Judo Indrumar Metodic

ANA-MARIA POP JUDO Îndrumar metodic

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României POP ANA-MARIA JUDO. Îndrumar metodic/ Ana-Maria Pop Mâine, Bucureş Bucureşti: Editura Fundaţ Fundaţiei România de Mâine 2005 84 p.; 20,5 cm Bibliogr. ISBN 973-725-206-3 796.853.23

© Editura

Fundaţ Fundaţiei România de de Mâine, 2005

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României POP ANA-MARIA JUDO. Îndrumar metodic/ Ana-Maria Pop Mâine, Bucureş Bucureşti: Editura Fundaţ Fundaţiei România de Mâine 2005 84 p.; 20,5 cm Bibliogr. ISBN 973-725-206-3 796.853.23

© Editura

Fundaţ Fundaţiei România de de Mâine, 2005

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE EDUCAŢ EDUCAŢIE FIZICĂ FIZICĂ ŞI SPORT

ANA-MARIA POP

JUDO Îndrumar metodic

Editura Fundaţ Fundaţiei România de Mâine Bucureş Bucureşti, 2005

CUPRINS

Cuvânt înainte ……………………………..………………………….. 11

1. SCURT ISTORIC ………………………………………………….. 13 2. ECHIPAMENT ŞI MATERIALE ………………………………… 2.1. Costumul de judo (judogi) ……………………………………….. 17 2.2. Suprafata de luptă (tatami)…………….………………………….. 18 2.3. Platforma ……………………………………………………….… 18 3. NOŢIUNI DE IGIENĂ …………………………………………….. 19 4. MIŞCĂRILE DE BAZĂ …………………………………………… 20 4.1. Salutul (ritzurei) ……………………….……………………….… 20 4.2. Priza ………………………………………...…..………………... 21 4.3. Poziţia fundamentală (shizen-tai) ……………………….……….. 22 4.3.1. Succesiunea metodică de învăţare a poziţiei fundamentale (shinzen-tai) ..……………………………………………… 22 4.4. Descrierea deplasării pe saltea (shintai) .…………………………. 25 4.4.1. Succesiunea metodică de învăţare a deplasării (shintai) …. 26 5. UTILIZAREA RAŢIONALĂ A FOR ŢEI ŞI DEZECHILIBRAREA ADVERSARULUI ………………………. 28 5.1. Utilizarea raţională a for ţei …….………………………………… 5.2. Descrierea dezechilibr ării adversarului (kuzushi) ………………. 5.2.1. Succesiunea metodică de învăţare a dezechilibr ării adversarului (kuzushi) …………………………………….. 5.3. Deschiderea tehnică a căderilor (ukemi) …………………………. 5.3.1. Succesiunea metodică de învăţare a căderilor (ukemi) …..

28 28 31 32 36 5

6. CLASIFICAREA PROCEDEELOR TEHNICE DIN LUPTĂ ÎN PICIOARE (NAGE-WAZA) ………………..…………………… 37 6.1. De-ashi-barai (măturarea piciorului care înaintează) .……………. 39 6.1.1. Succesinea metodică de învăţare a procedeului de-ashi-barai ……………….……………………………… 40 6.2. Uki-goshi (aruncarea peste şold) ………………………………… 40 6.2.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului uki-goshi ………………………………………………….. 41 6.3. O-soto-gari (secerarea mare exterioar ă) ….……………………… 41 6.3.1. Succesiunea metodică de în văţare a procedeului o-soto-gari ………………………………………………… 43 6.4. O-goshi (Aruncarea mare peste şold) ………...…………………. 43 6.4.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic o-goshi …………...………………………………………... 44 6.5. O-uchi-gari (secerarea mare interioar ă) ………………………….. 44 6.5.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic o-uchi-gari ……..…………………………………… 45 6.6. Ippon-seoi-nage (aruncarea peste umăr) …………………………. 46 6.6.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic ippon-seoi-nage ……..…………………………………….. 47 6.7. Ko-soto-gari (secerarea mică interioar ă) …………………………. 47 6.7.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic ko-soto-gari ……………………………………………….. 48 6.8. Tai-otoshi (r ăsturnarea corpului) …………….………………. 49 6.8.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic tai-otoshi ………….……………………………………….. 50 6.9. Tomoe-nage (aruncarea în cerc) …………….…………………… 50 6.9.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic tomoe-nage ……...………………………………………… 51

6

7. CLASIFICAREA PROCEDEELOR TEHNICE DIN LUPTA LA SOL KATAME-WAZA …………………………… 7.1. Osae-komi-waza (tehnica imobilizăriloe la sol) …………………. 7.1.1. Kesa-katame (fixarea laterală) ……………………………. 7.1.1.1. Sucesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic kesa-katame ……………………………….. 7.1.2. Kami-shiho-gatame (controlul celor patru colţuri sau fixarea în prelungire) ………….……….…………….. 7.2. Kansetzu-waza (tehnica articular ă) ………..…………………….. 7.2.1. Juji-gatame (acţiunea în cruce asupra braţului întins) ……. 7.2.1.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic juji-gatame ………………………………... 7.2.2. Ude-gatame (controlul braţului întins) ….………………… 7.3. Shime-waza (tehnica ştrangulărilor) …………....………………... 7.3.1. Kata-juji-jime (ştrangularea în cruce cu mâinile opuse) …. 7.3.1.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic kata-juji-jime ……………………………... 7.3.2. Okuri-eri-jime (ştrangulare cu ajutorul reverului  prin tracţiune) ………………………….………………….. 8. CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA ANTRENAMENTULUI ÎN JUDO ………………………………. 8.1. Pregătirea fizică …………………….……………………………. 8.2. Pregătirea tehnică ………………………………………………… 8.3. Pregătirea tactică ………………….……………………………… 8.4. Pregătirea psihologică ……………….…………………………… 8.5. Pregătirea teoretică ………………………………………………..

52 53 53 54 54 55 55 56 57 57 57 58 58 60 60 71 72 72 73

9. CLASIFICAREA SPORTIVĂ ÎN JUDO,  bazată pe centuri colorate ………………………….………………

74

10. CONSPECTUL DE LECŢIE …………………………………….

76

11. SISTEME DE DESFASURARE A UNEI COMPETITII ………..

81

Bibliografie …………………………………………………………...

83 7

8

Judoka ANA MARIA POP – multipla campioană a României, a părăsit tatam-ul competiţional pentru a urca pe treptele ştiinţei sportului.

Ca asistent universitar şi arbitru de judo, autoarea îndrumarului metodic îşi valorifică  talentul şi experienţa din competiţii la catedra universitar ă  de unde va forma noi generaţii de specialişti în arta supleţii JUDO. Autoarea dovedeşte multă  cutezanţă, fondată  pe o  bogată experienţă practică, ca sportivă de performanţă. Tratarea şi prezentarea clasificării tehnice şi a consideraţiilor generale asupra antrenamentului modern în judo se realizează  prin exemplificarea cu claritate a cerinţelor impuse de pregătirea fizică, tactică, psihologică şi teoretică a judoka. Aprofundarea fiecărui aspect prezentat în acest îndrumar metodic se constituie un stimul în depistarea unor noi obiecţii pentru viitorii specialişti din judo. Lucrarea poate constitui şi un model de abordare ştiinţifică  prin care autoarea a realizat explicit şi competent o succintă şi accesibilă prezentare a judo-ului. Considerentele menţionate, mă  determină să recomand lucrarea de faţă  studenţilor, antrenorilor şi tuturor celor care au tangenţă  cu învăţarea şi predarea  judo-ului. Prof. Anton Muraru  – antrenor emerit – 8 Dan K.D.K.

9

10

CUVÂNT ÎNAINTE

 Am elaborat acest îndrumar metodic pentru studen ţ ii  facult ăţ ilor de educa ţ ie fizică  şi sport, în baza studiului normelor  şi cursurilor de specialitate  şi a experien ţ ei dobândite de-a lungul anilor în sportul de performan ţă. Obiectivul acestui îndrumar metodic este preg ătirea  practico-metodică  individual ă  a studen ţ ilor în vederea învăţării procedeelor tehnico-tactice de bază  din judo, cât  şi  preg ătirea teoretică  a lor pentru cunoa şterea judo-ului în  forma lui competi ţ ional ă  şi sportivă.  Îndrumarul metodic însumează  cuno ştin ţ ele necesare în  probleme de judo, pentru un profesor de educa ţ ie fizică. Clasificarea procedeelor tehnice din lupta în picioare (Nage-Waza)  şi a procedeelor tehnice din lupta la sol (NeWaza), cât  şi succesiunea metodică de învăţ are a procedeelor din aceste două grupe corespund nout ăţ ilor apărute în tehnica modernă.

 Autoarea

11

12

1. SCURT ISTORIC

Judo-ul este o artă mar ţială creată în 1882 de Jigoro Kano (18601938) ca o replică  modernă  a Jiu Jutsu-lui, prin sinteza celor mai eficiente şi mai puţin periculoase procedee tehnice de luptă, în dorinţa de a conserva valoarea educativă a tradiţiilor de luptă. Profesorul Jigoro Kano a studiat la Tenshin Shin Yo Ryu , veche şcoală de Ju Jutsu, sub îndrumarea profesorului Fukuda Hachinosuke, iar după moartea acestuia, în 1879, a devenit elevul lui Jso Mataeman şi al lui Sikubo Isunetoshi din şcola Kito Ryu. În februarie 1882 Jigora Kano deschide primul dojo (sală de antrenament) în templul Eisho Ji din Tokyo, avându-i ca elevi pe Saigo Shiro, Yomoshito Yoshiachi, Yokahoma Sakuijiro şi Tairo Shiro căruia i se confer ă prima centur ă neagr ă în 1883. Jigoro Kano predă în  Jiu-Jitsu modern după o metodă proprie pe care o numeşte Judo Kodokan. Profesorul Jigoro Kano scria în 1898  N-am studiat Jiu Jitsu numai pentru faptul că-l g ă seam interesant, ci  şi pentru faptul c ă-l consideram mijlocul cel mai eficient pentru educarea corpului  şi spiritului. De aceea l-am popularizat  pretutindeni. Era, însă necesar să modific vechiul Jiu-Jitsu pentru a-l  face accesibil tuturor, căci vechiul stil nu a fost prev ă zut  şi nici imaginat pentru educa ţ ia fizică  şi moral ă  sau pentru cultura intelectual ă. Acestea sunt aspectele pozitive ale metodei mele fa ţă de vechiul Jiu-Jitsu , conceput exculsiv pentru lupt ă. Jigoro Kano îşi perfecţiona continuu metoda dorind să-i dea un caracter universal. După primul Go Kyo (cele cinci forme – o grupare a celor mai reprezentative procedee tehnice de Judo în cinci clase disticte), formulat în 1895, urmează noul Go Kyo, în 1921. Ca recunoaştere a activităţii sale intense – conferinţe, turnee de  popularizare şi chiar demonstraţii în Japonia şi în str ăinătate – Jigoro Kano, este ales preşedintele Federaţiei Sportive a Japoniei şi primul Japonez membru în Comitetul Olimpic Internaţional. În 1922 ia fiinţă  Societatea Culturală  Kodokon, care contribuie la transformarea Judo-ului într-o artă mar ţială naţională. Primele campionate ale Japoniei au loc în 1934. 13

Judo devine disciplină  olimpică  în anul 1964, când au loc Jocurile Olimpice de la Tokyo, primul campion olimpic fiind olandezul Anton Geesink. Un rol important în promovarea Judo-ului l-a avut generalul Virgil Bădulescu – directorul ONEF, care reuşeşte în 1928 să îl aducă în România  pe profesorul şi diplomatul japonez Ishiguro Keishichi 5 doni. Isiguro Keishichi predă studenţilor de la ONEF timp de 3 luni un curs complet de Judo şi formează, ca instructor, pe tânărul locotenent Emilian Teacă. În aprilie 1929, profesorul Ishiguro Keishichi revine la ONEF şi timp de o lună  predă  cunoştinţe noi în domeniul Judo Nage No kata. La sfâr şitul cursului şi examenului, că pitanul Emilian Teacă, obţine centura neagr ă 1 don, ceilalţi cursanţi primind diferite gradaţii după  modelul japonez. Teacă a r ămas responsabil al cursului de Judo până la sfâr şitul celui de-al doilea r ăzboi mondial. În perioada premergătoare a r ăzboiului, în diferite oraşe din ţar ă, foştii studenţi la ONEF au organizat întâlniri, popularizând cele învăţate la cursul de Judo. În 1948, profesorul de educaţie fizică Vasile Gotelet, având funcţie în OSP (oficiul şcolar şi primărie), al cărui  preşedinte este Ioan Simion, îl ajută să înfiinţeze un cerc de Judo la Clubul „Dinamo” Cotroceni. Cercul este frecventat de elevii şcolii profesionale, care participă la mai multe demonstraţii organizate (până în 1951) arbitru fiind Vasile Gotelet. Profesorul Florin Frazzei (elevul lui V. Or ăşeanu), împreună cu  prof. Anton Ionescu încep să predea oficial Judo în liceele Spiru Haret şi Caragiale din Capitală. În 1962 se înfiinţează  comisia de Judo (în cadrul Consiliului Municipal pentru Educaţie Fizică şi Sport), coordonată de Federaţia de Lupte. Comisia Municipală  de Judo din Bucureşti, organizează în incinta patinoarului artificial o întâlnire internaţională  între echipa franceză  de Judo (FSGT) şi echipele de tineret ale capitalei (E. Malschi, Z. Mocridin şi M. Sârbu – categoria uşoar ă, V. Maier, Şt. Iancu, I. Muşuroiu – categoria mijlocie şi V. Şerban – categoria grea). Principalii promotori ai acestei întâlniri au fost profesorii: Vasile Gotelet, Florian Frazzei şi Ioan Avram. Vasile Gotelet a arbitrat  pentru prima dată o întâlnire internaţională. În 1963 are loc turneul internaţional de judo la care participă echipele: Bucureşti A, Bucureşti B şi selecţionata FSGT (Franţa), care se termină cu scorul de 7-3 în favoarea echipei bucureştene (A) având 14

