Cornel Avram - Botezul Cu Duhul Sfânt, O Perspectivă Penticostală

© Copyright 2009 pentru ediţia în limba română: CORNEL AVRAM Toate drepturile rezervate. Nici o parte a acestei publicaţii nu poate fi reprodusă, stocată în vreun sistem informaţional, transmisă în orice formă şi prin orice mijloace electronice, mecanice, de fotocopiere, înregistrare sau de orice altă natură, fără permisiunea prealabilă, în scris, a deţinătărului de copyright. Fragmente scurte pot fi folosite în scopuri critice.

Editare și imprimare : Dumitru Roșu [email protected]

Dépôt légal : 2013 Bibliothèque et Archives nationales du Québec Bibliothèque et Archives Canada ISBN 978-2-924375-00-6

Dedic această lucrare familiei mele: Soţia Dana cu fetele Laura, Andrea, Jessica şi Rebecca; şi Bisericii Happy Valley unde am crescut şi m-am format ca Slujitor al Împărăţiei lui Dumnezeu

CUPRINS

Introducere -------------------------------------------------7 Capitolul I. Ce este Botezul cu Duhul Sfânt-----------------------------10 Capitolul II. Evidenţa Botezului cu Duhul Sfânt------------------------21 Capitolul III. Necesitatea Botezului cu Duhul Sfânt---------------------27 Capitolul IV. Cum se primeşte Botezul cu Duhul Sfânt-----------------40 Concluzie ---------------------------------------------------44

Introducere Botezul în apă şi Cina Domnului sunt cele mai cunoscute şi acceptate sacramente ale Bisericii Creştine Mondiale. Botezul în apă reprezintă iniţierea credincioşilor în comunitate şi Cina Domnului (Eucharistul), reînnoieşte participarea în comunitatea respectivă. Împreună, ele semnifică iniţierea şi participarea, şi sunt associate în mod normal cu Botezul Domnului Isus şi actul Cinei din odaia de sus. Amândouă sacramentele vorbesc despre supunerea Domnului Isus şi acceptarea voii Tatălui Ceresc. Botezul cu Duhul Sfânt nu poate fi confundat cu un alt Botez sau Sacrament, el fiind rezultatul ascultării ucenicilor de porunca Domnul Isus care înainte de înălţare le-a spus: “…să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui”(Fap. 1:4). Deşi Botezul cu Duhul Sfânt este acceptat de majoritatea Bisericilor Creştine, Botezul în sine, este înţeles, practicat, şi experimentat diferit. Ca Penticostali, noi înţelegem că Botezul cu Duhul Sfânt împreună cu semnele şi manifestările Lui e cel puţin tot aşa de important, sau mai important decât alte aspecte din viaţa Bisericii şi din experienţa personală cu Dumnezeu. Preocuparea Penticostalilor e aceeaşi cu cea a Apostolului Pavel în 1 Corinteni 12; “ să accentueze realitatea trăită a credinţei, viaţa şi slujba poporului lui Dumnezeu care sunt constituiţi organic ca trup al lui Christos prin prezenţa Duhului Sfânt.”1 L. Newbegin a observat pe bună dreptate că atenţia Penticostalilor nu este asupra structurii (cazul Catolicilor), nici asupra mesajului (cazul Protestanţilor). Accentul se pune pe faptul că viaţa Creştină este 1

Steven J. Land, Pentecostal Spirituality – A Passion for the Kingdom (Sheffield: Sheffield Academic Press, 1994) p. 33. 7

experimentarea puterii şi prezenţei Duhului Sfânt astăzi. Această realitate nu poate fi înlocuită nici de perfecţiunea unei doctrine nici de impecabilitatea succesiunii Apostolice.2 De aceea, Evanghelistul Luca a fost interesat şi mânat de Duhul Sfânt să arate ce s-a întâmplat după înviere şi înălţare, evenimente prezentate în a doua lui carte, Faptele Apostolilor. Cartea începe şi continuă cu ceea ce Duhul a făcut în biserica primului secol. Nu este de mirare faptul că această carte a fost numită şi Faptele Duhului Sfânt,3 şi reprezintă baza studiului şi analizei noastre pentru subiectul botezului cu Duhul Sfânt. Pentru ca o Comunitate a lui Dumnezeu să-şi păstreze identitatea, are nevoie de ritualuri şi cuvânt. În cartea “Flacără a Dragostei”, autorul Clark H. Pinnock spune: “Identitatea unei comunităţi e susţinută de ritual şi de asemenea de cuvânt. Predicile ne ating la nivelul cognitiv, în timp ce ritualurile ne mişcă la nivelul afectiv. Fără ritualuri tradiţia se şterge. Sacramentele sunt semne materiale şi simboluri care folosesc cuvinte şi acţiuni, prin care Dumnezeu ne dă viaţă prin Duhul. După cum ne deschidem inimile, experimentăm ce înseamnă a fi Templul Dumnezeului celui viu (2 Cor. 6:16)”.4 Chiar dacă Botezul cu Duhul Sfânt nu este un ritual bisericesc sau sacrament, avem obligaţia să-l analizăm şi să-l tratăm ca şi cum ar fi, pentru că noi am ajuns Penticostali în urma Botezului cu Duhul Sfânt. Deşi învăţământul teologic Penticostal a evoluat şi progresat mult în ultimii ani, este necesară o accentuare continuă şi o învăţătură cât se poate de clară asupra Botezului cu Duhul Sfânt, şi a experimentării lui. Aceasta ne va ajuta, în cât depinde de noi, să păstrăm şi să transmitem la generaţiile care vor veni după noi nu doar o parte din Harul măreţ a lui Dumnezeu care ne-a fost împărţit, ci tot Harul, şi alături de Apostolul Pavel să 2

L. Newbegin, The Household of God (London: SCM Press, 1953) p. 87. 3 Donald Guthrie, New Testament Introduction (Downers Grove, Il.: InterVarsity Press, 1970), p. 350. 4 Clark H. Pinnock, Flame of Love – A Theology of the Holy Spirit (Downers Grove, Il,: InterVarsitz Press, 1996) p. 123. 8

putem spune cuvintele “Ştiţi că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos, şi nu m-am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ înaintea norodului şi în case... Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.” (Fapte 20:20, 27) Accentul se pune pe n-am ascuns nimic şi tot planul lui Dumnezeu. Să lucrăm împreună în aşa fel încât tot ce este necesar şi tot ce am învăţat şi experimentat noi, să putem transmite mai departe următoarelor generaţii. Chiar dacă această lucrare reprezintă o perspectivă Penticostală a Botezului cu Duhul Sfânt, ea este biblică în primul rând, şi nu este scrisă doar pentru Penticostali. Orice suflet însetat care caută apropierea de Dumnezeu, care vrea să slujească lui Dumnezeu, şi să fie de folos pentru extinderea Împărăţiei Lui, va găsi în următoarele pagini o sursă de informare şi inspiraţie. De asemenea, cred şi mă rog ca cititorul să fie provocat la căutarea unei apropieri reale şi profunde de Dumnezeu, prin experimentarea Botezului cu Duhul Sfânt, aşa cum lau trăit urmaşii Domnului Isus, imediat după înălţarea Lui la cer, şi în anii care au urmat după aceea. Suntem chemaţi nu doar să analizăm din punct de vedere teologic această doctrină, ci să trecem la aspectul practic, căutând cu tot dinadinsul să trăim experimental viaţa plină de puterea şi prezenţa lui Dumnezeu.

CAPITOLUL I Ce este Botezul cu Duhul Sfânt Botezul cu Duhul Sfînt este o experienţă spirituală personală, realizată în inima credinciosului, de Duhul Sfânt. Domnul Isus Christos, în cazul acesta este Botezătorul, iar Duhul Sfânt, este mediul în care se face botezul. Primul care a introdus noţiunea de Botez cu Duhul Sfânt a fost Ioan Botezătorul, care arată cine administrează acest botez, “Cât despre mine eu vă botez cu apă; dar vine Acela care este mai puternic decât mine şi căruia eu nu sunt vrednic să-i desleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.” (Luca 3:16). Domnul Isus este Botezătorul, credinciosul este candidatul, iar Duhul Sfânt e mediul în care este scufundat candidatul. În cazul botezului în apă, mediul în care este botezat candidatul e apa. La botezul cu (în) Duhul Sfânt, mediul în care are loc “scufundarea” este Duhul Sfânt care-l aduce pe credincios sub puterea şi influenţa Lui transformatoare.5 Botezul cu Duhul Sfânt reprezintă făgăduinţa Tatălui, după cum a fost prezentat de Domnul Isus ucenicilor, “Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, ‘pe care’, le-a zis El, ‘aţi auzit-o de la Mine’.” (Fapte 1:4) Pentru a putea defini mai clar ce este Botezul cu Duhul Sfânt, şi pentru a-l putea înţelege, recunoaşte şi deosebi din punct de vedere teologic şi practic, îl voi prezenta într-un dublu răspuns. a. Botezul cu Duhul Sfânt este o experienţă spirituală aparte si diferită de Naşterea din Nou, Botezul în apă sau orice alt Sacrament sau experienţă personală spirituală. În Fapte 1:5, 5

Sandru, Doctrinele Biblice ale Bisericii (Bucureşti: Editura Cultului Penticostal, 1989), p. 241. 10

Evanghelistul Luca redă cuvintele Domnului Isus care spunea “Căci Ioan a botezat în apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.” Aceste cuvinte au fost rostite înainte de înălţarea Domnului Isus la cer, iar Botezul cu Duhul Sfânt urma să fie experimentat de ucenici nu după multe zile. Ucenicii fuseseră botezaţi în apă, şi Domnul Isus chiar suflase peste ei Duhul Sfânt după cum arată Evanghelistul Ioan în cap. 20. v. 22. Cu toate acestea, credinţa ucenicilor, moartea, învierea şi înălţarea Domnului Isus, Duhul suflat peste ei după înviere, nu erau suficiente pentru îndeplinirea misiunii încredinţate de Domnul, ci era necesar ca după puţine zile să experimenteze ceva mai mult: botezul cu Duhul Sfânt. Nici una din experienţele precedente ale ucenicilor nu puteau înlocui ce urma să vină nu după multe zile. De asemenea, Apostolul Petru, în ziua Pentecostului a rostit următoarele cuvinte: “Pocăiţi-vă le-a zis Petru şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor; apoi veţi primi darul Sfântului Duh”(Fapte 2:38). Petru face referinţă la trei evenimente distincte: pocăinţa (care ştim că aduce naşterea din nou), botezul în apă, iar apoi primirea darului Duhului Sfânt. Trebuie făcută diferenţa aici între darurile Duhului Sfânt pe care El, Duhul le împarte după cum voieşte (1Cor. 12:11), şi darul Duhului Sfânt care este Însuşi Duhul Sfânt6 şi urmează să fie turnat peste cei ce se pocăiesc şi se întorc la Dumnezeu7. Expresia “Darul Duhului Sfânt”, folosită de Petru, este o referinţă clară la Botezul cu Duhul Sfânt care tocmai fusese experimentat de ucenici, şi era promis pentru “...toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru” (Fapte 2:39b). Chiar dacă există mulţi teologi care susţin că darul Duhului Sfânt a fost dat odată pentru totdeauna Bisericii lui Christos la Pentecost 6

