Metodologia Gindirii Economice a Lui J M Keynes

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Referat Tema: “Metodologia gîndirii gîndirii economice economice a lui J.M.Keynes” J.M.Keynes”

Efectuat: Ciorba M.

Gr. AEF 112 Controlat: Moraru A.

Dr. Lector superior universitar

Titles you can't find anywhere else

Try Scribd FREE for 30 days to access over 125 million titles without ads or interruptions! Start Free Trial Cancel Anytime.











Chişinău 2011 Cuprins Introducere

3

1. John Maynard Keynes – al doilea moment crucial în gândirea economic

4

2. John Maynard Keynes şi teoriile sale

7

2.1. Econometria si constructia de modele econometrice

7

2.2. Anticiparile ca factor care determina productia si ocuparea

10

2.3. Star ea de antic ipare pe terme n lung

12

2.4. Esenta dirijismului preconizat de J.M.Keynes

15

Concluzie

20

Bibliografie

22











Introducere

Viaţ Viaţaa econ econom omic icăă este este extr extrem em de comp comple lexă xă,, dina dinami mică că şi cu o mare mare vari variet etat atee de problematici. Ea este studiată atât în ansamblul ei, de o serie de ştiinţe, în special economia politică, cât şi a domeniilor şi segmentelor sale, respectiv de şti ştiinţele inţele economice de ramură. r amură. Pe de altă parte, această studiere a vieţii economice poate avea învedere faptele, procesele, categoriile şi instituţiile economice sau studiul ideilor, a gândirii economice. Astfel, dacă economia politică şi celelalte ştiinţe economice au ca obiect de studiu cercetarea faptelor economice reale, a raţionalităţii activităţii economice,doctrinele economice au ca obiect studiul diferitelor concepţii, teorii, ideologii şi doctrine care reflectă direct sau indirect aceea şi realitate economică. În acelaşi timp, istoria gândirii economice consemnează existenţa revoluţiilor în domeniul ştiinţei economice. Cea mai importantă este constituirea economiei politice ca ştiinţă autonomă prin contribuţia economiştilor liberali clasici, în perioda cuprinsă între mijlocul secolului al XVIII –lea şi mijlocul secolului al XIX –lea. Pe de altă parte, economiştii britanici recunosc existenţa a trei revoluţii în gândirea economică, şi anume: trecerea la liberalismul economic, cunoscută sub denumirea de revoluţia liberului schimb, înfăptuită de Adam Smith (1776); revoluţia marginalistă sau revoluţia utilităţii, realizată după 1870, încadrată în neoclasicism, înfăptuită de Jevons şi revoluţia keynesistă sau revoluţia macroeconomică, încadrată în dirijism, înfăptuită de J.M. Keynes. Conform Conform lui Keynes, Keynes, statul trebuie trebuie să întrebuin întrebuințeze măsuri politico politico - fiscal fiscalee și monet monetare, are, pentru a slăbi efectele provocate de recesiuni si boom-uri. În timpuri grele economia trebuie spriji sprijinit nităă printr printr-o -o politi politică că fiscal fiscalăă expans expansivă ivă,, pentr pentruu ca șomaju omajull sa fie redus. redus. În tim timpur purii de pro prosp sper erit itat atee treb trebui uiee redu reduse se defic deficit itel elee acum acumul ulat ate, e, prin prin econ econom omis isir irii cres crescu cute te.. Fluc Fluctu tuaaț iile iile economiei ar putea fi astfel ameliorate. Ideile sale au pus fundamentul keynesianismului de astăzi astăzi și au fost dezvoltate dezvoltate în decursul timpul tim pului ui de economi economiști ai școlii colii keynesi keynesiene ene,, de și în preze prezent, nt, pentru pentru explic explicare areaa efectel efectelor or pe termen lung, ele sunt judecate cu scepticism de aderentii neo3-liberalismului. Din punct de vedere vedere academic academic,, keynesianismul este este o comp compoz ozii ție form format atăă din din neoc neocla lasi sicc și înțeleg eleger eree keynesiană. Pentru el economia de pia pia ță este tinuta in frâu doar prin politica economică economică statală. Keynes Keynes di

