CUPRINS
Introducere……………………………………………………………...… pag. 2 I. JOCUL ACTIVITATE DOMINANTĂ A COPILULUI………..……pag. COPILULUI………..……pag. 4 1.Conceptul de joc……………………………………………..…………..pag. 4 2. Teorii despre joc…………………………………………………… ..…pag. 6 3. Jocul didactic muzical…………………………… muzical…………………………………………….… ……………….…....pag. ....pag. 12 II.VALENŢELE FORMATIVE ALE JOCULUI DIDACTIC MUZICAL LA COPIII PREŞCOLARI…………………………...….…p PREŞCOLARI…………………………...….…pag. ag. 15 1. Valoarea formativă a jocului didactic muzical……….……………....pag. muzical……….……………....pag. 15 2. Însuşirea elementelor de limbaj cu ajutorul jocului didactic muzical……………………………………………………………………...pag. 25 3. Mijloace de realizare a deprinderilor deprinderilor muzicale prin joc didactic muzical……………………………………………………………………....pag. 30 CONCLUZII……………………………………………………………...…pag.36 BIBLIOGRAFIE……………………………………………………..……. pag.37 ANEXA 1……………………………………………………………...……. pag.40 ANEXA2………………………………………………………………...….. pag.46
1
INTRODUCERE În amplu proces de reformă în care este argumentat învăţământul românesc, educaţiei muzicale îi revine un rol special. Educaţia a reprezentat de-a lungul timpului o permanenţă în viaţa societăţii , activităţile de formare artistică devenind mijloace fundamentale , de neînlocuit pentru educarea omului. Educaţia muzicală, componentă de bază a educaţiei estetice, a contribuit şi contribuie la formarea unei personalităţi armonioase sensibile şi creative, capabilă să-şi exprime ideile şi sentimentele prin muzică, să vibreze afectiv şi să aprecieze valorile artei muzicale. Prob Proble lema mati tica ca ed educ ucaţ aţie ieii mu muzi zica cale le în pe peri rioa oada da pren prenot otaţ aţie ieii a preocupat şi preocupă în continuare pe mulţi specialişti, o problemă insuficient tratată până în prezent, în ansamblul cercetărilor psihopedagogice din ţara noastră. Perioada achiziţiilor senzoriale şi a primelor percepţii şi reprezentări de ordin muzical – auditiv , constituie baza realizării unei educaţii muzicale consistente în următoarele perioade de şcolarizare. Prima etapă a procesului de învăţământ – ce cuprinde vârsta preşcolară, începe în jurul vârstei de trei ani, perioadă în care activitatea dominantă, care satisface dorinţa firească de manifestare, de acţiune, activitatea prin care copilul învaţă să descifreze lumea reală, este jocul. jocul. 2
INTRODUCERE În amplu proces de reformă în care este argumentat învăţământul românesc, educaţiei muzicale îi revine un rol special. Educaţia a reprezentat de-a lungul timpului o permanenţă în viaţa societăţii , activităţile de formare artistică devenind mijloace fundamentale , de neînlocuit pentru educarea omului. Educaţia muzicală, componentă de bază a educaţiei estetice, a contribuit şi contribuie la formarea unei personalităţi armonioase sensibile şi creative, capabilă să-şi exprime ideile şi sentimentele prin muzică, să vibreze afectiv şi să aprecieze valorile artei muzicale. Prob Proble lema mati tica ca ed educ ucaţ aţie ieii mu muzi zica cale le în pe peri rioa oada da pren prenot otaţ aţie ieii a preocupat şi preocupă în continuare pe mulţi specialişti, o problemă insuficient tratată până în prezent, în ansamblul cercetărilor psihopedagogice din ţara noastră. Perioada achiziţiilor senzoriale şi a primelor percepţii şi reprezentări de ordin muzical – auditiv , constituie baza realizării unei educaţii muzicale consistente în următoarele perioade de şcolarizare. Prima etapă a procesului de învăţământ – ce cuprinde vârsta preşcolară, începe în jurul vârstei de trei ani, perioadă în care activitatea dominantă, care satisface dorinţa firească de manifestare, de acţiune, activitatea prin care copilul învaţă să descifreze lumea reală, este jocul. jocul. 2
Finalitatea educaţiei muzicale constă în stimularea capacităţii de a înţelege corect valoarea artistică, de a o crea şi de a o aplica. Formarea priceperilor , deprinderilor şi cunoştinţelor muzicale , însuşirea conştientă a elementelor ritmico- melodice şi a elementelor melodicinterpretative, în perioada prenotaţiei, este posibilă în special prin utilizarea jocului didactic muzical. muzical. În acest sens , în lucrarea de faţă mi-am propus să evidenţiez evidenţiez rolul formativ al jocului didactic muzical m uzical şi valenţele cognitive, raţionale, educative voliţionale, afective şi estetice . Reconsiderarea jocului ca mijloc de educaţie şi distracţie, este strâns legată de reprezentanţii „şcolii active” prin punerea în prim plan a copilului , a nevoilor sale , a intereselor sale . Astfel primul capitol, „ Jocul –activitate dominantă a copilului” prezintă rezultatele activităţilor activităţilor de cercetare asupra conceptului conceptului de joc şi asupra cauzelor apariţiei a acestui fel de activitate, cercetări care au fost concretizate în numeroase teorii ale jocului, axate mai mult pe problema funcţiilor jocului. Jocul constituie în acelaşi timp un principiu de educaţie, nu numai o formă de organizare a vieţii copilului preşcolar. În cazul nostru este vorba de educaţia muzicală, ale cărei obiective sunt : dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului muzical; dezvoltarea capacităţii interpretative; cunoaşterea şi utilizarea elementelor de limbaj muzical în interpretarea şi audierea muzicii, cultivarea sensibilităţii, a imaginaţiei şi a creativităţii muzicale. Având ca reper aceste obiective şi funcţiile educaţiei muzicale (cognitivă, social-educativă, estetică), în cel de-al doilea capitol al lucrării am analizat jocul didactic muzical din punctul de vedere al rolului său formativ atât ca metodă dar în special ca modalitate de desfăşurare a activităţii. Am considerat utilă şi necesară implicarea în problemele teoretice despre joc deoarece preocupările în acest domeniu sunt rare. 3
CAPITOLUL I. JOCUL ACTIVITATE DOMINANTĂ A COPILULUI
1. CONCEPTUL DE JOC În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, s-a lărgit aria problemelor ce se referă la caracteristicile conduitelor umane. Drept urmare, activitatea activitatea de cercetare cercetare s-a extins şi asupra asupra conceptului de joc a supra stabilirii cauzelor apariţiei acestui fel de activitate. Rezultatele acestor cercetări au fost concretizate în numeroase teorii ale jocului care, deşi n-au reuşit să explice îndeajuns acest proces, au surprins totuşi, just câteva aspecte, ceea ce face ca unele să se bucure şi azi de o oarecare circulaţie. Jocul a început să fie definit nu atât prin natura sa, cât prin efectele sale formative. Studiul conduitei ludice a fost preluat de specialişti în probleme pedagogice. Aceştia au pus pe prim plan problema funcţiilor jocului, deoarece s- a observat că la diferite vârste conduita ludică are caracteristici diferite , funcţii diferite, chiar pe plan formativ. Jocurile au fost clasificate în funcţie de efect efectel elee cu cult ltur ural al form format ativ ivee ma maii preg pregna nant ntee ale ale aces acesto tora. ra. Ulte Ulteri rior or,, stud studiu iull efectelor moderatoare ale jocului s-a extins pe planul funcţiilor sale socializate. Au fost cercetate aspecte interesante etnografice ale jocului. A suscitat un interes deosebit deosebit faptul că jocul se 4
continuă în conduita umană dincolo de limitele copilăriei. Jocul pătrunde în contextul conduitei umane în mod diferit, în funcţie de conţinutul de aspiraţii, dorinţe, mod de a acţiona , gusturi şi trebuinţe ale fiecărei vârste . Se cercetează din ce în ce mai mult, conduita însăşi de joc, caracteristicile deciziilor şi ale strategiilor ce se construiesc în diferite jocuri, aspecte mai profunde ale funcţiei formative în joc pe linie intelectuală. Nu a putut fi ignorat faptul că jocul este permanent şi puternic izvor de cercetare, de relaţii sociale la copii. Au fost amplu studiate şi s-au făcut ample precizări cu privire la raportul dintre joc şi muncă, jocul fiind ca cel ce prepară terenul psihologic şi motor al muncii în copilărie. În mod real, jocul constituie un mecanism de asimilare a influenţelor modului uman, influenţe care nu acţionează întâmplător, ci sunt dirijate de adult. Jocul nu apare în mod spontan, nu se dezvoltă trebuie să fie învăţat sub influenţa adultului.