F. F. Bruce The Book of the Acts (Grand Rapids: Wm. B. Eedmands Publishing Company, 1988), p. 71. 7 În această lucrare tratăm subiectul Botezului cu Duhul Sfânt şi nu ne vom ocupa de darurile Duhului Sfânt care reprezintă subiectul unei alte lucrări de studiu. 11

şi transmiterea Lui mai departe se face pe nesimţite şi automat, realitatea evenimentelor din Fapte dovedesc contrariul. În Samaria mulţi s-au convertit şi s-au botezat în apă în urma propovăduirii lui Filip (Fapte 8:5-25). Propovăduirea lui Filip a fost însoţită de lucrarea Duhului, care a mişcat inimile oamenilor, având ca rezultat convertirea multor necredincioşi şi păgâni. Chiar mai mult, Duhul a însoţit pe Filip în aşa fel încât s-au făcut multe semne şi minuni. Aceasta era o dovadă clară că Duhul lucra împreună cu Filip. Totuşi, darul Duhului Sfânt nu a fost primit de către cei care s-au convertit, până când Apostolii nu au mers la faţa locului ca să mijlocească în rugăciune cu punerea mâinilor pentru ei. În cartea “Punerea Mâinilor”, John F. Tipei analizează exhaustiv mai multe explicaţii aduse de unii autori în legătură cu separarea de timp între pogorârea Duhului Sfânt şi Botezul în Apă, ocupându-se în mod special de cazul credincioşilor din Samaria.8 După prezentarea acelor opinii, care includ şi acuzaţii aduse Evanghelistului Luca, pentru că nu şi-ar fi pus în ordine sursele lui, şi chiar posibilitatea falsificării anumitor informaţii din sursele avute, J. Tipei conclude spunând că “…botezul în apă prin el însuşi, nu transmite candidatului Duhul Sfânt. Aşadar cazul Samaritenilor nu poate fi interpretat ca ‘o situaţie de excepţie’, un ‘caz special’, în sensul că botezul în apă, de data aceasta, nu le-a transmis şi Duhul Sfânt. Luca separă cu regularitate primirea Duhului de botezul în apă. Dacă situaţia samaritenilor a fost privită de autorul cărţii Faptele Apostolilor ca o situaţie specială, a fost pentru că Duhul S-a pogorât peste ei mult după convertirea şi acceptarea lor în Biserică.”9 Vorbind tot despre legătura dintre botezul în apă şi botezul cu Duhul Sfânt, G. Fee, face următoarea afirmaţie: “Se presupune că amândouă 8

John F. Tipei: Punerea Mâinilor: Semnificaţia actului în Sfânta Scriptură şi în literatura greco-romană (Oradea: Editura Cartea Creştină, 2002), pp. 275-316. Această carte reprezintă Teza de Doctorat. 9 Ibid, pp.291-292 12

[botezurile, n. tr.], sunt la începutul vieţii de credinţă, cu siguranţă, dar că acestea două, nu sunt în mod specific legate împreună în aşa fel încât Duhul este primit la botez [în apă, n. tr.].” 10

Credincioşii din Efes (Fapte19:5-6) au experimentat şi ei Botezul Duhului Sfânt, într-un mod asemănător, după ce au fost botezaţi în apă, când Apostolul Pavel s-a rugat pentru ei. Experienţa din casa sutaşului Corneliu ne arată, pe de altă parte, că ordinea celor două botezuri, în apă şi respectiv cu Duhul Sfânt, nu este importantă. Acolo unde Cuvântul lucrează producând credinţă şi pocăinţă, darul Duhului Sfânt poate fi dat chiar înaintea botezului în apă. (Fapte 10:44-48). Tot la fel, în cazul lui Saul care este orb şi aşteaptă în rugăciune îndurarea Domnului timp de trei zile (Fapte 9:9, 11b), Luca descrie cum Anania e trimis de Dumnezeu să se roage pentru el. Anania intră în casa unde era Saul, îşi pune mâinile peste el şi-i spune motivul trimiterii lui: “ ...m-a trimis ca să-ţi capeţi vederea, şi să te umpli de Duhul Sfânt.” (v. 17b) Se subânţelege faptul că umplerea cu Duhul Sfânt a avut loc în momentul vindecării sau imediat după aceea, chiar dacă nu este menţionată de Luca. Abia după aceea, a fost botezat în apă, “Apoi s-a sculat şi a fost botezat.”( v. 18b). După opinia lui Hull, chiar dacă, din lipsă de dovezi convingătoare, am considera că umplerea cu Duhul Sfânt nu este atribuită punerii mâinilor lui Anania peste Saul, umplerea Duhului a fost o acţiune distinctă de botezul în apă care a urmat după aceea.11 Această opinie o împărtăşeşte şi Hunter 10

Gordon Fee, The First Epistle to the Corinthians, (Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Publishing Co., 1987), p. 604. 11 J. H. E. Hull, The Holy Spirit in the Acts of the Apostles (Londra: Lutterworth Press, 1967), p. 103 13

care de asemenea susţine că Botezul cu Duhul Sfânt este o experienţă distinctă şi separată de convertire.12 Considerăm că în mod intenţionat Luca a inclus aceste evenimente în naraţiunea lui, tocmai pentru ca să arate separarea între Botezul cu Duhul Sfânt şi alte experienţe spirituale. Luca ne relatează mai multe vindecări, minuni, eliberări de demoni, convertiri şi botezuri în apă, dar toate acestea sunt separate de Botezul cu Duhul Sfânt. De ce oare face el această separare? Pentru că separarea există! Pentru noi deci, este suficient de clar să afirmăm că Botezul cu Duhul Sfânt este o lucrare aparte, separată de naşterea din nou, botezul în apă, alte experienţe spirituale, şi că nu este transmis în mod automat. Este necesar să analizăm aici, experienţa ucenicilor din Ioan 20:22, pentru că această acţiune a Domnului Isus (suflarea Duhului peste ucenici) este înţeleasă diferit şi chiar greşit de mulţi credincioşi. Unii chiar, ar încerca să susţină că această suflare este versiunea Rusaliilor pentru Evanghelistul Ioan care se pare că nu a prezentat naraţiunea cronologic deoarece a vrut să conecteze revărsarea Duhului cu Învierea, în timp ce Luca a ales să o combine cu Înălţarea (Beasley-Murray, Burge). Dacă aşa ar sta lucrurile, atunci, pentru Ioan, revărsarea Duhului nu produce nici o schimbare şi nu aduce nici un semn vizibil care să poată fi recunoscut. Ucenicii tot în spatele uşilor încuiate se adună şi tot fricoşi au rămas. Toma nu vine la credinţă în urma mărturiei Duhului ci doar după ce-L vede pe Christosul înviat. Petru şi cu alţi şase ucenici se duc înapoi la pescuit, după care are loc reconcilierea elementară cu Învăţătorul. Unde este puterea, bucuria, exuberanţa mărturiei, predicarea plină de curaj şi plăcerea în suferinţă a primilor Creştini din Faptele Apostolilor de după Pentecost? În mulţimea de interpretări a versetului 22, din Evanghelia după Ioan Capitolul 20, există câteva mai plauzibile şi care cred că aduc mai multe răspunsuri decât întrebări: 12

H. Hunter, Spirit-Baptism, A Pentecostal Alternative (Lanham, MD, 1983), pp. 39-42. 14

i. Pentru că suflarea Domnului Isus peste ucenici nu produce nici o schimbare vizibilă menţionată sau dedusă, atunci, acestui act trebuie oferită mai mult o valoare simbolică decât practică. Actul simbolizează revărsarea Duhului Sfânt de la Rusalii care era iminentă. Duhul a fost promis de mult, iar acum s-a apropiat momentul împlinirii acestei promisiuni.13 Există mai multe pasaje în Evanghelia după Ioan care vorbesc despre acţiuni iminente ca şi cum s-ar fi întâmplat în trecut sau se întâmplă la prezentul continuu. Când nişte Greci îl caută pe Domnul, după cum este relatat în capitolul 12, v. 23, Isus face afirmaţia “A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului.” Această declaraţie făcea referinţă la ceasul care a sosit, dar care în realitate urma să vină foarte curând. De asemenea, în mai multe pasaje ulterioare termenul acum este folosit cu privire la acţiuni care nu se petreceau în timp ce Domnul vorbea, ci erau iminente (12:31; 13:31; 17:5). În Ioan 17:5, chiar dacă forma este la imperativ: “Şi acum Tată, proslăveşte-mă la Tine însuţi cu slava...”; aceasta nu înseamnă că glorificarea are loc în timp ce Isus vorbeşte. În concluzie “nu există un motiv intrinsec pentru a gândi că imperativul din 20:22, “Luaţi Duh Sfânt”, trebuie experimentat imediat.”14 ii. Suflarea Domnului Isus peste ucenici, după părerea lui Calvin reprezintă stropirea cu harul Duhului în timp ce Rusaliile reprezintă saturarea cu plinătatea puterii şi prezenţei Duhului. Este deci posibil să înţelegem că în Ioan 20:22, ucenicii au primit o măsură, o parte din atingerea Duhului lui Isus, iar la Pentecost au primit plinătatea, dar sub nici o formă nu putem vorbi de două Botezuri cu Duhul Sfânt, sau că cel din Evanghelie îl poate anula oarecum pe cel din Fapte. iii. D. A. Carson aruncă de asemenea o nouă lumină asupra textului din Ioan 20:22, re-evaluând translatarea 13

D. A. Carson, The Gospel According to John (Leicester: InterVersitz Press, 1991), p. 653. 14 Ibid. 15

acestuia. Expresia “a suflat peste ei” în Greacă este emphysao. Verbul emphysao înseamnă a sufla sau a respira. Acest verb poate fi ajutat de expresiile în (a suflat în), peste (a suflat peste), din (a respirat din), prin (a suflat prin). Din moment ce termenul folosit în limba originală care descrie actul de suflare (emphysao, în forma conjugată enephysēsen), este singur, nefiind însoţit “de o expresie auxiliară care să specifice persoana sau lucrul peste care sau în care este suflată suflarea, înseamnă simplu ‘a respira’. În cazul acesta, o translatare mai corectă a textului ar fi ”După aceste vorbe a respirat şi a zis ‘Luaţi Duh Sfânt.’” 15 După părerea lui Carson deci, expresia Domnului ‘Luaţi Duh Sfânt’ a forţat translatorul să introducă obiectul peste care s-a suflat; peste ei, chiar dacă aceasta nu există în textul original. Dacă folosim translatarea lui Carson, nu mai suntem nevoiţi să explicăm suflarea peste ucenici (care nu există) ci doar să explicăm expresia Luaţi Duh Sfânt, care nu este altceva decât o reafirmare a promisiunii deja făcută şi care se referă la Pentecostul care era iminent. Oricare din aceste interpretări o adoptăm, Cuvântul din Ioan 20:22 nu anulează şi nu şterge nimic din semnificaţia şi valoarea lucrării din ziua Pentecostului. Pentecostul urma să vină după înălţarea Domnului Isus la Dreapta Tatălui, şi trebuia să fie un act specific, cu schimbări şi urmări dramatice în viaţa ucenicilor şi apoi a Bisericii lui Christos. b. Botezul cu Duhul Sfânt este o experienţă vizibilă şi clară, în aşa fel încât să nu poată fi confundată cu alte experienţe spirituale. În ziua de Pentecost, Petru a stătut în picioare în faţa mulţimii adunate cu miile rostind, printre altele, următoarele cuvinte: “Şi acum, odată ce s-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt a turnat ce vedeţi şi auziţi.” (Fapte 2:33). Petru făcea o referinţă directă la Botezul cu Duhul Sfânt, care s-a manifestat într-un mod clar, vizibil şi 15

