu vrba ‘salcie’. În sfâr"it, semnal!m aici situa#ia deosebit de interesant! a formelor Bojan, Bojana pe care le vom analiza în lexiconul toponimic.

__________________________________________________________________ 122


Stratificarea toponimic# !i cercetarea lingvistic# Analiza toponimic! nu se poate substitui unor cercet!ri în domenii înrudite, cum ar fi lexicul ori dialectologia, sau conexe – istoria "i arheologia. Cu toate acestea, toponimia ofer! perspective interesante ce pot completa rezultatele cercet!rilor din alte domenii. Trajanovski (1979: 10), într!un studiu dedicat românilor din Macedonia, a subliniat vechimea unor termeni dialectali precum kostol (< lat. castellum), întâlnit "i în toponimele Kostol, Kostolac din Macedonia "i din Serbia. Acela"i etimon este admis "i în cazul toponimului Ko!ljun, insula Krk, mai exact dintr!o form! popular! castellione, cu sufix diminutival (Skok 1950: 23). Un caz asem!n!tor este reprezentat de toponimele Mo!un, r!spândite în întregul areal sud!slav (în sloven! NL Mo!nje) derivate din lat. pot. mansione ‘loc de popas, de înnoptat’. Aceste exemple arat! c! forma *mo!un ‘loc de popas’ a fost cândva uzual!, colocvial!, a"a cum în român! se folosea am mas ‘am înnoptat’. În plus, asemenea exemple arat! c!, ini#ial, nu exista discontinuitate de habitat romanic între Carpa#i "i Romania occidental!. Diferen#ierile, pe arii restrânse – locale, dialectale sau subdialectale – ori extinse, ce opun dacoromâna dialectelor române"ti sud!dun!rene, s!au realizat treptat. Toponime sud!slave (arealul macedonean "i sârb!croat) ca Loret < Lauretum, Kornet < Cornetum, Prijot < presbyter (rom. preot), Visitor (< lat. pop. visitorium, derivat din video, videre, visi, visum), Durmitor < dormire (rom. dormitor) etc. arat! c!, în secolele V–VI "i – desigur – "i dup! aceea, romanitatea sud!est european! a fost puternic! (Trajanovski 1979, passim) "i continu!, neizolat!. Toponimele române"ti sunt într!adev!r numeroase la sud de Dun!re. Mareti) (1886: 76!85), Franck (1932, indicele "i trimiterile de acolo), Hristov (1964: 123), Zaimov (1959: 90–91; 1977: 57), Duridanov (1952: 96 sq.) au discutat asemenea cazuri. De exemplu, toponimele bulg!re"ti ce au la baz! funija < funie, tufa < tuf! sau toponime precum Eporan < Iepuran ! __________________________________________________________________ 123


iepure, Kapriora < c!prioar!, Valelunga < Valea Lung!, Alba!ka$ula < alba c!ciul! etc. Acestea reprezint! împrumuturi noi, deci nu pot fi incluse în categoria „relictelor preslave”. În arealul sloven, un statut asem!n!tor îl au toponimele de origine italian!, de exemplu Izola < it. isola. Acestea nu intr! în aten#ia noastr!. Uneori îns!, atunci când analiza pune probleme de detaliu, iar originea româneasc! – respectiv italian!!vene#ian! în insulele adriatice – este posibil!, am f!cut observa#iile ce se impun. În arealul adriatic, negustorii vene#ieni au numit un canal din apropierea insulei Kvarner Canalle della Morlacca, unde întâlnim forma morlacco < gr. biz. maurovlahos ‘vlahii negri’ (Skok 1950: 17 sq.). Ca "i în zona balcanic!, câteva elemente dialectale, prezente "i în toponimie, arat! persisten#a elementului romanic. Un caz tipic este prmantur, NL Prmantùra < lat. promontorium. Toponimelor de tip Mun"el, r!spândite în insulele adriatice, le corespunde rom. muncel, muscel, NL Muscel < lat. monticellus, diminutiv de la mons, montis ‘munte’. Vom prezenta numeroase alte exemple similare în lexiconul toponimic (vezi mai jos). O problem! mult dezb!tut!, pe care am prezentat!o în capitolul dedicat etnogenezei sud!est europene, este dac! – "i în ce m!sur! – grupurile sud!slave au putut împrumuta elemente lexicale direct din trac! sau din ilir!. A"a cum am ar!tat în capitolul men#ionat, nu exist! argumente care s! sus#in! c! ilira se mai vorbea în secolul VI p.'Ch. A"adar, elementele ilire – în lexic "i în toponimie – s!au transmis vorbitorilor de dialecte sârbo!croate exclusiv prin intermediar romanic, latin popular, dalmat. Cât prive"te arealul trac, cercet!rile arheologice din ultimii ani – coroborate cu unele informa#ii istorice din antichitatea târzie – i!au condus pe cercet!torii bulgari la concluzia c!, în zonele izolate din mun#ii Balcani, au persistat grupuri relativ compacte de traci, înc! neromaniza#i, pân! prin sec. VI. *i unii arheologi români consider! c! grupuri relativ compacte de carpi au persistat în Moldova cel pu#in pân! în secolul V, poate chiar pân! prin secolele VII– VIII (vezi discu#iile din capitolul respectiv). Fiind o chestiune de cercetare arheologic!, problemele vor trebui clarificate de speciali"tii în domeniu. Din __________________________________________________________________ 124


punct de vedere lingvistic, nu exist! deocamdat! argumente decisive, acceptate de majoritatea cercet!torilor, ce permit avansarea ideii c! bulgara ar perpetua elemente preslave împrumutate direct din trac!, nu prin intermediar romanic (protoromânesc, Urrumänisch). Cu toate acestea, Duridanov (1960) consider! c! în bulgar! ar exista câteva antroponime de origine trac!, f!r! echivalent imediat în român! (vom reveni asupra acestei probleme în partea a doua a acestui capitol, dedicat! antroponimiei). Într!un studiu în care analizeaz! toponimul Plovdiv, Duridanov (1986: 27), cu argumente ce nu pot fi ignorate, sus#ine ferm ipoteza c! acest toponim s!a transmis limbii bulgare direct din trac!. Indiferent îns! de rezultatele cercet!rilor viitoare, ce ar putea eventual identifica forme transmise din trac! direct bulgarei ori sârbo!croatei – acceptând a"adar ipoteza lui Duridanov c! Plovdiv a fost transmis prin împrumut direct dintr!o faz! tardiv! a tracei – se poate afirma c! majoritatea covâr"itoare a elementelor de substrat trac au fost transmise limbilor slave de sud prin intermediar romanic, vechi românesc. În cazul ilirei, transmiterea formelor s!a f!cut exclusiv prin intermediar romanic, deoarece ilirii au fost complet romaniza#i înc! din secolul II p.'Ch. Este greu de admis c! scriitorii "i istoricii antichit!#ii târzii nu ar fi men#ionat în scrierile lor persisten#a ilirilor ca grup etnic, dac! ace"tia "i!ar mai fi p!strat limba "i obiceiurile dup! secolul II p.'Ch. În general, a"a cum am ar!tat mai sus, limbile vorbite cândva în sud!estul european au l!sat urme în lexic "i/sau în toponimie. Problema substraturilor este continu! în evolu#ia istoric!. Pornind de la cel mai vechi strat lingvistic identificabil, numit generic "i simplificator „mediteraneean” ori „pre!indo!european” (desigur, în lipsa unui termen mai exact), acesta s!a transmis prin limbile nou ap!rute în urma invaziilor indo!europene, în cazul nostru traca "i ilira, fiind a"adar substratul (preie.) al acestor limbi. La rândul lor, dup! romanizare, traca "i ilira reprezint! substratul romanit!#ii r!s!ritene, reprezentat! de român! "i de dalmat!. În sfâr"it, dup! expansiunea slav!, fazele timpurii ale românei "i ale dalmatei reprezint! __________________________________________________________________ 125


substratul limbilor slave de sud. Altfel spus, indiferent de originea unui cuvânt ori a unui toponim preslav, acesta a fost transmis limbilor slave de sud prin intermediar romanic, #inând totu"i seama de observa#iile de mai sus privind posibilitatea ca unele forme trace s! fi fost transmise direct bulgarei. În lumina acestor date, se poate afirma c! româna este idiomul romanic cu substrat trac sau traco!dac, în timp ce dalmata era un idiom romanic cu substrat ilir. O privire de ansamblu Analiza comparativ!etimologic! a toponimelor preslave din Peninsula Balcanic! "i din insulele adriatice ne permite s! facem câteva aprecieri generale. Întreaga hidronimie major! este nu numai preslav!, ci "i preroman!, trac! "i/sau ilir!. Unele forme sunt explicabile prin vocabularul comun indo!european, altele admit o explica#ie prin a"a!numitul fond „mediteranean”, pre!indo!european. Deoarece regiunile str!b!tute de aceste cursuri de ap! au fost locuite din preistorie, fiind a"adar "i zone cu o anumit! importan#! economic!, datele confirm! întru totul principiul 6 prezentat mai sus. Cu o singur! excep#ie, numele insulei Veli Otok, sunt preslave – ilire sau romanice – sau, în orice caz, neslave, de origine italian! (vene#ian!) numele insulelor de!a lungul litoralului adriatic al Croa#iei. Sunt preslave "i preromane (trace "i/sau ilire) câteva hidronime ce se refer! la afluen#i ai cursurilor principale. Sunt de asemenea preslave, traco!ilire sau romanice, câteva toponime "i oronime. Sunt preslave, de origine latin! popular! câteva hidronime "i toponime. Distribu#ia este inegal!. În arealul continental, elementele romanice sunt relativ rare. În schimb, acestea sunt frecvente în toponimia insulelor adriatice, mai ales în grupul nordic, kvarnerian. (Vezi mai jos, Lexiconul B). __________________________________________________________________ 126


În arealul continental, mai ales în Bulgaria "i în Serbia, sunt numeroase toponime de origine româneasc!. Pe #!rmul adriatic "i în insulele adriatice exist! numeroase toponime de origine dalmat! "i italian! (vene#ian!). Acestea nu constituie tema tezei noastre. Le!am amintit pe alocuri, atunci când referin#a clarific! un anume context al analizei comparativ!etimologice. Lexiconul toponimic. Premise În alc!tuirea unui lexicon toponimic al elementelor preslave din bulgar!, macedonean!, sârb!!croat! "i sloven! am avut la dispozi#ie câteva lucr!ri. Astfel, toponimia preslav! din Bulgaria a fost analizat! de Duridanov (1952, 1975) "i de Georgiev (1960 a); pentru Macedonia, exist! studiul lui Duridanov (1975) dedicat hidronimiei Vardarului. Toponimia preslav! din arealul sârbo!croat a fost studiat! de Skok (1950), lucrare de referin#!, dedicat! insulelor din Marea Adriatic!; câteva toponime majore din acela"i areal sunt analizate de autor în dic#ionarul etimologic al limbii sârbe!croate (Skok 1971!1974). Dickenmann (1939) a studiat hidronomia bazinului Vardarului, dar lucrarea sa analizeaz! pu#ine relicte preslave. Pentru Slovenia, cercet!torul are acum la dispozi#ie câteva studii fundamentale datorate lui Bezlaj (1956– 1961, 1961, 1969). Kiss (1980) a întocmit un dic#ionar ce înregistreaz! toponimia major! a lumii, Europa ocupând un loc central. Popovi) (1960: 173 sq.) discut! hidronimia major! sud!slav!, ajungând la concluzia c! aceasta este preslav!4. Extrem de util! în analiza comparat! a toponimelor (mai ales a hidronimelor) din sud!estul european este lucrarea datorat! cercet!torului timi"orean Vasile Fr!#il! (1987). Cele dou! liste toponimice ce le propunem în continuare reprezint! prima încercare de a sintetiza ansamblul datelor referitoare la limbile slave 4

Kein Wunder, daß alle wichtigen Flüße in diesem Raum nicht slavische, sondern in der Regel vorslavische Namen sind. (Nu este de mirare c! toate hidronimele din aceast! regiune nu sunt de origine slav! ci – de regul! – de origine preslav!). __________________________________________________________________ 127


de sud. Fiind o abordare ce aspir! s! analizeze comparativ date publicate pân! acum în lucr!ri dedicate unor #!ri sau unor regiuni limitate (Bulgaria, Macedonia, Serbia, Croa#ia, insulele din Marea Adriatic!, Slovenia), ne!am concentrat aten#ia mai ales asupra toponimiei majore, neocolind îns! numeroase toponime minore, relevante demersului nostru, în special respectând principiul repetabilit!#ii amintit mai sus. În acest scop, am avut la dispozi#ie studiile datorate lingvi"tilor Kiss, Bezlaj, Duridanov, Georgiev "i Skok. Pentru a evita referin#ele repetate la ace"ti autori în textul lexiconului, nu i!am men#ionat decât atunci când exist! explica#ii divergente pentru un toponim. Am men#ionat îns!, în fiecare caz în parte, alte studii relevante formei respective. A"adar, pentru a încerca o delimitare a materialului, am întocmit dou! liste toponime. Lexiconul A cuprinde toponimele din arealul continental balcanic, iar Lexiconul B prezint! toponimia preslav! din insulele adriatice. În al doilea rând, în conformitate cu tema de cercetare, vom discuta toponimele preslave, a"adar toponimele ce admit o explica#ie prin trac! sau prin ilir! precum "i prin latina popular! vorbit! la nivelul secolelor V–VII, înainte "i imediat dup! migrarea grupurilor slave, respectiv începând cu a doua jum!tate a secolului VI. Este faza cea mai veche de trecere de la latina popular!, vorbit! în antichitatea târzie, la fazele cele mai vechi ale limbii române "i ale dalmatei. A"a cum am ar!tat mai sus, secolul VI p. Ch. este o dat! conven#ional!, util! totu"i oric!rei analize etimologice. De altfel, Skok "i al#i autori au propus aceea"i dat! conven#ional! pentru a delimita ceea ce numim element preslav de ceea ce s!ar putea numi element contemporan etnogenezei sud!est europene. În intervalul secolelor VI–X, a avut loc procesul etnogenezei sud!est europene ("i europene în general). Totu"i, pentru a sublinia continuitatea de habitat "i rela#iile dintre slavi "i popula#iile antice romanizate (românii "i dalma#ii, respectiv tracii romaniza#i "i ilirii romaniza#i) am f!cut uneori referiri la influen#e romanice mai târzii: române"ti în arealul balcanic peninsular (care ating îns! "i insulele adriatice), dalmate "i vene#iene în insulele adriatice. __________________________________________________________________ 128


Listele toponimice A "i B pe care le!am întocmit nu sunt "i nici nu pot fi exhaustive. Este totu"i prima încercare de a privi ansamblul toponimiei preslave din sud!estul european "i poate constitui un punct de plecare pentru întocmirea unui lexicon toponimic amplu, care s! prezinte ansamblul elementelor de substrat traco!ilir. Preciz!m de asemenea c! am folosit sintagmele traco!ilir sau trac "i/sau ilir atunci când toponimul respectiv se afl! în zona de interferen#! traco!ilir!, în Macedonia "i în Bosnia, în bazinul Drinei. Posibile influen#e celtice apar în Slovenia5. Problemele legate de antroponimia preslav! vor fi discutate în ultima parte a acestui capitol. Lexicon A. Toponimele preslave din Peninsula Balcanic# Aborna, afluent al râului Nadi+a, Slovenia. Cu siguran#! preslav (illir), dintr!o form! *Abarna (cf. ill. Abarnos) sau *Aborna, Alburna, Albruna, cf. antic Albarna > Aubarne (Fran#a). Radicalul *ab!, *alb! este posibil preie. (Bezlaj). Abrnca, afluent al râului Reka, Slovenia. Explicat din *Apnarica < preslav (ill.) apno < ie. *ap! ‘ap!’. Ada, NFl, afluent al Tisei la frontiera ungaro!sârb!. S!a încercat a se explica acest hidronim prin s.!cr. ada < tc. ada ‘insul!’. Cu toate acestea, exist! alte hidronime înrudite, unde aceast! explica#ie nu poate fi admis!, de exemplu Adda (Lombardia) < lat. Adua (cf. av. adu ‘curs de ap!’); Adour (sudul Fran#ei) < lat. Aturus, ultimul de origine probabil celtic! etc. Într!o asemenea perspectiv!, explica#ia prin turc! nu rezist! unei analize de am!nunt. Ajtos, NL, câmpia golfului Burgas, azi Bulgaria; < lat. Aetos, grafie pentru un element autohton tr.!d. 5

Problema celtismelor în sud!estul european, inclusiv în limba român!, este complex! "i, dat fiind faptul c! nu exist! nici o catedr! de celtologie în aceast! parte a Europei, nu va putea fi analizat! corespunz!tor în anii ce vin. __________________________________________________________________ 129


Algunja, NL; Algun$tica, NFl, Macedonia. Preslav tracic, cf. lat. alga, lit. alksna ‘mla"tin!’, NFl lit. Alga. Forma trac! reconstituit! este *Alg!on (Duridanov 1975: 131). Arbe%, de asemenea Rbe%, afluent al râului Nadi+a, Slovenia. Preslav Arba, Arva, cf. it. Erbezzo < lat. *herbidia < herba. În teritoriul sloven, poate fi un hidronim illir, mai întâi transmis popula#iei romanizate, fie un hidronim de origine latin!. Cum radicalul hidronimic ar! apare "i în alte cazuri, înclin!m spre ipoteza unui hidronim illir (similar la Bezlaj). Cf. Arda, Dunav(a), Rab. Ar%ar, NL (Moesia Sup., azi în Bulgaria), NFl < Ad Ratiaria(m) (din ratis ‘plut!’). Arda, NFl, Bulgaria, afluent al Maricei. Tracic, dintr!un radical ie. înrudit cu v.ind. árdati ‘a curge’, gr. ardo ‘a v!rsa’ sau preie., radical *AR! (analizat de Chantraine 1950: 56 sq.). Vezi "i Hristov (1964: 123). Av$%ek, afluent al râului So$a, Slovenia, regiunea Av$e. Frl. Ause, Ausa, it. Aussa, antic Alsa, numele unui curs în delta râului So$a. Preslav, illir, eventual celtic. Ba%, Ba%ka, NR, Serbia < rom. baci, autohton tr!d., eventual prin intermediar maghiar, bács, care este împrumut din român!. *i în Slovenia exist! câteva localit!#i Ba%, Ba%a, de asemeni considerate preslave (Bezlaj 1961 "i 1969). Pentru teritoriul sloven, este dificil de admis originea româneasc! din baci, fiind de presupus perpetuarea unui element autohton ilir, ceea ce conduce la ipoteza c! acest cuvânt era de larg! r!spândire în substratul traco!ilir. În acest sens, cf. NP tr. Batsinis, f. (De$ev 1957: 46) "i NP ill. Bato, m., Batina, f. (Russu 1969: 175). Vezi "i discu#iile din capitolul dedicat termenilor referitori la rela#iile sociale. Cf. forma urm!toare. Ba%a, afluent al cursurilor Idrjica!So$a, Slovenia. Cu siguran#! preslav (Bezlaj). Denumiri asem!n!toare, de asemenea în Slovenia: Ba%ica, un izvor; Ba%ki Potok, NFl, afluent al Mirnei. Cf. numele precedent "i rom. baci. Bader, NL, Macedonia, lâng! Skopje. Antic Bederiana, grafie pentru un toponim tracic (Duridanov 1975: 19; Franck 1932: 6). Cf. NP tr.!d. Bedarus, Baedarus. __________________________________________________________________ 130


Badica, NFl, Slovenia, afluent al râului Rabojesca. Cf. rom. bade, b!di#!. Considerat neclar de Bezlaj, probabil preslav. Cum leg!tura cu rom. bade este evident!, se pune întrebarea dac! este vorba de un element protoromânesc în arealul sloven sau dac! un cuvânt apropiat "i înrudit cu rom. bade va fi existat "i în illir!. Cf. Ba$, Ba$a, supra. Baniski Lom, NFl, Bulgaria, afluent al cursului Rusenski Lom. Sens: ‘Lomul Banului’; ban este element autohton traco!dac, discutat în capitolul dedicat structurii sociale sud!est europene, iar Lom de asemenea relict toponimic (vezi mai jos, s.v. Lom). Cf. Banja Luka, infra. Banj, NFl, afluent al Lahinjei, Slovenia. Hidronimele "i toponimele cu radical ban! sunt neclare, cf. NL Bane "i rela#ia cu ban ‘conduc!tor local’ (explica#ia lui Bezlaj). Ban a fost analizat de noi în capitolul dedicat structurii sociale sud!est europene, considerându!l de origine autohton! tr.!d. Nu este exclus ca "i illira s! fi avut un cuvânt asem!n!tor, înrudit cu formele române"ti "i sud!slave. Cf. cuvântul urm!tor. Banja Luka, NL, Bosnia; ‘Lunca Banului’. Luka este element slav; ban este element preslav, tr.!d., în s.!cr. prin intermediar românesc. Cuvântul îl discut!m pe larg în capitolul dedicat termenilor privind rela#iile sociale. Vezi supra Baniski Lom, Banj. Bar, NL, port în Muntenegru ! lat. Barium. Cf. NL Bari (Italia) ! lat. Barium. În ambele cazuri, toponimele sunt de origine ilir!. Barba%ina, NFl, afluent al Vipavei, Slovenia. Preslav, cf. antic Barbanna > fr. Barbanne. În arealul sloven, este de presupus un element illir, probabil un radical *barb! ‘noroi, mocirl!’ (Bezlaj). Baredine, NFl, afluent al cursului superior al Mirnei, Slovenia. Preslav "i preroman, veneto!illir *barradjo!, cu sens neclar, probabil un radical înrudit cu cel al formelor Bar, Barba$ina (supra) "i cu forma urm!toare. Barman, NFl, afluent al cursului Rezijanska Bela, Slovenia. Preslav, illir *borm! ‘izvor’ (Bezlaj). __________________________________________________________________ 131


Batava, NFl, afluent al cursului superior al râului Ba$a, la Podbrd, Slovenia. Preslav "i preroman, cf. Batavi, Batavia, Patavium (azi Padua). Bate, NL, Slovenia, la frontiera cu Italia. Preslav, ilir, cf. NPp Veneti, Venedi "i alb. vend, vënd ‘loc, localitate’, NL ill. Avendona (Bezlaj 1961: 151). Batuje, NL, Slovenia, Ajdov,$ina. Antic Batavia. (Bezlaj 1969: 25). Cf. NFl Batava, supra. Be%ej, NL în regiunea Ba$ka; înrudit cu acesta din urm!, vezi discu#ia sub Ba$, Ba$ka. Bled, NL, Slovenia. Preslav *peld!, *beld!, ilir sau celtic, sens neclar (Ramov! 1936: 26). Bojana, NL, în apropiere de Sofia ! lat. pop. *boiana acqua (clasic boviana acqua) ‘apa (ad!p!toarea) vitelor’; tot din acela"i etimon, direct ori prin intermediar românesc, este explicat "i NL Bojana, în Vito,a, Bulgaria (BER 1, 71: „preslav latin popular sau românesc”). Pe de alt! parte, NFl Bojana, care izvor!"te din lacul Skadar v!rsându!se în Marea Adriatic!, este numit în albanez! Bunë (gheg) < *Buanë. Atestare antic!: Livia Barbenna. Pornind de la atestarea antic!, Skok (1: 183) explic! forma modern! printr!o serie de evolu#ii fonetice, astfel: (1) o disimilare r!n > !n; (2) !enna > !anna; (3) c!derea lui b intervocalic, ca în român! "i în albanez!; (4) a > o. A"adar, evolu#ia fonetic! ar fi: Barbenna > *Babanna > *Baiana > Bojana. Situa#ia se complic! "i mai mult dac! punem în ecua#ie antroponimele bulg!re"ti Bojan (a), considerate derivate din radicalul boj! ‘lupt!’ (BER 1: 71). Toponimehidronime "i antroponime de tip Bojan, Bojana sunt atestate în întreg arealul sud!slav (cf. "i NL slv. Bojanci, Bojanja vas, Bojanji vrh), precum "i în România, NL Boian (jud. Cluj "i Sibiu) "i Boianu Mare (Bihor, absente la Iordan 1963) precum "i Boi#a (Hunedoara, Sibiu), dar "i Boura (Suceava), Boureni (Dolj, Ia"i). Pentru arealul românesc, este admisibil! derivarea din *bovus (clasic bos, bovis), respectiv din bobulus > bour. Este dificil de spus dac! toate toponimele sud!slave de tip Bojan(a) se pot explica ca derivate din *bovus (bos, bovis). A"a cum am ar!tat, pentru hidronimul de la frontiera __________________________________________________________________ 132


croato!albanez!, Skok propune o transmisie direct! dintr!un hidronim preslav ilir. Pe de alt! parte, toponimele de acest tip se interfereaz!, la nivelul etimologiei populare, cu toponimele derivate din boj% ‘lupt!’, atestate pe întreg arealul slav (&milauer 1970: 40) "i în România, cum este cazul toponimului Boina (Cara"). Cercet!rile mai noi par a respinge ipoteza lui Mareti) (1886: II, 89), care consider! c! NP s.!cr. Bojan ar fi un hipocoristic de la Bogoslav, Borislav etc. În ansamblu, trebuie analizat fiecare caz în parte, #inând seama de interferen#ele posibile. Consider!m c! "i hidronimul analizat de Skok a suferit o interferen#!!adaptare, la nivelul popular. Cf. "i NL Bujan, în Tropoja, Albania. Împotriva explica#iei lui Skok se poate invoca "i Barba$ina (supra). Pentru situa#ia radicalului boi! în onomastica româneasc!, vezi "i Constantinescu 1963: 24 "i 207 "i Iordan 1963: 387, 440, 450. Situa#ia radicalului bovinus (< bos) în latina popular! este reflectat! în REW 110/1247. În ansamblu, se poate afirma c! toponimele cu radical boj! în limbile sud!slave reflect! atât o influen#! veche romanic! (protoromâneasc!), cât "i, posibil, adaptarea unui radical preslav ilir (cazul analizat de Skok); de asemenea, este posibil! interferen#a cu radicalul slav boj! ‘lupt!’. Bojanci (-rnomelj), Bojanja vas (Metlika), Bojanji vrh (Grosuplje), NL, Slovenia. Vezi discu#ia s.v. Bojana Bosna, NFl, NR ! lat. med. Bosnia, reflectând un element autohton (ilir sau tracic) din ie. *bhog& !‘pârâu, ap! curg!toare’, cf. gm. Bach ‘mla"tin!’. Bosut, NL, Pann. Inf. < (Ad) Bas(s)ante (vezi "i Skok 1917: 133, n. 23). Bra%ana, NFl, afluent al Mirnei în Istria, Slovenia. Cert preslav, fie relict preroman (illir), fie antroponim roman. Cf. antic Brattia, Bratia (Bezlaj) "i NI Bra$, în Lex. B. Bregalnica, NFl, afluent al Vardarului. Antic Astibos. Hidronimul este derivat din NL Bargala, pe malurile Bregalnicei, autohton preslav tracic, ie. *bhergh! ‘în!l#ime, munte’, cu adaptare fonetic! dup! sl. br'g(‘munte’. Bregana, NFl, afluent al Savei, Slovenia. Preslav, cf. Brege, NFl (Baden), ill. Berginium, celtic *briga ‘munte, deal’ (Bezlaj). __________________________________________________________________ 133


Brenta, cascad! a râului Volarnica, Slovenia. Cert preslav, etimon neclar, cf. slv. brenta, cr. brenta, istr.!rom. brente ‘Butte’ (Bezlaj). Brinjek, izvor "i alte 13 nume topice de tip Brinje, Brine în Slovenia "i în Croa#ia. Cert preslav "i relict preroman *brina ‘juniperus’, frl. brene, brena (Bezlaj). Brioni, v.s.!cr. Brijúni, it. Brioni < lat. postclasic Brivona, de origine ilir!, f!r! etimologie clar!. Bri$e, NL, regiunea Zagorje, Slovenia; Bri$%e, NM, Slovenia. Oronimul este atestat în anul 888 p. Ch. în grafia latin! medieval! Broxias. Preslav, probabil illir *Broskja > *bry)$e > Bri)$e; pentru numele localit!#ii nu exist! atestare timpurie, dar trebuie considerat înrudit cu oronimul (Ramov, 1936: 36). Budva, NL (Muntenegru) < Buthua, Buthoe. Grafie antic! pentru un toponim autohton. Burgás, NL, Bulgaria; tc. Burgaz. Probabil din gr. *+,-./ ‘turn’, înrudit cu NL Burgos (Spania). În ambele cazuri este presupus! o influen#! germanic!: *burgs ‘fort!rea#!’, gm. Burg ‘ora"’. Origine preslav! cert!, cu ezit!ri în ceea ce prive"te originea germanic! a acestor cuvinte. Ar putea fi vorba de cuvinte p!strate independent în câteva areale lingvistice. Buzet, v.s.!cr. Blzet, NL, Croa#ia. Antic Piquentum > romanic *pilgent! > sl. *b%lz0t( > Blzet, Buzet (Ramov! 1936: 31). Cavtat, cr., &edad, slv. (it. Ragusa Vecchia; antic Epidaurum), NL (litoralul adriatic) < civitatem (Civitas Epidauriensis)(Ramov! 1936: 34). Cf. rom. cetate (NL Cetate, Cetatea, în câteva zone ale României), alb. qytet ‘ora"’. Celje, NL, Slovenia. Lat. Celeia, lat.m. Cilia. Cf. Kilia, NL, Bulgaria "i Chilia, un bra# al Dun!rii. Cerej, NFl, afluent al râului Koren, Slovenia. Lat. cerasus ‘cire"’. Cètinje, NL, Muntenegru. Considerat derivat dintr!un hidronim *Cetina, înrudit cu un alt NFl Cètina, râu ce se vars! în Marea Adriatic! lâng! Omi,. Prelatin, probabil ilir, etimologie neclar!. __________________________________________________________________ 134


Cib#r, NFl, NL: Gorni Cib!r, Dolni Cib!r pe râul Cibrica, afluent al Dun!rii. Antic Cebrus, grafie greac! 123,./. (Vezi "i Papazoglu 1969: 60). &adra, NFl, afluent al cursului Tolminka, Slovenia. Probabil din lat. cataracta, cu evolu#ia lat. c > slv. $ "i sonorizarea t > d. Cuculka, NFl, bazinul Vardarului, Macedonia. NM Cucula, regiunea Veles, Macedonia. Probabil preslav tracic sau împrumutat din arom. #u#ulc! ‘pisc, vârf’ (Duridanov 1975: 109). Dalmacija, NR ! lat. Dalmatia (NR), NPp Dalmatae, Delmatae. Alte discu#ii în Paliga 1988 a. Este un probabil relict preie. Forma modern! este livresc!. Cf. Duvno "i Glamo$. Dav%a, Dav$ki potok, NFL, afluent al cursului Sel!ka Sora. Înrudit probabil cu NL Av$e în So!ka dolina; d! ini#ial se explic! prin derivarea întâlnit! "i în alte cazuri în friulan!, de exemplu frl. Damar < Ad Amar, Delés < Ad Alesso, Deveà < Aveaco, Darte < Arte etc. Vezi alte discu#ii s.v. Av)$ek, supra. Djovlenska ('evinska) reka, NFl, Bulgaria, afluent al cursului V!$a, lâng! Devin; vechiul nume al acestei localit!#i era 'ovlen (Djovlen). Preslav tracic, neatestat în antichitate, dintr!un radical ie. *dhewina ‘izvor, curs de ap!’, cf. gm. Tau, eng. dew ‘condens’. Dramlje, Dramlja, NFl, Slovenia. Vezi s.v. Drani$a. Drani%a, NFl, afluent al Bregalnicei, Macedonia. Preslav tracic, cf. NFl antic Dramatica, NR Drama (Macedonia antic!). Cf. NFl pol. Drama, bazinul Oderului, radical ie. *drem! ‘a merge, a fugi; drum’, gr. dromos. Cf. NFl slv. Dramlje, Dramlja (Duridanov 1975: 169). Cf. Drava, Dreta, Drina. Drava, NFl (s.!cr., slv.), afluent al Dun!rii. Antic: lat. Dravos, Dravus, gr. 4,5+./, de origine ilir! sau traco!dac!, ie. *drowos ‘ap! curg!toare’. Cf. Dreta, Drina. Dreta, NFl, afluent al Savinjei, Slovenia. Neclar, probabil înrudit cu NFl cr. Dretulja. Formele din sloven! cu sufix !ija (Litija, Medija) sunt preslave. __________________________________________________________________ 135


