Istoria unor imnuri

268 – Cetate tare-i Dumnezeu Author —Martin Luther, Luther, 1483–1546 English Translation —Frederick H. Hedge, 1805–1890 1805–1890 Composer —Martin Luther, Luther, 1483–1546 Tune Name —“Ein’ Feste Burg” Scripture Reference —Psalm 46

Ps 18:2 Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea, în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă şi întăritura mea! Martin Luther s-a născut pe 10 Nov 1483 în Eisleben, Saxonia în Germania. A studiat la universitatea din Erfurt, devenind mai târziu un călugar Augustin, predând filosofie şi teologie la universitatea din Wittenberg. - 31 oct 1517 Martin Luther a postat cele 95 de teze pe uşa catedralei din Wittenberg, aceasta fiind ziua de naştere a protestantismului. protestantismului. Aceste teze condamnau numeroasele practici şi învăţături ale bisericii catolice. După mai mulţi mulţi ani de dispute dispute furibunde cu însuşi însuşi papa şi cu liderii liderii bisericii catolice, Martin Luther a fost excomunicat. - Unul din marile beneficii ale mişcării reformatoare a fost redescoperirea cântatului cântatului împreună. Martin Luther avea convingeri puternice puternice despre puterea muzicii sacre: „Dacă un om dispreţuieşte muzica, aşa cum fac fanaticii, pentru acesta nu am nici o simpatie, pentru că muzica este o graţie şi un dar de la Dumnezeu, nu o invenţie a omului. Astfel cântarea potoleşte diavolul şi face oamenii voioşi, uitând de mânie, păcat şi alte planuri. Aşa că diavolul, cel care dă naştere la tristeţe, anxietate şi la celelalte probleme, fuge în prezenţa sunetului muzicii aproape la fel ca de cuvântul Domnului. Domnului. Într-o altă ordine de idei: Doresc să compun imnuri sacre aşa încât cuvântul Domnului să poată stărui în inima oamenilor de asemenea prin semnificaţia cântecelor.” În final, Luther a scris: „Nu voi permite nici unui om să prefacă sau să înveţe pe oameni despre Dumnezeu, fără cunoştinţa potrivită despre puterea şi folosirea muzicii sacre.” Cel mai puternic imn al mişcării reformiste protestante protestante a fost cel al lui Luther: „Cetate tare-i Dumnezeu” bazat pe Psalmul 46. Acest imn a devenit strigătul de luptă al oamenilor, o puternică sursă de for ță şi inspiraţie chiar şi pentru cei care erau martirizaţi pentru convingerile convingerile lor. Acest imn a fost tradus în practic toate limbile cunoscute şi este recunoscut ca unul din cele mai nobile şi clasice exemple ale imnurilor creştine. creştine. Se spune că doar în engleza sunt peste 60 de traduceri ale acestui text. Primul rând al acestui a cestui imn naţional pentru protestantismul german este încă înscris pe mormântul lui Martin Luther la Wittenberg putând fi citit cu apreciere de turiştii ce trec prin acest punct istoric.

Trusted by over 1 million members

Try Scribd FREE for 30 days to access over 125 million titles without ads or interruptions! Start Free Trial Cancel Anytime.





