Concurenta

Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu

Concurenţa

Profesor coordonator: Wiegand

Fleischer Realizator : Mot Cosmin

1


CONCURENŢA Concurenţa reprezintă confruntarea dintre agenţii economici (producători sau consumatori) pentru obţinerea unor condiţii cât mai bune de producţie, desfacere şi a altor activităţi economice în scopul maximizării profitului. Concurenţa este o trăsătură fundamentală a economiei de piaţă. Să identificăm, în schema alăturată, condiţiile care fac posibilă concurenţa. Concurenţa este posibilă numai dacă: - preţurile sunt libere; - agenţii economici dispun de liberă iniţiativă; - există un cadru democratic ce reglementează „regulile jocului”; - agenţii economici sunt numeroşi. Competiţia dintre agenţii economici participanţi la actele de vânzare-cumpărare vizează trei aspecte: cantitatea, calitatea şi preţul bunurilor aduse pe piaţă. Factorii care determină amploarea concurenţei Amploarea concurenţei este determinată de următorii factori: - numărul agenţilor economici vânzători şi cumpărători; - puterea agenţilor economici vânzători şi cumpărători; - gradul de diferenţiere al produselor; - gradul de transparenţă al pieţei; - capacitatea societăţii de a stimula creativitatea. Concurenţa, fiind o confruntare, presupune utilizarea unor mijloace şi instrumente specifice în vederea atingerii intereselor. Aceste mijloace pot fi economice şi extraeconomice.

2


Mijloacele economice pot consta în: - reducerea preţului ca urmare a reducerii costurilor; - îmbunătăţirea calităţii bunurilor şi serviciilor; - diversificarea structurii sortimentale a bunurilor oferite; - acordarea unor avantaje cumpărătorilor. Printre mijloacele extraeconomice se numără: - corupţia; - spionajul economic; - şantajul; - furtul de informaţii şi documente; - reclama bazată pe informaţii false; - sponsorizarea. Concurenţa este o componentă esenţială a pieţei. Simpla existenţă a concurenţei pe piaţă nu garantează un climat economic sănătos. Dat fiind acest fapt, regulile unei economii bazate pe concurenţă trebuie stabilite de o manieră riguroasă.

În funcţie de metodele folosite în competiţia dintre agenţii economici, concurenţa poate fi: - loială, corectă, legală; 3


- neloială, incorectă, ilegală. Concurenţa loială Concurenţa este loială, corectă, legală dacă sunt folosite mijloace economice şi sunt respectate normele în vigoare.Concurenta loiala are loc in conditiile respectarii de catre concurenti a normelor si mijloacelor considerate corecte si recunoscute ca atare prin reglementarile in vigoare din fiecare tara. Concurenţa neloială Concurenţa este neloială, incorectă, ilegală dacă sunt folosite metode extraeconomice ca: înţelegeri cu un caracter de monopol, răspândirea de informaţii false despre concurenţi sau sunt încălcate normele în vigoare. Acest tip de concurenta este reglementat prin diverse tratate internationale, precum si de legislatia nationala din Romania. În funcţie de modul de satisfacere a intereselor agenţilor economici, concurenţa poate fi: - perfectă -este un model al teoriei economice. Acest model descrie o formă ipotetică a pieței în care nici un producător sau consumator nu are puterea de a influența prețurile de pe piață. Aceasta ar conduce la un rezultat eficient, ținând cont de definiția standard a economiei (Pareto-eficiența). Analiza piețelor perfect competitive asigură fundamentul teoriei cererii și ofertei. - imperfectă - atunci când lipseşte cel puţin una din trăsăturile concurenţei perfecte.

Piaţa cu o concurenţă perfectă= Model ideal, teoretic Atomicitate perfectă:Agenţii economici vânzători şi cumpărători sunt numeroşi, însă au putere economică scăzută. Omogenitate perfectă:Pe piaţă se găsesc produse identice, de la ofertanţi diferiţi. Transparenţă perfectă:Pe piaţă, accesul la informaţii legate de preţ şi cantităţile oferite este liber.