5
de la sine ci
2. TEORII DESPRE JOC Importanţa jocului în viaţa copilului rezultă din faptul că jocul satisface dorinţa firească de manifestare, de acţiune şi de afirmare a copilului. Prin intermediul jocului , copilul învaţă să descifreze lumea reală, motiv pentru care H. Wallon consideră jocul ca pe o activitate de preînvăţare. Prin intermediul jocului se realizează nu numai cunoaşterea realităţii sociale ci şi imitarea unor anumite tipuri de relaţii sociale dintre adulţi. Natura extrem de complexă a jocului copilului a determinat constituirea unor teorii numeroase şi diverse referitoare la funcţiile jocului : a. Teoria biogenetică a lui STALEY HALL pune la baza explicării joculu legea biologică a lui HAECKEL de unde rezultă că jocul ar fi o repetare a instinctelor si formelor de viaţă primitivă, în ordinea cronologică a
apariţiei
lor. b.
Teoria biologică a lui Karl Gross susţine că jocul ar fi un
exerciţiu pregătitor al copilului pentru viaţa adultului, dar şi un mijloc de expresie a predispoziţiilor native în scopul maturizării. Greşeşte identificând jocul copiilor cu cel al animalelor şi biologizează esenţa socială a jocului. Karl Gross subordonează copilăria jocului apreciind că un copil se joacă nu pentru că este copil ci invers. c. Teoria surplusului de energie a lui Herbert Spencer. După această teorie , jocul ar fi o modalitate pentru copil de a cheltui acest surplus. Dacă se acceptă această teorie , nu se poate răspunde la obiecţia pentru care motiv copilul se joacă şi atunci când este obosit.
6
Teoria hedonistă a lui Karl Buhler încearcă o explicaţie aproape similară cu precedenta , afirmând că mobilul pentru care copilul se joacă l-ar constitui plăcerea pe care el o resimte în timpul jocului ( teoria plăcerii funcţionale ) . d. Teoria “tendinţei refulate” a lui Sigmund Freud atribuie jocului unei tendinţe refulate care îşi găseşte concretizarea prin intermediul jocului ca mijloc de exprimare. e. Teoria „ complexului de inferioritate” a lui Alfred Adler . Potrivit acestei teorii jocul ar fi o formă de exprimare a complexului de inferioritate prin care copilul şi-ar manifesta incapacitatea de
a se afirma în viaţă. Teoria
contravine faptelor care arată că prin joc copilul cunoaşte realitatea şi capătă încredere în forţele proprii de autocunoaştere şi autorealizare. f. Teoria exersării senzoriale a doctorului Maria Montessori priveşte jocul ca o necesitate pentru copil, dar exclude jocul de creaţie din categoria mijloacelor de exersare intelectuală pornind de la o concepţie formalistă. g. Teoria exerciţiului pregătitor a lui P. F. Leshaft priveşte jocul ca pe un exerciţiu pregătitor pentru viaţă. Dar spre deosebire de Gross Leshaft subliniază că, aici, este vorba de un exerciţiu care, prin îndrumare, duce la perfecţionare şi dezvoltare. Apreciind marea valoare a jocului de creaţie Leshaft se declară împotriva tutelării propuse de Froebel. h. Teoria lui Edouard Claparede îşi are originea în teoria exerciţiului pregatitor a lui Karl Gross, cu care este de acord în privinţa orientării sale biologice. Jocul are rolul de a acţiona la copil nu instincte (ca la animale) ci funcţii motrice sau mintale, activitatea copilului se exprimă prin joc. Jocul copilului este determinat de trebuinţele copilului pe de o parte şi de gradul de dezvoltare organică, pe de altă 7
parte, dar şi pentru dezvoltarea personalităţii copilului în devenire. Cu privire la funcţiile jocului , el apreciază următoarele: Funcţia principală a jocului este aceea de a permite individului să-şi realizeze eul, să-şi manifeste personalitatea, să urmeze , pentru moment linia interesului său major, atunci când nu o poate face prin activităţi serioase. Încercând să răspundă dacă jocul este sau nu un instinct, el precizează că jocul se înrudeşte cu instinctul în sensul că declanşează, printr-un stimul intern sau extern, activităţi necunoscute, motiv pentru care el poate fi apreciat ca impuls instinctiv. Alături de funcţia derivării, jocul este socotit ca fiind util şi din alte motive. Acestea alcătuiesc funcţiile secundare ale jocului. a) rolul de divertisment b) jocul – element odihnitor c) jocul-agent de manifestare socială d) jocul- agent de transmitere a ideilor, a obiceiurilor de la o generaţie la alta Analizând diverse categorii de jocuri , Claparede conchide că fiecare din aceste jocuri exersează o funcţie psihologică sau fiziologică . Cu toate limitele generate de orientarea sa biologizantă, teoria lui Claparede despre joc, rămâne una dintre cele mai cuprinzătoare. Jean Chateau apreciază că la vârsta foarte mică- jocul funcţional reprezintă , motorul de declanşare a comportamentului ludic şi anunţă trezirea personalităţii. El consideră că jocul oferă posibilitatea descătuşării fiinţei umane de lumea înconjurătoare, că anticipează conduitele superioare pentru copil orice activitate fiind joc. Prin joc copilul se dezvoltă, copilăria fiind ucenicia vârstei mature şi tot prin joc copilul traduce potenţele virtuale care apar succesiv la suprafaţa fiinţei sale. Pentru copil nu materialul, nu rezultatul acţiunii au importanţă, 8
ci doar antrenarea funcţiei. Jocul este prin varietate şi imprevizibilitate , note ce nu pot fi găsite în jocul puilor de animal, relevând astfel forţa creatoare a inteligenţei umane. În concluziile teoriei cu privire la natura , esenţa şi funcţiile jocului, J. Chateau conchide : - a te juca înseamnă a-ţi propune o sarcină de îndeplinit - scopul jocului este arbitrar, dar aduce la suprafaţă scopuri posibile ale activităţii - jocul este un jurământ făcut în primul rând ţie însuţi apoi altora de a respecta anumite reguli - jocul se manifestă ca acţiune în grup la vârsta preşcolară - atracţia jocului este una specifică şi superioară, iar nesocotirea ei duce la greşeli pedagogice grave - educaţia prin joc trebuie să fie o sursă esenţială atât pentru progres fizic, cât şi de bucurie morală - înclinaţia pentru regulă, în joc, trebuie folosită pentru acceptarea şi chiar pentru formarea nevoii de ordine şi de disciplină - şcoala trebuie să se sprijine pe rolul important al jocului în educarea spiritului de disciplină la copii. Dacă teoria lui J. Cheateau în privinţa naturii jocului, a funcţiilor sale sociale, prezintă unele limite, ea este totuşi bogată şi abundă în amănunte atunci când se referă la structura acestuia. Contribuţia lui J. Piaget la teoria jocului reprezintă un derivat al studiului pe care psihologul francez îl face asupra genezei şi evoluţiei inteligenţei. Referitor la problematica psihologică a jocului, el se exprimă asupra următoarelor aspecte: 1. definiţia jocului; 2. evoluţia jocului; 3. jocul simbolic; 4. funcţiile jocului. 9
Jocul este definit ca „ pol al exerciţiilor funcţionale în cursul dezvoltării individului” alături de celălalt pol, care este „ exerciţiul neludic, când subiectul învaţă să înveţe într-un context de adaptare cognitivă şi nu numai de joc. 1)
Analizând evoluţia jocului , Piaget stabileşte
existenţa a trei categorii principale de joc, la care adaugă o a patra, cu rol de a face tranziţia între jocul simbolic şi activităţile neludice sau aşa-numitele „ adaptări serioase”. Astfel el stabileşte următoarele forme evolutive ale jocului copilului: -
jocul- exerciţiu , care constă în repetarea pentru plăcerea activităţii însuşite
pe alte căi, în scopul adaptării -
jocul-simbolic, practicat de copil începând de la vârsta de 2-3 ani
-
jocul cu reguli ce se transmit în cadru social de la copil şi a căror
importanţă creşte odată cu vârsta -
jocurile de construcţii, dezvoltate pe baza jocului simbolic, după vârsta de
5-6 ani 2)
Referindu-se la funcţiile jocului, J. Piaget menţionează :
-
funcţia de adaptare ce se realizează pe două coordonate asimilarea realului
la eu şi acomodarea, mai ales prin imitaţii, a eu-lui la real -
funcţia formativ-educativă, de dezvoltare a capacităţilor şi abilităţilor
psihice, -
funcţia de descărcare energetică şi de rezolvare a conflictelor afectiv, de
compensare şi trăire intensă, -
funcţia de socializare a copilului, de asimilare şi acomodare la relaţiile lui
cu cei din jurul său. A.N. Leontiev a tratat activitatea ludică din perspectivă psihologică prin care jocul este privit ca principală formă de activitatea copilului preşcolar, dar şi de exersare, de dezvoltare a personalităţii lui în ansamblu.
