Fişă de lectură Am început lectura(data) : 30.12.2010 Am teminat lectura(data):30.12.2010 Titlul operei literare: „Dincolo de Nisipuri” Autorul: Fănuş Neagu Opera face parte din volumul: „Dincolo de Nisipuri” Editura: Porto-Franco
Anul apariţiei: 1962
Date importante din viaţa şi activiatea scriitorului: Fănuş Neagu scriitor contemporan - nuvelist şi romancier —, se distinge оn proza românească printr-un limbaj pitoresc şi rafinat şi prin atmosfera fabuloasă pe care o creează. Data si locul nasterii 5 Aprilie 1932 - Gradistea de Sus, jud. Braila Fanus Neagu este academician, director de teatru, dramaturg, povestitor, memorialist, nuvelist, romancier, scriitor roman. Biografie si studii Nascut la 5 aprilie 1932, Gradistea-de-Sus, judetul Braila, intr-o familie de tarani 1939 - 1944 - Scoala primara in satul natal 1944 - 1948 - Liceul Militar din Iasi (trei ani ii urmeaza la Liceul Militar din Campulung-Muscel) 1949 - 1951 - Scoala Pedagogica nr.2 din Bucuresti 1952 - 1953 - Cursant al Scolii de literatura "Mihai Eminescu", coleg de generatie cu Nicolae Labis, Radu Cosasu etc. 1954 - 1957 - Facultatea de Filologie din Bucuresti. Nu isi incheie studiile. Premii si distinctii Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul Cantonul parasit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru romanul Acei nebuni ai marilor orase Premiul Uniunii Scriitorilor pentru piesa Echipa de zgomote Premiul Uniunii Scriitorilor pentru piesa Casa de la Miezul Noptii sau Paiata soseste la timp Activitatea profesionala Decembrie 1993 - este numit director al Teatrului National din Bucuresti Noiembrie 1993 - devine membru corespondent al Academiei Romane
21 decembrie 2001 - devine membru titular al Academiei Romane Textul este disponibil sub licenta
Alte opere ale autorului: 1954 - debuteaza cu povestirea "Dusman cu lumea", in revista "Tanarul scriitor" 1959 - debut editorial cu volumul de povestiri "Ningea in Baragan"; volum retiparit in 1964 sub titlul "Cantonul parasit" 1960 - "Somnul de la amiaza" 1962 - "Dincolo de nisipuri" 1967 - "Vara buimaca" 1968 - "Ingerul a strigat", primul sau roman, considerat evenimentul editorial al anului 1972 - "In vapaia lunii" (nuvele) 1972 - "Cronici de carnaval", volum de publicistica 1977 - "Frumosii nebuni ai marilor orase", roman 1977 - "Cronici afurisite", volum de memorialistica reunind tabletele semnate in rubricile de sport din "Scinteia Tineretului" si "Luceafarul" 1977 - I se joaca piesa "Scoica de lemn" la Teatrul Nottara, Bucuresti 1979 - "Cartea cu prieteni" 1981 - "Insomnii de matase" 1985 - "A doua carte cu prieteni" 1985 - I se joaca piesa "Echipa de zgomote", la Teatrul Majestic si "Olelie", la Teatrul National, Bucuresti 1987 - "Intamplari aiurea si calatorii oranj", volum de publicistica 1988 - "Scaunul singuratatii", roman 1993 - I se joaca la Teatrul National din Bucuresti si la Teatrul National din Timisoara piesa "Casa de la Miezul Noptii" sau "Paiata soseste la timp" 1994 - "Dincolo de nisipuri", nuvele, la Editura Porto-Franco, Galati
Genul literar: epic Specia literară: nuvelă Opera e structurată în: aliniate Opera este scrisă în: proză Locul desfăşurării acţiunii: Pe malul Buzăului Timpul dsesfăşurării acţiunii: Vara anului 1946 Naratorul:
Personaje: Există personaje individuale si colective; cele individuale sunt principale(Şuşteru), secundare(dascălul), episodice (călăreţul şi moşul), iar cele colective sunt reprezentate de săteni şi de călăreţii care pleacă să descopere apa. Dintre aceste două sunt şi personaje simbolice – călăreţul însingurat şi călăreţii satului.
