și crimă ADOLF LOOS
Așa cum am menționat la capitolul în care care am discutat despre Art Nouveau, Nouveau, un alt mare vizionar vizionar al începutului de secol două zeci a fost Adolf Loos. Unul din pamfletele pamfletele sale publicate î ntr-o revistă din Viena și care a făcut vâlvă la vremea respectivă, il caracterizeaza cel mai bine. Se numește Ornament și crimă ORNAMENT SI CRIM A – 1908 – ADOLF LOOS
În pântec, embrionul uman trece prin aceleaşi etape de dezvoltare care se regăsesc şi în regnul animal: La naştere, fiinţa umană are aceleaşi funcţii senzoriale pe care le are câinele de-abia fătat. De-a lungul copilăriei, omul va trece prin toate transformările întâlnite în istoria rasei umane. La vârsta de doi ani, el priveşte ca un papuaş, la patru ca un teuton, la şase ca Socrate, iar la opt precum Voltaire. Când împlineşte opt ani, devine conştient de culoarea violet, descoperită în secolulal XVIII-lea. înainte de această descoperire, o panseluţă era albastră, iar un melc marin purpuriu era roşu. Fizicienii din ziua de astăzi scot în evidenţă culorile care poartă deja un nume din spectrul solar, considerând că adevăratul lor înţeles va fi surprins doar de viitorime. Un copil este amoral. Pentru noi, şi papuaşul este la fel. Papuaşul îşi măcelăreşte duşmanii şi îi mănâncă. El nu este un criminal. Dar când un om modern omoară un altul şi îl mănâncă, el este fie un criminal, fie un degenerat. Papuaşul îşi tatuează pielea, barca, vâslele sau orice obiect pe care pune mâna. El nu este un criminal. crim inal. Totuşi, Totuşi, un om modern care se tatuează este fie un criminal, fie un degenerat. în anumite închisori, 80% dintre cei închişi au tatuaje. Oamenii tatuaţi care nu sunt întemniţaţi sunt fie criminali latenţi, fie aristocraţi degeneraţi. Dacă un om tatuat moare în libertate înseamnă că a murit prematur, înainte să-şi comită crima. Impulsul de a-ţi decora faţa şi orice altceva se găseşte la îndemână este originea artelor frumoase. Este bâiguitul copilăresc al picturii. Orice artă este erotică. Primul ornament care a apărut, crucea, are o origine erotică. Prima operă de artă, primul act artistic pe care primul artist a încercat să-l exprime din preamultul său, prin mânjirea pereţilor cu culori: linia orizontală femeia întinsă; li nia verticală bărbatul pătrunzând-o. Omul care a creat-o a simţit aceeaşi pornire ca Beethoven la compunerea Simfoniei a IX a şi se afla în aceleaşi cer uri uri ca Beethoven când îşi crea piesa. Dar omul zilelor noastre, care mânjeşte peretele cu simboluri erotice pentru a-şi satisface o pornire lăuntrică este un criminal sau un degenerat. Este evident că oameni cu asemenea simptome de degenerare vor cădea cel mai mult pradă unei asemenea porniri într-un spaţiu dedicat curăţeniei: toaleta. Se poate da seama de cultura unei ţări după numărul de desene graffitti de pe pereţii toaletelor. Este un fenomen natural ca prima expresie artistică a unui copil să fie mâzgălirea simboluri erotice pe pereţi. Ceea ce este natural la un papuaş sau la un copil este cu siguranţă măsura comportamentului degenerativ al omului modern. Am descoperit următorul adevăr şi l-am prezentat lumii: evoluţia culturală este sinonimă cu