În concepţia lui Leontiev, jocul se naşte din necesitatea obiectivă a cunoaşterii şi din următoarele trebuinţe: 10
- trebuinţe de mişcare şi acţiune a copilului , - trebuinţe de asimilare a realului la sine - trebuinţe de valorificare a propriei persoane - trebuinţe de a se compara cu altul şi de a se indentifică cu adultul. În concepţia lui Leontiev, elementul imaginar al jocului este situaţia . El apreciază că în activitatea ludică se disting două laturi: a)
semnificaţia – element al conştiinţei copilului care distinge obiectul ca obiect real
b) sensul ludic. După jocurile cu rol şi subiect, cu regulă şi sarcină, o ultimă categorie o reprezintă jocurile de graniţă, ca jocuri de tranziţie spre activitatea organizată de învăţare, pe care o pregătesc în mod direct. Acestea sunt jocurile distractive, dramatizările, jocurile sportive. Tot aici Leontiev include jocurile didactice cu rol preponderent în dezvoltarea operaţiilor intelectuale la preşcolar, jocuri ce anunţă de fapt substituirea procesului de joc cu activitatea de învăţare. Întreaga analiză psihologică pe care A.N. Leontiev o face jocului oferă înţelegerea cuprinzătoare a esenţei jocului la preşcolar.
11
3. JOCUL MUZICAL DEFINŢIE ŞI CLASIFICARE De-a lungul timpului muzica a avut o puternică influenţă asupra sensibilităţii şi conştiinţei, simbolizând omul, de aceea arta muzicală a devenit un mijloc important de formare a personalităţii umane, dar şi a climatului social. Muzica alături de celelalte discipline de învăţământ aduce o însemnată contribuţie la educaţia copiilor, şi are ca prim obiectiv realizarea unei educaţii estetice ce urmăreşte dezvoltarea capacităţii de a înţelege frumosul din societate şi natură. Ţinând cont de particularităţile psihomotorii şi aptitudinale ale copiilor parcurgerea educaţiei muzicale se realizează în trei etape ce corespund celor trei cicluri curriculare : I.
etapa achiziţiilor senzorial – fundamentale (grădiniţă şi cls. I -II )
II.
etapa achiziţiilor instrumentale de dezvoltare (cls. a III -VI)
III.
etapa achiziţiilor
valoric atitudinale
de observare şi
orientare (cls. VII - XII) Prima etapă a procesului educativ muzical cuprinde vârsta preşcolară şi începe în jurul vârstei de trei ani. Obiectivele cadru indicate a fi realizate în prima etapă sunt : a. dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului muzical b. dezvoltarea capacităţii interpretative, c. cunoaşterea şi utilizarea elementelor de limbaj muzical în interpretarea şi audierea muzicii d. cultivarea sensibilităţii, a imaginaţiei şi a creativităţii muzicale.
Mijloacele cu ajutorul cărora pot fi realizate aceste , sunt : exerciţiile, 12
cântatul, jocul muzical şi audiţia. Jocul este activitatea fundamentală a copilului fiind totodată şi metoda şi mijloc de dezvoltare intelectuală şi comportamentală. Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate a copilului, generate de trebuinţe, tendinţe specifice copilului preşcolar. Jocurile prin diferitele forme de organizare, contribuie la dezvoltarea multilaterală a copiilor din punct de vedere psihic, intelectual, moral şi estetic. Prin joc copilul dobândeşte noi cunoştinţe despre mediul înconjurător, îşi dezvoltă percepţia, memoria , reproducerea voluntară, imaginaţia. Jocul este forma de activitate în contextul căreia se face trecerea de la acţiunile practice spre cele mintale. Principala activitate prin care se urmăreşte angajarea analizatorului auditiv este jocul muzical. Pentru lămurirea teoretică a jocurilor muzicale preocupările sunt rare. Jocul muzical a fost definit de cei care l-au practicat şi inovat (Martenot, Chevais, Comes, Orff, Kodaly, Botez) drept o metodă de acţiune, ca un exerciţiu pregătitor pentru viaţă, având în acest caz un rol propedeutic. Jocul muzical nu are o formă proprie, fixă ci se organizează ca o activitate vie având ca obiectiv o anumită sarcină didactică şi apelând la un material muzical divers. ,, Paradigmele jocului muzical, faptul că el se lasă clasificat atât de greu, provin din faţetele permanent înnoitoare ale conţinutului , care se modelează şi e modelat de jucători , de efectele neaşteptate chiar în cadrul jocului.” Jocurile muzicale se pot clasifica astfel : jocuri muzicale de creaţie, jocuri didactice muzicale, jocuri cu suport muzical
Jocuri muzicale de creaţie abordează o activitate muzicală superioară, de valorificare creatoare a cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite de 13 copii în activităţile muzicale. ,,Jocul didactic muzical , spunea Leontiev, nu este propriu-zis joc, deoarece este tutelat de profesor şi serveşte unei programe şcolare sau unui curriculum şcolar” Jocurile pe suport muzical sunt jocurile care , în funcţie de cerinţele textului poate sluji orice obiect de învăţământ Muzica are valenţe cognitive, raţionale , educative, afective şi estetice măsurabile, dar şi harul ineditului, al inevitabilului şi de aceea conţine în substanţa sa esenţe virtuale nelimitate în modelarea socializarea fiinţei umane cu condiţia să fie folosită adecvat. Muzica nu este numai un divertisment, cum este apreciată uneori superficial şi nici numai o cale de sensibilizare a copiilor, ci ea educă şi dezvoltă o serie de procese psiho-intelectuale, priceperi şi deprinderi, cum ar fi : gândirea logică, memoria, atenţia distributivă, afectivitatea, voinţa, imaginaţia, creativitatea, spiritul de ordine şi disciplina, punctualitatea, etc.. Cercetările de specialitate dovedesc că pentru a folosi arta ca mijloc de educaţie ar trebui să devină scop al educaţiei. Când copilul cântă trebuie să fie atent la mai multe operaţii care însumate dau viaţă cântecului (este solicitată atenţia distributivă) trebuie să-şi amintească textul cântecului (memorie) iar în cadrul unor jocuri muzicale să dea dovadă de acuitate auditivă, să respecte anumite reguli impuse şi o disciplină a jocului(atenţia, voinţa şi gândirea). Folosind jocul muzical cântecul şi audiţia muzicală, ca mijloace la care copilul se angajează firesc şi cu afectivitate, se realizează astfel, pe neobservate şi cu plăcere, dezideratul major al învăţământului contemporan: dezvoltarea capacităţii intelectuale ale copiilor.
14
CAPITOLUL II VALENŢELE FORMATIVE ALE JOCULUI DIDACTIC MUZICAL PENTRU COPIII PREŞCOLARI
1.
