Referent ştiinţific, Lector dr. GINA NECULA
1
Cuprins
Sigle şi abrevieri …………………………………………………………...3 Introducere………………………………………………………………....4 Capitolul I : Registre stilistice..………. ……………………………6 Capitolul II: Argoul…...…………………………………………...18
2.1 Provenienţă şi evoluţie…………………………………...21 2.2. Expresivitatea argoului…………………………………..32 2.3 Dinamica argoului……………………………………….38 2.4 Funcţionalitatea argotismelor în presa actuală…………..41 Capitolul III: Jargoane…………………………………………….45
3.1 Jargonul tinerilor………………………………………...50 Capitolul IV: Influenţe ale argoului şi jargonului în limbajul
tinerilor……………………………………………………………………..56 4.1 Elemente de argou în limbajul tinerilor…….……………57
4.2 Elemente de argou în limbajul hoţilor……………...……66 4.3 Elemente de jargon în moda lingvistică…………….…...74 4.4 Elemente de jargon pe internet…………………………..79 Concluzii……………………………………………………………….......89 Bibliografie ………………………………………………………………..91
2
Sigle şi abrevieri A – Ziarul ,, Adevărul’’ arg. – argotic bg. – bulgăresc Bravo – revista ,,Bravo” Bravo Girl – revista ,,Bravo Girl” Cool Girl – revista ,,Cool Girl” DALR – Dicţionar de argou al limbii române, Editura Arnina, Slobozia,1996 DAEF – Dicţionar de argou şi expresii familiare ale limbii române, Livpress, Bucureşti, 1998 DEX – Dicţionarul explicativ al limbii române, ed. a II -a, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998 engl. – englezesc fr. – francez J.N. – ziarul ,,Jurnalul Naţional’’ lat. – latinesc pref. – prefix Prima TV – Postul TV ,,Prima TV” Pro TV – Postul TV ,,Pro TV” reg. - regional rom. – românesc R.L. – ziarul ,,România liberă’’ suf. – sufix tc. – turcesc
ţig. – ţigănesc
3
I N TR OD U CE R E
O preocupare însemnată a societăţii actuale o constituie studiul şi analiza vocabularului, îmbogăţirea şi nuanţarea acestuia prin cuvinte noi şi adaptarea lor la sistemele limbii. Ştim faptul că una din funcţiile limbii este aceea de comunicare şi nu putem să ne imaginăm o comunicare fără cuvinte sau cu prea puţine cuvinte. Ţelul nostru este un vocabular cât mai bogat şi mai variat.
Tema acestei lucrări nu reprezintă o premieră. Ea a mai constituit obiectul de studiu al unor diverse cercetări – individuale sau colective – care au fost întreprinse de diferiţi cercetători cunoscuţi şi renumiţi. Sunt foarte interesante în acest sens studiile realizate de valoroşii noştri cercetători Iorgu Iordan, Adriana Stoichiţoiu Ichim, Theodor Hristea, Rodica Zafiu şi alţii. Am optat pentru această temă deoarece am considerat că este un fenomen interesant, de actualitate, care are o influenţă foarte mare asupra tinerilor şi astfel implicit asupra vocabularului de mâine. Argoul şi jargoanele, fie că acceptăm, fie că nu, reprezintă un pilon important în limbajul omului. Acesta simte deseori nevoia de a folosi în contextele
vieţii un limbaj propriu. Existenţa unui astfel de limbaj propriu îl vom numi argoul / jargonul adolescentului. Român, american, englez sau australian tânărul se simte şi chiar
este în multe privinţe altfel decât adultul. Pe orice meridian al globului pământesc el îşi caută un limbaj care să exprime cât mai bine nevoia sa de a nu semăna cu cei maturi. Tinerii se ştie, au un apetit al noului, al modernului mult mai accentuat decât persoanele în vârstă. De aceea limbajul lor este ,,presărat’’ cu neologisme sau cuvinte din alte limbi m ai mult sau mai puţin adaptate la graiul nostru.
