TITUS MOISESCU
MONOD ONODIIA BIZANTI BIZANTINĂ NĂ ÎN GÂNDIREA GÂNDIREA UNO UNOR R MUZICI UZICIENI ENI ROMÂNI ROMÂNI
X
J \ $ J
«-
\ e cY
X V ’J i &
~
3 λ
Λ < / ςν 7
E d it u r a M u z ic i c a lă lă
T S A
GHEORGHE CIOBANU în căut că utar area ea m a n u sc r ise is e lo r p u tn e n e în arta şi şi cultura cultu ra poporu pop orului lui român, rom ân, muz m uzica ica a ocup oc upat at un loc de d e primă imp importan rtanţ ţă, manif ma nifestâ estându ndu-se -se contin c ontinuu uu în trei mari ramu r amuri, ri, în trei mar m arii dire d irecţ cţii, ii, care ca re au convieţuit şi au străbătut v eacu rile într-un par alelis m clar d ife renţ re nţiat, iat, str ăjuin d la porţile cu culturii românneşti până în zilele noastre; ele îşi au caracteristicile lor, temeiurile lor în alcătuirea unui tot unitar, pe care, generic, l-am denumit muzica medievală românească, făcând parte integrantă integra ntă din tezaurul culturii româneş româ neşti. ti. Acest Ac estee trei mari ma ri domenii dom enii de mani manife festa stare re a artei muzicale medievale româneşti româneşti pot fî clasificate astfel: Muz ica popul pop ular ară ă , ale cărei origini se pierd în negura vremilor; a) Muzica Muzic a bizantin biz antină ă , ce a pătruns pe meleagurile noastre ca artă cultă, am putea b) Muzica spune profesionalizată, încă din apoca de constituire a ei; Mu zica occide occ identa ntală lă - sau „muzica c) Muzica „muzic a europe eu ropenea nească", scă", cum o numeau num eau cei do doi mari psalţi psalţi Macarie Maca rie şi şi Anton An ton Pann, denumită denum ită şi şi „muzică „m uzică liniar lin iară", ă", dator da torită ită faptului că era notată tată pe porta po rtativ tiv - pe care am identific iden tificat-o at-o mai întâi înt âi în part pa rtea ea de vest ve st a ţării, pe teri terito tori riu ul Transilvaniei, în manuscrise de muzică gregoriană, începând cu secolul al XIV-lea, ca mai apoi să se generalizeze pe întreg teritoriul patriei noastre. în dorin d orin ţa de a aduce mai m ultă lum ină în tr ec u tul tu l în de părta păr tatt al cultu culturii rii şi civiliza civ ilizaţ ţiei rom âneş âne şti şi şi cu ajutorul ajutoru l muzicii, muzi cii, de a atest ate staa doc d ocum um enta en tarr prezenţa prezenţa muzicii icii româneş român eşti ti încă înc ă din cele mai vechi timpuri tim puri în cultura cultu ra naţ n aţiun iunilo ilorr euro e uropen pene, e, de a releva releva că în trecut românii au avut centre de artă şi cultură puternice, şcoli de strictă specialitate, dar şi în intenţ int enţia ia de a crea un curent curen t de opinie în î n favo fa voare areaa aces a cestei tei arte art e adânc adâ nc ancora ancorate te în spiritualitatea românească, originală şi diversificată, concretizată în fapte de cultură demonstrabile prin documente scrise de români pentru pe ntru români, rom âni, că muzica muzic a poate ofe oferi ri - pe lângă interesul interesu l pur artistic ce-i este caracteristic caracteris tic - şi eleme ele mente nte importan impo rtante te de cerc erceta etare istorică, lingvistică, paleogeografică, codicologică etc., o serie de muzicologi români şi-au îndreptat îndrepta t atenţia atenţia către investigarea inv estigarea pro blem aticii mu zicii medievale, mediev ale, rea realizâ lizân nd lucrări de interes atât în domeniul etnomu et nomuzicolog zicologiei, iei, cât c ât şi şi în î n acela a cela al muzicii mu zicii biza bizant ntin inee şi al cântării gregoriene. Printre muzicologii români care s-au afirmat în ultimele decenii se numără şi de curând octogenarul Gh eor gh e C iob anu - etnom uzicolog , biza ntinolog şi şi prof rofesor sor, docto r în mu zicologie - dedicându-şi dedicându-şi activitatea u nor sfere de cercetare pe câ cât de specifice, pe atât de complexe: etnomuzicologia şi bizantinologia. în ambele discipline a pătruns atât ca istoriogra istor iograf, f, urmărind evoluţ evolu ţia acesto ace stora ra de-a de- a lungul lun gul secolelor, cât cât şi ca cercet cer cetător ător de analiză, anali ză, orientându-ş orientând u-şii adesea ade sea investi inv estiga gaţ ţiile iil e către ace a cele le structuri stru cturi complex complexee şi nu de puţine puţine ori controversate. Dacă Dac ă în domeniul dome niul etnomuzico etnom uzicologi logiei ei exista, ex ista, în ţara noast no astră, ră, o mai veche trad tradiţie, ie, stator sta tornic nicită ită încă din secolul trecut de pasion pas ionaţ aţii culeg cu legător ătorii şi şi de cercetători cerce tători asidu asiduii în
MONODIA BIZANTINĂ ÎN GÂNDIREA UNOR MUZICIENI ROMÂNI
109
stabilirea unor linii directoare în această disciplină atât de distinctă pentru cultura anonimă a poporului nostru, în sfera de preocupări muzicale a bizantinologiei nu putem afirma că s-ar fi constituit o anum ită tradiţie; existau doar u nele preoc upări sin gulare şi de dată mai recentă, datorate lui loan D. Petrescu şi George Breazul, ambii manifestându-şi interesul pentru muz ica vec he biz antină în decen iu l al patrule a al se co lu lu i nost ru , în lu cr ări şi studii pertinente, care au g en erat în schimb o adevărată tradiţie a m uz ico log iei româneşti1. In cadrul a cesto r două dom enii şi-a desfăşurat ac tivitatea m uz ico log ică Gheorghe Ciobanu timp de patru decenii, urmărind fenomenul muzical în toată complexitatea lui, cu istoriografie, tematică şi structură distincte, dar şi cu multe puncte de contact determ inate de în delu nga lor evoluţie într-un cad ru g eogra fic şi de timp comune. N ăs cut la 4 fe b ru a rie 1909 în c o m u n a P ăd u re n i, f o s t ă G â şt e şt i - I l f o v , G h e o r g h e Ciobanu a manife stat atrac ţie către m uzica, fapt ce i-a dete rm inat pe p ărinţi, în anu l 1923, sa-1 trimită la înv ăţătură la Se m ina rul C en tral din Bucureşti. Aici a luat primul contact cu muzica de tradiţie bizantină - aşa n um ita m uzică psaltică - la clasa excelentului profe sor loan Popescu Pasărea, şi cu muzica de origine folclorică, ale cărei virtuţi i-au fo st rele va te d e eru ditu l său p rofe sor G e o rg e B re a z u l. D u p ă a b s o lv ire a învăţământului sec und ar, sf ătuit de pro fes ori i săi, Gheorghe Ciobanu s-a în scris la Co nservatoru l de muzică din Bucureşti, ale cărui cursuri le-a urmat între anii 1931 şi 1938, având ca profesori pe Mihail Jora (la armonie şi contrapunct), pe Dimitrie Cuclin (la forme muzicale), pe George Gheorghe Ciobanu (1909 -199 5) Breazul (la enciclopedie şi pedagogia muzicii), pe Constantin Brăiloiu (la folclor). în anul 1935, spre a-şi putea susţine e xiste nţa, a fost nev oit să valorific e c un oştinţele de m uz ică psaltică în suşite în Sem in arul Cen tral, oc up ân d, prin co nc urs, po stul de pro to psa lt la una din eparhiile buc ure ştene , pos t pe care l-a deţinut m ulţi ani, b en efic iind ast fel şi de 1Cu mulţi ani înainte, când se afla la Paris, la Sch ola Cantor um, D. G. Kiriac şi-a îndre pta t ate nţia şi către muzica de tradiţie bizantină, stud iind el însuşi muzia chrys anthică, du pă cuno scuta lucrar e al lui L.-A . Fiourgault-Ducoudray, kt ud es su r la musique eccle sia sti que greq ue (Paris, Librairie Hachette et C,e, 1877), din care a tradus câteva fragmente pe care le-a publicat în „România musicală“ (15 septembrie 1898), împreună cu Alexandru Podoleanu. în anul 1900, D. G. Kiriac începuse să redacteze şi o lucrare cu această temă: Muzica biseric ea scă şi po pul ar ă la rom âni, din al cărei cuprins ne-au parvenit în manuscris capitolele referitoare la moduri. De astă dată avea ca model Theoreticonul (1823) al lui Macarie şi Ba zu l te or et ic şi practic (1845) al lui Anton Pann. (Vezi şi: George Breazul, D. G. K ir ia c, Bucureşti, Editura Muzicală, 1973, p 54 sq q). Un alt muzic ian rom ân pr eo cu pa t de pro ble ma tic a mu zic ii de tra diţie biza nt ină a fo st G av ril Galinescu, care a tipărit la Iaşi, în anul 1940, în rev ista „Mitro pol ia Mo ldo ve i44, nr. 3, 5, 7- 8 , 9 -1 0 , 11, 12, eseuri depre Cântarea bisericească , cu referiri, în numerele 5 şi 7-8, la istoricul şi scmiografia vechii muzici bizantine.