stic sticat at in

et

ț

fund fund

tală tală

iei iei de pi ță de

nt

ciet cietat atii ii











1. John Maynard Keynes – al doilea moment crucial în gândirea economică

Lordul John Maynard Keynes este cel care, prin întreaga sa activitate multilaterală şi ca urmare a construcţiei teoretice realizate, a dat naştere keynesismului, doctrină, şcoală şi curent doctrinar la un loc, cu influenţă dominantă în gândirea economică a secolului al XX–lea şi în politicile economice implementate în economia capitalistă postbelică. Aproape toate curentele doctrinare dezvoltate începând cu anii ’50 ai secolului trecut, fie s-au raportat direct la doctrina lui Keynes, fie în elaborarea diferitelor teorii au făcut apel la anumite elemente specifice ce au deme demers rs din din gând gândire ireaa spir spirit itua uală lă şi de mare mare forţă forţă a lui lui John John Mayn Maynar ardd Keyn Keynes es.. Apar Apariţ iţia ia keynesismului pe scena teoriei economice, a desăvârşirii economiei politice ca ştiinţă s-au datorat marii crize economice din anii 1929 – 1933, ce a avut efect de cutremur asupra economiei capitaliste a vremii şi a scos în evidenţă marile inconsistenţe şi lipsuri în teoriile economice de natură liberală ce dominau gândirea şi politica economică din epocă. Keynes a fost „vârful de lance” al noii orientări economice, cu principalii piloni de susţinere constând în neîncr neîncrede ederea rea în funcţi funcţiona onarea rea automa automată tă a econom economiei iei capit capitali aliste ste,, precu precum m şi în neces necesita itatea tea intervenţiei statului în vederea realizării echilibrului economic şi a utilizării depline a mâinii de lucru. J. M. Keynes pune în alţi termeni problema, considerând că, spre deosebire de concepţia predecesorilor (a clasicilor în special) şi în care volumul ocupării forţei de muncă depindea direct de salariul real (deci de puterea de cumpărare a salariului),muncitorii îşi formulau cererile în termenii salariului nominal. Dar se impune precizarea că exista şi o acceptare a reducerii salariului salariului real, real, impusă de d e cr eşterea preţurilor, preţurilor, însă în aşa fel încât scăderea scăderea ofertei de mână de lucru să nu se situeze sub cea efectiv folosită înainte de urcarea preţurilor. În opinia lui Keynes, muncitorii erau dispuşi să lucreze în condiţiile oferite de piaţă, dincolo de această ofertă urmând să apară şomajul involuntar. Realitatea existenţei unui şomaj cronic, a dificultăţilor prin care trecea economia capitalistă la începutul deceniului patru al secolului trecut, l-au determinat pe autorul englez să afirme necesitatea intervenţiei statiste în economie, sub forma dirijismului, aspect complet diferit de semnif semnifica icaţia ţia planif planifică icării rii centra centraliz lizate ate.. Interv Intervenţ enţia ia statul statului ui era văzută văzută ca o neces necesita itate te pentru pentru coordonarea deciziilor la nivel macroeconomic, pentru asigurarea unui curs normal al vieţii economice, de sprijin pentru iniţiativa privată. Prin aceste idei enunţate, J. M. Keynes poate fi











Esenţa teoriei keynesiste a ocupării mâinii de lucru consta în principiul cererii efective, compus la rândul său din consumul total de bunuri şi investiţii (consum de bunuri – capital), adică de venitul efectiv cheltuit. Această enunţare a fost posibilă deoarece, pentru Keynes, nivelul venitului global ce influenţa nivelul ocupării mâinii de lucru se disemina în trei direcţii principale: a)consum; b)investiţii; c)tezaurizare. Ţinând cont că ultima direcţie era complet neproductivă, o parte din venituri ne mai intrând în circuitul economic, rămânea, în mod logic, că numai cheltuielile legate de consum şi cele privind investiţiile să constituie cererea efectivă. Pentru Keynes deci, rezultatele producţiei servesc, pe de o parte consumului, iar pe de altă parte pentru realizarea unei producţii noi, adică, “trebuie să existe un volum de investiţii curente suficient de mare pentru a absorbi surplusul producţiei totale peste cantitatea pe care colectivitatea doreşte s-o consume la nivelul dat al ocupării”. Concluzia generală la care a ajuns lordul Keynes era aceea că economia capitalistă a vremii era condamnată la o insuficientă cerere efectivă (atât bunuri de consum cât şi de mijloace destinate realizării acestor bunuri). Ea oscila „în jurul unei poziţii intermediare considerabil mai scăzut scăzutăă decât decât nivelu nivelull ocupă ocupării rii depli depline ne şi consi conside derab rabil il mai ridica ridicată tă decât decât nivelu nivelull minim minim al ocupării, sub care ar fi periclitată însăşi existenţa”. John Maynard Keynes şi-a elaborat teoria economică revoluţionară revoluţionară pentru o ţară capitalistă dezvoltată, Marea Britanie, pornind de la studierea economiei acestei ţări (şi nu numai) din perioada marii recensiuni economice din perioada 1929 – 1933, cu scopul de a oferi noi modalităţi de analiză economică, precum şi de a elabora soluţii de depăşirea principalelor principalelor stari cu care se confrunta economia capitalistă a vremii sale: şomaj în proporţii sporite, crize economice, stagnarea producţiei, ş.a. Poate că în elaborarea celebrei sale teorii privind utilizarea mâinii de lucru, J. M. Keynes s-a bazat şi pe o lucrare scrisă de economistul sovietic de origine maghiară, E.S.Varga (1879 – 1964), apărută în anul 1935 şi intitulată „Criza economică, socială şi politică” şi în care acest autor enumera printre cauzele ce agravaseră situaţia muncitorilor, deci a mâinii de lucru,din ţările capitaliste: - creşterea însemnată a numărului de şomeri (inclusiv a celor parţiali); - diminuarea salariilor reale; - creşterea exploatării muncii; - suprimarea protecţiei sociale, ş.a. Soluţia generală, unică, pe care Keynes o vedea pentru creşterea cererii efective şi de aici, creşterea utilizării mâinii de lucru era cea legată de intervenţia statului în economie, prin gândir gândirea ea politi politicii cii diriji dirijismu smului lui de transf transform ormare are a statul statului ui înt într-un r-un agent agent nemij nemijloc locit it al vieţii vieţii economice. Printre remediile pe care Keynes le vedea în intervenţia etatistă, în vederea depăşirii