De n-aş avea în Domnul mângâiere – 306 Uneori, lumea noastră este o lume a durerilor, a războiului, a fricii şi a mâhnirii pentru ceea ce am pierdut. Fiecare Fiecare nou an vine prudent prudent peste noi, găsindu-ne înaintând înaintând cu foarte mare atenţie în viitorul necunoscut. E posibil totuşi ca în vârtejul tragediilor să găsim pace şi bucurie? Pacea înseamnă mult mai mult decât absenţa conflictului. Pacea trece dincolo de câştigarea unei bătălii sau semnarea unui tratat. Pacea adevărată se află în inimă. Dacă putem găsi pace în inimile inimile noastre, putem aduce speranţă unei unei lumi nesigure. Sfântul Francis de Assisi a scris odată o „Rugăciune pentru pace”, sugerând o modalitate de a găsi adevărata pace interioară, chiar şi trăind în timpuri tulburi. El a spus: „O, divinule Stăpân, fă Tu ca să nu caut atât de mult să fiu mângâiat, cât eu să mângâi”. Iată secretul. Atunci când oferim dragoste şi asigurare celorlalţi, noi înşine găsim pacea. Dacă tot timpul timpul aşteptăm ca altcineva să ne mângâie mângâie sau să ne salveze, atunci satisfacţia noastră depinde de altul şi ne rămâne inaccesibilă. Când uităm de necazurile noastre şi lucrăm la alinarea suferinţelor altora, simţim pacea care vine de la Dumnezeu. Dumnezeu. Nu ne putem aştepta ca lumea lumea să-şi găsească odihna, să-şi pună deoparte deoparte sabia şi să ne promită armonie şi bună înţelegere. Avem nevoie să ne găsim puterea acolo unde se poate găsi pacea autentică: în cunoaşterea dragostei infinite a lui Dumnezeu pentru noi. Imnul pe care-l vom cânta se adresează în mod special acelora dintre dumneavoastră, fraţii şi surorile noastre, care simţiţi povara durerii şi a suferinţei nedrepte a acestui pământ, cu speranţa că veţi găsi pace. Melodia a fost compusă de Friedrich Flemming, un compozitor german, care a scris această melodie pentru voci bărbăteşti, iniţial pentru un fragment dintr-o odă antică. A fost publicată ca imn pentru prima dată în ediţia din 1875 a Psaltirii Congregaţionale, versurile fiind o traducere adaptată după Petre P. Paulini, în revista Semnele Timpului , august 1909.





Cred în Domnul Isus – 219 Author —John H. Sammis, 1836–1919 1836–1919 Composer —Daniel B. Towner, 1850–1919 1850–1919 Şi Samuel a spus: „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea cuvântului cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor.” 1 Samuel 15.22 Imnul „Cred şi-L ascult” a fost deseori citat ca exemplu al unei viziuni biblice echilibrate a experienţei creştine şi a faptelor bune rezultate, care trebuie să fie evidente. Începem cu credinţa în lucrarea Lui completă de salvare şi apoi a poi ne trăim viaţa străduindu-ne să-L ascultam şi să împlinim voinţa Sa revelată, în experienţa noastră. Evanghelistul Evanghelistul Moody a oferit soluţia unei vieţi cre știne: „Sângele ne oferă siguranţă / Cuvântul ne oferă certitudine / Dar ascultarea ne face fericiţi.” Imnul a fost compus de Daniel B. Towner în anul 1886, pe când dirija corul pentru domnul Moody în Brockton, Massachussetts. Towner, compozitorul, a lăsat următoarea relatare: „Domnul Moody conducea o serie de întâlniri în Brockton, Massachussetts şi eu am avut plăcerea să cânt pentru el. Într-o seară, un tânăr s-a ridicat din mijlocul grupului şi a spus: ‚ Nu Nu sunt chiar sigur, sigur, dar voi avea încredere încredere şi voi asculta.’ Eu am notat notat ideea şi am trimis-o împreună cu o povestire reverendului J.H. Sammis, un preot prezbiterian. El a scris imnul şi melodia a apărut.” După ce domnul Towner a primit cererea, domnul Sammis a compus refrenul imnului „Cred şi-L ascult / Şi-L iubesc tot mai mult.” Aceste versuri au devenit nucleul pentru cele cinci strofe ale imnului, detaliind domeniile vieţii în care un credincios trebuie să asculte de Dumnezeu pentru a fi cu adevărat fericit. Textul primului imn a apărut în colecţia „Imnuri noi şi vechi”, publicat de Compania Revell în anul 1887. De-a lungul timpului, a fost apreciat de oamenii lui Dumnezeu şi a fost tradus în mai multe limbi.