110
TITUS MOISnSCO
posibilitatea de a aplica în mod practic teoria atât de complexă a muzicii de tradiţie bizantină. în Conservator a fost remarcat de Constantin Brăiloiu, care l-a cooptat, în anul 1936, drept colaborator permanent al Arhivei de folclor a Societăţii Compozitorilor Români. Perioada de timp cât a lucrat aici - şi care s-a prelungit până la înfiinţarea Institutului de Folclor în anul 1949 - i-a fost de un nepreţuit folos, oferindu-i prilejul dea lucra nemijlocit în acest domeniu şi de a se forma astfel ca folclorist, cu preocupări multiple: cercetare de teren, organizare a materialului în arhivă, transcriere a melodiilor şi textelor poetice de pe documentele sonore, elaborare de studii cu caracter analitic şi de sinteză etc., toate acestea făcând parte din activitatea continuă pe care a depus-o în domeniul etnomuzicologiei timp de patru decenii. In cadrul Institutului dc Folclor a activat mai bine de douăzeci de ani, mai întâi ca cercetător ştiinţific (1949-1953), apoi ca şef de sector (1954-1968). îndată după absolvirea Conservatorului, în anul 1938, a început să funcţioneze şi ca profesor de muzică în învăţământul secundar din Bucureşti, iar din anul 1943, chiar la Seminarul Central, unde el însuşi fusese elev. Părăsind învăţământul în anul 1952, şi-a dedicat întreaga activitate cercetării ştiinţifice. Şi totuşi, la cererea Conservatorului de Muzică „Ciprian Porumbescu“ din Bucureşti, în anii 1960-1964 a ţinut prelegeri de analiză a cursului de folclor muzical, iar în anii 1965-1972 a predat folclorul la Conservatorul „George Enescu“ din Iaşi, reuşind să capteze interesul studenţilor pentru această disciplină, datorită originalităţii prelegerilor sale şi, mai cu seamă, interesantelor şi mereu înnoitelor exemplificări muzicale, pe care Gheorghe Ciobanu le prelua din inepuizabilul şi străvechiul strat al folclorului muzical românesc şi pe care nu de puţine ori le analiza comparativ cu altele, corespunzătoare ca problematică, din fondul muzicii de tradiţie bizantină. în dorinţa de a se instrui, de a-şi lărgi câmpul de investigare ştiinţifică, în toamna anului 1943 a devenit din nou student la Conservatorul de Muzică din Bucureşti, urmând cursurile de paleografie bizantină şi de cânt gregorian cu loan D. Petrescu; cunoştinţele căpătate aici i-au deschis noi perspective în domeniul muzicologiei, facându-1 să înţeleagă în mod obiectiv esenţa folclorului nostru, raportul acestuia cu muzica bizantină şi cântarea gregoriană. Primele încercări de culegere a folclorului muzical le-a făcut încă din ultimii ani ai Seminarului Central, la îndemnul lui George Breazul, „părintele meu sufletesc" cum adesea îl numea Gheorghe Ciobanu pe profesorul său, dar activitatea de cercetare metodică a creaţiei populare a început-o din momentul în care a devenit colaborator al Arhivei de Folclor. Ca student al cursului de paleografie bizantină şi cânt gregorian, şi-a ales ca lucrare de seminar tema Influenţa cântecului gregorian asupra colin delor româneşti. O temă generoasă, cu implicaţii multiple în cele trei mari ramuri ale muzicii medievale, care i-au oferit lui Gheorghe Ciobanu prilejul de a cerceta comparat elementele melodice, ritmice şi modale într-un foarte mare număr de colinde, cântări gregoriene şi cântări bizantine; raportând rezultatul acestor investigaţii comparate la dezvoltarea istorică a poporului român, a ajuns la concluzia că, din punct de vedere muzical, colindele româneşti nu au fost create sub influenţa cântării gregoriene sau a celei bizantine, ci dimpotrivă, posibilele asemănări se datorează influenţei muzicii
MONODIA BIZANTINĂ ÎN GÂNDIREA UNOR MUZICIENI ROMÂNI
111
populare asupra celei religioase în perioada de formare a acesteia. O cu totul altă concluzie se impune însă cu privire la unele cântece cu stea. Acest studiu, publicat în anul 1947, este relevant pentru activitatea de muzicolog a lui Gheorghe Ciobanu, în el fiind prefigurată metoda de cercetare comparată a muzicii, metodă recomandată adesea de profesoral său George Breazul, pe care o va aplica în tot ce va întreprinde în cele două domenii preferate - etnomuzicologia şi bizantinologia. O dată cu înfiinţarea Institutului de Folclor, în aprilie 1949, activitatea de elaborare a unor studii se intensifică. Teme noi, interesante, din ce în ce mai diversificate, sunt abordate de Gheorghe Ciobanu. în urma unei discuţii asupra muzicii lăutăreşti, în anul 1951, la Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor, se decide să propună Institutului, ca tema de cercetare, acest subiect inedit în etnomuzicologia românească şi a popoarelor vecine. Pentru a rezolva problemele centrale ale studiului - originea repertoriului şi stilul de interpretare - trebuia clarificată chestiunea influenţei muzicii orientale la noi, apoi aceea a muzicii propriu-zise ţigăneşti. După zece ani de muncă, Gheorghe Ciobanu a încheiat lucrarea Lă utarii din Cleja ni (un studiu de 417 pagini şi 1477 de pagini cu exemple muzicale, texte literare şi anexe), tipărită de Editura Muzicală în anul 1969, într-o ediţie prescurtată. Cercetarea comparată a influenţei orientale şi urmărirea cântecelor ţigăneşti, la noi şi la popoarele vecine, i-au creat noi perspective în identificarea trăsăturilor specifice ale muzicii acestora şi a cauzelor care le determină, ajungând la concluzia că în primul rând limba vorbită este aceea care, prin intermediul sistemului de versificaţie, determ ină organizarea melodiei şi a ritmului. Cum cele două ramuri ale lingvisticii —fonetica şi gramatica - care stau la baza oricărui concept de versificaţie, diferă de la pop or la popor, tot astfel se diferenţiază şi organizarea structurală a melodiei şi a ritmului, deşi întreaga muzică-populară sau cultă - este clădită din acelaşi material sonor. Fiind continuu preocupat de cunoaşterea specificului naţional în creaţia m uzicală populară, Gheorghe Ciob anu s-a străduit să evidenţieze elementele de stru ctură ale folclorului, cum ar fi, de pildă: unitatea structurală dintre vers şi melodie, valoarea muzicală a accentelor metric şi lexical în creaţia populară românească, determinarea originii şi a stilului de interpretare în muzica lăutărească, structuri muzicale vechi în creaţia populară românească şi a popoarelor vecine, sau raportul dintre ritmul dansurilor şi al colindelor, dintre colinde şi muzica religioasă, modurile în creaţia p op ulară — clasificare, structuri cromatice specificul folclorului orăşenesc, cântecul nou în creaţia populară, factorii care înlesnesc evoluţia muzicii populare etc. etc. Toate ac estea — prezentate în diferite articole, studii, comunicări la congrese internaţionale, tipărite în periodice sau în volume antologice - fundamentau propriu-zis calea spre împlinirea unei dorinţe ce l-a urmărit pe Gheorghe Ciobanu ani de-a rândul, aceea de a scrie o geneză a muzicii populare româneşti, proiect ce nu a reuşit să-l finalizeze. Urmărind cântecul de lume, specific folclorului orăşenesc, Gheorghe Ciobanu a ajuns la concluzia că nu se va putea stabili evoluţia creaţiei populare şi nici viaţa muzicală a ţării noastre din secolele XVIII-XIX fără cunoaşterea acestuia. Impulsionat de varietatea 1 structura muzicală şi poetică caracteristice acestui gen de muzică, el a transcris din notaţie neumatică un mare număr de astfel de cântece, pe care le-a pub licat
112
TITUS MOIS ESCU
