cartografie

1.1 Definiţii şi caracteristici Harta topografică este reprezentarea grafică convenţională a unei suprafeţe terestre mari, care ţine seama de forma curbă a Pămîntului, pe baza folosirii unei proiecţii cartografice. Dupa conţinut hărţile topografice redau în mod generalizat detaliile planimetrice şi nivelitice ale suprafeţei topografice, prin diferite semne convenţionale. Hărţile se întocmesc la scări mai mici de 1:25 000 . Numărul scărilor folosite pentru reprezentarea unei porţiuni din suprafaţa terestră poate fi nelimitat, dar dintre acestea se utilizează numai scările de bază: 1:25 000; 1:50 000; 1:100 000; 1:200 000; 1:500 000 şi 1:1000 000 .

Planul topografic este reprezentarea grafică convenţională a unei suprafeţe de teren mai restrînse, care se întocmeşte la scări mai mari sau egale cu 1:10 000, unde proiectarea punctelor de pe suprafaţa terestră se face ortogonal, iar efectul de curbură al Pămîntului se neglijează. Pe planurile topografice întocmite la scările: 1:500; 1:1 000; 1:2 000; 1:5 000 şi 1:10 000 se reprezintă în mod fidel forma geometrică şi dimensiunile elementelor de planimetrie, precum şi relieful reli eful terenului prin formele sale.

Diferenţieri HARTA

PLANUL

Redă o suprafaţă mai mare de Redă o suprafaţă mai mică de tere terenn cu deta detali liii mai mai puţi puţine ne în teren cu multe detalii funcţie de scară Scara Scara de reprez reprezent entare are este este mai mai Scara de reprezentare este mare mică decât la plan (de la 1:25 000 1:10 000 până la 1:50 până la scări foarte mici) Ţine cont de curbura suprafeţei Nu ţine cont de terestre suprafeţei terestre

curbura

Proie roiect ctar area ea punc puncte telo lorr de pe Transpunerea punctelor se face supr supraf afaţ aţaa tere terest stră ră se face face cu făr fără a folosi un sistem de ajutorul unei proiecţii proiecţie cartografice

Importanţa hărţilor şi planurilor topografice      

Hărţile au o importanţă practică deosebită, fiind utilizate în numeroase domenii de activitate: În marile transformări ale peisajului, ca împăduriri, desecări, îndiguiri, sisteme de irigaţii; La organizarea transporturilor feroviare, rutiere, fluviabile şi maritime; În activitatea de prospectare şi valorificare a resurselor naturale; La realizarea tuturor construcţiilor pe suprafaţa terestră; În operaţiunile militare; La înţelegerea mai uşoară a unor fenomene şi procese fizico-geografice, social-economice, cât şi în munca de educare şi culturalizare a oamenilor.

Faţă de cele prezentate mai sus, apare pe deplin justificată aprecierea lui G. Vâslan membru al academiei române, care spunea că: ,,o hartă înseamnă o mare economie pentru învăţătură, ........ că toate ştiinţele, ori de câte ori au putut, s-au folosit şi se folosesc tot mai mult de hartă."

1.2 Clasificarea planurilor şi hărţilor topografic  După conţinut şi scară:

- planuri topografice de bază la scările 1:2 000, 1:5 000, 1:10 000; -

planur planurii topo-c topo-cada adastr strale ale la la scări scările le 1:2 1:2 000, 000, 1:5 000, 000, 1:10 1:10 000; 000; planur planurii topog topograf rafice ice urbane urbane la scăr scările ile 1:500, 1:500, 1:1 000. 000.

The world’s largest digital library

Try Scribd FREE for 30 days to access over 125 million titles without ads or interruptions! Start Free Trial Cancel Anytime.







B.Clasificarea hărţilor  După obiectul reprezentat :

- hărţi geografice, pe care este reprezentată suprafaţa Pămîntului; -



hărţi astronomice astronomice,, la care care obiectu obiectull reprezent reprezentat at este este sfera sfera cerească cerească sau diferite diferite planete. planete.

După conţinut:

- hărţi geografice generale, pe care este reprezentată suprafaţa Pămîntului cu toate elementele de bază: relieful, -



-



-



-



hidrografia, localităţile, căile de comunicaţie, limitele administrative etc; hărţi speciale sau tematice, care se referă la un număr mai restrîns de fenomene(relieful, vegetaţia, localităţile, căile de comunicaţie ş.a.), în funcţie de elementul reprezentat primind şi denumirea. Ex: hărţi climatice, turistice, de navigaţie, geologice ş.a.

În funcţie de scară: hărţi la scări mari – 1:100 000 şi mai mari. Acestea poartă denumirea de hărţi topografice. Ele dau o imagine amănunţită a terenului şi servesc pentru studii de detaliu şi o serie de măsurători şi calcule de precizie; hărţi la scări medii – între 1:200 000 şi 1:1 000 000. Ele se mai numesc hărţi topografice de ansamblu , servesc pentru studii generale şi se referă la teritorii mai întinse. Aceste hărţi nu se pot folosi pentru măsurători şi calcule de precizie; hărţi la scări mici – mai mici decît 1:1 000 000 şi poartă denumirea de hărţi geografice de ansamblu. Aceste hărţi au un grad mare de genaralizare şi servesc la studierea generală a unor ţări sau zone geografice. După destinaţie: hărţi universale, care în funcţie de scară servesc la studii generale sau de detaliu pentru anumite teritorii; ele mai pot servi ca material cartografic de bază pentru întocmirea altor hărţi; hărţi cu destinaţie destinaţie specială, care se referă referă la un număr mai restrîns restrîns de probleme probleme ştiinţifice ştiinţifice sau practice(hărţi practice(hărţi turistice, militare, maritime, didactice etc.). După indicele teritorial: planigloburi (hărţi sub formă de elipsă); planisfere (hărţi sub formă dreptunghiulară); mapamond (harta cuprinde cele două emisfere reprezentate sub formă circulară sau eliptică) – hărţi ale întregii suprafeţe pămînteşti; hărţi ale continentelor şi oceanelor; hărţi ale unor părţi de continent sau grupe de ţări; hărţi ale unor ţări, regiuni, judeţe etc.