4


Intrare şi ieşire liberă de pe piaţă:Intrarea şi ieşirea de pe piaţă se fac pe criterii de eficienţă. Vor intra pe piaţă agenţii economici care au pentru produsele lor un preţ mai mare decât costul total mediu (P > CTM) şi vor ieşi de pe piaţă cei care au un preţ mai mic decât costul total mediu. Mobilitate perfectă a factorilor de producţie:Orice agent economic îşi poate procura factorii de producţie de care are nevoie (muncă, pământ, capital). Pe piaţa cu o concurenţă perfectă, preţul se formează prin interacţiunea dintre cerere şi ofertă. Preţul de echilibru corespunde nivelului la care cererea egalează oferta, la cel mai înalt nivel de vânzări şi cumpărări. Pe piaţa cu o concurenţă perfectă: - dacă preţul scade, cantitatea cerută creşte; - dacă preţul creşte, cantitatea oferită sporeşte; - preţul de echilibru se constituie la cea mai mică diferenţă dintre cerere şi ofertă. Pe piaţa cu o concurenţă perfectă, preţul de echilibru se constituie la nivelul la care diferenţa dintre cerere şi ofertă este cea mai mică.Pe piaţa cu o concurenţă perfectă, la nivelul preţului de echilibru profitul este cel mai mare, deoarece venitul marginal este egal cu costul marginal şi cu preţul. Vmg = Cmg = P

5


Exemplu de concurenta perfecta: Se spune că agricultura, cu un număr mare de ofertanți, o cerere relativ inelastică și produse aproape perfect substituibile, este o aproximare a modelului concurenței perfecte. Acest lucru poate fi adevărat în anumite locuri și perioade istorice, dar nu este adevărat în cazul economiilor moderne. De exemplu, pe piața globală a agriculturii, agricultorilor europeni sau americani li se oferă subvenții, iar aceștia își exportă produsele la prețuri de dumping, prețuri sub costurile de producție. Orice formă de intervenție guvernamentală, cum ar fi subvențiile, deformează piața, ceea ce duce la dispariția concurenței perfecte.Concurența perfectă este o teorie absolută, deoarece nu există exemple de piață perfect competitivă În teoria economică, concurența imperfectă, este situața de pe piață în care condițiile necesare pentru existența concurenței perfecte nu sunt satisfăcute. Forme de concurență imperfectă: Monopol, situație în care există un singur vânzător al unui bun economic. Oligopol, situație în care există un număr redus de vânzători ai unui bun economic. Concurență monopolistică, situație în care există mulți vânzători de bunuri total diferite. Monopson, situație în care există un singur cumpărător al unui bun economic. Oligopson, situație în care există un număr restrâns de cumpărători ai unui bun economic.

Piaţa cu o concurenţă monopolistică=Mulţi vânzători şi cumpărători Concurenţa monopolistică se manifestă în cadrul pieţei prin îmbinarea unor elemente specifice pieţei perfecte cu altele, caracteristice monopolului. Atomicitate: Agenţii economici, cumpărători şi vânzătorii, sunt numeroşi, însă au putere economică scăzută. 6


Produsele similare, dar neomogene: Produsele de pe piaţă sunt similare, însă nu identice. Produsele se diferenţiază printr-un element particular (exemplu: bomboane cu căpşuni - bomboane cu fragi). Accesul liber într-o ramură: Nu există restricţii pentru un produs la intrarea într-un anumit domeniu. Fidelitatea clientului: Este dobândită prin calitatea produsului, reclamă, ambalare, condiţii, servicii post-vânzare. În condiţii de concurenţă monopolistică, preţul se supune unor tendinţe contradictorii: - tinde să crească din cauza cheltuielilor promoţionale sporite; - tinde să scadă prin preocuparea firmelor pentru creşterea vânzărilor. Pe termen scurt: - maximizarea profitului total se va realiza la acel volum al producţiei la care costul marginal este egal cu venitul marginal şi cu preţul (Cmg = Vmg = P); - firma monopolistă poate exercita putere de monopol prin marca de fabricaţie; - preţul este mai mare decât costul total mediu şi costul marginal, prin urmare firma obţine supraprofit. Pe termen lung, în cadrul pieţei cu o concurenţă monopolistică: - se înteţeşte concurenţa întrucât în cadrul pieţei intră mai multe firme; - profitul maxim este obţinut atunci când venitul marginal este egal cu costul marginal (Vmg = Cmg).