Rezumat / Idei principale: Intr-o după-amiază din vara secetosului an 1946, un ţăran dintr-un sat de cîmpie buzoian, pe nume Şuşteru, iese din casă, mînat de pofta unei ţigări. Îşi răsuceste o ţigară din frunze uscate de iederă şi porneşte pe uliţa prăfuită spre Buzău. Se întalneşte cu dascălul, care îi cere o ţigară împrumut, dar căruia îi raspunde că nu este bună, că te ustură la limbă.Se uită îndelung la şanţurile goale, uscate, şi la albia crăpată, plină de mal a rîului. Pe o movilă, el zăreşte (sau i se pare ca zăreşte) un călăreţ care goneşte către sat şi care îi strigă (sau i se pare lui) că vine gîrla, căci a plouat la munte.Şuşteru o ia la fugă spre sat, împiedicandu-se şi ridicîndu-se rapid, nerăbdător să dea de ştire oamenilor că albia se va umple de apă.În curînd, malul rîului se umple de săteni, barbaţi, femei şi copii, tineri si batrani, care isi reiau viata de acolo de unde li se oprise o data cu instalarea secetei: barbatii isi sufleca pantalonii ca sa nu li se ude, femeile ii tin deoparte pe copii, ca sa nu-i ia apa, un batran pescar pune carlige pentru pesti, iar o fata se piaptana pe indelete, rasfirandu-si cosita.Oamenii asteapta pana la apusul soarelui sosirea apei, dupa care ii cer socoteala lui Susteru. Acestuia ii vine ideea ca morarii din deal au oprit apa si ca acestia trebuie determinati, eventual cu forta, sa-i dea drumul.Alaturi de vreo douazeci de barbati, el porneste, calare, la deal spre prima moara, unde gasesc iazul gol.La fel se intampla si la morile urmatoare, incat oamenii il parasesc, intorcandu-se in sat pe jos, caci caii murisera unul cate unul.Susteru isi continua urcusul, atras de luna ca un somnambul, simtind in fata racoarea valurilor.
Momentele subiectului: Expoziţiunea: Expoziţiunea nuvelei cоncepută astfel este amplă şi autorul ni-l
prezintă apoi pe Şuşteru, personajul principal, care, trezindu-se din somn, constată că toţi ai lui lipseau de acasă, fiind plecaţi după mîncare prin sat. Seceta ţinea de două veri şi în tot acest timp el visa la anii buni cînd avea ce să mănînce. Îngîndurat, trăgînd din ţigara făcută din frunze de iederă, iese în drum unde îl întîlneşte pe dascălul satului despre care oamenii spuneau că şi-a pierdut minţile din pricina foamei; el mestecă măcriş şi îngînă întruna un rînd dintr-o carte de rugăciuni. Este înfăţişată apoi imaginea dezolantă a satului bîntuit de secetă şi de sărăcie. O femeie adună baligă ca să-şi lipească prispa casei, salcîmul de lîngă podiş pare dat cu var, iar de la fierărie se răspîndeşte mirosul de copită arsă. Şanţurile prin care altădată venea apa sunt goale, malul de pe fundul lor este uscat şi crăpat, iar nisipul şi petele galbene de lut pietrificat lucesc pustii оn soare.
Intriga: Deodată, departe, pe vîrful unei movile îşi face apariţia un călăreţ, care se apropie оn goana mare de sat şi anunţă că a plouat la munte şi că Buzăul vine învolburat. Acest fapt constituie intriga nuvelei, deoarece declanşează acţiunea; este momentul în care Şuşteru оşi aduce luntrea la apă, începe să cureţe şanţurile şi, deodată, clopotele bisericii prind să bată.
Desfăşurarea acţiunii: Desfăşurarea acţiunii înfăţişează ieşirea oamenilor din starea de apatie de pînă atunci. Ei încep pregătirile pentru întîmpinarea apei. Energiile lor latente se descătuşează şi tot satul se mută pe malul gîrlei. Bărbaţii desfundă şanţurile, femeile îşi apără copiii de viitură (de posibila viitură) sau pregătesc locul unde оşi vor spăla rufele, iar un bătrвn оşi aduce deja uneltele de pescuit. Bărbaţii, оn toiul lucrului, оşi suflecau pantalonii, ca şi cвnd gвrla ar fi venit, iar oamenii nu părăsesc malul nici la căderea serii. Ei devin оnsă nerăbdători, deoarece gвrla nu se vede. La spusele lui Şuşteru că gвrla se aude, cîţiva dintre ei se culcă, punînd urechea pe pămînt, dar nu aud nimic. De aceea hotărăsc să meargă să descopere apa şi să-i dea drumul, fiind convinşi că hoţii de morari din satele din susul apei au oprit-o оn iazurile lor. O ceată de vreo douăzeci de călăreţi, оn frunte cu Şuşteru, pornesc оn căutarea apei. Drumul este anevoios, căci satele se află departe şi răzleţe, iar în încercarea lor temerară, oamenii şi caii cedează. Ceata se micşorează, încît la prima moară ajung cu trei mai puţin. Aici, ei constată că iazul era gol şi pornesc mai în sus, către o altă moară, unde ceata, înjumătăţită, ajunge aproape de miezul nopţii. Şi aici iazul era gol, iar jgheaburile pline cu ţărînă.
