Barbu Ştefănescu Delavrancea NEGHINIŢĂ A fost odat ă o baba, b ă tr tr â n tr â tr â n ă o âna, a, bă tr âna. na. Abia zarea de b ă tr âna a ce era. Şi mâ inile inile ii umblau la ciorap, iar în gâ ndul ndul ei se ruga la Dumnezeu s-o d ă ruiasc ruiască cu un copil, ca n-avea dec â t pe unchia şul ei. Şi unchia şul, ba la p ă dure, dure, ba la ârg, ă cerea arie, ba la t â r g, iar baba sta singura cuc, ca toat ă ziulica ziulica i-ar fi tiuit t ă cerea în fundul urechilor daca n-ar fi stranunat şi n-ar fi tu şit câ teodat teodat ă ă . Ba uneori, ca să -şi mai ţ ie ie de urat, tot ea vorbea şi tot ea r ă s dea ea de ea, ca şi ăspundea. pundea. Şi r â â dea ând d ochiurile pe câ rlige. cum ar fi ras ea de altcineva, înşir â n rlige. — Ei, ei, ce n-ar plati un fl ă că u la batrantile noastre! — Cat, de? Cat? — Ihi, ihi, mult de tot! — Adică ce, ce, nu te-ai mul ţ umi umi şi c-o fata mare? — Ba, ce sa zic, bine ar fi s-o fata. — Da, dar la fata vrea zestre. — S-ar gă si, si, ca eu şi unchia şul avem ce ne trebuie şi nu ne trebuie mult, trei coti de panza alba şi cate un cosciug; iar boii mo şului, iar plugul mo şului, iar casa moşului şi a babei, toate ar fi ale fetei. — Bine, mă tu tuşa, bine, da’ de unde şi fata? Tu nu ştii ca copacii usca ţ ţ i nu mai dau de la r ă cină ? Şi bă tr tr â n ă dă cin âna a începu sa rada şi sa ofteze: „hi, hi, hi, ooof, of!” — Ei, toate se întorc, şi apele se întorc de la Dumnezeu, numai tinere ţ ile ile ba. Ce nu e la timp nu nu mai e niciodat niciodat ă umi eu şi pe un prichindel de ă . M-a ş mulţ umi bă iat. iat. — Ba te-ai mul ţ umi umi şi pe-o codana. Tu s ă -nsiri, -nsiri, şi ea sa desire, tu sa cerni, şi ea sa risipească , tu sa pui de m ă mă lig ligă , şi ea sa r ă s ldarea pe ăstoarne toarne că ldarea foc. — Daca e pe-a şa, m-a ş mulţ umi umi şi pe-un copil cat ghemul, numai s-aud nd usa se închide peste doi bă tr tr â n în casa „mama”, ca mult e pustiu c â nd âni. i. — Da’ daca ar fi mai mic? âna a începu sa rada. — Fie şi mai mic. Şi bă tr tr â n
— Ce neroada! — Ba neroada, nu gluma! — Dar daca ar fi cat un bob de maz ă re? re? Şi tocmai c â nd nd da bă tr tr â na capul â na peste cap de ras, odat ă usa, se-auzi un glas ascu ţ it it şi ă tresari tresari ca, de dup ă usa, epat: înţ epat: — Dar daca ar fi cat o neghiniţ a? a? Bă tr tr â n âna a se uita, se uita şi începu sa se închine. — Bine, bine, zise acela şi glas, vad eu ca nu-ţ i trebuie copii. Baba îşi lua inima în dinţ i şi zise: — Ba-mi trebuie. Da’ unde e şti. Cine e şti? — Cine sunt? Neghiniţ a, a, gâ ndul ndul lumii. De mic ce sunt, p ă trund trund în urechile oamenilor şi-l ascult cum g â ndesc. ndesc. Adineauri eram în urechea ta a dreapta, apoi am trecut în a st â n dit câ nd nd am v ă z ut ânga, ga, s-am ras de m-am pr ă ă pă dit ăzut ce-ţ i trec prin minte. — Ei, as! Ce