în mai multe volum e, în anii 1955, 1976, 1985, primul fiind c on sacrat creaţiei laice a lui Anton Pann, căreia i-a înlesnit astfel o circulaţie mult mai largă. In aceeaşi ordine de idei şi prin aceeaşi metodă a reactualizat câtev a d in c rea ţiile m uz ica le ale lui Dimitrie Cantemir, pe care le-a identificat în manuscrise cu notaţie ne um atic ă (în 1957). Culegerea, transcrierea şi publicarea neîntârziată a folclorului muzical românesc a fost dezideratul gen eraţiilor de folclorişti români. încă din prim ul deceniu al secolului nostru, D. G. Kiriac, sprijinit fără rezerve de loan Bianu, trăgea primele semnale de alarmă, denunţând pericolul ce planeaz ă asupra folclorului muzical ţărănesc, cauzat, pe de o parte, de influenţele orăşeneşti distrugătoare, iar pe de alta, de dispariţia bătrânilor purtători şi transmiţâtori ai acestor creaţii anonime2. Cu legeri de folclor se tipăriseră la noi încă din secolul trecut, multe din ele însă cu o valoare îndoielnică, astfel încât se impunea o acţiune organ izată, ba zată pe o me tod ă ştiinţifi că d e cu leg ere, notare şi clasificare, cântecul popular urmând să fie cuprins în între gul lui - muzică şi text poetic aşa cum bine observa şi susţinea loan Bianu în dezbaterile de la Ac ademia Română, în anul 1910, cu prileju l editării colecţiei din B iho r a lui B ela B âr to k3. Cea de a doua gen eraţie de folclorişti şi etnom uzico logi rom ân i, în fru nte c u Ge orge Breazul4 şi Constantin Brăiloiu5, a imprimat o nouă orientare în culegerea folclorului muzical, ambii având merite deosebite în fundamentarea unei noi metode. Gheorghe Ciobanu face parte din cea de a treia generaţie, alături de Ilarion C ocişiu, Tiberiu Alexandru, Emilia Comişel şi întregul colectiv al Institutului, c onstituit după anul 1949, colec tiv care a susţinut o intensă campanie de culegere şi cercetare a folclorului muzical. Primele culegeri publicate de Gheorghe Ciobanu - 200 cîntece şi doine (1955), Vechi cîntece de viteji (1956) - nu erau încă cee a ce ar fi trebuit să fie „Colecţia naţională de folclor". Abia în octombrie 1967 s-au putut stabili criteriile de realizare a acestei atât de necesare, de urgent necesare colecţii, Gheorghe Cioban u, ca şef al sectorului muzical, semnând un referat care concentra propuneri concre te în acest s ens, şi anume6: a) întreg ul folclor tradiţional să fie cuprins în volum e distinc te, corespunzător genurilor respective, ce vor fi realizate în mai multe etape; b) în prima etapă va fi abordat folclorul ceremonial, în cinci vo lume7; c) Ca metodă de lucru se recomandă: transcrierea tuturor melodiilor, organizarea acestora pe variante, colecţionarea exemplarului ce va urma să fie introdus în volum; d) Ficare volum va fi îngrijit de un colectiv de 3-4 cercetători, cărora le va reveni şi sarcina de a selecta tipurile şi variantele din publicaţii şi manuscrise; 2 Titus Moisescu, Bela Bârtok ş i folclorul românesc —Noi mărturii , în Studii de muzicologie , voi. XVIII. Bucureşti, Editura Muzicală, 1984, p. 285-292. - Idem, ibidem, p. 286-288. 4 George Breazul, Relativ la muzica populară rom ânească , în „M uz ica44, anul II (1919), nr. 1 (noiembrie), p. 11-14; idem, Pentru muzica populară , In „Ideea europ ean ă44, anul VI (1924), nr. 147 (15-22 kmie); idem, O arhivă fonogramică în ţara noastră , în „Muzica 44, anul VI (1925), nr. I, p. 3- 11. 5 Constantin Brăiloiu, Arhiva de folklore a Societăţii Com pozito rilor Români. Schiţă a unei metode de folklore muzical, in „Boabe de grâu4*, 1931, nr 4. s Colec ţia naţională de folclor. Propunere de volume şi de repertoriu de teme. Referat înregistrat la Institutu Sde Etnografie şi Folclor, la nr. 3140/23.X .l% 7. Tematica propusă pentru cele cinci volume dc folclor ceremonial era următoarea: a) Colinde şi cântece de
MONODIA BIZANTIN Ă ÎN GÂNDIREA UNOR MUZICIENI ROMÂNI
113
c) în continuare vor fi abordate şi celelalte genuri: cântecul propriu-zis, dansul, Ml*ja>ina; f) Pentru cântecul propriu-zis şi pentru dans, genuri foarte bogate, va fi necesar să realizeze volume pe provincii istorice sau chiar pe zone folclorice; g) Cât priveşte studiile adiacente, este necesar să se depăşească faza descriptivă şi analiză morfologică, trecându-se la studii de sinteză şi de generalizare. în acest sens, Gheorghe Ciobanu sugerează 16 teme de interes general, accentuând ideea trăsăturilor caracteristice ale genurilor, a unităţii de structură şi a diversităţii stilistice, a sistemelor modale, r i t m i c e şi metrice, a simbiozei vers-melodie, a stilurilor de interpretare etc. etc. Din nefericire, a trebuit să treacă aproape încă două decenii până la apariţia primelor volume ale Colecţiei naţionale de folclor, sistematizată acum după criterii tipologic-muzicale. Câteva studii referitoare la istoria folclorului şi a folcloristicii, scrise cu aceeaşi acribie ştiinţifică specifică analistului, adaugă activităţii lui Gheorghe Ciobanu şi pe aceea de istoriograf al etnomuzicologiei româneşti. Paralel cu cercetările etnomuzicologice, Gheorghe Ciobanu şi-a îndreptat atenţia şi către celălalt domeniu al muzicii medievale, către muzica de tradiţie bizantină, urmărind cuprecădere latura veche a acesteia. Punctul central al preocupărilor sale în această disciplină l-a constituit aşa-numita Şcoală muzicală de la Putna (secolele XV-XVI), asupra căreia a stăruit mai bine de două decenii8. Studiul muzicii psaltice în Seminarul Central, practica de protopsalt, cursurile de paleografie bizantină şi cânt gregorian de la Conservator, frecventarea Bibliotecii „G. Breazul44, la care a avut acces, consultând o întreagă literatură de specialitate, contactul ^ I. D. Petrescu, care l-a îndemnat permanent să stăruie în cunoaşterea acestei arte, cercetările în domeniul etnomuzicologiei - toate acestea au stat la baza formaţiei sale de medievalist După cum ne este cunoscut, domeniul este complex şi sţrict^specializat, iar rezultatele obţinute de cercetători nu de puţine ori au fost controversate, un consens general în descifrarea vechii muzici bizantine fiind greu de realizat. O singură certitudine r^ n e tară replică - aceea a documerituluiŢ ir demonstraţiei pe baza unui document ifee presupunere, orice deducţie făra^sprijin documentar este hazardată, fi luată în considerare. Această atitudine fermă în cercetarea vechii muzici b^antinc a stat permanent în atenţia muzicologilor noştri, ea fiind su blin iată în nu®eroase ocazii de I. D. Petrescu şi G. Breazul. De aceea, convins fiind de importanţa ^ artfel de comportament, Gheorghe Ciobanu nu s-a îndepărtat de acest principiu, l^decând totdeauna afirmaţiile sale sau ale altora cu severitate, cu o prea mare severitate 1β<*ce%urarea demonstraţiei. ^
rXm
Itimâ stadiu referitor la muzica bizantină pe care l-a publicat Gheorghe Ciobanu a fost cel intitulat bizantine, apărut în „Muzica", anul XIV (1964), nr. 5-6 (mai-iunie), p. 57-59. Tot în 7M revistei „Muzica", în colaborare cu Cristian Ghenea, a publicat şi studiul Un creator de l fecalului al XVI-lea (p. 60-61), fiind vorba de Evstatie de la Putna şi de Antologhionul
11 4
u r u s M OISFSU U
Cercetarea ştiinţifică a muzicii de tradiţie bizantină în ţara noastră a fost iniţiată de loan D. Petrescu, care a şi publicat, la Paris, în anul 1932, prima sa lucrare: Les idiomeks I et Ie Canon de l 'Office de Noel , după manuscrise din secolele XI XIV. Dacă loan 1 D. Petreseu a urmărit în general latura teoretică a aces tei a rte, G eorge Breazul şi-a concentrat preocupările către identificarea şi interpretarea unor documente de muzică biz antină în ţările român e. Continuân d linia im prim ată de ce i do i predeceso ri, muzicologii români care i-au urmat9 au stăruit să determ ine contribuţia românească la cunoaşterea acestei discipline, să sublinieze ce am făcut noi românii cu muzica de tradiţie bizantină» care a fost aportul nostru la evoluţia ac es tei arte străv ec hi, în creaţie şi interpretare. Gheorghe Ciobanu a luat contact cu manuscrise ale vechii muzici bizantine în anul 1963, când a fotografiat codicele din Mănăstirea Putna (Ms. 56/576/544 I) şi pe cel păstrat în biblioteca Mănăstirii Dragomima (Ms. 1886). Cu timpul, s-au perindat prin faţa lui nu mai puţin de 11 manuscrise muzicale (cunoscute până acum) ca aparţinând acestui centru de artă şi cultură medievală românească, denumit de noi Şcoala muzicală de la Putna. Cercetându-Ie, transcriind numeroase cântări, determinând anumite caracteristici în creaţie, interpretare, copiere de manuscrise, el are m eritu l de a fi contribuit, alături de alţi m uzico logi rom âni, la iden tificarea ac estei şcoli, la st ab ilirea trăsăturilor ce o caracterizează, la rolul pe care l-a avut în istoria culturii medievale româneşti. Din studiile şi volumele publicate de Gheorghe Ciobanu cu referire la Şoala muzicală de la Putna sunt de reţinut multe idei valoroase, pe care le-a e nunţat şi Ic-a argumentat