componenţa: V. Şerban, C. Bogdan, Gh. Muşuroi, S. Marinescu, V. Mayer, E. Malski şi R. Şaramed, J. Pouillard, conducătorul echipei franceze, a declarat: „ Bucureştenii au fost mai buni decât anul trecut.  Ne-au depăşit prin viteza şi rezistenţa lor. Mi-a plăcut cel mai mult Bogdan, pune mai puţin preţ pe for ţă, dovedindu-se un bun tehnician”. Apar noi echipe de Judo: „Politehnica” Braşov (Instructor Nicolae Pur ţuc), „Politehnica” Iaşi (instructor Vlad Grigore Saşcu), Sibiu (antrenor Ovidiu Bucur), Roman (instructor Vasile Şerban), „Politehnica” Bucureşti (antrenor Ion Herman), „Medicina” Iaşi (instructor Mircea Pur ţuc). Între 3-5 octombrie 1965, la Mediaş, sub egida Comisiei de Judo a Municipiului Bucureşti, se organizează  Cupa Târnavei şi următorii  judoka devin campioni neoficiali ai României: Francisc Gyermety (63 Kg), Târgu Mureş; Ilie Marinescu (70 Kg) – Bucureşti; R ăzvan Mihu (80 Kg) – Bucureşti; Sente Werner (93 Kg) – Mediaş; Dumitru Zeamă (+93 Kg) – Bucureşti. La 21 mai 1968 ia fiinţă Federaţia Română de Judo. Din biroul federal au f ăcut parte: general Paul Marinescu (preşedinte), Alexandru Şiperco şi Titus Deac (vicepreşedinţi), Mihai Botez, Florian Frazzei, Ioan  Avram, Ovidiu Moţeteanu (membri); Anton Muraru – secretar general; Silviu Urmă şi Ovidiu Bucur antrenori de lot. În perioada 27-30 martie 1969 au loc primele Campionate Internaţionale ale României. Cele mai bune rezultate obţinute de sportivii români la această discilpină au fost: - medalia de bronz – Arpod Szabo la Campionatul European din 1977 din Germania şi medalia de argint (acelaşi Arpod Szabo) la CE din 1978 de la Helsinki; la Campionatul European din 1979: medalii de bronz obţinute de Nicolae Vlad şi Toma Mihalache. Prima medalie de Aur şi titlul de campion european i-a revenit lui Nicolae Vlad la Campionatul European de la Viena în anul 1980, secondat de Constantin Nicolae şi Mircea Fr ăţilă (ambii madialiaţi cu bronz). Alte titluri şi medalii de campioni europeni la Judo vor fi cucerite de Constantin Niculae (1981-Debrecen), Mircea Fr ăţică  (1982-Rostock), Ilie Şerban (1984 - Hommer), Mihai Cioc (1987- Paris). Debutul românesc la Campionatul Mondial de Judo se face în anul 1979 la Paris. Sportivii Arpod Szabo şi Constantin Niculaie s-au situat pe locul 5, înaintea multor judoka din ţări cu veche tradiţie. 15

În anul 1981 la Campionatul Mondial de Judo din Olanda,  judoka Constantin Niculae devine vicecampion mondial la categoria semiuşoar ă. Campionatul Mondial de la Moscova 1983, sportiva Mircea Fr ăţică  (categ. mijlocie) şi Mihai Cioc (categ. grea) cuceresc medaliile de bronz. La Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1984,  judoka Mircea Fr ăţică şi Mihai Cioc obţin medaliile de bronz. Tot  bronz va cucerii şi judoka Adrian Croitoru la Campionatul Mondial de la Hamilton, în anul 1993. Activitatea susţinută  de realizări în domeniul judo-ului a fost recompensată  prin acordarea titlului de antrenor emerit următorilor: Mihai Botez, Nicolae Bucur, Alexandru Vasile, Sorin Arjera, Ilie Gheorghe, Jacob Codrea, Constantin Bordea, Dorin Gavra, Constantin  Nicolae, Nicolae Marinescu, Mihai Felechi, Mihai Br ăileanu, Gheorghe Dumbravă, Anton Muraru, Gavril Doudoş, Ştefan Pop, Radu Abălaru, Alexandru Filip şi Ioan Houtin. La dezvoltarea Judoului în ţara noastr ă  au mai contribuit şi alţi antrenori, printre care: Emilian Rabolu şi Ioan Petrof. În 1999, în urma alegerilor, Biroul federal era format din Marius Vizer (preşedinte), Petre Lăzăroiu şi Tache Ştefan (vicepreşedinte), Lazăr Loghin (secretar general), Ioan Fer ţe (secretar general), Nicolae Marinescu (director tehnic, antrenor federal), Florin Berceanu, Constantin Bordea, Gelal Feuzi, Emilian Robolu, Ştefan Pop, Ioan Roman, Constantin Savu şi Mihai Ciur (membri). În anul 2000 componenţa Biroului Federal era următoarea: Marius Vizer – preşedinte, Petre Lăzăroiu şi Ştefan Tache – vicepreşedinte, Lazăr Loghin – secretar general, Nicolae Marinescu – antrenor federal. În anul 2000 Marius Vizer este ales preşedintele Uniunii Europene de Judo. În anul 2001, reprezentanţii Judo-ului practicat în România au obţinut: o medalie de argint şi o medalie de bronz, la Campionatul European de seniori, prin Laura Moise şi Ioana Dinea 4 medalii (2 de aur, 1 de argint şi 1 de bronz), la Campionatul European de Juniori. În anul 2004, Ioana Dinea Aluaş şi Alina Dumitru obţin la Campionatul European de seniori din România, medalia de aur, în acelaşi an la Jocurile Olimpice de la Atena, Alina Dumitru obţine locul 7.

16

2. ECHIPAMENT ŞI MATERIALE

2.1. COSTUMUL DE JUDO (JUDOGI) Costumul de judo se numeşte judogi şi este de culoare albă. Această  îmbr ăcăminte, reprezintă  costumul tradiţional japonez (cu ocazia unei sărbători religioase – gion – din Kzote, oamenii se îmbracă cu astfel de costume şi trag care alegorice). Pantalonii au întăritur ă în dreptul genunchilor. Capetele şiretului se află în ambele flancuri şi pentru strângere se trag spre exterior şi se leagă în faţă, introducându-se într-o gaică ce împiedică alunecarea. Un spaţiu de 10-15 cm trebuie să existe între cracul pantalonilor şi picior. Bluza are croială kimono, cu o cusătur ă sub mânecă şi flancuri. Partea superioar ă  este confecţionată  dintr-o pânză  foarte rezistentă, cu buline în relief şi cusută  de partea inferioar ă, care este din pânză  mai subţire, peste care s-au tras romburi, cu ţesături mai groase. Un spaţiu de 10-15 cm trebuie să existe între mâneci şi braţ. Gulerul şi reverele sunt întărite prin cusături şi um plute cu material moale, în scopul de a nu roade pielea. Costumul se leagă  cu o centur ă  de 4-5 cm lăţime, colorată corespunzător gradului combatantului, va fi legată  peste brâu la nivelul taliei cu un nod pătrat, suficient de strânsă pentru a nu lăsa să iasă uşor din centur ă şi suficient de lungă  pentru a înconjura talia de două ori şi să iasă afar ă din nod 20-30 cm la ambele capete. Combatantele trebuie să poarte sub bluză oricare din: 1. o bluză  simplă, albă  sau aproape albă, cu mânecă  scurtă, destul de rezistenţă şi suficient de lungă pentru a putea fi introdusă în  pantaloni sau: 2. un body simplu (costum de gimnastică), alb sau aproape alb.

2.2. SUPRAFAŢ A DE LUPT Ă  (TATAMI)

17

Este formată  din mai multe saltele (tatami) care în general măsoar ă 1m x 2m şi sunt din paie presate sau mai frecvent din spumă  presată. Trebuie să fie tare sub picior şi să aibă proprietatea de a absorbi şocul în timpul ukemi (căderilor) şi trebuie să nu fie nici prea alunecos nici prea rugos. Elementele care formează  suprafaţa de luptă  trebuie să  fie aliniate, f ăr ă spaţiu între ele oferind o suprafaţă  netedă, fixată  astfel încât să nu se deplaseze.

2.3. PLATFORMA Este facultativă şi trebuie să fie confecţionate din lemn rezistent, elastic, măsurând aproximativ 18 m pe fiecare latur ă şi cel mult 50 cm înălţime.

18

3. NOŢIUNI DE IGIEN Ă

Judo-ul prezintă probleme de igienă cu un specific aparte faţă de alte discipline sportive. Aceasta deoarece el se practică într-un costum specific, pe un spaţiu specific, numai în sală, cu picioarele descălţate. Toate acestea impun respectarea cu stricteţe a normelor de igienă  individuală şi colectivă, pentru evitarea apariţiei unor boli,  pentru utilizarea ştiinţifică a sălilor, spaţiului de luptă, pentru desf ăşurarea în condiţii optime a antrenamentelor şi concursurilor. Se poate vorbi despre igiena individuală şi igiena colectivă. Respectarea şi asigurarea normelor de igienă individuală şi colectivă revine atât sportivilor, cât şi antrenorilor şi tuturor celor care se ocupă de bazele sportive în cauză. Sportivii au datoria să vină la antrenamente spălaţi (cu atenţie deosebită  în privinţa picioarelor), să  anunţe antrenorul la apariţia unei plăgi infectate, a unei dermite etc., să aibă părul tuns scurt, unghiile tăiate scurt şi îngrijite, echipamentul curat, să aibă  o pereche de papuci  pentru deplasarea la vestiare sau la grupurile sanitare, două prosoape (unul  pentru ştergerea transpiraţiei şi unul pentru duş). Igiena individuală mai presupune baia după fiecare antrenament, sau cel puţin spălarea sumar ă în cazul când lipseşte baia, mese la ore regulate şi cu un conţinut corespunzător al tuturor principiilor alimentare, asigurarea unui regim corect de viaţa privind raportul dintre activitatea zilnică şi odihnă, asigurarea unui număr suficient de ore de somn, evitarea alcoolului şi tutunului. Igiena colectivă presupune o cur ăţare zilnică a sălii şi a spaţiului de luptă, aerisirea permanentă a sălii încât să  se asigure volumul de aer corespunzător colectivului de sportivi şi spectatori, asigurarea unei luminozităţi satif ăcătoare în sală, o cur ăţenie desăvâr şită  a vestiarelor,  băilor şi grupurilor sanitare. Este de datoria fiecărui sportiv să  respecte normele de igienă individuală şi să  contribuie la menţinerea igienei colective, combătându-i cu tărie pe cei care le încalcă (căci din cauza acestora va avea de suferit întreg colectivul de sportivi).

19

4. MIŞC ĂRILE DE BAZ Ă

4.1. SALUTUL (RITZUREI) Salutul este o formă tradiţională de manifestare a respectului faţă de profesor, partener, adversar şi de colectivul din care acesta face parte. Chiar în competiţie, oricât de mare ar fi dorinţa de a învinge, politeţea, corectitudinea şi respectarea regulamentului nu trebuie să  fie neglijate de către luptători. Salutul se execută la începutul şi sfâr şitul diverselor forme de practicare a judoului. Salutul se poate executa sub două forme:  RITZUREI (salutul din picioare). Este utilizat des fie la începutul şi sfâr şitul competiţiilor, fie la lecţiile de instruire şi antrenament. Acesta se execută din poziţia stând. Din această  poziţie elevii se vor apleca înainte (aproximativ 30 ), apoi după  câteva secunde ei vor reveni la poziţia iniţială. ( Fig. 1). ˚

 Figura 1

ZAREI (salutul din poziţia pe genunchi pe călcâie aşezat). Este mai ceremonios şi se foloseşte mai des în Extremul Orient, la începutul sau sfâr şitul unei lecţii colective sau în Kata. Din această  poziţie va duce palmele pe saltea la cca 10 cm înaintea genunchilor, şi o dată cu îndoirea braţelor, corpul se îndoaie înainte spre saltea. După un scurt timp corpul revine la poziţia iniţială ( Fig. 2). 

20

 Figura 2

4.2. PRIZA Kumi-Kata (priza). Poziţia fundamentală şi felul de apucare al adversarului joacă  un rol important în procesul de instruire în timpul luptei şi cu deosebire în tehnica de dezechilibrare şi aruncare a adversarului la sol. Priza se aplică  în funcţie de acţiunea pe care intenţionăm să  o întreprindem. În acest scop, pentru aruncarea adversarului spre stânga, se apucă  cu mâna dreaptă  reverul stâng al acestuia la nivelul axilei sau puţin mai sus, iar mâna stângă apucă mâneca lui dreaptă la nivelul cotului. Priza de la cot permite tracţiunea laterală sau înainte, care este mai eficace decât tracţiunea de la rever. Această  poziţie permite o coordonare a efortului mâinilor în scopul dezechilibr ării adversarului înainte, înapoi sau lateral. Dacă  dezechilibrarea sau aruncarea adversarului se face spre dreapta, apucările de rever-mânecă se fac invers ( Fig. 3).