mi-a trecut? Nimic! — Nu e adev ă rat, r ă s nd, omul spune mai putin ă rat, ăspunse punse Neghiniţ a r â âz â nd, decâ t gâ nde ndeşte. Daca nu-ţ i şopteam eu ca copacul uscat nu mai da de la r ă cină , cine ştie ce-ai mai fi spus. Baba se f ă cu cu ca para focului. ă dă cin — Z ă u. A şa e omul. C â nd nd e mic face ău asa. Nu te ru şina, mama, nu z ă u. nebunii fiindcă e e mic; c â nd nd e la tinereţ e face nebunii fiindc ă e e t â r, iar la ân ă r, bă tr tr â neţ e se gâ nde ndeşte la nebunii fiindc ă nu nu le poate face. B ă tr tr â â ne âna na pierdu sfiala s şi r ă ă bdarea şi se r ă ăsti ti cat putu: — Neghini ţ a, a, ci tacă -ţ i gura şi vin sa te vad! Şi pe loc se-auzi un ţâşt ca de lă cust cust ă ş it ca de albina. B ă tr tr â na simţ i pe mana o pic ă tur tur ă calda. ă şi un bâ zâ it â na ă calda. — Iacata-mă şi pe mine! Biata femeie f ă cu nişte ochi mari cat toate zilele ă cu şi se mira toat ă ă de ăzu de ce v ă z u pe mana, ca cerul de i s-ar fi deschis nu s-ar fi minunat mai mult. Neghini ţ a era frumos ca o piatra scumpa; şi era mic cat o neghina; şi avea ni şte ochişori ca doua sc â ntei ntei albastre, şi nişte mâ ini ini şi âna a dă du picioruşe ca nişte firişoare de paiajen. B ă tr tr â n du să -l -l să rute. rute. Neghiniţ a, a, ta şti pe nas, ta şti iar pe mana! — Încet, mama, încet, ca ma strive şti, zise Neghini ţ a. a. — Sa te să rut, rut, că -mi -mi umpluşi casa cu dragoste câ nd nd îmi ziseşi mama. — Încet, sa nu ma sorbi. Il s ă rut rut ă ă . — Cum mă nâ nci nci tu, Neghini ţ a al maică i? i? — Eu? Eu ma satur din fum. Pana acum am m â ncat ncat la mese împă r ră te teşti ă fara sa ştie nimeni. Şi ce-am mai ras c â nd nd ceilalţ i tremurau înaintea ra ţ i lor, iar eu ma plimbam prin urechile lor şi le aflam g â ndul. ndul. împă ra ţilor, — Bine o fi de ei, Neghiniţ a mama. — As, binele focului! Saracii mor de foame, iar ei mor de m â ncare. ncare. De saraci e rau ca n-au cui sa porunceasc ă , şi de ei e rau ca trebuie sa poruncească la la multi. Pe ceilal ţ i oameni c â nd nd ii minţ i te iau de guler şi te judeca judecata judecata dreapta; pe ei ii minţ i şi dau din cap; ba şi mai şi: ei stiu c ă -l -l minţ i, i, şi tac, şi înghit, şi n-au ce face, ca sa nu se strice trebile împă r răţ ţ iei. iei. ă
— Da’ bine, Neghini ţ a, a, ţ ieie-ţ i trebuie un an ca sa umbli cat altul umbla într-o zi. — Da? Ei, nu e a şa deloc. Eu ma las pe-o adiere şi plutesc ca pe apa, şi ma mlă dii dii pe apa v â ntului ca pe valurile marii. Ba uneori întrec r â ndunelele ca â ntului â ndunelele o să geat geat ă de argint. ă de — Ce bucurie pe unchia şul meu, zise bă tr tr â n nd o afla ca are şi el un âna, a, câ nd copil. Desear ă o sa se îmbete de bucurie. ă o ăspunse spunse Neghiniţ a, — Ba e vorba, r ă a, eu vreau sa vad pe tata acusi-acusic! tr â nd auzi cuv â ntul