VALOAREA
FORMATIVĂ
A
JOCULUI
DIDACTIC MUZICAL Jocul este activitatea fundamentală a copilului fiind totodată şi metodă şi mijloc de dezvoltare intelectuală şi comportamentală. Prin joc, copiii învaţă cum să înveţe, urmând să-şi dezvolte curiozitatea ştiinţifică, urmând calea pentru cunoaşterea-intuitivă familiarizându-se în acelaşi timp cu munca. Educaţia muzicală, contribuie într-o mare măsură, la crearea premiselor necesare dezvoltării reprezentărilor, noţiunilor, emoţiilor şi sentimentelor estetice la copii. Activitatea ce contribuie la exersarea, consolidarea curriculumului şcolar sau a programei şcolare sau care modelează comportamentul elevului în faţa muzicii sau a oricărei sonorităţi din lumea vie ce-l înconjoară pe copil se numeşte joc didactic muzical. După conţinutul şi obiectivele urmărite, jocurile didactice muzicale se pot clasifica în :
A. Jocuri muzicale de formare a competenţelor specifice muzicale: - jocuri melodice 15
- jocuri ritmice - jocuri de diferenţiere timbrală - jocuri pentru însuşirea elementelor de expresie B. Jocuri de stimulare a spiritului creativ, a imaginaţiei: -jocuri de construire a formei unui cântec -jocuri de asociere la o muzică dată a unor elemente extramuzicale (imagini, descrieri, mişcări etc.) -jocuri-portrete muzicale C. Jocuri de socializare a copiilor prin muzică.: - pentru formarea spiritului de echipă - pentru depăşirea timidităţii - pentru formarea unei aderări la un concept După mijlocul didactic cu care se combină, jocul didactic muzical poate fi: - joc cu cântec (joc axat pe cântec) - joc –audiţie (joc axat pe audiţie) - joc- exerciţii (joc axat pe exerciţii) Jocul cu cântec poate sluji oricărui obiect de învăţământ, realizând adevărate legături interdisciplinare. Jocurile axate pe cântec au ponderea cea mai mare din activitatea muzicală a copiilor şi presupune dinamizarea activităţii de cântare, prin îmbogăţirea ei cu diverse mişcări şi procedee de interpretare. Jocul axat pe exerciţii asigură un cadru atractiv activităţii de formare a deprinderilor muzicale atât prin cerinţele şi regulile stabilite, cât şi prin formularea titlului. Acesta poate constitui un prim punct de atracţie pentru copii şi poate fi
16
imaginat astfel încât să le sugereze sarcinile ce trebuie îndeplinite. Jocul axat pe audiţii facilitează recunoaşterea auditivă a unor probleme muzicale de timbru , nuanţă, tempo. Jocul melodic contribuie la formarea deprinderii de a executa o recunoaştere şi de a valorifica, în mici creaţii, elemente melodice. Sarcinile impuse de joc pot fi: - perceperea diferenţelor mari de înălţime - recunoaşterea sunetelor înalte şi joase în exemple muzicale - crearea unor melodii cu sunete înalte sau joase, pe structuri ritmicomelodice asemănătoare celor din cântece cunoscute şi pe texte diferite - intuirea mersului melodic ascendent sau descendent în cântece şi exerciţii - recunoaşterea cântecelor după un fragment melodic Jocul ritmic contribuie la dezvoltarea capacităţii de a percepe şi executa diferenţele de durată, de a remarca şi recunoaşte structuri ritmice din cântece, etc. Folclorul copiilor, prin numărători şi versuri cu destinaţie anume, oferă un material bogat şi divers, care acoperă toate problemele ritmice ale educaţiei muzicale. Activităţile ritmice se pot concretiza în: - rostirea ritmică a versurilor, care, pentru a fi mai apropiate de joc, se asociază cu diferite mişcări - sesizarea, reproducerea recunoaşterea şi executarea unor sunete lungi şi scurte la început cu durate egale, apoi, apoi respectând raportulk exact de durată - formarea deprinderii de a marca timpii egali ai măsurii prin dirijat cu ambele mâini sau paşi egali , pe cântec.
Jocul cu mişcări sugerate de textul cântecului şi executate sincronizat în colectiv are caracter complex. Mişcările potrivite sunt precizate în cadrul regulilor de desfăşurare a jocului, dar ele pot fi alese şi de copii. 17 Jocul dans formează copiilor deprinderea de a executa mişcări de dans pe muzică şi de a sesiza şi sublinia structura arhitectonică a cântecului prin schimbarea mişcării. Jocul muzical pentru însuşirea elementelor de expresie contribuie la formarea unor deprinderi pregătitoare de interpretare artistică a cântecelor. Jocurile pot propune următoarele sarcini: - înţelegerea şi diferenţierea termenilor de tare , încet, repede, lent - recunoaşterea intensităţii sunetelor izolate sau în combinaţii melodice cunoscute - recunoaşterea tempoului. Jocul muzical pentru diferenţierea timbrurilor sunetelor constă în perceperea şi recunoaşterea diferitelor timbruri vocale şi instrumentale. Sarcinile acestor jocuri sunt: - diferenţierea timbrurilor vocale între ele - recunoaşterea timbrurilor instrumentale prin percepţie auditivă ( directă sau prin intermediul audiţiei) - interpretarea cântecelor cu acompaniament susţinut de diferite instrumente de percuţie Jocul armonico- polifonic axat pe exerciţii şi cântece , constă în introducerea unor elemente simple de interpretare pe mai multe voci: - dialogul muzical ( întrebare – răspuns ) învăţat sau creat spontan - isonul ritmic marcat la instrument de percuţie sau cu bătăi din palme - isonul armonic prin intonarea tonicii concomitent cu linia melodică, prin participarea a două grupuri de copii.
Jocul pentru cultura vocală urmăreşte aceleaşi probleme ca şi exerciţiile de respiraţie , dicţie şi emisie.
18 Jocurile de creaţie abordează o activitate muzicală superioară, de valorificare creatoare a cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite de copii în activităţile muzicale. Jocul didactic muzical se caracterizează printr-o structură specifică, originală, deosebită faţă de celelalte activităţi care se practică în grădiniţă. Jocul didactic muzical exercită o influenţă pozitivă asupra dezvoltării multilaterale a copiilor. El este subordonat pedagogului este creat de el şi intră în fondul mijloacelor lui didactice. Copilul nu are un vis mai mare decât acela de a fi adult. Adulţii cunosc bine acest lucru dar pentru a se putea dezvolta şi maturiza, copiii au nevoie de permanentă îngrijire şi îndrumare din partea adulţilor, şi cum jocul este un exerciţiu pentru viaţa de mai târziu, îndrumarea şi valorificarea potenţialului cognitiv-formativ al acestuia se impune ca o necesitate de prim ordin. Jocul este considerat astăzi , în teoria modernă, ca modalitate de asimilare a realului la activitatea proprie asigurând copilului largi posibilităţi de activism intelectual. Educaţia muzicală presupune contactul direct, nemijlocit al copilului cu materialul studiat, posibilitatea pe care nu toate obiectele de învăţământ o oferă. La grădiniţă, jocul didactic muzical constituie creaţia ce se înscrie cel mai bine în universul copilăriei, fiind mijlocul principal de realizare a educaţiei muzicale. Pentru a realiza mai direct rolul muncii în formarea şi desăvârşirea fiinţei umane, prin activităţile de tip şcolar, trebuie să avem în vedere în primul
rând, scopul educaţiei şi obiectivele generale ale învăţământului nostru în etapa actuală .În raport cu acestea, se identifică în muzică conţinuturi şi nuanţe informativ-educative care contribuie la realizarea scopului şi a obiectivelor. 19 Scopul educaţiei, este de a forma personalităţi dezvoltate multilateral, armonios, profesionaliste şi cu o atitudine morală corespunzătoare idealului societăţii . Scopul final al educaţiei muzicale este de a forma atitudinea estetică muzicală şi poate avea diferite grade de generalitate şi de specializare specifice etapelor de instruire, stadiilor de dezvoltare ale vârstelor. Educaţia muzicală are două niveluri de însuşire: - nivelul informativ- teoretic - nivelul formativ – aplicativ Nivelul informativ teoretic vizează instruirea, dobândirea de cunoştinţe, formarea unor priceperi şi deprinderi reproductiv-informative. Pe baza contactului cu realitatea muzicală (cântece, solfegii, fragmente melodice) şi prin exerciţii precedate de exemplificări, demonstraţii, explicaţii se formează reprezentări, noţiuni, culegeri, judecăţi, capacităţi de reproducere şi interpretare , se desprind criterii de apreciere valorică. Se formează cultura teoretică, conştiinţa valorii şi capacitatea de a utiliza codul muncii , limbajul muzical şi de a descifra mesajul artistic. (Ilea Anca –1984 pag. 9) În învăţământul preşcolar, conţinutul educaţiei muzicale se referă la text şi la melodie, la legătura care trebuie să existe între ele, precum şi la cunoştinţele, priceperile şi deprinderile muzicale prevăzute a fi însuşite de copii. Acest conţinut se în nivelul informativ-teoretic al educaţiei muzicale şi prinde însuşirea cunoştinţelor elementare de limbaj muzical, formarea unor deprinderi specifice în special prin jocul didactic muzical.
