Gugiu Bogdan-Ștefan Kinetoterapie la Domiciului, Master I Coxartroza la vârstnici
Perioada de viaţă de la 60 de ani în sus şi conform este împărţită în următoarele grupe: vârstnici (60 -74 de ani), bătrâni (75-89 de ani) şi longevivi (90 de ani şi peste). Principiile de bază în aplicarea kinetoterapiei la vârsta a III-a sunt următoarele: 1. În primul rând să nu faci rău. Terapeutul trebuie să cunoască foarte bine cum şi când să aplice anumite procedee terapeutice, care sânt posibilităţile dar şi limitele lor, care este specificul terapiei prin mişcare la vârsta a treia, precum şi noţiuni generale de patologie a acestei vârste. Este necesară o colaborare permanentă între între terapeut şi medicul medicul care tratează persoana vârstnică. vârstnică. 2. Participarea conştientă şi activă a persoanei vârstnice este deosebit de importantă pentru motivaţia acesteia. Terapeutul trebuie să fie sigur că persoana vârstnică a înţeles modul în care se efectuează fiecare exerciţiu fizic şi cum îl poate ajuta terapia terapia prin mişcare mişcare în afecţiunea pe care care o are. 3. Gradarea treptată a efortului. Se va începe întotdeauna cu exerciţiile simple care nu necesită eforturi mari. Pe măsură ce persoana vârstnică îşi îmbunătăţeşte condiţia fizică, se poate trece la exerciţii mai complicate, având grijă ca la apariţia semnelor de oboseală să se întrerupă şedinţa de lucru. Patologia cardiovasculară cardiovasculară la această vârstă poate fi agravată de efortul fizic. 4. Individualitatea tratamentului. Terapia prin mişcare este în esenţă exerciţiu fizic individualizat, în funcţie de: afecţiunea persoanei, gradul de pregătire fizică anterioară, capacitatea de adaptare a organismului la efort, vârstă şi de celelalte afecţiuni asociate, când este cazul. Este obligatorie adaptarea programelor de terapie prin mişcare pentru fiecare persoană, chiar dacă este prezentă aceeaşi afecţiun afecţiune. 5. Comunicarea eficientă între terapeut şi persoana vârstnică. Este necesară pentru realizarea unei atmosfere de lucru favorabilă scopului terapeutic, terapeutic, pentru susţinerea susţinerea pe plan psihic psihic a eforturilor eforturilor depuse de persoana persoana în vârstă. vârstă. Ca măsură de precauţie, la vârsta a treia sunt interzise anumite tipuri de exerciţii, cum ar fi: - exerciţiile izometrice; - exerciţiile anaerobe; - exerciţiile cu greutăţi mari; - exerciţiile în care capul coboară sub orizontală faţă de trunchi; exerciţiile cu schimbări bruşte de poziţie.
1
Gugiu Bogdan-Ștefan Kinetoterapie la Domiciului, Master I Coxartroza
Coxartroza primară apare aparent spontan cu precădere la femei între 40 60 de ani în vreme ce forma secundară este precedată de alte suferinţe (artrite, necroza capului femural etc). Evoluează cu durere în fesă, plica inghinală, faţa anterioară a coapsei şi uneori izolată în genunche (stânga), dificultate la urcarea scărilor, tulburări de mers, atitudine vicioasă în semi -flexie şi rotaţie externă, contractură musculară. Mişcarea pasivă de abducţie şi rotaţie externă este dureroasă (semnul lui Patrick). Soldul reumatismal . Patologia soldului reumatic este dominată pe de o parte de coxartroze iar pe de altă parte de coxitele din poliartrita reumatoidă si alte forme inflamatorii. Coxartrozele primitive (cca 40-50% din coxartrozele) aparent fără cauze bine definite, pe un sold fără anomalii morfologice, la vârsta de 50-60 de ani, uneori în cadrul unei boli artrozice generale. Este o coxartroză de obicei bilaterală cu coxometrie normală. În general au o evoluție lentă. Marea majoritate a coxartrozelor primitive beneficiază de tratamente conservatoare si în special balneo-fizioterapeutice de recuperare. Coxartrozele secundare (50-60%) ridică cele mai dificile probleme de recuperare. Într-un anume procent putem stabili că la originea coxartrozei se află o luxație congenitală de sold sau o subluxație. Marea majoritate însă au la origine o displazie