Atlasele geografice constituie o colecţie de hărţi, realizate după norme unitare în ceea ce priveşte formatul, aspectul şi semnele convenţionale utilizate. Atlasele sunt de regulă editate sub formă de albume sau hărţi.





Globurile geografice reprezintă modele micşorate ale suprafeţei terestre, avînd o scară unică pe toate direcţiile. Sunt realizate din trapeze delimitate de meridiane şi paralele care se lipesc pe o sferă din carton sau material plastic. Ele se utilizează pentru scopuri didactice.



Hărţile în relief sunt o reprezentare tridimensională a suprafeţei terestre. Se utilizează două scări, şi anume: o scară planimetrică, (care este trecută pe hartă) şi o scară a altitudinilor care se ia de 5-10 ori mai mare decît scara planimetrică.



Fotohărţi – produse fotogrametrice obţinute prin redresarea fotogramelor, care este o operaţie de transformare









să fie reprezentate la o scară mai mare sau cel mult egală cu a hărţii derivată;

- hărţi digitale – constituie o colecţie de date geografice, sau bază de date geografice, numită şi geodatabase, stocată sub formă numerică în memorii accesibile calculatorului electronic. 

Prin dată geografică se înţelege o dată (formă, dimensiune, categorie, denumire, etc.) care aparţine unei entităţi geografice (formă de relief, element de hidrografie, aşezare umană, tip de vegetaţie, limită teritorială, etc.) ce este reprezentată pe hartă sub formă de informaţie cartografică şi permite evidenţierea componentelor specifice ale acesteia:



1.

Poziţia (unde se află entitatea respectivă?), exprimată, de regulă, prin coordonate geografice sau rectangulare,

2.

Atribute (ce este entitatea entitatea respectivă? respectivă?), ), exprimate exprimate prin diferite diferite caracterist caracteristici ici sau proprietăţ proprietăţii (denumire, (denumire,

3.

Relaţii spaţiale (care este poziţia relativă a entităţii respective în raport cu celelalte entităţi reprezentate?), care

4.

Timpul (momentul în care a fost înregistrată existenţa entităţii respective), exprimat cel mai adesea, în cazul

în sistemul de proiecţie adoptat la construcţia hărţii; dimensiuni, categorie etc.). În harta analogică(clasică) atributele sunt reprezentate prin simboluri (semne convenţionale) sau prin inscripţii; în cazul hărţii analogice, pot fi specificate prin examinarea acesteia (în general, relaţiile spaţiale ar putea fi exprimate prin adverbe de loc sau construcţii adverbiale ca, de exemplu: în – oraşul Chişinău este în Republica Moldova, între, pe, lîngă, la sud, la dreapta, prin etc.).În cazul hărţii analogice, relaţiile spaţiale sunt deduse prin observarea poziţiei relative a entităţilor reprezentate; hărţii analogice, prin data redactării hărţii.

Într-o hartă digitală aceste componente ale datei geografice se exprimă numeric sau digital prin valori organizate întro structură specifică, formînd o bază de date geografice. Aceasta conţine atît date grafice prin care se defineşte poziţia şi forma entităţii reprezentate, cît şi date atributive şi textuale care determină caracteristicile acestor entităţi.

1.3 Baza matematecă a hărţilor     

Baza matematică a hărţilor este alcătuită din următoarele următoarele elemente: proiecţia cartografică; scara hărţii; cadrul hărţii; sistemul de împărţire pe foi. Elementele bazei matematice sunt într-o strînsă legătură şi se condiţionează reciproc.

Proiecţia cartografică Proiecţia cartografică stabileşte expresiile cu ajutorul cărora se determină coordonatele plane prin intermediul cărora se reprezintă reţeaua cartografică. Pe baza reţelei cartografice se reprezintă elementele de conţinut ale hărţilor şi coordonatele punctelor de bază. Densitatea reţelei cartografice se stabileşte astfel încît să permită determinarea cu o anumită precizie a coordonatelor punctelor prin interpolare liniară. În funcţie de proiecţia aleasă reprezentarea se face cu anumite deformaţii. Pentru realizarea hărţilor topografice se preferă utilizarea proiecţiilor conforme care permit prelucrarea directă a măsurătorilor geodezice după ce au fost reduse la planul de proiecţie. Aceasta permite ca punctele să primească direct coordonate rectangulare plane fără a trece prin coordonate geografice.







Proiecţia Transversal Mercator pentru Moldova (TMM) λo = 28 24 ; Latitudinea meridianului axial: ko = 0.99994; Coeficientul de scară pe meridianul axial: xo= -5 000 000 m Ordonata convenţională: Abscisa convenţională:

y= 200 000 m

PROIECTIA UTM Caracteristici:  Proiectie conforma;  60 de fuse de 6°numerotate de la est spre vest;  Din punct de vedere geometric proiecţia UTM poate fi privită ca şi proiecţia TM (Gauss - Krüger), deosebirea constând doar în reducerea meridianului axial cu factorul de scară k = 0,9996;  deformatiile maxime pozitive si negative nu depasesc 35 cm / km; Proiectia UTM este de fapt o proiecţie policilindrică, deoarece fiecare fus de 6° se proiectează separat pe un cilindru.