cu com petenţa muzicianului experimen tat în practica liturgică, a celu i care a cunoscut această muzică în evoluţia ei istorică pe întreg cuprinsul ţării şi căruia vechea notaţie neu maticâ nu-i rezervă prea multe necunoscute. A stfel , d ato rită cer cetării celor 11 manuscrise de la Putna şi a întregului fond de peste 250 de codice de muzică medievală păstrate în biblioteci şi arhive din ţara noastră, a demon strat ideea bilingvismului la români în biserică, încă din evul mediu îndepărtat, unde cântarea la strană se executa în limbile greacă şi slavonă, cu preponderenţa covârşitoare, de peste 90%, a limbii greceşti. Această concluzie poate fi raportată doar la muzica din secolele XV-XVI. Cât priveşte secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, se poate lesne constata că nici un manuscris muzical din fondul românesc nu păstrează cântări cu texte literare în limba slavonă, iar din secolul al XVIII-lea, prin manuscrisul lui Filotheî/ datat I T î T ^ care a tălmăcit cântările din greceşte^ nu din slavoneşţe, cum însuşi mărturiseşte în prefaţa Psa ltichiei nimăneşti - limba română devine prio ritară10. Iată o teză extrem de importan tă privind istoria culturi i rom âneşti la dem onstrarea căreia Gheorg he C iob anu a adus o contribuţie preţioasă. 9 Printre muzicologii români care şi-au îndreptat preocupările în ultimele decenii către muzica veche bizantină şi ale căror lucrări au fost date publicităţii, se nummără: Gheorghe Ciobanu, Grigore Panţiru, Marin lonescu, Titus Moisescu, Sebastian Barbu-Bucur, Hrisanta Trebici-Marin, Comeliu Buescu. 10 Şi astăzi constatăm că unii cercetători continuă să publice anumite afirmaţii contrare conţinutului manuscriselor muzicale de tradiţie bizantină păstrate în biblioteci şi arhive din ţara noastră, afirmaţii care diseminează o cu totul altă concluzie decât cea reală, oferită de manuscrisele medievale şi prezentată de noi m diferite ocazii. Iată de pildă pasajul următor, extras din articolul Lumina tiparului românesc de Gabriel Ştrempel. apărut în „Magazin istoric** (anul XXII, nr. 11 (160), noiembrie 1988, p. 20): „Pentru a înţelege
MONODIA BIZANTINĂ ÎN GÂNDIREA UNOR MUZICIENI ROMÂNI
115
Cercetând muz ica de c ul t din to ate p rov inciile ţării, în toată variet atea ei, cu s p e c i f i c u l şi influenţele ce o c aracteriz ează, G heorghc C iobanu a putut d emo nstra unitatea acesteia, prcvalându-sc şi aici de principiul lingvistic determinat, pe de o parte, suie structurile mo dale, ritm ice şi d e formă, p e de altă parte. în anul 1975, când am pro pu s, în ca drul Editurii M uzicale, editarea colecţiei jzvoare ale m uzic ii ro m â n e şti44, în cele tr ei fo rm e de prezen ta re — m o n u m e n t a , transcripta şi subsidia - ne-am adresa t lui Gheorghe Ciobanu pentru realizarea primelor două volume, care au apărut, primul în anul 1976, al doilea în 1978. în cuprinsul acestora au fost incluse culegeri de folclor şi cântece de lume din secolul al XIX-lea, muzică instrumentală şi vocală din secolele XVII-XIX şi transcrieri din muzică psaltică din secolul al XIX-lea, de p e în tre g c up rin sul ţării. La aleg erea aces tor pie se, Gh eorgh e Ciobanu a avut în ved ere varietatea stilistică, existenţa un or form e vechi în structu ra modală a cântărilor, prezente şi în practica actuală a ţinuturilor intracarpatice, din care se poate susţine ideea de „u nitate cu ltural-muzicală a tuturor românilo r de-a lungul întregii perioade medievale44. în volumele următoare ale colecţiei11, apărute între anii 1980 şi 1985 şi realizate sub puternica impresie pro du să de m anuscrisele Ş colii muzicale de la Putna, G heorg he Ciobanu s-a alăturat g rup ulu i d e m uzic olo gi rom âni care au relev at cu p reg na nţă autenticitatea şi in ed itul ac es tor co dice , a căror v aloa re artis tică şi im po rtan ţă documentar-istorică era u re cu no sc ute şi evid en ţiate şi de cer cetăto ri a viz aţi d in străinătate12. Rezultatele cer cet ărilor sale ştiinţifice, Gh eorgh e Cioba nu le-a con cre tiza t în numeroase studii, pe care le-a dat publicităţii în diverse periodice, în comunicări la congrese şi simpozioane, în ţară sau în străinătate. O bună parte le-a adunat, revăzute, în trei volume de Studii de etnomuzicologie şi bizantinologie , două dintre ele fiind tipărite de Editura Muzicală în anii 1974 şi 1979, al treilea, în anul 1992, tot la Editura Muzicală. meritul de excepţie al lui Filo thei, să ne fie îngăduit să amintim că până la el toate cântările p saltice erau Scule pe texte slavone şi mai ales greceşti, ultimele începând cu a doua jumătate a veacului XVII. Aşa se exp&ci de ce Mitrofan, tipărind unele cărţi fundamentale de cult la Buzău, nu a putut reda româneşte decât tţicul şi unele rugăciuni, textul ce se cân ta rămâ nând slavonesc**. (Vezi în le gătură cu a ceas tă chestiune Izvoare ale muzicii rom âne şti. Voi. III — Docum ent a: Şco ala muzi ca lă de la Putna - Man us cr isul nr. 56/544/516 / de la Mă năstire a Put na - Antologh ion. E diţie îngrijită, prefaţată şi adn otată de G heo rgh e Odmm, Marin Ionescu şi Titus M oises cu, Buc ureşti, Editura Muzic ală, 1980, p. 5-6 5, p recum şi toat e celelalte volume - IV -X I - apăru te în aceas tă colecţie. Vezi şi Li mbi le de cul t la ro mân i in lum ina *amuaittlor muzicale de Gheorghe Ciobanu, articol apărut în „Mitropolia Banatului** nr. 7-9, 1981. Vezi şi Prolegomene bizantine. Muzică bizantină în manuscrise şi carte veche românească de Titus Moisescu, H h B B Editura Muzicală, 1985, p. 19-20. 11 Colaborarea lui Gheo rghe C iobanu la editarea volumelor din colecţia „Izvo are ale muzicii I H concretizat astfel: la volumele 1 (1976), II (1978), IX (1985) singur; la volumele III (1980), III § 0 * 4) , Uf (1 * 1 ), în colaborare cu Marin Ionescu şi Titus Moisescu; la volumul V (1983), în colaborare
VW.
Emuzicologii străini care au ev idenţiat valoarea artistică şi importanţa doc umenta r-istoric ă a Anglia), D. E. Conomos ( Van couv er ιιονίέ (Belgrad - Iugoslavia), M. Velimirovid (Charlottesville - U.S.A.), Gr. S tathis
I if la Putna pot fi amintiţi: A nne E. Pennington (Oxford -
-
u n s MO* "*
.«„m uie* * cânKcelor ,k lume ţi · m,
0 * r i k * « » . « * » » “* l!T l,” L " u tnKtiho ^ rw , i) Linotim *i ac ut«c Wfe>i" * ^ ^ « i e se desprinde o metodă de lucru - , m , Pm cercetarea atentă * studuiot s ^ yj^niri definitoriu şt anume spune proprie care s-ar earaetenza P™ Je a răspunde unor întrebări ridica «> Abordare* unei teme o ^ unele contradicţii sau aspecte eronat tratai ^
materialul
^
neabordatc.
\mgeuk argumentare· st pe ceea ce au denie: interstate, de a aduce , t, dtU anul 19*0. autorul îşi începe de m on stra ţi de regulă. ^ “ T m a t S u . muzical, documentul proPnu-z ,s . evttand afirm , . ._ deducţiile «econtiolabtle. ca f c f t m î a S i W sale predomină concepţia istorică: de aceea este foarte «, stabilit uneori cât aparţine domeniului istorie, cât folcloristic» şt cat teoriei, X oxbim de muzica bizantină, pe care o tratează, ca fenomen cultural numai pnn pi 9
Spirit exigent, riguros, pasionat pentru munca sa, pentru tradiţiile artei muricak româneşti, permanent frământat de idee» de a respecta cu stricteţe adevărul istoric. Gheorghe Liobanu se controla pe sine însuşi în aceeaşi măsura în care verifica afirmaţiile altora. De aceea ne apare oarecum justificată exigenţa manifestată ţâţă de unde din studiile sale rai orehi, care - după cum adesea mărturisea - ar fi fost mai bine argumentate dacă Ies» fi sens acum. cu posibilităţi de documente şi interprete de care disrmne. in trecuţii am de colsborsr^ p^n.4 iw k » j4 ·. Moldova şi Bucuvina, din * * “ '? in cadrul Editurii Muzicale unde a XÎ dt vx'cht manuscrise muzicale, sae C,ohanu era apreciat. « *'* Prilejul să cunosc îndeaproape multe î l*^’ 0 l Com ?' de cercetător ale acestmuzicolog înzestrat, ale cărui lucrări v w a trecutului nostru de ană şi cultură ^Γ C° ntn*'u'“,n ro°d cert. la o mat bună cunoaşte* utxă; fm iexu l k«mi- njri/or nm/ ^ real
J.V.W » . mu~ic**t>guha
^czcm to aici, cronologic rate de Gheorghe Ciobanu
Ghmrgh# Gofa*«
, dc c‘nomuzicologte şt bizantinolog
.