tata, se bucura de bucuria mo şului şi ii zise: Şi bă tr ân ă , câ nd â ntul — Aria moşului este cat vezi cu ochiul de departe, pusa pe-un deal mare şi întins. Unde-l vedea şase cai murgi treier â â nd nd grau, acolo sa te opre şti, ca dai peste unchia şul babei. — Iat ă inile ă , plec. Cum ii deschise usa, Neghini ţ a se arunca, cu mâ inile c z ut, ca întinse şi cu picioruşele deschise, într-o unda de adiere. Şi se f ă ăcu u nev ă ăzut, un strop de lumina. Pe drum înt â lni o cireada de vaci. De minunici ce era, se â lni dete afund într-o urma de vaca şi începu sa strige: — Mai v ă cari, mai, veni ţ i de ma scoateţ i din inima p ă mâ ntului, ntului, ca va fac ă cari, pe voia gâ ndului! ndului! V ă carii se luar ă după glas, glas, pana deter ă a. ă carii ă dup ă peste peste Neghiniţ a. Unul, mai rau şi mai prost dintre ei, vru s ă -l -l strivească şi-şi repezi că lc lcâ iul iul din baierile inimii. inimii. Neghiniţ a ta şti, şi sari ală turea, turea, iar v ă carul, lovind cu sete ă carul, pă mâ ntul, ntul, îşi scrinti piciorul şi începu sa se vaiete. Ceilalţ i începur ă cu ă cu mă ciuc ciucă şi, cum izbeau, r ă neau cu jumă tatea tatea în mana, iar ailalt ă se ducea ă mâ neau ă se zbâ rnaind. rnaind. — Sa nu va pă zi ziţ i vacile, cum va p ă zi ziţ i minţ ile. ile. Cruce lata, minte car, urechi de mă gar! gar! Le zise Neghini ţ a, a, şi se dă du du întunecat ă ă , urechi de v ă ă car, â ntului. v â ntului. Ajunse la unchia ş. I se sui pe nas, ca s ă -l -l vadă mai mai bine. Unchia şul se bucura, dar nu ca baba, iar Neghini ţ a se întrist ă ă . Dar ca sa se-arate grozav, zise unchia şului: — Nu cata că -s -s mititel. Calul nu e mai mare ca copilul? Şi-l încaleca copilul. Bivolul nu e mai mare ca omul? Şi-l înjuga omul. Mun ţ ii ii nu-s mai mari ca oile? Şi-l pasc turmele. Pă mâ ntul ntul nu e mai mare ca fierul plugului? Şi-l despica fierul plugului. Codrul Codrul nu e mai mare ca un topor? Şi-l culca toporul la pă mâ nt. nt. Tu nu e şti mai mare ca mine? Şi te-au ostenit murgii în arie. Ia sa vezi cum ii dau eu la arie, fara bici, fara nimic. Unchia şul, minunat, il duse la arie. Cum ajunse, Neghini ţ a sari pe-un cal şi începu sa strige: „Hi, hai, hi, hai!” Ciupeşte pe unul, ciupe şte pe altul, caii începur ă sa fuga, dar ce fuga, parc-ar fi ă sa avut două zeci zeci de bice pe şalele lor. Şi cum se crucea moşul, iat ă ş ă şi un negustor care trecea la scaunul împă r răţ ţ iei. iei. ă — Moşule, ii zise negustorul, cine mana caii a şa de grozav, ca eu aud „hihai, hi-hai” şi nu vad pe nimeni!” — Ei, tata, r ă spunse bă tr tr â nul, m-a d ă ruit ruit Dumnezeu cu un copil ca o ă spunse â nul, neghina, da’ cu mintea cat zece ca mine şi ca d-ta. Neghini ţ a opri caii şi sari în palma unchia şului. Cum il v ă z u negustorul, se g â ndi ndi sa duca împă ratului ratului a şa ăzu minune.