înlăturarea ornamentului din articolele de uz zilnic. Am crezut că ofer lumii o noua sursă de plăcere cu acest adevăr; nu mi-a mulţumit însă nimeni pentru el. Oamenii au fost trişti şi deznădăjduiţi. Ce i-a descurajat cel mai mult a fost realizarea faptului că nu mai poate fi creat nici un ornament nou. De ce trebuie oare să ni se refuze nouă oamenilor din secolul al XlX-lea ceea ce poate face orice negru, ceea ce toate naţiunile şi toate timpurile au putut face? Ceea ce umanitatea a creat fără decoraţiune în mileniile timpurii a fost înlăturat cu nepăsare şi încredinţat distrugerii. dis trugerii. Noi nu mai deţinem băncile tâmplarilor din perioada carolingiană, dar orice mizerie care are cea mai vagă urmă de decoraţiune este colecţionată şi curăţată, palate splendide fiind construite că să o adăpostească. Oamenii mergeau trişti pe lângă vitrine, ruşinaţi de propria lor neputinţă. Trebuie oare ca toate epocile să aibă un stil al lor, numai epocii noastre să i se refuze unul? Prin stil ei vroiau să spună decoraţiune. Eu însă am spus: Nu plângeţi! lată, ceea ce face cultura noastră să fie măreaţă, este incapacitatea de a produce o nouă formă de decoraţiune. Am depăşit ornamentul, am izbândit prin li psa ornamentului, lată, timpul se apropie, împlinirea ne aşteaptă. în curând, străzile oraşului vor străluci precum pereţii albi. Precum Sionul, oraşul sfânt, metropola împărăţiei cereşti. Atunci vom atinge împlinirea.
Dar există încă nişte spiriduşi negri care nu permit acest lucru. Omenirea trebuie să trudească în sclavia ornamentului. Omenirea ajunsese îndeajuns de departe ca ornamentul să nu mai trezească instincte pătimaşe, îndeajuns de departe ca un corp tatuat să nu mai dea. naştere unei plăceri estetice, aşa cum ar simţi papuaşul, ci mai degrabă să reducă o asemenea plăcere. Ajunsesem îndeajuns de departe pentru ne bucura de o tabacheră simplă, încât una ornamentată, oferită la acelaşi preţ, nu se maivindea. Oamenii erau mulţumiţi de hainele lor şi fericiţi că nu trebuiau să mai poarte pantaloni roşii cu vipuşcă aurie învârtindu-se încoace şi-ncolo ca maimuţele flaşnetarului de la târg. Iar eu am spus: Uitaţi-vă la camera în care a murit Goethe. Este mult mai frumoasă f rumoasă decât toată splendoarea Renaşterii, plină de mobilier rafinat mai atrăgător decât orice sculptură plină de culoare din vreun muzeu. Limba lui Goethe mult mai minunată decât orice poem ornamental scris de Pegnitzschăfer (Ordinul Societăţii Ciobanilor Pegnitz)."
Condiţiile proaste de lucru ale celor ce cioplesc şi cizelează lemnul sunt la fel de binecunoscute ca şi preţurile criminal de mici m ici plătite dantelăreselor şi brodezelor. Făuritorul de ornamente trebuie să lucreze "douăzeci de ore pentru acelaşi venit pe c are un muncitor din ziua de azi îl câştigă în opt ore. Ca regulă generală, ornamentul ridică preţul produsului. Cu toate acestea, se întâmplă ca produsul ornamentat, cu aceleaşi costuri de material şi care ia de trei ori mai mult timp să fie produs, să fie vândut la jumătate de preţ faţă de costul unui produs simplu. Lipsa ornamentului are ca urmare faptul că numărul orelor de muncă se reduce şi lefurile se măresc. Chinezul cioplitor în lemn