expansionistă, de natură să compenseze excesul de „preferinţe pentru lichidităţi”, sau chiar să reducă reducă această această înclina înclinaţie ţie.. De asemen asemenea, ea, era avută avută în veder vederee şi o politi politică că moneta monetară ră care ca re să înlocuiască etalonul – aur şi aşezarea emisiunii monetare pe alte principii, toate pentru a face ca rata dobânzii să ajungă la un nivel acceptabil pentru deţinătorii marilor avuţii ale societăţii. • Al doilea mijloc reliefat de Keynes, tot pentru sporirea investiţiilor, se traducea în folosirea deficitului bugetar pentru finanţare, deoarece nu conta caracterul productiv, dar mai ales ales nepr neprod oduc ucti tivv al inve invest stiţ iţii iilo lorr publ public ice. e. În vizi viziun unea ea lui lui Keyn Keynes es,, dato datorit rităă exis existe tenţ nţei ei multiplicatorului investiţiilor se justifica respectiva cheltuială, fiind generatoare de noi locuri de muncă şi în acest fel reducând şomajul şi folosind capacităţile de producţie existente. • A treia soluţie preconizată de economistul economistul englez privea finanţarea finanţarea de la bugetul statului a firmelo firmelorr capit capitali aliste ste pentru pentru comen comenzi zi mil milita itare, re, deoare deoarece ce nici nici efortu efortull de război război,, dacă dacă stimul stimulaa consumul şi investiţiile şi asigura profituri stabile, nu trebuia exclus din arsenalul politicii economice a statului. • Al patrulea mijloc de sporire a investiţiilor investiţiilor era reprezentat de politica salarială, salarială, mai precis menţinerea unui nivel relativ stabil al salariilor nominale. De fapt, politica de „îngheţare” a salariilor nominale, în condiţiile urcării preţurilor şi logica reducerii salariilor reale, a făcut parte din politica economică concretă a guvernelor americane şi britanice postbelice. • Pe plan plan extern extern,, consi conside derân rândd că din punctu punctull de vedere vedere al uti utiliz lizări ăriii mâini mâiniii de lucru, lucru, activitatea de export corespundea actului investiţional, se impuneau eforturi pentru asigurarea unei balanţe comerciale favorabile şi în acela şi timp trebuia gândită o politică economică la nivel internaţional. Şi Planul Keynes de extindere a schimburilor prin intermediul unor politici de investiţii internaţionale, a fost tocmai concretizarea acestei concepţii. John Maynard Keynes s-a situat, conform precizărilor analiştilor fenomenului economic, pe o linie de continuitate, începând cu Aristotel, scolasticii Evului Mediu, continuând cu Alfred Marshall şi chiar cu tatăl său, John Neville Keynes, în ceea ce priveşte considerarea economiei ca o ştiinţă morală şi nu naturală. J. M. Keynes nu a mai avut timp să vadă urmările deosebite ale impactului doctrinei sale asupra corpus-ului teoriei şi practicii economice, totuşi a avut ocazia să observe modul în care opera sa capitală a „revoluţionat” felul în care lumea privea problemele economice.













2. John Maynard Keynes şi teoriile sale

2.1. Econometria si constructia de modele econometrice. Principalele Principal ele scrieri ale lui J.M.Keynes sunt: “The “The Eco Economi nomics cs Con Conseq sequenc uencees of the the Peac Peacee” Consecinţele economice ale păcii (1919), “A Treatise on Money” - Tratat despre bani (1930), dar este cunoscut cuno scut,, mai ales pentru pent ru cartea cart ea sa, “The “The Gen Gener eral al The Theor oryy of Empl Employ oyme ment nt,, Inter Interes estt and Mon Money ey”” Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi banilor (1936), care a revoluţionat ştiinţa economică susţinând finanţarea prin deficit bugetar ca pe o cale de a pune capăt Marii Crize. El oferă soluţii sub forma creşterii cheltuielilor publice. Keynes considera ca stiinta economica este o ramura a logicii, nu o stiinta naturala. Economia era vazuta ca o stiinta a gandirii cu ajutorul modelelor combinata cu arta alegerii modelelor relevante. Spre deosebire de stiinta naturii, materialul la care ea se aplica nu numai ca nu este constant, el este chiar neomogen in timp. Opinia lui, preluata de fapt de la Robbins, este ca economia, care se ocupa de motive, anticipari si incertitudini psihologice, este o stiinta morala, pentru ca foloseste preponderent introspectia si judecati de valoare. In ceea ce priveste econometria, el crede ca nu se poate ajunge foarte departe decat invent inventand and modele modele noi si imbuna imbunatat tatite ite.. In acest acest domen domeniu, iu, progre progresul sul consta consta in amelio ameliorar rarii pro progr gres esiv ivee in aleg aleger erea ea meto metode delo lor. r. Pent Pentru ru a-si a-si sust sustin inee mai mai ferm ferm teor teoria ia,, el ii ofer oferaa drep dreptt contraexemple pe doi dintre profesorii lui de economie de la King’s College Cambridge. Primul dintre ei este Arthur C. Pigou (care nu si-a ameliorat modelul simplu si invechit pe care il folosea), iar cel de al doilea este Alfred Marshal (care din dorinta de a inveta noi modele si de a fi realist, si-a incurcat modelele refuzand ideea de a folosi scheme abstracte). Pentru ca un model sa nu-si piarda generalitatea si valoarea ca mod de gandire, trebuie sa