Cf. NFl slc. Drietoma, Drietomica, de asemeni preslave; sufixul !oma este de asemenea preslav, cf. sufixul celtic !amo, !ama. Asemenea forme topice sunt, în general, relicte preslave (Bezlaj). Drina, NFl, la frontiera dintre Bosnia "i Serbia; în antichitate, reprezenta frontiera dintre traci "i illiri. Lat. Drinus, gr. 4,6789 < ilir "i/sau trac. Un alt râu Drin, art. Drini curge în Albania, în sens opus Drinei. *i pe acesta din urm! latinii îl grafiau Drinus. Ambele sunt coradicale cu Drava < ie. *drowos ‘ap!, curs de ap!’. Drinja%a, NL (confluen#a Drinei "i Zadarului) < Ad Drinum. Cf. Drina. Dunav (s.!cr), Dunava (b.), Dunaj (în celelalte limbi slave; în sloven! are sensul ‘Viena’, pentru hidronim folosindu!se forma livresc! Donava); rom. Dun#re(a), mag. Duna. În antichitate, latinii foloseau grafia Danuvius, Danubius, iar grecii grafia #$%&'(. Grafia latin! nota, probabil, o form! auzit! la cel#i. Româna perpetueaz! o form! compus! de tip *D)n!ar!, elementul ar fiind atestat "i în cazul altor hidronime "i toponime europene, de exemplu NFl Aar, Aare, NL Aarhus (port în Danemarca), v. dan. aar ‘râu’. În român!, hidronimul este – f!r! îndoial! – transmis direct din tr.!d., deoarece nici un alt idiom nu p!streaz! forma compus!. De asemenea, formele pun o interesant! problem! de evolu#ie fonetic!: tr.!d. : > rom. u. O situa#ie asem!n!toare se întâlne"te în cazul hidronimului Mure" fa#! de b. Marica (vezi discu#ia sub Marica). Fenomenul fonetic tr.!d. : > rom. u este specific numai elementelor autohtone. Formele slave, f!r! excep#ie, reflect! un împrumut din protoromân!, dup! încheierea tratamentului : > u (alte discu#ii, cu exemple, în capitolul dedicat foneticii), dar nu forma compus! cu !ar!, specific! românei, ci o alt! form!, dialectal!, *Duna!. Cf. NP rom. Dun!, probabil un echivalent, ini#ial dialectal, pentru NP Dun!reanu. Tratamentul fonetic tr. : > rom. u nu poate fi explicat prin intermediar slav ori maghiar. (Alte discu#ii în capitolul dedicat foneticii). Duvno, NL, coasta dalmat!. Antic Delminium. Toponimul este probabil coradical cu Dalmacija "i cu Glamo$ (Skok 1917: 128). __________________________________________________________________ 136


Erma, NFl, Bulgaria; dou! cursuri cu acest nume. Tracic, neatestat în antichitate, dar cu paralele antice, de exemplu NFl Hermos, Ermos (Grecia, Frigia "i Moesia), posibil ie. *sermo!s, cu evolu#ia s > h, specific! limbii grece"ti (Georgiev 1960 a: 53) sau un alt etimon, posibil preie., radical *AR!, *ER!, analizat de Chantraine (1950: 56 sq.). Vezi "i Hristov (1964: 193). Et#r (numele cursului superior), Jantra (numele cursului inferior), NFl, Bulgaria. Tracic, antic ;<,+/, =5>,89, Latris, Latron. Etimon neclar (Georgiev 1960 a: 30!31). Fru$ka Gora, NM, zona Srem < lat. Franca (villa), v.sl. frog( ‘franc’ (lat. Francus > rom. frânc). Fru)ka Gora înseamn! ‘muntele frâncilor’, cu traducerea (calchierea) celui de al doilea element. Oronimul trebuie pus în leg!tur! cu r!zboaiele purtate de Carol cel Mare în Europa Central!. Numele antic era Almus, de origine ilir!. Gabernica, NFl, afluent al Savei, Slovenia. Înrudit cu gâber, gáber ‘carpen’. Numai în Slovenia, sunt circa 60 de r!d!cini topice cu acest etimon de origine preslav!, cf. mac. antic grabion ‘bucat!, lemn de stejar’, neoepirot grabos, NPp ill. Grabaei, dalmat Gravosium < ill. *grab! ‘stejar’ < ie. *grebh!, *gerebh!, în denumiri de plante "i de copaci. Galjevica, NFl, afluent al Ljubljanicei, Slovenia. Probabil din lat. Gallus. În general, numele cu radical gal! sunt neclare, probabil toate preslave (Bezlaj). German, NM, Macedonia "i NFl Germanska reka. Preslav tracic *german! < ie. *gwhermo! ‘cald’, cf. NL Germisara (Geoagiu B!i), NL tr. Germania etc. (Duridanov 1975: 127!128). Cf. NL tr. Germania, Germanos, Germas (grafii diferite pentru aceea"i a"ezare), pe cursul superior al râului Strymon, precum "i un toponim omograf, azi Saparevska banja (De$ev 1957: 102). Exist! "i o divinitate German la slavii de sud (vezi capitolul Termeni mitologici "i religio"i). German, NFl, vestul Bulgariei. Preslav tracic, înrudit cu NM German, supra. Glamo%, NL, NR, Croa#ia. Vechi Dlamo%; atestat în anul 1078 sub forma Dlanoce < Dalmatia. Trecerea de la dl! la gl! este întâlnit! în dialectele __________________________________________________________________ 137


croate, de exemplu dlijeto > glijeto (s. dleto) ‘dalt!’ (Skok 1917: 128–129). Cf. Dalmacija "i Duvno. Glana, NFl (Carintia, Slovenia), afluent al cursului Krka!Drava. Forma literar!, livresc!, este Glina. Atestat în anul 983: iuxta flumen Glana. Preslav, având numeroase paralele în hidronimia european!: NFl Glan (Salzburg, Austria; sec. VIII: Glane); NFl Chiana (Etruria, Italia) < Glanis; Glan, numele unui izvor în Sco#ia; celtic *glano!s ‘luminos, a lic!ri’ < ie. *glan!. Forma literar! Glina este influen#at!, prin etimologie popular!, de glina ‘lut’, existând pe întreg arealul slav toponime tip Glina. Ib#r, NFl, Bulgaria. Denumirea cursului superior al Maricei; cursul inferior se nume"te Poibrene. Antic *+&'(, Hebrus, numele Maricei de azi. Exist! alte hidronime asem!n!toare, tot de tip relict: Ibar, afluent al Moravei în Serbia; Ibr, afluent al cursului Teterev, Ucraina, lîng! Kiev ("i aici, posibil tot tr.!d.). Radical ie. *eibhro!s ‘a curge, izvor’. Cf. NFl Ibru, România, reanalizat de Fr!#il! (1987: 118 sq.) tot din perspectiva unui hidronim!relict traco!dac. Idrijca, NFl, afluent al cursului So$a, Slovenia. Preslav, preroman, cf. NSt Idrie, NFl Idrica, NFl Itter, Euter (Germania). Ig, Iga, NFl, NL, Slovenia; câteva exemple. Preslav "i preroman, f!r! etimon clar (Bezlaj). Cf. NM Igman (Bosnia). Isk#r, NFl, Bulgaria ! grafie antic! Skios, Oiskos, Iskos, reflectând o form! trac! < ie. *eis! ‘a curge, râu’. (Vezi "i Papazoglu 1969: 59). Jadran (s.!cr., slv.) ‘Marea Adriatic!’ < lat. (mare) Adriaticum. Se consider! c! numele antic al Adriaticii este înrudit cu NFl Adda (Lombardia), vezi supra s.v. Ada. Kapela, NM, Croa#ia < lat. capella. Katun, NL, Istria, Croa#ia < rom. c!tun (cf. alb. katun). Nu este exclus! perpetuarea unei forme preslave preluate din substratul adriatic ilir, prin intermediar romanic de tip dalmat. Rom. c!tun "i formele sud!slave katun sunt analizate în capitolul dedicat terminologiei sociale. __________________________________________________________________ 138


Kerbovo, NL, Bulgaria, între Topolnica "i Smole!kata reka, reg. Pirdopsko. Probabil preslav tracic, cf. tr. 123,./, 1653,./. Explica#ia prin rom. cerb nu este plauzibil! (Zaimov 1959: 92 "i 184). Kilia, NL (Bulgaria) < Coelia. Cf. NL Kellai (Grecia) < Cellae. Cf. Celje, supra "i rom. Chilia, un bra# al Dun!rii. Klis, NL (în apropiere de Solin, coasta adriatic!) < Clissa. Klju(ica, NFl, afluent al cursului Ziljica, Slovenia. Din lat. pop. clusus < claudere. Toponimele derivate de la aceast cuvânt latin sunt foarte frecvente în limbile neolatine, de exemplu it. Chioso, Chiusa, Chiusaforte. Cf. NL Cluj (Paliga 1992 a, cu bibliografia problemei). Knin, NL, Croa#ia; v.cr. *T%nin( < Tininium. Etimon neclar, probabil grafie pentru un toponim autohton traco!ilir. Kobarid, NL, Slovenia, reg. Tolmin. Antic Caporetum (Bezlaj 1969: 25). Kodrjana, NFl, afluent al cursului Kozica!Arbe$, Slovenia. Din NP lat. Quadratus sau din istroromân kodru ‘munte împ!durit’, rom. codru, alb. kodër (Bezlaj). Kokodiva, Kukudiva, NL, Bulgaria, la nord de Varna. Prima parte este neclar!; partea a doua a compusului reflect! tr.!d. deva, dava ‘cetate’ (Duridanov 1986: 27 sq.). Cf. Plovdiv, infra. Kokra, NFl, afluent al Savei, Slovenia. Preslav, înrudit cu Krka. Cf. NFl gr. Korkoras. Kolpa, slv.; Kupa, s.!cr., NFl, afluent al Savei, Slovenia. Antic Kolapis, 1.75?6/, 1.7.@. Prototip *Kol!ap!is, kol! fiind de origine neclar! (probabil preie.), iar *ap! având sensul ‘ap!’ (Ramov, 1936: 25; Bezlaj 1956–1961). Koper, NL, Slovenia, port la Marea Adriatic! (it. Capo d’Istria) < lat. Capris, din capra. Koro$ka, Koro$ko, NR, Slovenia, gm. Kärnten. Lat. Carinthia. R!d!cina kar!, kor! este preslav!, de origine preie. Cf. Carpa#i, alb. karpë ‘stânc!’. __________________________________________________________________ 139


Kostol, Kostolac, câteva toponime în arealul sud!slav. Lat. castellum. (Trajanovski 1979: 10). Kotor, NL, Muntenegru, it. Cattaro < lat. Catera, Cathara, Cat(h)arum, de origine ilir!: ill. *katar! ‘cetate’; cf. s.!cr. kòtar ‘regiune’ (echivalent pentru srez). Krajna, NR, Croa#ia ! lat. Carnia, reflectând o denumire autohton! preslav!, illir!, de origine probabil preie., radical *kar! ‘piatr!, stânc!’; cf. Kranj, Koro)ka, Kràs. Asocierea cu sl. (u)krajiti este o etimologie popular! de tipul substitu#iei etimologice. Kranj, NL (Slovenia) < Carnium, Carnia (cf. Carsium > Hâr"ova, cu evolu#ia c/k > h, neexplicat! satisf!c!tor; considerat – cu argumente ce nu pot fi ignorate – toponim autohton traco!dac de Poghirc 1969: 360). Illir, cf. Kras, Koro)ka, Krajna. Krka, NFl (Trebinje) < Corcoras, Korkoras. Atestare în anul 799 p. Ch.: Corca. Preslav, ilir, de origine preie. Cf. Koro)ka, Kranj, Krajna, Kras. (Bezlaj; Ramov, 1936: 25; vezi "i Skok 1917: 121). Kupa, vezi discu#ia s.v. Kolpa. Labin, NL, la sud de Istria, Croa#ia < Albona; grafie latin! pentru un toponim autohton ilir, de origine ie. sau preie. (vezi "i Skok 1917: 128). Labuta, Labota, Labotnica, NFl, afluent al Dravei în Slovenia. Preslav, de origine probabil celtic!, albanto, albento ‘str!lucitor, luminos’ < ie. *albh!. Asocia#ia cu labod, lavud ‘leb!d!’ este o etimologie popular! (substitu#ie etimologic!, cf. Ljubljana, infra). Lanja, NFl, afluent al cursului Karnahta, Slovenia. Preslav, cf. frl. Làgna, it. NFl Anio, Agno, Agnone. Asemenea numiri apar în Etruria, Lombardia, Vene#ia, Tirolul de sud, Latium, Campania etc. În Slovenia, poate fi influen#! friulan! sau un relict preslav. La$ta, NFl, afluent al So$ei, Slovenia. În Slovenia, mai sunt atestate alte denumiri de acest tip, de exemplu La)ta, La)te "i apelativul la)ta ‘lespede, __________________________________________________________________ 140


piatr!’; formele sunt înrudite cu forma nord!italic! lasta ‘lespede’, NL Lasta, Laste, Lasturo, NFl Lástego. Cf. basc arlasta, arralasta. Radical *lassa, de origine probabil preie. (Bezlaj). Lika, NFl, NR, Croa#ia. Numele regiunii provine din hidronim. Origine ilir!, ie. *leik! ‘a lumina, a str!luci’; cf. rom. a lic!ri, licurici. Lim, NFl, afluent al Drinei, izvorând din Alpii Albanici. Cf. alb. lumë, lymë ‘râu’. Un împrumut din albanez! este pu#in probabil. Hidronimul trebuie considerat ca perpetuarea unei forme autohtone ilire ce reprezint! "i prototipul cuvântului albanez. Origine preslav! cert!. Lipljan, NL, Bulgaria, regiunea Lomsko; NL, Kosovo. Antic Ulpiana, prin substitu#ie!asociere cu sl. lipa (Duridanov 1952: 9; Trajanovski 1979: 10; a se vedea "i Papazoglu 1969: 171; a"ezarea din Bulgaria se afl! pe teritoriul antic al dardanilor, fiind unul dintre cele trei mari centre dardanice, al!turi de Naissus/Ni, "i Scupi/Skopje). Ljubija, NL, NFl, afluent al Savinjei, Slovenia. Preslav, de origine neclar! (Bezlaj). Cf. formele traco!illire cu radical lab!, leb!. Vezi discu#ia sub cuvântul urm!tor. Ljubljana, NL; Ljubljanica, NFl, Slovenia. Probabil preslav, înrudit cu forma precedent!, dintr!o form! *Lablana, prin substitu#ie "i etimologie popular! (sl. ljubiti). Cf. NL Labin, supra. În antichitate, divinitatea Ljubljanicei este atestat! cu numele Laburus, iar Anonymus Ravenniensis numea cursurile Ljubija "i Ljubljanica Lebra "i Elebra (Bezlaj 1961: 149; Russu 1969: 218). Logatec, NL, Slovenia. Preslav, probabil ilir, antic Longatici (Ramov! 1936: 27). Lom, NFl, NL (Pann. Inf., Serbia; port la Dun!re) < Almus, grafie latin! pentru o form! trac! < ie. *olmo!s! ‘ulm’. Cf. alb. lumë, pl. luménj ‘râu’, lym ‘mâl’. Dac! aceast! paralelel! este corect!, atunci trebuie pornit de la alt etimon. Radicalul *AL! poate fi preie. (alte discu#ii privind r!d!cina preie. *AL! la Rostaing 1950: 41!52). __________________________________________________________________ 141


Lug, NL, Croa#ia. Atestare anul 1331: extra Lugum. Probabil preslav, etimologie neclar!, probabil latin lucus ‘dumbrav! (sacr!)’ (Skok 1920: 130). !man. Sufix întâlnit în unele elemente autohtone trace/traco!dace (Poghirc 1969: 363), cf. Barman, German, Igman etc. Acest sufix trebuie deosebit de acele elemente turce cu elementul orman ( de exemplu Teleorman, Caraorman etc.). Marica, NFl, Bulgaria. Tr. *Marisia < ie. *mor!, ‘mare, ap! st!t!toare’. Cf. Marisia > rom. Mure". Hidronimul bulgar "i românesc sunt, f!r! îndoial!, coradicale, ambele de origine trac! (respectiv traco!dac!), dar cu tratament fonetic diferit: : > a, în bulgar!, dar : > o, u în român!. Vezi "i cazul Dunav, Dunaj, Dun!re, supra, unde întâlnim aceea"i situa#ie. Tratamentul fonetic : > u fa#! de : > a reprezint! o opozi#ie nord/sud, respectiv o opozi#ie daco!mesic v. tracic. Alte discu#ii în capitolul dedicat foneticii. Medija, Medijski Potok, NFl, afluent al Savei, Slovenia. Preslav, cf. frl. Medée. Forma actual! nu permite reconstituirea formei ini#iale. Cf. NL rom. Media". Medulin, NL, Istria, Croa#ia < lat. Mutila, grafie pentru o form! autohton! ilir!. Mesta, NFl, Bulgaria. Tracic. Antic Nessos, teonim acvatic, NFl Nessus, Nesos, Nestos etc. (Vezi "i Papazoglu 1969: 178). Evolu#ia m > n în toponimia arhaic! este normal!, cf. antic Mesembria>Neseb!r. Radical ie. *ned!, v.ind. nádati, red! zgomotul unei ape curg!toare, nada!h ‘râu’. Posibil îns! radical preie. *N!S!, în toponime ca Nis(s)a (analizat de Chantraine 1950: 222 sq.). Mirna, NFl, afluent al Savei. Preslav, posibil înrudit cu formele Nera, Neretva, Ner, antic Naron etc. dac! se admite o alternan#! n/m sau înrudirea cu formele derivate din ie. *mar!/ *mor! (lat. mare, NFl Morava, Marica etc.). Origine preslav! cert!. Forma actual! a fost probabil influen#at!, prin etimologie popular!, de asocia#ia cu sl. mir( ‘pace’. Modrejce, NL, Slovenia. Antic Matereia (Bezlaj 1969: 25). __________________________________________________________________ 142


Mora%, NM, Macedonia. Preslav tracic, derivat din hidronimul Mora%a, înrudit cu NFl Morava. Morane, NL, lâng! Skopje. Atestat în anul 1300 sub forma Tmorane (< *T%mor!) "i sifixul !ane, cf. NM anticTmaros, Tmarus, NM alb. Tomór, Albania. Cf. Tmor, infra. Morava, NFl, Serbia. Grafie antic!: gr. A5,-./, lat. Margus, reflectând o form! autohton! trac!. Hidronime asem!n!toare, coradicale, sunt atestate "i în alte areale: Morava, curs din bazinul Vardarului "i oronim în Macedonia (Duridanov 1975: 159); NFl Morava la frontiera natural! dintre Moravia "i Slovacia, Marica (Bulgaria), Mure" etc. În general, este vorba de relicte preslave, încadrabile în categoria str!vechii hidronimii europene. (Vezi "i Papazoglu 1969: 190). Sufixul !ova este slav. Mo$un, NL, câteva localit!#i cu acest nume în arealul sud!slav. Mo$nje, NL, Slovenia. Toponimele au fost explicate prin lat. mansionem, indiciu al pendul!rii transhumante specifice popula#iei romanice (protoromâne"ti) (Bezlaj 1969: 25). Vezi alte exemple în Lexiconul B. Mura (s.!cr., slv.), NFl, afluent al Dravei. Preslav, illir "i/sau trac, coradical cu Morava, Marica, Mure". Vocalismul u este considerat de Bezlaj substitu#ie, în loc de *o (ca în Morava)(vezi "i Bezlaj 1961: 149, care apropie hidronimul "i de NFl venet Mare). Totu"i, dac! pornim de la o form! trac! de tip nordic, atunci vocalismul u este normal; vezi alte discu#ii sub Dunav/Dunaj "i Marica. Murva, NFl, Dalma#ia, în apropiere de Omi,. Atestare în anul 1251: aqua que vocatur Murva. Înrudit cu Mura (Skok 1920: 133). Muzge, NFl, afluent al cursului Krka, Slovenia. NL Muzge (câteva denumiri în Slovenia "i Croa#ia); cf. NFl pol. Muzgawa, NL Moskva. În toate aceste cazuri este vorba, foarte probabil, de relicte preslave (Bezlaj). Nadi(a, NFl, afluent al cursului Tera!So$a, Slovenia; frl. Nadisòn, it. Natisone. Antic Natiso. În sloven!, probabil prin intermediar friulan ori perpetuând direct o form! preslav! romanizat!. __________________________________________________________________ 143


Nebula, Nibeljski Potok, NFl, Slovenia, afluent al Nadi"ei. Cf. frl. Nevolaè, Nuvolàe, poate din lat. Nubilius. Origine preslav! cert!, etimonul este îns! neclar. Nera, NFl (rom., s.!cr.). Coradical cu Neretva. Ipoteza unei origini maghiare, din nyár ‘plop’, ignorând alte hidronime europene asem!n!toare, nu poate fi admis!. În s.!cr., este reflectat un împrumut din român!. Cf. NFl N!ruja, România. Vezi formele urm!toare. Acestea arat! c! explica#ia prin maghiar! nu poate fi admis!. Nerav, NL, Macedonia; NFl Neravska reka, bazinul Vardarului. Coradical cu Nera, Neretva etc. (Duridanov 1975: 128). Neret, NL, Macedonia. Preslav tracic, dintr!un hidronim înrudit cu NFl Nera, Neretva. Nèretva, NFl, Serbia. Grafie antic! Naron, B5,89, reflectând o form! trac! "i/sau ilir!. Cf. NFl Neretva (hidronim omofon din Volhinia), Nera (vezi "i Skok 1917: 119–120, 132, n. 16 "i 134, n. 28; Skok consider! c! în antichitate s!a produs o etimologie popular! prin asociere cu NP Nero, Neronis; hidronimele cu radical ner! se pot explica îns! "i f!r! raportare la numele împ!ratului Nero). Neseb#r, NL, Bulgaria. Trac Mesembria. Al doilea element, bria, este întâlnit "i în alte toponime trace. Primul element, mes!, este neclar, dar întâlnit în onomastica trac! (De$ev 1957: 296). Nevlica, NFl, afluent al cursului Kamni!ka Bistrica, Slovenia. Înrudit cu NFl Nevlja, la frontiera bulgaro!sârb!, cu NFl Nevlja (Rusia), NFl Neva, NFl Nevajärni (Finlanda). Este vorba de un tip hidronimic paneuropean, ie. *snau!, *snaw! ‘a curge’ (Bezlaj 1961: 151). Nevlja, NFl, curs la frontiera bulgaro!sârb!, zona Caribrod; hidronime omofone se g!sesc "i în Rusia, zona Vitebsk!Pskov. Vezi Nevlica. Nevlje, NL, Slovenia. Vezi discu#ia sub Nevlica. Nin (it. Nona), NL, sud de Zadar, litoralul adriatic < Aenona. __________________________________________________________________ 144


Ni$, NL, Serbia. Grafii antice; gr. B56C(C)./, lat. Navissum, Navissus, Naissus, Naessum. Acestea reflect! o form! autohton! trac!, ie. *(s)naw! ‘a'curge’. (Vezi "i Papazoglu 1969: 60, 171 "i 191–192; în antichitate, Naissus era unul dintre cele mari trei centre dardanice, al!turi de Scupi/Skopje "i Ulpiana/Lipljan). Ni$ava, NL, pe Ni!, Serbia. Coradical cu NFl Ni). Sufixul este slav. Norin, NL, pe Neretva, Croa#ia. Antic Narona; coradical cu Nera, Neretva (Skok 1917: 120!121). Ogosta, NL (Bulgaria) < Augusta. Omi$, NL, coasta dalmat!; it. Almissa, antic Dalmisium. Forma din s.!cr. se poate explica printr!o disimilare Dalmis! > *almis! > omi), ap!rut! la vorbitorii dalma#i (iliri) romaniza#i. Opajska reka (* Opaja), NFl, afluent al P$injei, bazinul Vardarului. Preslav tracic *Apaja (*Opaja), ie. ap! ‘ap!’. Cf. NFl Opawa, Polonia, de origine baltic!. Coradicale trebuie considerate NL Opila, regiunea Kratovo, Macedonia "i Opave, regiunea De+evo, Serbia; acestea trebuie s! fi fost ini#ial hidronime (Duridanov 1975: 136). Opave, NL. Vezi discu#ia sub Opajska reka. Opila, NL. Vezi discu#ia sub Opajska reka. Orga, NL, Bulgaria, regiunea Tolovica. Preslav, tracic. Cf. toponimele trace în or!, org!, în De$ev 1957. Radicalul toponimic *or!g! pare preie. (discu#ii "i alte exemple la Rostaing 1950: 70–71 "i Mu"u 1981, s.v. Orbis, Orion, Oreste). Vezi alte forme înrudite în Paliga 2006 b, s.v. *or!, *ur!. Os#m, NFl (Bulgaria) < Asamus. Cf. Samus ‘Some"’. Otljanska reka (*Otlja), NFl, afluent al cursului Opajska reka. Cursul superior se afl! în zona satului albanez Strima, iar cursul inferior în zona satului Otlja. Preslav trac sau ilir *Atula, *Atulas, ie. *ad! ‘ap!, curs’. Panega, rar Paniga, Paneg, Panig. NFl, Bulgaria, afluent al Isk!rului. Tracic. Fonetismul ini#ial era cu k > g (*panek, *panik). Evolu#ia i > e este __________________________________________________________________ 145


specific! limbii române, ceea ce arat! c! s!a transmis prin intermediar romanic (protoromânesc). Radical ie. *pani!ko ‘mocirl!, balt!’ (Georgiev 1960 a: 59). Cf. Pan(n)ysis, Pannisis, Panysus, numele trac al râului Kam$ija, v. prus. pannean ‘balt!, mocirl!’. Radicalul toponimic pan! poate fi îns! "i preie. (analize la Chantraine 1950: 232 "i Mu"u 1981: 321!332). Peneda, NL, Istria, Croa#ia. Din lat. pinetum (Ujevi# 1956: 93). Pirin, NM, Bulgaria. Explicat dintr!o form! trac! *Pheruna ‘stânc!’; radicale de tip *p(h)er! sunt atestate în câteva toponime trace (De$ev 1957). Explica#ia prin ND sl. *Perun( nu este plauzibil!. R!d!cina *p(h)ar!, *p(h)er! este probabil preie., cf. Parma, Parnassos etc. "i NM rom. Parâng. Plovdiv, NL, Bulgaria. Tr. Pulpudeva, echivalent (calc) al formei grece"ti Philippopolis ‘ora"ul lui Filip’. Toponimul a fost recent reanalizat de Duridanov (1986: 25–34 "i 1989: 19–22). Discutând toponimul în rela#ie cu Kokodiva, Kukudiva (supra) "i aducând argumente de evolu#ie fonetic!, Duridanov consider! c! este vorba de o form! daco!moesic!, împrumutat! de bulgari „direct dintr!o faz! tardiv! a tracei”. Podkra$%e, izvor în Bohinjska Bistrica, Slovenia. Prefix slav pod! "i un radical preslav kras ‘lespede, stânc!’. Topo! "i oronimele cu radical kras, cras sunt foarte frecvente în arealul sud!slav. Ele sunt, în general, preslave, traco!ilire (Bezlaj). Pòre%, NL, Istria, it. Parenzo < ill. *Parent!, atestare antic! Parentium. Radicalul *par!, *per! este probabil de origine preie. (Ramov! 1936: 27; Kiss 1980). Cf. Pirin. Postojna, NL, Slovenia; aici se afl! una dintre cele mai mari pe"teri din lume. Lat. Arae Postumiae ‘altarele lui Postumius’. Forma slav! se explic! "i printr!o adaptare!substitu#ie de tipul etimologiei populare, cf. slv. postojna ‘un fel de vultur’. Ptuj, NL, Slovenia. Preslav de origine ilir!, atestat în antichitate în grafie latin! Poetovio > ill.!rom. *Petojo > sl. *P,tuj- > slv. Ptuj (Ramov! 1936: 34). __________________________________________________________________ 146


Pula, v.s.!cr. Pulj, NL, ora"!port în Istria, it. Pola < lat. Pola, grafie pentru o form! ill. *Pol!. Raba (gm. Raab), NFl (curs la frontiera dintre Ungaria, Slovenia "i Austria, afluent al Dun!rii; cursul principal este în Ungaria) < Ar(r)abo, grafie latin! pentru un hidronim autohton, illir "i/sau celtic < ie. *orobh! ‘ro"ietic, ro"cat’. Cf. NFl Raba, afluent al Vistulei în Polonia. Rama, NR, Bosnia "i NFl omofon, afluent al Neretvei. Preslav, probabil illir, eventual trac, < ie. *rem! ‘a sta’. Radicalul *ram!, *rem! apare "i în toponimia preie. Ra!a, NFl (Istria) < Arsia, Arsa. Grafie latin! pentru un hidronim autohton, illir; cf. NFl Aar, Aare, dan. aar ‘râu’; vezi sub Dunav, Dunaj, Dun!re (Ramov! 1936: 24; Bezlaj). Ra(anj, NL, regiunea Knja+evac, valea Timokului. Antic Arsena, etimon neclar, probabil grafie latin! pentru un toponim autohton trac. (Franck 1932: 6). Resava, Resovska reka, NFl, Bulgaria, la frontiera cu Turcia. Probabil tracic, cf. NFl tr. Resos (Troada), ie. *res!, v. nordic ras ‘curs de ap!’ (Georgiev 1960 a: 39). Rgotina, NL (valea Timokului) < Argentares (argentum ‘argint’). Ri(ana, NFl, se vars! în Marea Adriatic! lâng! Koper, Slovenia; it. Risano. Preslav, illir, cf. alb. rjedh < ie. *reg! ‘a curge, curs de ap!, râu’. Rodopi, NM, Bulgaria < tr. *Rud!uphe ‘râul ro"u’, numele actualului curs Dospatska reka, de la care s!a extins asupra oronimului. Vezi "i Hristov (1964: 123). Rovinj, NL, Croa#ia, Istria. Antic Ruginium. Rosica, vechi Rosita, afluent al Jantrei, Bulgaria. Înrudit cu NM Rosita, Bulgaria "i cu alte forme r!spândite în Europa: v. prus. Rossitten, let. Rasite. Etimon neclar; sufixul !ica este frecvent în hidronimia slav!, cf. Marica etc. Rusenski Lom, NFl. Vezi Lom. __________________________________________________________________ 147


Sava, NFl, afluent al Dun!rii la Belgrad. Grafii antice: gr. D5.+./, lat. Savus < ill. *savas ‘râu’ < ie. *sowos ‘curs de ap!’. Cf. NFl Savu, România; NFl Sava (Rusia, de origine ossetin!). Savinja, NFl, afluent al Savei. Vezi Sava. Sefto(v)ite d!be, Seftovi $ukari, NL, Bulgaria, reg. Panagjursko. Probabil preslav tracic, cf. NP tr. D2+<5/, D2+<./. (Zaimov 1977: 58 "i 161). Cf. NP rom. Safta, S!ftoiu. Senj, NL, Croa#ia, coastra adriatic!, it. Segna, gm. Zengg < lat. Senia. Cf. NL Siena < lat. Saena (Etruria), Sena (Iulia). Vezi "i Skok 1917: 128. Serava, NFl, afluent al Vardarului. Preslav tracic (eventual ilir), înrudit cu NFl Saar, baltic Seria, rom Siret etc. Este posibil ca r!d!cina slav! s'r! ‘cenu"iu’ s! fi influen#at forma actual! (Duridanov 1975: 86). Setole, NL pe cursul Poroj, bazinul Vardarului. Preslav traco!ilir, înrudit cu lit. sietuva ‘adâncitur! pe fundul unui curs de ap!’. Cf. NL D2>.+65, Dalma#ia (Duridanov 1975). Sisak (!tokavian), Sisek (kajkavian), NL, în apropiere de Zagreb. Lat. Siscia, gr. Siskia < celtic *Se(q)!sq!ya < ie. *se(q)!sq!a ‘rogoz’. Vezi "i Skok 1917: 128. Skomlja, NFl (afluent al Dun!rii, în Bulgaria), NL (regiunea Lomsko). Traco!dac *Skambla < ie. *(s)kamb!, *(s)komb! (Duridanov 1952: 13, 94). Skopje, NL, Macedonia. Preslav, atestare antic! Scupi, Skoupoi, capitala Dardaniei. Coradicale trebuie considerate NFl Skoplje, Bosnia; NFl, NL Uskoplje, în apropiere de Dubrovnik; NFl Uskoplje, Her#egovina, regiunea Trebinje (Duridanov 1975: 19; a se vedea "i Papazoglu 1969: 171; a"ezarea antic! era unul dintre cele trei mari centre dardanice, al!turi de Naissus/Ni, "i Ulpiana/Lipljan). Slan, Slano, NL. Câteva localit!#i cu acest nume pe coasta adriatic!. Explicate prin lat. salinae. Coradical cu aceste toponime este probabil "i NL Sali, în insula Veli Otok (Skok 1920: 149). Smèderovo, Smèderevo, v.s.!cr. Smederov grad, NL, Serbia, port la Dun!re; explicat din v.s.!cr. *Smeder < rom. Sâmedru, S!medru, Sumedru < __________________________________________________________________ 148


lat. tardiv San(ctus) Demetrios ‘Sf. Dumitru’. Sufixul !evo, !ovo este slav. Sens: ‘ora"ul Sf. Dumitru’; cf. .L Sângiorz < San(ctus) Giorgios etc. Cf. /kocjan, infra. So%a, NL, Slovenia, la frontiera cu Italia; it. Isonzo < lat. Isontius, Sontius, reflectând un hidronim autohton illir, de origine ie. sau preie. Solkan, NL, Slovenia, în apropiere de Nova Gorica. Antic Silicanus (Bezlaj 1969: 25). Sotla, slv., Sutla, cr., NFl. Preslav, traco!ilir *Sontula, *Aesontula (Bezlaj 1961: 149). Split, NL, litoralul adriatic; it. Spalato. Antic Spalatum, grafie latin!; ;C?E75<./, grafie greac!, având sensul ‘tufi" #epos’, probabil o etimologie popular!, dup! cum – în latin! – tot etimologie popular! este asocierea de palatium. Anticii au adaptat, foarte probabil, numele unui toponim autohton illir. Evolu#ia fonetic!: Spalatum > Speletum > Split. (Ramov! 1936: 26; Popovi) 1960: 53, 171, 389; Skok 3: 312; Kiss 1980: 583). Srem, NFl, NR; ora"ul cel mai important al regiunii este Sremska Mitrovica. Lat. Sirmium, reflectând o form! ilir! din ie. *ser!mo! ‘râu’. (Vezi "i Papazoglu 1969: 59). Cf. NFl Siret, NFl Siriu, România. Strima, NL, Bulgaria. Derivat dintr!un hidronim înrudit cu NFl Struma. Strjama, NFl, Bulgaria, afluent al Maricei. Tracic, cf. NFl lit. Sermas, NL pol. Frem (gm. Schrimm), v. ind. sárma!h ‘curs de ap!’. Fonetismul ie. *sr! + vocal! > tr. ("i tr.!d.) str! este firesc. Cf. Struma, Struga "i NFl rom. Strei, Strem# (vezi "i Papazoglu 1969: 59). Struga, NFl, afluent al Savinjei, Slovenia; un alt curs omonim, afluent al cursului Krka, Slovenia. Preslav, tracic, cu evolu#ia fonetic! tipic trac! ie. *sre! > *stre!. Înrudit cu NFl Struma. Cf. NFl rom. Strei, Strem# "i strugure, strung!. Cuvintele cu radical str! reflect!, foarte probabil, influen#a autohton! traco!ilir!, dar r!d!cina ie. trebuie identificat! prin compararea mai multor date, deoarece atât ie. *str! cât "i ie. *sr! + vocal! au avut ca rezultat în trac! *str!. __________________________________________________________________ 149


