PRINCIPII ESTETICE ALE SIMBOLISMULUI
1. Cultivarea simbolului: imagine concreta care are o
semnificatie proprie, dar prin care se identifica in virtutea unei corespondente si un alt sens abstract; functia sa este de a sugera (ex.: clepsidra este un symbol al timpului pentru ca masoara scurgerea acestuia); simbolul veritabil este ambiguu, deoarece nu i se poate asocial o singura semnificatie ( un cuvant-cheie care evoca o imagine si reapare cu o insistenta neobisnuita, este un semnal al faptului ca trimite la ceva dincolo de imaginea propiuzisa); 2.
Principiul
corespondentelor: cultivarea unor analogii
misterioase dintre planul uman si cel cosmic prin mijlocirea simbolurilor, sau dintre datele diverselor simturi (corespondente senzoriale) ruptura fata de romantici care-si construiesc lumea interioara ca univers compensatoriu in antiteza cu realul; 3.
Sinestezia: asociere spontana intre senzatii de natura
diferita care par sa se sugereze reciproc (miresme dulci, in aer vibreaza senzatii de dalii) senzatii tactile, auditive, olfactive; 4.
Tehnica sugestiei: se opune explicitului, conducand textul
spre o zona a vagului; se renunta la numirea explicita in
favoarea sugestiei, ceea ce permite diverse posibilitati de interpretare. Sugestia si imprecizia, contururile neclare estompate ale obiectelor, clar-obscurul, sunt tehnici ale picturii
impresioniste
preluate
de
simbolisti.
O
caracteristica fundamental a limbajului poetic este ambiguitatea, constand in posibilitatea ca un cuvant, o sintagma sa primeasca cel putin 2 interpretari diferite. Strategii de producer a ambiguitatii:
- Dar intr-o zi o fata bat-o vina/ Mi-a-ntors din cale-mi pasul oboist (articularea nehotarata); - Numai cunosti de-s flori de umbra sau daca-s flori adevarate (incertitudinea rezulta din prezentarea mai
multor ipostaze); - Noi nu vom sti-o poate niciodata ( incertitudinea); - Elipsa si suspensia conduc la fragmentarism (la suprimarea
legaturilor
intre
enunturi
generand
ambiguitate). 5. O noua perceptie asupra timpului prin surprinderea
prezentului
efemer;
majoritatea
textelor
simboliste
surprind un moment din devenirea temporala; 6.
Artificialitatea: lipsa de interes pentru natura spontana,
salbatica si viziunea estetizanta asupra cadrului natural (de ex.: marea padure romantic este inlocuita de par,
natura prelucrata de om); artificializarea naturii se mai produce prin compararea sau identificarea metaforica a elementelor natural cu opera de arta, cu metale, pietre sau material pretioase, cu elemente care tin de civilizatia umana (de ex.: cer de ametist); in limbaj, artificializarea se realizeaza prin utilizarea neologismelor rare, pretioase (vesperal se seara), sau prin nume proprii cu rezonante exotice (Corint, Babilon, New York, etc.); 7.
Cultivarea muzicalitatii prin diverse procedee : y
aliteratii (repetitia unor consoane sau grupuri
consonatice); y
asonate (repetitia unor vocale accentuate);
y
laitmotive (motive cu grad sporit de repetabilitate);
y
tehnica refrenului (versuri sau strofe care se
repeta); y
utilizarea versului liber care nu mai respecta rigorile
prozodiilor traditionale (lipsa de preocupare fata de rima, ritm, masura).