munceşte 16 ore pe zi, americanul cu aceeaşi îndeletnicire doar opt. Când plătesc acelaşi preţ pentru o casetă simplă ca pentru una decorată, diferenţa în ceea ce priveşte timpul de lucru îi revine lucrătorului. Dacă n-ar exista ornamente, situaţie care s-ar putea ivi peste o mie de ani, atunci un lucrător ar avea nevoie de doar patru ore în loc de opt, deoarece jumătate din munca sa zilnică se duce pe ornamente. Spiriduşii negrii au ascultat aceasta cu mare neplăcere, iar statul, a cărui datorie este să întârzie progresul cultural al oamenilor, a început bătălia pentru dezvoltarea şi renaşterea ornamentului. Cele mai sincere regrete pentru guvernul în care revoluţiile sunt iniţiate de consilieri. în consecinţă, aţi văzut la Muzeul Meşteşugurilor din Viena un bufet numit Partida îmbelşugată de pescuit" şi piese de mobilier cu sertare numite Prinţesa fermecată" sau ceva asemănător, numele referindu-se la ornamentul care acoperea nefericita mobilă. Austria îşi ia obligaţia cu atâta seriozitate, încât are grija ca obieala monarhiei austro-ungare să nu dispară pur şi simplu. Ea forţează fiecare om cultivat în vârstă de 20.de ani să poarte obiele timp de trei ani, în loc încălţări împletite. în fond, fiecare stat consideră că poporul ţinut sub control este mai uşor de condus. Aşadar, epidemia ornamentală este aprobată de stat şi subvenţionată din fonduri publice. Văd în această situaţie un pas înapoi. Nu accept obiecţia cum că ornamentele îmbunătăţesc calitatea vieţii oamenilor oamenilor cultivaţi şi nu sunt de acord cu impresia transmisă de afirmaţia Dar când e vorba de un ornament drăguţ..." Eu însumi şi toţi oamenii cultivaţi din jurul meu, nu observăm o sporire a calităţii vieţii noastre. Când vreau să mănânc o bucată de turtă dulce, prefer una moale, şi nu una tăiată în formă de inimioară sau una care arată ca un copil mic sau ca un om călare, acoperit cu nenumărate straturi de ornamente. Omul din secolul al XV-lea nu m-ar înţelege. Dar toţi oamenii moderni vor înţelege. Susţinătorul ornamentului crede că dorinţa mea de simplitate aduce cu ascetismul. Nu, stimate profesor de la şcoala de arte şi meşteşuguri, m eşteşuguri, eu nu devin ascet. Aşa este mai mult pe gustul meu. Farfuriile pompoase din secolele trecute, care toate arată vederii ornamente de natură să facă păunii, fazanii şi homarii să pară mai gustoşi, au asupra mea exact efectul opus. Plimbându-mă prin expoziţia de arte culinare, sunt îngrozit la gândul că trebuie să mănânc aceste cadavre de animale împăiate. Mănânc biftec. Uriaşele pagube şi distrugeri provocate dezvoltării estetice de renaşterea ornamentului pot fi acceptate cu uşurinţă, căci nimeni, nici măcar puterea statului, nu poate împiedica evoluţia omului! O poţi doar întârzia. întârzia. Putem Putem aştepta. Este însă o crimă împotriva economiei naţionale ca munca, banii şi materialele oamenilor să fie distruse. Este o pagubă pe care nici măcar timpul nu o poate repara. Ritmul dezvoltării culturale suferă datorită întârziaţilor. Trăiesc Trăiesc în anul 1908, vecinul meu în 1900, iar omul de mai încolo în 1880. Este un dezastru pentru stat ca întreaga cultură a populaţiei să acopere repere temporare atât de diferite.