coxofemurală simplă, o formă minoră de subluxație. Intervenția chirurgicală cât mai precoce permite si o recuperare mai bună. În cazurile avansate din punct de vedere kinetic, se intervine mai puțin la nivelul soldului si mai mult în problemele ridicate de supraponderabilitate. Coxita reumatoid ă – apare în contextul tabloului clinic al unei poliartrite reumatoide evoluate. Coxitele din spondilartrita anchilozant ă (forma rizomelică) se pot prezenta sub patru forme: forma erozivă si distructivă (idem ca în poliartrita reumatoidă) ; forma hiperostozantă ; forma osifiantă cu anchiloză osoasă ; forma mixtă, eroziv-constructivă. Simptomatologie. Indiferent de etiologia coxartrozei, ea prezintă câteva semn comune, astfel că într -o coxartroză avansată decompensarea poate fi algică, inflamatorie, statică, musculară si dinamică. Durerea este declanșată de modificările de la nivelul structurilor articulare, datorită contracturilor musculare, tendinitelor mușchilor de forță. Durerea este inițial mecanică – apare la pornire, apoi permanentă, mai intensă la urcatul si coborâtul scărilor. Poate fi proiectată pe fața anterioară a coapsei spre genunchi. Stadiile funcționale de evoluție ale soldului reumatic. În ceea ce privește etapele de instalare a afecțiunilor degenerative la nivelul soldului, acestea sunt: 2
Gugiu Bogdan-Ștefan Kinetoterapie la Domiciului, Master I
- Etapa I în care sunt prezente modificări patologice congenit ale sau apărute, dar nu sunt leziuni la nivelul articulației. La acest nivel coxartroza primitivă este reversibilă ; - Etapa II este etapa apariției leziunilor minime (stadiul preartrozic, cu leziuni posibil reversibile) ; - Etapa III – modificări anatomice cu repercusiuni asupra funcției articulației caracteristice pentru stadiul de artroză coxo -femurală cu expresie radiologică
bine definită.
Șoldul posttraumatic – În ultimul timp, la nivelul soldului se dezvoltă o
nouă categorie de „leziuni traumatice” si anume soldul operat. Creșterea vertiginoasă a numărului de intervenții ortopedo –chirurgicale a făcut ca după fracturi să aibă cea mai mare incidență. Însă oricare ar fi sechela posttraumatică, ea se exprimă clinic prin următoarele semne clinice capitale: durere; deficit de stabilitate; deficit de mobilitate, deficit de locomoție. Acestea reprezintă de altfel și obiectivele recuperării șoldului posttraumatic, în ordinea enumerat ă: 1.Combaterea durerii: este obligatorie, deoarece face imposibil ortostatismul si mersul, al ături de care poate duce la instalarea unor pozi ții vicioase, în special coxa flexa dar si atitudini scolioze și implicit afectarea mai mult sau mai pu țin a coloanei vertebrale. La nivelul soldului, durerea poate avea origini multiple, de la os (prin hiperemia de staz ă), articulație (prin creșterea presiunii intra-articulare) și până la afectări peri-articulare prin tensiunea edemului posttraumatic și a hematoamelor musculare sau prin lezarea periostului, etc. Putem interveni pentru a combate durerea prin: medica ție antiinflamatorie, antalgic ă și sedativă; infiltrații peri-articulare; electroterapie antalgică (diadinamici, Trabert, medie frecven ță, joasă frecvență); masaj după termoterapie (parafină, solux, Bioptron,); kinetoterapie ini țial f ăr ă încărcare cu repaus la pat, gimnastica Bürger, trac țiuni în ax continue sau discontinue pentru a scădea presiunea intra-articular ă. Pentru a combate edemul ne folosim de posturi antideclive, mobiliz ări active ale piciorului si genunchiului si pasive ale soldului, curenți excitomotori, masaj, ciorapi si man șete pneumatice pentru gambă si coapsă; 2.Stabilitatea membrului inferior, este asigurat ă de factori oso și, factori ligamentari (în special ligamentul iliofemural) și factori musculari care asigur ă atât stabilitatea pasiv ă (mai ales posterioar ă), cât și pe cea dinamic ă din timpul mersului sau alergatului. Recâ știgarea stabilit ății soldului se face prin: tehnici anakinetice si tehnici FNP folosind : posturi libere (pentru combaterea flexumului, a derota ției externe, etc.), posturi fixate (montaje cu scripe ți sau contragreutăți, atele schimbate progresiv); manipul ările mai ales prin trac țiune; 3