Lucrarea de faţă nu îşi propune să condamne pătrunderea unui limbaj ,,cifrat’’ din româna actuală. Acest fenomen nu este în sine unul negativ şi nu avem motive să mergem până a-l numi un pericol pentru limb a română. La fel de adevărat însă este faptul că anumite categorii de oameni exagerează în folosirea argourilor şi jargoanelor ajungând chiar la abuzuri. Un rol deosebit în dezvoltarea acestui fenomen îl are mass- media, care reprezintă un important factor cultural-educativ.
4
Cantitatea foarte mare a argourilor şi jargoanelor folosite chiar şi atunci când nu este cazul întâlnită în programul principalelor posturi de televiziune, dar mai ales în revistele pentru tineri şi pe internet care duc de foarte multe ori la erori de limbă şi abuzuri ar trebui să ne îngrijoreze dar fără a se exagera totuşi. Ne propunem în această lucrare să abordăm argoul şi jargoanele dintr -o perspectivă normativă având în vedere principalele aspecte ale influenţei acestora asupra limbii române, dar şi una descriptivă care prezintă contexte sau domenii în care se manifestă. Exemplele identificate şi comentate în lucrarea noastră au fost preluate din emisiunile principalelor posturi de televiziune, publicaţii pentru tineri (Bravo, Cool Girl, Bravo Girl!), ziare ( Adevărul , Jurnalul Naţional, România liberă), dar şi discuţii cu tinerii, şi chiar navigări pe internet.
5
,,Limba este tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul cel mai sacru lăsat de generaţiile trecute şi care merită să fie păstrat cu sfinţenie de generaţiile ce-l primesc”. (Vasile Alecsandri)
6
Limba română, asemenea celorlalte limbi, se află într -o continuă evoluţie,
încercând să se adapteze tuturor condiţiilor sociale, politie, economice şi culturale. Bogăţia sa este dată de bogăţia şi varietatea vocabularului, compartime ntul cel mai deschis influenţelor atât interne cât şi externe. De-a lungul timpului, s-a arătat că niciun vorbitor al limbii române nu cunoaşte
şi nici nu poate cunoaşte cuvintele existente în vocabularul ei. Şi chiar din mulţimea de cuvinte cunoscute, or ice vorbitor foloseşte numai o parte dintre ele, dar şi acest grup de
cuvinte variază după împrejurările în care trebuie să se exprime. Într-o împrejurare de relatare a unei chestiuni oficiale în faţa organelor de resort
se întrebuinţează un vocabular diferit de cel în care se relatează aceeaşi problemă în mijlocul membrilor familiei.
Vasile Şerban consideră că ,,dacă s -ar folosi, în mare parte, acelaşi ansamblu de cuvinte, identice sau analoge, există totuşi o diferenţiere în ceea ce priveşte nuanţarea tonalităţii. Cu alte cuvinte, diversitatea componenţei vocabularului folosit este impusă de condiţiile vieţii sociale, dar şi de educaţia şi gradul de instruire ale vorbitorului.’’ 1 Referitor la această problemă, Iorgu Iordan remarcă că ,,pentru denumirea diferenţierilor lexicale s-a impus în lingvistică termenul de ramificaţie, deşi nu este prea potrivit, deoarece desemnează diferenţieri în cadrul uneia şi aceleiaşi limbi, deci nu desprinderea din trunchiul comun a unor ramuri lingvistice.’’ 2 În vocabular există numeroase elemente lexicale care se folosesc de anumite
grupuri mai mari sau mai mici de vorbitori şi care au o circulaţie mai restrânsă , fie pentru că rămân complet necunoscute celorlalţi membri ai comunităţii lingvistice, fie pentru că fac parte din vocabularul lor disponibil. În cadrul limbii romane există funcţional şi ,,limbile’’3 unor grupări teritoriale sau sociale. Ca orice altă limbă, în dezvoltarea ei, limba română a cunoscut un continuu proces de diversificare şi de unificare. Membrii unei comunităţi lingvistice nu vorbesc la fel, diferenţele putând atinge chiar unele laturi ale sistemului. Toate acestea duc la apariţia registrelor stilistice. Registrele stilistice nu sunt varietăţi marginale sau speciale ale limbii, ci ele
acoperă întreaga sferă a activităţii de comunicare verbală. În registrele stilistice se
1
Şerban, Vasile, Vocabularul românesc contemporan, Ed. Facla, 1978, p. 114. Iordan, Iorgu, Robu, Vladimir , Limba română contemporană, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978, p. 318. 3 Ibidem. 2
7
manifestă nuanţe teritoriale (dialecte, graiuri), temporale (arhaice, contemporane), sociale (argou, jargon) sau situaţionale ale limbajelor. Arhaic
Este registrul stilistic ce e videnţiază dimensiunea istorică a limbajului; situează
instanţele comunicării artistice în trecut, prin actualizarea unui limbaj învechit, ieşit din uz.