Conţinutul şi sarcinile se diferenţiază evolutiv, în strânsă legătura cu dezvoltarea psihologică a copiilor cu capacitatea lor de a percepe, însuşi şi reda muzica, cu etapa de şcolarizare în care se află
20 Nivelul formativ-aplicativ se referă la atitudinea adecvată faţă de valorile estetice, sensibilitatea de a avea emoţii estetice, trăiri, satisfacţii plenare, în faţa frumosului din opera de artă, dar şi prin dorinţa şi capacitatea de a audia, interpreta şi de a crea valori muzicale (Ilea Anca –1984 pag. 5). Muzica influenţează sentimentele copiilor direct şi mai puternic decât alte arte. Pentru ca muzica să producă o stare emoţională, este necesar să dezvolte capacitatea elevilor de a percepe, să le educăm interesul şi dragostea pentru muzică, să cânte şi să se mişte în ritmul muzicii. Din scopul şi obiectivele educaţiei muzicale se desprind cele trei funcţii: a. funcţia de cunoaştere b. funcţia social-educativă c. funcţia estetică Acestea se îmbină armonios într-o unitate dialectică. a. funcţia cognitivă arată că opera de artă este mijlocul specific de a comunica oamenilor gândurile şi ideile pe care la nutreşte artistul, ca produs al unei epoci date. Artistul trebuie să aibă o sensibilitate capabilă de o puternică reacţie semnificativă faţă de realitatea obiectivă în care trăieşte şi pentru care vibrează în aşa fel în cât să pună în vibraţie şi sensibilitatea celui care receptează opera de artă. În acest sens G. Enescu spunea ,, ceea ce e important în artă este să vibrezi şi tu însuţi şi să-i faci şi pe ceilalţi să vibreze (Giuleanu V. 1963, pag. 98)
Muzica
este prin excelenţă emoţională ce captivează interesul
copiilor de la cea mai fragedă vârstă, datorită specificului său senzorial cu care se adresează vieţii afective a copilului . Ideile şi faptele comunicate prin intermediul muzicii capătă viaţă tocmai datorită faptului că imaginile artistice trezesc anumite reprezentări vii , cu puternic caracter emoţional, care îmbunătăţesc starea sufletească a copilului. 21 b. Având un rol important şi în educarea şi formarea unor deprinderi de comportament moral, muzica are prin urmare şi funcţie educativă . Ca artă a sunetelor cântate, muzica exercită o puternică înrâurire spirituală. Ea declanşează trăiri puternice ţi de durată, emoţii interne şi înălţătoare, educă sensibilitatea. c. Muzica introduce frumosul în viaţa de toate zilele şi are prin urmare funcţie estetică contribuind la conturarea idealului estetic. Frumuseţea morală presupune un complex de trăsături estetice şi etice pe care copilul nu le are înnăscute, dar pe care le dobândeşte în decursul vieţii prin cântec. Muzica are valenţe cognitive, raţionale , educative, afective şi estetice măsurabile, dar şi harul ineditului, al inevitabilului şi de aceea conţine în substanţa sa esenţe virtuale nelimitate în modelarea socializarea fiinţei umane cu condiţia să fie folosită adecvat. Muzica educă şi dezvoltă o serie de procese psiho-intelectuale, priceperi şi deprinderi, cum ar fi : gândirea logică, memoria, atenţia distributivă, afectivitatea, voinţa, imaginaţia, creativitatea, spiritul de ordine şi disciplina, punctualitatea, etc.. Aceasta pentru că aşa cum declara K. Gross ,, Muzica este arta prin excelenţă a ordinii, a măsurării, a proporţiei, a echilibrului, a clarităţii şi a armoniei” Cercetările de specialitate dovedesc că, pentru a folosi arta ca mijloc de educaţie ar trebui să devină scop al educaţiei. În centrul preocupărilor de dezvoltare intelectuală trebuie să stea - ,, gândirea – cel mai productiv procesele
psihice, deoarece, prin intermediul ei copilul trece de la explorarea senzorială şi motrică la interiorizarea percepţiei prin operaţii logice” Când copilul cântă , trebuie să fie atent la mai multe operaţii care însumate dau viaţă cântecului (este deci solicitată atenţia distributivă), trebuie săşi amintească textul cântecului (memoria), iar în cadrul jocurilor didactice muzicale să dea dovadă de acuitate auditivă, să respecte anumite reguli impuse şi o disciplină a jocului (atenţia, voinţa şi gândirea), etc.. 22 Cunoscând aceste aspecte ale problemei, în grădiniţe şi în şcoli trebuie să se cânte şi să se înveţe muzică şi pentru a se asigura dezvoltarea intelectuală a copiilor. Formarea şi dezvoltarea personalităţii copilului depinde de trei factori : ereditatea, mediul şi educaţia. Încă de la naştere copii se deosebesc între ei datorită unor predispoziţii care constituie baza aptitudinilor. În funcţie de mediul în care se dezvoltă şi mai ales în funcţie de educaţie, aceste predispoziţii se dezvoltă intr-o direcţie sau alta la care au fost angajate. Predispoziţiile sunt
,, particularităţi anatomo-fiziologice ale
sistemului nervos central şi al organelor de simţ. Aptitudinile muzicale apar foarte timpuriu şi exprimă în primul rând gradul de educaţie muzicală şi mediul în care a crescut copilul şi apoi predispoziţiile sale native, aptitudinile se creează şi se dezvoltă prin exerciţii. La vârsta preşcolară aptitudinile muzicale se pot observa prin interesul pentru sunete muzicale şi reprobarea zgomotelor şi prin posibilitatea dea cânta unele melodii. Elementul principal în cadrul aptitudinilor muzicale îl constituie sensibilitatea muzicală.
23
2. ÎNSUŞIREA ELEMENTELOR DE LIMBAJ MUZICAL CU AJUTORUL JOCULUI DIDACTIC MUZICAL Educaţia muzicală în general şi jocul didactic muzical în special presupune îmbogăţirea impresiilor muzicale preşcolarilor , dezvoltarea vocii, ambitusului vocal , a auzului muzical şi a simţului ritmic, formarea unor priceperi şi deprinderi muzicale elementare, care vor duce la perfecţionarea deprinderilor ritmico-melodice, la însuşirea şi redarea corectă a unui cântec. Jocurile didactice muzicale au ca scop formarea deprinderilor elementare de aplicare a priceperilor şi cunoştinţelor legate de elementele limbajului muzical : înălţimea , durata, intensitate. A dezvolta simţul ritmic la copiii, înseamnă a pune în acord elementele de ritm existente în corpul omenesc şi în natură, cu ritmul muzicii. Pornind de la premiza că ritmul în esenţă este mişcare, el va fi exprimat de către copii prin tot corpul în cadrul diferite mişcări ritmice. Activităţile ritmice trebuie să se desfăşoare în strânsă legătură cu mişcarea corpului , a braţelor şi picioarelor, sub forma de joc legat de cântec. A împleti activităţile muzicale, în general, nu jocul înseamnă a realiza integrarea muzicii în viaţa copilului căci jocul în viaţa copilului ocupă acelaşi loc pe care îl ocupă munca în viaţa adultului.
Ritmul are o mare forţă de disciplinare a copiilor deoarece presupune tocmai organizarea mişcărilor corporale şi disciplinate, care se substituie dezordinii. Pe baza acestor mişcări corporale ordonate, care se realizează sub forma de joc, se obţin primele percepţii şi deprinderi, asupra elementelor ritmice. În acest scop se învaţă anumite cântece în care copii întâlnesc onomatopee şi imagini de mişcare. 24 Prin executarea jocurilor muzicale , copii vor face primele mişcări ritmice care le produc nespusă plăcere şi-i ajuţi să-şi pună în mişcare muşchii corpului, ai braţelor şi picioarelor. În exemplul ,,Şcolărei şi şcolăriţe “ de Timotei Popovici , după ce copiii au învăţat să-l cânte bine, li se cere să bată din palme pe fiecare silabă. După ce copiii au perceput ritmica din cântec se trece la mersul ritmic pe grupe de copii, care sunt aşezaţi în horă ţinându-se de mâini. Mersul ritmic şi bătutul ritmic se pot desfăşura astfel: a. o grupă merge ritmic şi cântă în cerc sau în coloană, altă grupă cântă stând în bănci bate ritmic din palme, apoi se inversează grupele b. grupa din bănci execută cântecul bătând ritmul din palme sau la tobiţe, iar grupa din cerc sau coloană merg în marş. În alegerea jocului muzicale este necesar să se aibă în vedere principiul gradaţiei . în urma analizei unui material bogat de pe tot globul, privind aceste principii ale sistemului savantul muzicolog român C. Brăiloiu, a realizat patru tabele de ritmuri: 1.
De optimi, cu serii fracţionale sau nu;
2.
De optimi şi pătrimi;
3.
De pătrimi
4.
Care comportă trei durate: pătrime,
optime şi şaisprezecime.
