, An IV, Instrumental Prof. Silvia Roşca
CONCEPŢIILE DESPRE FRUMOS ÎN ANTICHITATE
Cuprins: I.Frumosul – noţiune principală a esteticii.....................................................................2 I.1. Etimologia cuvântului şi problematicile lingvistice.......................................2 I.2. Definirea termenului......................................................................................3 I.3. Teoriile fundamentale despre frumos.............................................................4
II.Frumosul în Antichitate..............................................................................................5 II.1. Frumosul la Pitagora.....................................................................................5 II.2. Frumosul la Platon........................................................................................6 II.3. Frumosul la Aristotel....................................................................................7 II.4. Frumosul la Plotin.........................................................................................8 Bibliografie...................................................................................................................10
1
I.Frumosul – noţiune principală a esteticii
I.1. Etimologia cuvântului şi problematicile lingvistice Conform dicţionarului explicativ al limbii române, cuvântul frumos reprezintă categoria fundamentală a esteticii prin care se reflectă însuşirea omului de a simţi emoţie în faţa operelor de artă, a fenomenelor şi a obiectelor naturii şi care are ca izvor obiectiv dispoziţia simetrică a părţilor obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor şi provine din latinescul formosus1, care desemna însuşirea de a avea o formă bine alcătuită. Alte limbi care au preluat termenul formosus sunt spaniola (hermoso) şi portugheza (formoso). Noţiunea de frumos cu diversele ei accepţiuni a existat însă din cele mai vechi timpuri. Grecii numeau frumosul kalon, ca şi noţiune generală, dar aveau şi termeni care se refereau la domenii mai restrânse. Astfel, frumosul vizual era numit symmetria (echilibrul măsurii), iar frumosul auditiv se numea harmmonia (acordul sunetelor)2. În latina antică, frumosul era numit pulchrum. Limba latină a păstrat acest termen până în perioada Renaşterii, când a fost înlocuit de cuvântul bellum. Mecanismele lingvistice care au dus la această substituire sunt interesant de urmărit: bellum provine din diminutivul bonellum (diminutiv al cuvântului bonum = bun), care era folosit pentru a desemna caracterul plăcut al femeilor şi copiilor. Termenul a fost preluat de limbile moderne: italiană şi spaniolă (bello), franceză (beau), engleză (beautiful). 1 2
www.dexonline.ro Wladyslaw Tatarkiewicz, Istoria celor şase noţiuni, Editura Meridiane, Bucureşti, 1981, p.179
2
I.2. Definirea termenului Definiţia actuală a termenului de frumos este rezultanta unei întregi dezbateri filozofice desfăşurate de-a lungul secolelor. Estetica, ca şi disciplină filozofică modernă s-a născut aproximativ în anul 1750 odată cu apariţia lucrării Aesthetica a lui Alexander Gottlieb Baumgarten. Conform concepţiei sale frumosul reprezintă „perfecţiunea fenomenală”3. E.Kant defineşte frumosul ca fiind un element intermediar între lumea obiectivă şi cea subiectivă: „ceea ce place în mod universal fără concept”, „ceea ce place fără nici un interes”4. Mai târziu, Friedrich Hegel defineşte frumosul ca fiind „reprezentarea sensibilă a ideii”. În viziunea lui Hegel, categoriile frumosului sunt: simbolicul, propriu arhitecturii, clasicul, propriu sculpturii şi romanticul, propriu picturii, poeziei şi muzicii. Hegel exclude categoria frumosului natural din preocupările disciplinei esteticii5. Această concepţie este preluată de esteticianul român Tudor Vianu care include în sfera preocupărilor esteticii doar frumosul artistic, artificial. Iar opera de artă reprezintă un produs de frumuseţe într-un context urât sau cel mult indiferent6. În literatura română de specialitate, Mihai Dragomirescu introduce sintaxa de „frumos psihofizic” care înglobează latura afectivă, intelectuală şi pragmatică a noţiunii7.
3
Vasile Morar, Estetica.Interpretări şi texte, online, 2003. A.Iorgulescu, D.Pungă, G.Stroia, Estetica.Manual, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1995, p.36. 5 G.W.F.Hegel, Prelegeri de estetică, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1966, pp.7 – 75. 6 Ion Pascadi, Estetica lui Tudor Vianu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1968. 7 A.Iorgulescu, D.Pungă, G.Stroia, Estetica.Manual, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1995, p.36. 4
3
Ion Ianoşi în lucrarea sa Estetica din 1998 include frumosul în preocupările esteticii filozofice pe care o individualizează faţă de estetica ştiinţifică, care se ocupă de problematica complexă a creaţiei artistice8. I.3. Teoriile fundamentale despre frumos Frumosul reprezintă categoria fundamentală a esteticii, în jurul căreia de-a lungul istoriei gândirii filozofice s-au conturat trei teorii esenţiale. Prima se referă la sensul extins al noţiunii, cuprinzând atât frumosul vizual, cât şi frumosul moral. În concluzie interferează deopotrivă cu domeniul esteticii şi al eticii. Platon este unul dintre filozofii Antichităţii care dezvoltă această concepţie, preluată mai târziu şi de Plotin. A doua include exclusiv concepţia legată de domeniul esteticii (muzicală şi vizuală), operând cu noţiuni de genul: culoare, formă, sunet, frazare, durate. Sofiştii atenieni şi stoicii sunt cei care adoptă această delimitare mai restrânsă. Această teorie este de altfel cea pe care a preluat-o cultura occidentală modernă. A treia teorie conferă noţiunii de frumos sensul cel mai restrictiv, referitor doar la domeniul vizual. Această teorie a fost preponderent uzitată în perioada Renaşterii, fenomen explicabil prin contextul cultural al perioadei în care artele vizuale cunosc cea mai puternică dezvoltare de până atunci9.