— Moşule, zise negustorul, îţ i dau o punga de bani pe el. Neghini ţ a, a, sf â r , âr, nd ca de la el în urechea moşului şi ii şopti ce sa vorbească . Şi moşul zise, crezâ nd zice: — Tu, care vinzi şi cumperi, ai cump ă rat rat vreun suflet pe-o punga de bani? — Îţ i dau. Doua. Şi iar moşul, după Neghini Neghiniţ a: a: — Doua pungi. Pentru un suflet? ă lui — Îţ i dau. Zece. Moşul îngă lbeni lbeni şi zise, iar dup ă şoapt ă lui Neghiniţ a: a: — Sufletele se dă ruiesc ruiesc Domnului şi se v â ând nd Necuratului. — Îţ i dau. Două zeci! zeci! Şi moşul, că lc lcâ nd nd în gura lă comiei, comiei, t ă c ăcu, u, cu toate şoaptele bietului Neghini ţ a. ăzu a. Neghiniţ a v ă z u lă comia, comia, da’ tot el şopti moşului: „Fie!” Şi moşul zise: — Fie! Batu palma în palma cu negustorul. Tocmeala se f ă cuse. ă cuse. Negustorul plati şi lua pe Neghini ţ a, a, v â n voie. Negustorul Negustorul pleca. ândut dut de bună Neghiniţ a striga moşului: — Moşule, moşule, ai fost sa n-ai copii, iar biata baba, da! Împă ratul ratul era la mare şi la greu sfat cu to ţ i că rturarii, rturarii, ca bâ ntuia ntuia seceta şi molima. Şi daca negustorul ii spuse ca are un copil ca o neghini ţ a, a, împă ratul ratul ramase rmurit, înv ăţ a ţ ii împă r răţ ţ iei iei că scar scar ă ochii mari şi se traser ă de bă rbile rbile înmă rmurit, ăţ a ţ ii ă ă ochii ă de lungi. — Nu se poate, mă ria-ta, ria-ta, a şa ceva nu scrie la carte. — Ba se poate, zise Neghiniţ a, a, să rind rind pe masa sfatului, ca multe se pot şi nu stau în că r rţ i; şi mult mai multe sunt altfel de cum sunt ticluite din condei. ţ i; ce se minunar ă Şi după ce ă cat cat se minunar ă ă, începu sfatul. Neghiniţ a se sui pe mana împă ratului, ratului, pe um ă r, r, apoi în creştetul capului, şi de-acolo zise r â nd: â zâ nd: ţă , mă ria-ta, — Înva ţă ria-ta, ca cei mai mici sunt cei mai mari. Împă ratul, ratul, cam de voie, cam de de nevoie, r ă s ăspunse: punse: — A şa e, Neghiniţ a, a, a şa e. Iar c ă rturarii rturarii îşi deter ă ă ghies ghies pe sub masa şi ă ochii plecar ă ochii în jos. Împă ratul ratul porunci s ă -l -l toarne lui Neghini ţ a o casa cu zece caturi, cat o nuca de mare, toat ă din din aur-lamur şi împodobit ă cu pietre ă cu scumpe. Neghiniţ a ramase la sfat şi se pierdu din ochii tuturora, numai numai ca sa se ţ ie ie de nă zdravanii. zdravanii. Şi, incet-lncet, pasi-pasi, pana intra în urechea atului care caut ă î înv ăţ ăţ atului ă în stele cu ocheanele. Acolo asculta ce asculta, şi elese ca acest vestit că rturar, rturar, în loc sa se g â ndeasc ndească la la sfat, se g â ndea ndea ca înţ elese ratul are nasul cam mare. Se duse bini şor şi intra în urechea că rturarului rturarului împă ratul care zicea ca ştie martuntaiele omului şi leacurile bolilor. Asta se g â ndea ndea nu la sfat, ci