Din punct de vedere a lui Vasile Şerban, arhaismele sunt ,,cuvintele care au încetat să mai fie folosite se învechesc, trec în fondul pasiv al vorbitorilor, apoi încetîncet sunt uitate şi abandonate de generaţiile mai noi.’’ 4 Conceput în sensul cel mai larg cu putinţă, arhaismul include totalitatea cuvintelor, expresiilor, fonetismelor, formelor gramaticale şi construcţiilor sintactice,
dispărute definitiv din limba comună sau care au încetat de a mai fi uzuale. 5 De aceea o clasificare unitară a acestor fapte trebuie să ţină seama în primul rând de nivelul limbii la care ele se întâlnesc sau se produc. Arhaizarea se produce treptat. Într- un anumit moment al dezvoltării
vocabularului se foloseşte simultan, şi termenul vechi şi cel nou. În secolul trecut, coexistau: slobozie concurat cu libertate; neatârnare împins spre periferia masei vocabularului, arhaizându-se, independenţă; târgoveţ înlocuit de negustor, orăşean. Cuvintele: crâşmă, crâşmar (cârciumă, cârciumar) care se aud tot mai rar, întrebuinţate
de persoane tot mai în vârstă, sunt înlocuite cu: bodegă, bufet, restaurant. Se distinge o grupă mare de fenomene incluse în seria arhaismelor de formă. Acestea se opun aşa -ziselor arhaisme de sens ori semantice , prin care înţelegem toate semnificaţiile care au încetat să se mai actualizeze în limba română contemporană şi care sunt valorificate în textele beletr istice prin utilizarea unor cuvinte şi locuţiuni cu
certă funcţie stilistică. În funcţie de specificul manifestat, arhaismele pot fi:
fonetice – se referă la pronunţia veche a cuvintelor, deşi ele nu au dispărut din
limbă: a îmbla (a umbla) < lat. ambulare a împle (a umple) < lat. implere a îmfla (a umfla) < lat. inflare 4
Şerban, Vasile, op.cit., p. 115. Hristea, Theodor, Sinteze de limba română, ediţia a III-a, revăzută şi din nou îmbogăţită, Ed. Albatros, Bucureşti, 1984, p. 122. 5
8
lexicale – sunt reprezentate prin cuvinte care prezintă un grad diferit de
învechire, începând cu cele total ieşite din uz, numite şi ,,istorisme’’ 6, şi terminând cu acelea uşor învechite, care supravieţuiesc încă în graiuri. Desemnând diverse titluri administrative, funcţii legate de viaţă militară (trupe, arme, titluri, obiecte de diverse feluri) sau de biserică, produse meşteşugăreşti, elemente vestimentare şi ţesături, pietre preţioa se etc., acest tip de arhaism a ieşit complet din uz, de îndată ce s -a învechit şi a dispărut însăşi realitatea pe care o denumeau. Ele se menţin exclusiv ca nume de familie ( cf. Ciohodaru, Dragoman, Spătaru, Postelnicu, Vornicu, Mazilu, Viziru, Seraschier u, Şetraru, Logofătu, Pitaru, Cuparu, etc.)