În desfăşurarea jocului muzical în grădiniţă, pe lângă dezvoltarea simţului ritmic, se urmăreşte dezvoltarea simţului metric, care nu este altceva decât măsurarea timpului. Aceasta constă în formarea deprinderilor de a sesiza, după auz , căderea periodică a accentelor din doi în doi timpi , care dă naştere metrului binar, sau din trei în trei timpi care dă naştere ritmului ternar. Pentru perceperea conştientă a accentului în cuvinte se porneşte de la 25
numele copiilor ca : A-na, Da-na, Cos-tel, Le-nu-ţa etc. După această etapă se poate trece la sesizarea prin comparaţie a căderii accentelor din doi în doi timpi, din trei în trei timpi, pe bază de versuri şi cântece adecvate. Pentru înţelegerea conştientă a măsurii de doi timpi se vor organiza activităţi ce au ca punct de plecare unele elemente metrice întâlnite de copii în mediul lor înconjurător cum sunt : „ tic-tac”-ul ceasornicului sau „ hu-ţa” leagănului, pe baza cărora se alcătuiesc recitative copilăreşti în mers uniform de câte 2/4, apoi 3/4 şi 4/4 Pe aceste recitative , copiii lucrează cu plăcere, pentru că în ele se găsesc pe ei înşişi în diferite scene de joacă, reuşind să-şi formeze cu uşurinţă deprinderile de sesizare după auz, a accentelor şi de tactare a măsurilor, sincronizându-şi mişcările braţelor cu cele ale pendulului sau cu cele ale leagănului. Simţul melodic se dezvoltă şa copii prin cântece frumoase şi expresive pe care le ascultă cu plăcere, apoi le învaţă. Încă din leagăn, însoţit de cântec, copilul îi plăsmuieşte universul său sonor format din jocuri muzicale, numărători, formule pentru fermecarea melcului, a fluturelui, pentru pornirea ploii şi chemarea soarelui, cântece despre lună, albină, pisică, cocoş, câine, arici, păpădie etc. Astfel iau naştere cântecele de copii care sunt cele mai simple forme de manifestare artistică, cântece cu un
ritm simplu, cu un ambitus mic (sub o octavă) în formele melodice bazate pe două-trei sunete. Exemplu : “Melc-melc”; “Fluturaş-fluturaş”; “ Împreună ne jucăm”; “ Lună, lună nouă”; “Stă la geam o păsărică” etc. Pentru ca să se realizeze percepţia conştientă a elementelor melodice este necesar să se pornească de la recunoaşterea înălţimii sunetelor muzicale în diferite relaţii-sunete înalte în relaţii cu sunete joase, mersul melodic ascendent în comparaţie cu mersul descendent sau orizontal, etc. 26 Înălţimea sunetelor muzicale ( ca element constituţional al melodiei) este destul de abstractă şi nu poate fi percepută de către copii decât prin anumite jocuri. Pentru aceasta este necesar să se pornească de la diferenţe mari de înălţime pe care copiii să le perceapă prin intermediul diferitelor onomatopee, ca: ciripitul păsărilor, comparat cu mormăitul ursului, sunetele fluieraşului comparat cu cu sunetele contrabasului, vocea fetiţei comparată cu vocea bunicului. Pe baza acestor onomatopee, copiii vor fi puşi să emită prin imitaţii sunete la înălţime constantă, la intervale de octavă, şi să le asocieze totodată cu mişcările braţelor în sus şi în jos, pentru a concretiza înălţimea sunetelor muzicale. La imitarea ciripitului păsărelelor copiii vor ridica braţele în sus şi vor merge pe vârfuri. La imitarea mormăitului ursului vor lăsa braţele în jos, vor merge puţin aplecat cu pas greoi întocmai ca un urs. Prin această metodă, la copii se concretizează treptat înălţimea sunetelor şi imaginile sunetelor înalte , joase şi mijlocii, ajungându-se până la percepţia mersului suitor sau coborâtor al melodiei întocmai cum merge linia melodică a cântecelor.(A. M. I ) Jocurile muzicale organizate în grădiniţă contribuie la formarea deprinderilor de a executa , a recunoaşte şi a valorifica în mici creaţii elementele melodice. Dacă unele jocuri muzicale au ca sarcină perceperea diferenţelor mari de înălţime , altele urmăresc crearea unor mici melodii cu sunete înalte şi
joase pe structuri ritmice, melodice , asemănătoare celor din cântece, cunoscute şi pe texte diferite. Exemplu: „ În pădure” Alte jocuri muzicale urmăresc recunoaşterea unor cântece după un fragment melodic ( Ghici ghicitoarea mea , ce cântec se cântă aşa?), sau intuirea mersului melodic ascendent sau descendent în cântece şi exerciţii (Arată ce am cântat”, sau „ Cântă ce am cântat”) care urmăresc transpunerea mersului liniilor melodice în mişcarea corespunzătoare a mâinii sau un desen şi în vers. 27 În cazul în care copiii au fost deprinşi să execute diferite mişcări , după intensitatea sunetelor în altă activitate li se cere să execute aceleaşi mişcări, însă ţinând seama de înălţimea sunetelor.( „ Când voi cânta subţire să duce-ţi braţele sus”, Când voi cânta gros să duce-ţi braţele jos”). Prin astfel de jocuri-exerciţii copiii sesizează sunetele de înălţimi diferite precum şi mersul melodic coborâtor şi suitor. Jocurile muzicale de alfabetizare muzicală, realizate începând cu grupa mică, respectând particularităţile de vârstă ale copiilor, contribuie la învăţarea conştientă a liniei melodice a cântecului şi duc la dezvoltarea proceselor psihice care favorizează realizarea polifoniei incipiente la preşcolarii mari. S-a constatat că muzica face parte din viaţa copilului, îl însoţeşte în joc şi în activitatea de învăţare, îl mobilizează , îl antrenează, îi trezeşte atenţia şi interesul, contribuind la uşurarea procesului de învăţare a unui cântec.
28
3. MODALITĂŢI PRACTICE DE FORMARE A PRICEPERILOR ŞI DEPRINDERILOR MUZICALE LA COPIII PREŞCOLARI PRIN JOCUL DIDACTIC MUZICAL
Jocul didactic muzical prin diferitele modalităţi de realizare, ocupă un loc de seamă în educaţia muzicală a copilului, corespunzător particularităţilor de vârstă. În activitate cu preşcolarii nu este suficient ca pedagogul să ştie ce şi câte cunoştinţe să transmită copiilor. Deosebit de important este ca el să ştie şi modul în care să le transmită, adică ce metode să folosească în realizarea cu succes a sarcinilor instructiv-educative prevăzute de programă. Jocul didactic muzical, spunea Leontiev, nu este un joc proriu-zis, deoarece este tutelat de profesor . El contribuie la realizarea curriculum-ului şcolar, modelând comportamentul elevilor faţă de muzică.
În general , un joc muzical poate deveni joc didactic muzical dacă îndeplineşte următoarele condiţii: -vizează un obiectiv al educaţiei muzicale - foloseşte un conţinut muzical accesibil , atractiv şi recreativ - foloseşte reguli de joc cunoscute anticipat de către copii Aceste jocuri urmăresc: - socializarea copilului prin muzică 29
- stimularea capacităţii lui de trăire empatică - formarea şi dezvoltarea unor deprinderi, cunoştinţe, atitudini până la obţinerea performanţei - stimularea spiritului creativ. Jocul didactic muzical, ca formă de organizare a procesului didactic cuprinde de regulă : I.
Introducerea în joc
II.
Anunţarea jocului şi a regulilor acestuia
III.
Explicare şi exemplificarea regulilor jocului
IV.
Desfăşurarea jocului
V.
Încheierea jocului (evaluarea conduitei jucătorilor)
Introducerea în joc este prima etapă a desfăşurării jocului în care copiii sunt orientaţi şi stimulaţi în direcţia temei şi a sarcinii didactice propuse prin joc. Se impune crearea unei atmosfere corespunzătoare, o dispoziţie specifică, o deschidere spirituală pe care să se grefeze conţinutul informaţional recepţionat. Cu ajutorul conversaţiei, povestirii sau chiar şi a dramatizării, pot fi evocate întâmplări trăite de copii, impresii dintr-o vizită, lectura unor imagini, stimularea unei situaţii asemănătoare cu problematica jocului.
Următoarea etapă a jocului o constituie comunicarea sau anunţarea jocului şi a regulilor acestuia. Sarcina didactică este legată de conţinutul jocului, referindu-se la ceea ce trebuie să facă copilul în mod concret pentru a realiza cu uşurinţă scopul propus. Sarcina didactică reprezintă esenţa activităţii respective antrenând intens operaţiile gândirii.