Punctul culminant: Acum acţiunea atinge оncordarea maximă, ajungвnd la punctul culminant, fiindcă oamenii hotărăsc iniţial să meargă mai sus, la morile celelalte. Inevitabilul se va produce оnsă imediat, căci obosiţi şi dezamăgiţi, cu speranţele оnşelate, rînd pe rвnd, călăreţii îl părăsesc pe Şuşteru.
Deznodămîntul: Deznodamîntul operei ni-l prezintă pe Şuşteru singur .Eroul refuză înfrîngerea şi continuă cursa stapînit de obsesia idealului de a trece "dincolo de nisipuri". Moduri de expunere: Naraţiune: Naraţiunea începe brusc, sub semnul unei realităţi dramatice, plasînd cu exactitate acţiunea în timp: „Era în 1946, an de secetă cumplită”.
Dialog:
Dialogul sporeşte, la rîndul său, dramatismul întîmplărilor, tensionîndu-se treptat de la replici de convenienţă („- Şuştere, dă, mă, şi mie să trag un fum.” „- Nu-i tutun, mă [...] e buruiană, pute şi te ustură pe gît” ), la reproşuri şi acuze („Ei, gata, am înţeles [...] le iau. Dar urli degeaba” ) sau la concluzii sau hotărîri definitive („Staţi. Să ştiţi că morarii din satele de sus ne-au tăiat apa.” ). Alteori, dialogul evidenţiază încrîncenarea în atingerea scopului unui personaj, în ciuda faptului că realitatea este alta („- N-au ţinut apa aici [...] Mai sus, la morile celelalte să mergem.” ).
Descriere: Descrierea este folosită mai întîi pentru crearea cadrului adecvat naraţiunii, creionat оntr-o atmosferă apăsătoare, sufocată de secetă, оn care totul sugerează degradarea: apa dispăruse, malul se uscase şi crăpase, nisipul şi lutul se pietrificaseră, iar plantele se оncolăceau de căldură. Alteori, descrierea vine să creeze o atmosferă neobişnuită, de mister, de fantastic, modificвnd unghiul de realizare şi de percepere a acţiunii, aşa cum se întîmplă în descrierea ieşirii satului să întîmpine sosirea apei. În episodul drumului către satele din susul apei, descrierea punctează dramatic deosebirea dintre dorinţa călăreţilor şi realitatea dură pe care, vrînd-nevrînd, trebuie s-o accepte: „Cerul albastru, înalt, avînd în faţă, culcat pe muchea unui deal golaş, obrazul lunii. în dreapta şi în stînga - nici o lumină. După dogoarea zilei, cîîmpul răsufla fierbinte”; „iazul, ca şi cel dinainte era gol, iar jgheaburile - pline pînă la jumătate cu ţărînă. Nici un fir de apă nicăieri. Oamenilor nu le venea să creadă”. Prin descriere este înfăţişată, în această nuvelă, o realitate concretă, dar şi una absolut subiectivă, cînd se descrie un vis: „dormind, visase c-a plouat şi că i-a înverzit grădina de zarzavat ca în anii buni”. Pasajele descriptive cuprind imagini vizuale sau auditive, realizate prin diferite procedee artistice: „nisipul şi petele galbene de lut pietrificat luceau pustii în soare” (epitete), „alături de o tufă neagră ţistuia un hîrciog” (epitet şi personificare), „Nisipul scînteia. Dunga lui albicioasă ca de sidef se isprăvea în lună” (epitet, comparaţie, hiperbolă), „Un cîrd de raţe trecu pe deasupra lor gîfîind…” (personificare) Indiferent de natura şi de locul lor în operă, descrierile sporesc lirismul textului, căci, „Naraţiunea lui Fănuş Neagu vădeşte o încărcătură lirică ori de cîte ori motivul apei apare - într-un fel sau altul - în ţesătura vreunei povestiri!” (Nicolae Balotă).