Piaţa cu o concurenţă de oligopol=Puţini, dar puternici Principala piaţă cu concurenţă imperfectă în economia de piaţă contemporană este oligopolul. Caracteristicile acestei pieţe sunt prezentate în schema alăturată.

7


Firmele aflate în concurenţă pot oferi bunuri omogene sau diferenţiate. Incertitudine: Căutători de preţ. Număr mic de producători: Oferta este concentrată. Accesul dificil in ramură: Avantajele tehnologice sunt foarte bine valorificate, producţia este mare, costurile sunt menţinute la un nivel scăzut, iar preţul trebuie să fie flexibil. Interdependenţa între producători:Decizia unuia dintre producători va influenţa şi celelalte firme prezente pe piaţă. Produs (omogen sau neomogen) oferit de un număr mic de firme: Cererea îşi păstrează atomicitatea. Formarea preţului pe piaţa cu o concurenţă de oligopol= Agenţii economici - „căutători de preţ” În condiţii de oligopol, preţul se formează în funcţie de comportamentul firmelor şi are caracteristicile unui joc strategic. În cazul oligopolului necooperant orice decizie a unui producător influenţează deciziile celuilalt.Fiecare firmă va avea un comportament de adaptare.Interdependenţa şi incertitudinea sunt caracteristicile cele mai importante ale pieţelor de tip oligopol.Incertitudinea poate fi eliminată în cazul înţelegerilor de tip cartel.În acest caz se urmăreşte maximizarea profitului „reunit”.Deoarece în cadrul unui oligopol fiecare producător sau vânzător cunoaște foarte bine procentul pe care îl deține din pia ța produsului sau a serviciului respectiv și pentru că orice modificare a pre țului sau a volumului producției de către una din firmele oligopoliste este reflectată în volumul de vânzări al celorlalte, există tendința ca gradul de interdependență între firme să fie foarte mare, încât fiecare firmă trebuie să-și stabilească prețul și producția în funcție de reacția celorlalte firme din oligopol, astfel că odată stabilite, prețurile într-un oligopol sunt rigide.

8


Piaţa cu o concurenţă de monopol= Producătorul rege Piaţa cu concurenţă de monopol se caracterizează prin dominaţia unui singur producător, deoarece produce şi vinde un bun economic pentru care nu există înlocuitori. Firma impune cantitatea, calitatea şi preţul bunului respectiv. În condiţii de monopol, preţul este un factor endogen. Preţul depinde de:- evoluţia cererii şi a costului de producţie;veniturile încasate;mărimea profitului. Chiar dacă monopolul exercită controlul asupra preţului, cantitatea cerută nu poate fi controlată. Dacă scade cererea, profitul va scădea şi el. Fiecare unitate vândută în plus aduce un profit egal cu diferenţa dintre preţ şi costul total mediu. Situaţia de monopol este temporară, în aceste condiţii sunt luate în considerare şi modalităţi alternative de gestiune: - maximizarea cifrei de afaceri - pentru a împiedica intrarea altor agenţi economici pe piaţă; - gestiunea în stare de echilibru - profit nul, practicată de monopolurile publice; - stabilirea preţului la nivelul costului marginal - în monopoluri cu administrare publică. Principalele forme de existenţă a monopolului sunt: 1. Monopolul administrativ sau instituţional Este instituit prin reglementări legislative care impun dreptul exclusiv al statului de a 9