- c , n d , f o n t e periodic saU ίη . -
i s
s
i r
s
-
*
-
„
„
“
* * * » *
** * *
* ■ rev fcu "
si **“ “ κ
MONODIA BIZANTINĂ ÎN GÂNDIREA UNOR MUZICIENI ROMĂ NI
1 17
autor în trei volume de Studii de etnomuzicologie şi bizantinologie , două din ele fiind tipărite în anii 1974 şi 1979, iar al treilea, postum, în anul 1992; pentru aceste studii recomandăm bibliografia indicată de autor în volumele respective, noi menţionând în
index doar titlul, anul realizării şi volumul în care au fost incluse. Celelalte studii, care n-au fost introduse în volumele amintite, le-am catalogat, tot cronologic, la sfârşitul indexului. Nu am reţinut recenziile, notele, conferinţele, concertele-lecţii şi nici acele studii, articole, referate, comunicări la congrese şi simpozioane rămase în manuscris, în biblioteca muzicologului. Pentru a putea urmări activitatea continuă a lui Gheorghe Ciobanu, nu am făcut o departajare a lucrărilor de etnomuzicologie de cele de bizantinologie, şi nici a volumelor de autor de îngrijirile de ediţie, desfăşurând indexul, dupăcum am precizat mai sus, după criteriile cronologice, în toată varietatea lui. 1. 20 0 câ nte ce ş i doin e. Bucureşti, ESPLA, 1955. Culegere realizată în colaborare cu Vasile Nicolescu. Ediţia a ILa, în 1962, la Editura Muzicală. 2. Anton P an n — Cântece de lume. Transcriere din psaltică în notaţie modernă, cu un studiu introductiv de Gheorghe Ciobanu. Bucureşti, ESPLA, 1955. 3. V e c h i c â n t e c e d e v i t e j i . Bucureşti, ESPLA, 1956. Culegere realizată în colaborare cu Alexandru Amzulescu. 4. Lăutarii din C le ja ni, Bucureşti, Editura Muzicală, 1969. 5. S t u d i i d e e t n o m u z i c o l o g i e ş i b i z a n t i n o l o g i e [Voi. I]. Bucureşti, Editura Muzicală, 1974. Cuprinsul: 1) Originea muzicii populare româneşti (1972); 2) Raportul structural dintre vers şi melodie în cântecul popular românesc (1963); 3) Naţional şi universal în folclorul muzical românesc (1968); 4) Elemente muzicale vechi în creaţiile populare româneşti şi bulgăreşti (1965); 5) Legături folclorice muzicale ale popoarelor sud-est europene (1970); 6) Folclorul muzical şi migraţia popoarelor (1967); 7) Criteriul istoric în studierea modurilor populare (1966); 8) Modurile cromatice în muzica populară românească (1966); 9) Despre aşa-numita gama ţigănească (1959); 10) Folclorul orăşenesc (1967); 11) Mugur, Mugurel (1965); 12) Un cântec din colecţia lui Anton Pann (1957); 13) Un cântec al lui Dimitrie Cantemir în colecţia lui Anton Pann (1957); 14) Cântece româneşti inedite de la începutul secolului al XIX-lea (1957); 15) Barbu Lăutarul (1958); 16) Circulaţia tamburei în Ţ ările Române în Perioada medievală (1965); 17) Culegerea şi publicarea folclorului muzical românesc (1965); 18) Şcoala muzicală de laPutoa (1966); 19) Cultura muzicală bizantină pe teritoriul României până în secolul al XVJH-lea (1966); 20) Manuscrisele psaltice româneşti din secolul al XVIII-lea (1967); 21) Cultura psaltică românească în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea (1972); 22) Originea canonului Stâlpărilor alcătuit de dascălul Şărban (1970); 23) Anton Pann şi „româoirea" cântărilor bisericeşti (1969); 24) Muzica bisericească la români (1972); 25) Un Kyrie eleison la patru voci în notaţie bizantină la începutul secolului al XVIII-lea 0970); 26) Muzica bizantină (1970). 6. Izvo are ale muzicii româneşti, Voi. I: Culegeri de folclor şi cântece de lume, Bm m j Ir , Editura Muzicală, 1976. ale muzicii româneşti. Voi. Π : Muzică instrumentală, vocală şi psaltică & ¥Ι~ Ι , Bucureşti, Editura Muzicală, 1978. acest
18
TITUS MOISESCU
8. Studii de etnomuzicologie şi bizantinologie .
Voi. II, Bucureşti, Editura Muzicală, 1979. Cuprinsul: 1) Muzica populară românească (1967); 2) Structura sistemului dc versificaţie populară română; legătura cu versificaţia latină (1964); 3) Stratificări în muzica populară românească (1969); 4) Despre factorii care înlesnesc evoluţia muzicii populare (1956); 5) înrudirea dintre ritmul dansurilor şi al colindelor (1964); 6) Colindele şi muzica religioasă (1947); 7) Aportul lui G. Breazul la dezvoltarea folcloristicii muzicale româneşti (1966); 8) Contribuţia etnomuzicologiei la corectarea unor erori din muzicologie (1965); 9) Aportul lui Const. Brăiloiu la lărgirea conceptului de sistem tonal (1968); 10) Istoria clasificării modurilor (1954), 11) Vechimea genului cromatic în muzica bizantină (1973); 12) Cântecul nou în creaţia populară (1956); 13) Cântece revoluţionare şi patriotice din perioada anului 1848 (1973); 14) Creaţii populare săteşti şi urbane legate de Războiul de independenţă (1977); 15) „Capriciul44de B. Romberg şi cântecul moldovean „Mititica44(1974); 16) Muzica bizantină şi „Cântece de lume44în manuscrise oltene în notaţie psaltica (1964); 17) Manuscrise muzicale în notaţie bizantină aflate în România (1965); 18) Studierea muzicii bizantine în România (1967); 19) Probleme şi preocupări contemporane în paleografia muzicală românească (1973); 20) Raportul dintre text şi melodie în muzica psaltică românească (1969); 21) Raportul dintre muzica liturgică românească şi muzica bizantină (1968); 22) Pripelele lui Filotei monahul (1977); 23) Manuscrisele de la Putna şi unele prbleme ale culturii medievale româneşti (1975); 24) Manuscrisele muzicale de la Putna şi problertia raporturilor muzicale româno-bulgare în perioada medievală (1975); 25) Manuscrisul lui Evstatie protopsaltul de la Putna - 1511 (1976). 9. Izvoare ale muzicii româneşti. Voi. III — Documenta: Şcoala muzicală de la Putna —Manuscrisul Nr. 56/544/576 I de la Mănăstirea Putna —Antologhion. Ediţie îngrijită, prefaţată şi adnotată de Gheorghe Ciobanu, Marin Ionescu şi Titus Moisescu, Bucureşti, Editura Muzicală, 1980. 10. George Breazul —Pagini din istoria muzicii româneşti. Voi. V Ediţie îngrijită şi prefaţată de Gheorghe Ciobanu. Bucureşti, Editura Muzicală, 1981. 11. Izvoare ale muzicii româneşti. Voi. IV — Documenta: Şcoala muzicală de la Putna —Manuscrisul Nr. 1-26 din Biblioteca Universitară „Mihai Eminescu " din Iaşi Antologhion. Ediţie îngrijită, prefaţată şi adnotată de Gheorghe Ciobanu, Marin Ionescu şi Titus Moisescu. Bucureşti, Editura Muzicală, 1981. 12. Izvoare ale muzicii româneşti. Voi. V - Documenta: Antologhionul lui Evstatie Protopsaltul Putnei. Ediţie îngrijită şi adnotată de Gheorghe Ciobanu şi Marin Ionescu, prefaţă şi studiu introductiv de Gheorghe Ciobanu. Bucureşti, Editura Muzicală, 1983. 13. Izvoare ale muzicii româneşti. Voi. III B - Transcripta: Şco ala muzicală de la Putna - Ms. Nr 56/544/5761-P/II - Stihirar. Transcriere în notaţie liniară de Gheorghe Ciobanu, Marin Ionescu şi Titus Moisescu. Bucureşti, Editura Muzicală, 1984. 14. Etudes de musique ancienne roumaine. Bucureşti, Editura Muzicală, 1984. 15. Izvoare ale muzicii româneşti. Voi. IX - Tramscripta: Cântece de lume din secolele XVIII-XIX. Prefaţă, introducere şi circulaţie de Gheorghe Ciobanu. Bucureşti, Editura Muzicală, 1985.
MONODIA BIZANTINA Î N U A n DIKI Λ UNOR MUZICIENI
ROMÂNI
I 19
16, loan R Nicola fiole lo r oi uzi ca l clin Mdiginimea Sibiului. Beli ţie îngrijită şi adnotată de Gheorghe Ciobanii. Bucureşti, Editura Muzicala, 1987, 17 Studii de etnomuzico/ogie şi bizantinologie. Voi. III. Bucureşti, Editura Muzicala, 1992 Cu prin sul: 1) Folclorul - dovadă n vechimii şi con tinuităţii poporului român pe aceste meleaguri (1980); 2) Opinii asupra folclorului şi folcloristicii româneşti (1982); 3) Straturi în m uzic a po pula ră românească (1969); 4) O, B reazul, înf iinţarea Arhivei Fonogramice si promovarea studiilor structurnl-istoricc (1976); 5) G. Breazul, Cercetări de istoric şi folclor (1976); 6) Adoptarea muzicii bizantine ca muzică de cult. Vechime. Căi de pătrundere (1976); 7) Şcoala muzicală de la Putna (1984); 8) Manuscrisul Nr. 1886 de la Mănăstirea Dragomima (1981); 9) Limbile de cult Ia rom âni în lumina manu scriselor muzicale (1981); 10) Muzica românească în secolul activităţii coresiene (1982); 11) Muzica de cult bănăţeană. Origine. Vechime. Specific (1982); 12) Valorificarea mu zicii b izantine (1984); 13) Teorie, practică, trad iţie - factori complementari necesari descifrării vechii muzici bizantine (1981); 14) Pe marginea Congresului internation al de bizantino logie de la Viena (1981); 15) Cercetări în do men iul muzicii bizantine întreprinse în România (1980); 16) Trăsături caracteristice ale muzicii populare şi de cu lt din Român ia şi une le probleme ale ra porturilo r cu muzica slavă (1978). Varia: 17) Dezvoltarea folcloristicii muzicale româneşti (1966); 18) Legăturile folclorice muzicale ale popoarelor sud-est europene (1966); 19) Cât de vechi este cântecul popular românesc (1977); 20) Folclorul bucurcştean (1983); 21) Cântecul de „dragoste1* (1968); 22) Fo lclorul şi muz ica contem porană (1969); 23) C erce tarea folclorică în judeţul Bacău (1969); 24) Anton Pann şi melosul românesc (1969); 25) O moştenire preţioasă: Biblioteca G. Breazul (1970); 26) Atenţie la term inologia folosită (1976); 27) Pe marginea unei colecţii apărute la mijlocul secolului trecut (1983); 28) Mai multă atenţie la ceea ce afirmăm (1976); 29) J. S. Bach şi Cantionale C atho licum de lo an Câianu (1977); 30) Circulaţia în ţară a uno r creaţii muzicale ale lui Dimitrie Cantcm ir (1984); 31) Raporturi muzicale româno-turce în perioada medievală (1970); 32) Despre originea unor melodii din „Vicleiul** din Târgu Jiu (1984). 18. Des pre unele asem ănări între f o lc lo ru l român şi bulg ar , în „Revista de folclor*, anul III (1958), nr. 1. 19. Anton Pann i miastoto mu v rumănskata /cultura (Anton Pann şi locul său în cultura românească), în „Bălgarska muzica**, Sofia, 1959, nr. 5-6. 20. Aspecte ale cultu rii muzicale în epoca fe udală — C âteva m anuscrise bizantine, in „Muzica**, anul XIV (1964), nr. 5-6 (mai-iunie). 21. Un creator de muz ică la începutul secolului al XVI.lea , în: „Muzica**, anul XIV (1964), nr. 5—6 (mai-iunie). In colaborare cu Cristian Ghenca. 22. Folclorul muzical românesc , în „Revista de folclor**, anul X (1975), nr. 6. 23 . Le raport en/re le ryihme du vers et de la musique dans le ch an t popula ire roumain, Zbornik kongressa SUfi'J ’, Ccljc 1965. 24 L a structure d u systheme de versification populaire roumaine, sa relation avec !a versification In line, in: Îitudes d 'ethnographic et d e folklore, Bucureşti, 1965. (Vezi şi >nuiu de etnomuzicologie şi bizantinologie , voi. Ii, op. cit., p. 15).