Fermierul din Kals trăieşte în secolul al Xll-lea. Iar la sărbătoarea de aniversare merg la paradă populaţii care, şi în vremea imigraţiei popoarelor, s-ar fi descoperit că merg înapoi: la paradă vin şi ele. Acea ţară care nu are asemenea asemenea întârziaţi şi prădători este o ţară norocoasă. America e norocoasă. Dar aici chiar şi în oraşe avem întârziaţi, oameni care trăiesc încă în secolul al XVIII-lea, care sunt terorizaţi de un tablou cu nuanţe de violet în el; căci ei încă nu percep culoarea violet. Fazanul la pregătirea căruia bucătarul a muncit o zi întreagă are un gust mai bun, iar tabachera acoperită cu ornamente renascentiste este mai pe gustul lor decât una simplă. Şi ce putem oare spune despre lumea de la ţară? îmbrăcămintea şi bunurile casnice aparţin epocilor trecute. Fermierul nu este încă creştin, e tot păgân. Cei care înaintează lent întârzie dezvoltarea culturală a p opoarelor şi a umanităţii, deoarece ornamentul nu numai că este opera unor criminali: el însuşi comite o crimă, distrugând sănătatea oamenilor, economia naţională şi dezvoltarea culturală. Când două persoane cu aceleaşi nevoi, dorinţe şi venituri trăiesc unul lângă altul, dar aparţin altor grupuri culturale, se poate observa, din punct de vedere economic, următorul fapt: omul secolului al XX-lea devine din ce în ce mai bogat, iar omul secolului al XVIII-lea din ce în ce
mai sărac. Presupun că amândoi îşi duc viaţa după propria voie. Omul secolului al XX-lea îşi poate satisface nevoile cu o mult mai mică cantitate de bani, şi prin urmare poate economisi şi acumula capital. Legumele care îl mulţumesc au fost pregătite foarte simplu, fierte în apă şi acoperite cu un pic de unt. Aceleaşi legume au acelaşi gust bun pentru altul numai după ce au fost gătite ore în şir şi au fost acoperite cu miere şi nuci. Farfuriile ornamentale sunt foarte scumpe, în .timp ce unele albe şi simple, pe gustul omului modern, sunt foarte ieftine. Unul face economii, altul acumulează datorii.
Este la fel la toate naţiile. Vai de oamenii din cultura care rămâne în urma progresului. Englezii devin din ce în ce mai bogaţi, noi din ce în ce mai săraci... Chiar şi mai mare este râul pe care oamenii unei culturi productive îl suferă din cauza ornamentului. De vreme ce ornamentul nu mai este un produs natural al civilizaţiei noastre, el a ajuns să reprezinte înapoiere sau degenerare: munca făuritorului de ornamentate nu mai este adecvat răsplătită. Ornamentul este forţă de muncă irosită şi astfel sănătate irosită. întotdeauna a fost aşa. Dar în ziua de astăzi se mai adaugă şi materialul irosit, iar cele două laolaltă înseamnă capital irosit. Aşa cum ornamentul nu mai este legat organic de cultura noastră, tot aşa el nu mai este expresia culturii noastre. Ornamentul, în felul în care este realizat astăzi, nu mai are nici o legătură cu noi, cu vreo altă fiinţă omenească, sau cu lumea aşa cum este ea alcătuită. Nu are potenţial de dezvoltare. Ce s-a întâmplat cu ornamentele lui Otto Eckmann şi cu cele ale lui Van de Velde? Artistul întotdeauna a stat în prima linie a umanităţii, plin de putere şi sănătate. Cu toate acestea, producătorul modern de ornament este o haimana sau un caz patologic. După numai trei ani, el se leapădă de propriile produse. Oamenii cultivaţi le găsesc instantaneu intolerabile, iar alţii devin conştienţi de faptul că sunt intolerabile după un număr de ani. Unde sunt astăzi ornamentele lui Otto Eckmann? Unde va fi opera lui Olbrich în zece ani de acum încolo? Ornamentul modern nu
are strămoşi şi nici descendenţi, nu are trecut şi nici viitor. Oamenii necultivaţi, pentru care semnificaţia timpului nostru este o carte închisă şi pecetluită, primesc ornamentul cu bucurie şi renunţă la el la doar puţină vreme după aceea. Astăzi, umanitatea este mai sănătoasă ca oricând altcândva; altcând va; doar câţiva sunt bolnavi. Totuşi, acei câţiva tiranizează lucrătorul care este atât de sănătos încât este incapabil să creeze ornamentul pe care ei l-au proiectat pentru cele mai diverse materiale. Iar schimbarea ornamentului are ca efect devalorizarea prematură a obiectelor produse. Timpul lucrătorului şi materialele folosite reprezintă capital irosit. Am spus deja: forma unui obiect trebuie să dureze (asta înseamnă că trebuie să fie acceptabilă) atâta vreme cât obiectul durează fizic. Voi încerca să mă explic: un costum se va demoda "mai repede decât o blană de valoare. Rochiei de bal, menită să fie purtată o singură seară, îi va trece moda mult mai repede decât unei mese de birou.