c ă -l -l plă cea cea inelul împă ratului. ratului. A şa afla, pe rand, ca unul se g â ndea ndea la o cucoana frumoasa, ca altul se g â ndea ndea cam ce lingu şeala sa câ rpeasc rpească ratului, altul ca ce n-ar da el pentru o sticla de vin, altul ca bine e sa fii împă ratului, rat, altul ca împă ratul ratul e om ca to ţ i oamenii, numai unul, cu fruntea cat împă rat, toate zilele, asculta cuvintele şi întrebă rile rile împă ratului. ratului. Neghini ţ a, a, cum afla gâ ndul ndul tuturora, zbughi în urechea împă ratului ratului şi ii şopti tot, din fir pana în ata. Împă ratul, ratul, crezâ nd nd ca singur, el de la el, a citit în mintea lor, se manie foc şi le zise:
— Ei, tu, care câţ i în stele, ţ i-ai i-ai f ă c ăcut ut ochii ochean şi-mi vezi nasul cat un buştean. Astfel ţ i-e i-e gâ ndul ndul la sfatul domnesc? C ă rturarul rturarul se cutremura şi dă du du nd iertare. în genunchi, cer â â nd — Tu, se r ă sti împă ratul ratul că tre tre doctor, daca ai avea inelul meu, ai omori ă sti mai putini oameni? Doctorul se cutremura şi dă du du şi el în genunchi. — Tu, zise împă ratul ratul necă jit ă lorlal lorlal ţ i, i, te gâ nde ndeşti la secă turi turi şi nu vezi ca eşti cu un picior în groapa; tu îţ i pregă te teşti limba ca sa ma min ţ i; i; tu crezi ca într-o sticla cu vin este mai mult duh dec â t în capul meu; tu nu ştii ca un at pe scaunul domniei ar face mai multe boroboa ţ înv ăţ ăţ at ţ e ca un neghiob; tu te pricepi ca împă ratul ratul e om ca to ţ i oamenii, da’ nu te g â nde ndeşti ca înv ăţ a ţ i i sunt ca ăţ a ţii ăţ ia ă ; neoamenii; iar tu abia te tii sa nu c ăşti o gura cat sa înghiţ i împă r r ăţ ia toat ă numai ţ ie ie ţ i-e i-e mintea la sfatul domnesc. Cu to ţ ii ii că zur zur ă î ă în genunchi. — Acum ce sa le fac, zise împă ratul ratul mâ nios, nios, sa le tai capul? C ă rturarii rturarii murir ă ş a, care se suise în creştetul împă ratului: ratului: ă şi înviar ă ă, iar Neghiniţ a, — Ferit-a Dumnezeu, mă ria-ta, ria-ta, fara înv ăţ a ţ ăţ a ţ i cine sa minta lumea? — Sa nu fie decâ t adev ă rul pe lume! ă rul — Ferit-a Dumnezeu! Ce-ai face chiar m ă ria-ta ria-ta fara minciuna? Apoi mă ria-ta ria-ta ţ i-ai i-ai f ă cut socoteala vieţ ii? ii? Mai multe ceasuri ai m â ncat, ncat, ai dormit, ai ă cut v â nat, ţ i-ai i-ai socotit cazanele cu bani, ai petrecut, ba cu luminatia-sa â nat, ră teas teasă , ba şi fara ea, dec â t te-ai necă jit cu trebile trebile şi cu nevoile împă r răţ ţ iei. iei. împă r ă ă Cum ai sta m ă ria-ta ria-ta pe scaunul lumii c â nd nd lumea ar afla adev ă r ul? Împă ratul ratul ărul? zâ mbi, mbi, cu ciuda, nu e vorba, dar z â mbi mbi ca sa dreag ă treaba treaba şi ii ierta pe to ţ i. i. V ă nd insa ca cel din urma c ă rturar, rturar, care se g â ndise ndise la sfat, tremura mereu, ii ăz â nd