Struma, NFl, Bulgaria. Tracic, antic Strumwn, ie. *sreu! ‘a curge’. Fenomenul fonetic ie. *sr! + vocal! > tr. *str! este firesc. Cf. NFl rom. Strei, Strem#. Derivat: NFl Strumica, Strume)nica, Bulgaria. Su(id, NL, Slovenia, în apropiere de Kobarid. Antic Silicetum (Bezlaj 1969: 25). )ar, s.!cr., mac., NM. Grafii antice: gr. DG5,H.9 .,./, lat. Scardus, reflectând un oronim autohton tracic "i/sau illir, cf. lit. skardùs ‘pant!, coast!’. Cf. NL rom. Iar (Paliga 2006 b: 182). )emnica, )evnica, NFl, afluent al cursului Crna, bazinul Vardarului. Sufixul este slav; în r!d!cin!, s!au interferat dou! r!d!cini: una înrudit! cu hidronimele illire Semnus, Semirus, lit. Semena, ie. sem! ‘a turna, a curge’; cealalt! cu NFl Sava, alb. she(u) ‘mla"tin!’ (Duridanov 1975: 222). )kocjan, NL, Slovenia. Preslav de origine latin! popular! *Sant (sanctus) Cantianus > *)%nt koc%jan( > slv. Jkocjan (Ramov! 1936: 27). Cf. Smederovo, supra. )tip, NL, pe râul Bregalnica, Macedonia. Preslav, atestare antic! Astibos. Etimon neclar (Duridanov 1975: 21). Toponimele "i hidronimele cu radical *as! pot fi preie. (alte discu#ii la Chaintraine 1950; Mu"u 1981; Paliga 1989 d). Tavor, Taor, NL, Macedonia, lâng! Skopje. Preslav, de origine ilir!, atestare antic! Taurision > sl. *Tavr( (Duridanov 1975; Franck 1932: 6). Exist! un toponim omofon în reg. U+ice, Serbia. T#(a, numele cursului superior; Tund(a, numele cursului inferior; NFl, Bulgaria. Tracic, atestat frecvent în antichitate, începând cu sec. III a. Ch.: K5L./, K.9M./, Tonzus, Tontus, Tountza. Etimon neclar (Georgiev 1960 a: 27–28; a se vedea "i Papazoglu 1969: 192). Timava, NFl, Slovenia; it. Timavo, frl. Timàu. Preslav, înrudit cu NFl Timok (infra), Timi", Tynne (Anglia), Thames (Tamisa) cu th neetimologic etc. Tìmok, NFl, afluent al Dun!rii la frontiera sârbo!bulgar!. Lat. Timachus, grafie ce reflect! un hidronim autohton trac din ie. *tem!ak!wa. Un alt hidronim omofon "i omograf se afl! în bazinul Vardarului, afluent al cursului Pari,tica __________________________________________________________________ 150


(Duridanov 1975: 152). Cf. NFl Timava, supra; NFl Timi" (dou! cursuri cu acest nume, în Banat "i un pârâu în Bucegi), NFl eng. Thames (grafie hipercorect! cu th pentru t) etc. Tmor, NL, coasta Adriatic!, lâng! Dubrovnik. Vezi discu#ia s.v. Morane (< Tmorane). Cf. NM Tomór, Albania. Tolmin, NL, Slovenia; NFl Tolminka. Cert preslav, ill. *Tilmon!, înrudit cu alte topo! "i hidronime, cf. frl. Talm, ligur Talamone, it. Talamona, sp. Talamon, fr. Talamon etc. Atestare medieval! în anul 1146: Tulminium. Probabil relict preie. (Bezlaj; Ramov! 1936: 26). Trakana, NFl, afluent al cursului Stara Reka, bazinul Vardarului; Trakanska reka, NFl, afluent al Bregalnicei, de asemeni în bazinul Vardarului; NL Trakanje, în acela"i areal. Toate aceste denumiri sunt preslave, de origine trac!, dintr!un prototip trac *Trakana, !nja < ie. *trek! ‘a trage, a fugi, a curge’. Formele sunt probabil înrudite cu NL TrakaniN, Serbia (Duridanov 1975: 181). Formele acestea par perpetuarea unor cuvinte înrudite cu etnonimul Thrax, Thraex ‘trac’. Trògir, NL, Dalma#ia; it. Trau. Grafii antice: lat. Tragurium, gr. Tragourion, de origine ilir!. Probabil înrudit cu NL Tergeste > Trieste > Trst, infra. Trsat, NL, Istria < lat. Tarsatica, reflectând probabil o form! autohton! illir!. Trst, NL; it. Trieste < lat. Tergeste, grafie pentru un cuvânt illir reflectat "i în alb. treg "i în v.sl. tr(g( ‘târg’. Una, NFl, afluent al Savei; v.s.!cr. Un < lat. Oeneus, gr. O6928/, reflectând un hidronim autohton illir, de origine probabil preie.; cf. gr. .P9./ ‘vin’, termen „tehnic” preie. (Chantraine). Vardar, NFl, cel mai important curs al Macedoniei; se vars! în Marea Egee, lâng! Salonic. Grafie antic! greac! Q5,H5,6./, reflectând un hidronim autohton trac din ie. *sword(o)!wori ‘ap! neagr!’. Numele uzual în antichitate al cursului era Axios (Duridanov 1975: 30!36; autorul analizeaz! întreaga hidronimie a Vardarului). __________________________________________________________________ 151


V#%a, NFl, Bulgaria, afluent al Maricei. Preslav tracic, f!r! etimon clar, probabil înrudit cu Vin$a "i NL rom. Vin#a, Vin#u (Paliga 2006 b: 206). Cf. NFl slc. Váh. Velèbit, NM, Croa#ia. Preslav, reflectând un element autohton illir, cf. gr. R7635>./ ‘abrupt’. În s.!cr., cuvântul a fost supus unei etimologii populare: vele!bit ‘ad!post mare’. Veleka, NFl, Bulgaria, la frontiera cu Turcia. Neclar, posibil preslav tracic, ie. *welika ‘întors, curb’. Denumirea local! Kriva reka, probabil un calc, sprijin! aceast! explica#ie (Georgiev 1960 a: 37). Veles, NL, în apropiere de Skopje. Antic Bylazora. Evolu#ia fonetic! nu este clar! în detaliu. În orice caz, explica#ia prin ND Veles nu este admisibil! (Franck 1932: 6). Ve$ala, NFL, afluent al Vardarului. Preslav (trac "i/sau ilir) *Vesala, *Vesalus < ie. *wes! ‘ud, umed, ap!’, cf. alb. vesë ‘ploaie m!runt!, burni#!’ (Duridanov 1975: 49). Vidbol, Vitbol, NFl, afluent al Dun!rii. Probabil preslav celtic, cf. NL Vindobona. De la o asemenea form! s!a ajuns la sl. *Vedbola > b. Vidbol, sub influen#a NL Vidin "i NFl Vit (Georgiev 1960 a: 53!54). Vídin, NL, Bulgaria. Grafie antic!: lat. Bononia, gr. Q.98965, de origine probabil celtic!, dup! cum arat! toponimele, cu acela"i radical: Bologna, antic Bononia; Boulogne, antic Bononia. Cele trei forme, din Bulgaria, Italia "i Fran#a, par a reflecta marea expansiune celtic! din antichitate. Cu toate acestea, forma actual! din bulgar! pare a reflecta, mai degrab!, un cuvânt derivat din tr. *ud! ‘ap!’, cf. NFl Vedea, NL Videle, în România. Cf. Vit. Vin%a, NL Serbia. Înrudit cu V!$a. Vipava, NFl, afluent al cursului So$a, Slovenia; frl. Vipàu, it. Vipacco. Cert preslav, illir, înrudit cu NP Vippius, lit. ùpe, upis ‘curs de ap!’. __________________________________________________________________ 152


Vit, NFl, Bulgaria. Tr. *utus < ie. *ud!os ‘ap!’. Reanalizat recent, din perspectiva vocalismului paleobalcanic, de Dimitrov (1994: 98). Cf. Vidin. Vito!a, NR, zona Sofia. Antic Skombros, Scopius. Numele actual este preslav, explicat fie ca element trac, cf. NP tr. Bit(h)us, cu evolu#ia b>v, fie ca derivat din rom. vit! cu sufixul !o) (BER 1: 155). Cf. NP pol Witosz, NL pol. Witoszyn. Probabil este "i aici o interferen#! la nivel colocvial. Vogljana, NL, Slovenia. Probabil din Aquilania, în orice caz de origine preslav! (Bezlaj 1961: 149). Vrbas, NFl, Bosnia. NFl ill. Urpanus, Urbanus, NL Urbate (Russu 1969: 259). Etimonul sugerat de Dickenmann (1939: 28) "i de Kiss (1980) este ie. *wrbhas ‘salcie’. Cu toate acesea, formele ilire par a se încadra în categoria relictelor preie. cu radical *OR!/*UR!, analizate de Rostaing (1950: 70–71) "i de Mu"u (1981: 199 sq. "i 250 sq.). "i în trac! sunt atestate forme cu radical or!/ur! (vezi la De$ev 1957: 343–345 "i 348). La vorbitorii de sârb!!croat!, hidronimul a suferit apropierea de vrba ‘salcie’, prin etimologie popular! "i substitu#ie etimologic!. Pentru r!d!cina *OR!, *UR! în român!, vezi Paliga 2006 b: 147 sq. "i 200 sq). Vukovar, NL, în apropiere de Osijek. Toponimul are o istorie complicat!. Partea a doua a compusului reflect! mag. vár ‘cetate’; prima parte reflect!, foarte probabil, o asociere cu s.!cr. vuk ‘lup’. În apropierea ora"ului curge râul Vuka, antic Ulca, cf. alb. ujk, ulk ‘lup’. În Evul Mediu, numele era Castrum Vlcou ‘fort!rea#a lui Lup’, ceea ce este o readaptare (calchiere) a sensului vechi, de origine traco!illir!, din ie. *wlkwos ‘lup’ > tr. *(v)ulk! ‘lup’. Zadar, NL, coasta dalmat!. Antic: gr. Iader(a), lat. Iader(a), de origine illir!. În latina popular!, cuvântul se pronun#a *Zadar, *Zadra. Radical ie. propus: *yeudh! ‘agitat, impetuos’. Nu este clar! leg!tura – dac! exist! – cu NFl Iader, azi Idro, în apropiere de Salonic. Vezi "i Skok 1917: 124. Zletovska reka (< *Zl*tava), NFl, afluent al Bregalnicei, bazinul Vardarului. Preslav tracic *Zlent!us, *Zlenta < ie.Shlnd(h)! ‘a str!luci’. Din acela"i radical ie. este explicat "i NFl Glane, Fran#a, de origine celtic! (Duridanov 1975: 184). __________________________________________________________________ 153


Zrin, NL, Croa#ia, la sud de Sisak. Preslav, dar cu etimologie neclar!, probabil illir *ger! ‘munte’ < ie. *gwer! ‘munte’. Forma tr!deaz! un fonetism vechi satem ori o palatalizare secundar!. Nu poate fi acceptat! explica#ia prin sl. *z%r'ti ‘a z!ri’. Lexicon B. Elementele preslave din toponimia insulelor adriatice. Skok (1950) a analizat în detaliu toponimele preslave din cele patru grupuri de insule ce se întind de!a lungul coastelor croate ale M!rii Adriatice. Câteva nume de insule mari sunt analizate "i de Kiss (1980; este vorba de numele topice Bra$, Cres, Hvar, Kakan, Olib/Ulib, Osor, Rab "i Vis). Deoarece datele prezentate "i analizate de Skok clarific! "i completeaz! tabloul toponimelor preslave din arealul sud!slav continental, din Peninsula Balcanic!, am întocmit aici un lexicon rezumativ. Lista cuprinde "i câteva toponime de pe litoralul adriatic, deoarece coresponden#ele (principiul repetabilit!#ii) apar astfel mai clare. Am ad!ugat, ori de câte ori am considerat necesar, unele complet!ri "i referin#e ce ni s!au p!rut utile urm!ririi demersului nostru. Forme recurente. Câteva toponime, uneori cu paralele în lexicul dialectal, apar de cel pu#in dou! ori, în unele cazuri chiar mai frecvent. Pentru a se putea urm!ri mai u"or demersul în continuare, am considerat util s! trecem în revist! aceste forme. Unele au paralele "i pe #!rmul continental sau în arealul sud!slav în general. Evolu#ia fonetic! este specific! dalmatei, cu unele influen#e italiene (vene#iene) "i române"ti. Banàostar, Banuàstar, Brnistrova; dial. banestra, brnistra < lat. genista ‘planta Genista tinctoria; ginestr!, grozav!’. Primele dou! forme au suf. !arius, ultima este cu sufix slav. Kampèlje < campellus, dim. de la campus. Cf. Kampor. Kampor < campus, cu termina#ie de plural !ora dup! modelul tempus, !ora. __________________________________________________________________ 154


Kanajt, Kanîtalj (Kanikalj) < cannêtum, respectiv cannetulum ! canna ‘trestie’. Ko$ljin, Ko$ljun < lat. pop.*castellione ! castellum ‘castel’. Marta, dial. mrta < gr.!rom. myrta ‘mirt’. Cf. Mr$a. Mostir < monasterium. Mo$nje, Mo$un(a); dial. mo$un < mansione ‘loc de popas’. Mr%a, Mr%ara, Mr%ica < myrtearia ‘loc unde cre"te mirt’; cf. Marta, mrta. Mun+el, Mu+el, Moncel < monticellus, dim. de la mons, montis ‘munte’. Omi$alj < Ad musculum, lat. pop. *amusc(u)lu. Musculus este un diminutiv de la mus, muris ‘"oarece’, dar a c!p!tat ulterior numeroase sensuri: ‘molusc!’; ‘mu"chi (pe bra#e)’; ‘barac! de asediu’, apoi ‘barac!’ în general. Acest ultim sens este perpetuat în toponime, fiind un termen militar. La nivel popular, s!a confundat cu muscus, !i, diminutiv popular *musculus ‘mu"chi (pe copaci)’. Rom. mu"chi reflect! aceast! confuzie. Plaj < gr.!rom. plagium < gr. plagios ‘coast!, latur!’. Foarte r!spândit în limbile sud!slave "i în român!. dar r!spândit în latina popular! în general. De aceea"i origine este it. spiaggia ‘plaj!’. Plantur, Prantur, Promentur, Prmantur < promontorium. Prsur, Prasurina < frixorium ‘loc de g!tit’; derivat de la frigo, !ere, frixi, frixum/frictum ‘a frige, a pr!ji’, cu evolu#ia fonetic! specific! zonei dalmate f > p, ca în Plomin < Flanonae etc. Sakatùr < siccatorium ‘loc (pentru) uscat’ ! siccus ‘sec, uscat’. Silba, Sirba < silva. Slana, Slano < sal, salis, salem (ac.) ‘sare’. Cf. Slan(o), Lex. A. Sut, în compuse Su!, St!; sut < sanctus. Compuse: Stomorina < Sancta Maria; Supetar < Sanctus Petrus; Sudùjan, Sudùjma < Sanctus Dominus; Su,ura, < Sanctus Georgios; ultima form! este echivalent! NL rom. Sângiorz. __________________________________________________________________ 155


Trtu$a < tortuosus ‘încol!cit, întortocheat’. Val, Vala (mai ales în compuse), Valun, Valunta (cu sufixe augmentative) < vallis ‘vale’; uneori cu sufixele augmentative !at, !unta. I. Grupul kvarnerian (Kvarnerski oto$ki skup, pp. 11 sq.) este format din cinci insule mari, numit în antichitate (Insulae) Flanonae sau Sinus Flanaticus, în italian! (dialectul venet!toscan) Fianona, iar în sârb!!croat! Plominski zaliv sau U Plominu. NI cr. Plomin reflect! forma latin! Flanonae, cu evolu#ia fonetic! f > p (vezi alte exemple în continuare). NI Kvarner reflect! it. (vene#ian) Quarnero. Este interesant de semnalat faptul c! zona navigabil! din acest grup insular este numit! Canale della Morlacca, forma morlacco reflectând gr. biz. maurovlahos ‘vlah negru’. Grupul kvarnerian este format din insulele Krk, Cres "i Lo!inj („prava kvarnerska”), precum "i de alte dou! insule: Rab "i Pag. Insulele Cres "i Lo!inj se mai numesc "i Opsara, iar insula Krk este numit! "i Vekla. 1. Krk (pp. 21!34). În antichitate era numit! splendidissima civitas Curictarum, NPp Curicti, un grup illiric, NL ill.Curicum, de origine preroman!. Krk este "i numele a"ez!rii insulare celei mai importante. Brgud, Brgudac < Virgultum. Galun < lat. galla ‘umfl!tur! (pe o ramur!), gogoa"!’ (în toponimie, cu referire la un loc ridicat: deal, colin!), cu sufix augmentativ (cf. Valun, Valunta, infra). Kampelje, ac. pl. < campellus, dim. de la campus ‘câmp’. Recurent. Kanajt < cannêtum, dim. de la canna ‘trestie’. Karkarula < lat. calx, calcis ‘c!lcâi’ cu sufix diminutival în latina popular!: *calcalulla. Ko!ljûn < lat. pop. castellione, dim. de la castellum ‘castel’. Recurent. Kras < illiro!libur carsus. Cf. Kranj, Krajna în Lex. A. MunNel < lat. pop. monticellus, dim. de la mons, montis . Recurent. __________________________________________________________________ 156


.egrit < niger, în latina popular! dând o form! *nigritus. Ogrul < lat. pop. *agerullus, dim. de la ager ‘câmp’, aflat în concuren#! cu forma campus. Localitatea este atestat! în anul 1453: basilica S. .icolaus de Ogrul(l)o . Omi!alj < lat. pop. *amusclu = Ad musculum (locus). Recurent. Plaj < gr. lat. plagium. Recurent. Punat, gen. Punta < lat. pons, pontis. Spena < spina, planta Rubus (mur). Tôrkul < torculum ‘obiect r!sucit’ (torquo ‘a toarce’). Cf. totu"i torcularium ‘teasc’. Turnac, diminutiv al formei dialectale turanj < turris ‘turn’. Valunta < lat. pop. vallata ‘vale’ (lat. clas. vallis), cu sufix augmentativ. Recurent. Skok consider! c! NL Vrhure "i Fare$a reflect! fonetism vechi românesc. În primul caz, este forma de plural vârfuri (de origine slav!), în al doilea caz reflexul formei latine filex, filix ‘ferig!’, cu rotacizarea specific! limbii române (p. 25). 2. Cres (pp. 34!44). Antic Crexa, Crexi, Krepsa. Forma din s.!cr. se explic! printr!o palatalizare secundar!, ca în cazul Cavtat (supra, Lexiconul A). Toponimul este ilir, de origine „mediteranean!”. (Vezi "i Ramov, 1936: 26). De aceea"i origine este numele unei mici insule din grupul Cres!Lo!inj, Osor, antic Apsaros, Apsoros, Apsouros (alte discu#ii la Skok 1917: 125–126). Kormat < corr0mare la forma de participiu (corrimatus), derivat de la rimor, !ari "i rimo, !are ‘a scormoni’: locul unde marea scormone #!rmul. Cf. Maskatûr, infra. Krnjacol (rt) < cornu cu dublu sufix: !aceus "i !olus, lat. pop. *cornaceolus. Maskatûr < morsicatorium ! morsico, !are ‘a mu"ca sfâ"iind’: locul unde marea mu"c! #!rmul. Cf. Kormat, supra. __________________________________________________________________ 157


Merag, romanic, de origine neclar!, probabil coradical cu Merek (infra). Merek, gen. Merga < mergus ‘cufundar’. Mugranj < malum graneum (granatum) ‘rodie’. Cf. Mogren, lâng! Budva. Pin (Mali i Veli) < pinus ‘pin’. Porozina, it. Faresina < gr. pharos ‘far’, intrat în romanitatea balcanic!, în acest caz cu sufixul !ensis sau !inus. Evolu#ia f > p este specific!, cf. Flanonae > Plomin etc. Prantur, Plantur < promontorium. Recurent. Punta KriTa, cre"tin!romanic, ‘Podul Crucii’ < lat. Pons (ac. pontem) crucis. Sis, numele unei în!l#imi pe insul! < lat. pop. *susum = lat. clas. sursum ‘sus’; cf. rom. sus. Evolu#ia u > i este specific! dalmatei, de exemplu lat. murus ‘zid’ > s.!cr. mir. Slana < salis, ac. sale(m) ‘sare’. Recurent, cf. Slan, Slano în Lexiconul A. Stivan < Sanctus Jo(h)annes, compus cu sut < sanctus, recurent. Valun < vallis, cu sufix augmentativ (cf. Galun, I, 1). Vanula, romanic, etimon neclar, cf. Valun (metatez!). Câteva toponime sunt considerate cert preslave (precroate), romanice sau illiro!romanice: Baldarin, Kaldonta, Mezulin (poate diminutiv de la forma dialectal! mezul < mediolus ‘mijlociu’, ca în Tmulj ‘cea"c!, pahar’; cf. rom. mijlociu, miez), Ridulje "i Ul. Kru!ija reflect! it. corsia ‘coridor, trecere’, iar Tarej, cu metatez! (din *Tajer), reflect! it. tagliere. Forma dialectal! kapartûr reflect! lat. coopertorium ‘acoperitoare’. 3. Lo$inj (pp. 44!54). It. Isola dei Lussini. Numele este cert preslav, dar cu etimon neclar. Arbit < prob. lat. pop. *arbutus, arbitus, dim. de la arbor ‘arbore, copac’. Kanîtalj, cu alternan#a t/d. Probabil de origine italian!, etimon neclar. __________________________________________________________________ 158


Lakunj < prob. lat. lacuna ! lacus. Levrera < Leporaria ! lepus,!oris ‘iepure’. Margarina, înrudit cu forma dialectal! mrgar < lat. pop. *mulgare (mulgeo,!ere). MaTova < Maius. Mortar, form! coradical! italian!vene#ian < lat. !arius.

cu

NI

Murter. Sufixul !er este

.embi, pl. < .eumae < gr. neuma ‘semn, simbol’. Orjule < Auriola ! aureus ‘de aur, aurit’. Orser (Veli i Mali), form! coradical! cu NL istr. Vrsar < lat. Ursaria, probabil prin intermediar vene#ian. Skopalj < prob. scopulus ‘recif, insuli#!’ Susak, gen. Suska < gr.!rom. sansacus, gr. sámpsychon ‘planta Origanum, sovârv’. Sunt considerate cert preslave, romanice, dar f!r! etimon clar, urm!toarele toponime: Artatore, Balvanida, Uikat, Uirka, Kambonara, Limaran, Mara$ol, Samu$el, Sunfarni, TomoTina, Torunza, Unijama. Kavuada, Kavada reflect! forma vene#ian! cavare ‘a extrage, a s!pa’, iar Sidro < Isidor. 4. Rab (pp. 55–67). Antic Arva, Arba. Ilir. De la numele insulei sunt derivate adjectivele: ven. arbascio, it. rascia, sp. raja, pg. rasa ‘postav, lân! de Rab’. Banjol < Balneolae, derivat din balnea ‘baie, b!i’. Barbat < barbatus, cf. rom. b!rbat. Bru!kit < bruscetum ‘planta Ruscus aculeatus: ghimpe, meri"or ghimpos’. .ifnata, Uihnata < gr.!rom. siphonata < gr. sipho, !onis ‘conduct!, #eav!; izvor’. Frkanj. Preslav, etimon neclar, posibil derivat de la frico, !are sau înrudit cu sicilian fragaggya, napolitan fragale ‘mul#ime de pe"ti mici’. __________________________________________________________________ 159


FuTa < lat. fodio, !ere ‘a s!pa’. Tratamentul fonetic di! > T este firesc. Grpe. Cert preslav, etimon neclar; coradical cu NL Gripe, în apropiere de Split. Kampîna < campanella, dim. de la campus ‘câmp’. Cf. NL rom. Câmpina. Kamplaka, Kaplaka < caput + lacus, lat. pop. *cap!lac ‘lacul (balta) de la cap!tul (insulei etc.)’. Kâmpor < campus, pl. pop. *campora, dup! modelul tempus, pl. tempora. Recurent. Kanîtalj, Kanîkalj, gen. Kanîklja < cannetulum ‘trestioar!’, dim. de la canna ‘trestie’. Karara < carraria ‘drum’. Kom(o)r$âr < commerciarium. „Explica#ia prin Campus Martius ‘câmpul lui Marte’ nu este acceptabil!” adaug! Skok (p. 61). Ko!ljun < castellione, form! popular! derivat! de la castellum. Recurent. Krklant < circinatus ‘rotund, circular’. Miral, derivat latin popular de la mirare (lat. clasic miror, !ari, deponent). Sensul toponimului este ‘loc de privit’. Mo!una. În dialectul local, exist! forma mo!un < lat. pop. mansione (m) ‘loc de popas’. Recurent. MunNel < lat. pop. monticellus, dim. de la mons, !tis ‘munte’; recurent. Palît < paludem ‘mla"tin!’. Coradical este NL Poljud, în apropiere de Split "i rom. p!dure, cu metatez! (ipotez! neacceptat! de unii lingvi"ti). Pa!turân, cu sufixul !an din lat. pastor (pastorius, pastoricius). Plaj < gr.!rom. plagium. Recurent. Prsur < frixorium, derivat de la frigo, !ere, frixi. Recurent. Prvorâda < Pulveraria ! pulver ‘pulbere’. __________________________________________________________________ 160


Sakarata (Sv. Grgur Sakarata) < siccarius ‘loc unde se usuc! grânele’, cf. pg. siqueiro ‘id’. Grgur reflect! forma cre"tin!romanic! Gregorius. Sarakin < Saracenus, pl. Saraceni, popula#ie din Arabia Felix. Silba, Sirba, NI Silba < silva ‘p!dure’. Recurent. Sut < sanctus. Recurent. Suvid < sanctus Vitus. Cf. sut. Val < vallis ‘vale’, frecvent, recurent. Valsabâna, Valsalbana < vallis Silvania ‘valea (zeului) Silvanus’. Vidilaka < lat. pop. *valle de laco ‘valea lacului’. 5. Pag (pp. 67–77). Bo!ane, pl. < antic Bassiana, ill!rom. Coradical cu NL Bo!ana, în apropiere de Biograd, pe litoralul continental. Ua)ka < antic Cissa, illiro!romanic. Karin (Sv. Karin) < Quirinus. Lakljan < Liciniana (urbs, civitas) – Licinius. Cf. Lipljan (Lexiconul A) "i Pov(l)jana, infra. Lun < leo, leonis ‘leu’. Makar < antic Muccurum, illiro!romanic. Maun, preslav "i preilir, probabil preie. Movra < Maurus. Mrtva < myrta, pl; recurent. .ovalja < navalis ! navis ‘nav!, ambarca#iune’. Povjana "i Povljana < Pauliana (urbs, civitas) – Paulus, nume cre"tin!romanic. Cf. Lakljan, supra. Sakrât, Sakarata, de aceea"i origine ca forma omofon! de pe insula Rab (supra, I. 4). /krda < antic Skirda, illir. Tov(e)rnele < lat. pop. *taverna (clas. taberna) ‘colib!’, cu sufixul diminutival !ella. __________________________________________________________________ 161


Vir. Atestat în anul 1345 sub forma Ura. Preie. Evolu#ia fonetic! este fireasc!: urceus > vr$, hortus > vrt; cf. Vrbas < Urpanus, Urbanus, în Lexiconul A. Skok (p. 71) înregistreaz! de asemenea forma dialectal! hripa < prelatin (preie.) grippus, greppus, crepus ‘stânc!’. De asemenea, forma sut < lat. sanctus. II. Arhipelagul Zadar!"ibenik. (Pag. 78 sq.). Cuprinde 15 insule. Doar numele insulei Veli Otok este slav, toate celelalte sunt preslave. 1. Olib, Ulib (pp. 79!85). Antic tardiv Aluip, Allybum, Luibo. Etimon dificil, posibil lat. alluvium sau un alt etimon (ilir) influen#at prin etimologie popular! de forma latin!. Sunt înregistrate aici câteva forme dialectale ca: mo!una < mansione(m) ‘loc de popas’; lokva ‘balt! mocirloas!’ < lacuna ! lacus. FuNin. Preslav, etimon neclar. Parsurna ! prsur < frixorium. Recurent. Sambare < Sanctus Bartolomeus sau Sancta Barbara. Stivan < Sanctus Johannes. Stomorini < Sancta Maria. 2. Silba (pp. 85!89). Lat. silva. Toponim recurent în insulele adriatice. Karf, probabil înrudit cu NI Krf. Preslav, etimon neclar. Marta < myrta. Mostir < monasterium. Jkar. Toponime asem!n!toare "i în insulele Olib, Krk "i Pag. Preslav ilir. Vezi $i Jar (supra, Lexicon A). 3. Premuda (pp. 89–93). Antic Pyrótima; Tab. Peut. atest! forma Palmodos, Palmodon, forme posibil derivate de la palma ‘palm!’ "i ‘palmier’, care îns! nu explic! sensul. O alt! posibil! explica#ie ar fi un relict preie., dintr!o form! *Pamodos. Pri! s!ar putea explica sub influen#a formei latine primus. Cert preslav. __________________________________________________________________ 162


Bale, probabil înrudit cu NL Bale din Istria < vallis ‘vale’ sau din italian!. Krijal < Cyriacus. Martovna < marta, myrta ‘mirt’. Omi!, înrudit cu forma omofon! din Veli Otok; preslav ilir. 4. Molat, Ist "i "karda (pp. 94!99). NI Molat, it. Melada este înrudit cu NI Mljet, preslave, explicate prin lat. mellatus ! mel, melis ‘miere’. NI Ist este de origine ilir!, cf. Bast (antic Biston), în Croa#ia; Bistue, în Bosnia. âkarda, antic Skardon (oros), il. skerd!. Banàostar, Banuàstar < genista ‘ginestr!, grozav!’. Recurent. Bargùlje, înrudit cu NL Brguli (Kotor), Brgule (Serbia), dial. brgulja < it. bergolare < verbulare ‘a p!l!vr!gi’. Rom. a bâigui pare înrudit cu aceste forme. Funestrala, dim. de la fenestra ‘fereastr!’. Klunda < columna. Maknare < machina cu suf. !aria ‘ma"in! = moar!’. Pendùlj < pendulus ‘atârnat, suspendat’. Prasùrina, Padruara, înrudit cu Prsur (Rab) < frixorium. Recurent. Sakatûr < siccatorium . Recurent. 5. Sestrunj "i Rivanj (pp. 100!103). Sestrunj s!ar putea explica prin extraneus ‘exterior, str!in’; Rivanj este neclar, explica#ia prin Ripanium (ripa ‘mal’) nu pare plauzibil!. În orice caz, sunt preslave. Idula, un toponim identic este "i în insula Ugljan. Neclar, preslav. IT. Neclar, preslav (it. Eso). Klis, cf. NL Klis în apropiere de Split. Neclare, preslave. 6. Ugljan, Uljan (pp. 103!109). Explicat din Gellianum ( NP Gellius) cu prefixul u!, ca în cazul Skopje, Skoplje ! Uskoplje (cf. Lex. A, s.v. Skopje). Cf. Jakljan < Liciniana, lâng! Dubrovnik. Brga$elj, celto!ilir briga ‘munte’ cu sufixul diminutival latin !cellus, ca în monticellus. __________________________________________________________________ 163


Ueprljana, Ueprljanda, preslav, etimon neclar. Zgon, asemeni NL Zgon, în Muntenegru. Neclar, preslav. 7. I( Mali i Veli (pp. 110–113). Probabil preroman, „mediteranean” (preie.), poate înrudit cu gr. nêsos "i cu lat. insula. Br!anj < versare cu sufixul !an. Ko!ljin < castellione. Recurent. MunNel < monticellus. Parda, neclar, preslav. Rava, preie. Toponime asem!n!toare sunt r!spândite în sudul Italiei, iar în limbile romanice occidentale se p!streaz! în lexic cuvinte înrudite cu sensul ‘piatr!, stânc!’. /ipnate < siphôn, !ône ‘izvor’ "i suf. lat. !atus. Recurent. Trtu!a < tortuosus. Recurent. 8. Veli Otok (pag. 114!125). Singura denumire slav!, ce calchiaz! îns! forma latin! târzie Insula Maior (anul 1289); it. Isola Grande/ Longa/ Grossa. Birbinj < verbena ‘buruian! sacr!’. Garmenjak < preslav garma ‘scobitur! în stânc!’. Krbu!Nak, derivat din krbun < carbone cu sufix slav. Krknata < circinatus ! circinus < circino ‘a face un cerc’. Lokajne < lacuna ! lacus. Magr! în NL ca Magrovica < Megarus, preie. sau din gr. megaron ‘cas! mare, palat’. MeTanj < medianus, „dar denumirea nu pare a avea motiva#ie logic! în configura#ia locului” (Skok). Mostir < monasterium. Recurent. Mrtovnjak ! mrta < myrta. Recurent. Omi!. NL similare "i în alte insule; toate sunt preslave, antic Almisium, grafie pentru forme probabil ilire. __________________________________________________________________ 164