30 Regulile jocului transformă exerciţiul în joc, activizând întreaga grupă în rezolvarea sarcinii; regulile jocului sunt menite să arate copiilor cum să se joace, cum să rezolve problema respectivă. Structura unitară închegată a jocului didactic muzical depinde de felul cum regulile asigură echilibrul dintre sarcina didactică şi elementele de joc. Cu cât regulile jocului implică mai multe situaţii problemă, cu atât valoarea formativă va fi mai mare. Comunicarea regulilor jocului impune asigurarea înţelegerii de către toţi copiii, iar în caz contrar, participarea la joc nu va fi realizată. Explicarea şi demonstraţia sunt de mare importanţă didactică şi pedagogică. În funcţie de conţinutul jocului şi de obiectivele urmărite, explicaţia trebuie să fie clară şi concisă evitându-se excesul de vorbire, iar demonstraţia trebuie să fie exactă. Desfăşurarea jocului reprezintă etapa fundamentală şi cea mai importantă, raportată la ceea ce se urmăreşte. În acest caz, pedagogul, se detaşează, modificându-şi atribuţiile , rolul său fiind de a urmări calitatea desfăşurării şi a învăţării. El trebuie să înregistreze foarte atent contribuţia fiecărui copil pentru a-şi putea elabora evaluarea. Evaluarea rezultatelor reprezintă pentru copii un moment foarte impotant , palpitant. Aprecierea pedagogului, ca element de întărire, are o mare
rezonanţă afectivă. Copilul nu conştientizează, cuantumul informaţional dobândit cât satisfacţia proriu-zisă sau nonsatisfacţia. În aprecierea rezultatelor trebuie să se ghideze după anumite criterii: -volumul de cunoştinţe asimilat -dacă succesiunea operaţiilor a fost respectată -dacă regulile au fost respectate -dacă sarcina jocului a fost rezolvată -dacă au colaborat între ei -dacă au fost activi sau pasivi la activitate ritmul de execuţie a 31 jocului şi latura educativă a execuţiei. Ţinând seama de particularităţile de vârstă ale copiilor, precum şi de conţinutul şi caracterul educaţiei muzicale, metodele folosite trebuie să se aplice , în mod diferenţiat la cele trei grupe de vârstă, îmbinându-se permanent unele cu altele. Aceste metode sunt: demonstraţia, conversaţia, dramatizarea, explicaţia, exerciţiul, povestirea , care se îmbină reciproc în executarea jocului didactic muzical. Demonstraţia, este metoda cea mai directă prin care se transmit copiilor cunoştinţele şi li se formează deprinderile şi priceperile muzicale. Metoda demonstrativă este folosită permanent în predarea şi repetarea jocului muzical. Pedagogul demonstrează cântând el înşişi melodia care însoţeşte cuvintele şi execută mişcările . Demonstraţia trebuie să emoţioneze, să trezească interesul. În formarea deprinderilor muzicale, propunătorul va demonstra câteva cerinţe de executare a jocului muzical: poziţia corectă, felul cum şi când trebuie să respire, modul de deschidere a gurii, de a pronunţa cuvintele şi de a emite sunetele, felul cum trebuie executate mişcările cerute de text. Pentru ca metoda demonstraţiei să fie eficientă se recomandă să se facăîn momentul perceperii materialului muzical:
- perceperea materialului muzical să se facă pe mai mulţi analizatori: cel auditiv, (copilul aude melodia) , prin cel vizual(copilul vede mişcările aparatului fonator şi mişcările cerute de exerciţiile muzicale şi jocurile respective), prin cel chinestezic (copilul participă , execută el însuşi cântecul şi figurile respective). - Materialul intuitiv să nu fie prea complicat - Demonstrarea nu trebuie să fie permanentă Jocurile didactice muzicale care se desfăşoară după o melodie cunoscută , au de obicei o primă etapă cu caracter pregătitor, după care urmează 32 desfăşurarea propriu-zisă a jocului. La început se execută melodia împreună cu copiii pentru a verifica dacă o cunosc, apoi , se indică mişcările ce vor fi executate în joc. La grupele mici şi mijlocii, se pot chiar concretiza mişcările cunoscute de ei. În desfăşurarea unui joc, muzical, în care copiii trebuie să efectueze mişcări în raport cu intensitatea sau înălţimea sunetelor, pedagogul, va explica regulile după care se desfăşoară jocul (se demonstrează mişcarea ce este străină de explicarea regulilor). În cazul jocurilor muzicale care cuprind diferiţi paşi de dans şi paşii nu sunt cunoscuţi de către copii, acesta va fi demonstrat de propunător şi executat apoi de copii, fără melodii de câteva ori, după care va fi reluat cu melodia respectivă. Explicaţia se foloseşte cu precădere ,la preşcolarii de grupa mare şi pregătitoare. În strânsă legătură cu demonstraţia, exerciţiul şi conversaţia. Explicaţia nu trebuie să se prelungească în dauna demonstraţiei. Explicaţiile trebuie să fie scurte, formulate în cuvinte clare, pornind de la elementele concrete. Metoda explicaţiei contribuie la dezvoltarea gândirii, stimulând interesul copiilor pentru activitate.
Jocurile didactice după comanda dată stimulează iniţiativa creatoare a copiilor, copiii fiind puşi în situaţia să-şi aleagă singuri mişcările potrivite melodiei pe care o ascultă(„Dansează aşa cum vrei”). Uneori sarcina se complică, copiii trebuind să execute în continuare mişcările chiar dacă muzica a încetat. Exemplu: „ Dansează mai departe”, educatoarea trebuie să explice clar sarcina ce le revine copiilor şi să-i stimuleze în executarea cât mai corectă şi independentă a mişcărilor.
33 Exerciţiul se aplică în grădiniţă pentru formarea priceperilor şi deprinderilor muzicale astfel: a. exerciţii pentru cultivarea vocii, a auzului muzical, de a respira şi a pronunţa clar cuvintele b.
exerciţii ritmice : bătutul din palme, bătutul în tăbliţe, mers ritmic etc.
c.
exerciţii de memorare muzicală, care constau
în reproducerea –după auz- a unor fragmente ritmico-melodice improvizate de pedagog sau a unor d.
fragmente din cântecul ce urmează să fie predat.
e.
Exerciţii de audiţii interioare care se execută la grupa mare şi pregătitoare. Exemplu: „Mergi mai departe” , copiii mergând în ritmul melodiei cunoscute dar cântate în gând.
În realizarea jocului muzical, aceste metode trebuie îmbinate una cu alta, ţinând seama de tipul de activitate precum şi de nivelul grupei cu care se lucrează .Pentru a putea aplica modalităţile practice de realizare a deprinderilor
necesare învăţării jocului muzical, este necesar să se creeze un mediu favorabil de dezvoltare a predispoziţiilor muzicale înnăscute, pe care toţi copiii le manifestă de la cea mai fragedă vârstă- copiii ascultă muzica, ritmează , se joacă , se bucură , încearcă să fredoneze sunetele, dându-le posibilitatea să practice muzica în cadrul unor activităţi plăcute şi strict legate de interesele lor afective.