Mâhnirea adâncă vine din gândul că trebuie să ne schimbăm biroul la fel de des ca rochia de seară, deoarece vechea formă a devenit de nesuportat. în acest caz, am risipit complet fără rost banii folosiţi pentru achiziţionarea mesei de birou. Făuritorul de ornamente ştie bine acest lucru, iar cel austriac încearcă să profite de această situaţie. El spune aşa: Un consumator pentru care accesoriile devin de nesuportat după zece ani şi este aşadar obligat obli gat să-şi redecoreze casa la fiecare zece ani, ne este mult mai pe plac decât unul care cumpără un articol nou numai când cel vechi s-a stricat". Industria cere acest lucru. Milioane de oameni îşi găsesc de lucru ca urmare a acestei schimbări rapide. Acesta pare a fi cel mai mare secret al economiei naţionale a Austriei; când izbucneşte izbucneşte un incendiu, cât de des auzim vorbele: Slavă Slavă Domnului! Acum, cel puţin, unii au ceva de lucru." Am un bun leac pentru situaţia de mai sus: daţi foc oraşului, daţi foc întregului imperiu, şi noi cu toţii ne vom lăfăi în bani şi lux. Lucrătorii produc mobilă pe care o poţi pune pe foc după trei ani şi cadre decorative pe care le poţi topi după patru ani, pentru că vânzându-vă mobila la licitaţie tot nu v-aţi v -aţi recupera decât a zecea parte din valoarea muncii şi materialelor folosite la realizarea ei; devenim din ce în c e mai bogaţi. Pierderea nu îl loveşte doar pe consumator, ci şi pe producător. Datorită progresului, unele lucruri au scăpat de mania decorării, iar în ziua de azi ornamentele înseamnă nu numai forţă de muncă irosită, ci şi materiale irosite. Dacă produsele şi-ar păstra valoarea estetică tot atâta timp cât îşi păstrează forma fizică, consumatorul ar fi dispus să plătească un preţ care i-ar permite lucrătorului să câştige mai mulţi bani şi să muncească mai puţine ore. Sunt dispus să plătesc de patru ori mai mult pentru un produs pe care sunt sigur că îl voi găsi util şi că îl voi putea folosi cât mai mult posibil decât pentru unul care este de o calitate sau dintr-un material mai puţin valoros. Aş plăti mai degrabă 40 de şilingi pentru nişte ghete într-un magazin, deşi aş putea să-mi cumpăr ghete la 10 şilingi în altul. în orice industrie în care magazinele suferă din cauza tiraniei ornamentului, diferenţa dintre meşteşugul de bună şi proastă calitate nu se compensează. Meşteşugul suferă datorită faptului că nimeni nu este dispus să plătească la adevărata valoare a meşteşugului. E mai bine aşa. Lucrurile decorate sunt s unt tolerabile doar în forma lor cea mai jalnică. Mi-este mult mai uşor să înlătur un adevărat infern când ştiu că am pus pe foc doar tinichele nefolositoare. Pot să fiu încântat de operele ridicole expuse într-o galerie de artă, ştiind că în decurs de câteva zile vor fi expuse, iar apoi strânse şi în fine aruncate într-o bună zi. Mi se pare mult mai inestetic să arunci monede de aur în loc de pietriş, să-ţi aprinzi ţigara cu o bancnotă sau să striveşti o perlă, s-o dizolvi în apă şi s-o bei. Ornamentele par cu adevărat inestetice doar când sunt produse din materiale de cea mai bună calitate, cu cea mai mare precizie şi într-un timp de lucru cât mai îndelungat. Nu îmi voi cere scuze pentru că cer lucru de calitate, dar aşa ceva nu vreau.