Ozdren < consuere ‘a coase’ cu !d! epentetic, ca în francez cozdre, de aceea"i origine. Padrare < petraria ‘loc pietros’. Sakarun, Saharun, Sakaron < siccus cu sufix augmentativ; recurent. Sali < sal, salis ‘sare’. Recurent. Savar < gr. sauros ‘gu"ter’. Stivan, Sustipan < Sanctus Ivan (Johannes). Sustipanja (Luka) < (vallis) Sancti Stephani; sut, su! este recurent în toponimia insulelor adriatice. Tela!Nica < Tilagus, preie. Utra, neclar, preslav. Vman, explicabil prin lat. medianus > MTan > Vman, cu metatez! sau înrudit cu NL Giman, în apropiere de Dubrovnik, ce se poate explica din lat. (praedium) Geminianum. 9. Grupul Kornat (pp. 125–132). Este reprezentat de insulele Kornat, Vut "i Sit, toate de origine preslav!. Kornat este explicat de Skok prin lat. incoronata sau, mai degrab!, prin participiul verbului corrimare ‘a zdrobi’, (insula) corrimata. Din acela"i etimon ar proveni "i rom. a curma, de$i este îndoielnic ca rom. a curma s! provin! din etimonul sugerat de Skok; este mai degrab! un element autohton (Paliga 2006 b: 83). Originea latin! a toponimului adriatic este probabil!; propunem o form! latin! popular! cornatus < cornu ‘corn (de animal)’ sau un derivat popular de la cornus ‘corn (copac)’. Vut este explicat din lat. junctus ‘al!turat, legat’. Sit reflect! lat. situs ‘loc, a"ezare’. Aba, origine preslav!, etimon incert. Înrudit cu Abatuta? Balabra, preslav, etimon incert. Dragunara < draco, !onis ‘drac’ cu sufixul !arius, !a. Klint, izolat, probabil romanic, etimon neclar. Cf. Klis, supra, II, 5. Lavdara < lapidaria ‘pietr!rie’. __________________________________________________________________ 165


Lavsa, Lavca < celto!ilir lausiae (lapides lausiae) ‘roc! "istoas!, lespede’. Opat < hospitalis (probabil); ini#ial, era un termen specific vocabularului cre"tin. Panitula < pane ‘pâine’ cu sufix diminutival. Purara (Vela i Mala) < pirus ‘p!r’, cu sufixul !arius, frecvent în latina popular!. Trtu!a < tortuosus. Recurent. Vakanac < Takan < lat. diaconus. 10. Pa!man (pp. 133!139). Din lat. Postumius cu sufixul !anus: Postumianum praedium. În anul 1067, este atestat ca Flaueyco < Flavi vico, cu tratamentul fonetic 0 > ey, specific dalmatei. Cf. Postojna, Lex. A. Banj < balneae. Jota, neclar, preslav. Kotul, local "i Uavata, Uavatul. Preslav, etimon neclar. Cf. rom. cot(ul). Mrljane < (praedium) Marinianum; înrudit cu NL Marjan, lâng! Split. .evijane, .evidane < .aevidius cu suf. !anus: (praedium) .aevidianum. Ri$ul < ericius ‘arici’ cu suf. dim.: lat. pop. *ericiullus. Taline, înrudit cu NL Tale, insula Olib. Preslav, etimon neclar. Tkon, dial. Kûn < *Tuconum, prin metatez! de la Cotunum, Cotonum. 11. Vrgada (pp. 139–144). Preslav, dificil de explicat. Forma actual! pare deformat! ori influen#at! de dialectele vene#iene. În sec. 17, este atestat! forma Lapkat. În antichitate, era numit! Insula rubricata ‘insula ro"ie’. Cf. Vrbas în Lex. A. Sudùjan, Sudùjma < Sanctus Dominus (!na); toponim recurent, compus cu sut < sanctus. Skok înregistreaz! "i forma local! gljendura < arom. gl’indur! < glandula ‘ghinduri’. __________________________________________________________________ 166


12. Murter, Morter (pp. 145–149). Cf. Kvarner. Origine italian!: mortaio < mortarium ‘vas de amestecat, de pisat’. 13. -irje, dial. "i -iràje (pp. 150–154). Probabil din gr. gyros ‘rotund’, cuvânt ce a intrat "i în romanitatea sud!est european!, cf. rom. giur > jur. Bavkul, înrudit cu un toponim identic în Molat. Probabil vechi dalmat, etimon neclar. Kakan < lat. cygnus ‘leb!d!’. Kak! apare în toponimia traco!ilir!; asocierea cu lat. cygnus, cycnus ar putea fi o simpl! asem!nare fortuit! "i/ sau o etimologie popular!. Kopranj < caprula, dim. de la capra. Cf. Koper, Lex. A. Logorun, cf. NL Logorun în apropiere de Split. Din punct de vedere formal, pare gr. lagaros ‘blând, delicat’, dar nu este clar! motiva#ia. Mrtovac < mrta < myrta. Toponim recurent. Tijat, prob. de origine latin! cu suf. !at; etimon neclar. 14. Grupul Zlarin (pp. 154–156). Insulele Zlarin, Krbela (Vela i Mala) "i Krapan (Krapanj, Krapjun). Krbela < curvus, cu sufic dimnutival. Krapan, Krapanj, Krapjun, probabil din gr. kópranon ‘noroi, balt!’, cf. alb. karpë ‘stânc!’. Zlarin este cert preslav, etimon neclar. Tmara, neclar, prob. gr. tomárion ‘t!ietur!, bucat!’. Vezi "i sub 15. 15. Kopara (pag. 156–159). Din lat. Capraria < capra. Movar, gen. Movra < Maurus. Stùpin < ill. Stelpona, Stolpona, cu suf. !ona ca Albona, Skardona, Aenona, .arona, Salonae > Labin, Skradin, .in, .orin, Solin, respectiv. Tmara, înrudit cu forma omofon! de sub nr. 14. III. Grupul central dalmatic (pp. 160 sq.). Este reprezentat de insulele -iovo, &olta, Bra$, Hvar "i Vis. 1. &iovo (pp. 161–167). Forma italian! este Bua, Boa, Bova < bos, bovis. Forma croat! este neclar!, mai ales c! este radical diferit! de cea italian!. __________________________________________________________________ 167


Artatur, romanic, etimon neclar, cu sufixul !atore > cr. !atur. Bosiljina < NP Bosilj < gr. Basilios < basileus. Drid, cert preslav, etimon neclar, probabil înrudit cu formele Drava, Dreta, Drina, Drinja1a (supra, Lexicon A); Cf. NL rom. Dridu (Paliga 2006 b: 91). Kluda (cf. NL Klunda, în Silba) < columna. Krknja! (Veli i Mali) < circinus cu suf. !aceus ‘circular, rotund’. Cf. Krk, Kranj în Lex. A; unele toponime cu radical Kra!, Kr! pot fi preie. Kuknara < cycinus (cycnus, cygnus) ‘leb!d!’; cf. NI Kakan. Supetar < Sanctus Petrus. Recurent. Melevrin, preslav, romanic, etimon neclar. Mendulovac < mendula < amygdalis, cu sufix slav. Merara, posibil din lat. morum ‘dud!’ cu suf. !ara, cr. dial. murva. Rina (Vela i Mala) < arena ‘nisip, teren nisipos’, rom. dial. arin!. 2. "olta, dial. "i "ulet (pp. 167!171). Explicat din lat. solutus < solvo, !ere ‘a rezolva’; poate fi îns! o simpl! etimologie popular!. Este mai degrab! un toponim ilir, posibil de origine preie. Ka!jum, Ka!ljum < castellione ! castellum. Toponim recurent. Stomorina < Sancta Maria. Recurent. 3. Bra% (pp. 171!181). Antic Brattia, ilir, înrudit cu NFl Brenta (nordul Italiei), ill!mesapic brendon ‘cornut, cerb’. Russu 1969: 102; etimon probabil ie. *bhred!, *bhredh! ‘a trece prin vad, vad’. Bol < vallum. Un toponim similar se afl! lâng! Split. Brkàta < verticata ! vertex, !icis ‘vârtej; cre"tet, pisc’. Kobila < caballaria ! caballus. Ko!tilo < castellum. Cf. NM rom. Co"tila, se pare unicul caz când un toponim românesc ar indica un fonetism de tip dalmat. Lovre$ina < NP Lovre$ < Laurentius. Mo!nje < mansione(m). Recurent. Cf. NL Mo!nje, Lex. A. __________________________________________________________________ 168


Vukovic < Tuka ‘m!tur!’ < lat. juncus ‘ varg!, nuia’. Sutivan, Sùpetar, Sumartin < Sanctus Johannes, S. Petrus, S. Martinus, respectiv. Forme recurente. /krip, probabil înrudit cu NL gr. Skirphai < skir(r)os ‘teren necultivat’; skiron ‘crust!’. Skok înregistreaz! "i forma dialectal! pu$ < puteus ‘groap!, pu#’; rom. pu#. 4. Hvar, dial. Fôr (pp. 181!191). Antic Pharos, Pharia, greco!romanic; vezi "i Skok 1917: 122. Marginski < mrgin < marginem. Moster < monasterium; cf. Mostir. Forme recurente. Motokit < *monte acutu (mons acutus) ‘munte ascu#it’. Un toponim similar se afl! în Dalma#ia. SuNuraj. Prima parte este su(t) < sanctus (recurent în toponimia adriatic!); partea a doua este neclar!, vezi SuWuraW (mai jos, la nr. IV, 3) "i NL rom. Sângiorz. 5. Vis (pag. 192!197). Antic Issa, preie. Forme recurente în zona egean!!mediteranean!. KomiTa, preslav, etimon incert, posibil .ikomedia, NPp .ikomêdês. Kostirna < cisterna ‘rezervor de ap!’. Kumpris < cypressus ‘chiparos’. .evaja < novalia, pl., sg., novalis (terra) ‘loc necultivat’. Promentur < promontorium. Recurent. Seket, Seged < siccus cu sufix. Toponimele derivate de la siccus sunt recurente. Skok noteaz! "i forma dialectal! prîtôr ‘recipient’ < *praejectorium ! praejaceo ‘a întinde înainte’, „unicat în limbile romanice”.

__________________________________________________________________ 169


IV. Grupul insular sud!dalmat: Kor%ula, Mljet "i Lastovo, precum "i Grupul Elafit (elafitske otoke): Lakljan, )ipan, Lopud, Kolo%ep, Lokrum "i Daksa. 1. Kor%ula (pp. 198–208). V. cr. Krkar, it. Curzola. Probabil înrudit cu gr. Korkyra sau chiar de origine greac!. Brkata < verticata; cf. toponimul omofon din insula Bra$. Brnistrova < brnistra < genista. Recurent. Kampu! < campus + !uceus (suf. dim.). Recurent. K$ara < cotiaria ! cos, cotis ‘cute, piatr! de ascu#it’; cotoria, cotaria ‘loc pietros’. Mirje < mir < m2rus ‘zid’, cu 2 > i, tratament specific dalmatei. Mrtinjak < mrta < myrta. Recurent. Petrara < petraria ! petra. Pupnata < pampinata ! pampinus ‘l!star de vi#!’. Sutvara < Sancta Barbara; toponimele compuse cu su(t) < sanctus sunt recurente. Vjan < Junianum; cf. Vnjan, în apropiere de Split. Vukova < Tuka < juncus. 2. Mljet (pp. 209!219). Antic Melít3. Aceea"i denumire era folosit! în antichitate "i pentru insula Malta. Preie., asociat de greci, prin etimologie popular! (substitu#ie etimologic!) formei m3li, melitos ‘miere’. Cele mai multe toponime preslave sunt concentrate în partea occidental!. Brnjestrova < brnjestra < genista. Recurent. Lâgo < lacus (o insuli#!). Lèngac, preslav, probabil il. lanca ‘lunc!’, cu a>e, ca în dalm. chesa < casa. Ogiran < aggerarium ! aggeries, lat. clasic congeries ‘gr!mad!’. Pètro (Veliki i Mali), gen. Petrála < petrarius (mons). Pìnjevci < pinj < p0neus ! pinus ‘pin’. __________________________________________________________________ 170


Pola$e < palatium. Aici se afla în antichitate o fort!rea#! roman!. Pôma, dial. "i Pômena, Pomina < palma ‘palm!’ "i ‘palmier’. Pòmjenta, Podumjenta < fundamentum, cu tratamentul lat. f > dalm. p. Pôntu (od Lenge) < pons, pontis (ponte). Prò4ura < rom.!dalm. Proxura < frixorium (frigere). Recurent. Sovra, Sôbra < prob. gr. sauros ‘un soi de pe"te’. Skok noteaz! forma dialectal! tinjal < tinellum (cat. tinell, sp. tinelo) ‘sufragerie’ (pentru servitori). 3. Lastovo (pp. 219!229). Antic Ládesta, Ládeston, apoi Lasta. Ven. Punta di Laesta. Ilir, cu sufixul !est, ca în Bigeste, Ateste (Este), Tergeste (Trst). Forma actual! din s.!cr. nu se poate explica direct, ci printr!o form! latinizat! *Lasta, cu sufix slav. Bi!evo < prob. romanic Busi, dificil de analizat: genitiv!locativ sau plural? Dô, neclar. Duvna < domina. Mr$a, Mr$ara < myrtearia. Recurent. SoTanj, neclar, preslav. Stomorine < Sancta Maria, recurent. Su5ura5 < Sanctus Georgios; de aici "i rom. Sângiorz; vezi $i Su"uraj (supra, III, 4). Ubli, neclar, preslav. Vaplo (dou! alte forme în insulele Pag "i Molat). Preslav, etimon neclar. 4. Lakljan (Jakljan) (pp. 229!233). Insula era numit! de Plinius Elaphites, pl. Elaphitides < elaphos ‘cerb’. De aici, grupul de insule este numit Insulele Elafite. Originea toponimului este lat. (insula) Liciniana (< Licinius), de aici formele croate: Laknjan > Lakljan "i, cu metatez!, Jakljan. Olipa < lat. alapa ! ala ‘arip!’, dubr.!rom. álepa, rom. arip!. 5. "ipan (pp. 233!238). Cea mai mare insul! din grupul elafit. Cert preslav. Atest!ri: anul 1222 Juppanae; sec. 13, Cuppana, Zuppana, Giuppana; 1370: /ipan. Forma ar trebui s! fie *Vipan; este neclar! evolu#ia T > ). Etimonul sugerat ar putea fi gr. gypanon ‘cuib de vultur’. Consider!m c! etimonul trebuie s! fie Tupan, rom. giupân, jupân, analizat de noi în capitolul dedicat organiz!rii sociale. __________________________________________________________________ 171


Biga < lat. biga ‘car cu boi’, cf. "i alb. bigë ‘ramur!, creang!’. Lava < labes ‘coast! abrupt!’ Prtu!a, romanic, etimon neclar, cf. Trtu!a < tortuosus. Sekanja, preslav, probabil romanic, etimon neclar. Sutulija < Sanctus Helias ‘Sf. Ilie’. 6. Lopud (pp. 239–242). Din gr. elaphópos, !podos, gr. pop. *elaphóda ‘cu picior de cerb’. Igo < gr. aigialós ‘#!rm’. Mr$ica < mr$a < myrta. Recurent. Skùpio, gen. Skupjela < scopellus < gr. skópelos ‘insuli#!, recif’. Sutmiho < Sanctus Michaelis. /unj, de asemenea P!unja < Apscium, Acscium (*Ap!un, *Ak!un). 7. Kolo%ep, dial. "i Kalamota, it. Calamotta (pp. 242–246). Lat. Calameta ‘teren cu trestie’ < calametum ! calamus ‘trestie’. Forma a"teptat! ar fi *Kolope$, cu metatez! Kolo$ep. F!r! îndoial!, toponimul a fost supus fenomenului de substitu#ie etimologic!, prin asociere cu kolo "i $ep. Lovret < Lauretum. /umet < prob. lat. juncetum ‘p!puri"’. 8. Lokrum "i Daksa (pp. 246!249). Cert preslave. Prima form! este atestat! în anul 1115: Lacromono; 1200: Acrumina, deoarece La! a fost asimilat cu articolul hot!rât din italian!. Et.: prob. lat. acrumen, it. agrume ‘fruct acru, poam! acr!’, prin intermediar vene#ian. Daksa ar putea reflecta lat. axis, lat. pop. axa, cu prepozi#ia de. Bòbara < (insula) barbaria. Superka < Sancta Petr(onill)a. Supetar < Sanctus Petrus. Recurent.

__________________________________________________________________ 172


Relicte antroponimice în limbile slave de sud Sistemul antroponimic modern s!a cristalizat de!a lungul Evului Mediu, având la baz! onomastica cre"tin!. Spre deosebire de toponime, care sunt – prin defini#ie – elemente statice, antroponimele reprezint!, în contrast, factorul mobil, supus în permanen#! alter!rilor "i distorsiunilor, prin deformarea – inten#ionat! sau neinten#ionat! – a numelui o dat! cu înregistrarea sa în documentele administra#iei "i prin adaptarea sa – dac! era str!in ori dac! numai p!rea str!in – la specificul limbii locului sau a limbii administra#iei. Acestea sunt motivele principale ce fac din analiza antroponimiei – mai ales a antroponimiei arhaice, de substrat – un domeniu dificil, extrem de rar abordat de cercet!tori. Din informa#iile pe care le avem, exist! un singur studiu dedicat acestei problematici, datorat lui Duridanov (1960), care consider! originea trac! a câtorva antroponime bulgare, sârbo!croate "i române"ti. Ulterior, acela"i autor (Duridanov 1969), a trasat "i câteva paralele între antroponimia trac! "i cea baltic!. Cu toate acestea, consider!m c! putem aborda "i acest subiect, în cadrul larg al onomasticii sud!est europene de tip relict. Cum putem privi asemenea antroponime? Într!o perspectiv! comparativ!, ele ar avea acela"i „statut” ca antroponimele celtice din englez!, unde sunt analizabile forme precum: Alasdair, gaelic; Arthur, celtic, având sensul ‘urs’ sau irlandez, având sensul ‘piatr!’; Bridget, Brigid, f., celtic ‘putere’, de asemeni numele unei zei#e a focului; Dilys, f., galic ‘sigur, constant’; Dougal, celtic ‘str!in negru’ (gaelic Dùghall); Ena, f., ‘minunat, delicat’, interferat cu un hipocoristic de la Eugenia; Gwyneth, f., galic ‘binecuvântat’; Kevin, ‘na"tere bine venit!’ etc. (Vezi Macdonald 1972, addenda onomastic!). Trebuie semnalat faptul c! Zaimov (1988), într!un dic#ionar dedicat antroponimiei bulgare, evit! raportarea la cuvinte romanice, române"ti în primul rând, preferând explica#ii în cadrul limbii bulgare. Astfel, NP b. Bade, Bado nu este raportat la rom. bade, NP Badea, B!descu ci la sl. __________________________________________________________________ 173


badati (p. 11); NP b. Brad nu este explicat prin rom. brad, NP Brad, Br!dean(u), ci din O!brad sau din Bradi!slav (p. 32); NP b. Ve$in nu este raportat la rom. vecin, NP Vecinu, ci explicat ca derivat de la Veko, Vetko cu sufixul !in (p. 49); NP b. Dajna, Dajno, Dojna, Dojno nu sunt raportate la rom. dain!, doin!, NP Doina (p. 78 "i 91; despre doin! "i bogata sa familie etimologic! vezi Paliga 1994, cu bibliografia problemei). Asemenea demersuri etimologice complic! abordarea noastr!, sau orice abordare de acest tip, deoarece sunt negate coresponden#e etimologice evidente sau foarte probabile. Totu"i, alte studii sprijin! demersul nostru. Grkovi) (1983: 88–89) arat! c! exist! câteva relicte antroponimice traco!ilire în onomastica sârb!!croat!. Din p!cate, autoarea nu citeaz! decât un exemplu cert: radicalul antroponimic Vata! în Vata!. Acesta trebuie discutat în rela#ie cu vatah, vatak, rom. v!taf, v!ta" (vezi alte discu#ii în capitolul Termeni referitori la organizarea social!). Într!o alt! lucrare, Grkovi) (1986), a analizat câteva antroponime sârbe"ti din sec. al XIV!lea. Câteva sunt române"ti sau, în orice caz, neslave: Ban (formele derivate de la ban le analiz!m în capitolul dedicat rela#iilor sociale), Bata), Ba$, Bukur, Burja („relict ilir”, cf. ill. Burnia), Viganj etc. Într!o încercare de a analiza antroponimia de tip relict, credem c! – în stadiul actual al cercet!rilor – un reper sigur este raportarea la acele elemente de substrat care sunt, în acela"i timp, "i antroponime ori baze antroponimice. În acest scop, întocmind o list! antroponimic! minim! pe baza formelor deja analizate de Poghirc (1969), Russu (1981, care înregistreaz! "i antroponimele corespunz!toare r!d!cinilor analizate) "i Brâncu" (1983), coroborând aceste date cu rezultatele cercet!rilor datorate lui Duridanov (1960) "i Zaimov (1988, dar #inând seama de observa#iile de mai sus), punând în paralel câteva antroponime române"ti cu echivalentele lor bulg!re"ti ori sârbe"ti din Iordan (1983), în sfâr"it, aducând unele date noi, ce pot oferi un „liant” necesar, putem întocmi o baz! __________________________________________________________________ 174


minim! de date, pasibil! desigur de ad!ugiri "i de corect!ri viitoare. Încercarea noastr! urmeaz!, dup! mul#i ani, analizei lui Duridanov, cu câteva complet!ri. Referin#ele la formele trace sunt dup! De$ev (1957). Lexicon antroponimic Arda, f., Ard’o, Ardju, m. Coradical cu NFl Arda, vezi supra. (Zaimov). Ba%a, s.!cr., rom. Baciu, în rela#ie cu baci. Vezi mai sus discu#iile sub NFl, NL Ba$a. Cf. NP tr. Batsinis, NL Q5HM65965. Bade, Bado, b. Considerat de Zaimov ca derivat din badati. Este vorba, mai degrab!, de reflexul în bulgar! al formei autohtone trace bade, NP Badea, B!descu etc. Balo, Balov, Balaurov, b., rom. Bal#, Balaur, bal!, balaur(e) "i NP tr. Balas, Bales. *i Zaimov sugereaz! aceea"i raportare. Ban, b., bano ‘fratele mai mare’. Vezi discu#ia în capitolul dedicat structurii sociale, s.v. ban "i compusele sale. Be$o, Be$ko, m, b.; Be$a, s.!cr. Explicat de Duridanov prin raportare la NP tr. QRCX/, Bessius (De$ev 57), NP alb. Besa, f., besë ‘leg!mânt, credin#!’. Bico, m., Bica, f., b. Explicat de Duridanov prin raportare la NL tr. 67%87!µ979(, NP Bitimas, Biti!centus, Biti!tralis. În bulgar!, fonetismul c (ts, #) s!ar explica prin faza tardiv! a tracei, cu evolu#ia t + i/j > ts (c). Cf. NFl, NL alb. Bica. Biso, m., NFl Bisov, b.; s.!cr. Bisa, f. „F!r! îndoial! preslav” (Duridanov), cf. NP tr. Bisa, 67$:;&9(, m., compuse cu Bisi!, Q6CR!M296/, NP ill. Bisena, alb. NP Bisa, f., NL Bisa. Boko, m., Boka, Bok’a, f., b. Duridanov respinge apropierea de c. Bok, Bo$ek, propunând raportarea la tr. NPp Costo!bocae, 1.C>.!3!G.6, Sa!boces, D5!3XG.6. Cf. NP rom. Boc. __________________________________________________________________ 175


Boto, Bot’o, m., Bota, f., b. Discutat de Duridanov în rela#ie cu rom. NL Boteni, Bote"ti "i prin raportare la tr. NPp Bottiaioi, Bottiaei, NP Q.>26,5/ < *Q.>5/, *Botas. Cf. alb. NFl Bota. Dac! se accept! ipoteza lui Duridanov, atunci se respinge explica#ia prin raportare la rom. bot, NP Bot, Botu, Botea, Botescu. Ar putea fi vorba "i de o interferen#! lingvistic!, caz în care vechimea trac! a formelor a fost remodelat! dup! rom. bot. Brad, b. Considerat de Zaimov derivat din O!brad sau din Bradi!slav. Este mai degrab! reflexul formei române"ti brad, NP Brad. Brakov, b., rom. Brac#u. Cf. ND tr. Q,5--5/, NP tr. Q,2G+/. Vezi supra formele cu radical bra! în topo! "i hidronimia sud!slav!. Bukur, b., s.!cr., rom. Bucur, cf. a se bucura, alb. bukur ‘frumos’. (Grkovi) 1986: 48). Buro, b., Burja, s.!cr., rom. Buru. Cf. NP tr. Burus, Q.+,6./, il. Burnia "i numeroase alte forme trace cu radical bur! (Grkovi) 1986: 49). Buzo, m., Buza, f. Buzatov, b.; s.!cr. NP Buzo, m., rom. Buzatu, Buzea (rom. buz!, alb. buzë). Cf. NP tr. Q.+MR/, Q.+M5/, Q+M5/. De la acest antroponim trac provine "i NL Byzantion. Cf. NFl rom. Buz!u. Duridanov accept! originea trac! a acestor forme, dar reconstituie sensul primitiv trac ‘#ap’ < ie. *bhug& o!, ceea ce este neconfirmat de formele române"ti. Sensul prim trebuie s! fi fost ‘margine, buz!’. Capov, b., rom. .ap, .apu, .ap#u. Cf. rom. #ap. Formele bulgare pot fi considerate împrumuturi din român!, dar "i reflectând un antroponim preslav trac. Dada, Dado, b. "i dada ‘sor! mai mare’, s.!cr. Dade "i dial. dada ‘mam!’. Raportate de Duridanov la tr. NP Dada, Dadas, forme bine atestate în antroponimia trac!. Cf. mai jos formele în daj!, did!, dod!, dud! "i care au, de asemenea, paralele bine atestate în antroponimia trac!. Consider!m c! acest grup, cu radical dad!/did!/dod!/dud!, atestat atât în antroponimia româneasc!, bulgar! "i sârb!!croat!, cât "i în cea trac! (vezi la De$ev), este coradical cu dain!, doin! (alte discu#ii, cu bibliografia problemei, în Paliga 1994). __________________________________________________________________ 176


Dajna, Dajno, Dojna, Dojno, b. Vezi mai jos s.v. Dajo. Cf. rom. doin!, dain!, NP Doina (alte discu#ii la Paliga 1994, cu bibliografia problemei). Dajo, Dae, Daj%o, b.; Daja, Dajko, s.!cr. Considerate de Duridanov ca înrudite cu NL rom. Daia, D!e"ti, toate de origine trac!, cf. tr. NP Daus, NPp Daci, Dacisci, în grafie greac! 45.6 (forma mai veche a etnonimului Daci).Vezi mai sus s.v. Dada, Dade. Dako, b.; Dako, Daka, s.!cr. Discutat de Duridanov prin raportare la NPp Dacus, Daci, 45G.6 etc. Cf. alb. NFl Daka. A"adar, cele dou! etnonime antice, Dacus "i Thrax, Thraex, s!au p!strat pân! în epoca modern!; pentru acesta din urm!, vezi mai sus s.v. Trakana, în partea toponimic!. (Despre antroponimele antice "i moderne cu radical dak!/dek!, vezi discu#ii la Paliga 1994). Vezi "i Geto, Geta, infra. Dardan, m., Dardana, f., b. Din NPp tr. 45,H59.6, pl, Dardanos, sg.; cf. NP il. Dardana, f., alb. NFl Dardha, dardhë ‘p!r, par!’, dintr!o form! traco!ilir! *darda. Deko, m., Deka, f. Cf. NP tr. Dece!balus, Dece!neus. Cf. Dako, supra. Dida, f., Dido, Didjo, m., b. NP rom. Dida, Didu. Cf. NP tr. Dida, Didas, Didis, Didila, NP alb. Dido, NFl Didha. Ca "i în alte cazuri discutate aici, paralelele cu formele trace sunt într!adev!r greu de ignorat. Pentru român!, face dificult!#i p!strarea nealterat! a secven#ei d + e/i, ce ar fi avut ca rezultat dz > z. Alte discu#ii în capitolul dedicat foneticii. Dilo, m., Dila, f., b. Cf. NP tr. 4677R/, 4676YM27Z6/, 4676Y?.,6/, alb. NP Dilo, m., Dilë, f. Dio, Dijo, m., NFl Dieva, NL Diovo, b. S!cr. NP Dija, f. Cf. NP tr. Dios, Deios, Dius, explicate de Duridanov din ie. *diwios ‘ceresc’ > tr. *div!, cu c!derea lui b/v intervocalic (a"adar prin intermediar românesc), dar p!strat în NFl alb. Diva. Dito, m., Dita, f., b. Cf. NP tr. Ditas, Dita "i alb. NP Dito. Dodo, m., Doda, Dodina, f., b. NP s. Doda (desemnând un român), __________________________________________________________________ 177


rom. NP Doda, Dodu, Dodea. Cf. b. doda ‘sor! mai mare’ "i rom. dod!. Cf. alb. NP Dodë, NFl Doda. (Duridanov). Cf. Dada, Dajo, Dako, Dida, Dudo. Dudo, m., Duda, Dudeva, f., b. Cf. rom. Dudea, Dudu "i tr NP 4.+HR/, Dudis, alb. NP Duda. Cf. Dodu. Dun’o, Duné, m., Duna, Dun’a, f., b. NP s.!cr. Dunja. Cf. tr. NP Dunas, Dunis, alb. NFl Duna < ie. *dhen! ‘a alerga, a curge’ (Duridanov). Duro, Durko, Dur%o, m., Dura, f., b., s.!cr. NP Dura, f., Durad, m. Cf. tr. NP. 4.+,5/, 4.+,5!M2,6/, Durises, Durisses, alb. NP Dura. Probabil coradicale cu lat. durus (Duridanov). Eto, m., Eta, f., b. Cf. tr. NP Epta!, de exemplu Epta!poris, Epta!kenthos, dar "i Eti!centus; de asemenea, alb. NFl Eta, NP Jet, m., Jeta, f. (Duridanov). Geko, m., Geka, f. Cf. tr. NP în !gekos, de exemplu [6-76!-RG./ , m., alb. NP Gjek, m. Gera, Geran, b., rom. Ghear#, Gheran < ghear!. Sunt atestate numeroase forme trace cu radical ger! (De$ev 1957). Vezi supra Germania, German. Este imposibil de determinat în ce m!sur! formele trace cu radical ger! atestate în antichitate "i formele moderne pot fi toate subsumate aceluia"i etymon. Geto, m., Geta, f., b. Cf. tr. NP, NPp [2>5/, [2>R/ etc. "i alb. NP Gjet, NFl Gjeta (Duridanov). Dac! se accept! aceast! raportare, atunci cele trei etnonime antice referitoare la grupul trac (Thrax/ Thraex, Dacus, Getas) s!au transmis pân! ast!zi, vezi supra Trakana (în partea dedicat! toponimiei) "i Dako. Gigo, m., Giga, f. NR Gigin, Gigina, districtul Burel, Bulgaria. Rom. NL Ghighiu, Ghigoe"ti. Cf. tr. NP [26-89, [6-89 "i alb. NFl Gjiga (Duridanov). Giko, m., Gika, f., b. Alb. NP Gika, Gjikë, NFl Gjika. Cf. tr. NP [6G29 Y>6R9./, [26G56Y>6R9./ (Duridanov). Gilo, m., Gila, f., b. Rom. NL Ghilea, Ghile"ti (< antroponim). Cf. tr. NP Gil!, !geilos, de exemplu [67!?+,6/, Q.+,!-267./, cf. "i ;!-6775/, Np ill. [677./, alb. NP Gjile, f. (Duridanov). __________________________________________________________________ 178


Gito, m., Gita, f., b. Cf. tr. NP [6>6/, f., alb. NP Gjitë, NFl Gjita (Duridanov). Vezi mai sus "i Geta, Geto. Gruia ( < grui) ! b. Gruja, Gruev. Cf. NL tr. Gurbikon. Gud’o, m., b., s.!cr. Gudan. Cf. tr. NP Gudila, Gudilas, probabil variant! grafic! pentru Kutilas, 1.+>675/, YR/ < ie. *ghodh, *ghed! ‘a lega, a prinde’ (Duridanov). Jata, f., b., a.b. NFl Jata. Cf. tr. NP ;<+/, ;6/. NFl c. Jate) pare preslav (Duridanov). Ka%ul(a), !ov, b., rom. C#ciul#, !escu. Cf. NP tr. Cutiula, 1.6/, Koto (Duridanov). Cu toate acestea, nu poate fi evitat! raportarea la rom. coad!, radical cod!, de exemplu Codea, Codlea. Acest fapt nu exclude originea trac! sugerat! de Duridanov, ci asocierea etimologic! "i substitu#ia. Koto, Koté, m., Kota, f., b.; s.!cr. NFl KotiN, rom. Coteni, Cote"ti. Raportat de Duridanov la tr. NP 1.>6/, 1.>>6/, Cotus etc., alb. NP Kotë. Duridanov a ignorat derivarea posibil! din rom. cot, NP Coteanu, Cotescu, NL Coteni etc. Vezi mai sus sub Kodo, Koda. Vezi infra Kuto, ce sprijin! totu"i ipoteza Duridanov. Kra%un, s.!cr., slv. Rom. Cr#ciun, antroponim "i s!rb!toarea cre"tin!, în rela#ie cu alb. kërcú ‘butuc’ a fost considerat, în ultimul timp, element autohton (Mu"u 1973: 50 sq., unde se face istoricul cercet!rilor; Brâncu"i 1983: 137). Indiferent de etimonul cuvântului, el este r!spândit din român! în toate limbile vecine. Vezi alte discu#ii în capitolul Termeni mitologici "i religio"i. Kuto, Kut’o, m., Kuta, f., b., alb. NFl Kuta, NL Kuta (nordul Albaniei). Raportate de Duridanov la NP tr. 1.+>.+/, Cutius, Cutiula etc. Vezi supra Koto. Magul(ev), b., rom. M!gur!, M!gurescu, alb. magullë. Cf. NL tr. Magaris, în apropiere de Serdica. Dac! apropierea este corect!, atunci forma bulgar! reflect! mai degrab! fonetism albanez. __________________________________________________________________ 179


Melko, b., rom. Melcu, Melcea (< melc). Cf. NP tr. Melgis, Melgidianus "i alte antroponime trace cu radical mel!. Moga, Mogo$, b., Moga, s.!cr., rom. NL Mogo", Mogo"e"ti. Comparate de Duridanov cu NP tr. Mogita, NP celtic Mogitu!maros, respingând totodat! raportarea la sl. mog0, radical mog! ‘a putea’. Ipoteza sa este sprijinit! de paralela, probabil coradical!, Muga, infra. Mo$te, Mo$to, b., rom. Mo!(u), Mo!tea (< mo"). Pentru trac!, avem atestate numeroase toponime, antroponime "i etnonime cu radical mos!, mus!: NPp Moesi, NR Mossynos, NP A.+C6/; este dificil de determinat dac! toate aceste forme au acela"i etimon, dar originea trac! a formelor este probabil!. Cf. Mu"a, Mu"ea, infra. Muga, b., rom. Muga (cf. mugur). Pentru trac!, sunt atestate numeroase forme cu radical muc!, mug!, reanalizate recent din perspectiva mo"tenirii traco!dace a românei de Stelian Dumistr!cel (Anuarul Institutului de Istorie "i Arheologie „A.D. Xenopol”, Ia"i, 25, 1/1988: 391–408). Cf. Moga, supra. Mu$a, b., rom. Mu!a,Mu!ea, Mu!u (cf. mu"at, mu"e#el). Radicalul autohton mu"! pare a avea sensul ‘frumos’. Nu este clar! rela#ia cu radicalul, de asemeni autohton, mo" ‘b!trân’. Vezi supra s.v. Mo)te. Neno, Nenko, Nena, Nenka, b., s.!cr. De asemenea, Nono, Nonko, Nona. Comparate de Duridanov cu NP tr. BR95/, Nonnus, Nonna, ill. Nena!lava. Alte discu#ii privind aceste forme, evident înrudite cu nan!, nene, în capitolul dedicat structurii sociale. Pato, Pat’o, b. Comparat de Duridanov cu NL cr. Patkovac "i cu NL rom. P!te"ti (< NP P!tescu), apoi cu tr. NP *5>5/, *5>R/, NP ill. Patulus. Strugo, b., rom. Strug, Strugaru (cf. strugure). Probabil coradical cu NFl Struga, supra, în partea dedicat! toponimiei. Toko, Toké, m., Toka, f., b.; Toko, s.!cr. Comparat de Duridanov cu tr. NP K.G./, K.G89 "i cu antroponimele în Y>.GR/, Y>.G./. Tut’o, m., b. Comparat de Duridanov cu NL cr. Tuti), s. Tutin apoi cu tr. NP Tutius, K.+>292/, K.+>5, ill. Tutia. V#taf, Vato, V#to, b., Vata$, Vatavala, s.!cr., rom.V#tafu,V#tavu . Cf. __________________________________________________________________ 180


v!taf. Vezi analiza din capitolul dedicat structurii sociale, s.v. v!taf. Grkovi) (1983: 88!89), referindu!se la antroponimul s.!cr., îl consider! „traco!ilir”. Vezo, Vezenko, m., b. Comparat de Duridanov cu NFl alb. Veza, Vegja "i cu NP tr. O+2M695/ (*Vezinas) < ie. *weg& !‘viguros, robust’. Zajko, m., b. Comparat de Duridanov cu NL rom. Z!ice"ti (< NP Zaicu) "i cu tr. NP \56G5, \56G2!H29

român! "i preslave în bulgar! "i sârb!!croat!. Un sprijin suplimentar îl avem în toponimia preslav! care, în unele cazuri, are paralele "i în antroponimie. În stadiul actual al cercet!rilor, doar câteva forme sunt analizabile, dar – cu siguran#! – noi date vor permite amplificarea listei propuse aici.