309 – Mai lângă tronul Tău Author —Sarah F. Adams, Adams, 1805–1848 Composer —Lowell Mason, 1792–1872 Tune Name —“Bethany” Scripture Reference —Genesis 28:10–22 28:10–22

„Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi EL se va apropia de voi.” Iacov 4:8 „Mai lângă Tronul Tău” este considerat de către specialiștii în compoziţia de imnuri religioase ca unul dintre cele mai frumoase imnuri scrise vreodată de o femeie-compozitor. femeie-compozitor. Sarah Flower F lower Adams s-a născut la Harlow, în Anglia, la 22 februarie 1805. A murit murit înainte de vreme, la 43 de ani, dar a avut o viaţă plină, pe care a dedicat-o lucrării în via Domnului. Pentru o vreme a jucat pe scena londoneză rolul lui Lady Macbeth. Devenise cunoscută pentru creaţiile sale literare, aceasta în ciuda faptului că sănătatea ei şubrezită era adesea un obstacol în calea ambiţiilor ei. În 1843 s-a căsătorit cu un proeminent inventator inventator şi inginer civil, John Bridges Adams şi până la moartea Sarei, 14 ani mai târziu, distinsul cuplu a locuit la Londra. Caracterul nobil, talentul, frumuseţea şi farmecul Sarei lăsau întodeauna o impresie puternică asupra celor care o cunoşteau pentru prima oară. Şi sora Sarei, Eliza, era o tânără extrem de talentată. În calitate de muzician recunoscut, ea a compus multe din melodiile pentru versurile versurile Sarei. Într-o zi, pastorul Bisericii Unitariene Unitariene la care mergeau cele 2 surori, reverendul William Johnson Fox, le-a întrebat dacă ar vrea să dea o mână de ajutor la realizarea unei colec ții de imnuri creştine pentru congregaţie. Sarah şi Eliza au devenit în scurt timp profund implicate şi dedicate acestui proiect, împreuna compunând 13 noi texte şi 62 de melodii noi. Textul acestui imn, „Mai lângă tronul Tau”, este inspirat de visul lui Iacov din pustie, în timp ce fugea de mânia fratelui său Esau. Înaintea lui, în vis, s-a arătat o scară între cer şi pământ pe care urcau şi coborau îngerii plini de slavă şi Domnul stătea deasupra ei. Când s-a trezit, a pus locului aceluia numele „Betel” - „casa lui Dumnezeu”, căci a zis el, „cu adevărat Domnul este în locul acesta şi eu nam ştiut”. În curând, culegerea de imnuri avea să fie gata, iar pastorul, care pregătea o predică despre Iacov şi Esau pe baza textelor din Geneza 28:10-22, avea nevoie de un imn pentru subiect. Entuziasmată, Eliza i-a spus surorii sale: „Asta este o idee excelentă pentru un imn, Sara. De ce nu scrii propria ta viziune asupra visului lui Iacov?” „Excelent”, a replicat pastorul. Târziu în acea zi, după ce a petrecut mult timp studiind textele Genezei, contemplând atmosfera atmosfera de sfinţenie şi interiorizând dramatismul dramatismul acestui moment din Vechiul Testament, Sara a început să scrie. Curând, ea a versificat naraţiunea Bibliei în 5 strofe, la noi fiind traduse doar 3, versuri ce nu şiau pierdut farmecul nici până azi. Imnul a fost adesea criticat pentru că, pe parcursul textului, textului, el nu face nici o referire la Persoana Mântuitorului Mântuitorului sau la lucrările Sale pe pământ. Aproape întreaga viaţă, Sarah Adams a fost membră a Bisericii Unitariene, acest lucru justificând lipsa zelului evanghelic evanghelic al versurilor ei. Cu toate acestea, imnul poate fi găsit în toate culegerile de imnuri creştine şi şi-a croit drum în inimile credincioşilor credincioşilor din întreaga lume, fiind tradus în multe limbi. Studiind ultimele sale scrieri, este evident că în viaţa Sarei a avut loc convertirea, ea devenind, în ultima parte a vieţii, membră a Bisericii Baptiste din Londra. „Mai lângă tronul Tău” este unul dintre imnurile prezente în culegerea publicată în 1841 special pentru Biserica Unitariană Unitariană din Londra. Imnul Imnul a juns şi în America, America, 3 ani mai târziu, dar a fost trecut trecut cu