Proiecţia Transversal Mercator pe un fus nestandard, cu scara modificată (TMM) Caracteristici: 

  

În scopul executării lucrărilor topografice şi cadastrale la scara 1:10 000 şi mai mare Un singur fus (≈3°30´) nestandard, al cărui meridian axial de 28°24´ traversează teritoriul Republicii prin zona sa centrală Se modifică scara întregului plan de proiecţie, cu coeficientul k=0,99994, deci meridianul axial are deformaţie negativă de -6cm/km Există două linii de deformaţie nulă(≈70km) simetrice faţă de meridianul axial, iar la limitele teritoriului deformaţiile ating valoarea de +16cm/km.

Scara hărţii Scara hărţii este unul dintre elementele principale ale bazei matematice, întrucît ea condiţionează dimensiunile imaginii, gradul de încarcare cu detalii şi precizia de reprezentare. Pe hărţi este trecută de regulă scara generală care reprezintă raportul dintre un element liniar de pe elipsoidul micşorat de n ori şi corespondentul său de pe elipsoidul neredus. De regulă, regulă, se utilize utilizează ază scara metrică. metrică. Pentru Pentru a se face măsură măsurători tori pe aceste aceste hărţi hărţi în metri şi kilom kilometr etrii trebuie trebuie transformată scara dintr-un sistem de unităţi în altul. 

Pe hărţi şi planuri, scara generală poate fi trecută în trei moduri:  scara numerică: Ex: 1:50 000  scara grafică este reprezentarea grafică grafică a scării numerice, permiţând determinarea directă, directă, în unităţi din teren, a lungimii ce se doreşte a se determina. După construcţie, construcţie, pot fi scări scări grafice simple sau sau transversale. transversale.  scara în formă naturală : Ex: 1cm pe plan = 500m pe teren

Cadrul hărţii Cadrul hărţii este alcătuit dintr-un sistem de linii care delimitează imaginea cartografică. Cadrul unei hărţi poate fi:







Cadrul de tip geografic

Laturile cadrului sunt imagini plane ale unor arce de meridiane şi paralel care delimitează pe elipsoid un anumit trapez, astfel dimensiunile cadrului variază în funcţie de latitudine şi anume, cu cît ne apropiem de poli dimensiunile scad. Deci, pentru aceiaşi scară dimensiunile cadrului de tip geografic pot fi diferite. Forma acestui tip de cadru este un patrulater oarecare apropiat de trapez. Se poate construi numai pe baza coordonatelor rectangulare plane x,y ale colţurilor trapezului. Avantajele cadrului de tip geografic permite localizarea rapidă a foilor de hartă, permite determinarea foarte exactă a ariei trapezului pe elipsoid.

Structura de principiu a cadrului unei hărţi Cadrul interior are rolul de a delimita imaginea cartografiată, poate fi de tip geografic sau geometric. La fiecare colţ al

hărţii pe cadrul interior sunt trecute valorile coordonatelor geografice, care materializează poziţia geografică pe glob a fiecărei foi de hartă. Cadrul gradat ( minutar) minutar) constituie o scară grafică pentru latitudine şi longitudine. Permite îndesirea reţelei de meridiane şi paralele. Cadrul exterior (ornamental) are un rol de ornament, de înfrumuseţarea hărţii.

Sistemul de împărţire pe foi În cazul în care dimensiunile teritoriului cartografiat sunt mari, harta este împărţită în mai multe foi. Există mai multe sisteme de împărţire pe foi: - pe baza liniilor reţelei cartografice (cadrul este delimitat de meridiane şi paralele). În acest caz, fiecare foaie de hartă, este individualizată prin coordonatele geografice ale colţurilor cadrului interior. Suprafaţa foilor se modifică în funcţie de latitudine. Avantajul acestui sistem de împărţire, este că permite reprezentarea în sisteme de proiecţie diferite fără a se ajunge la suprapuneri sau rupturi între două zone vecine. - pe baza liniilor reţelei cartografice (cadrul este delimitat de meridiane şi paralele). În acest caz, fiecare foaie de

hartă, este individualizată prin coordonatele geografice ale colţurilor cadrului interior. Suprafaţa foilor se modifică în funcţie de latitudine. Avantajul acestui sistem de împărţire, este că permite reprezentarea în sisteme de proiecţie diferite fără a se ajunge la suprapuneri sau rupturi între două zone vecine. - pe baza unor linii auxiliare (aceasta se trasează în funcţie de meridianul mediu al hărţii, paralele sau perpendiculare pe acesta);se utilizează în general pentru hărţi la scări mici, în cazul în care hărţile sunt împărţite în mai multe foi şi fiecare foaie trebuie să aibă o anumită nomenclatură. De asemenea, trebuie să existe anumite hărţi speciale la scară mică, numite hărţi schelet, care să prezinte sistemul de nomenclatură a foii de hartă. Cele mai utilizate sisteme de nomenclatură sunt sisteme de nomenclatură în formă de schelet sau sisteme de nomenclatură după indicatorul de coordonate. În al doilea sistem nomenclatura se stabileşte în funcţie de coordonatele unui punct aflat pe foaia respectivă. De obicei, este comod să se utilizeze coordonatele unui colţ al foii de hartă. Elementele cadrului hărţilor şi planurilor topografice

În procesul de întocmire al foilor de hartă şi de plan se raportează, mai întîi, elementele ce formează cadrul hărţii şi apoi, elementele de planimetrie şi de nivelment, referitoare la conţinutul hărţii sau planului, funcţie de scara de reprezentare

Pe baza normelor tehnice de întocmire a hărţilor şi planurilor se efectuează, mai întîi, construcţia grafică a cadrului general al hărţii