Not! iulie 2006 În lucrarea noastr! Etymological Lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian (Funda#ia Evenimentul, 2006) am adus numeroase alte exemple care completeaz! datele prezentate mai sus. Tot acolo, în anexe, am ad!ugat versiunea în limba englez! a acestui capitol (Lexicon A, B "i C), cu mici modific!ri de detaliu, cerute de completarea materialului cu peste o mie de elemente noi, nediscutate aici.

__________________________________________________________________ 182

Numeralul *s!to __________________________________________________________________

Un caz special: numeralul *s!to

Numeralul ‘100’, dat! fiind importan"a sa în societ!"ile tradi"ionale bazate pe schimbul de m!rfuri, pune uneori probleme interesante de analiz! etimologic!, dar #i de rela"ii extralingvistice. Sl. *s!to este un exemplu. Dintre toate numeralele slave, acesta ridic! unele semne de întrebare ce nu pot fi ignorate. Existen"a unor forme asem!n!toare în toate limbile slave, permite s! se reconstituie o form! primitiv! (uneori numit! „comun!”) *s!to. Apar îns! câteva neclarit!"i dac! raport!m acest numeral la r!d!cina indo-european! *k! "t-óm, !k"t-t# ‘100’, ca variant! a lui *dk! "t-óm, *dk! "t-t#, în leg!tur! cu dek! " ‘10’. În aceast! perspectiv!, ‘100’ era, pentru indo-europeni, ‘de zece ori zece’ sau ‘zece amplificat’, dup! cum ‘1000’ a fost ulterior ‘sut! amplificat!’ sau ‘sut! mare’, conform analizei comparative, la care ne vom referi mai jos. Problema care se pune în limbile slave este, în esen"!, c! nu *s!to este forma a#teptat! pe baza analizei comparative, ci *s$t-. În plus, nici termina"ia -o nu este cea a#teptat!, deoarece se abate de la tipologia numeralelor slave. De fapt, *s!to se comport! ca un substantiv cu valoare de numeral, ca în român! #i în albanez!. Dac!, în acest caz, am putea accepta o excep"ie de la regula evolu"iilor fonetice datorit! frecven"ei (discu"ii la Ma$czak 1971), atunci este inexplicabil de ce atât numeralul ‘10’ cât #i ‘1000’ au o evolu"ie fonetic! normal!. ‘10’, ‘100’, ‘1000’. Principiile generale de analiz! lingvistic! în plan comparativ ne permit s! reconstituim forma primitiv! indo-european! *dek!" ‘10’ precum #i forma derivat! *!"#k!"$%$&'(‘100’, adic! ‘de zece ori zece’ (Perotti 1985: 606). Este de presupus c! numeralul de baz! al indo-europenilor era ‘zece’, respectiv ‘cele zece __________________________________________________________________ 183


degete’. Pe de alt! parte, schimbul de m!rfuri a impus, la un moment dat, #i un multiplu al lui zece, respectiv ‘o sut!’ (o sut! de vase, o sut! de vite etc.). F!r! îndoial!, treptat, numeralul ‘o sut!’ #i-a consolidat pozi"ia în sistemul de num!rare. Este #i motivul pentru care limbile vorbite de unele popula"ii aflate - la un moment dat #i într-un anume context istoric - pe o treapt! inferioar! de evolu"ie social! au împrumutat numeralul ‘100’. Fin. sata, magh. száz reflect! un împrumut iranic (Benk% et al. 1967–1976, 3: s.v.). Realitatea extralingvistic! era c! triburile iranice de la nordul M!rii Negre, învecinate cu grupurile fino-ugrice, le-au influen"at pe acestea din urm! prin comer", impunând #i numeralul ‘100’. Nu este un caz izolat. Armeana perpetueaz! din fondul ie. pe ‘10’ (tasn); în schimb, numeralul ‘100’ este neexplicat (probabil autohton, din substratul caucazian), iar numeralul ‘1000’ este împrumutat (tabelul 1). În albanez!, ‘10’ (dhjetë) este autohton, în schimb qind ‘100’ reflect! lat. centum, iar mijë ‘1000’ reflect! lat. mille, milia (cf. rom. mie). Într-un plan comparativ, necesar pentru creionarea tabloului de ansamblu, #i numeralul ‘1000’ pune unele probleme interesante. Trebuie ar!tat c! analiza comparativ! nu permite reconstruirea unei forme unice pentru faza indo-european! str!veche, limbile dezvoltând ulterior forme diferite. De exemplu, ie. *"heslo- poate explica forma din greac! (*"hesl-yo-) #i din latin! (*sm%- ‘unu’ + *gzhli-). Pe de alt! parte, grupul indo-iranian a dezvoltat forme derivate de la sa- ‘unu’ + o form! considerat! a deriva din aceea#i r!d!cin! primitiv! *"heslo-, de#i este posibil! înrudirea cu skr. sáhas- ‘putere, for"!’ (Simenschy #i Iv!nescu 1981: 311). În alte areale lingvistice, situa"ia este similar!. Armeana #i maghiara au împrumutat din iranic! numeralul ‘1000’ (tabelul 1), în timp ce finlandeza tr!deaz! un împrumut din germanic!. Pe de alt! parte, în gruzin! ‘1000’ este ‘zece sute’ (tabelul 2). De fapt, situa"ia din gruzin! este asem!n!toare celei reconstituite pentru faza proto-indo-european! (PIE): baza de numera"ie este zece, iar ‘100’ #i ‘1000’ sunt derivate dup! principiul „‘100’ este de zece ori zece, iar ‘1000’ este de zece ori o sut!”. Aceasta confirm! teza unei patrii indo-europene str!vechi învecinat! Caucazului, conform studiilor Marijei Gimbutas, dar !i a!a!numitei teorii proto!boreale a lui Andreev (1986). __________________________________________________________________ 184

Numeralul *s!to __________________________________________________________________

Relevant! demersului nostru #i preg!tind abordarea situa"iei lui ‘100’ din limbile slave, este discu"ia privind situa"ia lui ‘1000’ în slav!, baltic! #i germanic!. A#a cum arat! tabelul 1, atât numeralul ‘10’ cât #i ‘1000’ în slav! arat! evolu"ia normal!, a#teptat!, de la faza indo-european!. Astfel, ‘1000’ este în slav! un compus *tu- > ty- + ‘100’, respectiv *ty-s$t#, *ty-s$ta ‘sut! amplificat!’ sau ‘sut! mare’. Analiza datelor arat! c!, în faza slav! comun!, a existat o form! *s$t# ‘100’, înlocuit! ulterior prin *s!to. Înainte de a trece la analizarea situa"iei lui *s!to, s! ar!t!m c! #i în baltic! #i în germanic! exist! deriv!ri asem!n!toare, de tipul *tu- + ‘100’ = ‘1000’. Dac! formele convergente din baltic! #i din slav! nu ridic! probleme deosebite, fiind vorba de dou! grupuri lingvistice indo-europene strâns înrudite, situa"ia din germanic! nu este u#or de explicat; de asemeni, nu este clar raportul baltoslav/germanic. Machek (1971: 643) presupune c! forma germanic! ar fi împrumutat! din slav!. Pe de alt! parte, germani#tii consider! c! protogermanic *tus-hundi (tus- + ‘100’) poate fi explicat f!r! referire la un împrumut din slav!. Prima parte a compusului s-ar explica prin ie. *t%u-, *tew&- ‘a umfla’ (Pokorny 1959: 1080; Morris et al. 1979: 1546; Wasserzieher 1979: 230; cf. arm. t’iv ‘num!r’). Cele dou! puncte de vedere nu sunt u#or de conciliat. Totu#i, se poate observa c! forma slav! pentru ‘1000’, *ty-s$t#, *ty-s$ta, reflect! o evolu"ie fonetic! normal!, fiind cu siguran"! o form! autohton!. În perspectiva împrumutului în germanic! din slav!, atunci o form! veche germanic! *tusundi (nu *tus-hundi) se poate explica drept reflex al sl. *ty-s't#, paralel! a formei *ty-s$t#. Vorbitorii germanici au redat sl. y (pe atunci, înc! u) prin u, nazala ' prin un, iar grupul t# prin ti. Ipoteza lui Machek nu poate fi neglijat!. Nu este exclus ca formele din germanic!, din slav! #i din baltic! s! reflecte un calc dup! un prototip pre-indo-european ori s! reflecte o inova"ie (imposibil de datat, oricum str!veche) în cele trei grupuri lingvistice.

__________________________________________________________________ 185


Sl. *s!to "i probleme conexe În lumina datelor prezentate, se ridic! o întrebare: dac! ‘10’ #i ‘1000’ confirm! evolu"ia fonetic! normal! de la faza indo-european! la protoslav!, de ce *s!to se abate de la sistemul normal de numera"ie printr-o evolu"ie fonetic! nefireasc!? Ipoteza cea mai plauzibil! avansat! a fost c!, în cazul lui *s!to, este vorba de un împrumut iranic (Mikkola 1913–1950, 1: 69). Al"i lingvi#ti citeaz! aceast! posibilitate, f!r! a lua o atitudine decisiv! (de exemplu Vasmer 1953–1958, 3: 15; Skok 1971–1974, 3: 336, cu alte referin"e). Într-adev!r, o surs! iranic! de împrumut este plauzibil!, de vreme ce, din aceast! surs!, au fost împrumutate formele în finlandez! #i în maghiar!. Acceptând aceast! explica"ie, problema este c! forma iranic! a fost sat- (avestic sat&m), confirmat! de fin. sata #i de magh. száz, în timp ce sl. *s!to ne conduce la un prototip *sut-, neatestat pentru o form! iranic!. Dar ce alt idiom vorbit în imediata apropiere a patriei primitive a slavilor putea fi sursa de împrumut? A#adar, a#a cum am ar!tat în capitolul dedicat etnogenezei sud-est europene, slavii se învecinau la nord #i nord-est cu popoarele baltice, la vest cu popoarele germanice, la sud-vest cu cel"ii, la est #i sud-est cu iranicii, iar la sud cu o ramur! nordic! a grupului traco-dac (probabil cu costobocii). Cu ilirii, slavii nu au putut avea leg!turi strânse, ci – eventual – sporadice. În lumina acestor date, s! încerc!m o trecere în revist! a posibilelor surse de împrumut (tabelul 4). (1) Sl. *s!to nu putea fi împrumutat dintr-un idiom centum, a#adar un idiom germanic sau celtic nu poate fi luat în considera"ie. (2) O form! baltic! (a#adar tot de tip satem) nu poate explica forma slav!. (3) Un idiom iranic, de#i a fost avansat! o asemenea ipotez!, de asemenea nu poate explica vocalismul radical; dac! o form! iranic! *sata ar fi fost sursa formei slave, atunci am fi avut *sota, nu *s!to. Eliminând aceste posibile surse de împrumut, r!mân în discu"ie alte dou!: un idiom ilir ori unul tracic (nord-tracic). Cu ilirii, a#a cum spuneam, slavii nu au avut leg!turi strânse în faza preexpansiune; doar ramurile sud__________________________________________________________________ 186

Numeralul *s!to __________________________________________________________________

slave, dup! expansiune, str!mo#ii slovenilor #i ai croa"ilor de azi, au putut intra în contact cu ultimele grupuri ilire, deja romanizate la nivelul secolelor V–VII p.&Ch. R!mâne de analizat înc! o posibilitate: împrumutul dintr-un idiom nordtracic sau dintr-o faz! foarte veche a protoromânei, la nivelul secolelor III–V p.&Ch., poate chiar din latina meso-dacic!. Rom. sut!, sl. *s!to Ini"ial, s-a considerat c! rom. sut( este un împrumut din slav! ('!ineanu 1929: 632; Pu#cariu 1976: 275; Schmid 1964: 196; Vasmer 1953–1958, 3: 15; Rosetti 1986: 135, 280, care încearc! s! încadreze cuvântul în categoria unor „împrumuturi foarte vechi din slav!”, când tratamentul sl. *! > rom. u ar fi fost posibil1; Raevski #i Gabinski 1978: 411; Dimitrescu et al. 1978: 243; P!tru" 1971: 1061 sq.). Cercet!rile mai noi au pus sub semnul îndoielii originea slav! a rom. sut( (Mih!il! 1971: 360; Fischer 1985: 105–106, îl consider! de origine necunoscut!; DEX: 919) ori se avanseaz! ipoteza unui element de substrat (Giuglea 1983: 316; 1988: 359; Pârvulescu 1974). O alt! ipotez! a fost avansat! de Slu#anschi (în Slu#anschi #i Wald 1987: 265, n. 16); autorul consider! c! atât rom. sut( cât #i sl. *s!to reflect! un împrumut dintr-o surs! iranic!. A#a cum am ar!tat mai sus, sursa iranic! nu poate fi acceptat! din cauza evolu"iei fonetice, atât pentru român! cât #i pentru slav!. Desigur, în cazul în care rom. sut( este explicat ca un element autohton, ipotez! spre care înclin! explicit sau implicit tot mai mul"i cercet!tori, atunci rela"ia dintre rom. sut( #i sl. *s!to trebuie rediscutat!. Suntem datori s! men"ion!m aici c! ipoteza împrumutului din traco-dac! a formei slave *s!to a fost avansat! pentru prima oar! de C. Daicoviciu (Însemn!ri despre daci, în Steaua nr. 2/1956: 120). Consider!m c! ipoteza originii slave a formei române#ti sut( s-a datorat consonan"ei s!to-sut(, care îns! – la o analiz! atent! a coresponde"elor fonetice – nu duce la concluzia c! rom. sut( reflect! un 1

Afirma"ie nedemonstrat!, nefiind sprijinit! de nici un exemplu, dar acceptat! – f!r! argumente – de numero#i lingvi#ti. __________________________________________________________________ 187


împrumut din slav!. Este #i motivul pentru care, a#a cum am ar!tat, ultimele cercet!ri au pus la îndoial! ipoteza originii slave a formei române#ti. Asem!narea dintre forma româneasc! #i slav! a condus la o premis! gre#it!: rom. sut( este de origine slav!; abia apoi s-a încercat s! se explice evolu"ia fonetic!. Nu este, de altfel, singurul caz al rela"iilor româno-slave, când asem!n!ri de acest tip au fost preluate necritic de la autor la autor. Problema coresponden"elor fonetice în arealul sud-est european în intervalul secolelor V–VII p.&Ch. va fi abordat! într-un capitol separat (infra). Anticipând unele chestiuni #i referindu-ne strict la cazul discutat, la rela"ia dintre rom. sut( (conform ultimelor cercet!ri, de origine traco-dac!) #i sl. *s!to, analiza evolu"iilor fonetice arat! c!, într-adev!r, sonantele indoeuropene au evoluat în trac! la *ul, *ur, *um, *un, fapt semnalat de mult (Georgiev 1957: 81, reluat de Poghirc 1969: 316-317). A#adar, ie. !k! "t-óm, *k! "t-t# ‘100’ ar fi avut în trac! forma *sunta, *sunt&. Atât forma din român!, cât #i împrumutul din slav! ne arat! c!, cel pu"in în arealul nord-trac, un s-a denazalizat, evoluând la u. Este interesant de observat c! rom sut( este prezent #i în antroponimie: Sut(, Suteanu, Sutescu (Iordan 1983: 431). Dup! informa"iile noastre, aceast! tipologie antroponimic! este izolat! în sud-estul european. Nu am reu#it s! identific!m alte limbi în care s! existe antroponime derivate de la numeralul ‘100’. Este vorba, probabil, de porecle date în trecut negustorilor ori ciobanilor. În acest sens #i referindu-ne la relictele de limb! trac!, este posibil ca antroponimul trac &')()'*+ ori epitetul pentru Heros (Cavalerul Trac), &'*()'*,*('+, &'*-)'*,*('+ (De(ev 1957: 468, 470) s! fie precursorii antroponimelor române#ti Sut(, Suteanu, Sutescu. Dac! se accept! observa"ia noastr!, atunci antroponimul trac Suntus, eventual #i epitetele teonimice (aici probabil cu o eroare de transcriere, - în loc de (), atunci filiera trac! a lui sut( î#i g!se#te confirmarea o dat! în plus. Desigur, apropierea de formele trace este bazat! pe o aproximare comparativ! rezonabil!, ce pleac! de la premisa c!, indiferent de etimonul acestor forme trace, caracterul autohton al lui sut( este acum admis de tot mai mul"i cercet!tori. __________________________________________________________________ 188

Numeralul *s!to __________________________________________________________________

Un posibil tablou cronologic Faptele expuse arat! c!, ini"ial, exista în slav! numeralul *s$t" ‘100’, ulterior înlocuit cu o form! „intrusiv!” ce nu poate fi de origine iranic!, din cauza unor dificult!"i majore de evolu"ie fonetic!. Singurul idiom din care slavii puteau împrumuta forma *s!to era un dialect nord-trac (vorbit de costoboci, de exemplu, afla"i în imediata vecin!tate a patriei primitive slave de la nord de Carpa"i, sau de un alt grup nord-tracic, dificil de identificat cu precizie ast!zi, poate de dacii din Maramure#). Este posibil ca slavii s! fi împrumutat numeralul #i dintr-o faz! timpurie a protoromânei, în secolele IV– V p. & Ch., înainte de expansiune, sau imediat dup! expansiune, în intervalul secolelor V–VI. p. & Ch. Numai un împrumut timpuriu, înainte de secolul VI p.&Ch., poate explica r!spândirea numeralului în toate limbile slave. Existen"a unei forme str!vechi slave *s$t" ‘100’ este confirmat! de numeralele ‘10’ #i ‘1000’, unde evolu"ia fonetic! de la indo-european! este fireasc!. În cazul limbilor slave, s-a produs un fenomen similar altor areale lingvistice, unde s-au împrumutat numeralele pentru ‘100’ #i/sau ‘1000’, ca în finlandez!, maghiar!, armean!, în toate aceste limbi sursa fiind un idiom iranic. Din acest motiv probabil, prin extensie, s-a presupus c! #i slavii trebuie s! fi împrumutat numeralul tot din iranic!. Aceast! ipotez! nu este confirmat! îns! de analiza evolu"iei fonetice. Este dificil de avansat un interval precis când slavii puteau împrumuta forma *s!to. Am ar!tat c! forma k!motra, de exemplu, ce reflect! tot un împrumut din romanitatea r!s!ritean! #i, ceea ce ni se pare extrem de important, tot cu tratamentul fonetic u>!, s-a putut integra limbii slave în intervalul secolelor V–VII p. Ch., a#adar imediat dup! expansiune. Este posibil ca #i *s!to s! fi fost împrumutat tot în aceast! perioad! când, de altfel, s-au împrumutat din romanitatea r!s!ritean! (protoromân!) #i alte cuvinte. Este îns! posibil un împrumut #i mai timpuriu, direct dintr-un idiom nord-tracic, vorbit de costoboci ori de alt trib nord-tracic din vecin!tatea slavilor. Indiferent de intervalul când se poate admite acest __________________________________________________________________ 189


împrumut, el arat! – f!r! îndoial! – un intens schimb de m!rfuri, când ‘o sut!’ apare frecvent în uzul cotidian (o sut! de vite, o sut! de vase etc.). De altfel, exemplele discutate în lucrarea noastr! arat! c! rela"ia s!to–sut( nu reprezint! o excep"ie, ci doar un exemplu între altele deja semnalate. Sistemele de numera!ie "i contextul social (extralingvistic) Situa"ia prezentat! succint mai sus ne arat! c!, în mai multe areale lingvistice, numeralele pentru ‘100’ #i pentru ‘1000’ reflect! forme împrumutate #i care, la rândul lor, sunt expresia lingvistic! a unor realit!"i sociale, politice #i/sau economice. Rela"ia rom. sut( – sl. *s!to este, în acest context, deosebit de interesant!. Pe de o parte, în român! sut( este un element „intrusiv”, de origine autohton!, în timp ce toate celelalte numerale sunt de origine latin!. De asemenea, sut( #i unu, una sunt substantive cu rol de numeral. Discu"ii au ridicat, pentru limba român!, numeralele de la unsprezece la nou!sprezece, considerate a reflecta un calc dup! modelul slav. De#i o asemenea posibilitate nu poate fi exclus!, trebuie observat c! #i alte areale lingvistice, f!r! contacte cu slavii, au dezvoltat un sistem similar pentru numeralele de la ‘11’ la ‘19’. Cercet!torii au avansat ipoteze diverse. Astfel, Rosetti (1986: 135) consider! c! „procedeul num!r!torii prin adi"iune, de la 11 la 19, nu este latin, ci întrebuin"eaz!, numai, elemente de origine latin!. El se reg!se#te în slav! #i în albanez!”. 'i Pu#cariu (1976: 282) consider! c! ar fi vorba de calchierea unui model slav. Dimitrescu et al. (1978: 243–244) consider! c! num!r!toarea prin adi"iune (11–19 dar #i 21 ‘dou!-zeci-#i-unu’ etc.) „poate fi balcanic!, nu neap!rat slav!, deoarece sistemul se întâlne#te #i în alte limbi”. Poghirc (1969: 325) crede c! num!rarea prin adi"iune este autohton!, din substratul preroman, în român! #i în albanez!. Consider!m c! premisa fals!, originea slav! a numeralului sut(, a condus – prin extrapolare – la ipoteza c! sistemul românesc de numera"ie ar fi calchiat modelul slav. A#a cum bine a observat Poghirc, sistemul de numera"ie din român! se aseam!n! cel mai mult cu cel albanez, iar – pe de alt! parte – num!rarea „prin adi"iune” se întâlne#te în multe alte limbi (în engleza medie, __________________________________________________________________ 190

Numeralul *s!to __________________________________________________________________

par"ial #i în engleza modern!, par"ial #i în francez!, de la 17 la 19 etc.). În plus, numeralele române#ti #i sistemul de numera"ie au însu#iri specifice, ce nu pot fi explicate ca influen"! slav!. Unu/una, zece, o sut(, o mie se comport! ca substantive, fapt evident prin formele dou(-zeci, dou( sute, dou( mii echivalente cu dou( case etc., în timp ce – în limbile slave – numai *s!to are form! de substantiv, ca în român!. Numai c! în român! acesta este modelul specific, nu împrumutat. Pentru a sublinia o dat! în plus caracterul original al sistemului românesc de numera"ie, ar fi de ad!ugat faptul c!, de la 20 înainte, num!rarea se face cu prepozi"ia de, iar pân! la 19 inclusiv f!r! aceast! prepozi"ie. Acest model vigesimal nu poate fi o influen"! slav!, ci perpetueaz! – foarte probabil – un model arhaic, preroman. Situa"ia lui sut( în român! ne arat! c!, într-adev!r, traco-daca a transmis românei un numeral important. Cu atât mai mult se poate admite ipoteza c! româna a calchiat modelul trac de num!rare de la 11 la 19 precum #i modelul zecilor (dou(/trei-zeci etc.). Mai mult chiar, analiza comparativ! ne arat! c! un dialect traco-dac nordic, vorbit în Bucovina de azi, sau o faz! foarte veche a protoromânei (sec. IV–V p.&Ch.) trebuie s! fi fost sursa de împrumut a formei slave *s!to, deoarece: • Sursa iranic! de posibil împrumut nu explic! satisf!c!tor evolu"ia fonetic! în slav!. • Slava atest! o evolu"ie fonetic! normal! de la indo-european! la faza slav! comun!, atât pentru numeralul ‘10’ cât #i pentru numeralul ‘1000’. Prin urmare, numeralul ‘100’ trebuie considerat un împrumut, deoarece evolu"ia sa fonetic! este diferit! de evolu"ia fonetic! normal! a numeralelor ‘10’ #i ‘1000’. • Numeralul ‘100’ este împrumutat #i în alte limbi, ca atare situa"ia din slav! se poate încadra într-un fenomen întâlnit #i în alte areale lingvistice; • Analiza atent! a coresponden"elor fonetice ne arat! c! sursa formei slave *s!to trebuie s! fi fost fie un dialect traco-dac, caz în care împrumutul trebuie datat înaintea secolului V p. & Ch., a#adar înainte de expansiune, fie protoromâna, caz în care împrumutul trebuie datat în intervalul secolelor V– VI. O dat! mai târzie este imposibil!, dat! fiind r!spândirea formei în toate limbile slave. În orice caz, râspândirea numeralului *s!to este identic! __________________________________________________________________ 191


r!spândirii formei *k!motra, în întreg arealul slav. Detaliile arat! totu#i c! *s!to putea fi împrumutat mai devreme, chiar dintr-un dialect nord-dacic. Se poate afirma c!, în cazul de fa"!, dificult!"ile de analiz! etimologic! s!au datorat #i asem!n!rii dintre rom. sut( #i sl. *s!to. Aceste asem!n!ri se explic! relativ u#or, având în vedere c! atât slava, cât #i traca (traco-daca) erau idiomuri satem, a#adar unele cuvinte trebuie s! fi fost asem!n!toare, unele chiar identice. (Cf. #i rom. balt( - sl. blato, rom. stân( - sl. stan etc. Cuvintele române#ti amintite sunt de origine traco-dac!, nu slav!). În cazul de fa"! îns!, nu este acceptabil! ipoteza c! sl. *s!to #i rom. sut( ar reflecta o perpetuare independent! a unui prototip indo-european. Numai forma româneasc!, de origine traco-dac!, poate explica forma din slav!, în deplin acord cu tratamentele fonetice specifice pe care le vom analiza în capitolul final al lucr!rii. De fapt, atât în român!, cât #i în slav!, numeralul ‘100’ este „intrusiv”: în primul caz, ca element autohton preroman; în al doilea caz, ca element împrumutat dintr-un idiom învecinat. Situa"iile din român!, pe de o parte, #i din limbile slave, pe de alt! parte, sunt similare doar pân! la un punct îns!. Sarcina analizei lingvistice este tocmai aceea de a delimita generalul de particular.

__________________________________________________________________ 192

Numeralul *s!to __________________________________________________________________

Tabelul 1 !umeralele ‘10’, ‘100’, ‘1000’ în limbile indo-europene

PIE

‘10’ *dek! "

v.sl. *des$t# Baltic: lit. de.imt let. desmit v.ind. da1a avestic dasa neo-persan arm. tasn germanic *tehun gotic taíhun Celtic: v.ir. deich kimric deg cornic dek breton dek Toharic A/B 1äk/.ak Lat. decem Grec 5678 eolic ionic-attic

‘100’ !k! "t-óm, *k! "t-t#

‘1000’ –

(*s$t#)2 înlocuit cu *s!to3 .imtas simts 1atám sat&m

*ty-s$t#, *ty-s$ta t/kstantis t/ksto., tukstu0ts sa-hásram2 ha-za3r&m haz#r hazar (< npers.) *thus-hundi 4/-hundi

harivr (preie.) *hundan hund c%t cant cans kant känt/känte centum +78)9( (+-78)-'()

m%lle, m%lia :6,,-':;<,,-'-, :=,-'-

2

A#a cum arat! formele pentru ‘10’ #i pentru ‘1000’, aceasta ar fi fost forma normal!, a#teptat!, conform analizei comparative. Este probabil c! ea a existat într-adev!r înainte s! fie înlocuit! de forma „intrusiv!“ *s!to; vezi #i tabelele 3 #i 4. 3

Element „intrusiv“, împrumutat dintr-o alt! limb! vecin!; cf. tabelul 4 #i discu"iile din textul principal.

__________________________________________________________________ 193


Tabelul 2 !umeralele ‘10’, ‘100’, ‘1000’ în câteva limbi neindo-europene ‘10’

‘100’

‘1000’

gruzin

a,i

finlandez

kymmenen sata (< iranic)

tuhat, tuhannen (< germ.)

maghiar

tíz4

ezer (< iranic)

a-i száz (< iranic)

a,asi

4

Asem!narea cu formele pentru ‘10’ din arealul indo-european satem este evident!. În acela#i timp, forma este net diferit! de numeralul ‘10’ din finlandez!: kymmenen.

__________________________________________________________________ 194

Numeralul *s!to __________________________________________________________________

Tabelul 3 ‘10’, ‘100’, ‘1000’ în limbile slave ‘10’ protoslav. *des$t#

‘100’

‘1000’

*s!to5

*ty-s$t#, *ty-s$ta *ty-s'ta, *ty-s't#

v. sl.

!"#"

%$#&$'

$(#")*, $(#+)*

b.

deset

sto

(hiljada < n.gr.)

s.-cr.

dès%t

stô

tìsu>a (hiljada < n.gr.)

slv.

desêt

stô

tîso?

c.

deset

sto

tisúc > tisíc

slc.

desa@, desiati

sto

tisíc

pol.

dziesi$>

sto

tysiAc

r.

désja.

sto

tysja/a

5

Analiza comparativ! a formelor confirm! cele ar!tate în tabelul 1: numeralul slav ‘100’ tr!deaz! o evolu"ie fonetic! nefireasc!, spre deosebire de numeralele ‘10’ #i ‘1000’, indicând faptul c! este vorba de un element „intrusiv“, împrumutat dintr-un idiom învecinat. Cf. tabelul 4 #i textul principal.