scopul de a usura intelegerea nivelului activitatii economice si a relatiei dintre diferite variabile ale acesteia, ca radacina a dezechilibrelor din aceasta economie. Preo Preocu cupa pare reaa fund fundam amen enta tală lă a lui lui Keyn Keynes es a fost fost acee aceeaa de a stab stabil ilii o core corela la ție într întree dezvoltarea economică a societății și nivelul ocupării resurselor resurselor de muncă muncă disponibile, disponibile, de a oferi soluții pentru pentru înlăturare înlăturareaa șomajului. omajului. In esenta, modelul realizat de Keynes se compune din trei categorii de elemente: a) variabilele care constau fie dintr-o serie de indicatori macroeconomici (venit national, cerere, oferta, consum, economii, investitii globale etc), fie din rata lor sau raportul dintre doua astfel de macrocategorii (inclinatia spre consum, eficienta marginala a capitalului, rata dobinzii etc); b) relatiile dintre variabile redate cu ajutorul unor ecuatii (de definitie si comportamentale) comportamentale) si inegalitati, precum si interdependenta dintre ele redata cu ajutorul unor functii (functia ocuparii, functia ofertei, functia cererii globale efective, functia investitiilor, etc). c) parametrul multiplicator multiplicator institutional institutional (k) cu ajutorul caruia se exprima gradul de intensitate a influentei unei variabile (de exemplu: cheltuiala de venit) asupra altor variabile (de exempl exempluu consu consumul mul,, econo economia mia,, invest investitia itia). ). În teoria teoria sa despr despree multiplicator a luat luat idei ideile le fizioc fiziocra rației lui lui François Quesnay. Quesnay . Pent Pe ntru ru a in inte tele lege ge lo logi gica ca de demo mons nstr trat atie ieii lu luii J. J.M. M. Ke Keyn ynes es es este te ne nece cesa sara ra pr prez ezen enta tare reaa amanuntita

a

componentelor

modelului

sau

economico-matematic.

a) Variabilele . J.M. Keynes are in vedere doua feluri de variabile: aa) variabilele endogene sau determinate si ab) variabilele exogene sau determinante. aa) Varia Variabilel bilelee endo endogene gene sau dete determina rminate te sint indicatori indicatori glob globali ali sau agre agregati gati (macrocategorii) care caracterizeaza nivelul activitatii economice la scara economiei nationale si anume: pretul global de oferta al productiei obtinute (Z); cererea efectiva de marfuri (D) sau volumul total de incasari obtinute de intreprinzatori din vinzarea marfurilor; la rindul ei, cererea efectiva (D) se compune din doua parti: cererea de bunuri de consum final sau individual si











consum), cit si in calitate de intreprinzatori (eficienta marginala a capitalului si rata dobinzii). J.M. Keynes are in vedere trei variabile exogene: inclinatia spre consum, privita ca raport dintre consum si venit (in expresia medie c = C/Y) sau dintre sporul de consum si sporul de venit (inclinatia marginala spre consum c = AC/AY), AC/AY), cu inclinatia spre economii, economii, in expresia medie medie (S/Y) si in expresia marginala marginala (s = AS/AY AS/AY); ); efici eficienta enta marginala marginala a capi capitalul talului ui sau procentul procentul de profit obtinut la ultima investitie; rata dobinzii sau procentul de dobinda platit pentru capitalul luat cu imprumut. b) Relatiile Relatiile dintre variabilele mentionate sint redate cu ajutorul unui complex de ecuatii si inegalitati, cu roluri foarte diferite, ecuatii de comportament (functiile), ecuatia fundamentala a modelului, ecuatia de echilibru, expresii matematice ale diferitelor forme de dezechilibru etc. Pentru a intelege logica modelului economico-matematic al lui Keynes si rolul diferitelor functii si inegalitati este util sa rezumam raspunsul pe care-l da el diferitelor intrebari care se pun cu privire la modul cum functioneaza economia de piata in realitate si cauzele diferitelor dezechilibre care insotesc in mod frecvent mecanismul ei de functionare. Spre deosebire de economistii neoclasici care, de regula, presupuneau deplina utilizare a capacitatilor de productie si a miinii de lucru, deci negau somajul, iar mai tirziu, unii dintre ei (A.C. Pigou) admiteau numai somajul voluntar si frictional (temporar, legat de perfectionarea echipamentului de productie si a tehnologiilor), J.M. Keynes admite si recunoaste existenta somajului involuntar (somajul cronic de masa) si incearca sa-i descopere cauzele. J.M. Keynes precizeaza ca "tema principala" a investigatiilor lui si "scopul final al analizei" pe care o intreprinde este "de a descoperi ce anume determina volumul ocuparii miinii de lucru". La intrebarea "de ce depinde nivelul ocuparii?" (E) sau numarul de muncitori care gasesc de lucru (N), Keynes arata ca acestea depind de cererea efectiva de marfuri (D) sau incasarile intreprinzatorilor din vinzarea productiei, respectiv de cererea solvabila exprimind aceasta relatie printr-o functie si anume: A' =J[D)