 Figura 3

4.3. POZIŢIA FUNDAMENTAL Ă  (SHIZEN-TAI) 21

Pentru menţinerea echilibrului se recomandă ca elevul să aibă o  poziţie naturală  apropiată  de verticală, având pe sol picioarele depărtate în acelaşi plan la lăţimea umerilor cu genunchii uşor îndoiţi. Greutatea corpului în această poziţie va fi repartizată în mod egal pe ambele picioare, iar capul va păstra o poziţie normală. Picioarele depărtate exagerat, cu capul aplecat favorizează, dezechilibrarea şi împiedică  adaptarea luptătorului la acţiunile adversarului.

4.3.1. SUCCESIUNEA METODIC Ă  DE ÎNV ĂŢ ARE  A POZIŢIEI FUNDAMENTALE (SHINZEN-TAI) - execuţia poziţiei de gardă, imitând adversarul ; - trecerea printr-o poziţie de gardă în alta, la comanda antrenorului; - mers de voie pe saltea şi oprire în poziţie de gardă la comandă; - imitarea execuţiei poziţiilor de gardă de către partenerul din faţă (,,lucrul în oglindă”); - execuţia diferitelor jocuri de mişcare cu alergări şi opriri în  poziţie de gardă (se apreciază corectitudinea poziţiei) ( Fig. 4).

 Figura 4

a) MIGI-SHIZEN-TAI (poziţia fundamentală spre dreapta). 22

Această poziţie cu piciorul drept puţin înainte, constituie uneori un avantaj pentru atacant ( Fig. 5).

 Figura 5

 b) HIDARI-SHIZEN-TAI (poziţia fundamentală spre stânga). În funcţie de poziţia adversarului se recomandă uneori poziţia cu  piciorul stâng înainte ( Fig.6 ).

 Figura 6

În funcţie de aceste poziţii şi în special SHIZEN-TAI, favorizează  un echilibru bun şi ofer ă  posibilitatea de a se schimba rapid  poziţia corpului atât în atac cât şi în apărare. c) JIGO-TAI (poziţia defensivă). 23

În această  poziţie picioarele sunt mai depărtate ca în poziţia fundamentală şi cu genunchii flexaţi în direcţia frontală (Fig. 7).

 Figura 7

Poziţia de apărare se poate executa la dreapta (MIGI-JIGO-TAI) sau la stânga (HIDARI-JIGO-TAI), în funcţie de direcţia piciorului avansat. Această poziţie nu este recomandată decât în cazuri extreme şi pentru puţin timp, deoarece chiar dacă  ea reprezintă  uneori o siguranţă mai mare, în schimb reduce posibilitatea coordonării acţiunii corpului şi a vitezei de atac ( Fig. 8).

 Figura 8

4.4. DESCRIEREA DEPLAS ĂRII PE SALTEA (SHINTAI) 24

Un luptător trebuie să  se obişnuiască să  se deplaseze uşor şi tehnic f ăr ă a-şi pierde echilibrul. Shintai reprezintă forma de înaintare, de retragere sau de deplasare la dreapta sau la stânga. Combinaţia SHINTAI-TAI-SABAKI, constituie adevărata deplasare în judo. Aceasta permite efectuarea în acelaşi timp a tehnicilor de atac şi apărare. Indiferent de direcţia deplasării, greutatea corpului se va repartiza în principiu pe vârful piciorului care înaintează. Distingem următoarele forme de deplasare: 1. AYUMI-ASHI (deplasare normală), este deplasarea obişnuită asemănătoare cu mersul normal al omului, însă  cu picioarele depărtate: un picior îl depăşeşte pe celălalt şi pe cât posibil, nu se ridică prea mult de pe sol (deschiderea picioarelor este de aproximativ cât lăţimea umerilor) ( Fig. 9).

 Figura 9

2. TSUGI-ASHI (deplasare cu paşi adăugaţi)este deplasarea prin  paşi adăugaţi, însă f ăr ă a apropia picioarele. Din poziţia naturală se duce înainte piciorul stâng, după care cel drept se duce la acelaşi nivel, f ăr ă însă  a-l depăşi. Distanţa dintre picioare trebuie să  fie egală cu lăţimea umerilor ( Fig. 10).

 Figura 10

4.4.1. SUCCESIUNEA METODIC Ă  DE ÎNV ĂŢ ARE 25

 A DEPLAS ĂRII (SHINTAI) - deplasare de voie prin paşi de mers sau paşi adăugaţi cu autocontrol; - efectuarea deplasării în oglindă; - schimbarea direcţiei de deplasare la indicaţiile antrenorului; - trecerea printr-o formă de deplasare în alta; - deplasări cu schimbarea ritmului de execuţie a paşilor, - deplasări împreună cu partenerul în condiţii tot mai apropiate de cele din timpul angajării. 3. TAI-SABAKI (întoarcere rotativă). Reprezintă o mişcare de rotaţie a corpului, care se realizează  prin deplasarea unui picior (înainte sau înapoi), pivotând pe celălalt  picior de sprijin. Implicit se schimbă raportul poziţional dintre direcţia  pieptului lui Tori şi cea a adversarului. (Tori este cel care atacă, iar Uke cel care se apăr ă).  SUCCESIUNEA METODICĂ

DE ÎNVĂŢARE A PROCE-

DEULUI TAI-SABAKI: - din poziţia de gardă, având talpa piciorului din faţă pe o linie (perpendicular ă), ducerea celuilalt picior prin spate pe aceeaşi linie, pe  pingea (toată greutatea r ămâne pe piciorul din faţă); - acelaşi exerciţiu cu r ăsucirea bazinului, pieptul r ămânând pe aceeaşi direcţie; - acelaşi exerciţiu, cu pivotare pe ambele tălpi şi întoarcere 180º; - în timpul pivotării se fixează  genunchii, trunchiul menţinându-se cât mai aproape de verticală, privirea înainte; - execuţia pivotării având fixate prize asupra unui partener; - execuţia pivotării concomitent cu dezechilibrarea partenerului. Indicaţii metodice R ăsucirea trunchiului are un rol important, iar capul se deplasează  împreună  cu corpul. Musculatura abdominală  se încordează. Mişcările principale se produc concomitent cu r ăsucirea trunchiului, deplasarea piciorului şi lucrul cu braţele. 26

Importanţa cea mai mare o are mişcarea piciorului, care trebuie să se efectueze în acelaşi timp şi în acelaşi sens cu deplasarea adversarului şi să  fie legată  de acţiunea următoare declanşatoare a atacului (secerare, ridicare etc). Marele rol al lui Tai-sabaki este de a folosi cu maximum de  profit energia propriului corp (de exemplu, începătorii când se întorc cu spatele spre adversar în tsukuri se rezumă  doar la modificarea  poziţiei; în schimb avansaţii folosesc cu succes în efectuarea aruncării energia cinetică a corpului propriu, pe care o transmite adversarului).

27

5. UTILIZAREA RAŢIONAL Ă  A FORŢEI ŞI DEZECHILIBRAREA ADVERSARULUI

5.1. UTILIZAREA RAŢIONAL Ă  A FORŢEI Judo-ul este o luptă bazată pe supleţe şi for ţă. Principiul de bază, constă  în a ceda în aparenţă  pentru a învinge ulterior. În acest scop, luptătorul se va str ădui să evite o risipă inutilă de energie prin dozarea for ţei proprii, prin folosirea for ţei adversarului în vederea realizării eficacităţii maxime cu minim de efort. Aplicând regulile economiei dinamice se va căuta folosirea şi canalizarea for ţei adversarului în direcţia deplasării lui. Astfel:  dacă  adversarul se va deplasa înainte şi va împinge, îl vom trage spre noi iar dacă se va retrage, îl vom împinge înapoi;  dacă  tragem de adversar şi el va reacţiona prin retragerea înapoi, îl vom împinge;  dacă  tragem de adversar într-o parte şi el va reacţiona în direcţia opusă, îl vom dirija în direcţia opusă;  dacă tragem de adversar în jos şi acesta va reacţiona în sus, îl vom trage spre noi.

5.2.DESCRIEREA DEZECHILIBR ĂRII ADVERSARULUI (KUZUSHI) În lupta în picioare, este necesar ca orice procedeu de aruncare să fie precedat de o dezechilibrare uşoar ă a adversarului, f ăr ă ca acesta să sesizeze acţiunea următoare. În acest scop, în funcţie de direcţia în care intenţionăm să acţionăm şi ţinând cont de utilizarea raţională a for ţei şi de direcţia de deplasare a adversarului, vom distinge 8 forme de dezechilibrare. 28

1. dezechilibrarea oponentului înainte prin tracţiune (MAEKUZUSHI) ( Fig. 11).

 Figura 11

2. dezechilibrarea oponentului înapoi prin împingere (USHIROKUZUSHI) ( Fig. 12).

 Figura 12

3. dezechilibrarea oponentului spre dreapta prin tracţiune laterală (MIGI-KUZUSHI) ( Fig. 13).

 Figura 13

29

4. dezechilibrarea oponentului spre stânga prin tracţiune laterală (HIDARI-KUZUSHI) ( Fig. 14).

 Figura 14

5. dezechilibrarea oponentului înainte spre dreapta prin tracţiune (MIGI-MAE-KUZUSHI) ( Fig. 15).

 Figura 15

6. dezechilibrarea înainte spre stânga prin tracţiune (HIDARIMAE-KUZUSHI) ( Fig. 16 ).

 Figura 16

30

7. dezechilibrarea înapoi spre dreapta prin împingere (MIGIUSHIRO-KUZUSHI) ( Fig. 17 ).

 Figura 17

8. dezechilibrarea înapoi spre stânga prin împingere (HIDARIUSHIRO-JUZUSHI) ( Fig. 18).

 Figura 18

5.2.1. SUCCESIUNEA METODIC Ă  DE ÎNV ĂŢ ARE  A DEZECHILIBR ĂRII ADVERSARULUI (KUZUSHI) - executarea prizelor cu partener pasiv şi semiactiv; - fixarea prizelor şi execuţia unei dezechilibr ări cu partener pasiv; - schimbări repetate ale direcţiei de dezechilibrare cu partener semiactiv; - execuţia unei dezechilibr ări, provocând în prealabil reacţia partenerului; - din deplasare, cu partenerul având fixate reciproc prizele, execuţia diferitelor dezechilibr ări la momentul oportun (partenerul nu opune rezistenţă); 31

- acelaşi exerciţiu cu semirezistenţa partenerului; - execuţia dezechilibr ării pentru un anumit procedeu, urmată de intrarea la procedeul respectiv; - acelaşi exerciţiu executându-se concomitent dezechilibrarea şi intrarea; - execuţia dezechilibr ării şi intr ării în condiţii de angajare cu temă (YAKU-SOKU-GEIKO); - acelaşi exerciţiu în condiţii de angajare liber ă (RANDORI). Indicaţii metodice Indiferent dacă  deplasarea se face de pe loc sau din deplasare,  problema esenţială, constă din utilizarea greutăţii corpului atacantului în direcţia dezechilibr ării. Menţionăm că folosirea energiei nu se poate realiza cu maximum de eficienţă, decât în cazul când acţionăm în momentul deplasării centrului de greutate al adversarului de pe un picior pe altul. Kuzushi face  parte integrantă din Tsukuri, adică prin pregătirea pentru atac.  TSUKURI (preg ătirea):  constituie acţiunea pregătitoare  pentru atac, caracterizată prin amplificarea dezechilibrului oponentului şi stabilirea contraatacului în cea mai potrivită poziţie pentru aplicarea unui procedeu  KAKE (execuţia): este continuarea lui TSUKURI şi costă în aplicarea unui procedeu finalizând astfel dezechilibrarea şi pregătirea.

5.3. DESCHIDEREA TEHNIC Ă A C ĂDERILOR (UKEMI) Cunoaşterea tehnicii căderilor, reprezintă o importanţă deosebită  pentru cei care doresc să se iniţieze în tainele acestui sport . Şcoala căderii stă la baza învăţării şi aplicării procedeelor tehnice de  judo, permiţând evitarea accidentelor când practicanţii sunt aruncaţi la sol. În timpul căderii, corpul se încarcă  cu energie cinetică  care în contact cu solul poate provoca traumatisme. Prin lovirea energetică  a saltelei cu braţele, cu o fracţiune de secundă  înaintea căderii, se reduce o parte din energia cinetică şi în acest fel se micşorează şocul. Predarea căderilor trebuie f ăcută  cu multă  atenţie, pornind în mod gradat din poziţii joase la poziţia stând şi abia după  această iniţiere se va trece la tehnica căderilor din mişcare. 32

În judo, în funcţie de direcţia mişcărilor, se întâlnesc trei feluri de căderi: - înapoi; - lateral; - înainte.

USHIRO-UKEMI (cădere înapoi) În cazul căderilor înapoi, cu o fracţiune de secundă  înainte de a atinge salteaua cu spatele, se loveşte puternic în ea cu ambele  braţe, întinse, cu palmele orientate spre sol. Bătaia este scurtă, iar capul este aplecat înainte cu privirea orientată spre nodul centurii. Braţele efectuează bătaia pe saltea într-un unghi de 35-40º. În metodica învăţării se lucrează gradat: mai întâi din poziţia aşezat, apoi din ghemuit, iar la final din stând ( Fig. 19 ).