În această categorie se includ următoarele exemple: banovete
= ,,membru al familiei banului Craiovei’’
clucer = ,,comandant de ostaşi călări’’ cocon = ,,fiu al domnitorului sau al unui boier’’
cocoană = ,,fiică d e domn sau de boier’’ cupar = ,,servitor care aducea vinul la masă’’ jurat = ,,consilier municipal’’
logofăt = ,,secretar, preşedintele divanului’’
semantice – faptele din această categorie nu se referă la cuvintele ieşite din uz,
ci exclusiv la sensuril e pierdute din vorbirea curentă, ale unor elemente lexicale
întrebuinţate încă. Remarcăm următoarele exemple: adevăr = ,,adevărat, real, autentic’’ a cerşi
= ,,a cere, a solicita, a pretinde’’
a certa = ,, a pedepsi’’ prost = ,, un om simplu, obişnuit’’
morfologice – o serie de forme gramaticale nominale sau verbale ieşite din uz.
Exemple de astfel de forme: sor = ,,soră’’ mânule = ,,mâinile’’ inime = ,,inimi’’ aripe = ,,aripi’’
6
Hristea, Theodor, op. cit., p. 125.
9
sintactice – construcţii cu caracter învechit, în care se remarcă fie utili zarea
unor forme cauzale analitice, a unor procedee de marcare a superlativului absolut.
În această categorie se includ următoarele exemple: Gazeta de Transilvania stăpân vieţii
= ,,Gazeta Transilvaniei’’
= ,,stăpânul vieţii’’
preot deşteptării = ,,preotul deşteptării’’ 7
,,Tatăl meu era nepot viteazului Sfarmă - Piatră’’
Funcţia stilistică a arhaismelor utilizate în proza de inspiraţie istorică este aceea de a crea un tablou de epocă sau de a diferenţia discursul naratorului de cel al personajului; în teatrul istoric, arhaismele creează impresia de verosimilitate prin reconstruirea limbajului vremii evocate. Regional
E registrul stilistic ce conferă identitate geografic -lingvistică universului ficţional. Regionalismele sunt şi ele de mai multe feluri:
lexicale – cuvinte care circulă numai în anumite zone geografice, în alte
regiuni sau în limba literară în locul lor folosindu -se sinonime. Exemple de astfel de forme:
regionalisme moldoveneşti: barabulă = ,,cartof’’ ciubotă = ,,cizmă’’ colţun
= ,,ciorap’’
curechi = ,,varză’’
regionalisme ardeleneşti: birău
= ,,primar’’
bolund = ,,nebun’’
farbă = ,,vopsea’’
regionalisme munteneşti: căiţă = ,,căciuliţă’’ ciurdă = ,,cireadă’’ conci = ,,coc’’
7
În vol. Negruzzi, C., Păcatele tinereţilor şi alte scrieri, E.S.P.L.A., Bucureşti, 1959, p. 178.
10
fonetice – cuvinte rostite, în unele graiuri, altfel decât î n limba literară. Se
includ următoarele exemple: dă = ,,de’’ dăşchiş = ,,deschis’’ deşte = ,,degete’’ sară = ,,seară’’ mâne = ,,mâine’’
morfologice – a căror formă sau flexiune este specifică unei zone goegrafice:
o fost = ,,a fost’’ s-o dus = ,,s-a dus’’
am venitără = ,,am venit’’ fusei = ,,am fost’’
Multe din elementele regionale au devenit cunoscute prin folosirea lor în operele
literare (scrierile lui Ion Creangă). Unele au tendinţa de a int ra în vocabularul supradialectal sau chiar literar. S-a propus chiar un termen special pentru elementele
regionale folosite de vorbitorii cultivaţi din diferite zone – termeni interdialectali.8 Familiar
Variantă lingvistică specifică pentru comunicarea verbală într -o sferă socială restrânsă: în familie, între prieteni, rude sau colegi. Reprezintă o categorie mai puţin conturată, caracterizându -se prin selectarea cuvintelor încărcate cu sensuri multiple foarte uzuale în grupul respectiv care pot aparţine lexicului popular, argotic, neologic, de jargon. În general, fiecare grup îşi are familiarismele sale.