produce şi/sau comercializa anumite produse. Scopul instituirii acestor monopoluri vizează fie importanţa anumitor domenii, respectiv produse şi servicii (transport feroviar și/sau aerian); exploatarea unor resurse ale subsolului; producerea şi distribuţia energiei electrice, a gazelor naturale; industria de apărare etc.; protecţia cetăţenilor (substanţe toxice şi droguri, materiale explozive şi periculoase etc.) sau veniturile mari ce se pot obţine (loterii şi pronosticuri sportive, prelucrarea şi comercializarea tutunului, producerea şi comercializarea băuturilor alcoolice etc.). Exploatarea acestor monopoluri se poate face direct de către stat prin înfiinţarea unor unităţi productive (regii sau companii naţionale), situaţie în care este interzis accesul pe piaţă a oricăror alte firme, sau prin sistemul acordării de licenţă, care pot fi administrative (după caz de producţie şi/sau comercializare, import sau export - vezi spre exemplu cazul posturilor de radio şi televiziune, a operatorilor de televiziune ş.a.), situaţie în care accesul, implicit concurenţa, este controlată de către stat, respectiv automate (sistemul „monopolurilor fiscale”), situaţie în care concurenţa este deschisă pentru oricine doreşte şi este dispus să plătească o anumită taxă (vezi cazul taxei de timbru pentru ţigări sau băuturi alcoolice). 2. Monopolul tehnologic Este legat de apariţia legislaţiilor privind protecţia drepturilor de proprietate industrială care conferă exclusivitate firmei inovatoare asupra producţiei unui nou bun pentru o anumită perioada de timp (15-17 ani, brevete patentate). Protecţia legală a inventatorului apare ca o recunoaştere a importanţei cercetării ştiinţifice şi introducerii progresului tehnic în economie şi societate. 3. Monopolul asupra mărcii comerciale Include

atât marca de fabricaţie, cât şi marca produsului. Imaginea producătorului şi/sau a produsului bazată pe originalitatea unor modele periodic îmbunătăţite şi garanţia calităţii şi seriozităţii sunt legate de numele de marcă. Aceasta este, pe de o parte, „impusă”, făcută cunoscută consumatorilor prin intermediul reclamei şi publicităţii, iar, pe de altă parte, recunoscută şi protejată printr-o legislaţie specifică. Importanţa monopolului asupra mărcii comerciale este legată de faptul că acesta stă tot mai mult la baza deciziei de cumpărare. Epoca actuală este marcată, mai degrabă, de o concurenţă între/şi prin numele de marcă decât prin preţ. Diferenţierea produselor prin marcă apropie această variantă de monopol de condiţiile concurentei monopoliste. Toate formele prezentate până acum reprezintă forme de monopol legislativ, în sensul că ele 10


sunt rezultatul adoptării unor acte normative fără de care nu ar putea exista şi funcţiona ca atare. 4. Monopolul natural Reprezintă una din formele „clasice” de existenţă şi manifestare a monopolului ce are în vedere, pe de o parte, existenţa economiilor de scară, iar, pe de alta, dimensiunea restrânsă şi „izolarea” anumitor pieţe: Economia de scară permite, în anumite domenii şi în anumite condiţii, scăderea costurilor de producţie într-o măsură atât de mare încât alte firme, cu un volum mai redus de activitate, nu ar putea ajunge la o atare performanţă. Dimensiunea restrânsă şi poziţia geografică relativ „izolată” a unor pieţe pot face posibilă existenţa unui singur ofertant, pe de o parte, pentru că clienţii şi veniturile ar fi prea mici pentru a putea „supravieţui” mai mult, iar pe de alta parte, pentru că costurile de transport sunt prea ridicate şi cresc preţurile prea mult ca firma locală să poată fi concurată din exterior. 5. Înţelegeri secrete între firme Această variantă desemnează cazul oligopolurilor complet coordonate, care pe baza unor acorduri formale sau informale, referitoare la partajarea resurselor, cotele de producţie şi nivelul preţurilor de ofertă, ajung practic în situaţia de a se comporta, pe ansamblu, ca şi un monopol economic. Aşa după cum s-a putut constata, formele prezentate nu reprezintă (poate cu excepţia monopolului administrativ, bazat pe firma de stat) forme de monopol economic perfect. Faptul că aproape toate bunurile au substitute mai mult sau mai puţin apropiate, face ca abordarea monopolului, în analiza economică, să nu presupună absenţa completă a concurenţei din partea altor produse, ci numai absenţa concurenţilor de pe o anumită piaţă însoţită de o elasticitate încrucişată a cererii scăzute. Consecinţa fundamentală este, următoarea: preţul nu mai este stabilit în mod exogen, prin jocul liber al forţelor pieţei, ci este fixat împreună cu volumul producţiei de firma producătoare.