 Figura 19

33

YOKO-UKEMI (căderea laterală) Căderile laterale sunt cele mai frecvente atât în timpul antrenamentelor, cât şi în timpul competiţiilor. Ele se însuşesc în ambele păr ţi urmând aceeaşi succesiune în învăţare ca şi căderile înapoi. Bătaia care amortizează căderea se face prin lovirea energică în saltea a braţului de aceeaşi parte a căderii ( Fig. 20).

 Figura 20

MAE – UKEMI (căderea înainte) Însuşirea tehnicii căderilor înainte, pe lângă  valoarea lor utilitar ă, permite elevului să-şi dezvolte mult îndemânarea şi siguranţa de a executa, în special, procedeele din Kata. a) C ăderea înainte f ăr ă rostogolire Se execută la început pe genunchi. Din această poziţie trunchiul se dezechilibrează înainte, apoi cu antebraţele, se va bate pe saltea. În cădere corpul trebuie să r ămână drept, iar degetele în contact cu salteaua vor fi dirijate la 45º, spre interior, ceea ce va permite o amortizare mai bună. 34

După învăţarea acestei căderi se execută  succesiv căderile din ghemuit, din picioare şi apoi din săritur ă ( Fig. 21).

 Figura 21

 b) C ăderea înainte prin rostogolire Este de fapt o rostogolire în care cotul drept, şoldul stâng şi  picioarele întâlnesc în mod succesiv salteaua. Capul este aplecat înainte şi se evită încrucişarea picioarelor la terminarea rostogolirii. La finalul acesteia urmează o bătaie fermă cu braţul stâng pe saltea, la 30º de corp. Picioarele sunt întinse şi uşor depărtate ( Fig. 22).

 Figura 22

35

5.3.1. SUCCESIUNEA METODIC Ă  DE ÎNV ĂŢ ARE  A C ĂDERILOR (UKEMI) - din culcat dorsal bătăi repetate pe saltea; - acelaşi exerciţiu cu săltarea bazinului şi a capului (bărbia în  piept) - din aşezat, rulări repetate pe spate şi revenire; - acelaşi exerciţiu, bătând cu palmele în saltea; - din ghemuit rulare pe spate f ăr ă bătaie şi apoi cu bătaie în saltea; - din ghemuit, ducerea unui picior prin lateral şi rulare pe  partea externă a gambei, coapsei, pe şold şi trunchi; - acelaşi exerciţiu din stând depărtat cu picioarele semiflexate ; - rostogolire înainte-lateral ca bătaie, f ăr ă ridicare ; - din ghemuit cădere înapoi cu săritur ă; - acelaşi exerciţiu din stând depărtat cu picioarele semiflexate ; - diferite căderi cu sprijinul partenerului ; - căderi în condiţii concrete de aruncare .

36

6. CLASIFICAREA PROCEDEELOR TEHNICE DIN LUPTA ÎN PICIOARE (NAGE-WAZA)

După  însuşirea corectă  a elementelor de bază, luptătorul poate trece la învăţarea procedeelor tehnice din picioare . Lupta din picioare cuprinde un mare număr de procedee cu ajutorul cărora se poate acţiona asupra unor adversari mai grei şi mai puternici. La învăţarea şi aplicarea procedeelor din picioare, luptătorul trebuie să ţină seama de tehnica dezechilibr ării adversarului, utilizarea raţională  a for ţei, direcţia mişcărilor şi momentele de aplicare a for ţelor. Această  tehnică  cuprinde în general cele mai spectaculoase  procedee şi se împarte în două mari grupe: a) Tachi-Waza, care cuprinde tehnica aruncărilor din picioare;  b) Sutemi-Waza, tehnica de sacrificiu, în care cel care aruncă, coboar ă el însuşi la sol pentru a-l proiecta pe adversar.

TACHI-WAZA, la rândul ei cuprinde: - Te-Waza (tehnica cu braţele): aruncări care se realizează în  principal, cu ajutorul braţelor sau al trenului superior. - Koshi-Waza (tehnica cu şoldul): aruncări în care corpul adversarului se sprijină  pe regiunea bazinului sau în care şoldul intervine activ. - Ashi-Waza (tehnica cu piciorul): aruncări care se efectuează cu ajutorul piciorului, fie prin blocări, fie prin secer ări cu balansarea mare a piciorului, fie prin mătur ări în care laba piciorului acţionează razant cu şoldul. - Sutemi-Waza, se subâmparte în: MA-SUTEMI-WAZA (sacrificiul pe spate) şi YOKO-SUTEMI-WAZA (sacrificiul pe o latur ă). Clasificarea prezentată  are mai mult un scop didactic, deoarece în realizarea unui procedeu tehnic participă  toate păr ţile corpului. Criteriul ales indică însă  preponderenţa cu care activează  segmentul respectiv (Schema nr. 1 ). 37

Schema nr. 1 TAI- OTOSHI SEOI-NAGE KATA- GURUMA TE-WAZA (tehnica de braţe)

UKI-OTOSHI SUMI-OTOSHI

UKI-OTOSHI TACHI-WAZA (tehnica arunc ărilor din picioare)

HARAI-GOSHI TSURI-KOMI-GOSHI KOSHI-WAZA (tehnica cu şoldul)

HA NE-GOSHI O-GOSHI USHIRO-GOSHI, ETC. HIZA-GURUMA O-UCHI-GARI

ASHI-WAZA (tehnica cu piciorul)

O-SOTO-GARI SASAE-TSURI-KOMI-ASHI HARAI-TSURI-KOMI-ASHI OKURI-ASHI-BARAI DE-ASHI-BARAI KO-UCHI-GARI KO-SOTO-GARI, ETC.

MA-SUTEMI-WAZA (sacrificiul pe spate)

TOMOE-NAGE URA-NAGE SUMI-GAESHI, ETC.

SUTEMI-WAZA (tehnica de sacrificiu) UKI-WAZA YOKO-SUTEMI-WAZA (sacrificiul pe o latur ă)

YOKO-GAKE TANI-OTOSHI YOKO-WAKARE, ETC.

Pentru a asigura o gradare mai judicioasă în prezentarea procedeelor tehnice de aruncare, am considerat că  e bine să urmărim ordinea clasică stabilită  de canoanele Institutului Kodokan (în anul 1882 Jigoro Kano fondează la Tokyo propria şcoală, pe care a denumit-o Kodokan). În felul acesta, descrierea procedeelor va începe cu cele mai simple, care nu solicită prea multă for ţă. Fiecare procedeu va constitui 38

o bază  pentru însuşirea următoarelor tehnici de aruncare, în aşa manier ă încât studentul sau elevul să treacă succesiv de la simplu la complex, de la uşor la greu.

6.1. DE-ASHI-BARAI (măturarea piciorului care înainteaz ă) a) Descrierea procedeului tehnic Este un procedeu care se efectuează  cu ajutorul unui picior şi se bazează pe o poziţie naturală  a corpului, fapt care permite luptătorului să acţioneze în viteză la momentul potrivit. Priza este clasică, cu menţiunea că atacantul (Tori) va apuca mâneca dreaptă  a oponentului (Uke) deasupra cotului. Pentru a executa acest procedeu, trebuie la început să-l obligăm pe oponent prin tracţiune de mâneca dreaptă să  înainteze cu piciorul de aceeaşi  parte, care, în momentul în care va atinge cu călcâiul drept solul (înainte să cadă centrul de greutate asupra lui), va fi măturat spre înainte şi puţin spre exterior din zona gleznei în regiunea maleolei externe ( Fig. 23 ).

 Figura 23

39

6.1.1. SUCCESINEA METODIC Ă  DE ÎNV ĂŢ ARE  A PROCEDEULUI DE–ASHI-BARAI -  balans lateral din exterior spre interior, alternativ cu piciorul stâng şi drept, simulând lovirea cu talpa; - acelaşi exerciţiu, împingând înainte şoldul, corespunzător  piciorului care balansează; - sincronizarea mişcărilor de balans ale picioarelor cu acţiunile de dezechilibrare; - ,,măturarea” piciorului avansat al unui partener care stă pe loc; - acelaşi exerciţiu, partenerul păşind spre înainte. Se urmăreşte momentul oportun; - dezechilibrarea partenerului o dată cu simularea ,,mătur ării”; - execuţia sincronizată a ,,mătur ării” şi dezechilibr ării, f ăr ă aruncare; - execuţii repetate ale procedeului cu partener pasiv şi semiactiv.

Indicaţii metodice O dată cu acţiunea piciorului stâng asupra gleznei oponentului, atacantul, pentru a accentua viteza căderii, va executa o tracţiune  bruscă cu mâna stângă în jos spre stânga –înapoi. 6.2. UKI-GOSHI (aruncarea peste şold) Descrierea procedeului tehnic Este un procedeu de bază, care va servi pentru învăţarea numeroaselor tehnici de şold. Ambii luptătorii se află  în poziţie naturală, cu picioarele pe aceeaşi linie. Tori înaintează  cu piciorul drept în apropierea  piciorului drept al lui Uke, apoi pivotând spre stânga pe vârful stâng puţin în exteriorul piciorului stâng al lui Uke. O dată cu această acţiune a picioarelor, păr ăsind reverul stâng al lui Uke, Tori introduce braţul drept pe sub axila stângă  a adversarului, cuprinzându-i spatele la nivelul centurii. În continuare atacantul cu ajutorul braţului drept, printr-o mişcare de rotaţie spre stânga şi tracţiune puternică a braţului stâng în direcţia şoldului stâng, aruncă  oponentul cu spatele pe saltea ( Fig. 24 ). 40

 Figura 24

6.2.1. SUCCESIUNEA METODIC Ă  DE ÎNV ĂŢ ARE  A PROCEDEULUI UKI-GOSHI - execuţia pivotării (Ţai-Sabaki) f ăr ă partener; - execuţia pivotării şi dezechilibr ării f ăr ă partener; - execuţia integrală a aruncării peste şold f ăr ă partener; - execuţia dezechilibr ării şi a pasului înainte lateral cu piciorul drept, cu prize asupra partenerului; - execuţia integrală  a aruncării de pe loc şi din mişcare cu  partenerul semiactiv. Indicaţii metodice În competiţii de cele mai multe ori acest procedeu se efectuează din deplasare, când oponentul înaintează  cu piciorul stâng sau drept. Dezechilibrarea oponentului se face înainte pe ambele picioare.

6.3. O-SOTO-GARI (secerarea mare exterioar ă) Descrierea procedeului tehnic Acest procedeu este preferat de judokas înalţi, dar poate fi executat de oricine şi prezintă mari posibilităţi de combinaţii cu alte procedee. 41

În general, O-SOTO-GARI se aplică  atunci când atacantul (Tori) dezechilibrează oponentul (Uke) către colţul drept înapoi sau în momentul în care oponentul (Uke) înaintează şi-şi mută  greutatea corpului pe piciorul de dinainte. În primul caz, atacantul (Tori) apucă oponentul (Uke) cu mâna dreaptă  de rever, iar cu stânga de mâneca dreaptă în dreptul cotului. Din această  poziţie, după  dezechilibrarea adversarului spre dreapta şi înapoi, atacantul (Tori) înaintează  cu piciorul stâng în afar ă, paralel cu piciorul drept al lui Uke şi printr-o mişcare de secerare oblic în sus, efectuată cu  piciorul stâng în afar ă, paralel cu piciorul drept asupra gambei drepte, spaţiul popliteu al oponentului (Uke) provoacă  aruncarea acestuia cu spatele pe saltea. Cu braţul drept se imprimă o mişcare circular ă de r ăsturnare spre stânga şi înainte, iar cu braţul stâng se trage înapoi şi în jos. Acest procedeu se va executa şi din deplasare. În acest scop atacantul, retr ăgând piciorul drept, provoacă  reacţia oponentului care înaintează succesiv cu piciorul stâng şi apoi drept, moment în care atacantul trece cu  piciorul stâng la nivelul şi în afara piciorului drept al acestuia. Faza finală se execută ca şi la procedeul precedent ( Fig. 25).

 Figura 25

42

6.3.1. SUCCESIUNEA METODIC Ă  DE ÎNV ĂŢ ARE  A PROCEDEULUI O-SOTO-GARI - din poziţia de gardă pas înainte cu piciorul stâng şi balansarea spre înainte a piciorului drept; - acelaşi exerciţiu combinat cu înclinarea trunchiului spre înainte, imitând şi dezechilibrarea cu braţele; - imitarea secer ării, balansând puternic piciorul spre înapoi şi aplecând trunchiul înainte (mâinile ating salteaua); - cu partenerul, având prizele fixate reciproc, pas înainte cu  piciorul stâng şi dezechilibrare; - acelaşi exerciţiu ducând piciorul drept înainte şi izbind cu  pieptul în pieptul partenerului; - având prizele fixate, agăţarea reciprocă cu piciorul drept (la nivelul spaţiului popliteu), încercarea reciprocă de doborâre la semnal.