12 0
m u s m o î s e sc u
25. Moştenire şi sensuri actuale in ce n'etatva fol clor ului, în „Muzica", anul XVI (Î966), nr. 5 (mai). 26. Les man us cr its de Putna et ce rtain s asp ect s de la civ ilis ation medievale rrmmaine, in „Revue Roumaine de EHistoire dc EArt", tonic XIII,, Bucharest, Editura Academiei R. S. România, 1976. 27. Sur l 'anciennete du genre chm matique dans la m usique byzantine , în Actes du XI Ye Congres international des 6tudes b yzantines, Bucharest, 1-12 septembrie 1971. Bucureşti, Editura Academiei Române, voi. III, 1976. 28. L'ecole musicale de Pu tna, în „Revue Roumaine“, XXXIV (1980), şi Music School o f Putna, în „Rumanian Review", XXXIVth year (1980), No. 7 -8. 29. Theorie. pratique, tradition, fa cte u rs co mplemen taire indispen sa bles pour dechiffrer l ancienne musique byzantine, în XVI Intemationaler Byzantinistcnkongress, Akten, II/7, Jahrbuch der Osterreichischen Byzantinistik, 32/7, Sondendruck, Wien, 1981, 29 —37 S. (Comunicarea, în limba română a apărut şi în Studii de muzicologie, voi XVII, Bucureşti, Editura Muzicală, 1983). 30. Pe marginea Congresului internaţional de bizantinologie de la Viena (1981), în Studii de muzicologie, voi. XVIII, Bucureşti, Editura Muzicală, 1984. 31. Altertiimliche Elemente in de r rumănischen un d bu lgarischen Volkmusik , în „Revue des etudes sud-est curop6ennes“, Bucarest, tome 2, no 1—2, 1984. (Vezi şi în Studii de m uzicologie şi bizantinologie, voi. I, op. cit., p. 40.). 32. Ritmica neumelor bizantine în transcrierile lui /. D. Pe trescu şi Egon fVellesz în raport cu prac tica actuală , în Studii şi cercetări de istoria arte i, seria „Teatru, muzică, cinematografie", tomul 34, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1987. 33. Geaorge Breazul şi folcloristica muzicală rom ânească. Cu prilejul centenarului naşterii sale, în „Revista de etnogafie şi folclor", tomul 32, 1987, nr. 3. Gân duri ad unate la moartea lui Gheorghe Ciobanii* (29 iunie 1995) Au trecut mulţi ani de când l-am întâln it pe G heorg he Cio ban u şi am stabilit împreună o relaţie de colaborare fructuoasă, concretizată prin editarea unor lucrări de mare interes pentru cunoaşterea şi cercetarea vechii culturi muzicale româneşti. în anul 1955 am fost angajat ca redactor la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (ESPLA), în care calitate m-am ocupat şi de tipărirea volumului de folclor Vechi cântece de viteji (1956), o ediţie îngrijită de Gheorghe Ciobanu şi Alexandru Amzulescu. Pe Alexandru Am zulescu îl cunoşteam din anii de prizonie rat în URSS, co nv ieţuin d împreună în lagărul de prizonieri nr. 74/11 din Mănăstârka-Oranki (1944-1948). Cu Gheorghe Ciobanu stabileam acum primele contacte de colaborare: redactor-autor. Nu voi putea uita vreodată editarea acestui volum de folclor, atât datorită faptului că era prima mea lucrare mai mare şi mai complexă pe care o pregăteam pentru tipar, cât şi din cauză că a trebuit să fiu pus în faţa unui incident destul de inedit, adăugând volumului şi o „erată la erată", determinată de exigenţele lui Gheorghe Ciobanu şi lipsei mele de experienţă - un * Gheorghe Ciobanu a decedat la 29 iunie 1995, în ziua praznicului Sf Apostoli Petru şi Pavel, în vârstă de 86 de ani. A fost înmormântat în Cimitirul Ghencca I civil din Bucureşti.
MONODIA BIZANTINA ÎN GÂNDIRHA UNOR MUZICIENI ROMÂN!
121
ca/ singular în activitatea mea editori al îi de peste trei decenii. La celelalte două volume de folclor ale lui Gh. Cio banu, apărute în anul anterior (1955) - 200 cântece şi cloinc , culegere real iza tă îm pre un ă cu Vasile D. N icolc scu (1919 1982) şi Anto n Pawn Cântece de lume -, nu am colaborat, în acel an 1955, când am fost angajat ca redactor la ESPLA, lucrările fiind deja într-un stadiu înaintat de lucru. Mai târziu, când în discuţiile noastre venea vorba dc problematica aşa-numitelor cântece de lume („De la lume adunate/Şi iarăşi la lume date“), apelam la acest volum, şi mai precis la un exemplar tipărit, căruia Gh. Ciobanu i-a suprapus, cu cerneala roşie şi frumos caligrafiată, şi notaţia neumatică psalt icâ a lui Anton Pann. Era un exemp lar unic, de o certă utilita te, care ar trebui sa stea într-o bibliotecă publică, la îndem âna cercetătorilor. M-am reîntâ lnit cu Gh. C iobanu cu prilejul tipăririi, la Editura Mu zicală, a unui alt volum de folclor, L ă u ta r ii din C le ja n i , l u c r a r e e x t i n s ă p e n u m e r o a s e p a g i n i dactilografiate, completate cu şi mai numeroase exemple muzicale. Era necesară o comprimare a volum ului, ope raţie pe care am d esăvârşit-o cu au torul, în con diţii nu totdeauna agreabile, d in pricin a unei irascibilitaţi a acestuia în faţa propu ner ilor m ele de restructurare a vo lum ulu i, deşi nu eram red acto r al cărţii, lucrar ea fiind p relu ată de colegul meu Petru Simionescu. în cele din urmă a apărut o carte excelentă, de interes etnom uzicologic, o carte de refe rinţă, care i-a adus autorulu i şi titlul de d oc tor în muzicologie, la Cluj-Napoca, în anul 1970. Au urmat întâlnirile noastre în cadrul cercului de cercetări bizantinologice de la Biblioteca Naţională (fosta Bibliotecă Centrală de Stat, secţia de m anuscrise şi carte rară, de lângă Biserica Amzei), unde ne-am grupat în jurul acestei problematici, am putea spune inedite. Erau reun iuni interesante, cu discuţii nu totdeauna în consens, anim ate ma i cu seamă de părintele arhidia con G rigore Panţiru (190 5-19 81) şi de G heorghe Ciob anu, care nu o dată emiteau puncte de vedere contradictorii. Marin Ionescu (1909-1992) avea, la rându-i, păreri contrare celor doi, în timp ce eu mă străduiam să păstrez un anumit echilibru în com porta mentul retoricii celor trei mai vârstnici interlocutori. Ş i totuşi, mu lţi ani ne-am petr ecut zilele în cadrul cerculu i de bizantinolog ie de la Bib lioteca N aţion ală, patronat cu o înţelegere dem nă dc admirat de Radu Stan şi Mihaela Nicolescu, cu stozi ai acestei bibliote ci. A u trec ut pragu l cercului n ostru şi alţi muz icolo gi, îns ă destul de sporadic, puţini dintre ei rămânâ nd ataşaţi pro blem aticii d ezbătute de noi în cadr ul acestui cerc. Nu pot trece cu vederea polemica permanentă ce sc isca ori de câte ori aduceam în discuţie prob lem a sistemului modal în m uzica bizantină, în mu zica vech e biza ntină m ai ale s, şi în m od deosebit exis te nţa cro m atism ulu i, asupra căruia Gh. Ciobanu nu se îndoia, neacceptând nici un argument pe care noi îl opuneam conceptului său. Am colaborat cu Gh. Cio banu ani mulţi, editând împ reună lucrări de m are interes pentru bizantinologia muzicală românească, însă niciodată nu am pu tut fi convins de el căjuvcchca muzică bizantină ar putea fi identificat acest cromatism atât de incriminat. Si aceasta din simp lul motiv că nimeni —nici chiar cei vechi - nu a pu tut d eterm ina, teoretic, calitatea intervalelor: mari, mici, mărite, micşorate etc.; am consultat numeroase gramatici ale vechii muzici bizantine - propedii, emunii, eisagoghii etc. - în nici una din ele nu apare vreo referire la această diferenţiere calitativă a intervalului, aşa cum o vom
I
V
TTTUS MC
SE5C