apele învolburate, un vagon s-a răsturnat şi a prins o femeie tânără între fiarele contorsionate, contorsionate, fără speranţă de scăpare. Ea era o tânără misionară în drum spre locul ei de lucru. Ea a vorbit calmă mulţimii şocate de tragedia care avea loc sub ochii lor. S-a rugat şi a început să fredoneze imnul „Mai lângă tronul Tău”, în timp ce a fost chemată la sânul Dumnezeului pe care Îl iubea şi căruia îi dedicase viaţa ei. Acest imn s-a numărat printre preferatele unora dintre liderii lumii, printre ace știa fiind şi preşedintele William William MacKinley, care a fost auzit şoptind şoptind versurile versurile acestui imn în timp timp ce respira pentru ultima ultima oară. Acest imn a fost cântat la începutul începutul secolului secolului al XX-lea la ceremoniile funerare funerare şi memoriale pe teritoriul Statelor Unite. „Mai lângă tronul Tău” este imnul care răsuna pe magnificul vas Titanic, în timp ce cobora în adâncurile îngheţate ale Atlanticului, luând cu el 1500 de suflete. În ciuda apartenenţei scriitoarei la Biserica Unitariană, acest imn şi-a făcut lucrarea în mâna Domnului şi a adus în chip minunat pace sufletească şi binecuvantare copiilor Săi de pretutindeni. El exprimă cum nu se poate mai frumos dorul din inimile inimile oamenilor care Îl cunosc pe Dumnezeu şi experimentează prezenţa şi biruinţele Sale în vieţile lor. Să ne lăsăm cuceriţi de credincioşia lui Dumnezeu faţă de noi, în timp ce intonăm imnul „MAI LÂNGĂ TRONUL TĂU”.





Merg spre casă – 564 Majoritatea cântărilor adventist-millerite adventist-millerite conţineau dorinţa lor nespusă de a se întâlni în curând cu Domnul lor. „Merg spre casă” este este un exemp exemplu lu pentr pentruu aceast aceasta. a. Dup Dupăă dezamă dezamăgir girea ea din din 22 octombrie 1844, acest imn reprezenta şi simţămintele şi izolarea pe care le simţeau primii păzitori ai Sabatului. Joseph Bates, fost căpitan în marină, acum pensionar şi devenit pastor millerit, notează un incident în legătură cu acest imn în autobiografia sa publicată în anul 1868. Aceasta s-a întâmplat în călătoria cu scop evanghelistic prin Maryland pe care a avut-o el şi Heman S. Gurney în lunile februarie şi începutul lui martie 1844. Într-o seară, la întâlnirea evanghelistică au venit mai mulţi sclavi ca să asculte imnurile şi predica. Fr. Bates notează: ‘Sclavii de la întâlnire au rămas foarte impresionaţi de imnurile advente. Ei îl ascultau pe fratele fratele Gurney Gurney cum cântă: „Merg spre casă, m-aşteaptă Tatăl, doar o noapte, doar o noapte am de plâns...” Unul din bărbaţii de culoare a venit în faţă să mă roage să-i dăm o copie a cântării, dar fratele Gurney nu avea decât un exemplar. Negrul atunci îi spune: ‘Îţi dau un sfert de dolar pe el’ – probabil că doar atât avea săracul om, judecând după hainele sărace pe care le purta. Fratele Gurney i-a copiat atunci un exemplar şi i l-a dat, iar sclavul a fost foarte recunoscător. Imnul „Merg spre casă” a apărut în ambele suplimente de 36 şi 72 de pagini în ediţia din 1843 a „Harpei Milenare”, publicată de Joshua V. Himes pentru milleriţi. James White a introdus-o în cartea de imnuri advente în 1849. La noi în ţară a fost cuprinsă în noile cărţi de imnuri în cele 100, nr. 84 – MERG SPRE CASĂ, iar acum este inclusă în ediţia 2006 a Imnurilor Imnurilor Creştine, la numărul 564.