2. Cadrul Cadrul geografic geografic reprezintă dimensiunile grafice ale trapezului pe latitudine şi pe longitudine, fiind format din imaginile plane ale arcelor de paralele şi de meridiane, care delimitează în planul proiecţiei cartografice suprafaţa unui trapez. Trasarea cadrului geografic al hărţii se face prin linie dublă, cu intervalul de 1mm şi cu grosimea de 0,1mm, la o distanţă de 8mm de cadrul interior. Pe cadrul geografic se marchează prin segmente lungimea grafică de valoarea unui minut sau părţi de minut, pe latitudine şi pe longitudine. Linia dublă se înegreşte, pe intervale de un minut, în mod alternativ, începîndu-se cu negru pentru valorile pare ale coordonatelor coordonatelor geografice (φ=47°20´ şi λ=28°45´) ale colţului de sud-vest al trapezului. Astfel, pentru latitudinea φ=47°20´, se înegreşte primul segment de un minut de pe verticala colţului de sud-vest al trapezului, iar pentru longitudinea de λ=28°45´, se înegreşte primul segment de un minut din partea dreaptă a colţului de sud-vest al trapezului considerat. 3. Cadrul ornamental sau cadrul exterior se trasează cu o linie de 1mm grosime, la o distanţă de 1mm de cadrul geografic şi, respectiv, de 9mm de cadrul interior. Pe mijlocul celor patru laturi ale cadrului geografic şi ale cadrului ornamental se lasă un spaţiu liber, în care se va scrie nomenclatura trapezelor vecine. B. Elementele şi inscripţiile din interiorul cadrului hărţilor şi planurilor topografice 4. Coordonatele geografice (φ,λ) ale celor patru colţuri ale trapezului se vor scrie în spaţiul dintre cadrul interior şi cadrul geografic, în grade, secunde şi părţi de secunde, în sistemul de gradaţie sexagesimală, funcţie de scara de reprezentare a foii de hartă sau de plan. De exemplu pentru punctele 1 şi 2 ale colţurilor trapezului dat se va scrie latitudinea sub formă de fracţie 47

0

20

/

pe linia orizontală a cadrului interior, iar longitudinea punctului 1 (28°45´) şi, respectiv, a punctului 2 (29° 00´) se va scrie în spaţiul dintre linia verticală a cadrului interior al hărţii.

5. Reţeaua geografică, divizată în secunde, se marchează prin puncte pe lungimea grafică a segmentului de un minut pe latitudine şi pe longitudine, în spaţiul dintre cadrul geografic şi cadrul ornamental. În func funcţi ţiee de scar scaraa hărţ hărţii ii sau sau plan planul ului ui,, lung lungim imea ea graf grafic ică, ă, corespunzătoare unei valori de un minut de latitudine sau de longitudine, se împarte din 10″ în 10″ sau din 20″ în 20″ la scările 1:10 000; 1: 25 000; 1: 50 000 şi 1: 100 000 şi din 5″ în 5″ la scara 1: 5 000. În cazul punctului de sud-vest al colţului trapezului la scara 1: 50 000, de coordonate coordonate geografice geografice φ=47°20´ şi λ=28°45´, λ=28°45´, s-a efectuat împărţirea împărţirea din 20″ în 20″ , obţinîndu-se pe latitudine punctele de coordonate 47°20´20″; 47°20´40″ ....; ....; 47°20´60″, iar pe longitudine punctele: 28°45´20″; 28°45´20″; 28°45 ´40″; ....; 28°45´60″. 6. Reţeaua rectangulară sau caroiajul kilometric este formată din drepte paralele la axele sistemului de coordonate (XX/ şi YY/) ale proiecţiei cartografice utilizate pentru calculul bazei matematice a hărţii sau a planului t opografic. În funcţie de scara de reprezentare folosită, se trasează reţeaua rectangulară, prin linii continuie cu grosimea de 0,1mm pe întreaga imagine a hărţilor redactate la scările 1: 25 000; 1: 50 000; 000; 1: 100 000 şi 1: 200 000 şi numai numai în spaţiul dintre cadrul interior şi cel geografic, geografic, în cazul foilor de plan, la scările 1: 10 000; 1: 5 000 şi 1: 2 000. Lungimea grafică a laturilor reţelei rectangulare pe plan sau pe hartă variaza in functie de scara, în cazul scărilor 1: 2 000(0,2 x 0,2km); 1: 50 000(1,0 x 1,0km); 1,0km); 1: 100 000(2,0 x 2,0km); 2,0km); 1: 200 000(4,0 x 4,0km) şi 1: 500 000(10,0 x 10,0km). Valorile numerice ale caroiajului rectangular sau kilometric se înscriu în spaţiul dintre cadrul interior şi cel geografic, prin grupe de patru cifre.Între aceste cifre, care se stabilesc în funcţie de coordonatele rectangulare ale colţurilor trapezului, în limitele unei rotunjiri de 0,2km (scara 1: 2 000);









În dreptul acestor segmente, segmente, se vor înscrie pe toate cele patru laturi ale cadrului hărţii, valorile numerice ale caroiajului kilometric din foile vecine, care sunt situate pînă la o diferenţă de longitudine de 2° faţă de meridianul marginal al celor două fuse vecine de 6° pe longitudine. 8. Inscripţi Inscripţiile ile dintre dintre cadrul cadrul interior interior şi cadrul cadrul geografic geografic se referă la evidenţierea diferitelor limite de hotar, de planimetrie şi de nivelment, care se continuă în foile vecine de pe cele patru laturi ale cadrului, din care, se menţionează:

- dedenumirea ţărilor situate de o parte şi de alta a frontierei de stat; - numirea judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor situate de o parte şi de alta a limitei de hotar; - denumirea localităţilor reprezentate pe mai multe foi, ce nu sunt înscrise pe foaia respectivă sau în titlul hărţii, -

care se însoţeşte de prepoziţia „de”(de Selişte); denumi denumirea rea localit localităţi ăţilor lor spre spre care se îndreapt îndreaptăă căile de comunica comunicaţie ţie şi distanţe distanţele le în kilome kilometri tri pînă la aceste aceste localităţi.