__________________________________________________________________ 195


Tabelul 4 Distribu!ia numeralului ‘100’ în limbile vecine patriei slave primitive ________________________________________________ Baltic lit. .imtas

Fin. sata

let. simts Germanic *hundan

Sl. *s!to

Iranic sata

Celtic breton kant, etc.

Tr.-d. *sut" > rom. sut!

________________________________________________

Se observ# c# sl. *s!to putea fi împrumutat NUMAI dintr-un dialect nord-tracic (geto-dac) sau din protoromân#. Vezi textul principal privind caracterul „intrusiv” al formei *s!to în ansamblul numeralelor slave. Nu mai pu$in „intrusiv#” este forma sutB, de origine traco!dac#, în ansamblul numeralelor române!ti, de origine latin#, cu unica excep$ie a formei sutB.

__________________________________________________________________ 196

Fonetica __________________________________________________________________

Probleme de evolu!ie fonetic"

Problemele de evolu!ie fonetic" sunt – în general – esen!iale în analiza lingvistic". În cazul nostru, ele sunt cu atât mai importante, cu cât – la orizontul secolelor V–VII p.#Ch., analizat preponderent în lucrarea noastr" – s-au interferat trei grupuri lingvistice având trei sisteme fonetice diferite: latina popular", limba trac" ($i limba ilir", de-a lungul coastei adriatice, aceast" limb" fiind îns" deja stins" în secolul III p. # Ch.) $i limba slav", ini!ial pu!in diferen!iat" dialectal. Problemele sunt complexe, uneori fiind imposibil de a trasa frontiere clare ale evolu!iilor fonetice. Cu toate acestea, se pot trasa câteva repere destul de clare. Vom aborda în continuare cele trei grupuri lingvistice $i fenomenele lor specifice de evolu!ie. Latina popular" Latina postclasic" a cunoscut o modificare radical" a inventarului fonetic, în special a vocalismului. Vom prezenta în continuare doar acele date relevante demersului nostru. Vocalismul În general, Romania oriental" a avut o evolu!ie u$or diferit" fa!" de Romania occidental". Este notabil, în primul rând, faptul c" româna, elementele latine ale albanezei $i, în unele situa!ii (în silab" închis"), dalmata men!in intacte, deci distincte, tratamentele lui ! fa!" de u. Fenomenul se întâlne$te îns" $i în Romania occidental" (într-o parte a Sardiniei, în Corsica meridional" $i în zona calabro-lucan") precum $i în elementele latine din berber" $i din basc" (Tagliavini 1977: 186–187). __________________________________________________________________ 197

Influen!e romane #i preromane __________________________________________________________________

Vocalismul în Romania Oriental! _____________________________________________________________ Lat. cl.

!

"

#

$

"

%

&

'

(

)

e

+

i

o

o

,

u

Lat. pop.

a

*

Protoromanic

a

*

e

i

o

u

_____________________________________________________________

Consonantismul Câteva tendin!e manifestate înc" din latina clasic" se accentueaz" $i conduc spre alterarea sistemului ini!ial. Cele mai importante sunt urm"toarele. Pronun!area lui h trebuie s" fi fost foarte slab" înc" din latina clasic". Grafiile postclasice surprind acest lucru: abeo = habeo; anc = hanc; onorem = honorem. Cazul contrar este grafia dorit hipercorect", cu h acolo unde nu exista $i nici nu trebuia s" existe: heius = eius; hossa = ossa. C $i g se comport" asem"n"tor în pozi!ie palatalizant", dar g are o situa!ie special" în pozi!ie intervocalic", tinzând spre eliminare în unele regiuni ale Romaniei: eo = ego, cf. rom, pg. eu. În grupul qu exista tendin!a elimin"rii componentei labiale. Se pronun!a ecus nu equus (ekwu-us). Pe de alt" parte, româna $i sarda labializeaz" grupurile qu $i gu, cu alte cuvinte accentueaz" componenta labial", anulând componenta velar": aqua > rom. ap!, sard abba; lingua > rom. limb!, log. limba. __________________________________________________________________ 198

Fonetica __________________________________________________________________

X (ks) tinde spre simplificare în ss (s) deja în sec. I p. # Ch. Uneori, pronun!ia se p"streaz". Româna $i elementele latine din albanez" tr"deaz" perpetuarea ambelor tendin!e: coxa > coaps!, kofshë, dar dixit > dissit > zise; maxilla > massilla > m!sea. O situa!ie aparte au b $i v. În latina postclasic", cele dou" sunete au avut o puternic" tendin!" spre o pronun!are nediferen!iat", mai exact anulându-se opozi!ia dintre ele în favoarea unei opozi!ii pozi!ionale: o pronun!ie bilabial" (!) la început de cuvânt (ca în spaniol") $i ca b în pozi!ie intern". Betacismul (pronun!ia lui v ca b) este frecvent în inscrip!iile postclasice $i este confirmat $i de evolu!ia fonetic" în limbile romanice: verbex = vervex, berbex > rom. berbece, fr. brebis; corvus $i *corbus > rom. corb, fr. corbeau, dar it. corvo. O situa!ie special" au b $i v în pozi!ie intervocalic". O tendin!" postclasic" era ca acestea s" cad": avi- > au- (aw-) ca în avica > auca; avicellus > aucellus; -avit > -aut etc. Alterarea pronun!iei în latina postclasic" este confirmat" $i de tratamentul fonetic al împrumuturilor din germanic". Germanic w (bilabial) era ini!ial echivalent cu v, dar în împrumuturile postclasice a fost auzit ca gu: werra > it. guerra, fr. guerre. Situa!ia lui b/v în pozi!ie intervocalic" este deosebit de important" în explicarea unor tendin!e vechi în romanitatea r"s"ritean" (protoromân"), deoarece aceast" tendin!" postclasic" nu a func!ionat uniform, nici chiar în român", dovad" peremptorie a faptului c" aceste oscila!ii $i ezit"ri nu au fost generale, nici chiar în zone restrânse. În român", de exemplu, lat. uber evolueaz" spre uger, iar habeo (pronun!at abeo) p"streaz" b/v intervocalic: a avea, avem. Spre deosebire de situa!ia din latina popular", b/v intervocalic în elementele autohtone trace nu cunoa#te acest fenomen. Situa!ia din latina popular" postclasic" a lui b/v intervocalic a fost incorect presupus" ca fiind specific" $i elementelor autohtone trace în român". Analiza de am"nunt nu confirm" îns" aceast" ipotez", deoarece câteva exemple clare, unele acceptate de mult în lista elementelor autohtone ale românei, o contrazic (vezi mai jos). __________________________________________________________________ 199


Nu insist"m asupra altor evolu!ii specifice latinei postclasice, deoarece acestea sunt bine cunoscute din literatura de specialitate. Limbile trac" #i ilir" Romanizarea zonei ilire de-a lungul litoralului adriatic a fost rapid", astfel c" – începând cu sec. II p.#Ch. – ilira $i ilirii nu mai sunt atesta!i ca idiom, respectiv ca grup etnic distincte. Iliria (Illyria) devenise un termen pur geografic. Limba trac", în schimb, a continuat s" fie vorbit" alte câteva secole. Am prezentat în capitolul dedicat etnogenezei sud-est europene principalele ipoteze referitoare la data aproximativ" pân" la care traca va fi fost înc" idiom viu, într-un proces inexorabil de romanizare gradual". În orice caz, traca a fost vorbit" cel pu!in pân" în sec. V p.#Ch., posibil chiar mai târziu, pân" prin secolele VI–VII, atât la nord, cât $i la sud de Dun"re. Problema este dificil", complex", presupune investiga!ii interdisciplinare, iar discu!iile sunt departe de a se fi încheiat. Dac" în cazul latinei $i al limbilor romanice cercet"torii au la dispozi!ie un material bogat, reprezentat de numeroase inscrip!ii precum $i de materialul oferit de limbile neolatine, în cazul limbii trace situa!ia este mult mai dificil". Despre aceast" limb" avem cuno$tin!e lacunare, reprezentate, în principal, de (1) atestarea unor nume antice notate aproximativ de scriitorii antici în grafii latine $i grece$ti precum $i de (2) elemente autohtone trace (numite uneori $i traco-ilire) perpetuate în român", în albanez" precum $i în limbile sud-slave: în bulgar", macedonean", sârb"croat" $i sloven". A r"spunde la întrebarea dac" elementele trace s-au transmis limbilor sud-slave numai prin intermediar românesc (protoromânesc) sau, eventual, $i direct dintr-o faz" tardiv" a tracei, vorbit" înc" – în arii tot mai izolate – dup" stabilirea grupurilor slave la sud de Dun"re, înseamn" a r"spunde mai întâi la întrebarea dac" traca se mai vorbea într-adev"r dup" sec. V p.#Ch. Cum problema r"mâne înc" deschis" discu!iilor, nu putem oferi aici un r"spuns. Observ"m îns", $i am punctat __________________________________________________________________ 200

Fonetica __________________________________________________________________

aceasta în discu!iile referitoare la unii termeni (vezi mai sus sub b!dni, b!dnjak, badnjak în capitolul dedicat termenilor mitologici $i religio$i), c" se poate admite ipoteza de lucru, sus!inut" în principal de tracologii bulgari, c" traca se vorbea înc" în secolele V–VI p.#Ch. $i s!a mai vorbit pân" prin sec. VII–VIII. I. I. Russu (1969) a adus argumente conving"toare, bazate pe compararea onomasticii trace $i ilire, în sprijinul ipotezei c" ilira trebuie s" fi avut numeroase elemente convergente cu traca. Oricât ar fi fost de aproximative nota!iile scriitorilor antici, sunt $ocante asem"n"rile dintre trac" $i ilir". Acestea nu pot fi puse pe seama hazardului. Cum despre ilir" avem date înc" mai lacunare decât în cazul limbii trace, ne vom concentra mai jos asupra unei posibile reconstruc!ii a inventarului fonetic trac, plecând de la premisa c", în orice caz, ilira nu s-a mai vorbit dup" sec. II p. # Ch., astfel c" toate elementele ilire s-au transmis limbilor moderne sud-dun"rene exclusiv prin intermediar romanic dalmat. Tentative de reconstruc-ie fonetic! Reichenkron (1966), Russu (1967, 1981) $i $coala bulgar" de tracologie (mai ales Georgiev 1960, 1964 $i Duridanov 1960, 1969) preluat" $i de Poghirc (1969) reprezint" cele trei curente principale de reconstruc!ie etimologic", practic ireconciliabile. Totu$i, nu toate au aceea$i putere de convingere $i, implicit, de acceptare. Consider"m c" tentativele $colii bulgare sunt cele mai coerente $i, implicit, reprezint" cel mai bun punct de plecare într-o discu!ie privind ansamblul mo$tenirii trace în sud-estul european. Este $i motivul pentru care tot mai mul!i speciali$ti români (începând cu Cicerone Poghirc $i continuând cu Brâncu$ 1983, 1991) au adoptat, fie $i par!ial, concluziile la care au ajuns cercet"torii bulgari.

__________________________________________________________________ 201


Vocalismul Reconstituirea vocalismului trac se poate face prin compararea atent" a materialului onomastic antic, notat aproximativ de scriitorii antici, urmat" de coroborarea cu informa!iile ce pot fi oferite de analiza elementelor autohtone din român", bulgar" $i albanez". Aceasta este metoda uzual", adoptat" practic de to!i cercet"torii. Nici aceste rânduri nu fac excep!ie de la o regul" devenit" uzual". Fa!" de tentativa lui Georgiev (1960, 1964), urmat" îndeaproape de Poghirc, semnal"m încercarea recent" a lui Dimitrov (1994), ultima propunând reconstituirea unui „vocalism paleobalcanic”. Nu putem intra aici în am"nunte. Ne vom referi doar la câteva repere relevante demersului nostru. Este foarte probabil c" traca avea o vocal" neutr" de tipul lui ! din român" (notat ë în albanez" $i # în bulgar"). Acest fapt a fost semnalat de Poghirc (într-un studiu publicat în anul 1960 în SCL, pp. 279 sq.) prin compararea atent" a unor nume trace notate în textele grece$ti, observând c" alterneaz" $ $i %, concluzia fiind c" acolo scriitorul antic era nevoit s" aproximeze un fonem inexistent în greac". Aceea$i concluzie este reluat" în Poghirc 1969: 320. Într-adev"r, perpetuarea acestei vocale neutre în român", albanez" $i bulgar" nu poate fi întâmpl"toare. Nu sunt argumente care s" sus!in" ipoteza c" traca ar fi avut dou" vocale neutre, respectiv – pe lâng" cea semnalat" – înc" o alta de tipul lui î/â din român", care s-a dezvoltat ca o inova!ie. În arealul romanic, portugheza a dezvoltat un fonem asem"n"tor lui î/â românesc, f"r" a se putea trasa o paralel" cauzal" care s" fie la originea acestei inova!ii în cele dou" arii laterale neolatine. O situa!ie interesant" au avut ! (a scurt) $i " (a lung) în trac". Sunt cel pu!in dou" exemple clare ce ne arat" c" " a evoluat mai întâi spre ô, apoi spre u doar în arealul nord-trac (daco-moesic), a$a cum arat" paralela NFl Marisia > Mure., dar Marica în Bulgaria, precum $i NFl *D"n!ar > Dun!re. În ambele cazuri tr. " > rom. u. Fenomenul nu este identificabil în __________________________________________________________________ 202

Fonetica __________________________________________________________________

arealul sud-trac, dar pare s" fi avut loc în albanez", ceea ce sus!ine ipoteza originii nord-trace a cel pu!in unui component etno-lingvistic ce a stat la baza limbii albaneze moderne (vezi similar la Georgiev 1960; alte discu!ii despre aceste hidronime supra, în Lexiconul toponimic A). Alte încerc"ri de a reconstitui detalii ale vocalismului trac sunt pu!in conving"toare, bazate mai degrab" pe observa!ii limitate, nesus!inute de un ansamblu de exemple concludente. Este probabil c" tot prin influen!a substratului trac se explic" fenomene specifice românei $i albanezei: închiderea vocalelor a/! $i o/u în pozi!ie accentuate/neaccentuat, diftongarea o/oa $i e/ea în anumite situa!ii de anticipare. Dialectal, opozi!ia o/oa este o opozi!ie o închis/ o deschis. Consonantismul Dificult"!ile întâmpinate în reconstituirea vocalismului se întâlnesc, desigur, $i în tentativele de reconstituire a consonantismului. Principala dificultate const" în aceea c" textele antice (în greac" $i latin") nu puteau nota fonemele specifice trace, respectiv /, &, ', 0, eventual $i alte foneme specifice: ts (rom. -), dz etc. În orice caz, pare foarte probabil c" protoromâna avea aceste foneme mo$tenite din substrat. Este adev"rat c" $i alte limbi romanice (de exemplu italiana) au cunoscut inova!ii postclasice asem"n"toare celor din român". Cu toate acestea, situa!iile nu au fost identice (cf. Poghirc 1969: 320 sq.). Vom încerca s" trecem în revist" câteva repere utile. Situa!ia lui h a suscitat numeroase discu!ii. Pornind de la perpetuarea toponimului antic Carsium > Hâr.ova (cu sufix slav; Poghirc, loc. cit.) a considerat c" evolu!ia c(k) > h atest" existen!a unui fonem specific în faza târzie a tracei, respingând implicit ipoteza c" fonemul h ar fi fost împrumutat de român" de la slavi. În general, limbile nu împrumut" sunete (foneme), ci cuvinte, pe care le adapteaz" pronun!iei specifice. Se poate __________________________________________________________________ 203


admite deci c" protoromâna avea fonemul h, înt"rit ulterior prin împrumuturile din slav". Un argument suplimentar este c" h apare în câteva cuvinte comune românei $i albanezei ce nu pot fi explicate ca împrumuturi. Un exemplu este rom. h!mesit - alb. hamës, rom. hututui - alb. hutoj, rom. leh!i - alb. leh. La acestea se poate ad"uga paralela, mult timp neobservat", rom. hotar - alb. hatër ‘margine, limit!’ (sensul ‘pl!cere, hatâr’ reprezint! o influen!" turc", reprezentat" în român" de forma hatâr; de fapt, în albanez" s-au interferat fou" forme: sensul vechi ‘magine, limit"’ – rom. hotar; apoi sensul ‘hatâr, pl"cere’ – rom. hatâr). Este posibil, dac" analiza noastr" este corect", ca traca s" fi avut o laringal" a c"rei realizare în român" s" fi fost h, f sau zero, iar în albanez" h, f sau zero, posibil $i th. Dat fiind faptul c" acest lucru necesit" o discu!ie aparte, de am"nunt, ne limit"m aici doar la a nota aceast" posibilitate. De asemenea, acceptând o asemenea ipotez" (avansat", succint, de Eric P. Hamp în 1973, dar nediscutat" ulterior), este posibil ca aceast" laringal" s" fi supravie!uit $i în protoromân" pân" la o dat" dificil de precizat. Aceast" laringal" trebuie s" fi fost „auzit"” drept c de antici $i, de exemplu, laringala din *Harsium s" fi fost notat" Carsium. (Vezi alte discu!ii $i exemple în Paliga 2001; 2006 b). Situa!ia fonemelor b, v $i l intervocalice în elementele latine, pe de o parte, $i în elementele autohtone trace, pe de alt" parte, a suscitat discu!ii. Am ar"tat mai sus c" tendin!a de sl"bire a lui b/v intervocalic era un fenomen specific latinei postclasice. Consider"m c" este abuziv a extinde fenomenul asupra realit"!ilor din faza târzie a tracei. De altfel, câteva exemple conving"toare arat" c" în elementele autohtone ale românei b/v intervocalic se p"streaz"; se p"streaz" b/v $i în secven!a -br- unde, dac" ar fi urmat legile evolu!iei fonetice de la latin" la român", ar fi trebuit de asemenea s" dispar": rom. abur - alb. avull, NFl rom. Ibru - NFl b. Ib!r, s.!cr. Ibar. Conform evolu!iei a$teptate a elementelor latine, ar fi trebuit ca grupul -br- s" evolueze la ur, dar nu se întâmpl" a$a; vezi discu!ia în Lexiconul toponimic A, supra. De asemenea, b/v intervocalic apare în alte __________________________________________________________________ 204

Fonetica __________________________________________________________________

cuvinte române$ti neexplicate satisf"c"tor, de exemplu a .ov!i (considerat autohton de Reichenkron 1966). Altor cuvinte române$ti neexplicate etimologic li s-a refuzat adesea originea autohton" trac" pornindu-se de la ipoteza, nedemonstrat", c" b/v intervocalic în elementele autohtone trebuie s" dispar", ca în elementele latine. Analiza de am"nunt nu confirm" îns" aceast" ipotez". De asemenea, l intervocalic este p"strat în câteva cuvinte cert arhaice. Este cazul lui colib!, cu paralele sud-slave, dar r"spândit din român" $i în arealul slav occidental (vezi discu!ia mai sus, în capitolul dedicat structurii sociale). Ar trebui poate ad"ugat c" l intervocalic apare $i în alte cuvinte române$ti neexplicate satisf"c"tor. %i acestora li s-a refuzat adesea caracterul autohton trac deoarece avolu!ia fonetic" s-ar abate de la regulile stabilite îns" pentru evolu!ia de la latina popular" la român", nu de la o faz" tardiv" a tracei la român". Originea autohton" a formei c!ciul! (alb. kësulë) nu mai este contestat" ast"zi; $i aici întâlnim aceea$i situa!ie – p"strarea lui l intervocalic. În aceea$i situa!ie se afl", desigur, $i formele bal!, balaur. Grupul ie. sr- urmat de vocal" trece în str-. Este un tratament specific tracei, de exemplu ie. *sreu- ‘ a curge; râu’ în NFl tr. Strymon > b. Struma (vezi mai sus în Lexiconul toponimic A); aceea$i evolu!ie ($i aceea$i origine) este în rom. Strei $i Strem-. Vocalele e $i i palatalizeaz" consoana precedent" în anumite condi!ii, de exemplu dac" nu era aspirat" (vezi mai jos). Fenomenul este specific arealului satem. Dificultatea major" în identificarea $i analizarea acestui fenomen const" în aceea c" grafiile antice nu notau fonemele specifice. Ca atare, o reconstituire plauzibil" a fenomenelor specifice din trac" se poate face doar prin compararea cu alte limbi, în primul rând cu datele oferit" de român" $i de albanez". Pare astfel probabil c" ie. kw-e/i- > tr. /, iar ie. gw-e/ i- > tr. d0 (&) > 0. Exemplu: ie. *kwo- > tr. /ot-, probabil în ND Kottys, pronun!area real" */ot-is, /ot-i1, cf. rom. ciot, ciut, ciut!, ciung; sensul str!vechi al acestei r!d!cini trebuie s! fi fost ‘bucat! t!iat!: ciot; ciung; c!prioar! tân!r! cu coarne parc! t!iate’ etc. __________________________________________________________________ 205


Traca p"strase probabil o serie de consoane aspirate care nu palatalizeaz" înainte de e/i, cf. NL, NM, ND German (dar $i s.-cr. (erman, unde este o palatalizare ulterioar"), NP rom. Gherman. Nu este cert dac" traca avea, cum este în albanez", consoane apicale de tipul lui th ()) $i a lui dh ("). Desigur, albaneza putea dezvolta aceste sunete prin evolu!ie intern", nu neap"rat prin p"strarea unor foneme arhaice. Faptul c" româna nu are aceste sunete nu exclude a priori posibilitatea ca traca (eventual $i/sau ilira) s" fi avut aceste sunete, cel pu!in la nivel dialectal. Evolu-ia sonantelor indo-europene ", #, $, % Un capitol aparte în discu!iile privind evolu!ia fonetic" se refer" la tratamentul sonantelor indo-europene. De$i fenomenul este vechi, mult anterior perioadei abordate de noi în aceste pagini, consider"m totu$i c" trebuie precizate câteva detalii ce vor u$ura discu!iile de ansamblu. PIE Trac" Slav" Lit. Latin" Greac" !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!"""" # ur ir, ur ir or &', '& " ul il, ul il ol, ul &(, (& $ um * im em & % un * in en & !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Se observ" c", în general, sonantele au o evolu!ie simetric". Evolu!ia din trac" are afinit"!i cu cea din lituanian", par!ial cu cea din germanic", înscriindu-se a$adar în cadrul general indo-european. Reconstruc!ia se bazeaz" pe câteva date plauzibile, de ex. ie. bh#-, grad zero al r"d"cinii bher‘a duce, a purta’ > rom. burt!, cf. german Ge-burt ‘na$tere’ etc. __________________________________________________________________ 206

Fonetica __________________________________________________________________

În dialectele nord-trace are loc o denazalizare a lui $ la u, dup" cum arat" cazul sut!, discutat mai sus. Nu am putut identifica, deocamdat", un exemplu conving"tor al evolu!iei sonantei %. Dat fiind îns" c" tratamentul sonantelor este simetric, se poate admite c" evolu!ia din trac" a fost aceea$i ca pentru ie. $. Un tablou general Din cele expuse mai sus, rezult" c" traca avea un inventar fonetic specific limbilor satem, care se poate reconstitui aproximativ, f"r" a fi posibil" depistarea unor evolu!ii complexe $i complicate de fonetic" sintactic". Un tablou probabil este urm"torul: b

d

g

v

gh

2

z

0

p

t

k

f

kh /

s

1

ts(-) (h)

dz

laringala *X1 NOT&. Fonemele gh $i kh nu palatalizeaz" înainte de e/i. Vezi mai sus considera!iile noastre privind laringala în trac". Se observ" c" traca avea un inventar fonetic foarte apropiat de al limbilor baltice (mai ales de lituanian"), dar $i de al slavei. De aici $i dificultatea de a delimita originea unor cuvinte asem"n"toare în român" $i în limbile slave, unde este discutabil dac" acestea sunt autohtone traco-dace sau slave, de exemplu balt! - sl. blato, gard - sl. grad# etc. Cu toate acestea, cercet"rile comparative permit – cu unele incertitudini inevitabile – reconstituirea unui tablou aproximativ, iar prin compararea mai multor date, se poate ajunge la concluzii conving"toare.

1

Vezi alte exemple $i discu!ii la Paliga 2006 b: 243 sq. __________________________________________________________________ 207


Inventarul fonetic slav Nu consider"m necesar a insista aici asupra evolu!iei fonetice de ansamblu de la faza indo-european" la slav". Am semnalat mai sus câteva elemente relevante demersului nostru. Consider"m util a preciza aici doar faptul c", la orizontul secolelor V–VII p. # Ch., avut de noi în vedere, la sosirea slavilor se conturase, în spa!iul carpato-balcanic, o evolu!ie specific" a limbilor vorbite în acea perioad": apari!ia unei faze incipiente a ceea ce am numit protoromâna ce avea dou" componente, latin" popular" $i autohton" trac". De-a lungul litoralului adriatic $i în partea de vest a Peninsulei Balcanice se conturase o faz" veche a protodalmatei ce avea substrat ilir. Vocalismul Caracteristicile principale ale vocalismului slav sunt, în principal, urm"toarele (urm"m în continuare cele expuse în Olteanu et al. 1975: 38 sq.): • Vocalele o $i u se pronun!" rotunjit, labializat. • Vocala 3 se pronun!" ca un diftong (ea sau ja). • Exist" dou" vocale nazale, * $i ). • Nu a existat o opozi!ie net" vocale lungi / vocale scurte, ca în greac", latin" $i, putem spune cu certitudine, ca în trac". Apar îns" deosebiri cantitative ce genereaz" diferen!e calitative. • Apare fenomenul preiot"rii, adic" o înmuiere suplimentar" atât a vocalelor anterioare, cât $i a celor posterioare, ce conduce la apari!ia unor pseudodiftongi: ja, je, ju, jen, jon. Vocalele y $i # nu se înmoaie. Se observ" c" slava $i traca aveau ca tr"s"turi comune existen!a vocalelor neutre închise: dou" în slav" (ierurile) $i, conform datelor de care dispunem ast"zi, una în trac" (de tipul lui ! românesc sau de tipul lui ë albanez). Altfel, sistemele vocalice ale celor dou" limbi aveau numeroase __________________________________________________________________ 208

Fonetica __________________________________________________________________

puncte divergente de$i ambele se înscriu în sistemele vocalice satem, c"rora le sunt specifice alternan!ele interne în func!ie de pozi!ia fa!" de accent. Bonfante (1966 $i, în traducere româneasc", 2001: 175–195) consider" c" sistemul fonetic al protoromânei a influen!at decisiv inventarul fonetic slav, aducându-l la situa!ia cunoscut" nou" circa trei secole mai târziu. Datele prezentate în acest volum sprijin", credem, ipoteza lui Bonfante, prezentat" în studiul s"u din 1966. Consonantismul Sistemul consonantic slav se aseam"n" destul de mult cu sistemul consonantic trac $i, ca atare, cu sistemul consonantic al protoromânei. Astfel, pe lâng" perechile uzuale sonore / surde b/p, d/t, g/k, v/f, z/s, existau perechile palatale reprezentate de fricative $i de aspirate 0/1, dz/c $i / precum $i de compusele dentale 0d/1t. Nazalele $i lichidele m/n $i l/r nu prezint" caracteristici deosebite. Interferen!e dintre protoromân", trac" #i slav" Este important de observat c", prin influen!a reciproc" dintre elementul romanic $i cel autohton, preponderent tracic (ilirii fuseser" complet romaniza!i în secolul II p.#Ch.), protoromâna c"p"tase originalitate prin secolul V p. # Ch., dat" conven!ional" acceptat" de cercet"tori pentru a delimita faza latinei populare de latina carpato-balcanic" ce, de acum înainte, se poate numi protoromân": un idiom ap"rut prin contactul dintre coloni$tii romani $i popula!ia autohton" $i asupra c"ruia înc" nu se exercitase influen!a slav". De altfel, o influen!" slav" asupra protoromânei în intervalul secolelor V–X p.#Ch. nu este – conform datelor de care dispunem – depistabil", de$i – mult timp – s-a considerat c" o asemenea posibilitate nu poate fi exclus". Nici datele oferite de al!i cercet"tori (mai ales, în ultimii ani, Gh. Mih"il") nu sprijin" ipoteza unei influen!e slave a$a de timpurii. Nu __________________________________________________________________ 209


am putut identifica un singur exemplu cert de influen!" slav" anterior secolului X. În schimb, se poate observa o influen!" apreciabil" a protoromânei asupra limbilor slave, preponderent asupra grupurilor slave sudice, dar $i asupra celorlalte grupuri slave. Este, de altfel, ceea ce sugerase, de mult, $i Giuliano Bonfante. Ne vom opri în continuare asupra câtorva exemple concludente discutate în capitolele lucr"rii noastre. În continuare, abrevierea rom. se refer" la faza protoromâneasc". Tratamentul vocalelor protoromâne.ti2 Rom. a $i ! sunt tratate diferit. Astfel, limbile slave p"streaz" a nealterat la o, respectiv au împrumutat pe ! ca a: NFl Aborna < *Abarna sau *Aborna; tr. NFl M"risia > b. Marica, dar, dintr-un etimon similar, rom. Mure., cu tratamentul specific nord-trac (daco-moesic) " >u, proces încheiat îns" prin sec. V–VI. Numeroase alte toponime confirm" faptul c" rom. a ($i, în general, a preslav) nu este alterat automat la o, cum s-a acreditat adesea f"r" analizarea detaliat" a faptelor de limb". De asemenea, ban, considerat de noi element autohton, nu altereaz" pe a la o. Cuvântul este specific arealului românesc sudic $i limbilor sud-slave; este foarte probabil c" acest termen referitor la organizarea social" era r"spândit preponderent sau exclusiv la grupurile trace sudice $i din Câmpia Român". Rom. Cr!ciun > Kra/un, deci cu ! > a (neaccentuat). Tratamentul ! (neaccentuat) >o este întâlnit în câteva cazuri, de exemplu st!pân > stopan, dar â ( o: NL Augusta > Ogosta; Asamus > Os!m. Nu este clar de ce câteva forme cunosc fenomenul a > o. În orice caz, acesta nu este general. Ar putea fi vorba de evolu!ii dialectale sau de împrumuturi discriminate cronologic, fiind deocamdat" imposibil de a trasa o limit" 2

Evident, acceptând ipoteza $colii bulgare, conform c"reia traca se vorbea înc" în secolele V–VI, atunci titlul acestui capitol ar trebui s" fie Tratamentul vocalelor protoromâne.ti .i trace tardive. Vezi discu!ia de ansamblu în capitolul dedicat etnogenezei sud-est europene, supra.