Ibid, p. 652. 16

audibil; ce auziţi şi vedeţi. Dumnezeu a ales ca prezenţa Duhului să fie manifestată în mod perceptibil cu ochii de carne, începând cu prima zi de Pentecost din istoria Bisericii. Chiar şi în cazul celor din Samaria, unde nu ni se descrie exact ce s-a întâmplat şi care a fost în mod specific manifestarea Duhului, Simon a văzut că Duhul Sfânt a fost dat (Fapte 8:18). Ce este de asemenea clar cu privire la credincioşii din Samaria e că aceştia nu au primit doar o manifestare a Duhului ci pe Însuşi Duhul Sfânt.16 Newbigin descrie deosebit de limpede această lucrare a Duhului, bazat pe evenimentele petrecute in casa lui Corneliu unde a avut loc primul Botez cu Duhul Sfânt între Neamuri: “Nimic nu poate fi mai simplu şi lipsit de ambiguitate. Darul Duhului a fost vizibil, recunoscut, fără dubiu, dovedind că Dumnezeu a acceptat aceste neamuri ca şi popor al Lui, şi înainte de aceasta cele mai masive şi fundamentale convingeri teologice trebuiau simplu să fie date la o parte. Duhul Sfânt poate fi ultimul articol al Crezului, dar în Noul Testament este primul fapt al experienţei... Duhul este martorul recunoscut (Fap. 15:8) care atestă prezenţa lui Dumnezeu.”17 Botezul cu Duhul Sfânt nu este doar un act ascuns, care în mod tainic şi invizibil lucrează la schimbarea credinciosului. Aceasta se întâmplă la naşterea din nou, când omul, intră pentru prima dată, în mod tainic, în contact cu lucrarea Duhului. Unii din teologii şi credincioşii care nu au experimentat cu adevărat Pentecostul vor căuta să producă confuzie cu privire la perceptibilitatea experienţei Botezului cu Duhul Sfânt. Încercând să-l combine cu alte experienţe spirituale, mulţi au ajuns să creadă, aşa cum am arătat în prima parte a răspunsului (punctul a), că toţi cei convertiţi şi/sau Botezaţi în apă sunt botezaţi în mod automat şi cu Duhul Sfânt. Pentru eliminarea unei astfel de confuzii, Evanghelistul Luca a prezentat fiecare botez cu Duhul Sfânt relatat de el, ca 16

Bearsley-Murray, G.R.: Baptism in The New Testament, (Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Publishing Co., 1962), p. 118-119. 17 Newbigin, Household, p. 88 17

fiind un act vizibil şi clar. Dumnezeu a ales ca în anumite situaţii speciale Lucrarea Lui să fie vizibilă. Una din aceste lucrări speciale este botezul cu Duhul Sfânt. De ce există totuşi confuzie? De ce cred unii că nu trebuie să se vadă nimic atunci când eşti botezat cu Duhul Sfânt? Am ajuns la concluzia că mulţi dintre cei care nu au experienţa aceastui botez, trebuie totuşi să-l explice cumva. Atunci când explicaţiile nu se potrivesc bine cu realitatea evenimentelor din Fapte şi 1Corinteni 14, orice confuzie pare ajutătoare şi e binevenită. E mult mai uşor să creezi confuzie cu privire la un lucru care nu se vede şi nu se poate verifica, decât în cazul unei lucrări vizibile, care nu poate fi tăgăduită. Cu ocazia vindecării unui slăbănog, Domnul Isus a pus mulţimea într-o astfel de confuzie, dar tot el a adus lămurirea. Această întâmplare este relatată în toate Evangheliile sinoptice (Mat.9:1-8, Marcu 2:1-12, Luca 5:17-26). Înainte ca să fie vindecat slăbănogul, Domnul Isus îi adresează cuvintele “Iertate îţi sunt păcatele”. Această declaraţie a Domnului stârneşte confuzie şi controversă. Cei mai indignaţi erau cărturarii şi fariseii care condamnau vehement în inimile lor această afirmaţie, ştiind bine că numai Dumnezeu are putere să ierte păcatele. Trebuie să admitem că afirmaţia aceasta avea implicaţii profunde, şi cerea o explicaţie. Domnul Isus, care le cunoştea inima şi gândul le răspunde cu o întrebare, iar în final oferă răspunsul care aduce lumina necesară. Întrebarea e următoarea: “Ce este mai lesne: a zice: ‘Păcatele îţi sunt iertate’, sau a zice: ‘Scoală-te şi umblă’?”. Această întrebare de data aceasta era adresată lor în mod direct, era provocatoare şi cerea un răspuns, cel puţin în mintea lor. Care din aceste două declaraţii e mai uşor a rosti, păcatele îţi sunt iertate sau scoală-te şi umblă? Desigur că prima. Expresia iertate îţi sunt păcatele nu presupune nici o acţiune vizibilă, nici o lucrare perceptibilă. Iertarea păcatelor e între om şi Dumnezeu, o taină cunoscută în totalitate doar de Dumnezeu, şi crezută de omul în cauză. Oamenii din jur nu pot să vadă acţiunea de iertare a păcatelor. Prin urmare, e mai uşor să spui iertate-ţi sunt păcatele pentru că nimeni nu vede, nici nu aşteaptă să 18

vadă nimic. Nu tot aşa stau lucrurile cu a doua parte din întrebare: scoală-te şi umblă. Această afirmaţie implică o acţiune vizibilă; omul slăbănog trebuie să se scoale şi să umble. Nimeni nu poate face o astfel de afirmaţie fără să aibă certitudinea că în spatele acesteia există o putere supranaturală care să-l pună în mişcare pe slăbănog. Cu alte cuvinte Domnul îi provoacă pe cârtitori spunând: “Dar, ca să ştiţi că Fiul Omului are putere pe pământ să ierte păcatele, ‘Tie îţi poruncesc,’ a zis Isus slăbănogului, - ‘scolă-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă.’” (Marcu 2:10-11). Minunea vindecării slăbănogului a fost metoda de convingere a mulţimii cu privire la puterea şi dreptul Domnului Isus de a ierta păcatele. ”Iertate îţi sunt păcatele, era mai uşor pentru Domnul Isus a spune, pentru că nici unul dintre martorii prezenţi nu putea verifica, şi nu putea confirma sau infirma dacă iertarea sa realizat sau nu. În schimb, Domnul a oferit o demonstraţie practică, vizibilă cu privire la autoritatea pe care o are de a ierta păcatele. De aceea Isus a folosit a doua afirmaţie sub forma unei porunci, scoală-te şi umblă, pentru că realizarea aceasteia, se putea verifica uşor de către orice martor ocular. Dacă declaraţia care se poate verifica, se realizează, înseamnă că şi prima care nu se poate verifica se întâmplă, deoarece amândouă acestea presupun prerogative Dumnezeieşti. Când oamenii au văzut puterea Domnului Isus de a duce la îndeplinire cuvântul rostit, cei mai mulţi au fost convinşi că El are putere să împlinescă şi ce nu putea fi perceput de privirile lor, adică iertarea păcatelor. Există lucruri care nu se pot verifica, pentru că nu sunt perceptibile ochiului uman. Acele lucruri, vor reprezenta un motiv de polemică şi controversă continuă. Există însă lucruri care se pot verifica uşor. În întâmplarea de faţă, pentru ca Domnul Isus să întărească un adevăr esenţial (iertarea păcatelor), care nu poate fi văzut, l-a cuplat cu o lucrare vizibilă (vindecarea slăbănogului). Rezultatul acestei minuni a fost că oamenii slăveau pe Dumnezeu. Minunile şi manifestările vizibile nu sunt pentru Dumnezeu ci pentru oameni. 19

Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile, el nu trebuie convins de nimic. Oamenii trebuiesc convinşi. Noi în faţa oamenilor suntem trimişi ca martori ai Lui, ca oameni care am experimentat manifestarea puterii lui Dumnezeu. Când este vorba de lucrări importante şi profunde, Dumnezeu nu le lasă în suspans sau încurcate. Botezul cu Duhul Sfânt, e o astfel de lucrare Dumnezeiască. Aceasta este o experienţă în care Dumnezeu a găsit cu cale să unească o lucrare lăuntrică, invizibilă, cu manifestări exterioare palpabile. În felul acesta lucrarea poate fi atestată şi de alţii. Deoarece Botezul cu Duhul Sfânt este specific Noului Testament, felul în care a fost experimentat şi primit îl întâlnim doar în cartea Faptele Apostolilor. În toate cele patru cazuri arătate în Fapte, Botezul cu Duhul Sfânt, pe lângă faptul că este separat de actul convertirii sau al Botezului în apă (Fapte 2, Rusalii; 8, Samaria; 10, casa lui Corneliu; 19, Efes.), este şi vizibil şi uşor de identificat18. A încerca să cuplăm sau să ascundem actul Botezului cu Duhul Sfânt în procesul de convertire sau în cadrul botezului în apă, ar fi împotriva experienţei practice a Bisericii de la început.

18

Nu am introdus aici umplerea cu Duhul Sfânt experimentată de Saul în urma rugăciunii lui Anania, pentru că aici actul primirii botezului cu Duhul Sfânt nu este descris. (Fapte 9:17) 20

CAPITOLUL II Manifestarea şi Semnul sau Evidenţa Botezului cu Duhul Sfânt Este incontestabil faptul că din punct de vedere istoric naşterea congregaţiei Creştine a fost însoţită de fenomenul vorbirii în limbi sau glosolalia (Fapte 2:4, Rusalii; 10:45-46, casa lui Corneliu; 19:6, Efes). Este de asemenea greu de contestat faptul că mari treziri spirituale în rândul Creştinilor au fost însoţite de acelaşi fenomen. În final, chiar şi în zilele noastre congregaţiile Penticostale şi charismatice cresc peste tot, nu numai în ţări cu biserici noi, ci şi în ţările Creştine cu tradiţie.19 Această creştere se datorează în cea mai mare parte acceptării şi experimentării acestei manifestări a Duhului. Referitor la manifestarea prezenţei Duhului şi acceptarea acesteia, Pinnock spune că nu ar trebui să ne mirăm, dimpotrivă, este de aşteptat ca Botezul cu Duhul Sfânt să aducă cu sine o experienţă carismatică.20 Convingerea nostră este bazată pe naraţiunea Biblică din Fapte şi aceasta este limpede şi directă: După episodul convertirii şi regenerării vine peste credincioşi o umplere specială numită Botez cu Duhul Sfânt, şi manifestarea acestei umpleri este vorbirea în alte limbi (glosolalia). Chiar dacă poate exista un interval de timp între convertire şi botezul cu Duhul Sfânt, nu există nici un decalaj de timp între Botezul cu Duhul Sfânt şi evidenţa vorbirii în alte limbi, acestea două vin deodată.21 Deci semnul exterior iniţial al botezului cu Duhul Sfânt 19