Omul modern, pentru care ornamentul este la fel de sacru precum rămăşiţele nefolositoare ale nenumăratelor epoci de mult apuse, va recunoaşte imediat boala grea şi distrugătoare a ornamentului modern. în zilele noastre, nimeni dintre cei care au nivelul nostru de cultură nu mai poate crea ornamente. Este altceva însă în cazul oamenilor şi popoarelor care nu au ajuns încă la acelaşi nivel de cultură. Predica mea este adresată patricienilor; prin patricieni mă refer la cei care se află în vârful omenirii, dar cu toate acestea au o profundă înţelegere a reprimării şi a sărăciei maselor de sub ei. Negrul african care face o ţesătură al cărei model ornamentat face dantelăria, bătrâna care croşetează lucruri minunate din mătase şi mărgele pe aceştia toţi patricianul îi înţelege. Şi o face, pentru că el ştie că aceste ore de muncă reprezintă timpul lor binecuvântat. Revoluţionarul ar spune: Astea sunt prostii!" Tot Tot aşa ar şi scoate-o pe bătrână din capelă şi i-ar spune: Nu există Dumnezeu." Patricianul cu simţul frumosului îşi ridică totuşi pălăria când trece pe lângă o catedrală. Pantofii mei sunt tot timpul decoraţi. Zig-zag-uri şi modele peste tot. Muncă făcută de cizmar şi pentru care n-a fost plătit. plătit . Mă duc la cizmar şi îi spun: Vă aşteptaţi să vi se dea 30 de şilingi pentru o pereche de ghete. O să vă dau 40. Dându-i cizmarului 40 de şilingi, l-am înălţat în al nouălea cer, iar el îmi va mulţumi prin munca sa şi prin materialele folosite, f olosite, care nici măcar nu se apropie de suma plătită în plus. El este cu totul cuprins de bucurie. Norocul rareori îl vizitează. Lângă el se află un om care înţelege adevărata valoare a a muncii sale şi care nu-i pune la îndoială onestitatea. Cizmarul vede deja cu ochii minţii perechea de pantofi terminată, ştie de unde poate lua pielea cea mai bună, ştie cărui angajat să-i încredinţeze lucrul pentru a-l face bine, iar pantofii vor avea cât mai multe modele şi zig-zag-uri. După care adaug: Am însă o singură pretenţie: pantofii trebuie să fie cât mai simpli, nedecoraţi." Cu această afirmaţie, el revine brusc cu picioarele pe pământ, ba mai mult, din al nouălea cer ajunge drept în iad. i ad. Are mai puţin de muncă, dar i-am răpit toată bucuria muncii sale. Predic patricienilor. Eu pot îndura să port ornamente, dacă acestea aduc bucurie oamenilor din jurul meu. Astfel şi ei sunt plăcerea mea. Voi tolera ornamentele negrului din Africa, pe cele ale persanului, persanului, ale ale soţiei fermierului fermierului slovac, chiar şi ornamentele cizmarului, deoarece ei nu au nici un alt mijloc de a atinge punctul de vârf al existenţei lor. Noi avem arta care a înlăturat ornamentul. După o zi de muncă, mergem şi ne relaxăm ascultând Beethoven sau Tristan. Cizmarul nu poate face acelaşi luc ru. Nu-mi este permis să-i înlătur plăcerea, deoarece nu am cu ce să i-o înlocuiesc. Cu toate acestea, cel ce se duce să asculte Simfonia a IX a, iar după aceea se aşează să deseneze modele de tapet este fie un şarlatan, fie un degenerat. Absenţa ornamentelor a dus arta pe culmi neaşteptate. Simfoniile lui Beethoven nu ar fi fost niciodată compuse de cineva care poartă mătase, satin sau dantelă. Oricine se mai îmbracă astăzi în satin nu este un artist: este fie un bufon, fie un pictor de casă. Am devenit mult mai subtili, mai rafinaţi. Fiinţele umane îngrămădite în mase trebuie să se diferenţieze una de alta prin culoare. Omul modern are nevoie de îmbrăcăminte ca de o mască. Nevoia sa de individualitate a devenit atât de incredibil de puternică încât nu mai poate fi exprimată doar prin obiecte de îmbrăcăminte. Lipsa ornamentelor este un semn de putere mentală. Omul modern foloseşte din plin ornamentele vremurilor mai vechi şi pe cele ale culturilor străine. Pentru propriile descoperiri, el se concentrează asupra altor lucruri.