9. Nomenclatura foilor vecine, se înscrie înscrie în spaţiul spaţiul de la mijlocul celor patru laturi ale cadrului cadrului hărţii hărţii sau planului, planului, unde se rezervă lungimea grafică necesară în funcţie de denumirea nomenclaturii, de exemplu, L- 35- 23-c. 10. Elementele Elementele conţinutu conţinutului lui hărţii, hărţii, reprezent reprezentate ate schematic schematic, se referă referă la unele unele detalii detalii planime planimetric tricee din zonele limitrofe frontierelor de stat, ce se înscriu în afara cadrului, pe latura de est a ţării. C. Elementele şi inscripţiile din exteriorul cadrului hărţilor şi planurilor topografice În funcţie de caracterul caracterul hărţilor şi planurilor planurilor se reprezintă grafic şi se înscriu înscriu în afara cadrului cadrului ornamental ornamental o serie de elemente cartografice referitoare la baza matematică a hărţilor, la conţinutul acestora şi alte aspecte necesare înţelegerii şi folosirii practice a documentaţiei topografice. a) Elemente şi inscripţii pe latura de nord 11. Denumirea proiecţiei cartografice, a sistemului de referinţă pentru cote şi a teritoriului cuprins pe foaia de hartă sau de plan. 12. Nomenclatura hărţii sau planului topografic şi denumirea foii. 13. Codul folosit pentru evidenţierea automatizată. 14. Caracterul hărţii sau planului (nesecret, secret de serviciu, secret). Pentru executarea amplasării lor faţă de cadrul planului, caracterul şi mărimea nominală a scrierii, se vor avea în vedere reglementările din atlasul de semne convenţionale pentru scările de bază, ce sunt indicate, pe modelul de cadru al originalului de editare al foilor de hartă sau de plan.

b) Elemente şi inscripţii sub latura de sud 15. Valorile declinaţiei magnetice, convergenţei medii a meridianelor şi a abaterii medii a acului magnetic, faţă de reţeaua rectangulară sau kilometrică a ţării. 16. Schema Schema sau schiţa declinaţie declinaţieii magnetice, magnetice, convergenţei convergenţei medii a meridianelor şi a abaterii medii a acului magnetic, faţă de reţeaua rectangulară şi înscrierea valorilor numerice ale acestora. 17. Schema Schema şi dimensiun dimensiunile ile trapezulu trapezuluii: laturile şi diagonala se vor înscrie în centimetri cu două zecimale, iar







2. TNR 18: nomenclatura hărţii sau a planului; minuscul, TNR 14:denumirea localităţii reprezentative de pe hartă sau de plan. 3. Minuscul, TNR 14: pentru codul hărţii. 4. Minuscul, TNR 14: pentru caracterul hărţii sau planului: nesecret, secret de serviciu sau secret. d) Caracterele şi corpurile de scriere folosite pentru inscripţiile de sub latura de sud a cadrului ornamental: 5. Minuscul, TNR 8: pentru scrierea valorilor cu privire la declinaţia magnetică, convergenţa medie a meridianelor, abaterea medie a acului magnetic faţă de liniile verticale ale caroiajului rectangular. 6. Minusc Minuscul, ul, TNR 8: pentru pentru scriere scriereaa valori valorilor lor numeri numerice ce ale declinaţiei magnetice, convergenţei medii a meridianelor, abaterea medie a acului magnetic de pe schema declinaţiei magnetice. 7. Minuscul, TNR 10: pentru scrierea dimensiunilor trapezului în centimetri, cu două zecimale şi a suprafeţei trapezului în hectare, cu patru zecimale. Exemplu: se prezintă trapezul cu laturile: aN=47,66cm; aS=47,68cm; b=46,32cm; diagonala d=66,47cm şi suprafaţa S=552,0756ha. 8. TNR 18: pentru scara numerică 1:5 000; Minuscul,TNR 8 pentru precizarea valorii 1cm plan = 50 m pe teren; scrierea valorilor numerice de pe scara grafică, construită pentru scara numerică 1: 5 000 şi indicarea echidistanţei curbelor de nivel normale; majuscul, TNR 10 pentru scrierea editorului: INSTITUTUL DE GEODEZIE, FOTOGRAMETRIE, FOTOGRAMETRIE, CARTOGRAFIE ŞI ORGANIZAREA ORGANIZAREA TERITORIULUI. 9. Minuscul, TNR 10 pentru titlul Scara pantelor, care se construieşte pe hărţile şi planurile cu curbe de nivel, în funcţie de echidistanţa normală şi principală numerică; minuscul, TNR 8 pentru scrierea echidistanţelor de 5m şi de 2,5m, precum şi a valorilor unghiurilor de pantă care se citesc pe scara pantelor în funcţie de distanţa dintre curbele de nivel şi de echidistanţă. 10. Minuscul, TNR 10 pentru pentru titlul Limite Limite administrat administrative ive şi pentru denumirea judeţelor, ce sunt cuprinse pe foaia de hartă sau de plan; minuscul, TNR 8 pentru scrierea comunelor cuprinse în limitele cadrului interior al foii de hartă sau de plan. 11. Minuscul, TNR 8 pentru scrierea datelor referitoare la data executării măsurătorilor de teren şi a întocmirii originalului de teren, a originalului de editare şi a imprimării foilor de hartă şi de plan.