Oare n-aţi aflat voi încă Author —Joseph Scriven, 1819–1886 1819–1886 Composer —Charles C. Converse, 1832–1918 1832–1918 Tune Name —“Converse”

„Cine îşi face mulţi prieteni, îi face spre nenorocirea lui, dar este un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate.” Proverbe 18:24 Bine a spus cineva: „Teologia practică a unui creştin este reflectată adesea în imnurile sale”. Mulţi dintre noi pot să confirme confirme acest adevăr atunci când ne amintim de anumite experienţe foarte emoţionante – poate pierderea cuiva drag – şi de simplele imnuri ce au fost folosite de către Duhul Sfânt pentru a sluji nevoilor noastre spirituale. spirituale. Un asemenea imn este şi „Oare n-aţi aflat voi încă”. Deşi textul său nu este considerat a fi un exemplu de mare operă literară, adevărurile simple declarate au adus alinare unui mare număr de oameni ai lui Dumnezeu, încă din 1857 de când a fost scris. Pentru nevoile spirituale de bază ale oamenilor sunt foarte importante importante cuvintele sale şi mulţi misionari au declarat că acesta se numără printre primele primele imnuri învăţate de cei noi veniţi la credinţă. credinţă. Chiar această simplitate a textului textului şi a muzicii a constituit forţa şi atracţia lui. Joseph Scriven s-a născut in 1819 în Dublin, Irlanda, având părinţi bogaţi. A terminat Colegiul Trinity din acelaşi oraş. La vârsta de 25 ani, s-a hotărât să-şi părăsească ţara natală şi să migreze în Canada. Motivele pentru care vroia să plece din familia şi din ţara sa păreau să fie duble: influenţa religioasă din Plymouth Brethren asupra vieţii vieţii sale îl înstrăinau de familia lui şi înecul accidental al logodnicei sale în noaptea dinaintea nunţii. Din acel moment, Scriven a dezvoltat un model total diferit de viaţă. El a luat Predica de pe Munte în mod literal. Se spune că şi-a împărţit gratis averea, oferindu-şi chiar hainele de pe el, dacă era necesar, şi niciodată nu a refuzat să ajute pe cineva în nevoie. Ira Sankey spune în scrierile sale despre un om care, văzându-l pe Scriven pe străzile din Portul Hope din Ontario, cu fierăstrăul şi capra de tăiat lemne, a întrebat: „Cine este omul acesta? Vreau să lucreze pentru mine”. Răspunsul a fost: „Nu-l poţi angaja, el taie lemnele cu fierăstrăul numai pentru văduve şi oameni bolnavi, care nu pot să plătească”. Datorită felului felului său de viaţă, Scriven şi-a câştigat câştigat respectul, dar era considerat considerat şi excentric de către cunoscuţi. Scriven n-a intenţionat niciodată să publice cântecul „Oare n-aţi aflat voi încă”. Aflând de îmbolnăvirea gravă a mamei sale şi fiindu-i imposibil să ajungă la ea, i-a scris o scrisoare de alinare, punând în plic plic şi cuvintele acestui imn. imn. Ceva mai târziu, pe când el însuşi însuşi era bolnav, un prieten prieten care





Aşa cum sunt Autor —Charlotte Elliott, Elliott, 1789–1871 Compoyitor —William B. Bradbury, Bradbury, 1816–1868 Melodia —“Woodworth” —“Woodworth” Isus le-a zis: „Eu Sunt Pânea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată. Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni. Ioan 6:35, 37