Concurenţa Directă :Dacă produsul de monopol nu este cerut pe piață, atunci vânzarea este nulă și puterea de monopol este nulă.Mai există biroul de invenții unde ies tot felul de produse noi; acestea aparțin celui care le-a creat, deci acea persoană sau firmă, de ține monopol asupra acelui produs. Însă există multe firme care inventează produse noi ori servicii și nu toate acestea ajung pe piață, ramânând la stadiu de prototip, sau în alt caz reușesc să le producă, dar în serii mici, asfel încât în aceste cazuri monopolul nu se poate 11


exprima pe piață. A avea monopol asupra unei piețe nu înseamnă succes asigurat, fiindcă trebuie să existe și cerere pe acea piață pentru respectivul produs sau serviciu monopolist.Pentru ca o firmă de monopol să aibă cu adevărat putere monopolistă, aceasta nu trebuie să aibă în preajma ei alte firme substituiente, care să vândă produse ori servicii asemănătoare ori substituibile. În analiza monopolului se ține cont și de elasticitatea prețului unui produs de monopol, în raport cu un alt produs substituibil acestuia. De exemplu nu ar trebui exagerat pre țul unui produs de monopol, dacă mai există un alt produs substituibil acestuia, care este mult mai ieftin.

Concurenţa Potenţială : Se numește concurență potențială pentru că există anumite firme care ar putea considera că prețul unui produs de monopol este prea mare pe acea pia ță și ar putea să pătrundă pe acea piață cu un produs asemănător, substituibil, cu un preț mult mai mic prin care să atragă cererea pentru acel produs (clientela) și astfel puterea de pia ță a monopolului să fie pusă în pericol. Aceste forme de abordare fac să dispară ori să deterioreze puterea monopolului pe o anumită piață a unui anumit produs, sau serviciu. Aceste noi firme încearcă să servească pia ța cât mai bine, iar câștigător iese în final consumatorul și firma nou apărută care va de ține puterea de cumpărare a acestui consumator, date fiind prețurile mai mici fa ță de firma monopolistă.

Monopsonul-oligopsonul= Puterea cumpărătorului Monopson (din greacă monos = singur + opsônein = a se aproviziona, prin franceză monopsone) este un termen economic care desemnează o structură a pieței cu concurență imperfectă, în cadrul căreia există un singur cumpărător pentru un anumit bun și mul ți vânzători pentru acel bun.Concret, o firmă sau întreprindere unică cumpără cea mai mare parte a unei anumite mărfi sau a unui anumit bun, marfă care este furnizată de mai mul ți producători sau ofertanți. Un monopson este forma extremă a unui oligopson, care din perspectiva cererii, stabilește prețul pe piață, deoarece, fiind singur, acesta poate impune condițiile care să-i defavorizeze pe producători sau vânzători. Pentru a putea fi categorisită ca monopson, respectiva societate comercială trebuie să nu fie concurată de alți cumpărători autohtoni sau străini, produsul trebuie să fie omogen și să nu poată fi substituit, cel puțin pentru o perioadă de timp. Situațiile în care un număr mare de 12


ofertanți se confruntă cu un singur cumpărător este uzuală pentru producătorii de echipamente militare, nave, avioane etc. Monopsonul anulează concurența economică în sfera cererii dar o menține în sfera ofertei (diametral opus comparativ cu monopolul). Din acest punct de vedere, monopsomurile se pot clasifica din două puncte de vedere: -monopson productiv, care cumpără forța de muncă la preț de monopson și vinde bunurile obținute la preț de concurență perfectă. Această situație se poate produce atât în cazul existenței pe piață a unui singur cumpărător de forță de muncă, care controlează pia ța muncii la nivelul unei zone sau pentru o ocupație dată, cât și atunci când lucrătorii au percepții diferite privind firmele care oferă locuri de muncă în legătură cu aspecte nonsalariale ale angajării (proximitate, climatul de muncă etc.). -monopson comercial, care cumpără bunurile la preț de monopson și le vinde la pre ț de concurență perfectă. Monopsonul apare ca rezultat al:



specializării extreme.