zise: — Ei, dar tu, cel mai cuminte, de ce tremuri? â n, — Mă ria-ta, ria-ta, zise bietul b ă tr tr â n, mai bine sa spun şi eu decâ t sa afli m ă riariata. Iat ă ndesc ca mi-e leafa prea mica. ă , socotesc ca nu stiu nimic şi tot ma g â ndesc ratul rase cu pofta şi-l f ă dui o leafa mai mare, apoi sparse sfatul Împă ratul ă gă dui că rturarilor rturarilor şi pleca cu Neghini ţ a în creştetul capului, nedomirit de cum ghicise gâ ndurile ndurile tuturora. Împă r ră teasa t easa şi cuconii ei, v ă nd pe Neghiniţ a, a, se ă ă zâ nd minunar ă nd aflar ă ca împă ratul, ratul, la vreme de b ă tr tr â neţ e, e, ghiceşte ă , dar, câ nd ă ca â ne gâ ndurile ndurile oamenilor, se crucir ă ş ă şi tot nu le venea sa cread ă . — Împă rate, rate, zise împă r ră teas teasă , ză u asa, ghice şte-mi şi mie un g â nd. nd. ă — Sa vedem, r ă s ratul. Împă r ră teasa t easa se gâ ndi ndi şi începu sa ăspunse punse împă ratul. ă rada. Neghiniţ a o zbughise în urechea împă r ră tesei tesei şi-l aflase g â ndul: ndul: „Ca ce ă bine-ar fi sa mai fie fie o data împă ratul ratul t â r!” Şi într-o clipa intra în urechea â nă r!” dreapta a împă ratului, ratului, şi sopa-sopa-sopa. sopa-sopa-sopa. Împă ratul ratul — Pace! Împă r ră teasa t easa r â dea şi zicea: ă â dea — Vezi ca nu ghiceşti? Vezi? Pasă mite, mite, împă ratul ratul era cam tare de urechea dreapta. Neghiniţ a înţ elese, elese, şi ta şti în urechea st â ngă , şi iar şopa-şopa. â ng ratul se lumina la fata, d ă du du din cap, rase cu hohote şi zise: Împă ratul — Ei. Împă r ră teasa, t easa, împă r ră teasa. teasa. Da’ tot muiere! De, bine te g â ndi ndişi tu, ă ă da’ nu se poate. Împă r ră teasa teasa se ruşina, pleca ochii în jos şi se gâ ndi: ndi: „Dar daca ă o ghici şi la ce m-oi fi g â ndit ndit înainte, intru în pă mâ nt! nt! De cate ori n-am dat
dracului sfaturile împă r răţ ţ iei iei câ nd nd nu se mai ispr ă pana dup după miezul miezul ă ă veau nopţ ii.” ii.” In sf â rş it, ce-l veni lui Neghini ţ a, a, vru sa rada şi de împă rat; rat; şi îşi zise â r într-o buna diminea ţă ţă : „Vezi ce e omul! Spune-l orice, spune-l mereu acela şi lucru. Omul crede, ca omul e prost. Ce nu crede înt â â i crede mai pe urma. Am să -l -l fac una şi buna împă ratului, ratului, să -l -l las fara sfetnicii cei credincio şi şi să -l -l ratul, de umbla în fruntea oştilor, de sta la sfat mare, încurc cu nebunii.” Împă ratul, de se culca, de se scula, de manca, de-şi mâ ng ngâ ia ia cuconii, un g â nd nd nu-l mai â nit ă slă bea: „Nu vezi, omule de Dumnezeu, Dumnezeu, ca ţ i-au i-au îmbă tr tr â nit sfetnicii şi împă r răţ ţ ia ia merge rau?” Pasă mite, mite, Neghiniţ a ii intrase într-o ureche. Azi asa, maine asa, pana nu mai avu încotro. Sparse sfatul cel vechi şi chema altul nou. Tot unu şi ă , cum aruncar ă ă pe unu! Cum