Jurgen Moltmann: The Spirit of Life (Minneapolis: Fortress Press, 1992), p. 185. 20 Pinnock, Flame, p.167. 21 Stanley M. Horton: What the Bible Says About the Holy Spirit (Spriengfield: Gospel Publishing House, 2002), p. 260. 21

este vorbirea în alte limbi (Căci îi auzeau vorbind în limbi..., Fapte 10:46a),22 şi nu există nici o indicaţie că Duhul Sfânt ar fi sistat această manifestare în Biserică.23 Dimpotrivă, există dovezi că acest dar a continuat dea lungul istoriei bisericii până în prezent. Chiar şi atunci când această manifestare a fost experimentată de grupuri izolate şi mici, acele grupuri au fost infuzionate cu o vitalitate spirituală specială.24 De asemenea practicarea vorbirii în limbi nu este nicăieri oprită în Scriptură. Când a scris Corintenilor, Pavel nu cenzurează sau opreşte glosolalia ci doar abuzul şi pervertirea ei. De fapt, el mărturiseşte în favoarea vorbirii în limbi când spune “Mulţumesc lui Dumnezeu pentru că eu vorbesc în limbi mai mult decât voi toţi.” ( 1Cor. 14:18).25 Dacă a existat la început, dacă a fost experimentată de-a lungul istoriei Bisericii, şi dacă această manifestare e văzută şi trăită astăzi de milioane de Creştini, suntem obligaţi să tragem concluzia că este reală, autentică, biblică şi benefică în acelaş timp. Am rămas plăcut impresionat de felul în care descrie această lucrare a Duhului un teolog care nu a experimentat-o: “Nu am o experienţă personală a acestui fenomen, aşa că nu pot nici să-l explic dar nici să-l cotrazic. Pot doar să-l descriu din afară, din efectele lui asupra persoanelor în cauză. Mi se pare că este o posesie lăuntrică a Duhului care e aşa de puternică încât nu mai poate găsi o cale adecvată de exprimare într-o limbă comprehensibilă, aşa că dă în glosolalie – după cum durerea intensă se exprimă prin plânsul care nu-l poţi opri, sau bucuria extremă prin sărituri şi dans.”26 Donald Gee, pe de cealaltă parte, ca unul care a 22

D. V. Hurst, “The Evidence Points to Evidence”, Paraclete, II, 1, pp.22-30 23 Donald Gee: The Pentecostal Movement, Including the Story of the War Years (1940-47), rev. Ed. (London: Elim, 1949), p. 10. 24 Millard J. Erickson: Christian Theology (Grand Rapids: Baker Book House, 1985), p. 877. 25 Laurence Christenson, Speaking in Tongues and Its Significance for the Church (Minneapolis: Bethany Fellowship, 1968), p 72-79. 26 Moltman, Spirit of Life, p. 185. 22

experimentat Botezul cu Duhul Sfânt, mărturiseşte cum după două săptămâni a unei umpleri noi, prin credinţă “a început să spună cuvinte într-o altă limbă.”27 Expresia prezenţei Duhului când copleşeşte fiinţa umană e tocmai această comunicare cu Dumnezeu printr-o vorbire neînţeleasă, când noi refuzăm să mai fim în controlul situaţiei, şi dăm prioritate Duhului care ne inspiră şi ne dă cuvinte; “Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi după cum le da Duhul să vorbească”.(Fapte 2:4). Unul din motivele pentru care oamenii au reţineri cu privire la această manifestare a Duhului este tocmai faptul că noi ca oameni raţionali nu ne simţim în zona noastră de confort atunci când nu mai suntem în control. Nouă ne place să cântărim bine cuvintele, să judecăm întotdeauna ce spunem, chiar să direcţionăm dacă e posibil subiectul de discuţie după placul nostru, cu alte cuvinte, să fim în control a situaţiei şi vorbirii. În momentul Botezului cu Duhul Sfânt, întreagă fiinţa umană, până la nivelul simţurilor, este pătrunsă de puterea şi prezenţa Duhului (fără ca acesta să anuleze personalitatea umană şi fără ca omul să intre într-o stare de inconştienţă), până la un nivel de intensitate aşa de mare încât omul nu mai vorbeşte ce vrea sau ce gândeşte el ci aceea ce Duhul inspiră (…după cum le da Duhul…, Fapte 2:4). Aici intervine actul credinţei ca a unui copil care se lasă întru totul pe braţul Tatălui, predând controlul în mâna Duhului Sfânt. Despre acest moment, Horton afirmă ”Simplul fapt că noi nu ştim ce vorbim ne ajută să învăţăm să răspundem Duhului fără a amesteca ideile şi dorinţele noastre, pentru că noi vorbim cum ne dă Duhul.”28 Mintea nu participă la ceea ce gura vorbeşte aşa cum s-ar întâmpla în mod natural. În schimb, mintea noastră este plină cu laudele Domnului, şi în mod deliberat dăm organele noastre vocale, gura şi limba,

27

Donald Gee, A New Descovery (Spriengfield, Mo.: Gospel Publishing House, c. 1932), p. 8. 28 Horton, Holy Spirit, p. 259-260. 23

Duhului şi vorbim cum şi ce vrea El.29 Într-o astfel de stare, Duhul nu mai este al nostru ci noi suntem ai Duhului, tot aşa după cum biserica şi liderii ei aparţin Duhului şi nu invers.30 Cu toate acestea, cei ce se roagă sunt conştienţi de ce se întâmplă, dar Duhul aduce o măsură supranaturală de energie cerească, care pătrunde în întreaga fiinţă copleşind simţurile omului. Dacă astfel de stări nu ar fi sub controlul credinciosului atunci sfatul Apostolul Pavel în ce priveşte politeţea, dragostea şi limitarea limbilor din 1 Corinteni, Cap.14, nu ar avea nici o însemnătate.31 Un argument împotriva vorbirii în limbi se bazează des pe întrebarea pusă de Pavel “Toţi vorbesc în limbi?” (1Cor. 12:30). Din moment ce Apostolul Pavel foloseşte verbul la prezentul continuu (“Toţi continuă să vorbească în limbi?”), însemnătatea expresiei ar fi dacă toţi au slujba în biserică de a vorbi în alte limbi? Horton face diferenţa între evidenţa iniţială a Botezului cu Duhul Sfânt care este vorbirea în limbi şi slujba vorbirii în limbi din biserică.32 Nu toţi cei ce sunt botezaţi de Domnul cu Duhul Sfânt vor primi şi slujba vorbirii în limbi pentru ca această slujbă să devină ziditoare pentru Trupul lui Christos, prin tălmăcirea acestor limbi (1Cor. 14:13). În cazul acesta, vorbirea în limbi este doar evidenţa iniţială a Botezului cu Duhul Sfânt şi un mijloc de edificare personală în timpul rugăciunii. Prin urmare, chiar dacă vorbirea în limbi iniţială nu se transformă într-un dar spiritual pentru zidirea Bisericii, glosolalia nu poate fi anulată sau oprită. “Nu stingeţi Duhul”, spunea Apostolul Pavel, în dorinţa lui sfântă de a oferi Duhului libertatea să lucreze atât în inima credinciosului cât şi în biserică. (1Tes. 5:19). Vorbirea în alte limbi este şi un semn al judecăţii pentru necredincioşi, adică pentru cei care sunt despărţiţi 29

Albert Hoy, “Public and Private Use of Tongues”, Paraclete, II, 4, pp. 11, 12. 30 Pinnock, Flame, p. 131. 31 Arnold Bittlinger, Gifts and Grace, trans. H. Klassen (Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Publishing Co., c. 1967). p. 50. 32 Horton, Holy Spirit, p. 259 24

de Dumnezeu. În Vechiul Testament, profetul Isaia aduce o revelaţie ciudată pentru Israel: “Ei bine! Prin nişte oameni cu buze bâlbâitoare şi cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia Domnul.” (Isaia 28:11). Această profeţie avea de a face cu faptul că Israel devenise surd la glasul clar al Domnului, şi acum Domnul va folosi un alt popor cu o limbă încurcată şi neînţeleasă de Israeliţi (Asirieni), dar care prin acţiunile lor vor transmite mesajul lui Dumnezeu limpede şi clar: faptul că Israel “...a fost separat de Dumnezeu, tăiat de la binecuvântările Lui, şi este sub judecata Lui.”33 Aşa că limbile sunt un mesaj din partea lui Dumnezeu pentru cel necredincios, şi prin acest mesaj omul căzut e făcut să priceapă că este despărţit de Dumnezeu şi nu poate înţelege mesajul Lui. Pavel atestă acest lucru când spune “Prin urmare limbile sunt un semn nu pentru cei credincioşi, ci pentru cei necredincioşi.” (1Cor. 14:22). Limbile sunt de asemenea un semn şi prin faptul că atrag atenţia, 34 arătând că ceva supranatural se întâmplă. În ziua Cincizecimii, oamenii din Ierusalim au fost atraşi şi uimiţi de cele ce s-au întâmplat acolo. Cei prezenţi au rămas încremeniţi, se mirau şi se minunau (Fapte 2:6-7). Ceva neobişnuit, ieşit din comun, supranatural se întâmpla acolo. Prin faptul că în mulţimea prezentă şi martoră la primul botez cu Duhul Sfânt au existat unii care ziceau “Sunt plini de must”, avem libertatea să presupunem că reacţia şi comportamentul celor ce erau umpluţi de Duh nu s-a limitat doar la vorbirea în alte limbi într-un mod civilizat şi liniştit. Pe lângă vorbirea în limbi, manifestarea Duhului trebuie să fi fost mult mai amplă. Din această manifestare şi exteriorizare nu putem exclude mâinile ridicate în sus, strigăte şi lacrimi de bucurie, bătăi din palme sau salturi în sus de bucurie. Experienţa personală ne arată că mai multe sau chiar toate din aceste manifestări, la intensităţi diferite, sunt prezente atunci când în zilele noastre credincioşii sunt botezaţi cu Duhul Sfânt. Ca unul care am participat 33 34

Ibid, p. 229 Bruce, Acts, p.60 25

şi am văzut, încă din primii ani ai credinţei mele, multe botezuri cu Duhul Sfânt în diferite părţi ale lumii pot să spun că este foarte greu de încadrat această lucrare întrun sistem sau prototip. Am fost martor la botezuri cu Duhul Sfânt în timpul rugăciunii de mulţumire după încheierea unei slujbe la Casa Domnului, în timpul cântărilor de laudă care apoi s-au transformat în rugăciuni comune pline de vigoare spirituală, şi în timpul rugăciunilor cu punerea mâinilor peste cei care au răspuns chemării la altar în urma predicii. Totuşi, cele mai multe botezuri le-am văzut şi au fost experimentate în cadrul întrunirilor de rugăciune special organizate numite stăruinţe. Cu ocazia acestor întruniri tinerii sau noii convertiţi participau cu un singur scop special: Să primească umplerea Duhului prin Botezul cu Duhul Sfânt. În aceste împrejurări, rugăciunile sunt lungi şi pline de putere. Cei care se roagă stau în rugăciune continuă chiar două ore s-au mai mult, fără să realizeze uşurinţa cu care timpul trece. În condiţii normale, fără o prezenţă puternică şi intensă a Duhului Sfânt peste cei adunaţi, astfel de rugăciuni ar fi imposibile. Cunosc de asemenea, fraţi şi prieteni apropiaţi, care au fost botezaţi de Domnul cu Duhul Sfânt seara în timp ce se rugau singuri lângă patul lor. Indiferent de timpul sau împrejurările în care cineva este botezat cu Duhul Sfânt, şi chiar dacă unii sunt botezaţi doar după cinci sau zece minute de rugăciune stăruitoare, în timp ce alţii participă mai mulţi ani la rând la astfel de rugăciuni, rezultatul este acelaş: candidatul începe să piardă controlul asupra vorbirii lui iar apoi va continua să rostească cuvinte necunoscute şi neînţelese, la rostirea cărora nu a participat din punct de vedere cognitiv. Cuvântul Scripturii împreună cu evidenţele istorice, alăturate experinţelor din ultimul veac ne obligă să tragem concluzia că semnul care însoţeşte botezul cu Duhul Sfânt este întotdeauna vorbirea în alte limbi.