 sindicalizării (îndeosebi pe piața forței de muncă dar și în domeniul creditului bancar sau în alte domenii). Oligopson este un termen care desemnează o formă a pieței cu concurență imperfectă, în cadrul căreia un număr mic de firme mari cumpără cea mai mare parte a unei anumite mărfi, marfă care este furnizată de mai mulți producători sau ofertanți. Numărul de solicitanți este suficient de mic, iar puterea lor economică este suficient de mare, pentru ca acțiunea întreprinsă de fiecare firmă cumpărătoare, luată separat, să aibă un impact semnificativ asupra condițiilor generale de cumpărare-vânzare de pe piața mărfii respective. În concluzie, oligopsonul este piața pe care un număr redus de cumpărători controlează puterea de cumpărare și, în consecință, dictează producția și prețul de piață al unui anumit produs sau serviciu. Într-un oligopson prețurile tind să fie mai mici decât într-o pia ță liber concurențială, așa cum prețurile într-un oligopol tind să fie mai mari. Practic, un oligopson este inversul unui oligopol. Strategii economice concurențiale 13


Firmele din ziua de astăzi se confruntă cu cea mai dură concurenţă cu care s-au confruntat vreodată. Pentru a reuşi pe pieţele extrem de competitive, firmele vor trebui să treacă de la o filozofie orientată asupra produsului şi vânzării la o filozofie orientată asupra clienţilor şi marketingului. Pentru a câştiga pe piaţa de astăzi, firmele trebuie să fie adepte nu numai a impunerii produselor, dar şi ale câştigării clienţilor. Răspunsul se află în prestarea unei munci mai bune decât cea a concurenţei pentru a oferi valoare, şi satisfacţie clienţilor. Esenţa construirii unor relaţii de durată constă în crearea unor valori şi a unei satisfacţii. Există şanse mai mari ca un client satisfăcut să fie un client loial, după cum există şanse mai mari ca aceşti clienţi loiali să deruleze o cotă mai mare din afacerile lor prin intermediul firmei faţă de care îşi manifestă loialitatea. Alegerea şi păstrare clienţilor poate fi o sarcină dificilă. Clienţii din ziua de azi au la dispoziţie o gamă vastă de opţiuni privind produsele şi mărcile, preţurile şi furnizorii. Clienţii vor alege oferta de marketing pe care ei o consideră că le aduce cea mai mare valoare. Ei sunt satisfăcuţi şi continuă să accepte ofertele care le îndeplinesc sau le depăşesc consecvent aşteptările legate de valoare.Valoarea livrată clientului este diferenţa dintre valoarea totală oferită clientului şi costul total al ofertei de marketing care va trebui suportat de client – „profitul” clientului. Costul total suportat de client este format din costurile monetare, de timp, de energie, precum şi cele psihice asociate unei oferte de marketing.Satisfacţia clientului este exprimată de măsura în care performanţele percepute ale produsului corespund aşteptărilor clienţilor. Clienţii foarte satisfăcuţi aduc o serie de avantaje firmei. Clienţii satisfăcuţi sunt mai puţin sensibil la preţ, vorbesc favorabil altora despre firmă şi produsele sale şi rămân loiali pentru o perioadă mai lungă de timp. Legătura dintre satisfacţia şi loialitatea clientului variază semnificativ de la un sector de activitate la altul şi de la o situaţie concurenţială la alta. Dincolo de simpla atragere şi reţinere a clienţilor buni, operatorii de piaţă vor să-şi sporească în mod constant cota din achiziţiile clientului. Nu este importantă numai găsirea clienţilor, dar şi a păstrării şi dezvoltării relaţiilor cu aceştia. Marketingul relaţional este un marketing pe termen lung. Firmele inteligente de astăzi nu numai că vor să obţină clienţi, ele vor să-i „păstreze” pe viaţă. Firmele pot construi relaţii cu clienţii la mai multe niveluri – economic, social, tehnic şi juridic – în funcţie de natura pieţei vizate. La o extremă, o firmă cu numeroşi clienţi care-i asigură marje mici poate încerca să dezvolte relaţii de bază cu ei. La cealaltă extremă, pe pieţele cu puţini clienţi, dar care asigură marje mari, vânzătorii vor să creeze parteneriate totale cu clienţii importanţi.Astăzi din ce în ce mai multe firme concep programe de obţinere 14