1.4 Baza geodezică a hărţilor Elementele care constituie baza geodezică a unei hărţi sunt:  elipsoidul de referinţă;  punctele de bază ; sistemul de coordonate . Elipsoidul de referinţă 

Aleger Alegerea ea elipso elipsoidu idului lui de referi referinţă nţă are o import importanţ anţăă deoseb deosebită, ită, deoarece pe suprafaţa lui se raportează toate măsurătorile geodezice.







Punctele de baza se mai numesc si puncte de sprijin. Ele sunt de trei categorii:  astronomice;  geodezice; topografice.

Punctele astronomice (sau fundamentale) sunt puncte ale căror coordonate geografice au fost determinate prin metode metode astron astronom omice ice.. Coordo Coordonate natele le lor sunt sunt indepe independe ndente nte de forma forma şi dimens dimensiun iunile ile Pămân Pământul tului. ui. În genera general,l, observatoarele astonomice din fiecare ţară pot constitui puncte de bază în ridicările geodezice ulterioare. Punctele geodezice sunt puncte determinate prin metode geodezice, care ţin seama de forma şi dimensiunile Pământului. Cele mai importante dintre ele sunt verificate şi prin metode astronomice. Aceste puncte cuprind punctele reţelei geodezice naţionale de de ordinul 0, 1, 1, 2 RGN-0; (RGN-0; RGN-1; RGN-2 ). Punctele topografice se determină plecând de la punctele geodezice, prin metode topografice. Faţă de aceste puncte se determină determină planimetric planimetric şi altimetric altimetric poziţia poziţia elementelor elementelor fizico-geog fizico-geografice rafice şi economico economico-geog -geografice rafice ale hărţii, hărţii, care reprezintă detaliile suprafeţei terestre. Sistemul de coordonate În ţara noastră (R. Moldova) ca sistem de coordonate global s-a adoptat sistemul geodezic geodezic WGS 84 (World Geodetic System 1984) cu următorii parametri: elipsoidul: WGS 84 semiaxa mare: a= 6 378 137, 000 m; turtirea elipsoidului: f= 1: 298, 257 223 563 Iar, ca sistem de referinţă se determină sistemul geodezic de referinţă european ETRS 89 (European Terrestrial Reference System 1989), cu următorii parametri: elipsoidul: GRS 80; semiaxa mare: a= 6 378 137, 000 m; turtirea elipsoidului: f= 1: 298, 257 222 101 Aceste sisteme de coordonate a fost aprobate la Hotărîrea Guvernului R.Moldova nr. 48 din 19 ianuarie 2001 pentru etapa actuală.

CAPITOLUL 2

2.1Clasificarea şi studiul materialelor cartografice. Studiul regiunii de cartografiat 2.1.1 Clasificarea materialelor cartografice

Materialele utilizate în procesul de întocmire a hărţilor poartă denumirea de materiale cartografice. Clasificarea materialelor cartografice se poate face:  în funcţie de conţinut ;  în funcţie de gradul lor de utilizare.







* să respecte anumite criterii de precizie, adică scara materialului cartografic de bază să fie mai mare sau cel mult egală cu scara hărţii care se întocmeşte, dar diferenţa de scară nu trebuie să fie prea mare. De exemplu pentru întocmirea unei hărţi la scara 1: 100 000 se folosesc hărţi la scara 1: 50 000. materiale cartografice auxiliare, ajută la un studiu detaliat al diverselor probleme care apar la întocmirea hărţilor. materiale cartografice completare, furnizează date suplimentare referitoare la unele elemente de conţinut ale hărţii

care nu se găsesc pe materialele cartografice de bază

2.1.2 Studiul materialelor cartografice

Prin Prin acest acest studiu se urmăre urmăreşte şte stabil stabilire ireaa calită calităţii ţii mater materiale ialelor lor cartografice existente (la conţinut, gradul de actualizare, scara, precizia, gradul de încredere etc.) şi a ordinii în care vor fi utilizate. De regulă, studierea materialelor cartografice se face prin comparaţie cu alte materiale care se referă la aceiaşi zonă. Semnalizarea modificărilor intervenite în teren faţă de materialul cartografic de bază se face pe o oleată cu modificări. Aceasta este o foaie transparentă aplicată peste harta de bază şi pe această foaie se scrie denumirea hărţii, se marchează colţurile şi se scriu coordonatele lor. Se semnalizează modificările astfel: se adaugă modificările apărute şi se taie modificările dispărute. Unele hărţi pot fi aduse la zi prin supra-imprimare şi chiar prin metode fotogrametrice ce oferă posibilităţi mari pentru depistarea modificărilor survenite în teren.

2.1.3 Studiul regiunii de cartografiat În cadrul lucrărilor de pregătire – redactare, o deosebită atenţie se acordă studiului teritoriului ce urmează a fi cartografiat. Acest studiu se face în două etape după principiul de la general la particular. În prima etapă se analizează materialele cartografice care dau o prezentare de ansamblu a teritoriului. În cea de a doua se trece la studiul de detaliu utilizînd materiale de bază sau chiar de completare. În prima etapă se stabilesc următoarele caracteristici dispunera geografică pe glob (continent, ţară, limite geografice şi vecini);  forma teritoriului, aceasta este necesară pentru stabilirea proiecţiei care urmează să fie utilizată;  întinderea;  relieful (natura reliefului, domenii de altitudini etc.);  clima, legată de temperaturi, precipitaţii, vînturi etc.;  apele (ape stătătoare cît şi curgătoare);  bogăţii naturale (minerale, vegetaţie, animale etc.);  loca localit lităţ ăţi, i, ele pot pot fi clas clasif ific icat atee în func funcţi ţiee de numă număru rull de locu locuito itori ri,, de impo import rtan anţa ţa poli politic ticooadministrativă, importanţă istorică şi culturală;  căi de comunicaţii (căi ferate, drumuri, căi aeriene);  populaţie; 