__________________________________________________________________ 210

Fonetica __________________________________________________________________

cronologic" fie $i aproximativ", deoarece – luând ca punct de reper toponimia, relevant" în asemenea cazuri – nu se pot trage concluzii. Cercet"rile viitoare vor trebui s" clarifice asemenea detalii. În orice caz, evolu!ia tr.-dac Alutus > rom. Olt trebuie analizat" cu aten!ie; este singurul caz unde apare o asemenea evolu!ie $i care ar sugera o influen!" slav". Vocala e se p"streaz", în general, nealterat", indiferent de pozi!ia accentului, cf. Nera, Neseb!r, Senj etc. În Peperuda < rom. P!p!rud!, e neaccentuat este p"strat în bulgar" $i cu evolu!ia la ! în român". Vocala i din limbile sud-slave poate reflecta fie un i etimologic, ca în Drinja/a, fie închiderea vocalei e, ca în *aissus (pronun!at în faza postclasic" **e'-us), Ib!r < antic Hebrus etc. Vocala o este p"strat" ca atare, de exemplu în NL Orga, So/a < Isontius (în ultimul caz, pronun!area postclasic" era, probabil, *Ison/). Nu am identificat cazuri clare de trecere la u, dar identificarea unor asemenea situa!ii este dificil", deoarece nu cunoa$tem pronun!ia postclasic". Vocala u a avut un tratament diferit. S-a p"strat ca atare, de exemplu, în NL Lug, dar exist" cel pu!in dou" cazuri clare ce atest" trecerea la sl. #, cf. lat. pop. *kumatra (lat. clasic commatrem) > rom. cum!tr! > sl. k#motra $i rom. sut! > sl. s#to. În toponimie, u ini!ial este uneori sonorizat la v, de exemplu Urbanus, Urpanus > Vrba, proces facilitat $i prin etimologia popular": vrba ‘salcie’. Tratamentul consoanelor Tratamentul consoanelor protoromâne$ti în împrumuturile din limbile sud-slave ($i slave, în general) nu ridic" probleme deosebite. Discu!ii au ridicat ($i pot ridica) b/v $i l intervocalice. Exemplele arat" c" acestea sunt în general p"strate în cele mai vechi împrumuturi. Astfel, o serie de cazuri confirm" afirma!iile de mai sus: ban, un termen str"vechi din sfera organiz"rii sociale (al"turi de st!pân > stopan $i giupân/ __________________________________________________________________ 211


jupân > 0upan), este împrumutat ca ban. Numeroase alte exemple confirm" aceast" afirma!ie: baci (ba/) > ba/, ba/a, ba/o (de asemenea atestat ca toponim); colib! > koliba (cu b $i l intervocalice, detaliu ce a împiedicat mult timp acceptarea acestui cuvânt ca fiind str"vechi în român"); bordei > bordei, bordel, bordelj; Albona > Labin, cu metateza alb > lab etc. C (k) $i g sunt p"strate ca atare sau sunt palatalizate în unele situa!ii. Lat. pop. $i rom. (protoromânesc) *kumatra > k#motra; colib! > koliba; lat. pop. *calende (calendae) > kol*da, cu tratamentul a > o $i redarea nazalei en prin *; Cr!ciun > Kra/un; Cebrus > Cib!r, cu palatalizarea c(k) > c(ts), dar Kebros > Kerbovo, f"r" palatalizare; Cataracta > 4+dra; Clissa > Klis; tr. $i lat. pop. *German (toponimc, oronim $i antroponim, cf. rom. Gherman) > b. German, dar s.-cr. (erman, cu palatalizare secundar" tardiv"; NFl Struga < NFl tr. *Struga (cf. Struma, Strei, Strem-, toate cu evolu!ia fonetic" specific" tracei de la ie. *sreu- la *str-). C (k) str"vechi palatalizeaz" în câteva cazuri, de exemplu Celeia > Celje; civitatem > Cavtat (arealul croat), 4edad (arealul sloven); Crexa, Crexi > Cres. D $i t se comport" asem"n"tor, respectiv sunt p"strate ca atare sau palatalizeaz" în anumite situa!ii. Câteva exemple: k#motra, vatah/vatak, vatra, bordej/bordelj, Dodola, Peperuda, T!0a/Tund0a (cu 0 probabil originar în trac"), Timok, Timava, Trojan etc. p"streaz" aceste consoane nealterate. În NFl So/a, fonemul / poate fi originar sau ca rezultat al unei palataliz"ri. Grafia antic" Isontius nu este relevant", deoarece fonemul /, ca $i alte foneme specifice trace $i/sau ilire, nu putea fi notat. De asemenea, în Bra/ < Brattia fonemul / pare originar. O palatalizare secundar" se întâlne$te în ,kocjan < *Sant ( c(ts). În Matereia > Modrejce, grupul -ter- s-a închis la -tr-, apoi s-a sonorizat la -dr-. Un caz interesant este oferit de evolu!ia Dalmatia > Dlamoc > Glamo/, cu evolu!ia t + i la c(ts)//. __________________________________________________________________ 212

Fonetica __________________________________________________________________

F $i v nu pun probleme deosebit" de analiz"3. În general, v provine din sonorizarea în trac" a semivocalei indo-europene w, dar $i din sonorizarea lui u (w) latin. Astfel, latin popular v este p"strat în NL Cavtat (croat), dar slv. 4edad < lat. civitate(m) (rom. cetate etc.). În NFl Dunav, v final nu este etimologic, ci o adaptare la categoria masculinelor slave. Fonemul f este p"strat în NL Fru'ka (Gora) < Franca (villa), cf. rom. frânc ‘romanic occidental’, unul dintre cele trei etnonime str"vechi în român" (alte discu!ii în capitolul dedicat etnogenezei). În zona dalmat", f > p, de exemplu în NL Plomin Lebrera/Levrera. Consoanele s, z, ' $i 0 necesit" o discu!ie aparte. Este cert c" atât ' cât $i 0 existau în romanitatea r"s"ritean", în principal ca influen!" a sistemului fonetic de substrat tracic. Dificultatea major" de analiz" const" în faptul c" aceste foneme nu puteau fi notate în grafiile latin" $i greac". Prin urmare, singura posibilitate de reconstruc!ie este analiza comparativ". Astfel, este foarte probabil c" 0 din 0upan# provine din protorom. &, a$a cum confirm" forma veche româneasc" giupân, cu evolu!ia fireasc" & > 0 (j în român"). Altfel, exist" evolu!ii a$teptate, de exemplu NL Clissa >Klis, Asamus >Os!m. În NL Klju0ica, 0 provine probabil din sonorizarea lui ', dat fiind c" etimonul este lat. pop. clusus < claudo, claudere ‘a închide’. În NFl La'ta, fonemul ' este, foarte probabil, originar, p"strat din substrat. Trebuie de asemenea precizat c" unele tratamente sunt specifice doar zonei dalmate. Pe acestea le-am prezentat, pe scurt, în capitolul dedicat toponimiei, Lexiconul B, partea introductiv". Am urm"rit aici doar câteva repere de baz", cu referire doar la formele discutate de noi în aceast" lucrare. Consider"m c" o discu!ie ampl" va trebui f"cut" luând în considera!ie ansamblul formelor preslave – trace, ilire, celtice $i romanice – pentru a putea trasa un contur al tuturor fenomenelor fonetice. Aceasta va fi 3

Cu observa!ia c" rom. f poate uneori reflecta $i spiranta velar" *X. __________________________________________________________________ 213


o sarcin" a viitorului. În ceea ce prive$te limbile sud-slave, o discu!ie cuprinz"toare va putea fi f"cut" o dat" cu tentativa de elaborare a unui lexicon etimologic sud-est european, ce ar aspira s" cuprind" toate elementele comune românei, albanezei $i limbilor sud-slave. Numai astfel s!ar putea evita erorile generate de o analiz" par!ial", limitat", înc" marcat" de lipsa unui dialog interdisciplinar adecvat. 4

4

Vezi, în acest sens, Paliga 2002.

__________________________________________________________________ 214

Concluzii __________________________________________________________________

Concluzii !i observa"ii finale Discutarea !i rediscutarea celor mai vechi împrumuturi din romanitatea r"s"ritean" în limbile slave arat" c", în secolele V–VII p. # Ch., a existat un num"r însemnat de termeni ce au fost prelua$i de slavi, în special de grupurile slave ce au migrat spre sud, constituind nucleul din care s-au format limbile !i popoarele sud-slave din epoca modern". Împrumuturile se reflect" în toate compartimentele vocabularului: termeni de organizare social-familial", termeni privind locuin$ele tradi$ionale, termeni mitologici !i religio!i precum !i numeroase toponime. Nu am inten$ionat s" alc"tuim o list" exhaustiv" a tuturor împrumuturilor certe, probabile ori posibile. De altfel, consider"m c" – în stadiul actual al cercet"rilor – o asemenea abordare nu este posibil", deoarece persist" înc" numeroase necunoscute, la care ne-am referit pe parcursul lucr"rii. Astfel, în capitolul dedicat etnogenezei sud-est europene, am ar"tat c" cercet"torii înc" nu au ajuns la consens în ceea ce prive!te limita cronologic", fie !i aproximativ", pân" la care s-a vorbit limba trac" în spa$iul carpatobalcanic. Nu este un detaliu lipsit de importan$", deoarece a postula c" traca era deja o limb" disp"rut" în secolul V p. # Ch. înseamn" implicit c" primele grupuri sud-slave nu puteau împrumuta cuvinte de origine pre-roman" (trac") decât de la popula$ia romanizat" ce vorbea un idiom numit conven$ional protoromân", un stadiu intermediar între latina popular" carpato-balcanic" !i român". Dac" îns" admitem, a!a cum înclin" s" cread" tot mai mul$i cercet"tori, atât din România, cât !i din Bulgaria, c" traca era înc" vorbit" în secolul VI p. # Ch., poate chiar pân" prin secolele VII–VIII, atunci datele problemei se modific" nu doar în unele detalii nesemnificative, ci în îns"!i esen$a discu$iilor. Într-o asemenea perspectiv", elementele trace (inclusiv traco-dace) s-au integrat romanit"$ii r"s"ritene (protoromânei) pe parcursul a cel pu$in cinci secole (sec. II–VII), nu doar în intervalul aproximativ delimitat __________________________________________________________________ 215


de secolele II–IV. Aceasta înseamn" c", pe de o parte, evolu$ia fonetic" trebuie s" fi fost diferit" în cazul elementelor împrumutate într-o faz" ini$ial" (sec. II– IV) fa$" de elementele împrumutate mai târziu, începând cu secolul IV pân" prin secolele VI–VII. În tot acest interval, limba trac" a suferit modific"ri ce au mers paralel evolu$iei de la latina popular" la protoromân", cu interferen$e !i influen$e reciproce dificil de identificat azi în detaliu, dar care trebuie luate în considera$ie, cel pu$in ca ipotez" de lucru. Tot la acest capitol, nu este lipsit de importan$" ca speciali!tii s" se decid" dac" albanezii sunt exclusiv continuatorii ilirilor romaniza$i sau dac", a!a cum înclin" tot mai mul$i cercet"tori, sunt un amestec de elemente locale ilire romanizate c"rora li s-a ad"ugat un influx de grupuri trace. În aceast" a doua ipotez", trebuie de asemenea stabilit dac" aceste grupuri trace, ce par s" fi avut o contribu$ie decisiv" în etnogeneza albanez", au fost doar sud-dun"rene (a!a cum consider" !coala bulgar" de tracologie), au fost doar nord-dun"rene, carpice (ipoteza I.I. Russu) sau, împ"când cele dou" puncte de vedere, au fost atât grupuri trace sud-dun"rene, cât !i grupuri nord-dun"rene, carpice, c"rora li s-au ad"ugat !i elemente protoromâne!ti. Într-adev"r, unele elemente romanice ale albanezei, cum este mbret ‘împ"rat’, par a indica o romanizare secundar", indirect", protoromâneasc", dup" cum, la nord de Dun"re, în Moldova !i în Maramure!ul de azi, pare s" fi avut loc o romanizare secundar" ce !i-a avut vatra în Transilvania !i în zonele sud-estice: Muntenia, Dobrogea !i coloniile romane de la nordul M"rii Negre. Oricum ar fi, româna perpetueaz" trei etnonime importante în reconstituirea unei realit"$i din secolele V–VII p.#Ch.: rumân (< Romanus), frânc ( rom. cum"tr# este un foarte bun reper cronologic, deoarece cuvântul a fost împrumutat de toate limbile slave în dou" forme de baz": k!motra !i kuma, ultima specific" limbilor sud-slave !i albanezei ca – ini$ial – hipocoristic (ipoteza lui Skok). __________________________________________________________________ 216

Concluzii __________________________________________________________________

Cuvântul este important, pe de o parte, deoarece ne arat" c" împrumutul trebuie s" fi fost foarte timpuriu, înainte de secolul VII, altfel nu s-ar putea explica r"spândirea sa pe un areal vast. Pe de alt" parte, arat" c", în aceste împrumuturi, protorom. u a fost adaptat ca sl. !. Acela!i tratament fonetic se întâlne!te în cazul formei *s!to < protorom. sut# (*sut$) < tr.*sut$, a!a cum am încercat s" ar"t"m în capitolul ultim. %i acest cuvânt, esen$ial în schimbul de m"rfuri, a fost împrumutat de toate limbile slave, ca !i cum#tr#. Nu este exclus ca numeralul ‘100’ s" fi fost împrumutat de slavi chiar mai devreme, înainte de secolul V p.#Ch., poate chiar direct dintr-un dialect nord-dacic vorbit în vecin"tatea Urheimat-ului slav. Nu am putut prezenta argumente decisive în acest sens, dar o asemenea posibilitate trebuie avut" în vedere. În orice caz, nu este plauzibil un împrumut în slav" dintr-un idiom iranic, dup" cum rom. sut# nu poate fi de origine slav", a!a cum arat" detaliile de evolu$ie fonetic". La acest capitol, am considerat util s" rediscut"m trei termeni, dup" p"rerea noastr" esen$iali, în organizarea social" !i politic" la orizontul secolelor V-VII p.#Ch.: ban, giupân (> jupân) / %upan! !i st#pân / stopan!. Numero!i cercet"tori au ar"tat c" rom. st#pân, sl. stopan! trebuie s" fie de origine traco-dac". Noi am considerat c", dac" acest termen esen$ial al organiz"rii social-politice este considerat autohton, atunci el trebuie discutat în strâns" leg"tur" cu ban !i cu giupân (jupân) / %upan!, deoarece (1) se refer" la aceea!i sfer" semnatic" (‘st"pân, conduc"tor’) !i (2) sunt formate pe structura unei deriv"ri de la ban/pan, atestate într!adev"r în relictele lingvistice trace. Faptul c" giupân / %upan este un termen specific zonei de sud a românei !i limbilor sud-slave, este probabil c", extrapolând datele la o realitate mult mai veche, anterioar" secolului X p.#Ch., era un termen specific organiz"rii sociale a tracilor sudici !i a ge$ilor din Câmpia Român". Desigur, este o extrapolare ce $ine seama de o realitate lingvistic" accesibil", mai nou". Nu trebuie uitat îns" c" în Transilvania organizarea social" a fost sub o puternic" influen$" centraleuropean", a!adar este posibil ca acest termen – !i al$ii din aceea!i sfer" semnatic" – s" fi fost pierdut (respectiv pierdu$i). %i v#taf/ vatah, vatak trebuie considerat tot autohton tracic, fiind un termen din aceea!i sfer" semantic". __________________________________________________________________ 217


În privin$a termenilor referitori la locuin$ele arhaice, sunt cert sau probabil autohtone cuvintele colib#/koliba, bordei/bordej, bordelj strung#/ strunga !i vatr#/vatra. Persist" îns" neclarit"$i în ceea ce prive!te tratamentul lui l intervocalic în român", problem" pe care am rediscutat-o în capitolul dedicat foneticii. Sper"m c" am adus argumente suplimentare care s" arate c" b/v !i l intervocalice în elementele autohtone traco-dace au avut o alt" evolu$ie decât cele din latina popular"1. Exemplele din acest volum precum !i argumentele prezentate de al$i cercet"tori conduc inevitabil la reconsiderarea problematicii în ansamblul s"u, nu doar pe capitole izolate. Termenii mitologici !i religio!i ne arat" c" influen$a protoromâneasc", ce preluase deja elemente autohtone trace, se refer" exclusiv la credin$ele populare cu o puternic", evident" tent" precre!tin", „p"gân"”. Cr#ciun/Kra&un era !i, prin obiceiurile asociate, este în esen$" o s"rb"toare precre!tin" a focului, a solsti$iului de iarn". %i ceilal$i termeni discuta$i – b#dni (ve&er), b#dnik, b#dnjak. badnjak; German/"erman; colind#/ kol'da; p#p#rud#/ peperuda; rusalii/ rusalje; Trojan – sunt, în esen$", tot termeni referitori la obiceiuri precre!tine, chiar dac", ulterior, s-au integrat – doar uneori îns" – marilor s"rb"tori cre!tine. Fenomenul asimil"rii unor str"vechi cutume populare „p"gâne” în vocabularul !i în practicile cre!tine este uzual !i întâlnit pretutindeni în Europa. Un amplu capitol l-am dedicat toponimiei preslave din Peninsula Balcanic" !i din insulele M"rii Adriatice. Exemplele discutate !i discu$iile aferente arat" c" influen$a preslav" – romanic" (protoromâneasc" !i protodalmat"), trac" !i ilir" – este impresionant": toat" hidronimia major" !i câteva hidronime minore sunt trace sau, în partea vestic" a Balcanilor, ilire; numeroase toponime, oronime !i câteva hidronime sunt romanice !i/sau trace (traco-ilire). Sunt de asemenea trace !i/sau ilire câteva antroponime r"spândite la bulgari, sârbi !i croa$i. Am ar"tat c" antroponimele arhaice sunt mult mai greu de analizat, deoarece deform"rile – ap"rute de-a lungul timpului – sunt 1

Vezi o list" ampl" în Paliga 2006 b.

__________________________________________________________________ 218

Concluzii __________________________________________________________________

mult mai frecvente decât în cazul toponimelor, hidronimelor ori oronimelor. Cu toate acestea, pornind de la exemplele deja analizate, consider"m c" am reu!it s" întocmim o list" minimal" ce va putea fi amplificat" în viitor. De altfel, de!i lista toponimic" întocmit" cuprinde tot ceea ce am putut identifica drept „toponim preslav balcanic” (cert, probabil ori posibil), !i aceasta va putea fi amplificat" prin cercet"ri viitoare (vezi recent o asemenea tentativ" la Loma 1993). Am pornit la elaborarea acestei lucr"ri de la considerentul c", în ultimele decenii, s-a cercetat - mai ales - influen$a slav" asupra romanit"$ii r"s"ritene. Mult mai pu$in s-a abordat chestiunea influen$ei vechi române!ti (protoromâne!ti) !i autohtone (trace !i/sau ilire) asupra limbilor slave. Problemele abordate, discu$iile !i concluziile ne permit s" afirm"m c", prin cercet"ri viitoare, se vor putea completa datele de care dispunem la ora actual", fiind posibil un tablou mult mai cuprinz"tor al rolului tracilor !i ilirilor în etnogeneza sud-est european". De asemenea, vom putea avea un tablou mai clar !i mult mai cuprinz"tor al influen$ei protoromâne!ti în Europa de sud-est !i central".

__________________________________________________________________ 219


Not" iulie 2006 Cercet"rile ulterioare elabor"rii primei versiuni a lucr"rii (1993–1995) au confirmat ipotezele din acest volum. Este clar ast"zi c" formule precum „masiva influen$" slav" asupra limbii române” trebuie definitiv abandonate. Situa$ia social" !i politic" din intervalul secolelor IV–X p.#Ch. a fost mult mai complex", ca atare unele chestiuni generale ori de detaliu vor trebui reanalizate !i reinterpretate. Credem c" unele grupuri nord!trace (traco!dace) au avut o contribu$ie important", poate chiar decisiv", !i în ceea ce numim etnogeneza slavilor. Consecin$a este c" unele „slavisme” ale limbii române trebuie acum incluse în lista tracismelor limbii române !i a tracismelor în general. R"spândirea acestor elemente pe un areal vast, din Europa Central" pân" la Marea Egee !i la Adriatica nu poate fi întâmpl"toare, iar cercet"rile viitoare vor detalia sau vor clarifica ceea ce aici nu am putut decât analiza succint.

__________________________________________________________________ 220

Referin!e __________________________________________________________________

Referin!e1 Anamali, Skënder 1985. Des illyriens aux albanais. Iliria: 219–227. Andreev, Nikolaj Dmitrievi" 1986. Ranne-indoevropskij prayazyk. Leningrad (Sankt Petersburg): Nauka. Avram, Andrei 1990. Nazalitatea !i rotacismul în limba român". Bucure!ti: Editura Academiei. Bari#, Henrik 1919. Albano-rumänische Studien. Sarajevo. Battisti, Carlo 1956. I Balcani e l’Italia nella preistoria. Studi Etruschi 24: 271– 299. Bârzu, Ligia 1973. Continuitatea popula#iei autohtone în Transilvania în secolele IV–V (cimitirul 1 de la Bratei). Bucure!ti: Editura Academiei. Bârzu, L. 1979. Continuitatea crea#iei materiale !i spirituale a poporului român pe teritoriul fostei Dacii. Bucure!ti: Editura Academiei. Bârzu, L. 1980. The continuity of the Romanian people’s material and spiritual culture in the territory of former Dacia. Bucure!ti: Editura Academiei (versiunea englez" a lucr"rii precedente). Benk$, Loránd (ed.) 1967–1980. A magyar nyelv történeti-etimológiai szótára, I– IV, Budapest: Akadémiai Kiadó. Benveniste, Emile 1962. Origines de la formation des noms en indo-européen. Paris: Adrien Maisonneuve. Beranová, Magdalena 1988. Slované. Praha: Panorama. Berneker, Ernst 1908–1913. Slavisches etymologisches Wörterbuch, I (A-L). Heidelberg: Carl Winter. Berneker, E. 1927. Russische Grammatik. Ed. a 3-a revizuit" de Max Vasmer. Berlin-Leipzig: Walter de Gruyter. Bernstein, S.B. 1965. Gramatica comparat" a limbilor slave. Bucure!ti: Editura Didactic" !i Pedagogic". Bertoldi, Vittorio 1931. Essai de la méthodologie dans le domaine préhistorique de la toponymie et du vocabulaire. Bulletin de la Société Linguistique de Paris 32: 93–184. 1

Lucr"rile subliniate au fost ad"ugate ulterior elabor"rii primei edi#ii. __________________________________________________________________ 221

Influen!e romane %i preromane __________________________________________________________________ Bezlaj, France 1956–1961. Slovenska vodna imena, 2 vol. Ljubljana: Slovenska Akademija znanosti in umetnosti. Bezlaj, F. 1961. Die vorslavischen Schichten im slovenischen Namen- und Wortschatz.VI. Internationaler Kongress für Namenforschung, München 24.–28. August 1958, hgg. von Karl Puchner, vol. 2: 148–153. Bezlaj, F. 1976 sq. Etimolo$ki slovar slovenskega jezika. Ljubljana. Bezlaj, F. 1969. Das vorslawische Substrat im Slowenischen. Alpes Orientales 5. Acta Quinti Conventus de Ethnographia Alpium Orientalium Tractantis Graecii Slovenorum 29. III – 1. IV. 1967. Redegit Niko Kuret. Ljubljana. Bichir, Gheorghe 1973. Cultura carpic". Bucure!ti: Editura Academiei. Bichir, Gh. 1981. Dacii liberi din Muntenia !i rela#iile lor cu romanii. Thracodacica 2: 73–92. Bichir, Gh. 1983. Ramura nordic" a dacilor – costobocii. Thraco-dacica 4, 1–2: 59–68. Bichir, Gh. 1984. Geto-dacii din Muntenia în epoca roman". Bucure!ti: Editura Academiei. Bláhová, Marie 1986. Evropská sidli$t% v latinsk&ch pramenech období raného feudalismu. Praha: Univerzita Karlova. Blédy, Géza 1942. Influen#a limbii române asupra limbii maghiare. Sibiu. Bonfante, Giuliano 1966. Influences du protoroumain sur le protoslave? Acta Philologica 5: 53–69; traducerea în limba român" în Bonfante 2001. Bonfante, G. 1994. La lingua parlata in Orazio. Venosa: Osanna (reeditare în limba italian" a lucr"rii ap"rute ini#ial într-un tiraj redus sub titlul Los elementos populares en la lengua de Horacio, Madrid 1937). Bonfante, G. 2001. Studii române. Bucure!ti: SAECULUM I.O. Branga, Nicolae 1980. Urbanismul Daciei romane. Timi!oara: Facla. Branga, N. 1986. Italicii !i veteranii în Dacia. Timi!oara: Facla. Brâncu%, Grigore 1983. Vocabularul autohton al limbii române. Bucure!ti: Editura $tiin#ific" !i Enciclopedic". Brâncu!, Gr. 1991. Istoria cuvintelor. Bucure!ti: Coresi. Brückner, Aleksander 1970. S%ownik etymologiczny j'zyka polskiego. Warszawa. Buzdugan, C. !i V. C&pitanu 1968. Necropola daco-carpic" de la B"rboasaBac"u. Carpica 1: 199–208. __________________________________________________________________ 222

Referin!e __________________________________________________________________ Candrea, I.-A., Ovid Densusianu 1914. Dic#ionarul etimologic al limbii române. Elementele latine (a–putea). Bucure!ti: Socec. Chantraine, Pierre 1968–1980. Dictionnaire étymologique de la langue grecque. Paris: Klincksieck. Christol, Michel, Ségolène Demougin, Yvette Duval, Claude Lepelley, Luce Pietri 1992. Institutions, société et vie politique dans l’Empire Romain au IVe siècle ap.J.-C. Roma: Ecole Française de Rome. Cihac, Alexandru de 1870–1879. Dictionnaire étymologique daco-romane, I–II. Frankfurt. Cior&nescu, Alejandro 1960 sq. Diccionario etimológico rumano. La Laguna. Cior"nescu, A. 2002. Dic#ionarul etimologic al limbii române. Bucure!ti: Saeculum. Com%a, Maria 1982. Quelques conclusions historiques concernant le I-er millénaire de n.è. fondées sur l’origine des mots se rapportant à la famille et aux liens de parenté dans la langue roumaine. Thraco-dacica 3: 76–84. Condurachi, Emil 1969. Izvoarele greco-latine asupra etnogenezei vechilor popula#ii balcanice. Studii !i cercet"ri de istorie veche, 20, 3: 369–391. Condurachi, E. 1971. L’ethnogenèse des peuples balkaniques: les sources écrites. Studia Balcanica (Sofia) 5: 249–269. Constantinescu, N.A. 1963. Dic#ionar onomastic românesc. Bucure!ti: Editura Academiei. Coteanu, Ion 1981. Originile limbii române. Bucure!ti. Coteanu, I., L. Seche, M. Seche (ed.) 1975. Dic#ionarul explicativ al limbii române. (DEX). Bucure!ti: Editura Academiei. Coteanu, Ion !i Marius Sala 1987. Etimologia !i limba român". Principii, probleme. Bucure!ti: Editura Academiei. Cri%an, Ion Hora!iu 1993. Civiliza#ia geto-dacilor. 2 vol. Bucure!ti: Meridiane. 'ajkanovi#, Veselin 1973. Mit i religija u srba. Beograd: Srpska knji&evna zadruga. Daicoviciu, Constantin 1956. Însemn"ri despre daci. Steaua nr. 2: 120. Daicoviciu, Hadrian 1965. Dacii. Bucure!ti: Editura $tiin#ific". Dan, Ilie 1983. Contribu#ii la istoria limbii române. Ia!i: Junimea. Dauzat, Albert 1947. Les noms de lieux, ed. a 2-a. Paris: Delagrave. __________________________________________________________________ 223

Influen!e romane %i preromane __________________________________________________________________ Dauzat, A. 1960. La toponymie française. Paris: Payot. Davidescu, Mi%u 1989. Cetatea roman" de la Hinova. Bucure!ti: Editura Sport Turism. De"ev (Detschew), Dimit&r 1952. Charakteristik der thrakischen Sprache. Sofia. De'ev, D. 1957. Die thrakischen Sprachreste. Wien: R.M. Rohrer. Deeters, G., G. R. Solta, V. Inglisian 1963. Armenisch und kaukasische Sprachen. Leiden-Köln: E.J. Brill. Densusianu, Ovid 1901–1938. Histoire de la langue roumaine. Paris. Dhima, Aleksandër 1984. Continuité des traits anthropologiques chez les albanais. Studia Albanica 21, 2: 199–207. Dickenmann, Ernst 1939. Studien zur Hydronimie des Savesystems. Budapesta: Ostmitteleuropäische Bibliothek (Ed. a 2-a, Heidelberg, 1966, inaccesibil" nou"). Diculescu, Constantin 1922. Die Gepiden. Halle. Diculescu, C. 1927. Elemente vechi grece!ti în limba român". Dacoromania IV: 394–516. Dimitrescu, Florica (coord.) 1978. Istoria limbii române. Fonetic", morfosintax", lexic. Bucure!ti: Editura Didactic" !i Pedagogic". Dimitrov, Pet&r 1994. Paleobalkanskijat vokaliz"m. Sofia: Universitetsko izdatelstvo „Sv. Kliment Ohridski”. Dolinescu-Ferche, Suzana 1984. La culture Ipote!ti-Ciurel-Cînde!ti (Ve–VIIe siècles). La situation en Valachie. Dacia N.S. 28, 1–2: 117–147. Domi, Mahir 1983. Problèmes de l’histoire de la formation de la langue albanaise. Résultats et tâches. Iliria: 5–38. Dondin-Payre, Monique 1993. Exercice du pouvoir et continuité gentilice: les Acilii Glabriones du IIIe siècle av. J.-C. au Ve siècle ap. J.-C. Roma: Ecole Française de Rome. Dragomir, Silviu 1921. Câteva urme ale organiza#iei de stat slavo-române. Dacoromania 1: 147–161. Dr&ganu, Nicolae 1928. Toponimie !i istorie. Cluj. Dr"ganu, N. 1933. Românii în veacurile IX–XIV pe baza toponimiei !i a onomasticii. Bucure!ti: Academia Român". Dumistr&cel, Stelian 1980. Lexic românesc. Cuvinte, metafore, expresii. Bucure!ti: Editura $tiin#ific" !i Enciclopedic". __________________________________________________________________ 224

Referin!e __________________________________________________________________ Dumitra%cu, C&t&lina 1976. L’oscillation l/r en position intervocalique dans la langue des Thraco-daces. Thraco-dacica 1: 329–330. Duridanov, Ivan 1952. Mestnite nazvanija ot Lomsko. Sofia: B"lgarskata Akademija na Naukite. Duridanov, Iv. 1960. Der thrakische Einfluss auf die bulgarische Anthroponymie. Linguistique Balcanique 2: 69–86. Duridanov, Iv. 1969. Thrakisch-dakische Studien, I. Linguistique Balkanique 13, 2. Duridanov, Iv. 1975. Die Hydronimie des Vardar-systems als Geschichtsquelle. Köln-Wien: Böhlau Verlag. Duridanov, Iv. 1986. Pulpudeva, Plovdiv, Plovdin. Linguistique Balkanique 29, 4: 25–34. Duridanov, Iv. 1989. Nochmals zum namen PL(PDIV(, PLOVDIV. Linguistique Balkanique 32, 1: 19–22. Duridanov, Iv. 1991. Die ältesten slawishen Entlehnungen im Rumänischen. Linguistique Balkanique 34, 1–2: 3–19. Duridanov, Iv. 1993. Bulgarian B"dni (ve(er), b"dnik again. Linguistique Balkanique 36, 2: 101–104. Durkheim, Émile 1995. Formele elementare ale vie#ii religioase. Ia!i: Polirom. Eliade, Mircea 1992. Istoria credin#elor !i ideilor religioase. 3 vol. Chi!in"u: Universitas. Eliade, M. 1995. De la Zalmoxis la Genghis-han. Studii comparative despre religiile !i folclorul Daciei !i Europei Orientale. Bucure!ti: Humanitas. Fassel, Lumini!a 1987. Sprachreste aus vorrömischen Zeit im Rumänischen. Akten der Theodor Gartner-Tagung in Innsbruck 1985. Innsbruck: 289–296. Fischer, I. 1985. Latina dun"rean". Bucure!ti: Editura $tiin#ific" !i Enciclopedic". Flora, Radu 1985. Onomastique des V(a)laques balcaniques et celle des istroroumains actuels. Linguistica 25, 2: 81–93. Fraenkel, Ernst 1955–1965. Litauisches etymologisches Wörterbuch. Heidelberg: Carl Winter. Franck, Otto 1932. Studien zur serbokroatischen Ortsnamenkunde. Leipzig: Markert & Petters. Fr&!il&, Vasile 1987. Lexicologie !i toponimie româneasc". Timi!oara: Facla. Frisk, Hjalmar 1960 sq. Griechisches etymologisches Wörterbuch. Heidelberg: Carl Winter. __________________________________________________________________ 225

Influen!e romane %i preromane __________________________________________________________________ Gamillscheg, Ernst 1935. Romania Germanica. Berlin-Leipzig. G&mulescu, Dorin 1983. Influen#e române!ti în limbile slave de sud. I. Sîrbocroata. Bucure!ti: Editura $tiin#ific" !i Enciclopedic". Georgiev, Vladimir 1957. Trakiiskijat ezik. Sofia. Georgiev, Vl. 1960 a. B"lgarska etimologija i onomastika. Sofia: B"lgarska Akademija na Naukite. Georgiev, Vl. 1960 b. Albanisch, dakisch-mysisch und rumänisch. Die Herkunft der Albaner. Linguistique balkanique 2: 1–19. Georgiev, Vl. 1961. La toponymie ancienne de la péninsule balkanique et la thèse méditerranéenne. Sofia: B"lgarska Akademija na Naukite. Georgiev, Vl. 1964. Die dakische Glossen und ihre Bedeutung zum Studium der dakische Sprache. Linguistique balkanique 8: 5–14 (continuare a studiului 1960 b). Georgiev, Vl. 1968. Illyrier, Veneter und Urslaven. Linguistique Balcanique 13, 1: 5–13. Georgiev, Vl. 1971. L’ethnogenèse de la péninsule balkanique d’après les données linguistiques. Studia Balcanica (Sofia) 5: 155–170. Georgiev, Vl., Iv. G&l&bov, J. Zaimov, St. Il"ev et alii 1971–1979–1986 (3 vol., lucrare în curs de apari#ie). B"lgarski Etimologi(en re(nik (BER). Sofia: B"lgarskata Akademija na Naukite. Georgieva, Ivani"ka 1993. B"lgarska narodna mitologija. Sofia: Izdatelstvo nauka i izkustvo. Ghinoiu, Ion 1988. Vîrstele timpului. Bucure!ti: Meridiane. Ghinoiu, I. 1995. Le Calendrier populaire. Mort et rennaissance annuelle des divinites. Ethnologie française 25, 3: 462–472. Gieysztor, Aleksander 1986. Mitologia S%owian. Warszawa: Wydawnictwa Artystyczne i Filmowe. Gimbutas, Marija 1971. The Slavs. London: Thames & Hudson. Gimbutas, M. 1986. Remarks on the Ethnogenesis of the Indo-Europeans in Europe. Ethnogenese europäischer Völker ed. de Bernhard Kandler-Pálsson: 5–20. Stuttgart: Gustav Fischer Verlag. Giuglea, George. 1922. Cuvinte !i lucruri. Dacoromania II: 327–400. Giuglea, G. 1923. Crâmpeie de limb" !i via#" str"veche româneasc". Elemente autohtone (pre-romane), greco-latine, vechi germanice. Dacoromania III: 561–628. __________________________________________________________________ 226