Daca partea economista din venitul global (S) ar fi egala cu investitiile (I), s-ar putea realiza echilibrul economic si ar putea sa creasca ocuparea miinii de lucru, respectiv sa scada somajul Noua ecuatie S = I este ecuatia de echilibru a modelului economic al lui Keynes. in realitate insa, nu tot ce se economiseste sau se acumuleaza este automat investit, astfel ca in realitate S > I. c ) ) Parametrul Parametrul multiplicator multiplicator investi investiț ional (K), cu ajutorul căruia se exprimă gradul de intensitate al unei variabile, variabile, a fost folosit de Keynes pentru pentru a exprima exprima interdepend interdependen en ța dintre fluctua țiile investi investițiilor, ocupări ocupăriii și veniturilo veniturilor. r. Acesta Acesta ne arată arată că atunci atunci când când are loc un spor spor al investi investi țiilor global globale, e, venitul venitul va cre ște cu o mărime mărime care care este de K ori mai mare decât decât sporul sporul investi investi țional. ional. Mărime Mărimeaa (K) este direct direct propor propor țională ională cu înclina înclinația spre consum consum

dC

/dY. Ideea lui Keynes este

foarte simplă: simplă: „Dacă „Dacă popula populația nu găsește de lucru și nu este bine plătită, plătită, nu ne putem putem a ștepta ca puterea de cumpărare să crească.”

2.2. Anticiparile ca factor care determina productia si ocuparea Produc Productia tia are ca scop scop satis satisfac facere ereaa consum consumato atoril rilor. or. De regula regula,, trece trece un tim timpp int intre re suportarea costurilor ca fiind cheltuieli de productie si cumpararea efectiva a produsului. In acest timp intreprinzatorul (privit atat ca producator, cat si ca investitor) trebuie sa se ghideze dupa anticiparile pe care le face in ceea ce priveste pretul pe care-l va plati cumparatorul. Exis Exista ta doua doua ti tipu puri ri de anti antici cipa pari: ri: pe term termen en scur scurt, t, care care se refe refera ra la pret pretul ul pe care care fabricantul il asteapta pentru produsul sau “finit” la momentul inceperii fabricarii; si pe termen lung se refera la veniturile viitoare la care se asteapta intreprinzatorul daca achizitioneaza produse “finite” pentru a le adauga la echipamentul sau de productie.











necesita in continuare mana de lucru pana la uzare; daca schimbarile sunt in sens favorabil, este nevoie de timp pentru adaptarea echipamentului la noua situatie. In continuare Keynes vorbeste de ocuparea pe perioada lunga, ca fiind acea situatie conform careia anticiparile de un anumit fel se mentin o perioada destul de lunga pentru ca efectul asupra ocuparii mainii de lucru sa fie complet. Acest lucru nu este posibil, datorita modifi modifica carilo rilorr dese dese in ceea ceea ce prive priveste ste antici anticipa parile rile,, tot totusi usi rezult rezultaa ca oricar oricarei ei config configura uratii tii a asteptarilor ii corespunde un nivel determinat al ocuparii pe perioada lunga a mainii de lucru. Pentru a exemplifica, Keynes ia in calcul trecerea la o situatie de perioada lunga ca urmare a unei modificari a anticiparilor. In cazul in care noul volum al ocuparii va fi mai mare decat cel vechi, se va observa doar o crestere a intrarilor, adica a volumului de munca in stadiile initiale ale noilor procese de productie ( deci un spor initial al ocuparii modest). Cu timpul, ocuparea va creste treptat, ba chiar va atinge un nivel mai ridicat decat noua ocupare pe perioada lunga. Acest punct culminant se explica prin volumul de munca necesar pentru procesul de formare a capitalului pentru satisfacerea anticiparilor in noua configuratie. In timp, nivelul ocuparii va scadea la noul nivel de perioada lunga. Acelasi lucru este valabil si in cazul in care acesta se situeaza sub nivelul initial, din aceleasi cauze volumul ocuparii fortei de munca va scadea sub noul nivel, revenind cu timpul la acesta. Rezulta din cele analizate ca nivelul folosirii mainii de lucru depinde de configuratia anticiparilor din acel moment, dar si de cele care au existat in trecut, si care sunt intruchipate in echipamentul de productie actual. Deci este corect spus ca folosirea actuala a mainii de lucru este influentata de anticiparile actuale si de echipamentul de productie actual. Keynes considera ca nu se poate evita luarea in consideratie expresa a anticiparilor curente pe termen lung, dar ca este indicat acest lucru in cazul anticiparilor pe termen scurt. De obicei, rezultatele cele mai recente au un rol predominant asupra acestor asteptari; iar prognozele producatorilor sunt modificate mai degraba in lumina rezultatelor, decat pe baza de anticipari privind modificarile viitoare. De altfel, efectele asupra folosirii fortei de munca pe care le au