Identificăm câteva elemente de uz familiar în general: mă, dragă, bătrâne, coane, acesta, slujbă, chestie, acătării, mersi, pleaşcă,
mamaia, tataia, bebeluş, belea, baftă, potol, gagică, mişto, nasol , servus, pa, ciao, byebye, O.K., leafă, naşpa, marfă.
În opera literară, registrul stilistic familiar reprezintă un spaţiu de interferenţă a stilului beletristic cu cel colocvial. Acesta valorizează estetic varianta spontană, cu structuri lingvistice libere, cu lexic variat, cu ticuri verbale.
Jurnalul literar şi memoriile sunt scrieri de graniţă în care registrul stilistic familiar, confesiv se asociază celui beletristic, chiar dacă referentul real biografic conferă o dimensiune nonficţională textului. 8
Toma, Ion, Limba română contemporană, Editura Niculescu, Bucureşti, 2001, p. 75.
11
Neologic
,,Etimologic vorbind, prin neologism înţelegem orice cuvânt nou apărut într -o
limbă oarecare, indiferent dacă acesta e un împrumut sau reprezintă o creaţie internă a limbii respective prin derivare, compunere, etc.’’9 Neologizarea este un fe nomen caracteristic oricărei limbi şi se manifestă nu
numai în domeniul lexicului, ci şi în construcţiile sintactice. În ceea ce priveşte, neologizarea
10
are două aspecte: de formă şi de sens. Înnoirea formelor constă în
crearea sau împrumutarea de noi cuvi nte. Neologizarea sensurilor se realizează prin
atribuirea de sensuri noi unor cuvinte existente în limbă. Se creează cuvinte atât noi din rădăcini vechi la care se adaugă sufixe neologice, cât şi din cuvinte – bază noi la care adaugă afixe noi sau chiar mai vechi. Exemple: din fr. infraction avem rom. infracţiune ; de la acesta + sufixul –al
infracţion al;
fr. justifier rom. justifica + suf. –bil justificabil ; fr. diversion rom. diversiune + suf. –ism diversionism ; rom. orăşean + suf. –ism orăşenism ; pref. des- + califica ( fr. qualifier ) descalifica.
Există, de asemenea, în limba română neologisme care se întrebuinţează paralel cu cuvinte vechi, funcţionând ca sinonime ale acestora, de exemplu: detaliu
(amănunt)
abundenţă (belşug) seism (cutremur)
Neologismele sunt introduse şi folosite în mod exclusiv sau preferenţial de ,,mediile ’’11 lingvistice de avangardă în ceea ce priveşte înnoirea lexicală, care nu sunt
formate neapărat numai din tineri. Exemple: puzzle, show, feed-back, marketing, hobby, job, top, western, flash, design, display, hardware, management, best-seller, massmedia, jogging, hamburger, ketchup, xerox, juice, hit.
Acestea sunt provenite în cea mai
mare parte din limba engleză şi aparţin unor domenii cu vădită des chidere internaţională: ştiinţă şi tehnică, comerţ, sport, muzical, gastronomie, cultură şi artă.