26

CAPITOLUL III Necesitatea Botezului cu Duhul Sfânt Botezul cu Duhul Sfânt a devenit pentru mulţi un ‘lux spiritual’. Ceva care este oferit doar unora, pentru că oricum, spun ceilalţi, se poate şi fără el. Această experienţă binecuvântată se pare că nu mai este căutată aşa cum a fost în primii ani ai mişcării Penticostale. În ultimii ani chiar şi între credincioşii Penticostali a început să se pună sub semnul întrebării nevoia acestui Botez. E posibil că odată cu progresul învăţământului teologic influenţele să fie mai mari acum din partea celor ce nu acceptă Botezul cu Duhul Sfânt aşa cum este prezentat în Fapte. Întrebarea pe care o pun cei mai mulţi, e dacă omul este mântuit şi devine copil al lui Dumnezeu prin actul pocăinţei şi al naşterii din nou, de ce mai e necesar atunci Botezul cu Duhul Sfânt? Consider că este imposibil să aşterni pe hârtie toate beneficiile unei vieţi de credinţă trăită sub ungerea şi plinătatea Duhului Sfânt. Fiecare credincios care a trăit acestă experienţă, în parte, cunoaşte multitudinea de binecuvântări care curg din plinătatea harului lui Dumnezeu. Voi încerca totuşi, să răspund parţial la această întrebare. a. Pentru că Botezul cu Duhul Sfânt este îmbrăcarea cu putere a urmaşilor lui Christos în vederea eficienţei mărturiei lor; “Ci voi veţi primi o putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-mi veţi fi martori...” (Fapte 1:8). Misiunea încredinţată de Domnul ucenicilor şi nouă nu poate fi dusă la îndeplinire prin surse, căi sau metode omeneşti. Cuvântul original folosit aici pentru putere, este dunamis, şi semnifică abilitatea sau puterea de a face sau a duce ceva la îndeplinire. Dacă ucenicii căutaseră până atunci puterea politică, acum Domnul le promitea o putere mult mai mare asigurându-i că atunci 27

când se va pogorî Duhul Sfânt peste ei, vor fi investiţi cu o putere cerească.35 Aşa cum Domnul Isus a fost uns cu Duhul Sfânt şi putere (Luca 4:18), într-un mod asemănător urmau să experimenteze ungerea acum urmaşii Lui, pentru ca mărturia Lui să fie dusă mai departe. Mărturia are nevoie de putere, şi această putere izvorăşte din Duhul Sfânt. Puterea îşi are reşedinţa în Duhul Sfânt care acum este în noi, şi aceasta este puterea cu care trebuie să fim îmbrăcaţi ca şi credincioşi.36 Acest dunamis reprezintă înzestrarea celui credincios cu o energie şi pasiune sfântă de a lucra pentru Dumnezeu şi de a deveni martor al Lui.37 Mărturia urmaşilor lui Christos este însoţită, ajutată, şi autorizată prin puterea dată de Duhul Sfânt. Trebuie remarcat aici faptul că ucenicilor nu li s-a promis doar puterea Duhului Sfânt ci Duhul Sfânt Însuşi, iar acest Duh care urma să se pogoare peste ei îi urma să-i îmbrace cu putere. Nu este vorba aici despre o putere impersonală a Duhului. Persoana Duhului Sfânt este cea care aduce cu sine puterea. Predica plină de îndrăzneală rostită cu patos de pescarul Petru în ziua de Pentecost, este rezultatul direct al puterii cu care l-a înzestrat Dumnezeu. Cel care se lepădase de Domnul Isus în faţa unei slujnice, îi înfrunta acum pe toţi cei care L-au răstignit pe Domnul slavei. Frica a fost înlocuită de curaj, cuvintele uşoare de altădată erau înlocuite acum cu cuvinte profunde şi grele care au străpuns inima ascultătorilor. Puterea adusă de Duhul Sfânt era în acţiune.

35

Bruce, Acts, p. 36. Ray H. Hughes, Who is the Holy Ghost? (Cleveland: Pathway Press, 1992), p. 70. 37 Trandafir Sandru, Doctrinele, p. 245. 28 36

Un tânăr din biserica noastră a simţit chemarea Domnului specială pentru lucrarea misionară din India. În modul cel mai sincer a cerut Domnului puterea Duhului, aşa cum au primit-o ucenicii Domnului Isus, şi alţii după ei. El spunea: “Doamne, dacă tu mă trimiţi cu adevărat în India ca misionar, vreau să primesc puterea şi confirmarea Duhului Sfânt. Am să vin la seara de stăruinţă organizată la biserică, şi dacă tu mă botezi primul în seara aceasta şi mă umpli de puterea Ta, aceasta va fi pentru mine confirmarea că tu mă trimiţi în India. Lupta spirituală e prea grea ca s-o duc singur, şi altfel eu nu voi merge.” Domnul l-a botezat cu Duhul Sfânt, primul, chiar în seara aceea (nici nu ştiam bine cine e tânărul respectiv). După ce ne-a istorisit experienţa şi chemarea lui, acest tânăr a ajuns să fie primul misionar pe care Biserica noastră l-a trimis să locuiască şi să slujească în India, alături de soţia lui. Puterea care o primim la botezul cu Duhul Sfânt, nu este în exclusivitate folosită pentru predicarea publică a Evangheliei, sau manifestarea darurilor supranaturale împărţite de Duhul Sfânt. Fiecare credincios predică Evanghelia şi este un martor al Lui Isus, prin viaţa şi faptele lui. Domnul Isus spunea “Voi sunteţi sarea pământului..., voi sunteţi lumina lumii” (Matei 5:13a, 14a.). Apostolul Pavel de asemena accentuează importanţa felului în care trăim când afirmă “Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii” (2Cor. 3:2). Ochii oamenilor sunt îndreptaţi înspre noi, citind cu atenţie viaţa noastră. Doar o viaţă spirituală hrănită din Cuvântul vieţii şi prin puterea Duhului ne poate asigura o trăire despărţită de păcat şi cu evlavie. Cu cât avem mai multe resurse, dovezi şi experienţe, cu atât suntem mai statornici şi de neclintit în mărturia noastră. Dumnezeu a ales să ofere puterea Sa prin intermediul unei experienţe personale, şi această experienţă să fie trăită de credincios, cu fiecare fibră a fiinţei lui. Experienţele depind în mare măsură de impresiile simţurilor noastre, dar nu orice impresie a simţurilor devine experienţă. Rar ne gândim la spălatul pe mâini sau al dinţilor ca la o experienţă. Pentru ca o 29

întâmplare sau eveniment să devină experienţă personală e necesar ca centrul fiinţei umane să fie atins, şi să fie atins în aşa fel încât să rămână cu noi timp îndelungat. Arătând importanţa experienţelor care ating trupul uman prin intermediul simţurilor, Moltmann spune “Dar noi nu obţinem cele mai multe din experienţele noastre, nici prin conştiinţă, nici prin gândire, nici prin rezultatul unei acţiuni deliberate. Noi percepem întâmplările care ne afectează prin simţurile noastre. Ele afectează trupurile noastre. Ele penetrează nivelurile subconştiente ale psihicului nostru. Şi probabil, că există numai un mic segment al experienţelor noastre de care suntem conştienţi, şi care este obţinut de gândire prin activitatea reflectivă şi interpretativă a acesteia.”38 Cele mai multe experienţe, care rămân cu noi toată viaţa sunt acelea care le-am simţit.39 O experienţă care ne-a dus aproape de moarte, sau experienţa îndrăgostirii adânci care a dus la căsătorie sunt doar două exemple de experienţe care au afectat viaţa noastră până în prezent. O experienţă de acest tip a pregătit Dumnezeu pentru copiii Lui. Când în mod personal, un om intră în contact cu Duhul Sfânt până la stadiul la care trupul omului prin simţurile lui este atins, o astfel de atingere, devine o experienţă care nu mai poate fi contestată de nimeni şi nimic. Această experienţă va lăsa o impresie de neşters asupra vieţii celui ce o trăieşte. Teoria atunci, trece pe locul doi. Explicaţiile omeneşti, 38

Moltmann, Spirit, p.20. Aici nu am nicidecum intenţia de a ridica simţurile peste nivelul credinţei. Noi trăim prin credinţă, nu prin vedere, nici prin simţuri. Intenţia este de a scoate în evidenţă importanţa experienţelor spirituale care ating simţurile noastre şi în felul acesta confirmă şi întăresc viaţa de credinţă a celui neprihănit. 30

39

filozofia şi chiar teologia care ar contrazice o astfel de experienţă, nu mai au nici un efect. E ca şi cum cineva ar încerca s-o convingă pe Maria Magdalena, după ce s-a întâlnit cu Domnul în grădină, că El nu a înviat. Este ca şi cum cineva din mulţimea adunată la Pentecost ar încerca să-l convingă pe Petru că ce se întâmpla acolo nu era de la Duhul Sfânt. Cât de convingătoare e mărturia şi viaţa unuia care a avut o experienţă, prin care tot trupul lui a fost mişcat şi amprentat de puterea prezenţei Duhului Sfânt. Cine-l poate convinge pe Toma după întâlnirea cu Domnul Înviat, că Isus mai e încâ în mormânt. Martorii puternici ai credinţei sunt cei care au experienţă cu Domnul. Joe Bayly spunea: “Isus n-a încredinţat Biblia unei agenţii de reclamă; El a trimis ucenici. Şi nu le-a poruncit să împartă tractate, ci le-a poruncit să fie martori ai Lui.” Noi trebuie să fim martori atât ai lucrării Duhului realizată în noi prin Cuvânt, cât şi a experienţelor simţite, văzute, trăite cu Dumnezeu. Pentru o astfel de viaţă e necesară o colaborare strânsă între Dumnezeu care toarnă sau dă puterea, şi credinciosul care îşi deschide inima ca s-o primească. Nu se poate una fără alta. Dumnezeu nu va forţa uşa inimii. Nici omul nu poate dicta şi hotărî timpul când Dumnezeu să lucreze. Au fost vremuri în istorie când Dumnezeu în suveranitatea lui a avut mâna închisă. Au fost de asemenea vremuri când Dumnezeu căuta un om şi era greu de găsit. Cel mai fericit caz, după cum spune Pinnock, este “manifestarea prezenţei lui Dumnezeu cuplată cu o deschidere nerestricţionată a omului. Cel mai nefericit caz este retragerea lui Dumnezeu cuplată cu indiferenţa umană.”40 După cum ştim, trăim vremuri de mare har când Mâna binecuvântată a Tatălui ceresc este deschisă şi gata să toarne din Duhul Său peste orice făptură. A ne mulţumi cu mai puţin decât vrea Dumnezeu să ne dea, consider că este o ofensă la bunătatea şi harul lui Dumnezeu. Dacă botezul cu Duhul Sfânt a fost promis tuturor celor ce cred şi se pocăiesc, de ce să considere unii 40