6.4. O-GOSHI (Aruncarea mare peste şold) Descrierea procedeului tehnic Este un procedeu care face parte din grupa de aruncări KOSHIWAZA şi care se execută cu multă uşurinţă. Pentru efectuarea lui se  porneşte din poziţia Shizen-Tai. Atacantul înaintează cu piciorul drept înaintea piciorului drept al oponentului, efectuând în acelaşi timp o tracţiune cu mâna stângă, în scopul dezechilibr ării spre înainte a acestuia. Prin pivotare pe piciorul drept, atacantul (Tori) retrage  piciorul stâng din faţă şi puţin în interiorul piciorului stâng al lui Uke (oponentului) pe aceeaşi linie cu piciorul drept. Genunchii atacantului (Tori) sunt flexaţi, iar şoldul depăşeşte puţin în afara şoldului drept al oponentului (Uke). O dată cu deplasarea picioarelor atacantului (Tori) păr ăseşte reverul oponentului (Uke), introducând braţul drept la nivelul centurii sau mai sus pentru a cuprinde spatele acestuia. În continuare, atacantul (Tori), stabilind un contact strâns cu ajutorul braţului drept prin întinderea bruscă  a piciorului şi prin tracţiunea cu braţul stâng în direcţia şoldului stâng, aruncă oponentul (Uke) peste şoldul drept ( Fig. 26 ). 43

 Figura 26

6.4.1. SUCCESIUNEA METODIC Ă  DE ÎNV ĂŢ ARE  A PROCEDEULUI TEHNIC O-GOSHI - execuţia pivotării TAI-SABAKI f ăr ă partener; - execuţia pivotării şi dezechilibr ării f ăr ă partener; - execuţia integrală a aruncării peste şold f ăr ă partener; - execuţia dezechilibr ării şi a pasului înainte lateral cu piciorul drept, cu prize asupra partenerului; - pivotarea, dezechilibrarea şi intrarea sub partener pasiv, de pe loc; - acelaşi exerciţiului din deplasare; - execuţia integrală  a aruncării de pe loc şi din deplasare cu  partenerul pasiv şi semiactiv.

6.5. O-UCHI-GARI (secerarea mare interioar ă) Descrierea procedeului tehnic Este un procedeu care face parte din grupa ASHI-WAZA, constituind un exerciţiu de echilibru dinamic care permite multe combinaţii în atac, des utilizat în competiţii. Acest procedeu se aplică cu uşurinţă  atunci când oponentul (Uke) se găseşte în poziţie statică  de apărare (Jigotai) sau în poziţie naturală (Shizen-tai) cu picioarele pe aceeaşi linie. Din această poziţie, atacantul (Tori) efectuează  o tracţiune cu mâna stângă, deplasând  piciorul drept aproape de piciorul drept al oponentului (Uke). În continuare atacantul (Tori), retr ăgând piciorul stâng, înapoia piciorului 44

drept, pe oponent (Uke) înapoi cu mâna dreaptă, care este în felul acesta dezechilibrarea înapoi şi spre stânga având greutatea corpului  pe călcâi. Apoi, f ăr ă a întrerupe acţiunea atacantului (Tori), introduce în faza finală  piciorul drept între picioarele oponentului (Uke) şi execută o secerare a gambei stângi a acestuia. Acţiunea de secerare a  piciorului este însoţită  de o împingere puternică  a oponentului (Uke) cu braţul drept înapoi. Greutatea corpului este repartizată în momentul acţiunii pe partea anterioar ă  a piciorului stâng, fapt care ajută acţiunea de pivotare ( Fig. 27 ).

 Figura 27

6.5.1. SUCCESIUNEA METODIC Ă  DE ÎNV ĂŢ ARE  A PROCEDEULUI TEHNIC O-UCHI-GARI: - execuţia de pe loc a secer ării cu piciorul; - mişcare controlând extensia trunchiului şi împingerea bazinului înainte. 45

- execuţia dezechilibr ării şi secer ării cu cădere înainte în sprijin  pe braţe; - cu partenerul, execuţia dezechilibr ării şi intr ării f ăr ă secerare; - execuţia dezechilibr ării şi imitarea secer ării f ăr ă agăţarea  piciorului partenerului, - execuţia secer ării f ăr ă dezechilibrare şi aruncare.

Indicaţii metodice În timpul execuţiei finale a procedeului se recomandă înclinarea capului spre umărul drept al oponentului (Uke). 6.6. IPPON–SEOI–NAGE (aruncarea peste um ăr) Descriere procedeului tehnic Este considerat unul dintre cele mai eficace procedee tehnice, chiar contra unui adversar mai înalt şi mai greu atunci când este executat corect şi cu maximum de viteză. Acest procedeu face parte din tehnica aruncărilor cu ajutorul  braţelor (TE-WAZA). Ambii luptători se află în poziţie statică naturală (SHIZEN-TAI). Atacantul (Tori) efectuează o tracţiune cu ambele braţe pentru a dezechilibra oponentul (Uke) înainte şi piciorul drept al acestuia. Imediat, atacantul (Tori) pivotează  pe piciorul drept, se întoarce spre stânga şi duce piciorul stâng în faţa şi în interiorul  piciorului stâng al adversarului. În timpul întoarcerii corpului spre stânga, atacantul (Tori) păr ăseşte reverul drept al oponentului (Uke) şi trece braţul drept sub axila dreaptă a acestuia, apucându-l cu mâna de umărul drept. Această fază  este însoţită  de o uşoar ă  flexie a genunchilor şi de stabilirea unui contact cât mai strâns cu pieptul şi abdomenul oponentului (Uke) prin tracţiunea efectuată  de braţul stâng în direcţia şoldului stâng. Faza finală  se execută  prin conjugarea tracţiunii braţelor cu întinderea genunchilor şi aplecarea bruscă  a trunchiului înainte ( Fig. 28 ). 46

 Figura 28

6.6.1. SUCCESIUNEA METODIC Ă  DE ÎNV ĂŢ ARE  ARE  A PROC PROCED EDEU EULU LUII TEHNIC TEHNIC IPPONIPPON-SEO SEOI-NA I-NAGE GE - dezechilibrarea lui Uke prin tracţ tracţiune cu ambele braţ braţe o dată dată cu începerea pivotă pivotării; - acelaş acelaşi exerciţ exerciţiu o dată dată  cu eliberarea prizei de kiminou cu mâna dreaptă dreaptă şi fixarea braţ braţului drept a lui Uke; - dezechilibrarea, intrarea şi săltarea lui Uke de pe saltea prin întinderea picioarelor; - execuţ execuţia integrală integrală a procedeului cu partener pasiv de pe loc şi din deplasare.

6.7. KO-SOTO-GARI (secerarea mic ă  interioar ă) Descrierea procedeului tehnic Este un procedeu de luptă luptă, executat prin secerare cu un picior, care, aplecându-se asupra unui punct de sprijin (că (călcâiul), poate surprinde cu uş uşurinţă urinţă adversarul.  adversarul. 47

Acest procedeu poate fi executat în diferite împrejur ări. Să Să  presupu  presupunem nem că că luptă  luptătorii se află află într-o poziţ poziţie naturală naturală, cu piciorul drept înainte. Din această această  poziţ poziţie, atacantul (Tori), executând o tracţ tracţiune înainte, îl determină determină  pe oponentul (Uke) să să  se dezechilibreze înapoi pe călcâie. În acelaş acelaşi timp atacantul (Tori) duce piciorul stâng în afara  picioru  piciorului lui drept drept al oponentul oponentului ui (Uke),ia (Uke),iarr piciorul piciorul drept drept în afar ă în unghi drept faţă faţă de  de piciorul drept al adversarului. Secerarea că călcâiului drept se face cu ajutorul labei piciorului stâng. Concomitent cu această această acţ acţiune a piciorului stâng, atacantul (Tori) trage puternic în jos de mâneca dreaptă dreaptă a oponentului (Uke), iar  Fig. 29). cu mâna dreaptă dreaptă îl va împinge înapoi ( Fig.

 Figura 29

6.7.1. 6.7. 1. SUCCESIUNEA METODIC Ă  DE ÎNV ĂŢ ARE  ARE  A PROC PROCED EDEU EULU LUII TEHNIC TEHNIC KO-SOTO KO-SOTO-GA -GARI RI - execuţ execuţia „secer ării” de pe loc f ăr ă partener; - acelaş acelaşi exerciţ exerciţiu precedat de pasul spre înapoi cu piciorul de sprijin; - execuţ execuţia ,,secer ării” alternativ cu piciorul stâng şi drept de pe loc; - acelaş acelaşi exerciţ exerciţiu combinat cu paş paşii spre înapoi cu piciorul de sprijin; - execuţ execuţia ,,secer ării” f ăr ă dezechilibrare cu partenerul care stă stă pe loc; - acelaş acelaşi exerciţ exerciţiu cu dezechilibrare; - execuţ execuţia ,,secer ării” f ăr ă dezechilibrare din miş mişcare cu partenerul; - execuţ execuţia integrală integrală a procedeului cu partener semiactiv.

Indicaţii metodice Genunchiul drept (de sprijin) este uş uşor îndoit în momentul secer ării, care se efectuează efectuează cu talpa piciorului stâng. 48

6.8. TAI-OTOSHI (r ăsturnarea corpului) Descrierea procedeului tehnic Este un procedeu de mare amplitudine, bazat în special pe acţ acţiunea  braţ  braţelor. Practicarea acestui procedeu dezvoltă dezvoltă sim simţul echilibrului dinamic, for ţa picioarelor şi fortifică fortifică muş muşchii abdominali; se poate aplica în multe ocazii şi se pretează pretează la numeroase combinaţ combinaţii. Poate fi greu contraatacat. Din poziţ poziţia MIGI-SHIZEN-TAI, printr-o miş mişcare de rotaţ rotaţie, atacantul retrage piciorul stâng şi-l aş aşează ează înaintea piciorului stâng al oponentului (Uke), înaintează înaintează  cu piciorul drept, fiind dezechilibrat spre dreapta şi înainte. Făr ă  a întrerupe acţ acţiunea cu braţ braţul stâng, atacantul (Tori) împinge oponentul (Uke) cu mâna dreaptă dreaptă, aşezând piciorul drept în afara gleznei a lui. O dată dată cu aşezarea piciorului drept în exteriorul gleznei drepte, atacantul (Tori) împinge pe oponent (Uke) cu ambele  braţ  braţe spre dreapta şi în jos. Acesta este astfel ridicat de pe sol şi  Fig. 30). r ăsturnat cu spatele pe saltea ( Fig.

 Figura 30

49

6.8.1. 6.8. 1. SUCCESIUNEA METODIC Ă  DE ÎNV ĂŢ ARE  ARE  A PROC PROCED EDEU EULU LUII TEHNIC TEHNIC TAI-OTO TAI-OTOSHI SHI:: - dezechilibrarea şi plasarea piciorului din spate în suprafaţ suprafaţa de sprijin a lui Uke; - acelaş acelaşi exerciţ exerciţiu, executând pivotarea şi trecera greutăţ greutăţii ii pe  piciorul de sprijin cu c u ducerea celuilalt picior înainte; - dezechilibrare, intrare şi simularea proiectă proiectării; - execuţ execuţia cu să săltarea lui Uke de pe saltea, f ăr ă aruncare; - execuţ execuţia integrală integrală a procedeului cu partener pasiv de pe loc; - acelaş acelaşi exerciţ exerciţiu din deplasare.

Indicaţii metodice Pentru dezechilibrarea oponentului (Uke), se recomandă recomandă coordonarea tracţ tracţiunii cu mâna stângă stângă spre axilă axilă, iar cu dreapta înainte şi spre dreapta oponentului (Uke). 6.9. TOMOE-NAGE (aruncarea în cerc) Descrierea procedeului tehnic Este procedeul cel mai reprezentativ din grupa procedeelor SUTEMI. Cunoscut şi sub numele de PLANŞ PLANŞETĂ ETĂ  JAPONEZĂ JAPONEZĂ, este folosit în special de cei de talie mică mică. Pentru a executa acest procedeu, atacantul (Tori) înaintează înaintează împingând înapoi oponentul (Uke) pân pânăă  în momentul când acesta reacţ reacţionează ionează  în direcţ direcţia dorită dorită (spre înainte). În acel moment atacantul (Tori) accelerează accelerează  dezechilibrarea printr-o acţ acţiune bruscă bruscă circular ă. Când oponentul (Uke) avansează avansează  cu piciorul drept, atacantul (Tori) introduce piciorul stâng între picioarele oponentului, apoi se aruncă aruncă pe spate cât mai aproape de că călcâiul piciorului stâng. În acelaş acelaşi timp, îndoind piciorul drept, se sprijină sprijin ă cu talpa piciorului  pe abdomenul abdom enul opon oponentulu entuluii (Uke), (Uke ), ceva mai jos de centur  cent ur ă, apoi, întinzând brusc piciorul şi tr ăgând cu ambele braţ braţe, îl aruncă aruncă pe acesta în arc de cerc peste cap, cu spatele pe saltea. Piciorul drept se întinde în momentul momentul în care oponentul (Uke)  Fig. 31). este deasupra atacantului (Tori) ( Fig. 50

 Figura 31

6.9.1. SUCCESIUNEA METODIC Ă  DE ÎNV ĂŢ ARE  A PROCEDEULUI TEHNIC TOMOE-NAGE: - căderea înapoi cu rulare pe spate; - acelaşi exerciţiu cu simularea dezechilibr ării şi acţiunii  piciorului de împingere; - cu partener în poziţie de gardă  joasă, dezechilibrare, cădere înapoi şi plasarea piciorului în abdomenul acestuia; - acelaşi exerciţiu cu săltarea piciorului partenerului de pe saltea şi revenire; - execuţia aruncării cu partener care se rostogoleşte înainte; - execuţia integrală a procedeului de pe loc, partenerul împingând spre înainte; - execuţia procedeului din deplasare căutând momentul oportun. Indicaţii metodice Se recomandă să se efectueze coordonarea tracţiunii braţelor cu întinderea piciorului drept. 51