Fără îndoială, acest imn a atins mai multe inimi şi a influenţat mai mulţi oameni pentru Isus decât oricare alt imn scris vreodată. Textul a luat naştere în sufletul unei femei invalide care a scris aceste versuri în urma simţămintelor de inutilitate şi disperare pe care le-a trăit. Charlotte Elliott s-a născut în Clapham, Clapham, Anglia, pe 18 martie 1789. Ca orice persoană tânără a trăit o viaţă fără griji, devenind populară ca portretist şi scriitor de versuri comice. Pe la 30 de ani, sănătatea ei a început să se deterioreze rapid şi în curând a fost ţintuită ţintuită la pat, rămânând invalidă pentru tot restul vieţii ei. Odată cu deteriorarea sănătăţii ei au venit şi sentimentele de disperare si deznădejde. În 1822, un evanghelist elveţian, Dr. Cesar Malan, a vizitat familia Elliot în Brighton. Vizita lui s-a dovedit a fi punctul de cotitură cotitură în viaţa Charlottei. Charlottei. În consilierea consilierea pe care a oferit-o domnişoarei domnişoarei Elliot privind privind aspectul emoțional şi spiritual al problemelor ei, Dr Malan a conştientizat-o cu privire la acest adevăr: „Tu trebuie să vii în faţa Mielului lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii aşa cum eşti, ca o păcătoasă.“ Din momentul acela, pentru pentru tot restul vieţii vieţii ei, domnișoara Elliot a sărbătorit ziua în care prietenul ei elveţian a condus-o condus-o la o relaţie relaţie personală cu Isus, Isus, considerând-o ziua ziua ei de naştere spirituală. Cu toate că nu a scris textul pentru acest imn decât abia în 1836, la 14 ani după convertirea ei, ea nu a uitat niciodată cuvintele prietenului prietenului ei elveţian, ele fiind, de fapt, esenţa acestui imn. Deşi Charlotte Elliott a trăit 82 de ani, ea nu şi-a mai recăpătat niciodată sănătatea şi deseori a îndurat perioade de mari suferinţe fizice. Despre chinurile ei, ea scria: „El ştie cum este, zi după zi, oră după oră, să lupţi cu simţămintele de slăbiciune copleşitoare, letargie şi epuizare, să nu reuşeşti să ieşi din starea de letargie, depresie şi instabilitate, dar să te ridici în fiecare dimineaţă şi să spui: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.”” Altă dată spunea: „Domnul vede, Domnul mă călăuzeşte, Domnul mă păzeşte. Harul Lui mă înconjoară şi vocea Lui mă îndeamnă permanent să fiu fericită şi sfântă în slujba Lui, acolo unde mă aflu.” Domnişoara Elliott a scris textul pentru imnul „Aşa cum sunt”, în 1836. A fost publicat in acelaşi an în a 2-a ediţie a Cărţii de Imnuri a Invalizilor , o colecţie care conţinea 115 dintre imnurile imnurile ei. Ea a scris acest imn cu dorinţa de a ajuta financiar la construirea unei şcoli pentru copiii săraci ai clericilor, pe care prietenul ei pastor pastor elveţian încerca să o construiască construiască în Brighton. Brighton. Domnişoara Domnişoara Elliott s-a simţit atât de neajutorată în dorinţa ei de a ajuta enoriaşii în acest proiect demn de laudă. Este interesant că