8 9
Vasile Morar, Estetica.Interpretări şi texte, online, www.ebooks.unibuc.ro, 2003 Wladyslaw Tatarkiewicz, Istoria celor şase noţiuni, Editura Meridiane, Bucureşti, 1981, pp.178 – 180.
4
II.Frumosul în Antichitate II.1. Frumosul la Pitagora Prima teorie estetică din istoria filozofiei antice a fost elaborată de gânditorul şi matematicianul Pitagora. Acesta include noţiunea de frumos în complexul său sistem de gândire. Pentru Pitagora şi discipolii săi, frumosul consta în dispunerea adecvată a părţilor unui întreg şi proporţionalitatea dintre aceste părţi. Observaţiile lui Pitagora în acest sens priveau în primul rând armonia din compoziţiile muzicale, unde combinaţia sunetelor devenea plăcută atâta timp cât raportul dintre ele era un raport de numere simple. Acest principiu a fost adesea aplicat în domeniul artelor vizuale, unde frumuseţea ansamblului era dată de cantitatea, mărimea şi numărul elementelor componente, dar mai ales de modul cum toate acestea se raportează unele la altele şi interferează reciproc. Prin urmare, frumuseţea putea fi stabilită şi determinată numeric. Nu întâmplător cuvântul canon care astăzi desemnează regulile precise în elaborarea unei opere de artă provine din grecescul kanon care desemna anumite proporţii şi măsuri general acceptate şi considerate frumoase. Este de la sine înţeles astfel, că în perioada antică arta se supune unor reguli stricte care elimină în mod automat haosul şi liberul arbitru din actul de creaţie artistică. Pitagoreicii au fost astfel cei care au iniţiat una dintre cele mai durabile teorii estetice: Marea Teorie10. Ea a fost expusă în mod amănunţit în textele lui Vitruvius care demonstrează că nu doar în arhitectură sau sculptură frumuseţea poate fi înfăţişată respectând anumite rapoarte numerice, dar că însăşi frumosul natural reflectă acest principiu. Astfel corpul omenesc este frumos pentru că craniul reprezintă o zecime din lungimea corpului. 10
Wladyslaw Tatarkiewicz, Istoria celor şase noţiuni, Editura Meridiane, Bucureşti, 1981, pp.182 – 183.
5
II.2. Frumosul la Platon Platon (428-347) considera că frumosul trebuie înţeles prin cunoaştere; frumosul este veşnic, invariabil şi absolut. Astfel Platon exclude în totalitate subiectivismul din concepţia sa despre artă. Frumosul putea să fie doar obiectiv, clar şi bine determinat. Platon afirma: „Nu vorbesc despre ceea ce place cuiva, ci despre ceea ce este frumos11.” Filozoful grec mai spunea că cei care iubesc artele trebuie să le apere, deoarece acestea urmăresc să aducă beneficii omului şi societăţii. Putem spune că un lucru este frumos datorită prezenţei sau comunicării frumosului în sine. Trebuie precizat faptul că, la Platon, nu existau termenii de artă sau de artă frumoasă, aşa cum sunt utilizaţi astăzi. Arta era mai degrabă ca un mijloc de satisfacere a nevoilor zilnice, fiind adăugată de om naturii sale pământeşti. Arta este văzută de Platon mai mult ca fiind un meşteşug, decât creaţie originală, de aceea în concepţia sa actele de creaţie erau cunoscute sub terminologia de arte mimetice12. În teoriile lui Platon despre estetică, nu există noţiunea de geniu. Încercările pe care le făceau poeţii, adică ale lor opere proprii, sunt văzute ca un fel de nebunie, poeţii neavând mintea întreagă atunci când creează. Platon afirmă că dragostea filozofică trebuie să parcurgă scara frumosului. Astfel frumosul, la Platon este pus în legătură cu raportul dintre om şi Divinitate. Omul pătrunde spiritul divin (Ideea supremă) cu ajutorul Sufletului. După ce omul are revelaţia divinităţii este transportat dincolo de sine. Frumosul ne transpune în contemplarea Frumuseţii, ceea ce ne oferă contemplarea Divinităţii. Prin urmare, Platon învesteşte noţiunea de frumos cu proprietăţi transcedentale. Frumosul ne ridică, în acelaşi timp, deasupra sensibilului, purtându-ne către ce este adevărat. Atât 11 12
Wladyslaw Tatarkiewicz, Istoria celor şase noţiuni, Editura Meridiane, Bucureşti, 1981, p.282. Idem, p.132
6