34
CONCLUZII
Prin excelenţă emoţională, muzica, captivează interesul copiilor de la cea mai fragedă vârstă, datorită specificului său prin care se adresează vieţii afective a copilului. Muzica ne dă posibilitatea să-i sensibilizăm pe copii, să-i facem să fie mai buni , ascultători, datorită faptului să textul este îmbrăcat într-o haină împletită din sunete muzicale, care plac urechii umane. Pentru că educaţia muzicală ocupă un loc bine stabilit în programă alături de celelalte discipline de învăţământ, am arătat valenţele formative ale jocului didactic muzical pentru copiii de grădiniţă. Jocul didactic muzical nu poate fi apreciat în nici un caz , ca o joacă oarecare, ca o modalitate simplistă şi comodă de ocupare a timpului copilului în grădiniţă, ci, dimpotrivă, ca activitate de mare răspundere, de o asemenea
complexitate încât numai cunoscând în suficientă măsură problematica jocului, pedagogul valorifică din plin valenţele formative. Muzica nu este numai un divertisment , cum este apreciată uneori , ci le educă copiilor, şi le dezvoltă o serie de procese psiho-intelectuale, priceperi şi deprinderi cum ar fi: gândirea logică, memoria, atenţia distributivă, afectivitatea, voinţa , imaginaţia creativitatea, spiritul de ordineşi disciplină, punctualitatea etc. Aceasta , pentru ca aşa cum declarase K. Gross, „ Muzica este arta prin excelenţă a ordinii, a măsurii, a proporţiei, a echilibrului, a simetriei, a clarităţii şi armoniei.” 35
BIBLIOGRAFIE
Bogdan Tiberiu; Stănescu Ilie, Psihologia copilului şi Psihologia pedagogică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973
Delion Pavel, Educaţia muzicală în grădiniţa de copii , Conservatorul G, Enescu (litografie) Iaşi, 1978 Dolgosev Maria, Marinescu Elisabeta Metodica educaţiei muzicale în grădiniţa de copii, Manual pentru liceele pedagogice, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti,1978 Giuleanu Victor; Iusceanu Victor , Tratat de teoria muzicii, Editura muzicală Uniunii Compozitorilor din R. S. România,1963 Ilea Anca ; Petre Beatrice; Stoica Magdalena, Muzica Melodica pentru clasa a IX-a, Şcoli normale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti , 1984
Lupu Jean - 1998, Educarea auzului muzical dificil , Editura muzicală, Bucureşti. Menuhin Zehudi; Davis W Curtis - 1984 Muzica omului, Editura muzicală, Bucureşti. Motora Ionescu Ana -1980, Cântece şi jocuri muzicale pentru preşcolari Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Motora Ionescu Ana ; Tudosi Elena ; Scornea Anton - 1965, Metoda predării muzicii la clasele I-VIII, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Motora Ionescu Ana - 1965, Îndrumător pentru predarea muzicii în clasele I-IV Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Popescu Mihăescu Alexandru -1990 Rolul muzicii în formarea 36
personalităţii umane, din Buletin de informare ţi educaţie artistică ,
Bucureşti Munteanu Gabriela Jocul didactic muzical , Bucureşti : Editura Universităţii de muzică, 1997 Eugenia - Maria Paşca Educaţia şi creareţia muzicală pentru perioada prenotaţiei Editura PIM, 2006
Eugenia - Maria Paşca Educaţia Muzicală din perspectivă interdisciplinară (Îndrumări metodice pentru perioada prenotaţiei) Editura PIM,
2006
37
ANEXA I JOCURI DIDACTICE MUZICALE
38
ANEXA II PROIECTE DIDACTICE
44
În amplu proces de reformă în care este argumentat învăţământul românesc, educaţiei muzicale îi revine un rol special. Educaţia muzicală, componentă de bază a educaţiei estetice, a contribuit şi contribuie la formarea unei personalităţi armonioase sensibile şi creative, capabilă să-şi exprime ideile şi sentimentele prin muzică, să vibreze afectiv şi să aprecieze valorile artei muzicale. Problematica educaţiei muzicale în perioada prenotaţiei a preocupat şi preocupă în continuare pe mulţi specialişti, o problemă insuficient tratată până în prezent, în ansamblul cercetărilor psihopedagogice din ţara noastră. Perioada achiziţiilor senzoriale şi a primelor percepţii şi reprezentări de ordin muzical – auditiv , constituie baza realizării unei educaţii muzicale consistente în următoarele perioade de şcolarizare. Prima etapă a procesului de învăţământ – ce cuprinde vârsta preşcolară, începe în jurul vârstei de trei ani, perioadă în care activitatea dominantă, care satisface dorinţa firească de manifestare, de acţiune, activitatea prin care copilul învaţă să descifreze lumea reală, este jocul
Formarea priceperilor , deprinderilor şi cunoştinţelor muzicale , însuşirea conştientă a elementelor ritmico- melodice şi a elementelor melodicinterpretative, în perioada prenotaţiei, este posibilă în special prin utilizarea jocului didactic muzical. În acest sens , în lucrarea de faţă mi-am propus să evidenţiez rolul formativ al jocului didactic muzical şi valenţele cognitive, raţionale, educative voliţionale, afective şi estetice . Reconsiderarea jocului ca mijloc de educaţie şi distracţie, este strâns legată de reprezentanţii „şcolii active” prin punerea în prim plan a copilului , a nevoilor sale , a intereselor sale . Astfel primul capitol, „ Jocul –activitate dominantă a copilului” prezintă rezultatele activităţilor de cercetare asupra conceptului de joc şi asupra cauzelor apariţiei a acestui fel de activitate, cercetări care au fost concretizate în numeroase teorii ale jocului, axate mai mult pe problema funcţiilor jocului. Jocul constituie în acelaşi timp un principiu de educaţie, nu numai o formă de organizare a vieţii copilului preşcolar. În cazul nostru este vorba de educaţia muzicală, ale cărei obiective sunt : dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului muzical; dezvoltarea capacităţii interpretative; cunoaşterea şi utilizarea elementelor de limbaj muzical în interpretarea şi audierea muzicii, cultivarea sensibilităţii, a imaginaţiei şi a creativităţii muzicale. Având ca reper aceste obiective şi funcţiile educaţiei muzicale (cognitivă, social-educativă, estetică), în cel de-al doilea capitol al lucrării am analizat jocul didactic muzical din punctul de vedere al rolului său formativ atât ca metodă dar în special ca modalitate de desfăşurare a activităţii. Activitatea ce contribuie la exersarea, consolidarea curriculumului şcolar sau a programei şcolare sau care modelează comportamentul elevului în faţa muzicii sau a oricărei sonorităţi din lumea vie ce-l înconjoară pe copil se numeşte joc didactic muzical.
După conţinutul şi obiectivele urmărite, jocurile didactice muzicale se pot clasifica în :
Jocuri muzicale de formare a competenţelor specifice mu Jocuri de stimulare a spiritului creativ, a imaginaţiei D. Jocuri de socializare a copiilor prin muzică.: După mijlocul didactic cu care se combină, jocul didactic muzical poate fi: - joc cu cântec (joc axat pe cântec) - joc –audiţie (joc axat pe audiţie)
joc- exerciţii (joc axat pe exerciţii Muzica educă şi dezvoltă o serie de procese psiho-intelectuale, priceperi şi deprinderi, cum ar fi : gândirea logică, memoria, atenţia distributivă, afectivitatea, voinţa, imaginaţia, creativitatea, spiritul de ordine şi disciplina, punctualitatea, etc.. Aceasta pentru că aşa cum Când copilul cântă , trebuie să fie atent la mai multe operaţii care însumate dau viaţă cântecului (este deci solicitată atenţia distributivă), trebuie să-şi amintească textul cântecului (memoria), iar în cadrul jocurilor didactice muzicale să dea dovadă de acuitate auditivă, să respecte anumite reguli impuse şi o disciplină a jocului (atenţia, voinţa şi gândirea), etc.. Jocul didactic muzical prin diferitele modalităţi de realizare, ocupă un loc de seamă în educaţia muzicală a copilului, corespunzător particularităţilor de vârstă. În activitate cu preşcolarii nu este suficient ca pedagogul să ştie ce şi câte cunoştinţe să transmită copiilor. Deosebit de important este ca el să ştie şi modul în care să le transmită, adică ce metode să folosească în realizarea cu succes a sarcinilor instructiv-educative prevăzute de programă.
Jocul didactic muzical, spunea Leontiev, nu este un joc proriu-zis, deoarece este tutelat de profesor . El contribuie la realizarea curriculum-ului şcolar, modelând comportamentul elevilor faţă de muzică. În general , un joc muzical poate deveni joc didactic muzical dacă îndeplineşte următoarele condiţii: -vizează un obiectiv al educaţiei muzicale - foloseşte un conţinut muzical accesibil , atractiv şi recreativ - foloseşte reguli de joc cunoscute anticipat de către copii Aceste jocuri urmăresc: - socializarea copilului prin muzică 29
- stimularea capacităţii lui de trăire empatică - formarea şi dezvoltarea unor deprinderi, cunoştinţe, atitudini până la obţinerea performanţei - stimularea spiritului creativ. Jocul didactic muzical, ca formă de organizare a procesului didactic cuprinde de regulă : VI.
Introducerea în joc
VII. Anunţarea jocului şi a regulilor acestuia VIII. Explicare şi exemplificarea regulilor jocului IX.
Desfăşurarea jocului
X.
Încheierea jocului (evaluarea conduitei jucătorilor)
Ţinând seama de particularităţile de vârstă ale copiilor, precum şi de conţinutul şi caracterul educaţiei muzicale, metodele folosite trebuie să se aplice , în mod diferenţiat la cele trei grupe de vârstă, îmbinându-se permanent unele cu altele. Aceste metode sunt: demonstraţia, conversaţia, dramatizarea, explicaţia, exerciţiul, povestirea , care se îmbină reciproc în executarea jocului didactic muzical.