Asa cum am precizat în prima parte a acestei carti, toate organismele vii poseda un genom, iar informatia cuprinsa în acesta este descifrata cu ajutorul unui cod genetic. Acest Acest cod genetic este universal, adica la toate vietuitoarele, de la cele mai simple pâna la cele mai complexe (cu câteva mici exceptii nesemnificative), aceeasi secventa de trei baze azotate codifica acelasi aminoacid. Atât evolutionistii cât si creationistii considera acest fapt ca pe o dovada a originii comune a tuturor vietuitoarelor de pe Pamânt. Numai ca, atunci când ajung sa precizeze care ar fi aceasta origine comuna, nu mai sunt de acord: evolutionistii sustin ca toate vietuitoarele au evoluat dintr-un singur organism initial, în timp ce creationistii sustin ca toate vietuitoarele au fost create de un Dumnezeu unic. Sa analizam pe rând cele doua pozitii. Sa presupunem ca vietuitoarele ar fi evoluat toate din acelasi organism initial. În acest caz se pun câteva probleme legate de universalitatea codului genetic. Prima dintre ele se refera la originea acestui cod. Teoria oficiala sustine ca însusi codul actual ar fi aparut prin evolutie dintr-o varianta mai simpla (cu doua baze azotate la un aminoacid). Lasând la o parte faptul ca nu exista nici un vietuitor cu un astfel de cod si nu avem nici o dovada ca ar fi existat vreodata, se pune o alta întrebare: daca daca într întradevar codul ar fi evoluat, cum se explica faptul ca astazi toate vieauitoarele au acelasi cod, tinând cont de faptul ca orice modificare a lui s-ar fi transmis numai la urmasii organismului la care ar fi aparut modificarea, iar la celelalte vieauitoare nu. Sa presupunem acum ca într-un fel sau altul s-a ajuns totusi la un organism care poseda codul genetic actual. Daca toate vieauitoarele ar fi evoluat din acesta, ar fi inexplicabil faptul ca toate celelalte gene s-au modificat în timp, dând nastere la întreaga diversitate a lumii vii pe care o cunoaatem astazi, numai genele care contin informatia referitoare la codul genetic au ramas nemodificate. Vedem, deci, ca universalitatea codului genetic nu poate fi invocata ca o proba în favoarea evolutionismului. Acceptând pozitia creationista, toate aceste probleme sunt rezolvate în schimb se pune o alta întrebare: cum se explica faptul ca Dumnezeu, care prin marea varietate a lumii vii a dovedit ca nu sufera de lipsa de imaginaaie creatoare, a ales totusi acelasi cod genetic pentru toate vieauitoarelea vieauitoarelea E greu de spus care a fost intentia lui Dumnezeu. Cea mai plauzibila ipoteza ar fi aceea ca Dumnezeu a dorit sa aseze
chiar în cele mai intime procese ale vieaii ceva care sa dea marturie despre unicitatea Creatorului. Codul genetic ar fi asadar, asadar, un fel de semnatura a Celui care a zidit lumea. În acest context, s-ar putea sa nu fie o simpla si mpla întâmplare faptul faptul ca, în acest cod, la un aminoacid corespunde o secventa de trei baze azotate, dupa cum Dumnezeu este unul în fiinta dar întreit în persoane: Tatal, Fiul ai Duhul Sfânt.