Vezi, pe nori El vine iară - 533 Se pare că acest imn este prima cântare adventistă şi a fost şi editat primul în publicaţiile păzitorilor Sabatului. Sabatului. Joseph Bates l-a publicat într-o cărticică mică, pe care a folosit-o şi retipărit-o în lucrarea pe care a avut-o prin Fairhaven, Massachusetts şi New Bedford. De la început a apărut ca melodie din cântecele Sionului. James White a publicat-o în 1849 sub titlul: ‘Second Advent History’ , apoi în 1852 a primit titlul: ’The Three Messages’ şi a fost editată astfel în cartea de imnuri din 1861. Versurile sunt scrise de Heman S. Gurney prin anul 1847 atunci când Bates primise adevărul despre Sabat, în 1886 strofa a patra s-a modificat. H.S. Gurney, care a locuit lângă Bates în Fairhaven, era recunoscut ca ‘fierarul cântăreţ’ , pentru că îi plăcea să cânte acompaniat de ciocan şi nicovală. Era un om brunet de 1,80 m înălţime, care, devenit adventist millerit, a fost la începutul anului 1844 peste tot cu Bates în evanghelizări. După dezamăgirea din 22 octombrie, Bates şi Gurney au rămas în continuare prieteni. Când Bates a acceptat Sabatul şi şi-a scris micul său tratat în 1846, Gurney a plătit absolut toate cheltuielile. Primise în mod inexplicabil 100 de dolari de la şeful său şi Gurney s-a decis să plătească cu aceşti bani ultimele cheltuieli pentru editarea micului tratat despre Sabat al lui Bates. Atunci când J. Bates s-a dus la Benjamin Lindsey - tipograful - ca să plătească, acesta l-a anunţat că a fost deja achitată diferenţa. Bates n-a aflat niciodată cine i-a plătit cheltuielile. Cam prin 1845, Gurney o aude pe Ellen Harmon (mai târziu White) relatând viziunile ei la o întâlnire din New Bedford, Massachusetts. Deşi nu a găsit nici o greşeală în spusele ei, el totuşi călătoreşte personal până la Portland, Maine unde investighează personal ce fel de persoană este Ellen. Vorbeşte cu prietenii şi rudele ei, inclusiv cu tatăl ei Robert Harmon. După ce s-a lămurit că experienţa ei creştină a fost marcată prin darul Duhului Sfânt, Guney acceptă viziunile Ellenei Harmon. Mai mult de atât, el a plătit prima publicaţie, care conținea jumătate din viziunile ei, ediţia din 6 aprilie 1846. În ultima parte a vieţii lui, Gurney se mută la Michigan, unde continuă meseria sa de fierar. Moare în 1896. Piesa lui, Heman Gurney este primul imn scris şi publicat al adventiştilor păzitori ai Sabatului.





Îl văd adesea -276 ÎL VĂD ADESEA este o poezie pe care Annie Smith a scris-o în 19 August 1852. Pe atunci ea locuia în Rochester, New York cu Ellen şi James White, împreună lucrând atunci pentru publicarea ziarului ‘The Advent Review and Sabbath Herald’ . Faptul că data în care a compus-o este 19 şi ziua in care a aparut ziarul este tot 19 înseamnă că ea a trebuit să compună în aceeaşi zi în care a şi apărut, sub presiunea timpului. timpului. În general, celelalte poezii poezii sunt notate ca fiind fiind scrise cu câteva zile înainte înainte de apariţia lor în ziar. Oricum, oricât de scurt ar fi fost timpul de gândire pentru acest poem, important este că a fost inspirat şi că a rămas nemodificat până astăzi. Data de 19 august 1852 este importantă pentru istoria publicaţiilor publicaţiilor adventiste pentru că în acea zi a fost editat şi primul număr din revista Instructorul de tineret - un număr gratuit pentru cei ce nu aveau bani suficienţi pentru a plăti, revista fiind editată până în 1970, când a primit o altă denumire. Poezia ÎL VĂD ADESEA, a fost publicată iniţial sub titlul: ‘Speranţa binecuvântată’ , nu era numită ca imn. Abia în 1855 apare în imnuri fiind asociată unei melodii. În orice caz, este mai mult ca sigur că, atunci când a compus poezia, Annie avea deja în memorie şi melodia. Din scrierile lui Annie observăm că fiecare strofă face o referire exactă la câte un personaj important de la începuturile începuturile bisericii. Prima strofă se referă la viaţa lui Joseph Bates (1792 - 1872) fostul căpitan de marină, care a fost unul din primii pionieri ai Bisericii, mai precis patriarhul grupului, grupului, fiind cu 30 de ani mai în vârstă decât James White. Bates a dus crucea mai întâi ca primul adventist millerit, iar apoi ca cel mai în vârstă dintre pionierii Bisericii AZŞ. A doua strofă se referă la viaţa lui James White (1821 - 1881), cel mai dinamic lider al grupului conducător de la început, care întotdeauna avea idei noi de a duce lucrarea lui Dumnezeu mai departe. A treia strofă (care la noi lipseşte) se referă probabil la primul misionar oficial John Andrews (1829 - 1883), 1883), alţii cred că Annie se referă la fratele ei mai mic Uriah [iuráia] Smith. Indiferent la cine se referă ea, strofa a treia vorbeşte despre toţi aceia care au renunţat la tot, chiar şi la familie, atunci când au cunoscut credinţa adventistă. A patra strofă (care la noi este a treia) se referă la experienţa tuturor membrilor din biserică, pentru că fără speranţa în El nu am mai avea putere să luptăm luptăm nici unul dintre dintre noi.