p w lt i ohsH M cu m ii multă uşurinţă în muz ica ch rysa nthică a noii sistim e, Nj cj ch conceptul tctracxHxl^^xntacoffdal· teoretizat de loan D. Pettcscu- Vhuudoa XX884zJ521 ®ti pare a fi destul de convingător, atâta ump cat se eludează clementul es en ţial aceia calităţii intervalelor, fără cunoaşterea căreia nu se poate constmi un s iste ^m o da I. Ca ai nvău mult cu ci l în m u z k a ^ ra n tir iî avem de-a face numai cu intervale, cu diasteme, nu cu sunete separate. De altfel, Gh. Ciobanu a publicat în anul 1973 un studiu referite la această chestiune („Vechimea genului cromatic în muzica „bizantină** - în „Studii d \ voi. IX), în care conchide că senul cromatic a existat in muzica ..bizantini de Ia începuturile ei, iar diatonizarea ehurilor II şi VI bizantine nu este Justificati concluzii de la care nu s-a abătut în toate pubficapiTe safe. Această chestiune ne
MONODIA BIZANTINA ÎN OÂNDIREA UNOR Μ Μ Ζ Κ ΊΓΝ Ι ROMÂNI
123
ît\cwt^iând\i“l cu insistenţă la publicarea studiilor sale, în mod deosebit 1a editarea celor patru volume ale Ms. rom. 61/BAR Psaltichia rumănească (1713) a lui l ilothei Ieromonahul. Am regretat participarea spradică a lui Corneliu Bucscu în acest domeniu şi mai ales cooptarea târzie a lui Gheorghe C. Ioncscu în lumea noastră de truditori în domeniul muzicii bizantine. în buna noastră intenţie de a identifica şi alte manuscrise muzicale cu notaţie neumatieâ veche bizantina, în afara celor cunoscute, am întreprins cu Gheorghe Ciobanu mai multe călătorii documentare în Moldova, Bucuvina şi Oltenia; cu acest prilej urma să verificăm şi datele bibliografice ale acestor codice muzicale cunoscute şi puse în circulaţie de muzicologi români şi străini care ni se păreau nouă a fi eronate. Am acordat prioritate bibliotecilor mănăstireşti, orăşeneşti şi arhivelor marilor oraşe (Iaşi, Suceava, Craiova). Astfel, în noiembrie 1976 am vizitat Mănăstirea Putna, cercetând şi fotocopiind Ms. 56/544/576 1, care urma să fie editat în cel de al 3-lea volum de Izvoare ale m u zi cii rom âneşti , aşa cum de altfel a şi apărut în anul 1980. Ne-a însoţit şi fotoreporterul Constantin Popescu. Stareţ la Putna era cuviosul Gherasim Cocoşel, iar custode al bibliotecii şi ghid al m uzeulu i, unde era expus acest codice, ne-a fost prezentat ieromonahul Ştefan Guşe, viitor stareţ la Mănăstirea Durau. Am fost bine primiţi. Doar lipsa de experienţă, mijloacele de fotocopiere rudimentare de care dispuneam, starea fizică a manuscrisului destul de precara, precum şi dezinteresul întreprinderii Poligrafice din Braşov pentru realizarea unui tipar de calitate au determint apariţia necorespunzătoare a acestui prim volum de izvoare. Şi totuşi, pentru noi a fost o splendidă realizare, o împlinire a unei dorinţe fierbinţi de a porni cu curaj şi încredere pe drumul valorificării patrimoniului nostru muzical. Toţi trei - Gheorghe Ciobanu, Marin Ionescu şi Titus Moisescu - ne-am bucurat ca nişte copii, sărbătorind cu un entiziasm de nedescris acest eveniment editorial, care a surprins, prin inedit şi conţinut, întreaga lume editorială. Am trecut cu bine peste momentele de surpriză şi îngrijorare, fiindu-ne aproape doamna Elena Doxănescu din Consiliul Culturii, Tiberiu Avramescu şi Constantin Olariu din Centrala Editorială. Nu-mi amintesc ca Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor sau conducerea Editurii Muzicale sa ne fi adresat mustrări pentru iniţiativa noastră. Dimpotrivă, toată lumea s-a făcut că nu vede, nu aude, noi continuând seria de Izvoare ale muzicii româneşti , aşa precum se cunoaşte. In acea lună noiembrie a anului 1976 am cercetat şi bibliotecile şi arhivele din Suceava, care nu ne-au oferit documente de interes pentru noi. în schimb, în biblioteca Mănăstirii Dragomima am putut studia, în amănunt, Ms. 1886 , un A nto lo ghio n ce face parte din lăsământul artistic putnean, având surpriza sustragerii unor file din acest codice atât de important pentru istoriografia muzicală românească. (Despre această anomalie am făcut precizările de rigoare în volumul meu Prolegomene biz a nti ne , apărut la Editura Muzicală în anul 1985.) In perioada 18-25 octombrie 1977 am efectuat împreună cu Gh. Ciobanu o altă călătorie documentară în judeţele Suceava, la mănăstirile Moldoviţa, Neamţ şi Bistriţa, cu o scurtă abatere la Secul şi Sihăstria şi un popas la Piatra Neamţ. A fost una dintre cete mai interesante şi mai edificatoare călătorii, care ne-a oferit posibilitatea dc a
TITUS MOISMSCU
cunoaşte o mare parte a patrimoniului nostru muzical. Numai în biblioteca M ănăstirii N ea m ţ, de pildă, am identificat 58 de manuscrise de muzică de tradiţie biz anti nă, din sec olele XVIII şi XIX: 20 cu texte în limba română, 30 în limba greacă şi 8 în slavonă, în no taţie liniară vec he . D oa r un singur manuscris păstrează în cuprinsul lui p o d o b iile c e lo r o p t e h u ri în nota ţie neumatică bizantină şi cu texte în limba slavonă (ms. 3). Toate codicele muzi cale, pe care le-am identificat în aceste locaşuri mănăstireşti le-am înregistrat într-un referat pe care l-am depus la Uniunea Compozitorilor şi Muzico logilor, la 26 octombrie 1977, împreună cu concluziile noastre privind acest patr im o niu . B ib lio te c ile m ăn ăs tirilor Slatina, Agapia şi Văratec fuseseră cercetate de Gheorghe Ciobanu într-o vizită anterioară, aşa că nu ne-am mai oprit în aceste aşezări mănăstireşti; de altfel, după cum m -a în cre din ţat Gh. Ciobanu, în aceste locaşuri de închinare sunt puţine c odice m uzica le psaltice care să prezinte interes pentru noi. O altă deplasare documentară am efectuat-o în perioada 7-16 mai 1978, de astă dată la Iaşi şi din nou la Suceava, având ca prim obiectiv Biblio teca Cen tra lă Uni ver sita ră „M ihai E m in escu“ din Ia şi, în fondul căreia am identificat peste 55 de manuscrise de muzică veche bizantină, cea mai mare parte a lor provenind din secolele XVII-X VIII. Tot aici am ident ific at şi două colecţii de cântece populare din Basarabia, realizate de Nică Romano (Ion Buzdugan) în anii 1905-1912 şi de Constantin Brăiloiu în anul 1928. Toate aceste codice le-am catalogat într-un repertoriu personal, precizându-le şi o datare provizorie, timpul scurt pentru identificare presându-ne. în Arhivele Statuluii din Iaşi am identificat 17 manuscrise de muzică bizantină: 9 din secolul al XVIII-lea şi 8 din secolul al XIX-lea. Acestora li se adaugă un manuscris al slugerului Theodor Burada, o Gramatică românească de note pen tru tot fu nda men tul chitarei, co mpu să după cea eu ro pen ea scă , manuscris la care a făcut referiri de atâtea ori George Breazul, şi un alt manuscris cu Cântări de lume şi muzică bisericească („Cântări veselitoare, exighisite de fostul ierodiacon Nectarie Frimu şi alţi iubitori de m usich ie“ - Ms. nr. 181), pe care l-am fo to co pi at şi l-a m p us la dis po ziţie lui Gh. Ciobanu pen tru volum ul său de Cântece de lume din secolele Λ Τ 7//-Χ ΙΧ , apărut în anul 1984, ca volum al IX-lea din co lecţia „ Izvo are ale muzicii Titus Moisescu, ieromonahul Ştefan Guşă şi Gheorghe Ciobanu în faţa Muzeului Mănăstiri i Putna, la 19octombrie 1977.