venir ă pe bietul împă rat rat din scaunul neamului lui. — Acu să -l -l vedem! Zise împieliţ atul atul de Neghini ţ a. a. Împă ratul ratul ieşi plâ ng ngâ nd nd din cetate. Neghiniţ a, a, sus pe umă rul rul lui. — De ce plâ ngi, ngi, mă ria-ta? ria-ta? Ţ ineine-ţ i firea, nu fi muiere. — Ei, ei, Neghiniţ a, a, cum sa nu pl â ng?! ng?! Unde mi-e toiagul împă r ră tesc? tesc? ă — Ci taci, mă ria-ta! ria-ta! Ia taie un corn şi f ă i, colea, o câ rj rjă . Buzduganul e ă -ţ i, greu la bă tr tr â neţ e, e, te doboar ă rja te sprijină . â ne ă. Câ rja — Ei, ei, Neghiniţ a, a, unde mi-e scaunul împă r ră tesc tesc pe care au stat at âţ ia ă âţ ia moşi-str ă m ămo oşi ai mei? — Ci taci, mă ria-ta! ria-ta! Întinde-te colea, pe fanul înflorit şi moale, şi să -mi -mi spui drept care e mai dulce la oase? Scaunul cu scumpetea, sau fanul cu frumuseţ ea? ea? — I, i, Neghiniţ a, a, unde mi-e coroana cu stemele şi cu luminile? — Ci taci, mă ria-ta! ria-ta! Pune foaie lata de lipan pe deasupra pletelor albe şi spune-mi drept, care e mai u şoar ă ă, coroana cu grijile sau lipanul cu umbrele? â nd — A şa o fi, Neghini ţ a, a, mai zise împă ratul, ratul, oft â nd tocmai din baierile inimii, a şa o fi, se potriveşte s-asa, fiindcă ştii tu sa le potrive şti, dar câ nd nd ma gâ ndesc ndesc în ce slava eram ieri. Îmi vine sa scald tot p ă mâ ntul ntul cu lacrimile mele! ă via ţ a, ăzboaie, — Ci taci, mă ria-ta! ria-ta! Adică ce ce slă vire? Toat ă via ţ a, ba r ă z boaie, ba sfaturi, ba taie capul capul unuia, ba întinde la bice pe altul, ba cite şte jalbele, ba asculta pasurile, ba cate şi mai cate, şi mai multe fara sa vrei de cate pe vrute. M ă rire rire sa fi fost asta? Dar ia g â nde ndeşte-te mă ria-ta ria-ta ca un supus era supusul m ă riei-tale riei-tale s-avea un st ă n, iar mă ria-ta, ria-ta, purt â n ăp â n, ând d grija tuturora, erai sluga tuturora. Vezi, de-aia mă ria-ta ria-ta ai fost cel mai sluga, cel mai nevolnic din toat ă î răţ ţ ia. ia. ă împă r ă Curata socoteala: erai împă rat, rat, nu om; acum e şti om, nu împă rat. rat. Şi eşti mai mare, ca unde- ţ i spune gâ ndul, ndul, acolo te duc picioarele. Ş-apoi, cine ştie? Socoteşti mă ria-ta ria-ta ca boierii pot ceva fara prostime? Sa ceara prostimea pe vechiul lor împă rat. rat. Şi sa vezi m ă ria-ta. ria-ta. Se mai îmbuna împă ratul ratul la cuv â ntul â ntul lui Neghiniţ a şi se duse, în cruciş şi în curmeziş, în toat ă î răţ ţ ia, ia, c-o foaie de ă împă r ă lipan pe cap şi sprijinit pe-o câ rja rja de corn. Şi de ce vedea se minuna şi întrebă pe Neghiniţ a: a: — Neghini ţ a, a, de ce-l bat pe ala, de r ă cneşte ca din gura de şarpe? ă cne — Fiindcă î ratul e surd şi n-aude, r ă a. ă împă ratul ăspunse spunse Neghiniţ a. âţ ia — Neghini ţ a, a, de ce-or fi at âţ ia oameni goi şi desculţ i? i?