7. CLASIFICAREA PROCEDEELOR TEHNICE DIN LUPTA LA SOL (KATAME-WAZA) Procedeele tehnice descrise în capitolul precedent înmănunchează o serie de mijloace prin care adversarul poate fi aruncat cu spatele pe saltea. În timpul competiţiilor nu se realizează  întotdeauna o aruncare corectă a oponentului pentru a obţine un punct (ippon) şi totodată victoria asupra lui. În cazul acesta, atacantul (Tori) poate, în anumite situaţii, să continue lupta la sol pentru a-l imobiliza pe oponentul (Uke), sau printr-o acţiune asupra articulaţiilor sau ştrangulare să-l oblige să cear ă încetarea luptei. Paralel cu însuşirea procedeelor de luptă  în picioare se impune cunoaşterea luptei corp la corp (la sol). Tehnica controlării adversarului la sol (Katame–Waza) cuprinde:  – OSAEKOMI–WAZA→  tehnica fixărilor cu scopul de a imobiliza pe adversar la sol;  – KANSETSU–WAZA→  tehnica articular ă  cu rolul de întinde sau r ăsuci articulaţiile pentru a provoca adversarului durere;  – SHIME–WAZA→ tehnica ştrangulărilor Schema 2

OSAEKOMI-WAZA (tehnica fixărilor)

KANSETSU-WAZA (tehnica articular ă)

KESA-GATAME KAZURO-KESA-GATAME USHIRO-KESA-GATAME KATA-GATAME KAMI-SHIHO-GATAME KUZURE-KAMI-SHIHO-GATAME YOKO-SHIHO-GATAME TATE-SHIHO-GATAME, ETC. UDE-GARAMI UDE-HISHIGI-JUJI-GATAME UDE-HISHIGI-HIZA-GATAME  NAMI-JUJI-JIME KATA-JUJI-JIME

SHIME-WAZA (tehnica ştrangulării)

52

GYAKU-JUJI-JIME HADAKA-JUJI-JIME OKURI-JUJI-JIME

Procedeele care urmează să  fie prezentate în acest capitol fac  parte din tehnica luptei la sol KATAME–WAZA şi cuprind o parte din  procedeele de imobilizare: OSAE-Komi–WAZA, tehnica acţiunilor asupra articulaţiei cotului KANSETZU–WAZA şi în sfâr şit o parte din tehnica ştrangulărilor SHIME–WAZA.

7.1. OSAE-KOMI-WAZA (tehnica imobilizăriloe la sol) În cazul unei lupte la sol între doi adversari de valoare egală, aproape în 70% din cazuri, victoria se obţine prin unul din procedeele de imobilizare. Acest fapt denotă însemnătatea învăţării imobilizărilor, care constituie baza tehnicii la sol şi permit în acelaşi timp combinaţia cu diferite chei şi acţiuni de ştrangulare. Pentru aplicarea lor trebuie să se cunoască  tehnica controlului asupra punctelor de contact ale oponentului cu solul. De asemenea, trebuie să ştie să-şi folosească raţional energia şi tehnica plasării corpului în vederea obosirii maxime a oponentului şi a fixării lui la sol.

7.1.1. KESA-KATAME (fixarea laterală) Descrierea procedeului tehnic Face parte din categoria mobilizărilor laterale, care permit începătorilor să  se iniţieze în lupta la sol. Este un procedeu foarte eficace, prezentând în acelaşi timp posibilitatea trecerii la imobilizări  prin acţiuni asupra articulaţiilor sau ştrangulărilor. Pentru imobilizarea oponentului (Uke), care este culcat pe spate, atacantul (Tori) se aşează  lateral aproape de şoldul lui drept. Apoi, cu braţul stâng cuprinde braţul drept al adversarului ştrangulându-l sub axilă, deasupra articulaţiei cotului, iar cu mâna apucă mâneca acestuia la nivelul tricepsului. Cu braţul drept cuprinde ceafa oponentului (Uke), apucându-l de guler cât mai aproape de umărul drept al lui sau aşează palma dreaptă  pe sol în acelaşi timp pentru a stabili un contact cât mai strâns între flancul drept al lui, iar coapsa lipită de flancul drept. Piciorul stâng cu genunchiul flexat este dus înapoi şi lipit de saltea. Capul se apleacă în  jos în contact cu faţa oponentului şi cu bărbia lipită de pieptul lui. 53

Este important ca braţul drept al oponentului să  fie blocat în  permanenţă  sub axila atacantului, care are şi capul aplecat înainte şi întors spre stânga, cu bărbia aplecată pe bărbia acestuia ( Fig. 32).

 Figura 32

7.1.1.1. SUCESIUNEA METODIC  Ă  DE ÎNV  ĂŢ  ARE  A PROCEDEULUI TEHNIC KESA-KATAME:

− fixarea prizelor specifice procedeului învăţat, partenerul fiind pasiv; − fixarea braţelor şi plasarea corpului în funcţie de acţiunile

 partenerului; − fixarea şi menţinerea prizelor, după care partenerul încearcă să se elibereze; − fixarea par ţială a prizelor, după care partenerul încearcă să se elibereze, iar Tori să execute imobilizarea.  Aceste exerci ţ ii sunt valabile pentru toate procedeele de imobilizare care sunt prezentate în continuare.

Indicaţii metodice Dacă oponentul (Uke) încearcă să  se degajeze, este urmărit,  păstrând poziţia fundamentală, iar dacă încearcă să se ridice, se apasă  puternic asupra lui în jos şi cu toată greutatea corpului. 7.1.2. KAMI-SHIHO-GATAME (controlul celor patru colţuri sau fixarea în prelungire) Acest procedeu se aplică în special când atacantul (Tori) se află la capul adversarului şi permite un control eficace al umerilor şi şoldurilor acestuia. Oponentul (Uke) în culcat dorsal. Atacantul (Tori), îngenunchind, înapoia capul acestuia, introduce braţele sub umerii oponentului, 54

apucându-l cu mâinile de ambele păr ţi al centurii. Apoi se întinde cu greutatea corpului peste oponent (Uke), presându-l pe cap cu partea superioar ă a abdomenului şi pe piept cu capul. De asemenea, atacantul (Tori) apasă asupra braţelor care sunt lipite pe torace. Picioarele sunt flexate cu genunchii la nivelul umerilor oponentului, iar şezutul se sprijină pe călcâie. Atacantul (Tori) poate de asemenea să  întindă  picioarele, care vor fi depărtate cu degetele flexate şi proptite pe saltea, care vor fi depărtate cu degetele flexate şi  proptite pe saltea imobilizând oponentul la sol ( Fig. 33).

 Figura 33

7.2. KANSETZU-WAZA (tehnica articular ă) Această grupă de procedee cuprinde o serie de mişcări cu acţiuni asupra articulaţiilor (în special asupra articulaţiilor cotului), bazate pe folosirea raţională  a mecanismului pârghiilor. Este important ca oponentul (Uke), pentru a evita accidentările, să  nu reziste până la limita posibilităţilor sale, ci printr-o bătaie cu palma pe saltea (Maitta) sau pe corpul atacantului să cear ă încetarea luptei. În funcţie de priza mâinilor, de poziţia corpului şi a punctelor de control, distingem două  forme de aplicare a acestor procedee şi anume: - torsiune - extensie.

7.2.1. JUJI-GATAME (acţiunea în cruce asupra braţului întins) Descrierea procedeului tehnic Este un procedeu de acţiune asupra cotului utilizat deseori în competiţii. O ocazie favorabilă  pentru aplicarea acestui procedeu se iveşte atunci când oponentul (Uke), după  ce a fost aruncat pe saltea, mai 55

 păstrează încă  priza asupra reverului stâng al adversarului, cu mâna dreaptă, sau când se află în partea dreaptă cu genunchiul drept ridicat iar stângul aşezat pe sol. Atacantul (Tori), după apucarea pumnului drept, introduce laba  piciorului sub omoplatul drept al oponentului, trece cu piciorul stâng în cerc pe deasupra corpului, apoi, lăsându-se pe spate, introduce vârful piciorului stâng sub umărul stâng al oponentului (Uke), aşezând călcâiul aproape de gâtul acestuia. În continuare, atacantul (Tori), apropiind coatele, trage braţul drept al oponentului (Uke) cu faţa internă  în sus peste abdomenul şi  pieptul acestuia, apoi prin ridicarea bazinului şi arcuirea corpului acţionează asupra gâtului provocând abdomenul. Fazele descrise mai sus trebuie să se desf ăşoare f ăr ă întrerupere ( Fig. 34).

 Figura 34  ARE 7.2.1.1. SUCCESIUNEA METODIC  Ă  DE ÎNV  ĂŢ   A PROCEDEULUI TEHNIC JUJI-GATAME

- fixarea prizelor de luxare asupra unui partener pasiv; - fixarea prizelor de luxare şi control asupra corpului partenerului; - începerea execuţiei luxării, căutând direcţia de luxare cu cea mai mică rezistenţă a partenerului; - execuţia integrală a acţiunii articular ă f ăr ă for ţarea finalizării; - for ţarea prizelor şi luptă  pentru realizarea luxării, partenerul căutând să se degajeze.  Acest complex de execu ţ ii se poate utiliza pentru înv ăţ area tuturor procedeelor de luxare.

56

7.2.2. UDE-GATAME (controlul bra ţului întins) Descrierea procedeului tehnic Oponentul (Uke) este culcat dorsal, iar atacantul (Tori) se află în dreapta lui, cu genunchiul drept ridicat, cu tibia în contact cu abdomenul acestuia. Oponentul (Uke), pentru a se apăra, ridică braţul stâng pentru a apuca reverul încât antebraţul oponentului (Uke) să ajungă la nivelul claviculei lui drepte. Apoi se redresează  aplicând mâna dreaptă  deasupra păr ţii exterioare a cotului, iar mâna stângă  peste dreapta apasă  în direcţia abdomenului, provocând abandonul adversarului. Presiunea asupra cotului este însoţită de o uşoar ă r ăsucire a corpului spre stânga şi de o rotaţie a mâinilor în aceeaşi direcţie ( Fig. 35).

 Figura 35

7.3. SHIME-WAZA (tehnica ştrangulărilor) Procedeele de ştrangulare care fac parte din această  categorie urmăresc aducerea oponentului (Uke) într-o poziţie în care atacantul (Tori), acţionând cu marginea radială  sau cubitală  a mâinii, determină abandonul acestuia. Ştrangularea trebuie efectuată cu hotărâre şi cât mai repede posibil. Este interzisă ştrangularea prin foarfece cu picioarele peste gât sau peste corpul oponentului (Uke).

7.3.1. KATA-JUJI-JIME (ştrangularea în cruce cu mâinile opuse) Descrierea procedeului Este o ştrangulare foarte eficace utilizată  deseori în competiţii. Se urmăreşte în esenţă o strângere prin apăsarea carotidei şi apoi a traheii. 57

Atacantul se află călare cu unul sau ambii genunchi pe sol, cu ajutorul cărora fixează şoldurile oponentului (Uke). Mâna stângă cu  palma în sus trece pe sub antebraţul drept pentru a apuca gulerul din  partea stângă a oponentului (Uke). Mâna dreaptă cu palma în jos apucă  partea dreaptă a reverului cât mai sus posibil, apoi, tr ăgând simultan cu ambele mâini în acelaşi plan, se acţionează asupra regiunilor carotidiene ale oponentului (Uke), care este obligat să cedeze. Şoldurile oponentului (Uke) se blochează  prin strângerea genunchilor, iar ştrangularea se efectuează  prin tracţiune cu ambele  braţe şi apoi prin apăsarea cu mâna dreaptă ( Fig. 36 ).

 Figura 36  ARE 7.3.1.1. SUCCESIUNEA METODIC  Ă DE ÎNV  ĂŢ   A PROCEDEULUI TEHNIC KATA-JUJI-JIME

Şi în cazul tehnicilor de ştrangulare, vom indica un complex de exerciţii metodice, valabil pentru majoritatea ştrangulărilor, desigur cu adaptare la particularităţile fiecărui procedeu: - fixarea prizelor de ştrangulare asupra unui partener pasiv; - fixarea prizelor de ştrangulare şi luarea celei mai favorabile  poziţii; - fixarea prizelor şi execuţia ştrangulării cu for ţă  redusă,  partenerul încercând eliberarea din prize; - fixarea par ţială a prizelor şi luptei pentru realizarea completă a lor, în timp ce partenerul încearcă să se degajeze.

7.3.2. OKURI-ERI-JIME (ştrangulare cu ajutorul reverului prin tracţiune) Descrierea procedeului Această ştrangulare este în acelaşi timp de natur ă respiratorie şi sanguină. 58

Oponentul (Uke) se află  în poziţia aşezat. Atacantul (Tori) este în spatele lui cu genunchiul drept ridicat şi genunchiul stâng pe sol. Atacantul (Tori) introduce braţul stâng sub axila stângă a oponentului şi apucă  cu mâna reverul stâng al acestuia la nivelul stomacului. În acelaşi timp trece braţul drept pe deasupra umărului drept şi apucă cu mâna reverul stâng al oponentului (Uke). Mâna dreaptă cu degetul mare în interiorul kimonoului alunecă cât mai sus după urechea stângă a oponentului (Uke) în timp ce mâna stângă trece reverul în jos. Mâna stângă a atacantului păr ăseşte apoi reverul şi apucă reverul drept la nivelul pectoralului drept al oponentului. Atacantul (Tori) aşează capul pe umărul stâng al oponentului şi retrage genunchiul stâng pentru a-l dezechilibra pe acesta înapoi. În acest timp, atacantul (Tori), accentuând tracţiunea în jos cu mâna stângă şi tr ăgând cu braţul drept înapoi, provoacă ştrangularea oponentului (Uke) care anunţă abandonul. Este foarte important ca acţiunea ambelor braţe să  fie bine coordonată. Acest procedeu se aplică deseori din poziţia culcat dorsal în care atacantul (Tori) întinde picioarele în formă  de foarfece peste corpul oponentului (Uke). Acelaşi procedeu se poate aplica şi când oponenul (Uke) este culcat cu faţa în jos ( Fig. 32).