Monolog: Monologul interior este, de asemenea, prezent în această nuvelă avînd menirea de a întări o convingere intimă a personajului, pornind de la o anumită realitate, sau de a exprima o ipoteză („Al dracului, se gîndi, pierzi o noapte la priveghi şi nu-ţi mai vii în fire pe urmă două zile ”; „Sunt după mîncare îşi zise, sau împrăştiat în sat ca făina orbilor ”; „Se vede treaba [...] că visele se nasc оn stomac şi urcă să moară оn gură. Bine-ar fi, zău,
să nu le aibă omul deloc. ” „E nebun [...] omoară calul dac-o ţine tot aşa pînă la pod. ”).
Caracterizarea personajului principal / a unui personaj preferat: Prezent în toate momentele acţiunii şi în relaţie cu toate celelalte personaje ale operei literare, Şuşteru este personajul principal al nuvelei şi se individualizează atвt prin manifestările sale exterioare, cît şi printr-un zbucium interior. Sub aspect fizic este „mic şi slab, cu cămaşa atîrnîndu-i peste pantaloni”. Somnoros, abia sculat din pat şi cu „ochii cîrpiţi de somn”, constată nemulţumit, absenţa celorlalţi membri ai familiei, căci, fire curioasă, observă la timp şi exact ceea ce se оntвmplă оn jurul său şi nu întîrzie să-şi exprime punctul de vedere: „Sunt după mвncare, оşi zise, s-au оmprăştiat prin sat ca făina orbilor.” Nemulţumirea lui Şuşteru se accentuează оnsă şi prin faptul că seceta cumplită devenise o obsesie prin generarea foametei şi a sărăciei: „Avea poftă să mănвnce o legătură de lăptuci: dormind, visase c-a plouat şi că i-a оnverzit grădina de zarzavat ca оn anii buni. De două veri, de cвnd ţinea seceta, nu se deştepta o dată fără să poftească de mвncare un lucru de care nu putea să facă rost”. La fel de neiertător este şi cu propria persoana, cвnd rememorează scene din copilărie, stăpвnit fiind de aceeaşi obsesie a apei: „Cвnd era copil şi făcea o cruce pe pămвnt, zicea că dedesubt gвlgвie un izvor. Prost mai era оn tinereţe.” Preocuparea lui, obsesia, este aşa de mare, оncвt are halucinaţii pe care le ia drept realitate şi de aceea оşi exprimă direct nemulţumirea faţă de comportarea presupusului călăreţ: „E nebun, zise Şuşteru vвnturвnd mвinile, omoară calul daco ţine tot aşa pвnă la pod”. Revenit din buimăceală, rămвne totuşi marcat de propria viziune, are senzaţia „că-l loveşte оn faţă răcoarea apelor”, a căror dezlănţuire o anunţase călăreţul şi intră оn acţiune sub imperiul aceleiaşi obsesii, sare şanţul, urcă оn fugă şi peste o jumătate de ceas reuşeşte să scoată luntrea din şopron şi s-o aducă la rвu. Din acest moment devine om de acţiune: curăţă şanţurile, este alături de ceilalţi consăteni sau este preocupat ca nimic să nu оmpiedice venirea apei. De aceea se оnfurie şi pe moşul care оntindea cвrlige, ca nu cumva să sperie peştele din prima zi. Cînd se vede înşelat оn aşteptările sale, ia iniţiativa şi оi convinge şi pe ceilalţi să plece оn căutarea apei. Dвrz, tenace, hotărвt, urmează drumul anevoios, dar nu cedează оn ciuda primelor nereuşite. Pe măsură ce оncercările grupului de călăreţi se dovedesc zadarnice, puterea sa de convingere scade, fiind părăsit de toţi ceilalţi. El singur rămвne consecvent credinţei sale, dar este trist, оngвndurat şi solitar. Оşi dă seama că este un оnfrвnt, dar nu cedează, urmărindu-şi singur himera. De aceea, personajul trăieşte şi o profunda dramă sufletească, manifestată printr-un puternic zbucium interior. Fire interiorizată, monologhează la оnceput meditвnd la condiţia sa umană, circumscrisă cumplitelor fenomene naturale, la anii copilăriei şi ai tinereţii. Viitura anunţată de enigmaticul călăreţ оl smulge din gвndurile sale şi оl оndeamnă la
acţiune, dar cavalcada nocturnă din final dezvăluie cititorului acelaşi personaj care se zbate neputincios оntre dorinţa şi imposibilitatea оndeplinirii ei. Mărturie stau replicile sale rostite mai mult pentru sine şi foarte puţin convingător. „Vin de pe iaz [...] s-au scăldat pвnă acum”: „ - N-au ţinut apa aici [...]. Mai sus, la morile celelalte, acolo să mergem”. De fapt, dialogul, felul de a vorbi al personajului şi monologul interior sunt procedeele prin care, indirect, autorul relevă o parte din trăsăturile acestuia.