2.2. Starea de anticipare pe termen lung Capitolul studiaza o parte din factorii care determina randamentul in perspectiva al unui bun. Este importanta aprofundarea acestei teme, deoarece capitolul anterior a avut ca tema principala investitiile. Marimea investitiilor depinde de raportul dintre rata dobanzii si curba eficientei marginale a capitalului. Aceasta din urma se poate calcula raportand pretul de oferta al unui bun de capital la randamentul sau viitor (in perspectiva). De aceea, pentru a intelege mai bine factorii de care depinde marimea investitiilor, trebuie sa analizam si acest aspect. Randamentul Randamentul viitor al capitalului reprezita fluxurile de venituri (suma profiturilor) pe care un intreprinzator sconteaza sa le obtina, dupa realizarea productiei in perioada de functionare a bunului de capital. Randamentele Randamentele in perspectiva depind in principal de doua grupe de factori, si anume: a) Faptele actuale (care sunt sunt mai mai mult sau mai putin putin certe), certe), precum: precum: stocul existent de diferite bunuri capitale sau cererea actuala de marfuri care necesita mai mult capital. b) Fapte viitoare (in legatura cu care se pot face doar prognoze), precum: modificarile viitoare de tip si de volum ale stocului de bunuri capitale, modificarile gusturilor cosumatorilor, cererea efectiva si modificarile salariului nominal.











Cuno Cunost stin inte tele le pe care care le avem avem de obic obicei ei cu priv privire ire la fact factor orii ii care care vor vor dete determ rmin inaa randamentul adus de o investitie in viitor, sunt foarte sarace, de aceea, pentru a reevalua o investitie existenta, se recurge la o “ conventie” . Aceasta se rezuma la a presupune ca starea de lucruri existenta in prezent, se va prelungi la nesfarsit. Daca se poate conta pe respectarea acestei “conventii”, un investitor se poate autoicuraja, deoarece riscul pierderii investitiei scade. Vazute din aceasta perspectiva, inestitiile dobandesc un grad mai mare de sigutanta pentru investitorul individual. Puctele slabe ale “conventiei” sunt accentuate de unii factori, din care amintim: 1) Cresterea Cresterea ponderii ponderii actiunil actiunilor or care sunt proprieta proprietatea tea unor persoane persoane care care nu iau parte la conducerea intreprinderii–deci intreprinderii–deci nu cunosc perspectivele unei investitii actuale sau viitoare. 2) Exist Existent entaa unor unor fluctu fluctuati atiii cotidi cotidiene ene ale profit profituri urilor lor invest investitii itiilor lor existe existente nte , care care desi desi sunt trecatoare si nesemnificative, tind sa exercite o influenta nejustificata asupra pietei. 3) Rolul Rolul psiholo psihologie gieii de masa masa a unui unui numar tot mai mare de indivizi indivizi neinfo neinforma rmati ti ce contribuie la schimbarile schimbarile bruste ale preferintelor colective. colective. Atunci cand exista o cantitate mica de informatii, piata se confrunta cu valuri de optimism sau pesimism nerationale. 4) Starea Starea creditului creditului ceea ceea ce reprezinta reprezinta starea starea de incredere incredere pe care care o au institutiile institutiile care dau bani cu imprumut, in aceia care doresc sa obtina bani de la ele. Prabusirea pretului hartiilor de valoare se poate datora fie starii de incredere a investitorului, fie starii creditului, dar revenirea acestuia se poate realiza doar prin revenirea amandorura. 5) Con

nif

int

fesion fesionist istii ii

ri (

ed

aci i de











a) Inve Invest stit itor orii spec specul ulat ator orii (“mai (“mai iuti ca glon glontu tul”) l”) – sunt sunt genul genul de pers persoa oane ne care care speculeaza ignoranta celorlalti. Se doreste atingerea unui grad inalt de inteligenta pentru ca acesta sa aleaga varianta de investitie care crede ca va prinde cel mai bine publicului larg, nu aceea care ii place lui cel mai mult. Investitori cu spirit de intreprindere (seriosi) – o astfel de persoana, daca este abila va



putea obtine profituri mari in perspectiva ghidandu-se dupa cele mai bune anticipari variabile pe termen lung (anticipari autentice). Predominarea unor astfel de persoane pe piata este amenintata de o serie de factori precum: necesitatea unui bagaj mai bogat de cunostinte; un grad de munca (efort) superior; asumarea unor riscuri mai mari; necesitatea unui timp mai indelungat pana la acumularea de bogatie. Un investitor care vrea sa ignore fluctuatiile pe termen scurt ale pietei, are nevoie de resurse mai mari pentru a fi in siguranta. El nu trebuie sa opteze pe scara prea mare si nici cu bani imprumutati. La un anumit nivel de inteligenta si la un volum dat de resurse, privind in viitor, el va obtine venituri mai mari de pe urma jocului. Speculatia nu este tot timpul superioara spiritului de de intreprindere, dar cu timpul creste riscul ca speculatia sa predomine. Daca pe o piata apare preponderent un flux continuu de spirit de intreprindere, speculatorii sunt inofensivi. Exemplele de piete folosite de Keynes sunt: •

piata din Anglia – piata bazata pe spirit de intreprindere. La bursa din Londra, este











sociala in care se desfasoara desfasoara activitatea. activitatea. Langa increderea pe care care intreprinzatorul trebuie da o investeasca in piata capitalurilor, se alatura si increderea in guvern si clasa politica in general. Spiritul de intreprindere, intemeiat pe sperante care se prelungesc in viitor, aduce foloase colectivitatii in totalitatea sa. De aceea, deciziile umane nu pot depinde de anticipari matematice riguroase, pentru ca nu exista o baza pentru astfel de calcule. Persoana rationala alege cat poate de bine intre diferite alternative, facand facand calcule acolo unde poate, dar lasandu-se condusa condusa si de intamplare sau stare psihologica. Exista si factori care atenueaza efectele ignorantei umane in ceea ce priveste viitorul, deoarece exista si investitii al caror randament in perspectiva este dominat de venitul pe care il aduc in viitorul apropiat. Acesti factori sunt: •

doband dobandaa comp compusa usa (in cazul cazul serv servici iciilo ilorr publi publice) ce)