9
Hristea, Theodor, op. cit., p. 43. Şerban, Vasile, Evseev, Ivan, op. cit., p. 116. 11 Toma, Ion, op. cit., p. 76. 10
12
Termenul neologis m are mai multe accepţii, una dintre ele putând fi denumită, numai aparent, pleonastic, ,,neologism recent’’. 12 Accepţia cea mai generală, de cuvânt
nemoştenit, acoperă un spaţiu lexical mult mai extins şi presupune o perspectivă istorică. Argotic
Cuvintele zise argotisme aparţin (sau au aparţinut) unui limbaj special numit argou
(< fr. argot ). Se înţelege prin ,, limbaj special ’’13 felul de a vorbi specific unui
grup care se separă, în special prin vocabular, de comunitatea în care trăieşte. De la limbaj special specific vagabonzilor, cerşetorilor, hoţilor, a ajuns să fie definit de Littré, la sfârşitul sec. al XIX -lea ca ,,o frazeologie p articulară, mai mult sau mai puţin tehnică, mai mult sau mai puţin bogată, mai mult sau mai puţin pitorească de care se servesc între ei oamenii care practică aceeaşi artă şi aceeaşi profesiune.’’ 14 Mai recent, J Marouzeau definea argoul ca ,,o limbă specială, înzestrată ca un vocabular parazit, pe care o folosesc membrii unui grup sau ai unei categorii sociale cu preocuparea de a se deosebi de masa vorbitorilor.’’ 15
În manifestările cotidiene, pot fi observate astăzi grupuri mai mult sau mai puţin ,,închise’’, care folosesc un ,,stoc’’ de cuvinte nu întotdeauna înţelese de cei din jur , dar care nu mai au rostul de a transmite mesaje secrete, ci mai mult de a ,,colora’’
exprimarea: între elevi, studenţi, soldaţi, între şoferi, ospătari, frizeri, etc. O seamă de cuvinte argotice fac parte din limbajul comun, cărora prin metaforă, li s-a dat un înţeles deosebit. De exemplu: bombă e folosit, argotic, cu două sensuri:
,,senzaţie mare’’, ,,ştire importantă’’. Unele cuvinte sunt introduse în argou din graiurile regionale, îndeosebi dintre
cele mai rare, deci mai necunoscute majorităţii vorbitorilor. pârnaie
(reg.) ,,oală mare de pământ folosită în gospodăria ţărănească’’ - în argoul răufăcătorilor ,,închisoare’’, ,,puşcărie’’;
pârlitură (reg.) ,,loc ars dintr- o pădure’’ – (arg.) ,,cartier fără obiective
importante pentru furt’’.
O sursă importantă pentru constituirea unui fond lexical argotic o reprezintă împrumuturile din alte limbi, în special din limba ţigănească: 12
Toma, Ion, op. cit., p. 76. Şerban, Vasile, Evseev, Ivan, op. cit., p. 118. 14 Apud, Şerban, Vasile, Evseev, Ivan, Vocabularul românesc contemporan, Editura Facla, 1978, p. 118. 15 Marouzeau, J., Lexique de la terminologie linguistique, ediţia a III-a, 1951, p. 313. 13
13
(< ţig. cior ) (part. ciordiom) ,, a fura lucruri mărunte’’;
ciordi
hali (< ţig. halo ) ,, a mânca’’; mardei
( ţig. marde) ,,gologani’’;
( ţig. mardo) ,,a bate pe cineva’’;
mardi
Dar şi de alte origini: ififliu
( tc. hafifli ,,uşor’’) ,,lefter, fără nici un ban’’;
pleaşcă ( bg. scr. pljačka
) ,,chilipir’’;
Sau cu etimologie necunoscută: cioace
(în expresia) ,, se ţine de cioace’’: ,,glume nesărate’’;
gini ,, a observa’’, ,,a privi’’;
Alte ,,ţinte’’ de interes lingvistic sunt ,,a bate’’, ,,a aresta’’, ,,beat’’, ,,informator’’. Părţile corpului primesc şi ele ,,porecle’’: binoclu, căutători (,,ochi’’), alungători
(,,pumni’’), aripă (,,mână’’), ascultătoare (,,ureche’’), bord, bufet, dulap
(,,stomac’’), clopot (,,gură’’). La fel, piesele de îmbrăcăminte şi încălţăminte: abajur
(,,fustă scurtă’’), bonjur (,,haină’’), baibarac (,,vestă’’). Elevii au tendinţa de folosire a unor elemente de argou proprii (profu, diriga, bio, geogra, mate) sau împrumutate din alte medii ( pufulete, poteră, marfă, naşpa).