Titlul oprei: Titlul nuvelei constituit din substantivul comun nearticulat „nisipuri” precedat de locuţiunea prepoziţională „dincolo de” sugerează spaţiul acţiunii, un spaţiu depărtat, nedefinit strict, deoarece coordonatele spaţiale sunt vagi, lipsite de precizie. Autorul realizează astfel şi acea deschidere spre fantastic, nuvela fiind, de fapt, povestea unui miraj. (= Iluzie optică, datorată refracţiei luminii, оn care imaginea unor lucruri depărtate apare apropiată şi răsturnată. fig. Aparenţă seducătoare şi оnşelătoare; iluzie deşartă. ) .
Vocabular: cîrpit, -ă adj. 1 (despre haine, încălţăminte etc.) Reparat prin coasere sau peticire. 2 (despre obiecte) Reparat. 3 Fig. (fam.; despre oameni) Pălmuit. 4 Fig. (fam.; despre oameni) Beat. LĂPTÚCĂ, lăptuci, s. f. Plantă erbacee legumicolă ale cărei frunze (dispuse în formă de rozetă, alcătuind la unele varietăți o căpățână) sunt comestibile; salată, marulă ȚĂRÚȘ, țăruși, s. m. Par scurt, ascuțit la un capăt, care se înfige în pământ și care servește pentru a fixa sau a lega ceva de el sau pentru a stabili un hotar, o linie de demarcație . ȘIȘTÁR, șiștare, s. n. Vas de lemn sau de metal cu toartă, cu gura mai largă decât baza, folosit mai ales pentru muls laptele. GÂRLĂ, gârle, s. f. 1. Apă curgătoare (mai mică); braț al unei ape curgătoare. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe gârlă = a se pierde, a se risipi. A da pe gârlă = a arunca, a risipi. ♦ (Adverbial) în mare cantitate, din belșug. 2. Depresiune alungită (și sinuoasă) aflată în lunca unei ape curgătoare și care, acoperită de apă, leagă de obicei un râu de lacurile sau de bălțile din jurul acestuia. TOÁCĂ, toace, s. f. 1. Placă de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a anunța începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserică sau la mănăstire; p. ext. sunetul produs de această bătaie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toacă (sau ca toaca)
= foarte slab. A ști și toaca în (sau din) cer = a ști multe lucruri; a face pe atotștiutorul, pe înțeleptul. (Pop.) Ucigă-l toaca = a) (în imprecații) lua-lar dracul!; b) diavolul, dracul. ♦ Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, după răsăritul soarelui sau înainte de apus, când se oficiază liturghia sau vecernia la biserică. 3. (Art.) Numele popular al constelației Pegas. – UNDÍ1, undesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A pescui cu undița. ♦ Fig. A sonda, a iscodi. STÂRV, stârvuri, s. n. Cadavru (de animal); leș, hoit, mortăciune. SPURCÁ vb. v. batjocori, compromite, dedulci, defeca, dezonora, drăcui, ieși, înjura, necinsti, ocărî, ridiculiza, silui, terfeli, viola, zeflemisi. CAZMÁ ~le f. 1) Unealtă pentru săpat pământul formată dintr-o lamă metalică ascuțită, fixată într-o coadă de lemn; hârleț. 2) reg. Unealtă pentru desfundarea pământurilor tari sau pentru spargerea rocilor constând dintr-o bară de oțel, ascuțită la un capăt și lată la celălalt, prinsă într-o coadă de lemn; târnăcop. ◊ ~ pneumatică ciocan pneumatic folosit la tăierea cărbunilor; ciocan de abataj. GRIND, grinduri, s. n. Mică ridicătură de teren de formă alungită, care rezultă din depunerile aluvionare ale unei ape curgătoare sau ale mării. DÂRLÓG1, dârlogi, s. m. Cureaua frâului la calul de călărie, cu care se conduce animalul; ștreang legat de căpăstru, pe care îl ține de mână cel care duce calul de aproape, mergând alături de el. GHEAB, jgheaburi, s. n. 1. Conductă sau canal deschis în partea superioară, făcut în piatră, într-un trunchi de copac etc., permițând (prin înclinarea sa) scurgerea unui lichid sau a unui material pulverulent. ♦ Canal de scurgere pentru apă sau adăpătoare pentru vite. ♦ Streașină. 2. Crestătură, scobitură, adâncitură. 3. Făgaș, râpă făcută la munte de șuvoiul ploilor; p. ext. vale. 4. Șănțuleț, canal mic care servește la udatul semănăturilor (în grădinile de zarzavat); rigolă. 5. Scocul mori