Pinnock, Flame, p.137. 31

credincioşi că se poate şi cu mai puţin? Dacă Dumnezeu ne oferă 100%, cine suntem noi să spunem “Nu mulţumesc, mă descurc cu 50% sau 60%”, sau cu vre-un alt procentaj. Orice ciuntire a acestei lucrări Dumnezeieşti, nu ar însemna decât o penalizare proprie, o autopedepsire. Cine îşi închipuie că poate să meargă la război cu mai puţin decât oferă Dumnezeu, se înşală singur. Tot ce consider că trebuie să facem, e să ne apropiem de Dumnezeu prin pocăinţă, să întindem mâna cu umilinţă şi să ne deschidem inima prin credinţă. Atunci, Dumnezeu va umple vasele goale. b. Pentru că Botezul cu Duhul Sfânt este o mărturie prin care Dumnezeu atestă acceptarea celui pe care-l botează. Pentru ca Dumnezeu să convingă pe Apostolul Petru şi însoţitorii lui că Neamurile sunt acceptate de El, casa lui Corneliu a fost Botezată cu Duhul Sfânt (Fapte 10). Mai târziu când Petru şi însoţitorii lui au fost confruntaţi de ‘cei tăiaţi împrejur’ din Ierusalim, care erau foarte indignaţi de călătoria lui Petru la Neamuri, toţi aceştia s-au liniştit atunci când au auzit că Dumnezeu botezase cu Duhul Sfânt şi pe cei netăiaţi împrejur; “Deci dacă Dumnezeu le-a dat acelaş dar ca şi nouă, cari am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu? După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu, şi au zis: ‘Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţă.’” (Fapte 11:17-18). După această declaraţie a lui Petru, obiecţiunea împotrivitorilor a încetat. Mânia şi supărarea lor au fost înlocuite cu cuvinte care aduceau acum slavă lui Dumnezeu. Dumnezeu a vorbit şi nimeni nu mai putea comenta şi adăuga nimic la ce a făcut El.41 Aşa cum noi depunem o mărturie cu privire la credinţa noastră când intrăm în apa Botezului, într-un mod asemănător Dumnezeu depune mărturie cu privire la noi într-un mod vizibil şi supranatural, atunci când ne Boteză cu Duhul Sfânt.

41

Bruce, Acts, p.223. 32

Când Domnul Isus a intrat în apa Iordanului pentru ca să fie Botezat de Ioan, El a mărturisit ascultare şi supunere faţă de Tatăl (Mat. 3:15). Când Duhul Sfânt s-a coborât peste El în chip de Porumbel, Tatăl a depus mărturie despre Fiul, prin glasul care vorbea din ceruri (Mat 3:17). Mărturia Tatălui a validat lucrarea săvârşită. Apostolul Pavel, la rândul lui, a avut nevoie de această mărturie şi experienţă după trei zile de post, rugăciune şi aşteptare într-o totală orbire fizică. Anania a fost trimis de Dumnezeu pentru ca Pavel să-şi capete vederea şi să se umple de Duhul Sfânt. (Fapte 9:17). La această mărturie face referinţă Apostolul Pavel când spune “Însuş Duhul mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.” (Rom. 8:16). Mărturia duhului nostru nu este suficientă. Noi nu putem sta singuri, fără ajutor în picioare. 42 Mărturia a doi sau trei martori este necesară. Duhul nostru depune mărturia pe baza Cuvântului Evangheliei şi a lucrării făcute de Duhul Sfânt în noi. Duhul nostru atestă (adică noi ştim) faptul că suntem copii ai lui Dumnezeu pe baza schimbărilor lăuntrice experimentate la naşterea din nou când a avut loc înnoirea noastră. După aceea urmează a doua mărturie, a Duhului care mărturiseşte în mod plenar despre noi că aparţinem Lui Dumnezeu. Dacă mărturia Duhului nu este văzută de nimeni, nu este simţită şi trăită la nivel experimental de persoana în cauză, ce fel de mărturie poate fi aceasta? Orice mărturie are scopul convingerii cuiva cu privire la un adevăr. Adevărul este că noi suntem copii ai lui Dumnezeu. Duhul Sfânt vine să depună mărturie (în faţa altora) cu privire la acest adevăr. Cui face Duhul această mărturie? Dacă o face în mod tainic şi invizibil aşa ca la naşterea din nou, înseamnă că acestă mărturie e văzută şi auzită doar de Dumnezeu. Are oare nevoie Dumnezeu să-şi mărturisească Lui despre noi? Cred că nu. Atunci această mărturie este pentru întărirea şi confirmarea credinciosului şi pentru convingerea celor din jur. Această mărturie declară în faţa celor prezenţă că într42

Leon Moris, The Epistle to the Romans (Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Publishing Company, 1988), p. 317. 33

adevăr, persoana în cauză este acceptată ca copil al lui Dumnezeu. Morris şi alţii susţin că mărturia Duhului Sfânt ar fi pentru duhul nostru,43 nu împreună cu duhul nostru. Chiar dacă ar fi aşa cum spun ei, această mărturie îşi face efectul doar atunci când e confirmată de o acţiune vizibilă exterioară aşa cum o găsim în descrierile Evanghelistului Luca. În casa lui Corneliu, atât Petru cât şi însoţitorii lui au fost convinşi de faptul că Dumnezeu i-a acceptat şi pe cei dintre neamuri, după ce au văzut şi auzit mărturia Duhului (Fapte 10:45-46). Atât cei din Samaria cât şi cei din Efes, au avut aceeaşi mărturie din partea Duhului, mărturie care i-a convins şi pe ei înşişi şi pe însoţitori cu privire la faptul că Dumnezeu i-a primit şi i-a integrat în familia Lui. Nu înseamnă că atunci are loc integrarea în familia lui Dumnezeu, ci doar că atunci şi aşa Duhul depune mărturie cu privire la acest adevăr. Rămâne deci să concludem, că această mărturie a Duhului este vizibilă, clară, de netăgăduit, de necontestat şi supranaturală, atunci când suntem Botezaţi cu Duhul Sfânt. Având această mărturie cu noi, în noi şi pentru noi, viaţa de credinţă este mult mai uşoară. Înţelegerea pasajelor biblice care vorbesc despre Botezul cu Duhul Sfânt, vorbirea în limbi, daruri spirituale şi plinătatea Duhului sunt mai uşor de interpretat şi de înţeles. Convingerile devin acum aşa de puternice încât credinţa este mult mai greu de clătinat. Creşterea bisericilor, dărnicia până la sacrificiu, şi o viaţă de biruinţă a credincioşilor botezaţi cu Duhul Sfânt sunt doar câteva dovezi care arată beneficiile acestei mărturii din partea Duhului. c. Pentru că Botezul cu Duhul Sfânt îl ajută pe credincios să înalţe către Dumnezeu rugăciuni prin Duhul. (Efes. 6:18, Iuda 20, Rom. 8:26).

43

Ibid. 34

Rugăciunea este expresia intimă a vieţii noastre de credinţă. Prin rugăciune vorbim cu Dumnezeu şi ne apropiem tot mai mult de El, la un nivel de intimitate greu de descris în cuvinte. Lipsa rugăciunii înseamnă o îndepărtare de Dumnezeu, în timp ce practicarea continuă şi intensă a rugăciunii înseamnă apropiere tot mai intimă de Dumnezeu. Vechiul Testament este bogat în oameni ai rugăciunii. Domnul Isus a petrecut timp îndelungat în rugăciune. Noua eră a Duhului a început de la rugăciunea ucenicilor adunaţi în odaia de sus (Fapte 1:14). De asemenea, ucenicii, şi după botezul cu Duhul Sfânt, au continuat să stăruiască “…în rugăciuni”(Fapte 2:42). Odată cu revărsarea Duhului Sfânt facem cunoştinţă cu o nouă dimensiune a rugăciunii; rugăciunea într-o altă limbă, după cum dă Duhul, sau o rugăciune a duhului. Asupra acestui tip de rugăciune aş dori să ne oprim şi să o analizăm. Este greu de conceput că un credincios nebotezat cu Duhul Sfânt se poate ruga prin Duhul aşa cum Apostolul Pavel ne îndeamnă (Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri, Efes. 6:18), alături de Iuda (rugaţi-vă prin Duhul Sfânt…Iuda 20). O rugăciune prin Duhul presupune participarea activă a Duhului lui Dumnezeu în timpul rugăciunii, şi această participare nu se referă doar la o călăuzire primită de la Duhul. Duhul Sfânt poate călăuzi în rugăciune orice suflet mântuit chiar dacă acesta nu este botezat cu Duhul Sfânt. La rugăciunea prin Duhul se referă Apostolul Pavel când spune Corintenilor “În adevăr, cine vorbeşte în altă limbă nu vorbeşte oamenilor, ci Lui Dumnezeu; căci nimeni nu-l înţelege, şi cu duhul, el spune taine…Fiindcă dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este 35

fără rod. Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea. ...Negreşit, tu mulţumeşti lui Dumnezeu foarte frumos, dar celălalt nu rămâne zidit sufleteşte… Mulţumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toţi…Astfel, deci, fraţilor, râvniţi după proorocie, fără să împiedicaţi vorbirea în alte limbi” (1Cor. 14:2, 14-15, 17-18, 39). În aceste versete termenul duhul (pneuma) nu este folosit cu majusculă (D), ceea ce înseamnă că Pavel se referă la duhul lui, nu la Duhul Sfânt în mod direct. Oricum, interpretarea expresiei este aceeaşi, pentru că contextul capitolului ne obligă să înţelegem că atunci când Apostolul spune “mă voi ruga cu duhul” aceasta înseamnă că “Duhul lui Pavel se roagă după cum Duhul Sfânt îi dă cuvinte.”44 Deci rugăciunea este făcută de duhul lui Pavel în timp ce cuvintele folosite în rugăciune aparţin Duhului Sfânt. O definiţie corectă a unei rugăciuni prin Duhul o dau şi autorii cărţii “Duhul ne Ajută să ne Rugăm”, când spun “Aşadar, rugăciunea prin Duhul este definită ca rugăciunea care izvorăşte din joncţiunea spiritului uman cu Duhul Sfânt, dând naştere unei rostiri rugative într-o limbă necunoscută.”45 În versetele 14-18, Apostolul prezintă un contrast între rugăciunea făcută cu duhul şi cea făcută cu mintea. Rugăciunea duhului lasă mintea fără rod şi nu aduce zidire sufletească celor ce aud. Rugăciunea făcută cu mintea are ca rezultat zidirea altora, pentru că o astfel de rugăciune este inteligibilă atât pentru cel ce se roagă cât şi pentru participanţii la închinare. Rugăciunea făcută cu duhul nu este inţeleasă nici de alţii nici de cel care o înalţă (v. 2, 14), pentru că este o rugăciune în alte limbi, prin care credinciosul se zideşte sufleteşte pe sine însuşi, şi prin care mulţumeşte lui Dumnezeu ‘foarte frumos’ (v. 17, Fapte 2:11). Pavel conclude arătând că rugăciunea trebuie făcută în aşa fel încât să-şi atingă scopul propus. 44

Gordon Fee, First Corinthians, p. 670. Robert L. Brandt şi Zenas J. Bicket, tr. Marius Nuţu Crişan, Duhul ne Ajută să ne Rugăm, O Teologie Biblică a Rugăciunii, (Satu Mare: Tipografia LEŞ, S.R.L., 1998), p. 28. 36