•

probab probabili ilitat tatea ea invec invechir hirii ii (in (in cazul cazul cladir cladirilo ilor) r)

In concluzie, Keynes afirma ca nu are incredere intr-o politica pur monetara care sa influenteze rata dobanzii, deoarece este putin probabil ca fluctuatiile prezentate mai sus sa fie combat combatute ute printr printr-o -o modific modificare are a ratei ratei dobanz dobanzii. ii. El astea asteapta pta spriji sprijinn din partea partea statul statului ui in organizarea directa a investitiilor.

2.4. Esenta dirijismului preconizat de J.M.Keynes.











politice, ceea ce 1-a determinat sa respinga marxismul, fara a-l fi citit si sa redescopere unele din problemele de macroanaliza formulate cu mult inainte de catre K. Marx. Interesul pentru bani si problemele financiare 1-a determinat, in schimb, sa acorde atentie unor economisti minori, cum a fost, de exemplu, Silo Gesell (1862-l930), comerciant german silit un timp in Argentina, care a avut si unele preocupari teoretice referitoare la sistemul monetar si financiar al timpului.In schimb, J.M. Keynes a ignorat sau a ocolit autori valorosi care au avut preocupari similare cu ale sale, de exemplu, lucrarile spaniolului G. Bernacer, dar care nu av avea eauu st stat atut utul ul so soci cial al si mi mijl jloa oace cele le de co comu muni nica care re si po popu pula lari riza zare re de ca care re di disp spun unea ea economistul britanic. Pozitia lui J.M. Keynes fata de teoria economica neoclasica neoclasica este mai complexa. El a fost de acord si si-a insusit microanaliza statica a neoclasicilor pe baza utilitatii marginale, dar a considerat, pe buna dreptate, insuficienta aceasta analiza pentru problema mai complicata a dezechilibrelor din economia de piata, deplasind atentia spre macroanaliza. In acelasi timp, Keynes a respins iluzia autoechilibrarii economiei de piata si politica liberului schimb ca fiind nerealiste, pronuntindu-se in favoarea interventiei statului in economie in sprijinul agentilor economici particulari. Prin urmare, ruptura dintre keynesism si neoclasicism nu este totala, globala, ci partiala. Exista cel putin doua puncte comune care unesc keynesismul si neoclasicismul si anume: adeziu ade ziunea nea la pro propri prieta etatea tea par partic ticula ulara, ra, res respec pectiv tiv ap apara ararea rea ini initia tiativ tivei ei pri privat vatee in ec econo onomie mie si licati lic ati psi psihol hologi ogi

fen

nel

ice la

mic

omi

nindd de la nin













Teoria generala a lui Keynes a urmarit ca pe baza disfunctionalitatilor din economie semnalate si in multe privinte explicate sa gaseasca solutii practice de atenuare sau chiar de inla in latu tura rare re a de deze zech chil ilib ibrel relor or si re revi vigo gora rare re a si sist stem emul ului ui ec econ onom omic ic in an ansa samb mblu lu.. Pe ci citt de indrazneata a fost analiza economica intreprinsa de J.M. Keynes, pe atit de socanta a fost politica economica preconizata de el. J.M. Keynes respinge liberul schimb pentru ca il considera ineficient si nerealist atit la scara macroeconomica, cit si la scara mondoeconomica. La scara macroeconomica, liberalismul economic a dus la risipa de resurse si capacitati de productie ca urmare a dezechilibrelor, a dificultatilor in nzarea marfurilor si in efectuarea de investitii, precum si ca urmare a somajului involuntar cronic. " Este sigur ca lumea nu va mai tolera mult timp somajul - arata J.K. Keynes - care, cu exceptia unor scurte intervale de activitate febrila, este legat - si, dupa parerea mea, legat inevitabil inevitab il - de individualismul capitalist capitalist din zilele noastre. Este posibil, insa, ca printr-o analiza corecta a problemei sa se poata vindeca boala, mentinind totodata eficienta si libertatea

".











resu re surs rsel elor or co cons nsac acra rate te ex exti tind nder erii ii in inst stru rume ment ntel elor or de pr prod oduc ucti tiee si re retr trib ibut utia ia de ba baza za a proprietarilor acestora, el va fi realizat tot ceea ce trebuie sa realizeze" .