MONODIA BIZANTINA ÎN GÂNDIREA UNOR MUZICIENI ROMÂNI
125
româneşti", in biblioteca Arhiepiscopiei iaşilor am găsit 19 manuscrise, din care numai unul din secolul al XVIII-lea. Din păcate, nu am putut vizita biblioteca Muzeului Literaturii Rom âne (C asa Po gor), afla tă atunci în reparaţii. Aici se păstrea ză câtev a manuscrise de muzică bizantină, între care şi un Ev an gh eliar cu notaţie ecfonetică, din secolul al Xll-lea , pe care l-am putut cerceta cu mulţi ani mai târziu (în 199 3-19 94), elaborând şi un studiu asupra acestui tip de recitare ecfonetică. La Suceava nu am găsit nici un codice de muzică veche bizantină. Din acest judeţ continuă să prezinte interes deosebit doar cele două manuscrise putnene din secolul al XVI-lea. păstrate în bibliotecile mănăstirilor P utna şi Dragomim a. In mai 1980 am întreprins o ultimă călătorie documentară cu Gh. Ciobanu în Oltenia, la Craiova, unde am revăzut manuscrisele muzicale din Muzeul Olteniei şi din Arhivele Statului, făcând o vizită la Mitropolia Olteniei. La Seminarul Teologic din apropierea Craiovei am fost însoţiţi de profesorul Alexie Buzera, care ne-a invitat la o discuţie foarte inter esantă cu elevii, noi insistând asupra ideii de cercetare paleografică în preocupările viito rilo r pre oţi, ştiut fiind faptul că o astfel de disciplină este co mplet ignorată în învăţământul teologic de la noi. Proiectasem şi o deplasare la mănăstirile din Nordul Olteniei, în mod special la Mănăstirea Tismana, unde ştiam că se păstrează un manuscris al lui Anton Pann. Din cauza timpului nefavorabil, a trebuit să renunţăm la acest proiect, urmând a-1 include într-o viitoare călătorie spre Transilvania (Sibiu, Făgăraş, Braşov, Cluj-Napoca), care nu a mai putut fi realizată. în toate aceste călătorii a m purtat discuţii foarte interesante şi utile cu Gh. Ciobanu referitoare la întreaga complexitate a muzicii vechi bizantine, cu precădere, aşa cum am precizat şi mai înainte, asupra diastematicii muzicii şi a sistemului modal specific. Din toate aceste discu ţii am răma s convins de faptul că structura modală a vechii m uzici bizantine trebuie interpretată după conceptul sistemului modal atribuit muzicii populare, structurat pe sunetele naturale ale scărilor, spre a nu aluneca în sferă de influenţă a tonaEsmului muzicii occidentale! De fiecare dată găseam prilejul de a aborda, în discuţiile noastre, asp ecte dintre cele mai variate ale domeniului ce ne preocupa. îmi amintesc cu câtă convingere se referea Gh. Ciobanu la structura recitativului melodic, exemplificându-1 prin Psalmul 102 de la liturghie, prezent ca atare în culegerea lui Nectarie Frimu (. A nto lo gie sau Florealegere , 1840); sau la Pripelele lui Filothei monahul de la Cozia (secolele XIV—XV), prea pu ţin înţelese şi definite de muzicologi, asupra cărora Gh. Ciobanu a scris un studiu lămuritor, pe care l-a inclus în cel de al II-lea volum al său de Studii de etnomuzicologie şi bizantinologie (1979). Discuţii îndelungate şi adesea contradictorii le-am purtat cu Gh. Ciobanu la pregătirea pentru tipar a celui de al V-lea volum de Pagini din istoria muzicii româneşti de G. Breazul (1981), volum pe care l-am realizat în mod efectiv împreună cu prof. Georgeta Breazul după manuscrisele autorului, Gh. Ciobanu scriind doar prefaţa şi semnând, pentru acreditare, îngrijirea ediţiei. Dintru început am considerat acest al V-lea volum al lui G. Breazul ca fiind extrem de important pentru cercetarea sistemului p repentatonic şi pentatonic al muzicii româneşti - oligocordii şi stenohorii. moduri prepentatonice -, autorul aducând în discuţie, pentru prima dată în folcloristica muzicală rom ânească, problema existenţei în practica maselor populare a
126
TITUS MOISESCU
unor cântece construite doar din 2, 3 sau 4 sunete, problemă ce l-a preocupat pe G. Breazul cu mulţi ani în urmă. în cele din urmă am reuşit să evidenţiem acest aspect prioritar al lui G. Breazul în domeniul sistemului prcpentatonic, demonstrat cu strălucire de muzician prin exemplificări adecvate. Co labo rare a no astră la iniţiere a şi sus ţine rea co lec ţiei „I zv oa re ale muzicii româneşti", precum şi la tipărirea primelor două volume de Studii de etnomuzicologie şi bizantinologie ale lui Gh. Ciobanu, apărute la Editura Muzicală în anii 1974 şi 1979 volume consistente şi utile studiului folclorului şi muzicii de trad iţie bizantină - ne-a întreţinut prietenia şi interesul pentru studiul şi valorific area aces tor două mari ramuri ale vechii culturi muzicale româneşti. Faţă de cel de al 3-lea volum al său de Studii , apărut în anul 1992, mi-am exprimat câteva rezerve într-un referat solicitat de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor Români, arătând că unele articole ar putea lipsi, în ele reiterându-se idei şi afirmaţii mai vechi ale autorului, asupra cărora însuşi Gh. Ciobanu a revenit, referat ce i-a stârnit o oarecare mâhnire. Scrisul său mărunt dar uşor de descifrat ascundea numeroa se idei şi date precise şi cuprinzătoare, verificate cu migală, prin care comunica realitatea concretă a fenomenului muzical. Avea un stil direct, une ori puţin colţuros, însă încărc at de idei, Gh. Ciobanu agreând cercetarea comparativă a domeniilor pe care le aborda - popular, bizantin sau gregorian; căuta totdeauna elemente de sprijin în flecare dintre acestea, spre a deveni cât mai convingător. Nu scria de dragul scrisului, avea ce comunica, avea ce spune, avea idei. Gh. Ciobanu era un exemplu de cercetător al domeniilor pe care le-a îmbrăţişat. A avut mar ele avanta j de a se fi form at în pre ajm a a pa tru p ers on ali tăţi ale muzicii româneşti: Ion Popescu-Pasărea, George Breazul, Constantin Brăiloiu şi loan. D. Petrescu-Vîsarion. Iubea cartea, în biblioteca sa gasindu-şi adăpost numeroase volume de intere s ştiinţific, m anuscrise, perio dice etc. Tot ceea ce d esc ope rea , tot ce gândea consemna în fişe, aşa cum l-a sfătuit profesorul său George Breazul. Iar cine cercetează volumele sale de Cântece de lume îşi poate da seama de utilitatea acestora, mai ales la realizarea capitolului Circulaţia cântărilor. De altfel, fişele lui Gh. Ciobanu privitoare la folclorul muzical, la muzica bizantină şi la cântul gregorian se păstrează astăzi în Biblioteca Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor Români, fiind achiziţionate şi puse la disp ozi ţia cercetătorilor . Gh. Ciobanu cun oştea m ulte a m ănunte d in activitatea Institutului de Folclor, în cadrul căruia a lucrat ca cerce tător mulţi ani, amănunte pe care le-a tăinuit multă vreme, fiind un temător în faţa autorităţii văzute şi nevăzute a acelor ani grei ai epocii trecute. Multe din aceste aspecte - unele regretabile - mi le-a încredinţat cu sfială, altele, pe care le bănuiam a fi la fel de regretabile, a continuat să le păstreze pentru sine. în ultimii ani îşi concentrase preocupările asupra unui proiect al său mai vechi, de mare interes etnomuzicologie - Geneza cântecului popular românesc proiect pe care dorea să-l concretizeze într-o lucrare de largă cuprindere documentară. Numai anii de îndelungată suferinţă fizică l-au determinat să amâne realizarea unei astfel de lucrări, din care, după câte cunosc, au rămas numeroase fişe cu însemnări la acest subiect. Prin dispariţia lui Gh. Ciobanu din lumea noastră, a celor vii, cultura muzicală romanească a pierdut un cercetător de mare performanţă, iar eu un prieten, un sfătuitor,
MONODIA BIZANTINA ÎN GÂNDIREA UNOR MUZICIENI ROMANI
1 27
un colaborator de înaltă profesionalitate. Am învăţat multe lucruri bune, utile, de la Gh. Ciobanii, mai cu seamă în domeniul analizei şi al cercetării comparate, iar dacă mi-am îndreptat preocupările spre muzica bizantină, datorită şi îndemnului său am făcut-o. împreună cu Grigore Panţiru, Ghcorghe Ciobanu şi Marin Ionescu am format, ani de zile, un „cvartet bizantin“ omogen, unitar în idealuri, însă particularizat în concepte. Grigore Panţiru a fost şi ce l d intâ i care m-a îndemn at sa transcriu vechea m uzică bizantină ncumatică în notaţie liniară, propunându-mi Alelu iarele lui .Ev^tatie: GIi. Ciobanu m-a convins ca trebuie să privesc fenomenul muzical bizantin în strânsă corelare cu folclorul muzical şi cântul gregorian; Marin Ionescu a fost cel care mi-a oferit posibilitatea de a depăşi, teoretic, aşa-zisele inadvertenţe în citirea şi transcrierea vechii muzici bizantine, atunci când impasul e ste determ inat de neconcordanţa mărturiilor, a cadenţelor sau a incipiturilor unor noi trasee melodice. Contribuţia mea în cadrul acestui „cvartet muzical bizantin44a fost mult mai divesificată, începând cu proiectarea şi structurarea volumelor în cadrai cole cţiei de „Izv oa re ale m uzicii rom âneşti44, continuând cu form ula rea şi revizuirea textelor literare şi muzicale, cu elaborarea tuturor anexelor, încheind cu redactarea finală a lucrărilor şi urm ărirea lor în tipar, până la apariţia volumelor. Aşa am putut realiza to ate lu crările noastre din do men iul muzicii bizantine, editate în anii 1974-1985, strecurându-ne cu discreţie şi perseverenţă în lumea editorială a acestor ani atât de dificili, d ar şi pe nedre pt incriminaţi din acest punct de vedere. Am re alizat multe lucrări în acest domen iu —volum e de docum ente, studii, transcrieri în notaţie liniară, adnotări bibliografice, cataloage etc., toate având ca obiect muzica religioasă de tradiţie bizantină, din epocile cele mai îndepărtate până în zilele noastre. Am realizat şi un model, un prototip de lucrare pentru valorificarea patrimoniului nostru muzical, concretizat în volumele apărute în cadrul colecţiei de izvoare. Colaborarea mea cu Gheorghe Ciobanu s-a identificat cu lupta pentru valorificarea patrimoniului muzic al ro m ânesc , fiind animaţi de ideea punerii în valoare, pe calea tiparului, a acesui tezaur muzical ce a străbătut veacurile, mărturie vie a unui trecut de artă şi cultură în pa tria noastră, am putea spune prea puţin cunoscut şi valorificat. Multe alte gânduri se învălmăşesc în mintea mea acum când evoc frumoasele şi constantele raporturi de prietenie şi colaborare cu Gh. Ciobanu. Mi-ar fi greu să relatez aici tot ceea ce ne-a unit, dar şi ceea ce ne-a separat uneori. Abia acum, după ce moartea a pus capăt în de lung ate lor sale sufe rinţe, am aflat de la soţia muzicolo gului că în momentele sale de luciditate cerea cu insistenţă să-l vizitez: „Să vină Titus... să vină Titus...44repeta el. Dar nimeni nu mi-a transmis dorinţa sa de a-i sta aproape!... Bucureşti, 1 iulie 1995