— Fiindcă î ratul e orb şi nu vede. ă împă ratul — Neghini ţ a, a, de ce b ă tr tr â n ânul ul ala s-o fi muncind sa roada în gingii o cojita uscata? — Fiindcă î ratul mă nâ nc ncă prea prea mult. ă împă ratul — Neghini ţ a, a, de ce-o munci unii şi noaptea, de dau pe br â nci? â nci? — Ca sa doarm ă î ratul şi ziua, de i-o veni pofta. ă împă ratul — Neghini ţ a, a, atunci de ce sa vie pe scaunul meu un împă rat rat şi surd, şi orb, şi lacom, şi somnoros? — Ei, poi, înainte de-a fi împă rat, rat, vedea, auzea, muncea, cump ă tat tat la mâ ncare ncare şi la bă utur utur ă nduri, în mijlocul unui ora ş ă . Bietul pribeag statu pe g â nduri, mare, mare şi zise: — I, i, Neghiniţ a, a, mult cuv â n rat, şi as şti eu sa ânt t ai! Acum s-ajung împă rat, fac cum e bine. Şi, ca din senin, abia sf â r ş ise vorba de pe urma, s-auzi o âr gă lă gie, gie, un vaiet, o duduitura, ca parca se cutremura p ă mâ ntul. ntul. Câ nd nd colo, ce sa fie? Ştafeta mare. Ni şte voinici, cu suli ţ i lungi, aduceau vestea ca norodul a bă gat gat la duba pe împă ratul ratul al nou, cu sfetnici cu tot, şi ca cheama iar ăş ăşi pe adev ă ratul împă rat. rat. Cum auzi b ă tr tr â nul, zise voinicilor: ă ratul â nul, — Sta ţ toţ i, i, şi ii deter ă î ţi, i, ca eu sunt! Şi-l cunoscur ă ă to ă în genunchi. Iar Neghiniţ a, a, de colo, de pe um ă r: r: — Mă ria-ta, ria-ta, mai vezi, mai auzi, ori ti s-a f ă cut cut foame şi-ţ i vine sa dormi? La toate vine randul, dup ă cum cum se întoarce roata, ca de-aia e roata, sa se a, gâ ndul ndul lumii. întoarcă , iar nu sa stea locului. Şi-l veni randul şi lui Neghini ţ a, cu împă ratul, ratul, sa mai fac ă vreo vreo dr ă cie. Ii intra în Într-o zi vru sa glumeasc ă cu ă cie. urechea dreapta, crezâ nd nd ca e în a st â nga. Cu st â nga n-auzea de loc. „Nu face â nga. â nga nimic. Mi-e lene sa ma mut, se g â ndi ndi Neghiniţ a. a. In loc sa şoptesc, voi striga.” Şi începu sa strige din toate puterile în urechea cu care împă ratul ratul auzea de minune. — Un împă rat rat daca n-a şti el de la el adev ă rul, nu-l mai afla de la nimeni! ă rul, Împă ratul, â cni ratul, auzind acest glas tare în fundul urechii, ii zv â cni inima şi-şi trase o palma cat putu peste ureche, zic â nd: nd: — Iiiii, sa ştii ca ce credeam eu c ă -mi -mi trece prin minte era numai în ureche! Şi câ nd nd îşi scutura urechea în podul palmei. Neghini ţ a că zu zu leşinat. — Tu mi-ai fost? Tu m-ai f ă c răţ ţ iei? iei? Bine! Am ăcut ut sa cad din scaunul împă r ă eu ac de cojocul tau! Împă ratul, ratul, înfuriat, porunci s ă -l -l lege de gat cu un fir lung de mă tase tase şi-l cobori de-l îneca în puţ ul ul din curtea domneasca. A şa sf â rş i bietul â r Neghiniţ a a
SF RŞ IT Â R