Pentru stimularea inclinatiei spre consum si descurajarea tezaurizarii sterile, Keynes are in vedere reducerea salariilor reale si cresterea consumului de stat, recurgind in acest sens la sporirea cantitatii de bani de pe piata, eventual la ajustarea suplimentara a veniturilor prin politica fiscala (impozite, taxe, contributii, indeosebi impozite mari pe mosteniri). Principalele pirghii folosite in acest caz sint: politica veniturilor si politica monetara. Pent Pe ntru ru st stim imul ular area ea im imbo bold ldul ului ui la in inve vest stit itii ii,, el pr prop opun unee o po poli liti tica ca a cr cred edit itul ului ui ie iefti ftinn (reducerea ratei dobinzii), alte facilitati (aprozionare, transport, desfacere etc.) pentru investitii particulare, precum si investitii de stat, atit in ramuri productive, in cercetare, cit si in domenii nepro rodductive,

efectuate

pe

seama

cheltuielilor

publice

d in

bugetul

statului.

Lasind in continuare pe agentii economici sa ia decizii in mod individual, pe consumatori in functie de marimea veniturilor obtinute si inclinatia lor spre consum, iar pe investitori in functie de maximizarea eficientei marginale a capitalului, statul avea sarcina sa foloseasca pirghinle











imprumuturilor publice, utilizindu-le apoi pentru investitii de stat, mai ales sub forma lucrarilor publice. Echilibrarea investitiilor cu economiile constituie o problema complexa si dificila, a carei rezolvare presupune mobilizarea si coordonarea unui ansamblu de factori si metode. " Pare putin probabil ca influenta politicii bancare asupra ratei dobinzii sa fie sufici suficienta enta pentru a determina ea insasi un volum optim de investitii

- remarca J.M.Keynes. De aceea - continua el -, cred ca o

socializare destul de cuprinzatoare a investitiilor se va dovedi singurul mijloc pentru asigurarea unui nivel de ocupare apropiat de ocuparea deplina, desi aceasta nu trebuie sa excluda tot felul de compromisuri si aranjamente pe baza carora autoritatile publice vor colabora cu initiativa privata ".

Chiar daca notiunea de "socializarea investitiilor" apare socanta in conceptia unui aparator al individualismului si al liberei initiative, ea sugereaza deja caracterul mixt, structura complexa si diversificata a economiei contemporane de piata, alternativ cu fizionomia ei mai simpla din olele ole le

eri

Ide

folosi fol osirii rii luc ilo pub public lic

mijloc mij loc de

tiviza tiv iza

fondur fon durilo ilo











de

principiu,

pentru

dirijismul

liberal.

Concluzie Economist de renume mondial, mai precis, cel mai de seama economist occidental de la mijlocul mijlo cul seco secolului lului XX, J.M.K J.M.Keyne eyness este fiul profe profesorul sorului ui univ universit ersitar ar brita britanic nic de econ economie omie pol polit itic icaa Jo John hn Ne Nelle lle Ke Keyn ynes es.. Fo Form rmat at la ce cele le ma maii in inal alte te un univ iver ersi sita tati ti br brit itan anic icee in sp spiri iritu tull neoclasicismului, J.M. Keynes a fost un ginditor neconformist, care a supus criticii teoria economica dominanta din timpul sau, a avut preocupari multiple, de la stiinta si arta pina la speculatii bursiere si indeletniciri manageriale. J. M. Keynes a desfasurat o bogata si rodnica activitate de cercetare stiintifica, interesindu-se in egala masura atit de probleme metodologice si teoretice, cit si de probleme economice practice, de politica economica. Receptiv la schimbarile care au intervenit in economia din perioada interbelica atit in Marea Britanie cit si in intreaga











Pe ter termen men lun lung, g, pol politi itica ca ec econo onomic micaa dir diriji ijista sta a avu avutt efe efecte cte mai co compl mplexe exe.. De Desi si cre creste sterea rea economica (sporirea substantiala a venitului national de la un an la altul) a continuat mai bine de doua decenii dupa cel de-al doilea razboi mondial, fara perturbari olente, cu timpul au inceput sa se manifeste o serie de "efecte perverse" (indirecte, neasteptate) ale acesteia. Este vorba in special de inflatie atit sub forma ei "tiritoare", cit si sub forma "galopanta" in diferite momente ale perioade postbelice. Doua cauze mai importante au contribuit la subminarea echilibrului economie econ omieii de piata contempora contemporane ne si manif manifesta estarea rea viole violenta nta a dez dezechi echilibrel librelor or sub forma unui complex de crize (functionale, structurale, globale etc). Pe de o parte, este vorba de cresterea considerabila a ponderii cheltuielilor publice, insotite de cresterea deficitelor bugetare ale tarilor dezvoltate. Pe de alta parte, este vorba de modificarea caracterului si destinatiei investitiilor de stat care au fost orientate spre sectorul militar, reducind r educind considerabil considerabil efectul creator de venit si de locuri de munca al acestor investitii,iar uneori transformindu-l de-a dreptul in "efect depresiv". Cind aceste consecinte negative au inceput sa eclipseze avantajele initiale reale ale dirijismului, la granita dintre deceniile 7 si 8 ale secolului nostru, a luat amploare critica antidirijista si













Bibliografie 1. Becker G., Comportamentul uman – o abordare economică , Editura All, Bucureşti, 1994; 2.

Blaug M.,Teoria economică în retrospectivă , Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1992;

Metodologia Gindirii Economice a Lui J M Keynes

Recommend Documents