45

Dacă scopul este zidirea sufletească a bisericii printr-o slujire publică atunci se va ruga cu mintea, adică în limba cunoscută de comunitate (v. 16-17), dacă scopul este zidirea sufletească personală şi glorificarea lui Dumnezeu atunci se va ruga cu duhul, adică în alte limbi (v. 4, 15, 18). Ce este interesant aici e faptul că cel care se roagă în alte limbi se poate zidi sufleteşte fără să înţeleagă ce spune. Interpretarea limbilor este necesară doar pentru zidirea sufletească a comunităţii, nu a celui ce se roagă.46 O completare la scopul rugăciunii prin Duhul, o face tot Apostolul Pavel la Romani 8:26, când spune: “Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuş Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.” Apostolul afirmă “căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm”. Accentul se pune pe obiectul şi modul rugăciunii, cum trebuie, adică pentru ce să ne rugăm, şi cum ar trebui, cum ar fi potrivit, sau cum se cuvine să ne rugăm. Când ne rugăm e necesar să ne rugăm aşa cum şi pentru ce trebuie, cum şi pentru ce e bine. Totuşi, noi suntem limitaţi în cunoaştere. Această limitare Apostolul o numeşte slăbiciune (astheneia). Grecescul astheneia înseamnă slăbiciune fizică, morală, sau slăbiciunea minţii, putând de asemenea include timiditate şi lipsă de pătrundere spirituală. Opusul acestor slăbiciuni e dunamisul, adică puterea Duhului.47 Într-o astfel de slăbiciune şi limitare a noastră, când noi nu ştim cum trebuie să ne rugăm, Duhul mijloceşte cu suspine negrăite. Există o posibilitate că această mijlocire a Duhului, cu suspine negrăite, nu face referinţă directă la rugăciunea în alte limbi, dar nici nu poate să o excludă. Rugăciunea în alte limbi, este exclusă din acest context al mijlocirii Duhului de către unii autori, datorită termenului folosit pentru suspine. Grecescul stenagmos [suspine] folosit de Pavel aici, este utilizat în acelaşi capitol în v. 22 şi 23. În v. 22 ni se arată cum creaţia suspină durerea aşteptării restaurării la parametrii 46 47

Ibid, p. 669. Brant şi Bicket, Duhul, p. 270. 37

pierduţi odată cu căderea în păcat a primului om, Adam. În v. 23, apostolul vorbeşte despre faptul că şi noi credincioşii suspinăm aşteptând transformarea trupului pământesc în trup de slavă. Suspinul acesta nu presupune în mod obligatoriu o exprimare literală audibilă, ci poate fi o strigare figurativă de tip metaforic.48 Alături de Kasemann, cred că textul din Rom 8:26, este cel mai uşor de interpretat dacă acceptăm idea că în acest process al rugăciunii, intervine Duhul Sfânt care preia slăbiciunea şi neputinţa noastră omenească, şi o transformă într-o rugăciune în alte limbi, prin care vorbim cu Dumnezeu şi-I cerem tocmai ce trebuie, cum trebuie şi ce avem nevoie49, fără ca să eliminăm posibilitatea unei alte interpretări. Intr-o astfel de rugăciune Duhul Sfânt se uneşte cu duhul omului şi formează rugăciuni şi petiţii către Dumnezeu, care nu pot fi cuprinse de mintea omenească. Este adevărat că orice credincios se poate ruga, dar atunci când suntem slabi şi nu ştim cum trebuie să ne rugăm, cine ne poate ajuta mai bine ca Duhul Sfânt, şi cum să ne rugăm mai bine şi în armonie cu voia divină? Numai prin limbajul dat de Duhul Sfânt, şi acesta numai dacă dispunem de el. Am arătat în acest capitol necesitatea Botezului cu Duhul Sfânt, pentru a provoca credincioşii să caute această experienţă animaţi de o motivaţie corespunzătoare. Cei care caută Botezul cu Duhul Sfânt doar ca să se laude că sunt mai spirituali ca alţi credincioşi, greşesc. Tot la fel greşesc şi cei care caută această experienţă, considerând că ea reprezintă ştampila pe paşaportul cerului, după care lupta lor spirituală cu ispitele şi păcatul încetează. Una dintre cele mai mari greşeli pe care le poate face un om după botezul cu Duhul Sfânt e să spună: “Am învins, lupta e gata, sunt mântuit cu siguranţă, de acum nu mai trebuie să fac nimic, aparţin Domnului şi pe mine asta mă interesează.” Când un om gândeşte aşa, lăsă garda jos, şi este în pericol 48

Morris, Romans, p. 328. Ernst Kasemann: Commentary on Romans (Grand Rapids, 1980), p.241 38

49

de a fi înfrânt, şi ce nu a reuşit să facă Diavolul înainte de Botezul cu Duhul Sfânt o va face după aceea. Sunt persoane care au căzut după Botezul cu Duhul Sfânt tocmai din aceste motive. Lupta spirituală nu se isprăveşte odată cu experimentarea Botezului cu Duhul Sfânt, dimpotrivă continuă şi chiar se inteţeşte. Diavolul nu va înceta lupta lui aprigă împotriva sfinţilor lui Dumnezeu. Odată botezaţi cu Duhul Sfânt trebuie să devenim mai eficienţi în mărturia noastră, să trăim o viaţă plină de încredere şi biruinţă bucurându-ne de mărturia Duhului, şi crescând în viaţa noastră de rugăciune prin Duhul.

CAPITOLUL IV Cum se primeşte Botezul cu Duhul Sfânt În contextul cerinţelor pentru experimentarea Botezului cu Duhul Sfânt, orice om sincer care-L caută pe Dumnezeu îşi va pune câteva întrebări: “Ce trebuie sa fac, sau care sunt condiţiile care se cer pentru ca un om să ajungă la această experienţă spirituală. Poate orice om, şi în orice stare să ajungă la experienţa botezului cu Duhul Sfânt? Este deschis acest drum pentru toţi?” Voi încerca să răspund pe scurt la aceaste întrebări: a) Botezul cu Duhul Sfânt este pentru cei născuţi din nou (Ioan 14:17). Botezul cu Duhul Sfânt nu este pentru cei din lume, care sunt străini de făgăduinţele lui Dumnezeu. Umplerea Duhului este pentru oamenii mântuiţi, născuţi din nou, care şi-au lăsat povoara păcatelor lor la cruce şi au început o viaţă nouă,50 prin înoirea făcută de Duhul Sfânt, aşa după cum ne arată Apostolul Pavel la Tit 3:5; “El ne-a mântuit nu prin faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înoirea făcută de Duhul Sfânt.” Când Duhul Sfânt vine în inima omului la convertire, Duhul realizează în om naşterea din nou şi 50

Sandru, Doctrinele, p. 241 40

pregătirea pentru următoarea experienţă: Botezul cu Duhul Sfânt. Naşterea din nou ne dă identitatea nouă în Christos şi ne face copii ai lui Dumnezeu. Această naştere sau regenerare este supranaturală, iar agentul prin care se produce este Duhul Sfânt.51 Odată ce am devenit copii ai Lui, vom creşte în cunoaştere şi în experienţe reale cu Dumnezeu, prin Duhul Sfânt. Botezul cu Duhul Sfânt este una din aceste experienţe. Lumea nu-l poate primi pentru că nu-l cunoaşte, şi pentru că zace în păcat şi în cel rău (1Ioan 5:19). Numai într-un vas regenerat şi curat, spălat şi eliberat de patimi se poate coborî Darul Duhului Sfânt. b) Botezul cu Duhul Sfânt este pentru cei ce ascultă de Evanghelie (Fapte 5:32). Botezul cu Duhul Sfânt, Darul Duhului Sfânt, sau umplerea cu Duhul Sfânt cum e prezentată de Evanghelistul Luca, este doar pentru cei ce ascultă de Dumnezeu. Numai în ascultare deplină de Dumnezeu şi într-o stare umilă, vom putea primi făgăduinţa Tatălui. Petru vorbeşte clar despre faptul că Duhul este martor al Învierii lui Isus, şi că acest Duh este dat de Dumnezeu celor ce împlinesc poruncile Domnului. Apostolul spune: “Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt pe care l-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.” (Fapte 5:32). Ascultatea de Dumnezeu este una dintre cele mai importante cerinţe pentru orice candidat la Botezul cu Duhul Sfânt. Aşa cum nu se pot separa cele două feţe ale unei monezi, tot aşa nu se poate separa roada Duhului de darurile Duhului, a fi de a face, sfinţenia de putere şi pocăinţa de ascultare de Dumnezeu.52 Nu este suficient ca o persoană să vină Duminica la altar, să-şi plângă păcatul, să-şi ceară iertare, iar apoi începând cu ziua de Luni să continue viaţa de acolo de unde a lăsat-o Sâmbătă. Un om cu adevărat născut din nou, va intra în ascultare şi supunere totală faţă de Cuvântul Evangheliei. Viaţa lui va fi o viaţă nouă, despărţită de păcat şi în 51 52

Erickson, Christian Theology, p. 873 Land, Pentecostal Spirituality, p.103 41

deplină ascultare de Dumnezeu. Această ascultare este de fapt testul copiilor lui Dumnezeu, după cum Apostolul Pavel spune: “Căci toţi ceice sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.”(Rom. 8:14). Omul care va umbla sub continua călăuzire a Duhului va dovedi că aparţine Domnului. Un astfel de om devine candidatul potrivit pentru Botezul cu Duhul Sfânt. c) Botezul cu Duhul Sfânt este pentru cei care-l cer. (Luca 11:13). Botezul cu Duhul Sfânt este pentru cei care stăruiesc în rugăciune. Evanghelistul Luca se referă la Botezul cu Duhul Sfânt şi la felul în care acesta se primeşte, când redă cuvintele Domnului Isus: “Deci dacă voi, cari sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” (Luca 11:13). Darul Duhului Sfânt este pentru cei care se roagă din adâncul inimii, şi-L cer cu foc şi pasiune. Numai printr-o astfel de rugăciune, poate omul să-şi dovedească foamea şi setea după Dumnezeu. Un om lipsit de interes nu se va ruga, nu va cere şi nu va stărui. Dorinţa îl impinge pe om la rugăciune, nevoia îl determină să ceară. Numai când doreşti ceva în modul cel mai sincer şi serios, vei striga către Dumnezeu în rugăciune, iar El va răspunde. Domnul Isus a spus: “Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide. Căci ori şi cine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate i se deschide.” Mat. 7:8-9. Când povara de păcate apăsa greu asupra noastră, am plâns, ne-am căit, am strigat către Dumnezeu, şi El ne-a ascultat rugăciunea. Lanţurile s-au rupt, butucii s-au sfărâmat, şi prin harul Domnului am fost eliberaţi. Când am fost 42

bolnavi sau în alte nevoi ne-am rugat, şi Dumnezeu în dragostea Lui ne-a răspuns. În încercări grele ne rugăm. Viaţa credinciosului este o viaţă continuă de rugăciune. Tot aşa trebuie să fie şi atunci când credinciosul vrea să trăiască bucuria Botezului cu Duhul Sfânt: trebuie să ceară în rugăciune. Există şi cazuri de excepţie, ca în casa lui Corneliu, unde Darul Duhului Sfânt a fost turnat în timp ce Apostolul Petru predica (Fapte 10:44). Acolo, neamurile nu ştiau ce si cum să ceară, nu ştiau nici măcar de ce exact au nevoie, aşa că Dumnezeu a luat iniţiativa Botezului cu Duhul Sfânt, pentru că, după cum am amintit mai sus, Petru şi cei tăiaţi împrejur trebuiau să fie convinşi că Dumnezeu primeşte în numărul celor mântuiţi prin Isus, şi pe Neamuri. Acest caz de excepţie ne arată că Dumnezeu poate să ierte păcatele, să transforme viaţa, şi să boteze cu Duhul Sfânt la interval de timp foarte mic, aproape imperceptibil. Totuşi, regula generală pentru experimentarea Botezului cu Duhul Sfânt, rămâne stăruinţa în rugăciune, şi aceasta fără a nega dreptul lui Dumnezeu suveran de a face excepţii. Cei care vor să fie Botezaţi de Domnul cu Duhul Sfânt, trebuie ca mai întâi să fie născuţi din nou, apoi să trăiască în ascultare de Dumnezeu, şi nu în ultimul rând să se roage şi să dorească stăruitor această umplere. Aşteptarea doar şi nepăsarea nu sunt calităţi, şi nu-l ajută pe credincios nici să crească spiritual nici să se apropie de Dumnezeu, nici să intre în posesia lucrului pe care-l caută.