Gugiu Bogdan-Ștefan Kinetoterapie la Domiciului, Master I
mobilizările active; diagonalele H. Kabat si mi șcările pasive prin suspensoterapie sau Terapie Masters etc., corectarea pozi ției trunchiului si bazinului (tonifierea musculaturii abdominale si paravertebrale); cre șterea for ței musculaturii pelvitrohanterienilor, a fesierului mijlociu si a cvadricepsului; 3.Mobilitatea soldului este important ă de câștigat mai ales pe unghiurile funcționale minime (52° pe mi șcările de flexie – extensie, 12° pentru abduc ție – adducție si 14° pe rota ție internă – rotație externă). Limitarea mobilit ății soldului poate fi dat ă de factori ireductibili (pensare articular ă, calus vicios, imperfec țiuni de congruență articular ă, etc.) sau reductibili (contracturi musculare, retractar ă limitat capsular ă, edem organizat între planurile de alunecare, etc.). În ceea ce privesc mijloacele pentru recuperarea mobilit ății șoldului, acestea trebuie utilizate înc ă din perioada de imobilizare si constau în: posturarea membrului afectat pentru a evita instalarea atitudinilor vicioase și pentru a facilita circulația de întoarcere; posturarea alternant ă a trunchiului pentru a asigura drenajul bronsic, a evita apari ția escarelor; masajul general și al membrului afectat pentru activare circulatorie, decontracturare, sedare , etc.; menținerea troficității si for ței musculaturii soldului si coapsei prin contrac ții izometrice, curenți excitomotori, masaj. După perioada de imobilizare se recurge la mobiliz ări pasive prin suspensoterapie, activo – pasive, hidrokinetoterapie, mobiliz ări active libere pe toate direcțiile de mi șcare, exerciții de facilitare, exerci ții de pedalaj, terapie ocupațională. 4.Reeducarea mersului este bine s ă se facă în bazine ini țial cu sc ăderea nivelului apei treptat și trecerea la variante de mers cu diferite aparate ajut ătoare finalizând cu mers liber la început cu spatele și lateral pentru evitarea șchiopătării și urcat - coborât sc ări. Ex emplu progr am kin etoter apeuti c în coxartr oza
1. Se aduc pe rând la piept genunchii îndoiți, mai întâi simplu, apoi trăgâ nd cu mâinile genunchiul îndoit și cu capul ridicat spre genunchi. 2. Din culcat pe spate, cu genunchii îndoiți, se ridica bazinului. Se contracta abdomenul si fesele. După câteva repetări se repeta exercițiul cu menținerea soldului ridicat timp de câteva secunde. Ace lași exercițiu, dar ridicând ș i spatele de pe sol. 3. Un genunchi îndoit, cu talpa sprijinita pe sol. Celalalt picior se ridica cu genunchiul întins. După câteva repetări se prinde piciorul ridicat cu amândouă mâinile si se trage in spre piept pentru a întinde zona din spate a coapsei.
4
Gugiu Bogdan-Ștefan Kinetoterapie la Domiciului, Master I
4. Mișcări de pedalaj. Un genunchi îndoit, cu talpa sprijinita pe sol, iar cu celalalt picior se executa pedalajul. 5. Se îndoaie genunchii, tălpile se unesc si se lasă picioarele sa coboare. Inspirațiile si expirațiile ample ajuta la mărirea amplitudinii mișcării. Se menține câteva secunde. 6. Picioarele î ntinse, se rotează intern picioarele (degetele să se „privească”), după câteva repetări se introduce izometri a (contracție pe loc la capătul mișcării). 7. Exerciții cu rezistenta: flexia membrului inferior pe abdomen cu genunchiul întins și îndoit, opunere de rezistenta la pedalaj, la rotația interna si externa. Numărul de execuții,repetări, cât și rezistența și intensitatea se stabilește în funcție de vârsta și afecțiunile asociate ale pacientului. Astfel , cu cât avem un pacient mai înaintat în vârstă, cu atât programul va conține un număr de exerciții mai mic, o complexitate mai mică și un număr de repetări mai redus.
5