a loialităţii şi de păstrare a clienţilor. În primul rând, o firmă poate oferi valoare şi satisfacţie prin adăugarea unor avantaje financiare relaţiei cu clientul. De exemplu, multe firme oferă acum programe de marketing pentru stimularea frecvenţei, care cumpără frecvent sau în cantităţi mari. Alte firme sponsorizează programe de marketing prin cluburi, care oferă membrilor rabaturi speciale sau alte avantaje. Cea de-a doua abordare este aceea de a adăuga atât avantaje sociale, cât şi avantaje financiare. Aici firma îşi dezvoltă legăturile sociale cu clienţii aflând nevoile şi dorinţele individuale ale lor şi apoi personalizându-şi produsele şi serviciile. Operatorii de piaţă nu pot să ofere de unii singuri valoare şi satisfacţie superioare clienţilor. Deşi joacă un rol esenţial, marketingul nu poate fi decât un partener în atragerea, păstrarea şi dezvoltarea clienţilor. Marketingul relaţional impune ca operatorii de piaţă să lucreze în strânsă legătură cu alte compartimente ale firmei pentru a constitui un lanţ eficace al valorii care serveşte clientul. În plus firma poate fi eficace numai în măsura în care lucrează în mod eficace cu partenerii sistemului său de marketing pentru a constitui o reţea de furnizare a valorii superioară din punct de vedere concurenţial.Lanţul valoric este un instrument principal pentru identificarea modalităţilor de a crea mai multă valoare pentru client.Reţeaua de furnizare a valorii este reţeaua constituită din firmă, furnizori, distribuitori şi , în cele din urmă, din clienţi, care intră în „parteneriat” unii cu alţii pentru a îmbunătăţi performanţa întregului sistem.Relaţiile cu clienţii şi profitabilitatea firmei sunt strâns legate de calitatea produselor şi a serviciilor. Programele de îmbunătăţire a calităţii sporesc, în mod normal, profitabilitatea.Calitatea este totalitatea trăsăturilor şi a caracteristicilor unui produs sau serviciu care sprijină capacitatea acestuia de a satisface nevoile specificate sau implicite. Astăzi, cunoaşterea clienţilor este esenţială, dar nu suficientă . conform conceptului de marketing, firmele obţin un avantaj concurenţial prin satisfacerea nevoilor clienţilor vizaţi mai bine decât o fac concurenţii. Astfel, strategiile de marketing trebuie să ia în considerare nu numai nevoile clienţilor vizaţi, dar şi strategiile concurenţilor. Prima etapă este analiza concurenţilor. Cea de-a doua etapă este cea a conceperii unor strategii concurenţiale de marketing care să poziţioneze puternic firma în raport cu concurenţii şi să-i ofere acesteia cel mai mare avantaj concurenţial posibil.Analiza concurenţilor este procesul de identificare a concurenţilor esenţiali; de evaluare a obiectivelor, strategiilor, atuurilor, slăbiciunilor şi modalităţilor lor de a reacţiona, precum şi de selectare a concurenţilor care trebuie atacaţi sau evitaţi. Strategiile concurenţiale de marketing sunt strategiile care poziţionează puternic firma în raport cu concurenţii şi care îi oferă acesteia cel mai mare avantaj concurenţial posibil. 15


BIBLIOGRAFIE:

 Gheorghe Postelnicu: Elemente de microeconomie, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001  Popescu Constantin: Microeconomie concurenţială, Ed. Economică, Bucureşti, 1994  Frois Gilbert Abraham: Economie politică, Ed . Humanitas, Bucureşti, 1994  Fudulu Paul: Microeconomie, Ed. Hiroyuki, 1997  Ciucur D., Gavrilă I., Popescu C.: Economie (manual universitar), Ed. Economică, Bucureşti, 1999 

Rada I.C.: Economie, Ed. „Anotimp & Admus”, Oradea 2002

16

Concurenta

Recommend Documents