 Figura 37 

59

8. CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA  ANTRENEMENTULUI ÎN JUDO

Antrenamentul în judo este un complex şi cuprinde pregătirea fizică, tehnică, tactică, psihologică şi teoretică. Aceşti factori ai antrenamentului sunt în strânsă interdependenţă şi alcătuiesc împreună  un tot unitar, care se subordonează  procesului de instruire şi educaţie a sportivilor.

8.1. PREG ĂTIREA FIZIC Ă „Acest indicator asigur ă  fondul energetic al performan ţ ei,  stimulând cre şterea indicilor func ţ ionali  şi morfologici (înt ărirea articula ţ iilor, ligamentelor, dezvoltarea muscular ă  şi, mai corect,  prepararea ei pentru efectuarea lucrului mecanic)  şi în consecin ţă a calit ăţ ii motrice, deci sporirea capacit ăţ ii generale de efort a organismului, care va permite eviden ţ ierea bagajului tehnico-tactic  prevă zut de regulamentul de concurs al probei în care este specializat  sportivul” (Nicu A. 2000) În activitatea sportivă  de performanţă  organismul este foarte mult solicitat pentru obţinerea victoriei finale. În acest scop, ca şi în celelalte ramuri sportive, paralel cu înşiruirea procedeelor tehnice de luptă în  procesul de instruire şi pentru asigurarea pregătirii multilaterale, se recurge la pregătirea fizică generală şi specifică, pe de altă parte, pregătirea fizică urmăreşte de asemenea folosirea interacţiunii pozitive între formarea deprinderilor motrice şi a aptitudinilor fizice necesare acestui sport. A. Preg ătirea fizică general ă: ajutătoare nespecifice, unanim recunoscute prin  exerciţii eficacitatea lor în judo, se grupează astfel: a) exerci ţ ii cu greutate: →  sunt folosite în special pentru dezvoltarea for ţei şi a detenţei (for ţă-viteză): - Stând depărtat cu o mână pe şold, ridicarea greutăţii prin înainte, deasupra capului ( Fig. 38). 60

 Figura 38

Se execută  printr-o smulgere energică până  la piept şi apoi întinde braţul în sus. - Se poate efectua din stând cu ambele braţele întinse ( Fig. 39).

 Figura 39

Din stând cu picioarele uşor depărtate, rotarea braţelor cu haltere mici înainte-înapoi. Se pot efectua şi cu uşoare genuflexiuni ( Fig. 40).

 Figura 40

61

Ridicări energice ale trunchiului cu haltere de mână ( Fig. 41).

 Figura 41

Poziţia culcat dorsal, ridicări ale picioarelor cu papuci metalici din culcat pe spate ( Fig. 42).

 Figura 42

 b). Exerci ţ ii cu extensoare  şi cordoane elastice: - Din stând, îndoiri înainte ale trunchiului ( Fig. 43)

 Figura 43

- Din stând cu braţele înainte, ridicări energice cu braţele în sus ( Fig. 44) 62

 Figura 44

- Din fandat lateral, r ăsucirea trunchiului şi întinderea prin înainte a braţului ( Fig. 75)

 Figura 45

- Din stând cu picioarele uşor depărtate, extensorul este prins  prin spate în „că păstru”, aplecarea înainte a capului ( Fig. 46 ).

 Figura 46 

63

- Din stând, în aplecat înainte cu braţele înapoi, întinderea  braţelor şi reveniri energice ( Fig. 47 )

 Figura 47 

c).  Exerci ţ ii la aparatele de gimnastic ă →  folosirea aparatelor de gimnastică duce la dezvoltarea mobilităţii articulare şi a membrelor articulare, cât şi la dezvoltarea calităţilor fizice; - Ridicări ale trunchiului la scar ă fixă ( Fig. 48)

 Figura 48

- Îndoiri ale trunchiului la scar ă fixă ( Fig. 49)

 Figura 49

64

- Îndoiri şi întinderi ale braţelor cu sprijinul picioarelor pe scara fixă ( Fig. 50)

 Figura 50

- Sărituri din sprijin pe braţe la paralele, cu deplasare înainteînapoi ( Fig. 51).

 Figura 51

- Trecere în atârnat îndoit cu capul r ăsturnat ( Fig. 52)

 Figura 52

65

d).  Exerci ţ ii libere  şi cu partener  →  exerciţiile libere au o largă r ăspândire folosindu-se în special în partea pregătitoare a lecţiei, ca mijloc de încălzire, de angrenare în efort. Exerciţiile cu partener creează o gamă variată  de posibilităţi de angrenare în lucrul simultan sau diferenţiat al majorităţii grupelor musculare ale corpului. Ajută  la dezvoltarea mobilităţii, supleţei şi îndemânării şi se execută  din stând pe genunchi, aşezat, culcat etc. - Poziţia aşezat depărtat talpă-n talpă, braţe întinse înainte de mâini apucat ( Fig. 53).

 Figura 53

- Din ghemuit faţă  în faţă, simultan pivotări de 180º în fandare mare spre stânga şi spre dreapta. Se execută la comandă ( Fig. 54).

 Figura 54

- Din stând faţă  în faţă, unul dintre sportivi execută o săritur ă înaltă, iar celălalt trece rapid pe sub el ( Fig. 55).

66

 Figura 55

- Din stând faţă  în faţă  cu braţele întinse înainte la nivelul umerilor, întinderea şi îndoirea alternativă  a braţelor cu rezistenţă redusă şi uşoare r ăsuciri ale trunchiului ( Fig. 56 )

 Figura 56 

- Exerciţii pregătitoare din atletism: - şcoala alergării - sărituri - Joc sportiv: - fotbal – un teren redus cu reguli simplificate - baschet - Jocuri dinamice - Sporturi complementare B). Preg ătirea fizică specifică: • gimnastică specială: TAISO 67

- Exerciţii pentru dezvoltarea musculaturii gâtului ( Fig. 57 )

 Figura 57 

Combinate cu îndoiri şi întinderi ale braţelor ( Fig. 58).

 Figura 58

- Îndoiri laterale ale trunchiului cu arcuire ( Fig. 59)

 Figura 59

68

- Îndoiri ale trunchiului înainte şi extensie ( Fig. 60)

 Figura 60

- Îndoiri şi întinderi ale braţelor din poziţie de luptă  normală (SHIZEN-HONTAI) ( Fig. 61)

 Figura 61

- Extensii ale trunchiului cu ajutorul partenerului ( Fig. 62)

 Figura 62

69

- Aşezat. Îndoirea trunchiului înainte cu arcuire ( Fig. 63)

 Figura 63

Aşezat depărtat ( Fig. 64).

 Figura 64

• Circuite specifice: Exemple - circuitul I  → NAGE - KOMI la 3 Uke  persoane) DE-ASHI-BARAI dreapta/ stânga la fiecare O-UCHI-GARI dreapta/ stânga la fiecare TAI-OTOSHI trecere în SHIME-WAZA.

(proiectări la 3

- circuitul II →- semi - genoflexiuni 5x - r ăsuciri trunchi 10 x dreapta, 10 x stânga - deplasare 5 m Tori în sprijin pe palme, Uke îl susţine de glezne: flotări în sprijin 10 x, deplasare 5 m; - circuitul III → abdomene 20 x - extensii trunchi 20 x - flotări 20 x - pod în faţă 20 x - pod în spate 20 x - flotări val înainte 8/8 înapoi - sărituri din ghemuit în ghemuit 20 m - flotări din sprijin pe pumni 10 x. 70

În funcţie de sex, nivel de pregătire, profesorul va stabili intensitatea şi durata efortului.

8.2. PREG ĂTIREA TEHNIC Ă „Este reprezentat ă  de ansamblul mijloacelor, care, prin forma  şi con ţ inutul lor specific, permit practicarea unei ramuri de sport în conformitate cu regulamentul concursului  şi alcătuiesc tehnica ramurii de sport respective” (Nicu A. 2000) Se realizează  prin însuşirea procedeelor tehnice folosite în atac şi apărare în vederea pregătirii luptătorilor pentru competiţii. Astfel,  paralel cu pregătirea fizică se trece la însuşirea corectă a căderilor şi a deplasărilor pe saltea folosind următoarele forme de învăţare şi  perfecţionare a procedeelor tehnice. Prima formă  de antrenament, după  ce o parte a procedeelor tehnice a fost învăţată, este antrenamentul individual pe care japonezii îl numesc TANDOKUREN.SHIU. Aplicarea cu eficacitate a procedeelor tehnice de judo constă în numărul mare de repetări ale unui procedeu. Fiecare sportiv se va antrena şi singur repetând fazele  procedeului : KUZUSHI, TSUKURI, KAKE. A doua formă  de antrenament este cunoscută  sub denumirea UCHI-KOMI. În aceasta, partenerul opune rezistenţă  statică şi  permite un număr mare de repetări într-un timp relativ scurt şi într-o cadenţă rapidă. YAKU-SOKU-GEIKO. Acest exerciţiu se bazează  pe aplicarea  procedeului în deplasare. Ambii luptători se deplasează liber pe saltea, studiindu-se reciproc, în clipa în care se iveşte o ocazie favorabilă, atacantul (Tori), f ăr ă  nici o ezitare, trece la execuţia procedeului  potrivit poziţiei partenerului. Angajările se efectuează  în mod relaxat şi suplu pentru a evita oboseala şi stângăcia în mişcare. KAKARI-GEIKO are sarcina de a mări atacul combinat şi a folosi diferitele forme de atac. După  efectuarea prizelor, unul dintre luptători devine în mod convenţional oponent pe toată  durata antrenamentului. Atacantul încearcă să acţioneze f ăr ă  încetare utilizând diferitele procedee în ambele direcţii şi combinându-le în funcţie de deplasarea oponentului care nu atacă şi doar încearcă să  blocheze sau să eschiveze atacurile partenerului. 71

RANDORI, înseamnă  exerciţiile libere practicate în condiţiile unei competiţii. Ambii luptători sunt liberi să utilizeze orice procedeu doreşte cu condiţia să respecte regulile luptei. SHIAI este o competiţie în care dacă  un luptător realizează un  punct devine câştigător. În timp ce în RANDORI un luptător poate arunca adversarul de mai multe ori la sol.

8.3. PREG ĂTIREA TACTIC Ă „Valorificarea complexă, adecvată şi eficientă  a pregătirii tehnice şi fizice a sportivilor, a echipei sau echipajului în desf ăşurarea concursului, în concordanţă  cu condiţiile cerute de adversitate şi cu obiectivele de performanţă (victorie, puncte, rând, titlu, loc, calificare, etc.) prestabilitate” (Nicu A. 2000). Pentru aplicarea procedeelor tehnice în Randori şi competiţii, este necesar ă urmărirea permanentă a acţiunilor adversarului, sesizarea şi fructificarea diferitelor ocazii favorabile şi adaptarea rapidă  la anumite situaţii noi care apar în cursul luptei. Luptătorul trebuie să-şi construiască în mod creator atacul în funcţie de mişcările adversarului şi deficienţele acestuia. Ţinând seama de acest considerent, luptătorul trebuie să  cunoască  cât mai multe procedee tehnice, executate în ambele păr ţi şi să  se adapteze cu uşurinţă situaţiilor nou create. Şansele unui luptător sunt sporite dacă  prin antrenament ajunge la acţiuni succesive şi dacă a studiat şi practicat în mod conştiincios elementele de bază: Kuzushi, Tsukuri şi Kake.

8.4. PREG ĂTIREA PSIHOLOGIC Ă „Preg ătirea psihică determină , prin mijloacele antrenamentului  şi ale ac ţ iunilor educa ţ ionale, cre şterea capacit ăţ ii psihice pentru a-i  permite sportivului desf ăşurarea unor ac ţ iuni eficiente  şi ob ţ inerea unor rezultate superioare în concursuri” (Nicu A. 2000) . Trebuie să  fie o preocupare permanentă  a antrenorului f ăcând  parte integrantă  din procesul instructiv educativ. Pentru obţinerea celor mai bune rezultate, antrenorul nu trebuie să uite că omul este o fiinţă  complexă, o persoană  care gândeşte, simte, se emoţionează şi sufer ă uneori de anumite complexe. 72

Antrenorul trebuie să găsească mijloacele de a înlătura inhibiţiile şi eventualele complexe ale luptătorilor săi şi de a le dirija instinctele spre acţiuni pozitive. Făr ă un echilibru psihofizic, f ăr ă încredere în capacitatea lui, sportivul nu poate face faţă în competiţii. Astfel, se fac cu sportivii: - exerciţii de concentrare a gândirii şi reprezentare a procedeelor şi combinaţiilor tehnice folosite în competiţii; - analiza cauzelor diferitelor complexe, emoţii, inhibiţii; - exerciţii de relaxare şi decontractare fizioterapeutică.