Cu privire la ,,expresivitatea’’ vocabularului argotic, trebuie precizat că aceasta nu se exteriorizează în cadrul argourilor, ci numai când argotismele sunt folosite cu intenţii stilistice, de către scr iitori, în primul rând, dar şi de vorbitorii, care urmăresc să capteze atenţia unui anumit auditoriu. Dumitru Irimia16 precizează că rolul stilistic este acela al înscrierii lumii narate
în perspectiva realismului său lingvistic. Este un mijloc de producere a impresiei de verosimilitate în caracterizarea unor personaje sau a unui grup social închis. Datorită
dispariţiei categoriilor sociale care foloseau argoul astăzi putem spune că aceste varietăţi semantice sunt în descreştere în limba română. Sub presiunea sistemului limbi i comune a normelor lui, prin acţiunea sistematică de cultivare a limbii , asemenea ,,devieri’’ de la norma lexicală sunt în mod treptat nivelate, dispar sau îşi pierd specificul funcţional. Jargonul
Cuvintele de jargon (numite şi babarisme) sunt cuvinte străine, preluate din alte 16
Irimia, Dumitru, Structura stilistică a limbii române contemporane, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, p. 78.
14
limbi fără a fi necesare, cu o formă neadaptată la limba română, ce produce pronunţarea din limba de origine.
Jargoanele sunt mult mai puţin conturate decât argourile. Ele cuprind elemente neologice de ultimă oră neadaptate şi nesocializate încă în cercuri mai largi, folosite insistent şi deseori defectuos sau neglijent de unele grupuri, ca urmare a snobismului, dorinţei de detaşare de masa vorbitorilor sau pretinsei superiorităţi intelectuale. În evoluţia lexicului limbii române s-au conturat mai multe jargoane, denumite după elementele lexicale străine utilizate: turcizant, grecizant, latinizant şi franţuzit.17 Uneori jargoanele au coexistat, ajungându-se la aspecte mixte; în primele decenii ale secolului trecut se folosea un jargon mixt greco-turc.
După 1840 s -a conturat şi un jargon italieniza nt (foarte restrâns). Unele dintre ele au un mai pronunţat caracter de clasă (cel g recizant), altele sunt mai mult de ordin cultural (cel italienizant) şi sunt numite şi jar goane ,,savante’’. 18 Jargonul actual, care nu mai e simţit la fel de artificios şi inoportun, este
preponderent de origine engleză: hallo, business, darling, bye-bye, O.K., all right, week-end, computer, displaz, job, look, speach, supermarket, living, star.
Persistă în continuare însă şi elemente de alte origini, îndeosebi cele de origine franceză: a (se) ambeta, a amorsa, a anvizaya, a bria, cecitate, a confia, a eflora, a edulcora, mefianţă, bebé, bonsoar, madam, mersi, bonjur.
Termenul jargon desemnea ză însă şi limbajele specializate ale unor profesii
ştiinţifice: arhitectura, chirurgia, astronomia, etc. Prezenţa elementelor de jargon în limbajul artistic aduce elemente de noutate nu doar în sfera lexicului, ci şi la nivel fonetic, oferind o alternativă modernă vechiului registru emfatic.
Valoarea expresivă a elementelor de jargon în scrierile tradiţionale era limitată la caracterizarea unor personaje satirizate/ a unui grup care îşi creează o identitate socio- profesională, ori la constituirea unei dimensiuni ironice în planul naratorului; în
limbajul artistic modern, utilizarea jargonului poate fi considerată o marcă stilistică a omului contemporan care ,,se mişcă’’ dezinvolt în spaţiul multiculturalităţii sau o tentativă de a transgresa limitele unei limbi naţionale, prin plurilingvism. Normele limbii literare recomandă evitarea termenilor de jargon şi de argou din exprimarea sobră, a oamenilor cultivaţi.
17 18
Iordan, Iorgu, Robu, Vladimir, op. cit., p. 319. Ibidem.
15
Popular
Este alcătuit din cuvintele folosite în mediile şi situaţiile nesupuse rigorilor culturale profesioniste, livreşti. E vorba de mediile rurale şi într -o bună măsură de mediile suburbane, provenite, în general, din zonele rurale. În al doilea rând, sunt
implicate situaţiile în care vorbitorii culţi folosesc termeni neincluşi în inventarele limbii literare. Dacă pentru prima categorie de vorbitori exprimarea populară este principală, dominantă, poate chiar generalizată, pentru cea de -a doua categorie, ea este secundară, ocazională cunoscută şi sub denumirea de ,,registru de rezervă’’. 19 Exemple de elemente lexicale populare: imaş, furcă, suveică, iţă, caier, o tropăi, popă, otavă, a crâcni, lehamite, nevastă, oişte, jug, râie.