Ne aşteapt-un cămin strălucit – 549 Era Sabat după-masă în 1915 la casa din Elmshaven al Ellenei White de lângă Pacific Union College. Cu câteva săptămâni mai devreme în 13 februarie, sora White a căzut şi şi-a fracturat şoldul. De atunci dânsa era nevoită să stea în pat sau un scaun cu roţi. Ellen era trecută deja de a 87-a aniversare. Pentru mai bine de 70 de ani ea a fusese folosită de Dumnezeu pentru a transmite soliile Sale de încurajare, de speranţă, cât şi de corectare. Acum viaţa ei lungă se apropia de sfârşit şi cu cât treceau zilele şi săptămânile, dânsa devenea tot mai slăbită. Ori de câte ori se putea, familia ei şi prietenii veneau s-o viziteze în camera unde a scris şi a lucrat atât de mult de-a lungul anilor. anilor. A fost adus un acolo pat de spital pentru dânsa şi în jurul ei fraţii şi surorile cântau deseori cântări din imnurile ei favorite. În acest Sabat special, nu cu mult înaintea morţii sale, cineva a început să cânte: „Ne aşteaptăun cămin strălucit, În credinţă şi-acum îl vedeţi,…” ceilalţi s-au alăturat fratelui în cântare, ca la a doua strofă, ei auzind-o şi pe sora White cântând cu vocea stinsă şi tremurată: „Sus cântarea răsună voios….” Toţi cei prezenţi au putut vedea prin ochii credinţei acea zi fericită când dânsa va cânta cu corul îngeresc. Câteva zile mai târziu, Ellen şi-a spus ultimele cuvinte fiului său W.C. White: „Ştiu în cine am crezut.” A adormit la 3:40, vineri după-amiază, pe 16 iulie 1915. Imnul „Sweet By and By” , după titlul său în limba ei maternă, a fost scris în 1867, melodia fiind compusă de Joseph Philbrick Webster (1819-1875), (1819-1875), versurile aparţinând lui Sanford Fillmore Bennett (1836-1898). Iată împrejurările apariţiei lui. Într-o zi, J. P. Webster, muzician deosebit de talentat şi sensibil, vine la farmacia lui S.F. Bennett în Elkhorn, Wisconsin, Wisconsin, foarte rănit din cauza unui prieten. După ce îi povesteşte lui Bennett Bennett ce a păţit, Webster încheie încheie zicând: „Nu-i nimic, va fi bine totul în curând.” (În limba engleză, acest “în curând” suna atunci a tunci “by and by”, de aici şi cuvintele refrenului în româneşte, “mult timp nu va mai fi”). Acest ‘by and by’ l-a pus pe gânduri pe Bennett şi foarte repede scrie 3 strofe cu refren arătândui-le lui Webster. Ia hârtiuţa, citeşte rândurile, se aşează şi începe să scrie melodia. Apoi cere vioara cu ajutorul căreia cântă melodia şi între timp a scris armonia. După 30 de minute, cei doi împreună cu alţi doi oameni care intraseră în magazin au început să cânte cântarea. Imnul a apărut publicat între imnurile adventiste, introduse introduse de J. E. White, în 1878.

Istoria unor imnuri

Recommend Documents