Planul general de redactare cuprinde următoarele elemente o serie de date de bază în legătură cu harta ce se întocmeşte (denumirea, destinaţia, scara etc);  indicaţii cu privire la baza matematecă (proiecţia, sistemul de coordonate, intervalul dintre liniile reţelei cartografice, coordonatele colţurilor etc.); unele caracteristici geografice ale teritoriului de reprezentat; 

      

indicaţii privind conţinutul hărţii (hidrografie, relief, căi de comunicaţii, aspecte administrative etc.); mijloace de reprezentare a conţinutului, precum şi a utilizării semnelor convenţionale (de ex: pentru căi de comunicaţii pe hartă sunt indicate drumuri modernizate şi nemodernizate); precizarea materialelor cartografice şi a ordinei de folosire a acestora (de bază, de completare şi auxiliare); directive privind metodica de întocmire a hărţii şi generalizarea elementelor de conţinut; indicaţii cu privire la pregătirea hărţii pentru editare; alte directive sau indicaţii necesare pentru buna organizare a procesului de elaborare a hărţii.

Planul general de redactare cuprinde şi următoarele anexe      

schema de dispunere a foilor de hartă; tabele cu semne convenţionale şi caractere de scriere; modele referitoare la generalizarea unor elemente de conţinut; modele de hărţi sau porţiuni de originale de întocmire şi editare; schema de dispunere a materialelor cartografice (de bază, de completare, auxiliare); o serie de scheme grafice care exemplifică unele faze ale procesului tehnologic; modele de culori pentru cernelurile utilizate.

În funcţie de complexitatea hărţii care urmează să fie întocmită şi de materialele cartografice avute la dispoziţie există trei tipuri de planuri generale de redactare:

1. Planuri generale de redactare pentru hărţi care se execută în serie. În acest caz planul general de redactare conţine doar nişte indicaţii privind utilizarea atlaselor de semne convenţionale şi a instrucţiunilor tehnice;

2. Planuri generale de redactare pentru hărţi originale. Acestea au un conţinut complicat şi pentru realizarea lor este necesară colaborarea a mai multor specialişti din diverse domenii: geodezi, cartografi, geografi, poligrafi etc.;











Pentru hărţile topografice, originalele de întocmire se execută de regulă la scara la care se va imprima harta.



Scara originalului de întocmire poate fi şi la o scară mai mare sau mai mică decît a hărţii imprimate, în cazul în care materialele cartografice de bază au scara mult mai mare sau mult mai mică decît scara de imprimare.

Procesul de creare a hărţilor digitale includ următoarele etape transformarea automată a informaţiilor de pe harta originală în format digital;  simbolizarea(codificarea) informaţiilor cartografice digitale şi întocmirea automată automată a hărţilor electronice;  dezvoltarea sistemului utilizatorului la gestionarea bazelor de date pentru lucru cu hărţile digitale;  În prim primaa etap etapă, ă, se rezo rezolv lvăă prob problem lemaa de a obţin obţine, e, pe bază bază de materiale cartografice disponibile (fotograme, originale de hărţi existente), hărţi vectorizate, digitale. Această problemă este rezolvată prin următoarele metode principale:  

metoda scanării materialelor cartografice originale, urmat de vectorizare şi de recunoaştere a imaginilor raster de pe ecran, datele de intrare necesare. metoda metoda digitizării digitizării materialelor materialelor cartografice cartografice (originaleo (originaleorr de hărţi), hărţi), prin urmărirea urmărirea contururilo contururilorr obiectelor, obiectelor, pregătirea şi structurarea informaţiilor digitale;

Deci, pentru identificarea şi vectorizarea imaginilor rastru, rastru, se recomanda utilizarea utilizarea softurilor necesare pentru a seta parametrii de recunoaştere a elementelor de pe hărţi.

În etapa a doua sunt rezolvate următoarele probleme    

simbolizare(codificarea) modelelor vectoriale; intocmirea hărţilor digitale conform sarcinii; verificarea şi editarea hărţilor digitale codificate; obţinerea de copii arhivate a hărţilor digitale conform simbolizării.









elemente social-economice (localităţi, căi de comunicaţii etc).



Aceste elemente formează elementele de conţinut a hărţilor. Elementele de conţinut sunt reprezentate pe hărţi prin semne convenţionale şi inscripţii formate din cifre şi litere.

3.2.1 Semnele convenţionale Semnele convenţionale sunt notaţii sub formă de simboluri, cu ajutorul cărora se marchează pe hartă poziţia unor obiecte obiecte şi fenomene fenomene precum şi caracteristi caracteristicele cele lor cantitative cantitative şi calitative. Există următoarele următoarele principii principii de alegere alegere şi desenare a semnelor convenţionale:      

pe planuri şi hărţi se reprezintă proiecţia orizontală a obiectelor şi suprafeţelor de pe teren; forma semnului trebuie să fie cît mai adecvată pentru a sugera obiectul din natură; semnul să poată fi desenat uşor, să fie amplasat astfel încît să nu îngreuneze cititul hărţii şi dimensiunile lui să permită observarea lui cu ochiul liber; lucrările în construcţie şi obiectele din subterane se reprezintă cu linii întrerupte; grosimea liniilor se alege astfel încît să sugereze importanţa obiectului; utilizarea culorilor pentru a uşura citirea hărţii.