Folosirea unora dintre aceste cuvinte este inevitabilă, întrucât nu au corespondente în limba literară. Altele sunt u tilizate de vorbitori pentru culoare (sau expresivitate) sau pentru a evita termenii pretenţioşi, specializaţi. Exemple de cuvinte care au corespondente în limba literară şi în unul sau mai multe dialecte: zăpadă (literar) – omăt, nea porumb – cucuruz, mălai, păpuşoi
căldare – cantă, găleată, garniţă
Solemn
Acest registru e specific unor specii literare cum ar fi tragedia, imnul, oda.
Dimensiunea stilistică e dominată de totalitatea gravă , ceremonioasă, realizată prin categoria estetică a sublimului, prin lexical elevat, prin figuri retorice. Discursul elevat e menit să emoţioneze puternic, să confere o măreţie sobră ideilor, evenimentelor, personalităţilor evocate/personajelor. Parodic
E registrul stilistic ce recurge la imitarea unei opere din ,,genul înalt’’ în scopul compromiterii acesteia. Apelează la intertextualitate sau la hipertextualitate.
Discursul are o gravitate simulată sau, dimpotrivă, un caracter satiric accentuat. Efectul stilistic este realizat prin de-construirea textului- sursă, prin efecte
neaşteptate generate de noul context stilistic.
19
Toma, Ion, Limba română contemporană, Ed. Niculescu, Bucureşti, 2001, p. 73.
16
Ironic
E caracterizat prin disimularea unei atitudini critice sub aparenţa laudativă; performarea sensului ironic se realizează în contextul stilistic, care permite şi identificarea componenţei graduale a registrului (de la ironia bonomă, la dispreţ). Prin ironie se instituie un strat de adâncime al semnificaţiei, marcând ruptura între aparenţă şi esenţă, precum şi distanţarea critică dispreţuitoare a locutorului (narator, personaj/eu liric) şi a lectorului de un referent (personaj, obiect, eveniment) pe
care îl persiflează. Gnomic
Registrul stilistic definitoriu pentru creaţiile/secvenţele textuale în care sunt
formulate reflecţii asupra condiţiei umane. Dominant a stilistică ţine de un discurs conceptualizat prin care se instituie formulări pregnant sentenţioase sau prin utilizarea unor structuri lingvistice impersonale.
Expresivitatea artistică este determinată de limbajul cu mare valoare cognitivă: formulări memorabile care exprimă raportul om/univers, om/existenţă, cunoaştere, creaţie, timp, etc. Pentru a avea valoare expresivă, cuvintele trebuie să aibă cel puţin unul dintre atributele: nou sau rar . ,,Un cuvânt nou sau rar prezintă, virtual, faţă de sinonimul să u vechi sau frecvent, avantajul c ă poate, în condiţii determinate, să satisfacă mai bine,
necesităţile de ordin subiectiv ale oamenilor’’.20 Dezvoltarea permanentă a societăţii, a ştiinţei şi tehnicii, impune apariţia în
vocabularul oricărei limbi a numeroşi termeni care să exprime noţiunile şi direcţiile acestei dezvoltări. Indiferent din care compartiment al vocabularului fac parte, toate cuvintele
concură la formarea tezaurului lexical al limbii. Această compartimentare a vocabularului nu trebuie să acrediteze ideea că există graniţe, rigide între diferitele zone lexicale. Cuvintele circulă neconten it după nevoile de exprimare ale vorbitorilor, schimbându- şi valoarea semantică, înnobilâ nduse sau depreciindu-se, servind comunicarea rece, strict intelect uală, sau pe cea
expresivă, încălzită de participarea afectivă a celor ce vorbesc.
20
Iordan, Iorgu, Stilistica limbii române, ediţie definitivă, Bucureşti, 1975, p. 313.
17