adevărul, cât şi frumuseţea, se raportează la Divinitate, ţinând-o revelată şi revelând-o, în acelaşi timp. Platon face din Frumos un aspect al Binelui,cel prin care Binele este măsură şi proporţie. II.3. Frumosul la Aristotel Aristotel, chiar dacă a fost discipol al lui Platon a respins doctrina promovată de acesta. Teoria frumosului transcedental, existent în sine, nu mai reprezintă ideea de bază a gândirii aristotelice. Ceea ce pentru Platon era miracol supranatural, intervenţie divină, e considerat de Aristotel un fenomen natural, explicabil prin cauze fireşti: poezia se bazează pe darul înnăscut al omului spre imitaţie, pe darul ritmului şi armoniei. Aristotel deschide calea unei alte estetici a frumosului, bazată pe cercetarea analitică. El susţine că frumosul este văzut şi extras mai ales din artă, deoarece arta este imitarea frumosului. Aristotel caută să integreze arta în rosturile vieţii umane şi s-o arate argumentat ca fiind de o solidă utilitate. Printre alte argumente, el îl va găsi şi pe acela că arta e o altfel de muncă decât cea obişnuită anume, una însoţită de plăcere, care reconfortează şi reface energiile cheltuite cu munca productivă. Problema frumosului pare să nu fie fundamentală în estetica lui Aristotel, însă el lasă o definiţie a frumosului: „formele cele mai înalte ale frumosului sunt ordinea, simetria şi definitul şi pe acestea, mai ales, le scot în evidenţă ştiinţele matematice13.”
13
Dumitru Isac, Conceptul de frumos la Socrate, Platon şi Aristotel.Teză de doctorat, online, www.history-cluj.ro
7
II.4. Frumosul la Plotin Plotin a fost primul gânditor care a combătut ideile promovate de Marea Teorie. Acesta susţinea că frumosul poate exista şi în altceva decât într-un obiect alcătuit prin dispunerea adecvată şi proporţională a părţilor sale. El nu face distincţia între frumosul „natural” şi frumosul artefactelor, vorbind despre frumuseţea fulgerului pe cerul nopţii, despre frumuseţea Soarelui ori a aurului. Şi nu se referă deloc în termeni separaţi la frumuseţea unei statui sau a unui poem. Frumuseţea e de un singur tip, în timp ce frumosul caracterizează lucrurile sensibile14. Autorul enneadelor vorbeşte despre mai multe categorii ale frumosului: frumosul care se “manifestă” în corpuri, frumosul faptelor, al ştiinţelor, al virtuţilor, pe de o parte, şi frumosul inteligibil, frumosul Principiului divin, pe de alta. Frumosul corpurilor e sesizat de către ochiul “trupesc”. Dar frumosul divin se revelă numai sufletului, după o prealabilă purificare şi iniţiere. Frumosul divin nu se oferă în chip imediat. El presupune un itinerariu, o ascensiune a sufletului. La capătul acestei ascensiuni, uneori, intelectul poate sesiza miraculoasa frumuseţe a Principiului divin. Speciile frumosului propuse de Plotin: cel al corpurilor, al faptelor sau frumosul virtuţilor, se subordonează ideii totale şi absolute despre frumos, care este reprezentat de frumosul transcendental, adică cel divin. Spre deosebire de filozofii anteriori, pentru Plotin frumosul vine din participarea unei entităţi la o Formă anume (care nu este alta decât Forma frumosului). Frumosul numeşte o anume desăvârşire a lucrurilor. Accesul la frumos nu mai este la Plotin o împăcare a sufletului cu el însuşi, o liniştire a lui după zbaterea anterioară: accesul la frumos e de ordin dramatic. Percepţia frumosului se defineşte ca ptoêsis (care e o zguduire violentă a sufletului).
14
Wladyslaw Tatarkiewicz, Istoria celor şase noţiuni, Editura Meridiane, Bucureşti, 1981, pp.184-185.
8
Frumosul trezeşte cu adevărat în privitor o pătimire, în sensul etimologic al termenului grec. Trăirea frumosului înseamnă de fapt suferinţă15. Toţi gânditorii creştini ai Evului Mediu au preluat concepţia dualistă despre frumos elaborată de Plotin.
Bibliografie:
15
Plotin, Enneada I:6, online, www.filosofiatis.com
9
Hegel, G.W.F, Prelegeri de estetică, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1966 Iorgulescu, A., Pungă, D., Stroia, G.,
Estetica. Manual, Editura Didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1995 Pascadi, Ion, Estetica lui Tudor Vianu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1968 Tatarkiewicz, Wladyslaw, Istoria celor şase noţiuni, Editura Meridiane, Bucureşti, 1981
Surse online: Isac, Dumitru, Conceptul de frumos la Socrate, Platon şi Aristotel.Teză de doctorat, online, www.history-cluj.ro Morar, Vasile, Estetica.Interpretări şi texte, online, www.ebooks.unibuc.ro, 2003 Plotin, Enneada I:6, online, www.filosofiatis.com
www.dexonline.ro
10