Elementele caracteristice semnelor convenţionele sunt :  Mărimea;  Forma; Culoarea. Mărimea arată importanţa obiectului reprezentat, iar forma şi culoarea, destinaţia acestuia. Forma semnelor convenţionale este variată. Aceste pot fi intuitive, adică să amintească prin forma lor obiectul

reprezentat sau geometrice, sub formă de cercuri, pătrate, dreptunghiuri etc.

Culorile se folosesc pentru desenarea semnelor convenţionale şi ajută la interpretarea mai uşoară a hărţii, ca de

exemplu:

albast albastru ru înch închis is pentr pentr

lurile lurile apel apel

adânci adâncimi, mi, mlaşti mlaştini, ni,







Din această categorie de semne convenţionale fac parte şi izoliniile (linii ce unesc puncte cu aceiaşi indici ai unui obiect sau fenomen). Semne Semne convenţion convenţionale ale explicative explicative sunt utilizate pentru a scoate în evidenţă unele caracteristici suplimentare ale

obiectelor reprezentate (specii de copaci, săgeţile care indică direcţia de scurgere a apelor etc.).

Atlass de semn semnee Toat Toatee semn semnel elee conv conven enţio ţiona nale le sunt sunt strâ strâns nsee sub sub form formaa unei unei cole colecţ cţii, ii, cuno cunosc scut utee sub sub nume numele le Atla convenţionale

3.2.2 Trasarea cadrului hărţii, a reţelei cartografice c artografice şi celei rectangulare, raportarea punctelor de bază Trasarea se efectuează în următoarele etape 



Trasarea cadrului hărţii se face conform normelor tehnice descrise anterior la reprezentare bazei matematice a hărţilor. Verificarea raportării cadrului se face avîndu-se în vedere ca discordanţa să nu depăşească 0,1mm.

Pentru determinarea determinarea rapidă a coordonate coordonatelor lor rectangular rectangularee ale diferitelor diferitelor puncte din cuprinsul hărţii precum precum şi pentru raportarea ulterioară a diverselor elemente de conţinut, pe hărţile topografice se trasează şi reţeaua rectangulară sau kilometrică. Această reţea se trasează cu densităţi diferite, în funcţie de scara hărţii:

Scara

Densitatea caroiajului pe hartă (cm)

1: 1 000 000

pe teren (km)







Se reprezintă, de asemenea, toate rîurile cu indicarea lăţimii, adîncimii, vitezei şi direcţiei de curgere, sectoarele care în anumite perioade din an seacă etc. La reprezentarea rîurilor se trec şi construcţiile anexe. Rîurile se reprezintă prin una sau două linii în funcţie de lăţimea din natură şi de scara reprezentării. De exemplu:

la scara 1: 25 000

pentru rîuri cu lăţimea cu L < 5m se reprezintă cu o linie; cu 5m < L < 10m se reprezintă cu două linii (grosimea 0.7mm); cu L > 10m se reprezintă cu două linii la scară

la scara 1: 100 000 cu L < 300m se reprezintă printr-o linie; cu 300m < L < 500m se reprezintă cu două linii (grosimea 0.5mm); cu L > 500m se reprezintă cu două două linii la scară. Tot din hidrografie mai fac parte canalele, cascadele, barajele, conductele de apă, bazinele de retenţie, fîntînele, izvoarele etc. La reprezentare, aceste elemente se selectează în funcţie de posibilităţile scării şi de importanţa ce o au pentru teritoriul cartografiat.

3.2.4 Reprezentarea reliefului De-a lungul timpului s-au folosit mai multe metode pentru reprezentarea reliefului: Metoda perspectivă

Prin această metodă formele de relief se reprezintă sub formă de desene şi profile aşa cum sunt văzute dintr-un anumit punct A fost aplicată la începutul secolului XIX. Metoda umbrelor

Prin această metodă formele de relief se reprezintă prin redarea umbrelor pantelor aşa cum se prezintă unui observator







2. Curbe principale – se reprezintă cu linie continuă de grosime 0,3mm. Echidistanţa E' se alege egală cu 4E sau 5E , astfel încît să rezulte un şir de valori rotunde pentru curbele principale.

Ex: sc. 1: 5 000 avem E= 1m, rezultă că E/= 5E → 5, 10, 15 Reguli pentru scrierea altitudinilor pe curbele de nivel

  

Se foloseşte culoarea sepia(cafenie) ca şi la reprezentarea curbelor de nivel; Se întrerupe curba de nivel acolo unde urmează să se scrie cota; Baza cifrelor este orientată spre vale;

Pe hărţi în afară de curbe de nivel se utilizează şi puncte cotate în punctele caracteristice pentru modificarea reliefului, cum ar fi : - locu locuri ri foart foartee joa joase se sau sau foa foart rtee îna înalt lte; e; - la schim chimbbări ările de pan pantă tă;; - la int inter erse secţ cţia ia axe axelo lorr unor unor căi căi de de comu comuni nica caţii ţii;; - la baza baza unui unui sema semafo forr de de cal calee fer ferat ată; ă; - la o fîntînă izolată. Deci, în general, în locuri care pot fi uşor recunoscute în teren. Metoda hipsometrică (prin tente de culoare

La baza acestei metode stă utilizarea curbelor de nivel, cu colorarea spaţiului dintre ele cu diferite tente de culoare explicate în legendă şi care semnifică variaţia reliefului. Colorarea se face după următorul principiu: cu cît altitudinile sunt mai mici, cu atît culoarea este mai întunecată.

Exemplu:

albastru(mări) →deschis sau închis ≤0m verde închis → 0÷50m verde deschis → 50÷100m galben 100 ÷200m

cartografie

Recommend Documents