8.5. PREG ĂTIREA TEORETIC Ă „Ansamblul informaţiilor însuşite de sportiv în vederea cunoaşterii şi explicării principiilor, regulilor şi metodelor care determină creşterea capacităţii sale de efort şi de performanţă, ca şi anticiparea concursului următor pentru abordarea lui adecvată” (Nicu A. 2000) Cunoştinţele teoretice ofer ă sportivului posibilitatea de a analiza mai bine pregătirea şi rezultatele obţinute. Cu cât sportivul posedă mai multe cunoştinţe, cu atât se orientează mai bine în pregătirea lui.

73

9. CLASIFICAREA SPORTIV Ă  ÎN JUDO, bazată  pe centuri colorate

În judo există  un criteriu de clasificare sportivă  original şi în acelaşi timp stimulativ, care crează în permanenţă preocuparea măiestriei sportive. Centura cu care se leagă costumul de judo reprezintă şi o valoare simbolică (onorifică), indicând gradul de măiestrie sportivă a unui judoka. Un neofit (care se prezintă pentru prima oar ă la antrenament) va  purta o centur ă  de culoare albă, care sugerează că  el se iniţiază în elementele de bază ale judoului. Un începător parcurge 5 programe de instruire sportivă denumite Kyo. Fiecare Kyo cuprinde un complex de 8 procedee tehnice ale luptei din poziţia în picioare. Învăţând cele 5 Kyo, un judoka îşi însuşeşte deci 40 de procedee tehnice de aruncare, înglobate într-un sistem care se numeşte go-Kyo. Sportivul care a asimilat primele 8 procedee tehnice din  programul Kyo obţine, în urma unei examinări, o centur ă  de culoare galbenă şi i se acordă  o categorie de clasificare sportivă  bazată pe centuri colorate (denumită  Kyu). Există  5 categorii numerotate în ordinea descrescătoar e a cifrelor, treapta inferioar ă fiind 5 Kyu, iar cea superioar ă  1 Kyu. A nu se confunda cuvintele Kyo şi Kyu; primul reprezintă o grupare a procedurilor tehnice (un complex de exerciţii, o treaptă de instruire sportivă, o parte dintr-un program de învăţare), pe când celălalt termen indică  scopul (adică  gradaţia măiestriei sportive  pe care a dobândit-o un judoka). După obţinerea centurii galbene şi respectiv a categoriei 5 Kyu, sportivul va învăţa procedeele tehnice cuprinse în cea de-a doua treaptă de instruire sportivă, adică 2 Kyo, pentru a i se acorda 4 Kyu şi respectiv centura portocalie. Urmează  apoi însuşirea procedeelor tehnice din 3 Kyo, 2 Kyo şi 1 Kyo pentru a dobândi respectiv 3 Kyu, centura verde, 2 Kyu, centura albastr ă şi în fine, 1 Kyu, centura maro. Dacă  socotim că  pentru pregătirea în vederea obţinerii fiecărui Kyu este necesar ă o perioadă de 46 luni, deducem că pentru a dobândi centura maro se scurge un timp aproximativ de 3 ani. 74

Trebuie menţionat că pentru fiecare treaptă de instruire sportivă sunt incluse şi alte criterii de examinare, dintre care şi elemente ale luptei la sol. Un judoka care a obţinut centura maro, după  3 ani, poate fi considerat un începător, având însă posibilitatea să se perfecţioneze şi să păşească în categoria maeştrilor în acest sport, devenind candidat la mult râvnita centura neagr ă. Există 10 grade (grad=dan) ale centurii negre, numerotate în ordinea crescătoare a cifrelor de la 1 la 10. În ierarhia gradelor centurii negre, timpul pentru acordarea lor devine mai lung: 2 ani între 1 şi 2 dani, 3 ani între 2 şi 3 dani, 4 ani între 3 şi 4 dani.  Nu este de mirare deci că  treptele superioare ale centurii negre se obţine la o vârstă  foarte înaintată şi de cele mai multe ori după o viaţă  întreagă  consacrată  judoului (de exemplu, celebrul Kyuso Mifune, posesorul gradului 10 dani, avea peste 80 de ani).  Nici o persoană  în viaţă  nu a obţinut mai mult de 10 dani. În schimb, lui Jigoro Kano, întemeietorul judoului, i s-a acordat postmortem 12 dani cu titlul de marele maestru Shihon. Gradatia Categoria 6 Kyu 5 Kyu 4 Kyu 3 Kyu 2 Kyu 1 Kyu -

Gradul 1 Dan 2 Dan 3 Dan 4 Dan 5 Dan 6 Dan 7 Dan 8 Dan 9 Dan 10 Dan

Denumirea Japoneză ROKKYU GOKKYU SHIKKYU SANKYU NIKYU IKKYU SHODAN NIDAN SANDAN YODAN GODAN ROKUDAN SHICHIDAN HACHIDAN KODAN JUDAN

Culoarea Centurii albă galbenă portocalie verde albastr ă maro neagr ă neagr ă neagr ă neagr ă neagr ă neagr ă neagr ă neagr ă neagr ă neagr ă

10. CONSPECTUL DE LECŢIE: 75

EXEMPLIFICAREA UNUI PLAN DE LECŢIE PENTRU ÎNVĂŢAREA PROCEDEULUI TEHNIC MOROTE-SEOI-NAGE. Locul: Sala Polivalentă Secţia de Judo Anul: III zi

Materiale: saltele, scări fixe Verigile lecţiei 1 Organizarea colectivului Pregătirea organismului  pentru efort

Teme: - Morote-Seoi-Nage - Ippon-Seoi-Nage Obiective: - Învăţarea procedeului Morote-Seoi-Nage - Perfecţionarea procedeului Ippon-Seoi-Nage. - Purificarea calităţilor motrice: for ţa, rezistenţa

Mijloace

Dozare

2 - adunarea şi raport - verificarea echipamentului - prezentarea sarcinilor lecţiei - mers, alergare, sărituri - deplasări în  poziţie de gardă, sărituri pe ambele  picioare, înainte, lateral dreapta, stânga

3

- deplasări prin sărituri din ghemuit 1

76

2

3'

8'

2 lungimi de saltea 3

Formaţie de lucru 4

Indicaţii metodice 5

Observaţii 6

- în linie  pe două rânduri

- cerc în  jurul saltelei

4

- gardă medie - sărituri elastice

5

6

- din stând,  balansarea şi rotirea braţelor Influenţarea selectivă a aparatului locomotor

- din stând, deplasări înainte şi înapoi prin  pivotare (taisabaki) - din poziţie de gardă, simularea dezechilibr ărilor spre înainte, lateral, înapoi - din culcat facial, extensia alternativă a  braţului cu  piciorul opus

1

4x8

- trunchiul pe - coloană verticală, contact cu de gimnastică salteaua pe toată talpa

4x4x5

- dezechilibr ările se vor combina cu acţiuni ale  picioarelor

2'

2x10

- culcat dorsal, ridicare în „pod” şi  balansări înainte, înapoi.

2x30''

- culcat dorsal, forfecarea  picioarelor pe verticală şi orizontală

1'

- flotări din culcat înainte în sprijin pe degete

2x5

2

3

- r ăsucirea corpului stânga, dreapta, execuţie în viteză

4

5

6 77

- pe perechi (în gardă) dezechilibr ări - căderi înapoi şi lateral de pe loc şi din deplasare Demonstraţia şi explicarea  procedeului „MOROTESEOI-NAGE” - prizele - dezechilibrarea - secerarea - aruncarea - asigurarea - simularea execuţiei  prizelor, dezechilibr ării şi introducerea cotului sub axilă

Tema

- simularea execuţiei integrale a  procedeului. -Repetarea  procedeului cu  partener care nu opune rezistenţă - prizele - dezechilibrarea - introducerea cotului sub axilă - execuţia integrale a  procedeului 1 78

2

2'

2x8

- de pe loc şi din deplasare

- în - execuţii culoarul de alternative pe gimnastiambele păr ţi că

2x5

2x2x5

- pe  perechi

- sincronizarea între dezechilibrare şi secerare

2x2x6

3

4

5

6

Consolidarea Repetarea  procedeului  procedeului „IPPON-SEOI „IPPON-SEOI-NAGE”  NAGE” - simularea execuţiei integrale a procedeului (tandoku-rentsiu) - execuţia  procedeului cu  partener care nu opune rezistenţă - execuţia  procedeului cu  partener care se apăr ă şi se eschivează - execuţia  procedeului cu  partener care se apăr ă şi contrează (yakusoku-geiko). Perfecţionarea calităţilor motrice specifice: for ţă, viteză.

1

- dezvoltarea for ţei de apucare şi ridicare. - din poziţie de gardă cu prize reciproce, tracţiuni diferite  pentru dezechilibr ări - ridicarea  partenerului culcat fixând costumul 2

- pe toată 2x4x5 salteaua

2x4x6

- pe  perechi

- treptat va mări viteze de execuţie

- din deplasare

2x2'

2x1'

- pe  perechi

- f ăr ă trântirea  partenerului

2x2x4 3

4

5

6 79

- ridicări repetate  pentru „KATAGURUMA” - ridicări de coapse „MOROTEGARI”. - dezvoltarea 2x2x8 rezistenţei specifice - repetarea  procedeelor „OUCHI- GARI” şi „UCHI- GOSHI” (uchi-komi) - pe reprize 4x30'' scurte - pe reprize lungi 3x4'

Revenirea organismului după efort

- alergare uşoar ă cu relaxarea  braţelor şi  picioarelor - exerciţii de mobilitate - exerciţii de relaxare şi respiraţie Aprecieri Adunarea pentru asupra desîncheierea lecţiei f ăşur ării lecţiei - aprecieri generale şi recomandări - însuşirea materialului nou - folosirea cunoştinţelor în condiţii de luptă 80

- cu viteză maximă se schimbă  partenerul la fiecare re priză -cerc în  jurul saltelei Exerciţii individuale

6' - pe toată salteaua

Sarcini individuale extralecţie

11. SISTEME DE DESF ĂŞURARE  A UNEI COMPETIŢII

În Judo competiţiile se pot desf ăşura în general în două sisteme: - cu recalificări; - sistem turneu (poul). A. Sistemul cu recalific ări: după  tragerea la sor ţi, concursul se desf ăşoar ă  cu primele meciuri preliminarii, urmând turneele I, II, IV, …. Până  la desemnarea câştigătorului seriei respective, după  care se efectuează completarea tabelelor cu recalificări după cum urmează: - câştigătorul seriei A se va întâlni cu câştigătorul seriei B pentru locurile I şi II. Cei care au pierdut de la câştigătorii seriilor intr ă în recalificări şi pot obţine cel mult locul III, în cazul în care câştigă celelalte întâlniri. B. Sistemul turnee (poul) 1. Dacă numărul combatanţilor este mai mare de 24, se constituie 8 grupe de câte 3,4 sau 5 combatanţi - numărul combatanţilor este, de obicei, 48; - dacă sunt 49 de com batanţi sau mai mulţi se constituie 16 grupe; - în cazul în care numărul combatanţilor este mai mic de 25, dar mai mare de 11 se constituie 4 grupe de câte:  – atunci când numărul combatanţilor este mai mic de 12, dar mai mare de 5 se constituie 2 grupe de câte 3,4,5 sau 6 combatanţi;  – atunci când numărul combatanţilor este mai mic de 6, competiţia se desf ăşoar ă într-o singur ă grupă, iar rezultatul constituie clasamentul final. În capetele de grupă se plasează cei 4 finalişti din anul precedent (de exemplu, în campionatul naţional), bineînţeles dacă  ei sunt  prezenţi la aceeaşi categorie de greutate. Cei clasaţi pe locul III, vor fi  plasaţi astfel ca ei să  nu figureze în aceeaşi grupă  cu primul sau al 81

doilea clasat care au avut victorii asupra celui de al treilea clasat în competiţiile din anul precedent. Ei vor fi repartizaţi conform tabelului: Ordinea combatanţilor în poul: Poul de 3 1x2-1x3-2x3 Poul de 4 1x2-3x4-1x3-2x4x1x4-2x3 Poul de 5 4x5-1x2-3x4-1x5-2x3-1x4 3x5-2x4-1x3-2x5 Poul 6 1x2-3x4-5x6 1x3-2x5-3x6 1x4-3x5-2x6 1x5-2x3-4x6 1x6-2x4 4x5 2. Competiţiile eliminatorii în două grupe şi repesaj A două fază  este rezervată primilor 2 clasaţi din fiecare poul şi sunt repartizaţi în două grupe prin tragere la sor ţi. Cei doi finalişti se stabilesc prin meciuri eliminatorii directe. Când cei doi sunt cunoscuţi, se trece la repesaj pentru a permite combatanţilor care au fost înfrânţi din finalişti să concureze pe locul 3. Primele 2 locuri sunt stabilite prin tragere la sor ţi.

82

BIBLIOGRAFIE Tudusciuc I., Gimnastica de bază, Editura Fundaţiei  România de Mâine, Bucureşti, 2002.

Culda C., Dungociu, P. Culda,  Manual de gimnastică, Editura Fundaţia România de Mâine, Bucureşti, 1998. Todea, F.,  Jocuri de mi şcare, Editura Fundaţiei  România de  Mâine, Bucureşti, 2002.

 Nicu A., Teoria  şi metodica antrenamentului sportiv, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002. Muraru, A., Judo, Editura Sport-Turism, 1998. Hantău, I.,  Manual de Judo, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000.  Nicu A.  Enciclopedia Educa ţ iei fizice  şi sportului, Editura Aramis, Bucureşti, 2002

83