Referin!e __________________________________________________________________ Giuglea, G. 1983. Cuvinte române!ti !i romanice. Bucure!ti: Editura $tiin#ific" !i Enciclopedic". Giuglea, G. 1988. Fapte de limb". M"rturii despre trecutul românesc. Bucure!ti: Editura !tiin#ific" !i Enciclopedic". Giurescu, Constantin 1943. Studii de istorie social", ed. a 2-a rev"zut" !i ad"ugit" de C.C. Giurescu. Bucure!ti: Universul. Giurescu, C.C. 1992 (ed.). Istoria României în date. Chi!in"u: Crai Nou. Glodariu, Ioan, Eugen Iaroslavschi, Adriana Rusu 1988. Cet"#i !i a!ez"ri dacice în Mun#ii Or"!tiei. Bucure!ti: Editura Sport-Turism. Gluhak, Alemko 1993. Hrvatski etimolo$ki rje(nik. Zagreb: August Cesarec. Grafenauer, Bogo 1979. Slovani pred prihodom na Balkansi polotok. Zgodovina Slovencev, ed. de Meta Sluga. Ljubljana: Cankarjeva Zalo&ba. Greimas, Algirdas Julien 1996. Despre zei !i despre oameni. Bucure!ti: Meridiane. (Originalul francez: Des dieux et des hommes, Paris, PUF 1985). Grkovi#, Milica 1983. Imena u de(anskim hrisovuljama. Novi Sad: Filozofski fakultet. Grkovi), M. 1986. Re(nik imena banjskog, de(anskog i prizrenskog vlastelinstva u XIV veku. Beograd: Narodna knjiga. Gudea, Nicolae 1986. Porolissum. Res Publica Municipii Septimii Porolissensium. Bucure!ti: Editura Sport-Turism. Gu!u, G. 1983. Dic#ionar latin-român. Bucure!ti: Editura $tiin#ific" !i Enciclopedic". Hänsel, Bernhard !i Walter Althammer ed. 1987. Die Völker Südosteuropas im 6. bis 8. Jahrhundert. Südosteuropa Jahrbuch 17. Hasdeu, B.P. 1887–1898. Etymologicum magnum Romaniae. Bucure!ti. Hasdeu, B.P. 1973. Scrieri istorice, I–II, Bucure!ti. Hasdeu, B.P. 1988. Studii de lingvistic" !i filologie. Ed. îngrijit" de Gr. Brâncu!, 2 vol. Bucure!ti: Minerva. Hoad, T.F. 1993. The Concise Oxford Dictionary of English Etymology. Oxford: University Press. Holub, Josef !i Stanislav Lyer 1978. Stru(n& etymologick& slovník jazyka (eského, ed. a 2-a. Praha: Státní pedagogicé nakladatelství (prima edi#ie: 1952). Horn, Paul 1893. Grundriss der neupersischen Etymologie. Strassburg. __________________________________________________________________ 227

Influen!e romane %i preromane __________________________________________________________________ Hristov, Georgi 1964. Mestnite imena v Madansko. Sofia: B"lgarska Akademija na Naukite. Hubschmid, J. 1971. Eléments préromans du roumain. Actele celui de-al XII-lea congres interna#ional de filologie romanic", ed. de Al. Rosetti, vol. 2: 975–979. Bucure!ti: Editura Academiei. Huld, Martin E. 1984. Basic Albanian Etymologies. Columbus (Ohio): Slavica Publishers. Iliescu, Maria 1977. Retoromana !i cuvintele române!ti de substrat. Studii !i cercet"ri lingvistice 28, 2. Ionescu, Anca Irina 1978. Lingvistic" !i mitologie. Bucure!ti: Litera. Ioni!&, Ion 1982. Din istoria !i civiliza#ia dacilor liberi, secolele II–IV e.n. Ia!i: Junimea. Ioni!&, I. !i Vasile Ursachi 1988. V"leni. O mare necropol" a dacilor liberi. Ia!i: Junimea. Ioni!&, Vasile 1982. Nume de locuri din Banat. Timi!oara: Facla. Iordache, Gh. 1980. M"rturii etno-lingvistice despre vechimea meseriilor populare române!ti. Craiova: Scrisul Românesc. Iordan, Iorgu 1960. Lingvistica romanic". Bucure!ti. Iordan, I. 1963. Toponimia româneasc". Bucure!ti: Editura Academiei. Iordan, I. 1983. Dic#ionar al numelor de familie române!ti. Bucure!ti: Editura $tiin#ific" !i Enciclopedic". Iv&nescu, Gheorghe 1980. Istoria limbii române. Ia!i: Junimea. Iv"nescu, Gh. 1983. Lingvistic" general" !i româneasc". Timi!oara: Facla. Kernbach, Victor 1989. Dic#ionar de mitologie general". Bucure!ti: Editura $tiin#ific" !i Enciclopedic". Kernbach, V. 1994. Universul mitic al românilor. Bucure!ti: Editura $tiin#ific". Király, Francisc 1990. Contacte lingvistice. Adaptarea fonetic" a împrumuturilor române!ti de origine maghiar". Timi!oara: Facla. Kiss, Lajos 1980. Földrajzi nevek etimológiai szótára. Budapest: Akadémiai Kiadó. Kluge, Friedrich 1963. Etymologisches Wörterbuch der deutschen Sprache, 19. Auflage, bearbeitet von Walther Mitzka. Berlin: W. de Gruyter. Ködderitzsch, Rolf 1988. Gedanken zur Ethnogenese der Albaner (aus sprachlicher Sicht). Linguistique Balkanique 31, 3-4: 105-116. __________________________________________________________________ 228

Referin!e __________________________________________________________________ Komata, Damian 1983. Të dhëna arkeologjike për qytetin arbëror, shek. VII-XI. Iliria: 209-216. Krahe, Hans 1925. Die alten balkan-illyrischen geographischen Namen. Heidelberg: Carl Winter. Krahe, H. 1942. Germanische Sprachwissenschaft. Berlin: Walter de Gruyter. Krahe, H. 1955. Die Sprache der Illyrier. Wiesbaden: Otto Harraschowitz. Kuli(i#, )., P. *. Petrovi#, N. Panteli# 1970. Srpski mitolo$ki re(nik. Beograd: Nolit. Landi, Addolorata 1986. Considerazioni sulla nota di Al. Rosetti. Studia Albanica 23, 2: 139-144. Loma, Aleksandar 1993. Neue Substratnamen aus Dacia Mediterranea. Linguistique Balkanique 36, 3: 219-240. Löbel, Theophil 1894. Elemente turce!ti, arabe!ti !i persane în limba român". Constantinopol & Leipzig: Otto Kiel & Franz Wagner. Macdonald, A.M. (ed.) 1972. Chambers Twentieth Century Dictionary. Edinburgh: W & R Chambers. Machek, Václav 1971. Etymologick& slovník jazyka (eského. Praha: Academia. Macrea, D. (ed.) 1958. Dic#ionarul limbii române moderne. Bucure!ti. Macrea, D. 1982. Probleme ale structurii !i evolu#iei limbii române. Bucure!ti: Editura $tiin#ific" !i Enciclopedic". Ma+czak, Witold 1971. Evolu#ia fonetic" neregulat" datorat" frecven#ei. Studii !i cercet"ri lingvistice 22, 6: 579-586. Mareti#, T. 1886. O narodnim imenima i prezimenima u Hrvata i Srba. Rada Jugoslovenske akademije znanosti i umetnosti, fil.-hist. razred. I, 81: 81-146; II, 82: 69-154. Matzenauer, A. 1870. Cizí slova ve slovansk&ch )ecech. Brno. Mayrhofer, M. 1953. Kurzgefasstes etymologisches Wörterbuch des Altindischen. Heidelberg: Carl Winter. M&rghitan, Liviu 1987. Decebal. Bucure!ti: Editura Militar". Meillet, Antoine 1922. Introduction à l’étude comparative des langues indoeuropéennes, ed. a 5-a. Paris. Meksi, Aleksandër 1989. Données sur l’histoire médiévale ancienne de l’Albanie. Iliria 19, 1: 109-136. __________________________________________________________________ 229

Influen!e romane %i preromane __________________________________________________________________ Mettke, Heinz 1978. Mittelhochdeutsche Grammatik. Laut- und Formenlehre. Ed. a 4-a. Leipzig: VEB Bibliographisches Institut. Meyer, Gustav 1891. Etymologisches Wörterbuch der albanesischen Sprache. Strassburg. Meyer-Lübke, G. 1935. Romanisches etymologisches Wörterbuch, ed. a 3-a. Heidelberg: Carl Winter. Mih&escu, Haralambie 1978. La langue latine dans le sud-est de l’Europe. Bucure!ti-Paris: Editura Academiei-Les Belles Lettres. Mih&il&, Gheorghe 1971. Criteriile determin"rii împrumuturilor slave în limba român". Studii !i cercet"ri lingvistice 22, 4: 351-366. Mih"il", G. 1973. Studii de lexicologie !i istorie a lingvisticii române!ti. Bucure!ti: Editura Didactic" !i Pedagogic". Mih"il", G. 1974. Dic#ionar al limbii române vechi (sfîr!itul sec. X - începutul sec. XVI). Bucure!ti: Editura Enciclopedic" Român". Mikkola, J.J. 1913-1950. Urslavische Grammatik, 3 vol. Heidelberg: Carl Winter. Miklosich, Franz 1884. Die türkischen Elemente in den südostund osteuropäischen Sprachen, I-II. Wien. Miklosich, F. 1886. Etymologisches Wörterbuch der slavischen Sprachen. Wien: Wilhelm Braumüller. Mitrea, Ioan 1980. Regiunea central" a Moldovei dintre Carpa#i !i Siret în secolele VI-IX e.n. Carpica 12: 55-190. Mitrea, I. 1994. A!ezarea din secolele V-VII de la Davideni, jud. Neam#. Cercet"rile arheologice din anii 1988-1991. Memoria Antiquitatis 19: 279-332. Mitrea, I., C. Eminovici, V. Momanu 1987. A!ezarea din secolele V-VII de la $tefan cel Mare, jud. Bac"u. Carpica 18-19: 215-250. Mladenov, Stefan 194l. Etimologi(eski i pravopisen re(nik na b"lgarski ezik. Sofia. Moatti, Claude 1993. Archives et partage de la terre dans le monde romain (IIe siècle av. J.C.- Ier siècle ap. J.-C.). Roma: Ecole Française de Rome. Monier-Williams, Sir Monier 1976. A Sanskrit-English Dictionary. Oxford (prima edi#ie: 1899). Morris, William (ed.) 1979. The American Heritage Dictionary of the English Language. Boston: Houghton-Mifflin. __________________________________________________________________ 230

Referin!e __________________________________________________________________ Mu%u, Gheorghe 1972. Zei, eroi, personaje. Bucure!ti: Editura $tiin#ific". Mu!u, Gh. 1973. Din formele de cultur" arhaic". Bucure!ti: Editura $tiin#ific". Mu!u, Gh. 1981. Lumini din dep"rt"ri, Civiliza#ii prehellenice !i microasiatice. Bucure!ti: Editura !tiin#ific" !i Enciclopedic". Mu!u, Gh. 1982. Din mitologia tracilor. Bucure!ti: Cartea Româneasc". Németh, János 1932. Die Inschriften des Schatzes von Nagy-Szent Miklós (Sânnicolau-Mare). Budapest-Leipzig. Nica-Câmpeanu, Ioana 1979. Riturile funerare în Transilvania de la sfâr!itul secolului al III-lea e.n. pîn" în sec. V e.n. Acta Musei Napocensis 16: 157-170. Ni!u, George 1988. Elemente mitologice în crea#ia popular" româneasc". Bucure!ti: Albatros. Olteanu, Pandele (coord.) 1975. Slava veche !i slavona româneasc". Bucure!ti: Editura Didactic" !i Pedagogic". Olteanu, ,tefan 1983. Societatea româneasc" la cump"n" de milenii (sec. VIIIXI). Bucure!ti: Editura $tiin#ific" !i Enciclopedic". Onions, C.T. (ed.) 1969. The Oxford Dictionary of English Etymology. Oxford. Oppermann, Manfred 1984. Thraker zwischen Karpatenbogen und "gäis. Leipzig-Jena-Berlin: Urania. O(tir, Karel 1921. Beiträge zur alarodischen Sprachwissenschaft, I. Wien-Lepzig: Beyers Nachfolger. Ovsec, Damjan J. 1991. Slovanska mitologija in verovanje. Ljubljana: Domus. Paliga, Sorin 1986. Ardeal, Transilvania. Tribuna (Cluj), nr. 8, 2o feb., pp. 1 !i 6. Paliga, S. 1987 a. Thracian terms for ’township’ and ’fortress’, and related placenames. World Archaeology 19, l: 23-29. Paliga, S. 1987 b. The social structure of the southeast European societies in the Middle Ages. A linguistic view. Linguistica 27: 111-126. Paliga, S. 1988 a. A Pre-Indo-European place-name: Dalmatia. Linguistica 28:105-108. Paliga, S. 1988 b. Slovansko *s*to - izzivalen problem? (În sloven" cu un rezumat în englez": Slavic *s*to- a challenging problem?). Slavisti(na Revija 36,4: 349-358. Paliga, S. 1989 a. Zeit"#i feminine ale basmelor române!ti: zîn", Sînziene. Originea cuvîntului !i a cultului profan. Limba român" 38, 2: 141-149. __________________________________________________________________ 231

Influen!e romane %i preromane __________________________________________________________________ Paliga, S. 1989 b. Types of mazes. Linguistica 29: 57-70. Paliga, S. 1989 c. Old European, Pre-Indo-European, Proto-Indo-European. Archaeological Evidence and Linguistic Investigation. The Journal of IndoEuropean Studies 17, 3-4: 309-334. Paliga, S. 1990. Este boieria o institu#ie împrumutat"# Revista Arhivelor 67, vol. 52,3: 250-260. Paliga, S. 1991 a. Aperçu de la structure étymologique du roumain. Linguistica 31: 99-106 (Paulo Tekav'i) sexagenario in honorem oblata). Paliga, S. 1991 b. Civiliza#ia vechilor urbieni. Academica nr. 5: 11-12. (Versiune abreviat" în limba român" a studiului 1989 c). Paliga, S. 1992 a. Toponimul Cluj. Academica 2, 5 (17): 8 !i 27. Paliga, S. 1992 b. Pururi: focuri. Academica 2,8 (20): 14. Paliga, S. 1992 c. Ali obstajo ’urbske’ prvine v slovanskih jezikih? (În sloven" cu un rezumat în limba englez": Are there ’Urbian’ elements in Slavic?). Slavisti(na Revija 40, 3: 309-313. Paliga, S. 1992 d. Un cuvînt str"vechi - ora!. Academica 2, 10 (22): 25. Paliga, S. 1992 e. Un cuvînt str"vechi - doin". Euchronia 1, 2: 22-32. Paliga, S. 1993 a. Slovani, Romunci in Albanci v 1. tiso'letju. Slavisti(na Revija 41, 2: 237-243. Paliga, S. 1993 b. The Tablets of T"rt"ria - an Enigma? A Reconsideration and Further Perspectives. Dialogues d’histoire ancienne 19, 1: 9-43. Paliga, S. 1993 c. Metals, Words and Gods. Archaeometallurgical Skills and Reflections in Terminology. Linguistica 33: 157-176. Paliga, S. 1994 a. An Archaic Word: Doin". Relations thraco-illyro-helléniques. Actes du XIVe symposium national de thracologie (à participation internationale), B"ile Herculane (14-19 septembre 1992), éd. par Petre Roman et Marius Alexianu. Bucarest: Institut Roumain de Thracologie. Paliga, S. 1994 b. La divinité suprême des Thraco-daces. Dialogues d’histoire ancienne 20, 2: 137-150. Paliga S. 1996. Two River-names revisited. Linguistique Balkanique (Sofia) 38, 3: 239–243. Paliga S. 1998. A Pre-Indo-European Lexicon. The Thracian World at the Crossroads of Civilizations ed. by Petre Roman, Saviana Diamandi and Marius Alexianu. Bucure*ti: Romanian Institute of Thracology. __________________________________________________________________ 232

Referin!e __________________________________________________________________ Paliga, S. 1999. Thracian and Pre-Thracian Studies (reune*te studiile de lingvistic" publicate în perioada 1986–1998). Bucure*ti: Lucretius. Paliga, S. 2001 a. Oris zgodovine Slovanov. Slavisti(na Revija (Ljubljana): 327-349. Paliga, S. 2001 b. Ten Theses on Thracian Etymology. Thraco-Dacica, XXII, 1–2: 33–46. Paliga S. 2002. Pre-Slavic and Pre-Romance Place-Names in Southeast Europe (South Slavic and Romania). Eighth International Congress of Thracology Thrace and the Aegean, Sofia - Jambol, 25 – 29 September 2000. Proceedings of the 8th International Congress of Thracology, Sofia, Bulgarian Institute of Thracology – Europa Antiqua Foundation. Paliga, S. 2006 a. Mitologia slavilor. Bucure!ti: Meteor. Paliga, S. 2006 b. Etymological Lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian. Bucure!ti: Funda#ia Evenimentul. Papahagi, Tache 1924. Cercet"ri în Mun#ii Apuseni. Grai !i suflet 2: 22-88. Papahagi, T. 1974. Dic#ionarul dialectului aromân, ed. a 2-a. Bucure!ti. Papahagi, T. 1979. Mic dic#ionar folkloric. Ed. îngrijit" de Valeriu Rusu. Bucure!ti: Minerva. Papazoglu, Fanula 1957. Makedonski gradovi u rimsko doba. Skopje: +iva antika, posebna isdanja, knjiga I. Papazoglu, F. 1969. Srednjobalkanska plemena u predrimsko doba. Sarajevo: Akademija nauka i umjetnosti Bosne i Hercegovine. Pascu, ,tefan 1972-1989. Voievodatul Transilvaniei, 4 vol. Cluj: Dacia. P&tru!, Ioan 1971. Le roumain sut" ’cent’ et le problème des premières relations linguistiques slavo-roumaines. Actele celui de-al XII-lea Congres interna#ional de lingvistic" !i de filologie romanic", vol II: 1061-1068. P"tru#, I. 1980. Onomastic" româneasc". Bucure!ti: Editura $tiin#ific" !i Enciclopedic". P"tru#, I. 1984. Nume de persoane !i nume de locuri române!ti. Bucure!ti: Editura $tiin#ific" !i Enciclopedic". Pârvan, Vasile 1923. Considera#ii asupra unor nume de râuri daco-scitice. Bucure!ti. Pârvan, V. 1926. Getica. Bucure!ti. __________________________________________________________________ 233

Influen!e romane %i preromane __________________________________________________________________ Pârvulescu, Adrian 1974. Demètre Cantemir et l’étymologie de roum. stejar. Dacoromania (N.S.) 2: 278-287. Perotti, Pier Angelo 1985. Les mots latins désignant les dizaines et les centaines et le nombre mille. Latomus 44, 2: 603-608. Petolescu, Constantin 1992. Troianus dans l’épigraphie latine. Symposia thracologica 9: 173. Petrovici, Emil 1970. Studii de dialectologie !i toponimie. Bucure!ti: Editura Academiei. Philippide, Alexandru 1923-1928. Originea românilor, I-II. Ia!i. Poghirc, Cicerone 1968. B. P. Hasdeu, lingvist !i filolog. Bucure!ti: Ed. $tiin#ific". Poghirc, C. 1969. Influen#a autohton", în Rosetti et alii (ed.) 1965-1969, 2: 313-364. Poghirc, C. 1976. Thrace et daco-mésien: langues ou dialectes? Thraco-dacica 1: 335-347. Poghirc, C. 1987. Latin balkanique ou roumain commun? Romanica Aenipontana 14: 341-348. Pokorny, Julius 1959. Indogermanisches etymologisches Wörterbuch. BernMünchen: Francke Verlag. Pop, Ioan Aurel 1991. Institu#ii medievale române!ti. Adun"rile cneziale !i nobiliare (boiere!ti) din Transilvania în secolele XIV-XVI. Cluj: Dacia. Popilian, G. 1980. Necropola daco-roman" de la Locusteni. Craiova: Scrisul Românesc. Popovi#, Ivan 1960. Geschichte der serbokroatischen Sprache. Wiesbaden: Otto Harrassowitz. Poruciuc, Adrian 1990. Lexical relics (Rom. teaf"r, Germ. Zauber, Eng. tiver): a reminder of prehistoric red-dye rituals. The Mankind Quaterly 30, 3: 205-224. Preda, Constantin, Alexandru Vulpe, Cicerone Poghirc, ed. 1976. Thracodacica. Recueil d’études à l’occasion du IIe Congrès International de thracologie, Bucarest, 4-10 septembre 1976. Bucure!ti: Editura Academiei. Protase, Dumitru 1971. Riturile funerare la daci !i daco-romani. Bucure!ti: Editura Academiei. Protase, D. 1976. Un cimitir dacic din epoca roman" la Soporu de Cîmpie. Bucure!ti: Editura Academiei. __________________________________________________________________ 234

Referin!e __________________________________________________________________ Protase, D. 1980. Autohtonii în Dacia. I. Dacia Roman". Bucure!ti: Editura $tiin#ific" !i Enciclopedic". Pu%cariu, Sextil 1905. Etymologisches Wörterbuch der rumänischen Sprache, I. Heidelberg. Pu!cariu, S. (ed.) 1913-1948. Dic#ionarul Academiei Române, A-L. Bucure!ti. Pu!cariu, S. 1923. Contribu#iuni fonologice. Dacoromania 3: 378-397. Pu!cariu, S. 1943. Biata cum"tr" e departe. Langue et littérature, section littéraire, 2: 5-19. Pu!cariu, S. 1976. Limba român". Bucure!ti: Minerva (prima edi#ie: Bucure!ti 1940). Raevski, Nikolaj Dmitrievi" !i Mark Gabinski (ed.) 1978. Scurt dic#ionar etimologic al limbii moldovene!ti. Chi!in"u: Redac#ia Enciclopediei Sovietice Moldovene!ti. Raevski, N.D. 1988. Contactele romanicilor r"s"riteni cu slavii. Chi!in"u: $tiin#a. Ramov(, Fran 1936. Kratka zgodovina slovenskega jezika. Ljubljana: Akademska zalo&ba. R&dulescu, Mircea Mihai 1981. Daco-Romanian-Baltic Common Lexical Elements. Ponto-Baltica 1 (Editrice Nagard): 15-113. R"dulescu, M. M. 1984. Illyrian, Thracian, Daco-Mysian, the substratum of Romanian. The Journal of Indo-European Studies 12, 1-2: 77-131. Redhouse 1968. New Redhouse Turkish-English Dictionary (cu indica#ii etimologice). Istanbul. Reichenkron, Günther 1966. Das Dakische. Heidelberg: Carl Winter. Rosetti, Al., B. Cazacu, I. Coteanu (ed.) 1965--1969. Istoria limbii române, 2 vol. Bucure!ti: Editura Academiei. Rosetti, Alexandru 1986. Istoria limbii române, edi#ie definitiv". Bucure!ti: Editura $tiin#ific" !i Enciclopedic". Rostaing, Charles 1950. Essai sur la toponymie de la Provence. Paris: éd. d’Artrey. Rostaing, Ch. 1969. Les noms de lieux, ed. a 7-a. Paris. Russu, Ion I. 1967. Limba traco-dacilor, ed. a 2-a. Bucure!ti. Russu, I.I. 1969. Illirii. Bucure!ti. Russu, I.I. 1981. Etnogeneza românilor. Bucure!ti. __________________________________________________________________ 235

Influen!e romane %i preromane __________________________________________________________________ Rusu, Grigore 1983. Structura fonologic" a graiurilor dacoromâne. Bucure!ti: Editura $tiin#ific" !i Enciclopedic". Rusu, Mircea 1979. Aspecte ale rela#iilor dintre romanitatea oriental" !i slavi. Acta Musei Napocensis 16: 189-200. Sachelarie, Ovid !i Nicolae Stoicescu 1988. Institu#ii feudale din #"rile române. Bucure!ti: Editura Academiei. Sadnik, Linda !i R. Aitzetmüller 1955. Handwörterbuch zu den altkirchenslavischen Texten. Heidelberg: Carl Winter. Sala, Marius 1976. Contributions à la phonétique historique du roumain. Paris: Klincksieck. Sala, M. (coord.) 1989. Enciclopedia limbilor romanice. Bucure!ti: Editura $tiin#ific" !i Enciclopedic". Samsaris, Dimitrios Const. 1993. Les Thraces dans l’Empire Romain d’Orient (le territoire de la Grèce actuelle). Etude ethno-démographique, sociale, prosopographique et anthroponymique. Jannina: Ektypose Typographeio Panepistemion Ioanninon. Sanie, Silviu 1981. Civiliza#ia roman" la est de Carpa#i !i romanitatea pe teritoriul Moldovei, secolele II î.e.n. - III e.n. Ia!i: Junimea. Schmid, Heinrich 1964. Zur Entwicklungsgeschichte der romanischen Zahlwörter. Vox Romanica 23, 2: 186-238. Schütz, István 1984. A propos de quelques éléments communs du lexique roumain et du lexique albanais, in Nagy Béla (ed.), Magyar-román filológiai tanulmányok. Budapest: Elte román filológiai tanszék: 522-537. Simenschy, Theofil !i Gheorghe Iv&nescu 1981. Gramatica comparat" a limbilor indo-europene. Bucure!ti: Editura Didactic" !i Pedagogic". Sîrbu, Valeriu 1993. Credin#e !i practici funerare, religioase !i magice în lumea geto-dacilor (pornind de la descoperiri arheologice din Câmpia Br"ilei). Gala#i: Porto Franco. Skok, Petar 1917. Studije iz ilirske toponomastike. Glasnika zemeljskog muzeja u Bosni i Hercegovini (Sarajevo): 29: 117-144. Skok, P. 1920. Prilozi k ispitivanju srpsko-hrvatskih imena mjesta. Primljeno u sjednici razreda histori'ko-filologi'koga od 16. junija. Skok, P. 1936. Ju&ni Sloveni i turski narodi. Jugoslovenski istoriski (asopis 2. __________________________________________________________________ 236

Referin!e __________________________________________________________________ Skok, P. 1950. Slavenstvo i romanstvo na jadranskim otocima. Toponomasti(ka ispitivanja. Zagreb: Jadranski institut Jugoslavenske akademije znanosti i umetnosti. Skok, P. 1971-1974. Etimologijski rje(nik hrvatskoga ili srpskoga jezika, I-IV. Zagreb. Snoj, Marko 1997. Slovenski etimolo$ki slovar. Ljubljana: Zalo&ba Mladinska knjiga. Stoicescu, Nicolae. 1971. Dic#ionar al marilor dreg"tori din #ara Româneasc" !i Moldova, secolele XIV-XVII. Bucure!ti: Editura Enciclopedic". Suciu, Coriolan 1967. Dic#ionar istoric al localit"#ilor din Transilvania, 2 vol. Bucure!ti: Editura Academiei. ,&ineanu, Laz&r 1885. Elemente turce!ti în limba român". Bucure!ti. $"ineanu, L. 1900. Influen#a oriental" asupra limbei !i culturei române, I-II. Bucure!ti. $"ineanu, L. 1929 (DU). Dic#ionar universal al limbii române, ed. a 6-a, îngrijit" de M. St"ureanu. Craiova. )aur, Vladimír 1975. Etymologie slovansk&ch p)íbuzensk&ch termín+. Praha: Academia. )milauer, Vladimír 1970. Handbuch der slavischen Toponomastik. Praga: Academia. Tagliavini, Carlo 1977. Originile limbilor neolatine. Introducere în filologia romanic". Bucure!ti: Editura $tiin#ific" !i Enciclopedic". Tamás, Lájos 1967. Etymologisches-historisches Wörterbuch der ungarischen Elemente im Rumänischen. Haga: Mouton. Retip"rit dup" edi#ia ap"rut" în anul 1966 la Budapesta: Adadémiai Kiadó. T&pkova-Zaimova, V. 1962. Sur les rapports entre la population indigène des régions balkaniques et les ‹barbares› du VIe-VIIe siècle. Byzantinobulgarica 1: 67-78. T"pkova-Zaimova, V. 1972. La compétence des sources byzantines sur la survivance de l’ethnie thrace. Thracia 1: 223-230. Teodor, Dan Gh. 1981. Romanitatea carpato-dun"rean" !i Bizan#ul, secolele V-XI e.n. Ia!i: Junimea. Teodor, D. Gh. 1984. Continuitatea popula#iei autohtone la est de Carpa#i. A!ez"rile din secolele VI-XI e.n. de la Dode!ti-Vaslui. Ia!i: Junimea. __________________________________________________________________ 237

Influen!e romane %i preromane __________________________________________________________________ Teodor, D. Gh., Rodica Popovici 1994. A!ezarea medieval" de la Borni!„V"r"rie”, jud. Neam#. Memoria Antiquitatis 19: 333-354. Tiktin, H. 1903-1925. Rumänisch-deutsches Wörterbuch. Bucure!ti. Todera%cu, Ion 1988. Unitatea româneasc" medieval". Bucure!ti: Editura $tiin#ific" !i Enciclopedic". Tomaschek, Wilhelm 1893-1894. Die alten Thraker. Sitzungsberichte der Akademie der Wissenschaften in Wien. I: 128, 4: 1-130; II, 1: 130, 2: 1-70; II, 2: 131, 1: 1-103. Topori(i", Jo-e, T. Logar, F. Jakopin (ed.) 1992. Miklo$i(ev Zbornik. Mednarodni simpozij v Ljubljani od 26. do 28. junija 1991. Ljubljana: Slovenska Akademija. Toropu, Octavian, Corneliu T&tulea 1987. Sucidava-Celei. Bucure!ti: Editura Sport-Turism. Trajanovski, Todor 1979. Vla$kite rodovi vo Stru$ko. Prilog kon istorijata na narodnostite vo Makedonija. Skopje: Prosveten Rabotnik. Trautmann, Reinhold 1970. Baltisch-slavisches Wörterbuch. Götingen: Vandenhoeck & Ruprecht (prima edi#ie: 1923). Trombetti, Alfredo 1925. Saggio di antica onomastica mediterranea. Arhiv za arbanasku starinu, jezik i etnologiju 3: 1-116. (Retip"rit în Studi Etruschi 13/1939: 263-310). Ujevi#, Mate 1956. Toponimika zapadne Istre. Anali, Leksikografski zavod FNRJ. Vámbéry, Armin (Hermann) 1878. Etymologisches Wörterbuch der turkotatarischen Sprachen. Leipzig. Vá+a, Zden.k 1983. Sv%t dávn&ch Slovan+. Praha: Artia. Vasmer, Max 1924. Iranisches aus Südrussland, în Streitberg Festgabe. Leipzig. Vasmer, M. 1953-1958. Russisches etymologisches Wörterbuch. Heidelberg: Carl Winter. V&t&/escu, C&t&lina 1997. Vocabularul de origine latin" din limba albanez" în compara,ie cu româna. Bucure*ti: Institutul Român de Tracologie, Bibliotheca Thracologica XIX. Vauchez, André 1994. Spiritualitatea Evului Mediu Occidental, sec. VIII-XII. Bucure!ti: Meridiane. Velkov, Velizar 1962. Les campagnes et la population rurale en Thrace au IVe-VIe siècle. Byzantinobulgarica 1: 31-66. __________________________________________________________________ 238

Referin!e __________________________________________________________________ Velkov, V. 1972. Thrakien in der Spätantike (IV-VI Jhdt.). Thracia 1: 213-222. Vlahov, Kiril 1963. Nachträge und Berichtungen zu den thrakischen Sprachresten und Rückwörterbuch. Godi$nik na Sofiskija universitet, ist.-fil. fak. 57, 2: 219-372. Vlahovi#, Petar 1972. Obi(aji, verovanja i praznovernice naroda Jugoslavije. Beograd: Izdava'ko-grafi'ki zavod. Vraciu, Ariton 1972. Studii de lingvistic" general". Ia!i: Junimea. Vraciu, A. 1976. Sur la méthodologie des recherches dans le domaine des rapports linguistiques du thraco-dace et des autres langues indo-européennes. Thracodacica 1 (ed. de C. Preda, A. Vulpe, C. Poghirc): 315-326. Bucure!ti. Vraciu, A. 1980. Limba daco-ge#ilor. Timi!oara: Facla. Vraciu, A. 1981. Unele probleme ale cercet"rii limbii traco-dace !i ale urmelor ei în român". Limba român" 30, 1: 27-35. Vries, Jan de 1962. Altnordisches etymologisches Wörterbuch, ed. a 2-a. LeidenKöln: E.J. Brill. Vulc&nescu, Romulus 1985. Mitologie român". Bucure!ti: Editura Academiei. Vulpe, Alexandru 1974. The cultural unity of the north-Thracian tribes in the Balkano-Carpathian Hallstatt. The Journal of Indo-European Studies 2,1: 1-21. Vulpe, Al., Mihail Zahariade 1987. Geto-dacii în istoria militar" a lumii antice. Bucure!ti: Editura Militar". Wald, Lucia !i Dan Slu%anschi 1987. Introducere în studiul limbii !i culturii indoeuropene. Bucure!ti: Editura !tiin#ific" !i Enciclopedic". Walde, Alois 1938-1954. Leteinisches etymologisches Wörterbuch, ed. a 3-a, 3 vol. Heidelberg: Carl Winter. Wasserzieher, Ernst 1979. Kleines etymologisches Wörterbuch der deutschen Sprache. Leipzig: VEB Bibliographisches Institut. Zaimov, Jordan 1959. Mestnite imena v Pirdopsko. Sofia: B"lgarska Akademija na Naukite. Zaimov, J. 1977. Mestnite imena v Panagjursko. Sofia: B"lgarska Akademija na Naukite. Zaimov, J. 1988. B"lgarski imennik. I. Li(ni imena u b"lgarskite ot VI do XX vek; II. Familni imena ot (u-d proizhod. Sofia: B"lgarska Akademija na Naukite. Zgusta, Ladislav 1964. Kleinasiatische Personennamen. Praha.

__________________________________________________________________ 239

În seria Sorin Paliga, Opere Au ap"rut: 1. Etymological Lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian 2. Influen#e romane !i preromane în limbile slave de sud Vor ap"rea: 3. Civiliza#ii str"vechi în sud!estul european !i etnogeneza 4. Lexica etymologica maiora 5. Serbarea. Dup"amiaza Byzan#ului. Mooned Song 6.–10. Traduceri din limbile ceh", englez" !i francez" În curs de elaborare: Istoria slavilor (de la începuturi pân" la cre!tinare)

Influențe romane și preromane în limbile slave de sud

Recommend Documents