Concluzie În această scurtă analiză nu ne-am ocupat de darurile Duhului Sfânt, nici de roada Duhului, nici de alte lucrări esenţiale, ale Duhului, ci am căutat să tratez în mod mai specific, Botezul cu Duhul Sfânt. Prin această lucrare nu caut să diminuez sub nici o formă celelalte lucrări pe care Duhul Sfânt le face în viaţa credinciosului. Naşterea din nou, sfinţirea, lumina asupra Cuvântului, putere în predicarea Evangheliei, darurile Duhului Sfânt, trăirea unei vieţi sub continua călăuzire a Duhului, etc…, sunt toate aspecte esenţiale ale vieţii de credinţă, care îşi au locul lor aşezat de Dumnezeu în lucrarea de mântuire, creştere spirituală, mărturie, Evanghelizare şi misiune. În toate acestea Duhul Sfânt este implicat, şi nici una din ele nu se pot realiza fără participarea şi ajutorul Duhului. Scopul meu prin studiul prezentat este ca cititorii să cunoască adevărul Scripturii despre doctrina Botezului cu Duhul Sfânt, şi modul în care această teologie se transpune în practica vieţii de credinţă. Cei mai îndreptăţiţi să vorbească şi să scrie despre aceste adevăruri, consider că sunt cei ce le-au experimentat întocmai. Aşa după cum ateii nu vor putea descrie şi înţelege pocăinţa şi naşterea din nou, (chiar dacă din punct de vedere teoretic şi critic ar putea să le analizeze), tot aşa Botezul cu Duhul Sfânt trebuie descris şi interpretat de cei care l-au experimentat după modelul practic al Scripturii. Această descriere şi interpretare va stârni mai mult interes, şi o foame tot mai adâncă pentru experimentarea lui. Credincioşii în general, şi în mod special tânăra generaţie caută experienţe spirituale care să ateste credinţa din inima lor. Dacă Dumnezeu a pus la dispoziţia noastră o astfel de experienţă, sunt sigur că nu este dată doar ca să vorbim despre ea, ci este oferită 44

poporului răscumpărat pentru creşterea Bisericii Sale, şi pentru ca să o trăim din plin. Valoarea Cuvântului Evangheliei şi a comunităţii reprezintă de asemenea subiectul altor lucrări specifice, care nu pot fi neglijate. O balanţă perfectă între lucrarea Cuvântului, a Duhului şi a comunităţii sunt esenţiale pentru progresul lucrării lui Dumnezeu aşa după cum Jones spune: “Protestanţii au Biblia, dar Biblia fără Duh şi fără comunitate este o literă moartă care dă naştere unui scolasticism arid. Catolicii au comunitatea, dar comunitatea fără Biblie şi fără Duh devine un înveliş instituţional. Penticostalii au Duhul, dar Duhul fără Biblie şi fără comunitate conduce inevitabil la subiectivism şi fanatism... În trupul lui Christos complet, plin de Duh, după cum îl prezintă Pavel, aceste trei autorităţi parţiale se complementează una pe cealaltă. Duhul inspiră Cuvântul şi zideşte comunitatea; Cuvântul ne ajută să înţelegem experienţele noastre cu Duhul şi ne învaţă forma vieţii noastre comune. Comunitatea formează contextul în care Cuvântul este înţeles şi Duhul este experimentat. Folosirea Cuvântului pentru a dărâma în loc de a zidi biserica, folosirea bisericii pentru a stinge Duhul, folosirea Duhului ca un pretext al ieşirii din parametrii Evangheliei au distrus temelia Creştinismului în lumea modernă mai mult decât orice atac extern al ateiştilor şi şcepticilor.”53 Câtă vreme această balanţă dintre Cuvânt, Duh, şi Biserică, va fi păstrată, fără a elimina vreuna din cele trei părţi componente, Cuvântul va fi vestit, Duhul va lucra iar Biserica va creşte, şi toate acestea pentru gloria Domnului Isus Christos. Acum, la începutul Mileniului III, când Domnul Isus e gata să vină pe norii cerului, pentru răpirea Bisericii Sale, suntem chemaţi la o viaţă trăită în puterea şi sub călăuzirea Duhului Sfânt. Ploaia târzie revărsată de Dumnezeu în ultimul veac, cred că este şi pentru cei care vin după noi. Va găsi oare Dumnezeu suflete însetate şi doritoare? Cred că da! Datoria noastră ca Slujitori ai Lui 53

J. W. Jones, The Spirit and the World (New York: Howthorn Books, 1975), p. 100, 106. 45

Dumnezeu, este să predicăm Evanghelia aşa cum este scrisă, cu tot ce oferă ea. Dumnezeu va lucra în inimile oamenilor şi va produce foamea necesară după umplerea cu putere de sus. Cred că Dumnezeu va Boteza cu Duhul Sfânt aşa ca în Faptele Apostolilor, până la venirea Domnului Isus Christos în vederea răpirii Bisericii Sale. Dacă tu iubite cititor, nu ai această experienţă a Rusaliilor, te invit să te apropii de Dumnezeu în ascultare, cu sinceritate şi rugăciune, pentru ca Dumnezeu să umple vasul inimii tale de putere şi bucurie. Această bucurie nu se poate asemăna cu nimic din lumea aceasta, de aceea ţi-o doresc din toată inima.

Bibliografie Bearsley-Murray, G.R., Baptism in The New Testament, Grand Rapids, Wm. B.Eerdmans Publishing Co., 1962; Bittlinger, Arnold, Gifts and Grace, trans. H. Klassen, Grand Rapids:Wm. B. Eerdmans Publishing Co., 1967; Bruce, F. F., The Book of the Acts, Grand Rapids: Wm. B. Eedmands Publishing Company, 1988; Carson, D. A., The Gospel According to John, Leicester, Inter-Versitz Press, 1991; Christenson, Laurence, Speaking in Tongues and Its Significance for the Church, Minneapolis: Bethany Fellowship, 1968; Erickson , Millard J., Christian Theology, Grand Rapids: Baker Book House, 1985; Fee, Gordon, The First Epistle to the Corinthians, Grand Rapids, Wm. B. Eerdmans Publishing Co., 1987; Gee, Donald, A New Descovery, Spriengfield, Mo., Gospel Publishing House, 1932; Gee, Donald, The Pentecostal Movement, Including the Story of the War Years, 1940-47, rev. Ed. London, Elim, 1949; Guthrie, Donald, New Testament Introduction, Downers Grove, Il., InterVarsity Press, 1970; Horton, Stanley M., What the Bible Says About the Holy Spirit, Spriengfield, Gospel Publishing House, 2002; Hoy, Albert, “Public and Private Use of Tongues”, Paraclete, II, 4; Hull, J. H. E., The Holy Spirit in the Acts of the Apostles, Londra, Lutterworth Press, 1967; Hunter, H., Spirit-Baptism, A Pentecostal Alternative, Lanham, MD, 1983; Hughes, Ray H., Who is the Holy Ghost?, Cleveland, Pathway Press, 1992;

Hurst, D. V., “The Evidence Points to Evidence”, Paraclete, II, 1; Jones, J. W., The Spirit and the World, New York: Howthorn Books, 1975; Kasemann, Ernst, Commentary on Romans; Grand Rapids, 1980; Land, Steven J., Pentecostal Spirituality – A Passion for the Kingdom, Sheffield, Sheffield Academic Press, 1994; Moris, Leon, The Epistle to the Romans, Grand Rapids, Wm. B. Eerdmans Publishing Company, 1988; Moltmann, Jurgen, The Spirit of Life, Minneapolis, Fortress Press, 1992; Newbegin, L., The Household of God, London: SCM Press, 1953; Pinnock, Clark H., Flame of Love – A Theology of the Holy Spirit, Downers Grove, Il, InterVarsity Press, 1996; Robert L. Brandt şi Zenas J. Bicket, tr. Marius Nuţu Crişan, Duhul ne Ajută să ne Rugăm, O Teologie Biblică a Rugăciunii, Satu Mare, Tipografia LEŞ, S.R.L., 1998; Sandru, Trandafir, Doctrinele Biblice ale Bisericii, Bucureşti, Editura Cultului Penticostal, 1989; Tipei, John F., Punerea Mâinilor: Semnificaţia actului în Sfânta Scriptură şi în literatura grecoromană, Oradea, Editura Cartea Creştină, 2002;

  



HVWHRLQLĠLDWLYăGHUăVSkQGLUHDFXOWXULLFUHɇWLQH SULQWUHYRUELWRULLGHOLPEăURPkQăGLQ$PHULFDGH1RUG  2IHULP VHUYLFLLFRPSOHWHɇLJUDWXLWHGHHGLWDUHSHQWUXDXWRULFUHɇWLQL FRUHFWXUăSXQHUHvQSDJLQăJUDILFăLQWHULRUɇLFRSHUWă DWULEXLUH,6%1WLSăULUHSURRIHWF  WLSăULUHGHFDUWHvQ68$&DQDGDɇL5RPkQLD FDQWLWăĠLPLFLVDXPDULPLQLPXQ H[HPSODU ODSUHĠXULDFFHVLELOH  FăUĠL3')JUDWXLWH  UHSURGXFHULWLSăULWHGHFăUĠLHOHFWURQLFH3') „SDJ  UHFRQGLĠLRQăULɇLUHSURGXFHULGHFăUĠLYHFKL VFDQăULFRQYHUVLL3')ɇLUHWLSăULUL  WLSăULUHGHPDWHULDOHSHQWUXOXFUăUL GHHYDQJKHOL]DUHɇLPLVLXQH SOLDQWHDILɇHEURɇXULFăUĠLSRɇWDOHHWF  YkQ]ăULGHFDUWHSULQFRUHVSRQGHQĠă H[SHGLĠLHJUDWXLWăvQ68$ɇL&DQDGD SHQWUXFRPHQ]LGHPLQLP  GLVFRXQWJHQHURVSHQWUXOLEUăULL SODWDGXSăYkQ]DUH    'RUYDO$YH'RUYDO4& +6*&$1$'$ 7HO 86   &DQDGD  HPDLOWKHEURWKHUERRN#\DKRRFRP ZZZWKHEURWKHUERRNFRP