Citate preferate: Impresii personale: Această nuvelă este povestea unui miraj, a unei lumi înebunite de secetă care traieste cu nostalgia ploii. Note de lectură:
Opera mi-a trezit sentimente de dorinţa de a salva acei oameni Ceea ce impresionează este încercarea oamenilor de a putea trece peste această secetă Surprinzător este momentul cănd sătenii au crezut caci apa au furat-o boierii, însă aeasta nu era aşa. Demn de admirat este fragmentul în care sătenii au pornit ăn drum spre căutarea hoţului Am admirat curajul lor Am fost curios cînd va sosi apa...dacă va sosi într-adevăr Aş vrea să trăiesc în lumea personajului pentru că este o lume a fantasticului Opinii critice:
Je ne rêve plus Je ne fume plus Je n'ai même plus d'histoire Je suis seule sans toi Je suis laide sans toi Comme une orpheline dans un dortoir Je n'ai plus envie De vivre ma vie Ma vie cesse quand tu pars Je n'ai plus de vie Et même mon lit Se transforme en quai de gare Quand tu t'en vas... Je suis malade Complètement malade Comme quand ma mère sortait le soir Et qu'elle me laissant seul avec mon désespoir Je suis malade Parfaitement malade T'arrive on ne sait jamais quand Tu repars on ne sait jamais où Et ça va faire bientôt deux ans Que tu t'en fous... Comme à un rocher Comme à un péché Je suis accroché à toi Je suis fatiguée, je suis épuisée De faire semblant d'être heureuse Quand ils sont là Je bois toutes les nuits même tous les whiskys Pour moi ont le même goût Et tous les bateaux Portent ton drapeau Je ne sais plus où aller tu es partout... Je suis malade Complètement malade Je verse mon sang dans ton corps Et je suis comme un oiseau mort Quand toi tu dors Je suis malade Parfaitement malade Tu m'as privée de tous mes chants Tu m'as vidée de tous mes mots Pourtant moi j'avais du talent Avant ta peau... Cet amour me tue Si ça continue Je crèverai seule avec moi Près de ma radio
Comme un gosse idiot Écoutant ma propre voix qui chantera Je suis malade Complètement malade Comme quand ma mère sortait le soir Et qu'elle me laissait seule avec mon désespoir Je suis malade c'est ça je suis malade Tu m'as privée de tous mes chants Tu m'as vidée de tous mes mots Et j'ai le coeur complètement malade Cerné de barricades T'entends... Je suïs malade...
Io come un albero nudo senza te Senza foglie e radici ormai Abbandonata così Per rinascere mi servi qui Non c'è una cosa che non ricordi noi In questa casa perduta ormai Mentre la neve va giù È quasi Natale e tu non ci sei più E mi manchi amore mio Tu mi manchi come quando cerco Dio E in assenza di te Io ti vorrei per dirti che Tu mi manchi amore mio Il dolore è forte come un lungo addio E l'assenza di te È un vuoto dentro me Perché di noi È rimasta l'anima Ogni piega, ogni pagina Se chiudo gli occhi sei qui
Che mi abbracci di nuovo così E vedo noi stretti dentro noi Legati per non slegarsi mai In ogni lacrima tu sarai per non dimenticarti mai E mi manchi amore mio Così tanto che ogni giorno muoio anchi'io Ho bisogno di te Di averti qui per dirti che Tu mi manchi amore mio Il dolore è freddo come un lungo addio E in assenza di te Il vuoto è dentro me Tu mi manchi amore mio E mi manchi come quando cerdo Dio Ho bisogno di te Il vuoto è dentro me Grido il bisogno di te Perché non c'è più vita in me Vivo in assenza in assenza di te
